Drept roman. unitatea ii

23
2. PROCEDURA CIVILĂ 2.1. Procedura acţiunilor legii 38 2.2. Procedura formulară 45 2.3. Procedura extraordinară 54 Obiectivele specifice unităţii de învăţare Rezumat 58 Teste de autoevaluare 58 Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 59 Lucrarea de verificare 59 Bibliografie minimală 59 Obiective specifice: La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea: să descrii procedura civilă romană; să-ţi asumi concepţiile privind procedura legis a acțiunilor; să motivezi procedura extraordinară; să argumentezi noţiunile de imperium şi jurisdictio. Timp mediu estimat pentru studiu individual: 8 ore

Transcript of Drept roman. unitatea ii

Page 1: Drept roman. unitatea ii

2. PROCEDURA CIVIL Ă

2.1. Procedura acţiunilor legii 38

2.2. Procedura formulară 45

2.3. Procedura extraordinară 54

Obiectivele specifice unităţii de învăţare

Rezumat 58

Teste de autoevaluare 58

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 59

Lucrarea de verificare 59

Bibliografie minimal ă 59

Obiective specifice:

La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

• să descrii procedura civilă romană;

• să-ţi asumi concepţiile privind procedura legis a acțiunilor;

• să motivezi procedura extraordinară;

• să argumentezi noţiunile de imperium şi jurisdictio.

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 8 ore

Page 2: Drept roman. unitatea ii

Andy Puşcă

Drept roman

2.1. Procedura acţiunilor legii

2.1.1. Aspecte generale

În dreptul roman procesele între particulari aveau loc în facunoscute sub numele de cu sec. I î. H., apare o nouiudiciorum privatorumsfârşitul sec. al III-

Judecata proceselor între particulari avea loc în cadrul a douacţiuni: procedura acsec. al II-lea î. H. ş

În cadrul primei instituparcurge două faze: prima se desfdoua avea loc în farecuperatorului şi arbitrului era ales de pparticulari era organizat de consul iar din 367 î.H. de pretor. Din anul 242 î. H., procesele între peregrini speciale numai în acest domeniu mică importanţă din Italia erau judecate de magistraprefecţii iure dicundoprovinciilor, guvernatorul judeca procesul personal ori prin delegarea unui funcţionar sau militar.

În epoca imperialăprefecţii în iure dicundofiind judecate de pretor, iar restul cauzelor de c

Imperium si jurisdictio

Cele două categorii de magistraprovincie erau investi

Imperium era puterea de a comanda în domeniul civil de a lua măsuri privind procesele, spre exemplu, trimiterea în posesie, repunerea în starea anterioar

Jurisdictio constituia dreptul de a da pacestora (dat iudiciumserie de termeni. Astfel cuvântul posesiunea provizorie a lucrului asupra cformula: dicere vindicias secundum aliquemse atribuia reclamantului lucrul aflat în litigiu (şi-a făcut o apărare corespunztrecut, în puterea acestuia conform formulei (utioportet), aceeaşpârâtul pierzând procesul era condamnat întrucât nu putea pl

În mod obişnuit (romanus), el fiind ales de piudicum, care cuprindea numai senatori.

Procedura civil

Drept roman

iunilor legii

În dreptul roman procesele între particulari aveau loc în faţa unor organe cunoscute sub numele de ordo iudiciorum (judecată între particulari). Începând cu sec. I î. H., apare o nouă instituţie procedurală, judecata extra ordinem iudiciorum privatorum care, în paralel cu primele organe, a subzistat pân

-lea.

Judecata proceselor între particulari avea loc în cadrul a douăiuni: procedura acţiunilor legii (legis actionae), care a fost folosit

. H. şi ulterior este folosită în paralel procedura formular

În cadrul primei instituţii procedurale (ordo indiciorum privatorumă faze: prima se desfăşoară în faţa magistratului (

doua avea loc în faţa judecătorului (in iudicio), care ca şi arbitrului era ales de părţi. La început, procesul între

particulari era organizat de consul iar din 367 î.H. de pretor. Din anul 242 î. H., procesele între peregrini şi romani erau judecate de un pretorspeciale numai în acest domeniu - denumit şi pretor peregrin. Procesele de mai

ţă din Italia erau judecate de magistraţii municipali sau de iure dicundo, în provinciile în care exista procedura, iar în restul or, guvernatorul judeca procesul personal ori prin delegarea unui

ionar sau militar.

În epoca imperială, mai exact în prima parte a acesteia, denumitiure dicundo îşi încetează activitatea, procesele mai importante

ate de pretor, iar restul cauzelor de către magistraţii municipali.

categorii de magistraţi pretori (urban şi peregrin) şi guvernatorii de provincie erau investiţi cu imperium şi iurisdictio.

era puterea de a comanda în domeniul civil şi militar, având dreptul ăsuri privind procesele, spre exemplu, trimiterea în posesie,

repunerea în starea anterioară, interdictele etc.

constituia dreptul de a da părţilor un judecător dupdat iudicium). În legătură cu procedura din prima fază erau utiliza

serie de termeni. Astfel cuvântul dico era folosit când se atribuia uneia din pposesiunea provizorie a lucrului asupra căruia exista proces, utilizându

dicere vindicias secundum aliquem. Addico era cuvântul folosit când se atribuia reclamantului lucrul aflat în litigiu (addicit rem), iar când pârâtul nu

ărare corespunzătoare în raport de acţiunea reclamantului, era a acestuia conform formulei (indefensus, non defendere

), aceeaşi formulă era folosită şi în faza de executare a sentinpârâtul pierzând procesul era condamnat întrucât nu putea plăti suma datorat

nuit (ordo) era judecat de un singur judecător (unus iudex civis ), el fiind ales de părţi de pe lista afişată în forum – denumit, care cuprindea numai senatori. Urmare a luptelor dintre patricieni

Procedura civilă

38

ţa unor organe între particulari). Începând

extra ordinem e, în paralel cu primele organe, a subzistat până la

Judecata proceselor între particulari avea loc în cadrul a două categorii de care a fost folosită până în

în paralel procedura formulară.

ordo indiciorum privatorum) procesul a magistratului (in iure) iar a

), care ca şi în cazul i. La început, procesul între

particulari era organizat de consul iar din 367 î.H. de pretor. Din anul 242 î. H., i romani erau judecate de un pretor cu atribuţii

Procesele de mai ii municipali sau de

, în provinciile în care exista procedura, iar în restul or, guvernatorul judeca procesul personal ori prin delegarea unui

, mai exact în prima parte a acesteia, denumită principat, activitatea, procesele mai importante

ii municipali.

şi guvernatorii de

i militar, având dreptul suri privind procesele, spre exemplu, trimiterea în posesie,

tor după ascultarea ă erau utilizaţi o

era folosit când se atribuia uneia din părţi ruia exista proces, utilizându-se

era cuvântul folosit când ), iar când pârâtul nu

iunea reclamantului, era indefensus, non defendere

i în faza de executare a sentinţei, când ti suma datorată.

unus iudex civis denumită album

Urmare a luptelor dintre patricieni şi

Page 3: Drept roman. unitatea ii

Andy Puşcă

Drept roman

plebei apare Legea Sempronia Idiciaria în anul 123 î.H. lipsa judecătorilor scavalerii (din a doua categorie) pentru ca în sec. I î. H., saerari, care în raport de avere erau a treia categorie de persoane, dup

Este cunoscută şi magistratura recuperatorilor din care fdin peregrini. Ei erau în numdintre peregrini şi romani.

În ce priveşte ultima categorie de magistraputeri superioare judecvederea judecării proceselor de grde împărţire a moş

Ca instanţe de judecatcentumvirii. Decemvirii judecau procesele în care se pretindea cliberă este sclav (judiciare care au avut loc în decemvirilor trece la tribunalul centumvirilor, iar decemvirii devin presecţiilor acelui tribunal. Fiecare trib avea un numnumărul lor fiind de 105, ca în timpul domniei împ180.

Tribunalul era prezidat de un preot Centumvirii judecau procesele relative la succesiune folosită în faţa acestor tribunale pânfiind cea a acţiunii legii.

Explică şi descrie no

2.1.2. Procedura în faţa magistratului ( in iure)

Magistratul ţinea audienadmiteau folosirea de cNumărul acestor zile a crescut cu timpul, ajungând în epoca imperialMarcus Arelius la 20liber şi numai în timpul zilei.

Ritualul prevedea ca magistratul sspecial magistraţilor superiori, folosindude tribunal). Ulterior, tribunalul magistrareguli pentru desfăşmai avea loc. Astfel în procedura acîndeplinească gesturi

Procedura civil

Drept roman

plebei apare Legea Sempronia Idiciaria în anul 123 î.H. – care prevedea ctorilor să fie incluse şi alte categorii de persoane, spre exemplu

cavalerii (din a doua categorie) pentru ca în sec. I î. H., să fie incluaerari, care în raport de avere erau a treia categorie de persoane, dup

ă şi magistratura recuperatorilor din care făceau parte în special din peregrini. Ei erau în număr de 3 sau 5 şi aveau rolul de a judeca procesele

şi romani.

te ultima categorie de magistraţi arbitri, aceştia erau investiputeri superioare judecătorilor, având obligaţia de a se deplasa la fa

ării proceselor de grăniţuire (trasarea hotarelor între pire a moştenirilor sau a proprietăţilor comune.

e de judecată sunt cunoscute tribunalele permanente, decemvirii centumvirii. Decemvirii judecau procesele în care se pretindea că

este sclav (vindicatio ex libertate in servitutem). În urma reformelor judiciare care au avut loc în timpul împăratului Augustus, competendecemvirilor trece la tribunalul centumvirilor, iar decemvirii devin pre

iilor acelui tribunal. Fiecare trib avea un număr de 3 decemviri, în total rul lor fiind de 105, ca în timpul domniei împăratului Traian s

Tribunalul era prezidat de un preot hastarius şi împărţit în secţCentumvirii judecau procesele relative la succesiune şi la libertate, procedura

a acestor tribunale până în sec. al III-lea, când au foţiunii legii.

Sarcina de lucru 1 i descrie noţiunea de imperium, jurisdictio.

a magistratului ( in iure)

inea audienţă numai în zilele faste, în care prescripţiile religioase admiteau folosirea de către magistrat a cuvintelor sacramentale -

rul acestor zile a crescut cu timpul, ajungând în epoca imperialMarcus Arelius la 203 zile pe an. Şedinţele de judecată aveau loc sub cerul

i numai în timpul zilei.

Ritualul prevedea ca magistratul să stea pe un scaun numit curulisţilor superiori, folosindu-se şi un postament (de unde numele

. Ulterior, tribunalul magistraţilor s-a mutat în forum.reguli pentru desfăşurarea proceselor care dacă nu erau îndeplinite, judecata nu mai avea loc. Astfel în procedura acţiunilor legii, părţile erau obligate s

gesturi şi să exprime cuvinte rituale conform vechiul obicei,

Procedura civilă

39

re prevedea că în i alte categorii de persoane, spre exemplu

fie incluşi tribunii aerari, care în raport de avere erau a treia categorie de persoane, după cavaleri.

ceau parte în special i aveau rolul de a judeca procesele

tia erau investiţi cu ia de a se deplasa la faţa locului în

uire (trasarea hotarelor între pământuri),

sunt cunoscute tribunalele permanente, decemvirii şi centumvirii. Decemvirii judecau procesele în care se pretindea că o persoană

). În urma reformelor ratului Augustus, competenţa

decemvirilor trece la tribunalul centumvirilor, iar decemvirii devin preşedinţii r de 3 decemviri, în total

ui Traian să ajungă la

it în secţii – hastae. i la libertate, procedura

lea, când au fost desfiinţate

numai în zilele faste, în care prescripţiile religioase - dico addico.

rul acestor zile a crescut cu timpul, ajungând în epoca imperială sub aveau loc sub cerul

curulis - rezervat i un postament (de unde numele

a mutat în forum. Existau nişte nu erau îndeplinite, judecata nu

ile erau obligate să exprime cuvinte rituale conform vechiul obicei,

Page 4: Drept roman. unitatea ii

Andy Puşcă

Drept roman

gesturi şi expresii specifice pentru fiecare din paceastă formalitate sau una din pîncepe.

În procedura formularreclamantul având obligapretenţiile sale, indicând formula pe care însău, pârâtul îşi expunea apîndeplinească.

În perioada de început a dreptului romareprezentarea părţpotest). S-a admis înssituaţii să se instituie un reprezentant în proces (acest scop cuvinte solemne, în prezenUlterior, desemnarea reprezentantului care a luat numele de procurator, nu se mai făcea prin ritualul aradversarului din proces.

Citarea, respectiv, aducerea în proces a pârâtului prevedea folosirea unor cuvinte solemne: in iuste vocofolosea în acest scop de rude, prieteni sau sclavi rezistenţă era folositreclamantului posibilitatea de aapărarea pârâtului putea interveni un apariţia pârâtului în fadin gesturi şi cuvinte. În cazul neprezentrăspunzător în locul acestuia în fa

Spre finele Republicii faţa magistratului şin factum să condamne pe pârât la o amendposesia averii pârâtului, în cazul când pârâtul se sustrascunzându-se.

Pentru mai multă sigurancontract verbal (vadimoniumşi locul fixat pentru judecatprovizoriu lucrul aferent aflat în litigiu, uneia din psău că va restitui lucrul procesul. Aceste garan

În procedura formularintenţionează să-l cheme în justiextrajudiciară fiind denumitadeseori pârâtul executa de bunde a doua fază de citare în justicare implica bineînţ

În faza a II-a, denumitpârâtului conţinutul acnumea postulatiopretenţiile reclamantului prin m

Procedura civil

Drept roman

i expresii specifice pentru fiecare din părţi. Dacă nu îndeplineau formalitate sau una din părţi (ori ambele) lipsea, procesul nu putea

În procedura formulară aceste formalităţi rigide nu mai sunt îndeplinite, reclamantul având obligaţia doar de a-şi prezenta în faţa magistratului

iile sale, indicând formula pe care înţelege să o foloseascăşi expunea apărările sale şi mijloacele prin care înţ

În perioada de început a dreptului roman (în vechiul sau străvechiul proces) ărţilor în proces nu era admisă (nemo alieno nomine agere

a admis însă în timpul procedurii acţiunilor legii ca în anumite se instituie un reprezentant în proces (cognitor) - folos

acest scop cuvinte solemne, în prezenţa adversarului (coram adversarioUlterior, desemnarea reprezentantului care a luat numele de procurator, nu se

cea prin ritualul arătat, instituirea lui putând avea loc chiar ş

ui din proces.

Citarea, respectiv, aducerea în proces a pârâtului prevedea folosirea unor in iuste voco (te chem în faţa magistratului). Reclamantul se

folosea în acest scop de rude, prieteni sau sclavi şi dacă pârâtul opunea ra folosită vechea procedură manus iniectio vocati

reclamantului posibilitatea de a-l aduce pe pârât cu forţa în faţa magistrului. În rarea pârâtului putea interveni un vindex (persoană liberă) care garanta

ia pârâtului în faţa magistratului, folosind la rândul său un ritual compus i cuvinte. În cazul neprezentării pârâtului, vindexul

tor în locul acestuia în faţa reclamantului şi a magistratului.

Spre finele Republicii - în procedura formulară - dacă pârâtul nu se prezenta în a magistratului şi nu avea un vindex, pretorul avea dreptul ca printr

condamne pe pârât la o amendă sau să-l trimită pe reclamant în posesia averii pârâtului, în cazul când pârâtul se sustrăgea de la judecat

Pentru mai multă siguranţă, pe timpul lui Cicero între părţi, se încheia un vadimonium) prin care pârâtul se obliga că va fi prezent în ziua

i locul fixat pentru judecată. Până la pronunţarea hotărârii, pretorul atribuia rovizoriu lucrul aferent aflat în litigiu, uneia din părţi care se obliga la rândul

va restitui lucrul şi eventual fructele acestuia, în cazul în care va pierde procesul. Aceste garanţii purtau denumirea de praedes litis et vindiciarum

formulară, reclamantul avea obligaţia ca să-l anunţl cheme în justiţie, această procedură de indicare a ac

fiind denumită editio actionis. Avantajul ei consta în faptul cadeseori pârâtul executa de bună voie pretenţiile reclamantului, evitându

ă de citare în justiţie şi prezentarea părţilor în faţa magistratului care implica bineînţeles cheltuieli.

a, denumită şi editio actionis judiciaria, reclamantul arţinutul acţiunii sale. Expunerea făcută în faţa magistratului, se

postulatio, folosindu-se cuvinte obişnuite, dacă pârâtul recunoiile reclamantului prin mărturisire (confessio) procesul nu mai cont

Procedura civilă

40

ă nu îndeplineau i (ori ambele) lipsea, procesul nu putea

i rigide nu mai sunt îndeplinite, ţa magistratului

o folosească. La rândul i mijloacele prin care înţelegea să le

ăvechiul proces) nemo alieno nomine agere iunilor legii ca în anumite

folosindu-se în coram adversario).

Ulterior, desemnarea reprezentantului care a luat numele de procurator, nu se tat, instituirea lui putând avea loc chiar şi în absenţa

Citarea, respectiv, aducerea în proces a pârâtului prevedea folosirea unor a magistratului). Reclamantul se

ă pârâtul opunea manus iniectio vocati care acorda

ţa magistrului. În ă) care garanta

u un ritual compus vindexul rămânea

i a magistratului.

l nu se prezenta în , pretorul avea dreptul ca printr-o acţiune

ă pe reclamant în gea de la judecată,

ţi, se încheia un va fi prezent în ziua

rârii, pretorul atribuia i care se obliga la rândul

i eventual fructele acestuia, în cazul în care va pierde et vindiciarum.

l anunţe pe pârât că de indicare a acţiunii

. Avantajul ei consta în faptul că iile reclamantului, evitându-se cea

ţa magistratului

, reclamantul arăta din nou a magistratului, se

pârâtul recunoştea ) procesul nu mai continua,

Page 5: Drept roman. unitatea ii

Andy Puşcă Procedura civilă

Drept roman 41

cel care a mărturisit fiind socotit judecat (confessus pro indicato habetur). În ipoteza când pârâtul despăgubea imediat (pe loc) pe reclamant, procesul lua sfârşit, în caz contrar, se trecea la procedura executării silite. Pârâtul care refuza să îndeplinească dispoziţiile procedurale ale legii era considerat indefensus. În această situaţie se afla pârâtul care refuza să îndeplinească ritualurile prevăzute în procedura acţiunilor legii, iar în cealaltă procedura - procedura formulară, refuză să primească formula de acţiune întocmită de pretor sau refuză să dea o garanţie stabilită de pretor.

De asemenea era socotit indefensus pârâtul care nu se apără în mod corespunzător (non defendera uti oprtet) cum şi cel care nu îndeplinea unele acte procedurale în vederea continuării procesului (exemplu, depunerea jurământului). În cazul nerespectării acestor obligaţii în procedura formulară se putea trece la executarea asupra persoanei sau - în cazul când datora o sumă de bani se trecea la executarea asupra averii.

Contestând pretenţiile reclamantului, în faţa magistratului, pârâtul îşi manifesta prin această poziţie intenţia de a se judeca. În acest scop el avea dreptul să-şi formuleze apărarea de fond sau să ridice excepţii, prescripţii şi alte mijloace de apărare. În atare situaţie, magistratul judiciar după ascultarea părţilor, redacta cu sprijinul acestora un program de acţiune pentru judecător, care se numea concepta verba şi mai târziu formula care cuprindea numele judecătorului şi ordinul de a condamna în cazul când se va dovedi că reclamaţia este întemeiată sau de a absolvi, dacă aceasta nu se confirmă. Acordarea formulei de către judecător părţilor era numită - dat iudicium, iar primirea ei de către acestea (accipiens iudicium).

În ipoteza în care nu erau îndeplinite condiţiile stabilite prin edict pentru eliberarea acţiunii sau aceasta era imorală, magistratul avea dreptul să refuze acţiunea reclamantului după cum putea refuza excepţia sau prescripţia cerută de pârât.

Din datele prezentate rezultă aşadar că, în general, magistratul în faza in iure avea un rol pasiv, el limitându-se la aducerea la îndeplinire a ritualurilor obligatorii prevăzute de procedura acţiunilor legii sau la respectarea reglementărilor procesuale din procedura formulară, neavând vreo iniţiativă decât în cazurile indicate de consuetudine - sau de edictul pretorului. Pretorul in iure era îndrituit de a examina cauza înainte de a da o acţiune, putând opri procesul în faza in iure, activitate care era cunoscută sub numele de coqnitio praetoris (sau praetoria). Procedura în faţa magistratului - în procedura formulară lua sfârşit prin litis contestatio (adică momentul final). Reclamantul arată formula pârâtului, după care ambele părţi se prezenta la judecător, recuperatori sau arbitri, după caz.

Litis contestatio însemna că procesul nu mai poate fi reluat între aceleaşi persoane şi pentru acelaşi obiect - bis de eadem re ne sit actio - în sensul că nu se poate da de două ori o acţiune pentru acelaşi lucru.

Page 6: Drept roman. unitatea ii

Andy Puşcă

Drept roman

Rezumă în 5-în faţa magistratului.

2.1.3. Procedura în faţa judecătorului

După cum am arătat, judecTitus va fi judecătorpârât. Judecătorul era obligat scondamnarea reclamantului sau sformulează pentru prima dat

Acestea puteau fi introduse de pretor (ex.: în caz de dol, în accredinţă). În acţiunea de restituire a unei sume de bani (creditae pecuniae), judecavea altă posibilitate decât a condamna pe pârât spretinsă, dacă acţiunea era întemeiatcerut mai mult decât i se datora (datoria în alt loc decât crespectat termenul stabilit de comun acord, pânfacă plata (plus petitio tempore

În această situaţie, judecstabiliţi în formulă

De reţinut că în aceastîn lipsa părţilor care aveau dreptul sPe de altă parte, nu se utilprocesul se judecă conform procedurii ac

Spre deosebire de prima fazfază se administrau probele de cacest sens revenea reclamantului care trebuia sconform principiului invoca în apărarea sa o anumitprobeze conform principiului:

După administrarea probelor urma sdin părţi. În mod obipână la amiază şi în cazul câcelui prezent.

Sentinţa era dată în raport de aprecierea judecprocedurii acţiunilor legii în care se folosea următorul conţinut: câştigarea procesului de cdatoria după îndeplinirea procedurii

Procedura civil

Drept roman

Sarcina de lucru 2 -7 rânduri aspectele specifice procedurii de judecat

a magistratului.

a judecătorului

cum am arătat, judecătorul era numit de magistratul judiciar prin formula Titus va fi judecător, care cuprinde şi ordinul de a condamna sau absolvi pe

torul era obligat să respecte formula şi nu avea dreptul scondamnarea reclamantului sau să accepte excepţiile pârâtului pe care le

pentru prima dată în această fază a judecăţii.

Acestea puteau fi introduse de pretor (ex.: în caz de dol, în acţiunile de bunţiunea de restituire a unei sume de bani (in condictio certae

), judecătorul, care în general avea un drept de apreciere, nu posibilitate decât a condamna pe pârât să restituie suma de bani

acţiunea era întemeiată, reclamantul putea pierde procesul daccerut mai mult decât i se datora (plus petitio), sau a cerut să i se pldatoria în alt loc decât cel convenit cu pârâtul plus petitio locorespectat termenul stabilit de comun acord, până la care pârâtul era obligat s

plus petitio tempore).

ţie, judecătorul nu putea să intervină şi să modifice termenii n formulă, singura soluţie fiind aceea de a respinge acţiunea.

în această fază de judecată - in iudicio, procesul putea fi judecat ilor care aveau dreptul să folosească avocaţi, apărători (

parte, nu se utilizau gesturi sau expresii indiferent de faptul cprocesul se judecă conform procedurii acţiunilor legii sau procedurii formulare.

Spre deosebire de prima fază a procesului - în faţa magistratului se administrau probele de către părţile aflate în litigiu. Prima obliga

acest sens revenea reclamantului care trebuia să-şi dovedeascconform principiului onus probandi incumbit actori. În momentul când pârâtul

rarea sa o anumită împrejurare avea obligaţia la rândul sprobeze conform principiului: reus in excipiendo fit actor.

administrarea probelor urma să se pronunţe sentinţa chiar în lipsa uneia i. În mod obişnuit i se permitea părţii adverse să se prezinte la proces

ă şi în cazul când nu se prezenta, sentinţa se pronunţ

ă în raport de aprecierea judecătorului şi nu era scrisţiunilor legii în care se folosea sacramentum in rem, ţinut: sacramentum depus de primus este just ceea ce echivala cu

tigarea procesului de către acesta. Pârâtul avea posibilitatea s îndeplinirea procedurii litis contestatio.

Procedura civilă

42

7 rânduri aspectele specifice procedurii de judecată

torul era numit de magistratul judiciar prin formula i ordinul de a condamna sau absolvi pe

i nu avea dreptul să pronunţe iile pârâtului pe care le

ţiunile de bună-in condictio certae

torul, care în general avea un drept de apreciere, nu restituie suma de bani

, reclamantul putea pierde procesul dacă a ă i se plătească

plus petitio loco, ori nu a la care pârâtul era obligat să

modifice termenii ţiunea.

, procesul putea fi judecat ă ători (oratores).

izau gesturi sau expresii indiferent de faptul că iunilor legii sau procedurii formulare.

a magistratului - în această flate în litigiu. Prima obligaţie în

i dovedească acţiunea . În momentul când pârâtul

ia la rândul său să o

a chiar în lipsa uneia se prezinte la proces

a se pronunţa în favoarea

i nu era scrisă. În cadrul in rem, sentinţa avea

ceea ce echivala cu tre acesta. Pârâtul avea posibilitatea să plătească

Page 7: Drept roman. unitatea ii

Andy Puşcă

Drept roman

În procedura formularbani, echivalentul obiectului acda altă soluţie în sensul de a obliga pe pârât la restituirea lucrului, ssă nu facă ceva în funcprocesele unde judeccondamnare. În situacâştigase procesul, pobligarea pârâtului la un ecposesia lucrului, reclamantul dacîmpotriva garanţilor acestuia, pentru aechivalente, dar pentru aceasta era obligat sun nou proces.

În procedura ordo iudiciorum privatorumextraordinară intercesiunea unui magistrat, vetocazuri se apela la anterioară).

2.1.4. Executarea sentinţei

În Roma străveche, singura formasupra persoanei, dupcondamnată prin sentinajungea în faza a IIfapta în faţa magistratului.

Debitorul avea douăsau se opunea şi îfolosea un ritual compus din gesturi debitorului (manus depacestuia întrucât se substituia pârâtului, devenind debitorul reclamantului.debitorul nu reuşea sputerea acestuia şfolosea cuvântul sacramental câştigase procesul.

Debitorul trebuia săzile) era scos şi dus la târg în vederea debitorului nu interveneau în perioada respectivpârâtului, în final acesta era vândut peste Tibru. Creditorii aveau posibilitatea, invocând Legea celor XII Table, sîmpărţeau, situaţie care se întâmpla foarte rar pentru ccreditorii, pentru adiferite lucrări în folosul lor, pentru sumele datorate.

Mai târziu, manus inectioiudicati, acţiune care se introducea dupla data judecăţii.

După trecerea acestui termen din nou în faţa magistratului unde puexecutat sentinţa, sentin

Procedura civil

Drept roman

În procedura formulară - condamnarea pârâtului se făcea în toate bani, echivalentul obiectului acţiunii, ceea ce înseamnă că judecătorul nu putea

ie în sensul de a obliga pe pârât la restituirea lucrului, s ceva în funcţie de pretenţiile expuse de reclamant în ac

ocesele unde judecătorul trebuia să facă doar o constatare, nu se pronuncondamnare. În situaţia când reclamantul era în posesia lucrului în litigiu

tigase procesul, păstra în continuare lucrul nemaiputând fi vorba de obligarea pârâtului la un echivalent pecuniar. În ipoteza când pârâtul se afla în posesia lucrului, reclamantul dacă nu primea bunul de la pârât, se îndrepta

ţilor acestuia, pentru a-i obliga la plata unei sume de bani echivalente, dar pentru aceasta era obligat să cheme pe garanţi în judecat

ordo iudiciorum privatorum se admitea drept cale de atac intercesiunea unui magistrat, veto-ul tribunalului şi în foarte rare

cazuri se apela la restitutio in integrum (repunerea părţilor în situa

ăveche, singura formă cunoscută de executare era executarea asupra persoanei, după un ritual denumit manus iniectio împotriva persoanei

prin sentinţă. Aceeaşi procedură era folosită şi în cazul când nu se ajungea în faza a II-a a procesului (in iudicio) împotriva celui care recunoscuse

a magistratului.

Debitorul avea două posibilităţi şi anume: plătea pe loc şi executarea lua sfârşi îşi lua un garant denumit vindex (patron, protector) care

folosea un ritual compus din gesturi şi expresii pentru a obţine eliberarea manus depellere). Intervenţia garantului atrăgea r

acestuia întrucât se substituia pârâtului, devenind debitorul reclamantului.şea să-şi găsească un garant, era luat de creditor

puterea acestuia şi condus la închisoarea privată. În acest scop magistratul folosea cuvântul sacramental addico confirmând declaraţia reclamantului care

tigase procesul.

Debitorul trebuia să stea în închisoare 60 de zile, timp în care periodic (la 3 şi dus la târg în vederea vânzării. Dacă rudele

debitorului nu interveneau în perioada respectivă pentru a achita datoria pârâtului, în final acesta era vândut peste Tibru. Creditorii aveau posibilitatea, invocând Legea celor XII Table, să-l taie pe debitor în bucăţ

eau, situaţie care se întâmpla foarte rar pentru că în mod obicreditorii, pentru a-şi acoperi prejudiciul, îi puneau pe debitori s

ri în folosul lor, pentru sumele datorate.

manus inectio - în procedura formulară este înlocuitiune care se introducea după expirarea unui termen de 30 de zile de

trecerea acestui termen - considerat termen de graţie, debitorul era citat a magistratului unde putea prezenta mai multe situaţţa, sentinţa nu este valabilă deoarece au fost înc

Procedura civilă

43

cea în toate cazurile în judecătorul nu putea

ie în sensul de a obliga pe pârât la restituirea lucrului, să facă sau iile expuse de reclamant în acţiune. În

doar o constatare, nu se pronunţa o ia când reclamantul era în posesia lucrului în litigiu şi stra în continuare lucrul nemaiputând fi vorba de

hivalent pecuniar. În ipoteza când pârâtul se afla în nu primea bunul de la pârât, se îndrepta

i obliga la plata unei sume de bani ţi în judecată într-

se admitea drept cale de atac ul tribunalului şi în foarte rare

ilor în situaţia

de executare era executarea împotriva persoanei i în cazul când nu se

) împotriva celui care recunoscuse

i executarea lua sfârşit (patron, protector) care

i expresii pentru a obţine eliberarea ăgea răspunderea

acestuia întrucât se substituia pârâtului, devenind debitorul reclamantului. Când un garant, era luat de creditor - intrând în

. În acest scop magistratul ia reclamantului care

stea în închisoare 60 de zile, timp în care periodic (la 3 rudele şi prietenii

pentru a achita datoria pârâtului, în final acesta era vândut peste Tibru. Creditorii aveau posibilitatea,

l taie pe debitor în bucăţi pe care le în mod obişnuit

i acoperi prejudiciul, îi puneau pe debitori să execute

este înlocuită de actio expirarea unui termen de 30 de zile de

ie, debitorul era citat tea prezenta mai multe situaţii şi anume: a

deoarece au fost încălcate unele

Page 8: Drept roman. unitatea ii

Andy Puşcă

Drept roman

dispoziţii ale legii, cplătească pe loc suma la care a fost condamnat. În capârâtul a contestat fcare fusese obligat. În acest caz se considertrecea la faza de executare asupra persoanei debitorului sau la vânzabunurilor acestuia. În prima ipotezdebitor în puterea sa (Legea Iulia care dăbonorum), evitând în acest mod executarea asupra persoanei sale. În atare situaţie unul din creditori (dacdebitorului, devenea administratorul averii acestuia procedând apoi la vânzarea bunurilor (venditio bonorum

Enumeră în 10 rânduri asemdouă proceduri de judecat

2.1.5. Clasificarea acţiunilor

În epoca străveche au fost utilizate doupignoris capio care sunt proceduri cutumiare fiind caracterizate printrforma nu era respectat

Manus iniectio era de mai multe feluri: dintre aceste forme diferite, fiind cuvintele folosite.

Astfel, la manus iniectio iudicatidebitor pe drumul public, îl oprea cuvintele rituale: „plătit încă, pentru aceasta exercit asupra ta manus iniectio pentru 10.000 de sesterţi în baza hotă

Pignoris capio era procedura prin care creditorul lua în gaj un lucru debitorului, procedurgesturi solemne.

Erau şi alte feluri de accazurile pentru care nu exista o altsacramentum in remreal decât proprietatea sau o putere asupra fiului sau sclavului. Aceeaera utilizată şi în procesele prin care se solicita punerea în libertate a unor persoane - vindicatio in libertatemcuvinte rituale.

Procedura civil

Drept roman

ii ale legii, că sentinţa nu există (nu s-a dat) şi în fine, c pe loc suma la care a fost condamnat. În cazul când se constat

pârâtul a contestat fără temei sentinţa, era obligat să plătească dublul sumei la care fusese obligat. În acest caz se consideră terminată procedura trecea la faza de executare asupra persoanei debitorului sau la vânzabunurilor acestuia. În prima ipoteză, creditorul avea permisiunea de adebitor în puterea sa (duci iubere). În timpul împăratului Augustus a ap

care dădea dreptul debitorului să cedeze averea creditorului (ând în acest mod executarea asupra persoanei sale. În atare

ie unul din creditori (dacă erau mai mulţi), luând în posesie bunurile debitorului, devenea administratorul averii acestuia procedând apoi la vânzarea

venditio bonorum).

Sarcina de lucru 3 în 10 rânduri asemănările şi deosebirile existente între cele

proceduri de judecată.

veche au fost utilizate două acţiuni ale legii: manus iniectio care sunt proceduri cutumiare şi se desfăşoară în fa

fiind caracterizate printr-un formalism excesiv: gesturi, cuvinte etc. Dacforma nu era respectată, actul nu era considerat valabil.

era de mai multe feluri: iudicati, vocati puraedintre aceste forme diferite, fiind cuvintele folosite.

manus iniectio iudicati reclamantul care câştigare procesul adebitor pe drumul public, îl oprea şi punea mâna pe el - gest simbolic

„ deoarece ai fost judecat pentru 10.000 de sester, pentru aceasta exercit asupra ta manus iniectio pentru 10.000 de

i în baza hotărârii judecătoreşti” .

era procedura prin care creditorul lua în gaj un lucru debitorului, procedură care, de asemenea, se îndeplinea folosindu

i alte feluri de acţiuni ale legii: legis actio sacramentum, folositcazurile pentru care nu exista o altă acţiune. Ea era de dousacramentum in rem, prin care se pretindea proprietatea unui lucru, al alt drept real decât proprietatea sau o putere asupra fiului sau sclavului. Aceea

şi în procesele prin care se solicita punerea în libertate a unor ndicatio in libertatem. Ea se caracterizează prin folosirea unor

Procedura civilă

44

i în fine, că poate să zul când se constată că

ă dublul sumei la procedura in iure şi se

trecea la faza de executare asupra persoanei debitorului sau la vânzarea , creditorul avea permisiunea de a-l lua pe

ratului Augustus a apărut cedeze averea creditorului (cessio

ând în acest mod executarea asupra persoanei sale. În atare i), luând în posesie bunurile

debitorului, devenea administratorul averii acestuia procedând apoi la vânzarea

i deosebirile existente între cele

manus iniectio şi ă în faţa instanţei,

un formalism excesiv: gesturi, cuvinte etc. Dacă

i purae, deosebirile

tigare procesul aştepta pe gest simbolic - rostind

deoarece ai fost judecat pentru 10.000 de sesterţi şi nu ai , pentru aceasta exercit asupra ta manus iniectio pentru 10.000 de

era procedura prin care creditorul lua în gaj un lucru al care, de asemenea, se îndeplinea folosindu-se cuvinte şi

, folosită în toate iune. Ea era de două feluri:

, prin care se pretindea proprietatea unui lucru, al alt drept real decât proprietatea sau o putere asupra fiului sau sclavului. Aceeaşi acţiune

i în procesele prin care se solicita punerea în libertate a unor prin folosirea unor

Page 9: Drept roman. unitatea ii

Andy Puşcă

Drept roman

Spre exemplu: „quiritilor” . Pârâtul rcare ambele părţi puneaafirmând la rândul snumita provocare la un de fiecare parte, în cazul când nu va câde valoarea obiectului litigiului.aşi sacramentum era de 500 de asi. Cu aceasturmătoarea formulăprovoc la un sacramentum de 50 de atine” , după care dprocesului. Prin Legea Pinaria dattermen de 30 de zile, dupmagistratului pentru a primi un judecprocedură folosită în situa

După ce părţile dădatorată sau nu şi se folosea formula conform Legii Pinaria, reveneau la magistrat, pentru a primi un judec

Legio actio per condictionemsolemn.

Spre exemplu: „ declarnegi ?”. La care pârâtul r„ deoarece tu negi, te somez sa lua un judecător”. se prezinte peste 30 de zile în fa

2.2. Procedura formulară 2.2.1. Formula

Prin Legea Aebutiaanulată introducânduinstrucţiuni scrise

Între cele două legi a existat un interval de un secol, între anii 149-126 î. H., interval în care a fost aplicat

Actio, iudicio, în procedura formularjustiţie că partea potrivnicreclamantul prezentânduafişate pe o listă special

Ascultând părţile, magistratul acorda acactione). Existau situaalbum şi în aceastădenumită infactum

Procedura civil

Drept roman

„ declar solemn că acesta este sclavul meu dup. Pârâtul răspundea afirmând că dimpotrivă, sclavul este al lui, după ţi puneau mâna pe sclav. În acest moment intervenea pretorul

afirmând la rândul său: „l ăsaţi amândoi acest sclav”, după care urma anumita provocare la un sacramentum care consta în oferirea unei sume de bani de fiecare parte, în cazul când nu va câştiga procesul. Suma oferităde valoarea obiectului litigiului. Când această valoare era mai mare de 1.000 de

i sacramentum era de 500 de asi. Cu această ocazie fiecare folosea toarea formulă: „ deoarece tu ai făcut o vindicatio contrară

provoc la un sacramentum de 50 de aşi” . Adversarul răspundea: care dădeau garanţii că vor plăti sumele în caz de pierdere a

procesului. Prin Legea Pinaria dată după Legea celor XII Table stermen de 30 de zile, după care părţile se prezentau din nou în famagistratului pentru a primi un judecător. Sacramentum in personam

folosită în situaţia când litigiul era o sumă de bani.

ile dădeau o declaraţie solemnă în legătură cu faptul c sau nu şi se folosea formula sacramentum, în termen de 30 de zile

conform Legii Pinaria, reveneau la magistrat, pentru a primi un judec

Legio actio per condictionem. Era o acţiune mult mai simplă deş

declar solemn că îmi datorezi 10.000 de sesterţi; recuno. La care pârâtul răspundea „nu datorez.”, atunci reclamantul continua:

deoarece tu negi, te somez să vii în faţa magistratului peste 30 de zile pentru tor”. Se numea per condictionem pentru că îl soma pe pârât s

se prezinte peste 30 de zile în faţa magistratului.

Legea Aebutia şi Legile Iuliae Judiciariae procedura acţiunilor legii a fost introducându-se o nouă procedură de judecată care se baza pe iuni scrise - concepta verba sau formulae.

ă legi a existat un interval de un secol, Legea Aebutia î. H., iar Legile Iuliae Judiciariae au fost votate prin anul 17

î. H., interval în care a fost aplicată în paralel şi procedura acţiunilor legii.

, în procedura formulară reprezenta dreptul de a pretinde în partea potrivnică să-ţi plătească ceea ce îţi datorează. În acest scop,

reclamantul prezentându-se în faţa magistratului, îi solicita o acţă specială, denumită album.

ţile, magistratul acorda acţiunea sau o respingea (). Existau situaţii când acţiunea cerută de reclamant, nu era previ în această situaţie magistratul avea dreptul de a da o acţ

infactum sau acţiune utilă.

Procedura civilă

45

acesta este sclavul meu după dreptul , sclavul este al lui, după

u mâna pe sclav. În acest moment intervenea pretorul ă care urma aşa-

care consta în oferirea unei sume de bani l. Suma oferită era în raport

valoare era mai mare de 1.000 de ocazie fiecare folosea

cut o vindicatio contrară dreptului, te spundea: „ şi eu pe

ti sumele în caz de pierdere a Legea celor XII Table s-a fixat un ile se prezentau din nou în faţa

Sacramentum in personam era o

cu faptul că suma este , în termen de 30 de zile

conform Legii Pinaria, reveneau la magistrat, pentru a primi un judecător.

ă deşi cu caracter

ţi; recunoşti sau , atunci reclamantul continua:

a magistratului peste 30 de zile pentru îl soma pe pârât să

ţiunilor legii a fost care se baza pe

Legea Aebutia fiind votată au fost votate prin anul 17

ţiunilor legii.

reprezenta dreptul de a pretinde în ă. În acest scop,

a magistratului, îi solicita o acţiune din cele

iunea sau o respingea (denegat de reclamant, nu era prevăzută în

ie magistratul avea dreptul de a da o acţiune specială

Page 10: Drept roman. unitatea ii

Andy Puşcă Procedura civilă

Drept roman 46

În ce priveşte formula - care reprezintă noutatea acestei proceduri era publicată în albumul magistratului - aşa cum am arătat iar acordarea acţiunii se făcea de magistrat în cunoştinţă de cauză (cognita causa) pe baza unui decret. Totodată, în formulă se înscriau şi instrucţiunile date de magistrat în legătură cu judecarea procesului, situaţia de fapt, apărările pârâtului etc.

Spre exemplu: „Titus vei fi judecător. Dacă ţi se pare că pârâtul trebuie să dea 10.000 de sesterţi reclamantului, atunci tu judecător condamnă pe pârât să plătească 10.000 de sesterţi. Dacă nu ţi se pare, absolvă”. Aceasta era formula acţiunii de restituire a unei sume de bani.

Formula are trei părţi şi uneori patru părţi principale şi părţi accesorii. Părţile principale sunt: intentio, condemnatio, demonstratio şi adiudicatio iar părţile secundare (accesorii) sunt: prescripţiile, excepţiile duplicele, triplicele etc.

În prima parte - intentio - reclamantul îşi expunea pretenţiile sale şi uneori aceasta era unică: Titus va fi judecător pentru a hotărî dacă pârâtul este libertul reclamantului. Intentio, putea fi certa sau incerta, în raport de obiectul acţiunii dacă era determinat sau nu. Exemplu: era certa când se indica un sclav, un lucru determinat prin gen, calitate şi cantitate sau o sumă de bani. Intentio era incerta când pretenţia nu era determinată. Exemplu: în acţiunea de depozit: „ce ţi se pare că pârâtul trebuie să dea reclamantului”.

Intentio poate fi in ius sau in factum. În primul caz, trebuie rezolvată o problemă de drept, iar în cel de-al doilea o situaţie de fapt. Exemplul de intenţie in ius: ex iure quiritium esse sau dare, facere, oportere.

Într-o revendicare (rei vindicatio): si paret hunc hominem auli agerii esse ex iure quiritium (dacă ţi se pare că acest sclav este al reclamantului, după dreptul quiritilor). Exemplul de intentio in factum: dacă ţi se pare că reclamantul a depus la pârât o masă de argint.

Condemnatio - este partea din formulă care dă judecătorului puterea de a obliga pe pârât să plătească o sumă de bani sau de a absolvi - în raport de dovezile ce se făceau.

În formula acţiunii certae creditae pecuniae (acţiunea de restituire a unei sume de bani), condemnatio apare în termenii următori „judecătorule, dacă ţi se pare că pârâtul datorează - reclamantului 10.000 de sesterţi, condamnă-l, dacă nu ţi se pare, absolvă-l” . Condemnatio era certa când magistratul indica suma la care trebuia să condamne judecătorul şi incerta în formulele în care judecătorul primeşte ordinul de la magistrat de a aprecia valoarea obiectului acţiunii în bani: „cât va fi acest lucru, judecătorule condamnă pe pârât faţă de reclamant”.

Demonstratio este partea din formulă care figurează la început pentru a indica cauza sau fundamentul juridic al pretenţiei reclamantului şi apare în formulele incerte in ius şi in personam.

Spre exemplu, în formula de vânzare: deoarece reclamantul, a vândut pârâtului pe sclavul Stihus. Această parte a formulei apare în acţiunile de bună-credinţă şi nu este întâlnită în acţiunile reale, cele in factum şi nici în cele numite condictiuni.

Page 11: Drept roman. unitatea ii

Andy Puşcă

Drept roman

Adiudicatio (adjudeo succesiune (actio familaepentru fixarea liniei de hotar (îndreptăţit de a împ„ cât trebuie să atribui, cui trebuie s

Există părţi de formulsunt adictione, adă

Prescripţiile sunt adîn favoarea reclamantului (reclamantului evitau stingerea accunoscut că o acţiune introdus(reclamantul rămâne dupcondamnarea pârâtului la o sum

După regula străveche, nu se pot introduce douSunt însă cazuri în care nu este just ca accare o persoană a promis plata în fiecare an a unei sume de bani, dacnu a plătit o rată amânatcontestatio, acţiunea se stinge. Creditorul nu ar mai avea o altpretinde ratele viitoare. Pentru a evita stingerea acpretorul insera la cererea reclamantului câteva cuvinte înainte de formula (praescribere, praescriptioscadente” efectul extinctiv al

Prescripţiile pro reoexcepţii. Gaius dă totu

Excepţiile sunt părţexcepţie, pârâtul nu contesta adevelemente de drept sau de fapt, care, dacdefinitivă a acţiunii sau numai la amânarea urmjudecată pentru căpromisiunea, ci afirmînmânat numai 100. Aceasta este excepnenumăraţi efectiv.rei donatae et traditaeconventi, rei iudicat vel in iudicium deductae contra legems. a. Excepţiile nu sunt enunprezentate.

Un caz deosebit este excepclauzulă foarte pretenfăcute cu dol, nici contra legilor, contra plebiscitelor, a senatus consultelor, a decretelor şi a edictelor principilor, nici în frauda uneia din pedictul proclama: voi sancsancţionate. De aici presupunerea cclauzulă intrau şi alte cazuri de convenmai târziu au trecut în contractele consensuale. Dacdol, pretorul introduce în formulcomis un dol de că

Procedura civil

Drept roman

(adjudecarea) este folosită numai în procesele prin care se împarte actio familae), un lucru comun (actio communi dividundo

pentru fixarea liniei de hotar (actio finium regundorum). Astfel, judecit de a împărţi lucrul, de a atribui părţi în proprietate dup

atribui, cui trebuie să atribui, judecătorule, atribuie”

i de formulă care se adaugă numai la cererea uneia din p, adăugiri: prescripţii, excepţii, replicile, duplicile, triplicile etc.

iile sunt adăugiri înainte de formula praescribere. Existau prescripîn favoarea reclamantului (pro actore) şi a pârâtului. Prescripţiile în favoarea reclamantului evitau stingerea acţiunii ca efect a litis contestatiunii

o acţiune introdusă în justiţie se stinge ajungând la litis contestatioămâne după litis contestatio cu dreptul de a cere de la judec

condamnarea pârâtului la o sumă de bani precizată în formulă la condemn

ăveche, nu se pot introduce două acţiuni pentru acela cazuri în care nu este just ca acţiunea să se stingă. Astfel, în cazul în

ă a promis plata în fiecare an a unei sume de bani, dactit o rată amânată, creditorul introduce o acţiune. Ajungând la

ţiunea se stinge. Creditorul nu ar mai avea o altă acţpretinde ratele viitoare. Pentru a evita stingerea acţiunii privind ratele viitoare,

la cererea reclamantului câteva cuvinte înainte de formula praescribere, praescriptio): „ac ţiunea s-a introdus numai pentru ratele

efectul extinctiv al litis contestatio se restrânge în limite rezonabile.

pro reo (pentru pârât), au fost înlocuite în timpurile mai noi prin ii. Gaius dă totuşi un exemplu de prescripţie pro reo.

iile sunt părţi accesorii ale formulei introduse la cererea pârâtului. Prin ie, pârâtul nu contesta adevărul susţinerilor reclamantului, ci

elemente de drept sau de fapt, care, dacă sunt dovedite, duc la respingerea ţiunii sau numai la amânarea urmăririi. Astfel, pârâtul dat în

pentru că a promis să restituie 200 de sesterţi, nu contestpromisiunea, ci afirmă că a fost înşelat: după ce a promis, reclamantul iînmânat numai 100. Aceasta este excepţia non numeratae pecuniae

i efectiv. Alte excepţii: excepţia iusti domini, rei venditae et traditae, rei donatae et traditae, excepţia Legii Cincia, excepţia nutus, excepconventi, rei iudicat vel in iudicium deductae contra legem, excepţ

iile nu sunt enunţate de pretor printr-o clauză în album

Un caz deosebit este excepţia pacti conventi. Ea este prezentat foarte pretenţioasă: „ voi sancţiona pactele convenite care nu sunt

cute cu dol, nici contra legilor, contra plebiscitelor, a senatus consultelor, a i a edictelor principilor, nici în frauda uneia din p

edictul proclama: voi sancţiona pactele convenite. În realitate, puţine pacte sunt ionate. De aici presupunerea că într-o epocă mai veche, sub aceast

şi alte cazuri de convenţii sancţionate, cum ar fi convenrziu au trecut în contractele consensuale. Dacă pârâtul invoca excep

dol, pretorul introduce în formulă cuvintele: „ dacă în această cauzcomis un dol de către reclamant” . Unele excepţii se bazează pe legi sau pe

Procedura civilă

47

numai în procesele prin care se împarte actio communi dividundo) sau

). Astfel, judecătorul era i în proprietate după formula:

torule, atribuie”.

numai la cererea uneia din părţi: acestea , duplicile, triplicile etc.

. Existau prescripţii ţiile în favoarea

contestatiunii. Este litis contestatio

cu dreptul de a cere de la judecător condemnatio).

iuni pentru acelaşi lucru. . Astfel, în cazul în

a promis plata în fiecare an a unei sume de bani, dacă debitorul iune. Ajungând la litis

ă acţiune pentru a iunii privind ratele viitoare,

la cererea reclamantului câteva cuvinte înainte de formula a introdus numai pentru ratele se restrânge în limite rezonabile.

fost înlocuite în timpurile mai noi prin

i accesorii ale formulei introduse la cererea pârâtului. Prin inerilor reclamantului, ci invoca

sunt dovedite, duc la respingerea ririi. Astfel, pârâtul dat în

ţi, nu contestă ce a promis, reclamantul i-a

non numeratae pecuniae - de bani iusti domini, rei venditae et traditae,

, excepţia pacti , excepţia in factum

album, sunt doar

. Ea este prezentată printr-o iona pactele convenite care nu sunt

cute cu dol, nici contra legilor, contra plebiscitelor, a senatus consultelor, a i a edictelor principilor, nici în frauda uneia din părţi” . Deci

iona pactele convenite. În realitate, puţine pacte sunt mai veche, sub această

ionate, cum ar fi convenţiile care pârâtul invoca excepţia de în această cauză nu s-a

ă pe legi sau pe

Page 12: Drept roman. unitatea ii

Andy Puşcă Procedura civilă

Drept roman 48

senatus consulte, altele sunt date de pretor în virtutea puterii sale (iuris dictio) acestea sunt excepţiile in factum, un fel de replică la acţiunile in factum.

Excepţiile perpetuae se pot invoca oricând: quod temporalia sunt ad agendum, perpetuae sunt ad excipiendum. Excepţiile dilatorii pot fi invocate numai un anumit timp, astfel convenţia de a nu cere datoria până la 1 ianuarie dacă reclamantul introduce acţiunea înainte de termen el este respins în baza excepţiei.

Un pârât care din eroare nu invoca excepţia perpetuă poate cere de la pretor o repunere în situaţia de dinainte de proces (restitutio in integrum) pentru a putea cere introducerea excepţiei în formulă.

Sarcina de lucru 4 Explică într-un eseu de o pagină de ce prescripţiile pro reo au fost înlocuite prin excepţii.

La excepţia opusă de pârât, reclamantul putea să aibă o obiecţiune: replica (replicatio); la replica pârâtului putea opune o duplică (duplicatio); la duplică reclamantul opunea o altă obiecţie triplică (triplicatio) ş.a.m.d.

Spre exemplu, în cazul donaţiei şi tradiţiei unui lucru mancipi care a revenit în mâinile donatorului, beneficiarul donaţiei reclama lucrul prin acţiunea plubliciana; donatorul răspunde prin exceptio iusti domini, reclamantul răspunde prin replica rei donatae et traditae; moştenitorii donatorului răspund prin duplicatio legis cinciae, la care beneficiarul donaţiei răspunde prin triplicatio doli mali.

2.2.2. Clasificarea acţiunilor

1. Acţiuni personale (in personam) şi acţiuni reale (in rem)

Acţiunile personale au o intentio in personam concepta, adică în intenţie era trecut numele pârâtului. Aceste acţiuni cuprind termenii de dare, facere, oportere. Ele sancţionează obligaţiile născute din contracte, delicte, quasi ex contractu şi quasi ex delictu. Acţiunea în restituire de bani este o acţiune personală (condictio certae creditae pecuniae).

Acţiunile reale au o intenţie in rem concepto. In intentio nu figurează numele pârâtului, ci numai afirmaţia că reclamantul este proprietar sau titular de alt drept real; „dacă ţi se pare că acest sclav este al reclamantului după dreptul quiritilor” . Acţiunile reale n-au demonstratio şi sunt arbitrare. Ele sancţionează puterea persoanei asupra altei persoane. În aceste acţiuni pârâtul trebuie să dea

Page 13: Drept roman. unitatea ii

Andy Puşcă

Drept roman

a satis datio iudicatum solvide bani la care eventual ar putea fi condamnat (

Acţiunile in rem sunt vindiacţiunea confesorie, negatorie,

Acţiunea confesorie este acde servitute, ea aparneagă dreptul titularului, fie el proprietarul, fie un posesor de bun

Acţiunea negatorie este acrespinge pretenţia unei persoane ce ar avea un drept de servitute asupra lucrului său.

2. Acţiuni penale şi reipersecutorii

Acţiunile penale sunt acelea prin care victima unui delict civil urmautorul să fie obligat s

Acţiunile reipersecutorii (de la care tind spre executarea unei obliganerestituirea unui lucru proprietatea reclamantului.

Existau şi acţiuni mixte în acelaurmărindu-se atât dobândirea unei amenzi, produs prin delict sau restituirea lucrului pe care lurmare a delictului, de exemplu, în urma furtului.

3. Acţiuni arbitrare

Sunt acţiuni care permit judeclucrul reclamat sau scondamnarea pecuniar

Aceste acţiuni cuprind o clauzuldacă nu cumva, la invitajudecătorului, el este condamnat sreclamant sub prestarea de jura lucrului. Reclamantul aratinteresul pe care-l are el ca lucrul sde a restitui în naturunele acţiuni in personam

4. Acţiunile de drept strict şi acţ

Acţiunile de drept strict decurg din vechile rituri ale acvindicatio deriva din judecătorului nici o putere de apreciere sau îi dau o putere foarte micaceste acţiuni creditorul este acesta este sigur călitera legii, a angajamentelor.

Procedura civil

Drept roman

satis datio iudicatum solvi, o promisiune întărită cu garanţi că va plde bani la care eventual ar putea fi condamnat (iudicatum).

in rem sunt vindicationes (reivindicatio) vindicatio servitutisiunea confesorie, negatorie, petitio hereditas.

iunea confesorie este acţiunea prin care reclamantul susţine căde servitute, ea aparţine titularului servituţii şi se îndreaptă împotriva

dreptul titularului, fie el proprietarul, fie un posesor de bună

iunea negatorie este acţiunea pe care o are titularul dreptului real pentru a ţia unei persoane ce ar avea un drept de servitute asupra lucrului

i reipersecutorii

iunile penale sunt acelea prin care victima unui delict civil urm fie obligat să plătească o amendă (poena).

iunile reipersecutorii (de la rem persequere, a urmări lucrul) sunt accare tind spre executarea unei obligaţii decurgând dintr-un fapt juridic sau din nerestituirea unui lucru proprietatea reclamantului.

ţiuni mixte în acelaşi timp penale şi reipersecutoriise atât dobândirea unei amenzi, cât şi repararea unui prejudiciu

produs prin delict sau restituirea lucrului pe care l-a pierdut reclamantul ca urmare a delictului, de exemplu, în urma furtului.

iuni care permit judecătorului să pună în vedere pârâtului slucrul reclamat sau să acorde reclamantului satisfacţia cerută pentru a evita condamnarea pecuniară.

iuni cuprind o clauzulă arbitrară (nisi arbitrio tuo restituetur nu cumva, la invitaţia ta, nu restituie). Dacă pârâtul nu dă curs invita

torului, el este condamnat să plătească o sumă de bani fixatreclamant sub prestarea de jurământ. Suma este mai mare decât valoarea reala lucrului. Reclamantul arată în jurământul său la cât se cifreaz

l are el ca lucrul să fie restituit în natură. Pârâtul are interesul de a restitui în natură pentru a evita condamnarea în bani. Acţiunile

in personam erau arbitrare.

şi acţiunile de bună-credinţă

iunile de drept strict decurg din vechile rituri ale acţiunilor legii. deriva din legis actio per sacramentum in rem. Ele nu

torului nici o putere de apreciere sau îi dau o putere foarte miciuni creditorul este sigur că va obţine ce i s-a promis de debitor, iar

acesta este sigur că va fi obligat numai la ceea ce a promis, se ţ

litera legii, a angajamentelor.

Procedura civilă

49

ţ ă va plăti suma

vindicatio servitutis,

ine că este titularul împotriva celui care

dreptul titularului, fie el proprietarul, fie un posesor de bună-credinţă.

iunea pe care o are titularul dreptului real pentru a ia unei persoane ce ar avea un drept de servitute asupra lucrului

iunile penale sunt acelea prin care victima unui delict civil urmăreşte ca

ri lucrul) sunt acţiunile un fapt juridic sau din

reipersecutorii, prin ele se i repararea unui prejudiciu

a pierdut reclamantul ca

în vedere pârâtului să restituie ă pentru a evita

nisi arbitrio tuo restituetur, afară ă curs invitaţiei

de bani fixată de mânt. Suma este mai mare decât valoarea reală

u la cât se cifrează în bani . Pârâtul are interesul

ţiunile in rem şi

ţiunilor legii. Rei . Ele nu-i dau

torului nici o putere de apreciere sau îi dau o putere foarte mică. În a promis de debitor, iar

va fi obligat numai la ceea ce a promis, se ţine seama de

Page 14: Drept roman. unitatea ii

Andy Puşcă

Drept roman

Acţiunile de bunăclauza „ex fide bonaintentio unde se precizeazoportere ex fide bonaapreciere. Acţiunile de bunexistau în edictul pretorului în jurul anilor 95 î. H.

Pe timpul lui Cicero existau acmandat, fiducie, locadepozit, acţiunea subînţeleasă în formulfaţa judecătorului; se admite în aceste acmoratorii, dobânzileneregulat). Plata fă

5. Acţiunile civile şi acţiunile honorare sau pretoriene

Acţiunile civile au temeiul în dreptul civil

Acţiunile honorare sunt acpe puterea lui de a organiza procesele între particulari (honorare sunt acţiunile persoană.

Acţiunile in factumreclamantul, şi în ultima parte a formulei judecătorului de a condamna sau de a absolvi, dupse verifică sau nu.către acel libert contra edictului acelui pretor, a fost chemat în judecatrecuperatori, pe acel libert fasesterţi, dacă nu vi se pare, s

Acţiunea se referăin factum aveau formula înscrisedictale), iar altele erau eliberate de magistrat în cursul anului la cererea unei părţi pentru cazuri neprevechităţii.

Identifică şi rezumpretoriene.

Procedura civil

Drept roman

iunile de bună-credinţă sunt acţiuni in ius, în formula cărora se gbona” - conform bunei-credinţe. Aceste cuvinte se g

unde se precizează - pretenţiile reclamantului (quidquid dare facere, oportere ex fide bona). Formula acestor acţiuni dă judecătorului putere mare de

ţiunile de bună-credinţă sunt mai noi decât cele de drept strict. Ele existau în edictul pretorului în jurul anilor 95 î. H.

Pe timpul lui Cicero existau acţiunile de bună-credinţă din tutelmandat, fiducie, locaţie, vânzare şi mai târziu, din gestiunea de afaceri, d

iunea rei uxoriae. În aceste acţiuni excepţia de dol este totdeauna în formulă, încât pârâtul putea ridica pentru prima dată

torului; se admite în aceste acţiuni compensaţia, dobânzile moratorii, dobânzile cuvenite pe cale de simplu pact de dobândă (la depozitul neregulat). Plata făcută între litis contestatio şi judecată este valabil

iunile honorare sau pretoriene

iunile civile au temeiul în dreptul civil şi cuprind o intentio in ius concepta

iunile honorare sunt acţiuni formulate de magistratul judiciar şpe puterea lui de a organiza procesele între particulari (iuris dictio

ţiunile in factum, acţiunile ficticii şi acţiunile cu transpunere de

in factum descriu la începutul formulei faptele aşa cum le aratşi în ultima parte a formulei in condemnatio, ordinul dat

torului de a condamna sau de a absolvi, după cum cele relatat sau nu. Exemplul din Gaius: „ dacă vi se pare că acel patron, de

tre acel libert contra edictului acelui pretor, a fost chemat în judecatrecuperatori, pe acel libert faţă de acel patron să-l condamnaţi la 10.000 de

nu vi se pare, să-l absolviţi” .

iunea se referă la libertul care cheamă în judecată pe patron. aveau formula înscrisă pe albumul magistratului (acţiuni

edictale), iar altele erau eliberate de magistrat în cursul anului la cererea unei i pentru cazuri neprevăzute, dar justificate din punctul de vedere al

Sarcina de lucru 5 ă şi rezumă în trei fraze acţiunile civile, honorare sau

Procedura civilă

50

ărora se găseşte e. Aceste cuvinte se găsesc in

quidquid dare facere, torului putere mare de

sunt mai noi decât cele de drept strict. Ele

din tutelă, societate, i mai târziu, din gestiunea de afaceri, din

ia de dol este totdeauna , încât pârâtul putea ridica pentru prima dată excepţia în

iuni compensaţia, dobânzile cuvenite pe cale de simplu pact de dobândă (la depozitul

este valabilă.

tio in ius concepta.

iuni formulate de magistratul judiciar şi se bazează iuris dictio). Acţiunile

iunile cu transpunere de

şa cum le arată , ordinul dat

cum cele relatate în intenţie acel patron, de

tre acel libert contra edictului acelui pretor, a fost chemat în judecată, l condamnaţi la 10.000 de

Unele acţiuni pe albumul magistratului (acţiuni in factum

edictale), iar altele erau eliberate de magistrat în cursul anului la cererea unei zute, dar justificate din punctul de vedere al

iunile civile, honorare sau

Page 15: Drept roman. unitatea ii

Andy Puşcă

Drept roman

6. Acţiunile in bonum ei aequum conceptae

Erau acţiuni in factumva părea că este mai echitabil sau: quod aequius et melius erit)iuriarum, rei uxoriae, sepulcri violatimult mai mare decât în acnumai prin capitis deminutio

7. Acţiunile directe şi acţiunile utile

Acţiunile directe sunt acpretoriene în care magistratul a modificat o formulcorespundă altor necesitse numeşte directăpractic, utilitatis causacivilă) care se dădea la început numai împotriva autorului furtului, cetroman şi în favoarea victimei cetunui imperiu şi chiar în cetate se gerau de competenţa pretorului peregrin, svictimei peregrin şroman. (si civis romanus essetpentru a lărgi sfera de aplicare a Legii. Acţiunea este o acţ

În formulele cu ficîndeplinit un fapt sau cpubliciană, judecălucrul în timpul cerut pentru aalte cazuri judecătorul trebuie sun fapt care s-a îndeplinit sau exista intervenit o adroga

Acţiunile utile erau date de magistrat în de acordare a acţiunii. Ele se dcare se dădeau în ac

8. Acţiuni cu transpunere de persoane

Acestea sunt acţiuni honorare. Ele cuprind in condemnatio numele altei persoane.

Astfel, în cazul acţpersoana în putere, fiul sau sclavul safirmativ, să condamne pe capul de familie sde bani. Acţiunea cu transpunere de persoanintroduce modifică

Astfel, acţiunea din vânzare poate fi datlucrurile din peculiu. În acfamilie. Transpunerea de persoanpentru pârât. În ce prive

Procedura civil

Drept roman

iunile in bonum ei aequum conceptae

in factum care aveau o condemnatio cu următoarea formul este mai echitabil şi mai bun (quantum bonum ei aequum videbitur

sau: quod aequius et melius erit)” . Fac parte din această categorie aciuriarum, rei uxoriae, sepulcri violati. Puterea de apreciere a judecmult mai mare decât în acţiunile de bună-credinţă. Aceste acţ

capitis deminutio şi pot fi introduse şi de fiul de familie.

iunile utile

iunile directe sunt acţiuni civile. Acţiunile utile sunt acţiuni honorare sau pretoriene în care magistratul a modificat o formulă civilă pentru a o face s

altor necesităţi ori pentru a-i lărgi sfera de aplicare. Acirectă şi se opune acţiunii honorare eliberate pentru un scop

utilitatis causa. Un exemplu îl constituie acţiunea de furt (ac) care se dădea la început numai împotriva autorului furtului, cet

i în favoarea victimei cetăţean roman. Când Roma a devenit centrul şi chiar în cetate se găseau numeroşi peregrini, ale c

erau de competenţa pretorului peregrin, s-a acordat acţiunea de furt în favoarea victimei peregrin şi împotriva autorului peregrin cu ficţiunea că el ar fi cet

si civis romanus esset). Acţiunea publiciana şi acţiunile eliberate rgi sfera de aplicare a Legii. Aquilia constituie alte exemple.

iunea este o acţiune cu ficţiune.

În formulele cu ficţiune, magistratul cere judecătorului să presupunîndeplinit un fapt sau că există o situaţie care în realitate nu există

, judecătorul trebuie să judece ca şi cum reclamantul ar fi posedat lucrul în timpul cerut pentru a-l uzucapa şi devenit proprietar îl revendicalte cazuri judecătorul trebuie să presupună că nu este îndeplinit sau nu exist

a îndeplinit sau există, de exemplu să facă abstracţie de faptul ca intervenit o adrogaţie.

iunile utile erau date de magistrat în afara cazurilor şi a condiţde acordare a acţiunii. Ele se dădeau în cazurile vecine sau apropiate de cele

deau în acţiunile directe.

iuni cu transpunere de persoane

ţiuni honorare. Ele cuprind in intentio numele unei persoane, iar numele altei persoane.

Astfel, în cazul acţiunii de peculio, pretorul cere judecătorului să constate dacpersoana în putere, fiul sau sclavul s-au obligat faţă de reclamant

condamne pe capul de familie să plătească reclamantului o sumiunea cu transpunere de persoană este o acţiune în care pretorul

introduce modificări.

iunea din vânzare poate fi dată de pretor „ de peculiolucrurile din peculiu. În acţiunea de peculio in intentio apare numai capul de familie. Transpunerea de persoană poate avea loc atât pentru reclamant, cât pentru pârât. În ce priveşte pe reclamant, formula cere judecătorului s

Procedura civilă

51

toarea formulă: „cât i mai bun (quantum bonum ei aequum videbitur

categorie acţiunile: in . Puterea de apreciere a judecătorului este

. Aceste acţiuni se sting i de fiul de familie.

ţiuni honorare sau pentru a o face să

rgi sfera de aplicare. Acţiunea civilă iunii honorare eliberate pentru un scop

iunea de furt (acţiunea dea la început numai împotriva autorului furtului, cetăţean

n roman. Când Roma a devenit centrul i peregrini, ale căror procese

iunea de furt în favoarea ă el ar fi cetăţean ţiunile eliberate

constituie alte exemple.

presupună că s-a ie care în realitate nu există; în acţiunea

i cum reclamantul ar fi posedat rietar îl revendică; în

nu este îndeplinit sau nu există abstracţie de faptul că

i a condiţiilor normale deau în cazurile vecine sau apropiate de cele

e unei persoane, iar

torului să constate dacă de reclamant şi în caz

reclamantului o sumă iune în care pretorul

de peculio” relativ la apare numai capul de

pentru reclamant, cât şi torului să observe

Page 16: Drept roman. unitatea ii

Andy Puşcă

Drept roman

dacă reclamantul are un anumit drept împotriva unei persoane. transpunerea este în favoarea reclamantului, atunci pretenţia lui, iar in condemnatioreprezentantului reclamantului, care poate fi un procurator, o persoanputere cu peculiu sau o alt

Formulele cu transpunere de persoanîmpotriva şefilor de familie de cei care au tratat cu persoanele în putere, în cazul reprezentării în justivenditio bonorum.

Vânzarea averii se face de cdebitorului insolvabil. Ele este considerat ca un fel de succesor universal al debitorului. El poate fi urmurmărească pe debitorii La reprezentarea în justidreptului sau titularului obligareprezentantului reclamantului, fie al pârâ

9. Acţiuni directe şi acţiuni contrare

Termenul de acţsinalagmatice imperfecte poate da naştere la obliga

Termenul de acţiune directînceput numai depozitarul era obligat care s-a depus la el. Ulterior, depozitarul fpăstrarea lucrului, deponentuldeponentului împotriva depozitarului este acare eventual depozitarul contra deponentului este ac(actio depositi).

10. Proceduri bazate pe puterea

Acestea sunt: interdictele, trimiterile în posesie

Interdictele au fost la origine simple ordine date de magistrat pentru a pune capăt unor neînţelegeri între particulari. Magistratul ordona soprea o acţiune. Magistratul dlegii în cazurile în care era veficace, cum era cazul trimiterilor în posesiune.

Pretorul dădea interdicte exemplu, opreşte o persoanordona părţii să îndeplineascîn faţa magistratului, sapar noi mijloace procedurale, procedura interdictelor nu dispare.

Mai târziu, interdictele au devenit condicererea părţilor erau verificate pentru a se constata care dintre ele încordinele pretorului; verificarea se f

Procedura civil

Drept roman

reclamantul are un anumit drept împotriva unei persoane. transpunerea este în favoarea reclamantului, atunci in intentio

in condemnatio se cere judecătorului să oblige sreprezentantului reclamantului, care poate fi un procurator, o persoanputere cu peculiu sau o altă persoană, o sumă de bani.

Formulele cu transpunere de persoană se dau în cazul acţiunilor introduse efilor de familie de cei care au tratat cu persoanele în putere, în

ării în justiţie, în cazul vânzării averii debitorului insolvabil, .

zarea averii se face de către bonorum emptor care cumpăra întreaga avere a debitorului insolvabil. Ele este considerat ca un fel de succesor universal al debitorului. El poate fi urmărit de creditorii debitorului şi i se permite s

pe debitorii insolvabilului cu acţiuni cu transpunere de persoanLa reprezentarea în justiţie întrebarea era pusă in intentio în numele titularului dreptului sau titularului obligaţiei, iar in condemnatio figurau fie numele reprezentantului reclamantului, fie al pârâtului.

iuni contrare

Termenul de acţiune directă şi contrară se foloseşte în contractele sinalagmatice imperfecte şi în alte cazuri în care întâmplător, opera

tere la obligaţii reciproce.

ţiune directă se foloseşte aici într-un sens nou. În depozit, la început numai depozitarul era obligat şi anume el era obligat să restituie lucrul

a depus la el. Ulterior, depozitarul făcând cheltuieli neprevstrarea lucrului, deponentul se vede obligat să i le restituie.

deponentului împotriva depozitarului este acţiune directă, iar acţiunea pe care o are eventual depozitarul contra deponentului este acţiunea contrar

10. Proceduri bazate pe puterea de a comanda a magistratului

Acestea sunt: interdictele, trimiterile în posesie şi stipulaţiile pretoriene.

Interdictele au fost la origine simple ordine date de magistrat pentru a pune ţelegeri între particulari. Magistratul ordona să se f

iune. Magistratul dădea un decret sau un edict în perioada aclegii în cazurile în care era vădit că intervenţia autorităţii este urgenteficace, cum era cazul trimiterilor în posesiune.

dea interdicte şi decrete. Prin interdicte el oprea o acşte o persoană să tulbure pe posesor. Prin decrete magistrul ă îndeplinească o anumită activitate, cum ar fi să aduc

a magistratului, să restituie ceva. După ce apare procedura formularapar noi mijloace procedurale, procedura interdictelor nu dispare.

Mai târziu, interdictele au devenit condiţionate de anumite împrejurilor erau verificate pentru a se constata care dintre ele înc

nele pretorului; verificarea se făcea în cadrul unui proces obi

Procedura civilă

52

reclamantul are un anumit drept împotriva unei persoane. Când in intentio se afirmă

oblige să plătească reprezentantului reclamantului, care poate fi un procurator, o persoană în

ţiunilor introduse efilor de familie de cei care au tratat cu persoanele în putere, în

rii averii debitorului insolvabil,

ra întreaga avere a debitorului insolvabil. Ele este considerat ca un fel de succesor universal al

i i se permite să iuni cu transpunere de persoană.

în numele titularului figurau fie numele

te în contractele tor, operaţia judiciară

un sens nou. În depozit, la ă restituie lucrul

când cheltuieli neprevăzute cu i le restituie. Acţiunea

ţiunea pe care o iunea contrară de depozit

iile pretoriene.

Interdictele au fost la origine simple ordine date de magistrat pentru a pune ă se facă ceva sau

dea un decret sau un edict în perioada acţiunilor ii este urgentă şi

rete. Prin interdicte el oprea o acţiune, de tulbure pe posesor. Prin decrete magistrul

ă aducă pe sclav procedura formulară, deci

ionate de anumite împrejurări care la ilor erau verificate pentru a se constata care dintre ele încălcau

cea în cadrul unui proces obişnuit. Astfel

Page 17: Drept roman. unitatea ii

Andy Puşcă Procedura civilă

Drept roman 53

interdictul uti possidetis opreşte pe cineva să tulbure posesiunea altei persoane, dar posesiunea trebuie să aibă anumite calităţi: să nu fie dobândită prin violenţă, clandestin ori cu titlu precar, astfel ca în acest caz, dacă se invocă neîndeplinirea acestor condiţii, în cadrul procesului era verificată susţinerea făcută de partea respectivă.

În virtutea puterii sale de a comanda, imperium magistratul judiciar promitea în numeroase şi variate cazuri trimiterea în posesie. Exemplu: trimiterea în posesie a moştenitorului. Cel trimis în posesie este apărat prin interdicte şi prin acţiuni in factum.

Magistratul judiciar are puterea de a sili părţile care se prezintă în faţa sa să facă diferite promisiuni (prevăzute în edict - prin stipulaţie) - stipulaţia este un contract formalist, verbal care constă într-o întrebare solemnă pusă de stipulant, stipulator, creditorul promisiunii şi un răspuns potrivit cu întrebarea dată de debitor, promisor, promitent. Stipulaţia este promisiunea simplă. Satisdatio este promisiunea întărită de garanţii.

Sunt stipulaţii pretoriene. Cautio usufructuaria, satisdatio rem pupili salvam fore, satisdatio de rato, satisdatio ratem rem dominum habiturum, satis datio iudicatum solvi satisdatio. Pârâtul care nu face promisiunea impusă de edict este un pârât care nu se apără cum trebuie non defendere uti aportet, este un defensus şi împotriva lui se porneşte procedura de executare silită (procesul nu merge mai departe să se judece de un judecător, ci ia sfârşit în faţa magistratului).

Repunerea părţilor în situaţia dinainte, in integrum restitutio este o procedură - dezvoltată de pretor la finele Republicii, atunci când unele din consecinţele aplicării vechiului drept, au început să apară inechitabile. Părţile se repun în situaţia de dinainte de a interveni un anumit fapt juridic. Un exemplu îl constituie actul încheiat din eroare, din dol, din violenţă care nu erau sancţionate de dreptul civil în actele juridice şi nu duceau la anularea acestora. Pretorul însă refuza orice efect al acestor acte, pentru că vătăma o persoană şi rezultatul este inechitabil, astfel că părţile sunt puse în situaţia de mai înainte. Decizia este luată de pretor după o verificare prealabilă cognito causa. În timpul imperiului, această putere o are prefectul Romei. Actul trebuie să fi cauzat un prejudiciu important (laesio enormis).

Sarcina de lucru 6 Enumeră şi descrie procedurile bazate pe puterea de a comanda a magistratului.

Page 18: Drept roman. unitatea ii

Andy Puşcă

Drept roman

2.3. Procedura extraordinar2.3.1. Aspecte generale

După instaurarea imperiului, au avut loc în societatea romanschimbări social-organizării instanţelor concentrează tot mai multe prerinstrumentele eficace ale domina

Alături de procedura formularprocedură de judecatprocedura de drept cordinii (extraordinemproceduri procesele nu se mai judecau în doufapt (in iudicio), ci se dezbimperial care era subordonat întrinteresate să fie sancsociale sclavagiste.

Până în sec. al III-cea formulară. La finele secolului, deci în momentul instaurimperial absolutist, procedura extraordinarformulară.

2.3.2. Organizarea judecătoreasc

Odată cu generalizarea procedurii extraordinare, magistrafuncţionarii administrativi imperiali. Dacpopulare, aceştia din urmminuţios organizatăcompetenţi să judece toate litigiile care se iveau în sfera activit

Ierarhia funcţionscalariformă, cuprindea de pe acum trtârziu. În fruntea piramidei administrative văzut împăratul, care ca această din urmă calitate de un consiliu unei instanţe supreme de judecat

Urmau în continuare prefecsupremi ai celor patru mari regiuni (vremea lui Iustinian statul roman: Orientul, Iliria, Galia regiunile erau împăprefecţilor, cunoscuguvernatorii sau şprovinciile constituind subdiviziuni ale diecezelor.

Toţi aceşti funcţionari exercitau în egaljudecătoreşti. În Roma locul pretorului urban este luat de (praefectus urbi) care devine acum judecjudecată menţionate mai sus instanţe speciale: m

Procedura civil

Drept roman

Procedura extraordinară

instaurarea imperiului, au avut loc în societatea roman-politice, care nu puteau rămâne fără influen

rii instanţelor şi procedurii de judecată. Treptat, în mâna împ tot mai multe prerogative, iar justiţia se înscrie printre

instrumentele eficace ale dominaţiei politice.

turi de procedura formulară apare, la început în mod sporadic, o nou de judecată care, datorită caracterului ei de excep

procedura de drept comun, a fost denumită „extraordinară” adicextraordinem) obişnuite în care se judecau procesele. Potrivit noii

proceduri procesele nu se mai judecau în două etape, adică în drept (), ci se dezbăteau în întregime în faţa unui singur func

imperial care era subordonat într-o formă sau alta conducerii centrale, fie sancţionată cât mai eficace orice încălcare a rânduielilor ordinii

sociale sclavagiste.

-lea d. H., procedura extraordinară s-a aplicat concomitent cu ă. La finele secolului, deci în momentul instaură

imperial absolutist, procedura extraordinară înlocuieşte definitiv pe cea

torească

generalizarea procedurii extraordinare, magistraţii sunt înlocuiionarii administrativi imperiali. Dacă cei dintâi erau aleşi în adun

ştia din urmă erau numiţi de împăraţi; rânduiţi întrios organizată, în fruntea căreia se afla împăratul, ei erau în principiu

judece toate litigiile care se iveau în sfera activităţii lor.

ţionărească, administrativ-judecătorească, piramidal, cuprindea de pe acum trăsăturile organizării feudale de mai

târziu. În fruntea piramidei administrative şi judecătoreşti se afla, aratul, care ca şef al statului era şi judecător suprem. El era asistat în

ă calitate de un consiliu „auditor” (auditorium) ce juca rolul e supreme de judecată.

Urmau în continuare prefecţii pretoriului (praefecti pretorio), adiclor patru mari regiuni (praefecturae) în care fusese împ

vremea lui Iustinian statul roman: Orientul, Iliria, Galia şi Italia. La rândul lor, regiunile erau împărţite în dieceze, în fruntea cărora se aflau reprezentan

ilor, cunoscuţi sub numele de locţiitori (vicarii). Mai jos, se gguvernatorii sau şefii de provincii (rectores) sau praesides provinciaeprovinciile constituind subdiviziuni ale diecezelor.

ti funcţionari exercitau în egală măsură atribuţii administrative ti. În Roma locul pretorului urban este luat de „mai marele ora

) care devine acum judecătorul „capitalei”.În afara organelor de ţionate mai sus - organe de drept comun fiinţau ş

e speciale: militare, fiscale, eclesiastice etc.

Procedura civilă

54

instaurarea imperiului, au avut loc în societatea romană profunde influenţe asupra

. Treptat, în mâna împăratului se ia se înscrie printre

apare, la început în mod sporadic, o nouă caracterului ei de excepţie faţă de

adică în afara nuite în care se judecau procesele. Potrivit noii

în drept (in ius) şi în a unui singur funcţionar

sau alta conducerii centrale, lcare a rânduielilor ordinii

a aplicat concomitent cu . La finele secolului, deci în momentul instaurării regimului

te definitiv pe cea

ii sunt înlocuiţi cu cei dintâi erau aleşi în adunările

ţi într-o ierarhie ratul, ei erau în principiu

ăţii lor.

, piramidală şi rii feudale de mai

ti se afla, aşa cum am tor suprem. El era asistat în

) ce juca rolul

), adică şefii ) în care fusese împărţit, în

i Italia. La rândul lor, rora se aflau reprezentanţii

). Mai jos, se găseau praesides provinciae,

ii administrative şi mai marele oraşului” .În afara organelor de

ţau şi numeroase

Page 19: Drept roman. unitatea ii

Andy Puşcă

Drept roman

2.3.3. Judecata

Spre deosebire de procedura formularjustiţie privată, noua procedurpublic. Chemarea la judecatreclamantului, ci devine un act oficial, în care organele statului au rolul hotărâtor. Reclamantul se adreseazpe pârât la judecată

Dacă judecătorul încuviinde judecată (litis denuntiatoce, în prealabil, o înregistrase în actele publice din cancelaria sa.

În dreptul lui Iustinian citarea se perfecinstanţei, arătând pe scurt motivele pentru care cere chemarea în judecatpârâtului. Este „cererea de chemare în judecatşi procedura prin libel. Dacpârâtului care trebuia s(libellus contradictionisjudecată. În cazul în care refuzfaţa instanţei de judecat

Dacă pârâtul nu se prezintjudecat în lipsă sau, în termeni tehnici reclamantul câştiga procesul, este trimis pentru un anumit termen în posesiunea bunurilor pârâtului.

Dacă în acest interval pârâtul apare, el poate cere rejudecarea procesului, cu condiţia de a indemniza pe reclamant pentru cheltuielile pe care acesta lefăcut. După scurgerea termenului de mai sus, reclamantul avea dreptul de a vinde bunurile pârâtului.posibilă şi în cazul în care reclamantul nu se prezenta în instan(face apărarea) a-şi sus

În faţa instanţei, preprezentate. Aici ele îurma legarea procesului sau potrivit procedurii formulare, atestarea procesului (litis contestatio). Deoarece întreaga procedurprocesului având lcaracterul ei contractual.

Deşi numai producea toate consecinprocesului epuiza dreptul reclamantului de a actotodată momentul în care judec

Spre deosebire de perioada anterioarconstruite, fiind secrete. La dezbateri participau în afara judecpersonalului judecăjudecarea procesulusocială înaltă. Cu timpul, se prevmodul în care urmeazinstanţelor de judecatdovezi. Partea care folosea proba testimonial

Procedura civil

Drept roman

Spre deosebire de procedura formulară, care mai păstra elemente din vechea ă, noua procedură este în întregime „etatizată” , având un caracter

public. Chemarea la judecată (in judecata) - nu mai este lăsatreclamantului, ci devine un act oficial, în care organele statului au rolul

râtor. Reclamantul se adresează în scris judecătorului, cerândupe pârât la judecată.

torul încuviinţa această cerere, pe care textele o numesc înlitis denuntiato), el o trimitea printr-un funcţionar pârâtului dup

ce, în prealabil, o înregistrase în actele publice din cancelaria sa.

În dreptul lui Iustinian citarea se perfecţionează. Reclamantul se adtând pe scurt motivele pentru care cere chemarea în judecat

cererea de chemare în judecată” ( libellus conventionisi procedura prin libel. Dacă instanţa găsea plângerea întemeiată, i

trebuia să răspundă la cererea reclamantului printr-libellus contradictionis) şi dădea garanţii că se va înfăţişa la termenul de

. În cazul în care refuză să dea garanţii, pârâtul putea fi adus cu forei de judecată.

pârâtul nu se prezintă, era declarat „neascultător” (contumaxă sau, în termeni tehnici „în contumacie”. În cazul în care ştiga procesul, este trimis pentru un anumit termen în posesiunea

bunurilor pârâtului.

în acest interval pârâtul apare, el poate cere rejudecarea procesului, cu ia de a indemniza pe reclamant pentru cheltuielile pe care acesta le

scurgerea termenului de mai sus, reclamantul avea dreptul de a vinde bunurile pârâtului. Procedura în contumacie era în dreptul lui Iustinian,

i în cazul în care reclamantul nu se prezenta în instanţăşi susţine cererea.

ţei, părţile litigante se prezentau personal, dar puteau fi reprezentate. Aici ele îşi expuneau în mod contradictoriu pretenţiile, dupurma legarea procesului sau potrivit procedurii formulare, atestarea procesului

). Deoarece întreaga procedură era etatizată, soluprocesului având loc pe calea autorităţii de stat, atestarea procesului a pierdut caracterul ei contractual.

i numai producea toate consecinţele riguroase de odinioară, totuprocesului epuiza dreptul reclamantului de a acţiona în justiţie, determinând

momentul în care judecătorul trebuia să se situeze pentru a da sentin

Spre deosebire de perioada anterioară, dezbaterile aveau loc în clconstruite, fiind secrete. La dezbateri participau în afara judecăpersonalului judecătoresc, numai părţile şi apărătorii. Secretul ce înconjura judecarea procesului înlesnea părtinirea părţilor influente sau cu o pozi

. Cu timpul, se prevăd în mod expres dispoziţii referitoare la modul în care urmează să fie „proteguiţi” aristocraţii (honestiores

elor de judecată. În susţinerea afirmaţiilor lor, părţile trebuiau sdovezi. Partea care folosea proba testimonială trebuia să aducă un num

Procedura civilă

55

stra elemente din vechea , având un caracter

nu mai este lăsată în seama reclamantului, ci devine un act oficial, în care organele statului au rolul

torului, cerându-i să cheme

care textele o numesc înştiinţare ionar pârâtului după

. Reclamantul se adresa tând pe scurt motivele pentru care cere chemarea în judecată a

libellus conventionis) numită sea plângerea întemeiată, i-o comunica

-o întâmpinare şa la termenul de

ii, pârâtul putea fi adus cu forţa în

contumax) şi apoi . În cazul în care

tiga procesul, este trimis pentru un anumit termen în posesiunea

în acest interval pârâtul apare, el poate cere rejudecarea procesului, cu ia de a indemniza pe reclamant pentru cheltuielile pe care acesta le-a

scurgerea termenului de mai sus, reclamantul avea dreptul de a Procedura în contumacie era în dreptul lui Iustinian,

i în cazul în care reclamantul nu se prezenta în instanţă pentru a-şi

ile litigante se prezentau personal, dar puteau fi i expuneau în mod contradictoriu pretenţiile, după care

urma legarea procesului sau potrivit procedurii formulare, atestarea procesului era etatizată, soluţionarea

ii de stat, atestarea procesului a pierdut

ă, totuşi atestarea ţie, determinând

se situeze pentru a da sentinţa.

, dezbaterile aveau loc în clădiri special construite, fiind secrete. La dezbateri participau în afara judecătorului şi a

torii. Secretul ce înconjura ilor influente sau cu o poziţie

ţii referitoare la honestiores) în faţa ile trebuiau să aducă

ă un număr cât

Page 20: Drept roman. unitatea ii

Andy Puşcă

Drept roman

mai mare de martori, potrivit adagiului c(testis unus, testis nullus

De mai mare încredere se bucurau notariate (apud actaînscrisurile întocmite fale-a redactat aveau valoare de act autentic.

Spre a se lămuri mai bine, judecprocesului şi în orice materie, la un interogatoriu. Tot ca probjurământul necesar, fie aleatoriu. În primul caz una din pdepună un jurământ cu privirconformeze jurământului prestat.

În cel de-al doilea caz, judecceară uneia din păasemenea jurământ nu era însdescopereau în continuare dovezi certe, ce infirmau jurdădea potrivit acelor dovezi.

Puterea probantă, absolutcomporta asupra uneia pretenjudecătorul urma sdeoarece numai într

În fine, o altă probsoluţionare erau prezumcu privire la existendirect - din existenţprezumţiile pe care judeciniţiativă, existau şjudecători, fiind stabilite de lege.

Procedura de judecatsau uneori în greceş

Spre deosebire de epoca precedentlitigios (in rem ipsamexecute prestaţia la care savea loc numai în cazul când executarea în naturcazul procesului pârâtul satisfde achitare.

Multă vreme cheltuielile de judecattimpul slujbaşii judecgratificaţii pentru diferite acte de administrative, pe care în zadar împ

Procedura civil

Drept roman

mai mare de martori, potrivit adagiului că „un singur martor nutestis unus, testis nullus).

De mai mare încredere se bucurau probele scrise. Actele înregistrate la apud acta) cele redactate de un funcţionar public (

înscrisurile întocmite faţă de martori purtând peceţile acestora şi ale celui care a redactat aveau valoare de act autentic.

ri mai bine, judecătorul putea supune părţile oricând în cursul i în orice materie, la un interogatoriu. Tot ca probă se folosea fie

mântul necesar, fie aleatoriu. În primul caz una din părţi cerea celeilalte sământ cu privire la lucrul în litigiu, iar judecătorul trebuia sământului prestat.

al doilea caz, judecătorul putea, când probele erau insuficiente, s uneia din părţi să jure cu privire la obiectul litigios. Valoarea unui

ământ nu era însă absolută, căci dacă în cursul procesului se descopereau în continuare dovezi certe, ce infirmau jurământul, sentin

dea potrivit acelor dovezi.

ă, absolută, avea recunoaşterea părţii reclamante, dacasupra uneia pretenţii certe; dacă se referea la una incert

torul urma să constrângă pe pârât să precizeze ceea ce a recunoscut, deoarece numai într-o asemenea situaţie putea da o sentinţă.

ă probă folosită de judecător în elucidarea speţei adusionare erau prezumţiile. Acestea sunt concluzii pe care judecă

cu privire la existenţa unui fapt necunoscut - care nu poate fi dovedit în mod din existenţa dovedită a unui fapt vecin şi conex cu primul. Pe lângiile pe care judecătorul le putea lua în consideraţie din proprie , existau şi prezumţii legale, care se impuneau ca obliga

tori, fiind stabilite de lege.

Procedura de judecată se încheie cu darea hotărârii care, redactatăsau uneori în greceşte, era citită în public.

Spre deosebire de epoca precedentă, condamnarea avea ca obiect însuin rem ipsam); cu alte cuvinte pârâtul trebuia să restituie lucrul, s

ţia la care s-a obligat etc. Condamnarea la un echivalent bavea loc numai în cazul când executarea în natură devenise imposibilcazul procesului pârâtul satisfăcea pe reclamant, judecătorul dădea o hot

vreme cheltuielile de judecată nu se plăteau, justiţia fiind gratuitşii judecătoreşti (officiales) au luat obiceiul de a cere la pledan

ii pentru diferite acte de procedură. De aici numeroase abuzuri administrative, pe care în zadar împăraţii au încercat să le combată

Procedura civilă

56

un singur martor nu-i de ajuns”

probele scrise. Actele înregistrate la ionar public (tabellio) şi

şi ale celui care

ile oricând în cursul ă se folosea fie

i cerea celeilalte să torul trebuia să se

torul putea, când probele erau insuficiente, să jure cu privire la obiectul litigios. Valoarea unui

în cursul procesului se mântul, sentinţa se

ii reclamante, dacă aceasta se referea la una incertă,

precizeze ceea ce a recunoscut,

speţei adusă spre iile. Acestea sunt concluzii pe care judecătorul le trage

care nu poate fi dovedit în mod i conex cu primul. Pe lângă

ţie din proprie ii legale, care se impuneau ca obligaţiuni pentru

ată în latineşte

, condamnarea avea ca obiect însuşi, lucrul restituie lucrul, să

a obligat etc. Condamnarea la un echivalent bănesc devenise imposibilă. Dacă în

ădea o hotărâre

ia fiind gratuită. Cu ) au luat obiceiul de a cere la pledanţi,

. De aici numeroase abuzuri le combată.

Page 21: Drept roman. unitatea ii

Andy Puşcă Procedura civilă

Drept roman 57

Sarcina de lucru 7 Stabileşte corelaţii între procedura acţiunilor legii şi procedura extraordinară.

2.3.4. Executarea sentinţei şi căile de recurs

După darea sentinţei, partea care a pierdut procesul trebuia să execute prestaţia la care a fost obligată. Dacă aceasta nu executa de bună voie sentinţa, interveneau organele de stat.

Autorităţile procedau la execuţie silită scoţând în vânzare până la limita creanţei la care partea a fost condamnată, fie anumite bunuri din patrimoniul ei, fie întregul său patrimoniu în detaliu sau în bloc. Dacă nici după vânzarea întregului patrimoniu creditorii nu au fost satisfăcuţi în întregime, partea care pierduse procesul era încarcerată în închisoarea privată a creditorilor sau după desfiinţarea acestora în anul 388 e. n. în închisorile de stat. Erau scutiţi de pedeapsa cu închisoarea debitorii care dovedeau că insolvabilitatea lor se datora unui caz de forţă majoră şi care predau în bloc toate bunurile lor (cessio bonorum) creditorilor.

Partea nemulţumită putea introduce într-un termen de câteva zile apel împotriva sentinţei. Apelul se introducea fie în scris, fie oral, la instanţa care a pronunţat hotărârea.

Aceasta avea obligaţia să-l înainteze instanţei superioare, însoţit de un scurt referat. Apelul (libellus apellatorius) era suspensiv de executare şi devolutiv de instanţă, adică sentinţa apelată nu putea fi pusă în executare până la judecarea cererii de apel, iar instanţa de apel trebuia să cerceteze din nou fondul procesului, aşa cum procedase şi prima instanţă. Dacă apelantul pierdea procesul, era pedepsit cu amendă lăsată la aprecierea judecătorului.

Page 22: Drept roman. unitatea ii

Andy Puşcă

Drept roman

Teste de autoevaluare 1. Ca instanţe de judecat

a) instanţa magistrab) instanţa formularc) tribunalele permanente, decemvirii

2. Procedura extraordinar

a) lipsa etapelor „in iure” b) desfăşurarea procesului în fac) ambele.

3. Care dintre aceste ac

utilizate în epoca a) procedura formularb) manus iniectio c) acţiunea bunului determinat.

4. În sistemul procedurii formulare procesul avea urm

a) comutativ;b) bilateral; c) consensual.

5. Acţiunile personale (

a) donaţia; b) restituirea în naturc) restituirea de bani.

Rezumat În dreptul roman procesele între particulari aveau loc în facunoscute sub numele de Începând cu sec. I î. H., apare o nouordinem iudiciorum privatorumsubzistat până la sfâravea loc în cadrul a dou(legis actionae) care a fost folositfolosită în paralel procedura formularJudiciariae procedura acprocedură de judecatsau formulae. Actio iudiciopretinde în justiţFormula are trei pPărţile principale sunt:iar părţile secundare (accesorii) sunt: prescriptriplicele etc.Existdin părţi: acestea sunt duplicile, triplicile etc

Procedura civil

Drept roman

Teste de autoevaluare

e de judecată sunt cunoscute: ţa magistraţilor arbitrari; ţa formulară;

tribunalele permanente, decemvirii şi centumvirii.

Procedura extraordinară în dreptul roman se caracteriza prin: lipsa etapelor „in iure” şi „in iudicio”;

urarea procesului în faşa unei persoane,

3. Care dintre aceste acţiuni ale legii ce aveau proceduri cutumiare, erau utilizate în epoca străveche?

procedura formulară, bazată pe instrucţiuni scrise; manus iniectio şi picnoris capio;

iunea bunului determinat.

4. În sistemul procedurii formulare procesul avea următorul caracter:comutativ;

consensual.

iunile personale (in personam) reprezentau:

restituirea în natură; restituirea de bani.

În dreptul roman procesele între particulari aveau loc în faţa unor organe cunoscute sub numele de ordo iudiciorum (judecată între particulari). Începând cu sec. I î. H., apare o nouă instituţie procedurală, judecata ordinem iudiciorum privatorum care, în paralel cu primele organe, a

ă la sfârşitul sec. al III-lea. Judecata proceselor între particulari avea loc în cadrul a două categorii de acţiuni: procedura acţ(legis actionae) care a fost folosită până în sec. al II-lea î. H. ş

în paralel procedura formulară. Prin Legea Aebutia şi Legile Iuliae Judiciariae procedura acţiunilor legii a fost anulată introducându

de judecată care se baza pe instrucţiuni scrise - concepta verba Actio iudicio, în procedura formulară reprezenta dreptul de a

pretinde în justiţie că partea potrivnică să-ţi plătească ceea ce îFormula are trei părţi şi uneori patru părţi principale şi pă

ile principale sunt: intentio, condemnatio, demonstratio şile secundare (accesorii) sunt: prescripţiile, excepţiile duplicele,

triplicele etc.Există părţi de formulă care se adaugă numai la cererea uneia i: acestea sunt adictione, adăugiri: prescripţii, excepţ

duplicile, triplicile etc.

Procedura civilă

58

iuni ale legii ce aveau proceduri cutumiare, erau

torul caracter:

În dreptul roman procesele între particulari aveau loc în faţa unor organe între particulari). ă, judecata extra

care, în paralel cu primele organe, a lea. Judecata proceselor între particulari

iuni: procedura acţiunilor legii a î. H. şi ulterior este

. Prin Legea Aebutia şi Legile Iuliae introducându-se o nouă

concepta verba reprezenta dreptul de a

ceea ce îţi datorează. şi părţi accesorii.

şi adiudicatio iile, excepţiile duplicele,

numai la cererea uneia ii, excepţii, replicile,

Page 23: Drept roman. unitatea ii

Andy Puşcă

Drept roman

6. Obiectul acţiunilor penale constau în:

a) condamnarea la restituirea lucrului sau repararea pagubei;b) condamnarea la o amendc) condamnarea la o închisoare privat

Răspunsuri la întreb1.c; 2.a; 3. b; 4.c, 5.c; 6.b. Lucrare de verificare aferent1. Identifică în cadrul statului Roman:acestor clasificări, d

2. Compară şi expliccare sunt elementele specifice procedurii extraordinare

Nota bene. Lucrarea va fi transmisanunţului de executaacesta sau prin platforma eLearning.

Bibliografie minimalCocoş, Şt. (2005).

Hanga, Vladimir roman. Ediţia a II-

Jakotă, Mihai Vasile (1993). „Chemarea”, pp. 123

Molcuţ, Emil (2007).69-75.

Popa, V. Vasile (2004).

Procedura civil

Drept roman

ţiunilor penale constau în: ondamnarea la restituirea lucrului sau repararea pagubei;

condamnarea la o amendă bănească; condamnarea la o închisoare privată.

spunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 1.c; 2.a; 3. b; 4.c, 5.c; 6.b.

Lucrare de verificare aferentă capitolelor 1 şi 2 în cadrul statului Roman: formele de organizare statală

ări, deosebirile şi asemănările aferente.

i explică apoi prin frazare (câte 5 fraze pentru fiecare element) care sunt elementele specifice procedurii extraordinare.

Lucrarea va fi transmisă tutorelui în termen de 7 zile de la data ului de executare a ei, iar rezultatul evaluării î ţi va fi comunicat prin

acesta sau prin platforma eLearning.

Bibliografie minimal ă t. (2005). Drept roman. Bucureşti: Universul Juridic, pp. 41

& Bocşan, Mircea Dan (2006). Curs de drept privat -a. Bucureşti: Universul Juridic, pp. 94-109.

, Mihai Vasile (1993). Drept roman. vol. I-II. Iaşi: Editura Funda„Chemarea”, pp. 123-134.

, Emil (2007). Drept privat roman. Bucureşti: Universul Juridic

Popa, V. Vasile (2004). Drept privat roman. Bucureşti: All Beck, pp. 322

Procedura civilă

59

rile din testele de autoevaluare

ormele de organizare statală, importanţa

apoi prin frazare (câte 5 fraze pentru fiecare element)

tutorelui în termen de 7 zile de la data i va fi comunicat prin

ti: Universul Juridic, pp. 41-57.

Curs de drept privat

i: Editura Fundaţiei

ti: Universul Juridic, pp.

ti: All Beck, pp. 322-327.