Download (PDF, 1.03MB)

1

REPERE CONCEPTUALE ALE CERCETĂRII

Actualitatea temei

Astăzi, mai mult ca oricând, trăim într-o lume a globalizării, în care se produc mutaţii

profunde în domeniile social, economic şi politic. Societăţile moderne se confruntă cu probleme

neîntâlnite în epocile anterioare. Astfel, extinderea urbanizării, multiplicarea şi diversificarea

tentaţiilor, interpretarea greşită a conceptelor de democraţie şi libertate socială şi morală, utilizarea

ideilor de moralitate şi dreptate în alte scopuri care, de cele mai multe ori, nu au nimic curat sau

nobil, sunt numai câteva elemente care arată cât de actuală este tema noastră

Pe lângă acestea, specific României, după anul 1990, şi majorităţii ţărilor europene, tranziţia

spre o societate democratică cu economie de piaţă a condus la un colaps, manifestat la nivel de

individ, prin scăderea dramatică a calităţii vieţii şi numărului locurilor de muncă, creşterea

şomajului, mai ales în rândul tineretului, nesiguranţa zilei de mâine şi creşterea fără precedent a

ratei criminalităţii.

Actualitatea temei rezultă şi din cercetare nevoia de cunoaştere dimensiunilor violenţei

şi criminalităţii în această etapă şi sensibilizare instituţiilor de socializare şi resocializare, şi a

altor factori sociali pentru a face front comun în acţiunea prevenire şi combatere a violenţei şi

criminalităţii .

În fine, tema este de mare actualitate, deoarece tratează din punct de vedere sociologic şi

juridic, problematică prevenirii şi combaterii criminalităţii în rândul tineretului, din perspectiva

actualei etape de dezvoltare a societăţii româneşti.

Prin urmare, sperăm, ca această lucrare de debut să întregească aceste cercetări, să fie

obiect de dispută şi controverse, ce „limpezesc” vasta problematică a prevenirii şi combaterii

actelor antisociale, în rândul tineretului.

Descrierea situaţiei în domeniul de cercetare şi identificarea problemelor de

cercetare.

Criminalitatea este inerentă oricărei societăţi, astfel că putem vorbi că oricare epocă

istorică are propria ei criminalitate. Această particularitate a criminalităţii de a fi prezentă în orice

societate a făcut ca să fie studiată încă din cele mai vechi timpuri. Astfel, filozofii Socrate, Platon

şi Seneca au privit crima şi criminalul din punct de vedere filosofic, încercând să găsească

răspunsuri la o serie de întrebări cum ar fi . de ce se comite o crimă , de ce se aplică o pedeapsă.

Aristotrel a văzut în organizarea economică şi socială, în special în sărăcie drept una dintre cauzele

2

indirecte ale crimei, în timp ce sentimentele şi voinţa formează cauzele directe sau imediate ale

acesteia.

În Evul Mediu, Sf. Toma D Aquino, în concepţia sa filosofică a pus accentul pe raţiune,

treptele de raţionalitate fiind în starea sa mistică,iar justiţia este privită în funcţie de lex aeterna,

lex naturalis şi lex umana [ 31 , p 90 -91].

În epoca modernă , engllezul Thomas More a fost primul care a încercat să analizeze şi

să aprofundeze efectele crimei şi să avanseze unele propuneri privitoare la mijloacele de

intervenţie cum ar fi o guvernare de fier, punând astfel primele baze ale contractului social [31,

p 207 – 226 ]

Începând cu secolul al XVIII – lea , sub influenţa iluminismului se poate vorbi despre

primele cercetări sociologice . Astfel,Cesare Beccaria cu opera sa Despre delicte şi pedepse [ 2]

apărută în anul 1764 urmează linia lui Montesqueu descrisă în lucrarea sa „Despre spiritul

legilor” [ 27 ] din 1748 punând astfel bazele dreptului penal modern şi a criminologiei.

Jeremy Bentham în lucrările sale „ An introduction to the Princples of Moralls and

Legislation” din 1780 [3 ] şi „Panopticon : of The Introspection House” din 1787 [ 4], a militat

pentru umanizarea dreptului penal. Astfel se pronunţat pentru proporţionalitatea pedepsei în

raport cu pericolul social al faptei, pentru reformarea penitenciarelor, în sensul creerii unor

stabilimente de tip penitencir, pentru înlocuirea pedepse cu moartea cu detenţia şi educarea ,

formarea şi pregătirea deţinuţilor pentru reinserţia socială.

După aproape 100 de ani de la apariţia lucrărilor lui Cesare Beccaria şi J Bentham ,

cercetările despre crimă , criminal şi criminalitate efectuate de la începtul secolului XX structura

şi dinamica fenomenului criminal sunt studiate sub aspect statistic, sociologic şi psihologic.

Astfel, au apărut o serie de lucrări statistice care oreferea informaţii spre crime, teoprii

sociologice în care se găsesc o serie de studii ale mediului social în care trăieşte criminalul şi în

care comite fapte şi psihologice care încearcă să explice cauzele coduitei delincvente fiind grupate

în patru categorii de orientări.

Teoriile de orientare biologică, au ca punct de plecare teoria evoluționistă a lui Darwin,

iar ulterior studiile de frenologie ale lui F.J. Gal [ 16 ] cercetările de fizionomie întreprinse de

J.C.Lavater [ 22 ], fiind susținute de Cesare Lombroso [ 24] , Enrico Ferii [ 14 ] şi Raffaele

Garofalo [ 17 ], care au pus bazele criminologiei pozitiviste. Astfel, Cesare Lombroso în lucrarea

sa „ Omul delincvent” a încercat să delimiteze noncriminalii de criminali susținînd că aceștia

din urmă repreyintă o categorie giologică inferioară.

Ideea comună a acestor teorii constă în încercarea de a justifica existența crimei prin

argumente biologice.

3

Teoriile psihologice al cărui reprezentant de seamă este Simund Freud în lucrările sale

printre care „Prelegeri de psihanaliză” [15 ] sunt studii care constituie fundamentul dezvoltării

demersului psihologic al criminalului și punctul de plecare pentru numeroase cercetări în

domeniul personalității delincventului.

Teoriile sociologice sunt grupate în diferite orientări, și școli. Astfel, teoriile mediului

social sau școala lyoneză avansate de A Lacassagne [ 23 ], L .Manouvrier[25 ] și E. Tarde [44 ]

au înercat să explice că mediul social ocupă loculprincipal în aparația și dezvoltarea criminalității.

Teoria lui Lacassagne, arăta Gasin în lucrarea sa Criminologie [ 18 ] se pote rezuma în cele două

sintagme celebre : societățile umane nu au decât riminalii pe care ăi merită și mediul social este

amestecul dezordonat al culturii criminalității, microbul este criminalul, element care nu are

importanță decît în ziua cînd găseștete acest amestec și îi produce fermentația E. Durkheim în

lucrările „ Diviziunea muncii sociale” [ 12 ]şi „Suicidul” [ 11 ]a elaborat conceptul de anomie și

a conceput crima ca fiind ceva normal, fiind imposibilă inexistența acesteaia în orice societate .

Anomia reprezintă o stare obiectivă a mediului social determinat de schimbări bruște ale acestuia

( crize, economice, războaie )care conduce la dereglarea normelor sociale . Un alt efect al anomiei

este apariția criminalității ca fenomen general în societățile organice.

Merton în lucrarea „Social Theory and Social Structure” [ 28 ] a dat o nouă dimensiune

concept arătînd că starea de anomie apare atunci cînd există o discrepanță mare dintre nevoile

indivizilor și mijlocacele legale și posibile de care dispun anumite grupuri sociale .

Teoriile integrative al cărui reprezentant de seamă este Denis Szabo, au apărut în ultima

parte a secolului XX în încercarea de a găsi un răspuns teoretic la teoriile, studiile și orientările

anterioare care nu au oferit decît răspunsuri parțiale și unilaterale la întrebările care vizează crima,

criminalitatea și criminalul în vederea găsirii unei soluții unice de rezolvare a problematicii

criminalității.

În România o serie de preocupări în domeniul criminalităţii și a vieții sociale au fost din

partea unor mari personalități ai vieții științifice. Astfel, Traian Herseni [ 21] Dimitrie Gusti [ 22

[, Henri Sthal [ 37 ], Petre Andrei [ 1 ], iar în zilele noastre Sorin Rădulescu [ 32, 33, 34 ] au scris

o serie de lucrări în domeniul devianței, crimei, criminalității și problemelor sociale. Profesorul

Ion Tanoviceanu, în lucrările sale „Un pericol național. Creșterea criminalității în Romînia”[42 ]

publicată în anul 1896, „Criminalitatea în România după ultimele publicațiuni statistice”[ 43 ],

din 1909, scoate în evidență o serie de cauze ale criminalității printre care și indulgența

magistraților, creșterea populației etc.

4

Mina Minovici , în „Tratatul complet de medicină legală”[ 26 ] a făcut o serie de aprecieri

la realitățile socio – economice în care au trăit infractorii iar măsurătorile sale asupra organelor

umane au constituit obiect de studiu a a fenomenului criminal.

Petre Pandrea ( Marcu ), în scrierile sale printre care „Criminologia dialectică” a arătat

că maladiile organismului social și criminalitatea se dezvoltă în cadrul societății capitaliste.

N. Mitrofan, V. Zdrenghea , T.Butoi, au scris o serie de lucrări printre care lucrarea

„Psihologie judiciară” [ 29 ], iar T. Butoi împreună cu colaboratorii săi, a scris un compediu

universal intitulat „Victimologie și psihologie victimală” [ 5 ] în care au descris tipologia

victimelor, a infractorilor etc. Valerin Cioclei în „Manualul de criminologie” [ 7 ] aduce în

dezbatere o serie de probleme privind criminalitatea și Iancu Tănăsescu în lucrarea

„Metacriminologie” [ 45 ] tratează o serie de probleme care vizează fenomenul criminal.

Identificarea problemelor de cercetare şi direcţiile de soluţionare

Problemele de cercetare constau în analiza socio-juridică a violenţei, criminalităţii, a rolului

instituţiilor de socializare şi resocializare, în prevenirea şi combaterea actelor antisociale comise

de tineri şi a măsurilor ce se impun pentru prevenirea socială şi instituţională a populaţiei.

Prin investigaţii au fost identificate următoarele probleme de cercetare:

-aportul conceptelor şi teoriilor sociojuridice la cercetarea crimei şi criminalităţii

- fundamentarea teoretico-metodologică a prevenirii actelor antisociale în rândul

tineretului;

- rolul instituţiilor de socializare, familie, şcoală, biserică, locul de muncă, mass-media, în

educarea tineretului, în prevenirea săvârşirii actelor antisociale în rândul acestuia;

- siguranţa personală şi a bunurilor cetăţenilor ;

- activitatea instituţiilor statului şi comunităţii locale, în domeniul prevenirii actelor

antisociale, protecţiei populaţiei şi bunurilor ei;

- resocializarea şi integrarea socială tinerilor dezinstuţionalizaţi.

Soluţionarea problemei de cercetare vizează următoarele direcţii:

- la nivelul familiei şi şcolii se au în vedere: formele de socializare în familie şi şcoală,

factorii de risc social, individuali şi contextuali, căile şi modalităţile de prevenire a violenţei

domestice şi şcolare;

- la nivelul comunităţii sunt vizate: actele antisociale cu care se confruntă, măsurile de

protecţie socială, pentru evitarea riscurilor de victimizare, măsurile de autoprotecţie;

5

- la nivelul instituţiilor de detenţie sunt urmărite: modul de integrare a condamnaţilor în

aceste instituţii, programe şi acţiuni de resocializare;

- - la nivelul instituţiilor de reintegrare socială se urmăreşte: activitatea desfăşurată pentru

reinserţia socială a tinerilor post-condamnaţi şi post-instituţionalizaţi..

Scopul şi obiectivele lucrării

Scopul imediat al cercetării este identificarea problemelor cu care se confruntă instituţiile de

socializare şi resocializare, în activitatea de educare şi reeducare, desprinderea de concluzii şi

formularea unor propuneri, care să ducă la prevenirea şi combaterea violenţei şi criminalităţii.

Scopul mediat este sensibilizarea instituţiilor abilitate ale statului, Parlament, Guvern,

pentru adoptarea şi aplicarea practică a măsurilor legislative, economice şi sociale, necesare

prevenirii şi combaterii actelor antisociale. Avem în vedere transmiterea un semnal comunităţilor,

ONG-lor să se implice mai mult în sprijinirea financiară, materială, educativă a tinerilor, proveniţi

din instituţii de reeducare, familii sărace, a şomerilor sau fără adăpost, celor cu handicap etc.

Cercetarea are că scop analiza rolului instituţiilor de socializare şi resocializare a tineretului

şi investigarea factorilor generatori ai actelor antisociale, în rândul tineretului, în scopul prevenirii

criminalităţii.

Scopul general este sensibilizarea instituţiilor abilitate ale statului, parlament, guvern,

şcolile de stat şi cele private, ONG-urile, alte asemenea, pentru adoptarea şi aplicarea practică a

măsurilor legislative, economice şi sociale, necesare prevenirii şi combaterii săvârşirii actelor

antisociale, în rândul tineretului.

Prin urmare, în raport de elementele prezentate mai sus, în accepţiunea prezentei cercetări,

prevenirea şi combaterea violenţei şi criminalităţii în rândul tineretului cuprinde

un ansamblu de instituţii şi mecanisme de socializare şi resocializare a tinerilor, cum sunt: familia,

şcoala, biserica, mass-media, comunitatea locală, centrele de reeducare pentru tinerii delincvenţi

ş.a. Prin urmare, sarcinile investigaţiei noastră constau în a studia instituţiile şi mecanismele de

socializare şi resocializare, în scopul formulării unor concluzii şi propuneri, care să conducă la

îmbunătăţirea situaţiei comportamentale în rândul tineretului

Pornind de la aceste considerente, obiectivele cercetării noastre vizează:

-analiza unor concepte, teorii din perspectiva sociologiei şi dreptului desprinderea unor

idei din aceste concepte şi teorii , ce se consideră a fi necesare transpunerii în practica prevenirii

şi combaterii violenţei şi criminalităţii;

6

-identificarea factorilor individuali, familiali, şcolari, şi sociali ai violenţei în mediul

familial şi şcolar;

- problemele tineretului şi cauzele creşterii criminalităţii în rândurile acestuia şi formularea

unor propuneri în scopul acordării egalităţii de şanse a tinerilor şi diminuarea ratei criminalităţii

-analiza comparativă a dimensiunilor violenţei şi criminalităţii din Romania şi R.

Moldova;

-evaluarea sentimentului de siguranţă al cetăţenilor şi găsirea unor soluţii de asigurare şi

autoasigurare a gradului de siguranţă a acestora şi de îmbunătăţire a activităţii organelor judiciare

şi ordine publică.;

- modalităţile şi strategiile de prevenire a violenţei şi criminalităţii adoptate la nivel

individual şi comunitar;

- aportul şi efectele acţiunilor unor instituţii de socializare de resocializare în educarea,

reeducarea şi integrarea tinerilor în viaţa socială;

- elaborarea unui set de concluzii şi recomandări adresate instituţiilor şi factorilor de

socializare şi socializare, legislativului, executivului, ONG-urilor şi altor asemenea

instituţii.

Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute

Cercetările realizate în domeniul prevenirii criminalităţii în rândul tineretului au pus în

evidenţă o serie de probleme, ce conferă un caracter de noutate a rezultatelor obţinute.

Astfel, constatăm că sintagma „prevenire” trebuie reconsiderată în sensul că, prin aceasta,

trebuie înţelese toate acţiunile şi măsurile, ce se iau pentru preîntâmpinarea săvârşirii actelor

antisociale, antefactum şi nu postfactum.

Prin urmare, măsurile de ordin economic politic şi social ce se iau pentru asigurarea unui

trai decent, reducerea şomajului, crearea unor locuri de muncă, reducerea inechităţilor sociale,

întărirea rolului familiei şi şcolii în formarea şi educarea tinerei generaţii, a altor instituţii statale

şi nestatale, asigurarea logisticii necesare prevenirii furturilor din locuinţe, violenţei stradale şi

domestice, informarea şi consilierea cetăţenilor în materie, evitarea unor eventuale pericole privind

siguranţa cetăţeanului şi bunurilor sale, măsurile de ordin personal pe care le ia individul pentru

protecţia sa, sunt numai câteva acţiuni şi măsuri menite să prevină şi reducă actele antisociale.

Cercetarea noastră are în vedere şi activitatea instituţiilor de resocializare, pentru a

demonstra că instituţia sancţiunilor coercitive, punitive, instituţia penitenciară în special, nu fac

parte din gama instituţiilor de prevenire, ci de pedepsire şi izolare a infractorilor de societate,

7

măsuri a căror eficienţa e relativă, cu toate măsurile educative luate. Cercetarea scoate în evidenţa

faptul că, marea majoritatea a celor ce se liberează din penitenciar, revin, ca urmare a săvârşirii de

noi infracţiuni. Aşadar, represiunea nu rezolva problema prevenirii criminalităţii şi, în consecinţă,

considerăm că nu trebuie inclusă în rândul instituţiilor de prevenire.

Fundamentată în baza studiului unor lucrări ştiinţifice valoroase din domeniul sociologiei,

dreptului, psihologiei, politologiei, altor ştiinţe şi investigaţiilor realizate în teren, lucrarea

constituie un demers ştiinţific socio-juridic de amploare în domeniul prevenirii criminalităţii, din

cadrul cercetărilor efectuate până în prezent.

Valoarea ştiinţifică a lucrării constă în faptul că rezultatele ştiinţifice reprezintă tabloul

amplu al dimensiunilor sociale ale familiei, şcolii, biserici mass-mediei, altor instituţii

guvernamentale sau neguvernamentale în formarea tinerei generaţii, generaţia de mâine a ţării.

Rezultatele pun în evidenţă faptul că rolul familiei, ca instituţia fundamentală a societăţii

menită să procreeze, să crească şi să educe copii în spiritul valorilor culturale şi spirituale

autohtone, tradiţionale s-a diminuat, datorită sărăciei, şomajului, lipsei locurilor de muncă şi

celorlalte probleme sociale, cu care se confruntă societatea românească. Astfel şcoala românească

e afectată de măsurile pe care le iau şi pe care nu trebuie să le ia autorităţile statale.

Violenţa, în toate formele sale, a cuprins întreaga societate românească, o găsim la cote

alarmante în familie, şcoală, pe stradă, la locul de muncă, în mass-media, în mediul politic, alte

instituţii statale şi nestatale.

Lucrarea face o analiză ştiinţifică a cauzelor şi factorilor generatori ai criminalităţii şi

propune soluţii viabile pentru instituţiile de socializare şi resocializare.

Noutatea acesteia constă în faptul că pune în evidenţă adevăratele cauze ale creşterii fără

precedent a criminalităţii şi combate, prin analize, tendinţa autorităţilor de a minimaliza această

stare de lucruri. Schimbările în plan politic economic şi social din societatea românească au avut

un impact negativ în privinţa asigurării climatului de linişte şi ordine publică şi siguranţă a

cetăţeanului, prin înmulţirea şi diversificarea actelor antisociale

Deşi fundamentată pe baza studiului unor lucrări reprezentative din domeniul sociologiei,

psihologiei şi dreptului, lucrarea se particularizează, prin aceea că substanţa ei, demersul ştiinţific

este realizat prin analize, documentare, anchete, interviuri şi alte cercetări efectuate în rândul

tineretului, cetăţenilor, specialiştilor, reprezentanţii altor instituţii statale şi comunităţii.

Acestea, fiind analizate sub aspect sociologic şi juridic, conferă lucrării un caracter de

îndrumar al prevenirii şi combaterii criminalităţii .

Lucrarea pune în evidenţă faptul că, nu tineretul trebuie culpabilizat pentru amploarea fără

precedent a actelor antisociale în rândul lui, ci cauzele de ordin economic, social şi politic, care le

8

generează. Astfel, sărăcia şi şomajul, chiar dacă nu constituie cauze determinante a criminalităţii,

sunt condiţii favorizante, prin urmare se cer a fi luate măsuri adecvate de prevenire şi eradicare a

lor.

Principalii responsabili pentru amploarea fără precedent a creşterii ratei criminalităţii sunt

cele trei puteri ale statului, legislativă, executivă şi judecătorească. Statul este cel ce trebuie să

găsească cele mai bune soluţii, pentru a asigura formarea unui tineret sănătos fizic, moral şi mental.

Tot astfel, grija pentru educarea generaţiei de mâine revine familiei, şcolii, comunităţii şi altor

instituţii statale şi nestatale. Numai astfel va scădea criminalitatea în rândul tineretului.

Prin demersurile noastre ştiinţifice, aceste stări şi măsurile de remediere propuse, sunt

supuse atenţiei factorilor de decizie din societatea românească.

Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă

Lucrarea continuă demersurile ştiinţifice în domeniul prevenirii criminalităţii din rândul

tineretului, cheamă la reflecţie şi la cercetarea acestei vaste problematici, pe sociologi, jurişti,

psihologi, psihiatri, politicieni şi alţi specialişti.

Caracterul interdisciplinar al lucrării corespunde viziunii moderne a învăţământului, în

cadrul căruia un loc important îl ocupă ştiinţele de „graniţă”, interdisciplinare. Este cazul

sociologiei juridice, criminologiei şi altor ştiinţe, ce contribuie la formarea unui orizont mai larg

celor însărcinaţi cu conducerea destinelor ţări, practicienilor în drept şi altor specialişti.

Valoarea teoretică a lucrării constă în faptul că cercetarea noastră este o continuare a

demersurilor ştiinţifice în domeniul sociologiei, dreptului şi psihologiei; prin particularităţile de

noutate a conţinutului poate fi utilizată ca material bibliografic la predarea cursului de „Sociologie

juridică”, ,,Criminologie şi „Penologie” şi la continuarea demersurilor ştiinţifice în vastul

domeniu al „problemelor tineretului”.

Având în vedere că utilizează o serie de teorii şi concepte privind devianţa socială şi

tratează pe larg problemele ce ţin de socializare, resocializare, lucrarea poate deveni, cu unele

completări, un curs universitar de ,,Sociologie juridică” sau ,,Criminologie”.

Demersul ştiinţific vine în sprijinul juristului, ce veghează la respectarea şi aplicarea

9

legilor, ce trebuie să aibă cunoştinţe din domeniul sociologiei şi psihologiei, pentru a da soluţii

juridice viabile, nu numai legale, dar şi în conformitate cu realitatea vieţii economice şi sociale.

Infractorul e fiinţă umană ce se confruntă cu problemele sociale, economice şi altă natură.

Teoriile, conceptele şi rezultatele ştiinţifice ale cercetării constituie fundamentul acţiunii

juristului în interpretarea şi aplicarea legii şi guvernanţilor, în luarea celor mai viabile măsuri

pentru eliminarea cauzelor social-economice, ce contribuie la amplificarea actelor antisociale în

rândul tineretului. Acest fapt trebuie privit şi din perspectiva tânărului, fără experienţă de viaţă,

supus greşelii, corigibil şi util societăţii, după luarea măsurilor legale şi suportarea sancţiunilor

sociale. De aceea, se impune să insistăm asupra cauzelor şi altor circumstanţe determinante în

săvârşirea infracţiuni, să le avem în vedere la individualizarea pedepsei.

Lucrarea pune în evidenţă faptul că tineretul e cel pe care îl merităm, cu bune sau rele.

Dacă dorim ca cei de mâine să ducă mai departe idealurile şi realizările noastre, este

necesar ca societatea să investească în formarea şi educarea tinerilor. Numai astfel se va vorbi mai

puţin despre acte antisociale şi mai mult despre realizările tineretului nostru, atrage atenţia

demersul nostru ştiinţific. Prin urmare, lucrarea se adresează nu unui spectru îngust, studenţi şi

masteranzi, ci are în vedere instituţii şi actori sociali cu competenţe, atribuţii şi responsabilităţi, în

ceea ce priveşte destinele tineretului din societate. Este vorba de Parlament, Guvern, alte instituţii

ale statului, autorităţile administraţiei publice locale, şcoala, biserica etc.

În acest sens, lucrarea oferă soluţii, programe de prevenire şi combatere a actelor

antisociale, în rândul tineretului.

Aprobarea rezultatelor

Rezultatele investigaţiei au fost aprobate în cadrul şedinţei Sectorului Sociologie din cadrul

AŞM. De asemenea, au fost aprobate şi însuşite de referenţii ştiinţifici de specialitate şi catedrele

de specialitate a universităţilor din Iaşi şi Bacău.

Totodată, au fost aprobate şi publicate 10 monografii, cursuri şi 20 articole şi studii, în

cadrul unor reviste de prestigiu din ţară şi străinătate. Dintre acestea mai semnificative sunt:

- monografia „Dimensiunile socio-juridice ale prevenirii comportamentului delincvent în

rândul tineretului”;

- studiile ,,Ordinea de drept-parte componentă a ordinii sociale”, Chişinău, Revista Legea

şi viaţa a Ministerului Justiţiei din Republica Moldova, ianuarie 2004, ISSN 1810-309 X;

- ,,Actul administrativ ca mijloc de asigurare a ordinii juridice”, Chişinău, Revista Legea

şi viaţa Ministerului Justiţiei din R. Moldova, martie 2004, ISSN 1810-309 X.;

- „Consideraţii privind anomia în calitate de cauză a delictelor sociale”, Conferinţa

10

internaţională consacrată examinării problemelor actuale;

- ,,Dezvoltarea umană - Impactul proceselor de transformare a societăţii moldave”,

Chişinău, 2 mai 2007, Centrul editorial al UASM Chişinău, 2007 ISBN 978-9975-64-073-2;

- ,,Concepte şi teorii sociologice de cercetare a aspectelor juridice ale vieţii sociale”,

Analele Ştiinţifice ale Institutului de Studii Europene Ştefan Lupaşcu, tom II, nr. 1, Iaşi, 2004,

ISSN 1584-1774;

- Sesiunea ştiinţifică anuală: „Unele consideraţii privind sancţiunile şi pedepsele”,

Analele Ştiinţifice ale Institutului de Studii Europene Ştefan Lupaşcu, tomul II, nr. 1, Iaşi, 2006,

ISSN 1584-1774;

- Sesiune ştiinţifică anuală: „Prevenirea comportamentului delincvent în rândul

tineretului rural”;

- Conferinţa internaţională consacrată examinării problemelor actuale: ,,Probleme social–

economice ale dezvoltării comunităţilor umane”, Chişinău, 19 noiembrie 2009, Centrul editorial

al UASM Chişinău, 2007, ISBN 978-9975-64-177-7.

- „Preocuparea autorităţile publice şi societăţii civile pentru integrarea socio-

profesională a tinerilor dezinstituţionalizaţi”, contract nr. 211/24.04.2009.

Unele propuneri ale noastre au fost însuşite, aprobate, preluate de autorităţi centrale şi

locale, în vederea elaborării şi adoptării codului penal şi codului de procedură penală, adoptării de

măsuri sociale şi economice menite să prevină şi să combată criminalitatea .

Sumarul compartimentelor tezei

Teza este compusă din: adnotare, introducere, 6 capitole, concluzii şi recomandări,

bibliografie, anexe, declaraţia pe propria răspundere şi CV-ul autorului.

11

Conţinutul tezei

Introducerea. Aceasta reprezintă fundamentarea şi justificarea temei alese. În acest sens,

sunt vizate următoarele probleme: actualitatea temei investigate ;descrierea situaţiei de cercetare

şi identificarea problemelor de cercetare;scopul şi obiectivele lucrării; metodologia cercetării

ştiinţifice; noutatea şi originalitatea ştiinţifică;semnificaţia teoretică;valoarea aplicativă a lucrării;

rezultatele ştiinţifice principale înaintate spre susţinere; implementarea rezultatelor ştiinţifice,

publicaţiile la teză;volumul şi structura tezei;cuvintele - cheie

Capitolul I - “Analiza situaţiei în domeniul prevenirii violenţei şi criminalităţii”

cuprinde trei paragrafe şi concluzii.

Paragraful 1. Acesta este denumit „Conceptul şi formele prevenirii” şi analizează o serie

de teorii şi concepte sociologice şi juridice despre prevenirea crimininalităţii apărute de-a lungul

timpurilor .

Enrico Feri, considerat creatorul criminologiei preventive, în lucrarea ,,Sociologia

criminală”[ 14 ], publicată în 1980, a prezentat un amplu program de măsuri preventive, pe care

le-a numit substitutive penale sau echivalente ale pedepsei.

Expresia ,,criminalitatea preventivă” a fost utilizată pentru prima dată de criminologul

francez Guilon, în lucrarea intitulată ,,La criminologie preventive”, publicată în anul 1941, în

revista ,,Prison et prisonniers” [19, p.604].

Ideile prevenirii criminalităţii au fost extinse de ,,Şcoala Ecologică” din Chicago, începând

cu anii ’30, pentru ca astăzi să existe o bogată literatură a acestei problematici.

În concepţia noastră, prevenirea criminalităţii constituie un ansamblu de acţiuni, măsuri,

metode necoercitive şi coercitive întreprinse în scopul reducerii probabilităţii comiterii faptelor

antisociale sau gravităţii acestora.

În funcţie de momentul desfăşurării acţiunilor, prevenirea poate fi: antedelictum, prevenirea

prin intervenţie şi prevenirea postdelictum.

Paragraful 2 . Intitulat „ Etiologia crimelor şi delictelor, din perspectiva sociologiei şi

altor ştiinţe” , acesta conţine o analiză a teoriilor, concepţiilor şi orientărilor sociologice,

biologice, antropologice, psihologice etc., privitoare la geneza criminalităţii.

Primele abordări etiologice de tip sociologic a crimelor şi delictelor au fost grupate sub

denumirea generică de Şcoala franco-belgiană a mediului social, reprezentată de Lamberyt A. J.

Quetelet [1796-1874] şi Andre Michel [1802-1866], ce au realizat o analiză statistică a acestora.

12

Altă orientare sociologică, denumită Şcoala mediului social (şcoala lioneză) ai cărei

fondatori au fost A. Lacassagne [1843-1924 ] şi L. Manouvrier [1850-1922], ce au promovat

teoria, potrivit căreia mediul social are un rol determinant în geneza criminalităţii.

Şcoala interpsihologică, reprezentată de Gabriel Tarde [1843-1904], a promovat o teorie ce

face din sociologie o interpsihologie.

Abordând problema cauzelor comportamentului criminal, Cesare Lombroso, în lucrarea

„Omul delincvent”[24 ], a formulat ideea că factorul cauzal multiplu se datorează unor motive

biologice, psihologice şi de natură socială.

Enrico Ferri [1856-1929], considerat drept fondatorul criminologiei sociologice, a emis

teoria sociologică multifactorială, potrivit căreia delictul este un fenomen complex, cu

determinare fizică-socială şi bilogică, în modalităţi diferite, în funcţie de particularităţile

individului implicat, de locul şi timpul comiterii delictului.

Rafaelo Garofalo a abordat problema antropologiei criminale, considerând că geneza

criminalităţii e datorată mai multor cauze, din care unele sunt de natură ereditară (anomaliile

morale), iar altele provin din afara eredităţii (influenţele sociale şi influenţele legilor).

Max Weber [1864-1920], sociolog german, a constituit sursa ecletismului său filosofico-

sociologic, în orientarea principală regăsindu-se argumentarea factorului psihologic, faţă de

factorii istorici, sociali şi economici.

Emile Durkheim [1858-1917] reprezentant de seamă a sociologiei franceze, este primul

sociolog care în lucrarea „Diviziunea muncii sociale”[ 12 ] a analizat devianţa dintr-o perspectivă

structurală cu caracter macrosocial. A emis o teorie structurală denumită „teoria anomiei”,

potrivit căreia anomia este starea de dezordine sau perturbare normativă, ce împiedică indivizii să

dezvolte conduite în funcţie de repere clare şi precise (anomie de tip juridic).

În lucrarea sa „Sinuciderea” Durkheim [ 11 ] studiind raporturile dintre rata sinuciderilor şi

crizele economice, a analizat anomia în circumstanţe ce diferă de cele anterioare (anomie

economică).

Sociologul american Robert Merton a avut o contribuţie substanţială la reelaborarea

conceptului de anomie care, în concepţia sa, este strâns legat de devianţă. În lucrarea sa „Structura

socială” [ 28 ], definind anomia, a caracterizat-o ca fiind o stare în care legile, normele, regulile

şi prescripiţiile sociale nu mai produc efectele imperative restrictive, ci determină atitudinea de

respingere şi contrazicerea lor prin atitudini inconsecvente, arbitrare, contradictorii şi delictuale.

Sorin Rădulescu, autor al unor valoroase lucrări în domeniul devianţei, în lucrarea

,,Sociologia devianţei și a problemelor sociale”[34], tratează teorii, paradigme și arii de cercetare

ce descifrează normele şi regularităţile ce caracterizează comportamentul deviant.

13

Cercetarea lumii spirituale a fost întreprinsă de savanţi ca: I. Ungureanu, O. Bădina, V.

Juraviliov, V. Pascenco, A. Uledor, J. Toşcenco, Gh. Călia, G. Ianovskii etc.

Dintre savanţii din Republica Moldova se remarcă, prin cercetări în domeniul cauzelor

actelor antisociale: A. Timuş,V Blajco , C. Bulgaru, I. Batcu, A. Roşca, N. Ţurcanu, L. Malcoci

Ludmila,M.Bulgaru, T. Spătaru, S.Milicenco,I.Batcu, D.Căldare , Gh. Busnac, M. Pobeda, V.

Mocanu, V. Mândru, O. Găgăuz, I. Caraman, G. Entelis, E. Martîncic şi alţii. Astfel, savanţii

moldoveni au tratat direct şi indirect o serie de probleme ale vieţii sociale, între care criminalitatea

şi problemele tineretului.

Astfel, savanţii moldoveni au tratat direct şi indirect o serie de probleme ale vieţii sociale,

între care criminalitatea şi problemele tineretului.

Paragraful 3. Denumit „Abordarea juridică şi criminologică a crimelor şi delictelor”,

analizează crima , criminalitatea şi criminalul sub aspect juridic şi criminologic.

Astfel, despre cercetări în domeniul crimei şi criminalităţii se poate vorbi începând cu sec.

XVIII, derulate sunt influenţa luminismului. Opera lui Cesare Beccaria „Despre delicte şi

pedepse”[ 2 ] publicată în 1764 se înscrie pe linia gândirii lui Montesquieu, a cărei lucrare ,,Despre

spiritul legilor”[ 27 ], apărută în anul 1748, e considerată piatra de temelie a dreptului penal şi

criminologiei.

Cesare Beccaria a emis primele idei despre delicte şi pedepsele aplicate.

Referindu-se la felul legilor, Charles Montesquieu (1689-1755) arăta în lucrarea „Despre

spiritul legilor”[27 ]: „Legile trebuie să i se potrivească întru-asemenea grad poporului, pentru

că sunt făcute, încât este foarte rară întâmplarea, dacă legile unui popor sunt făcute pentru altul”.

Mircea Djuvara (1886-1944) în lucrarea ,,Teoria generală a dreptului - Drept raţional,

izvoare şi drept pozitiv” [30 , p.67], relevă dimensiunea socială a dreptului, faptul că realitatea

juridică, în esenţa ei, implică subiecte de drept, drepturi şi obligaţii, activităţi ce formează obiectul

juridic al acestor drepturi şi obligaţii, sancţiunea juridică recunoscută, prin stabilirea unor obligaţii

juridice.

În cuprinsul lucrării sunt utilizaţi termeni ca crimă, delict, criminalitate şi criminal.

Conceptul de crimă a fost definit de Durkheim, ca fiind „un act ce vatămă stările puternice

ale conştiinţei comune”.

Interesantă este soluţia propusă de R. Gasin [28, p.53], potrivit căreia, în definirea crimei,

mai întâi trebuie să se facă deosebirea între „valorile scop” şi „valorile mijloc”.

Abordând antropologic, primele cercetările în domeniul criminologiei, au definit crima ca

fiind fapt uman şi social, ca fenomen (repetabil şi observabil).

14

Încercând să găsească o definire adecvată a crimei, Rafaelo Garofalo a propus o abordare

sociologică a crimei dându-i semnificaţia de delict natural (în opoziţie cu delictul convenţional).

În acest sens, a considerat: ca actul să fie considerat crimă, el trebuie să producă „vătămarea

acelei părţi a simţului moral care constă în sentimentele altruiste fundamentale, mila şi

probitatea”[17, p.35].

Noţiunea de crimă îmbracă trei (accepţiuni) posibile: sensul comun; dimensiunea penală;

dimensiunea criminologică .

Încercând să formulăm o definiţie a crimei, am considera-o ca fiind „un fenomen social,

determinat de factorii individuali şi sociali, inerent oricărei tip organizare socială, care se

manifestă prin acţiuni şi inacţiuni ilicite, de o anumită gravitate, descoperite sau

nedescoperite, de natură să aducă atingere valorilor sociale apărate de lege”.

Criminalul semnifică noţiunile infractor şi delincvent, fără a fi vorba de vreo deosebire, între

termeni. Pentru a fi etichetat astfel, persoana trebuie să fie condamnată definitiv, printr-o hotărâre

judecătorească definitivă, pentru comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. Din punct de

vedere al criminologiei, sunt criminali şi ce au comis crime, fără a fi identificaţi niciodată.

Limitele teoriilor, concepţiilor şi orientărilor. Contribuţia lui Ferri la progresul ştiinţei

criminale este incontestabilă deşi, în abordarea delincvenţei, un fenomen social mult mai complex,

a considerat că este numai produsul îmbinării factorilor antropologici, cu determinarea socială a

delictului. Mai mult, teoria lui privind nepedepsirea delincventului pasional, ci obligarea lui numai

la repararea prejudiciului produs victimei, a fost contrazisă de realităţile sociale, iar abordarea

mecanicistă în selectarea

Ca promotor al cercetării fiecărui criminal în parte, Garofalo a evidenţiat efectele nefaste

ale crimei şi a redefinit importanţa moralei, religiei şi pedepsei asupra individului. Cu toate că a

arătat rolul unor importanţi factori, ce influenţează criminalitatea, nu acordă o semnificaţie aparte

factorilor educativi, culturali şi face o confuzie între factorii individuali, dependenţi şi factorii

independenţi - sociali. De asemenea, consideră că factorii sociali sunt decisivi în determinarea

apariţiei crimelor şi delictelor, ceea ce e inexact.

Analiza acestui complex fenomen social, criminalitatea, presupune luarea în calcul a tuturor

factorilor generatori sau favorizanţi ai actelor antisociale, economici, sociali, culturali, politici,

individuali etc.

Conceptul de anomie elaborat de Durkheim, arăta Sorin M. Rădulescu [34, p.147] reprezintă

o noţiune - diagnostic pentru criza societăţii moderne, care avea să definească extrem de nuanţat

,,răul” de care suferă această societate, simptomele ei patologice determinate de procesul de

schimbare socială.

15

Criticile aduse teoriei anomiei se referă la imprecizia şi ambiguitatea, cu care este folosită

noţiunea de anomie şi la clasificarea arbitrară a acesteia. Aceste observaţii sunt juste, deoarece

anomia analizată de Durkheim, în contextul crizelor economice, este circumscrisă unei scheme

evoluţioniste, în lucrarea ,,Diviziunea muncii sociale” în timp ce în,,Sinuciderea”. este tratată în

limitele unei scheme psihologice, individul fiind privit ca o sumă de interese şi tendinţe.

Paradigma lui Merton e supusă unor critici, din considerentul că ea nu ar constitui o teorie

autentică. În acest sens, Rădulescu arăta ,,Această ambiguitate conceptuală are consecinţă chiar

asupra noţiunii de anomie ca atare, care devine tot mai insesizabilă, determinând neînţelegeri şi

în privinţa semnificaţiei fenomenului de devianţă” [34, p.107].

Altă limită a acestei teorii este că Merton a pus accentul pe valorile claselor mijlocii, în timp

ce devianţa este considerată un fenomen exclusiv, specific membrilor claselor defavorizate ale

societăţii.

Capitolul 2 – “Fundamentarea metodologică a prevenirii şi combaterii violenţei şi

criminalităţii”

Paragraful 1. Acesta este “Importanţa şi problematica metodologiei cercetării În

cercetarea acestei vaste probleme, un rol important îl deţine metodologia cercetării ştiinţifice.

Din gândirea filosofică se desprinde faptul că pe omul de ştiinţă începe să-l preocupe şi

funcţia metodologică a determinismului, rolul pe care cauzalitatea sau legalitatea îl ocupă în

procesul de cunoaştere. Conexarea gândirii cu empiria nu este un fenomen întâmplător, ci în chip

treptat, arăta H. Stahl [36, p. 70].

Astfel, metodologia apare drept o ştiinţă ce se ocupă cu studiul metodelor ştiinţifice,

semnificând sistemul celor mai generale principii metodologice ale unei discipline particulare [69,

p.9].

Paragraful 2.2 intitulat „Metodologia cercetării”reiefează o serie de metode şi tehnici

utilizate în cercetarea ştiinţifică respectiv: metode generale (metoda statistică); metode

sociologice (observaţia, experimentul, interviul, chestionarul, studiul documentelor; metode

psihologice (observaţia psihologică, testele psihologice, asociaţia liberă, psihofizică,

psihanalitică); metode speciale (metoda studiului de caz, metoda studiilor reluate, metoda

tipologică, metoda monografică, metoda comparativă).

În lucrarea noastră am utilizat următoarele surse statistice: Anuarul Statistic al Institutului

Naţional de Statistică, din anii 2009-2011; statistici ale Ministerului de Justiţie din anul 2011;

statistici ale Inspectoratului Naţional al Poliţiei Române din anii 2009-2011; Anuarul Statistic al

Direcţiei Generale a Penitenciarelor din anii 2009-2011; rapoarte elaborate de unle organizaţii

neguvernamentale. ; Eurobarometru din anii 2009-2011.

16

În cadrul cercetării în Zona de Nord-Est a României, am întreprins acţiuni pentru reliefarea

cauzelor ce au generat amploarea, diversificarea crimelor şi delictelor în societatea românească în

ultimii 3 ani,

Am încercat să identificăm, prin cercetarea de evaluare, în ce măsură familia, şcoala şi

comunitatea, ca instanţe de socializare, contribuie la combaterea violenţei în cadrul lor.

Tot în acest cadru, se înscrie identificarea măsurilor de protecţie socială şi autoprotecţie de

prevenire şi combaterea a criminalităţii. Direcţiile acestor cercetări continuă cu identificarea unor

probleme care ţin de resocializare, respectiv, eficienţa sancţiunilor penale, a instituţiei

penitenciarului, sancţiunilor şi măsurilor de ordin comunitar.

La structura eşantionului populaţiei pe judeţe s-au avut în vedere numărul total al

locuitorilor pe judeţe, numărul total al locuitorilor din judeţele din sud-estul României, astfel încât

numărul subiecţilor intervievaţi, să fie reprezentativ pentru fiecare judeţ în parte şi numărul

judeţelor investigate luate global, mărimea abaterii fiind de 0,1 ÷ 2,8.

Unele date statistice au furnizat informaţii de ordin general, precum și tipologii.Datele

statistice din sursele menţionate mai sus au fost confruntate, pentru a obţine un indice superior de

siguranţă şi certitudine.

Indicatorii socio-demografici utilizaţi în acest studiu sunt; sexul, vârsta, reşedinţa, studii,

instituţii de detenţie, şcolare, profesii ş.a.

Tabelul 1 . Baza empirică a lucrării (investigaţiile sociologice)

Denumirea

studiului

Perioada Eşantion

Volum eşantion

Grup ţintă

Localităţi / instituţii

17

1.Ancheta pentru

cetăţeni:

Evaluarea

măsurilor pe care

le iau cetăţenii şi

a propunerilor

pentru protecţia

personală şi a

bunurilor lor

decemb

rie 2009

aprilie

2010

Regional

(reprezentativ

pentru

regiunea de

nord-est a

României.

Marja de

eroare este de

+ 2,6%)

1703 subiecţi

peste

18ani

24 localităţi (12 oraşe şi 12

sate)

Municipii - reşedinţă de

judeţ: Vaslui, Bacău,

Botoşani Iaşi , Suceava, P.

Neamţ

Oraşe:

Tg Ocna- jud Bacău;

Săveni – jud. Botoşani;

Huşi- jud. Vaslui;

Târgu – Ocna – jud. Bacău;

Târgu – Frumos – jud. Iaşi

Vatra Dornei – jud. Suceava

Tg - Nemţ, jud. Neamţ

Sate – reşedinţă de comună:

Costeşti – jud Botoşani;

Ilişeşti - jud Suceava;

Tătărăni - jud. Vaslui;

N. Bălcesu - jud. Bacău;

Ţuţora - jud Iaşi.

Timişeşti – jud Neamţ

Sate: Mănăstireni - jud.

Botoşani;

Poiana - jud. Suceava;

Bălţaţi –jud. Vaslui;

Valea Seacă – jud Bacău;

Oprişeni – jud. Iaşi.

Bicaz – Ardelean – jud

Neamţ

Evaluarea portului

şcolii la ridicarea

nivelului de

instruire şi

educare a tinerilor

de vârstă scolară

şcolară şi la

prevenirea actelor

antisociale în

rândul acestora

mai

2010

iunie

2010

Regional

(reprezentativ

pentru

regiunea de

sud-est a

României).

1450 elevi cu

vârsta de peste

14 ani

40 de şcoli din regiunea de

nord-est a României

Evaluarea

aportului şcolii la

ridicarea nivelului

de instruire şi

educare a tinerilor

de vârstă scolară

şcolară şi la

prevenirea actelor

antisociale în

rândul acestora

septemb

rie

2010

decem

brie

2010

Regional

(Reprezentativ

pentru

regiunea de

sud – est a

României )

Interviuri cu:

40 directori;

30 consilieri;

145 părinţi;

40 poliţişti

24 localităţi

din nord-estul României (12

oraşe şi 12 sate)

Evaluarea

aportului

instituţiilor de

reducare la

resocializarea

tinerilor

instituţionalizaţi şi

la reintegrarea lor

socială

Aprilie

2011

septem

rie

2011

Regional

(reprezentativ

pentru

regiunea de

sud-est a

României).

2500 de sudiecţi

dezinstuţionaliz

aţi ce locuiesc:

în case

repartizate de

primării,

pe stradă,

în fundaţii

creştine,

apartamente

cumărate de

20 localităţi din sud-estul

României

18

sponsori,

chirie etc.

Denumirea

studiului Perioada Eşantion

Volum eşantion

Grup ţintă Localităţi / instituţii

Dezvoltarea

umană în

penitenciar

ianuarie

2011

martie

2011

Regional

(reprezentativ

pentru

regiunea de

sud-est a

României).

Interviu cu 400

subiecţi

(deţinuţi) având

vârsta cuprinsă

între 25-30 ani

din care 200

recidivişti şi

200

nerecidivişti

Penitenciarul Bacău

Coroborarea rezultatelor, statisticilor şi opiniilor au permis analiza problemelor socio-

juridice ale prevenirii şi combaterii violenţei şi criminalităţii, în rândul tineretului.

Tabelul 2. Repartizarea eşantionului de cetăţeni, conform caracteristicilor

socio-demografice. Regiunea de nord-est a României (%).

Vârsta

(ani) Sex Studii

Mediul

rezidenţial

0 –

13

ani

14-

18

ani

19-

29

ani

30-

59

ani

60

ani

şi

peste

Mas

culi

n

Fem

inin

8 c

lase

şi

mai

pu

ţin

pro

fesi

on

al ş

i u

cen

icie

lice

al

po

stli

ceal

şi

mai

ştri

sup

erio

r

Urb

an

rura

l

15,5 7,1 16,1 44,1 17,2 49,3 50,

7 24,2 30,8 15,5 11,4 18,1

50,

3 49,7

19

Vârsta sex Studii Mediul rezidenţial

15,5

7,1

16,1

44,1

17,2

49,350,7

24,2

30,8

15,511,4

18,1

50,349,7

GRAFICUL

cu repartizarea eşantionului de cetăţeni, conform caracteristicilor

socio-demografice. Regiunea de nord-est a României (%)

0-13 ani 14-18 ani19-29 ani 19-29 ani260 ani MasculinFeminin 8 clase şi mai puţinProfesional şi ucenicie2 LicealPostliceal şi maiştri SuperiorUrban Rural

În cadrul cercetării am realizat 6 anchete, şi o serie de documentări şi inerviuri individuale şi

de grup cu elevii, profesorii, părinţii, consilierii şcolari, poliţiştii de proximitate, cetăţenii, deţinuţii

şi tinerii dezinstuţionalizaţi

1. Ancheta şcolară ,,Evaluarea aportului şcolii la ridicarea nivelului de instruire şi educare

a tinerilor de vârstă şcolară şi la prevenirea violenţei în mediul şcolar” - chestionar adresat

directorilor;



consilierilor ;



elevilor;

4. Ancheta în rândul cetăţenilor ,,Evaluarea măsurilor de protecţie socială şi autoprotecţie

împotriva victimizării;”

20

6. Ancheta în rândul tinerilor dezinstituţionalizaţi. „Evaluarea aportului instituţiilor de

reeducare, organizaţiilor guvernamentale şi neguvernametale la reinserţia socială tinerilor

instituţionalizaţi şi dezinstituţionalizaţi.”

Capitolul 3. „Educaţia şi violenţa în familie”

Paragraful 3.1 intitulat „Concepte şi teorii privind educaţia şi prevenirea violenţei în

familie” analizează educaţia şi violenţa în raport viziunea unor gânditori şi cercetători.

Educaţia familială este acţiunea de a creşte şi educa unul sau mai mulţii copii,

desfăşurată adesea în grupuri familiale de adulţi, părinţii copiilor respectivi [13, p. 36].

„Familia reprezintă cea mai importantă curea de transmisie” a normelor culturale din

generaţie în generaţie, scria R. K. Merton.

În ceea ce priveşte prevenirea violenţei în familie, Stark şi Flitecraft consideră că aceasta se

realizează prin următoarele modalităţi [152, p.179]: prevenirea primară; prevenirea secundară;

prevenirea terţiară.

Paragraful 3.2. întitulat „Factorii de risc şi formele violenţei familiale” analizează

factorii de risc individuali şi de context sociali ai violenţei domestice.

În cercetarea noastră au fost configurați două categorii de factori de risc. :factorii de risc

sociali și factorii de risc individuali. Factorii de risc sociali sunt: pe primul loc se află sărăcia

urmată de șomaj, lipsa locurilor muncă criza economică, dar și de imperfecțiunea legislației

privind combaterea violenței familiale, precum și toleranța autorităților chemate să apere climatul

famililal. Factorii de risc individuali identificați sunt: nivelul de educație scăzut și lipsa de

afecțiune a părinților față de copii, anumite frustrări şi mentalităţi, gelozia ş.a. De asemenea, în

cazul formelor de violenţă comise de copii contra părinţilor, sunt cauzate de lipsa banilor, a unor

cerinţe pe care părinţii nu le pot satisface sau când părinţii intervin în viaţa lor personală. În cazul

agresiunilor comise de bărbați cauzele acestor agresiuni sunt de ordin social şi individual, din care

consumul de alcool, anturajul extrafamilial nesănătos. sunt doar câteva din cauzele acestor

comportamente agresive, în rîndul barbaţilor. În cazul agresiunii comise ce femei cuzele acestor

agresiuni constau în gelozie, urmată de consumul de băuturi alcoolice.

Paragraful 3.3 intitulat „ Strategii, programe şi măsuri de prevenire a violenţei în

familie” analizează acţiunile guvernamentale şi neguvernametale şi individuale pentru protecţia

victimelor violenţei domestice şi pedepsirea agresorilor

În România, prevenirea şi combaterea violenţei în familie fac parte din politica integrată

de ocrotire şi sprijinire a familiei şi reprezintă o importantă problemă de sănătate [art. 1 dinLegea

217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie]. Articolul 4 din Legea

21

217/2003 prevede că beneficiază de efectele acesteia şi persoanele ce au stabilit relaţii

sociale asemănătoare acelora dintre soţi, dintre părinţi şi copii, dovedite pe baza anchetei sociale.

Codul penal, Legea nr. 705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială şi alte

acte normative prevăd o serie de dispoziţii, menite să prevină şi combată violenţa în familie.

Au fost elaborate politici, programe şi strategii de tratament sau asistenţă a victimelor.

Totodată, au fost introduse unele reforme la nivelul sistemului juridic şi sistemului medical,

precum şi altor instituţii cu atribuţii în domeniul gestionării problemelor familiale.

În acest sens, au fost luate o serie de măsuri privind semnalarea cazurilor de violenţă şi

evaluarea acestora şi strategiile de intervenţie. Astfel, a fost instalată linia telefonică „Apel urgent

112”, unde se pot semnala cazurile de violenţă în familie, precum și alte fapte antisociale.

În concluzie se impun căteva observaţii. Prima instanţă socială, familia cu valenţe

multiple în cadrul societăţii, se confruntă cu violența domestică , care a devenit una din

problemele sociale ale României.

Cauzele acestui fenomen social sunt determinate de factori economici sociali şi culturali, ca:

şomajul, sărăcia, consumul de alcool, anumite frustrări şi mentalităţi, criza economică ş.a.

Comportamentul abuziv se manifestă sub mai multe forme: abuzul fizic, abuzul emoţional,

abuzul psihic, abuzul sexual, abuzul economic /financiar şi neglijarea.

Din cele prezentate, se poate concluziona că, datorită cauzelor şi circumstanţelor arătate mai

sus, rolul tradiţional al familiei în socializarea tinerilor a scăzut, cu consecinţe nefaste pentru tânăra

generaţie. Prin urmare, amploarea fără precedent a delincvenţei juvenile este expresia mediului

familial, în care creşte şi este educat copilul.

Capitolul 4. Educația și violență în mediul școlar

Pragraful 4.1. intitulat „Concepte și teorii privitoare la educație” cuprinde o analiză a

principalelor teorii care vizează educația printre care amintim „teoria funcționalismului”„

„teoriile conflictualiste” , „modelul reproducerii culturale”,„modelul represiunii sociale” și

„modelul sănătății mintale”.În spiritul teoriilor funcționalismului și comflictualiste se înscrie

22

teoria lui Durkheim cu privire la funcţia educaţiei în societate. Acesta a pleacat de la premisa

că individul are o dublă măsură, deoarece poate fi privit ca fiinţă individuală, cu stările sale psihice

şi ca fiinţă socială, adică morală. Individul ajunge pe lume ca o fiinţă biologică asocială, iar pentru

a se umaniza, trebuie să-şi însuşească anumite comportamente, considerate normale, respectiv cele

ce pot fi întâlnite la toţi ceilalţi oameni.

Paragraful 4.2. intitulat „Factorii de risc și formele violenței în școli” reliefează faptul că

violenţa în instituţiile şcolare nu este un fenomen social nou, întotdeauna şcoala a fost a asociată

cu violenţa.

Potrivit investigațiilor noastre în rândul elevilor, factorii de risc cei mai frecvenţi ai violenței

sunt: realităţile şi stările conflictuale din familie -18,2%; insuficienta preocupare a părinţilor

privind educaţia copiilor -17,1%); starea de sărăcie -11,9% ş.a.

Violenţa şcolară, potrivit unor studii [57, p.10], este un tip particular de violenţă în instituţii,

ce poate îmbrăca următoarele forme: pedeapsa fizică; restricţia fizică; constrângerea solitară şi

orice firme de izolare; obligaţia de a purta vestimentaţie distinctivă; restricţii alimentare; restricţii

sau refuzul de a avea contacte cu membrii familiei sau cu prieteni; abuzul verbal şi sarcasmul.

Tabelul 2. Factorii de risc de context social mai larg, ai violenţei în opinia consilierilor

şcolari

Cauze Nr. % din total

răspunsuri

Anturajul din exteriorul şcolii 30 30 %

Jocuri video 25 25 %

Internet 5 5 %

Mediul de rezidenţă (cartiere „rău – famate”) 15 15 %

Programe TV cu conţinut violent sau agresiv 25 25 %

23

Conform rezultatelor sondajului, responsabilitatea pentru propagarea violenţei în toate

formele ei, este împărţită între: mediul stradal - 75%; mediul familial - 54%; mass-media - 23%;

şcoală - 21%.

Paragraful 4.3. intitulat „Programe şi acţiuni de prevenire şi combatere a violenţei

şcolare” tratează aspectul violenţei în şcoli ca fiind o problemă de politică naţională, care este

în atenția comunității internaţionale şi Uniunii Europene, preocupare ce reiese din studii, rapoarte

şi acţiuni:

- Primul Congres Mondial organizat de Observatorul European privind Violenţa în Şcoli şi

Politici Publice de la Paris- martie, 2001;

- Cel mai important moment privind preocuparea faţă de violenţa în şcoală l-a constituit

Conferinţa Comisiei Europene din 1977, Utrecht, ce a fost urmată de de o serie de schimbări

printre care și acordarea unei atenţii mai mari victimelor violenţei din şcoli şi importanţa

recunoaşterii acestui rol de cei implicaţi în educaţie

În România, în anul 2007 a fost adoptată Strategia Naţională privind Reducerea

Fenomenului Violenţei în Unităţile de Învăţământ Preuniversitar. Aceasta cuprinde măsuri şi

recomandări adresate celor implicaţi în prevenirea violenţei: intervenţii la nivel individual;

intervenţii la nivel relaţional; ecomandări privind şcoala.

Contribuţia şcolii la prevenirea criminalităţii este incontestabilă, prin intermediul ei individul

are acces la realitatea socială.

Rezultatele obţinute în urma investigațiilor ne arată că, şcoala reprezintă un mediu, ce poate

corecta şi preveni fenomenul violenţei, prin utilizarea mijloacelor informatice, pentru atragerea

elevilor spre educaţie, cultură şi îndepărtarea de factorii posibili generatori de violenţă.

Capitolul 5 „ Prevenirea și combaterea victimizării”

Paragraful 5.1. intitulat „Corelația dintre criminalitate, victimă și victimitate”.”cuprinde o

serie de viziuni asupra conceptului de criminalitate și a unor aspecte referitoare la identificarea și

determinarea acesteia, precum și a legăturilor acesteia cu persoanele victimizate și instituția

victimizării .

24

Între criminalitate şi victimitate există, de regulă, o strânsă intercondiţionare, pe măsură ce

crimele şi delictele iau amploare, numărul victimelor se măreşte, [victimitatea creşte] şi invers

scăderea victimităţii reale conduce la diminuarea fenomenului criminal.

Fenomenul social al criminalităţii nu poate fi controlat, prevenit şi combătut, dacă nu se ia

în calcul problematica victimei.

Ceea ce îi preocupă pe victimologi este problema împărţirii responsabilităţii între infractor

şi victimă, în cazul comiterii unui delict. Considerând că victima poartă o anumită răspundere în

desfăşurarea activităţii infracţionale B. Mendelsohn [52, p. 5], a avansat conceptul „potenţial de

receptivitate victimală”, ce semnifică gradul de vulnerabilitate victimală al unui individ. Problema

răspunderii victimei se pune din perspectiva strict psihologic și nu juridic, deşi există cazuri, în

care victima adoptă o atitudine de prudenţă sau nu există nici o legătură între aceasta şi agresor.

Analiza comparativă a stării și dinamicii criminalității din România și R. Moldova

Am procedat la această cecetare pornind de la considerentul că datorită schimbărilor

economice sociale și politice ambele țări se confruntă cu aceleași noi categorii de infracțiuni,

precum traficul de ființe umane, droguri, crimă organizată , spălare de bani etc., care sunt generate

de aceleași cauze: sărăcia , șomajul, corupția politică și judiciară, ș.a

Tabel 1. Starea şi dinamica criminalităţii din România şi R. Moldova

Anul Tipul infracţiunii România

%

R. Moldova

%

2009

Traficul de droguri 34 35

Jafuri 19 17

Tâlhării 4 3

Violuri 4 5

Vătămări intenţionate 24 20

Omoruri 3,6 4

Huliganism 10 13

2010


Jafuri 18 18

Tâlhării 4, 5 4

Violuri 3 4


Omoruri 3,5 4

Huliganism 11 19

2011


Jafuri 17 19

Tâlhării 5,48 3

25

Violuri 4, 5 5


Omoruri 4 4

Huliganism 11, 5 12

Sursa: MI din România şi MI din R. Moldova

După cum se poate observa, România şi R. Moldova, la aceste categorii de delicte se prezintă

cu o situaţie operativă relativ egală, fiind mici diferenţe, la anumite tipuri categorii.

Traficul şi consumul de droguri. La nivel naţional şi internaţional, prevenirea, combaterea

traficului şi consumului de droguri sunt o problemă complexă, ale cărei manifestări şi repercusiuni

se concentrează ca un permanent atac asupra sănătăţii populaţiei, provocând dezechilibre în

funcţionarea normală a acesteia. În România, în anul 2009 se constată un procent de 34% , în timp

ce în Republica Moldova 35%. În 2011, în România procentul era de 49%, în timp ce în Republica

Moldova, 29 % ceea ce înseamnă, că traficanţii de droguri şi-au intensificat activitatea criminală,

iar organele judiciare au acţionat cu eficienţă mai mare, reuşind să descopere mai mulţi infractori

cu 19%.

34

40

49

35

39

29

19 18 17 17 18 19

4 4,5 5,483 4 34 3

0

5 4 5

24

2017

20 2123

10 11 11,513

17

12

3,6 3,5 4 4 4 4

România: 2009 2010 2011 R.Moldova: 2009 2010 2011

GRAFIC

Starea şi dinamica criminalităţii din România şi R. Moldova, în

perioada 2009-2011

Trafic de droguri -România Trafic de droguri - R. Moldova

Jafuri - România Jafuri - R. Moldova

Tâlhării-România Tâlhării - R.Moldova

Violuri - România Violuri - R.Moldova

Vătămări intenţionate - România Vătămări intenţionate - R.Moldova

Huliganism - România Huliganism - R.Moldova

Omoruri - România Omoruri - R.Moldova

26

Delictele contra patrimoniului .Din analiza realizată la nivelul Poliţiei Române, privind

infracţiunile contra patrimoniului se constată o creştere cu 3,59%, la furtul de componente din

exteriorul autoturismelor (oglinzi, ştergătoare, roţi, antene etc.) şi furturile din locuinţe.

Mica criminalitate, infracţiunile de furturi din buzunare, genţi, poşete au scăzut cu 2,33%,

iar cele de furturi din auto au scăzut cu 11%. Au scăzut infracţiunile de tâlhărie cu 5,15% şi cele

cu autori mascaţi au scăzut cu 6,38%. Activitatea desfăşurată de structurile poliţiei a condus la

creşterea cu 9% a numărului infracţiunilor constatate şi soluţionate.

Infracţiunile sesizate cunosc un trend pozitiv, o creştere de 17%, datorată, în special, micii

criminalităţi. În R. Moldova, în 2011, procentul era de 19%, o diferenţă de 2%. Deşi se constată o

creştere cu 7%, mai mare faţă de anul trecut, a soluţionării cazurilor, prin probarea activităţii

infracţionale, de cele mai multe ori recuperarea prejudiciului se realizează cu greutate, contribuind

la creşterea nemulţumirii cetăţeanului.

Infracţiunile de tâlhărie comise în cele două ţări, diferă cantitativ, în sensul că în 2011 în

România (5,48 %) procentul este cu 2,5% mai mare decât în R. Moldova (3%).

Ambele ţări se confruntă cu multiple şi complexe tipuri de criminalitate, cum ar fi:traficul de

persoane; terorismul şi spălarea banilor; criminalitatea informatică;criminalitatea economico-

financiară; criminalitatea de mare violenţă; criminalitatea stradală; criminalitatea itinerantă.

În perioada 2004-2011 se constată o scădere substanţială, cu 9%, a infracţiunile legate de

droguri, de la 38%, la 29%.

Jafurile au scăzut de la 24% la 19% şi huliganismul de la 19% la 12%, în schimb au luat

amploare vătămările corporale intenţionate, de la 6% în 2006 şi 23% în 2011.

În ultimii ani participarea tinerilor la săvârşirea crimelor este în descreştere. În decursul

anului 2011 au fost relevate 12.900 persoane, ce au comis crime, din care 7.500 sunt tineri în vârstă

de 14-29 ani. Ponderea tinerilor, în numărul total de infractori, s-a micşorat de la 62,2% în anul

2000, la 57,9% în anul 2011. Expuşi la săvârşirea delictelor, în general, sunt adolescenţii.

Pe parcursul anilor 2004-2011, peste 70% din totalul delictelor comise de minori au fost

furturile şi jafurile. În anul 2011, din numărul total al persoanelor condamnate [7.400 persoane],

6,0% au fost minori [445 persoane].

Din numărul crimelor înregistrate, cele mai multe ţin de infracţiunile contra patrimoniului,

fiecare a doua infracţiune este furt, tâlhărie, jaf sau delapidare.

Incidenţa infracţionalităţii este mai mare la bărbaţi, comparativ cu femeile (11.104 bărbaţi

au comis crime, faţă de 1.800 femei). Acelaşi lucru este şi în cazul infracţiunilor grave: omor şi

tentativă de omor: 145 bărbaţi şi 14 de femei; leziuni corporale grave : 275 bărbaţi şi 30 de

femei; viol şi tentativă de viol; 200 bărbaţi şi o femeie.

27

Din analiza comparativă a stării şi dinamicii criminalităţii aparente dintre România şi

Republica Moldova rezultă că ambele ţări se confruntă cu aceleaşi tipuri de criminalitatea, iar în

ceea ce priveşte intensitatea acestora, vom constata că unele persistă în evoluţia lor pe un trend

ascendent, în timp ce unele au un trend descendent, ceea ce înseamnă organele judiciare şi cele

de informaţii depun eforturi, obţin rezultate bune în luptă cu violenţa şi criminalitatea.

Cu toate eforturile depuse, aceste fenomene se manifestă în continuare, agravate de

problemele socio-economice, cu care se confruntă cetăţenii.

În Republica Moldova este dificil să controlezi violenţa domestică, deoarece, în majoritatea

cazurilor, organele de resort se implică numai în situaţiile cu urmări grave, celelalte fiind

considerate neînţelegeri familiale.

Cauzele şi condiţiile ce favorizează comiterea acestui gen de infracţiune însumează o gamă

complexă de aspecte, generate de: climatul social; instabilitatea economică; restrângerea

sistemului educaţional etc.

Anual, mii de femei din ţările est-europene sunt traficate, în scopul exploatării sexuale.

Pentru Republica Moldova traficul de fiinţe umane nu mai reprezintă un fenomen inedit, ci

constituie cea mai vulgară formă de discriminare şi violenţă împotriva fiinţelor umane, o formă

modernă de sclavie. Traficul de fiinţe umane a căpătat amploare, provocată de criza economică,

inflaţie, lipsa locurilor de muncă, creşterea numărului de şomeri, sărăciei ş.a.

Paragraful 5.2. numit „Protecţia socială împotriva victimizării” analizează cadrul juridic

și instituțional și individual de prevenire a victimizării.

Problema protecţiei împotriva victimizării este o chestiune ce preocupă întreaga comunitate

internaţională. În acest sens, au fost şi sunt organizate ample manifestări internaţionale şi europene,

ce au condus la negocierea, semnarea şi ratificarea de tratate şi convenţii internaţionale, cu

implicaţii în domeniul prevenirii şi combaterii victimizării, din care enumerăm:

- Simpozionul Internaţional de Victimologie din Australia din 1994 ,unde au fost dezbătute

probleme ce ţin de politica de stat şi practica victimologică, legătura dintre victimologie şi

criminologie, chestiuni ce ţin de metodologia protecţiei victimei şi repararea prejudiciilor produse

prin infracţiune, precum şi cele ce vizează victimizarea femeilor, traficul ilegal de femei şi

victimizarea, ca urmare a violenţei domestice;

- Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale,

încheiată la Roma, la data de 4 noiembrie 1950, ratificată prin Legea nr. 30/1994, unde au fost

puse în discuţie şi aprobate unele norme în materie penală, printre care şi cele privind dreptul la

reparaţii al persoanelor supuse unor măsuri preventive ilegale.

28

- Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea terorismului internaţional, adoptată la Geneva

în anul 1937;

-Cartea Urbană Europeană evocă dreptul cetăţenilor europeni la un ,,oraş mai sigur, fără

pericole, protejat, pe cât posibil, contra criminalităţii şi agresiunilor.”

Cadrul juridic naţional de protecţie a victimelor. Legea penală română prevede o serie de

instrumente juridice la îndemâna victimei cum ar fi: dreptul de a sesiza organele judiciare; dreptul

de a participa ca parte vătămată, în procesul penal; dreptul la apărare în timpul procesului; dreptul

de cere luarea unor măsuri procesuale ş.a.

Legiuitorul a adoptat şi alte acte normative, menite să asigure protecţia victimelor, din care

Legea nr. 211/2004 pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor este cel mai important.

În vederea protecţiei victimelor infracţiunilor, Legea nr.211/2004 prevede că autorităţile

publice cu atribuţii în domeniul protecţiei victimelor trebuie să ia următoarele măsuri: informarea

victimelor infracţiunilor; consilierea psihologică şi alte forme de asistenţă; asistenţă juridică

gratuită; compensaţie financiară acordată de stat.

Alături de aceste măsuri, victimele traficului de persoane şi violenţei în familie beneficiază

de măsurile de protecţie şi asistenţă prevăzute de Legea nr. 678/2001 sau după caz, de prevederile

Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Altă măsură de protecţie a victimelor infracţiunilor este asistenţa juridică gratuită, ce se

acordă conform prevederilor art. 14 din Legea 211/2004 unor categorii de victime.

Victimele traficului de persoane beneficiază de o serie de măsuri prevăzute de Legea nr.

678/2001. Aceste au dreptul la recuperare fizică, psihologică şi socială, minorilor li se acordă

protecţie şi asistenţă socială în raport cu vârsta, iar femeile beneficiază de protecţie şi asistenţă

socială specifică.

Victimele traficului de droguri. Conform prevederilor art. 1 din Regulamentul de aplicare

a Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri, serviciile

medicale sunt constituite dintr-un ansamblul de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde

nevoilor medicale generate de consumul de droguri, în vederea întreruperii consumului, înlăturării

dependenţei şi/sau reducerii riscurilor asociate consumului.

Obiectul cercettării noastre îl constituie evaluarea măsurilor luate de autorităţi şi cetăţeni,

pentru protecţia personală și a bunurilor acestora . Aceasta a fost concepută astfel încât rezultatele

ei să reprezinte un instrument de lucru pentru instituții, autorităţile locale și cetățeni în acțiunea

de prevenire a victimizării .

În cadrul cercetării, am urmărit următoarele obiective:

29

-identificarea modului de implicare a instituţiilor statului, comunităţii şi mass-mediei în

reducerea actelor antisociale;

-măsurile de asigurare a ordinii publice şi siguranţei cetăţeanului, ce pot fi luate de poliţie;

- în ce măsură poate fi redusă violenţa în localitate;

- evaluarea gradului de eficienţă instituţională în prevenirea şi combaterea criminalităţii;

-evaluarea activităţii poliţiei, privind prevenirea şi combaterea actelor violente şi

victimizării, în comunitate;

-identificarea măsurilor pe ce ar trebui luate de instituţiile statului, pentru prevenirea şi

combaterea criminalităţii şi victimizării.

Ca metode şi tehnici de cercetare au fost utilizate: analiza de documentare, documentele

legislative şi alte reglementări legale, chestionarul, interviul.

S-a realizat analiza statistică a următoarelor variabile: vârsta, nivel de şcolarizare, statut

ocupaţional.

Un procent de 60,2% din cetăţeni văd în poliţie instituţia cea mai implicată în reducerea şi

combaterea actelor antisociale, urmată de Guvern şi Justiţie, cu 13 % (tab. 3).

Subiecţilor li s-a cerut să aprecieze, ce măsuri consideră că ar trebui luate de poliţie, pentru

ca cetăţenii să se simtă în siguranţă, liniştiţi şi în bună convieţuire socială.

Cei chestionaţi, în procent de 91,8% afirmă că, în măsura în care poliţia îşi dovedeşte

profesionalismul, prin capacitatea de a răspunde prompt şi responsabil la solicitările lor, ei ar putea

internaliza sentimentul de siguranţă şi securitate individuală.

De asemenea, subiecţii apreciază foarte mult, în proporţie de 88,6 %, că numai prin

asigurarea de poliţie a ordinii în cartiere (ziua, noaptea şi în zile de sărbătoare) s-ar putea restabili

ordinea, securitatea şi instala, în conştiinţa cetăţenilor, sentimentul de protecţie şi securitate

personală.

În opinia a 86,0% din subiecţi, prezenţa manifestă, vizibilă, pe stradă a poliţiei ar contribui

mult la scăderea violenţei, prevenirea acesteia şi implicit la asigurarea liniştii cetăţenilor, 69,%

cetăţeni consideră că poliţia trebuie să manifeste mai mult interes pentru problemele cetăţenilor,

să ia măsuri preventive, să nu aştepte să fie solicitată.

Chiar dacă cei mai mulţi din subiecţii investigaţi percep un nivel ridicat de violenţă la nivelul

oraşului şi trăiesc teama de a nu se întâmpla, în oraşul lor, diferite acte de violenţă, aceştia trăiesc,

speră, cred că violenţa poate fi redusă în toate formele ei, în procent de 65,2% (în mare măsură

şi foarte mare măsură).

30

Aproximativ 30,8% din cei chestionaţi îşi manifestă scepticismul, sunt pesimişti, consideră

că formele de manifestare şi intensitate a violenţei pot fi reduse într-o mică şi foarte mică măsură.

Un procent de 0,4% din subiecţi consideră că nu poate fi redusă.

Oamenii au păreri proprii despre cei ce încalcă lege, despre acţiunile poliţiei, care trebuie să

vegheze la respectare ei. Se discută public despre acţiunile poliţiei, prinderea infractorilor, cazurile

de „cârdăşie” a poliţiştilor cu membrii lumii interlope, hotărârile judecătoreşti şi decretele de

graţiere. Într-un cuvânt, există opinie publică despre sancţiunile penale şi instituţiile statului

(poliţie, justiţie ş.a), cu atribuţii în păstrarea ordinii şi siguranţei cetăţenilor.

Fie că e favorabilă sau nu, opinia despre sancţiunile prevăzute de lege şi instituţiile

îndreptăţite să aplice legea, nu pot fi ignorate de factorii de decizie politică, chiar dacă informaţiile,

pe care se bazează construcţia ei, sunt lacunare şi inexacte, uneori.

Subiecţii investigaţi consideră, că cele mai eficiente instituţii implicate în prevenirea şi

controlul violenţei sunt în ordine: poliţia: 24,45%; justiţia: 19,12%; mass-media: 14,60%;

primăria: 12,1%; organizaţiile neguvernamentale/societate civilă: 4,64%; altele (jandarmeria,

poliţia comunitară): 3,75%.

Altă problemă ridicată a fost implicarea instituţiilor şi organizaţiilor în acţiunea de prevenire

socială. Chestionaţi asupra instituţiilor şi organizaţiilor ce ar trebui să se implice în acţiunea de

prevenire a actelor antisociale, respondenţii estimează ca în cazul eficienţei instituţionale, dar

consideră că şcoala, cetăţenii, biserica, societatea civilă sunt instituţii considerate ca având un rol

important în funcţia de prevenire socială: şcoala e apreciată cu un procent de 14,7%, biserica

13,3%, societatea civilă 15,7%, ONG-urile 12,3% etc.

Studiile arată că aproape 90% din crime şi delicte rămân nepedepsite, deoarece mai mult de

jumătate din victime nu merg să declare delictul, căruia le-au căzut victimă, neavând încredere în

poliţie, întrucât consideră, că această instituţie nu-şi joacă încă, pe deplin, rolul în prevenirea şi

investigarea crimelor şi delictelor.

Peste 20% din actele delicvente nu sunt semnalate, pentru că instanţele, de cele mai multe

ori, dau pedepse simbolice celor ce au comis crime şi delicte sau îi achită, din lipsă de probe.

În ceea ce priveşte investigaţia noastră, 79,9 % dintre respondenţi apreciază că sancţiunile

aplicate persoanelor, ce au comis crime şi delicte, au fost uşoare, foarte uşoare, moderate, procent

foarte ridicat, în timp ce 4,5% cred că nu au fost aplicate sancţiuni, iar un procent de 8,5% apreciază

că acestea au fost aspre sau foarte aspre.

31

Tabelul 7. Măsuri ce ar trebui întreprinse de instituţiile statului abilitate pentru

prevenirea şi reducerea actelor antisociale

Instituţia Măsuri % din

răspunsuri

Guvernul

Asigurarea unui trai decent

9,15 Instituţiile statului cu atribuţii de control, prevenire şi combatere a actelor

antisociale să-şi îndeplinească atribuţiile funcţionale

Justiţia Promovarea unor legi mai severe şi aplicarea lor

13, 45 Sancţiuni cu amenzi mari

Şcoala

Accent pe caracterul formativ-informativ al tânărului de vârstă şcolară.

2, 91 Relaţii durabile, eficiente între şcoală, familie şi celelalte instituţii cu

atribuţii de control, prevenirii şi combaterii actelor antisociale

Poliţia

Urmărirea, reţinerea infractorilor şi trimiterea acestora în faţa justiţiei

72, 51

Mai multă comunicare între poliţie şi cetăţeni

Mai multă atenţie faţă de protecţia cetăţenilor

Prezenţa poliţistului de proximitate să se facă simţită în mijlocul

comunităţii

Curăţenie morală în rândul poliţiştilor; cei care se dovedesc corupţi să fie

daţi afară şi deferiţi justiţiei

Primăria

Să aplice legea în zona de competenţă

2,89 Să acţioneze pentru crearea unui climat de linişte şi încredere în

comunitate

O altă problemă ce a stat în atenţia investigaţiei noastre, e a măsurilor, ce trebuie întreprinse

de instituţiile statale, pentru reducerea actelor antisociale.

32

Prin acest item am dorit să aflăm, care ar fi, în opinia cetăţeanului, măsurile şi ce instituţie

trebuie să se implice în astfel de măsuri.

După cum observăm în opinia respondenţilor, pe primul loc se află poliţia cu 72,51%, care

trebuie să se ocupe de tot ce înseamnă ordine, linişte publică, urmărirea şi reţinerea infractorului,

să fie aproape de cetăţean. Toţi cei chestionaţi văd în poliţie cea mai importantă instituţie în

domeniu. Din acest motiv, poliţia se bucură de o credibilitate mult mai mare decât justiţia, fapt

confirmat şi acum, când respondenţii (13%) văd importanţa justiţiei doar în promovarea unor legi

mai aspre şi în aplicarea acestora. Oamenii văd, simt, mass-media informează, statisticile

demonstrează, că justiţia nu acţionează totdeauna pentru fermitate în tragerea la răspundere a celor

ce compar în faţa sa, în calitate de inculpaţi.

Problema Guvernului, văzută de cetăţean, este să se preocupe de asigurarea unui trai decent,

iar instituţiile statului să-şi îndeplinească atribuţiile conferite, în speranţa, că delictele şi crimele

vor scădea.

La procente apropiate se situează şi sunt apreciate Şcoala şi Primăria, cu responsabilităţi

privind educaţia, formarea tinerilor, întronarea unui climat de linişte şi încredere în comunitate.

Paragraful 5.3. intitulat „ Măsuri de autoprotecţie ” constituie o analiza a modului în care

evită cetățenii victimizarea.

În acest sens, unii autori au avansat o serie de strategii, tactici şi programe, cum sunt:

strategia evitării; tacticile de depăşire a situaţiilor de risc; prevenirea crimei prin proiectarea

mediului înconjurător.

Furstenberg [54, p.52-65], consideră că strategiile evitării sunt acţiunile indivizilor, ce au

ca scop limitarea expunerii lor, în raport cu persoanele periculoase sau situaţiile ameninţătoare, ca

evitarea locurilor întunecoase, discuţiilor cu persoane necunoscute ş.a.

În cadrul cercetării noastre am încercat să identificăm măsurile luate de cetăţeni pentru

prevenirea victimizării. În acest sens, am urmărit următoarele obiective: măsurile de autoprotecţie

luate de cetăţeni; formele de protecţie personală adoptate de cetăţeni, când merg seara;

Referitor la protecţia locuinţei, escaladarea furturilor din locuinţe a determinat o parte a

populaţiei, să recurgă la instalarea unor mijloace suplimentare de protecţie a locuinţei, astfel:

82,9% din subiecţii investigaţi au declarat că şi-au luat măsuri în acest sens; 17,1% din subiecţii

declară că nu au luat nici o măsură.

Proporţia mică a măsurilor de protecţie luate de subiecţii investigaţi denotă lipsa informării

cetăţenilor privind modalităţile de protecţie, apatie, lăsarea responsabilităţii privind propria

protecţie, în seama autorităţilor.

33

În ceea ce priveşte deţinerea unei arme de foc: 93% din persoanele chestionate declară că

nu deţin o armă de foc; 3,0 % spun că deţin o armă de foc; 1,7% spun că arma este folosită pentru

vânătoare; 1,3% spun că arma este folosită pentru tir.

Diferenţa foarte mare între cei ce nu posedă armă şi cei ce o posedă în scopuri utilitare relevă

faptul că, în conştiinţa lor, arma nu e percepută că mijloc de protecţie.D e asemenea, li s-a solicitat,

să menţioneze modalităţile utilizate ca mijloc de autoprotecţie împotriva fenomenelor de devianţă.

Strategia de evitare a persoanelor suspecte ocupă primul loc, un procent cumulat de 61,8% din cei

chestionaţi mizând pe o modalitate de protecţie „totdeauna” utilizată. Restul aprecierilor

subiecţilor, cumulează ponderi nestructurate sub valoarea de 50%. Astfel, strategia de a evita

grupurile de tineri întruneşte 46,9% dintre noţiuni, în timp ce modalitatea de a lua întotdeauna un

mijloc de transport în comun 41,9%. Pe locurile, următoare, ca pondere, la o distanţă oarecare, se

află strategia celor ce se protejează folosind maşina personală, un taxi (21,9%) sau merge însoţit

întotdeauna (15,7%).

Din analiza acestor strategii aplicate ca modalităţi de protecţie faţă de fenomenul de violenţă,

se observă că cetăţenii utilizează, în principal, strategii de evitare. Puţini din subiecţii investigaţi

apreciază, că apelează totdeauna la diferite instrumente de apărare (baston, cuţit, etc.), pentru a se

proteja faţă de actele de violenţă (14,4%). Pe ultimul loc se găseşte aprecierea subiecţilor, ce şi-au

dezvoltat o abilitate individuală, pentru a face faţă violenţei (judo, box ş.a.).

Subiecţii din zona de responsabilitate a secţiilor de poliţie apreciază, într-un procent mai

mare, necesitatea apelării la strategii, modalităţi diferite de apărare împotriva violenţei, când se

deplasează seara în drum spre casă (12,35%, respectiv 10,81% dintre subiecţii chestionaţi folosesc

diferite strategii).

După cum am văzut, unii cetăţeni îşi iau măsuri de autoprotecţie, prin evitarea persoanelor

ce par suspecte, grupurilor de tineri aflaţi pe stradă, evitarea străzilor, parcurilor şi spaţiilor pustii,

neiluminate ş.a. Aceste măsuri sunt insuficiente, în raport cu imprevizibilitatea şi diversitatea unor

riscuri victimale, datorită multiplelor şi diverselor cauze, cele mai multe fiind de natură

psihologică şi psihosocială [173, p.331-332].

În concluzie se impun unele observații. Autorităţile publice, asociaţiile şi fundaţiile au

desfăşurat activităţi cu caracter festivist, ce au demonetizat conţinutul conceptului de prevenţie,

deturnând intervenţia în sfera unor preocupări periferice, incoerente şi lipsite de substanţă.

Activitatea de prevenţie a fost mult diminuată din cauza insuficienţei fondurilor alocate,

frecventelor reforme, organizări şi reorganizări a instituţiilor abilitate să apere ordinea socială în

stat. Pe fondul acestor mutaţii şi nemulţumirii populaţiei faţă de amploarea, fără precedent, a

faptelor antisociale din cele mai grave.

34

Prevenirea criminalităţii nu poate fi realizată doar de poliţie, deoarece are o cauzalitate

complexă, asupra căreia nu se poate interveni, decât în colaborare cu alte instituţii, organizaţii şi

cu sprijinul cetăţenilor.

Capitolul 6 . ”„ Reinserția socială socială a persoanelor private de libertate”.

6. 1 Doctrine şi norme juridice cu implicaţii asupra reinserţiei sociale : Acestea sunt

:doctrina clasică de drept penal, doctrina pozitivistă de drept penal ; doctrina modernă a „apărării

sociale”și doctrina neoclasică contemporană . Ideile esenţiale ce rezultă din doctrina modernă

a apărării sociale sunt [9, p. 33]: statul are obligaţia de socializare a celor care au încălcat regulile

convieţuirii sociale, nu simplul drept de a-i pedepsi; individul ce violează aceste norme este

declarat „antisocial” în baza evaluării subiective a personalităţii sale; sancţiunea sau măsura de

apărare socială are o funcţie preventivă, curativă, educativă, nu de pedeapsă de retribuţie; politica

de apărare socială pune în cauză întregul sistem juridic, aplicaţiile sale extinzându-se de la studiul

omului în societate şi căutarea mijloacelor de resocializare, la politica generală [321, p. 633].

Cadrul juridic de reglementare a măsurilor de reinserţie socială . Acesta îl formează o

serie de documnte, declarații și acorduri internaționale și comunitare dintre care amintim:

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10.12.1948

Convenţia europeană de apărare a drepturilor omului, semnată la Roma, la 4 noiembrie

1950, în vigoare din 3 septembrie 1953, revizuită prin mai multe protocoale

Reglementând drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, Constituţia României

prevede următoarele: dreptul la viaţă şi integritate fizică şi psihică (art.22) etc.

În conformitate cu prevederile Constituţiei au fost adoptate o serie de legi şi acte normative,

ce formează dreptul intern şi reprezintă un important factor de reglementare normativă şi integrare

socială. În acest sens, au fost adoptate Codul penal, Codul de procedură penală ș.a

6.2. Politici sociale de prevenire în sistemul de detenţie din România

Politicele sociale postdelictum se desfăşoară în cadrul instituţionalizat (penitenciar), ceea ce

presupune o implicare specifică a acestora, în calitatea de intermediar, între agresor şi victimă,

implicit protecţia societăţii în scopul reducerii riscului . În acest sens, sunt reglementate o serie

de măsuri şi activităţi din care menţionăm: desfăşurarea unei activităţi utile în cadrul colectivităţii;

prevenirea psihologică; probaţiunea; liberarea condiţionată; programe de prevenire în colectivitate

etc.

Cu toate acestea, documentul de lucru, întocmit de secretariatul celui de-al VI-a Congres al

Naţiunilor Unite, referitor la prevenirea crimelor şi tratamentul delicvenţilor (Caracas, Venezuela,

1980) constata că ,,întemniţarea nu este în stare să îmbunătăţească şansele ca un delincvent să

urmeze calea cea dreaptă şi faptul că instituţiile penitenciare nu au reuşit să facă să scadă

35

criminalitatea. Wrightsman [48, p.37] afirma, că deţinerea infractorilor deosebit de periculoşi în

instituţiile speciale, asigură un înalt nivel de securizare psihologică a cetăţenilor.

Din investigaţiile noastre rezultă că 41% din deţinuţi consideră, că o vină parţială pentru

atmosfera conflictuală, le revine, dar e datorată supraaglomerării, stresului şi condiţiilor de detenţie

-circa 12%.

Din investigaţiile noastre rezultă faptul că instituţia penitenciarului realizează reintegrarea

socială a unei părţi din numărul total al delincvenţilor, având în vedere că un procent de

aproximativ 44% din deţinuţi au confirmat acest lucru.

Tabelul 2 . Cum apreciaţi rolul instituţiei de detenţie ?

În baza observaţiilor şi datelor obţinute, prin aplicarea interviurilor în penitenciar, am reţinut

câteva aspecte relevante privind caracteristicile persoanelor aflate în detenţie

Chestionaţi în legătură cu modul în care sunt ajutaţi de colegii de cameră, să suporte regimul

de detenţie, din cei 200 de deţinuţi nerecidivişti: 30 au răspuns „în mare măsură”; 120 răspund

„în mică măsură”; 70 deţinuţi spun ,,de loc”.

În ceea ce priveşte activităţile desfăşurate în timpul detenţiei, majoritatea declară că aceste

activităţi nu le va ajuta prea mult după eliberare.

Întrebaţi dacă timpul petrecut în închisoare este o piedică în găsirea unui loc de muncă, după

executarea pedepsei, din 200 de deţinuţi nerecidivişti: 130 susţin că timpul petrecut în închisoare

este o piedică în găsirea unui loc de muncă, după executarea pedepsei; 70 deţinuţi răspund că „Nu”.

150 deţinuţi recidivişti susţin că timpul petrecut în închisoare este o piedică, în găsirea unui loc de

muncă după executarea pedepsei; 50 deţinuţi răspund „Nu”, susţin că timpul petrecut în închisoare

nu este o piedică, în găsirea unui loc de muncă după executarea pedepsei.

Într-adevăr, integrarea în muncă, după eliberarea din închisoare a foştilor deţinuţi,

constituie o problemă deosebită , care reliefează o serie de elemente, ce descriu cu exactitate

factorul uman izolat şi surprinde factorii externi perturbatori, ce contribuie la suportabilitatea /

insuportabilitatea detenţiei, la subiecţii incluşi în studiul de faţă.

Rolul % din

răspunsuri

Reintegrare socială 43,30 %

Rol custodial 21,90 %

Atât rol custodial cât şi de reintegrare socială 18,70 %

Nu ştiu / Nu răspund 16,10 %

36

Pornind de la faptul că mulţi tineri ce au trăit, în instituţii de protecţie a copilului, până la

împlinirea vârstei de 18 ani, se confruntă cu dificultăţi de integrare socială după părăsirea

instituţiilor, am investigat gradul de integrare socială a persoanelor aflate în această situaţie.

Cercetările privind mobilitatea socială au relevat, că statusul social ocupat de individ în

societate este puternic influenţat de nivelul de instrucţie a individului. Din tabel, putem observa,

că persoanele ce provin din sistemul instituţional de protecţie a copilului, au un nivel de protecţie

scăzut.

Tabelul 6. Nivelul de instrucţie a subiecţilor

2,20% 2,20%

22,20%

21,30%22,40%

23,30%

GRAFICUL

cu nivelul de instrucţie al subiecţilor

Studii universitare Colegiu Școală postliceeală Liceu Școală profesională

Studii %

Studii universitare 2,20

Colegiu 2,20

Şcoală postliceală 22,20

Liceu 21,30

Şcoală profesională 32,40

7-10 clase 33,30

Fără studii 6,40

37

Dacă ţinem seama de corelaţia pozitivă dintre nivelul de instrucţie şi ocuparea statusurilor

sociale, simpla vizualizare a gradului de pregătire şcolară permite anticiparea concluziei, că

statusurile sociale ocupate de aceşti tineri vor fi de nivel inferior.

Bătaia şi abuzurile în instituţiile de protecţie a copilului sunt o practică în aceste instituții.

O majoritate de 85,0% au răspuns, că au fost bătuţi sau abuzaţi, în perioada cât au locuit în centrele

de plasament şi doar 15,0% au răspuns, că nu au fost victime ale abuzurilor şi nu cunosc astfel de

situaţii.

Acest fapt relevă clar că, în instituţiile de protecţie a copilului, tinerii erau abuzaţi şi

maltrataţi de cei mai mari şi de persoanele ce trebuiau, să se ocupe de educaţia lor.

Chestionaţi despre viaţa afectivă, cei mai mulţi subiecţi declară, că nu s-au ataşat de nimeni

în instituţie (66,90%). Lipsa de ataşament e o trăsătură specifică persoanelor socializate în astfel

de instituţii.

6.3. Măsuri şi sancţiuni comunitare

Reglementarea măsurilor, sancţiunilor neprivative de libertate şi justiţiei juvenile este

prevăzută într-o serie de documente internaţionale, europene şi în dreptul intern printre care

.Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor

Fundamentale ale Omului; Regulile europene privind sancţiunile comunitare.

Consiliul Europei, preocupat de eficientizarea aplicării măsurilor şi sancţiunilor comunitare,

a emis Recomandarea 22/2000 (reluarea R-92–16), ce prevede următoarele categorii de măsuri şi

sancţiuni comunitare: alternative la arestul preventiv; probaţiunea ca sancţiune independentă, fără

pronunţarea unei sentinţe cu închisoare; suspendarea executării pedepsei cu închisoarea sub

supraveghere; munca în folosul comunităţii; mediere victimă-infractor; obligarea la tratament;

supraveghere intensivă în comunitate; monitorizare electronică; libertate condiţionată;

supraveghere post-liberatorie.

În România, cadrul juridic al măsurilor şi sancţiunilor europene (comunitare până în anul

2009, europene conform Tratatului privind Uniunea Europeană, de la Lisabona, din 2009) îl

reprezintă Codul penal, în care sunt reglementate instituţia libertăţii supravegheate şi instituţia

suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Ordonanţa Guvernului 22/2000 reglementează

instituţia probaţiunii și Legea nr. 129/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de

reintegrare socială şi supraveghere.

În cadrul cercetării noastre am urmărit și tipologiile de integrare socială, pentru a se

confirma sau infirma ipoteza potrivit căreia activitatea Serviciului de reintegrare socială și

supraveghere întâmpină dificultăți în integrarea postcondamnaților și postoinstituționalizaților, de

natură financiară, legislativă, dar și de natură conceptulă.

38

Un indicator relevant al integrării sociale îl constituie integrarea în muncă, 41% din

subiecţii anchetaţi nu au nici o ocupaţie. Este de remarcat faptul că, procentele celor încadraţi ca

muncitori calificaţi şi celor ce-şi continuă studiile, sunt foarte mici, ceea ce indică un grad de

integrare, în muncă, foarte scăzut. Cei fără ocupaţie susţin următoarele: 77,41% declară că sunt

discriminaţi, nu au loc de muncă, motivul fiind că provin din casa de copii; 16,78% se consideră

discriminaţi, datorită apartenenţei la etnia romă; 5,81% declară că nu merită să lucreze şi recurg

la cerşit, pentru a face rost de bani.

Veniturile reduse de care dispun, explică marginalizarea socială a acestei categorii,

comportamentele deviante, infracţionale, cerşitul, implorarea sprijinului celorlalţi membri ai

societăţii, minciuna, comportamentele agresive şi răutăcioase de multe ori, cărora nu li se poate

atribui o cauză concretă.

Variabila utilizată în prezentarea tipologiilor de reintegrare socială este domiciliul sau, mai

corect, locul unde petrec cea mai mare a timpului. Astfel aceștia : locuiesc în case repartizate de

primărie sau camere din căminul pentru familişti, repartizate de primărie; trăiesc pe stradă, în

parcuri sau canale; locuiesc în fundaţii creştine; locuiesc în centre de plasament, pentru a-şi

continua studiile.

Majoritatea persoanelor din această categorie nu au loc de muncă stabil. Cei intervievaţi au

răspuns, că îşi câştigă existenţa efectuând munci ocazionale, cerşind, practicând prostituţia sau

furtul. Sunt conştienţi că încalcă normele şi valorile societăţii în care trăiesc, nu au mustrări de

conştiinţă pentru acest fapt, acuzând societatea, pentru că nu le-a oferit condiţii egale cu ale

celorlalţi copii, ce „au avut norocul să fie ajutaţi de familie”.

În concluzie în activitatea serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere s-au constat

următoarele motive ale eficienţei parţiale a prestaţiei acestora: lipsa comunicării şi colaborării

între organele judiciare, autorităţile locale, alte instituţii ale statului şi serviciile de reintegrare

socială şi supraveghere; lipsa resurselor financiare; lipsa de preocupare în întocmirea de programe

şi proiecte de accesare a fondurilor europene și finanţarea programelor de reintegrare şi reinserţie

socială.

Alături de alte cauze sociale şi alţi factori criminogeni, ineficienţa acestor servicii, datorate

unor cauze subiective şi obiective, explică narcomania, alcoolismul, prezenţa şi traiul multor tineri

în canale, pe stradă, prezenţa prostituatelor, cerşetorilor etc.

39

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI

În urma demersul nostru ştiinţific, am ajuns la următoarele

CONCLUZII

Prevenirea criminalităţii a constituit o preocupare a oamenilor, ce poate fi pusă pe seama

aplicării primei pedepse din lume.

Ca fenomen social, criminalitatea a apărut odată cu formarea comunităţii arhaice.

Importanţa prevenirii criminalităţii a fost evidenţiată, în antichitate, de marii filosofi Socrate,

Platon şi Aristotel.

Evident, săvârşirea unei fapte penale aduce atingere unor importante valori sociale ca viaţa,

proprietatea, demnitatea şi sănătatea persoanei, siguranţa naţională, altor drepturi şi libertăţi ale

omului, prin urmare, autorităţile timpurilor au căutat diverse soluţii de prevenire şi combatere a

criminalităţii. Astfel, s-a ajuns la elaborarea de strategii şi programe în domeniul prevenirii şi

combaterii criminalităţii, ce vizează prevenirea socială, prevenirea situaţională şi prevenire terţiară

a criminalităţii.

Prevenirea socială constă într-un ansamblu de măsuri de ordin educativ, social, economic şi

legislativ, ce vizează întărirea rolului familiei, şcolii şi altor instituţii, în crearea condiţiilor de

viaţă, instruire şi afirmare a tineretului, care să conducă la reducerea şi combaterea faptelor

antisociale în rândul tineretului.

Prevenirea situaţională se materializează în luarea unor măsuri de cetăţeni, comunitate şi

instituţiile abilitate ale statului, privind protecţia cetăţeanului şi bunurilor sale, proprietăţii publice,

ordinii şi liniştii publice. Acestea constau în asigurarea locuinţelor cu încuietori, lacăte, dispozitive

de alarmă, iluminare, intensificarea activităţilor patrulelor poliţieneşti, controlul accesului în

clădiri etc.

Prevenirea terţiară constituie un proces, ce se circumscrie între comiterea infracţiunii de

infractor, resocializare şi reintegrarea socială a acestuia. Cu toate măsurile luate, la nivel

macrosocial şi comunitar, vulnerabilitatea tinerilor este accentuată de o serie de factori agravanţi,

ce reprezintă factori de risc, din care menţionăm: zone cu dezvoltare economică scăzută, calitatea

vieţii şi sărăcia generalizată. Şomajul afectează negativ procesul de inserţie profesională.

Nivelul şi gradul scăzut de instrucţie şi educaţie reduc şansa tinerilor de a se adapta cerinţelor,

tot mai diversificate, ale pieţei forţei de muncă.

40

Creşterea alarmantă a criminalităţii se datorează disfuncţiilor economice, sociale,

dezorganizării vieţii familiale, eşecurilor în viaţa profesională şi personală, ineficienţei activităţii

instituţiilor abilitate în asigurarea unui cadru social-juridic adecvat, eficient şi combativ.

Prostituţia şi proxenetismul sunt forme specifice de delincvenţă, ce vizează, în special,

tinerele fete. Traficul şi consumul de droguri au trend ascendent, cu tendinţă scăderii vârstei de

debut şi răspândirii drogurilor tari.

Corupţia a prins teren, se dezvoltă comportamentul corupt în toate mediile şi la toate

nivelurile, este la ,,modă”. De asemenea, factorii de risc sunt mai accentuaţi, la următoarele

categorii sau microgrupuri:

- săracii: provin din zone slab dezvoltate economic şi social, din familii sărace, ce trăiesc la

limită de subzistenţă;

- tinerii din mediul rural: nu au pământ şi nu au unde să se angajeze, din cauza nivelului

scăzut de instruire şi educaţie;

- şomerii: au înregistrat eşecuri în efortul de inserţie profesională şi nu au perspective de

recalificare, policalificare pentru încadrare;

- o parte din tinerele femei: sunt victime ale ,,industriei sexului”;

- tinerii cu nivel scăzut de şcolarizare: nu-şi pot găsi loc de muncă decât rar şi foarte greu,

deci ,,lucrează la negru”;

- tinerii proveniţi din instituţiile de asistenţă socială: sunt expuşi vagabondajului, şomajului

şi delicvenţei, deseori sunt victime ale criminalităţii, proxenetismului, prostituţiei, pedofiliei,

consumului de droguri etc., nu au locuinţă, familie şi mijloace proprii de subzistenţă;

- tinerii dotaţi şi supradotaţi: întâmpină greutăţi materiale şi sociale, sunt racolaţi de firme şi

institute de cercetări străine sau pleacă în străinătate, în căutarea unui loc de muncă.

Pentru eficientizarea activităţii de prevenire a criminalităţii în rândul tineretului, este nevoie

de regândirea unei noi politici social-economice, educative şi conlucrarea tuturor instituţiilor,

comunităţii, cetăţenilor, altor factori de decizie şi execuţie.

În acest sens, facem următoarele

RECOMANDĂRI

Intervenţii la nivel individual vizează :

- identificarea timpurie a elevilor cu potenţial violent, cauzelor ce determină manifestări de

delicvenţă a acestora şi implicarea familiei, bisericii, şcolii, altor instituţii de socializare şi

resocializare, personalului specializat (consilieri şcolari, psihologi, asistenţi sociali, mediatori).

41

- elaborarea şi derularea unor programe de asistenţă individualizată, pentru tinerii implicaţi

(autori sau victime) în cazuri de violenţă, prin care să se urmărească:

- conştientizarea consecinţelor actelor de violenţă asupra propriei persoane şi celorlalte

persoane (părinţi, cadre, didactice, prieteni, etc.);

- prevenirea apariţiei dispoziţiilor afective negative (resentimentul, suspiciunea, ostilitatea

etc.) ş.a.

Intervenţiile, la nivel relaţional, presupun:

- informarea părinţilor, privind serviciile oferite de şcoală sau altă instituţie socială, pentru

a preveni delicvenţa şi ameliora relaţiile părinţi-copii (consiliere, mediere, asistenţă psihologică;

- implicarea în acest tip de activităţi a personalului specializat (consilieri şcolari, psihologi,

poliţişti de proximitate);

- iniţierea unor programe destinate părinţilor, centrate pe informarea, conştientizarea,

formarea şi implicarea în rezolvarea dificultăţilor de adaptare a tinerilor la mediul şi diferitele

aspecte ale delicvenţei (forme, cauze, modalităţi de prevenire, parteneri);

- iniţierea unor programe, care să răspundă situaţiilor specifice instituţiei şcolare

(identificarea riscurilor, în contextul actual al şcolii, a actorilor cu potenţial violent sau risc de a

deveni victimă), cu implicarea activă a elevilor, ca actori şi parteneri-cheie;

- transformarea regulamentului de ordine interioară, specific şcolii, din instrument formal, în

mijloc real de prevenire, care să prevadă atribuţii şi responsabilităţi precise.

Intervenţiile, la nivel curricular, sunt recomandabile pentru:

- dezbaterea, în orele de consiliere şi orientare, a situaţiilor de violenţă derulate în şcoală sau

vecinătatea acesteia şi încurajarea exprimării opiniei elevilor, privind aceste cazuri şi posibile

modalităţi de soluţionare;

- organizarea de programe de informare a elevilor, privind modalităţile adecvate de

gestionare a unor situaţii concrete de violenţă, centrate pe dezvoltarea unor competenţe de

autocontrol, negociere a conflictelor, comunicare, mijloace de autoapărare.

La nivel comunitar recomandăm:

- instituirea unor programe de sensibilizare a comunităţii locale, privind fenomenul de

delicvenţă şi prevenire a acestuia (inspectorate şcolare, poliţie, autorităţi locale, ONG);

- dezvoltarea de parteneriate (şcoală poliţie, poliţie comunitară, jandarmerie, autorităţi

locale, ONG-uri privind prevenirea criminalităţii, în rândul tineretului;

- derularea unor programe de asistenţă socială cu caracter preventiv şi suport, de Biserică,

până la depăşirea situaţiei de criză şi evitarea instituţionalizării;

42

- construirea unor aşezăminte sociale pentru tinerii cu comportamente deviante corijabile,

de Biserică, în scopul prevenirii delicvenţei juvenile şi abandonului şcolar.

La nivel social este recomandabil:

- susţinerea procesului de îmbunătăţire a nivelului de trai al populaţiei, prin sporirea reală

a salariilor, veniturilor şi protejarea veniturilor populaţiei împotriva inflaţiei, prin crearea nivelului

salariilor, pensiilor şi altor categorii de venituri;

- promovarea unor programe de acţiuni şi măsuri, pentru funcţionarea mai bună a pieţei de

muncă, în vederea creării de noi locuri de muncă;

- organizarea de campanii sociale, utilizând diferite canale de comunicare publică, în

scopul prevenirii criminalităţii în rândul tineretului (Ministerul Administraţiei şi Internelor,

Ministerul Educaţiei, alte instituţii pentru protecţia copilului, ONG-uri);

- sistemul de sancţionare, tratament şi resocializare a tinerilor delicvenţi, trebuie să aibă

ca finalitate, realizarea protecţiei şi apărării sociale, prevenirea comiterii de noi delicte şi

reintegrarea socială a tinerilor, condamnaţi la diferite pedepse.

Sistemul penitenciar românesc va trebui să aibă în vedere:

- schimbarea mentalităţii că asistarea condamnaţilor internaţi în penitenciare se rezumă

doar la activităţi de supraveghere şi control;

- angajarea unui personal adecvat, ca psihiatri, medici generalişti, psihologi, asistenţi

sociali, consilieri juridici, preoţi, etc

- elaborarea, de către specialişti, a unor programe educative, care să vizeze recuperarea

socială a tinerilor aflaţi în detenţie, pregătirea reintegrării sociale a acestora şi prevenirea săvârşirii

de noi acte antisociale.

Pentru reducerea consumului de droguri, a dependenţei, riscurilor medicale şi sociale

trebuie avute în vedere dezvoltarea şi îmbunătăţirea unui sistem de reducere a cererii, eficient şi

integrat, bazat pe rezultate ştiinţifice, cu luarea în considerare a tuturor problemelor sociale şi

medicale.

43

BIBLIOGRAFIE

CĂRŢI

1.Andrei Petre, Sociologie generală, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1936, 344 p.

2. Becarria Cesare, Despre infracţiuni şi pedepse, Bucureşti, Editura Ştiinţifică 1965, 347 p

3.Bentham Jeremy „ An introduction to the Princples of Moralls and Legislation” , Paris, Ed .

Dalloz , 1780, 360 p.

4. Bentham Jeremy, Panopticon : of The Introspection House , Paris, Ed Dalloz, 1787 , 320 p.

5. Butoi T., coord ș.a.,Victimologie şi psihologie victimală, Bucureşti, Ed. Pinguin Book, 2008,

510 p

6. Chelcea S,Metode şi tehnici de cercetare sociologică, Bucureşti,Editura Ştiinţifică 1987,321p.

7.Cioclei Valerian, Manual de criminologie, Ediţia 4 , Bucureşti, Editura C.H.Beck, 2007, 255 p

8. Culianu, C., Bădărău I., Metodologia generală a științelor particulare, Bucureşti, Ed. Academiei,

1973, 369 p.

9. Cusson Maurice, Prevenirea delincvenţei, tradicere de Radu şi Rodica Valter, Bucureşti, Ed.

Grămar, 2006, 195 p.

10. Djuvara M., Drept raţional, izvoare şi drept pozitiv, Bucureşti Ed. All Beck, 1995, 328 p.

11. Durkheim, E. Suicide, A study in Sociology London: Routledge and Kegan Paul,1987. 412 p.

12. Durckheim E, Diviziunea socială a muncii, Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică,1980, 359

p.

13.Durnind P, Education familiale. Un panorama des recherches international, Vigneux, Matrice,

1988, 342 p

14 Ferri E., Sociologie criminale, trad, fr ., Paris, PUF , 1983, 238 p.

15. Freud, Simund, Psihanaliză și sexualitate, București, Ed. Științifică, 1994, 453 p.

16.Gall , F. J. Anatomia și fiziologia sistemului nervos în general și a creierului în particular,

Paris, Dalloz, 1819, 570 p.

17.Garofalo, R. Criminologie, deuxieme edition, Dalloz, 1990, 329 p.

18. Gassin, R. Criminologie, deuxiene edition, Galloz, 1990, 359 p. 130.

19.Guilon I., La criminologie preventiv, 1941, în revista Prison et prisonniers, p. 604.

22.Gurvitch, G., Traite de sociologie, Paris, P.U.F., Vol II, 1960, 389 p.

20. Gusti Dimitrie, Pagini alese, Bucureşti, Editura Ştiinţfică, 1965, 256 p.

21. Herseni, T., Sociologie, Teoria generală a vieţii sociale, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi

Enciclopedică, 1982 , 322 p

22. Lavatier

44

23. A Lacassagne, Studiul privind comprarea criminalului cu omul primitiv, Lyon, 1882, 350 p.

24 Lombroso Cesare, Omul delincvent, Bucureşti, Editura Maiastra, 1992, 376 p.

25. Manouvrier, L

26.Minovici M , în „Tratatul complet de medicină legală”București, Ed. Școalelor, 1930, 650 p.

27. Montesquieu ,Ch. , Despre spiritul legilor, București, Editura Trei, 1998, 350 p.

28. Merton, K. Robert, Social Theory and Social Structure, ,Free Press, 1968, 322 p.

29. Mitrofan N. Zdrenghea V., Butoi T, Psihologie judiciară, Ed S.C. Şansa SRL, 1994, 538 p

30. Pandrea P. M.,Criminologia dialectică, București,Ed. Fundația Regele Ferdinand,1945,327 p.

31. Popa N. ş.a., Filosofia dreptului . Marile curente, Ed. All Beck, 2002, 322 p.

32 Rădulescu S. M., Banciu D., Sociologia crimei şi criminalităţii, Bucureşti,Casa de Editură şi

Presă „Şansa“SRL. 1997, 398 p.

33.Rădulescu S M., Banciu D., Teodorescu V., Criminalitatea în România în perioada de tranziţie

(Teorii, Tendinţe, Preveniri) Piteşti, Ed. Lică, 2000, 469 p

34. Rădulescu S., Sociologia devianţei şi a problemelor sociale, Bucureşti,Ed. Lumina Lex, 2010,

471 p.

35.17. Skogan W ., Maxfield M , Coping with crime: individual and Beverly Hills , C.A. , Sage,

1981, 231 p.

36. Stahl, P.H., Familia şi şcoala, Contribuţii la sociologia educaţiei, Bucureşti, Ed. Paideea, 2002,

167.

37 Sthal P.H.Teoria şi practica investigaţiilor sociale, București, Ed. Casa Şcoalelor,1948, 378 p.

38.Stark şi Flitecraft [152, p.179]: .

39. Stănciulescu, E. ,Sociologia educaţiei familiale vol. I, Iaşi, Ed.Polirom, 2002, 432 p.

40. Sănciulescu E., Sociolgia educaţiei familiale, vol. II, Iaşi, Ed. Polirom 1998.324 p.

41. Szabo D, Antropologie și criminologie comparată, Paris , Ed. Librăria Psihologică, J. Vorin,

1993 , 430 p.

42.Tanovicenu, I., „Un pericol național. Creșterea criminalității în România” Buccurești, Ed.

Curierul Judiciar, 1896, 234 p.

43. Tanoviceanu, I. Criminalitatea în România după ultimele publicațiuni statistice”, București,

Ed. Curierul Judiciar, 1909, 120 p

44.Tarde, G. , La criminalite compare, Paris. Ed. Felix Alcan, 1886, 479 p.

45.Tănăsescu, I ș.a. Metacriminologie, București, Ed. C.H.Beck, 2008, 468 p.

46..Toma T., Dimensiunile sociojuridice ale prevenirii comportamentului delincvent în rândul

tineretului, Ed.Vasiliana, Iaşi, 2009, 216 p.

45

47.Weber M ., Raţionalizarea Educaţiei şi a Pregătirii, ( The Rationalisation of Educaţion and

Trauining ) , Dalloz, 1957, 370 p.

48. Wrigtsman, S.L. „ Psihology nd the Legal System” , California, 1987, Broks/ Cole/Publishing

Company Montery, 313 p.

ALTE SURSE

49. Principiile Naţiunilor Unite pentru Prevenirea Delincvenţei Juvenile, Rz. 45/112 /1998.

50. Constituţia României.

51. Codul penal al României, publicat în Monitorul Oficial nr.. 510 din 24 iulie 2009

CONTRIBUŢII

în reviste

52.Mendelsohn B., La victimologie et les besoins de la societe actuale, in Sociological abstracts,

supl. no. 38/1973, p. 5.

53. Meares Tracey, Drugs: It s.a.Question of Connections, London, in valparaiso University Law

review 31, 1997, p 13

54. Furstenberg F., Fear of crime and its effect on citizen behavio, Biderman A., Ed. Crime and

Justice, Justice Institute, New York, pp. 52-65.

55.Glaser Daniel, „Soluțions de rechange a l incarceration” in Revue Internationale de Politique

Criminele, no.36/ 1980, Nations Unies New York, 1983.

56. Gramatica F. , La politique de defen defence sociale devant les aspects nouveaux de la

delincquance, in Revue de science criminelle et de droit penal compare, nr. 2/1972, p. 633.

57. Eisner, Manuel, Modernization, self – control and lethal violence. Long term dynamics of

European Homicide rates in theoretical, Brit, J Criminol, 2001, p. 618 – 638.

în lucrări ştiinţifice

58 Becker H. Outsiders, New York, The Free Pres tr.l.Outsiders; études de la sociologie de

deviance, Paris, Metaille, 1963, p. 23

în materialele simpozioanelor şi conferinţelor

59.Toma T., Concepte şi teorii sociologice de cercetare aspectelor juridice le vieţii sociale, Iaşi,

Ed. Ştefan Lupaşcu, 2004, p. 98 – 102

60.Toma T., Consideraţii privind cauza unor fenomene antisociale, Analele Ştiinţifice ale

Institutului de Studii Europene „ Ştefan Lupaşcu, Iaşi, tom nr. 1, 2006, p.170 - 182

61.Toma T., Macarie M., Consideraţii privind anomia în calitate de cauză a delictelor sociale

Chişinău, UASM, 2007, p. 236 – 239.

62.Toma T., Unele consideraţii privind prevenirea crimelor şi delictelor, Bacău, Revista UGB,

Economie, Transdiscplinaritate, Cunoaştere, 2012, p. 174 – 201.

46

Adnotare în limba română

Toma Toader - Dimensiunile socio-juridice ale prevenirii violenței și criminalităţii în

rândul tineretului - teză de doctor habilitat în sociologie, Chişinău, 2011.

Structura tezei: introducere: 9 pagini; 6 capitole: 228 pagini; concluzii generale şi

recomandări: 4 pagini; bibliografie formată din 364 titluri; 42 tabele; 29 grafice ; 6 anexe: 45

pagini.

Numărul de publicaţii la temă: rezultatele obţinute sunt publicate în 11 cărţi de

specialitate 20 lucrări ştiinţifice.

Cuvinte cheie: criminalitate , familie, juridic, social, prevenire, reintegrare, tineret.

Domeniu de studiu:Teza constituie un demers ştiinţific în domeniul sociologiei crimei şi

criminalităţii.

Scopul şi obiectivele lucrării: Scopul lucrării constă în analiza aportului instituţiilor de

socializare şi resocializaze la prevenirea şi combaterea criminalităţii.

Obiectivele cercetării sunt: studierea factorilor criminogeni; sensibilizarea instituţiilor

statale şi nestatale în acţiunea comună de prevenire şi combatere a criminalităţii.

Noutatea şi originalitatea ştiinţifică. Noutatea ştiinţifică a temei constă în faptul că

demonstrează conţinutul, importanţa şi dimensiunile conceptelor de crimă, criminaliatea și

acţiunilor represive în conceptul de prevenire și combaterea criminalității

Semnificaţia teoretică. Lucrarea are un caracter interdisciplinar şi corespunde viziunii

moderne ale învăţământului. Poate fi utilizat ca material bibliografic pentru elaborarea şi

predarea cursurilor universitare de „Sociologie juridică”, „Criminologie” şi „Penologie” .

Valoarea aplicativă a lucrării. Lucrarea constituie o continuarea a demersurilor ştiinţifice

în domeniul sociologie criminalităţii putând fi utilizată în:

- analiza sociojuridică a criminalităţii;

- elaborarea politicilor economice sociale şi juridice în scopul prevenirii criminalităţii;

- adoptarea de măsuri colective şi individuale de prevenire şi combatere a criminalităţii.

Implementarea rezultatelor ştiinţifice: Rezultatele ştiinţifice sunt implementate în

următoarele

- elaborarea şi adoptarea regulamentelor de ordine interioară în şcoli, întreprinderi şi alte

instituţii;

- în adoptarea noului cod penal şi a codului de procedură penală;

- în îmbunătăţirea măsurilor de reintegrare socială ;

- în comunităţile urbane şi rurale de către primari şi consilile locale pentru îmbunătăţirea

măsurilor de asigurarea a liniştii şi ordinii publice şi a siguranţei cetăţeanului. ddisertatieddi

47

Adnotare în limba rusă

48

Adnotare în limba engleză

49

TOMA TOADER

DIMENSIUNILE SOCIOJURIDICE ALE PREVENIRII VIOLENȚEI ȘI

CRIMINALITĂȚII ÎN RÂNDUL TINERETULUI

Pe baza investigațiilor realizate în Regiunea de Nord – Est a României

Specialitatea : 22.00.4 – Structură socială, instituţii şi procese sociale

Autoreferatul tezei de doctor habilitat în sociologie

Download (PDF, 1.03MB)

Documents

Transcript of Download (PDF, 1.03MB)