DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

of 42 /42
Aplicarea legii civile presupune trei aspecte: 1. Un prim aspect se referǎ la aplicarea legii civile in timp. 2. Al doilea aspect se referǎ la aplicarea legii civile in spațiu. 3. Al treilea aspect se referǎ la aplicarea legii civile asupra persoane I. Aplicarea legii civile in timp: Avem un principiu şi excepții: 1. Principiul neretroactivitǎții legii civile – in care legea civilǎ se aplicǎ numai situațiilor ivite dupǎ adoptarea ei, iar nu şi situațiilor anterioare. Acest principiu este prevazut in mod expres in art. 15 alin. 2 din Constituție, potrivit cu care legea dispune numai pentru viitor cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. In materia Dreptului Civil nu existǎ nicio excepție de la principiul neretroactivitǎții legii. 2. Principiul aplicǎrii imediate a legii noi: Potrivit art. 78 din Constituție legea se publicǎ in Monitorul Oficial şi intrǎ in vigoare la 3 zile de la data publicǎrii sau la o datǎ ulterioarǎ prevazutǎ in textul ei. Ieşirea din vigoare a unei legi se realizeazǎ prin abrogarea ei, care poate fi expresǎ (ex: la intrarea in vigoare a legii X se abrogǎ urmatoarele dispoziții/legi: y, z – se numesc legile care se abroga) sau implicitǎ (ex: la intrarea in vigoare a legii X se abrogǎ dispozițiile contrare – fǎrǎ a se numi legile). Unii autori includ in modalitǎțile de ieşire din vigoare a legii şi cǎderea in desuetudine. Acest principiu este regula potrivit cu care de indatǎ ce a fost adoptatǎ legea nouǎ se aplica tuturor situațiilor ivite (nǎscute) dupa intrarea lor in vigoare, excluzând aplicarea legii vechi. Excepție de la acest principiu este ultraactivitatea legii civile, respectiv supraviețuirea legii vechi deşi a intrat in vigoare legea noua la unele situații expres prevazute in legea nouǎ. II. Aplicarea legii civile in spațiu: 1. Aspect intern 2. Aspect internațional 1. Aspectul intern se referǎ la situația raporturilor civile stabilite intre subiecte de Drept de cetǎțenie sau naționalitate românǎ pe teritoriul României. Regula in aceastǎ materie este aceea cǎ actele normative civile emise de un organ central se aplicǎ pe intreg teritoriul țǎrii iar cele emise de un organ local se aplicǎ pe teritoriul unitǎții administrativ- teritoriale respective. 1

description

civil curs

Transcript of DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

Page 1: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

Aplicarea legii civile presupune trei aspecte: 1. Un prim aspect se referǎ la aplicarea legii civile in timp. 2. Al doilea aspect se referǎ la aplicarea legii civile in spațiu.3. Al treilea aspect se referǎ la aplicarea legii civile asupra persoane

I. Aplicarea legii civile in timp: Avem un principiu şi excepții: 1. Principiul neretroactivitǎții legii civile – in care legea civilǎ se aplicǎ numai situațiilor ivite dupǎ

adoptarea ei, iar nu şi situațiilor anterioare. Acest principiu este prevazut in mod expres in art. 15 alin. 2 din Constituție, potrivit cu care legea dispune numai pentru viitor cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. In materia Dreptului Civil nu existǎ nicio excepție de la principiul neretroactivitǎții legii.

2. Principiul aplicǎrii imediate a legii noi: Potrivit art. 78 din Constituție legea se publicǎ in Monitorul Oficial şi intrǎ in vigoare la 3 zile de la

data publicǎrii sau la o datǎ ulterioarǎ prevazutǎ in textul ei. Ieşirea din vigoare a unei legi se realizeazǎ prin abrogarea ei, care poate fi expresǎ (ex: la intrarea in vigoare a legii X se abrogǎ urmatoarele dispoziții/legi: y, z – se numesc legile care se abroga) sau implicitǎ (ex: la intrarea in vigoare a legii X se abrogǎ dispozițiile contrare – fǎrǎ a se numi legile).

Unii autori includ in modalitǎțile de ieşire din vigoare a legii şi cǎderea in desuetudine. Acest principiu este regula potrivit cu care de indatǎ ce a fost adoptatǎ legea nouǎ se aplica tuturor situațiilor ivite (nǎscute) dupa intrarea lor in vigoare, excluzând aplicarea legii vechi. Excepție de la acest principiu este ultraactivitatea legii civile, respectiv supraviețuirea legii vechi deşi a intrat in vigoare legea noua la unele situații expres prevazute in legea nouǎ.II. Aplicarea legii civile in spațiu:

1. Aspect intern2. Aspect internațional 1. Aspectul intern se referǎ la situația raporturilor civile stabilite intre subiecte de Drept de

cetǎțenie sau naționalitate românǎ pe teritoriul României. Regula in aceastǎ materie este aceea cǎ actele normative civile emise de un organ central se aplicǎ pe intreg teritoriul țǎrii iar cele emise de un organ local se aplicǎ pe teritoriul unitǎții administrativ-teritoriale respective. ♥Excepție: se mai aplicǎ in prezent Decretul – lege 15 din 1938 privind unificarea dispozițiilor privitoare la cǎrțile funciare. Acest act normativ se aplicǎ in Transilvania, in Banat şi in Nordul Moldovei. In restul țǎrii se aplicǎ Codul Civil şi Codul de Procedurǎ Civilǎ, situație care va dura pânǎ la finalizarea lucrǎrilor de cadastru şi registrelor de publicitate imobiliarǎ.

2. Aspectul internațional care se referǎ la raporturile civile cu element de extraneitate. Acest element de extraneitate poate fi cetǎțenia, naționalitatea, locul incheierii sau executǎrii unui contract etc. Acest aspect internațional se rezolvǎ de cǎtre normele conflictuale ale Dreptului Internațional Privat.

Ex. de reguli de Drept Internațional Privat: 1. Pentru imobile se aplicǎ legea țǎrii pe teritoriul cǎreia se aflǎ -> Rex Lex Citae.2. In materia stǎrii civile şi capacitǎții persoanei fizice se aplicǎ legea cetǎțeniei -> Lex Personalis/

Lex Partie.3. In ceea ce priveşte forma actului juridic se aplicǎ legea locului unde se incheie actul juridic ->

Locus Regit Actum. III. Aplicarea legii civile asupra persoanei:

1

Page 2: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

Existǎ trei categorii de legi: 1. Cu vocație generalǎ de aplicare, adicǎ se aplicǎ atât persoanelor fizice cât şi persoanelor

juridice.Ex. : Codul Civil, Decretul 31/1954.2. A doua categorie de legi sunt cele care se aplicǎ doar persoanelor fizice.Ex. : Codul Familiei.

3. A treia categorie de legi sunt cele care se aplicǎ doar persoanelor juridice. Ex. : Legea 15/1990 sau Legea 31/1990 privind Societǎțile Comerciale.

Interpretarea normei juridice civile: Interpretarea este acea operațiune logico-juridicǎ de lǎmurire a conținutului şi sensului

normelor de Drept Civil in scopul justei lor aplicǎri prin corecta incadrare a diferitelor situații din viaǎa practicǎ in ipotezele ce le conțin. Necesitatea interpretǎrii:

1. Legea poate fi depǎşitǎ de dinamica vieții sociale.Ex: Art. 1000 alin. 1 Cod Civil reglementeazǎ rǎspunderea pentru fapta lucrului. 2. Legiuitorul utilizeazǎ termeni generali pentru a gǎsi o aplicabilitate cât mai mare normei

respective.Ex: Art. 19 alin. 1 din Decret 167/1958 care se referǎ la cauzele temeinic justificate pentru

repunerea in termenul de prescripție (3 ani).3. Necesitatea rezultǎ din utilizarea unor termeni sau expresii tehnico-juridice care au un alt inteles

decat cel comun. Ex: mobil, imobil, forțǎ majorǎ, cazul fortuit. Modalitǎți de interpretare:

1. In funcție de sursa de la care emanǎ interpretarea şi de forța ei juridicǎ distingem intre: Interpretarea oficialǎ, care emanǎ de la un organ de stat competent şi are forțǎ obligatorie. Interpretarea neoficialǎ/ doctrinarǎ care nu are forțǎ obligatorie dar care se poate impune prin

forța argumentelor. 2. In funcție de rezolvarea sau concluzia la care se ajunge in urma interpretǎrii in ceea ce priveşte raportul dintre conținutul literal (formularea normei juridice) şi conținutul real, urmǎrit de legiuitor, distingem:

Interpretarea literalǎ, atunci când existǎ o concordanțǎ intre formularea normei şi sensul ei real;

Interpretarea extensivǎ, atunci când conținutul literal al normei este mai restrâns decat cel urmǎrit de legiutor, deci trebuie lǎrgit;

Interpretarea restrictivǎ, atunci când formularea normei juridice exprimǎ mai mult decât sensul urmǎrit de legiuitor; 3. Dupǎ procedeul sau metoda de interpretare, avem:

Interpretarea gramaticalǎ care presupune utilizarea sintaxei şi a morfologiei in interpretarea unui text de lege;

Interpretarea sistematicǎ, care presupune interpretarea unei norme juridice in contextul intregului act normativ;

Interpretarea teleologicǎ, adicǎ determinarea scopului urmarit de legiuitor in momentul edictǎrii normei respective;

Interpretarea istoricǎ, care presupune analiza concretǎ a condițiilor social-istorice in care legea a fost edictatǎ;

Interpretarea logica;I. Regulile de interpretare logicǎ

2

Page 3: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

1. Excepțiile sunt de strictǎ interpretare O aplicație specialǎ a acestei reguli este reprezentatǎ de raportul dintre legea generalǎ şi legea

specialǎ. Legea generalǎ reglementeazǎ un domeniu mai larg de relații sociale. Legea specialǎ reglementeazǎ un domeniu mai restrâns de relații sociale, diferit fațǎ de legea

generalǎ. Ex: Codul Civil reprezintǎ legea generalǎ şi Codul Comercial reprezintǎ legea specialǎ. In ceea ce

priveşte raportul dintre cele douǎ regula este ca legea specialǎ derogǎ de la cea generalǎ (specialia generalibu derogant) iar legea generalǎ nu derogǎ de la legea specialǎ (generalia specialibus non derogant).

2. Un text formulat in termeni generali de regulǎ nu poate fi restrâns prin interpretare: Unde legea nu distinge, nici noi nu putem distinge (Ubi lex non distinquit, nec nos distinquerem debemos).

3. O normǎ juridicǎ se interpreteazǎ in sensul de a produce efecte juridice şi nu in sensul de a nu produce efecte juridice (Actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat).

II. Argumentele de interpretare logicǎ Argumentele sunt acele regului logice adoptate la necesitatea interpretǎrii normei juridice. 1. Argumentul PER A CONTRARIO (argumentul terțului exclus): atunci când o lege afirmǎ un lucru

se presupune cǎ exclude contrariul. Ex: Potrivit art. 5 din Codul Civil nu se poate deroga prin convenții de la regulile care intereseazǎ

ordinea publicǎ şi bunele moravuri. PER A CONTRARIO Se poate deroga prin convenții de la regulile care nu privesc ordinea publicǎ şi bunele moravuri. 2. Argumentul A FORTIORI (cu atât mai mult): o normǎ juridicǎ este aplicatǎ la un caz neprevǎzut

pentru cǎ rațiunile avute in vedere de legiuitor la redactarea normei se intrunesc cu atât mai mult in cazul dat.

Ex: numele sotului supraviețuitor in cazul decesului celuilat soț. Observație! O aplicație a acestui argument, A FORTIORI este şi regula potrivit cu care “cine

poate mai mult, poate şi mai puțin” ( Qui potest plus, potest minus).3. Argumentul reducerii la absurd (reductio ad absurdum): cel ce interpreteazǎ o normǎ juridicǎ

aratǎ cǎ numai un anumit sens al interpretǎrii este absurd. 4. Argumentul analogiei: unde existǎ acceaşi rațiune a legii trebuie sǎ existe aceeaşi soluție (Ubi

aedaem este ratio aedaem solutio esse debit). Raportul juridic civil Raportul juridic civil este o relație socialǎ patrimonialǎ sau personal nepatrimonialǎ

reglementatǎ de norme de Drept Civil la care participǎ persoane fizice şi persoane juridice aflate intre ele pe poziție de egalitate juridicǎ.

Elementele raportului juridic civil sunt urmǎtoarele: 1. Subiectele raportului juridic civil, adicǎ persoanele intre care se leagǎ raportul juridic civil2. Conținutul raportului juridic civil care este alcǎtuit din drepturile şi obligatiile pǎrților3. Obiectele raportului juridic civil care inseamnǎ acțiunile sau inacțiunile parților la care se referǎ

drepturile şi obligațiile1. Subiectele raportului jurdic civil Subiectul raportului juridic civil este acea persoanǎ care participǎ la raportul juridic civil, deci are

calitatea de titular al drepturilor şi obligatiilor care intrǎ in conținutul raportului juridic civil.

3

Page 4: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

Intr-un raport juridic existǎ: - un subiect activ, adicǎ persoana cǎreia ii aparțin drepturile care intrǎ in conținutul raportului

juridic civil (ex: creditorul, care are dreptul de a i se restitui suma)- un subiect pasiv, adicǎ persoana cǎreia ii incumbǎ obligațiile care intrǎ in conținutul aportului

juridic civil (ex: debitorul, care are obligația de a restitui suma creditorului) Observație! In raporturile juridice obligaționale subiectul activ se numeşte creditor, iar subiectul

pasiv se numeşte debitor. In raporturile care izvorǎsc din anumite contracte creditorul şi debitorul poartǎ denumiri specifice; Ex: vanzǎtor – cumpǎrǎtor, locator – locatar, deponent – depozitar, mandant – mandatar, donator – donator.

Observație! In anumite contracte, respectiv contractele bilaterale sau sinalagmatice aceeaşi persoanǎ are in acelaşi timp şi calitatea de debitor şi calitatea de creditor.

In raporturile juridice simple existǎ doar douǎ subiecte. Existǎ insǎ şi raporturi juridice cu pluralitate de subiecte. In consecințǎ, trebuie sǎ facem distincție intre noțiunea de subiect şi noțiunea de parte. Astfel, o parte conține unul sau mai multe subiecte care au acelaşi interes juridic.

2. Conținutul raportului juric civil: Reprezintǎ totalitatea drepturilor subiective şi a obligațiilor pe care le au subiectele acelui raport

juridic civil. In ceea ce priveşte relația dintre drepturi şi obligații oricǎrui drept subiectiv ii corespunde o

obligație corelativǎ. Dreptul subiectiv civil este acea posibilitate recunoscutǎ de legea civilǎ subiectului activ al unui

raport juridic de a avea el insuşi o anumitǎ conduitǎ in limitele dreptului obiectiv şi de a pretinde subiectului pasiv sǎ aibǎ o conduitǎ corespunzǎtoare acestui drept, adicǎ sǎ dea, sǎ facǎ sau sǎ nu facǎ ceva putând apela in caz de nevoie la forța coercitivǎ a statului.

Clasificarea drepturilor subiective civile: a) In funcție de gradul lor de opozabilitate: Drepturi – absolute - relative Dreptul absolut: Este exercitat de titularul sǎu singur, celelalte persoane care nu sunt determinate având numai o

obligație negativǎ de a nu face nimic de naturǎ a aduce atingere titularului dreptului absolut. Ex: dreptul de proprietate, drepturile personal nepatrimoniale. Caracteristicile drepturilor absolute: 1. Numai subiectul activ este determinat, subiectul pasiv fiind nedeterminat.2. Obligația corelativǎ dreptului absolut este obligație generalǎ (aparține tuturor celorlalte subiecte

de Drept) este obligație negativǎ, adicǎ de a nu face, obligație abstractǎ respectiv de a nu face nimic de naturǎ a aduce atingere dreptului subiectiv. Drepturile relative:

Sunt acele drepturi care nu pot fi exercitate decât cu concursul unui alt subiect de Drept (ex: dreptul de impurmut).

Caracteristicile drepturilor relative: 1. Atât subiectul pasiv cât şi cel activ sunt determinate. 2. Obligația corelativǎ unui drept relativ este obligație particularǎ, pozitivǎ sau negativǎ, concretǎ in

sensul cǎ ea are un conținut diferit de la caz la caz. Concluzie:

Drepturile absolute sunt opozabile erga omnes (tuturor oamenilor) iar drepturile relative sunt opozabile doar subiectului pasiv determinat.

4

Page 5: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

b)In funcție de natura conținutului, avem: Drepturi – patrimoniale - personal nepatrimoniale Drepturile patrimoniale: Care au un conținut economic şi sunt evaluabile in bani. Drepturile patrimoniale se subclasificǎ

in:- drepturi reale- drepturi personale sau de creanțǎ

Drepturile reale:Sunt acele drepturi al cǎror titular poate sǎ exercite atributele asupra unui bun determinat in mod

direct si nemijlocit fǎrǎ a fi nevoie de intervenția altei persoane (ex: dreptul de proprietate). Drepturile de creanțǎ:

Titularul drepturilor de creanțǎ, care se numeşte creditor, poate pretinde subiectului pasiv, care este debitorul sǎ dea, sǎ facǎ sau sǎ nu facǎ ceva din ceea ce debitorul ar fi putut sǎ facǎ dacǎ nu s-ar fi obligat (ex: dreptul imprumutǎtorului). Comparație intre drepturile reale şi drepturile de creanțǎ:

Din punct de vedere al asemǎnǎrilor, ambele sunt drepturi patrimoniale.Deosebiri:

- drepturile reale sunt drepturi absolute, iar drepturile de creanțǎ sunt drepturi relative;- drepturile reale se bucurǎ de dreptul de urmǎrire şi dreptul de preferințǎ (prerogative urmǎririi

şi a preferinței);Dreptul de urmǎrire: posibilitatea subiectului activ de a urmǎri bunul in mâinile oricui s-ar afla. Dreptul de preferințǎ: posibilitate a titularului dreptului real de a se indestula cu preferințǎ din

valoarea obținutǎ prin instrǎinarea bunului (ex: dreptul de ipotecǎ, dreptul de gaj).- in funcție de numǎrul lor, drepturile reale sunt limitate ca numǎr, iar singurul lor izvor este

legea, pe când drepturile de creanțǎ sunt nelimitate ca numǎr iar izvorul lor pot fi in afarǎ de lege, şi actele juridice civile precum şi faptele licite şi ilicite.Drepturile personal nepatrimoniale:

Sunt acele drepturi care ocrotesc anumite valori care sunt strâns legate de viața omului şi care nu au un conținut economic.

Drepturile personal nepatrimoniale se subclasificǎ, dupǎ obiectul lor in trei categorii: a) acele drepturi care privesc existența şi integritatea fizicǎ şi moralǎ a persoanei (dreptul la viațǎ,

la sǎnǎtate, la libertate, la reputație, la secretul vieții private, la propria imagine etc).b) drepturile care privesc individualizarea persoanei: - persoanǎ fizicǎ (dreptul la nume, la domiciliu, la stare civilǎ etc) - persoanǎ juridicǎ (dreptul la denumire, la sediu etc)c) drepturile care privesc latura personal nepatrimonialǎ a drepturiloe de creație intelectualǎ (dreptul

de autor, de inventator etc).c)Dupǎ cum au sau nu o existențǎ de sine stǎtǎtoare, distingem intre: - drepturi principale- drepturi accesorii

Drepturile principale au o existențǎ de sine stǎtǎtoare, ele nu depind de existența altui drept.Ex: drepturile reale principale (dreptul de proprietate, dreptul de creanțǎ, drepturile personal nepatrimoniale)Drepturile accesorii nu au o existențǎ de sine stǎtǎtoare.Ex: dreptul de gaj, dreptul de ipotecǎ. Obligația civilǎ:

5

Page 6: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

Obligația civilǎ este indatorirea pe care o are subiectul pasiv al raportului juridic de a avea o anumitǎ conduitǎ, respectiv de a da, a face sau a nu face, conduitǎ corespunzǎtoare dreptului subiectului activ care poate fi impusǎ, la nevoie prin forța coercitivǎ a statului. Clasificarea obligației civile, in funcție de obiect, distingem:

- obligația de – a da (dare) - a face (facere) - a nu face (non facere)

Obligația de a da: obligația de a constitui sau transmite un drept real (Ex: obligația vânzǎtorului de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului vândut cǎtre cumpǎrǎtor; la fel, obligația cumpǎrǎtorului de a emite suma de bani vânzǎtorului).Obligația de a face: obligația de a efectua o anumitǎ prestație sau de a predda un bun (Ex: obligația vânzǎtorului de a preda bunul vândut cǎtre cumpǎrǎtor; obligația antreprenorului de a excuta o anumitǎ lucrare sau a presta un serviciu).Obligația de a nu face: este obligație negativǎ şi constǎ in obligația debitorului de a se abține de la sǎvârşirea unei anumite acțiuni.

4. Obiectul raportului juridic civil: Reprezintǎ conduita pǎrților respectiv acțiunea sau inacțiunea la care este indreptǎțit subiectul

activ şi obligat subiectul pasiv. Obiectul derivat al raportului juridic civil il constituie lucrurile sau bunurile. Acestea nu sunt prin

ele insele singurele elemente ale raportului juridic civil. Raportul juridic civil este un raport social, el se naşte intre oameni şi nu intre oameni şi bunuri.

Bunurile: Legislația civilǎ nu prevede o definiție a noțiunii de bunuri. In Codul Civil şi in legile civile speciale

noțiunea de bun are douǎ sensuri:- in sens restrâns (stricto sensu) prin bun ințelegem lucrul material asupra cǎruia poate exista

un drept patrimonial.- in sens larg (lato sensu) prin bun ințelegem atât lucrul material cât şi dreptul patrimonial

privitor la acel bun. Un bun este o valoare economicǎ, care este utilǎ satisfacerii nevoilor materiale şi spirituale ale

oamenilor şi care este susceptibil de apropriere sub forma unui drept patrimonial. Corelația dintre noțiunea de bun şi cea de patrimoniu : Patrimoniul reprezintǎ totalitatea drepturilor cu valoare economicǎ (inclusiv a bunurilor stricto

sensu la care aceste drepturi se referǎ) şi a obligațiilor cu valoare economicǎ, care aparțin unei anumite persoane.

Noțiunea de bun se include in noțiunea mai largǎ de patrimoniu care aparține unei persoane.

Orice patrimoniu cuprinde douǎ laturi: - latura activǎ – formatǎ din drepturi patrimoniale şi bunurile asupra cǎrora acestea poartǎ;- latura pasivǎ – alcǎtuitǎ din obligațiile patrimoniale ale unei persoane;1. Dupǎ natura bunurilor şi calificarea datǎ de lege, distingem intre:- bunuri imobile- bunuri mobile Bunurile imobile sunt acele bunuri care nu pot fi transportate dintr-un loc in altul, şi se

subclasificǎ in trei categorii: - bunurile imobile prin natura lor: terenuri, clǎdiri, recoltele şi fructele neculese incǎ.

6

Page 7: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

- bunurile imobile prin desteinație: acele bunuri care sunt bunuri mobile prin natura lor dar legea le considerǎ imobile deoarece prin voința proprietarului lor sunt destinate pentru serviciul sau exploatarea unui bun imobil prin natura sa.

O condiție a existenței acestor bunuri esre ca atât bunul mobil cât şi bunul imobil pe care il serveşte sǎ aparținǎ aceluiaşi proprietar. Legǎtura dintre bunul mobil şi bunul imobil pe care il deserveşte poate fi numai o legǎturǎ intelectualǎ, ca de exemplu: uneltele şi maşinile agricole destinate unei exploatații agricole (ex: stupii de albine) dar poate fi şi o legǎturǎ materialǎ, respectiv un liant care leagǎ bunul mobil prin natura lui de bunul imobil (ex: oglinzile sau statuile care sunt incastrate intr-o construcție).

- bunuri imobile prin obiectul la care se aplicǎ: includem drepturile reale imobiliare şi acțiunile in justiție privitoare la aceste drepturi.

Bunurile mobile sunt bunurile care pot fi mişcate dintr-un loc in altul, fie prin putere proprie fie deplasate.

Acestea se subclasificǎ in:- bunuri mobile prin natural or- bunuri mobile prin anticipație: sunt bunuri imobile prin natura lor dar care pǎrțile dintr-un act

juridic le privesc ca fiind bunuri mobile in virtutea a ceea ce vor deveni in viitor (Ex: recoltele)- bunuri mobile prin determinarea legii, adicǎ sunt drepturi reale mobiliare şi acțiunile in justiție

privind aceste drepturi mobiliare (Ex: prescripția achizitivǎ)2. Dupǎ natura bunurilor şi dupǎ voința exprimatǎ de pǎrți intr-un act juridic, distingem intre:

- bunuri individual determinate (rescerta)- bunuri determinate generic (bunuri de gen sau resgenera) Bunurile individual determinate sunt acele bunuri care sunt determinate prin trǎsǎturi proprii,

specifice, care le fac sǎ fie unice in felul lor (ex: o suprafațǎ de teren, o construcție etc) Bunurile de gen sunt bunurile care fac parte dintr-o categorie având anumite trǎsǎturi comune,

iar când formeazǎ obiectul unui act juridic civil acestea trebuie individualizate prin numǎr, cantitate, mǎsurǎ sau alte criterii (ex: banii, produsele agricole, carțile dintr-o bibliotecǎ etc).

Pǎrțile, prin vointǎ lor, pot conveni ca un bun care prin natura lui este un bun de gen sǎ fie considerat un bun individual determinat (ex: un autoturism, care este individualizat prin numǎrul de inmatriculare).

Importanța clasificǎrii: a) In primul rand, obiectul actelor juridice il pot forma numai bunurile certe, iar bunurile de gen

trebuie individualizate.b) Momentul transferului dreptului de proprietate, astfel in cazul bunurilor certe transferul

dreptului de proprietate se realizeazǎ in momentul incheierii actului juridic. In ceea ce priveşte bunurile de gen, transferul dreptului de proprietate se realizeazǎ in momentul

individualizǎrii bunurilor. 3. Dupǎ cum se pot inlocui sau nu in executarea unei obligații, clasificǎm:

- bunuri fungibile- bunuri nefungibile Bunurile fungibile pot fi inlocuite in executarea obligației, iar bunurile nefungibile nu pot fi

inlocuite in executarea obligației. ♥ De regulǎ, bunurile de gen sunt bunuri fungibile, iar cele individual determinate sunt bunuri

nefungibile. 4. Dupǎ cum se consumǎ sau nu la prima intrebunițare, avem:

- bunuri consumptibile (se consumǎ la prima intrebuințare; ex: banii, combustibilul).

7

Page 8: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

- bunuri neconsumptibile (nu se consumǎ la prima intrebuințare; ex: teren, casǎ etc). Importanța clasificǎrii rezidǎ in distincția din materia imprumutului, intre imprumutul de

consumație (mutuum) şi imprumumutul de folosințǎ. Ex: - imprumut de consumație: banii (in acest caz se transmite dreptul de proprietate) - imprumut de folosințǎ: bunul se restituie (in acest caz nu se transmite dreptul de proprietate)

5. Dupǎ cum pot fi sau impǎrțite (divizate) fǎrǎ a se schimba destinația lor, distingem:- bunuri divizibile (ex: un teren)- bunuri indivizibile (ex: un apartament, o maşinǎ etc)

6. Dupǎ cum au sau nu o intrebuințare independentǎ, avem:- bunuri principale – pot fi folosite independent (ex: televizorul)- bunuri accesorii – pot fi folosite decât o datǎ cu bunul principal (ex: telecomanda) In aceastǎ materie se aplicǎ regula potrivit cu care bunul accesoriu urmeazǎ calea bunului

principal (accesorium sequiter principalem). 7. Dupǎ cum sunt sau nu producǎtoare de fructe, avem:

- bunuri frugifere (produc fructe)- bunuri nefrugifere (nu produc fructe) - Fructele pot fi: - naturale (se produc fǎrǎ intervenția omului; ex: fructele de pǎdure) - industriale (se produc prin intervenția omului; ex: recoltele de orice fel) - civile (acele foloase trase de pe urma folosirii unui bun; ex: dobânzile sau chiriile)

♥ Trebuie sǎ facem distincție intre fructe şi producte. Spre deosebire de fructe, productele au ca efect consumarea substanței bunului care le produce (ex: piatra dintr-o carierǎ, cǎrbunele dintr-o minǎ).8. Dupǎ cum bunurile sunt private in sens material sau abstract, distingem:

- bunuri corporale: bunurile materiale (stricto sensu)- bunuri incorporale: drepturile patrimoniale privitoare la bunuri

Izvoarele raportului juridic civil: Pentru ca un raport juridic civil sǎ se nascǎ, sǎ se modifice sau sǎ se stingǎ este necesarǎ

producerea unui fapt social de care norma juridicǎ civilǎ leagǎ un asemenea efect. Acest fapt social constituie izvorul raportului juridic civil.

Definiția raportului juridic civil: Acele fapte de care legea civila leagǎ naşterea, modificarea sau stingerea raportulurilor juridice civile.

Clasificarea izvoarelor raporturilor juridic civil:I. Dupǎ natura faptelor juridice (lato sensu) distingem intre: - evenimente - acțiuni omeneşti

♥ Evenimentele sunt acele fapte naturale care se produc independent de voința omului şi de care legea leagǎ naşterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic civil.

Ex: - Naşterea unui copil – o datǎ cu naşterea, inecepe capacitatea de folosințǎ a persoanei fizice - Moartea unei persoane – incetarea capacitǎții de folosințǎ a persoanei fizice - deschiderea succesiunii persoanei fizice - Evenimente naturale – de ex. un cutremur care conduce la distrugerea unor bunuri -> se

stinge dreptul de proprietate asupra acelor bunuri.

♥ Acțiunile omeneşti sunt fapte voluntare de care legea leagǎ naşterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic civil.

Acțiunile omeneşti se subclasificǎ in douǎ categorii: 1. Acțiunile omeneşti sǎvârşite cu intenția de a produce efecte juridice: actele juridice civile.

8

Page 9: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

2. Acțiunile omeneşti sǎvârşite fǎrǎ intenția de a produce efecte juridice, efecte juridice care se produc insǎ in temeiul legii (ope legis).

Aceste acțiuni se mai numesc şi fapte juridice stricto sensu. ♥ In concluzie, faptele juridice lato sensu cuprind evenimentele şi faptele juridice stricto sensu. Faptele juridice stricto sensu se subclasificǎ in: a) Fapte juridice licite: - gestiunea de afaceri - plata lucrului nedatorat - imbogǎțirea fǎrǎ justǎ cauzǎ b) Fapte juridice ilicite, producǎtoare de prejudicii (rǎspunderea civilǎ delictualǎ).

Actul juridic civil Prin act juridic civil ințelegem manifestarea de voințǎ fǎcutǎ cu intenția de a produce efecte

juridice, respectiv de a da naştere, modifica sau stinge un raport juridic civil. Nu existǎ o definiție legalǎ a actului juridic civil, ci numai o definiție a contractului in art. 942 Cod

Civil, contractul fiind o specie a actului juridic. Terminologie:

Existǎ douǎ sensuri ale termenului de act juridic: 1. Act juridic in sens de operațiune juridicǎ – negotium juris – acest sens este sensul din definiție. 2. Actul juridic in sens de instrument probator – instrumentum probationis – inscrisul in care esye

consemnatǎ operațiunea juridicǎ şi care este mijlocul de probǎ al acelei operațiuni. ♥ Obs! In continuare vom discuta despre actul juridic in sens de negotium juris.Clasificarea actelor juridice civile: 1. In functie de numarul partilor, distingem intre: - acte juridice unilaterale care presupun manifestarea de voințǎ a unei singure pǎrți. Ex: oferta de a

contracta, promisiunea publicǎ de recompensǎ, testamentul, operațiunea succesoralǎ etc. - acte juridice bilaterale care presupun acordul de voințǎ a douǎ pǎrți. Ex: contractul civil.- acte juridice multilaterale/ acte juridice uniune. Ex: contractul de societate civilǎ, care presupune

existența a trei sau mai multe pǎrți. Subclasificarea contractelor: Contractele sunt cele mai importante acte juridice şi se clasificǎ in: 1. Contracte unilaterale: care dau naştere la drepturi şi obligații pentru o singurǎ parte. Ex:

contractul de imprumut de folosințǎ/ comodatul, contractul de imprumut de consumație, donația fǎrǎ sarcini.

2. Contracte bilaterale sau sinalagmatice: acele contracte care dau naştere la drepturi şi obligații pentru ambele pǎrți. Ex: contractul de vânzare – cumpǎrare, contractul de schimb.

♥ Obs! Nu trebuie sǎ confundǎm clasificarea actelor juridice civile, in unilaterale şi bilaterale, cu clasificarea contractelor in unilaterale şi bilaterale. Contractele se clasificǎ dupǎ un alt criteriu, respectiv dupǎ cum dau sau nu naştere la obligații in sarcina uneia sau a ambelor pǎrți.2. Dupa scopul urmarit de parti in momentul incheierii contractului, distingem:

- acte juridice civile cu titlu oneros- acte juridice civile cu titlu gratuit Actele juridice civile cu titlu oneros: Acele acte juridice civile in care partea care le incheie umrǎreşte ca in schimbul folosului procurat

unei alte persoane sǎ obținǎ o contraprestație de la aceasta. Ex: contractul de vânzare – cumpǎrare.

Actele juridice civile cu titlu gratuit:

9

Page 10: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

Acele acte juridice civile in care partea care le incheie procurǎ altei persoane un folos fǎrǎ a urmǎri obținerea unei contraprestații. Actele juridice civile cu titlu gratuit sunt fǎcute in sensul de a gratifica (se numeşte animus donandi). Ex: contractul de donație, comodatul.

♥ Obs! In ceea ce priveşte contractele, oneros sau gratuit, poate fi de esența sau de natura contractului. Atunci când este de esența contractului lipsa caracterului oneros sau gratuit conduce la inexistența acelui tip de contract.

Caracterul oneros este de esența contractului de vânzare – cumpǎrare, a contractului de schimb, a contractului de inchiriere.

Caracterul gratuit este de esența imprumutului de folosințǎ (comodatului). In alte situații caracterul oneros sau gratuit este de natura contractului, in sensul cǎ acesta poate lipsi fǎrǎ sǎ se schimbe tipul de contract. Ex: imprumutul de consumație cu dobândǎ, donația cu sarcinǎ. Actele juridice cu titlu oneros se subclasificǎ in:

- acte juridice civile comutative- acte juridice civile aleatorii

Actele juridice civile comutative sunt acele acte juridice care existența şi intinderea obligațiilor sunt cunoscute de pǎrți din chiar momentul incheierii contractului. Ex: contractul de vânzare – cumpǎrare, contractul de schimb. (majoritatea contractelor sunt acte juridice civile comutative). Actele juridice civile aleatorii sunt acele acte juridice in care existența şi/sau intinderea obligațiilor nu sunt cunoscute de pǎrți in momentul incheierii contractului, ele depinzând de hazard. Ex: contractul de rentǎ viagerǎ, contractul de intreținere, contractul de asigurare de bunuri sau de viațǎ. Actele juridice civile cu titlu gratuit se subclasificǎ in:

- liberalitǎți - acte dezinteresate

Liberalitǎțile sunt acele acte juridice civile cu titlu gratuit prin care se transmite gratificatului un bun, o fracțiune de patrimoniu sau un patrimoniu al gratificantului. Ex: donația, testamentul. Actele dezinteresate sunt acele acte juridice civile cu titlu gratuit prin care o parte procurǎ celeilalte pǎrți un folos fǎrǎ ca acest lucru sǎ aibǎ ca efect micşorarea patrimoniului sǎu. Ex: imprumutul de consumație fǎrǎ dobândǎ.3. Dupa efectele pe care le produce actul respectiv, distingem:

- acte juridice civile constitutive- acte juridice civile translative- acte juridice civile declarative- acte juridice civile confirmative

Actele juridice civile constitutive sunt acele acte juridice prin care se creazǎ drepturi şi obligații noi, inexistente anterior. Ex: contractul de ipotecǎ.

Actele juridice civile translative sunt acele acte juridice prin care se transmite un drept dintr-un patrimoniu in altul. Ex: contractul de vânzare – cumpǎrare.

Actele juridice civile declarative sunt acele acte juridice civile prin care se definitiveazǎ drepturi preexistente. Ex: contractul de partaj.

♥ Obs! Spre deosebire de actele juridice constitutive şi translative care produc efecte pentru viitor (ex nunc = pentru viitor), actele juridice declarative produc efecte pentru trecut, adicǎ retroactive (ex tunc = pentru trecut).

Actele juridice civile confirmative sunt acele acte juridice prin care persoanele care au dreptul sǎ cearǎ nulitatea relativǎ a unui act juridic civil confirmǎ actul respectiv, intǎrindu-I valabilitatea.

10

Page 11: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

4. Dupa importanta pe care actul juridic respectiv o are in raport cu un anumit bun sau cu un anumit patrimoniu, distingem:

- acte juridice civile de conservare- acte juridice civile de administrare- acte juridice civile de dispoziție

* Actele de conservare sunt acele acte juridice care au ca obiect o mǎsurǎ de preintâmpinare a pierderii unui bun. Actele de conservare sunt intotdeauna avantajoase pentru persoanele care le face. Ex: inscrierea unei ipoteci.

Actele de administrare sunt acele acte juridice prin care se pune in valoare un bun sau un patrimoniu.

♥ Obs! Actele de administrare pot fi calificate si ca acte de dispoziție in mǎsura in care se referǎ la un bun privit in mod individual.

Actele de dispoziție sunt acele acte juridice care au ca rezultat ieşirea unui bun din patrimoniul unei persoane sau grevarea lui cu o sarcinǎ realǎ.5. Dupa modul lor de formare, avem :

- acte juridice civile consensuale- acte juridice civile solemne- acte juridice civile reale

Actele consensuale sunt acele acte juridice care se incheie prin simpla manifestare de voințǎ a pǎrților fǎrǎ sǎ fie nevoie de vreo formǎ specialǎ. In Dreptul Civil român incheierea actelor juridice civile este guvernatǎ de principiul consensualismului.

Actele solemne sunt acele acte juridice civile pentru a cǎror incheiere valabilǎ legea prevede o formǎ solemnǎ. Ex: contractul de donație, testamentul, contractul de vânzare – cumpǎrare al unui teren.

Actele reale sunt acele acte juridice pentru a cǎror incheiere valabilǎ este nevoie de remiterea materialǎ a bunului. Ex: contractul de imprumut, contractul de gaj, contractul de depozit.6. In functie de momentul in care isi produc efectele, distingem:

- acte juridice civile intre vii (inter vives)- acte juridice civile mortis cauza (pentru cauza de moarte) ex: testamentul

7. Dupa cum au sau nu o existenta de sine statatoare, distingem: - acte juridice civile principale- acte juridice civile accesorii Accesorium sequitur principalem.

8. Dupa cum sunt sau nu expres reglementate de lege, distingem: - acte juridice civile numite/ tipice (care sunt expres reglementate)- acte juridice civile nenumite/ atipice (Ex: contractul de vânzare – cumpǎrare)

9. Dupa modul lor de executare, avem: - acte juridice civile cu executare dintr-o datǎ (uno ictu)- acte juridice civile cu executare succesivǎ (presupune o eşalonare in timp a executǎrii obligațiilor; ex: contractul de inchiriere)

Conditiile actului juridic civil Clasificarea condițiilor actului juridic civil: 1. Dupǎ caracterul lor obligatoriu, avem:

11

Page 12: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

condiții esențiale (de validitate) – trebuie sǎ existe in mod obligatoriu intr-un act juridic civil, lipsa lor atrǎgând nulitatea actului respectiv. Condițiile esențiale sunt prevǎzute in art. 948 Cod Civil:

- capacitatea de a incheia actul - consimțǎmântul - cauza - obiectul actului juridic civil- forma actului juridic civil, când aceasta este cerutǎ ad validitatem- modalitǎțile actului juridic civil (termenul, condiția, sarcina) in acele acte juridice in care

existența lor este de esența actului. Condiții neesențiale – acele condiții care pot lipsi dintr-un act juridic civil fǎrǎ ca acesta sǎ işi

piardǎ valabilitatea.- forma actului juridic civil – atunci când ea nu este cerutǎ ad validitatem.- modalitǎțile actului juridic in acele acte in care existența lor nu este de esența actelor juridice

respective.♥ Obs! Condițiile esențiale au un caracter legal in sensul cǎ ele sunt expres prevǎzute de lege, dar pǎrțile prin voința lor pot ridica o condiție neesențialǎ la nivelul unei condiții esențiale dacǎ işi manifestǎ voința in acest fel.

2. In funcție de aspectul la care se referǎ, avem: condiții de fond - cele care privesc conținutul actului juridic respectiv: art. 948, Cod Civil, şi

modalitǎțile şi actele juridice in care ele sunt esențiale. condiții de formǎ - modalitatea de exteriorizare a conținutului actului juridic: forma actului

juridic civil.Capacitatea pǎrților (art. 948, Cod Civil):

Capacitatea civilǎ este aptitudinea generalǎ şi abstractǎ a unei persoane de a avea drepturi si obligații civile şi de a-şi exercita drepturi şi asuma obligații prin incheierea de acte juridice civile.

Capacitatea civilǎ este de douǎ feluri: Capacitate - de folosințǎ - de exercițiuCapacitatea de folosințǎ este aptitudinea generalǎ şi abstractǎ a unei persoane de a avea drepturi

şi obligații. Capacitatea de exercițiu este aptitudinea generalǎ şi abstractǎ a unei persoane de a-şi exercita

drepturi şi asuma obligații prin incheierea de acte juridice civile. Orice persoanǎ are capacitate civilǎ. In aceastǎ materie capacitatea este regula, iar

incapacitǎțile reprezintǎ excepții, care trebuie sǎ fie expres prevǎzute de lege. Nicio persoanǎ nu poate renunța in tot sau in parte la capacitatea civilǎ.Capacitatea de exercițiu este de trei feluri:

a) minorii pânǎ la 14 ani şi persoanele puse sub interdicție judecǎtoreascǎ nu au capacitate de exercițiu.

b) capacitatea de exercițiu restrânsǎ de care beneficiazǎ minorii intre 14 şi 18 ani. c) capacitatea de exercițiu deplinǎ de care beneficiazǎ persoanele majore, precum şi femeia care s-

a cǎsǎtorit de la 16 ani sau cu dispensǎ, de la 15 ani. Relația dintre capacitate şi discernǎmânt:

Discernǎmânt: calitatea unei persoane de a fi conştientǎ, respctiv de a avea reprezentarea consecințelor de ordin juridic ale actelor şi faptelor sale.

Spre deosebire de discernǎmânt, care este o stare de fapt, capacitatea este o stare de drept.

12

Page 13: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

Consimțǎmântul Voința juridicǎ: este un aspect al voinței omului in general şi presupune un process

psihologic, format din mai multe etape: - punctul de pornire in formarea voinței juridice il reprezintǎ conştientizarea unei nevoi pe care omul

tinde sǎ o satisfacǎ.- deliberare, adicǎ in cântǎrirea avantajelor şi dezavantajelor diferitelor mijloace de satisfacere

acelei necesitǎți. Deliberarea se incheie prin luarea unei hotǎrâri in sensul cǎ individul decide sǎ incheie un anumit act juridic in vederea unui scop propus.

Tot acest proces psihologic este un process intern care devine fapt social in momentul exteriorizǎrii hotǎrârii luate. Din tot acest proces psihologic dreptul nu reține decât douǎ elemente, şi anume:

1. Scopul, adicǎ motivul determinant urmǎrit la incheierea actului juridic civil.2. Exteriorizarea hotǎrârii de a incheia actul juridic, exteriorizare care reprezintǎ

consimțǎmântul. Principiile voinței juridice:

1) Principiul libertǎții de voințǎ a pǎrților actului juridic civil: acest principiu este o expresie a principiului constituțional mai larg a principiului libertǎții persoanei. Acest principiu se exprimǎ:

- pǎrțile sunt libere sǎ incheie sau sǎ nu incheie un act juridic civil- pǎrțile sunt libere sǎ incheie orice act juridic civil- pǎrțile sunt libere sǎ stabileascǎ conținutul actului juridic civil, respectiv clauzele lui.♥Obs! Principiul libertǎții de voințǎ este limitat de normele imperative şi de regulile de conviețuire

socialǎ.

2) Principiul prioritǎții voinței interne/reale: Existǎ situații in care voința internǎ a subiectului unui act juridic civil nu corespunde cu voința

declaratǎ. In aceastǎ situație se ridicǎ problema prioritǎții dintre voința realǎ (internǎ) şi voința declaratǎ. In Dreptul Civil Român s-a adoptat soluția prioritǎții voinței interne fațǎ de voința declaratǎ. Acest principiu al voinței interne nu este prevǎzut expres in Codul Civil, ele rezultând din interpretarea unor texte. Ex: Art. 977 Cod Civil potrivit cu care interpretarea contractelor se face dupǎ intenția comunǎ a pǎrților contractante iar nu dupǎ sensul literal al termenilor; ex: reglementarea viciilor de consimțǎmânt. Consimțǎmântul este exprimarea hotǎrârii unei persoane de a se angaja din punct de vedere juridic.

Etimologic: cum + sentire = a simți impreunǎ Existǎ douǎ accepțiuni: - manifestarea unei singure persoane- acordul de voințǎ a douǎ sau mai multe persoane

♥Obs! Noi utilizǎm termenul de “consimțǎmânt” in primul sens. Condiții de valabilitate ale consimțǎmântului: 1. Consimțǎmântul nu existǎ in cazul incheierii unui act juridic s-a omis luarea lui de la o persoanǎ care potrivit legii trebuia sǎ il dea. Ex: in materia adopției se cere consimțǎmântul pǎrinților naturali ai copilului.2. Consimțǎmântul trebuie sǎ fie exteriorizat in forma prevǎzuta de lege sau de pǎrți.

In Dreptul Civil Român existǎ principiul consensualismului, in sensul cǎ actele juridice sunt valabile prin simpla manifestare de voințǎ a pǎrților fǎrǎ sǎ fie nevoie de vreo formǎ specialǎ.

13

Page 14: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

Dupǎ modalitatea de exprimare, consimțǎmântul poate fi: - expres- tacit

Este expres atunci când este cunoscut in mod direct şi nemijlocit de cǎtre cealaltǎ parte şi de cǎtre terți. Acesta poate fi: - verbal

- in scrisEste tacit atunci când partea care incheie un act juridic sǎvârşeşte anumite acțiuni din care se poate prezuma intenția de a incheia actul juridic civil. Trebuie sǎ facem distincție intre consimțǎmânt tacit şi tǎcere. In Dreptul Civil român nu se aplicǎ principiul potrivit cu care “qui tacit consentire videtur” (“cine tace consimte). In consecințǎ, tǎcerea nu valoreazǎ consimțǎmânt.

Pe cale de excepție, tǎcerea valoreazǎ consimțǎmânt atunci când legea, obiceiul sau pǎrțile dau tǎcerii valoare de consimțǎmânt. (Ex: Art. 1437 Cod Civil care reglementeazǎ tacita relocațiune).3. Consimțǎmântul trebuie sǎ provinǎ de la o persoanǎ cu discernǎmânt. Persoanele care nu au discernǎmânt se aflǎ intr-o stare denumitǎ incapacitate naturalǎ (beția gravǎ, hipnoza, mânia puternicǎ, alienația sau debilitatea mintalǎ, dacǎ persoana nu a fost pusǎ sub interdicție). 4. Consimțǎmântul trebuie sǎ fie dat cu intenția de a produce efecte juridice (respectiv de a da naştere la drepturi şi obligații civile).

Cazuri in care consimțǎmântul nu este dat cu intenția de a produce efecte juridice: a) când manifestarea de voințǎ a fost fǎcutǎ numai din prietenie sau din complezențǎ. b) când manifestarea de voințǎ a fost fǎcutǎ in glumǎ. (jocandi cauza)c) când manifestarea de voințǎ s-a fǎcut cu o rezervǎ mintalǎ cunoscutǎ de cǎtre cealaltǎ parte.d) când manifestarea de voințǎ s-a fǎcut sub o condiție pur potestativǎ din partea debitorului

(aceastǎ condiție este o condiție a cǎrei indeplinire depinde in mod exclusiv de voința debitorului): Ex: iți vând casa, dacǎ vreau”.

e) când manifestarea de voințǎ este foarte vagǎ: Ex: o ofertǎ reprezentatǎ de un pliant in care marfa este reprezentatǎ grafic.5. Consimțǎmântul nu trebuie sǎ fie alterat de vicii de consimțǎmânt. Viciile de consimțǎmânt sunt acele imprejurǎri care afecteazǎ caracterul liber şi conştient al voinței in sensul incheierii unui act juridic civil.Viciile de consimțǎmânt sunt reglementate de art. 953 şi urmǎtoarele, Cod Civil.

Viciile de consimțǎmânt sunt: I. EroareaII. DolulIII. ViolențaIV. LeziuneaI. Eroarea: art. 954, Cod Civil Eroarea este o reprezentare inexactǎ (falsǎ) a realitǎții la incheierea unui act juridic civil. ♥Obs! Eroarea, spre deosebire de celelalte vicii de consimțǎmânt are un singur element constitutiv

care este de naturǎ subiectivǎ şi anume greşita reprezentare a realitǎții. Clasificarea erorii:

1. Dupǎ natura realitǎții fals reprezentate, distingem intre: - eroarea de fapt – reprezintǎ greşita reprezentare a unei situații de fapt la incheierea actului juridic

civil. Ex: o persoanǎ vrea sǎ cumpere o vazǎ de cristal şi cumpǎrǎ o vazǎ de sticlǎ – se aflǎ in eroare asupra calitǎții substanțiale ale bunului respectiv.

14

Page 15: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

- eroarea de drept – greşita interpretare a conținutului unei norme juridice. In principiu, ca regulǎ, eroarea de drept nu este viciu de consimțǎmânt deoarece in Drept nimeni nu poate invoca necunonoaşterea legii (Nemo consectu ignorare legem).

Excepție! eroarea de drept este consideratǎ viciu de consimțǎmânt atunci când ea are ca obiect o normǎ dispozitivǎ. 2. Dupǎ gravitatea erorii, respectiv dupǎ consecințele asupra consimțǎmântului, distingem intre:

- eroare obstacol - eroare viciu de consimțǎmânt - eroare indiferentǎ

Eroare obstacol: este acea eroare de cea mai mare gravitate care are ca efect distrugerea consimțǎmântului. Sancțiunea care intervine este nulitatea absolutǎ a actului juridic civil. Existǎ douǎ forme ale erorii obstacol:

- eror in negotium – eroare asupra naturii juridice a actului incheiat.- eror in corpore – eroare asupra identitǎții obiectului actului juridic.

Eroare viciu de consimțǎmânt: este mai redusǎ ca şi gravitate decât eroarea obstacol; consimțǎmântul existǎ dar el este alterat. Sancțiunea care intervine este nulitatea relativǎ a actului juridic civil. Formele erorii viciu de consimțǎmânt:

- eror in substantia – eroare asupra calitǎților substanțiale ale obiectului actului juridic civil.- eror in personam – eroare asupra identitǎții sau calitǎților unei persoane.

Eroare indiferentǎ: acea eroare care poartǎ asupra unor elemente lipsite de importanțǎ ale actului juridic civil şi nu are niciun efect asupra valabilitǎții acestuia.Condițiile erorii viciu de consimțǎmânt:

1. Elementul asupra cǎruia poartǎ eroarea sǎ fie hotǎrâtor, determinant la incheierea actului juridic civil, astfel incât partea aflatǎ in eroare nu ar fi incheiat actul juridic dacǎ ar fi cunoscut adevǎrata realitate a lucrului. Caracterul determinant al elementului se face cu noțiunea de cauzǎ (scop) mediat şi se determinǎ de la caz la caz in concret.

2. In cazul in care actul juridic este un contract cu titlu oneros, este necesar ca cealaltǎ parte sǎ fi ştiut sau sǎ fi trebuit sǎ ştie cǎ elementul asupra cǎruia poartǎ eroarea a constituit motivul determinant al incheierii actului juridic de cǎtre partea aflatǎ in eroare.

Pe cale de excepție, aceastǎ condiție nu trebuie indeplinitǎ in cazul actelor cu titlu gratuit deoarece spre deosebire de gratificat, care opunându-se la anularea actului urmǎreşte sǎ pǎstreze un avantaj, dispunǎtorul cerând anularea actului urmǎreşte sǎ evite o pagubǎ. II. Dolul: art. 960

- este utilizarea de mijloace viclene pentru inducerea in eroare a unei persoane, in scopul de o determina sǎ incheie un act juridic.

♥Obs! Din punctul de vedere al victimei, dolul este o eroare provocatǎ.Elementele dolului:

- Elementul material, obiectiv: constǎ in utilizarea de mijloace viclene. Acest element poate consta intr-o

acțiune, respectiv utilizarea de maşinațiuni, abilitǎți, şiretenii, manopere dolozive. Acțiunea poate consta intr-o captație sau sugestie care se intâlnesc in materia liberalitǎților (donații, testamente). De ex: specularea afecțiunii unei persoane in scopul de a o determina sǎ facǎ o liberalitate. Elementul obiectiv poate consta intr-o inacțiune, când o persoanǎ pǎstreazǎ tǎcerea asupra unei imprejurǎri care intereseazǎ cealalta parte, imprejurare care ar fi trebuit sǎ o aducǎ la cunoştința celeilalte pǎrți. Dolul prin inacțiune se mai numeşte ş idol prin reticențǎ.

15

Page 16: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

Elementul subiectiv, care are douǎ aspecte: - din punct de vedere al autorului dolului, elementul subiectiv constǎ in intenția de a induce in

eroare o altǎ persoanǎ pentru a o determina sǎ incheie un act juridic civil. Per a contrario provocarea unei erori fǎrǎ intenție nu este dol. -din punct de vedere al victimei dolului, elementul subiectiv constǎ in eroarea provocatǎ ca urmare

a utilizǎrii de mijloace viclene de cǎtre autor. Clasificarea dolului:

1. Dupǎ elementul asupra cǎruia poartǎ, dupǎ efectele asupra consimțǎmântului şi dupǎ sancțiunea actului juridic civil, avem:

- dolul principal (dolul viciu de consimțǎmânt)- dolul incident/ secundar

Dolul principal (viciu de consimțǎmânt) poartǎ asupra unui element determinant la incheierea actului juridic civil, altereazǎ consimțǎmântul iar sancțiunea care intervine este nulitatea relativǎ a actului juridic civil. Dolul incident/ secundar poartǎ asupra unui element nedeterminant la incheierea actului juridic, nu esti viciu de consimțǎmânt şi nu atrage nicio sancțiune asupra actului juridic. Condițiile dolului viciu de consimțǎmânt:

1. Dolul trebuie sǎ cadǎ asupra unui element determinant la incheierea actului juridic civil.2. Dolul trebuie sǎ provinǎ de la un cocontractant. Aceastǎ condiție este consideratǎ a fi indeplinitǎ

şi atunci când dolul provine de la un terț, dar cocontractantul a avut cunoştințǎ de el (situația complicitǎții la dol a cocontractantului) şi de asemenea dacǎ dolul provine de la reprezentantul cocontractantului. Dovada dolului

Potrivit art.960 al.2 Codul civil “Dolul nu se presupune” ceea ce înseamnă că persoana care-l invocă trebuie să-l dovedească.

Fiind un fapt juridic, dolul poate fi probat prin orice mijloc de probă inclusiv martori sau prezumţii simple.3.Violen ţ a

Este un viciu de consimţământ ce constă în ameninţarea unei persoane cu un rău care îi produce o temere ce o determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.

Violenţa este reglementată în Codul civil prin articolele 955, 956, 957, 958.Clasificare

După natura răului cu care se ameninţă, distingem între:- violenţa fizică - vis - când ameninţarea priveşte integritatea fizică sau bunurile persoanei;- violenţa morală - metus - când ameninţarea se referă la onoarea, cinstea ori sentimentele persoanei.După caracterul ameninţării, deosebim între:- ameninţarea legitimă, justă, care nu este viciu de consimţământ (creditorul îl ameninţă pe debitor cu darea în

judecată în cazul în care nu-şi îndeplineşte îndatorirea pe care o are).- ameninţarea nelegitimă, injustă, cu un rău – care are semnificaţia juridică a viciului de consimţământ.Elementele violen ţ ei Violenţa este alcătuită din două elemente:- un element obiectiv exterior - ce constă în ameninţarea cu un rău- un element subiectiv - constă în insuflarea unei bunuri persoanei ameninţate.

Condi ţ iile violen ţ ei Pentru a fi viciu de consimţământ, violenţa trebuie să întrunească cumulativ, două condiţii:- să fie determinantă pentru încheierea actului juridic civil

16

Page 17: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

- să fie injustă (nelegitimă, ilicită).Leziunea

Def. Leziunea este acel viciu de consimţământ care constă în dispropor\ia vădită de valoare între două prestaţii. Codul civil reglementează în numeroase dispoziţii leziunea: art.951, 1157, 1158, 1160, 1162, 1163, 1164, 1165.

Există două concepţii care stă la baza reglementării leziunii:- concepţia subiectivă - leziunea presupune două elemente:- unul obiectiv constând în disproporţia de valoare între contraprestaţii;- unul subiectiv - constând în profitarea de stare de nevoie în care se găseşte cealaltă parte.- concepţia obiectivă - leziunea are un singur element - paguba egală cu dispropor\ia de valoare între

contraprestaţii.Condi ţ iile leziunii

1. leziunea să fie o consecinţă directă a actului respectiv2. leziunea să existe în raport cu momentul încheierii actului3. disproporţia de valoare între contraprestaţii trebuie să fie vădită.

Domeniu de aplicareLeziunea este un domeniu de aplicare mai restrâns atât din punctul de vedere al persoanelor care o pot invoca

drept cauză de anulare, cât şi din punctul de vedere al actelor susceptibile de anulare pentru leziune.Leziunea priveşte minorii între 14 şi 18 ani - adică minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă.In legătură cu al doilea aspect, sunt anulate pentru leziune numai actele juridice civile care, în acelaşi timp:- sunt acte administrative- au fost încheiate de minorul între 14 şi 18 ani, singur, fără încuviinţarea ocrotitorului legal - sunt lezionare pentru minor- sunt comutative.

3. Obiectul actului juridicDefini ţ ie - Prin obiect al actului juridic se înţelege conduita părţilor stabilită prin acel act juridic civil,

respectiv acţiunile ori inacţiunile la care părţile sunt îndreptăţite sau de care sunt ţinuteart.962 Codul civil face referire doar la convenţii “Obiectul convenţiiloer este acela la care părţile sau numai

una din părţi se obligă”.Iar ca obiect derivat al actului juridic considerăm, obiectele, lucrurile, bunurile. Cu privire la acest înţeles

art.963 dispune “Numai lucrurile ce sunt în comerţ pot fi obiectul unui contract”.Când conduita părţilor priveşte “lucrurile” ori “bunurile” , acestea sunt privite ca “obiect derivat” al actului

juridic civil. După cum vom arăta unele “condiţii de modalitate” ale obiectului actului juridic civil se referă tocmai la “bunuri” .Condi ţ ii de valabilitate

Pentru a fi valabil, obiectul juridic civil trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:- Condiţii generale:- să existe;

- să fie în circuitul civil; - să fie determinat sau determinabil; - să fie posibil;

- să fie licil şi moral.Condiţiile speciale sunt:

- cel ce se obligă trebuie să fie titularul dreptului subiectiv;- să existe autorizaţie administrativă prevăzută de lege;- obiectul să constea într-un fapt personal al debitorului.

Con ţ inutul condi ţ iilor de validitate

17

Page 18: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

Obiectul actului juridic civil trebuie s ă existe - este o condiţie primordială pentru valabilitatea obiectului;- dacă bunul a existat, dar nu mai există la data încheierii actului juridic, condiţia nu mai este [ndeplinit`;- bunul,prezent în momentul încheierii actului juridic îndeplineşte condiţia “să existe”.- un bun viitor poate forma obiect valabil al actului juridic civil, cu o excepţie - cea a succesiunilor viitoare

(nedeschise [nc`).2. Obiectul trebuie s ă fie î n circuitul civil , este prevăzută expres de art.963 Codul civil şi reluată de art.1310

Codul civil.Sintagma “circuit civil” în plan juridic, are două înţelesuri:- în sens larg, prin circuit civil se înţelege totalitatea actelor şi faptelor juridice, în virtuţea cărora se nasc

raporturi de drept civil;- în sens restrâns “circuitul civil” se reduce la actele şi faptele juridice succeptibile să conducă la înstrăinarea

sau dobândirea valabilă a unui avut sau bun.3. Obiectul actului juridic civil trebuie să fie determinat ori determinabil (condiţie prevăzută de art.948 pct.3 cât şi de art.964 Codul civil).

- Când obiectul constă în res certa (bun individual determinat), condiţia este îndeplinită prin ipoteză;- Când obiectul constă în res genera (bun de gen), condiţia este îndeplinită numai prin stabilirea unor criterii

de determinare a cantităţii, calităţii, care se vor folosi la momentul executării actului.4. Obiectul actului juridic civil trebuie s ă fie posibil

Este o condiţie impusă de regula de drept potrivit căreia nimeni nu poate fi obligat la imposibil. Imposibilitatea trebuie apreciată dinamic, în funcţie de progresul tehnico-ştiinţific (pentru că, ceea ce nu este posibil azi, poate fi posibil mâine).5. Obiectul actului juridic civil trebuie s ă fie licit ş i moral

Această condiţie cere ca acţiunea ori inacţiunea părţilor actului juridic civil să fie în concordanţă cu legea şi morala.

- în actele cu titlu gratuit - scopul imediat îl reprezintă intenţia de a gratifica;- în actele reale - scopul imediat îl reprezintă prefigurarea remiterii lucrului;- în contractele aleatorii - o cauză imediată este riscul constă în motivul determinant al încheierii unui act

juridic civil.CAUZACondi ţ iile de valabilitate a cauzei actului juridic civi

a) să existeb) să fie realăc) să fie licită şi morală

a) S ă existe : Această condiţie a cauzei actului juridic civil - este consacrată expres, în art.966 Codul civil “Obligaţia fără cauz ă ....nu poate avea nici un efect ”.

Când lipsa cauzei se datorează lipsei de discernământ, ambele elemente ale cauzei - scopul mediat şu scopul imediat – lipsesc; iar lipsa cauzei va atrage nulitatea relativă a actului juridic civil.- Când lipsa cauzeu se datorează:

- lipsei contraprestaţiei (în contr.sinalagmatice);- lipsei predării bunului (în actele reale);- lipsei riscului (în contr.aleatorii);- lipsei intenţiei de a gratifica în contr. cu titlu gratuit).sancţiunea aplicabilă este aceea a nulităţii absolute.

b) S ă fie real ă prevăzută în art.966 Codul civil “Obligaţia....fondată pe o cauză falsă...nu poate avea nici un efect”. Cauza este falsă când există eroare asupra motivului determinant care este tocmai scopul mediat.

Falsitatea cauzei atrage nulitatea relativă a actului juridic civil.

18

Page 19: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

c) S ă fie licit ă ş i moral ă prevăzută expres în acelaşi art.966 Codul civil :“Obligaţia nelicită, nu poate avea nici un efect”.

Art.968 Codul civil prevede “Cauza este nelicită când este prohibită de lege, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice”.

Ilicit poate fi doar scopul mediat.Proba cauzei

Cauza este prezumată pînă la dovada contrarie art.967 Codul civil prevede. “Convenţia este valabilă , cu toate că, cauza nu este expresă”.Se institue astfel două prezumţii:

- prezumţia de valabilitate a cauzei , indiferent că se menţionează sau nu- prezumţia de existen ţă a cauzei ; cauza nu trebuie dovedită (ea este prezumată de lege)Prin urmare, cine invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic, acela trebuie să dovedească aceasta.

FORMA ACTULUI JURIDICForma actului juridic civil

Defini ţ ie . Prin forma actului juridic civil, se înţelege acea condiţie care constă în modalitatea de exteriorizare a manifestării de voinţă cu intenţia de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.

In doctrină expresia “forma actului juridic civil” este folosită în sens restrâns şi în sens larg şi anume- în sens restr â ns - prin forma actului juridic civil se desemnează tocmai modalitatea de exteriorizare a

voinţei juridice- în sens larg - prin forma actului .. se desemnează trei cerinţe de formă:1. forma cerută pentru însăşi valabilitatea actului - ad validitatem2. forma cerută pentru probarea actului - ad probativ3. forma cerută pentru opozabilitatea actului faţă de ter'e persoane.

Principiul consensualismuluiAcest principiu poate fi definit şi în sensul că este regula de drept potrivit căreia, pentru a produce efecte

juridice, manifestarea de voinţă nu trebuie să îmbrace o formă specială.Acest principiu nu este consacrat expres, cu caracter general, de către Codul civil.

Clasificarea condi ţ iilor de form ă ale actului juridic civil Principala clasificare este în funcţie de consecinţele juridice ale nerespectării lor:- forma cerută pentru valabilitatea actului juridic civil - nerespectarea ei aterage nulitatea actului;- forma cerută pentru probarea actului juridic civil - nerespectarea ei atrage imposibilitatea dovedirii cu

alt mijloc de probă;- forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi - nerespectarea ei se sancţionează cu inopozabilitatea faţă

de terţ ( o persoană terţă poate să ignore acest act).Forma cerut ă ad. validitatem

Caracterele juridice ale acestei forme:- este un element constitutiv, esenţial al actului juridic - care atrage nulitatea absolută în caz de nerespectare;- este incompatibilă cu manifestarea tacită de voinţă - deoarece această formă presupune manifestarea expusă

de voinţă;- este exclusivă - adică pentru un anumit act juridic civil solemn trebuie îndeplinită o anumit ă formă, cea

autentică (excepţie face testamentară)Condiţii ce trebuie respectate pentru asigurarea formei ad validitatem.- întregul act trebuie să îmbrace forma cerută pentru valabilitatea sa;

19

Page 20: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

- actul aflat în interdependenţa cu actul solemn trebuie să îmbrace şi el forma specială;- actul care determină ineficienţa unui act solemn trebuie, în principiu să îmbrace şi el forma specială

solemnă.Aplica ţ ii ale formei ad validitatem

In câmpul larg al actelor juridice civile, sunt acte solemne:- donaţia art.813 Codul civil;- subrogarea în drepturile creditorului consimţită de debitor;- ipoteca convenţională (art.1772 Codul civil);- testamentul;- actele juridice între vii de înstrăinare a terenurilor de orice fel;- contractele de arendare scrise;- revocarea expresă a unui legat- renunţarea expresă la succesiune;- acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar;- actele constitutive ale asociaţiilor şi fundaţiilor;- actul constitutiv al societăţilor comerciale.

Forma cerut ă ad probationem Această formă reprezintă acea cerinţă care constă în întocmirea unui înscris care să probeze actul juridic civil.

Caracteristicile formei ad probationem- este obligatorie, sub acest aspect se aseamănă cu cerinţa ad validitatem- nerespectarea ei atrage sancţiunea inadmisibilităţii dovedirii actului cu alt mijloc de probă;- reprezintă o excepţie de la principiul consensualismului (deoarece actul trebuie să îmbrace forma scrisă.Sancţiunea nerespectării acestei formalităţi cerute de art.1180 Codul civil este aceea că înscrisul este lipsit de

putere probatorie, ceea ce nu afectează convenţia ca act juridic.Aplica ţ ii ale formei ad probationem

- art. 1191 alin.1 Codul civil : “” Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată;- depozitul voluntar (art.1597);

- tranzacţia (art.1705);- contractul de închiriere de locuinţe;- acordul petrolier (L.134/1995 art.13 al.4(;- contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor (L.8/1996 art.42 şI art.68 al.2);- contractul de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală (L.8/1996 art.69 al.1);- contractul de asigurare (L.136/1996 art.10).

Forma cerut ă pentru opozabilitate fa ţă de ter ţ i Această formă înseamnă acele formalităţi care sunt necesare, potrivit legii, pentru a face actul juridic opozibil

şi persoanelor care n-au participat la încheierea lui, în scopul ocrotirii drepturilor ori intereselor lor.Această cerinţă îşi găseşte justificarea în ideea de protecţie a terţilor.

Prin nerespectarea acestei cerinţe de formă - sancţiunea constă în inopozabilitatea actului juridic. Inseamnă că, actul juridic produce efecte între părţi, dar este ineficace faţă de terţi.Aplica ţ ii

- publicitatea imobiliară prin cărţile funciare (L.7/1996 art.21);- publicitatea constituirii gajului şi a oricărei garanţii reale (art.3 1.99/1999);- notificarea cesiunii de creanţă (L.99/1999 art.2);- darea de dată certă înscrisului sub semnătură privată (art.1182 Codul civil);

20

Page 21: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

- înregistrarea în materia invenţiilor, desenelor şi modelelor industriale (L.64/1991, L.129/1992, L.84/1998);- menţiunile cu caracter de protecţie şi înregistrările în materia dreptului de autor şi a drepturilor conexe

(art.126 şI 148 din L.8/1996);- înregistrarea contractelor de arendare (L.16/1994 art.6);

Modalit ăţ ile actului civil Modalităile actului juridic civil sunt :- termenul;- condiţia;- sarcina.TermenulTermenul - dies - este un eveniment, viitor şi sigur ca realizare, până la care este amânată fie începerea, fie

încetarea exerciţiului drepturilor subiective şi executării obligaţiilor civile.Regulile generale privind termenul, se găsesc în Codul civil, art.1022-1025. Regulile speciale privind această

modalitate se găsesc fie în Codul civil, fie în alte acte normative - izvoare de drept civil.Clasificare ş i efecte 1. După criteriul efectului său, termenul este:

- suspensiv, şi- extinctiv.

Termenul suspensiv - am â n ă î nceputul exerci ţ iului dreptului subiectiv şi executării obligaţiei corelative, până la îndeplinirea lui.Termenul extinctiv - am â n ă stingerea exerciţiului dreptului subiectiv şi executării obligaţiei corelative, până la împlinirea lui.2. In funcţie de titularul beneficiului termenului distingem:

- termen în favoarea debitorului, care este regula (art.1024 Codul civil);- termen în favoarea creditorului (în cazul contractului de depozit, în care termenu este în favoarea

deponentului ca regulă;- termen în favoarea atât a debitorului, cât şi a creditorului (exemplu termenul dintr-un contract de asigurare).Importanţa acestei clasificări constă în faptul că - numai cel ce are de partea sa, beneficiul termenului poate

renunţa la acest beneficiu.3. In funcţie de izvorul său, termenul este:

- termen voluntar sau convenţional (în această categorie intră majoritatea termenelor), şi este stabilit de părţi prin actul juridic;

- termen legal, este stabilit prin lege;- termen judiciar (jurisdicţional); este acordat de instanţă debitorului.

4. După criteriul cunoaşterii :- termen cert, a cărui împlinire este cunoscută (îţi împrumut 100.000 lei până la 1 iunie 2001);- termen incert , a cărui împlinire nu este cunoscută ca dată calendaristică (dar se va [mplini data morţii

creditorului într-un contract de vânzare cu clauză de întreţinere).De reţinut este faptul că: termenul afectează numai executarea actului nu ş i existen ţ a sa .

Termenul suspensiv întârzie î nceputul :- executării dreptului subiectiv şi- executării obligaţiei corelative.

termenul extinctiv marchează stingerea:- dreptului subiectiv şi- obligaţiei corelative.

21

Page 22: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

Exemplu: împlinirea termenului închirierii marchează încetarea dreptului de a folosi bunul ce-i formează obiectul şi [ncetarea obliga ţ iei de a asigura liniştita folosinţă.CONDITIA - ca modalitate a actului juridic

Condiţia - este un eveniment viitor şi nesigur ca realizare, de care depinde existenţa (naşterea ori desfiinţarea) actului juridic civil

Deci:Condiţia este eveniment- viitor şi- nesigurTermenul este eveniment- viitor şi- sigurRegulile generale privind condiţia sunt stabilite în Codul civil : “Despre obligaţiile condiţionale” (Secţiunea I-

a Cap.VI din Titlul III - “Despre contracte şi convenţii.”Clasificare ş i efecte 1. După criteriul efectului, este de două feluri suspensiv ă şi rezolutorie.

Este suspensiv ă acea condiţie de a cărei îndeplinire depinde na ş terea actului juridic (art.1017 Codul civil prevede : “de care depinde perfectarea actului”).

“Iţi vând, dacă mă mut cu domiciliul şi serviciul până la începutul anului viitor, în Ploieşti”.Este rezolutorie acea condiţie de a cărei îndeplinire depinde desfiinţarea actului juridic civil. Exemplu -

Prezentul contract se desface dacă “vânzătorului i se naşte un copil în doi ani de la încheierea contractului”.2. După criteriul legăturii cu voinţa părţilor a realizării evenimentului condiţia este:

- cauzală;- mixtă;- potestativă.Este cauzal ă acea condiţie a cărei realizare depinde de hazard, de întâmplare, independenţă de voinţa părţilor.Este mixt ă condiţia a cărei realizare depinde de :- voinţa uneia din părţi şi- voinţa unei alte persoane, determinată.

Condi ţ ia potestativ ă este de două feluri:1. potestativ ă pur ă - a cărei realizare depinde exclusiv de voinţa unei părţi;

- dacă depinde de voinţa debitorului, condiţia este nulă (îţi vând dacă vreau).2. potestativ ă simpl ă , a cărei realizare depinde de voinţa unei părţi şi de un fapt exterior sau de voinţa unei

persoane nedeterminată.După modul de formulare, condiţia este:- pozitivă;- negativă.

EfecteDouă sunt principiile care generează efectele condiţiei:- condiţia afectează însăşi existen ţ a actului - adică naşterea ori desfiinţarea lui (spre deosebire de termen care

afectează numai executarea);- condiţia îşi produce efectele retroactiv – exemplu tunc.

Sarcina ca modalitate a actului juridic civilSarcina este o obliga ţ ie :- de a da- de a face- de a nu face

- impusă de dispunător gratificatului în actele cu titlu gratuit – (liberalităţi).Reglementare - Codul civil nu conţine o reglementare generală a sarcinii, aşa cum există pentru termen şi condiţie.

Codul cuprinde numai aplicaţii ale acestei modalităţi, în materia donaţiei şi în cea a legatului.

22

Page 23: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

ClasificareIn funcţie de persoana beneficiarului, sarcina este:- în favoarea dispunătorului;- în favoarea gratificatului;- în favoarea unei terţe persoane.

EfecteSarcina nu afectează valabilitatea actului juridic civil în caz de neexecutare a ei, ci numai eficacitatea

acestuia.Neexecutarea sarcinii atrage, în principal, sacţiunea revocării (mai precis rezoluţiunii) actului juridic cu titlu

gratuit.Efectele actului juridic civil

No ţ iunea ş i determinarea efectelor actului juridic civil Defini ţ ie Prin efectele actului juridic civil se înţeleg drepturile subiective şi obligaţiile civile la care dă naştere, pe care

le modifică sau stinge un asemenea act.Intre efectele actului juridic şi conţinutul raportului juridic civil există identitate.

Determinarea efectelorPrin “determinarea efectelor actului juridic civil” înţelegem stabilirea ori fixarea drepturilor subiective şi

obligaţiilor civile pe care le-a generat, modificat ori stins un astfel de act.Faza prealabilă şi obligatorie a stabilirii efectelor actului juridic civil este aceea a dovedirii actului.

Următoarea fază constă în interpretarea clauzelor actului.Principalele reguli de interpretare a actului juridic civil, sunt:- “Interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al

termenilor ” (art.977 Codul civil);- “Când o clauză este primitoare de două înţelesuri, ea se interpretează în sensul ce poate acea un efect, iar nu

în acela ce n-ar putea produce nici unul” (art.978 Codul civil);- “Termenii susceptibili de două înţelesuri se interpretează în înţelesul ce se potriveşte mai mult cu natura

contractului” (art.979 Codul civil).- “Dispoziţiile îndoioase se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul” (art.980 Codul

civil);- “Clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg, deşi nu sunt exprese într-însul” (art.981 Codul civil);- “Toate cauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înţelesul ce rezultă din actul

întreg” (art. 982 Codul civil);- “Când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui care se obligă” (art.983 Codul civil);- “Convenţiile obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul

sau legea dă obligaţiei după natura sa”.Principiile efectelor actului juruidic civil ş I eccep ţ iile lor

Principiile efectelor actului juridic civil sunt regulile de drept civil care arată cum şi faţă de cine se produc aceste efecte.

Excepţiile de la principii sunt acele situaţii, în care regulile menţionate nu se aplică.Principiile efectelor actului juridic civil sunt trei:

- principiul forţei obligatorii (pacta sunt servanta);- principiul irevocabilităţii;- principiul relativităţii, (res inter alios, acta, alüs neque nocere, neque prodesse potest).

Principiul for ţ ei obligatorii

23

Page 24: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

Se defineşte acest principiu pornind de la art.969 alin.1 Codul civil - “Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”.

Defini ţ ie. Este acea regulă a efectelor actului juridic civil potrivit căreia actul juridic civil legal încheiat se impune autorilor sau autorului actului întocmit ca legea, sau contractul este legea părţilor.Cazuri de restrangere a for ţ ei obligatorii

Excep ţ ii - încetarea contractului de mandat din cauza morţii, interdicţiei, insolubilităţii şi falimentului mandamtului ori

mandatarului, după caz (art.1552 pct.3 Codul civil);- încetarea contractului de locaţiune “când lucrul a pierit în total sau s-a făcut netrebnic spre obişnuita

întrebuinţare ” (art.1439 alin.1 Codul civil);- prorogarea (prelungirea) efectelor actului juridic, prin efectul legii, peste termenul stipulat de părţi; exemplu

cazul prelungirii contractelor de închiriere la care se referă art.1 din Legea nr.17/1994.- prelungirea efectelor actului cu executare succesivă datorită suspendării temporare a executării lui

(exempluun caz de forţă majoră, când intervine tot o prelungire, dar forţată a efectelor actului;- revizuirea efectelor actului juridic din cauza ruperii echilibrului contractual în schimbarea împrejurărilor

avute în vedere de părţi, la data încheierii actului juridic - exemplu teoria impreviziunii (rebus, sic non stantibus) a împrejurărilor care nu mai stau aşa.

Ca aplicaţie legislativă a teoriei impreviziunii cităm prevederile imperative ale art.43 alin.3 din L.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe “în cazul unei disproporţii evidente între renumeraţia autorului operei şi beneficiile celui care a obţinut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicţionale competente revizuirea contractului sau urmărirea convenabilă a renumeraţiei”.Principiul irevocabilit ăţ ii actului juridic civil

Acest principiu este prevăzut expres de al.2 art.969 Codul civil “Convenţiile nu pot fi revocate prin voinţa unei din părţi ci prin consimţământu mutual (prin acordul părţilor)”.Principiul irevocabilit ăţ ii poate fi deţinut ca regula de drept potrivit căreia:

- actului bilateral nu i se poate pune capăt prin voinţa numai a uneia din părţi, - iar actului unilateral nu i se poate pune capăt prin manifestarea de voinţă, în sens contrar, din partea

autorului actului.Irevocabilitatea este o consecin ţă şi o garan ţ ie a principiului forţei obligatorii a actului juridic civil.

Excep ţ ii de la principiu Distingem două categorii de excepţii:- excepţia în categoria actelor bilaterale (sau multilaterale);- excepţia în categoria actelor unilaterale.Excepţiile de la irevocabilitate, pentru convenţii, se încadrează în formula art.969 al.2 Codul civil “Ele se pot

revoca....din cauze autorizate de lege”.De aici, rezultă că revocarea convenţiei prin consimţământul mutual al părţilor nu constitu excepţie de la

principiul irevocabilităţii, ci reprezintă un aspect al principiului libertăţii actelor juridice civile.Excep ţ iile de la irevocabilitate î n categoria actelor bilaterale

- art.937 Codul civil. “Orice donaţie între soţi în timpul maritagiului este revocabilă ” (alin.1);- art.1436 Codul civil. “Dacă contractul de locaţiune a fost fără termen, concediul (adică denunţarea, trebuie

să se dea de la o parte la alta, observându-se termenele defipte de obiceiul locului” (alin.2);- art.1523 Codul civil. “Societatea încetează : prin voinţa expresă de unul sau mai mulţi asociaţi de a nu voi a

continua societatea”;- art.1616 Codul civil.“Dreptul trebuie să se restituie deponentului îndată ce s-a reclamat, chiar când s-a fi

stipulat prin contract un anume termen pentru restituirea lui”;- art.1552 pct.1 ş I 2 Codul civil , “Mandatul se stinge:

24

Page 25: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

1. prin revocarea mandatului;2. prin renunţarea mandatarului la mandat”.- denunţarea contractului de închiriere a unei locuinţe la cererea chiriaşului, cu condiţia notificării prealabile

într-un termen de minimum 60 de zile (L.114/1996 art.24 lit.a şi b, republicată);- denunţarea unor contracte de către judecătorul sindic (art.46 aln.1,3 şi 5 din L 64/1995 privind ponderea

reorganizării şi a falimentului modif. prin L.99/1999);- încetarea contractului petrolier prin renunţarea titularului său (art. 19 pct.b şi art.21 din L 134/1995);- denunţarea de comandă a unei opere viitoare (L.8/1996, art.46 alin.2);- încetarea contractului de concesiune prin denunţa unilaterală de către consesionar (art.35 lit.b L.219/1998).Excep ţ ii de la irevocabilitate î n categoria actelor unilaterale - testamentul este esenţialmente revocabil art.922 Codul civil;- retractarea (retragerea) renunţării la moştenire (art.701 Codul civil);- oferta poate fi revocată, până în momentul ajungerii ei la destinatar (art.37 Codul civil);- consimţământul părţilor său, după caz, al părintelui exprimat la adopţia copilului poate fi revocat în termen

de 30 de zile de la data întocmirii înscrisului autentic prin care acesta a fost exprimat (art.8 alin.2 din O.U.G.nr.25/1997).

Principiul obligativităţii şi principiul irivocabilităţii dobândesc anumite particularităţi în cazul contractelor sinalagmatice, contracte ce produc următoarele efecte specifice:

1. excepţia de neexecutare (excepţia non adimpleti contractus)2. rezoluţiunea sau reziliere pentru neexecutarea culpabilă3. riscul contractului.Aceste efecte vor fi analizate în partea a II-a a dreptului civil, la teoria obligaţiilor.

3. Principiul relativit ăţ ii efectelor actului juridic civil - res inter alios acto, alüs neque nocere, neque prodesse potest.

Acest principiu este consacrat în art.973 Codul civil care prevede “Convenţiile n-au efect decât între părţile contractante”.

Acest act produce efecte numai faţă de autorii sau autorul actului, el neputând să profite ori să dăuneze actor persoane.

Iar traducerea din latină a principiului = un act încheiat între anumite persoane nici nu avantajează şi nici nu dezavantajează pe altcineva.

Inţelegerea acestui principiu ca şi a excepţiilor sale presupune, precizarea noţiunilor de:- părţi;- avânzi cauză ;- terţideoarece în raport cu un anumit act juridic toare subiectele de drept civil se plasează în una din aceste trei

noţiuni.1.Parte = este persoana care încheie actul, fie personal, fie prin reprezentare, şi în patrimoniul ori persoana

căreia se produc efectele actului juridic întrucât a exprimat un interes personal în acel act.Termenul “parte” desemnează atât una din părţile unu act bilateral sau multilateral cât şi pe autorul actului

unilateral.“Parte” este persoana nu numai care încheie direct şi personal actul juridic civil, ci parte este şi persoana care

îl încheie prin reprezentantul său.2.Av â nd cauz ă este persoana care, deşi n-a participat la încheierea actului, totuşi suportă efectele acestuia,

datorită legăturii sale juridice cu părţile actului.Există 3 categorii de avânzi - cauză:- succesorii universali şi succesorii cu titlu universal;

25

Page 26: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

- succesorii cu titlu particular;- creditorii durografori.- Este succesor universal persoana care dob â nde ş te un patrimoniu , adică o universalitate (universitas

bonorum):- moştenitorul legal unic;- legatorul universal;- persoana juridică ce dobândeşte un patrimoniu prin efectul comasării (fuziune şi absorbţie).- este succesor cu titlu universal persoana ce dobândeşte o frac ţ iune dintr-un patrimoniu - moştenitorii legali;- legatarii cu titlu universal;- persoana juridic` ce dobândeşte o parte din patrimoniul unei persoana juridic` divizată (total sau parţial)Succesorii universali şi cu titlu universal formează o singură categorie de avânzi-cauză deoarece între ei există

numai o deosebire cantitativ ă , nu calitativă.Din punct de vedere juridic, succesorii universali şi cu titlu universal sunt continuatori ai personalităţii

autorului lor.Calitatea lor de a fi avânzi- cauză constă în aceea că actul juridic încheiat de autorul lor îşi produce efectele şi

faţă de ei. Aceşti succesorii preiau în principiu toate drepturile şi obligaţiile autorului, sau o parte a lor (spunem în principiu pentru că nu se transmit drepturile strâns legate de persoana autorului care sunt drepturi incesibile).

- Succe sorii cu titlu particular - sunt persoane care dob â ndesc un anumit drept , privit individual (ut singuli):- cumpărătorul;- donatarul;- legatarul cu titlu particular;- persoana juridic` ce dobândeşte activul net ca efect al dizolvării altei persoana juridic` .Calitatea sa de având cauză nu se apreciează în raport cu actul prin care a dobândit un anumit drept (în acest

caz având poziţia juridică de parte), ci î n raport cu acte anterioare ale autorului, referitoare la acelaşi drept sau bun, încheiate cu alte persoane, respectându-se şi cerinţele de publicitate, dacă legea le cere.

Exemplu prevăzut de art.1441 Codul civil; privindu-l pe cumpărătorul unui bun ce formează obiectul unui contract de locaţiune anterior.

3.Creditorii chirografori - sunt acei creditori care nu au o garanţie reală pentru creanţa lor (gaj ori ipotecă). Aceşti creditori au garantată creanţa doar cu un drept de “gaj general”, potrivit art.1718 Codul civil care prevede “oricine este obligat personal, este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile şi imobile, prezente şi viitoare”.

Ei au calitate de avânzi cauză faţă de debitorii lor deoarece ei suportă influenţa actelor juridice patrimoniale încheiate de debitori cu alte persoane, prin care activul patrimonial deci “gajul general”, se măreşte sau se micşorează.

Totuşi, calitatea de având cauză a creditorului încetează faţă de actele încheiate de debitor î n frauda intereselor sale.

Impotriva acestor acte (faţă de care devine terţ), creditorul chirografor poate intenta ac ţ iunea revocatorie sau pauliană (potrivit art.975 Codul civil) sau acţiunea în declararea simulaţiei (art.1175 Codul civil).

Terţii sunt persoanele străine de actul juridic - pentrus extranei - şi faţă de care nu se produc efectele unui act juridic la care n-au participat.

Putem menţiona că, între “avânzi cauză” şi “terţi” poate exista un transfer, în sensul că, aceeaşi persoană poate fi având cauză în raport cu un anumit act juridic civil al autorului său şi să fie terţ în raport cu alt act juridic, încheiat de acelaşi autor.

Excep ţ ii de la principiul relativit ăţ ii

26

Page 27: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

Excepţiile de acest principiu sunt tocmai cazurile în care actul juridic civil ar produce efecte şi faţă de alte persoane decât părţile, prin voinţa părţilor actului.

Excepţiile prevăzute de literatura juridică sunt aparente şi reale, deşi nu există o unanimitate de opinii cu privire la calificarea anumitor situaţii ca fiind excepţii reale sau aparente.

Excep ţ ii aparente 1) Situaţia avânzilor cauză- succesorii universali şi cu titlu universal sunt “continuatori” ai autorilor lor, fiind, deci, asimilaţi părţilor;- succesorii cu titlu particular, iau locul (în măsura arătată) părţii actului juridic;-creditorii chirografori - pe de o parte, actul încheiat de debitor nu dă naştere la drepturi şi obligaţii pentru ei,

direct ci pentru debitor, şi pe de altă parte, dreptul de a ataca actul fraudulos izvoreşte lege, iar nu din actul debitorului încheiat cu terţul.

2. Promisiunea faptei altuia (numită şi convenţie de porte-fort).Aceasta constă în convenţia prin care o parte - promitentul - se obligă faţă de cealaltă parte - creditorul

promisiunii - să determine pe o a treia persoană - terţ - să ratifice actul încheiat în absenţa sa.Este o excepţie aparentă, deoarece, ceea ce se promite este propria faptă a promitentului, de a determina pe

cineva să adere la un act.Deci terţul va fi obligat numai dacă se obligă personal ori prin reprezentant, ratificând actul care, până la acel

moment, îI era inopozabil; deci “terţul” devine “parte” în act prin voinţa sa iar dacă terţul nu ratifică actul, promitentul este ţinut să-l despăgubească pe creditor.

3. Simula ţ ia Simula ţ ia este operaţiunea în care ptrinr-un act aparent public, ostensibil, dar mincinos, nereal se crează o altă

situaţie decât cea stabilită printr-un act ascuns, secret, dar adevărat.Simulaţia îmbracă trei forme:a) actul fictiv (actul public e încheiat numai de formă, fiind contrazis de actul secret, numit şi

“contraînscris”);b) actul deghizat (în actul public se indică un anumit act - spre exemplu vânzare-cumpărare, pe când în actul

secret se arată adevăratul act dorit de părţi - spre exemplu o donaţie);c) interpunerea de persoane - prete-nom (prin actul secret se determină adevăratele “părţi”, altele decât cele

din actul public - ambele ori măcar una din ele)Includem simulaţia printre excepţiile aparent, şi nu reale, deoarece dreptul terţului de a invoca actul public, ori

acela de a opta între actul public şi cel secret are ca izvor legea, iar nu convenţia părţilor creatoare de simulaţie.

4. ReprezentareaReprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o persoană, numită reprezentant, încheie un act juridic

î n numele şi pe seama altei persoane numită reprezentat, astfel încât efectele actului se produc direct şi nemijlocit în persoana reprezentatului.

Reprezentarea poate fi:- convenţională - cea care este generată de contractul de mandat (dându-se procură);- legală - cea care izvorăşte din lege, în sensul că reprezentantul are dreptul de a reprezenta de la lege.Reprezentarea este o excepţie aparentă deoarece:1) în cazul reprezentării convenţionale - reprezentantul intră în noţiunea de parte a actului juridic2) în cazul reprezentării legale - dreptul de a reprezenta este dat de lege, nu prin actul altcuiva, fără voia

reprezentantului.5. Ac ţ iunile directe

27

Page 28: DREPT CIVIL anul 1 sem 1.doc

Acţiunea directă, reprezintă dreptul la acţiune conferit în unele cazuri creditorului, printr-o dispoziţie expresă a legii, de a pretinde executarea creanţei sale direct de la un debitor al debitorului său, deşi creditorul n-a fost parte la contractul încheiat între debitorul său şi debitorul acestuia.

Codul civil reglementează două astfel de cazuri:- în art.1488 Codul civil - în cazul contractului de antepriză de clădiri, lucrătorii angajaţi de antreprenor (care

sunt terţi fără de contract de antepriză) au dreptul de a acţiona direct pe beneficiarul construcţiei (client, acesta fiind terţ faţă de contractul dintre antreprenor şi lucrător) pentru plata sumelor ce li se cuvin, dar numai în măsura în care clientul s-ar găsi dator către antreprenor, în momentul intentării acţiunii;

- art.1542 Codul civil alin.2 - dacă prin executarea contractului de mandat, mandatarul şi-a substituit, pe baza unui contract separat, o altă persoană, mandantul (în primul contract) are dreptul de a acţiona în instanţă pe submandatar, deşi este terţ faţă de contractul prin care s-a produs substituirea.

Sunt excepţii aparente, pentru că izvorul dreptului îl constitue legea, iar nu actul individual, încheiat de alte persoane decât titularul dreptului subiectiv de a exercita “acţiunea directă”.

Stipula ţ ia pentru altul - excepţie veritabilă de la principiul relativităţii (contractul în favoarea unei terţe persoane)

Stipulaţia pentru altul este actul bilateral prin care o parte - stipulantul - convine cu cealaltă parte - promitentul - ca acesta din urmă să efectueze o prestaţie în favoarea unei a treia persoane - terţul beneficiar, care nu participă la încheierea actului, nici direct, nici prin reprezentare.

Dreptul terţului se naşte direct şI în puterea convenţiei dintre stipulant şi promitent. Doar exerciţiul dreptului subiectiv astfel născut depinde de voinţa terţului beneficiar.

O aplicaţie a acestui contract o găsim în Codul civil prin reglementarea rentei viagere (art.1642) şi a donaţiei cu sarcini (art.828 şi 830).

28