Drept CA o Linie

63
Drept ca o linie de Luis Alfaro traducere de Radu Apostol Personaje: Paulie: Bărbat frumos, în jur de treizeci de ani, britanic, jeans negri, geacă şi cizme de cowboy Mama: în jur de şaizeci de ani, mama lui Paulie, britanică; poartă fustă mini, colanţi, eşarfă înflorată la gât, pălărie de cowboy, curea cu teacă de pistol folosită drept portofel; poartă un trenci peste costumul de cazino Timp: prezent Decor: Scena albă. Proiecţii pe cele trei laturi. Două scaune. VACANŢA Lumină plină. Sunet de metrou, într-o staţie din New York. Sunet de muzică rap. Scen albă. Întuneric. Sunetul de muzică rap continuă să se audă, suprapus se aude ambianţă sonoră de metrou (oameni care vorbesc, trenuri care se apropie, opresc în staţie şi pleacă). În 1

Transcript of Drept CA o Linie

Page 1: Drept CA o Linie

Drept ca o linie de Luis Alfarotraducere de Radu Apostol

Personaje:

Paulie: Bărbat frumos, în jur de treizeci de ani, britanic, jeans negri, geacă şi cizme de cowboy

Mama: în jur de şaizeci de ani, mama lui Paulie, britanică; poartă fustă mini, colanţi, eşarfă înflorată la gât, pălărie de cowboy, curea cu teacă de pistol folosită drept portofel; poartă un trenci peste costumul de cazino

Timp: prezent

Decor: Scena albă. Proiecţii pe cele trei laturi. Două scaune.

VACANŢA

Lumină plină. Sunet de metrou, într-o staţie din New York. Sunet de muzică rap. Scen albă. Întuneric. Sunetul de muzică rap continuă să se audă, suprapus se aude ambianţă sonoră de metrou (oameni care vorbesc, trenuri care se apropie, opresc în staţie şi pleacă). În proiecţie apare scris Vacanţa. Proiecţia dispare, pe toate cele trei laturi este sugerata o staţie de metrou. Sunetul se aude mai scăzut. Paulie şi Mama intră pe peron. Vorbesc cu oameni care nu se văd.

Paulie : Azi dimineaţǎ am trecut pe la bisericǎ. Poponarul ǎla gras îmfofolit în sutane negre, ne-a povestit despre vacanţa lui în Bahamas şi cum cǎ ar fi trebuit sǎ donǎm mai mulţi bani celor din Jamaica.Parcǎ-i şi vǎd pe prǎpǎdiţii ǎia tolǎniţi pe plajele din Jamaica şi oferind spre vânzare brelocuri cu Iisus pentru fiecare turist: un Iisus, un turist, un Iisus, un turist. Ce sens mai are sǎ-ţi rişti viaţa plimbându-te prin New York însoţit de

1

Page 2: Drept CA o Linie

turişti, când poţi s-o rupi pe plajǎ prizând ganja şi fraierind turiştii cu brelocuri..Aş fi vrut sǎ-i strig: „Mai taci, graso! Aici suntem în Bronx! Nimeni nu-şi poate permite o vacanţǎ, în plus suntem deja mult prea extenuaţi de povestea ta belicoasǎ.Dar n-am putut sǎ spun nimic cǎci mama era cu mine.Mamǎ salutǎ şi tu lumea!

(pauză)

Mama: Hello!

Paulie: Îmi iubesc mama. A zburat ea tocmai din deşert ca sǎ mǎ vadǎ şi sǎ fie cu mine acum. Ce mai înseamnǎ patru ore în plus sau în minus, nu mamǎ?

Mama: Sǎ zbor patru ore pentru o asemenea ocazie, era tot ce-mi doream mai mult. Şi în plus sǎ stii cǎ de-acum în acolo, cu toate filtrele alea de pe aeroport, pentru metale, pentru prafuri, pentru substanţe, te mai întârzie câteva minute. Dar meritǎ. Pierzi acolo câteva minute, dar te alegi cu patru ore de cǎlǎtorie liniştite, şi poate chiar mai mult de atât.

Paulie: Am fost sǎ-mi pun un cercel în sfârc. Iar acum suntem aici pentru cǎ eu m-am decis sǎ mǎ arunc în faţa trenului.Ţineam morţiş ca mama sǎ fie cu mine în aceastǎ zi specialǎ. Şi ea este aici. Nu putea să lipsească. Nu mamă?

Mama: Da! Nu!

Paulie: Hai spune-le despre cercelul meu din sfârc! Hai, mamǎ!

Mama: Ce sǎ spun despre el?

Paulie: Vorbeşte-le şi lor despre însemnǎtatea gestului.

Mama: E oribil! Numai ăia din triburile africane mai practică aşa ceva. Ei şi tipii din galeriile de fotbal, sunt la fel. I-am atras atenţia fiului meu: „Paulie, ce-ţi mai doreşti atât de mult să fi ca cei din galeriile de fotbal, dacă tot vrei să te sinucizi?Şi-apoi este un gest antisocial! Şi-apoi oamenii cu atâta metal pe ei defecteazǎ toate detectoarele de arme de pe aeroporturi. Chestia asta atrage

2

Page 3: Drept CA o Linie

de-odatǎ toate privirile celorlaţi asupra ta. Te izoleazǎ. Te separǎ de ceilalţi şi crede-mǎ, nu e cazul! Pǎstreazǎ-ţi banii, I-am spus!”

Paulie: Mama mea înainte, s-a prostituat!

Mama: Paulie, n-ar fi trebuit sǎ spui micile secrete de familie în faţa tuturor! Nu e totuşi un lucru cu care sǎ mǎ mândresc!…

Paulie: Mama a venit sǎ stea cu mine, cǎci mi-au apǎrut nişte eczeme urâte si în plus pe spate, mi-au apǎrut nişte pete roz.

Mama: Nu-i daţi atenţie! E bine sǎnǎtos! Doar cǎ ar trebui sǎ mai respire din când în când mǎcar, şi aerul curat din deşert.

Paulie: Mama urǎşte New York-ul.

Mama: Nu e nimic nou în Noul York.

Paulie: Şi eu mǎ prostituiam ca şi ea dar am renunţat anul trecut, din pricina leziunilor care îmi apǎruserǎ pe spate. Şi ştii ce este foarte ciudat, că aşa mici şi rozalii cum sunt, mici, mici şi rozalii sperie pe toată lumea!

Mama: Sunt chiar drǎguţe! Şi dacǎ tot a fost sǎ le ai, bucurǎ-te cǎci mǎcar ai o culoare mai rozalie. Eu una nici nu le-aş numi „pete rozalii”, ci mai degrabǎ, rozalee. Sau mai bine lavande, mult mai şic, lavande!

Paulie: Mama în orice nenorocire vede şi o parte bunǎ.De exemplu: anul trecut, aşteptam aici în staţie metroul, când patru tipi au tǎbǎrât pe unul, l-au jefuit şi la urmǎ l-au şi înjunghiat. Iar maicǎ-mea crede şi acum cǎ:

Mama: Sigur cǎ da, ce îi trebuiau atâţia bani în metrou? A meritat-o!Bine mai puţin partea cu crima, nimeni nu meritǎ sǎ moarǎ. Nimeni. Bineînţeles cu excepţia, Reginei Angliei!

Paulie: Nu prea a fost drǎguţǎ gluma asta!

Mama: Pǎi, serios, ce-i trebuiau atâţia bani în metrou? Suntem în New York. Existǎ un cult al crimei în New York. Ce înseamnǎ MTV?Moarte prin televiziune. Asta e: Moarte prin Televiziune!

3

Page 4: Drept CA o Linie

Paulie: Acum şase luni i-am spus mamei cǎ sunt pozitiv.

Mama: Pǎi asta nu sunǎ aşa rǎu! Pozitiv! Rǎu sunǎ Negativ, ceva trist…Moartea te pândeşte la fiecare pas. De ce sǎ te mai temi când ştii deja asta?

Paulie: Am pierdut mult în greutate. Dar se pare cǎ medicamentele îşi fac totuşi efectul.

Mama: Paulie a avut întotdeauna grijǎ de silueta lui. A fost mereu foarte atent!

Paulie: Aşa e! În mod obişnuit, n-aş sǎri în faţa trenului! Nu suntem genul ǎsta de oameni! Train jumpers. Sinucigaşi. Asta s-ar potrivi mai mult negrilor.

Mama: Asta aşa e! Ei chiar au motive serioase sǎ se sinucidǎ.

Paulie: Ii dispreţuiesc pe cei care fac gestul ǎsta doar dacǎ existǎ prin preajmǎ şi o mulţime de gurǎ-cascǎ. Oameni care sǎ-I cunoascǎ. Şi asta când poţi veni aici liniştit, în burta New York-ului şi pânǎ sǎ aparǎ vreun gurǎ-cascǎ, ai şi sǎrit!

Mama: Ei, mamǎ, dacǎ toţi ar gândi ca tine! Pǎi, n-am vǎzut eu, femei de vârtsa mea, care una-douǎ au sǎrit din faţa mea. E jenant! N-au pic de tǎrie, de spirit combativ.

Paulie: Aşa e!Mama: Asta-i din pricina comfortului oferit la tot pasul. Viaţa în fastfood, moartea aici la metrou, totul garantat! Destine anonime. Eu şi cu Paulie preferǎm viaţa mai durǎ, nu-i aşa Paulie?

Paulie: Aşa e!

Mama: Una peste alta, e o ţarǎ frumoasǎ!

(pauză)

Paulie: Ǎsta-i preţul, pentru o asemenea frumuseţe.

4

persona, 01/03/-1,
U
Page 5: Drept CA o Linie

Mama : Mǎ tem cǎ ai dreptate.

Paulie: Mamǎ, simţi şi tu cǎ existǎ prin apropiere vreo persoanǎ urâtǎ, care nu-i de-acord cu noi ?

(Mama se uită în jur)

Mama : Ah. De asta sunt sigurǎ ! Intotdeauna se gǎseşte cineva care nu-i de acord şi în plus mai este şi rǎu intenţionat.

Paulie : Rǎu intenţionaţi ?

Mama : Da, şi urâţi şi rǎu intenţionaţi !

Paulie : Crezi tu, cǎ oamenii urâţi şi rǎu intenţinaţi au ceva împotriva noastrǎ ?

Mama : Cam aşa ! De fapt, mǎ uit la o astfel de persoanǎ chiar acum. Nu ţi-o arǎt.Nu suntem genul ǎla de oameni care aratǎ rǎul şi urâtul din viaţǎ. Tot ce vedem este fie frumos, fie dacǎ nu, trecem peste, ignorǎm.

Paulie : Erai cât pe-aci sǎ te contrazici !

Mama : Nu le purta pică celorlalţi. Îţi faci rǎu degeba. Eu sunt alǎturi de tine, este tot ceea ce conteazǎ !

Paulie : Aşa e !

Mama : Şi în plus, nimeni nu a venit aici ca sǎ audǎ povestea ta tristǎ. Ei vor sǎ ştie dacǎ te mai arunci în faţa trenului sau nu ?

Paulie : Acum ori niciodatǎ ?!

Mama : Cam aşa ceva !

Paulie : Atunci ar trebui sǎ iasǎ din prima ! Trebuie sǎ sar în faţa unui tren potrivit. Ceva în genul unui expres. Nu crezi ?

Mama : Mai mult ca sigur !

5

Page 6: Drept CA o Linie

Paulie : TRGAIC ! Ar trebui sǎ iasǎ tragic !

Mama : Singurul motiv pentru care l-am însoţit în putreziciunea asta de spaţiu a fost acela de a mǎ asigura cǎ va face, aşa cum a promis : dacǎ nu va reuşi sǎ se sinucidǎ, se va întoarce sǎ trǎiascǎ lângǎ mine, în mica noastrǎ oază din deşert.

Paulie : Nu ! Nu ! Nu !

Mama : Paulie, trebuie sǎ înţelegi cǎ aşa sunt mamele, întotdeauna sperǎ ca sinuciderea copiilor lor, sǎ eşueze.Ca mamă eşti pusǎ întotdeauna în situaţii cumplite. Teama şi durerea sunt la tot pasul. Si atunci te mai întrebi, de ce vrem atât de mult sǎ fim mame ?

Paulie : Tocmai, de ce ?

Mama : Se întâmplă, d-aia ! Mi-aş dori sǎ ştiu dacǎ mai sari sau nu.

Paulie : Când sar, ar trebui sǎ spui şi tu ceva de genul : ”Fiul meu, oh, fiul meu, oh, nu Paul ! „

Mama: Paulie. Pot sǎ-ţi spun aşa? E mai drǎguţ, mai aproape de suflet.

Paulie: Bine. Fiul meu Paulie tocmai a sǎrit în faţa trenului. S-a sinucis, cred.Fii sigurǎ cǎ nu vei uita sǎ adaugi „cred cǎ”. Asta ca sa nu te implice ca martor.

Mama: Ce drǎguţ din partea ta! Mereu cu gândul la biata lui mamǎ!

Paulie: Asta aduce siniciderea! Nu complicǎ viaţa celorlalţi.

Mmama: Aşa-i!

Paulie: Mai ales pe a ta.

Mama: După cum cred cǎ v-aţi dat seama, accentul nostru este de britanic. Eu şi cu Paulie suntem britanici. Existǎ o caracteristicǎ a britanicilor, le place sǎ explice, de cele mai multe ori cu mânie, se aprind puternic. De-asta avem aşa multe cluburi de fotbal şi o groazǎ de oameni fǎrǎ dinţi.

6

persona, 01/03/-1,
u Paulie
Page 7: Drept CA o Linie

Paulie: Asta ce mai e?

Mama:Scurt istoric!

Paulie: Al cui?

Mama: Al nostru!(pauză)Fiul meu Paulie este homosexual.

Paulie: Mamǎ, te rog!

Mama: Dar e adevǎrat!Unul nefericit, dar homosexual. Voiam sǎ pomenesc mai devreme de asta, dar nu voiam sǎ distrag atenţia de la problema cu sinuciderea. Bine gândit! Nu?

Paulie: Profund!

Mama: Paulie are probleme în a vorbi cu oamenii.

Paulie: Exprim prin corp tot ce ar trebui sǎ vorbesc.

Mama: Asta aşa e!

Paulie: O clinicǎ din Frankfurt, Germania va schimba viaţa mamei…

Mama: Aşa e, o sǎ-mi ia durerea cu mâna, aşa mi-au zis. Dacǎ am fost cǎsǎtoritǎ de mai multe ori…Din pricina asta, atitudinea lui Paulie mǎ supǎrǎ. Eu niciodatǎ, cu toate cǎ am acest spate imperfect, nu m-am gândit la sinucidere.Ce sǎ mai spun de Wayne Newton! Ce, el s-a sinucis? Dar Ann Margaret? Dar Siegfried sau Roy? Ce, ei s-au sinucis? Normal cǎ nu! Pe ei s-a clǎdit industria divertismentului, ei au râs de toatǎ lumea. Şi crede-mǎ cǎ erau foarte îndreptǎţiţi sǎ se sinucidǎ.

Paulie: Dintr-o clipǎ în alta trebuie sǎ vinǎ şi trenul.

Mama: Eu nu sar încǎ.

7

Page 8: Drept CA o Linie

Paulie: Doamne, eu credeam cǎ vorbeşti despre mine!

Mama: Sunt o biată femeie care a luptat toatǎ viaţa cu situaţiile cele mai ingrate. Toată viaţa am dormit pe o scândură de călcat în speranţa că într-o bună zi voi avea o ţinută impecabilă. Toată viaţa am visat să ajung o dansatoare de renume într-un număr de striptease.Asta îmi doream cel mai mult. Dar uite cǎ uşor, uşor am devenit doar o feministǎ înrǎitǎ şi singurul câştig este cǎ pot vorbi numai despre ceea ce vreau eu. Am dreptate?

Paulie: Cum zici tu, mamǎ!

Mama: Paulie m-a învǎţat tot ce trebuie sǎ ştiu despre feminism. Cândva lecţiile astea o sǎ-i foloseascǎ şi lui, sǎ fie şi el mai activ, poate chiar un travestit.

Paulie: Doamne!

Mama: Maicǎ-mea mă învinuia cǎ mǎ îngrijesc mai mult de spatele meu decât de soţii mei. Rahat! E o atitudine pe care femeia modernǎ o aprobǎ. Pe cine simt mai aproape de mine, spatele meu sau bǎrbaţii mei?Tot ceea ce ştiu este cǎ vertebra asta este un dar deosebit. Câteva oscioare înlţuite de Dumnezeu cu mare dibǎcie.Eu m-am nǎscut cu acest handicap. Pânǎ şi Dumnezeu ca orice om mai adoarme din când în când. Degetele mai scurte, pǎrul de pe buze se datoreazǎ somnului dumnezeiesc. (pauză)Uitǎ-te la spatele meu! Uitǎ-te! Vertebra! Un foarte mic şi delicat oscior dar care ne înalţǎ puţin câte puţin.Intotdeauna am tins cǎtre perfecţiune!

Paulie: E timpul!

Mama: Emoţii?

Paulie: Nu. Deloc!

Mama: Normal. De ce sǎ fii emoţionat?

Paulie: Bun.

8

Page 9: Drept CA o Linie

Mama: Nu trebuie sǎ întristezi pe alţii.

Paulie: Un ultim gând?

Mama: Ce?

Paulie: Ai ceva sǎ îmi spui?

Mama: Dar tu?

Paulie: Nu. Sǎ-mi fie bine?

Mama: Da. Asta pot sǎ-ţi urez.

Paulie: Numai, sunt gata!

Mama: Bine, atunci…

(pauză)

Paulie: Uau! Cât pe-aici sǎ ne facǎ terci!

Mama: Mult sânge, sângele lui Paulie. O nouǎ condiţie, în putrefacţie…Nimeni nu ne mai minte cu nimic. Nimeni nu ne mai spune cǎ se poate şi altfel. Nimeni nu ne asigurǎ cǎ moartea copiilor noştri nu se va întâmpla dupǎ moartea noastrǎ. Nimeni, nici mǎcar în telenovele.Dar de ce Paulie? De ce trebuie el sǎ…aşa tânǎr, am dreptate?Paulie? Paulie? Paulie?(Se stinge lumina. Sunetul unui tren care trece în viteză)

LAS VEGAS

Proiecţie pe trei laturi Las Vagas. Proiecţia dispare. Sunet de televizor. Sunet de telecomandă care schimbă neîncetat programele. Pe fiecare canal talk-show. Se aprinde lumina. Pe toate cele trei laturi este proiectată imaginea unui apartament luxuos. Paulie stă într-un pliant cu telecomanda în mână şi cu receptorul pe umăr. Navighează prin programe. Se aude o

9

Page 10: Drept CA o Linie

sonerie. Paşi apropiindu-se. Mama intră, este costumată în acelaşi costum de cazino.

Mama: Gata! Nu se mai poate! Paulie, te gǎsesc în aceeaşi poziţie cum te-am lǎsat când am plecat. Ce se întâmplǎ cu tine? Stai aici toatǎ ziua cu telefonul în braţe, de parcǎ ar fi o mâţǎ sau un fetiş ceva.

Paulie: Dar este!

Mama: Nu te mai prosti! Alungǎ-l pe tristul homosexual!

Paulie: Nu sunt trist. Doar cǎ-mi place mai mult sǎ stau în casǎ.

Mama: Dar uitǎ-te şi tu pe fereastrǎ!

Paulie: Da.

Mama: Ei, ce vezi?

Paulie: Deşert.

Mama: Deşert… ce deşert!…

Paulie: Jeg mult, praf…

Mama: Deşertul înseamnǎ cactuşi, nisip, şopârle mici, rǎtǎcitori care se zbat sǎ supravieţuiascǎ. Ǎsta-I deşertul, plin de viaţǎ! Respirǎ cu greu, dar respirǎ! Trǎieşte!

Paulie: Deşert jegos.

Mama: Uite Las Vegas-ul, e ca o oazǎ în deşert.

Paulie: Ugh.

Mama:Poţi vizita muzeul Liberace sau poţi cǎlǎri la ferma lui Wayne Newton.Pentru Dumnezeu, fǎ ceva! Zaci aici toatǎ ziua, „ mǎ ofilesc!”. Intr-un pliant!? Ce plictisitor! Suntem în Las Vegas, iar tu stai într-un pliant!?

10

Page 11: Drept CA o Linie

Paulie: Nu pot pǎrǎsi casa!

Mama: De ce nu?!

Paulie: Mi-e prea cald!

Mama: Nu te mai îmbrǎca în negru!

Paulie: Sunt deprimat, condiţia mea…

Mama: De ce nu mǎ mirǎ!? Cine n-ar fi, dacǎ ar sta toatǎ ziua în casǎ ascultând Benjamin Britton şi mai ales uitându-se la televizor! La maximum, pe talk-showuri şi novele vomitând de emoţie. Mai ieşi şi tu din când în când!

Paulie: Nu vreau!

Mama: Micul Paulie, totdeauna sǎ stea singur, singurel, doar el şi cinismul lui.

Paulie: Exact!

Mama: Şi cu telefomul ǎsta, mǎcar suni pe cineva!?

Paulie: Da, uneori!

Mama: Nu-i nevoie sǎ mǎ minţi!

Paulie: Nu mint!

Mama: Nu te-am vǎzut vorbind nici mǎcar cu vreun turist, care el sǎ te opreascǎ şi sǎ te întrebe ceva, că tu…Nu ştii pe nimeni în tot Las Vegas-ul! Capitala Travestiţilor, şi tu nu ştii pe nimeni. Mare dezamǎgire pentru toţi ca tine!

Paulie: Nu dezamǎgesc pe nimeni! Maniacii ǎia sexuali avizi după sex nu sunt genu meu.

Mama:Dar totuşi, Paulie, nu uita cǎ aici este capitala…

11

Page 12: Drept CA o Linie

Paulie: Înceteazǎ!

Mama: Câte zeci de mii de camere de hotel sunt pe o stradǎ aici?

Paulie: Nu mǎ intereseazǎ!

Mama: Sǎ vedem, dacǎ la noi în cazinou sunt la fiecare etaj circa…

Paulie: Nu mǎ intereseazǎ cazinoul! Nu dau un scuipat pe munca ta de rahat, mânuitor de Hot Dog-i, într-o tonetǎ sau mai ştiu eu ce.. Mă plictiseşti!

(pauză)

Mama: Împacǎ-te cu ideea!

Paulie: Taci!

Mama: Împacǎ-te! Împacǎ-te! Împacǎ-te!

Paulie: Dacǎ m-ai iubi, mǎcar n-ai mai pierde timpul, ai lucra peste program ca sǎ poţi obţine mai mulţi bani pentru plata doctorului.

Mama: Mi-aş dori sǎ pot lucra mai mult, dar atât în calitatea mea de mamǎ, cât mai ales ca fiinţǎ optimistǎ ce mǎ aflu, îni doresc ca fiul meu sǎ-şi poatǎ trǎi ultimele zile într-o ambianţǎ plǎcutǎ, demn.

Paulie: Demn.

Mama: Dupǎ eşecul lamentabil al sinuciderii tale, mi-am jurat cǎ te voi veghea pânǎ când, treptat-treptat, îţi vei pierde toate facultǎţile. Vei ajunge ca un copil şi apoi: ţuşt!! Te voi păstra la loc în pântece. Pânǎ acum, nimic din toate astea, doar ura şi nemulţumirea ta!…Dacǎ mǎ isterizez şi eu ca tine, să ştii cǎ am sǎ mǎ înscriu într-o fundaţie. Şi mamele au drepturi, sǎ ştii!

Paulie: Mai opreşte-te! Cât despre drepturile MAMEI, maternitate? Ce ştii tu ce e aia?!

Mama: Ştiu!

12

Page 13: Drept CA o Linie

Paulie: Nimic, nimic. Gol.

Mama: Am vǎzut un film la televizor. Un film despre SIDA cu Elizabeth Taylor. Da, da chair cu doamna Elizabeth Taylor, cea care a strâns milioane de dolari de pe urma unui parfurm pentru neisprǎviţi ca tine. Fiul ei era interprtetat de un şarmant tânǎr, vedetǎ din seriale. Un tânǎr care a debutat în Las Vegas, într-un rol în Cats. Nici pe jumǎtate cât tine de frumos, dar totuşi te îndrǎgosteai de el pânǎ în final, mai ales cǎ moare. Fǎrǎ zbierete, vǎicǎreli şi-a luat toate medicamentele şi într-un moment antologic, plin de emoţie şi suspans, el cu ultimele sforţǎri, a mulţumit mamei sale pentru modul cum s-a îngrijit de înmormântarea sa.

Paulie: N-ai s-o vezi!

Mama: A fost o moarte deosebit de frumoasǎ cu toatǎ familia la capul patului. Iar din familie fǎcea parte şi Jessica Tandy, Hume Cronyn şi un labrador, pe care l-am vǎzut în filmele pentru copii. Atunci mi-am zis iatǎ o moarte care i-ar plǎcea şi lui Paulie al meu.

Paulie: Niciodatǎ!

Mama: Iar tu în schimb, mǎ jigneşti, râzi de mine, mǎ batjocoreşti, pentru cǎ eu încerc sǎ te fac sǎ trăieşti cât mai intens scurta ta viaţǎ.

(pauză)

Nu eşti supǎrat pe mine, nu?

Paulie: Supǎrat? De ce aş fi supǎrat pe tine?

Mama: Toţi copii se simt la un momentdat nedoriţi şi nepreţuiţi la adevǎrata lor valoare, se cheamǎ adolescenţǎ.Ştii cǎ ar trebui sǎ înfiinţez o Fundaţie a Mamelor ale cǎror Copii nu vor sǎ aibǎ o Moarte aşa Plǎcuta ca în Filme.

Paulie: Şi de ce nu o faci?

Mama: Ia mai scuteşte-mǎ! Tot timpul te vaieţi şi urli, mai am eu timp şi de altceva?

13

Page 14: Drept CA o Linie

Paulie: Dacǎ stau sǎ mǎ gândesc, chiar nu m-ar deranja sǎ petrec ultima noapte cu un labrador, alǎturi de Siegfried şi Roy, iar maicǎ-mea sǎ fie Elizabeth Taylor.

(lumina se stinge)

TELECOMUNICAŢII

Proiecţie pe trei laturi Telecomunicaţii.Se aprinde lumina. Sunete de ocean. Paulie este în acelaşi pliant. Receptorul pe umăr. Mama stă în faţa lui, poartă acelaşi costum ca până acum.

Paulie: Înceteazǎ!

Mama: Nu mǎ pot abţine! Sunt o femeie singurǎ, iar tu eşti singurul meu copil. N-o sǎ stau sǎ te pǎzesc clipǎ de clipǎ, aş deveni o mamǎ exemplarǎ şi nu vreau!

Paulie: Asa ceva nu am întâlnit şi oricum nu cred cǎ îmi duci grija clipǎ de clipǎ.

Mama: Dar mǎ strǎduiesc!

Paulie: Cât despre spiritul matern, nu te îngrijora, nu poţi sǎ-l pierzi, cǎci nu-l ai…

Mama:Uau! Ce frumos vorbeşte cu mama lui! Sǎ fie Ziua Mamei?

Paulie: N-ar fi trebuit sǎ vii acasǎ în pauza de masǎ! Sunt clipele mele de intimitate, de linişte.

Mama: Linişte? Cu TV-ul deschis la maxim şi cu telefonul în braţe!? Chiar aşa, tu chiar vorbeşti la telefonul ǎla? Sau îl foloseşti ca altceva!?

Paulie: Nu-i treaba ta!

Mama: Încerc sǎ fiu o mamǎ exemplarǎ.

14

Page 15: Drept CA o Linie

Paulie: Mǎ faci sǎ mǎ simt ca un animal de casǎ, micul peştişor de aur de care trebuie sǎ aibǎ mama grijǎ…

Mama: De-ai fi un peştişor te-aş elibera chiar pe conducta de canalizare, din WC direct.Hai Paulie, fǎ-mi şi mie pe plac!

Paulie: Vorbeam cu oameni, da!?

Mama: Ce oameni?

Paulie: Cu oricine care sunǎ.

Mama: Cu oricine!?

Paulie: Da, şi ei îmi vorbesc!

Mama: Serios?

Paulie: Da, Se cheamǎ CHAT.

Mama: Şi cine sunǎ?

Paulie: Prieteni.

Mama: Ai prieteni?! Asta-i bine!

Paulie: Da e o linie specialǎ pentru prieteni. Am plǎtit 12$ şi pot vorbi cu oricine chiar şi din SUA.

Mama: Cu oricine?!

Paulie: Oameni ca mine.

Mama: Maniaci depresivi?!

Paulie: Nu oameni ca mine. Gays. Genul meu de oameni.

Mama: Deci poţi fi pe CHAT cu gays!? Ce drǎguţ!

15

Page 16: Drept CA o Linie

Paulie: E o linie specialǎ pentru noi.

Mama: Şi despre ce vorbiţi?

Paulie: Diverse.

Mama: Sex?

Paulie: Desigur! Cum nu! Pânǎ nu se lasǎ cu SEX, însemnǎ cǎ n-am vorbit. Nu!? Doar e o linie de gays!?

Mama: Paulie, tu te prostituezi la telefon!?

Paulie: Nu. E doar CHAT.

Mama: Nu face nimic! Şi eu am fost prostituatǎ.

Paulie: Spune-mi ceva nou!

Mama: Pânǎ şi tu eşti rezultatul unei afaceri în sex.

Paulie: Ştiu asta!

Mama: Şi ce vorbeşti tu pe CHAT?

Paulie: Sunt lucruri personale, intime.

Mama: Tu cu nişte necunoscuţi vorbeşti despre problemele tale intime!?

Paulie: Mai mult personale, nu neapǎrat intime.

Mama: Bine da’ chestii personale, cu strǎinii!?

Paulie: Da!

Mama: Dar ştii cǎ poţi vorbi cu mine.

Paulie: Nu e acelaşi lucru.

16

Page 17: Drept CA o Linie

Mama: De ce?

Paulie: Nu ai cum sǎ înţelegi, sunt sentimente…De fapt mai mult despre tine vorbesc.

Mama: Despre mine?

Paulie: Da şi despre faptul cǎ mǎ dispreţuieşti.

Mama: Eu?! Orice, dar numai dispreţ nu am eu faţǎ de tine!

Paulie: Acum, trebuie sǎ mǎ înţelegi şi tu, e o linie unde oamenii cer ajutor In situaţii delicate…Ei îţi pot oferi ajutor.

Mama: Ajutor pentru ce?

Paulie: Ca sǎ trǎieşti.

Mama: Cu 12$ primeşti ajutor din SUA!?

Paulie: Sunt pe moarte!

Mama: Mai ai!…

Paulie: Mor! Simt în tot trupul meu!

Mama: Te inşealǎ, te minte. Arǎţi mai bine decât acum câţiva ani!

Paulie: Tu nu m-ai văzut atâţia ani.

Mama: Asta cam aşa e...

(pauză)

Paulie: Le-am spus ca lociuesc în Las Vegas şi atunci m-au înteles.

Mama: Serios? Da ei unde lociuesc? Prietenii ăştia necunoscuţi de pe CHAT.Probabil lângă imense căderi de apă. Ei habar n-au ce înseamnă să trăieşti în deşert.

17

Page 18: Drept CA o Linie

Paulie: Ãsta nici măcar nu e deşert, e o copie. Tu n-ai avea nici un motiv să te schimbi de atâtea ori, atâtea rochii, dacă ar fi deşert.

Mama: Invidie! Gelozie!

Paulie: De ce? În fiecare dimineaţă când mă trezesc şi te văd cum îti pui ciorapii ăiă şi sarafanul acela mini Frontier Casino, de la jobul acela de căcat de care eşti aşa mândră. Vomit. Tot timpul, alte haine, altele, altele...De-abia atunci îmi dau seama cât eşti de batrână, mult prea batrână pentru asemenea haine. Şi ştii ce?! Fusta şi pălaria şi zâmbetul acela belicos pe care îl ai când se apropie un client, toate astea mi s-ar potrivi mie! Din noi doua eu am trăsături mai fine, eu am fundul cel mai frumos, eu ar trebui să am viitorul nu tu. Tu ar trebui să te grăbeşti să dispari. Ai înteles, să dispari!Nu-i normal ce se întâmplă, tu ar trebui să mori înaintea mea. Eu vreau să trăiesc! Tu să mori!(începe să tuşească, se îneacă)Urăsc lumea asta modernă. Tu să mori, eu vreau să trăiesc.(pauză)Da, cam asta e tot ce le spun pe CHAT, şi dacă se întâmplă să nu închidă pâna în final îi rog să mă ajute să ies de aici.

Mama: Face 12$.

Paulie: Nu râde de mine!

Mama: Ba râd!

Paulie: Ar mai fii ceva.

Mama: Nu mai e nevoie!

Paulie: Ba e nevoie. Am multe nevoi.

Mama: Se poate, dar tot ceea ce văd eu este doar un homosexual egoist, fără nici un prieten, un travestit

Paulie: N-ai înţeles nimic!

18

Page 19: Drept CA o Linie

Mama: Sigur. Tot eu. Adică eu mă târăsc pâna aici în singura ora când pot să respir, şi sper să petrec cu tine clipele astea în mod plăcut, civilizat, la un ceai poate; fur pentru tine din toneta cei mai mici Hot Dog-i, ca pentru copii. Îi fur deci pentru tine, şi tu mă faci bătrână!

Paulie: Ţi-am zis mai rău!

Mama: Doar atât am reţinut!...

Paulie: Se pare că te-a părăsit memoria. (pauză)

Mama: Oh, doamne, Paulie, uite ce-ţi faci! Atâta agitaţie! Nervi, nervi, nervi. În timpul acesta organismul tău digeră şi ultimele celule T pe care le mai ai.

Paulie: Celule T, celule T, celule T, vorbeşti despre ele ca despre nişte căluţi de mare.

Mama: N-am înţeles, de fapt, ce vrei? Revanşă!?Pentru ce!?

Paulie: Mă enervează că năvăleşti aici în pauza ta de masă şi mă obligi să ies cu tine în oraş, în lume, vrei să mă îmbolnăvească şi mai rău!?Trebuie să-mi laşi măcar clipele astea, nu mai am nimic altceva, mi-a fost luat! Nimic.

Mama: Eu nu sunt de vină!.

Paulie: Din cauza ta sunt bolnav.

Mama: Căcat! Vina e a ta!

Paulie: Eu nu învinovăţesc pe nimeni, atâta vreau…

Mama: Paulie, nu eşti singurul! Ştiu atâţia mari amatori de pariuri şi care pot pierde odată, din nenoroc, tot ce-au avut vreodată. Aşa le-a fost destinul.

19

Page 20: Drept CA o Linie

Paulie: Ce tot vorbeşti de destin, m-ai dus cu toate poveştile despre marea aventură a vieţii, marele val. Iar eu te-am crezut! Nu-i nici o mare aventură, nici un val, totul e lin, lin şi coboară.

Mama: „Despre marile încercări ale vieţii ilustrului Paulie”. Eu nu te-am minţit cu nimic, ţie îţi este frică să trăieşti. Şi oricum n-am minţit mai mult decât alţii, Regina Angliei, de exemplu.

Paulie: Ai refuzat să-ţi asumi responsabilitatea!

Mama: Iartă-mă, dar am mai auzit vorbele astea, îi aparţin lui Mickey Rooney, în Băieţi de Oraş. Şi le spunea mai bine decât tine, dacă îmi este permis să adaug…Sunt mamă, nu Iisus Christos!

Paulie: M-ai minţit!

Mama: Încetează!

Paulie: M-ai minţit aducându-mă aici, vreau acasă!

Mama: Acasă? Aici este acasă!

Paulie: Aici nu-i casa mea, aici este deşert! Nici măcar, e o copie, artificial!

Mama: Priveşte şi tu mai bine: este o oază! Ultima graniţă! Priveşte şi tu oraşul! Poţi pleca oriunde de aici: din Egipt, în New York sau Monte Carlo. În lume! Aici lumea întreagă e privită dintr-un colţ. Nu există un alt loc mai bun să poţi s-o iei de la început. Şi tu mai mult decât oricine ar trebui să te bucuri că-ţi oferă şansa unui nou început. Aici te poţi reinventa!

Paulie: Nu trebuie să mă reinventez, trebuie doar să mă regăsesc!

Mama: Uită ce-a fost! Ce-ţi mai trebuie !? Vezi mai departe!

Paulie: O lume reală…

Mama: Mai real decât ce trăieşti tu acum, ce poate fi?

20

Page 21: Drept CA o Linie

Paulie: Nu ştiu. Aş vrea să pot afla despre lucrurile pe care nu le cunosc şi n-am să le mai aflu niciodată.Parisul…

Mama: Ah, da, Parisul! O adunătură de degeneraţi cu berete pe cap care se pişă noaptea în râul acela de-l au şi ei şi atâta se laudă cu el…Un popor întreg care refuză de atâţia ani se spele. Ei au în schimb, Eau de Toilette. Asta ar trebui să te pună pe gânduri.(pauză)Dacă vrei să mai afli, întreabă-mă!

Paulie: Nu-i acelaşi lucru.

(sună telefonul, amândoi se uită la receptor)

Paulie: În sfârşit, lumea mă caută. Ar trebui să pleci acum!

Mama: Nu şi dacă continui să vorbeşti despre mine.

Paulie: Nu înţelegi? Mă poate suna cineva de foarte departe!

Mama:Poţi să ajungi şi tu oricât departe vrei, dar trebuie să vrei!

(telefonul continuă să sune)

Paulie: Mamă, te rog pleacă!

Mama: Nu pot, e ceva ce mă ţine în loc!…

(telefonul nu mai sună)

CEAIUL

Proiecţie pe trei laturi Ceaiul.Se aprinde lumina. Se aude ticăit de ceas. Bătăi puternice în uşă. Acelaşi apartament din Las Vegas. Paulie stă în pliant cu receptorul de gât.

21

Page 22: Drept CA o Linie

Mama: Paulie, deschide repede!(Mama intră cu o cutie de medicamente, ca un container.)Paulie: Ce-i asta?

Mama: Medicamente.

Paulie: Ce fel?

Mama: AZT.

Paulie:AZT?

Mama: Pentru tine, cadou!

Paulie: Cum adică pentru mine?

Mama: Nu iei tu AZT?

Paulie: Da, de unde îl ai?

Mama: L-am găsit.

Paulie: Unde?

Mama: La spital.

Paulie: Ce spital?

Mama: Unde îmi fac şi eu testele periodic.

Paulie: Le-ai cumpărat ?

Mama: Cu japca!

Paulie: Ce?

Mama: E ultima noutate în materie de comerţ. Japca! Bodyguarzii!? Graşi, graşi, graşi. De-abia dacă te sperie câţiva metrii.

22

Page 23: Drept CA o Linie

Paulie: Ai furat AZT?

Mama: Un stoc pentru toată viaţa!

Paulie: Trebuie să le duci înapoi!

Mama: Pe naiba! Nici n-o să observe!

Paulie: Poţi fi arestată, ştii asta?

Mama: Nu cred că te arestează cineva că vrei să salvezi o viaţă.

Paulie: Tot furt se cheamă!

Mama: E luat, cu japca, dar e luat. E o mare diferenţă!

Paulie: Le duci înapoi! Ãsta este furt!

Mama: Ceva, ceva ai tu dreptate, se cam aseamănă cu un furt, dar nu e, e de fapt o parte dintr-un plan. Ţine de o strategie(politică). Se cheamă că am acţionat!

Paulie: Mamă, ai luat medicamentele altor oameni!

Mama: Şi ce? Le-am dat la străini?! Tot la bolnav ajung.

Paulie: Sper totuşi că nu ai împuşcat pe cineva în acţiunea ta.

Mama: Hai, nu te mai stresa, nu bei un ceai?

Paulie: Nu-mi vine să cred, am halucinaţii!?

Mama: Poate doar un uşor început de demenţă. E un simptom al bolii tale.

Paulie: Sigur, bucură-te, nu-i nimeni să te contrazică!

Mama: Eu am adus astea pentru tine, ar trebui să te bucuri! Nu mai cunosc o altă mamă care să mai facă aşa ceva. Puteam foarte lesne să trec pe lângă ele şi să-mi văd de drum. Dar eu am colindat toate saloanele ca să găsesc această cutie magică, cu leacuri care să te mai ţină în viaţă.

23

Page 24: Drept CA o Linie

Paulie: Ar trebui să-ţi fie ruşine.

Mama: E, puţin, puţin…de ce nu, în fond!? Toată viaţa am fost înşelată cu impozitele. Mie mi-e ruşine să ştii în fiecare dimineaţă când constat că iar începe o nouă zi, fără o sulă, care să-mi aline tristeţea. Viaţa are încercări de tot felul!

Paulie: Lasă astea în sema celor care chiar le trăiesc.

Mama: Ţi-am adus un cadou, nu ştii să primeşti un cadou. Trebuie să spui măcar: mulţumesc! M-am cam săturat să fac pe Mama Răniţilor. Am obosit şi oboseala asta apasă pe spatele meu şi mă doare!

Paulie: A, mereu tu şi durerea ta!

Mama: A mea şi numai a mea! Nimeni nu se mai interesează de ea, doar eu!Tu chiar crezi că interesează pe cineva dacă tu trăieşti sau nu? Chiar crezi că mai există cineva pe lumea asta care să mai numere fiecare nouă celulă T, care reuşeşti tu s-o păstrezi?Nimeni.

(pauză)

Paulie: Nu mai iau AZT!

Mama: Nu fi copil!

Paulie: Nu mai iau medicamente!

Mama: Te joci cu viaţa ta!

Paulie: Fără AZT, fără DDI, fără chimicale, nu vreau să ajung o plantă.

Mama: Nici nu poţi, nu te mai răsfăţa!

Paulie: Nu mă răsfăţ!

Mama: Să-ţi dau un simplu motiv pentru care merită iei AZT? Ca să poţi respira! Să respiri! Ştii, adică : inspiră, expiră!

24

Page 25: Drept CA o Linie

Paulie: Mamă, am obosit!

Mama: Cine nu oboseşte? Dar vezi tu pe cineva care a obosit şi nu mai respiră!?

Paulie: Nu înţelegi.

Mama: Crezi tu!Ieri, la Sala Mirage, o tipă, un travestit, a căzut şi şi-a luxat glezna. Am crezut că vor opri spectacolul, s-o ducă cineva la spital, s-o bandajeze. Dar nu. A stat în culise, s-a mai frecţinat şi când a fost să reintre, a fost extraordinar, poate cea mai bună reprezentaţie.

Paulie: Eu nu sunt travestit!

Mama: Nici nu se pune problema! Poţi şi fără să fi!Toţi obosim, dar nu renunţăm. Eu câteodată mă gândesc cum ar fi dacă aş supravieţui unui bombardament! Casinoul la pământ. Dărămături. Eu, cu gâtul sfârtecat, de-abia mai pot să respir. Groaznic! Şi cu toate astea vezi, că în fiecare zi mă duc la Casino.

Paulie: Eu am terminat. Nu te mai ascult. Gata şi cu oboseala şi cu stare de vomă, ies în oraş.

(ea îl loveşte peste faţă)

Mama: Dementule!

Paulie: De ce m-ai lovit!?

Mama: Că aşa simt. Fac ceea ce simt! Avantajul celui care încă trăieşte.(pauză)Îi urăsc pe laşi. Mai ales pe cei care se tem să trăiască.Lumea te aşteaptă, Paulie, iar tu îi întorci spatele!? Faci ce vrei, dar nu mori, ai auzit? Iartă-mă!

Paulie: Băi, frate!

25

Page 26: Drept CA o Linie

Mama: Nu-ţi convine? Fa ceva! Eşti bărbat, eşti mai tare, hai! Loveşte-mă, dă-mi în spate! Distruge-mi colecţia de discuri cu Michael Crawford. Orice, dar acum. Singur. Nu te mai ajut!

Paulie: Să nu mă mai atingi niciodată! Jur că te calc în picioare!Ai auzit, târfă!?(pauză)Ieşi afară. Trebuie să mă schimb. Ieşi, n-auzi?

Mama: Cum vrei tu. Sigur. Acum. Ies. Cu plăcere.

(lumina se stinge. Paulie iese)

MATERNITATE

Proiecţie pe trei laturi Maternitate. Ambienţă sonoră de cazino. Sunetele produse de jocurile mecanice. Lumină. În proiecţie, pe cele trei laturi, imaginea unui cazino. Paulie zace pe jos. Are crize. Mama stă lângă el.

Mama: Sunt lucruri de care te desparţi atunci când îmbătrâneşti. Sau cum e în cazul lui Paulie, fiindcă s-a îmbolnăvit.Sunt însă lucruri care te leagă de viaţă. Toţi avem aşa ceva. Eu mă ştiu legată de viaţă.Să vedem! E deja pe podea! Asta-i bine!Stă culcat pe spate, sau cu faţa în jos? Care-i diferenţa? Ce însemnătate are o poziţie sau alta?(pauză)Ciudat. Tare diferite sunt situaţiile pe care trebuie să le întâlnească o mamă.Când lucrezi toată ziua într-un Casino, vezi o sumedenie de clienţi care se scurg către toalete şi zac acolo ore în şir, în astfel de poziţii. Să moară pe sub mese, nu alta!(pauză)Tocmai a ieşit şi el prima dată din casă după atâta vreme. Prima oară în oraş!E plin de ură şi faţă de mine, faţă de tot. Tot ce vrea mai mult este să fie singur, nu mai suportă nici un ajutor. Urăşte asta. Nimic care să mă îngrijoreze. Are crize. Un acces de furie. Milioane de oameni trăiesc asta zi

26

Page 27: Drept CA o Linie

de zi. Nu m-ar mira dacă chiar în clipa asta undeva în China, cineva are o astfel de criză. În China, chiar acum.Dragul meu, drag…Poate ar trebui să îi pun ceva în gură nu-şi înghită limba. Da, ar trebui…(îi pune un portofel în gură)Poate ar trebui să îl ridic? Nu cred. Nu mă amestec, stau de-o parte şi-l urmăresc. Să nu se rănească singur cumva. Cel mai bine. N-are nevoie să-l ridic.Boala asta păcătoasă este ca un dar. Este ca o a doua şansă. Ultima şansă, care te face să-ţi vezi toate greşelile şi păcatele din trecut. De parcă şi cea mai mică şi neînsemnată greşeală, uitată demult, sau al naibii de prezentă, toate au chemat boala asta. Eu nu am chiar aşa multe greşeli. Nu cred. Nu sunt Iisus Christos. Se aseamănă ele, mamele, dar nu sunt Iisus Christos.(pauză)Până acum nu îmi explicam ce înseamnă mamă. De ce atunci cănd eşti supărat sau ai necazuri, chemi pe mama. Ce este în chemare asta, în menirea asta? Când Paulie mă strigă, ştiu că i s-a întâmplat ceva rău şi că are nevoie de ajutor. De când micul Paulie s-a îmbolnăvit, de când disperîntre viaţă şi moarte şi mă tot strigă, mă simt ca un înger. Sunt un înger mulţumită bolii fiului meu.

ÎMPLINIREA

Proiecţie pe trei laturi Împlinirea. Sunetul bătăilor de inimă. Lumină gri. Paulie şi Mama stau cu faţa la public.

Paulie: Mamă,o veste bună!

Mama: Ce e?

Paulie: Doctorul a trecut să mă vadă azi. Mi-a spus că celulele T s-au dublat!

Mama: Serios? Din una s-au făcut două?!

(Paulie se uită îngrozit la mama, apoi începe să râdă, mama râde şi ea. Paulie începe să plângă, mama continuă să râdă)

27

Page 28: Drept CA o Linie

BOTEZUL

Proiecţie pe trei laturi Botezul. Sunetul de apă într-o cadă. Lumină. Proiecţie de jur împrejur cu apă. Mama îi face baie lui Paulie.

Mama: Aşa! Cum mai e acum?

Paulie: Mai bine.

Mama: Da, nu prea suntem bucuros azi…

Paulie: Nu sunt nici trist!

Mama: Cum îţi sunt picioarele azi?

Paulie: Mă tem că nu le simt. (râde)

Mama: O să le simţi curând, va trece.

Paulie: Nu sunt aşa sigur.

Mama: Frank Sinatra şi-a pierdut vocea odată, şi uite că i-a revenit.

Paulie: Şi dacă nu le voi mai pute folosi?

Mama: Ia-ţi la revedere!Totul putrezeşte până la urmă. Nu le simţi, renunţi la ele. E ca într-o căznicie!

(pauză)

Paulie: Tu nu te simţi stânjenită?

Mama: Deloc. Sunt mama ta.

Paulie: Da? Da, cu Oedip?

Mama: El era grec, grecii sunt mai trăzniţi. Când mă uit la tine, nu văd un bărbat, văd un băieţel.

28

Page 29: Drept CA o Linie

Paulie: Tu eşti şi mai perversă!

Mama: Un băieţel drăguţ. Un bebeluş. Doar mâini, picioare şi piele.

Paulie: Nu ţi se pare ciudat, totuşi eu nu simt nimic…

Mama: Cine mai are nevoie de o pereche de picioare, când are o mamă care se îngrijeşte de toate? O mamă care-ţi urmăreşte fiecare mişcare. Nu poţi să mişti, fără ca ea să ştie. Mama Mamelor!

Paulie: Lasă mâna mai jos, te rog.

(îşi pune mâna lângă gura lui; Paulie o muşcă)

Mama: Au! Doamne, m-ai muşcat! Vrei să mor şi eu?

Paulie: De ce ţi-e frică? Vezi cum e!

Mama: Mai ai de gând să mă mai muşti?

Paulie: Poate.

Mama: Nu.

Paulie: Cum vrei tu.

(pauză)

Îmi plac momentele astea când e linişte şi eşti cu mine.

Mama: Şi mie mi-ar plăcea să putem avea şi pe stradă câte un loc ascuns, unde să ne putem vârâ şi să stăm aşa, doar noi doi, în linişte.

(pauză)

Paulie, am văzut ce-ai făcut în bucătărie!

Paulie: Şi ce, e vina mea?

29

Page 30: Drept CA o Linie

Mama: Nu asta am spus. Dar nu poţi totuşi să ignori faptul că eşti plin de răni, laşi pete peste tot.

Paulie: Doamne.

Mama: Nu poţi găti, mai ales că sinusurile tale nu mai funcţionează. Dacă ţi-era foame, mă rugai şi îţi pregăteam un super cocktail de fructe, gustos şi sănătos.

Paulie: E plin de chimicale, cât despre gust…

Mama:E un cocktail pe care îl servim şi la noi la Casino.

Paulie: Nu-mi place, înţelege!

Mama: E destul de caldă apa?

Paulie: E bine.

Mama: Promite-mi că nu o să mai găteşti!

Paulie: Nu.

Mama: Atunci, anunţă-mă înainte. Nu sunt Liza Minelli. Nu le fac pe toate cât ai bate din palme.

Paulie: Ştiu.

Mama: Ştii tu asta? Dar cum ar putea ştii aşa ceva unul care nu a muncit toată viaţa?

Paulie: De la tv.

Mama: Parcă ai fi taică-tu!

Paulie: Credeam că nu l-ai cunoscut aşa bine pe tata.

Mama: Normal că l-am cunoscut! Nu foarte mult, eram doar o prostituată. Treaba mea era să fac bani, nu fişe sociale.

30

Page 31: Drept CA o Linie

Paulie: Sigur.

Mama: Ne-am cunoscut, de fapt pentru 15 minute.

Paulie: O eternitate, într-o secundă, dragoste fulgerătoare!

Mama: Aşa era atunci. În ziua de azi, însă, pentru aceeaşi bani trebuie să exersezi zeci de poziţii, care mai de care mai ciudate, de parcă ai fi gimnastă olimpică, nu prostituată.

Paulie: Nu uita de vorbele dulci şoptite la ureche, sfatul prietenesc, umărul pe care ţi se confesează…

Mama: Pe-atunci lucrurile erau altfel.

Paulie: Cum se mai schimbă lumea! Înainte era mai mult o plăcere, acum a devenit un sport. Prea mult efort!

(pauză)

Mama: Tu preferai tura de noapte sau de zi?

Paulie: Noaptea. Dar tu?

Mama: Pauzele de masă, în marile restaurante, afacerişti, oameni cu bani, care vin să mănânce şi vor să se relaxeze pentru două ceasuri.

Paulie: Bacşiş, nu glumă!

Mama: Mie îmi convenea.

Paulie: Obişnuiai să porţi să porţi şi conversaţie?

Mama: Nu, eram prea concentrată cu slujba. Ţine de stil. Depindea de la un client la altul.

Paulie: Dar vorbele rostite în şoaptă, promisiunile?…

Mama: Da, sigur, mai trecea timpul.

31

Page 32: Drept CA o Linie

Paulie: Mie îmi plăcea cel mai mult partea asta.

Mama: Da, te-ai implicat ceva!

(pauză)

Paulie: Vorbeşte-mi despre tata.

Mama: Ce să-ţi spun?

Paulie: Era drăguţ cu tine?

Mama: Era rapid.

Paulie: Totuşi!…

Mama: În fine, nu mai ştiu.Era agitaţie în restaurant, lume intra, ieşea…

Paulie: Era frumos?

Mama: Nu mai ţin minte, totul se petrecea repede.

Paulie: Înţeleg.

Mama: Hai mai bine să nu mai vorbim despre asta.

Paulie: Sigur.

Mama: Era drăguţ.

Paulie: Parcă ziceai că nu mai ştii.

Mama: Ceva, ceva mai ţin minte!

Paulie: Ceva?

Mama: Normal!

(pauză)

32

Page 33: Drept CA o Linie

Ce muzică e asta? Aşa tristă?

Paulie: E operă.

Mama: Ah, operă. Dacă eşti fericit trebuie să asculţi muzică mai ritmată.

(pauză)

Paulie: Ţi-a fost vreodată frică?

Mama: Să-mi fie frică?

Paulie: Când ieşeai la lucru.

Mama: Niciodată. Şi dacă mi-era ce? Puteam face ceva?

Paulie: Nimic. Ţine de destin.

Mama: Nu. Asta era doar o slujbă.

Paulie: Şi ea ţine tot de destin.Destinul meu e acum, boala asta.

Mama: Nu vorbi aşa!

Paulie: Hai, du-te acum! Apa se răceşte şi vreau să mă mai bălăcesc puţin.

ACHITAREA

Proiecţie pe trei laturi Achitarea. Sunet de picătură. Paulie stă pe un scaun Mama apare pregătind medicamentaţia.

Paulie: În New York, lucram la GO-GO HOUSE.

Mama: Ce-i asta?

33

Page 34: Drept CA o Linie

Paulie: Un local pentru bărbaţi numai. Se pare că este una dintre scenele cele mai apreciate de pe Broadway, unde, aş adăuga, eu îmi vânturam sula.

Mama: Ce vulgar!

Paulie: Mă rog, jonglam cu penisul prin faţa oamenilor.

Mama: Deja sună tentant!

Paulie: Oamenii plăteau ca să mi-o vadă în sculată.

Mama: Cine? Cine?

Paulie: Tot felul. Afacerişti. Majoritatea moşi, băieţii care aduc pizza,poate chiar şi cei mai apreciaţi artişti de pe Broadway, de la celelalte teatre veneau acolo. Eu nu prea puteam să-i văd, căci era prea multă lumină pe sula mea.

Mama: Păi şi atunci de unde ştii că erau şi ei?

Paulie: După bacşişuri! Cât îmi lăsau şi mai ales unde îi plasau, banii. Cum mă atingeau!…Unii îmi vârau banii în cizme. Eram costumat în cel mai singuratic cowboy!

Mama: Vezi, demult ai fost intersat să cunoşti şi să experimentezi, noul!

Paulie: Mă rog, acesta era doar un preambul, munca începea după aceea. Mă plimbam printre mese, purtam conversaţii.

Mama: Destul de civilizat şi erai si plătit!

Paulie: Chiar bine!

(pauză)

Nu pentru bani făceam asta.

Mama: Dragule, m-ai atins! Tu chiar te-ai măritat cu slujba asta!

Paaulie: Mâinile îmi plăceau!

34

Page 35: Drept CA o Linie

Mama: Mâinile?Am şi uitat senzaţia!

Paulie: New York este un loc tare, cool!

Mama: Aşa-i!

Paulie: Tare în răceală.

Mama: Spune-i York şi e clar!

Paulie: Le-aş fi preferat pe ale tale.

Mama: Ale mele?

Paulie: Ele au fost singurele care m-au ocrotit, m-au încălzit, m-au iubit.

(pauză)

Mama: Iartă-mă!

Paulie: Acum simt iar căldura mâinilor tale.(Mama îl ia în braţe. Paulie începe sa plângă.) Poţi să mă vindeci? Te rog!

Mama: Aş vrea să pot.

Paulie: Te rog!

Mama: Nu pot mai mult. Aş vrea să pot, o mamă nu e mai mult. Ţine de destin, tu ai spus. Trebuie să nu cedăm. Curaj.

Paulie: E prea mult pentru mine.

Mama: Eu am rezistat la toate provocările. Şi-am fost lovită şi eu de la început. Am cocoaşa asta păguboasă. Şi-o port peste tot. Şi ce? Trebuie să-i faci faţă, e ca un soi de rezistenţă. Trebuie să nu te dai bătut!

Paulie: Scoate-mi tuburile astea! Scoate-mă de aici!

35

Page 36: Drept CA o Linie

Mama: Nu. Vrei să renunţi? Asta înseamnă că încă mai depinde de tine. E un semn că încă mai existîn tine o parte care poate să mai lupte.

Paulie: Scoate-mă de aici! Dacă mă mai iubeşti! Te rog.

(pauză)

Mama: Depinde încă de tine. Îţi las masca, pentru că nu te iubesc. Rămâi aşa, eu n-o scot, nu te iubesc, nu dacă renunţi.(Mama îşi pune mâinile pe pieptul lui, peste tubul de la perfuzie.) Nu te iubesc.

ESTIMÃRI

Proiecţie pe trei laturi Estimări. Sunetul bătăii inimii. Lumină roşie. Paulie şi Mama stau cu faţa la public

Paulie: Mamă, o veste proastă!

Mama: Ce e?

Paulie: Doctorul a fost la mine azi. Mi-a spus că nu mai am mult…

Mama: Serios? Cam cât? O săptâmână?

(Paulie se uită la mama, apoi începe să râdă, râd amândoi)

SCRIMA

Proiecţie pe trei laturi Scrima. Sunetul unor lame încrucişate. Lumină. Tot spaţiul e alb. Treptat în proiecţie apare un dormitor, în care sunt

36

Page 37: Drept CA o Linie

medicamente peste tot. Paulie e întins pe pat. Mama intră, poartă echipament de scrimă. Se opreşte lângă patul lui Paulie.

Paulie: O, doamne! Pentru moment am crezut că văd fantome.Cu ce te-ai îmbrăcat?

Mama: Echipament pentru scrimă.

Paulie: Când ai învăţat scrimă?

Mama: De azi m-am apucat. Mai am un echipament complet şi pentru tine.

Paulie:Pentru mine?

Mama: Priveşte lamele astea. Dacă vrei putem să le scoatem vârful de protecţie. Sunt foarte ascuţite.

Paulie: Ne duelăm?

Mama: Ca exerciţiu. Doctorul a spus că trebuie să te mişti. Am ales un sport de cameră.

Paulie: Bine dar este prea violent.

Mama: Tocmai, cred c-o să-ţi placă.

Paulie: Nu vreau să mă duelez cu tine.

Mama: Prostii. Uiţi cu cine vorbeşti. Fiecare băiat vrea s-o întreacă pe maică-sa într-un sport mai dur.

Paulie: Nu şi eu.

Mama: Nu aştepta sa te lovesc eu prima.Toţi copiii vor la un moment dat să-şi omoare părinţii.La fel e şi în Shakespeare şi la greci.

Paulie: Tu vrei ca eu să te omor?

37

Page 38: Drept CA o Linie

Mama: Fireşte că nu asta vreau. Dar oricare copil e dator să încerce măcar o dată. Luptă cu mine. Direct.

Paulie: Nu e cam târziu?

Mama: Rolul meu de mamă este să-ţi îndeplinesc fiecare dorinţă chiar dacă mă urăşti pentru asta.

Paulie: Dar tu niciodată nu m-ai constrâns la nimic.

Mama: Hai o să vezi că te dobor.

Paulie: O înfrângere în plus. Ce mai contează?

Mama: Poate că e cum zici tu, dar acum sus, sus şi loveşte-mă.Pe mine şi pe toţi ca mine. Hai.

(îl loveşte peste corp)

Paulie: Au, doare! Încetează!

(pauză)

Sunt prea slăbit. Du-te şi exersează cu cineva de vârsta ta.

Mama: Paulie, mă urăşti pentru o groază de lucruri. Hai, loveşte!

(îl loveşte)

Paulie: Pentru dumnezeu, încetează!

Mam: Hai! Ţi-e frică! Eşti laş?

Paulie: Încetează! Te iert pentru tot.

(îl loveşte din ce în ce mai rău)

Mama: Nu, nu mă poţi ierta.

Paiulie: Nimic din mine nu mai poate lupta.

38

Page 39: Drept CA o Linie

Mama: Minciuni!

Paulie: Recunoaşte!

Mama: Apără-te! Hai! Noi nu suntem genul acela de oameni.Noi nu cedăm! Luptă cu mine! Loveşte-mă pentru nepăsarea mea. Ridică-te şi loveşye-mă pentru toţi anii cât n-am fost împreună. Sigur poţi. Hai! Luptă! Ripostează! Sus! Sus! Pentru dumnezeu! Sus!(realizează că nu mai mişcă.)

(pauză)

Paulie: Ai terminat exerciţiul?

Mama: Pentru o clipă am crezut…am crezut…Trebuie să fie ceva groaznic pentru care mă urăşti!

Paulie: Nu e nimic mamă.

Mama: Demenţa cred că a început, ţi-am mai mărit doza de morfină azi.

REVERSUL

Proiecţie pe trei laturi Reversul. Sunetul bătăii inimii. Tot spaţiul este alb. Paulie şi Mama stau cu faţa la public.

Paulie: Mamă, o veste groaznică!

Mama: Ce e?

Paulie: Doctorul m-a vizitat azi, mi-a zis că e timpul.

Mama: Serios?

(Paulie se uita la mama şi începe să râdă, mama râde şi ea. Paulie continuă să râdă, mama începe să plângă)

39

Page 40: Drept CA o Linie

DEMENŢA

Proiecţie pe trei laturi Demenţa. Sunetul unui aparat de respirat. Lumină. În proiecţie un taxator de bilete. Paulie încearcă să se ridice. Mama stă undeva în întuneric. Sunetul de ploaie.

Paulie: Plouă cumva în staţia Victoria?Două bilete, vă rog.Unul pentru mine şi unul pentru…Ea poate veni cu mine, dacă vrea.Nu mai vreau s-o oblig să vină.

Uimită că mă vezi aici?Şi eu la fel , dragă!

Am hotărât să mă reinventez, rememorând câteva momente.(se uită la el)Cum arăt?Dar picioarele?Fundul? Cum arată?Cât ai la tine?Pot să aranjez ceva pentru tine,Ceva mai special, ca de despărţire.E frig? Cât de rău plouă?

Oare sunt sigur că o să pot?Mamă, crezi că am să pot?

Mama: Cu siguranţă, vei reuşi.

Paulie: Spune-le tu. Le spui tu? Le spui tu că nu mai e nevoie de nici un ajutor?

Spune-le că pot păstraPastilele aleaŞi picăturile,Patul

40

Page 41: Drept CA o Linie

Toate pentru spitalSă le ţină pentru unul careE deznădăjduit.

Nu-i aşa mamă?

Mama: Ce să fie aşa?

Paulie: Nu e adevărat, nu aşa trebuie?

Mama: Aşa trebuie.

Paulie: Sigur că da.

Am întâlnit oameni.Oameni fără picioare.Fără picioare şiLuptau foarte bine.

Nu-i aşa, mamă?

Mama: Aşa e.

Paulie: Poţi s-o înfrângi?Da, poţi şi eu pot.

El zicea că o am în sânge.Păi schimbă-mi sângele.El zicea că e în celulele meleT?Elimină-le! Dă-le naibi!Picioarele?Taie-le!

Mama: Aşa-i! Scapă de ele!

Paulie: Şi-n ochii mei?Am văzut destulNu-mi pasă!Mă lipsesc de ei!

41

Page 42: Drept CA o Linie

Sunt aici!Da, sunt eu.Sunt aici.Aşa că spune-le să păstreze pastilele.Încetaţi cu chimicalele.Încetaţi cu ajutoarele.Încetaţi cu funerariile

Spune-i LizeiSpune-i BarbareiSpune-i PiaeiSpune la toate târfele să înceteze!

Jocul acela prostesc.Poţi? Te rog!

Păstraţi donaţiile pentru altcinevaEu mi-am luat biletDa, sunt aiciAm trecut de ocolişuriAm trecut de liniiAm trecut de trupuriTrupurile…

(începe să râdă)

Da, am trecutDa, am trecut.

Mamă?mi-am luat bilet.

(râde mai tare)

Da, am trecut.

*******Proiecţie pe trei laturi dar lipseşte cuvântul. Sunetul bătăii inimii. Toată scena albă. Paulie şi Mama stau cu faţa la public.

42

Page 43: Drept CA o Linie

(pauză)

(pauză)

Mama: Ce s-a întâmplat?

(pauză)

Doctorul a mai trecut azi?

(pauză)

Serios?

LOVE FOR SALE

Proiecţie pe trei laturi Love for sale. Sunet de picătură de la perfuzie. Pe toate cele trei laturi imaginea aceluiaşi dormitor în negru cu foarte multe medicamente peste tot. Paulie zace pe pat. Mama stă lângă el.

Mama: Timpul nu iartă pe nimeni, Paulie.

Paulie: Da, dar eu n-am cerut mai mult timp.

Mama: Da. Aşa e. Dar e bine să-l ai, chiar dacă n-ai mai cerut. Nu crezi?

(pauză)

Paulie: Hmm.

Mama: Linişteşte-te!

Paulie: Încerc.

43

Page 44: Drept CA o Linie

Mama: Ce-ai zice de încă o morfină mică?

Paulie: Nu, categoric, nu!

Mama: Ce-o să fac eu fără tine? Pentru cine o să mai subtilizez eu medicamente?

Paulie: Pentru tine.O să ai nevoie.

Mama: Drăguţ!

(pauză)

Vrei să deschid tv-ul?

(Paulie refuză)

Putem să mai ascultăm sunetele de ocean, încă o dată, ce zici?

Paulie: Eu te iert, mamă!

Mama: Pentru ce?

Paulie: Pentru tot.

Mama: Tot?

Pasulie: Da.

Mama: Maternitatea? Şi pe-asta?

Paulie: Maternitatea. Lumea. Totul.

Mama: După tine n-o să mai fie nimic.

Paulie: Istorie.

Mam: Nu-mi place istoria. De-aia am preferat să trăiesc lângă deşert.

44

Page 45: Drept CA o Linie

Paulie: Aşa e .

Mama: Deci, vezi, nu prea poţi pleca. Sunt o groază de cazinouri care trebuie construite, jackpot-uri de câştigat.

Paulie: Dacă nu-ţi place istoria, cum îţi vei aminti de mine?

Mama: Vorbeşti prostii, tu eşti aici cu mine.

Paulie: Unde?

Mama: Ai vrea să te vezi pe o hartă, o hartă a Istoriei Mamei Tale.Nu-i aşa?

Paulie: Da.

Mama: Ia lasa puţin, aşa , stai întins.(Mama se întoarce cu spatele la public şi îşi descoperă cocoaşa.)Uită-te , vezi?(Paulie se întinde. Închide ochii.)Paulie: Drept ca o linie.

Mama: Ca lama unui cuţit.

Paulie: Viaţa.

Mama: Viaţa noastră. Toate zbaterile, toată viaţă întortochiată.

Paulie: Şi eu.

Mama: Da, mamă.(Paulie tremură.)

(pauză)

Începe să-mi placă chestia asta, Paulie. Momentele astea de linişte, când suntem noi doi. Aşa cum stai tu acolo şi mă asculţi cât e ziua de lungă, felu cum ştii tu să te porţi, drăguţ, atent. Chiar îmi plac momentele astea. Şi îi mulţu,mulţumesc doamnei Elizabeth Taylor pentru lecţiile pe care le-am învăţat.

45

Page 46: Drept CA o Linie

(pauză)

Şi-ţi mulţumesc ţie, mamă. Îţi mulţumesc ţie pentru…

Paulie? Paulie?(Paulie e mort. Mama începe să plângă)Paulie? Copilaşul meu mic şi scump.

(pauză)

O viaţă.O viaţă întreagă.Tocmai am văzut.Paulie?

(pauză)

O, doamne,doamne, ce linişte e, nu?Paulie?Îţi mulţumesc pentru că mi-ai dăruit-o pe ea, MAMA.O, doamne.Paulie, te rog.Vrei să-mi vezi spatele?L-aţi auzit.Drept ca o linie. Aşa e.(Intră în public)Poate vreţi un ceai.Mai rămâneţi cât să beţi un ceai?(vorbeşte cu diferite persoane din public)Aş putea să vă arăt frumuseţile din Las Vegas.Oaza.(lumina se stinge uşor)Oaza din deşert.

sfârşit

46

Page 47: Drept CA o Linie

47