drept penal european.

Florin CĂŞUNEANU – Drept penal european

- 1 -

CAPITOLUL 4

NORME DE INCRIMINARE A ORGANIZAŢIEI CRIMINALE

4.1. Necesitatea incriminării unice a faptelor

referitoare la organizaţia criminală

În prima jumătate a anilor `90, Consiliul Uniunii

Europene (Justiţie şi Afaceri Interne) a constatat necesitatea

adoptării la nivelul uniunii a unor norme comune de combatere

a fenomenului criminalităţii organizate transnaţionale. Această

tendinţă a fost în acord cu tendinţele de la nivel mondial,

avându-se în vedere că la data de 5 noiembrie 2000 a fost

adoptată Convenţia naţiunilor unite împotriva criminalităţii

transnaţionale organizate1.

Astfel, în timpul reuniunii de la Kolding (Danemarca)

din 6 şi 7 mai 1993, miniştrii de Justiţie şi Interne din statele

membre ale Uniunii Europene au recomandat consolidarea şi

cooperarea în cadrul Uniunii Europene, mai eficiente în lupta

împotriva crimei organizate internaţionale. Asemenea

recomandări au fost făcute şi în raportul grupului ad-hoc

„Criminalitate organizată internaţională”, aprobat de

Consiliul din 29 şi 30 noiembrie 1993, dar şi în concluziile

Consiliului din 30 noiembrie şi 1 decembrie 1994. De

1 Ratificată prin legea nr. 565/2002, publicată în Monitorul Oficial nr.

813/8.11.2002;

IV. Norme de incriminare a organizaţiei criminale

- 2 -

asemenea, Consiliul European de la Madrid din 15 şi 16

decembrie 1995 a invitat statele membre ale Uniunii Europene,

dar şi instituţiile comunitare să adopte măsuri operaţionale

necesare pentru a lupta împotriva ameninţării reprezentate de

crima organizată.

În aceste condiţii, conştientizându-se amploarea

fenomenului crimei organizate transnaţionale, Consiliul Uniunii

Europene a adoptat două acte prin care s-a urmărit în principal

adoptarea de către statele membre a unor prevederi prin care

să se stopeze fenomenul criminalităţii organizate prin

încurajarea colaborării cu organele judiciare a persoanelor

direct implicate în procesul infracţional: martori sau chiar

membri ai grupului infracţional. În Rezoluţia Consiliului din 23

noiembrie 1995 privind protecţia martorilor, în cadrul luptei

împotriva crimei organizate internaţionale s-a arătat că

„lupta împotriva crimei organizate internaţionale impune ca în

statele membre securitatea martorilor să fie asigurată în mod

eficient şi practic, în conformitate cu Convenţia pentru apărarea

drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”. Pentru aceste

motive, Consiliul a recomandat statelor membre să „asigure o

protecţie adecvată a martorilor”. În rezoluţie se precizează

noţiunea de martor (orice persoană, indiferent de statutul

juridic, care deţine date sau informaţii considerate de către

autoritatea competentă, importante într-un proces penal şi


- 3 -

susceptibile de a pune în pericol persoana respectivă în cazul

în care este dezvăluită), dar şi în ce ar trebui să constea

măsurile de protecţie :

- martorii trebuie să fie protejaţi împotriva

tuturor formelor de ameninţare, presiune sau de

intimidare, directe sau indirecte;

- statele membre trebuie să asigure în mod

corect şi eficient protecţia martorilor, înainte, în timpul şi

după proces, dacă se consideră necesar de către

autorităţile competente ;

- protecţie ar trebui să se extindă la părinţi,

copii sau alte rude ale martorului, dacă este necesar,

pentru a evita orice formă de presiune indirectă ;

- în caz de extremă gravitate a ameninţării,

schimbarea identităţii poate fi autorizată pentru martor

şi, dacă este cazul, pentru membrii din anturajul său;

- una dintre formele de protecţie poate fi

posibilitatea de a depune mărturie într-un alt loc decât

locul în care se desfăşoară judecata prin utilizarea, dacă

este cazul, a unor mijloace audiovizuale, sub rezerva

respectării principiului contradictorialităţii, astfel cum a

fost interpretat jurisprudenţa Curţii Europene a

Drepturilor Omului.


- 4 -

La un an de la adoptarea acestei rezoluţii, Consiliul

a adoptat Rezoluţia din 20 decembrie 1996 referitoare la

cooperarea cu justiţia, în contextul luptei împotriva crimei

organizate2. Nici acest act nu impunea statelor o obligaţie

certă, această rezoluţie constituind o recomandare referitoare

la cadrul general de urmat în elaborarea legislaţiilor naţionale

privind colaborarea persoanelor cu organele judiciare în scopul

descoperirii, cercetării şi reprimării acţiunilor de crimă

organizată. În principal, prin rezoluţie, Consiliul a „invitat”

statele membre să adopte măsuri legislative pentru a încuraja

persoanele care „participă sau au participat la o conspiraţie sau

la orice altă organizaţie criminală, de orice fel, ori la săvârşirea

unor infracţiuni de crimă organizată, să coopereze cu sistemul

judiciar”, arătând şi posibilitatea de recompensare, dar mai

ales de asigurare a protecţiei pentru aceste persoane care

„care au evadat dintr-o organizaţie criminală şi fac tot posibilul

pentru a preveni continuarea activităţii criminale, sau pentru a

ajuta autorităţile de poliţie sau alte autorităţi judiciare, să

colecteze probe cruciale pentru reconstrucţia faptelor, precum

şi pentru identificarea autorilor sau arestarea lor”.

2 Publicată în JO nr. C 010 din 11.01.1997, p. 0001 – 0002;


- 5 -

În ambele acte comunitare citate mai sus, s-a

subliniat necesitatea facilitării asistenţei judiciare reciproce în

lupta împotriva crimei organizate internaţionale.

Dar aceste „invitaţii” nu au constituit, prin ele însele,

măsuri eficiente de luptă împotriva criminalităţii organizate

transfrontaliere. Fenomenul infracţional organizat transfrontalier

a explodat în a doua jumătate a anilor `90. Criminalitatea s-a

organizat din ce în ce mai mult, dincolo de frontierele naţionale,

tendinţa fiind favorizată de libera circulaţie a mărfurilor, a

capitalurilor, a serviciilor şi a oamenilor, dar şi de inovaţiile

tehnologice, cum ar fi internetul şi e-banking-urile, instrumente

care s-au dovedit a fi extrem de utile pentru infractori în

activităţile constând în comitera de infracţiuni sau în transferul

profiturilor rezultate din activităţile aparent legale.

În acest context, Consiliul European de la Dublin,

pe 13 şi 14 decembrie 1996 a subliniat importanţa luptei

împotriva crimei organizate şi a insistat asupra necesităţii unei

abordări coerente şi coordonate de către Uniunea Europeană

în acest domeniu. La Dublin s-a decis crearea unui grup de

lucru la nivel înalt pentru a stabili un program de acţiune cu

recomandări concrete, inclusiv a unui calendar realist pentru

aceste acţiuni.

Un asemenea program de acţiune privind

criminalitatea organizată a fost adoptat de către Consiliul


- 6 -

European de la Amsterdam, la data de 28 aprilie 19973. În

capitolul I al Programului se precizează necesitatea dezvoltării

luptei împotriva criminalităţii organizate, luptă care a fost

întrecută de fenomenul infracţional organizat transnaţional:

„mijloacele de prevenire şi represiune a acţiunilor criminale se

dezvoltă într-un ritm lent şi sunt, aproape întotdeauna, cu un

pas în urmă. Dacă Europa vrea să devină un spaţiu de

libertate, securitate şi justiţie, aceasta trebuie să se organizeze

mai bine şi să răspundă cu strategii şi tactici la provocarea cu

care se confruntă. Acest lucru necesită un angajament politic la

cel mai înalt nivel.”

Programul adoptat de către Consiliu a avut la bază

recomandările grupului de lucru la nivel înalt constituit în 1996:

- angajamentul ferm al statelor membre şi al

Comisiei, împreună cu un efort coordonat de la primul

până la al treilea pilon al Uniunii Europene, în vederea

dezvoltării legislaţiei, a cooperării între departamentele

de poliţie, serviciile vamale şi sistemele judiciare,

inclusiv un schimb total de informaţii relevante;

- „cunoaşterea duşmanului” – dezvoltarea în

comun a unor capacităţi de analiză a fenomenului în

vederea elaborării unor definiţii standard şi a unor

3 Publicat în JO nr. C 251 din 15/08/1997 p. 1 - 16


- 7 -

metodologii comune pentru descoperirea faptelor şi

pentru realizarea represiunii;

- adoptarea, ratificarea şi punerea în

aplicare efectivă a tuturor instrumentelor deja aplicabile,

direct sau indirect, în lupta împotriva crimei organizate;

- adoptarea unor modalităţi de monitorizare

a punerii în aplicare de către statele membre a tuturor

instrumentelor adoptate de către Uniunea Europeană în

domeniul combaterii crimei organizate;

- stabilirea unor puncte de contact naţionale

pentru a completa reţeaua centralizată în scopul de a

facilita schimbul de informaţii între statele membre;

- optimizarea rolului pe care Europol l-ar

putea juca în fiecare etapă a luptei împotriva crimei

organizate;

- respectarea într-un mod absolut de către

Uniunea Europeană şi statele sale membre a punerii în

aplicare a diferitelor instrumente internaţionale împotriva

spălării de bani şi a legislaţiei comunitare pentru a se

asigura nivelul maxim de cooperare reciprocă şi

schimbul de informaţii între instituţiile financiare şi

fiscale, pe de o parte, şi poliţie şi autorităţile judiciare, pe

de altă parte.


- 8 -

Luându-se în considerare propunerile enunţate,

Consiliul a stabilit un număr de 15 politici care, în esenţă vizau

colaborarea dintre statele membre, precum şi dintre acestea şi

instituţiile comunitare4. În esenţă, politicile stabilite de Consiliu

se rezumă la:

- adoptarea unei acţiuni comune, prin care

să fie stabilite conţinuturile de bază a infracţiunii de

participare a unei persoană prezente pe teritoriul unui stat

membru la activitatea unei organizaţii criminale , dispoziţii

incriminatorii ce trebuie să fie luate în considerare de

către fiecare stat membru în adoptarea legislaţiei interne;

în acest sens, Consiliul Uniunii Europene trebuia să

analizeze în ce măsură se poate contribui la optimizarea

combaterii criminalităţii organizate prin armonizarea

legislaţiei din statele membre;

- adoptarea rapidă a convenţiilor care sunt

considerate esenţiale pentru cooperarea privind

combaterea criminalităţii organizate5;

4 Partea a doua, pct. 6: „Consiliul European subliniază importanţa pentru

fiecare stat membru, ca agenţii de aplicare a legii să îşi coordoneze

acţiunile la nivel naţional în lupta împotriva crimei organizate, schimbul de

informaţii şi să acţioneze într-o manieră concertată”;

5 Aceste convenţii sunt prevăzute în acelaşi act – Program – la

recomandările 13 şi 14 din partea III;


- 9 -

- crearea unui mecanism de evaluare a

modului de punere în aplicare în fiecare stat membru a

instrumentelor de cooperare internaţională în materie

penală;

- acordarea unor competenţe sporite pentru

EUROPOL:

să faciliteze şi să sprijine pregătirea, coordonarea

şi punerea în aplicare a anchetei specifice efectuate de către

autorităţile competente din statele membre, inclusiv în cazul

acţiunilor operaţionale a echipelor comune formate din

reprezentanţi ai Europol;

să solicite autorităţilor competente din statele

membre să efectueze anchete în cazuri specifice;

să intermedieze schimbul de informaţii între

agenţiile de aplicare a legii pentru rapoartele privind tranzacţiile

financiare suspecte.

- elaborarea de către Consiliul Uniunii

Europene şi de către Comisie a unor propuneri pentru a

consolida legislaţia în domeniul confiscării produselor

crimei şi de spălare a acestor produse6;

6 Introducerea unor proceduri specifice pentru descoperirea, urmărirea şi

confiscarea produselor infracţiunii, asigurarea evitării plăţilor în numerar sau

schimbului de numerar în alte monede, în scopul ascunderii produselor

infracţiunii, extinderea domeniului de aplicare a dispoziţiilor referitoare la


- 10 -

Raportându-se la aceste politici s-au a stabilit un set

de 30 de acţiuni grupate pe şase capitole:

1. abordarea fenomenului de crimă organizată;

2. prevenirea crimei organizate;

3. instrumente juridice, domeniul şi punerea în

aplicare;

4. cooperarea practică între autorităţile poliţieneşti,

judiciare şi vamale, în contextul luptei împotriva

crimei organizate;

5. dezvoltarea reţelei EUROPOL, extinderea

mandatului şi a funcţiilor acestuia;

6. criminalitatea organizată şi banii.

Parlamentul European a răspuns iniţiativei

Consiliului, prin rezoluţia din data de 20 noiembrie 19977 prin

care a făcut apel la o mai bună prevenire a fenomenului

criminalităţii organizate.

La puţin timp, la data de 21 decembrie 1998,

Consiliul Uniunii Europene a adoptat o rezoluţie în materie de

prevenire a criminalităţii organizate pentru stabilirea unei

strategii cuprinzătoare pentru a lupta împotriva acestei

spălarea produselor toate infracţiunile grave, abordarea problemei spălării

de bani prin Internet;

7 JO C 371 din 8.12.1997, p. 183


- 11 -

forme de criminalitate8. Rezoluţia cuprinde 33 de puncte în

care se stabilesc priorităţi de acţiune sau orientări generale

necesare a fi urmate de instituţiile comunitare şi de către

statele membre ale Uniunii Europene.

Consiliul a considerat „că lupta împotriva crimei

organizate la nivel internaţional necesită nu numai un mod

eficient şi susţinut de represiune, dar şi o gamă largă de măsuri

de prevenire, elaborate cu respectarea drepturilor

fundamentale ale omului”. Preluând îndemnul Parlamentului,

Consiliul a îndemnat să se pună accentul pe prevenirea

criminalităţii organizate.

În general, această rezoluţie a Consiliului a

reprezentat doar o declaraţie a Consiliului în ceea ce priveşte

importanţa combaterii criminalităţii organizate la nivelul Uniunii

Europene. Prevederile din cele 33 de puncte ale rezoluţiei

reflectă pe de o parte disponibilitatea organelor comunitare de

a coordona combaterea crimei organizate. Pe de altă parte,

rezoluţia reprezintă un îndemn suplimentar, adresat de către

Consiliu, atât statelor, cât şi celorlalte organe comunitare, de a

proceda la o mai bună cooperare în domeniul combaterii

criminalităţii organizate. De asemenea, Consiliul recunoaşte

8 Rezoluţia din data de 21 decembrie 1998 – JO nr. C 408 din 29.12.

1998, p. 1 – 4;


- 12 -

existenţa adoptării de către o parte din state a unor programe

naţionale de combatere a crimei organizate.

4.2. Acţiunea comună nr. 98/733/JAI din 21

decembrie 1998

La data de 21 decembrie 1998, Consiliul Uniunii

Europene a adoptat unul din cele mai importante acte privind

combaterea criminalităţii organizate: Acţiunea comună nr.

98/733/JAI din 21 decembrie 1998 adoptată în temeiul

articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

privind incriminarea participării la o organizaţie criminală

în statele membre ale Uniunii Europene9. Această acţiune

comună a fost prevăzută a fi adoptată prin recomandarea nr.

17 din Programul de acţiune referitor la criminalitatea

organizată – adoptat la data de 28 aprilie 199710. Motivele

adoptării acestei acţiuni comune au fost:

gravitatea şi dezvoltarea anumitor forme

de criminalitate organizată, ceea ce necesită o

9 JO nr. L 351 din 29.12.1998, p. 1 – 3;

10 „Consiliul este invitat să adopte o acţiune comună care să incrimineze,

în conformitate cu legile din fiecare stat membru,fapta unei persoane

prezentă pe teritoriul său, de a participa la o organizaţie criminală indiferent

de locul în care organizaţia îşi are baza sau îşi desfăşoară activităţile

infracţionale”;


- 13 -

consolidare a cooperării între statele membre ale Uniunii

Europene, în special cu privire la următoarele infracţiuni:

traficul de stupefiante, traficul de persoane, terorismul,

traficul cu opere de artă, spălarea banilor, criminalitatea

economică gravă, extorcarea, precum şi alte acte de

violenţă împotriva vieţii, a integrităţii fizice sau a libertăţii

persoanei sau care creează un pericol colectiv pentru

persoane;

necesitatea unei abordări comune cu

privire la participarea la activităţile organizaţiilor criminale

în scopul de a răspunde diverselor ameninţări cu care se

confruntă statele membre;

facilitarea cooperării judiciare între statele

membre în domeniul cercetării şi urmăririi penale a

infracţiunilor de crimă organizată.

Acţiunea comună cuprinde norme minimale

referitoare la elementele constitutive ale infracţiunilor şi la

sancţiunile aplicabile în domeniul crimei organizate, în

conformitate cu prevederile art. 31 (fost K3) lit. E din Tratatul

privind Uniunea Europeană. Acţiunea comună cuprinde atât

norme de drept material, cât şi norme de procedură. Pentru

prima dată, se realizează o uniformizare de incriminare a unor

infracţiuni specifice criminalităţii organizate.


- 14 -

În vederea realizării scopului fundamental al acţiunii

comune (stabilirea normelor minimale referitoare la elementele

constitutive ale infracţiunilor şi la sancţiunile aplicabile în

domeniul crimei organizate), Consiliul a dorit să definească

noţiunea de organizaţie criminală: „o asociere structurată, a

mai mult de două persoane, stabilită în timp, care acţionează

concertat în vederea comiterii de infracţiuni pasibile de o

pedeapsă privativă de libertate sau de aplicarea unei măsuri de

siguranţă privative de libertate de maximum patru ani, sau de o

pedeapsă mai severă, indiferent dacă aceste infracţiuni

reprezintă un scop în sine sau un mijloc de obţinere a unor

avantaje materiale şi, după caz, de influenţare ilegală a

funcţionării autorităţilor publice”.

Definiţia dată de Consiliu are în vedere trei

coordonate:

coordonata cantitativă: asociere

structurată, de mai mult de două persoane; nu orice asociere

poate constitui o organizaţie criminală. Din punctul de vedere

cantitativ, pentru ca o asociere să constituie o organizaţie

criminală trebuie îndeplinite două condiţii cumulative: asocierea


- 15 -

să fie structurată11 şi asocierea să cuprindă mai mult de

două persoane;

coordonata temporală: asociaţie stabilită

în timp; simpla asociere sporadică, fără consistenţă în timp nu

are caracterul unei organizaţii criminale;

coordonata teleologică: asociere

constituită în scopul comiterii de infracţiuni pasibile de o

pedeapsă privativă de libertate sau de aplicarea unei măsuri de

siguranţă privative de libertate de maximum patru ani; în fine,

asocierea trebuie să aibă ca scop comiterea de infracţiuni de o

anumită gravitate. Consiliul Uniunii Europene a optat pentru

stabilirea gravităţii pentru criteriul maximului pedepsei stabilite

de legiuitorul naţional: pedeapsă privativă de libertate sau

măsuri de siguranţă de 4 ani sau mai mare ori o pedeapsă mai

severă. În cadrul acestora, sunt incluse şi infracţiunile

prevăzute în art. 2 din Convenţia EUROPOL şi în anexa la

această convenţie. Raportându-se la Convenţia EUROPOL,

Consiliul a avut în vedere infracţiuni specifice a fi comise în

forma crimei organizate: terorismul, traficul ilegal de droguri,

traficul internaţional cu substanţe nucleare şi radioactive,

11

Structurat înseamnă ceva ce are un mod de organizare internă, un

mod de asociere a componenţilor unui întreg organizat – DEX – Dicţionarul

Explicativ al Limbii Române, Ed. Univers enciclopedic, Bucureşti, 1998, p.

1030;


- 16 -

contrabanda cu imigranţi, traficul ilegal cu fiinţe umane, spălare

de bani, precum şi furtul şi traficul ilegal de autovehicule, etc.

Anexa la convenţie stabileşte pe larg infracţiunile de

competenţa EUROPOL (şi pe cale de consecinţă, avute în

vedere la definirea noţiunii de organizaţie criminală):

- Infracţiuni împotriva vieţii, integrităţii

corporale sau libertăţii personale: omuciderea,

vătămarea gravă a integrităţii corporale, comerţul ilicit cu

organe şi ţesuturi umane, răpirea, privarea ilegală de

libertate şi luarea de ostatici, rasismul şi xenofobia;

- Infracţiuni împotriva patrimoniului sau a

bunurilor de proprietate publică, inclusiv frauda: jaful

organizat, traficul ilegal cu bunuri de patrimoniu, inclusiv

antichităţi şi opere de artă, înşelăciunea şi frauda,

activităţi mafiote (“racketeering”) şi extorcarea, falsificarea

şi piratarea produselor, falsul şi uzul de fals legat de

documente administrative, falsificarea banilor şi a altor

mijloace de plată, criminalitatea informatică, corupţia;

- Comerţul ilicit şi acţiuni dăunătoare

pentru mediu: traficul ilegal cu arme, muniţii şi materiale

explozibile, traficul ilegal cu specii rare de animale, traficul

ilegal cu specii şi varietăţi rare de plante, infracţiunile

împotriva mediului, traficul ilegal cu substanţe hormonale

şi alţi factori de creştere.


- 17 -

- Infracţiuni referitoare la regimul

substanţelor nucleare şi radioactive enumerate la art. 7

alin. (1) din Convenţia privind protecţia fizică a

materialului nuclear, semnată la Viena şi New York la 3

martie 1980, şi referitoare la materialele nucleare şi/sau

radioactive definite în art. 197 al Tratatului Euratom şi în

Directiva Consiliului 80/836/Euratom din 15 iulie 1980;

- Contrabanda cu imigranţi;

- Traficul cu fiinţe umane;

- Infracţiuni având ca obiect vehicule cu

motor: furtul sau însuşirea ilegală a oricăror autovehicule,

camioane, semiremorci, încărcătura camioanelor şi

semiremorcilor, autobuze, motociclete, rulote şi vehicule

agricole, vehiculele de şantier, precum şi piesele de

schimb ale acestor vehicule, ca şi primirea sau tăinuirea

acestor obiecte;

- Spălarea de bani: infracţiunile enumerate

la art. 6 alin. (1)–(3) din Convenţia Consiliului Europei

privind spălarea, căutarea, capturarea şi confiscarea

sumelor câştigate din activităţi ilicite, semnată la

Strasbourg la 8 noiembrie 1990.

Prin acţiunea comună, statele membre s-au obligat

să procedeze la incriminarea, conform normelor de drept

penal intern, a cel puţin uneia dintre următoarele fapte:


- 18 -

a. Participarea la activităţile unei

organizaţii criminale: fapta intenţionată a unei persoane care,

„cunoscând, fie scopul activităţii criminale generale a

organizaţiei, fie intenţia organizaţiei de a comite infracţiunile

respective, participă activ la:

- activităţile criminale ale organizaţiei, chiar

în cazul în care persoana respectivă nu participă la comiterea

propriu-zisă a infracţiunilor în cauză şi chiar atunci când

executarea infracţiunilor în cauză nu se realizează efectiv;

- alte activităţi ale organizaţiei, având, de

asemenea, cunoştinţă de faptul că participarea sa va contribui

la realizarea activităţilor criminale ale organizaţiei”;

b. Constituirea unei organizaţii criminale:

fapta intenţionată a unei persoane, „constând în încheierea

unui acord cu una sau mai multe persoane cu privire la

exercitarea unei activităţi care, în cazul în care ar fi pusă în

aplicare, ar echivala cu comiterea infracţiunilor menţionate la

articolul 1, chiar atunci când persoana respectivă nu participă

la executarea propriu-zisă a respectivei activităţi”.

Pentru aceste fapte, statele membre urmau să

stabilească sancţiuni penale efective, proporţionale şi

disuasive. Sancţiunile nu trebuiau să vizeze doar persoanele

fizice, ci şi persoanele juridice; acestea urmau a fi trase la

răspundere din punct de vedere penal sau, în cazul în care


- 19 -

sistemul de drept naţional nu permitea aceasta, răspunderea

trebuia să fie angajată sub altă formă. De asemenea, se

impunea ca sancţiunile stabilite să fie efective, proporţionale şi

disuasive, fiind obligatorie posibilitatea impunerii de sancţiuni

patrimoniale şi economice.

Normele de procedură se referă, în special la

cooperarea dintre state în scopul realizării urmăririi penale.

Astfel, s-a stipulat obligativitatea realizării urmăririi penale

pentru faptele incriminate, indiferent de locul de pe teritoriul

statelor membre unde organizaţia îşi are sediul sau îşi exercită

activităţile criminale şi indiferent de locul unde se desfăşoară

activitatea infracţională. Statele s-au obligat să-şi coordoneze

acţiunile, în vederea efectuării unei urmăriri penale eficiente,

ţinând cont în special de localizarea diferitelor elemente ale

organizaţiei pe teritoriul statelor membre respective.

* * * * *

Dar, la nivelul Uniunii Europene criminalitatea

organizată a fost în creştere, deoarece aceasta este dinamică

chiar prin natura sa. Mai mult, la sfârşitul secolului XX, a

crescut aspectul transfrontalier (sau transnaţional) al

criminalităţii organizate. Ameninţarea la nivel naţional şi

internaţional a crimei organizate necesita o acţiune concertată

a statelor membre ale Uniunii Europene, cu implicarea Uniunii

Europene în sine, în conformitate cu primul, al doilea şi al


- 20 -

treilea pilon. Aceasta fiind situaţia, s-a simţit nevoia stabilirii

unei strategii la nivel european cu privire la combaterea

criminalităţii organizate. O asemenea strategie a fost adoptată

de Consiliul „Justiţie si afaceri interne” din 27 martie 2000 sub

titlul: „Prevenirea şi controlul criminalităţii organizate –

strategia Uniunii Europene pentru noul mileniu”12.

Strategia s-a bazat pe programul de acţiune adoptat

de către Consiliul European de la Amsterdam, în 1997, planul

de acţiune al Consiliului şi al Comisiei privind modalităţile

optime de punere în aplicare a dispoziţiilor din Tratatul de la

Amsterdam privind instituirea unui spaţiu de libertate, securitate

şi justiţie, adoptat de către Consiliul European de la Viena din

199813 şi concluziile Consiliului European de la Tampere, care

a avut loc 15 şi 16 octombrie 1999.

Strategia cuprindea mai multe direcţii de orientare,

pentru fiecare din acestea fiind stabilite recomandări detaliate.

Astfel, o primă direcţie („orientare politică”) s-a referit

la dezvoltarea culegerii şi analizei datelor referitoare la

criminalitatea organizată. Cu privire la aceste aspecte, Consiliul

a recomandat statelor membre, Europol şi Comisiei, integrarea

12

Actul a fost adoptat sub nr. 2000 / C 124/01 şi a fost publicat în JO nr.

C 124, 03.05.2000;

13 Publicat în JO C 19, 23.1.1999, p. 1;


- 21 -

în rapoartele anuale a unui dispozitiv de evaluare, a unui

calendar de punere în practică a recomandărilor din prezenta

strategie.

A doua orientare s-a referit la evitarea penetrării

criminalităţii organizate în sectorul public, dar şi în sectorul

privat. Cu privire la acest aspect, au fost făcute următoarele

recomandări:

- asigurarea în cadrul legislativ intern al

statelor a interzicerii participării la procedurile de achiziţie

prin licitaţii publice a persoanelor care au fost

condamnate anterior pentru comiterea unor fapte de

crimă organizată; pentru realizarea acesteia, urma să se

stabilească la nivelul UE, un mecanism eficient care să

permită identificarea rapidă a persoanelor care au comis

crime asociate cu crima organizată.

- colectarea de informaţii de către statele

membre UE despre persoanele juridice înregistrate pe

teritoriul fiecăruia, referitoare la persoanele fizice care

procedează la direcţionarea persoanelor juridice către

acţiuni de crimă organizată;

- dezvoltarea unor instrumente juridice

privind lupta împotriva crimei organizate legate de

evaziunea fiscală;


- 22 -

- consultarea de către statele membre a

Comisiei în scopul examinării cazurilor de fraudă

împotriva intereselor financiare ale Comunităţii precum şi

în scopul aprofundării cunoaşterii şi înţelegerii

complexităţii acestor fenomene.

A treia direcţie de acţiune a constituit-o consolidarea

prevenirii criminalităţii organizate şi a parteneriatelor dintre

sistemul de justiţie penală şi societatea civilă, recomandându-

se Comisiei să elaboreze, în cooperare cu Consiliului, o

propunere în vederea stabilirii unui instrument necesar tuturor

comitetelor şi organismelor de la nivel naţional şi comunitar,

care să evalueze, în momentul propunerii reformei juridice,

impactul acestor reforme asupra criminalităţii în materie de

fraudă şi alte infracţiuni.

O a patra direcţie a fost stabilită cu privire la

revizuirea şi îmbunătăţirea legislaţiei, precum şi a cadrului de

supraveghere la nivel naţional şi comunitar, a criminalităţii. Cu

privire la aceasta s-a recomandat Consiliului Uniunii Europene

să adopte instrumente pentru armonizarea legislaţiilor statelor

membre, urmând să stabilească standarde minime pentru

elementele infracţiunilor şi sancţiunilor în ceea ce priveşte

crima organizată, a terorismul şi traficul de droguri. Tot

Consiliul Uniunii Europene trebuia să continue şi să

consolideze procesul de evaluare reciprocă în cadrul acţiunii


- 23 -

comune adoptate de Consiliu la 5 decembrie 1997. O altă

recomandare se adresa Comisiei care, până la data de 31

decembrie 2001 urma să pregătească o propunere referitoare

la instituţia răspunderii penale, civile sau administrative a

persoanelor juridice care sunt implicate în acte de crimă

organizată.

O altă direcţie a fost consolidarea anchetelor în

domeniul criminalităţii organizate. Motivat de faptul că

eficacitatea mijloacelor de anchetă ar fi trebuit să fie

îmbunătăţite cu respectarea drepturilor omului, Consiliul

„Justiţie şi Afaceri Interne” a recomandat Comisiei, Europol-ului

şi Reţelei Judiciare Europene să asigure coordonarea

anchetelor referitoare la reţelele de imigrare clandestină. De

asemenea, şi serviciilor de represiune li s-a recomandat să

dezvolte, la nivel internaţional, standardele comune de anchetă

şi să faciliteze schimbul de experienţă şi de echipamente

tehnice.

A şasea direcţie a avut ca obiect consolidarea

Europolului. În acest sens, statelor membre li s-a recomandat

să asigure accesul Europol-ului la informaţiile secrete deţinute

de serviciile de specialitate naţionale; Consiliului i s-a

recomandat dezvoltarea şi punerea în aplicare a unor tehnici

operaţionale prin care Europol să poată coordona autorităţile

competente din statele membre în cazul investigaţiilor


- 24 -

internaţionale care au ca obiect organizaţiile criminale ce

operează în mai mult de un stat membru.

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne a stabilit ca un alt

domeniu de acţiune să fie urmărirea, îngheţarea, sechestrarea

şi confiscarea produselor infracţiunii. Ca măsuri efective ce

urmau a fi luate, s-a recomandat Consiliului Uniunii Europene

să elaboreze un model de acord de negociere cu offshore şi

onshore, precum şi cu „paradisele fiscale”, dar şi să procedeze

la discutarea cu organizaţiile bancare în vederea stopării

spălării de bani prin internet. Într-un alt sens, Consiliul urma să

adopte un instrument prin care să invite statele membre să îşi

revizuiască legislaţia în domeniul prevenirii, depistării,

îngheţării, sechestrării şi confiscării bunurilor provenite din

comiterea de infracţiuni. În paralel, statelor membre li s-a

recomandat să procedeze la înfiinţarea unor unităţi dedicate

procesului de depistare, sechestrare şi confiscare a bunurilor

rezultate din infracţiuni. Se mai preconiza ca, până la data de

31 decembrie 2001, Comisia să întocmească un studiu referitor

la posibilităţile de a interzice plăţile şi operaţiunile de schimb

valutar în numerar, utilizate în mod excesiv de persoanele

fizice şi juridice.

Tot în cadrul aceleiaşi direcţii, Consiliul primea

recomandare de a adopta un număr de trei instrumente :


- 25 -

- primul urma să prevadă posibilitatea de a

introduce, din punct de vedere al legii penale, civile sau

fiscale scutirea de la sarcina probei în ceea ce priveşte

sursa de active deţinute de o persoană condamnată

pentru o infracţiune legată de crima organizată,

- al doilea urma să aibă în vedere

confiscarea, indiferent de prezenţa infracţiunii, pentru a

acoperi cazurile în care făptuitorul a murit sau au

dispărut ;

- al treilea trebuia să stabilească împărţirea,

între statele membre, a averilor confiscate

A opta orientare stabilită de Consiliul „Justiţie şi

Afaceri interne” a fost consolidarea cooperării între organele de

drept şi autorităţile judiciare la nivel naţional şi UE. În vederea

realizării acestei consolidări, au fost stabilite un număr de nouă

recomandări adresate în special Consiliului Uniunii Europene,

dar şi statelor membre sau Comisiei Europene :

- adoptarea unui program de măsuri pentru

punerea în aplicare a principiului recunoaşterii reciproce a

hotărârilor judecătoreşti în materie penală;

- elaborarea şi adoptarea unui instrument

juridic pentru înfiinţarea Eurojust ;

- dezvoltarea Reţelei Judiciare Europene şi

punerea acesteia în aplicare într-un mod mai eficient, prin


- 26 -

dotarea cu instrumente moderne pentru o cooperare

eficientă şi prin dezvoltarea eficientă a standardelor

procedurale care să îmbunătăţească asistenţa judiciară

reciprocă în materie penală,;

- elaborarea unui alt instrument cu privire la

statutul şi protecţia martorilor şi a persoanelor care

participă sau au participat la organizaţiilor criminale şi

care sunt dispuse să coopereze cu organele judiciare prin

furnizarea de informaţii utile pentru finalizarea anchetei,

strângerea probelor sau informaţii care pot contribui la

privarea organizaţiilor criminale de resursele financiare

sau de produsele infracţiunilor;

- suplimentarea fondurilor de fonduri pentru

promovarea cooperării în sistemul judiciar ;

- ratificarea de către statele membre a unor

convenţii ale Consiliului Europei şi Organizaţiei Naţiunilor

Unite;

- facilitarea procedurilor de extrădare, prin

punerea efectivă în aplicare a convenţiilor privind

extrădarea;

- adoptarea unui instrument care să

stabilească ca dovezile obţinute, în mod legal, de către

autorităţile unui stat membru să poată fi admise în faţa

instanţelor din alte state membre;


- 27 -

- acţionarea Consiliului în scopul armonizării

legislaţiilor naţionale cu privire la procedurile de

reglementare a tehnicilor de anchetă penală.

O altă direcţie de acţiune a fost consolidarea

cooperării cu ţările candidate. Consiliul „Justiţie şi afaceri

interne” a arătat că ar trebui să fie consolidată cooperarea cu

ţările candidate în scopul de a le integra treptat în strategia de

prevenire şi combatere a crimei organizate. În vederea

realizării acestui obiectiv, se recomanda întărirea formelor de

cooperare directă şi practică în materie de poliţie şi de justiţie

penală cu ţările candidate la aderare, dar şi participarea ţărilor

candidate la elaborarea şi analizarea rapoartelor anuale cu

privire la situaţia de crimă organizată. De asemenea, s-a avut

în vedere şi posibilitatea de a stabili o cooperare cu ţările

candidate, în ceea ce priveşte modul de utilizare a sistemului

de informaţii Schengen, precum şi dezvoltarea asistenţei

tehnice acordate acestora de către Uniunea Europeană. Mai

mult, se recomanda statelor membre să procedeze la

încheierea de acorduri bilaterale cu statele membre, în ceea ce

priveşte cooperarea în vederea identificării bunurilor furate sau

utilizarea unor tehnici de investigaţie, cum ar fi controlate livrări

şi operaţiuni sub acoperire.


- 28 -

Pe lângă cooperarea cu ţările candidate la aderare,

Consiliul a stabilit, ca direcţie de acţiune şi cooperarea cu ţările

terţe, precum şi cu alte organizaţii internaţionale.

În final, o ultimă orientare a fost monitorizarea

consolidării punerii în aplicare a măsurilor de prevenire şi

combatere a crimei organizate în cadrul Uniunii Europene. Cu

privire la aceasta, se recomanda ca grupul multidisciplinar

referitor la Criminalitatea organizată să întocmească rapoarte

periodice privind punerea în aplicare a strategiei Uniunii

Europene. De asemenea, Consiliul European urma să

primească, la data de 30 iunie 2005, un raport general cu

privire la punerea în aplicare a Strategiei UE împotriva crimei

organizate. În funcţie de rezultatele obţinute, Consiliul trebuia

să ia măsurile necesare pentru a furniza, în cazul în care

această strategie nu a fost pusă pe deplin în aplicare, alte

orientări cu privire la noi măsuri pentru a opri aceasta.

* * * * *

Problema de securitate a Uniunii Europene şi a

statelor sale membre, a dobândit o altă dimensiune în urma

atacurilor teroriste din Statele Unite (pe 11 septembrie 2001) şi

de la Madrid (11 martie 2004). După cinci ani de la reuniunea


- 29 -

Consiliului European de la Tampere (15-16 octombrie 1999)14,

se impunea adoptarea unui nou program care să permită

Uniunii Europene să răspundă în mod eficient noilor provocări

legate de securitatea şi justiţia în spaţiul european. În acest

sens, Comisia Europeană a comunicat Consiliului şi

Parlamentului European o evaluare cu privire la situaţia

existentă în Uniunea Europeană, referitor la măsurile

întreprinse conform direcţiilor enunţate de Consiliul European

de la Tampere, în special privind spaţiul european de

libertate şi securitate15. Luând în considerare această

evaluarea a Comisiei, Consiliul European a adoptat un nou

program care este cunoscut sub numele de Programul de la

14

Consiliul European de la Tampere – Finlanda din 15-16 octombrie

1999 şi-a dat acordul cu privire la un anumit număr de orientări si priorităţi

politice care vizează, în special, dreptul de azil, imigrare, accesul la justiţie

si lupta împotriva criminalităţii. Ia decizii cu privire la modalităţile de

elaborare a proiectului Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

La punctual 6 din concluziile Consiliului European de la Tampere se

menţionau următoarele: „Pentru a contracara ameninţările la adresa

libertăţilor şi drepturilor cetăţenilor, este necesar un efort comun, pentru a

preveni şi lupta împotriva criminalităţii şi a organizaţiilor criminale din

întreaga Uniune”;

15 COM (2004) 401 final din 2 iunie 2004;


- 30 -

Haga16. Obiectivul Programului de la Haga a fost îmbunătăţirea

capacităţii Uniunii şi a statelor sale membre în vederea:

- asigurării respectării drepturilor

fundamentale,

- asigurării unui minim de procedură de

protecţie şi de acces la justiţie a cetăţenilor;

- reglementării fluxurilor de imigraţie şi

controlului frontierelor externe,

- asigurării unei reglementări în domeniul

luptei împotriva crimei organizate transnaţionale şi

suprimării ameninţării teroriste;

- exploatării potenţialului Europol şi Eurojust,

pentru recunoaşterea reciprocă a hotărârilor judecătoreşti

şi a certificatelor în materie civilă şi penală, pentru

înlăturarea obstacolelor din calea legislativă şi

judecătorească, soluţionarea litigiilor de drept civil şi de

familie cu probleme transfrontaliere.

Programul de la Haga a stabilit mai multe priorităţi

(„orientări particulare”) grupate pe patru domenii generale,

după cum urmează:

16

Programul de la Haga: consolidarea libertăţii, securităţii şi justiţiei în

Uniunea Europeană a fost publicat în JO nr.053 din 5 martie 2005, p. 1-15;


- 31 -

1. Consolidarea libertăţii – cuprinzând

aspecte legate de cetăţenia uniunii, politica în domeniul

azilului, imigraţiei şi frontierelor, sistemul european comun

de azil, migraţia legală şi lupta împotriva imigraţiei ilegale,

integrarea resortisanţilor ţărilor terţe;

2. Consolidarea securităţii: cuprinzând

aspecte legate de îmbunătăţirea schimbului de informaţii,

terorismul, cooperarea poliţienească, managementul, în

cadrul Uniunii Europene, a crizelor transfrontaliere,

cooperarea operaţională, prevenirea criminalităţii,

criminalitatea organizată şi corupţia, strategia europeană

privind drogurile;

3. Consolidarea justiţiei – cuprinzând

aspecte legate de Curtea de Justiţie a Comunităţilor

Europene, creşterea încrederii reciproce între statele

membre, cooperarea judiciară în materie penală,

cooperarea judiciară în materie civilă;

4. Relaţii externe.

În ceea ce priveşte aspectele legate de

criminalitatea organizată, Consiliul European a arătat că

„prevenirea criminalităţii este o parte a eforturilor de a crea un

spaţiu de libertate, securitate şi justiţie”, apreciind dezvoltarea

unui concept strategic privind lupta împotriva criminalităţii

organizate transnaţionale, la nivelul Uniunii Europene. Dar


- 32 -

Consiliul European a îndemnat Consiliul şi Comisia să continue

această activitate.

În vederea aplicării acestui program, Consiliul

Uniunii Europene, împreună cu Comisia Europeană a adoptat

Planul de acţiune de punere în aplicare a Programului de la

Haga pentru consolidarea libertăţii, securităţii şi justiţiei în

Uniunea Europeană17. Prin adoptarea acestui document,

Consiliul şi Comisia au intenţionat ca planul să constituie un

cadru de orientare pentru următorii 5 ani. Planul adoptat a

cuprins o serie de măsuri legislative şi non-legislative pe care

Consiliul şi Comisia le puteau considera ca fiind necesare

pentru punerea în aplicare a liniilor directoare stabilite în

Programul de la Haga.

În perioada următoare, s-a demonstrat că prevenirea

şi combaterea criminalităţii organizate şi transfrontaliere pot fi

îndeplinite mai bine la nivelul Uniunii Europene. Acesta a fost

motivul determinant pentru care Consiliul Uniunii Europene a

stabilit la data de 12 februarie 2007, în cadrul programului

general „Securitatea şi protecţia libertăţilor”, a programului

specific „Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii”, pentru

17

Publicat în JO nr. C 198 din 12.08.2005 p. 0001 – 0022;


- 33 -

perioada 2007-201318. Scopul stabilirii programului a fost de a

contribui la consolidarea spaţiului de libertate, securitate şi

justiţie, urmând a se derula în perioada 1 ianuarie 2007 – 31

decembrie 2013.

Scopul acestui program este atingerea unui înalt

nivel de securitate a cetăţenilor prin intermediul prevenirii şi al

combaterii infracţionalităţii, fie a criminalităţii organizate, fie a

altor forme de infracţiuni, în special terorismul, traficul de

persoane şi infracţiunile ale căror victime sunt copiii, traficul

ilicit de stupefiante şi de armament, corupţia şi frauda.

Consiliul a prevăzut ca programul să se desfăşoare

pe patru tematici:

(a) prevenirea infracţionalităţii şi criminologia;

(b) aplicarea legii;

(c) protecţia şi sprijinirea martorilor;

(d) protecţia victimelor.

Prin program se stabilea posibilitatea acordării de

asistenţă financiară în cazul proiectelor cu dimensiune

europeană iniţiate de Comisie, dar şi în cazul unor proiecte

transnaţionale sau naţionale; acestea din urmă, pentru a putea

18

Decizia Consiliului 2007/125/JAI din 12 februarie 2007 de stabilire

pentru perioada 2007-2013, în cadrul programului general „Securitate şi

protecţia libertăţilor”, a programului specific „Prevenirea şi combaterea

infracţionalităţii” publicată în JO nr. l 58 din 24.2.2007, p. 7 – 12;


- 34 -

beneficia de asistenţă financiară trebuie să aibă ca obiect

pregătirea sau completarea proiectelor transnaţionale, ori

dezvoltarea unor metode sau tehnologii inovatoare care pot fi

transferate unor acţiuni la nivelul Uniunii Europene.

Prin acordarea asistenţei financiare în cazul

proiectelor sus-menţionate se urmăreşte în special:

stimularea, promovarea şi crearea unor

metode şi instrumente orizontale necesare pentru

prevenirea şi combaterea strategică a infracţionalităţii şi

pentru garantarea securităţii şi a ordinii publice;

promovarea şi dezvoltarea coordonării, a

cooperării şi a înţelegerii reciproce în relaţia dintre

agenţiile de aplicare a legii, alte autorităţi naţionale şi

organismele aferente ale Uniunii în ceea ce priveşte

priorităţile identificate de către Consiliu;

promovarea şi dezvoltarea celor mai bune

practici pentru protecţia şi sprijinirea martorilor.

De fapt, programul Consiliului reprezintă cadrul

general prin care Uniunea Europeană a stabilit să finanţeze

proiecte la nivel comunitar sau regional în cadrul Uniunii, prin

care agenţiile de aplicare a legii şi alte organisme publice sau

private îşi pot aduce contribuţia la combaterea criminalităţii

organizate.


- 35 -

4.3. Decizia-cadru a Consiliului 2008/841/JAI

privind lupta împotriva crimei organizate

Intrată în vigoare la data de 29 decembrie 1998

(data publicării în Jurnalul Oficial), acţiunea comună nr.

98/733/JAI şi-a produs efectele până la data de 11 noiembrie

2008, dată la care a fost abrogată de Decizia-cadru a

Consiliului 2008/841/JAI privind lupta împotriva crimei

organizate19, pe care, însă, o vom analiza mai jos.

Această decizie îmbunătăţeşte cadrul legislativ

general de urmat de către statele membre. Conţinutul actului

este superior Acţiunii comune nr. 98/733/JAI din 21 decembrie

1998, Consiliul împrumutându-se, de această dată, din

concepţia Convenţiei naţiunilor unite împotriva criminalităţii

transnaţionale organizate.

Astfel, definiţia organizaţiei criminale din prezenta

decizie – cadru este întocmai cu noţiunea de grup infracţional

organizat din Convenţie: „asociaţie structurată, stabilită în timp,

de mai mult de două persoane, care acţionează concertat în

vederea comiterii de infracţiuni pasibile de o pedeapsă privativă

de libertate sau de aplicarea unei măsuri de siguranţă privative

19

Decizia-cadru a Consiliului 2008/841/JAI privind lupta împotriva crimei

organizate a fost adoptată la data de 24 octombrie 2008 şi a fost publicată

în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 300 din 11.11.2008, p. 42-45;


- 36 -

de libertate cu o durată maximă de cel puţin patru ani, sau de o

pedeapsă mai severă, pentru a obţine, direct sau indirect, un

beneficiu financiar sau de altă natură materială”. Deosebirea

faţă de noţiunea din Acţiunea comună 98/733/JAI constă în

prevederea scopului constituirii grupului structurat: în decizia

cadru scopul ce trebuie să existe pentru ca grupul structurat să

fie organizaţie criminală este săvârşirea unor infracţiuni de o

anumită gravitate pentru obţinerea, direct sau indirect, a

unui beneficiu financiar sau de altă natură materială; în

cazul Acţiunii comune, scopul este, de asemenea, săvârşirea

unor infracţiuni de o anumită gravitate, nefiind însă absolut

necesar ca acestea să constituie un mijloc de obţinere a

unor avantaje materiale.

Urmând exemplul Convenţiei ONU, decizia-cadru

prezintă şi o definiţie a asociaţiei structurate: „asociaţie care nu

este formată la întâmplare pentru comiterea imediată a unei

infracţiuni şi care nu prezintă în mod necesar roluri definite

formal pentru membrii săi, continuitatea membrilor sau o

structură dezvoltată”.

În ceea ce priveşte incriminarea faptelor de

participare la o organizaţie criminală, tehnica aleasă de

Consiliu cu prilejul adoptării deciziei-cadru, este mai elaborată,

prevăzându-se infracţiunea ca fiind, în primul rând,

„comportamentul oricărei persoane care, în mod intenţionat şi


- 37 -

în cunoştinţă de cauză privind fie scopul şi activitatea generală

a organizaţiei criminale, fie intenţia sa de a comite infracţiunile

respective, ia parte în mod activ la activităţile criminale ale

organizaţiei; deosebirea faţă de Acţiunea comună intervine în

continuarea textului: „inclusiv prin furnizarea de informaţii şi

mijloace materiale, recrutarea de noi membri, precum şi toate

formele de finanţare ale activităţilor acesteia, cunoscând că

această participare va contribui la realizarea activităţilor

infracţionale ale organizaţiei”20.

A doua formă a infracţiunii este identică cu cea din

Acţiunea comună: „comportamentul oricărei persoane,

constând în încheierea unui acord cu una sau mai multe

persoane cu privire la exercitarea unei activităţi care, în cazul

în care ar fi pusă în aplicare, ar echivala cu comiterea

infracţiunilor menţionate la Articolul 1, chiar dacă persoana

respectivă nu participă la executarea propriu-zisă a respectivei

activităţi”.

De mare importanţă este stabilirea obligaţiei din

partea statelor membre în ceea ce priveşte cuantumul

20

În Acţiunea comună textul avea formularea: „chiar în cazul în care

persoana respectivă nu participă la comiterea propriu-zisă a infracţiunilor în

cauză şi, sub rezerva principiilor generale din dreptul penal al statului

membru respectiv, chiar atunci când executarea infracţiunilor în cauză nu se

realizează efectiv”;


- 38 -

pedepselor: pentru prima formă pedeapsa maximă privativă de

libertate ce trebuie prevăzută de legislaţiile naţionale trebuie să

fie de cel puţin doi ani, până la cinci ani; pentru a doua formă,

se prevedeau două soluţii alternative: fie ca infracţiunea să fie

pasibilă de acelaşi termen maxim de pedeapsă privativă de

libertate ca infracţiunea în vederea căreia este încheiat acordul,

fie se poate stabili un termen minim de pedeapsă de cel puţin

doi, până la cinci ani.

Tot în decizia-cadru se prevede şi posibilitatea ca

legislaţiile naţionale să includă circumstanţe atenuante, în cazul

existenţei acestora, pedepsele menţionate putând fi reduse sau

chiar înlăturate. Cu titlu de exemplu se menţionează

următoarele circumstanţe atenuante:

a. renunţarea la activităţile infracţionale; şi

b. furnizarea autorităţilor administrative sau judiciare

a unor informaţii, pe care acestea nu ar fi fost capabile să le

obţină altfel. Aceste informaţii trebuie să fie de natură:

a preveni, a pune capăt sau a limita efectele

infracţiunii;

a identifica şi a-i deferi justiţiei pe ceilalţi

infractori;

a descoperi noi dovezi;


- 39 -

a priva organizaţia criminală de resurse ilicite

sau de beneficiile rezultate din activităţile sale infracţionale;

a împiedica săvârşirea în viitor a unor alte

infracţiuni de crimă organizată.

Mai complexă este şi prevederea referitoare la

răspunderea persoanei juridice. Pentru evitarea unor

neconcordanţe între reglementările naţionale, Consiliul a definit

noţiunea de persoană juridică: „orice entitate care beneficiază

de personalitate juridică în virtutea legislaţiei în vigoare, cu

excepţia statelor sau a organismelor publice aflate în exerciţiul

autorităţii publice, precum şi a organizaţiilor internaţionale

publice”.

Fiecare stat membru are obligaţia, conform art. 5

din decizia-cadru, de a stabili răspunderea persoanei juridice

pentru comiterea, în beneficiul lor, a vreuneia dintre faptele

incriminate. Faptele pot fi comise de către orice persoană, în

mod individual, sau acţionând ca membru al unui organ al

persoanei juridice şi care deţine o poziţie de conducere în

cadrul persoanei juridice; în acest ultim caz, este necesar ca

autorul faptelor să aibă fie puterea de a reprezenta persoana

juridică, fie autoritatea de a lua decizii în numele persoanei

juridice, fie cea de a exercita controlul în cadrul persoanei

juridice.


- 40 -

Răspunderea persoanei juridice trebuie antrenată şi

în cazul în care comiterea faptelor este urmarea lipsei de

supraveghere sau control din partea unei persoane care are

calitatea de membru al unui organ al persoanei juridice; în

acest caz, faptele trebuie să fie comise, tot în beneficiul

persoanei juridice, dar de către o altă persoană aflată sub

autoritatea celei care a manifestat lipsa de supraveghere sau

control.

Spre deosebire de Acţiunea comună, preluând

modelul Convenţiei ONU, dar procedând la perfecţionarea

prevederilor din aceasta, Consiliul UE a prevăzut şi sancţiunile

care pot fi aplicate persoanei juridice: amenzi penale sau

nepenale. Dar nu s-a înlăturat posibilitatea stabilirii unor

sancţiuni complementare, cum ar fi:

(a) anularea dreptului de a primi avantaje sau ajutor

public;

(b) interdicţia temporară sau permanentă de a

exercita o activitate comercială;

(c) plasarea sub control judiciar;

(d) lichidarea judiciară;

(e) închiderea temporară sau permanentă a

proprietăţilor care au fost folosite pentru comiterea infracţiunii.

Sancţiunile sau măsurile aplicate trebuie să fie

eficiente, proporţionate şi disuasive.


- 41 -

Regulile procedurale stabilite se referă la

competenţa teritorială de investigare şi soluţionare a faptelor

incriminate, precum şi la absenţa obligaţiei unei declaraţii sau

acuzaţii din partea victimelor (nu este necesară o declaraţie

sau acuzaţie formulată de o persoană, victimă a infracţiunii).

Referitor la competenţa investigării şi judecării

faptelor incriminate de decizia cadru nr. 2008/841/JAI din 24

octombrie 2008, Consiliul a stabilit atât regula locului comiterii

infracţiunii, cât şi regula cetăţeniei autorului acesteia. Astfel, un

stat membru are competenţa în cazul săvârşirii faptei în

întregime sau parţial pe teritoriul propriu, indiferent de locul

unde este bazată organizaţia sau unde îşi desfăşoară

activităţile infracţionale, dar şi atunci când autorul este cetăţean

al său. De asemenea, se mai stabileşte şi regula cetăţeniei

persoanei juridice în folosul căreia au fost comise infracţiunile

prevăzute de prezenta decizie-cadru.

În cazul conflictelor pozitive de competenţă

teritorială, statele membre trebuie să coopereze pentru a

decide care dintre ele va declanşa urmărirea, cu scopul de a

centraliza procedurile într-un singur stat membru, dacă acest

lucru este posibil.

Termenul de implementare a dispoziţiilor deciziei

cadru a fost stabilit pentru data de 11 mai 2010; până la

această dată, statele membre sunt obligate să trimită


- 42 -

Secretariatului General al Consiliului şi Comisiei dispoziţiile

care transpun în legislaţia naţională obligaţiile care le-au fost

impuse de către prezenta decizie-cadru. Se preconizează ca

până la data de 11 noiembrie 2012, în baza unor informaţii şi a

unui raport scris întocmit de Comisie, Consiliul Uniunii

Europene să evalueze modul de implementare de către statele

membre ale deciziei cadru nr. 2008/841/JAI din 245 octombrie

2008.

drept penal european.

Documents

Transcript of drept penal european.