1.PatrimoniulDefinitie. Textul de principiu de la care se pleaca indeobste pentru explicarea notiunii de patrimoniu este art. 1718 C. civ., norma care instituie dreptul de gaj general al creditorilor chirografari, potrivit careia Oricine este obligat personal este tinut de a indeplini indatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile si imobile, prezente si viitoare . O alta prevedere care trimite la notiunea de patrimoniu este cea de la art. 781 C. civ. Potrivit careia creditorii pot cere separatia patrimoniului defunctului de cel al mostenitorilor pentru evitarea confuziunii intre ele pe perioada achitarii datoriilor succesiunii. In dreptul nostru patrimoniul a fost definit drept ansamblul drepturilor si oblogatiilor unei persoane, care au sau reprezinta o valoare pecuniara sau economica adica se pot evalua in bani Patrimoniul mai este definit ca universalitatea raporturilor de drept, care au acelasi subiect activ si pasiv, in masura in care aceste raporturi sunt evaluabile in bani prin efectul lor final, distincte de bunurile la care se refera , sau expresiunea contabila a tuturor puterilor economice apartinand unui subiect de drept Definitia pe care o consideram preferabila este aceea potrivit careia patrimoniul este totalitatea sau universalitatea dreturilor patrimoniale care apartin unei persoane , enunt la care s-a ajuns printr-un efort de generalizare, facandu-se abstractie de particularitatile fiecarui drept sau obligatie in parte. Caracterele juridice ale patrimoniului Universalitatea juridica. Ori de cate vorbim de patrimoniul unei persoane avem in vedere totalitatea drepturilor si obligatiilor acesteia, fara a avea in vedere identitatea lor. Univesalitatea este juridica pentru ca este constituita prin lege, existand in afara vointei titularului. Orice persoana are un patrimoniu. Patrimoniul este un atribut al personalitatii pentru ca aptitudinea generala s abstracta a subiectului de drept de a dobandi drepturi si de a-si asuma obligatii civile este legata de existenta acestuia. In ce priveste persoana juridica, patrimoniul este una dintre conditiile de existenta a acesteia. S-a spus ca orice persoana, indiferent cat de saraca ar fi, are un patrimoniu, chiar si atunci cand nu are nici o avere actuala, pentru ca este suficient sa existe drepturi eventuale, neexercitate, adica numai posibilitatea de a exercita drepturi pentru a constitui un patrimoniu Unicitate. Orice persoana are un singur patrimoniu, asa cum are o singura identitate, chiar daca el poate incorpora mase distincte de drepturi si obligatii, motiv pentru care, uneori, unicitatea si divizibilitatea patrimoniului sunt privite ca exprimand un singur caracter juridic. Divizibilitate. Desi unic, patrimoniul poate include mase distincte de drepturi si datorii. Persoanele casatorite au in patrimoniul lor atat bunuri comune, dobandite in timpul casatoriei, pentru care opereaza prezumtia de comunitate, cat si bunuri proprii. Creditorii comuni ai sotilor vor putea urmari doar bunurile comune ale acestora, iar pe cele proprii dupa epuizarea urmaririi bunurilor comune, in timp ce creditorii unuia dintre soti vor urmari, mai intai, bunurile acestuia, iar daca ele sunt neindestulatoare, vor putea solicita impartirea bunurilor comune. Inalienabilitate. Daca persoana poate instraina sau greva bunurile din patrimoniul sau, privite ut singuli, ea nu poate instraina patrimoniul, privit ca o univesalitate juridica (universitas iuris). In integralitatea lui, patrimoniul poate fi transmis doar de mortis causa. Vanzarea mostenirii, reglementata de art. 1399-1401 C. civ., nu reprezinta instrainarea patrimoniului, ci doar vanzarea unei mase de drepturi si obligatii. Prin urmare, patrimoniul, atribut al personalitatii, este inalienabil, in timp ce drepturile si obligatiile patrimoniale sunt autonome si alienabile.

1

2.Functiile Patrimoniului1.Gajul general al creditorilor chirografari. Niciun creditor nu este asigurat de riscul nepaltii datoriei de catre debditor decat daca i se constituie garantii reale: gajul propriu-zis, ipoteca, privilegiile, situatii in care creditorul este numit, dupa caz, creditor gajist, creditor ipotecar sau privilegiat. Pentru celelalte datorii, creditoriin beneficiaza de dispozitia de la art. 1718 C. civ., potrivit careia, oricine este obligat personal este tinut de a indeplini indatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile si imobile, prezente si viitoare . Prin urmare, debitorul care nu-si executa obligatiile fata de creditor risca sa raspunda cu toate bunurile existente in patrimoniul sau, la momentul cand creditorul il va actiona, urmarindu-i-se oricare dintre bunuri. Creditorul care, in temeiul acestui text, fara a avea o garantie reala, poate urmari oricare bun al debitorului pentru a-si valorifica creanta pe care o are, se numeste creditor chirografar, iar aceasta garantie se numeste drept de gaj general. Singura posibilitate a creditorilor de a ataca actele de dispozitie ale debitorului este actiunea revocatorie sau pauliana, prevazuta de art. 975 C. civ., potrivit careia Ei pot asemenea, in numele lor personal, sa atace actele viclene, facute de debitor in prejudiciul drepturilor lor . Ceea ce trebuie insa remarcat este ca, in practica, acest demers este greoi, fiind conditionat de dovedirea intentiei frauduloase a debitorului de a-si crea o stare de insolvabilitate, iar in cazul actelor juridice oneroase, mai trebuie dovedita si complicitatea la frauda a tertului-dobanditor, proba care este dificila, motiv pentru care dobanditorii se afla in grade de reudenie apropiata cu debitorul. Dreptul de gaj general al creditorilor chirografari este un drept de gaj specializat, in sensul ca divizibilitatea patrimoniului in mase distincte de bunuri face urmarirea bunurilor de catre creditori sa se faca asupra masei de bunuri in legatura cu care s-a nascut creanta supusa valorificarii. Dreptul de gaj este general, este o garantie a tuturor creditorilor chirografari care sunt egali in fata legii, spre deosebire de creditorii gajisti, ipotecari si privilegiati care vor trebui indestulati cu preferinta. 2.Subrogatia reala cu titlu universal. Termenul subrogatie vine de la verbul latinesc subrogare care inseamna inlocuire, substituire. Ea poate fi de doua feluri : subrogatie personala si subrogatie reala. Subrogatia reala, la randul sau, poate fi subrogatie reala universala, subrogatie cu titlu universal si subrogatie cu titlu particular. Asa cum o califica intemeietorii teoriei generale a patrimoniului, subrogatia este o fictiune care isi are fundamentul in fungibilitate, calitatea bunurilor de a fi inlocuite. Subrogatia reala cu titlu universal este inlocuirea unui bun cu altul in cadrul aceluiasi patrimoniu, potrivit adagiului in iudiciis universalibus pretium succedit loco rei et res loco pretii . Operatiunea juridica prin efectul careia un bun care, intr-un patrimoniu, face parte dintr-o categorie juridica diferita de a celorlalte bunuri, este inlocuit de altul, care dobandeste de drept aceeasi calitate pe care a avut-o bunul inlocuit . Orice bun care iese din patrimoniu va fi inlocuit fie de bunul primit in schimb, fie de pretul acestuia, urmand a face obiectul dreptului de gaj general al creditorilor chirografari, fara ca debitorul sa poata invoca exceptia ca se urmareste un alt bun decat cel iesit din patrimoniu. In fundamentarea subrogatiei reale generale a fost avansata teoria fungibilitatii bunurilor, inteleasa lato sensu, adica numitorul comun al tuturor elementelor care compun patrimoniul sau o masa patrimoniala , afirmandu-se ca tocmai datorita acestei trasaturi comune, elementele patrimoniale pot fi schimbate unele cu altele, ele fiind insumate la activul sau pasivul patrimoniului orin ale unei mase patrimoniale

2

3.Subrogatia reala cu titlu particular. De aceasta data inlocuirea, in cadrul patrimoniului, priveste un bun individual determinat (ut singuli) si ea nu mai opereaza automat, ci doar daca este expres prevazuta de lege. Dintre acestea, urmatoarele cazuri pot fi retinute doar daca este expres prevazuta de lege: -in materia ipotecii, daca bunul ipotecat a fost distrus sua deteriorat, ipoteca se stramuta asupra indemnizatiei de asigurare, daca a fost asigurat; -potrivit Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, dreptul de ipoteca si privilegiul special care greveaza un bun supus exproprierii se stramuta, ope legis, asupra despagubirii cuvenite proprietarului. 4. Transmisiunea universala si cu titlu universal. Transmisiunea universala si cu titlu universal are ca obiect chiar patrimoniul persoanei ca universalitate juridica, nu cu drepturi si obligatii privite individual. 5. Transmisiunea universala Are loc la decesul persoanei fizice sau la reorganizarea persoanei juridice, prin divizare totala sau partiala, in cadrul careia intregul patrimoniu alcatuit din totalitatea drepturilor si obligatiilor se transmite succesorilor. 6. Transmisiunea cu titlu universal Priveste o fractiune, cum este cazul mostenirii lasate mai multor succesori legali, fiecare primind bunuri in cotele prevazute de lege pentru fiecare clasa de mostenitori. Potrivit actualei legislatii, mostenitorii sunt continuatori ai personalitatii autorului, astfel ca ei vor fi tinuti de toate datoriile defunctului de care vor raspunde nelimitat, ultra vires hereditatis, mai putin de obligatiile asumate intuitu personae.

3.Drepturile reale vs.drepturile de creantaDrepturile reale sunt drepturile patrimoniale in temeiul carora titularii lor isi pot exercita atributele care le sunt conferite de lege, nemijlocit, fara a avea nevoie de prestatia pozitiva a altor personae. Drepturile de creanta, ius ad personam, este acel drept patrimonial in temeiul caruia titularul, subiect activ, numit creditor poate pretinde unei alte persoane, subiectul pasiv, numit debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva (dare, facere aut non facere), sub sanctiunea constrangerii statale. Deosebiri intre drepturile reale si drepturile de creanta -in timp ce drepturile reale sunt opozabile erga omnes, adica tuturor persoanelor nedeterminate, drepturile de creanta sunt opozabile erga omnes doar partilor legate juridiceste, adica doar debitorului, subiect pasiv. -in cazul drepturilor reale, obligatia corelativa de a nu face nimic de natura sa stinghereasca pe subiectul activ este nedeterminata; la drepturile de creanta aceasta obligatie este determinata si consta in a da, a face sau a nu face ceva, o actiune pe care, debitorul ar fi putut-o face; -drepturile reale sunt limitativ prevazute de lege, in timp ce drepturile de creanta sunt nelimitate, pentru ca tot astfel sunt si conventiile pe care partile le pot incheia in conditiile autonomiei lor de vointa; -drepturile reale dau nastere la doua efecte: dreptul de urmarire si dreptul de preferinta. Dreptul de urmarire este posibilitatea recunoscuta titularului dreptului real de a pretinde bunul din mainile oricarei care l-ar detine fara drept. Astfel, daca bunul a fost pierdut sau furat, proprietarul il poate pretinde de la orice persoana, nu doar de la gasitor sau hot. Dreptul de preferinta este posiblitatea recunoscuta titularului de a-si realiza, cu prioritate, dreptul sau fata de alti titulari de drepturi privitoare la acelasi bun. De exemplu, creditorul ipotecar are dreptul de a fi platit cu precadere, inaintea creditorilor chirografari.

3

4.Obligatii propter rem si scripter remDaca initial s-a considerat ca obligatiile propter rem sunt accesorii ale drepturilor reale, cu timpul s-a constatat ca, prin vointa legii, exista o serie de obligatii care, fiind strans legate de bun, se transmit odata cu el, independent de existenta vreunui drept asupra acestuia. Fara a fi opozabile erga omnes, ca in cazul drepturilor reale, ele privesc nu doar pe proprietar, ci sip e posesor sau pe simplul detentor al bunului. Obligatii propter rem de natura administrativa Sunt cele prevazute de lege si care nu intra in continutul unor raporturi juridice civile. Exemplul frecvent utilizat este cel prevazut de art. 74 din Legea nr. 18/1991, care instituie in sarcina detinatorilor de terenuri agricole obligatia de a le cultiva si de a le asigura protectia solului, obligatie care se transmite odata cu fondul dobanditorilor, fara a fi nevoie de o alta conventie. Obligatii propter rem de natura civila sunt obligatiile ale caror subiecte raman in sfera dreptului civil, chiar daca au o natura legala in care nu sunt incluse, de exemplu, obligatia de granituire impusa de art. 584 C. civ. In aceeasi categorie sunt incluse si obligatiile propter rem conventionale, precum obligatiile asumate de proprietarul unui fond aservit de a efectua lucrarile necesare exercitarii servitutii. Obligatiile scriptae in rem Asemenea obligatii sunt cele care corespund unor drepturi de creanta, fiind atat de strans legate de posesia unui bun, incat creditorul nu poate obtine satisfacerea dreptului sau decat daca actualul posesor al bunului va fi obligat sa respecte acest drept, desi n-a participat la incheierea contractului initial care a nascut dreptul creditorului. Exemplul frecvent citat este situatia in care, potrivit art. 1441 C.civ., dobanditorul unui bun imobil anterior inchiriat este obligat sa respecte contractul incheiat de autorul sau.

5.Drepturile potestative patrimonialeNotiunea de drept potestativ este strans legata de recunoasterea actului juridic unilateral ca izvor de obligatii, fiind puterea conferita unei persoane de a modifica sau stinge o situatie juridica preexistenta ori cea de a recrea o situatie juridica printr-unn act unilateral. Drepturile potestative patrimoniale reprezinta o categorie atipica de drepturi patrimoniale, nefiind nici drepturi reale, nici drepturi de creanta. Atunci cand exercitarea acestor drepturi modifica, stinge sau recreeaza o situatie juridica patrimoniala, drepturile potestative capata un continut patrimonial Sunt o serie de drepturi discretionare rescunoscute subiectului de drept, precum dreptul de denuntare unilaterala a unui contract, dreptul de a revoca oferta de contract, optiunea succesorala, dreptul de a cere partajarea unor bunuri indivize, dreptul de a cere rezolutiunea sau anularea unui act. Drepturile potestative sunt recunoscute titularilor independent de asemenea actiuni sau iunactiuni. Efectele juridice ale exercitarii acestor drepturi intereseaza nu doar p titular, dar si pe aceia care sunt legati de situatia juridica ce se modifica, se stinge sau se recreeaza.

6.Dreptul de proprietate. Definitie. Caractere juridicePotrivit art. 480 C. civ. Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, in limitele determinate de lege . Definitia este intregita de dispozitia de la art. 481 care dispune ca Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire . Caractere juridice Drept absolut. Asa cum am vazut cand am examinat clasificarea drepturilor subiective dupa opozabilitatea lor, drepturile reale sunt opozabile erga omnes, spre deosebire de drepturile de creanta, care sunt relative, opozabile doar anumitor porsoane determinate. 4

In realitate, desi dreptuln de nproprietate este, fara indoiala, un drept absolut, din punct de vedere al opozabilitatii, doar intamplarea a facut ca aceasta calificare sa fie ambivalenta. Din caracterul absolut al dreptului de proprietate deriva si caracterul sau inviolabil. Potrivit art. 136 alin. (5) din Constitutie proprietatea privata este inviolabila, in conditiile legii organice . Chiar daca, uneori, ratiuni sociale, mai presus de interesele legitime ale titularului, impun exproprierea, aceasta masura se ia cu respectarea art. 44 alin. (3) din Constitutie, potrivit caruia Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila si prealabila despagubire . Este ceea ce Codul civil prevede in art. 481: Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire Drept exclusiv. Exclusivitatea dreptului de proprietate semnifica faptula ca titularul acestui drept este indreptatit sa exercite, de unul singur, toate prerogativele dreptului sau, la fel cum, tot de unul singur, este indreptatit sa dezmembreze acel drept in favoarea altora, adica sa consimta ca anumite prerogative sa fie exercitate de alte persoane, ca drepturi reale sau ca drepturi de creanta, rezultate din raporturi obligationale. Art. 475 C. civ. Prevede ca Oricine poate dispune liber de bunurile ce sunt ale lui . Prin urmare, titularul dreptului de proprietate este singurul care poate instraina, fie prin acte inter vivos, fie prin acte de mortis causa, bunurile sale, singurul care le poate greva, instituind garantii reale asupra lor. Drept perpetuu. Dreptul de proprietate nu este limitat in timp, avand aceeasi durata ca si bunul care face obiectul acestuia. Aceasta nu inseamna ca titularul n-ar puta pierde dreptul sau prin instrainare sau chiar prin distrugerea bunului. Din perpetuitatea dreptului de proprietate rezulta urmatoarele consecinte: -imprescribilitatea actiunii in revendicare imobiliara. Dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz, putand fi revendicat oricand. Actiunea in revendicare imobiliara poate fi insa paralizata de parat prin invocarea uzucapiunii, ca mod distinct de dobandire a proprietatii; -trensmisibilitatea dreptului de proprietate. Un atribut esential al dreptului de proprietate privata este dispozitia. Potrivit acestui atribut, titularul dreptului de proprietate poate transmite bunurile sale, fie prin acte juridice intre vii (vanzare-cumparare, donatie, schimb), fie prin acte juridice de mortis causa (testament). Proprietatea se poate transmite sin prin mostenire legala. Spre deosebire de dreptul de proprietate privata, dreptul de publica este netransmisibil; -reconstituirea dreptului de proprietate. Indiferent la ce data a fost dobandit bunul imobil si la ce data a iesit din patrimoniul persoanei care solicita retrocedarea, fie personal, fie de succesorii legali, el poate face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate.

7. Limite materiale ale dreptului de proprietateSpatiul aerian. De principiu,proprietarul terenului este proprietar si asupra spatiului aflat deasupra terenului,pana la limita spatiului aerian. Subsolul terenului. Constitutia prevede la art.136,alin 3 ca bogatiile de interes public ale subsolului ...fac obiectul exclusiv al proprietatii publice .Prin urmare ,dreptul de proprietate privata se intinde asupra subsolului,pana la limita la care se afla bogatiile de interes public ; Potrivit art 44, alin 5 din Constitutie, Pentru lucrari de interes general,autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare,cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului,plantatiilor sau constructiilor,precum si pentru orice alte daune imputabile autoritatii. . Proprietatea privata poate fi supusa servitutii de trecere subterana. Terenurile cu ape. Si cu privire la acetse terenuri exista unele limite : Potrivit art 1 si 2, alin 1 din Legea 85/2003 a minelor,apelor geotermale,gazele care le insotesc,apele minerale naturale (gazoase si plate) si apele minerale terapeutice fac parte din proprietatea publica a statului. In conformitate cu art.581 c civ proprietarul izvorului nu-i poate schimba cursul cand izvorul da apa trebuincioasa locuitorilor unei commune,sat sau unui catun;.

5

8. Continutul dreptului de proprietate1.Posesia (ius possidendi) poate fi analizata atat ca situatie de fapt,adica manifestarea tuturor prerogativelor proprietatii,in care sunt incluse si celelalte atribute ,folosinta si dispozitia,cat si ca situatie de drept,exprimarea intelectuala a indreptatirii apropierii si stapanirii unui bun. Privita astfel,posesia o are proprietarul chiar si atunci cand este exercitata prin altul(corpore alieno). 2.Folosinta (ius utendi si ius fruendi),este dreptul proprietarului de a pune sau nu in valoare bunul aflat in proprietatea sa,de a-l exploata sau nu, iar in caz afirmativ ,dreptul de a-i culege fructele si de a beneficia de productele acestuia. Dreptul asupra fructelor si productelor poate fi exercitat atat prin cate materiale,cand proprietarul exploateaza personal bunul,culegandu-i efectiv fructele si preluandu-i productele,cat si prin acte juridice prin care proprietarul inchiriaza bunul ,il arendeaza,sau incheie orice alt act juridic prin care isi pune in valoare bunul. Fructele sunt acele valori pe care le produce periodic bunul ,fara a-si consuma substanta.Ele pot fi fructe naturale,industriale si civile. Fructele naturale sunt definite de art.522 C.civ ca fiind acelea ce pamantul produce de la sine :productia si prasila . Asemenea fructe sunt deci produse de bun,fara munca omului,cum sunt fructele de padure sau recoltele de fan. Fructele industriale sunt cele care ,potrivit art. 522 C civ .se dobandesc prin cultura ,care necesita munca omului. Fructele civile sunt, potrivit art 523 C. civ , chiriile caselor,dobanzile sumelor exigibile,venitul rentelor,arendele.. .Prin urmare ele pot fi definite ca venituri pe care proprietarul le percepe ca urmare a transmiterii bunului. Producetele sunt cele care ,prin preluare,consuma substanta bunului. 3. Dispozitia (ius abutendi), este dreptul proprietarului de a exploata bunul sau,de a dispune de el,fie prin instrainare,fie prin consumarea substantei acestuia. Dispozitia poate fi juridica si materiala. Dispozitia juridica este prerogativa proprietarului de a instraina,prin acte juridice cu titlu oneros sau gratuit,dreptul sau de proprietate sau de a-l greva ,constituind drepturi reale in favoarea altuia. Dispozitia materiala este posibilitatea titularului de a dispune de substanta bunului,de a o consuma prin utilizarea bunului,de a o transforma sau distruge, cu respectarea legii.

9.Exercitarea cu buna credinta a dreptului de proprietate si abuzul de dreptAbuzul de drept. Dreptul de proprietate, fiind si el un drept subiectiv, este susceptibil de o exercitare abuziva. De aceea, reamintim ca, potrivit art. 1 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoana fizica si la persoana juridica, drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunocute in scopul de a satisface interesele personale, materiale si culturale, in acord cu interesul obstesc, potrivit legii si regulilor de convietuireb sociala . Doctrina noastra de drept civil califica abuzul de drept ca fiind orice deturnare a dreptului de proprietate de la finalitatea pentru care a fost recunoscut. Potrivit conceptiei subiective, ne aflam in fata unui abuz de drept ori de cate ori, fara a justifica un interes legitim, proprietarul isi exercita dreptul sau cu rea-credinta, cu intentia vadita de a prejudicia interesele altuia. Este cazul proprietarului care construieste pe propriul teren un zid de care nu are nevoie, el fiind destinat doar sa ia vederea sau lumina vecinului sau. In conceptia obiectiva, intentia proprietarului aflat in exercitiul anormal al dreptuluin sau nu intereseaza. Singurul fapt ca printr-o astfel de exercitare s-a produs un prejudiciu altuia este suficient pentru a o califica abuz de drept. In ce ne priveste, credem ca aspectul ce intereseaza cu precadere in materia de care ne ocupam nu este sanctionarea autorului, ci situatia injusta in care se afla victima exercitarii anormale a unui drept, astfel ca, in conceptia noastra, simplul fapt ca un astfel de exercitiu a creat un inconvenient injust vecinului sau ori altei persoane, trebuie sa atraga reactia dreptului, indiferent de buna sau reaua-credinta a faptuitorului. 6

10.ExpropriereaPotrivit art. 44 alin (3) din Constitutie Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire , principiu pe care-l afirma si art. 481 C. civ. care, in termeni similari, dispune ca Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire Potrivit acestei legi, exproprierea presupune parcurgerea a trei faze in cadrul unei proceduri minutios reglementate: declararea de utilitate publica a exproprierii, masuri premergatoare exproprierii, exproprierea propriu-zisa si determinarea despagubirilor. Fiind o exceptie de la caracterul absolut si inviolabil al dreptului de proprietate, exproprierea este definita ca fiind actul puterii de stat competente, prin care se realizeaza trecerea in proprietatea publica a unor bunuri imobile proprietate privata, necesare executarii unor lucrari de interes pubilc, in schimbul unei despagubiri, definitie insusita apoi de alti autori importanti de drept civil. Bunurile supuse exproprierii. Pot face obiect al exproprierii bunurile persoanelor fizice si ale persoanelor juridice, cu sau fara scop lucrativ, dar si cele aflate in proprietatea privata a comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor. Nu pot fi expropriate bunurile proprietate publica si nici bunurile imobile care se afla in proprietatea privata a statului, avand in vedere ca, in calitatea sa de proprietar, statul poate afecta orice bun al sau, fara a avea nevoie de procedura exproprierii. Conventia partilor. In orice faza s-ar afla procedura exproprierii, partile implicate pot conveni trecerea bunului in proprietatea publica printr-un transfera amiabil. Conventia poate fi incheiata pana in momentul solutionarii cererii de expropriere de catre instanta de judecata. Tranzactia nu poate privi insa natura si cuantumul despagubirilor care urmeaza sa le primeasca proprietarul, ambele fiind stabilite prin hotarare judecatoreasca. Pentru determinarea despagubirilor, tribunalul in a carui raza teritoriala este situat imobilul propus pentru a fi expropriat, desemneaza o comisie formata din trei experti. Utilitatea publica. Asa cum se prevede in art. 5 din Legea 33/1994, utilitatea publica se declara pentru lucrarile de interes national sau de interes local. Pentru lucrarile de interes national utilitatea publica se declara de Guvern; pentru cele de interes local de consiliile judetene sau, dupa caz, de Consiliul general al municipiului Bucuresti. Inainte de a se declara utilitatea publica, are loc o cerecetare prealabila, de catre o comisie special abilitata, menita a constata daca masura exproprierii ar putea fi evitata si acre ar putea fi solutiile. Se confirma astfel ca exproprierea este o masura subsidiara. Dupa ce se realizeaza publicitatea declaratiei de utilitate publica, expropriatorul intocmeste planurile imobilelor supuse exproprierii, numele proprietarilor si oferta de despagubire. In termen de 15 zile de la publicare, propunerile de expropriere se notifica proprietarilor impreuna cu procesul verbal intocmit de comisia care a facut cerecetarea prealabila. Exproprierea propriu-zisa si stabilirea despagubirilor. Potrivit Legii nr. 33/1994, competenta solutionarii cererilor de expropriere apartine tribunalului in a carui raza teritoriala se afla bunurile imobile. Tribunalul decide cu privire la despagubirile datorate proprietarului. In ipoteza existentei unei conventii, se va lua act de tranzactie, pronuntand o hotarare definitiva. Efectele exproprierii. Ca efect al exproprierii, bunul supus acestei proceduri trece din proprietatea privata, in proprietatea publica. Odata cu transferul dreptului de proprietate se produc si alte efecte subsecvente, expresie a principiului accesorium sequitur principalem: -drepturile reale principale derivate din dreptul de proprietate, cum sunt dreptul de uzufruct, uz, abitatie, superficie, se sting; -dreptul de ipoteca si privilegiul imobiliar special se stramuta asupra despagubirii determinate de instanta, acesta fiind unul dintre cazurile de subrogatie reala cu titlu particular; -drepturile personale care s-au nascut in legatura cu bunul, cum ar fi dreptul locatarului sau al comodatarului. 7

Masuri de protectie a proprietarului expropriat. Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica recunoaste fostului proprietar urmatoarele drepturi speciale: -expropriatorul poate oferi fostului proprietar expropriat dreptul de a locui in imobil in temeiul ununi contract de inchiriere pentru perioada cuprinsa intre data punerii in posesie si data la care bunul va fi folosit potrivit destinatiei avute in vedere la expropriere; -in ipoteza ca bunul expropriat n-a fost folosit pentru scopul in vederea caruia a fost expropriat, timp de un an si nici nu s-a facut o noua declaratie de utilitate publica, fostul proprietar poate cere tribunalului in raza caruia se afla bunul, retrocedarea acestuia.

11.Dreptul de proprietate publica. Definitie. CaracterDreptul de proprietate publica a fost definit drept acel drept subiectiv de proprietate ce apartine statului sau unitatilor sale administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, fie prin natura lor, fie printr-o dispozitie speciala a legii, sunt de uz si utilitate publica sau, intr-o alta formulare, acel drept real care are titular exclusiv statul sau unitatile administrativ-teritoriale si care confera acestor titulari atributele posesiei, folosintei si dispozitiei, insa in regim de drept public, asupra bunurilor care, prin declaratia legii sau natura lor, sunt de uz sau de interes public . Potrivit art. 136 alin. (1) din Constitutia Romaniei, Proprietatea este publica sau privata , iar, potrivit alin. (2) al aceluiasi articol, Proprietatea publica este garantata si ocrotita prin lege si apartine statuluin sau unitatilor administrativ-teritoriale Plecandu-se de la reglementarile actuale, doctrina a constatat ca doua sunt criteriile in baza carora anumite bunuri pot fi incluse in proprietate publica: -prin determinarea legii. Prinn vointa expresa a legii, o serie de bunuri pot fi declarate ca facand parte din proprietatea publica. -uzul si interesul public. Bunuri care prin natura lor sunt destinate folosintei generale, cum sunt parcurile publice, pietele, drumurile fac parte din proprietatea publica. Caracterele juridice ale dreptului de proprietate Regim juridic special. Dreptul de proprietate publica se bucura de un regim juridic diferit de cel al dreptului de proprietate privata. Potrivit art. 1844 C. civ., Nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, prin natura lor proprie, sau printr-o declaratiune a legii, nu pot fi obiect de proprietate privata, ci sunt scoase din circuitul civil , iar in conformitate cu art. 136 alin. (4) din Constitutie, art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea pblica si regimul juridic al acesteia , art. 120 alin. (2) din Legea 215/2001 a administratiei publice locale, bunurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile. Prin urmare, regimul special al proprietatii publice este dat de cele trei caractere ale acesteia. Drept inalienabil. Potrivit textelor legale mai sus invocate, bunurile care fac obiectul dreptului de proprietate publica sunt scoase din circuitul civil, neputand fi instrainate, ci doar date in administrare, concesionate sau inchiriate. Ca o consecinta a inalienabilitatii, bunurile din proprietatea publica nu pot fi nici dezmembrate. Drept imprescriptibil. Art. 1844 C. civ. Dispune ca nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natural or proprie sau printr-o declaratie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate private, ci sunt scoase afara din comert. Sub aspect extinctv, actiunea in revendicare a bunurilor proprietate publica poate fi exercitata oricand si nu doar inauntrul unor termene. Achizitiv, imprescriptibilitatea semnifica faptul ca bunurile immobile, proprietatea publica, nu pot fi dobandite printr-o posesie indelungata, ceea ce inseamna ca printr-o actiune in revendicare intemeiata pe dreptul de proprietate publica, paratul nu poate invoca exceptia uzucapiunii Drept insesizabil. Bunurile proprietate publica nu pot face obiectul urmaririi silite de catre creditorii statului sau ai unitatilor administrative-teritoriale. De altfel, urmarirea unor bunuri dinn patrimonial debitorului nu se poate face decat in conditiile in care debitorul este insolvabil, ceea ce nu se poate spune despre stat unitatile administrative-teritoriale. 8

12.Exercitarea dreptului de proprietate: administrarea si concesionareaExercitarea dreptului de proprietate publica are o serie de particularitati determinate, pe de o parte, de faptul ca obiectul acestuia are menirea de a satisface interesele sociale ale comunitatii, la nivel local, judetean sau national, iar, pe de alta parte, ca titularii acestui drept sunt investiti cu autoritatea si competenta de a gestiona cat mai riguros bunurile ce fac obiectul proprietatii publice, atat in raporturile de drept public, cat si in cele de drept privat. Prin urmare, exercitarea dreptului den proprietate publica se infaptuieste prin constituirea unor drepturi reale: dreptul de administrare, dreptul de concesiune si dreptul de folosinta asupra unor bunuri imobile.

Dreptul de administrareDreptul de administrare este prevazut in art. 136 alin. (4) din Constitutie, potriv caruia Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. In conditiile legii organice, ele pot fi date in administrarea regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate; de asemenea, ele pot fi date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica Dreptul de administrare este un drept real. Ca orice drept real, el este opozabil erga omnes, in raporturile civile. Pentru ca este constituit pe temeiul proprietatii publice, in raporturile de drept public cu autoritatile care l-au constituit, acest drept nu poate fi opus. Astfel, statul, reprezentat de Guvern, poate redistribui aceste bunuri altor entitati, in temeiul dreptului sau de proprietate, fara a-i putea fi invocat dreptul de administrare constituit. Caractere juridice Este inalienabil la fel cum este si dreptul de proprietate publica in temeiul caruia a fost constituit, in sensul ca nu poate fi nici instrainat si nici grevat. Este imprescriptibil, nefiind supus nici prescriptiei extinctive, in sensul ca poate fi invocat oricand si nu doar intr-un anumit termen, nici prescriptiei achizitive, nepuatnd fi dobandit printr-o posesie indelungata. Este insesizabil, neputand fi urmarit de creditori, care, potrivit art.10 alin. (1) din O.G. nr. 15/1993, In cazul angajarii rspunderii contractuale sau delictuale a regiei autonome, creditorii pot cere executarea silita numai asupra bunurilor din proprietatea regiei . Dreptul de administrare a fost definit ca fiind dreptul real principal, inalienabil, insesizabil si imprescriptibil, constituit de autoritatea competenta, in mod gratuit, asupra unui bun din domeniul public in favoarea unei regii autonome sau a unei institutii publice, ca modalitate de exercitare a dreptului de proprietate publica, cu respectarea obligatiilor prevazute in actul de constituire, precum si a limitelor materiale si juridice . Posesia este doar expresia juridica a stapanirii, dar nu si a apropierii. Posesia exprima stapanirea in calitate de titular al acestui drept si nu al dreptului de proprietate publica. Folosinta este atributul esential al acestui drept care permite titularului lui sa foloseasca bunul conform destinatiei sale, adica uzul si utilitatea publica. Fructele produse de bunurile frugifere sunt culese, in mod diferit: regiile autonome folosesc fructele bunurilor date in administrare pentru acoperirea cheltuielilor proprii si obtinerea de beneficii, in timp ce institutiile publice, care sunt finantate de la buget, vor varsa sumele obtinute la bugetul sattului. Dispozitia nu se poate exercita decat ca dispozitie materiala, cu conditia respectarii destinatiei bunurilor respective. Dispozitia juridica, atribut care presupune instrainarea ori grevarea bunurilor date in administrare este inalienabil. Subiecti. Potrivit actelor normative aratate, titulari ai dreptului de administrare nu pot fi decat: -regiile autonome infiintate prin Legea nr. 15/1990. Potivit art. 5 alin. (1) din aceasta lege, regia autonoma este proprietara bunurilor din patrimoniul sau. -institutiile publice. Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 institutiile publice sunt prefecturile si autoritatile publice centrale si locale. Incetare. Dreptul de administrare inceteaza in urmatoarele cazuri: revocarea dreptului, reorganizarea sau desfiintarea regiei autonome sau a institutiei publice, incetarea drptului de proprietate publica. 9

Revocarea dreptului de administrare. Textul legii de la art. 12 alin. (3) conditioneaza insa masura revocarii, care poate fi dispusa numai daca titularul nu-si exercita drepturile si nu-si executa obligatiile nascute din actul d transmitere . Este, prin urmare, o revocare cu titlu de sanctiune. Reorganizarea sau desfiintarea regiei autonome sau a institutiei publice. Ori de cate ori regia autonoma este transformata in societate comerciala sau este desfiintata, dreptul de administrare inceteaza. Incetarea dreptului de proprietate publica. Fiind dependent de dreptul de proprietate publica, pe temeiul caruia a fost constituit, dreptul de administrare inceteaza odata cu acesta.

Concesionarea bunurilor proprietate publicaConcesionarea este o modalitate contractuala de exercitare a dreptului de proprietate publica care este atribuita prin contractul de concesiune. Potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 54/2006, contractul de concesiune este acel contract prin care o autoritate publica denumita concedent, transmite, pe o perioada determinata, unei alte persoane denumite concesionar, care actioneaza pe riscul si pe raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun proprietate publica, in schimbul unei sume de bani numita redeventa. Prin urmare, contractul de concesiune este un contract intuitu personae, cu titlu oneros, incheiat pe durata determinata, anume cel mult 49 de ani, perioada care insa poate fi prelungita, prin acordul de vointa al partilor, pentru inca jumatate din peioada initiala. Potrivit O.U.G. nr. 54/2006, contractul de concesiune trebuie incheiat in forma scrisa, conditie care, potrivit doctrinei, este ceruta ad validitatem si nu doar ad probationem. Dreptul obtinut de concesionar prin contractul de concesiune este un drept real principal, opozabil erga omnes, mai putin autoritatii care l-a constituit Potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor dn concesiune de bunuri proprietate publica, pot fin concesionate bunurile aflate in proprietatea publica a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale. Asupra bunurilor de retur, concesionarul are dreptul de a le folosi, de a le culege fructele, in conformitate cu scopul stipulat in contract, dar si obligatia de a le expolata in conditii de eficienta. Incetarea contractului de concesiune. Contractul de concesiune inceteaza prin unul dintre urmatoarele moduri: a) expirarea duratei stabilite in contractul de concesiune, cand contractul inceteaza de drept; b) in cazul in care interesul national sau local o impune, prin denuntarea unilaterala de catre concedent, cu plata unei despagubiri juste si prealabile in sarcina acestuia, in caz de dezacord fiind competenta instanta de judecata; c) in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre concesionar, prin reziliere de catre concedent, cu plata unei despagubiri in sarcina concesionarului; d) in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre concedent, prin reziliere de catre concesionar, cu plata unei despagubiri in sarcina concedentului; e) la disparitia, dintr-o cauza de forta majora, a bunului concesionat sau in cazul imposibilitatii obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renuntare, fara plata unei despagubiri.

13. Antecontractul si circulatia juridica a terenurilor.In conditiile in care legea cere forma autentica a actului juridic, antecontractul nu reprezinta un mod legal de instrainare a a terenurilor . Insa, prin efectul conversiunii,orice act juridic,desi nul pentru conditiile de forma,in masura in care indeplineste conditiile specificenaltui act juridic , va produce efectele specifice ale acestuia din urma. Prin urmare, chiar daca o conventie sub semnatura privata de vanzarecumparare a unui tern este lovita de nulitate absoluta pentru lipsa formei autentice, ea va putea fi avuta in vedere ca o promisiune de vanzare-cumparare. Solutia este sprijinita atat de principiul de interpretare in conventii prevazut de art.978 C.civ, potrivit caruia cand o clauza este primitoare de doua intelesuri, ea se interpretaeaza in sensul ce poate avea un efect, iar nu in acela ce n-ar produce niciunul ,expresie a principiului potius valeat quam ut pereat. 10

Avand in vedere principiul pacta sunt servanda, instituit de art.969 C.civ., potrivit caruia conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante , cat si principiul inscris in art. 970 C. Civ,potrivit caruia conventiile ..obliga nu numai la ceea ce este expres intr-insele,dar la toate urmarile ,ce echitatea ,obiceiul sau legea da obligatiei,dupa natura sa ,atat doctrina cat si jurisprudenta au statuat ca instanta de judecata poate suplini consimtamantul debitorului pronuntand o hotarare care sa tina loc de contract autentic de vanzare-cumparare. Practica instantelor a fost confirmata prin art 5 din Titlul X al Legii nr.247/2005,potrivit caruia In situatia in care dupa incheierea unui antecontract cu privire la teren ,cu sau fara constructii,una dintre parti refuza ulterior sa incheie contractul, partea care si-a indeplinit obligatiile poate sesiza instanta competenta care poate pronunta o hotarare care sa tina loc de contract

14.Proprietatea rezolubilaCand dreptul de proprietate este dobandit printr-un act juridic translativ de proprietate afectat de o conditie rezolutorie, spunem ca proprietatea este rezolubila. Conditia rezolutorie este acel eveniment viitor si nesigur a carui indeplinire stinge retroactiv dreptul de proprietate.O astfel de modalitate a dreptului de proprietate poate fi rezultatul ricarui act juridic translativ de proprietate afectat de conditie rezolutorie , dar ea poate rezultat si din lege,cum este cazul donatiei supuse revocarii de drept pentru survenienta de copii(art 830 C civ). Soarta actelor juridice privind dreptul de proprietate rezolubila este diferita,dupa cum se va indeplini sau nu conditia rezolutorie. Efectele vor trebui urmarite atat pe timpul conditiei(pendente conditionae) cat su dupa realizarea acesteia(eveniente conditionae). Pendente conditionae,dreptul de proprietate apartine ,teoretic,la doi proprietari : dobanditorul este proprietare sub conditie rezolutorie, iar instrainatorul este proprietare sub conditie suspensiva. Eveniente conditionae, adica realizarea conditiei,face ca dreptul sa fie desfiintat retroactiv si odata cu el toate actele juridice subsecvente incheiata de fostul proprietar, potrivit regulii resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis. Nu vor fi desfiintate insa actele de instrainare care privesc un dobanditor de buna credinta , cel care nu cunostea si nici n-ar fi putut cunoaste,depunand diligente minime ,existenta conditiei si nici actele de administrare care au profitat bunului. In ce priveste riscul pieririi fortuite a bunului,se va aplica regula generala res perit domino, adica riscul este al proprietarului.

15 Proprietatea anulabilaCand dreptul de proprietate este dobandit printr-un act juridic anulabil,deci susceptibil de a fi atacat pentru un motiv de nulitate relativa,transmiterea lui catre dobanditor etse incerta. Incertitudinea priveste nu dreptul de proprietate,ci doar partea careia ii apartine acestuia. Daca actiunea in anulare actului va fi admisa ,bunul instrainat va reintra in patrimoniul instrainatorului ,stiut fiind ca efectul principal al nulitatii actului juridic de drept civil este restituirea reciproca a prestatiilor(restitutio in integrum),iar daca actiunea va fi respinsa,dreptul dobanditorului va fi consolidat,devenind un drept de proprietate pur si simplu. De fapt, proprietatea anulabila este o specie a proprietatii rezolubile prntru ca, asa cum s-a remarcat in doctrina clasica de drept civil , un act translativ de proprietate ,amenintat de o cauza de anulare,este in definitiv un act translativ subconditie rezolutorie.

11

16.Coproprietatea pe cote-parti temporaraCeea ce particularizeaza aceasta forma a proprietatii comune este caracterul ei temporar, in copnditiile in care art. 728 alin. (1) C. civ. prevede ca Nimeni nu poate fi obligat sa ramana in indiviziune, iar alineatul 2 al aceluiasi text prevede ca se poate face invoire pentru suspendarea diviziunii pe termen de 5 ani Moduri de dobandire. Dintre modurile generale de dobandire a proprietatii in general, proprietatea comuna pe cote-parti temporara se dobandeste prin: - succesiune legala sau testamentara, cu conditia sa existe cel putin doi succesori; - contract, cand mai multe persoane cumpara un bun fara a-l imparti in materialitatea lui; - accesiunea imobiliara artificiala: ipoteza in care mai multi constructori edifica pe terenul altuia o constructie sau uzucapiunea prin copesesiunea mai multor persoane asupra aceluiasi bun; - prin divort, proprietatea devalmasa se poate transforma in coproprietate pe cote-parti. Instanta suprema a decis ca fostii soti pot contiunua sa stapaneasca impreuna bunurile comune, formuland o actiune in constatare prin care sa fie determinate cotele lor ideale. Plecand de la premise ca niciun titular nu are un drept exclusiv asupra unei parti materiale a bunului aflat in coproprietate, fiecare avand o cota ideala, doctrina si jurisprudenta au fixat doua principii care guverneaza regimul juridic al proprietatii comune pe cote parti: - principiul unanimitatii, potrivit caruia toate actele cu privire la bunul aflat in coproprietate pot fi incheiate doar cu consimtamantul unanim al titularilor; - fiecare titular poate dispune de cota sa ideala asupra bunului ce face obiectul coproprietatii. 1.Exercitarea posesiei Posesia comuna. Fiecare coproprietar este indreptatit sa stapaneasca bunuil aflat in coproprietate, dar pentru ca bunul nu este divizat in materialitatea lui, exercitarea posesiei de catre coproprietari n-ar putea fi facuta altfel decat in comun. Copesesiunea ar fi astfel manifestarea concreta a coproprietatii, asa cum posesia exclusiva este manifestarea concreta a proprietatii. Este posibil ca acest atribut sa fie exercitat doar de un coproprietar, cu acordul de vointa al celorlalti titulari, situatie in care el va poseda bunul in numele tuturor coproprietarilor. In timpul starii de indiviziune, cu exceptia cazului unei intervertiri publice a posesiunii, proprietarii coindvizari nu pot uzucapa unul fata de altul. Nu poate fi considerate deci posesie utila, acea posesiune exercitata in temeiul unui drept indiviz asupra unui imobil, deoarce, atata vreme cat bunul nu a fost impartit, nu se poate presupune o stapanire materiala asupra cotei ideale din acel bun. La intrebarea daca un coproprietar poate formula actiunea posesorie impotriva celorlalti coproprietari, raspunsul nu este unanim afirmativ. Doctrina sustine solutia admiterii acestei actiuni, iar jurisprudenta a pronuntat astfel de solutii. Dintre aceste decizii vom cita mativarea unei decizii de referinta, pronuntata de fostul Tribunal Suprem: Cum posesiunea sau coposesiunea, legitima sau nelegitima, este o stare de fapt, ea este deopotriva aparata de lege, in sensul ca niciunei persoane, chiar proprietar sau coproprietar, nu-i este permisa intrarea in posesiune impotriva vointei celui care o exercita, prin tulburarea posesiunii acestuia si, cu atat mai mult, prin acte de violenta, potrivit principiului ca nimeni nu-si poate face dreptate singur, intrarea in posesie urmand a se face numai pe calea in justitie. 2.Exercitarea folosintei materiale Folosinta comuna. Folosinta materiala a bunului presupune atat ius utendi, dreptul de a se folosi de bun, cat si ius fruendi, dreptul de a-i culege fructele. Principiul unanimitatii va fi respectat ori de cate ori folosinta bunului nu impiedica exercitiul concurrent si simultan al acestui atr5ibut de catre ceilalti coproprietari. Nimic nu impiedica folosinta exclusiva a unuia dintre titulari daca exista acordul celorlalti, cu obligatia de a nu schimba destinatia bunului si de a-i despagubi pe ceilalti pentru prejudiciul suferit prin lipsa folosintei. Partajul de folosinta este o problema de interes practic pentru exercitarea acestui atribut al dreptului de proprietate. 12

Argumentului c ear putea fi invocat, privind incalcarea principiului unanimitatii, i s-ar putea raspunde ca partajul de folosinta nu-l contesta, cid oar rezolva neintelegerile dintre coproprietari pana la solutionarea partajului, deci are un caracter provizoriu. Regula unanimitatii. Potrivit acestei regului, orice act juridic privind bunul aflat in coproprietate trebuie sa fie incheiat cu acordul de vointa al tutror coproprietarilor. Actele de conservare, cele acre sunt menite sa preintampine pierderea unui drept, mentinera unui bun in starea actuala, salvarea unui drept sau a unui bun de la un pericol iminent si care nu presupun cheltuieli substantiale, cum ar fi intreruperea prescriptiei prin intentarea actiuni, efectuarea unui inventar, actele juridice necesare reparatiei unui bun imobil amenintat de grave degradari etc., pot fi facute de un singur coproprietar, pentru ca nu sunt de natura a pune in cauza interesele celorlalti coproprietari. Actele de administrare, cele destinate a pune in valoare un bun sau un patrimoniu sau de a-l face productive, cum ar fi inchirierea, daca nu depaseste o perioada mai mare de 5 ani, reparatiile imobilului, altele decate cele care constituie acte de conservare, incasarea fructelor si valorificarea lor, nu pot fi incheiate decat cu acordul de vointa al tuturor coproprietarilor. Ius fruendi apartine in coproprietate titularilor dreptului de proprietate comuna, proportional cu cotele lor ideale. Jurisprudenta a decis ca dreptul coproprietarilor la fructele bunului aflat in coproprietate, este un drept distinct pentru ca ele au o existenta de sine statatoare fata de bunul frugifer care le-a produs. S-a decis ca recunoscandu-se ca fructele au o exista proprie si de sine statatoare, urmeaza ca fiecare proprietar este indreptatit sa le culeaga, desi se gaseste in indiviziune asupra bunului, potrivit cotei de proprietate dupa o lunga practica judiciara in sens contrar. Potrivit unei alte orientari, la care ne raliem, art. 483 C. civ., consacra dreptul proprietarului la fructele bunului sau ca atribut al dreptului de proprietate, iar nu ca o recompense a harniciei sale. Prin urmare, cel care a facut cheltuieli pentru obtinerea fructelor industriale, are doar dreptul de a cere celorlalti cota lor proportionala la aceste cheltuieli, dar fructele se impart in aceeasi proportie ca si dreptul care le-a produs. 3.Exercitarea dispozitiei Atributul cel mai important al dreptului de proprietate il constituie dispozitia, ius abutendi. Ea are doua componente: dispozitia materiala si dispozitia juridica. Dispozitia materiala, poate consta in modoficari ale bunului, consumarea partiala sau totala a substantei acestuia. Toate acestea nu pot fi facute decat cu respectarea stricta a unanimitatii coproprietarilor. Dispozitia juridica, adica actele juridice de instarinare sau grevare a bunului, nu pot fi facute decat cu respectarea consimtamantului tuturor coproprietarilor. Referindu-se la asemenea situatii, fosta Curte de Casatie a motivate astfel aceasta solutie: Coproprietarul unui imobil, neavand un drept exclusive de proprietate, ci numai un drept indiviz asupra fiecarei portiuni din acel imobil, urmeaza ca dansul nu poate face acte de dispozitie, in afara de cele relative la partea sa indiviza. Principiul aplicabil aici este nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet (nimeni nu poate transmite altuia un drept mai mare decat el insusi are). Vanzarea bunului comun, de ctare un singur coproprietar, poate fi examinata si ca o vanzare a lucrului altuia, supusa urmatoarelor consecinte juridice: - daca partile n-au cunoscut ca bunul face obiectul unui drept de coproprietate, actul juridic de instrainare este supus anularii pentru eroare asupra persoanei cu care s-a contractat; - pentru ipoteza in care partile au cunoscut ca lucrul nu este proprietatea instrainatorului, solutiile au fost diferite. Potrivit doctrinei clasice, consecvente principiului potius valeat quam ut pereat, care spune ca actul juridic se interpredeaza in sensul producerii de efecte si nu in sensul ca, inainte de a preda bunul dobanditorului, instrainatorul s-a obligat sa-l procuire de la adevaratul proprietar. Regula potrivit careia fiecare coproprietar are o cota ideala si abstracta asupra bunului aflat in coproprietate, face posibila instrainarea, prin acte acte juridice translative de proprietate, fie cu titlu oneros, fie cu titlu gratuit, a acestei cote. Dobanditorul, care poate fi unul dintre coproprietari, cat si un tert, se va subroga in drepturile celui subrogate, adica va lua locul instrainatorului (subrogatum capit naturam subrogati). 13

Un act de dispozitie juridica este considerat a fi actiunea in revendicare. S-a spus ca actiunea in revendicare poate fi privita ca un act de conservare atunci cand are ca finalitate intreruperea prescriptiei achizitive, astfel ca, daca se conditioneaza formularea actiunii de consensul coproprietarilor, exista riscul peirderii dreptului de proprietate ca urmare a implinirii termenului de uzucapiune de catre posesorul bunului. Obligatiile copartasilor. Titularii dreptului de proprietate pe cote-parti au atat obligatii personale, cat si obligatii reale. Obligatiile personale sunt cele care s-au nascut din acte juridice, fiind corelative drepturilor de creanta, in timp ce obligatiile propter rem sunt cele care insotesc bunul indiferent in mainile cui s-ar afla, derivand, de regula, din lege (ope legis) Coproprietarii sunt obligate sa respecte si obligatiile scriptae in rem, cele care, fiind constituite de autorul lo le sunt opozabile. Incetare. Starea de coproprietate nu este agreata de legiuitor si ca este asa rezulta din formularea art. 728 C. civ. care, in alin. (1), prevede ca Nimeni nu poate fi obligat a ramane in indiviziune, iar in alin. (2) Se poate face invoire pentru suspendarea diviziunii de termen de 5 ani. Modurile principale de incetare a coproprietatii pe cote-parti sunt: partajul, contractul (vganzare, donatie), succesiunea legala sau testamentara, uzucapiunea, pieirea bunului printr-un caz de forta majora, exproprierea. Dintre toate, partajul este modul cel mai frecvent de incvetare a coproprietatii. Partajul. Partajul sau imparteala este modul specific de incetare a cop[roprietatii si este definit de doctrina ca fiind operatia juridica prin care se pune capat starii de coproprietate ori de indiviziune, in sensul ca bunul sau bunurile stapanite in comun pe cote-parti unt impartite materialmente intr copartasi, fiecare dintre acestia devenind proprietarul exclusive asupra unui anume bun sau parti materiale din bun, dintre cele ce formau obiectul coproprietatii. Partajul ar putea fi definit mai aproape de ceea ce este el in realitate, adica o operatie juridica prin care drepturile reale principale pe cote-parti se transforma in drepturi pure si simple asupra unor bunuri sau echivalentul acestora. Dreptul de a cere partajul este imprescriptibil, astfel ca orice conventii prin care s-ar mari perioada de 5 ani de suspendare a partajului este lovita de nulitate absoluta, normele amintite fiind de ordine publica. El poate fi paralizat daca bunul sau bunurile supuse partajului au fost, intre timp, uzucapate de unul dintre copartajanti sau de un tert. Titular al actiunii de partaj poate fi oricare dintre coproprietari, succesorii in drepturi ai coproprietarilor, creditorii personali ai copartajantilor, precum si creditorii succesiunii. Formele partajului sunt partajul voluntar sau conventional si partajul judiciar. Partajul conventional. Se realizeaza prin acordul de vointa al tuturor copartajantilor. Fiind un act juridic, trebuie sa indeplineasca conditiile de validitate prevazute de art. 948 C. civ. Pentru a fi legal incheiat, legea cere ca toti coproprietarii sa fie prezenti, sai aiba capacitate de exercitiu, iar in cazul minoril;or se cere acordul ocrotitorului legal si dupa caz, incuviintarea autoritatii tutelare. Daca la partaj vin copii si parinti, este necesara numirea unui curator. Aceasta forma a partajului poate fi incheiata si verbal, legea cerand inscrisul doar ad probationem, iar cand are loc in cadrul procesului va fi constatat printr-o tranzactie pe care instanta o consfinteste printr-o hotarare de expedient. Partajul judiciar. Partajul judiciar se impune ori de cate ori nu sunt prezenti toti copartajanti, personal sau prin reprezentarea legala sau, desi prezenti, nu s-a asigurat reprezentarea minorilor. Solutiile posibile in partajul judiciar sunt: - atribuirea in natura a bunurilor, daca ele au putut fi incluse in loturi egale pentru toti copartajantii; - cand nu este posibila impartirea bunului sau ea este neeconomica, bunul va fi atribuit unuia intre copartajanti, ceilalti primind cota cuvenita in echivalent banesc; - in situatia in acre nici unul dintre copartajanti nu doreste sa primeasca bunul, considerand preferabila primirea echivalentului banesc al cotei cuvenite, bunul vai fi vandut. Vanzarea poate avea loc prin ivoiala copartajantilor, iar, in caz contrar, prin licitatie publica. Partajul produce efecte ex tunc, considerandu-se ca mostenitorii au devenit proprietarii exclusive ai bunurilor succesorale pe data 14

deschiderii succesiunii. In consecinta, actele de instrainare sau de grevare a bunurilor succesorale incheiate de catre un singur copartajant vor fi validate retroactiv, daca ele au fost incluse in lotul celui care le-a instrainat. Tertul dobanditor se va putea apara, invocand posesia de buna-credinta in cazul bunurilor mobile sau, dupa caz, uzucapiunea de la 10-20 ani, daca vor fi indeplinite conditiile specifice acesteia.

17.Proprietatea comuna in devalamasieProprietatea comuna in devalmasie este o forma a dreptului de proprietate comuna care se particularizeaza prin aceea ca titularii ei nu au o cota-ideala, matematica, din dreptul de proprietate asupra unor bunuri care nu sunt fractionate in materialitatea lor. Dreptul de proprietate comuna in devalmasie al sotilor Singurul caz de proprietate comuna in devalmasie cunoscut de ligislatia noasta este dreptul de proprietate comuna al sotilor. Potrivit art. 30 alin (1) C. fam., Bunurile dobandite in timpul casatoriei, de catre oricare dintre soti, sunt, de la data dobandirii lor, bunuri comune ale sotilor, iar in alin. (2) al aceluiasi text se prevede ca Orice conventie contrara este nula. Bunurile proprii ale sotilor sunt enumerate in art. 31 C. fam.., astfel ca, ori de cate ori bunul este dobandit in timpul casatoriei si nu face parte din categoriile bunurilor considerate a fi proprii, va fi calificat bun comun. Potrivit practicii judiciare, concubinii nu beneficiaza de prezumtia de comunitate asupra bunurilor comune instituita de art. 30 C. fam., text care se aplica numai in ceea ce priveste regimul legal al bunurilor dobandite in timpul casatoriei. Dreptul de proprietate comuna in devalmasie nu se confunda cu comunitatea matrimoniala, care este o universalitate juridica ce include si datoriile sotilor. Altfel spus, raportul dintre dreptul de proprietate comuna in devalmasie si comunitatea de bunuri este de la parte la intreg. A. Actele de conservare Actle de conservare sunt cele menite sa conserve dreptul, sa impiedice pierderea lui, sau sa-l mentina in starea actuala, pot fi facute, de oricare dintre soti, fara consimtamantul celuilalt, altfel spus, fara respectarea regulii unanimitatii si chiar impotriva vointei celuilalt sot, solutie ce se desprinde din faptul ca, asa cum o spunem mai jos, legea obliga pe soti doar in ce priveste administrarea si instrainarea bunurilor sa fie facute impreuna. B. Actele de administrare si de dispozitie privind bunurile mobile ale sotilor Potrivit art. 35 alin. (1) C. fam., Sotii administreaza si folosesc impreuna bunurile comune si dispun tot astfel de ele. Prin urmare ce trei atribute ale dreptului de proprietate, ius utendi, ius fruendi si ius abutendi, sunt exercitate cu respectarea regulii unanimitatii. Actele juridice de adminstrare privind bunuri mobile, incheiate doar de unul dintre soti sunt considerate valabil incheiate, fara a fi nevoie de consimtamantul expres al celuilalt sot. In termeni juridici, prezumarea consimtamantului nu putea fi facuta decat prin instituirea unui mandat tacit, in tmeiul caruia consimtamantul celuilalt sot este prezumat. Prezumtia este insa relativa, ius tatum, si vizeaza doar bunurile mobile. Prezumtia mandatului tacit poate fi rasturnata printr-o proba contrara. In practica, s-a decis ca oricare dintre soti are posibilitatea sa faca dovada ca a dat celuilalt sot un atare mandat cu privire la un anumit act sau ca s-a opus la incheierea lui, ori ca nu exista o situatie de fapt care face imposibila prezumarea consimtamantului. Actul juridic care se dovedeste a fi fost incheiat in dispretul vointei celuilalt sot este lovit de nulitate relativa, pentru ca interesele protejate sunt private si nu tin de ordinea publica. Fiind insa vorba doar de bunuri mobile, tertul dobanditor se va putea apara invocand prevederea de la art. 1909 C. civ., adica posesia de buna-credinta care valoreaza titlu. C. Actele de dispozitie privind bunurile immobile Potrivit art. 35 alin. (2) partea finala, dup ace instituie mandatul tacit pentru celelalte categorii de acte juridice, dispune, printr-o norma imperativa: Cu toate acestea, niciunul dintre soti nu poate instraina 15

si nici nu poate greva un teren sau o constructie ce face parte din bunurile comune, daca nu are consimtamantul expres al celuilalt sot. Trebuie precizat ca legea are in vedere doar instrainarea sau grevarea unui bun imobil, nu si dobandirea unui asemenea bun, care, potrivit jurisprudentei, cat si doctrinei, poate fi facuta neingrdit de catre unul dintre soti, fara consimtamantul celuilalt. Sanctiunea actului juridic de instrainare sau grevare a unui bun imobil, de catre sot, fara consimtamantul celullalt, a facut obiectul unor opinii divergente. Discutia a fost transata, cand Tribunalul Suprem, prin decizia de indrumare n. 18/1963, a statuat ca Nulitatea actului de instrainare sau grevare de catre unul dintre soti, fara consimtamatul celuilalt sot, a unui teren sau a unei constructii ce face parte din bunurile comune este relativa si actul poate fi confirmat express au tacit de acest din urma sot. Nulitatea, fiind relativa, este supusa prescriptiei, iar actul poate fi confirmat fie expres, fie tacit, prin neatacarea lui in termenul de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune. Incetarea proprietatii comune in devalmasie Cazurile de incetare a acestei forme a proprietatii comune sunt: desfacerea si incetarea casatoriei, invoiala sotilor, hotararea judecatoreasca. Daca, suntem de accord cu teza ca, odata cu desfacerea sau incetarea casatoriei comunitatea de bunuri a sotilor nu-si mai gaseste ratiunea, credem ca nu poate trece cu vederea faptul ca, pentru a ne afla in fata unei proprietati pe cote-parti, va trebui, ca mai intai, ele sa fie stabilite. Prin conventia partilor, comunitatea de bunuri poate face obiectul impartirii, fie odata cu divortul, fie ulterior acestuia. In timpul casatoriei, bunurile comune nu pot fi supuse partajului, pentru ca se contravene regimului legal al comunitatii. Astfel, in timpul divortului, sotii se pot invoi cu privire la impartirea bunurilor, dar efectele acestei conventii se vor produce fie dupa desfacerea casatoriei, fie in timpul casatoriei, situatie in care conventia va produce efecte.

18. Deosibirile intre coproprietatea pe cote-parti si proprietatea in devalmasieAsemanari.Intre cele doua feluri de proprietate comuna esxista unele asemanari.Astfel : a) ambele sunt modalitati ale dreptului de proprietate ce implica prezenta concomitenta a cel putin doi titulari asupa aceluiasi bun sau asupra aceleiasi mase de bunuri ; b) in ambele cazuri, desi sunt mai multe subiecte de drept in care poate exista chiar o anumita organizare a modului de exercitare a dreptului de proprietate, aceste subiecte nu formeaza o persoana juridica, subiect unic, ci raman, fiecare in parte, subiecte de sine-statatoare ; c) in ambele cazuri, actul final de incetare a proprietatii comune il constituie imparteala care se desfasoara dupa reguli identice. Deosebiri.Ca deosebiri intre coproprietatea pe cote-parti si proprietatea comuna in devalmasie mentionam : a) pe cata vreme la proprietatea comuna pe cote-parti fiecare coproprietar are determinata o cotaparte abstracta din drept, la proprietatea in devalmasie nu sunt determinate in nici un fel astfel de cote.Numai cu prilejiul impartelii bunurilor devalmase, cand deci devalmasia inceteaza, se vor preciza cotele cuvenite fiecaruia dintre titulari. b) Avand determinte cotele lor parti din drept, fiecare coproprietar poate sa dispuna de partea care i se cuvine, putand deci sa o instraineze ;o asemenea posibilitate nu exista in cazul proprietatii comune in devalmasie, tocmai datorita faptului ca nu sunt determinate cotele-parti ale fiecarui titular; c) Coproprietatea pe cote-parti poate exista idependent de anumite calitati juridice ale coproprietarilor sau de anumite raporturi preexistente intre acestia ;proprietatea comuna in devalmasie are, intr-un anumit sens , un caracter intuitu personae, in sensul ca existenta ei depinde de calitatea subiectelor dreptului.Astfel ,comunitatea matrimoniala este determinata de existenta raporturilor rezultate din casatoria titularilor acestei comunitati.Incetarea raporturilor 16

mentionate are drept consecinta incetarea a insasi proprietatii comune in devalmasie, a carei ratiune de a fi dispare ; d) Exista, de asemenea, deosebiri de izvor intre cele doua forme ale proprietatii comune.Pe cand coproprietatea se poate naste din contract, lege, succesiune, uzucapiune, proprietatea comuna, in devaolmasie apare ca o consecinta a casatoriei ; e) Cat priveste actele care pot fi incheiate cu privire la bunurile comune, in cazul coproprietatii se aplica principiul unanimitatii, coproprietatea insasi avand un caracter neorganizat si temporar ;caracterul mai stabil a devalmasiei a facut un necesar un inceput de organizare, care s-a concretizat in instituirea, pe cale de lege- cum este cazul Codului familiei-a unui mandat tacit reciproc ce exista intre proprietarii devalmasi, care le permite sa incheie anumite acte de dipozitie cu privire la bunurile comune.

19.Coproprietatea fortata si perpetuaEa are ca obiect bunuri acre, prin natura sau destinatia lor, sunt menite sa apartina mai multor proprietari, fiind, de regula, gandite spre a servi mai multor proprietari, astfel ca, daca vor fi supuse partajului, ele devin improprii acestei meniri. I se spune fortata pentru ca existenta ei este impusa coproprietarilor care trebuie s-o accepte ca atare, fara a putea fi stinsa prin partaj. In mod exceptional, partajul este posibil doar cand bunul accesoriu ce face obiectul proprietatii fortate nu mai este de folosinta comuna. Astfel, s-a decis ca starea de indiviziune fortata asupra partilor comune dintr-un imobil poate sa inceteze numai cu acordul tuturor coproprietarilor si nu impotriva lor. Prin exceptie, ea poate sa inceteze atunci cand nu se mai impune cu necesitate a fi mentinuta. Suntem in prezenta a doua drepturi de proprietate; dreptul de proprietate asupra bunului principal si dreptul de proprietate fortat asupra bunului sau bunurilor accesorii necesare necesare utilizarii normale a bunului principal. Principala caracteristica a coproprietatii fortate este caracterul ei accesoriu, ceea ce face ca soarta dreptului accesoriu s-o urmeze pe cea a dreptului principal, potrivit adagiului accesorium sequitur principalem. Exercitarea dreptului. Fiecare coproprietar are dreptul de a se folosi de bunul comun, fara a avea nevoie de consimtamantul celorlalti titulari ai aceluiasi drept, spre deosebire de coproprietatea obisnuita unde opereaza regula unanimitatii. Prin urmare, atat actele de conservare, cat si cele de administrare pot fi facute de unul dintre coproprietari, fara a avea nevoie de consimtamantul celorlalti. Acestiu drept ii corespunde obligatia de a nu incalca drepturile concurente de folosinta ale celorlalti coproprietari si de a folosi bunul doar in scopul pentru care a fost afectat. Fiecare coproprietar are obligatia de a contribui la cheltuielile comune destinate intretinerii si conservarii bunului comun. Cazurile de coproprietate fortata Doctrina noastra de drept civil are in vedere urmatoarele cazuri de coproprietate fortata: asupra lucurilor comune necesare sau utile pentru exploatarea a doua fonduri vecine, asupra despartiturilor dintre doua immobile, asupra partilor si dotarilor comune din cladirile cu mai multe apartamente sau alte spatii decat locuinte, asupra unor bunuri considerate de familie. A. Coproprietatea asupra lucrurilor comune, necesare sau utile pentru exploatarea a doua fonduri vecine situate pe linia de hotar In lipsa unei reglementari legale propriu-zise, temeiul juridic al acestui caz de coproprietate fortata il constituie art. 590-606 C. civ., texte care, desi se refera la zidul comun, la santul si gardul comun, sunt asezate, in mod gresit, in cadrul servitutilor. In realitate, asemenea bunuri, daca se afla pe linia de hotar, fac obiectul proprietatii comune, in timp ce servitutea presupune, prin definitie, doua fonduri distincte, unul dominant, celalalt aservit, este un drept privitor la bunul altuia, ius in re aliena. 17

B. Coproprietatea fortat asupra partilor si dotarilor comune din cladiri cu mai multe apartamente avand proprietari diferiti. Reglementarea acestui caz de coproprietate o gasim in Legea locuintei nr. 114/1996. - prin bloc de locuinte cladire condominiu, se intelege o proprietate imobiliara, din care unele parti au alta destinatie decat aceea de locuinta, respectiv apartamente proprietate individuala, iar restul este proprietate comuna indiviza. - prin spatiu, respectiv apartament, se intelege o parte dintr-o cladire destinat locuirii, in regim de proprietate individuala, care, impreuna cu cota-parte indiviza din proprietatea comuna, constituie o unitate de proprietate imobiliara; - prin proprietate comuna, legea intelege toate partile dintr-o cladire aflata in proprietate, care nu sunt apartamente si care sunt destinate folosirii in comun de catre toti proprietarii din acea cladire. Proprietatea comuna este indivizibila si este detinuta de proprietarii apartamentelor individuale, conform cotelor calculate. - prin cota-parte se intelege cota de proprietate care ii revine fiecarui apartament proprietate individuala, din proprietatea comuna, si este inscrisa in actul de proprietate. Daca cotele-parti nu sunt inscrise in actele de proprietate, ele vor fi calculate pentru fiecare apartament, corespunzator cu raportul dintre suprafata locativa a fiecarui apartament si totalul suprafetelor locative ale tuturor apartamentelor din imobil. Practica instantelor a decis ca o comunitate fortat poate sa existe nu numai cu privire la partile comune prin natural or ale unei cladiri, ci si asupra unei instalatii comune afectate folosintei a doua cladiri invecinate ce nu apartin acelorasi proprietari. C. Coproprietatea fortata asupra unor bunuri de familie Sunt considerate bunuri de familie: mormintele, tablourile de familie, hartiile de familie etc. Administratia cimiterlor concesioneaza locurile de veci, fara a transmite dreptul de proprietate asupra lor. Monumentele funerare, capelele, cavourile fac obiectul dreptului de proprietate al concesionarului care le poate instraina, cu avizul administratiei cimitirului. Concesionarul nu poate insa instraina locul de veci si nu-l poate uzucapa. Daca, coproprietatea fortata nu poate inceta prin partaj, asa cum se intampla in cazul coproprietatii pe cote-parti, sunt si situatii cand ea inceteaza, dintre care, mai importante sunt urmatoarele: - pieirea fortuita a bunului aflat in coproprietate fortata; - exproprierea bunului pentru cauza de utilitate publica; - dobandirea de catre unul dintre coproprietari a intregului bun aflat in coproprietate fortata; - acordul de vointa al coproprietarilor, atunci cand mentinerea ei nu mai este necesara.

20.Discutii privind proprietatea periodicaAdeptii proprietatii periodice o definesc ca fiind acea modalitate a dreptului de proprietate in cadrul careia fiecare titular exercita in nume si interes propriu, prerogativele dreptului sau de proprietate pe perioade determinate care se repeat succesiv si perpetuu, la intervale regulate. Daca pentru sistemul anglo-saxon o astfel de modalitate s-a numit time sharing, pentru francezi, mai putin disponibili de a imprumuta terminologia anglo-americana, ea a fost denumita in mai multe feluri: de la multiproprietate, la coproprietate sezoniera, proprietate pet imp limitat, proprietate patiotemporara sau, mai rezonabil, drept de folosinta pe timp limitat. Potrivit doctrinei, in sistemul time sharing sunt practicate urmatoarele tipuri de relatii contractuale: - obligational, prin care beneficiarul dobandeste dreptul de a folosi bunul, un drept de creanta ce poate fi valorificat doar in raporturile cu debitorul din contract; - societar, prin care beneficiarul devine asociat in cadrul unei societati acre este proprietara imobilului, iar dreptul dobandit se concretizeaza in parti sociale la capitalul societatii; - real, mai putin utilizat, in cadrul caruia beneficiarul dobandeste un drept real, fie coproprietate, fie dezmembramant al dreptului de proprietate. 18

- prin institutia trust-ului, in sistemul Common Law prin intermediul institutiei Equity, prin care proprietarul bunului, numit settlor, transmite dreptul sau de proprietate catre una sau mai multe persoane, numite trustee, care devin detinatorii titlului legal avand rolul de a gestiona proprietatea in folosul beneficiarilor, detinatori ai titlului echitabil.

21. Posesia.Etimologic,termenul posesie isi are originea in verbul latin possidere care,formandu-se prin alaturarea cuvintelor por si sedere,sugereaza,mai intai actiunea de asezare,instalare,ocupare,pentru ca mai apoi sa desemneze idea de stapanire a unui bun. Din punct de vedere juridic,posesia intereseaza dreptul in doua ipostaze: ca stare de fapt si ca atribut al dreptului de proprietate sau a oricarui alt drept real. Ca stare de fapt,posesia ne apare ca simpla stapanire sau ocupare a unui bun,in timp ce,ca atribut al dreptului real,posesia intra in continutul juridic al acestuia. Definitia posesiei o gasim in art.1846, alin 2,C civ,potrivit caruia posesia este detentia unui lucru sau folosirea de un drept,exercitata,una sau alta,de noi insine sau de altul in numele nostru ,text preluat din Codul civil francez. S-a afirmat ca termenul de simpla detinere nu caracterizeaza doar posesia ,ci include si detentia precara care nu este posesie,pentru ca detentorul precar nu detine lucrul pentru sine,ci pentru altul,in numele altuia,animo alieno fiind obligat sa restituie bunul proprietarului. Calitatea posesiei Pentru ca posesia sa fie utila ,adica sa fie recunoscuta de lege,trebuie sa indeplineasca anumite calitati prevazute de art 1847 C civ. Potrivit acestui text, ca sa se poata prescrie,se cere o posesie continua,neintrerupta,netulburata,publica si sub nume de proprietar.

22. Viciile posesieiSunt vicii ale posesiei acele insusiri contrare calitatilor pe care trebuie sa le aiba posesia. Potrivit majoritatii autorilor,aceste vicii sunt : discontinuitatea,violenta,clandestinitatea si echivocul,acesta din urma fiind mai mult decat un viciu,afectand insasi existenta posesiei. 1.Discontinuitatea. Viciul discontinuitatii este definit de art.1848 C civ : posesiunea este discontinua cand posesorul o exercita in mod neregulat,adica cu intemitente anormale . Aprecierea privind normalitatea intermitentelor este lasata judecatorului care va decide in raport de specificitatea fiecarei situatii ivite in practica. Viciul discontinuitatii are urmatoarele caractere juridice : -este temporar,in sensul ca viciaza posesia doar pe perioada cat intermitentele sunt anormale ; -este un viciu absolut,in sensul ca poate fi invocat de orice persoana care justifica un interes legitim 2. Violenta. Potrivit art. 1851,C.civ , posesia este tulburata cand este fundata sau conservata prin acte de violenta in contra sau din partea adversarului. Posesia trebuie sa fie atat inceputa ,cat si conservata in mod pasnic,deci fara violenta. Caracterele juridice ale violentei : - potrivit art 1862,alin 2, C civ ,violenta etse un viciu relativ,in sensul ca nu poate fi invocat decat de cel impotriva caruia a fost exercitata ; - este un viciu temporar,pentru ca viciaza posesia doar pe perioada cat dureaza violenta,asa cum rezulta din art 1856 C.civ. - este aplicabila atat in cazul bunurilor imobile,cat si pentru cele mobile. 3. Clandestinitatea. Potrvit art. 1852 C. civ., Posesiunea este clandestina cand posesorul o exercita in ascuns de adversarul sau incat acesta nu este in stare de a putea sa o cunoasca. Caracterel juridice ale clandestinitatiisunt : - este un viciu relativ, pentru ca poate fi invocat de catre persoana interesata fata de care a fost ascunsa posesia ; - este un viciu temporar, pentru ca dureaza doar cat timp este ascunsa. Indata ce posesia a redevenit publica, viciul inceteaza ; 19

- este aplicabil, cu precadere, bunurilor mobile, susceptibile de a fi ascunse, fiind mai greu de inchipuit cum posesia unui bun imobil ar putea fi ascunsa. 4. Echivocul. Codul nostru civil ,spre deosebire de cel francez,nu include echivocul printre viciile posesiei. Atat doctrina, cat si jurisprudenta definesc posesia echivoca printr-o posesie despre care nu se poate spune, cu certitudine,ca are elementul subiectiv,animus sibi habendi.

23. Diferenta dintre posesie si detentia precaraPotrivit art 1846 C civ , posesia este detinerea unui lucru sau folosirea de un drept,exercitata una sau alta,de noi insine sau de altul in numele nostrui . Precaritatea nu este un viciu al posesiei,cum este gresit calificata in Codul nostru civil,ea semnaleaza de fapt lipsa posesiei.Detentia precara este definita de art 1853 C. civ : Actele ce exercitam asupra unui lucru al altuia ,sub nume precar ,adica in calitate de locatari,depozitari,sau asupra unui lucru comun ,in puterea destinatiei legale a acetuia,nu constituie o posesiune sub nume de proprietar. Tot asemenea este posesiunea ce am exercita asupra unui lucru al altuia,prin simpla ingaduinta a proprietarului sau. Ceea ce deosebeste detentia precara de posesie este elementul subiectiv al acesteia : in timp ce posesorul stapaneste bunul pentru el,cu intentia specifica proprietarului,animus domini,anume aceea de a stapani pentru sine,animus sine habendi,detentorul precar detine bunul doar cu intentia de a-l detine,animus detinendi,dar pentru altul,nomine alieno,de regula in temeiul unui drept de creanta ce rezulta dintr-un titlu legal,conventional,judiciar,din simpla ingaduinta a proprietarului,ipoteza expres prevazuta de art.1853,alin 2 C civ. ori chiar dintr-un fapt juridic stricto sensu. Elementul material al posesiei,corpus,este exercitat prin intermediul detentorului,corpore alieno,dar numai in limitele dreptului constituit de posesor. Calitatea de detentor precar o are depozitarul,chiriasul,comodatarul,creditorul gajist,sechestru judiciar, curatorii,executorii testamentari. Prin intervertirea precaritatii se intelege transformarea precaritatii in posesie utila ,ceea ce presupune transformarea lui animus detinendi in animus possidendi. Cazuri legale: a) art.1858,pct 1, C.civ :detinatorul unui bun primeste cu buna credinta ,de la o a treia persoana,alta decat adevaratul proprietar ,un titlu translativ de proprietate in privinta lucrului ce detine. Este cazul detentorului precar care incheie un contract translativ de proprietate cu un non dominus,o alta persoana decat proprietarul bunului. b) Art.1858 pct 2,C civ : detinatorul lucrului neaga dreptul celui de la care tine posesiunea prin acte de rezistenta la exercitiul dreptului sau Pentru a se realiza intervertirea detentiei precare nu este suficient ca detentorul precar sa nege doar dreptul celui de la care detine bunul,ci se cere ca acesta sa fi savarsit acte de rezistenta de natura sa obiectiveze schimbarea intentiei sale din animus detinendi si animus sibi habendi. c) Art.1858,pct 3,C.civ : detinatorul stramuta posesiunea lucrului,printr-un act cu titlu particular transalativ de proprietate,la altul care este de buna-credinta . d) Art 1858,pct 4, C.civ : transmisiunea posesiunii din partea detinatorului la altul se face printrun act cu titlu universal ,daca acest successor universal este de buna-credinta.

20

24. Efectele posesiei.O posesie utila da nastere urmatoarelor efecte : -creeaza o prezumtie de proprietate in favoarea posesorului ; -posesorul de buna-credinta dobandeste fructele bunurilor posedata ; -posesia este aparata prin actiunile posesorii ; -posesia exercitata in conditiile legiiasupra bunurilor imobile conduce la nasterea dreptului de proprietate -posesia valoreaza titlu pentru bunurile mobile ; A. Prezumtia de proprietate in favoarea posesorului Potrivit art. 1854 C civ, posesorul este presupus ca poseda penbtru sine,sub nume de proprietar,daca nu este probat ca a inceput a poseda pentru altul. Prezumtia este relativa,iuris tantum,in privinta bunurilor imobile si absoluta,iuris et de iure,in privinta bunurilor mobile,pentru care simpla posesie valoreaza titlu. B.Dobandirea proprietatii fructelor de catre posesorul de buna-credinta Potrivit art.485,C.civ Posesorul nu castiga proprietatea fructelor decat cand poseda cu bunacredinta. Acest principiu reprezinta o exceptie de la art 483 C.civ,potrivit caruia fructele apartin proprietarului bunului frugifer in temeiul lui ius fruendi. In aceasta materie, buna-credinta a posesorului este circumstantiata de art 486 C civ,potrivit careia posesorul etse de buna-credinta cand poseda ca proprietar in puterea unui titlu translativ de proprietate,ale carui viciuri nu-i sunt cunoscute C. Protectia juridica a posesiei Sunt mijloace juridice prin care posesorul tinde sa-si conserve posesia ca stare de fapt impotriva oricarei tulburari ori sa si-o redobandeasca atunci cand a pierdut-o.

25.Actiunile posesoriiActiunile posesorii se caracterizeaza astfel : - au ca finalitate conservarea unei situatii de fapt - sunt actiuni reale ; - actiunile posesorii sunt actiuni imobiliare - actiunile pot fi exercitate si de posesorul nelegitim,atunci cand este deposedat prin violenta,pentru ca intr-o asemenea ipoteza,inainte de toate se pune problema restituirii bunului(spoliatus ante omnia restituendo) Exercitarea actiunilor posesorii. Potrivit art.674, alin 1, C proc. Civ,pentru admiterea cererii,posesia trebuie sa indeplineasca cerintele prevazute de art 1847, C civ adica sa fie continua,neintrerupta,netulburata,publica si sub nume de proprietar. 1. Actiunea in complangere este actiunea possorie generala,de drept comun,prin care reclamantul solicita inlaturarea unei tulburari obisnuite a posesiei pasnice prin incalcarea ei de catre parat. Conditiile exercitarii acesteia sunt urmatoarele : a) sa nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare b) reclamantul sa fi posedat bunul cel putin un an inainte de tulburare sau deposedare c) posesia reclamantului sa fie o posesie utile 2. Actiunea speciala in reintegrare(reintegranda) Este actiunea posesorie speciala prin care posesorul,supus unei tulburari sau deposedari cu violenta tinde sa fie repus in situatia anterioara. Singura conditie impusa de lege pentru promovarea acestei actiuni este aceea de a nu fi trecut un an de la data tulburarii sau deposedarii(art 674, alin 2, C.proc civ) Titularii actiunilor posesorii Reclamant in actiunea posesorie poate fi posesorulcare a fost deposedat de bunul posedat sau,dupa caz a carui posesie a fost tulburata. Chiar daca posesorul este proprietarul bunului,nimic nu-l impiedica sa 21

formuleze actiunea posesorie. Mai pot formula actiunea posesorie si cei care detin bunul in temeiul unui titlu incheiat cu posesorul sau chiar si cu detentorul precar.

26. Drepturile si obligatiile uzufructuaruluiA.Drepturile uzufructuarului a) dreptul de a obtine posesia bunului si de a o exercita nestingherit Pentru valorificarea acestui drept , uzufructuarul are la indemana urmatoarele actiuni civile : -o actiune personala , ex contractu,indreptata impotriva nudului priprietar prin care solicita predarea bunului in starea acestuia la data constituirii dreptului de uzufruct. -o actiune confesorie de uzufruct,care este o actiune reala petitorie indreptata impotriva nudului proprietar sau a unui tert care detine bunul fara drept ; -o actiune posesorie indreptata impotriva celui care nu respecta posesia uzufructului asupra bunului imobil , obiect al dreptului de uzufruct ; -o actiune in granituire indreptata exclusiv catre delimitarea terenului care face obiectul dreptului de uzufruct, nu si pentru revendicarea unei portiuni de teren, ipoteza in care actiunea o are doar priprietarul , fiin dun act de dipozitie ; b) dreptul de a folosi bunul si accesoriile sale ca si proprietarul .Potrivit art.536 C.civ, el se foloseste de drepturile de servitute si in genere de toate drepturile de care se poate folosi proprietarul si se foloseste intocmai ca insusi proprietarul. c) dreptul de a culege fructele bunului , indiferent de natura acestora Fructele civile sunt obtinute de uzufructuar zi cu zi, proportional cu durata uzufructului .Potrivit art.536 C.civ.,uzufructuarul are dreptul de a se bucura de tot felul de fructe ce poate produce obiectul asupra caruia are uzufruct, fie naturale, fie industriale, fie civile . d) dreptul de a exercita prerogativele conferite de uzufruct, fie direct, fie printr-o alta persoana. Uzufructuarul are dreptul de a culege emolumentul dreptului sau, de a-l ceda altei persoane, cu titlu oneros sau gratuit, dreptul de a arenda ori inchiria bunul care face obiectul dreptului de uzufruct, dreptul la veniturile produse de obligatiuni, actiuni, rente. e) dreptul de a dispune de ele,in cazul cvasiuzufructului constituit asupra bunurilor consumptibile, cu obligatia restituirii la data incetarii dreptului de uzufruct, a unor bunuri de aceeasi cantitate, calitate si valoare ; f) dreptul de a ipoteca dreptul,daca obiectul sau il constituie un bun imobil, situatie in care creditorul va putea urmari doar dreptul de uzufruct si nu imobilul. B.Obligatiile uzufructuarului Obligatii anterioare intrarii in posesia bunurilor.Inainte de a intra in posesia bunurilor, uzufructuarul are urmatoarele obligatii : a)obligatia de iventariere a bunurilor mobile si de constatare a starii bunurilor imobile.Potrivit art.540 C.civ.,aceasta operatie trebuie sa aiba loc in prezenta proprietarului.Cheltuielile ocazionale de aceasta procedura sunt suportate de uzufructuar. Operatia este menita a fixa obiectul uzufructului, astfel incat, la incetarea acestuia, uzufructuarul sa restituie bunurile in starea in care le-a primit ; b) uzufructuarul datoreaza cautiune,potrivit art.541 C.viv., adica sa nominalizeze o persoana care sa aiba deplina capacitate si care sa garanteze ca va despagubi pe proprietar daca uzufructuarul va deveni insolvabil.Nudul proprietar poate scuti pe uzufructuar de acesta obligatie. Obligatii in timpul exercitarii dreptului de uzufruct a) sa se foloseasca de bun ca un bonus pater familiae, adica sa-l foloseasca potrivit destinatiei sale, cu aceeasi diligenta pe care ar fi manifestat-o insusi proprietarul b) sa asigure paza si conservarea bunului care face obiectul uzufructului, sa aduca la cunostinta proprietarului orice incalcari sau uzurpari ale dreptului sau de proprietate (art.545 C.civ.).Uzufructuarul este tinut sa suporte cheltuielile necesare reparatiilor curente, in timp ce cheltuielile care privesc substanta bunului ca in sarcina nudului proprietar. 22

c) sa suporte o parte din sarcinile obisnuite ale bunului,cum ar fi plata impozitelor ; d) sa platesca datoriile defunctului cand uzufructul a fost constituit cu titlu gratuit si prin testament (art.550 C.civ.). Obligatiile la incetarea uzufructului : a) obligatia de restitui bunul care a facut obiectul uzufructului, in starea in care le-a primit. b) in cazul cvasiuzufructului care a avut ca obiect bunuri consumptibile , uzufructuarul are obligatia de a restitui bunuri, in aceeasi cantitate, de aceeasi calitate si valoare cu bunurile primite la inceputul uzufructului.

27.Drepturile si obligatiile nudului proprietar- dreptul de dipozitie juridica asupra bunului care face obiectul uzufructului.El poate instraina, prin acte cu titlu oneros cu titlu gratuit, dar numai nuda proprietate, fara sa aduca atingere celorlalte drepturi pe care le are uzufructuarului asupra bunului.Astfel, el ar instraina un drept mai mare decat are, cand principiul este ca nemo plus iuris ad alium transfere quam ipse habet ; -dreptul de greva nuda proprietate.Nimic nu-l opreste pe nudul proprietar sa greveze bunul cu o ipoteca , de exemplu, sau sa constituie o servitute pasiva asupra bunului care face obiectul uzufructului, cu conditia ca prin aceste grevari sa nu se afecteze drepturile uzufructuarului. - dreptul a obtine productele bunului ce face obiectul uzufructului.Cum se stie, productele consuma substanta bunului, motiv pentru care nu poate fi insusite de uzufructuar care dobandeste doar fructele ; - nudul proprieta