Drept Diplomatic

493
1 P P P O O O L L L I I I Ţ Ţ Ţ I I I S S S T T T S S S A A A U U U D D D I I I P P P L L L O O O M M M A A A T T T ? ? ? Ghid al ataşatului de afaceri interne

description

manual

Transcript of Drept Diplomatic

Page 1: Drept Diplomatic

1

PPPOOOLLLIIIŢŢŢIIISSSTTT SSSAAAUUU DDDIIIPPPLLLOOOMMMAAATTT??? Ghid al ataşatului de afaceri interne

Page 2: Drept Diplomatic

2

Motto „Am dus, de fapt, ţara - acolo unde mă aflam; a ştii să te faci iubit când reprezinţi ţara ta, înseamnă a o servi”

NICOLAE TITULESCU

Poliţist sau diplomat. – Bucureşti: Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, 2005 ISBN 973-745-002-7 351.74 341.7

Page 3: Drept Diplomatic

3

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

PPPOOOLLLIIIŢŢŢIIISSSTTT SSSAAAUUU DDDIIIPPPLLLOOOMMMAAATTT??? Ghid al ataşatului de afaceri interne

Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor – 2005 –

Page 4: Drept Diplomatic

4

Page 5: Drept Diplomatic

5

PREFAŢĂ Lumea în care trăim astăzi este una din ce în ce mai mică, în condiţiile

în care progresele tehnologiei ne permit, de exemplu, să străbatem în doar câteva ore Europa de la un capăt la celălalt sau să transmitem, în câteva secunde, o informaţie dintr-un colţ în altul al lumii. Această dezvoltare ne-a adus tuturor nenumărate beneficii, dar, din nefericire, ne-a pus şi în faţa unor noi probleme, cum este şi cazul extinderii, la teritoriul unor state, a spaţiului în care infractorii îşi desfăşoară activitatea.

Câştigarea de către cetăţenii români a dreptului de a călători fără vize în statele europene, pe lângă efectele sale pozitive, a permis, de asemenea, unui număr mare de persoane certate cu legea să îşi transfere către alte ţări activităţile infracţionale, punându-ne adesea în neplăcuta postură de a fi priviţi cu suspiciune de locuitorii statelor dezvoltate din Occident.

Cu siguranţă, criminalitatea la care participă cetăţenii români în străinătate este mai degrabă una „de vitrină”, infractorii români nefiind implicaţi în activităţi cu nivel ridicat de pericol social. Dar actele de crimalitate măruntă pe care le practică unii dintre concetăţenii noştri – furturi, cerşetorie organizată – sunt vizibile şi agasante şi în nici un caz nu trebuie privite cu îngăduinţă, având în vedere, mai ales, imaginea negativă pe care ne-o creează.

În acelaşi timp, România şi-a asumat, în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană, sarcini importante în ceea ce priveşte combaterea unor categorii de infracţiuni deosebit de periculoase, cum ar fi traficul de droguri, traficul de fiinţe umane şi, nu în ultimul rând, terorismul. Aşezată într-o poziţie geografică aflată la intersecţia aşa-numitei „rute balcanice” cu direcţia de provenienţă a provocărilor majore a căror sursă este spaţiul ex-sovietic, ţara noastră trebuie să trateze cu maximă seriozitate acţiunile destinate să ţină sub control aceste fenomene.

Combaterea criminalităţii transnaţionale, cu implicaţiile la care am făcut referire mai sus, este principala sarcină care revine reţelei de ataşaţi de afaceri interne construită de Ministerul Administraţiei şi Internelor, desfăşurată în cea mai mare parte a ţărilor europene. Reducerea constantă a numărului de infracţiuni în care sunt implicaţi cetăţeni români în străinătate, constatată în ultima perioadă, confirmă eficienţa acţiunilor de cooperare internaţională, derulate prin intermediul celor 17 ataşaţi de afaceri interne şi nouă ataşaţi de afaceri interne adjuncţi acreditaţi în ţări ca Austria, Belgia, Germania, Italia,

Page 6: Drept Diplomatic

6

Franţa, Olanda, Cehia, Grecia, Marea Britanie, Spania, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova, şi Turcia, precum şi pe lângă Uniunea Europeană, EUROPOL şi NATO.

Ca urmare a rezultatelor mai mult decât încurajatoare obţinute, Ministerul Administraţiei şi Internelor are în vedere extinderea acestui sistem, prin acreditarea a încă şapte ataşaţi de afaceri interne, în cursul anului viitor, în Elveţia, Norvegia, Suedia, Portugalia, Irlanda, Finlanda şi Danemarca. Alţi opt ataşaţi de interne vor fi acreditaţi, în 2007, în Cipru, Letonia şi Lituania, Statele Unite ale Americii, Georgia, Azerbaidjan, China, Armenia şi Federaţia Rusă. Tot în anul 2007, Ministerul Administraţiei şi Internelor va acredita un consilier în domeniul poliţiei civile pe lângă Departamentul Naţiunilor Unite pentru misiuni de menţinere a păcii (DPKO) de la New York şi un ofiţer de legătură pe lângă Programul Internaţional al Naţiunilor Unite pentru controlul drogurilor (UNDCP), cu sediul la Viena.

Poliţişti prin calificare şi prin sfera în care îşi desfăşoară activitatea, diplomaţi prin specificul muncii lor, care presupune o colaborare intensă cu autorităţile de resort din statul în care sunt acreditaţi, ataşaţilor de afaceri interne le va reveni sarcina de a constitui unul din filtrele sistemului integrat de securizare a frontierei României – şi îmi permit să afirm că va fi unul dintre cele mai importante din aceste filtre – pentru că va purta responsabilitatea activităţilor preventive şi, totodată, unul dintre cele mai eficiente.

Sper că această lucrare, al cărei titlu sintetizează foarte bine natura muncii ataşaţilor de afaceri interne români, va constitui un îndrumar util atât pentru activitatea celor aflaţi deja în misiune, cât şi pentru pregătirea celor care le vor urma.

Vasile Blaga Ministrul Administraţiei şi Internelor

Page 7: Drept Diplomatic

7

Page 8: Drept Diplomatic

8

CAPITOLUL I

1. DIPLOMAŢIA ŞI DREPTUL DIPLOMATIC NOŢIUNI GENERALE După cele două războaie mondiale, relaţiile dintre state au cunoscut

în timp o evoluţie paşnică, datorată în mare parte şi activităţii în domeniul diplomatic. Diplomaţia nu a apărut neapărat după cele două războaie mondiale, fiind o instituţie mai veche a relaţiilor interstatale, care s-a dezvoltat şi s-a consacrat destul de târziu ca un instrument esenţial în realizarea cooperării dintre state şi în rezolvarea pe cale paşnică a diferendelor internaţionale.

Fiecare stat liber, independent şi suveran îşi exprimă propriile lui interese prin politica sa externă care este determinată în mare parte şi de poziţia sa în raport cu alte state sau cu organizaţiile internaţionale. Istoria relaţiilor internaţionale a demonstrat în decursul ei că cei care au avut diplomaţi foarte buni, au reuşit să promoveze şi să realizeze politica externă a statului respectiv având în acelaşi timp şi o poziţie profitabilă.

Care este înţelesul termenului „diplomaţie”? Termenul „diplomaţie” este de origine greacă (diploo) şi, iniţial,

desemna acţiunea de redactare a actelor oficiale în două exemplare (diplome). Un exemplar reprezenta actul (scrisoarea) de împuternicire a trimisului oficial şi cel de-al doilea exemplar era păstrat la arhivă. De aici, numele dat purtătorului dubletului a fost acela de diplomat, iar activitatea acestuia s-a numit diplomaţie, deşi aceşti termeni s-au utilizat ca atare mult mai târziu, începând cu sec. al XVIII-lea în prezent, expresia diplomaţie a dobândit mai multe sensuri, utilizate în funcţie de contextul concret determinat, mai larg sau mai restrâns.

Page 9: Drept Diplomatic

9

Diplomaţia într-un sens mai direcţionat poate desemna şi unul sau mai multe organe ale statului (de exemplu ministerul de externe, misiunile diplomatice ale unui stat etc.).

Diplomaţie în limbajul comun poate semnifica politeţea, tactul, răbdarea, o bună judecată însoţită de un interes precis şi curtoazie, dar şi, într-un sens peiorativ, poate desemna duplicitatea, manipularea negativă, înşelătoria, sens pe care, evident, nu-l vom reţine în contextul analizelor care urmează.

Diplomaţia desemnează într-un sens foarte larg politica externă a unui stat (diplomaţia românească), sau a unui grup de state (diplomaţia Uniunii Europene), ori a unei epoci (diplomaţia contemporană) sau a unei regiuni geografice (diplomaţia Orientului Mijlociu).

Diplomaţia mai poate desemna şi funcţiile îndeplinite de un diplomat sau o misiune diplomatică şi acest sens îl vom avea în vedere în continuare.

Diplomaţia trebuie privită şi definită în contextul relaţiilor internaţionale, pentru că, din perspectiva politicii externe a statului, acestea constituie obiectul diplomaţiei. Astfel, diplomaţia se înfăţişează ca o instituţie politico-juridică importantă, respectiv ca o sumă de acţiuni şi reguli juridice stabilite atât prin legile interne, cât şi prin tratate internaţionale, adoptate cu scopul de a reglementa relaţiile dintre state şi organizaţiile internaţionale pentru realizarea politicii lor internaţionale.

Diplomaţia, având în vedere domeniul extrem de important în care acţionează – politica externă – poate fi privită ca o adevărată artă a administrării relaţiilor internaţionale, dar şi ca o ştiinţă, într-o dublă perspectivă: mai întâi, pentru că diplomaţia este o activitate care trebuie să fie desfăşurată pe baza unor principii şi reguli fundamentate ştiinţific şi apoi, pentru că ea constituie o disciplină de studiu care are ca obiect relaţiile dintre state şi interesele acestora. De aceea, diplomaţia a devenit o adevărată profesiune care exclude prin definiţie amatorismul. Diplomaţia veritabilă este apanajul profesioniştilor, adică a funcţionarilor publici special pregătiţi să facă faţă sarcinilor deosebit de complexe ale politicii externe – diplomaţii.

O definiţie a Diplomaţiei poate fi dată, ca fiind: conducerea raporturilor unui stat cu alt stat sau grupuri de state, prin mijloace sau căi oficiale şi cuprinde acţiunea proprie a agenţilor diplomatici şi activitatea specifică a organelor interne ale statului (şeful statului, ministerul afacerilor externe etc.) în domeniul politicii externe, reprezentând astfel un instrument de bază al relaţiilor externe ale statului pentru apărarea drepturilor şi intereselor acestuia în raport cu alte state şi cu organizaţiile internaţionale.

Se poate constata că, în multitudinea relaţiilor dintre state şi organizaţii internaţionale, o mare parte şi cea mai importantă este cea a relaţiilor diplomatice, ca formă superioară şi stare de normalitate a legăturilor

Page 10: Drept Diplomatic

10

dintre state, pentru că nu pot exista decât în condiţii de pace, ele însele fiind instrumente ale păcii.

Potrivit altor definiţii date diplomaţiei în literatura de specialitate, aceasta constă în „conducerea raporturilor unui stat cu altul prin mijloace oficiale, urmărindu-se acomodarea intereselor lor prin mijloace paşnice şi, îndeosebi, prin negocieri”.

SCURT ISTORIC AL DIPLOMAŢIEI Deoarece diplomaţia este considerată unul dintre cele mai importante

mijloace de înfăptuire a activităţii de politică externă a statelor, formele sale de manifestare au variat de-a lungul timpurilor, fiind influenţate în mare parte de sistemul politic, economic şi social. Întâlnim manifestări ale diplomaţiei încă din Orientului antic, unde activitatea diplomatică era condusă de împărat, în democraţiile din Grecia antică, de către adunările populare. În Roma veche, activitatea diplomatică era condusă de senat iar, mai târziu, de împărat.

În Evul Mediu, o contribuţie deosebită la progresul diplomaţiei o aduce Imperiul Bizantin, îndeosebi în ce priveşte ceremonialul diplomatic.

Întreţinerea de misiuni permanente în capitalele străine a constituit adevărată „revoluţie” în cutumele care guvernau relaţiile între state, această practică, inaugurată în sec. al XV-lea, s-a impus pe măsură ce statele naţionale puternice şi unificate înlocuiau suveranităţile feudale. Măsura s-a generalizat în Europa în sec. al XVII-lea când, după Tratatul de la Westphalia (1648), dezvoltarea relaţiilor paşnice a multiplicat problemele care trebuiau soluţionate. Cardinalul Richelieu a fost, în al său „Testament politic”, marele teoretician al „negocierii permanente”. Aceasta constituie actul de naştere al diplomaţiei moderne.

Termenul „diplomaţie” a intrat în limbajul curent, la sfârşitul sec. al XVIII-lea, şi viza acea ştiinţă care permitea regăsirea drepturilor înscrise în vechile charte şi pe baza cărora suveranii puteau să-şi susţină revendicările.

În decursul vremii, termenul „Diplomaţie” a căpătat mai multe sensuri. De asemenea, termenul poate desemna tehnica care guvernează dezvoltarea relaţiilor internaţionale, denumită cândva „negociere”, cuvânt care defineşte mai bine acţiunea diplomatului, ca şi termenul „negociator”, înlocuit apoi de „diplomat”, care caracterizează mult mai exact profesiunea acestora.

Moment de referinţă în istoria diplomaţiei a fost constituit de către Congresele de la Viena din 1815 când inamicii şi învingătorii lui Napoleon au încercat să impună Franţei o pace distrugătoare. Talleyrand a probat

Page 11: Drept Diplomatic

11

calităţi diplomatice greu de egalat şi a reuşit, prin impunerea unor norme de ceremonial şi protocol, ca şi prin adoptarea, pentru prima dată, a noţiunilor de mare şi mică putere nu numai să salveze Franţa de la o pace ruşinoasă, dar să o şi includă printre marile puteri. Viena a intrat în istorie pentru adoptarea la cele două Congrese din 1815 a unora dintre normele de protocol şi ceremonial valabile şi astăzi (ex.: ordinea de precădere după criteriul vechimii etc.).

Până în anul 1914 se promova pe scară largă o politică a Curţilor, fapt ce făcea ca Europa să facă singură jocul politicii internaţionale, deoarece aporturile personale între suverani exercitau o influenţă puternică asupra relaţiilor internaţionale. Cercurile conducătoare care se ocupau de relaţiile externe erau restrânse, iar secretul constituia regula, lucru ce a contribuit ca negocierile să fie purtate prin intermediul misiunilor diplomatice. Astfel, ambasadorilor lăsându-li-se latitudinea indispensabilă pentru a manevra cât mai bine, în funcţie de circumstanţe, instrucţiuni generale primite, Guvernele aveau doar rolul de a interpreta aceste evenimente, iar un prim-ministru sau un ministru de externe se deplasa foarte rar pentru o negociere.

Prin negocieri discrete se puteau menaja unele interese în conflict şi se putea pregăti terenul pentru ca opinia publică, iritată de un incident, să accepte un aranjament tranzacţional onorabil.

De fapt, din 1878 şi până în 1914, „Concertul european” a reglat paşnic toate marile dificultăţi şi a unit, la nevoie, puterile europene pentru a face faţă unui pericol comun.

Un alt moment important în istoria diplomaţiei l-a constituit „Primul război mondial” care, practic, a creat un dezechilibru în relaţiile deja închegate între state. Rolul jucat de către Societatea Naţiunilor a oferit o nouă modalitate de rezolvare a problemelor internaţionale nou apărute în Europa datorate conducătorilor noilor state.

Între anii 1919 şi 1939 nu a existat o reală destindere la nivel internaţional deoarece Reuniunile de la Geneva se desfăşurau public, iar soluţionarea problemelor internaţionale nu a fost facilitată de expunerea publică a revendicărilor naţionale, astfel sarcina negociatorilor să găsească o rezolvare paşnică şi echitabilă gravelor diferende făcute publice şi să identifice soluţiile care să menajeze interesele legitime, a fost complicată.

Sub influenţa Ligii Naţiunilor şi a Organizaţiei Naţiunilor Unite, mai târziu, guvernele au adoptat cutuma de a încredinţa organizaţiilor internaţionale servicii publice cu caracter administrativ, cultural, juridic sau social, fapt ce a generat apariţia de organisme sau de grupări internaţionale de toate categoriile în paralel cu statele care căutau soluţii problemelor importante ale umanităţii.

Page 12: Drept Diplomatic

12

Definirea relaţiilor diplomatice Relaţiile diplomatice pot fi definite ca raporturile politice cu

caracter oficial şi de continuitate între state, stabilite pe baza acordului de voinţă reciproc, prin misiuni diplomatice permanente pe care statele şi le trimit în scopul dezvoltării colaborării internaţionale, al apărării intereselor fiecărui stat şi ale cetăţenilor săi pe teritoriul celuilalt stat.

Evoluţia relaţiilor diplomatice din ultimele decenii a dus la apariţia unor noi raporturi, nu numai între state, ci şi între acestea şi organizaţiile internaţionale, realizându-se nu numai prin misiuni permanente, ci şi prin misiuni diplomatice ad-hoc (misiuni speciale). Ca urmare a creării acestui nou tip de relaţii, diplomaţia cunoaşte la ora actuală mai multe forme de manifestare:

• diplomaţia permanentă, care poate fi bilaterală sau multilaterală se realizează prin intermediul organizaţiilor internaţionale;

• diplomaţia ad-hoc (temporară), realizată prin misiunile speciale; Pentru stabilirea relaţiilor diplomatice este necesară îndeplinirea

anumitor condiţii care, deocamdată, scapă reglementărilor de drept internaţional. Totuşi, din practica statelor rezultă că cel puţin următoarele condiţii trebuie îndeplinite:

• entitatea care stabileşte relaţii diplomatice să aibă calitatea de subiect de drept internaţional, deoarece principalele subiecte sunt statele;

• când două state stabilesc relaţii diplomatice, este necesară recunoaşterea lor reciprocă, deoarece relaţiile diplomatice nu se pot stabili în lipsa acestuia, nici chiar atunci când este doar o recunoaştere de facto. Uneori, prin actul recunoaşterii se exprimă şi intenţia de a stabili relaţii diplomatice. Cu toate acestea, actul recunoaşterii nu implică şi existenţa obligatorie a relaţiilor diplomatice între cele două state;

• stabilirea relaţiilor diplomatice se realizează numai pe baza acordului reciproc, prin exprimarea liberă a consimţământului părţilor, acord care poate lua forma unui tratat solemn sau a unui schimb de note între ministerele afacerilor externe, ori o altă formă potrivit practicii diferite a statelor.

Deşi relaţiile diplomatice sunt caracterizate prin continuitate ca stare de normalitate, există posibilitatea încetării acestora, aceasta putând fi:

• totală – ceea ce presupune ruperea relaţiilor diplomatice; • temporară – ceea ce presupune suspendarea relaţiilor diplomatice. Ruperea relaţiilor diplomatice poate avea loc din motive diverse, cel

mai adesea aplicată ca măsură de constrângere fără folosirea forţei, sau ca

Page 13: Drept Diplomatic

13

rezultat al stării conflictuale armate. Această modalitate de încetare a relaţiilor diplomatice reprezintă un act unilateral al statelor, care se poate manifesta:

• expres (declaraţie oficială, motivată sau nu) sau • tacit, caz în care deseori sunt ascunse adevăratele intenţii. Suspendarea relaţiilor diplomatice este rezultatul unor împrejurări

temporare care fac imposibilă menţinerea lor pentru perioade determinate, cum ar fi, de exemplu, ocuparea teritoriului statului (debelatio).

Dreptul internaţional public actual oferă posibilitatea uzitării instituţiei puterii protectoare, adoptată prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU, nr. 22AM, din 13 februarie 1946 ceea ce înseamnă reprezentarea intereselor unui stat chiar în timp de conflict armat.

Dreptul diplomatic: noţiune şi izvoare Codificarea normelor juridice internaţionale destinate reglementării lor

a apărut destul de târziu, deşi relaţiile diplomatice au însoţit statele de la apariţia lor, iar relaţiile diplomatice s-au bazat pe uzanţe şi cutume internaţionale, cu toate că uzanţele internaţionale, care alcătuiesc aşa-numita curtoazie internaţională, nu au valoare de izvor de drept. Uzanţele sunt asemănătoare cu cutumele, reprezintă tot practici ale statelor, repetate, constante, unele fiind foarte îndelungate, dar, spre deosebire de cutume, nu sunt recunoscute ca reguli de drept, lipsindu-le elementul subiectiv (opinio juris). Curtoazia internaţională în derularea relaţiilor diplomatice ocupă un loc central, datorită atmosferei favorabile pe care o creează pentru parteneri.

Astfel, începând cu sec. al XlX-lea, apar primele codificări în domeniul relaţiilor diplomatice, codificări care, dezvoltându-se, au dus la apariţia unei ramuri distincte a dreptului internaţional public – dreptul diplomatic.

Statele de pe mapamond au resimţit nevoia de a transpune aceste reguli nescrise în texte convenţionale, adoptând mai multe tratate care, în prezent, codifică o bună parte a dreptului diplomatic cu toate că, cutuma internaţională reprezintă încă un izvor principal al dreptului diplomatic. Astfel, pornindu-se de la un drept cutumiar, dreptul diplomatic a evoluat astăzi către un drept preponderent convenţional.

Primele codificări parţiale în domeniul dreptului au fost concretizate în Actul Final al Congresului de la Viena, din anul 1815, care, în Anexa XVII, stabilea câteva reguli de clasificare şi de precădere a agenţilor diplomatici, reguli cunoscute în istoria dreptului diplomatic sub denumirea de Regulamentul de la Viena, care a fost modificat în anul 1919, pentru eliminarea conflictelor de

Page 14: Drept Diplomatic

14

precădere Protocolul de la Aachen, urmate de către Societatea Naţiunilor care după primul război mondial, a numit Comitetul de experţi pentru codificarea dreptului internaţional public, cu sarcini referitoare la privilegiile şi imunităţile diplomatice, dar fără rezultate practice. De abia în anul 1928, Conferinţa internaţională americană de la Havana a adoptat „Convenţia privind funcţionarii diplomatici”, la care a aderat un număr considerabil de state latino-americane.

După cel de-al doilea război mondial, primul instrument adoptat în cadrul ONU a fost „Convenţia cu privire la imunităţile şi privilegiile ONU”, care va avea un rol important în evoluţia diplomaţiei multilaterale.

Conferinţa internaţională ONU, ce a avut loc la Viena, în perioada 2-4 aprilie 1961 în baza Rezoluţiei Adunării Generale a ONU din 7 decembrie 1959 s-a soldat cu adoptarea „Convenţiei privind relaţiile diplomatice”.

Pentru reglementarea celorlalte relaţii diplomatice, altele decât cele bilaterale permanente, au fost adoptate ulterior încă două convenţii. Prima, adoptată în anul 1969, la Viena, „Convenţia privind misiunile speciale”, vizează diplomaţia ad-hoc, iar cea de-a doua, adoptată în anul 1975, tot la Viena, „Convenţia privind reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile cu caracter universal”, vizează diplomaţia multilaterală.

Preocupări de codificare a regulilor de drept diplomatic au existat şi în plan regional. De exemplu: „Acordul general privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei”, adoptat la Paris, la 2 septembrie 1949.

Deşi procesul de codificare nu s-a încheiat, deoarece dreptul diplomatic este astăzi o ramură distinctă a dreptului internaţional public, ramură care poate fi apreciată ca una centrală, pentru că, fără dreptul diplomatic celelalte norme internaţionale ar rămâne fără efect. Prin intermediul dreptului diplomatic întregul sistem de norme al dreptului internaţional public este viabil ca drept al păcii, al relaţiilor paşnice, de colaborare dintre subiectele dreptului internaţional, dintre state. Dreptul diplomatic este cel care oferă cadrul juridic al stabilirii şi derulării relaţiilor dintre state, dintre acestea şi organizaţiile internaţionale, fapt ce-l deosebeşte de diplomaţie, care reprezintă un instrument de realizare a politicii externe, a intereselor statelor.

În concluzie, dreptul diplomatic reprezintă ramura dreptului internaţional public alcătuită din totalitatea normelor juridice care au ca obiect reglementarea relaţiilor diplomatice dintre state, respectiv dintre acestea şi organizaţiile internaţionale.

Deşi dreptul diplomatic este o ramură a dreptului internaţional public, se întâlnesc numeroase reguli care aparţin dreptului intern al statelor, care stabileşte competenţa, normele referitoare la multe aspecte ale diplomaţiei (numirea agenţilor diplomatici, a misiunilor diplomatice, structura acestora, organizarea, funcţionarea şi statutul organelor de stat interne pentru relaţiile internaţionale). Dreptul diplomatic are, însă, un rol determinant asupra

Page 15: Drept Diplomatic

15

legislaţiei interne, aceasta trebuind să fie în concordanţă cu angajamentele asumate de state prin tratatele internaţionale.

2. ACTIVITATEA DIPLOMATICĂ Activitatea diplomatică se realizează în mai multe forme:

În funcţie de organele destinate să realizeze această activitate: • diplomaţia realizată prin organe interne ale statului pentru

relaţiile internaţionale (de exemplu, Ministerul Afacerilor Externe)

• diplomaţia realizată de organe externe ale statului pentru relaţiile diplomatice (de exemplu, ambasadele).

În funcţie de durata misiunilor diplomatice: • misiuni diplomatice permanente (de exemplu, ambasadele,

nunţiaturile, delegaţiile permenente) • misiunile diplomatice temporare sau ad-hoc (de exemplu

ambasadorul itinerant, delegaţiile la congrese şi conferinţe internaţionale, observatorii, dar şi şeful statului, al guvernului, ministrul afacerilor externe etc.)

În funcţie de numărul partenerilor la relaţiile diplomatice: • diplomaţie bilaterale, ca forme tradiţionale şi îndelung utilizate

(ambasade, nunţiaturi, legaţii etc.) • diplomaţie multilaterală:

– temporară, realizată prin congrese şi conferinţe internaţionale; – permanente, realizată prin organizaţii internaţionale.

2.1. Organele de stat interne pentru relaţiile diplomatice Activitatea de politică externă a statului se realizează atât de

autoritatea legislativă, cât şi de autorităţile administraţiei publice centrale, pe baza prevederilor legislaţiei interne referitoare la organizarea şi funcţionarea acestora.

Parlamentul, ca autoritate legislativă, este cel care adoptă legile de ratificare şi aderare la tratatele internaţionale, precum şi alte legi prin care se transpun în plan normativ strategiile de politică externă a statului. El poate

Page 16: Drept Diplomatic

16

stabili chiar relaţii directe, cu pronunţat caracter diplomatic, sau poate să-şi exprime poziţia faţă de anumite aspecte internaţionale cu implicaţii directe în politica externă a statului. De asemenea, el este cel care desemnează reprezentanţii statului pentru unele organizaţii internaţionale, de exemplu, în Parlamentul Consiliului Europei.

Şeful statului este reprezentantul statului în raporturile cu alte state şi, în virtutea acestei calităţi, poate încheia tratate internaţionale, adresează mesaje Parlamentului cu privire la problemele politicii naţionale, inclusiv cele de politică externă, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici, aprobă, înfiinţează, desfiinţează sau schimbă rangul misiunilor diplomatice. De asemenea, reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă şeful statului. Când se află în străinătate, şeful statului beneficiază de toate imunităţile şi privilegiile diplomatice. El poate negocia încheierea tratatelor internaţionale fără a prezenta deplinele puteri.

Şeful guvernului, ca şi şeful statului, exercită atribuţii de reprezentare a statului în relaţiile externe, poate negocia şi încheia tratate internaţionale fără a prezenta deplinele puteri, numeşte negociatorii acordurilor internaţionale care sunt supuse aprobării lui, numeşte şi recheamă unele categorii de diplomaţi. Ca şi şeful statului, când se află în străinătate, se bucură de toate imunităţile şi privilegiile diplomatice.

Ministerul Afacerilor Externe reprezintă organul central de specialitate al administraţiei de stat, creat special pentru a organiza şi desfăşura direct relaţiile de politică externă ale statului. Ministrul afacerilor externe îndeplineşte aceste funcţii împreună cu personalul ministerului şi cu personalul diplomatic din străinătate, menţinând o legătură strânsă cu şefii misiunilor diplomatice străine acreditaţi în statul său. Ministerul Afacerilor Externe, ca organ de specialitate în domeniul relaţiilor externe, pregăteşte proiectele tratatelor care urmează a fi încheiate cu alte state, poate încheia anumite acorduri, notifică statelor străine numirea sau rechemarea unor agenţi diplomatici şi îndeplineşte alte atribuţii pentru realizarea generală a politicii externe a statului.

Ministrul de externe reprezintă guvernul în străinătate şi poate negocia şi încheia acorduri internaţionale fără a prezenta deplinele puteri. El îndeplineşte atribuţii directe cu privire la toate aspectele politicii externe a statului şi are competenţa de a controla misiunile diplomatice şi consulare ale statului său, iar când se află în străinătate, beneficiază de toate imunităţile şi privilegiile diplomatice.

Şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate au atribuţii în realizarea politicii externe a statului, precum ministerele din domeniul comerţului, apărării naţionale, afacerilor interne, culturii, educaţiei etc.

Page 17: Drept Diplomatic

17

2.2. Organele de stat externe pentru relaţiile diplomatice

2.2.1. Misiunile diplomatice permanente Tradiţional, sunt cele mai întâlnite organe externe ale statului pentru

relaţiile diplomatice, denumite uneori şi reprezentanţe diplomatice. Practica numirii misiunilor diplomatice permanente a apărut în secolul

al XV-lea, în Italia, când în anul 1455, Francesco Sforza, duce de Milano, a trimis o misiune permanentă la Genova, iar în anul 1460, ducele de Savoia îi urmează exemplul. În România, abia după anul 1848 se poate vorbi de o diplomaţie unitară, răspândindu-se la început în Europa şi apoi în toată lumea.

2.2.1.1. Noţiunea, categoriile şi organizarea misiunilor diplomatice

permanente Misiunea diplomatică permanentă este organul specializat al

statului sau al unei entităţi cu personalitate internaţională, creat în mod permanent pe lângă un alt stat sau altă entitate cu personalitate internaţională, cu consimţământul acestora, cu scopul de a asigura realizarea şi menţinerea relaţiilor diplomatice.

Statul care trimite misiunea diplomatică se numeşte stat acreditant, iar cel care primeşte se numeşte stat acreditar.

Practica statelor şi a organizaţiilor a dus în timp la apariţia mai multor categorii de misiuni diplomatice permanente, atât în cadrul diplomaţiei bilaterale (mai ales), cât şi în cadrul diplomaţiei multilaterale.

În diplomaţia bilaterală întâlnim următoarele categorii de misiuni diplomatice:

1. Ambasada care în legile salice şi burgundiene, cuvântul „ambaxia” avea sensul de sarcină sau misiune, este misiunea diplomatică cea mai importantă, cu rangul cel mai înalt şi cea mai des utilizată astăzi în practica statelor. Ea este condusă de un ambasador (şeful misiunii), care aparţine primei clase în ierarhia diplomatică. În cazuri excepţionale, ambasada poate fi condusă şi de un însărcinat cu afaceri interimar (ad-interim) sau permanent.

2. Nunţiatura Apostolică este misiunea diplomatică echivalentă ambasadei, specifică Sfântului Scaun (Vatican), care îndeplineşte nu numai funcţii diplomatice, ci şi funcţii ecleziastice. Este condusă de nunţiul papal, care este echivalent clasei ambasadorului, sau de pronunţiu.

3. Legaţia este misiunea diplomatică cu rang imediat după ambasadă şi este condusă de ministru, denumit şi trimis extraordinar şi ministru

Page 18: Drept Diplomatic

18

plenipotenţiar sau ministru rezident, care face parte din clasa a doua în ierarhia diplomatică. În lipsa acestuia, legaţia poate fi condusă de însărcinatul cu afaceri ad-interim sau permanent. În prezent, numărul legaţiilor este mic, tendinţa generală fiind de ridicare a lor la rangul de ambasade. Chiar şi acolo unde se mai folosesc, legaţiile nu se deosebesc de ambasade din punct de vedere al competenţelor, ci numai din punct de vedere al precăderii personalului diplomatic al acestora.

4. Internunţiatura este misiunea diplomatică echivalentă legaţiei, specifică sfântului Scaun. Şeful acesteia este internunţiul, care corespunde clasei diplomatice a ministrului plenipotenţiar.

5. Înaltul Comisariat este misiunea diplomatică apărută în contextul procesului de decolonizare, vechea funcţie de guvernator fiind transformată în aceea de reprezentant diplomatic cu denumirea de înalt Comisar şi o întâlnim în fostele colonii engleze. Această practică a apărut şi în varianta franceză, cu denumirea de înaltă Reprezentanţă, respectiv înalt Reprezentant.

În cadrul diplomaţiei multilaterale întâlnim următoarele categorii de

misiuni diplomatice: Reprezentanţele permanente sau delegaţiile permanente

acreditate de un stat pe lângă o organizaţie internaţională guvernamentală. Misiunile permanente ale organizaţiilor internaţionale pe lângă

state.

Stabilirea relaţiilor diplomatice Relaţiile diplomatice constituie cea mai însemnată formă a relaţiilor

dintre state şi dezvoltarea lor constituie una dintre cele mai importante cerinţe ale securităţii internaţionale.

Stabilirea relaţiilor diplomatice constituie un act internaţional politic şi juridic în acelaşi timp, pentru stabilirea cărora fiind necesar un acord între cele două state interesate. Convenţia de la Viena din 1961 cu privire la relaţiile diplomatice prevede la art. 1:

„Stabilirea de relaţii diplomatice între state şi trimiterea de misiuni permanente se fac prin consimţământ mutual”. Stabilirea de relaţii diplomatice şi trimiterea de misiuni permanente sunt două acte diferite. Statele pot stabili între ele relaţii diplomatice fără a trimite reprezentanţi şi fără a înfiinţa misiuni permanente, ci prin misiuni temporare sau prin intermediul misiunilor diplomatice ale unui stat terţ. Acordul prin care se înfiinţează o misiune diplomatică poate avea forma unui tratat special sau poate să facă parte dintr-un tratat general; el poate

Page 19: Drept Diplomatic

19

fixa data în care vor fi înfiinţate misiunile diplomatice sau să prevadă numai în general; poate stabili rangul şefului misiunii diplomatice. De obicei, după stabilirea relaţiilor diplomatice, precum şi după încheierea acordului cu privire la înfiinţarea de misiuni diplomatice permanente, statele părţi publică un comunicat.

Relaţiile diplomatice pot fi suspendate. Aceasta nu înseamnă că relaţiile încetează de a mai lua fiinţă, relaţiile diplomatice întrerupte pot fi reluate.

Încetarea relaţiilor diplomatice are loc prin ruperea lor din iniţiativa unuia dintre state, care o comunică celuilalt stat.

Ruperea relaţiilor diplomatice este urmată de retragerea reciprocă a misiunilor diplomatice. Ea poate fi cauzată de o politică duşmănoasă a unui stat împotriva celuilalt, de comiterea unor acţiuni care exclud posibilitatea desfăşurării normale a misiunii diplomatice etc.

Ruperea relaţiilor diplomatice are loc întotdeauna când izbucneşte un război între statele respective. Aceasta nu exclude posibilitatea ca, pentru rezolvarea unor probleme curente, ele să menţină contacte prin intermediul reprezentantului unui stat terţ.

Restabilirea relaţiilor diplomatice care au fost rupte se face printr-un acord între cele două state interesate.

Misiunile diplomatice Misiunea diplomatică este definită ca ,,organul unui subiect de drept

internaţional, instituit în mod permanent sau temporar, pe lângă un alt subiect de drept internaţional, în scopul menţinerii de relaţii diplomatice între cele două entităţi”.

Crearea şi intrarea în funcţie a reprezentanţei diplomatice În conformitate cu prevederile art. 2 din Convenţia de la Viena din 18

aprilie 1961 ce face referire la relaţiile diplomatice, misiunea diplomatică se înfiinţează prin acordul care intervine între cele două entităţi, ca urmare a stabilirii relaţiilor diplomatice între ele. Tot printr-un acord de voinţă se va stabili şi rangul misiunilor.

Desemnarea membrilor unei misiuni diplomatice se face de statul acreditant, conform dreptului său intern.

Numirea (acreditarea) şefului de misiune se face în urma agrementului, care reprezintă acordul prealabil al statului de reşedinţă. În acest

Page 20: Drept Diplomatic

20

caz, potrivit art. 4 din Convenţia de la Viena, statul acreditar nu este obligat să motiveze neacordarea acestuia.

Referitor la restul personalului diplomatic al misiunii şi al personalului administrativ şi tehnic, art. 7 din Convenţia de la Viena prevede că statul acreditant are libertatea deplină de a alege şi nu are nevoie, în principiu, de acordul prealabil al statului acreditar.

Preluarea funcţiilor de către şeful reprezentanţei Se face după următoarea procedură: a) Seful reprezentanţei primeşte, la plecarea din ţara sa, scrisorile de

acreditare prin care se atestă numirea sa în ţara de reşedinţă. Scrisorile sunt semnate de şeful statului trimiţător. Însărcinaţii cu afaceri nu primesc scrisori de acreditare, ci scrisori de cabinet din partea ministrului lor adresate omologului din statul de reşedinţă. La plecarea ambasadorului din ţara de reşedinţă (încheierea misiunii; concediu de odihnă etc.) sau în alte situaţii fortuite (spitalizare, părăsirea de urgenţă a teritoriului statului acreditar), acesta va desemna un însărcinat cu afaceri ad interim (a.i.) din rândul colaboratorilor săi (diplomatul în rangul imediat inferior şefului de misiune), pe care îl va comunica prin Notă Verbală, atât la MAE al ţării de reşedinţă, cât şi misiunilor diplomatice acreditate în statul respectiv.

Dacă însărcinatul cu afaceri ad interim este în imposibilitatea de a-şi îndeplini atribuţiile, el nu poate numi un alt însărcinat cu afaceri în locul său; acest lucru îl poate face doar MAE.

Dacă nici un membru al personalului diplomatic nu este disponibil pentru a îndeplini o asemenea sarcină, pe perioada absenţei şefului de misiune poate fi numit, cu acordul statului acreditar, un membru al personalului tehnic sau administrativ.

b) După sosirea în ţara de reşedinţă, reprezentantul diplomatic face o vizită la şeful protocolului pentru a lua la cunoştinţă despre practica locală în materie de protocol. Va solicita o audienţă la ministrul afacerilor externe pentru a-i prezenta acestuia copiile scrisorilor de acreditare.

c) Efectuează vizita de prezentare la ministrul afacerilor externe, căruia îi prezintă copiile scrisorilor sale de acreditare şi ale celor de rechemare a predecesorului său.

d) Urmează audienţa solemnă, în cadrul căreia se prezintă scrisorile de acreditare, respectiv de rechemare a predecesorului. Există în unele state practica prezentării colaboratorilor de către şeful de misiune (ex. Marea Britanie, Regatul Suediei ş.a.).

Page 21: Drept Diplomatic

21

e) După depunerea copiilor scrisorilor de acreditare, şeful misiunii poate vizita pe decanul corpului diplomatic, precum şi pe diverşi diplomaţi din MAE al statului acreditar.

f) Înmânarea scrisorilor de acreditare şefului statului marchează, de obicei, data intrării în funcţie a şefului reprezentanţei diplomatice.

Categoriile misiunilor diplomatice şi rangul/clasa şefului de

misiune Misiunile diplomatice se împart în următoarele categorii:

1) Misiuni diplomatice permanente de tip clasic a) art.14 Convenţia de la Viena prevede că: Ambasada, condusă de

un ambasador extraordinar şi plenipotenţiar care face parte din prima clasă diplomatică, reprezintă practic categoria general utilizată de toate statele;

b) Nunţiatura Apostolică este denumirea misiunii diplomatice a Sfântului Scaun, echivalentul ambasadei, condusă de un nunţiu, care are rangul de ambasador;

c) Înaltele Comisariate, echivalente ale ambasadelor, sunt folosite în relaţiile Marii Britanii cu statele membre ale Commonwealth-ului sau ale Franţei cu o serie de state din comunitatea francofonă. Ele sunt conduse de un înalt comisar, rang din prima clasă diplomatică, respectiv, cea a ambasadorilor;

d) În conformitate cu art.14 din Convenţia de la Viena, Legaţia, misiune diplomatică de rang inferior ambasadei, este condusă de ministru plenipotenţiar sau trimis extraordinar, care fac parte din cea de-a doua clasă diplomatică;

e) Internunţiatura Apostolică este echivalentul Legaţiei, fiind condusă de un internunţiu, corespondentul ministrului plenipotenţiar sau a trimisului extraordinar;

f) O categorie aparte o reprezintă Birourile Populare, entităţi care aparţin Jamahiriei Arabe Libiene Populare Socialiste şi care funcţionează în diverse state ale lumii în rol de ambasadă. Aceste birouri nu au în conducerea lor un ambasador, ci un colegiu conducător. În acest caz nu se prezintă scrisori de acreditare şi nu se cere agrementul. În ţările arabe reprezentanţele libiene sunt numite birouri frăţeşti.

2) Misiuni sau reprezentanţe diplomatice permanente de tip nou,

acreditate pe lângă ONU şi alte organizaţii internaţionale guvernamentale. Aceste misiuni pot fi conduse de către reprezentanţi diplomatici din prima clasă/rang, respectiv ambasadori (de exemplu Misiunea României la ONU,

Page 22: Drept Diplomatic

22

Misiunea României pe lângă Uniunea Europeană, Misiunea României la NATO, Misiunea României pe lângă Consiliul Europei, Misiunea României la UNESCO ş.a.), din cea de-a doua clasă/rang de agenţi diplomatici (miniştri plenipotenţiari, trimişi extraordinari) sau din cea de-a treia clasă/rang de agenţi diplomatici, cea a însărcinaţilor cu afaceri, cei cu titlu permanent (en pied), respectiv, însărcinaţi cu afaceri ad interim (a.i.).

3) Misiuni diplomatice cu caracter temporar (denumite şi misiuni

ad-hoc), sunt trimise într-un stat străin pentru a îndeplini o anumită însărcinare precisă (de exemplu participarea la anumite solemnităţi, la negocierea unor tratate etc.).

Funcţiile misiunii diplomatice Potrivit prevederilor art. 3 al Convenţiei de la Viena din 1961 cu privire

la relaţiile diplomatice, misiunile diplomatice trebuie să contribuie prin activitatea lor la dezvoltarea unor relaţii paşnice între state şi la strângerea legăturilor de colaborare dintre ele în domeniul economic, cultural şi tehnico-ştinţific. Pe lângă această funcţie generală acestea îndeplinesc şi funcţii speciale:

a) reprezentarea statului acreditant pe lângă statul acreditar; b) protejarea, în statul acreditar, a intereselor statului acreditant şi ale

cetăţenilor săi în limitele admise de dreptul internaţional; c) negocierea cu guvernul statului acreditar; d) informarea, prin toate mijloacele licite, asupra condiţiilor şi evoluţiei

evenimentelor în statul acreditar şi raportarea celor aflate guvernului statului acreditant;

e) promovarea de relaţii amicale şi dezvoltarea relaţiilor economice, culturale şi ştiinţifice între statul acreditant şi statul acreditar.

În îndeplinirea funcţiilor sale, în conformitate cu art. 4 din Convenţia de la Viena), reprezentanţa diplomatică are obligaţii faţă de statul pe teritoriu căruia îşi desfăşoară activitatea:

– să respecte legile şi dispoziţiile statului acreditar, fără ca prin aceasta să se aducă atingere privilegiilor şi imunităţilor de care se bucură membrii unei reprezentanţe diplomatice;

– să nu se amestece în treburile interne ale statului acreditar; – să nu folosească localurile reprezentanţei în alte scopuri decât cele

ale îndeplinirii funcţiei reprezentanţei diplomatice. Statul acreditar are şi el anumite obligaţii destinate să asigure buna

funcţionare a reprezentanţei diplomatice. Astfel, în baza art. 25 din Convenţia

Page 23: Drept Diplomatic

23

de la Viena acesta trebuie să acorde toate înlesnirile necesare îndeplinirii funcţiilor, după cum urmează:

– să înlesnească obţinerea localurilor necesare misiunii şi să o ajute la găsirea unor locuinţe potrivite pentru membrii ei (art. 21 din Convenţia de la Viena);

– să asigure libertatea de circulaţie a membrilor reprezentanţelor diplomatice, în măsura în care aceasta nu contravine legilor sale privind anumite zone de securitate (art. 26 din Convenţia de la Viena);

– să asigure posibilitatea de comunicare liberă a reprezentanţei diplomatice în scopuri oficiale (art. 27 din Convenţia de la Viena).

Structura misiunii diplomatice Funcţiile misiunii sunt reflectate de structura acesteia, modelul de mai

jos fiind valabil chiar dacă în anumite circumstanţe ele sunt îndeplinite de o singură sau un număr restrâns de persoane:

• conducerea misiunii/şeful misiunii; • secţiile politică, economică, culturală, presă, consulară; • biroul ataşatului militar; • biroul ataşatului de afaceri interne; • secretariatul, contabilitatea şi arhivele; • comunicaţiile şi alte servicii tehnice; • personalul de serviciu.

a) Şeful misiunii – coordonator al Secţiei politice a misiunii diplomatice

Convenţia de la Viena din 1961 cu privire la relaţiile diplomatice prevede că şeful misiunii diplomatice este „diplomatul însărcinat de statul acreditant pentru a acţiona în această calitate”. Şefii misiunilor diplomatice aparţin unor ranguri sau clase diferite. Ei sunt numiţi şi acreditaţi de statul căruia îi aparţine misiunea diplomatică (statul acreditant) în statul de reşedinţă (statul acreditar) potrivit unei proceduri speciale.

Şeful misiunii este răspunzător pentru toate problemele legate de misiune. El poate să delege diferite funcţii personalului misiunii, dar este singurul responsabil, atât faţă de propriul guvern, cât şi faţă de guvernul pe lângă care este acreditat, pentru conducerea misiunii.

Şeful misiunii acordă atenţie deosebită următoarelor aspecte: – îndeplinirea obiectivelor politico-diplomatice care revin misiunii;

Page 24: Drept Diplomatic

24

– transmiterea către guvernul ţării gazdă a opiniilor propriului guvern asupra problemelor importante de interes comun sau implicând o politică comună; în asemenea cazuri acţionează drept canal de comunicaţie între cele două guverne;

– elaborarea pentru propriul guvern de rapoarte asupra evenimentelor politice şi economice ş.a. semnificative din ţara de reşedinţă;

– informarea guvernului şi a altor instituţii şi organisme din ţara de reşedinţă asupra unor aspecte ale politicii interne şi externe ale ţării sale;

– cunoaşterea şi stabilirea de relaţii cu persoane cu influenţă în statul în care este acreditat;

– frecventarea unui cerc de relaţii cât mai larg şi cât mai variat posibil, pentru a putea îndeplini sarcinile prezentate mai sus.

b) Cancelaria În statele care au adoptat acest sistem, şeful cancelariei este în mod

obişnuit responsabil pentru două funcţii importante: a) coordonarea activităţii misiunii şi b) supravegherea administrării misiunii. În alte state, aceste sarcini revin adjunctului şefului de misiune (primului colaborator), sau sunt încredinţate altor membri ai personalului diplomatic al misiunii.

Şeful cancelariei asigură, totodată, rezolvarea cu promptitudine a corespondenţei.

Una dintre cele mai importante sarcini ale şefului Cancelariei este întocmirea unor fişe documentare conţinând toate informaţiile locale pe care orice nou şef de misiune sau membru al personalului ar trebui să le cunoască la sosirea la post.

Asemenea fişe conţin în mod obişnuit: – organizarea MAE al ţării gazdă, precum şi a altor departamente şi

instituţii cu care misiunea întreţine relaţii; problemele de care se ocupă fiecare secţie în parte; cum se poate obţine o întrevedere, ce persoane sunt abordabile etc.;

– o scurtă prezentare a ţării gazdă şi a situaţiei politice interne la zi; – un repertoar conţinând probleme de interes practic pentru membrii

personalului (înlesniri de ordin medical, de călătorie, informaţii despre climă, locuinţe, obiceiuri şi sărbători, şcoli, biserică etc.); în mod normal aceste informaţii sunt trimise în ţară, la Direcţia Generală de Resurse Umane şi la Direcţia de Spaţiu din MAE pentru ca viitorii membrii ai misiunii să se poată informa;

– o listă a personalităţilor, incluzând persoane deosebite având influenţă în sferele politice, economice, culturale, administrative, militare etc.

Page 25: Drept Diplomatic

25

c) Secţia economică Se ocupă, în mod deosebit, de dezvoltarea relaţiilor economice şi a

celor comerciale dintre cele două ţări. Sarcina diplomatului responsabil cu activitatea economică a misiunii diplomatice este aceea de a susţine prin toate mijloacele posibile interesele economice ale propriului stat; de a-i sprijini pe oamenii de afaceri aflaţi pe teritoriul statului acreditar, de a răspunde cu promptitudine la toate întrebările specifice şi, în general, de a furniza toate informaţiile de bază care să permită ţării sale să elaboreze o strategie şi o politică economică şi comercială adecvate, iar oamenii de afaceri să poată evalua avantajele pieţii locale. El studiază în special schimbările privind tarifele vamale, regulamentele de import, cele privind contingentarea precum şi organizarea licitaţiilor; sfătuieşte pe şeful misiunii asupra oricărui act sau schimbare de politică economică şi comercială ce se poate dovedi utilă sau în detrimentul intereselor propriei ţări. Transmite, periodic, în Centrala MAE date privind conjunctura pieţii locale, nivelul producţiei economice în diverse sectoare, posibilităţi de import/export etc.

d) Secţia cultură-presă Diplomaţia culturală a devenit astăzi unul dintre mijloacele cele mai

eficiente de cunoaştere şi apropiere a statelor fapt pentru care diplomaţii responsabili cu problemele de cultură şi presă trebuie să cunoască bine situaţia din ţara de reşedinţă în aceste domenii, pentru a putea să fie în măsură să identifice canale de comunicare eficiente. De asemenea, diplomaţii cu sarcini culturale şi de presă trebuie să fie experţi în domeniile lor de activitate din propria ţară.

Diplomatul responsabil cu activitatea culturală este principalul coordonator al acţiunilor culturale majore desfăşurate de misiunea diplomatică în statul acreditar (expoziţii tematice – din domeniul istoriei, literaturii, artei ş.a) şi face propuneri de îmbunătăţire permanentă a cadrului juridic bilateral, dar şi urmăreşte derularea la timp a acţiunilor culturale convenite de cele două state prin Acordul Cultural sau prin Programul de Aplicare a Acordului Cultural. De asemenea, ţine la zi documentarul constituit la misiune pe problematica de presă – principalele cotidiene, lista principalilor ziarişti şi a formatorilor de opinie, relaţiile utile ale misiunii în domeniu etc. El informează statul acreditant asupra evoluţiei politice interne pe baza analizei presei locale.

e) Secţia consulară Conform prevederilor art. 3 din Convenţia de la Viena din 1961 privind

relaţiile diplomatice, „nici o dispoziţie a prezentei Convenţii nu poate fi interpretată ca interzicând misiunii diplomatice exercitarea funcţiilor consulare.”

Page 26: Drept Diplomatic

26

Zona de competenţă teritorială a Secţiei consulare nu coincide, întotdeauna cu întregul teritoriu al statului acreditar, datorită faptului că în anumite zone statul acreditant are înfiinţate, cu acordul autorităţilor competente, consulate generale, consulate, viceconsulate sau agenţii consulare. De asemenea, este posibil ca pe teritoriul statului acreditar să funcţioneze unul sau mai multe consulate onorifice ale statului acreditant.

Diplomaţilor încadraţi la secţia consulară îndeplinesc două mari categorii de funcţii:

a) ale misiunii diplomatice – de reprezentare şi ocrotire a intereselor statului şi conaţionalilor săi, de promovare a relaţiilor prieteneşti şi de cooperare între statul trimiţător şi statul de reşedinţă şi de informare prin mijloace licite cu privire la evoluţia vieţii politice, economice, comerciale, culturale şi ştiinţifice din statul acreditar;

b) funcţii specifice – privind reprezentarea, protecţia şi asistenţa acordată conaţionalilor aflaţi pe teritoriul statului de reşedinţă şi în unele domenii cu caracter civil sau comercial.

Funcţii consulare specifice în conformitate cu prevederile art. 5 din Convenţia de la Viena din 1963 privind relaţiile consulare):

1) Ocrotirea în statul de reşedinţă a intereselor statului trimiţător şi ale cetăţenilor săi, persoane fizice sau juridice, în limitele admise de dreptul internaţional.

Pentru îndeplinirea funcţiei, Convenţia de la Viena din 1963 prevede la art. 36 următoarele drepturi ale funcţionarilor consulari:

– de a comunica în mod liber cu conaţionalii lor; – de a fi avertizaţi de autorităţile competente ale statului de reşedinţă

când în circumscripţia consulară a fost arestat un cetăţean al statului trimiţător; – de a vizita pe cetăţeanul statului trimiţător dacă este încarcerat sau

deţinut preventiv, ori în executarea unei hotărâri judecătoreşti, şi de a lua măsuri pentru apărarea lui.

Pentru acordarea protecţiei consulare se impune respectarea unor reguli:

– persoana fizică sau juridică să aibă cetăţenia, respectiv naţionalitatea statului trimiţător, această legătură trebuind să fie dovedită;

– infracţiunea trebuie să se bazeze pe încălcarea normelor de drept internaţional de către statul de reşedinţă;

– intervenţia se face la organul la care consulul are acces potrivit statului de reşedinţă;

– principiile fundamentale ale dreptului internaţional trebuie respectate cu stricteţe pentru a nu se interpreta de către statul acreditar ca un amestec în treburile sale interne.

Page 27: Drept Diplomatic

27

2) Favorizarea dezvoltării relaţiilor comerciale, economice şi ştiinţifice între statele în cauză şi promovarea în orice alt mod a relaţiilor amicale între ele.

3) Eliberarea unor categorii de paşapoarte şi alte documente de călătorie conaţionalilor, precum şi acordarea de vize la cerere.

4) Acordarea de asistenţă cetăţenilor statului trimiţător. Asistenţa consulară constă într-o activitate complexă prin care se

urmăreşte înlesnirea şederii conaţionalilor în statul acreditar, stabilindu-se în acest scop contacte multiple între consul şi conaţionalii săi, cărora acesta le dă diferite sfaturi, ajutoare materiale, asistenţă în faţa organelor administrative sau judiciare ale ţării de reşedinţă.

5) Funcţii notariale şi de ofiţer de stare civilă. În baza acestor prerogative, Consulii pot întocmi variate acte

notariale: autentificarea de acte şi documente cuprinzând declaraţii, precum şi dispoziţii testamentare, certificarea unui fapt constatat personal, legalizare de sigilii, semnături, traduceri, eliberarea de extrase şi copii simple, eliberarea de documente privind mărfurile ş.a.

Consulilor le revine, de asemenea, reponsabilitatea întocmirii şi eliberării unor acte de stare civilă care îşi vor produce efectul pe teritoriul statului acreditant, cum ar fi, de exemplu, certificatul de căsătorie, naştere şi deces.

6) Funcţii în materie succesorală. Convenţiile consulare prevăd „obligaţia autorităţilor statului acreditar

de a anunţa oficiul consular despre decesul unui conaţional şi despre masa succesorală a defunctului”. De asemenea, autorităţile sunt obligate să informeze despre măsurile de conservare luate în legătură cu bunurile mobile şi imobile care au aparţinut defunctului.

7) Apărarea intereselor minorilor şi incapabililor, cetăţeni ai statului trimiţător.

Prin aceasta se are în vedere situaţia în care se cere instituirea unei tutele sau curatele.

8) Funcţia de reprezentare. Conform acestei funcţii, Consulii au dreptul de a reprezenta ex officio

pe cetăţenii statului trimiţător în justiţie sau în faţa altor autorităţi ale statului acreditar.

9) Funcţii privind navigaţia şi aviaţia civilă. În conformitate cu această funcţie, Consulii pot exercita dreptul de

control şi de inspecţie asupra navelor maritime şi fluviale având naţionalitatea statului trimiţător şi asupra aeronavelor înmatriculate în acel stat, precum şi asupra echipajelor lor.

Page 28: Drept Diplomatic

28

f) Birourile militare. În funcţie de importanţa misiunilor diplomatice acestea se pot subdivide în birou militar propriu-zis, birou naval şi al aerului. Practica ataşaţilor militari a fost inaugurată de Austria, Prusia şi Rusia, fiind urmată de celelalte state şi datează din secolul al IX-lea.

Birourile militare sunt conduse de un ataşat militar, care face parte din cadrele Ministerului apărării statului acreditant, dar care, indiferent de gradul său, este subordonat ierarhic şefului misiunii diplomatice. Această subordonare ierarhică nu împiedică pe ataşaţii militari să comunice direct cu ministerele în privinţa problemelor strict militare şi în special acelora care se referă la secrete militare.

Ataşaţii militari îndeplinesc funcţii: a) de observare şi informare asupra situaţiei militare din ţara de

reşedinţă; b) de cooperare cu autorităţile militare ale ţării de reşedinţă, în cadrul

acordurilor stabilite între cele două state; c) de reprezentare a statului acreditant la ceremoniile oficiale care au

loc în ţara de reşedinţă (asistă la defilări cu ocazia sărbătorilor naţionale, participă la exerciţii şi manevre militare la care sunt invitaţi etc.);

d) de consilier tehnic al şefului misiunii diplomatice, în domeniile de specialitate tehnico-militară, a căror cunoaştere este necesară pentru o justă apreciere a situaţiilor care fac obiectul analizelor politico-diplomatice.

g) Birourile ataşaţilor de afaceri interne constituie modalitatea de

realizare a activităţii de reprezentare externă a Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Biroul ataşatului de afaceri interne constituit în cadrul unei misiuni diplomatice a României în străinătate cuprinde ansamblul personalului şi mijloacelor afectate postului de ataşat de afaceri interne în statul acreditar.

Personalul biroului ataşatului de interne se compune din ataşat de afaceri interne şi după caz ataşat adjunct de interne sau ofiţer de legătură, precum şi personal auxiliar.

Prin „Ataşat de afaceri interne” se înţelege persoana desemnată de ministrul de interne să reprezinte Ministerul Administraţiei şi Internelor în statul de acreditare.

Prin „Ofiţer de legătură” se înţelege persoana desemnată de către ministrul Administraţiei şi Internelor să execute activităţi de cooperare internaţională şi anumite activităţi de reprezentare externă a instituţiei, pentru o perioadă determinată şi pe un anumit domeniu de specialitate, în spaţiul de acreditare sau pe lângă o organizaţie internaţională.

Prin „Personal auxiliar” se înţelege personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor cu diferite specialităţi tehnice din biroul ataşatului de

Page 29: Drept Diplomatic

29

afaceri interne, care asigură sprijinirea activităţii de reprezentare internaţională la posturile din străinătate.

Ataşaţii de afaceri interne au statut similar cu ataşaţii apărării. Cadrele care constituie biroul ataşatului vor fi selecţionate din cadrul

cadrelor Ministerului Administraţiei şi Internelor şi vor fi pregătite de către acest minister în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe şi a altor instituţii specializate din România.

Ataşatul de afaceri interne se trimite în misiune permanentă în străinătate pe o perioadă de doi ani cu posibilitatea de reînnoire a mandatului.

Activitatea de reprezentare a Ministerului Administraţiei şi Internelor este condusă de către ministrul de interne şi coordonată de către secretarul de stat pentru integrare europeană şi relaţii internaţionale, iar aparatul de lucru este constituit din personalul serviciului de specialitate din cadrul Direcţiei Generale de Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale, care asigură funcţia de reprezentare externă şi analiză – sinteză, precum şi din personalul birourilor ataşaţilor de interne, din cadrul misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare ale României în străinătate.

Ataşaţii de afaceri interne şi ofiţerii de legătură se află în subordinea directă a secretarului de stat care coordonează activitatea de integrare europeană şi relaţii internaţionale, fiind subordonaţi nemijlocit şefului Direcţiei Generale de Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale, iar personalul auxiliar este subordonat direct şefului Direcţiei Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale şi nemijlocit ataşatului de afaceri interne.

Modalităţile prin care personalul Ministerului de Interne se acreditează pe lângă instituţiile din străinătate omoloage Ministerului Administraţiei şi Internelor din România, precum şi modul în care acesta îşi desfăşoară activitatea în cadrul misiunilor diplomatice ale României şi beneficiază de sprijinul serviciilor de specialitate ale Ministerului Afacerilor Externe, sunt reglementate prin Protocolul privind funcţionarea ataşaţilor de interne în cadrul misiunilor diplomatice ale României. Prin acest protocol se asigură reglementarea modului de punere la dispoziţia personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor a facilităţilor tehnice, administrative, logistice, financiare şi e securitate necesare îndeplinirii atribuţiunilor impuse de către natura funcţiei sale, precum şi sistemul relaţiilor funcţionale ale ataşatului de afaceri interne cu şeful misiunii diplomatice pe lângă care îşi desfăşoară activitatea şi cu personalul acesteia.

Misiunea diplomatică în care este încadrat ataşatul notifică autorităţilor de resort din statul de acreditare datele personale ale acestuia, precizând că acesta face parte din personalul diplomatic al misiunii respective.

Activitatea ataşaţilor de afaceri interne se desfăşoară cu respectarea prevederilor corespunzătoare din Statutul Corpului Diplomatic şi Consular, ale

Page 30: Drept Diplomatic

30

Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, a misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi centrelor culturale, iar ataşaţii de afaceri interne se conformează regulilor de ordine interioară stabilite de către şeful misiunii.

Personalul biroului ataşatului de afaceri interne se supune autorităţii şefului misiunii diplomatice în care-şi desfăşoară activitatea şi acţionează sub îndrumarea acestuia, fiind învestiţi atât cu atribuţii de consiliere a acestuia, cât şi cu atribuţii specifice în domeniul lor de activitate.

Ministerul Afacerilor Externe va asigura punerea la dispoziţie, în localurile misiunii diplomatice a României din statul de acreditare, a spaţiilor de lucru si a spaţiului de cazare pentru ataşatul de afaceri interne şi membrii săi de familie, aflaţi în întreţinerea acestuia, în limita disponibilului. în situaţia în care nu este posibilă asigurarea cazării şi a spaţiului de lucru în localurile misiunii diplomatice, se va acorda sprijin pentru identificarea şi închirierea unor locaţii corespunzătoare într-o zonă convenabilă. Dotarea acestor spaţii de lucru şi locuit cu mijloace fixe şi obiecte de inventar, necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii şi asigurării unor condiţii decente de locuit va fi asigurată de Ministerul de Interne.

În exercitarea atribuţiilor funcţionale, ataşatul de afaceri interne este îndreptăţit să beneficieze, în condiţii similare cu cele acordate personalului diplomatic cu rang echivalent din cadrul misiunii, de dreptul de acces şi de utilizare a mijloacelor tehnice de comunicaţii şi tehnologia informaţiei, inclusiv reţeaua de telefonie fixă, a echipamentelor de birotică, a utilităţilor tehnico-administrative şi gospodăreşti, precum şi a oricăror alte echipamente necesare îndeplinirii mandatului încredinţat, aflate în înzestrarea misiunii diplomatice sau în dotarea sa.

Serviciile misiunii diplomatice vor asigura deservirea ataşatului de afaceri interne, potrivit necesităţilor. Corespondenţa şi comunicările secrete sau neclasificate adresate direct ataşatului de afaceri interne sau repartizate acestuia spre soluţionare de şeful misiunii, precum şi solicitările ori răspunsurile transmise de ataşatul de afaceri interne în ţară sau partenerilor străini, primesc număr de înregistrare, se clasifică, se repartizează, multiplică, difuzează şi se arhivează la misiunea diplomatică respectivă, potrivit normelor în vigoare, cu termen de păstrare corespunzător. În funcţie de conţinut, aceste documente pot face obiectul includerii în Arhiva Istorică a MAE.

Personalul de specialitate din cadrul Ministerului Afacerilor Externe va asigura măsurile corespunzătoare pentru realizarea nivelului de securitate necesar protecţiei ataşatului de afaceri interne şi a spaţiilor utilizate de acesta în procesul muncii, în cooperare cu serviciile competente din cadrul Ministerului de Interne.

Page 31: Drept Diplomatic

31

Activitatea ataşatului de afaceri interne va fi evidenţiată într-un capitol separat din raportul anual al misiunii diplomatice în care acesta îşi desfăşoară activitatea. Pe baza acestui raport, a informărilor periodice şi a rezultatelor controalelor, serviciile de specialitate ale Ministerului de Interne vor evalua activitatea ataşatului de afaceri interne şi vor face propuneri privind notarea de serviciu a acestuia.

În exercitarea atribuţiilor sale, ataşatul de afaceri interne respectă suveranitatea, legile şi jurisdicţia statului acreditar.

Atribuţii: – promovează şi facilitează cooperarea bilaterală – multilaterală în

domeniul afacerilor interne în ceea ce priveşte acordarea, primirea de asistenţă de către autorităţile de resort din România pentru:

– schimbul fluent de informaţii operative necesare prevenirii şi combaterii criminalităţii, menţinerii şi respectării ordinii publice;

– facilitarea îndeplinirii cererilor de asistenţă poliţienească şi judiciară în materie penală;

– exercitarea misiunilor implicate în controlul frontierelor şi în supravegherea respectării regimului străinilor:

– facilitarea contactelor şi realizarea obiectivelor de colaborare în materie de afaceri interne, prevăzute în instrumentele juridice încheiate de către Ministerul de Interne din România sau Guvernul României cu autorităţile statului acreditar;

– sprijinirea procesului de integrare europeană şi euroatlantică, armonizarea legislativă şi adoptarea în România a practicilor şi standardelor comunitare relevante în domeniul Justiţie şi Afaceri Interne;

Pentru îndeplinirea misiuni de reprezentare externă, ataşatul de

afaceri interne realizează următoarele activităţi: a) monitorizarea evoluţiilor înregistrate în starea fenomenului

criminalităţii, a măsurilor adoptate pentru prevenirea şi combaterea acestuia, precum şi a dezvoltărilor de ordin politic, legislativ şi social în statul de acreditare şi formularea de propuneri corespunzătoare adresate Ministerului de Interne pentru elaborarea unor politici sau adoptarea unor decizii în legătură cu acestea;

b) participarea la pregătirea, proiectarea şi executarea programelor în cadrul asistenţei logistice şi de pregătire a personalului de specialitate primite/acordate de România, pentru alinierea la standardele şi practicile europene în domeniile aflate în competenţa Ministerului de Interne;

Page 32: Drept Diplomatic

32

c) acordarea de consultanţă şi asistenţă instituţiilor de specialitate din statul acreditar pe probleme aflate în competenţa Ministerului de Interne;

d) realizarea schimbului de informaţii necesare autorităţilor de poliţie şi poliţie de frontieră din România, precum şi pentru facilitarea procedurilor de cercetare penală, prin contacte cu:

– autorităţile responsabile pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii din statul acreditar;

– Biroul Central Naţional Interpol din statul acreditar; – ataşaţii de afaceri interne şi ofiţerii de legătură ai altor state,

rezidenţi în statul acreditar sau care, acoperă spaţiul respectiv prin multiplă acreditare;

– alte reprezentanţe româneşti din străinătate; – alte persoane, instituţii şi autorităţi.

e) acordarea de asistenţă şi sprijin, cu avizul Ministerului de Interne, ofiţerilor de poliţie şi funcţionarilor români aflaţi în misiune în statul acreditar, pe probleme privind schimbul de informaţii poliţieneşti, îndeplinirea unor cereri de asistenţă mutuală internaţională (poliţienească şi judiciară), realizarea sau participarea la conferinţe, reuniuni de lucru internaţionale, respectiv în cadrul unor activităţi specifice procesului de integrare europeană, precum şi prin:

– participarea la procesul de asistenţă juridică şi poliţienească şi de urmărire internaţională a infractorilor;

– prezenţa la audierea unor suspecţi sau martori, participarea ca observator la percheziţii sau alte măsuri de cercetare specifică;

– analiza şi valorificarea documentelor găsite sau care i-au fost predate;

– sprijinirea, cu avizul Ministerului de Interne, a autorităţilor responsabile pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii din statul acreditar, la cererea acestora, în cadrul propriilor proceduri de cercetare penală, în măsura în care acestea au legătură cu cetăţeni români sau alte persoane fizice sau juridice din România;

– iniţierea, la ordin, respectiv, preavizarea şi participarea efectivă la pregătirea, organizarea şi realizarea unor acţiuni operative transfrontaliere;

– sprijinirea procesului de integrare europeană şi euroatlantică a României, în privinţa armonizării legislative, a adoptării practicilor şi standardelor în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne;

– susţinerea de prelegeri şi cursuri sau prezentarea de informări la instituţiile cu atribuţii în urmărirea aplicării legii din statul acreditar;

Page 33: Drept Diplomatic

33

– participarea la conferinţe şi întruniri de specialitate; – participarea, în calitate de reprezentant al Ministerului de

Interne din România, la ceremonii şi alte activităţi protocolare; – colaborarea, în calitate de consilier, la redactarea unor

înţelegeri şi acorduri bilaterale în domeniul de competenţă al instituţiei, asigurarea documentaţiei necesare, precum şi a traducerii acestora;

– identificarea altor organizaţii sau parteneri alternativi şi realizarea, respectiv, sprijinirea desfăşurării unor reuniuni şi discuţii de lucru bi sau multilaterale în domeniul de competenţă al Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Atribuţiile ataşatului de afaceri interne se stabilesc prin Fişa postului (anexa nr. 1), care se transmite şi Ministerului Afacerilor Externe, iar atribuţiile ofiţerului de legătură se stabilesc prin mandatul de misiune, potrivit procedurii în vigoare pentru misiunile temporare desfăşurate în străinătate.

Atribuţiile detaliate ale ataşaţilor de afaceri interne / ofiţerilor de legătură, determinate de interesele şi priorităţile României pentru spaţiul respectiv, precum şi de situaţia geografică, politica internă, externă şi de securitate a statului acreditar, se stabilesc, pentru fiecare post în parte, conform profilului ţării respective. Profilul de ţară se realizează de Direcţia Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale care, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Externe, asigură verificarea, validarea şi, după caz, actualizarea datelor.

Pentru misiuni/cazuri particulare, sarcinile ataşaţilor de afaceri interne/ ofiţerilor de legătură se stabilesc prin dispoziţii şi instrucţiuni transmise de şeful Direcţiei Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale.

Atribuţiile personalului auxiliar din cadrul biroului ataşatului de afaceri interne se stabilesc corespunzător specialităţii şi specificului biroului, prin fişa postului care se întocmeşte de către ataşatul de afaceri interne şi se aprobă de şeful Direcţiei Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale.

Coordonarea generală a activităţii ataşaţilor de afaceri interne/ ofiţerilor de legătură se asigură de către Direcţia Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale din Ministerului Administraţiei şi Internelor, care menţine contactul cu aceştia direct sau prin corespondenţă şi emite instrucţiuni în acest sens, cu aprobarea secretarului de stat coordonator.

Informaţiile de interes operativ se transmit prin intermediul Punctului Naţional Focal, care asigură clasificarea şi evidenţa acestora, difuzarea la serviciile de specialitate din cadrul Ministerul de Interne sau la alte instituţii abilitate din România, precum şi urmărirea valorificării potrivit normelor în vigoare, cu excepţia celor nominalizate explicit de către Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă.

Page 34: Drept Diplomatic

34

În scopul asigurării schimbului de informaţii în timp real, Punctul Naţional Focal împreună cu structurile de specialitate beneficiare elaborează, actualizează şi gestionează sistemul de comunicare internă, a cărui structură, componenţă, eşalonate pe nivele ierarhice şi de securitate şi regulament de utilizare se aprobă prin Ordin al ministrului de interne.

Pe durata executării misiunii în străinătate, relaţiile ataşaţilor de afaceri interne / ofiţerilor de legătură cu unităţile din Ministerul Administraţiei şi Internelor se realizează numai în interesul serviciului prin Punctul Naţional Focal sau, după caz, prin Direcţia Generală de Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale.

Ataşatul de afaceri interne / ofiţerul de legătură constituie şi, ulterior, actualizează zilnic registrul cuprinzând evidenţa activităţilor sale. La termenele stabilite, el va înainta şefului nemijlocit darea de seamă privind activităţile desfăşurate.

Raportul anual de activitate al biroului ataşatului de afaceri interne/ ofiţerului de legătură, la care se ataşează punctul de vedere al structurilor de resort din Ministerul Administraţiei şi Internelor, se prezintă spre aprobare ministrului de interne şi, ulterior, este comunicat, în părţile de interes, Ministerului Afacerilor Externe, prin grija Direcţiei Generale de Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale .

Comunicările operative, rapoartele privind activităţi neprevăzute şi alte date de interes se transmit, ori de câte ori este necesar, pe cale ierarhică.

Personalul din biroul ataşatului de afaceri interne este răspunzător de păstrarea, utilizarea şi întreţinerea în condiţii corespunzătoare a bunurilor primite în folosinţă. Personalul biroului ataşatului de afaceri interne are obligaţia de a asigura în mod regulat, la termenele şi în condiţiile prevăzute de normativele tehnice, întreţinerea prin ateliere service specializate a autovehiculelor şi echipamentelor tehnice din dotare.

Evidenţa utilizării autovehiculelor şi a echipamentelor tehnice din înzestrare, precum şi a consumului de materiale specifice se întocmeşte şi se actualizează lunar de personalul biroului ataşatului de afaceri interne, urmând a servi ca bază pentru justificarea cheltuielilor efectuate.

Personalul din biroul ataşatului de afaceri interne răspunde material, în conformitate cu prevederile legislaţiei române, pentru pagubele produse de el. Recuperarea pagubelor pentru care a fost stabilită răspunderea materială în sarcina acestui personal se va face în lei sau în valută, în funcţie de modul de procurare a bunurilor respective.

Drepturile băneşti şi celelalte drepturi cuvenite personalului biroului ataşatului de afaceri interne şi membrilor de familie ai acestuia se stabilesc conform reglementărilor aplicabile personalului trimis în misiune permanentă în străinătate la misiunile diplomatice ale României în străinătate.

Page 35: Drept Diplomatic

35

Drepturile băneşti şi celelalte drepturi cuvenite ofiţerilor de legătură se stabilesc conform reglementărilor aplicabile personalului trimis în misiune temporară în străinătate.

Schimbul de informaţii de interes operativ între ataşaţii de afaceri interne şi ofiţerii de legătură ai MAI acreditaţi în alte state sau la organizaţii internaţionale şi autorităţile române competente în materia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii se desfăşoară în conformitate cu prezentele instrucţiuni, prin intermediul Punctului Naţional Focal în baza INSTRUCŢIUNILOR MINISTRULUI ADMINISTRAŢIEI Şl INTERNELOR nr. 200 din 2004 pentru organizarea şi desfăşurarea schimbului de informaţii de interes operativ prin intermediul Punctului Naţional Focal constituite, în temeiul art. 9 alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 604/2003.

3. ATRIBUŢIILE PUNCTULUI NAŢIONAL FOCAL Punctul Naţional Focal este unitatea specializată a MAI care asigură

legătura operativă dintre autorităţile competente române şi ataşaţii de afaceri interne şi ofiţerii de legătură ai MAI acreditaţi în alte state sau la organizaţii internaţionale şi gestionarea fluxului informaţional de interes operativ aferent cooperării internaţionale derulate de structurile specializate ale MAI pe acest canal.

În aplicarea prezentelor instrucţiuni, Punctul Naţional Focal cooperează cu toate structurile specializate cu competenţe operative din Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi cu alte autorităţi competente din România, exercitând următoarele atribuţii principale:

a) primirea, înregistrarea, analiza primară, stabilirea gradului de importanţă şi a priorităţii, traducerea, transmiterea / difuzarea şi urmărirea soluţionării cererilor de asistenţă internaţională adresate ataşaţilor de afaceri interne şi ofiţerilor de legătură ai MAI acreditaţi în alte state sau organizaţii internaţionale de către autorităţile române;

b) primirea, înregistrarea, analiza primară, stabilirea gradului de importanţă şi a priorităţii, transmiterea / difuzarea şi urmărirea soluţionării cererilor de asistenţă internaţională primite de la ataşaţii de afaceri interne şi ofiţerii de legătură ai MAI acreditaţi în alte state sau la organizaţii internaţionale şi adresate autorităţilor române competente;

c) la cerere, realizarea demersurilor necesare pentru reverificarea, corectarea sau ştergerea datelor primite /transmise, rectificarea nivelului de

Page 36: Drept Diplomatic

36

prioritate şi, după caz, urgentarea soluţionării solicitărilor de asistenţă aflate în lucru;

d) organizarea, întreţinerea şi actualizarea evidenţei proprii a solicitărilor de asistenţă procesate şi a rezultatelor obţinute;

e) elaborarea şi punerea în aplicare a Planului propriu de securitate întocmit potrivit prevederilor legale pentru protejarea informaţiilor clasificate şi a datelor personale aferente fluxului informaţional gestionat;

f) elaborarea de rapoarte destinate informării conducerii MAI şi a structurilor specializate beneficiare asupra stadiului soluţionării anumitor solicitări şi a eficienţei generale a activităţii de schimb de informaţii.

În conformitate cu prevederile art. 15 din Convenţia de la Viena,

personalul unei misiuni diplomatice se împarte în trei categorii: – personalul diplomatic (sau agenţii diplomatici); – personalul tehnic şi administrativ; – personalul de serviciu. a) Personalul diplomatic (sau agenţii diplomatici) Această categorie de personal este alcătuită, pe lângă şeful misiunii,

din miniştri – consilieri, consilieri, secretari I, II, III şi ataşaţi. Diplomatul cel mai mare în rang este numit prim colaborator (DHM – deputy head of mission) al ambasadorului şi coordonează activitatea celorlalţi diplomaţi aflaţi la oficiul diplomatic. La aceştia se adaugă ataşaţii militari şi, de către unele state, ataşaţii de telecomunicaţii (cifratorii).

b) Personalul tehnic şi administrativ Ca structură este alcătuit din: secretari tehnici, translatori, dactilografi,

arhivari, contabili, referenţi de specialitate (ex.: personal de execuţie cu studii medii la secţia consulară), cifratori (în sistemul nostru, după anul 1990, cifratorii sunt posesori de paşapoarte diplomatice şi anunţaţi la autorităţile statului acreditar în calitate de ataşaţi).

Membrii personalului tehnic şi administrativ sunt posesori de paşapoarte de serviciu, recunoscute ca atare de statul acreditar.

c) Personalul de serviciu În această categorie sunt cuprinşi şoferi, curieri, portari, oameni de

serviciu, grădinari, mecanici, muncitori calificaţi (MC 1 şi 2) etc. Trebuie să se facă distincţie între oamenii de serviciul ai misiunii diplomatice şi persoanele din serviciu agentului diplomatic: menajerele, personalul care a fost angajat la reşedinţa diplomatului de către acesta.

Page 37: Drept Diplomatic

37

Personalul tehnic şi administrativ şi personalul de serviciu formează personalul neoficial al reprezentanţelor diplomatice, cu rolul de a-i ajuta pe agenţii diplomatici să-şi desfăşoare activitatea în cât mai bune condiţii.

Corpul diplomatic Este format din totalitatea agenţilor diplomatici, împreună cu membrii

familiei lor aflaţi pe teritoriul statului de reşedinţă, dar în sens restrâns din corpul diplomatic fac parte numai şefii reprezentanţelor diplomatice.

Decan al corpului diplomatic devine diplomatul cu cea mai mare vechime în post pe teritoriul statului acreditar, diplomat care aparţine clasei întâi de reprezentare. În ţările catolice, nunţiul papal este considerat de drept decan al corpului diplomatic, indiferent dacă îndeplineşte sau nu condiţia referitoare la vechime.

Activitatea diplomatică Vizează şi se desfăşoară vizând două aspecte: – în raport cu guvernul statului acreditant; – în raport cu statul acreditar. Activitatea diplomatică se manifestă în trei faze: 1. Primirea instrucţiunilor (scrise şi orale) din partea guvernului înainte

de plecarea diplomatului în misiune, ca şi în timpul îndeplinirii misiunii în statul acreditar;

2. Îndeplinirea de către diplomat a funcţiilor sale diplomatice adresându-se statului acreditar prin diferite note, comunicări, notificări, intervenţii, diverse alte demersuri;

3. Comunicarea diplomatului cu propriul său Minister al Afacerilor Externe pe cale operativă (telegrame), e-mail, fax, telex, telefon, radiogramă, infogramă sau prin transmiterea de rapoarte prin curier (diplomatic, ocazional – diplomaţi aflaţi temporar în spaţiu sau prin comandanţii aeronavelor statului acreditant).

Activităţile diplomatice sunt desemnate cu termenul general de demers.

Din punctul de vedere al scopului urmărit, demersul diplomatic poate avea ca obiect transmiterea unor comunicări din partea statului acreditant sau obţinerea de informaţii de la statul acreditar, formularea unor propuneri (ex.: cu privire la încheierea unui tratat), îndeplinirea de către statul acreditar a unor acţiuni concrete (ex.: acordarea unor drepturi speciale), ori încetarea unor acţiuni neprieteneşti.

Demersurile pot fi de mai multe feluri: 1. Oral, constând în declaraţii cu privire la poziţia statului acreditant,

notificări prin care statul acreditar este avertizat cu privire la anumite situaţii şi

Page 38: Drept Diplomatic

38

consecinţele pe care le pot atrage, şi proteste faţă de o anumită comportare în relaţiile statului acreditar;

2. Scrise, concretizându-se într-o notă diplomatică; 3. Mixte, atunci când demersul oral este urmat de o notă diplomatică. De asemenea, notele diplomatice se prezintă sub mai multe forme:

Nota semnată sau oficială este redactată, în general, ca orice scrisoare obişnuită, adică la persoana întâi sau a treia, este adresată personal ministrului afacerilor externe sau şefului misiunii diplomatice şi este semnată de cel care a întocmit-o. Când este nevoie de o expunere mai detaliată, nota este însoţită şi de un memorandum.

Nota verbală este mai puţin protocolară decât nota personală, dar este, în schimb, mult mai uzitată în practică. Nota verbală este scrisă la persoana a treia, nu poartă semnătură, ci numai sigiliul cancelariei care o expediază. Ea poate să urmeze unui demers oral sau să-l înlocuiască, fiind trimisă, de obicei, spre a solicita rezolvarea unei probleme sau pentru a reaminti celelaltei părţi o anumită problemă a cărei rezolvare este aşteptată.

Memoriile care se prezintă sub formă de : a) memorandum; b) aide-memoire au o importanţă mai mică decât notele semnate sau

verbale, nepurtând nici semnătură şi nici sigiliu.

Memorandumul se prezintă sub forma unei expuneri redactate la persoana a treia şi este anexat, de obicei, la o notă, spre a dezvolta pe larg aspectele politice şi juridice ale punctului de vedere exprimat în notă. El poate emana şi de la delegaţia unui stat participant la o conferinţă internaţională.

Aide-memoire-ul se prezintă şi ca document de sine stătător, constituind o notă prin care o parte, în cursul unor tratative sau convorbiri, o înmânează celeilalte părţi cu scopul de a rezuma aspectele juridice şi de a arăta punctul de vedere al statului care îl trimite.

Mesajele (scrisorile) au devenit deosebit de uzuale în ultima perioadă, la toate nivelurile. Ele se referă, în general, la probleme de mare însemnătate, a căror rezolvare este urgentă sau comportă anumite dificultăţi.

Notele (circularele) sunt note obişnuite, transmise de unul şi acelaşi stat mai multor state şi având acelaşi conţinut.

Notele identice sunt note cu acelaşi conţinut, schimbate între două sau mai multe state, pe baza unui aranjament stabilit în prealabil, consemnând un punct de vedere comun într-o problemă a relaţiilor dintre ele sau prevederile unui acord cu valoare juridică obligatorie.

Page 39: Drept Diplomatic

39

Notele colective, spre deosebire de notele circulare şi notele identice, sunt trimise în numele mai multor state. Aceste note au un caracter deosebit de solemn.

Încetarea misiunii diplomatice survine prin:

a) ruperea, din diferite cauze, a relaţiilor diplomatice. Statul acreditar este obligat să respecte şi să asigure protecţia localurilor reprezentanţei împreună cu bunurile şi arhiva ei (art. 45 din Convenţia de la Viena). Se poate apela la un stat terţ agreat de cele două părţi pentru reprezentarea intereselor pe timpul cât relaţiile diplomatice sunt rupte;

b) dispariţia unuia dintre state (fuziune sau dezmembrare) constituie un alt mod de încetare a activităţii unei misiuni diplomatice;

c) refuzul de recunoaştere a guvernelor nou instalate în unul din cele două state;

d) suprimarea din motive bugetare;

Încetarea funcţiei unui agent diplomatic se produce prin: e) pensionare; f) demisie; g) deces; h) rechemare în centrală de către statul acreditant; i) declararea agentului diplomatic, de către statul acreditar, ca

persona non grata (art. 9 din Convenţia de la Viena).

Funcţiile şi activitatea misiunilor diplomatice Potrivit Convenţiei de la Viena, din anul 1961, funcţiile misiunilor

diplomatice constau, în special, în: 1. Funcţia de a reprezenta statul acreditant în statul acreditar. Este şi

cea mai veche funcţie a misiunilor diplomatice, şeful misiunii fiind cel care reprezintă statul său în plenitudinea relaţiilor sale diplomatice, prin modalităţi foarte variate de participare la viaţa publică a statului acreditar.

2. Funcţia de ocrotire în statul acreditar a intereselor statului acreditant şi ale cetăţenilor săi, în limitele admise de dreptul internaţional. Este o funcţie tradiţională a misiunilor diplomatice, realizată prin cereri de informare şi asistenţă, prin proteste şi prin invocarea răspunderii internaţionale, ori chiar prin îndeplinirea unor funcţii consulare. Principala instituţie creată în realizarea acestei funcţii este protecţia diplomatică, respectiv dreptul statului acreditant de a proteja propriii cetăţeni şi dreptul acestora, când se află în străinătate, de a cere protecţie, dar în limitele impuse de dreptul internaţional, adică fără ca aceste acte să constituie ameninţări la adresa statului acreditar şi fără folosirea forţei sau a amestecului în treburile interne. Aceasta se fundamentează printr-o

Page 40: Drept Diplomatic

40

regulă generală a dreptului internaţional, potrivit căreia, statul are dreptul de a apăra interesele cetăţenilor săi aflaţi pe teritoriul altor state, prin mijloace diplomatice şi juridice adecvate raporturilor internaţionale. Prin urmare, acest drept de protecţie diplomatică apare atât ca un drept al statului, în virtutea suveranităţii sale, cât şi un drept al cetăţenilor săi atunci când se află în străinătate, căruia îi corespunde şi o obligaţie corelativă a statului. Protecţia cetăţenilor aflaţi pe teritoriul altui stat se poate realiza cu respectarea următoarelor condiţii: persoana lezată să fie cetăţean al statului care asigură protecţia; persoana să fi epuizat căile de soluţionare interne ale statului pe teritoriul căruia se află; persoana solicitantă să nu fi desfăşurat activitate infracţională sau să fi produs prejudicii pe teritoriul statului în care se află.

3. Funcţia de a duce tratative cu guvernul statului acreditar. Denumită şi funcţia de negociere, reprezintă aspectul esenţial al activităţii misiunii diplomatice în apărarea intereselor statului acreditam. De altfel, în rezolvarea diferendelor dintre state, negocierea este cel mai la îndemână şi cel mai eficient mijloc diplomatic de soluţionare. Negocierile pot fi oficioase (doar contacte de cunoaştere a intenţiilor părţilor, fără a le angaja) sau oficiale (început de angajare), directe (între şeful misiunii şi şeful statului) sau indirecte (între şeful misiunii şi ministerul afacerilor externe ori alte autorităţi ale statului acreditar). Mai mult, potrivit dreptului tratatelor, şeful misiunii diplomatice poate negocia şi autentifica textul unui tratat fără a fi nevoit să prezinte deplinele puteri. Funcţia de negociere nu se limitează doar la soluţionarea diferendelor şi încheierea unor acorduri internaţionale, ci ea presupune o activitate intensă a şefului misiunii pentru explicarea politicii guvernului pe care-l reprezintă, pentru consultări în legătură cu diferitele aspecte ale vieţii internaţionale etc.

4. Funcţia de informare prin toate mijloacele licite, despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul acreditar şi de a raporta cu privire la acestea statului acreditant. Aceasta presupune urmărirea şi studierea aspectelor vieţii politice, sociale, culturale etc. din statul acreditar, efectele evenimentelor internaţionale în acest stat, precum şi derularea relaţiilor dintre cele două state. Funcţia de informare nu se realizează numai într-un singur sens; înspre statul acreditant, ci şi înspre statul acreditar, pentru o cât mai bună cunoaştere de către acesta a realităţilor din statul reprezentat. Activitatea de observare şi informare trebuie realizată numai prin mijloacele permise de dreptul internaţional, precum contactele oficiale sau oficioase, mass-media, alţi diplomaţi, cetăţenii, cercurile de cunoştinţe şi chiar prieteni.

5. Funcţia de promovare a relaţiilor de prietenie şi de dezvoltare a relaţiilor economice, culturale şi ştiinţifice între statul acreditant şi statul acreditar. Denumită şi funcţia de cooperare, ea poate fi definită ca scop al întregii activităţi a misiunii diplomatice, cooperarea fiind astfel definită de Carta ONU şi reprezentând astăzi un principiu fundamental al dreptului internaţional public.

Page 41: Drept Diplomatic

41

Activitatea misiunilor diplomatice se desfăşoară pe două direcţii complementare:

– în raport cu statul acreditant şi – în raport cu statul acreditar. Ea se derulează, de regulă, în trei faze distincte: – primirea instrucţiunilor, – îndeplinirea sarcinilor şi – raportarea către statul acreditant. Instrucţiunile primite de la statul acreditant pot fi scrise sau orale,

secrete sau ostensibile şi conţin sarcinile concrete pe care misiunea diplomatică le va îndeplini în raport cu interesele statului pe care-l reprezintă.

Îndeplinirea sarcinilor. Misiunea diplomatică are la dispoziţie, ca instrumente de îndeplinire concrete a sarcinilor, demersul diplomatic, respectiv acţiunea misiunii diplomatice pe lângă guvernul statului acreditar (cereri, propuneri, comunicări, avertizări), care pot fi orale, scrise sau mixte, şi nota diplomatică sub forma diferitelor comunicări diplomatice (nota verbală, .rjpta semnată, scrisoarea personală, nota colectivă, aide-memoire, note circulare, memorandumul, schimbul de note, ultimatumul).

Rapoartele diplomatice sunt mijloacele de informare către statul acreditant, cu privire la îndeplinirea sarcinilor primite prin instrucţiuni şi pot avea diferite forme: ordinare şi extraordinare, descriptive, narative, deliberative, scrise sau orale.

4. PRIVILEGII ŞI IMUNITĂŢI DIPLOMATICE 2.2.1.4. Imunităţile, privilegiile şi facilităţile diplomatice Convenţia de la Viena din 1961 stabileşte o sumă de reguli care

acordă un statut juridic specific atât misiunii diplomatice, cât şi personalului misiunii, cu precizarea că în practica statelor sunt aplicabile şi alte reguli, în funcţie de particularităţile concrete ale acestora.

Imunităţile diplomatice Imunităţile diplomatice reprezintă tratamentul pe care statul acreditar îl

acordă misiunilor diplomatice şi personalului acestora, exprimat prin exceptarea de la jurisdicţia penală şi civilă a acestui stat.

Page 42: Drept Diplomatic

42

Fundamentul imunităţilor diplomatice Sunt prevăzute şi enumerate în conţinutul articolelor 29-39 din

Convenţia de la Viena. Aceste imunităţile şi privilegiile recunoscute membrilor misiunilor diplomatice, care au ca obiect să permită exercitarea funcţiilor lor fără ca autorităţile locale să poată să le aducă îngrădiri. Articolul 41 din Convenţia de la Viena prevede în contrapartidă, obligaţii faţă de statul acreditar.

Membrii misiunilor diplomatice au datoria de a respecta legile şi reglementările statului acreditar şi de a nu se amesteca în treburile sale interne, iar localurile misiunilor nu trebuie utilizate în scopuri incompatibile cu regulile şi obligaţiile activităţii diplomatice. De asemenea, în conformitate cu conţinutul articolului 42 al Convenţiei, agenţii diplomatici nu trebuie să exercite profesii sau alte activităţi remunerate în vederea obţinerii unui câştig personal pe teritoriul statului acreditar.

De asemenea, statul acreditar are obligaţii precise stabilite de Convenţia de la Viena prin articolele 25-27. Potrivit acestor reglementări el trebuie să acorde misiunii toate facilităţile pentru îndeplinirea funcţiunilor sale. El trebuie, în mod special, să asigure membrilor misiunii toată libertatea de deplasare şi de circulaţie. O rezervă există totuşi pentru zonele unde accesul este reglementat sau interzis din raţiuni de securitate naţională.

Articolul 47 al Convenţiei prevede interdicţia unor măsuri discriminatorii între state. El admite totuşi ca nediscriminatoriu dreptul statului acreditar de a aplica restrictiv o dispoziţie determinată, pentru că ea este în acelaşi mod aplicată misiunii sale de statul acreditant, ca şi practica urmată de unele state de a se face beneficiarele, prim cutumă sau pe cale de acord, ale unui tratament reciproc mai favorabil decât îl cer dispoziţiile Convenţiei. În fine, statul acreditar trebuie să asigure securitatea localurilor misiunii, să evite ca liniştea acesteia să fie tulburată sau să-i fie afectată demnitatea (art. 22).

Privilegii şi imunităţi

Regulile privind privilegiile şi imunităţile sunt precizate în mod detaliat de către Convenţia de la Viena, făcându-se, o distincţie între diversele categorii de personal al misiunilor diplomatice (diplomaţi, personal tehnico-administrativ şi de serviciu). În conformitate cu art. 17 din convenţie aceste imunităţi sunt recunoscute diplomaţilor şi familiilor lor, dar şi personalului administrativ şi de serviciu.

Personalul organizaţiilor internaţionale beneficiază, de asemenea, de imunităţi acordate prin convenţiile aplicabile acestor organizaţii. (O.N.U., Consiliul Europei, Comunităţile europene etc.).

Page 43: Drept Diplomatic

43

Articolele 29-41 din Convenţie fac referire la Dispoziţiile privind imunităţile diplomatice.

Imunităţile diplomatice sunt concretizate în trei categorii: a) Imunitatea de jurisdicţie; b) Inviolabilităţile; c) Exceptarea de la obligaţia de a depune ca martor Imunitatea de jurisdicţie, adică scoaterea de sub acţiunea legii penale

sau civile a statului acreditar a misiunii diplomatice, personalului misiunii şi a membrilor lor de familie. Misiunea diplomatică se bucură de imunitate de jurisdicţie civilă şi administrativă, pentru că nu se poate pune problema răspunderii penale a unei persoane morale (juridice). Agenţii diplomatici se bucură de imunitate absolută de jurisdicţie penală şi de imunitate de jurisdicţie civilă, cu excepţia acţiunilor imobiliare când proprietatea este cu titlu privat, acţiunilor referitoare la succesiune, acţiunilor privind activitatea profesională sau comercială privată a agentului şi faţă de nici o cerere reconvenţională direct legată de cererea principală când agentul diplomatic însuşi înaintează o acţiune civilă (pentru a asigura egalitatea părţilor în proces). De asemenea, agenţii diplomatici se bucură de imunitate de executare, dar la care se poate renunţa expres. Imunitatea de jurisdicţie a unui agent diplomatic în statul acreditar nu poate scuti pe acest agent de jurisdicţia statului acreditant. Prin urmare, agentul diplomatic nu este scos de sub jurisdicţie totală, ci numai de sub jurisdicţia statului acreditar. Totuşi, statul acreditant poate renunţa la imunitatea de jurisdicţie a agenţilor diplomatici, dar ea trebuie să fie expresă. Renunţarea la imunitatea de jurisdicţie pentru o acţiune civilă sau administrativă nu determină automat şi înlăturarea imunităţii privind executarea hotărârilor, pentru aceasta fiind necesară o renunţare deosebită.

Inviolabilitatea Inviolabilităţile, care înseamnă imunitatea faţă de constrângerea

prevăzută de lege. Este vorba despre: – inviolabilitatea misiunii, respectiv obligaţia statului acreditar de a nu

permite funcţionarilor săi să pătrundă şi să îndeplinească acte de autoritate în localurile misiunii, mijloace de transport şi terenuri ale acesteia, mai puţin în cazuri excepţionale, cum ar fi legitima apărare. Precizăm că această inviolabilitate operează chiar şi în timp de conflict armat. Localurile misiunii, mobilierul lor şi celelalte obiecte care se găsesc acolo, precum şi mijloacele de transport ale misiunii, nu pot face obiectul nici unei percheziţii, rechiziţii, sechestru sau măsuri executorii;

– inviolabilitatea arhivelor, care operează asupra tuturor documentelor diplomatice, inclusiv corespondenţa, indiferent de locul unde se află, fiind absolută;

Page 44: Drept Diplomatic

44

– inviolabilitatea diplomatului, concretizată în exceptarea acestuia de la orice formă de reţinere sau detenţie. Statul acreditar trebuie să-1 trateze cu respectul care i se cuvine şi să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei, libertăţii şi demnităţii sale;

– inviolabilitatea reşedinţei diplomatului, care este aceeaşi cu inviolabilitatea localurilor misiunii.

Inviolabilitatea care îi este recunoscută unui diplomat are ca obiect să-

i permită să se bucure, pe teritoriul unde îşi exercită misiunea, în orice moment şi oriunde s-ar afla, de libertate fără restricţie şi de intangibilitate personală în toate ocaziile, iar inviolabilitatea personală este garanţia esenţială a agenţilor diplomatici, acesta înainte de toate fiind exceptat de la orice măsură de arestare sau de detenţie.

Articolul 29 al Convenţiei de la Viena garantează agenţilor diplomatici respectul statului acreditar, care este dator să ia toate măsurile adecvate pentru a împiedica orice atingere ce ar putea fi adusă persoanei, libertăţii sau demnităţii lor.

Regulile de inviolabilitate: a) inviolabilitatea are ca scop să permită diplomatului de a-şi exercita,

fără nici un impediment, sarcina sa de reprezentant al unei ţări străine. Ea acoperă, deci, toate actele pe care le îndeplineşte pentru reprezentarea statului trimiţător şi promovarea intereselor acestuia;

b) acest privilegiu începe în ziua în care diplomatul a intrat pe teritoriul ţării unde a fost acreditat, dacă misiunea sa a fost anunţată. El durează pe tot timpul misiunii sale, până când va părăsi teritoriul statului de reşedinţă. Inviolabilitatea persistă şi în situaţia ruperii relaţiilor diplomatice şi chiar a stării de război. Dacă diplomatul înlocuit se stabileşte în ţara în care şi-a exercitat funcţiile, el nu poate continua să beneficieze de inviolabilitate după ce şi-a încheiat misiunea;

c) inviolabilitatea acoperă toate persoanele care fac parte din personalul oficial sau neoficial al misiunii, sub rezerva articolului 39 paragraful 2 al Convenţiei de la Viena.

Convenţia de la Viena distinge anumite categorii de personal. Şeful misiunii şi personalul său diplomatic, înţelegând şi membrii de familie ai agenţilor diplomatici (art. 37-1), beneficiază de toate imunităţile enumerate în articolele 29-36 ale Convenţiei. Numele acestor persoane figurează pe lista diplomatică care este stabilită în fiecare Capitală, de Serviciul de Protocol pe baza indicaţiilor furnizate de fiecare misiune.

Imunităţi sunt, de asemenea, recunoscute şi altor membri ai misiunii, fie că este vorba de personalul administrativ şi tehnic (art. 37-2 şi 38-1), de

Page 45: Drept Diplomatic

45

personalul de serviciu care nu are naţionalitatea statului de reşedinţă (art.27-3 şi 38-2) sau de personalul de serviciu particular al misiunii (art. 37-4 şi 38-2).

d) aceste imunităţi se extind asupra bunurilor personale ale diplomaţilor, reşedinţei, vehiculelor şi documentelor acestora, corespondenţa lor trebuie să fie liberă şi inviolabilă. Statele acordă, în general, automobilelor diplomaţilor plăci speciale care permit poliţiei să-i deosebească de ceilalţi posesori de automobile.

Articolul 27 al Convenţiei de la Viena garantează comunicarea liberă a misiunilor prin toate mijloacele adecvate. Ea condiţionează totuşi instalarea de posturi emiţătoare de radio de asentimentul statului acreditar.

Art. 40 al Convenţiei de la Viena admite ca un agent diplomatic să beneficieze de inviolabilitate când traversează o ţară terţă pentru a se prezenta sau pentru a se reîntoarce de la post – este un act de curtoazie din partea statelor al căror teritoriu este traversat.

Inviolabilitatea agentului diplomatic îl protejează pe acesta în toate circumstanţele. Ea este de ordin public şi diplomatul nu poate renunţa la ea. Chiar dacă ar comite acte de natură să lezeze demnitatea şefului de stat pe lângă care este acreditat, el nu poate fi supus de acest stat la măsuri care ar aduce atingere persoanei sale. Acesta din urmă nu este, de altfel, lipsit de mijloace de apărare. El poate cere rechemarea diplomatului sau chiar să-i impună plecarea.

Inviolabilitatea protejează pe diplomat împotriva atacurilor oricărei persoane, indiferent de unde ar proveni ele. Dacă un membru al autorităţilor publice ale statului de reşedinţă, acţionând în calitate oficială, a ofensat un agent diplomatic, guvernul statului acreditar este obligat să acorde reparaţii statului ofensat. Dacă sediul misiunii diplomatice sau drapelul care este arborat fac obiectul unui atentat, guvernul statului acreditar trebuie, dacă nu şi-a îndeplinit îndatoririle de protecţie, să prezinte scuze şi, de la caz la caz, să acorde reparaţiile adecvate.

Dacă autorul infracţiunii este o persoană particulară, statul trebuie să dispună urmărirea penală şi judecarea acestuia.

Reşedinţa diplomatului nu poate constitui obiectul investigaţiilor poliţiei, justiţiei sau oricărui alt organ administrativ, care nu au dreptul să pătrundă în imobil fără autorizaţia expresă, după caz, a diplomatului sau a şefului misiunii.

Articolul 22 al Convenţiei de la Viena garantează, de asemenea, inviolabilitatea localurilor misiunii diplomatice. Se prevede în sarcina statului acreditar obligaţia specială de a lua măsurile pentru a asigura protecţia acestora.

Se garantează nu numai localurile, ci şi mobilierul acestora, precum şi mijloacele de transport ale misiunii împotriva oricăror măsuri ale autorităţilor statului de reşedinţă.

Page 46: Drept Diplomatic

46

Articolul 12 permite misiunii să deschidă birouri în afara sediului numai pe baza consimţământului expres al statului acreditar.

Articolul 20 permite arborarea drapelului şi emblemei statului acreditant pe localurile misiunii, reşedinţei şi pe mijloacele de transport ale şefului misiunii.

Articolul 21 prevede obligaţia pentru statul acreditar de a facilita statului acreditant achiziţionarea sau închirierea de localuri necesare deschiderii misiunii şi pentru locuinţele membrilor săi.

Arhivele diplomatice se bucură, de asemenea, de aceeaşi inviolabilitate ca şi sediul misiunii şi reşedinţa, chiar în cazul ruperii relaţiilor diplomatice.

De asemenea, corespondenţa diplomatică, este declarată inviolabilă. Dreptul la libera circulaţie a valizelor diplomatice este recunoscut fără rezerve. Imunităţile curierilor sunt recunoscute şi sunt precizate în documentele pe care aceştia trebuie să le deţină, precum şi dreptul statelor şi misiunilor diplomatice de a recurge la curieri ad-hoc. Statele au dreptul de a încredinţa curierul diplomatic comandanţilor de aeronave civile şi de a prelua, direct şi liber, de la aceştia, valiza diplomatică. Valizele nu pot conţine decât documente diplomatice şi obiecte destinate uzului oficial.

Imunitatea de jurisdicţie Convenţia de la Viena, în articolul 31, defineşte imunitatea civilă şi

penală a agenţilor diplomatici. Diplomaţii nu pot fi chemaţi în justiţie decât de guvernul sau de tribunalele ţării lor. Aceasta este o garanţie indispensabilă pentru ca diplomaţii să poată promova în deplină libertate şi independenţă interesele statului acreditant.

Această imunitate are ca scop să retragă întreaga competenţă de la magistraţii locali pentru a o transfera, dacă este cazul, la cei ai statului trimiţător.

Convenţia de la Viena, în articolul 38, limitează imunităţile de jurisdicţie ale membrilor personalului care au naţionalitatea statului acreditar numai la actele oficiale îndeplinite în exercitarea funcţiilor lor.

Jurisdicţia penală

Diplomatul are dreptul şi nu poate renunţa la Imunitatea de jurisdicţie penală, întrucât nu are dreptul de a lăsa să se aducă atingere independenţei statului pe care-l reprezintă. Acest gen de imunitate este acordată agentului diplomatic în interesul guvernului ţării sale, numai acesta din urmă poate să renunţe la ea.

Un agent diplomatic trebuie să respecte legislaţia ţării unde este acreditat, dar nu poate fi tras la răspundere decât de autorităţile din propria

Page 47: Drept Diplomatic

47

ţară. Această imunitate de jurisdicţie funcţionează chiar dacă agentul diplomatic este vinovat de o infracţiune contra statului pe lângă care este acreditat. Guvernul statului acreditar poate, doar să solicite pe cale diplomatică aplicarea pedepsei prevăzute de lege.

Atât timp cât agentul diplomatic străin se află pe teritoriul statului pe lângă care este acreditat, imunitatea de jurisdicţie penală este totală.

Imunitatea de jurisdicţie faţă de tribunalele statului acreditar nu înseamnă că diplomatul străin este absolvit de răspundere pentru infracţiunile pe care le-ar putea comite, dar acest stat nu-l poate aresta şi nici judeca prin tribunalele proprii.

Dacă infracţiunile comise de agentul diplomatic sunt de mică importanţă, este la latitudinea guvernului statului acreditar să facă plângere pe cale diplomatică.

Exceptarea de la obligaţia de a depune ca martor în faţa instanţelor de judecată şi în procedurile administrative. Imunitatea este absolută, dar diplomatul poate depune ca martor dacă acceptă expres.

Un agent diplomatic nu poate fi obligat să compară ca martor în faţa

unei instanţe a statului acreditar. I se poate cere să-şi trimită mărturia în scris, dar dacă refuză, nu există mijloc de a-l constrânge în acest sens.

Organul de anchetă trebuie să se deplaseze la sediul misiunii diplomatice pentru a primi mărturiile.

Imunitatea de jurisdicţie penală se aplică şi personalului administrativ şi tehnic al misiunii şi membrilor lui de familie.

Convenţia de la Viena (art. 32) prevede că statul acreditant poate renunţa la imunitatea de jurisdicţie a membrilor familiilor agenţilor diplomatici, a membrilor personalului administrativ şi tehnic al misiunilor, precum şi a familiilor lor, a membrilor personalului de serviciu, însă, Convenţia precizează că această renunţare trebuie să fie întotdeauna expresă .

Personalul de serviciu beneficiază de imunităţi numai pentru actele îndeplinite în exercitarea funcţiilor sale.

În art. 37 al Convenţiei de la Viena se precizează că personalul de serviciu particular al membrilor misiunii care nu sunt resortisanţi ai statului acreditar, sunt scutiţi de impozite şi taxe pe salarii, dar nu beneficiază de privilegii şi imunităţi decât în măsura admisă de acesta din urmă. Totuşi, se prevede că acest stat va trebui să-şi exercite jurisdicţia sa de asemenea manieră, încât să nu împiedice în mod excesiv îndeplinirea funcţiilor misiunii.

Dacă misiunea are un agent diplomatic de naţionalitatea statului acreditar sau dacă acesta locuieşte permanent în statul respectiv, el nu beneficiază decât de imunitatea de jurisdicţie şi de inviolabilitate pentru actele îndeplinite în exercitarea funcţiunilor sale. Pentru ceilalţi membri ai personalului

Page 48: Drept Diplomatic

48

misiunilor şi personalul de serviciu particular care se găsesc în aceleaşi raporturi faţă de statul acreditar, ei nu beneficiază decât de privilegiile şi imunităţile care le sunt recunoscute de statul respectiv. Însă se precizează că acesta nu va exercita asupra lor jurisdicţia sa, decât de o asemenea manieră încât să nu împiedice în mod excesiv îndeplinirea funcţiilor misiunii.

Accidente de automobil În cazul unui accident, indiferent dacă diplomatul este conducător sau

proprietar al unui autovehicul în urma căruia s-ar putea angaja responsabilitatea civilă, trebuie avute în vedere următoarele:

– să invoce imunităţile sale diplomatice la care el nu poate renunţa fără autorizarea expresă a statului acreditant;

– în timpul anchetei el nu trebuie să împiedice mersul justiţiei, punând la dispoziţie informaţiile cerute în legătură cu circumstanţele accidentului;

– Imunitatea de jurisdicţie nu permite eludarea plăţii despăgubirilor datorate victimelor accidentului.

Referitor la asigurarea în cadrul producerii accidentului diplomatul trebuie să solicite ca societatea de asigurări să procedeze la un aranjament cu victima sau să fie acţionată în justiţie, independent de asigurat, care este protejat de imunităţile diplomatice.

Dacă diplomatul nu este asigurat sau dacă poliţa de asigurare este redactată de o asemenea manieră, încât compania de asigurări poate să se sustragă, există mai multe posibilităţi. Astfel, Ministerul Afacerilor Externe de care depinde agentul diplomatic poate renunţa la imunitatea de jurisdicţie a acestuia, ceea ce va permite justiţiei să acţioneze.

Jurisdicţia civilă

Imunitatea de jurisdicţie în materie civilă este recunoscută diplomaţilor străini.

Articolul 31 al Convenţiei de la Viena prevede că agenţii diplomatici beneficiază de imunitatea de jurisdicţie în materie civilă şi administrativă, cu excepţia cazurilor când este vorba despre:

i) o acţiune reală care se referă la un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar, dacă agentul diplomatic nu-l posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii;

j) o acţiune privind o succesiune în care agentul diplomatic figurează cu titlu particular şi nu în numele statului acreditant;

k) o acţiune privind o activitate profesională sau comercială exercitată de agentul diplomatic în statul acreditar şi în afara funcţiilor sale oficiale.

Page 49: Drept Diplomatic

49

În aceste cazuri pot fi luate unele măsuri de executare faţă de diplomat, cu condiţia să nu se aducă atingere inviolabilităţii persoanei sau locuinţei sale.

Diplomatul care devine reclamant în faţa unei instanţe locale nu mai poate invoca imunitatea de jurisdicţie în ceea ce priveşte orice cerere reconvenţională legată direct de acţiunea principală. Totuşi, renunţarea la imunitatea de jurisdicţie pentru o acţiune civilă sau administrativă nu este considerată ca implicând renunţarea la măsurile de executare a hotărârii, care nu poate fi aplicată nici asupra persoanei, nici asupra bunurilor sale, o renunţare distinctă din partea sa fiind necesară.

O rezoluţie a Conferinţei de la Viena din 1961 referitoare la relaţiile diplomatice recomandă ca statul acreditant să renunţe la imunitatea membrilor misiunii sale diplomatice în cazul acţiunilor civile intentate de resortisanţi ai statului acreditar, dacă poate s-o facă fără ca aceasta să împiedice îndeplinirea funcţiilor misiunii. Atunci când nu renunţă la imunitate, statul acreditar trebuie să depună toate eforturile pentru a obţine o reglementare amiabilă a litigiului.

Privilegiile diplomatice Reprezintă tot un tratament acordat de statul acreditar misiunii

diplomatice şi personalului acesteia, prin care li se fac unele înlesniri excepţionale. Acestea sunt:

Libertatea de comunicare. Misiunea diplomatică are dreptul să comunice liber cu guvernul său, cu celelalte misiuni şi consulate ale statului acreditant, putând să folosească toate mijloacele de comunicaţie potrivite. Aceasta presupune obligaţia statului acreditar de a oferi facilităţi pentru corespondenţă şi de a respecta secretul corespondenţei. Pentru comunicare, misiunea diplomatică poate utiliza numai mijloace legale, fie publice (poştă, telefon, fax etc.), fie specifice, precum curierul diplomatic şi valiza diplomatică, toate acestea beneficiind de inviolabilitate. În ultimii ani, în cadrul ONU s-au manifestat preocupări pentru codificarea statutului curierului diplomatic şi al valizei diplomatice. Astfel, în anul 1991, Adunarea Generală a hotărât să includă pe ordinea de zi a celei dc-a 47-a sesiuni, Proiectul de articole asupra statutului curierului diplomatic şi valizei diplomatice neînsoţite de un curier diplomatic, precum şt protocoalele adiţionale facultative la acest statut, proiect adoptat de Comisia de Drept Internaţional Ia sesiunea sa din anul 1989. Proiectul a rămas în această fază, nefiind încă adoptat în cadrul Adunării Generale.

Page 50: Drept Diplomatic

50

Mijloacele de radio-emisie pot fi utilizate numai cu autorizaţia statului acreditar. Coletele care compun valiza diplomatică trebuie să poarte semne exterioare vizibile ale caracterului lor şi nu pot cuprinde decât documente diplomatice sau obiecte de uz oficial. De asemenea, curierul diplomatic trebuie să poarte un document oficial care să-i ateste calitatea şi să precizeze numărul de colete care constituie valiza diplomatică, el bucurându-se de inviolabilitatea persoanei sale, neputând fi arestat sau reţinut. Se pot folosi şi curieri diplomatici ad-hoc. De asemenea, valiza diplomatică poate fi încredinţată comandantului unei aeronave comerciale, acesta trebuind să poarte un document oficial care să indice numărul coletelor care alcătuiesc valiza diplomatică, dar el nu are calitatea de curier diplomatic;

Libertatea de mişcare. Este dreptul agentului diplomatic de a circula liber pe teritoriul statului acreditar, cu posibilitatea acestuia de a declara anumite zone interzise, din motive de securitate a agentului diplomatic sau a statului acreditar;

Privilegii de ordin fiscal. Reprezintă dreptul misiunii şi a diplomaţilor de a fi scutiţi de taxe şi impozite, cu excepţia impozitelor indirecte sau a celor aplicabile bunurilor imobile particulare, veniturilor particulare şi taxelor corespunzătoare dreptului de succesiune;

Privilegii de ordin vamal. Constau în scutirea de taxele vamale care se percep cu ocazia importurilor de bunuri şi vizează bunurile destinate uzului oficial şi chiar personal al misiunii, al diplomaţilor şi membrilor familiilor acestora. Este inclusă în acest privilegiu şi scutirea de la controlul bagajelor, cu excepţia cazului când există motive serioase să se creadă că acestea conţin obiecte care nu beneficiază de scutiri vamale sau al căror import sau export este interzis. Într-un asemenea caz, controlul se va face numai în prezenţa agentului diplomatic sau a reprezentantului său autorizat.

Scutirea de impozite Convenţia de la Viena stabileşte o serie de reguli codificând practica

existentă în această materie. Articolul 23 scuteşte de impozite localurile misiunii ai căror proprietari

sau locatari sunt reprezentanţii statului acreditant sau şeful misiunii, cu excepţia impozitelor sau taxelor percepute ca remuneraţie pentru servicii particulare prestate. Această scutire nu se aplică atunci când, potrivit legislaţiei statului acreditar, acestea cad în sarcina persoanei care tratează cu statul acreditant sau cu şeful misiunii.

Articolul 34 scuteşte agentul diplomatic de orice impozite şi taxe, personale sau reale, naţionale, regionale şi locale, în afară de:

– impozitele indirecte care prin natura lor sunt în mod normal încorporate în preţul mărfurilor şi al serviciilor;

Page 51: Drept Diplomatic

51

– impozitele şi taxele asupra bunurilor imobile particulare situate pe teritoriul statului acreditar, cu excepţia cazului în care agentul diplomatic le posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii.

♦ drepturile de succesiune percepute de statul acreditar, sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 4 din articolul 39;

– impozitele şi taxele pe veniturile particulare, care-şi au sursa în statul acreditar şi impozitele pe capital prelevate asupra investiţiilor;

– impozitele şi taxele percepute ca remuneraţie pentru servicii particulare prestate;

– drepturile de înregistrare, grefă, ipotecă şi de timbru în ceea ce priveşte bunurile imobiliare, sub rezerva dispoziţiilor articolului 23 (localuri ale misiunilor).

Membrii familiilor diplomaţilor, personalul administrativ şi tehnic şi personalul de serviciu beneficiază de aceleaşi privilegii fiscale ca şi diplomaţii.

În materie de succesiuni, articolul 39 precizează la paragraful 4 că, în caz de deces al unui membru al misiunii sau al unui membru al familiei sale, care nu este cetăţean al statului acreditar sau nu are reşedinţa permanentă în acesta, statul acreditar va permite recuperarea bunurilor mobile ale defunctului, cu excepţia celor care au fost achiziţionate în ţară şi care fac obiectul unei interdicţii de export. Nu se vor percepe taxe de succesiune asupra bunurilor mobile a căror prezenţă în statul acreditar nu se datora decât funcţiei defunctului.

În materie vamală, articolul 36 acordă scutirea de taxe vamale şi alte drepturi conexe, în conformitate cu dispoziţiile legislative şi reglementările statului acreditar, asupra:

– obiectelor destinate uzului oficial şi obiectelor destinate uzului personal al agentului diplomatic sau al membrilor familiei sale, care fac parte din gospodăria sa, inclusiv efectele destinate instalării sale.

Agentul diplomatic este scutit de controlul bagajului său personal. Dacă acesta din urmă trebuie să fie examinat deoarece există suspiciuni că ar putea să conţină obiecte care nu beneficiază de scutire de taxe vamale, deschiderea acestuia nu se poate face decât în prezenţa agentului diplomatic sau a unui reprezentant autorizat.

În termenii articolului 36, familiile agenţilor diplomatici beneficiază integral de scutirile de taxe vamale, în timp ce personalului administrativ şi tehnic i se acordă aceste exonerări numai pentru obiectele importate cu ocazia primei lor instalări.

Articolul 35 al Convenţiei de la Viena interzice obligarea agenţilor diplomatici la orice prestaţie personală, serviciu public de orice natură ar fi el şi la orice sarcină militară (rechiziţionări, contribuţii şi încartiruiri).

Page 52: Drept Diplomatic

52

Asigurările sociale. Extinderea generalizată a regimurilor de asigurări sociale a impus introducerea în Convenţia de la Viena a articolului 33 care-i scuteşte pe agenţii diplomatici de dispoziţiile privind asigurările sociale în vigoare în statul acreditar, atunci când este vorba de servicii prestate statului acreditant. Această scutire se extinde, de asemenea, asupra personalului de serviciu particular aflat în serviciul exclusiv al agenţilor diplomatici, cu condiţia ca aceştia să nu fie cetăţeni ai statului acreditar şi să fie supuşi unui regim de asigurări sociale în statul acreditant sau într-un stat terţ.

În celelalte cazuri, agentul diplomatic care are în serviciul său persoane cărora nu li se aplică scutirea sus-menţionată, trebuie să respecte obligaţiile pe care legea statului acreditar le impune celui care angajează.

Există, de altfel, convenţii privind asigurările sociale încheiate între diverse state în ceea ce priveşte personalul folosit în oficiile diplomatice şi consulare.

a) Dreptul de a arbora drapelul naţional şi stema naţională, pe localul misiunii diplomatice, la reşedinţa şefului misiunii şi pe mijloacele de transport ale acestuia.

b) Facilităţi de şedere. Sunt concretizate în dreptul agentului diplomatic de a fi scutit de la obligaţiile de a obţine permis de şedere pe teritoriul statului acreditar şi de a anunţa organele de poliţie locale despre prezenţa sa.

c) Scutirea de prestaţii personale, precum serviciul militar, rechiziţii militare etc.

d) Scutirea de la obligaţiile privind asigurările sociale, pentru cazuri de accident, boală, deces etc., ceea ce nu exclude posibilitatea diplomatului de a participa voluntar la asemenea sisteme de protecţie.

e) Exceptarea de la legea privind dobândirea cetăţeniei statului acreditar, atunci când acesta aplică principiul jus soli.

Facilităţile diplomatice Sunt posibilităţi ale misiunii diplomatice şi ale personalului diplomatic

de a li se înlesni de către statul acreditar desfăşurarea activităţilor lor specifice. Printre acestea, menţionăm obligaţia statului acreditar de a înlesni obţinerea de localuri pentru misiunea diplomatică, de a acorda ajutor la obţinerea de locuinţe pentru membrii misiunii, de a pune la dispoziţia acestora mijloacele de transport necesare părăsirii teritoriului statului acreditar.

Persoanele care beneficiază de imunităţile, privilegiile şi facilităţile diplomatice încep să se bucure de acestea la intrarea pe teritoriul statului acreditar pentru a-şi lua în primire postul, sau, dacă se află deja pe acest

Page 53: Drept Diplomatic

53

teritoriu, de îndată ce numirea sa a fost comunicată ministerului afacerilor externe.

Privilegiile şi imunităţile încetează după încetarea funcţiilor diplomatice ale persoanei, respectiv în momentul în care persoana părăseşte teritoriul statului acreditar sau la expirarea unui termen raţional care i-a fost dat în acest scop, chiar şi în timp de conflict armat. Totuşi, imunitatea de jurisdicţie continuă în ceea ce priveşte actele îndeplinite de către această persoană în exercitarea funcţiilor sale ca membru al misiunii. În caz de deces al unui membru al misiunii, membrii familiei sale continuă să se bucure de privilegiile şi imunităţile respective până la părăsirea statului acreditar, într-un termen potrivit care să le permită aceasta.

Trebuie precizat că toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii şi imunităţi sunt obligate să respecte legile şi regulamentele statului acreditar şi să nu se amestece în treburile interne ale acestui stat. De asemenea, localurile misiunii nu vor fi utilizate în alte scopuri, incompatibile cu funcţiile misiunii

Diplomaţia ad-hoc Cunoscută şi sub denumirea de diplomaţie volantă, Diplomaţia ad-

hoc reprezintă un fenomen nou în relaţiile externe ale statelor, ca urmare a creşterii mobilităţii oamenilor de stat la nivel înalt şi a extinderii comunicaţiilor facile, sigure şi rapide. În ultima vreme diplomaţia ad-hoc este folosită din ce în ce mai des în practica diplomatică a statelor şi organizaţiilor internaţionale.

Acest tip de diplomaţie se realizează de către agenţi diplomatici şi de organe interne ale statului, care îndeplinesc o misiune limitată în timp şi reprezintă statul în raporturile internaţionale, şi îmbracă o multitudine de forme:

– şefii de stat, şefii guvernelor, ministrul afacerilor externe, alţi demnitari;

– suita şefului de stat; – delegaţii sau membrii misiunilor speciale pentru ocazii ceremoniale; – delegaţii la congrese şi conferinţe internaţionale; – ambasadorul itinerant; – diplomatul mesager; – emisarul secret; – observatorii confidenţiali; – observatorii la conferinţe şi reuniuni internaţionale etc. Misiunile diplomatice ad-hoc pot fi grupate în două categorii: 1. Misiunile speciale temporare ca organe externe ale statului; 2. Organele interne ale statului cu atribuţii în realizarea politicii externe.

Page 54: Drept Diplomatic

54

Misiunile speciale Această categorie de misiuni au un statut reglementat prin Convenţia

cu privire la misiunile speciale, adoptată la Viena, la 8 decembrie 1969, sub egida ONU, statut asimilat cu cel al misiunilor permanente.

Misiunea specială este definită de art. 1 al convenţiei ca fiind o misiune temporară, având un caracter de reprezentare a statului ei, trimisă de un stat pe lângă un alt stat, cu consimţământul acestuia din urmă, pentru a îndeplini pe lângă el o misiune determinată.

Din definiţie rezultă că misiunea specială presupune acordul statului primitor, chiar şi o acceptare tacită, dar nu este necesară condiţia recunoaşterii reciproce, a existenţei relaţiilor diplomatice şi nici nu presupune reciprocitatea.

Misiunea specială este un organ oficial care reprezintă statul în relaţiile internaţionale, ceea ce-i conferă caracterul de organ de relaţii externe, dar cu caracter temporar şi cu competenţă de reprezentare specifică, nu generală ca în cazul misiunilor permanente.

Membrii misiunilor speciale sunt numiţi de statul trimiţător, cu obligaţia acestuia de a comunica statului primitor informaţiile necesare pentru identificarea acestora, iar statul primitor poate refuza, chiar nemotivat, componenţa sau efectivul misiunii.

Sediul misiunii speciale este convenit prin acord, în lipsa acestuia sediul stabilindu-se în localitatea de reşedinţă a ministerului afacerilor externe.

Imunităţile, privilegiile şi facilităţile misiunilor speciale şi ale membrilor acestora sunt aproape identice cu cele stabilite pentru misiunile permanente.

Diplomaţia multilaterală Datorită creşterii complexităţii vieţii internaţionale şi a necesităţii de

colaborare în rezolvarea diferitelor probleme internaţionale, statele şi-au extins relaţiile de cooperare şi la nivel multilateral prin crearea unor instituţii internaţionale permanente. Avem astfel de a face cu o diplomaţie multilaterală, înţeleasă ca formă de realizare a scopurilor şi sarcinilor de politică externă a statelor şi pentru apărarea intereselor lor pe plan internaţional, prin intermediul congreselor, conferinţelor şi organizaţiilor interguvernamentale, ori a altor forme instituţionalizate.

De la apariţie, diplomaţia multilaterală a cunoscut mai multe etape de dezvoltare. La început, prin forme tradiţionale, precum asociaţiile de state, urmate de forme temporare, precum congresele şi conferinţele internaţionale. Aceste forme care s-au dezvoltat foarte mult începând cu secolul al XlX-Iea şi care sunt utilizate şi astăzi pe o scară largă în practica statelor. În prezent, alături de aceste forme temporare, diplomaţia multilaterală se desfăşoară, cu precădere, prin forme instituţionale permanente – organizaţiile interguverna-mentale – forme care cu cunoscut o dezvoltare explozivă după cel de-al doilea

Page 55: Drept Diplomatic

55

război mondial. Acestor forme ale diplomaţiei multilaterale le putem adăuga şi entităţile asociative specifice, precum confederaţiile şi Commonwealth-ul.

Organele de stat care realizează efectiv sarcinile diplomaţiei multilaterale sunt organe pentru relaţiile externe, fie în forma delegaţiilor temporare la conferinţe, congrese sau organizaţii internaţionale, fie în forma misiunilor permanente pe lângă organizaţiile internaţionale, cu precizarea că şi organizaţiile internaţionale pot trimite misiuni (reprezentanţe) pe lângă statele membre.

Subiectele raporturilor diplomatice multilaterale sunt „statele şi organizaţiile cu personalitate internaţională”.

Raporturile diplomatice multilaterale (spre deosebire de diplomaţia bilaterală) au un caracter triangular, pentru că apare o a treia verigă, organizaţia interguvernamentală, prin intermediul căreia se derulează aceste raporturi (pe lângă statul trimiţător şi statul gazdă). Caracteristicile acestor raporturi sunt diferite, după cum ele se stabilesc între statul trimiţător şi statul gazdă, între statul trimiţător şi organizaţia internaţională, între statul gazdă şi organizaţia internaţională sau între statele trimiţătoare. De semenea, statele, în principiu, nu au obligaţia să primească misiunile temporare sau permanente ale altor state la organizaţia internaţională care are sediul pe teritoriul său. Prin urmare, este necesar consimţământul statului gazdă. Pe de altă parte, raportul dintre statul trimiţător şi statul gazdă este asemănător diplomaţiei bilaterale, între statul acreditant şi statul acreditar, la care se adaugă raporturile specifice pe care statul le stabileşte cu organizaţia internaţională în virtutea calităţii sale de membru al acesteia. Practic, organizaţia internaţională apare ca un mediator al diplomaţiei multilaterale, relaţiile concrete de realizare a sarcinilor de politică externă derulându-se între statele trimiţătoare, pe baza principiilor dreptului internaţional public, mai ales principiile egalităţii suverane, cooperării şi neintervenţiei.

Diplomaţia multilaterală se manifestă sub două forme: – una temporară, realizată prin intermediul conferinţelor internaţionale, şi

– una permanentă (uneori temporară), realizată prin organizaţii interguvernamentale.

Diplomaţia multilaterală realizată prin conferinţe internaţionale Conferinţa internaţională reprezintă o reuniune internaţională a

organelor reprezentative ale statelor participante, organizată cu scopul de a analiza şi stabili măsurile de cooperare în rezolvarea unor probleme internaţionale de interes comun.

Page 56: Drept Diplomatic

56

Primele reuniuni au fost consemnate încă din secolul al XVll-lea. Încheierea Păcii Westfalice, referitor la războiului de 30 de ani (1618-1648. Tratativele de pace s-au desfăşurat simultan sub forma a două congrese în două oraşe (Osnabriick şi Munster).

Congresul de la Viena din 1814-1815, care a codificat, pentru prima dată, aspecte ale reprezentării diplomatice şi ale navigaţiei pe fluviile internaţionale; Congresul de la Paris din 1856, prin care s-a pus capăt războiului Crimeii şi a adus reguli noi în dreptul maritim şi fluvial; Conferinţa internaţională de la Geneva din 1864, care a pus bazele dreptului internaţional umanitar prin adoptarea primei convenţii umanitare; Conferinţele de la Haga din 1899 şi 1907, care au pus bazele dreptului conflictelor armate a dovedit că scopul conferinţelor internaţionale este acela de a se încheia un acord între participanţii state şi organizaţii internaţionale sau de a se negocia textul unui tratat internaţional

Tipuri de conferinţe internaţionale: – politice, tehnice sau deliberative; – legislative ori numai de informare; – generale sau restrânse; – reuniuni de experţi sau diplomatice (ale plenipotenţiarilor); – reuniuni la nivel înalt (şefi de stat sau de guvern) sau la alt nivel. Conferinţa internaţională are un scop precis şi limitat, ceea ce-i

conferă un caracter temporar, cu o durată variabilă (de la câteva zile la mai mulţi ani).

Etapele pregătirii şi desfăşurării unei conferinţe internaţionale I. Convocarea conferinţei internaţionale, din iniţiativa unei

organizaţii internaţionale sau a unui stat sau grup de state, ocazie cu care se stabileşte şi statul gazdă, cu precizarea că statele nu pot fi obligate să aibă această calitate, ceea ce presupune consimţământul lor expres.

II. Invitarea la conferinţa internaţională a statelor interesate de problemele care urmează a fi dezbătute şi soluţionate, pe baza principiului fundamental al egalităţii suverane.

III. Pregătirea conferinţei internaţionale, activitate ce se derulează pe planul intern al statelor participante şi pe plan internaţional şi presupune stabilirea obiectivelor, ordinii de zi, procedurilor, comitetelor pregătitoare şi de experţi, datei, locului şi a altor aspecte tehnice necesare bunei desfăşurări.

IV. Desfăşurarea conferinţei. Conferinţa începe printr-o şedinţă plenară, care are ca principal scop alegerea organelor conferinţei, prezentarea raportului privind verificarea deplinelor puteri, stabilirea ordinii de zi şi a regulilor de procedură. Activitatea ulterioară se desfăşoară pe comisii, conferinţa încheindu-se tot printr-o şedinţă plenară în care se adoptă

Page 57: Drept Diplomatic

57

documentele acesteia: textele unor tratate, declaraţii sau recomandări şi, de cele mai multe ori, actul final al conferinţei. Delegaţiile participante la conferinţa internaţională se stabilesc de statul trimiţător şi lista membrilor acestora se trimite anterior statului gazdă (ministerului afacerilor externe) care, în mod excepţional, poate refuza delegaţia sau pe unii membri ai acesteia, dar numai motivat. Nu este necesară cererea de agrement şi nici nu operează procedura persona non grata. Calitatea de reprezentant al statului la conferinţa internaţională se dovedeşte prin prezentarea secretariatului conferinţei a deplinelor puteri emise de autoritatea competentă a statului trimiţător. Şeful statului, şeful guvernului, ministrul afacerilor externe nu trebuie să prezinte deplinele puteri când participă la conferinţele internaţionale sau la alte reuniuni.

Statutul delegaţilor la conferinţele internaţionale nu este codificat decât într-o foarte mică măsură, dar rezultă din practica statelor că imunităţile, privilegiile şi facilităţile diplomatice operează şi în aceste situaţii, în mod deosebit inviolabilitatea locului de desfăşurare a conferinţei, imunitatea de jurisdicţie penală (absolută) şi civilă (numai pentru actele oficiale), libertatea de comunicare, privilegiile fiscale şi vamale.

Diplomaţia multilaterală realizată prin organizaţii internaţionale Comunitatea internaţională a fost preocupată de constituirea

organizaţiilor internaţionale guvernamentale, ca forme instituţionalizate permanente ale colaborării dintre state bineînţeles în paralel cu instituţionalizarea relaţiilor diplomatice prin congrese şi conferinţe internaţionale. Primele organizaţii internaţionale guvernamentale apărute au fost Uniunea Telegrafică Internaţională, creată în anul 1865, şi Uniunea Poştală Universală, creată în anul 1874.

Astfel: – în anul 1919, după primul război mondial, prima organizaţie cu

vocaţie de universalitate creată a fost Societatea Naţiunilor, având ca scop fundamental menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.

– în anul 1945 ia fiinţă Organizaţia Naţiunilor Unite, ca succesoare a Societăţii Naţiunilor, cu acelaşi scop fundamental, dar cu un mecanism mai performant şi cu o arie mult mai largă de acţiune. Complexitatea organizaţiilor internaţionale a dus la apariţia unei noi ramuri de drept internaţional – dreptul organizaţiilor internaţionale – care definit ca totalitatea normelor juridice internaţionale care reglementează relaţiile dintre state şi alte entităţi cu personalitate internaţională, cu privire la constituirea, organizarea şi funcţionarea organizaţiilor internaţionale guvernamentale.

Page 58: Drept Diplomatic

58

Izvoarele dreptului organizaţiilor internaţionale sunt reprezentate de tratatele internaţionale şi cutumele internaţionale, dar şi de unele izvoare specifice dreptului internaţional.

Izvoarele dreptului organizaţiilor internaţionale sunt grupate în două mari categorii:

a) Izvoare originare, care alcătuiesc dreptul originar al organizaţiilor internaţionale, respectiv tratatele constitutive ale acestora şi alte tratate:

b) Izvoarele derivate, care alcătuiesc dreptul derivat al organizaţiilor internaţionale, alcătuite din actele normative care emană de la organele acestora (regulamente, rezoluţii etc), care trebuie să fie adoptate în strictă concordanţă cu izvoarele originare, ceea ce înseamnă că dreptul derivat este subordonat dreptului originar.

Organizaţiile internaţionale guvernamentale sunt forme organizatorice ale colaborării internaţionale între state şi alte entităţi, în diferite domenii de activitate, având m cadru juridico-organizatoric (instituţional) permanent, creat printr-un statut elaborat de comun acord, în care se prevăd obiectul şi scopurile organizaţiei, organele şi funcţiile lor.

Pentru ca o organizaţie internaţională, pentru a fi guvernamentală şi pentru a avea calitate de subiect de drept internaţional, trebuie să aibă următoarele caracteristici:

– să fie o asociaţie de state, liber constituită printr-un tratat internaţional multilateral;

– să aibă un cadru politico-organizatoric (instituţional) permanent, alcătuit din organe de decizie şi de execuţie care să pună în aplicare obiectivele stabilite prin actul de constituire;

– să aibă caracter permanent, ca formă de cooperare instituţionalizată a membrilor săi;

– tratatul de constituire, organizare şi funcţionare să fie legal din punct de vedere al dreptului internaţional public;

– să aibă personalitate juridică internaţională distinctă de cea a membrilor săi, recunoscută prin tratatul de constituire, în raport cu obiectivele, scopurile şi funcţiile încredinţate.

Clasificate după obiectul şi scopurile stabilite prin actul de constituire, organizaţiile internaţionale pot fi:

a) organizaţii internaţionale politice (Consiliul Europei, Organizaţia Statelor Americane, Organizaţia Unităţii Africane);

b) organizaţii internaţionale economice (comunităţile europene); c) organizaţii internaţionale comerciale; (Organizaţia Mondială a

Comerţului); d) organizaţii internaţionale militare, (NATO sau Uniunea Europei

Occidentale, (transformată în anul 2000 în Adunarea Europeană pentru Securitate şi Apărare);

Page 59: Drept Diplomatic

59

e) organizaţii internaţionale cultural-ştiinţifice, de exemplu: (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură UNESCO);

Clasificare după aria de cuprindere a membrilor lor; – organizaţii internaţionale cu vocaţie de universalitate (Societatea

Naţiunilor, ONU şi organizaţiile sale specializate, ca Organizaţia Internaţională a Muncii, Organizaţia Mondială a Sănătăţii etc.); – organizaţii internaţionale regionale (locale), constituite, de regulă, pe criteriul geografic, precum Consiliul Europei, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Organizaţia Statelor Americane, Liga Arabă etc.;

Clasificare în funcţie de aria competenţelor lor: – organizaţii internaţionale cu competenţă generală (ONU); b)organizaţii internaţionale cu competenţă specializată (organizaţiile

specializate ale ONU, NATO etc., în funcţie de posibilitatea altor state de a deveni membre ale lor;

– organizaţii internaţionale deschise (ONU şi organizaţiile ei specializate);

– organizaţii internaţionale închise (organizaţiile politico-militare); Clasificare în funcţie de plenitudinea suveranităţii statelor membre; – organizaţii de cooperare clasică, în care statele îşi păstrează

plenitudinea suveranităţii lor; – organizaţii suprastatale, cărora statele membre le cedează unele

competenţe ale suveranităţii lor, de exemplu Uniunea Europeană. Rolul organizaţiilor internaţionale guvernamentale, în general, este

acela de dezvoltare a cooperării internaţionale pentru promovarea progresului economic, tehnic, social şi cultural al statelor, pentru pacificarea societăţii internaţionale, reprezentând un cadru propice pentru derularea relaţiilor diplomatice.

ONU, organizaţie cu vocaţie de universalitate, principal cadru de

stabilire a relaţiilor diplomatice multilaterale Constituirea ONU a avut loc la Moscova, cu ocazia Conferinţei

miniştrilor de externe ai Marii Britanii, SUA şi URSS, care s-a soldat la 26 octombrie 1943 cu Declaraţia asupra securităţii generale, la care, ulterior, s-a alăturat şi China.

Între 18 noiembrie şi 1 decembrie 1943 a avut loc, la Teheran (Iran), Conferinţa la nivel înalt, cu participarea aceloraşi trei puteri, care a hotărât ca miniştrii lor de externe să pregătească statutul unei noi organizaţii universale. În anul 1944 se desfăşoară la Dumbarton Oaks (SUA) reuniunile miniştrilor de externe ai Marii Britanii, SUA şi URSS. La cea de-a doua reuniune a participat şi China şi s-a adoptat un proiect de statut al noii organizaţii.

Page 60: Drept Diplomatic

60

Conferinţa la nivel înalt de la Yalta (URSS), din februarie 1945, a adoptat mai multe hotărâri asupra viitoarei organizaţii, printre care şi cele privitoare la regula unanimităţii voturilor în Consiliul de Securitate (dreptul de veto) şi cu privire la convocarea unei alte conferinţe pentru adoptarea statutului ONU, ceea ce se va întâmpla la San Francisco, în perioada 25 aprilie – 26 iunie 1945, conferinţă la care au participat 50 de state invitate, recunoscute ca membri fondatori. Astfel, la conferinţă au fost invitate numai statele care declaraseră război Puterilor Axei până în martie 1945. România, deşi întorsese armele la 23 august 1944, nu a fost invitată, nerecunoscându-i-se statutul de ţară cobeligerantă. Ea a fost primită în ONU abia în decembrie 1955.

Statutul noii organizaţii – Carta ONU – care a fost semnată la 26 iunie 1945 şi a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945 are următoarele scopuri:

– să menţină pacea şi securitatea internaţională; – să dezvolte relaţii prieteneşti între naţiuni, întemeiate pe respectarea

principiului egalităţii în drepturi a popoarelor şi dreptului lor de a dispune de ele însele;

– să realizeze cooperarea internaţională; – să fie un centru în care să se armonizeze eforturile naţiunilor către

atingerea acestor scopuri comune. Membrii ONU pot fi numai statele. Popoarele care luptă pentru

independenţă, deşi sunt recunoscute ca subiecte ale dreptului internaţional, nu pot participa la activitatea organizaţiei decât cu statut de observatori.

Potrivit Cartei, pentru ca un stat să devină membru al ONU şi să-şi păstreze această calitate, el trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

1. Să promoveze o politică externă de pace; 2. Să accepte obligaţiile stabilite de Cartă; 3. Să fie capabil şi dispus să îndeplinească obligaţiile aceste obligaţii,

după aprecierea organizaţiei. Pentru organizarea şi funcţionarea în condiţii optime, organizaţia

dispune de două categorii de organe: Organele principale ale ONU: Adunarea Generală Este organul principal şi cel mai reprezentativ al organizaţiei. Ea este

formată din reprezentanţi (cel mult cinci) ai tuturor statelor membre. Activitatea Adunării generale se desfăşoară în sesiuni ordinare anuale sau extraordinare, fie în şedinţe plenare, fie în cadrul celor şapte comitete principale:

– comitetul politic special; – comitetul pentru problemele politice şi de securitate; – comitetul pentru problemele economice şi financiare; – comitetul pentru problemele sociale, umanitare şi culturale;

Page 61: Drept Diplomatic

61

– comitetul pentru problemele de tutelă; – comitetul pentru administraţie şi buget; – comitetul pentru probleme juridice. Limbile oficiale sunt engleza, franceza, spaniola, araba, chineza şi

rusa. Hotărârile Adunării Generale au, de regulă, caracter de recomandare,

cu excepţia câtorva chestiuni interne pentru care sunt obligatorii, precum adoptarea bugetului, alegerea Secretarului General, primirea de noi membri, aplicarea de sancţiuni etc.

Funcţiile şi puterile Adunării Generale stabilite de Cartă, în funcţie de importanţa domeniului de activitate, pot fi cu caracter general (de exemplu, discutarea oricărei chestiuni referitoare la menţinerea păcii şi securităţii) sau cu caracter special (de exemplu, admiterea de noi membri, alegerea Secretarului General, examinarea rapoartelor anuale ale organelor ONU etc.).

Consiliul de Securitate

Este organul principal şi permanent de acţiune şi de aplicare a măsurilor de constrângere pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Este format din 15 membri, dintre care 5 sunt membri permanenţi^China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, SUA) şi 10 membri nepermanenţi, aleşi de Adunarea Generală pe o perioadă de 2 ani, după criteriul geografic. (Africa şi Asia - 5 locuri; America Latină - 2 locuri; Europa Occidentala - 2 locuri; Europa de răsărit - 1 loc. România a fost membru nepermanent al Consiliului de Securitate în anii 1961, 1976, 1977).

Consiliul Economic şi Social (ECOSOC) Este organul principal al ONU de coordonare a activităţilor acesteia în

domeniile economic, social, cultural, educaţie, sănătate şi în alte domenii conexe. Este alcătuit din 54 de membri aleşi de Adunarea Generală. El efectuează studii şi întocmeşte rapoarte pe probleme care ţin de competenţa sa şi face recomandări Adunării Generale, întocmeşte proiecte de convenţii şi încheie acorduri cu organizaţiile specializate ale ONU, coordonându-le activitatea

Consiliul de tutelă Este organul principal al ONU care se ocupă de regimul internaţional

al tutelei asupra teritoriilor care nu se autoguvernează. 11 teritorii au fost plasate sub tutela ONU, dar toate au devenit independente.

Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) Este organul principal jurisdicţional al ONU. Funcţionează pe baza

Statutului său, care este parte integrantă a Cartei ONU. Toţi membrii ONU sunt

Page 62: Drept Diplomatic

62

părţi şi la Statutul CIJ. Curtea, alcătuită din 15 judecători aleşi de Adunarea Generală şi de Consiliul de Securitate, cu un mandat de nouă ani, are o competenţă facultativă, contencioasă sau consultativă. Ea poate judeca numai diferendele pe care i le supun statele şi hotărârile ei sunt obligatorii numai pentru statele părţi în cauza judecată şi numai pentru acea cauză.

Secretariatul ONU Este organul principal al ONU, format din Secretarul General şi

personalul Secretariatului. Secretarul General este cel mai înalt funcţionar al ONU, numit de Adunarea Generală la recomandarea Consiliului de Securitate, cu un mandat de 5 ani, pe care-1 poate deţine de cel mult două ori. Funcţiile Secretarului General au un caracter internaţional şi de independenţă. Personalul Secretariatului este recrutat de Secretarul General pe criteriul geografic şi pe criterii de pregătire profesională, competenţă, eficienţă şi moralitate.

Organele subsidiare ale ONU Sunt organe înfiinţate de organele principale, cu o competenţă

delegată, formate din reprezentanţi ai statelor membre sau din specialişti, cu scopul de a contribui la îndeplinirea obiectivelor organizaţiei şi ale organelor principale. De exemplu, Comisia de Drept Internaţional, ca organ subsidiar al Adunării Generale a ONU, cu un rol deosebit de important în dezvoltarea dreptului internaţional public, înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi, Operaţiunile ONU pentru Menţinerea Păcii etc.

Organizaţii specializate ale ONU Sunt organizaţii internaţionale guvernamentale, cu vocaţie de

universalitate, autonome, care-şi desfăşoară activitatea coordonate de ONU, având rolul de a dezvolta cooperarea între state în diferite domenii corespunzătoare scopurilor Naţiunilor Unite. Menţionăm că aceste organizaţii au o contribuţie majoră la dezvoltarea şi codificarea dreptului internaţional public, numeroase tratate internaţionale fiind adoptate sub egida lor. Acestea sunt: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (IAEA); Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (IBRD) - Banca Mondială; Fondul Internaţional de Dezvoltare Agricolă (IFAD); Fondul Monetar Internaţional (IMF); Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (ICAO); Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO); Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO); Organizaţia Meteorologică Mondială (WMO); Organizaţia Mondială pentru Protecţia Proprietăţii Intelectuale (WIPO); Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO); Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO); Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (ONUDI);

Page 63: Drept Diplomatic

63

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO); Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP); Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor (ITU); Uniunea Poştală Universală (UPU).

Reprezentarea statelor la organizaţiile internaţionale Reprezentarea statelor la organizaţiile internaţionale se face: – în forme permanente; – în forme temporare. Principala formă de reprezentare este misiunea permanentă pe lângă

organizaţiile internaţionale, care îndeplineşte mai multe funcţii: – de menţinere a legăturilor cu organizaţia internaţională; – de reprezentare a statului trimiţător în organizaţia internaţională (şi

nu pe lângă statul de sediu al organizaţiei internaţionale); – de negociere; – de observare şi informare etc. Statutul acestor misiuni este reglementat parţial prin „Convenţia asupra

reprezentării statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale cu caracter universal, adoptată la 14 martie 1975, sub egida ONU, care se aplică şi misiunilor de observatori şi delegaţiilor la conferinţele organizate de aceste organizaţii.

Structura misiunii se compune din şeful misiunii, personal diplomatic, administrativ şi tehnic, de serviciu, dar în funcţie de sarcinile specifice pe care le îndeplineşte pe lângă organizaţiile internaţionale variază ca mărime şi organizare.

Înfiinţarea misiunii Misiunea se înfiinţează prin act unilateral al statului, pe baza regulilor

organizaţiei internaţionale. Deşi nu este necesar consimţământul organizaţiei internaţionale, statele trimiţătoare au obligaţia de notificare către statul de sediu, fără posibilitatea acestuia de a se opune.

De asemenea, organizaţiile internaţionale pot trimite misiuni (reprezentanţe) permanente pe lângă statele membre, care au un statut asemănător.

Misiunile permanente pe lângă organizaţiile internaţionale nu sunt clasificate după rang şi nu se pune problema ordinii de precădere. Statele pot fi reprezentate la organizaţiile internaţionale şi prin delegaţii cu caracter temporar, ca o categorie a misiunilor speciale participante la reuniuni internaţionale ale organizaţiilor. Activitatea şi statutul acestora sunt asemănătoare cu cele ale delegaţilor la conferinţele internaţionale.

Page 64: Drept Diplomatic

64

DREPTUL CONSULAR Relaţiile consulare şi dreptul consular Noţiuni generale Relaţiile consulare sunt raporturi între state, cu caracter bilateral,

stabilite ca urmare a exercitării funcţiilor consulare de către organele externe specializate ale acestor, în scopul protecţiei conaţionalilor atunci când aceştia se află în străinătate.

În realizarea relaţiilor internaţionale, relaţiile consulare stabilite de state ocupă un loc aparte pentru colaborarea lor în domeniul protecţiei propriilor cetăţeni, prin punerea în aplicare a unor reguli specifice cu privire la drepturile care le sunt recunoscute. Pentru punerea în aplicare a acestor reguli există mecanism specific de organe ale statului care sunt organizate şi funcţionează în conformitate cu anumite tratate internaţionale, în special convenţii consulare, dar şi după legile naţionale specifice.

Chiar dacă relaţiile consulare sunt destinate ca finalitate persoanelor fizice şi juridice ca subiecte de drept intern, ele sunt raporturi interstatale, deci cad sub incidenţa regulilor de drept internaţional. Necesitatea existenţei şi apariţiei dreptului consular rezultă din diferenţele existente între sistemele juridice naţionale şi din interferenţele dintre jurisdicţia personală a unui stat şi jurisdicţia teritorială a altui stat.

Relaţiile consulare se aseamănă cu relaţiile diplomatice, ambele fiind relaţii interstatale, asemănarea rezultând şi din interferenţele care apar între activitatea diplomatică şi activitatea consulară. În practică, misiunile diplomatice pot exercita şi funcţii consulare, iar consulul poate, cu consimţământul statului de reşedinţă, să îndeplinească acte diplomatice când în statul de reşedinţă nu există o misiune diplomatică a statului trimiţător.

Asemănări între relaţiile diplomatice şi relaţiile consulare: – ambele se stabilesc sub condiţia recunoaşterii internaţionale

reciproce a celor două state şi prin acordul lor. – ambele categorii de relaţii sunt realizate de organe permanente

pentru relaţii externe şi sunt reglementate într-o anumită măsură de dreptul internaţional public.

Deosebiri între relaţiile diplomatice şi relaţiile consulare: – relaţiile diplomatice sunt relaţii de reprezentare politică generală, pe

când relaţiile consulare sunt relaţii specializate şi localizate;

Page 65: Drept Diplomatic

65

– misiunile diplomatice sunt acreditate pe lângă organele centrale ale statului acreditar (şef de stat, ministrul afacerilor externe), iar posturile (oficiile) consulare sunt în raporturi directe cu autorităţile locale ale statului de reşedinţă;

– misiunile diplomatice sunt organe de relaţii internaţionale care, prin activitatea lor, produc efecte juridice în planul relaţiilor internaţionale, pe când oficiile consulare produc efecte în ordinea juridică internă a statelor părţi la relaţiile consulare;

– relaţiile diplomatice sunt reglementate de dreptul internaţional într-o măsură mult mai mare decât relaţiile consulare;

– organele consulare (oficii, posturi) şi personalul acestora se află în subordinea misiunilor diplomatice ale statelor lor din statul de reşedinţă.

Subiectele relaţiilor consulare pot fi numai statele, pentru că la baza actelor consulare stă legătura specifică a cetăţeniei dintre persoană şi un stat determinat şi presupune protecţia juridică a persoanei respective când se află în străinătate

Capacitatea statelor de a numi consuli, de a înfiinţa posturi consulare, de a accepta primirea de consuli şi de a aproba înfiinţarea de posturi consulare ale altor state poartă denumirea de drept de consulat.

Dreptul de consulat, pe baza acordului reciproc, poate fi: – drept de consulat activ, ca drept de a înfiinţa posturi consulare; – drept de consulat pasiv, ca drept de a aproba înfiinţarea (de a primi)

de posturi consulare. Deşi stabilirea de relaţii consulare este condiţionată de recunoaşterea

reciprocă a statului trimiţător şi a statului primitor, nu are relevanţă existenţa relaţiilor diplomatice. Prin urmare, chiar şi în absenţa relaţiilor diplomatice se pot stabili relaţii consulare. Acestea se stabilesc prin consimţământul reciproc al celor două state, printr-un acord de bază exprimat expres sau tacit. Posturile (oficiile) consulare, însă, se pot înfiinţa numai dacă s-au stabilit relaţii consulare şi în baza unei convenţii consulare.

Încetarea relaţiilor consulare poate avea loc din diferite motive, cel mai adesea ca urmare a voinţei suverane a statului parte sau ca urmare a dispariţiei statului prin ocupaţie totală sau prin altă modalitate, ori, mai rar, în situaţii de conflict armat. De menţionat că ruperea relaţiilor diplomatice nu determină în mod automat şi încetarea relaţiilor consulare.

Posturile consulare (oficiile consulare) Prin post consular se înţelege orice consulat general, consulat,

viceconsulat sau agenţie consulară. Potrivit Convenţiei cu privire la relaţiile consulare, din anul 1963,

acestea sunt organe permanente ale statului, înfiinţate pentru menţinerea şi

Page 66: Drept Diplomatic

66

derularea relaţiilor consulare, cu organizare şi atribuţii proprii, cărora dreptul internaţional public şi legislaţia internă a statelor le conferă un statut special. Prin urmare, posturile consulare sunt, ca şi misiunile diplomatice, organe de relaţii externe ale statului.

Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea posturilor consulare ţin de competenţa statului trimiţător, pentru înfiinţarea lor fiind necesar acordul statului primitor. Convenţia din 1963 precizează că un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimţământul acestui stat.

Înfiinţarea oficiilor consulare Conform art.4 din Convenţia consulară de la Viena din 24.04.1963,

oficiile consulare se stabilesc „prin consimţământul mutual”. El trebuie să se poarte asupra unor elemente principale ale postului consular, spre deosebire de relaţiile diplomatice, care stabilesc numai nivelul de reprezentare, ambasadă sau legaţie. De subliniat faptul că în relaţiile consulare nu vom întâlni procedura acreditării şi, prin urmare, termenii de „stat acreditant” şi „stat acreditar” nu vor fi utilizaţi, aceştia fiind înlocuiţi cu termeni de „stat trimiţător” – în engleză: „sending State”, în franceză: „Etat d’envoi” şi ,,stat care primeşte” – în engleză: „receiving State”, în franceză: „Etat de reception”.

Principii generale cu privire la înfiinţarea oficiilor consulare a) posturile/oficiile consulare nu sunt supuse principiului reciprocităţii

(cum este cazul misiunilor diplomatice), în sensul că un stat poate deschide oficii consulare pe teritoriul altui stat fără ca acesta din urmă să solicite, la rândul său, deschiderea unui astfel de oficiu;

b) înfiinţarea de posturi consulare are la bază o convenţie bilaterală încheiată între cele două state interesate;

c) nu se poate invoca în relaţiile bilaterale principiul nediscriminării, în sensul că, dacă un stat a aprobat deschiderea unui oficiu consular pentru un alt stat partener, trebuie să aplice în mod automat acest drept şi unui alt stat terţ;

d) numărul posturilor consulare pe teritoriul unui stat nu este limitat (spre deosebire de ambasadă, care este una şi îşi are sediul, de regulă, în capitala statului de reşedinţă). Statul este suveran în a decide numărul de oficii consulare de pe teritoriul său (număr care trebuie menţinut în limitele a ceea ce el consideră normal şi necesar pentru reprezentarea intereselor consulare.

Oficiile consulare se înfiinţează, în practică, prin două proceduri distincte, respectiv pe o procedură de drept intern (în cazul nostru – român) şi una de drept internaţional.

Din punct de vedere al dreptului intern român, posturile consulare se înfiinţează prin decret al Preşedintelui României (art. 91 din Constituţie şi

Page 67: Drept Diplomatic

67

Legea nr. 37/24.05.1991, acest drept este reluat şi în Regulamentul Consular, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 760/1999).

Ministrul Afacerilor Externe, potrivit Regulamentului Consular, aprobă înfiinţarea de posturi consulare onorifice.

Hotărârea de Guvern nr. 760 / 1999 prevede că România poate înfiinţa oficii consulare onorifice pe bază de reciprocitate. Această chestiune nu rezultă însă din practica noastră în materie. Ca atare, şi oficiile consulare onorifice se vor supune aceloraşi principii, respectiv că nu se cere aplicarea principiului reciprocităţii pentru a înfiinţa un oficiu consular onorific.

Aşadar, din punct de vedere al dreptului intern român, competenţa înfiinţării consulatelor este stabilită la două autorităţi de stat, respectiv la Preşedintele României pentru înfiinţarea Consulatelor de carieră şi la Ministrul Afacerilor Externe pentru înfiinţarea consulatelor onorifice.

Din punct de vedere al dreptului internaţional, avem art. 4 al Convenţiei de la Viena din 24.04.1963, care reglementează modul în care se înfiinţează un post consular pe teritoriul statului de reşedinţă.

Prima cerinţă a acestui articol este aceea că, postul consular se ,, înfiinţează cu consimţământul statului de reşedinţă”. În unele convenţii bilaterale încheiate de România este menţionată expresia „cu aprobarea” statului de reşedinţă (expresie care încălcă, după unii autori de drept internaţional public, principiul egalităţii între state, deoarece ,,aprobarea” sugerează o stare de subordonare, o autoritate superioară aprobă o solicitare a unei autorităţi inferioare).

Al doilea element al stabilirii de oficii consulare este acela că statele trebuie să convină asupra clasei/rangului oficiului consular, asupra sediului, respectiv a circumscripţiei oficiului consular.

Rangul/clasa oficiului consular sunt stabilite, atât prin practica internaţională în materie, cât şi de Convenţia de la Viena din 1963, şi el trebuie menţionat în convenţia de înfiinţare a postului consular; sediul este necesar a fi trecut deoarece, spre deosebire de misiunile diplomatice, sediul oficiului consular poate fi într-o altă localitate decât capitala, iar circumscripţia consulară reprezintă teritoriul de acţiune al postului consular (care nu este teritoriul întregii ţări, în acţiunea majorităţii consulatelor).

Clasificarea posturilor consulare În funcţie de natura şi rangul acestora posturile consulare sunt de mai

multe categorii.

După natura lor – consulate de carieră, conduse de funcţionari de carieră;

Page 68: Drept Diplomatic

68

– consulate onorifice, conduse de funcţionari onorifici. După rang: – consulate generale; – consulate; – viceconsulate; – agenţii consulare. Sediul, rangul şi circumscripţia postului consular sunt fixate de

către statul trimiţător şi sunt supuse aprobării statului de reşedinţă, orice modificare fiind făcută numai cu consimţământul statului de reşedinţă, chiar şi atunci când se deschide un birou al unui consulat existent, în afara sediului acestuia.

Sediul postului consular este stabilit în localitatea care prezintă interes din punct de vedere al relaţiilor consulare.

Circumscripţia consulară reprezintă spaţiul în care postul consular îşi exercită funcţiile, de regulă în raport cu structura administrativ-teritorială a statului de reşedinţă, dar cu acordul acestuia. Astfel, postul consular stabileşte legături numai cu autorităţile locale şi se subordonează şefului misiunii diplomatice a statului căruia îi aparţine, din statul de reşedinţă.

Pentru înfiinţarea unui post consular, este obligatoriu consimţământul statului de reşedinţă, atât pentru consulatele de carieră, cât şi pentru consulatele onorifice, consimţământ care trebuie să fie menţinut pentru toată perioada funcţionării postului consular. El trebuie să fie dat atât pentru sediu, cât şi pentru rang şi circumscripţia consulară. Forma consimţământului este diferită, în funcţie de practica statelor, şi se concretizează în convenţia consulară specială sau într-un act adiţional (protocol) la această convenţie, ori printr-o notă a ministerului afacerilor externe, ca acceptare a solicitării statului trimiţător de a înfiinţa un post consular.

Ca structură internă, postul consular este structurat pe secţii, precum secţia paşapoarte, secţia notarială, secţia stare civilă, secţia comercială etc.

Personalul posturilor consulare: categorii, numire, admitere În baza Convenţiei din anul 1963 se face distincţie între membrii

postului consular şi membrii personalului consular. Membrii postului consular sunt funcţionarii consulari, angajaţii

consulari şi membrii personalului de serviciu. Membrii personalului consular sunt funcţionarii consulari, cu

excepţia şefului postului consular, angajaţilor consulari şi membrilor personalului de serviciu.

Page 69: Drept Diplomatic

69

Categorii de persoane, în cadrul postului consular: Convenţia de la Viena face distincţie între „consul de carieră” şi

„consul onorific” (art. 3 al Convenţiei). Consulii generali, consulii, viceconsulii şi agenţii consulari formează

categoria consulilor de carieră – funcţionari aparţinând statului trimiţător, legaţi de acesta prin angajamente de muncă, în baza cărora au drepturi şi obligaţii determinate. Ei se deosebesc de consuli onorifici, care sunt desemnaţi dintre persoane cu reşedinţa în statul primitor, nu beneficiază de o retribuţie din partea statului trimiţător, îndeplinind funcţii consulare în mod onorific, pe lângă profesiile sau ocupaţiile lor ( în practică nu se întâmplă aşa, pentru că statele cedează o parte din încasările consulare pentru retribuirea consulului onorific – consulul onorific reţine o cotă parte din încasări pentru a acoperi cheltuielile pe care le avansează pentru buna desfăşurare a activităţii consulare).

Consulul onorific se deosebeşte, deci, de un consul de carieră („misi”) prin aceea că el nu este cetăţean al statului trimiţător sau stabilit în statul trimiţător.

Între cele două categorii de consuli, de carieră şi onorific, distincţiile sunt fundamentale şi din punct de vedere al drepturilor de care beneficiază aceştia, al sarcinilor pe care le îndeplinesc, dar mai ales în ceea ce privesc imunităţile şi privilegiile pe care le oferă statul de reşedinţă. Este absolut firesc ca un stat de reşedinţă să nu acorde propriilor cetăţeni imunităţi şi privilegii consulare (persoana respectivă să nu poată fi judecată, arestată etc. pentru simplul motiv că acesta ar îndeplini şi o misiune onorifică în favoarea statului trimiţător).

Consulatul general este condus de un funcţionar cu rangul/clasa de consul general . Conform dreptului nostru intern numirea unui consul general se face prin Hotărâre de Guvern.

Consulul general are drept de preeminenţă în raport cu ceilalţi consuli de rang inferior.

Consulatul general funcţionează numai ca unitate independentă (nu poate fi o unitate distinctă în cadrul ambasadei).

Pe lângă consulul general, la un consulat general se găsesc funcţionari consulari – persoane care îndeplinesc atribuţii în exerciţiul funcţiilor consulare: consuli, viceconsuli – angajaţi consulari – persoane care îndeplinesc atribuţii de serviciu în sectoarele administrativ (registratorii, secretarii, stenografii şi dactilografii, arhiviştii, casierii, funcţionarii administrativi), tehnic şi gospodăresc (portarii, şoferii, instalatorii etc.), precum şi personal aflat în serviciul particular al unui funcţionar consular (menajere, bucătărese, grădinari ş.a.).

Page 70: Drept Diplomatic

70

Consulatul funcţionează şi el numai ca unitate independentă (nici acesta nu poate fi o unitate distinctă în cadrul ambasadei).

El este condus de un consul, poate avea unul sau mai mulţi funcţionari consulari (în funcţie de necesităţi), mai mulţi angajaţi consulari şi reprezintă din punct de vedere al protocolului, rangul / clasa a doua de reprezentare.

Viceconsulatele sunt unităţi de grad inferior consulatelor, funcţionează ca unităţi de sine stătătoare, dar pot funcţiona şi în cadrul unui consulat general sau consulat.

Agenţia consulară poate funcţiona distinct sau ca unitate în cadrul unor consulate generale, consulate sau viceconsulate.

De regulă, viceconsulatele şi agenţiile consulare sunt folosite de unele state pentru categoria consulilor onorifici.

Există o echivalare între gradele diplomatice şi cele consulare pe care o face Statutul corpului diplomatic şi consular al României, respectiv, clasa consulului general este echivalentă cu ministru consilier sau consilier, clasa consulului este echivalentă cu cea de prim secretar, viceconsulul este secretarul al doilea sau al treilea, iar agentul consular (chiar dacă conduce o unitate distinctă) este echivalent cu ataşatul.

Şeful postului consular. Este persoana însărcinată de statul trimiţător şi acceptată de statul de reşedinţă să conducă postul consular şi care răspunde de activitatea acestuia. După cum s-a observat, convenţia face distincţie între şeful postului consular şi ceilalţi funcţionari consulari, deşi aparţin aceleiaşi categorii – funcţionari ai statului însărcinaţi cu îndeplinirea funcţiilor consulare. Distincţia rezultă din faptul că şeful postului consular, pe lângă funcţiile consulare, realizează şi o funcţie de reprezentare, personalizând astfel postul consular în integralitatea lui, ca organ de relaţii internaţionale al statului trimiţător.

După rangul lor, şefii postului consular, denumiţi şi consuli, aparţin următoarelor 4 clase consulare:

I. Consul general – este şeful unui consulat general şi supraveghează, în general, exercitarea funcţiilor consulare într-o circumscripţie consulară mare sau în mai multe circumscripţii consulare.

II. Consul – este şeful unui consulat care funcţionează într-o circumscripţie consulară şi supraveghează numai activitatea personalului acestui post.

III. Viceconsul – este funcţionarul consular subordonat direct consulului general sau consulului, ajutându-i în exercitarea atribuţiilor şi înlocuindu-i la nevoie.

Page 71: Drept Diplomatic

71

IV. Agent consular – este funcţionarul consular care, subordonat fiind consulului general sau consulului, îndeplineşte funcţii consulare în locuri în care aceştia nu se pot deplasa.

Distincţia între aceste clase consulare şi în cadrul fiecăreia dintre ele este relevantă numai ca ordine de precădere şi nu din punct de vedere al competenţelor, al exercitării funcţiilor consulare. Astfel, ordinea de precădere este determinată de clasele din care fac parte, în ordinea acestora, şi, în cadrul unei clase, în funcţie de data primirii execuaturului (dacă este aceeaşi, în funcţie de data primirii patentei consulare). Consulii onorifici vin, ca ordine de precădere, după consulii de carieră.

Totalitatea consulilor din statul de reşedinţă alcătuiesc corpul consular, similar ca scop cu corpul diplomatic. În cadrul aceluiaşi post consular, ordinea de precădere se stabileşte exclusiv de statul trimiţător şi se notifică statului de reşedinţă.

Funcţionarii consulari sunt persoanele însărcinate să exercite funcţiile consulare, inclusiv şeful postului consular. Aici facem distincţie între funcţionarii consulari de carieră şi funcţionarii consulari onorifici. Convenţia din 1963 stabileşte regimuri diferite pentru funcţionarii consulari de carieră şi funcţionarii consulari onorifici cu privire la drepturile, facilităţile, privilegiile şi imunităţile consulare.

Ca regulă, funcţionarii consulari sunt numiţi de statul trimiţător, iar statul de reşedinţă îi acceptă printr-un simplu răspuns pozitiv adresat de ministerul afacerilor externe către misiunea diplomatică a statului trimiţător. În caz de refuz, chiar şi tacit, numirea va fi revocată. Uneori, se poate cere şi execuatur.

Funcţiile unui membru al postului consular încetează, de regulă, prin:

– notificarea de către statul trimiţător către statul de reşedinţă despre faptul că funcţiile lui au încetat;

– retragerea execuaturului; – notificarea statului de reşedinţă către statul trimiţător despre faptul

că el a încetat să mai considere persoana în cauză ca membru al personalului consular.

La plecarea de pe teritoriul statului de reşedinţă, chiar în caz de conflict armat, statul de reşedinţă este obligat să acorde membrilor postului consular şi membrilor familiilor acestora timpul şi înlesnirile necesare pentru a pregăti plecarea şi pentru a părăsi acest stat, inclusiv prin punerea la dispoziţie a mijloacelor de transport necesare pentru ei şi bunurile lor.

Funcţionarii consulari trebuie să aibă, de regulă, cetăţenia statului trimiţător, condiţie care nu este relevantă şi pentru angajaţii consulari sau

Page 72: Drept Diplomatic

72

membrii personalului de serviciu. Statul trimiţător poate numi funcţionari consulari de altă cetăţenie numai cu acordul expres al statului de reşedinţă.

Statul trimiţător este obligat să adreseze următoarele notificări statului de reşedinţă:

– numirea membrilor postului consular, sosirea lor la postul consular după numire, plecarea lor definitivă sau încetarea funcţiilor lor, precum şi orice alte schimbări referitoare la statutul lor care pot să se producă pe timpul îndeplinirii funcţiilor la postul consular;

– sosirea şi plecarea definitivă a unei persoane din familia unui membru al postului consular care face parte din căminul acestuia şi, dacă este cazul, faptul că o persoană devine sau încetează de a mai fi membru al familiei sale;

– sosirea şi plecarea definitivă a membrilor personalului particular şi sfârşitul serviciului lor în această calitate;

– angajarea şi concedierea persoanelor care îşi au reşedinţa în statul de reşedinţă ca membri ai postului consular sau ca membri ai personalului particular, care au dreptul la privilegii şi imunităţi;

– funcţionarii consulari de carieră sunt funcţionari publici ai statului trimiţător care îndeplinesc exclusiv funcţii consulare;

– funcţionarii consulari onorifici sunt funcţionarii aleşi de statul trimiţător, chiar persoane cu altă cetăţenie, care desfăşoară diferite activităţi în statul de reşedinţă şi care, pe lângă acestea, îndeplinesc şi funcţii consulare.

Angajaţii consulari sunt persoanele angajate în serviciul administrativ sau tehnic al postului consular.

Membru personalului de serviciu sunt persoanele afectate serviciului casnic al postului consular. Un membru al postului consular poate angaja şi folosi în mod exclusiv persoane în serviciul său particular. Angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu nu au nevoie de autorizaţia statului de reşedinţă, dar pot fi declaraţi de către acesta ca persoane neacceptabile.

Efectivul postului consular, ca totalitate a membrilor săi, este stabilit de statul trimiţător cu dreptul statului de reşedinţă, fie de a se opune extinderii efectivului, fie de a cere o reducere a acestuia când nu există un acord prealabil. De regulă, efectivul postului consular se stabileşte prin acord, în baza convenţiei consulare.

Numirea şi admiterea membrilor postului consular Şeful postului consular este numit de statul trimiţător şi acceptat de

statul de reşedinţă prin două proceduri concretizate în două acte unilaterale ale acestora: patenta consulară şi execuaturul.

Page 73: Drept Diplomatic

73

Patenta consulară este actul intern al statului trimiţător, emis de guvern sau altă autoritate competentă, sub forma unei scrisori adresate statului trimiţător, prin care persoana este numită ca şef al postului consular. Practica statelor acceptă chiar şi o notificare în locul patentei consulare. Patenta consulară trebuie să conţină toate informaţiile necesare identificării persoanei, limitele împuternicirii şi rangul (categoria de funcţionari, clasa consulară, sediul, circumscripţia). în general, patenta consulară conţine trei elemente (părţi) esenţiale:

– declaraţia şi scopul numirii; – ordinul adresat cetăţenilor proprii aflaţi în statul de reşedinţă de a-1

recunoaşte pe consul; – cererea adresată statului de reşedinţă de a permite şi înlesni

consulului exercitarea funcţiilor. Prin urmare, patenta consulară este asemănătoare ca rol cu

scrisoarea de acreditare. Comunicarea patentei consulare se realizează pe cale diplomatică sau pe orice altă cale potrivită, către guvernul statului de reşedinţă.

Execuaturul este actul statului de reşedinţă, respectiv autorizaţia pe care acesta o dă, prin care şeful postului consular este admis să-şi exercite funcţiile consulare. Statul care refuză să elibereze un execuatur nu este obligat să comunice statului trimiţător motivele refuzului său. Şeful de post consular nu poate intra în funcţie înainte de a primi execuaturul. Forma execuaturului este reglementată de legea internă a statului de reşedinţă şi poate fi un act al şefului de stat, o simplă transcriere pe patenta consulară sau o notificare pe cale diplomatică. Uneori, până la eliberarea execuaturului, statul de reşedinţă poate emite o autorizaţie provizorie pentru ca timpul de aşteptare să nu impieteze asupra îndeplinirii funcţiilor consulare.

Statul de reşedinţă are dreptul de a declara că o persoană este non grata şi de a-i retrage execuaturul, precum şi dreptul de a declara persoana ca neacceptabilă (înainte de a primi execuaturul).

Funcţiile consulare Funcţiile consulare reprezintă atribuţiile pe care le au posturile

consulare şi personalul acestora, în primul rând funcţionarii consulari, şi concretizează conţinutul relaţiilor consulare.

În funcţie de obiectul lor, funcţiile consulare pot fi clasificate în: 1. Funcţii cu caracter general-politic; 2. Funcţii în domeniul economic şi comercial;

Page 74: Drept Diplomatic

74

3. Funcţii de protecţie şi asistenţă a propriilor naţionali când aceştia se află în statul de reşedinţă;

4. Funcţii în domeniul relaţiilor culturale şi ştiinţifice; 5. Funcţii de stare civilă; 6. Funcţii de activitate notarială; 7. Funcţii de reprezentare în justiţie şi în faţa altor autorităţi; 8. Funcţii în materie de obligaţii militare; 9. Funcţii în materie de marină şi aviaţie comercială; 10. Funcţii în materie jurisdicţională (comisii rogatorii şi transmitere de

acte judiciare); 11. Funcţii administrative. Prin Convenţia cu privire la relaţiile consulare, din anul 1963, sunt

identificate următoarele: – protejarea intereselor statului trimiţător şi ale naţionalilor săi,

persoane fizice şi juridice, în statul de reşedinţă, în limitele admise de dreptul internaţional;

– favorizarea dezvoltării relaţiilor comerciale, economice, culturale şi ştiinţifice între cele două state şi promovarea relaţiilor amicale între ele;

– informarea prin mijloace licite despre condiţiile şi evoluţia vieţii comerciale, economice, culturale şi ştiinţifice din statul de reşedinţă, prin rapoarte către guvernul statului trimiţător şi prin oferirea de informaţii persoanelor interesate;

– eliberarea paşapoartelor şi documentelor de călătorie cetăţenilor statului trimiţător, vize şi alte documente corespunzătoare persoanelor care doresc să se deplaseze în statul trimiţător;

Funcţionarii consulari eliberează, în condiţiile legii, paşapoarte şi prelungesc valabilitatea acestora. Ei acordă vize, în condiţiile legii şi ale reglementărilor în vigoare, cetăţenilor străini care se deplasează în România în interes oficial, de afaceri, particular, turistic, la studii sau pentru desfăşurarea de activităţi lucrative (Cf. Regulamentului consular, HG. nr. 760/1999, M.Of. nr. 468/1999). Funcţionarii consulari vor îndeplini atribuţii în materie de cetăţenie, în temeiul legii române şi al convenţiilor internaţionale la care România este parte, în temeiul legii, funcţionarii consulari vor primi:

a) cereri de redobândire a cetăţeniei române de la foştii cetăţeni români;

b) cereri de renunţare la cetăţenia română de la persoanele care au dobândit deja cetăţenia unui alt stat sau au asigurarea de primire a cetăţeniei unui alt stat, dovedite cu acte oficiale, pentru a nu deveni persoane fără cetăţenie, şi care îndeplinesc celelalte cerinţe legale;

Page 75: Drept Diplomatic

75

c) cereri de clarificare a cetăţeniei române. Aceste cereri sunt transmise în ţară spre a fi soluţionate de către

autorităţile abilitate prin lege. Persoanele care, la cerere, au redobândit cetăţenia română, în

condiţiile legii, cu păstrarea domiciliului în străinătate, vor depune jurământul de credinţă în faţa şefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular de carieră al României din ţara în care domiciliază. După depunerea jurământului, şeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular de carieră va elibera persoanei care a redobândit cetăţenia română certificatul constatator.

– acordarea de ajutor şi asistenţă cetăţenilor persoane fizice şi juridice conaţionali;

Asistenţa şi protecţia se acordă în caz de îmbolnăviri grave, urgenţe medicale, decese, accidente de circulaţie, pierdere sau furt al paşaportului, biletului de călătorie, mijloacelor băneşti, permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor, reţineri, arestări, limitarea în orice alt mod a libertăţii personale, condamnări în statul de reşedinţă şi în alte situaţii asemănătoare.

– să acţioneze în calitate de notar, de ofiţer de stare civilă şi în alte funcţii similare, precum şi unele funcţii administrative, în măsura în care legile statului de reşedinţă nu se opun; La cererea persoanelor fizice având cetăţenia română, precum şi a persoanelor juridice române, funcţionarul consular va îndeplini următoarele acte notariale:

a) redactarea de înscrisuri în vederea autentificării sau legalizării semnăturii;

b) autentificarea înscrisurilor; c) legalizarea sigiliilor şi a semnăturilor; d) darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părţi; e) certificarea unor fapte; f) legalizarea de copii de pe înscrisuri; g) efectuarea şi legalizarea traducerilor; h) primirea în depozit a înscrisurilor şi a documentelor prezentate de

părţi; i) eliberarea de duplicate de pe actele notariale întocmite de misiunile diplomatice şi oficiile consulare, (ibidem).

Şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României sunt ofiţeri de stare civilă. Ei pot delega exercitarea atribuţiilor de ofiţer de stare civilă agentului diplomatic care îndeplineşte funcţii consulare sau unuia dintre funcţionarii consulari.

Funcţionarii consulari vor înregistra actele şi faptele de stare civilă privind cetăţenii români, produse în străinătate, în condiţiile prevăzute de lege, şi vor elibera certificate de stare civilă, după caz, de naştere, de căsătorie sau de deces.

Page 76: Drept Diplomatic

76

Funcţionarii consulari vor încheia, în temeiul legii, căsătorii între doi cetăţeni români sau între un cetăţean român şi un cetăţean străin, dacă convenţiile internaţionale la care România este parte prevăd aceasta, iar legile statului de reşedinţă nu se opun.

Funcţionarii consulari vor elibera, la cerere, în caz de nevoie, dovezi de cetăţenie pentru cetăţeni români aflaţi în străinătate.

– apărarea intereselor succesorale ale cetăţenilor statului trimiţător, persoane fizice şi juridice, de pe teritoriul statului de reşedinţă, în conformitate cu legile statului de reşedinţă;

– apărarea intereselor minorilor şi incapabililor conaţionali, în mod deosebit în ceea ce priveşte instituirea tutelei sau curatelei, în conformitate cu legile statului de reşedinţă;

– reprezentarea conaţionalilor sau luarea măsurilor de asigurare a reprezentării lor în faţa instanţelor judecătoreşti sau a altor autorităţi ale statului de reşedinţă, în conformitate cu legile acestuia, inclusiv adoptarea de măsuri provizorii pentru apărarea drepturilor şi intereselor propriilor cetăţeni când, datorită absenţei lor sau din altă cauză, nu-şi pot apăra în timp util drepturile şi interesele; Funcţionarul consular, în calitatea sa oficială, va asigura reprezentarea cetăţenilor români în faţa instanţelor judecătoreşti ori se va îngriji de asigurarea reprezentării lor adecvate, solicitând adoptarea de măsuri provizorii în vederea apărării drepturilor şi intereselor acestora, datorită absenţei lor sau din orice altă cauză, dacă şi în măsura în care legea statului de reşedinţă permite aceasta;

– transmiterea de acte judiciare şi extrajudiciare sau efectuarea de comisii rogatorii în conformitate cu acordurile internaţionale sau lipsa” acestora, în orice mod compatibil cu legislaţia statului de reşedinţă. Actele judiciare se transmit pe cale diplomatică sau consulară, cu excepţia cazului în care prin tratate sau convenţii internaţionale la care România este parte s-a stabilit un alt mod de transmitere în străinătate a unor acte, precum: citaţii, copii sau extrase de pe acţiuni, comisii rogatorii în materie civilă sau penala, cereri de extrădare şi altele.

Funcţionarul consular va înmâna direct sau va transmite prin poştă cetăţenilor români domiciliaţi în statul de reşedinţă, citaţiile şi copiile de pe acţiunile primite de la autorităţile judiciare române, dacă legile statului de reşedinţă nu se opun. De asemenea, funcţionarul consular va înmâna citaţii şi copii de pe acţiuni membrilor misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare ale României, funcţionarilor români la organizaţiile internaţionale, precum şi membrilor acestora de familie care locuiesc împreună cu ei;

– controlul şi inspecţia vaselor maritime, navelor fluviale care au naţionalitatea statului trimiţător, aeronavelor înmatriculate în acest stat, precum şi a echipajelor lor, în conformitate cu legile şi regulamentele statului trimiţător;

Page 77: Drept Diplomatic

77

– acordarea de asistenţă navelor şi avioanelor arătate mai sus, precum şi echipajelor lor, inclusiv să primească declaraţii asupra curselor acestor nave, să examineze şi să vizeze documentele de bord, să facă anchete privind incidentele din timpul călătoriei, să reglementeze divergenţele dintre căpitan, ofiţeri şi marinari, toate acestea fără a prejudicia prerogativele autorităţilor statului de reşedinţă.

Convenţia precizează că se pot exercita şi alte funcţii consulare pe care statul trimiţător le încredinţează postului consular, iar care nu sunt interzise de legislaţia statului de reşedinţă sau la care acesta nu se opune, precum şi alte funcţii menţionate în acordurile internaţionale dintre cele două state. Funcţionarii consulari, la cererea cetăţenilor români şi a foştilor cetăţeni români aflaţi în statul de reşedinţă, vor primi şi vor transmite în ţară, spre soluţionare, cererile privind procurarea de acte de stare civilă, de vechime în muncă, de studii, certificate de cazier judiciar şi altele. De asemenea, funcţionarii consulari pot primi astfel de cereri şi de la alte persoane, dacă legile statului de reşedinţă permit.

Funcţiile consulare pot fi exercitate, în împrejurări speciale şi cu consimţământul statului de reşedinţă, în afara circumscripţiei consulare, precum şi într-un stat terţ sau în numele unui stat terţ, cu acordul acestuia.

Înlesnirile, privilegiile şi intimităţile posturilor consulare şi

ale membrilor posturilor consulare Dreptul consular conţine numeroase reguli care stabilesc un statut

juridic special pentru posturile consulare şi personalul acestora, concretizat în anumite înlesniri, privilegii şi imunităţi. Cu toate acestea, persoanele care beneficiază de acest statut au obligaţia de a respecta legile şi regulamentele statului de reşedinţă şi de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat. De asemenea, localurile postului consular nu pot fi folosite în alte scopuri decât pentru exercitarea funcţiilor consulare.1

Membrii postului consular trebuie să se conformeze tuturor obligaţiilor impuse de legile statului de reşedinţă în materie de asigurare de răspundere civilă pentru utilizarea oricărui vehicul.

1 Convenţia din 1963 nu exclude posibilitatea instalării într-o parte a clădirii în care se găsesc localurile postului consular, a birourilor altor organisme sau agenţii, cu condiţia ca localurile afectate acestor birouri să fie separate de acelea care sunt folosite de către postul consular. în acest caz, aceste birouri nu sunt considerate ca făcând parte din localurile consulare (art.55, par.3).

Page 78: Drept Diplomatic

78

Funcţionarii de carieră nu au dreptul să exercite în statul de reşedinţă nici o activitate profesională sau comercială în profitul lor personal.

Convenţia din 1963 precizează că privilegiile şi imunităţile pe care le stabileşte şi pe care le vom prezenta în continuare nu se acordă.

– angajaţilor consulari şi membrilor personalului de serviciu care exercită în statul de reşedinţă o activitate particulară cu caracter lucrativ;

– membrilor familiilor unei persoane menţionate mai sus; – membrilor familiei unui membru al postului consular care exercită ei

înşişi o activitate particulară cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă; – membrilor personalului de serviciu particular. Înlesnirile, privilegiile şi imunităţile posturilor consulare 1. Înlesniri acordate postului consular: – obligaţia statului de reşedinţă de a acorda orice înlesniri pentru

îndeplinirea funcţiilor postului consular; – obligaţia statului de reşedinţă de a facilita statului trimiţător

dobândirea pe teritoriul său a localurilor necesare postului consular sau să ajute la procurarea lor prin alt mod;

– obligaţia statului de reşedinţă de a ajuta postul consular să obţină locuinţe convenabile pentru membrii săi.

2. Privilegiile postului consular: – libertatea de comunicare a postului consular cu guvernul, cu

misiunile diplomatice şi cu celelalte posturi consulare ale statului trimiţător, oriunde s-ar găsi ele, folosind toate mijloacele de comunicaţie potrivite, inclusiv curierii diplomatici sau consulari, valiza diplomatică sau consulară şi mesajele codate sau cifrate. Posturile de radioemisie pot fi instalate şi utilizate cu acordul statului de reşedinţă. Coletele care constituie valiza consulară trebuie să poarte semne exterioare vizibile ale caracterului lor şi nu pot conţine decât corespondenţă oficială şi documente sau obiecte destinate exclusiv pentru folosinţă oficială. De asemenea, curierul consular trebuie să poarte un document oficial care să ateste calitatea sa şi numărul de colete care constituie valiza consulară. Valiza consulară poate fi încredinţată comandantului unei nave sau aeronave cu condiţia să poarte un document oficial în acest sens.

– libertatea de comunicare cu cetăţenii statului trimiţător şi de a avea acces la aceştia şi, corespunzător, aceeaşi libertate pentru cetăţenii statului trimiţător de a comunica cu funcţionarii consulari şi de a avea acces la

Page 79: Drept Diplomatic

79

ei. Autorităţile statului de reşedinţă trebuie să avertizeze postul consular atunci când, în circumscripţia sa, un cetăţean al statului trimiţător este arestat sau reţinut în orice formă de detenţie, dacă acel cetăţean cere şi să-i înlesnească orice comunicare cu persoana în cauză, inclusiv dreptul de vizită, dar fără a interveni în favoarea lui dacă el refuză expres. în toate cazurile, aceste drepturi trebuie exercitate cu respectarea legislaţiei statului de reşedinţă. Funcţionarul consular are dreptul şi obligaţia de a comunica cu cetăţenii români privaţi de libertate, cu respectarea convenţiilor internaţionale şi a legilor statului de reşedinţă. El are dreptul să îi viziteze, să intervină la autorităţi pentru numirea de avocaţi din oficiu şi de interpreţi şi pentru ca aceştia să se bucure de drepturile procesuale prevăzute de legislaţia statului de reşedinţă.

– Dreptul de a primi informaţii în caz de deces, tutelă sau curatelă, de naufragiu şi accident aerian. Astfel, autorităţile statului de reşedinţă, când deţin asemenea informaţii, sunt obligate să informeze fără întârziere postul consular în circumscripţia căruia a avut loc acel eveniment. Dacă naufragiul sau accidentul aerian au avut loc pe teritoriul statului de reşedinţă, se informează postul consular cel mai apropiat de locul unde s-a produs.

– Dreptul de comunicare cu autorităţile statului de reşedinţă. Funcţionarii consulari se pot adresa autorităţilor locale şi, dacă legile şi uzanţele statului de reşedinţă, sau acordurile internaţionale permit, chiar cu autorităţile centrale ale statului.

– Dreptul de a folosi drapelul şi stema naţională în statul de reşedinţă. Drapelul poate fi arborat şi stema poate fi aşezată pe clădirea ocupată de postul consular şi pe poarta sa de intrare, precum şi pe reşedinţa şefului postului consular şi pe mijloacele sale de transport când sunt folosite în interes de serviciu, cu respectarea legilor şi uzanţelor statului de reşedinţă.

– Dreptul de scutire fiscală a localurilor consulare. Acestea sunt scutite de orice impozite sau taxe de orice fel, indiferent de modalitatea de deţinere, proprietate sau închiriere, cu excepţia taxelor percepute pentru servicii concrete prestate. Această regulă nu se aplică atunci când taxele şi impozitele cad în sarcina persoanei care a contractat cu statul trimiţător sau cu persoane care acţionează în numele acelui stat.

Imunităţile posturilor consulare – Inviolabilitatea localurilor consulare. Autorităţile statului de

reşedinţă nu pot pătrunde în partea localurilor consulare pe care postul consular o foloseşte exclusiv pentru îndeplinirea funcţiilor consulare, decât cu consimţământul şefului postului consular sau a persoanei împuternicite de

Page 80: Drept Diplomatic

80

acesta, ori cu aprobarea şefului misiunii diplomatice a statului trimiţător, cu excepţia cazurilor de incendiu sau altă calamitate care cere măsuri de protecţie imediată. Mai mult, statul de reşedinţă este obligat să ia măsurile necesare pentru a împiedica violarea sau deteriorarea localurilor consulare şi tulburarea liniştii ori afectarea demnităţii postului consular. Localurile consulare, mobilierul şi alte bunuri ale postului consular, precum şi mijloacele de transport nu pot face obiectul rechiziţiilor militare sau de utilitate publică, dar pot fi expropriate în asemenea scopuri, fără a împiedica activitatea consulară şi cu plata unei indemnizaţii prompte, adecvate şi efective.

– Inviolabilitatea arhivelor şi documentelor consulare, în orice moment şi în orice loc s-ar găsi. Corespondenţa oficială a postului consular este inviolabilă, înţelegând prin aceasta întreaga corespondenţă referitoare la postul consular şi funcţiile sale. De asemenea, valiza consulară nu poate fi deschisă şi nici reţinută. Totuşi, dacă autorităţile competente au motive serioase să creadă că ea conţine alte obiecte decât cele permise, pot cere deschiderea ei în prezenţa unui \ reprezentant autorizat al statului trimiţător. Dacă se refuză deschiderea într-o asemenea situaţie, valiza va fi trimisă la locul de origine.

Facilităţile, privilegiile şi imunităţile membrilor postului

consular Funcţionarii consulari trebuie să fie trataţi de statul de reşedinţă cu tot

respectul cuvenit şi va lua toate măsurile necesare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei, libertăţii şi demnităţii lor.

Facilităţile, privilegiile şi imunităţile funcţionarilor consulari de carieră şi ale celorlalţi membri ai postului consular consacrate de Convenţia din 1963 sunt următoarele:

1. Imunitatea de jurisdicţie. Funcţionarii consulari şi angajaţii consulari nu pot fi chemaţi în faţa autorităţilor judiciare şi administrative ale statului de reşedinţă pentru actele săvârşite în exercitarea funcţiilor consulare. Sunt exceptate acţiunile civile care rezultă din încheierea unui contract de către un funcţionar consular sau un angajat consular, pe care acesta nu l-a încheiat în mod expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului trimiţător, sau când sunt intentate de un terţ pentru o pagubă rezultând dintr-un accident de autovehicul, navă sau avion produs în statul de reşedinţă. Nu se poate invoca această imunitate pentru cererile reconvenţionale legate direct de cererea principală prin care însuşi funcţionarul consular a angajat o procedură în care beneficiază de imunitate. De asemenea, statul trimiţător poate renunţa

Page 81: Drept Diplomatic

81

la această imunitate, dar numai expres, comunicând în scris despre aceasta statului de reşedinţă.

2. Inviolabilitatea personală a funcţionarilor consulari, potrivit căreia, aceştia nu pot fi arestaţi sau supuşi unei alte forme de limitare a libertăţii lor personale, decât în caz de crimă gravă şi în urma unei hotărâri a autorităţilor judiciare competente, sau pentru executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. Totuşi, când o procedură penală este intentată contra unui funcţionar consular, acesta este obligat să se prezinte în faţa autorităţilor competente şi procedura trebuie să se desfăşoare cu menajamentele care se cuvin funcţionarului consular, cu excepţia cazului de crimă gravă, în caz de arestare sau detenţie preventivă a unui membru al personalului consular sau de urmărire penală angajată împotriva lui, statul de reşedinţă este obligat să prevină neîntârziat pe şeful postului consular, iar dacă acesta este cel vizat, să informeze statul trimiţător pe ca]e diplomatică. Statul trimiţător poate renunţa expres la această inviolabilitate, comunicând în scris statului de reşedinţă.

3. Exceptarea de la obligaţia de a depune ca martor, dar numai asupra faptelor care au legătură cu exercitarea funcţiilor consulare sau cu prezentarea corespondenţei şi documentelor oficiale referitoare la acestea. Ei au dreptul să refuze să depună mărturie în calitate de experţi asupra legislaţiei statului trimiţător. Prin urmare, cu aceste excepţii, membrii postului consular pot fi chemaţi să depună ca martori în procedurile judiciare sau administrative. Dacă totuşi un funcţionar consular refuză să depună ca martor, nu i se pot aplica măsuri coercitive. Angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu nu pot refuza, cu excepţiile amintite mai sus. Statul trimiţător poate renunţa expres la această imunitate, comunicând în scris statului de reşedinţă despre aceasta.

4. Scutirea de la obligaţia de înregistrare a străinilor şi de permise de şedere. Funcţionarii consulari şi angajaţii consulari, precum şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei sunt scutiţi de toate obligaţiile de această natură. Această regulă nu se aplică funcţionarului consular care nu este angajat permanent al statului trimiţător, sau care exercită o activitate particulară cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă, şi nici membrilor familiei sale.

5. Scutirea de permise de muncă. Membrii postului consular sunt scutiţi de prevederile legislaţiei statului de reşedinţă referitoare la folosirea mâinii de lucru străine, dar numai în ce priveşte serviciile aduse statului trimiţător.

6. Scutirea de regimul de securitate socială. Membrii postului consular şi membrii familiilor lor care locuiesc împreună cu ei sunt scutiţi de dispoziţiile de securitate socială din statul de reşedinţă, dar numai în ceea ce priveşte serviciile aduse statului trimiţător. Aceasta nu exclude participarea

Page 82: Drept Diplomatic

82

voluntară la regimul de securitate socială al statului de reşedinţă, dacă este permisă de acesta.

7. Scutire fiscală. Funcţionarii consulari şi angajaţii consulari, precum şi membrii familiilor lor care locuiesc împreună cu ei, sunt scutiţi de orice impozite şi taxe, personale sau reale, naţionale, regionale sau locale, cu excepţia: impozitelor indirecte; impozitelor şi taxelor pe bunurile imobile particulare; drepturile de concesiune şi de mutaţie; impozitelor şi taxelor pe veniturile particulare; impozitelor şi taxelor percepute ca remunerare a serviciilor particulare prestate; taxelor de înregistrare, de grefă, de ipotecă şi de timbru.

8. Scutire de taxe vamale şi de control vamal, cu excepţia cheltuielilor de depozitare, transport sau altele similare, pentru intrarea obiectelor destinate folosirii oficiale a postului consular şi pentru obiectele de uz personal al funcţionarului consular şi al membrilor familiei sale care locuiesc împreună cu el. De acest privilegiu beneficiază şi angajaţii consulari, dar numai cu ocazia primei instalări. Bagajele personale însoţite de funcţionarii consulari şi de membrii familiilor lor care locuiesc împreună cu ei sunt scutite de control vamal, cu excepţia cazului când există motive serioase să se presupună că ele conţin alte obiecte decât cele permise. Întotdeauna, controlul se execută în prezenţa funcţionarului consular respectiv sau a membrului familiei sale.

9. Succesiunea unui membru al postului consular sau a unui membru al familiei sale. În caz de deces al unui membru al postului consular, sau al unui membru al familiei sale care locuia împreună cu el, statul de reşedinţă este obligat să permită exportul bunurilor mobile ale defunctului, cu excepţia celor prohibite dobândite în statul de reşedinţă, şi să nu perceapă taxe de orice fel pentru acele bunuri a căror prezenţă în statul de reşedinţă se datora exclusiv calităţii pe care a avut-o defunctul ca membru al postului consular sau membru al familiei unui membru al postului consular.

10. Scutirea de prestaţii personale. Statul de reşedinţă are obligaţia să scutească pe membrii postului consular şi pe membrii de familie ai acestora de orice prestaţie personală şi de orice serviciu de interes public, indiferent de caracterul lor.

Membrii postului consular beneficiază de privilegiile şi imunităţile enumerate mai sus, la intrarea lor pe teritoriul statului de reşedinţă pentru a ajunge la post, sau, dacă se află deja pe teritoriul statului de reşedinţă, din momentul intrării în funcţie.

Privilegiile şi imunităţile unui membru al postului consular încetează când încetează funcţiile consulare ale acestuia.

Totuşi, în ceea ce priveşte actele săvârşite de un funcţionar consular sau de un angajat consular în exercitarea funcţiilor sale, imunitatea de jurisdicţie subzistă fără limită de durată.

Page 83: Drept Diplomatic

83

Funcţionarii consulari onorifici şi posturile consulare conduse de ei beneficiază de un regim de privilegii şi imunităţi asemănător cu cel al funcţionarilor consulari de carieră. Precizăm că membrii familiei unui funcţionar consular onorific, precum şi angajaţii consulari ai unui asemenea post nu beneficiază de facilităţile, privilegiile şi imunităţile prevăzute de Convenţia din 1963.

RELAŢIILE DIPLOMATICE ŞI CONSULARE ALE ROMÂNIEI Diplomaţia, ca acţiune de realizare a politicii externe, a fost cunoscută

şi practicată pe teritoriul României încă din antichitate. Forme ale diplomaţiei cunoscute în antichitate, mai ales în lumea greacă şi romană, au fost practicate pe scară largă şi de către daci, precum soliile, negocierile sau alianţele, dominate fie de o stare de echilibru şi relaţii paşnice (cu lumea greacă, de exemplu), fie de confruntare militară (cu romanii).

După retragerea romană şi până la formarea Ţării Româneşti (1330) şi Moldovei (1359), formaţiunile politice din Transilvania, Oltenia şi Muntenia stabilesc o serie de legături cu statele vecine (Imperiul Bizantin, Regatul Ungar, Taratul Bulgar etc.), utilizând anumite forme de reprezentare.

Secolul al XV-lea este marcat de strânsele legături ale Ţării Româneşti şi Moldovei cu Transilvania. Voievodatele româneşti folosesc în relaţiile lor cu statele vecine mai multe din formele diplomaţiei epocii, cele mai utilizate fiind soliile şi chiar întâlnirile la nivel înalt pentru negocierea şi încheierea tratatelor.

Având în vedere relaţiile de dependenţă a ţărilor române faţă de Poarta Otomană, secolul al XVI-lea consemnează prima funcţie de reprezentare a acestora la Istanbul, sub denumirea de capuchehaie, ca trimişi sau agenţi diplomatici permanenţi. Statutul de dependenţă faţă de Poartă a împiedicat ţările româneşti să trimită reprezentanţi permanenţi pe lângă alte state.

Restabilirea domniilor pământene după revoluţia lui Tudor Vladimirescu duce la dezvoltarea relaţiilor de politică externă în plan european, ceea ce determină, pentru prima dată, înfiinţarea funcţiei de ministru de externe.

Practic, începuturile diplomaţiei româneşti moderne este dat de revoluţiile din 1848, când, chiar prin programele lor, s-au stabilit obiective clare de politică externă. Mai mult, chiar în timpul revoluţiei, guvernul provizoriu a

Page 84: Drept Diplomatic

84

trimis agenţi diplomatici cu misiuni speciale în capitale europene, precum Paris, Viena, Istanbul, Frankfurt. După eşecul revoluţiei, mulţi revoluţionari români de frunte s-au refugiat în străinătate şi, ca veritabili reprezentanţi ai principatelor, dar, evident, fără investire oficială, au militat pe lângă guvernele europene pentru drepturile principatelor.

După unirea principatelor (1859), Alexandru Ioan Cuza a trimis agenţi cu misiuni speciale în mari capitale europene (Paris, Londra, Viena, Berlin), care au militat pentru recunoaşterea dublei alegeri a lui Cuza şi a unirii celor două ţări.

Acţiunile de politică externă de după 1859 sunt din ce în ce mai intense şi mai organizate, materializându-se în special în dreptul principatelor de a încheia tratate. De asemenea, începe să se organizeze un veritabil sistem de organe diplomatice, prin reorganizarea reprezentanţei de la Istanbul şi prin înfiinţarea unor agenţii diplomatice permanente la Paris (1860) şi Belgrad (1863). Simultan organele de stat interne cu atribuţii în politica externă, în special Ministerul de externe, se bucură de o atenţie sporită cu privire la organizarea şi stabilirea sarcinilor lor specifice.

Urmează o perioadă favorabilă dezvoltării relaţiilor bilaterale ale Principatelor Unite şi deschiderea de noi agenţii în străinătate, precum şi o intensă activitate de încheiere a unor tratate internaţionale.

Obiectivele diplomaţiei româneşti stabilite prin programele revoluţiilor din 1848, concretizate parţial prin unirea principatelor (1859), au continuat să fie urmărite în scopul obţinerii independenţei de stat a României.

Cu puţin timp înainte de proclamarea independenţei de stat a României, ca o recunoaştere a noii poziţii a acesteia, sunt primiţi primii consuli străini la Bucureşti şi la Iaşi (1774), primul consulat stabilit în România fiind cel al Rusiei, urmat de cele ale Prusiei (1785), Franţei (1798) şi Angliei (1803).

Un rezultat remarcabil al acestor acţiuni (nu numai) a fost adoptarea Convenţiei de la Paris pentru organizarea definitivă a Principatelor Române, din 7/10 august 1858, ca înţelegere a celor şapte Puteri Garante (Anglia, Austria, Franţa, Prusia, Rusia, Sardinia, Turcia) şi ca act fundamental pentru Moldova şi Ţara Românească. Convenţia a dat celor două ţări titulatura de Principatele unite, confirmând suzeranitatea Porţii, garanţia colectivă a Puterilor Garante şi autonomia Principatelor. Convenţiile telegrafice încheiate de Principatele unite, au constituit o afirmare a unităţii şi drepturilor suverane ale Principatelor. Prima convenţie telegrafică a fost încheiată cu Rusia (1860), a doua cu Austria (1862), pentru ca în 1865 să adere la Convenţia internaţională telegrafică sunt doar câteva exemple.

Proclamarea independenţei de stat a României, la 9 mai 1877, va marca o evoluţie spectaculoasă a relaţiilor diplomatice ale României. Chiar în ziua proclamării independenţei, Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe

Page 85: Drept Diplomatic

85

român, cere tuturor agenţilor diplomatici români aflaţi la post în străinătate să explice guvernelor respective că independenţa de stat a României trebuie recunoscută. Cu toate că independenţa a fost câştigată prin acţiunea remarcabilă a armatei române, alături de armata rusă, reprezentanţii României nu au fost primiţi pentru a-şi susţine interesele, nici la încheierea păcii de la San Stefano (1878), nici la Congresul de la Berlin (1878), cu excepţia unei şedinţe.2 Totuşi, Congresul de la Berlin recunoaşte independenţa României, declanşând o perioadă nouă pentru diplomaţia românească. Imediat după Congresul de la Berlin, începe acţiunea de ridicare a reprezentanţelor diplomatice româneşti la rangul de legaţie şi de înfiinţare a unor noi legaţii în capitale europene importante, precum Londra, Atena sau Sofia.

Preocupările pentru dezvoltarea relaţiilor diplomatice bilaterale au fost dublate în perioada de început a secolului al XX-lea de dorinţa de a participa la marile probleme europene ale vremii, mai ales din perspectiva alianţelor politice şi militare ale marilor puteri.

Un succes remarcabil al diplomaţiei româneşti 1-a constituit Unirea de la 1 Decembrie 1918. Dilema participării la primul război mondial, fie alături de Puterile Centrale (Tripla Alianţă), în conformitate cu tratatele încheiate anterior, fie alături de Antanta (Tripla înţelegere), a fost rezolvată în favoarea dezideratului esenţial – Marea Unire –, ceea ce constituie pentru diplomaţia românească primul şi marele examen de maturitate trecut cu „magna cum laude”.

După primul război mondial şi având în vedere imperfecţiunile sistemului securităţii colective consacrat de Pactul Societăţii Naţiunilor, diplomaţia românească a acţionat pentru crearea unui sistem de alianţe, atât bilaterale (cu mari puteri europene), cât şi regionale (de exemplu: Mica înţelegere). Este perioada în care mari nume ale diplomaţiei româneşti vor rămâne în diplomaţia europeană şi chiar universală, precum Nicolae Titulescu sau I.G. Duca.

Perioada interbelică înregistrează, de asemenea, o creştere considerabilă a numărului misiunilor diplomatice ale României. Apariţia noilor state, ca urmare a destrămării Imperiului prin punerea în aplicare a principiului naţionalităţilor consacrat de Tratatul de la Versailles, determină România să stabilească relaţii diplomatice şi să trimită misiuni diplomatice în aceste state. De exemplu, se deschid reprezentanţe româneşti în Polonia (1919), Cehoslovacia (1920), Ungaria (1920), precum şi în Finlanda (1921) şi se stabilesc relaţii diplomatice cu U.R.S.S. (1934).

După cel de-al doilea război mondial sunt reluate relaţiile diplomatice întrerupte din cauza acestuia şi începe un nou proces de ridicare a rangului misiunilor diplomatice, de la nivel de legaţie la nivel de ambasadă. Mai mult,

Page 86: Drept Diplomatic

86

primirea României în ONU, în anul 1955 dezvoltă considerabil participarea acesteia la diplomaţia multilaterală.

Evoluţia ulterioară a relaţiilor diplomatice şi consulare ale României a fost una ascendentă. Astfel, dacă în 1939, România avea relaţii diplomatice cu 37 de state, iar în 1945 cu doar 16 state (ca urmare a efectelor războiului), în 1965 avea relaţii diplomatice cu 66 de state, iar în 1968 cu 131 de state.

În prezent, România are înfiinţate în străinătate 92 misiuni diplomatice numai la nivel de ambasadă, 14 misiuni permanente pe lângă organizaţii internaţionale guvernamentale, 7 centre culturale şi 4 misiuni economice, 20 de consulate generale (de carieră) şi 89 de consulate onorifice, în acelaşi timp, în România există 126 misiuni diplomatice” străine la nivel de ambasadă, 12 reprezentanţe ale unor organizaţii internaţionale guvernamentale, 10 consulate generale (de carieră) şi 24 consulate onorifice.

Sub aspect legislativ, România a fost preocupată atât pentru ratificarea sau aderarea la instrumentele internaţionale adoptate pentru reglementarea relaţiilor diplomatice şi consulare, cât şi pentru crearea unei legislaţii proprii specifice acestui domeniu.

Astfel, România este parte la majoritatea tratatelor de codificare a dreptului diplomatic şi consular şi a încheiat numeroase acorduri bilaterale, fie cu state, fie cu organizaţii internaţionale pentru realizarea relaţiilor sale diplomatice şi consulare. Printre cele mai semnificative, enunţăm:

– Convenţia privind relaţiile diplomatice, adoptată la Viena, în anul 1961. România a ratificat-o prin Decretul Consiliului de Stat nr.566, din 8 iulie 1968;

– Convenţia cu privire la relaţiile,consulare, adoptată la Viena, în anul 1963. România a ratificat-o prin Decretul Consiliului de Stat nr. 481, din anul 1971;

– Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile ONU, din anul 1946, la care România a aderat în anul 1956, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 201, din 11 mai;

– Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile instituţiilor specializate ale ONU, din anul 1947, la care România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 343/1970;

– Acordul general privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei, adoptat la Paris, în anul 1949. România a aderat la acest acord şi la protocoalele sale adiţionale (1,2,4,6) prin Legea nr.43, din 30 iunie 1994 şi Legea nr. 6, din 8 ianuarie 1999;

– Acordul între Guvernul României şi Comisia Comunităţilor Europene privind privilegiile şi imunităţile delegaţiei Comisiei Comunităţilor Europene în România, încheiat prin Hotărârea Guvernului nr. 70, din 12 februarie 1993;

Page 87: Drept Diplomatic

87

– Acordul între Guvernul României şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică cu privire la privilegiile şi imunităţile acordate organizaţiei, încheiat prin Legea nr. 93, din 23 septembrie 1996. În acelaşi timp, România a adoptat şi o legislaţie specială pentru organizarea şi realizarea relaţiilor sale externe, cele mai semnificative acte normative sub acest aspect fiind:

– Hotărârea Guvernului nr. 21/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările ulterioare;

– Statutul corpului diplomatic şi consular al României, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr.1070, din 6 octombrie 1990;

– Regulamentul consular, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 760, din anul 1999;

Page 88: Drept Diplomatic

88

CAPITOLUL II

COMUNICAREA ŞI ELEMENTE ALE RELAŢIONĂRII INTERUMANE

Ce este psihicul uman? Toţi avem, încă de mici, unele idei cu privire la diversele forme şi

manifestări active care sunt denumite prin cuvântul psihic. De altfel, despre existenţa noastră în lume şi despre însăşi această lume obiectivă ne informăm prin mijloacele psihice. Întrucât vedem, auzim, sesizăm cele ce se produce în jurul nostru, ne aducem aminte de trecut şi ne facem planuri pentru viitor, gândim şi ne imaginăm, încercăm emoţii şi întreprindem acte de voinţă.

Dar ce este psihicul? Este o modalitate superioară a vieţii de relaţie. La animalele superioare, şi cu deosebire la om, dezvoltarea psihică se

echivalează cu expansiunea, îmbogăţirea şi complicarea vieţii de relaţie. Superioritatea fiinţelor umane, care trăiesc şi activează în societate şi participă la viaţa culturală, constă tocmai în diversificarea şi organizarea, în sistem, a relaţiilor informaţionale care, prin gândire, ajung să surprindă legile obiective ale realităţii.

În baza cunoaşterii profunde a realităţii, aceasta a fost şi este transformată şi pe cât posibil pusă de acord cu necesităţile vieţii omeneşti, cu tot ceea ce reprezintă existenţa socială şi culturală a oamenilor în dezvoltarea ei istorică de ansamblu.

În cadrul social, individul trăieşte şi se dezvoltă în relaţii cu toţi ceilalţi. Prin rolurile pe care le îndeplineşte şi prin modul în care se conduce după valori, cum sunt adevărul, binele şi frumosul, individul uman se dezvoltă ca o personalitate.

Însuşirile psihice definitorii pentru fiinţa umană sunt dependente de zestrea ereditară proprie speţei umane şi de condiţiile adecvate de dezvoltare.

Ce este psihologia? La origine psihologia înseamnă tradus cuvânt cu cuvânt „clientul

sufletului“. După definiţia modernă de astăzi psihologia este ştiinţa

Page 89: Drept Diplomatic

89

comportamentului şi a trăirilor. Astfel psihologul se ocupă cu următoarea problematică: de ce anumiţi oameni fac anumite lucruri sau nu fac, în anumite situaţii şi ce gândesc ei în acel moment.

Astfel putem iniţia următoarele întrebări: – ce amestec au oamenii; – ce gândesc oamenii în acele momente; – ce amintire li se trezesc; – ce trăiri au oamenii respectivi. Scopurile reunite ale psihologiei se ocupă cu descrierea

comportamentului uman şi a trăirilor umane. De aceea sunt descrise şi observate comportamentele oamenilor în

anumite situaţii. Situaţia ideală este de a observa cât de tare este impregnată o anumită stare comportamentală.

Un alt scop este explicarea comportamentului uman şi a trăirilor umane. Tocmai de aceea se încearcă explicarea unui comportament dinainte urmărit pentru a studia cauzele care au dus la acest comportament. Asemenea explicaţii se pot baza pe multe observaţii cu un grad diferit de generalitate.

Un alt scop al psihologiei este de asemenea să găsească asemenea teorii pentru că ele ajută la explicarea comportamentelor observate şi permit prognozarea comportamentelor ulterioare.

Un ultim scop este controlul comportamentului şi al trăirilor. Prin aceasta se înţelege provocarea unui anumit comportament şi împiedicarea unui comportament negativ. Un asemenea lucru este posibil atunci când se găsesc motivele care duc la comportamentul pozitiv sau să elimine cele care duc la comportamentul negativ.

Pentru comportamentele nedorite este valabil contrariul. Controlul comportamentului celorlalţi înseamnă, de asemenea, să se întreprindă ceva pentru a fi aduşi în situaţia de a le displace ceea ce fac. De fapt aici există pericolul, ca tot ce este util să poată fi folosit greşit. Pe de altă parte cine are cunoştinţe psihologice poate descoperi aceste lucruri şi le poate dirija.

Deci, Psihologia, ca ştiinţă vrea să descrie, să prevadă şi să controleze comportamentul şi trăirile umane. Pentru aceasta foloseşte metodele altor ştiinţe, dar elaborează în paralel şi noi metode proprii.

Metode utilizate în investigarea fenomenelor psihice Metoda observaţiei – care constă în urmărirea intenţionată şi

înregistrarea exactă, sistematică a diferitelor manifestări comportamentale ale individului sau grupului de indivizi, dar şi a contextului situaţional al comportamentului.

Page 90: Drept Diplomatic

90

Metoda experimentului – se deosebeşte de metoda observaţiei unde cercetătorul este nevoit să aştepte intrarea în funcţiune a fenomenului studiat şi aici în experiment, cercetătorul intervine efectiv, provocând intenţionat fenomenul, de asemenea el izolează variabilele cercetate, (numite variabile dependente) de alte variabile care ar putea intervenii şi devia sau perturba manifestarea fenomenului investigat, (variabile independente) el fiind totodată cel care variază, modifică, condiţiile de manifestare a fenomenelor pentru a sesiza mai bine relaţiile dintre variabilele experimentale. De asemenea, repetă fenomenul pe acelaşi subiect sau pe subiecţi diferiţi pentru a determina legitatea lui de manifestare şi compară rezultatele obţinute la grupul experimental cu cele obţinute la grupul de control sau martor pentru a vedea în ce măsură ele se datorează variabilelor experimentale utilizate.

Există mai multe tipuri sau forme de experimente dintre care pot fi

exemplificate: – experimentul de laborator; – experimentul natural; – experimentul psihopedagogic. Metoda convorbirii – convorbirea este o discuţie angajată între

cercetător şi subiectul investigat, convorbire ce presupune: – relaţia directă, de tipul faţă în faţă, între cercetător şi subiect; – schimbarea locului şi rolului partenerilor; – sinceritatea deplină a subiectului, evitarea răspunsurilor incomplete,

a celor ce tind a-l pune într-o lumină favorabilă, a deformărilor voluntare; – existenţa la subiect a unei oarecare capacităţi de introspectare şi

autoanaliză, evaluare şi autodezvăluire; – abilitatea cercetătorului pentru a obţine motivarea subiecţilor,

angajarea lor în convorbire; – prezenţa la cercetător a unor capacităţi de tipul, grad crescut de

sociabilitate, empatie. Există mai multe forme ale convorbirii: – convorbirea standardizată; – convorbirea structurală; – convorbirea semistandardizată sau semidirijată. Metoda anchetei psihologice – presupune recoltarea sistematică a

unor informaţii despre viaţa psihică a unui individ sau a unui grup social, ca şi interpretarea acestora în vederea desprinderii semnificaţiei lor psihocomporta-mentale.

Page 91: Drept Diplomatic

91

În aplicarea anchetei psihologice trebuie parcurse următoarele etape: – stabilirea obiectului anchetei; – documentarea; – formularea ipotezei; – determinarea populaţiei anchetei; – eşantionarea; – alegerea tehnicilor şi redactarea chestionarului; – pretextul (adică verificarea faptului dacă chestionarul a fost bine

elaborat); – alegerea metodelor de administrare a chestionarului; – despuierea rezultatelor; – analizarea rezultatelor obţinute în raport cu obiectivele formulate; – redactarea raportului final de anchetă. De asemenea, cercetătorul trebuie să stabilească conţinutul şi tipul

întrebărilor Ancheta pe bază de interviu – presupune raporturi verbale între

participanţii aflaţi faţă în faţă, centrarea către tema cercetată, direcţia unilaterală de acţiune, fiecare participant păstrându-şi locul de emiţător sau receptor.

Forme de anchetă permit investigarea unui număr mare de subiecţi într-un timp relativ scurt, recoltarea unui material bogat dar şi prelucrarea lui rapidă. Datele anchetei se pot preta la o analiză cantitativă în vederea surprinderii unor legităţi statistice.

Este recomandat folosirea unor chestionare care să cuprindă întrebări clare, puţin numeroase şi care să fie formulate la nivelul de înţelegere al subiecţilor.

Metoda biografică – vizează strângerea cât mai multor informaţii

despre principalele evenimente parcurse de către individ în existenţa sa, despre relaţiile prezente între ele ca şi despre semnificaţia lor, în vederea cunoaşterii „drumului parcurs” de către fiecare individ în viaţa sa, toate acestea fiind necesare pentru stabilirea profilului personalităţii individului.

Această metodă se concentrează asupra succesiunii diferitelor evenimente din viaţa individului, al relaţiilor dintre evenimentele cauză şi evenimentele efect, dintre evenimentele scop şi evenimentele mijloc.

Metoda analizei produselor activităţii – forţele psihice ale omului

însuşirile şi capacităţile lui se exteriorizează nu doar în conduite motorii, verbale sau expresive, ci şi în produsele activităţii sale. Se poate considera că în creaţiile literale realizate de către un individ, în formulare se materializează

Page 92: Drept Diplomatic

92

diversele sale disponibilităţi psihice. Astfel produsul activităţii „desprins” de individ, devine obiect de investigaţie psihologică, fapt care ajută la caracterizarea creatorului său.

Metodele psihometrice – vizează măsurarea capacităţilor psihice ale

individului în vederea stabilirii nivelului lor de dezvoltare. Dintre aceste metode, metoda testelor psihologice este foarte răspândită. Testul psihologic este o probă relativ scurtă, care permite cercetătorului strângerea unor informaţii obiective despre subiect, pe baza cărora să se poată diagnostica nivelul dezvoltării capacităţilor măsurate şi formula de pronostic asupra evoluţiei lor ulterioare.

Pentru a fi pertinent testul trebuie să îndeplinească unele condiţii: – fidelitate (adică să permită obţinerea unor performanţe relativ

asemănătoare la o nouă aplicare); – validitate (să măsoare cu exactitate ceea ce îşi propune); – standardizare ( să poată crea aceleaşi condiţii pentru toţi subiecţii

supuşi testării, fără a realiza favorizarea unora în detrimentul altora); – etalonare (stabilirea unui etalon, sau a unei unităţi de măsurare a

rezultatelor obţinute în vederea cunoaşterii valorii lor). Clasificarea testelor psihologice Testele psihologice se clasifică după mai multe criterii: – după modul de aplicare:

– individuale; – colective.

– după materialul folosit: – verbale; – neverbale.

– după durata lor

– cu timp strict determinat; – cu timp la alegerea subiectului.

– după scopul urmărit: – teste de performanţă; – teste de personalitate; – teste de comportament.

Metoda modelării şi simulării Apărută ca urmare a dezvoltării ciberneticii, este o metodă relativ

nouă, care constă în crearea unor scheme logice ale desfăşurării şi organizării

Page 93: Drept Diplomatic

93

diferitelor funcţii psihice (ne referim aici la percepţie, gândire, memorie) şi în transferarea lor pe maşinile electronice de calcul.

Metode statistico-matematice şi metode de prezentare grafică: Dintre aceste amintim: – calcularea mărimilor medii; – calcularea gradului de variaţie a distribuţiei; – calcularea gradului de corelaţie existent între fenomenele cercetate; – calcularea semnificaţiei unei frecvenţe, a unui procent, coeficient de

corelaţie. Importanţa psihologiei pentru poliţie Fiecare este tentat să afirme în prima fază că cunoştinţele psihologice

nu sunt necesare pentru un poliţist deoarece acesta se supune principiilor legalităţii dar totuşi la contactul acestora cu cei care săvârşesc fapte antisociale trebuie luate în calcul o serie de procese ale psihologiei. astfel apar o serie de întrebări:

– reacţionează chiar aşa de agresiv adversarul din faţa poliţistului; – oare poliţistul nu este prost dispus chiar în acel moment; – adversarul poliţistului nu cumva se simte nedreptăţit; – nu cumva ofiţerul de poliţie reacţionează prea sensibil s.a.m.d. Pentru aceasta este foarte important cum discută ofiţerul sau

subofiţerul de poliţie cu interlocutorul sau cum îl abordează, iar într-o altercaţie poliţistul trebuie să acţioneze profesionist pentru ca celălalt să cedeze. Pentru aceasta nu sunt suficiente doar cunoştinţe de drept. Sunt necesare şi cunoştinţe psihologice.

Principiile de bază ale psihologiei Motivaţia Dar ce este motivaţia? În filogeneză şi antogeneză se elaborează anumite stări de necesitate

sau sensibilizări ale organismului pentru diferite obiecte. Aşa se dezvoltă nevoia de substanţe nutritive, de oxigen sau de alte condiţii cum ar fi umiditate, temperatură, nevoia de mişcare, comunicare. Toate acestea la un loc nu sunt decât trebuinţe sau condiţii ale vieţii ce semnalizează perturbările, de tipul privaţiunilor sau exceselor, intervenite în sistemul organism sau în sistemul de personalitate, Alături de aceste trebuinţe se dezvoltă şi impulsuri, intenţii, tendinţe.

Page 94: Drept Diplomatic

94

Ansamblul acestor stări de necesitate ce se cer a fi satisfăcute şi care îl „instigă” pe individ pentru a şi le satisface, formează sfera motivaţiei acestuia.

Motivaţia este o pârghie importantă în procesul autoreglării individului, este o forţă motrice a întregii sale dezvoltări.

Exemplu: Poliţistul este chemat la o intervenţie unde se află o

persoană geloasă care vrea să-şi ucidă soţia. În aceste împrejurări poliţistul îşi pune întrebarea „pentru o intervenţie cu final bun, ar trebui să ştiu care sunt motivele pentru care acest om vrea să facă acest pas. Ce motive intră în discuţie?“

Prin noţiunea de „motiv” se înţelege substratul care împinge la un comportament, deci determinanta pentru o faptă. Aşa, spre exemplu, foamea este un motiv pentru a mânca.

Prin noţiunea de „motivaţie” se înţelege efectul unor mai multe motive în aceeaşi situaţie. La furtul unei biciclete, de exemplu pot exista mai multe motive: lipsa banilor, dorinţa de a circula cu bicicleta, dorinţa de a se impune, etc.

Prin noţiunea „de a motiva” pe cineva se înţelege faptul de a determina pe cineva să devină activ, deci să întreprindă ceva. Întrebarea de ce cineva se comportă într-un anumit fel este de multe ori o întrebare fără răspuns. De exemplu: de ce fură din magazine cei bogaţi? Motivele sunt de multe ori ascunse, ele trebuie căutate, cercetate. De exemplu: umilirea în copilărie de către o persoană de culoare poate duce la ură sau agresivitate împotriva rasei respective.

De exemplu: marginalizarea în familie sau la locul de muncă poate duce la resemnare sau la agresiuni, la sinucideri, dependinţă de alcool, vandalism. Pentru alcoolism există, de asemenea, o serie de motive: obişnuinţă, fuga de singurătate, situaţii fără ieşire, boală, durere, toate acestea pentru a putea fi uitate.

În paralel există motive ca obişnuinţă şi convenienţă. Se mănâncă pentru că este ora mesei şi nu pentru senzaţia de foame.

La împărţirea pe categorii de motive se conturează următoarele categorii.

– motive primare sau înnăscute cum ar fi de exemplu foamea, setea şi care corespund necesităţilor biologice;

– motive secundare sau care s-au preluat în timp, care s-au format din viaţa în societate, în diferite cercuri de cultură. Un exemplu tipic pentru acest tip de motive este cererea pentru bani.

Un al treilea tip de motive sunt urmarea unor factori excitanţi din afară. Exemplu: o femeie frumoasă, un bărbat frumos creează dorinţa de apropiere, se creează o excitaţie pozitivă. Reclama exagerată spre exemplu dăunează,

Page 95: Drept Diplomatic

95

urmarea este o excitaţie neutră. Aspectul exterior neîngrijit al cuiva duce la o excitaţie negativă.

De observat este faptul că dorinţele duc la motive: – dorinţe trupeşti biologice: foame, sete, etc.; – dorinţa de siguranţă: precauţii pentru eliminarea pericolelor; – dorinţa de dragoste: mângâieri; – dorinţa de valoare: dorinţa de a fi băgat în seamă; – dorinţa de realizare: împlinirea. Comportamentul uman este determinat de motivaţii. Scopul oamenilor

este de a-şi realiza diversele dorinţe. Este posibil acest lucru; de aici decurge relaxarea. Motivele au avut succes. Dacă dorinţele nu au putut fi îndeplinite urmează dezamăgirea, omul este frustrat.

Motivaţia are, de asemenea, o serie de funcţii: – funcţia de activare internă difuză şi de semnalizare a unui

dezechilibru fiziologic sau psihologic. În acest caz starea de necesitate apare dar nu declanşează încă acţiunea;

– funcţia de mobil sau factor declanşator al acţiunii efective. Adică mobilul se alege dintre deprinderile existente pe cea care va fi actualizată (H. Pieron);

– funcţia de autoreglare a conduitei. Prin aceasta se imprimă conduitei un caracter activ şi selectiv.

MOTIVAŢIA instigă, impulsionează, declanşează acţiunea, iar

acţiunea, prin intermediul conexiunii inverse, influenţează însăşi baza motivaţională şi dinamica ei.

Concluzii

Nici o faptă nu este doar o întâmplare. Recunoaşterea motivelor este importantă pentru luarea măsurilor

potrivite şi pentru succesul sau insuccesul unei misiuni. Sentimentele Poliţistul stă în faţa unei uşi. El ştie că uşa se va deschide în curând şi

va fi chemat în faţa unei comisii de examinări pentru a fi supus unui interviu pentru ocuparea unei funcţii. În acest moment el se simte tare nesigur. Nu-şi poate limpezi gândurile. Mai bine ar fugi. Inima îi bate în gât, pulsul o ia razna. El simte senzaţia de frică. Mai târziu se va mira singur de aceste blocaje ale gândirii.

Page 96: Drept Diplomatic

96

Sentimentele sunt acţiuni interne care pot fi trăite plăcut sau neplăcut. Cine are aportul cel mai mare – sentimentul sau gândirea cerebrală,

toate acestea depinzând de personalitatea fiecăruia, de forma în care se află în ziua respectivă şi de diversele situaţii în care se află.

Sentimentele se fac observate pe trei planuri. Pe planul simţirilor este stabilită „partea internă” a sentimentelor. De exemplu, dacă un conducător auto beat vede un poliţist, simte teamă. Din această teamă decurge imediat şi pregătirea de a reacţiona. Conducătorul este condus către o anumită reacţie de către propriile sentimente. El va încerca să dispară cât mai repede pentru a scăpa de un eventual control, va apăsa pe pedala de acceleraţie, mâinile i se vor umezi, va transpira abundent. Aceste schimbări au activat circuite interne: inima şi pulsul au fost activate (pulsul, tensiunea şi frecvenţa respiraţiei vor creşte). Sistemul nervos este excitate (mâinile se vor umezi), hormonii de stres – glicemia şi colesterolul vor creşte. Aceşti aşa numiţi hormoni de stres vor duce la un blocaj al sistemului nervos, astfel încât acţiunile pe care conducătorul auto le întreprinde, în continuare, sunt determinate de sentimente şi nu de gândire. Deci, sentimentele stau, şi ele, la baza acţiunilor umane.

Importanţa sentimentelor este multiplă: un conducător auto sub influenţa alcoolului loveşte cu maşina sa o maşină parcată. De frică să nu-şi piardă permisul de conducere, apasă pedala şi fuge de la locul faptei. Dacă nu era posibil acest lucru, sentimentele puteau servi la crearea unor tensiuni interioare.

De exemplu: dacă te-ai supărat foarte tare pe un anumit lucru, atunci te vei simţi mult mai bine dacă ai putut proceda astfel. Sentimentele au efect atunci când emit semnale spre exterior. Astfel ele schimbă la oameni – mai mult sau mai puţin – mimica gesturilor, mişcările omeneşti şi apariţia exterioară.

Concluzii Trebuie exersate stăpânirea de sine şi nu trebuie să se lase conduşi

de sentimente. Excitaţiile produse de anumite sentimente nu trebuie să influenţeze

evaluarea obiectivă a unei situaţii. Trebuie ştiut că sentimentele sunt o parte din motivele care duc la

diversele acţiuni ale oamenilor. Frica – un sentiment omenesc Frica aparţine emoţiilor pe care fiecare om le cunoaşte. Ea este trăită ca

frica de existenţă, frica de examene, frica de a da greş, frica de claustrofobie,

Page 97: Drept Diplomatic

97

panică etc. Exact ca celelalte sentimente, frica este trăită în mai multe planuri, se simte bătaia inimii, se taie respiraţia, începe tremuratul corpului.

Frica este în general trăită ca un sentiment neplăcut. Se ţipă, comportamentul devine la panică, de necontrolat, apar blocaje în gândire, apare senzaţia şi dorinţa de fugă.

Remarci pentru poliţişti

Frica aparţine vieţii noastre. Trebuie luptat cu ea, nu trebuie ignorată, ci trebuie lăsată să existe. Trebuie factorii care duc la apariţia fricii observaţi şi reduşi. Trebuie înlăturate gândurile care duc la frică. Trebuie purtate discuţii cu colegii, cu prietenii. Un alt mijloc care duce reducerea fricii este respiraţia adâncă.

Supărarea – un însoţitor permanent al meseriei de poliţist. Supărarea este o reacţie emoţională la o situaţie, la comportamentul

sau ieşirile unui concetăţean, care este interpretat ca o ofensă la propria persoană, la statutul propriu. De aceea este important să fie evaluat subiectiv pentru că o ieşire care provoacă, pe unii îi supără iar pe alţii îi lasă rece.

Factori care pot duce la supărare:

Cineva „mă calcă pe nervi” prin indisciplină repetată la cursurile lectorilor;

Cineva încercă să mă provoace: prin jigniri; Cineva îşi exprimă antipatia faţă de mine prin: scuipat sau

aruncarea chipiului; Sunt martor al unor fapte nedrepte.

La supărare au greutate aspectele negative. Teama întăreşte tendinţa de a reacţiona iritat şi agresiv şi de a căuta confruntările directe, dar înainte de toate supărarea creşte riscul îmbolnăvirilor cardiace, mai ales atunci când ea nu este controlată.

Funcţiile pozitive ale supărării: Supărarea provoacă energie, semnalizează că ceva nu este în ordine,

este un mod de a împărţii şi celorlalţi încordări şi sentimente, îţi dă senzaţia că ai dreptate sau că ai controlul asupra unei situaţii.

Funcţiile negative ale supărării: Supărarea duce uşor la acţiuni negândite şi blochează căutarea spre

soluţiile constructive, duce la căutarea vinei la alţii, duce la agresivitate şi te face să devii uneori nesimpatic.

Page 98: Drept Diplomatic

98

Cum mă supăr de fapt? Este foarte important ca: – să aştepţi să-ţi treacă supărarea şi gândurile negative; – să-ţi înghiţi supărarea sau s-o depozitaţi, astfel nu se poate ajunge

la explozii; – să te gândeşti la cu totul altceva ca să-ţi treacă supărarea. Supărarea poate fi controlată dacă: – încerci să-ţi construieşti activ tensiunile; – cauţi motivele care au dus la procrearea ei; – să-ţi schimbi comportamentul acolo unde ţi-a fost provocată

supărarea; – să ajungi la concluzia că există conflicte pe care nu le provoci

singur. Cum procedez când mă supăr? Nu este indicat să discuţi imediat cu persoana care te-a supărat; să

aştepţi până este uitat incidentul; să-ţi împroşti interlocutorul cu reproşuri; să-l jigneşti; să-l confrunţi pe celălalt cu martori.

Supărarea poate fi controlată dacă: – este gândită prima reacţie, trebuie pregătit astfel un dialog care are

rol de a clarifice; – să-ţi formulezi argumente; – discuţii între patru ochi. Situaţii diverse Exemplu: ca un meci de fotbal, spectatorii văd întotdeauna

provocarea mai multor faulturi la echipa oaspete decât la gazde. Aproape întotdeauna explicaţia comportamentului jucătorilor echipei gazdă va fi : a fost provocat de adversarul său, „nici o minune că…“

Aceste luări de poziţii pe care le avem faţă de persoane fapte, idei, întâmplări etc. Ele se bazează pe trăiri anterioare şi experienţe, pe interese, sentimente starea şi aşteptările persoanei respective şi după ele ne evaluăm mediul înconjurător.

Însemnătatea acestor luări de poziţie este că prin ele facem să fie înţeles mediul înconjurător.

Astfel, de exemplu: o luare de poziţie bună ajută un elev să înţeleagă mai bine şcoala, profesorii.

Luările de poziţii ajută omenirea să evalueze lucrurile şi ideile pozitive, negative sau neutre.

Page 99: Drept Diplomatic

99

Prin aceste luări de poziţii aflăm despre ce lucruri este necesar să ne interesăm şi despre care nu; ele au o funcţie de filtrare. Deci cine are despre fotbal a luare de poziţie negativă pe acela nu-l interesează de regulă dacă echipa naţională joacă un meci foarte important. Aceste luări de poziţii nu sunt native, ele sunt obişnuite în timp. Ele sunt produsul a ceea ce ne înconjoară, a educaţiei, a experienţei personale.

Aceste luări de poziţii ale unei persoane nu pot duce la caracterizarea comportamentului. Comportamentul unei persoane într-o situaţie concretă este determinată de personalitatea sa.

De exemplu: cine are o gândire pozitivă despre demonstranţi îi trebuie curaj să poarte o discuţie şi să le ia apărarea într-o discuţie despre demonstraţii.

Pe lângă luările de poziţii individuale chiar şi grupurile au anumite luări de poziţie despre anumite lucruri care influenţează gândirea unei singure persoane din grupul respectiv. Spre exemplu: grupa de poliţie al unui inspectorat de poliţie are propria părere despre întâlnirea cu clienţii curenţi ai poliţiei (beţivi, boschetari etc.).

Aceste luări de poziţii sunt foarte rezistente în faţa puterii de convingere a altora, deoarece personalitatea lipsei de orientare este în acest caz mai puternică.

De remarcat pentru poliţişti – luările de poziţii sunt mai uşor de influenţat prin sentimente decât

prin diverse apeluri. – chiar şi acţiunile unui poliţist sunt determinate de punctele sale de

vedere. – dorinţa de a fi obiectiv trebuie să fie pe prim-plan. – experienţe bune ale cetăţenilor cu poliţia pot schimba punctele de

vedere negative, în pozitiv. Observarea, constatarea Exemplu: după cu ocazia spargerii unei locuinţe, poliţistul întreabă

martorii, aceştia fac diverse aprecieri: A. Îşi aminteşte aspectul exterior al făptaşului şi îl descrie detaliat. B. A auzit cum făptaşul comunica cu complicii într-un anumit dialect. C. Îşi aminteşte că făptaşul mirosea pregnant a usturoi. Observarea este deci rezultatul unei prelucrări a organelor de simţ în

creier. O observare optică este posibilă cu ajutorul ochilor şi a creierului. Observările se derulează în trei etape.

Page 100: Drept Diplomatic

100

În prima etapă întâmplările sunt percepute prin atingere sau gust. Pe planul doi întâmplările sunt percepute prin miros, auz. Pe planul trei totul se impregnează pe creier cu ajutorul mâncărurilor.

Observaţiile sau constatările nu pot avea loc fără ajutorul organelor de simţ. Pielea este cea mai mare parte a corpului, dar majoritatea capacităţilor de a simţi se fac prin auz. Apoi urmează ochii care dă creierului de zece ori mai multe informaţii decât toate celelalte simţuri.

La observarea vizuală este provocată o iritare nervoasă în celulele luminoase. Aceşti centrii nervoşi duc informaţia la creierul intermediar. Informaţiile neesenţiale nu sunt transmise mai departe. Cu ajutorul ochilor doar informaţiile importante ajung în centrul de prelucrare a datelor. Aici sunt prelucrate experienţele, aşteptările, dorinţele, sentimentele.

Problematica observaţiei vizuale constă în faptul că un aparat de fotografiat face poze ca în realitate, dar la văz, pozele sunt un act subiectiv.

Exemplu: – vedem corpuri sau figuri în mod diferit; – încercăm să refacem imagini, până când acestea capătă sens; – căutăm în imaginaţie imagini, până când se conturează ceva clar. Concluzii – observaţiile nu sunt întotdeauna limitate, deoarece ele dau un sens

celui observat; – pentru observaţiile la distanţă, importantă este întotdeauna

experienţa personală; – în perioada zilei, spre înserat, ochiul îşi pierde din capacitatea de a

percepe culorile; – daltoniştii confundă nuanţele de roşu, verde şi tonurile de gri şi în

anumite situaţii nu pot recunoaşte figuri, cifre sau litere; – doi ochi văd mai bine decât unul, cu doi ochi calitatea imaginii este

mai bună. Memoria Memoria este procesul psihic de întărire, stocare, şi reactualizare a

informaţiilor dar şi un mecanism psihic structurat, constructiv, chiar creativ. Este, de asemenea, o capacitate generală a întregii materii, fie ea

organică sau neorganică. Astfel, astăzi pe lângă memoria umană şi animală se vorbeşte tot mai mult despre „memoria calculatoarelor şi a maşinilor”, precum şi despre capacitatea lor de a reţine sau stoca o mare cantitate de informaţii şi apoi de a o furniza în vederea reutilizării ei.

Spre deosebire de memoria computerelor, memoria umană este o

capacitate psihică absolut necesară, fără de care viaţa ar fi imposibilă.

Page 101: Drept Diplomatic

101

Memoria întipăreşte, conservă şi reactualizează experienţa anterioară a omului şi a mediului în care acesta trăieşte şi se dezvoltă, asigurând continuitatea vieţii psihice a individului. Conţinutul informaţional al memoriei este constituit de trecutul redat ca trecut, Totuşi, deşi memoria readuce trecutul în prezent, o face ţinând seama de condiţii schimbate.

Memoria are o serie de caracteristici, care o individualizează în raport cu alte procese psihice. Astfel ea este:

– selectivă, deoarece nu reţinem şi nici nu reactualizăm absolut totul, ci doar o parte din solicitările ce vin spre noi;

– activă, deoarece ea aduce modificări şi transformări atât subiectului care memorează, cât şi în materialul memorat;

– situaţională, adică în concordanţă cu particulatăţile de timp şi spaţiu ale situaţiei dar şi cu starea internă a subiectului;

– relativ fidelă, ceea ce înseamnă că memoria nu este o copie xerox, că noi nu reţinem informaţiile exact în forma în care ne-au fost prezentate, că nu le reactualizăm în forma în care le-am întipărit ci dimpotrivă, atât întipărirea cât şi reactualizarea se fac cu o oarecare aproximaţie. Aceasta se realizează deoarece intervin: caracterul activ al memoriei şi păstrării, trăsăturile de personalitate ale individului, uitarea;

– mijlocită, ceea ce înseamnă că pentru a ţine minte mai bine şi pentru a reproduce mai uşor ne folosim de o serie de instrumente care au rolul de a îndeplinii funcţia unor autentice mijloace de memorare;

– inteligibilă, deoarece presupune înţelegerea celor memorate şi reactualizate, presupune organizarea materialului memorat după criterii de semnificaţie.

Exemplu: Întotdeauna tânăra generaţie este mirată când bunicii îşi aduc

aminte din perioada şcolii de o poezie şi o recită fără greşeală. Pe de altă parte, de multe ori ştim un cuvânt care „ne stă pe limbă” dar nu-l putem pronunţa.

Prin memorie se înţelege capacitatea fiinţei umane de a-şi aminti.

Aceasta este capacitatea creierului de a stoca informaţii şi să le scoată când e nevoie. Astfel în memorie avem: imagini, melodii, mirosuri, dureri, stări de bine, evenimente, cifre, formule, citate, poezii, texte de legi, imagini cum ar fi figura unui dansator şi imagini în mişcare, cum ar fi de exemplu un accident. Acestea toate au fost preluate înainte de organele noastre de simţ şi duse mai departe spre creier.

Fixarea acestor informaţii în creier are loc în trei etape: – conştientizarea sau memoria ultrascurtă bagă în memorie o informaţie numai pentru câteva secunde;

Page 102: Drept Diplomatic

102

– memoria pe termen scurt reţine informaţia mai multe ore; – memoria de lungă durată reţine o informaţie pentru totdeauna. Procesul de amintire are loc în două faze. Creierul nostru are

capacitatea să înveţe ceva, să adune experienţe, să bage în memorie informaţia. Creierul nostru are însă şi capacitatea să-şi amintească ceva, să recheme la suprafaţă informaţiile. Deci rolul creierului nostru este de a reţine şi a reda. Atunci când adunăm experienţe şi le folosim ulterior, ne este posibil să ne dirijăm viaţa mai uşor. Atenţia şi interesul duc la memorarea şi redarea informaţiilor. În sens contrar, stresul, şocul, durerea, sperietura duc la reducerea proprietăţilor de a reda ceva.

De remarcat pentru poliţişti Există situaţii sau întâmplări care stimulează uitarea sau o împiedică:

exemplu – un copil care a fost victima unui delict sexual poate să-şi amintească exact evenimentul, chiar şi după o perioadă mai lungă de timp.

– o întâmplare emoţională te poate marca astfel: un martor ocular poate în timp sau să uite din datele iniţiale sau să adauge altele noi;

– o întâmplare care duce la frică, împiedică vederea realistă şi împiedică vederea realistă şi împiedică fixarea ei în memorie;

– întâmplări nefericite pot fi date deoparte: unei persoane i se poate întâmpla să nu-şi mai amintească propriul nume, ocupaţia anterioară sau domiciliul;

– anumite întâmplări pot duce la amnezii. Stresul Exemplu: Agentul de poliţie Dumitru dirijează circulaţia într-o

intersecţie deoarece semafoarele nu funcţionează. Este o zi de vară călduroasă şi este o circulaţie mare. Agentul de poliţie Dumitru este transpirat, îi este sete şi este obosit pentru că a dormit rău cu o noapte înainte. Se gândeşte şi la fiul său care a plecat pentru prima dată singur în concediu. Stresul este greutatea şi tensiunea pe care corpul îl cunoaşte datorită unor factori iritanţi şi este, în acelaşi timp, antireacţia organismului.

Stresul este o reacţie a corpului nespecifică la o solicitare plăcută sau neplăcută. Este determinat de aşa numiţii factori de stres. Trebuie însă făcută distincţia între stresul sănătos şi cel care periclitează. Poziţia personală faţă de influenţele din afară poate schimba stresul negativ în sens pozitiv. Cel mai nesănătos stres este cel care nu duce la tensiune.

Dintre factorii de stres se disting influenţe de afară cum ar fi: gălăgie, căldură, frig, acţiuni în forţă, suprasolicitări fizice şi psihice cum ar fi: durere,

Page 103: Drept Diplomatic

103

supărare etc. Trebuie ştiut că nu toţi factorii de stres sunt la fel de puternici. Reacţiile de stres se derulează în trei etape: reacţia de alarmă, declanşează în organism diverse schimbări. Corpul depune rezistenţă şi diferitele organe ale corpului iau poziţie de atac; astfel se consumă multă energie, iar în faza de deconectare nu mai acţionează nici un factor, urmează liniştirea totală a organismului.

Reacţia stresului este, în general, de a duce la blocaje în gândire şi ale reflexelor organismului.

Centrala care comandă comportamentul este sentimentul şi nu mintea. Sensul reacţiilor de stres este atunci când există situaţii periculoase care pot bloca gândirea în acele momente şi care pot avea urmări fatale.

Remarci pentru poliţişti – în rutina zilnică pot apărea concomitent situaţii de stres atât pentru

poliţist cât şi pentru interlocutor; – pentru a reacţiona normal în aceste situaţii, poliţistul trebuie să ştie

că este sub influenţa stresului; – poliţistul trebuie să ştie că în anumite situaţii capacitatea lui de a

reacţiona normal este redusă datorită stresului. Învăţarea Exemplu: Elevul A ştie: mâine va da un test la gramatică. El repetă

verbele neregulate. B ştie că trebuie să dea un test de matematică. Un anumit pasaj îi creează probleme tehnice. El repetă în acelaşi tact până îl stăpâneşte. C va fi mutat la un nou loc de muncă. După câteva săptămâni îşi cunoaşte noii colegi.

Viaţa noastră este un şir continuu de învăţări, iar învăţarea, învăţatul este înregistrarea de experienţe precum şi schimbarea comportamentului în urma acumulărilor. Cursul învăţatului poate fi cu scop, conştient sau inconştient, de aceea pentru oameni, învăţatul este necesar, căci el reprezintă adaptarea la mediul extern pentru a ne putea îndeplini cerinţele proprii, iar la animale este vorba despre o manifestare instinctivă, pe când la oameni totul este calculat.

Pentru a învăţa este importantă acţiunea proprie a celui care învaţă atât spiritual (prin învăţarea pe de rost) cât şi manual (prin încercări proprii).

Sunt mai multe feluri de a învăţa. Când înveţi întotdeauna îţi imaginezi ce influenţă are acest lucru pentru tine în viitor şi cum va fi comportamentul tău în anumite situaţii.

În viaţa zilnică se întrepătrund diversele feluri de a învăţa, astfel începătorul în munca de poliţie învaţă prin explicaţiile diverşilor colegi. El îşi va lua măsuri de precauţie pe care le va prelua de la colegi cu experienţă, şi în

Page 104: Drept Diplomatic

104

prima fază a activităţii el va învăţa prin imitare. Chiar în perioada de început va face câteva greşeli şi pe urmă va învăţa din experienţă proprie. Pentru rezultate bune se poate influenţa capacitatea de a învăţa printr-un sistem de premiere corespunzător.

Remarci pentru poliţişti Felul în care ne comportăm cu oamenii din jurul nostru este suma

tuturor experienţelor de acasă, şcoală, viaţa şi munca zilnică, grupul din care facem parte, precum şi mediul exterior.

RELAŢIILE INTERPERSONALE Omul nu poate trăi izolat, rupt de ceilalţi oameni, deoarece el în

permanenţă se raportează la ceilalţi oameni acţionând împreună cu ei şi stabilind relaţii. Dintre relaţiile ce se stabilesc între oameni un rol deosebit îl joacă relaţiile interpersonale, care pot fi considerate ca reprezentând un caz particular al relaţiilor sociale. Aceste legături sunt legături psihologice, conştiente şi directe între oameni.

Noţiunea de grup Prin noţiunea de grup uman desemnăm ansamblurile de indivizi,

constituite istoric, între care există diverse tipuri de interacţiuni şi relaţii comune determinate.

Din această definiţie rezultă: – poate fi denumit grup uman, nu orice asociere întâmplătoare de

persoane, ci doar acea asociere care este condiţionată din punct de vedere social istoric, care dispune de o determinare în timp;

– nu este grup uman orice pluralitate de persoane între care nu există nici un fel de relaţii, ci doar aceea care presupune existenţa unor interacţiuni şi relaţii determinate între parteneri, relaţii sociale, biologice, psihologice, culturale, religioase etc. La grupurile umane avem de a face cu prezenţa unor scopuri comune ale persoanelor care urmează să se asocieze.

Grupul uman se deosebeşte de mulţime care se referă la un număr de persoane ce se reunesc mai mult sau mai puţin întâmplător. Nu poate fi vorba de un grup în cazul mulţimii adunate într-o staţie de autobuz sau în cazul mulţimii adunate ca urmare a unui accident de circulaţie.

Grupurile umane se diferenţiază între ele din punct de vedere cantitativ (după numărul de persoane pe care le conţine) şi calitativ (după

Page 105: Drept Diplomatic

105

natura interacţiunilor şi relaţiilor existente între parteneri, ca şi după rolul îndeplinit de ele în viaţa socială). Grupurile umane trebuie diferenţiate de:

– „categoriile abstracte”, „logice” sau „abstracte” care se caracterizează printr-un atribut comun, însă arbitrar;

– categoriile demografice prin acesta înţelegându-se sexul, profesiunea, vârsta, zona geografică unde indivizii habitează etc;

– categoriile socio-economice, în această categorie intrând proletariatul, burghezia… etc.;

– categoriile socio-culturale, dintre care putem exemplifica: români, germani, ruşi, americani;

– situaţiile colective, adică mai mulţi studenţi din grupe diferite adunaţi pentru un colocviu la psihologie.

Astfel putem delimita două categorii de grupuri umane: GRUPURI MARI – care sunt caracterizate printr-un număr mare de

membri între care există relaţii sociale oficiale, printr-o intercunoaştere superficială a membrilor, cunoaştere care se realizează de obicei prin intermediari şi care are o valorizare slabă, ca şi prin faptul că rolul lor constă în trasarea şi determinarea linilor directoare ale vieţii sociale.

GRUPURILE MICI – se caracterizează prin numărul relativ redus de membri, prin relaţiile directe dintre aceştia, ceea ce favorizează o bună intercunoaştere şi intervalorizare, prin faptul că ele au un rol important, îndeosebi în viaţa de zi cu zi a indivizilor umani. De exemplu: familia depinde de numărul de naşteri şi decese sau de statornicia vieţii în comun a cuplului, sau în cazul unui grup unde avem de a face cu o viaţă în comun densă, atunci numărul membrilor poate fi destul de mare, având în vedere că avem de a face cu un grup mic.

CARACTERISTICILE GRUPURILOR MICI Prima caracteristică în existenţa unui grup mic este aceea că nu poate

exista un grup uman, în afara unui număr oarecare de membrii. Definitor pentru grupurile mice este numărul limitat de indivizi care-l constituie. Mărimea grupului mic este reglată de o serie de factori.

Un alt element al grupului este interacţiunea membrilor grupului. Specific pentru grupul nostru este faptul că nu orice interacţiune a membrilor grupului este valabilă ci doar cea directă, nemijlocită, cea care presupune prezenţa „faţă în faţă” a partenerilor şi cunoaşterea fiecăruia de către ceilalţi membrii ai grupului.

Interacţiunea membrilor grupului nu se efectuează în gol, ci cu un anumit scop, acela de realizare a unor sarcini, a unor obiective prezente sau

Page 106: Drept Diplomatic

106

de viitor. În cazul nostru ne interesează doar scopurile comune, acceptate de către toţi membrii grupului. Ca urmare a interacţiunii grupului, pentru realizarea unui scop comun, se creează structura grupului. Această structură desemnează două aspecte intim corelate între ele. Astfel structura defineşte modul concret în care membrii grupului se leagă între ei. La un anumit grup se poate întâlni o structură cristalizată a comunicării (conducătorul grupului fiind cel care colectează toate informaţiile şi soluţionează singur problemele cu care se confruntă grupul respectiv), în timp ce în altul structura de comunicare poate fi descentralizată, informaţia circulând în toate sensurile şi la toţi indivizii.

Pe de altă parte, noţiunea de structură se referă şi la ierarhizarea indivizilor în cadrul grupului, de locul ocupat de ei în grup, în funcţie de ierarhizarea dată de statute şi roluri. Astfel există poziţii de lider formal sau informal, pozitiv sau negativ, poziţii de indivizi izolaţi sau respinşi afectiv de către grup de „satelit” sau de „ţap ispăşitor” al grupului.

De asemenea de mare importanţă este structura spaţială a membrilor grupului, adică modul de amplasare a acestora în spaţiu.

O altă caracteristică a grupurilor mici o constituie compoziţia şi organizarea grupului derivată din mărime, tip de interacţiune, natura scopului, etc., şi din caracteristicile personale ale membrilor acestuia. Membri grupului pot fi de aceeaşi vârstă, sau de vârste diferite, să aibă aceeaşi pregătire profesională sau pregătire profesională diferită.

Remarci pentru poliţişti Exemplu: Poliţiştii dintr-un oraş B de la Biroul Poliţiei Criminale şi-au

propus să soluţioneze cât mai multe furturi din locuinţe din zonele aflate în responsabilitatea lor. Ofiţerii compartimentului „Furturi din locuinţe” lucrează cu plăcere în grupa operativă pentru că au multe în comun şi în afara serviciului. Împreună cu colegul agent sef C. nici un ofiţer nu vrea să patruleze pentru că este arogant şi nesuferit. Fiecare ofiţer al grupei D în oraşul U se simte obligat ca de ziua de naştere să organizeze o petrecere cu colegii.

Prin compartiment se înţelege un număr de oameni care prin influenţele reciproce şi printr-un fel comun ajung în aceeaşi grupă.

Scopul grupului poate fi de scurtă durată, atunci grupa se formează spontan şi se desface atunci când scopul propus a fost atins.

Ca scopuri pe termen îndelungat, formarea grupei este planificată şi nu întâmplătoare.

Grupele (birourile de poliţie şi compartimentele de muncă) sunt în general ierarhizate. În interiorul unei grupe există o ordine în ranguri. Ele au un conducător şi o divizare a rolurilor fiecăruia. Grupele au propriile reguli de joc. Cine le încalcă este eliminat. Grupa aşteaptă ca fiecare membru să se comporte adecvat locului pe care îl ocupă în grupă.

Page 107: Drept Diplomatic

107

Se fac deosebiri între grupe, funcţie de numărul membrilor, deci grupe mari şi mici, după caracterul regulilor în grupuri formale deci cele planificate şi neformale cele create spontan.

Un alt criteriu îl reprezintă relaţiile membrilor unui grup. Aici se deosebesc grupele primare care au relaţii personale apropiate, ca într-o familie şi grupuri secundare care nu au relaţii de prietenie.

De regulă un grup este mai puternic decât o persoană singulară.

Masele de oameni Termenul de mase de oameni se poate compara cu termenul de

mulţime. Mulţimea este un număr de persoane singulare care stau în acelaşi

loc la un moment dat. Între aceste persoane nu există nici o legătură, între ei există doar o legătură unică de a avea un scop comun; acesta este dirijat de raţiune. Exemplu; o adunătură de curioşi care urmăresc o demonstraţie, o adunătură de oameni la un concert etc.

La masele de oameni există ţeluri şi scopuri comune, emoţionale care sunt dirijate tot emoţional. Exemple sunt: masele de oameni la un meci de fotbal, la un magazin care face reduceri la închiderea sezonului, mase de oameni în panică.

Mulţimea reprezintă cantitatea, iar masele de oameni, calitatea. Masele de oameni se dezvoltă din mulţimi prin stări emoţionale care

duc la activităţi comune. Exemplu: la un meci de fotbal, un cartonaş roşu pentru jucătorul favorit, la o coadă de bilete anunţul că nu mai sunt decât câteva bilete disponibile, într-un metrou o pană de curent.

Remarci pentru poliţişti – pentru că grupele sunt structurate este necesar pentru poliţişti să

identifice conducătorul pentru a diminua influenţa acestuia asupra grupei respective;

– masele de oameni se divid în grupe mai mici – subgrupe. Prin acestea se poate acţiona asupra maselor;

– dacă poliţistul acţionează asupra unei subgrupe există riscul ca întreaga masă să se solidarizeze cu subgrupa.

Agresivitatea Exemplu: un copil îl strânge de gât pe celălalt până când acesta dă

drumul unei jucării. Un conducător auto care vede un alt conducător conducând

Page 108: Drept Diplomatic

108

cu viteză excesivă îl califică drept agresiv. La o discuţie o persoană înţelege să-şi impună argumentele, urlând. Celălalt se răzbună prin tăcere, ignorându-l.

Termenul de agresiune. Acest termen poate fi explicat prin nevoia de a fi agresiv, aprecierea este urmarea agresivităţii, deci atac, pentru agresiune existând mai multe teorii care explică geneza ei. Astfel unele teorii susţin că ele ar fi înnăscute, altele susţin că ar fi un comportament, omul şi animalul adaptându-se la mediul înconjurător prin aceea că fiecare acţionează după câte un model de comportament agresiv. Pe de altă parte agresiunea este privită ca o reacţie la o frustrare, deoarece frustrările pot apărea după o dezamăgire sau dare la o parte sau prin eşecuri şi de aceea agresiunea poate fi privită deseori şi ca pe un lucru care se învaţă.

Dacă se particularizează modul de acţiune agresiv acesta depinde de cele mai multe ori de situaţia existentă şi de cerinţe personale, temperament, mod de a privi lucrurile etc.

Obiectele agresiunii sunt sau oameni sau instituţii, bănci sau propriul eu cu urmările de sinucidere.

Remarci pentru poliţişti Nu se ajunge la agresiuni atunci când omul este mulţumit cu mediul

său înconjurător, când îşi poate satisface toate necesităţile. Această stare ideală nu poate exista niciodată şi de aceea se va ajunge întotdeauna la confruntări cu cetăţeni agresivi.

Reguli de comportament cu oameni agresivi – Păstraţi-vă calmul. Pe cât posibil evitarea unei agresiuni care se

prevede. – Ascultaţi. Puteţi trece cu vederea anumite lucruri. – Practicaţi compătimirea cu interlocutorul dvs. – Încercaţi să-l convingeţi cu mijloace verbale. – Controlaţi-vă să nu fiţi provocatori prin manifestare şi gesturi. Personalitatea Termenul de personalitate defineşte fiinţa umană considerată în

existenţa ei socială şi înzestrarea ei culturală. Personalitatea integrează în sine organismul individual, structurile

psihice umane şi totodată, relaţiile sociale în care omul este prins ca şi mijloacele culturale de care dispune, fiind la nivelul omului integral, un sistem bio-psiho-socio-cultural, ce se constituie fundamental în condiţiile existenţei şi activităţii din primele etape ele dezvoltării sale individuale în societate.

Personalitatea este subiectul uman privit în cele trei ipostaze ale sale: Sibiect pragmatic, al acţiunii (homo faber) cel ce transformă lumea şi

tinde să o stăpânească;

Page 109: Drept Diplomatic

109

Subiect epistemic al cunoşterii (homo sapiens-apientisimus), cel care ajunge la conştiinţa de sine şi de lume, întrucât beneficiază de cunoştinţe şi participă la procesul de cunoaştere realizat de către omenire;

Subiect axiologic, purtător şi generator al valorilor (homo valens), acea fiinţă care fără a se rupe de natură a depăşit-o totuşi pe aceasta şi a intrat sub influenţa culturii, călăuzit fiind de semnificaţii, credinţe şi idealuri, conferind un sens superior propriei vieţi.

Însuşirile şi sistemul general uman de personalitate sunt proprii tuturor oamenilor din toate locurile şi timpurile, din toate societăţile şi culturile umane, modelul general uman fiind maximal abstract, întrucât nu ţine seama decât de prezenţa funcţiilor şi caracteristicilor definitorii pentru om, fără a se referi însă concret la gradul lor de dezvoltare, fără specificări de conţinut şi organizare internă. Un model general de personalitate trebuie să conţină obligatoriu următoarele elemente:

1. Apartenenţa la speţa umană; 2. Calitatea de fiinţa socială; 3. Calitatea de fiinţă conştintă dotată cu gândire şi voinţă; 4. Participarea la activitatea culturală, dotarea sa cu valori şi orientare

după aceste valori; 5. Potenţialul creativităţii. Trebuie să se înţeleagă faptul că personalitatea psihică nu reprezintă

un adaus la sistemul proceselor şi funcţiilor psihice, ci este o chintesenţă şi sinteză a acestora fără a ieşi cu ceva din domeniul lor, concluzionându-se în urma cercetărilor termenul de personalitate este la fiecare om un fel de a se manifesta, relativ stabil şi de durată.

Structura personalităţii este un produs din educaţie, influenţă experienţe trăite, experienţe obişnuite în decursul vieţii, putându-se schimba sau dezvolta, iar inteligenţa moştenită putând duce la lărgirea personalităţii. De asemenea, deoarece omul este o entitate bio-psih-socială, cerinţele mediului înconjurător pot influenţa asupra punctului culminant al personalităţii, acelaşi om putându-se compara astfel în situaţii diferite ceea ce înseamnă că există două personalităţi diferite iar omul ca individ este unic.

LATURA DINAMICO-ENERGETICĂ A PERSONALITĂŢII Temperamentele În cadrul unui grup unii indivizi dispun de o energie inepuizabilă,

rezistă la eforturi mari şi susţinute, iar alţii sunt lipsiţi de vlagă, obosesc repede

Page 110: Drept Diplomatic

110

sau se deprimă uşor. Unii sunt rapizi şi tumultoşi în mişcări şi vorbire, iar alţi colegii ai lor, pe lângă faptul că se mişcă lent, nici nu pot fi scoşi din acest ritm

Observaţii asupra cantităţii de energie de care dispune subiectul uman şi asupra modului cum îşi organizează conduita s-a constatat după cum am afirmat, şi anterior, că oamenii sunt foarte deosebiţi. Astfel unii sunt hiperactivi, alţii sunt hipoactivi, unii sunt foarte rapizi iar alţii foarte înceţi, domoli. În cazul temperamentelor, indicatorii temperamentali sunt foarte pregnanţi. De aceea, trăsăturile şi tipurile temperamentale sunt cea mai accesibilă şi uşor constatabilă latură a personalităţii. Prin portretele temperamentale se poate înţelege mai bine modul de exteriorizare a individului. Sunt cunoscute următoarele portrete comportamentale:

1.Colericul este excitabil şi inegal în toate manifestările sale, fie că

este eruptiv, năvalnic, nestăpânit, fire deprimată, cuprins de teamă şi panică. Colericii sunt oameni neliniştiţi, nerăbdători, predispuşi la furie violentă, dar şi la afecţiuni neobişnuite, cu relaţii ce exagerează atât amiciţia cât şi ostilitatea. În dependenţă de semnificaţiile activităţii lor, de idealul de viaţă se pot afirma ca oameni ai marilor iniţiative, capabili să se concentreze maximal în acţiuni de lungă durată. Cu greu se pot suplini însă nestăpânirea şi perturbarea ritmului necesar disciplinei.

2. Sangvinicul se caracterizează prin ritmicitate, echilibru şi aceasta

în condiţiile vioiciunii, rapidităţii, mişcărilor şi vorbirii, printr-o mare efervescenţă emoţională. Este temperamentul bunei dispoziţii, al adaptabilităţii prompte şi economice. Dincolo de vioiciune şi exuberanţă se descoperă calmul, stăpânirea de sine. Sangvinicul poate aştepta fără o încordare chinuitoare şi poate să renunţe fără a suferii mult. Extrema mobilitate sangvinică îngreunează fixarea scopurilor, consolidarea intereselor şi prejudiciază persistenţa în acţiuni şi relaţii.

3. Flegmaticul este înainte de toate, un om lent în tot ceea ce face şi

totodată neobişnuit de calm. Dispune de un fel de răbdare naturală şi, de aceea, prin educaţie atinge performanţe în perseverenţă voluntară, meticulozitate, temeinicie în lupta de lungă durată. Se poate semnala o redusă adaptabilitate, înclinaţii spre rutină şi dezavantajul tempoului foarte lent care nu corespunde exigenţelor anumitor acţiuni. De regulă, flegmatici sunt introvertiţi, închişi în sine, puţin comunicativi şi orientaţi mai mult spre trecut, având comună această trăsătură cu melancolicii.

4. Melancolicul sau temperamentul hipotonic vădeşte un tonus

scăzut şi reduse disponibilităţi energetice de unde, pe de o parte,

Page 111: Drept Diplomatic

111

sensibilitatea, emotivitatea deosebită, iar pe de alta, înclinarea spre depresiunea în condiţii de solicitări crescute. Se mai semnalează şi dificultăţi în adaptarea socială, aceasta şi datorită unor exagerate exigenţe faţă de sine şi a redusei încrederi în forţele proprii. Alte particularităţi sunt dependente de mobilitate şi echilibru, reeditând, în acest context hipotonic, unele din trăsăturile arătate la cele trei temperamente puternice descrise mai sus.

LATURA RELAŢIONAL VALORICĂ A PERSONALITĂŢII Caracterul In sens larg caracterul poate fi definit ca un ansamblu de particularităţi

psihoindividuale ce apar ca trăsături ale unui „portret” psihic global. Din conţinutul acestei definiţi rezultă că noţiunea de caracter este sinonimă cu noţiunea de personalitate. În sens restrâns şi specific, caracterul reuneşte însuşiri sau particularităţi privind relaţiile pe care la întreţine subiectul cu lumea şi valorile după care el se conduce. De aceea în sistemul de personalitate, caracterul reprezintă latura relaţională şi valorică, este în principal un ansamblu de atitudini şi valori.

Dacă temperamentul este neutral, din punct de vedere al conţinutului sociomoral, al semnificaţiei umaniste, caracterul se defineşte, în principal, prin valorile după care subiectul se călăuzeşte, prin raporturile pe care le întreţine cu lumea şi cu propria fiinţă.

De asemenea, caracterul este o formaţiune superioară la structurarea căreia contribuie trebuinţele umane, motivele, sentimentele superioare, idealurile şi de ce nu concepţia despre lume şi viaţă. Un rol important revine modelelor culturale de comportament pe care se constituie un fond de deprinderi socio-morale şi totodată tabele de valori care sunt impuse şi cultivate de către colectivitate.

În aceste condiţii, faţă de temperament caracterul este o instanţă de control şi valorificare.

Psihologul american G. Kelly a atras atenţia asupra unor substructuri de personalitate, ce rezultă din experienţă şi intermodelare şi care apar ca nişte „constructe” bipolare pe baza cărora se adoptă decizii. De aici rezultă că ierarhizarea atitudinilor şi trăsăturile, în sistem, este principala particularitate a structurii caracteriale. Astfel sistemul dobândeşte o serie de particularităţi structurale a căror cunoaştere permite o mai bună definire a profilului caracterial al fiecărei persoane. Aceste particularităţi sunt:

– unitatea caracterului înseamnă a nu modifica în mod esenţial conduita de la o etapă la alta din motive de circumstanţe, contrare principiilor declarate;

Page 112: Drept Diplomatic

112

– expresivitatea caracterului se referă la dezvoltarea precumpănitoare, a unuia sau a câtorva trăsături, care dau o notă specifică întregului. Caracterele expresive sunt cele clar definite, uşor de relevat şi dominante în raport cu situaţia în care se află;

– originalitatea caracterului presupune autenticitatea în însuşirea şi realizarea anumitor valori, coerenţa lăuntrică a acestora, forţa lor morală, gradul lor diferit de dezvoltare şi îmbinare la fiecare individ. Într-un cuvânt nota distinctivă a persoanei în raport cu alte persoane;

– bogăţia caracterului rezultă din multitudinea relaţiilor pe care persoana le stabileşte cu viaţa socială, cu munca sau cu ceilalţi membrii ai grupului din care fac parte;

– statornicia caracterului se realizează dacă atitudinile şi trăsăturile caracteriale au o semnificaţie de o mare valoare morală, aceasta fundamentând constanta manifestare în comportament;

– plasticitatea caracterului apare ca o condiţie a restructurării unor elemente ale caracterului în raport cu noile cerinţe impuse de necesitatea slujirii aceloraşi principii. Astfel este posibilă asigurarea evoluţiei caracterului şi, totodată, autoreglajul eficient în dependenţă de diverse împrejurări;

– tăria de caracter se exprimă în rezistenţa la acţiuni şi influenţe contrare scopurilor fundamentale, convingerilor, sentimentelor de valoare morală pe care o persoană le-a transformat pentru orientarea fundamentală şi de perspectivă. Datorită forţei caracteriale omul atinge nivelul suprem al eroismului.

Toate aceste particularităţi ale caracterului relevă încă odată faptul că acesta poate fi definit ca sistem de atitudini stabile şi specific individuale, având o semnificaţie socială şi morală, atestându-l pe om ca membru al societăţii, ca purtător de valori, deci ca personalitate:

COMUNICAREA Spre deosebire de celelalte fiinţe din univers, omul este înzestrat cu

capacitatea de a comunica prin intermediul limbajului articulat. Comunicarea reprezintă elementul indispensabil pentru funcţionarea

optimă a oricărei comunităţi umane, indiferent de natura şi mărimea ei. Schimbul continuu de mesaje generează unitatea de vederi şi, implicit, de acţiune, prin armonizarea cunoştinţelor privind scopurile, căile şi mijloacele de a le atinge, prin promovarea deprinderilor necesare, prin omogenizarea relativă a grupurilor sub aspect afectiv (emoţional, sentimental) şi motivaţional (opinii, interese, convingeri, atitudini)2. 2 Gh. Arădăvoaie - „Comunicarea în mediul militar”, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 1997

Page 113: Drept Diplomatic

113

Deci, a comunica, este sinonim cu a acţiona, cu a spune, cu a convinge pe cineva.

CALITATEA, ELEMENTELE ŞI CERINŢELE GENERALE ALE

COMUNICĂRII În relaţiile de comunicare, o atenţie deosebită trebuie acordată calităţii

comunicării de la emiţător la receptor. În general orice comunicare dintre noi şi cei cărora vrem să ne

adresăm poate fi apreciată ca eficientă sau neeficientă. Se poate aprecia că o comunicare este slabă sau neeficientă atunci când comunicarea unui mesaj nu este înţeleasă de către destinatar. Spunem că o comunicare este bună şi eficientă atunci când mesajul trimis este receptat poate fi descifrat şi înţeles de către subiectul receptor. Comunicarea eficace este aceea care realizează transmiterea unui mesaj relativ scurt şi clar, care să poată fi înţeles de către destinatar şi, totodată, să îl poată asimila pentru a-i da curs. Comunicarea eficace, în raport cu comunicarea bună presupune elemente de ordin motivaţional care să-l influenţeze pozitiv pe destinatar, să determine acceptarea mesajului şi traducerea lui în viaţă.

Succes în activitatea de comunicare va avea acela care are capacitatea de a comunica bine şi eficace, deoarece capacitatea de comunicare este o aptitudine specială a individului uman, care poate fi formată şi dezvoltată.

Specialiştii în domeniu, consideră că dacă un individ are ceva de comunicat, nu are importanţă cum comunică sau cum relatează. Această idee este respinsă de o parte a sociologilor şi psihologilor, aceştia arătând că nu putem fi indiferenţi la modul de comunicare, deoarece, în măsura în care ceea ce se comunică este mai valoros şi mai profund argumentat, în aceeaşi măsură trebuie să fie bine elaborată, mai stabilă şi mai elegantă, forma ce se dă comunicării3.

De asemenea, trebuie să existe o legătură, o intercondiţionare, între ceea ce vrem să comunicăm şi forma pe care o solicită respectivul conţinut.4

3 Stancu Şerb „Relaţii publice şi comunicare” Editura Teora, 1999. 4 În cadrul unei relaţii modul în care se realizează comunicarea este foarte important. O chestiune banală dacă este comunicată elegant are mai multă importanţă decât o chestiune importantă comunicată mai puţin elegant.

Page 114: Drept Diplomatic

114

ELEMENTELE COMUNICĂRII Comunicarea implică mai multe elemente, care contribuie la realizarea

sa. Aceste elemente sunt: − sursa de emisie sau expeditorul; − receptorul sau destinatarul; − mesajul de transmis sau conţinutul comunicării; − canalul de transmisie; − perturbaţiile; − feed-back-ul. După cum se poate observa în realizarea comunicării sursa de emisie

şi receptorul sunt elementele active principale în realizarea comunicării. Rolurile celor două elemente sunt interschimbabile pe durata derulării actului de comunicare-receptare.

Rolul mesajului este acela de a reprezenta conţinutul relaţiei (actului) de comunicare, iar fiecare mesaj transmis urmăreşte o finalitate care la rândul ei poate fi o solicitare, o motivare sau o înştiinţare.

Canalul de transmisie are rolul de a definii forma comunicării, formă care poate fi verbală, nonverbală, scrisă sau mixtă.

Influenţa negativă asupra comunicării este exercitată de către perturbaţii, care pot afecta toate formele de comunicare sub aspectul calităţii efectuării ei. Perturbaţiile acţionează de obicei asupra canalului de transmisie, dar nu ocoleşte nici emiţătorul receptorul. Modalităţile de manifestare a perturbaţiilor sunt reprezentate de către factori fizici (imagini, zgomot, variaţi de temperatură) şi factori psihici ( starea sănătăţii, stres, disconfort).

Prin feed-back se înţelege un mesaj de sens opus celui iniţiat. Acesta se transmite pe un alt canal decât pe cel pe care s-a realizat comunicarea directă. Trebuie acordată atenţie acestui element deoarece pe baza lui se pot face aprecieri despre calitatea şi eficienţa comunicării.

CE ESTE LIMBAJUL – VORBIREA? Vorbirea este cea mai importantă însuşire a oamenilor, care-li

deosebeşte de celelalte fiinţe. În fapt, animalele cum ar fi: păsările, câinii, pisicile, delfinii se înţeleg între ele, dar această înţelegere este diferită de înţelegerea dintre oameni prin cuvântul vorbit, deci prin interpretarea acustică.

Vorbirea constă într-un ansamblu de sunete care reprezintă exprimarea stării de suflet a persoanei respective.

Page 115: Drept Diplomatic

115

Aceste sunete sunt asemănătoare în multe limbi vorbite, cum ar fi de exemplu: ah, oh, ieh. Din aceste sunete se încearcă provocarea la o reacţie a oamenilor din preajmă.

Care este scopul vorbirii? Cu ajutorul vorbirii omul vrea să exprime ce simte în interior, pe de

altă parte vrea să influenţeze comportamentul altei persoane şi cu ajutorul vorbirii vrea să comunice şi să transmită cuiva informaţii sau mesaje.

Chiar şi în gândire, vorbind psihologic, avem nevoie de vorbire. Gândirea conştientă nu este altceva decât o vorbire mută. Oamenii îşi

formulează deseori gândurile în vorbire, atunci când vorbesc singure. La un om adult, asemenea comportamente sunt considerate

anormale. Şi totuşi, vorbirea de unul singur este ceva natural: de exemplu, copii înainte de culcare vorbesc singuri şi repetă ce li s-a întâmplat în cursul unei zile.

Vorbirea are deci două funcţii importante: ea este baza gândirii şi un mijloc de comunicare, este un instrument de a transmite informaţii între două sau mai multe persoane.

Transmiterea de informaţii Transmiterea de informaţii se realizează, de regulă după următorul

model: vorbitorul (emiţătorul) vrea să transmită o informaţie la un anumit ascultător (receptor).

Deci foloseşte ca intermediar vorbirea. Astfel emiţătorul codifică informaţia în vorbire – este numită codare.

Pentru ca receptorul să recepţioneze informaţia nu numai ca sunet, el trebuie să fie în stare să o decodifice. Important pentru aceasta este ca şi emiţătorul şi receptorul să stăpânească aceeaşi limbă şi să folosească acelaşi cod.

Astfel se ajunge la greutăţi, atunci când emiţătorul vorbeşte în dialect sau foloseşte cuvinte străine care nu există în vocabularul receptorului.

Vorbirea liberă este influenţată de diverşi factori. Fiecărei manifestări omeneşti îi asociem o motivaţie, deci şi vorbitului. Această motivaţie este descrisă în psihologie ca starea de fapt a

persoanei respective. Această motivaţie poate influenţa vorbirea pozitiv sau negativ. Dacă omul prin vorbirea sa are succes, dacă este ascultat cu

concentrare, când vorbeşte, dacă este luat în serios de interlocutorul lui, motivaţia de a vorbi mai departe se întăreşte; el va vorbi voios mai departe. Dacă dimpotrivă interlocutorul nu acceptă spusele lui, motivaţia lui se diminuează.

Page 116: Drept Diplomatic

116

Urmările sunt: în viitor va vorbi mai puţin sau nu va mai vorbi deloc pentru că îi va fi frică. Aceasta poate duce la împleticirea în vorbire sau greutăţi în concentrare.

La vârsta de copil (grădiniţă sau şcoală primară) copilul nu are de regulă dificultăţi în vorbire. El vorbeşte voios, pentru că nu are încă experienţe triste cu exprimările lui. Cu cât se maturizează, va constata tot mai des că nu tot ce spune este preluat pozitiv de mediul înconjurător. Aceste experienţe triste pot declanşa în timp sentimente de frică în vorbire, astfel încât copilul va vrea să vorbească cât mai puţin.

Însă este posibil să se împiedice această evoluţie. Cum se pot vindeca aceste stări de frică? Mai întâi trebuie acumulate experienţe cu succes în vorbire. Un

succes lasă întotdeauna loc de sentimente pozitive. Problema este cum să devii un vorbitor bun? În nici un caz nu devii un

vorbitor bun dacă îţi spui ţie că nu ştii să te exprimi. Sau, după o experienţă tristă foloseşti motto-ul „şi-aşa nu am succes, deci o las mai moale cu vorbitul”. Reţeta de a deveni un bun vorbitor este simplă. Exersând vorbitul, devii un bun vorbitor.

Un alt punct de vedere este lipsa de concentrare. Prin concentrare se înţelege atenţia pe care o acordăm anumitor lucruri sub influenţa stimulilor interni sau externi.

Omul este expus astăzi, în comparaţie cu trecutul, mai multor stimuli externi.

Concentrarea va fi direcţionată spre aceste puncte. Tocmai aceşti oameni sunt acuzaţi de lacune în concentrare.

Un alt motiv pentru apariţia dificultăţilor în concentrare sunt factorii interni de natură psihică sau sentimentală, care sunt determinate de eşecuri personale.

Aceste eşecuri apasă pe structura psihică a oamenilor şi le poate influenţa voinţa sau disponibilitatea pentru vorbire.

În psihologie sunt căutate de mult timp metode pentru a diminua lipsa de concentrare.

Cunoscut dintre acestea este antrenamentul autogen. Un rol important pentru vorbirea liberă este capacitatea intelectuală. În psihologie este cunoscut faptul că factorii psihici sunt determinaţi

inconştient iar factorii spirituali aparţin conştientului. Tocmai de aceea factorii spirituali sunt mai accesibili şi mai uşor de

antrenat. Printre cei mai importanţi factori spirituali enumerăm: capacitatea de a exprima gândurile, capacitatea de asociere, capacitatea de a combina, capacitatea de a face abstracţie, capacitatea de a reţine ceva şi creativitatea.

Page 117: Drept Diplomatic

117

Prin capacitatea de a exprima gândurile se înţelege felul şi modul cum reuşesc oamenii să recunoască sensul cuvintelor şi să-l folosească ca atare. De exemplu: la următoarele cuvinte, cuvântul următor nu aparţine: casă, grădină, şură, cuşcă de câine.

Prin capacitatea de asociere se înţelege capacitatea oamenilor să asocieze o propoziţie sau o realitate cu alte sensuri. Pentru vorbitor capacitatea de asociere este foarte importantă deoarece vorbirea liberă este exprimată cu ajutorul cuvintelor cheie. Astfel vorbitorul trebuie să facă legătura cuvintelor cheie cu un anumit conţinut; exemplu: antenă – televizor.

Capacitatea de a combina este necesară pentru a putea forma din propoziţii – fraze. Cu cât este mai dezvoltată capacitatea de a combina, pe atât de repede se formează din propoziţii, fraze.

Prin capacitatea de a abstractiza se pot obţine idei comune despre un anumit lucru. Exemplu: ce au în comun cele două cuvinte: orz – grâu? Ambele sunt cereale.

Capacitatea de a reţine – deci memoria – are un rol important în vorbire, căci fără o înmagazinare prealabilă de informaţii, refolosirea acestora în vorbire ar fi imposibilă.

Acest proces de memorare are loc în mai multe etape: prezentate în capitolul anterior.

Creativitatea este puterea oamenilor de a crea idei. Psihologia este de părere că ea există în fiecare om şi că în anumite condiţii ea poate fi dezvoltată.

Pentru vorbirea liberă această însuşire este foarte importantă, căci astfel cu ajutorul unor cuvinte cheie se pot dezvolta multe idei şi gânduri. Exemplu: căutaţi cuvinte cu acelaşi sens pentru cuvântul destin: îndemânare, loz, previziune.

Calităţile necesare pentru a comunica Vigilenta da auditoriului impresia ca suntem conştienţi de aceasta si

ca ne interesează ceea ce se întâmpla în jurul nostru şi, mai ales, ce spunem. Plăcerea de a vorbi este un element de politeţe exprimat prin străduinţa de-a oferi un ton prietenesc în voce, prin zâmbet şi priviri agreabile. Claritatea este necesară unui discurs, astfel încât auditoriul să poată auzi şi înţelege cuvintele fără efort. Aceasta include pronunţia corectă a cuvintelor şi necesită o respiraţie controlată, mişcarea lejera şi uşoara a buzelor, limbii si maxilarului. Expresivitatea este o asociere a sentimentelor cu vocea. Pentru a fi expresivi trebuie să se evite monotonia ritmului pe care ascultătorul o va resimţi şi în înţelegerea mesajului. Putem deveni uşor expresivi dacă menţinem o postură bună, arătându-ne interesat atât de subiect cât şi de auditoriul nostru. Trebuie reţinut un aspect foarte important, ceea ce de fapt reprezintă formula de bază

Page 118: Drept Diplomatic

118

a comunicării verbale: „fii scurt şi concis", adică ai grijă de lungimea expunerii. Puţini sunt aceia care vor tolera să li se risipească timpul. Cunoaşteţi înainte ceea ce veţi avea de spus şi, după aceea, pur şi simplu, spuneţi.

ELEMENTELE COMUNICĂRII CLIMATUL DE COMUNICARE Se pune întrebarea de ce se realizează comunicarea mai uşor în

unele colective decât în alte colective? Răspunsul constă în aceea că, în general, climatul comunicării determină măsura în care ajunge aceasta să reprezinte o forţă negativă sau pozitivă în colectiv. De aceea un climat deschis şi cooperant stimulează crearea unor relaţii de colaborare, care permite un proces efectiv de strângere şi schimb de informaţii, dar în acelaşi timp şi realizarea unui climat de comunicare deficitar şi defensiv, cu efecte negative.

CLIMATUL DE COMUNICARE DESCHIS ŞI COOPERANT Constatările l-a care s-a ajuns în decursul timpului, concluzionează că

într-un mediu deschis şi cooperant, oamenii percep într-o mai mare măsură importanţa şi valoarea rolului pe care-l îndeplinesc, simţind că-şi pot exprima ideile mai sincer fără a fi speriaţi de faptul că vor fi pedepsiţi, persecutaţi sau şi-ar atrage ura şi răzbunarea şefilor lor. Un asemenea mediu îi poate stimula pe cei din colectiv să-şi înţeleagă mai bine menirea şi îndatoririle şi să obţină rezultate net superioare.

Comportamentul individului vizavi de o comunicare deschisă şi cooperantă se caracterizează prin:

– este orientat spre soluţie, accentul punându-se pe aflarea unei soluţii ce priveşte problema abordată şi nu pe ceea ce nu se poate realiza sau înfăptui;

– este echitabil, deoarece comunicarea este un proces la care poate lua parte orice individ, acest lucru făcându-se în mod egal, indiferent de rol sau status;

– este descriptiv deoarece afirmaţiile făcute sunt mai mult informative decât evolutive;

– este deschis şi sincer deoarece chiar şi atunci când sunt exprimate unele critici, apar rareori mesaje ascunse;

– este indulgent deoarece se acceptă existenţa unor erori inevitabile şi a unor concluzii incorecte, creând posibilitatea de a se lua măsuri care să ducă la evitarea lor în viitor;

Page 119: Drept Diplomatic

119

– asigură un feed-back care este văzut ca un element esenţial în menţinerea relaţiilor bune de lucru şi a unui nivel superior al performanţei.

Climatul de comunicare deschis şi cooperant este determinat de o serie de factori ca: stilul managerial, cultura organizaţională etc.

CLIMATUL DE COMUNICARE ÎNCHIS poate influenţa comunicarea

poate şi din cauza unei politizări excesive care conduce la apariţia unor interese ascunse, care au ca scop obţinerea unor avantaje. Într-un asemenea mediu, cel care deţine informaţia, deţine şi puterea. Acest lucru face ca oamenii să devină mai posesivi şi în acelaşi timp mai exclusivişti în legătură cu informaţiile pe care le au sau la care au acces datorită poziţiei lor.

Comportamentul care predomină într-un mediu de comunicare închis poate fi caracterizat prin:

– emit judecăţi de valoare iar când lucrurile nu merg bine, apar tendinţe de incriminare, iar feed-back-ul este de regulă, negativ, iar oamenii ajung să se simtă nepregătiţi pentru activitatea pe care o desfăşoară;

– sunt înşelătoare, deoarece mesajele au de regulă şi sensuri ascunse, fiind exprimate nesincer, cu scopul de a manipula;

– exercită control şi oamenilor li se pretinde să adopte un anumit comportament caracterizat prin inhibiţie sau schimbarea trăsăturilor care nu corespund normelor pe care trebuie să le respecte;

– manifestă indiferenţă iar comunicarea este detaşată şi impersonală şi prezintă prea puţină preocupare pentru cei din jur;

– sunt dogmatice, deoarece există prea puţină disponibilitate pentru a pune ceva în discuţie şi de aceea nu sunt acceptate de bună voie punctele de vedere diferite sau eventuale soluţii de compromis;

– au tendinţe de superioritate iar în cadrul relaţiilor cu ceilalţi, unii dintre indivizi au tendinţa să scoată în evidenţă diferenţa conferită de statutul socio-cultural sau profesional sau de cunoştinţe sau aptitudini;

– sunt ostile, deoarece abordările sunt predominant caracterizate de negativism şi se acordă prea puţină importanţă necesităţilor celorlalţi.

De aceea într-un astfel de mediu este neplăcut să-ţi desfăşori activitatea, în special pentru cei care deţin posturi de conducere, deoarece de pe aceste poziţii sunt supuşi la mai puţine influenţe.

Climatul de comunicare închis poate să fie o consecinţă a silului de conducere al şefului, dar şi a culturii organizatorice. Problemele ivite în comunicare sunt datorate şi în mare parte faptului că unii conducători / comandanţi nu înţeleg cât este de importantă o bună comunicare şi cum trebuie să o pună în parte. De asemenea, alţii se tem de prea multă deschidere sau nu au aptitudini să o creeze.

Page 120: Drept Diplomatic

120

PROBLEME DE COMUNICARE În realizarea comunicării pot apărea probleme datorate emiţătorului,

receptorului sau canalului de comunicare. De aceea cei mai mulţi oameni au probleme de comunicare. Cauzele care pot genera probleme în comunicare sunt:

1. Volumul prea mare de informaţii 2. Volumul prea mic de informaţii 3. Ineficienţa comunicării VOLUMUL PREA MARE DE INFORMAŢII poate determina un anumit

tip de „paralizie” deoarece oamenii sunt nevoiţi să-şi consume prea mult timp pentru analiza şi selectarea materialului, încercând să aleagă elementele care le sunt cele mai folositoare din totalul de elemente ce le au la dispoziţie.

VOLUMUL PREA MIC DE INFORMAŢII duce la inactivitate, datorită

faptului că indivizii nu deţin suficiente date, care să le asigure o siguranţă în activitatea pe care o desfăşoară. Ca şi conducător trebuie să faci distincţia între informaţiile necesare şi cele pe care le doriţi să le obţineţi. Cu toate că informaţiile care sunt de dorit a fi obţinute nu sunt critice, ele vă ajută să vă realizaţi sarcina destul de bine. Atunci când aveţi la dispoziţie prea puţine informaţii, trebuie să vă adresaţi persoanelor care le deţin, pentru a vă asigura că ştiu ce date vă sunt necesare şi când. Apoi încercaţi să aflaţi care sunt informaţiile de care au nevoie ceilalţi. Nu trebuie să consideraţi că deja ştiţi acest lucru sau că necesităţile respective nu s-ar modifica în timp.

COMUNICAREA INEFICACE, comunicarea greşit direcţionată sau

incompletă nu poate conduce la rezultatele dorite, indiferent cât de bune ar fi intenţiile dumneavoastră în acest domeniu, ci ar determina apariţia unor erori, dar şi un slab nivel de performanţă, determinând o pierdere a încrederii subalternilor şi a celorlalţi parteneri. Dacă aceasta este corelată cu zvonul, care este unul dintre cele mai periculoase forme de distorsionare a comunicării, rezultatele sunt negative.

PROCESUL DE COMUNICARE Informaţiile nu pot fi transmise în lipsa comunicării, lucru ce implică

întotdeauna existenţa unui emiţător şi a unui receptor, de aceea orice model de comunicare cuprinde o succesiune simplă de şapte etape.

Etapa I: Emiţătorul doreşte ca receptorul să înţeleagă ceva care trebuie

transmis sub forma unui mesaj oarecare.

Page 121: Drept Diplomatic

121

Etapa II: Mesajul este codificat de către emiţător şi structurat într-o formă

logică. Etapa III: Când emiţătorul este satisfăcut de codificarea mesajului, acesta este

transmis verbal, în scris sau prin alte metode. Etapa IV: Mesajul trece prin punctul de transfer, de la emiţător la receptor. Etapa V: Receptorul „decodifică” mesajul. Etapa VI: Receptorul înţelege ideea pe care emiţătorul are intenţia şi dorinţa de

a o transmite. Etapa VII: Receptorul intră în acţiune, ca urmare a primirii mesajului. FEED-BACKU-UL este un proces prin care se verifică şi se clarifică

înţelegerea reciprocă a mesajului primit după codificarea şi decodificarea acestuia.

Modelul de comunicare în şapte etape prezentat mai sus are la bază un proces foarte simplu, în care rolul receptorului este să înţeleagă mesajul şi să acţioneze conform acestuia. Dar, în practică, feed-bak-ul furnizează de multe ori imagini şi perspective asupra ideii iniţiale care, în consecinţă, poate fi modificată

O altă problemă cu care ne confruntăm este COMUNICAREA BILATERALĂ. În acest mod de comunicare pot apărea, de asemenea, o serie de probleme care sunt generate nivelurile ierarhice diferite pe care se află emiţătorul şi receptorul. În majoritatea cazurilor emiţătorul se situează pe treapta superioară. Astfel superiorul înţelege mesajul transmis, dar este posibil să nu depună destul efort pentru a sigura o codificare adecvată sau poate neglija să ceară sau să răspundă la feedback. De asemenea, subordonatul care primeşte un mesaj confuz nu doreşte să pună întrebări pentru a se lămuri, fie din cauză că nu doreşte să-şi indispună superiorul sau nu doreşte să se creadă, „înţelege mai greu”. În acest fel se produc o serie de erori care duc la scăderea eficienţei muncii, la stres şi irosire de timp.

Page 122: Drept Diplomatic

122

METODE ce pot duce la evitarea impasului de comunicare în rândul poliţiştilor:

– mai multă exigenţă în codificarea şi transmiterea mesajului; – utilizarea unui limbaj mai adecvat; – stimularea primirii sau furnizării unui feedback; – recunoaşterea şi satisfacerea intereselor celorlalţi, fie ei emiţători

sau receptori ai mesajului; – verificarea felului cum a fost înţeles mesajul; – punerea de întrebări pentru a se ajunge la clarificarea mesajului; – alegerea unui loc mai potrivit; – alegerea unui moment mai potrivit. În comunicarea noastră cu alte persoane trebuie să ţin cont de o serie

de factori, deoarece orice mesaj, în orice interacţiune socială, conţine fapte, sentimente, valori sau opinii.

Astfel: OPINIILE reprezintă părerile pe care le avem asupra anumitor

probleme, evenimente sau situaţii. Ele sunt subiective şi limitate când este vorba de situaţiile imediate.

VALORILE sunt anumite norme existente în societate, regăsite în majoritatea situaţilor şi la nivelul lucrătorilor şi a locurilor de muncă. Valorile sunt reprezentate de credinţe, bine înrădăcinate, despre tot ce este pozitiv sau negativ la nivelul societăţii sau grupului.

SENTIMENTELE reprezintă răspunsurile noastre emoţionale la diferitele situaţii în care ne aflăm, răspunsuri bazate pe experienţa noastră anterioară.

FAPTELE sunt elemente reale şi obiective, sunt crezute de către indivizi ca adevărate, datorită faptului că pot fi verificate pe baza cunoştinţelor şi a experienţei indivizilor.

După cum se desprinde din cele de mai sus, faptele, sentimentele, valorile, opiniile sunt aspecte importante ale unui mesaj, fapt pentru care este nevoie să se facă o distincţie clară în legătură cu organizarea gândirii cât şi decodificarea mesajelor.

Când intenţionaţi să transmiteţi un mesaj NU UITAŢI: – să stabiliţi care sunt faptele; – să solicitaţi să vi se expună opiniile asupra faptelor;

Page 123: Drept Diplomatic

123

– să respectaţi sentimentele, permiţând exprimarea lor liberă, fără însă a le domina discuţia;

– să clarificaţi valorile comune. BARIERE ÎN CALEA COMUNICĂRII: Comunicarea nu are loc niciodată în locuri special amenajate sau în

condiţii de laborator, aceasta ar loc în anumite medii şi într-un context specific fiecărei comunicări în parte. Acest context în care se desfăşoară comunicarea, poate să favorizeze realizarea acesteia, sau poate să împiedice sau să inhibe procesul de comunicare. Aceşti factori sunt:

ZGOMOTUL este un factor care poate îngreuna, perturba sau

distorsiona comunicarea. Într-un mediu zgomotos mesaj transmis de către emiţător este perceput greoi şi de multe ori incorect de către receptor. De asemenea, datorită zgomotului peste anumite limite comunicarea verbală este imposibilă.

La fel de nociv pentru comunicare este şi zgomotul „interior”, adică orice stare psihologică ce afectează eficacitatea comunicării unei persoane. Aici se pot exemplifica suferinţele fizice, surmenajul, problemele psihice.

LIMBAJUL Există două modalităţi de comunicare: − prin ceea ce spunem sau scriem; − prin ceea ce facem. Tot ceea ce spunem – verbal sau scris – are legătură cu limbajul.

deoarece atunci când comunicăm, încercăm să ne înţelegem ceea ce vor să ne transmită cei din jurul nostru. Pentru aceasta atât noi cât şi semenii noştri uzitează de simboluri verbale, adică de limbaj. Ceea ce este important în uzitarea acestor simboluri este faptul că acestea sunt înţelese. Ori de câte ori simbolurile pe care le utilizăm nu sunt înţelese sau sunt înţelese greşit survine eşecul în comunicare.

Într-un mediu profesional, utilizarea unui limbaj cu încărcătură emoţională excesivă determină interpretări greşite sau neînţelegeri. De aceea, eficienţa în comunicare depinde de capacitatea de a „fi pe aceeaşi frecvenţă” de comunicare. In acest proces acurateţea are o importanţă deosebită.

STRESUL este ceva inevitabil în relaţiile dintre indivizi. Datorită

problemelor personale sau de serviciu, fiecare dintre noi ne confruntăm cu

Page 124: Drept Diplomatic

124

asemenea fenomen. Stresul este generat în mare parte şi de activitatea profesională. Datorită perioadei de tranziţie pe care o parcurgem la ora actuală, tot mai mulţi dintre noi sunt posibili candidaţi la starea de stres. Oricine se află într-o astfel de situaţie poate constata că presiunile îi afectează capacitatea de a comunica eficient. Povara de a se asigura că are informaţii de la ceilalţi, că mesajele sunt transmise corect şi că sunt înţelese, devine cu atât mai grea. Acordând comunicării o atenţie suplimentară, vă menajaţi atât pe dumneavoastră cât şi pe cei de lângă dumneavoastră.

DISTORSIUNILE ÎN LANŢ Deoarece distanţa de la emiţător la receptor în unele cazuri este

mare, mesajele trebuie să parcurgă distanţe lungi şi să treacă pe la mai multe persoane înainte să ajungă la destinaţie. Dacă masajul este transmis pe cale orală, folosindu-se vorbirea, acesta poate fi denaturat datorită faptului că cei care sunt angrenaţi în procesul de transmitere adaugă sau dau informaţiei propria lor interpretare. Dar să vedem cum poate fi distorsionat un mesaj:

– pot fi adăugate informaţii noi, pentru ca mesajul să pară mai interesant;

– unele detalii pot fi modificate, pentru ca mesajul să-i convină fie celui care îl transmite, sau celui care-l primeşte;

– anumite puncte din mesaj pot fi accentuate, conferindu-li-se mai multă importanţă decât au;

– anumite lipsuri sau întreruperi pot fi completate de către vorbitor pentru ca mesajul să pară mai inteligibil sau să pară mai veridic;

– ordinea diferitelor detalii ale evenimentelor poate fi schimbată pentru ca mesajul să pară logic, dar aceasta poate afecta acuitatea mesajului.

Există cazuri în care un anumit mesaj îl poate pune pe un individ într-o lumină nefavorabilă faţă de ceilalţi indivizi. În acest caz individul este interesat în distorsionarea mesajului negativ şi direcţionarea lui spre o tentă pozitivă vizavi de către cel în cauză. Pentru a evita distorsiunile în lanţ, este nevoie să decodificăm, să interpretăm şi să recodificăm mesajul pe care după aceea să-l transmitem mai departe. Dar cu cât etapele parcurse sunt mai multe, cu atât apar mai multe şanse de distorsionare.

INVADAREA SPAŢIULUI PERSONAL Prin spaţiu personal se înţelege distanţa minimă pe care un individ simte

să o interpună între el şi ceilalţi indivizi. Mărimea acestei distanţe este influenţată de cultura naţională dar şi de către relaţia individului cu ceilalţi. În general în occident se respectă următoarele valori pentru distanţa dintre indivizi:

– spaţiul intim: de la contactul fizic la 45 cm – acesta fiind spaţiul permis faţă de membri familiei şi între cei dragi;

Page 125: Drept Diplomatic

125

– spaţiul social: de la 45 cm la 120 cm – care este spaţiul permis între prieteni;

– spaţiul consultativ: de la 120 cm la 3 metri – este considerat spaţiul pentru interviuri de afaceri sau discuţii între străini;

– spaţiul public: peste 3 metri – este considerată distanţa la care preferă să stea un vorbitor în public sau un lector.

Aceste distanţe sunt relative şi diferă de la stat la stat, de la ţară la ţară, în funcţie de specificul naţional al acestora. Astfel la francezi, distanţa este mai mică pe când englezii sunt tentaţi să păstreze distanţe mai mari.

Fiecare naţiune în funcţie de cultura sa are standardele ei în legătură cu contactele fizice ce pot fi considerate acceptabile de către persoanele între care nu există relaţii de rudenie sau prietenie.

Fiecare individ are un teritoriu personal al său. Prin teritoriu personal se înţelege o zonă cu care ne identificăm atât de mult, încât o considerăm proprietatea noastră. De aceea când invadăm teritoriul cuiva (chiar şi biroul de lucru) nu trebuie să ne surprindă faptul că persoana respectivă ripostează şi îşi arată nemulţumirea – lucru ce poate afecta în mod negativ comunicarea cu această persoană.

În realizarea comunicării nu trebuie uitate ASCULTAREA şi ÎNTREBĂRILE ASCULTAREA nu înseamnă doar a auzi ce spune celălalt, deoarece

auzul este pasiv, pe când ascultarea reprezintă un proces psihologic care permite atribuirea unui sens sunetelor auzite. Din această cauză procesul de ascultare este un proces care necesită concentrare şi efort din partea indivizilor.

De asemenea, ascultarea nu este un proces izolat de alţi factori, fiind influenţată de contextul în care are loc şi de capacitatea auditivă a receptorului. Ascultarea are trei dimensiuni:

1. INTERIOARĂ, se referă la faptul că sunetele sau cuvintele trebuie auzite iar cuvintele trebuie să aibă o semnificaţie şi să fie rostite într-o limbă care să fie înţeleasă de cel care ascultă.

2. EXTERIOARĂ, se referă la faptul că zgomotele exterioare pot să ne limiteze capacitatea de a asculta sau chiar de a auzi ceea ce se spune. De asemenea, dimensiunea exterioară este influenţată şi de capacitatea individului de a asculta ceea ce i se comunică. Trebuie menţionat că rata medie de vorbire este de 120 de cuvinte pe minut, oamenii sunt capabili să asculte până la 500 de cuvinte pe minut. Această rată poate fi influenţată pozitiv sau negativ de interesul pentru vorbitor sau tema prezentată, sau de excesul de capacitate care ne face să ne gândim la altceva. Nu trebuie

Page 126: Drept Diplomatic

126

neglijate complexitatea şi nici rapiditatea cu care mesajul expus trebuie ascultat. Dacă mesajul este exprimat mai rapid sau se foloseşte un limbaj mai complex există riscul de a se pierde şirul ideilor expuse de către vorbitor.

3. INTERACTIVĂ, se referă la faptul că în cadrul comunicării participă două sau mai multe persoane. Deoarece se interpretează mesaje primite în limitele sistemului de referinţă personal, fiecare dintre noi reţinem altceva. Pentru faptul că acest lucru este inevitabil ne obligă să stabilim un teren comun cât mai amplu şi să uzităm de feedback pentru a avea garanţia că toate interpretările sunt valabile.

ASCULTAREA ACTIVĂ este o tehnică de strângere a informaţiilor şi

prin aceasta trebuie să se înţeleagă mai mult decât simpla receptare şi interpretare a semnalelor sonore, deoarece aceasta implică participarea activă a celui care ascultă

În activitatea de zi cu zi întâlnim forme ale ascultării active. Astfel, avem de a face cu: – ascultarea de sprijin, care are ca scop încurajarea interlocutorului

să vorbească, cu intenţia de a afla ce gândeşte sau ce simte. De aceea cu cât se vorbeşte mai mult cu atât se furnizează mai multe informaţii. Când se ascultă un vorbitor, pentru a obţine cât mai multe informaţii de la acesta trebuie să-i arătaţi înţelegere şi să nu-l întrerupeţi din alocuţiune.

– ascultarea de răspuns este folosită în cazul în care se urmăreşte consolidarea unei relaţii. Acest tip de ascultare permite culegerea unor informaţii utile şi participare la comunicare. Pentru a realiza această formă de comunicare trebuie să-i arătaţi celui cu care comunicaţi că vă interesează relaţia cu el, că este important pentru dumneavoastră ceea ce acesta vă spune şi că aţi dori ca acesta să coopereze şi în continuare cu dumneavoastră. De asemenea, trebuie să vă concentraţi mai mult asupra persoanei cu care discutaţi decât asupra faptelor relatate sau a stărilor emoţionale exprimate. Se recomandă folosirea dialogului pentru a insufla interlocutorului dumneavoastră încrederea şi sentimentul importanţei sale.

– ascultarea de asimilare, este tipul de ascultare la care se recurge atunci când se doreşte să se obţină informaţii asupra unor fapte, evenimente sau fapte complexe. Acest tip de ascultare activă se recomandă pentru situaţiile de grup, în care nu sunteţi angajat personal în dialog. Dacă intenţionaţi să realizaţi sau să clădiţi o relaţie cu o altă persoană, trebuie să ascultaţi cele expuse de către interlocuitor pentru a obţine informaţiile de la acesta.

Aspecte ale aptitudinii de a asculta activ: – a asculta conţinutul mesajului – primul lucru care trebuie făcut

pentru o ascultare efectivă este de a auzi ceea ce se spune. Pentru aceasta

Page 127: Drept Diplomatic

127

trebuie acordată atenţie cuvintelor rostite, deoarece, dacă nu se realizează acest lucru, celelalte aspecte ale comunicării vă pot mai degrabă deruta decât informa.

– a asculta şi înţelege sentimentele şi stările emoţionale, care sunt indicate prin diferite stări nonverbale care însoţesc cuvintele.

Comunicarea nonverbală Chinestezia (denumirea ştiinţifică) este o ştiinţă relativ nouă care se

ocupă cu cercetarea comunicării nonverbale. Acest lucru nu este o apariţie la modă a zilelor noastre, căci de când există

fiinţe superioare pe pământ ele comunică pe această cale. Nouă, oamenilor, ne este cunoscut limbajul animalelor pentru că ele nu au un limbaj verbal.

Chiar şi noi comunicăm prin mişcările corpului, gesticulării, mimica feţei etc.

Doar de câţiva ani oamenii de ştiinţă se ocupă cu studiul exprimării corpului în timp ce strămoşii noştri cunoşteau comunicarea nonverbală.

Dăm următoarele exemple: a-şi pune mâinile în cap, să deschizi de mirare gura, să-ţi îndeşi pumnii în buzunare etc.

Limbajul corpului este la oameni genetic. Această constatare o datorăm cercetătorului Konrad Lorenz.

El a descoperit că mimica oamenilor este înnăscută, căci şi surdo-orbii zâmbesc, cu toate că ei nu pot auzi sau vedea ceva.

Limbajul corpului se deosebeşte de comunicarea verbală prin următoarele:

– el exprimă în primul rând sentimente cum ar fi simpatie, antipatie. Aceste sentimente sunt exprimate mai bine astfel decât verbal. Exemplele tipice de limbaj al corpului sunt: – încrucişarea braţelor este un semn de distanţă, respingere sau

agresiune. Aceleaşi sentimente sunt exprimate şi de întinderea picioarelor; – cine ţine mâna la gură semnalizează că are ceva de ascuns; – nesiguranţa este dată de ronţăitul unghiilor; – un cap aplecat într-o parte şi o privire plecată sunt de asemenea

semne de nesiguranţă, dar pot exprima şi modestie, ruşine sau reţineri. Câmpurile de exprimare ale corpului redau mediului înconjurător

personalitatea unei persoane şi reacţia lui individuală într-o anume situaţie. Aceste câmpuri de acţiune sunt împărţite pe tot corpul şi fac parte din

limbajul corpului. Cele mai importante sunt: – statura (cap, umeri, braţe) – ele exprimă starea internă;

Page 128: Drept Diplomatic

128

– mersul, mişcările corpului – exprimă energia; – gesturile mâinilor, ale capului: spun multe despre starea de moment

ale persoanei respective; – mimica feţei şi a ochilor – exprimă starea psihologică în acel

moment a persoanei respective; – contactul fizic – o palmă dată pe spate, o atingere uşoară a mâinii

sau a braţului; – contactul vizual – felul în care îl privim pe celălalt, durata contactului

vizual; – nuanţele vocale – intonaţia, tonalitatea expresia generală a vorbirii. Prin limbajul corpului dăm drumul la trăirile interioare. Înregistrarea acestor semnale ale corpului dau unui cunoscător un

plus de informaţii. Forme de comunicare Când oamenii comunică între ei, aceasta se întâmplă datorită

anumitor motivaţii, cu participarea unui anumit număr de oameni şi cu un scop precis.

O formă de comunicare specifică este redată astfel: – ca masă rotundă, ca o convorbire de pe podium sau forum. Numărul participanţilor la o discuţie poate fi: de două persoane,

grupuri mici sau discuţii de grupuri mari. Formele de comunicare pot fi după scopul lor: discuţii libere, discuţii

pentru obţinerea unor informaţii sau sfaturi, discuţii pentru convingere, discuţii critice, discuţii pentru dezbatere.

În viaţa de poliţie se discută în primul rând despre: Discuţii critice Peste tot unde sunt oameni sunt făcute şi multe greşeli. Pentru a evita

în viitor aceste greşeli este nevoie de multă informaţie. Greşelile care sunt inerente şi care pot fi corectate imediat nu au

nevoie de critică. Atunci când însă se caută motivele care au dus la comiterea acestor

greşeli este necesară o discuţie critică. În faza de început trebuie câştigată încrederea partenerului de

discuţie. Cel care critică va începe cu discuţii care ating chiar sfera privată. Totuşi nu trebuie pierdut din vedere motivul discuţiei, deci critica. Cu multă atenţie trebuie canalizată discuţia spre motivul criticii.

În faza problematică trebuie accentuat motivul criticii şi trebuie motivat. Cel criticat trebuie să recunoască despre ce este vorba.

Page 129: Drept Diplomatic

129

În faza următoare, cel criticat are dreptul să se apere. Aici cel care critică trebuie să-I dea curaj celui criticat. Ascultarea cu

atenţie este foarte importantă în această fază. În faza de bilanţ se compară reproşurile cu recunoaşterea greşelii

comise. Bilanţul redă de fapt cât mai rămâne valabil din motivul criticii. Faza de negociere ajută la înţelegerea celor doi parteneri despre cum

să se evite în viitor motivele criticii. Discuţii de convingere Un partener de discuţie este convins de eficienţa unei acţiuni atunci

când recunoaşte că există argumente obiective pentru această acţiune. Faza de început începe de regulă cu un salut şi cu expunerea

motivului acestei discuţii. Un rol important îl joacă şi imaginea celui care iniţiază discuţia asupra

partenerului – deci îmbrăcămintea, îngrijirea sau mediul în care lucrează. O ţinută vestimentară şocantă sau una neîngrijită pot impune

partenerului neîncrederea. Gesturile trebuie să fie măsurate, iar ţinuta corpului trebuie să fie lejeră,

nu trebuie gesticulat prea mult pentru că duce la o inhibare în concentrare. Chiar din faza de început trebuie căutate cuvintele potrivite. Un

vocabular prea sofisticat trezeşte neîncredere. Discuţia trebuie să fie liberă, motivul discuţiei trebuie expus clar.

Într-o discuţie de convingere partenerului trebuie să-i fie oferite cât mai multe motive.

În faza de argumentare trebuie aduse cât mai multe dovezi. Partenerul trebuie să aibă cât mai puţine posibilităţi să aducă contra

argumente în discuţie. Încrederea este pământul fertil care duce la un final bun al discuţiei. La partenerul de discuţie există, de regulă, îndoieli şi tensiuni interne

care trebuie ca în faza finală să dispară, încetul cu încetul. Înţelegerea partenerului este foarte importantă în această fază. Tot în această fază se recapitulează punctele de vedere asupra

cărora s-a căzut de acord în timpul discuţiei. Discursul – forma spontană şi nespontană a comunicării

orale Definirea si componentele discursului Ca parte componentă a

retoricii (inventio) discursul este definit ca o vorbire organizată asupra unui

Page 130: Drept Diplomatic

130

obiect, vorbire care, pentru retorul latin (Quintilian) rămâne un produs al artei pentru că „aşa cum statuia este opera sculptorului” şi discursul este „opera retoricii”. Autorul consideră că discursul este alcătuit „din ideile exprimate şi mijloacele de exprimare, adică din fond şi din cuvinte”; iscusinţa vorbirii depinde de „natură, artă şi exerciţiu”, iar „scopurile pe care trebuie să le urmărească oratorul sunt: să informeze, să mişte şi să placă” (Quintilian). Definiţia şi coniderentele avansate de autorul Artei retorice îşi găsesc corespondenţe nemijlocite şi în concepţia autorilor contemporani pentru care discursul este, de pildă, „orice înlănţuire sau construcţie de concepte ori termeni” (I. Maritain, Logique ), fie „o realizare a vorbirii” (P. Miclain). Discursul este alcătuit din:

a) exordiu; b) dezvoltarea vorbirii (naraţiunea – naratio şi argumentatia –

argumentatio); c) concluzie (peroraţie). a) Exordiul, este faza în care vorbitorul prezintă în linii mari subiectul

pe care îşi propune să-l trateze, provocând şi întreţinând în acelaşi timp atenţia, curiozitatea, interesul auditoriului pentru acest subiect, odată cu o „conciliere” a bunăvoinţei ascultătorilor.

b) Dezvoltarea vorbirii, este de fapt o amplificare a enunţului din exordiu, o subliniere a acestuia prin înfăţişarea de fapte (naratio) şi argumente (argumentatio), ca şi o respingere motivată a poziţiei adverse, parte în care oratorul se adresează, îndeosebi, înţelegerii lucide a celor ce-l asculta şi pe care se străduieşte să-i convingă.

c) O concluzie (peroraţie) este, o adevărată dezlănţuire pasională, pe lângă o recapitulare rapidă a faptelor expuse în care vorbitorul se străduieşte să câştige un auditoriu, mai dinainte convins prin argumente logice. Fiecare dintre cele 3 componente ale discursului, are o semnificaţie psihologica bine determinată. Astfel:

– exordiul dispune în favoarea vorbitorului sau a cauzei; – expunerea (disputatio) caută să-l înveţe pe auditor ceva sau să

dezvolte o temă; – peroraţia – prin faptul ca se adresează emotivităţii auditoriului caută

să-l impresioneze. Semnificaţia fiecăreia dintre aceste trei părţi în structura totala a

discursului este, prin urmare, diferită, dar concură înspre un efect final şi se adresează personalităţii auditorilor în totalitatea acesteia (inteligenţa, sensibilitate, pasiune, îndemn la acţiune) ca şi psihologiei mulţimii pe care o reprezintă adunarea. În discurs există această structurare deoarece exordiul începe prin a se adresa sensibilităţii de care dau dovadă ascultătorii, făcând un apel la bunăvoinţa lor, de a-l asculta pe vorbitor (captatio benevolentiae)

Page 131: Drept Diplomatic

131

succedată apoi printr-o expunere a faptelor (narratio facti), în care descrierea acestora se adresează şi imaginaţiei celor care ascultă, impresionându-i într-un fel sau altul, după care intervine, într-o expunere lucidă, adresându-se raţiunii, o prezentare oarecum teoretica a cauzei, având un caracter rezumativ şi esenţial sintetic.

Prin această enunţare generală, în care cel care prezintă discursul şi încearcă să-şi transmită mesajul adresându-se personalităţii totale a celor prezenţi, face ca cei care-l ascultă să fie pregătiţi, prin suscitarea interesului şi curiozităţii, de a-l asculta în profunzime pe cel care îşi expune părerea. Această dezvoltare se realizează, prin expunerea clara a faptelor, prin interpretarea acestora, prin argumentarea sau respingerea tezei adverse, personalităţii auditoriului.

Cel care vorbeşte, prin discursul său urmăreşte fizionomia ascultătorilor, apreciază efectele cuvintelor sale, măsoară – oarecum – pulsul şi reacţiile celor care-l ascultă; percepând ceea ce place sau displace ascultătorilor. Discursul are caracter ambivalent deoarece prezentatorul trebuie să se supună unor principii ce guvernează prescrierile retorice, pe care le adaptează situaţiilor imprevizibile, dar luându-şi uneori libertatea de a le înfrânge, între cel care-şi prezintă discursul şi cei care-l ascută schimbându-se şi stabilindu-se corespondente intime, dincolo de rigiditatea discursului dinainte stabilit.

Discursul spontan Ce este vorbirea (discursul) spontană? De foarte multe ori se

întâmplă să fim puşi în faţa situaţiei neplăcute în care trebuie să vorbim în cadrul unei adunări fără a fi avertizaţi din timp şi să luăm cuvântul fără o pregătire prealabilă. Pentru a reuşi în aceasta misiune, trebuie să avem multă încredere în forţele proprii, dar şi stăpânire a domeniului de activitate pe care-l reprezentăm ceea ce ne conferă şi o lejeritate în gândire şi exprimare.

După părerea lui mr. David E. Steiner, fost comandant de escadron şi profesor de gramatică în F.A. ale S.U.A., rezultatele vorbirii spontane (sau chiar a celei elaborate) „în cazul cel mai bun reprezintă o iluzie spontaneitatea ce-l diferenţiază clar de manuscrisul sau vorbirea pe de rost ... nu este (sau n-ar trebui să fie) un rezultat al vreunei pregătiri preliminare” .

Vorbirea spontană presupune, din partea vorbitorului: – să-şi reamintească rapid cei şase paşi ai comunicării – De ce?;

Cine?; Ce?; Când?; Unde?; Cum?; – să-şi rânduiască gândurile într-o ordine coerentă (chiar dacă are la

dispoziţie câteva secunde); – să facă judecăţi asupra auditoriului; – să ia hotărâri asupra punctelor principale şi secundare.

Page 132: Drept Diplomatic

132

„Câteva rânduri pe un carneţel sau 10 secunde de gândire aprofundată reprezintă o cheie a succesului comunicării". Indivizii care pot prezenta rapoarte (briefing-uri) spontane (sau elaborate) sunt de invidiat. Ei stăpânesc perfect subiectul, fiindcă s-au documentat şi au fost de mai multe ori în această postură sau au devenit experţi ai unui subiect de mai multă vreme şi ştiu cum să-l prezinte pe moment (spontan). Ei gândesc înainte să vorbească, subliniază ideile de bază, spun ce au de spus, concluzionează şi încheie. De fapt, le place foarte mult ceea ce fac, lucru care le permite să fie mai direcţi, spontani şi receptivi la feed-back.

Cele mai dese situaţii în care se impune vorbirea spontană sunt şedinţele (briefing-uri) de informare şi cele de convingere.

Briefing-ul de informare are ca scop important informarea

ascultătorilor şi ia în considerare numai faptele fără a se face recomandări din partea celor care prezintă aceste fapte. Pentru o bună transmitere şi receptare a mesajului briefing-ul de informare trebuie să cuprindă:

– o scurtă introducere în care se indica subiectul de prezentat; – cuprinsul, care numeşte faptele clar şi obiectivul; – un scurt sumar, ce depinde de lungimea prezentării şi de complexitatea

subiectului. Dar cu respectarea câtorva reguli: – prezentarea să fie, pe cât posibil, la obiect; – să se anticipeze unele probleme ce se pot ivi si să fie abordare în

briefing; – să se încerce asigurarea unui fond de informaţie disponibil pentru a

satisface posibilii curioşi; – dacă nu se poate răspunde la o întrebare, nu trebuie să se dea un

răspuns, care se poate întoarce împotriva celui care prezidează brifing-ul. Se poate recunoaşte că nu se ştie răspunsul, urmând să fie adus la cunoştinţă mai târziu.

6.5.2.2. Briefing-ul de susţinere (convingere) Foarte important în succesul unui brifing este convingerea auditoriului.

Pentru a realiza acest lucru trebuie avută o mare putere de convingere. Dar ce este puterea de convingere? Puterea de convingere reprezintă un proces care implică mai multe variabile, unele dintre ele necontrolabile, cum ar fi: dimensiunea, construcţia consensului şi stările interioare ale participanţilor la comunicare. Menţionăm complexitatea susţinerii, nu pentru un alt motiv decât

Page 133: Drept Diplomatic

133

acela de a conştientiza că eforturile cele mai persuasive pot, uneori, eşua şi cel mai puţin persuasive pot avea succes – pentru un număr de factori din afara controlului imediat al celui care realizează comunicarea.

Factori pe care oratorul îi poate controla: Credibilitatea. – trebuie ca cel care prezidează brifing-ul să fie genul

de om cu care auditoriul se poate acomoda, iar introspecţia poate fi cel mai important aspect al persuasiunii.

Locul. Ar trebui să găsim răspuns la întrebarea? Care este cel mai bun loc care să ne avantajeze pentru a ne pune în valoare puterea de convingere? Ce să facem şi unde-l găsim, în funcţie de specificul şi natura informaţiei pe care vrem să o valorificăm.

Timpul. Dimineaţa se poate avea un auditoriu receptiv, înainte de masa de prânz unul nerăbdător şi nervos, agreabil – imediat după masa de prânz şi unul care doreşte să adoarmă – la jumătatea după amiezii. Dacă dorim să obţinem neapărat ceva, este indicat să fie convocat la final.

Organizarea pentru rezultate. Există 4 modalităţi comune de organizare a materialului ce urmează a fi prezentat pentru a putea convinge auditoriul:

a) Modelul motivaţional sau inductiv. Este simpla folosire a exemplelor în sprijinul sau apărarea unui punct de vedere sau a unei idei.

b) Modelul „de la general la specific”. Reprezintă procesul de generalizare pornind de la o experienţă în scopul implementării unei anumite acţiuni într-o altă situaţie, de exemplu pentru a obţine acordul asupra unui punct de vedere general, „pregătirea metodică a cadrelor didactice are ca rezultat creşterea calităţii procesului instructiv” apoi se trece la ceea ce este specific „Va trebui să trimitem cadrele la cursul de psihopedagogie”. Ideea este ca noi să fim siguri de relaţia logică dintre general şi particular.

c) Modelul „problema-soluţie”. Fiecare soluţie posibilă este evaluată în funcţie de capacitatea de adaptare şi vorbitorul concluzionează prin identificarea celei mai bune soluţii.

d) Modelul psihologic. Se aplică atunci când ascultătorul este „condus” de-a lungul unui drum psihologic. Se trece prin cinci etape: atenţie, nevoie, satisfacţie, proiectare şi acţiune. De exemplu, pentru a convinge un public să susţină financiar un program de prevenire a consumului de droguri, pentru început se atrage atenţia asupra numărului crescut al cetăţenilor care sunt victime ale acestui flagel, în special tineri, apoi se pune accentul pe nevoia de susţinere a programului, arătând pericolul iminent al acestui flagel pentru fiecare ascultător ca părinte sau membru al familiei victimelor. În etapa satisfacţiei se dă exemplu zone de siguranţă unde situaţia este sub control. În etapa proiectării (vizualizării) se schiţează un proiect de program în acest sens

Page 134: Drept Diplomatic

134

iar în etapa acţiunii se propune auditoriului ce să facă pentru a convinge organismele responsabile să acţioneze.

Discursul pregătit din timp (elaborat) Succesul unui discurs depinde şi presupune respectarea mai multor

etape bine definite. Etapele de pregătire a materialului pentru discurs: a) Rostirea discursului. Viaţa de zi cu zi ne obligă, datorită lipsei de

timp să selectăm ceea ce este mai eficient şi mai rapid în domeniul comunicări, iar transmiterea şi ascultarea unui mesaj devine din ce în ce mai indispensabilă. Este imposibil să nu fim puşi în situaţia, măcar o dată, de a vorbi (comunica) în faţa unor grupuri mai mari.

Sarcina de a vorbi în public nu este uşoara şi pentru aceasta discursul trebuie să fie foarte pertinent şi la obiect, dar pentru a avea un asemenea discurs acesta trebuie pregătit din timp, ţinând cont de anumite reguli şi în anumite etape.

Să vedem în continuare care sunt principalele etape de pregătire a materialului pentru discurs şi conţinutul acestora.

I. Etapa preliminară. Precede etapa propriu-zisă de elaborare a planului discursului şi presupune:

– parcurgerea celor şase probleme fundamentale ale comunicării prezentate într-un capitol anterior: De ce? Cine? Ce? Cand? Unde? Cum? Toate aceste întrebări solicită un răspuns;

Când va avea loc? Fiţi sigur că aveţi timp suficient pentru pregătire (atât pentru materialul scris cât şi pentru mijloacele vizuale).

Cât de mult trebuie să vorbiţi? Timpul este suficient pentru subiectul dumneavoastră? Un orator spunea:

„Daca vreţi să vorbesc cinci minute am nevoie de două săptămâni de pregătire.

Daca vreţi să vorbesc o oră, am nevoie de o săptămâna de pregătire. Daca nu are importanţă cât vorbesc, atunci mă voi ridica şi o voi face

chiar acum.” Unde veţi vorbi? Locul unde oratorul î-şi expune pledoaria poate

influenţa foarte mult modul în care poate fi receptat de către auditoriu. De asemenea, discursul trebuie adaptat specificului locului unde urmează a fi prezentat. Se recomandă ca înainte de discurs să se cunoască sau să se viziteze locul înainte de a vorbi şi să se ia în calcul chiar şi mărimea, înălţimea şi iluminarea camerei, echipamentul disponibil (proiector, ecran alb etc.).

Page 135: Drept Diplomatic

135

Cine va fi prezent? Structura profesională şi gradul de pregătire nu sunt de neglijat. Trebuie luat în calcul numărul, vârsta, sexul persoanelor, nivelul intelectual, cunoştinţele generale despre temă, motivele lor de a participa şi atitudinile acestora (obiecţii posibile). Acestea vor influenţa ideile şi limbajul folosit de către dumneavoastră.

Cunoaşterea aşteptărilor din partea auditoriului? Ce cunoştinţe speciale şi ce poziţie aveţi? Ce va aştepta publicul de la dumneavoastră?

Cum trebuie să decurgă discursul? Se poate rosti un discurs formal, se poate, de asemenea, lectura, poate exista un cuvânt introductiv pentru a provoca alte discuţii? În funcţie de situaţie se poate ţine cont de următoarele reguli: La o discuţie sau o sesiune de probleme, trebuie urmărite subiectele nediscutate, părăsind adunarea cu câteva întrebări care trebuie clarificate într-o întâlnire ulterioară.

– adaptarea la circumstanţe. În cazul organizatorului, acesta trebuie să se asigure că toate problemele ce ţin de locul întâlnirii sunt rezolvate (sala, nr. de locuri suficiente pentru participanţi etc.).

II. Etapa dezvoltării materialului pentru discurs presupune: – împărţirea temei principale în idei-cheie şi prelucrarea acestora

pentru a putea fi mai bine corelate, ilustrate şi prezentate; – discutarea temei şi cu alte persoane pentru a culege informaţii

suplimentare (notaţi-le într-un caiet sau înregistraţi-le pe o casetă); – construirea unei scheme (plan) care să cuprindă: • introducere (exordiul); • prezentarea unei idei (probleme) principale, ilustrări, descrieri,

motive, cauze, conturarea obiecţiilor (dezvoltarea vorbirii); • concluzia (peroraţia). Aceasta schema trebuie să fie logica şi sistematizată. Normal ar fi

scrierea fiecărei idei principale şi dezvoltarea acestora pe foi şi apoi ordonarea şi asocierea lor logică. Avantajul acestei metode constă în faptul că odată familiarizaţi cu ce avem de gând să spunem, vom fi capabili să ne folosim aceste sintetizări şi ideile-cheie din fiecare în timpul expunerii.

Rostirea discursului Scopul unui discurs este în primul rând captarea interesului publicului.

Pentru realizarea acestui deziderat trebuie respectate o serie de reguli atât pentru: a) introducere (exordiu) cât şi pentru b) final (peroraţie), ale căror aplicare ar asigura desfăşurarea cu succes a discursului (în afara celor amintite mai sus).

Page 136: Drept Diplomatic

136

a) Introducerea; Pentru familiarizarea şi introducerea auditoriului în legătură cu

expunerea propusă trebuie ţinut cont de trei sugestii: – pentru a capta de la bun început audienţa se recomandă folosirea

talentului de bun orator şi forţa de atracţie, calităţile personale; – ascultatorii vă vor simţi prezenţa imediat dacă sunteţi primul sau

singurul vorbitor şi dacă începeti discursul cu îndrăzneală; – încercaţi să vă controlaţi în primele minute ale discursului starea de

emotivitate, agitaţie sau nervozitate. Reguli de ordin general: –, priviţi pentru scurt timp notiţele şi,

eventual, alte instrumente de lucru ajutătoare înainte de a vă incepe discursul; – discursul se poate începe imediat după ce publicul s-a asezat şi

după câteva secunde de acomodare; – dacă doriţi să mulţumiţi publicului sau să vă exprimaţi plăcerea de a

participa, nu folositi clişee sau expresii banale („Am marea plăcere să ...") iar dacă doriţi acest lucru este indicat să o faceţi ceva mai târziu sau chiar la finalul discursului;

– nu trebuie să vă simţiţi nesiguri pe cunoşţinţele şi abilităţile dumneavoastră în legătură cu tema discursului, pe modul în care vă prezentaţi în faţa auditoriului. Evitaţi să vă scuzaţi!

– introducerea trebuie să fie originală şi suficient de interesantă; – dacă nu respectaţi regulile standard ale unei introduceri, iar părţile

esenţiale ale discursului sunt atinse prea devreme – se contribuie la scăderea interesului pentru ideile dumneavoastra ulterioare. Trebuie reţinut faptul că introducerea nu trebuie să fie prea lungă, pentru a păstra proporţia corectă a părţilor unui discurs.

b) Încheierea discursului – finalul discursului Pentru a avea un discurs fulminant şi deoarece încheierea trebuie să

dea rotunjime discursului. În finalul acestuia este bine să evităm: – să nu se lase în suspans problemele expuse. Comentarile

interesante şi relevante nu lasă auditoriul să părăsească sala înainte de terminare;

– să nu se folosească repetiţii. Se vor prezenta doar punctele principale dezbatute şi nu se vor repeta amanuntele. Chiar dacă se termină înainte de vreme, ideile nu se reiau;

– să nu se folosească prea multe cuvinte-simbol pentru a delimita discursul, deci încheierea. Evitaţi expresii ca: „În încheiere ...”; „În concluzie ...” etc.

– să nu se înceapă un al doilea discurs. Deoarece ideile din final, trebuie lansate ca subiecte pentru o viitoare întâlnire;

Page 137: Drept Diplomatic

137

– trebuie evitată folosirea notiţele pentru încheiere iar învăţarea cuvintelor de încheiere permit privirea auditoriul.

Pentru a trezi interesul auditoriului şi pentru a fi ascultat cu mare interes trebuie să posedaţi urmatoarele patru calităţi:

– convingerea/sinceritatea. Deoarece publicul doreşte fapte şi să ştie atitudinea celui care vorbeşte faţă de ele pentru a întelege cu adevarat ce i se spune;

– entuziasmul. Încrederea în ideile expuse se poate asocia cu entuziasmul. O expunere tratată cu indiferentă transmite aceeaşi stare de spirit şi celor care ascultă.

– forţa de a vorbi. Gândirea pozitivă duce la evitarea frazelor nesemnificative.

– simplitatea. În derularea unui discurs trebuie să fiţi clari, concişi şi logici deoarece ideile mai complicate sunt mai dificil de înteles;

Dacă se ţine seama de urmatoarele activităţi un discurs poate să fie rezonabil:

– pregătirea susţinută şi îndelungată; – punerea în practică; – exersarea modului de a vorbi:

– suficient de tare; – într-o cameră aproximativ de aceiaşi mărime; – folosind înregistrări magnetice; – distribuind timpul.

Folosirea mijloacelor vizuale pentru sustinerea discursului În realizarea unei prezentări sau a unui discurs, cuvintele ne pot ajuta

şi mai mult dacă sunt asociate şi întărite vizual, astfel vorbitorul se poate folosi de mai multe metode: de la imaginile şi mijloacele tehnologice sofisticate până la metodele tradiţionale pentru impulsionarea publicului. Oricum, mijloacele vizuale nu mai par să surprindă atunci când se folosesc în scopul clarificarii şi înţelegerii.

I. Mijloacele de vizualizare – mijloace fixe – tabla neagră sau ecranul

alb; – indicatorul – de exemplu: bagheta metalică telescopică; – obiecte fizice; – modele şi experimente; – retroproiector, proiector;

Page 138: Drept Diplomatic

138

– filme şi video; – televizor cu circuit închis. II. Principii generale Instrumentele vizuale trebuie să aibă două caracteristici: a) impactul vizual, deoarece ele folosesc cele mai eficiente canale

de comunicare care pot releva mai mult decât cuvintele, ajutând auditoriul să privească spre imagini;

b) manevrabilitatea, pentru că ele pot ajuta ascultătorul să receptioneze, să înţeleagă şi să transporte mesajul pentru a fi preluat de auditoriu.

Recomandări: Nu se utilizează mijloace vizuale prea complicate – publicul trebuie să

înţeleagă scopul pentru care sunt folosite şi mai mult, trebuie să folosim timpul la maximum;

Se folosesc doar atunci cand este nevoie, recurgand la vizualizari pentru fiecare lucru care merita sa fie retinut de auditoriu;

Nu orice lucru poate fi vizualizat la întâmplare, deoarece mijloacele vizuale pot accentua cuvintele-cheie care intaresc mesajul transmis si fixeaza atentia ascultatorului;

Corelarea culorilor cu sensul mesajului verbal sporeste atenţia auditoriului.

Multi vorbitori fac o impresie mai buna daca folosesc complementare aceste mijloace;

III. Indicatii privind folosirea mijloacelor vizuale: a) Cei care asistă la expunere nu pot citi mesajul vizual în timp ce se

vorbeşte şi, de asemenea, nu se poate privi sau asculta şi nici nu pot nota ideile în acelaşi timp;

b) Nu folosiţi prea multe tipuri de instrumente, deoarece rezultatul ar fi dezastruos.

c) Ce instrumente sau echipamente aveţi de gând să folosiţi urmând ca acestea să fie verificate înainte de începerea prezentării. Defectarea sau nefuncţionarea unui aparat contribuie la creşterea cotei de stres pentru orator şi a dezinteresului din partea ascultătorului, dar şi la scăderea reputaţiei şi consideraţiei.

d) Organizaţi-vă propria/propiriul teatru de operaţiuni şi familiarizaţivă cu pozitia fiecarui lucru de care aveţi nevoie. Obiectele de lucru şi accesorile trebuie adaptate nevoilor dumneavoastră. Verificaţi înainte modul în care veţi lucra cu acestea. Astfel, dacă ecranul este aşezat într-o poziţie bună, astfel încât să nu-l acoperiţi în timpul prezentării, dacă masa este destul de mare,

Page 139: Drept Diplomatic

139

studiaţi-vă locul din care veţi vorbi, dacă vă puteţi deplasa lejer, dacă vă puteţi uita pe notiţe, să puteţi manevra uşor aparatura şi să reglaţi lumina etc.

e) Imaginile nu trebuie să fie prea detaliate, deoarece cei care sunt beneficiarii prezentării vor dori probabil să asimileze informaţiile rapid, chiar dacă vă permiteţi suficient timp însă, fiind concentrat asupra discursului, veţi uita de limitele de timp.

f) Imaginile trebuie să fie suficient de mari, astfel încât fiecare să le poată vedea.

g) Atenţie la folosirea indicatoarelor, deoarece folosirea indicatoarelor în locul degetelor sau a mâinii nu accentuează fiecare mişcare a mâinilor şi nu scoate în evidenţă starea de nervozitate.

h) A nu se insista prea mult asupra imaginilor, iar ele trebuie să dispară de pe ecran îndată ce au prezentat toate informaţiile relevante pe care le conţin.

i) Fiţi întotdeauna pregătit pentru un eşec. Oricât de bine v-aţi pregăti, lucrurile pot lua o întorsatură proastă, independent de voinţa sau dorinţa dumneavoastră. Pot apărea probleme de ordin tehnic la aparatura de care vă folosiţi. În asemenea situaţii nu intraţi în panică! În schimb, folosiţi-vă întreaga energie pentru a va pregăti cu toată seriozitatea scenariile unor posibile eşecuri şi modalităţile de a le stăpâni şi depăşi. Un bun vorbitor, întotdeauna anticipează aceste probleme şi minimalizează şansele lor de a se produce efectiv, printr-o pregătire atentă. Însă, dacă se întamplă, trebuie să decideţi foarte repede cum să redresaţi situaţia.

COMUNICARE VERBALĂ LA DISTANŢĂ Telefonul – mijloc eficient de comunicare orală Telefonul constituie un mijloc important de comunicare orală cu toate

dezavantajele pe care le prezintă (atât de ordin tehnic, cât şi de ordin comunicaţional). În ce constă eficienţa folosiri telefonului? În era vitezei, timpul costă bani iar economisirea de timp aduce bani şi eficienţă, la ora actuală telefonul fiind „un drog” fără de care nu mai putem trăi. Dar pentru a ne putea flosi eficient de telefon trebuie să respectăm o serie de reguli.

„Regulile telefonice” de bază Fiţi scurt dar aveţi în vedere vedere claritatea mesajului şi nu fiţi

nervos sau nepoliticos. Lipsa de încredere în timpul comvorbirii telefonice face ca oamenii să vorbească mai mult decât într-o conversaţie faţă în faţă.

Page 140: Drept Diplomatic

140

Fiţi politicos. Este important în special pentru a evita producerea unei impresii greşite şi dificil de corectat.

În crearea unei impresii bune, tonul vocii este tot atât de important, pe cât sunt cuvintele care se folosesc. Tonul vocii poate suna plăcut şi interesant dacă zâmbiti, poate fi un ton prietenos şi nu unul ursuz sau distant.

Fiţi ingenios şi încercaţi să fiţi folositor celui care vă apelează. Vorbiti clar. Enunţaţi şi articulaţi cuvintele clar pentru a fi înţeles de cel care este la celălalt capăt al firului.

Vorbiti mai rar. Când vorbiţi la telefon este bine să nu vă grăbiţi în exprimare deoarece când vocea este transmisă artificial, cuvintele par a se succeda mai rapid.

Apelul telefonic Înainte de apel: a) Răspundeţi la cele şase chestiuni ale comunicării oficiale; b) Faceţi o notă cu ceea ce vreţi să obţineţi, punctaţi-vă cererile

principale, notaţi-vă datele, faptele la care doriţi să vă referiţi; c) Citiţi dosarele, corespondenţa etc. ce vă pot fi necesare în cursul

conversaţiei. Nu lăsaţi interlocutorul să aştepte în timp ce răsfoiţi hârtiile necesare;

d) Pregătiţi-vă o hârtie pentru a nota ceea ce doriţi să obţineţi; e) Încercaţi să folosiţi numele persoanei căreia doriţi să-i vorbiţi.

Uneori poate fi imposibil să-i aflaţi numele dar păstraţi o agendă telefonică cu numele şi numerele pe care le sunaţi în mod regulat;

f) Amintiţi-vă că există ore la care apelurile sunt mai ieftine. Comunicarea dumneavoastră poate aştepta;

g) Formaţi cu grijă numărul. Numerele greşite sunt cea mai obişnuită cauză de frustare şi pierdere de timp, dar sunt de obicei din cauza celui care sună.

În timpul convorbirii telefonice: a) Salutaţi, spuneţi-vă numele, firma şi numele persoanei cu care

doriţi să vorbiţi; b) Aşteptaţi răbdător să primiţi legătura. c) Dacă sunteţi întrerupt închideţi telefonul şi asteptaţi câteva secunde

după care sunaţi din nou; d) În timpul discuţiei fiţi concis. e) Pentru a pune interlocutorul în temă enunţaţi clar mesajul; f) Referiţi-vă periodic la notele dumneavoastră;

Page 141: Drept Diplomatic

141

g) Pentru a obţine confirmarea că mesajul dumneavoastra a fost înteles, opriţi-vă din când în când;

h) Repetaţi orice număr şi pronunţaţi clar numele şi adresele; i) În special notaţi-vă numele şi numărul persoanei căreia îi vorbiţi; j) Rezumaţi punctele principale ale unei conversaţii lungi, iar la

sfârşitul acesteia concluzionaţi orice acţiune solicitată sau data unei întâlniri; k) Dacă lăsaţi un mesaj pentru altcineva, ajutaţi persoana ce

raspunde la telefon să preia mesajul corect. Nu divagaţi atunci când transmiteţi esenţa mesajului. Spuneţi-i care sunt principalele puncte ce trebuie notate;

l) Mulţumiţi politicos interlocutorului pentru ajutor, chiar dacă nu aţi primit informaţia dorită.

m) Atunci când sunaţi dumneavoastră, decideţi momentul de încheiere a unei convorbiri.

Achiziţionarea informaţiilor prin telefon Pentru achizitionarea informaţiilor necesare în vederea pregătirii unui

raport, sau numai ca o parte a activităţii de zi cu zi, puteţi avea nevoie să contactaţi sursa primară a informaţiilor sau pe cineva care are acces la datele respective. În aceste cazuri, telefonul devine un instrument de neînlocuit.

În prealabil: a) Stabiliţi exact ce informaţie doriţi să primiţi; b) Aflaţi ce compartiment, persoană, instituţie sau organizaţie poate

avea informaţiile pe care le doriţi. În timpul convorbirii: a) Când intraţi în legătură fiţi politicos şi la subiect. Spuneţi: „Doresc

câteva informaţii despre... . Mă puteţi ajuta?” (Amintiţi-vă că politeţea şi curtoazia pot fi transmise în tonul vocii). Apoi, în funcţie de răspuns, continuaţi să puneţi întrebări mai precise.

b) Dacă nu puteţi fi ajutat spuneţi: „Aţi putea, vă rog, să-mi daţi numele cuiva care mă poate ajuta?”

c) Nu fiţi descurajat dacă primul apel făcut nu vă ajută. Încercaţi altul. Veţi obţine în cele din urmă ceea ce doriţi dacă veţi continua să încercaţi, cu condiţia ca modalitatea dumneavoastră de abordare să nu îndepărteze interlocutorul;

d) Fiţi siguri că vă adresaţi persoanei potrivite; e) Notaţi informaţia imediat. Nu vă bazaţi pe memorie. Recitiţi

informaţia persoanei care v-a comunicat-o; f) Nu uitaţi să spuneţi „Mulţumesc”.

Page 142: Drept Diplomatic

142

Raspunsul la telefon Oricine raspunde la telefon trebuie să fie politicos, săritor şi eficient. În prealabil, înainte de a răspunde la telefon: a) Informaţi-vă asupra modului de funcţionare a sistemului telefonic

utilizat, în special cum să transferaţi un apel; b) Nu răspundeţi niciodată la telefon fără hârtie şi creion; c) Pastraţi lângă propriul telefon, la îndemână următoarele: – un creion şi un bloc-notes; – o listă cu telefoanele interioare; – o agendă de programare a întâlnirilor, dacă este necesar. d) Întrerupeţi alte discuţii şi reduceţi orice alt zgomot, înainte de a

ridica receptorul. În timp ce răspundeţi la telefon: a) Gândiţi-vă la solicitările interlocutorului şi daţi-i, pe cât posibil, toate

informaţiile; b) Nu exageraţi formulele de politeţe; c) Fiţi pregătit să răspundeţi la solicitări, să preluaţi mesajul sau să

transferaţi apelul; d) Dacă sunteţi secretar(a) va trebui să filtraţi apelurile pentru şeful

dumneavoastră; e) Ascultaţi atent solicitările interlocutorului şi luaţi note; f) Nu ezitaţi să rugaţi vorbitorul să pronunţe cuvintele mai rar sau să

pronunţe numele şi adresele pe litere, dacă sunt neclare şi întotdeauna repetaţi-le;

g) Compensaţi lipsa de comunicare vizuală; h) Nu fiţi distraşi de ceea ce se petrece în jurul dumneavoastră,

niciodată să nu încercaţi să purtaţi două convorbiri simultan; i) Fiţi atent, pe cât trebuie, pentru a economisi timp şi bani; j) Evitaţi să rugaţi interlocutorul să păstreze linia în timp ce

dumneavoastră căutaţi o hârtie. Oferiţi-vă să sunaţi mai târziu; k) Dacă sunteţi întrerupţi, puneţi receptorul jos şi aşteptaţi ca

interlocutorul să vă sune din nou; l) Înainte de a încheia convorbirea, repetaţi punctele principale ale

conversaţiei şi întotdeauna recitiţi toate numele, adresele, numerele, datele şi orele, pentru a da interlocutorului posibilitatea de a corecta eventualele greşeli sau de a aduce completări;

m) Comunicaţi ce veţi face mai tarziu, în special dacă preluaţi un mesaj pentru altcineva, de exemplu: „Îi voi transmite mesajul d-voastră şi îl voi ruga să vă sune din nou cât mai curând posibil”.

Page 143: Drept Diplomatic

143

După convorbire: a) Verificaţi-vă notiţele, astfel încât ele să fie inteligibile, mai ales

pentru destinatar; b) La un mesaj pentru altcineva, notaţi data şi ora mesajului,

transmiteţi-l imediat sau asezaţi-l cât mai vizibil pe biroul persoanei respective, dacă nu e în birou. Anunţaţi-l când revine.

Comunicarea vizuală – latura complementară a comunicării

verbale Prin procesul de comunicare, se urmăreşte realizarea a patru scopuri

principale: • să fim receptaţi; • să fim înţeleşi; • să fim acceptaţi; • să provocăm o reacţie. Se ştie că o mare parte din comunicarea în cadrul grupurilor

organizate constă în prezentarea datelor şi faptelor cu scopul de a uşura luarea deciziilor. Multe dintre acestea sunt sub forma de cifre sau statistici a căror funcţie poate fi:

– „istorica” – pentru a arăta ceea ce s-a petrecut în trecut; – „comparativă” – pentru a permite realizarea unor comparaţii între

lucruri diferite sau între perioade definite de timp; – „predictivă” – pentru a preciza şi programa ceea ce s-ar putea

întampla în viitor. Rezultă deci că informaţiile statistice trebuie să fie utilizate, iar rolul

comunicatorului este acela de a prezenta informaţiile pentru ca cel care are nevoie de aceste informaţii să poată selecta cele mai importante. Astfel că cel care creează informaţia poate uzita de diferite mijloace de comunicare, care să ducă la simplificarea şi în acelaşi timp la eficientizarea comunicării. Se spune că dintr-un discurs se reţine până la 5% din ceea ce se prezintă. Prin folosirea mijloacelor grafice asociate cu un comentariu scurt, se poate realiza o transmitere şi o receptare calitativă a mesajului transmis. Foarte mulţi vorbitori, în mod special cei care nu sunt foarte buni oratori, au găsit foarte utilă şi necesară prezentarea vizuală având în vedere faptul că, deşi această formă de prezentare nu poate înlocui complet cuvintele, poate să reducă considerabil vocabularul necesar.

Folosirea de diagrame, grafice şi tabele ne permit să prezentăm eficient date cantitative, oferindu-i cititorului posibilitatea de a le compara şi diferenţia. La producerea unor imagini mentale concrete, pornind de la concepte abstracte şi uneori confuze, diagramele şi desenele sunt mai utile înţelegerii.

Page 144: Drept Diplomatic

144

Prezentarea vizuală oferă o serie de avantaje: a) captează atenţia şi încânta ochiul; b) asigură o cantitate maximă de informaţie; c) creşte viteza de înţelegere; d) eliberează textul de monotonie; e) oferă o imagine de ansamblu a tendinţelor şi curentelor; f) ajută cititorul să selecteze anumite fragmente; g) întăreşte mesajul verbal; h) evidenţiază diferenţele.

Deşi pot fi extrem de utile, mijloacele vizuale trebuie folosite cu respectarea cel putin a patru principii:

a) Primul principiu se rezumă la necesitatea ajutorului vizual şi care din mijloacele vizuale ne vantajează mai mult.”

Metoda care va fi folosită va depinde de cititor (ascultător), de tipul informaţiei (statistica sau nestatistica) şi de scop (prezentarea tendinţelor, analiza diferitelor forme specifice, explicarea procedurii etc.).

b) Adaptarea la conţinut. Alegerea celei mai bune modalităţi de reprezentare vizuală nu este suficientă ci trebuie avut în vedere complexitatea prezentării, în comparaţie cu datele şi auditoriul sau receptorul;

c) Pregătirea cititorului. Pregătirea ascultătorului privind mijlocul vizual folosit nu trebuie scăpat din vederea celui care organizează prezentarea vizuală;

d) Explicarea reprezentarilor vizuale. Cititorii nu vor citi şi nu vor studia un anumit mod de reprezentare vizuala, şi chiar dacă o vor face, nu putem fi sigur că îl vor interpreta aşa cum am intenţionat noi.

Prezentarea datelor statistice – prezentarea textuală Între faptele şi figurile prezentate în text, nu toţi oameni pot face

diferenţieri şi, prin urmare, nu recunosc întotdeauna mesajele transmise sau chiar unele nuanţe ale unor imagini ce au o relevanţă deosebită.

Dar atenţia se poate direcţiona pentru a accentua anumite imagini, chiar în acest tip de prezentare şi poate realiza captarea interesului receptorului asupra comparaţiilor ce par importante.

Cele mai obişnuite tipuri de mijloace vizuale ce le putem uzita ca o alternativă la prezentarea textuală a informaţiilor sunt: tabelele, graficele şi diagramele, grevate pe variante şi combinaţii ale tipurilor de bază.

Cele mai simple forme de reprezentare vizuală sunt Tabelele care constau într-o aranjare ordonată a elementelor în coloane şi linii orizontale, permiţându-i receptorului să perceapă semnificaţia elementelor prezentate şi, în acelaşi timp, să nu ia în considerare acele elemente care sunt irelevante.

Page 145: Drept Diplomatic

145

De asemenea, tabelele sunt mijloacele care pot fi folosite la „afişarea” unor cantităţi mari de informaţii într-un spaţiu restrâns.

Reguli ce trebuie respectate la întocmirea unui tabel care reprezintă informaţii textuale:

– fiecare coloană verticală trebuie să fie specificată clar şi concis; – datele ce urmează a fi comparate trebuie plasate în acelaşi plan

orizontal, de la stânga la dreapta; – este indicată folosirea zecimalelor şi nu a fracţiilor.

Elemente de comunicare în luarea deciziilor Pentru a găsi o soluţie optimă pentru transmiterea mesajului se poate

face apel la tehnici de comunicare în scris: • arborele decizional; • diagrama cauză-efect. Eduard de Bono este cel care introduce ambele moduri de gândire

(gândire verticală ,raţională şi gândire laterală creativă), fiind indispensabile managerului.

Referitor la noţiunea de gândire verticală aceasta este continuă, pleacă direct de la o stare a informaţiei la altă stare a ei, respectând continuitatea. Dacă în gândirea verticală un lucru urmează direct din altul şi trebuie să se justifice, în gândirea laterală se pot face, deliberat, „salturi” în gândire care nu trebuie justificate neapărat, caracteristica gândirii laterale fiind tocmai discontinuitatea.

În gândirea verticală concluzia vine după parcurgerea dovezilor; în gândirea laterală concluzia poate apărea în urma unui salt într-o poziţie de unde lucrurile se văd altfel, într-un mod nou, original, care trebuie doar să se dovedească eficace.

Gândirea verticală este selectivă, are nevoie să evalueze şi să judece încă de la început, să dovedească şi să stabilească relaţii. Pe de altă parte, gândirea laterală este generativă, susţine că nu există o singură soluţie corectă şi este mereu în cautare de soluţii mai bune; nu vrea să dovedească ceva, ci doar să exploreze, să genereze. Acolo unde gândirea laterală este preocupată de schimbare şi mişcare, gândirea verticală este preocupată de stabilitate şi de găsirea răspunsului corect pe care te poţi baza. Gândirea verticală caută răspunsuri, în timp ce gândirea laterală caută întrebări.

Gandirea verticală afirmă „acesta este cel mai bun mod de a privi lucrurile”, gândirea laterală afirmă „să încercăm să generăm şi alte moduri de a privi lucrurile”; gândirea verticală judecă ce este corect şi se concertează asupra soluţiei considerate corecte; gândirea laterală caută alternative.

Page 146: Drept Diplomatic

146

Gândirea verticală foloseşte informaţia pentru sensul pe care îl are, iar gândirea laterală pentru rolul ei în generarea de noi idei. Gândirea verticală este analitică, interesată de unde provine o idee, de ce o idee nu este bună, pentru a o putea elimina; gândirea laterală este provocativă, incitantă, interesată încotro duce o anumită idee, ce anume se poate face cu o anumită idee.

Gândirea verticală se concentrează pe ceea ce este relevant, iar restul se respinge. Alegerea a ceea ce este relevant depinde însă de modul iniţial în care s-a definit problema. Gândirea laterală nu respinge nici o idee ab initio şi încurajează intervenţia din exterior pentru a facilita generarea de idei noi.

Gândirea verticală se îndreaptă spre direcţiile cele mai posibile, pe căi şi după modele bine stabilite; ea nu caută idei noi. Gândirea laterală explorează direcţiile mai puţin evidente. Ea caută idei noi, dar nu pentru că noutatea ar avea o valoare în sine, ci că sentimentul de certitudinre în legătura cu o idee poate masca existenţa unei idei şi mai bune. Prin explorarea a ceea ce se află în spatele a ceva evident se pot găsi idei noi.

Gândirea verticală este un procedeu care promite cel puţin un rezultat minim, strâns corelat cu definirea problemei de la care s-a pornit. Prin gândire laterală se poate ajunge la un rezultat genial, nou, surprinzător, sau poate nu se ajunge la nici un rezultat. În acest sens este un proces deschis. Dacă prin gândire laterală nu se obţine răspunsul, se poate reveni la răspunsul obţinut prin gândire verticală.

Gandirea laterala, în procesul de decizie sau de rezolvare de probleme este indicată atunci când trebuie schimbată direcţia de acţiune, trebuie găsit un nou produs, soluţii sau idei originale, când este necesară debarasarea de modurile de abordare vechi. Gândirea laterală poate genera o idee nouă care se poate apoi prelucra prin gândire verticală. Când prin gândire verticală se ajunge la un punct mort, se revine la gândirea laterală.

Este nevoie ca ideile să fie apărate, deoarece cu cât sunt mai originale, cu atât lumea va fi mai reticentă faţă de ele.

Pentru a rezolva în mod creativ problemele aveţi nevoie de flexibilitate, de abilitatea de a crea şi memora idei şi asociaţii de idei, de a folosi corect un limbaj bogat şi complex, de originalitate şi un mod unic de a vedea lucrurile.

Redactarea rapoartelor Rapoartele sunt forme mai neobisnuite de comunicare. Un raport este

o formă de comunicare a informaţiilor (sau a sugestiilor) oferit de o persoană care a adunat şi studiat o serie de fapte, către o altă persoană care are nevoie

Page 147: Drept Diplomatic

147

de el, în vederea atingerii unui scop. Adesea, un raport stă la baza unor decizii şi acţiuni.

În mod strict, vorbind despre un raport, înţelegem acele documente care sunt solicitate de câte o persoană. Când cineva alege din proprie iniţiativă să comenteze un aspect economic – făcând sugestii sau propuneri – atunci, acest document este denumit „memorandum”.

Rapoartele se pot transmite sub formă de: • Conversaţii; • Demonstraţii; • Notă-memoriu; • Pagini de documente; • Completare de formulare.

Ele pot fi clasificate în funcţie de: • Lungime (scurte, lungi); • Ton (informale, seminformale şi formale); • Domeniu (financiar, tehnice, comercial etc.); • De timp (zilnice, săptămânale, lunare, anuale interimare, finale); • Importanţa (de rutină, speciale, urgente); • Stil (narative, descriptive, picturale, statistice, de expunere); • Distribuire (între birouri, companii publice, companii private).

Orice formă de raport necesită întotdeauna un plan, o pregătire şi o comunicare într-o modalitate în care receptorul (ascultator sau cititor) să poată urmări scopul acestuia.

Principiile de bază ale unui raport sunt: • Să confere unitate problemelor expuse. Nu trebuie să conţină

lucruri pe care cititorul să le cunoască deja sau să fie în afara subiectului; • Trebuie să fie complet – să nu excludă informaţiile necesare

cititorului; • Informaţiile să aibă acurateţe şi argumentele să fie valide; • Să prezinte subiectul în acord cu un plan, care să se bazeze pe o

analiză logică şi o clasificare a materialului; • Maniera de prezentare trebuie să fie clară, astfel ca cititorul să nu

aibă dubii; • Trebuie să fie scris într-un stil simplu, concis, clar; să fie uşor de

citit şi să evite neînţelegerea mesajului; • Să fie inteligibil pentru toţi cei care-l citesc, chiar dacă nu cunosc

prea multe detalii legate de subiect. De obicei, un raport este format din introducere, conţinut şi final.

Page 148: Drept Diplomatic

148

Funcţia principală a introducerii este de a pregăti cititorul pentru raportul propriu-zis. Structura introducerii urmează un plan standard care, aplicat, este cel mai bun mod de a evita incoerenţa, proporţia nepotrivită a părţilor componente şi sensul greşit al mesajului.

Acest plan standard conţine: a) o prezentare clară şi concisă a subiectului real; b) o indicaţie privind scopul, alături de informaţii de bază necesare

pentru a face clar înteles scopul; c) o scurtă descriere a metodelor folosite pentru a obţine informaţiile; d) un sumar al concluziilor, descoperirilor şi recomandărilor în

formele cele mai simple şi scurte; e) o prezentare a planului pe care se axează raportul. Introducerea trebuie să fie scurtă, clară, concisă, să focalizeze corect

atenţia cititorului pe o temă reală şi obiectivă, să fie în armonie cu celelalte părţi ale raportului, să nu promită nimic din ceea ce nu poate fi făcut ulterior, în raport şi să nu se prezinte într-o manieră neconsistentă.

Conţinutul raportului cuprinde toate faptele, problemele, caracterul investigaţiei, explicarea şi prezentarea detaliilor, metodologia folosită, procedurile urmărite, rezultatele obţinute şi o analiză a acestor fapte.

Finalul are rolul de a prezenta pe scurt şi clar, concluziile, recomandările necesare sau orice finalitate practică.

Caracteristicile unui final de raport sunt: a) nu introduce nimic nou; b) se armonizează cu introducerea şi conţinutul raportului; c) lasă cititorului o impresie finală, globală în legatură cu problema

expusă. Scopul principal al unui paragraf sau al unei fraze este de a separa şi,

în acelaşi timp, de a corela logic elementele, ca părţi ale întregului. Aranjamentul logic asigură coerenţa textului, însă, adesea, este necesară trecerea rapidă de la o secţiune la alta, prin folosirea legăturilor între cuvinte şi fraze sau se fac referiri la cele anterioare.

Pentru asamblarea materialului este necesar să se parcurgă următoarele etape:

a) colectaţi tot materialul relevant sub formă de note, documente etc.; b) verificaţi detaliile: • determinaţi valoarea relativă a detaliilor; • eliminaţi ceea ce este irelevant; • adaugaţi detaliile lipsă, necesare.

c) verificaţi scopul raportului: • cine îl citeşte;

Page 149: Drept Diplomatic

149

• ce se doreşte a se afla; • care cerinţe sunt satisfăcute; • cum va fi folosit.

d) construiţi o frază cheie care să vă indice obiectivele principale şi cele mai importante puncte de dezbătut.

Schiţarea raportului reprezintă prima încercare de scriere a unui raport şi conţine:

a) scrieţi introducerea: • stabiliţi subiectul; accentuaţi-i valoarea sau precizaţi alte lucruri

capabile să trezească interesul cititorului; • indicaţi scopul raportului şi alte explicaţii colaterale necesare; • prezentaţi pe scurt rezultatele sau constatările, concluziile şi

recomandările; • anunţaţi planul raportului (nu e necesar pentru rapoartele

scurte). b) scrieti conţinutul raportului: • descrieţi sursele şi metodele de investigare; • explicaţi procedeele folosite; • analizaţi şi interpretaţi rezultatele şi indicaţi implicaţiile –

raţionamentele care pot fi extrase din ele. c) scrierea secţiunii finale: • extrageţi punctele importante ale raportului şi faceţi aprecieri

valide; • nu introduceţi materiale noi sau alte argumentaţii; • încheiaţi, conform impresiei finale pe care vreti s-o lăsaţi; • dacă raportul este lung şi detaliat pregătiţi accesoriile (detaliile).

d) scrieţi rezumatul: • prezentaţi întregul raport într-un paragraf substanţial; • verificaţi, comparând cu fraza cheie pentru a fi sigur că aţi

respectat conceperea şi intenţiile iniţiale. • verificaţi făcând comparaţie cu introducerea.

e) Pregătiţi cuprinsul, apendicele, rezumatul.

Page 150: Drept Diplomatic

150

CAPITOLUL III PSIHOLOGIA CONFLICTULUI – NEGOCIERE –

DIPLOMAŢIE Psihologia conflictului Din punct de vedere psiho-social conflictele care sunt o componentă

inerentă a convieţuirii de grup şi au atât aspecte negative, cât şi pozitive, care, la rândul lor pot genera satisfacţie sau insatisfacţie pentru membrii grupului. De aceea, conflictul cuprinde o serie de stări afective ale indivizilor, cum ar fi: neliniştea, ostilitatea, rezistenţa, agresiunea deschisă, precum şi toate tipurile de opoziţie şi interacţiune antagonistă, inclusiv competiţia.

TIPURI DE CONFLICTE Din punct de vedere al esenţei lor, conflictele pot fi: • esenţiale (de substanţă), generate de existenţa unor obiective

diferite; • afective, generate de stări emoţionale care vizează relaţiile

interpersonale; • de manipulare; • pseudo-conflicte. Din punct de vedere al subiecţilor aflaţi în conflict pot exista

următoarele categorii de conflicte: • conflictul individual interior; • conflictul dintre indivizi din acelaşi grup; • din grupuri diferite; • din organizaţii diferite; • conflictul dintre indivizi şi grupuri; • conflictul intergrupuri; • conflictul dintre organizaţii. O altă clasificare se poate face pe criteriul efectelor generale ale

acestora, în: • distructive; • benefice.

Page 151: Drept Diplomatic

151

Din punctul de vedere al duratei şi modului de evoluţie, conflictele pot fi;

• spontane; • acute; • comice. SURSE DE CONFLICT O sursă frecventă de conflict este lipsa de comunicare, iar pentru

soluţionare a conflictului, singura cale o reprezintă cooperarea, care permite fiecărei părţi să afle poziţia şi argumentele celeilalte părţi în cazul în care cei antrenaţi în conflict doresc să se înţeleagă în scopul de a găsirii soluţia acceptabilă.

Dezacordul vizează modalităţile în care ar trebui să fie exercitată puterea, având în considerare corectitudinea şi probitatea morală a subiecţilor. Aceste diferende afectează alegerea obiectivelor cât şi a metodelor, iar schimbul de informaţii permite fiecărei părţi să aibă acces la raţionamentele şi cunoştinţele celeilalte, neîncrederea, confuzia şi neînţelegerea putând fi astfel diminuate în mod sensibil.

Principale motive ale tipurilor specifice de conflicte: • conflictele interpersonale – principalele motive sunt: diferenţa de

pregătire profesională; rezistenţa la stres, capacitatea de efort; neconcordanţa de caracter şi comportament; hărţuirea sexuală; sexismul;

• conflictele intergrupuri – au ca motive principale: comunicarea defectuoasă; sisteme de valori diferite; scopuri diferite; ambiguităţi organizaţionale; dependenţa de resurse limitate; influenţa departamentală reciprocă, nemulţumirea faţă de statutul profesional.

MODELE DE CONFLICT Există mai multe modele teoretice de conflict, considerându-se că

modelele de conflict descriu fie procesul, fie structura unei situaţii conflictuale. A) Conflictul latent este determinat de consecinţele unor episoade

conflictuale anterioare. Printre acestea pot fi menţionate: insuficienţa resurselor, dorinţa de a avea mai multă autonomie, deosebirile dintre scopurile personale şi cele ale organizaţiei etc. Mediul extern influenţează şi el conflictul latent.

B) Conflictul înţeles apare odată cu conştientizarea existenţei unor condiţii latente. Scopurile sau obiectivele divergente nu creează conflictul atâta timp cât acest lucru nu este evident. Conflictul se menţine într-o stare latentă, cei implicaţi neacordându-i o importanţă semnificativă. El se transformă în conflict resimţit numai atunci când ne orientăm atenţia asupra lui. Aşadar, pot

Page 152: Drept Diplomatic

152

exista mai multe conflicte decât putem stăpâni şi de aceea conflictul înţeles nu devine neapărat conflict resimţit.

C) Conflictul manifest se exprimă prin comportament, reacţiile cele mai frecvente fiind apatia, atitudinea dramatică, ostilitatea deschisă sau agresivitatea. Managerii, prin mecanismele pe care le au la îndemână, pot să preîntâmpine manifestarea deschisă a conflictelor.

Dacă un conflict a fost soluţionat, părţile implicate se pot îndrepta spre o cooperare; în caz contrar, conflictul creşte în intensitate, cuprinzând părţi sau probleme ce nu au fost implicate iniţial.

Modul de manifestare al conflictelor – conflicte de interese – apar de exemplu, atunci când negocierea

dintre sindicate şi patronat nu se poate soluţiona, nu se poate ajunge la o înţelegere şi atunci este necesară intervenţia unui mediator;

– reclamaţii – se referă, de exemplu, la protestele angajaţilor datorate unor tratamente considerate inechitabile sau încălcări ale unor drepturi. Acest tip de conflicte pot fi, teoretic, soluţionate repede deoarece există norme precise în acest sens;

– practici neloiale în muncă – apar ca urmare a nerespectării unor reguli care guvernează concurenţa şi se pot rezolva pe cale legislativă, ele presupunând că un drept a fost exercitat ilegal;

– conflicte de recunoaştere – se referă la refuzul patronatului de a recunoaşte dreptul unui sindicat de a reprezenta o categorie particulară de lucrători la sfârşitul negocierilor colective.

Etapele parcurse de conflicte • apariţia sursei generatoare a conflictului – stare de latenţă; • perceperea în mod diferit a conflictului – conflict perceput; • apariţia explicită a caracteristicilor stării de conflict – conflict

resimţit; • acţiunea deschisă menită să soluţioneze conflictul – stare

manifestată; • ivirea consecinţelor conflictului. STRATEGII ÎN MANAGEMENTUL CONFLICTELOR Pornind de la ideea potrivit căreia cauza generează efectul şi în acest caz

conoscându-se esenţa şi cauzele conflictelor, se pot evita sau, atunci când este necesar, pot orienta desfăşurarea conflictelor în cadrul unor limite controlabile.

La creşterea şanselor de reuşită în soluţionarea conflictelor pot contribui trei acţiuni preliminare:

• definirea precisă a subiectului disputei;

Page 153: Drept Diplomatic

153

• îngustarea terenului de dispută; • lărgirea spectrului posibilităţilor de rezolvare. În anumite situaţii conflictuale se recomandă strategia relaxării

limitate, care constă în realizarea unor înţelegeri asupra unor probleme individuale ce pot fi separate de aspectele mai largi şi mai importante ale conflictului, ale căror soluţionări sunt mai dificil de realizat. Se trece astfel de la o situaţie de conflict total, în care singurele alternative de rezolvare sunt victoria sau înfrângerea, la o dispută cu o gamă mai largă de posibilităţi de rezolvare, de pe urma căreia pot beneficia ambele părţi.

Alegerea strategiei optime de management al conflictului trebuie să aibă în vedere următorii factori:

– seriozitatea conflictului; – chestiunea timpului (dacă trebuie rezolvat urgent sau nu); – rezultatul considerat adecvat; – puterea de care beneficiază managerul; – preferinţele personale; – atuurile şi slăbiciunile pe care le manifestă în abordarea conflictului. Unii autori susţin că în managementul conflictelor pot fi utilizate

următoarele strategii: Ignorarea conflictului – dacă există pericolul unui conflict distructiv,

incapacitatea şefului de a-l media poate fi interpretată drept o eschivare de la responsabilităţile manageriale.

Tolerarea conflictului – conflictul poate fi tolerat dacă nu este foarte puternic şi se consideră că va duce la creşterea performanţelor organizaţionale. Aici, responsabilitatea managerului este de a ţine în permanenţă sub observaţie conflictul pentru ca acesta să nu devină distructiv.

În literatura de specialitate mai pot fi întâlnite şi alte abordări în

vederea soluţionării conflictelor, din perspectiva acţiunii managerului: Retragerea – managerul nu manifestă interes pentru soluţionarea

conflictului şi preferă să nu se implice; este o strategie periculoasă pentru că poate da naştere unor blocaje de comunicare atât pe orizontală, cât şi pe verticală în organizaţie.

Aplanarea – este strategia folosită de către managerii care caută aprobarea celor din jur, în loc să caute ca obiectivele organizaţionale să fie atinse; el va încerca să împace pe toată lumea.

Forţarea – este des uzitată de către managerul care, spre deosebire de cel de mai înainte, doreşte cu orice preţ să realizeze obiectivele de productivitate şi va apela la constrângere, uzând exagerat de puterea cu care a fost învestit.

Page 154: Drept Diplomatic

154

Compromisul – foarte des este atins prin negocieri fiind o atitudine a managerului între cea de a doua şi cea de a treia formă de strategie.

Confruntarea – este singura abordare care poate duce la rezolvarea definitivă a conflictului, luând în considerare atât nevoia de productivitate, cât şi pe aceea de cooperare interumană.

Acţiunea pentru calmarea conflictelor organizaţionale poate fi

preventivă sau poate surveni după ce conflictul s-a declanşat. Astfel: A) Reducerea sau limitarea conflictului Strategii pe termen scurt: • arbitrarea de către o comisie de arbitraj a cărei hotărâre este

definitivă. În cazul conflictelor de muncă, comisia de arbitraj se compune din trei membri, lista persoanelor care pot fi desemnate ca arbitri stabilindu-se o dată pe an de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, dintre specialiştii în domeniul economic, tehnic, juridic etc., cu consultarea sindicatelor şi a Camerei de Comerţ şi Industrie;

• persuasiune; • încercarea de convingere a unei părţi să renunţe la poziţia sa; • constrângerea; • „cumpărarea”. Strategii pe termen lung: • separarea; • medierea; • apelul; • confruntarea. O altă împărţire a formelor de intervenţie a conflictelor propune trei

tipuri principale de strategii: Negocierea – proces de comunicare în scopul ajungerii la o

înţelegere între cele două părţi în conflict, prin reducerea diferenţelor dintre punctele de vedere.

Medierea – promovează comunicarea către atingerea unui compromis prin explicarea şi interpretarea punctelor de vedere ale celor două părţi; ea presupune existenţa unei a treia părţi care intermediază comunicarea.

Arbitrajul – presupune existenţa unei a treia persoane de specialitate şi care este investită cu autoritate de decizie.

B) Soluţionarea conflictului se poate realiza prin: • fixarea de obiective comune – în condiţiile în care o sursă majoră

de conflicte este reprezentată de urmărirea unor obiective diferite, managerul

Page 155: Drept Diplomatic

155

trebuie să încerce să propună obiective acceptate în egală măsură de grupurile aflate în conflict – restructurare;

• îmbunătăţirea proceselor de comunicare – barierele de comunicare existente între manager şi ceilalţi membri ai organizaţiei sau între aceştia din urmă, trebuie reduse, comunicarea dintre membrii organizaţiei trebuie stimulată prin intensificarea schimburilor informaţionale dintre departamente;

• negocierea integrativă – esenţa acestui proces este că nici una din părţi nu trebuie obligată să renunţe la aspectele pe care le consideră vitale; oamenii trebuie încurajaţi să găsească o soluţie creativă în locul compromisului.

C) Prevenirea conflictelor Este mai usor să previi decât să combaţi deoarece urmările combaterii

sunt greu de remediat şi în cazul prevenirii conflictelor aceasta se poate realiza prin dialog social de calitate în cadrul grupului. Dar aceasta presupune o participare activă a membrilor grupului într-o comunicare atât pe orizontală, cât şi pe verticală, care presupune mai multe niveluri:

• participarea la locul de muncă; • participarea în relaţiile umane propriu-zise; • cointeresarea lor financiară. În vederea prevenirii unui conflict distructiv, conducătorul grupului

trebuie: • să ceară părerile oamenilor şi să-i asculte cu atenţie; • să adreseze criticile într-o manieră constructivă; • să nu pornească de la premisa că ştie ce gândesc sau ce simt

ceilalţi cu privire la anumite subiecte importante; • înainte de a adopta decizii care ar putea afecta activitatea celorlalţi

să-l consulte sau să-l stimuleze să participe la elaborarea lor; • să încurajeze persoanele şi grupurile care se angajează în dispute

constructive; • să încerce să găsească căi care să le permită ambelor părţi dintr-

un conflict să părăsească terenul cu o oarecare demnitate. Concluzii: • conflictul trebuie considerat un aspect inevitabil al vieţii

organizaţiilor; • cei mai mulţi oameni consideră conflictele ca fiind ciocniri

distructive, ireconciliabile, în urma cărora unii câştigă în defavoarea altora; • un conflict de nivel mediu este necesar pentru a permite evoluţia

proceselor organizaţionale şi a pregăti terenul pentru schimbare;

Page 156: Drept Diplomatic

156

• conflictul poate da naştere motivaţiei de a rezolva problemele care altfel trec neobservate, putând duce la un comportament creator;

• în viitor este necesar ca managerii să posede mai multe cunoştinţe despre posibilităţile de rezolvare constructivă a situaţiilor conflictuale.

Rolul actual al poliţiei în statul de drept Poliţia şi poliţistii sunt o parte a societăţii de astăzi, deoarece ei sunt

în primul rând cetăţeni, dar cetăţeni cu atribuţii de a-i apăra şi a apăra bunul mers al regulilor ce guvernează convietuirea socială. Într-un cuvânt, deci, sunt alegători şi purtători de drepturi.

Poliţistul, în perioada împăraţilor, îndeplinea ordinele fără comentarii dar, astăzi, cadrul societăţii s-a schimbat, deoare în societatea democratică sunt în joc multe interese, păreri, poziţii ale cetăţenilor, iar această schimbare din structura societăţii duce şi la multe stări conflictuale. Astfel, în comparaţie cu vremurile dinainte, trăim astăzi într-o zonă geografică cu un grad ridicat de populare, iar o viaţă normală şi liniştită nu poate fi asigurată decât printr-un pachet mare de norme (legi, ordonanţe) şi la multitudinea de norme existente sunt de aşteptat şi diverse reacţii ostile ale populaţiei, iar problematica acestei „probleme” constă în faptul că poziţia oamenilor faţă de aceste norme este diferită, deoarece aceste norme de multe ori au un rol de reguli de joc a căror nerespectare nu dă o senzaţie de nevinovăţie.

Pe de altă parte, poliţia se ocupa înainte de înlăturarea pericolelor în societate, acum are şi funcţii social-statale şi sensul politic actual, duce la intervenţia masivă a poliţiei şi la ocupări de clădiri la demonstraţii mari, la blocade în unităţi militare etc.

Relaţia cetăţean – poliţist Regula de bază pentru convieţuirea între indivizi într-o societate

democrată constă în faptul că drepturile de bază ale fiecăruia trebuie îngrădite în aşa fel încât să se asigure o viaţă liniştită în acea societate. Aceasta înseamnă pentru fiecare cetăţean că este îngrădit într-un anumit spaţiu de mişcare. De aici decurg sentimentele de neîncredere faţă de forţa statală, pe de altă parte cetăţeanul nu are respect faţă de autorităţi, iar la o greşeală subiectivă a unui poliţist cetăţeanul se adresează mass – mediei, dar în paralel cu aceste lucruri, poliţistul este conştient de drepturile şi puterea sa. Aceste poziţii de bază antagoniste duc deseori la conflicte.

Page 157: Drept Diplomatic

157

Psihologia conflictului Dacă la o întâlnire între membrii unui grup sau comunităţi se ajunge la

ceartă, împotrivire, atunci acestea pot reprezenta primele imagini ale unui conflict. Una dintre cele mai mari greutăţi în faza de început a activităţii unui poliţist este transpunerea cunoştinţelor teoretice în practică: Aici apare transpunerea în practică a întrebărilor: cum se iscă o ceartă, cum se stinge o ceartă? Aici trebuie luat în calcul şi faptul că toate aceste activităţi ale poliţiei sunt îndreptate împotriva intereselor oamenilor. Pentru judecarea corectă a acestor stări conflictuale, nu sunt suficiente doar cunoştinţele de drept sau experienţa de viaţă a poliţiştilor.

Într-o asemenea situaţie există două stări diferite: cea în care se află poliţistul care trebuie să asigure ordinea şi cea a cetăţeanului care vrea libertate, iar aceste două stări imprimă de multe ori comportamentul cetăţeanului vizavi de poliţist.

De la început, orice întâlnire cu un poliţist, pe stradă, la sediul poliţiei, acasă este privită cu scepticism, deoarece, de regulă, orice supărare produce în organismul uman o reacţie în lanţ. Exemplu: Un poliţist se adresează unui conducător auto: „Cum poţi să-ţi parchezi maşina aşa de prost?” O reacţie negativă este activată, conducătorul se simte jignit. El se apără. Muşchii lui se încordează, creşte pulsul şi frecvenţa bătăilor inimii. Conducătorul auto îşi pierde controlul. Nu se mai ajunge la controlul actelor deoarece este activată o reacţie agresivă.

La escaladarea unui conflict se parcurg, de regulă, următoarele etape: luarea la cunoştinţă, înţelegerea – evaluarea emoţională – schimbarea în comportament. Nici un om nu poate împiedica declanşarea în interiorul său a unei stări neplăcute sau agresive. Acest lucru poate fi dirijat doar la început. De aceea, este hotărâtor doar faptul dacă un stimul extern este plăcut, neplăcut sau neutru.

Dintre posibilele motive care duc la conflicte în viaţa cotidiană a poliţistului enumerăm:

– timpul (vânt, ploaie, burniţă); – localizarea (la întruniri, acasă, serviciu); – momentul (la venire sau la plecare de la serviciu, o oră fixă la o

întâlnire etc); – relaţia politic – comunitate (presiune împotriva comportamentului

poliţiştilor, de exemplu la demonstraţii); – dispoziţia (starea de moment, starea de bază existenţială etc); – starea fizică (oboseală, boală); – starea psihică (frustrare, supărare etc). Pot fi enumerate mult mai multe motive pentru declanşarea stării

agresive. Tot ce poate fi spus este faptul că ofiţerul nu este întotdeauna un

Page 158: Drept Diplomatic

158

profesionist, sau el are o toleranţă redusă de frustrare care conduce la evaluarea corectă a stării de fapt.

Poliţistul ca un manager al conflictelor În general se vorbeşte despre faptul că este necesar profesionalismul

muncii de poliţist în sensul psihologic pentru a putea împiedica conflictele de la început, sau dacă sunt provocate de alţii, să le stingă, dar aceasta înseamnă însă că poliţiştul trebuie să acţioneze ca un profesionist, fapt pentru care în activitatea poliţiştilor trebuie să existe în primul rând mijloace de acţiune psihologice şi nu mijloace „legale” pentru rezolvarea lor. Aceasta înseamnă concret distanţarea de fiecare caz şi un comportament dirijat în contactul cu cetăţeanul. Fiecare meserie conţine pentru cel care o practică anumite norme. Numai cine stăpâneşte aceste norme poate fi numit profesionist, şi de aceea o asemenea normă poate fi socotită şi folosirea mijloacelor psihologice în conflictul cetăţean – poliţist.

Sfaturi psihologice pentru profesionistul în poliţie – evită escaladare oricăror sentimente negative; – nu te erija în elementul moral al dreptăţii; – încearcă cât mai mult să rezolvi conflictul prin dialog; – dezvoltă-ţi capacitatea de aţine în frâu emoţiile partenerului de

conflict în termeni pozitivi sau neutri, astfel pentru partenerul de conflict sunt posibile reacţii controlate.

Cunoştinţe despre condiţiile unui conflict care nu poate fi influenţat – schimbări în societate; exemplu: grija asupra locului de muncă, grija

asupra mediului înconjurător, grija privind siguranţa păcii; – bagatelizarea unor conflicte de genul: depăşirea vitezei legale,

alcool la volan etc; – poziţie schimbată faţă de autorităţile statului, înclinaţia cetăţenilor să

comenteze ordinele date de poliţişti; – tehnicizarea poliţiei, care duce la contactul redus cu cetăţeanul; – rolul mass-mediei ca instanţă de control a forţei statale; exemplu:

privilegiul presei la obţinerea de informaţii etc. Cunoştinţe despre condiţiile unui conflict care poate fi influenţat Oamenii, în general, pot fi influenţaţi în viaţa şi emoţiile lor şi de aceea

important pentru poliţişti în aplanarea conflictelor este: – posibilitatea poliţistului de a-şi putea controla în primul rând emoţiile

proprii; el trebuie să aibă o toleranţă de frustrare foarte ridicată; – poliţistul trebuie să întrevadă motivele unui comportament agresiv.

Page 159: Drept Diplomatic

159

Din cercul persoanelor care nu îndeplinesc aceste cerinţe enumerăm: – noii veniţi – care au o capacitate redusă de recunoaştere; – cei labili în personalitate, sensibili. A. Sfaturi pentru un comportament adecvat Modul de comportare a oamenilor are întotdeauna un ţel, deci este

motivat. De aici decurge faptul că noi oamenii încercăm să ne apropiem de o situaţie plăcută şi încercăm să evităm o situaţie neplăcută. Deci aspirăm la cât mai multe victorii, să trăim emoţii plăcute, să evităm eşecurile. Aceste motive joacă un rol important în întâlnirile oamenilor.

Importante în relaţia cetăţean – poliţist sunt următoarele puncte de

vedere: B. Primul contact, deci impresia externă Poliţistul care adoptă o atitudine dură, care adoptă un ton ridicat ca în

armată, declanşează o impresie negativă interlocutorului. Trecerea atunci la o impresie pozitivă în vederea evitării unui conflict este atunci imposibilă, iar dacă se adoptă o atitudine deschisă, cu un ton explicativ, atunci se creează o impresie pozitivă care duce la credibilitatea poliţistului în faţa interlocutorului.

Salutul, prezentarea personală Dacă poliţistul nu salută, atunci lasă impresia unui dezinteres în faţa

interlocutorului care duce la creşterea agresiunii. Salutul duce în schimb la o pregătire în vederea contactului şi, de asemenea, duce la o scădere a unei virtuale agresiuni, iar dacă prezentarea poliţistului lipseşte, se creează o distanţă faţă de interlocutor. O prezentare cu nume şi funcţie duce dimpotrivă la o relaxare a situaţiei, creează o egalizare între poliţist şi cetăţean şi înfiripă un contact între cei doi.

C. Stabilirea încălcării unei legi La stabilirea încălcării unei legi se interpun cele două laturi: cea

obiectivă „trebuie să acţionez” cu cea subiectivă „trebuie să mă înţeleagă”.Se consideră că este mai bine într-o asemenea situaţie ca poliţistul să aibă răbdare, să asculte relatarea interlocutorului, să arate înţelegere pentru problemele acestuia, apoi să-I descrie delictul şi să-i argumenteze.

D. Comportamentul tactic corect Partenerii de discuţie se taxează şi aşteaptă unul de la celălalt un

mod de a se comporta specific rolului fiecăruia. Astfel, poliţistului i se va atribui întotdeauna un comportament represiv. De exemplu: „Cum aţi putut să parcaţi

Page 160: Drept Diplomatic

160

autoturismul într-un loc nepermis? O să vă coste ceva şi pe bună dreptate.” Dacă se schimbă rolul aşteptat, automat se câştigă primul pas. Exemplu: „Autoturismul dvs. este parcat într-un loc nepermis. Desigur aţi avut motive să faceţi acest lucru.” Urmarea logică a acestui schimb de roluri va fi mirarea, reorientarea, o nouă gândire.

E. Importanţa ascultării active Ascultarea duce la: – o informaţie despre declaraţia concretă şi emoţională; – un fel de ventil pentru interlocutor care poate să-şi tragă sufletul; – un ventil pentru poliţist care câştigă timp pentru a lua măsurile

preconizate; – simpatie, deoarece se creează senzaţia interlocutorului că este luat

în serios. Discuţia în conflict Rezolvarea conflictului prin dialog Scopul intervenţiei unui poliţist trebuie să fie: succes în acţiunea lui

prin mijloace cât mai reduse. Conflictul poliţist – cetăţean poate fi rezolvat profesionist numai de

către poliţist. De aceea, la poliţist există trei reguli de bază: – să aibă intenţia clară de a se pune în situaţia interlocutorului; – dorinţa puternică să evite agresiunile; – dorinţa de a folosi dialogul ca mijloc de oprire a conflictului. Dacă între două persoane se schimbă informaţii, atunci într-o situaţie

normală acest lucru este posibil doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: – să existe acelaşi plan de seriozitate; – să existe acelaşi plan de emoţii. Scopurile în dialogul evitării conflictelor trebuie să fie acelea prin care

te poţi transpune în rolul interlocutorului. În acelaşi timp, emoţiile celuilalt trebuie să fie ţinute într-un plan pozitiv.

Metode în purtarea discuţiilor La fiecare discuţie este bine de ştiut că decursul unei comunicări

depinde de foarte mulţi factori dar, în primul rând, este bine să se cunoască cât

Page 161: Drept Diplomatic

161

mai multe despre persoana cu care se vrea comunicarea. Sunt, de asemenea, foarte importante cunoştinţe despre motivaţia unui comportament, informaţii despre structura personalităţii partenerului de discuţie. Esenţial la o discuţie este modul în care este purtată, poate fi purtată sau trebuie să fie purtată. Este, de asemenea, important într-o discuţie în ce situaţie concretă se află persoanele implicate. Dintre acestea pot fi enumerate factorii interni sau externi, cum ar fi: ora la care se petrece, timpul probabil, spectatorii, factorii de stres.

Despre derularea unei discuţii, în general Scopul unei discuţii este ca prin semnale pozitive să se creeze o

atmosferă plăcută, de aceea începutul unei discuţii să fie relaxat: trebuie evitat totul care poate duce într-o altă direcţie.

Prima impresie să fie o atitudine deschisă, un ton explicativ pe care

trebuie să îl adopte poliţistul. Acest ton trezeşte la interlocutor, care are prima impresie negativă, o luare în considerare;

Salutul intermediază un contact între ofiţerul de poliţie şi exclude o

agresiune din partea interlocutorului; Prezentarea personală generează tratarea cu egalitate de către

poliţist şi destramă distanţa la interlocutor; La stabilirea delictului, poliţistul trebuie să asculte, să arate înţelegere,

să-l descrie şi să-ţ argumenteze. Derularea unei discuţii după strategia „4 puncte” Cu această strategie a orientării, a întrebărilor, a ascultării, a

argumentelor trebuie arătat modul în care trebuie îndeplinit rolul celui care începe comunicarea.

Scopurile în acest caz sunt câştigul de informaţii, o câştigare de simpatie, iniţierea unei rezonabilităţi în discuţii, argumentarea problemei.

Tehnici de discuţie Convingeţi-l pe partenerul de discuţii să-şi formuleze problema,

ajutaţi-l eventual s-o formuleze, lăsându-l pe interlocutor să vorbească şi ascultându-l; ajutaţi-l să înceapă discuţia, fiţi atenţi şi ascultaţi cu atenţie, nu încercaţi să fiţi cel care le ştie pe toate sau imparţial.

Page 162: Drept Diplomatic

162

Găsiţi motivele şi cauzele, recunoaşteţi părţile logice şi psihologice şi încercaţi să le deosebiţi.

Găsiţi şi problematica factorilor, neluând imediat o decizie; ascultaţi întotdeauna toate argumentele, puneţi întrebări deschise şi să vă fie clar de la început dacă trebuie luate decizii rapide sau este nevoie de câştigare de timp.

Convingeţi-l pe partenerul de discuţii să-şi verifice comportamentul şi să fie gata pentru un compromis, lăsându-l pe interlocutor să găsească singur soluţii, nu ţineţi monologuri.

Dezvoltarea după strategia în patru puncte Următoarea prezentare este pentru a vedea mai clar derularea

evenimentelor. Astfel poate fi recunoscut şi „firul roşu” al acestei strategii. Orientarea – să-ţi creezi o imagine; – despre ce este vorba. Efect: ai noţiunea despre ce se întâmplă pentru a evita eventualele

surse de greşeli. Ascultarea – să ascultaţi şi să parafrazaţi (să redaţi conţinutul exact). Exemplul 1:

„Aţi fost în grabă şi nu a-ţi găsit nici un loc de parcare” – să verbalizaţi (să redaţi sentimentele celorlalţi). Exemplul 2: „Eu

înţeleg că v-aţi enervat şi că vă supăraţi” Efectul exemplului 1: recunoaşterea sentimentelor, câştig de timp Efectul exemplului 2: arătaţi înţelegere, câştigaţi simpatie. Întrebări – puneţi întrebări deschise Exemplu: „Aţi văzut ce-aţi provocat parcând într-un loc nepermis?” Efect: se creează un spaţiu pentru luarea hotărârilor. În nici un caz să nu fie puse întrebări de genul „de ce”. Exemplu negativ: „De ce parcaţi într-un loc nepermis?” Efectul acestei întrebări este negativ, deoarece ea scoate în evidenţă

scopuri negative. Întrebări hotărâtoare: Exemplu negativ: „Parcaţi des într-un loc nepermis?” Efect: negativ, pentru că conţine un reproş.

Page 163: Drept Diplomatic

163

Argumentarea – să recunoşti argumentele celorlalţi, dar să nu le confirmi. Exemplu: „Vă înţeleg intenţiile, din punctul dvs. de vedere…” Efect: se nasc sentimente pozitive – să argumentaţi în altă direcţie Exemplu: „V-aţi gândit vreodată ce s-ar fi întâmplat dacă…” Efect: este scoasă în evidenţă rezonabilitatea – să-l numiţi pe adevăratul partener de discuţii Exemplu: „Plăcuţele şi semnele sunt montate de către administraţia

oraşului. La ei trebuie să vă adresaţi dacă aveţi nelămuriri”. Efect: iese în evidenţă atribuţia poliţistului – oferiţi alternative de negociere Exemplu: „Chiar după colţ este o parcare privată pe care…” Efect: arătaţi o cale de ieşire – să nu vă declinaţi competenţa Exemplu negativ: „Aşa este legea. Nu eu am făcut-o. Nu este treaba

mea” Efect: poliţistul semnalizează că este ordonator care nu critică. Arta negocierii aparţine sociologiei şi psihologiei sociale, segmentului

care studiază comportamentul uman în diferite situaţii sociale şi modul în care oamenii vor să apară în faţa semenilor lor. În viaţa socială, fiecare individ se prezintă pe sine şi activitatea sa, caută să orienteze şi chiar să controleze impresiile semenilor săi, joacă un rol şi are un statut, foloseşte o serie de tehnici pentru a obţine succese raportate la motivaţiile sale. Cu toate acestea, individul, contrar intenţiilor pe care le are, pe parcursul contactelor sale sociale va fi cenzurat de către colectivitate, care concluzionează în funcţie de atitudinea, mentalitatea şi comportamentul emoţional al acestuia.

Nu poate exista o definire a negocierilor atâta timp cât ele sunt instrumente la îndemâna oamenilor, iar oamenii au trăsături, comportamente şi abilităţi diferite. În lipsa modelelor universale cunoaşterea comportamentului uman devine esenţială, alături de informaţiile acumulate anterior. Datorită subiectivismului de care dau dovadă toţi participanţii la o negociere fac anumite presupuneri, iar corectitudinea propriilor presupuneri şi capacitatea de a anticipa asigură o parte din succes.

Se întâlnesc situaţii diferite, legate fie de dorinţa individului care se prezintă în faţa unei colectivităţi de a-i face pe ceilalţi să gândească despre el la superlativ, fie dorinţa de a-i convinge că el îi apreciază în mod deosebit, fie alte situaţii referitoare la modul în care individul este tratat de societate. Comportamentul uman şi, mai ales, perceperea acestuia stau la baza teoriei negocierilor, al căror final, deznodământ îl determină.

Page 164: Drept Diplomatic

164

Deoarece oamenii sunt aceia care realizează negocierile şi pentru că tot ei le apreciază prin subiectivismul gândirii lor, considerăm că prin negocieri trebuie să înţelegem un proces în care toţi cei implicaţi pot fi câştigători.

Negocierea porneşte de la faptul că fiecare parte are nevoi şi interese directe sau indirecte pe care vrea să şi le satisfacă. Întotdeauna când partenerii au avut în vedere în mod tacit dorinţele reciproce, negocierea s-a încheiat cu succes şi contactele au putut continua; atunci însă când nevoile unei părţi au fost ignorate şi negocierea a reprezentat un simplu joc cu învingător şi învins, rezultatele acesteia – în special cele de negociere şi satisfacerea nevoilor – îmbracă forma unor tranzacţii care, de regulă, trebuie să fie reciproc avantajoase. Negocierea este o tranzacţie ale cărei condiţii nu au fost fixate. Dacă, spre exemplu, preţul este fix şi nu poate fi modificat, cum este cazul vânzărilor în magazine, vânzătorul şi cumpărătorul nu vor avea de negociat. În acest caz cumpărătorul este acela care hotărăşte dacă va cumpăra la preţul oferit sau va merge să cumpere din altă parte, de la alt magazin.

Comportamentul uman poate determina evoluţia negocierii prin alterarea relaţiei de cooperare sau prin conflictul produs pe parcursul procesului. Aceste stări vor evolua în funcţie de comportamentul negociatorilor, care la rândul său este funcţie de natura umană şi de poziţia subiecţilor ce participă la negociere. Negocierea presupune în cadrul inter relaţiei un set de concesii reciproce repetate până la atingerea echilibrului, pe care fiecare îl apreciază în funcţie de informaţiile de care dispune şi de nevoile sale.

Clasificarea negocierilor prin prisma comportamentului uman şi a tipului de interese ce intră în joc ne conduce la concluzia că există două mari categorii de negocieri: personale şi colective. Dacă urmărim comportamentul unui negociator care tratează vânzarea casei sale, în care s-a născut şi a crescut, în raport cu comportamentul aceleiaşi persoane în cazul când negociază produse ale muncii colective, vom descoperi unele diferenţe de comportament cu implicaţii directe asupra rezultatului negocierilor ca şi asupra propriilor trăiri.

Diferenţe de comportament vom întâlni nu numai funcţie de relaţia dintre negociator şi obiectul negocierii, dar şi funcţie de raportul dintre negociator ca membru al societăţii şi societatea însăşi. Foarte interesante din acest punct de vedere sunt negocierile dintre sindicate şi conducere sau patronat.

Prin negociere se urmăreste realizarea unui acord de voinţă, a unui consens şi nu a unui succes, existând parteneri şi nu adversari, cei doi parteneri trebuind să încheie negocierea cu sentimentul că au făcut tot posibilul din ce şi-au propus.

Page 165: Drept Diplomatic

165

Negocierea poate definită ca un amplu proces cooperant. Deoarece este realizat prin interacţiunea existentă între oameni, aceştia fiind purtătorii factorilor individuali, emoţionali proprii, negocierea poartă amprenta distinctă a comportamentului uman, fiind un proces realizat chiar de oameni. Scopul principal al negocierilor constă în satisfacerea unor nevoi, necesităţi umane, relaţia dintre scop şi mijloace fiind elocventă în cazul negocierilor şi astfel, negocierea ajunge să fie înţeleasă ca metodă de intercomuncare umană.

Comunicarea interumană este considerată de către unii autori drept obiect de studiu de o importanţă mult mai mare decât aceea a studierii altor sfere ale comportamentului uman. Pătrunderea şi înţelegerea sistemului de comunicare deschid şi înlesnesc drumul autocunoaşterii şi a celor din jur, fiind în măsură să clarifice ierarhizarea oamenilor în societate după criterii de valoare.

Problema esenţială a negociatorilor este că după tratative se simte nevoia unor negocieri şi aici trebuie avut în vedere un aspect elementar al ştiinţei negocierilor, acela de a şti când să te opreşti, deoarece în toate negocierile există un aşa-numit „punct critic”, după care relaţiile pot deveni necontrolabile şi distructive. Un bun negociator va sesiza în cadrul procesului cooperant apropierea punctului critic şi va şti să se oprească înaintea atingerii acestuia.

In arta negocierii trebuie avut în vedere personalizarea stilului care constituie etapa cea mai importantă în negociere. Personalizarea stilului are două etape:

– stabilirea propriului stil şi – evaluarea avantajelor şi dezavantajelor ce derivă din folosirea

stilului respectiv. Tinând cont de faptul că motivaţiile sunt acelea care determină stilul,

persoana cea mai indicată să determine stilul este negociatorul însuşi. În sprijinul realizării unei analize obiective, care să aibă drept rezultat o determinare reală a stilului, este bine ca negociatorul să aibă în vedere trei motivaţii frecvent întâlnite: dorinţa de a repeta succese, necesitatea de a convieţui, dorinţa de a fi puternic şi de a domina.

Necesităţile fiziologice urmăresc satisfacerea unor nevoi biologice şi sunt comune tuturor oamenilor. După satisfacerea nevoilor homeostatice apare o altă categorie de necesităţi: de stabilitate şi siguranţă. Dacă acestea sunt satisfăcute, omul îşi doreşte să fie admirat şi înconjurat de afecţiune. Lipsa de admiraţie şi afecţiune poate sta la baza unor mari tragedii individuale care se manifestă prin respingerea omului de cei apropiaţi, de societate, prin sentimentul de a nu aparţine lumii în care trăieşte, iar dacă şi a treia categorie de necesităţi este satisfăcută, apare dorinţa de a fi stimat şi apreciat de comunitatea din care individul face parte.

Page 166: Drept Diplomatic

166

Negocierea presupune că atât negociatorul, cât şi partenerul său doresc ceva. Dacă oamenii nu ar avea trebuinţe nesatisfăcute, ei nu ar negocia niciodată. Acest lucru este adevărat chiar dacă scopul celor doi este de a menţine un status quo. Este nevoie de două părţi motivate de trebuinţe pentru a demara o negociere.

Niveluri ale domenilor de negociere: Interpersonal – negociere între indivizi; Inter-organizaţional, excluzând statele – negociere între organizaţii; Internaţional – negocieri între state. Nici un grup sau o instituţie nu poare acţiona independent de membrii

care o constituie. Astfel, pot apărea două niveluri active ale trebuinţelor: nivelul trebuinţelor grupului şi acela al trebuinţelor personale ale celui ce negociază. Ca o consecinţă, o trebuinţă mai puţin bazală cum este de exemplu respectul va devansa o trebuinţă aflată la un nivel inferior în piramida trebuinţelor, de exemplu siguranţa.

STILUL NEGOCIATORULUI Stilul de negociere se referă la conduita părţilor adverse pe parcursul

desfăşurării procedurii de discuţie stabilite între ele, prin intermediul reprezentanţilor, în vederea ajungerii la un acord acceptabil.

Aspecte componente ale stilului de negociere 1. Aspectul expresiv – cognitiv – afectiv, interiorizat, orientativ:

temeiuri de percepere a situaţiilor conflictuale şi de opţiune pentru un curs sau altul al negocierilor.

Acest stil de negociere are rolul de: – a genera acţiuni; – a justifica post-factum un curs ales al negocierilor. 2. Aspectul instrumental este activ, orientat spre soluţionarea

problemelor şi urmăreşte atingerea unor parametri de eficacitate şi eficienţă, fiind totodată stilul în acţiune, care conferă specificul în raport cu stilurile alternative posibile.

Stilul ocolitor Se caracterizează prin capacitatea redusă de a-şi impune interesele şi

prin cooperarea redusă cu oponentul. Deşi prin evitare se poate realiza o

Page 167: Drept Diplomatic

167

oarecare reducere a stresului creat de către conflict, în realitate situaţia nu se schimbă, eficienţa fiind limitată. Acest tip de reacţie se recomandă când:

– oponentul este foarte puternic şi foarte ostil; – este vorba de ceva neînsemnat sau lipseşte informaţia. Stilul îndatoritor Acest stil se remarcă prin cooperarea cu cealaltă parte în scopul

îndeplinirii dorinţelor acesteia şi nesusţinerea interesului propriu. Dacă în stilul îndatoritor al negociatorului se vede un semn de slăbiciune, nu se prevesteşte nimic bun pentru viitoarele interacţiuni. Se poate folosi ca o reacţie eficace atunci când problema este mai importantă pentru cealaltă parte sau când se doreşte construirea unei relaţii de bunăvoinţă.

Stilul competitiv Stilul competitiv se caracterizează prin tendinţa de impunere a

interesului propriu şi de a minimalizare a răspunsului cooperant. Prin aceasta negociatorul având tendinţa de încadra conflictul în termeni stricţi de câştig / pierdere. Prioritatea absolută este acordată obiectivelor, faptelor sau procedurilor proprii.

Stilul competitiv este recomandabil atunci când: – situaţia este realmente de tipul câştig-pierdere; – persoana dispune de multă putere şi este sigură de realitatea

faptelor; – nu se mai preconizează o întâlnire cu oponentul în viitor. Stilul concesiv Stilul concisiv este un stil care combină cantităţi intermediare de

impunere a interesului propriu şi de cooperare, fiind un compromis între cooperarea pură şi curtenia pură, sperându-se obţinerea unui rezultat satisfăcător mai mult decât să-şi maximizeze câştigurile, sperând că acelaşi lucru se întâmplă şi pentru oponent. Compromisul pune accent pe determinarea regulilor de schimb reciproc, el conţinând din acest punct de vedere, sămânţa conflictului procedural, în plus faţă de obiectul negocierii, oricare ar fi el. Compromisul nu dă întotdeauna conflictului răspunsul cel mai creativ. Este o reacţie înţeleaptă la conflictele rezultate din insuficienţa resurselor şi o bună poziţie de retragere când alte strategii şi de aceea acest stil nu este folosit în rezolvarea conflictelor care izvorăsc din asimetria puterii, partea cea mai slabă având puţine de oferit părţii mai tari.

Stilul colaborativ Cooperarea, cât şi impunerea interesului propriu sunt maximizate în

cadrul acestui stil în speranţa obţinerii unui acord integrativ, care să satisfacă

Page 168: Drept Diplomatic

168

interesele ambelor părţi, accentându-se pe o soluţie de tip câştig - câştig, în care nu se pleacă de la prezumpţia că cineva trebuie să piardă ceva. Se presupune că soluţionarea conflictului ar poatea aduce ambele părţi într-o situaţie mai bună. În mod ideal, colaborarea decurge ca un fel de practică în rezolvarea problemelor.

TIPOLOGII – Negocierea de grup tipurile lui Belbin (criteriu:

rolul fiecăruia în cadrul negocierii de grup) Meredith Belbin a analizat caracteristicile celor nouă roluri pentru

echipa de negociatori. Se consideră că este cu atât mai înaltă, cu cât cele nouă tipuri sunt mai bine reprezentate. În cazul echipelor mai mici, este posibil să fie aleşi indivizi care combină mai multe caracteristici.

1. COORDONATORUL. Este un tip descris ca fiind dominant, dar nu

agresiv. El are încredere în alţi indivizi şi valorizează datoria, vrea să facă totul cât mai bine (conform regulilor). Este orientat spre latura practică a lucrurilor şi este mai puţin creativ, inovativ. Este obiectiv şi precaut. Poate fi ales datorită detaşării şi calmului său.

2. MODELATORUL (SHAPER). Modelatorul este o persoană

dinamică, se străduieşte să-şi promoveze propriile idei, îşi caută suporteri în echipă, îi place acţiunea şi rezultatele imediate. Modelatorului îi displac constrângerile formale (regulile şi procedurile), are multă energie creativă. El are tendinţa de a fi nerăbdător şi intolerant. Modelatorul vrea să-şi pună ideile în practică şi poate fi un bun lider. Nu-I este teamă să ia decizii nepopulare, dacă acest lucru este necesar în atingerea scopurilor.

3. INOVATORUL. Este o persoană care are multe idei, are o

autostimă înaltă. Ideile sale par a fi mult mai importante decât oamenii. Inovatorul nu este frecvent o persoană practică şi poate fi nevoie ca ideile sale să fie temperate de către ceilalţi membri ai echipei.

4. EVALUATORUL. Este tipul de individ care tinde să joace rolul

„avocatului diavolului”, este serios, obiectiv şi prevăzător. Îi place să combată ideile altora şi poate părea dispreţuitor. Este un tip util în cadrul negocierilor care implică preluarea unor riscuri înalte.

5. IMPLEMENTATORUL. Este tipul care dispune de simţ practic, îi

place rigoarea, traduce teoria în practică. Nu agreează schimbările rapide şi

Page 169: Drept Diplomatic

169

care îl forţează să se adapteze. Este mai puţin eficient în situaţii care necesită imaginaţie şi flexibilitate.

6. MUNCITORUL DIN ECHIPĂ (the Team, Worker). Este tipul de

individ care caută armonie, este preocupat de sentimentele şi buna dispoziţie a membrilor grupului. Ştie să delege sarcini, întăreşte coeziunea grupului.

7. CĂUTĂTORUL RESURSELOR (The Resource Investigator). Acest

tip este orientat spre relaţiile umane. El manifestă o curiozitate nestinsă faţă de tot ceea ce-l înconjoară. Are tendinţa de a fi impulsiv şi de a renunţa la sarcina în curs în favoarea alteia care îl interesează pe moment mai mult. Căutătorul de resurse caută varietatea şi competiţia. Are nevoie să fie reorientat din exterior către ceea ce este important pentru grup. Este un bun negociator.

8. „TERMINATORUL” (The Completer of Finisher). Tinde a fi mai

tensionat şi a avea o dorinţă intensă de a termina o acţiune în modul cel mai bun. Este atent la detalii, îşi respectă programul. Un terminator extrem poate acţiona împotriva încheierii acţiunii deoarece întotdeauna există o îmbunătăţire care poate fi făcută. Nu poate delega sarcini deoarece alte persoane nu au aceleaşi standarde ca şi el.

9. SPECIALISTUL. Este un tip deschis, preocupat de obţinerea de

cunoştinţe specializate. Deciziile luate pe baza cunoştinţelor pe care le posedă sunt dintre cele mai bune. Deşi îşi apără şi îşi dezvoltă domeniul de cunoaştere, manifestă prea puţin interes faţă de alte domenii. Nu mulţi oameni sunt atât de perseverenţi (tenacitate şi pregătire) încât să devină specialişti, dar cei care devin sunt foarte valoroşi. Deciziile care se bazează pe cunoştinţele lor sunt, în general, corecte.

ANALIZA TRIUNGHIULARĂ Luptătorul hotărât (The Sturdy battler). „Luptătorul” este tipul de

individ care trăieşte într-un univers al străduinţei, al disputei, al rivalităţii şi al obiectivelor care trebuie atinse şi a puterii care trebuie obţinută. El va face presiuni pentru a obţine scopul dorit, este puternic orientat spre sarcină. În relaţiile cu ceilalţi, ceea ce contează este puterea şi slăbiciunile lor, cine pierde şi cine câştigă. Luptătorul caută să domine dând ordine, lansând ameninţări şi oferind preocupări. El este orientat spre dobândirea puterii şi principala lui teamă este legată de pierderea puterii. Lumea lui conţine oameni care sunt „cu

Page 170: Drept Diplomatic

170

noi”, care vor fi susţinuţi şi oameni care sunt „împotriva noastră”, care trebuie daţi la o parte cu orice preţ. Luptătorul manifestă suspiciune şi uneori dispreţ faţă de care sunt percepuţi „moi” sau „sentimentali”. Regulile sau legile sunt considerate „elastice” pentru atingerea scopului. Are o puternică tendinţă de a-i manipula pe cei din jur.

Prietenul suportiv (The Friendly Helper). Trăieşte într-o lume a armoniei şi a bunăvoinţei având nevoie de armonie, şi în acest scop fiind dispus să facă concesii sau compromisuri. Se exterioarizează prin grijă faţă de oameni fiind cald şi încurajator în relaţiile cu ceilalţi, apreciindu-i pe cei din jur în funcţie de prietenia şi sprijinul sau răceala pe care le manifestă. Teama sa este de a nu fi plăcut de către ceilalţi sau de a fi depăşit de atmosfera ostilă.

Tipul logic (The Logical Thinker). Tipul are tendinţa de a fi introvertit, trăind într-o lume logică, matematică chiar, a evaluării critice a fiecărei alternative înainte de a lua o decizie. El judecă oamenii la extremă percepându-i ca „foarte buni” şi „foarte slabi”. Nu dă dovadă de sprijin pentru a-i ajuta cei din jurul său decât dacă acest lucru face parte din planul său. Tipul logic absoarbe toată informaţia şi tot sprijinul din jurul său, fără a oferi ceva pe gratis. Pentru a obţine ceva de la ei uneori este necesară negocierea.

FACTORII PSIHOLOGICI ÎN NEGOCIERE Important în negociere este tendinţa partenerilor de a-şi raţionaliza

deciziile lor, pentru a-şi învinge sentimentele care îi condamnă pentru decizia luată.

Proiecţia, poate fi definită ca atribuirea unei motivaţii sau idei proprii altei persoane se aplică cu predilecţie trăsăturilor negative ale personalităţii.

Deplasarea, funcţionează ca mecanism perturbator al negocierilor deoarece spre exemplu: o persoană îşi revarsă nemulţumirea pe o altă persoană, care nu reprezintă cauza nemulţumirii saleacest lucru contribuint la deteriorarea relaţiilor.

Imaginea de sine. Cunoscând cum un individ se priveşte pe sine vom anticipa comportamentul său într-o anumită situaţie.

Statutul şi rolul social Succesul unui negociator în faţa acestui spectru depinde de modul în

care el reuşeşte evitarea oricăror fenomene de inhibare şi folosirea din plin a propriilor resurse. Experienţa a demonstrat că nu există doi negociatori identici în ceea ce priveşte stilul de negociere. Fiecare negociator este unic în felul său, atât prin stilul de abordare a procesului, cât şi prin dispoziţia psihofiziologică a momentului.

Page 171: Drept Diplomatic

171

Personalizarea stilului constituie pasul cel mai important al procesului de negociere. Această personalizare implică două etape importante:

Stabilirea propriului stil Pentru o determinare reală a stilului, este bine ca negociatorul să aibă

în vedere trei motivaţii: Dorinţa de a reputa succese; Necesitatea de a convieţui; are la bază dorinţa oamenilor de a fi

acceptaţi, agreabili şi respectaţi de semenii lor; Dorinţa de a fi puternic şi de a domina. Deoarece de multe ori

puterea este relativă sau poate fi exercitată în sectoare limitate, se apelează la influenţa puterii, la sistemul de dominare şi utilizare a acesteia prin manifestările terţilor.

Personalizarea stilului constituie o etapă decisivă în procesul de negociere, fiind etapa care determină toate succesele şi insuccesele negocierilor.

Pregătirea negocierilor implică o examinare a propriei poziţii faţă de parteneri, prin prisma raportului între a vorbi şi a asculta, ceea ce ne obligă a ne concentra în a asculta ce spune partenerul, deosebit de utile fiind informaţiile referitoare la activitatea de ansamblu a partenerului şi la succesele sau insuccesele acestuia în negocieri anterioare.

În ultimii ani, în pregătirea negocierilor s-au impus „mesele rotunde” - în care numărul ideilor emise creşte atunci când discuţia este în contradictoriu, de aceea se mai numeşte „furtuna creierelor", fiind uzitată în faza de pregătire a negocierilor de anvergură – şi „conferinţele” – cu participanţi ce nu sunt experţi în anumite domenii, scopul acesteia fiind în general legat mai mult de teoria comunicării.

În cadrul negocierilor se dă câştig celui care gândeşte mai bine şi celui care gândeşte vizionar, iar spontaneitatea, capacitatea de a reacţiona prompt şi abilitatea de a improviza sunt calităţi importante în procesul de negociere, existând totodată un raport direct proporţional între experienţa negociatorului şi timpul afectat de acesta procesului de pregătire a viitoarei negocieri. Aceasta va include în mod obligatoriu:

– schema simplă, dar concisă; – scopul propus şi modul de acţiune; – supoziţiile fiecăruia asupra celor ce şi-a propus partenerul şi a căilor

sale posibile de acţiune. Planul de negociere are trei mari avantaje: – planul scris permite ca pe parcursul negocierilor să se urmărească

devierile de la strategia originară şi să se reorienteze în structurarea acesteia pentru rundele următoare de tratative;

Page 172: Drept Diplomatic

172

– negocierea pe echipe presupune ca întregul grup să urmeze planul unic elaborat;

– sinteza problematicii şi evitarea unor contradicţii în exprimare. Pregătirea negociatorului va include o serie de aspecte: – posibilitatea unor afaceri legate între ele şi care să acorde

satisfacţie ambelor părţi; – stabilirea unor limite minime şi maxime în cadrul cărora negociatorul

să poată pendula; – analiza relaţiilor anterioare cu partenerul şi tragerea unor concluzii

generale de comportament; – posibilitatea şi gradul de influenţă ale unor terţe forţe; – anticiparea modului şi atmosferei de negociere; – obţinerea tuturor informaţiilor posibile, atât înaintea, cât şi în timpul

negocierilor; – elaborarea unei strategii proprii pentru scenarii diferite; – stabilirea metodelor şi tehnicilor celor mai adecvate strategiilor

elaborate. La încheierea procesului de negociere este bine să ne punem câteva

întrebări: – care dintre prezumţiile făcute s-au dovedit adevărate în timpul

negocierilor şi care nu? – ce a fost bine gândit în elaborarea strategiei şi ce a fost greşit? – tactica aleasă a funcţionat sau, dacă nu, care ar fi fost mai

adecvată? În cazul negocierilor între instituţii pot apărea două categorii de

motivaţii: a) cele ale organizaţiei; b) cele personale ale negociatorului sau ale echipei de negociatori

care reprezintă instituţia respectivă. În foarte puţine situaţii motivele individuale se identifică total sau

parţial cu motivele organizaţiei pe care o reprezintă negociatorul. Un efect al identificării motivelor individuale cu cele colective ar fi o situaţie ideală, un model social perfect.

Sentimentul că negociezi în nume propriu, pentru o cauză de al cărei efect nu beneficiezi, conferă procesului de negociere un profund caracter subiectiv. Acest subiectivism este confirmat şi de tehnicile diferite pe care un negociator le foloseşte în relaţia cu partenerul său. Dintre aceste tehnici menţionăm:

– negociatorul acţionează în favoarea partenerului său;

Page 173: Drept Diplomatic

173

– negociatorul îl determină pe partener să acţioneze în favoarea propriilor sale motive;

– negociatorul acţionează pentru satisfacerea motivelor sale, dar şi ale partenerului;

– negociatorul acţionează împotriva propriilor sale motive; – negociatorul acţionează împotriva motivelor partenerului său; – negociatorul acţionează atât împotriva motivelor sale, cât şi ale

partenerului său. Poziţii subiective va avea negociatorul şi faţă de rezultatele

negocierilor Rezolvarea conflictelor prin negociere este o încercare de a face faţă

discontinuităţilor şi de a diminua dificultăţile, pentru ca progresul să poată avea loc. În sens psihologic, atât rezolvarea conflictelor, cât şi rezolvarea problemelor ţin de încercarea de a face faţă incongruenţei, nepotrivirilor dintre ceea ce este şi ceea ce ar putea fi. O asemenea incongruenţă invadează activitatea umană şi este esenţială funcţionării speciei umane, motivată de încercarea de atingere a noi obiective pe scala progresului.

Pentru a decide ce este de făcut în faţa unei situaţii conflictuale

trebuie să analizăm la ce riscuri ne expunem. Studiile si cercetările efectuate în domeniu arată că oamenii diferă prin modul în care tratează riscurile, în privinţa volumului analizei şi acţiunii la care se angajează. Astfel, Sturner a clasificat aceste comportamente după cum urmează:

comportament de ascundere, atât analiza, cât şi acţiunea sunt la un nivel scăzut

comportament de evitare – analiza superioară, dar acţiune slabă;

comportament impulsiv – acţiune bogată, analiza de nivel scăzut;

comportament de risc calculat – analiză şi acţiune de nivel ridicat.

Rezolvarea cu succes a conflictelor depinde în mare parte de voinţa partenerilor de negociere în a-şi modifica atitudinile şi opiniile deoarece voinţa schimbării atitudinilor depinde de o varietate de factori:

orice apel persuasiv trebuie îndreptat către ţinta corespunzătoare,

limita până la care oamenii se simt în siguranţă dacă au atitudini diferite de ale restului grupului.

Nelson-Jones accentuează pe importanţa ascultării a ceea ce spune celălalt în realitate, deoarece, în discuţiile cu încărcătură emoţională, oamenii

Page 174: Drept Diplomatic

174

ascund adevăratele sensuri într-un limbaj profund codificat şi doar un receptor abil poate descifra acest cod. El subliniază importanţa urmăririi comportamentului non-verbal, principalul vehicul de exprimare a sentimentelor. Capacitatea de a răspunde celorlalţi cu empatie este importantă în negociere, deoarece orice nepotrivire în comunicare poate exacerba neînţelegerile. Adevărata înţelegere poate fi atinsă atunci când fiecare participant răspunde celuilalt în termenii cadrului de referinţă intern al aceluia - ceea ce înseamnă că ei îşi recunosc reciproc punctele de vedere.

Ce trebuie să facem pentru ca negocierea să devină mai simplă. Unul din cele mai dificile aspecte ale negocierii este fi obiectiv şi să poţi separa sentimentele interpersonale de problemele puse în joc, prin a face distincţia între sentimentele personale faţă de persoanele implicate, şi sentimentele faţă de problemele în discuţie.

Un rol important în rezolvarea creativă a conflictelor îl joacă gândirea divergentă, deoarece, pe lângă faptul că ne ajută să apreciem punctele de vedere ale celorlalţi, ne facilitează şi generarea de soluţii care în primul moment nu par rezonabile.

NEGOCIEREA ŞI DIFERENŢE CULTURALE Oameni din ţări diferite se deosebesc prin valori, atitudini şi

experienţă. Ei au forţe şi slăbiciuni diferite unii faţă de ceilalţi. Existenţa mai multor popoare şi ţări face ca pe mapamond să existe

mai multe culturi şi valori care sunt particularizate între ele. Existenţa în viaţa cotidiană a neînţelegerilor ivite între aceste grupuri mai mari sau mai mici de indivizi duce la conflict. In medierea sau stingerea acestor conflicte apare rolul negociatorului care nu ar trebui să încerce să urmeze stilul unei alte culturi, nu ar trebui să urmeze un stil în care alţi oameni au forţe pe care el nu le are, un stil care va duce la evidenţierea slăbiciunilor lui naturale, mai degrabă decât la evidenţierea forţelor lui, el trebuind să-şi creeze un stil potrivit propriilor sale forţe – inclusiv celor caracteristice culturii din care face parte, să fie conştient de forţele lui şi să îşi exerseze priceperea în a le exploata.

Trebuie, de asemenea, să fie conştient că alţi oameni lucrează altfel. să le respecte modul de lucru diferit fără a fi însă servil în faţa lor. De exemplu, un detaliu despre modul în care arabii comunică unii cu ceilalţi este faptul că la ei contactul fizic este diferit de cel al locuitorilor Europei de Vest: o unire a degetelor, sau chiar contact facial. Dar, negociatorii arabi sunt încrezători faţă de occidentalii care adoptă aceste gesturi. Ei respectă cealaltă parte atunci când aceasta, respectând tradiţiile arabe, îşi păstrează propriile politeţuri.

Page 175: Drept Diplomatic

175

Fiecare persoană aduce la masa de negocieri anumite presupuneri de care, deşi adânc înrădăcinate, e posibil să nu fie conştient. Astfel că diferenţele dintre culturile naţionale nu numai că influenţează acest comportament de suprafaţă, dar condiţionează totodată valorile fundamentale deţinute de negociatori.

Existenţa acestor diferenţe culturale, religioase, educaţionale duce la existenţa unor distincţii sau concepţii diferite despre negociere:

Distincţii între concepţiile despre negociere ale

americanilor şi ale europenilor Americanii. Stilul de negociere american este stilul care domină şi pe

care mulţi oameni încearcă să-l copieze. Este caracterizat de personalităţi debordante care transmit instantaneu sinceritate şi căldură, personalităţi care sunt încrezătoare şi sigure pe ele şi care au uşurinţa de a trece imediat la o conversaţie exuberantă. Negociatorul intră în camera de negocieri încrezător şi vorbind afirmativ.

Există o tradiţie bine definită: „wheeler-dealing", care se referă la preocuparea de a obţine simbolurile succesului material, deoarece în cadrul culturii americane respectul este asociat succesului economic.

Începând negocierile cu entuziasm, negociatorul american apreciază această atitudine de urmărire a câştigului economic. Forţele lui sunt mari în special în fazele de tocmeală ale negocierii, el se mişcă natural, cu rapiditate în aceste faze ale negocierii. Modul în care el „joacă” presupune că şi alţi negociatori ar trebui să fie guvernaţi de aceleaşi reguli. Îi admiră pe cei care sunt experţi în a se descurca în procesul de tocmeală şi pe cei care joacă după aceleaşi reguli ca şi el. El însuşi este expert în a folosi anumite tactici pentru obţinerea de avantaje şi se aşteaptă ca şi ceilalţi să aibă acelaşi profesionalism.

Cu acest tip de atitudine, concentrat pe procesul de tocmeală, negociatorul american este interesat de „pachete”. Un vânzător se aşteaptă ca cel ce cumpără să fie capabil să facă un bilanţ al pachetului pe care îl solicită; pe de altă parte, cumpărătorul se aşteaptă ca vânzătorul să ofere un pachet clar. Şi folosesc intenţionat cuvântul „pachet”, deoarece cuprinde ceva despre ideea de produs şi ceva mai mult despre forma în care acest produs este prezentat.

Pot fi identificate patru caracteristici în legătură cu abordarea negociatorului american, caracteristici care pot fi descoperite în istoria americană, la temerarii care căutau o nouă formă de existenţă, riscând enorm

Page 176: Drept Diplomatic

176

prin lărgirea frontierelor, fiind serios influenţaţi de instinctele comerciale ale locuitorilor evrei.

– exuberanţă; – profesionalism; – abilitate de a se tocmi; – interes pentru pachete. Germanii. Pregătirea pentru negocieri a germanilor este cu totul

diferită deoarece negociatorul german identifică înţelegerea pe care speră să o facă, identificând forma exactă a acelei înţelegeri, precum şi problemele care consideră că ar trebui să fie cuprinse în negociere, pregătind ulterior o ofertă rezonabilă acoperind cu grijă fiecare chestiune a înţelegerii.

În timpul negocierii, el îşi prezintă oferta clar, ferm şi afirmativ. Nu este de acord cu compromisul, tipul negocierii fiind asemănător cu caracterul german care este direct, sistematic, bine pregătit, inflexibil şi nedispus să facă compromisuri.

Forţele lui ies la iveală în special în faza de ofertă a negocierii, deoarece este un stil de negociere foarte puternic. Atunci când este practicat de negociatori pricepuţi şi dată enunţate, ofertele par să capete un grad de sfinţenie, aşa că partea de tocmeală este micşorată.

Cum se poate face faţă? Din punct de vedere al procedurii este de preferat ca cealaltă parte să se asigure ca explorarea şi declaraţiile proprii să aibă loc în faza premergătoare înaintării acestor oferte. Ei pot astfel să-şi prezinte perspectivele, dar trebuie să facă acest lucru tranşant, având în vedere că negociatorul german este atât de bun la a se pregăti şi se mişcă cu atâta naturaleţe şi viteză în faza de ofertare.

Francezii. Trei caracteristici principale în înţelegerile internaţionale îi face

recunoscuţi pe negociatorii francezi: multă fermitate, insistenţa de a folosi limba franceză la negocieri şi un stil de negociere fără doar şi poate lateral. Este de preferat o înţelegere schiţată, apoi o înţelegere de principiu, apoi să stabilească titulatura, şi aşa mai departe, acoperind pe rând întreaga lărgime a înţelegerii; aceasta contrastând cu modul de abordare pas cu pas al americanilor. De remarcat este şi marea lor capacitate de a câştiga spunând „non”.

Englezii. Englezii sunt percepuţi de către vecini ca fiind în arta

negocierii, amatori, flexibili şi receptivi la iniţiative, drăguţi, prietenoşi, sociabili, agreabili, mai degrabă prost pregătiţi decât bine pregătiţi;

Nord europenii. La nord europeni există o anumită reticenţă în modul

în care se implică din punct de vedere social deoarece aceştia abordează

Page 177: Drept Diplomatic

177

negocierile mult mai tăcut decât americanii sau germanii, sunt mai tăcuţi, vorbesc mai încet şi pot fi cu uşurinţă copleşiţi în această fază. De asemenea, sunt foarte deschişi în declaraţiile pe care le fac şi sunt dispuşi să ajute imediat cealaltă parte să obţină informaţii despre poziţia pe care o adoptă şi recunosc posibilităţile creative şi în a ajunge la decizii creative.

În acest tipar se încadrează finlandezii şi norvegienii; suedezii se încadrează şi ei, dar sunt influenţaţi într-un mai mare grad de americani şi de birocraţia suedeză. Danezii tind să aibă un stil scandinav şi unul german.

Motivele ce stau la baza acestor caracteristici nu sunt greu de înţeles: morala creştină, stabilitatea politică, economiile bazate până nu de mult în principal pe agricultură şi pescuit. Forţa nord-europeanului stă în francheţea lui şi în deschiderea pe care o are în fazele de explorare ale negocierii, care îi determină abilităţile creative din faza următoare. Nu se plasează pe acelaşi nivel cu americanii şi germanii în ceea ce priveşte abilitatea de a face oferte, nici cu americanii în privinţa capacităţii de a se tocmi, dar poate fi încăpăţânat.

Pentru a-l putea influenţa, aşteptaţi-vă ca el să exploreze, să fie flexibil şi creativ.

Mediteraneenii. Saluturile şi aspectele sociale degajă căldură, sunt

utilizate cu exuberanţă posturile şi gesturile, deoarece cultura mediteraniană este mult mai călduroasă, fapt ce face dificil şi a fixa unele discuţii la nivelul anumitor înţelegeri sau la nivelul anumitor faze de negociere.

În unele regiuni, anumite înţelegeri trebuie să fie „unse", această problemă a „ungerii” este o temă centrală în culturile anumitor ţări mediteraneene. Este privită ca o practică normală şi nu are caracterul repulsiv (ca pentru nord-europeni) de „mită”.

Abordarea negocierii în aceste culturi trebuie să reţină tipurile de educaţie pe care le-am deosebit; totodată, să ţină seama de nevoia de a „unge". Cum nici o companie occidentală respectabilă nu doreşte să fie asociată cu ideea de mită, este necesar ca aceasta să-şi asigure o agenţie locală şi să aibă grijă ca acea agenţie să se poată descurca cu „ungerea”.

Comuniştii. Abordarea comunistă este în mod obişnuit una

birocratică, uneori cu tonuri politice. Aspectul birocratic duce la un grup de oameni ce sunt implicaţi în negociere şi care au obligaţii faţă de bugete, proceduri şi obiective care, în mod normal, ar fi necunoscute negociatorului care provine dintr-o altă cultură şi a căror semnificaţie este greu de apreciat de către negociator.

Metodele, la fel ca şi ţelurile sunt birocratice şi trebuie urmate protocoalele, sistemele, regulile şi procedurile birocratice.

Page 178: Drept Diplomatic

178

În unele ţări comuniste acest lucru este impus de către sistemul politic în care nu este neobişnuit ca în echipa de negociere să aibă un reprezentant care să verifice conformitatea şi performanţele celorlalţi membri ai echipei. Nu este de dispreţuit nici cazul în care comunitatea, în forma statului, îşi asumă responsabilitatea problemelor economice. În plus, interesele membrilor comunităţii - muncitori de rând - cer ca performanţele celor care pot influenţa succesul economic să fie verificate iar abilitatea lor de a-şi păstra slujbele depinde de succesul pe care îl au de la o negociere la alta, de rapoartele făcute pe baza acestor negocieri, pe natura, forma şi forţa comportamentului lor în timpul negocierilor.

Orientul mijlociu. Tradiţia tribală vine din negociatorul din Orientul

Mijlociu, o tradiţie în care ospitalitatea este forţa care guvernează şi în care comunităţile sunt apropiate şi compacte, face ca încrederea să fie punctul forte, timpul să fie neesenţial, iar vizitatorul să câştige această încredere. În derularea negocierii se pune accent pe primele faze ale negocierii, iar „spargerea gheţei” durează foarte mult. În timpul fazei dominante „sociale” unele aspecte ocazionale ale explorării intră în discuţie - deşi uneori incident. Din această discuţie vastă, socială şi uşor comercială poate apărea respectul reciproc şi pot ieşi la iveală relaţii acceptabile de posibilităţi comerciale. Apoi, dintr-odată înţelegerile pot fi încheiate.

În timpul negocerilor au loc întârzieri şi întreruperi, uşa stă tot timpul

deschisă şi chiar când negocierile au atins un punct critic, o a treia persoană le poate întrerupe venind să discute o cu totul altă problemă. Bineînţeles că va fi binevenit şi întâmpinat în cea mai bună tradiţie arabă. Pentru un negociator străin lipsit de experienţă, acest stil îl poate dezechilibra şi să-l facă să aibă pierderi a terenului câştigat. El trebuie să-şi dezvolte capacitatea de a se adapta la acest tipar, de a accepta lipsa relativă a importanţei timpului şi de a fi capabil, la un moment dat, să conducă discuţia înapoi şi să recâştige teren.

În această zonă se pune foarte mult accent pe tiparul tradiţional care a fost în unele puncte înlocuit de revoluţia petrolieră, cu tot mai mulţi arabi, fiind expuşi tiparelor americane de educaţie şi influenţă şi preluând abordarea americană bazată pe ofertă şi tocmeală.

Indienii. Indienilor le place să se tocmească – o tocmeală tipică pieţei

– şi se simt privaţi dacă negocierile nu includ un ritual potrivit de tocmeală. Chinezii. Preocuparea pentru „faţadă", specializare, suspiciune faţă

de occidentali îl caracterizează pe negociatorul chinez. Acesta trebuie să fie văzut negociind cu o persoană care are o poziţie cheie şi autoritară, o

Page 179: Drept Diplomatic

179

persoană a cărei carte de vizită directorială este prezentată elegant, o persoană care are o maşină scumpă şi şofer îmbrăcat într-o uniformă corespunzătoare. El nu trebuie să fie forţat să piardă din imagine prin a fi nevoit să-şi retragă spusele ferme din timpul negocierilor, iar noi nu ne putem menţine faţada impunătoare în cazul în care retragem o afirmaţie fermă pe care am făcut-o. Înţelegerea finală trebuie să îi permită să îşi menţină - sau de preferat să-şi îmbunătăţească - imaginea percepută de către cunoştinţele lui.

Specializarea înseamnă folosirea la negociere a nenumăraţi experţi - expertul tehnic, financiar, expertul de distribuţie şi alţi trei experţi, lucru ce duce inevitabil la negocieri tergiversate, fiecare expert stabilindu-şi şi păzindu-şi faţada în timpul negocierilor;.

De asemenea, chinezii sunt suspicioşi cu occidentalii şi le displac încercările acestora de a-i conduce spre discuţii politice. Referitor la locul de purtare a negocierilor chinezii acceptă mai bine interesul un cadou pentru familiile lor este preţios, în contrast cu un prânz de afaceri luxos, pe care îl consideră inutil.

Orice cultură are o abordare diferită şi analizând o serie de culturi, este bine ca negociatorii din fiecare cultură să îşi dezvolte forţele naturale, mai degrabă decât să adopte abordări care le vor evidenţia inevitabil slăbiciunile. Am identificat o serie de modalităţi diferite de a aborda negocierea, iar când întâlnesc altă cultură, ei ar trebui să respecte şi să promoveze (fără a fi subiectivi) obiceiurile de negociere ale acelei culturi.

SUGESTII DE EXERCIŢII PENTRU REALIZAREA

NEGOCIERILOR EXERCIŢIUL NR. 1 a) Pentru a reliefa diferenţele culturale în percepţii se pot folosi o serie

de exerciţii scurte, constând în aceea că participanţilor care privesc o fotografie semnificând evoluţia unei negocieri li se cere:

• Sublinierea principalelor mesaje nonverbale exprimate de subiecţi; • Analiza acestora din diferite perspective culturale (cum ar interpreta

variatele de mesaje un chinez, un nord-american, un latino-american, un african, un european etc.).

b) Grupul priveşte o schiţă şi fiecărui membru i se cere să descrie

schiţa văzută într-un mod complet neutru (figura unui om de exemplu). După un timp ei îşi exprimă în mod liber părerile şi impresiile legate de desen.

Page 180: Drept Diplomatic

180

Urmează o discuţie despre: 1. Impactul prejudecăţilor în procesul de negociere; 2. Importanţa unei prime impresii atunci când întâlnim pe cineva cu

care urmează să negociem; 3. Sursele ideilor preconcepute în relaţionările interculturale. c) O negociere simulată în legătură cu tema „În favoarea sau

împotriva consumului de droguri” este organizată folosind în acest scop un grup format din 6 persoane (3 pentru un punct de vedere şi 3 împotrivă).

Iniţial, fiecărui negociator i se face o pregătire confidenţială şi înaintea începerii procesului de negociere el îşi revede încă o dată „notiţele” pe care trebuie să le urmeze în timpul negocierii. Se observă apoi comportamentele pe care le adoptă negociatorii.

Instruirea iniţială făcută negociatorilor Echipa nr. 1 Negociatorul 1: exprimă nonverbal supărare. Negociatorul 2: exprimă nonverbal tristeţe. Negociatorul 3: exprimă nonverbal frustrare.

Echipa nr. 2 Negociatorul 4: exprimă nonverbal sentimente de simpatie. Negociatorul 5: exprimă nonverbal acordul şi sprijinul. Negociatorul 6: exprimă nonverbal asertivitatea. Întreaga scenă a negocierii este discutată, ulterior, în cadrul

seminarului. d) Fiecare membru al grupului primeşte un set de trei fotografii (4, 5,

6) şi consemnează semnificaţia gesturilor pe o foaie de hârtie, timp de 20 de minute, după cum urmează. Percepţiile culturale - pentru fiecare imagine dată se cer 3 interpretări culturale diferite asupra a ceea ce se întâmplă.

Reacţiile culturale: explicaţi-vă reacţiile dvs. Participanţii se întâlnesc în echipe de câte 3 şi îşi comunică

percepţiile şi reacţiile culturale consemnate. e) Un incident critic Fiecare membru al grupului priveşte o imagine (ex. fig.7) în care este

exemplificat un anume incident şi răspunde în scris la următoarea problemă: „Presupunând că un incident deosebit a avut loc şi că tocmai dvs. sunteţi responsabil pentru acest lucru, ce fel de reacţii nonverbale aţi putea avea pentru a-i linişti pe cei din jur".

Page 181: Drept Diplomatic

181

Grupul analizează 5 semnale critice nonverbale (şi variaţiile lor culturale) care sunt folosite în timpul procesului de negociere:

• Semnale da/nu; • Semnale contradictorii; • Semnale de atac; • Semnale de apărare.

1. Semnale da/nu Moduri culturale de exprimare a semnalelor nonverbale Nu 1. mişcarea orizontală a capului dintr-o parte în cealaltă; 2. mişcarea capului într-o parte şi înapoi; 3. degetul arătător se mişcă într-o poziţie laterală; 4. altele. Da 1. mişcarea verticală a capului; 2. mişcarea capului (pendul) dintr-o parte în alta; 3. mişcarea degetului arătător sus/jos; 4. altele. 2. Semnale contradictorii Sunt notate moduri diferite cultural de exprimare a semnalelor

contradictorii: • Zâmbind şi „transpirând de încordare” în acelaşi timp; • Gesturi controlate şi o respiraţie accelerată; • În momentul prezentării unei noi persoane se agită şi are

manifestări necontrolate; • Vorbind cu voce scăzută şi zâmbind în acelaşi timp; • Privirea dârză şi capul plecat; • Altele:………………………

3. Semnale de atac Ce credeţi despre următorul comportament:

• Cineva care se amuză zgomotos şi timp îndelungat; • persoană care adoptă o atitudine foarte degajată; • Cineva care strânge mâna timp îndelungat când întâlneşte pe

cineva cunoscut.

Page 182: Drept Diplomatic

182

Grupul examinează diferenţele existente în limbajul nonverbal între elementele culturale de tip „demonstrativ” şi de tip „rezervat".

4. Semnale de apărare Semnale non-verbale ce pot fi folosite ca „mijloace de protecţie”:

• „mascarea” în spatele cuiva; • aşezarea unei piese de mobilier între tine şi o altă persoană; • priveşti într-o altă direcţie încercând să eviţi privirea celuilalt; • acoperirea feţei cu mâna sau cu un alt obiect (o carte sau un

instrument de scris); • manifestarea unui amuzament continuu; • aşezat „picior peste picior” sau cu mâinile încrucişate; • frecarea mâinilor.

ABORDAREA SITUAŢIILOR CONFLICTUALE SCOP 1. Identificarea strategiilor de abordare a situaţiilor conflictuale. 2. Înţelegerea faptului că percepţiile diferite asupra „realităţii” duc la

conflict. INDICAŢII 1. Faceţi o listă a conflictelor în care aţi fost implicat(ă) săptămâna

trecută. 2. Identificaţi scopurile dvs în fiecare conflict. 3. Scrieţi scopurile pe care le avea cealaltă persoană în fiecare

situaţie. TIPURI DE CONFLICTE SCOP 1. Identificarea diferenţelor dintre cele 3 tipuri de conflicte: pseudo-

conflict, conflict propriu-zis şi ego-conflict. 2. Descrierea comportamentelor utilizate în fiecare tip de conflict. INDICAŢII 1. Pentru fiecare tip de conflict daţi un exemplu din experienţa

personală sau din observaţiile făcute asupra oamenilor aflaţi în conflict.

Page 183: Drept Diplomatic

183

2. Descrieţi comportamentele comunicative pentru fiecare tip de conflict.

DIRECŢII 1. PSEUDOCONFLICTUL Descrierea pseudo-conflictului Comportamentele comunicative folosite de fiecare participant -----------

------------------------------------------------------------------------------- Finalul conflictului 2. CONFLICTUL PROPRIU-ZIS Descrierea conflictului propriu-zis Comportamentele comunicative folosite de fiecare participant -----------

--------------------------------------------------------------- Finalul conflictului 3. EGO-CONFLICTUL Descrierea ego-conflictului Comportamentele comunicative folosite de fiecare participant -----------

--------------------------------------------------------------- Finalul conflictului ÎNTREBĂRI 1. Cărui tip de conflict i-aţi găsit cel mai greu un exemplu? 2. Care este tipul de conflict care persistă în relaţiile dvs

interpersonale? 3. Cum afectează comportamentele comunicative finalul conflictelor? 4. Ce s-ar fi putut face pentru a schimba finalul (dacă acesta nu

mulţumeşte participanţii)? ETAPELE CONFLICTULUI SCOP 1. Recunoaşterea conflictului în etapele iniţiale (frustrarea conştientă). 2. Identificarea comportamentelor comunicative utilizate în fiecare

etapă a conflictului. INDICAŢII 1. Gândiţi-vă la un conflict recent şi urmăriţi-i evoluţia în fiecare etapă. 2. Dacă este un conflict care nu a fost rezolvat, plasaţi evoluţia

conflictului în etapa curentă şi analizaţi câteva soluţii posibile pentru conflict. 3. Identificaţi comportamentele comunicative pe care dvs şi partenerul

dvs le-aţi folosit în fiecare etapă.

Page 184: Drept Diplomatic

184

DIRECŢII 1. Condiţii anterioare: „Care era sursa conflictului? Ce tipuri de

comportamente comunicative au fost utilizate?”. 2. Etapa frustrării conştiente: „Când şi cum aţi devenit conştient(ă) de

conflict? Ce tipuri de comportamente comunicative au fost folosite?”. 3. Rezolvare: „Există soluţii. Dacă da, care sunt acestea? Dacă nu,

care sunt căile prin care conflictul ar putea fi rezolvat? Ce tipuri de comportamente comunicative au fost utilizate?”.

4. Urmăriţi dacă: „S-a finalizat conflictul? Mai păstraţi vreun resentiment? Dacă da, care sunt strategiile care vă pot ajuta să vă controlaţi resentimentele? Ce tipuri de comportamente comunicative au fost folosite?”.

ANALIZA CONFLICTULUI DE COMUNICARE5 SCOP Conştientizarea comportamentului comunicaţional nonasertiv/asertiv

şi agresiv în situaţii de conflict. INDICAŢII Indică pe o scală de la 1 la 7 gradul în care fiecare din următoarele

declaraţii descrie conflictul comunicaţional. 1 = niciodată; 2 = foarte rar; 3 = rar; 4 = uneori; 5 = adesea; 6 = foarte des; 7 = întotdeauna. 1. Combin ideile cu ceilalţi creând noi soluţii pentru conflict; 2. Mă feresc de subiecte care ar putea fi surse de conflict; 3. Insist cu putere asupra poziţiei mele pentru a fi acceptată în timpul

unui conflict; 4. Încerc să găsesc soluţii care combină o varietate de puncte de

vedere; 5. Mă feresc de situaţii dezagreabile; 6. Cedez la ideile altor persoane;

5 Apud Wilmot, W.; Hocker, J.; Clairmont, L. (1991), „Conflictul Interpersonal: Manualul Instructorilor", Dubuque, IA, Brown.

Page 185: Drept Diplomatic

185

7. Caut calea de mijloc care să satisfacă atât nevoile mele cât şi pe cele ale altor persoane;

8. Evit persoana pe care o suspectez că doreşte să discute o neînţelegere;

9. Minimalizez importanţa unui conflict; 10. Construiesc o soluţie integrală din problemele apărute într-o

situaţie conflictuală; 11. Îmi accentuez un punct pe care îl fac prin a lovi pumnul de masă

când insist asupra faptului că celelalte persoane greşesc; 12. Mă cert insistent pentru poziţiile şi nevoile mele; 13. Ridic vocea când încerc să-I determin pe ceilalţi să-mi accepte

poziţia; 14. Caut să satisfac mutual soluţii creative ale conflictelor; 15. Păstrez tăcerea despre părerile mele pentru a evita neînţelegerile; 16. Manipulez argumentele până când ceilalţi îmi acceptă ideile; 17. Sunt dispus să cedez într-o mică măsură dacă cealaltă persoană

îmi va lua nevoile în considerare; 18. Îmi declar părerile cu toată puterea. REZULTAT Comportament nonasertiv (35 puncte sau peste înseamnă că

foloseşti acest stil adesea; 13 puncte sau mai puţin semnifică utilizarea să foarte rar): itemii 2 -, 5 -, 6 -, 8 -, 9 -, 15 -.

Comportament asertiv - itemii: 1 -, 4 -, 7 -, 10 -, 14 -, 17. Comportament agresiv - itemii: 3 -, 11 -, 12 -, 13 -, 16 -, 18. ÎNTREBĂRI 1. Ce stil de comunicare utilizaţi predominant în situaţii de conflict? 2. Ce stil utilizaţi cel mai puţin? 3. În ce relaţii tinzi să foloseşti stilul asertiv/nonasertiv şi agresiv? 4. Cât de mulţumit eşti de rezultatele acestui chestionar? 5. Ce crezi că poţi face să-ţi schimbi stilul de comunicare dacă nu eşti

mulţumit? Acest exerciţiu se referă la aserţiunea lui Chomsky, conform căreia

cei care comunică între ei trec dintr-o structură de profunzime într-o structură de suprafaţă, eliminând sau omiţând unele elemente ale mesajului transmis, şi modificând mesajul prin adăugarea unor informaţii sau stimuli noi la cel original, prin aceasta distorsionând sau schimbând înţelesul unor părţi din mesajul care se vrea a fi transmis.

Page 186: Drept Diplomatic

186

Exerciţiul presupune patru etape. ETAPA nr. 1. Se arătată grupului o fotografie (pentru 2 sau 3 minute),

după care participanţii trebuie să descrie cu cât mai multe amănunte imaginea respectivă. Cerinţa este gradul ridicat de acurateţe pe care trebuie să-l realizeze.

ETAPA nr. 2.Cel care aplică acest exerciţiu rosteşte cu voce scăzută o frază unui participant, frază pe care acesta trebuie să o repete persoanei din apropierea lui şi se continuă în acest fel, până când ultimul participant o transmite cu voce tare întregului grup. Membrii grupului compară prima declaraţie (fraza iniţială) cu ultima.

Concluzia care se desprinde ar fi următoarea: „comunicarea pură (primară) nu este imposibilă, dar este foarte dificilă”.

ETAPA nr. 3. Moderatorul, strânge mâna într-un mod lipsit de energie unuia din participanţi, fără să-i spună nimic. Acestuia i se cere apoi să comunice impresiile sale celorlalţi din grup care analizează diferite presupuneri, supoziţii culturale în legătură cu acest mod de a strânge mâna.

Uşoara strângere de mână (de tip „peşte mort”) Participanţii completează spaţiile libere din tabel. ETAPA nr.4. Grupul examinează o listă de semnale nonverbale,

potenţiale înţelesuri culturale, impactul lor asupra procesului de negociere.

Semnale nonverbale Potenţiale înţelesuri culturale Impactul asupra negocierii

1. Expresii faciale Nemulţumire Satisfacţie Consternare Altele:

Poate însemna că persoana este: Sceptică … Sarcastică … Arogantă …

Acest semnal nonverbal poate conduce la: Reacţia de apărare Reacţii emoţionale Supărare

2.Gesticularea Subliniere Punctare Pumni încleştaţi Altele:

Încearcă să vorbească pentru a se face corect înţeles Supărare …… Insolenţă …

Rezistenţă Luptă Întrerupere a negocierilor

3.Tonalitatea Nivel scăzut Nivel ridicat Ton foarte scăzut Altele:

Sigur pe sine … Emoţionat ……. Reticent ……..

Neîncredere Retragere Atenţie

4.Poziţiacorpului Aşezat pe marginea scaunului Picioarele încrucişate Balansarea picioarelor Altele:

Nervozitate … Expectaţie …. Iritare …….

Tensiune Argumente noi Contraargumente

Altele (se completează de către grup)

Page 187: Drept Diplomatic

187

1. Expresii faciale – Nemulţumire – Satisfacţie – Consternare – Altele:

2. Gesticularea

– Subliniere – Punctare – Pumni încleştaţi – Altele:

3. Tonalitatea

– Nivel scăzut – Nivel ridicat – Ton foarte scăzut – Altele:

4. Poziţia corpului

– Aşezat pe marginea scaunului – Picioarele încrucişate – Balansarea picioarelor – Altele:

Poate însemna că persoana este: – Sceptică ……… – Sarcastică …….. – Arogantă …….. – Încearcă să vorbească pentru a se face corect înţeleasă – Supărare ………. – Insolenţă ……… – Sigur pe sine …. – Emoţionat ……. – Reticent …….. – Nervozitate …… – Expectaţie ……. – Iritare ………..

Acest semnal nonverbal poate conduce la: – Reacţia de apărare – Reacţii emoţionale – Supărare – Rezistenţă

Page 188: Drept Diplomatic

188

– Luptă – Întrerupere a negocierilor – Neîncredere – Retragere – Atenţie – Tensiune – Argumente noi – Contraargumente

Altele (se completează de către grup) Tehnici şi sfaturi practice ce pot fi avute în vedere cu ocazia

negocierilor 1. Climatul Perioada critică în formarea climatului: – este foarte scurtă; – atmosfera creată în această perioadă este durabilă şi de cele mai

multe ori imposibil de îmbunătăţit ulterior; – atitudinea părţilor poate fi caldă sau rece, de colaborare sau

defensivă; – ritmul de desfăşurare a negocierilor va fi alert sau letargic; – chiar dacă s-a stabilit un climat pozitiv, acesta se poate deteriora

ulterior.

2. Procesul creării climatului – contactul vizual, poziţia şi gesturile; – situaţia în care soseşte negociatorul; – experienţa anterioară în negocieri.

3. Influenţarea climatului – climatul optim - cordial, de colaborare, vioi, propice afacerilor; – aducerea gândirii şi comportamentului părţilor la un numitor comun; – mesajele non-verbale: înfăţişarea (poate conduce la încredere sau

nesiguranţă, relaxare sau tensiune, discuţii constructive sau letargice), îmbrăcămintea, contactul vizual, expresia feţei şi gesturile, mirosul.

– perioada de „topire a gheţii” - permite adaptarea părţilor.

4. Mişcările de deschidere – oferă informaţii despre caracterul, intenţiile şi atitudinile celorlalţi;

Page 189: Drept Diplomatic

189

– experienţa şi metodele vor fi arătate de aspectele non-verbale, prin atitudine, expresie şi perioada de topire a gheţii;

– stilul – modul în care discută în perioada de deschidere; – comportament cordial şi colaborativ pentru a da partenerului şansa

de a se adapta acestuia.

5. Concentrarea – concentrarea este la nivel înalt în preliminariile negocierilor; – concentrarea iniţială slăbeşte foarte rapid după aceste momente; – ceva mai târziu, descreşterea este mai puţin accentuată; – declinul continuă către final, când va reveni la cote înalte; – aceasta reîmprospătare a concentrării va fi doar pentru scurt timp; – orice prelungire a întâlnirii va fi la un nivel negativ al concentrării,

deci neproductivă.

6. Ordinea intervenţiilor – nu trebuie să existe semne de dominaţie din partea nici unei părţi; – se are în vedere modul în care se vorbeşte, cât se vorbeşte, cine

vorbeşte mai tare şi cine controlează discuţiile.

7. Încrederea – elemente care pot îndepărta neîncrederea: deschiderea,

credibilitatea, integritatea morală; – deschiderea personală include atât calităţile umane, cât şi cele de

afaceri. – deschiderea trebuie să fie credibilă; – integritatea trebuie văzută în sensul că fiecare parte va părăsi

negocierile respectând cele hotărâte acolo.

8. Starea fizică – sănătate; – aer proaspăt; – temperatura potrivită.

9. Comunicarea – când cele două părţi se întâlnesc, fiecare are în minte o

reprezentare a situaţiei de fapt; – dacă atmosfera este tensionată, negociatorii se vor centra pe

justificarea propriilor acţiuni şi nu vor asculta punctul de vedere al celorlalţi, nu-i vor înţelege şi nu-i vor aprecia;

– un blocaj de comunicare serios poate conduce fie la blocarea negocierilor, fie la o confruntare;

– atunci când fiecare parte a câştigat mai multă informaţie, se pot câştiga noi suprafeţe comune şi o mai bună înţelegere a situaţiei;

Page 190: Drept Diplomatic

190

– pe măsură ce transmitem şi recepţionăm mai multă informaţie, avem o imagine din ce în ce mai completă a punctelor de vedere comune;

– bariere posibile: ce se spune nu poate fi auzit (zgomot, lipsa concentrării, surzenie, distorsiuni în timpul transmiterii), ce se aude nu poate fi înţeles (educaţie, cunoştinţe tehnice, vocabular), ce este înţeles nu poate fi acceptat (atitudini, sentimente, experienţa anterioară, prejudecăţi), vorbitorul nu poate descoperi că ascultătorul a înţeles / auzit / acceptat ( ascultătorul e concentrat doar pe mişcările pe care le va face);

– elemente necesare îmbunătăţirii comunicării: crearea unor condiţii optime, ordonarea perfectă în timp a fazelor negocierii, pregătirea şi prezentarea efectivă a informaţiilor, ascultarea efectivă, depăşirea barierelor unei a doua limbi;

– impactul personal al negociatorului: vocea, elementele non-verbale, tăcerea, materiale vizuale ajutătoare.

10. Selecţia şi organizarea echipei – dimensiunea grupului; – controlul echipei; – gama expertizelor; – modificarea echipei.

11. Liderul echipei – trebuie să fie de acelaşi calibru cu liderul echipei celorlalţi; – stilul de lucru al acestuia - trebuie să reflecte stilul organizaţiei.

12. Susţinerea echipei – modul în care liderul îşi prezintă colegii; – fiecare mutare să fie susţinută de colegii celui care o iniţiază; – este important atât sprijinul verbal, cât şi cel non-verbal.

13. Stilurile de negociere – orientarea se poate centra pe subiectul negocierii sau pe

persoanele implicate în negociere sau pe ambele; – se poate pune accentul pe flerul personal sau pe stilul birocratic.

14. Diferenţele de cultură – persoane din ţări diferite au moduri diferite de a evalua lucrurile, au

atitudini şi experienţe diferite; – un negociator competent trebuie să-şi dezvolte un stil adecvat

propriilor aptitudini, inclusiv ale propriei culturi; – trebuie să fie conştient de punctele sale slabe şi forte şi să le

exploateze la maximum; – diferenţele culturale sunt şi condiţii esenţiale pentru înţelegerea

valorilor adoptate de negociatori.

Page 191: Drept Diplomatic

191

Chestionare de evaluare Ce rol joc în cadrul grupului 1. CARE CREDEŢI CĂ ESTE ROLUL D-VOASTRĂ ÎN GRUP a) liderul; b) prietenul tuturor; c) un bun ascultător; d) protectorul celor slabi; e) bârfitorul; f) ţapul ispăşitor; g) bufonul; h) omul bine informat; i) altele. 2. ATITUDINEA PROPRIE FAŢĂ DE ACTIVITATEA DE GRUP

ESTE: a) entuziastă; b) responsabilă; c) uşor superficială; d) indiferentă; e) exprimă frustrarea, pentru că sunt capabil să fac altceva mai bine. 3. ATMOSFERA PE CARE O CREAŢI ÎN GRUP ESTE: a) caldă; b) rece; c) agitată; d) confuză; e) sunt oarecum izolat, aşa că nu contribui cu nimic la atmosfera de

grup. 4. CE FEL DE ŞEF AŢI FI ÎN GRUPUL DIN CARE FACEŢI PARTE? a) perfect; b) dominator; c) cooperant; d) nu aş interveni decât în probleme de coordonare a eforturilor

individuale.

Page 192: Drept Diplomatic

192

5. CUM ACŢIONAŢI ÎN GRUP? a) cu experienţa şi maturitatea specifice vârstei; b) cu o experienţă şi o maturitate superioară vârstei mel; c) cu o experienţă şi o maturitate inferioare vârstei pe care o aveţi. 6. CUM VĂ MANIFESTAŢI FAŢĂ DE SUPERIORI SAU FAŢĂ DE

CEI MAI ÎN VÂRSTĂ DECÂT D-VOASTRĂ? a) cu respect; b) cu precauţie; c) oarecum ca egalul lor; d) cu resentimente. 7. CUM ÎI TRATAŢI PE INFERIORI (SUBALTERNI) SAU PE CEI

SEMNIFICATIV MAI TINERI? a) cu condescendenţă; b) pot spune că destul de des îi exploatez; c) îi ajut; d) mi-e cam teamă de competiţia cu ei. 8. CUM CREDEŢI CĂ AFECTEAZĂ MUNCA ŞI ACTIVITATEA DE

GRUP VIAŢA D-VOASTRĂ PERSONALĂ? a) sunt două lumi separate; b) se completează foarte bine; c) munca şi activitatea în grup îmi perturbă destul de mult viaţa

personală. 9. CUM CREDEŢI CĂ INFLUENŢEAZĂ VIAŢA D-VOASTRĂ

PERSONALĂ MUNCA ŞI ACTIVITATEA ÎN GRUP? a) sunt două chestiuni separate; b) viaţa mea personală influenţează negativ munca şi activitatea de

grup; c) pentru mine, viaţa personală constituie o bună premisă pentru

munca în grup. 10. CUM VALORIFICAŢI SANŞELE, OCAZIILE CARE VI SE IVESC? a) cu maximum de eficenţă; b) destul de bine; c) mă sperie schimbarea aşa că nu fac nimic; d) nu am prea avut şanse deosebite până acum.

Page 193: Drept Diplomatic

193

11. CUM VEDEŢI CONFRUNTAREA, COMPETIŢIA ? a) fac parte din viaţă şi sunt pregătiti să lupt; b) cedez destul de repede; c) sunt o ocazie potrivită pentru discuţii; d) reprezintă surse de mare efort. 12. CARE ESTE PRIMA IMPRESIE PE CARE O CREAŢI

CELORLALŢI? a) de om inteligent şi care ştie ce are de făcut; b) cu simţul umorului; c) sunt insignifiant aşa că...; d) deşi am destule calităţi. nu reuşesc să trezesc atenţia celorlalţi; e) ceilalţi mă văd ca pe un om interesat, pe care ar dori să-l

cunoască. Rugaţi sau stabiliţi ca doi sau trei membri ai grupului pe care-l

conduceţi (care vă cunosc foarte bine) să parcurgă testul, evaluându-vă însă pe d-voastră.

Se va opta pentru un răspuns la fiecare întrebare. COTAREA REZULTATELOR: Acordaţi câte un punct pentru fiecare răspuns care coincide cu cel al

colegilor care v-au apreciat. DACĂ AŢI OBŢINUT: ÎNTRE 8 şi 12 PUNCTE – percepeţi corect imaginea pe care grupul şi-a

format-o despre d-voastră. Ceilalţi vă cunosc foarte bine, inclusiv felul de a gândi. Această cunoaştere reciprocă foarte bună nu spune nimic despre

conţinutul său. Ce sunteţi, un lider sau un ţap ispăşitor? un entuziasmat sau un superficial.

Vă invităm la analiza răspunsurilor şi în funcţie de situaţia concretă, la adoptarea unor strategii de schimbare a comportamentelor, implicit a rolului în grup.

În sfârşit vă mai sugerez o temă de reflecţie: comportamentele dv. fiind bine cunoscute de ceilalţi, sunt şi uşor predictibile. Ce implicaţii are acest fapt ţinând seama şi de poziţia oficială a unei persoane în grup.

Page 194: Drept Diplomatic

194

ÎNTRE 0 şi 7 PUNCTE – cunoaşteţi în mai mică măsură – sau chiar

deloc – felul în care vă percep ceilalţi. Prima condiţie pentru o eventuală evoluţie în structura apreciativă a grupului este tocmai cunoaşterea imaginii celorlalţi despre d-voastră, imagine intotdeauna mai corectă.

În caz contrar, veţi rămâne prinzonierul unui rol imaginal, al unor componente ineficiente sau disfuncţionale.

CHESTIONAR: 1. ÎN CADRUL COLECTIVULUI DIN CARE FACEŢI PARTE SUNTEŢI

DESEORI ÎN CENTRUL ATENŢIEI? a) DA b) NU 2. ÎN CAZUL AUTORITĂŢII CONSIDERAŢI CĂ CEI MAI MULŢI

DINTRE PRIETENI VĂ SUNT SUPERIORI? a) DA b) NU 3. DACĂ SUNTEŢI LA O CONVOCARE PROFESIONALĂ CU

COLEGII, DE ACELAŞI NIVEL, SUNTEŢI REŢINUT ÎN A VĂ SPUNE PĂREREA ATUNCI CÂND SITUAŢIA O IMPUNE?

a) DA b) NU 4. ÎN COPILARIE, AVEAŢI TENDINŢA DE A COORDONA JOCUL

CU CEILALŢI COPII? a) DA b) NU 5. SIMŢIŢI O MARE SATISFACŢIE CÂND CONVINGEŢI O

PERSOANĂ OPOZANTĂ SĂ ACŢIONEZE CONFORM DORINŢELOR DV.? a) DA b) NU

Page 195: Drept Diplomatic

195

6. SE SPUNE DESPRE D-VOASTRĂ CĂ SUNTEŢI O PERSOANĂ HOTĂRÂTĂ?

a) DA b) NU 7 SIMŢIŢI NEVOIA UNUI ÎNDRUMĂTOR ÎN ACTIVITATEA

PROFESIONALĂ? a) DA b) NU 8. FOARTE MULŢI ÎŞI PIERD CUMPĂTUL, ÎN ACTIVITATEA

COTIDIANĂ. CONSIDERAŢI CĂ: a) exploziile la nervi vă fac să luaţi decizii regretabile? b) vă ţineţi sub control stările emoţionale, oricât de puternice ar fi

ele? 9. Faptul CĂ SUNTEŢI CONSIDERAT DE CĂTRE COLEGI O

PERSOANĂ TEMUTĂ ÎN ANTURAJ ACEASTA VĂ PROVOACĂ: a) o mare satisfacţie; b) o anumită jenă.

10. CĂUTAŢI SĂ OCUPAŢI IN TOATE CIRCUMSTANŢELE LOCUL SRATEGIC PENTRU A VĂ IMPUNE MAI UŞOR CELORLALŢI

a) DA b) NU 11. CONSIDERAŢI CĂ PREZENŢA DV. FIZICĂ IMPUNE? a) DA b) NU 12. CONSIDERAŢI CĂ SUNTEŢI VISĂTOR? a) DA b) NU 13. VĂ DESCURCAŢI UŞOR DACĂ PERSOANELE DIN ANTURAJ NU SUNT DE ACORD CU PĂREREA DV.? a) DA b) NU

Page 196: Drept Diplomatic

196

14. VĂ OCUPAŢI DE ORGANIZAREA GRUPURILOR DIN PROPRIE INIŢIATIVĂ?

a) DA b) NU 15. SĂ PRESUPUNEM CĂ AVEŢI RESPONSABILITATEA DE A

CONDUCE O INSTITUŢIE ŞI CONSTATAŢI CĂ RANDAMENTUL EI ESTE SUB AŞTEPTĂRI. CE FACEŢI ÎN ACEST CAZ?

a) sunteţi tentat să aruncaţi responsabilitatea pe altcineva. b) vă asumaţi responsabilitatea deplină pentru deciziile luate. 16. CARE DINTRE ACESTE OPINII SE APROPIE MAI MULT DE A DV.? a) un adevărat şef trebuie să pună umărul la treabă; cel puţin pentru

a retuşa unele detalii; b) un adevărat şef este cel care ştie să delege unele din

componenţele sale colaboratorilor. 17. CU CINE PREFERAŢI SĂ AVEŢI DE A FACE ÎN ACTIVITATEA DV.? a) cu persoane amabile şi nonşalante b) cu persoane autoritate 18. DISCUŢIILE PREA „ÎNFLĂCĂRATE” VĂ FAC RĂU ŞI LE EVITAŢI? a) DA b) NU 19. ÎN ADOLESCENŢĂ AUTORITATEA PĂRINŢILOR SAU A

PROFESORILOR VĂ DERANJA? a) DA b) NU 20. AVEŢI ABILITATEA DE A VĂ APROPIA O PERSOANĂ CARE,

INIŢIAL, VĂ ERA OSTILĂ ÎN DISCUŢIILE PROFESIONALE? a) DA b) NU 21. SUNTEŢI ÎNTR-O ACŢIUNE PE TIMPUL NOPŢII ÎNTR-UN LOC

NECUNOSCUT ŞI VĂ RĂTĂCIŢI. TREBUIE SĂ LUAŢI O DECIZIE PENTRU A IEŞI DIN ACEASTĂ SITUAŢIE. CUM PROCEDAŢI?

a) această decizie o luaţi d-voastră; b) vă bazaţi pe ceilalţi pentru a lua decizia necesară.

Page 197: Drept Diplomatic

197

22. „MAI BINE FRUNTAŞ ÎN SATUL TĂU DECÂT CODAŞ LA ORAŞ” DACĂ AŢI AVEA DE ALES, CE AŢI PREFERA?

a) fruntaş în satul meu; b) codaş la oraş. 23. SUNTEŢI CONSIDERAT, ÎN GENERAL, O PERSOANĂ CU

AUTORITATE ASUPRA CELORLALŢI? a) DA b) NU 24. EXPERIENŢELE DV. NEREUŞITE V-AU CONVINS SĂ

RENUNŢAŢI DE A MAI AVEA PE VIITOR INIŢIATIVE PERSONALE IMPORTANTE

a) DA b) NU 25. PE CINE CONSIDERAŢI ADEVĂRATUL LIDER AL UNUI GRUP: a) cel competent; b) cel care are personalitatea mai puternică. 26. ÎN ACTIVITATEA DV. PROFESIONALĂ JUDECAŢI OAMENII

CORECT? a) DA b) NU 27. AVEŢI CAPACITATEA SĂ IMPUNEŢI RESPECTAREA

DISCIPLINEI ÎN ANTURAJUL SAU ÎN GRUPUL DV. DE MUNCĂ? a) DA b) NU 28. CARE DINTRE CELE DOUĂ „climate de muncă” ESTE MAI

POTRIVIT PENTRU BUNUL MERS AL INSTITUŢIEI D-VOASTRĂ? a) climatul permisiv; b) climatul autoritar. 29. CARE DINTRE CEI DOI CONDUCĂTORI AI U.R.S.S., DUPĂ

PĂREREA DV., AU FOST MAI BUNI? a) BREJNEV b) GORBACIOV

Page 198: Drept Diplomatic

198

30. CREDEŢI CĂ DESEORI CEILALŢI ABUZEAZĂ DE BUNUL DV. SIMŢ?

a) DA b) NU 31. CARE DINTRE URMĂTOARELE DOUĂ PORTRETE SE

APROPIE MAI MULT DE AL DV.? a) voce timbrată, mişcări impetuoase, gesturi expresive, privire

pătrunzătoare; b) voce voalată, mişcări lente, gesturi rezervate, privire visătoare. 32. ÎNTR-O ŞEDINŢĂ DE LUCRU AVEŢI O OPINIE CONTRARĂ

TUTUROR CELORLALŢI, DAR SUNTEŢI PROFUND CONVINS CĂ AVEŢI DREPTATE. ÎN ACEASTĂ SITUAŢIE CUM PROCEDAŢI?

a) vă resemnaţi fără să vă spuneţi opinia; b) luptaţi cu toate forţele pentru a impune punctul dv. de vedere. 33. SUNTEŢI „un cal de povară” ADICĂ UN OM CARE MUNCEŞTE

DIN GREU, ORI DE CÂTE ORI ESTE NEVOIE? a) DA b) NU 34. VĂ SIMŢIŢI NELINIŞTIT, PÂNĂ LA A VĂ PIERDE CUMPĂTUL

DACĂ AVEŢI RESPONSABILITĂŢI IMPORTANTE? a) DA b) NU 35. CE PREFERAŢI ÎN DOMENIUL PROFESIONAL? a) să lucraţi sub ordinele unui om care este superior; b) să lucraţi pe cont propriu. 36. „PENTRU CA O CĂSNICIE SĂ MEARGĂ BINE TREBUIE CA

DECIZIILE IMPORTANTE SĂ FIE LUATE DOAR DE UNUL DINTRE CEI DOI SOŢI” CONSIDERAŢI CĂ ACEST LUCRU ESTE:

a) Adevărat; b) Fals. 37. VI S-A ÎNTÂMPLAT VREODATĂ SĂ CUMPĂRAŢI UN LUCRU,

CARE NU VĂ TREBUIA CU ADEVĂRAT, NUMAI UNUI VÂNZĂTOR INSISTENT? a) DA b) NU

Page 199: Drept Diplomatic

199

38. FĂRĂ MODESTIE, POSEDAŢI UN SIMŢ AL ORGANIZĂRII SUPERIOR NIVELULUI MEDIU?

a) cred că DA b) NU 39. CARE ESTE ATITUDINEA DV. ÎN FAŢA DIFICULTĂŢILOR a) vă descurajaţi uşor; b) dificultăţile vă stimulează în acţiune. 40. AVEŢI CURAJUL SĂ APOSTROFAŢI UN COLABORATOR

ATUNCI CÂND ACESTA O MERITĂ? a) DA b) NU 41. SE SPUNE DESPRE DV. CĂ AVEŢI SISTEM NERVOS

REZISTENT LA TENSIUNEA UNEI VIEŢI TUMULTOASE. Consideraţi că este adevărat?

a) DA b) NU 42. CARE DINTRE CELE DOUĂ FORME DE REZISTENŢĂ LA UN

REGIM POLITIC VI SE PARE MAI POTRIVITĂ CU TEMPERAMENTUL DV.? a) rezistenţa prin nonviolenţă; b) agitaţia revoluţionară. 43. DACĂ ESTE NECESAR, ŞTIŢI SĂ ÎNTRERUPEŢI UN

INTERLOCUTOR PREA VORBĂREŢ SAU PLICTISITOR? a) DA b) NU 44. ÎMPĂRTĂŞIŢI OPINIA CUPRINSĂ ÎN URMĂTORUL PROVERB:

„Capul plecat sabia nu-l taie” a) DA b) NU 45. FĂRĂ A CĂDEA ÎN EXAGERĂRI, AVEŢI SENTIMENTUL CĂ

FIECARE OM TREBUIE SĂ-ŞI ÎMPLINEASCĂ O ANUMITĂ MISIUNE PE PĂMÂNT?

a) DA b) NU

Page 200: Drept Diplomatic

200

46. CE AŢI PREFERA SĂ FIŢI? a) un pictor cunoscut; b) directorul unei mari societăţi. 47. CE MUZICĂ VĂ PLACE? a) coruri din opere; b) romanţe. 48. VĂ SIMŢIŢI EMOŢIONAT ÎN FAŢA MULTOR PERSOANE

IMPORTANTE a) DA b) NU 49. VI SE ÎNTÂMPLĂ DESEORI ÎN MUNCA DV. SĂ AVEŢI

SENTIMENTUL SUPĂRĂTOR CĂ AŢI ÎNTÂLNIT O VOINŢĂ MAI PUTERNICĂ DECÂT A DV.

a) DA b) NU ÎNCERCUIŢI ÎN TABELUL ALĂTURAT LITERA

CORESPUNZĂTOARE RĂSPUNSULUI DAT DE DV. LA FIECARE ÎNTREBARE.

COLOANA COLOANA 1 2 1 2 ÎNTREBARE RĂSPUNSUL ÎNTREBARE RĂSPUNSUL 1 a b 25 b a 2 b a 26 a b 3 b a 27 a b 4 a b 28 b a 5 a b 29 a b 6 b a 30 b a 7 a b 31 a b 32 b a 8 b a 33 a b 9 a b 34 b a

Page 201: Drept Diplomatic

201

10 a b 35 b a 11 a b 36 a b 12 b a 37 b a 13 b a 38 a b 14 a b 39 b a 15 b a 40 a b 16 b a 41 a b 17 b a 42 b a 18 b a 43 a b 19 a b 44 b a 20 a b 45 a b 21 a b 46 b a 22 a b 47 a b 23 a b 48 b a 24 b a 49 b a TOTAL Coloana 1 reprezintă dominaţia, iar coloana 2 reprezintă subordonarea 1. Mai puţin de 15 puncte pe coloana 1, temperamentul dv. tinde către

subordonare. Sunteţi ambiţios, anxios, uşor de tulburat, dependent, iar responsabilitatea vă paralizează. Consolaţi-vă gândul că şi liderii au problemele lor psihologice, că mai sunt şi alte căi de împlinire a personaliţăţii dv. şi de a reuşi în viaţă.

2. Mai puţin de 25 de puncte încercuite în coloana 1, temperamentul dv. nu este indicat pentru a-i conduce pe alţii.

3. Mai mult de 25 de răspunsuri pe coloana 1 temperamentul d-voastră tinde spre dominaţie.

4. Peste 35 de răspunsuri în coloana 1 dovediţi reale posibilităţi şi dorinţa puternică de a deveni un lider, posedaţi calităţi cum ar fi simţul responsabilităţii, ambiţie sânge rece, îndrăzneală, dorinţa de a vă impune voinţa cât şi trăsături specifice adevăraţilor lideri.

5. Peste 45 de răspunsuri în această coloană denotă tendinţa spre dictatură fapt pentru care se impune să puneţi o frână comportamentului d-voastră

Page 202: Drept Diplomatic

202

CAPITOLUL IV

ELEMENTE DE PROTOCOL 1. Rolul protocolului Ceremonialul creează cadrul şi atmosfera în care urmează să se

desfăşoare raporturile dintre interlocutori şi parteneri. Protocolul codifică regulile care guvernează ceremonialul, al cărui obiect este de a oferi fiecărui participant prerogativele, privilegiile şi imunităţile la care are dreptul. Ceremonialul şi protocolul garantează egalitatea în drepturi a partenerilor, care permite fiecăruia dintre ei să-şi facă auzită în mod liber vocea. Şi unul şi celălalt impun curtoazia care trebuie să guverneze raporturile între oamenii de bună credinţă. Ceremonialul şi protocolul guvernează, de asemenea, negocierea, încheierea şi intrarea în vigoare a unor documente şi acte specifice. Ambele au o incidenţă zilnică asupra vieţii şi activităţii de afaceri.

Protocolul pune problema regulilor care determină ordinea de precădere între parteneri.

2. Eticheta „Regulile de conduită” sau „regulile de comportare” la care se referă

eticheta contribuie la buna desfăşurare a relaţiilor din societate, în general, şi la o desfăşurare normală a activităţii în afaceri în special. Este foarte importantă cunoaşterea şi aplicarea acestor reguli de către fiecare partener, dat fiind că necunoaşterea sau ignorarea lor pot duce, uneori, la interpretări eronate, la complicaţii relaţionale care depăşesc sfera relaţiilor strict personale ale celor în cauză. Nu se pot concepe relaţii între parteneri fără contactul uman necesar şi, în cadrul acestui contact, fără respectarea unor reguli de etichetă.

Necunoaşterea acestor reguli poate fi considerată, în ultimă instanţă, o lipsă de competenţă profesională a unei persoane chemate să reprezinte interesele unei părţi pe planul relaţiilor specifice. În concluzie, însuşirea şi respectarea unor reguli de etichetă pot şi trebuie să constituie o sarcină de ordin profesional.

Page 203: Drept Diplomatic

203

A. Ţinuta fizică (pe stradă şi în societate) Este foarte important ca partenerii să aibă o ţinută corectă, îngrijită, să

se controleze permanent în fiecare ocazie asupra acesteia. În societate este greşit să te sprijini de spătarul unui scaun sau de perete, să ţii mâinile în buzunar sau să te joci nervos cu bricheta, batista sau alt obiect. Pe cât posibil, trebuie evitat să stai cu spatele la altă persoană care este aşezată pe scaun, fotoliu sau canapea. Aşezarea pe scaun sau canapea trebuie făcută de aşa manieră încât să nu denote o stare de plictiseală sau satisfacţia de a fi cucerit un loc pe care nu eşti dispus să-l cedezi. Trebuie evitată strângerea genunchilor cu mâinile, sprijinirea capului de spătar, bătutul cu degetele pe braţele scaunului. Încrucişarea genunchilor la prea mare înălţime trebuie, de asemenea, evitată. Femeile trebuie să acorde mare atenţie felului cum stau pe scaun şi cum îşi încrucişează picioarele, astfel încât rochia să poată acoperi genunchii. În timpul conversaţiei este nepoliticos să-l apuci de rever sau de nasture pe interlocutor pentru a da mai multă greutate argumentelor personale sau să-l aprobi bătându-l pe umeri ori lovindu-l cu cotul. De asemenea, trebuie evitate o gesticulare excesivă, un râs zgomotos, tusea, strănutul şi alte zgomote dizgraţioase (aerofagii etc.)

B. Salutul Salutul este o manifestare de curtoazie faţă de o altă persoană sau de

un grup de persoane. El comportă, în mimică şi în ţinută, o serie de nuanţe care pot să-i modifice sau să-i completeze sensul, să constituie o expresie de stimă sau o simplă obligaţie formală. Câteva reguli de bază în legătură cu salutul:

− bărbaţii salută primii femeile; − persoanele mai tinere salută primele pe cele mai în vârstă; − subalternii salută pe superiorii in grad.

Răspunsul la salut este obligatoriu: un gest contrar poate fi socotit ca lipsă de politeţe. Este recomandabil ca bărbatul când salută cu pălăria să o ţină de calotă, înclinând uşor capul şi privind la persoana salutată. Dacă mâinile îi sunt ocupate, se acceptă salutul printr-o simplă înclinare a capului. În alte cazuri, salutul se face printr-o înclinare a capului. De obicei, femeia răspunde la salut printr-o uşoară înclinare a capului, arborând uneori un surâs. În cazul întâlnirii cu o persoană cunoscută pe care nu doreşti, totuşi, s-o saluţi, eschivarea trebuie făcută cu tact. Când este întâlnită o persoană care pare cunoscută, fără a o putea identifica imediat, este

Page 204: Drept Diplomatic

204

preferabil, să fie salutată. Persoanele care se află într-o maşină salută primele persoanele cunoscute de pe strada, în cazul în care au fost văzute. Dacă persoana cunoscută este împreună cu mai mulţi prieteni, necunoscuţi celui care salută, se salută tot grupul. În timpul salutului se folosesc şi formulele: „bună dimineaţa, bună ziua sau bună seara”. La întâlnirile oficiale se pronunţă denumirea rangului: „bună ziua, domnule director, preşedinte, ministru etc.

Strângerea de mână poate interveni fie când persoanele care s-au salutat se opresc pentru a sta de vorbă sau a continua drumul împreună, fie cu ocazia prezentării lor. În cazul strângerii de mână rolurile sunt inversate: femeia este aceea care întinde prima mâna, persoana cea mai în vârstă celei mai tinere şi persoana cu grad superior celei sau celor cu grad inferior. Pentru o secundă, cele două persoane se privesc în ochi în momentul strângerii mâinii.

În toate împrejurările, bărbaţii se scoală pentru a strânge mâna interlocutorului; femeile, în schimb, nu se ridică în picioare decât când este vorba de o persoană mult mai în vârstă sau pe care doreşte s-o onoreze în mod special.

Sărutul mâinii continuă încă să fie practicat în numeroase locuri sau împrejurări, fiind considerat ca o formă de curtoazie, mai ales când este vorba de femei în vârstă sau căsătorite, de soţii de înalţi demnitari etc. Sărutul mâinii se face într-o formă politicoasă, prin aplecarea corpului, iar în anumite împrejurări este recomandabil să se simuleze gestul (în aer liber, de exemplu). Este greşit să se sărute mâna înmănuşată. De asemenea, este greşit să se rezerve acest gest numai pentru unele dintre femeile care se află împreună.

C. Prezentările În probleme de etichetă, de o deosebită importanţă în activitatea

partenerilor este felul în care se fac prezentările. În această privinţă trebuie respectate următoarele reguli:

– bărbatul este prezentat femeii; – persoana mai tânără este prezentată celei mai în vârstă; – persoana cu gradul inferior este prezentată celei cu grad superior. Persoana care face prezentările se adresează cu formula: „îmi

permiteţi să vă prezint pe…”. Dacă persoana recomandată are mai multe titluri, se pronunţă numai titlul cel mai mare. La prezentarea unuia dintre soţi de către celălalt se spune simplu: „soţul meu” sau „soţia mea”. La prezentarea unei perechi se va spune: domnul şi doamna Ionescu sau domnul Ionescu şi

Page 205: Drept Diplomatic

205

doamna, începându-se întotdeauna cu soţul. Formule ca „încântat”, „sunt fericit de a vă fi întâlnit / cunoscut” se folosesc în mod curent.

Deşi în practica noastră nu se obişnuieşte autoprezentarea, în tot mai multe ţări ea este cunoscută în rândul oficialităţilor şi în corpul diplomatic. În astfel de ocazii trebuie să se evite ca la autoprezentare să se adauge, în afară de nume, apelative „domnul” sau „doamna …”, adăugându-se, eventual, funcţia sau calitatea. În unele situaţii prezentarea sau autoprezentarea este urmată de schimbul cărţilor de vizită.

Unele excepţii de la regulile de prezentare: – fata tânără va fi ea prezentată unui bărbat în vârstă şi nu invers; – dacă se prezintă o personalitate politică sau bine cunoscută în viaţa

publica se va pronunţa numai titlul acesteia nu şi numele; ex. „domnul preşedinte” etc.

D. Conversaţia Orice reuniune sau acţiune protocolară, oricât de atent ar fi pregătită,

riscă să devină plictisitoare în lipsa unor conversaţii interesante şi utile. Pentru crearea unei atmosfere plăcute, gazda trebuie să se gândească la alegerea oaspeţilor, astfel încât între aceştia să existe anumite puncte de contact, fie prin faptul că lucrează în aceleaşi domenii de activitate sau în domenii care au contingenţă între ele, fie prin formaţia lor intelectuală.

Organizarea acestor acţiuni nu constituie un scop în sine. Ele trebuie să devină instrumente de muncă, să constituie un element principal al activităţii diplomatice, o componentă principală a muncii de informare şi de relaţii.

Arta conversaţiei nu poate fi însuşită după anumite formule. Pentru desfăşurarea unei conversaţii plăcute şi mai ales utile muncii de informare se cer o bună pregătire politică şi profesională, cunoştinţe variate de cultură generală, tact, atenţie, politeţe şi alte asemenea însuşiri pe care diplomaţii trebuie să le posede şi care pot fi obţinute printr-o muncă stăruitoare, permanentă de pregătire multilaterală.

În ceea ce priveşte atitudinea în timpul unei conversaţii, de obicei se spune că nu este frumos „să pari nici mai inteligent şi nici mai instruit decât interlocutorul tău”. În timpul unei conversaţii, diplomatul trebuie să aibă o atitudine corectă, însă degajată, să fie plăcut în conversaţie şi să o canalizeze în problemele care îl interesează. Desigur, respectul opiniei personale obligă pe oricine să asculte cu politeţe tezele interlocutorului său. Aceasta nu înseamnă că nu se poate interveni, ci este chiar recomandabil să se intervină însă într-o formă politicoasă, dar fermă, în explicarea poziţiilor proprii atunci

Page 206: Drept Diplomatic

206

când ele sunt interpretate în mod eronat. Acest lucru trebuie făcut cu calm şi tact, astfel încât modul în care se susţine o părere contrarie să nu se facă de pe o poziţie de superioritate ostentativă sau persiflare. Trebuie evitate întreruperile partenerului cu exclamaţii de felul: „nu aveţi dreptate!”, „ce eroare!” etc.

Se va evita, pe cât posibil, tusea sau strănutul zgomotos în timpul conversaţiilor, acestea făcându-se cât mai discret posibil şi întotdeauna în dosul batistei, cu corpul întors într-o parte faţă de interlocutor.

La o masă este recomandabil ca diplomatul să se întreţină cu partenerul din dreapta şi din stânga sa şi să evite, pe cât posibil, discuţiile cu partenerii îndepărtaţi. La recepţii, cocktailuri este recomandabil să se circule printre invitaţi, să nu se evite conversaţia cu străinii, iar reprezentanţii din cadrul aceloraşi ministere sau ambasade să nu se adune în grupuri.

E. Convorbirea telefonică Telefonul este un mijloc important şi extrem de util în rezolvarea

sarcinilor profesionale curente, cât şi în menţinerea legăturilor fireşti între cunoscuţi, prieteni. De aceea, convorbirile telefonice necesită respectarea unor anumite reguli de care este indicat să se ţină seama. În acest sens, trebuie cunoscută în primul rând necesitatea de a se face prezentările de rigoare, iar în al doilea rând, în cazul secretarelor, cum se face o legătură telefonică. Prezentarea trebuie să se facă indicându-se numai numele apelantului (fără apelativul domnul…), precum şi instituţia la care lucrează, evitându-se de obicei să se indice şi funcţia.

În situaţia când legătura telefonică a fost făcută prin secretariat, apelantul trebuie să aştepte la telefon legătura cu persoana căutată. Tot în cazul legăturii stabilite prin secretariat este recomandabil ca secretara să nu facă imediat legătura, ci să procedeze în prealabil la identificarea persoanei care solicită convorbirea şi să ceară asentimentul celui chemat, întrucât anumite raţiuni pot impune ca o convorbire sau alta să nu aibă loc atunci când este solicitată.

În cazul unei convorbiri oficiale care comportă o anumită importanţă este bine să se identifice persoana care o recepţionează, ţinând seama de obligaţia de a întocmi nota telefonică. Pe nota transmisă se va preciza data, ora şi numele persoanei care a recepţionat comunicarea. În cazul transmiterii unei comunicări de o deosebită importanţă, nu este greşit şi nici nepoliticos să se ceară citirea, pentru controlul exactităţii, a notei transmise.

Page 207: Drept Diplomatic

207

F. Reguli ce urmează a fi respectate cu prilejul unor acţiuni protocolare (mese, recepţii, cocktailuri).

Ţinuta şi comportarea lucrătorului diplomatic în timpul acţiunilor

protocolare menţionate prezintă o deosebită importanţă. Ţinuta şi comportarea în timpul unei mese Ţinuta vestimentară va fi cea indicată în invitaţie. În cazul când o

asemenea precizare nu există, se va îmbrăca un costum adecvat ocaziei respective.

Ţinuta fizică trebuie să fie degajată, nu forţată. Picioarele se ţin normal pentru a nu incomoda vecinii. Coatele nu se ţin pe masă. În timpul mesei numai capul poate să fie puţin aplecat deasupra marginii mesei şi nicidecum umerii sau întregul bust. În mod normal ducerea mâncării la gură se execută cu antebraţul şi mâinile fără a antrena mişcarea braţului şi a umerilor.

La începutul mesei, şervetul se pune desfăcut pe genunchi. El nu se va prinde în răscroiala hainei, în decolteu sau de gât. Ştersul gurii cu şervetul se va face în mod cât mai discret posibil. La terminarea mesei, şervetul nu se pliază la loc, ci se strânge şi se pune lângă farfurie. Nu se mănâncă în grabă sau nervos. Gestul de a ţine degetul mic în sus când se bea sau se mănâncă nu este recomandabil. Lingura şi cuţitul se folosesc numai cu mâna dreaptă. Furculiţa se ţine însă cu mâna stângă când, în acelaşi timp, se foloseşte şi cuţitul. Dacă se foloseşte numai furculiţa, ea poate fi ţinută în mâna dreaptă. În cazul stângacilor adaptarea se face discret pe măsura desfăşurării mesei, fără schimbarea ostentativă a tacâmurilor. În timp ce se mănâncă, tacâmurile se ţin uşor deasupra farfuriei, fără a le ridica cu vârful în sus sau a gesticula cu ele. Când se bea, tacâmurile se pun pe farfurie, încrucişate sau unul lângă altul, cuţitul în partea dreaptă iar furculiţa cu dinţii în sus. După terminarea fiecărui fel de mâncare, furculiţa şi cuţitul se pun în prealabil pe farfurie, în aceeaşi poziţie: furculiţa va avea însă, de astă dată, dinţii în jos. Este nepoliticos să se mănânce direct de pe cuţit. Când se scapă un tacâm pe jos, se ridică, se pune pe marginea mesei şi se cere altul. În timpul mesei se vor evita zgomotele inutile şi dizgraţioase: sorbirea cu zgomot a supelor sau a ciorbelor, ciocnirea tacâmurilor, scobirea în dinţi etc.

De asemenea pieptănatul, pudrarea sau rujarea în timpul mesei nu sunt un semn de bună creştere. Controlul ţinutei trebuie făcut înaintea intrării în sufragerie.

La mese se poate ura vecinilor „poftă bună”. Supele şi băuturile se servesc de către ospătar din partea dreaptă, în timp ce restul felurilor de mâncare se servesc din partea stângă.

Page 208: Drept Diplomatic

208

Serviciul începe cu femeia care ocupă locul de onoare la dreapta gazdei bărbat, ultima servită fiind gazda femeie; apoi se trece la bărbaţi, începându-se cu bărbatul care ocupă locul din dreapta gazdei femeie şi terminând cu gazda bărbat. Semnalul de începere a mesei îl dă gazda femeie, invitând oaspeţii să servească. Bărbatul gazdă invită oaspeţii pentru servirea băuturii. Ridicarea de la masă va fi făcută la semnul dat de gazda femeie, după ce s-a asigurat însă că toţi invitaţii au terminat de mâncat.

Toastul se rosteşte, de obicei, la desert. Sunt cazuri însă când acesta este rostit şi la începutul mesei. Într-o asemenea situaţie trebuie să se asigure că băutura alcoolică să fie deja turnată în pahare. Nu se toastează cu băuturi nealcoolice. Paharul cu care se toastează se ridică până la nivelul feţei. Dacă în timpul toastului bărbaţii se ridică de pe scaune, femeile pot rămâne jos. Ele se vor ridica numai după un toast oficial, împreună cu bărbaţii.

Organizarea unei mese-bufet se obişnuieşte foarte des, mai ales când există interesul de a se invita un număr mai mare de persoane. În acest caz, mâncărurile (bufetul) se aranjează pe mese lungi, în centrul sau pe una din laturile salonului. Oaspeţii se servesc singuri sau ajutaţi de câţiva ospătari. Se poate mânca în picioare, caz în care este nevoie de mai multă dexteritate, întrucât cu mâna stângă se va ţine farfuria şi se va mânca cu mâna dreaptă, folosirea cuţitului fiind foarte anevoioasă. Dacă este loc, se mai poate mânca aşezând farfuria pe masa de bufet sau pe mese alăturate special amenajate în acest scop.

Cocktailurile şi recepţiile au loc în picioare. În acest caz serviciul poate fi asigurat, fie de ospătari, care circulă printre invitaţi, cu platourile de mâncare şi băutură, fie prin instalarea unor mese-bufet în centrul sau pe laturile saloanelor, oaspeţii servindu-se singuri, sau cu ajutorul câtorva ospătari.

G. Fumatul În această problemă, o primă regulă de politeţe impune ca nefumătorii să

nu fie stingheriţi de către fumători. Se recomandă ca un bărbat să nu fumeze în apropierea unei femei, un tânăr lângă o persoană mai în vârstă, un funcţionar în faţa sau lângă superiorul său, dacă ştie că toţi aceştia nu suportă fumul de ţigară. În asemenea împrejurări, întrebarea „îmi permiteţi să fumez?”, mai ales când este însoţită de gestul de a scoate ţigara din pachet sau a aprinde bricheta, este deplasată, deoarece interlocutorului îi va fi greu să răspundă negativ. Abţinerea de a fuma, în asemenea situaţii, este cea mai bună soluţie. De asemenea, trebuie avute în vedere şi alte câteva reguli esenţiale:

– nu se salută cu ţigara în gură;

Page 209: Drept Diplomatic

209

– nu se vorbeşte cu ţigara sau pipa în colţul gurii şi nu se ţine ţigara permanent în gură pufăind din ea;

– nu se intră cu ţigara sau pipa aprinsă în locuinţa unde eşti invitat sau în biroul superiorilor în grad.

Se recomandă ca femeile să nu fumeze pe stradă sau dacă fumează să nu dea fumul pe nas. În societate bărbatul oferă foc mai întâi femeilor şi apoi bărbaţilor. O femeie poate oferi foc altor femei, dar nu este normal să ofere foc bărbaţilor. Folosirea scrumierelor pentru aruncarea scrumului de ţigară este absolut obligatorie. Este inadmisibil să se folosească la întâmplare oricare vas drept scrumieră. Gazda nu va începe să fumeze înainte de a oferi ţigări invitaţilor săi; invitaţii nu vor fuma înainte de a cere permisiunea gazdei. La o masă oficială nu se fumează decât din momentul când sunt oferite ţigări de către gazdă, de obicei nu înainte de a se trece la felul principal de mâncare, respectiv la friptură.

H. Ţinuta vestimentară În activitatea de relaţii cu publicul, ţinuta vestimentară are o deosebită

importanţă. Regula de etichetă vestimentară cere o îmbrăcăminte corectă, în deplină armonie cu conformaţia corpului şi împrejurările în care este purtată. În aceasta constă şi adevărata eleganţă. A fi elegant nu înseamnă preocuparea exclusivă pentru numărul şi preţul toaletelor, copierea fidelă a modei lansate de diferite case de specialitate, ci preocuparea pentru alegerea unor materiale de bună calitate şi o croială corespunzătoare, capabile să răspundă unor nevoi cât mai variate şi fără a se demoda prea repede. La bărbaţi accesoriile au mare importanţă. Se cere: o cămaşă curată şi bine călcată, o cravată discretă, asortată, ca şi încălţămintea sau ciorapii, la culoarea costumului. La femei culorile şi desenul materialului ca şi croiala rochiei trebuie să fie armonizate cu aspectul fizic. O femeie cu tenul palid nu va face decât să-şi evidenţieze şi mai mult paloarea dacă se va îmbrăca în culori galbene sau verzi. O femeie corpolentă şi de statură mică nu va purta o rochie plisată sau cu dungi dispuse orizontal sau cu o croială scurtă, după cum o femeie înaltă nu va purta o rochie cu dungi dispuse vertical. Excesul de bijuterii nu contribuie la obţinerea unei note de mai multă eleganţă, ci dimpotrivă.

Ţinuta de zi sau ţinuta de oraş (se foloseşte dimineaţa şi după-

amiaza)

Page 210: Drept Diplomatic

210

La acţiunile la care se impune ţinuta vestimentară de oraş, pot fi oferite următoarele sugestii:

Pentru femei: – rochie scurtă de sezon, deux-pieces sau tailleur, din materiale şi

culori potrivite sezonului (ziua nu se îmbracă rochii din materiale lucioase – lamé sau dantelă);

– mănuşi simple şi pălărie, asortate cu îmbrăcămintea; – accesorii discrete; – poşeta obişnuită de o culoare asortată cu îmbrăcămintea; – pantofi de zi, cu tocuri joase, de o culoare asortată cu

îmbrăcămintea (nu se recomandă pantofi din piele lucioasă); – palton, pardesiu sau haină de blană, după sezon. Pentru bărbaţi: – costum (haină şi pantaloni) de aceeaşi culoare (nu prea închisă), de

croială obişnuită; – cămaşă albă sau cu dungi de culoare asortată la costum; – cravată, ciorapi şi pantofi asortaţi la culoarea costumului; – mănuşi numai când se poartă şi pălărie; – palton sau pardesiu, numai când este cazul. Unele precizări: – costumul „uni” se poartă cu cămaşă „uni” şi cravată cu dungi

discrete; – la cămaşă în dungi se poartă şi cravată „uni”; – cravata modernă, înflorată sau cu diferite modele geometrice,

trebuie să fie aleasă cu multă grijă; – culoarea ciorapilor se asortează cu cea a cravatei; – nu se poartă cravată la cămaşă cu mânecă scurtă; – toamna, iarna şi primăvara se vor purta mănuşi din piele, în

circumstanţele care impun eleganţă. Ţinuta de seară sau ţinuta de culoare închisă La acţiunile la care se impune ţinuta vestimentară de culoare închisă,

se recomandă: Pentru femei – rochie de seară din mătase, lamé, dantelă, lână, jersé etc., de obicei

de lungime obişnuită sau dacă moda impune, mai lungă;

Page 211: Drept Diplomatic

211

– mănuşi din piele sau mătase, scurte (la rochie cu mâneci) sau lungi -3/4 (la rochie fără mâneci);

– bijuterii de preţ, dar discrete şi în număr redus; – poşetă de dimensiuni mici din piele, mătase sau materiale lucioase

(paiete, mărgele etc.), de culoare asortată cu îmbrăcămintea; – pantofi din piele lucioasă sau mată şi ciorapi din mătase sau

dantelă, în culori asortate cu îmbrăcămintea; – în sezonul rece, palton, pardesiu sau haină de blană de culoare

închisă. Aceasta este ţinuta vestimentară recomandată pentru diferite ocazii

oficiale, mese, recepţii, gale de film, spectacole teatrale etc., însă în oraş poate fi folosit, cu deplin succes, costumul taior sau deux-pieces, confecţionat din materiale de bună calitate şi cusut cu mult gust. Nu se recomandă folosirea pantofilor cu tocul înalt la ţinuta cu pantaloni.

Pentru bărbaţi – costum de culoare neagră sau închisă, cu pantaloni şi vestă de

aceeaşi culoare (stofă uni sau cu dungi discrete din acelaşi fir); – cămaşă albă; – cravată argintie sau asortată la culoarea costumului; – ciorapi negri; – mănuşi, când se poartă şi pălărie; – pantalon sau pardesiu când este cazul (totdeauna cu mănuşi). Ţinuta pentru ceremoniile cu caracter funerar La ceremoniile cu caracter funerar se recomandă următoarea ţinută

vestimentară: Pentru femei – îmbrăcăminte de sezon, de culoare neagră; – ciorapi negri subţiri; – poşetă neagră; – pantofi negri; – batistă albă, îndoliată; – pălărie şi mănuşi de culoare neagră; – palton, pardesiu sau fulgarin de culoare neagră, în funcţie de anotimp. Pentru bărbaţi a) La înmormântări: – costum de culoare neagră;

Page 212: Drept Diplomatic

212

– cămaşă albă; – cravată, ciorapi şi pantofi de culoare neagră; – palton, pardesiu, fulgarin, mănuşi şi pălărie de culoare neagră (în

funcţie de anotimp); – fular alb, de mătase. b) La prezentarea de condoleanţe – haină neagră sau ţinută de

culoare închisă. La prezentarea de condoleanţe se recomandă haină neagră, dar nu este obligatorie.

c) La depunerea de coroane de flori sau jerbe, se recomandă folosirea ţinutei de culoare închisă.

Ţinuta de ceremonie sau ţinuta specială În practica internaţională, ţinuta variază de la o ţară la alta,

observându-se tendinţa de renunţare la îmbrăcămintea clasică de mare ceremonie şi anume: smoking, jachetă şi frac. În ultimul timp, în multe ţări, la ceremoniile de mare fast se foloseşte costumul negru sau închis.

De regulă la acţiunile cu caracter diplomatic, trebuie respectată ţinuta indicată pe invitaţie. În cazul când nu există o asemenea precizare, se va folosi îmbrăcămintea corespunzătoare practicii locale pentru toate acţiunile prevăzute în programul acestor vizite. Acest lucru impune cunoaşterea dinainte a practicii locale în vederea confecţionării din timp a veştmintelor necesare.

De reţinut: – dacă bărbatul este îmbrăcat în smoking, partenera va purta rochie

scurtă, fără mâneci, fără pălărie şi mănuşi (în unele ţări, la mesele care au loc la ore târzii se indică rochie lungă);

– dacă bărbatul este îmbrăcat în jachetă (de obicei, la vizite oficiale în cursul zilei), partenera va purta rochie scurtă cu pălărie şi mănuşi;

– dacă bărbatul este îmbrăcat în frac, partenera va purta rochie lungă, fără mâneci şi cu mănuşi lungi.

Este imperios necesar ca în toate ocaziile, la acţiunile protocolare, vizite, mese, recepţii, cocktailuri, ceaiuri etc., să se poarte îmbrăcămintea indicată în program sau pe cartea de invitaţie.

În lipsa unei asemenea precizări, în cazul purtatului mănuşilor, acesta depinde de obiceiurile locale. Pe stradă însă, bărbatul îşi va scoate mănuşa din mâna dreaptă pentru a saluta. Femeile nu-şi scot mănuşile decât dacă întâlnirea este fixată dinainte. În interior, bărbatul nu intră cu mâna dreaptă în mănuşă. Este preferabil ca ea să se scoată înainte de a suna la uşă. Mănuşile se scot în restaurant şi într-o sală de dans, dar ele se pot purta în tren, la sport şi pentru condusul maşinii. La bal, la teatru, ca şi la toate manifestările publice

Page 213: Drept Diplomatic

213

care au loc în interior, bărbaţii îşi vor scoate mănuşile, în timp ce femeile – dacă doresc – pot să le păstreze. La o invitaţie la masă, nu se intră în sufragerie cu mănuşile în mână. Când se îmbracă pardesiul, mantoul, paltonul, mănuşile sunt obligatorii.

Alte reguli de etichetă: – Pe stradă – prioritatea de trecere este următoarea: femeia trece

înaintea bărbatului, cel mai în vârstă înaintea celui mai tânăr, gradul superior înaintea celui inferior.

– Iniţiativa de a intra în discuţie aparţine femeii, celui mai în vârstă sau mai mare în grad (cu excepţia cazurilor când sunt de comunicat probleme urgente şi importante pentru interlocutori).

– La urcarea în mijloacele de transport public se dă întâietate femeilor, persoanelor mai în vârstă şi superiorilor în grad. La coborâre se procedează invers: bărbatul sau persoana mai tânără coboară primul şi ajută apoi femeile sau pe cei mai in vârstă.

– În cazul unei deplasări cu maşina, locul de onoare este la spate în dreapta banchetei, după care urmează cel din stânga, iar locul trei, în faţă, lângă şofer. În cazul când două femei şi un bărbat sau două femei şi doi bărbaţi se află împreună, locul femeilor este pe bancheta din spate, cea mai în vârstă stând la dreapta, iar al bărbaţilor în faţă.

– Dacă doi bărbaţi însoţesc o femeie, cel mai in vârstă sau superior în grad stă pe bancheta din spate, la stânga femeii, iar al doilea bărbat în faţă.

3. Organizarea meselor, cocktail-urilor, recepţiilor şi

întâlnirilor prieteneşti A. Organizarea meselor (dejun, dineu) Organizarea şi participarea la mese, unde sunt invitaţi oaspeţi străini

şi personalităţi locale, a încetat să mai fie o simplă acţiune de curtoazie, protocolară devenind o modalitate de lucru, un instrument care, folosind adecvat cadrul mai puţin oficial în care se desfăşoară, poate permite atât realizarea unor contacte mai strânse între participanţi, cât şi discutarea sau chiar rezolvarea unor probleme de muncă.

Reuşita unor astfel de mese, atingerea scopului urmărit, depind atât de oportunitatea acţiunii şi de alegerea oaspeţilor, cât şi de priceperea şi tactul cu care gazda invită, primeşte şi se ocupă de invitaţi.

Page 214: Drept Diplomatic

214

a) Oportunitatea organizării meselor În general, organizarea meselor diplomatice trebuie să urmărească un

obiectiv precis, să constituie o acţiune de muncă ce contribuie la susţinerea şi dezvoltarea activităţii organizatorului, la lărgirea şi întărirea contactelor cu persoanele invitate.

b) Alegerea invitaţilor Alegerea invitaţilor, ca nivel şi număr, este determinată de: – importanţa persoanei sau delegaţiei în cinstea căreia este oferită

masa; – scopul care se urmăreşte; – nivelul la care are loc acţiunea respectivă. Practica a demonstrat că pentru reuşita unei acţiuni de acest fel este

necesar să existe un echilibru între nivelul şi numărul oaspeţilor străini invitaţi şi cel al reprezentanţilor gazdei, astfel ca participanţii să poată găsi subiecte de discuţie de interes comun.

La alegerea invitaţilor se va avea în vedere ca participanţii să se poată înţelege între ei într-o limbă de circulaţie internaţională, accesibilă tuturor. Oaspetele care nu cunoaşte nici o limbă de circulaţie internaţională, dar a cărui prezenţă este dorită în mod deosebit, va fi invitat cu translatorul său.

c) Trimiterea invitaţiilor Transmiterea şi primirea invitaţiilor reprezintă primul contact al

organizatorului mesei cu cel invitat, astfel că modul în care se derulează acest moment va contribui sau nu la reuşita acţiunii. Transmiterea invitaţiilor se face după ce în prealabil, persoanele care urmează a fi invitate au fost consultate asupra datei şi posibilităţii de participare. Menţionarea ocaziei sau scopului pentru care se face invitaţia este un semn de respect şi consideraţie faţă de cel invitat.

Textul invitaţiei va fi redactat în numele celui care va oferi masa şi va fi adresată persoanei şi nu funcţiei celui invitat. În măsura în care uzanţele locale prevăd, pe invitaţii va fi indicată şi ţinuta dorită la acţiune. În cazul protocolului românesc se foloseşte, în special, „ţinuta de oraş” la dejun şi „haina de culoare închisă”, pentru dineu. În funcţie de nivelul şi importanţa care se acordă mesei, haina închisă poate fi folosită şi pentru dejun. Practica internaţională prevede pentru acest gen de acţiuni:

– „tenue de ville” – „informal dress” – costum de oraş – „habit foncé” – „dark suit” – costum de culoare închisă – „cravate noire” – „black tie” – smoking.

Page 215: Drept Diplomatic

215

Pe invitaţiile trimise persoanelor care au acceptat participarea se va scrie, în colţul din dreapta jos, P.M.(pour memoire). Invitaţiile transmise fără consultarea celui invitat vor purta menţiunea RSVP (repondez s'il vous plait).

De obicei, răspunsul la invitaţie trebuie dat în timp util, pentru a permite gazdei, în caz de neparticipare, să invite o altă personă. Este recomandabil ca răspunsul să fie dat printr-o formulă care să includă mulţumiri pentru invitaţie şi precizarea că se va putea sau nu onora invitaţia. Nimeni nu poate fi reprezentat la o masă de o altă persoană, fără încunoştiinţarea şi asentimentul prealabil al gazdei.

Este important ca invitaţia să ajungă la destinatar cu cel puţin 10-14 zile înaintea acţiunii.

d) Plasamentul la masă Locul de onoare este aşezat totdeauna pe latura care oferă, în funcţie

de încăpere, privirii ocupantului fie uşa de intrare, fie fereastra dacă uşa este laterală, fie, în cazul în care şi uşa şi fereastra sunt aşezate lateral, perspectiva cea mai largă.

Plasamentul se face întotdeauna după ce a fost stabilită ordinea de precădere, atât a bărbaţilor cât şi a femeilor. Ordinea de precădere se face ţinând cont de funcţie. La nivel de reprezentare egal, vechimea în funcţie, gradul, vechimea la post etc., sunt elemente pe baza cărora se poate realiza ordinea de precădere. Femeile văduve sau divorţate au precădere – în principiu – asupra celor necăsătorite, atunci când nu au funcţie.

Pentru a înlesni identificarea locului la masă al fiecărui invitat, se vor folosi cartonaşe dreptunghiulare pe care scrie numele persoanei respective. Când numărul invitaţilor este mare, pentru a se evita circulaţia în jurul mesei pentru identificarea plasamentului la masă, se foloseşte al doilea rând de cartonaşe pe care este schiţat planul general al mesei şi este marcat locul invitatului. În funcţie de numărul participanţilor şi formatul mesei, poate fi alcătuit un tablou cu plasamentul general, care se expune la loc vizibil pentru orientarea oaspeţilor. Se pot avea în vedere şi soluţii combinate, de plasament la masa în formă de potcoavă cu mese rotunde sau dreptunghiulare, în funcţie de nivelul participării la acţiuni şi numărul invitaţilor. În situaţia când la o masă se invită o persoană cu grad mai mare ca cel al gazdei, aceasta din urmă poate ceda locul său aceleia. În caz contrar, persoana cu gradul mai mare va ocupa locul din dreapta oaspetelui principal. Când gazda este un celibatar sau soţia este absentă, se obişnuieşte ca locul de onoare din faţa gazdei să fie oferit soţiei invitatului cu gradul cel mai mare. Când se doreşte să se acorde oaspetelui de onoare (necăsătorit sau a cărei soţie este absentă) o atenţie deosebită, locul de onoare va fi cel din faţa soţiei gazdei. În acest caz, gazda-bărbat se aşează fie la dreapta primei femei, fie pe ultimul loc – ceea ce este

Page 216: Drept Diplomatic

216

mai politicos. În funcţie de nivelul la care are loc acţiunea, în situaţia în care există, locul translatorului poate fi: în spatele gazdei sau la masă, în stânga ei.

Masa Bufet Se organizează când există interesul de a se invita un număr mai mare

de persoane. Mâncărurile vor fi aşezate pe mese lungi, în centrul sau pe laturile salonului. Oaspeţii se servesc singuri sau ajutaţi de câţiva ospătari. Se poate mânca în picioare în acelaşi salon sau saloane alăturate, unde se pot aranja grupuri de măsuţe, pe care se aşează farfurii şi tacâmuri. Nu se face plasament.

e) Aranjarea mesei Aranjarea corectă şi cu gust a mesei creează o ambianţă plăcută şi

uşurează atât serviciul ospătarilor, cât şi consumul mâncărurilor pregătite: – scaunele trebuie aranjate la distanţe potrivite: să nu fie prea

aproape pentru ca vecinii să se jeneze reciproc în timpul mânuirii tacâmurilor şi nici prea depărtate încât discuţiile să fie stânjenite.

– faţa de masă clasică este albă sau cu desene discrete de aceeaşi culoare (damasc). Înainte de a fi folosită, este indicat să fie controlată dacă este perfect curată şi recent călcată, astfel încât pliurile să nu împiedice aranjarea mesei. În cazul când sunt necesare mai multe feţe de masă (ceea ce trebuie evitat în măsura posibilului) se va observa ca suprapunerea lor să se facă pe o linie cât mai puţin perceptibilă. Sub faţa de masă se întinde, de obicei, un molton gros, care permite o mai bună fixare a tacâmurilor şi, totodată, fereşte masa de pete.

– în ultimul timp, se folosesc în mod curent feţe mici de masă, individuale, făcute dintr-o pânză fină, de obicei cu broderie, din pai sau rafie în diferite culori. Feţele de masă individuale se folosesc numai când gazda dispune de o masă din lemn de calitate superioară şi perfect lustruită.

– şerveţelele se aranjează în diferite forme, pliate în formă dreptunghiulară sau triunghiulară, fie direct pe farfurie, fie la stânga acesteia. Cea mai practică este aranjarea şerveţelului în formă triunghiulară, cu vârful în sus, la stânga farfuriei, astfel încât să mascheze feliile de pâine sau chifle.

– tacâmurile folosite la o masă oficială trebuie să fie de calitate bună, de preferinţă din argint sau argintărie. Gazda are obligaţia să le controleze înaintea fiecărei mese, spre a se încredinţa că sunt curate şi în bună stare. Nu este nimic mai neplăcut decât ca, în timpul unei mese, vreunui invitat să-i cadă, de exemplu, mânerul cuţitului sau ca acesta să nu taie. De regulă, fiecare fel de mâncare se mănâncă cu tacâm separat. De aceea şi tacâmurile se aranjează în ordinea servirii meniului, în jurul farfuriei. Iată, de exemplu, aranjamentul pentru un dineu:

– la dreapta farfuriei: lingura de supă, cuţitul de peşte, cuţitul de carne;

Page 217: Drept Diplomatic

217

– la stânga farfuriei: furculiţa de peşte şi cea de carne; – în faţa paharelor: furculiţa, cuţitul şi linguriţa de desert. – lamele cuţitelor vor fi întotdeauna îndreptate spre farfurie. Paharele se aranjează în faţa farfuriei, drept, oblic sau în semicerc,

numărul lor depinzând de cel al băuturilor servite; fiecare fel de vin se bea dintr-un pahar separat. La un dineu, de exemplu, la care se vor servi două feluri de vin şi şampanie se vor pune patru pahare, cel mai mare fiind pentru apă. Dacă aperitivul se serveşte direct la masă, se pune în plus păhărelul de ţuică (sau altă băutură) care, de obicei, se umple înainte de aşezarea oaspeţilor la masă. Paharele de lichior sau coniac se pun pe masă odată cu cafeaua sau puţin mai înainte.

Masa se aranjează, de obicei, cu flori, pe mijloc, între cele două rânduri de tacâmuri. Ornamentul cel mai practic constă într-un aranjament de diferite flori cu tijele tăiate scurt, puse într-o vază joasă, astfel încât oaspeţii plasaţi faţă în faţă să se poată vedea cu uşurinţă. Ca ornament mai pot servi fructierele pe care se aranjează fructe de sezon, bomboniere, precum şi diferite bibelouri de calitate superioară. Buchete mai mari de flori se pot pune în vaze speciale pe mobilele din jur.

Ca piese accesorii, la o masă mai pot fi aranjate: servicii pentru sare, piper, muştar sau alte diverse condimente, scrumiere etc. În cazul când la masă se serveşte peşte sau fructe care necesită folosirea degetelor pentru scoaterea oaselor, respectiv a sâmburilor, se obişnuieşte ca în dreptul fiecărui invitat să se pună câte un bol cu apă, în care oaspeţii îşi vor putea clăti degetele. În apă se pot pune petale de flori, felii de lămâie etc.

f) Meniul Meniul va fi întocmit în funcţie de oaspeţi şi sezon, preocuparea de

bază a gazdei trebuie s-o constituie calitatea mesei şi felul în care este servită. Se vor evita mesele prea încărcate sau care presupun un consum exagerat de alcool.

La o masă (dejun, dineu) nu este indicat să se servească, în afara desertului, mai mult de două feluri, când sunt suficient de consistente sau trei, când se stabileşte un meniu mai uşor. În general, nu se serveşte decât un singur fel de mâncare din carne. Numai la banchete se poate introduce şi al doilea fel. Alegerea desertului se face în funcţie de restul meniului: un desert mai uşor (salată de fructe, îngheţată), dacă celelalte feluri de mâncare au fost mai grele şi un desert mai consistent (tort, plăcintă etc.) în caz contrar. Fructele pot fi servite ca desert (proaspete, compot, salată), fie după acesta, dacă masa nu a fost prea încărcată.

Vinurile se aleg după componenţa meniului. La o masă nu se vor servi mai mult de două feluri de vin (alb, roşu) şi un vin dulce, desert sau şampanie.

Page 218: Drept Diplomatic

218

Cafeaua cu coniac (lichior etc) poate fi servită la masă sau într-un salon separat. Dacă se serveşte separat, după terminarea mesei, gazda-femeie se va ridica prima, invitând oaspeţii în salonul respectiv.

Unele reguli de etichetă referitoare la acţiunile protocolare enunţate: În cazul când şeful unei instituţii oferă o masă cu un număr mai mare

de oaspeţi, este bine ca cel puţin unul dintre colaboratori să fie invitat, pentru a-l ajuta la primire. Dacă vestiarul este departe de salonul de primire, este bine ca acest colaborator să întâmpine oaspeţii la ieşirea din vestiar, ajutându-i să ia cunoştinţă de plasamentul la masa. Acesta se face pe o placă specială, de obicei confecţionată din piele sau material plastic, în care se introduc bucăţi mici de carton, pe care se scrie numele fiecărui invitat, aranjate în jurul unei piese, de forma mesei, montată în mijlocul plăcii.

Sosirea la masă cu punctualitate trebuie respectată cu stricteţe, pe de o parte având în vedere că se pot servi unele mâncăruri fixe care se pregătesc „la minut”, pe de altă parte, pentru a evita ca ceilalţi invitaţi să aştepte pe cel întârziat. Pentru preîntâmpinarea unor asemenea situaţii este recomandabil ca 15-30 minute de la ora indicată pe invitaţie să se servească drink-uri şi mici aperitive, în picioare, prilej inclusiv pentru un prim contact între toţi participanţii la masă.

Ţinuta la o masă este cea indicată pe invitaţie. În cazul când o asemenea precizare nu există, în funcţie de anotimp şi ora mesei, se va îmbrăca un costum corespunzător, care poate fi de culoare mai deschisă la prânz şi în orice caz de culoare închisă seara (gris-fer, bleu-marin etc). La orice masă, bărbaţii îmbracă însă cămaşă albă, cu pantofi şi ciorapi asortaţi culorii costumului. Se va avea, de asemenea, grijă ca între ciorapi şi cravată să nu fie un contrast izbitor. La o masă de prânz, femeile pot îmbrăca o rochie simplă de zi, bine croită şi potrivită vârstei – în privinţa modelului şi culorii. La o masa de seară (dineu) se va prefera o rochie de mătase sau lână, mai închisă, cu croială simplă. Rochia de seară (de obicei mai lungă, dintr-un material închis şi mai greu) nu se poartă decât atunci când bărbatul este în smoking sau frac. Portul pălăriei la prânz este uzual, chiar la o rochie de stradă. De asemenea, în special la o masă de seară, se obişnuieşte să se poarte mănuşi. Lungimea şi culoarea acestora depind de croiala rochiei şi de gustul personal.

Când ospătarul anunţă că masa este servită, gazda-bărbat invită pe soţia oaspetelui principal şi o conduce la locul ei. Gazda-femeie invită pe oaspetele de onoare să între în sufragerie, dar ea trece după intrarea tuturor oaspeţilor. La sfârşitul mesei, gazda-femeie se ridică şi iese prima din sufragerie.

Înainte de invitarea la masă, gazda va avea grijă să recomande între ei pe oaspeţii care nu se cunosc.

Page 219: Drept Diplomatic

219

Servitul mesei începe întotdeauna cu oaspeţii-femei, în ordinea de precădere a acestora şi continuă apoi cu bărbaţii, astfel încât gazda-soţie va fi servită ultima dintre femei, iar gazda-soţ ultimul dintre bărbaţi.

Se va controla cu grijă îmbrăcămintea ospătarilor, ea trebuind să fie curată şi de aceeaşi croială. De asemenea, ospătarii vor fi instruiţi cu privire la ordinea în care vor fi serviţi oaspeţii şi la comportarea în timpul mesei (să nu fie zgomotoşi, să nu servească sau să circule în timpul toasturilor, decât dacă este necesar să umple paharele etc.).

Cei ce stau împreună la aceeaşi masă au obligaţia de a discuta între ei. A proceda altfel înseamnă o totală lipsă de politeţe. În cazul când doi oaspeţi plasaţi unul lângă altul nu se cunosc, bărbatul poate arăta vecinei sale cartea lui de vizită, din dreptul tacâmului, spunând: „Numele meu, al dv.?” sau numai „numele meu”, în timp ce se uită spre cartea de vizită a persoanei necunoscute.

Se poate fuma din momentul în care ospătarii servesc oaspeţii cu ţigări. În cazul când ţigările sunt pe masă, de obicei nu se fumează înainte de a se trece la ultimul fel de mâncare (carne) sau până când gazda nu face o invitaţie în acest sens.

Oaspetele principal, care de obicei dă semnalul de plecare, părăseşte locuinţa gazdei, în mod obişnuit, după 1/2-1 oră de la terminarea mesei. Bineînţeles, în această privinţă nu există o regulă fixă, plecarea oaspetelui principal fiind în funcţie şi de alte elemente ca: atmosfera existentă şi natura discuţiilor care se poartă, anumite interese personale sau angajamente ulterioare etc. În cazul când unii invitaţi au obligaţii care nu le permit să aştepte plecarea invitatului principal, vor putea părăsi locuinţa, scuzându-se atât faţă de acesta, cât şi faţă de gazdă.

B. Organizarea cocktailurilor şi recepţiilor Cocktail-urile şi recepţiile se organizează în diferite împrejurări ca:

ziua naţională, prezenţa în ţară a unei delegaţii străine etc. În general, cocktailurile se organizează în ocazii mai puţin oficiale şi au loc după-amiaza, la orele 17.00 sau 18.00 Recepţiile au un caracter mai oficial, în cinstea unei delegaţii de înalt nivel etc., ele având loc mai ales seara, în jurul orelor 19.00 sau 20.00 Pe invitaţii se menţionează, de obicei, ocazia cu care se oferă cocktailul sau recepţia respectivă. Oaspeţii vor fi salutaţi, la sosire şi plecare, de către gazdă şi soţia sa şi, eventual, de unul dintre colaboratori. O preocupare deosebită trebuie să se acorde atenţiei faţă de oaspeţi, urmărindu-se ca gazdele să se întreţină cu cât mai mulţi oaspeţi şi în special cu

Page 220: Drept Diplomatic

220

personalităţile mai marcante. Este recomandabil ca problemele pe care gazda are interesul să le abordeze în ziua respectivă să fie pregătite cu multă grijă, indicându-se care anume dintre colaboratori va ridica una sau alta dintre ele şi cui anume, astfel încât aceleiaşi persoane să nu i se ridice probleme similare de către diferiţi membri ai instituţiei.

C. Ceaiuri şi întâlniri prieteneşti Ceaiurile sunt acţiuni protocolare organizate, fără o ocazie deosebită,

cu scopul de a se crea o ambianţă propice unor discuţii amicale. Ceaiurile se organizează fie dimineaţa între orele 10.30-11.30 sau după-amiaza, începând cu orele 16.00 până la orele 18.00 La ceai se pot servi alune, fursecuri, bomboane de ciocolată, iar în încheiere diferite sucuri.

4. Uzanţe de ceremonial şi protocol diplomatic

practicate în România Primirea şefilor de misiune Misiunea diplomatică este rugată să comunice Ministerului Afacerilor

Externe, în timp util, data sosirii, mijlocul de transport şi punctul de intrare în România a noului şef de misiune pentru a fi întâmpinat conform uzanţelor diplomatice. La sosirea la post, şefii de misiune sunt salutaţi în Bucureşti, la gară sau aeroport, în numele ministrului afacerilor externe, de directorul Protocolului sau de adjunctul acestuia. Dacă sosirea sau plecarea şefului de misiune are loc în zilele de sâmbătă sau duminică, sărbători sau alte zile în care oficial nu se lucrează precum şi după orele 22.00 sau înainte de orele 08.00, acesta va fi salutat de un funcţionar al Direcţiei Protocol.

Vizitele protocolare ale şefilor de misiune la sosirea la post După sosirea sa la Bucureşti, şeful de misiune face o vizită

directorului Protocolului Ministerului Afacerilor Externe, care îl informează asupra uzanţelor locale privind ceremonia prezentării scrisorilor de acreditare şi asupra regulilor de protocol care trebuie respectate de şefii misiunilor diplomatice în România.

Cu ocazia acestei vizite, şeful de misiune solicită o audienţă, în legătură cu prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare, la ministrul afacerilor

Page 221: Drept Diplomatic

221

externe sau în lipsa acestuia, la un secretar de stat. Ulterior, directorul Protocolului informează pe şeful de misiune despre ziua şi ora când va fi primit de ministrul afacerilor externe sau de secretarul de stat în vederea depunerii copiilor scrisorilor de acreditare.

Însărcinatul cu afaceri titular înmânează directorului Protocolului copia scrisorii de cabinet prin care este numit în această funcţie şi a celei de rechemare a predecesorului, în cazul că acesta nu a depus-o la plecare.

În ziua şi ora fixate pentru audienţă la ministrul afacerilor externe sau la secretarul de stat, şeful de misiune este aşteptat şi prezentat ministrului de directorul Protocolului. Cu acest prilej, ministrul afacerilor externe sau secretarul de stat are o convorbire cu şeful de misiune. Şeful de misiune înmânează ministrului afacerilor externe sau secretarului de stat, copiile scrisorilor de acreditare şi ale scrisorilor de rechemare a predecesorului său, în cazul în care acesta nu le-a depus la plecare.

Directorul Protocolului informează pe şeful de misiune de data şi ora fixate pentru audienţa la preşedintele României în vederea prezentării scrisorilor de acreditare. Şeful de misiune comunică în prealabil directorului Protocolului numele colaboratorilor săi cu grad diplomatic care urmează să-l însoţească la ceremonia depunerii scrisorilor de acreditare, numărul acestora putând fi de 1-3 persoane.

Numirea unui însărcinat cu afaceri a.i., va fi comunicată ministrului afacerilor externe al ţării acreditate printr-o scrisoare sau telegramă, de către ministrul afacerilor externe al ţării acreditante.

Ceremonia prezentării scrisorilor de acreditare În ziua fixată pentru depunerea scrisorilor de acreditare, directorul

Direcţiei Protocol din Ministerul Afacerilor Externe sau adjunctul acestuia conduce pe ambasador de la reşedinţă sau ambasadă la Palatul Cotroceni. Deplasarea ambasadorului la Palatul Cotroceni se va face cu un autoturism pus la dispoziţie de Protocolul Preşedinţiei. Colaboratorii care îl însoţesc (1-3) se deplasează cu maşini ale ambasadei.

La intrarea în curtea Palatului Cotroceni, ambasadorul coboară din maşină şi este salutat de şeful Protocolului Preşedinţiei, care îl invită să treacă în revistă garda militară de onoare. Aceasta ceremonie se desfăşoară în acordurile Marşului de întâmpinare. Ambasadorul se opreşte în dreptul drapelului României şi salută printr-o uşoară înclinare a capului, după care continuă trecerea în revistă a gărzii. După trecerea în revistă a gărzii militare de onoare, ambasadorul este invitat în maşină, unde îl aşteaptă directorul Direcţiei Protocol din Ministerul Afacerilor Externe. Odată ajunşi la Palat, ambasadorul şi colaboratorii săi sunt conduşi într-un salon de aşteptare în care sunt arborate steagurile respectivei ţări şi al României.

Page 222: Drept Diplomatic

222

Ambasadorul, însoţit de directorul Direcţiei Protocol din Ministerul Afacerilor Externe, urmaţi de colaboratorii ambasadorului, intră în Sala Unirii şi se opresc la 4-5 paşi în faţa preşedintelui României. Sunt prezenţi ministrul afacerilor externe sau un secretar de stat şi un consilier prezidenţial sau de stat. Directorul Protocolului din Ministerul Afacerilor Externe se adresează preşedintelui României cu formula „Domnule preşedinte, am onoarea să vă prezint pe Excelenţa Sa, domnul ….., ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al ….. în România”.

Ambasadorul îl salută pe preşedintele României printr-o uşoară înclinare a capului şi se adresează cu următoarele cuvinte: „ Domnule preşedinte, permiteţi-mi să vă înmânez scrisorile prin care preşedintele ….., Domnul ….. mă acreditează în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al ….. în România, precum şi scrisorile de rechemare a predecesorului meu”.

Ambasadorul se apropie de preşedinte pentru a-i înmana scrisorile de acreditare, precum şi scrisorile de rechemare a predecesorului său, dacă este cazul. Înmânarea se face cu ambele mâini de la o distanţă de circa un metru.

După primirea scrisorilor, preşedintele îi strânge mâna ambasadorului. Preşedintele prezintă ambasadorului persoanele oficiale române care

asistă la ceremonie. La rândul său, ambasadorul prezintă preşedintelui pe colaboratorii săi. Preşedintele îl invită pe ambasador pentru o fotografie oficială lângă steagul României.

Preşedintele are apoi o întrevedere, într-un salon contiguu – Biblioteca – cu noul ambasador. La întrevedere asistă ministrul afacerilor externe sau secretarul de stat, consilierul prezidenţial sau de stat, şeful Protocolului Preşedinţiei şi colaboratorii ambasadorului. Directorul Protocolului Ministerului Afacerilor Externe se retrage într-un salon alăturat în aşteptarea încheierii ceremoniei care durează circa 15 minute.

După terminarea convorbirii, marcată de oferirea unei cupe de şampanie, preşedintele îşi ia rămas bun de la ambasador. Ambasadorul şi colaboratorii săi ies din palat şi se îndreaptă spre maşini. De această dată, autoturismul oficial în care se află ambasadorul are arborat fanionul naţional al ţării respective (pe aripa din faţă dreapta).

Directorul Protocolului Ministerului Afacerilor Externe sau adjunctul acestuia conduce pe ambasador până la reşedinţa sau cancelaria acestuia, unde se poate oferi o cupă de şampanie sau cocktail restrâns.

Ţinuta la ceremonia prezentării scrisorilor de acreditare este costum de culoare închisă, uniformă diplomatică sau costum naţional.

Ordinea de precădere a şefilor de misiune Ordinea de precădere a şefilor de misiuni diplomatice va fi

determinată, pentru ambasadori, de ziua şi ora prezentării scrisorilor de

Page 223: Drept Diplomatic

223

acreditare preşedintelui României, iar pentru însărcinaţii cu afaceri a.i. de data notificării la MAE a asumării conducerii misiunii diplomatice.

Ziua şi ora prezentării scrisorilor de acreditare de către ambasadori sunt stabilite în funcţie de ziua şi ora prezentării copiilor scrisorilor de acreditare la ministrul afacerilor externe sau secretarul de stat;

Ziua şi ora prezentării copiilor scrisorilor de acreditare se stabilesc în funcţie de ziua şi ora sosirii la Bucureşti.

Dacă în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră sosesc doi sau mai mulţi ambasadori – în acelaşi avion sau navă maritimă – ordinea depunerii copiilor scrisorilor de acreditare va fi stabilită pe criterii alfabetice (denumirea ţării) sau prin tragere la sorţi.

Absenţa şefului de misiune În caz de plecare temporară din România, şeful misiunii trimite o Notă

Verbală Ministerului Afacerilor Externe – Direcţia Protocol – indicând numele colaboratorului care îl înlocuieşte pe timpul absenţei sale, în calitate de însărcinat cu afaceri a.i.

De asemenea, şeful misiunii notifică în scris Ministerului Afacerilor Externe – Direcţia Protocol – întoarcerea şi reluarea funcţiilor sale.

În caz de plecare definitivă sau temporară din România a unui însărcinat cu afaceri a.i., notificarea înlocuirii acestuia cu un alt însărcinat cu afaceri a.i. se face printr-o scrisoare sau telegramă adresată ministrului afacerilor externe al României de către ministrul afacerilor externe al ţării respective.

Plecarea definitivă din România a şefilor de misiune La plecarea definitivă din România, scrisorile de rechemare pot fi

depuse la Preşedintele României fie personal de către şefii de misiune, fie de succesorii acestora, odată cu depunerea scrisorilor lor de acreditare. Scrisorile de rechemare ale însărcinaţilor cu afaceri titulari se depun ministrului afacerilor externe, fie de ei personal, fie de succesori, odată cu scrisorile lor de cabinet.

Şefii de misiune care părăsesc definitiv România sunt salutaţi la plecare, la gară sau la aeroport, de directorul Protocolului Ministerului Afacerilor Externe sau de adjunctul acestuia.

Dacă sosirea sau plecarea şefului de misiune are loc în zilele de sâmbătă sau duminică, sărbători sau alte zile în care oficial nu se lucrează precum şi după orele 22.00 sau înainte de orele 08.00, acesta va fi salutat de un funcţionar al Direcţiei Protocol.

Plecarea definitivă a şefului de misiune se notifică de către respectiva misiune prin Nota Verbală în care se menţionează data plecării definitive, dorinţa efectuării unor vizite de rămas bun (la preşedintele ţării, primul ministru

Page 224: Drept Diplomatic

224

şi ministrul afacerilor externe) de a căror perfectare se ocupă Ministerul Afacerilor Externe – Direcţia Protocol.

La plecarea definitivă a unui ambasador sau şef de misiune, un membru al conducerii Ministerului Afacerilor Externe (ministrul de externe sau un secretar de stat) oferă un dejun sau dineu îin onoarea respectivului şef de misiune.

Obligaţiile protocolare ale soţiilor şefilor de misiune După prezentarea scrisorilor de acreditare de către şeful de misiune,

soţia acestuia poate solicita o vizită protocolară de prezentare la soţia ministrului afacerilor externe. Soţiile şefilor de misiune trimit cărţi de vizită soţiilor personalităţilor române cărora soţii lor le-au făcut vizite protocolare de prezentare sau le-au trimis cărţi de vizită.

Prezentarea scrisorilor de cabinet de către însărcinaţii cu afaceri

titulari la ministrul afacerilor externe În ziua şi la ora fixate pentru depunerea scrisorii de cabinet,

însărcinatul cu afaceri titular vine la Ministerul Afacerilor Externe unde este primit de directorul Protocolului căruia îi înmânează, într-o scurtă întrevedere, copia scrisorii de cabinet. Imediat după această întrevedere, directorul Protocolului îl conduce la cabinetul ministrului sau secretarului de stat.

Însărcinatul cu afaceri titular înmânează ministrului afacerilor externe sau secretarului de stat scrisoarea de cabinet pentru numirea sa şi pe aceea de rechemare a predecesorului său, în cazul că acesta nu a depus-o înainte de plecare. Cu aceasta ocazie are loc o scurtă convorbire.

Ţinuta pentru audienţa la ministrul afacerilor externe sau secretarul de stat a însărcinatului cu afaceri titular, pentru depunerea scrisorilor de cabinet, este costum de culoare închisă.

Prezentarea colaboratorilor şefului de misiune Şeful de misiune prezintă pe primul său colaborator, sosit la post,

printr-o vizită pe care o face directorului Protocolului şi directorului de relaţii din Ministerul Afacerilor Externe.

Ceilalţi membrii ai misiuni, cu grad diplomatic, sunt prezentaţi, la sosirea la post, directorului adjunct al Protocolului din MAE sau altor colaboratori ai aceste Direcţii.

Ataşaţii de afaceri interne, ataşaţii militari şi ataşaţii comerciali fac

vizite de prezentare la Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Apărării Naţionale şi, respectiv, la Ministerul Economiei şi Comerţului, conform uzanţelor respectate în aceste ministere.

Page 225: Drept Diplomatic

225

Decanul Corpului Diplomatic Decan al Corpului Diplomatic este şeful de misiune cu grad de

ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, cu cea mai mare vechime la post. În România, decan al Corpului Diplomatic este, din oficiu, reprezentantul Vaticanului – respectiv Nunţiul Apostolic.

Intrarea şi ieşirea din funcţie a decanului Corpului Diplomatic se face în mod automat, fără nici o ceremonie. În absenţa acestuia, decan a.i. al Corpului Diplomatic devine ambasadorul aflat imediat după Nunţiul Apostolic, în ordinea de precădere. Notificarea acestei situaţii la Ministerul Afacerilor Externe – Direcţia Protocol – intră în practică diplomatică.

REGULI GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA ŞI CONDUITA

PERSONALULUI DIN SERVICIUL DIPLOMATIC AL ROMÂNIEI Agentul diplomatic este reprezentantul oficial al statului şi purtătorul

intereselor sale naţionale, ca şi ale cetăţenilor lui, în străinătate. În acelaşi timp, atât prin activitatea pe care o desfăşoară, cât şi prin conduita sa generală în mediul cu care vine în contact, el contribuie la formarea, în statul unde este acreditat, ca şi în rândul cetăţenilor acestuia, a percepţiei asupra ţării pe care o reprezintă.

„Am dus, de fapt, ţara – acolo unde mă aflam; a ştii să te faci iubit când reprezinţi ţara ta, înseamnă a o servi” – spunea Nicolae Titulescu.

Prin forţa lucrurilor, natura acestei misiuni impune profesionalism şi competenţă, loialitate şi corectitudine, aptitudini şi pasiune. Ea oferă satisfacţii, dar presupune şi obligaţii, precum şi unele privaţiuni. În toate timpurile, diplomaţii au fost consideraţi ca făcând parte din elita societăţii.

Unele considerente privind componenţa personalului serviciului

exterior al României: Potrivit organizării, misiunile diplomatice, oficiile consulare şi centrele

culturale ale ţării noastre sunt încadrate cu personal diplomatic şi consular, precum şi cu personal tehnico-administrativ şi de serviciu necesar.

În categoria personalului diplomatic sunt incluşi, de asemenea, ataşaţii militari şi adjuncţii acestora, precum şi referenţii de specialitate (cifratorii).

Deşi într-o compoziţie variată, personalul serviciului exterior proiectează imaginea unui corpus unitar. Diferitelor sale componente le revin atribuţii, îndatoriri şi responsabilităţi specifice, dar, totodată, şi o serie de obligaţii comune, valabile pentru întregul personal.

Page 226: Drept Diplomatic

226

Poziţia şefului misiunii diplomatice Şefii oficiilor diplomatice ale României deţin un loc aparte şi au un rol

primordial în cadrul serviciului exterior al ţării. Definind acest statut distinct, reglementările privind organizarea,

atribuţiile şi modul de funcţionare ale Ministerului Afacerilor Externe stipulează că şeful misiunii diplomatice este „reprezentantul unic” al României în statul acreditar.

Şeful misiunii diplomatice are, deci, în statul în care este acreditat, o competenţă generală de reprezentare a României şi de apărare a intereselor statului român, ale persoanelor juridice şi ale cetăţenilor români, în conformitate cu normele dreptului internaţional.

În statul în care este acreditat, şeful misiunii diplomatice reprezintă statul român faţă de orice persoană fizică şi juridică română sau străină, trimis în misiune permanentă ori temporară sau aflat în orice altă calitate în acel stat.

Calitatea de „reprezentant unic” al României în statul acreditar comportă, pentru şeful misiunii diplomatice, obligaţii şi răspunderi care, împreună cu atributele şi competenţele speciale cu care este învestit, configurează dimensiunea reală a misiunii sale.

Şeful misiunii asigură: – reprezentarea statului român în relaţiile cu autorităţile ţării de

reşedinţă, precum şi cu şefii oficiilor diplomatice ale celorlalte ţări acreditaţi în capitala respectivă şi asigură exercitarea celorlalte funcţii ale diplomaţiei;

– comunicarea cu autorităţile ţării de reşedinţă, prin transmiterea mesajelor primite din ţară sau preluarea mesajelor primite din partea acestora, în vederea transmiterii lor în ţară;

– purtarea de negocieri în probleme concrete; – prezentarea realităţilor din România; – informarea asupra ţării în care este acreditat şi – protejarea drepturilor statului şi cetăţenilor români. Activitatea şefului misiunii şi priceperea sa de a avea acces şi

audienţă la autorităţile ţării de reşedinţă, la cercurile politice, economice, culturale, de presă şi, în general, la opinia publică sunt definitorii pentru nivelul şi conţinutul relaţiilor României cu statul acreditar. În acelaşi timp, şeful misiunii este factorul decizional al organizării şi îndrumării întregii activităţi a misiunii diplomatice, coordonatorul întregului personal, în ceea ce priveşte activitatea profesională şi implicarea în rezolvarea obligaţiilor de serviciu; cunoaşterea realităţilor româneşti pentru a le putea propaga; rigoarea şi demnitatea cu care sunt susţinute interesele statului român; relaţiile pe care le dezvoltă cu autorităţile locale, partidele politice, cercurile economice, academice, universitare, culturale şi ştiinţifice şi cu cetăţeni ai statului acreditar, relaţiile în

Page 227: Drept Diplomatic

227

cadrul corpului diplomatic şi cu reprezentanţii presei scrise şi vorbite; raporturile cu cetăţenii români din ţara de reşedinţă şi românii din diasporă.

Poziţia centrală pe care o deţine şeful misiunii diplomatice, autoritatea şi prestigiul său, propria sa conduită, tactul şi exigenţa, cordialitatea, imparţialitatea şi solicitudinea în relaţiile cu personalul misiunii şi familiile acestuia se constituie, totodată, în premise favorabile dezvoltării unor raporturi bazate pe colaborare şi consideraţie reciprocă, inclusiv pentru modelarea comportamentului membrilor misiunii, în vederea realizării unei atmosfere propice desfăşurării în mod optim a activităţii.

Întregul personal al oficiului diplomatic este subordonat şefului de misiune şi are obligaţia să respecte dispoziţiile acestuia, să îndeplinească sarcinile concrete pe care i le stabileşte. Personalul – diplomatic, tehnic, administrativ sau de serviciu – care nu se conformează acestei exigenţe se descalifică pentru activitatea în serviciul exterior al României.

Norme şi principii de conduită pentru întregul personal Conduita şi activitatea personalului din serviciul diplomatic trebuie să

fie conforme cu normele stabilite de Statutul Corpului Diplomatic şi Consular al României, precum şi de Convenţiile privind relaţiile diplomatice (Viena 1961) şi consulare (Viena 1963).

În conformitate cu prevederile din Statut, personalul din serviciul diplomatic are obligaţia de a acţiona pentru promovarea politicii externe a ţării „astfel cum este stabilită de guvernul român", iar comportarea sa nu trebuie să vină în conflict cu îndatoririle şi calitatea ce îi revin.

Nici un angajat din serviciul diplomatic nu are dreptul să critice în public politica guvernului. Responsabilitatea pentru orientarea politicii revine guvernului – confirmat în mod democratic, iar personalul serviciului diplomatic are obligaţia să o aplice în mod riguros. Eventualele divergenţe de convingeri sau opinii personale ce pot apărea se discută cu ministrul afacerilor externe, membru al guvernului. În cazul persistenţei lor, soluţia constă în demisia din corpul diplomatic.

Statutul Corpului Diplomatic şi Consular al României prevede obligaţia imperativă, potrivit căreia membrii serviciului diplomatic „nu pot face parte din partide politice sau alte organizaţii cu caracter politic, nu se vor implica în activităţile partidelor şi organizaţiilor politice şi nu se vor situa pe poziţiile acestora".

În acest cadru legal şi, totodată, pe baza regulilor rezultate din practica altor state, personalul din serviciul diplomatic al României are următoarele obligaţii concrete:

a) să dovedească loialitate necondiţionată şi onestitate faţă de ţară, Constituţie, Preşedinte şi Guvern şi să acţioneze cu perseverenţă şi răspundere pentru realizarea politicii externe a statului român;

Page 228: Drept Diplomatic

228

b) să apere interesele statului român şi ale cetăţenilor români în ţara de reşedinţă;

c) să apere interesele statului român şi reglementările specifice activităţii în serviciul extern, să păstreze confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei;

d) să nu facă declaraţii care ar putea prejudicia relaţiile României cu ţara de reşedinţă sau cu alte state ori organizaţii internaţionale sau care ar putea crea Guvernului României dificultăţi în realizarea politicii sale externe;

e) să nu se angajeze, să nu facă promisiuni şi să nu exprime poziţii neautorizate, care ar putea implica sau angaja Guvernul României;

f) să nu se angajeze în activităţi care ar intra în conflict cu îndatoririle şi responsabilităţile oficiale;

g) să respecte legile statului pe teritoriul căruia îşi desfăşoară activitatea şi să nu se lase implicat în activităţi care ar reprezenta un amestec în treburile interne ale statului respectiv, faţă de organizaţiile internaţionale la care România participă, să aibă o comportare conformă cu obligaţiile care rezultă din statutul acestora pentru statele membre;

h) să acţioneze imparţial şi să nu aplice tratamente preferenţiale unor instituţii sau persoane particulare din ţara de reşedinţă;

i) să aibă, în toate împrejurările, o comportare demnă şi corectă, o ţinută ireproşabilă;

j) să nu folosească poziţia sa oficială pentru a-şi crea avantaje de ordin personal şi să nu exercite, în ţara în care funcţionează, activităţi profesionale sau comerciale în vederea unui beneficiu personal;

k) să protejeze şi să conserve bunurile misiunii şi să nu le folosească pentru alte activităţi în afara celor autorizate;

l) să-şi îndeplinească cu bună credinţă obligaţiile cetăţeneşti (inclusiv toate obligaţiile financiare impuse prin lege);

m) să păstreze, în contactele cu străinii, discreţia necesară asupra vieţii interne a oficiului diplomatic, precum şi cu privire la colegii de muncă şi relaţiile dintre aceştia, şi să semnaleze şefului misiunii, respectiv conducerii ministerului, aspectele deosebite care ar rezulta din contactele oficiale sau ocazionale.

Personalul român aflat la post contribuie la imaginea ţării în străinătate. Aceasta presupune ca, atât el cât şi familiile, prin ţinuta vestimentară, modul de comportare în public, modul de a se adresa în contactele oficiale sau ocazionale, modul de a vorbi pe stradă şi în societate, să nu fie provocator faţă de mediul în care trăieşte şi să nu afecteze negativ imaginea ţării, aplicând principiul „respectă-te pentru a fi respectat”. Pe de altă parte, este necesar să se evite zonele frecventate de categorii ale populaţiei

Page 229: Drept Diplomatic

229

de condiţie precară (talciocuri, magazine periferice, localuri îndoielnice din punctul de vedere al moralităţii etc.), să se abţină de la consumul de băuturi alcoolice, să evite cu desăvârşire consumul de droguri şi orice contacte cu persoane implicate în traficul de stupefiante.

Unele considerente privind relaţiile cu publicul din ţara de

reşedinţă, precum şi cu cetăţenii români Personalul serviciului diplomatic trebuie să aibă în relaţiile cu publicul

un comportament civilizat, corect şi plin de solicitudine. Toţi vizitatorii oficiilor diplomatice, fie ei străini sau români, se cuvine să fie trataţi cu atenţie şi consideraţie, să primească răspunsuri prompte şi clare şi pe un ton respectuos, să fie sprijiniţi cu solicitudine în soluţionarea problemelor pe care le au, astfel încât să aibă sentimentul real al ospitalităţii româneşti şi al unui contact cu o instituţie modernă a unui stat democrat.

Atunci când unele solicitări depăşesc posibilităţile de sprijin ale oficiului, situaţia trebuie explicată cu tact şi în toate cazurile solicitantul să poată constata bunăvoinţă. În raport de necesităţi, va fi informată Centrala MAE pentru instrucţiuni.

Din conduita civilizată în relaţiile cu publicul face parte şi aplicarea cu discreţie şi în mod neostentativ a regulilor de acces şi de circulaţie a străinilor în incinta misiunii, pentru ca aceştia să nu se simtă observaţi, suspectaţi sau, mai mult, bruscaţi. Trebuie pornit de la principiul că un oficiu diplomatic sau consular, centrele culturale etc. trebuie să fie – prin însăşi raţiunea lor de a fi – deschise publicului. Măsurile interne de protecţie, pe care le iau toate ţările în ce priveşte accesul în incinta misiunilor, se concep şi se aplică cu abilitate pentru a fi cât mai puţin perceptibile.

Norme specifice, derivând din privilegiile şi imunitatea

diplomatică şi consulară Scopul privilegiilor şi imunităţilor care se acordă personalului

serviciului diplomatic este de a asigura condiţii corespunzătoare şi protecţia necesară pentru funcţionarea eficientă a misiunilor diplomatice şi consulare.

Personalul serviciului diplomatic are, de aceea, obligaţia de a nu abuza de privilegiile şi imunităţile de care beneficiază în virtutea calităţii sale oficiale. Totodată, trebuie să manifeste maximum de atenţie şi prudenţă pentru a nu fi implicat în situaţii care pot duce la compromiterea sa.

Astfel: Este de cea mai mare importanţă ca personalul serviciului diplomatic

care se ocupă de gestionea de fonduri financiare să evite orice neregulă ce ar putea rezulta din asemenea operaţiuni (acceptarea de recompense, nerespectarea unor reglementări financiare ale ţării de reşedinţă, semnături pe

Page 230: Drept Diplomatic

230

acte ilegale, oferirea, solicitarea sau acceptarea de favoruri ori avantaje personale).

Greşelile de circulaţie rutieră comise de personalul diplomatic tind să genereze publicitate defavorabilă şi critici în toate ţările; este de aceea important ca personalul de la oficii să respecte regulile locale de circulaţie şi parcare.

Deţinerea de către diplomaţi, de date şi informaţii confidenţiale provenind din diverse surse, inclusiv de la alte guverne, reclamă prudenţă şi o grijă specială pentru protejarea acestora şi respectarea reglementărilor în materie. Imunitatea diplomatică nu înlătură interesul organelor de specialitate din orice ţară de a încerca să intre în posesia unor asemenea date şi informaţii. Încălcarea legilor, neglijenţa, implicarea în activităţi care pot fi interpretate ca fiind ilegale sau manifestări de indiscreţie pot crea condiţii favorizante pentru aceste autorităţi.

Membrii personalului misiunii au, de aceea, obligaţia să semnaleze imediat şefului oficiului situaţiile sau incidentele care ar putea afecta negativ persoana lor sau securitatea oficiului.

Este important ca personalul din serviciul diplomatic să nu aibă legături sau obligaţii care l-ar putea influenţa în îndeplinirea cu obiectivitate a misiunii sale. În acest scop, el nu poate accepta bani, cadouri, bunuri sau orice altă formă de recompensă pentru servicii efectuate. Aceasta nu exclude, totuşi, în funcţie de practica locală, acceptarea unor mici atenţii simbolice, care pot constitui o expresie normală de politeţe - cu informarea şefului de misiune.

Orice folosire, în alt scop decât cel legal, a curierului diplomatic şi a altor facilităţi privind corespondenţa constituie un abuz, care poate crea complicaţii în relaţiile cu statul acreditar.

Personalul serviciului diplomatic are datoria să respecte legile locale privind cumpărarea, respectiv, vinderea bunurilor procurate cu scutiri diplomatice, şi dacă statele respective percep taxe pe comercializarea acestor bunuri, să se asigure de plata lor înainte de a părăsi postul.

Se interzice cu desăvârşire implicarea în operaţiuni legate de „bursa neagră” şi „piaţa valutară paralelă” sau alte activităţi, cum sunt: vinderea de bunuri personale unor persoane neautorizate; tranzacţii personale, fără autorizaţie oficială; acţionarea ca intermediar în transferul de fonduri particulare ale unor persoane într-o altă ţară; trecerea de bani peste frontieră acolo unde legile locale privind schimbul valutar interzic exportul de valută naţională şi/sau importul de valută străină; contractarea de împrumuturi de la bănci sau de la persoane străine.

Convenţiile de la Viena (privind relaţiile diplomatice – 1961 şi relaţiile consulare – 1963) conţin şi alte reglementări ce trebuie respectate, inclusiv, interdicţia pentru lucrătorii din serviciul diplomatic şi consular de a se angaja, în

Page 231: Drept Diplomatic

231

scopul realizării de profit personal, în orice altă activitate profesională sau comercială (în caz contrar se iese de sub beneficiul privilegiilor şi imunităţilor diplomatice).

Regulamentul elaborat recent în Centrala MAE cuprinde, în detaliu, principii, reguli şi norme pe care personalul serviciului diplomatic are obligaţia să le respecte şi să le aplice – ca reprezentanţi ai României în străinătate – ele constituind precizări sau dezvoltări specifice ale îndatoririlor ce decurg din statutul funcţionarului public6 şi reglementările internaţionale – general acceptate.

6 Ele se aplică mutatis mutandis şi în Adminsitraţia centrală a MAE pentru perioada în care personalul serviciului diplomatic funcţionează în ţară (Legea nr. 188/ 8 dec.1999 a funcţionarilor publici).

Page 232: Drept Diplomatic

232

CAPITOLUL V Dotarea logistică şi elemente de contabilitate În realizarea activităţii ataşaţilor de afaceri interne, la postul unde au

fost numiţi, se au în vedere o serie de drepturi şi obligaţii atât din partea ministerului trimitător cât şi din partea Ministerului Afacerilor Externe şi a ambasadei unde ataşatul îşi desfăşoară activitatea.

Baza legală o constituie ORDINUL MINISTRULUI DE INTERNE privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de reprezentare externă în Ministerul de Interne în baza Legii nr. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului României nr. 649/2002 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe şi a Hotărârii Guvernului României nr. 837/1995 cu privire la criteriile de salarizare în valută şi celelalte drepturi în valută şi în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, cu completările şi modificările ulterioare, în temeiul prevederilor art 13, alin. 2) din Legea nr.40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează desfăşurarea activităţii ataşaţilor de interne.

În conformitate cu acest ordin, Biroul ataşatului de afaceri interne constituit în cadrul unei misiuni diplomatice a României în străinătate cuprinde ansamblul personalului şi mijloacelor afectate postului de ataşat de afaceri interne în statul acreditar. Nivelul ierarhic al biroului şi al posturilor aferente acestuia, drepturile de personal, indicatorii de înzestrare şi echipare, precum şi bugetul de cheltuieli se stabilesc prin Ordin al ministrului de interne, corespunzător nivelului misiunii diplomatice în cadrul căruia funcţionează.

De asemenea, personalul biroului ataşatului de afaceri interne se compune din: ataşat de afaceri interne şi, după caz, ataşat adjunct de afaceri interne, sau ofiţer de legătură, precum şi personalul auxiliar.

Referitor la funcţiile administrative, de management al resurselor umane, asigurare tehnică, logistică şi financiară aferente activităţilor de reprezentare externă, acestea se realizează de către direcţiile şi celelalte structuri de specialitate din Ministerul de Interne, potrivit prevederilor legale, pe baza solicitărilor şi datelor puse la dispoziţie de către Direcţia Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale.

Activitatea ataşaţilor de afaceri interne se desfăşoară cu respectarea prevederilor corespunzătoare din Statutul Corpului Diplomatic

Page 233: Drept Diplomatic

233

şi Consular, ale Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, a misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi centrelor culturale. Ataşaţii de afaceri interne, şi personalul birourilor acestora din cadrul misiunilor diplomatice ale României se conformează regulilor de ordine interioară stabilite de şeful misiunii.

Capitolul IV din ordinul ministrului de interne privind organizarea şi

desfăşurarea activităţii de reprezentare externă în Ministerul de Interne reglementează desfăşurarea activităţii de asigurare logistică şi financiară.

Astfel, pentru asigurarea îndeplinirii în condiţii corespunzătoare a atribuţiilor funcţionale şi a misiunilor încredinţate birourilor ataşaţilor de afaceri interne, personalul acestor birouri utilizează autovehicule, echipamente tehnice şi materiale specifice, aflate în înzestrarea lor.

Criteriile şi indicatorii de înzestrare, normele de dotare şi de consum, respectiv, normele şi baremurile de cheltuieli pentru asigurarea funcţionării biroului ataşatului de afaceri interne sunt prevăzute în anexa nr. 2 a ordinului.

Referitor la autovehiculele, acestea trebuie să beneficieze de asigurare de răspundere civilă şi de înmatriculare diplomatică. În cazul ofiţerilor de legătură, înmatricularea diplomatică se asigură numai dacă este asigurată eficienţa economică.

Personalul biroului ataşatului are următoarele obligaţii: – este răspunzător de păstrarea, utilizarea şi întreţinerea în condiţii

corespunzătoare a bunurilor primite în folosinţă; – asigură în mod regulat, la termenele şi în condiţiile prevăzute de

normativele tehnice, întreţinerea prin ateliere service specializate a autovehiculelor şi echipamentelor tehnice din dotare;

– întocmeşte evidenţa utilizării autovehiculelor şi a echipamentelor tehnice din înzestrare, precum şi a consumului de materiale specifice, care se actualizează lunar de personalul biroului ataşatului de afaceri interne, urmând a servi ca bază pentru justificarea cheltuielilor efectuate;

– de asemenea cheltuielile de exploatare, întreţinere şi reparaţii curente ale autovehiculului din dotare se plătesc direct de ataşatul de afaceri interne sau ofiţerul de legătură, pe propria răspundere, din fondurile ce îi sunt repartizate lunar din bugetul alocat postului respectiv. Autovehiculele, echipamentele tehnice, materialele consumabile şi rechizitele se pun la dispoziţie urmând formula cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, fie prin închiriere/achiziţie pe plan local, fie din ţară. Analiza opţiunilor se efectuează de structurile specializate ale Ministerului de Interne, decizia în acest sens urmând a fi luată cu aprobarea secretarului de stat care coordonează activitatea de asigurare logistică.

Page 234: Drept Diplomatic

234

Referitor la cheltuielile aferente instalării la post, funcţionării şi rechemării personalului birourilor ataşaţilor de afaceri interne desemnat să execute misiuni de reprezentare externă, acestea se suportă de către Ministerul de Interne.

Fondurile necesare finanţării activităţilor se includ în bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului de interne, iar cheltuielile se planifică, se efectuează şi se urmăresc prin grija structurilor de specialitate ale Ministerului de Interne, pe baza solicitărilor formulate de către Direcţia Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale, potrivit graficului aprobat de înfiinţare şi încadrare a birourilor ataşaţilor de afaceri interne şi în conformitate cu prevederile normelor metodologice în vigoare şi ale prezentului ordin.

De asemenea, pentru fiecare birou de ataşat de afaceri interne, Direcţia Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale întocmeşte un buget anual, care cuprinde toate tipurile de cheltuieli aferente acestei activităţi. Un capitol special din acest buget va fi prevăzut pentru cheltuielile de deplasare ale personalului biroului ataşatului de afaceri interne în interesul serviciului, în statul în care acesta este rezident sau în care acesta îşi desfăşoară activitatea, precum şi pentru cheltuielile de protocol şi reprezentare. Bugetul alocat unui birou de ataşat de afaceri interne asigură plata drepturilor băneşti cuvenite personalului aflat la post, acoperirea cheltuielilor de închiriere şi de întreţinere a spaţiilor de lucru şi de locuit, de reprezentare şi protocol pentru acţiunile organizate de ataşatul de afaceri interne, cheltuielile de transport local, urban şi interurban, inclusiv pentru alimentarea; cu carburant a autovehiculului din dotare, precum şi costurile de cazare la hotel şi de diurnă, dacă este necesară cazarea în afara localităţii de reşedinţă. Bugetul respectiv se realizează lunar, fie prin acordarea unei sume forfetare, fie pe bază de deviz, post calcul lunar, fie într-un sistem mixt, în funcţie de condiţiile concrete din statul de acreditare.

Sumele alocate prin bugetul aprobat se virează în tranşe lunare în contul deschis pe numele ataşatului de afaceri interne la o bancă din statul acreditar, de regulă, aceeaşi bancă” care deserveşte misiunea diplomatică a României.

În cazul ofiţerului de legătură, sumele respective se eliberează sub formă de avans la plecarea în misiune şi se decontează la întoarcerea din misiune.

Cheltuielile care se efectuează în străinătate pentru procurarea/ închirierea bunurilor şi serviciilor ce fac obiectul prezentului capitol, inclusiv cele care privesc întreţinerea sau repararea echipamentelor şi aprovizionarea necesarului de rechizite şi materiale consumabile, precum şi completarea acestora în funcţie de necesităţi, se planifică, se angajează şi se efectuează, conform reglementărilor în vigoare, stabilite prin similitudine cu cele utilizate de Ministerul Afacerilor Externe şi se includ în bugetul alocat biroului ataşatului de afaceri interne/ofiţerului de legătură.

Page 235: Drept Diplomatic

235

De asemenea, pentru compensarea cheltuielilor efectuate de Ministerul Afacerilor Externe, în scopul întreţinerii localurilor misiunii diplomatice respective, Ministerul de Interne va asigura lunar plata sumei reprezentând contravaloarea cotei de cheltuieli aferente utilităţilor consumate şi serviciilor utilizate (apă, canal, gaz, energie electrică, energie termică, telefon/fax local şi internaţional, abonament şi timp de utilizare pentru radio-tv, conturi de telefon mobil, Internet, poştă electronică etc.) de către personalul biroului ataşatului de afaceri interne. Plăţile se efectuează direct de către ataşatul de afaceri interne/ofiţerul de legătură, acesta având obligaţia de a transmite documentele justificative la Ministerul de Interne în cel mai scurt timp posibil. Actele justificative vor fi transmise în original şi traduse în limba română, prin grija ataşatului de afaceri interne.

Personalul din biroul ataşatului de afaceri interne răspunde material, în conformitate cu prevederile legislaţiei române, pentru pagubele produse de el. Recuperarea pagubelor pentru care a fost stabilită răspunderea materială în sarcina acestui personal se va face în lei sau în valută, în funcţie de modul de procurare a bunurilor respective.

Achiziţia de bunuri Orice achiziţii, reparaţii sau lucrări de întreţinere a căror valoare

depăşeşte suma de 500 EURO, nu se vor angaja şi executa decât după aprobarea devizului estimativ de către secretarul de stat care coordonează activitatea de asigurare logistică şi financiară, cu avizul Direcţiei Financiare şi Contabilitate, Direcţiei de Management Logistic şi, după caz, al Direcţiei Comunicaţii şi Informatică din Ministerul Administraţiei şi Internelor, fiind necesară prezentarea a cel puţin cinci oferte. Imediat după executarea achiziţiilor sau lucrării respective, factura, devizul şi celelalte acte justificative se transmit imediat la Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Drepturile băneşti şi celelalte drepturi cuvenite personalului biroului ataşatului de afaceri interne şi membrilor de familie ai acestuia se stabilesc conform reglementărilor aplicabile personalului trimis în misiune permanentă în străinătate la misiunile diplomatice ale României în străinătate.

Reglementarea modului de punere la dispoziţia personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor a facilităţilor tehnice, administrative, logistice, financiare şi de securitate necesare îndeplinirii atribuţiilor impuse de natura funcţiei sale, precum şi sistemul relaţiilor funcţionale ale ataşatului de afaceri interne/ofiţerul de legătură cu şeful misiunii diplomatice pe lângă care îşi desfăşoară activitatea şi cu personalul acesteia sunt prevăzute în PROTOCOLUL privind funcţionarea ataşaţilor de afaceri interne în cadrul misiunilor diplomatice ale României în temeiul prevederilor Legii nr.40 / 1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne, cu modificările şi

Page 236: Drept Diplomatic

236

completările ulterioare şi ale Hotărârii Guvernului României nr. 648 / 2002, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne, pe de o parte şi Ministerul Afacerilor Externe, pe de altă parte.

Cele două ministere au convenit următoarele: Ministerul de Interne va asigura trimiterea în misiune permanentă în

străinătate a ataşaţilor de afaceri interne, la misiunile diplomatice ale României, stabilite de comun acord cu Ministerul Afacerilor Externe.

Referitor la activitatea desfăşurată în cadrul misiunilor diplomatice, ataşaţii de afaceri interne, precum şi personalul încadrat în birourile ataşaţilor de afaceri interne sunt supuşi autorităţii şefului misiunii diplomatice în care îşi desfăşoară activitatea şi acţionează sub îndrumarea acestuia, fiind învestiţi atât cu atribuţii de consiliere a acestuia, cât şi cu atribuţii specifice în domeniul lor de activitate.

De asemenea, ataşaţii de afaceri interne sunt obligaţi să respecte regulile de ordine interioară din misiunile diplomatice în care îşi desfăşoară activitatea.

Ministerul Afacerilor Externe are obligaţia de a transmite misiunii diplomatice a României, din statul de acreditare, instrucţiunile necesare pentru îndeplinirea măsurilor organizatorice, de ordin logistic, tehnico-administrativ, financiar, precum şi de securitate, necesare pentru instalarea la post, în condiţii corespunzătoare, a ataşaţilor de afaceri interne. Simultan cu emiterea, ordinului de numire la post a ataşatului de afaceri interne, Ministerul de Interne va pune la dispoziţia Ministerului Afacerilor Externe fişa postului respectiv, în care sunt descrise atribuţiile, competenţele şi schema relaţiilor funcţionale ale acestuia. Totodată, Ministerul de Interne va transmite Ministerului Afacerilor Externe datele personale ale ataşatului de afaceri interne şi ale membrilor familiei sale care îl însoţesc, funcţia şi salariul de încadrare, durata concediului de odihnă, precum şi orice alte informaţii necesare prevăzute de lege.

În conformitate cu PROTOCOLUL privind funcţionarea ataşaţilor de afaceri interne în cadrul misiunilor diplomatice ale României, Ministerul Afacerilor Externe va asigura punerea la dispoziţie, în localurile misiunii diplomatice a României din statul de acreditare, a spaţiilor de lucru si a spaţiului de cazare pentru ataşatul de afaceri interne şi membrii săi de familie, aflaţi în întreţinerea acestuia, în limita disponibilului. În situaţia în care nu este posibilă asigurarea cazării şi a spaţiului de lucru în localurile misiunii diplomatice, se va acorda sprijin pentru identificarea şi închirierea unor locaţii corespunzătoare într-o zonă convenabilă. Dotarea acestor spaţii de lucru şi locuit cu mijloace fixe şi obiecte de inventar, necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii şi asigurării unor condiţii decente de locuit va fi asigurată de Ministerul de Interne.

Page 237: Drept Diplomatic

237

De asemenea în exercitarea atribuţiilor funcţionale, ataşatul de afaceri interne este îndreptăţit să beneficieze, în condiţii similare cu cele acordate personalului diplomatic cu rang echivalent din cadrul misiunii, de dreptul de acces şi de utilizare a mijloacelor tehnice de comunicaţii şi tehnologia informaţiei, inclusiv reţeaua de telefonie fixă, a echipamentelor de birotică, a utilităţilor tehnico-administrative şi gospodăreşti, precum şi a oricăror alte echipamente necesare îndeplinirii mandatului încredinţat, aflate în înzestrarea misiunii diplomatice sau în dotarea sa.

Tot prin acest protocol se prevede că ataşatul de afaceri interne are drept de acces la serviciile de curier, precum şi la corespondenţa diplomatică şi la comunicările operative secrete sau neclasificate, putând utiliza cifrul de stat pentru transmiterea sau primirea de comunicări operative. Ori de câte ori situaţia o impune, ataşatul de afaceri interne poate primi direct şi poate transmite, în nume propriu, comunicări operative, atât secrete, cat şi neclasificate.

De asemenea serviciile de secretariat, arhivă, documente secrete şi cifru ale misiunii diplomatice vor asigura deservirea ataşatului de afaceri interne, potrivit necesităţilor. Corespondenţa şi comunicările secrete sau neclasificate adresate direct ataşatului de afaceri interne sau repartizate acestuia spre soluţionare de şeful misiunii, precum şi solicitările ori răspunsurile transmise de ataşatul de afaceri interne în ţară sau partenerilor străini, primesc număr de înregistrare, se clasifică, se repartizează, multiplică, difuzează şi se arhivează la misiunea diplomatică respectivă, potrivit normelor în vigoare, cu termen de păstrare corespunzător. In funcţie de conţinut, aceste documente pot face obiectul includerii în Arhiva Istorică a MAE.

Personalul de specialitate din cadrul-Ministerului Afacerilor Externe va asigura măsurile corespunzătoare pentru realizarea nivelului de securitate necesar protecţiei ataşatului de afaceri interne şi a spaţiilor utilizate de acesta în procesul muncii, in cooperare cu serviciile competente din cadrul Ministerului de Interne.

În art. 7 din „PROTOCOLUL privind funcţionarea ataşaţilor de afaceri

interne în cadrul misiunilor diplomatice ale României” se prevede că, cheltuielile aferente instalării la post, funcţionării şi rechemării ataşaţilor de afaceri interne se suportă de către Ministerul de Interne, care alocă anual sumele necesare pentru fiecare asemenea post în bugetul său. Ministerul Afacerilor Externe va acorda Ministerului de Interne sprijinul necesar efectuării plăţilor determinate de activitatea ataşaţilor de afaceri interne, în condiţiile menţionate mai jos:

a) toate sumele aferente bugetului alocat postului de ataşat de afaceri interne, cum ar fi cheltuielile de personal, cheltuielile materiale de întreţinere şi de funcţionare, cheltuielile de capital etc, se varsă în tranşe lunare în contul deschis

Page 238: Drept Diplomatic

238

pe numele acestuia la banca locală care deserveşte misiunea diplomatică respectivă, prin grija serviciilor de specialitate ale Ministerului de Interne;

b) pentru compensarea cheltuielilor efectuate de Ministerul Afacerilor Externe în scopul întreţinerii localurilor misiunii diplomatice respective, Ministerul de Interne va asigura lunar plata sumei reprezentând contravaloarea cotei de cheltuieli aferente utilităţilor consumate şi serviciilor utilizate de ataşatul de afaceri interne, care nu pot fi individualizate pe spaţiul de lucru şi/sau de locuit repartizat acestuia; apă, canal, gaz, salubritate, energie electrică, energie termică. Plata sumei respective se efectuează direct, prin ataşatul de afaceri interne, pe baza situaţiei de repartizare a cheltuielilor aprobată de şeful misiunii, proporţional cu spaţiile şi serviciile puse la dispoziţie şi utilizate de acesta, până cel târziu la data de 15 a lunii următoare celei în care s-au efectuat plăţile;

c) în ceea ce priveşte cheltuielile aferente posturilor telefonice sau fax, furniturilor de birou, materialelor consumabile pentru aparatura de birotică şi toate celelalte cheltuieli pot fi individualizate pe spaţiul de lucru şi/sau de locuit repartizat, vor fi încheiate contracte separate sau acestea se vor efectua pe baza facturilor, urmând ca plata să se tacă direct de ataşatul de afaceri interne;

d) ataşatul de afaceri interne va reveni în ţară de fiecare dată când Ministerul de Interne consideră că se impune prezenţa sa iar cheltuielile legate de o astfel de deplasare se decontează potrivit instrucţiunilor transmise în acest sens;

e) în cazul în care este necesară efectuarea unor cheltuieli de strictă necesitate, reprezentând achiziţii de bunuri sau servicii a căror valoare unitară depăşeşte echivalentul sumei de 500 USD, angajarea acestora la propunerea ataşatului de afaceri interne se face cu avizul şefului misiunii şi numai după aprobarea devizului estimativ de către Ministerul de Interne, cu respectarea prevederilor legale privind achiziţiile publice.

De asemenea prevederile Protocolului de cooperare este aplicabil mutatis mutandis şi ofiţerilor de legătură ai Ministerului de Interne trimişi în misiune temporară sau permanentă în străinătate, care funcţionează în cadrul misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare ale României.

De comun acord, Părţile pot introduce modificări sau completări la prezentul Protocol, sub forma unor acte adiţionale la acesta sau prin schimb de scrisori între miniştri.

Orice diferende sau litigii în legătură cu interpretarea sau aplicarea prezentului Protocol de cooperare se soluţionează prin consultări între persoanele de contact desemnate sau, după caz, între miniştrii.

În anexa Anexa nr. 1 a PROTOCOLUL privind funcţionarea ataşaţilor de afaceri interne în cadrul misiunilor diplomatice ale României se prevăd criterii şi indicatori de înzestrare, norme de dotare şi de consum, respectiv,

Page 239: Drept Diplomatic

239

norme şi baremuri generale de cheltuieli pentru asigurarea funcţionării biroului ataşatului de afaceri interne.

În conformitate cu prevederile anexei 1 personalul Biroului ataşatului de interne beneficiază de:

1. Postul ataşatului de afaceri interne va avea în dotare autovehicule, sisteme IT şi de comunicaţii care să asigure transmiterea, primirea, stocarea şi procesarea de date şi voce, atât in clar, cât şi cifrat, precum şi acces la servicii de Internet, la un nivel corespunzător sarcinilor stabilite pentru misiunile pe care trebuie să le execute.

2. Pentru fiecare post de ataşat de afaceri interne, Ministerul de Interne va asigura înzestrare cu urmatoarele echipamente:

• set microcalculator de birou cu perifericele aferente (complet desk-top PC, imprimantă, scaner, modem etc.) – 1 set pentru 2 persoane aflate la acelaşi post;

• microcalculator portabil (laptop) – 1 set pentru 2 persoane aflate la acelaşi post;

• software-ul necesar pentru realizarea aplicaţiilor necesare misiunii, inclusiv pentru secretizare;

• telefon mobil, prevăzut cu serviciu de roaming – 1 set pentru 1 persoană aflată la post;

• post de telefon/facsimil fix, cu acces internaţional – 1 set pentru 3 persoane aflate la acelaşi post;

• cameră video şi/sau cameră foto digitală – 1 set pentru postul de ataşat de afaceri interne;

• receptor TV color şi videorecorder – 1 set pentru un post de ataşat de afaceri interne;

• materiale consumabile pentru echipamentele menţionate, precum şi servicii de Internet (cont utilizator şi servicii e-mail);

• autoturism compatibil cerinţelor tehnice EURO aplicabile în statul de acreditare – 1 complet pentru 2 persoane aflate la acelaşi post.

3. În situaţia în care numărul persoanelor aflate la post nu satisface criteriul de înzestrare, se asigură cel puţin cantitatea de echipamente prevăzută la plafonul minim.

4. Normele de consum pentru telefonie fixă şi mobilă, acces Internet, precun şi drepturile de rulaj pentru autovehicule sunt cele stabilite pentru echipamentele şi autovehiculele ce deservesc personalul cu funcţie de locţiitor şef de direcţie din serviciile operative ale MAI, eventualele depăşiri putând fi decontate pe baza raportului de necesitate întocmit de ataşatul de afaceri interne, avizat de şeful DIERI şi de Direcţia Financiară şi Contabilitate, Direcţia

Page 240: Drept Diplomatic

240

de Logistică şi/sau Direcţia de Comunicaţii şi Informatică şi aprobat de ministrul de interne.

5. Spaţiul de lucru şi de locuit pentru personalul biroului ataşatului de afaceri interne, precum şi utilităţile aferente acestora în localurile misiunilor diplomatice ale României se asigură contra-cost de Ministerul Afacerilor Externe, în limita disponibilităţilor existente la misiunea diplomatică respectivă. La prezentarea la post, ataşatul de afaceri interne ia în primire pe bază de proces verbal spaţiile şi utilităţile puse la dispoziţie de misiunea diplomatică, în document urmând să se înscrie indicatorii pe baza cărora se va calcula cota lunară de cheltuieli aferentă utilităţilor şi serviciilor puse la dispoziţie.

6. În cazul în care misiunea diplomatică a României nu dispune de spaţii corespunzătoare de locuit, ataşatul de afaceri interne poate închiria o locuinţă corespunzătoare într-o zonă convenabilă. Încheierea contractului de închiriere se face numai după obţinerea avizelor Direcţiei Financiară şi Contabilitate şi Direcţiei de Logistică din Ministerul de Interne, pe baza prezentării a cel puţin trei oferte,

7. Natura cheltuielilor prevăzute în bugetul postului ataşatului de afaceri interne şi cuantumul sumelor alocate se stabilesc prin similitudine cu normele, reglementările şi criteriile utilizate de Ministerul Afacerilor Externe.

Un alt act normativ care reglementează criterile de salarizare în valută şi celelalte drepturi în valută şi în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate este „Hotărârea cu privire la criteriile de salarizare în valută şi celelalte drepturi în valută şi în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, nr. 837, publicată în M.Of. nr. 249, din 11/01/95.

În conformitate cu Art. 1. personalul trimis în misiune permanentă în străinătate la misiunile diplomatice, la oficiile consulare sau la alte reprezentanţe ale României în străinătate, de către Ministerul Afacerilor Externe, precum si de către celelalte ministere, organe sau institutii de specialitate ale administraţiei publice centrale, denumite în continuare unităti trimitătoare, beneficiază, în conditiile prevăzute de prezenta hotărâre, de:

a) salariu lunar în valută; b) o indemnizatie lunară în valută pentru îndeplinirea funcţiei de

însărcinat cu afaceri ad-interim sau a unor atribuţii, altele decât cele ale funcţiei pe care este încadrat;

c) o indemnizaţie lunară în valută pentru soţia (soţul) aflată în întreţinere în străinătate;

d) o indemnizaţie lunară în valută pentru maximum doi copii aflaţi în întreţinere în străinătate;

e) o indemnizaţie lunară în lei pentru soţia (soţul) aflată în întreţinere în ţară;

f) o indemnizaţie lunară în lei pentru copiii aflaţi în întreţinere în ţară;

Page 241: Drept Diplomatic

241

g) o indemnizaţie lunară în lei, pe familie, pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei în ţară.

Pe lângă drepturile prevăzute mai sus, unităţile trimităţoare suportă costul transportului în trafic internaţional, cheltuielile de chirie, întreţinere şi de dotare a locuinţei din străinătate, indemnizaţia pentru concediul de odihnă, cheltuielile medicale pentru cazurile din condiţiile stabilite prin prezenta hotărâre, precum şi costul cazării la hotel pentru şefii de misiuni diplomatice care nu au locuinţă în Bucureşti, pe perioada veniri în ţară, în interes de serviciu. De asemenea, salariile lunare în valută ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate se stabilesc în raport cu nivelul salariului funcţiei de portar, luat ca bază de calcul în cuantum net, ţinând seama de costul vieţii, precum şi de condiţiile de muncă din fiecare ţară în care acesta îi desfăşoară activitatea.

Salariile şi celelalte drepturi lunare în valută ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate se determină prin aplicarea coeficientilor de ierarhizare prevăzuţi şi se acordă în funcţie de momentul trecerii frontierei de stat a României, astfel:

– din ziua trecerii prin punctul de frontieră la plecarea în străinătate, dacă aceasta a avut loc înainte de ora 12,00;

– până în ziua trecerii prin punctul de frontieră la sosirea din străinătate, dacă aceasta a avut loc după ora 12,00.

Referitor la salariile şi indemnizaţiile lunare în valută cuvenite pentru o zi, se determină prin raportarea drepturilor lunare la numărul de zile calendaristice din luna respectivă, iar drepturile totale cuvenite se întregesc la unitatea valutară dacă depăsesc 0,50 şi se neglijează dacă sunt sub 0,50 inclusiv, iar conducerea unităţilor trimitătoare poate să acorde un avans în valută, al cărui cuantum să nu depăsească nivelul unui salariu lunar, pentru acoperirea primelor cheltuieli, cu ocazia prezentării la post a personalului. Acest avans acordat se recuperează în maximum trei rate lunare consecutive, începând cu luna următoare aceleia în care a avut loc prezentarea la post.

Drepturile pecuniare cuvenite familiei În conformitate cu art. 5, personalul trimis în misiune permanentă în

străinătate beneficiază, pe lângă salariile lunare în valută şi de: a) o indemnizaţie pentru soţia (soţul) neîncadrată, pe timpul cât

aceasta se află în întreţinere permanentă în străinătate, reprezentând 25% din salariul lunar în valută al soţului (soţiei), precum şi din indemnizaţia prevăzută la lit. a), acolo unde este cazul;

b) o indemnizaţie reprezentând 25% din salariul în valută al funcţiei de portar, pentru fiecare copil până la împlinirea vârstei de 18 ani, dar nu mai mult de doi copii aflaţi în întreţinere permanentă în străinătate.

Page 242: Drept Diplomatic

242

De asemenea personalul trimis în misiune permanentă în străinătate beneficiază, pe lângă drepturile în valută prevăzute la cap. II, şi de următoarele indemnizaţii în lei, în ţară, astfel:

a) o indemnizaţie lunară reprezentând 25% din salariul de bază în lei, pentru soţie (soţul), pe tot timpul cât aceasta se află în întreţinere în ţară şi nu realizează venturi, de orice natură, inclusiv din pensie;

b) o indemnizaţie lunară în valoare de 10.000 lei, impozabilă, pentru fiecare copil aflat în întreţinere în ţară, până la împlinirea vârstei de 18 ani;

c) o indemnizaţie lunară pe familie, pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei din ţară, în sumă de 20.000 lei, impozabilă potrivit legii, în situaţia în care ambii soţi se află permanent în străinătate. Această indemnizaţie nu se acordă în cazul în care personalul realizează venituri din chirii.

Drepturile salariale pe perioada de pregătire profesională Perioadele de pregătire, pe categorii de funcţii, se stabilesc de către

unitătile trimitătoare, ţinând seama de specificul activităţii, precum şi dacă persoana în cauză a mai fost sau nu la post în străinătate, fără a depăşi 60 de zile pentru ambasador şi 30 de zile pentru restul personalului. Pe perioada de pregătire şi instruire, personalul primeşte salariul de bază corespunzător funcţiei pe care a fost încadrat, la care se adaugă sporul de vechime.

Drepturile salariale pe perioada concediului de odihnă Personalul aflat în misiune permanentă în străinătate are dreptul la

concediu anual de odihnă, precum şi la concediu suplimentar pentru climă greu de suportat, în condiţiile legii, care se programează la aceeaşi dată cu plata drepturilor în lei, dacă acesta se efectuează în ţară ,si cu plata drepturilor în valută, în condiţiile prezentei hotărâri, dacă acesta se efectuează în străinătate.

Plata indemnizaţiei de concediu în valută se poate face numai în situaţia în care cheltuielile de transport pentru venirea în ţară şi pentru înapoierea la post a personalului şi a membrilor săi de familie aflaţi în întreţinere în străinătate, în condiţiile prezentei hotărâri, sunt mai mari decât indemnizaţia cuvenită, stabilită la nivelul salariului lunar de încadrare în valută.

Efectuarea concediului de odihnă în străinătate, cu plata drepturilor în valută, se face, la solicitarea persoanei în cauză, cu aprobarea conducerii unităţilor trimiţătoare. În această situatie, unitătile trimiţătoare nu vor mai suporta alte cheltuieli legate de efectuarea concediului în anul respectiv, atât pentru personalul în cauză, cât şi pentru membrii săi de familie aflaţi în întreţinere în străinătate, în condiţiile prezentei hotărâri.

Unităţile trimiţătoare vor putea trimite personalul la post în străinătate numai după ce acesta şi-a efectuat concediul de odihnă pe anul calendaristic în curs, iar în anul încheierii misiunii în străinătate, concediul de odihnă pe anul respectiv se efectuează după venirea de la post, cu plata drepturilor în lei, în ţară.

Page 243: Drept Diplomatic

243

Unităţile trimiţătoare care au în străinătate un singur reprezentant, pe perioada concediului de odihnă al acestuia, pot să trimită un înlocuitor, cu suportarea cheltuielilor în condiţiile prezentei hotărâri.

Condiţii de salarizare în cazul incapacităţii temporare de muncă

sau concedii medicale Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate, aflat în

incapacitate temporară de muncă din cauză de boală, accident, concediu prenatal, concediu post-natal, concediu pentru îngrijirea copilului bolnav, precum şi în caz de carantină, are dreptul la o indemnizaţie în valută sau în lei, după caz. Drepturile cuvenite personalului aflat în astfel de situaţii se determină potrivit legislatiei în vigoare, în raport cu salariile în valută, pentru primele 10 zile lucrătoare şi se suportă din fondul de salarii în valută, iar pentru următoarele zile, în raport cu salariile de încadrare în lei, în ţară, şi se suportă din fondul de asigurări sociale.

De asemenea, pe perioada concediului medical, personalul are dreptul şi la indemnizaţiile integrale în valută cuvenite pentru soţia (soţul) şi copiii aflaţi în întreţinere în străinătate, în condiţiile prezentei hotărâri. În situaţia în care personalul încadrat se află în concediul medical în ţară, indemnizaţiile pentru membrii de familie rămaşi în străinătate, prevăzute la alin. (2), se acordă numai dacă, prin aducerea lor în ţară, cheltuielile de transport pe distanta dus şi întors sunt superioare acestor indemnizaţii.

Unităţile trimiţătoare sunt obligate să ia măsuri ca trimiterea personalului în misiune permanentă în străinătate să se facă numai în baza unui examen medical, în condiţiile stabilite de către Ministerul Sănătătii, din care să rezulte că starea sănătaţii acestuia îi permite desfăşurarea activităţii în ţările respective. Sunt supuşi acestui examen medical şi membrii de familie care însoţesc personalul permanent în străinătate, în condiţiile prezentei hotărâri, iar Ministerul Sănătăţii va stabili condiţiile şi cazurile pentru care unităţile trimiţătoare pot să suporte cheltuieli medicale pentru personalul respectiv, precum şi pentru membrii de familie ai acestuia, aflaţi în întreţinere permanentă în străinătate, privind vaccinuri şi medicamente specifice ţărilor şi localităţilor cu climă greu de suportat;

– consultaţii, analize şi vaccinuri obligatorii, pentru mame, înainte şi după naştere, precum şi pentru nou-născuti;

– consultatii, spitalizare, inclusiv nasteri, intervenţii chirurgicale, analize şi medicamente, numai în caz de urgenţă; internarea în spital în străinătate pentru naşteri se face numai cu aprobarea conducerii unităţilor trimiţătoare. De asemenea, pe lângă cheltuielile medicale prevăzute, unităţile trimiţătoare suportă, pentru personalul trimis în misiune permanentă, precum şi pentru membrii de familie ai acestuia aflaţi în întreţinere permanentă în

Page 244: Drept Diplomatic

244

străinătate, în conditiile prezentei hotărâri, cheltuielile în legătură cu decesul în străinătate, precum şi pentru aducerea în ţară a celor decedaţi.

În cazul personalului trimis în misiune permanentă în ţările cu care România are încheiate acorduri în domeniul asigurărilor sociale, şi medicale, cheltuielile respective se suportă în condiţiile stabilite prin aceste acorduri.

Drepturi privind cheltuielile de transport Cheltuielile pentru transportul personalului trimis în misiune

permanentă în străinătate, precum şi al membrilor săi de familie aflaţi în întreţinere permanentă în străinătate, în conditiile prezentei hotărâri, se suportă de către unităţile trimiţătoare, în următoarele cazuri:

a) la plecarea la post şi la venirea definitivă în ţară; b) pentru deplasări în interes de serviciu în ţară şi în străinătate; c) pentru efectuarea în ţară a concediului de odihnă pe anul

calendaristic respectiv, cu excepţia anilor în care are loc plecarea şi, respectiv, revenirea definitivă de la post, corelat şi cu prevederile art. 9 alin. (2);

d) pentru concediu medical şi naşteri în ţară; e) pentru deplasarea întregii familii în ţară, în caz de deces al unui

copil ori al soţiei (soţului) aflată în ţară si numai pentru deplasarea unuia dintre soţi în caz de deces al unui părinte, frate sau soră;

f) în cazuri de forţă majoră. De asemenea, unităţile trimiţătoare pot să suporte şi următoarele alte

cheltuieli, cum ar fi: – 50% din costul transportului (dus-întors) pentru cel mult doi copii în

vârstă de până la 18 ani, aflaţi în întreţinere în ţară, pentru a-şi vizita o singură dată pe an părinţii aflaţi la post, atunci când aceştia nu au copii în întreţinere în străinătate, în condiţiile prezentei hotărâri. În situaţia în care în străinătate se află în întreţinere un singur copil, unităţile trimiţătoare pot suporta 50% din costul transportului pentru încă un copil;

– costul integral al transportului, o singură dată pe an, pentru soţia (soţul) rămasă în ţară, pentru a-şi vizita soţul (soţia) la post în străinătate. În acest caz, unităţile trimiţătoare nu pot să suporte cheltuielile prevăzute la alin. (2) în anul în care personalul pleacă la post, precum şi în anul în care acesta îşi încheie misiunea.

Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate şi membrii săi de familie aflaţi în întreţinere în străinătate, în condiţiile prezentei hotărâri, au dreptul să călătorească cu avionul, la clasa economică, sau cu trenul la clasa I, cu vagon de dormit.

De asemenea, personalul trimis în misiune permanentă în străinătate poate să călătorească, individual sau împreună cu membrii săi de familie şi cu mijloace auto, cu suportarea cheltuielilor de către unităţile trimiţătoare, pe rutele şi durata prevăzute în anexa nr. 3 din prezentul act normativ.

Page 245: Drept Diplomatic

245

În cazul transportului cu mijloace auto, unităţile trimiţătoare suportă, pe bază de acte justificative, sumele necesare pentru plata carburanţilor, a taxelor rutiere, a celor de transbordare sau altele asemenea, precum şi cheltuieli de cazare, în condiţiile prevăzute în anexa nr. 3. În situaţia în care sumele în valută cuvenite pe durata transportului cu mijloace auto, la plecarea sau la venirea definitivă în ţară sau pentru deplasări în interesul serviciului, la care se adaugă salariul şi celelalte drepturi în valută calculate în condiţiile prezentei hotărâri, sunt mai mari decât tariful publicat de IATA pentru călătoria cu avionul la clasa economică, drepturile în valută ale personalului respectiv nu pot să depăsească nivelul acestui tarif.

Dacă deplasarea cu mijloace auto are loc pentru efectuarea concediului de odihnă în ţară, zilele care depăsesc durata transportului cu avionul sunt considerate ca făcând parte din concediu.

Unităţile trimiţătoare suportă costul transportului bagajelor personalului trimis în misiune permanentă în străinătate pentru cantităţile şi în condiţiile prevăzute în anexa nr. 4 în următoarele situaţii:

a) cu ocazia plecării şi venirii definitive la şi de la post; b) cu ocazia mutării în interesul serviciului în ţara de resedintă sau

într-o altă tară străină. Pentru deplasările efectuate în interesul serviciului în ţara de

reşedintă sau în altă ţară străină, pe lângă drepturile în valută şi în lei prevăzute în prezenta hotărâre, personalul trimis în misiune permanentă în străinătate beneficiază şi de:

a) cazare, transport şi 30% din diurnă pentru deplasări în ţara de resedinţă;

b) cazare, transport şi 50% din diurnă pentru deplasări în altă ţară străină, care se acordă în condiţiile stabilite pentru personalul român care se deplasează temporar în ţările respective, calculate în funcţie de categoria de diurnă la care are dreptul.

Categoriile de diurnă în care se încadrează personalul sunt următoarele: – la categoria a II -a, ambasadorii; – la categoria I restul personalului. Pe timpul deplasării în tară sau în străinătate, în interes personal,

inclusiv pentru susţinerea de examene, dacă această deplasare nu se suprapune cu perioada concediului de odihnă pe anul respectiv, personalul este considerat în concediu fără plată şi nu beneficiază de nici un fel de drept în valută sau în lei, pentru el şi pentru membrii săi de familie.

De asemenea, pe perioada în care membrii de familie ai personalului, aflaţi în întreţinere permanentă în străinătate, se deplasează pe cont propriu în afara ţării de resedinţă, nu mai beneficiază de drepturile în valută în condiţiile prezentei hotărâri, iar dacă deplasarea pe cont propriu a soţiei (soţului) aflate

Page 246: Drept Diplomatic

246

în întreţinere permanentă în străinătate are loc în ţară, aceasta (acesta) beneficiază de drepturi în lei, în condiţiile prezentei hotărâri.

Pe perioada de predare-primire a atribuţiilor, atât personalul care predă, cât şi personalul care primeşte beneficiază, pentru el şi pentru membrii săi de familie, de drepturi în valută şi în lei, după caz, în cuantumul şi în condiţiile stabilite prin prezenta hotărâre.

În cazul în care ambii soţi sunt salariaţi la aceeasi reprezentanţă, persoana care nu are obligaţia de a preda atribuţii de serviciu este considerată în concediu fără plată, iar persoana care predă are dreptul la indemnizaţia în valută pentru soţie (soţ), precum şi la indemnizaţiile în valută pentru copiii aflaţi în întreţinere în străinătate, în condiţiile prezentei hotărâri.

Drepturi privind spaţiul de locuit Personalului trimis în misiune permanentă în străinătate şi membrilor

săi de familie aflaţi în întreţinere permanentă, în condiţiile prezentei hotărâri, li se asigură spaţiu de locuit, precum şi dotarea corespunzătoare, potrivit funcţiei îndeplinite, ţinând seama de specificul activităţii şi de condiţiile de climă din fiecare ţară, cu suportarea chiriei şi a cheltuielilor de întreţinere de către unităţile trimiţătoare.

În situaţia în care soţiile (soţii) nesalariate prestează activităţi finanţate în regim extrabugetar, sumele în valută cuvenite pentru munca prestată nu pot depăşi nivelul salariului în valută prevăzut în prezenta hotărâre pentru funcţia îndeplinită şi se suportă din veniturile realizate din această activitate. Pe perioada cât aceste persoane prestează astfel de servicii nu beneficiază de indemnizaţiile prevăzute în prezenta hotărâre pentru soţiile (soţii) nesalariate.

Legea nr. 495 din 12 noiembrie 2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate este ultimul act normativ care reglementează drepturile băneşti cuvenite personalului aflat în misiune permanentă în străinătate.

Salarizarea membrilor Corpului diplomatic şi consular al României se face ţinându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea şi importanţa socială a funcţiei exercitate, de specificul activitătii de promovare a politicii externe a României, de pregătirea şi competenţa profesională a diplomaţilor, precum şi de incompatibilităţile şi interdicţiile prevăzute pentru diplomaţi de legislatia în vigoare.

Personalul trimis în misiune permanentă la misiunile diplomatice, la oficiile consulare şi la institutele culturale româneşti din străinătate de către Ministerul Afacerilor Externe, precum şi de către celelalte ministere, organe şi instituţii de specialitate ale administraţiei publice centrale, denumite în

Page 247: Drept Diplomatic

247

continuare unităţi trimiţătoare, are dreptul, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, la:

• salariu lunar în valută; • indemnizaţie lunară în valută pentru îndeplinirea funcţiei de

însărcinat cu afaceri, însărcinat cu afaceri ad interim sau gerant 3 interimar, ori a unor atribuţii, altele decât cele specifice funcţiei pe care este încadrat;

• indemnizaţie lunară în valută pentru şefii de misiune acreditaţi în mai multe ţări;

• indemnizaţie lunară în valută pentru îndeplinirea atribuţiilor de prim-colaborator;

• indemnizaţie lunară în valută pentru soţia/soţul aflată/aflat în întreţinere permanentă în străinătate;

• indemnizaţie lunară în valută pentru copiii minori aflaţi în întreţinere permanentă în străinătate;

• indemnizaţie lunară în valută pentru plata taxei de scolarizare pentru fiecare copil care urmează studii elementare;

• gimnaziale, liceale şi universitare în străinătate, în ţara în care îşi desfăşoară activitatea părintele;

• indemnizaţie lunară în valută pentru desfăşurarea activităţii în străinătate în zone de risc, insecuritate şi de conflict armat;

• indemnizaţie de reprezentare; • premii în valută pentru rezultate deosebite în activitatea deşfăsurată

în misiune; • indemnizaţie lunară în lei pentru soţia/soţul aflată/aflat în întreţinere

în ţară; • indemnizaţie lunară în lei pentru copiii minori şi pentru cei care

urmează studii universitare până la vârsta de 25 de ani, aflaţi în întreţinere în ţară; • indemnizaţie lunară în lei, pe familie, pentru acoperirea cheltuielilor

de întreţinere a locuinţei în ţară. În sensul prezentei legi, sunt consideraţi membri de familie aflaţi în întreţinere permanentă la misiune în străinătate soţia/soţul şi copiii minori care însoţesc, pe o perioadă continuă de minimum 12 luni, personalul angajat la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale.

Pe lângă drepturile prevăzute mai sus unităţile trimiţătoare suportă costul transportului în trafic internaţional, cheltuielile de chirie, întreţinere şi de dotare a locuinţei din străinătate, costul asigurărilor sociale de sănătate, precum şi cheltuielile medicale pentru cazurile şi în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare, indemnizaţia pentru concediul de odihnă în lei sau valută, după caz, prima de concediu de odihnă în lei şi costul cazării la hotel pentru şefii de misiuni diplomatice care nu au locuinţa în Bucureşti, pe perioada venirii în ţară, în interes de serviciu.

Page 248: Drept Diplomatic

248

Salarizarea în valută şi alte drepturi în valută şi în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate

Salariile şi alte drepturi în valută A. Salarii Salariile lunare în valută ale personalului trimis în misiune permanentă

în străinătate se stabilesc pe funcţii, ţinându-se seama de rolul, răspunderea şi complexitatea atributiilor ce revin fiecărei funcţii şi avându-se în vedere costul vieţii şi condiţiile de viaţă şi de muncă din ţara în care personalul îşi deşfăsoară activitatea.

Valoarea coeficientului de ierarhizare 1,00, reprezentând baza de calcul al salariilor şi indemnizaţiilor în valută în cuantum net, pentru fiecare ţară în care personalul îşi desfăşoară activitatea, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.

Salariul lunar în valută corespunzător fiecărei funcţii se determină prin aplicarea coeficientului de ierarhizare a funcţiei, prevăzut în anexa nr. 4, asupra bazei de calcul pentru ţara respectivă.

Salariile şi celelalte drepturi lunare în valută ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate se acordă în funcţie de momentul trecerii frontierei de stat a României, astfel:

a) din ziua trecerii prin punctul de frontieră la plecarea în străinătate, dacă aceasta a avut loc înainte de ora 12,00;

b) până în ziua trecerii prin punctul de frontieră la sosirea din străinătate, dacă aceasta a avut loc după ora 12,00 inclusiv.

Pe perioada prelungirii călătoriei peste limitele prevăzute de orarele internaţionale de transport sau în afara rutelor stabilite, personalul este considerat în concediu fără plată sau, la cererea acestuia, în concediu de odihnă, cu exceptia cazurilor în care întreruperea, respectiv prelungirea călătoriei, are loc din cauză de forţă majoră.

Salariile şi indemnizaţiile lunare în valută cuvenite pentru o zi se determină prin raportarea drepturilor lunare la numărul de zile calendaristice din luna respectivă, iar drepturile totale cuvenite se întregesc la unitatea valutară dacă depăsesc 0,50 şi se neglijează dacă sunt sub 0,50 inclusiv.

Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate beneficiază la plecarea în misiune de o indemnizaţie de reprezentare în valută, inclusiv pentru cheltuielile de instalare şi procurarea de efecte personale, al cărei cuantum se situează la nivelul unui salariu lunar în valută, pentru acoperirea primelor cheltuieli cu ocazia prezentării la post a personalului.

Page 249: Drept Diplomatic

249

Indemnizaţia se acordă astfel: a) în cuantum integral, la plecarea în misiune permanentă cu durata

iniţială de minimum 12 luni; b) în cuantum de 50%, la plecarea în misiune permanentă cu durata

iniţială de minimum 6 luni; c) nu se acordă, în cazul misiunilor cu o durată iniţială mai mică de 6

luni. Valoarea coeficientului de ierarhizare 1,00 se actualizează periodic

prin hotărâre a Guvernului, ţinând seama de creşterea costului vieţii din ţara în care personalul îşi desfăşoară activitatea sau de alte condiţii obiective.

B. Indemnizatii lunare în valută Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate beneficiază, pe

lângă salariile lunare în valută şi de: a) o indemnizaţie lunară pentru îndeplinirea funcţiei de însărcinat cu

afaceri, însărcinat cu afaceri ad interim sau gerant interimar, calculată asupra salariului corespunzător funcţiei şi gradului diplomatic şi consular pe care este încadrat personalul, după cum urmează:

– 5% pentru personalul încadrat pe funcţia de ministru consilier; – 10% pentru personalul încadrat pe funcţia de consilier diplomatic; – 15% pentru personalul încadrat pe funcţiile de secretar I, II sau III,

consul sau viceconsul. Pentru personalul diplomatic şi consular care îndeplineşte de la

început funcţia de însărcinat cu afaceri, însărcinat cu afaceri ad interim sau gerant interimar, indemnizaţia se acordă de la data numirii în această funcţie, pe toată perioada cât o îndeplineşte. Personalul diplomatic şi consular care, în lipsa şefului misiunii diplomatice, ambasador sau consul general, îndeplineşte funcţia de însărcinat cu afaceri, însărcinat cu afaceri ad interim sau gerant interimar, beneficiază de indemnizaţie pe timpul îndeplinirii acestei funcţii, dacă depăseste o perioadă de o lună. Indemnizaţia nu se acordă pe timpul cât şeful misiunii se află în concediu de odihnă sau în interes de serviciu în România, în ţara de reşedintă sau în altă ţară. Indemnizaţia lunară pentru îndeplinirea atribuţiilor de prim-colaborator este calculată în cuantum de 5% asupra salariului lunar în valută, corespunzător funcţiei şi gradului diplomatic şi consular pe care este încadrat. Indemnizaţia de prim-colaborator se acordă numai la reprezentanţele diplomatice unde şeful misiunii este acreditat în funcţia de ambasador;

b) o indemnizaţie lunară pentru soţia/soţul neîncadrată/neîncadrat, pe timpul cât aceasta/acesta se află în întreţinere permanentă în străinătate, reprezentând 25% din salariul lunar în valută al soţului/soţiei, precum şi din indemnizaţia prevăzută la lit.a) sau, acolo unde este cazul;

Page 250: Drept Diplomatic

250

c) o indemnizaţie lunară corespunzătoare coeficientului 0,25 din baza de calcul prevăzută în anexa nr.4, pentru fiecare copil minor aflat în întreţinere permanentă la misiune, până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la terminarea cursurilor anului scolar în care copilul împlineşte 18 ani. Indemnizaţia nu se acordă pentru copiii care repetă anul scolar, cu excepţia cazurilor în care repetenta este cauzată de motive de sănătate, dovedite cu certificat medical;

d) o indemnizaţie lunară în valută pentru plata taxei de şcolarizare pentru fiecare copil până la vârsta de 25 de ani, care urmează studii elementare, gimnaziale, liceale sau universitare în ţara unde părintele îşi desfăşoară activitatea, în situaţia în care sistemul de învăţământ de stat, din ţara respectivă nu oferă instruire în domeniul ales, precum şi în situaţiile în care unităţile învăţământului de stat percep taxe de şcolarizare. Această indemnizaţie se acordă cu condiţia promovării anului de studii precedent sau a examenelor din anul respectiv, pe bază de documente justificative, lunar, trimestrial sau anual şi nu poate depăsi 500 EURO lunar;

e) o indemnizaţie lunară în cuantum de 25% din salariul în valută pentru desfăşurarea activităţii în străinătate în zone de risc şi/sau de conflict armat, acordată numai pe durata existenţei situaţiei menţionate. Zonele de risc şi/sau de conflict armat se stabilesc prin ordin al ministrului Afacerilor Externe. În cazuri justificate, pentru anumite zone, nivelul cuantumului poate fi majorat până la 50% din salariul în valută, prin hotărâre a Guvernului.

În vederea evitării cheltuielilor ocazionate de trimiterea din ţară a unor persoane pentru desfăşurarea unor activităţi pe o perioadă determinată, unităţile trimiţătoare pot să aprobe ca misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate să utilizeze persoane fizice, cetăţeni români sau străini, de pe plan local sau persoane nesalariate din cadrul acestor reprezentante, cu respectarea legislaţiei din ţara respectivă. Sumele acordate pentru activitatea prestată se stabilesc în raport cu nivelul studiilor, cu munca depusă şi cu timpul efectiv lucrat, fără a depăşi, la nivelul unei luni, salariul minim prevăzut pentru misiunea respectivă, în cazul îndeplinirii unor atribuţii pentru funcţii de ordin administrativ sau nivelul salariului minim functiei diplomatice, după caz.

Pe perioada cât soţiile/soţii nesalariate/nesalariaţi prestează activităţi în condiţiile alin.(1), personalul nu beneficiază de indemnizaţiile prevăzute în prezenta lege pentru soţiile/soţii nesalariate/nesalariaţi.

În situaţia în care personalul încadrat la misiuni îndeplineşte, în afara orelor de program, pe o durată mai mare de 30 de zile consecutiv, atribuţii care revin unor posturi vacante din schema reprezentanţei respective, cu aprobarea conducerii unităţii trimiţătoare, acesta beneficiază de o indemnizaţie reprezentând 25% din salariul în valută al funcţiei pe care este încadrat.

Page 251: Drept Diplomatic

251

C. Premii în valută Pentru premierea individuală a personalului trimis în misiune

permanentă în străinătate, se constituie un fond de premiere anual, prin aplicarea unei cote de până la 1% asupra cheltuielilor cu salariile corespunzătoare salariilor în valută aferente acestei categorii de personal, cu încadrarea în fondurile aprobate cu această destinaţie instituţiilor trimiţătoare, prin bugetul anual. Din acest fond pot fi acordate premii, la sfârşitul anului, salariaţilor care au realizat sau au participat direct la obţinerea unor rezultate în activitate, apreciate ca valoroase.

Premiile se acordă pe baza propunerilor nominale ale şefului misiunii în care salariatul îşi desfăşoară activitatea, cu aprobarea conducerii instituţiei trimiţătoare.

Premiul individual se stabileste până la nivelul salariului mediu lunar în valută corespunzător funcţiei de încadrare la misiune, iar în cazul personalului diplomatic, până la nivelul salariului mediu lunar în valută şi al indemnizaţiei pentru îndeplinirea funcţiei de însărcinat cu afaceri ad interim sau al indemnizaţiei pentru îndeplinirea atribuţiilor de prim-colaborator, după caz.

D. Diminuarea salariilor în valută Personalului aflat în misiune permanentă care realizează

necorespunzător sau nu realizează în termen sarcinile de serviciu stabilite de seful de misiune i se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia muncii sau, după caz, diminuarea salariului în valută cu 5-10%, pe o perioadă de 1-3 luni. Salariile în valută se diminuează pe baza propunerii şefului de misiune şi cu avizul corpului de control, prin ordin al ministrului Afacerilor Externe sau al şefului unităţii trimiţătoare.

Indemnizaţii lunare în lei Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate beneficiază, pe

durata misiunii, pe lângă drepturile în valută prevăzute la Capitolul IV şi de următoarele indemnizaţii în lei, în ţară, astfel:

a) o indemnizaţie lunară reprezentând 25% din salariul de bază în lei, pentru soţia/soţul neîncadrată/neîncadrat, pe tot timpul cât aceasta/acesta se află în întreţinere permanentă în ţară şi nu realizează venituri de orice natură, inclusiv din pensie. Se acordă pe bază de declaraţie scrisă, dată pe propria răspundere.

b) o indemnizaţie lunară la nivelul alocaţiei de stat pentru copii, impozabilă, pentru fiecare copil aflat în întreţinere în ţară, până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la terminarea cursurilor anului scolar în care copilul împlineşte 18 ani. Indemnizatia nu se acordă pentru copiii care repetă anul şcolar, cu excepţia cazurilor în care repetenţia este cauzată de motive de sănătate, dovedite cu certificat medical;

Page 252: Drept Diplomatic

252

c) o indemnizaţie lunară pe familie, pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei proprietate din ţară, în sumă de 500.000 lei, impozabilă, potrivit legii, în situaţia în care ambii soţi se află permanent în străinătate şi nu realizează nici un fel de venituri din chirii. Indemnizaţia se actualizează prin hotărâre a Guvernului. Se acordă pe bază de declaraţie scrisă, dată pe propria răspundere.

Alte drepturi A. Pe perioada pregătirii şi instruirii în ţară Unităţile trimiţătoare sunt obligate să asigure pregătirea corespunzătoare

a personalului înaintea plecării la post în străinătate, precum şi instruirea cu ocazia venirii în ţară, în vederea efectuării concediului de odihnă.

Perioadele de pregătire, pe categorii de funcţii, se stabilesc de către unităţile trimiţătoare, ţinând seama de specificul activităţii, precum şi faptul dacă persoana în cauză a mai fost sau nu la post în străinătate, fără a depăsi 60 de zile calendaristice, pentru ambasadori, şi 30 de zile calendaristice, pentru restul personalului.

Pe perioada de pregătire şi instruire în vederea trimiterii în misiune permanentă în străinătate, personalul beneficiază de salariul de bază în lei corespunzător funcţiei pe care este încadrat în ţară, la care se adaugă sporul de vechime în muncă, potrivit legii, şi după caz, sporul pentru titlul ştiinţific de doctor şi sporul de confidenţialitate.

Pe perioada de pregătire şi instruire, cu ocazia venirii în ţară în vederea efectuării concediului de odihnă sau în interes de serviciu, personalul beneficiază de salariul de bază în lei corespunzător funcţiei pe care este încadrat în ţară, de sporul de vechime în muncă şi, după caz, de sporul pentru titlul ştiinţific de doctor.

B. Pe perioada concediului de odihnă Personalul aflat în misiune permanentă în străinătate are dreptul la

concediu anual de odihnă, precum şi la concediu suplimentar pentru climă greu de suportat, în condiţiile legii, care se programează la aceeaşi dată.

În cazul în care concediul de odihnă se efectuează în ţară, indemnizatia de concediu se stabileste şi se plăteste în lei în conformitate cu prevederile art. 20 si 21 din prezenta lege.

La cererea salariatului, concediul de odihnă anual poate fi efectuat fracţionat numai cu aprobarea unităţii trimiţătoare cu condiţia ca una din fracţiuni să fie de minimum 15 zile lucrătoare.

Page 253: Drept Diplomatic

253

Concediul de odihnă în străinătate, cu plata drepturilor în valută, se efectuează la solicitarea persoanei în cauză, cu aprobarea conducerii unităţilor trimiţătoare. În această situaţie, unităţile trimiţătoare nu vor mai suporta alte cheltuieli legate de efectuarea concediului în anul respectiv, atât pentru personalul în cauză, cât şi pentru membrii săi de familie aflaţi în întreţinere în străinătate, în conditiile prezentei legi.

Plata indemnizaţiei de concediu în valută se poate face numai în cazul în care cheltuielile de transport pentru venirea în ţară şi pentru înapoierea la post a personalului şi a membrilor săi de familie aflaţi în întreţinere permanentă în străinătate, în conditiile prezentei legi, sunt mai mari decât indemnizaţia cuvenită, stabilită la nivelul salariului lunar de încadrare în valută.

Unităţile trimiţătoare vor putea permite plecarea personalului la post în străinătate numai după ce acesta şi-a efectuat concediul de odihnă pe anul calendaristic în curs. Prevederile nu se aplică pentru şefii misiunilor diplomatice, în cazuri deosebite stabilite de Ministerul Afacerilor Externe.

În anul încheierii misiunii în străinătate, concediul de odihnă pe anul respectiv se efectuează după încheierea misiunii, cu plata indemnizaţiei şi a primei de concediu, în lei, în ţară.

Conducerile misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor culturale româneşti din străinătate sunt obligate să ia măsurile necesare ca pe perioada efectuării concediului de odihnă, sarcinile de serviciu ale personalului respectiv să fie preluate de către alt personal care lucrează la aceste reprezentanţe, care are pregătirea necesară şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, fără plata unor drepturi salariale suplimentare.

Unitătile trimiţătoare care au în străinătate un singur reprezentant, pe perioada concediului de odihnă al acestuia pot să trimită un înlocuitor, cu suportarea cheltuielilor, în condiţiile prezentei legi.

C. Pe perioada de predare-primire a atribuţiilor Unităţile trimiţătoare sunt obligate ca, în vederea asigurării unei

activităţi continue a reprezentanţelor din străinătate, să ia măsurile necesare ca atribuţiile ce revin personalului existent la post să fie transmise, cu maximum de operativitate, personalului care preia aceste atribuţii.

Pe perioada de predare-primire a atribuţiilor, atât personalul care predă, cât şi personalul care primeşte beneficiază, pentru el si pentru membrii săi de familie, de drepturi în valută şi în lei, după caz, în cuantumul şi în condiţiile stabilite prin prezenta lege. În cazul în care ambii soţi sunt salariaţi la aceeaşi reprezentanţă, persoana care nu are obligaţia de a preda atribuţii de serviciu este considerată în concediu fără plată, iar persoana care predă are dreptul la indemnizaţia în valută pentru soţie/soţ, precum şi la indemnizaţiile în valută pentru copiii aflaţi în întreţinere în străinătate, în conditiile prezentei legi.

Page 254: Drept Diplomatic

254

În vederea aducerii la îndeplinire a obligaţiei mentionate la alin.(1), unităţile trimiţătoare vor stabili durata maximă de predare-primire a atribuţiilor, fără a depăşi:

a) 10 zile calendaristice, pentru personalul diplomatic; b) 30 de zile calendaristice, pentru personalul de specialitate cu

sarcini de gestiune; c) 3 zile calendaristice, pentru restul personalului. D. Pe perioada concediului medical în străinătate Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate, aflat în

incapacitate temporară de muncă din cauză de boală, accident, concediu prenatal, concediu postnatal, concediu pentru risc maternal, concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, concediu pentru îngrijirea copilului bolnav, precum şi în caz de carantină, are dreptul la indemnizaţie în lei, conform prevederilor legale. Pe perioada concediului medical, personalul are dreptul şi la indemnizaţiile integrale în valută cuvenite pentru soţia/soţul şi copiii aflaţi în întreţinere în străinătate, numai dacă, prin aducerea lor în ţară, cheltuielile de transport pe distanţa dus-întors sunt superioare acestor indemnizaţii.

Unităţile trimiţătoare sunt obligate să ia măsuri ca plecarea personalului în misiune permanentă în străinătate să se facă numai pe baza unui examen medical, în condiţiile stabilite de către Ministerul Sănătăţii, din care să rezulte că starea sănătăţii acestuia îi permite desfăşurarea activităţii în ţările respective. Sunt supusi acestui examen medical şi membrii de familie care însotesc personalul permanent în străinătate, în condiţiile prezentei legi.

Pe perioada în care îşi desfăşoară activitatea la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale, personalul trimis în misiune permanentă în străinătate şi membrii de familie care îl însoţesc beneficiază de asistenţă medicală, pe bază de asigurare obligatorie, realizată de unitatea trimiţătoare. În situaţia în care nu se pot încheia contractele prevăzute mai sus unitatea trimiţătoare suportă, în condiţiile şi în cazurile stabilite de Ministerul Sănătăţii, cheltuielile medicale pentru personalul respectiv, precum şi pentru membri de familie ai acestuia aflaţi în întreţinere permanentă în străinătate, privind:

a) vaccinuri preventive obligatorii specifice fiecărei ţări, precum şi vaccinuri profilactice obligatorii;

b) consultatii, analize pre şi postnatale, în caz de urgenţă, pentru mame, precum şi pentru nou-născuţi;

c) consultaţii, spitalizare, inclusiv naşteri, intervenţii chirurgicale, analize şi medicamente, numai în caz de urgenţă; internarea în spital în

Page 255: Drept Diplomatic

255

străinătate pentru naşteri se face numai cu aprobarea conducerii unităţilor trimiţătoare.

Pe lângă cheltuielile medicale, unităţile trimiţătoare suportă, pentru personalul trimis în misiune permanentă, precum şi pentru membrii de familie ai acestuia aflaţi în întreţinere permanentă în străinătate, în condiţiile prezentei legi, cheltuielile în legătură cu decesul în străinătate, precum şi pentru aducerea în ţară a celor decedaţi.

E. Cheltuieli pentru transportul personalului Cheltuielile pentru transportul internaţional al personalului trimis în

misiune permanentă în străinătate, inclusiv tronsonul intern al acestuia, precum şi al membrilor de familie aflaţi în întreţinere permanentă în străinătate, în condiţiile prezentei legi, se suportă de către unităţile trimiţătoare, în următoarele cazuri:

a) la plecarea în misiune şi la venirea definitivă în tară; b) pentru deplasări în interes de serviciu, în tară şi în străinătate; c) pentru efectuarea în ţară a concediului de odihnă pe anul

calendaristic respectiv, cu exceptia anilor în care are loc plecarea şi, respectiv, revenirea definitivă de la post, corelat şi cu prevederile art. 43 alin.(4).

În situaţia efectuării fracţionate a concediului de odihnă, cheltuielile se suportă cu ocazia efectuării fracţiunii legate de efectuarea perioadei de pregătire şi documentare;

d) pentru concediu medical şi naşteri în ţară; e) pentru deplasarea întregii familii în ţară, în caz de deces al unui

copil ori a soţiei/soţului aflată/aflat în ţară şi numai pentru deplasarea unuia dintre soţi în caz de deces al unui părinte, frate sau soră;

f) în cazuri de forţă majoră. Cheltuielile pentru transportul internaţional dus-întors al membrilor de

familie rămaşi în ţară se suportă de către unităţile trimiţătoare, în următoarele cazuri:

a) o singură dată pe an, pentru copiii în vârstă de până la 18 ani, respectiv 25 de ani, dacă urmează studii universitare, aflaţi în ţară, pentru a-şi vizita părintele/părinţii aflat/aflaţi la post. Unitatea trimiţătoare nu suportă cheltuielile aferente vizitei pentru copiii ai căror părinţi aflaţi în misiune au fost decăzuţi din drepturi în baza unei hotărâri judecătoreşti;

b) o singură dată pe an, pentru soţia/soţul rămasă/rămas în ţară, pentru a-şi vizita soţul/soţia la post în străinătate.

Unitătile trimiţătoare nu suportă cheltuielile prevăzute la alin.(2) în anul în care personalul pleacă la post, precum şi în anul în care acesta îşi încheie misiunea.

Page 256: Drept Diplomatic

256

Personalul, trimis în misiune permanentă în străinătate şi membrii lor de familie aflaţi în întreţinere permanentă în străinătate, în condiţiile prezentei legi, au dreptul să călătorească cu avionul, la clasa economică, sau cu trenul la clasa I, cu vagon de dormit.

Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate poate să călătorească, individual sau împreună cu membrii săi de familie, cu aprobarea prealabilă a conducerii unităţilor trimiţătoare, şi cu mijloace auto, cu suportarea cheltuielilor de către unităţile trimiţătoare, în limita distanţelor şi a duratelor prevăzute în anexa nr.5, indiferent de traseul urmat.

În cazul transportului cu mijloace auto, unităţile trimiţătoare suportă, pe bază de acte justificative, sumele necesare pentru plata carburanţilor, a taxelor rutiere, a celor de transbordare sau altele asemenea, precum şi cheltuieli de cazare, în condiţiile legii.

Sumele în valută cuvenite pe durata transportului cu mijloace auto, la plecarea sau la venirea definitivă în ţară sau pentru deplasări în interesul serviciului, la care se adaugă salariul şi celelalte drepturi în valută, calculate în condiţiile prezentei legi, nu pot depăşi cheltuielile estimate aferente călătoriei cu avionul la clasa economică, în condiţiile legii.

Dacă deplasarea cu mijloace auto are loc pentru efectuarea concediului de odihnă în ţară, zilele care depăşesc durata transportului cu avionul sunt considerate ca făcând parte din concediu.

F. Cheltuieli pentru transportul bagajelor personale Unităţile trimiţătoare suportă costul transportului bagajelor

personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, pentru următoarele cantităţi maxime pe familie, diferenţiate în raport cu coeficienţii de ierarhizare ai funcţiei de încadrare, potrivit nomenclatorului din anexa nr. 4, astfel:

a) 250 kg – personalul prevăzut la coeficienţii de până la 2,0 inclusiv; b) 300 kg – personalul prevăzut la coeficienţii între 2,1 – 4,20 inclusiv; c) 350 kg – şefii de misiune.

În situaţia în care ambii soţi sunt salariaţi la aceeaşi reprezentanţă, unitatea trimiţătoare suportă cheltuielile aferente transportului bagajelor familiei în cantitatea prevăzută pentru personalul încadrat în funcţia cu coeficientul mai mare.

Decontarea cheltuielilor efectuate se face pe bază de documente justificative, în condiţiile legii, în limita tarifelor practicate de către companiile care efectuează transportul cu avionul, ca bagaj neînsoţit. În situaţia în care personalul transportă bagajele în alte condiţii sau cu alte mijloace de transport, cheltuielile efectuate se decontează în limita sumelor rezultate.

Page 257: Drept Diplomatic

257

În cantităţile de bagaje personale prevăzute la alin. (1) se include şi greutatea ambalajelor şi nu se cuprind bagajele la care dau dreptul biletele de călătorie.

Orice alte cheltuieli privind transportul bagajelor (manipulare, taxe de înmagazinare, asigurări etc.), altele decât cele rezultând din aplicarea tarifelor în condiţiile prezentei legi, se suportă de către personalul în cauză.

Cheltuielile prevăzute la art. 53 se suportă în următoarele cazuri: a) cu ocazia plecării şi venirii definitive la şi de la post; b) cu ocazia mutării în interesul serviciului în ţara de reşedintă sau

într-o altă ţară străină. G. Drepturile personalului pe perioada cât este plecat de la

post I. În interesul serviciului în România, în ţara de reşedintă sau în

altă ţară străină Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate beneficiază, pe

perioada cât se află în interesul serviciului în România, de: a) salariul de bază în lei corespunzător funcţiei pe care este încadrat

în ţară, la care se adaugă sporul pentru titlul ştiintific de doctor şi sporul de vechime în muncă, potrivit legii;

b) indemnizatiile în valută pentru soţia/soţul şi copiii rămaşi în întreţinere permanentă în străinătate, în condiţiile prezentei legi.

Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate beneficiază, pentru deplasările efectuate în interesul serviciului în ţara de reşedinţă sau în altă ţară străină, pe lângă drepturile în valută şi în lei prevăzute în prezenta lege, şi de:

a) cazare, transport şi 30% din diurnă, pentru deplasări în şara de reşedinţă;

b) cazare, transport şi 50% din diurnă, pentru deplasări în altă ţară străină.

Cazarea şi diurna se acordă în condiţiile stabilite prin prezenta lege pentru personalul care se deplasează temporar în ţările respective, calculate în funcţie de categoria de diurnă la care are dreptul, potrivit funcţiei de încadrare.

II. În interes personal Pe timpul deplasării în ţară sau în străinătate, în interes personal,

inclusiv pentru susţinerea de examene, dacă această deplasare nu se suprapune cu perioada concediului de odihnă pe anul respectiv, personalul

Page 258: Drept Diplomatic

258

este considerat în concediu fără plată şi nu beneficiază de nici un fel de drept în valută sau în lei, pentru el şi pentru membrii de familie. Pe perioada în care membrii de familie ai personalului, aflaţi în întreţinere permanentă în străinătate, se deplasează pe cont propriu în afara ţării de reşedinţă, personalul salariat nu mai beneficiază de drepturile în valută pentru membrii de familie, în condiţiile prezentei legi.

Dacă deplasarea pe cont propriu a soţiei/soţului aflată/aflat în întreţinere permanentă în străinătate are loc în ţară, personalul beneficiază de drepturi în lei, în condiţiile prezentei legi.

H. Spaţiul de locuit în străinătate Personalului trimis în misiune permanentă în străinătate şi membrilor

săi de familie aflaţi în întreţinere permanentă, în condiţiile prezentei legi, li se asigură spaţiu de locuit, precum şi dotarea corespunzătoare, potrivit funcţiei îndeplinite, ţinând seama de specificul activităţii şi de condiţiile de climă din fiecare ţară, cu suportarea chiriei şi a cheltuielilor de întreţinere de către unităţile trimiţătoare.

Dispoziţii tranzitorii şi finale Durata misiunii permanente în străinătate, precum şi încadrarea pe

posturile prevăzute în structura de personal pentru fiecare misiune diplomatică, oficiu consular şi institut cultural român din străinătate, se aprobă de către conducerea unităţilor trimiţătoare.

În cazul în care durata iniţială a misiunii este mai mică de un an, unităţile trimiţătoare suportă indemnizaţiile în lei şi în valută, precum şi cheltuielile de transport în condiţiile stabilite prin prezenta lege, numai pentru persoana trimisă în străinătate pe perioada respectivă. Cheltuielile pentru bagajul neînsoţit se suportă pentru jumătate din cantităţile şi în condiţiile prevăzute la art. 53.

Personalului trimis în misiune permanentă în străinătate i se aplică, pe perioada în care îşi desfăşoară activitatea la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate, creşterile salariale aplicate la salariile de încadrare în lei, în ţară.

Unităţile trimiţătoare suportă integral contribuţiile prevăzute de lege pentru angajat şi pentru angajator, calculate în raport cu drepturile salariale corespunzătoare funcţiei pe care personalul este încadrat în ţară, conform legislaţiei în vigoare.

Soţul/soţia care însoţeşte personalul trimis în misiune permanentă în străinătate şi căruia/căreia i se suspendă raporturile de muncă sau raporturile de serviciu pe perioada respectivă beneficiază de stagii de cotizare utile la

Page 259: Drept Diplomatic

259

stabilirea pensiei, cu plata de către unitatea trimiţătoare a contribuţiei la sistemul public de pensii, la nivelul ultimului salariu avut înaintea plecării. Baza lunară de calcul a contribuţiei nu poate depăsi plafonul de trei salarii de bază minime brute pe ţară.

La încheierea misiunii permanente a personalului, soţul/soţia care l-a însoţit la post are dreptul să solicite reintegrarea la autoritatea sau instituţia publică, regia autonomă sau societatea naţională la care a fost încadrat/încadrată. Reintegrarea se acordă, de drept, solicitantului.

Dacă reintegrarea soţului/soţiei nu este posibilă în termen de 90 de zile calendaristice de la data încheierii misiunii, salariatul unităţii trimiţătoare beneficiază de o indemnizaţie lunară de sprijin, la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, pe o perioadă de maximum 6 luni.

Membrii Corpului diplomatic şi consular al României şi cei care îndeplinesc funcţii de execuţie specifice, prevăzute în prezenta lege, aflaţi în activitate la data intrării în vigoare a acesteia, se consideră că îndeplinesc condiţiile legale pentru funcţia în care sunt încadraţi.

Drepturile salariale ale reprezentanţilor speciali ai statului român, trimişi în misiuni permanente sau temporare în străinătate, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

În măsura în care prezenta lege nu prevede altfel, dispoziţiile sale se completează cu celelalte prevederi din cuprinsul actelor normative speciale referitoare la drepturile şi obligaţiile ce revin personalului trimis în misiune permanentă în străinătate de către ministere şi celelalte organe şi instituţii de specialitate ale administraţiei publice centrale.

Membrii Corpului diplomatic şi consular al României beneficiază în ţară de drepturile băneşti prevăzute în actele normative privind Corpul diplomatic şi consular al României şi cele referitoare la funcţionarul public.

Prevederile prezentei legi se aplică începând cu data de întâi a lunii următoare datei publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia art. 5 alin. (1) lit.c), d), i), j) si a art.14, care se aplică începând cu 1 ianuarie 2005.

Indemnizaţia pentru plata taxei de şcolarizare, prevăzută la art. 37 lit.f), se acordă începând cu anul scolar 2004-2005.

Aplicarea, în anul 2004, a măsurilor prevăzute de prezenta lege se face cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe pe anul 2004 şi al celorlalte unităţi trimiţătoare.

La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanţa Guvernului nr. 65/1998 privind salarizarea unor categorii de diplomaţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 27 august 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 81/2001, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

Page 260: Drept Diplomatic

260

CAPITOLUL VI

TERMINOLOGIA DIPLOMATICĂ

Terminologia diplomatică cuprinde termenii şi expresiile care au o

semnificaţie specifică în limbajul diplomatic, mai mult sau mai puţin diferită de sensul literal sau cel atribuit în limbajul comun sau în alte ştiinţe.

Mai jos sunt redaţi termeni/expresii tehnice care se întâlnesc în mod frecvent în practica diplomatică.

Accesiune (engl. accession, fr. accession). Este – ca şi aderarea –

actul internaţional prin care un stat care nu a participat la negocierea şi semnarea unui tratat îşi exprimă consimţământul de a deveni parte la el. Accesiunea sau aderarea este posibilă atunci când prevederiile tratatului o permit (dacă tratatul, conţinând o clauză de accesiune – „accession clause” –este un tratat „deschis”).

Acord (fr. accord, engl. accord sau agreement). Termenul se aplică în

general înţelegerilor intervenite între state în diverse domenii ale relaţiilor internaţionale, îndeosebi în domeniile economic, comercial, financiar, cultural (de exemplu, acorduri comerciale de lungă durată).

Acte peu amical. Este un act care nu constituie un ilicit internaţional -

cum este cazul unui act de inamiciţie – dar este de natură a provoca resentimente din partea altor state. Aprecierea comportării ca „acte peu amical” este posibilă numai prin referire la cerinţele curtoaziei internaţionale, neobservarea acesteia putând fi calificată, în anumite împrejurări, drept „acte peu amical”.

Ad interim (prescurtat: a.i.). Termen latin, are în mod curent sensul

de „provizoriu”, „care ţine locul titularului”, „între timp”. În terminologia diplomatică, indică de obicei pe agentul care îndeplineşte funcţia de şef al unei misiuni diplomatice, atunci când postul de şef al misiunii este vacant sau şeful misiunii este împiedicat să-şi exercite funcţiile .

Page 261: Drept Diplomatic

261

Ad referendum. Ca o etapă intermediară între redactarea şi semnarea definitivă, un tratat poate fi semnat ad referendum („pentru a se referi la el, până la hotărârea definitivă”).

Semnarea ad referendum intervine atunci când reprezentantul este împuternicit să negocieze, dar nu are împuternicire să semneze tratatul decât ad refendum, ceea ce înseamnă „sub rezerva aprobării guvernului” său.

Agent diplomatic. Nume dat reprezentanţilor diplomatici, indiferent

de clasă/rang. Agrement (fr. şi engl. agrément sau fr. agréation). La numirea

(acreditarea) unei persoane ca şef al unei misiuni diplomatice, statul acreditant trebuie să ceară acordul prealabil al statului de reşedinţă asupra persoanei respective (agréer = a accepta, a aproba).

Acordarea agrementului este o prerogativă a statului acreditar, care nu este obligat, în cazul unui dezacord, să-şi motiveze refuzul.

Pentru a se evita eventuale refuzuri oficiale, este uzual să se sondeze guvernul statului străin, în mod neoficial, înainte de a se face o cerere formală pentru agrement (demande d'agreation).

Alternat (fr. şi eng. alternat). Este denumirea ce se dă ansamblului de

reguli procedurale după care se efectuează punerea semnăturilor pe tratat, astfel încât să fie respectat principiul egalităţii statelor. În cazul tratatelor bilaterale, când sunt mai mulţi plenipotenţiari, semnăturile se pun faţă în faţă, pe partea stângă şi pe partea dreaptă. Ele alternează în aşa fel încât semnăturile plenipotenţiarilor pe exemplarul pe care-l reţin pentru statul lor să fie puse pe primul loc (pe partea stângă).

Când tratatul se semnează de către un singur împuternicit de fiecare parte, semnăturile pot fi puse una sub cealaltă, alternând pe cele două exemplare.

La semnarea unui tratat multilateral, plenipotenţiarii semnează în ordinea alfabetică a statelor părţi.

Apatridie. Denumire dată situaţiei juridice a persoanei care nu are nici

o cetăţenie. Arbitraj internaţional. Mijloc de soluţionare paşnică a litigiilor dintre

state prin acceptarea sentinţei unor arbitrii desemnaţi de către părţile în litigiu. Arhivă diplomatică. Totalitatea actelor unei misiuni diplomatice.

Arhiva diplomatică este inviolabilă şi ea nu poate fi, sub nici un pretext, vizitată

Page 262: Drept Diplomatic

262

sau confiscată de către autorităţile locale atât în timp de pace, cât şi în timp de război.

Armistiţiu. Înţelegere intervenită între două state beligerante cu

privire la suspendarea temporară a operaţiunilor militare. Asistenţă juridică. Formă de colaborare între state care constă în

acordarea reciprocă de sprijin în rezolvarea unor probleme juridice. România a încheiat cu o serie de ţări tratate privind acordarea asistenţei juridice în cauze civile, familiale şi penale. Aceste tratate cuprind dispoziţii referitoare la transmiterea actelor de procedură juridică, procurarea de acte de stare civilă, recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti, extrădarea infractorilor etc.

Ataşat (fr. şi engl. attache). Există trei categorii de ataşaţi. Din prima

fac parte ataşaţii navali, militari, ai aerului, culturali, de presă, ştiinţifici sau comerciali pe lângă misiunile diplomatice pentru servicii de specialitate. A doua categorie o formează ataşaţii diplomatici reprezentând primul grad în ierarhia agenţilor diplomatici. În a treia categorie îi găsim pe ataşaţii onorifici (honorary attache). Aceştia sunt voluntari nesalariaţi, tineri cu o anumită poziţie socială care, îndeosebi în sistemul englez, îşi petrec o perioadă de timp într-o ambasadă sau într-o legaţie la terminarea studiilor universitare, până la stabilirea lor în societate.

Audienţă. Întrevedere acordată unui diplomat de către un

reprezentant oficial al statului de reşedinţă. Audienţa poate avea drept obiect: comunicarea unor informaţii sau obţinerea de informaţii, formularea unor propuneri (de ex., pentru încheierea unui tratat între cele două state), transmiterea unei declaraţii cu privire la poziţia statului reprezentat, efectuarea unui demers într-o problemă concretă etc.

Un loc aparte îl ocupă audienţele protocolare, situaţie în care diplomatul face unui înalt demnitar din ţara de reşedinţă o vizită de curtoazie, fie la sosirea la post, fie la plecarea definitivă din ţara în care este acreditat. Audienţa de prezentare a scrisorilor de acreditare este, de obicei, solemnă, în timp ce prezentarea scrisorilor de rechemare se face în cadrul unei audienţe particulare.

Bază militară. Regiune special amenajată şi dotată pentru efectuarea

de operaţii militare. Baza militară poate fi: terestră, maritimă, aeriană sau mixtă, ocupată sau neocupată de trupe.

Page 263: Drept Diplomatic

263

Beligerant (fr. beligerant, eng. belligerent). Termenul defineşte situaţia juridică a unui stat aflat în război cu alt stat. Statele beligerante au anumite drepturi şi obligaţii, care sunt stabilite prin legile şi obiceiurile războiului.

Acestea se aplică atât statelor beligerante, cât şi părţilor aflate într-un conflict armat cărora li s-a recunoscut calitatea de răsculaţi sau de beligeranţi.

Buletin de curier. Document special, nominal, eliberat de Ministerul

de Externe sau de misiunea diplomatică, care conferă posesorului său dreptul de a transporta corespondenţă diplomatică. Buletinul de curier este vizat, uneori, la misiunea diplomatică a statului unde se transportă poşta diplomatică.

Buna vecinătate (engl. good neighbour policy/politica bunului vecin).

Indică politica de bună vecinătate dusă de ţări aparţinând aceluiaşi continent, chiar când acestea au sisteme politice şi sociale diferite.

Bune oficii (fr. bons offices, engl. good offices). Prin „bune oficii” un

stat intervine în litigiul existent sau pe cale să se declare între alte două state, mijlocind soluţionarea paşnică a diferendului.

Punând bunele sale oficii la dispoziţia a două state părţi într-un litigiu, un guvern joacă un rol mai important decât acela de simplu canal de comunicaţie.

Bunele oficii nu se confundă cu mediaţia – mijloc de rezolvare paşnică a litigiilor internaţionale – care presupune conducerea efectivă a tratativelor de către mediator.

Caducitate. Încetare a efectelor unui tratat pe care nici una din părţile

semnatare nu-l mai aplică sau nu-l mai recunoaşte. Caducitatea rezultă fie din faptul că tratatul nu mai corespunde cerinţelor dezvoltării relaţiilor dintre statele semnatare sau stadiului de dezvoltare a dreptului internaţional, fie din cauză că obiectul pentru care a fost încheiat a dispărut, fie din pricină că a apărut o situaţie care face tratatul inaplicabil.

Carantină. Măsură cu caracter sanitar care constă în izolarea unei

persoane sau a unui grup de persoane pentru a preveni propagarea unei boli infecţioase grave. Carantina se aplică persoanelor care au fost în contact cu un bolnav contagios sau care provin dintr-o regiune unde există o epidemie şi durează atâta timp cât durează şi perioada de incubaţie a bolii. Regulamentul sanitar internaţional, adoptat în 1951 de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, stabileşte următoarele boli epidemice care pot face obiectul unor măsuri de carantină: ciuma, holera, variola, frigurile galbene, tifosul şi febra recurentă.

Page 264: Drept Diplomatic

264

Călătorii care trec frontiera de stat şi provin dintr-o ţară unde s-a ivit o boală epidemică sunt ţinuţi în carantină dacă nu prezintă certificatul de vaccinare împotriva molipsirii cu boala respectivă. Carantina se aplică, în anumite cazuri, şi animalelor (turbare, febră aftoasă), precum şi plantelor (carantina fitosanitară) pentru a preveni răspândirea bolilor la animale şi pentru a împiedica pătrunderea dăunătorilor de pe un teritoriu pe altul.

Cartă a) Instrument diplomatic important prin care statele semnatare

stabilesc anumite principii în vederea respectării lor; b) tratat care stabileşte crearea unei organizaţii internaţionale

importante, determinându-i competenţa şi modul de funcţionare. Casus belli. În literatura de specialitate este considerat casus belli

„un act săvârşit de un stat împotriva altuia, de natură a justifica războiul” sau „orice eveniment care ar constrânge un stat să recurgă la război”. Este vorba de un eveniment care „compromite sau ameninţă în mod grav interesele fundamentale ale unui stat, violând drepturile fundamentale ale acestuia, ca onoarea sau independenţa”.

În vechile tratate se prevedea uneori că încălcarea lor de părţile semnatare constituie casus belli (exemplu: art. 2 din Tratatul de la Paris încheiat între Austria, Franţa şi Marea Britanie la 15 aprilie 1856).

Dreptul internaţional contemporan interzice războiul de agresiune (principiul neagresiunii), astfel încât în sfera de aplicare a expresiei casus belli intră războaiele de autoapărare, individuală sau colectivă.

Casus foederis. Este clauza dintr-un tratat de alianţă care cuprinde

obligaţia statelor de a acţiona în comun în condiţiile prevăzute de tratat. Expresia casus foederis desemnează şi evenimentul care realizează

condiţiile cerute pentru îndeplinirea obligaţiilor de asistenţă asumate de aliaţi. Un atac armat poate fi în acelaşi timp un casus foederis şi un casus

belli, deoarece justifică reacţia ţării atacate şi, în acelaşi timp, îi dă dreptul să ceară punerea în aplicare a măsurilor de asistenţă, prevăzute de tratatul de alianţă.

Exemplu de casus foederis: Art. 5 şi 6 din Tratatul de la Washington din 1949 (al Atlanticului de nord).

Ceremonial diplomatic. Totalitatea regulilor protocolare şi de

curtoazie cu privire la onorurile şi la distincţiile acordate diplomaţiilor în funcţie, după clasa/rangul lor. Ceremonialul diplomatic cuprinde indicaţii referitoare la ordinea diplomaţiilor la locurile de onoare, la întâmpinarea lor la sosirea în ţară

Page 265: Drept Diplomatic

265

sau la plecarea lor, cu ocazia recepţiilor şi a audienţelor solemne sau a audienţelor particulare, la vizite de etichetă, la distincţiile şi cadourile cu care este onorat un diplomat străin în anumite ocazii etc.

Cetăţenie. Legătura politică şi juridică între o persoană fizică şi un

stat care îi conferă toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de Constituţie, de legi şi de alte acte juridice ale statului respectiv. Această legătură se menţine şi atunci când persoana nu se află pe teritoriul statului şi se exprimă prin dreptul statului de a acorda protecţie diplomatică cetăţenilor săi, precum şi prin toate drepturile şi obligaţiile pe care le are cetăţeanul faţă de statutul său. Cetăţenia se dobândeşte, de obicei, prin naştere după dreptul sângelui (jus sanguinis) sau după dreptul solului (jus soli); ea se mai poate dobândi prin naturalizare (încetăţenire; acordarea calităţii de cetăţean unui străin) şi prin opţiune (facultate acordată locuitorilor unui teritoriu trecut de la un stat la altul de a alege cetăţenia vechiului stat). Se pierde prin renunţarea la cetăţenie sau prin retragerea ei de către stat (ultimul fiind apreciat, în doctrina de specialitate, ca ,,abuz specific regimurilor dictatoriale”). În documentele de drept internaţional, cetăţenii se mai numesc şi „naţionali” sau ,,resortisanţi”. Când o persoană posedă cetăţenia a două state, este bipatrid, iar când nu are cetăţenia nici unui stat, ne găsim în faţa unui caz de apatridie.

Cifru diplomatic. Ansamblu de caractere convenţionale (cifre şi

semne) folosite pentru transmiterea corespondenţei diplomatice operative (telegramele).

Comitas gentium. Expresia provine de la cuvântul latin comes =

tovarăş. În limba franceză îi corespunde expresia courtoisie internationale. Curtoazia şi respectul pe care statele le manifestă unele faţă de altele

sunt indicate prin această expresie; ea evocă norme de comportament, a căror nerespectare nu constituie un ilicit internaţional, ci o nesocotire a solidarităţii, fiind totodată un obstacol în calea bunei înţelegeri ce trebuie să existe între popoare.

Compromis (fr. şi engl. compromis d'arbitrage sau compromis).

Acordul intervenit între două state care convin să transmită spre rezolvare, unei instanţe arbitrale sau judiciare internaţionale, un litigiu pendinte între ele.

Prin „compromis” (care mai este denumit şi „compromis de arbitraj”) se stabileşte şi procedura de urmat pentru soluţionarea litigiului.

Comunicat. Informare oficială despre mersul sau rezultatul

tratativelor internaţionale, despre acordurile internaţionale încheiate, despre

Page 266: Drept Diplomatic

266

operaţiunile militare curente etc. Poate fi scurt o informare laconică asupra faptelor, sau dezvoltat, cuprinzând o expunere amănunţită a desfăşurării evenimentelor, negocierilor, descrierea acordurilor încheiate, inclusiv textele lor etc. Un comunicat comun adoptat de două sau mai multe state poate nu numai să exprime un acord de voinţă asupra unor poziţii de adoptat, a unor măsuri de luat în probleme internaţionale, ci şi să echivaleze cu un tratat internaţional.

Conferinţe şi congrese internaţionale. Sunt reuniuni ale

reprezentanţilor diferitelor state convocate în scopul examinării unor probleme de interes comun. Se deosebesc de organizaţiile internaţionale prin caracterul lor temporar, obiectivele limitate şi lipsa unui cadru organizatoric instituţional.

Între conferinţe şi congrese nu există practic vreo deosebire. Unii autori sunt de părere că termenul „conferinţă” este mai potrivit pentru întâlnirile internaţionale la care sunt reprezentate numai părţile direct interesate (exemplu: statele învingătoare într-un război); când la reuniune participă şi alte state (exemplu: statele învinse şi statele neutre), termenul „congres” ar fi mai corect. Autorii admit că şi această distincţie este discutabilă.

Conflict internaţional. Neînţelegere între state, ciocnire între

interesele lor în legătură cu anumite probleme internaţionale care pot duce la folosirea forţei. Reglementarea paşnică a conflictelor şi litigiilor internaţionale este un principiu de drept internaţional obligatoriu pentru toate statele, înserat în Carta ONU (art.2).

Convenţie (fr. convention, engl. convention). Este denumirea dată în

mod frecvent înţelegerilor internaţionale intervenite în domenii speciale. Această denumire nu are o semnificaţie juridică specială deoarece nu

există un uz sistematic sau exclusiv al unei anumite nomenclaturi pentru anumite tipuri de tranzacţii internaţionale.

Corp consular. Totalitatea reprezentanţilor consulari (consul general,

consul, viceconsul sau agent consular) care funcţionează într-o anumită localitate (oraş, port, regiune etc). În cadrul corpului consular, precăderea consulilor se stabileşte în funcţie de rang şi de clasă, iar în cadrul aceluiaşi rang, după data intrării în funcţie în mod oficial, a consulului cu gradul respectiv, în circumscripţia consulară respectivă.

Corp diplomatic (fr. corps diplomatique; în limba engleză se

foloseşte expresia diplomatic body). În sens larg, corpul diplomatic este

Page 267: Drept Diplomatic

267

compus din totalitatea agenţilor diplomatici aflaţi pe teritoriul statului de reşedinţă, împreună cu membrii familiilor lor.

Corpul diplomatic, în sens restrâns, este alcătuit din şefii reprezentanţelor diplomatice.

Corpul diplomatic este reprezentat de un decan (fr. doyen, eng1. dean), care este şeful misiunii diplomatice, cel mai vechi acreditat în statul de reşedinţă, cu rangul cel mai înalt.

Consilier (fr. conseiller, engl. counselor). Este titlul pe care-l poartă

secretarul în gradul cel mai înalt de la ambasadă (şi în cazuri excepţionale de la o legaţie). În sistemul englez, consilierilor de la ambasadele importante, cum sunt cele de la Paris sau Washington, li se acordă rang de miniştri. În lipsa şefului misiunii, consilierul preia conducerea ca însărcinat cu afaceri (charge d'affaires).

De facto. Expresie latinească însemnând „de fapt” şi indicând

aspectele faptice ale unei situaţii, spre deosebire de aspectele ei juridice, de drept „de jure” .

Demers (fr. demarche, engl. representation). Demersul diplomatic

constă în acţiunea desfăşurată de o misiune diplomatică pe lângă guvernul statului acreditat în exerciţiul funcţiunilor sale.

Expresia „a face demers” (fr. faire une demarche) se aplică oricăror acţiuni diplomatice: comunicarea de informaţii statului acreditar, solicitarea unor informaţii de la acesta, formularea de propuneri, cereri pentru acordarea de către statul acreditar a unor drepturi, ori pentru încetarea unor acţiuni neprieteneşti etc.

Depline puteri (fr. pleins pouvoirs, engl. full powers). Expresia

„depline puteri” înseamnă, în dreptul internaţional contemporan, un document care emană de la autoritatea competentă a unui stat prin care o persoană este desemnată să reprezinte statul respectiv pentru negocierea, adoptarea sau autentificarea textului unui tratat, exprimarea consimţământului statului de a se obliga prin tratat sau pentru îndeplinirea oricărui act referitor la un tratat.

Embargo. Măsură cu caracter preventiv care constă în interzicerea

importurilor, exporturilor sau a ieşirii din porturile unui stat a navelor străine, sau reţinerea forţată a bunurilor de orice fel aparţinând unui terţ, pe care le sechestrează. Embargoul se instituie, de obicei, la începutul unui conflict armat. Deseori embargoul depăşeşte caracterul unei măsuri de prevedere,

Page 268: Drept Diplomatic

268

îmbrăcând forma unor acţiuni de constrângere în vederea realizării unor scopuri politice sau economice. Carta ONU prevede posibilitatea stabilirii embargoului ca măsură colectivă de represalii faţă de statele ale căror acţiuni constituie o ameninţare pentru pacea şi securitatea internaţională.

Exequatur. Termen latin însemnând : „să se execute !” La înfiinţarea

unui consulat, dacă statul de reşedinţă este de acord cu numirea reprezentantului consular, eliberează un exequatur, actul prin care guvernul ţării unde consulul îşi va desfăşura activitatea îl recunoaşte şi autorizează în mod oficial să îndeplinească funcţiuni consulare pe teritoriul său (în oraşul sau regiunea stabilită în prealabil).

Exequatur-ul se prezintă fie sub forma unui document special, fie sub forma unei menţiuni pe patenta consulară.

Patenta consulară este documentul oficial semnat de şeful unui stat sau eliberat de şeful statului şi semnat de ministrul afacerilor externe, prin care se face numirea şefului de post consular, în care se menţionează ţara de reşedinţă, circumscripţia consulară şi clasa consulului respectiv.

Extrădare (fr. extradition, engl. extradition). Actul prin care statul de

refugiu predă pe criminal statului pe teritoriul căruia s-a săvârşit crima, pentru a fi supus jurisdicţiei penale a acestui stat. Extrădarea se acordă în baza tratatelor de extrădare pe care statele le încheie între ele.

Delictele politice nu intră, de regulă, în sfera tratatelor de extrădare. Fine de neprimire (fr. şi engl. fin de non recevoir). Expresia, specifică

dreptului procedural, indică orice excepţie ridicată de pârât pentru a obţine respingerea acţiunii judecătoreşti înainte de a se intra în dezbaterea fondului procesului.

În limbajul diplomatic se vorbeşte de un „fine de neprimire” pentru a indica refuzul din partea organului căruia i s-a adresat demersul diplomatic de a lua în consideraţie chestiunea supusă.

Când un diplomat spune că demersurile sale au întâmpinat un „fine de neprimire” este totuna cu a spune „au refuzat pur şi simplu să se ocupe de problemă".

Gentlemen’s agreement. Denumire pe care o poartă, de obicei,

înţelegerile nescrise stabilite între state. Faptul că sunt verbale nu reduce cu nimic însemnătatea obligaţiilor asumate de părţi. Dificultatea în stabilirea acestor acorduri constă, pe de o parte, în a preciza conţinutul şi volumul obligaţiilor luate de diferite părţi contractante, pe de altă parte de a preciza

Page 269: Drept Diplomatic

269

dacă persoanele care au încheiat acordul (de exemplu miniştrii de externe) îşi asumă angajamentele pentru timpul cât rămân în guvernul pe care-l reprezintă sau angajează statul respectiv indiferent de guvernul acestuia. Datorită acestor greutăţi, guvernele recurg foarte rar la această formă a tratatelor internaţionale.

Incident. Eveniment neaşteptat, de proporţii relativ restrânse, care

poate provoca o înrăutăţire bruscă a relaţiilor dintre statele implicate. El se datoreşte încălcării de către un stat sau de către organele sale a normelor dreptului internaţional sau a drepturilor şi intereselor legitime ale altui stat, cu privire la frontierele sale. – Incident diplomatic, acţiune care se iveşte fie atunci când se încalcă imunitatea diplomatică sau celelalte drepturi ale reprezentantului diplomatic al unui stat, fie când un diplomat comite un act ce depăşeşte competenţa sa sau săvârşeşte acte inamicale faţă de statul de reşedinţă. – Incident de frontieră, acţiune care constituie o încălcare a regimului frontierei de stat. Astfel, sunt considerate incidente de frontieră: trecerea ilegală, fie şi temporară, de persoane sau de bunuri peste frontieră; trageri cu arma peste frontieră; zborul aeronavelor peste linia frontierei în afara coridoarelor permise pentru survol; deteriorarea sau distrugerea semnelor care marchează linia frontierei. Prin tratatele încheiate de România cu statele vecine care reglementează regimul frontierei de stat s-a stabilit ca prevenirea producerii unor incidente de frontieră şi rezolvarea cazurilor survenite să intre, în primă instanţă, în atribuţia „împuterniciţilor de frontieră”, numiţi de fiecare parte.

În clar (fr. şi eng. en clair). Comunicările scrise expediate în limbaj

obişnuit (nu în cod secret sau în cifru) sunt comunicări „în clar”. Astfel de mesaje se trimit atunci când se urmăreşte ca guvernul

statului de reşedinţă să ia cunoştinţă de conţinutul lor. Memorii (fr. memoire, engl. memorandum). Memoriile se deosebesc

de notele verbale sau semnate, prin aceea că nu încep printr-o introducere formală, nu au formula de curtoazie în încheiere şi nu sunt semnate şi nici sigilate.

În practica demersurilor diplomatice, memoriile sunt folosite sub diferite denumiri: pro-memoria, deduction, expose de motifs, memorandum, aide-memoire.

Memorandumul este redactat la persoana a III-a, fiind folosit, de obicei, ca anexă la o notă, spre a dezvolta pe larg aspectele politice şi juridice ale problemei expuse în notă.

Page 270: Drept Diplomatic

270

Aide-memoire-ul este un scurt memoriu pe care un ambasador îl remite Ministerul Afacerilor Externe înaintea şi în scopul unei întrevederi sau în cursul tratativelor ori în cadrul convorbirilor, în scopul punctării aspectelor problemei care face obiectul discuţiilor.

Modus vivendi (mod de existenţă). Este denumirea ce se dă unui

acord sumar pe care statele îl încheie, de obicei, pe termen scurt, în mod provizoriu, cu intenţia de a-l înlocui ulterior printr-un tratat sau convenţie conţinând clauze mai detaliate şi încheiat pe o perioadă mai lungă.

Se recurge, în practică la modus vivendi atunci când situaţia dată nu permite momentan încheierea unui acord permanent sau pe un termen mai îndelungat .

Nota diplomatică (fr. note diplomatique, engl. diplomatic note sau

simplu „note”). Este forma cea mai uzuală în care se fac demersurile diplomatice.

1. Nota semnată sau oficială, care se redactează la persoana I sau a III-a, este adresată personal ministrului Afacerilor Externe sau şefului misiunii şi este semnată de cel care a întocmit-o.

Nota semnată constituie un indiciu că statul care o trimite acordă o importanţă deosebită problemei pe care o expune.

2. Nota verbală. (fr. şi engl. note verbale). Mai puţin protocolară decât nota semnată, nota verbală este scrisă la persoana a III-a, nu este semnată, dar poartă sigiliul cancelariei care o expediază. Se deosebeşte de memoriu prin formula convenţională de curtoazie pe care o cuprinde în încheiere.

3. Nota colectivă. (fr. note collective, engl. collective note). Este nota adresată unui guvern sau unei organizaţii internaţionale de către reprezentanţii mai multor state, cu privire la o problemă în legătură cu care ei au primit instrucţiuni să facă „demersuri comune".

Rareori semnată de toţi ambasadorii pe acelaşi document, nota colectivă, cu conţinut identic, se trimite de obicei de fiecare misiune.

Nota colectivă se prezintă simultan de toţi ambasadorii, atunci când împrejurările sunt deosebit de solemne.

4. Nota identică (circulară) (fr. note circulaire. engl. identic note). Este o notă obişnuită, ce se trimite de unul şi acelaşi stat mai multor state, cu acelaşi conţinut.

Persona non grata. Atunci când şeful unei misiuni diplomatice sau

oricare alt membru al personalului diplomatic, administrativ sau tehnic al misiunii devine inacceptabil pentru guvernul statului acreditar, acesta îl declară „persona non grata” informând statul acreditant.

Page 271: Drept Diplomatic

271

Statul acreditar este suveran în aprecierea şi luarea hotărârii. Agentul diplomatic declarat „persona non grata” trebuie să fie rechemat de statul acreditant.

Placement. Prin acest termen, în practica diplomatică engleză se

înţelege ştiinţa plasării oaspeţilor la o masă oficială, în aşa fel încât cerinţele protocolare să fie satisfăcute.

Protocol (fr. protocole, engl. protocol). Este denumirea ce se dă, în

practică. multor înţelegeri sau acte internaţionale. În general, prin termenul de protocol este desemnat un act accesoriu

la un tratat preexistent, în scopul de a-l aplica, de a-l prelungi, de a-l interpreta, de a-l completa sau de a-l modifica.

Acelaşi termen desemnează uneori un acord intervenit între state, cum este de exemplu Protocolul de la Geneva din 1925 pentru interzicerea folosirii gazelor asfixiante, toxice sau altele asemănătoare, ori a mijloacelor bacteriologice.

Se numesc protocoale şi procesele-verbale privind dezbaterile conferinţelor internaţionale, dacă aceste procese-verbale sunt semnate de reprezentanţii statelor participante.

Tot protocol este deseori numit (pe lângă „proces-verbal”) instrumentul constatator al schimbului sau depunerii instrumentelor de ratificare a unui tratat.

Raţiune de stat (fr. şi engl. raison d'État). Teorie politică şi

diplomatică potrivit căreia interesele de stat au prioritate asupra oricăror considerente de morală şi drept.

Resortisant (fr. ressortissant). Termen prin care se desemnează, în

dreptul francez, orice persoană supusă protecţiei Republicii Franceze. Deosebirea dintre ressortissant şi citoyen corespunde celei care se face în limba italiană între suddito şi cittadino; în limba engleză, între allegiance şi citizenship; în limba germană, între Staatsangehorigkeit şi Nationalität.

Astfel, sunt resortisanţi indivizii aparţinând populaţiilor de pe teritoriul francez, deşi nu se bucură de toate drepturile politice ale cetăţenilor francezi.

Statu quo. (din expresia latină „in statu quo aute”, având în limba

română sensul „în situaţia actuală”). Expresia, având o frecventă aplicaţie în limbajul diplomatic, evocă o situaţie de fapt existentă la un moment dat, determinarea momentului de referinţă fiind foarte importantă.

Page 272: Drept Diplomatic

272

În literatura engleză se foloseşte expresia status quo, cu aceeaşi semnificaţie. Se mai folosesc expresiile statu quo ante bellum sau statu quo ante, având sensul: „în situaţia dinainte de război”.

Menţinerea „statu quo-ului” înseamnă menţinerea situaţiei politice aşa cum ea exista la un moment dat.

Tratat (fr. traite, eng. treaty). Prin tratat internaţional în sens larg se

înţelege actul juridic prin care se creează, se modifică sau se sting norme şi raporturi juridice internaţionale.

Comisia de drept internaţional a O.N.U. a adoptat următoarea definiţie: „tratat înseamnă un acord internaţional încheiat între state în forma scrisă şi cu respectarea dreptului internaţional, fie că este încorporat într-un singur instrument ori în două sau mai multe instrumente şi oricare ar fi denumirea ce i se dă”.

Ultimatum (fr. şi engl. ultimatum). Ultimatum-ul este un document

diplomatic redactat de regulă în formă de notă sau memorandum, în care se pun condiţii irevocabile, reprezentând „ultimul cuvânt” înainte de ruperea negocierilor. Prin ultimatum, una din părţi aduce la cunoştinţa celeilalte că, dacă nu va primi un răspuns satisfăcător până la o anumită dată, la o oră determinată, se vor produce anumite consecinţe.

Aceste „consecinţe” nu trebuie să fie, neapărat, războiul; astfel, ultimatum-ul nu este sinonim cu „declaraţia de război", aşa cum este privit uneori.

Nu întotdeauna ultimatum-ul constituie un mijloc de intimidare; el poate fi o ultimă încercare de rezolvare paşnică a unui diferend internaţional.

Valiza diplomatică (fr. la valise, engl. bag sau pouch). Prin această

expresie se desemnează, în practica diplomatică, coletul sau coletele care conţin documente diplomatice sau obiecte de uz oficial.

Valiza diplomatică nu poate fi deschisă nici reţinută; ea este încredinţată curierilor diplomatici, persoane care posedă paşapoarte speciale şi care, în exerciţiul funcţiilor lor, se bucură de protecţie în statul acreditar.

Deşi în practică valiza diplomatică conţine şi corespondenţă particulară, precum şi obiecte de uz privat, tendinţa practicii diplomatice mai recente este de a limita folosirea valizei diplomatice la documentele strict oficiale.

Page 273: Drept Diplomatic

273

LEGEA nr. 269 din 17 iunie 2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României

CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art. 1. – (1) Prezenta lege reglementează Statutul Corpului diplomatic

şi consular al României. (2) Membrii Corpului diplomatic şi consular sunt, de regulă, diplomaţi

de carieră şi au un statut socioprofesional specific, conferit de atribuţiile şi răspunderile ce le revin pentru înfăptuirea politicii externe a României, conform prevederilor prezentei legi.

Art. 2. – (1) Au calitatea de membri ai Corpului diplomatic şi consular al României:

a) ministrul afacerilor externe; b) secretarii de stat şi subsecretarii de stat din Ministerul Afacerilor

Externe; c) secretarul general şi secretarul general adjunct din Ministerul

Afacerilor Externe; d) personalul diplomatic şi consular care îşi desfăşoară activitatea în

administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe, la ambasadele, misiunile permanente pe lângă organizaţiile internaţionale şi oficiile consulare ale României, inclusiv persoanele provenind de la Departamentul de Comerţ Exterior şi de la alte ministere şi instituţii, pe perioada trimiterii lor în misiune în străinătate cu grade diplomatice sau consulare.

(2) Ministrul afacerilor externe, secretarii de stat, subsecretarii de stat, secretarul general şi secretarul general adjunct fac parte de drept din Corpul diplomatic şi consular al României, pe durata exercitării funcţiei.

Art. 3. – (1) Statutul Corpului diplomatic şi consular al României se completează cu prevederile cuprinse în legislaţia muncii şi în Statutul funcţionarilor publici, dacă prin prezentul statut nu se stabileşte altfel.

(2) Pe perioada cât se află în misiune în străinătate, membrilor Corpului diplomatic şi consular li se aplică şi prevederile tratatelor la care România este parte, precum şi alte reguli care decurg din normele dreptului internaţional.

Page 274: Drept Diplomatic

274

CAPITOLUL II Gradele şi funcţiile diplomatice sau consulare. Modul de

acordare, echivalare şi păstrare a acestora SECŢIUNEA 1 Gradele diplomatice sau consulare Art. 4. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României pot

dobândi următoarele grade: a) gradele diplomatice:

– ambasador; – ministru plenipotenţiar; – ministru-consilier; – consilier diplomatic; – secretar I; – secretar II; – secretar III; – ataşat diplomatic;

b) gradele consulare: – consul general; – consul; – viceconsul; – agent consular.

Art. 5. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României ocupă, în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi la misiunile diplomatice şi oficiile consulare, funcţii diplomatice şi consulare echivalente gradelor diplomatice sau consulare pe care le deţin.

SECŢIUNEA a 2-a Modul de acordare, echivalare şi păstrare a gradelor diplomatice

sau a celor consulare Art. 6. – (1) În cadrul Ministerului Afacerilor Externe funcţionează

Comisia pentru acordarea gradelor diplomatice şi consulare. Comisia propune acordarea gradelor diplomatice sau consulare la admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României şi pentru promovarea în grad diplomatic sau consular.

(2) Organizarea şi funcţionarea comisiei prevăzute la alin. (1), inclusiv criteriile privind selecţionarea pentru admiterea la Academia Diplomatică, pentru promovarea în grade diplomatice şi consulare şi la alte concursuri pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României, se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe.

Page 275: Drept Diplomatic

275

(3) Acordarea gradelor diplomatice şi consulare se face prin ordin al ministrului afacerilor externe, cu excepţia gradului diplomatic de ambasador, în limita numărului maxim de funcţii diplomatice şi consulare aprobate.

Art. 7. – Gradul diplomatic de ataşat sau gradul consular de agent consular se acordă candidaţilor care au promovat concursul de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României.

Art. 8. – Organizarea şi funcţionarea Academiei Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Art. 9. – (1) Promovarea în grad diplomatic sau consular se face pe baza îndeplinirii condiţiilor de stagiu prevăzute la art. 13, a evaluării activităţii desfăşurate şi a calificărilor obţinute la Academia Diplomatică sau la alte instituţii de formare profesională, din ţară sau din străinătate.

(2) Cu ocazia Zilei Diplomaţiei Române, ministrul afacerilor externe, prin derogare de la prevederile alin. (1), poate promova în grad diplomatic sau consular, membri ai Corpului diplomatic şi consular al României cu rezultate deosebite în activitate, cu îndeplinirea a jumătate din condiţiile de stagiu, aşa cum sunt prevăzute la art. 13.

Art. 10. – Gradul diplomatic de ambasador se acordă prin decret, de către Preşedintele României, la propunerea ministrului afacerilor externe.

Art. 11. – Celelalte grade diplomatice sau consulare se acordă prin ordin al ministrului afacerilor externe, la propunerea Comisiei pentru acordarea gradelor diplomatice şi consulare.

Art. 12. – Ministerul Afacerilor Externe este singura instituţie care acordă grade diplomatice şi consulare, cu excepţia gradului de ambasador.

Art. 13. – Stagiul pentru promovarea în grad diplomatic sau consular este:

a) pentru gradele diplomatice: – 2 ani, de la ataşat diplomatic la secretar III; – 3 ani, de la secretar III la secretar II; – 4 ani, de la secretar II la secretar I; – 3 ani, de la secretar I la consilier diplomatic; – 4 ani, de la consilier diplomatic la ministru-consilier; – 2 ani, de la ministru-consilier la ministru plenipotenţiar;

b) pentru gradele consulare: – 4 ani, de la agent consular la viceconsul; – 4 ani, de la viceconsul la consul; – 4 ani, de la consul la consul general.

Art. 14. – (1) Persoanelor admise prin concurs în Corpul diplomatic şi consular al României, precum şi absolvenţilor Academiei Diplomatice li se acordă grade diplomatice sau consulare în funcţie de vechimea avută în

Page 276: Drept Diplomatic

276

domenii de activitate apropiate de cele ale Ministerului Afacerilor Externe, echivalentă cu stagiile pentru gradele diplomatice sau consulare.

(2) Domeniile de activitate apropiate de cele ale Ministerului Afacerilor Externe se stabilesc, prin ordin al ministrului afacerilor externe, la propunerea Comisiei pentru acordarea gradelor diplomatice sau consulare.

Art. 15. – (1) Trecerea de la un grad consular la unul diplomatic se face cu respectarea următoarei echivalenţe a gradelor:

a) consul general – consilier diplomatic, ministru-consilier; b) consul – secretar I; c) viceconsul – secretar III, secretar II; d) agent consular – ataşat diplomatic. (2) Echivalarea gradelor diplomatice cu cele consulare se aprobă de

ministrul afacerilor externe, la propunerea Comisiei pentru acordarea gradelor diplomatice şi consulare, cu acordul persoanei în cauză.

Art. 16. – Gradul diplomatic sau consular deţinut se păstrează cu titlu onorific.

CAPITOLUL III Admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României SECŢIUNEA 1 Condiţii Art. 17. – (1) Calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular

al României poate fi dobândită de persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) are dreptul să ocupe o funcţie publică, conform prevederilor Constituţiei şi legilor în vigoare;

b) se bucură de toate drepturile politice şi civile prevăzute în Constituţie şi în legile în vigoare;

c) nu face parte din partide politice; d) a urmat studii superioare de lungă durată la o instituţie de

învăţământ superior din ţară sau din străinătate, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, recunoscută de Ministerul Educaţiei şi Cercetării;

e) cunoaşte cel puţin o limbă străină; f) are o stare de sănătate corespunzătoare, atestată pe bază de act

medical de specialitate, emis de centrul medical care deserveşte Ministerul Afacerilor Externe;

Page 277: Drept Diplomatic

277

g) a absolvit Academia Diplomatică sau a promovat concursul de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României, organizat potrivit regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere în Ministerul Afacerilor Externe;

h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni. (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) lit. c) şi g) persoanele care

urmează a fi numite în funcţiile de ministru, secretar de stat sau subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe.

(3) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) lit. g) persoanele provenind din alte ministere şi instituţii centrale, trimise în misiune temporară în străinătate cu funcţii echivalente gradelor diplomatice şi consulare.

Art. 18. – Concursurile de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României se organizează pentru funcţiile diplomatice sau consulare vacante, pe baza regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului, aprobat prin ordin al ministrului afacerilor externe.

Art. 19. – Pentru numirea în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, ministrul afacerilor externe propune, de regulă, diplomaţi de carieră care, la încheierea misiunii, nu depăşesc vârsta legală de pensionare. În mod excepţional pot fi propuse pentru numire în această funcţie personalităţi ale vieţii publice care îndeplinesc condiţiile pentru admiterea în rândul membrilor Corpului diplomatic şi consular al României.

Art. 20. – Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar este reprezentantul unic al României în ţara în care a fost acreditat şi îl reprezintă pe Preşedintele României pe lângă şeful statului acreditar.

SECŢIUNEA a 2-a Depunerea jurământului de credinţă Art. 21. - (1) Persoanele care devin membri ai Corpului diplomatic şi

consular al României depun jurământul de credinţă în momentul dobândirii calităţii de membru al Corpului diplomatic şi consular al României.

(2) Jurământul scris se rosteşte, se semnează şi se depune astfel: ambasadorul, în faţa Preşedintelui României, consulul general, în faţa primului-ministru; ceilalţi membri ai Corpului diplomatic şi consular al României, în faţa ministrului afacerilor externe sau a unei persoane desemnate de acesta: secretar de stat sau ambasador.

(3) Ambasadorii şi consulii generali din serviciul exterior vor depune jurământul de credinţă cu ocazia primei deplasări în România, în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Page 278: Drept Diplomatic

278

Art. 22. - (1) Jurământul de credinţă faţă de statul român este obligatoriu şi are următorul conţinut:

„Jur să promovez şi să apăr interesele României şi ale cetăţenilor români în relaţiile internaţionale. Jur să-mi îndeplinesc cu responsabilitate, loialitate şi demnitate atribuţiile care îmi revin în promovarea politicii externe a României. Jur să respect Constituţia şi legile ţării, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, angajamentele internaţionale asumate de România, cu păstrarea strictă a secretului şi confidenţialităţii asupra informaţiilor pe care le deţin ca membru al Corpului diplomatic şi consular al României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

(2) Referirea la divinitate din formula jurământului se poate schimba potrivit credinţei religioase a persoanei care depune jurământul.

(3) Jurământul se poate depune şi fără formula religioasă de încheiere. În acest caz, persoana care depune jurământul va declara pe onoare şi conştiinţă că va respecta jurământul.

(4) Refuzul de a depune jurământul de credinţă faţă de statul român determină pierderea calităţii de membru al Corpului diplomatic şi consular al României.

CAPITOLUL IV Drepturile şi obligaţiile membrilor Corpului diplomatic şi consular

al României SECŢIUNEA 1 Drepturile membrilor Corpului diplomatic şi consular al României Art. 23. - Membrii Corpului diplomatic şi consular al României au

următoarele drepturi specifice: a) să fie promovaţi în funcţii diplomatice şi consulare în administraţia

centrală a Ministerului Afacerilor Externe ori la misiunile diplomatice şi oficiile consulare, în raport cu gradul diplomatic sau consular deţinut, vechimea în munca diplomatică sau consulară şi experienţa dobândită;

b) să beneficieze de formele de perfecţionare a pregătirii profesionale şi de specializare organizate de Ministerul Afacerilor Externe sau de alte instituţii publice române sau străine;

c) să beneficieze în străinătate de privilegiile, imunităţile şi facilităţile pe care le conferă dreptul internaţional şi convenţiile în materie la care România este parte;

Page 279: Drept Diplomatic

279

d) să desfăşoare activitate didactică şi ştiinţifică, în ţară şi în străinătate, cu respectarea prevederilor prezentului statut;

e) să adere la şi să activeze în cadrul asociaţiilor profesionale şi al organizaţiilor ştiinţifice din ţară şi din străinătate, cu respectarea prevederilor prezentului statut;

f) să beneficieze, în ţară şi în străinătate, de distincţiile şi onorurile specifice funcţiei diplomatice sau consulare pe care o exercită;

g) să fie însoţiţi, pe durata misiunii permanente, de soţ sau soţie şi de copiii minori, precum şi de copiii până la vârsta de 25 de ani care urmează studii în străinătate;

h) să fie înscrişi în Anuarul Corpului diplomatic şi consular al României.

Art. 24. – (1) Membrii Corpului diplomatic şi consular al României au dreptul la un salariu şi la alte drepturi băneşti, bazate pe evaluarea corectă a complexităţii şi dificultăţii funcţiei diplomatice sau consulare, ţinându-se seama de activitatea depusă, importanţa acesteia şi performanţa profesională.

(2) Salarizarea şi acordarea altor drepturi băneşti, inclusiv sporurile de vechime, de confidenţialitate, pentru cunoaşterea mai multor limbi străine, sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, premiile, primele şi salariile de merit acordate membrilor Corpului diplomatic şi consular al României care îşi desfăşoară activitatea în administraţia centrală şi la misiunile diplomatice şi oficiile consulare vor fi reglementate prin lege specială.

Art. 25. – (1) Pe perioada în care îşi desfăşoară activitatea la misiunile diplomatice şi oficiile consulare, membrii Corpului diplomatic şi consular al României, precum şi membrii de familie care îi însoţesc beneficiază de asistenţă medicală, pe bază de asigurare obligatorie, realizată de Ministerul Afacerilor Externe şi au convenită prin acorduri cu statele străine respective sau, acolo unde nu este posibil, decontarea cheltuielilor medicale.

(2) Cuantumul şi condiţiile asigurării obligatorii, precum şi ale decontării cheltuielilor medicale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 26. – (1) În ţară, membrii Corpului diplomatic şi consular al României, în activitate ori pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate specific apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti, în condiţiile achitării contribuţiilor legale la sistemul de asigurări de sănătate în perioada de activitate.

(2) Condiţiile de acordare gratuită a asistenţei medicale, a medicamentelor şi protezelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Aceste drepturi nu se impozitează.

Page 280: Drept Diplomatic

280

Art. 27. – (1) Membrii Corpului diplomatic şi consular al României au dreptul la concedii de odihnă, de studii, fără plată, medicale, de maternitate, concediu pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, concedii suplimentare pentru lucru în ţări cu climă greu de suportat, precum şi în alte situaţii, în condiţiile legii.

(2) Membrii Corpului diplomatic şi consular al României beneficiază de concediu de odihnă de 30 de zile lucrătoare pe an, plătit în moneda naţională a României.

(3) Membrii Corpului diplomatic şi consular al României au dreptul, pe lângă o indemnizaţie de concediu de odihnă, şi la o primă egală cu salariul de bază în lei, din luna anterioară plecării în concediu de odihnă.

(4) Membrii Corpului diplomatic şi consular al României au dreptul la decontarea cheltuielilor pentru transportul bunurilor personale şi ale membrilor de familie care îi însoţesc, la trimiterea şi revenirea din misiune permanentă în străinătate, în condiţii stabilite prin ordin al ministrului afacerilor externe.

Art. 28. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României care pleacă în misiune permanentă în străinătate pot beneficia de o indemnizaţie de reprezentare, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Art. 29. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României care îşi desfăşoară activităţile în condiţii deosebite sau vătămătoare de muncă au dreptul la încadrarea în această categorie. Încadrarea se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, potrivit Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 30. – (1) Cheltuielile pentru transportul internaţional al membrilor Corpului diplomatic şi consular al României care sunt trimişi în misiune de lungă durată în exterior, precum şi pentru membrii lor de familie aflaţi în întreţinere permanentă legală în exterior, în condiţiile prezentei legi, se suportă de către instituţia trimiţătoare, în următoarele cazuri:

a) la plecarea în misiune în exterior şi la revenirea definitivă în ţară; b) pentru deplasări în interes de serviciu, în România şi în străinătate; c) pentru efectuarea în ţară a concediului de odihnă pe anul

calendaristic respectiv, cu excepţia anului în care îşi încheie misiunea; d) pentru concediu medical şi naşteri în România; e) pentru deplasarea întregii familii în România, în caz de deces al

unui copil ori al soţiei/soţului şi numai pentru deplasarea unuia dintre soţi în caz de deces al unui părinte, frate sau soră;

f) în cazuri de forţă majoră. (2) De asemenea, instituţia trimiţătoare suportă, o singură dată pe an,

costul transportului internaţional dus-întors pentru soţia/soţul şi pentru copiii

Page 281: Drept Diplomatic

281

aflaţi în întreţinere în ţară, pentru a-şi vizita soţul/soţia, respectiv părinţii aflaţi în misiune în exterior.

SECŢIUNEA a 2-a Obligaţiile membrilor Corpului diplomatic şi consular al României Art. 31. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României sunt

obligaţi să îşi îndeplinească cu responsabilitate, profesionalism, loialitate, corectitudine, promptitudine şi conştiinciozitate îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii României.

Art. 32. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României au datoria să acţioneze cu loialitate, demnitate şi răspundere în scopul înfăptuirii politicii externe a României şi au următoarele obligaţii specifice:

a) să promoveze şi să apere interesele statului şi ale cetăţenilor români în cadrul relaţiilor externe, inclusiv prin acordarea protecţiei diplomatice şi consulare şi a sprijinului necesar cetăţenilor români, în limitele competenţelor lor şi cu respectarea prevederilor tratatelor internaţionale la care România este parte;

b) să respecte secretul de stat şi secretul de serviciu, în condiţiile legii, precum şi confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei;

c) să aibă în toate împrejurările o conduită profesională şi morală ireproşabilă şi să dea dovadă de demnitate şi responsabilitate în îndeplinirea atribuţiilor lor;

d) să respecte, fără a aduce atingere privilegiilor şi imunităţilor lor, legile statelor pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea şi să nu se lase implicaţi în activităţi care ar reprezenta un amestec în treburile interne ale ţării în care sunt acreditaţi sau care ar afecta în orice alt mod relaţiile României sau ar aduce atingere statutului lor diplomatic şi consular;

e) să solicite acordul ministrului afacerilor externe pentru primirea distincţiilor străine;

f) să informeze imediat conducerea ministerului în legătură cu orice schimbare intervenită în situaţia lor, care le-ar putea afecta calitatea de membri ai Corpului diplomatic şi consular al României;

g) să nu abuzeze de privilegiile şi imunităţile de care beneficiază în străinătate ca membri ai Corpului diplomatic şi consular al României.

Art. 33. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României, cu excepţia ministrului afacerilor externe, a secretarilor de stat şi a subsecretarilor de stat, au obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, să se abţină de la manifestarea în public a convingerilor lor politice.

Page 282: Drept Diplomatic

282

Art. 34. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României au obligaţia să îşi perfecţioneze continuu pregătirea profesională.

CAPITOLUL V Trimiterea în misiune permanentă a membrilor Corpului

diplomatic şi consular al României la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României

Art. 35. – (1) Membrii Corpului diplomatic şi consular al României, cu

excepţia ambasadorilor şi a consulilor generali, sunt trimişi în misiune permanentă în străinătate, prin concurs, în funcţie de gradul diplomatic sau consular.

(2) Comisia pentru trimiterea în misiune permanentă în străinătate, precum şi condiţiile şi modalităţile de desfăşurare a concursului se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe.

(3) Funcţiile diplomatice şi consulare care devin vacante în cursul unui an calendaristic sunt anunţate cu cel puţin 3 luni înaintea începerii anului respectiv.

(4) Înaintea trimiterii în misiune, membrii Corpului diplomatic şi consular al României vor efectua, obligatoriu, un stagiu de pregătire în Ministerul Afacerilor Externe.

(5) Durata misiunii în străinătate este, de regulă, de 4 ani, iar în ţările cu climă dificilă este de 3 ani.

Art. 36. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României beneficiază de un spor la salariu în valută, pe perioada în care îşi desfăşoară activitatea la misiunile diplomatice şi oficiile consulare, pentru soţul sau soţia şi copiii minori care îi însoţesc.

Art. 37. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României beneficiază la misiune de o indemnizaţie lunară în sumă fixă în valută pentru fiecare copil care urmează studii elementare, gimnaziale, liceale şi universitare în străinătate, până la vârsta de 25 de ani, cu condiţia promovării anului de studiu precedent.

Art. 38. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României pe perioada în care îşi desfăşoară activitatea în străinătate, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare, beneficiază în ţară de o indemnizaţie în lei necesară pentru plata cheltuielilor de întreţinere a locuinţei, în cazul în care nu realizează venituri din chirii, pentru plata contribuţiilor prevăzute de lege în raport cu drepturile salariale corespunzătoare funcţiei pe care membrii Corpului

Page 283: Drept Diplomatic

283

diplomatic şi consular al României sunt încadraţi în ţară, precum şi pentru soţul sau soţia care se află în ţară, dacă nu realizează venituri.

Art. 39. – Membrilor Corpului diplomatic şi consular al României li se aplică, pe perioada în care îşi desfăşoară activitatea la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, majorările salariale şi indexările aplicate la salariile de încadrare în lei în ţară.

Art. 40. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României, precum şi membrii familiilor lor, aflaţi în întreţinere în străinătate, beneficiază pe perioada misiunii de asigurare de viaţă.

Art. 41. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României beneficiază de un spor la salariu, în valută, pentru activitatea desfăşurată în străinătate în zone de risc şi de conflicte armate.

Art. 42. – Soţul sau soţia membrului Corpului diplomatic şi consular al României, pe perioada deplasării sale în străinătate împreună cu acesta şi căruia/căreia i se suspendă raporturile de muncă pe perioada respectivă, beneficiază de stagii de cotizare utile la stabilirea pensiei, cu plata de către unitatea trimiţătoare a contribuţiei la sistemul public de pensii, la nivelul ultimului salariu avut înaintea plecării.

Art. 43. – La încheierea misiunii unui membru al Corpului diplomatic şi consular al României, soţul sau soţia care l-a însoţit la post poate solicita reintegrarea la autoritatea sau instituţia publică, regia autonomă sau societatea naţională la care a fost încadrat. Aceasta se acordă de drept.

Art. 44. – Dacă reintegrarea soţului sau a soţiei nu va fi posibilă în termen de 90 de zile calendaristice de la data încheierii misiunii, membrul Corpului diplomatic şi consular al României beneficiază de o indemnizaţie de sprijin pentru familie. Condiţiile de acordare şi cuantumul indemnizaţiei se stabilesc prin lege.

Art. 45. – Dacă un membru al Corpului diplomatic şi consular al României îşi însoţeşte soţul sau soţia în misiune permanentă în străinătate, în calitate de soţ sau soţie neîncadrat/neîncadrată în muncă, pe perioada misiunii i se suspendă raporturile de muncă, iar la revenire va fi integrat cu acelaşi grad diplomatic sau consular.

Art. 46. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României pot fi trimişi în misiune în străinătate, de regulă, după o perioadă de un an de activitate în Ministerul Afacerilor Externe.

Art. 47. – Ambasadorii extraordinari şi plenipotenţiari, precum şi consulii generali dispun, de la data rechemării din misiune, de o perioadă de 3 luni pentru a reveni în ţară.

Art. 48. – (1) Pentru acoperirea necesarului de personal specializat din Ministerul Afacerilor Externe, detaşarea sau încadrarea pe perioadă

Page 284: Drept Diplomatic

284

determinată se face pe durata misiunilor permanente, în serviciul exterior, iar în centrala ministerului, pe durata prevăzută de legislaţia în vigoare.

(2) Persoanele detaşate vor fi salarizate în conformitate cu sistemul de salarizare din Ministerul Afacerilor Externe.

CAPITOLUL VI Incompatibilităţi şi interdicţii Art. 49. – Calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al

României este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din cadrul instituţiilor de învăţământ universitar acreditate.

Art. 50. – (1) Membrilor Corpului diplomatic şi consular al României le este interzis:

a) să facă parte din partide politice; b) să desfăşoare propagandă prin orice alte mijloace sau alte activităţi

în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcţii publice; c) să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru

alţii, în considerarea funcţiei lor, avantaje materiale sau de altă natură care ar putea aduce atingere loialităţii, responsabilităţii şi prestigiului lor;

d) să efectueze, în perioada îndeplinirii misiunii în străinătate, direct, prin membrii de familie sau prin persoane interpuse, activităţi comerciale;

e) să deţină funcţii în regiile autonome, societăţile comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ;

f) să declare sau să participe la greve, precum şi la mitinguri, demonstraţii, procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic.

(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) lit. a) ministrul afacerilor externe, secretarii de stat şi subsecretarii de stat.

CAPITOLUL VII Încetarea calităţii de membru al Corpului diplomatic şi consular

al României Art. 51. – (1) Calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular

al României încetează în următoarele cazuri: a) cu acordul părţilor; b) demisie;

Page 285: Drept Diplomatic

285

c) pierderea capacităţii de muncă, în condiţiile legii; d) incompatibilitate, în sensul dispoziţiilor art. 49; e) încetarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. a) şi

b), ori nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 32 sau a interdicţiilor prevăzute la art. 50;

f) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă încheiat cu Ministerul Afacerilor Externe;

g) reducerea numărului de funcţii diplomatice ca urmare a reorganizării;

h) în cazul arestării preventive pe o perioadă mai mare de 60 de zile sau al condamnării definitive pentru o infracţiune de natură să îl facă incompatibil cu calitatea sa.

(2) Dacă, ulterior reducerii numărului de funcţii diplomatice şi consulare, Guvernul hotărăşte o majorare a acestora, persoanele afectate de măsura reducerii numărului de funcţii au prioritate la angajare, la cerere, cu acordarea gradului diplomatic sau consular deţinut anterior.

Art. 52. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României beneficiază, la împlinirea vârstei legale de pensionare, de o pensie care se va stabili prin lege specială.

Art. 53. – (1) Membrii Corpului diplomatic şi consular al României cu o vechime în activitatea diplomatică sau consulară de cel puţin 15 ani pentru femei şi 20 de ani pentru bărbaţi beneficiază, la pensionare, de o indemnizaţie egală cu 5 salarii de bază nete, plătite din bugetul unităţii trimiţătoare.

(2) De indemnizaţia prevăzută la alin. (1) beneficiază şi membrii Corpului diplomatic şi consular al României la încetarea calităţii de membru ca urmare a reducerii numărului de funcţii diplomatice sau consulare în urma reorganizării.

(3) Indemnizaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se acordă o singură dată în cursul carierei diplomatice.

Art. 54. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României care beneficiază de pensie pot fi încadraţi în Ministerul Afacerilor Externe, pe durată nedeterminată sau pe durată determinată, după caz, beneficiind de drepturile salariale corespunzătoare funcţiei în care sunt încadraţi, inclusiv de sporul de vechime corespunzător vechimii în muncă, dobândite până la data pensionării.

Art. 55. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României care împlinesc vârsta legală de pensionare îşi pot continua activitatea cu acordul ministrului afacerilor externe.

Art. 56. – În caz de deces al unui membru al Corpului diplomatic şi consular al României, membrii de familie care au, potrivit legii, dreptul la pensie de urmaş primesc, pe o perioadă de 3 luni, echivalentul salariului de bază net din ultima lună de activitate a celui decedat, plătit din bugetul unităţii trimiţătoare.

Page 286: Drept Diplomatic

286

CAPITOLUL VIII Răspunderea juridică Art. 57. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României

răspund, conform legii, în legătură cu activitatea lor profesională desfăşurată în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe sau la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.

Art. 58. – Încălcarea de către membrii Corpului diplomatic şi consular al României a prevederilor prezentei legi şi neîndeplinirea cu bună-credinţă a îndatoririlor de serviciu atrag răspunderea disciplinară, patrimonială, civilă, contravenţională sau penală, după caz.

Art. 59. – (1) Condiţiile angajării răspunderii şi sancţiunile aplicabile sunt cele prevăzute de lege şi de regulamentul de organizare şi funcţionare a Ministerului Afacerilor Externe.

(2) Faptele care generează răspunderi şi sancţiuni pentru membrii Corpului diplomatic şi consular al României sunt examinate de Consiliul de Onoare, care face propuneri ministrului afacerilor externe. Organizarea şi funcţionarea Consiliului de Onoare se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe.

Art. 60. – Dacă s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva unui membru al Corpului diplomatic şi consular al României pentru o infracţiune de natură să îl facă incompatibil cu statutul său, ministrul afacerilor externe va lua măsura suspendării raporturilor de muncă.

CAPITOLUL IX Dispoziţii tranzitorii şi finale Art. 61. – Pentru omagierea tradiţiei diplomatice româneşti şi pentru

stimularea activităţii Corpului diplomatic şi consular al României, în fiecare an, în luna septembrie, se sărbătoreşte Ziua Diplomaţiei Române, la o dată stabilită de ministrul afacerilor externe.

Art. 62. – (1) Pentru contribuţii meritorii la afirmarea diplomaţiei româneşti pe plan internaţional, se instituie Ordinul „Nicolae Titulescu” clasele I, II şi III şi medalia „Meritul Diplomatic” clasele I, II şi III.

(2) Ordinele şi medaliile prevăzute la alin. (1) se acordă de către Preşedintele României, la propunerea ministrului afacerilor externe.

Art. 63. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României detaşaţi la alte autorităţi sau instituţii din România sau în străinătate îşi păstrează calitatea de membri ai Corpului diplomatic şi consular al României pe perioada detaşării.

Page 287: Drept Diplomatic

287

Art. 64. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României care sunt trimişi de statul român în calitate de funcţionari la organizaţii interguvernamentale îşi păstrează calitatea de membri ai Corpului diplomatic şi consular al României pe perioada exercitării funcţiei internaţionale. Pe această perioadă li se suspendă raporturile de muncă, iar la revenirea în Ministerul Afacerilor Externe li se recunoaşte vechimea în muncă şi în activitatea diplomatică.

Art. 65. – (1) Membrii Corpului diplomatic şi consular al României care participă la cursuri, stagii de practică şi specializare sau perfecţionare în străinătate, cu aprobarea conducerii Ministerului Afacerilor Externe, pe o durată care depăşeşte 90 de zile calendaristice, şi cărora, pe timpul absenţei din ţară, li se suspendă raporturile de muncă îşi menţin pe această perioadă calitatea de membri ai Corpului diplomatic şi consular al României, iar la revenirea în Ministerul Afacerilor Externe li se recunoaşte vechimea în muncă şi în activitatea diplomatică.

(2) Pe perioada studiilor, aceste persoane beneficiază, în ţară, de o indemnizaţie lunară în monedă naţională, necesară pentru plata contribuţiilor prevăzute de lege şi pentru plata cheltuielilor de întreţinere a locuinţei, în cazul în care nu realizează venituri din chirii, în raport cu drepturile salariale corespunzătoare funcţiei pe care membrii Corpului diplomatic şi consular al României sunt încadraţi în administraţia centrală. Cuantumul indemnizaţiei va fi stabilit prin hotărâre a Guvernului.

Art. 66. – (1) Membrilor Corpului diplomatic şi consular al României numiţi în funcţii de demnitate publică li se suspendă raporturile de muncă pe perioada mandatului.

(2) La încetarea funcţiei de demnitate publică şi la revenirea în Ministerul Afacerilor Externe li se recunoaşte vechimea în activitatea diplomatică sau consulară.

Art. 67. – Pe durata numirii membrilor Corpului diplomatic şi consular al României în cabinetele demnitarilor din Ministerul Afacerilor Externe, li se suspendă contractele individuale de muncă şi li se recunoaşte vechimea în activitatea diplomatică, păstrându-şi calitatea de membri ai Corpului diplomatic şi consular al României.

Art. 68. – De drepturile prevăzute la art. 24-30, art. 36-45 şi art. 48 beneficiază, după caz, şi celelalte categorii de personal angajat în Ministerul Afacerilor Externe.

Art. 69. – Hotărârile Guvernului şi ordinele ministrului afacerilor externe emise în aplicarea prezentei legi se vor adopta în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia.

Art. 70. – Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ministerului Afacerilor Externe va fi actualizat în conformitate cu prevederile prezentei legi, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a acesteia.

Page 288: Drept Diplomatic

288

Art. 71. – La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.070/1990 pentru aprobarea Statutului Corpului Diplomatic şi Consular al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 2 noiembrie 1990, precum şi orice dispoziţii contrare prezentei legi.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 20

mai 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, VIOREL HREBENCIUC Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 22 mai 2003, cu

respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României. p. PREŞEDINTELE SENATULUI, DORU IOAN TĂRĂCILĂ Bucureşti, 17 iunie 2003. Nr. 269.

Page 289: Drept Diplomatic

289

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA MAI ACTE NORMATIVE CARE REGLEMENTEAZA ORGANIZAREA ŞI

FUNCŢIONAREA M.A.I. 1. Structura organizatorică a Ministerului Administraţiei şi Internelor

este prezentată în Anexa nr. 1 la Hotarârea Guvernului nr. 725 din 28.06.2003 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 478/04.07.2003.

2. Atribuţiile departamentelor Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt prevăzute în art. 14 din Ordonanţa de urgenţă nr. 63 din 28.06.2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

3. Actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea M.A.I. şi a structurilor subordonate sunt, în principal, urmatoarele: Ordonanţa de urgenţă nr. 63 din 28.06.2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor Hotarârea Guvernului nr. 725 din 28.06.2003 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, Legea nr. 116/05.06.1998 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române Legea nr. 81 din 26 februarie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, Legea nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, Legea nr. 106 din 25 septembrie 1996, Legea protecţiei civile, Ordonanţa de urgenţă nr. 179 din 26 octombrie 2000 privind trecerea unităţilor militare de protecţie civilă de la Ministerul Apărării Naţionale la Ministerul de Interne, precum şi modificarea şi completarea Legii protecţiei civile nr. 106/1996, a Ordonanţei Guvernului nr. 47/1994 privind apărarea împotriva dezastrelor şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2000 privind înfiinţarea formaţiunilor de protecţie civilă pentru intervenţie de urgenţă în caz de dezastre, Legea nr. 105/1996 privind evidenţa populaţiei şi cartea de identitate, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa de urgenţă nr. 96 din 29 iunie 2000 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea unificării sistemului de evidenţă informatizată a persoanei, Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 216/1998, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa de Urgenţă a

Page 290: Drept Diplomatic

290

Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 357/2003 Hotarârea Guvernului nr. 577/2003 privind structura organizatorică şi atribuţiile Autorităţii pentru Străini, Legea nr. 16 din 2 aprilie 1996 a Arhivelor Naţionale, modificată şi completată de Legea nr. 358 din 6 iunie 2002, Hotarârea nr. 1.489 din 18.12.2002 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale Antidrog modificată de Hotărârea nr. 183 din 20.02.2003, Hotărârea nr. 1.019 din 28.08.2003 privind organizarea şi funcţionarea prefecturilor, Hotărârea nr. 950 din 27 septembrie 2001 cu privire la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 completată de Hotărârea nr. 950 din 27 septembrie 2001 Hotărârea nr. 1.066 din 4.09.2003 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie Hotărârea nr. 710 din 3.07.2002 privind funcţionarea Institutului Naţional de Administraţie modificată şi completată de Ordonanţa nr. 74/2003

ATRIBUŢIILE MINISTERULUI ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR Ministerul Administraţiei şi Internelor îndeplineşte, potrivit Ordonanţei

de Urgenţă nr. 63 din 28 iunie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, următoarele atribuţii principale:

a) În domeniul administraţiei publice: 1. monitorizează aplicarea prevederilor cuprinse în strategiile şi

programele de reformă şi restructurare a administraţiei publice centrale şi locale, elaborate pe baza Programului de guvernare, în conformitate cu standardele Uniunii Europene şi legislaţia internă, şi asigură realizarea strategiilor şi programelor în domeniul său de activitate;

2. îndrumă şi controlează activitatea prefectului pentru îndeplinirea Programului de guvernare;

3. initiază proiecte de acte normative în domeniul serviciilor publice descentralizate;

4. îndrumă şi sprijină autorităţile publice locale şi aparatul propriu al acestora în aplicarea corectă şi unitară a prevederilor legale şi în îndeplinirea atribuţiilor ce le sunt conferite prin lege;

5. asigură consultarea organizaţiilor neguvernamentale şi ale autorităţilor administraţiei publice locale, în condiţiile legii;

6. avizează proiectele de acte normative elaborate de ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, care conţin prevederi referitoare la administraţia publică locală;

Page 291: Drept Diplomatic

291

7. monitorizează acordurile şi convenţiile de cooperare pe care autorităţile administraţiei publice locale le încheie cu autorităţi ale administraţiei publice locale din alte ţări;

8. în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, elaborează şi monitorizează strategii şi programe de dezvoltare a infrastructurii urbane şi a serviciilor de gospodărie comunală şi acordă sprijin pentru realizarea unor proiecte de parteneriat public-privat;

9. asigură înfiinţarea şi funcţionarea unităţilor de management pentru proiectele cu finanţare externă rambursabilă sau nerambursabilă, provenite de la instituţii financiare externe;

10. elaborează şi supune spre aprobare strategia de dezvoltare a parcurilor industriale;

11. realizează, în domeniul său de activitate, dialogul şi parteneriatul social cu confederaţiile sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional;

12. asigură, prin structurile de specialitate din subordine, aplicarea strategiei şi a Programului de guvernare în domeniul managementului funcţiei publice şi al funcţionarilor publici, formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale specializate în administraţie, activitatea de geodezie, topografie, fotogrametrie, teledetecţie, cadastru şi cartografie, urmărirea procesului de aplicare unitară a Legii nr. 10 /2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, activitatea de evidenţă a persoanelor, precum şi activitatea de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă civilă;

13. constituie şi utilizează Sistemul Naţional Informatic de Evidenţă a Persoanelor.

b) În domeniul ordinii şi siguranţei publice: 1. stabileşte, potrivit legii, măsuri pentru apărarea drepturilor şi

libertăţilor fundamentale ale omului, precum şi a proprietăţii publice şi private; 2. organizează şi desfăşoară, prin structuri specializate, potrivit

competenţei, activităţi pentru prevenirea şi combaterea terorismului, a criminalităţii organizate, a traficului şi consumului ilicit de droguri, a traficului de persoane, a migraţiei ilegale, a criminalităţii informatice, precum şi a altor fenomene infracţionale şi fapte antisociale;

3. organizează, îndrumă şi coordonează activitatea de protecţie a persoanelor, bunurilor, obiectivelor şi valorilor şi organizează paza obiectivelor de importanţă deosebită date în competenţă potrivit legii;

4. asigură, potrivit competentelor, desfaşurarea activităţii pentru efectuarea cercetărilor în legatură cu savârşirea unor fapte prevăzute de legea penală;

5. organizează activitatea de protecţie a martorilor;

Page 292: Drept Diplomatic

292

6. solicită de la autorităţi publice, de la persoane fizice sau juridice informaţii, date şi documente necesare în vederea îndeplinirii atribuţiilor stabilite prin lege şi în limitele acesteia; poate recompensa persoanele fizice care acordă sprijin ministerului, pentru îndeplinirea atributiilor specifice, din fondul repartizat cu această destinaţie, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor;

7. asigură respectarea regimului frontierei de stat a României; 8. constituie şi utilizează Registrul Naţional al Armelor şi Cazierul

judiciar; 9. constituie şi utilizează Sistemul Naţional de Evidenţă a Străinilor;

asigură respectarea regimului juridic al strainilor pe teritoriul României; 10. asigură constituirea, evidenţa, selecţionarea, păstrarea,

conservarea şi folosirea documentelor din Fondul Arhivistic Naţional; 11. organizează şi execută asigurarea medicală şi psihologică a

misiunilor specifice. c) Alte atribuţii : 1. elaborează, avizează şi ţine evidenţa proiectelor de acte normative

care privesc activitatea ministerului şi a unităţilor din structura sa şi le susţine în faţa Guvernului şi a Parlamentului;

2. elaborează obiectivele şi orientările activităţii internaţionale în domeniul administraţiei publice şi afacerilor interne, potrivit Programului de guvernare şi obligaţiilor ce îi revin din documentele internaţionale la care România este parte şi din Strategia de integrare europeană şi euroatlantică; organizează, coordonează, asigură şi execută, în ţară şi în străinătate, activităţi de cooperare şi relaţii internaţionale, în domeniul său de competenţă;

3. coordonează şi controlează respectarea de către structurile din subordine a reglementărilor cuprinse în actele normative proprii de organizare şi funcţionare;

4. realizează managementul resurselor umane; 5. elaborează proiectul de buget al ministerului, organizează si

controlează întreaga activitate economico-financiară a ordonatorilor de credite; 6. iniţiază proiectele de acte normative privind salarizarea

funcţionarilor publici şi a funcţionarilor publici cu statut special; 7. realizează managementul logistic; 8. exercită atribuţiile ce-i revin, potrivit legii, cu privire la activitatea

desfăşurată de regia autonomă, precum şi de alte unităţi sau formaţtiuni din subordine;

9. organizează, coordonează şi controlează activitatea proprie de comunicaţii, informatică, poştă militară, precum şi cea în legătură cu cifrul de stat, secretizarea şi protecţia comunicaţiilor; administrează spectrul

Page 293: Drept Diplomatic

293

radioelectric guvernamental şi neguvernamental atribuit pentru îndeplinirea misiunilor specifice;

10. exercită, în conformitate cu legea, atribuţiile privind apărarea împotriva incendiilor, protecţia civilă şi protecţia mediului;

11. organizează şi asigură, prin unităţile de specialitate proprii, asistenţa psihologică şi medicală profilactică, curativă şi de recuperare pentru personalul în activitate, cel pensionat, membrii de familie ai acestora şi alte categorii de asistaţi;

12. implementează politicile României în domeniul refugiaţilor; 13. organizează şi coordonează activitatea de emitere şi evidenţa

generală a documentelor de identitate şi de călătorie; 14. organizează şi coordonează activitatea de emitere şi evidenţă a

permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor rutiere;

15. asigură protecţia juridică a patrimoniului propriu şi a intereselor sale legitime în faţa instanţelor de judecată;

16. organizează, conduce şi controlează activitatea de transparenţă decizională, informare publică şi de relaţii cu presa, de realizare a publicaţiilor, filmelor, emisiunilor şi materialelor audiovizuale cu privire la activitatea specifică;

17. negociază şi încheie contracte de asistenţă de specialitate pentru realizarea programelor de reformă în domeniul său de activitate. Ministerul Administraţiei şi Internelor îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege.

Prescurtarea legii: L218/2002 Titlul actului normativ: Lege nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind

organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române Emitent: PARLAMENTUL Republicată: Parlamentul României

Page 294: Drept Diplomatic

294

Legea nr. 218

din 23 aprilie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 305 din 9 mai 2002

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art. 1. - Poliţia Română face parte din Ministerul de Interne şi este

instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii.

Art. 2. - Activitatea Poliţiei Române constituie serviciu public specializat şi se realizează în interesul persoanei, al comunităţii, precum şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii.

Art. 3. - În îndeplinirea misiunilor care îi revin, Poliţia Română cooperează cu instituţiile statului şi colaborează cu asociaţiile şi organizaţiile neguvernamentale, precum şi cu persoanele fizice şi juridice, în limitele legii.

Art. 4. - (1) Poliţia Română se organizează corespunzător împărţirii administrativ-teritoriale a ţării.

(2) Poliţia Română se poate organiza şi conform specificului unor sectoare ale economiei naţionale – transporturi feroviare, aeriene, navale – sau al unor obiective economice şi sociale, în funcţie de importanţa şi de numărul acestora.

(3) Unităţile de poliţie se înfiinţează prin ordin al ministrului de interne. CAPITOLUL II Organizare şi funcţionare SECŢIUNEA 1 Structura organizatorică Art. 5. - Poliţia Română are următoarea structură organizatorică: a) Inspectoratul General al Poliţiei Române; b) unităţi teritoriale aflate în subordinea Inspectoratului General al

Poliţiei Române, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi inspectoratele judeţene de poliţie;

Page 295: Drept Diplomatic

295

c) instituţii de învăţământ pentru formarea şi pregătirea continuă a personalului;

d) alte unităţi necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice poliţiei, înfiinţate potrivit legii.

Art. 6. - În cadrul Poliţiei Române funcţionează Corpul Naţional al Poliţiştilor, persoană juridică de drept public, ale cărei atribuţii sunt stabilite prin legea privind statutul poliţistului.

Art. 7. - Inspectoratul General al Poliţiei Române este unitatea centrală a poliţiei, cu personalitate juridică şi competenţă teritorială generală, care conduce, îndrumă şi controlează activitatea unităţilor de poliţie subordonate, desfăşoară activităţi de investigare şi cercetare a infracţiunilor deosebit de grave, circumscrise crimei organizate, criminalităţii economico-financiare sau bancare, a altor infracţiuni ce fac obiectul cauzelor penale aflate în supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, precum şi orice alte atribuţii date în competenţa sa prin lege.

Art. 8. - (1) Inspectoratul General al Poliţiei Române este condus de un inspector general numit prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului Administraţiei şi Internelor, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor.

(2) Inspectorul general este ajutat de adjuncţi numiţi de către ministrul Administraţiei şi Internelor, la propunerea sa, cu consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor.

Art. 9. - (1) În cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române funcţionează Consiliul Superior, denumit în continuare Consiliu, constituit din inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, adjuncţii inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, şefii direcţiilor generale şi ai direcţiilor din Inspectoratul General al Poliţiei Române, 5 şefi ai unităţilor teritoriale ale poliţiei, desemnaţi prin rotaţie în fiecare an, preşedintele Corpului Naţional al Poliţiştilor şi rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

(2) Consiliul se întruneşte o dată pe trimestru sau ori de câte ori este nevoie, sub conducerea inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române. Consiliul analizează şi hotărăşte activităţile Poliţiei Române conform strategiei Ministerului Administraţiei şi Internelor. Hotărârile se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi. Hotărârile Consiliului se aduc la îndeplinire prin grija inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

(3) Desemnarea nominală a membrilor Consiliului şi funcţionarea acestuia se stabilesc prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Page 296: Drept Diplomatic

296

Art. 10. - În aplicarea legii, inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române emite dispoziţii obligatorii pentru personalul din subordine, la elaborarea cărora consultă Corpul Naţional al Poliţiştilor şi Consiliul.

Art. 11. - Inspectoratul General al Poliţiei Române are în structura sa organizatorică direcţii generale, direcţii, servicii şi birouri, înfiinţate prin ordin al ministrului de interne, în limita fondurilor la dispoziţie.

SECŢIUNEA a 2-a Unităţi teritoriale din subordinea Inspectoratului General al

Poliţiei Române Art. 12. - (1) În municipiul Bucureşti se organizează şi funcţionează ca

unitate cu personalitate juridică Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, condusă de un director general, ajutat de adjuncţi.

(2) În judeţe se organizează şi funcţionează, ca unităţi cu personalitate juridică, inspectorate de poliţie, conduse de un inspector-şef, ajutat de adjuncţi.

(3) Directorul general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi inspectorii-şefi ai inspectoratelor de poliţie judeţene sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie prin ordin al ministrului de interne, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor şi cu avizul consultativ al prefectului.

Art. 13. - (1) În cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti se organizează şi funcţionează unităţi de poliţie ale sectoarelor, corespunzător organizării administrativ-teritoriale a acestuia.

(2) În fiecare sector se organizează şi funcţionează secţii de poliţie. Numărul acestora se stabileşte prin ordin al ministrului de interne, în funcţie de întinderea teritoriului, numărul populaţiei, de numărul şi importanţa obiectivelor economice, sociale şi politice.

Art. 14. - (1) În municipii şi oraşe funcţionează poliţii municipale şi orăşeneşti, iar în comune, posturi de poliţie.

(2) În municipii pot fi înfiinţate secţii de poliţie, iar în comunele cu sate şi cătune dispersate pot fi înfiinţate birouri de poliţie, potrivit criteriilor prevăzute la art. 13 alin. (2).

Art. 15. - (1) În structura organizatorică a Poliţiei Române pot fi înfiinţate şi alte unităţi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii.

(2) Numărul, competenţa şi structura organizatorică ale acestor unităţi se stabilesc prin ordin al ministrului Internelor, la propunerea inspectorului

Page 297: Drept Diplomatic

297

general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor.

(3) Şefii unităţilor organizate în condiţiile alin. (1) şi (2) sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie prin ordin al ministrului de interne.

Art. 16. - (1) Atribuţiile şi structura organizatorică ale Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti şi inspectoratelor de poliţie judeţene se stabilesc prin regulamente de organizare şi funcţionare.

(2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General al Poliţiei Române se aprobă de ministrul de interne, iar cele ale unităţilor teritoriale, de către inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

SECŢIUNEA a 3-a Autoritatea teritorială de ordine publică Art. 17. - (1) La nivelul municipiului Bucureşti şi al fiecărui judeţ se

organizează şi funcţionează autoritatea teritorială de ordine publică, organism cu rol consultativ, a cărui activitate se desfăşoară în interesul comunităţii.

(2) Autoritatea teritorială de ordine publică este constituită din şeful Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau al inspectoratului de poliţie judeţean, un reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor, subprefect, 6 consilieri desemnaţi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, respectiv de consiliul judeţean, şeful Corpului gardienilor publici al municipiului Bucureşti sau al judeţului, 3 reprezentanţi ai comunităţii, desemnaţi de primarul general al municipiului Bucureşti, respectiv de preşedintele consiliului judeţean.

(3) Desemnarea nominală a autorităţii teritoriale de ordine publică este validată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de către consiliul judeţean pentru o perioadă de 4 ani.

(4) Autoritatea teritorială de ordine publică este condusă de un preşedinte ales cu votul majoritar din rândul consilierilor din Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau al consiliilor judeţene pe o perioadă de 4 ani.

Art. 18. - Autoritatea teritorială de ordine publică are următoarele atribuţii:

a) contribuie la elaborarea planului de activităţi şi la fixarea obiectivelor şi indicatorilor de performanţă minimali, având ca scop protejarea intereselor comunităţii şi asigurarea climatului de siguranţă publică;

b) sesizează şi propune măsuri de înlăturare a deficienţelor din activitatea de poliţie;

Page 298: Drept Diplomatic

298

c) face propuneri pentru soluţionarea de către organele de poliţie a sesizărilor care îi sunt adresate, referitoare la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, potrivit prezentei legi;

d) organizează consultări cu membrii comunităţilor locale şi cu organizaţiile neguvernamentale cu privire la priorităţile siguranţei persoanei şi a ordinii publice;

e) prezintă trimestrial informări în şedinţele Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau ale consiliului judeţean, după caz, asupra nivelului de asigurare a securităţii şi siguranţei civice a comunităţii;

f) elaborează anual un raport asupra eficienţei activităţii unităţilor de poliţie, care se dă publicităţii.

Art. 19. - (1) Autoritatea teritorială de ordine publică se întruneşte în şedinţe ordinare sau extraordinare, trimestrial sau ori de câte ori este nevoie.

(2) La şedinţele autorităţii teritoriale de ordine publică au dreptul să participe, cu statut de invitat, prefectul municipiului Bucureşti, respectiv al judeţului, primarul general al municipiului Bucureşti, respectiv preşedintele consiliului judeţean, conducătorii serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate. Şedinţele autorităţii teritoriale de ordine publică pot fi şi publice.

(3) În exercitarea atribuţiilor sale, autoritatea teritorială de ordine publică emite hotărâri cu caracter de recomandare.

(4) Autoritatea teritorială de ordine publică nu are competenţe în problemele operative ale poliţiei.

Art. 20. - Cheltuielile necesare pentru desfăşurarea activităţii autorităţii teritoriale de ordine publică se suportă din bugetul municipiului Bucureşti, respectiv din cel al judeţului.

Art. 21. - Regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii teritoriale de ordine publică se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului de Interne şi a Ministerului Administraţiei Publice, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

SECŢIUNEA a 4-a Raporturile dintre poliţie şi autorităţile administraţiei publice

locale Art. 22. - (1) În plan teritorial, unităţile de poliţie cooperează cu

prefecţii, autorităţile administraţiei publice locale, autorităţile judecătoreşti, serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, precum şi cu reprezentanţi ai comunităţii.

Page 299: Drept Diplomatic

299

(2) În vederea înfiinţării unor noi unităţi, secţii, birouri sau posturi de poliţie, vor fi consultate Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile judeţene şi consiliile locale ale municipiilor, oraşelor ori comunelor, după caz, care vor pune la dispoziţie spaţiile necesare funcţionării acestora.

Art. 23. - (1) Şeful Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti, şefii inspectoratelor de poliţie judeţene, ai poliţiilor municipale şi orăşeneşti şi ai posturilor de poliţie comunale prezintă informări anuale în faţa autorităţii teritoriale de ordine publică, Consiliului General al Municipiului Bucureşti, consiliilor judeţene, consiliilor municipale, orăşeneşti sau comunale, după caz, referitoare la măsurile întreprinse în îndeplinirea atribuţiilor specifice.

(2) Şefii unităţilor prevăzute la alin. (1) informează, trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, prefecţii, primarul general al municipiului Bucureşti, preşedinţii consiliilor judeţene, primarii sectoarelor municipiului Bucureşti, ai municipiilor, oraşelor şi comunelor, după caz, despre evoluţia fenomenelor antisociale şi modul în care au fost îndeplinite sarcinile pe plan local.

Art. 24. - Unităţile teritoriale de poliţie cooperează cu consiliile locale şi, după caz, cu primarii pentru îndeplinirea hotărârilor sau dispoziţiilor scrise ale acestora, emise în limita competenţelor lor în domeniul ordinii publice.

Art. 25. - (1) În cazuri justificate de evenimente deosebite, între autorităţile administraţiei publice locale şi unităţile de poliţie, de comun acord, se pot încheia protocoale în vederea îndeplinirii eficiente a atribuţiilor poliţiei.

(2) Dacă poliţia nu îşi îndeplineşte responsabilităţile în baza protocolului încheiat, administraţia publică se poate adresa organului superior de poliţie.

CAPITOLUL III Atribuţiile Poliţiei Române Art. 26. - (1) Poliţia Română are următoarele atribuţii principale: 1. apără viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanelor,

proprietatea privată şi publică, celelalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor şi ale comunităţii;

2. aplică măsuri de menţinere a ordinii şi liniştii publice, a siguranţei cetăţeanului, de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional şi de identificare şi contracarare a acţiunilor elementelor care atentează la viaţa, libertatea, sănătatea şi integritatea persoanelor, a proprietăţii private şi publice, precum şi a altor interese legitime ale comunităţii;

3. sprijină unităţile de jandarmerie cu informaţii pentru asigurarea sau restabilirea ordinii şi liniştii publice, cu ocazia mitingurilor, manifestaţiilor cultural-sportive şi altele asemenea;

Page 300: Drept Diplomatic

300

4. asigură, direct sau în cooperare cu alte instituţii abilitate potrivit legii, executarea controalelor tehnice şi intervenţiilor pirotehnice pentru prevenirea, descoperirea şi neutralizarea dispozitivelor explozive amplasate în scopul tulburării ordinii publice, vătămării integrităţii corporale, sănătăţii persoanelor sau provocării de daune proprietăţii publice ori private;

5. avizează şi controlează, în condiţiile legii, înfiinţarea societăţilor private de detectivi, pază, supraveghere şi gardă de corp;

6. culege informaţii în vederea cunoaşterii, prevenirii şi combaterii infracţiunilor, precum şi a altor fapte ilicite;

7. realizează activităţi de prevenire şi combatere a corupţiei, a criminalităţii economico-financiare, a celei transfrontaliere, a infracţiunii în domeniul informaticii şi a crimei organizate;

8. desfăşoară, potrivit competenţei, activităţi pentru constatarea faptelor penale şi efectuează cercetări în legătură cu acestea;

9. asigură paza şi funcţionarea, în condiţiile legii, a locurilor de reţinere şi de arest preventiv organizate în cadrul unităţilor de poliţie;

10. constată contravenţii şi aplică sancţiuni contravenţionale, potrivit legii;

11. asigură protecţia martorului, informatorului şi a victimei, în condiţiile legii;

12. asigură, conform legii, protecţia magistraţilor şi a familiilor lor, în cazurile în care viaţa, integritatea corporală sau avutul acestora sunt supuse unor ameninţări;

13. desfăşoară activităţi de depistare a persoanelor care se sustrag urmăririi penale, executării pedepselor sau altor hotărâri judecătoreşti, precum şi a persoanelor dispărute;

14. desfăşoară activităţi de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale; 15. foloseşte metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice în cercetarea locului

săvârşirii infracţiunilor şi la examinarea probelor şi a mijloacelor materiale de probă, efectuând, prin laboratoarele şi specialiştii proprii acreditaţi, expertize criminalistice şi constatări tehnico-ştiinţifice, dispuse în condiţiile legii;

16. exercită controlul, potrivit legii, asupra deţinerii, portului şi folosirii armelor şi muniţiilor, a materialelor explozive, asupra modului în care se efectuează operaţiunile cu arme, muniţii şi materii explozive, precum şi asupra funcţionării atelierelor de reparat arme şi asupra poligoanelor de tir;

17. exercită controlul asupra respectării regimului materialelor radioactive şi nucleare, substanţelor toxice şi stupefiante, precum şi asupra altor obiecte şi materii supuse autorizării, potrivit legii;

18. supraveghează şi controlează circulaţia pe drumurile publice, în afara cazurilor exceptate prin lege, şi colaborează cu alte autorităţi publice, instituţii, asociaţii şi organizaţii neguvernamentale, pentru îmbunătăţirea

Page 301: Drept Diplomatic

301

organizării şi sistematizării circulaţiei, asigurarea stării tehnice a autovehiculelor, perfecţionarea pregătirii conducătorilor auto şi luarea unor măsuri de educaţie rutieră a participanţilor la trafic;

19. desfăşoară activităţi specifice de poliţie în domeniul transporturilor feroviare, navale şi aeriene;

20. exercită controlul asupra legalităţii stabilirii domiciliului sau reşedinţei cetăţenilor români şi străini aflaţi pe teritoriul ţării, în condiţiile legii;

21. ţine evidenţa nominală a cetăţenilor români cu obligaţii militare în mediul rural;

22. organizează, în condiţiile legii, cazierul judiciar pentru ţinerea evidenţei persoanelor condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal şi constituie baza de date necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor operative specifice poliţiei;

23. efectuează studii şi cercetări privind dinamica infracţionalităţii în România şi propune măsuri de prevenire a acesteia;

24. acordă sprijin, potrivit legii, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în vederea desfăşurării activităţii acestora;

25. participă, în condiţiile legii, împreună cu alte unităţi ale Ministerului de Interne, în colaborare cu trupe ale Ministerului Apărării Naţionale, unităţi de protecţie civilă şi alte organe prevăzute de lege, la activităţile de salvare şi evacuare a persoanelor şi bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, epidemii, calamităţi naturale şi catastrofe, precum şi de limitare şi înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente;

26. colaborează cu instituţiile de învăţământ şi cu organizaţiile neguvernamentale pentru pregătirea antiinfracţională a populaţiei;

27. conlucrează cu structuri de profil din alte state şi de la nivelul unor instituţii internaţionale pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii transfrontaliere;

28. participă la constituirea forţelor internaţionale de poliţie, destinate unor misiuni de instruire, asistenţă şi cooperare poliţienească sau pentru acţiuni umanitare;

29. îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege. (2) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin Poliţia Română îşi

organizează propria bază de date, potrivit legii. Art. 27. - Prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului

General al Poliţiei Române sunt desemnaţi poliţiştii care au calitatea de organ de cercetare penală.

Art. 28. - (1) În îndeplinirea activităţilor specifice poliţistul are competenţa teritorială corespunzătoare unităţii de poliţie din care face parte.

Page 302: Drept Diplomatic

302

(2) În caz de continuare a unei măsuri sau activităţi specifice poliţistul poate acţiona şi pe raza teritorială a altor unităţi de poliţie, comunicând despre aceasta unităţii competente.

(3) În caz de detaşare sau misiune ordonată pe raza teritorială a altei unităţi de poliţie poliţistul are competenţa teritorială stabilită pentru acea unitate. Poliţistul încadrat în Inspectoratul General al Poliţiei Române are competenţă teritorială generală.

(4) Poliţistul este obligat să intervină şi în afara orelor de program, a atribuţiilor sale de serviciu şi a competenţei teritoriale a unităţii din care face parte, când ia cunoştinţă de existenţa unei infracţiuni flagrante, precum şi pentru conservarea probelor în cazul altor infracţiuni a căror cercetare va fi efectuată de organele competente.

CAPITOLUL IV Personalul Poliţiei Române Art. 29. - (1) Personalul Poliţiei Române se compune din poliţişti, alţi

funcţionari publici şi personal contractual. (2) Drepturile şi îndatoririle specifice ale poliţistului se stabilesc prin

statut. Art. 30. - Personalul contractual este supus reglementărilor din

legislaţia muncii, în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel. CAPITOLUL V Drepturi şi obligaţii Art. 31. - (1) În realizarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, poliţistul

este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi are următoarele drepturi şi obligaţii principale:

a) să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală;

b) să conducă la sediul poliţiei pe cei care, prin acţiunile lor, periclitează viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii; în cazurile nerespectării dispoziţiilor date de poliţist, acesta este îndreptăţit să folosească forţa; verificarea situaţiei acestor

Page 303: Drept Diplomatic

303

categorii de persoane şi luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 24 de ore, ca măsură administrativă;

c) să invite la sediul poliţiei persoanele a căror prezenţă este necesară pentru îndeplinirea atribuţiilor poliţiei, prin aducerea la cunoştinţă, în scris, a scopului şi motivului invitaţiei;

d) să pună în executare mandatele de aducere, mandatele de arestare şi pe cele de executare a pedepselor, în condiţiile prevăzute de lege;

e) în cazul săvârşirii unei infracţiuni, al urmăririi unor infractori sau al unei acţiuni teroriste, să intre în incinta locuinţelor, a unităţilor economice, a instituţiilor publice ori particulare, a organizaţiilor social-politice, indiferent de deţinător sau de proprietar, precum şi la bordul oricăror mijloace de transport româneşti, cu respectarea dispoziţiilor legale;

f) să efectueze, cu respectarea dispoziţiilor legale, controale ale persoanelor şi bagajelor, precum şi ale vehiculelor aflate în circulaţie, atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unor infracţiuni sau posibile acţiuni teroriste;

g) să efectueze controale şi razii atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârşirea de infracţiuni ori ascunderea unor infractori, bunuri provenite din infracţiuni sau posibile acţiuni teroriste;

h) să poarte asupra sa armamentul şi muniţia necesare, indiferent dacă este în uniformă sau echipat civil, şi să folosească, pentru îndeplinirea misiunilor, autovehicule din dotare, cu sau fără însemnele distinctive ale poliţiei;

i) să folosească orice mijloace de transport şi comunicaţii, indiferent de proprietar sau deţinător, persoană fizică ori persoană juridică, cu excepţia celor aparţinând corpului diplomatic, pentru luarea unor măsuri legale ce nu suferă amânare şi nu pot fi aduse la îndeplinire altfel; cheltuielile vor fi achitate ulterior, la cererea proprietarilor, şi vor fi suportate din fondurile unităţilor de poliţie sau, după caz, de către persoanele care au determinat intervenţia, nu mai târziu de 15 zile;

j) să folosească gratuit mijloacele de transport în comun în timpul serviciului pentru executarea unor misiuni, iar personalul din poliţia pentru transporturi, pe cele feroviare şi navale; folosirea mijloacelor de transport se face pe baza legitimaţiei de serviciu;

k) să solicite sprijinul cetăţenilor pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea şi conducerea la unităţile de poliţie a persoanelor care au comis fapte penale.

(2) În exercitarea drepturilor conferite de prezenta lege poliţistul are obligaţia să respecte întocmai drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, prevăzute de lege şi de Convenţia europeană a drepturilor omului.

Page 304: Drept Diplomatic

304

Art. 32. - (1) Pentru combaterea infracţiunilor săvârşite în condiţiile crimei organizate ori în interesul urmăririi penale poliţia poate utiliza metoda livrării supravegheate.

(2) Livrarea supravegheată constituie metoda folosită de instituţiile sau organele legal abilitate, cu autorizarea şi sub controlul procurorului, care constă în permiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul ţării a drogurilor ori precursorilor şi bunurilor care fac obiectul unor infracţiuni sau ale căror deţinere şi comercializare sunt interzise, în scopul descoperirii activităţilor infracţionale şi al identificării persoanelor implicate.

Art. 33. - (1) Pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, a criminalităţii transfrontaliere, a traficului de fiinţe umane, terorismului, traficului de droguri, spălării banilor, infracţiunilor informatice şi a crimei organizate, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu aprobarea ministrului de interne şi cu autorizarea procurorului desemnat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, Poliţia Română poate să folosească informatori şi poliţişti sub acoperire pentru culegerea de informaţii în vederea folosirii acestora ca probe în timpul unui proces în instanţă. Autorizarea procurorului va fi emisă în scris pentru o perioadă de maximum 60 de zile şi poate fi prelungită în aceleaşi condiţii pentru alte perioade de câte 30 de zile fiecare. Toate aceste autorizaţii vor fi confidenţiale şi nu vor fi făcute publice.

(2) Sursele de informare, metodele şi mijloacele activităţii de culegere a informaţiilor au caracter confidenţial şi nu pot fi dezvăluite de nimeni în nici o împrejurare. Excepţie fac cazurile în care îndatoririle funcţiei, nevoile justiţiei sau legea impune dezvăluirea lor. În aceste situaţii dezvăluirea se va face, după caz, cu asigurarea protecţiei necesare.

(3) Prin activitatea de culegere, verificare şi valorificare a datelor şi informaţiilor poliţiştii nu trebuie în nici un fel să lezeze sau să îngrădească în mod ilegal drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, viaţa privată, onoarea sau reputaţia acestora.

(4) Ministerul de Interne asigură protecţia şi încadrarea în muncă a poliţiştilor care, lucrând sub acoperire, au fost deconspiraţi în împrejurări care exclud culpa acestora.

(5) Organizarea şi funcţionarea activităţii de culegere a informaţiilor pentru activitatea specifică poliţiei se stabilesc prin ordin al ministrului de interne.

(6) Ministrul de interne prezintă, anual sau ori de câte ori se impune, Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi comisiilor de specialitate ale Parlamentului României rapoarte referitoare la activitatea de culegere a informaţiilor şi fondurile utilizate în acest scop.

Page 305: Drept Diplomatic

305

(7) Colectarea, stocarea şi utilizarea datelor despre persoanele aflate în atenţia poliţiei se fac în conformitate cu legea şi cu principiile internaţionale privind protecţia datelor.

Art. 34. - (1) Pentru descurajarea, împiedicarea şi neutralizarea acţiunilor agresive ale persoanelor care tulbură ordinea şi liniştea publică, acţiuni ce nu au putut fi înlăturate sau anihilate prin utilizarea altor mijloace, poliţiştii pot folosi scuturi de protecţie, căşti cu vizor, bastoane din cauciuc, bastoane cu energie electrostatică, dispozitive cu substanţe iritant-lacrimogene şi paralizante, jeturi de apă, arme cu glonţ din cauciuc şi cătuşe, câini de serviciu, precum şi alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viaţa sau nu produc o vătămare corporală gravă.

(2) Mijloacele prevăzute la alin. (1) pot fi folosite împotriva persoanelor care:

a) întreprind acţiuni care pun în pericol integritatea corporală, sănătatea sau bunurile altor persoane;

b) blochează, în afara condiţiilor legii, căile publice de circulaţie, încearcă să pătrundă, pătrund fără drept sau refuză să părăsească sediile autorităţilor publice, ale partidelor politice, ale instituţiilor şi organizaţiilor de interes public ori privat, periclitează în orice mod integritatea sau securitatea acestora ori a personalului sau tulbură desfăşurarea normală a activităţii;

c) ultragiază persoanele cu funcţii ce implică exerciţiul autorităţii publice;

d) se opun sau nu se supun, prin orice mijloace, îndeplinirii solicitărilor legale ale poliţistului, numai dacă există o temere legitimă că prin acţiunile lor pot pune în pericol integritatea corporală sau viaţa poliţistului.

(3) Folosirea mijloacelor prevăzute la alin. (1) împotriva participanţilor la acţiunile agresive se va face în mod gradual, după avertizarea prealabilă asupra utilizării unor asemenea mijloace şi acordarea timpului necesar pentru încetarea acţiunilor şi conformarea la solicitările legale ale poliţistului; excepţie fac cazurile extreme. Orice acţiune în public şi în cazuri extreme se face prin anunţare: Poliţia!

(4) Folosirea mijloacelor prevăzute la alin. (1) nu trebuie să depăşească nevoile reale pentru împiedicarea sau neutralizarea acţiunilor agresive.

Art. 35. - (1) În caz de necesitate poliţistul poate folosi, în situaţiile şi în condiţiile prevăzute de lege, forţa armelor albe sau a armelor de foc. Armele de foc se folosesc după somaţia: Stai, stai că trag!

(2) În cazurile de legitimă apărare poliţistul poate folosi armele de foc, fără somaţie.

(3) Folosirea armamentului din dotare pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în condiţiile şi în situaţiile prevăzute de lege, înlătură caracterul penal al faptei.

Page 306: Drept Diplomatic

306

Art. 36. - Se interzice folosirea mijloacelor prevăzute la art. 34 şi 35 împotriva femeilor cu semne vizibile de sarcină, împotriva persoanelor cu semne vădite de invaliditate şi copiilor, cu excepţia cazurilor în care aceştia înfăptuiesc un atac armat sau în grup, care pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a uneia ori mai multor persoane.

Art. 37. - (1) Poliţia Română poate interveni în forţă, în condiţiile legii, împotriva celor care pun în pericol viaţa, integritatea sau sănătatea persoanelor ori a organelor de ordine, precum şi împotriva celor care ameninţă cu distrugerea unor clădiri sau bunuri de interes public ori privat.

(2) Folosirea mijloacelor din dotare se face numai după avertizarea şi somarea, prin mijloace de amplificare sonoră, a participanţilor la dezordine asupra necesităţii respectării legii şi ordinii publice. Dacă după avertizare se încalcă în continuare ordinea publică şi legile, poliţistul numit ca şef al dispozitivului de ordine sau şefii ierarhici îi somează pe participanţi folosind formula: Prima somaţie: Atenţiune, vă rugăm să părăsiţi... Vom folosi forţa!, urmată de semnale sonore şi luminoase. Dacă după trecerea perioadei de timp necesare dispersării cei somaţi nu se supun, se foloseşte o ultimă somaţie, astfel: Ultima somaţie: Părăsiţi... Se va folosi forţa!

(3) Dacă în astfel de situaţii, precum şi în cele prevăzute de art. 47 din Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor se impune uzul de armă, în prealabil se va folosi o ultimă somaţie, astfel: Părăsiţi... Se vor folosi armele de foc!

(4) Folosirea mijloacelor de împiedicare şi constrângere încetează de îndată ce s-a restabilit ordinea publică.

Art. 38. - Fiecare situaţie în care s-a făcut uz de armă se raportează de urgenţă ierarhic. De îndată ce va fi posibil, raportul va fi întocmit în scris. Dacă în urma uzului de armă s-a produs moartea sau vătămarea unei persoane, fapta se comunică de îndată procurorului competent, potrivit legii.

Art. 39. - Poliţistul este obligat să ia măsurile necesare pentru înlăturarea pericolelor care ameninţă ordinea publică sau siguranţa persoanelor, în toate situaţiile în care ia cunoştinţă direct ori când este sesizat despre acestea.

Art. 40. - Poliţistul este obligat să ia măsurile necesare pentru ocrotirea vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale a persoanelor a căror pază o asigură şi, în special, să ia imediat măsuri ca îngrijirile medicale să le fie acordate de fiecare dacă când acestea se impun.

Art. 41. - (1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu poliţistul este obligat să prezinte insigna sau legitimaţia de serviciu, după caz, pentru a-şi face cunoscută, în prealabil, calitatea, cu excepţia situaţiilor în care rezultatul intervenţiei sau siguranţa ulterioară a poliţistului ar fi periclitată.

(2) Înainte de intrarea în acţiune sau efectuarea intervenţiei ce nu suferă amânare poliţistul este obligat să se prezinte verbal, iar după încheierea

Page 307: Drept Diplomatic

307

oricărei acţiuni sau intervenţii, să se legitimeze şi să îşi declare funcţia şi unitatea de poliţie din care face parte.

Art. 42. - (1) Poliţistul este obligat să verifice permanent competenţa acţiunilor sale.

(2) În efectuarea investigaţiilor poliţistul este obligat să se bazeze pe date sau informaţii privind săvârşirea unor fapte ilegale.

CAPITOLUL VI Asigurarea logistică, materială şi financiară Art. 43. - (1) Poliţia Română poate deţine în folosinţă imobile,

armament, muniţie, echipamente şi aparatură tehnică specifică, necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege.

(2) Unităţile de poliţie utilizează, potrivit legii, un parc propriu de mijloace de transport, animale de serviciu şi alte mijloace necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege.

(3) Pe lângă unităţile de poliţie se pot constitui secţii sau asociaţii sportive.

(4) Inspectoratul General al Poliţiei Române şi unităţile teritoriale ale poliţiei pot avea cabinete medicale care să asigure asistenţa medicală la locul de muncă, pot deţine în folosinţă baze de tratament şi unităţi de cazare a personalului şi a membrilor lor de familie pe timpul cât se află în misiune, concedii de odihnă sau tratament medical.

Art. 44. - Inspectoratul General al Poliţiei Române şi unităţile teritoriale ale poliţiei folosesc locuinţe de protocol, de serviciu, de intervenţie şi sociale ce pot fi repartizate poliţiştilor, celorlalţi funcţionari publici şi personalului contractual, precum şi familiilor acestora.

Art. 45. - Dotarea Poliţiei Române se realizează de către Ministerul de Interne din fondurile alocate cu această destinaţie prin legea bugetului de stat şi din alte surse constituite potrivit legii.

Art. 46. - Inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române este abilitat:

a) să aprobe, în limitele competenţelor sale, documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările proprii de investiţii şi să urmărească executarea acestora la termenele stabilite;

b) să stabilească normele de întrebuinţare, întreţinere şi reparare pentru tehnica specială din dotare;

c) să execute controlul mijloacelor materiale şi băneşti repartizate unităţilor subordonate;

d) să exercite orice alte atribuţii conferite prin actele normative, în domeniile asigurării materiale şi financiare.

Page 308: Drept Diplomatic

308

CAPITOLUL VII Dispoziţii finale Art. 47. - Poliţia Română cooperează cu instituţii similare din alte state

şi cu organisme internaţionale de profil, pe baza înţelegerilor la care România este parte, inclusiv prin ofiţeri de legătură.

Art. 48. - (1) În interesul asigurării ordinii publice şi securităţii colective, la solicitarea Preşedintelui României, cu aprobarea Parlamentului, efective ale Poliţiei Române pot participa, în afara teritoriului naţional, la constituirea forţelor internaţionale de poliţie destinate unor misiuni de instruire, asistenţă şi cooperare poliţienească, precum şi pentru acţiuni umanitare.

(2) Pe timpul îndeplinirii misiunilor prevăzute la alin. (1) efectivele de poliţie participante vor avea statutul personalului detaşat la organizaţii internaţionale şi vor beneficia de drepturile cuvenite potrivit legii.

Art. 49. - Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea poliţiei comunitare pentru ordinea publică la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale se reglementează prin lege.

Art. 50. - Ziua Poliţiei Române este 25 martie. Art. 51. - Uniforma de poliţist, forma şi conţinutul insignei şi ale

documentelor de legitimare a poliţiştilor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Art. 52. - Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea

nr. 26/1994 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 18 mai 1994, cu modificările şi completările ulterioare.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 20 martie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, VIOREL HREBENCIUC PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU Bucureşti, 23 aprilie 2002. Nr. 218. Data adoptării în Senat: 03/20/2002 Data adoptării în Camera Deputaţilor: 03/20/2002 Data promulgării: 04/23/2002 Data intrării în vigoare: 05/09/2002

Page 309: Drept Diplomatic

309

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL

L E G E privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale

româneşti din străinătate CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art. 1. – Prezenta lege reglementează, potrivit art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările ulterioare, şi al art. 20 alin.(1) din Legea nr. 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român, cu modificările şi completările ulterioare, salarizarea şi alte drepturi băneşti ale persoanelor care au calitatea de membri ai Corpului diplomatic şi consular al României şi îndeplinesc funcţii diplomatice şi consulare, precum şi ale personalului care ocupă funcţii de execuţie specifice Ministerului Afacerilor Externe, în administraţia centrală sau la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate.

Art. 2. – Salarizarea membrilor Corpului diplomatic şi consular al

României se face ţinându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea şi importanţa socială a funcţiei exercitate, de specificul activităţii de promovare a politicii externe a României, de pregătirea şI competenţa profesională a diplomaţilor, precum şi de incompatibilităţile şi interdicţiile prevăzute pentru diplomaţi de legislaţia în vigoare.

Art. 3. – (1) Salariile de bază pentru membrii Corpului diplomatic şi consular al României şi pentru personalul care îndeplineşte funcţii de execuţie specifice în centrala Ministerului Afacerilor Externe se stabilesc pe baza valorii de referinţă sectorială, prevăzută în anexele nr.1 şi 2. Această valoare se actualizează, periodic, potrivit dispoziţiilor legale.

(2) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută la alin.(1) constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului salariului de bază lunar.

Page 310: Drept Diplomatic

310

(3) Ordonatorul principal de credite calculează nivelurile salariilor de bază lunare ce corespund coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi în anexa nr.1 şi valorii de referinţă sectorială stabilite potrivit alin.(1), rotunjite din mie în mie de lei, în favoarea personalului.

Art. 4. – Condiţiile de încadrare şi promovare a personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate în funcţiile de execuţie specifice Ministerului Afacerilor Externe, prevăzute în anexa nr.2, se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe.

Art. 5. – (1) Personalul trimis în misiune permanentă la misiunile diplomatice, la oficiile consulare şi la institutele culturale româneşti din străinătate de către Ministerul Afacerilor Externe, precum şi de către celelalte ministere, organe şi instituţii de specialitate ale administraţiei publice centrale, denumite în continuare unităţi trimiţătoare, are dreptul, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, la:

a) salariu lunar în valută; b) o indemnizaţie lunară în valută pentru îndeplinirea funcţiei de

însărcinat cu afaceri, însărcinat cu afaceri ad interim sau gerant 3 interimar, ori a unor atribuţii, altele decât cele specifice funcţiei pe care este încadrat;

c) o indemnizaţie lunară în valută pentru şefii de misiune acreditaţi în mai multe ţări;

d) o indemnizaţie lunară în valută pentru îndeplinirea atribuţiilor de prim-colaborator;

e) o indemnizaţie lunară în valută pentru soţia/soţul aflată/aflat în întreţinere permanentă în străinătate;

f) o indemnizaţie lunară în valută pentru copiii minori aflaţi în întreţinere permanentă în străinătate;

g) o indemnizaţie lunară în valută pentru plata taxei de şcolarizare pentru fiecare copil care urmează studii elementare gimnaziale, liceale şi universitare în străinătate, în ţara în care îşi desfăşoară activitatea părintele;

h) o indemnizaţie lunară în valută pentru desfăşurarea activităţii în străinătate în zone de risc, insecuritate şi de conflict armat;

i) o indemnizaţie de reprezentare; j) premii în valută pentru rezultate deosebite în activitatea desfăşurată

la misiune; k) o indemnizaţie lunară în lei pentru soţia/soţul aflată/aflat în

întreţinere în ţară; l) o indemnizaţie lunară în lei pentru copiii minori şi pentru cei care

urmează studii universitare până la vârsta de 25 de ani, aflaţi în întreţinere în ţară;

Page 311: Drept Diplomatic

311

m) o indemnizaţie lunară în lei, pe familie, pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei în ţară.

(2) În sensul prezentei legi, sunt consideraţi membri de familie aflaţi în întreţinere permanentă la misiune în străinătate soţia/soţul şI copiii minori care însoţesc, pe o perioadă continuă de minimum 12 luni, personalul angajat la misiunile diplomatice, oficiile consulare şI institutele culturale.

Art. 6. – Pe lângă drepturile prevăzute la art. 5, unităţile trimiţătoare suportă costul transportului în trafic internaţional, cheltuielile de chirie, întreţinere şi de dotare a locuinţei din străinătate, costul asigurărilor sociale de sănătate, precum şi cheltuielile medicale pentru cazurile şi în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare, indemnizaţia pentru concediul de odihnă în lei sau valută, după caz, 4 prima de concediu de odihnă în lei şi costul cazării la hotel pentru şefii de misiuni diplomatice care nu au locuinţa în Bucureşti, pe perioada venirii în ţară, în interes de serviciu.

Art. 7. – Gestiunea sistemului de salarizare a personalului reglementat prin prezenta lege se asigură de către ordonatorul principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare alocate anual şi în numărul de posturi, aprobate potrivit legii.

CAPITOLUL II Salarizarea şi alte drepturi ale personalului din administraţia

centrală a Ministerului Afacerilor Externe Secţiunea 1 Salarizarea Art. 8. – Pentru activitatea depusă, membrii Corpului diplomatic şi

consular al României au dreptul la salariu, care se compune dintr-o parte fixă, reprezentând salariul de bază, şi o parte variabilă, constând din sporuri, indemnizaţii, premii, prime şi alte drepturi băneşti.

Art. 9. – (1) Salariile de bază ale membrilor Corpului diplomatic şi consular şi ale personalului care ocupă funcţii de execuţie specifice Ministerului Afacerilor Externe se stabilesc pe baza coeficientului de multiplicare, aplicat la valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexele nr.1 şi 2, care se aplică, de drept, pentru funcţiile diplomatice şi consulare şi funcţiile de execuţie specifice Ministerului Afacerilor Externe.

(2) Coeficienţii de multiplicare pe baza cărora se stabileşte salariul de bază lunar pentru personalul diplomatic şi consular sunt prevăzuţi în anexa nr.

Page 312: Drept Diplomatic

312

1, iar pentru personalul care îndeplineşte funcţii de execuţie specifice Ministerului Afacerilor Externe sunt prevăzuţi în anexa nr. 2.

Art. 10. – (1) Salariile de bază pentru membrii Corpului diplomatic şi consular şi personalul care ocupă funcţii de execuţie specifice în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi 5 care exercită funcţii de conducere sunt cele corespunzătoare funcţiei îndeplinite, la care se adaugă o indemnizaţie de conducere, care face parte din salariul de bază, diferenţiată în raport cu răspunderea pe care o implică funcţia de conducere.

(2) Indemnizaţiile pentru funcţiile de conducere sunt stabilite în procente din salariul de bază şi sunt prevăzute în anexa nr.3.

(3) Indemnizaţia de conducere se acordă şi membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, încadraţi pe funcţii diplomatice sau consulare de execuţie din cadrul compartimentelor cu un număr de până la 5 posturi, în cuantum de până la 20% din salariul de bază al membrului Corpului diplomatic şi consular al României, pe perioada în care conduce sau coordonează programe/proiecte prevăzute în programul de activitate al ministerului. Indemnizaţia este stabilită de ministrul afacerilor externe, în raport cu complexitatea programului/proiectului condus sau coordonat.

Art. 11. – (1) Personalul salarizat potrivit prezentei legi beneficiază de un spor de vechime în muncă de până la 25% calculat la salariul de bază, corespunzător timpului lucrat în program normal de lucru, astfel:

Tranşe de vechime în muncă Cota din salariul de bază – între 3 şi 5 ani 5%; – de la 5 la 10 ani 10%; – de la 10 la 15 ani 15%; – de la 15 la 20 de ani 20%; – peste 20 de ani 25%. (2) Sporul de vechime în muncă se plăteşte cu începere de la întâi a

lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă, prevăzută la tranşa respectivă.

Art. 12. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României, care au titlul ştiinţific de doctor, beneficiază, la cerere, de un spor de 15% calculat asupra salariului de bază corespunzător funcţiei de încadrare, care se acordă de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat.

Art. 13. – Pentru păstrarea confidenţialităţii în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei, membrii Corpului diplomatic şi consular al României primesc lunar un spor de confidenţialitate de 15%, calculat asupra salariului de bază corespunzător funcţiei de încadrare.

Page 313: Drept Diplomatic

313

Art. 14. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României care lucrează în centrala Ministerului Afacerilor Externe şi cunosc două sau mai multe limbi străine, pe care le folosesc în exercitarea funcţiei diplomatice sau consulare, beneficiază de un spor de 10% calculat asupra salariului de bază corespunzător funcţiei de încadrare.

Art. 15. – (1) Membrii Corpului diplomatic şi consular al României care sunt delegaţi, detaşaţi sau trecuţi temporar într-o altă funcţie îşi păstrează salariul de încadrare brut lunar şi celelalte drepturi prevăzute de lege. În cazul în care detaşarea sau trecerea temporară în altă activitate se face la o funcţie la care este stabilit un salariu de bază mai mare, membrii Corpului diplomatic şi consular detaşaţi sau trecuţi temporar în altă funcţie beneficiază de acest salariu şi de celelalte drepturi ce se acordă personalului de la locul de muncă respectiv. Dacă trecerea temporară în altă activitate are caracter de sancţiune disciplinară, prevederile prezentului alineat nu se aplică.

(2) Drepturile ce se acordă pe timpul detaşării sau trecerii temporare într-o altă funcţie se suportă de instituţiile în care persoana în cauză îşi desfăşoară activitatea.

Art. 16. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României, numiţi temporar într-o funcţie de conducere, în cazul în care titularul acesteia lipseşte din minister pe o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice şi nu beneficiază de salariu pe perioada respectivă sau este suspendat din funcţie, potrivit legii, primesc, pe lângă salariul de bază al funcţiei de execuţie în care sunt încadraţi, şi indemnizaţia corespunzătoare funcţiei de conducere pe care o preiau.

Art. 17. – (1) Membrii Corpului diplomatic şi consular al României pot fi numiţi temporar într-o funcţie de conducere vacantă, numai până la ocuparea acesteia, prin concurs, potrivit legii.

(2) Pe această perioadă, membrii personalului diplomatic şI consular, numiţi în condiţiile prevăzute la alin. (1), beneficiază de salariul de bază al funcţiei de execuţie în care sunt încadraţi şi de indemnizaţia corespunzătoare funcţiei de conducere pe care o preiau.

Secţiunea a 2-a Alte drepturi băneşti Art. 18. – (1) Pentru activitatea desfăşurată, personalul salarizat

potrivit prezentei legi beneficiază de un premiu anual, egal cu salariul mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face premierea.

(2) Pentru cei care nu au lucrat tot timpul anului, premiul se acordă proporţional cu perioada lucrată, luându-se în calcul media salariilor de bază

Page 314: Drept Diplomatic

314

lunare realizate în perioada în care au desfăşurat activitate, raportată la întregul an.

(3) Ministrul afacerilor externe poate reduce sau anula premiul, în cazul persoanelor care, în cursul anului, au fost sancţionate disciplinar sau au obţinut calificativul satisfăcător sau slab în aprecierea activităţii.

Art. 19. – (1) Personalul salarizat potrivit prezentei legi, care a obţinut rezultate deosebite în activitate, poate beneficia de premii lunare în cursul anului, dintr-un fond constituit în limita a 10% din cheltuielile cu salariile aferente acestei categorii de personal, cu încadrarea în fondurile aprobate cu această destinaţie Ministerului Afacerilor Externe, prin legea anuală a bugetului de stat. Cuantumul premiilor individuale se aprobă de ministrul afacerilor externe. Sumele neconsumate pot fi utilizate în lunile următoare, în cadrul aceluiaşi an bugetar.

(2) În cazurile în care se realizează economii prin reducerea cheltuielilor cu salariile, ministrul afacerilor externe poate aproba acordarea de premii în cursul anului din economiile realizate, în limita a 5% din cheltuielile cu salariile aferente acestei categorii de personal, în condiţiile legii, fără a depăşi valoarea economiilor realizate.

Art. 20. – (1) Membrii Corpului diplomatic şi consular al României au dreptul la concediu de odihnă anual, plătit, de 30 de zile lucrătoare şi alte concedii, în condiţiile legii.

(2) La determinarea indemnizaţiei de concediu de odihnă se vor lua în calcul, pe lângă salariul de bază, şi sporurile de care beneficiază, potrivit legii, membrii Corpului diplomatic şi consular al României, în luna plecării în concediu.

Art. 21. – (1) La plecarea în concediul de odihnă, membrii Corpului diplomatic şi consular al României au dreptul, în condiţiile legii, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază în lei din luna anterioară plecării în concediu.

(2) În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracţionat, potrivit legii, prima prevăzută la alin.(1) se acordă integral, odată cu indemnizaţia de concediu cuvenită pentru fracţiunea cea mai mare, dar nu mai mică de 15 zile lucrătoare.

(3) Membrii Corpului diplomatic şi consular al României care, în cursul anului calendaristic, nu au efectuat concediul de odihnă, integral sau parţial, îl pot efectua în anul următor, în condiţiile legii.

(4) Membrii Corpului diplomatic şi consular al României ale căror raporturi de muncă au încetat, ca şi moştenitorii celor care au decedat înainte de a fi efectuat concediul de odihnă, beneficiază de compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, calculată potrivit art. 20 alin. (2) din luna în

Page 315: Drept Diplomatic

315

care a avut loc încetarea raporturilor de muncă, respectiv decesul, corespunzător perioadei lucrate.

Art. 22. – În afara concediului de odihnă, membrii Corpului diplomatic şi consular al României au dreptul, în condiţiile legii, la zile de concediu plătit, în cazul următoarelor evenimente familiale deosebite:

a) căsătoria - 5 zile lucrătoare; b) naşterea sau căsătoria unui copil - 3 zile lucrătoare; c) decesul soţului/soţiei sau al unei rude ori afin până la gradul III inclusiv - 3 zile lucrătoare. Art. 23. – (1) Membrii Corpului diplomatic şi consular al României au

dreptul la concedii de studii pentru susţinerea examenelor post-universitare şi a examenelor sau a tezei de doctorat, în cazul în care nu beneficiază de burse de doctorat.

(2) Concediul de studii se acordă pentru o perioadă de maximum 30 de zile lucrătoare anual.

(3) Concediul de studii se plăteşte, în cazul în care Ministerul Afacerilor Externe apreciază că studiile sunt utile şi dacă diplomatul se angajează în scris că va lucra cel puţin 3 ani în minister. În cazul nerespectării acestui angajament, acesta va restitui sumele de care a beneficiat, proporţional cu timpul rămas până la împlinirea termenului de 3 ani.

(4) Pe perioada concediului de studii se plăteşte salariul de bază corespunzător funcţiei deţinute şi, după caz, sporul de vechime.

Art. 24. – Membrii Corpului diplomatic şi consular au dreptul la concedii fără plată, acordate pentru interese personale, pe durate stabilite cu acordul părţilor.

Art. 25. – (1) Pentru condiţii deosebite de muncă – grele, vătămătoare sau periculoase, se acordă un spor de 15% din salariul de bază corespunzător funcţiei de încadrare, proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii.

(2) Locurile de muncă cu condiţii deosebite – grele, vătămătoare sau periculoase, categoriile de persoane şi condiţiile de acordare a sporului, stabilite conform legii, se aprobă conform legislaţiei în vigoare.

Art. 26. – (1) Pentru rezultate deosebite obţinute în activitatea desfăşurată se poate acorda, anual, în limita a 20% din numărul total al personalului salarizat potrivit prezentei legi, prevăzut în statul de funcţii, un salariu de merit lunar de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta şi care constituie baza de calcul pentru sporuri şi alte drepturi ce se acordă în raport cu salariul de bază.

(2) Numărul maxim de beneficiari de salarii de merit se stabileşte o dată pe an, după aprobarea bugetelor anuale, potrivit legislaţiei aplicabile în sectorul bugetar, pe baza rezultatelor obţinute în activitatea desfăşurată în

Page 316: Drept Diplomatic

316

perioada anterioară. În cazul în care, pe parcursul anului, se întrerup sau se modifică raporturile de muncă ale unor beneficiari de salarii de merit, acestea se pot redistribui, începând cu data de întâi a lunii următoare, altor persoane salarizate potrivit prezentei legi, pe perioada rămasă.

(3) În cazul în care, pe parcursul anului, intervin modificări ale funcţiei deţinute, care nu sunt imputabile persoanei beneficiare a salariului de merit, inclusiv modificarea funcţiei prin promovare, salariul de merit acordat se menţine până la expirarea perioadei pentru care a fost stabilit.

(4) Salariul de merit se poate acorda după cel puţin un an de la încadrare.

(5) Salariul de merit se retrage în cursul anului, în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare prevăzute de Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ministerului Afacerilor Externe.

Art. 27. – (1) Orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de către persoanele încadrate în funcţii diplomatice sau consulare, precum şi de înalţii funcţionari publici se plătesc cu un spor la salariul de bază, astfel:

a) 75% din salariul de bază, pentru primele două ore de depăşire a duratei normale a zilei de lucru; b) 100% din salariul de bază, pentru orele următoare. (2) Cu spor de 100% se plătesc şi orele lucrate în zilele de repaus

săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

(3) Munca prestată potrivit alin.(1) poate fi compensată cu timp liber corespunzător, la cererea membrului Corpului diplomatic şI consular al României, în condiţiile în care orele nu au fost plătite.

(4) Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată şi sporurile prevăzute la alin.(1) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de şeful ierarhic, fără a se depăşi 360 de ore anual.

Art. 28. – (1) Pe timpul cât urmează cursuri ori alte forme de pregătire în străinătate, pe o durată care depăşeşte 90 de zile calendaristice, membrilor Corpului diplomatic şi consular al României li se suspendă raporturile de muncă şi beneficiază de o indemnizaţie lunară în cuantum de 500.000 lei pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei, dacă nu realizează venituri din chirii. Indemnizaţia se actualizează prin hotărâre a Guvernului.

(2) Unităţile trimiţătoare vor suporta, pentru persoanele prevăzute la alin.(1), contribuţiile la asigurările sociale prevăzute de lege, datorate atât de angajator, cât şi de angajat, în raport cu drepturile salariale corespunzătoare funcţiei de încadrare.

Page 317: Drept Diplomatic

317

(3) Pe timpul participării la cursuri ori alte forme de pregătire în ţară sau în străinătate ce nu depăşesc 90 de zile calendaristice, membrii Corpului diplomatic şi consular al României beneficiază de drepturile salariale avute.

Art. 29. – (1) Persoanelor detaşate în Ministerul Afacerilor Externe li se acordă, pe perioada detaşării, gradul şi funcţia diplomatică, prin asimilarea vechimii în funcţii cu studii superioare cu vechimea prevăzută pentru gradele diplomatice sau consulare din Statutul Corpului diplomatic şi consular al României.

(2) Persoanele detaşate în Ministerul Afacerilor Externe, care dobândesc calitatea de membri ai Corpului diplomatic şi consular al României, pe perioada detaşării vor fi salarizate în condiţiile prezentei legi, cu excepţia funcţiilor de magistrat din cadrul Direcţiei agent guvernamental.

Art. 30. – (1) La încadrarea în Ministerul Afacerilor Externe, membrii Corpului diplomatic şi consular al României cu domiciliul în alte localităţi din ţară decât municipiul Bucureşti beneficiază, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, de o indemnizaţie de instalare egală cu un salariu de bază corespunzător funcţiei în care urmează să fie încadraţi, potrivit legii.

(2) Membrii Corpului diplomatic şi consular al României, care au beneficiat de indemnizaţia de instalare şi care, ulterior, au demisionat sau au încetat raporturile de muncă din motive imputabile lor, înainte de împlinirea unui an de la instalare, vor restitui, în condiţiile legii, indemnizaţia primită, calculată proporţional cu perioada rămasă până la expirarea termenului de un an.

Art. 31. – Drepturile prevăzute în prezentul capitol pentru membrii Corpului diplomatic şi consular al României se acordă şI personalului care ocupă funcţii de execuţie specifice Ministerului Afacerilor Externe, prevăzute în anexa nr.2, precum şi personalului încadrat pe funcţii şi grade diplomatice din administraţia centrală a Ministerului Economiei şi Comerţului.

Art. 32. – Celelalte categorii de personal angajate în Ministerul Afacerilor Externe beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia aplicabilă salariaţilor din unităţile bugetare, precum şi, după caz, de drepturile prevăzute la art. 14, art. 20, art. 21, art. 24 – 26 şi art. 28.

Art. 33. – Drepturile de salarizare prevăzute în prezentul capitol sunt brute şi impozabile. Acestea vor fi actualizate prin aplicarea creşterilor salariale stabilite, în conformitate cu prevederile legale, pentru personalul din sectorul bugetar.

Page 318: Drept Diplomatic

318

CAPITOLUL III Salarizarea în valută şi alte drepturi în valută şi în lei ale

personalului trimis în misiune permanentă în străinătate

Secţiunea 1 Salariile şi alte drepturi în valută A. Salarii Art. 34. – (1) Salariile lunare în valută ale personalului trimis în

misiune permanentă în străinătate se stabilesc pe funcţii, ţinându-se seama de rolul, răspunderea şi complexitatea atribuţiilor ce revin fiecărei funcţii şi avându-se în vedere costul vieţii şi condiţiile de viaţă şi de muncă din ţara în care personalul îşi desfăşoară activitatea.

(2) Valoarea coeficientului de ierarhizare 1,00, reprezentând baza de calcul al salariilor şi indemnizaţiilor în valută în cuantum net, pentru fiecare ţară în care personalul îşi desfăşoară activitatea, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.

(3) Salariul lunar în valută corespunzător fiecărei funcţii se determină prin aplicarea coeficientului de ierarhizare a funcţiei, prevăzut în anexa nr.4, asupra bazei de calcul pentru ţara respectivă.

Art. 35. – (1) Salariile şi celelalte drepturi lunare în valută ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate se acordă în funcţie de momentul trecerii frontierei de stat a României, astfel:

a) din ziua trecerii prin punctul de frontieră la plecarea în străinătate, dacă aceasta a avut loc înainte de ora 12,00;

b) până în ziua trecerii prin punctul de frontieră la sosirea din străinătate, dacă aceasta a avut loc după ora 12,00 inclusiv.

(2) Pe perioada prelungirii călătoriei peste limitele prevăzute de orarele internaţionale de transport sau în afara rutelor stabilite, personalul este considerat în concediu fără plată sau, la cererea acestuia, în concediu de odihnă, cu excepţia cazurilor în care întreruperea, respectiv prelungirea călătoriei, are loc din cauză de forţă majoră.

(3) Salariile şi indemnizaţiile lunare în valută cuvenite pentru o zi se determină prin raportarea drepturilor lunare la numărul de zile calendaristice din luna respectivă, iar drepturile totale cuvenite se întregesc la unitatea valutară dacă depăşesc 0,50 şi se neglijează dacă sunt sub 0,50 inclusiv.

(4) Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate beneficiază la plecarea în misiune de o indemnizaţie de reprezentare în valută, inclusiv pentru cheltuielile de instalare şi procurarea de efecte personale, al cărei

Page 319: Drept Diplomatic

319

cuantum se situează la nivelul unui salariu lunar în valută, pentru acoperirea primelor cheltuieli cu ocazia prezentării la post a personalului.

(5) Indemnizaţia prevăzută la alin. (4) se acordă astfel: a) în cuantum integral, la plecarea în misiune permanentă cu durata

iniţială de minimum 12 luni; b) în cuantum de 50%, la plecarea în misiune permanentă cu durata

iniţială de minimum 6 luni; c) nu se acordă, în cazul misiunilor cu o durată iniţială mai mică de 6

luni. Art. 36. – Valoarea coeficientului de ierarhizare 1,00 prevăzut la

art.34 alin.(2) se actualizează periodic prin hotărâre a Guvernului, ţinând seama de creşterea costului vieţii din ţara în care personalul îşi desfăşoară activitatea sau de alte condiţii obiective.

B. Indemnizaţii lunare în valută Art. 37. – Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate

beneficiază, pe lângă salariile lunare în valută stabilite în condiţiile prevăzute la art.34, şi de:

a) o indemnizaţie lunară pentru îndeplinirea funcţiei de însărcinat cu afaceri, însărcinat cu afaceri ad interim sau gerant interimar, calculată asupra salariului corespunzător funcţiei şi gradului diplomatic şi consular pe care este încadrat personalul, după cum urmează:

– 5% pentru personalul încadrat pe funcţia de ministru consilier; – 10% pentru personalul încadrat pe funcţia de consilier diplomatic; – 15% pentru personalul încadrat pe funcţiile de secretar I, II sau III,

consul sau viceconsul. Pentru personalul diplomatic şi consular care îndeplineşte de la

început funcţia de însărcinat cu afaceri, însărcinat cu afaceri ad interim sau gerant interimar, indemnizaţia se acordă de la data numirii în această funcţie, pe toată perioada cât o îndeplineşte.

Personalul diplomatic şi consular care, în lipsa şefului misiunii diplomatice, ambasador sau consul general, îndeplineşte funcţia de însărcinat cu afaceri, însărcinat cu afaceri ad interim sau gerant interimar, beneficiază de indemnizaţie pe timpul îndeplinirii acestei funcţii, dacă depăşeşte o perioadă de o lună. Indemnizaţia nu se acordă pe timpul cât şeful misiunii se află în concediu de odihnă sau în interes de serviciu în România, în ţara de reşedinţă sau în altă ţară;

b) o indemnizaţie lunară pentru şefii de misiune acreditaţi în mai multe state, calculată în cuantum de 10% din salariul lunar în valută, corespunzător funcţiei şi gradului diplomatic şi consular pe care sunt încadraţi;

Page 320: Drept Diplomatic

320

c) o indemnizaţie lunară pentru îndeplinirea atribuţiilor de prim-colaborator, calculată în cuantum de 5% asupra salariului lunar în valută, corespunzător funcţiei şi gradului diplomatic şi consular pe care este încadrat.

Indemnizaţia de prim-colaborator se acordă numai la reprezentanţele diplomatice unde şeful misiunii este acreditat în funcţia de ambasador;

d) o indemnizaţie lunară pentru soţia/soţul neîncadrată/neîncadrat, pe timpul cât aceasta/acesta se află în întreţinere permanentă în străinătate, reprezentând 25% din salariul lunar în valută al soţului/soţiei, precum şi din indemnizaţia prevăzută la lit.a) sau b), acolo unde este cazul;

e) o indemnizaţie lunară corespunzătoare coeficientului 0,25 din baza de calcul prevăzută în anexa nr.4, pentru fiecare copil minor aflat în întreţinere permanentă la misiune, până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la terminarea cursurilor anului şcolar în care copilul împlineşte 18 ani.

Indemnizaţia nu se acordă pentru copiii care repetă anul şcolar, cu excepţia cazurilor în care repetenţia este cauzată de motive de sănătate, dovedite cu certificat medical;

f) o indemnizaţie lunară în valută pentru plata taxei de şcolarizare pentru fiecare copil până la vârsta de 25 de ani, care urmează studii elementare, gimnaziale, liceale sau universitare în ţara unde părintele îşi desfăşoară activitatea, în situaţia în care sistemul de învăţământ de stat din ţara respectivă nu oferă instruire în domeniul ales, precum şi în situaţiile în care unităţile învăţământului de stat percep taxe de şcolarizare.

Această indemnizaţie se acordă cu condiţia promovării anului de studii precedent sau a examenelor din anul respectiv, pe bază de documente justificative, lunar, trimestrial sau anual şi nu poate depăşi 500 euro lunar;

g) o indemnizaţie lunară în cuantum de 25% din salariul în valută pentru desfăşurarea activităţii în străinătate în zone de risc şi/sau de conflict armat, acordată numai pe durata existenţei situaţiei menţionate.

Zonele de risc şi/sau de conflict armat se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe. În cazuri justificate, pentru anumite zone, nivelul cuantumului poate fi majorat până la 50% din salariul în valută, prin hotărâre a Guvernului.

Art. 38. – (1) În vederea evitării cheltuielilor ocazionate de trimiterea din ţară a unor persoane pentru desfăşurarea unor activităţi pe o perioadă determinată, unităţile trimiţătoare pot să aprobe ca misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate să utilizeze persoane fizice, cetăţeni români sau străini, de pe plan local sau persoane nesalariate din cadrul acestor reprezentanţe, cu respectarea legislaţiei din ţara respectivă. Sumele acordate pentru activitatea prestată se stabilesc în raport cu nivelul studiilor, cu munca depusă şi cu timpul efectiv lucrat, fără a depăşi, la nivelul unei luni, salariul minim prevăzut pentru misiunea respectivă, în cazul

Page 321: Drept Diplomatic

321

îndeplinirii unor atribuţii pentru funcţii de ordin administrativ sau nivelul salariului minim funcţiei diplomatice, după caz.

(2) Pe perioada cât soţiile/soţii nesalariate/nesalariaţi prestează activităţi în condiţiile alin.(1), personalul nu beneficiază de indemnizaţiile prevăzute în prezenta lege pentru soţiile/soţii nesalariate/nesalariaţi.

(3) În situaţia în care personalul încadrat la misiuni îndeplineşte, în afara orelor de program, pe o durată mai mare de 30 de zile consecutiv, şi atribuţii care revin unor posturi vacante din schema reprezentanţei respective, cu aprobarea conducerii unităţii trimiţătoare, acesta beneficiază de o indemnizaţie reprezentând 25% din salariul în valută al funcţiei pe care este încadrat.

C. Premii în valută Art. 39. – (1) Pentru premierea individuală a personalului trimis în

misiune permanentă în străinătate, se constituie un fond de premiere anual, prin aplicarea unei cote de până la 1% asupra cheltuielilor cu salariile corespunzătoare salariilor în valută aferente acestei categorii de personal, cu încadrarea în fondurile aprobate cu această destinaţie instituţiilor trimiţătoare, prin bugetul anual. Din acest fond pot fi acordate premii, la sfârşitul anului, salariaţilor care au realizat sau au participat direct la obţinerea unor rezultate în activitate, apreciate ca valoroase.

(2) Premiile se acordă pe baza propunerilor nominale ale şefului misiunii în care salariatul îşi desfăşoară activitatea, cu aprobarea conducerii instituţiei trimiţătoare.

(3) Premiul individual se stabileşte până la nivelul salariului mediu lunar în valută corespunzător funcţiei de încadrare la misiune, iar în cazul personalului diplomatic, până la nivelul salariului mediu lunar în valută şi al indemnizaţiei pentru îndeplinirea funcţiei de însărcinat cu afaceri ad interim sau al indemnizaţiei pentru îndeplinirea atribuţiilor de prim-colaborator, după caz.

D. Diminuarea salariilor în valută Art. 40. – (1) Personalului aflat în misiune permanentă care

realizează necorespunzător sau nu realizează în termen sarcinile de serviciu stabilite de şeful de misiune i se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia muncii sau, după caz, diminuarea salariului în valută cu 5-10%, pe o perioadă de 1-3 luni.

(2) Salariile în valută se diminuează pe baza propunerii şefului de misiune şi cu avizul corpului de control, prin ordin al ministrului afacerilor externe sau al şefului unităţii trimiţătoare.

Page 322: Drept Diplomatic

322

Secţiunea a 2-a Indemnizaţii lunare în lei Art. 41. – (1) Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate

beneficiază, pe durata misiunii, pe lângă drepturile în valută prevăzute la Capitolul IV, şi de următoarele indemnizaţii în lei, în ţară, astfel:

a) o indemnizaţie lunară reprezentând 25% din salariul de bază în lei, pentru soţia/soţul neîncadrată/neîncadrat, pe tot timpul cât aceasta/acesta se află în întreţinere permanentă în ţară şi nu realizează venituri de orice natură, inclusiv din pensie;

b) o indemnizaţie lunară la nivelul alocaţiei de stat pentru copii, impozabilă, pentru fiecare copil aflat în întreţinere în ţară, până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la terminarea cursurilor anului şcolar în care copilul împlineşte 18 ani.

Indemnizaţia nu se acordă pentru copiii care repetă anul şcolar, cu excepţia cazurilor în care repetenţia este cauzată de motive de sănătate, dovedite cu certificat medical;

c) o indemnizaţie lunară pe familie, pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei proprietate din ţară, în sumă de 500.000 lei, impozabilă, potrivit legii, în situaţia în care ambii soţi se află permanent în străinătate şi nu realizează nici un fel de venituri din chirii. Indemnizaţia se actualizează prin hotărâre a Guvernului.

(2) Indemnizaţiile prevăzute la alin.(1) lit.a) şi c) se acordă pe bază de declaraţie scrisă, dată pe propria răspundere.

CAPITOLUL IV Alte drepturi A. Pe perioada pregătirii şi instruirii în ţară Art. 42. – (1) Unităţile trimiţătoare sunt obligate să asigure pregătirea

corespunzătoare a personalului înaintea plecării la post în străinătate, precum şi instruirea cu ocazia venirii în ţară, în vederea efectuării concediului de odihnă.

(2) Perioadele de pregătire, pe categorii de funcţii, se stabilesc de către unităţile trimiţătoare, ţinând seama de specificul activităţii, precum şi de faptul dacă persoana în cauză a mai fost sau nu la post în străinătate, fără a

Page 323: Drept Diplomatic

323

depăşi 60 de zile calendaristice, pentru ambasadori, şi 30 de zile calendaristice, pentru restul personalului.

(3) Pe perioada de pregătire şi instruire în vederea trimiterii în misiune permanentă în străinătate, personalul beneficiază de salariul de bază în lei corespunzător funcţiei pe care este încadrat în ţară, la care se adaugă sporul de vechime în muncă, potrivit legii, şi, după caz, sporul pentru titlul ştiinţific de doctor şi sporul de confidenţialitate.

(4) Pe perioada de pregătire şi instruire, cu ocazia venirii în ţară în vederea efectuării concediului de odihnă sau în interes de serviciu, personalul beneficiază de salariul de bază în lei corespunzător funcţiei pe care este încadrat în ţară, de sporul de vechime în muncă şi, după caz, de sporul pentru titlul ştiinţific de doctor.

B. Pe perioada concediului de odihnă Art. 43. – (1) Personalul aflat în misiune permanentă în străinătate are

dreptul la concediu anual de odihnă, precum şi la concediu suplimentar pentru climă greu de suportat, în condiţiile legii, care se programează la aceeaşi dată.

(2) În cazul în care concediul de odihnă se efectuează în ţară, indemnizaţia de concediu se stabileşte şi se plăteşte în lei, în conformitate cu prevederile art.20 şi 21.

(3) La cererea salariatului, concediul de odihnă anual poate fi efectuat fracţionat numai cu aprobarea unităţii trimiţătoare, cu condiţia ca una din fracţiuni să fie de minimum 15 zile lucrătoare.

(4) Concediul de odihnă în străinătate, cu plata drepturilor în valută, se efectuează la solicitarea persoanei în cauză, cu aprobarea conducerii unităţilor trimiţătoare. În această situaţie, unităţile trimiţătoare nu vor mai suporta alte cheltuieli legate de efectuarea concediului în anul respectiv, atât pentru personalul în cauză, cât şi pentru membrii săi de familie aflaţi în întreţinere în străinătate, în condiţiile prezentei legi.

(5) Plata indemnizaţiei de concediu în valută se poate face numai în cazul în care cheltuielile de transport pentru venirea în ţară şi pentru înapoierea la post a personalului şi a membrilor săi de familie aflaţi în întreţinere permanentă în străinătate, în condiţiile prezentei legi, sunt mai mari decât indemnizaţia cuvenită, stabilită la nivelul salariului lunar de încadrare în valută.

Art. 44. – (1) Unităţile trimiţătoare vor putea permite plecarea personalului la post în străinătate numai după ce acesta şi-a efectuat concediul de odihnă pe anul calendaristic în curs.

(2) Prevederile alin.(1) nu se aplică pentru şefii misiunilor diplomatice, în cazuri deosebite stabilite de Ministerul Afacerilor Externe.

Page 324: Drept Diplomatic

324

(3) În anul încheierii misiunii în străinătate, concediul de odihnă pe anul respectiv se efectuează după încheierea misiunii, cu plata indemnizaţiei şi a primei de concediu, în lei, în ţară.

Art. 45. – (1) Conducerile misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor culturale româneşti din străinătate sunt obligate să ia măsurile necesare ca, pe perioada efectuării concediului de odihnă, sarcinile de serviciu ale personalului respectiv să fie preluate de către alt personal care lucrează la aceste reprezentanţe, care are pregătirea necesară şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, fără plata unor drepturi salariale suplimentare.

(2) Unităţile trimiţătoare care au în străinătate un singur reprezentant, pe perioada concediului de odihnă al acestuia pot să trimită un înlocuitor, cu suportarea cheltuielilor, în condiţiile prezentei legi.

C. Pe perioada de predare-primire a atribuţiilor Art. 46. – (1) Unităţile trimiţătoare sunt obligate ca, în vederea

asigurării unei activităţi continue a reprezentanţelor din străinătate, să ia măsurile necesare ca atribuţiile ce revin personalului existent la post să fie transmise, cu maximum de operativitate, personalului care preia aceste atribuţii.

(2) Pe perioada de predare-primire a atribuţiilor, atât personalul care predă, cât şi personalul care primeşte beneficiază, pentru el şi pentru membrii săi de familie, de drepturi în valută şi în lei, după caz, în cuantumul şi în condiţiile stabilite prin prezenta lege.

(3) În cazul în care ambii soţi sunt salariaţi la aceeaşi reprezentanţă, persoana care nu are obligaţia de a preda atribuţii de serviciu este considerată în concediu fără plată, iar persoana care predă are dreptul la indemnizaţia în valută pentru soţie/soţ, precum şi la indemnizaţiile în valută pentru copiii aflaţi în întreţinere în străinătate, în condiţiile prezentei legi.

(4) În vederea aducerii la îndeplinire a obligaţiei menţionate la alin.(1), unităţile trimiţătoare vor stabili durata maximă de predare-primire a atribuţiilor, fără a depăşi:

a) 10 zile calendaristice, pentru personalul diplomatic; b) 30 de zile calendaristice, pentru personalul de specialitate cu

sarcini de gestiune; c) 3 zile calendaristice, pentru restul personalului. D. Pe perioada concediului medical în străinătate Art. 47. – (1) Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate,

aflat în incapacitate temporară de muncă din cauză de boală, accident, concediu prenatal, concediu postnatal, concediu pentru risc maternal, concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul

Page 325: Drept Diplomatic

325

copilului cu handicap, concediu pentru îngrijirea copilului bolnav, precum şi în caz de carantină, are dreptul la indemnizaţie în lei, conform prevederilor legale.

(2) Pe perioada concediului medical, personalul are dreptul şi la indemnizaţiile integrale în valută cuvenite pentru soţia/soţul şi copiii aflaţi în întreţinere în străinătate, numai dacă, prin aducerea lor în ţară, cheltuielile de transport pe distanţa dus-întors sunt superioare acestor indemnizaţii.

Art. 48. – Unităţile trimiţătoare sunt obligate să ia măsuri ca plecarea personalului în misiune permanentă în străinătate să se facă numai pe baza unui examen medical, în condiţiile stabilite de către Ministerul Sănătăţii, din care să rezulte că starea sănătăţii acestuia îi permite desfăşurarea activităţii în ţările respective. Sunt supuşi acestui examen medical şi membrii de familie care însoţesc personalul permanent în străinătate, în condiţiile prezentei legi.

Art. 49. – (1) Pe perioada în care îşi desfăşoară activitatea la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale, personalul trimis în misiune permanentă în străinătate şi membrii de familie care îl însoţesc beneficiază de asistenţă medicală, pe bază de asigurare obligatorie, realizată de unitatea trimiţătoare.

(2) În situaţia în care nu se pot încheia contractele prevăzute la alin. (1), unitatea trimiţătoare suportă, în condiţiile şi în cazurile stabilite de Ministerul Sănătăţii, cheltuielile medicale pentru personalul respectiv, precum şi pentru membrii de familie ai acestuia aflaţi în întreţinere permanentă în străinătate, privind:

a) vaccinuri preventive obligatorii specifice fiecărei ţări, precum şi vaccinuri profilactice obligatorii;

b) consultaţii, analize pre- şi postnatale, în caz de urgenţă, pentru mame, precum şi pentru nou-născuţi;

c) consultaţii, spitalizare, inclusiv naşteri, intervenţii chirurgicale, analize şi medicamente, numai în caz de urgenţă; internarea în spital în străinătate pentru naşteri se face numai cu aprobarea conducerii unităţilor trimiţătoare.

(3) Pe lângă cheltuielile medicale prevăzute la alin.(1) şi (2), unităţile trimiţătoare suportă, pentru personalul trimis în misiune permanentă, precum şi pentru membrii de familie ai acestuia aflaţi în întreţinere permanentă în străinătate, în condiţiile prezentei legi, cheltuielile în legătură cu decesul în străinătate, precum şi pentru aducerea în ţară a celor decedaţi.

E. Cheltuieli pentru transportul personalului Art. 50. – (1) Cheltuielile pentru transportul internaţional al

personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, inclusiv tronsonul intern al acestuia, precum şi al membrilor de familie aflaţi în întreţinere

Page 326: Drept Diplomatic

326

permanentă în străinătate, în condiţiile prezentei legi, se suportă de către unităţile trimiţătoare, în următoarele cazuri:

a) la plecarea în misiune şi la venirea definitivă în ţară; b) pentru deplasări în interes de serviciu, în ţară şi în străinătate; c) pentru efectuarea în ţară a concediului de odihnă pe anul

calendaristic respectiv, cu excepţia anilor în care are loc plecarea şi, respectiv, revenirea definitivă de la post, corelat şi cu prevederile art. 43 alin. (4).

În situaţia efectuării fracţionate a concediului de odihnă, în condiţiile art.43 alin.(3), cheltuielile se suportă cu ocazia efectuării fracţiunii legate de efectuarea perioadei de pregătire şi documentare;

d) pentru concediu medical şi naşteri în ţară; e) pentru deplasarea întregii familii în ţară, în caz de deces al unui

copil ori al soţiei/soţului aflată/aflat în ţară şi numai pentru deplasarea unuia dintre soţi în caz de deces al unui părinte, frate sau soră;

f) în cazuri de forţă majoră. (2) Cheltuielile pentru transportul internaţional dus-întors al membrilor

de familie rămaşi în ţară se suportă de către unităţile trimiţătoare, în următoarele cazuri:

a) o singură dată pe an, pentru copiii în vârstă de până la 18 ani, respectiv 25 de ani, dacă urmează studii universitare, aflaţi în ţară, pentru a-şi vizita părintele/părinţii aflat/aflaţi la post.

Unitatea trimiţătoare nu suportă cheltuielile aferente vizitei pentru copiii ai căror părinţi aflaţi în misiune au fost decăzuţi din drepturi în baza unei hotărâri judecătoreşti;

b) o singură dată pe an, pentru soţia/soţul rămasă/rămas în ţară, pentru a-şi vizita soţul/soţia la post în străinătate.

(3) Unităţile trimiţătoare nu suportă cheltuielile prevăzute la alin.(2) în anul în care personalul pleacă la post, precum şi în anul în care acesta îşi încheie misiunea.

Art. 51. – (1) Şeful de misiune, soţul/soţia şi copiii minori care îi însoţesc şi sunt în întreţinere permanentă la misiune au dreptul să călătorească cu avionul la clasa business sau la o altă clasă echivalentă cu aceasta, precum şi cu trenul-vagon de dormit, cabină pentru o singură persoană, cu ocazia prezentării la post în străinătate, a revenirii în ţară la încheierea misiunii, precum şi în alte situaţii în care motive de ordin protocolar impun aceasta.

(2) Celelalte categorii de personal, trimise în misiune permanentă în străinătate şi membrii lor de familie aflaţi în întreţinere permanentă în străinătate, în condiţiile prezentei legi, au dreptul să călătorească cu avionul, la clasa economică, sau cu trenul la clasa I, cu vagon de dormit.

Page 327: Drept Diplomatic

327

Art. 52. – (1) Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate poate să călătorească, individual sau împreună cu membrii săi de familie, cu aprobarea prealabilă a conducerii unităţilor trimiţătoare, şi cu mijloace auto, cu suportarea cheltuielilor de către unităţile trimiţătoare, în limita distanţelor şi a duratelor prevăzute în anexa nr. 5, indiferent de traseul urmat.

(2) În cazul transportului cu mijloace auto, unităţile trimiţătoare suportă, pe bază de acte justificative, sumele necesare pentru plata carburanţilor, a taxelor rutiere, a celor de transbordare sau altele asemenea, precum şi cheltuieli de cazare, în condiţiile legii.

(3) Sumele în valută cuvenite pe durata transportului cu mijloace auto, la plecarea sau la venirea definitivă în ţară sau pentru deplasări în interesul serviciului, la care se adaugă salariul şi celelalte drepturi în valută, calculate în condiţiile prezentei legi, nu pot depăşi cheltuielile estimate aferente călătoriei cu avionul la clasa economică, în condiţiile legii.

(4) Dacă deplasarea cu mijloace auto are loc pentru efectuarea concediului de odihnă în ţară, zilele care depăşesc durata transportului cu avionul sunt considerate ca făcând parte din concediu.

F. Cheltuieli pentru transportul bagajelor personale Art. 53. – (1) Unităţile trimiţătoare suportă costul transportului

bagajelor personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, pentru următoarele cantităţi maxime pe familie, diferenţiate în raport cu coeficienţii de ierarhizare ai funcţiei de încadrare, potrivit nomenclatorului din anexa nr.4, astfel:

a) 250 kg – personalul prevăzut la coeficienţii de până la 2,0 inclusiv; b) 300 kg – personalul prevăzut la coeficienţii între 2,1 – 4,20 inclusiv; c) 350 kg – şefii de misiune. (2) În situaţia în care ambii soţi sunt salariaţi la aceeaşi reprezentanţă,

unitatea trimiţătoare suportă cheltuielile aferente transportului bagajelor familiei în cantitatea prevăzută pentru personalul încadrat în funcţia cu coeficientul mai mare.

(3) Decontarea cheltuielilor efectuate se face pe bază de documente justificative, în condiţiile legii, în limita tarifelor practicate de către companiile care efectuează transportul cu avionul, ca bagaj neînsoţit.

(4) În situaţia în care personalul transportă bagajele în alte condiţii sau cu alte mijloace de transport, cheltuielile efectuate se decontează în limita sumelor rezultate, potrivit prevederilor alin.(1) şi (3).

(5) În cantităţile de bagaje personale prevăzute la alin.(1) se include şi greutatea ambalajelor şi nu se cuprind bagajele la care dau dreptul biletele de călătorie.

Page 328: Drept Diplomatic

328

(6) Orice alte cheltuieli privind transportul bagajelor (manipulare, taxe de înmagazinare, asigurări etc.), altele decât cele rezultând din aplicarea tarifelor în condiţiile prezentei legi, se suportă de către personalul în cauză.

Art. 54. – Cheltuielile prevăzute la art.53 se suportă în următoarele cazuri:

a) cu ocazia plecării şi venirii definitive la şi de la post; b) cu ocazia mutării în interesul serviciului în ţara de reşedinţă sau

într-o altă ţară străină. G. Drepturile personalului pe perioada cât este plecat de la post I. În interesul serviciului în România, în ţara de reşedinţă sau în altă

ţară străină Art. 55. – (1) Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate

beneficiază, pe perioada cât se află în interesul serviciului în România, de: a) salariul de bază în lei corespunzător funcţiei pe care este încadrat

în ţară, la care se adaugă sporul pentru titlul ştiinţific de doctor şi sporul de vechime în muncă, potrivit legii;

b) indemnizaţiile în valută pentru soţia/soţul şi copiii rămaşi în întreţinere permanentă în străinătate, în condiţiile prezentei legi.

(2) Şeful misiunii permanente a României pe lângă Uniunea Europeană beneficiază, pe perioada cât se află în interesul serviciului în ţară pentru participarea la lucrările Comitetului Executiv pentru Integrare Europeană, de salariul în valută la misiune şi de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. b).

Art. 56. – (1) Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate beneficiază, pentru deplasările efectuate în interesul serviciului în ţara de reşedinţă sau în altă ţară străină, pe lângă drepturile în valută şi în lei prevăzute în prezenta lege, şi de:

a) cazare, transport şi 30% din diurnă, pentru deplasări în ţara de reşedinţă;

b) cazare, transport şi 50% din diurnă, pentru deplasări în altă ţară străină.

(2) Cazarea şi diurna se acordă în condiţiile stabilite prin prezenta lege pentru personalul care se deplasează temporar în ţările respective, calculate în funcţie de categoria de diurnă la care are dreptul, potrivit funcţiei de încadrare.

(3) Categoriile de diurnă în care se încadrează personalul trimis în misiune permanentă în străinătate sunt următoarele:

a) la categoria a II-a – şefii de misiune; b) la categoria I – restul personalului.

Page 329: Drept Diplomatic

329

Art. 57. – În situaţia în care, din motive de ordin protocolar, şeful misiunii diplomatice, al oficiului consular sau al institutului cultural trebuie să se deplaseze în România sau în străinătate, în interesul serviciului, împreună cu soţia/soţul nesalariată/nesalariat, cheltuielile de transport şi de cazare pentru aceasta/acesta se decontează în aceleaşi condiţii ca şi pentru şeful misiunii.

II. În interes personal Art. 58. – (1) Pe timpul deplasării în ţară sau în străinătate, în interes

personal, inclusiv pentru susţinerea de examene, dacă această deplasare nu se suprapune cu perioada concediului de odihnă pe anul respectiv, personalul este considerat în concediu fără plată şi nu beneficiază de nici un fel de drept în valută sau în lei, pentru el şi pentru membrii de familie.

(2) Pe perioada în care membrii de familie ai personalului, aflaţi în întreţinere permanentă în străinătate, se deplasează pe cont propriu în afara ţării de reşedinţă, personalul salariat nu mai beneficiază de drepturile în valută pentru membrii de familie, în condiţiile prezentei legi.

(3) Dacă deplasarea pe cont propriu a soţiei/soţului aflată/aflat în întreţinere permanentă în străinătate are loc în ţară, personalul beneficiază de drepturi în lei, în condiţiile prezentei legi.

H. Spaţiul de locuit în străinătate Art. 59. – Personalului trimis în misiune permanentă în străinătate şi

membrilor săi de familie aflaţi în întreţinere permanentă, în condiţiile prezentei legi, li se asigură spaţiu de locuit, precum şi dotarea corespunzătoare, potrivit funcţiei îndeplinite, ţinând seama de specificul activităţii şi de condiţiile de climă din fiecare ţară, cu suportarea chiriei şi a cheltuielilor de întreţinere de către unităţile trimiţătoare.

CAPITOLUL V Dispoziţii tranzitorii şi finale Art. 60. – (1) Durata misiunii permanente în străinătate, precum şi

încadrarea pe posturile prevăzute în structura de personal pentru fiecare misiune diplomatică, oficiu consular şi institut cultural român din străinătate, se aprobă de către conducerea unităţilor trimiţătoare.

(2) În cazul în care durata iniţială a misiunii este mai mică de un an, unităţile trimiţătoare suportă indemnizaţiile în lei şi în valută, precum şi

Page 330: Drept Diplomatic

330

cheltuielile de transport în condiţiile stabilite prin prezenta lege, numai pentru persoana trimisă în străinătate pe perioada respectivă.

Cheltuielile pentru bagajul neînsoţit se suportă pentru jumătate din cantităţile şi în condiţiile prevăzute la art. 53.

Art. 61. – (1) Personalului trimis în misiune permanentă în străinătate i se aplică, pe perioada în care îşi desfăşoară activitatea la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate, creşterile salariale aplicate la salariile de încadrare în lei în ţară.

(2) Unităţile trimiţătoare suportă integral contribuţiile prevăzute de lege pentru angajat şi pentru angajator, calculate în raport cu drepturile salariale corespunzătoare funcţiei pe care personalul este încadrat în ţară, conform legislaţiei în vigoare.

Art. 62. – (1) Soţul/soţia care însoţeşte personalul trimis în misiune permanentă în străinătate şi căruia/căreia i se suspendă raporturile de muncă sau raporturile de serviciu pe perioada respectivă beneficiază de stagii de cotizare utile la stabilirea pensiei, cu plata de către unitatea trimiţătoare a contribuţiei la sistemul public de pensii, la nivelul ultimului salariu avut înaintea plecării. Baza lunară de calcul a contribuţiei nu poate depăşi plafonul de trei salarii de bază minime brute pe ţară.

(2) La încheierea misiunii permanente a personalului, soţul/soţia care l-a însoţit la post are dreptul să solicite reintegrarea la autoritatea sau instituţia publică, regia autonomă sau societatea naţională la care a fost încadrat/încadrată. Reintegrarea se acordă, de drept, solicitantului.

(3) Dacă reintegrarea soţului/soţiei nu este posibilă în termen de 90 de zile calendaristice de la data încheierii misiunii, salariatul unităţii trimiţătoare beneficiază de o indemnizaţie lunară de sprijin, la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, pe o perioadă de maximum 6 luni.

Art. 63. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României şi cei care îndeplinesc funcţii de execuţie specifice, prevăzute în prezenta lege, aflaţi în activitate la data intrării în vigoare a acesteia, se consideră că îndeplinesc condiţiile legale pentru funcţia în care sunt încadraţi.

Art. 64. – Drepturile salariale ale reprezentanţilor speciali ai statului român, trimişi în misiuni permanente sau temporare în străinătate, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 65. – În măsura în care prezenta lege nu prevede altfel, dispoziţiile sale se completează cu celelalte prevederi din cuprinsul actelor normative speciale referitoare la drepturile şi obligaţiile ce revin personalului trimis în misiune permanentă în străinătate de către ministere şi celelalte organe şi instituţii de specialitate ale administraţiei publice centrale.

Page 331: Drept Diplomatic

331

Art. 66. – Membrii Corpului diplomatic şi consular al României beneficiază în ţară de drepturile băneşti prevăzute în actele normative privind Corpul diplomatic şi consular al României şi cele referitoare la funcţionarul public.

Art. 67. – (1) Prevederile prezentei legi se aplică începând cu data de întâi a lunii următoare datei publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia art. 5 alin.(1) lit.c), d), i), j) şi a art. 14, care se aplică începând cu 1 ianuarie 2005.

(2) Indemnizaţia pentru plata taxei de şcolarizare, prevăzută la art.37 lit.f), se acordă începând cu anul şcolar 2004-2005.

(3) Aplicarea, în anul 2004, a măsurilor prevăzute de prezenta lege se face cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe pe anul 2004 şi al celorlalte unităţi trimiţătoare.

(4) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanţa Guvernului nr. 65/1998 privind salarizarea unor categorii de diplomaţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 27 august 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 81/2001, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

Art. 68. – Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta lege. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu

respectarea prevederilor articolului 75 şi ale articolului 76 alineatul (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR Valer Dorneanu PREŞEDINTELE SENATULUI Nicolae Văcăroiu Bucureşti, 12 noiembrie 2004 Nr. 495

Page 332: Drept Diplomatic

332

ANEXA nr. 1

SALARIILE DE BAZĂ

pentru funcţiile diplomatice şi consulare Valoarea de referinţă sectorială: 1 ianuarie 2004-2.245.842 1 octombrie 2004-2.380.592 Nr. crt. Funcţii diplomatice şi consulare Gradul profesional Nivelul

studiilor Coeficientul de multiplicare 1. Ambasador Ambasador S 8,50 2. Ministru plenipotenţiar Ministru plenipotenţiar S 8,10 3. Ministru-consilier Ministru-consilier S 6,90 4. Consilier diplomatic, consul general Consilier diplomatic, consul

general S 6,50 5. Secretar I, consul Secretar I, consul S 6,10 6. Secretar II, viceconsul Secretar II, viceconsul S 5,70 7. Secretar III Secretar III S 5,40 8. Ataşat, agent consular Ataşat, agent consular S 2,80

ANEXA nr. 2 SALARIILE DE BAZĂ pentru funcţiile specifice de execuţie Valoarea de referinţă sectorială 1 ianuarie 2004-2.245.842 1 octombrie 2004-2.380.592 Nr. crt. Funcţii diplomatice şi consulare Gradul profesional Nivelul

studiilor Coeficientul de multiplicare 1. Consilier relaţii, interpret relaţii I Consilier relaţii, interpret relaţii I S 4,00

Page 333: Drept Diplomatic

333

2. Consilier relaţii, interpret relaţii II Consilier relaţii, interpret relaţii II S 3,50 3. Consilier relaţii, interpret relaţii III Consilier relaţii, interpret relaţii III S 3,20 4. Referent relaţii, referent comunicaţii, curier diplomatic I Referent relaţii, referent comunicaţii, curier diplomatic I S SSD PL M 2,80 2,60 2,30 2,20 5. Referent relaţii, referent comunicaţii, curier diplomatic II Referent relaţii, referent comunicaţii, curier diplomatic II S SSD PL M 2,60 2,30 2,20 1,50 6. Cancelarist relaţii I Cancelarist relaţii I PL M 2,30 2,20 7. Cancelarist relaţii II Cancelarist relaţii II PL M 2,20 1,50

Page 334: Drept Diplomatic

334

ANEXA NR.3

INDEMNIZAŢII DE CONDUCERE corespunzătoare funcţiilor de conducere exercitate de personalul încadrat pe funcţii diplomatice şi consulare şi pe funcţii specifice

Ministerului Afacerilor Externe Nr. crt. Funcţia Indemnizaţia de conducere în procente din salariul de bază(%) 1. Director general, secretar general 55 2. Director, director de cabinet, secretar general adjunct 50 3. Director adjunct 40 4. Şef serviciu 30 5. Şef birou 25 NOTĂ: Secretarul general este salarizat cu coeficientul de multiplicare

prevăzut în anexa nr.1, la nr. crt. 1, la care se adaugă o indemnizaţie de conducere prevăzută la nr. crt. 1 din prezenta anexă.

Secretarul general adjunct este salarizat cu coeficientul de multiplicare prevăzut în anexa nr. 1, la nr. crt. 3, la care se adaugă o indemnizaţie de conducere prevăzută la nr. crt. 2 din prezenta anexă.

ANEXA NR.4

NOMENCLATORUL FUNCŢIILOR ŞI COEFICIENŢII DE IERARHIZARE pentru determinarea salariilor în valută pentru personalul trimis în

misiune permanentă în străinătate Nr. crt. Funcţia de încadrare la misiune Nivelul studiilor Coeficientul de ierarhizare 1. Ambasador, emisar special pentru zonele de conflict armat,

reprezentant special SECI S 4,20 2. Consul general-şef al unui consulat general, ministru plenipotenţiar

S 3,90

Page 335: Drept Diplomatic

335

3. Ministru-consilier, reprezentant diplomatico-militar pe lângă organizaţiile internaţionale, director institut cultural S 3,80

4. Consilier diplomatic clasa I, consilier economic clasa I, ataşat apărare clasa I, ataşat de afaceri interne clasa I, ataşat pe probleme de muncă şi sociale clasa I, şef birou presă clasa I, director centru de informare, director adjunct institut cultural S 3,00

5. Consilier diplomatic clasa a II-a, consilier economic clasa a II-a, ataşat apărare clasa a II-a, ataşat de afaceri interne clasa a II-a, ataşat pe probleme de muncă şi sociale clasa a II-a, şef birou presă clasa a II-a, reprezentant militar S 2,80

6. Secretar I clasa I, secretar economic I clasa I, economist principal clasa I, ataşat apărare adjunct clasa I, ataşat de afaceri interne adjunct clasa I, ataşat pe probleme de muncă şi sociale adjunct clasa I, consul clasa I S 2,50

7. Secretar I clasa a II-a, secretar economic I clasa a II-a, economist principal clasa a II-a, ataşat apărare adjunct clasa a II-a, ataşat de afaceri interne adjunct clasa a II-a, ataşat pe probleme de muncă şi sociale adjunct clasa a II-a, consul clasa a II-a S 2,40

8. Secretar II clasa I, secretar economic II clasa I, economist clasa I, viceconsul clasa I, şef birou turism clasa I S 2,30

9. Secretar II clasa a II-a, secretar economic II clasa a II-a corespondent de presă clasa I, economist clasa a II-a, şef serviciu administrativ clasa I, viceconsul clasa a II-a S 2,20

10. Secretar III clasa I, secretar economic III clasa I, secretar militar, şef serviciu administrativ clasa a II-a, consilier relaţii clasa I, referent principal relaţii clasa I, şef birou turism clasa a II-a, corespondent de presă clasa a II-a, referent principal comunicaţii clasa I S 2,10

11. Secretar III clasa a II-a, secretar economic III clasa a II-a, consilier relaţii clasa a II-a, referent principal relaţii clasa a II-a, referent principal comunicaţii clasa a II-a S 2,00

12. Ataşat clasa I, ataşat pe probleme de muncă şi sociale adjunct clasa I, referent relaţii clasa I, bibliotecar principal, agent consular clasa I, referent comunicaţii clasa I S 1,80

Nr. crt. Funcţia de încadrare la misiune Nivelul studiilor Coeficientul de ierarhizare 13. Ataşat clasa a II-a, ataşat pe probleme de muncă şi sociale

adjunct clasa a II-a, agent consular clasa a II-a, referent relaţii clasa a II-a, referent comunicaţii clasa a II-a S 1,70

Page 336: Drept Diplomatic

336

14. Şef birou administrativ M 1,70 15. Contabil principal, referent transmitere M 1,65 16. Contabil, cancelarist, bibliotecar M 1,50 17. Secretar-dactilograf principal, stenodactilograf principal, funcţionar

consular principal, referent de specialitate I M 1,50 18. Funcţionar consular, intendent I, referent de specialitate II M 1,30 19. Funcţionar administrativ, secretar-dactilograf, stenodactilograf,

referent relaţii, intendent II M 1,25 20. Dactilograf, telexist, şofer I, muncitor calificat M 1,20 21. Funcţionar administrativ II M 1,10 22. Şofer II, muncitor calificat II G 1,10 23. Portar I G 1,00 24. Îngrijitor G 0,90 NOTĂ: 1. La trimiterea în misiune, încadrarea în clasa I a funcţiei se face, în

cazul personalului care a mai fost trimis minimum un an în misiune permanentă în străinătate, în aceeaşi funcţie sau într-o funcţie ierarhizată cel puţin cu acelaşi coeficient de ierarhizare. Începând cu data intrării în vigoare a prezentelor reglementări, pentru personalul aflat în misiune care este avansat în funcţie, încadrarea pe noua funcţie se face la clasa a II-a.

Trecerea personalului la clasa I se face cu respectarea condiţiei de vechime prevăzute la alineatul precedent.

2. La misiunile unde nu se justifică utilizarea unor funcţii distincte,

acestea pot fi comasate. Salariul funcţiei de încadrare a persoanei numite se va stabili ţinând

seama de sarcinile preponderente, de pregătirea profesională şi de vechimea în specialitate.

3. Funcţiile şi asimilarea acestora sau coeficienţii de ierarhizare a

funcţiilor, altele decât cele prevăzute în prezenta anexă, specifice unor ministere, altor organe şi instituţii de specialitate ale administraţiei publice centrale, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Page 337: Drept Diplomatic

337

ANEXA NR.5

T A B E L cuprinzând rutele*), distanţele şi durata estimative ale transportului cu

autoturismele la şi de la reprezentanţele oficiale ale României în străinătate

Nr. crt. Ruta Distanţa Durata -zile- parcurs extern parcurs intern 1. Budapesta-Oradea-Bucureşti 890 - 1 2. Praga-Budapesta-Oradea-Bucureşti 1.460 2 1 3. Berlin-Praga-Budapesta-Bucureşti 1.810 3 1 4. Bratislava-Budapesta-Bucureşti 1.110 1 1 5. Bonn-Stuttgart-München-Viena-Budapesta-Bucureşti 2.160 3 1 6. München-Viena-Budapesta-Bucureşti 1.600 2 1 7. Viena-Budapesta-Bucureşti 1.150 1 1 8. Berna-Zürich-Viena-Budapesta-Bucureşti 2.030 3 1 9. Geneva-Berna-Zürich-Viena-Budapesta-Bucureşti 2.200 3 1 10. Paris-Strasbourg-Karlsruhe-Stuttgart-München- Viena-Budapesta-

Bucureşti 2.420 4 1 11. Strasbourg-Stuttgart-München-Viena-Budapesta- Bucureşti 1.970

3 1 12. Marsilia-Milano-Mestre-Gorizia-Ljubljana- Zagreb-Belgrad-

Bucureşti 2.290 3 1 13. Bruxelles-München-Viena-Budapesta-Bucureşti 2.400 4 1 14. Haga-Utrecht-München-Viena-Budapesta- Bucureşti 2.440 4 1 15. Luxemburg-Karlsruhe-München-Viena- Budapesta-Bucureşti

2.170 3 1 16. Londra-Dover-Ostende-Bruxelles-München-Viena-Budapesta-

Bucureşti 2.720 4 1 17. Dublin-Dun Loaghaire-Holyhead-Birmingham- Londra-Dover-

Ostende-Bruxelles-München- Viena-Budapesta-Bucureşti 2.990 5 1 18. Roma-Bologna-Mestre-Gorizia-Ljubljana-Zagreb- Belgrad-

Bucureşti 2.020 3 1

Page 338: Drept Diplomatic

338

19. Milano-Verona-Mestre-Gorizia-Ljubljana-Zagreb-Belgrad-Bucureşti 1.760 2 1

20. Veneţia-Mestre-Ljubljana-Zagreb-Belgrad-Bucureşti 1.500 2 1 21. Belgrad-Timişoara-Bucureşti 720 - 1 22. Zagreb-Belgrad-Timişoara-Bucureşti 1.100 1 1 23. Ljubljana-Zagreb-Belgrad-Timişoara-Bucureşti 1.230 1 1 24. Tirana-Skhoder-Pristina-Nis-Vidin-Calafat-Bucureşti 990 1 - 25. Sofia-Ruse-Giurgiu-Bucureşti 430 - - 26. Atena-Sofia-Ruse-Giurgiu-Bucureşti 1.300 2 - 27. Istanbul-Edirne-Stara Zagora-Kazanlâc-Târnovo-Ruse-Bucureşti

700 1 - 28. Ankara-Istanbul-Edirne-Stara Zagora-Kazanlâc-Târnovo-Ruse-

Bucureşti 1.120 2 - 29. Varşovia-Cracovia-Miskolc-Debrecen-Oradea-Bucureşti 1.480 2 1 30. Nicosia-Famagusta-Mersin-Adana-Ankara-Istanbul-Stara Zagora-

Târnovo-Ruse-Bucureşti 1.660 3 - 31. Copenhaga-Gedser-Warnemüde-Berlin-Praga-Budapesta-Bucureşti

2.190 3 1 32. Stockholm-Malmö-Trelleborg-Sassnitz (Rugen)-Berlin-Praga-

Budapesta-Bucureşti 2.680 4 1 33. Helsinki-St.Petersburg-Tallin-Riga-Kaliningrad-Varşovia-Cracovia-

Miskolc-Debrecen-Oradea-Bucureşti 3.100 5 1 34. Tallin-Riga-Kaliningrad-Varşovia-Cracovia-Miskolc-Debrecen-

Bucureşti 2.360 4 1 35. Moscova-Tula-Kiev-Zitomir-Vinita-Cernăuţi-Buzău-Bucureşti 1.920

3 1 36. Kiev-Zitomir-Vinita-Cernăuţi-Buzău-Bucureşti 1.040 1 1 37. Minsk-Bobruisk-Gomel-Kiev-Zitomir-Vinita-Cernăuţi-Buzău-

Bucureşti 1.610 2 1 38. Vilnius-Minsk-Gomel-Kiev-Zitomir-Vinita-Cernăuţi-Buzău-Bucureşti

1.810 2 1 39. Riga-Kaliningrad-Varşovia-Cracovia-Miskolc-Debrecen-Oradea-

Bucureşti 2.050 3 1 40. Chişinău-Kotovsk-Huşi-Bârlad-Focşani-Buzău-Bucureşti 440 - - 41. Odessa-Sărata-Bolgrad-Reni-Galaţi-Bucureşti 540 - 1 42. Oslo-Göteborg-Malmö-Trelleborg-Sassnitz (Rugen)-Berlin-Praga-

Budapesta-Oradea-Bucureşti 2.650 4 1 43. Madrid-Barcelona-Marsilia-Milano-Mestre-Gorizia-Ljubljana-

Zagreb-Belgrad-Bucureşti 3.490 6 1 44. Lisabona-Madrid-Barcelona-Marsilia-Milano-Mestre-Gorizia-

Ljubljana-Zagreb-Belgrad-Bucureşti 4.130 7 1

Page 339: Drept Diplomatic

339

45. Salonic-Sofia-Ruse-Bucureşti 740 1 - 46. La Valetta-Siracusa-Catania-Messina-Taranto-Otranto-

Igumenitsa-Gianitsa-Sofia-Bucureşti 1.880 4 - 47. Tunis-Trapani-Palermo-Taranto-Otranto-Igumenitsa-Gianitsa-

Sofia-Bucureşti 2.060 4 - 48. Tripoli-Tunis-Trapani-Palermo-Taranto-Otranto-Igumenitsa-

Gianitsa-Sofia-Bucureşti 2.900 6 - 49. Rabat-Ceuta-Algeciras-Valencia-Marsilia-Milano-Gorizia-Ljubljana-

Zagreb-Belgrad-Bucureşti 4.270 7 1 50. Alger-Alicante-Barcelona-Marsilia-Milano-Gorizia-Ljubljana-

Zagreb-Belgrad-Bucureşti 3.210 5 1 51. Alexandria-Ismailia-Khan Yunis-Haifa-Adana-Ankara-Istanbul-

Stara Zagora-Târnovo-Ruse-Bucureşti 3.050 6 - 52. Cairo-Ismailia-Haifa-Adana-Istanbul-Stara Zagora-Târnovo-Ruse-

Bucureşti 2.870 6 - 53. Tel Aviv - Haifa - Adana -Istanbul - Stara Zagora - Târnovo - Ruse

– Bucureşti 2.390 5 - 54. Beirut - Adana - Istanbul - Stara Zagora – Târnovo - Ruse –

Bucureşti 2.210 4 - 55. Damasc - Beirut - Adana -Istanbul - Stara Zagora -Târnovo - Ruse

– Bucureşti 2.250 4 - 56. Amman - Damasc - Beirut - Adana - Istanbul -Târnovo - Ruse –

Bucureşti 2.490 5 - 57. Teheran - Tabriz - Bazargan -Ankara - Istanbul - Târnovo -Ruse –

Bucureşti 3.500 7 - 58. Din alte oraşe de reşedinţă ale reprezentanţelor României la şi de

la Bucureşti 4.500 8 - *) rutele prevăzute în prezenta anexă au caracter orientativ NOTĂ: 1. Cheltuielile pentru cazare sunt admise la decontare după

parcurgerea unei distanţe zilnice de minimum 500 km. 2. Cheltuielile pentru carburanţi se decontează în funcţie de consumul

specific al autoturismului, dar nu mai mult de 10 l/100 km.

Page 340: Drept Diplomatic

340

CONVENŢIA DE LA VIENA

cu privire la relaţiile diplomatice (18 aprilie 1961)

Statele părţi la prezenta convenţie, amintind că, dintr-o epocă îndepărtată, popoarele tuturor ţărilor recunosc statutul agenţilor diplomatici, conştiente de scopurile şi principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind egalitatea suverană a statelor, menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale şi dezvoltarea de relaţii prieteneşti între naţiuni, convinse că o convenţie internaţională cu privire la relaţiile, privilegiile şi imunităţile diplomatice ar contribui la favorizarea relaţiilor de prietenie între ţări, oricare ar fi diversitatea regimurilor lor constituţionale şi sociale, convinse că scopul acestor privilegii şi imunităţi este nu de a crea avantaje unor indivizi, ci de a asigura îndeplinirea eficace a funcţiilor misiunilor diplomatice ca organe de reprezentare a statelor, afirmând că regulile dreptului internaţional cutumiar trebuie să continue a guverna materiile care n-au fost reglementate în mod expres în dispoziţiile prezentei convenţii, au convenit asupra celor ce urmează:

ART. 1 în sensul prezentei convenţii, următoarele expresii se înţeleg aşa cum

se precizează mai jos: a) prin expresia „şef de misiune” se înţelege persoana însărcinată de

statul acreditant să acţioneze în această calitate; b) prin expresia „membrii misiunii' se înţelege şeful misiunii şi membrii

personalului misiunii; c) prin expresia „membrii personalului misiunii' se înţelege membrii

personalului diplomatic, ai personalului administrativ şi tehnic şi ai personalului de serviciu al misiunii;

d) prin expresia „membrii personalului diplomatic” se înţelege membrii personalului misiunii care au calitatea de diplomaţi;

e) prin expresia „agent diplomatic” se înţelege şeful misiunii sau un membru al personalului diplomatic al misiunii;

f) prin expresia „membrii personalului administrativ şi tehnic” se înţelege membrii personalului misiunii angajaţi în serviciul tehnico-administrativ al misiunii;

g) prin expresia „membrii personalului de serviciu” se înţelege membrii personalului misiunii angajaţi în serviciul casnic al misiunii;

Page 341: Drept Diplomatic

341

h) prin expresia „om de serviciu particular” se înţelege persoanele folosite în serviciul casnic al unui membru al misiunii, care nu sunt angajaţi ai statului acreditant;

i) prin expresia „localuri ale misiunii se înţelege clădirile sau părţile din clădiri şi din terenul aferent care, indiferent de proprietar, sunt folosite pentru realizarea scopurilor misiunii, inclusiv reşedinţa şefului misiunii.

ART. 2 Stabilirea de relaţii diplomatice între state şi trimiterea de misiuni

diplomatice permanente se fac prin consimţământ mutual. ART. 3 1. Funcţiile misiunii diplomatice constau în special în: a) a reprezenta statul acreditant în statul acreditar; b) a ocroti în statul acreditar interesele statului acreditant şi ale

cetăţenilor săi, în limitele dreptului internaţional; c) a duce tratative cu guvernul statului acreditar; d) a se informa prin toate mijloacele licite despre condiţiile şi evoluţia

evenimentelor din statul acreditar şi a raporta cu privire la acestea guvernului statului acreditant;

e) a promova relaţii de prietenie şi a dezvolta relaţiile economice, culturale şi ştiinţifice între statul acreditant şi statul acreditar.

2. Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu poate fi interpretată ca interzicând misiunii diplomatice exercitarea funcţiilor consulare.

ART. 4 1. Statul acreditant trebuie să se asigure că persoana pe care

intenţionează să o acrediteze ca şef al misiunii în statul acreditar a primit agrementul acestui stat.

2. Statul acreditar nu este obligat să comunice statului acreditant motivele refuzului agrementului.

ART. 5 1. Statul acreditant, după ce a făcut notificarea cuvenită statelor

acreditare interesate, poate acredita un şef de misiune sau afecta un membru al personalului diplomatic, după caz, în mai multe state, afară numai dacă unul dintre statele acreditare se opune în mod expres la aceasta.

2. Dacă statul acreditant acreditează un şef de misiune în unu sau mai multe alte state, el poate stabili o misiune diplomatică condusă de un însărcinat cu afaceri ad-interim în fiecare din statele în care şeful misiunii nu-şi are reşedinţa sa permanentă.

3. Şeful misiunii sau un membru al personalului diplomatic al misiunii poate reprezenta statul acreditant pe lângă orice organizaţie internaţională.

Page 342: Drept Diplomatic

342

ART. 6 Mai multe state pot acredita aceeaşi persoană în calitate de şef de

misiune într-un alt stat, dacă statul acreditar nu se opune. ART. 7 Sub rezerva dispoziţiilor articolelor 5, 8, 9 şi 11, statul acreditant

numeşte la alegerea sa pe membrii personalului misiunii. În ceea ce priveşte pe ataşaţii militari, navali sau aerieni, statul acreditar poate cere ca numele lor să-i fie supuse mai înainte spre aprobare.

ART. 8 1. Membrii personalului diplomatic al misiunii vor avea, în principiu,

naţionalitatea statului acreditant. 2. Membrii personalului diplomatic al misiunii nu pot fi aleşi dintre

cetăţenii statului acreditar decât cu consimţământul acestui stat, care poate oricând să şi-l retragă.

3. Statul acreditar poate să-şi rezerve acelaşi drept în ce priveşte cetăţenii unui al treilea stat care nu sunt şi cetăţeni ai statului acreditant.

ART. 9 1. Statul acreditar poate oricând, şi fără a trebui să motiveze

hotărârea, să informeze statul acreditant că şeful sau orice alt membru al personalului diplomatic al misiunii este persoana non grata sau că orice alt membru al personalului misiunii nu este acceptabil. în acest caz, statul acreditant va rechema persoana în cauză sau va pune capăt funcţiilor sale în cadrul misiunii, după caz. O persoană poate fi declarată non grata sau inacceptabilă înainte de a ajunge pe teritoriul statului acreditar.

2. Dacă statul acreditant refuză să execute sau nu execută într-un termen rezonabil obligaţiile care îi incumbă conform paragrafului 1 al prezentului articol, statul acreditar poate refuza să recunoască persoanei în cauză calitatea de membru al misiunii.

ART. 10 1. Se notifică Ministerului Afacerilor Externe al statului acreditar sau

oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit: a) numirea membrilor misiunii, sosirea lor şi plecarea lor definitivă sau

încetarea funcţiilor lor la misiune; b) sosirea şi plecarea definitivă a unei persoane aparţinând familiei

unui membru al misiunii şi, dacă este cazul, faptul că o persoană devine sau încetează de a fi membru al familiei unui membru al misiunii;

c) sosirea şi plecarea definitivă a oamenilor de serviciu particulari aflaţi în serviciul persoanelor menţionate la alineatul de mai sus şi, dacă este cazul, faptul că ei părăsesc serviciul acestor persoane;

Page 343: Drept Diplomatic

343

d) angajarea şi concedierea de persoane care îşi au reşedinţa în statul acreditar, în calitate de membri ai misiunii sau în calitate de oameni de serviciu particulari având dreptul la privilegii şi imunităţi.

9. Ori de câte ori este posibil, sosirea şi plecarea definitivă trebuie să facă de asemenea obiectul unei notificări prealabile.

ART. 11 1. în lipsa unui acord explicit asupra efectivului misiunii, statul

acreditar poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele a ceea ce el consideră ca rezonabil şi normal, având în vedere împrejurările şi condiţiile existente în acest stat şi nevoile misiunii în cauză.

2. Statul acreditar poate de asemenea, în aceleaşi limite şi fără discriminare, să refuze a admite funcţionari de o anumită categorie.

ART. 12 Statul acreditant nu trebuie să stabilească, fără a fi obţinut în prealabil

consimţământul expres al statului acreditar, birouri făcând parte din misiune în alte localităţi decât cele în care este stabilită misiunea însăşi.

ART. 13 1. Şeful misiunii este considerat că şi-a asumat funcţiile în statul

acreditar de îndată ce şi-a prezentat scrisorile de acreditare sau de îndată ce şi-a comunicat sosirea şi o copie a scrisorilor sale de acreditare a fost prezentată Ministerului Afacerilor Externe al statului acreditar sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit conform practicii în vigoare în statul acreditar, care trebuie să fie aplicată în mod uniform.

2. Ordinea prezentării scrisorilor de acreditare sau a unei copii a acestor scrisori este determinată de data şi ora sosirii şefului misiunii.

ART. 14 1. Şefii de misiune sunt repartizaţi în trei clase, şi anume: a) aceea a ambasadorilor sau nunţilor acreditaţi pe lângă şefii de stat

şi a celorlalţi şefi de misiune având rang echivalent; b) aceea a trimişilor, miniştrilor sau internunţilor acreditaţi pe lângă

şefii de stat; c) aceea a însărcinaţilor cu afaceri acreditaţi pe lângă ministerele

afacerilor externe. 2. în afară de precădere şi etichetă, nu se face nici o deosebire între

şefii de misiune în raport cu clasa lor. ART. 15 Statele convin asupra clasei căreia trebuie să-i aparţină şefii misiunilor

lor. ART. 16 1. Şefii de misiune primesc rangul în fiecare clasă după data şi ora la

care şi-au asumat funcţiile, în conformitate cu articolul 13.

Page 344: Drept Diplomatic

344

2. Modificările aduse scrisorilor de acreditare ale unui şef de misiune, care nu implică schimbări de clasă, nu afectează rangul său de precădere.

3. Prezentul articol nu afectează uzanţele care sunt sau ar putea fi acceptate de statul acreditar în ceea ce priveşte precăderea reprezentantului Sfântului Scaun.

ART. 17 Ordinea de precădere a membrilor personalului diplomatic al misiunii

este notificată de către şeful misiunii Ministerului Afacerilor Externe sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit.

ART. 18 În fiecare stat procedura ce trebuie urmată pentru primirea şefilor de

misiune trebuie să fie uniformă faţă de fiecare clasă. ART. 19 1. Dacă postul de şef de misiune este vacant sau dacă şeful misiunii

este împiedicat să-şi exercite funcţiile, un însărcinat cu afaceri ad-interim funcţionează cu titlu provizoriu ca şef al misiunii. Numele însărcinatului cu afaceri ad-interim va fi notificat fie de către şeful misiunii, fie, în cazul în care acesta este împiedicat să facă acest lucru, de către Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditant Ministerului Afacerilor Externe al statului acreditar sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit.

2. În cazul în care nici un membru al personalului diplomatic al misiunii nu este prezent în statul acreditar, un membru al personalului administrativ şi tehnic poate, cu consimţământul statului acreditar, să fie desemnat de către statul acreditant pentru a gira afacerile administrative curente ale misiunii.

ART. 20 Misiunea şi şeful său au dreptul să arboreze drapelul şi să pună

stema statului acreditant pe localurile misiunii, inclusiv reşedinţa şefului de misiune, şi pe mijloacele de transport ale acestuia.

ART. 21 1. Statul acreditar trebuie fie să înlesnească achiziţionarea pe teritoriul

său, în cadrul legislaţiei sale, de către statul acreditant al localurilor necesare misiunii sale, fie să ajute statul acreditant să-şi procure localuri în alt fel.

2. El trebuie, de asemenea, dacă este nevoie, să ajute misiunile în obţinerea de locuinţe convenabile pentru membrii lor.

ART. 22 1. Localurile misiunii sunt inviolabile. Nu este permis agenţilor statului

acreditar să pătrundă în ele decât cu consimţământul şefului misiunii. 2. Statul acreditar are obligaţia specială de a lua toate măsurile

potrivite pentru a împiedica invadarea sau deteriorarea localurilor misiunii, tulburarea liniştii misiunii sau micşorarea demnităţii acesteia.

Page 345: Drept Diplomatic

345

3. Localurile misiunii, mobilierul lor şi celelalte obiecte care se găsesc acolo, precum şi mijloacele de transport ale misiunii, nu pot face obiectul nici unei percheziţii, rechiziţii, sechestru sau măsuri executorii.

ART. 23 1. Statul acreditant şi şeful misiunii sunt scutiţi de orice impozite şi

taxe naţionale, regionale sau comunale asupra localurilor misiunii ai căror proprietari sau locatari sunt, cu excepţia impozitelor sau taxelor percepute ca remuneraţie pentru servicii particulare prestate.

2. Scutirea fiscală prevăzută în prezentul articol nu se aplică acestor impozite şi taxe când, după legislaţia statului acreditar, ele cad în sarcina persoanei care tratează cu statul acreditant sau cu şeful misiunii.

ART. 24 Arhivele şi documentele misiunii sunt inviolabile în orice moment şi în

orice loc s-ar afla. ART. 25 Statul acreditar acordă toate înlesnirile pentru îndeplinirea funcţiilor

misiunii. ART. 26 Sub rezerva legilor şi regulamentelor sale referitoare la zonele în care

accesul este interzis sau reglementat din motive de securitate naţională, statul acreditar asigură libertatea de deplasare şi de circulaţie pe teritoriul său tuturor membrilor misiunii.

ART. 27 1. Statul acreditar permite şi ocroteşte comunicarea liberă a misiunii în

orice scopuri oficiale. Pentru a comunica cu guvernul, precum şi cu celelalte misiuni şi consulate ale statului acreditant, oriunde se găsesc acestea, misiunea poate folosi toate mijloacele de comunicare potrivite, inclusiv curierii diplomatici şi mesajele în cod sau cifrate. Totuşi, misiunea nu poate instala şi utiliza un post de radio-emisie decât cu asentimentul statului acreditar.

2. Corespondenţa oficială a misiunii este inviolabilă. Prin expresia „corespondenţă oficială” se înţelege întreaga corespondenţă referitoare la misiune şi la funcţiile sale.

3. Valiza diplomatică nu trebuie să fie nici deschisă, nici reţinută. 4. Coletele care compun valiza diplomatică trebuie să poarte semne

exterioare vizibile ale caracterului lor şi nu pot cuprinde decât documente diplomatice sau obiecte de uz oficial.

5. Curierul diplomatic, care trebuie să fie purtător al unui document oficial ce atestă calitatea sa şi precizează numărul de colete care constituie valiza diplomatică, este ocrotit în exercitarea funcţiilor sale de statul acreditar. El se bucură de inviolabilitatea persoanei sale şi nu poate fi supus nici unei forme de arestare sau de detenţiune.

Page 346: Drept Diplomatic

346

6. Statul acreditant sau misiunea poate numi curieri diplomatici ad-hoc. în acest caz, dispoziţiile paragrafului 5 al prezentului articol vor fi de asemenea aplicabile, sub rezerva că imunităţile pe care le menţionează vor înceta să se aplice de îndată ce curierul a remis destinatarului valiza diplomatică pe care o are în grijă.

7. Valiza diplomatică poate fi încredinţată comandantului unei aeronave comerciale care trebuie să aterizeze-la un punct de intrare autorizat. Acest comandant trebuie să fie purtătorul unui document oficial care să indice numărul coletelor ce constituie valiza, dar el nu este considerat ca un curier diplomatic. Misiunea poate trimite pe unul din membrii săi să ia în posesie în mod direct şi liber valiza diplomatică din mâinile comandantului aeronavei.

ART. 28 Drepturile şi taxele percepute de către misiune pentru acte oficiale

sunt scutite de orice impozite şi taxe. ART. 29 Persoana agentului diplomatic este inviolabilă. El nu poate fi supus

nici unei forme de arestare sau detenţiune. Statul acreditar îl tratează cu respectul care i se cuvine şi ia toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei, libertăţii şi demnităţii sale.

ART. 30 1. Locuinţa particulară a agentului diplomatic se bucură de aceeaşi

inviolabilitate şi de aceeaşi ocrotire ca şi localurile misiunii. 2. Documentele sale, corespondenţa sa şi, sub rezerva paragrafului 3

al articolului 31, bunurile sale se bucură de asemenea de inviolabilitate. ART. 31 1. Agentul diplomatic se bucură de imunitatea de jurisdicţie penală a

statului acreditar. El se bucură, de asemenea, de imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă a acestuia, dacă nu este vorba:

a) de o acţiune reală privind un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar, afară numai dacă agentul diplomatic nu-l posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii;

b) de o acţiune privind o succesiune, în care agentul diplomatic figurează ca executor testamentar, administrator, moştenitor sau legatar nu în numele statului acreditant, ci cu titlu particular;

c) de o acţiune privind o activitate profesională sau comercială, oricare ar fi ea, exercitată de agentul diplomatic în statul acreditar în afara funcţiilor sale oficiale.

2. Agentul diplomatic nu este obligat să depună mărturie. 3. Nu poate fi luată nici o măsură de executare faţă de agentul

diplomatic, în afară de cazurile prevăzute la alineatele a, b şi c de la paragraful

Page 347: Drept Diplomatic

347

1 din prezentul articol, şi numai dacă executarea poate avea loc fără a se aduce o atingere inviolabilităţii persoanei sale sau a locuinţei sale.

4. Imunitatea de jurisdicţie a agentului diplomatic în statul acreditar nu poate scuti pe acest agent de jurisdicţia statului acreditant.

ART. 32 1. Statul acreditant poate renunţa la imunitatea de jurisdicţie a

agenţilor diplomatici şi a persoanelor care beneficiază de imunitate în baza articolului 37.

2. Renunţarea trebuie să fie întotdeauna expresă. 3. Dacă un agent diplomatic sau o persoană care beneficiază de

imunitate de jurisdicţie în baza articolului 37 intentează o acţiune, el nu mai poate invoca imunitatea de jurisdicţie faţă de nici o cerere reconvenţională direct legată de cererea principală.

4. Renunţarea la imunitatea de jurisdicţie pentru o acţiune civilă sau administrativă nu este considerată ca implicând renunţarea la imunitatea privind măsurile de executare a hotărârii, pentru care este necesară o renunţare distinctă.

ART. 33 1. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 3 al prezentului articol, agentul

diplomatic este, în ce priveşte serviciile prestate statului acreditant, scutit de dispoziţiile cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul acreditar.

2. Scutirea prevăzută la paragraful 1 al prezentului articol se aplică şi oamenilor de serviciu particulari care sunt în serviciul exclusiv al agentului diplomatic, cu condiţia;

a) ca ei să nu fie cetăţeni ai statului acreditar sau să nu aibă în acesta reşedinţa lor permanentă; şi

b) ca ei să fie supuşi dispoziţiilor cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul acreditant sau într-un al treilea stat.

3. Agentul diplomatic care are în serviciul său persoane cărora nu li se aplică scutirea prevăzută la paragraful 2 din prezentul articol trebuie să respecte obligaţiile pe care dispoziţiile statului acreditar cu privire la asigurările sociale ie impun celui care angajează.

4. Scutirea prevăzută la paragrafele 1 şi 2 din prezentul articol nu exclude participarea voluntară la regimul asigurărilor sociale al statului acreditar în măsura în care este admisă de acest stat.

5. Dispoziţiile prezentului articol nu afectează acordurile bilaterale sau multilaterale referitoare la asigurările sociale care au fost încheiate anterior şi nu împiedică încheierea ulterioară a unor asemenea acorduri.

Page 348: Drept Diplomatic

348

ART. 34 Agentul diplomatic este scutit de orice impozite şi taxe, personale sau

reale, naţionale, regionale sau comunale cu excepţia: a) impozitelor indirecte care prin natura lor sunt în mod normal

încorporate în preţurile mărfurilor sau ale serviciilor; b) impozitelor şi taxelor asupra bunurilor imobile particulare situate pe

teritoriul statului acreditar, afară numai dacă agentul diplomatic le posedă în contul statului acreditant, pentru realizarea scopurilor misiunii;

c) drepturilor de succesiune percepute de statul acreditar, sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 4 din articolul 39;

d) impozitelor şi taxelor pe veniturile particulare care-şi au sursa în statul acreditar şi a impozitelor pe capital prelevate asupra investiţiilor efectuate în întreprinderi comerciale situate în statul acreditar;

e) impozitelor şi taxelor percepute ca remuneraţie pentru servicii particulare prestate;

f) drepturilor de înregistrare, grefă, ipotecă şi de timbru în ce priveşte bunurile imobiliare, sub rezerva dispoziţiilor articolului 23.

ART. 35 Statul acreditar trebuie să scutească pe agenţii diplomatici de orice

prestaţie personală, de orice serviciu public, indiferent de natura sa, şi de sarcinile militare ca rechiziţii, contribuţii şi încartiruiri militare.

ART. 36 1. Potrivit dispoziţiilor legale şi regulamentare pe care le poate adopta,

statul acreditar acordă intrarea şi scutirea de plata drepturilor de vamă, taxelor şi altor drepturi conexe, altele decât cheltuielile de depozitare, de transport şi cheltuielile aferente unor servicii similare, pentru;

a) obiectele destinate uzului oficial al misiunii; b) obiectele destinate uzului personal al agentului diplomatic sau al

membrilor familiei sale, care fac parte din gospodăria sa, inclusiv efectele destinate instalării sale.

2. Agentul diplomatic este scutit de controlul bagajului său personal, afară de cazul că ar exista motive serioase să se creadă că acesta conţine obiecte care nu beneficiază de scutirile menţionate la paragraful 1 din prezentul articol, sau obiecte al căror import sau export este interzis de legislaţia sau supus regulamentelor de carantină ale statului acreditar. în asemenea caz, controlul nu trebuie să se facă decât în prezenţa agentului diplomatic sau a reprezentantului său autorizat.

ART. 37 1. Membrii familiei agentului diplomatic care fac parte din gospodăria

sa beneficiază de privilegiile şi imunităţile menţionate în articolele 29 -36, cu condiţia să nu fie cetăţeni ai statului acreditar.

Page 349: Drept Diplomatic

349

2. Membrii personalului administrativ şi tehnic al misiunii, precum şi membrii familiilor lor care fac parte din gospodăriile lor respective, beneficiază, dacă nu sunt cetăţeni ai statului acreditar sau dacă nu au în acest stat reşedinţa lor permanentă, de privilegiile şi imunităţile menţionate în articolele 29 - 35, dar imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă a statului acreditar menţionată la paragraful 1 al articolului 31 nu se aplică actelor îndeplinite în afara exercitării funcţiilor lor. Ei beneficiază de asemenea de privilegiile menţionate la paragraful 1 al articolului 36 în ceea ce priveşte obiectele importate cu ocazia primei lor instalări.

3. Membrii personalului de serviciu al misiunii care nu sunt cetăţeni ai statului acreditar sau nu-şi au în acesta reşedinţa permanentă beneficiază de imunitate pentru actele îndeplinite în exerciţiul funcţiilor lor şi de scutirea de impozite şi taxe pe salariile pe care le primesc pentru serviciile lor, precum şi de scutirea prevăzută la articolul 33.

4. Oamenii de serviciu particulari ai membrilor misiunii, care nu sunt cetăţeni ai statului acreditar şi nu-şi au în acesta reşedinţa lor permanentă, sunt scutiţi de impozite şi taxe pe salariile pe care le primesc pentru serviciile lor. în toate celelalte privinţe, ei nu beneficiază de privilegii şi imunităţi decât în măsura admisă de statul acreditar. Totuşi, statul acreditar trebuie să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane în aşa fel încât să nu stânjenească în mod excesiv îndeplinirea funcţiilor misiunii.

ART. 38 1. Exceptând cazul în care privilegii şi imunităţi suplimentare au fost

acordate de statul acreditar, agentul diplomatic care are naţionalitatea statului acreditar sau îşi are în acesta reşedinţa permanentă nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie şi de inviolabilitate decât pentru actele oficiale îndeplinite în exerciţiul funcţiilor sale.

2. Ceilalţi membri ai personalului misiunii şi oamenii de serviciu particulari care sunt cetăţeni ai statului acreditar sau îşi au în acesta reşedinţa lor permanentă nu beneficiază de privilegii şi imunităţi decât în măsura în care le sunt recunoscute de acest stat. Totuşi, statul acreditar trebuie să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane în aşa fel încât să nu stânjenească în mod excesiv îndeplinirea funcţiilor misiunii.

ART. 39 1. Orice persoană care are drept la privilegii şi imunităţi beneficiază de

ele de îndată ce pătrunde pe teritoriul statului acreditar pentru a-şi lua în primire postul său, dacă ea se află deja pe acest teritoriu, de îndată ce numirea sa a fost notificată Ministerului Afacerilor Externe sau oricărui alt minister asupra căruia se va fi convenit.

2. Când funcţiile unei persoane care beneficiază de privilegii şi imunităţi iau sfârşit, aceste privilegii şi imunităţi încetează în mod normal în

Page 350: Drept Diplomatic

350

momentul în care această persoană părăseşte ţara, sau la expirarea unui termen potrivit, care îi va fi acordat în acest scop, dar ele continuă până în acest moment, chiar în caz de conflict armat. Totuşi, imunitatea continuă în ceea ce priveşte actele îndeplinite de către această persoană în exercitarea funcţiilor sale ca membru al misiunii.

3. în caz de deces al unui membru al misiunii, membrii familiei sale continuă să beneficieze de privilegiile şi imunităţile de care ei beneficiază, până la expirarea unui termen potrivit, care să le permită săpărăsească teritoriul statului acreditar.

4. în caz de deces al unui membru al misiunii care nu este cetăţean al statului acreditar sau nu-şi are reşedinţa permanentă în acesta sau al unui membru al familiei sale care face parte din gospodăria sa, statul acreditar permite retragerea bunurilor mobile ale defunctului, cu excepţia acelora care au fost achiziţionate în ţară şi care fac obiectul unei interziceri de export în momentul decesului său. Nu se vor percepe taxe de succesiune asupra bunurilor mobile a căror prezenţă în statul acreditar se datora în mod exclusiv prezenţei în acest stat a defunctului în calitate de membru al misiunii sau de membru al familiei unui membru al misiunii.

ART. 40 1. Dacă agentul diplomatic traversează teritoriul sau se găseşte pe

teritoriul unui al treilea stat, care i-a acordat o viză de paşaport, în cazul în care această viză este cerută, pentru a merge să-şi asume funcţiile sau să-şi ia în primire postul sau pentru a se întoarce în ţara sa, statul terţ îi va acorda inviolabilitatea şi toate celelalte imunităţi necesare pentru a-i permite trecerea sau întoarcerea. în acelaşi fel va proceda şi cu membrii familiei agentului diplomatic care beneficiază de privilegii şi imunităţi şi care însoţesc sau care călătoresc separat pentru a-l întâlni sau pentru a se întoarce în ţara lor.

2. în condiţii similare acelora care sunt prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol, statele terţe nu trebuie să stânjenească trecerea pe teritoriul lor a membrilor personalului administrativ şi tehnic sau de serviciu al misiunii şi a membrilor familiilor lor.

3. Statele terţe acordă corespondenţei şi celorlalte comunicări oficiale în tranzit, inclusiv mesajele în cod sau cifrate, aceeaşi libertate şi ocrotire ca şi statul acreditar. Ele acordă curierilor diplomatici, cărora li s-a acordat o viză de paşaport, dacă această viză este cerută, şi valizelor diplomatice în tranzit aceeaşi inviolabilitate şi aceeaşi ocrotire pe care statul acreditar este obligat să Ie-o acorde.

4. Obligaţiile statelor terţe prevăzute la paragrafele 1, 2 şi 3 ale prezentului articol se aplică de asemenea persoanelor respective menţionate la aceste paragrafe, cât şi comunicărilor oficiale şi valizelor diplomatice, când prezenţa lor pe teritoriul statului terţ este datorată forţei majore.

Page 351: Drept Diplomatic

351

ART. 41 1. Fără prejudiciul privilegiilor şi imunităţilor lor, toate persoanele care

beneficiază de aceste privilegii şi imunităţi au datoria de a respecta legile şi regulamentele statului acreditar. Ele au, de asemenea, datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat.

2. Toate problemele oficiale tratate cu statul acreditar, încredinţate misiunii de către statul acreditant, trebuie să fie tratate cu Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditar sau prin intermediul său, sau cu oricare alt minister asupra căruia se va fi convenit.

3. Localurile misiunii nu vor fi utilizate într-un mod incompatibil cu funcţiile misiunii aşa cum sunt ele enunţate în prezenta convenţie, sau în alte reguli ale dreptului internaţional general, sau în acordurile speciale în vigoare între statul acreditant şi statul acreditar.

ART. 42 Agentul diplomatic nu va exercita în statul acreditar vreo activitate

profesională sau comercială în vederea unui câştig personal. ART. 43 Funcţiile agentului diplomatic iau sfârşit, în special: a) prin notificarea statul acreditant către statul acreditar că funcţiile

agentului diplomatic au luat sfârşit; b) prin notificarea statului acreditar către statul acreditant că, în

conformitate cu paragraful 2 al articolului 9, acest stat refuză să recunoască pe agentul diplomatic ca membru al misiunii.

ART. 44 Statul acreditar trebuie, chiar în caz de conflict armat, să acorde înlesniri

pentru a permite persoanelor care beneficiază de privilegii şi imunităţi, altele decât cetăţenii statului acreditar, ca şi membrilor familiei acestor persoane, indiferent de naţionalitatea lor, să părăsească teritoriul său în termenele cele mai potrivite. Ei trebuie îndeosebi, dacă este nevoie, să le pună la dispoziţie mijloacele de transport necesare pentru ei înşişi şi pentru bunurile lor.

ART. 45 În cazul ruperii relaţiilor diplomatice între două state, sau dacă o

misiune este rechemată definitiv sau temporar: a) statul acreditar este obligat, chiar în caz de conflict armat, să

respecte şi să ocrotească localurile misiunii, precum şi bunurile şi arhivele sale;

b) statul acreditant poate încredinţa paza localurilor misiunii, cu bunurile care se găsesc în acestea, precum şi arhivele, unui stat terţ acceptabil pentru statul acreditar;

c) statul acreditant poate încredinţa ocrotirea intereselor sale şi ale cetăţenilor săi unui stat terţ acceptabil pentru statul acreditar.

Page 352: Drept Diplomatic

352

ART. 46 Cu consimţământul prealabil al statului acreditar şi la cererea unui stat

terţ nereprezentat în acest stat, statul acreditant poate să asume ocrotirea temporară a intereselor statului terţ şi ale cetăţenilor acestuia.

ART. 47 1. în aplicarea dispoziţiilor prezentei convenţii, statul acreditar nu va

face discriminare între state. 2. Totuşi, nu vor fi considerate ca discriminatorii: a) faptul că statul acreditar aplică în mod restrictiv una din dispoziţiile

prezentei convenţii pentru motivul că aceasta este aplicată în acest mod misiunii sale din statul acreditant;

b) faptul că unele state îşi acordă în mod reciproc, prin cutumă sau pe cale de acord, un tratament mai favorabil decât cel cerut de dispoziţiile prezentei convenţii.

ART. 48 Prezenta convenţie va fi deschisă semnării tuturor statelor membre

ale Organizaţiei Naţiunilor Unite sau ale unei instituţii specializate, precum şi oricărui stat parte la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie şi oricărui alt stat invitat de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite să devină parte la convenţie, în modul următor, până la 31 octombrie 1961, la Ministerul Federal al Afacerilor Străine al Austriei şi apoi, până la 31 martie 1962, la Sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite la New York.

ART. 49 Prezenta convenţie va fi ratificată. Instrumentele de ratificare vor fi

depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. ART. 50 Prezenta convenţie va rămâne deschisă aderării oricărui stat care

aparţine uneia din cele patru categorii menţionate în articolul 48. Instrumentele de aderare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

ART. 51 1. Prezenta convenţie va intra în vigoare în a treizecea zi de la data

depunerii la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau de aderare.

2. Pentru fiecare dintre statele care vor ratifica convenţia sau vor adera la aceasta după depunerea celui de-al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau de aderare, convenţia va intra în vigoare într-a treizecea zi după depunerea de către acest stat a instrumentului său de ratificare sau de aderare.

ART. 52 Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va notifica tuturor

statelor care aparţin uneia din cele patru categorii menţionate la articolul 48: a) semnăturile puse pe prezenta convenţie şi depunerea instrumentelor

de ratificare sau de aderare, în conformitate cu articolele 48, 49 şi 50;.

Page 353: Drept Diplomatic

353

b) data la care prezenta convenţie va intra în vigoare, în conformitate cu articolul 51.

ART. 53 Originalul prezentei convenţii, ale cărei texte englez, chinez, spaniol,

francez şi rus au aceeaşi valoare, va fi depus la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va transmite o copie certificată

conformă tuturor statelor aparţinând uneia din cele patru categorii menţionate la articolul 48.

Drept care plenipotenţiarii mai jos semnaţi, autorizaţi în modul cuvenit de guvernele lor respective, au semnat prezenta convenţie. încheiată la Viena la 18 aprilie 1961.1

1 Ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat nr. 566/8 iulie

1968, Buletinul Oficial al R.S.R. nr. 89/8.07.1968

Page 354: Drept Diplomatic

354

CONVENŢIA DE LA VIENA cu privire la relaţiile consulare

(24 aprilie 1963) Statele părţi la prezenta convenţie, amintind că, dintr-o epocă

îndepărtată, între popoare s-au stabilit relaţii consulare, conştiente de scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite privind egalitatea suverană a statelor, menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale şi dezvoltarea relaţiilor amicale între naţiuni, ţinând seama de faptul că Conferinţa Naţiunilor Unite asupra relaţiilor şi imunităţiior diplomatice a adoptat Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice care a fost deschisă pentru semnare la 18 aprilie 1961, convinse că o convenţie internaţională asupra relaţiilor, privilegiilor şi imunităţiior consulare va contribui, de asemenea, la favorizarea relaţiilor de prietenie între ţări, indiferent de diversitatea regimurilor lor constituţionale şi sociale, convinse că aceste privilegii şi imunităţi au ca scop nu favorizarea unor persoane, ci asigurarea îndeplinirii eficiente a funcţiilor lor de către organele consulare, în numele statelor lor afirmând că regulile dreptului internaţional cutumiar vor continua să reglementeze problemele care n-au fost prevăzute în mod expres în dispoziţiile prezentei convenţii, au convenit asupra celor ce urmează:

ART. 1 Definiţii 1. în prezenta convenţie, expresiile următoare se înţeleg aşa cum se

precizează mai jos: a) prin expresia „post consular” se înţelege orice consulat general,

consulat, viceconsulat sau agenţie consulară; b) prin expresia „circumscripţie consulară” se înţelege teritoriul atribuit

unui post consular pentru exercitarea funcţiilor consulare; c) prin expresia „şef de post consular” se înţelege persoana

însărcinată să acţioneze în această calitate; d) prin expresia „funcţionar consulat” se înţelege orice persoană,

inclusiv şeful de post consular, însărcinat în această calitate cu exercitarea funcţiilor consulare;

e) prin expresia „angajat consular” se înţelege orice persoană angajată în serviciile administrative sau tehnice ale unui post consular;

Page 355: Drept Diplomatic

355

f) prin expresia „membru al personalului de serviciu” se înţelege orice persoană afectată serviciului casnic al unui post consular;

g) prin expresia „membrii postului consular se înţelege funcţionarii consulari, angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu;

h) prin expresia „membrii personalului consular” se înţelege funcţionarii consulari, cu excepţia şefului postului consular, angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu; i) prin expresia „membru al personalului particular” se înţelege o persoană folosită în mod exclusiv în serviciul particular al unui membru al postului consular;

j) prin expresia „localuri consulare” se înţelege clădirile sau părţile de clădiri şi terenul aferent care, indiferent în a cui proprietate se află, sunt folosite exclusiv pentru postul consular; k) expresia „arhive consulare” cuprinde toate hârtiile documentele, corespondenţa, cărţile, filmele, benzile de magnetofon şi registrele postului consular, precum şi materialul de cifru, fişierele şi mobilierul destinate să le protejeze şi să le păstreze.

2. Există două categorii de funcţionari consulari: funcţionari consulari de carieră şi funcţionari consulari onorifici. Dispoziţiile capitolului II al prezentei convenţii se aplică posturilor consulare conduse de funcţionari consulari de carieră; dispoziţiile capitolului III se aplică posturilor consulare conduse de funcţionari consulari onorifici.

3. Situaţia specială a membrilor consulatului care sunt cetăţeni sau rezidenţi permanenţi ai statului de reşedinţă este reglementată de art. 71 al prezentei convenţii.

CAP. 1 Relaţiile consulare în general SECŢIUNEA I Stabilirea şi conducerea relaţiilor consulare ART. 2 Stabilirea relaţiilor consulare 1. Stabilirea relaţiilor consulare între state se face prin consimţământ

reciproc. 2. Consimţământul dat pentru stabilirea de relaţii diplomatice între

două state implică, dacă nu există o indicaţie contrară, consimţământul pentru stabilirea de relaţii consulare.

3. Ruperea relaţiilor diplomatice nu atrage după sine ipso facto ruperea relaţiilor consulare.

ART. 3 Exercitarea funcţiilor consulare

Page 356: Drept Diplomatic

356

Funcţiile consulare sunt exercitate de către posturile consulare. Ele sunt exercitate, de asemenea, de misiunile diplomatice, în conformitate cu prevederile prezentei convenţii.

ART. 4 Stabilirea unui post consular 1. Un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă

decât cu consimţământul acestui stat. 2. Sediul postului consular, rangul şi circumscripţia sa sunt fixate de

către statul trimiţător şi supuse aprobării statului de reşedinţă. 3. Statul trimiţător nu poate aduce modificări ulterioare sediului

postului consular, rangului sau circumscripţiei sale consulare decât cu consimţământul statului de reşedinţă.

4. Consimţământul statului de reşedinţă se cere, de asemenea, dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agenţie consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuşi.

5. Consimţământul expres şi prealabil al statului de reşedinţă se cere, de asemenea, pentru deschiderea unui birou, făcând parte dintr-un consulat existent, în afara sediului acestuia.

ART. 5 Funcţii consulare Funcţiile consulare constau în: a) a proteja în statul de reşedinţă interesele statului trimiţător şi ale

cetăţenilor săi, persoane fizice sau juridice, în limitele admise de dreptul internaţional;

b) a favoriza dezvoltarea relaţiilor comerciale, economice, culturale şi ştiinţifice între statul trimiţător şi statul de reşedinţă şi a promova în orice alt mod relaţii amicale între ele în cadrul dispoziţiilor prezentei convenţii;

c) a se informa, prin toate mijloacele licite, despre condiţiile şi evoluţia vieţii comerciale, economice, culturale şi ştiinţifice a statului de reşedinţă, a face rapoarte în această privinţă către guvernul statului trimiţător şi a da informaţii persoanelor interesate;

d) a elibera paşapoarte şi documente de călătorie cetăţenilor statului trimiţător, precum şi vize şi alte documente corespunzătoare persoanelor care doresc să meargă în statul trimiţător:

e) a acorda ajutor şi asistenţă cetăţenilor, persoane fizice şi juridice, ai statului trimiţător:

f) a acţiona în calitate de notar şi de ofiţer de stare civilă şi a exercita funcţii similare, ca şi uneie funcţii de ordin administrativ, în măsura în care legile şi regulamentele statului de reşedinţă nu se opun la aceasta;

g) a apăra interesele cetăţenilor statului trimiţător, persoane fizice sau juridice, în succesiunile de pe teritoriul statului de reşedinţă, în conformitate cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă;

Page 357: Drept Diplomatic

357

h) a apăra, în limitele fixate de legile şi regulamentele statului de reşedinţă, interesele minorilor şi incapabililor, cetăţeni ai statului trimiţător, mai ales atunci când este cerută instituirea unei tutele sau curatele cu privire la ei:

i) sub rezerva practicilor şi procedurilor în vigoare în statul de reşedinţă, a reprezenta pe cetăţenii statului trimiţător sau a lua măsuri în scopul asigurării reprezentării lor adecvate în faţa tribunalelor sau a altor autorităţi ale statului de reşedinţă pentru a cere, în conformitate cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă, adoptarea de măsuri provizorii în vederea apărării drepturilor şi intereselor acestor cetăţeni atunci când datorită absenţei lor sau din orice altă cauză, ei nu-şi pot apăra în timp util drepturile şi interesele;

j) a transmite acte judiciare şi extrajudiciare sau a efectua comisii rogatorii în conformitate cu acordurile internaţionale în vigoare sau, în lipsa unor asemenea acorduri în orice mod compatibil cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă;

k) a exercita drepturile de control şi de inspecţie prevăzute de legile şi regulamentele statului trimiţător asupra navelor maritime şi a navelor fluviale având naţionalitatea statului trimiţător şi asupra aeronavelor înmatriculate în acest stat, ca şi asupra echipajelor lor;

I) a acorda asistenţă navelor şi aeronavelor menţionate în alineatul k din prezentul articol, precum şi echipajelor lor, a primi declaraţiile asupra curselor acestor nave, a examina şi a viza documentele de bord şi, fără a prejudicia prerogativele autorităţilor statului de reşedinţă, a face anchete privind incidentele survenite în cursul călătoriei şi a reglementa, în măsura în care legile şi regulamentele statului trimiţător autoriză aceasta, divergenţele de orice natură între căpitan, ofiţeri şi marinari;

m) a exercita orice alte funcţii încredinţate unui post consular de către statul trimiţător, care nu sunt interzise de legile şi regulamentele statului de reşedinţă sau la care statul de reşedinţă nu se opune, sau care sunt menţionate în acordurile internaţionale în vigoare între statul trimiţător şi statul de reşedinţă.

ART. 6 Exercitarea funcţiilor consulare în afara circumscripţiei consulare în împrejurări speciale, un funcţionar consular poate, cu consimţământul statului de reşedinţă, să-şi exercite funcţiile în afara circumscripţiei sale consulare.

ART. 7. Exercitarea funcţiilor consulare într-un stat terţ Statul trimiţător poate, după notificarea către statele interesate şi afară

de cazul când unul dintre ele se opune în mod expres la aceasta, să însărcineze un post consular stabilit într-un stat să-şi asume exercitarea de funcţii consulare într-un alt stat.

ART. 8. Exercitarea de funcţii consulare în numele unui stat terţ.

Page 358: Drept Diplomatic

358

După notificarea corespunzătoare către statul de reşedinţă şi afară de cazul când acesta se opune, un post consular al statului trimiţător poate exercita funcţii consulare în statul de reşedinţă în numele unui stat terţ.

ART. 9. Clasele şefilor de post consular 1. Şefii de post consular se împart în patru clase, şi anume: a) consuli generali; b) consuli; c) viceconsuli; d) agenţi consulari. 2. Paragraful 1 al prezentului articol nu limitează cu nimic dreptul

oricăreia din părţile contractante de a fixa denumirea funcţionarilor consulari care nu sunt şefi de post consular.

ART. 10. Numirea şi admiterea şefilor de post consular 1. Şefii de post consular sunt numiţi de statul trimiţător şi sunt admişi

pentru exercitarea funcţiilor lor de către statul de reşedinţă. 2. Sub rezerva dispoziţiilor prezentei convenţii, modalităţile de numire

şi de admitere a şefului de post consular sunt fixate prin legile, regulamentele şi uzanţele statului trimiţător şi respectiv ale statului de reşedinţă.

ART. 11. Patenta consulară sau notificarea numirii 1. Şeful de post consular primeşte de la statul trimiţător un document,

sub formă de patentă sau un act similar, întocmit pentru fiecare numire, atestând calitatea sa şi indicând, ca regulă generală, numele şi prenumele său, categoria şi clasa sa, circumscripţia consulară şi sediul postului consular.

2. Statul trimiţător transmite patenta sau actul similar, pe cale diplomatică sau pe orice altă cale potrivită, guvernului statului pe teritoriul căruia şeful de post consular trebuie să-şi exercite funcţiile.

3. Dacă statul de reşedinţă este de acord, statul trimiţător poate înlocui patenta sau actul similar printr-o notificare cuprinzând indicaţiile prevăzute în paragraful 1 din prezentul articol.

ART. 12. Exequaturul 1. Şeful de post consular este admis să-şi exercite funcţiile printr-o

autorizaţie a statului de reşedinţă denumită exequatur, oricare ar fi forma acestei autorizaţii.

2 Statul care refuză să elibereze un exequatur nu este obligat să comunice statului trimiţător motivele refuzului său.

3 Sub rezerva prevederilor articolelor 13 şi 15, şeful de post consular nu poate intra în funcţie înainte de a fi primit exequaturul.

ART. 13. Admiterea provizorie a şefilor de post consular în timpul cât aşteaptă eliberarea exequaturului, şeful de post consular poate fi admis în mod provizoriu să exercite funcţiile sale. In acest caz, dispoziţiile prezentei convenţii sunt aplicabile.

Page 359: Drept Diplomatic

359

ART. 14. Notificarea către autorităţile circumscripţiei consulare De îndată ce şeful de post consular a fost admis, chiar cu titlu provizoriu, să-şi exercite funcţiile, statul de reşedinţă este obligat să informeze imediat autorităţile competente ale circumscripţiei consulare. El este, de asemenea, obligat să vegheze ca să fie luate măsurile necesare pentru ca şeful de post consular să poată să se achite de obligaţiile misiunii sale şi să beneficieze de tratamentul prevăzut de dispoziţiile prezentei convenţii.

ART. 15. Exercitarea cu titlu temporar a funcţiilor şefului de post consular.

1. Dacă şeful de post consular este împiedicat să-şi exercite funcţiile sau dacă postul său este vacant, un gerant interimar poate acţiona cu titlu provizoriu ca şef de post consular.

2. Numele şi prenumele gerantului interimar sunt notificate fie de către misiunea diplomatică a statului trimiţător, fie, în lipsa unei misiuni diplomatice a acestui stat în statul de reşedinţă, de către şeful de post consular, fie, în cazul când acesta este împiedicat să o facă, de către autoritatea competentă a statului trimiţător, ministerului afacerilor externe al statului de reşedinţă sau autorităţii desemnate de acest minister. De regulă, această notificare trebuie să fie făcută în prealabil. Statul de reşedinţă poate condiţiona de consimţământul său admiterea ca gerant interimar a unei persoane care nu este nici agent diplomatic, nici funcţionar consular al statului trimiţător în statul de reşedinţă.

3. Autorităţile competente ale statului de reşedinţă trebuie să acorde asistenţă şi protecţie gerantului interimar. În timpul activităţii sale, dispoziţiile prezentei convenţii îi sunt aplicabile în aceeaşi măsură ca şi şefului de post consular în cauză. Totuşi, statul de reşedinţă nu este obligat să acorde unui gerant interimar înlesnirile, privilegiile şi imunităţile de care şeful de post consular se bucură numai în baza unor condiţii pe care gerantul interimar nu le îndeplineşte.

4. Atunci când un membru al personalului diplomatic al reprezentanţei diplomatice a statului trimiţător în statul de reşedinţă este numit gerant interimar de către statul trimiţător în condiţiile prevăzute în paragraful 1 al prezentului articol, el continuă să se bucure de privilegiile şi imunităţile diplomatice, dacă statul de reşedinţă nu se opune la aceasta.

ART. 16. Precăderea între şefii de post consular 1. Ordinea de precădere a şefilor de post consular din fiecare clasă

este determinată de data acordării exequaturului. 2. Totuşi, în cazul în care şeful de post consular, înainte de a obţine

exequaturul, este admis cu titlu provizoriu să exercite funcţiile sale, data acestei admiteri determină ordinea de precădere; această ordine este menţinută şi după acordarea exequaturului.

Page 360: Drept Diplomatic

360

3. Ordinea de precădere între doi sau mai mulţi şefi de post consular care au obţinut exequaturul sau admiterea provizorie la aceeaşi dată este determinată de data la care patenta lor sau actul similar a fost prezentat sau la care notificarea prevăzută la paragraful 3 al art. 11 a fost făcută statului de reşedinţă.

4. Geranţii interimari se situează ca ordine de precădere după toţi şefii de post consular. între ei ordinea de precădere este determinată de datele la care şi-au luat funcţiile de geranţi interimari şi care au fost indicate în notificările făcute în conformitate cu paragraful 2 al art. 15.

5. Funcţionarii consulari onorifici, şefi de post consular, se situează ca ordine de precădere în fiecare clasă după şefii de post consular de carieră, în ordinea şi după regulile stabilite în paragrafele precedente.

6. Şefii de post consular au precădere asupra funcţionarilor consulari care nu au această calitate.

ART. 17. Îndeplinirea de acte diplomatice de către funcţionarii consulari.

1. Într-un stat în care statul trimiţator nu are misiune diplomatică şi nu este reprezentat prin misiunea diplomatică a unui stat terţ, un funcţionar consular poate, cu consimţământul statului de reşedinţă şi fără ca statutul său consular să fie afectat prin aceasta, să fie însărcinat să îndeplinească acte diplomatice. îndeplinirea acestor acte de către un funcţionar consular nu-i conferă nici un drept la privilegiile şi imunităţile diplomatice.

2. Un funcţionar consular poate, după notificarea către statul de reşedinţă, să fie însărcinat să reprezinte statul trimiţător pe lângă orice organizaţie interguvemamentală. Acţionând în această calitate, el are dreptul la toate privilegiile şi imunităţile acordate prin dreptul internaţional cutumiar sau prin acorduri internaţionale unui reprezentant pe lângă o organizaţie interguvemamentală; totuşi, în ceea ce priveşte orice funcţie consulară exercitată de el, nu are dreptul la o imunitate de jurisdicţie mai largă decât aceea de care beneficiază un funcţionar consular în baza prezentei convenţii.

ART. 18. Numirea aceleiaşi persoane ca funcţionar consular de către două sau mai multe state.

Două sau mai multe state pot, cu consimţământul statului de reşedinţă, să numească aceeaşi persoană în calitate de funcţionar consular în acest stat.

ART. 19. Numirea membrilor personalului consular. 1. Sub rezerva dispoziţiilor articolelor 20, 22 şi 23, statul trimiţător

poate numi conform voinţei sale pe membrii personalului consular. 2. Statul trimiţător notifică cu suficient timp înainte statului de

reşedinţă numele şi prenumele, categoria şi clasa tuturor funcţionarilor consulari, alţii decât şeful de post consular pentru ca statul de reşedinţă să

Page 361: Drept Diplomatic

361

poată exercita, dacă doreşte, drepturile pe care i le conferă paragraful 3 al art. 23.

3. Statul trimiţător poate, dacă legile şi regulamentele sale o cer, să solicite statului de reşedinţă să acorde exequatur unui funcţionar consular care nu este şef de post consular.

4. Statul de reşedinţă poate, dacă legile şi regulamentele sale o cer, să acorde exequatur unui funcţionar consular care nu este şef de post consular.

ART. 20. Efectivul personalului consular. În lipsa unui acord explicit asupra efectivului personalului postului

consular, statul de reşedinţă poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele considerate de el ca fiind rezonabile şi normale, având în vedere circumstanţele şi condiţiile din circumscripţia consulară şi nevoile postului consular în cauză.

ART. 21. Precăderea între funcţionarii consulari ai unui post consular. Ordinea de precădere între funcţionarii consulari ai unui post consular

şi orice schimbări care îi sunt aduse sunt notificate de misiunea diplomatică a statului trimiţător sau, în lipsa unei asemenea misiuni în statul de reşedinţă, de către şeful postului consular ministerului afacerilor externe al statului de reşedinţă sau autorităţii desemnate de acest minister.

ART. 22. Naţionalitatea funcţionarilor consular. 1. Funcţionarii consulari trebuie să aibă în principiu naţionalitatea

statului trimiţător. 2. Funcţionarii consulari nu pot fi aleşi dintre cetăţenii statului de

reşedinţă decât cu consimţământul expres al acestui stat care poate oricând să-l retragă.

3. Statul de reşedinţă îşi poate rezerva acelaşi drept în ceea ce priveşte cetăţenii unui stat terţ care nu sunt totodată şi cetăţeni ai statului trimiţător.

ART. 23. Persoana declarată non grata. 1. Statul de reşedinţă poate în orice moment să informeze statul

trimiţător că un funcţionar consular este persona non grata sau că orice alt membru al personalului consular nu este acceptabil. în acest caz, statul trimiţător va rechema persoana în cauză sau va pune capăt funcţiilor sale în cadrul acestui post consular, după caz.

2. Dacă statul trimiţător refuză să îndeplinească sau nu îndeplineşte într-un termen rezonabil obligaţiile care îi revin conform paragrafului 1 al prezentului articol, statul de reşedinţă poate, după caz, să retragă exequaturul persoanei în cauză sau să înceteze de a o considera ca membru al personalului consular.

Page 362: Drept Diplomatic

362

3. O persoană numită membru a! unui post consular poate fi declarată inacceptabilă înainte de a ajunge pe teritoriul statului de reşedinţă, sau, dacă se găseşte deja acolo, înainte de a intra în funcţie la postul consular. Statul trimiţător trebuie, în acest caz, să retragă numirea.

4. În cazurile menţionate ia paragrafele 1 şi 3 din prezentul articol, statul de reşedinţă nu este obligat să comunice statului trimiţător motivele hotărârii sale.

ART. 24. Notificarea către statul de reşedinţă a numirilor, sosirilor şi plecărilor.

1. Sunt notificate ministerului afacerilor externe al statului de reşedinţă sau autorităţii desemnate de acest minister:

a) numirea membrilor postului consular, sosirea lor după numire la postut consular, plecarea lor definitivă sau încetarea funcţiilor lor, precum şi orice alte schimbări referitoare la statutul lor care pot să se producă în cursul serviciului lor la postul consular;

b) sosirea şi plecarea definitivă a unei persoane din familia unui membru al postului consular care locuieşte împreună cu el şi, dacă este cazul, faptul că o persoană devine sau încetează de a mai fi membru al familiei;

c) sosirea şi plecarea definitivă a membrilor personalului particular şi încetarea serviciului lor în această calitate;

d) angajarea şi concedierea persoanelor care îşi au reşedinţa în statul de reşedinţă ca membri ai postului consular sau ca membri ai personalului particular care au dreptul la privilegii şi imunităţi.

2. Când este posibil, sosirea şi plecarea definitivă trebuie de asemenea să facă obiectul unei notificări prealabile.

SECŢIUNEA a ll-a Încetarea funcţiilor consulare ART. 25 Încetarea funcţiilor unui membru al unui post consular.

Funcţiile unui membru al unui post consular încetează, îndeosebi prin: a) notificarea de către statul trimiţător către statul de reşedinţă despre

faptul că funcţiile lui au încetat; b) retragerea exequaturului; c) notificarea statului de reşedinţă către statul trimiţător despre faptul

că el a încetat să mai considere persoana în cauză ca membru al personalului consular.

ART. 26 Plecarea de pe teritoriul statului de reşedinţă. Statul de reşedinţă trebuie, chiar în caz de conflict armat, să acorde membrilor personalului particular, care nu sunt cetăţeni ai statului de reşedinţă, precum şi membrilor

Page 363: Drept Diplomatic

363

familiilor lor care locuiesc cu ei, indiferent de naţionalitatea lor, timpul şi înlesnirile necesare pentru a-şi pregăti plecarea şi pentru a părăsi teritoriul acestui stat într-un termen cât mai scurt posibil după încetarea funcţiilor lor. El trebuie mai ales, dacă este necesar, să pună la dispoziţia lor mijloacele de transport necesare pentru ei înşişi şi pentru bunurile lor, cu excepţia bunurilor dobândite în statul de reşedinţă al căror export este interzis în momentul plecării.

ART. 27. Protecţia localurilor şi arhivelor consulare şi a intereselor statului trimiţător în circumstanţe excepţionale.

1. În căzul ruperii relaţiilor consulare între două state: a) statul de reşedinţă este obligat, chiar în caz de conflict armat, să

respecte şi să protejeze localurile consulare, ca şi bunurile postului şi arhivele consulare;

b) statul trimiţător poate încredinţa paza localurilor consulare, ca şi a bunurilor care se găsesc în ele şi a arhivelor consulare, unui terţ acceptabil pentru statul de reşedinţă;

c) statul trimiţător poate încredinţa protecţia intereselor sale şi a celor ale cetăţenilor săi unui stat terţ acceptabil pentru statul de reşedinţă.

2. în caz de închidere temporară sau definitivă a unui post consular, sunt aplicabile prevederile alineatului a din paragraful 1 al prezentului articol. In afară de aceasta:

a) dacă statul trimiţător nu este reprezentat în statul de reşedinţă printr-o misiune diplomatică, dar are un alt post consular pe teritoriul statului de reşedinţă, acest post consular poate fi însărcinat cu paza localurilor postului consular care a fost închis, a bunurilor care se găsesc acolo şi a arhivelor consulare, precum şi, cu consimţământul statului de reşedinţă, cu exercitarea funcţiilor consulare în circumscripţia acestui post consular; sau

b) dacă statul trimiţător nu are în statul de reşedinţă misiune diplomatică şi nici un alt post consular, sunt aplicabile prevederile alineatelor b şi c din paragraful 1 al prezentului articol.

CAP. 2 Înlesniri, privilegii şi imunităţi privind posturile consulare,

funcţionarii consulari de carieră şi alţi membri ai unui post consular SECŢIUNEA I Înlesniri, privilegii şi imunităţi privind postul consular ART. 28 înlesniri acordate postului consular pentru activitatea sa

Statul de reşedinţă acordă orice înlesniri pentru îndeplinirea funcţiilor postului consular.

Page 364: Drept Diplomatic

364

ART. 29 Folosirea drapelului şi a stemei naţionale 1. Statul trimiţător are dreptul de a folosi drapelul său naţional şi scutul

cu stema sa de stat în statul de reşedinţă, conform prevederilor prezentului articol.

2. Drapelul naţional al statului trimiţător poate fi arborat, iar scutul cu stema de stat poate fi aşezat pe clădirea ocupată de către postul consular şi pe poarta sa de intrare, precum şi pe reşedinţa şefului postului consular şi pe mijloacele sale de transport, atunci când acestea sunt folosite în interes de serviciu.

3. în exercitarea dreptului acordat prin prezentul articol se va ţine seama de legile, regulamentele şi uzanţele statului de reşedinţă.

ART. 30 Localurile. 1. Statul de reşedinţă trebuie fie să faciliteze dobândirea pe teritoriul

său, în cadrul legilor şi regulamentelor sale, de către statul trimiţător, a localurilor necesare postului consular, fie să ajute statul trimiţător să-şi procure localuri în alt mod.

2. El trebuie, de asemenea, dacă acest lucru este necesar, să ajute postul consular să obţină locuinţe convenabile pentru membrii săi.

ART. 31 Inviolabilitatea localurilor consulare. 1. Localurile consulare sunt inviolabile în măsura prevăzută în

prezentul articol. 2. Autorităţile statului de reşedinţă nu pot pătrunde în partea localurilor

consulare pe care postul consular o foloseşte exclusiv pentru nevoile muncii sale, decât cu consimţământul şefului postului consular, al persoanei desemnate de acesta sau al şefului misiunii diplomatice a statului trimiţător. Totuşi, consimţământul şefului postului consular poate fi considerat ca obţinut în caz de incendiu sau de alt sinistru care cere măsuri de protecţie imediată.

3. Sub rezerva prevederilor paragrafului 2 din prezentul articol, statul de reşedinţă are obligaţia specială de a lua orice măsuri necesare pentru a împiedica violarea sau deteriorarea localurilor consulare şi pentru a împiedica tulburarea liniştii postului consular sau atingerea demnităţii sale.

4. Localurile consulare, mobilierul lor şi bunurile postului consular, ca şi mijloacele sale de transport, nu pot face obiectul vreunei forme de rechiziţie în scopuri de apărare naţională sau de utilitate publică. în cazul când o expropriere ar fi necesară în aceste scopuri, vor fi luate toate măsurile corespunzătoare pentru a evita împiedicarea exercitării funcţiilor consulare, şi statului trimiţător îi va fi vărsată o indemnizaţie promptă, adecvată şi efectivă.

ART. 32 Scutirea fiscală a localurilor consulare. 1. Localurile consulare şi reşedinţa şefului postului consular de

carieră, asupra cărora statul trimiţător sau orice persoană acţionând în numele acestui stat este proprietar sau locatar, sunt scutite de orice impozite şi taxe de

Page 365: Drept Diplomatic

365

orice fel, naţionale, regionale sau comunale, cu excepţia taxelor percepute ca remunerare pentru servicii special prestate.

2. Scutirea fiscală prevăzută în paragraful 1 al prezentului articol nu se aplică acestor impozite şi taxe când, după legile şi regulamentele statului de reşedinţă, ele cad în sarcina persoanei care a contractat cu statul trimiţător sau cu persoane care acţionează în numele acestui stat.

ART. 33 Inviolabilitatea arhivelor şi documentelor consulare. Arhivele şi documentele consulare sunt inviolabile în orice moment şi

în orice loc s-ar găsi. ART. 34 Libertatea de deplasare. Sub rezerva legilor şi a regulamentelor referitoare la zonele în care

accesul este interzis sau reglementat din motive de securitate naţională, statul de reşedinţă asigură tuturor membrilor postului consular libertatea de deplasare şi de circulaţie pe teritoriul său.

ART. 35 Libertatea de comunicare. 1. Statul de reşedinţă permite şi protejează libera comunicare a

postului consular pentru orice scopuri oficiale. Comunicând cu guvernul, cu misiunile diplomatice şi cu celelalte posturi consulare ale statului trimiţător, oriunde s-ar găsi ele, postul consular poate folosi toate mijloacele potrivite, inclusiv curierii diplomatici sau consulari, valiza diplomatică sau consulară şi mesajele în cod sau cifrate. Totuşi, postul consular nu poate instala şi utiliza un post de radioemisie decât cu asentimentul statului de reşedinţă.

2. Corespondenţa oficială a postului consular este inviolabilă. Prin expresia „corespondenţă oficială” se înţelege întreaga corespondenţă referitoare la postul consular şi la funcţiile sale.

3. Valiza consulară nu trebuie să fie nici deschisă şi nici reţinută. Totuşi, dacă autorităţile competente ale statului de reşedinţă au motive serioase să creadă că valiza conţine alte obiecte decât corespondenţa, documentele şi obiectele vizate în paragraful 4 din prezentul articol, ele pot cere ca valiza să fie deschisă în prezenţa lor de către un reprezentant autorizat al statului trimiţător. Dacă autorităţile statului trimiţător refuză să satisfacă cererea, valiza este înapoiată la locul de origine.

4. Coletele care constituie valiza consulară trebuie să poarte semne exterioare vizibile ale caracterului lor şi nu pot conţine decât corespondenţă oficială şi documente sau obiecte destinate exclusiv pentru folosinţă oficială.

5. Curierul consular trebuie să poarte un document oficial în care să se ateste calitatea sa şi să se precizeze numărul de colete care constituie valiza consulară. Afară de cazul când statul de reşedinţă consimte la aceasta, el nu trebuie să fie nici cetăţean al statului de reşedinţă, nici, cu excepţia când el este cetăţean ai statului trimiţător, o persoană cu reşedinţa permanentă în statul de reşedinţă. în exercitarea funcţiilor sale, acest curier este protejat de

Page 366: Drept Diplomatic

366

către statul de reşedinţă. El se bucură de inviolabilitatea persoanei sale şi nu poate fi supus nici unei forme de arest sau de detenţiune.

6. Statul trimiţător, misiunile sale diplomatice şi posturile sale consulare pot desemna curieri consulari ad-hoc. În acest caz, prevederile paragrafului 5 din prezentul articol sunt de asemenea aplicabile, sub rezerva că imunităţile care sunt menţionate în el vor înceta să se aplice din momentul în care curierul va fi remis destinatarului valiza consulară pe care o are în grijă.

7. Valiza consulară poate fi încredinţată comandantului unei nave sau al unui avion comercial care trebuie să sosească într-un punct de intrare autorizat. Acest comandant trebuie să poarte un document oficial indicând numărul de colete care constituie valiza, dar el nu este considerat curier consular. Printr-un aranjament cu autorităţile locale competente, postul consular poate trimite pe unul din membrii săi să ia valiza, în mod direct şi liber, de la comandantul navei sau al avionului.

ART. 36 Comunicarea cu cetăţenii statului trimiţător 1. Pentru ca exercitarea funcţiilor consulare cu privire la cetăţenii statului

trimiţător să fie uşurată: a) funcţionarii consulari trebuie să aibă libertatea de a comunica cu

cetăţenii statului trimiţător şi de a avea acces la aceştia. Cetăţenii statului trimiţător trebuie să aibă aceeaşi libertate de a comunica cu funcţionarii consulari şi de a avea acces la ei;

b) autorităţile competente ale statului de reşedinţă trebuie să avertizeze fără întârziere postul consular al statului trimiţător atunci când, în circumscripţia sa consulară, un cetăţean al acestui stat este arestat, încarcerat sau pus în stare de detenţiune preventivă sau reţinut în orice altă formă de detenţiune, dacă cetăţeanul în cauză cere aceasta. Orice comunicare adresată postului consular de către persoana arestată, încarcerată sau pusă în stare de detenţiune preventivă sau reţinută în orice altă formă de detenţiune, trebuie, de asemenea, transmisă fără întârziere de către aceste autorităţi. Acestea trebuie să informeze fără întârziere persoana în cauză despre drepturile care îi revin în baza prezentului alineat;

c) funcţionarii consulari au dreptul de a vizita pe un cetăţean al statului trimiţător care este încarcerat, în stare de detenţiune preventivă sau reţinut în orice altă formă de detenţiune, de a se întreţine şi de a purta corespondenţă cu el, precum şi de a lua măsuri pentru asigurarea reprezentării lui în justiţie. De asemenea, ei au dreptul de a vizita pe un cetăţean al statului trimiţător care se află încarcerat sau deţinut în circumscripţia lor în executarea unei hotărâri judecătoreşti. Cu toate acestea, funcţionarii consulari trebuie să se abţină de a interveni în favoarea unui cetăţean încarcerat sau aflat în stare de detenţiune preventivă sau reţinut în orice altă formă de detenţiune, dacă cetăţeanul în cauză se opune în mod expres la aceasta.

2. Drepturile la care se referă paragraful 1 al prezentului articol trebuie să fie exercitate în conformitate cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă, cu

Page 367: Drept Diplomatic

367

rezerva totuşi că aceste legi şi regulamente trebuie să permită deplina realizare a scopurilor pentru care sunt destinate drepturile acordate în baza prezentului articol.

ART. 37 Informaţii în caz de deces, tutelă sau curatelă, de naufragiu şi accident aerian

1.Dacă autorităţile competente ale statului de reşedinţă deţin informaţiile corespunzătoare, ele sunt obligate:

a) să informeze fără întârziere, în caz de deces al unui cetăţean al statului trimiţător, postul consular în circumscripţia căruia a avut loc decesul:

b) să notifice fără întârziere postului consular competent toate cazurile în care numirea unui tutore sau curator apare a fi în interesul unui cetăţean minor sau incapabil al statului trimiţător. Totuşi, acordarea acestei informaţii nu trebuie să prejudicieze aplicarea legilor şi regulamentelor statului de reşedinţă în ce priveşte numirea acestui tutore sau curator:

c) dacă o navă având naţionalitatea statului trimiţător naufragiază sau eşuează în marea teritorială sau în apele interioare ale statului de reşedinţă sau dacă un avion înmatriculat în statul trimiţător suferă un accident pe teritoriul statului de reşedinţă, să informeze- fără întârziere postul consular cel mai apropiat de locul unde s-a produs accidentul.

ART. 38 Comunicarea cu autorităţile statului de reşedinţă. 1. În exercitarea funcţiilor lor, funcţionarii consulari pot să se adreseze: a) autorităţilor locale competente ale circumscripţiei lor consulare; b) autorităţilor centrale competente ale statului de reşedinţă dacă şi în

măsura în care acest lucru este admis de legile, regulamentele şi uzanţele statului de reşedinţă sau de acordurile internaţionale respective.

ART. 39 Drepturi şi taxe consulare. 1. Postul consular poate percepe pe teritoriul statului de reşedinţă

drepturile şi taxele pe care legile şi regulamentele statului trimiţător le prevăd pentru actele consulare.

2. Sumele percepute cu titlu de drepturi şi taxe prevăzute în paragraful 1 al prezentului articol şi chitanţele aferente lor sunt exonerate de orice impozite şi taxe în statul de reşedinţă.

Secţiunea a ll-a. Facilităţi, privilegii şi imunităţi privind funcţionarii consulari

de carieră şi ceilalţi membri ai postului consular ART. 40 Protecţia funcţionarilor consulari. Statul de reşedinţă va trata pe funcţionarii consulari cu respectul

cuvenit şi va lua toate măsurile necesare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei, libertăţii şi demnităţii lor.

Page 368: Drept Diplomatic

368

ART. 41 Inviolabilitatea personală a funcţionarilor consulari. 1. Funcţionarii consulari nu pot fi puşi în stare de arest sau de

detenţiune preventivă decât în caz de crimă gravă şi în urma unei hotărâri a autorităţilor judiciare competente.

2. Cu excepţia cazului prevăzut în paragraful 1 al prezentului articol, funcţionarii consulari nu pot fi încarceraţi sau supuşi vreunei alte forme de limitare a libertăţii lor personale, decât în executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.

3. Când o procedură penală este angajată împotriva unui funcţionar consular, acesta este obligat să se prezinte în faţa autorităţilor competente. Totuşi, procedura trebuie să fie condusă cu menajamentele care se cuvin funcţionarului consular în virtutea poziţiei sale oficiale şi, cu excepţia cazului prevăzut în paragraful 1 al prezentului articol, în asemenea mod încât ea să stânjenească cât mai puţin posibil exercitarea funcţiilor consulare. Atunci când, în împrejurările menţionate în paragraful 1 din prezentul articol, a devenit necesar ca funcţionarul consular să fie pus în stare de detenţiune preventivă, procedura îndreptată împotriva lui trebuie să fie deschisă în termenul cel mai scurt.

ART. 42 Notificarea cazurilor de arestare, detenţiune sau de urmărire în caz de arestare, detenţiune preventivă a unui membru al personalului consular sau de urmărire penală angajată împotriva lui, statul de reşedinţă este obligat să prevină neîntârziat pe şeful de post consular. Dacă acesta din urmă este el însuşi vizat de una din aceste măsuri, statul de reşedinţă trebuie să informeze despre acest lucru statul trimiţător, pe cale diplomatică.

ART. 43 Imunitatea de jurisdicţie. 1. Funcţionarii consulari şi angajaţii consulari nu pot fi chemaţi în faţa

autorităţilor judiciare şi administrative ale statului de reşedinţă pentru actele săvârşite în exercitarea funcţiilor consulare.

2. Totuşi, prevederile paragrafului 1 din prezentul articol nu se aplică în caz de acţiune civilă:

a) care rezultă din încheierea unui contract de către un consular sau un angajat consular, pe care acesta nu l-a încheiat în mod expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului trimiţător; sau

b) intentată de un terţ pentru o pagubă rezultând dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţă de un vehicul, o navă sau de o aeronavă.

ART. 44 Obligaţia de a depune ca martor. 1. Membrii postului consular pot fi chemaţi să depună ca martori în

cursul procedurilor judiciare şi administrative. Angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu nu trebuie să refuze să depună ca martori, cu excepţia cazurilor menţionate în paragraful 3 al prezentului articol. Dacă un funcţionar

Page 369: Drept Diplomatic

369

refuză să depună ca martor, nici o măsură coercitivă sau altă sancţiune nu i se poate aplica.

2. Autoritatea care solicită mărturia trebuie să evite a împiedica un funcţionar consular în îndeplinirea funcţiilor sale. El poate să obţină mărturia lui la reşedinţa lui sau la postul consular, sau să accepte o declaraţie scrisă din partea sa ori de câte ori acest lucru este posibil.

3. Membrii postului consular nu sunt obligaţi să depună mărturie asupra faptelor care au legătură cu exercitarea funcţiilor lor şi să prezinte corespondenţa şi documentele oficiale referitoare la acestea. Ei au, de asemenea, dreptul de a refuza să depună mărturie în calitate de experţi asupra legislaţiei statului trimiţător.

ART. 45 Renunţarea la privilegii şi imunităţi. 1. Statul trimiţător poate renunţa la privilegiile şi imunităţile unui

membru al postului consular, prevăzute în articolele 41, 43 şi 44. 2. Renunţarea trebuie să fie întotdeauna expresă, sub rezerva

dispoziţiilor paragrafului 3 din prezentul articol şi trebuie să fie comunicată în scris statului de reşedinţă.

3. Dacă un funcţionar consular sau un angajat consular angajează o procedură într-o materie în care ar beneficia de imunitatea de jurisdicţie în virtutea art. 43, el nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie faţă de nici o cerere reconvenţională legată direct de cererea principală.

4. Renunţarea la imunitatea de jurisdicţie pentru o acţiune civilă sau administrativă nu poate fi socotită că implică renunţarea la imunitate în ceea ce priveşte măsurile de executare a hotărârii, pentru care este necesară o renunţare distinctă.

ART. 46 Scutirea de înmatriculare a străinilor şi de permise de şedere.

1. Funcţionarii consulari şi angajaţii consulari, precum şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei, sunt scutiţi de toate obligaţiile prevăzute de legile şi regulamentele statului de reşedinţă în materie de înmatriculare a străinilor şi de permise de şedere.

2. Totuşi, dispoziţiile paragrafului 1 din prezentul articol nu se aplică nici funcţionarului consular care nu este angajat permanent al statului trimiţător sau care exercită o activitate particulară cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă, nici unui membru al familiei sale.

ART. 47 Scutirea de permise de muncă. 1. Membrii postului consular sunt scutiţi, în ce priveşte serviciile aduse

statului trimiţător, de obligaţiile pe care legile şi regulamentele statului de reşedinţă referitoare la folosirea mâinii de lucru străine le impun în materie de permise de muncă.

Page 370: Drept Diplomatic

370

2. Membrii personalului particular al funcţionarilor consulari şi angajaţilor consulari sunt scutiţi de obligaţiile menţionate la paragraful 1 din prezentul articol, dacă ei nu exercită nici o altă ocupaţie particulară cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă.

ART. 48 Scutirea de regimul de securitate socială. 1. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 3 din prezentul articol membrii

postului consular şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei sunt scutiţi, în ceea ce priveşte serviciile aduse statului trimiţător, de dispoziţiile de securitate socială care pot fi în vigoare în statul de reşedinţă.

2. Scutirea prevăzută la paragraful 1 al prezentului articol se aplică şi membrilor personalului particular care sunt în serviciul exclusiv al membrilor postului consular, cu condiţia:

a) ca ei să nu fie cetăţeni ai statului de reşedinţă sau să nu-şi aibă reşedinţa permanentă în acest stat; şi

b) ca ei să fie supuşi dispoziţiilor de securitate socială care sunt în vigoare în statul trimiţător sau într-un stat terţ.

3. Membrii postului consular care au în serviciul lor persoane cărora scutirea prevăzută la paragraful 2 din prezentul articol nu li se aplică, trebuie să respecte obligaţiile pe care dispoziţiile de securitate socială ale statului de reşedinţă le impun celui care angajează.

4. Scutirea prevăzută la paragrafele 1 şi 2 din prezentul articol nu exclude participarea voluntară la regimul de securitate socială al statului de reşedinţă, în măsura în care ea este admisă de acest stat.

ART. 49 Scutirea fiscală. 1. Funcţionarii consulari şi angajaţii consulari, precum şi membrii

familiei lor care locuiesc împreună cu ei, sunt scutiţi de orice impozite şi taxe, personale sau reale, naţionale, regionale şi comunale, cu excepţia:

a) impozitelor indirecte încorporate în mod normal în preţul mărfurilor sau serviciilor;

b) impozitelor şi taxelor pe bunurile imobile particulare situate pe teritoriul statului de reşedinţă, sub rezerva dispoziţiilor articolului 32;

c) drepturilor de succesiune şi de mutaţie percepute de către statul de reşedinţă, sub rezerva prevederilor paragrafului b al articolului 51;

d) impozitelor şi taxelor pe veniturile particulare, inclusiv câştigurile în capital, care-şi au sursa în statul de reşedinţă, şi a impozitelor pe capital prelevate asupra investiţiilor efectuate în întreprinderi comerciale sau financiare situate în statul de reşedinţă;

e) impozitelor şi taxelor percepute ca remunerare a serviciilor particulare prestate;

f) taxelor de înregistrare, de grefă, de ipotecă şi de timbru, sub rezerva dispoziţiilor articolului 32.

Page 371: Drept Diplomatic

371

2. Membrii personalului de serviciu sunt scutiţi de impozite şi taxe pe salariile pe care le primesc pentru serviciile lor.

3. Membrii postului consular care angajează persoane ale căror retribuţii sau salarii nu sunt scutite de impozitul pe venit în statul de reşedinţă trebuie să respecte obligaţiile pe care legile şi regulamentele acestui stat le impun în materie de percepere a impozitului pe venit celor care angajează.

ART. 50 Scutirea de taxe vamale şi de control vamal. 1. În conformitate cu dispoziţiile legislative şi regulamentare pe care le

poate adopta, statul de reşedinţă autoriză intrarea şi acordă scutirea de orice taxe vamale, impozite şi alte redevenţe conexe, cu excepţia cheltuielilor de depozitare, de transport şi a cheltuielilor pentru servicii similare, pentru:

a) obiectele destinate folosirii oficiale a postului consular: b) obiectele de uz personal al funcţionarului consular şi al membrilor

familiei sale care locuiesc împreună cu el, inclusiv efectele destinate instalării sale. Articolele de consum nu trebuie să depăşească cantităţile necesare pentru folosirea lor directă de către cei interesaţi.

2. Angajaţii consulari beneficiază de privilegiile şi scutirile prevăzute la paragraful 1 din prezentul articol în ceea ce priveşte obiectele importate cu ocazia primei lor instalări.

3. Bagajele personale însoţite de funcţionarii consulari şi de membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei sunt scutite de control vamal. Ele nu pot fi supuse controlului decât dacă există motive serioase să se presupună că ele conţin alte obiecte decât cele menţionate la alineatul b al paragrafului 1 din prezentul articol sau obiecte al căror import sau export este interzis de către legile şi regulamentele statului de reşedinţă sau supus legilor şi regulamentelor sale de carantină. Acest control nu poate avea loc decât în prezenţa funcţionarului consular sau a membrului familiei sale, interesat.

ART. 51 Succesiunea unui membru ai postului consular sau a unui membru al familiei sale în caz de deces al unui membru al postului consular sau al unui membru al familiei sale care locuia împreună cu el, statul de reşedinţă este obligat:

a) să permită exportul bunurilor mobile ale defunctului, cu excepţia celor care au fost dobândite în statul de reşedinţă şi care fac obiectul unei prohibiţii de export în momentul decesului;

b) să nu perceapă taxe naţionale, regionale sau comunale de succesiune sau de mutaţie asupra bunurilor mobile a căror prezenţă în statul de reşedinţă se datora exclusiv prezenţei în acest stat a defunctului în calitate de membru al postului consular sau de membru al familiei unui membru al postului consular.

ART. 52 Scutirea de prestaţii personale.

Page 372: Drept Diplomatic

372

Statul de reşedinţă trebuie să scutească pe membrii postului consular şi pe membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei de orice prestaţie personală şi de orice serviciu de interes public, indiferent de caracterul lui, ca şi de sarcinile militare, cum ar fi rechiziţiile, contribuţiile şi încartiruirile militare.

ART. 53 Începutul şi încetarea privilegiilor şi imunităţilor consulare. 1. Orice membru al postului consular beneficiază de privilegiile şi

imunităţile prevăzute în prezenta convenţie de la intrarea sa pe teritoriul statului de reşedinţă pentru a ajunge la post sau, dacă se găseşte deja pe acest teritoriu, din momentul intrării sale în funcţie la postul consular.

2. Membrii familiei unui membru al postului consular care locuiesc cu el, precum şi membrii personalului său particular, beneficiază de privilegiile şi imunităţile prevăzute în prezenta convenţie, începând cu una din datele următoare: aceea de când membrul respectiv al postului consular se bucură de privilegii şi imunităţi conform paragrafului 1 al prezentului articol; aceea a intrării lor pe teritoriul statului de reşedinţă sau aceea la care ei au devenit membrii ai acestei familii sau ai personalului particular respectiv.

3. Când funcţiile unui membru al postului consular încetează, privilegiile şi imunităţile sale, precum şi acelea ale membrilor familiei sale care locuiesc împreună cu el sau ale membrilor personalului său particular încetează în mod normal la prima din datele următoare: în momentul în care persoana în cauză părăseşte teritoriul statului de reşedinţă sau la expirarea unui termen rezonabil care îi va fi fost acordat în acest scop, dar el subzistă până în acest moment, chiar în caz de conflict armat. In ce priveşte persoanele menţionate la paragraful 2 din prezentul articol, privilegiile şi imunităţile lor încetează din momentul când ele încetează să mai locuiască împreună sau să mai fie în serviciul unui membru al postului consular, cu rezerva totuşi că, dacă aceste persoane intenţionează să părăsească teritoriul statului de reşedinţă într-un termen rezonabil, privilegiile şi imunităţilelor subzistă până în momentul plecării lor.

4. Totuşi, în ceea ce priveşte actele săvârşite de un funcţionar consular sau de un angajat consular în exercitarea funcţiilor sale, imunitatea de jurisdicţie subzistă fără limită de durată.

5. În caz de deces al unui membru al postului consular, membrii familiei sale care locuiau împreună cu el continuă să se bucure de privilegiile şi imunităţile de care beneficiază, până la prima din datele următoare: aceea la care ei părăsesc teritoriul statului de reşedinţă sau la expirarea unui termen rezonabil care le va fi fost acordat în acest scop.

ART. 54 Obligaţiile statelor terţe. 1. Dacă funcţionarul consular traversează teritoriul sau se găseşte pe

teritoriul unui stat terţ care i-a acordat o viză, în cazul în care aceasta este necesară, pentru a se duce să-şi preia funcţiile sau să ajungă la post, sau

Page 373: Drept Diplomatic

373

pentru a se întoarce în statul trimiţător, statul terţ îi va acorda imunităţile prevăzute în celelalte articole din prezenta convenţie care pot fi necesare pentru a-i permite trecerea sau înapoierea. Statul terţ va proceda la fel pentru membrii familiei care locuiesc împreună şi care beneficiază de privilegii şi imunităţi, când aceştia însoţesc pe funcţionarul consular sau călătoresc separat pentru a i se alătura sau pentru a se înapoia în statul trimiţător.

2. În condiţiile similare celor prevăzute la paragraful 1 din prezentul articol, statele terţe nu trebuie să împiedice trecerea pe teritoriul lor a celorlalţi membri ai postului consular şi a membrilor familiilor lor care locuiesc împreună cu ei.

3. Statele terţe vor acorda corespondenţei oficiale şi celorlalte comunicări oficiale aflate în tranzit, inclusiv mesajelor în cod sau cifrate, aceeaşi libertate şi aceeaşi protecţie pe care statul de reşedinţă este obligat să le acorde în virtutea prezentei convenţii. Ele vor acorda curierilor consulari cărora Ie-a fost eliberată viză, dacă aceasta este necesară, precum şi valizelor consulare aflate în tranzit, aceeaşi inviolabilitate şi aceeaşi protecţie pe care statul de reşedinţă este obligat să le acorde în baza prezentei convenţii.

4. Obligaţiile statelor terţe prevăzute în paragrafele 1, 2 şi 3 ale prezentului articol se aplică şi persoanelor menţionate în aceste paragrafe, ca şi comunicărilor oficiale şi valizelor consulare, când prezenţa lor pe teritoriul statului terţ este datorată unui caz de forţă majoră.

ART. 55 Respectarea legilor şi regulamentelor statului de reşedinţă. 1. Fără prejudicierea privilegiilor şi imunităţilor lor, toate persoanele

care beneficiază de aceste privilegii şi imunităţi au datoria de a respecta legile şi regulamentele statului de reşedinţă. Ele au de asemenea datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat.

2. Localurile consulare nu vor fi folosite într-un mod incompatibil cu exercitarea funcţiilor consulare.

3. Dispoziţiile paragrafului 2 din prezentul articol nu exclud posibilitatea instalării într-o parte a clădirii în care se găsesc localurile postului consular, a birourilor altor organisme sau agenţii, cu condiţia ca localurile afectate acestor birouri să fie separate de acelea care sunt folosite de către postul consular. În acest caz, aceste birouri nu sunt considerate, conform prezentei convenţii, ca făcând parte din localurile consulare.

ART. 56 Asigurarea contra pagubelor cauzate terţilor. Membrii postului consular trebuie să se conformeze tuturor obligaţiilor

impuse de legile şi regulamentele statului de reşedinţă în materie de asigurare de răspundere civilă pentru utilizarea oricărui vehicul, navă sau aeronavă.

ART. 57 Dispoziţii speciale referitoare la ocupaţia particulară cu caracter lucrativ.

Page 374: Drept Diplomatic

374

1. Funcţionarii consulari de carieră nu vor exercita în statul de reşedinţă nici o activitate profesională sau comercială în profitul lor personal.

2. Privilegiile şi imunităţile prevăzute în prezentul capitol nu sunt acordate:

a) angajaţilor consulari şi membrilor personalului de serviciu care exercită în statul de reşedinţă o activitate particulară cu caracter lucrativ:

b) membrilor familiei unei persoane menţionate la alineatul a din prezentul paragraf şi membrilor personalului său particular;

c) membrilor familiei unui membru al postului consular care exercită ei înşişi în statui de reşedinţă o activitate particulară cu caracter lucrativ.

CAP. 3 Regimul aplicabil funcţionarilor consulari onorifici şi posturilor

consulare conduse de ei ART. 58 Dispoziţii generale privind facilităţile, privilegiile şi imunităţile. 1. Articolele 28, 29, 30, 34, 35, 36, 37, 38 şi 39, paragraful 3 din

articolul 54 şi paragrafele 2 şi 3 din articolul 55 se aplică şi posturilor consulare conduse de un funcţionar consular onorific. în afară de aceasta, facilităţile, privilegiile şi imunităţile acestor posturi consulare sunt reglementate de articolele 59, 60, 61 şi 62.

2. Articolele 42 şi 43, paragraful 3 din articolul 44, articolele 45 şi 53 şi paragraful 1 din articolul 55 se aplică şi funcţionarilor consulari onorifici. în afară de aceasta, facilităţile, privilegiile şi imunităţile acestor funcţionari consulari sunt reglementate de articolele 63, 64, 65, 66 şi 67. '

3. Privilegiile şi imunităţile prevăzute în prezenta convenţie nu sunt acordate membrilor familiei unui funcţionar consular onorific sau unui angajat consular care este angajat într-un post consular condus de un funcţionar consular onorific.

4. Schimbul de valize consulare între două posturi consulare situate în ţări diferite şi conduse de funcţionari consulari onorifici este admis numai sub rezerva consimţământului celor două state de reşedinţă.

ART. 59 Protecţia localurilor consulare. Statul de reşedinţă ia măsurile necesare pentru a proteja localurile

consulare ale unui post consular condus de un funcţionar consular onorific şi pentru a împiedica violarea sau deteriorarea lor şi tulburarea liniştii sau atingerea demnităţii postului consular.

ART. 60 Scutirea fiscală a localurilor consulare.

Page 375: Drept Diplomatic

375

1. Localurile consulare ale unui post consular condus de un funcţionar consular onorific, al căror proprietar sau locatar este statul trimiţător, sunt scutite de orice impozite şi taxe de orice natură, naţionale, regionale sau comunale, cu excepţia taxelor percepute ca remuneraţie pentru servicii particulare prestate.

2. Scutirea fiscală prevăzută la paragraful 1 din prezentul articol nu se aplică acestor impozite şi taxe atunci când, conform legilor şi regulamentelor statului de reşedinţă, ele cad în sarcina persoanei care a contractat cu statul trimiţător.

ART. 61 Inviolabilitatea arhivelor şi documentelor consulare. Arhivele şi documentele consulare ale unui post consular condus de

un funcţionar consular onorific sunt inviolabile în orice moment şi în orice loc s-ar găsi, cu condiţia ca ele să fie separate de celelalte hârtii şi documente şi, în special, de corespondenţa particulară a şefului de post consular şi a oricărei persoane care lucrează cu el, ca şi de bunurile, cărţile sau documentele care se referă la profesiunea sau la comerţul lor.

ART. 62 Scutirea vamală. În conformitate cu dispoziţiile legislative şi regulamentare pe care le

poate adopta, statul de reşedinţă acordă intrarea şi scutirea de orice taxe vamale, impozite şi de alte redevenţe conexe, cu excepţia cheltuielilor de depozitare, de transport şi a cheltuielilor pentru servicii similare, pentru următoarele obiecte, cu condiţia ca ele să fie destinate exclusiv folosirii oficiale a unui post consular condus de un funcţionar consular onorific: steme, drapele, firme, ştampile şi sigilii, cărţi, imprimate oficiale, mobilierul de birou, materialul şi rechizitele de birou şi obiectele similare furnizate postului consular de către statul trimiţător sau la cererea sa.

ART. 63 Procedură penală. Dacă împotriva unui funcţionar consular onorific este angajată o

procedură penală, acesta este obligat să se prezinte în faţa autorităţilor competente. Totuşi, procedura trebuie să fie condusă cu menajamentele care se cuvin funcţionarului consular onorific în baza poziţiei sale oficiale şi, în afară de cazul când el se află în stare de arest sau de detenţiune, în aşa fel încât exercitarea funcţiilor sale consulare să fie stingherită cât mai puţin posibil. Atunci când apare necesitatea ca un funcţionar consular onorific să fie pus în stare de detenţiune preventivă, procedura îndreptată împotriva lui trebuie să fie deschisă în termenul cel mai scurt.

ART. 64 Protecţia funcţionarului consular onorific. Statul de reşedinţă este obligat să acorde funcţionarului consular

onorific protecţia care poate fi necesară în baza poziţiei sale oficiale. ART. 65 Scutirea de înmatriculare a străinilor şi de permise de şedere

Page 376: Drept Diplomatic

376

Funcţionarii consulari onorifici, cu excepţia acelora care exercită în statul de reşedinţă o activitate profesională sau comercială în profitul lor personal, sunt scutiţi de toate obligaţiile prevăzute de legile şi regulamentele statului de reşedinţă în materie de înmatriculare a străinilor şi de permise de şedere.

ART. 66 Scutire fiscală. Funcţionarul consular onorific este scutit de orice impozite şi taxe

asupra indemnizaţiilor şi onorariilor pe care le primeşte de la statul trimiţător pentru exercitarea funcţiilor consulare.

ART. 67 Scutirea de prestaţii personale. Statui de reşedinţă trebuie să scutească pe funcţionarii consulari

onorifici de orice prestaţie personală şi de orice serviciu de interes public, indiferent de natura lui, precum şi de sarcinile militare ca rechiziţii, contribuţii şi încartiruiri militare.

ART. 68 Caracterul facultativ al instituţiei funcţionarilor consulari onorifici.

Fiecare stat este liber să hotărască dacă va numi sau va primi funcţionari consulari onorifici.

CAP. 4 Dispoziţii generale

ART. 69 Agenţii consulari care nu sunt şefi de post consular. 1. Fiecare stat este liber să hotărască dacă va stabili sau va admite

agenţii consulare girate de către agenţi consulari care nu au fost desemnaţi ca şefi de post consular de către statul trimiţător.

2. Condiţiile în care agenţiile consulare menţionate în paragraful 1 din prezentul articol pot să-şi exercite activitatea, precum şi privilegiile şi imunităţile de care pot să se bucure agenţii consulari care le girează sunt fixate prin acord între statul trimiţător şi statul de reşedinţă.

ART. 70 Exercitarea funcţiilor consulare de către o misiune diplomatică.

1. Dispoziţiile prezentei convenţii se aplică, de asemenea, în măsura în care contextul o permite, şi la exercitarea funcţiilor consulare de către o misiune diplomatică.

2. Numele membrilor misiunii diplomatice ataşaţi secţiei consulare sau însărcinaţi în alt mod cu exercitarea funcţiilor consulare ale misiunii sunt notificate ministerului afacerilor externe al statului de reşedinţă sau autorităţilor desemnate de acest minister.

Page 377: Drept Diplomatic

377

3. În exercitarea funcţiilor consulare, misiunea diplomatică poate să se adreseze:

a) autorităţilor locale din circumscripţia consulară; b) autorităţilor centrale ale statului de reşedinţă, dacă legile,

regulamentele şi uzanţele statului de reşedinţă sau acordurile internaţionale respective permit aceasta.

4. Privilegiile şi imunităţile membrilor misiunii diplomatice, menţionaţi în paragraful 2 din prezentul articol, continuă să fie determinate de regulile dreptului internaţional privind relaţiile diplomatice.

ART. 71 Cetăţeni ai statului de reşedinţă şi persoane care au reşedinţa permanentă în acest stat.

1. Dacă statul de reşedinţă nu acordă funcţionarilor consulari, care sunt cetăţeni ai statului de reşedinţă sau care au reşedinţa permanentă în acest stat, facilităţi, privilegii şi imunităţi suplimentare, aceştia nu beneficiază decât de imunitatea de jurisdicţie şi de inviolabilitatea personală pentru actele oficiale îndeplinite în exercitarea funcţiilor lor şi de privilegiul prevăzut în paragraful 3 al articolului 44. în ceea ce priveşte aceşti funcţionari consulari, statul de reşedinţă trebuie, de asemenea, să respecte obligaţia prevăzută în articolul 42. Dacă împotriva unui asemenea funcţionar consular se angajează o acţiune penală, procedura trebuie să fie condusă, în afară de cazul când persoana în cauză se află în stare de arest sau de detenţiune, în aşa fel încât exercitarea funcţiilor consulare să fie stingherită cât mai puţin posibil.

2. Ceilalţi membri ai postului consular care sunt cetăţeni ai statului de reşedinţă sau care au reşedinţa permanentă în acest stat, membrii familiei lor, precum şi membrii familiilor funcţionarilor consulari menţionaţi în paragraful 1 ai prezentului articol, nu beneficiază de facilităţi, privilegii şi imunităţi decât în măsura în care acestea le sunt acordate de către statul de reşedinţă. Membrii familiei unui membru al postului consular şi membrii personalului particular care sunt ei înşişi cetăţeni ai statului de reşedinţă sau au reşedinţa permanentă în acest stat nu beneficiază, de asemenea, de facilităţi, privilegii şi imunităţi decât în măsura în care acestea le sunt acordate de către statul de reşedinţă. Totuşi, statul de reşedinţă trebuie să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane astfel încât să nu împiedice în mod excesiv exercitarea funcţiilor postului consular.

ART. 72 Nediscriminarea. 1. În aplicarea dispoziţiilor prezentei convenţii, statul de reşedinţă nu

va face discriminări între state. 2.Totuşi, nu vor fi considerate ca discriminatorii: a) faptul că statul de reşedinţă aplică restrictiv una din dispoziţiile

prezentei convenţii, întrucât ea este astfel aplicată posturilor sale consulare în statul trimiţător;

Page 378: Drept Diplomatic

378

b) faptul că statele îşi acordă reciproc, prin cutumă sau prin acord, un tratament mai favorabil decât cel cerut” de dispoziţiile prezentei convenţii.

ART. 73 Raportul dintre prezenta convenţie şi celelalte acorduri internaţionale.

1. Dispoziţiile prezentei convenţii nu aduc atingere celorlalte acorduri internaţionale în vigoare în relaţiile dintre statele părţi la aceste acorduri.

2. Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate împiedica statele să încheie acorduri internaţionale care să confirme, să completeze sau să dezvolte dispoziţiile acesteia, sau care să extindă sfera lor de aplicare.

CAP. 5 Dispoziţii finale ART. 74 Semnarea. Prezenta convenţie va fi deschisă spre semnare tuturor statelor

membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite sau ale unei instituţii specializate, precum şi oricărui stat parte la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie şi oricărui alt stat invitat de către Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite să devină parte la convenţie, după cum urmează: până la 31 octombrie 1963, la Ministerul Federal al Afacerilor Externe al Republicii Austria, şi apoi, până la 31 martie 1964, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite, la New York.

ART. 75 Ratificarea. Prezenta convenţie va fi supusă ratificării. Instrumentele de ratificare

vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. ART. 76 Aderarea. Prezenta convenţie va rămâne deschisă pentru aderare oricărui stat

aparţinând uneia din cele patru categorii menţionate în articolul 74. Instrumentele de aderare vor fi remise secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

ART. 77 Intrarea în vigoare. 1. Prezenta convenţie va intra în vigoare după treizeci de zile de la

data depunerii pe lângă secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al 22-lea instrument de ratificare sau de aderare.

2. Pentru fiecare din statele care vor ratifica convenţia sau vor adera la ea după depunerea celui de-al 22-lea instrument de ratificare sau de aderare, convenţia va intra în vigoare după treizeci de zile de la depunerea de către acest stat a instrumentului său de ratificare sau de aderare.

ART. 78 Notificările secretarului general.

Page 379: Drept Diplomatic

379

Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va notifica tuturor statelor aparţinând uneia din cele patru categorii menţionate în articolul 74:

a) semnarea prezentei convenţii şi depunerea instrumentelor de ratificare sau de aderare, conform articolelor 74, 75 şi 76;

b) data la care prezenta convenţie va intra în vigoare, conform articolului 77.

ART. 79 Valabilitatea textelor. Originalul prezentei convenţii, ale cărui texte englez, chinez, spaniol,

francez şi rus au aceeaşi valabilitate, va fi depus la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite care va trimite câte o copie certificată conformă tuturor statelor aparţinând uneia din cele patru categorii menţionate la articolul 74.

Drept pentru care subsemnaţii plenipotenţiari, împuterniciţi în mod cuvenit de către guvernele lor respective, au semnat prezenta convenţie.

Întocmită la Viena la 24 aprilie 1963.1

Ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat nr.481/1971,

Buletinul Oficial al RSR nr. 10/28.01.1972.

Page 380: Drept Diplomatic

380

CONVENŢIA CU PRIVIRE LA MISIUNILE SPECIALE (New York, 8 decembrie 1969)

Statele părţi la prezenta convenţie, Amintind că întotdeauna a fost acordat un tratament particular

misiunilor speciale, Conştiente de scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite cu privire

la egalitatea suverană a statelor, la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale şi la dezvoltarea relaţiilor amicale ale cooperării între state,

Amintind că importanţa problemei misiunilor speciale a fost recunoscută în timpul Conferinţei Naţiunilor Unite cu privire la relaţiile şi imunităţilor diplomatice ca şi în rezoluţia I adoptată de această Conferinţă la 10 aprilie 1961,

Considerând că Conferinţa Naţiunilor Unite cu privire la relaţiile şi imunităţile diplomatice a adoptat Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, care a fost deschisă semnării la 18 aprilie 1961,

Considerând că Conferinţa Naţiunilor Unite cu privire la relaţiile consulare a adoptat Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare, care a fost deschisă semnării la 24 aprilie 1963, convinse că o Convenţie internaţională cu privire la misiunile speciale va completa cele două Convenţii şi va contribui la favorizarea relaţiilor de prietenie dintre ţări, oricare ar fi regimurile lor constituţionale şi sociale,

Convinse că scopul privilegiilor şi imunităţilor privind misiunile speciale nu sunt de a avantaja indivizii ci de a asigura îndeplinirea eficace a funcţiilor acestora atât timp cât misiunile vor avea un caracter reprezentativ de stat,

Afirmând că regulile dreptului internaţional cutumiar vor continua să reglementeze probleme care nu au fost reglementate de dispoziţiile prezentei Convenţii,

Sunt convinse de ceea ce urmează: Art. 1 Terminologie. În sensurile prezentei Convenţii: a) Prin expresia „misiune specială” se înţelege o misiune temporară,

având un caracter reprezentativ de stat, trimisă de un Stat pe lângă un alt Stat cu consimţământul acestuia din urmă, pentru a trata cu el probleme determinate sau pentru a îndeplini pe lângă el o sarcină determinată;

Page 381: Drept Diplomatic

381

b) Prin expresia „misiune diplomatică permanentă” se înţelege o misiune diplomatică în sensul Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice;

c) Prin expresia „post consular” se înţelege orice consulat general, consulat, viceconsulat sau agenţie consulară;

d) Prin expresia „şeful misiunii speciale” se înţelege persoana însărcinată de statul trimiţător de a acţiona în această calitate;

e) Prin expresia „reprezentant al Statului trimiţător în misiune specială” se înţelege orice persoană căreia Statul trimiţător i-a atribuit această calitate;

0 Prin expresia „membrii ai misiunii speciale” se înţelege şeful misiunii speciale, reprezentanţii statului trimiţător în misiunea specială şi membrii personalului misiunii speciale; g) Prin expresia „membrii personalului misiunii speciale” se înţelege membrii personalului diplomatic, ai personalului administrativ şi tehnic şi ai personalului de serviciu al misiunii speciale;

h) Prin expresia „membrii personalului diplomatic” se înţelege membrii personalului misiunii speciale care au calitate de diplomat în scopurile misiunii speciale;

i) Prin expresia „membrii personalului administrativ şi tehnic” se înţelege membrii personalului misiunii speciale angajaţi în serviciul administrativ şi tehnic al misiunii speciale; j) Prin expresia „membrii personalului de serviciu” se înţelege membrii personalului misiunii speciale angajaţi de ea pentru serviciul casnic sau pentru sarcini similare;

k) Prin expresia „persoane în serviciul privat se înţelege persoanele angajate exclusiv în serviciul privat al membrilor misiunii speciale.

Art. 2 Trimiterea unui misiuni speciale. Un stat poate trimite o misiune specială pe lângă un alt stat cu consimţământul acestuia din urmă, obţinut în prealabil pe cale diplomatică sau pe orice altă cale convenită sau reciproc acceptabilă.

Art. 3 Funcţiile unei misiuni speciale. Funcţiile unei misiuni speciale sunt determinate prin consimţământul

mutual al statului trimiţător şi al statului primitor. Art. 4 Trimiterea aceeaşi misiuni speciale pe lângă două sau mai

multe state. Un stat care doreşte să trimită aceeaşi misiune specială către două

sau mai multe state, informează despre aceasta fiecare stat de primire pentru a obţine consimţământul acestuia.

Art. 5 Trimiterea unei misiuni speciale comune de către două sau mai multe state.

Două sau mai multe state care doresc să trimită o misiune specială comună pe lângă un alt stat informează despre aceasta statul de primire pentru a obţine consimţământul acestuia.

Page 382: Drept Diplomatic

382

Art. 6 Trimiterea de misiuni speciale de către două sau mai multe state pentru a trata o problemă de interes comun.

Două sau mai multe state pot trimite fiecare în acelaşi timp o misiune specială pe lângă un alt stat, cu consimţământul acestui stat obţinut în conformitate cu articolul 2, pentru a trata împreună, cu acordul tuturor acestor state, o problemă care prezintă interes comun pentru toate.

Art. 7 Inexistenţa relaţiilor diplomatice sau consulare. Existenţa relaţiilor diplomatice sau consulare nu este necesară pentru

trimiterea sau primirea unei misiuni speciale. Art. 8 Numirea membrilor misiunii speciale. Sub rezerva dispoziţiilor articolelor 10, 11 şi 12, statul de trimitere

numeşte la alegerea sa membrii misiunii speciale după ce a dat statului de primire toate informaţiile utile asupra efectivului şi compoziţiei misiunii speciale şi mai ales numele şi calităţile persoanelor pe care îşi propune să le numească. Statul de primire poate refuza admiterea unei misiuni speciale al cărei efectiv nu-l consideră ca rezonabil cu privire la circumstanţele şi condiţiile din acest stat şi la nevoile misiunii în cauză. El poate în acelaşi timp, fără să motiveze, să refuze admiterea oricărei persoane în calitate de membru al misiunii speciale.

1. Misiunea specială este constituită din unul sau mai mulţi reprezentanţi ai statului de trimitere, dintre care acesta poate desemna un şef. Ea poate cuprinde în afara personalului diplomatic şi a personalului administrativ şi tehnic, şi un personal de serviciu.

2. Dacă membrii unei misiuni diplomatice permanente sau ai unui post consular din statul primitor sunt incluşi în misiunea specială, ei se bucură atât de privilegiile şi imunităţile lor ca membrii ai misiunii diplomatice permanente sau ai postului consular, cât şi de privilegiile şi imunităţile acordate de prezenta convenţie.

Art. 10 Naţionalitatea membrilor misiunii speciale. 1. Reprezentanţii statului trimiţător în misiune specială şi membrii

personalului diplomatic ai acesteia vor avea în principiu naţionalitatea statului trimiţător.

2. Resortisanţii statului primitor nu pot face parte din misiunea specială decât cu consimţământul acestui stat, care poate oricând să şi-l retragă.

3. Statul primitor poate să-şi rezerve dreptul prevăzut la paragraful 2 al prezentului articol în ceea ce priveşte resortisanţii unui stat terţ care nu sunt şi resortisanţi ai statului trimiţător.

Art. 11 Notificări. 1. Sunt notificate ministerelor afacerilor externe sau unui alt organ

similar al statului primitor asupra căruia s-a convenit:

Page 383: Drept Diplomatic

383

a) compoziţia misiunii speciale, precum şi toate schimbările ulterioare ale acestei compoziţii;

b) sosirea şi plecarea definitivă a membrilor misiunii, precum şi încetarea funcţiilor lor în cadrul misiunii;

c) sosirea şi plecarea definitivă a oricărei persoane care însoţeşte un membru al misiunii;

d) angajarea şi concedierea persoanelor rezidente în statul primitor, atât membrii cât şi persoanele în serviciul privat;

e) desemnarea şefului misiunii speciale sau, în lipsa acestuia, a unui reprezentant vizat de paragraful 1 al articolului 14, precum şi a unui eventual înlocuitor al acestuia;

f) amplasarea localurilor ocupate de misiunea specială şi reşedinţelor private care se bucură de inviolabilitate potrivit articolelor 30, 36 şi 39, precum şi orice alte informaţii care vor fi necesare pentru identificarea acestor localuri şi reşedinţe.

2. Cu excepţia unei imposibilităţi, sosirea şi plecarea definitivă trebuie să facă obiectul unei notificări prealabile.

Art. 12 Persoana declarată non grata sau neacceptabilă 1. Statul primitor poate, în orice moment şi fără să motiveze decizia

sa, să informeze statul trimiţător că orice reprezentant al statului trimiţător în misiune specială sau orice membru al personalului diplomatic al acesteia este persona non grata sau că orice membru al personalului misiunii nu este acceptabil. Statul trimiţător va rechema persoana în cauză sau va pune capăt funcţiilor sale pe lângă misiunea specială, după caz. O persoană poate fi declarată non grata sau neacceptabilă înainte de a sosi pe teritoriul statului primitor.

2. Dacă statul trimiţător refuză să execute, sau nu execută într-un termen rezonabil obligaţiile care îi incumbă în virtutea paragrafului 1 al prezentului articol, statul primitor poate refuza recunoaşterea persoanei în cauză în calitate de membru al misiunii speciale.

Art. 13 Începerea funcţiilor unei misiuni speciale. 1. Funcţiile unei misiuni speciale încep din momentul intrării în contact

oficial al misiunii cu ministerul afacerilor externe sau cu un alt organ al statului primitor asupra căruia s-a convenit.

2. Începerea funcţiilor unei misiuni speciale nu depinde de prezentarea acesteia de către misiunea diplomatică permanentă a statului trimiţător, nici de prezentarea scrisorilor de acreditare sau a deplinelor puteri.

Art. 14 Autorizarea de a acţiona în numele misiunii speciale. 1. Şeful misiunii speciale, sau dacă statul trimiţător nu a numit un şef,

unul dintre reprezentanţii statului trimiţător desemnat de acesta, este autorizat să acţioneze în numele misiunii speciale şi să adreseze comunicări statului

Page 384: Drept Diplomatic

384

primitor. Statul primitor adresează comunicări cu privire la misiunea specială şefului misiunii sau, în lipsa acestuia, reprezentantului arătat mai sus, fie direct, fie prin intermediul misiunii diplomatice permanente.

2. Totodată, un membru al misiunii speciale poate fi autorizat de statul trimiţător, de şeful misiunii speciale sau, în lipsa acestuia, de reprezentantul arătat la paragraful 1 al prezentului articol, fie pentru a înlocui şeful misiunii speciale sau reprezentantul mai sus arătat, fie să îndeplinească acte determinate în numele misiunii.

Art. 15 Organul de stat de primire cu care se tratează afaceri oficiale. Toate afacerile oficiale tratate cu statul primitor, încredinţate misiunii

speciale de către statul trimiţător, trebuie să fie tratate cu ministerul afacerilor externe sau prin intermediul său, sau cu alt organ al statului primitor asupra căruia s-a convenit.

Art. 16 Reguli privind precăderea. 1. Când două sau mai multe misiuni speciale se întâlnesc pe teritoriul

statului primitor sau al unui stat terţ, precăderea între aceste misiuni este determinată, în afara unui acord particular, doar după ordinea alfabetică a numelor statelor potrivit protocolului statului pe teritoriul căruia ele se întâlnesc;

2. Precăderea între două sau mai multe misiuni speciale, care se întâlnesc pentru o ceremonie sau pentru o ocazie solemnă este reglementată potrivit protocolului în vigoare în statul primitor;

3. Ordinea de precădere a membrilor unei misiuni speciale este cea care a fost notificată statului primitor sau statului terţ pe teritoriul cărora două sau mai multe misiuni speciale se întâlnesc.

Art. 17 Sediul misiunii speciale. 1. Misiunea specială are sediul în localitatea în care s-a convenit

printr-un acord comun între statele interesate; 2. în lipsa acordului, misiunea specială are sediul în localitatea unde

se găseşte ministerul afacerilor externe al statului primitor; 3. Dacă misiunea specială îndeplineşte funcţii în localităţi diferite,

statele interesate pot conveni ca ea să aibă mai multe sedii dintre care ele pot alege un sediu principal.

Art. 18 Reunirea misiunilor speciale pe teritoriul unui stat terţ. 1. Misiunile speciale din două sau mai multe state nu se pot reuni pe

teritoriul unui stat terţ decât după ce au obţinut consimţământul expres al acestuia şi cu dreptul său de a-l retrage.

2. Dându-şi consimţământul, statul terţ poate să pună condiţii de care statele trimiţătoare trebuie să ţină seama.

3. Statul terţ îşi asumă cu privire la statele trimiţătoare drepturile şi obligaţiile statului primitor în măsura în care el îşi dă consimţământul.

Page 385: Drept Diplomatic

385

Art. 19 Dreptul misiunii speciale de a utiliza drapelul şi emblema statului trimiţător.

1. Misiunea specială are dreptul de a plasa drapelul şi emblema statului trimiţător pe localurile pe care le ocupă şi pe mijloacele de transport pe care le utilizează pentru nevoile de serviciu.

2. În exercitarea dreptului acordat de prezentul articol se va ţine cont de legile, regulamentele şi uzanţele statului primitor.

Art. 20 Sfârşitul funcţiilor unei misiuni speciale. 1. Funcţiile unei misiuni speciale iau sfârşit, mai ales, prin: a) acordul statelor interesate; b) îndeplinirea sarcinii misiunii speciale; c) expirarea duratei prevăzute pentru misiunea specială cu excepţia

prorogării exprese; d) notificarea statului trimiţător că pune capăt misiunii speciale sau că

o recheamă; e) notificarea statului primitor că el consideră misiunea specială ca

terminată; 2. Ruperea relaţiilor diplomatice sau consulare între statul trimiţător şi

statul primitor nu determină ea însăşi sfârşitul misiunilor speciale existente în momentul ruperii acestora.

Art. 21 Statutul şefului de stat şi al personalităţilor de rang înalt. 1. Şeful statului trimiţător, când se află în fruntea unei misiuni

speciale, se bucură în statul primitor şi într-un stat terţ de facilităţi, privilegii şi imunităţi recunoscute de dreptul internaţional şefilor de stat în vizită oficială.

2. Şeful guvernului, ministrul afacerilor externe şi alte personalităţi de rang înalt, când iau parte la o misiune specială a statului trimiţător, se bucură în statul primitor sau într-un stat terţ, în plus faţă de ceea ce este acordat prin prezenta convenţie, de facilităţile, privilegiile şi imunităţile recunoscute de dreptul internaţional.

Art. 22 Facilităţi generale. Statul primitor acordă misiuni speciale, facilităţile necesare pentru

îndeplinirea funcţiilor sale, ţinând seama de natura şi sarcina misiunii speciale. Art. 23 Localuri şi locuinţe. Statul primitor ajută misiunea specială, dacă ea cere, să procure

localuri care îi sunt necesare şi să obţină locuinţe convenabile pentru membrii săi.

Art. 24 Scutiri fiscale pentru localurile misiunii speciale. 1. În măsura compatibilă cu natura şi durata funcţiilor exercitate de

misiunea specială, statul trimiţător şi membrii misiunii speciale sunt exceptaţi de toate impozitele şi taxele naţionale, regionale sau comunale, cu privire la

Page 386: Drept Diplomatic

386

localurile ocupate misiunii speciale, mai puţin impozitele şi taxele percepute pentru remunerările serviciilor particulare.

2. Scutirea fiscală prevăzută în prezentul articol nu se aplică acelor impozite şi taxe care, potrivit legislaţiei statului primitor, sunt în sarcina persoanei care tratează cu statul trimiţător sau cu un membru al misiunii speciale.

Art. 25 Inviolabilitatea localurilor. 1. Localurile în care este instalată misiunea specială potrivit prezentei

convenţii sunt inviolabile. Nu este permis agenţilor statului primitor să intre în aceste localuri, decât cu consimţământul şefului misiunii speciale sau, dacă este cazul, al şefului misiunii diplomatice permanente a statului trimiţător acreditată pe lângă statul primitor. Acest consimţământ poate fi prezumat ca fiind dat în caz de incendiu sau alt sinistru care ameninţă grav securitatea publică, dar numai în cazul când nu a fost posibil să se obţină consimţământul expres al şefului misiunii speciale sau, dacă este cazul, al şefului misiunii permanente.

2. Statul primitor are obligaţia specială de a lua toate măsurile pentru a împiedica invadarea sau deteriorarea localurilor misiunii, tulburarea liniştii misiunii tulburată sau afectarea demnităţii sale. Localurile misiunii speciale, mobilierul lor, alte bunuri care servesc funcţionării misiunii speciale şi mijloacele lor de transport nu pot face obiectul nici unei percheziţii, rechiziţii, sechestru, nici a măsurii executării.

Art. 26 Inviolabilitatea arhivelor şi documentelor. Arhivele şi documentele misiunii speciale sunt inviolabile întotdeauna şi în orice loc s-ar găsi. De fiecare dată când este necesar, ele trebuie să poarte semne exterioare vizibile de identificare.

Art. 27 Libertatea de mişcare. Sub rezerva legilor şi regulamentelor sale referitoare la zonele în care

accesul este interzis sau reglementat pentru raţiuni de securitate naţională, statul primitor asigură tuturor membrilor misiunii speciale libertatea de deplasare şi de circulaţie pe teritoriul său în măsura necesară îndeplinirii funcţiilor misiunii speciale.

Art. 28 Libertatea de comunicare. 1. Statul primitor permite şi apără libera comunicare a misiunii

speciale pentru toate scopurile oficiale. Comunicând cu guvernul statului de trimitere, ca şi cu misiunile sale diplomatice, posturile sale consulare şi alte misiuni speciale ale sale, sau cu secţiuni ale aceleiaşi misiuni, oriunde s-ar găsi, misiunea specială poate folosi orice mijloc de comunicare, inclusiv curierii şi mesajele codificate sau cifrate. Totodată, misiunea specială nu poate instala şi utiliza un post emiţător de radio decât cu consimţământul statului primitor.

Page 387: Drept Diplomatic

387

2. Corespondenţa oficială a misiunii speciale este inviolabilă. Prin expresia „corespondenţă oficială” se înţelege toată corespondenţa cu privire la misiune şi la funcţiile sale.

3. Când este posibil, misiunea specială utilizează mijloace de comunicare ale misiunii diplomatice permanente a statului trimiţător, inclusiv valiza şi curierul.

4. Valiza misiunii speciale nu poate fi nici deschisă nici reţinută. 5. Coletele care constituie valiza misiunii speciale trebuie să poarte

semne exterioare vizibile ale caracterului lor şi nu pot să conţină decât documente sau obiecte pentru uzul oficial al misiunii speciale.

6. Curierul misiunii speciale, care trebuie să fie purtătorul unui document oficial care să ateste calitatea sa şi să precizeze numărul coletelor care constituie valiza, este, în exerciţiul funcţiilor sale, protejat de statul primitor. El se bucură de inviolabilitatea persoanei sale şi nu poate fi supus la nici o formă de arest sau de detenţie.

7. Statul trimiţător sau misiunea specială pot numi curieri ad hoc ai misiunii speciale. In acest caz dispoziţiile paragrafului 6 din prezentul articol vor fi în mod egal aplicabile, sub rezerva că imunităţile menţionate încetează să fie aplicate în momentul în care curierul va remite destinatarului valiza misiunii speciale cu care a fost însărcinat.

8. Valiza misiunii speciale poate fi încredinţată comandantului unei nave sau aeronave comerciale care trebuie să sosească într-un punct de intrare autorizat. Acest comandant trebuie să poarte un document oficial care să indice numărul coletelor care constituie valiza, dar el nu este considerat ca un curier al misiunii speciale. Ca urmare a unui aranjament cu autorităţile competente, misiunea specială poate să trimită unul din membrii săi care să ia, direct şi liber, valiza de la comandantul navei sau aeronavei.

Art. 29 Inviolabilitatea persoanei. Persoana reprezentanţilor statului trimiţător în misiune specială,

precum şi aceea a membrilor personalului diplomatic al misiunii este inviolabilă. Ele nu pot fi supuse nici unei forme de arest sau de detenţie. Statul primitor le tratează cu respectul pe care îl datorează şi ia toate măsurile corespunzătoare de a împiedica orice atentat la persoana lor, la libertatea şi demnitatea lor.

Art. 30 Inviolabilitatea locuinţei private. 1. Locuinţele private ale reprezentanţilor statului trimiţător în misiune

specială şi ale membrilor personalului diplomatic al misiunii se bucură de aceeaşi inviolabilitate şi de aceeaşi protecţie ca şi localurile misiunii speciale.

2. Documentele lor, corespondenţa lor şi, sub rezerva paragrafului 4 al articolului 31, bunurile lor se bucură de inviolabilitate.

Art. 31 Imunitatea de jurisdicţie.

Page 388: Drept Diplomatic

388

1. Reprezentanţii statului trimiţător în misiune specială şi membrii personalului diplomatic al acesteia se bucură de imunitatea de jurisdicţie penală a statului primitor.

2. Ele se bucură şi de imunitate de jurisdicţie civilă şi administrativă a statului primitor, mai puţin dacă este vorba despre:

a) o acţiune reală cu privire la un imobil privat situat pe teritoriul statului primitor, mai puţin când persoana interesată îl posedă în contul statului trimiţător pentru scopurile misiunii;

b) o acţiune privind o succesiune în care persoana interesată figurează ca executor testamentar, administrator, moştenitor sau legatar, cu titlu privat şi nu în numele statului trimiţător;

c) o acţiune cu privire la o activitate profesională sau comercială oricare ar fi, exercitată de persoana interesată în statul primitor în afara funcţiilor oficiale;

d) o acţiune în repararea prejudiciului rezultat dintr-un accident produs de un vehicul utilizat în afara funcţiilor oficiale ale persoanei interesate;

3. Reprezentanţii statului trimiţător în misiune specială şi membrii personalului diplomatic al misiunii nu sunt obligaţi să depună ca martori.

4. Nici o măsură de executare nu poate fi luată cu privire la un reprezentant al statului trimiţător în misiune specială sau a unui membru al personalului diplomatic al acesteia, în afara cazului prevăzut de aliniatele a, b, c şi d ale paragrafului 2 din prezentul articol, şi ţinând seama ca executarea să se facă fără a se atenta la inviolabilitatea persoanei sale sau locuinţei sale.

5. Imunitatea de jurisdicţie a reprezentanţilor statului trimiţător în misiune specială şi a membrilor personalului diplomatic al acesteia nu va excepta aceste persoane de la jurisdicţia statului trimiţător.

Art. 32 Exceptarea de la dispoziţiile de securitate specială. 1. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 3 din prezentul articol,

reprezentanţii statului trimiţător în misiune specială şi membrii personalului diplomatic al misiunii sunt, în ceea ce priveşte serviciile aduse statului trimiţător, exceptaţi de la dispoziţiile de securitate socială care sunt în vigoare în statul primitor.

2. Excepţia prevăzută la paragraful 1 din prezentul articol se aplică în mod egal persoanelor care sunt în serviciul privat exclusiv al unui reprezentant al statului trimiţător în misiune specială sau al unui membru al personalului diplomatic al misiunii, cu condiţia:

a) ele să nu fie resortisanţi ai statului primitor sau să nu aibă reşedinţa permanentă în acest stat, şi

b) ele să fie supuse dispoziţiilor de securitate socială care pot fi în vigoare în statul trimiţător sau în statul primitor.

Page 389: Drept Diplomatic

389

3. Reprezentanţii statului trimiţător în misiune specială şi membrii personalului diplomatic al misiunii care au în serviciul lor persoane cărora nu se aplică exceptarea prevăzută de paragraful 2 al prezentului articol, trebuie să ţină seama de obligaţiile pe care le impun dispoziţiile de securitate socială ale statului primitor.

4. Exceptarea prevăzută în paragrafele 1 şi 2 ale prezentului articol nu exclude participarea voluntară la regimul de securitate socială a statului primitor, dacă acest lucru este admis de statul respectiv.

5. Dispoziţiile prezentului articol nu afectează acordurile bilaterale sau multilaterale relative la securitatea socială care au fost încheiate anterior şi ele nu împiedică încheierea ulterioară a unor asemenea acorduri.

Art. 33 Scutirea de impozite şi taxe. Reprezentanţii statului trimiţător în misiune specială şi membrii

personalului diplomatic al misiunii sunt exceptaţi de la toate impozitele şi taxele, personale sau reale, naţionale, regionale sau comunale, cu următoarele excepţii:

a) impozitele indirecte de o asemenea natură încât ele sunt în mod normal încorporate în preţul mărfurilor şi serviciilor;

b) impozitele şi taxele asupra bunurilor imobile private situate pe teritoriul statului primitor, mai puţin când persoana interesată le posedă în contul statului trimiţător pentru scopurile misiunii;

c) drepturile de succesiune percepute de statul primitor, sub rezerva dispoziţiilor de la articolul 44;

d) impozitele şi taxele asupra redevenţelor private care au sursa în statul primitor şi impozitele pentru capitalul obţinut în investiţii efectuate în antreprize comerciale situate în statul primitor;

e) impozitele şi taxele percepute pentru remuneraţiile serviciilor particulare, drepturilor de înregistrare, de grefă, de ipotecă şi de timbru, sub rezerva dispoziţiilor articolului 24.

Art. 34 Scutirea de prestaţii personale. Statul primitor trebuie să scutească reprezentanţii statului trimiţător în misiune specială şi membrii personalului diplomatic al misiunii de toate prestaţiile personale, de orice serviciu public indiferent de natură şi de obligaţiile militare precum rechiziţiile, contribuţiile, locuinţele militare.

Art. 35 Scutirea de vamă. 1. În limitele dispoziţiilor legislative şi regulamentelor pe care le poate

adopta, statul primitor autorizează intrarea şi acordă scutirea de drepturile vamale, de taxele şi redevenţele conexe, altele decât cele de depozit, de transport şi alte servicii analoage, în ceea ce priveşte:

a) obiectele destinate uzului oficial al misiunii speciale;

Page 390: Drept Diplomatic

390

b) obiectele destinate uzului personal al reprezentanţilor statului trimiţător în misiune specială şi al membrilor personalului diplomatic al misiunii;

2. Reprezentanţii statului trimiţător în misiune specială şi membrii personalului diplomatic al misiunii sunt exceptaţi de la inspecţia bagajelor lor personale, mai puţin când există motive serioase de a crede că ele conţin obiecte care nu beneficiază de exceptările menţionate la paragraful 1 al prezentului articol, sau obiecte al căror import sau export este interzis de legislaţie sau sunt supuse regulilor de carantină ale statului primitor. Într-un astfel de caz, inspecţia nu trebuie să se facă decât în prezenţa, persoanei interesate sau a reprezentantului ei autorizat.

Art. 36 Personal administrativ şi tehnic. Membrii personalului administrativ şi tehnic al misiunii speciale

beneficiază de privilegiile şi imunităţile în articolele 29 la 34, mai puţin imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă a statului primitor menţionată în paragraful 2 al articolului 31 care nu se aplică pentru actele îndeplinite în afara exerciţiului funcţiilor lor. Ei beneficiază de asemenea de privilegiile menţionate la paragraful 1 al articolului 35 pentru obiectele importate în afara primei lor intrări pe teritoriul statului primitor.

Art. 37 Personalul de serviciu. Membrii personalului de serviciu ai misiunii speciale beneficiază de

imunitate de jurisdicţie a statului primitor pentru actele îndeplinite în exercitarea funcţiilor lor şi de scutirea de impozite şi taxe asupra salariilor pe care le primesc pentru serviciile lor, precum şi de exceptarea de la legislaţia privind securitatea socială prevăzută de articolul 32.

Art. 38 Persoane în serviciul privat. Persoanele în serviciul privat al membrilor misiunii speciale sunt scutite de impozitele şi taxele asupra salariilor pe care le primesc pentru serviciile lor. In orice altă privinţă ele nu beneficiază de privilegii şi imunităţi decât în măsura admisă de statul primitor. Totodată, statul primitor trebuie să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane într-o manieră care să nu afecteze funcţiile misiunii speciale.

Art. 39 Membrii de familie. 1. Membrii familiilor reprezentanţilor statului trimiţător în misiune

specială şi ale membrilor personalului diplomatic al misiunii beneficiază de privilegiile şi imunităţile menţionate în articolele 29 la 35, dacă însoţesc aceşti membrii ai misiunii speciale şi dacă nu sunt resortisanţi ai statului primitor sau nu au reşedinţa permanentă în acest stat.

2. Membrii familiilor membrilor personalului administrativ şi tehnic al misiunii speciale beneficiază de privilegiile şi imunităţile menţionate în articolul 36, dacă ei însoţesc aceşti membrii ai misiunii speciale şi dacă nu sunt resortisanţi ai statului primitor sau nu au reşedinţa permanentă în acest stat.

Page 391: Drept Diplomatic

391

Art. 40 Resortisanţii statului primitor şi persoane care au reşedinţa permanentă în statul primitor.

1. Mai puţin în situaţia în care statul primitor acordă privilegii şi imunităţi suplimentare, reprezentanţii statului trimiţător în misiune specială şi membrii personalului diplomatic al misiunii care sunt resortisanţi ai statului primitor sau au reşedinţa permanentă în acest stat nu beneficiază decât de imunitate de jurisdicţie şi de inviolabilitate pentru actele oficiale îndeplinite în exercitarea funcţiilor lor.

2. Alţi membrii ai misiunii speciale şi persoanele în serviciul privat care sunt resortisanţi ai statului primitor sau care au reşedinţa permanentă în acest stat nu beneficiază de privilegii şi imunităţi decât în măsura în care acest stat le recunoaşte. Totodată, statul de primire trebuie să-şi exercite jurisdicţia asupra acestor persoane într-o astfel manieră încât să nu afecteze funcţiile misiunii speciale.

Art. 41 Renunţarea la imunitate. 1. Statul trimiţător poate renunţa la imunitatea de jurisdicţie a

reprezentanţilor săi în misiune specială, a membrilor personalului diplomatic al misiunii şi a altor persoane care beneficiază de imunitate în virtutea articolelor 36 la 40.

2. Renunţarea trebuie să fie întotdeauna expresă. 3. Dacă o persoană vizată de paragraful 1 al prezentului articol

angajează o procedură, ea nu poate invoca imunitatea de jurisdicţie cu privire la cererile reconvenţionale legate direct de cererea principală.

4. Renunţarea la imunitatea de jurisdicţie pentru o acţiune civilă sau administrativă nu implică direct renunţarea la imunitate privind măsurile de executare a hotărârilor judecătoreşti, pentru care este necesară o renunţare distinctă.

Art. 42 Tranzitul pe teritoriul unui stat terţ. 1. Dacă un reprezentant al statului trimiţător în misiune specială sau

un membru al personalului diplomatic al misiunii traversează teritoriul sau se află pe teritoriul unui stat terţ pentru a merge să-şi asume funcţiile sau pentru a reintra în statul trimiţător, statul terţ îi acordă inviolabilitatea şi toate celelalte imunităţi necesare pentru a-i permite trecerea sau întoarcerea, statul trimiţător va avea aceeaşi conduită pentru membrii de familie beneficiari ai privilegiilor şi imunităţilor care însoţesc persoana vizată în prezentul paragraf, care călătoresc cu ea sau care călătoresc separat pentru a se întâlni, sau pentru a reintra în ţara lor.

2. În condiţii similare ca cele prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol, statul trimiţător nu trebuie să împiedice trecerea pe teritoriul lor a membrilor personalului administrativ şi tehnic sau de serviciu al misiunii speciale şi a membrilor lor de familie.

Page 392: Drept Diplomatic

392

3. Statul terţ acordă corespondenţei şi altor comunicaţii oficiale în tranzit, inclusiv mesajele codificate sau cifrate, aceeaşi libertate şi protecţie pe care statul primitor este ţinut să o acorde în virtutea prezentei convenţii. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 4 al prezentului articol, el acordă curierilor şi valizelor misiunii speciale în tranzit aceeaşi inviolabilitate şi aceeaşi protecţie pe care statul primitor este ţinut să le acorde în virtutea prezentei convenţii.

4. Statul terţ este ţinut să respecte obligaţiile cu privire la persoanele menţionate în paragrafele 1, 2 şi 3 ale prezentului articol, numai dacă el a fost informat anterior, fie prin cererea de viză, fie printr-o notificare, despre tranzitul acestor persoane, ca membri ai misiunii speciale, ca membri de familie ai acestora sau curieri, şi nu s-a opus trecerii.

5. Obligaţiile statului terţ în virtutea paragrafelor 1, 2 şi 3 ale prezentului articol se aplică în mod egal persoanelor menţionate în aceste paragrafe, ca şi comunicaţiilor oficiale ale misiunii speciale şi valizelor acesteia, când utilizarea teritoriului statului terţ este determinată de forţa majoră.

Art. 43 Durata privilegiilor şi imunităţilor. 1. Orice membru al misiunii speciale beneficiază de privilegiile şi

imunităţile la care are dreptul, de la intrarea sa pe teritoriul statului primitor pentru a-şi exercita funcţiile în misiunea specială, sau, dacă se găseşte deja pe acest teritoriu, de când numirea sa a fost notificată ministerului afacerilor externe sau altui organ al statului primitor asupra căruia s-a convenit.

2. Când funcţiile unui membru al misiunii speciale iau sfârşit, privilegiile şi imunităţile sale încetează în mod normal când părăseşte teritoriul statului primitor, sau la expirarea unui termen rezonabil care i-a fost acordat în acest scop, dar ele subzistă până în acest moment, chiar şi în caz de conflict armat. Totodată, imunitatea subzistă în ceea ce priveşte actele îndeplinite de acest membru în exercitarea funcţiilor sale.

3. În caz de deces al unui membru al misiunii speciale, membrii săi de familie continuă să se bucure de privilegiile şi imunităţile de care beneficiază, până la expirarea unui termen rezonabil care să le permită părăsirea teritoriului statului primitor.

Art. 44 Bunurile unui membru al misiunii speciale sau ale unui membru al familiei sale în caz de deces.

1. În caz de deces al unui membru al misiunii speciale sau al unui membru al familiei sale care îl însoţeşte, dacă defunctul nu este resortisant al statului primitor sau nu are reşedinţa sa permanentă în acest stat, statul de primire permite preluarea bunurilor mobile ale defunctului, cu excepţia acelora care au fost achiziţionate în ţară şi care fac obiectul unei prohibiţii la export în momentul decesului.

Page 393: Drept Diplomatic

393

2.Nu se va prevala de drepturile de succesiune asupra bunurilor mobile care se găsesc în statul primitor doar pentru prezenţa în acest stat a defunctului ca membru al misiunii speciale sau al familiei unui membru al misiunii.

Art. 45 Facilităţi pentru plecarea de pe teritoriul statului primitor şi pentru retragerea arhivei misiunii speciale.

1. Statul primitor trebuie, în caz de conflict armat, să acorde facilităţi pentru a permite persoanelor care beneficiază de privilegii şi imunităţi, altele decât resortisanţi ai statului primitor, ca şi membrilor de familie a acestor persoane, oricare ar fi naţionalitatea lor, să părăsească teritoriul în cele mai bune condiţii. Trebuie, mai ales, dacă este nevoie, să li se pună la dispoziţie mijloacele de transport necesare pentru ei înşişi şi pentru bunurile lor.

2. Statul primitor trebuie să acorde statului trimiţător facilităţi pentru retragerea de pe teritoriul statului primitor a arhivelor misiunii speciale.

Art. 46 Consecinţele încetării funcţiilor misiunii speciale. 1. Când funcţiile unei misiuni speciale încetează, statul primitor

trebuie să respecte şi să protejeze localurile misiunii speciale cât timp ele sunt afectate acesteia, precum şi bunurile şi arhivele misiunii speciale. Statul trimiţător trebuie să-şi retragă aceste bunuri şi aceste arhive înţr-un termen rezonabil.

2. În cazul absenţei relaţiilor diplomatice sau consulare între statul trimiţător şi statul primitor sau de rupere a acestor relaţii şi dacă funcţiile misiunii speciale au luat sfârşit, statul trimiţător poate, chiar în caz de conflict armat, să încredinţeze paza bunurilor şi arhivelor misiunii speciale unui stat terţ acceptabil pentru statul primitor.

Art. 47 Respectarea legilor şi regulamentelor statului primitor şi utilizarea localurilor misiunii speciale.

1. Fără a prejudicia privilegiile şi imunităţile lor, toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii şi imunităţi în virtutea prezentei Convenţii au datoria să respecte legile şi regulamentele statului primitor. Ele au şi datoria de a nu se amesteca în afacerile interne ale acestui stat.

Localurile misiunii speciale nu vor fi utilizate într-o manieră incompatibilă cu funcţiile misiunii speciale care sunt precizate în prezenta Convenţie, în alte reguli de drept internaţional general sau în acordurile particulare în vigoare între statul trimiţător şi statul primitor.

Art. 48 Activităţi profesionale sau comerciale. Reprezentanţii statului trimiţător în misiune specială şi membrii personalului diplomatic al acesteia nu vor exercita în statul primitor activităţi profesionale sau comerciale în vederea unui profit personal.

Art. 49 Nediscriminarea. 1. În aplicarea dispoziţiilor prezentei convenţii, nu se va face

discriminare între state.

Page 394: Drept Diplomatic

394

2.Totodată, nu vor fi considerate ca discriminare: a) faptul că statul primitor aplică restrictiv una din dispoziţiile prezentei

convenţii pentru că ea este aplicată astfel şi misiunii sale speciale în statul trimiţător;

b) faptul că statele modifică între ele, prin cutumă sau prin acord, întinderea facilităţilor, privilegiilor şi imunităţilor pentru misiunile lor speciale, chiar dacă o asemenea modificare nu a fost convenită cu alte state, cu condiţia ca ea să nu fie incompatibilă cu obiectul şi scopul prezentei Convenţii şi să nu aducă atingere exercitării drepturilor sau executării obligaţiilor statelor terţe.

Art. 50 Semnarea. Prezenta Convenţie va fi deschisă semnării tuturor statelor membre

ale ONU sau ale unei instituţii specializate sau ale Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice, ca şi oricărui stat parte la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie şi oricărui al stat invitat de Adunarea Generală a ONU să devină parte la Convenţie, până la 31 decembrie 1970, la sediul ONU, la New York.

Art. 51 Ratificare. Prezenta Convenţie este supusă ratificării. Instrumentele ratificării vor

fi depuse la Secretarul General al ONU. Art. 52 Aderarea. Prezenta Convenţie va rămâne deschisă aderării oricărui stat

aparţinând uneia din categoriile menţionate la art.5o. Instrumentele de aderare vor fi depozitate la Secretarul General al ONU.

Art. 53 Intrarea în vigoare. 1. Prezenta Convenţie va intra în vigoare în a treizecea zi care va

urma datei depozitării la Secretarul General al ONU al celui de-al duăzeci şi doilea instrument de ratificare sau aderare.

2.Pentru fiecare stat care ratifică sau aderă la Convenţie după depozitarea celui de-al douăzecişidoilea instrument de ratificare sau aderare, Convenţia va intra în vigoare în a treizecea zi după depozitarea de către acel stat a instrumentului său de ratificare sau aderare.

Art. 54 Notificări asupra depozitării. Secretarul General al ONU va notifica tuturor statelor aparţinând

uneia din categoriile menţionate la art. 50: a) semnăturile puse pe prezenta Convenţie şi depozitarea

instrumentelor de ratificare sau aderare în conformitate cu art. 50, 51 şi 52; b) data la care prezenta Convenţie va intra în vigoare în conformitate

cu art. 53. Art. 55 Texte autentice. Originalul prezentei Convenţii, ale cărui texte în engleză, chineză,

spaniolă, franceză şi rusă sunt la fel de autentice, vor fi depuse la Secretarul General al ONU, care va transmite o copie certificată tuturor statelor

Page 395: Drept Diplomatic

395

aparţinând uneia din categoriile menţionate la art. 50. Drept pentru care, subsemnatarii, regulat autorizaţi în acest scop de guvernele lor, au semnat prezenta Convenţie, care a fost deschisă semnării la New York, la 16 decembrie 1969.

Page 396: Drept Diplomatic

396

CONVENŢIE CU PRIVIRE LA PRIVILEGIILE ŞI

IMUNITĂŢILE ORGANIZAŢIEI NAŢIUNILOR UNITE (13 februarie 1946)

Considerând că art. 104 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite prevede că organizaţia se bucură, pe teritoriul fiecăruia din membrii ei de capacitatea juridică care îi este necesară pentru exercitarea funcţiilor şi realizarea scopurilor sale.

Considerând că art. 105 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite prevede că organizaţia beneficiază pe teritoriul fiecăruia dintre membrii ei de privilegiile şi imunităţile care îi sunt necesare pentru realizarea scopurilor sale şi că reprezentanţii membrilor Organizaţiei Naţiunilor Unite şi funcţionarii săi beneficiază de asemenea de privilegiile şi imunităţile care le sunt necesare pentru îndeplinirea independentă de către ei a funcţiilor lor, legate de activitatea organizaţiei; Ca urmare a celor de mai sus, Adunarea generală, în rezoluţia adoptată la 13 februarie 1946, a aprobat următoarea convenţie şi propune ca la ea să adere membrii Organizaţiei Naţiunilor Unite.

ARTICOLUL I Personalitate juridică Secţiunea I Organizaţia Naţiunilor Unite este persoană juridică şi are dreptul:

a) să încheie contracte ; b) să dobândească şi să vândă bunuri imobile şi mobile; c) să stea în justiţie.

ARTICOLUL II Bunuri, fonduri şi activ Secţiunea 2 Organizaţia Naţiunilor Unite, bunurile şi activul ei beneficiază de

imunitate de jurisdicţie, oriunde s-ar găsi şi oricine le-ar deţine, afară de situaţia în care organizaţia însăşi renunţă în mod expres la imunitate, într-un anumit caz. Se înţelege însă că nici o renunţare la imunitate nu se extinde asupra măsurilor de execuţie..

Page 397: Drept Diplomatic

397

Secţiunea 3 Sediile Organizaţiei Naţiunilor Unite sunt inviolabile. Bunurile şi activul

Organizaţiei Naţiunilor Unite, oriunde s-ar afla şi oricine le-ar deţine, nu pot fi supuse unei percheziţii, rechiziţionări, confiscări, exproprieri şi oricăror alte forme de constrângere prin acte executive, administrative, judiciare sau legislative.

Secţiunea 4 Arhivele Organizaţiei Naţiunilor Unite şi în genere toate documentele care

aparţin organizaţiei sau sunt deţinute de ea sunt inviolabile, oriunde s-ar afla. Secţiunea 5 Nefiind supusă restricţiilor nici unui control financiar, unor reglemente

sau moratorii financiare: a)Organizaţia Naţiunilor Unite poate să deţină fonduri, aur sau devize

de orice natură şi să facă operaţii în orice monedă; b)Organizaţia Naţiunilor Unite poate să transfere liber fondurile, aurul sau devizele ei, dintr-o ţară în alta sau în interiorul oricărei ţări şi să convertească orice devize deţinute de ea în orice alte monede.

Secţiunea 6 În exercitarea drepturilor care îi sunt acordate, potrivit secţiunii de mai

sus, ONU trebuie să ţină seama de orice sesizări făcute din partea unui guvern al unui stat membru al organizaţiei, în măsura în care consideră că asemenea sesizări pot fi avute în vedere, fără a sa prejudicia interesele ONU.

Secţiunea 7 ONU, activul, veniturile şi orice altă proprietate a ei: a) sunt scutite de orice impozite directe; se înţelege totuşi că ONU nu

poate cere să fie scutită de acele impozite care nu ar depăşi taxele pentru serviciile de utilitate publică;

b) sunt scutite de taxe vamale, de interdicţii şi restricţii de import şi export obiectele importate sau exportate de organizaţie, în scopuri oficiale. Se înţelege totuşi că obiectele care au fost astfel importate cu scutire de taxe nu vor fi vândute în ţara în care au fost introduse, afară de cazul în care aceasta s-ar face în condiţiile care au fost stabilite de acord cu guvernul acelei ţări;

c) sunt scutite de taxele vamale, de interdicţiile şi restricţiile de import şi export publicaţiile sale.

Secţiunea 8 Deşi ONU nu cere, în genere, să fie scutită de accize şi taxele

cuprinse în preţul de cumpărare la vânzările de bunuri mobile sau imobile,

Page 398: Drept Diplomatic

398

totuşi în cazurile în care ONU cumpără o cantitate mare de bunuri spre a le folosi în scopuri oficiale, al căror preţ cuprinde accize şi taxe de această natură, membrii organizaţiei, de fiecare dată când aceasta este posibil, vor lua măsurile administrative corespunzătoare pentru scutire de plata taxei sau impozitului sau pentru a i se restitui cuantumul lor.

ARTICOLUL III Înlesnirea comunicărilor Secţiunea 9 Pentru comunicările sale oficiale, ONU se bucură pe teritoriul fiecărui

membru al organizaţiei de condiţii cel puţin atât de favorabile ca şi cele pe care guvernul acelui membru al organizaţiei le acordă oricărui alt guvern, inclusiv reprezentanţele sale diplomatice, în privinţa priorităţii, tarifelor şi taxelor pentru curier, cablograme, telegrame, radiograme, telefotografii, comunicaţii telefonice şi alte comunicaţii, precum şi în privinţa tarifelor, stabilite pentru presă, pentru transmiterea de informaţii pentru presă şi radio. Corespondenţa oficială şi celelalte comunicări oficiale ale ONU nu sunt supuse cenzurii.

Secţiunea 10 ONU are dreptul de a se folosi de cifru şi de a primi şi expedia

corespondenţă prin curieri sau valize, care vor beneficia de aceleaşi imunităţi şi privilegii, ca şi curierii şi valizele diplomatice.

ARTICOLUL IV Reprezentanţii membrilor organizaţiei Secţiunea 11 Reprezentanţii membrilor organizaţiei ia organele principale şi

auxiliare ale ONU şi la conferinţele convocate de ONU, în exerciţiul funcţiei şi în timpul călătoriei spre şi de la locul întrunirii, beneficiază de următoarele privilegii şi imunităţi:

a) imunitate în privinţa arestării sau reţinerii personale şi sechestrării bagajului personal, precum şi imunitate de jurisdicţie de orice natură în privinţa actelor săvârşite în calitate de reprezentanţi (inclusiv în privinţa celor spuse sau scrise de ei);

b) inviolabilitatea tuturor hârtiilor şi documentelor; c) dreptul de a se folosi de cifru şi de a primi documente sau

corespondenţă prin curieri sau valize sigilate;

Page 399: Drept Diplomatic

399

d) exceptarea lor şi a soţiilor lor de restricţiile privind imigrarea, orice forme de înregistrare a străinilor sau de orice obligaţii de serviciu naţional în ţara pe care o vizitează sau prin care călătoresc în exerciţiul funcţiilor lor;

e) aceleaşi înlesniri în privinţa reglementărilor monetare sau de schimb acordate reprezentanţilor guvernelor străine, care se găsesc în misiuni oficiale temporare;

f) aceleaşi imunităţi şi înlesniri în privinţa bagajului lor personal, care se acordă reprezentanţilor diplomatici, precum şi

g) orice alte privilegii, imunităţi şi înlesniri, care nu sunt incompatibile cu cele de mai sus de care se bucură reprezentanţii diplomatici, cu excepţia dreptului de a cere scutire de taxe vamale la mărfurile importate (care nu fac parte din bagajele personale) ori de accize sau taxe de vânzare.

Secţiunea 12 Pentru a se asigura deplina libertate a cuvântului şi o deplină

independenţă, în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, reprezentanţilor membrilor organizaţiei în organele principale şi auxiliare ale ONU şi la conferinţele convocate de ONU se va continua să li se acorde imunitate de jurisdicţie în privinţa celor spuse sau scrise de ei, precum şi în privinţa tuturor actelor săvârşite de ei în îndeplinirea funcţiilor lor, chiar după ce aceste persoane vor fi încetat să mai fie reprezentanţi ai membrilor organizaţiei.

Secţiunea 13 Atunci când supunerea la vreun impozit depinde de reşedinţa

contribuabilului, perioada în care reprezentanţii membrilor organizaţiei în organele principale şi auxiliare ale ONU şi la conferinţele convocate de ONU se găsesc pe teritoriul unui stat membru în vederea îndeplinirii obligaţiilor lor, nu se consideră ca perioadă de reşedinţă.

Secţiunea 14 Privilegiile şi imunităţile se acordă reprezentanţilor membrilor organizaţiei

nu în avantajul lor personal, ci pentru a se asigura îndeplinirea independentă de către ei a funcţiilor legate de activitatea în ONU. În consecinţă, un membru al organizaţiei are nu numai dreptul, dar şi obligaţia de a ridica imunitatea reprezentantului său în fiecare caz în care, după părerea sa, imunitatea împiedică administrarea justiţiei, în măsura în care această ridicare poate fi efectuată fără a prejudicia scopurile în care imunitatea a fost acordară.

Secţiunea 15 Dispoziţiile secţiunilor 11,12 şi 13 nu se aplică în relaţiile dintre

reprezentant şi autoritatea ţării al cărei cetăţean este sau a fost.

Page 400: Drept Diplomatic

400

Secţiunea 16 Noţiunea „reprezentanţi” din articolul de faţă este considerată ca

incluzând pe toţi delegaţii, locţiitorii lor, consilieri, experţi tehnicieni şi secretarii delegaţilor.

ARTICOLUL V – Funcţionarii Secţiunea 17 Secretarul general va stabili categoriile de funcţionari cărora li se

aplică dispoziţiile articolului de faţă şi ale art. VII. El va prezenta această listă Adunării Generale şi o va comunica apoi guvernelor tuturor membrilor. Numele funcţionarilor cuprinse în aceste categorii vor fi aduse periodic la cunoştinţa guvernelor membrilor organizaţiei.

Secţiunea 18 Funcţionarii Organizaţiei Naţiunilor Unite: a) vor beneficia de imunitate de jurisdicţie pentru toate actele

săvârşite de ei în calitatea lor oficială (inclusiv în privinţa celor spuse sau scrise de ei);

b) vor fi scutiţi pe orice impozite pe salariile şi remuneraţiile pe care le primesc de la ONU;

c) vor fi scutiţi de obligaţiile legate de serviciul naţional; d) vor fi scutiţi, împreună cu soţiile şi membrii de familie care se

găsesc în întreţinerea lor, de restricţiile privind imigrarea şi de formalităţile de înregistrare a străinilor;

e) se vor bucura, în privinţa schimbului de devize, de aceleaşi privilegii care se acordă funcţionarilor de rang corespunzător, aparţinând misiunilor diplomatice, acreditaţi pe lângă guvernul respectiv;

f) vor beneficia împreună cu soţiile şi membrii familiilor lor, care de găsesc în întreţinerea lor, de aceleaşi înlesniri de repatriere de care se bucură reprezentanţii diplomatici în timpul crizelor internaţionale;

g) vor avea dreptul să importe, fără nici o taxă, mobilele şi bunurile lor la ocuparea iniţială a postului în ţara respectivă.

Secţiunea 19 În afară de imunităţile şi privilegiile menţionate în secţiunea 18,

Secretarul general şi toţi subsecretarii generali se bucură, în privinţa lor, a soţiilor şi copiilor lor minori, de privilegii, imunităţi, scutiri şi înlesniri acordate, conform dreptului internaţional, reprezentanţilor diplomatici.

Page 401: Drept Diplomatic

401

Secţiunea 20 Privilegiile şi imunităţile se acordă funcţionarilor exclusiv în interesul

Organizaţiei Naţiunilor Unite şi nu în avantajul lor personal. Secretarul general are dreptul şi obligaţia de a ridica imunitatea acordată unui funcţionar în toate cazurile în care, după părerea lui, această imunitatea împiedică înfăptuirea justiţiei şi poate fi ridicată fără a prejudicia interesele Organizaţiei Naţiunilor Unite. În privinţa Secretarului general, dreptul de ridicare a imunităţii aparţine Consiliului de Securitate.

Secţiunea 21 Organizaţia Naţiunilor Unite va colabora permanent cu autorităţile

competente ale statelor membre, în scopul de a înlesni înfăptuirea corespunzătoare a justiţiei, de a asigura respectarea ordinelor poliţiei şi de a preveni orice abuzuri ce ar putea fi provocate de privilegiile, imunităţile şi înlesnirile menţionate în articolul de faţă.

ARTICOLUL VI Experţii în misiuni pentru Organizaţia Naţiunilor Unite Secţiunea 22 Experţii (alţii decât funcţionarii la care se referă art. V) îndeplinind

misiuni pentru Organizaţia Naţiunilor Unite se bucură pe durata misiunii, inclusiv timpul călătoriei, de privilegiile şi imunităţile necesare pentru îndeplinirea independentă a atribuţiilor lor. Printre altele, lor li se acordă:

a) imunitatea de arestare sau reţinere personală şi de sechestrare a bagajelor lor personale;

b) imunitatea de jurisdicţie de orice natură în privinţa actelor săvârşite de ei în cursul misiunii lor (inclusiv pentru cele spuse sau scrise). Această imunitate continuă să li se acorde chiar după ce aceste persoane vor fi încetat de a mai îndeplini misiuni pentru Organizaţia naţiunilor Unite;

c) inviolabilitatea tuturor hârtiilor şi documentelor; d) dreptul de a se folosi de cifru şi de a primi hârtii sau corespondenţă

prin curieri sau valize sigilate pentru a comunica cu Organizaţia Naţiunilor Unite;

e) aceleaşi înlesniri în privinţa reglementărilor monetare şi de schimb, care se acordă reprezentanţilor guvernelor străine care se găsesc în misiuni oficiale temporare;

f) aceleaşi imunităţi şi înlesniri în privinţa bagajelor lor personale, care se acordă reprezentanţilor diplomatici.

Page 402: Drept Diplomatic

402

Secţiunea 23 Privilegiile şi imunităţile se acordă experţilor în interesul Organizaţiei

Naţiunilor Unite şi nu în avantajul lor personal. Secretarul general are dreptul şi obligaţia de a ridica imunitatea acordată unui expert, în cazurile în care, după părerea lui, imunitatea împiedică înfăptuirea justiţiei şi dacă ea poate fi ridicată fără a prejudicia interesele Organizaţiei Naţiunilor Unite.

ARTICOLUL VII Permisele Organizaţiei Naţiunilor Unite Secţiunea 24 Organizaţia Naţiunilor Unite va putea elibera funcţionarilor săi

permise. Aceste permise vor fi recunoscute şi acceptate de autorităţile statelor membre, ca documente legale de călătorie, ţinându-se seama de dispoziţiile secţiunii 25.

Secţiunea 25 Cererile pentru acordarea de vize (acolo unde acestea sunt necesare)

făcute de persoane care au permise ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, atunci când aceste cereri sunt însoţite de dovada că aceşti funcţionari călătoresc pentru ONU, vor trebui examinate în termenul cel mai scurt posibil. în afară de aceasta, unor asemenea persoane li se acordă înlesniri pentru călătorie cât mai rapidă.

Secţiunea 26 Înlesniri asemănătoare cu cele din secţiunea 25 se acordă experţilor

şi celorlalte persoane care, deşi nu au permise ale ONU, posedă certificate atestând că ei călătoresc pentru ONU.

Secţiunea 27 Secretarul general, subsecretarii generali şi directorii, care călătoresc

pentru ONU şi au permise eliberate de ea, se bucură de aceleaşi înlesniri care se acordă reprezentanţilor diplomatici.

Secţiunea 28 Dispoziţiile articolului de faţă se pot aplica funcţionarilor de rang

similar ai instituţiilor specializate, dacă în acordurilor privind stabilirea relaţiilor acestor instituţii cu ONU, în conformitate cu art. 63 din Cartă, sunt cuprinse dispoziţii în acest sens.

Page 403: Drept Diplomatic

403

ARTICOLUL VIII Rezolvarea litigiilor Secţiunea 29 ONU va trebui să stabilească metode de rezolvare corespunzătoare

pentru: a) litigiile care iau naştere în legătură cu contracte, sau alte litigii

privind probleme de drept privat, In care ONU ar fi parte; b) litigiile în care ar fi implicat un funcţionar al ONU, care, datorită

situaţiei sale oficiale beneficiază de imunitate, în cazul în care Secretarul general nu a ridicat această imunitate.

Secţiunea 30 Orice contestaţie privind interpretarea sau aplicarea convenţiei de faţă se

supune Curţii Internaţionale de Justiţie, cu excepţia cazurilor în care părţile sunt de acord să le rezolve pe altă cale. în cazul în care se iveşte un diferend între ONU, pe de o parte, şi un membru al ei, pe de altă parte, se va cere, conform art. 96 din Cartă şi art. 65 din Statutul Curţii, un aviz consultativ în orice problemă juridică ce se pune. Părţile vor accepta avizul Curţii ca obligatoriu.

Articol final Secţiunea 31 Convenţia de faţă se va supune fiecărui membru al ONU, pentru a

adera la ea. Secţiunea 32 Aderarea se face prin predarea spre păstrare Secretarului general al

ONU a unui instrument de aderare, convenţia intrând în vigoare, în privinţa fiecărui membru al organizaţiei, în ziua în care a depus spre păstrare instrumentul de aderare.

Secţiunea 33 Secretarul general înştiinţează pe toţi membrii ONU despre primirea

fiecărui instrument de aderare. Secţiunea 34 Atunci când instrumentul de aderare este predat în numele unui

membru al organizaţiei, se presupune că acesta este în măsură a îndeplini, în conformitate cu legile sale, clauzele convenţiei de faţă.

Page 404: Drept Diplomatic

404

Secţiunea 35 Convenţia de faţă rămâne în vigoare între ONU şi fiecare membru al

organizaţiei care a depus un instrument de aderare, atâta timp cât acel membru al organizaţiei va păstra calitatea de membru al acesteia sau până ce Adunarea Generală va fi aprobat o convenţie generală revizuită şi membrul respectiv al organizaţiei va fi devenit parte la acea convenţie revizuită.

Secţiunea 36 Secretarul general poate încheia, cu unul sau mai mulţi membri,

acorduri adiţionale pentru adaptarea dispoziţiilor convenţiei de faţă în ce priveşte pe membrul sau membri respectivi ai organizaţiei. Aceste acorduri adiţionale sunt supuse aprobării Adunării Generale în fiecare caz în parte.

Page 405: Drept Diplomatic

405

CONVENŢIE cu privire la privilegiile şi imunităţile instituţiilor

specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (21 noiembrie 1947)

- extras - Considerând că Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a

adoptat la 13 februarie 1946 o rezoluţie în vederea unificării, în măsura posibilităţilor, a privilegiilor şi imunităţilor de care se bucură Organizaţia Naţiunilor Unite şi diferitele instituţii specializate;

considerând că au avut loc consultări între Organizaţia Naţiunilor Unite şi instituţiile specializate pentru a pune în aplicare rezoluţia sus-menţionată;

în consecinţă, prin rezoluţia 179 (II) adoptată la 21 noiembrie 1947, Adunarea generală a aprobat convenţia de mai jos, care este supusă spre acceptare instituţiilor specializate şi spre aderare oricărui membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi oricărui alt stat membru al uneia sau mai multor instituţii specializate.

ART. I Definiţii şi câmp de aplicare Secţiunea 1 în înţelesul prezentei convenţii: i) Cuvintele clauze-standard se referă la dispoziţiile articolelor II-IX. ii) Cuvintele instituţii specializate se referă la: a) Organizaţia Internaţională a Muncii; b) Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură; c) Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură; d) Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale; e) Fondul Monetar Internaţional; f) Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare; g) Organizaţia Mondială a Sănătăţii;

Page 406: Drept Diplomatic

406

h) Uniunea Poştală Universală; i) Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor; j) Orice altă instituţie legată de Organizaţia Naţiunilor Unite conform

articolelor 57 şi 63 ale Cartei. iii) Cuvântul convenţie, în măsura în care se aplică unei instituţii

specializate determinate, se referă la clauzele standard modificate prin textul final (sau revizuit) al anexei transmise de către acea instituţie în conformitate cu secţiunile 36 şi 38.

iv) În sensul articolului III, cuvintele bunuri şi activ cuprind de asemenea bunurile şi fondurile administrate de o instituţie specializată în exercitarea funcţiilor sale organice.

v) În sensul articolelor V şi VII, expresia reprezentanţii membrilor va fi considerată ca incluzând pe toţi reprezentanţii, reprezentanţii supleanţi, consilierii, experţii tehnici şi secretarii delegaţiilor.

vi) În sensul secţiunilor 13, 14, 15 şi 25, expresia reuniuni convocate de o instituţie specializată se referă la reuniunile: 1) adunării sale sau ale organului său executiv (oricare ar fi termenul folosit pentru a le desemna); 2) oricărei comisii prevăzute de actul său constitutiv; 3) oricărei conferinţe internaţionale convocate de aceasta; 4) oricărei comisii a unuia dintre organele precedente.

vii) Termenul director general desemnează pe funcţionarul principal al instituţiei specializate în cauză, indiferent că are titlul de director general sau orice alt titlu.

Secţiunea 2 Orice stat parte la prezenta convenţie va acorda, în ceea ce priveşte

orice instituţie specializată cuprinsă în aderarea sa şi pentru care prezenta convenţie a devenit aplicabilă potrivit secţiunii 37, privilegiile şi imunităţile prevăzute de clauzele-standard în condiţiile specificate de acestea, sub rezerva oricăror modificări aduse acestor clauze prin dispoziţiile textului final (sau revizuit) al anexei referitoare la această instituţie, transmisă conform secţiunilor 36 sau 38.

ART. II Personalitate juridică Secţiunea 3 Instituţiile specializate au personalitate juridică. Ele au capacitatea: a)

de a încheia contracte, b) de a dobândi şi a dispune de bunuri imobile şi mobile şi c) de a sta în justiţie.

Page 407: Drept Diplomatic

407

ART. III – Bunuri, fonduri şi activ Secţiunea 4 Instituţiile specializate, bunurile şi activul lor, oriunde s-ar găsi şi

oricine le-ar deţine, se bucură de imunitate de jurisdicţie în măsura în care nu au renunţat în mod expres la această imunitate într-un anumit caz. Se înţelege totuşi că renunţarea nu poate fi extinsă la măsuri de executare.

Secţiunea 5 Localurile instituţiilor specializate sunt inviolabile. Bunurile şi activul

lor, oriunde s-ar afla şi oricine le-ar deţine, nu pot face obiectul percheziţiei, rechiziţiei, confiscării, exproprierii sau a oricărei forme de constrângere executivă, administrativă, judiciară sau legislativă.

Secţiunea 6 Arhivele instituţiilor specializate şi, în general, toate documentele care

le aparţin sau sunt deţinute de ele sunt inviolabile oriunde s-ar afla. Secţiunea 7 Fără a fi supuse vreunui control, vreunei reglementări sau vreunui

moratoriu de ordin financiar: a) instituţiile specializate pot să deţină fonduri, aur sau devize de orice

natură şi să aibă conturi în orice monedă; b) instituţiile specializate pot transfera în mod liber fondurile, aurul sau

devizele lor dintr-o ţară în alta sau în interiorul oricărei ţări şi să convertească orice devize pe care le deţin în orice altă monedă.

Secţiunea 8 În exercitarea drepturilor care îi sunt acordate în conformitate cu

secţiunea 7 de mai sus, fiecare instituţie specializată va ţine seama de orice sesizări care i s-ar face de către guvernul oricărui stat parte la prezenta convenţie, în măsura în care va socoti că le poate da curs fără să-şi prejudicieze propriile interese.

Secţiunea 9 Instituţiile specializate, activul, veniturile şi alte bunuri ale lor sunt

scutite: a) de orice impozit direct; se înţelege totuşi că instituţiile specializate

nu vor pretinde să fie scutite de impozitele care în fapt nu sunt mai mari decât simpla remunerare a serviciilor de utilitate publică;

b) de orice taxă vamală şi de orice prohibiţii şi restricţii la import sau export privind obiectele importate sau exportate de instituţiile specializate pentru folosinţa lor oficială; se înţelege totuşi că obiectele astfel importate, cu scutire de taxe vamale, nu vor fi vândute pe teritoriul ţării în care au fost introduse, afară de cazul în care aceasta s-ar face în condiţii acceptate de guvernul acestei ţări;

Page 408: Drept Diplomatic

408

c) de orice taxă vamală şi de orice prohibiţii şi restricţii la import sau export cu privire la publicaţiile lor.

Secţiunea 10 Cu toate că instituţiile specializate nu revendică, de regulă, scutirea

de taxe de accize şi de taxe asupra vânzării cuprinse în preţul bunurilor mobile sau imobile, totuşi, atunci când ele fac, pentru folosinţa lor oficială, cumpărături importante al căror preţ cuprinde drepturi şi taxe de această natură, statele părţi la prezenta convenţie vor stabili, de fiecare dată când va fi posibil, aranjamentele administrative adecvate, în vederea restituirii sau rambursării sumei reprezentând aceste drepturi şi taxe.

ART. IV Înlesnirile comunicaţiilor Secţiunea 11 Fiecare instituţie specializată va beneficia, pentru comunicările sale

oficiale, pe teritoriul oricărui stat parte la prezenta convenţie în ceea ce priveşte această instituţie, de un tratament cel puţin tot atât de favorabil ca tratamentul acordat de guvernul acelui stat oricărui alt guvern, inclusiv misiunii sale diplomatice, cu privire la priorităţi, tarife şi taxe poştale, cablograme, telegrame, radiotelegrame, telefotografii, comunicări telefonice şi alte comunicări, precum şi cu privire la tarifele de presă pentru informaţiile prin presă şi radio.

Secţiunea 12 Corespondenţa oficială şi celelalte comunicări oficiale aie instituţiilor

specializate nu vor putea fi cenzurate. Instituţiile specializate vor avea dreptul să folosească coduri cifrate,

precum şi să expedieze şi să primească corespondenţa lor prin curieri sau valize sigilate, beneficiind de aceleaşi privilegii şi imunităţi ca şi curierii şi valizele diplomatice.

Prezenta secţiune nu va putea primi nici o interpretare în sensul interzicerii de a se adopta măsuri de securitate adecvate, care vor fi determinate prin acord între statul parte la prezenta convenţie şi o instituţie specializată.

ART. V Reprezentanţii membrilor Secţiunea 13 Reprezentanţii membrilor la reuniunile convocate de o instituţie

specializată beneficiază, în timpul exercitării funcţiilor lor şi în cursul călătoriilor

Page 409: Drept Diplomatic

409

spre destinaţie sau la întoarcerea de la locul reuniunii, de următoarele privilegii şi imunităţi:

a) imunitate de arestare sau detenţie şi de sechestrare a bagajelor personale, iar în privinţa actelor îndeplinite în calitatea lor oficială (oral sau în scris), imunitate de orice jurisdicţie;

b) inviolabilitatea tuturor hârtiilor şi documentelor; c) dreptul de a folosi coduri cifrate şi de a primi documente sau

corespondenţă prin curieri sau prin valize sigilate; d) scutire pentru ei şi soţii lor de orice măsuri restrictive referitoare la

imigraţie, de orice formalităţi de înregistrare a străinilor şi de orice obligaţii de serviciu naţional în ţările vizitate sau traversate de ei în exerciţiul funcţiilor lor;

e) aceleaşi înlesniri cu privire la restricţiile monetare sau de schimb ca şi cele acordate reprezentanţilor guvernelor străine în misiune oficială temporară;

i) aceleaşi imunităţi şi înlesniri cu privire la bagajele lor personale ca şi cele acordate membrilor misiunilor diplomatice cu grad comparabil.

Secţiunea 14 În scopul de a asigura reprezentanţilor membrilor instituţiilor

specializate la reuniunile convocate de ele o libertate deplină a cuvântului şi o independenţă completă în îndeplinirea funcţiilor lor, imunitatea de jurisdicţie cu privire la cuvintele, înscrisurile sau actele care emană de la ei în îndeplinirea funcţiilor lor va continua să le fie acordată chiar după expirarea mandatului acestor persoane.

Secţiunea 15 În cazul când vreun impozit se aplică în funcţie de reşedinţa

contribuabilului, perioadele în care reprezentanţii membrilor instituţiilor specializate la reuniunile convocate de acestea se vor afla pe teritoriul unuia dintre membri spre a-şi exercita funcţiile nu vor fi considerate ca perioade de reşedinţă.

Secţiunea 16 Privilegiile şi imunităţile sunt acordate reprezentanţilor membrilor nu

pentru folosul lor personal, ci în scop de a asigura, în deplină independenţă, exercitarea funcţiilor lor cu privire la instituţiile specializate. în consecinţă, un membru are nu numai dreptul dar şi îndatorirea de a ridica imunitatea reprezentantului său în toate cazurile în care, după părerea sa, imunitatea ar împiedica mersul justiţiei şi când imunitatea poate fi ridicată fără a dăuna scopului pentru care ea a fost acordată.

Secţiunea 17 Dispoziţiile secţiunilor 13, 14 şi 15 nu sunt opozabile autorităţilor

statului al cărui cetăţean este persoana ori pe care ea îl reprezintă sau l-a reprezentat.

Page 410: Drept Diplomatic

410

ART. VI Funcţionarii Secţiunea 18 Fiecare instituţie specializată va determina categoriile de funcţionari

cărora li se aplică dispoziţiile prezentului articol, precum şi cele ale articolului VIII. Ea le va comunica guvernelor tuturor statelor părţi la prezenta convenţie în ceea ce priveşte instituţia respectivă, precum şi secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Numele funcţionarilor făcând parte din aceste categorii vor fi comunicate periodic guvernelor sus-menţionate.

Secţiunea 19 Funcţionarii instituţiilor specializate: a) vor beneficia de imunitate de jurisdicţie pentru actele îndeplinite de

ei în calitate oficială (oral sau în scris); b) vor beneficia, în ceea ce priveşte salariile şi câştigurile care li se

plătesc de instituţiile specializate, de aceleaşi scutiri de impozite ca şi cele de care beneficiază funcţionarii Organizaţiei Naţiunilor Unite, şi în aceleaşi condiţii;

c) nu vor fi supuşi nici ei, nici soţii şi alţi membri de familie aflaţi în sarcina lor, măsurilor restrictive referitoare la imigrare şi formalităţilor de înregistrare a străinilor;

d) vor beneficia, cu privire la înlesnirile de schimb, de aceleaşi privilegii ca şi membrii misiunilor diplomatice cu grad comparabil;

e) vor beneficia în perioade de criză internaţională, atât ei cât şi soţii lor şi alţi membri de familie aflaţi în sarcina lor, de aceleaşi înlesniri de repatriere ca şi membrii misiunilor diplomatice cu grad comparabil;

f) vor beneficia de dreptul de a importa, cu scutire de taxe vamale, mobilierul şi efectele lor cu ocazia primei intrări în funcţie în ţara respectivă.

Secţiunea 20 Funcţionarii instituţiilor specializate vor fi scutiţi de orice obligaţii în

legătură cu serviciul naţional. Totuşi, cu privire la statele ai căror cetăţeni sunt, această scutire va fi limitată la acei dintre funcţionarii instituţiilor specializate care, ţinând seama de funcţiile lor, vor fi anume desemnaţi pe o listă întocmită de directorul general al instituţiei specializate şi aprobată de statul ai căror cetăţeni sunt.

În cazul când alţi funcţionari ai instituţiilor specializate ar fi chemaţi la serviciul naţional, statul interesat va acorda, la cererea instituţiei specializate, amânările care ar putea fi necesare spre a evita întreruperea unui serviciu esenţial.

Secţiunea 21 În afară de privilegiile şi imunităţile prevăzute la secţiunile 19 şi 20,

directorul general al fiecărei instituţii specializate, precum şi oricare funcţionar

Page 411: Drept Diplomatic

411

care acţionează în numele lui cât timp acesta lipseşte, va beneficia, atât în privinţa sa cât şi a soţului şi copiilor săi minori, de privilegiile, imunităţile, scutirile şi înlesnirile acordate, conform dreptului internaţional, trimişilor diplomatici.

Secţiunea 22 Privilegiile şi imunităţile sunt acordate funcţionarilor exclusiv în

interesul instituţiilor specializate şi nu pentru beneficiul lor personal. Fiecare instituţie specializată va putea şi va trebui să ridice imunitatea acordată unui funcţionar în toate cazurile în care, după părerea ei, această imunitate ar împiedica mersul justiţiei şi când imunitatea poate fi ridicată fără a prejudicia interesele instituţiei specializate.

Secţiunea 23 Fiecare instituţie specializată va colabora în permanenţă cu

autorităţile competente ale statelor membre spre a facilita buna administrare a justiţiei, a asigura respectarea regulamentelor de poliţie şi a evita orice abuz la care ar putea da naştere privilegiile, imunităţile şi înlesnirile enumerate în prezentul articol.

ART. VII – Abuzul de privilegii Secţiunea 24 În cazul în care un stat parte ia prezenta convenţie consideră că s-a

produs un abuz de privilegiu sau de imunitate acordate prin prezenta convenţie, între acest stat şi instituţia specializată interesată vor avea loc consultări pentru a stabili dacă un astfel de abuz s-a produs şi, în caz afirmativ, pentru a încerca să prevină repetarea lui. Dacă asemenea consultări nu duc la un rezultat satisfăcător pentru stat şi instituţia specializată interesată, problema de a şti dacă s-a produs un abuz al unui privilegiu sau al unei imunităţi va fi supusă Curţii Internaţionale de Justiţie, în conformitate cu secţiunea 32. În cazul în care Curtea Internaţională de Justiţie constată că un asemenea abuz s-a produs, statul parte la prezenta convenţie afectat prin acest abuz va avea - după ce notifică aceasta instituţiei specializate interesate -dreptul să înceteze să acorde în raporturile sale cu această instituţie beneficiul privilegiului sau imunităţii de care s-a abuzat.

Secţiunea 25 1. Reprezentanţii membrilor la reuniunile convocate de instituţiile

specializate, precum şi funcţionarii vizaţi la secţiunea 18, nu vor fi constrânşi de autorităţile teritoriale, în timpul exercitării funcţiilor lor şi în cursul călătoriilor lor spre destinaţie sau la întoarcerea de la locul reuniunii, să părăsească ţara

Page 412: Drept Diplomatic

412

în care îşi exercită funcţiile, pe motivul unor activităţi exercitate de ei în calitatea lor oficială. Totuşi, dacă o asemenea persoană ar abuza de privilegiul de reşedinţă exercitând în această ţară activităţi fără legătură cu funcţiile sale oficiale, ea va putea fi constrânsă să părăsească ţara de către guvernul acesteia, sub rezerva dispoziţiilor următoare:

2. I) Reprezentanţii membrilor sau persoanelor care beneficiază de

imunitate diplomatică potrivit secţiunii 21 nu vor fi constrânşi să părăsească ţara decât în conformitate cu procedura diplomatică aplicabilă trimişilor diplomatici acreditaţi în această ţară.

II) În cazul unui funcţionar căruia nu-i este aplicabilă secţiunea 21, nici o hotărâre de expulzare nu va fi luată fără aprobarea ministrului afacerilor externe al ţării în cauză, aprobare care nu va fi dată decât după consultarea cu directorul general al instituţiei specializate interesate; dacă se va porni o procedură de expulzare împotriva unui funcţionar, directorul general al instituţiei specializate va avea dreptul să intervină în această procedură în favoarea persoanei împotriva căreia aceasta a fost pornită.

ART. VIII Legitimaţii de liberă trecere Secţiunea 26 Funcţionarii instituţiilor specializate vor avea dreptul să folosească

legitimaţiile de liberă trecere ale Naţiunilor Unite, potrivit unor aranjamente administrative care vor fi negociate între secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi autorităţile competente ale instituţiilor specializate, cărora le vor fi delegate împuternicirile speciale de a elibera legitimaţiile de liberă trecere. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va notifica, fiecărui stat parte la prezenta convenţie aranjamentele administrative care vor fi încheiate.

Secţiunea 27 Legitimaţiile de liberă trecere ale Naţiunilor Unite, eliberate

funcţionarilor instituţiilor specializate, vor fi recunoscute şi acceptate ca document valabil de călătorie de către statele părţi la prezenta convenţie.

Secţiunea 28 Cererile de vize (atunci când vizele sunt necesare) emanând de la

funcţionarii instituţiilor specializate, titulari de legitimaţii de liberă trecere ale Naţiunilor Unite şi însoţite de un certificat atestând că aceşti funcţionari călătoresc în interesul unei instituţii specializate, vor trebui examinate în cel mai scurt timp posibil. De asemenea, titularilor acestor legitimaţii de liberă trecere li se vor acorda înlesniri de călătorie rapidă.

Page 413: Drept Diplomatic

413

Secţiunea 29 Înlesniri asemănătoare celor menţionate la secţiunea 28 vor fi

acordate experţilor şi altor persoane care, fără a avea o legitimaţie de liberă trecere a Naţiunilor Unite, vor poseda un certificat atestând că ele călătoresc în interesul unei instituţii specializate.

Secţiunea 30 Directorii generali ai instituţiilor specializate, directorii generali

adjuncţi, directorii de departament şi alţi funcţionari având rang cel puţin egal cu cel de director de departament al instituţiilor specializate, călătorind în interesul instituţiilor specializate şi care posedă o legitimaţie de liberă trecere a Naţiunilor Unite, vor beneficia de aceleaşi înlesniri de călătorie ca şi membrii misiunilor diplomatice cu grad comparabil.

ART. IX – Reglementarea diferendelor Secţiunea 31 Fiecare instituţie specializată va trebui să prevadă moduri de

reglementare adecvate pentru: a) diferendele în materie de contracte sau alte diferende de drept

privat în care instituţia specializată ar fi parte; b) diferendele în care ar fi implicat un funcţionar al unei instituţii

specializate, care din cauza situaţiei sale oficiale beneficiază de imunitate, dacă această imunitate nu a fost ridicată conform dispoziţiilor secţiunii 22.

Secţiunea 32 Orice contestaţie privind interpretarea sau aplicarea prezentei

convenţii va fi supusă Curţii Internaţionale de Justiţie, cu excepţia situaţiei în care, într-un caz anumit, părţile se înţeleg să recurgă la un alt mod de reglementare. Dacă va apărea un diferend între una dintre instituţiile specializate de o parte şi un stat membru de altă parte, în conformitate cu articolul 96 al Cartei şi cu articolul 65 al Statutului Curţii, precum şi cu dispoziţiile corespunzătoare din acordurile încheiate între Naţiunile Unite şi instituţia specializată interesată, se va cere un aviz consultativ asupra oricărei probleme de drept care se ridică. Avizul Curţii va fi acceptat de părţi ca decisiv.

ART. X – Anexe şi aplicarea Convenţiei la fiecare instituţie

specializată Secţiunea 33 Clauzele-standard se vor aplica fiecărei instituţii specializate, sub

rezerva oricărei modificări rezultând din textul final (sau revizuit) al anexei privind această instituţie, astfel cum se prevede în secţiunile 36 şi 38.

Page 414: Drept Diplomatic

414

Secţiunea 34 Dispoziţiile convenţiei trebuie interpretate în privinţa fiecărei instituţii

specializate ţinându-se seama de atribuţiile care-i sunt date prin actul său organic.

Secţiunea 35 Proiectele anexelor I – IX constituie recomandări făcute instituţiilor

specializate nominal desemnate în anexe. În cazul unei instituţii specializate care nu este desemnată în secţiunea 1, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va trimite acestei instituţii un proiect de anexă recomandat de Consiliul economic şi social.

Secţiunea 36 Textul final al fiecărei anexe va fi cel aprobat de instituţia

specializată interesată, în conformitate cu procedura sa constituţională. Fiecare instituţie specializată va transmite secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite o copie a anexei aprobată de ea, care va înlocui proiectul menţionat la secţiunea 35.

Secţiunea 37 Prezenta convenţie va deveni aplicabilă unei instituţii specializate

atunci când aceasta va transmite secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite textul final al anexei care o priveşte şi îi va notifica acceptarea clauzelor-standard modificate prin anexă şi angajamentul său de a pune în aplicare, secţiunile 8, 18, 22, 23, 24, 31, 32, 42 şi 45 (sub rezerva oricăror modificări ale secţiunii 32 care ar putea fi necesare pentru ca textul final al anexei să fie conform actului organic al instituţiei), precum şi orice dispoziţii din anexă care impun obligaţii instituţiei. Secretarul general va comunica tuturor membrilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi oricăror altor state membre ale instituţiilor specializate, copii certificate conforme ale tuturor anexelor transmise lui potrivit prezentei secţiuni, precum şi ale anexelor revizuite, transmise potrivit secţiunii 38.

Secţiunea 38 Dacă o instituţie specializată, după transmiterea textului final al unei

anexe în conformitate cu secţiunea 36, adoptă potrivit procedurii sale constituţionale unele amendamente la această anexă, ea va transmite textul revizuit al anexei secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Secţiunea 39 Dispoziţiile prezentei convenţii nu aduc nici o limitare şi nu

prejudiciază cu nimic privilegiile şi imunităţile care au fost sau vor putea fi acordate de un stat unei instituţii specializate în legătură cu stabilirea sediului său sau a birourilor sale regionale pe teritoriul acestui stat. Prezenta convenţie nu va putea fi interpretată în sensul că ar interzice încheierea între un stat parte şi o instituţie specializată a unor acorduri adiţionale în scopul adaptării

Page 415: Drept Diplomatic

415

dispoziţiilor prezentei convenţii, al extinderii sau al limitării privilegiilor şi imunităţilor pe care ea le acordă.

Secţiunea 40 Se înţelege că clauzele-standard modificate prin textul final al unei

anexe transmise de o instituţie specializată secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite potrivit secţiunii 36 (sau al unei anexe revizuite, transmisă în conformitate cu secţiunea 38) vor trebui să fie în concordanţă cu dispoziţiile actului organic al instituţiei în vigoare în acel moment şi că, dacă este necesar a se aduce în acest scop un amendament acestui act, un asemenea amendament va trebui să intre în vigoare conform procedurii constituţionale a instituţiei înainte de transmiterea textului final (sau revizuit) al anexei.

Nici o dispoziţie a actului organic al unei instituţii specializate, nici un drept sau obligaţie pe care această instituţie le poate avea, dobândi sau asuma în alt mod, nu vor putea fi abrogate ca efect al acestei convenţii, care nu va putea nici să aducă vreo derogare de la acest act organic.

ART. XI – Dispoziţii finale Secţiunea 41 Aderarea la prezenta convenţie de către un membru al Organizaţiei

Naţiunilor Unite şi (sub rezerva secţiunii 42) de către oricare stat membru al unei instituţii specializate se va face prin depunerea la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a unui instrument de aderare, care îşi va produce efectul la data depunerii sale.

Secţiunea 42 Fiecare instituţie specializată interesată va comunica textul prezentei

convenţii şi al anexelor care o privesc acelora dintre membrii săi care nu sunt membri ai Organizaţiei Naţiunilor Unite; ea îi va invita să adere la convenţie în ceea ce o priveşte prin depunerea la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite sau la directorul general al instituţiei menţionate a instrumentului de aderare cerut.

Secţiunea 43 Oricare stat parte la prezenta convenţie va desemna în instrumentul

său de aderare instituţia specializată sau instituţiile specializate căreia sau cărora se obligă să le aplice dispoziţiile prezentei convenţii. Oricare stat parte la prezenta convenţie va putea, printr-o notificare scrisă adresată ulterior secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, să se oblige a aplica dispoziţiile prezentei convenţii şi altei sau altor instituţii specializate. Această notificare îşi va produce efectul la data primirii ei de către secretarul general.

Page 416: Drept Diplomatic

416

Secţiunea 44 Prezenta convenţie va intra în vigoare între fiecare stat parte la

această convenţie şi oricare instituţie specializată atunci când ea devine aplicabilă acestei instituţii în conformitate cu secţiunea 37 şi când statul parte îşi ia angajamentul de a aplica acestei instituţii dispoziţiile prezentei convenţii în conformitate cu secţiunea 43.

Secţiunea 45 Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va informa toate

statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi toate statele membre ale instituţiilor specializate şi pe directorii generali ai instituţiilor specializate, despre depunerea fiecărui instrument de aderare primit în conformitate cu secţiunea 41 şi a oricăror notificări ulterioare primite în conformitate cu secţiunea 43. Directorul general al fiecărei instituţii specializate va informa pe secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi membrii instituţiei interesate despre depunerea la el a oricărui instrument de aderare în conformitate cu secţiunea 42.

Secţiunea 46 Se înţelege că atunci când un instrument de aderare sau o notificare

ulterioară sunt depuse în numele unui, stat oarecare, acesta trebuie să fie în măsură să aplice, în baza propriului său drept, dispoziţiile prezentei convenţii astfel cum au fost modificate prin textele finale ale tuturor anexelor relative la instituţiile vizate prin aderările sau notificările sus-menţionate.

Secţiunea 47 1. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafelor 2 şi 3 ale acestei secţiuni,

oricare stat parte la prezenta convenţie se obligă să aplice această convenţie fiecăreia dintre instituţiile specializate menţionate de acest stat în instrumentul său de aderare sau într-o notificare ulterioară, până în momentul când o convenţie sau o anexă revizuită devine aplicabilă acestei instituţii şi acest stat acceptă convenţia sau anexa revizuită. în cazul unei anexe revizuite, acceptarea statelor se va face printr-o notificare adresată secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care îşi va produce efectul în ziua primirii ei de către secretarul general.

2. Totuşi, oricare stat parte la prezenta convenţie, care nu este sau a încetat de a fi membru al unei instituţii specializate, poate adresa o notificare scrisă secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi directorului general al instituţiei interesate pentru a-i informa că înţelege să înceteze a acorda acestei instituţii beneficiul prezentei convenţii cu începere de la o dată determinată, care nu va putea fi mai devreme de trei luni de la data primirii acestei notificări.

3. Oricare stat parte la prezenta convenţie poate refuza să acorde beneficiul acestei convenţii unei instituţii specializate care încetează de a fi în legătură cu Organizaţia Naţiunilor Unite.

Page 417: Drept Diplomatic

417

4. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va informa toate statele membre părţi la prezenta convenţie despre orice notificare ce îi va fi transmisă potrivit dispoziţiilor prezentei secţiuni.

Secţiunea 48 La cererea unei treimi a statelor părţi la prezenta convenţie, secretarul

general al Naţiunilor Unite va convoca o conferinţă în vederea revizuirii convenţiei.

Secţiunea 49 Secretarul general va trimite o copie de pe prezenta convenţie fiecărei

instituţii specializate şi guvernului fiecărui membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite.1 Ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat nr.343/1970. Buletinul Oficial al RSR nr. 91/27.07.1970

Page 418: Drept Diplomatic

418

ACORD GENERAL privind privilegiile şi imunităţile

Consiliului Europei1 (Paris, 2 septembrie 1949)

Guvernele Regatului Belgiei, Regatului Danemarcei, Republicii

Franceze, Regatului Greciei, Republicii Irlandeze, Republicii Italiene, Marelui Ducat al Luxemburgului, Regatul Ţărilor de Jos, Regatului Norvegiei, Regatului Suediei, Republicii Turce şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, considerând că, potrivit art. 40, paragraful a) din Statutul Consiliului Europei, Consiliul Europei, reprezentanţii membrilor şi secretariatul se bucură pe teritoriile membrilor de imunităţile şi privilegiile necesare exercitării funcţiilor lor, considerând că, potrivit paragrafului b) al articolului menţionat, membrii consiliului s-au angajat să încheie un acord care să confere deplin efect dispoziţiilor paragrafului respectiv, având în vedere decizia Comitetului miniştrilor de a recomanda guvernelor membrilor adoptarea dispoziţiilor de mai jos, au convenit asupra celor ce urmează:

TITLUL I Personalitate – capacitate ART. 1 Consiliul Europei are personalitate juridică. El are capacitatea să

contracteze, să dobândească şi să înstrăineze bunuri mobiliare şi imobiliare şi să fie parte în justiţie.

Secretarul general ia, în numele consiliului, măsurile necesare în acest scop.

ART. 2 Secretarul general colaborează, întotdeauna, cu autorităţile

competente ale membrilor pentru a înlesni buna administrare a România a aderat la Acord şi protocoalele sale adiţionale (1,2,4,5,6) prin Legea nr. 43/30.06.1994 (Monitorul Oficial nr. 176/12.07 1994) şi Legea nr. 6/8 01.1999 (Monitorul Oficial nr. 9/18.01.1999) justiţiei, a asigura respectarea observării reglementărilor de poliţie şi a evita orice folosire abuzivă a privilegiilor, imunităţilor, scutirilor şi înlesnirilor enumerate în prezentul acord.

Page 419: Drept Diplomatic

419

TITLUL II – Bunuri, fonduri şi active ART. 3 Consiliul, bunurile şi activele sale, oriunde se află acestea şi oricine

este deţinătorul lor, se bucură de imunitate de jurisdicţie, cu excepţia cazului în care Comitetul miniştrilor a renunţat în mod expres la aceasta, pentru flecare caz în parte. Se înţelege totuşi că renunţarea nu se poate extinde la măsuri de constrângere şi de executare.

ART. 4 Localurile şi clădirile consiliului sunt inviolabile. Bunurile şi activele

sale, oriunde se află acestea şi oricine este deţinătorul lor, sunt exceptate de la percheziţie, rechiziţie, confiscare, expropriere sau orice altă formă de constrângere administrativă sau judiciară.

ART. 5 Arhivele consiliului şi, în general, toate documentele care îi aparţin

sau pe care le deţine sunt inviolabile, oriunde se găsesc. ART. 6 Fără a fi supus nici unor controale, reglementări sau moratorii

financiare: a) consiliul poate deţine orice devize şi să aibă conturi în orice

monedă; b) consiliul poate transfera în mod liber fondurile sale dintr-o ţară într-

alta sau în interiorul unei ţări şi să convertească orice devize deţinute în orice altă monedă;

c) în exercitarea drepturilor care îi sunt acordate conform lit. a) şi b) de mai sus, Consiliul Europei va ţine seama de orice sesizări care ar fi făcute de guvernul oricărui membru în măsura în care va considera că poate să-i dea curs fără a-şi prejudicia propriile interese.

ART. 7 Consiliul, activele, veniturile şi alte bunuri ale sale sunt scutite: a) de orice impozit direct; totuşi, consiliul nu va cere scutirea de

impozite, taxe sau drepturi care nu constituie decât simpla remunerare a unor servicii de utilitate publică;

b) de orice taxe vamale, prohibiţii şi restricţii la import şi export, cu privire la articolele destinate folosinţei sale oficiale; articolele astfel importate, cu scutire vamală, nu vor fi vândute pe teritoriul ţării în care au fost introduse, afară de condiţiile agreate de guvernul acestei ţări:

c) de orice taxe vamale, prohibiţii şi restricţii la import şi export cu privire la publicaţiile sale.

Page 420: Drept Diplomatic

420

TITLUL III – Comunicaţii ART. 8 Comitetul miniştrilor şi secretarul general beneficiază pe teritoriul

fiecărui membru, pentru comunicările lor oficiale, de un tratament cel puţin la fel de favorabil ca acela acordat de acest membru misiunii diplomatice a oricărui alt stat.

Corespondenţa oficială şi celelalte comunicări oficiale ale Comitetului miniştrilor şi ale secretariatului nu vor putea fi cenzurate.

TITLUL IV – Reprezentanţii în Comitetul miniştrilor ART. 9 Reprezentanţii în Comitetul miniştrilor se bucură, pe durata exercitării

funcţiilor lor şi în decursul călătoriilor lor către sau de la locul reuniunii, de următoarele privilegii şi imunităţi:

a) imunitatea de arestare sau de detenţie şi de reţinere a bagajelor lor personale şi imunitatea de orice jurisdicţie în ceea ce priveşte actele îndeplinite în calitatea lor oficială, inclusiv cuvântul şi înscrisurile lor;

b) inviolabilitatea tuturor actelor şi documentelor; c) dreptul de a folosi coduri şi de a primi documente sau

corespondenţă prin curieri sau valize sigilate; d) exceptarea pentru ei înşişi şi pentru soţiile lor de la orice măsuri

restrictive în legătură cu imigrarea şi de la orice formalitate de înregistrare a străinilor, în ţările vizitate sau traversate în exercitarea funcţiilor lor;

e) aceleaşi înlesniri cu privire la restricţiile monetare sau de schimb ca acelea acordate membrilor misiunilor diplomatice de rang comparabil;

f) aceleaşi imunităţi şi înlesniri în ceea ce priveşte bagajele lor personale ca acelea acordate membrilor misiunilor diplomatice de rang comparabil.

ART. 10 Pentru a asigura reprezentanţilor Comitetului miniştrilor o libertate

completă a cuvântului şi o deplină independenţă în îndeplinirea funcţiilor lor, imunitatea de jurisdicţie în ceea ce priveşte cuvântul sau înscrisurile sau actele emanând de la ei, în îndeplinirea funcţiilor lor, va continua să le fie acordată chiar după ce mandatul acestor persoane va lua sfârşit.

ART. 11 Privilegiile şi imunităţile sunt acordate reprezentanţilor membrilor nu în

beneficiul lor personal, ci în scopul de a asigura exercitarea funcţiilor lor în deplină independenţă în ceea ce priveşte Comitetul miniştrilor. In consecinţă,

Page 421: Drept Diplomatic

421

un membru are nu numai dreptul dar şi îndatorirea să ridice imunitatea reprezentantului său în toate cazurile în care, după părerea sa, imunitatea ar împiedica realizarea justiţiei şi în care imunitatea poate fi ridicată fără să prejudicieze scopului pentru care este acordată.

ART. 12 a) dispoziţiile art. 9, 10 şi 11 de mai sus nu sunt opozabile autorităţilor

statului al cărui cetăţean este persoana sau al cărui reprezentant este sau a fost;

b) în înţelesul art. 9, 10, 11 şi 12 a), de mai sus, termenul reprezentant este considerat ca incluzând toţi reprezentanţii, reprezentanţii adjuncţi, consilierii, experţii tehnici şi secretarii de delegaţii.

TITLUL V – Reprezentanţii în adunarea consultativă ART. 13 Nici o restricţie de ordin administrativ sau de altă natură nu se va

aduce liberei deplasări a reprezentanţilor în Adunarea consultativă şi supleanţilor lor care se duc sau se înapoiază de la locul întrunirii adunării.

Reprezentanţilor şi supleanţilor lor li se acordă, în materie vamală şi de control al schimburilor valutare:

a) de către guvernul propriu, aceleaşi înlesniri ca acelea recunoscute înalţilor funcţionari care se deplasează în străinătate în misiune oficială temporară;

b) de către guvernele celorlalţi membri, aceleaşi înlesniri ca acelea recunoscute reprezentanţilor guvernelor străine în misiune oficială temporară.

ART. 14 Reprezentanţii în Adunarea consultativă şi supleanţii lor nu pot fi

cercetaţi, deţinuţi sau urmăriţi pentru opiniile sau voturile emise în exercitarea funcţiilor lor.

ART. 15 Pe durata sesiunilor Adunării consultative, reprezentanţii în adunare şi

supleanţii lor, fie că sunt sau nu parlamentari, beneficiază: a) pe teritoriul lor naţional, de imunităţile recunoscute membrilor

parlamentului ţării lor; b) pe teritoriul oricărui alt stat membru, de scutirea de orice măsură de

detenţie şi orice urmărire judiciară. Imunitatea li se aplică, de asemenea, când se deplasează sau se

înapoiază de la locul de întrunire al Adunării consultative. Ea nu poate fi invocată în caz de flagrant delict şi nici nu poate împiedica dreptul adunării de a ridica imunitatea unui reprezentant sau supleant.

Page 422: Drept Diplomatic

422

TITLUL VI – Oficiali ai consiliului ART. 16 Pe lângă privilegiile şi imunităţile prevăzute la articolul 18 de mai jos,

secretarul general şi secretarul general adjunct, atât în ceea ce îi priveşte cât şi în ceea ce priveşte pe soţiile şi copiii lor minori, se bucură de privilegiile, imunităţile, scutirile şi înlesnirile acordate, potrivit dreptului internaţional, reprezentanţilor diplomatici.

ART. 17 Secretarul general va stabili categoriile de oficiali cărora li se aplică,

total sau în parte, dispoziţiile art. 18 de mai jos. El le va comunica guvernelor tuturor membrilor. Numele oficialilor incluşi în aceste categorii vor fi comunicate periodic guvernelor membrilor.

ART. 18 Oficialii Consiliului Europei: a) se bucură de imunitate de jurisdicţie pentru actele îndeplinite de ei,

inclusiv cuvântul şi înscrisurile, în calitatea lor oficială şi în limitele atribuţiilor lor;

b) sunt scutiţi de orice impozite pe retribuţii şi venituri primite de la Consiliul Europei;

c) nu sunt supuşi nici ei, nici soţiile şi nici membrii de familie aflaţi în întreţinerea lor, dispoziţiilor care limitează imigrarea şi formalităţilor de înregistrare a străinilor;

d) se bucură, în ceea ce priveşte înlesnirile de schimb valutar, de aceleaşi privilegii ca şi funcţionarii de rang comparabil aparţinând misiunilor diplomatice acreditate pe lângă guvernul respectiv;

e) se bucură, împreună cu soţiile şi membrii de familie aflaţi în întreţinerea lor, de aceleaşi înlesniri de repatriere în caz de criză internaţională ca şi reprezentanţii diplomatici;

f) se bucură de dreptul de a importa, cu scutire de taxe vamale, mobilierul şi efectele lor, cu prilejul intrării în funcţie în ţara respectivă, şi de a le reexporta, cu scutire de taxe vamale, spre ţara lor de domiciliu, la încetarea funcţiilor.

ART. 19 Privilegiile, imunităţile şi înlesnirile sunt acordate oficialilor în interesul

consiliului şi nu în avantajul lor personal. Secretarul general poate şi trebuie să ridice imunitatea acordată unui oficial în toate cazurile în care, după părerea sa, această imunitate ar împiedica exercitarea normală a unei acţiuni în justiţie şi ar putea fi ridicată fără ca această măsură să prejudicieze interesele consiliului. Faţă de secretarul general şi de secretarul general adjunct, Comitetul miniştrilor are calitatea să pronunţe ridicarea imunităţilor.

Page 423: Drept Diplomatic

423

TITLUL VII – Acorduri complementare ART. 20 Consiliul va putea încheia cu unul sau mai mulţi membri acorduri

complementare modificând, cu privire la acest membru sau la aceşti membri, prevederile prezentului acord general.

TITLUL VIII – Diferende ART. 21 Orice diferend între consiliu şi particulari în legătură cu servicii, lucrări

sau tranzacţii imobiliare, efectuate în contul consiliului, este supus unui arbitraj administrativ ale cărui modalităţi se stabilesc prin hotărâre a secretarului general, aprobată de Comitetul miniştrilor.

TITLUL IX – Dispoziţii finale ART. 22 Prezentul acord va fi ratificat. Instrumentele de ratificare vor fi depuse

la secretarul general al Consiliului Europei. Acordul va intra în vigoare de îndată ce şapte semnatari vor fi depus instrumentele lor de ratificare.

Totuşi, în aşteptarea intrării în vigoare a acordului în condiţiile prevăzute la paragraful precedent, semnatarii sunt de acord, pentru a evita orice întârziere în buna funcţionare a consiliului, să-l pună în aplicare cu titlu provizoriu din momentul semnării, potrivit regulilor lor constituţionale.

Drept pentru care, plenipotenţiarii subsemnaţi, împuterniciţi corespunzător în acest scop, au semnat prezentul acord general.

încheiat la Paris, la 2 septembrie 1949, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar, care va rămâne în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general va comunica copii certificate tuturor semnatarilor.

Page 424: Drept Diplomatic

424

PROTOCOL ADIŢIONAL la Acordul general privind privilegiile şi imunităţile

Consiliului Europei (Strasbourg, 6 noiembrie 1952)

Guvernele semnatare ale Acordului general privind privilegiile şi

imunităţile Consiliului Europei, semnat la Paris la 2 septembrie 1949, denumit în cele ce urmează Acordul, în dorinţa de a completa dispoziţiile acordului, au convenit următoarele:

ART. 1 Orice membru prezent sau viitor al Consiliului Europei, care nu este

semnatar al acordului, poate adera la acesta şi la prezentul protocol depunând instrumentul său de aderare la aceste două acte la secretarul general al Consiliului Europei care notifică această depunere membrilor consiliului.

ART. 2 a) Dispoziţiile titlului IV al acordului se aplică reprezentanţilor care

participă la reuniunile delegaţiilor miniştrilor. b) Dispoziţiile titlului IV al acordului se aplică reprezentanţilor, alţii

decât reprezentanţii în Adunarea consultativă, care iau parte la reuniuni convocate de Consiliul Europei şi care se ţin în afara perioadelor sesiunilor Comitetului miniştrilor şi ale delegaţiilor miniştrilor; reprezentanţii care iau parte la aceste reuniuni nu vor putea totuşi să opună această imunitate unei arestări sau urmăriri judiciare în caz de flagrant delict.

ART. 3 Dispoziţiile art. 15 al acordului se aplică reprezentanţilor în adunare şi

supleanţilor lor, atunci când aceştia participă la o reuniune a unei comisii sau subcomisii a adunării, se deplasează la sau se înapoiază de la locul reuniunii, indiferent dacă Adunarea consultativă se află sau nu în sesiune.

ART. 4 Reprezentanţii permanenţi ai membrilor pe lângă Consiliul Europei se

bucură, pe durata exercitării funcţiilor lor şi în cursul călătoriei înspre sau de la locul reuniunilor, de privilegiile, imunităţile şi înlesnirile de care beneficiază agenţii diplomatici de rang comparabil.

ART. 5 Aceste privilegii, imunităţi şi înlesniri sunt acordate reprezentanţilor

membrilor, nu în folosul lor personal, ci în scopul de a se asigura în deplină

Page 425: Drept Diplomatic

425

independenţă exercitarea funcţiilor lor în raport cu Consiliul Europei. În consecinţă, un membru nu numai că are dreptul, dar şi îndatorirea să ridice imunitatea reprezentantului său în toate cazurile în care, după părerea sa, imunitatea ar împiedica realizarea justiţiei şi în care ea poate fi ridicată fără a prejudicia scopul pentru care este acordată.

ART. 6 Dispoziţiile art. 4 nu sunt opozabile autorităţilor statului al cărui

cetăţean este reprezentantul sau membrul al cărui reprezentant este sau a fost persoana respectivă.

ART. 7 a) prezentul protocol este deschis semnării membrilor care au semnat

acordul. Protocolul va fi ratificat odată cu acordul sau după ratificarea acestuia. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.

b) prezentul protocol va intra în vigoare în ziua în care va fi fost ratificat de către toţi semnatarii care, la acea dată, vor fi ratificat acordul şi cu condiţia ca numărul semnatarilor care vor fi ratificat acordul şi protocolul să nu fie mai mic de şapte.

c) pentru semnatarii care îl vor ratifica ulterior, protocolul va intra în vigoare odată cu depunerea instrumentului de ratificare.

d) pentru membri care vor fi aderat la acord şi protocol potrivit art. 1, intrarea în vigoare a acordului şi protocolului va avea loc:

(i) La data menţionată la paragraful b) de mai sus în cazul în care instrumentul de aderare va fi fost depus anterior acestei date,

(ii) O dată cu depunerea instrumentului de aderare în cazul în care această depunere ar interveni la o dată ulterioară celei menţionate la paragraful b) de mai sus.

Drept pentru care, subsemnaţii, împuterniciţi corespunzător în acest scop, au semnat prezentul protocol.

Încheiat la Strasbourg, la 6 noiembrie 1952, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va rămâne depus în arhivele Consiliului Europei.

Secretarul general va transmite o copie certificată de pe acesta, fiecăruia dintre guvernele semnatare sau cele care aderă.

Page 426: Drept Diplomatic

426

AL PATRULEA PROTOCOL ADIŢIONAL la Acordul General privind privilegiile şi imunităţile

Consiliului Europei Dispoziţii referitoare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

(Paris, 16 decembrie 1961) Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei, considerând

că, potrivit art. 59 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, denumită în continuare Convenţia, membrii Curţii Europene a Drepturilor Omului, denumită în continuare Curtea, se bucură, în timpul exercitării funcţiilor lor, de privilegiile şi imunităţile prevăzute în art. 40 din Statutul Consiliului Europei şi în acordurile încheiate în temeiul acestui articol, considerând că este necesar a se defini şi preciza aceste privilegii şi imunităţi într-un Protocol adiţional la Acordul general privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei semnat la Paris la 2 septembrie 1949, au convenit următoarele:

ART. 1 În înţelesul aplicării prezentului protocol, termenul judecători

desemnează, fără deosebire, pe judecătorii aleşi potrivit art. 39 al convenţiei şi pe orice judecător ad-hoc desemnat de un stat interesat în temeiul art. 43 din convenţie.

ART. 2 Judecătorii se bucură, pe durata exercitării funcţiilor lor cât şi în cursul

călătoriilor întreprinse în exercitarea funcţiilor lor, de privilegiile şi imunităţile următoare:

a) imunităţi de arestare sau de detenţie şi de reţinere a bagajelor lor personale şi imunităţi de orice jurisdicţie în ceea ce privesc actele îndeplinite în calitatea lor oficială, inclusiv cuvântul şi înscrisurile lor;

b) exceptare, pentru ei înşişi şi soţiile lor, de la orice măsuri restrictive în legătură cu libertatea de deplasare: ieşirea şi înapoierea în ţara lor de reşedinţă şi intrarea în şi ieşirea din ţara în care îşi exercită funcţiile, precum şi cu privire la toate formalităţile de înregistrare a străinilor, în ţările vizitate sau traversate, în exercitarea funcţiilor lor.

Page 427: Drept Diplomatic

427

ART. 3 În cursul deplasărilor efectuate în exercitarea funcţiilor lor,

judecătorilor li se acordă, în materie de vamă şi de control ai schimburilor valutare:

a) de către guvernul propriu, aceleaşi înlesniri ca acelea recunoscute înalţilor funcţionari care se deplasează în străinătate în misiune oficială temporară;

b) de către guvernele celorlalţi membri, aceleaşi înlesniri ca acelea recunoscute şefilor de misiuni diplomatice.

ART. 4 1. Documentele şi înscrisurile Curţii, ale judecătorilor şi ale Grefei, în

măsura în care privesc activitatea Curţii, sunt inviolabile. 2. Corespondenţa oficială şi alte comunicări oficiale ale Curţii, ale

membrilor săi şi ale Grefei nu pot fi reţinute sau cenzurate. ART. 5 Pentru a asigura judecătorilor o completă libertate a cuvântului şi

deplină independenţă în îndeplinirea funcţiilor lor, imunitatea de jurisdicţie în ceea ce priveşte cuvântul sau înscrisurile sau actele emanând de la ei în îndeplinirea funcţiilor lor, va continua să le fie acordată chiar după ce mandatul acestor persoane va lua sfârşit.

ART. 6 Privilegiile şi imunităţile sunt acordate judecătorilor nu în beneficiul lor

personal, ci în scopul de a asigura exercitarea funcţiilor lor în deplină independenţă. Numai Curtea, întrunită în şedinţă plenară, are calitatea să pronunţe ridicarea imunităţilor; ea are nu numai dreptul ci şi îndatorirea să ridice imunitatea unui judecător în toate cazurile în care, după părerea sa, imunitatea ar împiedica realizarea justiţiei şi în care imunitatea poate fi ridicată fără să prejudicieze scopul pentru care este acordată.

ART. 7 1. Dispoziţiile art. 2–5 ale prezentului protocol se aplică grefierului

Curţii şi grefierului adjunct, când acesta înlocuieşte pe grefier, fără prejudiciu pentru privilegiile şi imunităţile la care pot avea dreptul potrivit articolului 18 din Acordul general privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei.

2. Dispoziţiile art. 18 din Acordul general privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei se aplică grefierului adjunct al Curţii în exercitarea funcţiilor sale, chiar dacă nu acţionează în calitate de grefier.

3. Privilegiile şi imunităţile prevăzute la paragrafele 1 şi 2 ale prezentului articol sunt acordate grefierului şi grefierului adjunct nu în beneficiul lor personal, ci în scopul îndeplinirii în bune condiţii a funcţiilor lor. Numai Curtea, întrunită în şedinţă plenară, are competenţa să pronunţe ridicarea imunităţilor grefierului şi grefierului adjunct; ea are nu numai dreptul ci şi

Page 428: Drept Diplomatic

428

îndatorirea să ridice această imunitate în toate cazurile în care, după părerea sa, imunitatea ar împiedica realizarea justiţiei sau în care imunitatea poate fi ridicată fără să prejudicieze scopul pentru care este acordată.

ART. 8 1. Orice stat poate să declare, odată cu semnarea, fără rezerva

ratificării, la data ratificării sau la orice altă dată ulterioară, prin notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei, că prezentul protocol se aplică tuturor teritoriilor sau unuia dintre teritoriile ale căror relaţii internaţionale le asigură şi unde, potrivit art. 63 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se aplică această convenţie.

2. Protocolul se va aplica teritoriului sau teritoriilor desemnate în notificare cu începere din cea de a treizecea zi care urmează datei la care secretarul general al Consiliului Europei va fi primit această notificare.

ART. 9 Prezentul protocol este deschis semnării membrilor consiliului care pot

deveni părţi prin: a) semnare fără rezerva ratificării; b) semnare sub rezerva ratificării, urmată de ratificare. Instrumentele

de ratificare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei. ART. 10 1. Prezentul protocol va intra în vigoare de îndată ce 3 membri ai

Consiliului Europei, potrivit art. 9, îl vor fi semnat fără rezerva ratificării sau îl vor fi ratificat.

2. Pentru oricare membru care îl va semna ulterior fără rezerva ratificării sau îl va ratifica, prezentul protocol va intra în vigoare o dată cu semnarea sau depunerea instrumentului de ratificare.

ART. 11 Secretarul general al Consiliului Europei va notifica membrilor

consiliului: a) numele semnatarilor şi depunerea oricărui instrument de ratificare; b) data intrării în vigoare a prezentului protocol. Drept pentru care, subsemnaţii, împuterniciţi corespunzător în acest

scop, au semnat prezentul Protocol. Încheiat la Paris la 16 decembrie 1961, în limbile franceză şi engleză,

ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care se va depune în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general va transmite copii certificate tuturor guvernelor semnatare.

Page 429: Drept Diplomatic

429

AL CINCILEA PROTOCOL ADIŢIONAL la Acordul General

privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei (Strasbourg, 18 iunie 1990)

Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului

protocol, considerând că, potrivit art. 59 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, denumită în continuare, Convenţia, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, membrii Comisiei Europene a Drepturilor Omului denumită în continuare Comisia, şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, denumită în continuare Curtea, se bucură, pe durata exercitării funcţiilor lor, de privilegiile şi imunităţile prevăzute în art. 40 din Statutul Consiliului Europei şi în acordurile încheiate în temeiul acestui articol, reamintind că aceste privilegii şi imunităţi au fost definite şi precizate în al doilea şi în al patrulea protocol adiţional, semnate la Paris, respectiv la 15 decembrie 1956 şi la 16 decembrie 1961, la Acordul general privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei, semnat la Paris la 2 septembrie 1949, considerând că este necesar ca, în lumina schimbărilor intervenite în funcţionarea mecanismului de control al convenţiei, să completeze acordul general printr-un alt protocol, au convenit următoarele:

ART. 1 1. Membrii comisiei şi membrii Curţii sunt scutiţi de orice impozit

asupra remuneraţiilor, retribuţiilor şi indemnizaţiilor primite de la Consiliul Europei.

2. Expresia membrii Comisiei şi membrii Curţii cuprinde pe membrii care, înlocuiţi fiind, continuă să soluţioneze cauzele cu care au fost deja sesizaţi, cât şi orice judecător, ad-hoc desemnat în temeiul dispoziţiilor convenţiei.

ART. 2 1. Prezentul protocol este deschis semnării statelor membre ale

Consiliului Europei, care pot exprima consimţământul lor prin: a) semnare fără rezerva ratificării, a acceptării sau aprobării, b) semnare sub rezerva ratificării, a acceptării sau aprobării, urmată

de ratificare, de acceptare sau aprobare.

Page 430: Drept Diplomatic

430

2. Nici un stat membru al Consiliului Europei nu va putea semna fără rezerva ratificării, să ratifice sau să accepte sau să aprobe prezentul protocol, dacă nu a ratificat anterior sau nu ratifică în acelaşi timp Acordul general privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei.

3. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.

ART. 3 1. Prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii ce urmează

expirării unei perioade de trei luni după data la care trei state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţământul cu privire la protocol, potrivit dispoziţiilor art. 2.

2. Pentru orice stat membru care îşi va exprima ulterior consimţământul referitor la protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii ce urmează expirării unui termen de trei luni de la data semnării sau a depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

ART. 4 În aşteptarea intrării în vigoare a prezentului protocol în condiţiile

prevăzute în paragrafele 1 şi 2 ale art. 3, semnatarii sunt de acord să pună protocolul în aplicare, în mod provizoriu, la data semnării, în măsura în care aceasta este compatibilă cu regulile lor constituţionale.

ART. 5 Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre

ale consiliului: a) orice semnare; b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau de

aprobare; c) data de intrare în vigoare a prezentului protocol potrivit art. 3; d) orice alt act, notificare sau comunicare în legătură cu prezentul

protocol. Drept pentru care, subsemnaţii, împuterniciţi corespunzător în acest

scop, au semnat prezentul protocol. Încheiat la Strasbourg la 18 iunie 1990, în limbile franceză şi engleză,

ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care se va depune la arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copii certificate fiecărui stat membru al Consiliului Europei.

Page 431: Drept Diplomatic

431

AL ŞASELEA PROTOCOL ADIŢIONAL la Acordul General

privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei

(5 martie 1996) Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului

protocol, luând în considerare Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, denumită în continuare convenţie, având în vedere Protocolul nr. 11 la convenţie, cu privire la restructurarea mecanismului de control stabilit de convenţie, semnat la Strasbourg la 11 mai 1994, denumit în continuare Protocolul nr. 11 la Convenţie, care stabileşte o Curte Europeană Permanentă a Drepturilor Omului, denumită în continuare Curtea, care înlocuieşte Comisia şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere şi art. 51 din convenţie, care specifică faptul că judecătorii se bucură, în timpul exercitării funcţiilor lor, de privilegiile şi imunităţiie prevăzute la art. 40 din Statutul Consiliului Europei şi în acordurile încheiate conform acestui articol, reamintind Acordul General privind privilegiile şi imunităţiie Consiliului Europei, semnat la Paris la 2 septembrie 1949, denumit în continuare Acordul General, şi protocoalele sale nr. 2, 4 şi 5, considerând că un nou protocol la Acordul General este oportun pentru a acorda privilegii şi imunităţi judecătorilor Curţii, au convenit cele ce urmează:

ART. 1 În afara privilegiilor şi imunităţilor prevăzute la art. 18 din acordul

general, judecătorii se bucură, atât personal, cât şi în privinţa soţiilor (soţilor) şi copiilor lor minori, de privilegiile, imunităţiie, scutirile şi facilităţile acordate, conform dreptului internaţional, trimişilor diplomatici.

ART. 2 În scopul aplicării prezentului protocol, termenul judecători

desemnează atât judecătorii aleşi conform art. 22 din Convenţie, cât şi orice alt judecător desemnat ad-hoc de un stat interesat, în baza art. 27 paragraful 2 din convenţie.

ART. 3 Pentru a asigura judecătorilor o deplină libertate de exprimare şi o

totală independenţă în îndeplinirea funcţiilor lor, imunitatea de jurisdicţie, în

Page 432: Drept Diplomatic

432

ceea ce priveşte cuvintele, înscrisurile sau actele emise în exercitarea funcţiilor lor, va continua să le fie acordată chiar şi după încheierea mandatului lor.

ART. 4 Privilegiile şi imunităţile sunt acordate judecătorilor nu în interes

personal, ci în vederea asigurării exercitării în totală independenţă a funcţiilor lor. Curtea, reunită în şedinţă plenară, este singura care are calitatea de a pronunţa ridicarea imunităţilor; ea are nu numai dreptul, ci şi datoria de a ridica imunitatea unui judecător în toate cazurile în care, după părerea sa, păstrarea imunităţii ar împiedica realizarea justiţiei şi în care imunitatea poate fi ridicată fără a prejudicia scopul pentru care a fost acordată.

ART. 5 1. Dispoziţiile art. 1, 3 şi 4 din prezentul protocol se aplică grefierului

Curţii şi unui grefier adjunct, atunci când îndeplineşte funcţia de grefier şi acest lucru a fost notificat oficial statelor-părţi la convenţie.

2. Dispoziţiile art. 3 din prezentul protocol şi ale art. 18 din Acordul General se aplică unui grefier adjunct al curţii.

3. Privilegiile şi imunităţile prevăzute la paragrafele 1 şi 2 din prezentul articol sunt acordate grefierului şi unui grefier adjunct nu în interes personal, ci în vederea bunei exercitări a funcţiilor lor. Curtea, întrunită în şedinţă plenară, este singura care are calitatea de a pronunţa ridicarea imunităţii grefierului său şi a unui grefier adjunct; ea are nu numai dreptul, ci şi datoria de a ridica această imunitate în toate cazurile în care, după părerea sa, păstrarea imunităţii ar împiedica realizarea justiţiei şi în care imunitatea poate fi ridicată fără a prejudicia scopul pentru care a fost acordată.

4. Secretarul general al Consiliului Europei este competent să pronunţe, cu acordul Preşedintelui Curţii, ridicarea imunităţii celorlalţi membri ai grefei, în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din acordul general şi ţinând seama, în mod corespunzător, de consideraţiile cuprinse în paragraful 3.

ART. 6 1. Documentele şi actele Curţii, ale judecătorilor şi ale grefei, în

măsura în care se referă la activitatea Curţii, sunt inviolabile. 2. Corespondenţa oficială, precum şi celelalte comunicări oficiale ale

Curţii, ale judecătorilor şi ale grefei nu pot fi reţinute sau cenzurate. ART. 7 1. Prezentul protocol este deschis spre semnare de către statele

membre ale Consiliului Europei semnatare ale acordului general, care îşi pot exprima consimţământul de a fi legate prin:

a) semnare fără rezerva ratificării, acceptării sau aprobării; b) semnare sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, urmată de

ratificare, acceptare sau aprobare.

Page 433: Drept Diplomatic

433

2. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Consiliului Europei.

ART. 8 1. Prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care

urmează după expirarea unei perioade de o lună de la data la care trei părţi la Acordul General îşi vor fi exprimat consimţământul de a fi legate prin protocol, conform dispoziţiilor art. 7, dacă la această dată Protocolul nr. 11 la convenţie a intrat în vigoare, sau, în caz contrar, la data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la convenţie.

2. Pentru orice stat-parte la acordul general care va semna ulterior acest protocol, fără rezerva ratificării, acceptării sau aprobării sau îl va ratifica, accepta sau aproba, prezentul protocol va intra în vigoare la o lună de la data semnării sau depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

ART. 9 1. Orice stat poate să declare, în momentul semnării fără rezerva

ratificării sau în orice alt moment ulterior, printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei, că prezentul protocol va fi aplicat tuturor teritoriilor sau numai unui anumit teritoriu ale cărui relaţii internaţionale le asigură şi unde se aplică convenţia şi protocoalele sale.

2. Protocolul va fi aplicat teritoriului sau teritoriilor desemnate în notificare, începând cu a 30-a zi de la data la care secretarul general al Consiliului Europei va fi primit această notificare.

3. Orice declaraţie făcută în baza paragrafului 1 va putea fi retrasă sau modificată, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în această declaraţie, printr-o notificare adresată secretarului general. Retragerea sau modificarea va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de o lună de la data primirii notificării de către secretarul general.

ART. 10 Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre

ale Consiliului Europei: a) orice semnare; b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau de

aprobare; c) orice dată de intrare în vigoare a prezentului protocol, conform art.

8 şi 9; d) orice alt act, notificare sau comunicare având legătură cu prezentul

protocol. Drept care, subsemnaţii, deplin împuterniciţi în acest scop, au semnat

prezentul protocol.

Page 434: Drept Diplomatic

434

Întocmit la Strasbourg la 5 martie 1996, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va trimite o copie certificată conformă fiecărui stat membru al Consiliului Europei.

NOTĂ: Protocolul nr. 2 se referea la privilegiile şi imunităţile Comisiei Europene a drepturilor omului Având in vedere că, prin Protocolul 11 la Convenţia Europeană a drepturilor omului s-a instituit o Curte unică a drepturilor omului şi, practic, Comisia s-a desfiinţat, Protocolul 2 nu mai are aplicabilitate.

Page 435: Drept Diplomatic

435

PROTOCOLUL ASUPRA PRIVILEGIILOR Şl IMUNITĂŢILOR

COMUNITĂŢILOR EUROPENE – 8 aprilie 1965 –

Înaltele Părţi Contractante. Considerând că, în termenii art.28 al

tratatului care a instituit un Consiliu unic şi o Comisie unică a Comunităţilor europene, aceste Comunităţi şi Banca europeană de investiţii se bucură pe teritoriul Statelor membre de imunităţi şi privilegii necesare îndeplinirii misiunilor lor,

Au convenit asupra dispoziţiilor care urmează, care sunt anexate la acest tratat.

Capitolul I – Bunuri, fonduri, active şi operaţiuni ale

Comunităţilor europene Art. 1 Localurile şi clădirile Comunităţilor sunt inviolabile. Ele sunt exceptate

de la percheziţie, rechiziţie, confiscare sau expropriere. Bunurile şi averile Comunităţilor nu poţ fi obiectul nici unei măsuri de constrângere administrativă sau judiciară sau unei autorizaţii a Curţii de justiţie.

Art. 2 Arhivele Comunităţilor sunt inviolabile. Art. 3 Comunităţile, activele lor, veniturile şi alte bunuri sunt exonerate de

toate impozitele directe. Guvernele statelor membre vor adopta, de fiecare dată când este posibil, dispoziţii corespunzătoare în vederea remiterii sau rambursării sumei corespunzătoare drepturilor indirecte şi taxelor din vânzări care intră în preţul bunurilor imobile sau mobile, când Comunităţile efectuează pentru uzul lor oficial, cumpărături importante al căror preţ conţine drepturi şi taxe de această natură. Totodată, aplicarea acestor dispoziţii nu trebuie să aibă ca efect alterarea concurenţei în interiorul Comunităţilor.

Page 436: Drept Diplomatic

436

Nici o exonerare nu este acordată în ceea ce priveşte impozitele, taxele şi drepturile care nu constituie decât simple remunerări ale serviciilor de utilitate generală.

Art. 4 Comunităţile sunt exonerate de toate drepturile de vamă, prohibiţii şi

restricţii de import şi export cu privire la articolele destinate uzului lor oficial; articolele astfel importate nu vor fi cedate cu titlu oneros sau gratuit pe teritoriul ţării în care ele au fost introduse, mai puţin în condiţiile acceptate de guvernul acestei ţări.

Ele sunt exonerate şi de toate drepturile de vamă şi de orice prohibiţie şi restricţie de import şi export cu privire la publicaţiile lor.

Art. 5 Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului poate să deţină

devize şi active de cont indiferent de monedă. Capitolul II Comunicaţiile şi permisele de trecere Art. 6 Pentru comunicările lor oficiale şi transferul tuturor documentelor lor,

instituţiile Comunităţilor beneficiază pe teritoriul fiecărui stat membru de tratamentul acordat de acel stat misiunilor diplomatice.

Corespondenţa oficială şi alte comunicări oficiale ale instituţiilor Comunităţilor nu pot fi cenzurate.

Art. 7 1. Permisele de trecere a căror formă este hotărâtă de Consiliu şi care

sunt recunoscute ca titluri valabile de circulaţie pentru autorităţile Statelor membre pot fi eliberate membrilor şi agenţilor instituţiilor Comunităţilor prin preşedinţii acestora. Aceste permise de trecere sunt eliberate funcţionarilor şi altor agenţi în condiţiile fixate prin statutul funcţionarilor şi prin regimul altor agenţi ai Comunităţilor.

Comisia poate încheia acorduri în vederea recunoaşterii acestor permise de trecere ca titluri valabile de circulaţie pe teritoriul Statelor terţe.

2. Totodată, dispoziţiile art. 6 al protocolului asupra privilegiilor şi imunităţilor Comunităţii europene a cărbunelui şi oţelului rămâne aplicabil membrilor şi agenţilor instituţiilor care sunt, la intrarea în vigoare a prezentului tratat, în posesia permisului de liberă trecere prevăzut de acest articol, până la aplicarea dispoziţiilor paragrafului 1 de mai sus.

Page 437: Drept Diplomatic

437

Capitolul III Membrii parlamentului european Art. 8 Nici o restricţie de ordin administrativ sau de altă natură nu poate fi

adusă liberei deplasări a membrilor Parlamentului European către locul reuniunii Parlamentului sau la întoarcere.

Membrilor Parlamentului European li se vor acorda în materie de vamă şi de control:

a) de către propriul lor guvern, aceleaşi facilităţi ca acelea recunoscute înalţilor funcţionari aflaţi în străinătate în misiune oficială temporară,

b) de către guvernele altor State membre, aceleaşi facilităţi ca cele recunoscute reprezentanţilor guvernelor străine în misiune oficială temporară.

Art. 9 Membrii Parlamentului European nu pot fi cercetaţi, deţinuţi sau

urmăriţi pentru opiniile sau voturile emise de ei în exercitarea funcţiilor lor. Art. 10 Pe durata sesiunilor Parlamentului european, membrii acestuia

beneficiază de: a) pe teritoriul lor naţional, de imunităţile recunoscute membrilor

parlamentului ţării lor, b) pe teritoriul oricărui alt Stat membru, de la exceptarea oricărei

măsuri de detenţie şi oricărei urmăriri judiciare. Imunitatea acoperă şi perioada de deplasare la reuniunea

Parlamentului european sau de întoarcere. Imunitatea nu poate fi invocată în caz de flagrant delict şi nu poate fi o

piedică în calea dreptului Parlamentului european de a ridica imunitatea vreunuia dintre membrii săi.

Capitolul IV Reprezentanţii Statelor membre care participă la activitatea

instituţiilor Comunităţilor europene Art. 11 Reprezentanţii Statelor membre participante la activitatea instituţiilor

Comunităţilor europene, ca şi consilierii şi experţii lor tehnici se bucură, în timpul exercitării funcţiilor lor şi pe timpul călătoriilor lor către sau dinspre locul reuniunii, de privilegiile, imunităţile sau facilităţile în uz.

Page 438: Drept Diplomatic

438

Prezentul articol se aplică în mod egal membrilor organelor consultative ale Comunităţilor.

Capitolul V Funcţionarii şi agenţii Comunităţilor Europene Art. 12 Pe teritoriul fiecărui Stat membru şi oricare ar fi naţionalitatea lor,

funcţionarii şi alţi agenţi ai Comunităţilor: a) se bucură de imunitatea de jurisdicţie pentru actele îndeplinite

de ei, atât rostite cât şi scrise, în calitatea lor oficială, sub rezerva aplicării dispoziţiilor tratatelor relative la regulile responsabilităţii funcţionarilor şi agenţilor faţă de Comunităţi, pe de o parte şi, pe de altă parte, a competenţelor Curţii de a hotărî asupra litigiilor între Comunităţi şi funcţionarii lor şi alţi agenţi. Ei continuă să beneficieze de această imunitate după încetarea funcţiilor lor.

b) Nu sunt supuşi nici ei, nici soţul şi nici membrii de familie aflaţi în întreţinerea lor, dispoziţiilor care limitează imigrarea şi formalităţilor de înregistrare a străinilor,

c) Se bucură, în ceea ce priveşte reglementările monetare sau de schimb, de facilităţi recunoscute pentru uzul funcţionarilor organizaţiilor internaţionale'

d) Se bucură de dreptul de scutire de taxe la importul mobilierului şi efectelor lor cu ocazia primei preluări a funcţiilor în ţara interesată şi de dreptul, la încetarea funcţiilor lor în această ţară, de a reexporta cu scutire de taxe mobilierul şi efectele lor, sub rezerva, de la un caz la altul, a condiţiilor considerate ca necesare de guvernul ţării în care este exercitat acest drept,

e) Se bucură de dreptul de a importa cu scutire de taxe automobilul afectat uzului personal, achiziţionat în ţara ultimei lor reşedinţe sau în ţara ai căror resortisanţi sunt, în condiţiile în care merg în interiorul acesteia, şi de a-l reexporta cu scutire de taxe, sub rezerva, de la un caz la altul, a condiţiilor considerate ca necesare de guvernul ţării interesate.

Art. 13 În condiţiile şi ca urmare a procedurii fixate de Consiliu la propunerea

Comisiei, funcţionarii şi alţi agenţi ai Comunităţilor sunt supuşi în profitul acestora la un impozit pe lefurile, salariile şi onorariilor plătite de ele.

Ei sunt exceptaţi de la impozitele naţionale asupra Ierurilor, salariilor şi onorariilor plătite de Comunităţi.

Page 439: Drept Diplomatic

439

Art. 14 Pentru aplicarea impozitelor pe venit şi avere, drepturi de succesiune,

şi deoarece convenţiile tind să evite dubla impunere între ţările membre ale Comunităţilor, funcţionarii şi alţi agenţi ai Comunităţilor care, doar pentru exercitarea funcţiilor lor în serviciul Comunităţilor, îşi stabilesc reşedinţa pe teritoriul unei ţări membre, alta decât ţara de domiciliu fiscal pe care îl are în momentul intrării lor în serviciul Comunităţilor, sunt consideraţi, atât în ţara reşedinţei lor, cât şi în ţara de domiciliu fiscal, ca având conservat domiciliul lor în această ultimă ţară, dacă aceasta este membră a Comunităţilor. Această dispoziţie se aplică şi soţului în măsura în care acesta nu exercită activitate profesională proprie, precum şi copiilor aflaţi în întreţinerea şi sub ocrotirea persoanelor vizate în prezentul articol.

Bunurile mobile aparţinând persoanelor vizate la alineatul precedent şi situate pe teritoriul Statului de sejur sunt exceptate de la impozitul cu privire la succesiune în acest Stat; pentru stabilirea acestui impozit, ei sunt consideraţi ca aflându-se în Statul de domiciliu fiscal, sub rezerva drepturilor Statelor terţe şi a aplicării eventuale a dispoziţiilor convenţiilor internaţionale relative la dubla impunere.

Locuinţele achiziţionate doar pentru a exercita funcţii în serviciul altor organizaţii internaţionale nu sunt luate în considerare în aplicarea dispoziţiilor din prezentul articol.

Art. 15 Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, fixează

regimul prestaţiilor sociale aplicabile funcţionarilor şi altor agenţi ai Comunităţilor. Art. 16 Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei şi după consultarea altor

instituţii interesate, determină categoriile de funcţionari şi alţi agenţi ai Comunităţilor asupra cărora se aplică, în tot sau în parte, dispoziţiile articolelor 12,13, al. 2 şi 14.

Numele, calitatea şi adresa funcţionarilor şi altor agenţi cuprinşi în aceste categorii sunt comunicate periodic guvernelor Statelor membre.

Capitolul VI Privilegiile şi imunităţile misiunilor Statelor terţe acreditate

pe lângă Comunităţile europene Art. 17 Statul membru pe teritoriul căruia este situat sediul Comunităţilor

acordă misiunilor Statelor terţe acreditate pe lângă Comunităţi imunităţile şi privilegiile diplomatice aflate în uz.

Page 440: Drept Diplomatic

440

Capitolul VII – Dispoziţii generale Art. 18 Privilegiile, imunităţile şi facilităţile sunt acordate funcţionarilor şi altor

agenţi ai Comunităţilor exclusiv în interesul acestora din urmă. Fiecare instituţie a Comunităţilor este ţinută să ridice imunitatea acordată unui funcţionar sau altui agent în orice caz în care ea apreciază că ridicarea acestei imunităţi nu este contrară intereselor Comunităţilor.

Art. 19 Pentru aplicarea prezentului protocol, instituţiile Comunităţilor iniţiază

acorduri cu autorităţile responsabile ale Statelor membre interesate. Art. 20 Articolele 12 la 15 şi 18 sunt aplicabile membrilor Comisiei. Art. 21 Articolele 12 la 15 şi 18 sunt aplicabile judecătorilor, avocaţilor

generali, grefierului şi raportorilor adjuncţi ai Curţii de justiţie, fără prejudicierea dispoziţiilor art. 3 al protocoalelor asupra statutului Curţii de justiţie relative la imunitatea de jurisdicţie a judecătorilor şi avocaţilor generali.

Art. 22 Prezentul protocol se aplică în mod egal Băncii europene de investiţii,

membrilor organelor sale, personalului său şi reprezentanţilor Statelor membre care participă la activităţile sale, fără prejudicierea dispoziţiilor protocolului asupra statutelor acestora.

Banca Europeană de Investiţii va fi, de altfel, exonerată de toate impozitele fiscale şi parafiscale cu ocazia sporirii capitalului său, ca şi de formalităţile diverse pe care aceste operaţiuni le pot comporta în statul de sediu. De asemenea, dizolvarea şi lichidarea sa nu vor antrena nici o percepţie. în sfârşit, activitatea Băncii şi organelor sale, exercită în condiţiile prevăzute de statutele Sistemului european al băncilor centrale şi ale Băncii Centrale Europene, nu va permite aplicarea de taxe pe cifra de afaceri.

Dispoziţiile de mai sus se aplică şi Institutului Monetar European. Dizolvarea şi lichidarea sa nu vor antrena nici o percepţie.

Făcut la Bruxelles, 8 aprilie 1965.

Page 441: Drept Diplomatic

441

STATUTUL Corpului Diplomatic şi Consular al României CAP. 1 Dispoziţii generale ART. 1 Corpul Diplomatic şi Consular al României este format din personalul

diplomatic şi consular de carieră, angajat în Ministerul Afacerilor Externe pentru activitatea în administraţia centrală sau la misiunile diplomatice, misiunile permanente pe lângă organizaţiile internaţionale, oficiile consulare şi la alte reprezentanţe cu caracter diplomatic ale României.

Ministrul Afacerilor Externe, secretarii de stat şi subsecretarii de stat, atâta timp cât deţin aceste funcţii, fac parte de drept din Corpul Diplomatic şi Consular al României.

ART. 2 Prezentul statut se aplică persoanelor care au calitatea de membri ai

Corpului Diplomatic şi Consular al României. Pe timpul cât membrii Corpului Diplomatic şi Consular se află în

misiune în străinătate, li se vor aplica, după caz, şi prevederile tratatelor la care România este parte, precum şi regulile care decurg din normele şi principiile dreptului internaţional general.

Membrilor Corpului Diplomatic şi Consular al României li se aplică dispoziţiile legale în vigoare cuprinse în legislaţia muncii şi cele referitoare la funcţionarii publici, în măsura în care prin prezentul statut nu s-au stabilit alte reguli privind regimul drepturilor şi obligaţiilor lor.

ART. 3 Calitatea de membru al Corpului Diplomatic şi Consular al României o

poate avea numai persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: a) dovedeşte loialitate deplină şi necondiţionată faţă de statul român şi

de politica externă a acestuia; b) are, el şi soţia (soţul), cetăţenia româna în exclusivitate şi domiciliul

permanent în România; 1 Adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 1070/06.10.1990, Monitorul

Oficial al României nr. 1 19/2.11 1990

Page 442: Drept Diplomatic

442

c) se bucură de toate drepturile politice şi civile înscrise în Constituţie şi nu a suferit o condamnare cu caracter penal (fac excepţie infracţiunile la regulile de circulaţie pe drumurile publice, săvârşite din culpă);

d) a absolvit un institut de învăţământ superior recunoscut de stat şi posedă diploma respectivă;

e) cunoaşte cel puţin o limbă străină de circulaţie internaţională; f) are aptitudinile fizice şi psihice pe care le reclamă activitatea în

domeniul relaţiilor externe; g) are o conduită demnă şi corecta în societate; h) are contract de muncă cu Ministerul Afacerilor Externe; i) a obţinut unul din gradele diplomatice sau consulare menţionate la

art. 5, în conformitate cu dispoziţiile prezentului statut. ART. 4 1. Membri Corpului Diplomatic şi Consular se află în raporturi de

subordonare fata de Ministerul Afacerilor Externe şi acţionează pentru promovarea politicii externe, astfel cum este stabilită de guvernul român. Comportarea lor nu trebuie sa vina în conflict cu calitatea lor oficială şi cu îndatoririle ce le revin.

2. Membri Corpului Diplomatic şi Consular nu pot face parte din partide politice sau alte organizaţii cu caracter politic, nu se vor implica în activităţile partidelor şi organizaţiilor politice şi nu se vor situa pe poziţiile acestora.

CAP. 2 Gradele diplomatice şi consulare şi modul de acordare a

acestora ART. 5 1. Membrii Corpului Diplomatic şi Consular, alţii decât cei menţionaţi

în art. 1 alin. 2, pot avea următoarele grade: a) Gradele diplomatice:

– ambasador; – ministru plenipotenţiar; – ministru consilier; – consilier; – prim-secretar; – al doilea secretar; – al treilea secretar; – ataşat.

Page 443: Drept Diplomatic

443

b) Gradele consulare: – consul general; – consul; – viceconsul; – agent consular.

2. Trecerea de la un grad diplomatic la unul consular şi invers se poate face numai cu respectarea condiţiilor de echivalare a gradelor, ţinându-se seama de corespondenta între grade, vechimea în stagiu, examenele de grad susţinute.

ART. 6 Gradul de ambasador şi cel de ministru plenipotenţiar sunt conferite

prin decret al Preşedintelui României, iar cel de consul general, în cazul numirii la post în străinătate, prin hotărâre a guvernului, la propunerea ministrului afacerilor externe.

Celelalte grade diplomatice şi consulare se acordă prin ordin al ministrului afacerilor externe, la recomandarea făcută de Comisia pentru acordarea de grade diplomatice şi consulare, în baza rezultatelor obţinute la examen sau concurs şi cu respectarea reglementărilor legale.

ART. 7 1. Avansarea în grad a membrilor Corpului Diplomatic şi Consular se

face prin examen sau concurs, cu îndeplinirea următoarelor condiţii: a) să aibă stagiul prevăzut în art. 8 din prezentul statut pentru gradul

respectiv; b) să fi obţinut calificativul şi recomandările de avansare necesare în

anii de stagiu, prin aprecierile profesionale; c) să nu aibă sancţiuni disciplinare. 2. Pentru acordarea gradelor de ataşat sau agent consular, respectiv

avansarea în gradul de prim-secretar sau consul, este necesar să fi reuşit la concursul instituit în acest scop.

ART. 8 Stagiile minime care sunt necesare pentru avansarea de la un grad la

altul sunt următoarele: a) pentru gradele diplomatice:

– 3 ani de la ataşat la al treilea secretar; – 4 ani de la al treilea secretar la al doilea secretar, – 3 ani de la al doilea secretar la prim-secretar; – 4 ani de la prim-secretar la consilier.

b) pentru gradele consulare: – 4 ani de la agent consular la viceconsul; – 5 ani de la viceconsul la consul; – 4 ani de la consul la consul general.

Page 444: Drept Diplomatic

444

Pentru a li se conferi gradul de ambasador sau de ministru plenipotenţiar, pot fi propuşi miniştrii consilieri şi consilierii sau consulii generali care au un stagiu în activitate de cel puţin 5 ani în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

ART. 9 Membrii Corpului Diplomatic şi Consular pot fi admişi la examen sau

concurs, în mod excepţional, la împlinirea a jumătate din stagiul cerut pentru gradul respectiv, dacă au obţinut în aprecierile profesionale din ultimii 2 ani calificativul şi recomandările de avansare necesare. De această prevedere pot beneficia şi persoanele care au titluri ştiinţifice sau desfăşoară activitate ştiinţifică în domeniul relaţiilor externe.

Avansările la excepţional sus-menţionate nu pot depăşi 10% din totalul avansărilor din anul în curs, pentru gradul respectiv. Aceasta prevedere nu se referă la gradele de prim-secretar şi consul, care se acordă pe baza de concurs.

ART. 10 Acordarea gradului de ataşat sau de agent consular se face pe baza

rezultatului obţinut la concurs. În afară de cele stabilite în art. 3, candidaţii la concurs trebuie să

îndeplinească următoarele condiţii: a) să nu fi depăşit vârsta de 30 ani; b) să aibă o vechime în muncă de minimum 2 ani; c) să fi îndeplinit obligaţiile care decurg din legea privind serviciul

militar; d) să fie apţi, din punct de vedere al sănătăţii, pentru activitatea

diplomatică şi consulară, în orice condiţii de climă şi efort. Sunt admişi la concurs, în special, licenţiaţii în domeniile ştiinţelor

politice şi relaţiilor internaţionale, dreptului, ştiinţelor economice, istoriei, precum şi filologiei.

Lista candidaţilor admişi a lua parte la concurs se stabileşte de ministrul afacerilor externe la data încheierii înscrierilor.

ART. 11 Avansarea la gradul de prim-secretar sau de consul se face pe baza

de concurs. Pentru admiterea la concursul de prim-secretar sau de consul,

candidaţii trebuie sa îndeplinească, pe lângă cele prevăzute în art. 3 şi 4, următoarele condiţii:

a) să nu fi depăşit vârsta de 48 ani; b) să fi îndeplinit stagiul prevăzut pentru aceste grade;

Page 445: Drept Diplomatic

445

c) să fi efectuat până la data prezentării la concurs un stagiu la o misiune diplomatică sau un oficiu consular de cel puţin 2 ani;

d) să fi obţinut, în aprecierile profesionale, calificativele şi recomandările de avansare necesare în anii de stagiu;

e) să cunoască cel puţin două limbi străine, din care una să fie de circulaţie internaţională.

Pot fi admişi la concursul de prim-secretar sau consul candidaţii care, deşi nu îndeplinesc condiţia prevăzută la alineatul precedent lit. c), întrunesc condiţii de pregătire şi experienţă în muncă, dobândite în cadrul activităţii desfăşurate în Ministerul Afacerilor Externe.

Prevederile art. 9 alin. 1 se aplică în mod corespunzător pentru admiterea drept candidat la concursul de prim-secretar sau de consul. Admiterea la concursul de prim-secretar sau de consul se aprobă, în acest caz, prin ordin al ministrului Afacerilor Externe.

Candidaţii care ating limita de vârsta prevăzută la alin. 2 lit. a) în anul în care nu s-a organizat concurs pot participa la concursul următor.

ART. 12 Concursul pentru acordarea gradului de ataşat sau de agent consular

ori pentru avansarea la gradul de prim-secretar sau de consul se organizează anual în funcţie de locurile disponibile.

Modul de organizare şi desfăşurare a concursurilor pentru acordarea gradului de ataşat sau agent consular ori pentru avansarea la gradul de prim-secretar sau de consul va fi stabilit printr-un regulament aprobat de ministrul Afacerilor Externe.

ART. 13 Candidaţii care au obţinut media de promovare a concursului, însă nu

s-au clasat pentru posturile disponibile în schemă, se mai pot prezenta o singură dată la un nou concurs de ataşat sau de agent consular, cu respectarea prevederilor art. 10.

Candidaţii care au obţinut media de promovare a concursului, însă nu s-au clasat pentru posturile disponibile în schemă, se pot prezenta din nou la concurs pentru gradul de prim-secretar sau consul, cu respectarea prevederilor art. 11. Candidaţii care nu au obţinut, însă la două sesiuni media generala acordării gradului nu se mai pot prezenta la o altă sesiune.

ART. 14 Pot fi admise să se prezinte la examenul sau la concursul pentru

acordarea de grade diplomatice sau consulare şi persoanele care nu sunt angajate în Ministerul Afacerilor Externe, dar au desfăşurat o activitate care poate fi asimilată cu cea din acest minister. Condiţiile de admitere sunt cele prevăzute în art. 3, în ceea ce priveşte admiterea în Corpul Diplomatic şi

Page 446: Drept Diplomatic

446

Consular al României şi cele din art. 6, 7 şi 8-11 în ceea ce priveşte admiterea la examen.

Admiterea la examen sau concurs se face prin ordinul ministrului afacerilor externe.

ART. 15 Pentru acordarea de grade diplomatice şi consulare, inclusiv

persoanelor nou angajate în minister, precum şi pentru promovarea celor care au grade diplomatice şi consulare, se instituie în Ministerul Afacerilor Externe Comisia pentru acordarea de grade diplomatice şi consulare. Comisia este compusă din: preşedinte – un secretar de stat – şi patru membri (1 ambasador, 1 director, şeful Consiliului juridic şi şeful Direcţiei de personal) şi prezintă propunerile sale ministrului afacerilor externe.

CAP. 3 Drepturile şi obligaţiile specifice membrilor Corpului

Diplomatic şi Consular al României ART. 16 Membrii Corpului Diplomatic şi Consular au următoarele drepturi

specifice: a) să li se recunoască şi să-şi menţină calitatea de membri ai Corpului

Diplomatic şi Consular al României, iar pierderea acesteia să nu se facă decât în condiţiile prezentului statut;

b) să deţină funcţii în centrala Ministerului Afacerilor Externe, la misiunile diplomatice, misiunile permanente; oficiile consulare şi alte reprezentanţe cu caracter diplomatic ale României, în raport cu pregătirea şi capacitatea lor profesională, cu gradul şi vechimea în muncă diplomatică sau consulară, experienţa dobândită şi în conformitate cu prevederile statului de funcţii în vigoare;

c) la recunoaşterea importanţei pe care o are pentru ţară activitatea lor şi la acordarea sprijinului şi asistenţei pentru ca ei să o poată desfăşura cu probitate şi în deplină demnitate, în afara presiunilor politice şi a altor încercări de natură a le afecta prestigiul;

d) să li se elibereze paşaport diplomatic, în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale în vigoare;

e) să beneficieze în străinătate de privilegiile, imunităţile şi facilităţile pe care dreptul internaţional sau tratatele la care România este parte le conferă;

Page 447: Drept Diplomatic

447

f) să beneficieze de distincţiile şi onorurile specifice gradului diplomatic sau consular pe care îl au, conform normelor şi practicilor internaţionale;

g) să beneficieze de formele de perfecţionare a pregătirii profesionale şi specializare, organizate de Ministerul Afacerilor Externe;

h) să aibă, la condiţii egale, prioritate la avansare în grad şi la promovarea în funcţiile de conducere, în cazul în care posedă titluri ştiinţifice (inclusiv cursuri de calificare şi de limbi străine, cursuri postuniversitare şi burse în străinătate) în domenii legate de activitatea Ministerului Afacerilor Externe sau au desfăşurat activităţi ştiinţifice în specialităţi corespunzătoare activităţii Ministerului Afacerilor Externe;

i) să beneficieze, o singură dată, de concediu de studii fără plata de cel mult 30 de zile pentru pregătirea şi prezentarea la concursul de prim-secretar sau consul;

j) să activeze în cadrul asociaţiilor profesional-ştiinţifice din România şi din străinătate, sa prezinte conferinţe şi să publice pe teme de specialitate, cu respectarea prevederilor de la art. 4 şi 17 lit. e);

k) să participe la activităţile sindicale şi la cele ale funcţionarilor publici;

I) să participe la activităţile diplomatice şi recreative (în condiţiile stabilite de conducerea Ministerului Afacerilor Externe);

m) să fie înscrişi în Anuarul Corpului Diplomatic şi Consular al României;

n) să se retragă din cadrul Corpului Diplomatic şi Consular al României.

ART. 17 Membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României au următoarele

obligaţii specifice: a) să acţioneze cu loialitate şi răspundere pentru realizarea politicii

externe a României; b) să apere interesele statului şi cetăţenilor români în cadrul relaţiilor

externe; c) să respecte legile statului român, să păstreze secretul de stat şi sa

asigure protecţia datelor şi informaţiilor pe care le deţin; d) să aibă în toate împrejurările o comportare demnă şi morală

ireproşabilă; e) să nu facă declaraţii care ar putea prejudicia relaţiile României cu

alte state sau organizaţii internaţionale sau ar crea guvernului român dificultăţi în realizarea politicii sale externe;

f) să respecte, fără a se aduce atingere privilegiilor şi imunităţilor lor, legile statelor pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea şi să nu se lase

Page 448: Drept Diplomatic

448

implicaţi în activităţi care ar reprezenta un amestec în treburile interne ale acestor state; faţă de organizaţiile internaţionale la care participă România să aibă o comportare conformă cu obligaţiile care rezultă din statutul recunoscut de România; să nu abuzeze de privilegiile şi imunităţile de care beneficiază în virtutea calităţii lor de agenţi diplomatici sau consulari; g) să nu folosească poziţia lor oficială pentru a-şi crea avantaje în probleme de interes personal;

h) să nu exercite în statul acreditar vreo activitate profesională sau comercială în vederea unui câştig personal (în afară de ţinerea de conferinţe, lecţii sau activităţi de creaţie literară şi ştiinţifică sau publicistică ce ar putea fi remunerate şi care nu contravin statutului diplomatic);

i) să anunţe instituţia despre modificările importante în ceea ce priveşte cetăţenia, starea lor civilă şi alte fapte care au relevanţă pentru calitatea lor de diplomaţi.

ART. 18 Membrii personalului diplomatic şi consular, cu excepţia şefilor de

misiune, pot fi trimişi la post în exterior, de regula, după o perioadă de doi ani în Ministerul Afacerilor Externe.

Membrii personalului diplomatic şi consular, cu excepţia şefilor de misiune, nu pot fi menţinuţi într-un post în exterior mai mult de cinci ani, iar în ţările cu condiţii de clima greu de suportat, aceasta perioada nu va depăşi trei ani. Rechemarea în administraţia centrala a Ministerului Afacerilor Externe a membrilor personalului diplomatic şi consular, cu excepţia şefilor de misiune şi a rechemării cu caracter disciplinar, se face cu un preaviz de minimum trei luni.

Membrii personalului diplomatic şi consular nu pot fi trimişi din nou la post în tari care au – minimum şase luni pe an – un climat greu de suportat, înainte de împlinirea a doi ani de la înapoierea din misiunea precedenta.

CAP. 4 – Salarizarea membrilor Corpului Diplomatic şi

Consular al României ART. 19 Salarizarea membrilor Corpului Diplomatic şi Consular din

administraţia centrala se stabileşte pe baza reglementărilor în vigoare, în raport cu funcţia de încadrare, gradul diplomatic sau consular şi vechimea în specialitate.

Membri Corpului Diplomatic şi Consular, care lucrează în străinătate, beneficiază de salarii în valută, indemnizaţii în valuta şi în lei, în raport cu funcţia de încadrare, gradul diplomatic sau consular, vechimea în specialitate şi condiţiile deosebite de climă în care îşi desfăşoară activitatea, astfel încât să se asigure condiţii corespunzătoare de muncă şi viaţa personalului respectiv.

Page 449: Drept Diplomatic

449

Salariile şi celelalte indemnizaţii în valută se stabilesc şi sunt supuse indexării potrivit prevederilor legale în vigoare.

ART. 20 Şefii ad interim ai misiunilor diplomatice, respectiv ai oficiilor consulare

ale României, primesc, pe timpul cât se află în străinătate, salariu potrivit funcţiei de încadrare şi gradului diplomatic pe care îl au, precum şi un spor de şef de misiune.

Cuantumul sporului de şef ad interim de misiune şi condiţiile în care se acordă se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

ART. 21 Personalul diplomatic şi consular care lucrează în ţări cu climă greu

de suportat beneficiază, potrivit dispoziţiilor legale, de: – reducerea timpului de lucru; – concediu anual suplimentar de odihnă; – adaos la vechimea în muncă pentru drepturile de asigurări sociale; – vaccinări şi medicamente preventive gratuite, conform reglementărilor

prevăzute prin dispoziţiile legale speciale. CAP. 5 – Pierderea şi retragerea gradelor diplomatice şi

consulare ART. 22 Calitatea de membru al Corpului Diplomatic şi Consular al României

se pierde de către cei care încetează de a mai fi angajaţi ai Ministerului Afacerilor Externe.

Membrul Corpului Diplomatic şi Consular care candidează pentru a fi ales în Parlament sau ca Preşedinte al României, ori în alt organ de stat cu caracter electiv, se consideră că a renunţat la calitatea sa de membru al Corpului Diplomatic şi Consular.

Gradele de ambasador, ministru plenipotenţiar, ministru consilier şi consul general se pot păstra ca titlu onorific de cei care îl au în momentul ieşirii la pensie.

ART. 23 Gradele diplomatice şi cele consulare se pierd sau pot fi retrase în

cazul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 3 şi 4, respectiv al nerespectării obligaţiilor prevăzute la art. 17.

Pierderea sau retragerea gradelor diplomatice şi consulare se constată sau se decide prin decret al Preşedintelui României, pentru gradele de ambasador şi ministru plenipotenţiar, prin hotărâre a Guvernului, pentru

Page 450: Drept Diplomatic

450

consulul general numit la post în străinătate şi, respectiv, prin ordin al ministrului Afacerilor Externe, pentru celelalte grade diplomatice.

ART. 24 În Ministerul Afacerilor Externe se va înfiinţa şi va funcţiona Consiliul

de onoare al Corpului Diplomatic şi Consular al României. Consiliul va fi ales de colegiul ministerului.

În Consiliul de onoare al Corpului Diplomatic şi Consular al României vor fi discutate cazurile de indisciplina, precum şi alte acte care aduc atingere calităţii de membru al Corpului Diplomatic şi Consular al României.

CAP. 6 – Dispoziţii finale şi tranzitorii ART. 25 Perioadele în care membri Corpului Diplomatic şi Consular al

României îşi desfăşoară activitatea ca funcţionari la organizaţiile internaţionale sau sunt trimişi la specializare se consideră stagiu în munca diplomatică şi consulară.

ART. 26 Angajaţii Ministerului Afacerilor Externe cu grad diplomatic şi consular

din administraţia centrală, precum şi personalul cu grad diplomatic şi consular de carieră de la misiunile diplomatice, misiunile permanente pe lângă organizaţiile internaţionale şi oficiile consulare ale României, fac parte din Corpul Diplomatic şi Consular al României cu gradele pe care le au la data intrării în vigoare a prezentului statut.

Ministerul Afacerilor Externe întocmeşte Anuarul Corpului Diplomatic şi Consular al României.

Page 451: Drept Diplomatic

451

REGULAMENTUL CONSULAR CAP. 1 Organizarea generală a oficiilor consulare de carieră ART. 1 1. Activitatea consulară are drept scop acordarea de asistenţă şi

protecţie pentru apărarea în străinătate a drepturilor şi intereselor statului român, ale cetăţenilor români, persoane fizice, şi ale persoanelor juridice române, potrivit practicii internaţionale şi în limitele admise de normele şi principiile dreptului internaţional.

2. Activitatea consulară se realizează de misiunile diplomatice şi oficiile consulare de carieră pe baza legii române şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte şi în condiţii de reciprocitate.

3. Prevederile Regulamentului consular se aplică membrilor personalului misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare de carieră ale României, care îndeplinesc atribuţii consulare, denumiţi în continuare funcţionari consulari.

ART. 2 1. În relaţiile României cu alte state înfiinţarea de oficii consulare de

carieră se face numai cu consimţământul statului primitor. 2. Înfiinţarea, desfiinţarea şi schimbarea rangului oficiilor consulare de

carieră se fac prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Guvernului. Decretul se publică în Monitorul Oficial al României.

3. Rangul oficiilor consulare de carieră ale României poate fi, după caz: a) consulat general; b) consulat; c) viceconsulat; d) agenţie consulară. 4. Sediul oficiului consular de carieră şi circumscripţia consulară sunt

stabilite de Ministerul Afacerilor Externe. Adoptat prin Hotărârea Guvernului României nr. 760/1999, Monitorul

Oficial nr. 468/27.09.1999.oficiului consular de carieră, la sediul, rangul şi circumscripţia sa consulară.

Page 452: Drept Diplomatic

452

5. Ministerul Afacerilor Externe va solicita, de asemenea, acordul statului de reşedinţă cu privire la:

a) modificările ulterioare aduse sediului oficiului consular de carieră, rangului sau circumscripţiei sale consulare;

b) deschiderea de către un consulat general de carieră sau de către un consulat a unui viceconsulat sau a unei agenţii consulare înţr-o altă localitate decât cea în care îşi are sediul el însuşi;

c) deschiderea unui birou, ca făcând parte dintr-un oficiu consular de carieră existent, în afara sediului acestuia.

ART. 3 1. Oficiile consulare de carieră îşi au sediul în localuri consulare,

proprietate a statului român sau închiriate de acesta. 2. Localurile consulare se bucură de înlesnirile, privilegiile şi

imunităţile recunoscute în favoarea acestora prin convenţiile bilaterale sau multilaterale în materie la care România şi statul pe teritoriul căruia se află sunt parte.

ART. 4 1. Personalul oficiului consular de carieră este format din:

a) funcţionari consulari; b) angajaţi consulari; c) personal de serviciu; d) personal particular.

2. Funcţionarii consulari pot fi: a) consuli generali; b) consuli; c) viceconsuli; d) agenţi consulari.

3. Angajaţii consulari sunt persoanele care fac parte din serviciile administrative sau tehnice ale oficiului consular de carieră.

4. Personalul de serviciu cuprinde persoanele afectate serviciului casnic al oficiului consular de carieră.

5. Personalul particular este folosit exclusiv în serviciul personal al unui membru al oficiului consular de carieră.

ART. 5 1. Oficiile consulare de carieră sunt conduse, potrivit rangului lor, de:

consuli generali, consuli, viceconsuli sau agenţi consulari. 2. Consulii generali, şefi ai oficiilor consulare, sunt numiţi la post prin

hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului Afacerilor Externe. 3. Funcţionarii consulari, alţii decât şeful oficiului consular de carieră,

precum şi angajaţii consulari şi personalul de serviciu sunt numiţi la post prin ordin al ministrului Afacerilor Externe.

Page 453: Drept Diplomatic

453

ART. 6 1. Ministerul Afacerilor Externe va solicita, pe cale diplomatică,

acordul prealabil al statului pe teritoriul căruia se află oficiul consular de carieră cu privire la numirea şefului oficiului consular, dacă prin convenţii la care România şi statul de reşedinţă sunt parte nu se prevede altfel.

2. După obţinerea acordului statului de reşedinţă ministrul Afacerilor Externe semnează patenta consulară, prin care atestă numirea şefului oficiului consular de carieră, rangul său, sediul oficiului consular şi circumscripţia consulară, purtând sigiliul de stat.

3. Ministerul Afacerilor Externe înaintează, pe cale diplomatică Ministerului Afacerilor Externe al ţării în care a fost numit şeful oficiului consular de carieră patenta consulară în vederea acordării exequaturului.

4. Şeful oficiului consular de carieră este admis să-şi exercite funcţiile prinţr-o autorizaţie numită exequatur.

5. Dacă şeful oficiului consular de carieră este împiedicat să îşi exercite funcţiile sau dacă postul său a devenit vacant, Ministerul Afacerilor Externe va numi un gerant interimar care va acţiona cu titlu provizoriu, în calitate de şef al oficiului consular de carieră. Ca gerant interimar poate fi numit un funcţionar consular al oficiului consular respectiv, un agent diplomatic de la misiunea diplomatică română din acelaşi stat sau de la Ministerul Afacerilor Externe al României. Ministerul Afacerilor Externe va lua măsuri ca numele şi prenumele gerantului interimar să fie notificate Ministerului Afacerilor Externe al statului în care se află oficiul consular de carieră.

ART. 7 Ministerul Afacerilor Externe şi, respectiv, misiunea diplomatică

notifică Ministerului Afacerilor Externe al statului de reşedinţă: a) numirea membrilor oficiului consular de carieră, sosirea la oficiul

consular, plecarea definitivă sau încetarea funcţiilor lor, precum şi orice alte schimbări privind statutul acestora care pot interveni în cursul activităţii lor la oficiul consular de carieră;

b) sosirea şi plecarea definitivă a unei persoane aparţinând familiei unui membru al oficiului consular sau dacă o persoană devine sau încetează să mai fie membru al familiei;

c) sosirea şi plecarea definitivă a personalului particular; d) angajarea şi concedierea persoanelor care îşi au reşedinţa în statul

de reşedinţă.

Page 454: Drept Diplomatic

454

CAP. 2 Exercitarea atribuţiilor consulare de către oficiile consulare

de carieră ART. 8 1. Atribuţiile consulare sunt exercitate de oficiile consulare de carieră

prin: a) funcţionarii consulari, care pot fi consuli generali, consuli,

viceconsuli sau agenţi consulari; b) diplomaţi cu atribuţii consulare la misiunile diplomatice, numiţi şi notificaţi ca atare la autorităţile ţării de reşedinţă.

2. Atribuţiile consulare se exercită în cadrul circumscripţiei consulare. Cu toate acestea, în împrejurări speciale, un funcţionar consular poate, cu consimţământul statului de reşedinţă, să-şi exercite atribuţiile şi în exteriorul circumscripţiei consulare.

3. Statul român, prin Ministerul Afacerilor Externe, poate, după notificarea către statele interesate şi dacă nici unul dintre ele nu se opune în mod expres la aceasta, să însărcineze un oficiu consular de carieră stabilit într-un stat să îşi asume exercitarea atribuţiilor consulare într-un alt stat.

4. De asemenea, dacă după notificarea sa statul de reşedinţă nu se opune, un oficiu consular de carieră al statului român poate exercita atribuţii consulare în statul de reşedinţă în numele unui stat terţ.

ART. 9 1. Misiunile diplomatice exercită atribuţii consulare prin secţiile

consulare sau prin diplomaţii desemnaţi în acest scop. 2. În capitalele ţărilor unde există concomitent o misiune diplomatică

şi un oficiu consular de carieră ale României atribuţiile consulare sunt exercitate în exclusivitate de către respectivul oficiu consular de carieră în cadrul circumscripţiei sale. Secţia consulară a misiunii diplomatice exercită atribuţiile consulare pentru cei din exteriorul circumscripţiei oficiului consular de carieră, dacă acesta nu acoperă integral teritoriul statului de reşedinţă.

3. Oficiile consulare nu vor soluţiona cererile persoanelor domiciliate în alte circumscripţii consulare decât în cazuri deosebite şi urgente.

ART. 10 1. În exercitarea atribuţiilor lor, funcţionarii consulari pot să se

adreseze autorităţilor locale competente din cadrul circumscripţiei consulare. Ei se pot adresa autorităţilor centrale competente ale statului de reşedinţă numai dacă acest lucru este admis de legile, regulamentele şi uzanţele statului de reşedinţă sau de acordurile internaţionale la care România şi respectivul stat sunt parte. În caz contrar, se pot adresa autorităţilor centrale ale statului de reşedinţă prin intermediul misiunii diplomatice.

Page 455: Drept Diplomatic

455

2. Dacă în statul de reşedinţă nu există o misiune diplomatică a statului român şi dacă interesele sale nu sunt reprezentate de o misiune diplomatică a sa dintr-un stat terţ sau a unui stat terţ, funcţionarii consulari, cu consimţământul statului de reşedinţă, pot îndeplini acte diplomatice şi, implicit, se pot adresa direct autorităţilor centrale.

3. În situaţia prevăzută la pct. 2, consulii onorifici acţionează potrivit instrucţiunilor şefului oficiului consular de carieră.

ART. 11 1. Funcţionarii consulari vor sprijini prin toate mijloacele dezvoltarea

relaţiilor de prietenie între România şi statul de reşedinţă. 2. Funcţionarii consulari vor favoriza dezvoltarea relaţiilor bilaterale în

domeniile economic, comercial, cultural, ştiinţific, turistic, vor apăra şi vor promova drepturile şi interesele statului român şi ale cetăţenilor români în statul de reşedinţă.

3. În exercitarea atribuţiilor lor funcţionarii consulari se vor conforma prevederilor tratatelor, convenţiilor, acordurilor şi înţelegerilor internaţionale la care România şi statul de reşedinţă sunt parte.

4. Activitatea funcţionarilor consulari va fi desfăşurată în conformitate cu prevederile legilor şi regulamentelor române, precum şi ale instrucţiunilor ministrului afacerilor externe, date în aplicarea lor.

5. Îndeplinirea atribuţiilor consulare se va face cu respectarea legilor statului de reşedinţă.

ART. 12 1. Activitatea de informare consulară are drept scop promovarea şi

apărarea intereselor naţionale, înfăptuirea obiectivelor politicii externe şi interne a statului, precum şi favorizarea participării României la viaţa internaţională.

2. Activitatea de informare trebuie să contribuie la armonizarea legislaţiei române cu cea a statelor membre ale Uniunii Europene, la aderarea României la instrumentele juridice ale Consiliului Europei, la lărgirea cadrului juridic bi şi multilateral, la asigurarea dreptului cetăţenilor români la tratament egal cu cetăţenii altor state, inclusiv la liberă circulaţie.

ART. 13 1. În cadrul circumscripţiei consulare funcţionarii consulari sprijină

dezvoltarea relaţiilor economice, comerciale, culturale, ştiinţifice şi turistice cu statul de reşedinţă, cu respectarea tratatelor, convenţiilor şi acordurilor în vigoare.

2. Funcţionarul consular va sprijini comerţul şi cooperarea economică prin acţiuni de prospectare, propagandă şi promovare în mediile de afaceri sau de comunicare în masă a intereselor româneşti, asigurând condiţii favorabile agenţilor economici români, dezvoltării ansamblului relaţiilor cu ţara de

Page 456: Drept Diplomatic

456

reşedinţă. El nu are dreptul să acţioneze ca agent economic ori să desfăşoare activităţi cu caracter lucrativ.

3. În activitatea sa funcţionarul consular va sprijini cercurile de afaceri, firmele şi companiile străine să facă investiţii de capital în România, să înfiinţeze reprezentanţe, firme sau birouri ale acestora, să încurajeze exporturile de produse româneşti, să dezvolte cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică.

4. În domeniile cultural-ştiinţific şi de presă funcţionarul consular va sprijini derularea acordurilor culturale, programele de aplicare a lor, cunoaşterea şi prezentarea valorilor culturii, ştiinţei şi învăţământului, participarea la manifestări în statul de reşedinţă, festivaluri, congrese, reuniuni, expoziţii, târguri de carte etc.

ART. 14 1. Funcţionarul consular va acorda, la cerere sau din oficiu, în

conformitate cu normele şi principiile dreptului internaţional, asistenţă şi protecţie cetăţenilor români, în calitatea sa oficială de organ al statului învestit şi recunoscut cu astfel de atribuţii.

2. Asistenţa şi protecţia se acordă în caz de îmbolnăviri grave, urgenţe medicale, decese, accidente de circulaţie, pierdere sau furt al paşaportului, biletului de călătorie, mijloacelor băneşti, permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor, reţineri, arestări, limitarea în orice alt mod a libertăţii personale, condamnări în statul de reşedinţă şi în alte situaţii asemănătoare.

3. Funcţionarul consular, în calitatea sa oficială, va asigura reprezentarea cetăţenilor români în faţa instanţelor judecătoreşti ori se va îngriji de asigurarea reprezentării lor adecvate, solicitând adoptarea de măsuri provizorii în vederea apărării drepturilor şi intereselor acestora, datorită absenţei lor sau din orice altă cauză, dacă şi în măsura în care legea statului de reşedinţă permite aceasta. Reprezentarea încetează de îndată ce persoana respectivă şi-a desemnat mandatarul său ori îşi asigură personal apărarea drepturilor şi intereselor în statul de reşedinţă.

4. Funcţionarul consular va interveni la autorităţile statului de reşedinţă pentru instituirea tutelei sau curatelei în favoarea minorilor şi incapabililor, cetăţeni români aflaţi în statul de reşedinţă.

5. Funcţionarul consular are dreptul şi obligaţia de a comunica cu cetăţenii români privaţi de libertate, cu respectarea convenţiilor internaţionale şi a legilor statului de reşedinţă. El are dreptul să îi viziteze, să intervină la autorităţi pentru numirea de avocaţi din oficiu şi de interpreţi şi pentru ca aceştia să se bucure de drepturile procesuale prevăzute de legislaţia statului de reşedinţă.

Page 457: Drept Diplomatic

457

ART. 15 Funcţionarul consular va acţiona pentru apărarea drepturilor şi

intereselor patrimoniale ale statului român şi ale cetăţenilor săi, cu respectarea legilor şi procedurilor în vigoare în statul de reşedinţă şi a prevederilor convenţiilor internaţionale. în acest scop, el va interveni pe lângă autorităţile statului de reşedinţă în vederea luării măsurilor de conservare şi administrare a bunurilor, clarificare a regimului lor juridic, intabulare a dreptului de proprietate în registrele de la locul situării lor. În caz de litigii el va recomanda avocaţi şi va sprijini pregătirea apărării, procurarea de documente oficiale, efectuarea de traduceri, legalizări etc.

ART. 16 1. Activitatea notarială se va desfăşura pe baza legii române şi a

înţelegerilor internaţionale la care România este parte, precum şi potrivit uzanţelor internaţionale.

2. În baza legii, la cererea persoanelor fizice având cetăţenia română, precum şi a persoanelor juridice române, funcţionarul consular va îndeplini următoarele acte notariale:

a) redactarea de înscrisuri în vederea autentificării sau legalizării semnăturii;

b) autentificarea înscrisurilor; c) legalizarea sigiliilor şi a semnăturilor; d) darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părţi; e) certificarea unor fapte; f) legalizarea de copii de pe înscrisuri; g) efectuarea şi legalizarea traducerilor; h) primirea în depozit a înscrisurilor şi a documentelor prezentate de

părţi; i) eliberarea de duplicate de pe actele notariale întocmite de misiunile

diplomatice şi oficiile consulare. 3. Activităţile notariale prevăzute la pct. 2 lit. c), f) şi g) pot fi îndeplinite

de către funcţionarii consulari şi la cererea persoanelor fizice sau juridice străine, în măsura în care legile şi reglementările statului de reşedinţă nu se opun.

4. Actele notariale se îndeplinesc, după caz, la sediile misiunilor diplomatice sau ale oficiilor consulare, precum şi la bordul navelor şi aeronavelor sub pavilion românesc care se află staţionate în raza de activitate a acestor organe, precum şi la domiciliul cetăţeanului român ori în alt loc, dacă acest lucru este prevăzut în convenţiile internaţionale la care România şi statul de reşedinţă sunt parte ori dacă legea locală nu se opune.

Forma şi condiţiile în care se îndeplinesc actele notariale sunt prevăzute de legea română.

Page 458: Drept Diplomatic

458

Actul notarial îndeplinit de funcţionarul consular, purtând semnătura sa şi sigiliul oficial, este de autoritate publică şi are forţa probantă prevăzută de lege.

Actele notariale întocmite de funcţionalul consular pot fi atacate de părţi sau de orice persoană interesată, prin acţiune în anulare la instanţa judecătorească, în conformitate cu prevederile Codului român de procedură civilă.

ART. 17 1. Funcţionarii consulari vor îndeplini atribuţii de stare civilă în baza

legii, a convenţiilor internaţionale la care România este parte, iar în lipsa acestora, numai în măsura în care legile statului de reşedinţă nu se opun.

2. În temeiul legii, şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României sunt ofiţeri de stare civilă. Ei pot delega exercitarea atribuţiilor de ofiţer de stare civilă agentului diplomatic care îndeplineşte funcţii consulare sau unuia dintre funcţionarii consulari.

3. Funcţionarii consulari vor înregistra actele şi faptele de stare civilă privind cetăţenii români, produse în străinătate, în condiţiile prevăzute de lege, şi vor elibera certificate de stare civilă, după caz, de naştere, de căsătorie sau de deces.

4. Funcţionarii consulari vor încheia, în temeiul legii, căsătorii între doi cetăţeni români sau între un cetăţean român şi un cetăţean străin, dacă convenţiile internaţionale la care România este parte prevăd aceasta, iar legile statului de reşedinţă nu se opun.

ART. 18 1. Funcţionarii consulari vor îndeplini atribuţii în materie de cetăţenie,

în temeiul legii române şi al convenţiilor internaţionale la care România este parte.

2. În temeiul legii, funcţionarii consulari vor primi: a) cereri de redobândire a cetăţeniei române de la foştii cetăţeni

români; b) cereri de renunţare la cetăţenia română de la persoanele

care au dobândit deja cetăţenia unui alt stat sau au asigurarea de primire a cetăţeniei unui alt stat, dovedite cu acte oficiale, pentru a nu deveni persoane fără cetăţenie, şi care îndeplinesc celelalte cerinţe legale;

c) cereri de clarificare a cetăţeniei române. Aceste cereri sunt transmise în ţară spre a fi soluţionate de către

autorităţile abilitate prin lege. 3. Persoanele care, la cerere, au redobândit cetăţenia română, în

condiţiile legii, cu păstrarea domiciliului în străinătate, vor depune jurământul de credinţă în faţa şefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular de

Page 459: Drept Diplomatic

459

carieră al României din ţara în care domiciliază. După depunerea jurământului şeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular de carieră va elibera persoanei care a redobândit cetăţenia română certificatul constatator.

4. Funcţionarii consulari vor elibera; la cerere, în caz de nevoie, dovezi de cetăţenie pentru cetăţeni români aflaţi1 în străinătate.

ART. 19 1. Atribuţiile privind procurarea şi transmiterea de acte judiciare şi

extrajudiciare se îndeplinesc în conformitate cu legea română şi cu convenţiile internaţionale la care România este parte.

2. Actele judiciare se transmit pe cale diplomatică sau consulară, cu excepţia cazului în care prin tratate sau convenţii internaţionale la care România este parte s-a stabilit un alt mod de transmitere în străinătate a unor acte, precum: citaţii, copii sau extrase de pe acţiuni, comisii rogatorii în materie civilă sau penală, cereri de extrădare şi altele.

3. Funcţionarul consular va înmâna direct sau va transmite prin poştă cetăţenilor români domiciliaţi în statul de reşedinţă citaţiile şi copiile de pe acţiunile primite de la autorităţile judiciare române, dacă legile statului de reşedinţă nu se opun. De asemenea, funcţionarul consular va înmâna citaţii şi copii de pe acţiuni membrilor misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare ale României, funcţionarilor români la organizaţiile internaţionale, precum şi membrilor acestora de familie care locuiesc împreună cu ei.

4. Funcţionarii consulari, la cererea cetăţenilor români şi a foştilor cetăţeni români aflaţi în statul de reşedinţă, vor primi şi vor transmite în ţară, spre soluţionare, cererile privind procurarea de acte de stare civilă, de vechime în muncă, de studii, certificate de cazier judiciar şi altele. De asemenea, funcţionarii consulari pot primi astfel de cereri şi de la alte persoane, dacă legile statului de reşedinţă nu se opun.

ART. 20 1. Atribuţiile funcţionarului consular în probleme de transporturi

navale, aeriene, rutiere şi feroviare vor fi exercitate în conformitate cu legea română şi cu convenţiile internaţionale la care România este parte.

2. Atribuţiile funcţionarului consular în materie de navigaţie maritimă şi fluvială se exercită în legătură cu navele comerciale de mărfuri şi de pasageri care navighează sub pavilion românesc, echipajul şi încărcătura de la bordul acestora şi pasagerii lor. De asemenea, funcţionarul consular va exercita atribuţii privind navele de război, navele de stat, navele-şcoală pentru pregătirea personalului navigant, navele pentru cercetare ştiinţifică şi altele.

3. Atribuţiile funcţionarului consular vor consta şi în eliberarea sau prelungirea valabilităţii, după caz, în condiţiile legii şi ale reglementărilor în materie, a documentelor de navigabilitate ale navelor, a carnetelor de marinar,

Page 460: Drept Diplomatic

460

în acordarea de asistenţă şi protecţie navelor sub pavilion românesc, echipajului, încărcăturii sale precum şi pasagerilor cetăţeni români, în caz de avarie, eşuare sau naufragiu al navei; el va sprijini repatrierea acestora, inclusiv a membrilor echipajului, dacă continuarea călătoriei' nu mai este posibilă. De asemenea, funcţionarul consular va obţine aprobările necesare pentru intrarea navelor de stat şi a navelor militare în apele teritoriale şi în porturile statului de reşedinţă.

4. În materie de navigaţie aeriană funcţionarul consular va obţine, pe cale diplomatică, de la autorităţile ţării de reşedinţă autorizaţii prealabile pentru survolarea spaţiului aerian sau pentru aterizarea pe teritoriul acesteia în cazul aeronavelor române care execută zboruri necomerciale – prezidenţiale, parlamentare, guvernamentale, transporturi de trupe, tehnică militară, armament şi altele asemenea. De asemenea, funcţionarul consular acordă'asistenţă şi protecţie aeronavelor, echipajului şi pasagerilor ori de câte ori împrejurările o cer.

5. Funcţionarii consulari vor sprijini personalul, pasagerii şi încărcătura în transporturile internaţionale feroviare şi rutiere de mărfuri şi de călători în caz de accidente de circulaţie şi vor interveni la autorităţile ţării de reşedinţă pentru a le acorda primul ajutor în funcţie de situaţia în care se află.

ART. 21 1. Funcţionarii consulari vor elibera, în condiţiile legii, paşapoarte şi

vor prelungi valabilitatea acestora. 2. Funcţionarii consulari vor acorda vize, în condiţiile legii şi ale

reglementărilor în vigoare, cetăţenilor străini care se deplasează în România în interes oficial, de afaceri, particular, turistic, la studii sau pentru desfăşurarea de activităţi lucrative.

3. Funcţionarii consulari vor sprijini, prin demersuri la autorităţile ţării de reşedinţă, încheierea de către România a unor acorduri şi înţelegeri privind facilitarea călătoriilor cetăţenilor români.

ART. 22 1. Pentru serviciile prestate, la cererea cetăţenilor români sau a

cetăţenilor străini, funcţionarii consulari vor încasa taxe consulare în valută, în cuantumul prevăzut de lege, dacă convenţiile internaţionale la care România este parte nu prevăd altfel.

2. Taxele consulare se încasează anticipat şi aparţin bugetului statului român.

ART. 23 Funcţionarii consulari vor îndeplini orice alte atribuţii date prin lege,

dacă nu se contravine reglementărilor statului de reşedinţă sau convenţiilor internaţionale la care România este parte.

Page 461: Drept Diplomatic

461

CAP. 3 Oficiile consulare onorifice ART. 24 1. România poate înfiinţa, pe bază de reciprocitate, oficii consulare

onorifice pe teritoriul altor state şi poate numi consuli onorifici care funcţionează potrivit legii, normelor, principiilor şi practicii internaţionale.

2. Înfiinţarea de oficii consulare onorifice şi numirea şefilor oficiilor consulare onorifice se aprobă de către ministrul Afacerilor Externe, în drept să semneze patenta consulară prevăzută cu sigiliul de stat.

3. Procedura privind înfiinţarea de oficii consulare onorifice, numirea şi admiterea şefilor oficiilor consulare onorifice sunt supuse regulilor prevăzute la art. 2 pct. 1, 3, 4 şi 5 şi la art. 6 pct. 1, 2, 3 şi 4.

4. Şefii oficiilor consulare onorifice suportă din bugetul propriu toate cheltuielile privind îndeplinirea atribuţiilor oficiale şi de reprezentare. De asemenea, ei îşi desfăşoară activitatea în localuri consulare proprietatea lor sau închinate pe cheltuială proprie.

5. Şefii oficiilor consulare onorifice, după primirea exequaturului sau după admiterea provizorie, vor încheia cu şeful misiunii diplomatice române acreditat în acea ţară, împuternicit în acest scop de Ministerul Afacerilor Externe, un protocol conţinând atribuţiile consulare pe care aceştia le pot exercita, drepturile de care se bucură şi obligaţiile ce le revin.

6. Şefii oficiilor consulare onorifice pot fi cetăţeni români cu domiciliul permanent în statul de reşedinţă, cetăţeni ai statului de reşedinţă sau cetăţeni ai unui stat terţ cu domiciliul în statul de reşedinţă.

7. Şefii oficiilor consulare onorifice sunt numiţi dintre persoanele cu poziţii importante în statul de reşedinţă – oameni politici reputaţi, personalităţi remarcabile în domeniile economiei, finanţelor, bancar, cultural, ştiinţific, avocaţi de prestigiu – cu independenţă financiară şi comportament la nivelul funcţiei ce li se încredinţează, apropiaţi de România, care pot să contribuie la promovarea intereselor româneşti, la dezvoltarea relaţiilor de prietenie cu statul de reşedinţă şi care doresc să îşi asume astfel de însărcinări.

8. Pentru activitatea desfăşurată consulii onorifici nu primesc din partea statului român salarii, indemnizaţii sau alte venituri, oricare ar fi denumirea acestora.

9. Calitatea de consul onorific poate fi retrasă oricând de către ministrul afacerilor externe al României, prin revocarea patentei consulare şi prin notificarea autorităţilor ţării de reşedinţă cu privire ia decizia de a nu mai considera persoana respectivă ca şef al oficiului consular onorific sau, după caz, consul onorific.

Page 462: Drept Diplomatic

462

ART. 25 1. Şefii oficiilor consulare onorifice vor îndeplini atribuţii consulare care

nu implică exercitarea autorităţii de stat menţionate expres în protocolul semnat cu şefii misiunilor diplomatice.

2. Atribuţiile consulare care implică exercitarea autorităţii de stat sunt cele referitoare la cetăţenie, stare civilă, acte notariale, procurări şi transmiteri de acte judiciare şi extrajudiciare, eliberarea de paşapoarte şi acordarea de vize, încasarea de taxe consulare pentru serviciile prestate, precum şi orice alte activităţi cu un astfel de caracter.

3. Atribuţiile prevăzute la pct. 2 vor fi îndeplinite în exclusivitate de către funcţionarii consulari de carieră ai României.

CAP. 4 Răspunderi ART. 26 1. Şeful misiunii diplomatice şi şeful oficiului consular conduc şi

răspund de modul în care este îndeplinită activitatea consulară de către funcţionarii consulari.

2. Funcţionarii consulari care nu vor aduce la îndeplinire obligaţiile prevăzute în prezentul regulament consular vor răspunde, după caz, disciplinar, administrativ sau penal.

CAP. 5 Dispoziţii finale ART. 27 Prezentul regulament consular va intra în vigoare în 30 de zile de la

data publicării lui în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 28 La data intrării în vigoare a prezentului Regulament consular se

abrogă Regulamentul consular aprobat prin I.D.R. nr. 3.549 din 24 octombrie 1937, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 255 din 4 noiembrie 1937.

Page 463: Drept Diplomatic

463

HOTĂRÂREA GUVERNULUI ROMÂNIEI

Nr. 21 din 4 ianuarie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe

ART. 1 (1) Ministerul Afacerilor Externe, denumit în continuare M.A.E., ca

minister de sinteză, este organ de specialitate al Administraţiei Publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, având sediul în municipiul Bucureşti.

(2) M.A.E. asigură realizarea politicii externe a statului român, inclusiv participarea la procesul de integrare europeană şi euroatlantică a României, precum şi elaborarea, fundamentarea, realizarea şi coordonarea politicii comerciale a României, contribuind la atragerea investiţiilor străine în România, în conformitate cu reglementările legale în vigoare şi cu Programul de guvernare.

ART. 2 În realizarea politicii externe a României M.A.E. are următoarele

atribuţii: 1. Apără şi promovează pe plan extern interesele naţionale ale

României; 2. Iniţiază activităţi internaţionale menite să ducă la dezvoltarea de

relaţii paşnice şi de cooperare cu toate statele, întemeiate pe principiile şi pe normele general admise ale dreptului internaţional;

3. Asigură promovarea intereselor României în organizaţii internaţionale cu caracter universal, european, euroatlantic, regional şi subregional;

4. Asigură conectarea ţării la instituţiile europene şi euroatiantice cu caracter politic, strategic şi economic;

5. Asigură, prin acţiuni de politică externă, consolidarea statului de drept şi a structurilor democratice din societatea românească, precum şi proiectarea unei imagini reale a României în lume;

6. Urmăreşte evoluţia vieţii internaţionale şi semnalează tendinţele care apar în contextul internaţional;

Page 464: Drept Diplomatic

464

Monitorul Oficial nr. 15/2001. Textul hotărârii este prezentat fără anexe, aşa cum a fost modificat şi completat de HG nr. 248/15.02.2001 (M.Of. nr. 100/2001) şi HG nr. 769/2001 (M.Of. nr. 490/2001).

7. Contribuie la asigurarea prezenţei active şi demne a României şi a cetăţenilor săi în plan internaţional;

8. Promovează în plan internaţional valorile democraţiei, respectarea drepturilor omului, colaborarea paşnică şi solidaritatea umană;

9. Apără în străinătate drepturile şi interesele statului român, ale cetăţenilor şi ale persoanelor juridice române, în baza legislaţiei române şi în conformitate cu practica internaţională şi cu acordurile bilaterale şi multilaterale la carevRomânia este parte;

10. Acţionează pentru întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor României şi pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui rezidenţi sunt;

11. Iniţiază, negociază sau participă la negocierea tratatelor şi a altor înţelegeri internaţionale, pentru România;

12. Face propuneri privind semnarea, ratificarea, aprobarea sau acceptarea înţelegerilor internaţionale, aderarea la acestea sau denunţarea lor, efectuează schimbul instrumentelor de ratificare, depune instrumentele de ratificare sau de aderare, notifică aprobarea ori acceptarea înţelegerilor internaţionale şi denunţarea lor, eliberează documente certificând deplinele puteri;

13. Urmăreşte, direct sau în conlucrare cu ministerele şi cu celelalte autorităţi publice centrale de specialitate, aplicarea prevederilor tratatelor şi ale altor înţelegeri internaţionale la care România este parte şi prezintă propuneri pentru îndeplinirea întocmai şi cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate;

14. Elaborează sau cooperează cu ministerele şi cu celelalte autorităţi publice centrale de specialitate la elaborarea proiectelor de acte normative care au legătură cu relaţiile externe şi cu politica de comerţ exterior ale României;

15. Asigură asistenţă permanentă şi coordonare în domeniul relaţiilor internaţionale tuturor ministerelor. În acest scop se înfiinţează în cadrul M.A.E. Corpul consilierilor diplomatici, care funcţionează pe lângă membrii Guvernului;

16. Formulează norme şi asigură sprijin instituţiilor centrale de stat în materie de protocol şi curtoazie internaţională. În acest scop se înfiinţează în cadrul M.A.E. Protocolul naţional, care îndeplineşte atribuţiile ce îi revin conform legislaţiei în vigoare şi uzanţelor internaţionale;

17. Asigură, sprijină sau coordonează, după caz, îndeplinirea obligaţiilor care decurg din dispoziţiile Acordului European instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Economice Europene şi statele

Page 465: Drept Diplomatic

465

membre ale acestora, pe de altă parte, denumit în continuare Acordul european, precum şi activităţile desfăşurate de partea română în cadrul instituţiilor create prin acest acord;

18. Participă, alături de Ministerul Integrării Europene şi celelalte ministere, la coordonarea procesului de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană, cu următoarele atribuţii specifice:

a) asigură preşedinţia părţii române la lucrările Consiliului de asociere; b) participă la subcomitetele de asociere prevăzute de Acordul

european şi contribuie la coordonarea pregătirii activităţii acestor subcomitete; c) cooperează cu ministerele interesate la organizarea reuniunilor

informale ale miniştrilor, în funcţie de tematica şi calendarul stabilit de Consiliul Afacerilor Generale;

d) cooperează cu ministerele interesate la elaborarea, realizarea şi promovarea, în ţările membre ale Uniunii Europene şi în ţările candidate, a unei strategii de informare, comunicare şi imagine privind evoluţia procesului de pregătire a României pentru aderare;

19. Este reprezentat sau participă, după caz, la procesele de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană;

20. Urmăreşte, în cooperare cu Ministerul Integrării Europene şi cu Ministerul Finanţelor Publice, cu participarea ministerelor economice şi a instituţiilor româneşti beneficiare, coerenţa şi transparenţa alocării asistenţei financiare nerambursabile, altele decât cele comunitare, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;

21. Elaborează politica României în domeniul comerţului exterior, în conformitate cu Programul de guvernare, Programul de dezvoltare a României pe termen mediu şi cu angajamentele internaţionale asumate în plan multilateral şi european, prin instrumente de politică comercială, cum ar fi: tariful vamal de import, sistemul de licenţe de export/import, stimularea exportului, reglementarea importurilor, măsuri de apărare comercială etc;

22. Promovează interesele economice şi comerciale ale României în relaţiile cu alte state, precum şi cu organizaţiile economice cu vocaţie universală, cu caracter regional şi cu alte grupări economice, îndeplinind următoarele atribuţii specifice:

a) coordonează politica României în domeniul comerţului exterior şi asigură armonizarea reglementărilor legislative din domeniul comerţului exterior şi în legătură cu relaţiile economice internaţionale cu cele ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului, Uniunii Europene şi ale altor organizaţii şi forme de cooperare prevăzute de acordurile economice şi comerciale la care România este sau intenţionează să devină parte;

b) elaborează, împreună cu celelalte ministere economice, strategii şi programe, referitoare la dezvoltarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de acces al

Page 466: Drept Diplomatic

466

produselor şi serviciilor româneşti pe pieţele internaţionale, ţinând cont de solicitările mediului de afaceri şi de tendinţele pieţelor internaţionale;

c) studiază tendinţele pieţelor externe în ceea ce priveşte competitivitatea şi oportunităţile de comerţ pentru agenţii economici români şi sprijină prezenţa acestora pe piaţa mondială;

d) asigură aplicarea programelor rezultate din acordurile şi convenţiile internaţionale bilaterale şi multilaterale în domeniul economic la care România este parte;

e) asigură respectarea angajamentelor internaţionale asumate de România în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, a celor comerciale din cadrul Acordului european şi a celor din acordurile de comerţ liber;

f) acţionează pentru atragerea investiţiilor străine prin acţiuni directe realizate prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare

ale României; g) acordă asistenţa şi orientarea necesară firmelor româneşti şi

străine în domeniile economic şi comercial; h) participă, împreună cu instituţiile cu atribuţii în domeniu, la

dezvoltarea parteneriatului şi a colaborării pe linia cercetării şi producţiei militare, îndeosebi cu state membre ale Uniunii Europene şi ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord;

i) negociază direct sau participă la negocierea şi la încheierea de tratate, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale cu caracter economic sau pentru stabilirea cadrului juridic necesar în vederea desfăşurării relaţiilor comerciale externe ale României, potrivit legii;

j) gestionează mijloacele financiare alocate M.A.E. pentru promovarea cooperării economice internaţionale şi controlează, în condiţiile legii, modul de utilizare a mijloacelor respective;

k) iniţiază măsuri pentru stimularea cooperării economice internaţionale şi a exportului de produse şi servicii,

I) participă la elaborarea politicii vamale a României; m) iniţiază negocieri şi participă la încheierea şi derularea de acorduri

şi înţelegeri cu ţările debitoare şi/sau cu firme intermediare specializate pentru recuperarea creanţelor externe ale statului rezultate din operaţiuni comerciale;

n) eliberează, în condiţiile legii, licenţe de import şi export, în conformitate cu interesele României şi cu angajamentele internaţionale asumate de aceasta;

o) eliberează autorizaţii de funcţionare în România a reprezentanţelor firmelor străine; avizează exporturile de mărfuri în consignaţie, exporturi temporare şi exportul de mostre; aprobă prelungirea importurilor temporare în conformitate cu Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României;

Page 467: Drept Diplomatic

467

p) elaborează programul anual şi coordonează activitatea de participare a României la târguri şi expoziţii internaţionale;

23. Păstrează originalele tuturor înţelegerilor internaţionale bilaterale şi copiile certificate de pe înţelegerile internaţionale, originalele înţelegerilor internaţionale al căror depozitar este România şi îndeplineşte obligaţiile ce decurg din această calitate;

24. Păstrează sigiliul de stat al României; 25. Supune spre aprobare scrisorile de acreditare, cererile de

agrement şi de exequatur; 26. Ţine legătura cu misiunile diplomatice şi cu oficiile consulare din

România, în conformitate cu regulile şi cu practica internaţională; 27. Organizează, îndrumă şi controlează activitatea misiunilor

diplomatice şi a oficiilor consulare ale României; 28. Organizează curierul diplomatic; 29. Îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative. ART. 3 (1) M.A.E. avizează, în mod obligatoriu şi în prealabil, acţiunile pe

care le iniţiază celelalte ministere şi autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale în probleme care ţin de activitatea lor specifică, dar care au legătură cu relaţiile internaţionale ale României.

(2) M.A.E. iniţiază sau avizează acordurile, convenţiile şi alte înţelegeri internaţionale pe care le încheie ministerele şi autorităţile administraţiei publice centrale, precum şi, în mod obligatoriu şi în prealabil, proiectele de documente de cooperare internaţională pe care le încheie autorităţile administraţiei publice locale cu autorităţi similare din alte state.

ART. 4 (1) în structura organizatorică a M.A.E. funcţionează direcţii generale,

direcţii, servicii şi birouri. (2) Structura organizatorică a M.A.E. este prevăzută în anexa nr. 1. În

cadrul acesteia, prin ordin al ministrului Afacerilor Externe se pot organiza servicii şi birouri.

(3) Numărul maxim de posturi în M.A.E. este de 1.819, din care 619 în centrala M.A.E., exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor acestora.

(4) încadrarea în numărul de posturi prevăzute în prezenta hotărâre se realizează în maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia.

ART. 5 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Departamentul

comerţului exterior din cadrul fostului Minister al Industriei şi Comerţului trece în structura M.A.E., în cadrul căruia va funcţiona ca Departament pentru comerţ exterior şi promovare economică.

Page 468: Drept Diplomatic

468

ART. 51 (1) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se înfiinţează, în

cadrul M.A.E., Biroul Emisarului Special pe lângă Coordonatorul Special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, denumit în continuare Biroul Emisarului Special, în subordinea directă a ministrului Afacerilor Externe.

(2) Biroul Emisarului Special asigură legătura cu structurile Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est şi cu statele beneficiare, urmăreşte creşterea eficienţei pactului ca organism de soluţionare a unor probleme regionale ale comerţului şi dezvoltării economice, contribuie la atragerea de resurse pentru finanţarea unor proiecte de investiţii, identifică oportunităţi pentru identificarea de noi proiecte.

ART. 6 (1) Ministrul Afacerilor Externe conduce întreaga activitate a M.A.E. şi

îl reprezintă în raporturile cu celelalte ministere, cu alte autorităţi publice şi organizaţii, precum şi cu persoane juridice şi fizice din ţară şi din străinătate.

(2) Ministrul Afacerilor Externe este ajutat în activitatea sa de 4 secretari de stat. In structura M.A.E. funcţionează un subsecretar de stat pentru comerţ exterior şi promovare economică şi secretarul general al M.A.E.

(3) Secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, comunicare, imagine şi românii de pretutindeni are în atribuţii şi coordonarea activităţii Fundaţiei Culturale Române şi a Comisiei Fulbright. întreaga activitate în aceste domenii se va desfăşura în colaborare cu Ministerul Informaţiilor Publice, cu alocarea la bugetul M.A.E. a sumelor necesare, proporţional cu responsabilităţile asumate şi cu acţiunile întreprinse.

(4) Secretarul de stat pentru integrare şi afaceri multilaterale este totodată preşedintele Autorităţii Naţionale de Securitate, ale cărei înfiinţare, organizare şi funcţionare sunt reglementate prin Hotărârea Guvernului României nr. 864/2000.

(5) În exercitarea atribuţiilor sale ministrul Afacerilor Externe emite ordine şi instrucţiuni.

(6) In subordinea secretarului general al M.A.E. funcţionează secretarul general adjunct al ministerului.

ART. 7 Atribuţiile şi sarcinile secretarilor de stat, subsecretarului de stat, ale

secretarului general şi ale secretarului general adjunct, ale directorilor generali, precum şi ale compartimentelor din aparatul central de lucru al ministerului se aprobă prin ordin al ministrului Afacerilor Externe.

ART. 8 (1) M.A.E. este încadrat cu personal diplomatic şi consular, cu

funcţionari publici, precum şi cu personal contractual.

Page 469: Drept Diplomatic

469

(2) Personalul diplomatic şi consular are drepturile şi obligaţiile stabilite prin Statutul corpului diplomatic şi consular.

ART. 9 (1) Se înfiinţează, în subordinea M.A.E., Academia Diplomatică, cu

personalitate juridică, având ca scop principal realizarea formării şi perfecţionării profesionale a personalului din M.A.E.

(2) Academia Diplomatică va putea să asigure contra-cost formarea şi perfecţionarea în domeniul relaţiilor internaţionale şi a altor funcţionari sau a altor categorii de persoane, la cererea acestora, în cooperare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi cu Ministerul Administraţiei Publice.

(3) Ministerul Afacerilor Externe împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Administraţiei Publice vor prezenta, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, proiectul de hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Academiei Diplomatice.

ART. 10 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se înfiinţează Institutul

Român de Studii Internaţionale „Nicolae Titulescu". La aceeaşi dată Institutul Român de Drept Internaţional, Studii şi Relaţii Internaţionale îşi încetează activitatea, patrimoniul acestuia fiind preluat fără plată de Institutul Român de Studii Internaţionale „Nicolae Titulescu". Structura de personal, organizarea şi funcţionarea Institutului Român de Studii Internaţionale „Nicolae Titulescu", precum şi modalitatea de preluare a patrimoniului fostului Institut Român de Drept Internaţional, Studii şi Relaţii Internaţionale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

ART. 11 (1) Prin bugetul M.A.E. se finanţează de la bugetul de stat, potrivit

legii, funcţionarea instituţiilor prevăzute la pct. I din anexa nr. 2. (2) Din alocaţii de la bugetul de stat prin bugetul M.A.E., precum

şi din venituri extrabugetare se finanţează instituţiile prevăzute la pct. II din anexa nr. 2.

(3) M.A.E. suportă din bugetul propriu aprobat şi cheltuielile de întreţinere şi de funcţionare a clădirilor în care funcţionează secretariatele unor instituţii cu preocupări în domeniul relaţiilor internaţionale, prevăzute la pct. III din anexa nr. 2.

(4) Regia Autonomă „Locato” trece de sub autoritatea M.A.E. sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului. Pe bază de protocol încheiat între M.A.E. şi Secretariatul General al Guvernului urmează să fie stabilite activele Regiei Autonome „Locato” care rămân în administrarea M.A.E.

(5) Din alocaţii de la bugetul de stat, prin bugetul M.A.E. se finanţează Programul de participare a României la manifestări promoţionale internaţionale... aprobat anual prin hotărâre a Guvernului

Page 470: Drept Diplomatic

470

ART. 12 (1) Serviciul exterior al M.A.E, cuprinde misiunile diplomatice, oficiile

consulare şi centrele culturale. (2) Numărul maxim de posturi prevăzut pentru serviciul exterior al

M.A.E. este de 1.200. (3) Înfiinţarea, desfiinţarea şi schimbarea rangului misiunilor

diplomatice şi oficiilor consulare se fac potrivit legii. Înfiinţarea sau desfiinţarea centrelor culturale ale României în străinătate se face prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de M.A.E., cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor.

(4) Structura de personal şi regulamentul de funcţionare a misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi centrelor culturale se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor externe.

(5) Numirea directorilor centrelor culturale în domeniul relaţiilor culturale se va face de către M.A.E., cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor.

(6) Numirea diplomaţilor cu atribuţii în domeniul relaţiilor cultural-ştiinţifice şi educaţionale se va face în consultare cu Ministerul Culturii şi Cultelor, cu Fundaţia Culturală Română şi cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale interesate.

(7) Numirea ataşaţilor apărării şi a personalului care încadrează birourile ataşaţilor apărării se face de Ministerul Apărării Naţionale.

(8) Numirea ataşaţilor de afaceri interne şi a personalului care se încadrează în birourile de afaceri interne se face de ministrul de interne.

ART. 13 M.A.E. va prezenta anual spre aprobare Guvernului criteriile de

performanţă pentru misiunile diplomatice şi oficiile consulare privind volumul schimburilor comerciale dintre România şi ţările respective (import-export), volumul investiţiilor din/în ţara respectivă şi altele.

ART. 14 (1) M.A.E. asigură administrarea centrelor culturale ale României în

străinătate. (2) M.A.E., împreună cu Ministerul Culturii şi Cultelor, în colaborare cu

Academia Română şi cu alte organe ale Administraţiei Publice Centrale interesate, coordonează şi finanţează programele şi proiectele centrelor culturale ale României din străinătate.

ART. 15 (1) Şeful misiunii diplomatice este reprezentant unic al României în

statul în care este acreditat. (2) Funcţionarii desemnaţi să îşi desfăşoare activitatea în serviciul

exterior al M.A.E. acţionează sub îndrumarea şefului misiunii diplomatice. (3) Ataşaţii apărării, precum şi personalul care încadrează birourile

ataşaţilor apărării îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea Ministerului

Page 471: Drept Diplomatic

471

Apărării Naţionale. Ei sunt supuşi autorităţii şefului misiunii diplomatice în care îşi desfăşoară activitatea şi vor acţiona sub îndrumarea acestuia, fiind învestiţi atât cu atribuţii de consiliere a acestuia, cât şi cu atribuţii specifice privind cooperarea cu autorităţile statului acreditar în domeniul lor de specialitate.

(4) Ataşaţii de afaceri interne şi personalul care se încadrează în birourile ataşaţilor de afaceri interne îşi desfăşoară activitatea pe baza instrucţiunilor Ministerului de Interne. Ei sunt supuşi autorităţii şefului misiunii diplomatice în care îşi desfăşoară activitatea şi vor acţiona sub îndrumarea generală a acestuia, fiind învestiţi atât cu atribuţii de consiliere a acestuia, cât şi cu atribuţii specifice privind cooperarea cu autorităţile statului acreditar în domeniul lor de specialitate.

ART. 16 (1) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri personalul

Departamentului Comerţului Exterior din cadrul fostului Minister al Industriei şi Comerţului se transferă în cadrul M.A.E.

(2) Transferul personalului se va face cu menţinerea funcţiilor şi drepturilor salariale dobândite anterior în ţară.

(3) Acordarea gradelor diplomatice personalului transferat la M.A.E. de la Departamentul Comerţului Exterior din cadrul fostului Minister al Industriei şi Comerţului, inclusiv personalul care funcţionează în prezent în cadrul misiunilor diplomatice şi consulare ale României, se va face prin examen.

ART. 17 Patrimoniul Departamentului Comerţului Exterior, inclusiv tehnica de

calcul şi birotica vor fi preluate fără plată de M.A.E. prin protocol încheiat cu Ministerul Industriei şi Resurselor, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

ART. 18 Pe perioada asigurării de către România a preşedinţiei O.S.C.E. şi a

participării în troica O.S.C.E. bugetul M.A.E. se suplimentează în mod corespunzător.

ART. 19 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 20 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă orice

dispoziţii contrare.

Page 472: Drept Diplomatic

472

ANEXA nr. 2

/. Instituţii finanţate de la bugetul de stat prin Ministerul

Afacerilor Externe şi din alte surse: 1. Agenţia Naţională de Control al Exporturilor Strategice şi

Interzicerea Armelor Chimice - A.N.C.E.S.I.A.C. (45 de posturi); 2. Comisia Fulbright (5 posturi în conducere). II. Instituţii finanţate din venituri extrabugetare şi din alocaţii de la

bugetul de stat prin Ministerul Afacerilor Externe: 1. Fundaţia Culturală Română (111 posturi); 2. Institutul Român de Studii Internaţionale „Nicolae Titulescu” (35 de

posturi); 3. Centrul Român de Comerţ Exterior Bucureşti (145 de posturi); 4. Academia Diplomatică (30 de posturi). III. Secretariate ale instituţiilor finanţate din fondurile Ministerului

Afacerilor Externe, în cadrul numărului total de posturi aprobat acestuia: 1. Asociaţia Internaţională de Studii Sud-Est Europene; 2. Casa Americii Latine.

Consulatul General al României – Bonn (Germania) Adresa: Legionsweg 14, 53117 Bonn, Telefon: 00 49 228 68 38 111 Fax: 00 49 228 68 02 47 E-mail: [email protected] [email protected]

Persoana de contact: www.konsulat-rumaenien-bonn.de Consulatul General al României (Hong Kong) Adresa: 2704-05, Citibank Tower, Hong King, Telefon: (00 852) 28 78 11 01; 28 78 11 02 Fax: 28.78.11.88 Consulatul general al României – Alexandria (Egipt) Adresa: Str. Sultan Hussein No. 81 Alexandria A.R. – Egypt, Telefon: 484.76.70 E-mail: [email protected] Consulatul general al României – Barcelona (Spania) Adresa: C/San Juan de la Salle 35 bis (08022), Barcelona, Telefon: (0034-93) 4341108; 4341139; 183507 E-mail: [email protected]

Page 473: Drept Diplomatic

473

Consulatul General al României – Muenchen Adresa: Richard-Strauss-Strasse 149, 81679 Muenchen, Telefon: 0049-89-553.307, 0049-89-553.308 Fax: 0049-89-553.348 E-mail: [email protected] Consulatul General al României la Shanghai Adresa: 305 Room, West Tower, Sun Plaza, 88 Xian Xia Road, Hongqiao, Shanghai, 200336, R.P. Chineza, Telefon: (00) (86) (21)62.70.11.46; 62700361 Fax: 62085105 E-mail: [email protected] Consulatul General al României – Cape Town (A.de S.) Adresa: Helderberg House, 24 Highwick Drive, c/r 53 Herschel Road, Telefon: 27-021-76.11.781 Fax: 27-021-761.26.57 E-mail: [email protected] Consulatul General al României-Cernauti (Ucraina) Adresa: Str. Golovna, nr. 14, Cernauti, Ucraina, Telefon: 00380/372/540900 Fax: 00380/372/540910E-mail: [email protected] Consulatul General al României – Chicago (U.S.A.) Adresa: 737 North Michigan Avenue, Suite 2105, Chicago, Illinois 60611 Telefon: (001) 312-573-1315, 312-573-1436, 312-573-1991 Fax: (001) 312-573-9771 E-mail: [email protected] Consulatul General al României – Istanbul (Turcia) Adresa: 55, Sira Selviler Cad nr. 55, Taksim, Istanbul, Beyoglu, Telefon: 0090-212 292.41.25; 0090-212 292.41.26 Fax: 0090-212 293.82.61 E-mail: [email protected] Consulatul General al României – Los Angeles(U.S.A.) Adresa: 11766 Wilshire Blvd. 560, 11766 Wilshire Blvd. 560, Telefon: 001-310-444.00.43 Fax: 001-310-445.00.43 E-mail: [email protected] Consulatul General al României – Marseille(Franta) Adresa: 157, Bd Michelet 13009 Marseille - France, Telefon: (0033)(4) 91.22.17.34, (0033)(4) 91.22.17.41 Fax: (0033)(4) 91.22.17.87 E-mail: [email protected]

Page 474: Drept Diplomatic

474

Consulatul General al României – Milano(Italia) Adresa: Via Gignese, 2, 20148 Milano, Telefon: 00-3902-400.74.023; 00-39 02-400.74.018 Fax: 00-39-2-400.74.023 E-mail: [email protected] Consulatul General al României – Montreal Adresa: 1111 St. Urbain, Suite M. 01-04, Telefon: 00-1-514-876-1792; 00-1-514-876-1793 Fax: 00-1-514-876.1797 E-mail: [email protected] Consulatul General al României – New York Adresa: 200 East 38th Street, New York, NY 100l6, Telefon: (212) 681 - 1988, 2887, 2864 Fax: (212) 972 – 8463 E-mail: [email protected] [email protected] http://www.romconsny.org Consulatul General al României – Odessa Adresa: Str. Pasteur nr. 21, Telefon: 0038-0482-236.298 Fax: 0038-0482-220.928 E-mail: [email protected] Consulatul General al României – Rio de Janeiro Adresa: Rua Cosme Velho nr.526 - Laranjeiras, CEP 22241 - 091, Rio de Janeiro Telefon: 0055-21-2556.47.99; 0055-21-2556.74.03 Fax: 0055-21-2557.96.94 E-mail: [email protected] Consulatul General al României – Salonic Adresa: Sntas nr.16, Panorama - Salonic, Telefon: 0030-2310 340 088; 340 089 Fax: 0030 2310 332 060 E-mail: [email protected]. Consulatul General al României – Sankt Petersburg Adresa: Str. Garohovaia, nr.4, Telefon: 7811/ 3126141 Fax: 007812/ 3126141 Consulatul General al României – Strasbourg Adresa: nr.25, rue TRUBNER; 67000 - STRASBOURG, Telefon: 0033(0)3 88 61 98 96Fax: 0033(0)3 88 61 44 25 E-mail: [email protected] Consulatul General al României – Sydney Adresa: 29/6 Paul Street, Bondi Junction NSW 2022, Telefon: (00 61 2) 93892122 Fax: (00 61 2) 93892123

Page 475: Drept Diplomatic

475

Consulatul General al României – Szeged Adresa: Kelemen utca 5, 6720, Szeged, Telefon: 00-36-62-424.431 Fax: 00-36-62-424.429 E-mail: [email protected] Consulatul General al României – Toronto Adresa: 111 Peter St. Suite 530, Toronto, Ontario M5V-2H1, Telefon: 00-1-416-585-5802; 00-1-416-585-9177 Fax: 00-1-416-585-4798 E-mail: [email protected]

Consulado General Honorario de Rumania, El Salvador Adresa: Calle Cuscatlan no 539, Telefon: 00503-24.17.07 Fax: 00503-79.41.10 Consulat Onorific al României – Cochabamba Adresa: Calle Baptista, no. 777, Casilla 1531, Cochabamba, Bolivia, Fax: 00-591-4-927597 Consulat onorific al României – Lieksa Adresa: Kaivokuja 3, 81750 Pankakoski, Lieksa, Republica Finlanda, Telefon: 358 013 531 151 Fax: 358 013 531 150 Consulat onorific al României – Tallin Adresa: Raekoja Plats 18 - Room 205, 10146 Tallin, Republica Estonia, Telefon: 372 6440234 Fax: 372 6544155 Consulat Onorific al României în Seoul Adresa: 15th floor, Kyobo Securities Building, Telefon: 82 2 785 2811 Fax: 82 2 786 6241 E-mail: [email protected] Consulatul general al României la Gdynia Adresa: ul. Druskiennicka 1, 81-533 Gdynia, Telefon: (004858) 664.64.64 Fax: (004858) 664.64.64 Consulatul general onorific al României – Leidschendam Adresa: Str. Middenhof 4, 4411 R 2 Rilland, Bafh, Haga, Olanda, Telefon: 31-1135.1928 (home); 7032.4571 (office)

Page 476: Drept Diplomatic

476

Consulatul general onorific al României – San Pedro Sula(Consulado General Honorario de Rumania) Adresa: San Pedro Sula, República de Honduras, Centroamérica, Apartado Postal: 278, Telefon: 00504-524.759 Fax: 00504- 571.991 Consulatul general onorific al României – Tripoli Adresa: Tripoli-Liban BP 36, Telefon: 009616-60.06.62, 009616-60.04.05, 009616-60.13.53 Fax: 009616-61.14.66 Consulatul general onorific al României – Zurich Adresa: 8618 Oetwil am See, Industriel Strasse nr. 10, Telefon: 00-41-1-929.65.42 Fax: 00-41-1-929.65.05 E-mail: [email protected] Consulatul General Onorific al României la Port Moresby Adresa: Sediul în curs de amenajare, Consulatul general onorific al Romaniei la San Marino Adresa: Via Valle di Marco 4, 47890 San Mariono Citta, Telefon: 00378 0549 995 400 Fax: 00378 0549 995 576 Consulatul General Onorific al României – Hamburg Adresa: Schopenstehl 23, 20095 Hamburg, Deutschland, Telefon: 0049-40-30.96.800 Fax: 0049-40-30.96.80.30 E-mail: [email protected] Consulatul Onoric al României – Paraguay Adresa: Calle Teniente Vera nr. 2395, Telefon: 00 595 21 660752 Fax: 00 595 21 297440 E-mail: [email protected] Consulatul onorific – Bangui-RCA (Rep.Centrafricana) Adresa: Nu figureaza adresa! v.urm. Rubrici, Telefon: 236/61.70.69 Fax: 236/61.80.94 Consulatul onorific al Romaniei Adresa: Ballastgate 5, 4515 Mandal, Telefon: 0047 38260244 Fax: 0047 38260717 E-mail: [email protected] Consulatul Onorific al României – Alep Adresa: Str. Al Sadiq nr. 022 - Cart. Jamiliei, P.O. Box 8665 Telefon: 021-227 21 11 Fax: 021-224 63 67

Page 477: Drept Diplomatic

477

Consulatul Onorific al României – Alpen Adresa: Weselerstrasse 7, 46519 Alpen, Deutschland, Telefon: 0049-2802-81.201 Fax: 0049-2802-81.220 Consulatul Onorific al României – Amsterdam Adresa: Str. World Trade Center - Amsterdam, Corp A, et.5, Stravinskylaan 505; 1077 Amsterdam, Holland, Telefon: 31020 - 672.36.54Fax: 31020 - 672.31.05 Consulatul Onorific al României – Antwerpen Adresa: Str. Napoleonskai nr. 3-7, B-2000, Antwerp, Belgie, Telefon: 204.02.00 Fax: 233.64.32/233.04.59 Consulatul Onorific al României – Atlanta Adresa: 3481 Washington Way Atlanta, GA 30340, Telefon: 770/934-4814 Fax: 770/934-6764 Consulatul Onorific al României – Bad Kreuznach Adresa: Mannheimerstrasse 230, 55543 Bad Kreuznach, Deutschland, Telefon: 0049-671-89.60.107 Fax: 0049-671-89.60.107, 0049-671-35.218 Consulatul Onorific al României – Bamako Adresa: Bamako, B.P.3157, Telefon: 223-22.41.71 Fax: 223-22.41.71 Consulatul Onorific al României – Bari Adresa: Via Zuppetta 7/D, 70121, Bari, Italia, Telefon: 00-39-80-524.72.64 Fax: : 00-39-80-524.75.76 Consulatul Onorific al României – Boston Adresa: Harbor Tower, 85 East India Rowe, 4H,Boston,MA 02110, Telefon: 617/624-0228 Fax: 617/624-0154 Consulatul Onorific al României – Brazzaville Adresa: P.B.1075, Brazzaville - Congo, Telefon: 00242 - 83.78.61 Fax: 00242 - 83.78.62 Consulatul Onorific al României – Bujumbura Adresa: 23-24 Avenue de France, B.P.1801, Telefon: 00257 22 5841 Fax: 00257 22.37.86 E-mail: [email protected]

Page 478: Drept Diplomatic

478

Consulatul Onorific al României – Casablanca Adresa: 100, Rue des Oudayas, Casablanca, Maroc, Telefon: 00-212-02-24.38.92; Fax: 00-212-02-24.70.73 Consulatul Onorific al României – Ciudad de Guatemala Adresa: Ciudad de Guatemala, 10 AVE 30-57 Zona 5, Republica de Guatemala Centroamerica, Telefon: 005 022/326.890 Fax: 005 022/327.291 Consulatul Onorific al României – Ciudad de Panama Adresa: Calle Santa Rita, Edificio Geminis, Ap.6B, Republica Panama, Telefon: 00507 23.69.65 Fax: 00507 213.05.68 E-mail: [email protected] Consulatul Onorific al României – Cleveland Adresa: 526 Superior Avenue East Cleveland, Ohio 44114, Telefon: 216/623-8657 Fax: 216/623-0773 Consulatul Onorific al României – Dallas Adresa: 11836 Leisure Dr, Dallas, Texas 75243, Telefon: 972680 0682 Fax: 972 680 3349 Consulatul Onorific al României – Detroit Adresa: 613 Abbott Street, Detroit MI 48226 2521, Telefon: 313/442-1320 Fax: 313/965-4827 Consulatul onorific al României – Edirne(Turcia) Adresa: Turkey, Londra Street 17 A Edirne, Telefon: 0090 284 - 225 56 90; 214 06 91 Fax: 0090 284 - 212 17 77 Consulatul onorific al României – FARO (Algarve) Adresa: Rua de Espanha; Vilamoura; 8125-424 Quarteira; PORTUGAL, Posts adress: Apartado 866; Vi Telefon: 351-289-330183 Fax: 351-289-321966 E-mail: [email protected] Consulatul onorific al României – Firenze Adresa: Via Borgo Pinti 20, 50121, Firenze, Italia, Telefon: 055/24.06.01 Consulatul onorific al României – Fortaleza Adresa: Rua Vincente Leite nr.1820, ap.702, Fortaleza, CEP: 60170-151, Ceara, Brasil Telefon: 0055-85-2728254; 2614118 E-mail: [email protected]

Page 479: Drept Diplomatic

479

Consulatul onorific al Romaniei – Geneva Adresa: 16, Rue Vautier; 1227 Carouge/ Geneve, Telefon: 00-41-22-827.15.18 Fax: 00-41-22-827.151 E-mail: [email protected] Consulatul onorific al României – Guayaquil Adresa: Guayaquil, Cordova 1004 taj III, Centenario, Ecuador, Telefon: 005-934-306 Fax: 005-934-305 475 Consulatul onorific al României – Izmir Adresa: Universite CD nr. 66, Bornova: 35100, Turkey, Telefon: 0090 232 - 479 10 44 Fax: 0090 232 - 479 09 90 Consulatul onorific al României – Jalisco Adresa: Boulevard Puerta de Hierro no.5200, Oficina no.1, Fraccion Puerta de Hierro, Zapopan, Jalisco C.P.45116, MEXIC, , Telefon: (0052-33) 33435100; 33435200 Fax: 361 10695, int. 206 Consulatul onorific al României – Jeddah Adresa: Al Rayyal Street, P.O. Box - 5604, JEDDAH, Telefon: 009662 660 13 05/660 69 25 Fax: 660 81 40 Consulatul onorific al României – Jeddah Adresa: Al Rayyal Street, P.O. Box - 5604, JEDDAH, Telefon: 009662 660 13 05/660 69 25 Fax: 660 81 40 Consulatul onorific al României – Karachi Adresa: 210 Panorama Centre Fatima Jinnah Road, Karachi - Republic of Pakistan, Telefon: 009-251-51.61.73; 009-251-51.45.88 E-mail: [email protected] Consulatul onorific al României – Lahore Adresa: Monnoo House, 3-Montgomery Road, Lahore, Pakistan, Telefon: 0092 42/636 44 30; 636 44 12 14 Fax: 0092 42 636 44 31 E-mail: [email protected];[email protected] Consulatul onorific al României – Larnaca Adresa: M.Nicolaides str.Valena Courts, Oh 1 and 2, Larnaca - Cyprus, Telefon: 3574 - 663.600 Fax: 2574 - 663.603 Consulatul onorific al României – Las Vegas Adresa: 711 Rancho Circle Las Vegas, Nevada, 89107, Telefon: Telefon/Fax: 702-8785534

Page 480: Drept Diplomatic

480

Consulatul Onorific al României – Lugano, Elvetia Adresa: Via F. Soave Nr.8 CH-6900 Lugano (TI), Telefon: 41 91 912,40,95 Fax: 41 91 912.40.99 Consulatul onorific al României – Malines Adresa: Rue Frans Halsvest 33/1, 2800 Malines, Belgia, Telefon: 0032/15.21.24.20 Fax: 0032/15.21.06.52 Consulatul onorific al României – Managua Adresa: Km 102, Carratera Sur Managua, Nicaragua, Telefon: 65.89.39 Consulatul onorific al României – Maracaibo Adresa: URB. la Coromoto, Av.39 entre Calles 169, y 170, 169-60 quinta,la Zafra Maracaibo, Telefon: 061 - 310.531; 014 - 602.194 Consulatul onorific al României – Mendoza Adresa: Lateral Sur del Acceso Este no. 2450 (5521) Guaymallen, Mendoza, Telefon: 0054-261/431.70.20 Fax: 0054-261/431.70.78 Consulatul Onorific al României – Monaco Adresa: Monaco, Bdul Princesse Charlotte no. 13, Telefon: 377 933 06454 Fax: 377 933 07380 Consulatul onorific al României – Monterrey Adresa: str.Los Hemandez, 310, Colonia Chepevera 64010 Monterrey, N.L., Oficial: Amado Nervor. Telefon: 438.484; 404.124 Fax: 415122 Consulatul Onorific al României – New Orleans Adresa: 1021 Chartres Street, New Orleans la 70116, Telefon: 504 525 4341 Consulatul Onorific al României – Norfolk Adresa: 6350 Center Drive,Bldg. 5, Suite 112,Norfolk, VA 23502, Telefon: 757-426-8238 Fax: 757-426-9271 E-mail: [email protected] Consulatul onorific al României – Osaka Adresa: Koyo Seico 5-8, Minamisamba, 3-Chome, Chuo-Ku, Osaka 542, Japan, Telefon: 06-245-7920 Fax: 06-245-3712

Page 481: Drept Diplomatic

481

Consulatul onorific al României – Quezon City- Manila Adresa: 10 Quezon Avenue, Quezon City, Manila, Filipine, Telefon: 732.13.21 Consulatul Onorific al României – Quito Adresa: El Universo 617 y Shyris, Telefon: 00 593 2 246 976 Consulatul onorific al României – Rishon le Zion Adresa: Petah Tiokwa 23, et.23 Tel Aviv, Telefon: 00972 37104437 Consulatul onorific al României – Rotterdam Adresa: Rotterdam's Lands Weaf 20-21, 3063 GA Rotterdam, Telefon: 010-4047789 Fax: 010-4135022 Consulatul Onorific al României – Salt Lake City Adresa: Salt Lake City, Utah UT 84111, Telefon: 801 531 8900 Fax: 801 532 3370 Consulatul onorific al României – Salzburg Adresa: Georg-Muffat-Strasse 18, 5020, Salzburg, Austria, Telefon: 0043/(0)662/830148 Fax: 0043/(0)662/875004 Consulatul Onorific al României – San Francisco Adresa: 44 Montgomery Street, Suite 400 San Francisco, CA 94104, Telefon: 415/989-5900 Fax: 415/989-5899 Consulatul onorific al României – Santa Cruz de la Siera Adresa: la Calle Santiago Ortiz nr. 96, Republic of Bolivia, Telefon: 5912-389.042 Fax: 5913-389.042 Consulatul Onorific al României – Stahnsdorf Adresa: Markhofstrasse 26, 14532 Stahnsdorf, Deutschland, Telefon: 0049-3329-616.90.40 Fax: 0049-40-3329-616.90.38 E-mail: [email protected] Consulatul Onorific al României – Stuttgart Adresa: Schellingstrasse 9, 70174 Stuttgart, Deutschland, Telefon: 0049-711-122.27.91 Fax: 0049-711-122.27.99 Consulatul Onorific al României – Torino Adresa: Piaza Statuto, 10 10.122 Torino, Telefon: 011.4362316 Fax: 011.5214858

Page 482: Drept Diplomatic

482

Consulatul onorific al României – Tournai Adresa: Belgique 7500 Tournai 22, Rue du Becquerelle, Consulatul onorific al României – Treviso Adresa: Via Pietro Bembo N0.79, 31011 Asolo Treviso, Telefon: 0423 - 95.20.55 Fax: 0423 - 52.99.77 Consulatul onorific al României – Valencia Adresa: Calle Ruiz Pineda 104-44, Barria Union, Naguanagua, Valencia, Telefon: 041-66.51.77; 041-66.95.03; Fax: 041-67.03.17 Consulatul onorific al României – Valetta Adresa: 60 South str.Valletta VLT, 11 Malta, P.O. Box 265 CMR 01, Telefon: 24.43.06 Fax: 23.30.93 Consulatul onorific al României de la Ho Chi Minh Adresa: 33/6 Dang Van Ngu, Phu Nhuan District, Ho Chi Minh City, R.S. Vietnam Telefon: 0084-8-8450587; 9911204 Fax: 0084-4-8450587 E-mail: [email protected] Consulatul onorific al României în Dhaka (Bangladesh) Adresa: Cosmos Centre, 69/1, New Circular Road,Malibagh, Dhaka - 1217, Bangladesh, Telefon: 990-2-831-2014 / 831-2024 Fax: 880-2-831-4602 / 934-5540 E-mail: [email protected] Consulatul onorific al Romaniei în Guadalajara Adresa: ECOPARC, Calzada Juan Gil Preciado nr. 24-5, C.P. 45100, ZAPOPAN, statul Ja Telefon: 0052-33-3343-5100; 0052-33-3343-5200; 0052-33-3611-0695; 0052-33-3611-0696 E-mail: [email protected] Consulatul Onorific al României în Moncton Adresa: 309 Jean-Darois, Dieppe, NB, Canada, E1A 6B2, Telefon: 506 859-0304 Fax: 506857-4234 E-mail: [email protected] Consulatul onorific al Romaniei in Port Harcourt, Nigeria Adresa: Suite 202, Admiralty Building 99 Olu Obasanjo Road Port Harcourt, Telefon: Tel/Fax: 238 291 Consulatul Onorific al României în Republica Populara Bangladesh Adresa: Cosmos Centre, 69 / 1, New Circular Road, Malibagh, Dhaka - 1217, Bangladesh, Bamako, B.P.3157 Telefon: 00880 - 2 - 831.20.14; 831.20.24; Fax: 00880 - 2 - 831.46.02; 935.55.40 E-mail: [email protected]

Page 483: Drept Diplomatic

483

Consulatul Onorific al României în Republica Togo Adresa: 224, Avenue de la Nouvelle Marché, B.P.1025 Lomé – TOGO Telefon: (228) 221.79.31 Fax: (228) 221.79.36 E-mail: [email protected] Consulatul Onorific al Romaniei la Aracaju Adresa: Rua 20, no.27, Areia Branca, Aracaju, CEP: 49039-000, Sergipe, Brasi Telefon: 0055-79-2272211; 2271743; 91390919 (celular) Fax: 0055-79-2272306 E-mail: [email protected] Consulatul onorific al României la Bursa Adresa: Yeni Yalova Yolu 3. km, no. 349, Telefon: 0090 224 211 40 20 Fax: 0090 224 211 40 30 – 31 Consulatul onorific al României la Busan Adresa: 607-120 93-8, Sajik-dong, Dongrae-ku, Pusan, Republic of Korea, Telefon: (82 51) 503 8666 Fax: (82 51) 506 6308 Consulatul Onorific al Romaniei la Curitiba Adresa: Av. Sete de Setembro, 4881, etj. 111, Curitiba, CEP: 80240-170, Paraná, Brasil Telefon: 0055-41-2443899 Fax: 0055-41-2424688 E-mail: [email protected] Consulatul onorific al României la Den Bosch (Olanda) Adresa: Peperstraat 10, 5211KM Den Bosch, Telefon: 073-6146146 Fax: 073-614406 Consulatul onorific al României la Goteborg Adresa: Vastra Hamngatan 5, Box 2240, 403 14 Goteborg, Suedia, Telefon: +46-(0) 31-743.73.05 Fax: +48- (0) 31-743.73.20 E-mail: [email protected] Consulatul onorific al României la Haifa Adresa: 6 Ramat Yam Str. Hertzlya 46851, Telefon: 00 972 9 952 55 55 Consulatul Onorific al Romaniei la Kolkata Adresa: Vastra Hamngatan 5, Box 2240, 403 14 Goteborg, Suedia, Telefon: 0091-33-22.48.71.02; 22.48.15.07; 22.48.69.62; Fax: 0091-33-22.48.69.60; 22.48.45.72; E-mail: [email protected]

Page 484: Drept Diplomatic

484

Consulatul onorific al României la Leipzig Adresa: Karl-Tauchnitz str. 2, 04107, Telefon: Tel/Fax: 00 49 341-212 76 11 Consulatul Onorific al României la Porto Adresa: Rua Das Adreas, 306 Hab. 62, 4100 Porto, Portugalia, Telefon: 00-351-2-610.43.42 Fax: 00-351-2-600.76.31 Consulatul Onorific al României la Porto Alegre Adresa: Av. Nonoai nr.1401-1417, Porto Alegre, CEP: 91720-000, Rio Grande do Telefon: 0055-51-32496431; 32546432; 32496600; 32494155 Fax: 0055-51-32496787 E-mail: [email protected] Consulatul onorific al României la QUEBEC CITY Adresa: 905 Avenue Dufferin, 200 Ville de Quebec QC, GIR 5M6, Consulatul onorific al Romaniei la Recife Adresa: Rua José Bonifacio, nr. 851, Torre, Recife, CEP: 50710-000, Pernambuco, Br Telefon: 0055-81-32285372; 32269341; 34465626 Fax: 0055-81-32285372 E-mail: [email protected] Consulatul onorific al Romaniei la Riga Adresa: Brivibas Str. 97, Riga, LV-100, Latvia, Telefon: +371 7043203 Fax: +371 7043256 Consulatul Onorific al României la Yokohama Adresa: 16-1 Meguro - ku, Seya - ku, Yokohama, cod postal 246-0007, Telefon: 045/922-2101, 03/3589-2059 Fax: 045/922-2667 Consulatul Onorific al României, Minneapolis, MA Adresa: 1250 East Moore Lake Drive, Suite 242, Minneapolis (Fridley), Minnesota 55432-5135 Telefon: 612 574 9472 Fax: 612 571 0662 Consulatul onorific al României – Bergen(Norvegia) Adresa: Strandgaten 209 5004, Bergen, Telefon: 00 47 55960330 Fax: 0047 55322060 E-mail: [email protected] Consulatul onorific al Romaniei – Trondheim Adresa: Fjordgata 1, P.O. Box 482, N-7405 Trondheim, Telefon: 0047 73983000 Fax: 0047 73983014 E-mail: [email protected]

Page 485: Drept Diplomatic

485

Consulatul onorific în Lattakia Adresa: 44 Omar Bin Khattab Street, Joud Company Building, 2-end floor, PO Box 219-119, Telefon: 09634 41 241368/245280 Fax: 00963 41 241958 Consulatul României la Poznan Adresa: ul. Macieyewskiego 20/2, Telefon: Tel./Fax: (0048)61- 8218498 E-mail: [email protected] Consulatul României la Wroclaw Adresa: ul. Plac Solny 14, Poland, Telefon: (004871) 342.30.30; 25.14.31 E-mail: [email protected] Honorary Consulate of Romania în Bielsko Biala Adresa: Street Komorowicha 72, Telefon: (004833)-822.81.82 Fax: (004833)-812.34.03 E-mail: [email protected]

Page 486: Drept Diplomatic

486

Bibliografie

1. Anghel, Ion M., dr. – Dreptul diplomatic şi consular, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996.

2. Berindei, Dan – Din începuturile diplomaţiei româneşti moderne, Editura Politică, Bucureşti, 1965.

3. Ciachir, Nicolae; Bercan, Gheorghe – Diplomaţia europeană în epoca modernă, Bucureşti, 1984.

4. Ciachir, Nicolae, prof. univ. dr. – Istoria relaţiilor internaţionale de la Pacea Westfalică (1648), până în contemporaneitate (1947), Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998.

5. Năstase, Adrian; Aurescu, Bogdan Gâlea, Ion – Drept diplomatic şi consular, Sinteze pentru examen, Editura All Beck, Bucureşti, 2002.

6. Creţu, Vasile – Drept internaţional public, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 1999.

7. Feltham, R.G. – Introducere în dreptul şi practica diplomaţiei, Editura All, 1996. 8. Geamănu, Grigore – Drept internaţional public, voi.II, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1983. 9. Kissinger, Henry – Diplomaţia, Editura All, 1998. 10. Maliţa, Mircea – Diplomaţia. Şcoli şi instituţii, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1975. 11. Niciu, Marţian I., prof. univ. dr. – Culegere de documente de drept internaţional

public, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997. 12. Niciu, Marţian I., prof. univ. dr. – Drept internaţional public, Editura Servosat,

Arad, 1999. 13. Niciu, Marţian I., prof. univ. dr. – Drept internaţional public, Editura Servosat,

Arad, 2001. 14. Popescu, Dumitra; Năstase, Adrian; Coman, Florian – Drept internaţional

public, Editura Şansa, Bucureşti, 1994. 15. Vedinaş, Verginia, dr. – Elemente de protocol, Editura Lumina Lex, Bucureşti,

2000. 16. *** - Dicţionar diplomatic, Editura Politică, Bucureşti, 1979. 17. *** - Dicţionar de drept internaţional public (coord. dr. Ionel Cloşcă), Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982. 18. Convenţia de la Viena din 18 aprilie 1961 privind relaţiile diplomatice. 19. Convenţia de la Viena din 24 aprilie 1963 privind relaţiile consulare. 20. Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului Diplomatic şi Consular al

României. 21. Hotărârea Guvernului nr. 100/2004 privind organizarea şi funcţionarea

Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările şi completările ulterioare. 22. Beşteliu Raluca Miga – Drept internaţional. Introducere în dreptul internaţional

public, Editura All-Beck, Bucureşti, 2003.

Page 487: Drept Diplomatic

487

23. Cândea, Rodica M. şi Cândea, Dan – Comunicare managerială, concept deprinderi, strategii - Cominicare mamagereală aplicată.

24. Pop, Doru – Introducere în teoria relaţiilor publice, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2000. 25. Rogojinaru,Adela– Teme de Relaţii Publice, Bucureşti, Editura Ars Docemdi, 2003. 26. Dagenais, Bernard– Campania de relaţii publice, Bucureşti, Editura Polirom, 2003. 27. Pailliart, Isabelle– Spaţiul public şi comunicarea, Bucureşti, Editura Polirom, 2002. 28. Kotler, Philip– Managementul marketingului, Bucureşti, Editura Teora, 1997. 29. Mihaela, Vlăsceanu – Sectorul nonprofit, Bucureşti, Editura Paideia, 1996. 30. Alex, Muchelli – Arta de a influenţa, Bucureşti, Editura Polirom, 2002. 31. Michel, Albert – Capitalism contra capitalism, Bucureşti, Editura Humanitas, 1994. 32. Alvin Toffler – Powershift. Puterea în mişcare, Bucureşti, Editura Antet, 1995. 33. John M. Bryson – Planificarea strategică pentru organizaţiile non-profit, Buc.,

Ed. ARC, 2002. 34. Dagenais, Bernard – Campania de relaţii publice, Editura Polirom, Iaşi, 2003. 35. Mucchielli, Alex – Arta de a influenţa. Analiza tehnicilor de manipulare, Editura

Polirom, Iaşi, 2002. 36. Mucchielli, Alex – Arta de a comunica. Metode, forme şi psihologia situaţiilor de

comunicare, Editura Polirom, Iaşi, 2005. 37. Rogojinaru, Adela – Relaţii publice. Fundamente interdisciplinare, Editura

Tritonic, Bucureşti, 2005. 38. McQuail, Dennis – Modele ale comunicării pentru studiul comunicării de masă,

comunicare.ro, 2001. 39. Modelul dramaturgic al comunicării sociale. 40. Goffman, Erving – Viaţa cotidiană ca spectacol, comunicare.ro, Bucureşti, 2003. 41. Dinu, Mihai – Fundamentele comunicării interpersonale, Editura All, Bucureşti,

2004. 42. Izurieta, Roberto – Comunicarea statului în era divertismentului, Editura AMA

Impact, Cluj, 2003. 43. Mucchielli, Alex – Arta de a influenţa. Analiza tehnicilor de manipulare, Editura

Polirom, Iaşi, 2002. 44. Paul Marinescu – Managementul instituţiei publice. 45. ANDREWS K – Toward professionalism in Business Management, Londra,

1990. 46. ANDRONICEANU A. – Managementul schimbărilor, All Educational1998. 47. ANDRONICEANU A. – Management Public, Editura Economică, 1999. 48. BURACK E. – Organizaţional Analysis, Hinsdale 1985. 49. CANDEA R. – Comunicarea managerială, Editura Expert, Bucureşti, 1996. 50. COLE G A. – Managementul personalului, Codecs, Bucureşti, 1997. 51. DINU M. – Comunicarea, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1997. 52. JOHNS G. – Comportament organizaţional, Editura Economică, Bucureşti, 1998. 53. MASLOW A. – Motivaţie şi personalitate, NY 1987. 54. MANOLESCU A. – Managementul resurselor umane, Bucureşti 1998. 55. MOLDOVEANU G. – Analize organizaţionale, Editura Economică, Bucureşti 1999. 56. NICOLESCU O. – Management, Editura Economică Bucureşti, 1997. 57. PAINTER I. – Management în The Public Sector, Chapman&Hall, 1989.

Page 488: Drept Diplomatic

488

58. POPESCU D. – Arta de a comunica, Editura Economică, Bucureşti, 1998. 59. SADLER, PH. – Managerial Leadership, Anglia, 1998. 60. SETTLE, K. – American Public Administration, NJ, 1985. 61. TAYLOR, F. – Principiile Managementului Ştiinţific, NY, 1917. 62. WEISS, C. – Evaluation Research Englewood Cliff, NY, 1992. 63. Coman, Cristina – Relatiile publice. Principii şi strategii, Editura Polirom (2001). 64. Kendall, Robert – Public relation campaign strategies - Planning for

implementation, second edition, Addison Westley Longman (1996). 65. Chiciudean – Gestionarea crizelor de imagine, Bucureşti, Editura

Comunicare.ro (2002). 66. Mucchielli, Alex – Arta de a comunica. Metode, forme şi psihologia situaţiilor de

comunicare, Editura Poli, Iaşi, 2005. 67. Rogojinaru, Adela – Relaţii publice. Fundamente interdisciplinare, Editura

Tritonic, Bucureşti, 2005. 68. Cuilenburg, J.J., Scholten, O., Noomen, G.W. – Ştiinţa comunicării,

Humanitas, Bucureşti, 1998 (reeditare, 2001). 69. Bonnange, Claude, Thomas, Chantal – Don Juan sau Pavlov? – eseu despre

comunicarea publicitară, Editura Trei, Bucureşti, 1999. 70. Dinu, Mihai, – Comunicarea – repere fundamentale, Editura Ştiinţifică,

Bucureşti, 1997 (reeditare, Ed. Algos, 2000). 71. Anghel., L. – Marketing, Editura ASE, 2000. 72. Balaure, V. (coordonator) – Marketing, Editura Uranus, Bucureşti, 2000. 73. Blythe, J. – Comportamentul consumatorului, Editura Teora, Bucureşti. 74. Booz, Allen & Hamilton New Products Management for 1980's, Marketing,

Management and Strategy, edited by Ph. Kotler, K.Cox, Third Edition, Prentice Hall Inc, New Jersey, 1984.

75. Catoiu, I., Teodorescu N. – Comportamentul consumatorului. Teorie şi practică, Editura Economica, Bucuresti, 1997.

76. Churchill, G.A Jr, Peter, J.P. – Marketing: creating value for customers, Richard D. Irwin, Inc.&Austen Press, Burr Ridge, 1995.

77. Evans, J.; Berman, B. Marketin, – 4th Edition, MacMillan Publishing Company, New York, 1990.

78. Florescu, C. (coordonator) – Marketing, Editura Uranus, Bucureşti, 2001. 79. Foltean, F.; Ladan, L. coordonatori) – Marketing, Editura Brumar, Timişoara, 2001. 80. Kotler, Ph. – Managementul marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 1997. 81. Kotler, Ph.; Armstrong, G.; Saunders, J.; Wong, V. – Principiile marketingului,

Ediţia Europeană, Editura Teora, Bucureşti, 1998. 82. Magrath, A.J. – Strengthen brands with 8 essential elements, Marketing Annual

Edition, 1991/1992, Dushkin Publishing Group, Inc,1991. 83. Magrath A.J.; Hardy K.G, – Avoiding the Pitfalls in Managing Distribution

Channels, în volumul Marketing, Anual Edition, 90/91, edited by J. E. Richardson, Pepperdine University.

84. Malcomete, P. – Marketing, Fundaţia Academica „Gheorghe Zane”, Iaşi, 1993; 85. Meghisan, Gh.; Nistorescu, T. – Bazele marketingului, Editura Economică,

Bucuresti, 1998.

Page 489: Drept Diplomatic

489

86. Myers, J.H. – Marketing, McGraw-Hill Inc.,New York, 1986. 87. Pop, N. Al. – Marketing, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994. 88. Prutianu, St.; Munteanu,C.; Caluschi, C. – Inteligenta Marketing Plus, Editura

Polirom, Bucureşti, 1999. 89. Stancioiu, A. – Strategii de marketing în turism, Editura Economică, Bucureşti,

2000. 90. Wasson, C.R. – The Importance of the Product Life Cycle to the Industrial

Marketer, Marketing Management and Strategy edited by Ph. Kotler, Keith Cox, 3rd Edition, Prentice Hall,Inc,New Jersey, 1984.

91. Baldridge, L. – Codul manierelor în afaceri, A.S.E., World Entreprises Sterling Lord Literistic, Inc. New York 100 10, USA, 1994.

92. Cole, G. A. – Personnel Management, DP Publication Ltd, Aldine Place, London, 1993.

93. Hiltrop, J.; Udall S. – The Essence of Manegement. The Essence of Negociation. Prentice Hall International UK Ltd, 1995.

94. Ludlon R.; Panton F. – The Essence of Manegement. The Essence of effective communication. Prentice Hall International UK Ltd, 1992.

95. Popescu, A. – Relaţii cu publicul, USAMV, Bucureşti, 1991. 96. Popescu, A. – Relaţii cu publicul, USAMV, Bucureşti, 1995. 97. Popescu, A. – Corespondenţa oficială limba română, engleza şi franceză,

USAMV, Bucuresti, 1995. 98. Ritt, A. – Comunicare, Univ. Tibiscus, Timişoara, 1998. 99. Stanton, N. – Communication. The Macmillan Press Limited, 1995.

100. Botezat, Elena – Tehnici de negociere, Editura Univ. din Oradea, 2003. 101. Botezat, Elena, Ban, Olimpia – Negocierea afacerilor – aplicaţii, cazuri, teme

de dezbatere, Editura Univ din Oradea, 2001. 102. Herb Cohen – Orice se poate negocia, Editura Colosseum, Bucureşti, 1995. 103. 2. Jean Hiltrop, S. Udall – Arta negocierii, Editura Teora, Bucureşti, 1998. 104. W. Urie - Dincolo de refuz, Ghid al negocierii cu partenerii dificili, Editura De

Vest, Timişoara, 1994. 105. Pruteanu, St. – Comunicare şi negociere în afaceri, Editura Polirom, Iaşi, 1998. 106. Kevin Kennedy – Negocierea perfectă, Editura Naţional, Bucureşti, 1998 107. Bill Scott – Arta negocierilor, seria Marketing, Editura Teora, Bucureşti, 1996. 108. Anderson, Walter – Curs practic de încredere, Bucureşti, Editura Curtea Veche,

1999. 109. Anghel, Petre – Stiluri şi metode de comunicare, Bucureşti, Editura Aramis, 2003. 110. Hiltrop, Jean, Sheila Udall – Arta negocierii, Editura Teora, Bucureşti, 1998. 111. Popescu, Dan – Arta de a comunica, Editura Economică, Bucureşti, 1998. 112. Prutianu, Stefan – Comunicare şi negociere în afaceri, Editura Polirom, Iaşi, 1997. 113. Souni, Hassan – Manipularea în negocieri, Editura Antet, Bucureşti, 1998. 114. Bird, Polly – Îmblânzirea telefonului, Fiman – Editura Alternative, 1995. 115. Birkenbihl, Vera F – Antrenamentul comunicării sau arta de a ne înţelege,

Editura Gemma Pres, 2000. 116. Bland, Glenn – Succes, Bucureşti, Business Tech International Press, 2000.

Page 490: Drept Diplomatic

490

117. Boudon, Raymond (coord.) – Tratat de sociologie, Bucureşti, Editura Humanitas, 1997.

118. Boudon, Raymond – Texte sociologice alese, Bucureşti, Editura Humanitas, 1990. 119. Bougnoux, Daniel – Introducere în ştiinţele comunicării, Iaşi, Editura Polirom, 2000. 120. Bourdieu, Pierre – Economia bunurilor simbolice, Bucureşti, Editura Meridiane,

1986. 121. Bourdieu, Pierre – Raţiuni practice, Bucureşti, Editura Meridiane, 1989. 122. Bruckner, Pascal – Euforia perpetuă, Bucureşti, Editura Trei, 1999. 123. Bruckner, Pascal – Tentaţia inocenţei, Bucureşti, Editura Humanitas, 2000. 124. Dâncu, Vasile-Sebastian – Comunicarea în managementul instituţional, Cluj-

Napoca, Fundaţia Civitas, 2000. 125. Deac, Ioan – Introducere în teoria negocierii, Bucureşti, Editura Paideia, 2002. 126. Drăgan, I. – Paradigme ale comunicării de masă, Bucureşti, Editura Şansa, 1996. 127. Frunzeti, Teodor – Organizaţii internaţionale, Sibiu, Editura Trupelor Terestre, 2001. 128. Fuerea, Augustin conf. univ. dr. – Instituţiile Uniunii Europene, Bucureşti,

Universul juridic, 2002. 129. George, Stephan – Politics and Policy in the European Union, Oxford University

Press, 1996. 130. Gerbet, Pierre – La construction de l`Europe, Imprimerie Nationale, Paris, 1994. 131. Giblin, Les – Arta dezvoltării relaţiilor interumane, Bucureşti, Editura Curtea

Veche, 2000. 132. Giddens, Anthony – Sociology, Cambrige, Polity Press, 1989. 133. Girault, O. – Comunication profesionelle, Paris, Les Editions Foucher, 1986. 134. Gulliver, P. H. – Disputes and Negociations: A Cross-Cultural Perspective, New-

York, Academic Press. 135. Habermas, Jurgen – Cunoaştere şi comunicare, Bucureşti, Editura Politică, 1983. 136. Hartley, Peter – Interpersonal Communication, New-York, Routledge, 1995. 137. Hauck, Paul – Gelozia, Bucureşti, Editura Polimark, 1994. 138. Hayes, Sam Orrell – Introducere în Psihologie, Bucureşti, Editura Albatros, 1997. 139. Herseni, Traian – Sociologie, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982. 140. Gary, Johns – Comportament organizaţional, Editura Economică, 1996. 141. Kennedy, Gavin – Negocieri, Bucureşti, Editura Nemira, 1998. 142. Konrand Lorentz – Cele opt păcate capitale ale lumii contemporane, Editura

Humanitas, 1996, Bucureşti. 143. Le Rider, Jacques – Europa centrală sau paradoxul fragilităţii, Iaşi, Editura

Polirom, 2001. 144. Maniu, Mircea – Conjunctura economiei mondiale, 1998, 145. Meny, Yves; Knapp, Andrew – Government and Politics in Western Europe

(ediţia a II-a), Oxford University Press, 1993–1994. 146. Mihăilescu, Ioan – Sociologie generală. Bucureşti, Editura Universităţii

Bucureşti, 2000. 147. Miron, Dumitru; Drăgan, Gabriela; Păun, Laura; Cibian, Mihaela – Economia

integrării europene, Bucureşti, Editura ASE, 2002. 148. Miron, Dumitru – Integrarea economică regională, Editura Sylvi, Bucureşti, 2000. 149. Nugent, Neill – At the Heart of the Union. Studies of the European Commission,

Macmillan Press, Londra, 1997.

Page 491: Drept Diplomatic

491

150. Păun, Nicolae; Ciprian, Adrian Păun – Istoria Construcţiei europene, vol. I–II, 2000

151. Pecican, Ovidiu – (ed.), România and the European Integration, EFES, 1998. 152. Pecican, Ovidiu – Europa – o idee în mers, 1997. 153. Peretti Andre de, Legrand Jean-Andre, Boniface Jean – Tehnici de

comunicare, Iaşi, Editura Polirom, 2001. 154. Pruteanu, Ştefan – Negocierea şi analiza tradiţională, Iaşi, Editura Sagitarius, 1996. 155. Prutianu, Ştefan – Manual de comunicare şi negociere în afaceri, Iaşi, Editura

Polirom, 2000. 156. Rose Francois de, – Al treilea război mondial nu a avut loc, Editura Nemira, 1998. 157. Slama-Cazacu, Tatiana – Stratageme comunicaţionale şi manipularea, Iaşi,

Editura Polirom, 2000. 158. Soros, George – Criza capitalismului global. Societatea deschisă în primejdie,

trad. de Georgeta Nedelciu, Mircea Nedelciu şi Oana Câmpean, Editura Polirom-Arc, Iaşi – Chişinău, 1999.

159. Souni, Hassan – Manipularea în negocieri, Bucureşti, Editura Antet, 1998. 160. Sut, Nicolae – Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane, Editura

Eficient, Bucureşti, 2000. 161. Toffler, Alvin – Şocul Viitorului, Editura Trei, 1989. 162. Usher, A. John, EC. – Institutions and legislation, Logman, London – New York,

1998. 163. Vlăsceanu, Mihaela – Psihosociologia organizaţiilor şi conducerii, Bucureşti,

Editura Paideia, 1993. 164. Zamfir, Cătălin şi Vlăsceanu, Lazăr – Dicţionar de sociologie, Bucureşti,

Editura Babel, 1993. 165. Zamfir, Cătălin – Structurile gândirii sociologice. Bucureşti, Editura Politică,

1987. 166. Zamfir, Cătălin şi Vlăsceanu, Lazăr – Dicţionar de sociologie, Bucureşti. 167. Zamfir, Elena şi Preda, Marian – coordonatori, Diagnoza problemelor sociale

comunitare – studii de caz, Editura Expert, 2000. 168. Zamfir, Elena – Cultura relaţiilor interpersonale, Bucureşti, Editura Poltică, 1982. 169. Zanden, James Vander – The Social Experince, New York, Random House, 1988. 170. Zorgbibe, Charles – Construcţia europeană. Trecut, prezent şi viitor, Editura Trei,

1998. 171. Baldrige, Letitia – Codul manierelor în afaceri, Ediţia IV, Business Tech

Internaţional şi Amerocart SRL, Bucureşti, 1996. 172. Bonciog, Aurel – Drept diplomatic, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, 2000. 173. Dessault, Louis – Protocol, instrument de comunicare, Editura Galaxia,

Bucureşti, 1996. 174. Maliţa, Mircea – Diplomaţia, şcoli şi instituţii, Ediţia a II-a, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1975. 175. Marinescu, Aurelia – Codul bunelor maniere astazi, Editura Humanitas,

Bucuresti, 1995. 176. Vedinaş, Verginia – Elemente de protocol, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000. 177. Îndreptar de protocol, Mandat MAE.

Page 492: Drept Diplomatic

492

CUPRINS Prefaţă................................................................................................................. CAPITOLUL I – DIPLOMAŢIA ŞI DREPTUL DIPLOMATIC .............................7

Noţiuni generale .......................................................................................7 Scurt istoric al diplomaţiei.........................................................................9

2. Activitatea diplomatică ................................................................................14 3. Atribuţiile Punctului Naţional Focal..............................................................34 4. Privilegii şi imunităţi diplomatice..................................................................40

Relaţiile diplomatice şi consulare ale României .....................................82 CAPITOLUL II – COMUNICAREA ŞI ELEMENTE ALE RELAŢIONĂRII INTERUMANE ................................................................................................. 87 Ce este psihicul uman?...................................................................................87 Relaţiile interpersonale..................................................................................103 Latura dinamico-energetică a personalităţii ..................................................108 Latura relaţional valorică a personalităţii .......................................................110 Comunicarea.................................................................................................111 CAPITOLUL III – PSIHOLOGIA CONFLICTULUI – NEGOCIERE – DIPLOMAŢIE ................................................................................................149 Psihologia conflictului ....................................................................................149 Stilul negociatorului .......................................................................................165 Analiza triunghiulară......................................................................................168 Factorii psihologigi în negociere....................................................................169 Negocierea şi diferenţe culturale...................................................................173 Sugestii de exerciţii pentru realizarea negocierilor........................................178 Chestionare de evaluare ...............................................................................190 CAPITOLUL IV – ELEMENTE DE PROTOCOL ...........................................201 1. Rolul protocolului.......................................................................................201 2. Eticheta .....................................................................................................201 3. Organizarea meselor, cocktail-urilor, recepţiilor şi întâlnirilor prieteneşti ..212 4. Uzuanţe de ceremonial şi protocol diplomatic practicate în România.......219 CAPITOLUL V – DOTAREA LOGISTICĂ ŞI ELEMENTE DE CONTABILITATE231

Page 493: Drept Diplomatic

493

Salarizarea în valută şi alte dtrepturi în valută şi în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate ...........................................................247 Alte drepturi ...................................................................................................251 CAPITOLUL VI – TERMINOLOGIA DIPLOMATICĂ .....................................259 Legea nr. 269/17.06.2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României ...................................................................................................272 Organizarea şi funcţionarea M.A.I.................................................................288 Legea nr. 218/23.04.2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române 293 Lege privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate ...................................................................................................... 308 Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice (18 aprilie 1961) .....340 Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare (24 aprilie 1963)........353 Convenţia cu privire la misiunile speciale (New York, 8 decembrie 1969)....379 Convenţie cu privire la privilegiile şi imunităţile Organizaţiei Naţiunilor Unite (13 februarie 1946).......................................................................................395 Convenţie cu privire la privilegiile şi imunităţile instituţiilor specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (21 noiembrie 1947) – extras –.................404 Acord general privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei (Paris, 2 septembrie 1949)............................................................................417 Protocol adiţional la Acordul General privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei (Strasbourg, 6 noiembrie 1952)......................................423 Al Patrulea Protocol Adiţional la Acordul General privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei. Dispoziţii referitoare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Paris, 16 decembrie 1961).............................................425 Al Cincilea Protocol Adiţional la Acordul General privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei (Strasbourg, 18 iunie 1990)............................................428 Al Şaselea Protocol Adiţional la Acordul General privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei (5 martie 1996) .........................................430 Protocolul asupra privilegiilor şi imunităţilor Comunităţilor Europene (8 aprilie 1965) ..............................................................................................434 Statutul Corpului Diplomatic şi Consular al României ...................................440 Regulamentul Consular.................................................................................450 Hotărârea Guvernului României nr. 21 din 4 ianuarie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe .............................................462 Bibliografie ....................................................................................................485