Maria Dobrescu

Jurnalistă

Comunitatea albaneză

Asociația Liga Albanezilor din Români

“CASA ALBANEZULUI ESTE A LUI DUMNEZEU ȘI A OASPETELUI”

Familia Memish și marii bragagii din România. Practici și ritualuri cu

parfum de epocă boemă

Faptul că albanezii de la noi țin atât de mult la tradițiile cu care străbunii

shqiptari au venit pe pământ românesc nu trebuie să surprindă pe nimeni. Pentru

că numai în felul acesta o minoritate etnică poate să-și conserve identitatea și s-o

transmită generațiilor viitoare. Peste tot, în casele albaneze, fotografiile

părinților și bunicilor sunt păstrate la mare cinste. Sunt poze îngălbenite de

vreme, în care bărbați țanțoși, cu mustăți mari și gulere țepene, își țin pe după

umeri, cu un aer protector, soțiile micuțe și aparent fragile. Cu aceeași grijă cu

care păstrează fotografiile înaintașilor, albanezii țin la obiceiurile, ritualurile și

sărbătorile de altădată, chiar dacă vremurile s-au schimbat, iar ei au îmbătrânit

odată cu ele. Și tot ca în vremurile vechi, ospitalitatea albanezului e și acum

proverbială. ―Casa albanezului este a lui Dumnezeu și a musafirului‖. Căldura,

seninătatea și bucuria cu care își tratează oaspeții sunt la fel și în afaceri și în

negustorie. Pentru că, dincolo de faptul că mulți dintre ei au făcut carieră în arte,

finanțe, știință, în România, visul oricărui albanez era să aibă o cârciumioară de

cartier.

Unii și l-au atins, precum celebrul Hashim Memish de la Slatina, a cărui

familie deține cofetăria ―La atletul albanez‖ de aproape un secol. Braga,

înghețata, halvița și cafeaua lor legendare continuă să seducă mii de clienți care

îi trec pragul, de la vlădică la opincă: Minulescu și Iorga, actori celebri - Amza

Pellea, Nicu Constantin, Ion Caramitru, fotbaliști, în frunte cu marele Hagi,

artiști de cinema, universitari, ambasadori și mulți alții. Se spune că James

Rosapepe, fostul ambasador al SUA în România, după ce a trecut pe la cofetăria

Memishilor, a lăudat înghețata și la Casa Albă. Însă, acest meșteșug al

producerii brăgii și înghețatei străvechi este din ce în ce mai rar întâlnit. Se pare

că Memishii, cu o tradiție de peste 300 de ani în domeniu, sunt ultimii care mai

fac, în România, aceste minunății dulci. Cofetaria lor, ―La atletul albanez‖, e

așezată pe un colț de stradă, într-o casă veche, fără etaj. În față e prăvălia, în

spate, camerele de locuit, așa cum se obișnuia pe vremuri. Afacerea Memishilor

cu bragă, înghețată, halviță și cafele a mers bine de la început. Ba chiar, și în

timpul regimului comunist dulciurile lor aveau căutare. ―În anii aceia eram

singurii negustori particulari din Slatina și, din punct de vedere ideologic, eram

considerați dușmani de clasă‖, spune Hashim. ―În plus, mai eram și cetățeni

străini, albanezi‖. Până s-a convins de loialitatea lor, Securitatea i-a urmărit

permanent, le-a asigurat ―protecția‖, dupa cum afirmă Hashim. Dar ei au

continuat să-și facă meseria cu tenacitate și chiar în zilele noastre, când tinerii

abandonează, în general, meseria părinților, foarte puțini membri ai familiei

Memish se duc în altă parte. Nazmie, Hamdie, Djemal, Enver, Nadie, Abdullah,

Hasbi și Imet fac ceea ce au facut toți Memishii de aproape 300 de ani încoace,

adică bragă, înghețată și halviță. Trebuie să evoc faptul că au mai existat câțiva

bragagii albanezi celebri, și mă refer la Daut din Cluj, Bairamovici din Bușteni,

dar, odată cu plecarea lor în altă lume, nu a dus nimeni mai departe această

meserie. Și acum, în zona Lipscanilor din București există un mic restaurant

turcesc care oferă bragă, dar folosește o altă rețetă care nu atinge nici pe departe

gustul și savoarea băuturii pregătite de familia Memish. ―La noi in familie,

mărturisește el, meseria e ceva ereditar, o învățăm și o transmitem copiilor și

nepoților noștri, iar ei, putem spune, o învață din fragedă pruncie. Când încep să

meargă, se sprijină de utilajele noastre‖.

Pentru a păstra tradiția, Memishii trebuie să le găsească băieților mirese în

Albania, lucru care aici, in Romania, e foarte greu de realizat, pentru că sunt

puțini musulmani. ―Vrem să ne păstrăm credința, limba și obiceiurile. ―Ne

desfășurăm viața ca orice bun musulman‖, ne ținem sărbătorile cu sfințenie,

postim de Ramadan și facem pomeni fraților noștri nevoiași, așa cum ne învață

Coranul‖, spune bătrânul Memish.

Ospitalitatea este una din marile valori ale albanismului. Voi aduce în

discuție, pe lângă aceasta, și besa (jurământul de credință) și gjakmarrja (luarea

sângelui sau vendeta), valori specifice acestui popor.

Trebuie să subliniez un aspect important: comunitatea albaneză din

România este alcătuită, la fel ca în patria mamă, din etnici de religie creștină și

musulmană. Atât unii cât și ceilalți își duc mai departe aceleași credințe

strămoșești cu evlavie, în familie, cu deosebirea că unele dintre ele, precum

gjakmarrja (vendeta) nu s-a practicat niciodată în România, ci doar în Albania,

dar și acolo, doar în unele zone din nordul țării, foarte izolate de altfel.

În popor se spune că au fost cazuri când la poarta unui sătean a bătut, în

miez de noapte, nimeni altul decât dușmanul de moarte al familiei, cel cu care

acesta se afla în vendeta. Supunându-se regulilor din vechile kanune (cutume),

el i-a pus masa oaspetelui, i-a dat să bea rachiu, a stat apoi cu el la taifas ceasuri

în șir și, când s-a făcut târziu, i-a așternut să doarmă. A doua zi l-a petrecut, viu

și nevătămat, până la ieșirea din sat, loc în care ospitalitatea se sfârșea, iar

vechea dușmănie reizbucnea cu forță. Din clipa aceea, totul devenea posibil,

inclusiv crima.

Credem că niciun alt popor din sud-estul Europei nu exprimă atât de

profund mentalitatea balcanică, precum albanezii. Iar aici facem referire la

celebrul Kanun, organizat și funcționând sub diverse variante, mai cunoscut

fiind Kanun-ul lui Leka Dukagjini și cel al lui Skanderbeg. Transmis din tată-n

fiu pe cale orală, Kanun-ul a putut fi cunoscut și studiat datorită efortului lui

Konstantin Gjeciovi (1873-1929) de a-l transcrie și edita. Abia atunci, albanezii

și străinii au putut realiza unicitatea și frumusețea bărbătească a străvechiului

cod. Kanun-ul cuprindea precepte referitoare la cele mai importante aspecte ale

vieții personale și sociale, unele abia atinse, altele, precum besa și gjakmarrja

(jurământul și venedeta – luarea sângelui), uluitor de bine păstrate. Este firesc

ca, după o funcționare ireproșabilă, de sute de ani, Kanun-ul să fi lăsat urme

adânci în mentalitatea albaneză. ―Dincolo de besa (jurământul de credință, n.n.),

nu este nimic‖ – art.88, Kanun-ul lui Leka Dukagjini. Astfel elogiază Codul

valoarea jurământului de credință, besa. ―Jurământul albanezului presupune

două lucruri: îl cheamă pe Dumnezeu pentru dovedirea adevărului și îl supune

pe om la pedeapsă veșnică și la amenda vremelnică fixată de Kanun‖ – art.89.

Într-o lume în care actul scris, contractul domină relațiile sociale, jurământul pe

tăria pietrei, pe Cruce, sau pe Evanghelie a devenit, printr-o practică de sute de

ani, temelia încrederii și a bunei înțelegeri între oameni. Chiar și astăzi, cuvântul

dat are valoare de contract suprem la albanezi.

Am vorbit despre aceste trei valori ale albanismului – ospitalitatea,

cuvântul dat (besa) și gjakmarrja (vendeta) – pentru a sublinia identitatea cu

totul aparte a acestui popor străvechi care și-a întemeiat existența pe principii

fundamentale, păstrate cu strășnicie, în primul rând în familie.

6th

International Conference ―YOUth and MUSEums‖

Forgotten customs and traditions of ethnic minorities

75th

Anniversary

Golesti, Romania

12-16 June 2014

Austria‘s largest ‗traditional‘ ethnic minority

the Burgenland Croats – keeping a culture alive

by

Fran E. Wright

Programme Director, UNESCO Club Vienna

Arts in Education Consultant

Programme Management Consultant Peace Museum Vienna – Windows for

Peace

Member Friends of the World Museum Vienna

Member of International Network of Museums for Peace

..connecting people & cultures

UNESCO Club Vienna

Summary

Customs and traditions as personal identity appear to play a diminished

role in the daily life of youth the world over and are being forgotten or relegated

to museum exhibitions. For some, ‗folkloric traditions‘ are at best seen as old

fashioned or irrelevant, at worst stigmatizing. This paper looks at Austria‘s

largest ‗traditional‘ ethnic minority, the Burgenland Croats and how they have

successfully organized to ensure the preservation of their cultural identity. Their

success is remarkable considering the rise of a more critical and socially-aware

youth with a non-folkloristic attitude to the issue of ethnic minorities.

Through various cultural and academic associations a framework has been

established for young Burgenland Croats to maintain contact with their greater

community and heritage while providing room for individuation in a broader

socio-cultural context. Furthermore, through an effective information and

public relations network the image of the Burgenland Croats has been revised

and expanded from the cliché of a people wearing native costumes and playing

the tamburica to one of Burgenland Croats in their cultural, political,

ideological, economic and social diversity.

As such, it is an example of how an ethnic minority can ensure that its‘

traditions and culture are not forgotten while living in a complex and globalized

world.

Traditional Ethnic Minorities in Austria

In the year 2000 the Austrian Federal Parliament adopted a provision for

the protection of minorities in the Austrian Constitution: "The Republic

(Federation, States and Local Communities) recognises its traditional linguistic

and cultural plurality which is represented in its autochthonous national

minorities. Language and culture, existence and preservation of these national

minorities must be respected, secured and promoted."

While, the demographic face of Austria is changing due to modern

migration and urbanization, there are three ‗traditional‘ ethnic minorities within

Austria – groups that have found themselves within Austria as a result of

European boundary changes over the years. They are Carthinian Slovenes,

Croats and Hungarians and all have their rights protected by law. Annex I gives

a summary of Austrian laws determining the rights of ethnic minorities.

Burgenland Croats

In terms of numbers (50,000-60,000 persons), the Burgenland Croats are

the largest acknowledged ethnic group in Austria. Indeed around 10-12% of the

population of the federal state of Burgenland speak Croatian.

(ec.europa.eu/languages/euromosaic/euromosaic-study_en.htm). Annex 1

Historical context

The first traces of the Croatian settlers are found in the year 1515 in

Urbaren (land registers and tax records) in the Eisenstadt district of what is now

Burgenland. In the 16th century, the Croatian settlers accounted for around 30

percent of the total population. While the majority were farmers, there were also

priests, craftsmen, merchants, petty aristocracy and nobles among them.

Burgenland Croats lived in small settlements removed from urban centres and

the main impetus which formed the base of Croatian communal life in

Burgenland came from religious-cultural associations.

The development of cultural identity through language

The settlers brought with them various Croatian dialects, such as

Cakavian, Kajkavian und Shtokavian, so that the colloquial language varied

considerably from place to place. In the second half of the 19th century, as a

consequence of the Hungarian revolution of 1848, the central authorities in

Vienna started encouraging the independent cultural development of the small

non-Hungarian ethnic groups in an attempt to weaken the liberal and anti-

Habsburg camp in Hungary. The Primary Education Act of 1868 stipulated

primary education in one‘s native language and demand for schoolbooks

strengthened the position of an independent written language based on the

Cakavian and Ikavian dialects and also the acceptance of modern Croatian

spelling and punctuation rules. Today the written language, which was

standardized in the 19th century, differs to a large degree from the modern

written language of the Croatian Republic.

Further contributing to the dissemination and establishment of the

Burgenland Croats written language at this time was the publication of

folksongs collected by the Croatian ethnologist, Fran Kurelac. They were first

published in the form of an almanac and became very popular among the

general population. Indeed folk dance and folk music played an important role

in the cultural life of the ethnic minority with the Croatian national instrument,

the tamburica, becoming their ultimate symbol. The numerous song books of

Michael Nakovich, Johann Vukovich and Jakob Dobrovich have helped to keep

the folksongs and language of the Burgenland Croats alive to this day.

Impact of industrialization and urban migration on traditional structures

The reconstruction of Burgenland after WWII was delayed by the fact that

it belonged to the Soviet occupation zone, and later on, due to its location right

next to the Iron Curtain. The consequence was that the social structure of the

Croatian villages remained unchanged. Only in the beginning of the 1960s when

industrialization started gaining ground in Vienna, the Vienna basin region and

Graz and transportation facilities improved, did many Croats start taking on

industrial jobs. Around 25% of employed persons in Burgenland commuted to

workplaces in the agglomerations. They broke free of tradition and dissociated

themselves from the influence of traditional authorities. This resulted in the

crisis of the old Croatian extended family, the Croatian village communities and

lead to individualization. The number of mixed marriages rose, bilingual

education declined. While the communities in northern Burgenland were able to

retain their total population although they experienced higher assimilation rates,

most of the communities in central Burgenland and some communities in the

south did not experience any assimilation, but rather very strong out-migration

losses.

Furthermore, the 1980‘s saw a rise of a more critical and socially-aware

youth with a non-folkloristic attitude to the issue of ethnic minorities. The

annual event "Dan mladine/Croatian Youth Day" organized by the Croatian

Association of University Graduates, became the meeting place and focal point

of this new movement. Today, at the annual event, traditional dress appears next

to punk, avant-garde next to folk art, which reflects the impact of this new

initiative. What does that mean for the preservation of ‗folkloric‘ traditions and

practices for the Burgenland Croat ethnic minority?

Cultural and academic associations have responded quickly and effectively to

ensure a framework for Burgenland Croats including youth to maintain contact

with their community and heritage while providing room for individualization in

a broader socio-cultural context. Furthermore, through an effective information

and public relations network, they have revised and expanded the image of the

Burgenland Croats from the cliché of a people wearing native costumes and

playing the tamburica to one of Burgenland Croats in their cultural, political,

ideological, economic and social diversity.

The major cultural and academic associations of Burgenland Croats listed

below are ensuring that the traditions and culture of the Burgenland are not

forgotten. Collectively, they offer a broad range of activities: cultural,

educational, social. They provide meeting points for individuals, families and

communities – local, national and international. They provide outreach through

media, newspapers, television, radio and internet as well as being lobby groups

at policy making levels. In essence, they are maintaining their relevance in a

complex and globalized world.

The Burgenland Croatian Culture Association in Vienna (Hrvatsko

gradišcansko kulturno društvo u Becu, HGKD) has been in existence

since 1934 and is a non-partisan organization of the Burgenland Croats in

Vienna. The basic goal is the preservation, further development and

communication of the Burgenland Croatian identity in Vienna (the

Association's target group being all Burgenland Croats, regardless of their

ideology or political, religious, social of other affiliations).

Focal points of operation include developing a model for bilingual

instruction and/or education from kindergarten through upper secondary

school and establishing the Burgenland Croatian language at the post-

secondary and university levels. As well as lobbying for a broader radio

and television program for and about ethnic groups in Vienna the

Association promotes the interests of Burgenland Croats (particularly in

Vienna) within minority policy organizations, the Austrian public, and

international institutions and organizations including through the

publication of the magazine ―PUT‖.

The Croatian Association of University Graduates (Hrvatski

akademski klub) is an organization of Burgenland Croatian university

graduates and students. It was founded in Vienna in 1948 where its

headquarters (in addition to those in Eisenstadt, Burgenland) are located.

The Association is run jointly by the Burgenland Croatian Culture

Association of Vienna and the Burgenland Croatian Centre in Vienna.

The stated goal of the Association is to promote, preserve, and further

develop the Burgenland Croatian language, culture, and identity, primarily

in Austria, but also in Hungary and Slovakia. The Croatian Association of

University Graduates functions as a meeting point for various socio-

political currents within the Croatian ethnic group. One of Vienna's largest

private Slavic libraries is managed by the Croatian Association of

University Graduates; its special areas are Croatian language and literature

and minorities in Austria.

The Association is considered the representative body of the interests of

the Burgenland Croats as set out in Article 7 of the Austrian State Treaty

signed in 1955 in Vienna, and has the goal of supporting the improvement

and adaptation of the legal and political situation to present day

requirements. The Croatian Association of University Graduates and

Students is represented on the advisory board for the Croatian ethnic group

at the Federal Chancellery.

The association regularly schedules events for informing and

further educating the public concerning the legal, political, sociological

and cultural aspects of the minority, scholarly projects and symposiums,

Dan mladine (Croatian Youth Day), publication of NOVI GLAS and

youth work.

At the international level, the HAK is also active as a founding

member of the organization, Youth of European Nationalities (YEN)

The Burgenland Croatian Centre is a regular meeting place for

members of not only Croatian ethnic groups, but other minorities and the

population at large. While the range of events is very wide, the

Burgenland Croatian Centre has the same goals for all of them: to inform,

to eliminate prejudices and fears, to integrate, and to play a role in cultural

and socio-political discourse. As a bridge between the city and the

countryside (Burgenland), the Centre offers people the opportunity to

preserve old traditions while integrating new enriching trends.

The cultural programme includes concerts, exhibits, panel discussions,

readings, and cabaret and theatre productions. Austrian daily newspapers

and Burgenland newspapers, as well as newspapers from Croatia and ones

published in Burgenland Croatian are all available at the Café. Indeed, the

main editorial offices of the most important independent newspapers of

the Burgenland Croats are located at the Burgenland Croatian Centre.

The following associations and institutions have their headquarters,

practice rooms, or contact addresses at the Centre:

KOLO-SLAVUJ folk ensemble is the leading folk ensemble of the Burgenland

Croats.

The group has been in existence since 1971. Its members, who now

number almost 60 currently active male and female dancers and musicians,

come from various Croatian localities of Burgenland, Slovakia and Vienna.

With the help of recognized ethnologists and ethnic choreographers from

Croatia, Kolo Slavuj explores Croatian dance, song and customs. On the basis of

research material, six choreographies have been created which present Croatian

dances, songs and customs to the public in the form of adaptations for the stage.

In addition, in its repertoire the ensemble has four more choreographies with

dances and songs from Croatia.

Award: the Europe Prize for folk art awarded by the F.V.S. Foundation of

Hamburg (1990)

SC GRADIŠCE athletic club GRADIŠCE athletic club (Gradišce being the

Croatian name for Burgenland) is the athletic division of the Burgenland

Croatian Culture Association of Vienna (HGKD). Currently, the club is

represented by an active team and a reserve team in the 1st Class A of the

Vienna Soccer League. In addition to games, SC Gradišce organizes regular

social events at its headquarters in the Burgenland Croatian Center.

OTVORENA SRCA mixed chorus

The OTVORENA SRCA (Open Hearts) mixed chorus has been active for

15 years. Its repertoire includes Croatian folksongs from both Burgenland and

Croatia, as well as a masses and classical songs in other languages.

HAKOVSKI TAMBURAŠI tamburica group

The HAKOVSKI TAMBURAŠI tamburica group has an extensive

repertoire of old Croatian hits and folk melodies — from Burgenland, Dalmatia,

and Slavonia.

TAMBECARI tamburica group

"Rock and Pop on the Tamburica" is the motto of TAMBECARI. Six

musicians from Burgenland, Slovakia, and Carinthia have charted a new path on

Austria's tamburica scene. The tamburica, a traditional instrument reserved for

folk music until now, is used to perform a wide-ranging repertoire, from

folksongs to modern pop music. Since its inception in 1996, the group has

performed on many stages in Burgenland, Vienna, Carinthia, Slovakia and

Hungary.

HATSKI TRIO musical group

The HATSKI TRIO offers authentic music of the Heideboden Croats of

northern Burgenland ("Haci" in Croatian). In the songs of the Haci, a unique

song tradition lives on at the point where Croatian, German, Hungarian and

Slovak cultures all meet, with the additional influence of Yiddish and Roma

musical elements. In addition to authentic folk music, the Hatski Trio also

includes readings of authentic texts from the 500-year history of the Croats in

Burgenland in its programs. Beginning with 1539 (the officially organized

settlement of the Croats in Lower Austria and Burgenland) covering the varied

history of the Croats over the centuries and up through the present, these

historical texts provide a brief and interesting view of how the "natives" in each

case acted toward newly arrived "immigrants".

PIPLICI children's folk group

PIPLICI was founded in 1986 and at present includes around 25 children

and young people ranging in age from 6 to 15. The course is intended to

communicate the joy of dance, movement and music to children. The group also

offers children the possibility of becoming more familiar with Croatian, and to

encourage and deepen active and passive competence in the language.

VIVERICA kindergarten and children's group

The VIVERICA bilingual children's group is the first Croatian-German

bilingual day care institution in Vienna for children from 2 to 6 years old. It has

been in existence since 1993. Its major objective is to foster a bilingual

environment in all areas, both in preparing new teaching materials and in play

and communication within the group.

KLUB SENIOROV senior citizens' club

The senior citizens' club of the Burgenland Croatian Centre is a separate

division of the Burgenland Croatian Culture Association of Vienna.

Put (= "The Path") is the magazine of Burgenland Croats in Vienna. It is a

family magazine offering a wide spectrum of topics which is published by

the Burgenland Croatian Culture Association of Vienna (HGKD). Particular

attention is given to the life of Burgenland Croats in Vienna. Put is

published six times a year in Burgenland Croatian with several articles in

German.

Hrvatske novine

This weekly newspaper is published by the Croatian Press Club (HŠTD), with

its main editorial offices in Eisenstadt, Burgenland. It is the most widely read

newspaper of the Burgenland Croats and has been published since 1910. Each

week the Hrvatske novine (The Croatian Newspaper) publishes 32 pages of

reporting in Burgenland Croatian. In addition, on Fridays the most important

articles are posted on the Internet in a version also available in German.

Antenne 4

MORA (Open Minority Radio Association)

Every day, the MORA Association produces several hours of programming in

the ethnic minority languages of Burgenland (Burgenland Croatian, Hungarian,

Romany), as well as German-language programming about the minorities of

the province. MORA's programming is transmitted in Burgenland at 106.3

MHz and 105.5 MHz and can also be received in parts of Vienna and Lower

Austria.

ANNEX I

Austrian laws determining the rights of ethnic minorities

1. Constitutional Protection of Minorities in Austria

The following national minority provisions are of constitutional standing:

Article 66 to 68 of the Treaty of Saint-Germain-en-Laye of 10 September

1919, State Law Gazette No. 303/1920; according to Article 149 para. 1 of

the B-VG, these provisions are of constitutional standing

Article 7 of the State Treaty for the Re-establishment of an Independent and

Democratic Austria (State Treaty of Vienna), Fed. Law Gazette No.

152/1955; according to Article II para.3 of the Amendment to the B-VG,

Fed. Law Gazette No. 59/1964, Article 7 paras. 2-4 are of constitutional

standing

Article 8 of the Federal Constitutional Act (B-VG), Federal Law Gazette

No. 1/1920

Article I of the Minorities School Act for Carinthia (Minderheiten-

Schulgesetz für Kärnten), Fed. Law Gazette No. 101/1959

Section 1 of the Minorities School Act for Burgenland (Minderheiten-

Schulgesetz für Burgenland), Fed. Law Gazette No. 641/1994

The State Treaty of Saint Germain (1919)

"Article 66 (1)

All Austrian nationals shall be equal before the law and shall enjoy the same

civil and political rights without distinction as to race, language or religion.

"(2)

Differences of religion, creed or confession shall not prejudice any Austrian

national in matters relating to the enjoyment of civil or political rights, as for

instance admission to public employments, functions and honours, or the

exercise of professions and industries.

"(3)

No restriction shall be imposed on the free use by any Austrian national of any

language in private intercourse, in commerce, in religion, in the press, or in

publications of any kind, or at public meetings.

"(4)

Notwithstanding any establishment by the Austrian Government of an official

language, adequate facilities shall be given to non-German-speaking Austrian

nationals for the use of their language, either orally or in writing, before the

courts.

"Article 67

Austrian nationals who belong to racial, religious or linguistic minorities shall

enjoy the same treatment and security in law and in fact as the other Austrian

nationals. In particular they shall have an equal right to establish, manage and

control at their own expense charitable, religious and social institutions, schools

and other educational establishments, with the right to use their own language

and to exercise their religion freely therein.

"Article 68 (1)

Austria will provide in the public educational system in towns and districts in

which a considerable proportion of Austrian nationals of other than German

speech are resident adequate facilities for ensuring that instructions in primary

schools shall be given to the children of such Austrian nationals through the

medium of their own language. This provision shall not prevent the Austrian

Government from making the teaching of the German language obligatory in the

said schools.

"(2)

In towns and districts where there is a considerable proportion of Austrian

nationals belonging to racial, religious or linguistic minorities, these minorities

shall be assured an equitable share in the enjoyment and application of the sums

which may be provided out of public funds under the State, municipal or other

budgets for educational, religious or charitable purposes."

Austrian State Treaty (1955)

Under article 7 of the Vienna State Treaty of 15 May 1955, the Slovene and

Croat minorities were granted special rights. The five paragraphs of article 7

read as follows:

"1. Austrian nationals of the Slovene and Croat minorities in Carinthia,

Burgenland and Styria shall enjoy the same rights as all other Austrian

nationals, including the right to their own organizations, meetings and

press in their own language.

"2. They are entitled to elementary instruction in the Slovene or Croat

language and to a proportional number of secondary schools; for this

purpose, school curricula shall be reviewed and a section of the

Inspectorate of Education shall be established for Slovene and Croat

schools.

"3. In the administrative and judicial districts of Carinthia, Burgenland and

Styria with Slovene, Croat or mixed populations, the Slovene or Croat

languages shall be accepted as official languages in addition to German.

In such districts topographical terminology and inscriptions shall be in

the Slovene or Croat language as well as in German.

"4. Austrian nationals of the Slovene and Croat minorities in Carinthia,

Burgenland and Styria shall participate in the cultural, administrative

and judicial systems in these territories on equal terms with other

Austrian nationals.

"5. The activity of organizations whose aim is to deprive the Croat or

Slovene population of their minority capacity or rights shall be

prohibited."

In the Austrian Government's 1996 report to the UNO the Styrian Slovenes were

not mentioned anymore. For 4 decades the Slovenes living in Styria had been

withheld all their rights based on article 7 of the Austrian State Treaty.

Eliminated politically in 1996, they are not recognised as an ethnic minority in

Austria today.

Article 8 of the Federal Constitutional Act

(1) German is the official language of he Republic without prejudice to he rights

provided by Federal law for linguistic

minorities.

(2) The Republic (the Federation, Laender and municipalities)is committed to its

linguistic and cultural diversity which as evolved in he course of time and finds

its expression in the autochthonous ethnic groups. The language and culture,

continued existence and protection of these ethnic groups shall be respected,

safeguarded and promoted.

Article I of the Minorities School Act for Carinthia

"The right to use Slovenian as a language of instruction or to learn it as a

compulsory language must be granted to every student [in the area defined

pursuant to section 10 para. 1 of this Federal Act in the schools to be determined

under section 10 para. 1 of this Federal Act,] provided that this is the wish of the

legal representative. A student may only be compelled with the consent of his or

her legal representative to use Slovenian as a language of instruction or to learn

it as a compulsory subject."

Section 1 of the Minorities School Act for Burgenland

(guarantees instruction in the minority language until the completion of

secondary education and which makes bilingual instruction mandatory,

particularly on the primary school level.)

"The right to use the Croat or Hungarian languages or to learn them as a

compulsory subject shall be granted to Austrian nationals of the Croat

and Hungarian minorities in such schools as are defined in section 6,

section 10 and section 12 para. 1 of this federal law.”

Simple law provisions

Two examples of simple laws (provisions not classified as being of

constitutional standing) and ordinances are listed below:

The Ethnic Groups Act (1976)

The Federal Government determines those ethnic groups to which the Ethnic

Groups Act (July 7th

, 1976) applies. For each of these groups

an Ethnic Group Advisory Council must be established. Presently there are

Ethnic Group Advisory Councils for the Slovenian, Croat, Hungarian,

Czech, Slovakian and Roma minorities.

Advancement of these ethnic groups through financial subsidies and other

measures of support

bilingual topographical inscriptions in specified areas

with some authorities the language of the ethnic group can be used as an

official language

The Burgenland state Kindergarten Act (LBGl.35/1995)

provides for the establishment of bilingual kindergartens. Croatian can be

declared an "official kindergarten language" if the native Austrian parents and

guardians of over 25% of the children formally request it. Parents must register

their children.

The Kindergarten Acts of the other Austrian states do not provide any bilingual

instruction.

Solutii culturale si educationale prin descoperirea talentelor la grupurile

minoritatilor de copii si tineri

KRISTOF LAJOS

Director Programe si Consiliere Copii si Parinti - IRSCA Gifted Education

In multe tari ale lumii acesti copii reprezinta un procent semnificativ.

Unele categorii de copii cu exceptionalitati reprezinta pe curba Gauss a

distributiei populatiei un numar relativ redus, altii reprezinta un numar relativ

mare atunci cand exceptionalitatile au fost datorate unor cauze externe lor

(copiii de imigranti, copiii strazii, copiii din orfelinate, copiii cu handicap social,

economic sau cultural, copiii din familii destramate etc.). Desi acest proiect se

adreseaza copiilor cu nevoi speciale de educatie, de aceste programe vor profita

toti copiii si tinerii, prin transferarea experientelor pozitive, a programelor

validate si a datelor obtinute in educatia pentru fiecare copil. Respectul

indivdualitatii si al exceptionalitatii trebuie sa devina dimensiunea sociala si

morala pe care trebuie sa se cladeasca comunitatea educativa. Cum grupul tinta

cuprinde peste 60% din totalul elevilor, la acesta adaugandu-se copiii ce nu sunt

inscrisi in scoala, aproximativ 10%, copiii supradotati si talentati, aproximativ 2-

4 %, copiii cu diverse tipuri de handicap, aproximativ 4% si alte grupuri de copii

cu exceptionalitati, ajungem la concluzia ca educatia inclusiva a copiilor cu

nevoi speciale de educatie are un grup tinta de peste 75% din numarul total de

copii. In aceste conditii, lipsa unui astfel de sistem de educatie inclusiva devine

nerentabil, oricat de mari ar fi costurile implementarii sistemului. La o populatie

de absolventi cu risc de esec pe piata muncii ce depaseste 75% din numarul total

de copii, educatia inclusiva pe directiile de abilitate a fiecarui copil devine

solutia problemei. Tinand seama ca peste 50% din copiii supradotati sau talentati

ascund supradotarea sau talentul (underground) sau obtin rezultate slabe la

invatatura (underachievers), programele educative si curricula trebuie sa tina

cont de stilurile lor de invatare si de domeniile lor de performare. Tinand seama

de aceste probleme, consider necesar dezvoltarea unui program pe termen lung

care sa asigure promovarea activitatilor cultural-artistice care sa ii sprijine

pentru afirmarea personala si a talentelor.

Nicolae Petrescu

Goleştii – locul începuturilor mele în activitatea muzeală

Invitaţia generoasă adresată de Directorul General al Muzeului Goleşti Doamna Dr.

Filofteia Pally, de a participa la evenimentele de anvergură prilejiuite de aniversarea a trei

sferturi de veac de la înfiinţarea instituţiei m-a determinat să mă consider un membru al marii

familii care s-a identificat cu universul, cu idealurile prestigioasei instituţii. Deşi Complexul

Muzeal Goleşti îl cunoaştem încă din anii studenţiiei prin vizitele întreprinse cu turişti

contactul nemijlocit l-am stabilit la 1 septembrie 1969 când prin comisia guvernamentală am

primit la o concurenţă acerbă repartizarea împreună cu alţi 6 colegi de facultate. Argumentul

principal pe lângă veccinătatea imediată a căii ferate a fost farmecul conacului şi bogăţia

patrimoniului expus. Primele zile au fost încântătoare pe măsura frumuseţii lunii septembrie

în zona Dealurilor Subcarpatice, a unui parc aidoma unui colţ de Rai cu arbori impresionaţi,

pomi bogaţi în rod şi flori multe. Zilele însorite au început să se rărească şi odată cu căderea

brumei s-a adăugat oboseala unei navete zilnice cu trezire la ora 4 spre a prinde acceleratul de

5:30 şi întoarcerea acasă la orele 19:00! Peisajul schimbându-se ne-a diminuat entuziasmul şi

uneori stăteam proptiţi cu bărbia în poarta ce ducea spre muzeul în aer liber şi vedeam şi noi,

departe, ca Ion Pillat cum ―Toamna alb Negoiul de ceruri se atinge‖. Cu gândul de a nu ne

prinde iarna am facut nişte demersuri la forul judeţean spre a obţine dezlegarea de muzeu dar

pe care Vicepreşedintele Florian Popescu le-a respins politicos cu explicaţii că aprobarea

posturilor ocupate de noi fusese o excepţie de oarece ar fi trebuit să fie pentru un deceniu, iar

renunţarea la noi însemna pierderea lor pe un termen lung. Singura soluţie ce ne mai rămăsese

era să ne integrăm activităţilor de muzeu la care am şi trecut ajutaţi de un director competent

şi cu autoritate blândă, de întregul colectiv ştiinţific căruia i-am păstrat o recunoştiinţă

statornică.

Patrimoniul bogat, spectaculos m-a atras în cunoaşterea lui, m-a stimulat în acţiunile

întreprinse spre îmbogăţirea sa, intrând în contact cu ofertaţi şi donatori, mari personalităţi

culturale. Deşi a trecut atâta timp, îmi amintesc cu plăcere vizitele la Horia Teodoru,

profesorul de arhitectură, restaurator al foişorului lui Tudor Vladimirescu, la doamna

Slătineanu, curatoare a colecţiei omonime începută de celebrul bacteriolog Alexandru

Slătineanu şi dezvoltată de nepotul său Barbu, reputat istoric de artă şi scriitor. Vizite foarte

intersante am întreprins la Maria George Fotino la câteva luni de la trecerea în nefiinţă a

ilustrului său soţ, care a rămas în eternitate nu numai prin lucrările sale de drept, ci mai ales

prin monumentala monografie ―Boierii Goleşti‖ şi restaurarea conacului. Printre valorile

preluate cele mai emoţionante mi s-au parut câteva lucrări ale lui Constantin Daniel

Rosenthal, între care tabloul cu Vasile Mălinescu, Constantin A. Rosetti şi soţia sa Maria cu

―Libertatea‖ în braţe, copila pe care având-o la sân îi însoţisespre a-le fi de ajutor şi izbăvire

pe revoluţionarii surghiuniţicu ghimiape Dunăre.

De la doamna Slătineanu am luat printre altele unele obiecte ce mi-au provocat unele

stări tensionale. O dată am preluat pentru camera dedicată lui Carol şi Anicăi Davilla o

garnitură de pat din ţesătură de Savaille de o fineţe asemănătoare dantelelor celebre. Cu ea

ambalată destul de lejer spre a nu fi supusă la multe tensionări m-am îndreptat pe o vreme

geroasă de februarie la ora 5 spre primul autobuz ce urma să mă ducă la gară. În staţie am

ajuns în momentul în care vehiculul se pregătea să pornească cu mine pe scară şi în faţa

riscului de a fi prins între uşile puternice care ar fi putut produce daune ireparabile cuverturii,

am aruncat-o în interior urmând ca eu să mă smulg din încleştarea uşii. Câteva zile mai târziu,

în aceleaşi condiţii meteorologice, când duceam nişte arme albe spre a ilustra preocupările

sportive ale lui Carol Davilla şi ale urmaşilor săi, am fost oprit de un miliţian care făcea

rondul de noapte şi văzând balotul cu florete, spade, săbiişi rapieră, a trăit cu impresia că ar fi

putut fi sustrase de la secţia de scrimă a Clubului ―Progresul‖ aflat în apropiere ori şi mai

grav, de la Muzeul Militar Central ce-şi avea sediul lângă Stadionul Republicii.Întâmplarea a

făcut să apară un alt miliţian, sectorist al cartierului Cotroceni, care mă cunoştea văzându-mă

probabil într-o partidă de rugby pe ―Progresul‖ şi nu înţelegea până când nu i-am explicat cum

am trecut de la pasiunea pentru balonul oval la scrimă.

Iniţierea nu a vizat doar partea memorială a complexului, ci şi pe cea de etnografie

avănd în vedere sălile cu interioare alcătuite din diferite zone atât de bogate ale Argeşului. Un

loc important l-a avut şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii aflat în plină dezvoltare, dar

expus oarecum unor neajunsuri minore provocate de inundaţiile din mai 1970 la a căror

combatere am participat, dând apa cu lopata sau găleata din zona dinspre lunca Argeşului. La

scurt timp, când situaţia s-a aşezat, am participat la o lecţie de etnografie aplicată de cosit,

printre noi fiind şi directorul Muzeului din Sighet, zonă renumită pentru acea îndeletnicire. O

altă iniţiere am savurat-o de Paşte, când într-una din zile am fost invitat la un ospăţ organizat

în atelierul de tâmplărie, de meşterii angajaţi în producerea şiţei ocheţate pentru acoperirea

construcţiilor aduse din ţară. Preparatele au fost savuroase, iar valoarea lor s-au păstrat în

timp, culminând azi prin ―brandurile‖ Topolovenilor din vecinătate. Prin calitatea lor, vinurile

gustate m-au dumirit de ce Constantin Brâncoveanu a avut podgorie la Stefăneşti, de ce

Regele Carol I îl invidia pe I.C. Brătianu pentru licorile sale superioare celor de pe domeniile

regale, iar Goleştii aveau via din deal.

Deşi boboci în muzeografie am fost antrenaţi şi în valorificarea patrimoniului având

acces la documente, la unele scrisori inedite. Aşa am putut participa cu comunicari la sesiunea

ştiinţifică ―Memoria Argeşului‖ ale cărei lucrări s-au desfăşurat sub patronajul venerabilului

nostru profesor Virgil Sacerdoteanul care ne-a oferit, prin evocarea trecutului fabulos al zonei,

o adevărată incantaţie păşind de la Basarabii ―dătători de legi şi datini‖ până la Goleşti,

principalii protagonişti ai luptei pentru renaştere naţională, unire şi independenţă.

În luna iunie conducerea Muzeului de Istorie al R.S.R. a făcut demersurile pentru a ne

transfera în colectivul ce urma să strângă patrimoniul şi să realizeze expoziţia de bază.

Experienţa bogată acumulată la Goleşti, într-o periaodă scurtă, mi-a facilitat integrarea într-o

activitate deosebit de complexă desfăşurată într-un ritm trepidant de dimineaţa până seara iar

uneori şi noaptea.

Cunoştiinţele despre activitatea ministerială a fraţilor Goleşti şi a vecinilor lor Brătieni

m-au ajutat în abordarea temelor de viaţă politică parlamentară şi guvernamentală cât şi a

celor de relaţii internaţionale.

Contactele stabilite încă de la Goleşti, cu mari personalităţi sau urmaşi ai lor le-am

dezvoltat Argeşul fiind zona cu cele mai multe personalităţi politice. De-a lungul timpului am

preluat donaţii de la soţia şi fiul lui Armand Călinescu căruia i-am dedicat expoziţii în

colaborare cu Muzeul Judeţean Argeş. Prin Constantin Dobrescu, argeşean, secretar al

Parlamentului două decenii am preluat alte donaţii şi fiind ginere al lui Ştefan Cicio Pop m-a

pus în legătură cu fiul acestuia Alexandru care a donat documentele fundamentale ale Marii

Uniri de la Alba Iulia. Mărturii emoţionante am strâns şi despre Ion Mihalache între care şi

livretul său militar, erou al Ordinului ―Mihai Viteazul‖ în Războiul Reîntregirii Neamului. În

semn de preţuire i-am consacrat o expoziţie temporară ca şi lui I.I.C. Brătianu personalitate

simbolică a Romăniei Mari. Nu am neglijat nici strângerea de mărturii legate de Mareşalul Ion

Antonescu cu toate că personalitatea sa a cunoscut urcări şi mai ales coborâri în istoriografia

noastră. De fiecare dată când am văzut aievea sau în imagini secvenţe legate de Goleşti sau

conacul de la Florica m-am gândit la ele ca locuri ale iubirii noastre în care s-au înfiripat

marile idealuri ale neamului nostru.

Bătrânul conac de la Goleşti prin valorile sale muzeale reprezintă o candelă menită să

lumineze conştiinţa noastră naţională iar Muzeul Pomiculturii şi Viticulturii o apoteoză a

rodniciei pământului românesc şi a priceperii truditorilor săi, dovadă de netăgăduit exprimată

genial de Lucian Blaga prin ―veşnicia s-a născut la sat‖.

Anna Teresa Rondinella

Giovani e Musei:alcuni casi Italiani che rendono fattibile il connubio

Desidero prima di tutto ringraziare tutti i convenuti a questo incontro culturale. Devo

esprimere la mia più sentita gratitudine alla Presidente della Federazione Europea Daniela

Poupescu che con tenacia porta avanti questo importante progetto che si inquadra nel quadro

strategico varato dall‘Unione Europea attraverso il Programma di Apprendimento

Permanente-sottoprogramma Grundtvig dal titolo European Museum Education and young

people: a critical enquiry.e e nelle linee di azione promosse dall‘UNESCO.

Il mio intervento parte da una indagine ISTAT ( Istituto superiore di Statistica) condotta nel

2013 dalla quale risulta che e in Italia abbiamo solo un 33,4% di giovani tra i 18 e i 34 anni

una volta all'anno si recano al museo e un 25% che si reca invece a visitare siti archeologici .

Tralascerò per il momento la composizione di questa percentuale in termini di titolo di

studio, ma è facile immaginare che la grande maggioranza dei visitatori dei musei è

costituita da persone che hanno un alto livello di istruzione: sintomo del fatto che ci sono

problemi di comunicazione e di linguaggio,"la vera sfida per chi si occupa di musei e

patrimoni culturali è quella di capire quali sono le modalità con cui l'offerta del Museo è

attrattiva per i giovani" Anche se ad un esame retrospettivo la vera sfida consiste nel trovare

metodi alternativi per portare i giovani ai musei, il che, significa ripensare al ruolo del museo

stesso all'interno della società, in modo che esso diventi il luogo di aggregazione per i

giovani.

Se, infatti, non si conquista il pubblico giovanile non si riuscirà mai a radicare i musei nelle

comunità locali". È quindi necessario proporre il museo sotto un'ottica diversa, più

attraente per i giovani, in termini di sintonia comunicativa e soddisfacimento di

aspettative: il dialogo con i giovani è indispensabile per poter formulare offerte in linea con i

loro desideri. E per fare questo è necessario aprirsi a novità che avrebbero il merito

di avvicinare il pubblico giovanile ai musei. Dato il tempo breve a disposizione vorrei citare

qualche esempio di buona pratica organizzate in contesti museali Italiani.

Uno dei più noti e discussi è quello del Museo MADRE di Napoli che negli ultimi quattro

anni ha organizzato diverse serate con musica e dj set nei suoi locali trasformando di fatto il

museo in una discoteca: l'iniziativa, che portava il nome di Madrenalina, prevedeva anche

l'ingresso gratuito al museo nei giorni successivi per chi avesse acquistato il biglietto per la

serata. Lasciando da parte le ovvie polemiche scaturite da un'iniziativa del genere, e senza

contare alcuni risvolti legali che hanno interessato le serate del museo, quella di abbinare

musica, anche da discoteca e da dj set, all'arte, può essere una strada percorribile per

avvicinare ai musei quell'ampia fetta di pubblico potenziale composta da giovani.

Bisogna puntare su tutti quei riti che incontrano il favore e il gradimento dei giovani: un altro

modo può essere quello di organizzare aperitivi nelle sedi museali, magari con visite guidate

alle opere incluse, oppure dando la possibilità a chi consuma un aperitivo in un museo, di

visitare le sue sale. E anche in questo caso esistono già musei che hanno dato il via a iniziative

del genere, riscontrando anche successo: si potrebbero fare gli esempi del Chiostro del

Bramante di Roma o dei Musei di Strada Nuova di Genova. Il primo ha dato luogo a una

rassegna dal titolo Vari(e)azioni che tra le varie attività propone anche quella degli aperitivi

d'arte, senza dimenticare, anche in questo caso, la musica con tanto di dj. A Genova invece

il pubblico poteva scoprire le opere di Palazzo Rosso durante l'ora dell'aperitivo, nel corso di

diversi appuntamenti che riuscivano a unire il momento socializzante e conviviale tipico

dell'aperitivo, al momento culturale della visita al museo. E sempre rimanendo a Genova non

si possono non citare le iniziative di Palazzo Ducale, che organizza spesso feste nel cui costo

di ingresso è prevista anche la visita alla mostra che si tiene in quel momento nelle sale del

palazzo. È il caso per esempio delle feste di Capodanno organizzate dal palazzo, che hanno

sempre un notevole successo. Infine mi preme citare il Museo Ugo Guidi di Forte dei

Marmi, che sempre in ottemperanza al binomio arte-musica, spesso organizza concerti dove

la partecipazione del pubblico giovanile è tutt'altro che trascurabile.

Dj set, aperitivi, concerti, magari anche convenzioni con sale cinematografiche, visto che è

il cinema il passatempo preferito dai giovani: è necessario aprirsi a nuove prospettive e

iniziare a pensare al museo,come possibile luogo di aggregazione, ma può diventare luogo di

aggregazione per i giovani solo se per loro diventa attrattivo. Se si vuole rendere appetibile il

museo per quel pubblico compreso tra i 18 e i 35 anni d'età, la principale via da percorrere è

quella di organizzare iniziative che possano incontrare gusti e aspettative della fascia d'età di

riferimento, togliendo al museo quella poco simpatica e affascinante patina di luogo per

"eruditi noiosi",e ragionare in un'ottica nuova, per il fatto che i musei non possono

prescindere dai giovani, che, rappresentano la vera chiave per "radicare i musei nella

società".

Un primo punto importante su cui credo occorra insistere è la necessità di coordinare in

modo organico e strategico le risorse per la conservazione del patrimonio artistico,

all'interno di un progetto consapevole di gestione delle attività culturali: la volontà di darsi

una visione ad ampio raggio è il prerequisito di una valorizzazione dei beni culturali più

efficace e soprattutto più aperta alle possibili opportunità di ricadute positive sul tessuto

sociale ed economico. Questo sforzo è anche nella direzione di individuare un grande

potenziale nell'integrazione tra beni culturali e turismo: che non può significare soltanto

sfruttamento economico ma deve significare un momento critico e conoscitivo. Un incontro

accortamente preparato, studiato, dell'esperienza turistica con la dimensione propriamente

culturale e storica dei tempi e dei luoghi dei quali le mete visitate sono espressione, può

consentire di elaborare un nuovo paradigma del turismo rivolto ai giovani inteso come

esperienza conoscitiva e compiutamente culturale: si tratterebbe cioè di tornare a mettere al

centro della visita il momento propriamente conoscitivo; e di valorizzare, quello straordinario

patrimonio artistico riconducendo l'appartenenza alla dimensione della storia e a quei

momenti della civiltà che hanno formato il nostro presente. Questo si può realizzare in tanti

modi, ma soprattutto creando percorsi di senso, in modo che la visita a un museo, non sia

semplicemente un passare in rassegna una serie di capolavori o di monumenti, ma si traduca

in un cammino storicamente e culturalmente coerente, o in molti possibili cammini paralleli.

Altrettanto importante, in questo senso, è l'impiego accorto delle nuove tecnologie, che

possono trasformare la visita al museo, a una mostra, in un'esperienza multimediale e

interattiva, nella quale il visitatore possa svolgere un ruolo che non è più soltanto quello di

spettatore passivo, bensì anche quello di partecipante attivo all'esperienza. Inun'epoca nella

quale il vertiginoso progredire delle tecnologie sta modificando profondamente le nostre

esistenze e la nostra vita quotidiana, ritengo che non ci si possa permettere di rimanere legati a

concezioni e consuetudini antiquate: la volontà e la capacità di sperimentare, di cercare strade

nuove, modalità diverse e inedite, rappresentano un fattore cruciale nel momento in cui si

sceglie di credere e di investire nella valorizzazione dei beni artistici, culturali e museali per i

giovani. Ma anche in questo caso occorre avere il coraggio di cambiare prospettiva, punto di

vista e occorre un dialogo necessario, serrato tra cultura e ricerca scientifica. Le iniziative che

sono state prese a Canosa mi sembra rappresentino in questo senso un modello virtuoso di

collaborazione, nel quale la passione dei giovani cittadini per il proprio territorio si organizza

e si interfaccia sia con i livelli del governo locale sia con l'articolazione regionale del

Ministero: è un principio che non comporta alcuna sostituzione delle competenze pubbliche,

in termini di responsabilità e di impegni di spesa, ma piuttosto le integra; e catalizza risorse

anche economiche in virtù del forte coinvolgimento di tutta la comunità nella realizzazione

dei progetti. L'approccio più fecondo per la tutela e la valorizzazione dei beni culturali è

quello basato sulla capacità di fare sistema: tra pubblico e privato; tra i diversi ambiti

dell'offerta culturale; tra cultura e turismo; tra istituzioni culturali e territorio, tra centro e

periferia. L'obiettivo che dobbiamo porci è quello di un'alleanza per la Cultura, tesa a far

nascere e a diffondere presso tutte le forze sociali e in tutti gli ambiti della vita associata una

nuova sensibilità e una nuova consapevolezza: quella che mi piace definire come 'la cultura

delle culture'.

Making a difference: the cultural impact of museums

Jagmohan Singh

Confederation of UNESCO Clubs and Associations of India

Although cultural institutions - including museums - are driven by the desire to

contribute to the public‘s cultural experiences, their cultural impact is not always

acknowledged in the frameworks designed for government accountability. As NMDC put it

The museum sector believes that it makes a real difference to peoples‘ lives. It is a line that is

frequently used to advocate and promote our work to stakeholders; but what does it mean and

how might we investigate it? What is the nature of the impact that museums have on the

individual and how does this play out in communities, societies and even nations? (NMDC,

undated)The end of the so-called ‗golden age‘ of New Labour‘s cultural policy and funding

regime is a timely moment to revisit the question of what difference museums make. Indeed,

several NMDC members are already exploring how best to demonstrate precisely that. This

essay hopes to provoke thinking within NMDC about museums‘ cultural impact and how to

describe it. This is something that neither government nor the institutions themselves are

necessarily used to doing. It attempts to describe the differences that museum collections,

exhibitions, displays and other programmes make to people: how they affect their

understanding of the world and how people respond to their museum experiences.

This essay draws principally on what NMDC‘s members identified as their cultural

impact in replies to an invitation of January 2010. Responses were received from 22 out of 28

NMDC members. They described around 85 projects, and sent a number of reports and other

documents. Taken together, these suggest a number of common interests – both in terms of

intentions and subject matter - promoting a wider interest in history and the world in general

and more specifically, generating empathy for and understanding of minority groups;

addressing marginalization; encouraging community engagement; advancing institutional

interests, authority and values; dealing with difficult subject matter; challenging perceptions

and creating associations and identities. Other noticeable characteristics were projects‘

currency; their research-centeredness; the fact that they were conceived as national initiatives,

and that they involved some element of digitization. Projects selected as examples to be used

in this essay offered the most compelling evidence of their impact.

SIRIA TARA MASLINULUI

NABILA CUZA-BECHARA

Închin acest mic studiu memoriei sufletelor a mii de milioane de oameni care au locuit

ceea ce se numea Siria Mare din antichitatea și până acum. Acest studiu modest este o

încercarea de a reconstitui o imagine corectă care să arate rolul jucat de populația siriană ca

primul selecționer și cultivator de măslini și producător de ulei de măsline, unul dintre cele

mai vechi semne ale civilizației în lume. Cultivarea măslinului și producerea uleiului au

precedat apariția scrisului. Legendele asociate culturii măslinului ca și beneficiile folosirii

uleiului apărute în teritoriu fenician au trecut în Grecia de unde au ajuns la Roma și de aici în

toată America, Japonia, Australia și Africă de sud pe parcursul ultimelor secole. Cu toate

acestea, până acum, aproximativ 99% din ulei de măsline încă se scurge din bazinul

mediteranean.

Specialiștii în problema măslinelor au stabilit că pe teritoriul SIRIEI MARI au

început de acum aproape șase mii de ani înainte să se extindă în restul țărilor din bazinul

mediteranean cultura măslinului și prepararea uleiului de măsline. Ca urmare a cercetărilor

arheologice în satul Hadib Ar-rieh din Wadi Rum, situat în sudul Iordaniei, s-a constat că

folosirea și cultivarea măslinelor datează din epoca bronzului, 4500 î.H., întrucât arheologii

au descoperit că lemnul de măsline și sâmburii erau folosiți în aprinderea focului în cuptoarele

caselor din sate. Dar, prima apariție de documente administrave și legislative chiar și

comerciale referitoare la cultura măslinului în Siria, au fost în orașul antic EBLA. Regatul

EBLA a fost situat la marginea orașului sirian ALEP. EBLA a dominat din înălțimea măreției

sale ( 2600-2240 î. Hr. ) nordul Siriei, Libanul și părți din nordul Mesopotamiei ( actualul

Irac ), fiind un lider în relațiile comerciale și diplomatice cu țări mai depărtate ca Egipt, Iran

și Sumer.

Izvoare despre existența biblioticii EBLA constând din tablițe de lut s-au păstrat în

mod excelent, chiar după ce biblioteca a fost cuprinsă de focul care distrus palatul. Multe

dintre acesta tăblițe privesc aspectele administrative și financiare. Aceste tăblițe includ texte

redactate bilingv fiind considerate primul dicționar biling din lume. Aceste tăblițe folosesc

scris cuneiform în mai mult limbi. Acesta a fost primul document oficial descoperit despre

măslini și producția de energie, în arhivele orașului antic Ebla. Documentul se compune din

aproape o duzină de tăblițe datând de la 2400 î. Hr. Se descrie terenul plantat cu măslini care

este deținat de către rege și regină. Familia regală și anturajul ei aveau 4000 de bidone de ulei

de măsline, iar restul populației avea 7000 de bidoane. Din momente ce ficare bidon ar putea

conține până la 60 kg. de ulei, cifrele menționate în aceste documente sunt foarte

împresionante : 700 de tone de ulei și mai mult de 1465 de hectare de teren agricol. Pentru a

evalua importanța acestei informații trebuie să ținem cont de faptul că numărul de acadieni

din Ebla la acel moment a fost de aproximativ 15000 de persoane, ceea ce face din producția

de ulei de măsline o industrie foarte importantă la momentul respectiv. Expresia utilizată în

limba araba ,, zeiton ,, prezintă o asemănare destul de mare cu termenul acadian ( zerton )

ceea ce înseamnă măsline.

Tot în orașul antic Ebla s-a găsite un bidon mare, (una dintre cele mai vechi

descoperiri arheologice referitoare la uleiul de măsline), care a fost umplut cu ulei de măsline,

bidon care a fost folosit pentru comerțul cu Egipt prin orașul-port Ugarit.

Chiar astăzi, după 6000 de ani de răspândirea cultivării măslinului în Siria și apoi în

restul litoralului Mării Mediterane, sirienii sunt printre cei mai importanții producatori de

ulei de măsline deși Siria ocupă locul al șaselea în această producție pentru că solul sirian și

clima sunt cele mai favorabile pentru creșterea măslinului. Satele siriene sunt încă legate de

trecutul lor, oamenii știind cele mai bune metode de a cultiva măslinul. Nu există nici o

îndoială că această cunoaștere veche a evoluat și s-a a îmbunătățit dealungul timpului,

meținând în același timp o parte din procedeele de bază, cum ar fi utilizarea de îngrășeminte

naturale în loc de soluții chimice.

Măslinul trăiește o viața lungă, crezându-se că viața lui ar putea fi de 300 – 600 de ani

sau chiar mai mult. S-a estimat că numărul de măslini care există astăzi, ar fi de aproximativ

800 de milioane de pomi, aparținând la 400 de soiuri diferite de măslini plantați în întreaga

lume. De mii de ani lcuitorii din jurul Mării Mediterane și mai ales cei din Orientul Mijlociu,

au considerat măslinul, copac sacru, folosind uleiul de măsline în viața de zi cu zi. Măslinul a

jucat un rol foarte important în istorie și religie, fiind considerat un simbol de pace, de viața și

fertilitate. Povestea lui Noe, în Biblia, spune că la sfârșitul potopului, Noe dorind să știe dacă

se poate coborâ din arcă a dat drumul la un porumbel iar acesta a revenit aducând în cioc o

ramură de măslin.

Aceasta este o dovadă că Ebla a fost prima civilizație producătoare de ulei de măsline

cunoscută, oferind zeilor lor lichidul de aur, și au folosit acest lichid pentru construirea

cetăților, așa cum spun legendele despre Crac de Chevalier și Al-Markab, și apoi s-a folosit

uleiul în câteva orașe siriene pentru lampa de iluminat stradal înaintea descoperirii

electricității. Mai târziu, Greco-romanii au folosit ulei de măsline pentru curățarea rănilor și

vindecarea lor, descoperind că are proprietăți antibacteriene, antifungice, antivirale și

antiinflamatoare. Atleții participanți la Jocurile Olimpice îl foloseau pentru relaxarea

mușchilor și masajul trupurilor lor. Prima torță olimpică a fost inițial o ramură de măslin.

În civilizația Egiptului antic uleiul de măsline a fost folosit nu numai la construirea

piramidelor ci și în scopuri religioase. Biblia este plină de o mulțime de referiri la uleiul de

măsline ca un simbol al Duhului Sfânt dar și pentru vindicare, pentru lămpi, gătit, iar pentru

creștinătate uleiul este una dintre cele patru simboluri importante alături de pâine, vin și apă.

Mai mult, la intrarea lui Hristos în Ierusalim, oamenii L-au întâmpinat cu ramuri de măslin,

iar înaintea arestării Sale, HRISTOS se ruga în grădina de pe Muntele Măslinilor. În Coran și

Hadith a apărut de mult ori valoarea uleiului de măsline, ca un tratament.

În prezent regele din Arabia Saudită oferă un cadou de ulei de măsline pelerinilor la

Mecca.