Download revista

20
Secţiunea Gimnaziu

Transcript of Download revista

Secţiunea Gimnaziu

Aş vrea… Aş vrea ca pentru o clipă să visez că zbor, asemenea unui fluture, într-un zbor al inocenţei, ce cuprinde întreg universul într-un zâmbet. Atunci inima mea va lăsa puţin din nuanţele sale celor ce zâmbetul îmi vor simţi. Aş vrea să rămân tainică, simţind cum lunecă în fiinţa mea paşii magici ai copilăriei. Cu puritate şi sensibilitate să îmbrac vântul lăsat de aripile mele, pentru ca cei ce mă văd, să îşi mângâie privirile.Fiecare atingere lină să se transforme în magie, iar magia să schimbe viaţa în culorile curcubeului, pentru ca fiecare zi să apară sub o culoare pe cerul vieţii. Aş vrea să pornesc în aventura cunoaşterii, să descopăr lucrurile simple care mă fac fericită şi misterele ce mă înconjoară. Aş vrea să fiu …COPILA CLIPEI.

Andreea CAZACU clasa a VII a A, Scoala cu clasele I-VIII Nr.1 Suceava

Aş vrea...

Aş vrea să-mi fii lacrima ca să-ti pot fi alinarea, să te zbaţi de fericire că exist. Şi-apoi...as vrea să-şi fiu flacara speranţei ce n-ar cuteza să se stingă. Aş vrea să te iubesc mai mult decât ai putea tu să mă iubeşti pe mine şi, poate, în momentele tale de singurătate, să-ţi întrebi raţiunea dacă eşti o comoară.

Aş mai vrea ca suferinţa să nu-ţi apese sufletul şi să-ţi fiu licoarea plânsă la amărăciune. Aş vrea să fiu un vis înalt, să n-a jungi prea curând la mine şi mi-ar place să fiu poteca pe care nu calci pentru că ai impresia că nu există. Aşa te vei putea căţăra pe visele tale,s peranţele tale şi vei putea înflori ca o floare, spre mine. Cu toate astea, aş vrea să fiu ultimul cuvânt din poezia vieţii tale, ultima îndurare şi să te vindec. Iar daca te-aş ruga, ai putea să te bucuri de mine ca de viaţă? Nu te grabi spre un răspuns ce crezi că-mi va împrospăta bătaia inimii. AŞ VREA să fiu exact ca tine!

Ruxandra DĂNĂILĂ Clasa a VII-a A, Şcoala cu clasele I-VIII Nr.1 Suceava

Vârsta la care cauţi dar nu gaseşti

Am ajuns într-un sfârşit aici. Probabil cea mai frumoasă perioadă a vieţii, plină de întrebări, îndoieli şi totodată vise şi speranţe. La început te

simţi confuz, aruncat direct în furtuna aprigă numită „viaţă’’. Te trezeşti singur, căutând răspunsuri la întrebări probabil decisive „Cine sunt?’’ „Ce voi fi?”. Simţindu-ne maturi, puternici, invincibili dar cu inocenţa copilăriei încă în suflet, păşim sfios în lumea oamenilor maturi controlată de principii şi reguli mult prea complicate pentru noi. Poate de aici vine şi acel impuls, acel impuls nebunesc care ne face să vrem să fim independenţi, nepăsători la greutăţile din jur. În această perioadă se naşte setea de cunoaştere. Vrem să fim atotştiutori, să pornim pe cărările neumblate ale vieţii, să fim într-o continuă schimbare, mereu să experimentăm ceva nou. Suntem într-o nesfârşită căutare a propriei identităţi, a definirii unei personalităţi.

Dar cum nimic nu este perfect, în această perioadă apar şi unele probleme de comportament, suntem frustraţi şi neînţeleşi poate pentru că ni se pare că nu avem destulă libertate. Oricum am privi aceste schimbări fiecare suntem unici prin caracter şi felul cum percepem lucrurile. Un singur lucru nu trebuie să uităm, noi reprezentăm viitorul acestei societăţi. Dacă vrem o schimbare totul începe de la noi.

Iustina GAVRILUŢĂ, cls. a VII a, Şcoala cu clasele I-VIII NR. 1 Suceava

O fereastră spre adolescenţă

Copilaria e ca o dimineaţă cu soare cald, mângâietor şi stralucitor. E lumea basmelor, cu zâne şi feţi frumoşi, cu sfatul permanent al părinţilor pentru bine şi adevăr. Acum descoperim lumea cu farmecul ei, cu momentele vesele, lipsite de griji, cu voie bună şi zâmbet.

Sfârşitul copilăriei înseamnă începutul adolescenţei, o altă etapă a vieţii ce ne marchează şi ne învaţă cum să păşim înainte. E vârsta cea mai activă când aflăm multe lucruri, ne asumăm responsabilităţi ce uneori ne sperie, ne ameninţă, dar ne calec , dacă vrem să trecem totul cu bine şi să devenim puternici.

Adolescenţa e vârsta care imi dă libertate în gândire, în visare, în evadarea din spaţiul cotitidan.

E momentul în care iţi laşi jucăriile deoparte, îţi deschizi aripile ca o pasăre pe cerul înalt şi fără pată, ce cuprinde vise frumoase pe care oricine şi le doreste.

Şi eu voi încerca să privesc spre fereastra adolescenţei, să preţuiesc din plin clipele minunate şi să trăiesc cu intensitate totul, cu toate că viaţa ne scoate în cale multe bariere, dar ne deschide şi căi luminate care să ne îndrume şi să biruie orice provocare.

Cristina MOLDOVAN Şcoala cu clasele I-VIII, nr.7 Grigore Ghica Voievod, Suceava

O fereastră spre adolescenţă Au trecut şi anii aceştia ai copilăriei, anii aceştia vânturaţi de zâmbete, culoare, căldură, jocuri şi mister. S-au spulberat usor... şi s-au risipit ca frunzele în toiul unei nopţi amare, şi au rămas înţepenite adânc în miezul sufletului nostru exact ca rădacinile unei flori gingaşe. Clipele alea atât de pastelate, înrămate în zâmbete şi glasuri de copii, amintiri plăcute, întâmplări hazlii şi misterele jocurilor au părăsit scena acestei piese de teatru numită viaţa şi şi-au luat zborul atât de limpede pe aripile timpului şi s-au pierdut în zare... Trecutul ne ţine de mână, ne leagă de aceeaşi piesă şi ne deschide noi uşi, ne-nvaţă cum să rezistăm acestui film, cum să ne interpretam rolul, ne educă şi ne dezvaluie mistere... Adolescenţa ne primeşte atât de zgomotos, ne rupe din lumea noastră cu poveşti şi ne trezeste în realitate. În această piesă avem un rol destul de complicat râdem, plângem, glumim, suferim, ajutăm, cădem, ne ridicăm, sperăm, zâmbim, greşim, iertăm, cunoaştem, dăruim, primim, ascultăm, vorbim, privim, învăţam. Lucrurile mărunte ni se par minunate, speciale, fiecare în felul lor tot ceea ce odată ni se părea simplu acum ne este complicat, tot ceea ce inainte nu înţelegeam, acum întelegem, descoperim. Viaţa ni se pare mai bogată, plină de surprize. La fiecare pas întâlnind noi idei, noi gânduri, noi cunoştinţe. Înainte râdeam fără să ne dăm seama, acum râdem din inimă, pentru ca puţinele momente de fericire contează. Viitorul are şi el un rol în viaţa noastră. Dacă inainte nu ne pasă decât dacă era soare afară pentru a putea juca şotron în faţa casei, astăzi ne facem griji pentru ziua de mâine, pentru viitorul nostru. Amintirile astea-n care eram doar un copil care aştepta Crăciunul cu nasul lipit de geam şi vara mă tăvăleam prin iarba proaspată, prin miile de flori îmi fac inima să mi se-ndoaie. Chipul inocent, plin de veselie începe să se şteargă să îşi schimbe masca şi să îşi ia în primire un alt rol, unul mult mai serios. Şi când mă gândesc că odată am crezut şi eu în Albă ca Zăpada, în Cenuşăreasa sau în Ileana Cosânzeana acum odată intrată pe fereastra adolescenţei le înteleg firul şi nu îmi mai trăiesc lumea mea de basm, pentru că sunt lipită de realitate. Aivea parcă mă văd cu cosiţele lungi împletite, colorând sau culegând floricele...şi iată...timpul s-a scurs şi anii au trecut...iar în urmă lăsăm doar amintiri şi nişte vechi poze care parcă vor să vorbească despre frumoasa copilarie...

Anamaria MOSCALIUC, Cl a VII- a A, Scoala cu clasele I-VIII nr 7, Grigore Ghica Voievod, Suceava

O fereastră spre adolescenţă

Adolescenţa, mireasa vieţii, floarea pământului umed și negru al umbrei colorează în mod surpinzător vieţile noastre. Totul este schimbător, timpul căștigă lupta cu propria noastră persoană. Ne amintim mănunchiul strălucitor al razelor de soare, cerul senin ca ochii unui copil nevinovat. Mirosul de vanilie traversează casa bunicii și trezește pofta de copilărie. Seara privim cerul cu stele mici ce licăresc ca niște ţinte de argint. Se pierd petalele din crinul alb, casa cu jucarii se vede în ceaţă, totul se pierde și văzduhul încremenește deasupra lumii. Când speranţa e mică iar noi cădem în întuneric, se ivește o lumină, o ferestră ce pare nouă și curată, a doua parte a vieţii noastre de copil, adolescenţa.

O nouă zi e o nouă pădure tristă pentru că ne duce departe de complimentele pe care copilăria ni le oferă darnică. Astfel, fiecare secundă, minut, oră, zi sunt unice în felul lor. Iată alt copil ce se trezește adult după un vis frumos din care nu ar fi vrut să se trezească niciodată! Totul se iartă, dar nu se uită…Trecerea se petrece neașteptat de ușor, cu siguranţă că o să înţelegem intr-o zi în ce constă eternitatea acestei flori…Totul dispare și ușor se pierde în umbra gândurilor noastre. Dacă nu vom căuta comoara nu o vom găsi, fiecare pas hotărât ne arată drumul corect, și fiecare greșeală ne duce în ceaţă, făcându-ne să pierdem harta vieţii și să uităm că trebuie să trăim cu suflet de copil orice perioadă a vieţii, până când ciripitul păsărilor va resuscita inimile visânde.

Speranţa sfântă a unui copil duce orice dorinţă spre cele mai înalte culmi. Odată cu puterile mari vin și responsabilităţile mari…pașii unui copil sunt de multe ori nesiguri, tremuraţi dar mereu va fi adultul care îl va ridica de câte ori acesta va cădea. Izvoarele spun povești, soarele împrăștie căldura sa benefică peste câmpia plină de flori, ploaia de lumină ne acoperă sufletul, sunt sentimente ale adolescenţei care pun tinerii pe gânduri…însă nu există cuvinte pentru a descrie copilăria.

Suntem în braţele timpului binecuvântat, adolescenţa ne dă târcoale, elementul de noutate este schimbarea, mai tarziu însă…timpul va fi neiertător. Am învăţat multe de la oamenii care au pășit în viaţă înaintea mea, nimeni nu e perfect, e greu de găsit un model, dar mereu ai ocazia sa-ţi demontrezi capacităţile, să ţi le îmbunătăţești, să excelezi.

Câteodată e bine să le araţi persoanelor din jurul tău că viaţa are un sens indiferent de periodă și obstacole…își deschide mereu ferestrele pentru a intra aer proaspăt, pur.

Credeam că amintirile și copilăria vor rămâne în loc cu mine până la sfârșit dar nu-i așa, totul se schimbă, apar prieteni noi, sentimente necunoscute iar tot ce ne-nconjoară crește odată cu mintea și trupul nostru. În multe din situaţiile din viaţă suntem puși singuri într-o cameră a minţii

faţă în faţă cu realitatea, și tot ce avem ca arme sunt gândurile pe care doar noi știm să le ordonăm și să le apreciem.

Vino adolescenţă, ajută-ne să te trăim din plin!…să Admir, să Doresc, să Ovaţionez, să Lovesc, să Eman, să Simt, să Caut, să Enumăr, să Număr, să Ţip, să Ating…vino!

Costina MURARIU, Cl a VII-a A Scoala cu clasele I-VIII nr 7, Grigore Ghica Voievod, Suceava

Secţiunea LICEU

Visul unui adolescent

Mergeam prin pădure şi visam, era o zi însorită iar razele soarelui ce se răsfrângeau printre crengile copacilor îmi incântau privirea. Visul meu era cum să experimentez o mare de sentimente fără să te răneşti. Mă gândeam la băieţi, la Univers, la tot felul de lucruri şi zâmbeam. Aveam impresia că copacii din natură mă priveau ciudat de parcă era interzis să zâmbesc de una singură. Cuprinsă în febra visului am început să nu le mai acord atenţie, aveam privirea mereu orientată în sus spre cerul albastru şi senin. Bucuria mea creştea în fiecare secundă mai mult şi mai mult până când la un moment dat ceva ma trezit brusc, era o umbră a unui copac care acum parcă vroia să mă atingă uşor. Desigur acel moment era lipsit de importanţă dar în acelaşi timp a reuşit să mă trezească din acel vis minunat. Încercând să intru din nou în atmosfera visului am realizat că era puţin cam imposibil şi încet, încet mi-am luat gândul, din zâmbetul frumos pe care îl purtam pe buze cu câteva secunde înainte de acea întrerupere, acum devenisem serioasă, eram din nou în lumea reală, din nou în mediul oamenilor obişnuiţi. Desigur răspunsul la întrebarea mea cum să experimentez o mare de sentimente fără să mă rănesc a rămas sub semnul întrebării în continuare, dar sper că poate o să mai am şansa să mă pot concentra tot visând la acest răspuns.

Camelia BLINDU clasa a XI-a A, Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret”, Suceava

Adolescenţa, calea spre maturitate

Orice adolescent are visuri. Orice adolescent are parte de temeri, momente de suspas, clipe de teroare, secvenţe euforice, dezamăgiri, eşecuri sau glorii furtunoase.

Adolescenţa este o etapă a vieţii care o atinge oricine la un moment dat, indiferent de rasă, sex, sau statutul social din care provine. Această etapă de cele mai multe ori este una complicată atât pentru cel în cauză cât şi pentru familie sau cei din jur. Apar multe întrebări iar nici un răspuns dat nu este considerat bun, uneori chiar ai impresia că toată lumea este împotriva ta şi nimeni nu te întelege. Orice eşec, oricât de mic, în dragoste sau în orice altceva îţi propui şi nu-ţi iese, ţi se pare că toata viaţa ţi s-a surpat şi nu vei mai putea continua mai departe. Orice ceartă cu părinţii sau prietenii te poate răni mai mult decât o lovitură şi te poate duce pe cărări nebănuite, de cele mai multe ori distrugându-te fără să îţi dai seama.

La o vârstă încă fragedă şi lipsită de experienţă, toate acestea pot aprinde în minţile adolescenţilor mii de idei şi pot provoca multe stări: consumurile de droguri, care de cele mai multe ori duc la dependenţă, iar de

la dependenţă mai este doar un pas până la a-ţi distruge viata. Consumurile în exces de alcool şi tutun, care şi acestea au urmări grave, agresivitatea, zbuciumul interior, cu care este mai greu să trăieşti decât cu o boală vizibilă, sau chiar timiditatea, şi a fi timid în vremurile noastre, este destul de tragic. Nu te poţi integra nicăieri, nu iţi poti face prieteni, nu iţi poti face dreptate atunci când eşti acuzat, nu te poţi lupta pentru drepturile tale, doar pentru că un singur lucru nu iţi dă voie, timiditatea. Iar începând aşa de la o vârstă aşa de fragedă, viitorul nu va putea fi prea strălucit.

Toţi adolescenţii din ziua de azi au acces la tot ce îşi doresc, indiferent dacă este interzis sau nu, cu toţii îşi pot face un idol din cel mai mare hoţ, cel mai nonconformist cântăreţ, cel mai bogat sau cel mai liber om de pe planetă. Informaţiile şi rezolvările la orice problemă le poti găsi pe internet şi nu mai ai nevoie de sfaturile nimănui, astfel punându-se o barieră între tine şi cei dragi, poţi deveni distant şi rece. Şi pentru a reduce măcar o parte din toate acestea este nevoie de multă înţelegere şi afecţiune din partea celor din jur, mai ales din partea familiei.

Adolescenţa este grea pentru oricine. Are “şi suişuri şi coborâşuri”, dar ceea “ce nu te doboară, te întăreşte”.

Visurile adolescentine sunt multe, neliniştite, uriaşe, nobile, perverse, imposibile, minunate, complicate, dar cu toţii ne dorim să ni se împlinească într-o bună zi, măcar un sfert din ele, dar să ne bucurăm ca şi cum ni s-au împlinit toate deodată.

Alina Georgiana CIOBANU, Clasa a XI-a G, Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret”, Suceava

Sunt nebun, iubesc şi nu am bani!

Confuzie, teamă, curiozitate, sfidare, teribilism… Asta e adolescenţa. Sau cel puţin aşa ar spune diverşi părinţi îngrijoraţi, profesori autoritari, bătrâni neînţelegători şi chiar şi cei mai renumiţi psihologi şi psihiatri. Aşa să fie? Poate da, poate nu. Adolescenţa mea e diferită, adică vreau să zic normală. Confuzie? Nu chiar. Teamă? Câteodată. Curiozitate? Din plin. Sfidare? Cu măsuăra. Teribilism? La asta nu mai răspund… Am doar 18 ani şi parcă nimeni nu-mi stă în drum, universul mi-e nelimitat. Aceasta e de fapt marea boală a vârstei: crezi că poţi să iubeşti până te doare, să-ţi iei rucsacul în spate şi să dispari două, trei zile sau pur şi simplu să nu faci nimic o săptămână, să-ţi faci de cap până ţi-l pierzi, să fumezi pe la colţurile şcolii, să mergi, să vezi, să cucereşti… În realitate, toate acestea durează puţin şi în mod ironic sunt trăite la intensitate maximă în timpul adolescenţei, când viaţa e încă un teritoriu necunoscut nouă, ca o junglă.

Există şi acea parte a adolescenţei în care învăţăm. Învăţăm la şcoală, învăţăm de la părinţi, învăţăm de la prieteni, învăţăm din situatiile din fiecare zi şi toate astea ar trebui să ne creeze personalităţile definitiv. De aceea cei din jurul nostru sunt îngrijoraţi dacă adoptam stiluri care le displac, dacă suntem deprimaţi, sau dacă avem nişte atitudini sfidătoare. Cert e ca nu ne oprim niciodată din a învăţa şi că ne schimbăm mereu, slavă Domnului! Desigur, aşa aratş adolescenţa MEA. Şi trebuie să mărturisesc că mi-e greu să concep cum tipul adolescentului rebel, neînteles, revoltat şi închis în el însuşi se poate suporta pe sine. La urma urmei, în fiecare din noi stă forţa de a înota contra curentului.

Adolescenţa mea e frumoasă şi ştie multe poveşti despre noi două. O iau cu mine peste tot şi mă mândresc cu ea. Îi fac cunoştinţă cu alte adolescente prietenoase şi le dăm drumul din lesă să se exprime, să iasă în evidenţă, să se lase duse de val. Peste câţiva ani o voi pierde pentru totdeauna, atât pe ea, cât şi tot ceea ce făceam împreună. Ce-o să fac atunci cu mine?

Comonita Raluca, clasa a XI-a G Clasa a XI-a G, Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret”, Suceava

De vorba cu amintirile Este seară,o seară destul de calduroasă pentru luna septembrie. Poate acesta este motivul pentru care sunt aici…pe banca din faţa casei, încercând să scap de aceea cameră monotonă în care locuiesc…Nu e prima dată când “evadez” în acest loc, e unul din locurile mele preferate, din simplu motiv că aici toata “lumea“ mă ascultă şi vorbeşte cu mine, e locul unde mă simt liber să îmi exprim gândurile…E o legatură strânsă între mine şi acest loc, un loc plin de amintiri, un loc care pare să cuprindă jumate din adolescenţa mea. Uneori mă face să plâng, alteori să râd dar în acelaşi timp râd şi plâng de fericire pentru că sunt clipe frumoase pe care mi le amintesc cu drag. Incepe sa se simta aerul rece a sfarsitului de septembrie,asa ca ma intorc sa imi iau ceva pe mine,e o bluza foarte veche,de prin perioada liceului.Fara sa imi dau seama prea repede,observ cateva minute mai tarziu ca a cazut din buzunarul ei o bratara…de asemenea o bratara foarte veche,era un cadou de la EA…EA nu este o fata oarecare,e cea cu care vroiam sa mi se indeplineasca toate visurile de adolescent…dar bine spus erau doar visuri de adolescent,niste copii care pe atunci nu se gandeau la imposibil.In aceea vreme visam sa pot atinge cerul chiar daca ma aflam pe pamant,sa pot atinge focul fara sa ma ard,sa prind aripi pentru a zbura,sa pot salva ceva ce pare pierdut dar niciodata visele mele nu s-au implinit.

Imi aduc aminte ca era o seara de ianuarie..da cand auzi ianuarie ti se pare o luna urata a anului,dar nu… chiar era frumos,era frumos pentru ca aveai senzatia ca acei fulgi de zapada iti mangaiau obrazul,ca totul era acoperit de zapada alba in semn de inocenta ,de sinceritate iar vantul acela puternic de iarna te oprea din mers pentru a admira frumusetea iernii…In aceea seara ma plimbam linistit pe strazile din orasul meu,admiram acele case batranesti ,desi pare a fi o nebunie,visam sa locuiesc in asa o casa,nu visam la un palat cu 3 etaje modern si elegant dimpotriva visam la aceea umila si placuta casuta in care se aduna toata familia de sarbatori,in care se aprind milioane de zambete pe fetele tuturor.Pentru mine nu contau banii,imi aduc aminte ca mama imi dadea bani pnetru scoala dar eu ii strangeam si ii puneam deoparte pentru momentele in care cu adevarat aveam nevoie de ei,tot ce imi doream era fericire,daca vedeam acest sentiment pe fetele persoanelor iubite atunci eram si eu fericit.Nu eram un adolescent egoist,ma multumeam daca imi vedeam familia fericita si asta datorita faptului ca mai aveam inca 3 frati mai mici ca mine de care trebuia sa am grija cand mama pleca la munca…Nu m-am plans niciodata de ce am avut sau de ce nu am avut,unii spun ca adolescenta e o perioada dificila ,altii ca sunt cei mai frumosi anii din viata dar eu m-am situat undeva la mijloc,am avut si momente frumoase dar si neplacute. Si plimbandu-ma singur pe acele strazi am simtit deodata ca vantul se opreste pentru cateva minunte,nu stiam ce se intampla,simteam ca este ceva rau asa ca am inceput sa maresc pasul pana acasa,…dar cand sa intru pe straduta in care locuiesc am vazut foarte multa lume adunata,foarte multe masini si multa galagie…Cand am vazut ce se intampla am inceput sa tip,sa alerg ,sa ma zbat in bratele unei vecine care nu ma lasa sa intru sa imi salvez familia,sa plang de durere …A fost un moment groaznic,imi doream sa intru acolo,sa trec prin acel foc fara sa ma ard,dar nimeni nu ma lasa,de ce nimeni nu credea ca pot face acest lucru,de ce?poate mai tarziu gasisem si raspunsul,pentru ca intr-adevar nu puteam,eram doar un copil de 17 ani care nu era in stare sa faca nimic. Pierdusem singurele persoane dragi mie ,simteam ca imi pierd radacinile,ma simteam ca o planta care mai are putin si se ofileste,sau ca un copac toamna,numai aveam puterea de a vorbi,de a asculta,de a raspunde cerintelor din jur,dar totusi nu am renuntat la scoala pentru ca visam sa ajung medic,in ciuda dureri incepusem sa ma ocup mai mult de scoala pentru a o face mandra pe mama si pentru a imi atinge scopul. Trecuse 4 luni de la acel incident,era 13 mai,cand am intalnit-o pe EA ,era aceea fata care te face sa zambesti in fiecare zi cu zambetul ei perfect.Am intalnit-o intr-un moment foarte greu mie,ea mi-a fost alaturi ,ea m-a facut sa zambesc intrebandu-ma pentru prima oara cat este ceasul.Era o colega de

liceu,de aceiasi varsta dar care facea in clasa de la parter...M-a impresionat felul cum vorbea,cum zambea,cum isi prezenta proiectele etc. Vorbisem 2 saptamani incontinu,pana intr-o zi cand am hotarat sa prezentam un proiect impreuna,era un proiect la biologie,materia preferata a amandurora.Proiectul avuse un success reusit,a fost chiar foarte bun avand in vedere talentul ei cuc are isi prezenta temele…Terminasem clasa a xi-a A cu rezultate foarte bune,mama ar fi fost mandra de mine,dar probabil m-a vazut si s-a bucurat de ceea ce am devenit….Incepusem sa ma indragostesc de EA,la sfarsitul vacantei visam amandoi la ce este mai frumos,trecuse si clasa a xii a A si aveam de gand sa mergem amandoi la medicina,reusisem ,simteam ca visele mele se indeplinesc ,incepusem sa cred in ele…Trecuse 4 ani,o perioada foarte fericita pentru mine ,dar cand mai aveam un pas pana la indeplinirea visurilor EA dispare ,pentru ca tot ce e frumos nu dureaza pana la nesfarsit … A fost din nou o perioada foarte grea,simteam ca nimeni si nimic numai are rost in viata mea dar nu m-am gandit niciodata sa renunt la visurile mele,la aceea casuta batraneasca,la familia adunata in jurul mesei si la visuld e a deveni medic…In ciuda faptului ca le-am realizat singur sunt mandru ca am reusit si ca mi s-au indeplinit unele vise. Nu reusisem sa trec prin foc fara sa ma ard,nici sa prind aripi pentru a zbura in schimb am reusit sa salvez ceva ce parea pierdut.

Costan Andreea Ramona Clasa a XI a A

Adolescenta in ochii unui adolescent Adolescenta daca vrem sa o definim strict din punct de vedere

stiintific, atunci putem sa spunem ca este o perioada in dezvoltarea organismului uman,care urmeaza pubertatii si precede starea de adult. Este cuprinsa,in general,intre 14 si 18 ani,avand multiple aspecte particulare de la individ la individ. Se caracterizeaza prin dezvoltarea fizica si neuropsihica pronuntata, explicabila prin faptul ca sistemul neurovegetativ si cel endocrin ajung in faza lor finala de dezvoltare.

Adolescenta, pentru cei ce n-au ajuns la ea,e ceva indepartat, dar care te atrage cu o forta irezistibila pentru ca este este viitorul, speranta, iar pentru cei care au trecut de ea, adolescenta e acea perioada fantastica din viata unui om,in care totul e posibil,in care stelele iti stau in palma,iar lumea asteapta sa fie cucerita de catre tine,adolescentul cu sufletul deschis si mintea limpede.

Fiecare a simtit acel fior de teama, cand si-a dat seama ca in trupul lui, aproape de copil, au aparut semnele schimbarii.Pentru mine ca baiat,

umbra fina de sub nas, vocea care scapa de sub control si ma facea sa vorbesc cand ca o soprana, cand ca un bas, micii vulcani de pe nas, de pe obraji, care erup cand mi-era lumea mai draga, pantalonii care trebuiau lungiti din ce in ce mai des, toate sunt semne ca s-a incheiat o etapa din viata mea : COPILARIA. Si ma intreb : imi pare bine sau rau, regret sau ma bucur. Voi regreta lipsa de griji a copilariei,dar ma bucur ca voi avea un cuvant de spus, ca voi avea responsabilitati .

Regret ingenuitatea copilariei, dar stiu ca viata nu este roz ,ca oamenii sunt si buni si rai si ca pentru nimeni nu exista un clopot de sticlav sub care sa poata trai ferit de tot raul din lume.

Regret simplitatea si sinceritatea relatiilor de prietenie dintre copii, dar ma bucur de profunzimea noilor relatii care se vor crea.

Regret inconstienta copilariei, dar ma bucur ca-n aceasta perioada ma voi descoperi pe mine,cel din adancuri, ca voi incerca sa ma cunosc cat mai bine, sa aflu ce-mi place la mine si ce nu si sa lupt pentru a deveni cineva cu care sa ma simt bine si de care sa fiu multumit.

Regret lumea fantastica a povestilor si inca nu stiu daca sa renunt definitiv la ea sau s-o pastrez bine ascunsa intr-un coltisor si atunci cand voi fi dezamagit de lumea reala sa ma pot refugia in ea pentru ca sunt la mine acasa. Ca orice lume fantastica resursele ei sunt inepuizabile asa ca sper sa imi ajunga toata viata.

Daca e sa revenim la definitia stiintifica si anume la faptul ca in aceasta perioada sistemul endocrin ajunge in faza finala de dezvoltare,atunci putem sa traducem : roseata si caldura in obraji,bubuiturile de toba ale inimii, care sta sa sparga pieptul,furnicaturile din maini, toate au un singur nume: Iubirea.

Oare este intamplator ca adolescenta corespunde perioadei de liceu? Oare este intamplator ca cele mai frumoase amintiri sunt din aceasta perioada? Oare este intamplator ca cele mai trainice prieteni se leaga acum? Nu poate fi decat un raspuns : nimic nu e intamplator.

Este adevarat ca epoca informationala in care traim noi adolescentii de astazi isi pune puternic amprenta asupra noastra. Este adevarat ca nu ne place sa citim dar indemnati de parinti, de profesori,nu aruncam la cos valorile universale si in momentul cand le descoperim, constatam ca nu suntem singuri in Univers si mai ales ca tot ceea ce traim noi au mai trait si alti adolescent, ca istoria se repeta.

Unul dintre cei mai iubiti adolescenti prezentati in literatura romana,este Ionut Jder,din romanul lui Mihail Sadoveanu : “Fratii Jderi”. “Desi nu era frumos,ca avea nasul cam mare,ca si tatal sau Jderul cel batran,il placeau toti.Chipul sau era atragator,un baietandru subtiratic,strain si orfan,un pui vrednic de parintele sau.Muierile au bagat de seama ca-i

stangaci.Surprins in schimbarile vietii,era fara liniste,ii placeau toate zburdalniciunile.

Schackespere cu “Romeo si Julieta”,a adus cel mai frumos omagiu acestei varste, surprinzandu-i esenta : iubirea, apropiindu-se de eroi cu dragoste,tandrete,intelegere, facand din doi eroi simbolul iubirii adolescentine dusa pana la sacrificiul suprem.

Fuior Robert Clasa a IX-a D, C.N.I. “Spiru Haret” Suceava

Copilarie pe un leagan La colt de strada,un parc intins se scalda bland sub razele soarelui.Vantul bate obosit,sufland lenes printre firele de iarba netaiata. Frunzele copacilor se leagana apatic,iar sub activitatea lor molatica se naste un sunet metalic de lanturi ruginite de timp... De la o creanga zdravana, doua lanturi coboara,cu solzii lor de metal, incet spre pamant. La capatul lor o bucata umila de lemn, plina de carii,se leagana ca odinioara,insa fara greutatea unui copil vesel. Nimeni nu e in parc...nimeni nu se mai leagana. Toti au disparut,unul cate unul,prin viata. Pasesc cu teama spre locul in care candva ma simteam ca acasa. Calc iarba cruda in drumul meu,traversez lacul de nisip, fara castele si parcari de masinute, las balansorul neatins si sar peste calutul putred de lemn,si ma indrept spre cel ce gemea cel mai tare din parc. Rasuna tot parcul in tonalitati de fier. Ma opresc in fata sa.Se opreste vantul.Se opreste leaganul...Simt cum ma cheama din nou la joaca,la stadiul acela de visare profunda. Fara sa mai stau pe ganduri prind zalele ruginite si dintr-o miscare ma aflam in leagan...Nu era nimeni in jur pentru a cere un avant pana la cer. Mi-am lasat picioarele in fata,m-am impins puternic in spate,mi-am strans ochii,iar apoi...m-am desprins de la pamant. In plimbarea mea scurta,de la un punct in fata la un altul in spate si invers,toate clipele de veselie si-au facut aparitia in mintea mea obosita,inclusiv momentul in care,mica fiind,mi-am facut cicatricea din mijlocul fruntii.Imi amintesc sangele cald ce a rabufnit imediat dupa impactul cu solul,cat si lacrimile si urletele de durere ce le-am scos... Acum rad...si ma las in voia vantului,aplecandu-ma mai tare pe spate,cu ochii inca inchisi...si ascult.Ascult claxoane,zgomote colorate,pasi marunti si repezi,certuri si oferte atragatoare de pepene verde...iar pe fundal,scartaitul delirant al

lanturilor. Si atunci,o voce imi spulbera conexiunea cu copilul din mine strigandu-mi numele. Imi deschid ochii,oprind leaganul frenetic si odata cu oprirea lui sclipirea de imaturitate, pe care inca o mai pastram, s-a diminuat considerabil. Fara sa ma mai uit in spate,mi-am luat geanta in graba si am plecat regretand. Insa...copilaria e inca in mine,nu a disparut definitiv.O simt atunci cand rad cu pofta,cand fug nebuneste dupa baloane de sapun,cand sar in spatele lui si il indemn la fuga,cand desenez si cant,cand ma trezesc tarziu dupa alarme resetate de vreo 5 ori...Sunt un copil,sunt un om mare... Cantecul iubirii adolescentine

Ghidersa Maria-Gabriela Cl:a IX-a D,C.N.I "Spiru Haret" Suceava

Câţi dintre noi pot spune sincer că nu au iubit niciodată ? Câţi dintre noi pot spune că nu au simţit fiorii iubirii adolescentine ? Puţini , nu ? Dar ce este iubirea adolescentină ? Ce o face atât de intensă şi plăcută ? Prin ce se deosebeşte ea de celelalte mari iubiri ale vieţii ?Atâtea întrebări fără răspuns... Atâtea sentimente de pătruns.... Cândva, de mult " Iubirea " era pentru mine ceva absurd, un cuvânt oarecare, un paradis nedescoperit încă. Curiozitatea de a dezlega acest mister ... acest tărâm încă necunoscut pentru mine , m-a împins să mă informez întrebând pe cei din jur ce părere au despre acest banal cuvânt . Toţi pe care îi întrebam , zâmbeau sublim şi îmi dădeau răspunsuri foarte neclare , înceţoşate . Singurul răspuns care m-a pus pe gânduri este acela când un băiat mi-a spus că " Iubirea este un cântec " . Oricât de mult mă gândeam la acest lucru şi încercam să lipesc un cuvânt de celălalt îmi era tot mai greu de intelesa€ ¦Incet, încet începusem să cresc...să gândesc diferit... dar trecerea anilor nu m-a făcut să uit acele cuvinte...îmi erau întipărite mereu în minte... cu trecerea fiecărei zile eram mai entuziasmata că poate în curând voi află şi

poate că voi şi simţi acele cuvinte..Întradevăr,mai târziu am înţeles adevăratul sens al răspunsului simplu pe care îl primisem cu ceva vreme în urmă.Dragostea este întradevăr un cântec.În fiecare zi îşi scrie versurile pe foaia îngălbenita a sufletului.Şi le scrie cu un toc şi o călimară de cerneală.Ea îşi ţese melodia fericirii pe portativele zilelor,şi pe măsură ce călimară se goleşte,devinde din ce în ce mai surdă,apoi se stinge.După un timp,dragostea începe să-şi scrie versurile pe paginile altui suflet,să îşi ţese melodia pe portativele altor zile şi al unei alte existenţe.Şi până vom întâlni acea dragoste adevărată,acea legătură perfectă între sufletele noastre,vom valsa pe ritmurile multor melodii şi vom scrie versurile simţirilor noastre pe multe suflete. Toate aceste sentimente , aceste tărâmuri mirifice le-am simţit cu adevărat . Poate nu toţi le vor descoperi în adevăratul sens al cuvântului ... poate îşi vor da seama prea târziu ce au avut şi au pierdut ... sau poate îşi vor da seama la momentul oportul şi vor profită de ocazie . Adolescenţa este cea mai frumoasă vârstă în care învăţam să iubim ... să preţuim cu adevărat ceea ce avem lângă noi şi totodată ea ne învăţa să ne maturizăm , să mergem mai departe, să punem preţ până şi pe cel mai mic detaliu (Grigorean-Tipa Alexandra – clasa a11-a A) Sentiment obscur Adolescenţa este o perioadă în dezvoltarea organismului uman,care urmează pubertăţii şi precede starea de adult. Este cuprinsă, în general, între 14 şi 18 ani, având multiple aspecte particulare de la individ la individ. Se caracterizează prin dezvoltarea fizică şi neuropsihică. E timpul în care se conturează personalitatea.Cam atît ne poate oferi definiţia adolescenţei,o teorie aparţinînd biologiei.Nu ne oferă nimic concret despre problemele cu care se vor confrunta viitorii adolescenţi,speranţele şi alte lucruri la fel de importante.Pentru mine teoriile nu pot inlocui realitatea de care ne lovim in fiecare zi,ca adolescenţi.Nimic din ce există ca materie creată de om nu imi poate oferi aceeasi satisfactie ca sentimentele pe care le trăiesc.Viaţa pentru mine e ca un sport.Consider că fiecare lucru trebuie făcut la timpul lui.Adolescenţa e o perioada in care cresc,învăţ,iubesc,sunt iubit si cu siguranţa imi creez o structură pentru viaţă.Imi creez o scară de valori pe care să o urmez indiferent de îndoielile celor care mă înconjoară.E ciudat cum în zilele noastre, majoritatea lucrurilor se raportează la bani si la valori materiale.Cîţi dintre noi traim cu adevărat realitatea?Cîti dintre prietenii mei

joacă cu adevărata mască?În acest joc al vietii toti jucăm periculos.E o lume complicată, mai ales la vîrsta mea de 17 ani.Tot timpul mă lovesc de întrebari cu răspunsuri ascunse. Nu te gîndi nicio secundă daca este bine ceea ce faci atat timp cat mintea rămane curată.Învaţă să risti si vei vedea ca totul capătă contur.Deplasează-te din circuitul inert in care te aflii.Nu mai alerga in cerc in jurul unei lumi schimbătoare ca vremea.Învaţă să trăiesti si sa te exprimi aşa cum trebuie.Nu uita că ai o singură viaţa,asa că bucuăa-te de tot ce iţi ofera ea.Fie că este vorba de bune sau rele,incearca sa o percepi asa cum este.Realitatea poate fi şi ea ficţiune.În momentul acesta adevărul este ca un fruct bolnav foarte bine fardat.Eu ma ghidez cu ajutorul sentimentelor pentru că ele sunt sigura şansă spre supravieţuire.Ele sunt singurele care nu pot fi manipulate. Fii tu schimbarea pe care o vrei in lume. (Gandhi)

Magazin Octavian, 11 G. Colegiul Naţional de Informatică “Spiru Haret” , Suceava

Profesor coordinator Iacoban Magdalena

Adolescenta Vârsta viselor "neîmplinite", a iubirilor "imposibile", a relaţiilor "dezastruoase". Adolescenta este perioada cea mai frumoasa si mai dificila din viata noastra. Este perioada când copilul se transforma în om matur, învatând noi reguli de convietuire cu ceilalti. Aceasta transformare se produce pe parcursul mai multor ani, cu numeroase ezitari si obstacole. Schimbarile care au loc sunt atât fizice cât si psihice. În acesti ani, copilul îsi alege drumul care îl va urma în viata si face totul ca acesta sa fie cât mai usor. La aceasta vârsta sunt si eu si îmi dau seama cât de greu este sa te adaptezi. Cei din jurul meu, cunoscuti si prieteni, ma privesc altfel acum, adolescent fiind. Ei asteapta din ce în ce mai mult de la mine si ma trateaza ca un adult. La început a fost greu dar mi-am dat seama ca toate acestea ma ajuta sa trec cu bine spre calea cea mai buna în viata. Adolescentii din ziua de azi sunt foarte diferiti de cei din trecut. Acum acestia sunt influentati de anturajul în care îsi petrec timpul. Daca în trecut adolescentii ascultau aproape toate sfaturile parintilor, în zilele noastre apar foarte des conflicte în familie. Discordantele acestea se produc din pricina lipsei comunicarii parinte-copil si de cele mai multe ori datorita unor parinti

care nu înteleg ca la aceasta vârsta caracteristica adolescentului este tendinta spre independenta si neîncredere. Datorita familiei si anturajului, foarte multi adolescenti fumeaza, consuma alcool sau se drogheaza. Tot mai multi tineri devin dependenti de droguri, irosindu-si astfel viata de la o vârsta foarte frageda. Deasemenea comportamentul adolescentilor este afectat de muzica ascultata si de filmele urmarite; acestea îi îndeamna uneori sa savârseasca fapte care n-ar trebui sa fie facute înca de la o asemenea vârsta. Adolescentul încearca în acesti ani sa se perfectioneze, sa ajunga cineva de care va fii mândru mai târziu. De aceea el îsi cauta un exemplu în lumea înconjuratoare si în mas-media. Acest exemplu afecteaz..vârsta de aur a fiecarui om, o vârsta în care iubirea trebuie sa învinga. Acesti ani din viata trebuie traiti intens de fiecare dintre noi, desi acum ni se pare o perioada grea.Eu sper ca si ceilalti adolescenti vor întelege ce frumosi sunt acesti ani si vor încerca sa profite din plin de bucuriile dar si de dificultatile acestei perioade. Este o vârsta la care nu ne putem întoarce si este pacat sa nu profitam de acesti ani cât înca mai putem.

Oglindă Consider ţelul o oglindă. O oglindă ce-mi reflectă mie, numai mie, dorinţele cele mai ascunse din interiorul fiinţei mele. O suprafaţă plană şi strălucitoare, cu mici impurităţi, impurităţi ce nu se văd cu ochiul liber. Visez. Cu ochii deschişi. Visez cu ochii deschişi la soare şi parcă văd prin el. Văd nucleul ce-mi doar încălzeşte ochii, pielea, dorinţa. Căldura e plăcută, e ca o pană fină care-ţi atinge palma, gadilând-o. Dar arde. Arde miile de dorinţe ascunse, tăcute, reci. Le topeşte, iar acestea se omogenizează cu zâmbetul dulce al reuşitei. Tu nu zâmbeşti când o dorinţă îţi este îndeplinită? Zâmbeşti la fel ca un copil caruia i se dăruieşte o acadea colorata, dulce, mare... o mare de zahăr! Dar nu-ţi fie teamă. Dulcele e bun, e stropul de fericire de pe chipul oricărei vârste. Din nou oglinda. Privesc în infinit şi văd în mine. Oare cum aş putea să-mi fac visurile reale? Oare pot? Şi dacă da, cum?... Privesc pe suprafaţa plană şi văd lucruri mari: din nou soarele, care mă încălzeşte, dar căldura vine din interior; un avion, care mă poate duce departe, mă poate purta printre nori, dar nu am nevoie de el; un curcubeu... am propriul meu curcubeu, e unul în opt culori, pană când ajung la concluzia că nu există aşa ceva. Şi apare confuzia... N-am nimic, dar le am pe toate. Visez că scriu nimicuri. Visez gălăgie şi agitaţie. Visez ploaia care se apropie, caldă şi rece, apoi rece şi caldă, apoi dispare după colţ. Visez vântul

care va purta praful pe străzi şi îl va aduna grămadă peste mine. Visez că visez. Reflexie. Totul este o reflexie a ceea ce nu se vede. Dar văd doar eu, prin vălul de dorinţe, prin ceaţa alburie de frământări şi iluzii. Apoi devine clar. Îmi văd chipul în mii de culori pe suprafaţa plană şi strălucitoare, cu mici impurităţi, impurităţi ce nu se văd cu ochiul liber... oglindă.

Tanasa Viaţa, o minune în Univers, a apărut în jur de 4 miliarde de ani în

urmă iar noi oamenii numai cu aproximativ 200 de mii de ani în urmă. Totuşi, am reuşit să distrugem echilibrul atât de esenţial vieţii. La început planeta noastră a fost, asemenea altor planete din Univers, nimic mai mult decât un haos de foc. Totuşi aici miracolul vieţii s-a produs. Astăzi, viaţa, viaţa noastră, este doar o za într-un lanţ nenumărat de fiinţe vii. De unde provenim noi? De unde a apărut prima scânteie a vieţii?....un miracol al timpului. Ştiu doar că nu suntem de mult pe Pământ şi mai ştiu că fiecare „rană” provocată plantei ne scurtează viaţa. Pământul nostru se bazează pe un echilibru în care fiecare fiinţă are un rol de jucat şi nu există decât prin existenţa unei alte fiinţe. Raportarea la fiinţele din jurul nostru creează o armonie ce tinde spre perfecţiune, dar fragilă si uşor de distrus. Ce ştim despre Pământ? Ce ştim despre viaţa pe această planetă?....Pământul este un miracol. Viaţa rămâne un mister. Oriunde am fi, acţiunile noastre au repercusiuni pe întreaga Terra. Omul a schimbat în ultimele câteva zeci de ani faţa Pământului, mai mult decât a făcut-o în mii de ani. Totul se întâmplă rapid, foarte rapid. Gheţarii se topesc la o viteză la care nici ce mai pesimişti oameni de ştiinţă nu şi-ar fi imaginat, astfel nivelul mărilor şi oceanelor continuând să crească neîncetat. Programele naţionale de împădurire, nu ţin pasul cu defrişările, aceste „mutilări furibunde” a pădurilor. Seceta apare peste tot pe planetă, fiind un factor determinant în cauzarea morţii atâtor oameni. Comemorăm 25 de ani de la dezastrul de la Cernobâl, stând cu frica în spinare a unui nou dezastru la Fukushima. Războaiele, dezastrele naturale şi alte calamităţi sunt dovada certă căci omenirea bate la porţile haosului. Suntem în proces de a compromite echilibrul climatic care ne-a permis să ne dezvoltăm atâtea mii de ani. Începând cu originile noastre, apa, aerul şi formele de viaţă au fost strâns legate dar, recent am rupt aceste legături. Am creat un fenomen pe care nu îl putem controla. Ascultă-mă, te rog. Eşti un om înţelept. Avem foarte puţin timp să ne schimbăm. Preţul nesăbuinţei noastre îl plătim tot noi, poate chiar înzecit.

Nu trebuie să ne pierdem speranţa. Terra încă mai are resurse. Ce este important nu este ceea ce s-a dus, dar ceea ce a rămas. Este vremea să ne unim. Toţi avem puterea de a schimba în bine.

Usarciuc