Drept Uniunii Europene I

8/18/2019 Drept Uniunii Europene I

1/130

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BR ŞOV

FACULTATEA DE DREPT

DREPTUL UNIUNII EUROPENE I

SUPORT DE CURS REDACTAT ÎN TEHNOLOGIE ID

LECT.UNIV.DR. OANA SARAMET

AN II SEMESTRUL II

2014


2/130

4

Introducere

Dreptul Uniunii Europene I s-a impus ca disciplina in planurile de invatamant ale programelor de studii Drept organizate si desfasurate de facultati din cadrul universitatilor din

Romania, inca inainte de aderarea noastre la Uniunea Europeana, chiar si inainte de

demararea efectiva de catre autoritatile romane a procedurilor de preaderare, iar ulterior a

celor de aderare. Cu atat mai mult aceasta disciplina s-a impus in aceste planuri de invatamant

ulterior momentului aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, anul 2007 determinand, o data

cu semnarea Tratatului de la Lisabona, si o reconsiderare o denumirii acestei discipline prin

adaptarea la noua terminologie impuse de prevederile tratatului amintit. Astfel, in locul

titulaturii Drept comunitar european s-a preferat folosirea celei de Dreptul Uniunii Europene.Schimbarea statutului Romaniei din candidat la aderarea la Uniunea Europeana in

membru al Uniunii Europene a impus acordarea unei mari atentii acestei ramuri de drept,

cunoasterea institutiilor unionale, a mecanismelor, a actiunilor, a procedurilor de la nivelul

Uniunii Europene devenind o necesitate pentru orice student la programul de studii Drept,

viitor absolvent al acestuia.

Obiectul cursului de faţă îl constituie analiza instituţiilor primare ale dreptului Uniunii

Europene I.

Noţiunile, conceptele, terminologia folosite, proprii limbajului de specialitate, mai ales

a unui limbaj oarecum diferit de cel specific dreptului national, cu care studentii sunt mai

putin familiarizati si au posibilitatea de a se familiariza pe parcursul intregului ciclu de

invatamant de licenta, pot prezenta dificultati, mai ales cu ocazia parcurgerii pentru prima

data a prezentului suport de curs. Studierea cu seriorizitate, consecventa si constanta a fiecarei

unitati de invatare va permite fiecarui student familiarizarea cu limbajul speficic dreptului

unional, cu notiunile, conceptele, mecanismele, procedurile si corelatiile dintre acestea

specifice institutiilor dreptului Uniunii Europene. Studierea cu atentie a institutiilor dreptului

Uniunii Europene va permite fiecarui student a intelege inclusiv corelatiile dreptului nostru cu

dreptul unional, precum si raporturile stabilite intre acestea atat prin prevederile tratatelorconstitutive, cat si prin jurisprudenta instantei de judecata europene, permitand inclusiv o

ancorare in realitatea politico-juridica europeana, realitate ce nu mai poate fi ignorata de

dreptul national, precum nici de organele, institutiile, autoritatile publice de la nivel local,

regional sau national.

Consideram necesar a sublinia si faptul ca structura nui suport de curs redactat in

tehnologie ID (IFR) permite o analizare punctuala, concreta a institutiilor juridice identificate

in fisa disciplinei in cauza. Insa nu trebuie omis faptul ca inclusiv dreptul Uniunii Europene,

poate cu atat mai mult decat dreptul national avand in vedere numarul statelor membre aleUniunii Europene, dar si diversitatea, precum si particularitatile sistemelor juridice specifice


3/130

5

acestora, este influentat si de multiplele, diversele si nuantatele interpretări doctrinare,

exprimate in lucrări de specialitate, precum tratate, cursuri universitare, monografii, studii, si

nu in ultimul rand soluţii jurisprudenţiale, inclusiv in comentariile acestora. Or intelegerea si

insusirea corecta a notiunilor, conceptelor si, in final, a institutiilor juridice ale dreptului

Uniunii Europene presupune o cercetare aprofundata ce se traduce intai de toate printr-o

studiere serioasa si a lucrarilor de specialitate identificate ca surse bibliografice relevante

pentru prezentul suport de curs.

Obiectivele cursului

Prin tehnica de expunere a cursului, studenţii vor intra, treptat, în procesul

de asimilare şi înţelegere a limbajului de specialitate, deprinzând în acelaşi timp

corelaţiile între instituţiile de drept. Cercetarea fiecărei instituţii juridice este

diseminată în structuri componente, aflate în strânsă interdependenţă, încât este

necesară stăpânirea în parte a fiecărei sursă de cunoaştere pentru corelarea acesteia

cu cunoştinţele aflate în derulare. Prezentarea fiecărui modul permite, la finalul

însuşirii elementelor sale, deprinderea mecanismului de ansamblu a instituţiei

analizate, raportarea la diferite situaţii practice, concrete.

Obiectivele cursului constau, în principal, în:

• familiarizarea studenţilor cu noţiunile de bază ale dreptului UniuniiEuropene, precum Parlament European, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene,

izvor primar de drept unional, izvor secundar şi complementar al dreptului unional,

drept şi libertate fundamentală la nivelul UE, actiunea in carenta, actiunea

preliminara, etc.;

• dezvoltarea de catre student a abilităţilor de a aplica corect cunoștinţele

teoretice acumulate pentru soluţionarea problememlor practice şi a speţelor din

domeniul dreptului Uniunii Europene;• dezvoltarea de catre student a abilităţilor necesare pentru a determina şi

preciza conţinutul drepturilor şi libertăţilor fundamentale consacrate la nivelul UE,

pentru a determina categorii de acte emise de diferitele instituţii ale UE, pentru a

determina moduri adoptare a unor astfel de acte, pentru a identifica si analiza

instituţiile UE şi activitatea desfăşurată de acestea, pentru a identifica modul de

organizare şi funcţionare a instituţiilor UE;

•

dezvoltarea de catre student a abilităţilor necesare să selecteze şi să aplicecorect metodele și principiile de bază învățate în soluţionarea problemelor practice


4/130

6

şi a speţelor de drept al Uniunii Europene, printr -o riguroasă studiere, discutare,

analizare a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene;

• dezvoltarea de catre student a abilităţilor necesare să realizeze eseuri şi

proiecte de cercetare pe teme de drept al Uniunii Europene.

Evident, prezentul suport de curs, datorită limitărilor de întindere, poate asigura

doar incipienta si initiala aprofundare a materiei dreptului Uniunii Europene,

astfel încât, pentru optime rezultate în cadrul activităţii lor profesionale în calitate

de studenţi, aceştia ar trebui să recurgă şi la una sau mai multe din lucrările recente

indicate în bibliografia aflată la sfârşit.

Competenţe conferite

După parcurgerea materialului şi a bibliografiei indicate, fiecare student isiva însuşi noţiunile de bază cu privire la constituirea şi evoluţia Comunităţilor

Europene şi a Uniunii Europene, la instituţiile fundamentale ale UE; va intelege

izvoarele dreptului UE şi actele specifice relaţiilor externe ale UE; va intelege rolul

Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în interpretarea şi dezvoltarea ordinii juridice

a UE; va înţelege, isi va însuşi şi va putea explica natura şi caracteristicile

dreptului unional; va înţelege, isi va însuşi şi va putea interpreta raporturile politice

şi juridice între instituţiile Uniunii, între acestea şi statele membre, precum şi adinamicii acestor raporturi; va putea interpreta normele juridice de drept unional;

va putea corela cunoştinţele teoretice cu abilitatea de a le aplica în practică,

inclusiv prin soluţionarea unor speţe privind aplicarea principiilor şi normelor

dreptului Uniunii Europene; va înţelege, va putea explica şi interpreta

jurisprudenţa UE; va fi capabil a identifica şi califica actele emise de instituţiile

UE; va putea interpreta natura obligaţiilor determinate de diferite categorii de acte

juridice ale UE şi capacitatea de a aplica în practică normele de drept ale UE în cazde conflict cu cele de drept intern; va înţelege poziţia, interesele şi conţinutul

obligaţiilor ce revin autorităţilor administrative şi judiciare din România prin

efectul integrării în UE; va putea implementa şi manifesta o atitudine responsabila

faţă de pregătirea continuă, cunoaşterea operativă şi aplicarea corespunzătoare a

unor noi acte normative, inclusiv a modificărilor celor existente, precum şi a

jurisprudenţei din domeniul dreptului unional.

De asemenea fiecare student va putea aplica cunoştinţe dobândite la curs, in

discutii libere sau ghidate pe teme indicate de profesor; va putea a identifica


5/130

7

notiuni si concepte juridice ale dreptului unional european din legislatia in vigoare,

de a le intelege si de a le folosi in descrierea mecanismelor juridice ale dreptului

unional, ale spetelor in domeniu, putand aprecia şi evalua date oferite de curs

aplicate pe domeniul de interes al studentilor;

va putea formula enunturi coerente notiuni, concepte si principii ale acestei

discipline care sa le permita sa-si exprime punctul de vedere sau opiniile in mod

corect si coerent.

Nu in ultimul rand orice student ar trebui să demonstreze că poate lucra atat

independent cat si in grupuri în scopul informării ştiinţifice şi obţinerea datelor

necesare pentru realizarea sarcinilor de lucru; să aibă capacitatea de a ut iliza în

mod corect limbajul de specialitate astfel încât să poată comunica cu alte persoane

în cadrul muncii în echipă; să fie capabil de a putea intelege şi dezbate conţinutul

manualelor şi publicaţiilor de specialitate demonstrând că le înţeleg şi le po t

transmite mai departe; ar trebui să dovedească: progresul în însuşirea unor noi

tehnici de învăţare, abilităţi de autocontrol permanent şi conştient privind

motivaţiile pentru învăţare, capacitatea de a face distincţie între date, informaţii şi

cunoaştere şi a gestiona toate acestea; conştientizarea motivaţiei învăţării continue.

Resurse şi mijloace de lucru

Pentru evaluarea semestrială a cunoştinţelor, la acest nivel, este suficientă

studierea termenilor, noţiunilor şi caracterelor care definesc instituţiile analizate.

Dezvoltarea şi aprofundarea tematicilor, lărgirea sferei de aplicare a

jurisprudenţei presupun cercetarea tratatelor şi cursurilor universitare detaliate, a

monografiilor, revistelor de specialitate, culeger ilor de hotărâri ale Curtii de

Justitie a Uniunii Europene.

Este indispensabilă parcurgerii cursului procurarea Tratatului privindUniunea Europeana si a Tratatului privind functionarea Uniunii Europene, inclusiv

protocoalele si declaratiile anexa la Tratatul de la Lisabona, in special Statutul

Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

Structura cursului

Structura cursului conţine:

- cinci module pentru semestrul II al anului I, cursul fiind dezvoltat si

in semestrul I al anului III de studii, conţinutul celor cinci module


6/130

8

rezultă din cuprins;

- unităţile de învăţare (UI) au un conţinut care evoluează în

complexitate, putând fi însuşite în procesul de învăţare în perioade

cuprinse între 1 ora şi 3 ore;

- configuraţia tehnică a ghidului a permis oferirea de exemple, cu

trimitere la soluţiile practice ale instantei de judecata europene, la

doctrina specifica, fapt de natură a facilita înţelegerea noţiunilor şi a

instituţiilor juridice

- rezumatul existent la sfârşitul fiecărei unităţi de învăţare, se doreşte

un ajutor sistematic al activităţii de învăţare, constituind o enumerare

a problematicii analizate;

- în fine, testele de evaluare au drept scop antrenarea studenţilor în

soluţionarea unor probleme sau chiar a unor speţe practice, adaptate

tematicii fiecărei unităţi de învăţare.

Cerinţe preliminare

Cunoasterea sistemului constitutional, a notiunilor, conceptelor si principiilor

fundamentale ale dreptului, astfel precum au fost insusite urmare a parcurgerii

cursurilor: Teoria generala a dreptului, Drept constitutional, Institutii politice.

Discipline deservite

Studiul disciplinei influenţează major demersurile de însuşire a cunoştinţelor în

domeniul tuturor ramurilor dreptului privat, chiar ale dreptului public.

Durata medie de studiu individual

Timpul necesar estimat pentru înţelegerea instituţiilor şi mecanismelor juridice

cuprinse în primele trei module este de 28 ore, timp consacrat cu atenţie

concentrată.

Evaluarea

Examen scris, sistem mixt – rezolvarea unor intrebari de tip grilă si solutionarea

unor subiecte de genul „intrebare - raspuns”.


7/130

9

Cuprins

Introducere ............................................................................................................................. 4

Modulul I . SCURT ISTORIC AL APARITIEI SI EVOLUTIEI UNIUNII EUROPENE ........... 13

Introducere. .......................................................................................................................... 13

Competenţe .......................................................................................................................... 13

Unitatea de învăţare I.1. Scurt istoric al aparitiei si evolutiei Uniunii Europene...................14

I.1.1. Introducere ................................................................................................... 14

I.1.2. Competenţe ................................................................................................... 14

I.1.3. Premisele constituirii Comunitatilor Europene ............................................. 14

I.1.4. Procesul de formare al Comunitatilor Europene ........................................... 15

I.1.5. Dezvoltarea constructiei comunitare (unionale)............................................ 18

Modulul II . IZVOARELE DREPTULUI UNIUNII EUROPENE ........................................... 22

Introducere. .......................................................................................................................... 22

Competenţe .......................................................................................................................... 22

Unitatea de învăţare II.1. Izvoarele dreptului unional. Aspecte generale. Izvoarele primare

sau originare ........................................................................................................................ 23

II.1.1. Introducere.................................................................................................. 24

II.1.2. Competenţe ................................................................................................. 24

II.1.3. Noţiunea izvoarele dreptului unional. Clasificare ........................................ 24

II.1.4. Tratatul privind înfiinţarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului

(CECO), semnat la Paris, la 18 aprilie 1951 ......................................................... 25

II.1.5. Tratatul privind înfiinţarea Comunităţii Economice Europene (CEE), semnat

la Roma, la 25 martie 1957, intrat în vigoare la 14 ianuarie 1958 ......................... 25

II.1.6. Tratatul privind înfiinţarea EURATOM, semnat la Roma, la 25 martie 1957,

intrat în vigoare la 14 ianuarie 1958........................................................................26

II.1.7 . Convenţia privind organele comune ale CE, semnată la Roma, la 25 martie

1957 (cunoscută şi sub denumirea Convenţia relativă la unele instituţii comune

Comunităţilor Europene) ....................................................................................... 26

II.1.8. Prot ocolul asupra Statutului Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene, semnat la Bruxelles, la 17 aprilie 1957 .................................................................. 26

II.1.9. Tratatul de fuziune din 8 aprilie 1965, semnat la Bruxelles .......................... 27

II.1.10. Protocolul privind privilegiile şi imunităţile acordate CE din 8 aprilie 1965,

semnat la Bruxelles ................................................................................................ 27

II.1.11. Tratatul privind modificarea unor prevederi bugetare ale Tratatului privind

înfiinţarea CE şi ale Tratatului d e fuziune din 22 aprilie 1970 ............................... 27

II.1.12. Actul Unic European, semnat la Luxemburg şi Haga, la 17 şi 28 februarie

1986, intrat în vigoare la 1 iulie 1987 .................................................................... 28


8/130

10

II.1.13. Tratatul privind Uniunea Europeană, semnat la Maastricht, la 7 februarie

1992, intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993 (TUE) ................................................. 28

II.1.14. Tratatul de la Amsterdam privind completarea Tratatului privind UE din 17

iulie 1997, intrat în vigoare la 1 mai 1999 ............................................................. 29

II.1.15. Tratatul de la Nisa privind modificarea Tratatului Uniunii Europene, a

tratatelor de înfiinţare a Comunităţilor Europene, respectiv a unor acte normative

conexe celor sus-arătate, d in 26 februarie 2001, intrat în vigoare la 1 februarie

2003........................ ............................................................................................... 31

II.1.16. Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunii

Europene şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, din 13 decembrie

2007................. ...................................................................................................... 35

Unitatea de învăţare II.2. Izvoarele secundare sau derivate .................................................. 40

II.2.1. Introducere.................................................................................................. 40

II.2.2. Competenţe ................................................................................................. 40

II.2.3. Noţiunea izvoarele secundare sau derivate .................................................. 40

II.2.4. Regulamentul .............................................................................................. 42

II.2.5. Directiva ..................................................................................................... 43

II.2.6. Decizia ........................................................................................................ 44

II.2.7. Avizul si recomandarea ............................................................................... 44

Unitatea de învăţare II.3. Izvoarele nescrise si complementare ale dreptului unional ........... 47

II.3.1. Introducere.................................................................................................. 47 II.3.2. Competenţe ................................................................................................. 47

II.3.3. Izvoarele nescrise ale dreptului unional ...................................................... 47

II.3.4. Izvoarele complementare ale dreptului unional ........................................... 49

Modulul II I. PRINCIPIILE DREPTULUI UNIUNII EUROPENE ........................................ 51

Introducere. .......................................................................................................................... 51

Competenţe .......................................................................................................................... 51

Unitatea de învăţare III.1. Principiile dreptului Uniunii Europene ....................................... 52

III.1.1. Introducere ................................................................................................ 52

III.1.2. Competenţe ................................................................................................ 52

III.1.3. Principiul atribuirii sau principiul imputernicirii special limitate .............. 53

III.1.4. Principiul imputernicirii implicite .............................................................. 55

III.1.5. Principiul subsidiaritatii ............................................................................ 56

III.1.6. Principiul proportionalitatii ....................................................................... 59

III.1.7. Principiul echilibrului institutional ............................................................ 59

III.1.8. Principiul rangului prioritar al dreptului unional fata de dreptul national . 59

III.1.9. Principiul aplicarii directe.......................................................................... 62

III.1.10. Principiul respectarii drepturilor omului ................................................... 63


9/130

11

III.111. Principiul transparentei si democratiei ..................................................... 66

Modulul I V. INSTITUTIILE UNIUNII EUROPENE I .......................................................... 71

Introducere....................... ..................................................................................................... 71

Competenţe..................... ...................................................................................................... 71

Unitatea de învăţare IV .1. Consiliul European ..................................................................... 72

IV.1.1. Introducere ................................................................................................ 72

IV .1.2. Competenţe ................................................................................................ 72

IV.1.3. Infiintare, compunere, conducere ............................................................... 73

IV.1.4. Atributii...................................................................................................... 73

IV.1.5. Functionare ................................................................................................ 74

U nitatea de învăţare IV.2. Consiliul (Consiliul Uniunii Europene) ....................................... 76

IV.2.1. Introducere ................................................................................................ 76

IV.2.2. Competenţe ................................................................................................ 76

IV.2.3. Caracterizare. Precizari terminologice....................................................... 77

IV.2.4. Componenta ............................................................................................... 77

IV.2.5. Atributii...................................................................................................... 78

IV.2.6. Functionare ................................................................................................ 79

Unitatea de învăţare IV.3. Comisia europeana ..................................................................... 83

IV.3.1. Introducere ................................................................................................ 83

IV.3.2. Competenţe ................................................................................................ 83

IV.3.3. Componenta. .............................................................................................. 84 IV.3.4. Atributii si functionare ............................................................................... 85

Unitatea de învăţare IV.4. Parlamentul european ................................................................. 91

IV.4.1. Introducere ................................................................................................ 91

IV.4.2. Competenţe ................................................................................................ 91

IV.4.3. Componenta. .............................................................................................. 92

IV.4.4. Atributii...................................................................................................... 93

Unitatea de învăţare IV.5. Curtea de Conturi si Banca Centrala Europeana......................... 97

IV.5.1. Introducere ................................................................................................ 97

IV.5.2. Competenţe ................................................................................................ 97

IV.5.3. Curtea de Conturi ...................................................................................... 98

IV.5.4. Banca Centrala Europeana ........................................................................ 98

Modulul V. INSTITUTIILE UNIUNII EUROPENE II ......................................................... 100

Introducere....................... ................................................................................................... 100

Competenţe..................... .................................................................................................... 100

Unitatea de învăţare V.1. Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) ........................... 101

V.1.1. Introducere ................................................................................................ 101

V.1.2. Competenţe................................................................................................ 101


10/130

12

V.1.3. Precizari generale. Caracterizare. Principii .............................................. 102

V.1.4. Componenta .............................................................................................. 104

V.1.5. Competenta ............................................................................................... 109

V.1.6. Proceduri .................................................................................................. 111

Unitatea de învăţare V.2. Tribunalul. Tribunalul functiei publice ....................................... 115

V.2.1. Introducere ................................................................................................ 115

V.2.2. Competenţe................................................................................................ 115

V.2.3. Tribunalul. ................................................................................................ 116

V.2.4. Tribunalul functiei publice ......................................................................... 118

Unitatea de învăţare V.3. Actiunile in fata instantelor europene ......................................... 121

V.3.1. Introducere ................................................................................................ 121

V.3.2. Competenţe................................................................................................ 121

V.3.3. Acţiunea în constatarea încălcării tratatelor unionale de către statele

membre. .................................................................................................................. 122

V.3.4. Acţiunea în anulare ................................................................................... 123

V.3.5. Actiunea in carenta (actiunea privind omisiunea de a actiona) .................. 126

V.3.6. Actiunea preliminara. ................................................................................ 127


11/130

13

Modulul I. SCURT ISTORIC AL APARITIEI SI EVOLUTIEI

UNIUNII EUROPENE

Cuprins

Introducere. ........................................................................................................... 13

Competenţe............................................................................................................ 13

Unitatea de învăţare I.1. Scurt istoric al aparitiei si evolutiei Uniunii Europene....14

Introducere

Primul modul al cursului destinat disciplinei dreptul Uniunii Europene , îşi

propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice şi practice introductive

referitoare la aparitia si evolutia Uniunii Europene, la ratiunile si cauzele care

au determinat statele europene sa constituie comunitatile europene si sa aiba in

vedere dezvoltarea acestora spre ceea ce este, in prezent, Uniunea Europeana.

Astfel, studenţii vor fi introduşi atât în studiul sistemului institutional initial al

Uniunii Europene, cât și in ceea ce a determinat dezvoltarea acest uia, inclusiv a

Uniunii Europene sub aspectul numarului statelor membre, dar si a criteriilor in

functie de care se decide aderarea de noi state membre. De asemenea cursanţiivor fi familiarizaţi cu concepte operaționale precum comunitate europeana,

constructie europeana.

Competenţe

Parcurgerea primului modul va permite studentului:

dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice

fiecărei noţiuni prezentate în această unitate de învăţare, cât şi de a decela

raportul dintre acestea;

să explice şi să interpreteze geneza și diferențele existente între diferitele

comunitati europene, pe de o parte, dar, pe de alta parte intre acestea si actuala

Uniune Europeana.


12/130

14

Unitatea de învăţare I.1. Scurt istoric al aparitiei si evolutiei Uniunii

Europene

Cuprins

I.1.1. Introducere ................................................................................................... 14

I.1.2. Competenţe ................................................................................................... 14

I.1.3. Premisele constituirii Comunitatilor Europene ............................................. 14

I.1.4. Procesul de formare al Comunitatilor Europene ........................................... 15

I.1.5. Dezvoltarea constructiei comunitare (unionale)............................................ 18

I.1.1. Introducere

Secţiunea permite familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice şi

practice introductive referitoare la aparitia si evolutia Uniunii Europene, la

ratiunile si cauzele care au determinat statele europene sa constituie comunitatile

europene si sa aiba in vedere dezvoltarea acestora spre ceea ce este, in prezent,

Uniunea Europeana.

I.1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Aprofundarea tematicii permite intelegerea motivelor, a scopului care au

determinat crearea Comunitatilor europene, precum si evolutia acestora spre

Uniunea Europeana.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

I.1.3. Premisele constituirii comunitatilor europene

Apariţia comunităţilor europene nu a avut loc deodată, în urma unei singure întâlniri

politice la nivel înalt sau ca urmare a demersurilor unei singure personalităţi marcante a vieţii

sociale de la jumătatea secolului trecut.

Reconstrucţia ţărilor care au suferit pagube materiale şi umane în timpul celui de -al

doilea război mondial (1939 - 1945) a impus reglementarea unor norme de conduită în plan

internaţional (norme de natură politică, monetară, socială şi comercială), reglementări


13/130

15

concretizate, din punct de vedere tehnico- juridic, în negocierea şi semnarea unor convenţii

internaţionale.

In perioada 7-10 mai 1948 a avut loc la Haga, un Congres european organizat de către

Comitetul Mişcării pentru Unitatea Europei, mişcare fondată încă din anul 1947, congre s la

care au participat 750 de reprezentanţi din 26 de state care au solicitat constituirea unei uniuni

economice şi politice deschisă tuturor popoarelor europene care doreau să trăiască după

principiile şi într -un sistem statal democratic cu obligaţia respectării şi garantării drepturilor

omului. Rezultatul nemijlocit al acestor demersuri de instituţionalizare a unor criterii şi valori

europene comune a fost constituirea la 5 mai 1949 a Consiliului Europei.

Constituirea Consiliului Europei – organ politic nu a reuşit să răspundă ideii de

integrare şi unificare europeană astfel precum s-a dorit iniţial, fiind mai mult o soluţie de

compromis faţă de atitudinea negativă a Marii Britanii faţă de caracterul parlamentar propus

pentru organul reprezentativ al noii organizaţii. In domeniul militar, la nivelul Europei, a fost constituită Uniunea Europei Occidentale

(UEO), prin semnarea Tratatului de la Bruxelles, din 17 martie 1948, tratat ce a fost revizuit

prin Acordul de la Paris din 23 octombrie 1954 (din această uniune au făcut parte Franţa,

Marea Britanie, Belgia, Olanda, Luxemburg, Germania, Italia, Spania, Portugalia şi Grecia),

precum şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), urmare a semnării Tratatului

de la Washington la 4 aprilie 1949 – organizaţie ce nu cuprinde doar state europene, ci şi de

pe continentul american

In domeniul economic, în 16 aprilie 1948, a fost constituită Organizaţia Europeană deCooperare Economic (OECE), al cărei principal scop a fost acela de a permite statelor

europene a gestiona, în comun, ajutorul american atribuit în cadrul Planului Marshall, şi care

se va transforma, în 1960, în Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OCED) .

Exemple

Exemplele in acest caz reies din cele de precizate in cele de mai sus.

I.1.4. Procesul de formare al comunitatilor europene

A. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO sau CECA)

Experienţa nefericită a războiului, imensele pagube materiale şi omeneşti au

impulsionat opinia politică a înalţilor demnitari europeni pentru a găsi soluţii care să

preîntâmpine declanşarea unei alte conflagraţii de dimensiunile celor două războaie mondiale.

În acest sens un rol important pentru apropierea statelor europene şi pentru demararea

procesului de integrare în accepţiunea lui actuală îi este atribuit lui Jean Monnet, datorită

căruia s-au făcut primele demersuri în scopul realizării unei noi unităţi europene. Acesta,îndeplinind funcţia de şef al Organizaţiei naţionale a planificării din Franţa, a propus ca


14/130

16

producţia de cărbune şi oţel din Franţa şi Germania să fie administrată de către un organism

supranaţional.

La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul afacerilor externe al Franţei lansa

declaraţia, inspirată de către Jean Monnet, prin care propunea crearea unei pieţe a cărbunelui

şi oţelului, care să fie condusă potrivit metodelor supranaţionale ce implică o ruptură de

schemele tradiţionale ale relaţiilor dintre state. Se dorea realizarea unei solidarităţi sectoriale,

în special în domeniul economic, în defavoarea unificării politice. Această declaraţie urmărea

evitarea unei conflagraţii mondiale, prin realizarea unui control internaţional asupra ramurilor

de bază ale industriei de armament, şi anume cărbunele şi oţelul, prin intermediul unui tratat

inviolabil.

Tratatul asupra Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului a fost semnat la Paris la

18 aprilie 1951 pentru o perioadă de 50 de ani, la 23 iulie 1952, Tratatul a intrat în vigoare,

dată la care şi Înalta Autoritate, una dintre instituţiile CECO, şi-a început activitatea, sub preşedinţia lui J. Monnet.

Aşadar, acest tratat a încetat să mai producă efecte la data de 23 iulie 2002, motiv

pentru care Consiliul, prin Decizia nr. 234/2002/CECA a Reprezentanţilor guvernelor statelor

mem bre, a hotărât că „toate elementele patrimoniului activ şi pasiv al CECO, aşa cum există

la data de 23 iulie 2002, sunt administrate de Comisia europeană în numele statelor membre,

începând cu data de 24 iulie 2002”. Se mai precizează, în esenţă, că urmare a procesului de

lichidare, tot ceea ce rămâne în patrimoniul CECO va fi considerat patrimoniu destinat

cercetării în sectoarele legate de industria cărbunelui şi oţelului. Semnatarii Tratatului CECA au avut din partea naţiunilor pe care le reprezentau,

mandatul politic de a constitui o organizaţie total nouă, atât din punct de vedere al

obiectivelor, cât şi al metodelor sale de transpunere în practică a misiunii trasate. La cererea

reprezentanţilor Olandei, a fost constituit un Consiliu de Miniştri, dar şi o Adunare

Parlamentară şi o Curte de Justiţie.

Toate deciziile importante pentru viaţa economică şi socială a ţărilor semnate se

adoptau cu unanimitate de către Înalta Autoritate, organism a cărui independenţă şi autonomie

au fost avute în vedere drept principii pentru tratatul întreg, ca reguli care nu pot fi încălcate

în nici un fel.

Structura instituţională a CECO era următoarea:

•Înalta Autoritate – instituţie independentă, supranaţională, ce reprezintă interesele

Comunităţii

•Consiliul Special de Miniştri – instituţie interguvernamentală care apăra interesele

statelor membre

•Adunarea Comună – care reprezenta interesele cetăţenilor statelor membre

•Curtea de Justiţie – instituţie jurisdicţională, care contribuia la aplicarea uniformă a

normelor juridice ale Comunităţii


15/130

17

R elaţiile foarte strânse între statele europene au demarat prin intermediul industriilor

de război (cărbune şi oţel), dar în scurt timp s-a evidenţiat nevoia unei mai strânse colaborări

între statele fondatoare ale CECO.

B. Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

(CEEA/Euratom)

Astfel, Paul Henz Spaark, politician de origine belgiană, a redactat raportul care îi

poartă numele, raport prin care a propus şi argumentat nevoia creării a încă două organizaţii la

nivelul statelor europene: o uniune economică la nivel general, dar şi o uniune particulară

pentru gestionarea în comun a problemelor în legătură cu utilizarea paşnică a energiei

atomice.

Pe baza negocierilor începute în 21 aprilie 1956, în 25 martie 1957, la Roma, au fost

semnate două noi tratate: Tratatul instituind Comunitatea Economică Europeană (CEE) – aveaca principal scop realizarea unei pieţe comune generalizate şi Tratatul privind Comunitatea

Europeană a Energiei Atomice (CEEA/Euratom) – urmărea o solidaritate sectorială.

Ambele tratate au intrat în vigoare la 14 ianuarie 1958.

Fiecare dintre cele două organizaţii avea câte un sistem instituţional propriu constituit

din:

•câte o Comisie – atribuţiile fiind unele executive

•câte un Consiliu – atribuţiile fiind legislative

•câte o Adunare – instituţii cu atribuţii de control politic •câte o Curte de Justiţie – cu atribuţii în domeniul jurisdicţional

Noile comunităţi s-au inspirat din concepţiile cu privire la instituţiile comune puse

deja în practică prin tratatul CECO, pe calea unei uniuni din ce în ce mai strânse între

popoarele europene.

In aceeaşi zi cu semnarea Tratatelor de la Roma, cele 6 state fondatoare (Franţa,

Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg) au semnat şi Convenţia cu privire la

instituţiile comune, stabilind că tuturor celor 3 comunităţi, create prin statate diferite şi cu

misiuni distincte, li se alătură în sfera lor de competenţă aceeaşi Adunare parlamentară şi

aceeaşi Curte de justiţie. Deşi avută în vedere încă de la început, unitatea deplină a instituţiilor

celor trei comunităţi, CEE, CECO şi CEEA, s-a realizat abia prin Tratatul de la Bruxelles

instituind o Comisie Unică şi un Consiliu unic (Tratatul de fuziune al executivelor

comunitare, semnat în 1965 şi intrat în vigoare în 1967). Unificarea instituţiilor a reprezentat

doar o reducere a numărului acestora pentru că dispoziţiile privind funcţionarea şi atribuţiile

lor nu au fost modificate. Tratatului de la Bruxelles i-a fost anexat şi Protocolul unic privind

privilegiile şi imunităţile, fiind înlocuite cele trei protocoale anterioare proprii celor trei

Comunităţi.


16/130

18

Repartizarea responsabilităţilor între cele 4 instituţii nu se suprapune schemei

creionate de Montesquieu, potrivit căreia parlamentul este legislativul, guvernul şi, după caz,

şeful statului reprezintă executivul, iar judecătorii, de regulă, exercită puterea jurisdicţională.

Originalitatea sistemului instituţional comunitar constă în faptul că, alături de cele 3 „puteri

clasice dintr-un stat” regăsim, în acelaşi plan, şi instituţia având atribuţii de control, anume:

Adunarea Comună pentru CECO, respectiv Adunarea pentru CEE şi Euratom.

Exemple


I.1.5. Dezvoltarea constructiei comunitare (unionale)

Sistemul creat prin cele 3 tratate s-a dezvoltat în 2 direcţii principale:

•o primă direcţie a avut în vedere perfecţionarea instituţiilor comunitare raportat la care pot

fi reţinute 3 momente:

* existenţa unor crize şi eşecuri

O astfel de situaţie este criza cunoscută sub denumirea de - politica scaunului gol,

practicată de Franţa în 1965 timp de şapte luni. Reprezentanţii Franţei nu au participat la nici

una din lucrările organismelor comunitare timp de şapte luni, ca formă de protest faţă de

propunerea Comisiei de a realiza în comun politica agricolă, subiect prioritar pentru viaţa

economică şi socială a Franţei, apreciind că se pune în discuţie interesul naţional. În realitate,

Franţa dorea păstrarea modului de vot în baza votului unanim în general , dar în special pentru

probleme care vizează bugetul pentru agricultură, în timp ce Comisia dorea trecerea politicii

agricole Europene în compentenţa decizională a Parlamentului, care să poată lu a decizii pe

baza unui vot calificat. Practic Franţa, mai bine zis generalul de Gaulle, nu dorea să accepte

faptul că aşa-numita „perioadă de tranziţie” – din 1958 – până în 1965 – s-a încheiat, votul în

unanimitate urmând a fi înlocuit de votul majorităţ ii calificate. Criza s-a soluţionat în baza

„Compromisului de la Luxemburg”. Textul acestui document a avut puterea de rezolva una

dintre cele mai importante crize de debut ale Comunităţilor, acordând statelor posibilitatea caîn cadrul Consiliului, să adopte deciziile pentru problemele importante tot cu unanimitate de

voturi. Acest compromis a făcut ca votul calificat în cadrul procesului decizional comunitar să

fie aplicat cu mare întârziere.

O altă criză a fost respingerea candidaturii Regatului Unit al Marii Britanii şi al

Irlandei de Nord pentru a doua oară, în anul 1967, veto-ul aparţinându-i tot Franţei ca şi în

anul 14 ianuarie 1963. Deblocarea acestei crize a fost posibilă doar urmare a demisie

generalului de Gaulle, preşedintele Pompidou şi cancelarul german Brandt contribuind prin

politica de deschidere, respectiv prin acţiunile pozitive la dezamorsarea acestei crize. Astfel,urmare a Summit-ului de la Haga, din 1 – 2 decembrie 1969, s-a ajuns la un acord cu privire


17/130

19

la desăvârşirea Comunităţilor prin adoptarea deciziei privind resursele proprii şi a deciziei de

creştere a puterilor bugetare ale Parlamentului European; la aprofundarea ideii comunitare

prin luarea în considerare a instituirii unei Uniuni economice şi monetare, şi la extinderea

comunitară.

O altă criză a fost cea a Tratatului privind o Constituţie pentru Europa prin care se

dorea, în esenţă, instituirea unei structuri instituţionale eficiente care să contribuie la

afirmarea pe plan mondial a UE, ţinându-se cont şi de continua extindere a acestei uniuni.

Însă, în anul 2006, 14 state membre (Austria, Belgia, Germania, Ungaria, Italia,

Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Slovacia şi Spania) ratificaseră Tratatul, 2 – Franţa şi

Olanda nu, or Tratatul trebuia să fie ratificat de către toate statele membre. Această criză a

fost stinsă prin elaborarea şi prezentarea, în cadrul Conferinţei reprezentanţilor guvernelor

statelor membre, reunită la Bruxelles, la 3 decembrie 2007, a Tratatului de modificare a

Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene,tratat ce a fost semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007 şi care a intrat în vigoare la 1

decembrie 2009.

* reflecţiile cu privire la modalităţile de depăşire a crizelor şi eşecurilor;

* adoptarea de noi prevederi comunitare de natură a revizui sau dezvolta prevederile

iniţiale ale tratatelor institutive.

•o a doua direcţie a urmărit extinderea Comunităţilor, prin cooptarea de noi membri

In 1970 statele membre ale Comunităţilor au adoptat o poziţie comună ce a permis

deschiderea negocierilor comune cu statele candidate.Astfel, începând cu 1 ianuarie 1973, devin state membre Regatul Unit al Marii Britanii

şi al Irlandei de Nord, Irlanda şi Danemarca, Norvegia neratificând tratatul de aderare, urmare

a rezultatului negativ al referendumului consultativ, rezultat care se va repeta şi-n 1994.

1981 – Grecia semnează tratatul de aderare şi devine al 10-lea membru.

1986 – Spania şi Portugalia devin state membre.

1995 – Austria, Finlanda şi Suedia – devin state membre, tratatele de aderare fiind

semnate la Corfu în 1994.

2004 – este anul în care a avut loc cea mai mare extindere a UE, 10 state devenind

state membre – Cipru, Malta, Ungaria, Polonia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia,

Slovenia.

2007 – este anul în care devin membre UE şi Bulgaria şi România

2013 – este anul in care in randul statelor membre UE este primita si Croatia.

La aderare unui stat nou stat membru se au în vedere trei criterii principale, aşa-

numitele criterii de la Copenhaga:

1.criteriul politic care presupune instituţii democratice stabile, respectarea drepturilor omului

şi ale minorităţilor, existenţa şi funcţionarea unei justiţii independente


18/130

20

2.criteriul economic care are-n vedere existenţa în statul candidat a unei economii de piaţă

funcţională, capabilă să facă faţă presiunilor concurenţiale ale pieţei interne a UE

3.criteriul instituţional care presupune transpunerea acquis-ului comunitar, capacitatea de a

pune în aplicare angajamentele asumate. Termenul acquis comunitar desemnează totalitatea

drepturilor şi a obligaţiilor comune care decurg din statutul de stat membru al Uniunii

Europene, incluzând, pe lângă tratate, şi actele adoptate de către instituţiile UE, acquis -ul

comunitar este în continuă evoluţie.

Exemple


Să ne reamintim...

1. Aparitia Comunitatilor europene a fost precedata de aparitia altor organizatii

regionale la nivelul continentului european, precum: Consiliul Europei, Uniunea

Europei Occidentale, Organizaţia Europeană de Cooperare Economic.

2. Constructia Uniunii Europene incepe in anul 1951 prin constituirea Comunitatii

Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO sau CECA), anul 1957 fiind marcat de

constituirea celorlalte doua comunitati europene relevante, anume Comunitatea

Economică Europeană (CEE) si Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

(CEEA/Euratom).

3. Constructia comunitara se va concentra ulterior pe doua directii, anume

perfecţionarea instituţiilor comunitare; respectiv

extinderea Comunităţilor, prin

cooptarea de noi membri.

Rezumat

1. Tratatul asupra Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului a fost semnat la

Paris la 18 aprilie 1951 pentru o perioadă de 50 de ani, la 23 iulie 1952, Tratatul a

intrat în vigoare, prin care se incearca, in esenta, evitarea unei conflagraţii mondiale,

prin realizarea unui control internaţional asupra ramurilor de bază ale industriei de

armament, şi anume cărbunele şi oţelul, prin intermediul unui tratat inviolabil.

2. La 25 martie 1957, la Roma, au fost semnate două noi tratate: Tratatul instituind

Comunitatea Economică Europeană (CEE), ce avea ca principal scop realizarea unei

pieţe comune generalizate, şi Tratatul privind Comunitatea Europeană a Energiei

Atomice (CEEA/Euratom), ce urmărea o solidaritate sectorială, ambele tratateintrand în vigoare la 14 ianuarie 1958. Fiecare dintre cele două organizaţii nou create


19/130

21

avea câte un sistem instituţional propriu.

3. Constructia comunitara se va concentra ulterior pe doua directii, anume

perfecţionarea instituţiilor comunitare raportat la care pot fi reţinute 3 momente:

existenţa unor crize şi eşecuri, reflecţiile cu privire la modalităţile de depăşire a

crizelor şi eşecurilor, adoptarea de noi prevederi comunitare de natură a revizui sau

dezvolta prevederile iniţiale ale tratatelor institutive; respectiv extinderea

Comunităţilor, prin cooptarea de noi membri. Aceasta ultima directie este cea de

care a beneficiat si Romania care a aderat la Uniunea Europeana in 2007, pentru ca

in iunie 2013, Croatia sa devina cel mai nou membru al Uniunii Europene.

Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Precizati cele trei comunitati „originare” ale actualei Uniuni Europene, precumsi anul in care a fost semnat tratatul de infiintare pentru fiecare dintre acestea.

2. Analizati comparativ, identificand asemanarile si deosebirile, Comunitatea

Economică Europeană (CEE) si Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

(CEEA/Euratom).

3. Identificati criteriile de la Copenhaga, scopul crearii acestora, precum si

continutul fiecaruia.


20/130

22

Modulul II. IZVOARELE DREPTULUI UNIUNII EUROPENE

Cuprins

Introducere................................................................................................................22

Competenţe............................................................................................................ 22

Unitatea de învăţare II.1. Izvoarele dreptului unional. Aspecte generale.

Izvoarele primare sau originare........................................................................... 23

Unitatea de învăţare II.2. Izvoarele secundare sau derivate ................................... 40

Unitatea de învăţare II.3. Izvoarele nescrise si complementare

ale dreptului unional ............................................................................................. 47

Introducere

Aceast modul urmăreşte familiarizarea studenţilor cu notiunea si clasificarea

izvoarelor dreptului Uniunii Europene, precum si cu izvoarele diferitele izvoare

ale acestui drept . Astfel, studenţii vor fi introduşi atât în studiul tratatelor

constitutive ale Comunitatilor Europene, precum si al celor de modificare a

acestora, inclusiv al Tratatului de la Lisabona, tratat ce guverneaza, in prezent,

Uniunea Europeana, cat si a izvoarelor derivate ale dreptului unional.

Competenţe

Structura de învăţare permite:

dezvoltarea capacităţii cursanţilor de a delimita elementele specifice

fiecărei noţiuni prezentate în această unitate de învăţare, precum izvoarele

dreptului Uniunii Europene, cât şi de a decela raportul dintre acestea;

să identifice şi să interpreteze principalele izvoarele originare sau primare

ale dreptului Uniunii Europene.


21/130

23

Unitatea de învăţare I I .1.

Izvoarele dreptului unional. Aspecte generale. Izvoarele primare sau

originare

Cuprins

II.1.1. Introducere.................................................................................................. 24

II.1.2. Competenţe ................................................................................................. 24

II.1.3. Noţiunea izvoarele dreptului unional. Clasificare ........................................ 24


(CECO), semnat la Paris, la 18 aprilie 1951 ......................................................... 25

II.1.5. Tratatul privind înfiinţarea Comunităţii Economice Europene (CEE), semnat

la Roma, la 25 martie 1957, intrat în vigoare la 14 ianuarie 1958 ......................... 25


intrat în vigoare la 14 ianuarie 1958........................................................................26

II.1.7 . Convenţia privind organele comune ale CE, semnată la Roma, la 25 martie

1957 (cunoscută şi sub denumirea Convenţia relativă la unele instituţii comune

Comunităţilor Euro pene) ....................................................................................... 26

II.1.8. Protocolul asupra Statutului Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene, semnat la Bruxelles, la 17 aprilie 1957 .................................................................. 26

II.1.9. Tratatul de fuziune din 8 aprilie 1965, semnat la Bruxelles .......................... 27


semnat la Bruxelles ................................................................................................ 27


înfiinţarea CE şi ale Tratatului d e fuziune din 22 aprilie 1970 ............................... 27

II.1.12. Actul Unic European, semnat la Luxemburg şi Haga, la 17 şi 28 februarie

1986, intrat în vigoare la 1 iulie 1987 .................................................................... 28

II.1.13. Tratatul privind Uniunea Europeană, semnat la Maastricht, la 7 februarie

1992, intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993 (TUE) ................................................. 28


iulie 1997, intrat în vigoare la 1 mai 1999 ............................................................. 29



conexe celor sus-arătate, din 26 februarie 2001, intrat în vigoare la 1 februarie

2003........................ ............................................................................................... 31


22/130

24

II.1.16. Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunii

Europene şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, din 13 decembrie

2007................. ...................................................................................................... 35

II.1.1. Introducere

Aceasta unitate de invatare permite familiarizarea studenţilor cu conceptul de

izvor al dreptului Uniunii Europene, cu diferitele categorii de izvoare, precum si

cu acelea care reprezinta categoria izvoarelor originare sau primare ale dreptului

unional.

II.1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Aprofundarea tematicii permite intelegerea disctintiei dintre dinferitele izvoare ale

dreptului Uniunii Europene, studentul putand identifica izvoarele care seincadreaza in categoria acestor izvoare, in special a celor primare sau originare,

putand astfel a opera corect cu acestea tinand cont de forta lor juridica, de

momentul intrarii in vigoare.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 4 ore.

II.1.3. Noţiunea izvoarele dreptului unional. Clasificare

In sens material, prin izvoarele dreptului UE se înţeleg acele fapte, evenimente care

generează apariţia dreptului UE, precum: opinia publică europeană, convingerile juridice

europene, etc.

In sens formal, prin izvoarele dreptului UE se înţeleg acele forme de exteriorizare a

normelor unionale, mijlocul juridic în care se îmbracă acestea.

Criteriul cu cea mai largă susţinere în funcţie de care se poate distinge î ntre izvoareledreptului UE, este cel al forţei juridice. În funcţie de acest criteriu clasificarea acestor izvoare

este următoarea:

- izvoarele originare sau primare – respectiv tratatele de înfiinţare a Comunităţilor

Europene şi UE, care au pus bazele actului legislativ comunitar viitor şi au stabilit scopurile

acestuia, adică normele juridice care provin direct de statele membre;

- izvoarele secundare sau derivate – respectiv ansamblul actelor normative adoptate de

instituţiile abilitate ale UE, în vederea realizării obiectivelor unionale fixate în izvoarele

originare de drept unional

- izvoarele nescrise


23/130

25

- izvoarele complementare ale dreptului UE.


(CECO), semnat la Paris, la 18 aprilie 1951

Acest tratat a fost în vigoare în perioada 1951 – 2002, fiind încheiat pe o durată

determinată de 50 de ani.

Obiectivele acestui tratat au fost:

- crearea unei pieţe comune pentru produsele industriilor cărbunelui şi oţelului, prin

măsuri precum:

- interzicerea taxelor de intrare sau de ieşire ori a taxelor având un efect

echivalent şi a restricţiilor cantitative care afectau circulaţia produselor;

- interzicerea practicilor restrictive ce tindeau la repartizarea sau la exploatarea

pieţelor .- înfiinţarea unor organe comune şi stabilirea mijloacelor de acţiune în vederea

realizării pieţei comune, ridicării nivelului de trai şi creşterii cotei de ocupare a forţei de

muncă (Aceste organe comune au fost: Înalta Autoritate, Comitetul Consultativ, Consiliul

Ministerial Special, Curtea de Justiţie, Adunarea Comună.)

- realizarea unor intervenţii comunitare, spre exemplu, în: programul investiţional sau

în repartizar ea resurselor în caz de „criză majoră”.

II.1.5. Tratatul privind înfiinţarea Comunităţii Economice Europene (CEE),semnat la Roma, la 25 martie 1957, intrat în vigoare la 14 ianuarie 1958

Constituie un „lex generalis comunitar”, prevederile acestuia putând fi folosite şi în

celelalte domenii în lipsă de reglementări concrete. In prezent a fost înglobat în Tratatul

privind Uniunea Europeană (TUE), precum şi în Tratatul privind funcţionarea Uniunii

Europene (TFUE)

Obiectivele acestui tratat au fost:

- crearea unei pieţe comune pentru produse industriale şi agrare;

- promovarea unei dezvoltări armonioase şi echilibrate a activităţilor economice în întreaga

Comunitate;

- asigurarea unei expansiuni economice continue şi echilibrate;

- asigurarea unei stabilităţi economice mărite;

- creşterea nivelului de trai şi a calităţii vieţii;

- crearea unor relaţii noi de solidaritate între statele membre.

Acţiunile, activităţile avute în vedere pentru realizarea obiectivelor de mai sus, au fost:


24/130

26

- eliminarea în relaţiile dintre statele membre a taxelor vamale la importuri şi exporturi de

bunuri, pr ecum şi stabilirea unor tarife vamale şi a unei politici comune în relaţiile cu terţe

state;

- asigurarea la nivelul statelor membre a liberei circulaţii a mărfurilor, persoanelor, serviciilor

şi capitalurilor;

- adoptarea unei politici comune în domeniul agriculturii, transporturilor, concurenţei

comerciale;

- armonizarea legislaţiilor naţionale ale statelor membre ale CEE, în vederea funcţionării

optime a pieţei comune;

- crearea unei Bănci Europene de Investiţii.


intrat în vigoare la 14 ianuarie 1958

Este în vigoare şi în prezent.

A stabilit ca si obiective:

- crearea unei pieţe comune nucleare, realizată la 1 ianuarie 1959 ;

- asigurarea unei aprovizionări judicioase cu minereuri, materii prime şi materiale fisionabile

speciale;

- controlul investiţiilor în domeniu şi înfiinţarea unor întreprinderi comune, cu personalitate

juridică comunitară; - promovarea cercetărilor şi difuzarea cunoştinţelor de specialitate

- asigurarea protecţiei sănătăţii

- exercitarea unui control de securitate.

II.1.7. Convenţia privind organele comune ale CE, semnată la Roma, la 25 martie 1957

(cunoscută şi sub denumirea Convenţia relativă la unele instituţii comune Comunităţilor

Europene)

Prin aceasta conventie cele 6 state membre (Franţa, Germania, Italia, Olanda, Belgia,

Luxemburg) au stabilit ca la nivelul celor trei Comunităţi să existe un Parlament şi o Curte de

Justiţie.

II.1.8. Protocolul asupra Statutului Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene, semnat la

Bruxelles, la 17 aprilie 1957


25/130

27

Acest protocol reprezintă legea de organizare judecătorească comunitară ce

reglementează statutul judecătorilor şi al avocaţilor generali, organizarea Curţii, principiile de

bază ale procedurii şi statutul Tribunalului de Primă Instanţă (acesta din urmă din 1988).

Intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa a unificat cele trei statute speciale pentru

Curtea de Justiţie Europeană (CJE), pentru că odată cu acesta a intrat în vigoare noul Statut alCJE.

In prezent acest statut este parte a Tratatului de la Lisabona, fiind adoptat sub forma

Protocolului nr.3 privind Statutul Curţii de Justiţie.

II.1.9. Tratatul de fuziune din 8 aprilie 1965, semnat la Bruxelles

In virtutea prevederilor acestuia:

- Consiliul CE sau Consiliul Ministerial a preluat atribuţiile Consiliilor Ministeriale ale CEE şi EURATOM şi ale Consiliului Ministerial Special al CECO;

- Comisia CE a preluat atribuţiile Comisiei CEE şi EURATOM, precum şi pe cele ale Înaltei

Autorităţi a CECO;

- s-a adoptat un statut unic pentru funcţionarii europeni.


semnat la Bruxelles

In vederea realizării obiectivelor, CE a stabilit că statele membre să beneficieze de o

serie de privilegii şi imunităţi, precum:

- inviolabilitatea spaţiilor, sediilor CE;

- inviolabilitatea secretului arhivelor;

- executarea bunurilor CE doar cu aprobarea acesteia;

- scutirea de la plata impozitelor directe a bunurilor, veniturilor şi obiectelor de valoare

comunitară;

- dreptul la libera circulaţie a informaţiilor ;

- imunitate de jurisdicţie pentru acţiunile şi declaraţiile făcute de funcţionarii europeni în

timpul exercitării atribuţiilor .

Este în vigoare şi în prezent, conform prevederilor TFUE.


înfiinţarea CE şi ale Tratatului de fuziune din 22 aprilie 1970


26/130

28

R enunţând la atribute din propria suveranitate, statele au conferit Comunităţilor o

anumită autonomie financiară prin conferirea dreptului exclusiv de a percepe taxe şi impozite,

respectiv de repartizare a veniturilor astfel obţinute

Sursele de finanţare ale UE, în prezent, sunt:

- suprataxe agrare percepute la graniţele externe pentru egalizarea preţului străin cu celcomunitar;

- taxele vamale aplicabile importului din state terţe;

- o parte de 0,5% din TVA încasată de statele membre;

- cotizaţiile statelor membre în funcţie de PIB;

- alte surse.

II.1.12. Actul Unic European, semnat la Luxemburg şi Haga, la 17 şi 28 februarie 1986,

intrat în vigoare la 1 iulie 1987

Actul Unic European a adus o revizuirea generală a dreptului comunitar originar .

A extins cooperarea dintre statele membre asupra domeniului politic.

Unele dintre modificările semnificative aduse de acest tratat sunt, spre exemplu:

- fixarea obiectivului pentru CE de realizare a unei pieţe interne până în 1992 (piaţa internă

presupune liberalizarea totală, anume eliminarea tuturor barierelor şi ale celor nevamale peste

eliminarea taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative);

- consacrarea juridică a Consiliului European;- introducerea procedurii legislative a cooperării între Parlament şi Consiliu;

- dobândirea de către Parlament a dreptului de codecizie la aprobarea aderărilor şi asocierilor

cu state terţe;

- reglementarea adoptării unor decizii în cadrul Consiliului Ministerial cu majoritate

calificată;

- punerea bazelor necesare înfiinţării Tribunalului de Primă Instanţă;

- identificarea unor noi domenii de cooperare supranaţională: politica socială, cercetarea,

dezvoltarea tehnologică, mediu, cooperarea în politica economică şi monetară.

II.1.13. Tratatul privind Uniunea Europeană, semnat la Maastricht, la 7 februarie 1992,

intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993 (TUE)

Tratatul privind Uniunea Europeana, semnat la Maastricht, a transformat UE într-o

formă de cooperare interguvernamentală care avea la bază:

- Comunităţile Europene;

- politica externă şi de securitate comună;

- cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne.

O biectivele pe care UE şi le-a propus, prin acest tratat, au fost:


27/130

29

- promovarea unui progres economic şi social echilibrat şi durabil, inclusiv prin crearea

monedei unice;

- afirmarea identităţii proprii pe scena internaţională prin implementarea unei po litici externe

şi de securitate comună, precum şi a unei politici de apărare comună, prin:

- ocrotirea valorilor comunitare şi a independenţei UE;- întărirea securităţii statelor membre, precum şi a celei internaţionale;

- promovarea cooperării internaţionale;

- dezvoltarea şi consolidarea democraţiei şi a statului de drept ;

- respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

UE este reprezentată în acest domeniu de preşedinţia Consiliului, sub autoritatea politică a

Consiliului European, prin folosirea troicii europene (În prezent aceasta este formată din

Preşedintele Consiliului Eur opean, Secretarul general al Consiliului European, în calitate de

Înalt Reprezentant pentru Politică Externă şi Securitate Comună, şi reprezentantul statuluimembru care urmează să deţină preşedinţia). Consiliul, de comun acord, cu instituţiile Uniunii

Europene Occidentale, adoptă măsurile practice necesare. Preşedinţia Consiliului European

consultă Parlamentul cu privire la aspectele principale şi a opţiunilor fundamentale în

domeniul politicii externe şi de securitate comună (PESC), luând în c onsiderare punctele de

vedere exprimate de acesta.

- întărirea protecţiei drepturilor şi intereselor cetăţenilor statelor membre prin instituirea unei

cetăţenii a UE;

- dezvoltarea cooperării în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, în cadrul căreia un accentdeosebit a f ost pus pe libera circulaţie a persoanelor, motiv pentru care un interes sporit a fost

arătat faţă de problematici specifice precum: politica privind azilul, reguli privind trecerea

frontierelor, politica privind imigraţia şi politica privind cetăţenii statelor terţe, cooper area

judiciară civilă, penală, vamală şi poliţienească, lupta împotriva toxicomaniei, fraudei.

Nedispunând de personalitate juridică asemănătoare cu cea a Comunităţilor Europene sau a

statelor membre, Uniunea, sub imperiul acestui tratat, nu a avut la dispoziţie pentru a

soluţiona problemele anterior expuse, decât un sistem rudimentar de organe. Creatorii

Tratatului de la Maastricht au fost conştienţi, astfel, încă de la bun început, de necesitatea

revizuirii acestui tratat.

- menţinerea integrală, dar şi dezvoltarea acquis-ului comunitar.


iulie 1997, intrat în vigoare la 1 mai 1999

Principalele modificări aduse de acest Tratat au fost următoarele:

1. Libertatea, securitatea şi dreptul au primit o nouă dimensiune, fiind reconfigurată protecţia

drepturilor fundamentale ale omului şi protecţia împotriva discriminării. S-a prevăzută că


28/130

30

nerespectarea de către statele membre a drepturilor fundamentale, poate atrage aplicarea de

sancţiuni, una dintre cele mai grave fiind suspendarea temporară a exercitării unor drepturi

izvorâte din dreptul originar, precum suspendarea dreptului de vot din Consiliu.

2. S-a demarat un proces de construire treptată a unui spaţiu al dreptăţii, libertăţii şi securităţii,

prin trecerea unei părţi a Pilonului III – Cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilorinterne, din Tratatul de la Maastricht (Tratatul UE) în Tratatul Comunităţii Europene. Acest

proces de transfer a impus şi întărirea restului Pilonului III, a cărui denumire a şi fost

schimbată cu această ocazie în Cooperarea judiciară şi de poliţie în materie penală, prin

întărirea cooperării între organele de justiţie, de poliţie, vamale şi a altor organe şi instituţii

abilitate în acest domeniu, precum şi prin acordarea de atribuţii operative pentru Europol. De

asemenea sistemul Schengen a fost introdus în dreptul originar, prin preluarea de către

Tratatul de la Amsterdam.

3. S-au avut în vedere şi domenii care afectau: - direct cetăţenii unionali, domenii precum: crearea de locuri de muncă, politica socială,

mediul înconjurător, protecţia consumatorului, sănătatea;

- indirect cetăţenii unionali, domenii precum: aplicarea principiului subsidiarităţii, printr -un

protocol destinat exclusiv acestui principiu s-au precizat criteriile de aplicare

S-a prevăzut dreptul cetăţenilor la folosirea limbilor oficiale ale tratatelor şi la a primi

răspunsuri la petiţie în aceeaşi limbă.

S-a pus accent pe transparenţă, facilitându-se cetăţenilor accesul la documentele şi

bazele de date ale Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei. 4. Cât priveşte politica externă s-a îmbrăţişat ideea transformării acesteia într -una eficientă şi

coerentă, în special prin dezvoltarea mijloacelor şi structura unei politici externe comune. În

acest sens s-au decis aspecte precum:

- întărirea rolului Consiliului European pentru a putea elabora şi adopta strategii commune;

- Consiliul de Miniştri putea decide, pe baza strategiilor comune, prin majoritate calificată;

- s-a introdus conceptul de „abţinere constructivă” potrivit căruia abţinerea de la vot a unui

stat membru nu este echivalentă cu un vot împotrivă, iar statul care a votat astfel nu poate fi

obligat a executa hotărârea, dar nici nu poate împiedica statele care au votat pentru a o

executa;

- statele membre şi-au păstrat un drept de veto ce putea fi exercitat pentru motive importante

care privesc politica naţională proprie;

- s-a recunoscut UE o personalitate juridică restrânsă, specializată pentru că i s -a permis a

încheia acorduri cu state sau organizaţii internaţionale.

5. Cât priveşte politica de securitate comună:

- Secretarul general, ce va îndeplini rolul de Reprezentant Înalt, va sprijini preşedinţia

Consiliului în cadrul politicii de securitate comună;


29/130

31

- UE va prelua „sarcinile Petersberg (prin această Declaraţie, miniştrii Uniunii Occidentale au

subliniat importanţa UEO şi NATO pentru securitatea Europei şi necesitatea aderării la UEO

a celorlalte state comunitare”) cât priveşte acţiunile umanitare şi cele de salvare şi menţinere

a păcii;

- s-a avut în vedere şi dezvoltarea unei cooperări în domeniul politicii de înarmare. 6. Cât priveşte relaţiile economice internaţionale:

- i s-a acordat posibilitatea Consiliului ca, prin decizii luate în unanimitate, să adopte măsuri

privind extinderea mecanismelor valabile pentru politica comercială comună, precum şi

negocierea şi încheierea unor acorduri internaţionale privind serviciile şi drepturile de

proprietate intelectuală

7. Referitor la reformarea instituţională, s-a avut în vedere:

- modificarea în timp a componenţei Comisiei astfel ca, în timp şi în anumite condiţii, statele

care trimiteau câte doi reprezentanţi (Franţa, Germania, Italia, Anglia şi Spania) să trimitădoar unul, iar la momentul la care componenţa acestuia va depăşi 20 de membri, statele să se

reunească pentru a revizui tratatele sub aspectul compoziţiei, a modului de lucru şi a

procedurii instituţiilor comunitare;

- simplificarea procedurilor de codecizie;

- scăderea numărului procedurilor de legiferare;

- extinderea codeciziilor cu Parlamentul European;

- extinderea votului cu majoritate calificată în cadrul Consiliului;

- reglementarea raporturilor cu parlamentele naţionale.8. S-a pus un accent şi pe cooperarea intensificată în cadrul grupurilor de state membre care

vor să progreseze în domeniul integrării mai repede ca celelalte (proces cunoscut şi sub

denumirea de „Europa cu mai multe viteze”).

9. Deşi nu s-a reuşit simplificarea, unificarea şi codificarea tratatelor de bază, Tratatul de la

Amster dam a reuşit a trece mai multe domenii ce ţineau de Pilonul II şi Pilonul III, în Pilonul

I, acestea fiind trecute din sfera cooperării în cea a integrării juridice.



conexe celor sus-arătate, din 26 februarie 2001, intrat în vigoare la 1 februarie 2003

Adoptarea acestui tratat a fost determinată de extinderea UE la 21 de state membre

ceea ce a impus modificarea prevederilor tratatelor privind componenţa şi modul de

funcţionarea a Comisiei şi ponderea voturilor din Consiliul UE, dar s-a şi construit cadrul

necesar pentru crearea „capacităţii de lărgire”

Aspectele de noutate aduse de acest tratat au fost:

- introducerea unei ponderi a voturilor în cadrul Consiliului UE ţinându -se cont de:


30/130

32

a) mărimea populaţiei unei ţări;

b) principiul potrivit cărui UE este formată din state care nu au renunţat în

totalitate la drepturile suverane.

- s-a permis Comisiei ca, printr-o clauză rendez-vous, să-i coreleze mărimea şi componenţa în

funcţie de cerinţele ce se vor ivi;- s-au reformat prevederile cu privire la Curtea de Justiţie Europeană (CJE) şi la Tribunalul de

Primă Instanţă având în vedere creşterea volumului de activitate a acestora;

- cooperarea intensivă a fost „transformată” pentru a prelua rolul de „motor al integrării”.

- aplicarea de sancţiuni statelor se va putea face doar cu respectarea principiilor statului de

drept;

- s-a extins votul majoritar la încă 28 de domenii;

- adoptarea unei poziţii comune privind extinderea, inclusiv cu privire la extinderea număr ului

de voturi din Consiliu şi a numărului de membri în Parlament.Modificările aduse Tratatului Uniunii Europene (TUE) au fost:

- introducerea unui sistem de avertizare timpurie, prin modificarea art.7 TUE, în cazul în care

ar exista pericolul ca un stat să încalce prevederile art.6 TUE, caz în care decizia aparţine

Consiliului EU împreună cu Parlamentul European, CJE putând decide exclusiv asupra

respectării procedurii. Sancţiunea aplicabilă în acest caz este suspendarea dreptului de vot al

statului vizat.

- politica externă şi de securitate comună va cuprinde toate problemele referitoare la

securitatea UE, inclusiv stabilirea progresivă a unei politici de apărare comună, scop în careComitetul politic existent s-a transformat în Comitetul polit ic şi de securitate, aflat sub

supravegherea Consiliului UE şi cu atribuţii de control politic şi coordonare strategică în

gestionarea crizelor.

- întărirea rolului Eurojust (Oficiul European pentru Cooperare în Justiţie) prin:

- cooperarea în procedurile judecătoreşti şi executarea hotărârilor

judecătoreşti;

- facilitarea extrădărilor între statele member;

- evitarea conflictelor de competenţă;

- participarea la cercetările în cazul infracţiunilor transfrontaliere grave;

- facilitarea cooperării cu Europol, OLAF (Unitatea Europeană de

Luptă Antifraudă) şi Reţeaua Judiciară Europeană.

Modificări aduse Tratatului instituind Comunitatea Europeană au fost:

- acestea au presupus reformarea fiecărui organ comunitar astfel:

- Consiliul UE:

- s-a acceptat introducerea modului de votare cu majoritate triplu calificată care ţine

seama şi de mărimea populaţiei din statele membre. Conform acestui mod de votare, trebuie

întrunită nu numai majoritatea voturilor exercitate de reprezentanţii unui anumit număr de


31/130

33

state membre, ci aceste voturi trebuie să vină de la reprezentanţii acelor state membre a căror

populaţie reprezintă majoritate la nivelul populaţiei UE. Acest „veto demografic” presupune,

aşadar, adoptarea actelor normative comunitare cu un vot care reprezintă cel puţin 62% din

populaţia UE.

- dacă după Tratatul de la Amsterdam numărul aproximativ al domeniilor în care sevota cu unanimitate era de 70, numărul acestora va scădea după Tratatul de la Nisa, votul cu

majoritate calificată fiind extins inclusiv la domenii precum:

- măsurile împotriva discriminării (art.13)

- reguli generale privind libera circulaţie a cetăţenilor unionali (art.18)

- cooperării judiciare în materie civilă (art.65, art.67)

- numirii preşedintelui şi a membrilor Comisiei (art .214)

- votul cu unanimitate, la solicitarea statelor mari, a fost menţinut, însă, în domenii

precum:- politica de vize şi imigrarea

- impozitele şi securitatea socială

- comerţul cu servicii culturale şi audiovizuale

- in cadrul acestui Consiliu, România are, în prezent, 14 membri

- Parlamentul European

- s-a încercat corectarea, dacă nu chiar demolarea „deficitului democratic” de la

nivelul acestei instituţii prin reîmpărţirea locurilor de parlamentari astfel încât:

- să se realizeze o reprezentare proporţională - să se extindă competenţele legislative ale Parlamentului

- numărul parlamentarilor este de 732, România având 33 de mandate parlamentare

- Comisia Europeană

- la momentul depăşirii a 27 de membri, s-a convenit ca autoritatea care va stabili, cu

unanimitate de voturi, numărul membrilor Comisiei să fie Consiliul, numărul membrilor

urmând a fi oricum sub 27, numir ea făcându-se, în principiu, prin rotaţie

- comisarii s-a stabilit ca urmau a fi desemnaţii de şefii de state şi de guverne reuniţi în

cadrul Consiliului UE, cu majoritate calificată, cu aprobarea Parlamentului European

- a fost crescut rolul de conducător al preşedintelui Comisiei Europene

- Curtea de Justiţie Europeană (CJE) şi Tribunalul de Primă Instanţă (TPI)

- a fost recunoscut rolul de asigurare a respectării dreptului în interpretarea şi

aplicarea tratatului prezent, atât CJE cât şi TPI, evident în limita competenţelor acestora,

confirmându-se, astfel, existenţa unui veritabil sistem jurisdicţional

- TPI îi sunt subordonate Camere de Judecată care vor exercita competenţe

jurisdicţionale în domenii special reglementate prin tratat


32/130

34

- componenţa CJE a rămas neschimbat, fiecare stat având dreptul de a trimite un

judecător, dar pe lângă completele de 3 sau 5 judecători sau introdus şi cele de 11 judecători,

pentru a reduce încărcătura instanţei

- căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate de Camerele de Judecată vor fi

judecate de TPI- hotărârile date în judecarea căilor de atac de către TPI vor fi controlate de CJE doar

în acele cazuri în care există un pericol întemeiat că unitatea sau coerenţa dreptului comunitar

va fi afectată

- TPI a primit şi dreptul de a soluţiona, în anumite domenii ce sunt stabilite prin

Statutul CJE, acţiuni preliminare, hotărârile acestuia putând fi controlate de CJE doar dacă

coerenţa şi unitatea dreptului comunitar sunt periclitate. Acţiunea preliminară este o acţiune

de drept comunitar prin care o instanţă naţională din statele membre ale Comunităţilor poate

sau este obligată să solicite CJE acordarea unui sprijin prin luarea unei decizii privind:- interpretarea tratatelor de înfiinţare

- valabilitatea şi interpretarea actelor normative ale organelor CEE,

Euratom şi ale Băncii Centrale Europene

- interpretarea statutelor instituţiilor fondate de Consiliu, dacă este

permis de prevederile acestora aşa ceva

- validitatea deliberărilor Înaltei Autorităţi şi ale Consiliului, dacă într -

un litigiu pendinte în faţa sa se ridică probleme de interpretare a acestora sau se contestă

validitatea lor şi clarificarea acestei probleme de către CJE ajută la soluţionarea litigiului înfond.

- judecătorii de la Camerele de judecată trebuie să îndeplinească doar condiţiile pentru

ocuparea funcţie de judecător

La nivelul celorlalte organe comunitare, modificările aduse au vizat componenţa

acestor a, anume numărul de membri şi numărul reprezentanţilor naţionali.

Cu acest prilej a fost elaborată şi dată publicităţii în decembrie 2000 şi Carta UE a

drepturilor fundamentale, fiind astfel revigorat şi domeniul respectării drepturilor

fundamentale ale omului.

A fost adoptată şi Declaraţia privind viitorul Uniunii prin care s-a subliniat că prin

acest tratat a fost creat un cadru instituţional capabil să facă faţă aderării de noi state şi că se

doreşte lansarea unei dezbateri publice privind viitorul UE.

Beneficii aduse de adoptarea acestui tratat pot fi amintite:

- fixarea numărului de membri în organele comunitare ţinând cont de şi de statele candidate

- reformarea sistemului jurisdicţional comunitar

- trecerea de noi domenii în sfera votului cu majoritate calificată

- clarificarea mecanismului de cooperare intensive


33/130

35

Din pacate, este necesar a releva si existenta unor minusuri urmare a adoptării acestui

tratat, anume:

- garantarea confuză a drepturilor fundamentale

- nerealizarea transparenţei vizate

- complicarea procesului legislativ comunitar prin introducerea sistemului de vot ce ţine contde populaţie

- nesimplificarea tratatelor în sensul redactării acestora într -un limbaj obişnuit cetăţeanului

comunitar.

II.1.16. Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunii Europene

Drept Uniunii Europene I

Documents

Transcript of Drept Uniunii Europene I