DREPTUL AFACERILOR

Capitolul I

Scurte consideratii introductive. Defintitia. Obiectul. Scurt istoric

1.1. Spre a ne plasa pe terenul unei discipline de specialitate adresata unor

persoane cu aspiratii in a deveni profesionisti – titulari ai unor intreprinderi care

exploateaza activitati orientate spre obtinerea de profit, deci ai unui domeniu de

actualitate si deopotriva de viitor, consideram necesara o „asezare” a materiei in

curricula disciplinelor dreptului, in general, si, totodata o definitie a ei, spre a ne

permite sa o intelegem dincolo de semnificatia profana, usor accesibila a

sintagmei.

Notiunea de „drept”, in general, poate primi o multitudine de sensuri, de

acceptiuni. Rezumandu-ne la cele cu semnificatie juridica, putem distinge intre :

a) drept, ca ansamblu de reglementari, de reguli, norme juridice aplicabile

populatiei unui anumit stat. Din acest punct de vedere, se poate diferentia

dreptul roman de dreptul altor state, francez, german, etc. Acest ansamblu

de reglementari constituie, dintr-o alta perspectiva, dreptul obiectiv,

pozitiv, deci dreptul vazut ca totalitate de norme juridice aplicabile in

limitele teritoriale ale unui stat;

b) intr-o a doua acceptiune, dreptul poate fi inteles ca facultate, (in sensul de

posibilitate) pe care dreptul obiectiv, (adica ansamblul de norme juridice

aplicabile pe teritoriul unui stat), o recunoaste unei persoane de a adopta

o anumita conduita, sau, altfel spus, posibilitatea de a lua o anume

atitudine, de a savarsi un anume act, de a pretinde altei persoane

recunoasterea unui drept, realizarea unei anume obligatii bazate pe o

lege, pe o anume reglementare. De exemplu, dreptul fiecarui cetatean la

munca, a fiecarui individ la un nume, dreptul de proprietate, etc, sunt,

1

fiecare dintre ele, drepturi subiective, raportate la individ ca subiect de

drept.

c) In sfarsit, spunand „drept” se poate avea in vedere stiinta dreptului ca

ramura de invatamant sau de cercetare stiintifica avand ca obiect tocmai

studiul ansamblului de reglementari, deci a dreptului obiectiv precum si a

drepturilor subiective, deopotriva. Din acest punct de vedere se poate face

distinctia dintre stiinta dreptului, in general si alte ramuri ale cunoasterii

umane, sau, intr-o varianta mai restransa, intre diversele ramuri ale

dreptului, (civil, penal, constitutional, administrativ,etc.)

1..2. Privit ca ansamblu de norme juridice care reglementeaza raporturile sociale,

dreptul este divizat, in mod traditional, in doua mari ramuri: dreptul public si

dreptul privat. Nu este singura clasificare, este insa cea considerata

fundamentala, de baza. Distinctia dintre cele doua ramuri este data de natura

raporturilor sociale dintre subiectele participante la aceste raporturi. Astfel;

a) dreptului public1 ii sunt specifice raporturi de subordonare intre

participanti, raporturi dintre guvernanti si guvernati, sau, altfel spus,

dintre stat si particulari, in cadrul carora statul este cel care impune

regulile, guverneaza, iar particularul este cel obligat sa le respecte; ii

sunt proprii, altfel spus, norme care ocrotesc interese generale; apartin

acestei mari diviziuni a dreptului ramuri ca: dreptul constitutional,

dreptul financiar, international public, penal, administrativ, procesual

penal, etc.

b) dreptul privat2 se caracterizeaza prin pozitia de egalitate dintre

participanti; studiaza raporturi sociale create intre particulari, vizand,

deci, ordinea juridica privata. Reprezentativ pentru aceasta categorie

este dreptul civil, care cuprinde ponderea covarsitoare a

1 Mircea Muresan, Drept civil, Parte generala, Ed. Cordial SRL, Cluj-Napoca, 1992, pag.7; Ioan Schiau, Curs de drept comercial, Ed. Rosetti, 2004, pag.5;2 idem

2

reglementarilor dreptului privat. Sustinerea este suplimentar si

substantial argumentata prin adoptarea actualului Cod Civil, intrat in

vigoare la 1 octombrie 2011, care devine legea fundamentala, dreptul

comun in materia raporturilor de drept privat, aplicabil deopotriva

particularilor ca indivizi si profesionistilor care exploateaza intreprideri

in diverse domenii de interes si, deci, apartinand si altor ramuri ale

dreptului privat. Noua reglementare revolutioneaza prin viziunea

monista in materia raporturilor de drept privat, constand in pretentia de

a oferi o baza reglementara unica si uniforma tuturor categoriilor de

raporturi dintre particulari, civili si profesionisit deopotriva. Evident,

desi este legea fundamentala pentru aceasta ramura a dreptului nu

este insa unica. Este completata de reglementari speciale, aplicabile

unor domenii sau/si unor profesionisti si care definesc, la randul lor

subramuri ale dreptului privat, cum sunt; dreptul afacerilor, dreptul

muncii, dreptul familiei, etc,

Asadar, ramura a dreptului privat, dreptul afacerilor are propria identitate, propria

autonomie. In raport cu el, dreptul civil ramane dreptul comun, ale carui reguli

completeaza reglementarile speciale ale dreptului afacerilor. In comparatie cu el,

insa, dreptului afacerilor ii este proprie o dinamica aparte, superioara oricarei

alte subramuri a dreptului privat si justificata de natura, complexitatea si

specificitatea activitatii profesionistilor si a domeniului pe care acestia il

exploateaza, cel economic, orientat spre profit.

1.3. Definitia dreptului afacerilor;

Spre a defini disciplina devine prioritar necesara definirea notiunii de afacere; in

sensul ei cel mai cuprinzator, subsumeza orice activitate economica, deci,

subordonata unui scop profitabil, si, ca urmare, supusa riscului, asumat de

fiecare dintre participanti, ca sansa de castig sau posibilitate de pierdere.3

3 A se vedea, Gheorghe Piperea, Introducere in dreptul contractelor profesionale, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2011, pag.8 si urm.

3

Evolutia si complexitatea dobandita de activitatea economica intr-o epoca acut

marcata de tendinta de globalizare atribuie firesc notiunii de afacere valente noi,

suplimentare fata de varianta traditionala a ceea ce, sub imperiul vechiului Cod

Comercial, (in vigoare intre 1887 – 2011). identificam cu sintagma „activitate

comerciala”.

Problematica specifica domeniului afacerilor este una complexa si diversa, cu

incidente in domeniile fiscalitatii, muncii, concurentei, protectiei consumatorilor,

transporturilor, bancar, drepturilor de proprietate industriala, etc. Este argumentul

pentru care, in planul stiintelor dreptului, dreptul afacerilor este calificat ca o

materie pluridisciplinara constituita din totalitatea normelor juridice care

reglementeaza statutul si regimul juridic aplicabil profesionistilor specializati in

exploatarea unor intreprinderi, in sensul de activitati organizate pentru

producerea, administrarea sau instrainarea de bunuri sau prestarea de servicii in

scopuri lucrative, profitabile.

1.4. Obiectul de studiu al dreptului afacerilor

Definitia disciplinei ofera reperele determinarii obiectului dreptului afacerilor :

normele juridice aplicabile profesionistilor (comerciantilor) care exploateaza

intreprinderi organizate pentru a desfasura activitati economice, ( de productie,

comert, prestari servicii) intelese in sensul lor complex, modern, de afacere.

Durata cursului insa, dimensionata la un semestru, nu ne va permite o abordare

exhaustiva, ci, dimpotriva, ne impune o riguroasa selectie si sinteza a institutiilor

juridice analizate. Reper in acest demers devine utilitatea informatiei raportata la

profilul profesional al viitorilor absolventi.

1.5. Scurt istoric

Inainte de a deveni disciplina de studiu sau ramura de drept distincta, materia

studiata poate fi identificata ca segment al vietii individului, pragmatic si bine

orientat spre activitati aducatoare de beneficii, de profit. Analizate din perspectiva

4

istorica, pana sa devina profitabile, aceste activitati au raspuns nevoilor de

existenta ale individului. Astfel;

1.5.1 In antichitate; spre a-si acoperi necesarul existential, oamenii au inceput

sa schimbe intre ei produsele de care dispuneau, fie realizate prin munca lor, fie

obtinute din mediul inconjurator. Schimbul, asadar, in varianta sa primitiva numita

troc, a fost rezultatul constientizarii ideii de proprietate, a dreptului de a dispune

liber asupra unor bunuri. Mai tarziu, pe masura cresterii nevoilor oamenilor si a

dezvoltarii, a intensificarii relatiilor dintre ei, au aparut targurile, ca locuri de

intalnire organizate periodic in vederea realizarii schimbului de produse. Este

perioada din istoria omenirii in care nu se poate vorbi inca de nevoia unor

reglementari in materie comerciala, in primul rand datorita preponderentei

componentei agricole si pastorale a vietii. Nevoia unor reglementari in materie a

aparut treptat, pe masura dezvoltarii comertului. Contributii semnificative in

acest sens, (al dezvoltarii comertului), si-au adus fenicienii, egiptenii, grecii,

ultimii fiind si cei care au instituit primele reguli aplicabile activitatii comerciale, in

principal celei maritime. In perioada de glorie a imperiului roman, careia ii apartin

importante reglementari de natura civila, comertul nu s-a bucurat de succes,

principalele surse de agoniseala fiind agricultura si razboaiele purtate pentru

expansiune teritoriala. Mai mult, romanii considerau activitatea in domeniul

comertului ca fiind degradanta, adecvata doar pentru sclavi si popoarele supuse

lor. Ca urmare, considerau ca reglementarile lor in materie civila erau suficiente

si pentru domeniul comercial.

1.5.2. In evul mediu; Prabusirea imperiului roman a avut ca efect atat

faramitarea puterii politice cat si dezmembrarea sistemului de drept unitar. Au

aparut statele cetati italiene, (Milano, Bolognia, Genova, Florenta, Pisa), si odata

cu ele, interesul comerciantilor de a se organiza in corporatiuni, spre a-si

reprezenta interesele proprii. Corporatia, cuprinzand comerciantii si mestesugarii

apartinand unei anumite ramuri, a inceput sa-si configureze reguli proprii care au

devenit, practic, primele norme aplicabile in materie comerciala. Cu timpul, ele au

5

fost coagulate in asa numite „statute”, fiecare dintre ele reprezentand ansamblul

reglementarilor proprii unei corporatii.

1.5.3. Epoca moderna. Dezvoltarea comertului a impus inlocuirea acestor

norme cutumiare cu altele care au inceput sa alcatuiasca dreptul scris. Prima

care a marcat aceasta trecere a fost Franta, care, dupa reguli comerciale scrise

de mai mica anvergura, a adoptat, marcand un moment istoric de referinta,

primul Cod Comercial, in plina perioada de glorie a lui Napoleon, la 1807.

Momentul are, totodata, meritul de a separa reglementarile in materie civila de

cele comerciale. Dupa revolutia franceza, influenta ei in Europa a avut ca efect si

raspandirea codului comercial francez in diverse state europene, care l-au

adoptat ca lege proprie in materie comerciala. Dintre acestea, la 1882, Codul

comercial francez a fost preluat in Italia, oferind o conceptie moderna asupra

comertului. El a stat la baza adoptarii in 1887 a Codului comercial roman, in

vigoare si in prezent. In Germania, Codul comercial a fost adoptat in anul 1897,

impreuna cu Codul civil. Ambele au intrat in vigoare in anul 1900.

1.5.4. In Romania, la inceputurile sale si pentru o lunga perioada de timp,

comertul a fost guvernat de reguli cutumiare. Primele reguli scrise nu se refereau

la comert in mod special, fiind, ca urmare, aplicabile deopotriva comerciantilor si

necomerciantilor. Este cazul Codului lui Andronache Donici din 1814, a Codului

Caragea din 1817, in Muntenia, a Codului Calimah din 1828, in Moldova. Toate

preced Codul Comercial adoptat in 1887, prima lucrare de anvergura in materie

comerciala, si prima care este in totalitate consacrata reglementarii domeniului

comercial la a carui dezvoltare a contribuit.4 Intrucat nu era in concordanta cu

principiile economiei socialiste, planificate, el nu a mai fost aplicat in raporturile

economice interne fiind considerat desuet, in intreaga perioada de economie

etatizata. Cu toate acestea, nu a fost formal abrogat, avandu-si aria de

aplicabilitate restransa la sfera raporturilor juridice de comert exterior. De abia

4 Codul era structurat in patru parti, intitulate carti : Cartea I, Despre comert in general, Cartea a II a, Despre comertul maritim, Cartea a III a, Despre faliment, (in prezent abrogata), Cartea a IVa, Despre exercitiul actiunilor comerciale si despre durata lor

6

dupa 1989, odata cu trecerea la economia de piata, Codul a revenit in actualitate

oferind prima reglementare cu caracter general a activitatii comerciale proprii

economiei de piata. Sigur, o parte a dispozitiilor sale nu mai corespundea

momentului istoric, evolutia vietii comerciale moderne justificand abordari

legislative noi, care vor contura in timp cadrul juridic necesar domeniului

economic si, corelativ, materia de studiu a disciplinei dreptul afacerilor.5 A impus

principiile de baza in domeniul afacerilor insa pana in 2011, cand a fost abrogat

prin Noul Cod Civil, intrat in vigoare la 1 octombrie 2011.

CAPITOLUL II

Categoriile de profesionisti in domeniul afacerilor

2.1.Denumirea traditionala de comerciant, consacrata de Codul comercial de la

1887, (in prezent, abrogat, asa cum deja am precizat mai sus), era atribuita, sub

incidenta acestuia ;

a) persoanelor fizice care se calificau ca atare prin activitatea desfasurata,

(acte de comert, operatiuni comerciale realizate pe proprie raspundere si

cu continuitatea unei indeletniciri obisnuite) si care se inregistreaza in

registrul comertului;

b) persoanelor juridice care, prin inmatriculare in registrul comertului

dobandeau calitatea de comerciant : societati comerciale, regii autonome,

organizatii cooperatiste, grupuri de interes economic,

Trasatura comuna a tuturor acestor comercianti, persoane fizice si juridice

deopotriva, a fost reprezentata de natura comerciala, economica, deci

speculativa, orientata spre profit, a activitatii lor. Sub vechea reglementare,

acesta era criteriul obiectiv care impunea distinctia dintre domeniul comercial si

necomercial, dintre comercianti si necomercianti, si, ca efect, delimita normele

5 Reglementarile in materie comerciala adoptate dupa 1990 permit sistematizarea pe materii, cum sunt: legislatia societatilor comerciale (ex. Legea nr.31/1990, privind societatile comerciale), legislatia privind registrul comertului, (ex. Legea nr.26/1990); legislatia privind insolventa (ex.Legea nr.85/2006), legislatia pietei de capital, (ex. Legea nr.297/2004), legislatia bancara, a asigurarilor (ex. Legea nr.136/1995), etc. Ele constitutie ceea ce doctrina juridica defineste drept ”izvoare” ale dreptului afacerilor.

7

juridice ce le erau aplicabile de cele incidente altor domenii sau categorii

prfesionale.

2.2. Prin noul Cod Civil, renuntandu-se la dualitatea comercial - civil, sub

pretextul unificarii regulilor de baza aplicabile in materia dreptului privat, in

general, deci implicit celui economic, al afacerilor, termenul traditional de

comerciant este integrat categoriei mult mai cuprinzatoare a profesionistilor.

Potrivit art.3, al.2 din Cod, sunt profesionisti toti cei care „exploateaza o

intreprindere”, adica, exercita sistematic o activitate organizata „ce consta in

producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri, ori in prestarea de servicii

indiferent daca are sau nu un scop lucrativ”, (art,.3, al.3 din Cod). Definitia

subsumeaza profesionistii, in general si, deci, inclusiv cei care performeaza in

domeniul afacerilor, traditional numiti comercianti. In aceste conditii, devine

necesara stabilirea elementelor de distinctie, de delimitare dintre diversele

categorii de profesionisti, si, evident, a celor care activeaza in domeniul

afacerilor. Codul nu ofera in terminis asemenea repere. Ele sunt mai degraba

deduse decat formulate explicit. In determinarea reglementarilor de drept privat

aplicabile unui domeniu sau altul accentul se pune pe subiect, respectiv pe

calitatea de profesionist a titularului acestei activitati. Ce anume face insa

diferenta intre diversele categorii de profesionisti ? Altfel spus, ce deosebeste

profesionistii in domeniul afacerilor de alte categorii de profesionisti ? Unicul

criteriu va trebui sa ramana tot activitatea desfasurata, respectiv, in cazul

profesionistilor comercianti‚ ”scopul lucrativ” al acestei activitati, in sensul de

activitati economice, (de productie, comert sau prestari de servicii efectuate in

scop profitabil).

2.3. Delimitarea profesionistilor in domeniul afacerilor de alte categorii

profesionale prezinta o importanta practica incontestabila. Statutul lor distinct

este, definit de :

a) un ansamblu de obligatii profesionale specifice, cum ar fi: a.1) obligatia

inregistrarii in registrul comertului atat la momentul inceperii activitatii comerciale

8

cat si ulterior, a actelor si faptelor realizate de ei si pentru care legea impune o

atare inregistrare, si, evident, obligatia inregistrarii incetarii activitatii; 6 a.2.)

obligatia de a tine anumite registre comerciale in care vor reflecta activitatea

desfasurata, sau, aceea a.3) de a respecta regulile unei concurente oneste,

loiale;

b.) supunerea activitatii lor comerciale unor dispozitii legale proprii, specifice,

distincte, unele fata de cele aplicabile neprofesionistilor, altele, fata de cele

aplicabile altor categorii de profesionisti

c.) procedura insolventei le este uzual si covarsitor aplicabila profesionistilor din

domeniul afacerilor;

2.4. Categorii de profesionisti in domeniul afacerilor (comercianti)

In mod traditional, profesionisitii in domeniul afacerilor sunt clasificati in doua

categorii :

a) persoane fizice;

b) persoane juridice.

Legislatia actuala, conturata incepand din 1989, mentine distinctia dar o

armonizeaza si o racordeaza la evolutia societatii si, in acest context, a

activitatilor economice. Astfel, art.1 al Legii nr.26/1990, privind registrul

comertului enumera urmatoarele categorii de profesionisti care, activand in

domeniul economic, au obligatia de a se inregistra in registrul comertului ;:

a) persoanele fizice autorizate

b) intreprinderile individuale

c) intreprinderile familiale

d) societatile comerciale

e) companiile nationale si societatile nationale

f) regiile autonome6 Registrul comertului este sintagma care defineste registrul de evidenta a tuturor categoriilor de profesionsiti care desfasoara activitati economice, a actelor acestora pentru care legea impune realizarea publicitatii, si este tinut de institutia publica denumita Oficiul National al Registrului Comertului, organizat in temeiul Legii nr.26/1990 privind registrul comertului,

9

g) grupurile de interes economic

h) societatile cooperative

i) organizatiile cooperatiste

j) societatile europene

k) societatile cooperative europene

l) grupurile europene de interes economic cu sediul principal in Romania

m) alte persoane fizice si juridice prevazute de lege

Enumerarea ofera un criteriu formal pentu distinctia profesionistilor in domeniul

economic.

Categoriile enumerate la d)-l) fac parte din categoria profesionistilor (comercianti)

persoane juridice. Ponderea, in aceasta categorie, o detin societatile comerciale.

Vom analiza in cele ce urmeaza principalele categorii, pentru o corecta

determinare a regimului juridic propriu fiecareia, alocandu-le, insa, in acest

demers, spatiul adecvat, direct proportional cu reprezentativitatea si ponderea

detinuta in realitatea economica.

2.5. Persoana fizica

Spre deosebire de societatea comerciala, care „se naste” comerciant, in sensul

ca este infiintata cu scopul de a realiza operatiunile economice determinate prin

actele sale constitutive, o persoana fizica dobandeste aceasta calitate, daca

intruneste cumulativ urmatoarele conditii:

a) realizeaza activitati economice la modul profesional, cu caracter de

continuitate, in nume si pe risc propriu.

b) solicita si obtine inregistrarea in registrul comertului si autorizarea

desfasurarii activitatii

In prezent, procedura de inregistrare si autorizare este reglementata de

Ordonanta de Guvern nr.44 din 2008.7 Potrivit acestui act normativ, obtinerea de

7 Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.44 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr.328 din 25.04.2008.

10

catre persoanele fizice a autorizatiei necesare desfasurarii activitatii lor

economice se poate solicita astfel:

a) individual si independent, ca persoane fizice autorizate, (identificate cu

abrevierea PFA)

b) ca intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale

c) ca membri ai unei intreprinderi familiale

Anterior inceperii activitatii, persoana fizica va solicita :

a) inregistrarea in registrul comertului

b) acordarea autorizatiei de functionare.

Competenta solutionarii cererii sale revine, in toate cele trei cazuri enumerate

mai sus, Oficiului registrului comertului de pe langa tribunalul corespunzator

judetului in care persoana fizica ce urmeaza sa fie autorizata isi declara sediul

social.

Pot desfasura activitati economice, in una din cele trei forme enumerate,

persoanele fizice care:

a) au implinit varsta de 18 ani, respectiv de 16 ani, in cazul

membrilor intreprinderii familiale;

b) nu au savarsit fapte sanctionate de legile financiare, vamale si

cele care privesc disciplina financiar-fiscala, de natura celor care

se inscriu in cazierul fiscal;

c) au un sediu profesional declarat intr-un imobil asupra caruia au

un drept de folosinta dobandit in conditiile legii;

d) declara pe proprie raspundere ca indeplinesc conditiile de

functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul sanitar,

sanitar-veterinar, protectiei mediului si al protectiei muncii.

Ca efect al solutionarii cererii de inregistrare si autorizare a functionarii se

elibereaza certificatul de inregistrare continand codul unic de inregistrare al

persoanei fizice. Este documentul care atesta inregistrarea acesteia in registrul

comertului, autorizarea functionarii precum si luarea in evidenta de catre

11

autoritatea fiscala competenta. Altfel spus, este documentul care confera

legalitate activitatii economice realizate de o persoana fizica.

2.5.1. Regimul juridic al persoanelor fizice autorizate, (PFA);

a) are dreptul de a colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, cu

intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale, cu reprezentantii unei

intreprinderi familiale, cu alte persoane fizice sau juridice, in scopul desfasurarii

activitatii pentru care a fost autorizat;

b) poate angaja cu contract de munca terte persoane pentru desfasurarea

activitatii pentru care a fost autorizata;

c) poate cumula calitatea de persoana fizica autorizata cu cea de salariat al

unei terte persoane indiferent ca functioneaza in acelasi domeniu sau intr-unul

distinct, in schimb nu poate cumula aceasta calitate cu cea de intreprinzator

persoana fizica titular al unei intreprinderi individuale;

d) este asigurata in sistemul public de pensii si are dreptul de a fi asigurata

in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj;

e) poate fi supusa procedurii simplificate a insolventei, in conditiile Legii

nr.85/2006;

f) raspunde pentru obligatiile sale cu patrimoniul de afectatiune, daca

aceasta a fost constituit, si, in completare, in masura in care acesta nu este

suficient, cu averea sa personala.

2.5.2. Regimul juridic al intreprinzatorului persoana fizica titular al unei

intreprinderi individuale

a) poate angaja terte persoane cu contract individual de munca, poate

colabora cu alte PFA, cu alti intreprinzatori persoane fizice titulari ai unor

intreprinderi individuale sau reprezentanti ai unor intreprinderi familiale, cu alte

persoane juridice;

b) poate cumula calitatea de intreprinzator titular al unei intreprinderi

individuale cu cea de salariat al unei terte persoane, indiferent ca activitatea

acesteia este in acelasi domeniu sau intr-unul distinct;

12

c) este asigurat in sistemul public de pensii si are dreptul de a fi asigurat in

sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj;

g) poate fi supus procedurii simplificate a insolventei, in conditiile Legii

nr.85/2006;

d) raspunde pentru obligatiile sale cu patrimoniul de afectatiune, daca acesta

a fost constituit, si, in completare, cu averea sa personala.

2.5.3. Regimul juridic al intreprinderii familiale

a) este constituita din 2 sau mai multi membri ai unei familii care pot fi

simultan PFA sau titulari ai unor intreprinderi individuale sau pot cumula calitatea

de salariat al unei terte persoane cu activitate in acelasi domeniu sau unul

distinct de cel al intreprinderii familiale; membrii familiei incheie un acord de

constitutire, a carui forma scrisa este o conditie de validitate. In continutul lui va fi

indicat numele membrilor, al reprezentantului intreprinderii, data, participarea

fiecarui membru la întreprindere, cotele procentuale in care se vor imparti

veniturile intre acestia, raporturile dintre ei, conditiile de retragere. Elementele

obligatorii ale acordului sunt comparabile cu cele ale actelor constitutive ale

societatii comerciale, desigur intr-o forma simplificata, corespunzatoare structurii

mai putin complexe si lipsite de personalitate juridica a intreprinderii familiale;

b) membrii intreprinderii familiale sunt asigurati in sistemul public de pensii si

si au dreptul de a fi asigurati in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al

asigurarilor pentru somaj;

c) nu poate angaja terte persoane cu contract de munca;

d) poate colabora cu toate tipurile de comercianti ( PFA, intreprinzatori titulari

ai unei intreprinderi individuale, intreprinderi familiale, societati comerciale, etc.)

e) nu are personalitate juridica si nu are, ca urmare, un patrimoniu propriu;

prin acordul de constituire, membrii acesteia pot insa conveni asupra constituirii

unui patrimoniu de afectatiune reglementand si cotele fiecarui membru la

constituirea acestui patrimoniu;

f) membrii raspund solidar si indivizibil, cu patrimoniul de afectatiune, pentru

13

datoriile contractate de reprezentantul intreprinderii; in lipsa patrimoniului de

afectatiune sau, in completarea lui, raspund cu intreg patrimoniul, corespunzator

cotelor de participare convenite prin acordul de constituire.

2.6. Patrimoniul de afectatiune;

OGU nr.44/2009 consacra in premiera acest concept cu referire la

subiectele dreptului afacerilor. El reprezinta ansamblul bunurilor, drepturilor si

obligatiilor alocate de persoana fizica autorizata in oricare din cele trei forme

permise de lege, desfasurarii activitatii sale economice. Ca urmare, creditorii

personali ai persoanei fizice autorizate,(PFA), intreprinzatorului titular al unei

intreprinderi individuale sau ai membrilor intreprinderii familiale nu vor putea sa

urmareasca, in scopul recuperarii creantelor lor, bunurile din patrimoniul de

afectatiune, ci doar pe cele personale ale respectivelor persoane. La fel, creditorii

comerciali vor urmari cu prioritate bunurile din patrimoniul de afectatiune si doar

in mod complementar pe cele personale ale debitorului lor comerciant persoana

fizica. Se face astfel distinctia intre doua categorii de creditori ai comerciantului

persoana fizica, creditorii comertului si respectiv creditorii personali. 8

Se impune precizarea ca, ulterior acestei prime consacrari legale in maieria

dreptului afacerilor a conceptului de „patrimoniu de afectatiune”, prin dispozitiile

art. 31 din Codul civil, aplicarea lui este generalizata pentru toate categoriile de

profesionisti, fiind afectat exercitarii profesiei acestora.

Capitolul III SUBIECTELE PERSOANE JURIDICE ALE DREPTULUI AFACERILOR

Societatile comerciale

8 a se vedea Gheorghe Piperea, Drept comercial, Vol.I, Ed. C.H.Beck, Buresti, 2008, pag.45

14

3.1. Aspecte introductive.

Daca dimensiunile activitatii economice a persoanei fizice, in oricare din cele trei

forme de organizare reglementate de OGU nr.44/2008, sunt direct raportate la

persoana sa, dobandind, ca urmare, anvergura permisa de energiile unui singur

individ, corespund deci, unei afaceri de mica anvergura, in schimb, societatea

comerciala devine forma adecvata de derulare a operatiunilor economice atunci

cand amploarea acestora impune concentrare de resuse umane si materiale, si,

inerent, o organizare corespunzatoare. Aparitia ei a reprezentat, ca urmare,

consecinta fireasca a evolutiei economice si sociale a societatii omenesti. Din

punctul in care satisfacerea nevoilor a depasit posibilitatile unui singur individ a

devenit necesara asocierea de resurse umane si materiale, scopul convergent

urmarit fiind realizarea unor activitati profitabile. De la formule de asociere

restranse, reunind cateva persoane, care isi puneau impreuna bunurile si

priceperea pentru a da eficienta activitatii lor economice, s-a ajuns in timp la

asocieri de anvergura, de sute, chiar mii de persoane, care, inerent, au impus

solutii adecvate de organizare si coordonare a afacerii. Desigur, complexitatea

acestora este expresia directa a dimensiunilor afacerii si a numarului persoanelor

implicate in realizarea ei. Este indisolubila legatura dintre evolutia activitatii

economice si cea a structurilor juridice create pentru realizarea ei. Privita deci,

din perspectiva istorica, devine usor de inteles de ce, in prezent, societatea

comerciala a devenit o institutie juridica configurata cu exactitate prin dispozitii

legale, capabila sa concentreze energii umane, materiale, financiare, cu scopul

de a satisface nevoile intrepinzatorilor, si, indirect ale societatii omenesti. Ea

insasi si-a structurat si perfectionat formele de organizare in directa corelatie cu

interesele activitatii economice aflate in expensiune. Este explicabil, deci, de ce,

in prezent, constituie ponderea subiectelor persoane juridice ce activeaza in

domeniul afacerilor.

3.2. Scurt istoric.

Inceputurile societatii comerciale dateaza inca din antichitate. La inceput

15

nu avea personalitate juridica, inspirata fiind de reglementarea societatii civile din

dreptul roman. Evoluand, isi defineste principalele atribute caracteristice in evul

mediu, cand apare societatea in comandita simpla. In perioada capitalismului

colonial, (secol XVII), isi are geneza societatea pe actiuni. Codul comercial

francez de la 1807 o denumeste «societate anonima» si reglementeaza cele

doua forme ale ei, societate pe actiuni si in comandita pe actiuni. La sfarsitul

secolului al XIX-lea, din imbinarea trasaturilor societatii in nume colectiv si ale

celei pe actiuni apare societatea cu raspundere limitata.

3.3. Definitia.

Societatea comerciala poate fi definita ca fiind entitatea cu personalitate juridica,

constituita potrivit legii, prin asocierea mai multor persoane in conditiile

reglementate prin actul constitutiv, pentru a realiza activitati economice deci,cu

scopul de a obtine profit.9

3.4. Personalitatea juridica a societatii comerciale.

Potrivit legii, societatea comerciala devine persoana juridica din momentul

inregistrarii ei in registrul comertului. Ea dobandeste asadar, o identitate proprie,

distincta de cea a asociatilor care o constituie, configurata de urmatoarele

elemente care o personalizeaza :

a) are o organizare de sine statatoare, convenita de asociati prin

actul constitutiv, cu respectarea conditiilor impuse de lege, in

functie de forma juridica ;

b) are un patrimoniu propriu, ca ansamblu de drepturi si obligatii cu

continut economic,10 distinct si independent de patrimoniul

oricarei alte persoane, inclusiv al asociatilor  si afectat realizarii

9 „O grupare de persoane constituita pe baza unui contract de societate si beneficiind de personalitate juridica, in care asociatii se inteleg sa puna in comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comert, in scopul realizarii si impartirii profitului rezultat.” – Stanciu D. Carpenaru, Drept comercial roman Ed. a VI-a revazuta si adaugita, Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2007, pag.156;10 „Notiunea de patrimoniu social este o notiune compozita: ea se compune a) din activ, in care figureaza bunurile si drepturile reale sau personale, cu valoare economica, apartinand societatii comerciale si b) din pasiv, exprimand datoriile acesteia fata de terti si fata de asociati.” – Ioan Schiau, Titus Prescure, Legea societatilor comerciale nr.31/1990, Analize si comentarii pe articole”, Ed. Hamangiu, 2007, pag.33

16

activitatii comerciale proprii ; element specific al patrimoniului

societatii comerciale este capitalul social;

c) are propriile elemente de identificare, decurgand din calitatea sa

de subiect de drept distinct, (denumire, sediu ) ;

d) are propria sa vointa, distincta de a asociatilor, (voina sociala),

manifestata prin organele sale ;

e) are nationalitate proprie, distincta de cea a asociatilor, si care

este nationalitatea tarii pe teritoriul careia si-a stabilit sediul

social ;

f) are capacitate juridica, (responsabilitate juridica) proprie,

distincta de cea a asociatilor, ceea ce ii permite sa participe in

nume propriu la raporturile juridice, corespunzatoare realizarii

obiectivelor si scopurilor sale, (capacitate de folosinta

specializata) ;

Societatea comerciala este comerciant, profesionist deci, din momentul

Dobandirii personalitatii juridice. Spre deosebire de persoanele fizice care devin

comercianti, (inteprinzatori, operatori economici), ea «se naste» comerciant si isi

pastreaza aceasta calitate pe toata durata existentei sale, indiferent daca

desfasoara sau nu activitate.

3.5. Reglementare

Actul normativ care constituie dreptul comun in materia societatilor

comerciale, oferind regulile de infiintare, organizare si functionare, reorganizare,

dizolvare si lichidare a lor este Legea nr.31/199011, denumita in continuare, LSC.

Prin ultimele modificari ce i-au fost aduse, legea a fost armonizata cu

reglementarile europene in materie.

11 Legea nr.31/1990, republicata in 2004 – Monitorul Oficial nr.1066 din 17 noiembrie 2004, modificata si completata prin: Legea nr.302/2005, publicata in M.Of. nr.953 din 27 octombrie 2005; Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei , publicata in M.Of. nr.359 din 21 aprilie 2005; Legea nr.164/2006 , publicata in M.Of. nr.430 din 18 mai 2006; Legea nr.441/2006, publicata in M. Of. nr.955 din 28 noiembrie 2006; Legea nr.516/2006, publicata in M. Of. nr.14 din 9 ianuarie 2007, Ordonanta de Urgenta nr.82/2007, publicata in M. Of. nr.446 din 29 iunie 2007;

17

Pentru anumite domenii economice, de regula, cele cu un mai mare impact

asupra populatiei si, deci, in scopul protejarii intereselor ei, au fost adoptate acte

normative proprii domeniului respectiv, care, avand caracter special, devin

prioritar incidente pentru domeniul reglementat. In cazul lor, Legea nr.31/1990,

devine complementar aplicabila. 12

Sintagma « drept societar » isi absoarbe substanta cu prioritate din LSC si,

complementar, cum deja am precizat, din reglementarile speciale aplicabile

anumitor categorii de societati comerciale. Privite in ansamblu toate acestea

configueaza statutul juridic al acestei categorii de profesionisti, distinct de cel

reglementat prin normele de drept comun reprezentate de Codul Civil. Ideea este

enuntata de textul art.192 din Cod, in conformitate cu care “persoanele juridice

legal infiintate se supun dispozitiilor aplicabile categoriei din care fac parte,

precum si celor cuprinse in prezentul cod, daca prin lege nu se prevede altfel. »

3.6. Formele de organizare a societatilor comerciale

Legea societatilor comerciale reglementeaza cinci forme juridice in care se

poate constitui societatea comerciala si anume :

1.societatea in nume colectiv

2.societatea in comandita simpla,

3.societatea pe actiuni;

4.societatea in comandita pe actiuni

5.societatea cu raspundere limitata

Enumerarea pastreaza ordinea apartitiei lor istorice. Sunt, in principiu, formele

juridice reglementate si in legislatia altor state, nefiind produse de laborator ci

12 Exemple de astfel de acte : Legea bancara nr. 58 din 5 martie 1998, Legea nr. 32/2000

privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor, etc.

18

rezultatul experientei si practictii indelung verificate in statele cu economie de

piata.

Cele cinci forme sunt limitativ prevazute de lege ; viitorii asociati au libertatea de

a opta pentru oricare dintre ele, dar, din momentul alegerii, sunt obligati sa

respecte dispozitiile legale proprii formei juridice alese ; nu vor putea imagina

forme juridice noi, sui generis, nici chiar preluand si combinand selectiv trasaturi

proprii celor cinci tipuri reglemenate. Pe de alta parte, dreptul de optiune este

limitat in situatiile in care domeniul de activitate al viitoarei societati impune

organizarea intr-o anume forma juridica, dispusa prin acte normative speciale.

Este cazul societatilor bancare, sau celor de investitii financiare pentru care legi

speciale incidente impun constituirea lor in forma juridica de societate pe actiuni.

Evident, optiunea asociatilor pentru una sau alta dintre formele de societate va

avea sansa de a fi corecta, corespunzatoare starii lor de fapt, numai in masura in

care acestia cunosc trasaturile ce definesc fiecare tip de societate in parte, astfel

incat alegerea sa fie facuta in deplina cunostinta de cauza.

3.7. Clasificarea societatilor comerciale

Cele cinci forme juridice de societati comerciale pot fi clasifiate in functie de mai

multe criterii. Avem in vedere, in cele ce urmeaza, doar doua dintre ele,

considerandu-le esentiale in intelegerea regimului lor juridic, in configurarea

exacta a trasaturilor ce le particularizeaza. Astfel ;

3.7.1. In functie de natura asocierii, de argumentul acestei asocieri

sunt :

a) societati de persoane ; cele in care asocierea este consecinta relatiei

dintre asociati, a increderii reciproce pe care si-o acorda ; societatea este

constituita, asadar, in considerarea persoanei asociatilor, (« intuitu personae »).

Relevanta relatiei dintre asociati, imprima societatilor din acesta categorie o serie

de elemente specifice, cum ar fi cele legate de atribuirea denumirii, numarul

relativ restrans de asociati, raspunderea nelimitata si solidara a acestora,

19

conditiile rigide de transmitere a partilor de interes, deci, de dobandire sau

incetare a calitatii de asociat, cauzele de dizolvare a societatii, etc. Fac parte din

acesta categorie societatea in nume colectiv, (cea mai reprezentativa), si

societatea in comandita simpla.

b) societati de capitaluri; in care relevanta relatiei dintre asociati se

estompeaza in favoarea importantei marimii aportului adus la capitalul social ;

determinanta este investitia de capital a asociatilor. Ca urmare, sunt societati

care reunesc un numar mare de asociati, care, de cele mai multe ori, nici nu se

cunosc intre ei. Dobandirea calitatii de actionar nu mai este conditionata, in cazul

societatilor din aceasta categorie, de acordul celorlalti actionari, si nu mai

reprezinta, ca urmare, element de modificare a actelor lor constitutive. Prototipul

il reprezinta societatea pe actiuni. Face parte din aceeasi categorie si societatea

in comandita pe actiuni.

c) Societatea cu raspundere limitata nu este integrata complet in nici

una din categoriile mentionate. Ea reprezinta o forma intermediara, un hibrid,

creat din imbinarea de trasaturi proprii atat societatilor de persoane cat si celor

de capitaluri. De exemplu, ca si in cazul celor de persoane, infiintarea ei este

bazata pe relatia dintre asociati, ceea ce justifica dealtfel, limitarea numarului

maxim al acestora la 50. Raspunderea asociatilor este limitata, ca si in cazul

actionarilor societatilor de capitaluri si regulile de organizare si functionare sunt,

la randul lor, asemanatoare acestei din urma categorii. Prin vointa asociatilor,

exprimata in actul constitutiv, pot fi accentuate trasaturile proprii societatilor de

capitaluri sau, dimpotriva, celor de persoane. Dealtfel, tocmai pentru ca este

produsul influentelor preluate de la ambele categorii de societati, a aparut ultima

din punct de vedere istoric.

3.7.2. In functie de intinderea raspunderii asociatilor sunt:

a) societati in care asociatii raspund nelimitat si solidar; societatea in nume

20

colectiv si societatile in comandita (simpla si pe actiuni) in privinta asociatilor

comanditati.

Cele doua coordonate ale raspunderii se definesc astfel:

1. Nelimitata: asociatii raspund pentru obligatiile societatii nu doar

in limita aportului lor patrimoniul societatii ci, in subsidiar, si cu

propriul patrimoniu, in masura in care cel al societatii este

insuficient pentru a acoperi integral obligatiile sociale.

2. solidara; fiecare dintre asociati va raspunde pentru intreaga

obligatie a societatii, neacoperita din valorificarea patrimoniului

acesteia. Raspunderea fiecarui asociat fata de creditorii

societatii nu este, asadar, dimensionata la valoarea aportului

sau la capitalul social. Acest aport primeste relevanta numai in

relatia cu ceilalti asociati, de la care asociatul poate pretinde,

pe cale de regres, recuperarea sumei corespunzatoare cotei lor

de participare la capital, dupa ce el a achitat creditorilor intreaga

datorie a societatii. Solidaritatea raspunderii este, dealtfel,

caracteristica obligatiilor comerciale in general, spre deosebire

de obligatiile civile unde divizibilitatea raspunderii constituie

regula iar solidaritatea este exceptia.13

b) societati in care asociatii raspund limitat, societatea pe actiuni, societatea

cu raspundere limitata, societatile in comandita, (simpla si pe actiuni), in privinta

asociatilor comanditari.

Raspunderea limitata consta in obligatia fiecarui asociat de a

raspunde pentru obligatiile societatii numai in limita aportului sau la

capitalul social. Creditorii nu au dreptul de a-si extinde urmarirea, in

vederea recuperarii creantelor lor fata de societate, asupra

patrimoniului personal al asociatilor.

13obligatiile divizibile „se divid, conform legii, de plin drept, activ si pasiv, fiecare creditor putand pretinde debitorului sau debitorilor sai numai cota-parte din creanta ce i se cuvine si fiecare debitor fiind expus urmaririi creditorului sau creditorilor sai numai pentru cota-parte din datoria la care s-a obligat.”– Mircea N. Costin, Calin M. Costin , Dictionar de drept civil de la A la Z, Editia a 2-a, Ed. Hamangiu, 2007, pag. 327;

21

De precizat ca raspunderea in limita aportului la capitalul social nu se

identifica cu plata in favoarea creditorilor, de catre fiecare asociat, a unei sume

corespunzatoare aportului sau la capitalul social, ci cu riscul sau de a nu-si

recupera cel putin investitia adusa cu titlu de aport, scadenta la data lichidarii

societatii. Raspunderea limitata echivaleaza, deci, cu raspunderea societatii

pentru obligatiile sale sociale.

Din exemplele de mai sus devine evidenta particularitatea caracteristica

societatilor in comandita simpla si pe actiuni care, reunind asociati cu raspundere

limitata, (comanditarii) si asociati cu raspundere nelimitata si solidara,

(comanditatii), se regasesc in ambele categorii de societati.

3.8. Formele juridice de societate. Prezentare succinta.

Dupa ce la punctul 6 am enumerat cele cinci tipuri de societati reglementate

de lege, in cele ce urmeaza vom incerca sa le descriem sintetic, configurandu-le

trasaturile specifice.

3.8.1.Societatea in nume colectiv

Este cea mai veche dintre formele de societate, azi considerata usor

desueta. Reuneste, de regula, un numar mic de persoane, a caror asociere este

intemeiata pe relatiile dintre ele, pe increderea reciproca ce si-o acorda. Asa cum

am mai afirmat, este prototipul societatilor de persoane. Este adecvata penru

afaceri de mici dimensiuni, de familie.

Caracteristici:

a) raspunderea asociatilor este nelimitata si solidara ; ca urmare,

creditorii societatii pot pretinde plata sumelor ce le sunt cuvenite si de la asociati,

fiecare dintre ei fiind obligat sa plateasca intreaga suma datorata de societate.

Raspunderea acestora este insa subsidiara celei a societatii, asa incat, poate fi

antrenata numai dupa ce, cu prioritate, plata a fost pretinsa acesteia, dar fara

22

rezultat. Neincasarea sumei, in termen de 15 zile de la formularea solicitatii, il

indreptateste pe creditor sa se indrepte impotriva oricaruia dintre asociati,

obligandu-l la plata intregii datorii a societatii sau, dupa caz, a diferentei ramase

neacoperite.

b) denumirea societatii cuprinde, in mod obligatoriu, numele a cel putin

unuia dintre asociati, insotit de sintagma “societate in nume colectiv” scrisa in

intregime, nu abreviat. Regula privind atribuirea firmei (denumirii) pune in

evidenta relevanta persoanei asociatilor in acest tip de societate, inclusiv pentru

terti. Ca urmare, daca denumirea contine numele unei persoane straine de

societate, aceasta va deveni raspunzatoare nelimitat si solidar pentru obligatiile

societatii, asemeni asociatilor. Printr-o atare reglementare, legiuitorul a urmarit sa

protejeze interesele tertilor care obtin o prima informatie despre societate chiar

din denumirea ei, increderea acordata societatii fiind prioritar raportata la

persoana asociatilor care o constituie.

c) Actul constitutiv al societatii, semnat de toti asociatii, este contractul de

societate, incheiat in forma autentica ;

d) Capitalul social este divizat in parti de interes. Legea nu impune o

limita minima a capitalului social. El va fi varsat integral la data constituirii

societatii si se compune din :

1. aporturi in numerar, cu caracter obligatoriu si, eventual,

2.aporturi in natura, constand in bunuri cu valoare economica,

3.creante, caz in care asociatul va ramane raspunzator

pentru societate pana la incasarea de catre aceasta a valorii

creantei aportate de el;

e) asociatii se pot obliga la prestatii in munca cu titlu de aport social, a

caror valoare nu poate fi insa cuantificata in capitalul social ci doar in impartirea

beneficiilor si a activului social ;

23

f) deciziile societatii se adopta cu votul asociatilor reprezentand

majoritatea capitalului social, cu exceptia celor care privesc modificarea actului

constitutiv sau revocarea administratorilor, pentru care este necesar acordul

tuturor asociatilor.

g) administrarea societatii poate fi atribuita unuia sau mai multor

administratori, exclusiv asociati, persoane fizice sau juridice. In cazul pluralitatii

de administratori, in actul constitutiv se va reglementa daca acestia sunt obligati

sa lucreze impreuna sau separat.

h) asociatii au obligatia de a nu face concurenta societatii, fiindu-le

interzisa calitatea de asociat cu raspundere nelimitata intr-o alta societate cu

obiect similar sau concurent ; au, de asemenea, obligatia de a nu efectua

operatiuni in acelasi fel de comert sau intr-unul asemanator ;

i) societatea se dizolva daca, urmare a falimentului, incapacitatii,

excluderii sau retragerii unuia dintre asociati, numarul acestora s-a redus la unul

singur si acesta nu decide transformarea societatii in societate cu raspundere

limitata cu unic asociat sau, in cazul decesului, daca in actul constituiv nu a fost

reglementata posibilitatea de continuare a societatii cu mostenitorii. Sunt cauze

speciale de dizolvare, la care se adauga cele cu caracter general, aplicabile

oricarei forme juridice de societate. Analiza acestora se va face in cadrul

capitolului consacrat dizolvarii si lichidarii societatilor comerciale.

3.8.2. Societatea in comandita simpla

Denumirea societatii este legata de contextul aparitiei sale, in Evul Mediu,

intr-o perioada in care categoriile sociale care dispuneau de capitaluri, clerul

nobilimea, militarii, nu aveau posibilitatea de a le valorifica in activitati

comerciale, fie pentru ca legea le interzicea, fie pentru ca activitatea de

comerciant era considerata degradanta pentru pozitia lor sociala. In acest

24

context, solutia gasita de ei pentru valorificarea banilor de care dispuneau a

devenit contractul de commenda, in baza caruia incredintau sume de bani unor

negustori in vederea fructificarii lor in afaceri si impartirii beneficiilor rezultate.

Accest tip de colaborare, avand ca liant increderea, a generat si formele diferite

de raspundere proprii societatii : limitata, corespunzatoare capitalurilor investite,

(asociatii comanditari), respectiv nelimitata si solidara, in cazul celor carora le

erau incredintati banii in vederea fructificarii lor in afaceri eficiente, (deveniti

asociati comanditati). Angajarea raspunderii acestei din urma categorii opereaza

dupa regulile valabile in cazul societatii in nume colectiv : caracterul ei subsidiar

impune ca in mod prioritar, plata sa fie pretinsa societatii; numai dupa 15 zile de

la notificarea acesteia fara rezultat, creditorii o vor putea pretinde asociatilor

comanditati, respectiv unuia/unora dintre ei.

Caracteristici :

a) prima trasatura este legata de prezenta, in cadrul societatii, a celor

doua categorii de asociati, comanditari si comanditati, reunind cele doua forme

de raspundere, limitata – comanditarii, nelimitata si solidara - comanditatii ;

suportul asocierii lor il reprezinta increderea, asemeni societatii in nume colectiv ;

numarul minim de asociati este de doi ; desi legea nu plafoneaza numarul

maxim, de regula, acesta este mic ;

b) denumirea societatii cuprinde, in mod obligatoriu, numele a cel putin

unuia dintre asociatii comanditati, insotit de mentiunea «societate in comandita

simpla», scrisa in intregime. Ratiunile pentru care legiuitorul impune cuprinderea

in denumire a cel putin unuia dintre numele asociatilor cu raspundere nelimitata

si solidara sunt similare celor de la societatea in nume colectiv. Ca urmare, daca

numele unui asociat comanditar sau chiar al unei persoane terte in raport cu

societatea, figureaza in denumire, aceasta, la randul ei, devine raspunzatoare

fata de societate in mod nelimitat si solidar, asemeni asociatilor comanditati. Se

protejaza, si in acest caz, intereselor creditorilor societatii.

25

c) actul constitutiv al societatii este contractul de societate, incheiat in forma

autentica ;

d) nu are o limita minima a capitalului social, si in acest caz, ca si in cazul

societatii in nume colectiv, garantia creditorilor fiind prioritar data de asociati, nu

de valoarea capitalului social. Aporturilor asociatilor la capitalul social, prevazute

in actul constitutiv, sunt similare cu cele de la societatea in nume colectiv;

e) ca si in cazul asociatilor societatii in nume colectiv, asociatii

comanditati se pot obliga la prestatii in munca cu titlu de aport social, a caror

valoare nu poate fi insa cuantificata in capitalul social ci doar in impartirea

beneficiilor si a activului social ;

f) deciziile societatii sunt luate de asociatii reprezentand majoritatea

absoluta a capitalului social, cu exceptia celor referitoare la modificarea

contractului de societate si la revocarea administratorilor, pentru care este

necesar acordul tuturor asociatilor. Votul se exercita, ca si in cazul societatii in

nume colectiv, in mod direct proportional cu participarea asociatilor la capitalul

social.

g) dreptul de a administra societatea il au numai asociatii comanditati;

restrictia este reglementata, si in acest caz, in vederea apararii intereselor

tertilor ; comanditarilor li se recunoaste dreptul de a realiza in numele societatii

numai anumite operatiuni, incredintate de reprezentantii acesteia prin procura

inscrisa in registrul comertului. Daca un asociat comanditar realizeaza acte de

administrare in lipsa unei astfel de procuri, el devine raspunzator fata de terti in

mod nelimitat si solidar, asemeni comanditatilor.

h) cauzele de dizolvare sunt similare cu cele reglementate pentru

societatea in nume colectiv.

26

De retinut : raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor imprima

societatilor de persoane o serie de trasaturi comune, specifice: 1) numai in cazul

acestora denumirea va cuprinde, in mod obligatoriu, numele a cel putin unuia

dintre asociati, respectiv a unuia dintre comanditati, si, 2) numai in cazul

acestora, denumirea va fi insotita de precizarea formei juridice a societatii, scrisa

in intregime, nu cu initiale ; 3) asociatii se pot obliga la prestatii in munca cu titlu

de aport social, a carui valoare nu poate fi insa cuantificata in capitalul social ci

doar in impartirea beneficiilor si a activului social ; 4) legea nu impune o valoare

minima a capitalului social pentru nici una din cele doua forme juridice de

societate.

Argumente : credibilitatea acestor tipuri de societate este prioritar

fundamentata pe persoana asociatilor ; capitalul social fiind nesemnificativ, si, pe

de alta parte, asociatii/o parte dintre ei, avand o raspundere nelimitata si

solidara, tertii se vor putea raporta la acestia pentru a-si evalua riscurile de a

contracta cu societatea.  

3.8.3.Societatea pe actiuni

Este forma reprezentativa a societatilor de capitaluri ; ca urmare, in cazul

ei, relevant devine aportul la capital al actionarilor, in detrimentul relatiei dintre

asociati, a carei importanta dispare. Ca o consecinta, caracteristic pentru acest

tip de societate este numarul mare de actionari, care, de cele mai multe ori, nici

nu se cunosc intre ei. Denumirea care i se mai atribuie, de  «societate anonima»,

pune suplimentar in valoare aceasta trasatura.

Este cea mai complexa, mai evoluata dintre formele juridice de societate,

adecvata pentru afaceri de mari dimensiuni, care absorb capitaluri considerabile.

Pentru a raspunde unui atare scop, atat pentru infiintarea societatii cat si pentru

infuzia suplimentara de capital se poate recurge la subscriptia publica, (oferta

publica).

Numarul mare de actionari si valoarea mare a capitalului social,

caracteristice pentru societatea pe actiuni, au impus reglementarea unor structuri

27

adecvate, a unor organe cu atributii si competente bine definite, functionand pe

principul separatiei puterilor.

Vom acorda spatiul adecvat analizei acestor structuri la capitolul consacrat

organizarii si functionarii societatilor comerciale.

Caracteristici :

a) Actionarii raspund limitat pentru obligatiile sociale;

b) Pentru infiintarea societatii este necesar un numar minim de doi

actionari, persoane fizice si/sau juridice ; (dealtfel, acelasi numar este necesar in

cazul fiecarei forme juridice de societate, cu exceptia societatii cu raspundere

limitata cu unic asociat).

c) Firma societatii cuprinde o denumire proprie, distincta de a altor

societati si va insotita de mentiunea «societate pe actiuni » scrisa in intregime

sau de initialele «S.A» ;

d) Actele constitutive ale societatii sunt contractul de societate si statutul

care pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, denumit act constitutiv, sub

semnatura privata sau avand data certa; forma autentica devine necesara numai

in cazul in care la capitalul social au fost subscrise terenuri sau cand societatea

s-a constituit prin subscriptie publica ;

e) In functie de modul de asigurare a capitalului social al viitoarei societati

comerciale, aceasta se poate constitui : 1) prin subscriere integrala si simultana

a capitalului social de catre semnatarii actului constitutiv ; procedura de infiintare,

in acest caz, nu este diferita de cea urmata in cazul celorlalte forme juridice de

societate ; 2) prin subscriptie publica, caz in care capitalul social este asigurat si

de alte persoane decat cele care au initiat infiintarea societatii. Vom analiza

procedura aferenta ambelor modalitati de constituire la capitolul consacrat

acestei teme.

In functie de modalitatea de infiintare a societatii, (simultana,

concomitenta), sau continuata, (prin subscriptie publica), societatile de capitaluri

pot fi clasificate in societati inchise, cele infiintate simultan, sau de tip deschis,

cele infiintate prin oferta publica. Se integreaza celei de-a doua categorii si cele

28

care, desi s-au infiintat simultan, ulterior constituirii au apelat la o majorare a

capitalului social prin subscriptie publica. Reciproca e valabila : societatile de tip

deschis se pot transforma, la randul lor, in societati inchise, urmand in acest scop

procedura legala expres reglementata.

f) Limita minima a capitalului social este de 90.000 lei. Capitalul va fi

constituit din aporturi in numerar, si/sau aporturi in natura evaluabile economic si

aporturi in creante, acestea din urma numai in cazul societatii pe actiuni

constituite simultan. La infiintare este obligatorie varsarea a cel putin 30% din

valoarea capitalului social subscris, diferenta de 70% urmand a fi varsata in

termen de 12 luni, in cazul aporturilor in numerar, respectiv de 2 ani, in cazul

celor in natura.

g) Capitalul social este divizat in fractiuni egale ca valoare, de minim 0,10

lei, indivizibile, numite actiuni. Ele pot fi nominative, (1), cand nominalizeaza

titularul actiunii, sau la purtator (2), cand titularul nu este nominal indicat, si se

considera, ca urmare, ca proprietatea asupra actiunii apartine posesorului ei. In

actul constitutiv se va reglementa, in mod obligatoriu, atat numarul cat si felul

actiunilor emise de societate.

Actiunile sunt titluri de valoare negociabile, (sau titluri de credit) care

incorporeaza in ele o anume valoare patrimoniala, corespunzatoare valorii

patrimoniului societatii emitente. Au trasaturi ale titlurilor de credit fara a fi insa

perfect asimilabile acestora, intrucat le lipseste caracterul perfect autonom,

independenta fata de actul juridic din care decurg, in speta, fata de actul

constitutiv al societatii emitente. Detinerea unei actiuni presupune implicit

dependenta la o anume societate si, deci, dobandirea drepturilor si obligatiilor

reglementate prin actul constitutiv al respectivei societati.

Drepturile fundamentale garantate oricarui detinator de actiuni, (deci

actionar), sunt: a) dreptul de a participa si a vota in adunarile generale ; b)

dreptul de a incasa dividende. Nu sunt singurele drepturi dar sunt cele de baza.

Actiuni preferentiale cu drept de dividend prioritar; reprezinta o

29

categorie speciala de actiuni care confera titularului lor dreptul de a incasa profit

in mod prioritar, din profitul distribuibil, inaintea oricarei prelevari. Nu confera

dreptul de a vota ci doar de a participa la lucrarile adunarilor generale ale

actionarilor. Pot deveni, asadar, modalitati de investire eficienta a resurselor

banesti de catre titularul lor, cu conditia ca societatea sa fie profitabila.

h) Organizarea si functionarea societatii sunt realizate prin intermediul

organelor sale, cu competente si atributii bine definite, structurate pe principiul

separatiei puterilor: (1), adunarea generala, cu cele doua forme de lucru ale sale,

ordinara si extraordinara, (2), administratorii societatii, de regula constituiti in

organul colegial numit consiliu de administratie, si directorii, (in cazul sistemului

unitar de administrare), sau consiliul de supraveghere si directoratul, (proprii

sistemului dualist de administrare a societatii), (3) cenzorii/auditorul financiar ;

Vom analiza competentele, modul de lucru al acestor organe la capitolul

consacrat organizarii si functionarii societatii comerciale.

i) are dreptul de a emite obligatiuni, ca modalitate tipica de capitalizare,

proprie acestui tip de societate; atunci cand are nevoie de fonduri banesti si cand

nu poate sau nu are interesul de a recurge in acest scop la majorarea capitalului

social si cand nici solutia contractarii unui credit bancar nu este convenabila,

poate emite titluri de valoare numite obligatiuni. Competenta adoptarii unei astfel

de hotarari revine adunarii generale extraordinare a actionarilor si va fi pusa in

aplicare printr-o oferta publica formulata prin emiterea unui prospect de

emisiune. Valoarea totala a obligatiunilor emise are semnificatia unui imprumut

contractat de societate de la obligatari, (cei care au subscris obligatiuni).

Asemeni actiunilor, obligatiunile pot fi, la randul lor, nominative sau la purtator.

De asemenea, asemeni actiunilor, obligatiunile sunt titluri de valoare, egale si

indivizibile. Ele confera insa titularului lor, obligatarul, drepturi distincte de cele

ale actionarilor societatii. Spre deosebire de acestia, obligatarii au doar dreptul

de a li se restitui suma datorata, incorporata in valoarea obligatiunii, precum si

dobanda aferenta ei, indiferent daca societatea a inregistrat sau nu profit. Nu vor

putea insa vota in cadrul adunarilor generale ale actionarilor si nu vor incasa

dividende, aceste drepturi fiindu-le rezervate numai actionarilor. Pentru

30

reprezentarea intereselor lor, (de exemplu, in situatia nerambursarii la scadenta

a obligatiunilor), obligatarii se pot intruni in adunare generala.

3.8.4.Societatea in comandita pe actiuni

Face parte din categoria societatilor de capitaluri. Are doua categorii de

actionari, comanditati si comanditari, asemeni societatii in comandita simpla, dar,

diferit de aceasta, are capitalul social divizat in actiuni, asemeni societatii pe

actiuni.

Caracteristici ;

a) are doua categorii de actionari, comanditati si comanditari ;e

necesar un numar minim de doi actionari in vederea constituirii societatii ;

b) actul constitutiv al societatii este contractul de societate si statul

care pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, denumit act constitutiv ; nu

este necesara forma autentica a actului constitutiv, cu exceptiile obisnuite,

constituirea societatii prin subscriptie publica sau aportarea de terenuri la

capitalul social;

c) se poate constitui atat simultan cat si in forma continuata, (prin

subscriptie publica) ;

d) firma societatii contine o denumire proprie, diferita de a altor

societati existente, insotita de precizarea « societate in comandita pe actiuni »,

scrisa in intregime ;

e) se supune dispozitiilor legale incidente societatii pe actiuni cu

privire la capitalul social, divizarea acestuia in actiuni, felurile actiunilor,  emiterea

de obligatiuni, adunarile generale, cenzori ;

f) administrarea societatii se poate organiza in exclusivitate dupa

regulile sistemului unitar ; administratorii pot fi desemnati numai din randul

actionarilor comanditati, deci a celor cu raspundere nelimitata si solidara ;

Este o forma de societate putin intalnita in practica. Inconvenientele pe

care le prezinta pentru actionarii comanditari care, desi asigura consistenta

capitalului social, nu pot paticipa la administrarea societatii decat renuntand la

raspunderea lor limitata, ar putea oferi explicatia acestei realitati. In plus, faptul

31

ca cele mai multe dintre dispozitiile legale ce o guverneaza apartin societatii pe

actiuni, face usor explicabila preferinta pentru aceasta a doua forma juridica in

raport de care societatea in comandita pe actiuni prezinta doar dezavantaje.

3.8.5. Societatea cu raspundere limitata

A fost reglementata in premiera in Germania in anul 1892. Este rezultanta

imbinarii unor trasaturi ale societatii in nume colectiv, deci ale unei societati

adecvate pentru afaceri mici, si ale celei pe actiuni, ca forma juridica proprie

afacerilor de mari dimensiuni, asa incat, ea corespunde exigentelor valorificarii

capitalurilor de valoare medie. Se imbina, asadar, in acest tip de societate,

personalizand-o, trasaturi proprii ambelor tipuri de societati din care se inspira.

Caracteristici ;

a. asociatii, persoane fizice sau juridice, sunt animati de « afectio

societatis », ca si in cazul societatilor in nume colectiv  si au raspundere limitata,

asemeni actionarilor din societatile pe actiuni ; este singura societate care se

poate constitui in forma atipica de societate cu unic asociat si singura al carei

numar maxim de asociati este limitat la 50;

b. actele constitutive ale societatii sunt contractul de societate si

statutul care pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, act constitutiv ;

c. firma societatii se compune dintr-o denumie proprire, in masura

sa o diferentieze de a altor societati, insotita de sintagma « societate cu

raspundere limitata » sau de initialele « S.R.L.»  

d. capitalul social minim este de 200 lei si este divizat in fractiuni

numite parti sociale, cu o valoare minima de 10 lei. In actul constitutiv se va

indica aportul fiecarui asociat si numarul partilor sociale detinute ; este obligatorie

varsarea integrala a capitalului social la constituirea societatii, ca si in cazul

societatilor de persoane ;

Sursele capitalul social la constituirea societatii, vor fi : aporturi in

numerar, obligatorii, si, eventual, aporturi in natura, constand in bunuri evaluabile

economic. Nu sunt permise aporturile in creante. In cazul aporturilor in natura, in

32

actul constitutiv va fi indicat modul de evaluare a lor, prin intelegerea asociatilor

sau prin expertiza;

Spre deosebire de actiuni, partile sociale nu sunt titluri negociabile,

nu pot fi tranzactionate liber, societatea pastrand trasaturi ale societatilor de

persoane. Ca urmare, transmiterea lor in favoarea unor terte persoane se poate

face numai cu acordul asociatilor care detin cel putin trei patrimi din capitalul

social. In plus, ea impune modificarea actelor constitutive ale societatii si

inregistrarea in registrul comertului ;  

e. Organizarea si functionarea societatii sunt asigurate de

adunarea generala a asociatilor, ca organ cu puteri depline de decizie, si de

administratorul/administratorii acesteia, care pot fi atat asociati, cat si neasociati.

Potrivit vointei lor, prin actul constitutiv, asociatii pot accentua trasaturile de

societate de persoane sau, dimpotriva, de capitaluri a societatii. Astfel, de

exemplu, prin vointa lor, exprimata in actul constitutiv, pot stabili ca hotararile

avand ca obiect modificarea actelor constitutive ale societatii se fie adoptate nu

cu unanimitatea voturilor asociatilor, asemeni celor ale societatilor de persoane,

ci cu majoritatea expres reglementata prin actele constituive, ca si in cazul

societatilor pe actiuni ;

f. Controlul gestiunii societatii se exercita fie de catre asociati, in

mod nediferentiat, asemeni societatilor de persoane, fie de cenzor/cenzori, ca

structura specializata, dupa modelul oferit de societatile de capitaluri. Cand

numarul asociatilor este mai mare de 15, desemnarea acestuia/acestora devine

obligatorie ;

g. societatea se poate constitui in forma atipica de societate cu

raspundere limitata cu unic asociat sau se poate transforma intr-o astfel de

societate ca efect al modificarii numarului de asociati ; unicul act constituiv al

societatii, in acest caz, este statutul. Legea impune o serie de norme speciale

aplicabile  societatii cu raspundere limitata cu unic asociat, si anume :

1. o pesoana fizica sau juridica poate detine calitatea de asociat unic intr-o

singura societate comerciala ;

33

2. o societate cu raspundere limitata cu unic asociat nu poate detine calitatea de

asociat unic intr-o societate cu raspundere limitata ;

3. valoarea aporturilor in natura la capitalul social se determina prin expertiza,

spre deosebire de societatea cu raspundere limitata cu doi sau mai multi

asociati, in cazul careia aporturile in natura pot fi evaluate prin acord de catre

asociati.

3.9. Regimul juridic al filialelor, sucursalelor, celorlalte sedii secundare ale

societatii comerciale

Nevoia dezvoltarii societatii comerciale, interesul consolidarii pozitiei ei intr-un

mediu economic concurential devin argumentele hotararii de expansiune a

activitatii, realizabila prin crearea unor structuri exogene, exterioare sediului sau

social. Cele mai cunoscute dintre ele sunt filiala si sucursala societatii

comerciale. Desi frecvent intalnite in practica, ele beneficiaza de o reglementare

sumara in cuprinsul Legii nr.31/1990. Pe baza acestor dispozitii legale, doctrina a

reusit sa configureze cu exactitate regimul lor juridic.

3.9.1. Filiala.

Este singura dintre structurile exogene ale societatii comerciale care are

personalitate juridica, fiind, deci, o entitate distincta de societatea („mama”) care

a constituit-o. Ca urmare, ea poate avea forma juridica si chiar nationalitate

diferite de cele ale societatii mama. Va respecta, in vederea infiintarii, dispozitiile

legale corespunzatoare formei sale juridice si va avea regimul juridic propriu

formei alese. Are propriul patrimoniu si o organizare de sine statatoare, adecvate

realizarii obiectivelor si scopurilor reglementate prin actele constitutive.

Dependenta sa fata de „societatea-mama”, legatura de „filiatie” dintre ele este

asigurata prin controlul pe care ”mama” il exercita in virtutea cotei majoritare de

participare la capitalul social al filialei. Societatea-mama are, asadar, in filiala,

comportamentul adecvat pozitiei si rolului sau de asociat/actionar majoritar, si,

intr-un singur caz, de unic asociat (intrucat poate constitui o singura societate ca

34

asociat unic). Postura „mamei” de asociat/actionar majoritar sau unic asociat in

societatea filiala este singura care defineste relatia sa cu filiala. Alte forme

posibile de control al mamei, realizabile, de exemplu, in temeiul unor relatii de

contractuale de afaceri sau prin administrarea ambelor societati de catre aceleasi

persoane, nu definesc relatia juridica filiala - „societate-mama”.

Legea nu impune o regula expresa privitoare la atribuirea denumirii filialei. Fiind

o societate comerciala distincta, ea va respecta, evident, dispoziile legale

incidente, in functie de forma juridica in care se constituie. Conditia de unicitate a

denumirii nu va permite functionarea ei cu numele societatii mama decat daca i

se va atasa mentiunea de „filiala”, si se va indica sediul acesteia. Daca tinem

seama de faptul ca, in general, ratiunea infiintarii unei filiale este aceea de a

diversifica clientela societatii mama, de a-si extinde zona de influenta economica

in arii geografice noi, e de prespus, ca, in mod obisnuit, se va opta pentru acesta

ultima solutie de atribuire a numelui comercial al filialei.

3.9.2. Sucursala

Spre deosebire de filiala, sucursala este un dezmembramant fara personalitate

juridica al societatii comerciale. Ca urmare, ea nu poate actiona independent de

„societatea-mama” care a constituit-o. Dobandeste din partea acesteia doar o

anumita autonomie in limitele careia isi desfasoara operatiunile comerciale.

Activitatea sa nu poate fi diferita de cea a societatii mama, va fi identica sau

parte din aceasta. Este dublu dependenta fata de societatea mama: juridic si

economic. Din punct de vedere juridic, lipsindu-i personalitatea, nu va avea

denumire, nationalitate, organizare de sine statatoare, patrimoniu si capital social

proprii. Economic, ea nu poate detine bunuri proprii, cele pe care le utilizeaza in

activitate apartinandu-i societatii mama. Stabileste raporturi juridice cu tertii strict

in numele societatii mama, in calitate de mandatar sau comisionar al acesteia.

Sucursala are acelasi regim juridic cu cel aplicabil altor sedii secundare ale

societatii comerciale, denumite, potrivit vointei acesteia, agentii, reprezentante,

puncte de lucru, oficii, etc. Diferenta dintre ele si sucursala este data doar de

obligatia inregistrarii celei din urma in registrul comertului corespunzator sediului

35

sau social. Chiar daca ea va avea sediul in acelasi judet cu societatea-mama, se

va inregistra in registrul comertului distinct de aceasta. In schimb, celelalte sedii

secundare vor fi evidentiate numai in registrul comertului in care este inregistrata

societatea mama, indiferent de judetul unde sunt amplasate.

8.3. O societate comerciala straina are dreptul de a-si infiinta in Romania, cu

respectarea legii romane, atat filiale cat si sucursale daca acest drept ii este

recunoscut de legea statutului sau organic. Filialele din Romania ale societatilor

comerciale straine vor avea nationalitate romana in timp ce sucursalele acestora

isi vor pastra nationalitatea societatii care le-a constituit.

CAPITOLUL IV

Constituirea societatilor comerciale

Infiintarea societatii comerciale, in oricare din cele cinci forme juridice

reglementate de lege, este rezultatul parcurgerii unei proceduri precis

reglementate, la sfarsitul careia societatea dobandeste personalitate juridica.

4.1. Actele constitutive ale societatii comerciale.

Primul moment in acest demers procedural este marcat de manifestarea vointei

asociatilor, concretizata prin incheierea actului constitutiv/actelor constitutive

al/ale viitoarei societati. El/ele va/vor deveni fundamentul viitoarei societati

comerciale, „instrumentul juridic prin care asociatii isi exprima vointa de

asociere”.14

In cazul societatilor de persoane, ca forme juridice mai simple, legea

reglementeaza contractul de societate ca unic act constitutiv.

In schimb, in cazul societatilor cu grad sporit de complexitate, cum sunt cele de

capitaluri precum si societatea cu raspundere limitata cu doi sau mai multi

14 Ioan Schiau, Titus Prescure, Legea societatilor comerciale nr.31/1990, Analize si comentarii pe articole, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2007, pag.42;

36

asociati, contractul de societate este completat de statut, ca al doilea act

constitutiv.

Cele doua pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, reunind clauzele proprii

ambelor si denumit generic act constitutiv.

Daca Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale enumera in mod expres

prevederile obligatorii ale contractului de societate, pentru fiecare din cele cinci

tipuri, in schimb, se rezuma la a preciza necesitatea statutului, ca al doilea act

constitutiv, fara a dispune in vreun fel asupra continutului acestuia. Atribuindu-i

acceptiunea de act constitutiv complementar contractului de societate, doctrina a

apreciat ca in el ar trebui sa se regaseasca dispozitii speciale convenite de

asociati, privind organizarea si functionarea societatii, comparabile cu cele proprii

regulamentelor de organizare si functionare. In practica, insa, distinctiile dintre

continutul celor doua acte sunt adesea nesemnificative. Se poate constata

frecvent intentia de a prelua in statut clauze din contractul de societate. In astfel

de situatii, preferabila devine alternativa oferita expres de lege, a redactarii celor

doua acte sub forma unui inscris unic denumit generic act constitutiv.

In cazul societatii comerciale unipersonale, (societatea cu raspundere limitata cu

unic asociat), in lipsa unui raport de asociere, unicul act constitutiv este statutul,

ca act de vointa al unei singure persoane, asociatul unic, (sintagma neinspirat

atribuita de lege).

4.2. Forma actelor constitutive

La capitolul consacrat descrierii sumare a societatilor comerciale am precizat

deja forma impusa de lege pentru actele constitutive. Sintetic, reamintim ca ea

este direct legata de forma de raspundere a asociatilor. Astfel, in cazul

societatilor in care acestia raspund in limita aportului lor la capitalul social, ca

regula, actul constitutiv, semnat de toti asociatii, va fi incheiat sub semnatura

privata, cu exceptia cazului in care au fost aportate terenuri la capitalul social,

37

cand forma autentica devine obligatorie. Actele constitutive realizate sub

semnatura privata dobandesc data certa fie ca urmare a aribuirii ei de catre un

avocat sau notar, in exercitarea atributiilor lor profesionale, fie prin inscrierea in

registrul comertului. In acest ultim caz, suntem in prezenta unei aplicatii a

dispozitiei legale generale cuprinse la art.1185 Cod Civil, in conformitate cu care,

data certa a unui act, deci data de la care el devine opozabil tertilor, se

dobandeste printre altele, prin prezentarea actului unei institutii de stat, prin

inregistrarea lui intr-un registru public, sau prin mentionarea intr-un inscris

redactat de un functionar public.

Contractul de societate al societatilor de persoane, caracterizate prin

raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor, sau cel putin a unora dintre ei, (in

cazul societatii in comandita simpla), va fi realizat in forma autentica. Aceeasi

forma o vor avea actele constitutive ale societatii pe actiuni infiintate prin

subscriptie publica. 15

4.3. Elemente obligatorii ale contractului de societate

Analiza textelor legale care reglementeaza elementele obligatorii ale contractului

de societate pentru fiecare din cele cinci forme juridice de societati, permite

concluzia potrivit careia majoritatea clauzelor sunt comune tuturor acestora.

Desigur, inerenta este si prezenta prevederilor contractuale specifice, derivand

din trasaturile proprii fiecarei forme de societate, dar acestea sunt

complementare celor comune obligatorii. Din categoria dispozitiilor contractuale

comune fac parte:

a) clauze privind identificarea asociatilor; (numele, prenumele, cetatenia,

domiciliul data si locul nasterii, codul numeric personal al asociatilor

persoane fizice, respectiv, denumirea, nationalitatea, adresa sediului

social, numarul sau codul unic de inregistrare, dupa caz);

b) clauze privind identificarea viitoarei societati comerciale, si anume,

cele care stabilesc:15 De regula, forma autentica a actelor reprezinta o exceptie de la cea privind valabilitatea lor in forma inscrisului sub semnatura privata si este justificata de interesul, preocuparea legiuitorului de a proteja semnatarii respectivului act, in speta asociatii care raspund nelimitat si solidar, respectiv subscriitorii, in cazul societatii pe actiuni constituita prin subscriptie publica.

38

b.1.) denumirea societatii, atribuita in condiile impuse de lege;

b.2.) sediul social, ca spatiu in care sunt tinute documentele societatii, se

realizeaza corespondenta, se afla organele de conducere ale acesteia.

Functia indeplinuita de sediul social nu este, asadar, indispensabil legata de

activitatea comeriala a societatii comerciale.

In prezent, potrivit legii, la aceeasi adresa pot fi declarate sediile a mai multe

societati comerciale numai daca e indeplinita una din urmatoarele conditii:1)

structura imobilului permite functionarea respectivelor societati; 2) acestea

au cel putin un asociat comun,3) imobilul se afla in proprietatea a cel putin

unuia dintre asociati.

b.3.) forma juridica a societatii; optiunea pentru o anumita forma juridica

trebuie exprimata prin actul constitutiv cu consecinta asumarii obligatiei de a

respecta prevederile legale proprii formei juridice alese;

c) clauze privind obiectul de activitate al societatii; obiectul de activitate,

cel care da profilul economic al societatii, este configurat de totalitatea actelor de

comert convenite de asociati spre a fi realizate in scopul obtinerii profitului.

Determinarea lui se face uzandu-se de nomenclatorul CAEN, (clasificarea

activitatilor din economia nationala). E de precizat ca in cuprinsul acestuia

activitatile nu sunt selectate si enumerate pe criterii de comercialitate.

Dimpotriva, realizand o evidenta utilizata in activitatea de raportare statistica,

nomenclatorul contine si activitati necomerciale, asa incat, in vederea configurarii

obiectului de activitate al unui comerciant devine necesara selectarea din

cuprinsul lui a celor care pot fi calificate ca acte de comert.

Devine, in plus, necesara indicarea in actul constitutiv, a activitatii principale

precum si a domeniului in care se incadreaza aceasta activitate, ca sursa

principala a profitului societatii.

Pe de alta parte, societatea va putea efectua numai acele operatiuni

comerciale care ii sunt configurate in actul constitutiv, ca expresie a principiului

specialitatii capacitatii sale de folosinta in virtutea caruia isi va asuma obligatiile

si isi va valorifica drepturile recunoscute prin actul sau de infiintare.

39

Se impune precizarea ca desfasurarea unora dintre activitatile selectate in

cuprinsul actului constitutiv poate fi conditionata de obtinerea unor autorizatii

administrative suplimentare, unele prealabile infiintarii societatii, altele ulterioare

acestui moment dar anterioare initierii efective a respectivelor activitati.

d) clauze privind capitalul social si aportul asociatilor; actul constitutiv va

preciza valoarea totala a capitalului social, structura acestuia, (in numerar, in

natura, creante, dupa caz), precum si valoarea aportului fiecarui asociat, in

functie de care vor fi precis determinate drepturile acestuia in relatia sa cu

societatea, (dreptul la vot, la dividende, etc.). Vor fi indicate si diviziunile

capitalului social, (parti sociale, actiuni, dupa caz), precum si modul de

repartizarea a acestora intre asociatii societatii. In cazul societatilor comerciale

pentru care legea impune o limita minima a capitalului social, evident, devine

necesara respectarea acesteia.

In cazul aporturilor in natura, vor fi descrise bunurile aportate precum si

modalitatea de evaluare a lor, conventionala sau prin expertiza de specialitate,

dupa caz. Se impune precizarea ca pentru capitalul social interes prezinta

valoarea bunului, nu bunul in materialitatea sa, ca existenta fizica.

In cazul societatilor pe actiuni, unde este ingaduita varsarea unei cote de pana la

70% din capital ulterior infiintarii societatii, se va indica si termenul de varsare a

acesteia, evident, incadrat in limita legala, (12 luni pentru aporturile in numerar,

respectiv 2 ani pentru cele in natura). 16 La acelasi tip de societati devine

necesara indicarea numarului si felului actiunilor emise, (nominative sau la

purtator).

e) Clauze privind administrarea si controlul societatii; actul constitutiv va

indica nominal administratorii societatii, precum si elementele lor de identificare.

Vor fi precizate puterile ce le sunt acordate, daca vor lucra impreuna sau

separat, cui ii revine dreptul de a reprezenta societatea in raporturile cu tertii.

16 „Capitalul subscris este cel stabilit de fondatori prin actul constitutiv, reprezentand, reprezentand, asadar, promisiunea acestora de a transmite societatii comerciale aporturi pana la concurenta valorii acestui capital. Capitalul varsat este expresia valorica a aproturilor efectiv transmise de asociati la data constituirii societatii comerciale”- Ioan Schiau, Titus Prescure, Legea societatilor comerciale nr.31/1990, Analize si comentarii pe articole, Ed. Hamangiu 2007, pag.59-60;

40

Complexitatea societatilor de capitaluri este pregnant demonstrata de regulile

privitoare la administrare. Ca urmare, in cazul acestora, actul constitutiv va trebui

sa determine sistemul de administrare ales, si, corespunzator acestuia, modul de

distribuire a competentelor legate de administrare si reprezentare a societatii,

durata mandatului, modul de lucru. Definirea lor corecta devine conditie a

functionalitatii acestor structuri de care depinde, in cele din urma, eficienta

activitatii societatii.

In cazul societatilor in care controlul gestiunii societatii este necesar a fi atribuit si

exercitat prin structuri specializate, si anume cenzori sau auditor financiar, in

actul constitutiv vor fi cuprinse datele de identificare ale primilor cenzori sau

primului auditor financiar, dupa caz, precum si durata mandatului acestora.

Desemnarea acestor structuri de control profesionale este obligatorie in cazul

societatilor de capitaluri si a celei cu raspundere limitata cu mai mult de

cincisprezece asociati si facultativa, in celelalte situatii. La societatile de

persoane si la cea cu raspundere limitata cu mai putin de cincisprezece asociati

acest control revine asociatilor.

f) Durata societatii; este la latitudinea asociatilor sa determine durata

pentru care constituie societatea, iar o atare mentiune, indiferent ca au optat

pentru o durata limitata sau nelimitata de timp, va fi precizata ca atare in

cuprinsul actului constitutiv. Daca societatea a fost infiintata pentru o perioada

limitata de timp, implinirea termenului devine cauza de dizolvare a societatii,

daca, anterior acestei date, asociatii nu au decis prelungirea lui.

g) Participarea la beneficii si pierderi; obtinerea de beneficii si distribuirea

lor intre asociati sub forma de dividende, (asocierea la risc), reprezinta,

finalmente, ratiunea esentiala a infiintarii societatii, pentru fiecare dintre asociatii

acesteia. Este criteriul de baza al delimitarii societatii comerciale de alte structuri

asociative, cum sunt, de exempu, asociatiile si fundatiile, ca organizatii

nonprofitabile. Este firesc, asadar, ca in cuprinsul actului constitutiv sa fie definite

regulile dupa care sunt distribuite beneficiile, si, in mod corelativ, sunt suportate

41

pierderile societatii. Se pot conveni reguli de repartizare care sa recunoasca

efortul diferentiat al asociatilor la realizarea activitatii societatii sau, dimpotriva, se

pot conveni cote de distribuire egale, necorelate cu aporturile neegale la capital.

Exista o singura limitare a libertatii de decizie a asociatilor in problema

participarii la beneficii si pierderi, si anume, evitarea inserarii unor clauze

„leonine”, respectiv a unor clauze prin care unul sau o parte dintre asociati sa

dobandeasca toate benficiile societatii, fara a participa la pierderile acesteia. O

atare prevedere este considerata nula, fara a atrage insa nulitatea intregului

contract de societate. In locul ei devin aplicabile dispozitiile supletive ale legii in

conformitate cu care participarea la beneficii si pierderi va suporta regula

proportionalitatii cu cota de participare a fiecarui asociat la capitalul social al

societatii.

h) Clauzele privind sediile secundare ale societatii; asociatii vor indica

in cuprinsul actului constitutiv adresa postala a sediilor secundare pe care au

decis sa la infiinteze sau cel putin conditiile in care acestea urmeaza sa fie

deschise.

j) clauze prind dizolvarea si lichidarea societatii; finalitatea celor doua

operatiuni, si anume, incetarea existentei societatii, justifica necesitatea inserarii

unor clauze in acest sens in cuprinsul actului constitutiv. Conditia este

considerata realizata atat in cazul preluarii, in contractul de societate, a

dispoziilor legale incidente cat si in cazul in care se face doar trimitere la ele.

4.4. Formalitati procedurale necesare constituirii

Pentru redactarea actelor constitutive cu respectarea conditiilor de forma si

continut mai sus enumerate se impune cu prioritate verificarea disponibilitatii

firmei (denumirii), atat din puncul de vedere al noutatii sale, (elementelor care o

disting de firmele existente) cat si al unicitatii, in sensul ca nu a fost deja atribuita

unei societati existente sau in curs de constituire. Operatiunea se solutioneaza

42

prin rezervarea firmei la oficiul registrului comertului.17 Dovada eliberata

probeaza parcurgerea acestui prim control de legalitate.

In termen de 15 zile de la data incheierii actului constitutiv, fondatorii, sau,

dupa caz, reprezentantii acesteia vor cere inmatricularea societatii in registrul

comertului in a carui raza teritoriala isi va avea sediul societatea. Cererea de

inmatriculare, (formular tipizat, emis de Oficiul National al Registrului

Comertului),va fi insotita de urmatoarele acte :

a) actul constitutiv, in forma ceruta de lege;

b) dovada efectuarii varsamintelor constand in aporturile asociatilor, potrivit

actului constitutiv; in cazul aporturilor in natura, vor fi depuse documentele

care probeaza dreptul de proprietate al asociatului asupra bunurilor

aportate la capital, si daca e cazul, raportul de expertiza prin care a fost

determinata valoarea bunurilor aportate, de catre expertul desemnat numit

de judecatorul delegat;

c) dovada sediului declarat18 si al disponibilitatii firmei;

d) declaratia pe proprie raspundere a fondatorilor, primilor administratori si,

dupa caz, a primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului

si consiliului de supraveghere, a primilor cenzori, privind indeplinirea

condtitiilor legale pentru a detine respectivele calitati;

e) eventualele acte sau avize impuse de legi speciale, (este cazul autorizatiei

emise de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, necesara societatilor

de asigurare, sau a autorizatiei provizorii emise de Banca Nationala pentru

societatile comerciale bancare, etc.)

17 Registrului comertului ca instrument de evidenta si publicitate a comerciantilor si activitatilor lor este gestionat de institutia numita Oficiul registrului comertului, organizata pe langa tribunale, in fiecare judet si in municipiul Bucuresti, in temeiul Legii nr.26/1990, modificata. Registrul central al comertului este tinut de Oficiul National al Registrului Comertului, institutie publica cu personalitate juridica subordonata Ministerului Justitiei. Registrul comertului este public, fiind, ca urmare, obligat sa elibereze, la cerere, contra cost, copii certificate de pe inregistrarile efectuate in registru si de pe actele depuse precum si informatii despre datele inregistrate. Inmatricularea si mentiunile operate in registrul comertului devin opozabile fata de terti de la data efectuarii inregistrarii ori de la publicarea lor in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IVa sau in alta publicatie, acolo unde legea dispune astfel.

18 detinerea legala a spatiului in care este declarat sediul societatii se va face, dupa caz, cu extras CF, contract de inchiriere, de comodat etc.).

43

In termen de 5 zile de la indeplinirea tuturor cerintelor de legalitate,

cererea de inmatriculare este solutionata de catre directorul oficiului comertului

de pe langa tribunal si/sau persoanele desemnate de catre directorul Oficiului

National al Registrului Comertului care, daca sunt intrunite conditiile legale, va

autoriza, prin rezolutie, constituirea societatii si inregistrarea ei in registrul

comertului. Tehnic, rezolutia este comunicata in format electronic Ministerului

Finantelor Publice care atribuie si comunica registrului codul unic de inregistrare

a societatii. Un alt exemplar al incheierii este comunicat dupa inmatriculare,

Monitorului Oficial, in vederea publicarii. Cu data inregistrarii, societatea

dobandeste personalitate juridica. Certificatul de inregistrare, continand codul

unic, denumirea, forma juridica, sediul societatii si activitateea ei principala,

numarul de ordine in registrul comertului, atesta inregistrarea societatii, existenta

ei ca subiect de drept. Cu aceeasi data, societatea este inregistrata si ca subiect

fiscal. Procedura de inmatriculare integreaza si componenta care vizeaza

autorizarea functionarii societatii, solutionata in temeiul unei declaratii pe proprie

raspundere a reprezentantului acesteia, privind indeplinirea conditiilor legale de

mediu, sanitare, sanitar-veterinare, de protectia civila, protectia muncii, dupa caz.

Ulterior inmatricularii, in functie de natura activitatii, societatea isi va asuma

responsabilitatea legalitatii acestor activitati, obtinand, daca e cazul, autorizatiile

sau avizele necesare.

4.5. Constituirea societatilor pe actiuni prin subscriptie publica

Este cea de-a doua modalitate care poate fi urmata pentru infiintarea unei

societati pe actiuni, pe langa procedura obisnuita, (constituire simultana),

comuna tuturor formelor juridice de societate reglementate de lege. Cunoscuta in

doctrina si sub denumirea de „constituire continuata”, ea reprezinta o modalitate

proprie strict societatii pe actiuni, justificata de nevoia asigurarii unei capitalizari

masive a societatii, inca din momentul constituirii. Procedura, initiata de fondatorii

societatii, respectiv de grupul de persoane care isi asuma responsabilitatea si

cheltuielile infiintarii societatii, parcurge urmatoarele etape:

44

a) emiterea prospectului de emisiune, adica a ofertei adresate publicului,

in general, de a subscrie actiuni la viitoarea societate comerciala. In

continutul lui vor fi indicate, ca urmare, in mod obligatoriu, elementele

esentiale ale viitoarei societati, proprii actului constitutiv, cu exceptia celor

privind organele de conducere si control alegerea acestora urmand a fi

realizata in adunarea constitutiva. Sub sanctiunea nulitatii, prospectul de

emisiune va fi realizate in forma autentica.

b) depunerea prospectului de emisiune la oficiul registrului comertului,

in vederea vizarii lui de catre persoanele autorizate din cadrul oficiului

registrului comertului, in scopul publicarii in presa;

c) subscrierea actiunilor; persoanele interesate de oferta lansata prin

prospect, vor putea subscrie actiuni ale viitoarei societati, semnand pe

unul sau mai multe exemplare ale prospectului de emisiune si varsand cel

putin jumatate din valoarea actiunilor subscrise in contul indicat in

continutul prospectului.

d) adunarea constitutiva; in termen de 15 zile de la inchiderea perioadei de

subscriere, fondatorii vor convoca adunarea constitutiva, alcatuita din toti

cei care au subscris actiuni ale viitoarei societati, (subscriitori). In cadrul

acesteia, fiecare subscriitor are dreptul la un singur vot, indiferent de

numarul actiunilor subscrise. Principalele atributii ale adunarii, exercitate

prin hotararile adoptate, se refera la: verificarea cerintelor legale privind

capitalul social, validarea raportului expertilor privind evaluarea aporturilor

in natura, (daca este cazul), aprobarea operatiunilor efectuate de fondatori

in contul societatii precum si acordarea avantajelor reglementate de lege

in favoarea acestora, constand in atribuirea unei cote suplimentare de

pana la 6% din profitul societatii, pentru o perioada de maxim 5 ani de la

constituirea acesteia, desemnarea membrilor organelor de conducere si

control ale societatii, aprobarea actului constitutiv si desemnarea

persoanelor care, in numele subscriitorilor, vor reprezenta societatea in

scopul autentificarii actului si finalizarii formalitatilor de constituire.

45

e) Dupa autentificarea actelor constitutive, formalitatile procedurale devin

identice cu cele urmate in cazul constiturii simultane.

Se impune sublinierea rolului decisiv al fondatorilor in procedura de

constituire a societatii prin oferta publica. Responsabilitatea legata de

emiterea prospectului de emisiune, organizarea adunarii constitutive,

efectuarea varsamintelor, exactitatea informatiilor comunicate, valabilitatea

operatiunilor incheiate in numele societatii anterior constituirii, ofera doar

cateva din argumentele reglementarii si acordarii unor avantaje si drepturi in

favoarea lor.

In practica, procedura a avut pana in prezent o aplicabilitate destul de

restransa. Mai frecvente au fost situatiile de majorare a capitalului social prin

subscriptie publica. Si intr-un caz si in altul, societatile care au recurs la oferta

publica pentru constituirea sau majorarea capitalului social devin societati de

tip deschis, supuse legislatiei speciale aplicabile in domeniul valorilor

mobiliare.

Capitolul VOrganizarea si functionarea societatilor comerciale

5.1. Scopurile si obiectivele societatii, definite prin actul constitutiv, vor fi realizate

prin intermediul organelor sale, structurate pe trei niveluri diferite, cu competente

si functiuni precis delimitate: adunarea generala, administratorii, (managerii) si

cenzorii/auditorii financiari ai societatii. Ele materializeaza vointa societatii ca

persoana juridica, distincta de vointa proprie a asociatilor acesteia, tot la fel cum

bunurile din patrimoniul societatii nu se identifica cu bunurile proprii ale

asociatilor. O buna si eficienta functionare a societatii este, ca urmare, expresia

corectei indepliniri a atributiilor specifice fiecareia dintre cele trei categorii de

„organe”. Structurate ierarhic, fiecare dintre ele beneficiaza de reglementari

clare, care, daca sunt fidel respectate, confera societatii exactitatea unui

mecanism functional bine articulat, bazat pe principiul separatiei puterilor, a

atributiilor, pe o precisa configurare a intinderii si limitelor de competenta. In

aceasta analiza, societatea pe actiuni devine exemplul cel mai concludent,

46

complexitatea sa fiind confirmata tocmai prin regulile dupa care se organizeaza

si functioneaza organele sale. Relevanta, in acest sens, este sustinerea

doctrinara potrivit careia „societatea comerciala pe actiuni este similara ca

organizare societatii statale bazate pe principii democratice”.19 In privinta

celorlalte tipuri de societati, inclusiv al celei cu raspundere limitata cu mai putin

de cincisprezece asociati, lipseste, in majoritatea covarsitoare a cazurilor, cea

de-a treia categorie de organe, cenzorii, desemnarea lor fiind facultativa si nu

obligatorie, rolul de a controla gestiunea societatii revenind in acest caz

asociatilor.

Sintetic, vom analiza in continuare cele trei categorii de organe.

5.2. Adunarile generale

Alcatuite, fara exceptie, din totalitatea asociatilor/.actionarilor societatii, in sensul

ca fiecare dintre ei are dreptul de a participa si de a vota in cadrul acestora, ca

detinator al numarului de voturi determinat de numarul actiunilor/partilor

sociale/partilor de interes pe care le detine, adunarile generale reprezinta organul

deliberativ cu caracter suprem la nivelul societatii. Lor le revine rolul de a hotari

atat in problemele curente cat si in cele fundamentale, ce tin de strategia si

directiile de baza ale evolutiei societatii comerciale. In modul cel mai expresiv,

vointa societatii se manifesta la nivelul adunarii generale.20 Vointa personala a

fiecarui actionar cu privire la societate se va putea materializa numai prin vot,

contribuind, prin numarul de voturi exprimate, la articularea vointei societatii.

Asadar, actele emise de societate nu sunt actele actionarilor, ci ale societatii,

care se exprima prin organele sale. Sub acest aspect, se poate sustine ca

adunarea actionarilor/asociatilor reprezinta, prin hotararile adoptate, forma de

expresie a societatii la nivelul problemelor de baza pe care evolutia ei ca

organism viu integrat in viata economica si sociala le impune.

5.2.1. Forme de lucru. Atributii.

19 Gheorghe Piperea, Drept comercial, Vol.I, Ed.C.H.Beck, 2008, pag.10720 In acest sens, a se vedea, Gheorghe Piperea, op.cit. pag.171

47

In cazul societatilor pe actiuni, adunarile generale ale actionarilor se intrunesc

in sedinte ordinare si extraordinare, in functie de problemele care urmeaza a fi

aprobate, fiecareia revenindu-i atributii exprese, inconfundabile, si conditii de

lucru proprii. Astfel;

a) Adunarea generala ordinara se intruneste cel putin o data pe an, in

primele cinci luni de la incheierea exercitiului financiar, (adica 31 decembrie a

fiecarui an), rolul ei fiind tocmai acela de a analiza activitatea anului incheiat, prin

prisma rezultatelor reflectate de situatiile financiare, de raportul

administratorilor/consiliului de supraveghere si cenzorilor/auditorului financiar. In

competenta ei intra si problema alegerii sau revocarii acestor organe, precum si

stabilirea remuneratiei ce li se cuvine pentru activitatea desfasurata. Sintetic, se

poate afirma ca hotaraste, in general, asupra problemelor „ordinare”, adica

obisnuite, de rand, ale societatii.

b) Adunarea generala extraordinara se intruneste ori de cate ori este

nevoie spre a decide in probleme de mai mare importanta pentru ”viata” si

evolutia societatii, (probleme extraordinare). Este vorba, in general, de hotarari

care au ca efect modificarea actului constitutiv al societatii, (obiectul de activitate,

sediul social, capitalul social, forma juridica, fuziunea sau divizarea societatii,

dizolvarea si lichidarea, etc.)

Diferenta intre competentele decizionale este evidentiata si de conditiile de

cvorum si majoritate necesare, diferit reglementate pentru cele doua adunari.

Astfel, in timp ce in cazul adunarii ordinare, pentru a fi valabil intrunita, la prima

convocare este necesara prezenta actionarilor reprezentand cel putin o patrime

din numarul total de drepturi de vot, la cea de–a doua convocare, daca prima nu

intruneste conditiile de cvorum legale sau statutare spre a se putea desfasura

valabil, sau nu poate lucra valabil in lipsa majoritatii necesare pentru adoptarea

hotararilor, sedinta este statutara indiferent de ponderea capitalului prezent sau

reprezentat, hotararile urmand a fi adoptate cu votul majoritatii acestui capital.

Adunarea generala extraordinara, in schimb, are nevoie de un cvorum minim atat

48

la prima cat si la cea de-a doua convocare, respectiv o patrime din numarul total

de drepturi de vot, la prima convocare si o cincime din drepturile de vot, la cea

de-a doua, daca prima nu se poate intruni valabil din lipsa cvorumului sau nu

poate adopta hotarari in lipsa intrunirii majoritatii necesare. Diferentele de cvorum

reglementate sunt justificate de obiectul hotararilor ce le intra in atributiile

specifice. Dat fiind faptul ca in competenta adunarii ordinare sunt inscrise

probleme ce tin de activitatea curenta a societatii, a nu putea adopta hotarari in

privinta lor echivaleaza cu blocarea activitatii. Este motivul pentru care, la cea

de-a doua convocare, adunarea generala ordinara este valabil intrunita indiferent

de ponderea drepturilor de vot prezente sau reprezentate.

Se impune precizarea ca actionarii pot conveni, prin actul constitutiv, cvorumuri

mai rigide, mai ridicate decat cele legale, dar nicidecum inferioare acestora.

5.2.2. Reguli de convocare

Numarul mare de actionari specific societatilor pe actiuni impune reguli exacte

pentru convocarea lor la adunarile generale, in masura sa garanteze astfel

respectarea dreptului fiecaruia de a participa si a vota in cadrul lucrarilor

acestora. Orice abatare de la ele, ca, dealtfel, de la oricare din dispozitiile legale

privitoare la organizarea si adoptarea hotararilor adunarilor generale, creeaza

premisa desfiintarii lor cu succes de catre actionarii interesati si chiar de catre

orice alta terta persoana interesata, daca aceasta poate proba motive de nulitate

absoluta a respectivelor hotarari.

49

Ca urmare, regula consacrata de lege ca cea mai eficienta pentru realizarea

procedurii de convocare consta in publicarea convocatorului in Monitorul Oficial

si intr-un ziar de larga raspandire in localitatea sau zona sediului social al

societatii. De la aceasta regula pot fi reglementate alternative aplicabile in cazul

societatilor pe actiuni cu actiuni nominative, (ex. scrisoare recomandata,

scrisoare transmisa pe cale electronica). Convocatorul, publicat cu cel putin 30

de zile inainte de data fixata pentru tinerea adunarii, va cuprinde informatiile

necesare si utile desfasurarii acesteia, (data si locul sedintei, ordinea de zi, etc).

Materialele vor fi puse la dispozitia actionarilor, prin grija

administratorilor/directoratului, spre a li se oferi astfel posibilitatea de a se

documenta in scopul exercitarii corecte a drepturilor lor in cadrul adunarii. Cu

acelasi scop, completarea ordinii de zi de catre actionarii interesati se poate face

numai in primele cincisprezece zile ce au urmat publicarii convocatorului,

completarea fiind, la randul ei publicata. Obligatia convocarii adunarii revine

administratorilor/directoratului societatii, din proprie initiativa, sau la solicitarea

actionarului/actionarilor reprezentand cel putin 5% din capitalul social sau chiar

mai putin, daca un astfel de prag a fost determinat ca atare prin actul constitutiv.

5.2.3. Anularea hotararilor adunarii generale.

Hotararile adoptate in conditiile legii si actelor constitutive sunt obligatorii pentru

toti actionarii, inclusiv pentru cei care au votat impotriva lor, (majoritatea se

supune minoritatii). Ele exprima, cum am mai afirmat in acest capitol, vointa

societatii, ca persoana juridica distincta de a actionarilor care o constituie si, deci,

de vointele individuale ale acestora. Hotararile nelegale si nestatutare pot fi

atacate in justitie, pe calea actiunii in anulare, de catre actionarii care au votat

impotriva si au cerut sa se consemneze in procesul verbal de sedinta votul lor,

precum si de cei care nu au fost prezenti la lucrarile adunarii, sau chiar de terte

persoane interesate, daca acestea pot proba motive de nulitate absoluta a

hotararilor adoptate.

50

5.2.4. Adunarea asociatilor la societatile de persoane si societatea cu

raspundere limitata

Numarul restrans de asociati caracteristic societatilor de persoane si chiar celei

cu raspundere limitata genereaza, firesc, consecinte semnificative asupra

regulilor incidente forului cu competente depline de decizie. Astfel, in cazul

societatilor cu raspundere limitata nu mai sunt institutionalizate cele doua forme

de lucru ale adunarii generale, ordinara si extraordinara, ci doar adunarea

asociatilor. Ca regula, aceasta hotaraste valabil cu majoritate de asociati si parti

sociale, cu exceptia hotararilor avand ca obiect modificarea actului constitutiv,

pentru care devine necesara unanimitatea acordului asociatilor, daca prin actul

constitutiv nu s-a creat regula de rezerva, si anume ca modificarea sa poata fi

realizata cu o anume majoritate de asociati si parti sociale. In practica, regula

modificarii actelor constitutive cu majoritatea si nu cu unanimitatea voturilor

asociatilor este putin utilizata. Dupa mai bina de douazeci de ani de aplicare a

prevederilor LSC, regula unanimitarii acordului de vointe pentru modificarile

aduse actului constitutiv s-a impus pana la standardizare, incat, in raport cu ea,

varianta derogatorie a ramas aproape necunoscuta, desi, adesea ar fi mult mai

adecvata pentru functionalitatea societatii, in raport cu modul de distribuire a

partilor sociale intre asociatii acesteia. Ar fi, de exemplu, categoric preferabila in

societatile cu raspundere limitata in care unul/unii dintre asociati detine/detin o

cota foarte redusa din capitalul social. Pe de alta parte, modul de reglementare a

regulilor de lucru ale adunarii asociatilor, (majoritatea sau unanimitate de voturi in

adoptarea hotararilor avand ca obiect modificarea actului constitutiv) imprima

societatii, prin vointa asociatilor acesteia, accente mai pronuntate de societate de

capitluuri sau dimpotrivia de persoane. Valorificand cu profesionalism dispozitiile

legii, acestia pot personaliza societatea adoptand reguli care se corespunda cat

mai fidel intereselor ei.

Trebuie retinuta, tot ca regula particulara pentru acest tip de societate,

reglementarea unei duble majoritati, a partilor socile si a asociatilor, necesara in

adoptarea hotararilor.

51

Intre trasaturile preluate de la societatile de capitaluri, e de mentionat si cea

privind posibilitatea de desfiintare pe calea actiunii in anulare a hotararilor

nelegale sau nestatutare adoptate de adunarea asociatilor. Normele legale

consacrate pentru societatile pe actiuni devin aplicabile in acest demers.

Gradul de institutionalizare a adunarii generale descreste, asadar, pe masura

simplificarii formei juridice de societate, lipsind complet in cadrul societatilor de

persoane. Devine impropriu, in cadrul acestora, sa se reglementeze adunarea

generala a celor doi, trei asociati. Legea se rezuma, in cazul lor, la doua reguli de

lucru de baza, si anume, adoptarea hotararilor curente cu acordul asociatilor

reprezentand majoritatea capitalului social iar a celor privind modificarea actelor

constitutive cu unanimitatea acordului acestora.

5.3. Administratorii si managerii societatii.

Notiunea de administrare a societatii subsumeaza ansamblul activitatilor proprii

realizarii efective a obiectului de activitate al acesteia, cumuland atributii de

gestiune a patrimoniului si de reprezentare a ei in relatiile cu tertii. Administratorii

indeplinesc in principiu, un mandat general incredintat de adunarea generala a

asociatilor, avand ca obiect realizarea efectiva a obiectivelor si scopurilor

societatii. In relatia statornicita intre diferitele categorii de organe ale societatii, ei

reprezinta, ca urmare, organul structurat la al doilea nivel de competente,

subordonat adunarii generale a asociatilor. Nivelul diferit de complexitate al celor

cinci tipuri de societati comerciale este pregnant reflectat si prin dispozitiile

privitoare la administratori. Astfel, ultimele modificari aduse Legii societatilor

comerciale nr.31/1990, prin Legea nr.441/2006 si prin Ordonanta de Urgenta a

Guvernului nr.82/2007, sunt consacrate in mod substantial administrarii societatii,

in principal a celei pe actiuni. Efortul de integrare si armonizare a legislatiei

autohtone in materia dreptului societar cu cea a Uniunii Europene este

concludent evidentiat prin preluarea, in noua abordare a conceptului de

administrare, a principiilor de guvernare corporatista, al caror scop, asa cum

relevant a conchis doctrina de specialitate, „este acela de a contribui la

52

promovarea unor reguli care sa asigure transparenta, integritatea si eficienta

mediului de afaceri, prin distributia echitabila a atributiilor de deliberare,

administrare si control intre diferitele centre de putere ale societatii, in conditiile

protectiei corespunzatoare a interesului public.”21 Noile dispozitii legale

reconfigureaza conceptul de administrator, atribuind functiei un caracter

profesional, devenindu-i proprii atribute ca diligenta profesionala, prudenta, buna

credinta in deciziile de afaceri, loialitatea.

5.3.1. Sisteme de administrare a societatilor pe actiuni.

Aceleasi principii ale guvernarii corporatiste22 au condus la reglementarea a doua

sisteme distincte de administrare in cazul societatilor pe actiuni, si anume:

a) sitemul unitar, inspirat din legislatia franceza

b) sistemul dualist; consacrat initial de legislatia germana .

Incercam sa surprindem sintetic, in cele ce urmeaza, principalele lor trasaturi.

Astfel,

5.3.2. Sistemul unitar (monist) de administrare a societatii;

Administrarea societatii revine administratorului/administratorilor, (intotdeauna

in numar impar), desemnati prin vot secret de adunarea generala ordinara. In

cazul societatilor ale caror situatii financiare sunt auditate, numarul

administratorilor nu va fi mai mic de trei. Cand sunt mai multi administratori,

acestia alcatuiesc consiliul de administratie, organ colegial al carui instrument de

lucru devin deciziile adoptate cu majoritatea membrilor, (spre deosebire de

situatia pluralitatii de administratori care, neorganizati in consiliu decid

independent). Membrii consiliului de administratie pot fi actionari sau

21 Ioan Schiau, Titus Prescure, op.cit., pag.41122 „ Principiile prevad reguli (a) privind exercitarea si protejarea drepturilor asociatilor, in conditiile asigurarii informarii corespunzatoare a acestora, pentru a facilita luarea unei decizii si a integra votul acestora intr-un mecanism deliberativ eficient si transparent, (b) privind tratamentul echitabil al asociatilor, cu speciala privire asupra protectiei corespunzatoare a asociatilor minoritari, (c) privind mecanismele de participare si implicare a persoanelor interesate in guvernarea societatii (cum ar fi creditorii, salariatii si organismele reprezentative ale acestora, furnizorii, clientii comunitatea si mediul de afaceri), d) privind accesul la informatii si transparenta mecanismelor decizionale precum si modalitatile de exercitare a unui control extern, eficient si calificat asupra activitatii societatii si, in final, (e) privind responsabilitatile administratorilor si managerilor societatii.” – Ioan Schiau, Titus Prescure, op.cit., pag.411-412;

53

neactionari. Consiliul va fi prezidat de un presedinte desemnat dintre membrii

sai, fie direct de catre adunarea generala, fie chiar de catre membrii consiliului.

Administratorii pot decide ca o parte din atributiile ce le revin sa fie delegate in

sarcina unor directori, persoane fizice, dintre care, unul va fi numit director

general. Acestia vor conduce societatea sub supravegherea consiliului de

administratie. Notiunea de director primeste, in sensul art.143 din Legea

nr.31/1990, o semnificatie noua, distincta de cea care desemneaza persoanele

cu functii executive de conducere, (director economic, tehnic, marketing, etc.).

Ca urmare, obligatia instituita deopotriva in sarcina administratorilor si

directorilor cu atributii delegate, de a nu fi salariatii societatii pe durata indeplinirii

mandatului lor, nu se aplica decat strict acestei categorii de directori.

Reprezentarea societatii in relatiile cu tertii apartine presedintelui consiliului de

administratie sau directorului general, cand consiliul a recurs la delegarea de

atributii. Directorii pot fi administratori sau neadministratori, cu conditia ca

majoritatea administratorilor sa fie neexecutivi, (adica, sa nu fie directori). In

plus, cel putin o parte a administratorilor vor fi independenti. Desi nu defineste

notiunea, legea ofera exemplificativ criteriile care configureaza statutul de

independenta, (ex.; sa nu fi fost salariat al societatii sau al unei societati

controlate de catre aceasta in ultimii cinci ani, sa nu fie actionar semnificativ al

societatii, sa nu aiba sau sa nu fi avut in ultimul an relatii de afaceri cu

societatea, etc.).

Intrucat delegarea de competente in favoarea directorilor este o optiune a

administratorilor, (cu exceptia cazurilor in care societatea e auditata, cand

delegarea devine obligatorie), care le stabilesc si limitele mandatului, (cu

exceptiile impuse prin lege), si, pe de alta parte, directorii pot fi

administratori/neadministratori, separatia puterilor dintre cele doua structuri care

asigura conducerea societatii nu este categorica. Trasatura a condus la

calificarea sistemului unitar (monist) ca fiind, in fapt, unul dualist imperfect.

54

Pentru a beneficia de documentari specializate, profesionale in deciziile ce

urmeaza sa le adopte, Consiliul de administratie poate constitui comitete

consultative care vor elabora recomandari, informari specializate.

5.3.3. Sistemul dualist de administrare a societatii;

Mecanismul conducerii societatii este reglementat pe doua nivele, cu atributii

bine delimitate prin lege, si anume a) consiliul de supraveghere si b) directoratul.

In timp ce membrii directoratului exercita conducerea societatii, ca manageri

profesionisti, in masura sa asigura dezvoltarea sustenabila a societatii, consiliul

de supraveghere devine supraveghetorul, controlorul activitatii directoratului. El

nu exercita atributii efective de conducere. Cele patru mari categorii de

componente care definesc functia de administrare a societatii, supravegherea,

controlul, conducerea efectiva si reprezentarea sunt complet separate, si legal

distribuie intre cele doua structuri care asigura administrarea societatii dupa

sistemul dualist : in timp ce membrii consiliului de supraveghere dispun de

atributiile de supraveghere si control al activitatii membrilor directoratului,

acestoa le revine conducerea efectiva si reprezentarea societatii. In plus,

membrii directoratului nu pot fi, in acelasi timp, membri ai consiliului de

supraveghere, separatia puterilor fiind, in acest caz, categorica si fixata prin lege.

Competenta desemnarii si revocarii membrilor fiecareia dintre structuri revine

organului fata de care raspund : adunarea generala ordinara alege si revoca

membrii consiliului de supraveghere iar acesta alege si revoca membrii

directoratului.

5.3.4. Dispozitii comune celor doua sisteme de administrare

Din categoria regulilor aplicabile deopotriva ambelor sisteme, enumeram:

a) durata mandatului administratorilor, directorilor, respectiv al membrilor

consiliului de supraveghere si directoratului este de maxim patru ani, cu exceptia

mandatului primilor membri ai consiliului de administratie respectiv ai consiliului

de supraveghere, care este de 2 ani;

55

b) directorii, in sistemul unitar si membrii directoratului, in sistemul dualist, sunt

persoane fizice; in schimb, administratori sau membri ai consiliului de

supraveghere pot fi si persoane juridice;

c) o persoana fizica nu poate cumula concomitent mai mult de cinci

mandate

de administrator si/sau membru al consiliului de supraveghere in societati

comerciale cu sediul in Romania, cu exceptia cazurilor in care detine cel putin o

patrime din totalul actiunilor societatii sau este membru in consiliul de

supraveghere sau de administratie al unei societati care detine aceasta patrime;

d) atat consiliul de administratie cat si cel de supraveghere lucreaza in

sedinte care adopta hotarari cu majoritatea numarului membrilor si care se

intrunesc ori de cate ori este nevoie dar nu mai putin de o data la trei luni.

Ambele categorii de organe au dreptul de a crea consilii consultative in scopul

informarii si documentarii, utile in adoptarea deciziilor;

e) raporturile juridice stabilite intre cele patru categorii de organe si

structurile care le-au desemnat sunt specifice contractului de mandat ;

f) pe durata indeplinirii mandatului, administratorii, directorii, membrii

consiliului de supraveghere si ai directoratului nu pot fi salariati ai societatii;

g) raspunderea juridica a administratorilor, directorilor, membrilor consiliului

de supraveghere si directoratului este riguros reglementata de lege, iar

solidaritatea acestei raspunderi ramane o caracteristica valabila pentru fiecare

dintre ele.

5.3.5. Administrarea societatilor de persoane si a celei cu raspundere

limitata; am enuntat regulile aplicabile in cadrul capitolului consacrat

analizei succinte a fiecareia dintre aceste societati.

56

5.4. Controlul gestiunii societatii;

Este realizat prin organe specializate, in cadrul societatilor de capitaluri si a

celei cu raspundere limitata cu mai mult de cincisprezece asociati.

Cele doua structuri specializate pentru a realiza acest control sunt comisia de

cenzori si auditorul financiar. Optiunea pentru una dintre ele este permisa cu

exceptia situatiilor in care societatea este supusa obligatiei legale de auditare

sau cand a optat pentru sistemul dualist de administrare, cand obligatorie

devine desemnarea auditorului financiar.

5.4.1.Cenzorii; desemnarea lor corespunde solutiei traditionale de exercitare a

controlului gestiunii societatii, iar competenta in acest sens revine adunarii

generale ordinare. Potrivit legii, comisia de cenzori este alcatuita din trei

membri, plus un supleant, desemnati pentru o perioada de trei ani, cu

posibilitatea de a fi realesi. Cenzorii pot fi alesi dintre actionari. In mod

obligatoriu, cel putin unul dintre ei va fi contabil autorizat sau expert contabil.

Principalele lor atributii se refera la supravegherea gestiunii societatii, la

verificarea situatiilor financiare, informand adunarea generala asupra modului

in care a fost administrat patrimoniul societatii de catre administratorii acesteia,

si, daca este cazul, asupra abaterilor constatate in aceasta activitate

manageriala.

5.4.2. Auditorii financiari.

Sunt specialisti, persoane fizice sau juridice, care dobandesc aceasta calitate in

conditiile unei reglementari specifice profesiei, si care sunt, ca urmare, inscrisi

in Camera Auditorilor Financiari din Romania. Auditorul financiar este extern

societatii, angajeaza relatii contractuale cu aceasta, in urma alegerii sale de

catre adunarea generala ordinara. Societatile comerciale care au optat sau au

fost obligate sa desemneze auditorul financiar23 au complementar obligatia de 23 Potrivit Ordinului Ministerului Finantelor Publice nr.1752/2005, sunt supuse auditarii situatiile financiare ale societatilor comerciale care, la data bilantului depasesc limitele a doua dintre urmatoarele criterii, denumite criterii de marime: a) total active 3.650.000 EURO, cifra de afaceri neta 7.300.000 EURO, si numarul mediu de salariati 50.

57

a-si numi si un auditor intern. Spre deosebire de auditorul financiar care nu este

salariatul societatii, cel intern poate detine o atare calitate. Atributiile specifice

fiecareia dintre aceste profesii sunt reglementate prin dispozitii legale exprese.

In ansamblu, ele sunt similare cu cele ale cenzorilor. Societatea supusa

obligatiei legale de auditare va respecta, complementar, o serie de reguli

specifice in materia administrarii. De exemplu, numarul membrilor consiliului de

administratie/supraveghere/directoratului nu va fi mai mic de trei; in cazul

societatii administrate dupa sistemul unitar, desemnarea directorilor cu atributii

delegate de catre consiliul de administratie devine obligatorie.

CAPITOLUL VI

Modificarea actelor constitutive ale societatii comerciale

6.1. Realizarea de profit, atingerea scopurilor si obiectivelor in vederea carora a

fost constituita, ca finalitate ce tine de esenta societatii comerciale, justifica

adesea nevoia ei de modificare si adaptare la circumstantele si conditiile

concrete ale mediului economic in care activeaza. Intrucat actul constitutiv al

societatii este cel care o personalizeaza, ii defineste conditiile specifice si regulile

de organizare si functionare, modificarea societatii se concretizeaza, in ultima

instanta, in modificarea actului ei constitutiv. In general, pot face obiectul

modificarii oricare din clauzele inserate in cuprinsul acestuia, ca, de exemplu,

cele referitoare la asociati, forma juridica, obiect de activitate, capital social,

durata de functionare, etc.

6.2. Procedura de modificare a actului constitutiv

Fiind expresia vointei asociatilor, actul constitutiv va putea fi modificat tot ca

rezultat al exprimarii vointei lor, in cadrul adunarii generale a societatii. O astfel

de hotarare va fi adoptata cu unanimitate de voturi, in cazul societatilor de

persoane si a celei cu raspundere limitata, (daca, in cazul acesteia, prin actul

constitutiv nu a fost instituita norma derogatorie care permite modificarea

acestuia cu majoritate de asociati si parti sociale), respectiv, cu majoritatea

58

necesara adoptarii hotararilor in cadrul adunarii generale extraordinare, in cazul

societatilor de capitaluri.

Pentru a dobandi opozabilitate fata de terti, hotararea modificatoare va fi

inregistrata in registrul comertului, dupa prealabilul control de legalitate exercitat

de catre personalul cu atributii in acest sens din cadrul oficiului registrului

comertului, sau, in functie de natura modificarii, de catre tribunal, si va fi

publicata in Monitorul Oficial. Procedura devine astfel comparabila cu cea urmata

la momentul infiintarii societatii. Actul modificator va fi realizat cu respectarea

conditiilor de forma prevazute de lege pentru actul constitutiv. Totodata, el va fi

insotit de actul constitutiv actualizat, cuprinzand toate modificarile succesive de

care acesta a beneficiat.

In cazul societatilor pe actiuni, daca consiliului de administratie sau, dupa caz,

directoratului i-au fost delegate anumite competente ale adunarii generale,

privind modificarea sub anumite aspecte, permise de lege, a actului constitutiv,

evident, modificarea devine rezultatul hotararii acestor organe.

Procedura sintetic redata mai sus corespunde solutiei amiabile, conventionale,

general aplicabile. Ca alternativa de rezerva, accesibila in cazul imposibilitatii

realizarii acordului legal sau statutar al asociatilor, modificarea poate fi dispusa,

in anumite situatii, pe cale judiciara, (de exemplu in cazul excluderii sau retragerii

asociatilor, in societatile de persoane sau cea cu raspundere limitata).

6.3. Modificarea capitalului social al societatii;

Am selectat, din ansamblul modificarilor posibile ale societatii, pe cea referitoare

la capitalul social. Este una din principalele si frecventele modificari ale societatii

comerciale, si, deci, a actului ei constitutiv. Capitalul social, ca totalitate a valorii

aporturilor asociatilor, reprezinta un element de pasiv in patrimoniul societatii,

reflectand datoria acesteia fata de proprii asociati, scadenta la data dizolvarii si

lichidarii ei sau al retragerii sau excluderii din societate a asociatilor. In timp ce

59

patrimoniul este fluctuant, dinamic, direct influentat de activitatea societatii,

capitalul este si trebuie sa ramana fix pe toata durata de existenta a acesteia.

Obligatia nu trebuie insa inteleasa in sensul interzicerii modificarii lui, cu

respectarea pocedurii reglementate de lege in acest scop. Orice modificare a lui,

in sensul majorarii sau reducerii, devine atributul adunarii generale a asociatilor

sau, in cazul societatilor pe actiuni, a consiliului de administratie sau

directoratului, daca au fost mandatate in acest sens de catre adunarea generala.

6.3.1. Reducerea capitalului social ;

Tehnic, reducerea capitalului social se poate realiza prin urmatoarele procedee:

a) reducerea numarului de actiuni sau de parti sociale, caz in care se

mentine valoarea nominala a acestora;

b) reducerea valorii nominale a actiunilor sau a partilor sociale;

c) dobandirea de catre societate a propriilor actiuni, urmata de anularea lor

Daca hotararea de reducere nu este justificata de pierderi, deci de scaderea

activelor societatii sub valoarea capitalului social, se poate recurge si la alte

procedee si anume:

a) scutirea totala sau partiala a asociatilor de varsamintele datorate;

procedeul este aplicabil strict in cazul societatilor de capitaluri, intrucat

doar in cazul acestora legea permite varsarea integrala a capitalului social

la o data ulterioara infiintarii societatii;

b) restituirea catre asociati a unei cote parti din aporturi, proportionala cu

reducerea capitalului social si calculata egal pentru fiecare actiune sau

parte sociala;

c) alte procedee prevazute de lege.

Indiferent de cauza si modalitatea reducerii capitalului social, valoarea acestuia,

ulterioara reducerii, nu va putea fi inferioara valorii minime stabilite de lege.

Procedural, masura parcurge doua etape, pentru a putea fi finalizata. Este

necesara o prima hotarare de reducere, de principiu, a adunarii generale a

asociatilor, care, la un interval de doua luni de la publicarea in Monitorul Oficial,

va putea fi urmata de cea de-a doua, de reducere efectiva. Intervalul de doua

60

luni este reglementat in favoarea creditorilor societatii, detinatori ai unor creante

anterioare publicarii hotararii de reducere a capitalului social. Ei au dreptul de a

se opune masurii, caz in care, hotararea de reducere va putea fi finalizata numai

dupa plata creantelor lor sau garantarea acestei plati.

6.3.2. Majorarea capitalului social

Sursele economice utilizate pentru majorarea capitalului social pot fi :

a) exterioare societatii, reprezentand finantarea asigurata de asociatii

acesteia in una din formele reglementate si pentru constituirea societatii,

si care constau in aporturile noi aduse de asociati, (in numerar, natura);24

b) surse interne, reprezentand o autofinantare a societatii; ele nu obliga

asociatii la noi aporturi, majorarea realizandu-se din diferite resurse

contabilizate in pasivul societatii, cum sunt: (1) incorporarea rezervelor, cu

exceptia celei legale, (2) incorporarea beneficiilor sau (3) a primelor de

emisiune, (4) compensarea creantelor asupra societatii cu actiuni ale

acesteia. Hotararea de marire a capitalului din aceste surse se

materializeaza, ca urmare, prin modificarea inregistrarilor in contabilitate

intre aceste diferite conturi de pasiv, actiunile emise urmand a fi distribuite

intre actionarii societatii cu respectarea cotelor lor de participare la

capitalul social. Este ceea ce doctrina a denumit generic „sporire contabila

a patrimoniului”, intrucat nici una din solutiile enumerate nu implica

aporturi exterioare ale actionarilor/asociatilor.

Ambele categorii de surse de marire a capitalului sunt accesibile tuturor formelor

juridice de societate.

6.3.3. In cazul societatilor de capitaluri, procedura de majorare a capitalului

social prin noi aporturi se realizeaza in doua etape; a) adoptarea hotararii de

majorare, urmata de exercitarea dreptului de preferinta al actionarilor societatii, in

interval de 30 de zile de la data publicarii hotararii in Monitorul Oficial; b)

24 Pentru detalii privind aporturile in natura la capitalul social a se vedea « Scurte consideratii legate de aproturile in natura la capitalul social » - Monica IONAS-SALAGEAN, Revista  Studia Universitatis Babes-Bolyai nr.2/2007 

61

adoptarea hotararii de majorare cu suma efectiv subscrisa, in functie de exercitiul

dreptului de preferinta.

Dreptul de preferinta este „un mijloc de protectie a vechilor actionari, care

si-au asumat riscul lansarii societatii si s-au straduit pentru prosperitatea ei”25.

Este, asadar, o favoare creata acestora, de a subscrie cu prioritate actiuni din

noua emisiune. Nerespectarea lui devine cauza de anulare a hotararii de

majorare astfel adoptate. Legea permite ca, in situatii determinate, dreptul de

preferinta sa fie limitat sau ridicat. Generalizarea uneia astfel de masuri este insa

interzisa.

Actiunile noi, emise in schimbul aporturilor in numerar vor fi varsate in proportie

de 30% la data subscrierii iar diferenta va fi platita in maxim 3 ani de la aceasta

data. In acelasi termen vor trebui varsate si aporturile in natura.

Indiferent de sursa de majorare utilizata, hotararea adunarii generale produce

efecte numai daca a fost adusa la indeplinire in termen de un an de la data

adoptarii.

Prin actul constitutiv sau modificator al societatii, organele de administrare ale

acesteia pot dobandi mandatul de a mari capitalul social al societatii, in limitele

autorizate de adunarea generala si intr-un interval de timp de maxim 5 ani de la

data adoptarii acestei masuri. Limitele capitalului autorizat nu vor putea depasi,

insa, jumatate din valoarea capitalului social subscris, existent la momentul

autorizarii.

Capitolul VII

Excluderea si retragerea asociatilor

25 Ion Bacanu, Capitalul social al societatilor comerciale, Ed. Lumina Lex, 1999, pag.131;

62

7.1. Ambele operatiuni reglementeaza solutii de separare a asociatilor, de

incetarea a acestei calitati, realizabile insa numai in anumite conditii si cu

respectarea unor prevederi exprese ale legii, aplicabile cu scopul de a nu afecta

insasi existenta societatii.

7.2. Excluderea asociatilor

Institutia excluderii este operabila numai in cazul societatilor de persoane precum

si a celei cu raspundere limitata si a celei in comandita pe actiuni, deci, in

general, a tipurilor de societati la care are relevanta elementul affectio societatis.

Nu este aplicabila societatilor pe actiuni, caracterizate prin lipsa relevantei relatiei

dintre actionari. Or, excluderea, este, adesea, tocmai rezultatul alterarii acestor

relatii, infrangerii iremediabile a convergentei de interese ce a reunit asociatii la

momentul constituirii societatii si care trebuie mentinuta pe toata durata

existentei acesteia.

7.2.1.Cauze de excludere

Legea enumera urmatoarele cauze de excludere a asociatului unei societati in

nume colectiv, in comandita simpla, cu raspundere limitata sau a comanditatului

dintr-o societate in comandita pe actiuni :

a) refuzul asociatului de a aduce aportul la capital la care s-a obligat, desi a fost

pus in intarziere;

b) falimentul asociatului cu raspundere nelimitata sau starea de incapacitate

legala a acestuia; cauza este aplicabila numai asociatilor cu raspundere

nelimitata. Principalul argument al excluderii devine, in acest caz, protejarea

intereselor societatii prin eliminarea riscului pe care asociatul falit sau incapabil il

poate reprezenta pentru aceasta;

c) in cazul asociatului cu raspundere nelimitata care (1) se amesteca fara drept

in administratie, (2) utilizeaza capitalul societatii in interesul sau al altor altei

persoane fara consimtamantul celorlalti asociati sau (3) realizeaza acte de

concurenta neloiala fata de societate;

63

d) in cazul asociatului administrator care comite o frauda in dauna societatii sau

a folosit capitalul societatii sau a semnat in numele acesteia in operatiuni

contrare intereselor ei.

Prin actul constitutiv pot fi convenite si alte cauze de excludere decat cele avute

in vedere de lege.

7.2.2. Procedura excluderii

Indiferent de motivul care justifica excluderea, masura va fi dispusa, fara

exceptie, de catre instanta de judecata. Hotararea judecatoreasca de excludere,

ramasa irevocabila, devine actul pe baza caruia vor fi inregistrate in registrul

comertului modificarile survenite in actul constitutiv ca efect al excluderii.

7.3. Retragera unui asociat din societate

7.3.1. Daca excluderea devine masura la indemana societatii sau a celorlalti

asociati, impotriva vointei asociatului in cauza, cu efectul inlaturarii lui din

societate, in schimb, retragerea reprezinta expresia intentiei si deci a

manifestarii vointei asociatului de a pune capat acestei calitati.

Spre deosebire de excludere, care poate fi dispusa, fara exceptie, numai de

catre instanta, retragerea asociatului unei societati in nume colectiv, in comandita

simpla sau cu raspundere limitata se poate realiza atat in mod amiabil (1) cat si

pe cale judiciara, (2), accesibila cand solutiile nelitigioase au esuat.

In primul caz, retragerea opereaza:

a) ca efect al acordului in acest sens exprimat de toti asociatii;

b) in conditiile reglementate prin actul constitutiv pentru o atare situatie, (ceea ce

reprezinta de fapt, tot expresia acordului asociatilor, ale carui efecte se vor

produce in viitor, la data manifestarii intentiei de retragere),

c) in cazul in care asociatul nu este de acord cu hotararea adunarii asociatilor

privind : c1- modificarea obiectului principal de activitate al societatii. c2 –

64

schimbarea sediului social in strainatate ; c3 – schimbarea formei juridice a

societatii; c4 – fuziunea sau divizarea societatii

Alternativa retragerii pe cale judiciara reprezinta rezerva abordabila in cazul in

care nu este indeplinita nici una din conditiile mai sus enumerate, reprezentand

solutii amiabile de incetare a calitatii de asociat prin retragere.

Ea obliga asociatul decis sa se retraga, sa probeze, in fata instantei, existenta

unor motive temeinice care ii sustin hotararea, (de exemplu, intelegeri

ireconciliabile cu ceilalti asociati)..

Ca si in cazul excluderii, hotararea judecatoreasca prin care s-a dispus

retragerea, ramasa irevocabila, devine actul in temeiul caruia in registrul

comertului vor fi operate modificarile pe care operatiunea le implica asupra

actului constitutiv, cuprinzand si modalitatea de redistribuire a partilor sociale/de

interes intre ceilalti asociati ai societatii.

7.3.2. Asemeni excluderii, retragerea este specifica societatilor in care are

relevanta relatia dintre asociati. Dealtfel, in cazul celor pe actiuni, incetarea

calitatii de actionar devine o operatiune mult mai simpla, realizabila prin vanzarea

libera a actiunilor, neconditionata de acordul celorlalti actionari ai societatii ci,

eventual, doar de respectarea dreptului de preferinta al acestora, daca o atare

conditie a fost instituita prin actul constitutiv al societatii emitente. Cu toate

acestea, cu titlu de exceptie, legea are in vedere cateva situatii determinate,

limitative, in care un actionar isi poate exercita dreptul de a se retrage din

societate, si anume: cand adunarea generala extraordinara a hotarat (1)

schimbarea obiectului principal de activitate, (2) mutarea sediului in strainatate,

(3), schimbarea formei juridice a societatii, (4) fuziunea sau divizarea. (Se poate

observa ca situatiile enumerate reprezinta motive de retragere si pentru

societatile de persoane si cea cu raspundere limitata). Masura retragerii, in

oricare din situatiile enumerate, a fost reglementata in scopul protectiei

actionarilor minoritari care au astfel dreptul de a hotarari incetarea calitatii lor

atunci cand deciziile societatii nu le mai reflecta interesele. Spre deosebire insa

65

de celelalte tipuri de societate, ea nu conduce la modificarea actelor constitutive,

diferenta derivand din trasaturile care disting societatea de capitaluri de categoria

celor de persoane si, in acest caz, si de cea cu raspundere limitata.

7.4. Drepturile asociatului exclus sau retras

Asociatul exclus sau retras are dreptul la plata drepturilor banesti

corespunzatoare cotei sale de participare la capitalul social. Valoarea acestora

va fi determinata prin acordul asociatilor sau, in caz de neintelegere, de catre un

expert desemnat prin acord sau de catre instanta de judecata si va fi raportata la

valoarea patrimoniului societatii la data operatiunii de excludere sau retragere.

Singura diferenta privind plata drepturilor intre asociatii exclusi si cei retrasi este

reprezentata de faptul ca, in timp ce primii nu pot beneficia de plata in natura,

prin atribuirea unor bunuri din patrimoniul societatii, cei retrasi beneficiaza de

acest drept, daca este agreat de ceilalti asociati.

In cazul societatilor pe actiuni, legea impune determinarea pretului actiunilor

celor retrasi dupa anumite reguli, a caror aplicare intra in obligatia expertului

desemnat in acest scop. Astfel, acesta va determina pretul ca medie rezultata din

aplicarea a cel putin doua metode de evaluare recunoscute de legislatia in

vigoare la data evaluarii. Solutia poate fi un reper utilizabil si in cazul celorlalte

forma juridice de societate.

In toate cazurile, obligatia de plata a drepturilor celui exclus sau retras revine

societatii.

CAPITOLUL VIII

Fuziunea si divizarea societatilor comerciale

8.1. Atat fuziunea cat si divizarea reprezinta procedee economico-juridice

complexe, ample, care materializeaza hotararea de reorganizare, de

restructurare a societatii, motivata de nevoia de adaptare la realitatile economice

si de crestere a eficientei activitatii. In timp ce prima dintre ele, fuziunea, are ca

66

efect concentrarea patrimoniilor societatilor comerciale implicate, cea de-a doua,

divizarea, simetric opusa, imparte total sau partial patrimoniul societatii supuse

divizarii in scopul alipirii lui la o alta/alte societate/societati comerciale existente

sau care iau astfel fiinta, (denumite beneficiare). Ratiunea unui astfel de demers

poate fi reprezentata de nevoia de specializare a activitatii, de preocuparea de

a-i da dimensiuni mai usor de coordonat, de neintelegerile dintre asociati, etc.

8.2. Definitia si tipurile fuziunii

Este operatiunea economico-juridica de reorganizare a societatilor implicate prin

care :

a) patrimoniul uneia sau mai multor societati, (absorbite), se transfera

integral in favoarea altei societati, (absorbanta), iar actionarii/asociatii

societatilor absorbite, care isi vor inceta existenta, vor dobandi, in

schimb, actiuni/parti sociale la societatea absorbanta;

b) patrimoniile a doua sau mai multe societati comerciale sunt transferate in

favoarea unei societati care se constituie astfel; primele societati isi

inceteaza existenta, (se dizolva fara lichidare), iar actionarii/asociatii lor

dobandesc actiuni/parti sociale in societatea nou infiintata.

Prima definitie corespunde fuziunii prin absorbtie iar cea de-a doua fuziunii prin

contopire. In ambele variante, repartizarea de actiuni/parti sociale in favoarea

actionarilor/asociatilor societatilor implicate poate fi insotita si de o plata in

numerar de maximum 10% din valoarea nominala a actiunilor/partilor sociale

astfel distribuite, (prima de fuziune), menita sa echilibreze drepturile

actionarilor/asociatilor.

8.3. Definitia si tipurile divizarii 

Este operatiunea economico-juridica prin care :

a) patrimoniul unei societati comerciale se imparte in totalitate intre doua sau

mai multe societati existente sau care iau astfel fiinta, (divizare totala).

b) o parte a patrimoniului societatii se desprinde spre a fi alipit altei societati

preexistente sau care se constituie astfel, (divizarea partiala sau prin

67

desprindere). Actiunile/partile sociale emise de societatea beneficiara a

desprinderii, (cea la care s-a alipit patrimoniul desprins), vor putea fi repartizate :

b.1. in favoarea actionarilor/asociatilor societatii careia i-a apartinut

patrimoniul desprins, (desprindere in favoarea asociatilor);

b.2. in favoarea societatii careia i-a apartinut patrimoniul desprins,

(desprindere in interesul societatii).

In esenta, atat in cazul fuziunii cat si al divizarii are lor un schimb de actiuni/parti

sociale intre societatile implicate.

Nu are relevanta forma juridica a societatilor comerciale implicate in fuziune sau

divizare, fiind posibila realizarea operatiunii atat intre societati comerciale avand

aceeasi forma juridica cat si cat si intre societati de forme juridice diferite.

Evident, nu se poate realiza fuziunea sau divizarea intre sucursala si societatea

mama sau oricare din sediile ei secundare, dupa cum nu se va putea realiza nici

intre o societate comerciala si alte tipuri de comercianti, (persoane fizice,

societati cooperative, etc.)

8.4. Etapele fuziunii si divizarii

Procedura parcurge aceleasi etape, pentru oricare din cele doua operatiuni, si

anume :

a) adoptarea hotararilor adunarilor generale ale societatilor comerciale

implicate, cu unanimitate de voturi sau, in societatea pe actiuni, cu majoritatea

necesara luarii deciziilor in adunarea generala extraordinara ;

b) Elaborarea proiectului de fuziune/divizare, de catre administratorii

societatilor implicate in operatiune; in continutul proiectului vor fi mentionate

informatii privind societatile participante, fundamentarea si conditiile operatiunii,

conditiile alocarii de actiuni/parti sociale in societatea beneficiara a

fuziunii/divizarii, data de la care aceste actiuni/parti sociale dau detinatorilor

dreptul de a participa la profit, rata de schimb, data la care au fost aprobate

situatiile financiare ale societatilor participante, etc.

68

c) Avizarea si publicarea proiectului de fuziune; proiectul de fuziune/divizare,

semnat de administratori, se depune la registrul comertului la care este

inmatriculata fiecare societate participanta, insotit de declaratia societatii care va

inceta sa mai existe ce efect al operatiunii, despre modul in care va stinge

pasivul sau, precum si de declaratia privind modul de publicare a proiectului. Va

putea opta intre publicarea in Monitorul Oficial sau pe propria pagina web. In

acest din urma caz, Oficiul Regitrului Comertului unde este inmatriculata

societatea va publica la randul sau proiectul, gratuit, pe propria pagina web.

In termen de 3 zile de la depunerea proiectului, Agentia Nationala de

Administrarea Fiscala va fi informata despre operatiune, de catre Oficiul National

al RegistruluiComertului.

d) Opozitia creditorilor societatilor participante la operatiune ; in termen de 30

de zile de la publicare, creditorii detinatori ai unor creante certe, lichide si

anterioare datei publicarii proiectului, au dreptul de a face opozitie impotriva

hotararii de divizare/fuziune, daca apreciaza ca operatiunea este de natura sa le

diminueze sau chiar compromita sansele valorificarii creantei.

e) Adoptarea hotararii adunarii generale asupra fuziunii sau divizarii;

Administratorii societatilor participante au obligatia de a informa

actionarii/asociatii asupra conditiilor si consecintelor operatiunii. In acest scop, au

obligatia ca, anterior adunarii, sa le puna la dispozitie documentele necesare

exprimarii votului in deplina cunostinta de cauza: proiectul de fuziune/divizare,

raportul administratorilor, respectiv al membrilor directoratului, al expertilor

desemnati in acest scop, situatiile financiare anuale si rapoartele de gestiune

pentru ultimele trei exercitii financiare, raportul cenzorului sau, dupa caz, al

auditorului financiar, evidenta contractelor cu valori care depasesc 10.000 lei

aflate in curs de executare si modul lor de repartizare in cazul divizarii.

f) Pe baza acestora, adunarea generala extraordinara a actionarilor sau,

69

dupa caz, adunarea asociatilor, cu unanimitate de voturi, va analiza si vota

asupra operatiunii aproband, de asemenea, modificarea actelor constitutive ale

societatii absorbante sau divizate, precum si actele constitutive ale societatilor

rezultate prin fuziune/divizare, daca este cazul.

8.5. Efectele fuziunii/divizarii;

Operatiunea, complexa si cu o desfasurare de durata, (minim trei luni), isi va

produce efectele cu data inregistrarii in registrul comertului a ultimei societati

rezultate sau, dupa caz, a inregistrarii hotararii ultimei adunari generale care a

aprobat operatiunea, in ambele cazuri, daca actionarii/asociatii nu au convenit

asupra altei date in cursul exercitiului financiar. Principalele efecte pot fi

clasificate in doua categorii :

a) efecte legate de patrimoniul societatilor implicate; astfel, pe data fuziunii

sau divizarii, patrimoniul societatilor absorbite, sau dupa caz, al celor care

se contopesc, precum si al societatii integral divizate se transfera in

favoarea societatii/societatilor beneficiare ale operatiunii marind in mod

corespunzator patrimoniul acestora, implicit capitalul lor social;

b) efecte legate de actionarii/asociatii societatilor care isi inceteaza existenta

prin fuziune/divizare, (societati absorbite, contopite sau divizate); acestia

devin asociati/actionari ai societatilor beneficiare ale operatiunii,

(absorbanta, rezultata prin contopire sau divizare, dupa caz) dobandind

numarul de actiuni/parti sociale determinat prin raportul de schimb, si,

eventual suma in lei aferenta acestui schimb; in cazul desprinderii in

interesul societatii, actiunile/partile sociale, revin societatii din care s-a

desprins patrimoniul, nu asociatilor/actionarilor acesteia;

c) incetarea existentei societatii absorbite, a celor care fuzioneaza prin

contopire sau al celei integral divizate, dupa caz. Transferul patrimoniului

acestora in favoarea beneficiarelor operatiunii este asimilat unei dizolvari

fara lichidare. Lipsite de patrimoniu, ele vor fi radiate din registrul

comertului, incetand astfel sa mai existe ca persoane juridice.

70

CAPITOLUL IX

Dizolvarea si lichidarea societatilor comerciale

9.1. Sunt cele doua etape care pregatesc incetarea existentei juridice a societatii.

In timp ce procedura de infiintare corespunde «nasterii» societatii, regulile de

organizare si functionare definesc perioada ei de existenta, de activitate propriu

zisa, iar cele referitoare la dizolvare si lichidare sunt proprii momentului ei de

final, de «moarte», ca subiect distinct de drept. Importanta celor doua proceduri,

si, dealtfel, complexitatea lor, este justificata atat de nevoia reglementarii

raporturilor juridice cu diversii creditori cat si cu proprii asociati/actionari, context

in care se va realiza si disolutia patrimoniului ei social.

9.2. Dizolvarea societatilor comerciale

Dizolvarea reprezinta primul moment in procedura de incetare a existentei

societatii. Asadar, intrarea societatii in procedura de dizolvare nu prespune

incetarea existentei ei ca persoana juridica. Acest efect se va produce numai

dupa finalizarea celei de-a doua proceduri, lichidarea, care se succede dizolvarii.

Din momentul dizolvarii insa, societatea isi reconfigureaza prioritatile, nu va mai

putea intreprinde activitatea ei obisnuita, specifica, ci strict operatiunile

pregatitoare ale lichidarii. In caz contrar, administratorii devin personal si solidar

raspunzatori de consecintele incalcarii acestei interdictii.

Cauzele de dizolvare pot fi clasificate in :

a) generale, aplicabile tuturor tipurilor de societati comerciale ;

b) speciale, aplicabile doar anumitor forme de societate

9.2.1. Cauze generale de dizolvare

a) trecerea timpului stabilit pentru durata societatii ; vizeaza societatile

comerciale constituite pentru o perioada determinata de timp. La implinirea

termenului prevazut in actul constitutiv, societatea se dizolva de drept, fara a mai

fi necesara indeplinirea vreunei formalitati. Spre a se evita dizolvarea, durata

71

poate fi prelungita cu acordul asociatilor, exprimat cu cel putin trei luni inainte de

implinirea termenului.

b) Imposibilitatea realizarii obiectului de activitate sau realizarea acestuia ;

este o cauza aplicabila societatilor constituite in vederea realizarii unui obiectiv

determinat, de exemplu, edificarea unui stadion, a unui cartier de locuinte, etc.

Finalizarea obiectivului sau, dimpotriva, imposibilitatea realizarii lui devin cauze

de dizolvare a societatii.

c) declararea nulitatii societatii , pentru una din cauzele expres reglementate

de lege (ex. incalcarea dispozitiilor privitoare la capitalul social minim, la numarul

minim de asociati, lipsa unor prevederi obligatorii din cuprinsul actului constitutiv,

un obiect de activitate ilicit, etc).

d) hotararea adunarii asociatilor; hotararea va fi adoptata cu unanimitatea

voturilor asociatilor in cazul societatilor de persoane si a celei cu raspundere

limitata si respectiv de catre adunarea generala extraordinara, in cazul

societatilor de capitaluri.

e) hotararea tribunalului ; este solutia « de rezerva », incidenta cand

«motive temeinice» impiedica adoptarea hotararii adunarii generale, (cum ar fi,

de exemplu, gravele neintelegeri dintre asociati) ;

f) falimentul societatii ; intrarea societatii in faliment, potrivit Legii nr.85/2006,

determina dizolvarea, pronuntata prin incheierea (hotararea) judecatorului sindic;

g) alte cauze, reglementate de lege sau actul constitutiv;

Notiunea de «alte cauze» susbsumeaza si acele cauze generale care pot fi

invocate de orice persoana interesata pe cale judecatoreasca, (cauze de

natura judiciara), si anume :

1. societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot

intruni ;

72

2. societatea si-a incetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori

nu indeplineste conditiile referitoare la sediul social sau asociatii au

disparut ori nu au domiciliul sau resedinta cunoscuta ; prima dintre

ele opereaza numai daca lipsa de activitate, suspendarea

functiunilor ei, depaseste trei ani.

3. societatea nu si-a completat capitalul social, potrivit legii ; dispozitia

este aplicabila strict societatilor care nu si-au indeplinit in timp

obligatia de majorare a capitalului la limita minima impusa de lege,

(cand aceasta limita minima a fost majorata ulterior infiintarii

societatii).

Cauzele enumerate de la 1 la 3 sunt definite de doctrina drept cauze «sanctiune»

datorita rolului lor de a asana mediul economic de societatile care se abat de la

obligatiile legale si profesionale.

9.2.2. Cauze speciale de dizolvare ;

a) Societatea pe actiuni se dizolva (1) in cazul pierderii unei jumatati din

capitalul social, (2) in cazul reducerii capitalului social sub minimul legal au cand

societatea are un actionar si nu doi sau mai multi, pentru o perioada mai lunga

de 9 luni.

b) Societatea cu raspundere limitata se dizolva (1) in cazul pierderii a

jumatate din valoarea capitalului social si asociatii nu decid refacerea lui sau

reducerea la suma ramasa, cu conditia ca aceasta sa nu fie inferioara valorii

minime legale, precum si in cazul falimentului, incapacitatii, excluderii, retragerii

sau decesului unuia dintre asociati, cand, datorita acestor cauze, numarul

asociatilor s-a redus la unul singur si acesta nu decide transformarea in societate

cu raspundre limitata cu unic asociat, sau, in cazul decesului, continuarea

societatii cu mostenitorii celui decedat ;

c) societatea in nume colectiv se dizolva pentru motivele de la pct.c), cu

exceptia celui privind reducerea capitalului social.

Motivele de la pct.c) sunt aplicabile si societatilor in comandita simpla si

73

pe actiuni daca respectivele cauze se refera la unicul comanditat sau

comanditar.

9.2.3. Procedura dizolvarii

Dizolvarea poate fi (1) de drept, (de exemplu, la implinirea duratei societatii),

(2) voluntara, (cand e hotarata de asociatii intruniti in adunare generala) sau (3)

judiciara, cand e dispusa de instanta de judecata, pentru una din cauzele legale.

Dupa caz, actul care a dispus dizolvarea (hotararea adunarii generale sau

hotararea judecatoreasca) se va inregistra in registrul comertului si se va publica

in Monitorul Oficial.

9.3. Lichidarea societatilor comerciale ;

Este procedura subsecventa dizolvarii. Competenta derularii ei revine unor

profesionisti - lichidatori - specializati si autorizati in acest sens, (ca practicieni in

insolventa). Ei vor fi desemnati fie de adunarea asociatilor/actionarilor fie de

catre instanta de judecata, in functie de calea pe care a fost dispusa dizolvarea.

Intrarea lor in functie este conditionata de indeplinirea unor formalitati de

publicitate : inregistrare in registrul comertului si depunerea specimentului de

semnatura. Cu data indeplinirii lor, mandatul aministratorilor societatii inceteaza,

lichidatorii devenind «actorii» principali ai procedurii de lichidare, structurata pe

urmatoarele operatiuni :

a) Efectuarea, impreuna cu administratorii, a unui inventar si a unui bilant al

societatii, pentru a constata situatia exacta a activului si pasivului

acesteia ;

b) preluarea patrimoniului societatii precum si a registrelor acesteia, pe baza

de proces-verbal de predare-primire, incheiat cu administratorii ;

c) plata creditorilor societatii; in acest scop, sunt indreptatiti sa vanda

bunurile societatii, bucata cu bucata, prin licitatie publica, si sunt, de

asemenea, indreptatiti sa incaseze creantele societatii, urmarind debitorii

acesteia, inclusiv prin actiuni in instanta formulate impotriva lor. Sumele

astfel rezultate vor fi alocate platii creditorilor. Insuficienta patrimoniului

74

societatii da dreptul lichidatorului de a urmari asociatii cu raspundere

nelimitata, atunci cand este cazul.

d) Ultimul act de lichidare va consta in realizarea situatiei financiare finale,

insotita de propunerea de repartizare a activului net intre

asociati/actionari. In mod normal, valoarea acestuia ar trebui sa permita

restituirea valorii aporturilor asociatilor. Desigur, daca este superioara

acestui aport, suma va fi repartizata intre asociati potrivit cotelor lor de

participare la capitalul social. Evident, daca prin plata creditorilor societatii

a fost epuizat activul acesteia, asociatii vor pierde sansa de a le fi

rambursata valoarea aportului, devenind astfel scadenta raspunderea lor

pentru datoriile societatii.

Situatia financiara finala, insotita de proiectul de repartizare a activului vor fi

inregistrate la registrul comertului. Asociatii/actionarii nemultumiti au dreptul de a

face opozitie impotriva propunerii. Dupa solutionarea ei sau, dupa expirarea

termenului legal in care opozitia poate fi formulata, propunerea de repartizare a

activului se considera aprobata, asociatii/actionarii fiind indreptatiti la plata

sumelor cuvenite.

Procedura se finalizeaza prin radierea societatii din registrul comertului, la

solicitarea lichidatorului, formulata in termen de 15 zile de la data ultimului act de

lichidare. Cu data radierii, societatea isi inceteaza existenta ca persoana juridica,

ca subiect de drept distinct. Certificatul de radiere este actul de deces al

societatii.

Registrele societatii radiate vor fi arhivate, prin grija lichidatorului, pentru o

perioada de 5 ani, fie la unul dintre asociati, desemnat de majoritate, in cazul

societatilor de persoane si a celei cu raspundere limitata, fie la registrul

comertului, in cazul societatilor de capitaluri.

CAPITOLUL X

Scurta descriere a altor categorii de profesionisti in domeniul afacerilor

(comercianti) persoane juridice: regii autonome; societati cooperative;

grupuri de interes economic si grupuri europene de interes economic

75

Ne rezumam la o succinta prezentare a fiecareia dintre aceste categorii de

comercianti persoane juridice spre a va permite distinctii corecte, utile in practica.

10.1. Regii autonome;

Au fost consacrate juridic prin Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unitatilor

economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, unul dintre primele

acte normative menite sa creeze cadrul legal adecvat trecerii la economia de

piata. Constituite fie prin hotarare de guvern, fie prin actul de dispozitie al

organelor administrative locale, in functie de importanta lor nationala sau locala,

regiile autonome au personalitate juridica si functioneaza pe baza de gestiune si

autonomie financiara. Sunt prezente in domenii strategice ale economiei, care

s-a dorit a fi controlate de stat. Este de remarcat ca, in prezent, s-a redus

semnificativ ponderea acestora in categoria comerciantilor, ca efect al

reconfigurarii politicii economice, tot mai putin concordanta cu ideea de monopol

al statului in domenii de interes economic.

10.2. Organizatii cooperatiste, (societati cooperative);

Apartin categoriei cooperativele de consum, cele mestesugaresti, societatile

cooperative mestesugaresti, societatile cooperative pe actiuni mestesugaresti,

cooperativele mici mestesugaresti si asociatiile acestora.

Sunt persoane juridice cu capital privat, create prin asocierea libera a membrilor

lor, (minim 5) in scopul realizarii activitatilor economice identificate prin actele lor

constitutive. Dobandesc personalitate juridica cu data inmatricularii in registrul

comertului, ca si societatile comerciale. Au un capital social variabil, de minim de

500 lei, divizat in parti sociale cu o valoare nominala minima de 10 lei. Partile

sociale detinute de un membru cooperator nu pot depasi 20% din capitalul social.

Fiecare membru cooperator are dreptul la un singur vot in adunarea generala,

fiind irelevant numarul partilor sociale detinute. De regula, calitatea de membru

cooperator este cumulata cu cea de angajat al societatii cooperative.

Dobandirea calitatii de membru, ca si retragerea sau excluderea, sunt

76

conditionate de aprobarea adunarii generale. Incetarea calitatii de membru este

urmata de plata partilor sociale, la valoarea nominala, si a eventualelor dividende

calculate pe baza situatiilor financiare anuale incheiate la sfarsitul exercitiului

financiar al anului in care a intervenit cazul de incetare. Patrimoniul societatii

cooperative se compune dintr-o parte divizibila si una indivizibila Orice

instrainare sau transmitere a folosintei imobilizarilor corporale aflate in

proprietatea cooperativei este realizabila numai cu plata si numai daca a fost

aprobata de adunarea generala.

13.3. Grupurile de interes economic, (GIE);

De inspiratie franceza, au fost introduse in dreptul autohton in anul 2003, prin

Legea nr.161. Reprezinta o asociere pe o perioada determinata a doua sau mai

multe persoane fizice sau juridice cu scopul imbunatatirii activitatii economice a

membrilor sai precum si a rezultatelor acestei activitati. Grupul poate avea

calitatea de comerciant sau de necomerciant. Desi in ambele cazuri este

obligatorie inregistrarea sa in registrul comertului, calitatea de comerciant nu este

rezultatul acestei inregistrari ci a vointei membrilor grupului, exprimata ca atare in

actul constitutiv, cu privire la natura activitatilor ce urmeaza a fi realizate.

Dobandeste personalitate juridica cu data inregistrarii care se efectueaza pe

baza actului constitutiv realizat in forma autentica. Constituirea capitalului social

este facultativa, iar structura si valoarea acestuia sunt, la randul lor, liber hotarate

de catre membrii grupului. Capitalul nu da dreptul, pe de alta parte, la actiuni sau

parti sociale in favoarea celor care l-au aportat. Adunarea generala a membrilor

si administratorii sunt organele care asigura organizarea si functionarea grupului,

dupa reguli similare celor aplicabile societatilor in nume colectiv. Comparatia

ramane valabila si in privinta raspunderii nelimitate si solidare a membrilor

grupului, pentru datoriile acestuia.

10.4. Grupurile europene de interes economic (G.E.I.E)

Definitia data grupului de interes economic corespunde si celui european.

Specificitatea acestuia deriva din urmatoarele trasaturi:

77

a) membrii sai pot fi numai companii, firme, persoane juridice de drept public sau

privat care au fost infiintate potrivit legislatiei unui stat membru, precum si

persoane fizice care desfasoara activitati industriale, comerciale, mestesugaresti

sau agricole sau care furnizeaza servicii profesionale pe teritoriul unuia din

statele Uniunii Europene. Se inregistreaza in registrul special desemnat in acest

scop de statul pe teritoriul caruia grupul si-a stabilit sediul social, inregistrarea

realizandu-se pe baza contractului de asociere denumit act constitutiv.

CAPITOLUL XI

Insolventa comerciala

11.1. Institutia insolventei, indiferent de denumirea de care a beneficiat in timp,

este una traditionala, avand inceputurile pierdute in antichitate. Definita generic,

ea corespunde perioadei de criza a debitorului comerciant, manifestata prin

imposibilitatea de a face fata obligatiilor sale de plata din lipsa disponibilitatilor

banesti. In evul mediu, debitorul era tratat cu dispret, era discreditat, fiind

considerat vinovat pentru esecul sau in afaceri.26 Perioada moderna, prin Codul

Comercial francez de la 1807, (care ofera prima reglementare coerenta,

sistematica in materia falimentului), nu s-a indepartat complet de aceasta

abordare. Se mentine atitudinea infamanta fata de debitorul falit, care, pe durata

procedurii este inchis in inchisoarea datornicilor sau retinut la domiciliul sau si, in

plus, era decazut din anumite drepturi profesionale si civile cu scopul de a fi

inlaturat din circuitul comercial. Codurile inspirate din cel francez, deci inclusiv

Codul Comercial roman de la 1887, preiau aceeasi atitudine fata de debitorul

falit. Doar perioadei contemporane ii revine meritul de a schimba accentul

dinspre ideea de faliment, si, deci, de inlaturare a debitorului din viata

comerciala, spre cea de incercare de salvare a lui, cu efectul benefic de a oferi,

26 Legile romane tratau debitorul falit ca pe un infractor; il trimiteau, ca urmare, in inchisoare, sau il supuneau unor actiuni degradante, dezonorante, cum erau punerea la stalpul infamiei sau distrugerea, in prezenta altor negustori, a tejghelei pe care isi etala marfurile in piata. Dealtfel, din aceasta ultima operatiune, (distrugerea bancii, in acceptiunea de masa, tejghea – , in italiana „banca rotta”), isi are geneza termenul de „bancruta”, avand semnificatia faptelor grave ce apartin debitorului falit, pedepsite de legea penala.

78

pe de o parte, creditorilor, sansa recuperarii creantelor lor, pe de alta parte,

debitorului, o ultima posibilitate de salvare, de readucere a lui in circuitul

comercial. A fost determinanta, in noua abordare, ideea ca nu intotdeauna

dificultatile financiare survenite in activitatea debitorului sunt expresia

neprofesionalismului sau, a culpei sale in administrarea afacerii. Dimpotriva, ele

pot fi independente de conduita lui, pot fi strict rezultatul unei conjuncturi

economice nefavorabile. Ca urmare, intr-o astfel de situatie, cand dificultatile

economice cu care se confrunta nu-i sunt imputabile, inlaturarea debitorului din

circuitul economic nu mai pare a fi solutia optima. A fost rationamentul care a

justificat o noua abordare legislativa, concretizata in reglementarea unei a doua

proceduri, pe langa cea a falimentului, si anume a unei proceduri de redresare

judiciara a activitatii debitorului, menita sa dea sansa supravietuirii lui. Falimentul

ramane solutia extrema, aplicabila cand incercarea de redresare judiciara a

esuat. Noul concept a fost pentru prima data configurat in plan legislativ autohton

prin Legea nr.64/1995, (de puternica inspiratie americana), si a fost perfectionat

prin legea care o inlocuieste, si anume Legea insolventei nr.85/2006.

11.2. Notiune;

11.2.1.Notiunea de insolventa

Potrivit art.3 din Legea nr.85/2006, prin insolventa se intelege „acea stare a

patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor

banesti disponibile pentru plata datoriilor certe lichide si exigibile”. Starea de

insolventa corespunde, asadar, incapacitatii de plata a debitorului, datorata

lipsei disponibilitatilor banesti necesare efectuarii platii. Nu se confunda cu

refuzul de plata; de exemplu, debitorul care refuza efectuarea platii pentru

nerespectarea condtiilor de calitate convenite pentru marfa ce i-a fost livrata nu

poate fi considerat in insolventa. In schimb, este in insolventa daca neplata se

datoreaza strict lipsei lichiditatilor banesti necesare efectuarii ei.

Spre deosebire de insolventa, starea de insolvabilitate corespunde unui

dezechilibru financiar produs in patrimoniul debitorului, concretizat in valoarea

mai mare a elementelor de pasiv decat a celor de activ patrimonial. Pentru

79

declansarea procedurii insolventei nu este necesar ca debitorul sa fie insolvabil,

e suficient ca el sa fie in insolventa, adica:

a) sa nu poate face fata obligatiei de plata a unei sume de bani din lipsa de

lichiditati banesti;

b) datoria sa constea intr-o suma de bani certa, lichida si exigibila.

Este certa datoria a carei existenta nu este contestata, este neindoielnica, nu

face obiectul unui litigiu.

Este lichida datoria al carei cuantum este determinat.

Este exigibila datoria a carei scadenta s-a implinit, creditorul fiind indreptatit sa

pretinda plata ei.

Nu se iau, in considerare, asadar, pentru deschiderea procedurii, datorii care nu

au ca obiect o suma de bani. Nu prezinta relevanta natura juridica a datoriilor

debitorului; procedura poate fi declansata indiferent daca e vorba de datorii

bugetare, comerciale, salariale, etc.

In plus, pentru pentru declansarea procedurii insolventei, suma neplatita la

scadenta trebuie sa aiba o valoare de minim 45.000 lei, (valoare prag). Datorii

situate sub aceasta valoare „prag” nu pot justifica deschiderea procedurii.

11.2.2. Notiunea de procedură a insolventei; caile ei de realizare

Procedura insolventei consta in ansamblul normelor juridice prin care se

urmareste plata catre creditori a datoriilor debitorului aflat in stare de insolventa.

Aceste norme reglementeaza doua categorii de proceduri, si anume:

a) procedura generala potrivit careia, dupa perioada de observatie,

debitorul este supus succesiv, procedurii de reorganizare judiciara si

procedurii falimentului sau, separat, numai uneia din cele doua proceduri;

Perioada de observatie este cea cuprinsa intre momentul deschiderii procedurii

si cel al aprobarii planului de reorganizare, sau, dupa caz, intrarii in faliment.

80

Se poate observa ca nu este obligatorie succesiunea celor doua proceduri, ca

spre a fi deschisa procedura falimentului nu este invariabil necesara parcurgerea

si esuarea in prealabil a procedurii de reorganizare judiciara.

b) procedura simplificata; este aplicabila debitorilor expres prevazuti de

lege (enumerati la pct.11.4.2.); ei intra direct in procedura falimentului, fie

odata cu deschiderea procedurii insolventei, fie dupa o perioada de

observatie de maximum 50 de zile.

11.2.3. Modalitatile de realizare a procedurii insolventei;

Procedura insolventei este unica, dar realizabila pe caile si prin modalitatile

expres reglementate. Ca modalitati, legea distinge intre:

a) procedura reorganizarii judiciare, care presupune intocmirea, aprobarea si

implementarea unui plan de reorganizare cu scopul de a asigura restructurarea

operationala si/sau financiara a debitorului sau lichidarea unora din bunurile din

averea acestuia in vederea continuarii activitatii specifice a debitorului pentru ca,

din sumele obtinute sa fie platiti creditorii;

b) procedura falimentului; consta in lichidarea averii acestuia in scopul platii

creditorilor sai, atrasi in procedura, cu efectul incetarii activitatii si radierii

debitorului din registrul comertului.

11.3. Caracterele procedurii insolventei;

a) este o procedura judiciara, intrucat se deruleaza sub control judiciar, in

instanta de judecata, de catre organele anume investite cu atributii in

aplicarea procedurii;

b) este o procedura concursuala, colectiva; caracterul este imprimat de

aducerea, in cadrul procedurii, la masa credala, a tuturor creditorilor

debitorului, cu scopul satisfacerii creantelor acestora; practic, acestia intra

81

in concurs, fiecare urmarind plata creantelor proprii din patrimoniul

debitorului;

c) este o procedura cu caracter personal, intrucat in functie de persoana

debitorului, de categoria din care face parte, se va putea determina daca i

se aplica procedura generala sau simplificata;

d) are caracter de remediu, atunci cand se aplica procedura reorganizarii

judiciare si are caracter de executare silita, cand, in cadrul falimentului,

se executa averea debitorului.

11.4. Categoriile de debitori supusi procedurii insolventei

11.4.1. Potrivit legii, procedura generala poate fi deschisa impotriva

urmatoarelor categorii de debitori:

a) societati comerciale, indiferent de forma lor juridica;

b) societati cooperative;

c) organizatii cooperatiste, ca forme asociative din domeniul agriculturii ;

d) societati agricole, constituite potrivit Legii nr.36/1991, ca societati de tip

privat, cu capital variabil, numar nelimitat si variabil de membri, avand ca

obiect exploatarea agricola a pamantului, uneltelor si a altor mijloace

aduse in societate;

e) grupuri de interes economic;

f) orice alta persoana juridica de drept privat care desfasoara si activitati

economice; este cazul asociatiilor si fundatiilor constituite in temeiul

Ordonantei Guvernului nr.26/2000, care, pentru realizarea scopurilor lor

neprofitabile, (umanitare, sportive, culturale, etc.) pot desfasura si activitati

economice din ale caror venituri urmeaza sa fie sustinute scopurile si

obiectivele asociatiei/fundatiei.

11.4.2. Procedura simplificata;

Se aplica urmatoarelor categorii de debitori aflati in stare de insolventa;

a) comercianti persoane fizice;

b) comercianti persoane fizice titulari ai unei intreprinderi individuale;

82

c) intreprinderi familiale;

d) societatile comerciale, societatile cooperative, organizatiile cooperatiste si

grupurile de interes economic care indeplinesc una din urmatoarele

conditii :1) nu detin nici un bun in propriul patrimoniu; 2)nu pot fi gasite

actele lor constitutive sau contabile; 3)administratorul nu poate fi gasit; 4)

nu mai au sediu social sau acesta nu corespunde adresei din registrul

comertului;

e) toate categoriile de debitori care au solicitat ei insisi deschiderea

procedurii dar care, in termen de 10 zile de la inregistrarea cererii, nu

depun urmatoarele acte: lista completa a tuturor bunurilor detinute in

patrimoniu, lista creditorilor, a activitatilor curente pe care au intentia de a

le desfasura in perioada de observatie, declaratia privind intentia de a

intra in procedura simplificata sau de reorganizare;

f) societatile comerciale dizolvate anterior cererii introductive; daca in faza

de lichidare voluntara a societatii se constata ca aceasta este in

insolventa, ea va fi supusa procedurii falimentului; se modifica, astfel

procedura de lichidare, derulata in temeiul Legii nr.31/1990, intr-o

procedura judiciara, de faliment.

g) debitorii care, prin cererea introductiva, si-au declarat intentia de a intra

in faliment sau cei care, datorita faptului ca in ultimii 5 ani au mai fost

supusi procedurii de reorganizare judiciara, au pierdut dreptul de a mai

beneficia de aceasta procedura, intrand direct in faliment;

11.5. Participantii la procedura insolventei

11.5.1. O prima categorie de participanti este reprezentata de instantele de

judecata, respectiv tribunalul in a carei raza teritoriala se afla sediul debitorului

si curtea de apel, ca instanta de control, menita sa cenzureze pe calea

recursului hotararile pronuntate de judecatorul sindic in exercitarea atributiilor

sale in cadrul procedurii.

Cerera de deschidere a procedurii este adresata tribunalului iar solutionarea ei

va reveni unuia din judecatorii acestei instante, denumit judecator sindic. Prin

83

atributiile ce ii revin el are rolul decisiv pe toata durata derularii procedurii

insolventei, de la deschidere pana la finalizarea ei; dispune deschiderea

procedurii, judeca eventuala contestatie a debitorului impotriva cererii de

incepere a procedurii formulata de creditor/creditori, desemneaza provizoriu

administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, dupa caz, (desemnarea lui

definitiva revenind primei adunari a creditorilor), judeca cererile de ridicare a

dreptului debitorului de a-si mai conduce activitatea, de a-i fi atrasa raspunderea

pentru culpa dovedita in modul de exercitare a atributiilor sale, judeca actiunile

administratorului sau lichidatorului judiciar avand ca obiect anularea unor acte

frauduloase intreprinse de debitor, pronunta hotararea de inchidere a procedurii,

etc.

11.5.2. Administratorul judiciar; este persoana fizica sau juridica, autorizata in

conditiile legii ca practician in insolventa27; desemnarea lui provizorie revine

judecatorului sindic, prin sentinta de deschidere a procedurii generale; adunarea

creditorilor, in prima sa intrunire, fie il va confirma, fie va desemna un alt

administrator judiciar. Ii revine un ansamblu complex de atributii; in urma

examinarii situatiei economice a debitorului va intocmi un raport privind cauzele

care au generat starea de insolventa, indicand eventualele persoane vinovate si

a caror raspundere ar putea fi angajata, va examina si va propune fie

continuarea perioadei de observatie in cadrul procedurii generale, fie intrarea in

procedura simplificata; va elabora planul de reorganizare a activitatii debitorului,

va supraveghea operatiunile de gestionare a patrimoniului debitorului, ii va

conduce partial sau integral activitatea, va convoca, prezida si asigura

secretariatul sedintelor adunarii creditorilor, va formula cererile privind anularea

actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna creditorilor, va decide asupra

continuarii sau denuntarii unor contracte incheiate de debitori, va urmari

incasarea creantelor acestuia, etc. Activitatea sa este supusa controlului

judecatorului sindic, pe baza rapoartelor pe care le va intocmi pentru fiecare

termen de judecata acordat in derularea procedurii.

27 Statutul juridic al practicienilor in insolventa este reglementat prin OG nr.86/2006, modificata

84

11.5.3. Lichidatorul judiciar; daca in perioada de observatie si pe durata

procedurii de reorganizare actorul principal este administratorul judiciar, in

schimb, in cazul procedurii falimentului, (fie in procedura generala fie in cea

simplificata), acest rol apartine lichidatorului judiciar, la randul sau desemnat din

randul practicienilor in insolventa. Regulile de numire a lui sunt cele urmate si in

cazul administratorului judiciar. Exercita atributii comparabile cu ale acestuia,

adaptate insa, firesc, procedurii falimentului, pe care o guverneaza sub controlul

judecatorului sindic. Astfel, prioritatile sale sunt orientate si subordonate lichidarii

averii debitorului in conditii eficiente spre a permite plata creditorilor inscrisi in

procedura.

11.5.4. Adunarea creditorilor si comitetul creditorilor;

Adunarea creditorilor este alcatuita din totalitatea creditorilor cunoscuti ai

debitorului supus procedurii insolventei. Lucrand in sedinte convocate de

administratorul sau lichidatorul judiciar, dupa caz, ea ofera cadrul juridic in care

creditorii au posibilitatea de a discuta si aproba actele si operatiunile proprii

procedurii.

Comitetul creditorilor, desemnat de judecatorul sindic sau ales de adunarea

creditorilor, intr-un numar de 3-7 sau 3-5 creditori dintre cei cu creante garantate

si cei chirografari, in ordinea valorii, are competenta: de a analiza situatia

debitorului si de a face recomandari adunarii creditorilor cu privire la continuarea

activitatii debitorului si la planurile de reorganizare propuse, de a intocmi rapoarte

pe care le va prezenta adunarii creditorilor privind masurile luate de

administratorul judiciar sau de lichidator, de a solicita ridicarea dreptului de

administrare al debitorului, etc.

11.5.5. Administratorul special;

Este persoana fizica sau juridica desemnata de adunarea generala a

actionarilor/asociatilor debitorului aflat in insolventa, mandatata sa-i reprezinte

interesele in cadrul procedurii. El va administra activitatea debitorului, cata vreme

85

acest drept nu i-a fost ridicat. Din momentul ridicarii dreptului de administrare si

preluarii lui de catre administratorul sau lichidatorul judiciar, dupa caz,

administratorul special va avea doar rolul de a reprezenta interesele

actionarilor/asociatilor debitorului.

11.6. Deschiderea procedurii insolventei si efectele ei

Procedura insolventei este deschisa in temeiul unei cereri adresate tribunalului

fie de catre debitor, fie de catre oricare dintre creditorii acestuia, sau de catre

persoanele sau institutiile expres prevazute de lege.

11.6.1. Cererea debitorului;

Cererea debitorului, de deschidere a procedurii, este:

a) obligatorie, cand debitorul constata ca este in insolventa, respectiv ca din

lipsa disponibilitatilor banesti este incapabil sa faca fata obligatiiilor sale

de plata a unor/unei datorii certe, lichide, exigibile de cel putin 45.000 lei;

Neintroducerea cererii, sau introducerea ei cu o intarziere mai mare de 90 de zile

este sanctionata de lege, fiind calificata ca infractiune, (bancruta simpla).

b) facultativa; cand insolventa este iminenta, debitorul fiind in masura sa

demonstreze, in sustinerea cererii, ca nu isi va putea onora la scadenta

datoriile exigibile angajate;

Prin cererea de deschidere a procedurii insolventei, debitorul are dreptul de a

opta pentru aplicarea procedurii simplificate sau a celei de reorganizare judiciara,

in cadrul procedurii generale, cu exceptia acelora dintre debitori care au mai fost

supusi procedurii in ultimii cinci ani care au precedat deschiderea ei.

11.6.2. Cererea creditorilor;

Dreptul de a cere deschiderea procedurii revine oricarui creditor care detine o

creanta de minim 45.000 lei valoare, certa, lichida si a carei scadenta s-a implinit

de cel putin 90 de zile. In practica, creditorii sunt cei mai frecventi initiatori ai

cererilor de deschidere a procedurii.

86

Cererea de deschidere a procedurii este solutionata de judecatorul sindic, care,

daca constata indeplinirea conditiilor legale, o va admite. In cazul cererii

creditorilor, debitorul are un termen spre a o contesta, daca apreciaza si poate

proba ca nu este in insolventa. In schimb, daca contestatia sa este respinsa, nu

va mai putea solicita reorganizarea judiciara, acest drept avandu-l numai

administratorul judiciar sau creditorii care detin impreuna sau separat minim 20%

din valoarea masei credale.

11.6.3. Efectele deschiderii procedurii;

a) debitorul pierde dreptul de a-si mai conduce activitatea si a administra si a

dispune de bunurile din propriul patrimoniu, cu exceptia cazului in care el, prin

cererea introductiva, si-a declarat intentia de reorganizare. Aceste drepturi

urmeaza a fi exercitate, asa cum am mai aratat, de catre administratorul sau

lichidatorul judiciar;

b) se suspenda actiunile judiciare si extrajudiciare initiate in mod individual de

catre creditorii debitorului, anterior deschiderii procedurii, in vederea recuperarii

creantelor lor; legea interzice atat continuarea actiunilor incepute cat si initierea

unora noi;

c) se suspenda cursul prescriptiei actiunilor pentru realizarea creantelor impotriva

debitorului, pe toata durata procedurii insolventei;

d) se suspenda curgerea dobanzilor, a majorarilor si penalitatilor; ele nu mai pot

fi adaugate creantelor nascute anterior deschiderii procedurii, cu exceptia

creantelor garantate;

e) se suspenda tranzactionarea pe pietele reglementate a actiunilor debitorului,

(cand debitorul este o societate comerciala de tip deschis);

87

g) orice act juridic fraudulos sau prin care au fost transmise drepturi patrimoniale

catre terti, incheiate de debitor in paguba creditorilor in cei trei ani care au

precedat deschiderea procedurii, poate fi anulat de catre judecatorul sindic, la

cererea administratorului sau lichidatorului judiciar. Ca efect al anularii, prestatiile

efectuate in temeiul actului anulat vor fi restituite in patrimoniul debitorului;

h) administratorul judiciar are dreptul de a mentine sau denunta contractele

debitorului aflate in derulare la data deschiderii procedurii;

11.6.4. Notificarea deschiderii procedurii;

Deschiderea procedurii va fi notificata tuturor creditorilor, debitorului precum si

oficiului registrului comertului sau registrului in care este inregistrat debitorul,

dupa caz.

11.6.5. Declararea creantelor de catre creditori;

Creditorii care detin creante anterioare datei deschiderii procedurii, vor depune la

tribunal, la dosarul de insolventa, o cerere de admitere a creantelor lor. In urma

verificarii lor de catre administratorul sau lichidatorul judiciar, va fi intocmit tabelul

preliminar al creantelor. Aceste creante pot fi contestate de catre debitor,

creditori sau orice alta persoana interesata. In urma solutionarii contestatiilor,

tabelul creantelor devine definitiv. Creditorii ale caror creante se regasesc in

acest tabel alcatuiesc ceea ce doctrina defineste masa credala.

11.7. Procedura de reorganizare judiciara

Procedura generala de insolventa poate sa constea, asa cum am mai aratat, in

reorganizarea judiciara sau in faliment. Procedura de reorganizare judiciara

presupune elaborarea, aprobarea, implementarea si respectarea unui plan de

reorganizare propus de debitor, administratorul judiciar sau unul sau mai multi

creditori care detin cel putin 20% din valoarea totala a creantelor cuprinse in

tabelul definitiv. Planul poate prevedea fie restructurarea si continuarea activitatii

debitorului, fie lichidarea unora din bunurile sale, cu efectul restrangerii

88

corespunzatoare a activitatii, fie o varianta combinata a celor doua alternative. El

va indica, in mod obligatoriu, programul de plata a creantelor inscrise in tabel.

Durata de aplicare a planului nu poate depasi 3 ani, cu incepere de la data

confirmarii lui. Judecatorul sindic va confirma planul care a fost acceptat de trei

din cele patru categorii de creante reglementate de lege, si anume; 1) creditorii

cu creante garantate, 2) creditorii bugetari, 3-4) creditorii chirografari, grupati in

doua categorii.

Asadar, procedura de reorganizare judiciara presupune realizarea planului de

reorganizare confirmat. Nerealizarea lui va determina inceperea procedurii

falimentului. Aceeasi consecinta se va produce si in cazul in care debitorul nu se

conformeaza planului sau cand acesta nu este eficient, nu asigura redresarea.

Intrarea in faliment nu obliga creditorii la restituirea sumelor primite in cadrul

procedurii de reorganizare judiciara.

11.8. Falimentul

Procedura falimentului este definita ca fiind „procedura de insolventa

concursuala, colectiva si egalitara care se aplica debitorului in vederea lichidarii

averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmata de radierea debitorului

din registrul in care a fost inmatriculat.”28

Potrivit legii, falimentul poate fi dispus in urmatoarele cazuri:

a) la cererea debitorului de a intra in procedura simplificata, declarata prin

cererea introductiva;

b) cand debitorul nu si-a declarat prin cererea introductiva intentia de

reorganizare, sau cand contestatia sa imporiva cererii creditorului de

deschidere a procedurii a fost respinsa;

c) cand nu a fost propus un plan de reorganizare de nici una din persoanele

care aveau acest drept, potrivit legii, sau cand nici unul din planurile

propuse nu a fost acceptat si confirmat;

d) cand debitorul si-a declarat intentia de reorganizare dar nu a propus un

plan de reorganizare sau acesta nu a fost acceptat si confirmat;

28 Stanciu D. Carpenaru, Drept comercial roman, Editia a VIa, revazuta si adaugita, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2007, pag.682;

89

e) planul de reorganizare s-a dovedit ineficient;

f) la propunerea administratorului judiciar, in cazurile prevazute de lege.

Hotararea judecatorului sindic privind intrarea in faliment va fi notificata

tuturor creditorilor, debitorului si oficiului registrului comertului sau, dupa caz,

registrului in care debitorul este inregistrat. Intrucat in cadrul procedurii urmeaza

a fi lichidat patrimoniul debitorului, in scopul producerii numerarului necesar platii

creditorilor, devine necesara, inventarierea, in prealabil, a averii acestuia, mai

exact a valorii activelor patrimoniale care pot oferi sursa de plata a creantelor.

Bunurile care alcatuiesc aceasta avere vor fi inventariate, sigilate si conservate,

in scopul valorificarii lor in cadrul procedurii. Lichidarea lor va fi realizata de catre

lichidatorul judiciar, sub controlul judecatorului sindic. Vanzarea se poate realiza

fie in bloc – ca un ansamblu in stare de functionare, fie individual, prin licitatie

publica, negociere directa sau o combinatie a celor doua solutii. Solutia adoptata

va fi insa supusa aprobarii adunarii creditorilor. Banii obtinuti din vanzarea

bunurilor vor fi depusi in contul deschis la banca in contul averii debitorului in

scopul utilizarii lor pentru plata creditorilor. Distribuirea lor urmeaza a fi realizata

pe baza planului intocmit in acest scop de catre lichidator si cu respectarea

ordinii impuse de lege, in functie de natura creantelor.29 Titularii de creante dintr-

o anumita categorie vor putea beneficia de suma numai dupa plata celor din

categoria ierarhic superioara, iar la nivelul aceluiasi rang de prioritate sumele vor

fi distribuite proportional cu suma alocata pentru fiecare creanta, prin tabelul

definitiv consolidat. Daca sumele ce urmeaza a fi distribuite sunt insuficiente

29 Potrivit art.123 din Legea nr.85/2006, distribuirea sumelor se va face in urmatoarea ordine: 1) taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea bunurilor din averea debitorului, precum si plata remuneratiilor persoanelor implicate, angajate in procedura, ( ex.administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, etc.); 2) creantele izvorate din raaportul de munca, 3) creantele reprezentand creditele, cu dobanzile si cheltuielile aferente, acordate de institutii de credit dupa deschiderea procedurii, precum si creantele rezultand din continuarea activitatii debitorului dupa deschiderea procedurii; 4) creantele bugetare, 5) creantele reprezentand sumele datorate de catre debitor unor terti, in baza unor obligatii de intretinere, alocatii pentru minori sau de plata a unor sume periodice destinate asigurarii mijloacelor de existenta; 6) creantele reprezentand sumele stabilite de jduecatorul sindic pentru intretinerea debitorului sai a familiei sale, daca acesta este persoana fizica; 7) creantele reprezentand credite bancare, cu cheltuielile si dobanzile aferente, cele rezultate din livrari de produse, prestari de servicii sau alte lucrari, precum si din chirii; 8) alte creante chirografare, 9) creantele subordonate, in urmatoarea ordine de preferinta :a) creditele acordate persoanei juridice debitoare de catre un asociat sau actionar detinand cel putin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot in adunarea generala a asociatilor ori, dupa caz, de catre un membru al grupului de interes economic, apoi, creantele izvorand din acte cu titlu gratuit

90

pentru plata integrala a creantelor cu acelasi rang de prioritate, titularilor acestor

creante li se va distribui o cota falimentara constand intr-o suma proportionala cu

procentul pe care creanta il detine in categoria creantelor respective. Distribuirea

finala a sumelor, cu respectarea regulilor mai sus mentionate, se va face de

catre lichidator dupa aprobarea de catre judecatorul sindic a raportului sau final

cu privire la lichidare.

11.9. Inchiderea procedurii insolventei

Procedura insolventei va fi inchisa in urmatoarele situatii:

a) nu s-a depus nici o cerere de admitere a creantelor de catre creditori,

cand deschiderea procedurii a fost ceruta de catre debitor;

b) cand nu exista bunuri in averea debitorului sau acestea sunt insuficiente

pentru acoperirea cheltuielilor administrative si nici un creditor nu se ofera

pentru a le achita; in aceste caz, odata cu inchiderea procedurii,

judecatorul sindic va dispune si radierea respectivului debitor din registrul

in care este inmatriculat;

c) procedura reorganizarii judiciare se poate inchide de catre judecatorul

sindic prin sentinta, daca au fost achitate toate obligatiile de plata

asumate prin planul de reorganizare confirmat;

d) procedura falimentului se va inchide dupa distribuirea integrala a sumelor

rezultate din averea debitorului si eventuala depunere la banca a sumelor

nereclamate, debitorul urmand a fi radiat; b) procedura poate fi inchisa

chiar inainte ca bunurile din averea debitorului sa fi fost lichidate in

intregime, dupa plata creditorilor, daca asociatii respectivului debitor

solicita acest lucru. Bunurile ramase vor trece in proprietatea indiviza a

asociatilor/actionarilor, corespunzator cotelor lor de participare la capitalul

social; c) in celelalte cazuri, procedura va fi inchisa numai dupa lichidarea

completa a averii debitorului care va fi radiat.

11.10. Raspunderea membrilor organelor de conducere

91

Cand starea de insolventa a debitorului este imputabila membrilor organelor

sale de conducere, legea permite antrenarea raspunderii acestora, in anumite

conditii, la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, sau a

comitetului creditorilor, cand administratorul judiciar sau lichidatorul nu isi

exercita aceste prerogative. Potrivit legii, poate fi antenata raspunderea

oricarei persoane din categoria celor care au detinut functii de conducere sau

supraveghere in cadrul debitorului persoana juridica si care, prin faptele

proprii, au cauzat starea de insolventa a debitorului. In categoria faptelor

imputabile acestora, de natura sa le antreneze raspunderea, legea are in

vedere:

a) folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice in folosul propriu sau al

altor persoane;

b) savarsirea de acte de comert in interes personal, dar sub acoperirea

persoanei juridice;

c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea in

mod evident persoana juridica la incetarea de plati;

d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara documente contabile sau

nu au tinut contabilitatea potrivit legii;

e) au deturnat sau au ascuns o parte a activului persoanei juridice sau au

marit fictiv pasivul acesteia;

f) in luna precedenta incetarii platilor au dispus sa se plateasca sau au platit

in mod preferential un anumit creditor, in dauna celorlalti;

Angajarea raspunderii impune dovedirea savarsirii oricareia dintre aceste

fapte. Starea de incetare de plati nu este prin ea insasi dovada culpei

organelor de conducere. Pentru ca ea sa le fie imputabila si, deci, in masura

sa-i faca raspunzatori pentru pasivul debitorului, trebuie probate fapte de

natura celor mai sus enumerate si care fac evidenta contributia, culpa lor la

starea de insolventa a debitorului.

Competenta solutionarii cererii privind angajarea raspunderii organelor de

conducere revine judecatorului sindic, in cursul procedurii insolventei, dupa

cunoasterea pasivului debitorului. Potrivit probelor administrate, acestia pot fi

92

obligati la plata pasivului debitorului sau a unei parti din acest pasiv, ramasa

neacoperita prin lichidarea averii lui. Dimensiunea raspunderii va fi, deci,

corelata cu faptele ce ii sunt imputate. Se mentine regula solidaritatii

raspunderii, in cazul in care se stabileste vina mai multor persoane.

CAPITOLUL XII INSTRUMENTE DE CREDIT SI DE PLATA

12.1. Am selectat principalele instrumente de credit si plata spre a le analiza

succint in prezentul capitol. Se impune precizarea ca ele se integreaza intr-un

ansamblu eterogen si generos ca si continut, de instrumente juridice menite sa

sustina activitatea profesionistilor care performeaza in domeniul complex al

afacerilor. Fac parte din acest ansamblu, pe langa titlurile de credit, instrumente

precum: contractele, arbitrajul – ca alternativa de solutionare a litigiilor

parimoniale si tranzactionabile.

12.2. Titlurile de credit se integreaza in categoria instrumentelor juridice larg

utilizabile in activitatea profesionistilor din domeniul economic, datorita functiilor

pe care acestea le indeplinesc, de natura sa satisfaca nevoi de baza, intre care

creditul este esential. Dinamica circulatiei bunurilor si serviciilor, substantial

sustinuta prin operatiuni de credit, reclama mecanisme de plata eficiente. Titlurile

de credit raspund acestor exigente.

12.3. Din ansamblul de instrumente si mecanisme de credit si de plata existente

in prezent, am selectat in acest capitol, pe cele considerate nu doar traditionale

dar si cu cea mai larga aplicabilitate, care se mentine chiar in actualul context

economic marcat de circuitul informatizat sau electronic al informatiei si

documentelor. Avem in vedere, asadar, in cele ce urmeaza, intr-o abordare

sintetica, din categoria mare, compozita, a instrumentelor de credit si plata,

93

urmatoarele titluri : cambia si biletul la ordin ca titluri de credit, cecul ca

instrument de plata.

12.4. Fara a insista asupra inconsecventelor terminologice remarcate cu referire

la primele doua dintre ele, ne rezumam la a preciza ca am optat pentru

denumirea traditionala atribuita acestora in doctrina autohtona, aceea de titluri de

credit. Cele doua categorii de instrumente, (cambia, biletul la ordin) sunt insa

identificate si cu alte denumiri, ca :«efecte de comert » - preluata din doctrina

franceza, « titluri de valoare » sau « titluri comerciale de valoare » inspirate din

legislatia germana., sau de « instrumente de credit ». Sunt, toate, denumiri

echivalente, cu singura diferentiere ca, potrivit doctrinei, unele dintre ele, fiind

notiuni de gen, includ si alte categorii de instrumente sau titluri. Nu detaliem,

concluzionam doar ca, dincolo de distinctiile si clasificarile doctrinare, aceasta

diversitate terminologica are ca numitor comun, pentru instrumentele pe care le

defineste, functia lor de baza – aceea de credit sau de plata. Finalmente, putem

concluziona ca oricare din notiunile mai sus evocate e corect utilizata cu referire

la cambie si bilet la ordin. Chiar daca uneori este integrat in aceasta categorie si

cecul, datorita faptului ca ii sunt aplicabile multe din principiile caracteristice

cambiei si biletului la ordin, corect, el exercita insa doar functii de plata nu si de

credit, argumentele in acest sens urmand a fi redate in cadrul sectiunii ce ii este

consacrata in prezentul capitol.

12.5. Definitia titlurilor de credit; «  sunt documente negociabile care permit

titularilor sa-si exercite, la scadenta, drepturile de creanta mentionate in cuprinsul

lor sau sa transmita aceste drepturi unor terti. »30. Sunt documente (titluri) emise

in forma si cu respectarea elementelor expres prevazute prin lege, care

incorporeaza un drept patrimonial, mentionat in cuprinsul lor, si al carui titular

este chiar detinatorul titlului.

12.6. Caracteristici (trasaturi juridice) ale titlurilor de credit

30 Ioan SCHIAU, Drept comercial, Ed. Hamangiu, 2009, pag.527

94

a) inscrisul numit titlu de credit (cambie, bilet la ordin) are un caracter formal

(denumit si constitutiv), in sensul ca, in continutul inscrisului emis in forma

materiala e incorporat dreptul patrimonial, asa incat, in lipsa inscrisului acest

drept nu exista, sau, altfel spus, transmitand inscrisul se transmite odata cu el,

dreptul pe care il incorporeaza, (asemeni circulatiei unei bancnote). Asadar,

inscrisul, (titlul) creaza si contine dreptul, titularul inscrisului fiind titularul dreptului

inscris, incorporat in el. Pentru a conferi certitudine cu privire la existenta si

intinderea dreptului inscris in titlu si, pe de alta parte, pentru a oferi protectie

semnatarilor lui, adica celor care se obliga prin semnatura pe titlu la plata

drepturilor inscrise in el, legea impune si conditioneaza valabilitatea lui de

inserarea unor mentiuni obligatorii. In lipsa acestora, inscrisul nu poate fi calificat

ca titlu de credit. Este, din acest punct de vedere, un inscris tipizat, cu regism

special. De exemplu, pentru valabilitatea biletului la ordin e obligatorie inscrierea

in continutul lui a unor elemente obligatorii ca : denumirea de bilet la ordin, in

limba in care este redactat titlul, promisiunea neconditionata de a plati o suma

determinata, data si locul emiterii titlului, scadenta si locul platii, numele celui

caruia sau la ordinul caruia se va face plata, semnatura emitentului. La fel, in

cuprinsul cecului vor fi cuprinse in mod imperativ elemente ca: denumirea de

cec, in limba in care este redactat inscrisul, dispozitia neconditionata de a plati o

suma de bani determinata, numele celui care va face plata (denumit tras), data si

locul emiterii, numele si semnatura emitentului (tragatorului).

b) literalitatea; consta in determinarea dreptului, a existentei si intinderii lui, in

exclusivitate prin ceea ce este consemnat in cuprinsul documentului (titlului).

Continutul lui este complet, nu poate fi modificat, interpretat sau contrazis prin

probe extrinseci sau/si complementare lui, in favoarea sau in detrimentul

emitentului sau beneficiarului documentului.

c) autonomia; aceasta caracteristica a titlurilor de credit este data de caracterul

independent pe care dreptul inscris in titlu il are fata de raportul juridic

fundamental care a condus la emiterea lui. De exemplu, plata unui produs s-a

95

realizat prin emiterea unui bilet la ordin. Beneficiarul acestui bilet (vanzatorul

produsului), devine titularul dreptului la suma de bani inscrisa in cuprinsul

biletului la ordin. El va putea opta insa nu pentru incasarea sumei inscrisa in bilet

ci pentru transmiterea lui in favoarea altei persoane, spre a stinge astfel o

obligatie de plata pe care o are fata de aceasta, rezultata dintr-un raport juridic

distinct, (de exemlu, dintr-un contract de prestari servici), independent de cel

care a condus la emiterea titlului, (cel de vanzare – cumparare). Acest circuit al

biletului la ordin este posibil tocmai datorita faptului ca incorporeaza un drept

autonom, independent de raportul juridic fundamental care a condus la nasterea

lui. Este trasatura care imprima titlurilor de credit un caracter abstract, acauzal,

definita prin capacitatea acestora de a fi valorificate in exclusivitate in temeiul si

potrivit drepturilor inscrise in cuprinsul lor. Fiecare titular al titlului dobandeste,

odata cu titlul, un drept propriu, originar, nu cedat de catre transmitatorul titlului.

12.7. Cambia

Este unul din cele mai vechi instrumente de credit, datand de peste 1000 de ani.

A fost utilizata mai intai ca instrument de plata, nascut din preocuparea de a evita

riscurile generate de nesiguranta drumurilor, dificultatea transporurilor,

neconvertibilitatea unor monede cu circulatie restransa, etc. In aceste conditii,

spre a evita deplasarea numerarului si riscurile unui astfel de demers, se

recurgea la efectuarea platii prin intermediul unui document, in sensul ca,

platitorul sumei o depunea la un bancher care ii remitea, in schimb, un

angajament de plata. Platitorul, (comerciantul) depunea angajamentul de plata la

corespondentul pe care bancherul il avea in localitatea in care urma sa se

realizeze plata si care, insusindu-si angajamentul, efectua plata, chiar in alta

moneda. Ulterior, cambia a dobandit si functia de instrument de credit, cea de

plata fiind masiv preluata in prezent de un alt instrument - cecul. Mai este

cunoscuta si sub numele de trata sau polita, (bill of exchange, in limba engleza),

denumirea autohtona, de cambie fiind preluata din limba italiana.

96

In prezent, este utilizata cu prioritate in raporturile comerciale internationale ca

instrument de credit, nu si de plata, aceasta ultima functie fiind indeplinita prin

cecuri. Aplicabilitatea ei in planul relatiilor comerciale internationale a condus la

necesitatea unei reglementari unitare, finalizata prin adoptatea Conventiei de la

Geneva din 1930 privind Legea uniforma asupra cambiilor si biletului la ordin. Ea

nu a fost ratificata de Romania care a optat pentru adoptarea unei reglementari

proprii in aceasta materie, Legea nr.58/1934, privind cambia si biletul la ordin,

(modificata), a carei abordare este insa foarte apropiata de cea din Legea model.

Modificarile aduse in timp reglementarii interne au fost prioritar subordonate

intentiei de modernizare a modalitatilor de utilizare a celor doua instrumente de

credit, inclusiv pe cale electronica, prin asa numita procedura de trunchiere.

12.7.1. Definitia. Este un titlu de credit perfect autonom, literal, formal, care

cuprinde in continutul sau ordinul de plata dat de catre emitent (tragator sau

creditor), unei alte persoane, numita tras (sau debitor), de a plati unui beneficiar

sau la ordinul acestuia, o anumita suma de bani, la scadenta si locul stabilite in

cuprinsul titlului (cambiei); („este un inscris prin care o persoana, denumita

tragator sau emitent, da dispozitie altei persoane, numita tras, sa plateasca la

scadenta o suma de bani unei a treia persoane, numita beneficiar, sau la ordinul

acesteia.”31)

12.7.2. Participantii la raportul cambial.

Definitia cambiei pune in evidenta numarul participantilor implicati in raportul

juridic cambial, si anume :

a) tragatorul, respectiv emitentul, (creditor), este cel care ordona trasului

plata sumei de bani inscrisa in continutul cambiei, in favoarea sau la

dispozitia beneficiarului. Semnand cambia, tragatorul isi asuma obligatia

de a dispune trasului efectuarea platii. Notiunea de tragator doreste sa

sugereze operatiunea emitentului, de a „trage” titlul asupra debitorului

31 Stanciu D.Carpenaru, Drept comercial roman, Ed a II a, revazuta si adugita, Ed. Universul Juridic, 2011, pag.511

97

care are obligatia de a face plata. In doctrina, creanta tragatorului fata de

tras este numita provizion sau acoperirea cambiei;

b) trasul, (debitorul) – persoana care este obligata sa execute dispozitia de

plata, data de catre tragator, fiind debitorul acestuia, dintr-un alt raport

juridic decat cel cambial sau fiind finantatorul, cel care il crediteaza pe

tragator

c) beneficiarul – persoana catre care sau la ordinul careia se efectueaza

plata de catre tras. Acesta ar putea fi creditorul tragatorului in raportul

juridic fundamental care a condus la emiterea cambiei sau beneficiarul

unui credit acordat de catre tragator. Creanta beneficiarului fata de

tragator poarta in doctrina denumirea de valoare furnizata.

12.7.3. Mecanismul juridic al cambiei

Emiterea cambiei este determinata de existenta unui raport juridic fundamental.

De exemplu, ea poate deveni solutia de stingere a obligatiei de plata nascute in

sarcina cumparatorului unei marfi fata de vanzatorul acesteia. Emitand cambia,

tragatorul, (in speta, cumparatorul marfii), dispune trasului (care poate fi un

debitor al sau rezultat dintr-un alt raport contractual, sau o banca dispusa sa-l

crediteze) sa efectueze plata inscrisa in cuprinsul titlului in favoarea sau la

ordinul beneficiarului, in speta, vanzatorul marfii. Daca, la randul lui, beneficiarul

cambiei este debitorul unei obligatii de plata rezultate dintr-un alt raport juridic,

(de exemplu, dintr-un contract de imprumut), va putea sa-si achite obligatia de

restituire a sumei imprumutate transmitand cambia prin gir creditorului sau. De la

acesta, printr-un nou gir, cambia isi poate continua circuitul in favoarea altui

dobanditor.

12.7.3.1. Acceptarea cambiei

In circuitul anterior descris poate interveni procedura de acceptare a cambiei de

catre tras atunci cand o atare obligatie este inserata in continutul cambiei sau

cand scadenta acesteia se implineste la un anumit termen de la vedere, adica de

la prezentare (nu mai tarziu de un an de la emiterea ei). In situatiile indicate,

98

obligatia de plata a trasului nu se naste automat din ordinul tragatorului, ci ca

efect al propriei acceptari, urmare careia, trasul devine acceptant, adica debitor

cambial principal, obligat sa achite cambia la scadenta. Nu are relevanta pentru

beneficiar cauza pentru care trasul a acceptat sa plateasca, aceasta obligatie

fiind independenta de raportul obligational dintre tras si tragator.

Daca trasul refuza sa accepte cambia, refuzul sau este consemnat intr-un act

autentic numit protest de neacceptare, plata ei urmand a se face de catre

indicatul la nevoie, adica persoana indicata de catre tragator, girant sau avalist,

sau un intervenient - persoana care si-a asumat obligatia de plata a cambiei.

12.7.3.2. Prezentarea la plata si plata cambiei.

In vederea platii, cambia este prezentata trasului la scadenta sau in una din

urmatoarele doua zile consecutive scadentei, la locul indicat in cambie. In cazul

cambiilor acceptate, se poate opta pentru prezentarea ei efectiva, in original, sau

in format electronic - operatiune numita trunchiere. Prin plata ei de catre tras se

stinge obligatia cambiala.

12.7.3.3. Solutiile de urmat in cazul refuzului de plata.

Refuzul de plata a cambiei permite posesorului titlului sa-si conserve dreptul la

plata cambiei urmand, la alegere, una din procedurile specifice reglementate de

lege. Pentru ca prima dintre ele, actiunea cambiala, este extrem de putin

valorificata in practica, ne rezumam la prezentarea celei mai simple, mai

operative, mai ieftine, si, ca urmare, justificat preferate – executarea cambiala.

Ea permite posesorului cambiei refuzate la plata sa solicite investirea ei cu

formula executorie si executarea silita, potrivit legii, bazata pe valoarea de titlu

executor ce i-a fost atribuita prin lege.

12.7.4.Transmiterea cambiei (girul)

Este operatiunea prin care cambia si, deci, drepturile patrimoniale inscrise in ea,

circula, respectiv, se transmite de la un posesor la altul, realizandu-se asfel

functia ei de instrument de credit.

99

Procedural, cambia se transmite prin gir, care consta in dispozitia data trasului

de catre posesorul cambiei, numit girant, de a plati suma indicata in ea unei

anumite persoane, numita giratar.

Scontarea cambiei este o varietate a girului, de care posesorul cambiei poate

uza atunci cand are nevoie de bani inainte de scadenta acesteia. Transferand

cambia unei institutii bancare va obtine o parte din suma incorporata in ea,

ramasa dupa deducerea taxei scontului, care reprezinta marja ei de profit si

comisionul destinat acoperirii eventualelor cheltuieli generate de scontarea si

executarea cambiei.

12.7.5. Avalul.

Este modalitatea de garantare specifica dreptului cambial, constand in obligatia

asumata de o persoana numita avalist de a plati cambia, integral sau partial, in

numele unuia/unora dintre obligatii cambial, numit/numiti avalizat/avalizati.

Obligatia avalistului se materializeaza intr-o declaratie inscrisa pe cambie cu

expresia „pentru aval” sau „pentru garantie”, insotita de semnatura avalistului. In

temeiul acestei declaratii, avalistul poate fi urmarit de catre posesorul cambiei,

asemeni persoanei pentru care a garantat.

Esential de retinut este faptul ca tragatorul, acceptantul, girantul si avalistul

cambiei sunt obligati solidar fata de posesorul acesteia care va avea dreptul, ca

urmare, sa il urmareasca pe fiecare dintre ei.

12.8. Biletul la ordin

Fiind asemanator cambiei, desi ma putin complex, biletul la ordin este

reglementat prin acelasi act normativ, Legea nr.58/1934 privind cambia si biletul

la ordin, modificata. Desi dispozitiile legale ce ii sunt aplicabile sunt mai sumare

decat cele consacrate cambiei, are, ca si cecul, o utilizare mult mai ampla in

practica decat aceasta.

100

12.8.1.Definitie; este titlul de credit prin care emitentul, debitorul, (numit si

subscriitor) se obliga sa plateasca la scadenta o suma de bani determinata unui

beneficiar (creditor) sau la ordinul acestuia.

12.8.2. Spre deosebire de cambie, biletul la ordin implica doar doi participanti,

emitentul, cel care se obliga sa plateasca, si beneficiarul, cel care sau la ordinul

caruia urmeaza a se face plata de catre emitent. Lipseste trasul, al carui rol este

preluat de emitent. Practic, emiterea biletului echivaleaza cu o recunoastere a

obligatiei de plata de catre emitent, in calitate de debitor.

12.8.3. Ca si cambia, este un titlu de credit abstract, autonom, formal. Caracterul

lui formal impune ca inscrisul, emis sub semnatura privata, sa cuprinda, pentru a

fi valabil, elementele enumerate in mod expres prin lege, (redate, exemplificativ,

la. Sectiunea 12.6, lit.a) din prezentul capitol.)

12.8.4. Regulile privind transmiterea, garantarea si plata cambiei sunt aplicabile

si pentru biletul la ordin, asa incat nu revenim asupra lor.

De asemenea, daca la scadenta, posesorul biletului nu il poate valorifica intrucat

emitentul nu a constituit provizionul (nu dispune de suma inscrisa in titlu), acesta

are dreptul de a uza de actiunile cambiale specifice sau de a-l executa silit, dupa

prealabila lui investire cu formula executorie. Ca si in cazul cambiei, cea din

urma solutie este si cea larg utilizata in practica, fiind mai operativa, mai simpla si

mai ieftina. Calitatea lui de titlu executor, in temeiul legii, inlatura nevoia, costurile

si timpul aferente unui proces, permitandu-i posesorului beneficiar sa recurga

direct la executarea silita a biletului, impotriva emitentului, girantului sau

avalistului.

12.9. Cecul

101

Reglementarea acestui instrument de plata este realizata prin Legea nr.59/1934,

modificata, care preia principii din Conventia europeana adoptata in aceasta

materie in anul 1931, la care tara noastra nu a aderat.

Este un veritabil instrument de plata, nu de credit, datorita faptului ca, la data

emiterii sale, emitentul dispune de suma inscrisa in cec, intr-un cont bancar, asa

incat, prin cec el ordona bancii sa efectueze plata in favoarea beneficiarului.

Fiind platibil de catre tras (banca) la data la care ii este prezentat, emitentul lui

nu beneficiaza de o creditare, cum se intampla in cazul cambiei sau biletului la

ordin, pe durata dintre data emiterii titlului si data scadentei. Utilitatea cecului ca

instrument de plata este data de dispensarea emitentului de disconfortul platilor

in numerar.

12.9.1.Definitia; este un inscris care contine ordinul neconditionat al emitentului

(numit tragator), adresat unei insitutii bancare la care detine disponibil banesc,

(numita tras) de a plati la prezentare, suma determinata in cuprinsul lui, in

favoarea beneficiarului.

12.9.2. Asemeni cambiei, cecul implica trei participanti:

a) tragatorul, cel care dispune plata, contand pe disponibilul banesc pe care il

detine la tras;

b) trasul, intotdeauna o societate bancara, va plati suma inscrisa in cec

beneficiarului acestuia sau la ordinul acestuia; el exercita doar o functie de

platitor pentru tragator, ceea ce inlatura necesitatea acceptarii platii de catre tras;

c) beneficiarul – creditorul tragatorului, posesorul inscrisului, caruia trasul ii va

face plata la momentul prezentarii titlului.

12.9.2.Conditiile de valabilitate a cecului; caracterul lui formal este asigurat

prin lege, care impune emiterea lui in forma scrisa, pe un formular tipizat care

contine elemente obligatorii de care depinde valabilitatea sa. Formularul poarta

semnatura olografa a tragatorului. Din enumerarea elementelor obligatorii din

102

cuprinsul cecului, (denumirea de cec, ordinul neconditionat de a plati o suma de

bani, numele trasului, locul platii, data si locul emiterii cecului, semnatura

tragatorului ) se poate observa ca nu este necesara indicarea in scris a numelui

beneficiarului, (cec la purtator), precum si a scadentei platii, plata lui facandu-se

la vedere (la prezentare).

12.9.3. Transmiterea cecului;

Cecul poate fi platit :

a) purtatorului, cand din cuprinsul lui lipseste numele beneficiarului;

b) girantului sau beneficiarului, in ambele cazuri, in cuprinsul lui fiind

consemnat numele beneficiarului;

12.9.4. Avalul cecului

Plata cecului poate fi garantata prin aval care poate fi acordat pentru intreaga

suma cuprinsa in el sau doar pentru o parte din ea. Avalul, constand in

mentiunea „pentru aval” mentionata pe cec, va fi semnat de avalist. Acesta poate

fi un semnatar al cecului (cu exceptia trasului) sau o terta persoana. Avalistul, al

carui nume va fi mentionat pe cec, este tinut la plata la fel ca avalizatul.

12.9.5. Plata cecului

Spre deosebire de cambie, cecul nu este supus acceptarii de catre tras. O atare

mentiune in cuprinsul lui s-ar considera nescrisa. Plata lui de catre tras se va

face la data la care i-a fost prezentat, iar acest lucru e necesar sa fie realizat in

decurs de 8 zile de la emitere, pentru cecul platibil in localitatea in care.a fost

emis, respectiv in decurs de 15 zile, cand trasul este situat intr-o alta localitate

decat cea a emiterii. Cecul emis intr-o alta tara este platibil in Romania daca a

fost prezentat la plata in termen de 30 de zile de la emiterea lui intr-o tara

europeana, respectiv in 70 de zile de la emiterea lui intr-o tara din afara Europei.

Prezentarea la plata cu intarziere nu are ca efect pierderea dreptului

beneficiarului de a cere trasului plata sumei de bani, ci doar pierderea dreptului

de regres impotriva girantilor si garantilor. Daca trasul plateste cecul, are dreptul

103

de a-i fi predat inscrisul, cu mentiunea „achitat”. Prin plata, toti semnatarii cecului

sunt liberati de obligatia de plata.

12.9.6.Efectele neplatii cecului

Daca din lipsa de disponibil in contul tragatorului, banca nu poate plati cecul,

posesorul acestuia poate uza de actiunea in regres impotriva tragatorului,

avalistilor si girantilor, care raspunzand solidar, pot fi urmariti in orice ordine.

Asemeni titlurilor de credit, cecul este titlu executor asa incat poate beneficia de

executare silita, preferabila celorlalte proceduri specifice.

12.9.7. In prezent, raspunzandu-se nevoii de modernizare si adaptare a

mecanismelor privind utilizarea titlurilor de credit si plata analizate, reglementarile

aplicabile in aceasta materie au introdus solutia platii lor prin trunchiere. Este un

procedeu informatic care permite posesorului titlului ca, in loc sa-l depuna in

original la sediul trasului, (institutie bancara), sa il transpuna in format electronic,

preluand informatiile relevante din el si reproducand imaginea electronic, cu

respectarea tuturor conditiilor si elementelor tehnice reglementate in acest sens.

Procedeul e utilizabil numai pentru plata integrala a titlului si numai intre instituii

bancare care au semnat in prealabil un acord privind utilizarea acestei tehnici

sau prin care au aderat la un sistem de plati.

104