eBook · eBook ... eBook

210
eBook

Transcript of eBook · eBook ... eBook

  • eBook

  • EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

  • EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

    2020

    Preot Mihail Bulacu

  • © Editura BASILICA, 2020, pentru prezenta versiune (ediția digitală)ISBN 978-606-29-0372-5 (pdf )

    [email protected]

    Editor:Preot Mihai Hau

    Redactor coordonator:Diac. Andrei Hlandan

    Redactor:Constantin-Ciprian Blaga

    Tehnoredactare și copertă: Andreea-Cătălina Florea

  • 5

    NOTĂ EDITORIALĂ

    În contextul societății contemporane, în care valo-rile tradiționale sunt depreciate, iar educația este supusă unor schimbări de paradigmă, tinerii au nevoie de sprijinul Familiei, al Școlii și al Bisericii, întrucât numai prin trasarea unei traiectorii adecvate și prin promovarea modelelor autentice vor putea să discearnă între provo-cările actuale și perspectivele pe care le rezervă viitorul. Cu alte cuvinte, se remarcă nevoia stringentă a educării tinerilor în spirit creștin, pentru a face față multiplelor provocări și crize ale societății.

    Legea firii ne învață că primii educatori ai copilu-lui sunt părinții. Nu este întâmplător faptul că un copil educat primește recunoașterea „celor șapte ani de aca-să”. În Familie, copilul crește în comuniune și în iubire. Aceste valori vor constitui criteriile după care viitorul adult își va guverna relațiile cu semenii și cu lumea în-conjurătoare. În acest sens, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, îi îndeamnă permanent pe părinți „să acorde mai mult timp copiilor, să-i ajute să cultive credința, speranța și dragostea, libertatea de a face binele, nu răul, să aducă bucurie celor din jurul lor, să prețuiască

  • 6

    spiritualitatea și tradițiile poporului român, oriunde s-ar afla”.

    Dacă Familia este cea care pune început educației, Școala este cea care o consolidează. La poporul român, Școala a luat ființă în tinda Bisericii și a continuat să existe și să se dezvolte în strânsă legătură cu Biserica. De aceea, în viziunea strămoșilor noștri, Școala repre-zenta un mediu sacru, în care profesorii îi ajutau pe copii să-și descopere adevărata vocație. Aici, tinerii erau inițiați cu dragoste în tainele științelor și ale comuniunii cu Dumnezeu. Aici erau învățați să nu facă din dobândi-rea celor materiale un scop în sine, ci să privească realita-tea în care trăiesc prin prisma iubirii infinite a Părintelui luminilor, de la Care vine „toată darea cea bună și tot darul desăvârșit” (Iacov 1, 17). Din păcate, în momentul în care a exclus prezența și ajutorul Bisericii, Școala și-a pierdut dimensiunea sacră, devenind o instituție comună. Astăzi, educația primită în Școală nu mai izvorăște din duhul Evangheliei. Mai mult, tinerii sunt ancorați în du-hul societății actuale, care trece printr-o profundă criză spirituală și morală. În acest context, Părintele Patriarh Daniel accentua faptul că „trebuie intensificată coope-rarea dintre Familie, Biserică și Școală, pentru a apăra inocența, sinceritatea și nevoia de creștere spirituală a copiilor și a tinerilor în comuniune și într-o comunitate care cultivă valori permanente, precum: recunoștința față de părinți, profesori și binefăcători, prietenia, dărnicia și întrajutorarea”.

    Înțelegând responsabilitatea Bisericii cu privire la educarea copiilor și a tinerilor, în contextul consacrării anului 2020, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca „An al pastorației părinților și copiilor”,

    NOTĂ EDITORIALĂ

  • 7

    NOTĂ EDITORIALĂ

    Editura BASILICA publică volumul Educatori creștini ai neamului românesc, al cărui autor este părintele profe-sor Mihail Bulacu. Textul lucrării de față, publicat după ediția din anul 1944, tipărită la Editura Casa Școalelor, a fost îndreptat din punct de vedere gramatical și ortogra-fic, conform regulilor actuale ale limbii române.

    Conținutul lucrării este împărțit în cinci capitole, după cele cinci personalități pe care autorul le supu-ne analizei: Gheorghe Lazăr, Ion Heliade-Rădulescu, Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuță și George Coșbuc. De remarcat este faptul că fiecare capitol are un titlu sugestiv, menit să pună în lumină relevanța personalității respective pentru subiectul abordat. Cartea părintelui profesor se remarcă printr-un stil viu și cursiv, care face lectura ușoară și plăcută, dar și prin faptul că pune la dispoziția cititorilor români principiile pedagogice ale unor nume importante din istoria neamului românesc.

    Intens preocupat de educația copiilor și a tinerilor, părintele Mihail Bulacu a fost unul dintre cei mai de seamă pedagogi români. S-a născut la data de 11 mar-tie 1898, în localitatea Lăpușata, din județul Vâlcea, din părinți agricultori. După absolvirea școlii primare, a frecventat cursurile învățământului secundar la Liceul Alexandru Lahovari, iar apoi cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox Sfântul Nicolae, din Râmnicu Vâlcea, pe care l-a absolvit ca bursier, obținând două premii de la Societatea științifică Tinerimea română, din București. Ulterior, a frecventat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din București, iar după absolvirea studiilor universitare de licență a urmat cursurile docto-rale ale aceleiași instituții de învățământ, obținând titlul de Doctor în Teologie în anul 1928. Între anii 1924-1926

  • 8

    a frecventat cursuri de specializare în pedagogie, cate-hetică și omiletică la Facultatea de Teologie Romano-Catolică și la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg (Franța).

    În anul 1919, după absolvirea studiilor liceale, a fost hirotonit preot la biserica din satul natal. Doi ani mai târziu a fost numit preot misionar în județul Vâlcea, iar din anul 1929 a activat ca slujitor la Biserica „Sfântul Elefterie” din București, ridicată și cu osteneala sa.

    Concomitent cu slujirea sacerdotală, părinte-le Mihail Bulacu a activat ca profesor la catedra de Catehetică și Omiletică a Facultății de Teologie Ortodoxă din București, publicând numeroase lucrări de speciali-tate: Școala catehetică patristică ca bază de orientare pentru actuala școală catehetică. Studiu introductiv în Catehetica ortodoxă; Pedagogia creștină ortodoxă; Spiritul catehezei patristice în școala românească; Probleme de pedagogie cate-hetică; Omilia exegetică biblică. De asemenea, a inițiat trei periodice: Buletinul parohiei Sfântul Elefterie; Tinerimea Creștină (revistă de educație religios-morală pentru ti-neret) și Duminica copiilor.

    Având în vedere cuvintele pe care Sf. Apostol Pavel i le adresează lui Timotei – „preoții, care își țin bine dre-gătoria, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul și cu învățătura” (1 Timotei 5, 17) –, Editura BASILICA publică lucrarea de față, ca semn de omagiere a memoriei celor cinci personalități analizate, cărora ar putea să se adauge, fără nicio rezervă, și părintele Mihail Bulacu, cel mai prolific publicist ro-mân din domeniul pedagogiei creștine românești.

    Editura BASILICA

    NOTĂ EDITORIALĂ

  • 9

    CUVÂNT ÎNAINTE

    Un curent sănătos, care revine la principiile tradiționale ale educației, își face drum printre multe personalități ale culturii și gândirii românești. Din păcate, ne-am însușit în mod integral, fără o adaptare firească la structura și necesitățile actuale ale sufletului românesc, operele personalităților din afară, care au fost create pe linia altui orizont de gândire, deosebit de cel românesc în ceea ce privește cerințele, aspirațiile și sta-diul de pregătire. Dacă corpul omenesc are nevoie de haine croite după dimensiunile sale, cu atât mai mult sufletul își cere haina spirituală adaptată dimensiunilor, structurii și cerințelor sale.

    Fără să excludem beneficiile culturii și civilizației mondiale, simțim nevoia de a cunoaște locul de plecare al comorilor spirituale, pe care le adunăm și le modelăm în operele noastre. Locul de plecare este satul românesc, de unde au luat naștere opere pentru sufletul românesc și mai ales pentru sufletul țăranului român.

    Albina, cu înțelepciunea cu care Dumnezeu a înzes-trat-o, își ia zborul de la stupul părintesc, trece peste co-line, văi și dealuri, prin pomi, crânguri și livezi și revine

  • 10

    încărcată cu ce poate fi mai plăcut, mai dulce și mai fo-lositor din mireasma florilor. Înțelepciunea acestor har-nice lucrătoare a fost luată ca exemplu și de Sf. Vasile cel Mare, personalitate cu o rară cultură teologică și laică, spre a-l oferi călăuză tineretului creștin din vremea sa, în cercetarea operelor literare și mai ales a Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos.

    De regulă, începem lucrările spirituale cu gândul cel bun, dar adesea uităm să ne amintim de unde am ple-cat și, în consecință, nu ne gândim că fagurii sufletului românesc ne așteaptă să revenim la stupul părintesc al neamului, să-l umplem cu comorile aflate și modelate pentru dulcea hrană a celor scumpi nouă. De aceea, car-tea scrisă și tipărită ne înfățișează adesea mult materi-al neselecționat, nefiltrat și nemodelat pentru sufletul românesc.

    Dacă facem un scurt excurs în istoria poporului ro-mân, descoperim numeroase personalități care au cer-cetat, cu gândul și profunda lor cugetare, cultura altor popoare, făcând dovada faptului că au știut să iubeas-că sufletul românesc la fel de intens ca vasta cultură și civilizație a întregii lumii. În acest fel, au înnoit suflul de viață spirituală românească și l-au îmbogățit cu tot ce au putut găsi în florile rare, bogate și prețioase ale omenirii. Prin acest proces, unitatea sufletească a nea-mului a fost asigurată și a putut fi biruitoare în cele mai grele momente, când integritatea hotarelor patriei a fost primejduită.

    Operele acestor educatori constituie o adevărată rouă de binecuvântare cerească pentru sufletul româ-nesc, căci, așa cum afirmă filosoful și pedagogul italian

    CUVÂNT ÎNAINTE

  • 11

    Giovanni Gentile, fost Ministru al Instrucțiunii și re-organizator al învățământului din Italia, „omul nu este un element fix în procesul spiritual”. Sub orice aspect l-am privi, omul încearcă să se depășească permanent, iar acest proces de permanentă și progresivă dezvoltare nu se poate săvârși decât într-o atmosferă educativă.

    Cine nu recunoaște în personalitatea dascălului Gheorghe Lazăr pe adevăratul întemeietor al școlii românești? Cine nu vede în Ion Heliade-Rădulescu pe marele educator, care, cu temeinica sa pregătire enciclo-pedică, a putut rămâne până la sfârșitul vieții sale bu-nul pedagog naționalist și creștin al neamului? Cine nu recunoaște în Mihai Eminescu geniul reprezentativ al sufletului românesc, făuritor al noii generații, nu numai prin forma literară a operelor sale și prin vasta sa cultură, ci și prin răscolirea comorilor sufletești din trecutul nea-mului și prin chemarea tineretului la o nouă concepție de gândire, simțire și trăire a vieții românești? Ne sunt cunoscute recentele aprecieri pe care revistele de seamă ale Apusului le fac asupra genialului Eminescu, ale cărui idei desprinse din operele sale sunt luate ca directive în reorganizarea lumii întregi.

    Cine dintre noi, cercetând operele marelui scriitor Alexandru Vlahuță și văzând analizate toate problemele sufletești ale vieții românești, în complicatele situații so-ciale și, totuși, în lumina dragostei de neam și Evanghelie, nu îl recunoaște ca evanghelist al sufletului românesc? Sau cine nu rămâne adânc impresionat de operele lui George Coșbuc, în care se poate vedea iubirea profundă față de sufletul țăranului român, peste care s-a străduit să reverse neîncetat lumină, mângâiere și încurajare?

    CUVÂNT ÎNAINTE

  • 12

    Așadar, se poate observa că providența divină, care ne-a trimis mereu îngeri veghetori și păzitori în vremuri de răscruce pentru viața românească, ne trimite și astăzi adevărate spirite profetice, care se străduiesc să redea unitatea necesară poporului român.

    Aceste motive ne fac să împrospătăm amintirea câ-torva mari educatori pe care i-a dat neamul românesc. Ceea ce am căutat să evidențiem a fost trăirea vieții religioase a poporului român, aflată mereu sub puterea binefăcătoare a Evangheliei creștine, care, nu numai în sufletele acestor educatori, ci în tot sufletul românesc, de la plugari și până la intelectuali, a putut stimula pu-terea de muncă, spiritul eroic de sacrificiu pentru neam și noblețea creștină a omeniei și a bunătății sufletului românesc, în diferite împrejurări din viața individuală și socială.

    Dacă pătrunde în sufletele noastre, spiritul Sfintei Evanghelii este animator și creator. Înseninează, am-plifică puterea de muncă, luminează și insuflă stărilor sufletești un orizont mai larg de idealism, de eroism, întrucât viața sufletească nu se termină pe pământ, ci continuă în eternitate. În acest sens, un distins om de știință cu alese aptitudini de educator spune că „un om valorează în viață atât cât a putut să înțeleagă și să tră-iască după Evanghelie”. Acest fenomen educativ a fost observat, apreciat și stimulat cu tărie de către toți marii educatori creștini ai neamului, prin graiul operelor lor.

    Educația românească, prin operele celor mai autorizați educatori de care am vorbit la început, trăiește nostalgia revenirii sale pe acest făgaș sănătos. Revenind la punctele cardinale ale misiunii lor, educatorii neamului

    CUVÂNT ÎNAINTE

  • 13

    se vor simți mai încurajați, întrucât, prin însușirea aces-tor principii, pot fi continuatorii demni ai unei opere mărețe, aceea de educatori ai neamului. Iar tineretul ro-mân, la rândul său, are prilejul să se convingă că numai pe linia acestor mari convertiri spirituale și printr-o tră-ire autentică a vieții spirituale românești poate deveni generația cea nouă, pe care neamul românesc o așteaptă cu atâta însetare.

    CUVÂNT ÎNAINTE

  • 15

    GHEORGHE LAZĂR ȘI CATEHISMUL ORTODOX

    I storia neamului românesc ne înfățișează firul vieții strămoșilor noștri, tors nu numai prin lupte de apărare împotriva cotropitorilor, ci și prin luminișul de viață românească, în care se mângâia du-rerea și se însenina orizontul către o viață mai bună. Alături de eroii militari au stat eroii spirituali ai nea-mului, luminători de suflete, care, prin dragostea lor față de neam, de credință și de muncă, au reușit să îl îndrume, pentru a deveni superior popoarelor care au ruinat vatra strămoșească. Ei au fost precursorii unei depline libertăți sufletești a poporului român, vizio-nari ai unui viitor fulminant și promotori ai unui crez sfânt, care se desprindea din credința și nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu și din calitățile sufletești ale poporului.

    Una dintre aceste personalități s-a ridicat la înce-putul secolului al XIX-lea, când în toate statele euro-pene oprimate de stăpânirea străină adia vântul vieții dornice de libertate.

  • Pr. MIHAIL BULACU

    16

    Personalitatea lui Gheorghe Lazăr

    Gheorghe Lazăr a fost fiul unui țăran agricultor din Ardeal, de sub poalele Carpaților. S-a născut în satul Avrig, lângă Olt, din părinți români, creștin-ortodocși. Întrucât era dedicat studiului, împăratul îl aprecia cu mențiuni pline de atenții și elogii deosebite. Pentru Gheorghe Lazăr, poporul român nu era un simplu popor de iobagi, ci un popor cu sufletul plin de calități, care, din păcate, nu era pe deplin valorificat. Astfel, a simțit că era nevoie de un educator care să conducă spre progres poporul român nu numai prin știința de carte, ci și prin-tr-o credință curată în Dumnezeu, adăpată din izvoarele Sfintei Scripturi.

    A fost un apostol al neamului, care vorbea bătrâni-lor din amvonul bisericii și tinerilor de la catedra școlii. A fost un iubitor al ogorului, al muncii și un luptător aprig pentru regenerarea sufletului românesc. În vede-rea realizării acestui scop, Gheorghe Lazăr îndemna ti-neretul român la muncă, la studiu, pentru ca, înarmat sufletește cu toate cunoștințele necesare, să poată scăpa țara de asupritori.

    Figură proeminentă a secolului al XIX-lea, Gheorghe Lazăr a fost catehet, dascăl la Seminarul din Sibiu, arhi-diacon al Mitropoliei din Sibiu și întemeietor al Școlii de la Sfântul Sava. Bustul său din fața Universității din București ne este cunoscut tuturor. Cu cartea în mână, pare că vorbește tuturor generațiilor de studenți. De ase-menea, ne este cunoscut chipul său blând, cu fața senină, cu plete și puțină barbă, așa cum este reprezentat în bus-tul de la Casa Școlilor.

  • EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

    17

    Scrierile sale sunt prea puțin cunoscute, iar numele său este pomenit rar, în anumite împrejurări din isto-ria românilor, unde este prezentat ca promotor al luptei pentru deșteptarea națională.

    Gheorghe Lazăr – educator creștin

    Întrucât timpul a dovedit că Gheorghe Lazăr a fost nu numai un dascăl de școală, nu numai un iubi-tor al limbii românești, nu numai un predicator bun al Mitropoliei din Sibiu, ci și un ales pedagog creștin, un adevărat educator al neamului, pe baza tradiției creștine, Biserica Ortodoxă Română este datoare să-i cerceteze dorința sa testamentară, să-i releve meritele și să-i conti-nue opera. Trebuie să îi cerceteze nu numai opera scrisă, ci și gândurile sale, pe care nu le-a putut realiza.

    Caracteristica dominantă a vieții lui Gheorghe Lazăr a fost îmbinarea activității teoretice cu cea practică. Astfel, merge de la școala din Avrig până la Universitatea din Viena, unde își însușește diverse cunoștințe de ordin teoretic, pentru ca mai apoi să revină ca dascăl și edu-cator la Sibiu și București, unde pune în practică cele învățate. Ca student, cucerește ideea și caută să o popu-larizeze fraților români pe calea scrisului, iar ca profesor de teologie și diacon, luptă pentru aplicarea principiilor însușite.

    Viața lui Gheorghe Lazăr poate fi împărțită în trei mari etape:

    a. pregătirea școlară, care a culminat cu perioada studenției;

  • Pr. MIHAIL BULACU

    18

    b. activitatea desfășurată la Sibiu ca dascăl de Teologie și predicator al catedralei;

    c. activitatea constructivă, desfășurată în Țara Românească, la București, unde, cu mari jertfe, și-a răz-bunat amarul lipsei de înțelegere de la Sibiu.

    Preocupările lui Gheorghe Lazăr la Viena

    Cu acest prilej, vom încerca să evidențiem străda-nia lui Gheorghe Lazăr de a da poporului român un Catehism ortodox, tipărit în românește, adică o carte în care se explică pe înțelesul poporului credința ortodoxă. Nu un simplu catehism, cu câteva întrebări și răspun-suri, ci o expunere populară aprofundată a elementelor credinței și vieții morale creștine ortodoxe.

    Dorința lui Gheorghe Lazăr de a da poporului ro-mân un catehism tipărit se naște din profunda sa con-vingere, conform căreia un popor credincios și conștient de credința pe care o mărturisește în fața Sfântului Altar este un popor mai educat, un popor mai împlinit sufletește. Așadar, în lumina Evangheliei își poate regăsi libertatea sufletească pentru o viață plină de prosperitate, dusă chiar sub jugul stăpânirii străine. Marele pedagog creștin Pestalozzi manifesta aceeași convingere în seco-lul al XVIII-lea, în încercarea sa de a deștepta poporul elvețian. Printr-o credință luminată de Sfânta Scriptură, poporul român poate deveni mai conștient de drepturile pe care le are printre oameni, precum și de îndatoririle pe care le are față de Dumnezeu.

    Pentru a putea fi în stare să corespundă așteptărilor părinților și conaționalilor săi, Gheorghe Lazăr se pregătește

  • EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

    19

    temeinic în cele mai bune școli ale vremii. Urmează cur-surile primare la școala din Avrig (1791-1798). După ab-solvirea școlii primare, se înscrie la Gimnaziul Pianiștilor din Cluj (1798-1801), iar apoi pleacă să studieze la Sibiu (1801-1802). În anul 1802 se întoarce la Cluj (1802-1806), pentru a studia Dreptul și Filosofia. Dorind să-și perfecționeze cunoștințele, Gheorghe Lazăr pleacă la Universitatea din Viena (1806-1809). La gimnaziu se numără printre eminenții clasei (primae classis1), iar la Liceul Academic din Cluj, acest valachus, vivis ex sede Cibinensi2, a fost apreciat ca eminent-prim.

    Pe când era studiosus juris, Vicariatul Ortodox de la Sibiu i-a oferit o bursă de studiu din Fondul Românesc Sidoxial, pentru a putea studia Teologia. Este interesant de observat faptul că Gheorghe Lazăr, studiind Dreptul, a simțit nevoia de a studia apoi Teologia, fiindcă văzuse nedreptățile pe care le avea de îndurat poporul român, adesea prigonit și discriminat de instanțele judecătorești. În acest context, numai ca preot ar fi putut să aline ră-nile sufletești ale poporului, oferind mângâiere și spri-jin3. De altfel, el singur ceruse sprijin Consistoriului Ortodox din Sibiu pentru a putea studia Teologia4, deși

    1 Gheorghe Bogdan Duică, Gheorghe Lazăr, în Memoriile secțiunii literare, vol. I, Ed. Academiei Române, București, 1934.

    2 Gh.B. Duică, Gheorghe Lazăr, p. 17.3 „La Drept, Lazăr învățase că, practicându-l, mult bine nu va putea

    face poporului său. La Teologie, ca preot, putea să devină un mângâietor, un sprijin apropiat” (Gh.B. Duică, Gheorghe Lazăr, p. 19).

    4 „Fiindcă studentul în drepturi (studiosus iuris), care petiționase, este conform atestatelor alăturate și descrierilor din partea vicarului și președintelui consistorial, de cel mai bun talent și moralitate și în studii obținând clasa primă cu distincție și fiindcă la puține persoane de ritul acesta se găsesc calități așa alese, în sfârșit, fiindcă se obligă a instrui după

  • Pr. MIHAIL BULACU

    20

    călugării piariști din Cluj au trecut în matricolele școlare că era greco-catolic, adică unit. Această părere ar pu-tea fi plauzibilă, dat fiind faptul că în Cluj nu era nicio biserică ortodoxă, ci numai biserici romano-catolice și protestante5. Însă Gheorghe Lazăr a dovedit mai târ-ziu, când i s-a cerut să justifice confesiunea înregistra-tă în fișa de înmatriculare, că în perioada celor opt ani petrecuți la Cluj a frecventat biserica ortodoxă din satul natal, împărtășindu-se regulat la preotul local6. Prin ur-mare, înmatricularea formală a lui Gheorghe Lazăr nu a adus niciun prejudiciu conștiinței sale fundamentate pe principiile creștin-ortodoxe7, pe care le-a deprins în casa părintească, la Avrig. Viitorul avea să dovedească

    absolvirea studiilor sale teologice candidații la preoție în științele de lipsă pentru păstorire și ocuparea oficiului preoțesc și a presta și alte servicii la consistoriul de rit neunit, merită această persoană să fie neapărat aju-torată în intenția și râvna sa mare”. Pe acest raport, împăratul Francisc a pus rezoluția: „Are încuviințarea mea” (Gh.B. Duică, Gheorghe Popa-Lisseanu, Viața și opera lui Gheorghe Lazăr, Tipografia Ion C. Văcărescu, București, 1924, p. 163).

    5 „Nu se poate vorbi de biserici ortodoxe la vremea aceea în Cluj. Însă protestanții (trei nuanțe) aveau patru, iar catolicii singuri patru” (Gh.B. Duică, Gheorghe Lazăr, p. 20).

    6 „Deși botezat ortodox, el este trecut în matricolele școlare din Cluj și Sibiu nu numai ca unit, dar uneori chiar și ca romano-catolic. Cu siguranță nu și-a schimbat ritul la vârsta de 18 ani, fiindcă nu ar fi fost recomandat pentru bursa din Fondul Sidoxial, care era al Bisericii Ortodoxe. De altfel, atunci când se apără în fața acuzelor mitropolitului de Carloviț, dovedește cu certificate că timp de opt ani, cât a stat la Cluj, a cercetat totdeauna biserica neunită, cuminecându-se regulat la preotul de acolo” (în Gh.B. Duică, Gh. Popa-Lisseanu, Viața și opera lui Gheorghe Lazăr, p. 233).

    7 „Printr-o fericită conexiune a lucrurilor, uniatismul lui Lazăr era condamnat să rămână o vorbă fără înțeles” (în Gh.B. Duică, Gheorghe Lazăr, p. 20).

  • EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

    21

    faptul că Gheorghe Lazăr a iubit Biserica strămoșească a neamului românesc, cum puțini au iubit-o cu adevărat.

    Deși Viena nu avea o școală teologică ortodoxă, Gheorghe Lazăr îmbrățișează cu drag cele două iz-voare ale credinței ortodoxe: Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. Mediul de la Viena îl punea în fața luptei din-tre cele două curente ale confesiunilor creștine locale: romano-catolicismul și protestantismul8. De aceea, era prudent față de dogmatica confesională, îmbrățișând mai mult cursurile teologice cu caracter practic. Cele două curente extreme îl îndemnau să-și îndrepte privi-rile către învățătura creștină a veacurilor primare, către Ortodoxie9, pe care să o aprofundeze. La punctul pa-tru din cuprins, raportul Cancelariei Aulice Transilvane, din anul 1810, către împărat relevă faptul că Gheorghe Lazăr, deși a făcut Filosofia la Cluj și Teologia la Viena, și-a păstrat credința ortodoxă10.

    8 „La Viena, Lazăr se afla între două curente. De la universitate îi adia catolicismul erudit, iar din viață raționalizarea cugetării credinței. Asta se oferea, după cum constată istoricii teologiei catolice, mai ales prin pastorală și predică. Eu cred că Lazăr a simțit pulsul epocii. De aceea, biblioteca sa era plină de scrieri de acest fel, apropiate de morală. Însă Lazăr păstra o oarecare distanță față de dogmatica ultramundană” (Gh.B. Duică, Gheorghe Lazăr, pp. 29-30).

    9 „Cred că de acum nimeni nu se va mai îndoi că Lazăr nu era pri-zonierul teologiei catolice, că el își filosofa teologia și că, astfel, punctul lui de vedere filosofic, atunci wolffian, îi impunea și atitudinea sa față de Ortodoxie” (Gh.B. Duică, Gheorghe Lazăr, p. 31).

    10 Faptul că Lazăr a ascultat Filosofia în Cluj, iar Teologia în Viena nu înseamnă că a încetat să fie greco-neunit, căci dacă cineva s-a făcut cu-noscut cu principiile unei alte religii numai de dragul științei, asta nu pre-supune că ar trebui să le și recunoască, părăsindu-și religia sa. Totuși, în Raportul Cancelariei Aulice Transilvane nr. 3058/5217 se arată că „Lazăr a ascultat deja teologia catolicilor și niciun atestat nu a putut dovedi că

  • Pr. MIHAIL BULACU

    22

    Printre cărțile rămase de la el se numără atât Sfânta Scriptură, cât și unele dicționare teologice11. Astfel, pu-tem vedea că Gheorghe Lazăr studia Vechiul și Noul Testament nu numai după textul german12, ci și după textul latin, grec13 și ebraic14, folosind dicționare biblice speciale15 pentru a surprinde nuanțele romano-catolice16 și protestante17.

    Alături de aceste cărți, corespunzătoare cursurilor teologice locale, întâlnim și cunoscutul Catehism în lim-ba sârbească, românească și germană. Nu lipsesc din bi-blioteca lui Gheorghe Lazăr nici operele filosofice18, pe care le-a cercetat, cu scopul de a găsi cea mai eficientă metodă pentru a face cunoscut dumnezeiescul cuvânt al

    s-a mărturisit și cuminecat vreodată după ritul neuniților” (Gh.B. Duică, Gh. Popa-Lisseanu, Viața și opera lui Gheorghe Lazăr, pp. 167-168).

    11 Catalogul bibliotecii lui Gheorghe Lazăr a fost compus de Ileana Băncilă, funcționar al bibliotecii Academiei Române, pe baza cărților care se află astăzi în fondul de carte al Academiei Române (Gh.B. Duică, Gh. Popa-Lisseanu, Viața și opera lui Gheorghe Lazăr, pp. 338-348).

    12 Das alte Testament, das Buch der Propheten, 2 vol.; Martin Luther, Das Neue Testament Unsers Herrn Jesu Christi, Wittenberg, 1661. Cele două volume sunt legate împreună.

    13 Novum Testamentum Latine et Graece. Conținutul este defectuos, în-trucât lipsește începutul (până la pagina 33) și sfârșitul (de la pagina 410).

    14 Biblia Hebraica, având cota A. 12273.15 Johanne Knoll (ed.), Vocabularium biblicum Novi Testamenti, ita

    secundum seriem capitum etque versuum adornatum, ut in lectione sacrorum Novi Testamenti Gaeci librorum usum praebare possit extemporaem Denuo în Lucem, Ed. Heinricus Urban, 1700.

    16 Biblia Sacra Vulgatae Editionis, vol. I, 1645.17 M. Luther, Die heilige Schrift des alten Testaments im Auszug samt

    den ganzen neuen Testament.18 Catehism în limba sârbească, românească și germană. Conținutul este

    defectuos, întrucât lipsește începutul (până la pagina 18). La sfârșit sunt adăugate 20 pagini, scrise în chirilică, cuprinzând psalmi și rugăciuni.

  • EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

    23

    Sfintei Scripturi în rândul maselor populare din satele de sub poalele Carpaților, de unde plecase.

    Așadar, idealul său era să fie preot și dascăl de teo-logie la Sibiu. În perioada în care a studiat la Viena nu a rupt contactul cu țăranii din Avrig, din mijlocul cărora plecase la studii, nici cu Sibiul, în care vedea o școală de teologie bine organizată. Astfel, în cea dintâi scri-soare trimisă de Gheorghe Lazăr din Viena părinților săi se poate vedea Avrigul, cu părinții, consătenii, întreg neamul românesc și, mai ales, ideea mântuirii lui de sub nedreapta stăpânire19. Cu alte cuvinte, studiile tânărului

    19 „Iubite tată și dorită mamă,Să nu vă fie jale după mine, să nu ziceți că mă aflu între străini

    pentru că oamenii de pe aici sunt foarte prietenoși și veseli. Când am vorbit cu ei despre țara noastră și despre români, s-au mirat și ei câte neamuri se mai află în țara împăratului și nu știu nici încotro bate țara Ardealului. Iar când le-am spus că neamul nostru se trage din Italia, de când cu Traian împăratul și dacii, s-au minunat și au început a mă pipăi să vadă dacă sun-tem făcuți și noi ca ei și mai cu seamă pentru ca să zică că au pus mâna pe un nepot de al lui Traian. Un om bătrân care auzise de Răscoala lui Horea, când i-am spus că sunt român, a căscat gura cu mirare și mi-a spus: «Eu mă gândeam că pe la dumneavoastră sunt tot mâncători de oameni, tâlhari și hoți, cu ochii cufundați și cu gura până la urechi, pentru că așa spuneau cei de pe aici, care au fost în Ardeal să aducă știri despre oamenii lui Horea».

    Eu i-am spus că românii sunt cei mai blânzi oameni din toată țara împăratului, dar când îi nedreptățești, li se cam lărgește și lor gura și li se încruntă ochii.

    Le-am spus multe despre români și țara lor, cât este de frumoasă și tocmai pentru asta se revoltă ei, că încearcă străinii să le-o ia. Mai încolo am să mă duc chiar la împăratul și am să îi spun lucruri despre români, de care nu a auzit niciodată. De aceea, să nu vă fie jale de mine, pentru că eu am venit aici tocmai pentru ca să ușurez soarta noastră tristă. În loc să vă supărați, mai degrabă să fiți mândri, pentru că tocmai pe mine m-a ales Dumnezeu să fiu tălmăcitorul durerilor neamului român aici, între străini.

    După ce voi isprăvi cu învățătura, mă voi întoarce la Sibiu, pentru a fi iar aproape unul de altul. Spune-i mamei că îi sărut mâinile care m-au

  • Pr. MIHAIL BULACU

    24

    Gheorghe Lazăr aveau un ideal determinat, acela de a deveni izbăvitorul durerilor poporului român. Profesia care îi putea asigura cadrul prielnic pentru a realiza acest deziderat era cea de preot, întrucât putea mângâia suferințele sătenilor de la amvonul bisericii.

    De aceea, inteligența sclipitoare, idealul precizat și voința de muncă au conturat o imagine frumoasă despre Gheorghe Lazăr, întrucât era un teolog eminent, de ale cărui note școlare s-a minunat până și împăratul Francisc al Imperiului Austro-Ungar, aprobându-i prelungirea bursei la Viena. Faima rezultatelor sale excepționale s-a răspândit până la Carloviț, unde își avea reședința Mitropolia Ortodoxă Sârbească, de care depindeau și românii ortodocși din Ardeal. Din această cauză, Lazăr a fost întâmpinat la Carloviț cu o atitudine respingătoare, cei de aici temându-se că va putea să urce pe trepte ierar-hice mai înalte. Nu a fost primit la Carloviț nici pentru a-și completa studiile teologice ortodoxe necesare, nici pentru hirotonie. Motivul invocat era că și-ar fi făcut studiile teologice la Viena20.

    Împăratul Francisc, care cunoscuse din rapoartele anterioare situația lui Lazăr, a luat cunoștință de tra-tamentul aplicat de către Mitropolia din Carloviț și a

    îngrijit atâta vreme, când eram la școala din Sibiu și în Cluj și să tragă nădejde că am să o cinstesc, purtând-o în toate zilele prin orașul Sibiu cu trăsura, pentru ca lumea să vadă că vrednicia nu se găsește numai în pala-te, ci și în bordeie” (Gh.B. Duică, Gh. Popa-Lisseanu, Viața și opera lui Gheorghe Lazăr, pp. 335-337).

    20 „În Carloviț, nu numai că nu a fost admis la studii și hirotonire, ci a fost primit ca un eretic, fiind declarat incapabil să primească hirotonirea, dându-i-se și o scrisoare adresată Consistoriului neunit din Ardeal” (Gh.B. Duică, Gh. Popa-Lisseanu, Viața și opera lui Gheorghe Lazăr, p. 105).

  • EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

    25

    aprobat, prin raportul informativ al Cancelariei Aulice Transilvane din anul 1810, acordarea ajutorului financiar în valoare de 300 de florini, îndemnându-l să rămână la Viena pentru continuarea studiilor21. Aceasta este peri-oada în care Gheorghe Lazăr, în loc să-și înstrăineze su-fletul de Ortodoxie, pentru că fusese nedreptățit de către conducătorii Bisericii Ortodoxe, în loc să se apropie mai mult de confesiunile creștine locale, a reacționat con-structiv, prin traducerea în românește a unei admirabile opere teologice, cu gândul de a se putea tipări și răspândi în mijlocul poporului român.

    Importanța Catehismului Ortodox alcătuit de mitropolitul Platon

    Catehismul ortodox al mitropolitului Platon este un catehism cu renume mondial nu numai în lumea popoa-relor ortodoxe, ci și apusene. Prin urmare, este tradus în limba latină în anul 1774, în limba franceză în anul 1776, în sârbă în anul 1776, în rusă în anul 1765, în greacă în anul 1786, în engleză în anul 1814, iar în germană în anul 1770. Acest catehism a fost alcătuit de mitropolitul Platon al Moscovei pe vremea când era profesorul de religie al lui Paul Petrovici, fiul Ecaterinei II, ajuns mai târziu împărat22. Învățăturile date tânărului prinț au fost

    21 „Încuviințez lui Lazăr cei 300 florini alăturați, cu condiția ca el să folosească timpul pe care îl va mai petrece în Viena pentru continuarea educației sale. Aștept raportul referitor la refuzarea hirotonirii aceluia din partea mitropolitului” (Gh.B. Duică, Gh. Popa-Lisseanu, Viața și opera lui Gheorghe Lazăr, p. 165).

    22 Gh.B. Duică, Gheorghe Lazăr, p. 37.

  • Pr. MIHAIL BULACU

    26

    așternute în această carte. Pentru puritatea doctrinară a învățăturii cuprinse în acest catehism, când a fost tradus în limba greacă, a fost intitulat Ορθόδοξος Διδασκαλα23, iar în limba germană i s-a zis Der Rechtgläubiger Lehrer24. Când a fost tipărit în limba română, după ce mitropo-litul Veniamin Costache l-a tradus după textul grec, a primit titlul Dreptslăvitoare învățătură sau cuprinderea de Dumnezeu a cuvântării hristianicești25.

    Traducerea unei asemenea lucrări în limba ro-mână, după textul german26, este rezultatul dorinței lui Gheorghe Lazăr de a pune la dispoziție preoților ortodocși o lucrare teologică practică, din a cărei orien-tare să lucreze cu zel pentru luminarea conștiinței or-todoxe a poporului român. Pe de altă parte, Gheorghe Lazăr era convins că poporul român trebuie inițiat, pen-tru a deveni conștient de credința cea adevărată, printr-o lucrare teologică ortodoxă, sprijinită pe creștinismul primar al Bisericii Ortodoxe.

    23 Τοῦ σοφωτάτου καί Θεολογικωτάτου Πλάτονος, ἀρχιεπισκόπου Μοσχοβίας καὶ διδασκάλου τοῦ ταύτης νῦν βασιλέως Πὰβλου (Ὀρθόδοξος διδασκαλία).

    24 Der rechtgläubiger Lehrer der griechischen Kirche, Riga, 1771.25 Dreptslăvitoare învățătură sau cuprinderea de Dumnezeu a cuvân-

    tării hristianicești a lui Platon, mitropolitul Moscovei. Tălmăcită în limba românească de smeritul Veniamin Costache, mitropolitul Moldovei. Cu toată cheltuiala preacuvioșiei sale, arhimandrit al Mănăstirii Râșca, Isaia, spre fo-losul tinerimii românești, 1839.

    26 „Lazăr, pentru care Teologia era știință serioasă și nuanțată, do-rind a da națiunii un text de credință mai liber conceput, a tradus din nemțește catehismul mitropolitului Platon. Eu cred că a tradus după Die Rechtgläubigkeit der heiligen Griechischen Kirche” (Gh.B. Duică, Gheorghe Lazăr, pp. 37-38).

  • EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

    27

    Principiile lui Gheorghe Lazăr despre rolul preotului în educație

    Concepția lui Gheorghe Lazăr despre rolul preotu-lui în viața satului românesc este reflectată în observațiile pe care avea să le facă mai târziu, ca profesor de Teologie la Sibiu, cu privire la necesitatea unei temeinice pregă-tiri a viitorilor clerici. Despre aceasta ne dă importante referințe textuale fostul său elev Petrache Poenaru, cu prilejul Discursului de recepție în Academia Română, când, omagiind pe fostul său profesor, redă următorul pasaj:

    „Într-una din zile, pe când Gheorghe Lazăr activa ca profesor la Sibiu (1812), au venit la școală câțiva săteni, ai căror copii se pregăteau pentru preoție. I-au prezentat reclamația pe care au făcut-o la vlă-dica, în care se plângeau că pătimesc de lipsă de preot la biserici, din cauză că atestatele de capacita-te pentru hirotonie ale elevilor sunt eliberate foarte greu. Văzând această reclamație și apostila pe care o pusese vlădica pe dânsa, cu admonițiuni27 către pro-fesori, adresate indirect lui Lazăr, acesta s-a tulbu-rat și, adresându-se petiționarilor, le-a zis: «Auziți, oameni buni! Dumneavoastră îmi aduceți în școală niște bucheri, bușteni întunecați, și-mi cereți să-i eliberez mai curând, să fie și mai neciopliți. Apoi, bunii mei creștini, dumneavoastră știți că preotul este făclia care trebuie să lumineze pe om în toate căile sale; la el alergăm să ne aline durerile sufletești;

    27 Admonițiune = mustrare – n.red.

  • Pr. MIHAIL BULACU

    28

    el trebuie să ne îndulcească amărăciunile vieții din lumea aceasta. Dar pentru a fi un preot astfel, tre-buie să fie luminat. Iar lumina se poate dobândi nu-mai prin învățătură. Așadar, dragii mei, dacă sunteți creștini buni, lăsați să învețe carte cum se cade dacă voiți să-i aveți preoți cu sufletul și cu inima; nu trimiteți la vlădică să popească numai niște vite necuvântătoare»”28.

    Gheorghe Lazăr a avut multe de suferit pentru zelul său ca dascăl în teologie la Seminarul din Sibiu. Dar fă-clia conștiinței sale a rămas nestinsă, întrucât a conside-rat că este mai onest să părăsească locul decât să renunțe la exigențele sale academice.

    Cu aceeași ocazie, tot Petrache Poenaru îl descrie pe fostul său profesor și bun predicator creștin, care insufla duh evanghelic amvonului Bisericii Episcopale din Sibiu, dând dovadă de misionarism autentic. Pe lângă titlul de profesor, Lazăr îl avea și pe acela de orator bisericesc. În această calitate, trebuia să țină regulat cuvântări la Biserică. Aici a avut ocazia de a-și dezvolta cunoștințele teologice, inspirând ascultătorilor principiile de bază ale religiei și moralei. Calitatea cuvântărilor sale a făcut ca numărul credicioșilor care veneau la Biserică să crească de la predică la predică. Enoriașii așteptau cu nerăbdare să îl audă pe învățatul catehet în sărbătoarea următoare, propovăduind cu inspirație morala evanghelică29.

    28 Gh.B. Duică, Gh. Popa-Lisseanu, Viața și opera lui Gheorghe Lazăr, p. 279.

    29 Gh.B. Duică, Gh. Popa-Lisseanu, Viața și opera lui Gheorghe Lazăr, p. 281.

  • EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

    29

    Gheorghe Lazăr – un convertitor de ucenici în ogorul creștinismului

    Același zel pastoral, depus de Gheorghe Lazăr la catedra din Sibiu, îl vedem transpus și în lucrarea sa educațională, realizată dincolo de Carpați, în Țara Românească, cu prilejul primului său cuvânt adresat ti-nerimii chemate la noua școală de la Sfântul Sava:

    „Iubită și de toată cinstea vrednică tinerime,Iată o nouă epocă, o întâmplare strălucitoare, un glas părintesc, sub pavăza sceptrului domnesc, după care de mult oftară inimile dumneavoastră. Veniți toți din toate părțile, veniți la izvorul tămăduirilor! Vremea trece iute, nu se mai întoarce, ne fură și anii vieții cu sine și rămânem lipsiți și neciopliți. Pentru aceea, grăbiți-vă, nu întârziați a vă arăta și a vă trece la condica școlii, ca apoi, punându-le toate în cu-viincioasă rânduială, să putem începe lucrarea de luminare a poporului”.

    Așadar, putem observa aceeași preocupare pen-tru educarea tineretului, nelipsind înfiriparea credinței în Dumnezeu, nici grija pentru cele ale științei. Astfel, concepția lui Gheorghe Lazăr despre preoție și strădania pe care o desfășoară când este preot și profesor ne pot explica de ce la Viena, ca student, era preocupat de tra-ducerea unui catehism ortodox în limba română, pe care l-au apreciat atâtea popoare.

    Elevii lui Gheorghe Lazăr, în frunte cu Ion Heliade-Rădulescu, arată starea sufletească și lipsa de orientare în

  • Pr. MIHAIL BULACU

    30

    Țara Românească. Ceea ce ne impresionează cu prile-jul destăinuirilor pe care Ion Heliade-Rădulescu le face mai târziu în biografia lui Gheorghe Lazăr este tocmai această propunere, ca școala românească să dea tineretu-lui nu numai cunoașterea limbii și diferite cunoștințe, ci și buna orientare în cele ale credinței ortodoxe:

    „Totul era degenerație și amorțeală în ceea ce privește numele de român și patrie până să vină ră-posatul întru fericire Gheorghe Lazăr în fața noas-tră. Cântările și slujba Sfintei Liturghii se tipăreau într-o bucoavnă cu literele slavone în limba greceas-că [...]. Părinții se bucurau când auzeau pe fiii lor zicând Πάτερ ημών și πίστεω. Câtă jale era să audă cineva Simbolul credinței, semnul după care se cunoștea creștinul în ceea ce crede, cele douăspreze-ce articole ale acelui sfințit contract pe care îl facem cu Hristos și cu Biserica când primim Sfânta Taină a Botezului, ale acelui jurământ, prin care mărturi-sim că vom păzi credința noastră și vom crede până în mormânt aceste douăsprezece articole întărite cu pecetea darului Duhului Sfânt! Oamenii vin în biserică pentru a asculta cuvântul Domnului și a-și aduce aminte mai des făgăduința lui Dumnezeu”30.

    Prin urmare, foștii elevi ai lui Gheorghe Lazăr arată cum fostul lor dascăl și educator le-a trasat o direcție și în ceea ce privește luminarea sufletească a credincioșilor

    30 Gh.B. Duică, Gh. Popa-Lisseanu, Viața și opera lui Gheorghe Lazăr, pp. 249-250.

  • EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

    31

    români, prin Simbolul de credință, explicat în limba ro-mână. Catehumenul intră în contact cu Hristos înainte de Botez, făgăduind în tinda bisericii că se unește cu El, se leapădă de satana și mărturisește credința cea adevă-rată. Iar cartea care îl iniția în explicarea Simbolului de credință era acest Catehism ortodox. Astfel, observăm o legătură directă între gândul lui Gheorghe Lazăr de a traduce Catehismul ortodox la Viena și opera educativă pe care avea să o desfășoare, întemeind școala româneas-că pe temelia limbii românești și a educației religioase creștin-ortodoxe.

    Traducerea catehismului nu a obținut aprobarea forurilor bisericești

    Cancelaria Aulică Transilvană a trimis un raport împăratului Francisc, în care justifica buna întrebuințare a timpului petrecut de Gheorghe Lazăr la Viena, pre-cum și chivernisirea cu folos a bursei acordate tânărului student:

    „Lazăr a declarat că în luna mai, anul 1810, când a primit un ajutor de 300 de florini cu porunca de a-i folosi pentru perfecționarea educației sale, nu a mai avut timp să cerceteze cu folos prelegerile pe care mai înainte nu le-a putut cerceta. În schimb, a re-petat studiile sale ascultate, apoi a tradus în limba valahă opera renumită a lui Platon, educatorul mare-lui principe din Rusia (erzieher des Großfürsten von Russland). Pe acest raport, împăratul Francisc a pus

  • Pr. MIHAIL BULACU

    32

    următoarea rezoluție: «Pentru a putea judeca dacă ceea ce susține Lazăr, că a tradus și scris, este ade-vărat, cancelaria va cere în privința aceasta părerea cenzorului valah de cărți din loc și mi-o va înainta la timpul cuvenit. Apoi îi voi împărtăși hotărârea mea, care va urma»”.

    Raportul Cancelariei Aulice Transilvane a fost fa-vorabil, subliniindu-se faptul că această lucrare teologică este de un real folos tinerimii școlare:

    „În ceea ce privește traducerile studentului în teologie greco-neunit, Gheorghe Lazăr, cancelaria prezintă, în lipsa unui cenzor de cărți valahe, aprecierea ceru-tă de traducătorul valah copistului Camerei Aulice, Pavel Ramomțai, cu observarea că Lazăr se întoar-se numaidecât în Ardeal [...]. După judecarea lui Ramomțai, traducerile lui Lazăr sunt realizate for-midabil. Toate acestea vor fi foarte folositoare tineri-mii școlare, iar cea din urmă se va putea întrebuința chiar și ca manual de școală pentru școlile valahe greco-neunite”31. Cu toate acestea, Gheorghe Lazăr a atras ura

    autorităților bisericești de la Sibiu. Episcopul Vasile Moga, care îl pândea cu multă răutate, aștepta momen-tul oportun pentru a-l compromite în fața opiniei publi-ce. Astfel, cu prilejul referințelor asupra acestei lucrări traduse de Lazăr, a defăimat meritele și ostenelile sale

    31 Gh.B. Duică, Gh. Popa-Lisseanu, Viața și opera lui Gheorghe Lazăr, p. 175.

  • EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

    33

    în privința traducerii catehismului. În acest raport se menționează nu numai că nu a fost tradus bine, dar și faptul că acest catehism ar putea fi suspectat din punct de vedere doctrinar și nu ar fi oportun să fie populari-zat în mijlocul poporului român, care trebuie să asculte ceea ce a învățat Mântuitorul Hristos și Sfinții Apostoli. Cu alte cuvinte, cuprinsul acestui catehism nu era în concordanță cu învățătura cea adevărată32.

    Popularizarea ulterioară a Catehismului Ortodox al mitropolitului Platon în spațiul românesc

    Cea mai veche traducere a acestui Catehism a fost făcută de către arhimandritul Vartolomeu Măzăreanu, cunoscut nouă prin diverse scrieri din condici-le mănăstirești, precum cea de la Humor și cea de la Voroneț. Traducerea datată cu anul 1775, deci cu mult timp înainte de traducerea lui Gheorghe Lazăr, a fost fă-cută după unul dintre exemplarele Catehismului Ortodox al lui Platon, care, rămas în manuscris, a ajuns în mâna cunoscutului preot Simeon Florea Marian33.

    32 Raportul episcopului Vasile Moga către Guvern, referitor la ope-ra tradusă de Gheorghe Lazăr, are următorul conținut: „Eppalem nec credere aliud nec docere posse, quam qui a patre procedit et non modo non consentire cum illis qui dicunt spiritum sanctum a solo patre pro-cedere ut, cum additamentum a solo in scriptura sacra non reperiatur, vel suspectum de tali doctrina Librum non possit aprobare, ejusdemque Authoris, a profesore Gheorghe Lazăr proposit vel titulus placere non potest” (Gh.B. Duică, Gh. Popa-Lisseanu, Viața și opera lui Gheorghe Lazăr, pp. 185-186).

    33 Alexandru Lapedatu, Manuscrisele de la Bisericani și Rașca, București, 1906, p. 23.

  • Pr. MIHAIL BULACU

    34

    Arhimandritul Eufrosin Poteca, fost elev și co-leg al lui Gheorghe Lazăr la Sfântul Sava, traduce și el Catehismul ortodox al mitropolitului Platon și îl tipărește în anul 1836, la câteva decenii după traducerea fostu-lui său dascăl34, cu binecuvântarea chiriarhului. Pentru importanța cuprinsului, a fost retipărit în anul 1847, la București. Textul catehismului tipărit de Eufrosin Poteca urmează textul unei opere, intitulate Istorisiri din Sfânta Scriptură pentru tineretul școlar, lucrare a unui profesor german de Teologie, tradusă în mai multe limbi35. Se vede că Eufrosin Poteca încerca să popularizeze operele și ide-ile fostului său dascăl, care, în organizarea învățământului pentru copiii de la Sfântul Sava, stabilise, între alte ma-terii de predat, Catehismul și Istoria Biblică: Testamentul Vechi și cel Nou36. Teologii și oamenii de literatură consi-deră că lucrarea lui Eufrosin Poteca, publicată de profe-sorul Constantin Rădulescu-Motru și apreciată ca fiind un giuvaier al literaturii române bisericești37, este o pre-scurtare după Catehismul Ortodox al lui Platon.

    34 Sfânta Scriptură pe scurt, cuprinsă într-o sută și patru istorii culese din Biblie și Evanghelie și urmată de un mare Catehism pentru seminare. Această lucrare apare cu binecuvântarea episcopilor Neofit al Râmnicului, Ilarion al Argeșului și Chesarie al Buzăului. Este tipărită la tipografia Episcopiei Buzăului, la data de 30 septembrie 1836.

    35 „Prima traducere este o operă germană, scrisă în anul 1704, de pro-fesorul Johann Hübner. Fiind o carte folositoare în procesul de educare a copiilor, a fost tradusă în latină, franceză, italiană, rusă, poloneză și greacă” (Ariadna Camariano, Catehismul lui Platon, București, 1942, p. 62).

    36 Paul I. Papadopol, Gheorghe Lazăr și opera sa, București, 1937, p. 28.37 „Acest catehism nu este o operă originală a lui Eufrosin Poteca,

    așa cum crede profesorul Constantin Rădulescu-Motru, ci o prescurtare a catehismului mare, care, la rândul său, este o traducere după prelucra-rea grecească a catehismului lui Platon, făcută de Dimitrie Darvaris” (A. Camariano, Catehismul lui Platon, p. 63).

  • EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

    35

    Timpul a dovedit faptul că dorința lui Gheorghe Lazăr de a traduce în limba poporului român acest ca-tehism a fost întru totul justificată. Același catehism a fost tradus și de mitropolitul Veniamin Costache al Moldovei. L-a tradus din limba greacă, în care fusese tradus din limba rusă, și l-a încredințat spre tipărire pă-rintelui arhimandrit Isaia, egumenul Mănăstirii Râșca. Cu acest prilej, mitropolitul Veniamin îi adresează o scrisoare de apreciere pentru tipărirea acestui catehism, în care scrie:

    „În semn de prețuire față de vredniciile preacuvioșiei tale, care te-ai ostenit pentru binele țării, vă hără-zim această carte dogmatică și morală, tradusă de noi în limba română după cea greacă, spre mântuirea credincioșilor fii ai Bisericii lui Hristos”38.

    Spre deosebire de catehismele tipărite până atunci, în cuprinsul acestui catehism poate fi sesizată armoniza-rea întrebărilor și răspunsurilor scolastice cu istorisirea evenimentelor biblice, după metoda Sfinților Părinți:

    „Catehismele tălmăcite în limba română s-au dat la lumină în mai multe rânduri, fiind folositoare atât copiilor, cât și tinerilor. Și unele și altele au povață din Sfânta Scriptură. Însă această lucrare, intitula-tă Dreapta învățătură, care aparține mitropolitu-lui Platon al Moscovei, luând pe om de la dreapta credință cea firească, îl povățuiește spre cunoștința cea

    38 Dreptslăvitoare învățătură..., p. 1.

  • Pr. MIHAIL BULACU

    36

    din descoperire. Și lăsând întrebările și răspunsurile la nevârstnici, sporește cu înțelepciunea, înainte punând toate dogmele hristologice cu străbatere mai ageră”39.

    Cu aceste prețioase lămuriri, Catehismul ortodox al lui Platon, tradus de mitropolitul Veniamin Costache, este tipărit la Iași în anul 1897. Este același catehism pe care Gheorghe Lazăr dorea să-l tipărească pentru românii din Ardeal, după ce îl tradusese din limba germană. Prin urmare, două personalități însemnate ale ierarhiei bisericești mol-dovene contrazic documentat afirmațiile episcopului Vasile Moga, referitoare la lipsa de valoare a Catehismului ortodox tradus de Gheorghe Lazăr pentru românii ortodocși.

    Cuprinsul Catehismului Ortodox

    În ceea ce privește cuprinsul acestui catehism, putem spune că este divizat în trei părți distincte:

    a. despre fireasca cunoaștere a lui Dumnezeu, care ne povățuiește către credința evanghelică;

    b. despre credința evanghelică;c. despre legea dumnezeiască. Așadar, la început dezbate noțiuni apologetice gene-

    rale, apoi continuă cu elemente de dogmatică specială și termină cu elemente de morală creștină.

    Pentru a ne face o idee despre modul în care era tra-tată credința în concepția populară, redăm un mic pasaj referitor la credința evanghelică:

    39 Dreptslăvitoare învățătură..., p. 1.

  • EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

    37

    „De unde se începe cunoștința omenească? Începutul la toată cunoștința omenească este a se cunoaște cine-va pe sine. Cei vechi credeau că a se cunoaște cineva pe sine este treapta cea dintâi a înțelepciunii. Pentru aceasta și Apostolul zice: «Că de ne-am desluși pe noi, nu ne-am judeca» (1 Corinteni 11, 31)”40.

    Autorul sprijină cunoașterea lui Dumnezeu pe cunoașterea de sine, ca acțiune prin intermediul căreia dovedim că există Dumnezeu:

    „Prin cunoștința aceasta, dacă vom cerca firea noas-tră, ne încredințăm că a fost cu neputință să ne zi-dim noi înșine. Din aceasta, de nevoie înțelegem că este o oarecare Ființă nezidită și atotputernică, Care ne-a zidit pe noi și toate zidirile și Ființa aceasta este Dumnezeu”41.

    Iar când tratează despre credință, arată ce este credința vie:

    „Credința adevărată se bazează pe cuprinsul Evangheliei. Pentru aceea, se cade a primi fără în-doială învățătura prorocilor și a apostolilor și a cre-de că Iisus Hristos, Cel propovăduit de dânșii, este izbăvitorul neamului omenesc. O credință ca aceas-ta se numește credință vie, fiindcă scânteia credinței nefățarnice se înviorează cu sporire necurmată

    40 Dreptslăvitoare învățătură..., p. 1.41 Dreptslăvitoare învățătură..., p. 2.

  • Pr. MIHAIL BULACU

    38

    pentru faptă bună. Însă când omul nu va mărtu-risi ticăloșia sa înaintea lui Dumnezeu, nici nu își va pune toată nădejdea și încredințarea mântuirii sale în Hristos Mântuitorul ori nu petrece viața în Hristos, credința unuia ca acesta este moartă, fățarnică și zadarnică”42.

    Menționăm că citările nu sunt reproduse după tex-tul manuscrisului lui Gheorghe Lazăr, care s-a pierdut, ci al traducerii mitropolitului Veniamin Costache. Însă textul de bază al acestui catehism este același cu al cate-hismului tradus de Gheorghe Lazăr din limba germană.

    Așadar, era firesc ca Gheorghe Lazăr să îmbrățișeze o expunere rațională a credinței ortodoxe, din moment ce aceasta era propria lui convingere. Nu a alcătuit singur un catehism, deoarece știa că este bănuit de confesiona-lism apusean. Cu siguranță, la alegerea catehismului pe care să îl traducă a contribuit atât cultura sa teologică, de influență filosofică, cât și dorința de a oferi poporului o viziune clară asupra credinței pe care o mărturisește43. Această taină a preocupării lui Gheorghe Lazăr, pe care la timpul potrivit a pus-o în practică, o dovedesc foștii săi elevi. Astfel, Ion Heliade-Rădulescu, cu prilejul bio-grafiei pe care o face lui Gheorghe Lazăr în anul 1839, în Curierul românesc, ne înfățișează spiritul clar al dască-lului Gheorghe Lazăr:

    42 Dreptslăvitoare învățătură..., p. 59.43 „Se pare că la Twer se propunea o teologie mai liberală. Scriitorii

    catolici susțin că pe atunci teologii rusești cei mai celebri erau atinși de suflarea deșteptătoare a teologiei protestante și numesc printre ei și pe Platon” (Gh.B. Duică, Gheorghe Lazăr, p 37).

  • EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

    39

    „Lazăr a fost profesor la Sfântul Sava patru ani de zile. El nu a socotit slujba drept o profesie, ci o chemare, o misiune. Acest învățător avea toată destoinicia. Pare că era într-adins preursit pentru a deschide un drum de regenerare. Își simțea vocația. Când se afla în clasă, vorbea insuflat. Catedra lui semăna cu un amvon. Se vedea cum i se zbate pieptul la fiecare ocazie în care arunca semințele românismului și ale naționalității”44.

    Ecoul operei educative a lui Gheorghe Lazăr în cultura românească

    În urma frecventării cursurilor școlii de la Sfântul Sava, elevii lui Gheorghe Lazăr au beneficiat de un în-treit câștig: au deprins meșteșugul limbii române, au învățat să-și iubească patria și au pătruns tainele credinței strămoșești, continuând opera de luminare a poporului român. Printre ucenicii lui Gheorghe Lazăr se numără Ion Heliade-Rădulescu, arhimandritul Eufrosin Poteca și Petrache Poenaru. Se pare că devotamentul și iubirea pe care Gheorghe Lazăr le avea față de neamul românesc a fost moștenită și de ucenicii săi, pentru că Gheorghe Custureanu din Câmpulung, fost elev al lui Lazăr, și-a lăsat întreaga avere prin testament Gimnaziului Român și Mitropoliei din Sibiu, în semn de recunoștință față de memoria dascălului transilvănean. În testament nu a uitat să scrie și aceste versuri biografice:

    44 Gh.B. Duică, Gh. Popa-Lisseanu, Viața și opera lui Gheorghe Lazăr, p. 257.

  • Pr. MIHAIL BULACU

    40

    „Școala din Blaj nu am învățat,Ci pe a lui Lazăr și pe a lui Heliade,

    Ce românismul ne-au dat,Când a fost degenerat”.

    Din păcate, Lazăr nu a avut bucuria de a vedea tipă-rit Catehismul Ortodox. Însă nu a deznădăjduit, ci, dim-potrivă, a tipărit învățăturile respective pe „tablele de carne ale inimii” (2 Corinteni 3, 2), transformându-le în cea mai vie carte, prin intermediul căreia s-au format nu numai simpli credincioși ortodocși, ci educatori creștini, care au ajuns să formeze, la rândul lor, pe alții. În fiecare ucenic al lui Gheorghe Lazăr sclipește steaua credinței, după care și-au călăuzit viața, dat fiind faptul că das-călul pe care l-au avut a fost un apostol al științei și al Evangheliei creștine. Lecțiile lui Lazăr nu erau lipsite de idei biblice, iar cuvântările îmbrăcau forma unei cazanii pline de duh bisericesc.

    Dacă lui Gheorghe Lazăr i s-a făcut o nedreptate în timpul vieții, întrucât a fost împiedicat să-și ducă la înde-plinire frumosul gând, o altă nedreptate, pe care o săvârșim noi, cei de astăzi, este dată de faptul că am uitat să îi apre-ciem opera, atât cea scrisă, cât și cea practică. Catehis-mul tradus de Gheorghe Lazăr a fost epuizat în puținele exemplare tipărite la Iași, iar astăzi nu se mai găsește. De aceea, Biserica Ortodoxă Română are datoria morală de a repara nedreptatea făcută lui Gheorghe Lazăr prin conti-nuarea operei de luminare a poporului românesc.

    Așadar, prezentarea laturii creștine a personalită-ții lui Gheorghe Lazăr reprezintă o datorie funda-mentală, în semn de prețuire și de recunoștință pentru

  • EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

    41

    sacrificiile făcute. Trebuie să recunoaștem că intelectualii români creștin-ortodocși, precum Gheorghe Lazăr, Ion Heliade-Rădulescu și Eufrosin Poteca reprezintă linia de demarcație dintre intelectualitatea românească legată cu sufletul de tradiția Bisericii Ortodoxe și intelectualitatea românească de mai târziu, aflată sub influența Apusului. De aceea, un adevărat intelectual român din vremea noas-tră se poate simți înnobilat de legătura sufletească cu Biserica, pentru că își poate zice că merge pe linia sufle-tească a lui Gheorghe Lazăr.

    Mihai Eminescu, în poezia Epigonii, redă credința și evlavia celor din trecut, în comparație cu autosuficiența modernismului:

    „Și de-aceea spusa voastră era sfântă și frumoasă,Căci de minți era gândită, căci din inimi era scoasă,

    Inimi mari, tinere încă, deși voi sunteți bătrâni.S-a întors mașina lumii: cu voi viitorul trece;

    Noi suntem iarăși trecutul, fără inimi, trist și rece;Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin”.

    Astfel, Catehismul ortodox tradus de Gheorghe Lazăr reprezintă nu numai o simplă amintire a timpului petrecut la Viena, ci un crez al său, un testament sufle-tesc destinat poporului român, pentru că acest catehism cuprinde nu numai simple fraze religioase, ci dorința sa sufletească de a expune credința și duhul Evangheliei Mântuitorului Hristos pe înțelesul fiecărui român.

    Așa se explică de ce posteritatea l-a omagiat cu cu-vinte alese și nepieritoare, elogiindu-i meritele atât în țară, cât și peste hotare:

  • Pr. MIHAIL BULACU

    42

    „Precum Hristos pe Lazăr din morți a înviat,Așa tu, România, din somn ai deșteptat”.

    Profesorul Viorel Păun, fost director al Liceului Gheorghe Lazăr din București, i-a dedicat același omagiu creștin în versuri, pe care elevii acestui liceu îl cântă până în zilele noastre:

    „Din raiul nemuririi tale,Martir al dreptului cuvânt,

    În vremuri de întunecimi și jale, Apostol plin de Duhul Sfânt.

    Mărire, de trei ori mărire,Lui Lazăr sol de mântuire”.

  • 43

    ION HELIADE-RĂDULESCU, pROpOVĂDUITORUL

    UNUI IDeaL NEÎMpLINIT

    Un proverb românesc spune că „din stejar, ste-jar răsare”. Acest principiu se aplică perfect în cazul lui Ion Heliade-Rădulescu, fost elev al marelui dascăl și educator de la începutul secolului al XIX-lea, Gheorghe Lazăr.

    Mărturiile vremii spun că Ion Heliade-Rădulescu a fost un suflet plin de strălucire, care a avut privilegiul de a studia la școala lui Gheorghe Lazăr. După cum mărturisește, nu-i putem înțelege planul și concepția de lucru fără să vedem înrâurirea sufletească puternică pe care i-a dat-o dascălul Gheorghe Lazăr atât în perioada în care i-a fost elev, cât și în perioada în care au fost co-legi la Sfântul Sava.

    Întâi de toate, trebuie precizat faptul că Ion Heliade-Rădulescu a avut avantajul de a fi admis în școala de la Sfântul Sava când Gheorghe Lazăr se afla în anii de plină putere și activitate. Nu este de ajuns ca cineva să fie înzestrat cu alese calități sufletești, dacă nu și-a găsit

  • Pr. MIHAIL BULACU

    44

    și educatorul care să știe să le modeleze. Câte elemente bune nu a avut și are poporul român? Însă acestea rămân necunoscute. În limbaj metaforic, putem spune că rămân la fel ca florile cele mai alese, care au căzut între spinii ce le năbușesc și le lipsesc de lumina soarelui binefăcător.

    Ion Heliade-Rădulescu – ucenic și colaborator al lui Gheorghe Lazăr

    Ion Heliade-Rădulescu, cel mai bun elev al școlii lui Gheorghe Lazăr45, avea o adevărată oroare față de școala grecească, unde bătaia și intimidarea con-stituiau elementele celei mai bune metode de preda-re a învățământului. La început se învăța din Octoih și Psaltire, în limba greacă, și nu se înțelegea nimic. Metoda chinuitoare a școlii grecești l-a făcut pe copilul Niță să fugă de la școală și să se ascundă în podul casei, după cum ne spune în scrierea intitulată Dispozițiile și încercările mele de poezie:

    „Plecam dimineața la școală, dar mă întorceam pe altă uliță. Intram prin grădină și, pândind pe după case să nu mă vadă nimeni, mă urcam în pod. Mă băgam sub un coș și acolo citeam vitejiile lui Alexandru cel Mare, cum s-a bătut cu racii, cu fur-nicile și cu împăratul Por [...]. M-au dat jos din pod, m-au pus în cârcă lui Moș Măinea și m-au trimis la

    45 Nicolae Cartojan (ed.), Ion Heliade-Rădulescu. Scrieri literare, Craiova, 1939, p. 155.

  • EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

    45

    școală. Dascălul m-a primit în bătăi și m-a pus iar la Psaltirea grecească. Eu uram cartea grecească, dar din ziua aceea am urât-o și mai mult și a trebuit să o sufăr până când a dat Dumnezeu ciuma din anul 1812. Toată lumea era tristă atunci. Numai eu eram vesel că am scăpat de dascălul Alexe și de Psaltire pentru că fugeam la moșie, afară”46.

    Dascălul Alexe a rămas cea mai tristă amintire a lui Heliade-Rădulescu. Așadar, copilăria sa prevestea că va fi nu numai animatorul limbii românești, ci și în-drumătorul școlii românești, căci, din cele ce ne spune, sub coșul din podul casei, în cea mai sumbră atmosferă, a învățat să scrie și să citească românește, alcătuind și o carte: „Această carte este făcută de mine, Niță sau Ion Heliade-Rădulescu, în zilele polcovnicului Ilie (tata) și cu binecuvântarea sfințitei sale Frusina (mama). Anul 1811”.

    Scăpat de școala grecească, copilul Niță Rădulescu este admis la școala de la Sfântul Nicolae, unde era das-căl călugărul Naum. Aici a găsit un climat favorabil, fi-ind tratat cu blândețe. La vârsta de 13 ani a fost nevoit să treacă la Școala grecească de la Măgureanu, unde a învățat ceea ce a auzit la școala lui Gheorghe Lazăr.

    În anul 1820, la vârsta de 19 ani, a terminat școala și a devenit ajutorul lui Gheorghe Lazăr la Sfântul Sava. Venind marele eveniment istoric al Revoluției din anul 1821, Lazăr, împreună cu elevii săi, a trecut de partea lui Tudor Vladimirescu. După terminarea Revoluției, Ion

    46 N. Cartojan (ed.), Ion Heliade-Rădulescu. Scrieri literare, pp. 156-158.

  • Pr. MIHAIL BULACU

    46

    Heliade-Rădulescu și-a luat angajamentul de a rămâne urmașul lui Gheorghe Lazăr. Personalitatea dascălului transilvănean l-a impresionat atât de mult încât, atunci când vorbește despre el, îl descrie cu venerația datorată unui adevărat apostol al școlii românești:

    „Lazăr a fost profesor la Sfântul Sava patru ani de zile. El nu a socotit slujba drept o profesie, ci o che-mare, o misiune. Avea vreo douăzeci de elevi care îl ascultau de la început până la capăt. Când făcea lecții de filosofie, sala era plină de auditori. Nu îi lipsea ni-mic acestui profesor, care își luase misiunea de a rege-nera poporul român. Își simțea vocația. De asemenea, știa și multele obstacole pe care le avea de înfruntat, însă, în loc să îl învingă sau să îl descurajeze, mai tare îl îmbărbătau. Când era în clasă era altul cu totul. Era cel mai ordonat. Catedra lui semăna cu un amvon”47.

    Așadar, era firesc ca Ion Heliade-Rădulescu să își aleagă profesia pe care o avea mentorul său. După exem-plul dascălului său, a îndurat toate greutățile și lipsurile numai să nu se închidă școala, mai ales după evenimen-tele istorice din anul 1821. Astfel, într-o scrisoare către Costache Negruzzi, descrie în mod real situația școlii pe care o conducea:

    „Ca să nu-mi rămână lucrarea neroditoare, ca să pot a mă folosi dintr-însa, cugetând de mai multe ori asu-pra unui obiect pe care l-am cugetat o dată, m-am

    47 N. Cartojan (ed.), Ion Heliade-Rădulescu. Scrieri literare, pp. 428-429.

  • EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

    47

    făcut apostat din casa părintească, care îmi propunea protecții, slujbe, chiverniseli și m-am pus în mijlocul zidurilor dărâmate de la Sfântul Sava, un biet dascăl cu câțiva lei pe lună, înconjurat de câțiva școlari. Am început lecțiile fără să mă întrebe cineva ce fac, fără să vină cineva să încurajeze pe bieții școlari. Venea iarna. Lemne nu erau. Fiecare școlar aducea câte un lemn, care abia era în stare să încălzească preajma unei sobe sparte, care umplea casa de fum, și să topească fulgii de zăpadă pe care vijelia îi repezea pe ferestrele sparte. Tremurând, cu mâna înghețată pe compas și pe cretă, ne făceam lecția și Dumnezeu a binecuvântat oste-nelile noastre, care erau niște minuni ale dragostei”48.

    Era firesc să îndure aceste greutăți, fiindcă asta văzuse la fostul său dascăl. Îl iubise mult pe Gheorghe Lazăr, dar și școala pe care i-o lăsase și la care el însuși se luminase.

    Pentru a vedea legătura sufletească adâncă dintre Ion Heliade-Rădulescu și Gheorghe Lazăr, vom reda câteva crâmpeie din duioșia zilei triste în care Gheorghe Lazăr, răpus de boală, pleacă către Avrig, pentru a-și încredința sufletul în mâinile lui Dumnezeu. În momen-tul despărțirii, Heliade-Rădulescu i-a făgăduit dascălu-lui său că îi va dedica o operă culturală și patriotică, în semn de veșnică și pioasă amintire:

    „Mulți ne-am dus acolo și de la Târgul Moșilor îl pe-trecurăm până la Băneasa. Acolo, la despărțire, ne-a binecuvântat pe toți și a plecat, ca să nu ne mai ve-dem. În lacrimi și eu, la fel ca ceilalți elevi, am intrat

    48 N. Cartojan (ed.), Ion Heliade-Rădulescu. Scrieri literare, p. 144.

  • Pr. MIHAIL BULACU

    48

    în trăsură cu tatăl meu. L-am luat de gât, am pus capul pe pieptul lui și l-am rugat să cumpere cum va ști acea vilă, de unde și-a luat adio Lazăr de la români. Tatăl meu, promițându-mi cu voie bună, a cumpărat acea proprietate. Aceasta s-a întâmplat în anul 1823. După cinci ani, în anul 1828, am pus acolo Tipografia, ridicând edificiul pe locul în care fusese coliba în care a zăcut Lazăr. În locul palatu-lui unde zăcuse am pus prima presă, din care a ieșit primul număr al Curierului Român și în care mai pe urmă au ieșit toate scrierile publicate de la 1828 până la 1848 și însăși Constituția proclamată în județul Romanaților, la Islaz, astfel încât pot zice că la data de 9 iunie 1848 generația română a ieșit de acolo, de unde Lazăr a părăsit România noastră”49.

    Nu se putea aduce un omagiu mai mare locului despărțirii de Lazăr decât această operă constructivă. Cadrul ne arată idealismul acestor dascăli și modul în care își țineau legământul sufletesc unul față de altul atât în viață, cât și după moarte. Testamentul sufletesc al prelegerilor lui Gheorghe Lazăr urma să se împlineas-că mai departe în persoana lui Ion Heliade-Rădulescu. De aceea, la rândul său, Heliade lucrează pentru Școală și Biserică ca un adevărat preot. Dar avea o deosebită atenție față de elevii care își doreau să se formeze pentru preoție, atrăgându-le atenția asupra misiunii lor și în-demnându-i spre cât mai mare stăruință în studiu:

    49 Gh.B. Duică, Gh. Popa-Lisseanu, Viața și opera lui Gheorghe Lazăr, pp. 271-272.

  • EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

    49

    „Toți părinții de familie își ațintesc ochii aici și așteaptă ca viitorul fiilor lor să vină de aici. Tot româ-nul iubitor de patrie așteaptă luminarea, fericirea și slava de aici. Guvernul așteaptă de aici slujbași care să înțeleagă mântuitoarele-i cugetări și să corespundă cu părinteștile-i îngrijiri. De aici așteaptă Biserica preoți luminați, care să împărtășească duhul Evangheliei, să mângâie norodul și să-l povățuiască spre mântuire”50.

    Astfel se explică faptul că Ion Heliade-Rădulescu este nu numai un scriitor naționalist, un literat, un das-căl, ci și un profund susținător al Ortodoxiei, în general, și al Bisericii Ortodoxe Române, în special.

    Creștinismul ca mod de viață

    În primul rând, trebuie să distingem în Heliade-Rădulescu un creștin fervent.

    De asemenea, era convins că numai creștinismul poate aduce lumină sufletească neamului românesc și îl poate sprijini atât pe teren național, cât și cultural și so-cial. În prima parte a lucrării sale, intitulată Creștinismul și Catolicismul, vedem cum Heliade-Rădulescu credea că ignoranța și rănile sociale pot fi înlăturate prin interme-diul creștinismului:

    „Venind la creștinism, ne convingem că este cea mai sublimă dintre religii și cea mai completă psiholatrie,

    50 N. Cartojan (ed.), Ion Heliade-Rădulescu. Scrieri literare, p. XVIII.

  • Pr. MIHAIL BULACU

    50

    care tinde spre liberarea și mântuirea părții degra-date a omenirii, a scăpătatului, a proletarului, a scla-vului, a ignorantului. Creștinismul ne prescrie un cult care tinde spre cultura și perfecționarea omului căzut, scăpătat, aservit, ignorant, spre cultura popo-rului întreg, spre luminarea și perfecționarea lui, spre înfrățirea generală și egalitatea întreită și integrală, adică materială, intelectuală și morală, începând de la starea cea mai de jos, de la cel născut în staul, care nu are unde să-și plece capul asupra pământului”51.

    Printr-o intuiție personală, Ion Heliade-Rădulescu afirmă principiile creștine ale unor pedagogi ai crești-nismului, precum Johann Heinrich Pestalozzi sau John Amos Comenius. Luminarea prin cultură și perfecționarea prin munca nu pot veni fără liberta-tea condusă de o disciplină consimțită prin convin-gere și dragoste, adevăruri pe care i le propovăduiește creștinismul. De aceea, în istoria pedagogiei românești, Ion Heliade-Rădulescu a fost supranumit „Comenius al României”, așa cum Gheorghe Lazăr a fost supranumit „Pestalozzi al României”.

    Principiile educative ale Ortodoxiei

    În viziunea lui Heliade-Rădulescu, creștinismul ne-aprofundat este periculos pentru că riscăm să asistăm

    51 Ion Heliade-Rădulescu, Creștinismul și catolicismul, București, 1870, pp. 4-6.

  • EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

    51

    la un păgânism camuflat în haină creștină52. Nici în ca-tolicism nu putem vedea creștinismul autentic, ci mai degrabă o parodiere a creștinismului faraonic53. În acest sens, abatele Petru sesizează faptul că în cadrul catoli-cismului asistăm la un proces de alterare a Evangheliei Mântuitorului Hristos54.

    De asemenea, Heliade arată că protestantismul nu se poate numi religie55, după cum un protest nu poate fi considerat codice de legi. Poporul român nu a îmbrățișat protestantismul pentru că și-a cunoscut legea credinței strămoșești, fără să se lase învăluit de propaganda refor-mei venite în Ardeal:

    „În Transilvania se propaga luteranismul, care a convertit sașii, precum și o mare parte a unguri-lor. Rákóczi era un prozelit zelos și un protector al acestei doctrine. Matei Basarab era român și natura românului este să asculte orice idee nouă și apoi să zică: «Să mai vedem». Matei Basarab, împreună cu cei mai mari și mai înțelepți ai nației, a zis: «Nimic nu este mai dulce și mai matern decât a vorbi Biserica fiilor ei în limba lor». Aceste doctrine sau dogme pot fi bune și folositoare acolo unde își au cuvântul de a fi. Acolo unde se fac abuzuri neauzite

    52 Șt.G. Brădișteanu, G.S.S. Saghinescu, Chestiunea neasimilării evreilor, pp. 10-12.

    53 „Catolicismul nu este altceva decât o sistemă care parodiază creștinismului spre a perpetua dreptul faraonic” (I. Heliade-Rădulescu, Creștinismul și catolicismul, p. 13).

    54 I. Heliade-Rădulescu, Creștinismul și catolicismul, pp. 14, 15-48. 55 I. Heliade-Rădulescu, Biblicele sau Notițe istorice, filosofice, religi-

    oase și politice asupra Bibliei, Paris, 1858, p. 9.

  • Pr. MIHAIL BULACU

    52

    din partea puterii Bisericii oficiale se pot arăta și protestanții”56.

    Aceste considerații îl fac pe Heliade-Rădulescu să vorbească despre fidelitatea românilor față de Ortodoxie. În viziunea sa, Ortodoxia susține calea de mijloc, drumul adevărat al creștinismului primelor veacuri, pe care l-au avut și strămoșii noștri:

    „La noi, Biserica nu a ars pe nimeni de viu după decizia unei inchiziții. La noi, pontiful nu este un suveran absolut, căruia să i se dea puterea de a arde corpurile și de a închina sufletele în etern. La noi, preotul nu trăiește din sângele poporului [...]. Dimpotrivă, la noi, capul Bisericii este împilat, iar destinul său gravitează în jurul dorințelor pașei. La noi, preotul poartă același jug cu poporul, sarcina familiei și împilarea ignoranței. La noi, preotul, având nevoie de lumină, nu ne-a forțat niciodată a protesta împotriva abuzului. La noi, preotul nu este iezuit [...]. Așadar, românii au respins doctri-nele protestantismului și au îmbrățișat, cu cape-tele descoperite și cu genunchii plecați, Biblia și Evangheliile în limba română”57.

    Poporul român a rămas credincios Bisericii Răsăritului pentru că aici nu s-a amestecat credința cu materia și nu s-a oprit popularizarea Sfintei Scripturi:

    56 I. Heliade-Rădulescu, Biblicele sau Notițe istorice..., p. III.57 I. Heliade-Rădulescu, Biblicele sau Notițe istorice..., p. III.

  • EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

    53

    „Românii s-au lipit de Biserica Răsăritului pentru că au simțit faptul că aici se întâlnește creștinismul în forma sa autentică. Pentru acest motiv, stă la poarta templului. Și va veni vremea când prin lucrarea ei se vor mântui oamenii, în onoarea și binecuvântarea lui Dumnezeu. Așadar, lăsăm oamenii cu păcatele lor și ne ținem de ritul Bisericii Răsăritului, care nu stă în edificiile materiale, ci în Vechiul și Noul Testament și în scrierile Sfinților Părinți”58.

    Biblia – prim izvor de luminare sufletească a poporului român

    Poporul român nu-și putea confunda dreapta credință cu celelalte confesiuni pentru că „Ortodoxia este una, la fel ca Adevărul. Iar cei dintâi ortodocși au fost Sfinții Apostoli, apoi Părinții Bisericii universale”59. Ion Heliade-Rădulescu considera că Biserica Ortodoxă Română este superioară Bisericii Ortodoxe Grecești din mai multe puncte de vedere:

    „România a susținut și susține până astăzi Sfântul Mormânt. Fanarioții nu au făcut decât să mistu-iască fondurile trimise de către români. România a dat Ortodoxiei numeroși păstori sufletești, pre-cum Sf. Ierarh Dosoftei, mitropolitul Veniamin al Moldovei, Eutimiu, Filaret și Grigorie, mitropoliții

    58 I. Heliade-Rădulescu, Biblicele sau Notițe istorice..., p. II.59 I. Heliade-Rădulescu, Biblicele sau Notițe istorice..., p. IX.

  • Pr. MIHAIL BULACU

    54

    Țării Românești. Virtuțile acestor ierarhi pot fi puse alături de cele ale Sf. Vasile cel Mare, ale Sf. Grigorie de Nazianz sau ale Sf. Ioan Gură de Aur. Biserica României vorbește fiilor ei în limba lor, pentru a fi înțeleasă ca o adevărată Mamă”60.

    De asemenea, în panslavismul înconjurător al pa-triei noastre, Ion Heliade-Rădulescu vedea o primejdie națională, precum văzuse și în Reforma din Apus:

    „Astăzi, nația readusă, prin regulament și alte legiu-iri ale românismului, este amenințată atât de pans-lavismul rus, cât și de propaganda luteranismului englez. Înaintea panslavismului punem ca linie de demarcație limba națională, curățită de orice ele-ment eterogen contagios și corupt și prezentată în adevăratele ei litere străbune”61.

    Acestea sunt convingerile lui Ion Heliade-Rădulescu referitoare la Ortodoxie. De aceea, era convins că pro-gresul sufletesc al poporului român ar stagna dacă nu are un creștinism mai adânc, mai luminat, mai popularizat și mai adecvat vieții. În acest sens, s-a gândit să popularize-ze primul izvor al credinței strămoșești, Sfânta Scriptură sau Biblia. „Limba inimii sau a simțămintelor”, după cum scria către Costache Negruzzi în anul 1836, o vedea în arhaismul cărților bisericești:

    60 I. Heliade-Rădulescu, Biblicele sau Notițe istorice..., p. IX.61 I. Heliade-Rădulescu, Biblicele sau Notițe istorice..., p. V.

  • EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

    55

    „Fără să mă abat de la drumul literaturii sfinte a Bisericii, în care se exprimă atât de frumos, prin cele mai multe tonuri, simțămintele cele mai înalte și mai tinere, entuziasmul cel mai viu și patimile cele mai dureroase ale psalmilor, ale elegiilor lui Ieremia și ale prorocirilor tuturor și în care poate cineva afla limba epopeii, a odei și a elegiei. Fără să mă abat de la toate acestea, fără să stric limba cea legiuită de moșii noștri, ci numai după drumul și metodul lor să îndeplinesc lipsurile pe care ei nu au avut vreme a le îndeplini, adică în ceea ce ține de limba științelor, a noii literaturi și a ideilor pe care lumea le-a dobândit până acum”62.

    Cu alte cuvinte, purta un respect deosebit duhului limbii bisericești. Însă o dorea cu adevărat românească, lipsită de cuvintele străine, îndrăgite de cei care au privit stăpânirea străină fără să o înțeleagă.

    De asemenea, Heliade sfătuiește preoții să își armo-nizeze gestica, mimica și timbrul vocal cu evenimentele descrise în Sfânta Scriptură:

    „În zadar s-ar sui un preot în amvon să predice mo-rala Evangheliei dacă are un mod de adresare sălba-tic și nepotrivit cu marea cuviință a vredniciei sale. Ar speria ascultătorii sau ar aduce o ispită de șoaptă în locașul Domnului”63.

    62 N. Cartojan (ed.), Ion Heliade-Rădulescu. Scrieri literare, pp. XXII-XXIII.

    63 N. Cartojan (ed.), Ion Heliade-Rădulescu. Scrieri literare, p. 300.

  • Pr. MIHAIL BULACU

    56

    Din scrisorile trimise de la Paris către părintele Cosma Moșescu, duhovnicul său, aflăm cum a căutat să fie un creștin practicant, ținând postul Păresimilor, cu lectură creștină pentru toată familia, iar la Sfintele Paști cuminecându-se cu toți ai casei64.

    Așa ne explicăm de ce Biblia era cea mai sfântă comoară sufletească pentru Ion Heliade-Rădulescu. Se vede că citise mult, o meditase cu durerea sufletească tipică românului, în al cărui suflet vibrase atâtea du-reri sufletești ale neamului, pe care le cunoscuse în anul 1848, în calitate de conducător al Revoluției. Vedea că mai presus de orice revoluție pământească este revoluția sufletească, prin care se dorea alungarea patimilor din sufletele noastre și sălășluirea Duhului Sfânt în interio-rul lor. Se vede că prelegerile lui Gheorghe Lazăr nu au rămas fără ecou, ci îi răscoleau sufletul, în nădejdea mân-tuirii, în așteptarea primăverii libertății poporului român și a dreptei răsplătiri din partea lui Dumnezeu.

    Biblia – factor de unitate națională

    În calitatea sa de educator, Ion Heliade-Rădulescu își îndreaptă atenția către toți românii și îi îndeamnă să acorde atenție Bibliei, prin intermediul căreia se pot uni în aceeași simțire creștină:

    64 Emil Vârtosu, Scrisori inedite ale lui Ion Heliade-Rădulescu că-tre preotul Cosma Moșescu din Brăila între anii 1857-1872, în Memoriile secțiunii literare, vol. IX, Imprimeria Națională, București, 1940, p. 81.

  • EDUCATORI CREȘTINI AI NEAMULUI ROMÂNESC

    57

    „Iată unitatea voastră, românilor! Veniți toți fiii cei adevărați ai patriei, veniți să întindeți brațele voas-tre și să jurați înaintea cerului și a oamenilor uniu-ne și maternitate. Uniune eternă, pe care nu o vor putea paraliza cabalele diplomației. Dacă v-a fost cugetul la unire, acesta să vă fie singura cale pe care puteți ajunge la uniunea adevărată”65.

    Acestea sunt cuvintele cu care se încheie prolego-menele sale la Biblia pe care o tipărește cu propriile mij-loace în anul 1858, la Paris.

    Cu acest prilej, Ion Heliade-Rădulescu face o ade-vărată apologie a Bibliei, evidențiind impactul pe care l-a avut asupra limbii, credinței și vieții poporului român:

    „Biblia, oriunde a apărut, îndată a făcut lumină cu vocea ei atotputernică. Căci noi, românii, ca o ra-mură încă verde, desprinsă din tulpina arborelui roman, avem rădăcină păgână, ca o ramură încă verde care are calitățile Romei republicane și stoice. Transplantați și altoiți în pământul Daciei, am luat viață nouă, spre a nu pieri dimpreună cu cetatea ce-zarilor, cu Babilonia apocaliptică și spre a purta prin mijlocul a optsprezece secole și conserva numele și datinile Romei antice, mântuiți de Roma imperia-lă și pontificală. Astfel ne afla Biblia când a apărut între noi, care eram ca niște legiuni ce au scăpat din mâinile lui Nero, Caligula și Domițian”66.

    65 I. Heliade-Rădulescu, Biblicele sau Notițe istorice..., p. XII.66 I. Heliade-Rădulescu, Biblicele sau Notițe istorice..., pp. I-II.

  • Pr. MIHAIL BULACU

    58

    Mai departe, Heliade susține că Biblia a fost ele-mentul regenerator al sufletului românesc, redând po-porului nostru încrederea. Dacă această carte sfântă a fost tradusă în limba română, înseamnă că nimeni nu are dreptul să disprețuiască limba noastră națională, nici slavii, nici grecii, nici turcii:

    „Fără limba scrisă, ci vorbită numai de către săteni, când pericolul de a-și pierde naționalitatea îl pândea pe român, când totul se îneca în torentul slavismului sau în polisemantismul grecilor, Biblia a fost cea care l-a fost reconstruit, sub Radu Negru […]. Biblia a apărut în toată calitatea ei, astfel încât, în mijlocul întunericului bizantin, slavul feudal se făcu lumină și inteligența românului începu a vedea rampa care se deschidea sub picioarele lui”67.

    Sprijinul reformaților din Ardeal pentru traducerea Bibliei în românește în secolul al XVII-lea nu a afectat credința adevărată, întrucât domnitorii noștri, cum spu-ne Ion Heliade-Rădulescu, știau până unde să folosească sprijinul protestanților:

    „La domnia măriei tale, zise Matei Basarab către amicul său Rákóczi, protestația este o