Drumuri Deschise Nr. 134

of 24 /24

description

Revista studenţilor Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iaşi

Transcript of Drumuri Deschise Nr. 134

Page 1: Drumuri Deschise Nr. 134
Page 2: Drumuri Deschise Nr. 134
Page 3: Drumuri Deschise Nr. 134

Dru

muri

Desc

hise,

nr.

134

- iun

ie

3

Cuprins• Preotul - cel de ieri şi de astăzi - este acelaşi în vecii vecilor

Herciu Aurelian ...4

• Semnificaţia anului paStoral - Social

Dumitrescu Andrei ...5

• Anul Sfintei preoţii la final

prelucrat de Conţu Alin ...8

• o experienţă de vară

Dumitrescu Andrei ...9

• ne vedem, ne ştim...dar ne cunoaştem? iiBlaj Marian ...10

• viaţa între libertate şi Sclavie

Dămoc Sergiu ...12

• interviu cu Pr. Eduard Ferenţrealizat de Blaj Marian ...14

• te - ai făcut al noStru frate

Ciobanu Petru ...15

• minunile între fireSc şi Senzaţional

Conţu Alin ...16

• conSideraţii de vacanţă

Dumitrescu Andrei ...18

• there be dragonS

Lucaci Maximilian ...18

• meningita

Beşleagă Pavel ...20

• citate

Cimpoeşu Cosmin ....22

De-a lungul anilor de seminar, ocaziile în care ni se vorbeşte despre vocaţie sunt desigur nenumãrate: meditaţii, colocvii, predici, cursuri, conferinţe.

Dacã nu am reuşit noi înşine, atunci am fost fãcuţi de alţii conştienţi, cã la originea voca-ţiei noastre nu a fost pur şi simplu doar intenţia noastrã de a fi şi a face ceea ce am vãzut la preoţii copilãriei noastre, nici circumstanţele familiale ori sociale şi nici exemplul unor persoane influente, care ne-a îndemnat sã ne asumãm un aşa mod de viaţã. Pe parcursul maturizãrii noastre umane şi vocaţionale am putut regândi şi reinterpreta dife-ritele momente sau situaţii cheie pentru prezenţa noastrã în seminar, mai degrabã ca un rãspuns la ceea ce a fost pregãtit de Dumnezeu pentru noi, cãci în Evanghelie ne este relevat clar acest adevãr la care, de altfel, ne face plãcere sã facem destul de des referinţã: „Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi” (In 15,16). Aceastã voinţã, deşi priveşte direct persoana noastrã, cu condiţiile şi trãsãturile ei specifice, nu ne va fi niciodatã pe de-plin explicatã ori cunoscutã. La sfârşitul oricãrui an academic, hirotonirea colegilor noştri mai mari este un prilej plãcut de reflecţie tãcutã, intimã, necomunicatã poate nimãnui, asupra identitãţii noastre umane, vãzute în orizontul vocaţiei noas-tre, probabil mult mai eficace decât meditaţiile care ne sunt ţinute la începutul anului.

Cei care au împãrtãşit cu noi viaţa de seminar au ajuns la finalul formãrii lor instituţionale, şi pentru tot ce au manifestat în atitudinile, acţiunile şi interesele lor intelectuale, spirituale sau materi-ale, îndeplinesc acele condiţii de a fi gãsiţi vred-nici pentru slujirea Bisericii. Chemarea fiecãruia dintre ei îşi simte într-un fel împlinirea chiar prin aceastã alegere a lor pentru misiunea sacerdotalã care îi autorizeazã sã lucreze pentru mântuirea oa-menilor.

Noi, cei în aşteptarea momentului sfinţirii noastre, al alegerii noastre, privim la aceşti colegi ai noştri, ne bucurãm împreunã cu ei şi ne umplem de speranţã.

Bunul Dumnezeu, izvorul oricãrei chemãri, sã le binecuvânteze activitatea pe care o vor începe cu deplin entuziasm în mijlocul poporului sãu.

Redactor Conţu Alin,

Page 4: Drumuri Deschise Nr. 134

Drumuri D

eschise, nr. 134 - iunie

4

La sfârşitul Anului Sfintei Preoţii care, deschis la 19 Iunie 2009,

s-a încheiat la 11 Iunie 2010 merită să reflectăm asupra a ceea ce s-a întâmplat de-alungul acestui an. Biserica ne-a propus anul acesta spre reflecţie imaginea preotului-model de slujire a lui Dum-nezeu, în favoarea oameni-lor. Iar ca exemplu ne-a fost oferit Sfântul paroh de Ars.

Dar care este imaginea preotului astăzi? Cum îl vede Dumnezeu? Cum îl vede lu-mea? Cum se vede el însuşi?

De-a lungul istoriei Bi-sericii, preotul a trecut prin mai multe etape: medieval, modern, post-modern. Pre-otul de azi e diferit, nu poate fi redus la un concept, la o imagine, la un timp anume. Se vrea a fi un „expert în umanitate”,dar e mai mult de atât.

Pe de altă parte, avem campania anti-clericală, anti - Biserică. În opoziţie cu acţiunea Bisericii, parcă mass-media a promovat un „an împotriva Sfintei Preo-ţii”. Zilnic ne asaltează ştiri cu scandaluri din viaţa pre-oţilor, a prelaţilor Bisericii. Se vrea cu tot dinadinsul să se discrediteze imaginea Bisericii şi, implicit, a preo-tului. Se încearcă a se afir-ma drept principiu gene-ral ceea ce este, de fapt, un caz izolat. Cu alte cuvinte, mass-media(şi cei care sunt

în spatele ei) vrea să spu-nă celor creduli: acesta este preotul, aceasta este Biseri-ca; nici vorba de sfinţenie şi, prin urmare, nu are dreptul la cuvânt. Iar o Biserică fără cuvânt este redusă la tăcere.

Aşadar tu, preotule, cine eşti?

Pentru Dumnezeu, preo-tul este omul ales, chemat la o misiune specială. Preotul este cel pus deoparte pentru a fi colaboratorul lui Dum-nezeu la mântuirea omenirii, rolul său fiind acela de a-l uni pe om cu Dumnezeu.

Preotul este luat dintre

oameni, în relaţiile cu Dum-nezeu; din lume, dar nu al lumii. Sfântă este Preoţia, deoarece sfânt e Dumnezeu care lucrează în ea. Atunci când preotul celebrează, dezleagă păcatele, binecu-vântează, Cristos este pre-zent şi acţionează în el.

Preoţia este o taină mă-reaţă şi înfricoşătoare în acelaşi timp, deoarece pre-otul îl aduce pe Dumnezeu pe pământ. „Mai socoteşti, oare, că mai eşti printre oa-meni şi că mai stai pe pă-mânt când vezi că Domnul stă jertfă pe Sfânta Masă, iar

Preotul–cel de ieri şi de astăzi–este acelaşi în vecii vecilor

Pre

otu

l...

Page 5: Drumuri Deschise Nr. 134

Dru

muri

Desc

hise,

nr.

134

- iun

ie

5

Pre

otu

l...

pe preot stând lângă jertfă rugându-se?...O, minune! O, iubire de oameni a lui Dumnezeu! Fiul, Care stă sus cu Tatăl, se dă pe Sine tuturor celor ce voiesc sa-L primească”(Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre Preoţie). Preoţia este aşa de sfântă încât omul ar muri în faţa jertfei Sfintei Liturghii, dacă harul lui Dumnezeu nu i-ar veni în ajutor.

Preotul, din os şi carne, se apropie de Dumnezeu şi trebuie să fie sfânt, atât prin cuvinte, cât şi prin curăţia sufletului. Ce mare demni-tate!

Dumnezeu le-a încredin-ţat preoţilor o putere pe care nu a acordat-o nici îngerilor, nici arhanghelilor, şi care de-păşeşte cu mult puterea pă-mântească. Preoţii, oameni fiind, care trăiesc pe pământ şi locuiesc pe el, au primit îngăduinţa să administre-ze cele cereşti. Puterea de a lega a preoţilor leagă suflete-le şi străbate cerurile; Dum-nezeu întăreşte sus în ceruri cele făcute de preoţi jos pe pământ. Tot lor, Isus Cris-tos le-a dat puterea de a ier-ta păcatele. Ce putere poate fi mai mare decât aceasta? Fără slujirea preotului, nu putem dobândi nici mântu-irea, nici bunurile făgăduite.

Părinţii noştri ne nasc pentru viaţa de acum; pre-oţii, pentru viaţa viitoare; părinţii se îngrijesc de viaţa trupului; preoţii, de cea a su-

fletului. Preotul este cel care celebrează sacramentele, vesteşte Cuvântul lui Dum-nezeu, intervine pentru noi în relaţiile cu Dumnezeu. Fără preot, nu s-ar cele-bra Sfânta Liturghie, nu am primi Sfânta Euharistie, iar mântuirea ar fi dificilă.

Şi toate acestea datorită faptului că Dumnezeu ne-a iubit mai întâi. Preoţia este darul gratuit al lui Dumne-zeu: „Isus i-a chemat pe cei pe care i-a voit el, iar ei au venit la el”(Mc3,13). Primind în dar Preoţia, preotul trebu-ie să se dăruiască celorlalţi, să fie asemenea Maestrului său, care n-a venit să fie slu-jit, ci ca să slujească (cf. Mc 10,45).

Ales de Dumnezeu, in-vestit cu putere, copleşit cu haruri, preotul este obligat să iubească, deoarece iubirea lui Cristos îl constrânge (cf. 2 Cor 5,14).

Pentru lume, preotul este om între oameni, dar nu se confundă cu oamenii; el este omul lui Dumnezeu. Oamenii aşteaptă ca preo-tul să fie omul devotat, dis-ponibil, generos, să renunţe la sine pentru ceilalţi, altfel spus, să fie pentru. Şi poate aici este şansa preotului de a vorbi oamenilor despre Dumnezeu şi a-i conduce la Dumnezeu. Oamenii îl înţe-leg mai uşor pe Dumnezeu, care este Emanuel (Dumne-zeu cu/pentru noi), văzându-l pe preot că este pentru ei. Nu

sunt singuri: Dumnezeu este cu ei, în persoana preotului. E mai accesibil un Dumne-zeu care nu se impune, ci se propune.

Preotul e cel care trebuie să îndrepte pe oameni, dar nu cu forţa, ci din convinge-re. Credinciosului trebuie să i se arate că drumul indicat chiar este bun. Şi asta mai ales prin exemplul personal.

I se cere preotului să ajute fără să umilească, să se facă una cu aproapele său, să se bucure cu cei care se bucură şi să plângă cu cei care plâng. Mulţi nedreptăţiţi urăsc mai mult pe cei care nu i-au aju-tat decât pe cei care i-au ne-dreptăţit. Preotul trebuie să fie pentru credincioşi, şi nu invers. Preoţia este slujire şi ea nu se poate sluji pe sine.

„Cel căruia i se încredin-ţează păstorirea credincioşi-lor nu trebuie numai să nu fie rău, ci trebuie să strălucească şi în bine (Sfântul Grigore de Nazianz, Despre Preoţie)”. Pre-otul este criticat pentru tonul său , uneori prea ridicat, pen-tru ieşirile sale necontrolate, pentru că aşteaptă să vină oamenii la el. I se spune că se mulţumeşte doar cu Litur-ghia şi biroul fără a se păta cu grijile şi preocupările oame-nilor. „Toţi îl judecă pe preot, nu ca pe un om îmbrăcat cu trup şi el, cu fire omenească şi el, ci ca pe un înger, elibe-rat de orice slăbiciune ome-nească” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre Preoţie). Acest

Page 6: Drumuri Deschise Nr. 134

Drumuri D

eschise, nr. 134 - iunie

6

lucru se uită deseori, ca şi toate faptele lui bune.

Preotul, înainte de toa-te, trebuie să aibă conştiinţa curată înaintea lui Dumne-zeu, deoarece el îl slujeşte pe Dumnezeu, şi să nu pună ac-cent pe voinţa oamenilor de-cât pe voinţa lui Dumnezeu.

Iar dacă nu ştii de este vrednic sau nevrednic de treapta Preoţiei cel ce este preot, tu, pentru porunca lui Cristos, nu-l dispreţui. În el acţionează Cristos. Harul lui Cristos vine şi printr-un preot nevrednic. Roagă-te pentru el şi-l vei ajuta cu mult mai mult. Preotul este sfânt şi fragil în acelaşi timp. Să ne sprijinim unii pe alţii pentru că suntem sprijiniţi de Cristos (cf. Joseph cardi-nal Ratzinger, Introducere în creştinism).

Pentru sine, pentru a se descrie, preotul nu poate fo-losi decât cuvintele sfântului Augustin: dacă nu mă întrebi, ştiu, dacă mă întrebi, nu ştiu. Primul sentiment pe care îl încearcă preotul în faţa măre-ţiei Preoţiei este nevrednicia. Privind la sine, el nu găseşte nimic care să-l facă vrednic de această cinste.

Preotul este mijlocitor: el îi conduce pe credincioşi la Dumnezeu. Preotul culege necazuri proprii de pe urma unor suferinţe străine. El poartă păcatele credincioşi-lor şi nimic din ce este uman nu-i este străin. Pentru că este mijlocitor este şi res-

ponsabil. Preotul trebuie să anunţe voinţa divină în orice situaţie şi oricărui om. Dacă nu o face, va da cont: „Dacă eu îi spun celui rău <vei pie-ri> şi tu nu-l avertizezi, el va pieri pentru nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere de la tine” (Ez 33,6.8).

Slujitorul lui Dumnezeu este conştient că este privit de aproape şi fiecare gest al lui este analizat. Cum priveş-te, cum salută, cu cine se în-tâlneşte, cum vorbeşte, toate sunt cântărite altfel la preot. El trebuie să caute numai slava lui Dumnezeu şi nu a oamenilor. Iar dacă oamenii aruncă în preot nu trebuie să uite că nu se aruncă decât în pomul care are fructe. Ni-meni nu aruncă cu pietre în-tr-un pom uscat.

Preotul trebuie să fie cu-cernic, dar lipsit de mândrie; temut, dar iubit; autoritar, dar popular; drept, dar larg la su-flet; smerit, dar nu slugarnic; aspru, dar înţelegător.

Predica este instrumen-tul prin care preotul poate să-i călăuzească pe credin-cioşi. Ea trebuie făcută nu pentru desfătarea auzului, ci pentru folosul sufletului, pentru Dumnezeu. Credi-bilitatea preotului creşte atunci când întăreşte prin fapte ceea ce spune prin cu-vânt, adică este coerent cu sine însuşi şi prin aceasta, confirmă mesajul. Aceasta este miza credinţei: să crea-dă ceea ce spune. Însă nu

trebuie confundat niciodată mesajul cu mesagerul său.

O asemenea misiune nu-i lipsită de pericole, pe care numai preotul le poate sim-ţi. Nu e uşor să vezi sămân-ţa cum moare fără a vedea roadele. De multe ori preo-tul e singur, chiar dacă e în-conjurat de oameni. Ar vrea să păstreze o iubire doar pentru sine, dar nu poate. Iubirea lui este pentru toţi. Sentimentul inutilităţii nu-i dă linişte. În afara ecuaţiei „Dumnezeu-lume”, preotul nu poate fi înţeles. Dar el ştie că misiunea lui este de a fi mai aproape de Dum-nezeu pentru a fi mai aproa-pe de oameni; să-l ofere pe Dumnezeu lumii, şi lumea, lui Dumnezeu.

Preotul – cel de ieri şi de astăzi – este acelaşi în vecii vecilor, deoarece „Cristos – cel de ieri şi de astăzi – este acelaşi în vecii vecilor” (Evr 13,8). Preotul este darul lui Dumnezeu pentru oameni şi cel care îl aduce pe Dumne-zeu oamenilor.

Preotul este mister pentru că acţiunea lui atinge cerul. Dacă tu astăzi eşti creştin, este pentru că Dumnezeu ţi-a scos în cale un preot care să-ţi ofere Botezul şi celelal-te sacramente. Mulţumeşte-i Domnului pentru preoţi. Avem nevoie de preoţi!!!

de Herciu Aurelian

Pre

otu

l...

Page 7: Drumuri Deschise Nr. 134

Dru

muri

Desc

hise,

nr.

134

- iun

ie

7

Imi amintesc că în primii ani de seminar, urmă-reau cu emoţie

şi curiozitate cum, câte o clasă pleca în aşa-zisul „an pastoral”. Ştiam că în acel an, fiecare clasă care termi-na anul IV era trimisă în di-ferite locuri (parohi, centre sociale şi educative), pentru ca fiecare seminarist să aibă ocazia de a lua la cunoştiinţă cu diferite laturi concrete ale slujirii preoţeşti.

Anii au trecut şi, în toamna anului trecut a venit şi rândul nostru, al celor cinsorezece absolvenţi ai anului IV, să fim trimişi în secerişul lumii. Fiecare a putut să sonstate, în locul în care a fost trimis, că un un preot niciodată nu poate să stea degeaba; iar sărbătorile cele mai variate de care au avut parte ne-au demonstrat necesitatea pregătirii complexe pe care trebuie să o aibă preotul.

Consider că anul pastoral – social este foarte important şi de neînlocuit. Dacă este bine trăită, această perioadă de timp contribuie în mod semnificativ la maturizarea umană şi psirituală a seminaristului. În preoţie nu se poare intra fără un simţ matur al realităţii; preotul trebuie să fie capabil să-i înţeleagă pe cei care vor veni să-i ceară ajutorul şi sfatul. Ori, acest lucru se

poate realiza numai prin dialog concret, prin întâlniri şi cooperare din partea ambelor părţi, a preotului şi a laicului deopotrivă. Anul pastoral poate deschide orizontul acestei colaborări., şi tocmai de aceea se cheamă „an pastoral – social”.

Necesitatea acestui an şi modalitatea în care a fost fructificat se vede în preoţie. Deja din anul pastoral seminaristul poate vedea mai concret ce reprezintă pastoraţia, atât prin minunile liturgice şi comunitare pe care le îndeplineşte, cât şi prin dialogul şi colaborarea cu preoţii pe care în întâlneşte în această perioadă.

Fiind o etapă necesară în formarea candidatului la Sfânta Preoţie, anul

pastoral – social reprezintă un timp forte de pregătire pentru viaţă, de contact direct şi concret cu lumea în care trăim. Şi pot spune că această lume, dincolo de transformările ei rapide şi profunde simte o foame după Dumnezeu; poate mai mult ca niciodată. Oamenii aşteaptă de la preot să fie preot. Iar această aşteptare poate (şi trebuie) să fie conştientizată mai ales începând cu anul pastoral.

Fie ca bunul Dumnezeu să ne ajute pe toţi să valorificăm acest timp, ca el să ne fie spre creştere şi maturizare, pentru ca apoi să fim lucrători buni în via Fiului său!

de Dumitrecu Andrei

semnificaţia anului pastoral – socials

em

nifica

ţia an

ulu

i Pasto

ral – so

cial

Page 8: Drumuri Deschise Nr. 134

Drumuri D

eschise, nr. 134 - iunie

8

Anul Sfintei Preo-ţii a ajuns la final. Într-un discurs recent, Sfântul

Părinte papa Benedict al XV-lea, adresându-se pelerinilor veniţi la Roma, ne îndeamnă şi pe noi:

“Iubiţi fraţi şi surori, aş vrea să vă invit să vă rugaţi pentru mine, suc-cesor al lui Petru, care am o misi-une specifică în conducerea Bisericii lui Cristos, precum şi pentru toţi episcopii şi preoţii voştri. Rugaţi-vă pentru ca să ştim să ne îngrijim de toate oile, chiar şi de cele rătăcite, de turma încredinţată nouă. Anul Preoţiei s-a dorit o

ocazie pentru înnoirea în pre-oţi a conştiinţei misiunii evan-ghelizatoare a Bisericii, a spus Cardinalul Claudio Hummes, prefect al Congregaţiei pentru Cler. Papa a lansat iniţiativa unei celebrări de un an de zile a preoţiei la 19 iunie 2009, având ca temă „Fidelitatea lui Cristos, fidelitatea preoţilor”. Anul a coincis cu a 150-a comemora-re a morţii Sf. Ioan Maria Via-neey, cunoscut ca Parohul din Ars. „Marele obiectiv al Anului Preoţiei a fost înnoirea în fie-care preot a conştiinţei şi gri-jii concrete pentru identitatea preoţească şi spiritualitatea lor specifică, pentru continuarea misiunii într-un mod nou”, a spus Cardinalul Hummes. El a accentuat urgenţa „misiunii ‘ad gentes’ şi a noii evanghelizări în ţări deja evanghelizate”.

Cardinalul Hummes a expli-cat faptul că noua evangheliza-re este proclamarea lui Cristos în ţări descreştinate de „vechea evanghelizare”, notând faptul că va fi adesea similară „primei proclamări a lui Isus Cristos în ţările şi mediile numite, în sens

strict, ţări şi medii de misiune ‘ad gentes’. Aceasta înseamnă că este urgentă ridicarea şi ple-carea în misiune. Aşa ceva do-reşte Duhul Sfânt să înnoiască în noi toţi în această întâlnire internaţională. Trebuie să fim foarte conştienţi de urgenţa misionară. Să ne simţim con-vocaţi şi trimişi încă o dată de Domnul. Este necesar să ne ri-dicăm şi să mergem în misiune pretutindeni.”

Prefectul Congregaţiei pen-tru Cler a mai spus că „preoţii găsesc mijloacele de a trăi şi a-şi îndeplini vocaţia şi misiu-nea în primul rând în Cuvântul lui Dumnezeu, în Euharistie şi în rugăciune”. „Contactul zilnic cu Cuvântul lui Dumne-zeu, în particular în forma de ‘lectio divina’, şi studierea teo-

logiei este indispensabilă apro-fundării aderenţei preotului cu Isus Cristos şi nutririi conţinu-tului evanghelizării”. Prelatul a continuat subliniind că Euha-ristia „este centrul şi culmea vieţii Bisericii şi, de aceea, a vieţii preotului”. Întreaga slu-jire a preotului „este îndreptată spre Euharistie şi începe de la Euharistie”, a concluzionat el.

„Încheierea Anului Sfintei Preoţii - precizează card. Cláu-dio Humes, nu va constitui propriu-zis o încheiere, ci un nou început. Noi, poporul lui Dumnezeu şi păstorii, vrem să-i mulţumim Domnului pen-tru această perioadă privilegia-tă de rugăciune şi de reflecţie despre preoţie”.

Prelucrat de Conţu Alin după www.catholica.ro

anul sfintei preoţii la finala

nu

l sf

inte

i Pre

oţi

i la

fin

al

Page 9: Drumuri Deschise Nr. 134

Dru

muri

Desc

hise,

nr.

134

- iun

ie

9

Pentru fiecare seminarist, va-canţa de vară reprezintă o

perioadă mult - aşteptată de odihnă şi de refacere; după ce, în anul academic a încer-cat să dea tot ce a avut mai bun în vederea formării sale pentru Sfânta Preoţie. Însă vacanţa de vară reprezintă şi ea un timp de formare şi tocmai în acest timp semina-ristul le arată celor din jur ce a acumulat de-a lungul tim-pului şi care sunt intenţiile sale reale.

În fiecare vacanţă, dar mai ales în cea de vară, pă-rintele paroh îmi dă ocazia de a merge cu el la bolnavi, de a participa activ la cele-brarea sacramentelor, de a avea anumite activităţi cate-hetice, astfel încât „mă simt” seminarist 24 de ore din 24.

Într-o astfel de vacanţă de vară, acum doi ani, am avut ocazia de a trăi un eve-niment profund din punct de vedere uman şi spiritual.

Un seminarist franciscan din Constanţa, Andrei Chi-richeş, a avut un accident în urma căruia rămăsese parali-zat complet; nu-şi mai putea mişca decât...ochii. Urma să intre în clasa a XII-a şi să susţină bacalaureatul, even-tual să continue formarea sa în vederea slujirii preoţeşti... După ce a stat câteva zile la Constanţa, la sfârşitul lunii

iulie 2008, a fost adus la Spi-talul Clinic „Alexandru Ob-regia” din Bucureşti, pentru noi tratamente şi o eventua-lă recuperare.

Din fericire acest semi-narist avea un coleg de cla-să care provenea din ace-eaşi parohie ca şi mine, iar ei amândoi erau buni prie-teni. Acesta mi-a spus des-pre Andrei şi împreună am luat hotărârea să-l vizităm şi să-l mângâiem în suferinţa sa. Am mers în vizită la el aproape în fiecare zi, până când, fiecare dintre noi a tre-buit să plece la seminar.

Uneori stăteam până sea-ra lângă patul lui, ne rugam pentru el şi stăteam de vorbă cu cadrele medicale despre evoluţia lui. Era şi familia lui lângă el; după un timp, părinţii lui au plecat la mun-că în Italia pentru a-l putea duce pe Andrei la o clinică de specialitate din Germa-nia. Acest lucru s-a şi întâm-plat în noiembrie 2008, iar Andrei Chiricheş se află şi în prezent în Germania.

Am aflat că a început să vorbească şi, după tratamen-tul îndelungat şi greu pe care l-a urmat şi încă îl continuă, va avea o şansă de a se recu-pera.

Îmi amintesc neputinţa şi durerea de pe chipul său, tristeţea din ochii săi de tâ-năr de 18 ani aflat la începu-tul tinereţii şi ţintuit acum

într-un pat de spital. Veneau să îl viziteze chiar şi preoţi şi persoane consacrate, chiar şi părintele Cristian Pal, paro-hul de Buruieneşti, a venit la el.

Această experienţă; mo-mentele petrecute alături de acest seminarist franciscan paralizat în urma unui ac-cident. mi-au deschis ochii pentru a-mi da seama de valoarea sănătăţii şi de fra-gilitatea vieţii umane. M-au întărit speranţa şi tăria de care dădeau dovadă părinţii săi, care nu s-au descurajat deloc şi au făcut eforturi supraomeneşti pentru co-pilul lor. Îi vedeam pe unii preoţi că aproape plângeau; cu ochii umeziţi de lacrimi spuneau câte un cuvânt de îmbărbătare pentru părinţii lui Andrei.

Am învăţat că în faţa în-cercărilor de acest fel este bine să taci şi să laşi rugăciu-nea şi speranţa să vorbescă. Cât de mult bine poate adu-ce gândul că cineva îţi este alături într-un astfel de mo-ment, că te întăreşte şi că îl simţi cu adevărat ca pe un aproape!

Această experienţă mi-a folosit foarte mult, pentru că am avut ocazia de a cu-noaşte mai îndeaproape ce este sufeinţa, şi într-un anu-mit sens ce este viaţa.

de Dumitrescu Andrei

o experienţă de varăo

ex

Perie

nţă d

e va

Page 10: Drumuri Deschise Nr. 134

Drumuri D

eschise, nr. 134 - iunie

10

Continuăm şi în nu-mărul actual seria familiarizărilor cu unii membri ce fac

parte din comunitatea semina-rului, urmărind astfel să înde-plinim una din caracteristicile unei comuinităţi autentice – aceea de a-l cunoaşte pe cel de lângă noi; astfel propunem pe sărbătoriţii lunii iunie.

1 iunie: Cojan Mihail (anul V pastoral): Faptul de a se fi

născut de ziua a copilului, îl face să trăiască mereu cu gândul că inima sa va fi mereu asemenea unui copil – deschisă şi dispo-nibilă pentru ceilalţi. A răspuns afirmativ chemării sacerdotale încă din sânul familiei de care s-a desprins pentru a urma stu-diile liceale la Liceul Catolic din Bacau, unde din clasa a XII-a, a optat pentru carisma carme-litană, petrecând ultimul an de liceu în casa carmelitanilor de la Luncani. A continuat studi-ile universitare, tot în cadrul acestui ordin la Roma timp de 2 ani – duă care s-a reorientat spre Institutul Teologic din Iaşi, unde actualmente îşi con-tinuă studiile universtare; prin-tre hobby-urile sale se numără muzica clasică, în special cea compusă de Handel.

2 iunie: Ionuţ Busuioc (anul IV) vede vocaţia proprie ca

pe un dar deosebit, însă care implică şi responsabilitatea de a o îngriji şi a o dezvolta. Este o fire mai liniştită căruia îi plac plimbările în natură. În timpul său liber preferă plimbările cu bicicleta, fotbalul şi muzica

uşoară, iar ca autori din litera-tura universală – îl citeşte cu plăcere pe Kazantzakis, opera sa preferată fiind „Cristos răs-tignit a doua oară”.

4 iunie: Anton Gălăţanu (anul II). În rugăciune pe care o

practică îi place devoţiunea că-tre sfântul Anton, patronul său spiritual – şi rugăciunea în tă-cere, reflectând astfel la vocaţia sa. Îi plac romanele şi cărţile de spiritualitate. Îi plac şi ascultă cu plăcere persoanele care au un limbaj filozofic dezvoltat. Muzica, sportul, drumeţiile cu prietenii – vara – se numără printre hobby-urile sale. Îi pla-ce să-şi trăiască viaţa în seminar alături de colegii săi, prin dife-ritele activităţi. Se recunoaşte o fire melancolică, dar care se adaptează la diferitele situaţii datorită spiritului său practic. Ceea ce nu-i place este faptul de a fi acuzat şi judecat după prima greşeală. Preferă să vor-bească faptele despre el însuşi şi nu să se autocaracterizeze.

5 iunie: Marius Ilieş (anul VI). un prieten apropiat îl consi-

deră ca fiind de invidiat, cel mai „gras din curtea şcolii”. Mulţi şi-ar dori să fie ca el, dar nu reuşesc. Este o persoană ener-gică, plină de viaţă, care profi-tă de fiecare zi. Sfânta Preoţie reprezintă un dar preţios chiar de ziua sa, tocmai în luna iunie.

7 iunie: Robert Râtan (anul III). Consideră că vocaţia

sa „s-a născut” în timpul lice-ului (Liceul Catolic din Bacău), dar „sămânţa vocaţiei” a fost

„udată” în comunitatea de la Baraţi unde a stat 3 ani. Acolo a avut ocazia să participe la zilele de pelerinaj care auveau loc în cinstea Sfintei Fecioare Maria. Este recunoscător lui Dumne-zeu pentru darul vocaţiei şi tu-turor persoanelor care îl susţin pe acest drum.

13 iunie: Iosif Doboş (anul II). Consideră că ştie să

guste un concert de muzică clasică, în special de J. S. Bach (compozitorul său preferat), dar şi o melodie din muzica actuală, cu condiţia să aibă un mesaj plăcut de transmis; în timpul liber îi place să citească.

14 iunie: pr. Cristinel Fo-dor. Printre lucrurile

care îi fac plăcere se numără: anotimpul primăverii, munca în echipă, armonia, să-i ascul-te pe oameni, prima Scrisoare a sfântului Ioan şi o persona-litate recentă – Chiara Lubich. Îi displac: omul plin de sine, dezordinea şi frigul. Printre hobbz-urile sale se numără: să asculte predici bune şi teatru radiofonic.

ne vedem, ne ştim...dar ne cunoaştem? ii

ne v

ed

em

...

Page 11: Drumuri Deschise Nr. 134

Dru

muri

Desc

hise,

nr.

134

- iun

ie

11

18 iunie. Imbrea Andrei Petrică (anul II). În

viaţa spirituală sfânta Fecioară ocupă locul central, îi plac ro-manele de aventuri şi lecturile din domeniul psihologiei. Îi fac plăcere: excursiile şi timpul petrecut în mijlocul copiilor. Vede vocaţia la sfânta preoţie ca fiind: iubire, iar a fi preot în-seamnă a te dărui cu totul slujirii celuilalt. I se pare interesantă ideea de a evangheliza popoa-rele necreştine.

21 iunie Adam Marius (anul V). Faptul că s-a

născut de sărbătoarea Trupul şi Sângele Domnului, consideră el, i-a pus sub semnul bucuriei şi al aducerii de mulţumire în-treaga viaţă. Încă de mic a de-prins cultul sfintei Euharistii, a învăţat valoare sfintei Liturghii şi a devoţiunilor către sfânta Fecioară, căreia îi este încredin-ţat. Privind retrospectiv, crede că multe din hobby-urile sale sunt legate de trăirea sfintei Li-turghii: gustul pentru muzică (liturgică sau profană) – atât pentru a asculta cât şi pentru a cânta, plăcerea pentru plimbă-rile în natură, dar şi discuţiile cu oamenii simpli care se deschid cu sinceritate îi fac plăcere. Este convins că în drumul oricărei vocaţii nimic nu este întâmplă-tor şi că Dumnezeu lucrează în fiecare şi prin fiecare, în măsura în care se deschide pentru a pri-mi darul iubirii sale.

23 iunie Alin Herciu (anul III): Vocaţia sa s-a năs-

cut, ca de altfel în mai toate ca-zurile, în familie. Au contribuit pentru venirea lui la seminar mulţi factori: exemplul părin-ţilor, preoţii întâlniţi, contactul cu seminariştii de la seminarul din Bacău, prezenţi la biserica „Sfânta Cruce”. Printre hob-by-urile sale se numără: dru-meţiile, fotbalul, muzica (clasi-că şi uşoară), lectura etc. . Pe un tricou de-al său scria: „Born to be wild”. El face tot posibi-lul să demonstreze contrariul. Îi place să pună suflet în ceea ce face. Se simte bine în pre-zenţa celor care sunt plini de viaţa. Vrea ca oamenii să fie de caracter. Într-un cuvânt, iată cum îl caracterizează un pri-eten, „Alin este omul marilor idealuri”.

29 iunie Liviu Matieş (anul I). S-a născut în anul

1991 – cel mai tânăr mem-bru al comunităţii noastre. A îmbrăţişat chemarea la Sfânta Preoţie fiind animat de exem-plul şi spiritul unchiului său preot. Un prieten îl descrie ca fiind un tânăr conştiincios şi plin de curaj, care nu oboseş-te niciodată în ceea ce priveşte studiul, mai ales al filozofiei şi al limbilor străine contempo-rane. Iubeşte sportul, cu pre-cădere tenisul de masă, dar şi excursiile şi plimbările lungi. Este un seminarist care se gân-deşte cu seriozitate la lucrarea începută de Dumnezeu în el.

de Blaj Marian

ne v

ed

em...

Page 12: Drumuri Deschise Nr. 134

Drumuri D

eschise, nr. 134 - iunie

12

Libertatea este unul dintre cuvintele fas-cinante care

mişcă oamenii dintotdeau-na. În străfundul sufletului său, fiecare om tânjeşte să fie liber, liber de judecata celorlalţi, liber de influen-ţa celorlalţi, liber de con-strângeri interne, liber de dependenţe, liber de orice suferinţă interioară sau ex-terioară.

Există astăzi în lume mulţi oameni care deşi tră-iesc în libertate, au în via-ţa lor o constrângere sau o dependenţă care îi ţine sub sclavie, la fel cum sunt mul-ţi oameni care deşi asupriţi sau închişi fiind pe nedrept sunt liberi cu adevărat.

Oamenii vorbesc din ce în ce mai mult astăzi, des-pre mai multe căi spre li-bertate, şi despre faptul că fiecare om poate ajunge la libertate pe calea pe care şi-o decretează de la sine. Însă de cele mai multe ori căile alese de oameni sunt doar iluzii ale libertăţii, care după scurt timp crează constrângeri, dependenţe, dispreţuri faţă de propria persoană, care duc inevi-tabil spre sclavie. De ace-ea este necesar să găsim în primul rând calea cea ade-vărată spre libertate.

Dacă deschidem evan-ghelia după Ioan la capi-tolul 8, versetul 32, găsim soluţia pe care o dă Isus pentru a ajunge la liberta-te: adevărul. Dar chiar dacă aflăm de la Isus soluţia pen-tru a ajunge la libertate, tre-buie să vedem cum anume ajungem la libertate prin adevăr.

În limba greacă, adevăr se spune aletheia, care se traduce prin dezvăluire, faptul de a fi dezvăluit, des-chis. Vălul care stă deasu-prea tuturor lucrurilor este îndepărtat şi privim dincolo de el, intrăm în contact cu adevărata realitate. Liber cu adevărat este cel care se vede pe sine şi realitatea aşa cum este de fapt. El se eliberază de iluziile pe care şi le-a făcut despre sine şi despre lume.

Cu toţi trăim adesea în vreo iluzie cu privire la

viaţa noastră. Cădem pradă iluziei că suntem cei mai buni, cei mai inteligenţi, cei mai capabili, că totul este în regulă cu noi, că facem totul corect, că putem să ne formăm noi înşine fără aju-torul cuiva. Astfel de iluzii ne fac sclavi pentru că nu ne aflăm în adevăr ci sun-tem prinşi într-o realitate aparentă.

Devenim liberi doar atunci când ne instalăm în adevăr, când ne recunoaş-tem aşa cum suntem de fapt, şi când recunoaştem lumea aşa cum este ea de fapt. Doar astfel putem trăi în această lume în calitate de oameni liberi, pentru că în această condiţie lumea nu mai are nici o putere asupra noastră deoarece ne-am eli-berat de iluziile cu privire la ea, şi ne dăm repede seama că acele căi spre libertate pe care ea le propune sunt de

viaţa între libertate şi sclaviev

iaţa

într

e...

Page 13: Drumuri Deschise Nr. 134

Dru

muri

Desc

hise,

nr.

134

- iun

ie

13

fapt căi spre sclavie.Sunt foarte mulţi oa-

meni care nu au cunoscut niciodată libertate ade-vărată, pentru că nu s-au instalat încă în adevărul propriei persoane. Astfel de persoane nu vor să se accepte aşa cum sunt şi au iluzia că dacă oamenii ar şti cine sunt cu adevărat i-ar refuza şi abandona. Li-bertatea în astfel de cazuri este doar aparentă, pentru că persoanele în cauză se tem tot timpul că ceilalţi ar putea observa ce zace în sufletul lor, pornind de la comportamentul lor, de la acţiunile şi faptele lor. Acesta este sentimentul cumplit al livrării, abando-nării, expunerii celorlalţi, fără nici o protecţie, care face ca persoana în cauză să-şi epuizeze toate forţele pentru a-şi construi o mas-

că pe care să şi-o afişeze, şi care este inutilă.

Persoana care s-a instalat în adevărul propriei persoa-ne ştie că nu trebuie să se ascundă în sine şi că nu are nimic de ascuns în sine. Ştie să facă o evaluare corectă de sine, nu-şi asumă responsa-bilităţile pe care nu le poa-te îndeplini, are în definitiv conştiinţa propriului ampla-sament interior şi exterior.

Consţiinţa propriului am-plasament interior este foarte importantă în raportul nos-tru cu Dumnezeu, izvorul adevăratei noastre libertăţi. Atunci când mă aşez în faţa lui Dumnezeu şi când mă ofer lui aşa cum sunt fac ex-perineţa adevărului libertăţii. Atunci am parte de libertatea fiilor lui Dumnezeu, de acea libertatea de a avea voie ca în faţa lui Dumnezeu să fiu aşa cum sunt, pentru că el mă cunoaşte în profunzime şi în ciuda tuturor greşelilor şi slăbiciunilor, prin cădere şi ridicare, prin eşec şi reu-şită, mă modelează din ce în ce mai mult în chipul pe care Dumnezeu şi l-a făcut prin mine.

Principalul obstacol în calea libertăţii este păcatul pentru că întotdeauna îl face pe om sclav. Prin păcat omul cade pradă iluziei că liber-tatea vine printr-o anumită faptă, dar după ce a înfăptuit-o îşi dă seama că s-a lăsat pă-călit de o iluzie falsă a liber-tăţii şi astfel a pierdut con-

tactul cu adevărata realitate a lumii, a propriei persoane şi a legăturii cu Dumnezeu. De aceea libertatea nu se găseş-te niciodată urmând iluzii ale libertăţii, ci urmând adevărul cu privire la propria persoa-nă şi cu privire la planul lui Dumnezeu cu noi.

Tot în Evanghelia după Ioan la capitolul 14, verse-tul 6, Isus se numşte pe sine Adevărul. De aceea cine crede în el, acela cunoaşte libertatea de orice minciună şi de orice iluzie, acela se eli-berează de robia păcatului, acela se eliberează de orice dependenţă sau constrânge-re.

Vestea libertăţii porneşte întotdeauna de la Isus Cris-tos, care l-a eliberat pe om pentru ceea ce este, fiu al lui Dumnezeu. Iar dacă suntem fii ai lui Dumnezeu apar-ţinem lui şi trebuie să fim mereu în legătură cu el, pen-tru că numai astfel suntem în adevăr, în adevărul vieţii noastre.

Lumea de astăzi este pli-nă de iluzii ale libertăţii şi propune de multe ori căi spre libertate, care de fapt îmbra-că unele căi spre sclavie. De aceea este nevoie ca să fim oameni liberi cu adevărat pentru ca să-i ajutăm şi pe alţii care încă sunt în scla-vie să vină la libertate prin cunoaşterea lui Isus Cristos, Adevărul care îi va elibera.

Dămoc Sergiu

via

ţa între...

Page 14: Drumuri Deschise Nr. 134

Drumuri D

eschise, nr. 134 - iunie

14

interviu ...in

terv

iu

Pe data de 4 a lunii iunie părintele Eduard Ferenţ şi-a serbat ziua de

naştere, împlinind onorabila vârstă de 72 de ani. Cu această ocazie a binevoit să ne răspundă la câteva întrebări referitoare la viaţa şi activitatea sa, salutând astfel iniţiativa unei mai bune cunoaşteri între membrii comunităţii seminarului.

1. Cum a apărut pasiunea pentru teologie?

Teologia o studiezi cu tragere de inimă când începi să o înţelegi. De altfel „ignoti nulla cupido”. Înţelegerea teologiei, ca dar şi angajare personală, o datorez înainte de toate unor profesori venerabili din seminar: pr. dr. Gaspar Bachmeier, pr. Rafael Friedrich, pr. Anton Trifaş şi alţii. Fiecare avea metoda şi stilul propriu. la fiecare dintre ei, pe lângă pregătirea profesională, ceea ce m-a marcat profund a fost viaţa lor sacerdotală. Înainte de a ne-o preda, ei trăiau „teologia”, făcând adevărul în caritate.

În al doilea rând, teologia a început să fie o „scientia sapida” şi pentru mine atunci când îi acordam timp de aprofundare înafara orelor de studiu impuse de regulament. Teologii m,ei preferaţi, atât ca student cât şi ca preot au fost: sfântul Toma din Aquino, sfântul Francisc de Sales, sfânta Tereza de Avila, Columba Marmeon, cardinal Mercier şi alţii. Acestora le-am acoradat mulţi ani de studiu. Şi astăzi mă întorc cu bucurie la „prelegerile lor”... .

La Roma, „teologia ieşeană”, mereu fidelă Magisteriului Bisericii a căpătat şi pentru mine un nou orizont,

o nou perspectivă: dintr-o teologie “scolastică” a devenit „economică” şi, îndeosebi, „kerigmatică”. După sfântul Botez şi sfânta Preoţie, îi mulţumesc bunului Dumnezeu pentru darul ce mi l-a acordat, de a fi putut studia din nou teologia la Roma (1974-1979). Era şi firesc să te pasionezi de teologie în “Cittadella theologica”

2. Cum vedeţi viaţa comunitară în seminar?

Viaţa comunitară din seminar este „un lux” sau „un chin”: e lux pentru seminaristul care trăieşte motivat, e chin petnru acela care nu-l urmează pe Cristos ca pe „Idealul real” al vieţii sale.

Când Isus Cristos este motivul şi criteriul vieţii seminariştilor şi al profesorilor, atunci viaţa seminarială este nu numai sănătoasă, dar şi frumoasă. Trebuie să ne reînnoim mereu concepţia despre vocaţia la Sfânta Preoţie. E necesar să ne orientăm zilnic persoana spre Cristos şi Evanghelia sa prin intensificare unirii noastre cu Duhul profetic al lui Cristos. Spun Duh profetic deoarece numai prin darul profeţiei – dar specific unui discipol al lui Cristos – ne putem cunoaşte bogăţiile fiinţei creştine.

Formaţia sacerdotală seminarială recere prin toată struictura ei o unire mai vie şi mai conştientă cu Cristos Domnul prin rugăciune, studiu şi asceza vieţii, prin spiritul de jertfă care trebuie să ne caracterizeze pe toţi. Un seminar care ar neglija ori s-ar teme să descopere seminaiştilor renunţările şi luptele pe care le comportă urmarea lui Cristos; un seminar care n-.ar

avea curajuşl să insiste asupra ascezei ca mijloc indispensabil pentru trăirea vocaţiei, ar păcătui grav împotriva misiunii sale. Dacă nu vom creea în seminarul nostru atmosfera cristologică, euharistică, mediul evanghelic specific şţcolii lui Cristos, sămânţa vocaţiei divine nu se va putea dezvolta normal în noi. Un răspuns mai detaliat la această întrebare l-am dat cu altă ocazoie: cf. Eduar Ferenţ, „Cristos idealul seminaristului”, în „Biserică, ce simţi despre taina fiinţei tale?”, Sapientia, Iaşi 2004, 337-351.

3. Cum vă petreceţi timpul liber?

La această întrebare îmi este cam greu sărăspund. Motivul? Nu prea am timp, propriu-zis „liber”. Am fost şi sunt mereu ocupat, uneori asaltat de palnuri ori de invitaţii la „slujiri”. Totuşi găsesc adesea timp pentru a conmpla natura, vegetaţia, florile, animalele, pentru a mă receea zilnic câte o oră, plimbându-mă în aerul naturii atât de primitoare.

În timpul vacanţei stau la Furstenthal, o filială din parohia Rădăuţi, unde am transformat o magazie de lemne în „bârlogul” lui Ferenţ. Acolo am o biserică foarte frumoasă pe care am renovat-o complet, lăcaşul unde desfăşor zilnic o activitate pastorală modestă, dar suficientă pentru necesara variaţie. Având lângă biserică o grădină şi o pădure seculară, pot spune cu Horaţiu: si apud bibliothecam ortum adest, nihil deficit!.

Realizat de Marian Blaj

Page 15: Drumuri Deschise Nr. 134

Ai venit la noi din ceruri să guşti viaţa pământească,Şi-ai prins trup dintr-o fecioară, luând fire omenească;

Te-ai făcut asemeni nouă, în afară de păcate,Întrupându-te, Isuse, te-ai făcut al nostru frate.

Te-ai lăsat să te cufunde în Iordan cel ce vestiseC-ai venit în astă lume spre-a-mplini a lumii vise,

Să-i dai veşnica viaţă, să o mântui de păcate,Botezându-te, Isuse, te-ai făcut al nostru frate.

Evanghelia-ai vestit-o dintr-un colţ de ţară-n altul,Pe pământ adus-ai cerul, coborând la noi înaltul,

Şi-ai vestit la toată lumea mântuirea de păcate,Aducând vestea cea bună, te-ai făcut al nostru frate.

Ne-ai lăsat drept hrană sfântă trupul tău şi al tău sânge,Ca în lupta cu ispita să putem prin ele-nvinge,Şi s-avem în noi arvuna vieţii fără de păcate,

Oferindu-te ca hrană, te-ai făcut al nostru frate.

Ai luat pe umeri crucea spre a duce la-mplinireMisiunea-ncredinţată – să ne duci spre fericire,

Şi-ai murit apoi pe cruce pentru-a omului păcate.Prin a ta jertfă pe cruce, te-ai făcut al nostru frate.

Dar ai biruit mormântul, înviind din morţi, CristoaseŞi redat-ai lumii noastre trăsăturile-i frumoase;

Nu e loc pentru-ntuneric, nu e loc pentru păcate.Biruind asupra morţii, te-ai făcut al nostru frate.

Te-ai urcat apoi la ceruri, unde şezi lângă-al tău Tată,Ce prin tine devenit-a şi al nostru totodată.

Mijloceşti mereu ca dânsul să ne ierte de păcate.Prin această mijlocire, tu rămâi al nostru frate.

Cum să-ţi mulţumesc, Isuse, pentru firea-ţi omenească,Pentru-al tău botez în apă, pentru hrana cea cerească,

Pentru jertfa-ţi de pe cruce ce aduce mântuire,Pentru sfânta-ţi înviere, pentru buna-ţi mijlocire?

Doar iubindu-te, Isuse, că făcându-te-al meu frate,Îmi oferi cu bucurie haruri mii şi nesperate,

Şi m-ajuţi în orice clipă, şi rămâi mereu cu mine,Şi mă faci părtaş de-acuma la plăcerile divine.

de Ciobanu Petru

te-ai făcut al nostru fratet

e-ai fă

cut a

l no

stru frate

15

Page 16: Drumuri Deschise Nr. 134

Drumuri D

eschise, nr. 134 - iunie

16

Ocaracteristică a zilelor noastre este goana dupa senzaţional. Că-

utăm miracole si experienţe paranormale. Însă, de un lu-cru trebuie să ţinem seama, acela că omul nu poate rea-liza minuni prin sine însuşi, deoarece acestea sunt rodul comuniunii. În acest sens, el, poate primi darul facerii de minuni fie de la Dumnezeu, fie de la diavol. Acest adevăr este confirmat, atât de Sfân-ta Scriptură, cât şi de Sfânta Tradiţie.

Minunile - o constantă a istoriei mântuirii

Oricine a citit Sfânta Scriptură sau Vieţile Sfinţi-lor, a putut observa că mi-nunile au însoţit omenirea de-a lungul întregii istorii a mântuirii. Tămăduiri, ani-male vorbitoare, mersul pe apă, vederea îngerilor lui Dumnezeu şi dialogul cu ei, icoane care plâng, sunt nu-mai câteva exemple.

Cine nu se îndoieşte de cuvintele Mântuitorului, „Eu sunt cu voi până la sfâr-şitul veacului”, nu se poate îndoi nici de faptul că minu-nile au loc continuu, prin el, în Biserică.

Minunile - pietre de poticnire pentru mintea umană secularizată

Cu toate acestea, se în-tâmplă ca în taina inimii noastre îndoiala să învingă credinţa. Astfel, manifestăm oarece rezerve, atât faţă de minunile din trecut, cât şi faţa de cele care se petrec în prezent. Cum ar trebui să le

primim de fapt? Ce ne reţi-ne să le dăm crezare? Ce ne opreşte să ne schimbăm ini-ma în urma minunilor?

Una din consecinţele păcatului strămoşesc este faptul că omul priveşte şi înţelege limitat realitatea. El nu-şi mai poate explica mul-te aspecte legate de comple-xitatea lumii, sub cele două chipuri ale sale, spirituală şi materială. De asemenea, acesta nu mai poate înţele-ge deplin purtarea de grijă şi intervenţia lui Dumnezeu în lumea creata.

De aceea, minunile re-prezintă importante pietre de poticnire pentru mintea fiecăruia dintre noi. Minu-nea însă nu trebuie cercetată potrivit înţelepciunii acestei lumi. Putem afirma că a su-pune rigorilor ştiinţifice o minune este un act zadarnic. Un om de ştiinţă ateu consi-deră legile universului drept imuabile şi, prin urmare, im-posibil de schimbat.

Însă prin credinţă, noi afirmăm că „ceea ce la om este cu neputinţă este cu pu-tinţă la Dumnezeu”. Astfel,

minunea nu se întemeiază numai pe suspendarea tem-porară a legilor naturale, ci, mai mult, ne pune înainte, chipul lumii neafectate de păcat, în care omul era su-veran peste lumea creată. În acest sens, minunea ne ara-tă starea firească a omului, atunci când se află în comu-niune cu Dumnezeu, aceea de a fi, nu sub legi, ci deasu-pra legilor naturale.

Numai aplecându-ne asupra unei minuni, având „inima înfrânată şi smerită”, descoperim că există o înţe-legere a realităţii, mai presus de capacitatea noastra men-tală, anume înţelegerea spiri-tuală a lucrurilor.

Firescul minunilorMinunile autentice nu

au în ele nimic senzaţional. Pentru omul purtător de Dumnezeu, minunile sunt fireşti. Ele vădesc lucrarea şi puterea lui Dumnezeu, stâr-nind în noi, acel fior sacru, acea uimire sfântă.

Faptul că atâţia sfinţi au primit de la Dumnezeu da-rul facerii de minuni, nu ara-

minunile, între firesc şi senzaţional

min

un

ile...

Page 17: Drumuri Deschise Nr. 134

Dru

muri

Desc

hise,

nr.

134

- iun

ie

17

tă decât că minunea repre-zintă rodul conlucrarii din-tre om şi Dumnezeu. Sfân-tul, vas ales al Duhlui Sfânt, lucrează, după har, pe toate cele omeneşti dumnezeieşte.

Dumnezeu săvârşeşte prin sfinţi minuni ca răspuns la rugăciunile şi nevoile con-crete ale altor oameni. De aceea, rostul minunilor este întărirea noastră sufleteas-că şi trupească, dar mai ales cunoaşterea lui Dumnezeu. Avem, în acest sens, nume-roase mărturii cu sfinţi, care săvârşind minuni în vremea martiriului, făceau ca mulţi păgâni care erau de faţa, să treacă la credinţa în Cristos.

Vederea minunilor: dar cu ce ochi?

De cele mai multe ori, legat de girul acordat unor minuni, ne este uşor să spu-nem „nu cred până nu văd’. Cu alte cuvinte, vrem sa fim martori oculari ai minunilor.

Însă, trebuie sa fim con-ştienţi de faptul că pe mul-ţi din cei de faţă, minunile Mantuitorului i-au adus la cunoaşterea lui Dumnezeu şi la dobândirea Împărăţiei Cerurilor, dar, în aceeaşi mă-sură, pe alţii (ex. pe farisei) nu numai ca i-a lăsat reci, ba mai mult, i-a facut să spo-rească şi mai mult în răutate şi în împietrirea inimii lor. Acest lucru arată că maniera în care participăm la minune este una strict personală şi, prin urmare, subiectivă.

min

un

ile...Potrivit credinţei noastre fiecare om este menit în-dumnezeirii. De aceea, tre-buie să conştientizăm faptul că, în viaţa aceasta, nu numai că nu suntem doar martori, ci, mai mult, toţi suntem su-biecţi ai minunilor dumne-zeieşti.

Dumnezeu face minuni cu fiecare dintre noi. Dar trebuie sa le vedem mai ales cu „ochii minţii şi ai inimii”, şi nu doar cu cei trupeşti. Iar daca nu reuşim, să-l rugăm pe Dumnezeu ca, mai întâi, să ne facă părtaşi „minunii”, de a putea vedea toate cele-lalte minuni din viaţa noas-tră.

Conţu Alin

Page 18: Drumuri Deschise Nr. 134

Drumuri D

eschise, nr. 134 - iunie

18

Un dicton clasic afirma că „su-fletul nu are vacanţă” Va-

canţa (sau concediul) este a aşteptată întotdeauna cu bucurie şi speranţă; ea fiind prin definiţie timpul cel mai prielnic de odihnă şi de refa-cere fizică şi intelectuală.

Pentru noi, seminariştii, vacanţa îmbracă o nuan-ţă deosebită: dacă n timpul anului academic fiecare a muncit şi a perseverat pe drumul formării sacerdotale, în perioada vacanţei de vară fiecare este chemat să devi-nă un mărturisitor al drumu-lui pe care se află însăşi viaţa sa, adică să arate tuturor că este un tânăr bun, un creştin bun şi nu în cele din urmă un seminarist (viitor preot) bun. În acest sens dictonul de mai sus îşi găseşte o justi-ficare deplină.

Dacă în timpul anului aca-demic am avut de susţinut numeroase examene la dife-rite discipline filozofice sau teologice, în timpul vacanţei de vară fiecare seminarist trebui să susţină marele exa-men al vieţii şi al credinţei; iar evaluatorii sunt oamenii în mijlocul cărora trăim şi ne desfăşurăm activitatea. Re-zultatul acestui examen este consemnat în caracterizare pe care o primim la sfârşi-tul fiecărei vacanţe pe care o primim din partea părintelui paroh. Acest document este oglinda identităţii noastre re-

ale, deoarece faptele noastre arată cu adevărat aspiraţiile şi valorile în care credem. Un bun seminarist ştie că su-fletul său este bunul cel mai de preţ pe care îl poate avea omul. De aceea, pe primul loc înn tot ceea ce face, el se va gândi la creşterea sa spi-rituală. Această creştere se face prin recitarea periodică a Breviarului, a Rozariului, prin frecventarea sacramen-telor şi participarea activă la Sfânta Liturghie, prin lecturi şi prietenii bune.

Apoi un bun seminarist este mereu disponibil faţă de cerinţele părintelui paroh sau al altor preoţi care i-ar solicita ajutorul. Disponibi-litatea arată măsura carită-ţii seminaristului, iar atunci când este şi gratuită, ea ca-pătă valoare de virtute.

Un bun seminarist este conştient că în timpul va-canţei de vară nu face ceea ce vrea, ci trebuie în primul

rând să facă ceea ce trebu-ie, ceea ce este conform cu statutul său. Mulţi oameni sunt atenţi la comportamen-tul nostru şi pretind de la noi să fim diferiţi de lume, să se vadă cu adevărat că ne pregătim s devenim preoţi. Cum am putea să câştigăm încrederea şi prietenia celor din jur dacă suntem duplici-tari sau ne ascundem identi-tatea?

În sfârşit, fiecare dintre noi trebuie să fie conştient că, dacă trăieşte bine vacan-ţa, îşi face în primul rând si-eşi un serviciu. Fiecare eve-niment lasă o urmă în sufle-tul nostru, iar sufletul nostru se vede în faptele noastre şi în cuvintele noastre.

Fie ca această vacanţă de vară să fie pentru noi toţi o ocazie de recreere, de creşte-re în iubire şi adevăr şi să ne întărească în vocaţie!

Dumitrescu Andrei

consideraţie despre vacanţa de varăco

nsi

de

raţi

e d

esP

re v

aca

nţa

de v

ară

Page 19: Drumuri Deschise Nr. 134

Dru

muri

Desc

hise,

nr.

134

- iun

ie

19

Filmul despre Sfântul Jose-maria Escri-va rulează din

03.11.2009, în Madrid (Ca-tholica). Premiatul regizor Roland Joffe a discutat săp-tămâna trecută la o confe-rinţă de presă despre filmul la care lucrează: „There Be Dragons”. Acesta, desfăşu-rându-se în timpul brutalului război civil spaniol şi bazân-du-se pe viaţa Sfântului Jo-semaria Escriva, oferă lecţii despre iubire şi iertare între familii şi duşmani, a declarat regizorul.

Filmul începe cu un tânăr jurnalist – înstrăinat de tatăl său, militarul Manolo – care realizează un studiu despre viaţa fondatorului Opus Dei, preotul Josemaria Es-criva. El descoperă că tatăl său a fost prieten în copilărie cu cel ce avea să fie declarat sfânt, şi va descoperi astfel unele secrete de familie. Fil-mul se întoarce apoi în tim-pul războiului civil. Tânărul Manolo este interpretat de actorul Wes Bentley, care e îndrăgostit de unguroai-ca revoluţionară Ildiko, in-terpretată de actriţa Olga Kurylenko. Ea îl respinge în favoarea liderului miliţi-ei, Oriol, sporind gelozia lui Manolo. În paralel îl vedem şi pe Josemaria Escriva, in-terpretat de Charlie Cox, cum creşte în credinţă.

Joffe, regizor al filme-lor „The Mission” şi „The Killing Fields”, a explicat la conferinţa de presă că a intenţionat iniţial să respin-

gă „There Be Dragons”. În timp ce scria o scrisoare cu „mulţumesc, dar nu pot ac-cepta”, a urmărit un DVD despre Sfântul Josemaria. La un moment dat o fetiţă îi spune Sfântului Josemaria despre intenţia de a se con-verti la catolicism şi proble-mele pe care le-ar provoca părinţilor ei evrei. Răspunsul lui Josemaria a fost: cinsteş-te-ţi părinţii ca fiind „aproa-pe de Dumnezeu”. Atunci s-a decis să accepte să regi-zeze filmul. Joffe a mai de-clarat că Sfântul Josemaria „considera că sfinţenia nu cere retragerea în mânăstire sau să fii preot. Faptele de sfinţenie sunt accesibile oa-menilor obişnuiţi, în vieţile lor de zi cu zi, ceea ce era atunci o idee radicală”.

Această viziune încura-jează o relaţie spirituală cu

Dumnezeu „în lucrurile cele mai simple”, precum gătitul unei mâncări. Răscumpăra-rea creştină, a continuat Jo-ffe, este una dintre temele majore ale filmului. Creşti-nismul se bazează pe iubire şi iertare, iar răscumpărarea „nu poate veni fără iubire”. Filmul a costat 35 de mili-oane de dolari, fiind filmat în Argentina şi Sepulveda, Spania. Suma necesară a fost strânsă în parte din nu-meroase contribuţii perso-nale, mici şi mari, unele din partea unor membri Opus Dei. „There Be Dragons” va putea fi urmărit în a doua jumătate a anului 2010. Situl filmului se găseşte la www.ThereBeDragonsFilm.com.

de Lucaci Maximilian

there be dragonst

he

re be dra

go

ns

Page 20: Drumuri Deschise Nr. 134

Drumuri D

eschise, nr. 134 - iunie

20

Creierul este în-conjurat şi pro-tejat de oasele craniului, me-

ningele cranian, şi lichidul cerebrospinal. Meningita este o infecţie a meningelui, membrana care înconjoară creierul şi măduva spinării. Mediul cald şi întunecos al meningelui este un teren ide-al de reproducţie pentru nu-meroase bacterii şi virusuri. Există mai multe tipuri de meningită. Meningita poate fi cauzată de fungi, iritaţii chimice sau alergii la medi-camente, şi tumori. Menin-gita cauzată de infecţii vira-le se vindecă de obicei fără tratament. Cu toate acestea, infecţia bacteriană a menin-gelui este o boală extrem de gravă, care poate duce la deces sau la vătămarea creie-rului, chiar dacă este tratată corespunzator.

O formă de meningită bacteriană implică bacteriile care există în mod natural în partea superioară a tractului respirator la unii oameni. Meningita se produce atunci când aceste bacterii părăseasc tractul respirator şi ajung prin fluxul sanguin la meninge. Simptomele comune de meningită bacteriană in-clud vărsături şi febră mare, simptomele clasice de meningită sunt durerile de cap, rigiditate a gâtului, schimbare a stării menta-le şi sensibilitate la lumină. Este posibil ca bacteriile care cauzează meningita să se multiplice cu timpul în sân-ge. Rezultatul este otrăvirea

sângelui, numită septicemie, care poate provoca o erupţie purpurie care se dezvoltă pe corp. Atât meningita cât şi septicemia sunt considerate urgenţe medicale şi necesită îngrijire medicală imediată. În SUA, copiii sunt vaccinaţi pentru a ajuta prevenirea anumitor tipuri de menin-gită. Elevii care locuiesc în cămine sunt în mod deose-bit expuşi riscului de îmbol-năvire şi trebuie să consulte un medic.

Cauze

Există numeroşi agenţi patogeni ( microbi) care pot determina meningita atât la om cât şi la animale.

Simptome

Sindromul meningeal este comun tuturor tipuri-lor de meningită. Diagnos-tic: în momentul în care un om are aceste simpto-me, el trebuie să se adre-seze medicului de familie

sau unui medic specialist. Medicul de familie are pre-gătirea necesara pentru a recunoaşte o meningită. Acest medic însa trebuie sa recunoască boala în timp util şi să-l orienteze pe paci-ent către medicii specialişti.

Medicul specialist verifică dacă este sau nu meningită, prin câteva manevre clinice: pacientul trebuie să-şi mişte trunchiul, capul. În cazul in care aceste mişcări sunt du-reroase, medicul constată că este vorba de meningită.

Bolnavul de meningită nu poate face aceaste mişcări pentru că membranele care învelesc creierul şi măduva spinării nu suportă arcuiri. El simte durere şi se opune mişcării. Analiza importantă constă în extragerea lichidu-lui cefalorahidian. Nu există meningită în care să nu apară o modificare a acestui lichid. În funcţie de tipul modifi-cărilor, se cunoaşte şi felul microbului care a provocat respectiva meningită.

meningitam

en

ing

ita

Page 21: Drumuri Deschise Nr. 134

Dru

muri

Desc

hise,

nr.

134

- iun

ie

21

Tipuri

Meningitele se impart în mai multe tipuri:

- meningite bacteriene - meningite virale Alte meningite: meningi-

te cu leptospire, meningita limfocitara ( de la virusul Armstrong). Între aceste tipuri de meningite, există unele meningite particulare, cu gravitate variabilă, şi care, în general, evoluează cronic: meningita tuberculoasă, me-ningita cu diverse ciuperci. Dintre toate tipurile de me-ningite, cele mai frecvente sunt meningitele virale.

Tratament

Tratamentul poate fi apli-cat corect după primele ana-lize, în cel mult o oră de la

puncţia lombară. În general, tratamentul unei meningite trebuie să aiba două scopuri: distrugerea agentului pato-gen care este prezent în li-chidul cefalorahidian ( lucru care nu este întotdeauna po-sibil), indicaţie valabilă doar pentru meningitele bacterie-ne, şi atenuarea suferinţelor pacientului, respectiv a infla-maţiei.

Aceasta se realizează prin medicamente care lucrează asupra circulaţiei lichidului cefalorahidian, scăzând pre-siunea lichidului în cavitatea craniană, prin atenuarea in-flamaţiei.

Există medicamente care pot calma durerile încă din primele ore de tratament. După 6-12 ore de la începe-rea tratamentului, aproape toţi pacienţii se simt mai bine.

Acest tratament prin care se corectează modifică-rile produse de infecţie este valabil pentru toate meningitele, într-o masu-ră mai mare sau mai mică, dar într-o masură eficientă. Uneori, se impune şi un tra-tament prin care se asigură condiţiile ca pacientul să nu sufere diverse complicaţii.

Acest lucru se face prin repaus la pat, alimentaţie corespunzatoare, sedative ( la copiii care fac convulsii se dau medicamente care să stopeze declanşarea convul-siilor).

Chiar dacă nu sunt seve-re, meningitele trebuie să fie tratate foarte bine, iar paci-entul să accepte tratamentul cât timp este recomandat de medic.

de Beşleagă Pavel

me

nin

gita

Page 22: Drumuri Deschise Nr. 134

Drumuri D

eschise, nr. 134 - iunie

22

O carte e ca o grădină pe care o duci în buzunar.

proverb arab

Nu-mi daţi sfaturi. Ştiu să greşesc şi singur!

Immanuel Kant

Inteligenţa unui individ se măsoară în cantitatea de in-certitudini pe care e capabil sa le suporte.

Immanuel Kant

Un intelectual rezolvă pro-blemele.Un geniu le evită.

Albert Einstein

“Omul este cel mai puţin el însuşi, atunci când vorbeşte în propria persoană. Dă-i o mască, şi el va va spune ade-vărul. ”

Oscar Wilde

Timpului… nu-i tremură niciodată mâinile. Îşi plim-bă încet bisturiul pe feţele noastre ca un criminal în se-rie îndrăgostit de arta sa.

Ionuţ Caragea

Să nu-ţi fie frică de perfec-ţiune. Niciodată nu o să o atingi.

Salvador Dalí

Păstrează-ţi gândurile poziti-ve, pentru că aceste gânduri vor deveni cuvinte.Păstrează-ţi vorbele poziti-ve, pentru că aceste vorbe se pot transforma în actiuni.

Păstrează-ţi acţiunile poziti-ve, pentrru că aceste acţiuni pot deveni obiceiuri.Păstrează-ţi obiceiurile poziti-ve, pentru că acestea pot de-veni modul tău de a trăi.Păstrează-ţi modul de viaţă pozitiv, pentru că acest mod de viaţă poate deveni destinul.

Mahatma Gandhi

“Gloriei nu-i pasă de noi când alergăm după ea. Când însă îi întoarcem spatele, ea va alerga după noi.”

Constantin Brâncuşi

Adevaratul curaj inseamna sa faci ceva fara martori, un lucru pe care altii l-ar fi facut in fata lumii intregi.François de la RochefoucauldAsteptarea e dureroasa. Ne-glijarea e dureroasa. Dar sa

nu sti cum sa faci e cel mai dureros.

Paulo Coelho

Un om cu cunoştinţe dar needucat este ca şi un inel de aur pus în botul unui porc.

Jan Amos Komensky

“Diferenţa dintre şcoală şi viaţă? În şcoală, înveţi o lec-ţie, apoi dai un test. În viaţă, ai de dat un test care te înva-ţă o lecţie. ”

Tom Bodett

Singurătatea este mai du-reroasă când eşti tânăr, dar devine plăcută atunci când devii mai matur.

Albert Einstein

Cimpoeşu Cosmin

citateci

tate

Page 23: Drumuri Deschise Nr. 134
Page 24: Drumuri Deschise Nr. 134