Drept Constitutional 200-2011final (1)

download Drept Constitutional 200-2011final (1)

of 55

Transcript of Drept Constitutional 200-2011final (1)

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    1/55

    Facultatea de Stiinte Juridice si Administrative- BrasovSubiecte Licenta- iulie 2011- Drept constitutional Constitutia Romaniei

    MULTIPLE CHOICE

    1. Ce este controlul constitutionalitatii legilor?

    a. este activitatea Consiliului Legislativ de verificare a tuturor actelor juridice emise

    de catre toate instantele judecatoresti precum si de autoritatile administrative atat la

    nivel central cat si local;

    b. este activitatea organizata de verificare a conformitatii legii cu constitutia, iar ca

    institutie a dreptului constitutional, cuprinde regulile privitoare la autoritatilecompetente de a face aceasta verificare, procedura de urmat si masurile ce pot fi

    luate dupa realizarea acestei proceduri;

    c. este activitatea de verficare a conformitatii legii de catre Parlamentul Romaniei ca

    organ reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare atarii.

    RASPUNS : B

    2. Fac parte din drepturile garantii potrivit doctrinei constitutionale urmatoarele drepturi:

    A) dreptul de asociere;

    B) secretul corespondentei;

    C) dreptul de petitionare;D) dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica;

    a. A+Bb. A+B+Cc. A+B+C+D

    d. C+D

    RASPUNS: D

    3. Identificati garantiile juridice ale suprematiei constitutiei:

    a. controlul general al aplicarii constitutiei;

    b. controlul constitutionalitatii legilor;

    c. indatorirea fundamentala de a respecta constitutia;

    d.toate variantele sunt corecte.

    RASPUNS : D

    4. Exceptia de neconstitutionalitate (controlul posterior al constitutionalitatii legilor) poate fi

    ridicata de catre:

    a. organismul insarcinat sa desfasoare o asemenea activitate este Consiliul Legislativ

    infiintat in 1925;

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    2/55

    b. una din partile din proces sau instanta invoca neconstitutionalitatea unei prevederi

    dintr-o lege de care depinde judecarea cauzei iar decizia de anulare are autoritateabsoluta de lucru judecat;

    c. una din partile din proces sau instanta invoca neconstitutionalitatea unei prevederidintr-o lege de care depinde judecarea cauzei iar efectele deciziei se rasfrang

    exclusiv asupra partilor in proces;

    d. GuvernRASPUNS : C

    5. Ce este confederatia de state?

    a. este o asociatie de state independente determinata de considerente economice si

    politice atat de ordin inten cat si de ordin extern, care nu da nastere unui stat nouca subiect individualizat de drept;

    b. este o asociatie de doua sau mai multe state independente, care au in comun doarseful statului/ nu poate fi forma a structurii de stat, deoarece nu este un stat nou;

    c. este o asociatie de doua sau mai multe state independente, care au in comun pe

    langa institutia sefului de stat si alte organe comune;

    d. este o asociatie de state care au in comun Parlamentul.

    RASPUNS : A

    6. Cui apartine, potrivit art. 2 din Constitutia Romaniei, suveranitatea nationala?

    a. poporului roman, care o exercita prin organele reprezentative constituite prin

    alegeri libere, periodice si corecte precum si prin referendum;

    b. poporului roman ca unic depozitar al suveranitatii;

    c.statului roman precum si celorlalte autoritati;

    d. seful statului ca garant al independentei natinale, al unitatii si integritatii teritoriale.

    RASPUNS : A

    7. Identificati caracteristicile statului unitar:

    a. statul unitar este format din doua sau mai multe state membre, prin unirea caroraapare un stat nou;

    b. statul unitar se caracterizeaza prin existenta a doua randuri de organe centrale de

    stat si anume organele federatiei si organele statelor membrec. statul unitar se caracterizeaza prin existenta unor formatiuni statale unice iar

    cetatenii statlui unitar au o singura cetatenie

    RASPUNS : C

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    3/55

    8. In exercitarea competentei sale, Curtea Constitutionala are urmatoarele atributii:

    A.)se pronunta asupra constitutionalitatii legilor inainte de promulgarea acestora;

    B) se pronunta asupra constitutionalitatii tratatelor dau a altor acorduri internationale;

    C) se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului;D) hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele;

    a. A+B+C+D

    b. A+Bc. B+C

    d. C+D

    RASPUNS : A

    9. Precizati care dintre statele enumerate mai jos au astazi o constitutie nescrisa(cutumiara) sub forma mai multor acte constitutionale redactate in forma scrisa, fie

    intr-un sistem de norme scrise si cutumiare care in totalitatea lor formeaza Constitutia

    statului:

    A) Bulgaria, Franta, Italia, Spania;

    B) Marea Britanie, Israelul, Noua Zeelanda;C) Germania, Olanda, Grecia;

    D) Norvegia, Elvetia, Suedia;a. A+B

    b. A+C

    c. Bd. A+C+D

    RASPUNS : C

    10. Cetatenia ramana cu titlul de cetatenie de onoare se poate acorda:

    a. unor staini pentru servicii aduse tarii si natiunii romane, la propunerea Guvernului,fara nicio formalitate, de catre Parlamentul Romaniei;

    b. unor straini pentru servii aduse tarii si natiunii romane daca fac dovada locuirii inRomania in mod statornic si continuu timp de 5 ani

    c. Legea cetateniei nu prevede un astfel de mod de dobandire a cetateniei romane

    RASPUNS : A

    11. Cetatenia romana se acorda sau se rendobandeste:

    a. cetatenia romana se acorda sau se rendobandeste la data depunerii juramantului decredinta;

    b. cetatenia rmana se acorda ori redobandeste la cerere;

    c. dupa 3 luni de la data a data comunicarii ordinului presedintelui AutoritatiiNationale pentru Cetatenie.

    RASPUNS : A

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    4/55

    12. Aprobarea cererilor de acordare ori de redobandire a cetateniei romane se face:

    a. prin ordin al presedintelui Romaniei

    b. la propunerea Guvernului;

    c. prin ordin al presedintelui Autoritatii Nationale pentru Cetatenie, pe bazapropunerilor Comisiei pentru cetatenie.

    RASPUNS : C

    13. Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati se poate realiza conform

    prevederilor Constitutiei, prin:

    a. Hotararea Parlamentului Romaniei;

    b. Hotarare de Guvern;

    c. Decret prezidential;d. Numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz;

    RASPUNS : D

    14. Organizarea si functionarea Avocatului poporului se stabileste prin:

    a. Hotarare de Guvern;

    b. Ordonanta de Urgenta a Guvernului;

    c. Lege ordinara;

    d. Lege organica;RaSPUNS : D

    15. Care dintre afirmatiile de mai jos considerati ca reprezinta motivele de retragere a

    cetateniei potrivit legii cetateniei?

    a. a dobandit ori a solicitat si are asigurarea ca va dobandi o alta cetatenie;b. este urmarita pentru debite catre stat, persoane fizice sau juridice din tara sau,

    avand astfel de debite, le achita ori prezinta garantii corespunzatoare pentru

    achitarea lor;c. aflata in strainatate, se inroleaza in fortele armate ale unui stat cu care Romania a

    rupt relatiile diplomatice sau cu care este in stare de razboi;

    d. nu este invinuita sau inculpata intr-o cauza penala ori nu are de executat o

    pedeapsa penala;

    RASPUNS : C

    16. Care dintre afirmatiile de mai jos considerati ca reprezinta motive temeinice pentru

    aprobarea renuntarii la cetatenia romana, potrivit legii cetateniei?

    a. nu este invinuita sau inculpata intr-o cauza penala ori nu are de executat o

    pedeapsa penala

    b. este cunoscuta ca avand legaturi cu grupari teroriste sau le-a sprijinit, sub orice

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    5/55

    forma, ori a savarsit alte fapte care pun in pericol siguranta nationala.

    c. aflata in strainatate, savarseste fapte deosebit de grave prin care vatama intereselestatului roman sau lezeaza prestigiul Romaniei;

    RASPUNS : A

    17. Sunt considerate, potrivit prevederilor Constitutiei, cat si a doctrinei de specialitate

    drepturi si libertati economice sociale si culturale, urmatoarele:

    A) dreptul copiilor si tinerilor la protectie si asistenta;B) drepturile persoanelor cu handicap la protectia sociala;

    C) dreptul la informatie;

    D) dreptul la exprimare.

    a. A+B

    b. C+Dc. A+B+C+D

    d. B+D

    RASPUNS : A

    18. Formele si mijloacele prin care se exercita controlul parlamentar pot fi:

    A) controlul parlamentar exercitat prin mesaje, rapoarte si programe;

    B) controlul parlamentar exercitat prin comisiile parlamentare;

    C) controlul parlamentar exercitat prin intrebari si interpelari;D) dreptul deputatilor si senatorilor de a cere si obtine informatiile necesare;

    a. A+B+Cb. A+B

    c. A+B+C+D

    d. C+D

    RASPUNS : C

    19. Existenta indatoririlor fundamentale este o cerinta fireasca intr-o societate democratica.

    Sunt considerate indatoriri fundamentale ale cetatenilor romani:

    A) fidelitatea sacra fata de tara;B) cetatenii romani au numai dreptul, nu si obligatia de a apara Romania;

    C) cetatenii romani pot opta pentru plata taxelor si a impozitelor, la cheltuielile publice;

    D)cetatenii romani trebuie sa-si exercite drepturile si libertatile constitutionale cu buna-

    credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti;a. A+D

    b. A+B+D

    c. B+Dd. C+D

    RASPUNS : A

    20. Care sunt persoanele abilitate sa adreseze cereri Avocatului Poporului?

    a. cererile pot fi adresate de orice persoana fizica, fara nici un fel de discriminare de

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    6/55

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    7/55

    25. Conceput ca un drept cu un continut complex, dreptul la munca include:

    A)libertatea alegerii profesiei si a locului de munca;

    B)retribuirea corespunzatoare a muncii prestate, fara discriminare pe criterii rasiale, nationale,de sex:: la munca egala retributie egala;

    C)asigurarea igienei si securitatii muncii;

    D)masuri specifice de ocrotire a muncii femeilor si tinerilor.

    a. A+B+C+D

    b. Ac. B+C+D

    d. B+C

    RASPUNS : A

    26. atrDe catre cine este asigurat interimatul functiei de Presedinte al Romaniei, in caz de deces,

    demisie, demitere din functie sau de imposibilitate definitiva a exercitarii atributiilor,precum si in cazul suspendarii din functie sau a imposibilitatii temporare de exercitare a

    atributiilor?

    a. Presedintele Senatului, Presedintele Camerei Deputatilor;b. Presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Presedintele Curtii Constitutionale;

    c. Primul Ministru, Presedintele Senatului;

    Raspuns : a

    27. Potrivit regulamentului Sedintelor comune adoptat cu votul majoritatii deputatilor sisenatorilor, camerele isi desfasoara lucrarile in sedinte comune pentru:

    A) primirea mesajului Presedintelui Romaniei;

    B) aprobare bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat;

    C) aprobarea strategiei nationale de aparare a tarii;D) numirea Avocatului Poporului;a. A+B+C+D

    b. A+B+C

    c. A+Dd. B+C

    RASPUNS : A

    28. Sistemul electoral al Romaniei, asa cum este reglementat de Constitutie si legile

    electorale, are la baza urmatoarele principii:

    A) participarea cetatenilor la conducerea societatii;

    B)egalitatea de drepturi a cetatenilor, fara deosebire de sex, rasa, nationalitate, grad de cultura,

    religie, profesie etc.C)pluralismul politic, dreptul de a prezenta candidati din partea mai multor partide si aliante

    politice;

    D)exprimarea libera a optiunilor electorale.

    a. A+B

    b. B+C

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    8/55

    c. A+B+C+D

    d. C+DRASPUNS : C

    29. Care sunt, potrivit Constitutiei, atributiile Presedintelui Romaniei?

    a. Presedintele, la propunerea Guvernului, acrediteaza si recheama reprezentantii

    diplomatici ai Romaniei si aproba infiintarea, desfiintarea sau schimbarea rangului misiunilor

    diplomaice;b. Presedintele poate declara, fara aprobarea Parlamentului, mobilizarea partiala sau

    generala a fortelor armate;

    c.Presedintele Romaniei poate dizolva Parlamentul daca acesta nu a acordat votul deincredere Guvernului care si-a asumat raspunderea;

    RASPUNS : A

    30. Ce presupunea potrivit normelor Constitutiei din 1866 censul de avere?

    a. votul carea impunea domicilierea cetateanului o anumita perioada de timp in

    localitatea respectiva pentru a putea vota;b. censul de avere a fost cel mai raspandit cens electoral-cetateanul trebuia sa aiba o

    anumita avere pentru a avea drept de vot;c. censul de avere a facut imposibil votul femeilor, care au capatat drept de vot mult

    mai tarziu decat barbatii.

    RASPUNS : B

    31. Din categoria de drepturi inviolabilitati - asa cum se regasesc consacrate inreglementarile legii fundamentale, fac parte urmatoarele categorii de drepturi:

    A) dreptul la ocrotirea vietii intime, familiale si private;

    B) drepturi referitoare la viata sociala si materiala a persoanelor, in stransa legatura cudrepturile privind educatia;C) dreptul copiilor si tinerilor la protectie si asistenta, precum si dreptul la protectie speciala al

    persoanelor cu handicap;

    D) libertatea individuala;

    a. A+D

    b. B+Cc. A+B

    d. A+B+D

    RASPUNS : A

    32. Care dintre sintagmele de mai jos semnifica sanctiuni aplicabile deputatilor siSenatorilor, potrivit prevederilor regulamentelor Camerelor:

    A) mustrarea;

    B) mustrarea cu avertisment;C) avertismentul;

    D) chemarea la ordine;

    a. A+B

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    9/55

    b. C+D

    c. A+Cd. B+C

    Raspuns : b

    33. Parlamentul Romaniei adopta urmatoarele categorii de legi:

    A) temporare

    B) constitutionaleC) organice

    D) ordinare

    a. A+B+C+Db. B+C+D

    c. A+D

    d. B+DRASPUNS : B

    34. Legile constitutionale sunt cele prin care se revizuieste Constitutia. Sub aspectprocedural ele se adopta:

    a. cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera;

    b. cu votul majoritatii fiecarei Camere;

    c. proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptata, cu o majoritate de cel putindoua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere;

    RASPUNS : C

    35. Promulgarea reprezinta ultima etapa a procedurii legislative si se caracterizeaza prinurmatoarele:

    a. promulgarea legii se face imediat dupa ce a fost primita;

    b. dupa promulgare, in virtutea prerogativelor sale, Presedintele poate cere o singura

    data Parlamentului reexaminarea legii;

    c. daca Presedintele a cerut reexaminarea legii ori daca s-a cerut verificarea

    constitutionalitatii ei, promulgarea legii se face in cel mult 10 zile de la primirea

    legii adoptate dupa reexaminare sau de la primirea deciziei Curtii Constitutionale,

    prin care i s-a confirmat constitutionalitatea;

    RASPUNS : C

    36. Imunitatea parlamentara, ca institutie traditionala a dreptului parlamentar, este o

    pavaza a deputatilor si senatorilor ca vor fi la adapost fata de incercarile puteriiexecutive de a intimida si sanctiona modul in care isi exercita mandatul. Care dintre

    urmatoarele enunturi considerati ca fac parte din categoria imunitate parlamentara?

    A) deputatii si senatorii pot fi urmariti si trimisi in judecata penala pentru fapte care nu au

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    10/55

    legatura cu voturile sau opiniile politice exprimate;

    B) in caz de infractiune flagranta, deputatii si senatorii nu pot fi retinuti si supusi perchezitiei;

    C) deputatii si senatorii pot fi urmariti si trimisi in judecata penala pentru fapte care aulegatura cu voturile si opiniile exprimate in exercitarea mandatului;

    D) nu pot fi perchezitionati, retinuti, sau arestati fara incuviintarea Camerei din care fac parte,

    dupa ascultarea lor;

    a. A+D

    b. A+B+C+D

    c. C+D

    d. A+B+C

    RASPUNS : A

    37. Care sunt componentele care considerati ca fac parte din conceptul de drepturi

    fundamentale?

    a. drepturile fundamentale sunt drepturi subiective si sunt esentiale pentru demnitateaomului, pentru libertatea si dezvoltarea personalitatii, pentru conservarea

    drepturilor omului;

    b. drepturile si libertatile fundamentale sunt drepturi obiective;

    c. drepturile fundamentale nu se afla in stransa legatura cu celelalte drepturi si cu

    realitatile economice, sociale, politice si culturale din fiecare tara.

    RASPUNS : A

    38. Identificati varianta corecta:

    a. Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai in situatii extraordinare a caror

    reglementare nu poate fi amanata, avand obligatia de a motiva urgenta in cuprinsulacestora;

    b. ordonantele de urgenta pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale si pot

    afecta regimul institutiilor fundamentale;

    c. ordonanta de urgenta intra in vigoare in momentul emiterii sau la o data ulterioara

    prevazuta in textul ei;

    d. ordonantele de urgenta nu se supun spre aprobare Parlamentului, Guvenul fiind

    abilitat sa legifereze.

    RASPUNS :A

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    11/55

    39. Presedintele Romaniei, in virtutea prerogativelor sale, indeplineste urmatoarele

    atributii:

    a. acorda gratierea individuala si emite avize consultative

    b. numeste in functii publice, in conditiile prevazute de lege si confera decoratii si

    titluri de onoare

    c. poate declara, fara aprobarea prealabila a Parlamentului, mobilizarea partiala sau

    totala a fortelor armate, poate cere poporului sa-si exprime, prin referendum,

    vointa cu privire la problemele de interes national, fara consultarea Parlamentului

    d. instituie potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenta in intreaga tara sau in

    unele unitati administrativ- teritoriale si solicita Parlamentului incuviintareamasurii adoptate, in cel mult 30 de zile de la luarea acesteia

    RASPUNS : B

    40. Particularitatile motiunii de cenzura sunt:

    a. se dezbate dupa 3 zile de la data cand a fost prezentata in sedinta comuna a celordoua Camere si poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul deputatilor si

    senatorilor

    b. sunt adoptate cu votul majoritatii membrilor prezenti ai camerelor

    c. adoptarea lor nu implica retragerea increderii acordate GuvernuluiRASPUNS : A

    41. Propunerea de punere sub acuzare a Presedintelui Romaniei poate fi initiata de:

    a. Majoritatea deputatilor si senatorilor

    b. Cel putin doua treimi din nr. deputatilor si senatorilor si se aduce neintarziat, lacunostinta Presedintelui Romaniei pentru a da explicatii cu privire la faptele ce i se

    imputa

    c. Jumatate plus unul din nr. senatorilor si deputatilor prezenti

    d. Camera Deputatilor si Senatul in sedinta comuna

    RASPUNS : A

    42. Delegarea legislativa presupune:

    A)posibilitatea Guvernului de a emite hotarari

    B)posibilitatea Guvernului de a emite ordonante in domenii care nu fac obiectul legilor

    organice.

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    12/55

    C)dreptul Parlamentului de a legifera si posibilitatea ministerelor de a emite ordonante de

    urgenta

    D) posibilitatea Guvernului de a emite ordonante ce intra in vigoare numai dupa

    depunerea lor spre dezbatere in procedura de urgenta la Camera competenta sa fie sesizatasi dupa publicarea lor in Monitorul Oficial al Romaniei

    a. A+D

    b. B+D

    c. A+B+D

    d. A+C

    RASPUNS : B

    43. Care dintre urmatoarele enunturi considerati ca sunt trasaturile caracteristice statului

    federativ?

    a. statul federativ este format din doua sau mai multe state membre, prin unirea

    carora apare un stat nou-federatia, se caracterizeaza prin existenta a doua randuride organe centrale de stat- organele federatiei si organele statelor membre.

    b. exista un ansamblu unic de organisme constitutionale prin care se exercita putereapolitica

    c. exista o singura ordine juridica intemeiata pe o Constitutie unica

    RASPUNS : A

    44. Identificati varianta adevarata:

    a. Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, cu votul a cel putin doua treimidin numarul deputatilor si senatorilor, pot hotari punerea sub acuzare a

    Presedintelui Romaniei pentru inalta tradare;

    b. propunerea de punere sub acuzare este initiata de grupurile parlamentare

    constituite conform legii, precum si de Avocatul Poporului si se aduce neantarziat

    la cunostinta Presedintelui Romaniei pentru a putea da explicatii cu privire;

    c. de la data punerii sub acuzare si pana la data demiterii Presedintele nu este

    suspendat

    RASPUNS : A

    45. In cazul savarsirii unor fapte grave prin care se incalca prevederile Constitutiei,Presedintele Romaniei poate fi suspendat din functie?

    a. nu, in timpul mandatului Presedintelenu poate fi suspendat de nicio autoritate;

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    13/55

    b. resedintele Romaniei poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor siSenat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor prezenti;

    c. Presedintele Romaniei poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor siSenat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor dupa

    consultarea Curtii Constitutionale.

    RASPUNS : C

    46. Ce este cetatenia din perspectiva teoriei raportului juridic?

    a. potrivit acestei teorii, cetatenia este un raport juridic intervenit intre stat si o

    persoana fizica, un raport juridic de drept constitutional, al carui continut cuprinde

    drepturile si obligatiile reciproce dintre stat si persoana fizica

    b. potrivit acestei teorii, cetatenia este o parte a acapacitatii juridice a unei persoane

    fizice, prin care aceasta dobandeste posibilitatea de afi titularul tuturor drepturilorsi obligatiilor prevazute de constitutie si de legi

    c. potrivit acestei teorii, fundamentul juridic al cetateniei s-ar afla in contractul

    intervenit intre stat si persoana fizica, prin care se manifesta dorinta acestuia de a ficetatean si a statului de a fi de acord cu acesta

    RASPUNS : A

    47. Ce este cetatenia din perspectiva teoriei vointei unilaterale a statului?

    a.potrivit acestei teorii, cetatenia este o parte a acapacitatii juridice a unei persoane

    fizice, prin care aceasta dobandeste posibilitatea de afi titularul tuturor drepturilorsi obligatiilor prevazute de constitutie si de legi

    b. potrivit acestei teorii, fundamentul juridic al cetateniei s-ar afla in contractul

    intervenit intre stat si persoana fizica, prin care se manifesta dorinta acestuia de a ficetatean si a statului de a fi de acord cu acesta

    c. potrivit acestei teorii se apreciaza ca statul este acela care acorda cetatenia, fiindvorba astfel de un act unilateral de vointa al acestuia

    Raspuns : C

    48. Care sunt functiile Parlamentului Romaniei?

    a. legislativa;

    b. alegerea, avizarea formarii, numirea sau revocarea unor autoritati statale;

    c. controlul parlamentar precum si conducerea in poltica externa

    d. toate variantele sunt adevarate

    RASPUNS : D

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    14/55

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    15/55

    b. A+D

    c. A+B+D

    d. A+CRASPUNS : A

    53. Constitutia actuala acorda tratatelor o atentie sporita.Identificati varianta corecta:

    a. obligatia statului de a le respecta intocmai si cu buna credinta, tratatele ratificate de parlament fac

    parte din dreptul intern

    b. tratatele ratificate de parlament nu fac parte din dreptul intern

    c. prioritatea reglementarilor internatinale in cazul unor neconcordante intre acestea

    si reglementarile interne chiar daca Romania nu este parte

    RASPUNS :A

    54. O putere centralizata presupune concentrarea acesteia de catre un unic centru de putereiar desconcentrarea, presupune:a. anularea autoritatii puterii centrale si renuntarea acesteia la o parte din

    prerogativele sale;

    b. renuntarea puterii centrale la o parte din prerogativele sale si exercitarea unuicontrol ierarhic de catre autoritatile centrale asupra agentilor locali;

    c. autonomia totala a autoritatilor administratiei publice;

    RASPUNS : B

    55. Care dintre conditiile enumerate mai jos trebuie indeplinite de persoana care solicita la

    cerere acordarea cetateniei romane?

    a. S-a nascut si domiciliaza la data cererii pe teritoriul Romaniei ori desi nu s-anascut pe acest teritoriu domiciliaza in conditiile legii, continuu si statornic de cel

    putin 10 ani sau de cel putin 5 ani, in cazul in care este casatorit si convietuieste cu

    un cetatean roman;

    b. Termenele prevazute la litera A, pot fi reduse la jumatate daca solicitantul este o

    persoana recunoscuta pe plan international;

    c. Cunoaste limba romana si poseda cunostinte elementare de cultura si civilizatie

    romaneasca in masura suficienta pentru a se integra in societatea romaneasca;

    RASPUNS : C

    56. Controlul constitutionalitatii legilor este:

    a. Activitatea politica care garanteaza suprematia Constitutiei;

    b. Activitatea organizata de verificare a conformitatii legilor cu Constitutia;

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    16/55

    c. Activitatea organelor statului de a verifica respectarea ordinii constitutionale,precum si activitatea organizata a Parlamentului de adoptare a legilor;

    RASPUNS : B

    57. Constitutia acordata are urmatoarele trasaturi:

    a. este un contract intre rege si popor

    b. este ratificata prin plebiscit, fiind opera unei adunari;

    c. este cea mai rudimentara si adoptata de monarh ca stapan absolut

    RASPUNS : C

    58. Institutia Avocatul poporului are drept scop apararea drepturilor si libertatilor

    cetatenilor in raporturile acestora cu autoritatile publice. In exercitarea atributiilor sale,

    Avocatul poporului:

    a. nu este autoritate publica autonoma si independenta fata de orice alta autoritatepublica, in conditiile legii

    b. nu poate fi supus nici unui mandat imperativ sau reprezentativ se substituie autoritatilor publiceRASPUNS : B

    59. Cvorumul legal reprezinta:

    a. 2/3 din nr. deputatilor si senatorilor prezenti.

    b. Jumatate plus unul din nrumarul deputatilor si senatorilor prezenti.

    c. Cvorumul de sedinta nu trebuie respectat.

    d. Adoptarea legilor in prezenta majoritatii membrilor.

    RASPUNS : D

    60. Conform reglementarilor constitutionale, procedura medierii se aplica:

    a. in privinta legilor ordinare.

    b. in privinta legilor constitutionale.

    c. in privinta tuturor legilor.

    d. revizuirea Constitutiei a mentinut procedura medierii in privinta tuturor legilor,

    indiferent daca acestea sunt organice, ordinare sau constitutionale.

    RASPUNS : B

    61. Hotararile sunt acte juridice pe care Camerele le pot adopta separat sau in sedinte

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    17/55

    comune. Identificati care sunt deosebirile dintre acestea si legi?

    A)intre legi si hotarari nu exista nici o deosebire deoarece ambele sunt acte juridice emise

    de puterea legislativa

    B)spre deosebire de legi, hotararile nu parcurg toate etapele procedurii legislative si nu

    sunt supuse procedurii promulgarii

    C)datorita procedurii de adoptare si elaborare, hotararile au o forta juridica superioaralegilor

    D)spre deosebire de legi, hotararile nu fac obiectul verificarii constitutionale a CurtiiConstitutionale

    a. B+C+D

    b. C+D

    c. B+D

    d. A+DRASPUNS : C

    62. Identificati care dintre urmatoarele afirmatii reprezinta caracteristicile statului unitar?

    a. statele componente nu se bucura de personalitate juridica in relatiile internationale.

    b. teritoriul sau nu poate fi impartit in unitati administrativ-teritoriale;

    c. exista o singura ordine juridica intemeiata pe o constitutie unica, populatia avand osingura cetatenie;

    RASPUNS : C

    63. Conform Constitutiei domiciliul si resedinta sunt inviolabile. De la prevederile al. 1 se

    poate deroga prin lege pentru urmatoarele situatii:

    A) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarari judecatoresti;

    B) prevenirea raspandirii unei epidemii;

    C) apararea securitatii sociale sau ordinii publice;

    D) inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei persoane;

    a. A+C

    b. A+C+D

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    18/55

    c. B+D

    d. A+B+C+D

    RASPUNS : D

    64. Motiunea de cenzura, ca act juridic al Parlamentului, ce exprima o pozitie a forului

    legislative fata de o anumita problema, asupra caruia a deliberat, poate fi initiata de:

    a. jumatate plus unul din numarul senatorilor

    b. cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si senatorilor

    c. cel putin o patrime din numarul deputatilor prezenti si se comunica Guvernului la

    data depunerii

    d. umatate plus unul din numarul senatorilor la propunerea Presedintelui Romaniei si

    a Guvernului

    RASPUNS : B

    65. Identificati care dintre urmatoarele drepturi fac parte din categoria inviolabilitati ?

    a. dreptul de petitionare, dreptul unei persoane vatamate de o autoritate publica;

    b. liberatea constiintei, libertatea de exprimare

    c. dreptul de a alege precum si dreptul de a fi ales;

    d. dreptul la aparare, dreptul la viata, dreptul la integritate fizica si psihica;

    RASPUNS : D

    66. Statutul sau constitutia plebiscitara reprezinta o varianta a constitutiei acordate si estecaracterizata prin urmatoarele:

    a. este constitutia adoptata de catre monarh ca stapn absolut care-si exercita puterea;

    b. este un contract intre rege si popor, poporul fiind reprezentat prin parlament;

    c. este initiat de seful statului si ratificat prin plebiscit;

    Raspuns : c

    67. Identificati care dintre urmatoarele afirmatii este corecta?

    A)motiunea de cenzura poate fi initiata de o treime din numarul total al deputatilor sisenatorilor si se comunica Guvernului la data depunerii;

    B)daca motiunea de cenzura a fost respinsa, deputatii si senatorii care au semnat-o nu mai pot

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    19/55

    initia, in aceeasi sesiune, o noua motiune de cenzura, cu exceptia cazului in care Guvernul isi

    angajeaza raspunderea potrivit art. 114 din Constitutie;

    C)motiunea de cenzura se dezbate dupa 3 zile de la data cnd a fost prezentata in sedinta

    comuna a celor doua Camere;

    D)Camera deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, pot retrage increderea acordata

    Guvernului prin adoptarea unei motiuni de cenzura, cu votul majoritatii deputatilor si

    senatorilor prezenti;

    a. A+B+C

    b. B+C

    c. B+C+D

    d. A+B+D

    RASPUNS : B

    68. Care dintre conditiile enumerate mai jos trebuie indeplinite de persoana care solicita la

    cerere acordarea cetateniei romane?

    a. s-a nascut si domiciliaza, la data cererii, pe teritoriul Romaniei sau, desi nu s-a

    nascut pe acest teritoriu, domiciliaza in conditiile legii pe teritoriul statului roman

    de cel putin 7 ani sau, in cazul in care este casatorit si convietuieste cu un cetateanroman, de cel putin 4 ani de la data casatoriei;

    b. dovedeste, prin comportament, actiuni si atitudine, loialitate fata de statul roman,nu intreprinde sau sprijina actiuni impotriva ordinii de drept sau a securitatiinationale si declara ca nici in trecut nu a intreprins asemenea actiuni;

    c. nu are asigurate in Romania mijloace legale pentru o existenta decenta, inconditiile stabilite de legislatia privind regimul strainilor;

    RASPUNS : B

    69. Care dintre urmatoarele entitati pot initia revizuirea Constitutiei, potrivit prevederilor

    constitutionale?

    A)de presedintele Romniei la propunerea Guvernului;

    B)de o patrime din numarul deputatilor si senatorilor in sedinta comuna;

    C)de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot;

    D)de cel putin o patrime din numarul deputatilor sau senatorilor;

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    20/55

    a. A+B+C

    b. A+B

    c. A+C+DRASPUNS : C

    70. Potrivit dispozitiilor constitutionale, nu pot forma obiectul revizuirii:

    a. caracterul national, integritatea teritoriului, forma republicana de guvernamant si

    pluralismul politic

    b. numai caracterul independent, unitar si indivizibil;

    c. limba oficiala si statul de drept

    d. numai democratia

    RASPUNS : A

    71. Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numaidaca se impune, dupa caz, pentru:

    a. apararea securitatii nationale, prevenirea unui dezastru ori ale unui sinistru

    deosebit de grav precum si prevenirea consecintelor unei calamitati naturale;

    b. nu exista modalitati de a restrange exercitarea dreptului si a libertatilor cetatenilor;

    c. coerenta actului de guvernare si functionarea, colaborarea si interferenta

    principalelor structuri de guvernare;

    Raspuns : a

    72. Care sunt elementele componente ale dreptului la integritate fizica?

    a. face parte din categoria drepturilor exclusiv politice;

    b. obliga autoritatile publice si celelalte subiecte de drept sa nu aduca atingere

    integritatii fizice a persoanei;

    c. nu este un drept ocrotit de Constitutie.

    RASPUNS : B

    73. Exceptia de neconstitutionalitate este :

    a. un procedeu eficient de aparare a drepturilor si libertatilor publice

    b. un procedeu de verificarea si conformare al regulamentelor Camerelor cu intregul

    sistem de drept

    c. un control legislativ, anterior al unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o

    lege de care nu depinde solutionarea cauzei

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    21/55

    RASPUNS : A

    74. Actele Curtii Constitutionale poarta denumirea de:

    a. Ordonante si decizii

    b. Decizii si directive

    c. Decizii

    d. Ordonante de urgenta si directiveRaspuns : c

    75. Pe durata exercitarii mandatului, Avocatul poporului:

    a. poate fi membru vreunui partid politic si poate indeplini orice functie publica sau

    privata;

    b. poate fi retinut fara incuviintare presedintilor celor doua Camere;c. nu raspunde juridic pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le

    indeplineste si nu poate fi arestat fara incuviintarea presedintilor celor douaCamere;

    RASPUNS : C

    76. Ombudsmanul este:

    a. O institutie consacrata de Constitutie a carei indatorire este de a primi plangeri de

    la cetateni impotriva nedreptatilor acestora cauzate de catre autoritatile publice

    b. O institutie ce are ca scop apararea drepturilor si libertatilor cetateanului,

    reglementata in Romania inca din anul 1866

    c. O institutie relativ autonoma, al carei Avocat al poporului este ales cu votul

    majoritatii membrilor Senatului si avizul consultativ al Curtii

    RASPUNS : A

    77. In lumina prevederilor constitutionale si regulamentare, trasaturile distinctive aleBirourilor permanente sunt urmatoarele:

    a.sunt organe alese si respecta configuratia politica a Camerei respective, fiind

    constituite prin negocieri intre grupurile parlamentare

    b. calitatea de membru al Biroului permanent, nu este temporara, si inceteaza odata

    cu expirarea mandatului de deputat sau senator

    c. activitatea membrilor Biroului permanent nu are caracter permanent, si nu raspund

    pentru intreaga activitate in fata Camerelor

    RASPUNS : C

    78. Impotriva controluluiconstitutionalitatii legilor exercitat printr-un organ politic se aduc

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    22/55

    cateva argumente principale, identificati-le:

    a. principiul separatiei puterilor nu ar admite, in afara celor trei autoritati guvernante,

    crearea unei a patra, situata deasupra Parlamentului si Guvernului si investita cu

    dreptul de a le cenzura activitatea legislativa si, respectiv, puterea regulamentara;

    b. principiul separatiei puterilor inseamna o independenta absoluta a puterilor, iar

    acordarea dreptului judecatorilor de a controla actele puterii legiuitoare ar fi o

    eludare de la principiul separatiei puterilor;

    c. controlul judecatoresc al constitutionalitatii legilor este, de regula, un control

    represiv, care intervine intervine inainte de promulgarea legilor.

    RASPUNS : A

    79. Sistemul electoral al Romaniei, asa cum este reglementat de Constitutie si legile

    electorale, are la baza urmatoarele principii:

    a. principiul deconcentrarii si al descentralizarii puterii

    b. participarea cetatenilor la conducerea societatii si egalitatea in drepturi acetatenilor, fara deosebire de sex, rasa, nationalitate, grad de cultura

    c. principiul unicitatii puterii si principiul autonomiei

    d. principiul participarii si principiul autonomiei

    RASPUNS : B

    80. Universalitatea, reprezinta una dintre caracteristicile importante votului si presupune

    ca:

    a. dreptul de vot este recunoscut numai cetatenilor care au un anumit venit-votulcensitar

    b. dreptul de vot este un drept recunoscut tuturor cetatenilor tarii indiferent daca suntcetateni romani sau apatrizi

    c. dreptul de vot este un drept recunoscut tuturor cetatenilor romani

    d. dreptul de vot este recunoscut numai cetatenilor care au un anumit grad de

    instructie

    RASPUNS : B

    81. In exercitarea mandatului sau, Avocatul Poporului are urmatoarele atributii:

    a. poate sesiza Curtea Constitutionala cu privire la neconstitutionalitatea legilor,

    inainte de promulgarea acestora

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    23/55

    b. mite recomandari care pot fi supuse controlului parlamentar si controluluijudecatoresc;

    c. nu poate sesiza direct Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate alegilor si ordonantelor

    RASPUNS : A

    82. Care dintre urmatoarele enunturi considerati ca sunt trasaturile caracteristice statului

    federal?

    a. exista o singura ordine juridica intemeiata pe o Constitutie unica

    b. Exista un ansamblu unic de organisme constitutionale prin care se exercita putereapolitica

    c. Diversitatea constitutionala si juridica pe plan intern, fiecare stat federal are in modnormal propriul sau sistem constitutional, institutii guvernamentale si propria

    legislatieRASPUNS : C

    83. Care sunt elementele componente ale dreptului copiilor si tinerilor la protectie siasistenta?

    a. copiii si tinerii nu se bucura de un regim special de protectie si de asistenta in

    realizarea drepturilor lor;

    b. acestui drept ii corespund obligatia statului de a acorda alocatie pentru copii,

    ajutoare pentru ingrijirea copilului bolnav sau cu handicap, iar alte forme deprotectie se stabilesc prin lege;

    c. constitutia nu garanteaza un regim special de protectie si asistenta stabilind

    interdictia angajarii ca salariati a tinerilor sub 15 ani, exploatarea minorilor sifolosirea lor in activitati care le-ar dauna sanatatii, moralitatii sau care le-ar pune in

    pericol viata.

    RASPUNS : B

    84. Cetatenia romana se poate acorda, la cerere, persoanei fara cetatenie sau cetateanului

    strain, daca indeplineste anumite conditii- termenele de 8 ani si respectiv 5 ani pot fi reduse la

    jumatate daca:

    a. solicitantul este o personalitate recunoscuta pe plan international;

    b. solicitantul este cetateanul unui stat membru al Uniunii Europene;

    c. solicitantul a investit in Romania sume care depasesc 1.000.000 de euro.

    d. toate variantele sunt corecte

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    24/55

    Raspuns : d

    85. Cetatenia romana se poate acorda, la cerere, persoanei fara cetatenie sau cetateanului

    strain, daca indeplineste urmatoarele conditii:

    a. cunoaste prevederile Constitutiei Romaniei si imnul nationa

    b. cunoaste limba romana si poseda notiuni elementare de cultura si civilizatie

    romaneasca, in masura suficienta pentru a se integra in viata sociala;

    c. are asigurate in Romania mijloace legale pentru o existenta decenta, in conditiile

    stabilite de legislatia privind regimul strainilor

    d. toate variantele sunt corecte

    RASPUNS : B

    86. Curtea Constitutionala are urmatoarele atributii:

    a. se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea

    Avocatului poporului;

    b. se pronunta asupra constitutionalitatii legilor, inainte de promulgarea acestora lasesizarea Avocatului poporului precum si a majoritatii deputatilor si senatorilor

    c. se pronunta asupra constitutionalitatii tratatelor sau altor acorduri internationale, lasesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui numar de cel putin 50

    de deputati sau de cel putin 25 de senatori

    RASPUNS : C

    87. Existenta indatoririlor fundamentale este o cerinta fireasca intr-o societate democratica.Sunt considerate indatoriri fundamentale ale cetatenilor romani:

    A)Fidelitatea sacra fata de tara

    B)Cetatenii romani au numai dreptul, nu si obligatia de a apara Romania

    C) Cetatenii romani pot opta pentru plata taxelor si a impozitelor, la cheltuielile publice

    D)Cetatenii romani trebuie sa-si exercite drepturile si libertatile constitutionale cu buna-

    credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti

    a. A+D

    b. A+B+D

    c. B+D

    d. C+D

    RASPUNS : A

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    25/55

    88. In care categorie de drepturi se incadreaza dreptul persoanei vatamate de o autoritate

    publica?

    a. drepturilor garantii;

    b. nviolabilitati

    c. drepturile social-economice si culturale.

    RASPUNS : A

    89. Atributiile Curtii Constitutionale sunt:

    A)Verifica indeplinirea conditiilor pentru exercitarea initiativei legislative de catre cetateni

    B)Se pronunta din oficiu asupra constitutionalitatii Regulamentelor Parlamentului

    C)Atributia de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Presedintelui Romaniei.

    D)Vegheaza la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului siconfirma rezultatele acestuia

    a. A+B

    b. A+C+D

    c. B+C+D

    d. A+B+C+D

    RASPUNS : B

    90. Din punct de vedere al procedurii de revizuire, Constitutiile sunt :

    a. Constitutiile rigide

    b. Constitutii pact

    c. Constitutii conventie

    d. Constitutii statut

    RASPUNS : A

    91. Care dintre urmatoarele, considerati ca sunt atributii ale grupurilor parlamentare?

    a. propun candidati pentru alegerea presedintelui statului;

    b. propun camerei data inceperii si incheierii sesiunilor parlamentare;

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    26/55

    c. propun candidati pentru alegerea vicepresedintilor, secretarilor si chestorilor

    birourilor permanente.Raspuns : c

    92. Care este prima etapa in procedura de elaborare a legilor organice si ordinare?

    a. initiativa legislativa;

    b. dezbaterea proiectului de lege in plenul fiecarei camere;

    c. votarea proiectului de lege in fiecare camera.

    RASPUNS : A

    93. Potrivit prevederilor Constitutiei Romaniei si a Legii electorale in vigoare, Legea

    35/2008, senatorii pot fi:

    a. Senatori de drept;

    b. Senatori numiti;

    c. Senatori alesi prin vot uninominal;

    d. Senatori alesi pe baza scrutinului de lista;

    RASPUNS : C

    94. Constitutia Pact are urmatoarele trasaturi:

    A) este considerata un contract intre rege si popor

    B) este considerata cea mai rudimentara

    C) ste impusa de monarh

    D) s-a folosit atunci cand profitandu-se de o conjunctura favorabila, s-au putut impune sefuluistatului anumite conditii

    a. A+B

    b. A+D

    c. B+D

    d. A+B+C+D

    RASPUNS : B

    95. Potrivit dispozitiilor constitutionale, initiativa revizuirii legii fundamentale apartine:

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    27/55

    A) Curtii Constitutionale

    B) Presedintele Romaniei la propunerea Guvernului, de cel putin o patrime din numarul

    deputatilor sau al senatorilor

    C) Avocatul Poporului

    D) cel putin unui numar de 500000 de cetateni cu drept de vot ce trebuie sa provina din celputin jumatate din judetele tarii, iar in fiecare din aceste judete sau in municipiul Bucuresti

    trebuie sa fie inregistrate cel putin 20000 de semnaturi

    a. A+B

    b.B+D

    c. A+B+C+D

    d. A+B+C

    RASPUNS : B

    96. Doctrina constitutionala occidentala a formulat ca elemente constitutive ale statului:

    a. Teritoriul, populatia si puterea politica suverana

    b.Teritoriul si puterea politica suverana

    c.Opozabilitatea fata de alt stat si populatia

    d. Exclusivitatea, plenitudinea si puterea politica suverana

    RASPUNS : A

    97. . Institutia Ombudsman-ului este de origine:

    a. Suedeza

    b. Franceza

    c. Germana

    d. ItalianaRASPUNS : A

    98. Care este reglementarea pe care o primeste dreptul la azil, conform art 18 din Constitutia

    Romaniei?

    a. azilul este prin excelenta un drept ce apartine atat cetatenilor romani cat si

    strainilor si apatrizilor

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    28/55

    b.azilul se acorda numai celor urmariti pentru activitati politice si nu pentru fapte de

    drept comun;

    c. persoanele carora li se acorda azil in Romania se bucura de toate drepturile si au

    toate obligatiile cetatenilor romani.RASPUNS : B

    99. Care este autoritatea care are dreptul de a sesiza Curtea Constitutionala in a se

    pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului?

    a. Un grup parlamentar

    b. Unul dintre parlamentarii independenti;

    c. Un numar de cel putin 25 de deputati sau cel putin 25 de senatori.RASPUNS : A

    100. In care dintre categorii de acte juridice, nominalizate prin Constitutie, se incadreazaregulamentul parlamentar?

    a. lege;

    b. hotarare;

    c. motiune.

    RASPUNS : B

    101. Decretele prezinta urmatoarele trasaturi distincte:

    a. Nu se publica in Monitorul Oficial

    b. Reprezinta manifestari unilaterale de vointa in vederea producerii de efecte juridice

    c. nu au caracter executoriu

    RASPUNS : B

    102. Care dintre institutiile statului se pronunta asupra constitutionalitatii legilor, inainte de

    promulgarea lor?

    a. Parlamentul;b. Presedintele Romaniei

    c. Curtea Constitutionala.

    RASPUNS : C

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    29/55

    103. Care sunt actele supuse controlului de constitutionalitate pentru care Curtea

    Constitutionalase sesizeaza din oficiu?

    a. legile;

    b. tratatele internationale;

    c. initiativele de revizuire a Constitutiei.RASPUNS : A

    104. Care sunt elementele componente ale conceptului de drept la integritate psihica?

    a. face parte din categoria drepturilor garantii;

    b. obliga autoritatile publice si celelalte subiecte de drept sa nu aduca atingere

    integritatii psihice a persoanei;

    c. acest concept poate fi incalcat.

    RASPUNS : B

    105. Care sunt, conform art 52 din Constitutia Romaniei, pretentiile pe care le poate formula o

    persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes public de o autoritatepublica?

    a. recunoasterea dreptului sau interesului legitim;

    b. sa ceara raspunderea magistratilor;

    c. promulgarea actului.

    RASPUNS : A

    106. Decretele prezinta urmatoarele trasaturi distincte:

    a. apar ca urmare a exercitarii atributiilor reglementate in constitutie si legi

    b. nu reprezinta manifestari unilaterale de vointa in vederea producerii de efecte

    juridice

    c. Nu au caracter executoriu si nu se publica in Monitorul Oficial

    RASPUNS : A

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    30/55

    107. Decretele prezinta urmatoarele trasaturi distincte

    . a. toate decretele Presedintelui se contra semneaza de primul-ministru

    b. Decretele Presedintelui Romaniei se publica in Monitorul Oficial, nepublicareaatragand inexistenta decretului

    c. nu reprezinta manifestari unilaterale de vointa in vederea producerii de efecte

    juridiceRASPUNS : B

    108. Identificati varianata de raspuns adevarata:

    a. Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei, se compune din noua

    judecatori, numiti pentru un mandat de 9 ani, care poate fi prelungit sau innoit;

    b. Judecatorii Curtii Constitutionale sunt numiti de Presedintele Romaniei cu avizulconsultativ al Birourilor permanente din fiecare camera;

    c. Curtea Constitutionala solutioneaza conflictele juridice de natura constitutionala

    dintre autoritatile publice numai la cererea presedintelui Consiliului Superior alMagistraturii;

    d. vegheaza la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurareareferendumului si confirma rezultatele acestuia.

    RASPUNS : D

    109. Identificati varianta de raspuns adevarata:

    a. Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei;se compune dinjudecatori numiti pe viata;

    b. functia de judecator al Curtii Constitutionale este compatibila cu oricare functiepublica sau privata;

    c. Curtea Constitutionala se pronunta asupra constitutionalitatii legilor, inainte depromulgarea acestora, la sesizarea Presedintelui Romaniei, a unuia dintre

    Presedintii celor doua Camere, a Guvernului, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a

    Avovatului Poporului, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25

    de senatori, precum si, din oficiu, asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei;

    d. se pronunta din oficiu asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului.

    RASPUNS : C

    110. Ce exprima din punct de vedere formal regimul constitutional?

    a. exprima exteriorizarea sau obiectivarea ansamblului de reguli care reglementeaza

    organizarea si conducerea unui stat ntr-un document politico-juridic;

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    31/55

    b. exprima ansamblul de reguli care reglementeaza organizarea si conducerea unui

    stat ntr-o anumita etapa de dezvoltare a sa;

    c. exprima un ansamblu de reguli cuprinse ntr-un document poltico-juridic, avnd

    mai multe sau mai putine articole si care este adoptat direct de popor sau dereprezentantii acestuia, potrivit unei proceduri speciale si solemne

    RASPUNS : A

    111. Modul de adoptare a unei Constitutii este specific fiecarei tari si este determinat destadiul de dezvoltare economica, sociala si politica, de ideologia dominanta in momentul

    adoptarii acesteia. Identificati trasaturile Constitutiei plebiscitare:

    a. constitutia plebiscitara reprezinta o varianta mai dezvoltata a constitutiei acordate,initiata de seful statului (monarhul) si ratificata prin plebiscit;

    b. constitutia plebiscitara reprezinta un contract intre rege si popor;

    c.constitutia plebiscitara este adoptata de catre monarh ca stapan absolut care-siexercita puterea;

    d. constitutia plebiscitara este rezultatul unei adunari special desemnate, adunare ce

    exprima conventia intervenita intre toti membrii societatii, situata deasupra

    parlamentului avand dreptul de a stabili puterile delegate in stat precum sicompetenta adunarii constituante.

    RASPUNS : A

    112. Suprematia constitutiei reprezinta o realitate incontestabila, ea implica o serie de

    consecinte juridice dar se bucura in acelasi timp de garantii. Identificati care dintreurmatoarele afirmatii reprezinta garantiile juridice ale suprematiei Constitutiei:

    A)conformitatea intregului drept cu constitutia;

    B)deosebirea dintre constitutie si legi precum si consecintele privind adoptarea;

    C)controlul general al aplicarii constitutiei;

    D)indatorirea fundamentala de a respecta constitutia;

    E)controlul constitutionalitatii legilor.

    a. A+B+C

    b.A

    c.C+D+E

    d. A+B

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    32/55

    RASPUNS : C

    113. Ce este controlul constitutionalitatii legilor?

    a. este rezultatul faptului ca intreaga activitate de organizare statala este stabilita princonstitutie;

    b. este o garantie a suprematiei constitutiei, fiind activitatea organizata de verificare a

    conformitatii legii cu constitutia, iar ca institutie a dreptului constitutional,cuprinde regulile privitoare la organele competente de a face aceasta verificare,

    procedura de urmat, precum si masurile ce pot fi luate dupa realizarea acestei

    proceduri;

    c. este o consecinta juridica a suprematiei constitutiei, fiind activitatea organizata de

    verificare a conformitatii legii cu constitutia, iar ca institutie a dreptuluiconstitutional, cuprinde regulile privitoare la organele competente de a face aceasta

    verificare, procedura de urmat, precum si masurile ce pot fi luate dupa realizarea

    acestei proceduri;

    d. este o garantie a suprematiei constitutiei si presupune ca prevederile din constitutiesa fie aplicate si respectate de toti cetatenii- izvorul acestei obligatii fundamentale

    trebuie cautat in chiar continutul si pozitia constitutiei, in faptul ca aducerea laindeplinire a prevederilor constitutionale inseamna tocmai realizarea masurilor pe

    care statul le ia in vederea dezvoltarii materiale si culturale a societatii

    RASPUNS : B

    114. Camera Deputatilor si Senatul lucreaza in sedinte separate. Legea prevede si situatiile in

    care acestea isi desfasoara activitatea, in sedinte comune, pentru:

    A)primirea mesajului Presedintelui Romaniei;

    B)declararea mobilizarii partiale sau totale

    C)aprobarea strategiei nationale de aparare a tarii

    D)numirea Avocatului Poporului

    a. A+B

    b. B+C

    c. A+B+C+D

    d. D

    RASPUNS : C

    115. Care sunt autoritatile ce pot convoca cele doua Camere in sesiuni extraordinare?

    a. Preseintele Romaniei la propunerea Guvernului;

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    33/55

    b. Avocatul Poprului

    c. Consiliul Superior al Mgistraturii

    d. Preseintele Romanie, biroul permanent al fiecarei Camere ori a cel putin o treime

    din numarul deputatilor si senatorilor

    RASPUNS : D

    116. Care este autoritatea care are dreptul de a sesiza Curtea Constitutionala in a se

    pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului?

    a. un grup parlamentar;

    b. unul dintre parlamentarii independenti;

    c. un numar de cel putin 25 de deputati sau cel putin 25 de senatori.

    RASPUNS : A

    117. Care sunt elementele componente subsumate conceptului de drept constitutional?

    a. consacra forma statului, organizarea si functionarea raporturilor dintre puterile

    publice ;

    b. proclama drepturile si libertatile fundamentale

    c. este alcatuit din totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile socialefundamentale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii si executarii puterii in stat.

    RASPUNS : C

    118. Din punct de vedere formal, regimul constitutional exprima:

    a. exteriorizarea sau obiectivarea ansamblului de reguli care reglementeaza

    organizarea si conducerea unui stat intr-un document politico-juridic(constitutie);

    b. ansamblul de reguli care reglementeaza organizarea si conducerea unui stat intr-o

    anumita etapa de dezvoltare a sa

    c. modalitatea prin care poporul adopta propria constitutie

    RASPUNS : A

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    34/55

    119. Identificati care dintre urmatoarele afirmatii este corecta?

    A)motiunea de cenzura poate fi initiata de o treime din numarul total al deputatilor si

    senatorilor si se comunica Guvernului la data depunerii;

    B)daca motiunea de cenzura a fost respinsa, deputatii si senatorii care au semnat-o nu mai pot

    initia, in aceeasi sesiune, o noua motiune de cenzura, cu exceptia cazului in care Guvernul isi

    angajeaza raspunderea potrivit art. 114 din Constitutie;

    C)motiunea de cenzura se dezbate dupa 3 zile de la data cnd a fost prezentata in sedinta

    comuna a celor doua Camere;

    D)Camera deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, pot retrage increderea acordata

    Guvernului prin adoptarea unei motiuni de cenzura, cu votul majoritatii deputatilor si

    senatorilor prezenti;

    a. A+B+C

    b. B+C

    c. B+C+D

    d. A+B+D

    RASPUNS : B

    120. Care sunt atributiile Curtii Constitutionale potrivit dispozitiilor constitutionale?

    a. se pronunta fara a fi sesizata asupra constitutionalitatii legilor, inainte depromulgarea acestora, precum si asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei;

    b. se pronunta asupra constitutionalitatii tratatelor sau altor acorduri internationale, lasesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui numar de cel putin 50

    de senatori si 25 de deputati;

    c. hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele,

    ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial; exceptia de

    neconstitutionalitate poate fi ridicata si direct de Avocatul Poporului;

    d. da aviz consultativ asupra contestatiilor care au ca obiect constitutionalitatea unui

    partid politi

    RASPUNS : C

    121. Camera Deputatilor si Senatul se intrunesc si in sesiuni extraordinare la cererea:

    a. Presedintelui Romaniei si a cel putin doua treimi din numarul deputatilor si

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    35/55

    senatorilor, ori a biroului permanent al fiecarei camere;

    b. a cel putin o treime din numarul deputatilor sau al senatorilor

    c. presedintilor celor doua camere

    d. Primului ministru la propunerea Guvernului, cu decizia prealabila a AvocatuluiPoporului si avizul consultativ al Curtii Constitutionale.

    RASPUNS : B

    122. Potrivit dispozitiilor constitutionale, revizuirea Constitutiei poate fi initiata:

    a. de Camera Deputatilor si de Senat, cu o majoritate de cel putin doua treimi dinnumarul membrilor prezenti ai fiecarei Camere

    b. de Presedintele Romaniei la propunerea Guvernului,de cel putin o patrime dinnumarul deputatilor sau al senatorilor, precum si de cel putin 500.000 de cetateni

    cu drept de vot;

    c. de cel putin 250 000 de cetateni cu drept de vot, cetateni ce trebuie sa provina din

    cel putin jumatate din judetele tarii, iar in fiecare din aceste judete sau inmunicipiul Bucuresti trebuie sa fie inregistrate cel putin 20.000 de semnaturi

    d. de cel putin jumatate din numarul deputatilor sau al senatorilor prezenti in sala;

    RASPUNS : B

    123. Presedintele Romaniei, in virtutea prerogativelor sale, indeplineste urmatoarele

    atributii:

    . a. poate declara, fara aprobarea prealabila a Parlamentului, mobilizarea partiala sau

    totala a fortelor armate, poate cere poporului sa-si exprime, prin referendum,

    vointa cu privire la problemele de interes national, fara consultarea Parlamentului;

    b. confera decoratii si titluri de onoare, acorda gradele de maresal, general si de

    amiral;

    c. poate cere poprului sa-si exprime, prin referendum, vointa cu privire la

    problemele de interes national, fara consultarea prealabila a Parlamentului;

    d. poate declara, fara aprobarea prealabila a Parlamentului, mobilizarea partiala sau

    totala a fortelor armate

    RASPUNS : B

    124. Un partid politic isi inceteaza activitate prin:

    A)dizolvare, prin hotarare pronuntata de Curtea Constitutionala, pentru incalcareaprevederilor constitutionale;

    B)dizolvare, prin hotarare pronuntata de Tribunalul Bucuresti;

    C)autodizolvare, hotarata de organele competente prevazute in statut;

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    36/55

    D)reorganizare

    a. A+B

    b. B+C

    c. A+B+C+D

    d. DRASPUNS : C

    125. Identificati caror entitati le este recunoscut dreptul la initiativa legislativa, potrivit

    normelor constitutionale?

    a. Guvernului, deputatilor, senatorilor sau unui numar de cel putin 100.000 de

    cetateni cu drept de vot; ce trebuie sa provina din cel putin un sfert din judetele

    tarii, iar in fiecare din aceste judete, respectiv in municipiul Bucuresti, trebuie safie inregistrate cel putin 5000 de semnaturi;

    b.Presedintelui Romaniei la propunerea Guvernului;

    c. o patrime din numarul deputatilor sau senatorilor;

    d. tuturor cetatenilor cu drept de vot care se regasesc inscrisi pe listele electoralecircumscriptiei de care apartin;

    RASPUNS : A

    126. Care sunt actele supuse controlului de constitutionalitate pentru care CurteaConstitutionala se sesizeaza din oficiu?

    a. legile;

    b. tratatele internationale;

    c. initiativele de revizuire a Constitutiei.RASPUNS : A

    127. Ce cuprinde in continutul sau constitutional libertatea intrunirilor ca libertate cu

    caracter social politic?

    . a. posibilitatea oamenilor de a se intruni numai in reuniuni private pentru a-si

    exprima gandurile, opiniile, credintele;

    b. libertatea intrunirilor presupune caracterul pasnic al al organizarii si desfasurarii

    acestora precum si interzicerea folosirii armelor;

    c. intrunirile presupun participanti care au calitatea de membrii permanenti intre care

    exista relatii permanente

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    37/55

    RASPUNS : B

    128. Care sunt regulile pe care le stabileste Constitutia Romaniei in domeniul extradarii siexpulzarii ca doua masuri foarte grave ce aduc atingere unor libertati fundamentale?

    a. cetateanul roman poate fi extradat sau expulzat din Romania;

    b. cetatenii romani pot fi extradati in baza conventiilor internationale la care Romaniaeste parte, in conditiile legii si pe baza de reciprocitate

    c. extradarea si expulzarea strainilor si apatrizilor se pot decide de Romania numai inbaza unei conventii internationale, fara indeplinirea conditiei de reciprocitate

    RASPUNS : B

    129. Ce reprezinta Autoritatea Electorala Permanenta?

    a. o institutie care reprezinta poporul in relatia acestuia cu statul;

    b. institutie administrativa autonoma;

    c. o reprezentanta a alegatorilor

    RASPUNS : B

    130. Sub aspectul continutului, legile organice sunt:

    a. Legile care intervin in domeniile rezervate in Constitutie si procedural se adopta cu

    votul majoritatii membrilor fiecarei Camere;

    b. Legile care contin reglementari ale relatiilor sociale fundamentale si care suntesentiale pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea statala a puterii si procedural

    sunt adoptate cu votul a cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei

    Camere;

    c. Legile care reglementeaza relatii sociale de mai mica importanta si procedural sunt

    adoptate cu votul majoritatii membrilor prezenti in fiecare Camera;

    d. Legile prin care se revizuieste Constitutia, fiind definitive numai dupa aprobarea

    lor prin referendum.

    RASPUNS : A

    131. Cand se poate produce revizuirea sau modificarea implicita a constitutiei?

    a. printr-o modificare legala a constitutiei, a regimului politic consacrat in textul

    initial al acesteia, fara a se schimba in mod corespunzator si cadrul constitutional;

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    38/55

    b. ori de cate ori puterea constituanta originara si puterea constituanta derivatahotarasc acest lucru;

    c. in situatia in care Parlamentul ar adopta o lege ordinara care deroga in mod vaditde la litera constitutiei, forul legislativ considerand insa ca legea respectiva

    pastreaza nealterat spiritul constituantului;

    d. umai in situatia in care cetatenii isi exprima acordul prin referendum asupramodificarilor legitime ale normelor constitutionale

    RASPUNS : C

    132. Potrivit dispozitiilor constitutionale, legea fundamentala nu poate fi revizuita:

    A. daca are ca rezultat suprimarea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale cetatenilorsau a garantiilor acestora;

    B. daca proiectul sau propunerea de revizuire a fost adoptata de Camera Deputatilor si deSenat, cu o majoritate de doua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere;

    C. daca initiativa revizuirii apartine unui numar de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot;

    D. pe durata starii de asediu sau a starii de urgenta;

    a. A+B

    b. A+B+C+D

    c. A+D

    d. A+C+D

    RASPUNS :C

    133. Motivul revizuirii unei Constitutiei este foarte diferit, nu numai de la tara la tara, dar

    chiar in cadrul aceleiasi tari. Doctrina constitutionala s-a oprit, in general, la cateva

    dintre ele:

    a. Producerea oricarui eveniment politic;

    b. Transformarea denumirii unor organisme prin care se exercita puterea publica;

    c. Initierea unei motiuni de cenzura, finalizata cu demiterea Presedintelui;

    RASPUNS : B

    134. Care sunt conditiile obligatorii prevazute de Constitutia Romaniei pentru numirea in

    functia de judecator la Curtea Constitutionala a Romaniei?

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    39/55

    a. sa aiba pregatire juridica superioara;

    b. sa poata ocupa cea mai inalta functie jurisdictionala din Romania;

    c. sa aiba o vechime de cel putin 10 ani in activitatea juridica sau in invatamantul

    juridic superior

    RASPUNS : A

    135. Care sunt elementele componente ce pot face parte din continutul conceptului de

    Constitutie?

    a. este o lege ordinara;

    b. Constitutia reglementeaza relatiile sociale fundamentale din toate domeniile vietii

    economice, sociale, politice, culturale si juridice;

    c. Constitutia reglementeaza acele relatii sociale fundamentale care sunt esentiale

    pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea puterilor in stat.RASPUNS : C

    136. Care dintre conditiile enumerate mai jos trebuie indeplinite de persoana care solicita lacerere acordarea cetateniei romane?

    A) Cunoaste limba romana si poseda cunostinte elementare de cultura si civilizatie

    romaneasca in masura suficienta pentru a se integra in societatea romaneasca;

    B) S-a nascut si domiciliaza la data cererii pe teritoriul Romaniei ori desi nu s-a nascut pe

    acest teritoriu domiciliaza in conditiile legii, continuu si statornic de cel putin 10 ani sau de cel putin 5ani, in cazul in care este casatorit si convietuieste cu un cetatean roman;

    C) Termenele prevazute la litera b, pot fi reduse la jumatate daca solicitantul este o persoana

    recunoscuta pe plan international;

    D) este cunoscut cu o buna comportare si nu a fost condamnat in tara sau in strainatate pentru o

    infractiune care il face nedemn de a fi cetatean roman

    a. A+B

    b. A+B+C+D

    c. B

    d. A+D

    RASPUNS : D

    137. Identificati care dintre urmatoarele afirmatii este corecta?

    a. motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul total al

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    40/55

    deputatilor si senatorilor si se comunica Guvernului la gata depunerii;

    b. motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul deputatilor

    si senatorilor prezenti in sala si se comunica Guvernului la gata depunerii;

    c. Camera deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, pot retrage increderea acordata

    Guvernului prin adoptarea unei motiuni de cenzura, cu votul majoritatii deputatilor

    si senatorilor prezenti;

    d. motiunea de cenzura se dezbate la o data specificata ulterior, Constitutia nu

    stabileste un termen fix in ceea ce priveste dezbaterea

    RASPUNS : A

    138. Parlamentul este organul reprezentativ suprem si unica autoritate legiuitoare a tarii,

    Constitutia prevede insa institutia delegarii legislative. Ce este delegarea legislativa?

    a. delegarea legislativa ii confera dreptul Guvernului de a emite ordonante in toatedomeniile;

    b. delegarea legislativa ii confera dreptul Guvernului de a emite ordonante in domenii

    care nu fac obiectul legilor organice

    c. delegarea legislativa presupune dreptul Senatului de a emite ordonante de ugenta

    ce se dezbat in sedinta comuna;

    d. delegariea legislativa nu exista

    RASPUNS : B

    139. Care sunt teoriile referitoare la natura juridica a cetateniei?

    a. teoria contractuala;

    b. teoria drepturilor naturale

    c. teoria statutului juridic al persoanei.

    RASPUNS : A

    140. Din ce categorie de drepturi face parte dreptul la greva?

    a. este un drept ce face parte din categoria inviolabilitati ;

    b. este un drept ce face parte din categoria drepturilor exclusiv politice

    c. este un drept ce face parte din categoria drepturilor social-economice si culturale

    RASPUNS : C

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    41/55

    141. Identificati care dintre urmatoarele afirmatii este corecta?

    A)motiunea de cenzura poate fi initiata de o treime din numarul total al deputatilor si

    senatorilor si se comunica Guvernului la data depunerii;

    B)daca motiunea de cenzura a fost respinsa, deputatii si senatorii care au semnat-o nu mai pot initia,

    in aceeasi sesiune, o noua motiune de cenzura, cu exceptia cazului in care Guvernul isi angajeaza

    raspunderea potrivit art. 114 din Constitutie;

    C)motiunea de cenzura se dezbate dupa 3 zile de la data cnd a fost prezentata in sedinta

    comuna a celor doua Camere;

    D)Camera deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, pot retrage increderea acordata

    Guvernului prin adoptarea unei motiuni de cenzura, cu votul majoritatii deputatilor sisenatorilor prezenti;

    a. C

    b. A+B

    c. B+C

    d. B+C+D

    RASPUNS : C

    142. Care dintre conditiile enumerate mai jos trebuie indeplinite de persoana care solicita la

    cerere acordarea cetateniei romane?

    A)dovedeste, prin comportament, actiuni si atitudine, loialitate fata de statul roman, nuintreprinde sau sprijina actiuni impotriva ordinii de drept sau a securitatii nationale si declara ca nici intrecut nu a intreprins asemenea actiuni;

    B)s-a nascut si domiciliaza, la data cererii, pe teritoriul Romaniei sau, desi nu s-a nascut pe acestteritoriu, domiciliaza in conditiile legii pe teritoriul statului roman de cel putin 7 ani sau, in cazul in

    care este casatorit si convietuieste cu un cetatean roman, de cel putin 4 ani de la data casatoriei;

    C)nu are asigurate in Romania mijloace legale pentru o existenta decenta, in conditiile

    stabilite de legislatia privind regimul strainilor;

    D)cunoaste limba romana si poseda notiuni elementare de cultura si civilizatie romaneasca in masurasuficienta pentru a se integra in viata sociala

    a. A+B+C

    b. B

    c. C+D

    d. A+D

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    42/55

    RASPUNS : D

    143. Care dintre urmatoarele entitati pot initia revizuirea Constitutiei, potrivit prevederilor

    constitutionale?

    A)de presedintele Romniei la propunerea Guvernului;

    B)de o patrime din numarul deputatilor si senatorilor in sedinta comuna;

    C)de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot;

    D)de cel putin o patrime din numarul deputatilor sau senatorilor;

    a. A+B+C

    b. A+B

    c. A+C+DRASPUNS : C

    144. Care sunt aspectele pe care le incorporeaza libertatea constiintei, ca libertate

    fundamentala, cu un continut complex?

    a. libertatea constiintei este posibilitatea persoanei fizice de a avea si exprima in

    particular sau in public o anumita conceptie despre lumea inconjuratoare, de aimpartasi sau nu o credinta religioasa;

    b. este un drept exclusiv politic;

    c. arantand libertatea constiintei, constitutia consacra egalitatea intre femei si barbati.

    RASPUNS : A

    145. Care este continutul principiului restrangerii exercitarii unor drepturi sau al unorlibertati, potrivit art 53 din Constitutie?

    a. restrangerea drepturilor si libertatilor se poate se poate realiza ori de cate ori

    legiuitorul constituant considera ca se impune;

    b. legea poate face acest lucru numai daca se impune pentru apararea unor valori

    sociale si umane care, prin functiile si importanta lor, pot legitima masurile

    restrictive;

    c. masura luata este aceeasi, indiferent de cauza care a determinat-o.

    Raspuns : b

    146. Care sunt atributiile pe care le exercita Autoritatea Electorala Permanenta in intervaluldintre doua perioade electorale?

    a. Stabileste data alegerilor;

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    43/55

    b. asigura publicarea in Monitorul Oficial a listei cuprinzand denumirea si semnele

    electorale ale partidelor, aliantelor politice, aliantelor electorale si organizatiilorminoritatilor nationale

    c. asigura, in limita competentelor sale, aplicarea unitara a dispozitiilor legalereferitoare la organizarea alegerilor.

    RASPUNS : C

    147. Cum pot fi grupate partidele politice folosind criteriul apartenentei si orientarii

    membrilor ce le compun si platformele acestora?

    a. partide confesionale;

    b. partide imternationale;

    c. partide democratice.RASPUNS : A

    148. Doctrina constitutionala occidentala a formulat ca elemente constitutive ale statului:

    a. teritoriul, populatia si puterea politica suveranab. teritoriul si puterea politica suverana

    c. opozabilitatea fata de alt stat si populatia;d. exclusivitatea, plenitudinea si puterea politica suverana

    RASPUNS : A

    149. Din categoria de drepturi si libertati social-economice si culturale asa cum se regasesc

    consacrate in reglementarile legii fundamentale, fac parte urmatoarele categorii de drepturi:

    A) dreptul de a alege si de a fi ales;B) dreptul la munca si dreptul la protectia sociala a muncii;C) dreptul la greva;

    D) libertatea constiintei si libertatea de exprimare;

    a. B+C+Db. B+C

    c. A+D

    RASPUNS : B

    150. Care dintre urmatoarele enunturi considerati ca sunt trasaturile caracteristice statului

    federal?

    a. exista o singura ordine juridica intemeiata pe o Constitutie unica;

    b. exista un ansamblu unic de organisme constitutionale prin care se exercita puterea

    politica;c. diversitatea constitutionala si juridica pe plan intern, fiecare stat federal are in mod

    normal propriul sau sistem constitutional, institutii guvernamentale si propria

    legislatie;RASPUNS : C

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    44/55

    151. Care sunt elementele componente ale dreptului de proprietate ca drept fundamental detraditie?

    a. garanteaza dreptul de proprietate, nu si creantele asupra statului;

    b. ocroteste si garanteaza in mod egal proprietatea privata, indiferent de proprietar;c. constitutia nu contine reglementari privitoare la nationalizare, expropriere si

    folosirea subsolului unei proprietati imobiliare de catre autoritati, limite care se

    constituie in tot atatea garantii ale dreptului de proprietate privata.

    RASPUNS : B

    152. Care sunt trasaturile generale ale puterii organizate statal?

    a. puterea de stat nu este o putere de constrangere;

    b. puterea de stat este si exista numai ca o putere organizata;

    c. caracterul cultural al puterii.RASPUNS : B

    153. O forma grava a revizuirii este falsa revizuire sau frauda constitutionala. In ce constafrauda constitutionala?

    a. in schimbarea, printr-o modificare legala a constitutiei, a regimului politic

    consacrat in textul initial al constitutiei, fara a se schimba in mod corespunzator sicadrul constitutional;

    b. in adoptarea unei norme juridice al carei continut deroga de la prevederileconstitutionale;

    c. in situatia in care Parlamentul ar adopta o lege ordinara care deroga in mod vaditde la litera Constitutiei, forul legislativ considerand insa ca legea respectiva

    pastreaza nealterat spiritul constituantului

    RASPUNS : A

    154. Identificati varianta adevarata:

    a. nicio revizuire nu poate fi facuta daca are ca rezultat suprimarea drepturilor silibertatilor fundamentale ale cetatenilor sau a garantiilor acestora;

    b. Constitutia poate fi revizuita atat pe durata starii de asediu ori a starii de urgentaprecum si in timp de razboi;

    c. revizuirea poate fi definitiva numai dupa ce Parlamentul o adopta in sedinta

    comuna cu o majoritate de cel putin doua treimi din numarul fiecarei Camere;

    d. proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptata de Camera Deputatilor si

    Senat, cu o majoritate de cel putin o treime din numarul membrilor prezenti aifiecarei Camere.

    RASPUNS : A

    155. Consiliul legislativ este:

    A) Un organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizeaza proiectele de acte

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    45/55

    normative in vederea unificarii, sistematizarii si coordonarii intregii legislatii;

    B) Un organ legislativ;C) Un organ de promulgare al legilor si subordonat Senatului;

    D)Rolul acestuia este de a tine evidenta oficiala a legislatiei Romaniei;

    a. A+B

    b. A+D

    c. A+B+D

    d. A+C

    RASPUNS : B

    156. Identificati subiectele raporturilor de drept constitutional dintre urmatoarele entitati:

    A)partidele politice, aliantele politice, aliantele electorale constituite in scopul participariila alegeri;

    B) circumscriptiile electorale;

    C) cetatenii ca persoane fizice pentru realizarea drepturilor si asumarea obligatiilor lor, dar siorganizatii si circumscriptii electorale in alegerile generale si locale;

    D) cetatenii straini si apatrizii in raporturile referitoare la cetatenie si la dreptul de azil;

    a. A+B+C+Db. A+B

    c. B+C+D

    d. B+C

    RASPUNS : A

    157. Potrivit legii revizuirea este definitiva:

    a. daca proiectul sau propunerea de revizuire este adoptata de Camera Deputatilor siSenat, cu o majoritate de cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecareiCamere;

    b. dupa aprobarea ei prin referendum, organizat in cel mult 30 de zile de la dataadoptarii proiectului sau propunerii de revizuire;

    c. daca prin procedura de mediere nu se ajunge la niciun rezultat, Camera Deputatilorsi Senatul, in sedinta comuna hotarasc cu votul a cel putin trei patrimi din numarul

    deputatilor si senatorilor;

    RASPUNS : B

    158. Ce intelegeti prin teoria vointei unilaterale a statului?

    a. potrivit acestei teorii, fundamental juridic al cetateniei s-ar afla in contractulintervenit intre stat si persoana fizica, prin care se manifesta vointa persoanei de a

    deveni cetatean al statului;

    b. potrivit acestei teorii se apreciaza ca statul este acela care acorda cetatenia, fiind

    vorba astfel de un act unilateral de vointa a statului;

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    46/55

    c. potrivit acestei teorii, cetatenia este un raport juridic intervenit intre stat si o

    persoana fizica, un raport de drept constitutional, al carui continut cuprindedrepturile si obligatiile reciproce dintre stat si persoana fizica

    RASPUNS : B

    159. Suprematia Constitutiei este o realitate incontestabila, implicnd o serie de consecinte

    juridice dar si garantii. Identificati garantiile suprematiei Constitutiei:

    A)controlul general al aplicarii Constitutiei

    B)initiativa adoptarii Constitutiei;

    C)organul competent sa adopte Constitutia (constituantul sau puterea constituanta);D)controlul constitutionalitatii legilor

    a. A+B+Cb.A+D

    c. B+C+D

    d. C+DRaspuns : b

    160. Care sunt cazurile in care isi inceteaza activitatea un partid politic?

    a. dizolvare, in urma unei hotarari pronuntate de Curtea Constitutionala pentru

    incalcarea prevederilor constitutionale;

    b. dizolvare prin hotarare pronuntata de Curtea de Apel;c.numarul membrilor este sub 100.

    Raspuns : a

    161. Cum pot fi sistematizate formele si mijloacele specifice prin care se exercita controlul

    parlamentar?

    a. controlul exercitat prin reprezentanti alesi de catre cetatenii cu drept de vot;b. controlul exercitat prin comisiile parlamentare;

    c. controlul exercitat prin rapoarte bilunare.

    Raspuns : c

    162. Care a fost evolutia formei de guvernamant a Romaniei?

    a. domn, presedinte, rege;

    b. domn, rege, presedinte;

    c. presedinte, rege, domn.

    Raspuns : b

    163. Ce garanteaza acele drepturi si libertati aflate in cuprinsul categoriei Inviolabilitati?

    a. viata, integritatea fizica si integritatea psihica a persoanei;

    b. dreptul la invatatura;c. libertatea constiintei.

    Raspuns : a

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    47/55

    164. Ce este Uniunea personala?

    a. este o asociatie de doua sau mai multe state independente, care au in comun doar

    seful statului- ea nu poate fi forma astructurii de stat deoarece nu este un stat nou;

    b. este o asociatie de doua sau mai multe state independente in care, pe langa seful

    statului, exista si alte organe de stat comune;

    c. este o asociatie de doua sau mai multe state independente, care au in comun doarseful statului- ea poate fi forma a astructurii de stat deoarece este un stat nou ;

    Raspuns : a

    165. Pe durata exercitarii mandatului, Avocatul Poporului:

    a. poate fi retinut fara incuviintarea presedintilor celor doua Camere

    b.nu poate fi arestat fara incuviintarea presedintilor celor doua Camere si nuraspunde juridic pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le indeplineste;

    c. poate fi membru vreunui partid politic;

    d. poate indeplini orice functie publica sau privata

    Raspuns : b

    166. Sub aspectul continutului, legile organice sunt:

    a. Legile care reglementeaza relatii sociale de mai mica importanta si procedural suntadoptate cu votul majoritatii membrilor prezenti in fiecare Camera;

    b.Legile care contin reglementari ale relatiilor sociale fundamentale si care suntesentiale pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea statala a puterii si proceduralsunt adoptate cu votul a cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei

    Camere;

    c. Legile care intervin in domeniile rezervate in Constitutie si procedural se adopta cu

    votul majoritatii membrilor fiecarei Camere.

    d.Legile ce se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera

    Raspuns : c

    167. Exceptia de neconstitutionalitate este:

    a. un procedeu eficient de aparare a drepturilor si libertatilor publice

    b. un procedeu de verificarea si conformare al regulamentelor Camerelor cu intregul

    sistem de drept;

    c. un control legislativ, anterior al unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o

    lege de care nu depinde solutionarea cauzei;

    RASPUNS : A

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    48/55

    168. Camera Deputatilor si Senatul , in sedinta comuna, pot retrage increderea acordata

    guvernului prin adoptarea unei motiuni de cenzura, aceasta putnd fi initiate de:

    a. jumatate plus unul din numarul senatorilor;

    b. cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si senatorilor;

    c. cel putin o patrime din numarul deputatilor prezenti si se comunica Guvernului ladata depunerii;

    d.umatate plus unul din numarul senatorilor la propunerea Presedintelui Romaniei sia Guvernului

    RASPUNS : B

    169. Care sunt atributiile Curtii Constitutionale, altele decat cele privind controlul

    constitutionalitatii unor acte normative?

    a. vegheaza la respectarea procedurii pentru alegerea Presedintelui Romaniei si de

    confirmare a rezultatelor sufragiului;b.emite decizii pentru propunerea de suspendare din functie a Presedintelui

    Romaniei;c. da avize consultative referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea si

    desfasurarea referendumului si confirma rezultatele acestuia.

    Raspuns : a

    170. Care sunt ramurile de drept pe care le cuprinde dreptul public?

    a. dreptul constitutional;

    b. dreptul international privat

    c. dreptul civil.

    RASPUNS : A

    171. De catre cine se exercita puterea legiuitoare, potrivit Statutului lui Cuza ?

    a. numai de catre domnitor ca reprezentant al puterii absolute;b.Prlamentul

    c. colectiv de catre domnitor si cele 2 adunari: :Adunarea Ponderatoare si Adunarea

    Electiva

    d. de catre rege, care sanctioneaza si promulga legile.

    RASPUNS : A

    172. Care este definitia monarhiei, ca forma de guvernamant?

    a. acea forma de guvernamant in care seful statului este un monarh absolut sau nu,ereditar sau desemnat dupa proceduri specifice;

    b. acea forma de guvernamant in care cetatenii se guverneza singuri desemnandu-si

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    49/55

    presedintele sau alegand un sef de stat denumit presedinte;

    c. seful statului este domnul care exercita puterile impreuna cu Adunarea

    ponderatrica si Adunarea electiva.

    RASPUNS : A

    173. Una din cele mai controversate probleme referitoare la cetatenie este natura juridica a

    acesteia. Identificati particularitatile teoriei contractuale:

    a. potrivit acestei teorii, fundamentul juridic al cetateniei s-ar afla in contractul

    intervenit intre stat si persoana fizica, prin care se manifesta vointa persoanei de adeveni cetatean si a statului de a fi de acord cu aceasta;

    b. potrivit acestei teorii se apreciaza ca statul este acela care acorda cetatenia, fiindvorba astfel de un act unilateral de vointa a statului;

    c. potrivit acestei teorii, cetatenia este un raport juridic intervenit intre stat si opersoana fizica, un raport juridic de drept constitutional, al carui continut cuprinde

    drepturile si obligatiile reciproce dintre stat si persoana fizica;

    d. potrivit acestei teorii, cetatenia este o parte a capacitatii juridice a unei persoanefizice, prin care aceasta dobandeste posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor

    si obligatiilor prevazute de constitutie si legi.

    RASPUNS : A

    174. Promulgarea reprezinta ultima etapa a procedurii legislative si se caracterizeaza prinurmatoarele:

    a. promulgarea legii se face imediat dupa ce a fost primita

    b. dupa promulgare, in virtutea prerogativelor sale, Presedintele poate cere o singuradata Parlamentului reexaminarea legii;

    c. daca Presedintele a cerut reexaminarea legii ori daca s-a cerut verificareaconstitutionalitatii ei, promulgarea legii se face in cel mult 10 zile de la primirea

    legii adoptate dupa reexaminare sau de la primirea deciziei Curtii Constitutionale,

    prin care i s-a confirmat constitutionalitatea

    RASPUNS : C

    175. Folosind criteriul apartenentei si orientarii membrilor ce le compun si a platformeloracestora, partidele politice pot fi grupate in mai multe categorii:

    a. partidul de masa si partidul de cadre;

    b. partide confesionale, partide de clasa si partide etnice;

    c. partide suple si partide rigide;

    RASPUNS : B

  • 8/6/2019 Drept Constitutional 200-2011final (1)

    50/55

    176. Folosind criteriul cailor pentru rezolvarea marilor probleme ale societatii organizate

    statal, partidele politice pot fi grupate in urmatoarele categorii:

    a. partide democratice, partide liberale si partide etnice;

    b. partid