1) Accesiunea imobiliar artificial

1) Accesiunea imobiliar artificial.

Accesiunea imobiliar artificial presupune ridicarea unei construcii pe un teren aflat n proprietatea altei persoane dect proprietarul materialelor folosite. Bunul principal l reprezint terenul, iar construcia este privit drept bunul secundar. Astfel, proprietarul terenului devine i proprietarul construciei. Potrivit legii civile, orice construcie, plantaie sau lucru fcut n pmnt sau asupra pmntului, sunt prezumate a fi fcute de ctre proprietarul acelui pmnt cu cheltuiala sa i c sunt ale lui, pn ce se dovedete contrariul. Acest text conine dou prezumii relative. Prima prezumie, tras din faptul ridicrii unei construcii pe un anumit teren, se refer la mprejurarea c o asemenea lucrare s-a fcut de ctre nsui proprietarul terenului respectiv, precum i c lucrarea s-a fcut pe cheltuiala sa n ce privete materialele i manopera folosite. Dac se face proba contrarie constnd n relevarea faptului c ridicarea construciei s-a fcut de ctre proprietar, dar cu materiale aparinnd unei alte persoane, atunci este vorba despre un caz particular de accesiune imobiliar artificial. Este ns posibil ca un ter s dovedeasc chiar mprejurarea c el nsui, iar nu proprietarul terenului este acela care a ridicat construcia. ntr-o asemenea situaie, se vor aplica regulile ce reglementeaz un alt caz particular de accesiune imobiliar artificial: ipoteza lucrrilor efectuate de o persoan cu materialele sale proprii, pe terenul altcuiva. Cea de-a doua prezumie evocat n codul civil c orice construcie, plantaie sau lucru fcut n pmnt sau asupra pmntului, sunt prezumate c sunt ale proprietarului terenului pn ce se dovedete contrariul - poate fi rsturnat prin ncheierea n prealabil a unui contract ntre proprietarul terenului i constructorul-proprietar al materialelor prin care s se recunoasc celui de-al doilea att dreptul de proprietate asupra construciei respective, ct i, n mod corespunztor, dreptul de superficie n vederea folosirii terenului aferent construciei. Ipoteza ridicrii construciei de ctre proprietarul terenului, cu materialele altcuiva-Proprietarul terenului care a fcut construcii, plantaii sau lucrri cu materiale strine, este dator s plteasc valoarea materialelor. n plus, el mai poate fi obligat, dup mprejurri, i la plata de daune-interese. n virtutea accesiunii, proprietarul terenului devine proprietarul construciei, ceea ce explic de ce proprietarul materialelor nu are dreptul de a pretinde restituirea materialelor. Ipoteza ridicrii construciei de ctre o alt persoan dect proprietarul terenului.-n acest caz, proprietarul ternului pe care s-au fcut lucrrile devine proprietarul acestora prin accesiune, cu obligaia de a despgubi pe constructor. n aceast ipotez, reglementrile juridice aplicabile constructorului sunt diferite dup cum acesta a fost de rea credin sau de bun credin. Constructorul de rea-credin este persoana care edific o construcie pe un terenul despre care tie c nu i aparine. n acest caz, proprietarul terenului poate opta ntre a invoca accesiunea, cu consecina reinerii construciei, ns cu obligaia de a plti constructorului de rea-credin valoarea materialelor i preul muncii. Proprietarul terenului poate ns s pretind constructorului de rea-credin i ridicarea plantaiilor i a construciilor cu cheltuiala celui ce le-a fcut. Constructorul de rea-credin poate chiar, dup mprejurri, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vtmrile ce a putut suferi proprietarul locului. Proprietarul terenului va pierde dreptul de opiune dac l va exercita abuziv n sensul adoptrii unei atitudini pasive premeditate pn n momentul finalizrii construciei; pierderea dreptului de opiune se va concretiza n excluderea posibilitii de a cere constructorului de rea-credin demolarea construciei. Pe de alt parte, chiar dac nu ar fi ntrunite condiiile unui abuz de drept din partea proprietarului terenului, soluiei vdit neeconomice a demolrii construciei deja edificate i se va prefera, n principiu, soluia indemnizrii constructorului prin acordarea sumei care s acopere valoarea materialelor i preul muncii. Convingerea instanei de judecat potrivit creia este oportun i echitabil s se admit cererea proprietarului terenului de a se demola construcia nu nltur necesitatea obinerii n prealabil a unei autorizaii de desfiinare a construciei, eliberat de organul administrativ competent. Constructorul de bun-credin este acea persoan care ridic o construcie pe un teren n legtur cu care are convingerea c i aparine. Buna-credin a constructorului se apreciaz n raport cu momentul realizrii construciei. n aceast situaie, nu mai este admisibil pretenia proprietarului terenului obliga constructorul la demolarea edificiului. Prin urmare, proprietarul va reine construcia n proprietate, opernd accesiunea imobiliar artificial. i n aceast ipotez exist un drept de opiune, care se refer la ntinderea indemnizaiei pe care proprietarul terenului este obligat s o plteasc n favoarea constructorului de bun-credin. Astfel, proprietarul terenului va avea dreptul sau de a napoia valoarea materialelor i preul muncii, sau de a plti o sum de bani egal cu aceea a creterii valorii fondului. Aparent, nu exist o diferen esenial de tratament juridic ntre constructorul de rea-credin i constructorul de bun-credin, avnd n vedere c, n cel de-al doilea caz, proprietarul terenului va opta, n mod normal, pentru acordarea unei sume mai reduse, adic aceea care acoper valoarea materialelor i preul muncii. Practic ns, posibilitatea proprietarului terenului de a cere constructorului de rea-credin s ridice construcia pe cheltuiala sa creeaz premisele constrngerii acestuia din urm la acceptarea unei despgubiri care, n realitate, este inferioar cuantumului compus din valoarea materialului i preul muncii. Att constructorul de bun-credin ct i cel de rea-credin, atunci cnd proprietarul terenului opteaz pentru invocarea accesiunii, are un drept de crean mpotriva acestuia din urm. Se consider c termenul de prescripie este de 3 ani, care ncepe s curg din momentul n care proprietarul terenului, invocnd accesiunea, i-a manifestat intenia de a-i nsui construcia.2) Actul juridic unilateral ca izvor de obligaii.

Actul juridic civil reprezint manifestarea de voin fcut cu intenia de a produce efecte juridice, respectiv, de a nate, modifica ori stinge un raport juridic concret. Termenul de act juridic este folosit n dou sensuri: ntr-un prim sens, noiunea de act juridic desemneaz aciunea voliional - operaie juridic - fcut cu intenia de a produce efecte juridice. Pentru acest sens al noiunii de act juridic se folosete i expresia negotium juris (negotium); n al doilea sens, noiunea de act juridic desemneaz nscrisul constatator pe care prile care ncheie operaiunea juridic l ntocmesc pentru a putea dovedi aceast operaiune (suportul material). Pentru acest sens al noiunii de act juridic se ntrebuineaz expresia instrumentum probationis (instrumentum). Din definiia formulat rezult elementele caracteristice ale actului juridic civil: actul juridic civil reprezint o manifestare de voin a subiectelor de drept care pot fi att persoane fizice, ct i persoane juridice; manifestarea de voin este exprimat cu intenia de a produce efecte juridice, efecte care se concretizeaz n a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil concret. Actul juridic civil unilateral este actul care reprezint rezultatul voinei unei singure persoane la ncheierea actului juridic civil (manifestarea de voin a unei singure pri este suficient pentru ncheierea actului juridic civil). Fac parte din aceast categorie: testamentul, acceptarea succesiunii, renunarea la o motenire, denunarea unui contract, confirmarea unui act anulabil. Actele juridice civile unilaterale, la rndul lor se clasific n: acte supuse comunicrii (de exemplu: oferta); acte nesupuse comunicrii (de exemplu: testamentul). Clasificarea actelor juridice civile n unilaterale, bilaterale i multilaterale prezint importan juridic pe urmtoarele planuri: pe planul aprecierii valabilitii actului juridic pentru c, n fiecare dintre ele, se verific i apreciaz numrul corespunztor de voine; i, pe planul regimului juridic diferit pe care l au viciile de consimmnt, n general, actele unilaterale sunt irevocabile, pe cnd actele juridice bi sau multilaterale pot fi revocate prin voina prilor.3) Aciunea n grniuire.

Aciunea n grniuire este aciunea prin care titularul ei solicit instanei de judecat s stabileasc prin semne exterioare linia despritoare ntre cele dou fonduri vecine. Ea poate fi exercitat de ctre proprietar, uzufructuar i chiar de ctre posesor, nu ns i de ctre detentorii precari. Ea poate fi introdus i mpotriva chiriaului sau arendaului, nu ns ntre coproprietarii aceluiai fond. Aadar, grniuirea este o operaiune de individualizare prin semne exterioare a limitelor a dou fonduri vecine care aparin unor titulari diferii i ea se efectueaz fie prin convenia prilor, fie prin hotrre judectoreasc. n acest sens C. civ. stabilete c: "orice proprietar poate ndatora pe vecinul su la grniuirea proprietii lipite cu a sa; cheltuielile de grniuire se vor suporta pe jumtate". Aciunea n grniuire este o aciune real, imobiliar, petitorie i imprescriptibil. Izvornd din dreptul de proprietate, care este un drept real i avnd ca obiect un imobil (respectiv un terne), aciunea n grniuire este o aciune real. Ea este petitorie deoarece are drept scop delimitarea proprietii limitrofe; ea nu se confund cu aciunea de strmutare de hotare care este o aciune posesorie. Caracterul petitoriu este urmarea faptului c aciunea n grniuire izvorte din dreptul de proprietate, scopul ei fiind delimitarea proprietilor limitrofe. ntruct dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz, aciunea n grniuire este imprescriptibil. Obiectul aciunii n grniuire const n pretenia concret a reclamantului care, n cazul grniuirii const n cererea de a se delimita dou fonduri limitrofe aparinnd unor titulari diferii. Aciunea n grniuire privete numai terenurile, cldirile putnd fi delimitate numai printr-o aciune de ieire din diviziune. Principalul efect al admiterii aciunii n grniuire este restabilirea, iar nu stabilirea adevratului hotar prin aezarea semnelor de hotar pe linia care delimiteaz terenurile prilor din proces. De reinut c hotrrea pronunat ntr-o aciune n grniuire este declarativ de drepturi i nu constitutiv de drepturi. Hotrrea n grniuire este declarativ de drepturi ntruct se tinde la reconstituirea limitelor reale ntre dou fonduri.4) Aciunea n revendicare imobiliar.

Aciunea n revendicare este principalul mijloc juridic civil de aprare a dreptului de proprietate. Este acea aciune real prin care reclamantul solicit instanei de judecat recunoaterea dreptului de proprietate asupra unui bun determinat i obligarea prtului la restituirea posesiei bunului. Sau, aa cum se arat n practica judiciar, aciunea prin care proprietarul neposesor reclam bunul de la posesorul neproprietar. Aciunea n revendicare prezint urmtoarele caractere juridice: este o aciune real, caracter ce rezult din natura dreptului de proprietate, el nsui dreptul real cel mai complet. ntruct dreptul de proprietate este opozabil eraga omnes, aciunea n revendicare poate fi pornit mpotriva oricui deine bunul fr drept; este o aciune petitorie, deoarece pune n discuie nsi existena dreptului de proprietate. Reclamantul care pretinde c este proprietar trebuie s fac dovada dreptului su de proprietate. Admiterea aciunii nseamn recunoaterea dreptului de proprietate i ca o consecin fireasc, obligarea prtului la restituirea posesiei; este o aciune imprescriptibil. ntruct dreptul de proprietate este perpetuu, el nu se pierde prin neuz; proprietarul nu-i pierde dreptul su prin faptul c nu-l exercit. Din caracterul perpetuu al dreptului de proprietate rezult i caracterul imprescriptibil al aciunii n revendicare. Cu toate acestea, pasivitatea i lipsa de diligen a proprietarului sunt sancionate indirect prin efectul prescripiei achizitive ori al posesiei de bun credin. Astfel, dac o persoan dobndete dreptul de proprietate prin uzucapiune, n cazul imobilelor, sau prin posesie de bun credin n cazul bunurilor mobile, caracterul imprescriptibil sub aspect extinctiv a fost nvins pentru c nsui dreptul de proprietate s-a pierdut; este o aciune promovat de titularul dreptului de proprietate. Reclamantul revendicant al bunului mobil sau imobil trebuie s fac dovada calitii sale de proprietar. Dac bunul se afl n coproprietate, aciunea trebuie introdus de toi coproprietarii, aciunea formulat numai de unul dintre ei nefiind admisibil. De asemenea, un coproprietar nu poate revendica de la un ter nici cota-parte din bunul aflat la indiviziune nainte de a se face partajul. Calitatea de reclamant o pot avea de asemenea: motenitorii, creditorii ipotecari, sau creditorii chirografari pe calea aciunii oblice. Un so nu beneficiaz de mandatul tacit al celuilalt i ca atare nu poate promova o aciune n revendicare, dect cu acordul expres al celuilalt so. Regula general este c proba trebuie fcut de reclamant, ntruct cel ce face o propunere naintea judecii trebuie s o dovedeasc. n favoarea prtului opereaz, din nsui faptul posesiei, o prezumie relativ de proprietate. Prtul poate invoca pentru respingerea aciunii n revendicare prescripia achizitiv, excepia autoritii lucrului judecat, dac a doua cerere de chemare n judecat este fcut ntre aceleai pri, are acelai obiect i se ntemeiaz pe aceeai cauz, precum i excepia de garanie pentru eviciune mpotriva reclamantului din aciunea de revendicare, care ar fi obligat personal sau n calitate de succesor al celui obligat la o astfel de garanie. Proba dreptului de proprietate este dificil, att datorit diversitii modurilor de dobndire a dreptului de proprietate, ct i datorit insuficienei probatorii a actelor juridice de transmitere a proprietii. Jurisprudena a reinut c proba deplin, absolut a dreptului de proprietate o constituie modurile originare de dobndire a proprietii, cum ar fi uzucapiunea i ocupaiunea, iar nu titlurile care constituie doar mijloace relative de prob. Aceste titluri, fie translative de proprietate, fie declarative, au caracterul unei simple prezumii ale dreptului de proprietate, deduse din nsi existena lor i care nu mpiedic proba contrar la struina posesorului sau din oficiu n exercitarea rolului activ al instanei, pentru aflarea adevrului. Proba prin titluri este dificil, deoarece orice act translativ de proprietate face dovada deplin a dreptului numai dac reclamantul probeaz c eman de la un adevrat proprietar. Dar pentru ca cineva s poate fi considerat adevrat proprietar trebuie s dovedeasc faptul c a dobndit bunul tot de la un adevrat proprietar. Deci revendicantul ar fi inut s dovedeasc faptul c toi transmitorii anteriori, din autor n autor, au avut calitatea de adevrai proprietari, ceea ce adesea este imposibil. O asemenea prob a fost numit probatio diabolica. Prin titlu n aceast materie nelegem actul juridic, jurisdicional sau administrativ, cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate care genereaz o prezumie relativ de proprietate n favoarea persoanei care l invoc. Aceast noiune are meritul de a nltura dificultile juridice tocmai datorit efectului ce i se atribuie titlului, i anume naterea unei prezumii relative i simple n legtur cu calitatea de proprietar a persoanei care l produce. n primul rnd, relativitatea prezumiei confer deintorului titlului recunoaterea dreptului su pn la proba contrarie fcut de partea advers. ntr-adevr, cel cruia i se opune titlul poate rsturna aceast prezumie, inclusiv prin invocarea unui titlu propriu de natur s genereze o prezumie de proprietate mai puternic, dar, la rndul su, relativ. Actul juridic ca titlu de proprietate este ns opozabil oricrui ter n sensul c acesta din urm nu poate ignora prezumia relativ de proprietate nscut n favoarea persoanei care l invoc. n ali termeni, relativitatea efectelor contractului nu contrazice opozabilitatea acestuia fa de teri. Aciunea n revendicare pune n discuie dreptul de proprietate i nu posesia; dac reclamantul nu poate produce dovada, prtul rmne n continuare posesor, deoarece legea ocrotete posesia. n literatur s-a spus c n aceast situaie instana va examina i compara cele dou posesii, a reclamantului i a prtului, i va da ctig de cauz aceleia din pri care va dovedi o posesie mai bine conturat (prin posesie mai bine caracterizat se nelege posesia de bun-credin fa de posesia de rea-credin, o posesie util sau o posesie care i are originea ntr-un titlu, fa de posesia care nu se trage din nici un titlu). Prin titluri se nelege nu numai actele juridice translative de proprietate, cum este vnzarea-cumprarea, donaia, schimbul etc., ci i pe cele declarative cum ar fi sentinele judectoreti i partajele voluntare, care recunosc numai un drept anterior. n materia dreptului de proprietate n sistemul Legii nr. 18/1991 a fondului funciar (i a legii nr. 1/2000), singurul titlu cu valoare probatorie este titlul de proprietate emis n baza acestui act normativ. Vechile titluri deinute de pri sau de autorii lor nu pot servi ca temei al aciunii n revendicare, ci pot servi numai pentru a obine reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, drept care s-a stins prin efectul cooperativizrii. Adeverinele eliberate de Consiliile judeene nu pot constitui titluri de proprietate ntr-o aciune n revendicare, fiind acte provizorii. Dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz, ceea ce nseamn c orict ar dura pasivitatea proprietarului, acesta nu este deczut din dreptul de a revendica bunul. Astfel, aciunea n revendicare este imprescriptibil din punct de vedere extinctiv, putnd fi introdus eficient indiferent de timpul scurs de la ultimul act de exercitare a dreptului de proprietate efectuat de ctre reclamantul ce se pretinde proprietar. De la acest principiu exist doua excepii. Astfel, n cazul vnzrii unui imobil la licitaie public, n cadrul procedurii de urmrire silit, orice aciune introdus de cel ce se pretinde proprietarul acelui bun se prescrie n termen de 5 ani calculai de la punerea n executare a ordonanei de adjudecare. Cea de-a doua excepia exist n materia avulsiunii, Codul civil instituit un termen de prescripie extinctiv de un an. Sub aspectul prescripiei achizitive, aciunea n revendicare va fi respins n situaia n care prtul va invoca dobndirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani. Admiterea aciunii n revendicare produce o serie de efecte, identice, n principiu, pentru bunurile imobile i pentru bunurile mobile. Aceste efecte se refer la restituirea lucrului, restituirea fructelor produse de bun i acoperirea cheltuielilor efectuate n legtur cu acesta. O dat ce aciunea n revendicare a fost admis, posesorul prt este obligat s restituie bunul adevratului proprietar. Bunul se restituie liber de orice sarcini cu care el ar fi fost grevat prin voina posesorului neproprietar. Dac restituirea n natur este imposibil punct de vedere material sau juridic. O alt problem se ridic n ceea ce privete fructele produse de bun n perioada n care adevratul proprietar a fost lipsit de stpnirea bunului. n aceast materie urmeaz s deosebim situaia posesorului de bun-credin de aceea a posesorului de rea-credin. Astfel, posesorul de bun-credin, adic acela care nu a cunoscut viciile titlului su, va putea reine n deplin proprietate fructele percepute, cuvenite sau, dup caz, echivalentul acestora. Regula nu se aplic fructelor produse de bun dup introducerea aciunii n revendicare, apreciindu-se c acest moment determin prin natura sa, ncetarea bunei credine a posesorului. Posesorul de rea-credin nu se bucur de acest beneficiu; el va fi obligat, dup caz, fie la restituirea n natur a fructelor percepute, fie la restituirea echivalentului fructelor, valorificate ori nepercepute din neglijena sa. PROBLEMA CHELTUIELILOR FCUTE DE POSESORUL NEPROPRIETAR. Este vorba despre cheltuielile efectuate de ctre posesorul neproprietar n legtur cu bunul posedat nelegitim. Admiterea aciunii n revendicare conduce la restituirea unui bun a crui valoare a fost pstrat sau chiar mrit fa de momentul ieirii sale din posesia adevratului proprietar datorit unor cheltuieli efectuate de un neproprietar de natur s i srceasc patrimoniul. n aceste condiii se creeaz o mbogire fr just cauz a adevratului proprietar care nate n sarcina sa o obligaie de restituire, n limita mbogirii sale, ctre posesorul neproprietar ce a efectuat aceste cheltuieli. Temeiul acestei obligaii, i anume mbogirea fr just cauz, explic de ce creditorul acestei obligaii este nu numai posesorul de bun-credin, ci i posesorul de rea-credin. Proprietarul poate fi obligat s-l indemnizeze pe posesor doar pentru cheltuielile necesare i pentru cele utile efectuate de ctre acesta. Cheltuielile necesare sunt acelea fcute pentru nsi conservarea bunului, iar cheltuielile utile se caracterizeaz prin aceea c dei nu sunt impuse de cerina conservrii bunului, conduc la sporirea valorii acestuia. Cheltuielile necesare se acoper integral, iar cele utile n limita sporului de valoare produs. Nu se acoper de ctre proprietar cheltuielile voluptuarii, adic acele cheltuieli pe care posesorul le-a efectuat pentru simpla lui plcere, fr a se ajunge, pe aceast cale, la creterea valorii fondului. n msura n care lucrrile ori amenajrile aduse bunului ca urmare a unor asemenea cheltuieli se pot detaa de bun fr a produce vreun prejudiciu, posesorul are dreptul de a le ridica i de a le reine n proprietatea sa.5) Aciunea n revendicare mobiliar.

Revendicarea bunurilor mobile se deosebete de revendicarea bunurilor imobile, fiind supus unor reguli care stabilesc un regim juridic diferit. Dup felul cum este reglementat dovada proprietii n materia bunurilor mobile, revendicarea acestora apare practic imposibil. Astfel, potrivit Codului civil, lucrurile mictoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fr a fi trebuin de vreo scurgere de timp. Cu toate acestea, cel ce a pierdut sau cel cruia i s-a furat un lucru, poate s-l revendice, n curs de trei ani, din ziua cnd l-a pierdut sau i s-a furat, de la cel care care-l gsete, rmnnd acestuia recurs n contra celui de la care-l are. Codul civil instituie o prezumie absolut (juris et de jure) de proprietate. Astfel, valoarea oricrei probe care ar fi invocat de reclamant ar fi fr rezultat de ndat ce prtul, reuete s fac dovada bunei credine. Prezumia absolut de proprietate instituit n favoarea posesorului de bun credin al bunului mobil, paralizeaz orice aciune n revendicare, cu excepia celei ndreptate mpotriva posesorului de bun credin care a dobndit bunul de la gsitor sau ho. REVENDICAREA BUNULUI MOBIL DE LA HO, GSITOR SAU TERUL DOBNDITOR DE REA-CREDIN Dovedirea de ctre reclamant a dreptului su de proprietate este suficient prin ea nsi s conduc la admiterea aciunii n revendicare, fie c bunul mobil se afl la autorul furtului sau la cel care i-a nsuit bunul gsit, fie c se afl la o alt persoan care este de rea-credin. Reaua credin rezid n aceea c aceast persoan a intrat n posesia bunului n condiii n care a cunoscut sau putea s cunoasc mprejurarea c a dobndit dreptul de proprietate asupra bunului. De exemplu, ipoteza dobndirii bunului mobil de ctre posesorul actual de la o persoan despre care tie sau ar fi trebuit s tie c nu are calitatea de proprietar. Prtul posesor de rea-credin al bunului mobil poate s paralizeze aciunea n revendicare prin invocarea prescripiei achizitive de 30 de ani. REVENDICAREA BUNURILOR MOBILE DE LA TERUL DOBNDITOR, POSESOR DE BUN-CREDIN Art. 1909 alin. 1 C. civ. dispune: lucrurile mictoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fr s fie trebuin de vreo scurgere de timp. Textul este contradictoriu, ntruct pe de o parte, se evoc o dobndire prin efectul prescripiei, n timp ce, pe de alt parte, se arat c nu este necesar scurgerea timpului, condiie esenial a prescripiei. n realitate, prin aceast formulare improprie, legiuitorul a urmrit s confere posesiei n materie mobiliar o for probatorie special, considernd simplul fapt al posesiei ca fiind un adevrat titlu de proprietate care nu poate fi contracarat. Cu alte cuvinte, dac sunt ntrunite unele condiii privitoare la bunuri, persoane i la posesia terului dobnditor, posesia acestuia capt valoarea unei prezumii absolute de proprietate, cu consecina respingerii aciunii n revendicare intentate de ctre adevratul proprietar. Condiii privitoare la bunuri. Bunurile n privina crora se aplic art. 1909 alin. 1 C. civ. sunt: bunurile mobile corporale, acestea fiind susceptibile de o posesie efectiv. n mod excepional, prezumia absolut de proprietate se poate nate n privina unui bun mobil incorporal. Este cazul titlului la purttor - o obligaiune, de ex. emis de stat ori de o societate comercial pe aciuni - deoarece se intr n posesia efectiv a unui nscris ce constituie suportul material n care se corporalizeaz un bun incorporal, i anume un drept de crean; bunul mobil trebuie s fie privit n mod individual, art. 1909 alin. 1 C. civ. nefiind incident asupra universalitilor juridice de ex. o succesiune mobiliar; bunurile mobile aflate n proprietatea public a statului ori a unitilor administrativ-teritoriale nu-i pot schimba aceast situaie juridic prin invocarea art. 1909 alin. 1 C. civ. de ctre un ter dobnditor de bun-credin al unui astfel de bun; bunul mobil s nu fac parte din categoria bunurilor supuse nmatriculrii, precum navele, aeronavele etc. Condiii privitoare la persoane. Art. 1909 alin. 1 Cod civil trebuie interpretat ca referindu-se la dobndirea proprietii bunului mobil de ctre terul dobnditor care, cu bun-credin, intr n posesia acestuia ca urmare a nstrinrii sale de ctre un detentor precar n favoarea cruia adevratul proprietar s-a desesizat n mod voluntar. Ex. proprietarul bunului mobil l nchiriaz unei persoane a crei calitate de detentor precar o evideniaz obligaia de restituire a bunului izvort din contractul de locaiune. Cu nclcarea acestei obligaii, locatarul nstrineaz bunul ctre o ter persoan care intr n posesie, avnd convingerea c a dobndit bunul de la adevratul proprietar. Aadar, singura persoan ndrituit s se prevaleze de prezumia absolut de proprietate consacrat n art. 1909 alin. 1 C. civ. este terul dobnditor de bun-credin, care a intrat n posesia efectiv a bunului mobil. Drept urmare, aciunea n revendicare va fi respins independent de proba pe care reclamantul ar face-o cu privire la dreptul su de proprietate. Dac terul a dobndit bunul chiar de la adevratul proprietar, temeiul dobndirii dreptului l va constitui nu prezumia absolut de proprietate, ci convenia translativ de proprietate. Este necesar s se fi produs o desesizare voluntar din partea adevratului proprietar. O desesizare involuntar, constnd ntr-un furt sau o pierdere a bunului ulterior va atrage incidena art. 1 909 alin. 2 C. civ. Detentorul precar nu poate invoca n beneficiul su art. 1909 alin. 1 C. civ. ntruct el este inut, n general, pe temeiul contractului ncheiat cu adevratul proprietar, s restituie bunul mobil adevratului proprietar. Condiii privitoare la posesia terului dobnditor. Terul dobnditor poate invoca art. 1909 alin. 1 C. civ. numai dac posesia sa este real, util i de bun-credin. Cele trei trsturi trebuie ntrunite n mod cumulativ. O posesie real este aceea care presupune coexistena la un moment dat asupra aceleiai persoane a ambelor elemente ale posesiei, i anume animus i corpus. Art. 1909 alin. 1 C. civ. nu-i va gsi aplicarea atunci cnd terul dobnditor stpnete corpore alieno, adic nu a cptat nc deteniunea material a bunului dei a ncheiat actul juridic translativ cu detentorul precar. Posesia util este posesia continu, panic, public i precar. Problema continuitii nu se pune n acest context n care dobndirea dreptului de proprietate de ctre ter este efectul aa-numitei prescripii instantanee, iar violena posesiei face destul de greu de conceput ndeplinirea celei de-a treia condiii a posesiei, condiia bunei-credine. Utilitatea posesiei se prezum relativ, pn la proba contrarie fcut de persoana interesat, care, n cazul nostru, este adevratul proprietar. Prin posesie de bun-credin n materia prescripiei instantanee se nelege posesia exercitat de o persoan care are convingerea sincer c a dobndit bunul mobil nu de la un simplu detentor precar, ci de la adevratul proprietar al acestuia. Pentru a produce efectul prescripiei instantanee, este suficient ca buna-credin s existe la momentul intrrii n posesia efectiv a bunului. Proba bunei-credine se face printr-o prezumie relativ legal, C. civ. artnd c buna-credin se presupune totdeauna i sarcina probei cade asupra celui ce alege reaua-credin. O problem controversat, a fost aceea dac, distinct de buna-credin, terul dobnditor trebuie s aib un just titlu, adic un act juridic translativ de proprietate viciat prin faptul c nu provine de la adevratul proprietar. S-a conturat un rspuns negativ, admindu-se, n acest mod, c justul titlu, ca element component al bunei-credine, poate fi putativ, n sensul de a exista numai n imaginaia posesorului. Spre exemplu, terul dobnditor crede c intrarea sa n posesie are la baz un contract de vnzare-cumprare care, n realitate, nu s-a ncheiat. Interesul discuiei se refer la coninutul probei, cci n includerea justului titlu n sfera bunei credine determin posibilitatea ca, prin prezumarea existenei celui de-al doilea element, s se ajung la dovedirea celui dinti. Cu alte cuvinte, terul dobnditor nu va fi pus n situaia de aproba n mod distinct existena justului titlu. REVENDICAREA BUNURILOR MOBILE PIERDUTE SAU FURATE DE LA TERUL DOBNDITOR DE BUN-CREDIN Sediul materiei se afl n art. 1909 alin. 2 C. civ. Conform acestui text de lege, cel ce a pierdut sau cel cruia i s-a furat un lucru, poate s-l revendice, n curs de trei ani, din ziua cnd l-a pierdut sau cnd i s-a furat, de la cel la care-l gsete, rmnnd acestuia recurs n contra celui de la care-l are. Potrivit acestei dispoziii legale, aciunea n revendicare va fi intentat cu succes de ctre adevratul proprietar dac va fi ndeplinit termenul menionat, nemai opernd prescripia instantanee.Condiii generale de aplicare a art. 1909 alin. 2 C. civ. Sunt valabile pentru aplicarea acestei dispoziii legale condiiile privitoare la bunuri, precum i acelea care se refer la posesia terului dobnditor. Aceasta nseamn, printre altele, c buna-credin a terului dobnditor, chiar dac nu mai este att de eficace nct s paralizeze aciunea n revendicarea intentat de proprietar n trei ani de la data pierderii sau a furtului, este, n orice caz, indispensabil pentru a-i asigura recursul mpotriva hoului sau gsitorului de la care a dobndit bunul. Per a contrario, dac terul a cunoscut sau trebuia s fi cunoscut c a tratat cu un neproprietar, nu va putea, dup ce va fi fost evins de ctre adevratul proprietar, s se regreseze mpotriva hoului sau a gsitorului. Condiii speciale de aplicare a art. 1909 alin. 2 C. civ. Elementele de difereniere se manifest la nivelul condiiilor privitoare la persoane, fiind vorba de calitatea persoanei care nstrineaz terului bunul mobil, precum i din punctul de vedere al termenului de trei ani, termen a crui depire conduce la respingerea aciunii n revendicare. Terul dobndete bunul de la ho sau de la cel care i-a nsuit nelegitim bunul pierdut de ctre adevratul proprietar. Nu mai suntem deci n prezena unei desesizri voluntare, produse n temeiul unui contract prin care bunul se ncredineaz temporar unui detentor precar. Pe de alt parte, bunul nu se afl la momentul introducerii aciunii n revendicare la ho sau la gsitor, cci, n aceste situaii aciunea n revendicare mobiliar se deruleaz n regimul dreptului comun, fiind n consecin, imprescriptibil. Cu nsuirea bunului prin svrirea infraciuni de furt este asimilat desesizarea produs pe calea tlhriei ori pe aceea a pirateriei. Aciunea n revendicare va fi admis numai dac introducerea acesteia va avea loc n termen de trei ani de la data furtului sau, dup caz, a pierderii. Termenului de trei ani a fost apreciat ca fiind un termen de decdere. Astfel, aciunea n revendicare mobiliar va fi admis dac adevratul proprietar o introduce n maximum trei ani de la data pierderii sau furtului, precum i dac dovedete dreptul de proprietate asupra bunului, ieirea, fr voia sa, a bunului din posesia sa, identitatea dintre bunul revendicat i bunul pierdut ori furat. REVENDICAREA BUNURILOR MOBILE PIERDUTE SAU FURATE DE LA TERUL DE BUN-CREDIN CARE LE-A DOBNDIT N ANUMITE CONDIII Art. 1910 C. civ. precizeaz c dac posesorul actual al lucrului, furat sau pierdut l-a cumprat la blci sau la trg, sau la o vindere public, sau de la un negutor care vinde asemenea lucruri, proprietarul originar nu poate s ia napoi dect ntorcnd posesorului preul ce l-a costat. Ca i n ipoteza reglementat n art. 1909 alin. 2 C. civ., aciunea n revendicare mobiliar este admis, dar proprietarul va trebui s plteasc terului o sum de bani egal cu preul pe care acesta l-a pltit pentru a dobndi bunul respectiv. Aceast sum va putea fi recuperat de la ho sau de la gsitor pe calea unei aciuni n despgubiri introduse ulterior mpotriva acestuia de ctre adevra tul proprietar. Art. 1910 C. civ. cuprinde n domeniul su de aplicare condiiile privitoare la bunuri, posesia terului dobnditor, desesizarea involuntar i termenul de trei ani. Regula special instituit de art. 1910 va fi incident atunci cnd terul a dobndit bunul mobil ntr-un spaiu n care se deruleaz n mod obinuit operaii de nstrinare a unor bunuri de aceeai natur (de exemplu, bursa de mrfuri), n cadrul unei vnzri prin licitaie public sau de la o persoan, fizic sau juridic, ce are calitatea de subiect de drept comercial, exercitat n legtur cu asemenea bunuri.Aadar, legiuitorul a considerat c dobndirea bunului n condiii care, prin natura lor sunt susceptibile de a ntri buna-credin a terului rmne insuficient pentru a justifica aciunea unei prescripii instantanee, ns este apt s-l protejeze pe ter de riscul insolvabilitii hotului sau a gsitorului. Acest risc este ntotdeauna asumat de persoana care are la ndemn regresul mpotriva hotului sau a gsitorului, aceast persoan urmnd a fi proprietarul i nu terul cci acesta din urm poate pretinde proprietarului nsui restituirea sumei pltite hoului sau gsitorului cu titlu de pre.6) Aciunile de carte funciar reglementate de Legea nr. 7/1996,republicat.

In legatura cu inscrierile care se fac in cartea funciara, pot fi exercitate doua actiuni: actiunea in prestatie tabulara si actiunea in rectificarea inscrierilor in cartea funciara. Actiunea in prestatie tabulara-cel care s-a obligat la constituirea, transmiterea sau modificarea unui drept real imobiliar este obligat sa predea inscrisurile necesare pentru intabularea dreptului in cartea funciara, iar daca este vorba de stingerea unui asemenea drept, sa predea actele necesare pentru radierea lui din cartea funciara. In cazul in care se refuza sa-si indeplineasca aceasta obligatie, persoana indreptatita se putea adresa instantei de judecata, pentru ca aceasta sa dispuna, prin hotarare, intabularea sau radierea dreptului real. Hotararea judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila inlocuia inscrisurile necesare pentru intabularea sau radierea dreptului. Actiunea in prestatie tabulara putea fi intentata impotriva celui care a consimtit la constituirea, transmiterea sau stingerea dreptului real respectiv, precum si impotriva tertului subdobanditor inscris in cartea funciara, daca erau indeplinite urmatoarele trei conditii: cel care cere prestatia tabulara sa fi fost in posesia imobilului la data cand tertul subdobanditor a contractat; actul juridic cu data certa, in temeiul caruia se cere prestatia tabulara, sa fie incheiat anterior actului pe baza caruia tertul si-a inscris dreptul in cartea funciara; tertul sa fi dobandit dreptul cu titlul gratuit sau sa fi fost de rea-credinta. In cazul in care tertul a dobandit cu buna-credinta si pe baza unui act cu titlu oneros, actiunea in prestatie tabulara se respinge. Actiunea in prestatie tabulara nu se confunda cu actiunea in executarea unui antecontract de vanzare-cumparare. Actiunea in retificare inscrierilor in cartea funciara .Daca exista neconcordante intre starea tabulara si realitate, acestea pot fi inlaturate prin actiunea in rectificare. a)Rectificarea intabularii si a inscrierii provizorii-se cere de orice persoana interesata in urmatoarele cazuri: daca inscrierea sau titlul pe baza caruia s-a facut nu au fost valabile; daca prin isncriere, dreptul a fost gresit calificat; daca nu mai sunt intrunite conditiile de existenta a dreptului inscris sau au incetat efectele actului juridic in temeiul caruia s-a efectuat inscrierea. In urma admiterii actiunii, operatiunea rectificarii se face, la cerere, in temeiul hotararii judecatoresti ramase definitive si irevocabile. Actiunea in rectificare poate fi introdusa impotriva celui in favoarea caruia s-a facut inscrierea respectiva, precum si impotriva succesorilor sai, indiferent daca este vorba de un succesor universal sau cu titlu particular. In legatura cu prescriptia acestei actiuni se prevede: actiunea in rectificare este imprescriptibila, sub rezerva prescriptiei actiunii de fond, atunci cand este introdusa fata de dobanditorul nemijlocit, precum si fata de tertul care a dobandit cu rea-credinta dreptul inscris in favoarea sa; actiunea in rectificare poate fi introdusa in termen de 10 ani, fata de tertul dobanditor cu titlu gratuit, de buna-credinta, care incepe sa curga de la data inregistrarii cererii de inscriere a acestuia; impotriva tertului dobanditor cu titlu oneros, de buna-credinta, actiunea in rectificare poate fi introdusa numai cand titlul este valabil sau dreptul a fost gresit calificat, in urmatoarele termene: sase luni de la data comunicarii catre cel indrituit a incheierii prin care s-a dispus inscrierea ce face obiectul actiunii in rectificare; trei ani de la data inregistrarii cererii de inscriere a dreptului a carei rectificare se solicita prin actiune b)Rectificarea notarii se poate cere in urmatoarele cazuri: gresita calificare a dreptului personal, faptului sau raportului juridic notat; daca nu mai sunt intrunite conditiile de existenta a dreptului personal, faptului sau raportului juridic notat sau au incetat efectele actului juridic in temeiul caruia s-a facut notarea; daca notarea, indiferent din ce cauza, a incetat sa mai fie exacta sau in conformitate cu realitatea. Actiunea in rectificarea notarii este imprescriptibila.

7) Capacitatea de exerciiu restrns a persoanei fizice.

Potrivit art 9 din D 31/1954 minorul care a implinit varsta de 14 ani are capacitate de exercitiu restransa. Actele juridice ale minorului cu capacitate restransa se incheie de catre acesta cu incuviintarea prealabila a parintilor sau a tutorelui. Caracteristicile definitorii ale capacitatii de exercitiu restranse sunt: apartine numai minorilor intre 14 si 18 ani; consta in aptitudinea lui de a-si exercita drepturile civile si a-si asuma obligatii civile prin incheierea, personal, a unor acte juridice civile. Daca minorul a fost pus sub interdictie, iar aceasta se ridica in intervalul 14-18 ani, capacitatea de exercitiu restransa va incepe pe data ridicarii interdictiei. Continutul capacitatii de exercitiu restransa. Pentru a determina acest continut apare utila clasificarea actelor juridice civile, prin raportarea lor la minorul de 14-18 ani. Clasificarea cuprinde urmatoarele categorii. a) Acte juridice civile pe care minorul de 14-18 ani le poate incheia valabil personal si singur: actele pe care le putea incheia pana la implinirea varstei de 14 ani (acte de conservare si acte marunte); depozitul special la CEC; actele de administrare, daca nu sunt lezionare; daca a implinit 16 ani, poate dispune prin testament, de jumatate din ceea ce ar fi putut dispune daca ar fi fost major (art 807 Cod civil) b) Acte juridice civile pe care minorul de 14-18 ani le poate incheia valabil, numai cu incuviintarea prealabila a ocrotitorului legal. Actele de administrare, atat cele privitoare la un bun (ut singuli), cat si cele care privesc patrimoniul minorului: inchirierea unui bun, contractul de antrepriza pentru repararea unui bun. Daca minorul incheie actul fara aceasta incuviintare si actul este lezionar, el este anulabil pentru leziune; dar daca il incheie singur, fara incuviintare, insa actul nu este lezionar, el este perfect valabil. Actele de administrare a patrimoniului sunt acte care in raport cu un anumit bun sunt de dispozitie, dar privite in raport cu intregul patrimoniu are ca fuialitate o judicioasa utilizare a patrimoniului: Ca exemplu, amintim art 129 alin 4 din Codul familiei, care se refera la instrainarea bunurilor supuse pieirii sau stricaciunii si la instrainarea bunurilor devenite nefolositoare pentru minor daca valoarea acestora nu depaseste 250 lei (de lege ferenda suma de 250 de lei trebuie revazuta, limita valorii bunului trebuind stabilita la un nivel superior) . c) Acte juridice civile pe care minorul de 14-18 ani le poate incheia personal, dar cu dubla incuviintare (a ocrotitorului legal si a autoritatii tutelare): actele de dispozitie: instrainarea, grevarea cu o sarcina reala (gaj, ipoteca, renuntarea la un drept, chiar si acceptarea unei succesiuni, este calificata de doctrina ca act de dispozitie) d) Acte juridice civile interzise minorului de 14-18 ani (dar permise majorului); acestea sunt prevazute de Codul familiei: o art 133 alin 3 minorul nu poate sa faca, nici chiar cu incuviintare, donatii si nici sa garanteze obligatia altuia o art 128 este oprit sa se incheie acte juridice intre tutore , sotul, o ruda in linie dreapta ori fratii sau surorile tutorelui, de o parte si minor de alta. Incetarea capacitatii de exercitiu restransa. Are loc in urmatoarele cazuri: la implinirea varstei de 18 ani, cand se dobandeste capacitatea de exercitiu; daca femeia se casatoreste inainte de 18 ani (de la 16 ani, iar in anumite conditii chiar de la 15 ani); daca minorul este pus sub interdictie judecatoreasca (ceea ce il face sa devina lipsit de capacitate de exercitiu); prin moarte (cand inceteaza si capacitatea de folosinta).

8) Capacitatea de folosin i capacitatea de exerciiu a persoanei juridice.

Fiecare persoan fizic i persoan juridic are capacitate civil, adic are calitatea de a fi subiect de drept civil. Art. 4 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice i juridice prevede: capacitatea civil este recunoscut tuturor persoanelor. n reglementarea legal, capacitatea civil cuprinde dou elemente fundamentale: capacitatea de folosin i capacitatea de exerciiu (art. 5 din Decretul 31/1954). Prin capacitate de exerciiu se nelege aptitudinea unei persoane de a-i exercita drepturile i a-i asuma obligaii, svrind acte juridice, iar prin capacitate de folosin nelegem aptitudinea unei persoane de a avea drepturi i obligaii. Potrivit art. 25 din Decret, statul este persoan juridic n raporturile n care particip nemijlocit, n nume propriu, ca subiect de drepturi i obligaii. Referindu-ne la nceputul capacitii de folosin a persoanei juridice, amintim dispoziiile art. 28 din Decretul 31/1954, care precizeaz c persoana juridic ia fiin prin actul de dispoziie al organului competent de stat, prin actul de nfiinare al celor care o constituie, recunoscut de organul competent s verifice dac sunt ntrunite cerinele legii pentru ca acea persoan juridic s ia fiin ori prin actul de nfiinare al celor ce o constituie cu prealabila autorizare a organului competent a aprecia oportunitatea nfiinrii ei. Potrivit art. 34 alin.1 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridic nu poate avea dect acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin actul de nfiinare sau statut. Dimensiunile capacitii de folosin a persoanei juridice sunt determinate de scopul pentru care aceasta a fost nfiinat. Deoarece scopul difer de la o persoan juridic la alta, rezult c nici capacitatea de folosin nu este aceeai pentru toate persoanele juridice, aceasta diferind dup specialitatea fiecreia. ntinderea capacitii de folosin a persoanei juridice este limitat, n temeiul specialitii acestei capaciti. Astfel aceasta cuprinde n sfera sa aptitudinea general de a avea toate drepturile i de a-i asuma obligaii, care servesc la realizarea scopului pentru care a fost creat. Din principiul specialitii capacitii de folosin a persoanei juridice decurge o alt caracteristic a acesteia, anume diversitatea, prin contrast cu unicitatea i egalitarismul, existente sub acest aspect ntre persoanele fizice. Pentru societile comerciale, principiul specialitii capacitii de folosin nseamn, de pe o parte, c potrivit dispoziiilor art.1 alin.1 al Legii nr. 31/1990 privind societile comerciale, capacitatea de folosin se limiteaz la actele de comer i c prin legi speciale, capacitatea unor forme de societi comerciale este restrns i mai mult, comparativ cu alte forme, iar pe de alt parte, c fiecare societatea comercial poate efectua numai acte juridice care servesc realizrii obiectului de activitate propriu, prevzut de actul constitutiv. Dat fiind limitarea capacitii de folosin a societii comerciale, la actele de comer, n scopul obinerii profiturilor, se pune ntrebarea dac aceasta poate s fac i s primeasc liberaliti. S-a considerat ca fiind admisibil ca societatea s fac i s primeasc liberaliti, n msura n care acestea sunt n legtur cu obiectul activitii comerciale i servesc scopului realizrii acestuia; bunurile dobndite sunt folosite tot n desfurarea operaiunilor comerciale indiferent de proveniena lor. Un argument n plus pentru aceast opinie acceptat, fiind i dispoziiile Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea. Capacitatea de folosin deplin a societilor comerciale se dobndete din momentul nmatriculrii n Registrul Comerului (art. 40 alin. 2 din Legea nr. 31/1990), pn la aceast dat societatea avnd o capacitate restrns la actele necesare pentru ca persoana juridic s ia fiin n mod valabil. Capacitatea de folosin a persoanei juridice ia sfrit prin ncetarea fiinei acesteia, care, n conformitate cu art. 40 din Decretul nr. 31/1954, se poate realiza prin trei modaliti juridice: comasare, divizare sau dizolvare. n vederea participrii la viaa juridic prin ncheierea de acte juridice, legea confer persoanei juridice capacitatea de exerciiu, desemnnd organele care au dreptul s o angajeze. Reglementarea capacitii de exerciiu a persoanei juridice este cuprins n art. 35-36 din Decretul nr. 31/1954: persoana juridic i exercit drepturile i i ndeplinete obligaiile prin organele sale; actele juridice fcute de organele persoanei juridice, n limitele puterilor ce le-au fost conferite sunt actele persoanei juridice nsi; faptele licite sau ilicite svrite de organele sale oblig nsi persoana juridic, dac au fost ndeplinite cu prilejul exercitrii funciilor; faptele ilicite atrag i rspunderea personal a celui care le-a svrit, att fa de persoana juridic, ct i fa de teri.

9) Capacitatea succesoral.

Potrivit art. 654 C.civ., pentru a putea succede trebuie neaparat ca persoana care succede sa existe la momentul deschiderii succesiunii. Rezulta ca orice persoana care exista la momentul deschiderii succesiunii are capacitate succesorala, adica capacitatea de a mosteni, de a culege o succesiune. Dovada existentei in momentul deschiderii succesiunii incumba aceluia care pretinde drepturi asupra mostenirii, art.1169 C.civ. si care poate sa fie mostenitorul in cauza prin reprezentanti legali (daca este cazul), dar si succesorii sai in drepturi, in cazul in care mostenitorul a fost in viata la data deschiderii succesiunii fiind reclamata de proprii sai succesori in drepturi. In aceasta din urma ipoteza, dobandirea mostenirii are loc prin retransmitere, care nu trebuie sa fie confundata cu mostenirea in nume propriu sau prin reprezentare. In cazul mostenirii in nume propriu, mostenitorul pretinde drepturile succesorale in virtutea calitatii personale de mostenitor legal sau testamentar. Pentru a culege mostenirea, el trebuie sa dovedeasca existenta sa in momentul deschiderii succesiunii. In cazul mostenirii prin reprezentare, specifica numai mostenirii legale, mostenitorul (unul sau mai multi) cu vocatie succesorala legala (reprezentat) decedat la data deschiderii succesiunii, urcand in locul, gradul si dreptul acestuia. In acest caz, reprezentatul trebuie sa dovedeasca ca el personal are capacitate succesorala existenta sa la data deschiderii succesiunii, iar reprezentatul era decedat la acea data.; pentru ca nu se reprezinta decat persoanele decedate. In caz de retransmitere a mostenirii, mostenitorul legal ( in nume propriu sau prin reprezentare) ori testamentar supravietuind un timp cat de scurt defunctului dobandeste el succesiunea acestuia din urma, chiar daca nu a acceptat, dar nici nu a repudiat-o si confundata cu a sa proprie o lasa propriilor sai mostenitori legali sau testamentar (mostenire succesiva, subsecventa). Intrucat dovada vizeaza existenta in raport cu momentul deschiderii succesiunii, ea se poate referi fie la dovada existentei persoanei in momentul deschiderii succesiunii, fie la dovada momentului deschiderii mostenirii in perioada existentei persoanei cu vocatie succesorala. Cu alte cuvinte, dovada vizeaza nu numai si nu atat existenta persoanei, ci mai ales corelatia ei cu momentul mortii celui care lasa mostenirea. In Atari conditiise impun unele precizari in legatura cu persoanele care au capacitate succesorala, fiindca exista in momentul deschiderii succesiunii si in legatura cu persoanele care nu au capacitate succesorala fiindca nu mai exista in acel moment. Persoanele fizice in viata la data deschiderii mostenirii au capacitate succesorala fara deosebire de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, sex, opinie, apartenenta politica, avere sau origine sociala ( art. 4 din Constitutie). Dovada se face cu actele de stare civila, iar in caz de deces al mostenitorului care a fost in viata la data deschiderii succesiunii cu certificat de deces al mostenitorului sau hotarare judecatoreasca declarativa de moarte, din care rezulta ca moartea mostenitorului a intervenit dupa deschiderea succesiunii persoanei interesate putand dovedi contrariul prin orice mijloc de proba admis de lege. Legea nu conditioneaza capacitatea succesorala de durata vietii mostenitorului dupa data deschiderii mostenirii. Daca mostenitorul moare imediat dupa deschiderea mostenirii, drepturile sale succesorale trec la proprii sai mostenitori ca parte componenta a partimoniului succesoral lasat de el. Astfel se explica posibilitatea unei persoane de a beneficia, pana la urma, de bunurile lasate de o alta persoana fata de care nu avea vocatie succesorala (nici legala nici testamentara). De exemplu, la moartea parintelui unuia dintre soti, urmata de moartea sotului mostenitor, partea acestuia din mostenirea parintelui va fi culeasa de sotul supravietuitor, ca parte componenta a patrimoniului succesoral lasat de el, desi sotul supravietuitor nu avea vocatie la mostenirea lasata de socrii lui. Persoanele disparute au, de asemenea, capacitate succesorala. In aceast sens, art. 19 din Dec. 31/1954 prevede ca cel disparut este socotit in viata daca nu a intervenit o hotarare declarativa de moarte ramasa definitiva. Aceasta inseamna ca persoana disparuta este considerata a fi in viata, asadar, persoana disparuta are capacitate succesorala, indiferent daca a intervenit sau nu o hotarare judecatoreasca declatativa de disparitie si indiferent de timpul care ar fi trecut de la disparitia persoanei. Insa capacitatea succesorala a disparutului este numai provizorie, definitivandu-se prin reaparitia lui sau prin constatarea fizica a mortii lui, intervenita dupa deschiderea mostenirii ori declararea prin hotarare judecatoreasca definitiva a mortii lui, stabilindu-se ca data a mortii o data ulterioara deschiderii mostenirii la care are vocatie succesorala. In toate aceste cazuri, ei vor putea culege, respectiv pastra drepturile mostenite. Capacitatea succesorala a disparutului se desfiinteaza cu caracter retroactiv daca se constata fizic sau prin hotarare judecatoreasca definitiva declarativa de moarte ca nu mai exista la data mortii celui care lasa mostenirea. In acest caz, tot ce s-a primit din mostenire in numele disparutului va trebui restituit mostenitorilor care au fost inlaturati de la mostenire prin prezenta disparutului sau ale caror cote-parti din mostenire au fost astfel micsorate. Desigur, urmasii lui care au dreptul sa-l reprezinte succesoral vor pastra cota lui parte din mostenire, dar nu ca parte componenta a patrimoniului mostenit de la disparutul declarat mort cu efect retroactiv, ci in calitate de mostenitor cu vocatie proprie. Cu toate ca existenta persoanelor fizice incepe din ziua nasterii, C.civ. recunoaste existenta copilului (qui in utero est) din ziua conceptiei, cu singura conditie de a se naste viu si nu viabil art.654. Aceasta regula prevazuta de C.civ. in materie de mostenire, este consacrata cu caracter general dupa regula dreptului roman si prin art.7 alin.2 din Dec.31/1954 drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, insa numai daca el se naste viu. Rezulta ca legea, in interesul copilului, consacra expres capacitatea succesorala de la conceptiune, cu conditia sa se nasca viu. Fiind vorba de fapte materiale, cel care pretinde mostenirea in numele copilului, trebuie sa dovedeasca cu orice mijloace de proba admise de lege, data conceptiei copilului, situarea acestei date inainte de momentul deschiderii succesiunii si ca el s-a nascut viu. Daca aceste dovezi au fost facute, copilul se va bucura de dreptul la mostenire, fiindca acest drept, cu toate ca are ca obiect o universalitate, nu poate vatama interesele lui, deoarece acceptarea mostenirii cuvenita unui minor va fi socotita intotdeauna ca fiind facuta sub beneficiu de inventar (art.19 din Dec.31/1954), astfel incat el va raspunde de datoriile mostenirii in limita activului, putand si abandona bunurile succesorale daca administrarea si lichidarea mostenirii ar fi prea impovaratoare. In legatura cu dovada conceptiunii, nefiind posibila stabilirea cu exactitate a momentului conceptiei, art.61 din C.fam. stabileste o prezumtie legala cu privire la perioada conceptiei ( timpul cuprins intre a treisuta si a o sutaoptsprezecea zi dinaintea nasterii copilului). Numai ca aceasta prezumtie este prevazuta de lege in material stabilirii filiatiei fata de tata. Astfel fiind, s-a pus problema daca aplicarea ei poate fi extinsa si la materia succesiunii, respectiv pentru stabilirea capacitatii succesorale a copilului? Daca problema stabilirii capacitatii succesorale se confunda cu aceea a stabilirii filiatiei, nu se pun probleme, deoarece stabilindu-se paternitatea, implicit si in mod necesar s-a stabilit si capacitatea succesorala a copilului nascut dupa moartea tatalui, pe care urmeaza sa-l mosteneasca (de ex. copilul nascut cel mult la 300 zile dupa moartea sotului mamei). Daca se stabileste ca defunctul nu putea fi tatal copilului pentru ca acesta s-a nascut dupa 300 zile, copilul nu va putea mosteni nici chiar pe cale testamentara, intrucat nu a avut capacitate succesorala la data deschiderii succesiunii. Consideram insa, alaturi de alti autori, cum ar fi C. Statescu, M. Eliescu, Gh. Beleiu ca prezumtia legala privitoare la perioada conceptiei (in material mostenirii intereseaza numai perioada maxima de 300 zile de gestatie) are ca atare o aplicabilitate generala si, deci, se impune a fi luata in considerare si in privinta stabilirii capacitatii succesorale, chiar daca aceasta problema nu coincide cu problema stabilirii filiatiei. De exemplu, cand se pune problema mostenirii unui frate decedat cu mai putin sau mai mult de 300 zile inainte de nasterea copilului care pretinde drepturi asupra mostenirii in calitate de frate sau sora, cel care pretinde mostenirea in aceasta calitate trebuie sa dovedeasca ca a existat in momentul deschiderii succesiunii art. 654 C.civ. Asa fiind, copilul nascut dupa 300 zile de la moartea fratelui nu poate reclama mostenirea in aceasta calitate.Persoanele fizice predecedate si persoanele juridice care au incetat sa existe Deoarece au capacitate succesorala numai persoanele care exista la data derschiderii succesiunii, persoanele fizice predecedate si persoanele juridice care au incetat sa existe mai inainte de data deschiderii succesiunii nu mai au capacitate succesorala, nefiind subiecte de drept, deci nu vor putea mosteni. In cazul persoanelor fizice insa, partea de mostenire care s-ar fi cuvenit persoanei predecedate va fi culeasa in cadrul mostenirii legale de descendentii sai, in conditiile prevazute de lege pentru reprezentarea succesorala. Daca aceste conditii nu sunt indeplinite, succesorii in drepturi ai persoanei predecedate, nu vor avea drept asupra partii din mostenirea lui de cuius ce s-ar fi cuvenit persoanei predecedate daca persoana predecedata ar fi existat la data deschiderii mostenirii, ea fiind culeasa de mostenitorii in viata (eventual chiar si de descendentii persoanei predecedate, dar in nume propriu, iar nu prin reprezentare sau retransmitere). Potrivit art. 21 din Decretul 31/1954, in cazul in care mai multe persoane au murit in aceeasi imprejurare, fara sa se poata stabili daca una a supravietuit alteia, ele sunt socotite ca au murit deodata. Rezulta ca prin comorienti trebuie sa intelegem: doua sau mai multe persoane; decedate in aceeasi imprejurare; in astfel de conditii incat nu se poate stabili daca una a supravietuit alteia. La aceste trei conditii stabilite de lege, unii autori mai adauga inca o conditie si anume ca intre persoanele in cauza sa existe vocatie succesorala reciproca pentru ca numai intr-o astfel de situatie intereseaza a se stabili cu precizie momentul mortii fiecaruia. Daca nu exista o astfel de relatie, problema comorientilor nu se pune. In dreptul roman, in cazul comorientilor commorientes sau simul periunt - se prezuma ca persoanele socotite mai puternice dupa sex si varsta au supravietuit si, deci, fiind in viata la data deschiderii succesiunii, puteau mosteni. In alte cazuri, de exemplu, daca intre comorienti nu exista o legatura de sange, se considera ca ei au murit deodata. Dintre cele doua solutii, cunoscute de dreptul roman si de legislatiile ulterioare, Decretul nr. 31/1954 a consacrat prezumtia mortii concomitente, solutie ce ar fi, indiscutabil, cea mai justa, prezumtia supravietuirii in functie de varsta si sex fiind criticata, socotindu-se arbitrara, chiar si in literatura juridica a tarilor unde legislatia o prevede. Intr-adevar, daca moartea se produce cu ocazia unei catastrofe aeriene sau feroviare sau cu ocazia prabusirii unei constructii din cauza cutremurului de pamant, ce importanta mai are rezistenta fizica in functie de varsta, sex, a persoanei in cauza? In plus, prezumtia mortii concomitente apare, de cele mai multe ori, ca fiind si mai echitabila. De exemplu, daca sotii, avand vocatie succesorala reciproca si ca mostenitori legali ai parintilor lor, decedeaza in aceeasi imprejurare fara a se putea stabili care dintre ei a supravietuit celuilalt, in lumina prezumtiei mortii concomitente, nici unul nu va putea dovedi existenta, deci capacitatea succesorala a vreunuia dintre ei in momentul mortii celuilalt sot. Inseamna ca mostenirile lasate de soti vor fi culese, ca doua mosteniri distincte, de catre parintii fiecaruia. In schimb, daca s-ar prezuma, de exemplu, ca sotul a supravietuit sotiei, el ar mosteni in concurs cu parintii sotiei jumatate din mostenirea ei plus obiectele apartinand gospodariei casnice si darurile de nunta, bunuri care s-ar transmite in cadrul mostenirii lasate de el parintilor lui. Deci parintii sotului ar culege o buna parte din bunurile sotiei fiului, ceea ce evident nu ar fi echitabil. Daca comorientii au mostenitori diferiti, problema prezinta importanta chiar daca ei nu au vocatie succesorala reciproca . Astfel, daca nefiind rude si nici soti unul dintre comorienti a facut testament in favoarea celuilalt, prezumandu-se moartea lor concomitenta, legatul devine caduc din lipsa capacitatii succesorale a legatarului. Tot astfel, in domeniul devolutiunii legale a mostenirii, daca comorientii au fost casatoriti, dar casatoria se declara nula sau se anuleaza dupa decesul sotilor, constatandu-se ca unul dintre ei a fost de rea credinta la incheierea casatoriei(casatoria putativa), sotul de rea credinta nu are vocatie succesorala la mostenirea sotului de buna credinta. Deci art.21 din Decretul 31/1954 este aplicabil nu numai in cazul vocatiei succesorale reciproce, dar si unilaterale, atat in domeniul mostenirii legale cat si al celei testamentare. Problema care se pune este de a sti ce solutie urmeaza a fi adoptata in cazul in care doua sau mai multe persoane fizice cu vocatie succesorala reciproca sau unilaterala, legala sau testamentara decedeaza in acelasi timp, deci fara a se putea stabili ordinea deceselor si care nu sunt comorienti, in sensul art.21 din Decretul 31/1954? Astfel, daca moartea a survenit in aceeasi zi si ora, dar nu si in aceeasi imprejurare , ci din cauza bolilor de care sufereau persoanele in cauza, iar minutul mortii nu poate fi stabilit, tot astfel, daca doua sau mai multe persoane au disparut fara a se putea constata direct moartea lor si, din aceasta cauza nu se poate dovedi ca au murit in aceeasi imprejurare. Ce solutie urmeaza a se adopta in privinta momentului mortii si drept consecinta a capacitatii succesorale, notariatul public competent a desfasura procedura succesiunii necontencioasa sau de catre instanta chemata sa resolve litigiul succesoral in conditiile in care prin hotararea judecatoreasca declarativa de moarte s-a hotarat ca data a mortii pentru ambele persoane disparate, definitive, aceeasi zi ? Se considera ca in toate cazurile singura solutie posibila este tot aceea prevazuta de art.21 din Decretul 31/1954, adica prezumtia mortii concomitente cu consecinta lipsei capacitatii succesorale reciproce sau unilaterale, legale sau testamentare. Aceasta solutie se impune nu numai pentru ca este singura in dreptul nostru, ci mai ales pentru ca ea decurge din textul C.civ. aplicabil in materie. Intr-adevar, daca capacitatea succesorala se recunoaste numai persoanei care exista la data deschiderii succesiunii si dovada acestei existente trebuie sa fie facuta de cel care reclama mostenirea - actori incumbit probation art. 1169, innseamna ca in situatia imposibilitatii dovedirii supravietuirii, drepturile succesorale nu pot fi recunoscute din lipsa capacitatii succesorale, urmand ca mostenirile sa fie considerate deschise in acelasi timp pentru toate persoanele in cauza si diferite, separate mostenitorilor fiecareia dintre persoanele decedate in acelasi timp, fara ca una dintre ele sa poate beneficia de mostenirea lasata de cealalta persoana sau de celelalte persoane. Rezulta ca art. 21 din Decretul 31/1954 consacra expres o solutie care s-ar impune si in lipsa lui si nu numai in cazul persoanelor care au murit in aceeasi imprejurare, ci in toate cazurile in care nu se poate stabili cu certitudine daca una a supravietuit alteia, respectiv predecesul uneia fata de cealalta. Deci, conditia referitoare la aceeasi imprejurare este inutila si, de lege ferenda, ar urma sa fie inlaturata, solutia mortii concomitente fiind logica, echitabila si legala in toate ipotezele. Inseamna ca, de lege ferenda, textul corespunzator ar urma sa fie formulat in felul urmator: in cazul in care mai multe persoane au murit in astfel de imprejurari incat nu se poate stabili daca una a supravietuit alteia, ele sunt socotite ca au murit deodata sau, si mai simplu: daca in cazul mortii mai multor persoane nu se poate stabili faptul ca una a supravietuit alteia, ele sunt socotite ca au murit deodata. Este posibila si pastrarea textului actual al art. 21 din Decretul 31/1954, aratandu-se insa ca dispozitiile se aplica si in cazul in care nu se poate dovedi identitatea de cauza a mortii. O asemenea reglementare, inclusiv de lege lata, ar prezenta avantajul prevenirii oricaror controverse in literatura juridica sau situatii neuniforme in practica judecatoreasca.

10) Cauza actului juridic civil.

Reprezinta obiectivul urmarit la incheierea actului. Cauza este o conditie de fond, esentiala de validitate, generala a actului juridic civil. Pentru a fi valabila cauza trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: cauza sa existe art966 Cod civil; cauza sa fie reala-cauza este falsa daca exista eroare asupra motivului determinant ceea ce atrage nulitatea relativa a actului; cauza sa fie licita si morala-cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrara bunelor moravuri si ordinii publice. Nerespectarea acestei conditii atrage nulitatea absoluta a actului. Art.967-Cod civil-conventia este valabila cu toate ca cauza nu este exxpresa si este prezumata pana la proba contrara. Se instituie doua prezumtii: valabilitatea cauzei si existenta ei.

11) Cesiunea de crean.

Este contractul prin care un creditor transmite dreptul sau de creanta cu titlu oneros sau gratuit unei alte persoane. Creditorul care transmite se numeste cedent, iar dobanditorul cesionar. Pe langa conditiile generale de valabilitate ale contractelor trebuie indeplinite si unele specifice altor operatiuni juridice. Obiectul cesiunii este reprezentat de orice creanta. Cesiunea de creanta este un contract consensual si se incheie valabil prin simplul acord de vointa. Debitorului cedat i se aduc la cunostinta clauzele contractului de cesiune prin notificare sau debitorul poate accepta cesiunea printr-un inscris autentic pentru a fi opozabila tertilor. Prin cesiune se transmite dreptul de la cedent la cesionar, creanta se transmite la valoarea ei nominala. Daca cesiunea se transmite cu titlu oneros cedentul are o obligatie de garantie fata de cesionar. Daca se instraineaza o creanta litigioasa cu titlu oneros se poate exercita retractul litigios. Art.1404-Cod civil-retractul litigios nu poate fi invocat in urmatoarele cazuri: cesiunea s-a facut unui comostenitor, cesiunea s-a facut la un alt creditor al cedentului pentru plata creantei sale, cesiunea s-a facut proprietarului unui imobil care a fost ipotecat pentru a garanta creanta litigioasa.

12) Circulaia juridic a construciilor proprietate privat.

Constructiile pot fi instrainate prin simplul acord de vointa al partilor, de la aceasta neregula existe si exceptii astfel: art.813-Cod civil-pentru contractul de donatie este necesara forma inscrisului autentic; pentru instrainarea unor constructii este necesara o aprobare prealabila. In cazul in care proprietarul terenului este si proprietarul constructiei se impune instrainarea in forma autentica, daca prorpietarul constructiei nu este si proprietar al terenului, ci este titularul unui drept de superficie, instrainarea este valabila conform principiului consensualismului. In celelalte cazuri constructiile se instraineaza conform principiului consensualismului.

13) Circulaia juridic a terenurilor proprietate privat.

Circulaia terenurilor potrivit Legii nr. 54/1998. Din cuprinsul Legii nr. 54/1998 (dar i din ansamblul legislaiei n materie: Legea nr. 18/1991, Codul civil, Legea nr.16/1994 a arendei etc., se pot desprinde cel puin trei principii majore: principiul liberei circulaii juridice a terenurilor; principiul potrivit cruia nscrisul autentic este o condiie de validitate a nstrinrii terenurilor; principiul potrivit cruia nstrinarea terenurilor prin vnzare se va face cu respectarea dreptului de preemiune. n acest sens Legea nr. 54/1958 stabilete: nstrinarea, prin vnzare, a terenurilor agricole situate n extravilan se face cu respectarea dreptului de preemiune al coproprietarilor, al vecinilor ori al arendailor (art. 5). Relaiile sociale cu privire la terenuri care fac obiectul de reglementare al dreptului funciar au loc ntre particulari persoane fizice i persoane juridice de tip privat , ntre persoanele juridice de tip public , precum i ntre acestea din urm i particulari . De aceea , unele norme juridice cu privire la terenuri aparin dreptului public , iar altele aparin dreptului privat . n funcie de destinaie , terenurile se clasific astfel : terenuri cu destinaie agricol , care se mpart n : terenuri agricole productive : terenuri arabile , viile , livezile , punile , fneele , pepinierele viticole , pomicole; terenuri cu vegetaie forestier , amenajri piscicole. terenuri cu destinaie forestier , din care fac parte: terenurile mpdurite, terenurile destinate mpduririlor, terenurile neproductive rpe , bolovniuri , dac acestea sunt cuprinse n amenajamentele silvice, terenuri aflate permanent sub ape : albiile cursurilor de ape , fundul apelor maritime interioare i al mrii teritoriale, terenuri din intravilan , aferente localitilor urbane i rurale pe care sunt amplasate construciile , alte amenajri ale localitilor, terenuri cu destinaie special , din care fac parte : terenuri folosite pentru transporturi , terenuri folosite pentru construcii i instalaii hidrotehnice , de transport al energiei electrice i gazelor naturale , exploatri miniere i petroliere , plajele , rezervaiile , monumentele naturii , ansamblurile i siturile istorice i altele asemenea. Pentru ca cetatenii sa poata avea dreptul la terenuri, exista in acest sens dreptul de proprietate. Dreptul de proprietate este acel drept real care confer titularului su posesia , folosina i dispoziia asupra unui bun , exclusiv i perpetuu, n putere proprie i n interes propriu , cu respectarea normelor juridice n vigoare .Dup forma dreptului de proprietate asupra terenurilor , terenurile se clasific n: terenuri aflate n proprietate privat, terenuri aflate n proprietate public. Terenurile proprietate de stat administrate de institutele i staiunile de cercetri tiinifice , destinate cercetrii i producerii seminelor i materialului sditor din categorii biologice superioare i animalelor de ras , aparin domeniului public al statului i rmn n administrarea acestora art. 35 alin. 2 din lege nr. 18/1991. Titlul de proprietate se emite de ctre Comisia judeean de aplicare a Legii fondului funciar , pe baza documentelor naintate de ctre comisiile locale , dup validarea propunerilor naintate de ctre comisii Titlul de proprietate , pentru cetenii n via , se emite persoanelor ndreptite ( so , soie ) , iar pentru motenitori se emite un singur titlu de proprietate pentru terenurile ce au aparinut autorului lor , n care se nominalizeaz toi solicitanii ndreptii , urmnd ca pentru ieirea din indiviziune , acetia s procedeze potrivit dreptului comun. Potrivit art. 14 alin. 2 din legea nr. 18/1991 , republicat , atribuirea efectiv a terenurilor se face , n zona colinar , pe vechile amplasamente , iar n zonele de cmpie , pe sole stabilite de comisie i nu neaprat pe vechile amplasamente ale proprietii . Ulterior , prin art. 2 alin. 1 din legea nr. 1/2000 , regula punerii n posesie pe vechile amplasamente a fost generalizat , cu condiia ca acestea s fie libere , adic s nu fie ocupate de construcii sau s nu fi fcut obiectul punerii n posesie n favoarea altor persoane crora li s-a reconstituit dreptul de proprietate . n acest sens . legea nr. 1/2000 prevede c drepturile dobndite cu respectarea prevederilor legii fondului funciar , pentru care au fost eliberate adeverine de proprietate , procese verbale de punere n posesie sau titlul de proprietate , rmn valabile fr nici o alt confirmare. Punerea n posesie a proprietarilor se va face n prezena fiecrui proprietar care va semna tabelul de luare n primire a terenului . n acest scop , comisiile locale trebuie s ncunotineze n scris , cu confirmare de primire , persoanele care au domiciliul n alte localiti i crora li s-a stabilit dreptul de proprietate , asupra datei la care va avea loc punerea n posesie . Articolul 1310 Cod civil consacr principiul liberei circulaii a bunurilor susceptibile de a forma obiectul dreptului de proprietate . Tot articolul 1310 stabilete i excepia de la aceast regul , n sensul c prin lege se poate stabili prohibirea nstrinrii anumitor bunuri , care sunt scoase din circuitul civil . Aceste prohibiii pot fi absolute , cnd anumite bunuri , care prin natura lor sau printr-o declaraie a legii sunt de uz public i deci inalienabile , sau relative , care se refer la bunuri , care dei nu sunt declarate inalienabile , pot fi vndute doar numai de anumite persoane sau numai n anumite condiii .Prin legea nr. 18/1991 au fost declarate inalienabile temporar anumite bunuri imobile , cum este situaia terenurilor agricole asupra crora s-a constituit dreptul de proprietate , potrivit art. 19 alin. 1 , art. 21 i art. 43 din lege. Art. 19 alin. 1 stabilete condiiile pe care trebuie s le ndeplineasc cei care solicit s li se constituie un drept de proprietate asupra terenurilor care s-au aflat n patrimoniul C.A.P.-urilor , respectiv s fi lucrat efectiv cel puin trei ani n fostele C.A.P.-uri sau s nu fi adus teren n cooperativ , sau s fi adus mai puin de 5.000 mp. , indiferent dac au fost cooperatori sau angajai , s-i stabileasc domiciliul n localitatea respectiv i s nu aib teren n proprietate , n acea localitate. Articolul 20 din lege dispune c n localitile cu excedent de suprafa de teren agricol i cu deficit de fore de munc n agricultur se poate atribui , fr alte condiii, celor care solicit n scris terenuri agricole pn la 10 ha. n echivalent arabil de familie , iar dac solicit aceasta alte familii din alte localiti , se impune obligaia de a-i stabili domiciliul n localitatea unde cer teren agricol i de a renuna la proprietatea avut n extravilan , n localitatea de unde pleaca. Prin prevederile art. 43 din legea nr. 18/1991 n ce privete constituirea dreptului de proprietate , se dispune c n zonele montane cu clim defavorizat , se pot atribui , la cerere , terenuri agricole celor care solicit n scris aceasta , cu condiia ca s se oblige s le lucreze i s creeze gospodrii. n acest caz atribuirea fcndu-se prin ordin al prefectului n limita a 10 ha. n echivalent arabil de familie , la propunerea primriilor locale. n toate aceste cazuri de constituire a unui drept de proprietate asupra unui teren agricol , potrivit art. 32 din legea nr. 18/1991 , beneficiarilor dreptului de proprietate le este interzis nstrinarea terenurilor prin acte ntre vii , timp de 10 ani socotii de la nceputul anului urmtor celui n care s-a fcut nscrierea. Nerespectarea acestei dispoziii legale imperative este sancionat de lege cu nulitatea absolut a actului de nstrinare , nulitate ce poate fi invocat de ctre primrie , prefectur , de ctre procuror sau de orice persoan interesat Articolul 49 din legea nr. 1871991 prevede c persoanele crora li s-a constituit dreptul de proprietate n condiiile art. 19 alin. 1 , 21 i 43 sunt obligate s respecte ntocmai condiiile impuse de lege , astfel c , dac nu le respect , ei pierd dreptul de proprietate asupra terenurilor i construciilor realizate pe acestea . Pentru reconstituirea proprietii private asupra terenurilor i crearea condiiilor pentru o nou organizare a exploatrii acestora , prin lege , s-a dispus desfiinarea fostelor cooperative agricole de producie i lichidarea acestora . n scopul lichidrii patrimoniului fostelor cooperative agricole de producie , prin decizia Prefecturii a fost constituit o comisie.

14) Comparaie ntre proprietatea comun pe cote-pri i proprietatea comun n devlmie.

Ambele tipuri de proprietate apartin la doua sau mai multe persoane, simultan si concomitent, asupra unui bun nefractionat in materialitatea lui. Sistarea ambelor feluri de proprietate se face prin imparteala. Cele doua feluri de proprietate se deosebesc prin urmatoarele: in cazul dreptului de proprietate in devalmasie proprietarii nu au determinata nici macar o cota parte ideala din dreptul de proprietate, in timp ce in cazul proprietatii pe cote parti fiecare titular are o cota parte din dreptul de proprietate, chiar daca bunul in materialitatea sa ramane nefractionat, dreptul de proprietate in devalmasie are caracter intuitu personae, iar proprietatea pe cote parti se naste independent de calitatea coproprietarilor; in cazul proprietatii in devalmasie nici unul dintre codevalmasi nu are dreptul sa instraineze dreptul sau deoarece nu se cunoaste cota-parte ce revine fiecaruia, in cazul proprietatii pe cote-parti fiecare coproprietar poate dispune liber de cota sa parte , in cazul devalmasiei sotilor opereaza mandatul reciproc de reprezentare, iar in cazul coproprietatii pe cote parti se aplica principiul unanimitatii.

15) Condiiile actului juridic civil. Capacitatea de a ncheia actul juridic civil. Obiectul actului juridic civil.

Potrivit art. 948, conditiile esentiale pentru validitatea unei convetii sunt: 1) Capacitatea de a contracta 2) Consimtamantul valabil al partii ce se obliga 3) Un obiect determinat 4) O cauza licita Textul se refera la conditiile cerute pentru valabilitatea unei conventii (contract). Doctrinar, s-a apreciat ca aceleasi conditii privesc atat contractele, cat si actele unilaterale. In al doilea rand, textul se refera la cerintele esentiale pentru valabilitatea unui act juridic, ceea ce inseamna ca fie legea, prin dispozitiile speciale, fie partile pot sa stabileasca si alte conditii sau cerinte de valabilitate. Capacitatea de a contracta Art. 949: Poate contracta orice persoana ce nu este declarat incapabil de catre lege. Potrivit art. 950: Necapabili de a contracta sunt minorii, interzisii, in genere toti acei carora legea le-a prohibit oarecare contracte.Capacitatea de a contracta apare ca o expresie a capacitatii de exercitiu a persoanelor fizice si de aceea dispozitiile art. 950 trebuie intregite cu cele ale Decretului 31/1954 si ale Codului familiei, privitoare la incheierea de acte juridice in numele incapabililor si privitor la incuviintarea actelor juridice ale celor cu capacitate restransa. In al doilea rand, pe langa incapacitatile generale, care rezulta din minoritate si din punerea sub interdictie, art. 90 enunta, la modul general, existenta unor incapacitati generale instituite de legiuitor pentru anumite persoane si in privinta anumitor acte juridice. In schimb, nesocotirea unor incapacitati speciale poate sa atraga fie nulitatea relativa, fie nulitatea absoluta a contractelor, dupa cum acea incapacitate a fost instituita pentru a proteja un interes public sau a unui interes precumpanitor privat. Cat priveste incapacitatea minorilor si a interzisilor, art. 952, Cod civil prevede ca: Persoanele capabile de a se obliga nu pot opune minorului si interzisului incapacitatea lor, ceea ce inseamna ca cererea de declarare a nulitatii unui act juridic incheiat de un minor sau de un interzis poate fi introdusa doar de cei in cauza (minorul sau interzisul), prin reprezentantul legal, cu incuviintarea ocrotitorului legal si de catre autoritatea tutelara. Cauza -; O cerinta de valabilitate a consimtamantului, o conditie de valabilitate a actului juridic. Ea precede consimtamantul si explica in ultima instanta de ce o anumita persoana consimte la incheierea unui act juridic. Cauza a fost asimilata cu scopul acestuia, mai exact, cu reprezentarea mentala a realizarii scopului. Teoria moderna asupra cauzei face distinctie intre doua elemente ale acesteia: a) Scopul imediat care este un element abstract, obiectiv si invariabil, in cadrul acestei categorii de contracte. De pilda, in contractele sinalagmatice si oneroase, scopul imediat al fiecarei parti este considerarea prestatiei pe care o va executa cealalta parte. In contractele cu titlu gratuit (in liberalitati), scopul imediat al celui care se obliga este intentia de a gradifica, de a procura altuia un avantaj economic fara a primi in schimb un echivalent. b) Scopul mediat -; Un element subiectiv, concret si variabil de la un contract la altul. El consta in mobilul concret care determina o persoana sa consimta la incheierea unui anumit contract, mobil care difera de la persoana la persoana si de la contract la contract, stiind ca cineva poate sa consfinteasca la incheierea unui contract, avand in vedere anumite insusiri ale obiectului acestuia, in vreme ce alta persoana are in vedere niste calitati ale persoanei cu care contracteaza. Aceasta largire a notiunii de cauza, prin includerea in ea a scopului mediat, si-a vadit utilitatea practica prin aceea ca a permis instantei de judecata sa cenzureze legalitatea si moralitatea anumitor conventii, care, aparent, respectiv apreciate prin prisma scopului imediat, erau licite si morale, dar, in realitate, ele aveau un scop mediat fie ilicit, fie imoral. Pentru a duce la incheierea unui act valabil, cauza trebuie sa raspunda anumitor cerinte. Mai intai, ea trebuie sa existe. Cat priveste lipsa cauzei, doctrinar, nu exista un punct de vedere conturat, dar daca consideram cauza ca fiind o reprezentare mentala a realizarii scopului inseamna ca ea poate sa lipseasca, practic, doar atunci cand lipseste discernamantul, cat si atunci cand consensul uneia dintre parti a fost viciat prin violenta. Cauza trebuie sa fie reala, nu falsa. In realitate cauza falsa se rezuma la o eroare asupra cauzei si ca urmare consecintele sale trebuie sa fie aceleasi cu ale erorii. Cauza mai trebuie sa fie licita, iar potrivit art. 968, Cod civil: Cauza este nelicita cand este prohibita de legi, contra bunelor moravuri si ordinii publice, ceea ce inseamna ca legiuitorul a identificat, practic, cauza imorala cu cea ilicita. Cat priveste dovedirea cauzei, art. 967, aln. 1, Cod civil prevede ca: Conventia este valabila, cu toate ca cauza nu este expresa, iar in aln. 2: Cauza este prezumata pana la dovada contrarie. Cele doua texte instituie doua prezumtii: cea a existentei cauzei si cea de valabilitate a cauzei, ceea ce inseamna ca, atunci cand se ridica problema anularii unui contract, pe motiv ca are o cauza ilicita, imorala sau pe motiv ca aceasta ar lipsi sau ar fi falsa, cel care afirma caracterul ilicit al cauzei, lipsa ori falsitatea acesteia, va trebui sa faca dovezile corespunzatoare. ConsimtamantulPrin consimtamant se desemneaza, uneori, insasi acordul de vointa realizat cu ocazia incheierii unui contract, iar, alteori, doar manifestarea exteriorizata a hotararii uneia dintre parti de a incheia un act juridic, fie unilateral, fie bilateral. Indiferent de intelesul ce i se atribuie, consimtamantul trebuie sa indeplineasca anumite cerinte pentru a duce la incheierea unui act juridic valabil. Cerintele consimtamantului a) El trebuie sa provina de la o persoana care are discernamant, are posibilitatea de a realiza semnificatia si consecintele actului pe care-l incheie. De precizat este faptul ca problema discernamantului se poate ridica si se poate discuta doar in cazul persoanelor care au capacitatea de a contracta sau incheia acte juridice si aceasta deoarece, in cazul persoanelor lipsite de capacitate fie ca este vorba de incapacitate rezultata din minoritate sau din punere sub interdictie, fie ca este vorba de o incapacitate speciala, prevazuta expres de lege, problema discernamantului nu intereseaza, fiindca acele acte vor fi nule pentru lipsa de capacitate. b) El sa fie dat cu intentia de a produce efecte juridice, cerinta care rezulta din insusi definitia actului juridic civil. Prin urmare, nu va avea valoare de consimtamant o manifestare de vointa sau un acord dat din curtoazie (complezenta), la fel cum nu va avea valoare de consimtamant o manifestare de vointa, afectata de o conditie pur potestativa suspensiva in favoarea celui care se obliga, exprimata intr-o forma de genul: Iti voi da, daca voi vrea. c) Consimtamantul trebuie sa fie exteriorizat intr-un fel in care sa poata face posibila cunoasterea lui de catre cealalta parte sau de catre cei interesati. Aceasta cerinta rezulta din definitia consimtamantului. Avand in vedere ca principiul care carmuieste in dreptul nostru forma actelor juridice este principiul consensualismului, putem trage concluzia ca, de regula, exteriorizarea consimtamantului se poate face in orice fel: in scris, verbal si chiar printr-o atitudine din care se rezulte, neindoielnic, intentia unei persoane de a incheia un act juridic.Doctrinar, s-a ridicat problema de a sti daca simpla tacere, neconcretizata in vreo actiune sau atitudine, are valoare de consimtamant. In esenta, s-a retinut ca tacerea poate valora consimtamant in trei imprejurari: a) Atunci cand legea ii confera aceasta valoare.Ex: Cazul contractului de locatiune, pentru care art. 1437, Cod civil prevede ca: Daca dupa expirarea termenului stipulat in contractul de locatiune, locatarul ramane si este lasat in posesia bunului dat in locatiune, atunci se considera locatiunea, respectiv contractul de locatiune ca reinnoit -; Tacita relocatiune. b) Aceea in care partile, in mod expres, printr-un contract prevad ca in raporturile dintre ele, tacerea uneia dintre parti, respectiv faptul de a nu raspunde la propunerile celeilate parti, intr-un anumit termen, sa aiba valoare de consimtamant. c) Aceea in care obiceiul locului confera tacerii valoare de consimtamant.Problema exteriorizarii consimtamantului poate fi analizata si in corelatie cu ceea ce se cheama forma actului juridic. Din punctul de vedere al formei, se face distinctie intre forma ceruta pentru insasi valabilitatea actului juridic, caracteristica actelor solemne si care poate fi privita ca o conditie de valabilitate a consimtamantului, acarei neindeplinire atrage, de regula, nulitatea absoluta a actului juridic. Apoi, forma ceruta pentru probatiunea actului juridic (ad probationem), forma care nu mai tine de valabilitatea consimtamantului, ci numai de cerintele privind dovada actului juridic. Aceasta forma este extrinseca consimtamantului, iar nerespectarea ei nu atrage nevalabilitatea actului juridic, ci doar imposibilitatea de a dovedi, in cazul unui litigiu, respectivul act. In al treilea rand, se vorbeste de forma ceruta pentru opozabilitatea actului juridic, iar in contextul acesteia sunt frecvent amintite o seama de operatiuni ulterioare incheierii actului juridic, care au menirea de a face opozabilitatea acestui act tertelor persoane. Despre o forma a actului juridic ceruta pentru insasi opozabilitatea lui, se poate vorbi doar atunci cand insasi actul juridic trebuie incheiat printr-un inscris autentic, pentru ca creditorul sa poata opune dreptul sau unei terte persoane. d) Consimtamantul sa fie neviciat. Art. 953: Consimtamatul nu este valabil cand este dat prin eroare, smuls prin violenta sau surprins prin dol.

16) Contractul de rent viager.

Renta se poate infiinta intre vii, cu titlu gratiut, caz in care este echivalenta cu o donatie, sau prin testament (legat), situatie in care se aplica regulile privitoare la libertati. In situatia in care renta este cu titlu oneros, constituirea se face prin instrainarea de catre credirentier a unui bun al sau, catre debirentier, care ii plateste pretul sub forma de renta. Daca renta este cu titlu gratuit, nu se mai face transmisiune de bunuri. Renta se plateste credirentierului la termenele stipulate in contract. Neplata la termen da credirentierului dreptul de a executa pe debirentier, prin sechestrarea si vanzarea silita a unor bunuri ale acestuia. Este un contract aleatoriu, cu titlu oneros, consensual, translativ de proprietate, cu executarea succesiva. Partile contractante pot stabili cuantumul rentei viagere si termenele la care sa se efectueze plata ratelor de renta. Sumele ce se platesc drept rata de renta pot fi revizuite (indexate) pe cale judecatoreasca. Credirentierul, ca parte contractanta, este indreptatit sa pretinda si sa primesca renta viagera de la debiretier. In conditiile legii, contractul poate fi lovit de nulitate absoluta (ex. a intervenit decesul crediretierului dupa implinirea a 20 zile de la incheierea contractului si debirentierul avea cunostinta despre iminenta mortii acestuia). Prin Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniul proprietatii si justitiei, s-a instituit renta viagera agricola. Contractul de renta viagera este contractul prin care o persoana instraineaza un bun sau plateste o suma de bani unei alte persoanein schimbul unei prestatii periodice in bani care urmeaza a i se plati la decesul sau. Cuantumul ratei de renta se stabileste in mod liber, prin vointa partilor contractului, si se platesc in cuantumul prevazut in contract. Renta se poate constitui in favoarea uneia sau mai multor persoane; ea este in principiu divizibila. Pentru acest contract exista coditii speciale de validitate: daca persoana in favoarea careia renta s-a constituit a incetat din viata in momentul constituirii ori s-a constituit renta in favoarea unei persoane afectate de o boala de care in 20 de zile de la data incheierii contractului a decedat, contractul este lovit de nulitate absoluta pentru lipsa cauzei contractului. Ratele de renta trebuie platite de debirentier in cuantumul si la termenele stipulate in contract pana la decesul credirentierului. Debirentierul nu se poate elibera de plata rentei prin restituirea lucrului, deoarece contractul este obligatoriu pentru el. In caz de moarte a debirentierului, obligatia de plata se transmite asupra mostenitorilor acestuia. Rezolutiunea contractului trebuie solicitata instantei judecatoresti. Ratele de renta platite nu se restituie datorita caracterului aleatoriu al contractului.

17) Contractul de antrepriz.

In baza contractului de antrepriza, una dintre parti, numita antreprenor, se obliga sa execute pe riscul sau si in mod independent o anumita lucrare pentru cealalta parte, numita client in schimbul unui pret. Intrucat Codul civil defineste antrepriza prin referire la un "pret determinat" (art.1413), in cazul lucrarilor de mare amploare, contractul este nul daca pretul nu este determinat sau cel putin determinabil in momentul incheierii contractului, instanta neavand dreptul sa stabileasca pretul, asa cum nu este competenta nici sa modifice pretul convenit de parti. In schimb, in cazul lucrarilor de mai mica importanta, se admite ca determinarea pretului nu conditioneaza incheierea contractului, prezumandu-se acceptarea de catre client a pretului practicat de antreprenor, in caz de exagerare hotarand instanta. Aceasta spre deosebire de contra