Militaru Gabriela Vasilica

CÂTE CEVA DESPRE STILURILE DE ÎNVĂŢARE

Editura

Militaru Gabriela Vasilica

CÂTE CEVA DESPRE STILURILE DE ÎNVĂŢARE

lui Dumnezeu că existşâ;

Mulţumesc mult familiei mele pentru sprijinul acordat şi încurajărilor primate;

tuturor profesorilor mei pentru informaţia livrată şi lectura

suplimentară obligatorie;

tuturor celor pe care-i cunosc şi de la care am avut mereu de

învăţat ceva

Cuprins

Cuvânt înainte

Capitolul I- Noţiuni introductive

1.1. Învăţarea şi teoria învăţarii privind unitatea celor două

emisfere.

Capitolul II. Stilurile de învăţare

2.1. Ce este stilul de învăţare?

2.2. Clasificarea stilurilor de învăţare;

2.3. Caracteristicile stilurilor de învăţare.

Capitolul III- Stadiile învăţării

3.1. Prezentarea celor patru stadii ale învăţarii;

3.2. Strategii de dezvolatare a stilurilor de învăţare;

3.3. Instrumente de recunoastere şi dezvolatare a stilurilor de

învăţare;

4.4. Chesionare pentru determinarea stilului de învăţare.

Capitolul IV- Concluzii

Bibliografie selectivă

Prefaţă

Am ales să abordez aceasta temă „Stilurile invăţării’’ , deoarece, acestea sunt prorii

difetirelor persoane (elevii si adulţii). Diferenţierea stilurilor de învăţare reprezintă diferenţierea

capacităţilor prin care fiinţele umane caută în mod activ, organizează şi interpretează ,

înmagazinează şi refolosesc informaţiile ulterior.Fiecare elev/persoană tinde să-şi formeze , cu

timpul , un stil propriu de învăţare , şi pe care , practicându-l sistematic, se va regăsii intr-o

situaţie confortabilă.Stilul de învăţare se întăreşte prin practicarea unor tehnici sau strategii de

învăţare specifice fiecărui stil.

Stilul de învăţare se modelează în cursul activităţii , al experienţei . Stilurile de învăţare

au o valoare strategică , în sensul că stilurile generează ipoteze de actiune diferite, sugerează

proceduri de învăţare diferite, lasă posibilitatea de a se opera cu mai multe strategii , creeând

posibilităţi sporite de adaptare la sarcina de învăţare dată.

Elevii trebuie ajutaţi să conştientizeze stilurile lor cognitive sau de învăţare şi încurajaţi

să înveţe prin propriile lor mijloace şi să li se ofere fiecărora tipul de sprijin cel mai potrivit

stilului lor cognitiv.

Recunoaşterea şi înţelegerea acestor diferenţe în stilurile de învăţare personale necesită

acceptarea şi utilizarea unei mari varietăţi de metode, procedee,materiale didactice de prezentare

a conţinuturilor noi, ajută înţelegerea relaţiilor dintre elevi şi actul învăţării, cu particularizările

lor naturale după tipurile de stiluri manifestate.

Învăţarea şcolară este marcată de diferenţe individuale , de stiluri diferite în care elevii

învăţă.Elevii diferiţi învăţă în moduri diferite.Fiecare are modul lui preferat de a învăţa; fiecare

parcurge o situaţie de învăţare în maniera sa personala; în soluţionarea problemei; fiecare are

sensibilitatea lui la anumite fiecare reacţionează în felul lui în faţa unei sarcini de învăţare;

fiecare se angajează în chip personal lucruri şi ritmul propriu de învăţare; fiecare îşi elaborează

un stil de a gândi, de a memoriza. În activitatea lor de învăţare independentă , ca şi în activitatea

din clasă, ei folosesc pe cont propriu asemenea stiluri.

Stilurile de învăţare arată diferenţieri sistematice şi personal- ideosincretice între indivizi

în privinţa modului diferit în care aceştia reacţionează şi prelucrează informaţiile; ele reprezintă

deprinderea de a prelucra informaţia, deprindere subordonată trăsăturilor personalităţii

subiectului, manifestate sub forma preferinţelor stabile, atitudinilor sau strategiilor obisnuite care

caracterizează modul de a percepe , de a memora, de a reflecta şi de a rezolva problemele.

Autoarea

Capitolul I –Notiuni introductive

1.1. Învăţarea şi teoria învăţarii privind unitatea celor două emisfere.

Învăţarea este activitatea de însemnătate fundamentală pentru adaparea la mediu şi

dezvoltarea psihocomportamentală;după behaviorişti , dobândire de noi comportamente în urma

acţiunii repetate a unor stimuli asupra organismului şi a fixării unor reacţii .Este în esenţă o

asimilare activă de informaţie (retenţie mnezică) însoţită de achiziţionarea de noi operaţii şi

deprinderi.

Se disting laturile informaţională şi operaţională (formativă) a învăţarii, considerând că

ele pot fi integral dezvoltate.Sub raport funcţional contează valoarea adaptativă a modificărilor

de comportament şi de aceea Mc Geoch evaluează cotientele de învăţare după schimbările de

performanţă rezultate din exerciţiu.Pentru E. Hunt, învăţarea reprezintă o schimbare progresivă a

comportamentului cu repetarea a celuiaşi stimul, schimbarea neputând fi atribuită nici oboselii,

nici modificărilor sistemelor de recepţie sau efectorii.

Pentru E. Hilgard învăţarea este caracterizată prin schimbarea activităţii ca rezultat al

exerciţiului sau al reacţiei la o situaţie, în afara schimbărilor ce pot fi atribuite tendinţelor

reacţionale înnăscute, maturizării sau stărilor temporare ale organismului (oboseală). După H.

Piéron învăţarea este o modificare adaptativă a comportamentului în cursul problemelor repetate,

iar după T . Horpe o modificare adaptivă a comportamentului individual rezultând din

experienţă.Gestaltiştii au dus accentuarea caracterului adaptiv al învăţarii până la confundarea

acesteia cu rezolvarea problemelor (M. Wertheimer).

Insuficientă atenţiea fost acordată însă exerciţiului.Rolul acestuia a fost cu deosebire

subliniat de asociaţionism şi reflexologie.În acelaşi timp învăţarea este pusă în dependenţă de

caracterul întăririi reflexelor, deci de motivaţie (E. Thorndike , Pavlov , E. Tolman, O.

Mowrer).Un loc deosebit se rezervă în învăţarea operaţiilor pe care subiectul le execută şi

însuşeşte (B. Skinner). C. Osgood pune învăţarea în dependenţă de restructurările pe care le

provoacă noi stimuli în sistemul de comportament autoreglat al subiectului.O linie de interpretare

fecundă a proceselor de invăţare este deschisă de P. Janet şi J. Dewey care arată că operaţiile

intectuale rezultă din interiorizarea acţiunilor fizice şi verbale.În acest sens şi-au dezvoltat

cercetările. L. Vâgotski şi Piaget.

Odată cu centrarea pe acte sau operaţii intelectuale, accentul trece pe latura formativă a

învăţării, deci pe structurarea gândirii în raport cu cunoştinţele ,iar nu doar prin volumul de

cunoştinţe memorate.Piaget înţelege învăţărea într-un sens general ca asimilare informaţională

succedată de acomodare sau restructurare operaţională, ceea ce se reduce la un act de echilibrare.

În sens restrâns învăţarea , după Piaget, „noi vorbim de învăţare numai în măsura în care

un rezultat (cunoştinţă sau performanţă) este achiziţionat în funcţie de experienţă, această

experienţă putând fi de tip fizic sau de tip logico-matematic”.

O altă precizare : „În opoziţie cu percepţia şi comprehensiunea imediată, trebuie rezervat

termenul de învăţare a celor achiziţii ce sunt în funcţie de experienţă, dar se desfăşoară în timp ,

sunt deci mijlocite, iar nu imediate ca percepţia sau înţelegerea instantanee”.

În sensul cel mai general, ca însuşire de informaţii şi formarea de operaţii învăţarea se

prezintă în mai multe forme :perceptivă, senzomotorie, motorie, verbală, cognitivă, afectivă. În

raport cu procesele psihice, învăţarea este atât premisă cât şi produs.Toate procesele sunt formate

prin învăţare (în sensul larg al acesteia, incluzând şi educaţia) şi totodată în activitatea de

învăţare, fiecare din procese (percepţie, gândire, memorie, voinţă) sunt antrenate ca mijloace.De

aceea învăţarea nu poate fi redusă la unul din procese(de ex. memorie) , dar nici procesele nu pot

fi confundate cu învăţarea care priveşte mai degrabă latura lor genetică decât cea funcţională.În

linii mari, învăţarea este responsabilă pentru asimilarea de către subiect a experienţei sociale şi

pentru constituirea personalităţii (G. Allport).

Considerând că învăţarea poate fi spontană, bazată pe imitaţie, sau latentă ,rezultând din

efectuarea unei activităţi, fără vreo preocupare specifică de învăţare, trebuie să se acorde o mai

mare atenţie modalităţilor reactive de învăţare .

Referirea se face la, învăţarea dirijată , efectuată sistematic în conformitate cu un scop

sau program, stabilit în chip conştient.Aceasta se bazează pe o activitate socială de mare

însemnătate.Revoluţia tehnico-ştiinţifică a obligat la eforturi considerabile pentru a defini nu

numai ce să înveţi, dar şi cum să înveţi.În legătură cu aceasta ,diverse discipilne au contribuit la

dezvoltarea teoriilor învăţarii.

În ultimă instanţă se urmăreşte creşterea eficienţei procesului de învăţare. Învăţământul

îşi propune să creeze condiţii necesare pentru a optimiza însuşirea cunoştinţelor şi formarea

deprinderilor intelectuale şi practice corespunzătoare.Procedeele instructive devin, prin

interiorizare, opetaţii mintale.De aici însemnătatea acordată logicii obiectului de studiu şi

metodelor ce se utilizează în predare.Acestea trebuie să se conformeze specificului cognitiv al

obiectului pentru ca elevul nu doar să reproducă cunoştinţele ci să ajungă să gândească adecvat

şi independent. În construirea procesului concret de instruire se tine seamă în primul rând de

legile gândirii şi numai în subsidiar de regulile memorării.

De aceea trebuie să se acorde o mai mare atenţie momentelor critice, dificile , nodale ale

procesului de învăţare şi să se generalizeze strategia problematizării şi legării învăţământului

teoretic cu activitatea practică.De perfecţionarea metodelor de instruire şi de autoperfecţionarea

metodelor de învăţare se leagă şi formarea intereselor cognitive şi a înclinaţiilor profesionale,

întrucât acestea se nasc în urma succeselor obţinute în învăţarea prin procedee eficiente.Scopul

final priveste construirea capacităţii de învăţare autonoma şi permanentă.

Învăţarea reprezintă modificarea în comportamentul unui individ, care are loc prin

experienţe repetate, în interacţiunea cu mediul (Bower, Hilgard, 1974) ; procesul care determină

o schimbare de durată a comportamentului celui care învaţă, a modului de a gândi, simţi şi

acţiona al acestuia. Procesele de învăţare nu se observă nemijlocit, ci rezultă din compararea

manifestărilor succesive ale celui care învăţă.

Teorii ale învăţării.

Teorii de tip asociaţionist –behaviorist (stimul-răspuns)- învăţare

comportamentală( externă);

Teorii cognotiviste- interiorizarea actiunilor externe şi formarea operaţiilor

intelectuale; procesarea informaţiilor;

Teorii constructiviste-construcţia operaţiilor mintale în interacţiune cu mediul;

accentul este pus pe activitatea elevului, profesorul are rol de mediator şi

facilitator în învăţare.

Din perspectivă didactică învăţarea este studiată într-o triplă ipostază:

-Proces=succesiune de operaţii, acţiuni, stări şi evenimente interne, transformări ce

intervin în structurile de cunoştinţe, în operaţiile mintale, în modul de reflectare a realiţăţii

şi de comportare a elevului;

-Produs=efecte materializate ale schimbărilor cantitative şi calitative, relativ permanente

şi stabile, exprimate în termeni de cunoştinţe, noţiuni, deprinderi, priceperi,

comportamente;

-Condiţionare=internă, prin factori biologici şi psihici, şi externă, prin factori de mediu,

proximali şi distali.

În ciuda simetriei lor morfologice, cele două emisfere cerebrale funcţionează asimetric ,

fiecare tratând în felul ei informaţia cu care elevul are de-a face în cursul proceselor de învăţare.

Emisfera cerebrală stângă comandă funcţiile mentale necesare gândirii ştiinţifice,

gândirii formale , abordării logice, raţionale, favorizează acţiunile verbale, lectura şi scrierea,

calculul matematic, este un veritabil instrument ştiinţific, de analiză, de critică, de precizie şi de

predicţie, o zonă a obiectivităţii şi performan ţei (randamentului)

Emisfera cerebrală dreaptă este centrul gândirii artistice , globale, integrative, al gândirii

intuitive, creative şi al inteligenţei kinestezice, centru activităţii de sinteză, al creaţiei artistice şi

arhitecturale , al coordonării activităţilor muzicale , dansului, al activităţilor sportive, centrul

construc ţiilor vizuale , in general, stabilirea de relaţii interpersonale şi de dirijare a emoţiilor, a

subiectivităţii.

Emisfera stângă :

Este responsabilă de ceea ce spunem, de limbaj, de cuvânt, de aspectul lingvistic

al scrisului;

Traduce percepţiile în cuvinte, codând logic şi analitic lumea reală;

Preferă detaliile pe care le abordează metodic, raţional, cauzal;

Se caracterizează prin gust pentru cuvinte, dicţionare (cuvintele denumesc,

numesc, descriu);

Amplifică frecvenţele joase ale mesajului verbal;

Caută sensurile strâns înrudite ale cuvintelor;

Foloseşte propoziţii, sintaxe pentru a interpreta mesajele;

Are înalte performanţe în folosirea procedeelor gramaticale, regulilor sintactice.

Emisfera stângă:auditivă, raţională, faptică, realistă, analitică, logica, obiectivă, tehnică,

sistematică, organizată, temporală, practică, previzibilă,procedurală,lineară, secvenţială (în

tratarea informaţiei), sensibilă la diferenţe.

Emisfera dreaptă:

Este sediul înţelegerii nonverbale, având o conexiune minimală cu cuvintele;

Dă tonul şi intonaţia vocii, dă stilul de manifestare personală;

Oferă ritmul,muzicalitatea, analogiile, aspectul imagistic (exprima experienţa în

imagini);

Abordează informaţia intuitiv, contextual, relaţional;

Caută sensurile îndepartate, multiple, ambigur, metaforice ale cuvintelor;

Extrage informaţia paralingvistică, permite identificarea vocii, a melodicităţii şi

intonaţiei, apreciază mesajul acustic şi mai puţin funcţia lingvistică.

Emisfera dreaptă:vizuală, intuitivă, analogică, sistemică, artistică, interpersonală, pasională,

empatică, sensibilă la asemănări , sintetică, experimentală, globală, spaţială, imaginativă, socială,

subiectivă, simultană.

Sunt două moduri diferite de completare a informaţiei: unul linear , analitic, gestionând

mai ales cuvintele, activităţile verbale , lectura şi scrierea , calculul matematic (propriu

memorării materialelor verbale) si altul global , integrativ, spaţial, gestionând imaginile şi

structurile , tiparele constructive(propriu memoriei nonverbale).

Activitatea mentală, activitatea de învăţare nu se bazează , însă, pe utilizarea exclusivă a

uneia sau alteia dintre emisfere, exista o interacţiune şi o unitate funcţională între cele două

emisfere, care fac posibilă achiziţia de cunoştinţe, transformarea şi organizarea lor.

Diferenţele în activitatea emisferelor şi supremaţia (dominaţia) uneia sau alteia, constituie

doar unul din numeroşii factori care influenţează modul nostru de a gândi , de a învăţa , de a

lucra.

O abordare a învăţării prin prisma specificitaţii emisferei stângi va fi o învăţare bazată pe

fapte, analitică, lineară, gradată, preferând cuvinte , numere şi fapte prezentate într-o suită logică,

bazată pe gestiunea cuvintelor.Iar prin contrast , o strategie de învăţare ce angajează emisfera

dreaptă va fi on învăţare indreptată spre intuiţie, imagini, concepte structuri, sunete şi mişcare ,

înglobate într-un întreg.Bazată, deci pe gestiunea imaginilor .

Teoria învăţării privind unitatea celor două emisfere

Creierul nostru este împărţit în două emisfere – emisfera stângă şi emisfera dreaptă.

Caracteristicile emisferei stângi sunt: raţională, liniară, logică, sistematică şi verbală. Asigură

următoarele funcţii:

orientare temporală

abilităţi lingvistice

matematică

procesare secvenţială

analiză

identificarea detaliilor

analize cantitative

Caracteristicile emisferei drepte sunt: creativitate, intuiţie, integrare, joc şi vizuală. Asigură

următoarele funcţii:

emoţia

orientarea vizual-spaţială

arta şi conştientizarea tiparelor

intuiţie

chinestezie

sintetizarea informaţiilor

interpersonal

Învăţarea trebuie să fie organizată astfel încât emisfera stângă şi cea dreaptă a creierului să

coopereze. Trebuie să combinaţi natura tehnică, „pas cu pas”, a obiectivelor de învăţare cu

activităţile interpersonale şi experimentale astfel încât să fie implicate ambele părţi ale creierului

în cunoaşterea aprofundată a subiectului. Implicarea ambelor emisfere ale creierului în

dezvoltarea unei noi abilităţi ne ajută să învăţăm mai repede şi să reţinem mai mult timp.

Învăţarea trebuie să fie organizată astfel încât emisfera stângă şi cea dreaptă a creierului să

coopereze.

Cum se poate realiza acest lucru?

Un exemplu concret ar fi acela de a pune elevul să-şi folosească şi mâna cealaltă, nu numai

mâna dominantă. Dacă este stângaci, puneţi obiectele pe care le foloseşte pe partea opusă a

mesei, nu tot pe stânga, sau cel puţin pe centru. Astfel, va fi obligat cel puţin să vizualizeze

partea dreaptă şi să se ajute de mâna dreaptă. Astfel de exerciţii se pot realiza şi pentru picior,

ureche sau ochi.

Învăţarea este un proces complex, stabilirea unui parteneriat între cadrele didactice şi elevi,

achiziţionarea,schimbul reciproc de informaţii, cunştinţe, abilităţii, atitudini, transformarea în

vederea adaptării şcolare şi sociale.

Capitolul II. Stilurile de învăţare

2.1. Ce este stilul de învăţare?

În situaţia în care elevii nu au ocazia să înveţe folosind diverse materiale didactice

auxiliare (manuale, filme, casete video pentru cei care utilizează cu precădere componenta

vizuală a procesului de învăţare, mulaje, alte materiale care se adresează simţului tactil pentru

care activează preponderent această componentă, jocuri desfăşurate pe un spaţiu întins pentru cei

care utilizează componenta kinetică), ei nu pot atinge rezultatele pe care ar fi capabili să le

atingă. Cercetările au relevat importanţa adaptării stilurilor/metodelor de învăţare la structura

personalităţii elevilor. În plus, cu cât metoda didactică se potriveşte mai bine stilului de învăţare

al elevilor respectivi, cu atât notele obţinute vor fi mai mari (Dunn, R., Griggs, Olson, Gorman şi

Beasley, 1995).

R. Dunn şi K. Dunn (1992) au demonstrat efectele benefice pe care le are construirea unui

model comprehensiv al stilurilor de învăţare, nu numai pentru că elementele unui anume stil de

învăţare afectează un număr mare de indivizi, ci şi pentru că rezultatele obţinute astfel contribuie

la îmbunătăţirea rezultatelor şcolare şi ştiinţifice.

Stilul de învăţare reprezintă modalitatea preferată de receptare, prelucrare, stocare şi

reactualizare a informaţiei şi se formează prin educaţie.Stiilul de învăţare se referă la :

-„simpla preferinţă pentru metoda prin care învăţăm şi ne aducem aminte ceea ce am învăţat” ;

- ne arată calea şi modalităţile în care învăţăm;

- implică faptul că indivizii procesează informaţiile în diferite moduri, care implică latura

cognitivă, elemente afective-emoţionale, psihomotorii şi anumite caracteristici ale situaţiilor de

învăţare.

Fiecare dintre noi are o capacitate extraordinară de a învăţa în diferite moduri. Pentru a

determina ce stil de învăţare avem, nu trebuie decât să ne gîndim la cum preferăm să învăţăm

ceva nou. Ne place să asimilăm noile informaţii, abilităţi, atitudini prin imagini, emoţii, contacte

cu persoane diferite, sunete, aplicaţii practice, prin participare activă, directă?

Aplicaţie:

• Se solicită elevilor să răspundă întrebărilor de mai jos, sub forma unui interviu, iar prin

discuţii şi întrebări, ei vor afla aspecte importante ale propriului lor comportament în

învăţare.Li se sugerează să răspundă sincer.

• Aminteşte-ţi cum procedezi atunci când doreşti să înveţi ceva nou?

Cu ce începi? Cum începi?

Cum progresezi?

Îţi faci un plan de acţiune? Care sunt paşii pe care îi urmezi?

Cum integrezi ceea ce ai învăţat în „bagajul” pe care îl ai deja?

În ce condiţii afirmi că ai avut succes?

Cu cine îţi place să înveţi?

Preferi să înveţi din ceea ce îţi prezintă altcineva?

Preferi să citeşti?

Iei notiţe? Faci scheme? Subliniezi cu culori ideile principale?

Îţi place să mesteci gumă în timp ce înveţi?

Sau preferi să participi la o aplicaţie practică?

A vorbi despre stilurile de învăţare, despre modurile diferite de a cunoaşte, despre diferenţele

între cei care învaţă poate este mai puţin important decât strategiile efective adecvate fiecărui stil

de învăţare şi materialele de învăţare specifice folosite. Specialiştii subliniază rolul deosebit pe

care îl joacă cadrele didactice, contribuţia acestora „în meseria de a-i învăţa pe elevi cum să

înveţe” adaptată nevoilor, intereselor, calităţilor personale, aspiraţiilor, stilului de învăţare

identificat.

Aplicaţie:

Descrie mediul actual în care înveţi!

Descrie mediul în care ţi-ar place să înveţi!

Elaborează un plan de acţiune pentru dezvoltarea mediului de învăţare actual!

Dacă ai avea 1 milion EURO cum ai schimba mediul de învăţare din şcoala unde

lucrezi? Dar clasa? De cine, de ce ai nevoie pentru a face transformările necesare?

Activitate de grup: Creează un colaj despre clasa/ şcoala preferată!

Care sunt secretele abordării stilului personal de învăţare? (Pat Wyman, 2004)

• Primul secret pentru a face învăţarea mai rapidă şi mai uşoară este de a înţelege preferinţele

specifice stilului personal de învăţare.

• Al doilea secret se referă la a conştientiza care stil de învăţare creează cea mai eficientă cale de

a înţelege şi de a ţine minte ceea ce alegem şi decidem să învăţăm.

2.2. Clasificarea stilurilor de învăţare

R. Dunn şi Griggs (1995) au conceput un model al stilurilor de învăţare observând că

elevii sunt influenţaţi în procesul de învăţare de cinci factori principali:

1. cadrul imediat (sunetul, lumina, temperatura, amplasarea mobilierului şi design-ul acestuia)

2. propriile reacţii şi procese emoţionale (motivaţia, tenacitatea, simţul responsabilităţii,

posibilitatea de a proceda după propria lor dorinţă

3. preferinţele de natură socială (studiul solitar sau în grupuri de dimensiuni diferite)

4. caracteristicile individuale de natură fiziologică (acuităţi variate ale componentelor vizuală,

auditivă, tactilă, kinetică etc. şi ale trăsăturilor care derivă din acestea)

5. tipul de gândire, la nivel individual (sintetică/analitică, impulsivă/reflexivă, lateralizare

cerebrală dreapta/stânga) .

Autorii explică în continuare modul în care învăţarea elevilor poate fi afectată de aceşti

cinci factori şi de sub-categoriile pe care aceştia le dezvoltă. De pildă, în cazul mediului concret

de studiu, dacă unii elevi au nevoie de linişte să se poată concentra asupra unor probleme dificile,

alţii învaţă mai bine în prezenţa unui fond sonor (Pizzo, apud Dunn, R şi Dunn, K., 1992). De

asemenea, dacă multe persoane se concentrează mai bine în încăperi bine iluminate, altora le este

mai prielnică o lumină slabă. Lumina fluorescentă are proprietatea de a stimula excesiv anumite

categorii de persoane, cauzându-le o stare de hiperactivitate şi de nelinişte (Dunn, R., Dunn, K.,

şi Price, 1989).

Alţi factori de mediu care pot influenţa învăţarea includ temperatura şi

amplasarea/design-ul mobilierului. Unii elevi obţin rezultate mai bune la temperaturi mai bune la

temperaturi mai înalte, alţii la temperaturi mai scăzute (Hart, 1981). Unii preferă un scaun din

plastic, alţii din lemn, alţii din metal, iar alţii au o stare de disconfort într-o sală de clasă

convenţională încât aceasta îi împiedică să înveţe.

Reacţiile emoţionale individuale pot influenţa, de asemenea, capacitatea de a învăţa a

elevilor. Motivaţia personală, tenacitatea cu care îşi efectuează temele şi sarcinile de lucru,

capacitatea de a-şi asuma răspunderea propriului comportament şi a activităţii sau ocaziile de a

proceda după propria dorinţă pot juca un rol important în procesul de învăţare (Dunn, R, Dunn,

K., 1992).

Factorii de natură socială pot influenţa şi ei învăţarea. Profesorii trebuie să ia în

considerare faptul că elevii pot adopta stiluri de învăţare diferite în funcţie de condiţiile variate.

Variabilele care pot facilita sau inhiba procesul de învăţare includ: studiul solitar, studiul cu un

partener, în grupuri mici, ca membru al unei echipe, alături de un adult autoritar sau cu o

atitudine prietenoasă; procesul de învăţare poate viza varietatea ca termen opus tiparelor

prestabilite şi rutinei.

Caracteristicile individuale de natură fiziologică reprezintă un alt factor care poate

influenţa învăţarea. Acestea se referă la intervalul de timp şi la modul în care elevii pot învăţa cel

mai bine. Înţelegerea caracteristicilor de natură fiziologică ale elevilor permite profesorilor să-i

poată ajuta pe aceştia în procesul de învăţare pornind de la elementele forte ale tipului de

percepţie respectiv. Caracteristicile discutate includ bioritmul, stimulii exteriori, nivelul de

energie şi mobilitatea în timpul studiului.

De exemplu, profesorii îi pot încuraja pe elevi să studieze în intervalele de randament

individual maxim, care pot fi dimineaţa devreme, înainte de plecarea la şcoală, la prânz, imediat

după terminarea programului sau seara înainte de culcare. Elevii reacţionează diferit la stimulii

exteriori în timpul studiului. Unii preferă să mănânce ceva, alţii să mestece gumă, să bea ceai sau

să fumeze. Alţii îşi pot dovedi elementele forte ale personalităţii în privinţa nivelului de energie

corelat cu mobilitatea. Pot studia sau lucra mai bine în clasă dacă au posibilitatea să se mişte în

timp ce învaţă şi nu dacă sunt obligaţi să stea în bancă (Dunn, R., Dunn, K., 1992).

Modul în care elevii procesează informaţia poate influenţa şi el capacitatea de învăţare.

Unii au o gândire de tip analitic şi manifestă tenacitate în studiu. Aceştia pot să nu înceapă

rezolvarea unei teme (sarcini de lucru) imediat ce a fost formulată, dar, odată ce au început, se

lansează cu toate forţele în activitate, până o sfârşesc sau până simt că au atins un punct în care

trebuie să se oprească. Cei cu gândire sintetică preferă să înveţe în prezenţa unor factori pe care

profesorii îi consideră factori de dis distragere a atenţiei (muzică, conversaţie, bătăi ritmice), într-

un postură neconvenţională (lungiţi comfortabil), cu o iluminare slabă (îşi acoperă ochii sau

poartă ochelari de soare în încăpere), în prezenţa unui partener (preferă să studieze cu un prieten)

sau simţind nevoia de a lua o gustare în timp ce învaţă (Dunn, R., Dunn, K., 1992).

Alte două caracteristici individuale pot influenţa procesul de învăţare: lateralizarea

cerebrală stânga/dreapta, tipul de personalitate impulsiv/reflexiv. Unii elevi procesează

informaţia secvenţial, analitic, sau în modul „lateralizare stânga”, alţii holistic, simultan, sintetic,

în modul „lateralizare dreapta”. Alţii pot să se grăbească prea mult, fără să analizeze, iar notele

reflectă aceasta. Elevii impulsivi nu petrec prea mult timp studiind.

Un individ cu o personalitate reflexivă se va gândi la informaţia acumulată, va încerca să

înţeleagă conţinuturile materiei (Dunn, R., Dunn, K., 1992.Este dificil să determini dacă starea de

hiperactivitate a unui elev se datorează nevoii lui de mişcare, unui cadru neconvenţional

resurselor kinetice, „pauzelor” ori indisciplinei (Shaughnessy, 1998). Modelul stilurilor de

învăţare este un instrument valid şi singurul comprehensiv, care poate oferi diagnoza multiplelor

elemente ale stilului de învăţare care pot influenţa individul (Shaughnessy, 1998).

dintre elementele-cheie în cazul elevilor care îşi cunosc stilul de învăţare este îmbunătăţirea

respectului de sine (Martin şi Potter, 1998). „Acum, aceşti elevi cu „potenţial de risc” în ceea ce

priveşte învăţarea dovedesc încredere şi dorinţa de a accepta responsabilitatea modului personal

de învăţare” (Perrin, 1990, p.24). Când elevii îşi înţeleg stilul de învăţare, modul în care depun

eforturi pentru a învăţa, atunci pot controla mai bine mediul în care se află şi pot solicita exact

ceea ce le este necesar (Martin şi Potter, 1998). O’Brien (1989) a afirmat că „probabil şcolile ar

trebui să acorde mai mult timp descoperirii de către elevi a propriului stil de învăţare, decât să-i

oblige pe profesori să facă ore suplimentare cu ei sau să adapteze continuu programele”(p.85).

Când elevii îşi înţeleg propriul stil de învăţare, nu se mai simt rupţi de colectiv pentru că

unul, spre exemplu, are nevoie de linişte perfectă să înveţe, iar altul simte nevoia să se mişte în

timpul orei (Martin şi Potter, 1998). „Elevii pot învăţa orice dacă materia este abordată prin

metode compatibile cu elementele forte ale stilului lor de învăţare; aceiaşi elevi înregistrează

eşecuri când materia este abordată după metode incompatibile cu elementele lor forte”(Dunn, R,

1990, p.18).

De Bello (1996, p.39) argumenta că „directorii de şcoli şi profesorii au responsabilitatea de

a-i face pe părinţi să înţeleagă nevoia copiilor pentru un mediu de studiu care să reflecte

elementele forte ale stilului lor de învăţare.”

„Poate că părinţii sunt aceia care trebuie să înţeleagă primii conceptul de stil individual.”(Guild şi

Garger, 1985, p.85). Părinţii trebuie să înţeleagă că elevii au personalităţi distincte pentru a-i

ajuta să obţină rezultate mai bune. R. Dunn (1998) a ajuns la concluzia că elevii obţin rezultate

mai bune atunci când metodele de predare se adaptează stilurilor lor de învăţare.

Cercetătoarea şi-a fundamentat concluziile pe metaanaliza a 42 de studii experimentale

realizate sub egida Modelului stilurilor de învăţare Dunn şi Dunn, de 13 instituţii de învăţământ

superior, în intervalul 1980-1990. Aceste studii au dovedit că elevii ale căror trăsături forte au

fost incluse în metoda de predare au obţinut rezultate bune în proporţie de 75% mai mult decât

cei care nu au fost incluşi în acest program (R. Dunn, apud Shaughnessy, 1998).

Învăţăm cu ajutorul a trei receptori senzoriali principali – vedere, ascultare şi atingere

(chinestezic). Majoritatea elevilor le folosesc pe toate cele trei pentru a recepta informaţii. Cu

toate acestea, unul sau mai multe dintre aceste stiluri de receptare sunt dominante. Stilul

dominant defineşte modalitatea cea mai bună prin care o persoană poate acumula noi informaţii

prin filtrarea conţinutului care urmează să fie învăţat. Acest stil poate să nu fie întotdeauna

acelaşi pentru toate sarcinile. Elevul poate prefera un stil de învăţare pentru o sarcină şi o

combinaţie de alte stiluri pentru altă sarcină.

De multe ori stilul de învăţare ne este impus de către abordările adoptate în şcoală,

universitate etc. În şcoala primară învăţăm frecvent în mod chinestezic/ practic. Pe măsură ce

educaţia noastră avansează, stilul poate deveni mai auditiv, prin prelegeri şi prezentări formale.

Cu toate acestea, în cultura noastră, majoritatea elevilor au ca stil dominant pe cel vizual (40%)

sau chinestezic/practic (40%). Mai puţin de 20% dintre elevi au ca stil de învăţare dominant stilul

auditiv. Aşadar, ca formatori, este necesar să prezentăm informaţiile folosind toate cele trei stiluri

de învăţare. Aceasta creează pentru toţi elevii, indiferent de stilul lor preferat, oportunitatea de a

se implica. De asemenea, permite ca elevul să beneficieze de celelalte două metode pentru

consolidarea conţinutului învăţat. Doar pentru că preferăm un stil, nu înseamnă că celelalte două

nu ne pot ajuta cu nimic. Din contră, ne ajută să învăţăm informaţiile şi mai repede – pot fi

considerate metode de întărire a celor învăţate.

Există mai multe stiluri de învăţare.După modalitatea senzorială implicată sunt 3 stiluri

de învăţare de bază: vizual, auditiv, tactil-kinestezic.

Atunci când învăţăm, depindem de modalităţile senzoriale implicate în procesarea informaţiilor.

Cercetările au demonstrat că 65% din populaţie sunt vizuali, 30%- auditivi şi numai 5%- tactil-

kinestezici (Dennis W. Mills, 2002). Pentru stilul de învăţare auditiv, „inputul” este valoros, pe

când pentru celelalte două, combinaţia tuturor. Fiecare persoană are un mod primar de a învăţa.

Ştiaţi că cei care au un stil de învăţare vizual îşi amintesc 75% din ceea ce citesc sau văd? O dată

ce va fi identificat acest mod, elevii împreună cu profesorii şi părinţii acţionează pentru

dezvoltarea lui.

Stilul de învăţare vizual are următoarele puncte tari:

-Îşi amintesc ceea ce scriu şi citesc

-Le plac prezentările şi proiectele vizuale

-Îşi pot aminti foarte bine diagrame, titluri de capitole şi hărţi

-Înţeleg cel mai bine informaţiile atunci când le văd

Sugeraţi elevilor strategii pentru stilul de învăţare vizual!

-Luaţi notiţe! Cea mai eficientă cale pentru o învăţare de lungă durată.

-Priviţi persoana cu care vorbiţi! Vă ajută la concentrare asupra sarcinii de învăţare.

-Alegeţi un loc de învăţare liniştit! Dacă este necesar puteţi folosi căşti, pentru a nu vă

distrage atenţia din cauza zgomotului. Unele persoane preferă în timp ce învaţă să asculte în

fundal, o muzică liniştită «soft».

-Dacă nu aţi înţeles ceva din ceea ce a spus cadrul didactic, întrebaţi-l politicos dacă vă poate

repeta sau explica din nou.

-Cei mai mulţi cu acest stil de învăţare învaţă cel mai bine singuri.

-Când învăţaţi luaţi multe notiţe şi explicaţi-le detaliat, în josul paginii.

-Dacă folosiţi notiţele altcuiva, rescrieţi-le, daţi-le o notă personală! Îţi vei aminti mult mai

bine!

-Utilizaţi marcatoarele, culorile pentru a sublinia ideile principale!

-Înainte de a începe o sarcină/ temă pentru acasă stabiliţi-vă obiectivele şi scrieţi-le.

Afişează-le! Să fie cât mai vizibile, să vă atragă atenţia, să fie uşor de citit.

-Înainte de a citi un capitol sau o carte, treceţi în revistă, “scanaţi” imaginile, fotografiile,

schemele, titlurile etc.

-Plasaţi-vă spaţiul de învăţare (birou, bancă, masă de lucru) departe de uşă şi ferestre şi în

faţa clasei.

-Notaţi-vă ideile principale pe cartonaşe colorate (engl.“flashcards”), apoi verificaţi-le!

-Dacă este posibil, folosiţi diagrame, hărţi, postere, filme, video, programe computere, atunci

când studiaţi, când aveţi de pregătit o temă sau când faceţi o prezentare.

Stilul de învăţare auditiv prezintă următoarele puncte tari:

-Îşi amintesc ceea ce aud şi ceea ce se spune

-Le plac discuţiile din clasă şi cele în grupuri mici

-Îşi pot aminti foarte bine instrucţiunile, sarcinile verbale/orale

-Înţeleg cel mai bine informaţiile când le aud

-Propuneţi elevilor strategii pentru stilul de învăţare auditiv!

-Studiaţi cu un prieten(ă)! Astfel puteţi discuta cu acesta despre materialul de învăţat, vă auziţi

unul pe celălalt, vă clarificaţi.

-Recitaţi/ spuneţi cu voce tare informaţiile pe care doriţi să vi le amintiţi mai mult timp.

-Întrebaţi cadrele didactice dacă puteţi prezenta temele sau munca voastră ca o prezentare orală

sau pe o casetă audio.

-Înregistraţi casete audio cu punctele importante pe care vreţi să vi le amintiţi o şi ascultaţi-le

în mod repetat. Este foarte folositor pentru învăţarea materialelor în vederea participării la teste.

Când citiţi, parcurgeţi rapid de la un capăt la altul textul, priviţi imaginile, titlurile

capitolelor, alte indicii şi spuneţi cu voce tare ce idei sunt transmise în carte.

-Confecţionaţi cartonaşe colorate cu ideile de bază pe care doriţi să le învăţaţi şi repetaţi-le cu

voce tare. Folosiţi culori diferite care să vă ajute memoria.

-Stabiliţi obiectivele pentru tema de casă şi verbalizaţi-le. Spuneţi obiectivele, etapele de

lucru cu voce tare de fiecare dată când începeţi rezolvarea sarcinilor.

-Citiţi cu voce tare ori de câte ori este posibil!

Aveţi nevoie să auziţi cuvintele pe care le citiţi pentru a le înţelege mai bine sensul.

-Când faceţi calcule matematice, utilizaţi foi de matematică pentru a încadra corect coloanele şi

a efectua corect rezultatele, calculaţi cu voce tare.

-Folosiţi culori diferite şi imagini în notiţele pe care le luaţi, în exerciţiile din carte, în fişe de

lucru.

Stilul de învăţare tactil-kinestezic se remarcă prin punctele tari:

-Îşi amintesc ceea ce fac şi experienţele personale la care au participat cu mâinile şi întreg

corpul (mişcări şi atingeri)

-Le place folosirea instrumentelor sau preferă lecţiile în care sunt implicaţi activi/participarea la

activităţi practice

-Îşi pot aminti foarte bine lucrurile pe care le-au făcut o dată, le-au exersat şi le-au aplicat în

practică (memorie motrică)

-Au o bună coordonare motorie

Recomandaţi elevilor exersarea strategiilor pentru stilul de învăţare tactil-kinestezic!

-Pentru a memora, plimbaţi-vă şi spuneţi cu voce tare ceea ce aveţi de învăţat, folosind

notiţele.

-Când citiţi o scurtă povestire sau un capitol dintr-o carte, încercaţi “abordarea întregului

ca o parte”. Aceasta înseamnă că este de dorit să respectaţi următoarea succesiune: să urmăriţi

imaginile, să citiţi titlurile capitolelor, să citiţi primul şi ultimul paragraf şi apoi să identificaţi

“emoţiile şi sentimentele” transmise. Puteţi de asemenea să treceţi în revistă scurta

povestire/capitolul, de la sfârşit la început, paragraf cu paragraf.

-Dacă sunteţi o fire agitată, nervoasă, nu-i deranjaţi pe cei din jurul vostru. Faceţi exerciţii

pentru mâini, degete, picioare, tălpi, părţile corpului, practicaţi un sport, jucaţi-vă cu o minge de

tenis, strângeţi în pumn o minge elastică sau ceva similar.

-Este posibil ca nu întotdeauna să studiaţi cel mai bine la birou sau în bancă. De aceea, încercaţi

să studiaţi într-un spaţiu adecvat, folosind un scaun confortabil, chiar un şezlong cu o pernă

de sprijin, unde vă şi puteţi relaxa în acelaşi timp.

-Studiaţi cu muzică în fundal (de ex. muzica barocă, clasică este cea mai recomandată faţă de o

muzică zgomotoasă, de ex. heavy-metal).

-Decoraţi clasa, mediul în care lucraţi cu hârtie colorată. De asemenea puteţi să vă acoperiţi

banca, biroul, masa. Alegeţi culoarea favorită care vă ajută să vă concentraţi. Această tehnică

este numită fond de culoare, “engl. colour grounding.

-Încercaţi să citiţi prin folii transparente colorate, care ajută la concentrarea atenţiei.Înainte de

a alege culoarea potrivită, încercaţi o varietate de culori.

-Luaţi frecvent mici pauze! Dar asiguraţi-vă că vă întoarceţi repede la lucru. Un orar eficient

cuprinde 15-25 minute de studiu, 3-5 minute de pauză.

-Ca tehnică de învăţare şi memorare, ţineţi ochii închişi şi scrieţi ideea în aer sau pe o

suprafaţă, de ex. pe bancă cu degetul. Găsiţi imaginea şi sunetul cuvintelor în minte. Mai

târziu, când vreţi să vă amintiţi informaţia, închideţi ochii şi încercaţi să vedeţi cu ochii minţii

şi să auziţi ideile învăţate anterior.

-Când învăţaţi o nouă informaţie, confecţionaţi cartonaşe colorate în care să includeţi ideile

esenţiale, cuvintele cheie.

Elevii cu stil de învăţare predominant auditiv vorbesc în general mult cu ei înşişi. De

asemenea, îşi mişcă buzele şi citesc cu voce tare. Pot întâmpina dificultăţi în activităţile de citire

şi scriere. De multe ori se descurcă mai bine vorbind unui coleg sau către un casetofon şi

ascultând ceea ce s-a spus. Pentru a integra acest stil în cadrul mediului de învăţare:

-Începeţi predarea unui nou material cu o explicare scurtă a ceea ce urmează să se predea.

- Finalizaţi cu un rezumat al conţinutului predat.

- Acest fapt reprezintă vechiul principiu „spuneţi-le ce urmează să înveţe, învăţaţi-i şi apoi

spuneţi-le ce au învăţat”.

-Folosiţi metoda socratică de susţinere a prelegerilor pe baza adresării de întrebări elevilor

pentru a obţine o cât mai mare parte din informaţii de la ei şi apoi umpleţi golurile cu propriile

dvs. cunoştinţe.

-Includeţi activităţi auditive, cum ar fi brainstorming, scurte discuţii în grupuri mici, concurs de

răspuns la întrebări (Jeopardy) etc.

-Lăsaţi suficient de mult timp pentru discutarea şi analizarea activităţilor. Acest lucru le permite

să stabilească conexiuni privind conţinutul învăţat şi modul în care se aplică acesta la situaţia

lor.

Elevii cu stil de învăţare predominant vizual dispun de două sub-canale: lingvistic şi

spaţial. Elevii ce manifestă stilul vizual lingvistic preferă să înveţe pe baza limbajului scris, cum

ar fi sarcini de citire şi scriere. Îşi amintesc ceea ce a fost scris, chiar dacă nu citesc materialul

decât o singură dată. Le place să noteze în scris instrucţiunile şi sunt mai atenţi la prelegeri dacă

le urmăresc vizual.

Elevii care preferă stilul vizual spaţial au în general dificultăţi cu limbajul scris şi se

descurcă mai bine cu diagrame, demonstraţii, clipuri video şi alte materiale vizuale. Vizualizează

cu uşurinţă chipuri şi locuri folosindu-şi imaginaţia şi rar se rătăcesc în noi împrejurimi. Pentru a

integra acest stil în cadrul mediului de învăţare:

-Folosiţi grafice, diagrame, ilustraţii etc.

-Includeţi planuri, agende de lucru, fişe etc. pentru a fi citite şi pe care să ia notiţe.

-Includeţi în fişe suficiente informaţii pentru a fi recitite după sesiunea de învăţare.

Lăsaţi spaţiu liber pe fişe pentru luarea de notiţe.

Încurajaţi adresarea de întrebări pentru a-i ajuta să rămână atenţi în medii auditive.

Folosiţi flipchart-uri pentru a înfăţişa ce va urma şi ceea ce s-a prezentat.

Accentuaţi ideile principale pentru a le semnala când să ia notiţe.

Eliminaţi potenţialele surse de distragere a atenţiei.

Oricând este posibil, adăugaţi ilustraţii la informaţia textuală.

Elevii cu stil de învăţare predominant chinestezic/practic învaţă cel mai bine atingând şi

mişcându-se. Au tendinţa să îşi piardă concentrarea dacă stimularea externă sau mişcarea este

prezentă într-o mică măsură sau deloc. Când audiază prelegeri pot dori să ia notiţe. Când citesc,

preferă întâi să frunzărească materialul şi apoi apoi să se concentreze asupra detaliilor (să îşi

formeze mai întâi o imagine de ansamblu). Folosesc în mod obişnuit carioci colorate de

evidenţiere şi iau notiţe desenând imagini, diagrame sau mâzgălind. Pentru a integra acest stil în

cadrul mediului de învăţare:

-Realizaţi multe activităţi de formare practice.

-Folosiţi activităţi care îi determină pe elevi să se implice activ şi să se mişte.

-Puneţi muzică în timpul activităţilor, atunci când este cazul.

-Folosiţi culori pentru a evidenţia ideile principale pe flipchart sau table albe. ---Asiguraţi-vă

că aceste culori sunt suficient de strălucitoare pentru a fi văzute de toţi participanţii.

-Daţi pauze frecvente de relaxare (pauze pentru odihnirea creierului).

-Puneţi la dispoziţie carioci de evidenţiere, pixuri şi/ sau creioane colorate.

-Îndrumaţi elevii cum să vizualizeze sarcinile complexe.

După Ned Herman, avem următoarele tipuri de stiluri de învăţare: gânditor, senzitiv,

intuitiv, afectiv.

Stiul gânditor: -presupune că lucrează analitic şi logic;

-este obiectiv şi logic în luarea deciziilor;

-preferă să se ocupe de concepţiile oamenilor;

-abordează impersonal oamenii şi obiectele;

-hotărât şi eficient când este vorba de argumente logice.

Stilul senzitiv:-preferă să aibă de-a face cu lucruri concrete;

-abordează practic problemele;

-trage concluzii în mod gradat;

-preferă să folosească deprinderile dela cunoscute;

-se poate inhiba dacă se cer noi soluţii;

- îşi aduce aminte cu uşurinţă detaliile;

-preferă testele cu opţiune multiplă.

Stilul intuitiv:-face apel la imaginaţia speculativă;

-preferă să lucreze cu probleme şi deprinderi noi;

-preferă să schimbe lucrurile prin abordarea intuitivă a

experienţei;

-este înclinat spre risc în situaţiile de învăţare;

-răspunde bine la testele cu soluţii calitative.

Stilul afectiv:-este influenţat de valori subiective şi factori umani;

- preferă să se ocupe de emoţiile oamenilor;

- preferă lucrul legat de oameni şi care cere aptitudini

subiective;

-ia decizii pe bază afectivă.

În cazul unei expunerii, elevii gânditori ascultă pentru a analiza şi organiza informaţia

în scopul de a găsi relaţii între expuenre înrudite , idei centrale şi subpuncte; elevii senzitivi

ascultă pentru a interpreta informaţia la un nivel mai adânc, examinând implicaţiile dintr-un

mesaj sau presupunerile purtate de acesta; cei care aparţin stilului afectiv ascultă, apreciind

informaţia prin identificarea valorilor din mesaj şi raportarea personală la acestea, iar cei

intuitivi.

După studiile efectuate de Kolb, 1971, şi datele sintetizate de Encyclopedia of

Psychology, 1994, la care au fost adăugate şi alte referinţe se disting următoarele stiluri

cognitive, convertibile în stiluri de învăţare:

Auditiv/vizual (sau mixt)/kinetetic;

Dependent (de câmpuri perceptiv, dependent în gândire de surse, dogmatic,

convergent, adaptativ, cumultativ)/independent (de câmpul perceptiv, independent în

gândire, divergent, explorator, analitic, comparativ, crtic);

Înclinat spre nivelare (a percepţiilor proprii)/acentuare, chiar exagerare, a

diferenţelor, a contradicţiilor;

De categorizare (conceptualizare)largă/categorizare îngustă;

Interpretarea simplificată/multidimensională (Kelly, 1955);

Gânditor /implicat în real;

Orientat reproductiv(reactiv,conformist, preluator, imitativ, consumator)/

Orientat productiv;

Holist (tinde să creeze generalizări şi să stabilească legături între domenii/serialist,

analitic;

Global (utilizează strategii generale de abordare)/ analitic (caută detalii, amănunte);

Teoretic/practic (orientat spre acţiune , concepe, proiectează, produce, construieşte);

Deschis/închis la nou, la inovaţie;

Rigid(dogmatic, nedispus să facă investigaţii atunci când consideră că a obţinut deja

răspunsul corect)/ flexibil;

Tolerant/intolerant (pentru experienţe neconcludente, nerealiste);

Reflexiv/impulsiv;

Înclinat spre complexitate/simplicitate cognitivă;

Temerar(curajos, îşi asumă riscul)/precaut;

Intensiv/extensiv.

Elevii cu un stil reflexiv, atunci când sunt puşi în faţa unor întrebări sau probleme de

rezolvat , au tendinţa să examineze, mai întâi pe toate feţele , datele problemei şi abia după

aceea să formuleze răspunsurile cuvenite.Amânând răspunsurile , ei vor comite mai puţine

greşeli , au şanse mai mari de succes.

Cei cu stil impulsiv , au tendinţa de a reacţiona rapid, de a răspunde imediat , făra a mai

pierde timpul cu examinarea solicitărilor, crescând posibilitatea de a greşi, de a înregistra

eşecuri.

Principalul indice al reflexivităţii / impulsivităţii este, timpul de latenţă al răspunsurilor în

faţa întrebării.Un mare număr de greşeli de lectură care se constată la elevii din învăţământul

primar sunt puse , de exemplu, pe seama stilului impulsiv de înţelegere a materialului scris. În

mod asemăntor, un mare număr de greşeli de lectură, de raţionament, de inteligenţă verbala se

datorează imixtiunii aceluiaşi stil impulsiv în situaţii de înţelegere a textului scris, de enunţare

a unor judecăţi etc (Rohner, 1970)

3.3. Caracteristicile stilurilor de învăţare.

Caracteristicile stilurilor de învăţare sunt:

Stilul vizual/Vedere:

-Vederea informaţiei în formă tipărită vă va ajuta să o reţineţi mai bine.

-Verificarea faptului că notiţele dumneavoastră sunt copiate cum trebuie

-Privirea formei unui cuvânt.

-Folosirea culorilor, ilustraţiilor şi diagramelor ca ajutor în procesul de învăţare.

-Sublinierea cuvintelor cheie.

-Folosirea de creioane colorate pentru învăţarea ortografierii cuvintelor dificile: folosirea de

culori diferite pentru grupurile complexe de litere

-Alcătuirea unei hărţi mentale sau a unei “spidergram” (reţea de cuvinte, ciorchine).

-Convertirea notiţelor dumneavoastră într-o imagine sau bandă desenată.

-Folosirea imaginilor pentru explicarea textelor;

Stilul auditiv/Ascultarea

-Ascultarea cuiva care vă explică un anumit lucru vă va ajuta să învăţaţi.

-Discutarea unei idei noi şi faptul că o explicaţi folosind propriile dumneavoastră cuvinte.

-Discutarea cu cineva a problemelor şi ideilor.

-Este folositor să analizaţi verbal chestiunile / să verbalizaţi de unul /una singur(ă) gândurile şi

ideile pe care le aveţi

-Rugămintea adresată cuiva de a vă explica din nou lucrurile

-Ascultarea unei cărţi înregistrate pe bandă va fi mai uşoară decât citirea cărţii.

“Simţirea cuvântului” ca şi cum aţi fi pe punctul să-l pronunţaţi şi faptul de a-l pronunţa în gând

pot fi de ajutor.

-Împărţirea cuvintelor în silabe /fragmente şi exagerarea în gând a sunetelor.

-Simţirea ritmului unei fraze sau a unui set de informaţii atunci când acestea sunt “cântate”.

-Citirea cu voce tare.

-Faptul de a vă asculta vorbind cu voce tare.

-Utilizarea unui casetofon pentru a vă înregistra observaţiile şi gândurile.

-Înregistrarea principalelor aspecte ce trebuie analizate folosind propria dumneavoastră voce, cu

muzica dumneavoastră preferată ca fundal

-Folosiţi metode de ascultare activă , incluzând aici chestionarea şi re

Stilul Practic

-Efectuarea de către dumneavoastră înşivă a unei activităţi practice facilitează adesea înţelegerea,

de ex. experimente la fizică, probleme la matematică etc.

-Scrierea lucrurilor în ordinea lor, pas cu pas, este o cale eficientă de a le ţine minte.

-Scrierea lucrurilor cu propriile dumneavoastră cuvinte.

-Convertirea notiţelor într-o imagine sau într-o bandă desenată.

-Alcătuirea unei hărţi mentale sau a unei “spidergram” reţea de cuvinte, ciorchine).

-Urmărirea cu degetul a titlurilor, cuvintelor cheie, etc. apoi pronunţarea respectivelor cuvinte

urmată de scrierea lor din memorie.

-Preferinţa pentru a atinge şi a face.

-Scrisul la tastatură este adesea mai uşor decât scrierea de mână.

-Utilizarea scrisului cursiv este mai uşoară decât cea a scrisului tipărit (cu litere separate)

-Ajutarea unei alte persoane să îndeplinească o sarcină.

Caracteristicile celui care învaţă

AUDITIV-ASCULTARE VIZUAL/VEDERE PRACTIC/KINESTETIC

Îşi aminteşte ce spune sau ce

aude.

Îl ajută dacă ia notiţe sau dacă

desenează ceva.

Îşi aminteşte ce face, împreună

cu toate experienţele trecute.

Vorbeşte tare cu el / ea

însuşi /însăşi.

Îl ajută graficele şi imaginile. Îi plac recompensele cu caracter

fizic.

Nu se descurcă întotdeauna

cu instrucţiunile scrise

Întâmpină dificultăţi la

concentrarea asupra unor

activităţi verbale.

Îi place să atingă oamenii în

timp ce vorbeşte cu ei.

Îi place să asculte pe alţii

citind ceva cu voce tare.

Preferă să privească, decât să

vorbească sau să treaca la

acţiune.

Îi rezolvă efectiv problemele.

Şopteşte în timp ce citeşte Este de multe ori bine

organizat.

Bate din picior / cu creionul în

masă.

Îi plac discuţiile din clasă Îşi aminteşte ce vede

Găseşte modalităţi de a se

deplasa.

Are nevoie să vorbească în

timp ce învaţă lucruri noi .

Aşează informaţiile primite în

format vizual.

Îşi pierde interesul când nu este

implicat în mod activ.

Îşi aminteşte feţele oamenilor Îi place să citeaască şi

orotgrafiază bine.

Nu ortografiază bine.

Fredonează / cântă Are o personalitate tăcută,

liniştită.

Are o personalitate deschisă.

Zgomotul este un element de

distragere a atenţiei.

Observă detaliile. Nu poate sta liniştit mult timp.

Capitolul III- Stadiile învăţării

3.1. Prezentarea celor patru stadii ale învăţarii;

Cele patru stadii ale învăţarii sunt: învăţarea prin implicare emoţională, învăţarea prin

observare şi urmărire, învăţarea prin gândire, învăţarea prin acţiune

Învăţarea prin implicare emoţională

-Din experienţe specifice;

-Prin contacte cu ceilalţi;

-Fiind sensibil (ă) la sentimente şi la ceilalţi.

Învăţarea prin observare şi urmărire

-Observarea lucrurilor înainte de a judeca;

-Observarea lucrurilor din mai multe perspective;

-Observarea semnificaţiei lucrurilor.

Învăţarea prin gândire

-Analiza logică a ideiilor ;

-Planificarea sistematică;

-Actiunea bazată pe înţelegerea intelectuală a situaţiei.

Învăţarea prin acţiune

-Abilitatea de a face lucrurile până la capat;

-Asumarea riscurilor;

-Influenţa oamenilor şi evenimentelor prin acţiune.

Avem de fapt un mixaj de preferinţe pentru anumite stadii ale ciclului învăţării, din

combinarea scorurilor două câte două se pot identifica patru tipuri ale stilului de învăţare:

acomodator, divergent, convergent şi asimilator.

Acomodatorul

Combină stadiile EC- experienţă concretă şi EA-experimentare activă.

- Persoanele cu acest stil de învăţare învaţă în special din experienţe practice;

- Îi place să planifice şi să se implice în experinţe noi, provocatoare;

-Tendinţă de a se baza pe instincte şi mai puţin pe analize logice;

- În rezolvarea problemelor se bazează în special pe alte persoane pentru informaţii, şi mai puţin

pe propria analiză tehnică;

-Cariere de acţiune: marketing, vânzări.

Acomodatorul-avantaje, dezavantaje,antrenament

*Avantaje: duce lucrurile la bun sfârşit, leadership, îşi asumă riscurile;

*Dezavantaje: realizează îmbunătăţiri triviale, activităţii fără sens;

Pentru a- ţi dezvolta deprinderile de acomodator:

angajază-te să- ţi atingi obiectivele;

caută noi oportunităţi;

influenţează şi condu pe alţii;

fii personal implicat;

lucrează în contact cu ceilalţii

Acomodatorul- înclinat către succes în:

Cariere în organizaţii

♦Domenii:

Management

Administraţie Publică

Administraţie Educaţională

Finanţe/ Bănci

♦Posturi:

Contabil

Manager/supervizor

Administrator

Cariere în afaceri şi promovare

-Domenii:

Marketing

Guvern Afaceri

Distribuţie

-Posturi:

Agent de vânzări

Politician

Specialist relaţii publice

Manager general

Asimilatorul

Combină stadiile CA-conceptualizare abstractă şi OR-obeservaţie reflectivă.

- Persoanele cu acest stil de învăţare înţeleg o varietate foarte mare de informaţii şi le ordonează

în forme concise, logice;

-Mai puţin axat pe persoane şi orientat mai degrabă spre idei şi concepte;

-Interesat de solidaritatea unei teorii şi mai puţin de aplicaţiile ei practice;

-Cariere:informatică, comunicaţii, ştiinţă.

Asimilatorul- avantaje, dezavantaje,antrenament

*Avantaje:planifică, creează modele, defineşte problemele, dezvoltă teorii;

*Dezavantaje:face castele de nisip, lipsa aplicaţiilor practice;

Pentru a- ţi dezvolta deprinderile de asimilator:

organizează informaţia;

construieşte modele conceptuale;

testează teoriile şi ideile;

planifică experimente;

analizează date cantitatve.

Asimilatorul- înclinat către succes în:

Cariere de comunicaţii, comunicare

♦Domenii:

Educaţie

Culte

Sociologie

Drept

♦Posturi:

Profesor

Scriitor

Librar

Preot

Cariere în organizaţii de servicii

-Domenii:

Matematica

Fizică

Chimie

Biologie

-Posturi:

Planificator

Cercetăto

Cadru didactic la medicină

Finanţist

Convergentul

Combină stadiile CA-conceptualizare abstractă şi EA-experimentare activă.

-Persoanele cu acest stil de învăţare găsesc utilitate practică ideilor şi teoriilor;

-Au abilitatea de a rezolva probleme şi iau decizii pe baza găsirii soluţiilor la probleme sau la

întrebări;

-Preferă sarcinile tehnice şi mai puţin chestiunile sociale şi interpersonale;

-Cariere: specialist, tehnologie.

Convergentul-avantaje, dezavantaje,antrenament

*Avantaje:rezolvă probleme ,ia decizii, gândeşte deductiv, defineşte problemele;

*Dezavantaje:rezolvă problema care nu trebuie, ia decizii grăbite;

Pentru a- ţi dezvolta deprinderile de convergent:

crează căi noi de gândire şi de a face;

experimentează idei noi;

alege cea mai bună soluţie ;

stabileşte-ţi obiective ;

ia decizii.

Convergentul- înclinat către succes în:

Cariere de specialist

♦Domenii:

Minier

Forestier

Agricultură

Economie

♦Posturi:

Inginer

Super vizor al liniei de producţie

Cariere în tehnologie

-Domenii:

Inginerie

Informatică, calculatoare

Medicină

Ştiinţe (fizică, chimie)

-Posturi:

Fizician, inginer

Programator

Tehnician medical

Cercetător

Manager

Divergentul

Combină stadiile EC- experienţă concretă şi OR-obeservaţie reflectivă.

- Persoanele cu acest stil de învăţare văd situaţiile concrete din mai multe puncte de vedere;

-Preferă să observe decât să acţioneze;

- Preferă situaţiile în care se pot genera multe idei (brainstorming);

-Interese culturale largi, preferă să acumuleze informaţii , imaginativi, sensibilitate la emoţii.

Divergentul -avantaje, dezavantaje,antrenament

*Avantaje: abilitate imaginativă, înţelege pe ceilalţii, recunoaşte problemele, brainstorming;

*Dezavantaje:paralizat de prea multe alternative, nu poate lua decizii;

Pentru a- ţi dezvolta deprinderile de divergent:

fii sensibil la sentimentele altora;

fii sensibil la valorile lor;

ascultă fiind deschis;

strânge informaţii ;

imaginează-ţi consecinţele situaţiilor incerte.

Divergentu- înclinat către succes în:

Cariere în arte si spectacole

♦Domenii:

Literatură

Teatru

Televiziune

Jurnalism

♦Posturi:

Actor/actriţă

Muzician,artist

Atlet

Designer

Cariere în organizaţii de servicii

-Domenii:

Asistenţă socială

Psihologie

Poliţie

Nursing/asistenţă medicală

-Posturi:

Consilier /terapeut

Asistent social

Manager de personal

Consultant pentru management

3.2. Strategii de dezvolatare a stilurilor de învăţare;

Strategii de dezvoltare a stilurilor de învăţare sunt:

• Identifică stilul de învăţare;

• Participă la exerciţii de autocunoaştere şi intercunoaştere;

• Exersează deprinderilor eficiente de studiu (de ex. modalităţi de luarea notiţelor);

şi aplică cerinţelor învăţării eficente (de ex. managementul timpului învăţării, igiena

învăţării,spaţiul de învăţare);

• Aplică tehnicile gândirii critice;

• Formulează conştient scopuri şi obiective clare şi precise;

• Stimulează motivaţia şi atitudinea pozitivă pentru învăţare (interesul pentru cunoaştere,

pasiunea pentru învăţare). Cu cât materialul prezintă semnificaţie şi interes mai mare pentru tine,

cu atât învăţarea este mai rapidă şi eficientă;

• Utilizează mnemotehnici! Ajută-ţi propria memorie prin repere, cuvinte-cheie;

• Deprinde-te să te autoevaluezi; verificarea, evaluarea eficienţei metodelor de învăţare prin

cunoaşterea rezultatelor şi a erorilor în învăţare; asigurarea feedback-ului stimulează

performanţele;

• Prelucrează şi sistematizează, regândeşte din mai multe perspective materialul de învăţat;

• Organizează conţinuturile învăţării, precizează de la început obiectivele, modalităţile de

realizare şi tehnicile de autocontrol;

• Elaborează un plan, program de învăţare care să cuprindă activităţi concrete, sarcini de

îndeplinit, resurse, termene limită, recompense etc;

• Asigură o atmosferă confortabilă şi o dispoziţie afectivă care să te stimuleze şi să te susţină;

evită trăirea unor stări emoţionale negative, stresante, mai ales atunci când sunt asociate cu

performanţe slabe;

• Stimulează dorinţa de cunoaştere, afirmare şi autorealizare;

• Autosugestionează-te pozitiv, dezvoltă-ţi încrederea, nu te descuraja în faţa obstacolelor;

• Învaţă din succesele şi eşecurile personale şi nu numai!

Toţi elevii pot învăţa, dacă profesorii, părinţii, cei care le oferă suport sunt pregătiţi cum

să-i înveţe, să le propună programe pentru dezvoltarea stilului de învăţare şi a practicării

abilităţilor transferabile: de comunicare, de a lucra în echipă, de învăţare, de organizare a

timpului, de a rezolva probleme, de a negocia, de ascultare, de creativitate, de a lucra cu

computerul etc.

Cercetările spun că cei care participă la astfel de programe obţin note mai bune, creşte

stima de sine, se pot ajuta singuri în multele şi diferitele situaţii de învăţare cu care se întâlnesc

zilnic, devin autonomi, scade riscul de abandon şcolar, creşte gradul de participare la activităţile

şcolare şi extraşcolare.

3.3. Instrumente de recunoastere şi dezvolatare a stilurilor de

învăţare;

Stilul de învăţare ne însoţeşte de când ne naştem. Nu este un „dat” pe viaţă. Este o

„structură flexibilă”. (Băban, A., 2001) Nu există stil de învăţare bun sau rău. Succesul vine cu

varietatea stilurilor de învăţare. Aceasta este o abordare corectă a învăţării. Cel mai important

lucru este să conştientizăm natura stilului de învăţare.

Când abordăm stilul de învăţare, ne gândim la modul în care ne amim un număr de

telefon. Îl vizualizăm? În ochii minţii cum arată numărul de telefon? Ori vezdem numărul scris

pe o hârtie, imaginea pe care o avem , atunci când l-am notat? Poate că suntem vizuali. „Auzim”

numărul aşa cum ni l-a dictat cineva? În acest caz suntem auditivi. Dacă „degetele vor căuta

numărul pe telefon, fără să le priveşti telefonul”, atunci sunteţi tactil-kinestezic.

Când avem o sarcină de rezolvat sau o situaţie nu întotdeauna beneficiile stilului de

învăţare ies în evidenţă. Fiecare individ are stilul său unic de învăţare cu puncte tari şi puncte

slabe. Este vital pentru profesori să folosească o varietate de metode pentru „a îmbogăţi” elevii

cu strategii de dezvoltare a stilurilor de învăţare identificate.

Nu este ceva ciudat să folosim stiluri diferite de învăţare pentru sarcini diferite de

învăţare, de ex. la discipline diferite sau chiar în cadrul aceleiaşi discipline. Unii oameni au un

stil de învăţare dominant puternic, alţii au o combinaţie de mai multe stiluri. În conformitate cu

date oferite Centrului Naţional de Statistică pentru Educaţie, SUA, peste 68% din copii nu citesc

la nivelul cerut, au note mici? De ce? Nu este vina copiilor.

Aceste dificultăţi de citit duc la lipsa abilităţilor de bază, afectarea vieţii familiilor de

unde provin copiii, abandon şcolar, performanţe şcolare scăzute, stimă de sine scăzută. Problema

este că nu au dezvoltate abilităţile vizuale (câmpul vizual), iar şcolile nu testează copiii pentru a

vedea care sunt nevoile acestora pentru a acţiona în consecinţă. Ne amintim atunci când eram

copiii, unde ne jucam (afară, în casă), cu ce, cum, cu cine? Aceste aspecte sunt importante în

recunoaşterea stilului de învăţare.

Identificarea şi recunoaşterea stilurilor de învăţare se poate realiza prin: observarea şi

analiza propriilor experienţe de învăţare, caracterizarea stilului de învăţare pe baza explicaţiilor,

descrierilor, exerciţiilor prezentate în ghid, aplicarea unor chestionare specifice (Internet,

manuale de psihoteste), discuţii cu specialişti de la cabinetele de asistenţă psihopedagogică din

reţeua naţională de consiliere, informarea cu privire la stilurile de învăţare din dorinţa de

autocunoştere (puncte tari şi slabe la stilului personal de învăţare), participarea activă la

activităţile practice cu această temă la diferite ore, cu precădere cele de consiliere şi orientare,

diverse opţionale, implicarea în programe educaţionale cu această temă (de ex. optimizarea

stilului de învăţare, tehnici de învăţare eficientă).

Beneficiile identificării şi dezvoltării stilurilor de învăţare sunt:

Pentru copii...

dezvoltarea autocunoaşterii;

relevarea punctelor tari şi a punctelor slabe ale învăţării;

eliminarea obstacolelor învăţării;

îmbunătăţirea stimei de sine;

prevenirea neînţelegerilor dintre copii-profesori şi părinţi;

evidenţierea abilităţilor de învăţare;

optimizarea învăţării prin adoptarea unui mod personal;

obţinerea de note mai bune la şcoală dezvoltarea unor relaţii pozitive cu cei din jur;

scăderea problemelor de comportament.

Pentru părinţi...

înţelegerea nevoilor de învăţare ale copiilor;

identificarea motivelor care generau eşecul şcolar;

reconsiderarea barierelor în învăţare şi abordarea optimistă a întregului potenţial al

copilului

Pentru profesori....

se constată mai puţin stres – zi de zi, în situaţiile din clasă şi din afara clasei;

se obţin rezultate mai bune şi există satisfacţie profesională;

se îmbunătăţeşte managementul timpului;

se formează o imagine acurată asupra diversităţii din clasă;

creşte spiritul de echipă;

se dezvoltă relaţia interpersonală dintre profesor-elev şi comunicarea profesorilor cu

elevii şi părinţiise clarifică nevoile de învăţare individuale ale elevilorare succes învăţarea

prin cooperare, lucrul pe grupe se evidenţiază în mod real nevoile elevilor etichetaţi

„slabi” şi ale elevilor „talentaţi”;

se conştientizează cauzele eşecului în învăţarese stabilesc strategii de optimizare a

învăţării.

3.4. Chesionare pentru determinarea stilului de învăţare.

1.Chestionar referitor la stilurile de învăţare

Nume: ...................................................................

Acest chestionar te va ajuta să găseşti modul în care poţi învăţa cel mai bine.

Nu există răspunsuri corecte sau greşite.

Pentru completarea chestionarului ai la dispoziţie atât timp cât ai nevoie.

În mod normal, completarea chestionarului durează între 20 şi 30 minute, dar nu este NICI O

PROBLEMĂ dacă durează mai mult.

Răspunde la întrebări prin DA sau NU.

Încercuieşte doar un singur răspuns la fiecare întrebare.

Pentru a obţine cele mai bune rezultate, sinceritatea este foarte importantă pentru completarea

acetui chestioanar.

Completează chestionarul pe cont propriu.

1. Când descrii o vacanţă/o petrecere unui prieten, vorbeşti în detaliu despre

muzica, sunetele şi zgomotele pe care le-ai ascultat acolo?

DA NU

2. Te foloseşti de gestica mâinii când scrii? DA NU

3. În locul ziarelor, preferi radioul sau televizorul pentru a te ţine la curent cu

ultimele noutăţi sau ştiri sportive?

DA NU

4. La utilizarea unui calculator consideri că imaginile vizuale sunt utile, de

exemplu: icoanele, imaginile din bara de meniuri, sublinierile colorate etc?

DA NU

5. Când notezi anumite informaţii preferi să nu iei notiţe, ci să desenezi

diagrame, imagini reprezentative?

DA NU

6. Când joci ,,X şi O” sau dame poţi să-ţi imaginezi semnele de ,,X” sau ,,O” în

diferite poziţii?

DA NU

7. Îţi place să desfaci în elemente componente anumite obiecte şi să repari

diferite lucruri (ex. bicicleta)?

DA NU

8. Când încerci să-ţi aminteşti ortografia unui cuvânt ai tendinţa de a scrie

cuvântul respectiv de câteva ori pe o bucată de hârtie până găseşti o ortografie

care arată corect?

DA NU

9. Când înveţi ceva nou, îţi plac instrucţiunile citite cu voce tare, discuţiile sau/şi

cursurile orale?

DA NU

10. Îţi place să asamblezi diferite lucruri? DA NU

11. La utilizarea calculatorului consideri că este util ca sunetele emise să

avertizeze utilizatorul asupra unei greşeli făcute sau asupra terminării unui

moment de lucru?

DA NU

12. Când recapitulezi/studiezi sau înveţi ceva nou, îţi place să utilizezi diagrame DA NU

şi/sau imagini?

13. Ai rapiditate şi eficienţă la copierea pe hârtie a unor informaţii? DA NU

14. Dacă ţi se spune ceva, îţi aminteşti ce ţi s-a spus, fără repetarea acelei

informaţii?

DA NU

15. Îţi place să efectuezi activităţi fizice în timpul liber (ex. sport, grădinărit,

plimbări etc.)?

DA NU

16. Îţi place să asculţi muzică în timpul liber? DA NU

17. Când vizitezi o galerie sau o expoziţie, sau când te uiţi la vitrinele

magazinelor, îţi place să priveşti singur, în linişte?

DA NU

18. Găseşti că este mai uşor să îţi aminteşti numele oamenilor decât feţele lor? DA NU

19. Când ortografiezi un cuvânt, scrii cuvântul pe hârtie înainte? DA NU

20. Îţi place să te mişti în voie când lucrezi? DA NU

21. Înveţi să ortografiezi un cuvânt prin pronunţarea acestuia? DA NU

22. Când descrii o vacanţă/o petrecere unui prieten, vorbeşti despre cum arătau

oamenii, despre hainele lor şi despre culorile acestora?

DA NU

23. Când începi o sarcină nouă, îţi place să începi imediat şi să rezolvi ceva atunci,

pe loc?

DA NU

24. Înveţi mai bine dacă asişti la demonstrarea practică a unei abilităţi? DA NU

25. Găseşti mai uşor să îţi aminteşti feţele oamenilor decât numele lor? DA NU

26. Pronunţarea cu voce tare a unor lucruri te ajută să înveţi mai bine? DA NU

27. Îţi place să demonstrezi şi să araţi altora diverse lucruri? DA NU

28. Îţi plac discuţiile şi îţi place să asculţi opiniile celorlalţi? DA NU

29. La îndeplinirea unei sarcini urmaţi anumite diagrame? DA NU

30. Îţi place să joci diverse roluri? DA NU

31. Preferi să mergi ,,pe teren” şi să afli singur informaţii, decât să îţi petreci

timpul singur într-o bibliotecă?

DA NU

32. Când vizitezi o galerie sau o expoziţie, sau când te uiţi la vitrinele

magazinelor, îţi place să vorbeşti despre articolele expuse şi să asculţi

comentariile celorlaţi?

DA NU

33. Urmăreşti uşor un drum pe hartă? DA NU

34. Crezi că unul din cele mai bune moduri de apreciere a unui exponat sau a unei

sculpturi este să o atingi?

DA NU

35. Când citeşti o poveste sau un articol dintr-o revistă, îţi imaginezi scenele

descrise în text?

DA NU

36. Când îndeplineşti diferite sarcini, ai tendinţa de a fredona în surdină un cântec

sau de a vorbi cu tine însuţi?

DA NU

37. Te uiţi la imaginile dintr-o revistă înainte de a decide ce să îmbraci? DA NU

38. Când planifici o călătorie nouă, îţi place să te sfătuieşti cu cineva în legătură

cu locul destinaţiei?

DA NU

39. Ţi-a fost întotdeauna dificil să stai liniştit mult timp şi preferi să stai liniştit

puţin timp, şi preferi să fii activ aproape tot timpul?

DA NU

Interpretarea chestionarului

După completarea chestionarului, află care este stilul tău de învăţare. Încercuieşte

numai numărul întrebăriilor la care ai răspuns cu DA.

Vizual/A

vedea

Auditiv/

AscultarePractic

4

6

8

12

13

17

22

24

25

29

33

35

37

1

3

9

11

14

16

18

21

26

28

32

36

38

2

5

7

10

15

19

20

23

27

30

31

34

39

Total întrebări

încercuite:

.............

Total

întrebări

încercuite:

.............

Total întrebări

încercuite:

............

Acum marchează pe graficul de mai jos numărul total de întrebări încercuite

pentru fiecare stil de învăţare.

Cea mai înaltă curbă din grafic arată stilul tău de învăţare preferat.

Dacă curba are o evoluţie aproximativ egală înseamnă că îţi place să utilizezi toate

stilurile de învăţare.

2.

Chestionar -Stilul meu de învăţare

Nume: ...................................................................

Acest chestionar te va ajuta să găseşti modul în care poţi învăţa cel mai bine.

Nu există răspunsuri corecte sau greşite.

Pentru completarea chestionarului ai la dispoziţie atât timp cât ai nevoie.

În mod normal, completarea chestionarului durează între 10 şi 20 minute, dar nu este NICI O

PROBLEMĂ dacă durează mai mult.

Răspunde la întrebări prin DA sau NU.

Încercuieşte doar un singur răspuns la fiecare întrebare.

Pentru a obţine cele mai bune rezultate, sinceritatea este foarte importantă pentru completarea

acetui chestioanar.

Completează chestionarul pe cont propriu.

Nr.

Crt. Stil de învăţare

Stilul

Meu

A Stil de învăţare vizual

1. Caut imagini relevante pentru informaţiile pe care trebuie să le reţin.

2. Realizez desene sau pictograme şi ilustrez informaţiile pentru a le

1313121211111010998877665544332211 Vizual/A vedea Auditiv/A aculta Practic

reţine mai bine.

3. Subliniez datele importante şi informaţiile esenţiale pe care doresc

să le învăţ.

4. Utilizez culori pentru ideile importante ale materialului

5. Îmi realizez propriile benzi desenate.

6. Creez postere pentru a reţine mai uşor infomaţiile.

7. Vizionez reportaje şi emisiuni TV despre subiectele care

mă interesează.

8. Proiectez hărţi mentale pentru informaţiile care trebuie reţinute.

9. Scriu informaţia esenţială pe cartonaşe pe care le pun în locuri

vizibile (oglindă, frigider, dulap etc.).

B Stil de învăţare auditiv

1. Citesc cu voce tare materialul de învăţat.

2. Când citesc materialul în minte mă aud vorbind.

3. Înregistrez anumite texte, dialoguri, liste de cuvinte şi ascult

înregistrările de mai multe ori..

4. Vorbesc cu cineva despre materialul pe care trebuie să –l

învăţ.

5. Rog pe cineva să îmi pună întrebări despre materialul pe care

trebuie să-l învăţ.

6. Adresez celorlaţi întrebări despre materialul pe care trebuie să învăţ.

7. Repet infomaţiile bătând ritmul.

8. Creez rime şi ritmuri pentru a învăţa mai repede anumit einformaţii.

9. Învăţ în timp ce ascult muzică.

10. Elimin zgomotele care mi-ar putea distrage atenţia de la învăţat.

11. Ascult la radio abordarea unor teme care constituie subiectul meu de

studiu.

C Stil de învăţare auditiv

1. Scriu cuvintele sau regulile ce trebuie învăţate cu degetele în aer.

2. Mă plimb prin cameră în timp ce învăţ (recit o poezie, învăţ o regulă,

merg într-un ritm anume, bat ritmul cu degetele sau cu picioarele).

3. Ascult şi privesc modul în care ceilalţi utilizează gesturi pentru a

semnala reacţiile lor: salută, strâng mâna, zâmbesc, se încruntă,

ridică sprâncene etc. Încerc să fac şi eu la fel.

4. Mă mişc în jurul unor obiecte în mod regulat.

5. Îmi reorganizez locul de muncă.

6. În timp ce citesc evit poziţia tipică de citit (când citesc încerc să stau

şi să variez poziţiile corpului).

7. Reacţionez la ceea ce citesc: indic cuvintele cheie, dau din cap când

sunt de acord, mă încrunt, dau din cap negativ când nu sunt de

acord, zâmbesc, fac comentarii pe marginea textului (feţe supărate

sau zâmbitoare, semne de întrebare sau de exclamare).

Interpretarea chestionarului

După completarea chestionarului, află care este stilul tău de învăţare.

Încercuieşte numai numărul întrebăriilor la care ai răspuns cu DA.

Stilul de învăţare cu cele mai multe răspunsuri de Da, acela se potriveşte pentru tine.

3. Chestionar pentru determinarea preferinţei stilului de învăţare

Nume: ...................................................................

Acest chestionar te va ajuta să găseşti modul în care poţi învăţa cel mai bine.

Nu există răspunsuri corecte sau greşite.

Pentru completarea chestionarului ai la dispoziţie atât timp cât ai nevoie.

În mod normal, completarea chestionarului durează între 10 şi 20 minute, dar nu este NICI O

PROBLEMĂ dacă durează mai mult.

Încercuieşte doar un singur răspuns la fiecare întrebare.

Pentru a obţine cele mai bune rezultate, sinceritatea este foarte importantă pentru completarea

acetui chestioanar.

Completează chestionarul pe cont propriu.

Când întâlniţi o persoană necunoscută, ce vă frapează prima oară la ea?

a. Înfăţişarea sau modul cum se îmbracă

b. Felul cum vorbeşte, ceea ce spune sau cuvintele sale

c. Ceea ce simţiţi despre ea

d. Modul cum se comportă persoana, sau acţiunile ei

La câteva ore după ce aţi cunoscut o persoană, ce anume vă amintiţi cel mai bine despre

ea?

a. Chipul

b. Numele

c. Cum v-aţi simţit alături de ea, chiar dacă i-aţi uitat numele sau chipul

d. Ceea ce aţi făcut împreună cu ea, chiar dacă i-aţi uitat numele sau chipul

Când intraţi într-o cameră în care n-aţi mai fost niciodată, ce vă atrage cel mai mult

atenţia?

a. Felul cum arată interiorul

b. Sunetele sau discuţiile de acolo

c. Cît de confortabil vă simţiţi, emoţional sau fizic, acolo

d. Ce activităţi au loc înăuntru şi ce anume puteţi face acolo

Când îi învăţaţi pe alţii, cum procedaţi?

a. Le oferiţi ceva la care să privească - un obiect, o imagine sau un grafic - fără explicaţii

verbale ori discuţii, ori cu un nivel redus al acestora

b. Le explicaţi verbal, fără a le oferi materiale verbale

c. Desenaţi, scrieţi sau vă folosiţi de mîini pentru a le explica

d. Le demonstraţi o acţiune în mod practic şi le cereţi s-o facă împreună cu dvs.

Ce tip de cărţi preferaţi să citiţi?

a. Cărţi ce conţin descrieri menite să vă ajute să vizualizaţi ceea ce se întîmplă

b. Cărţi conţinînd informaţii exacte, istorie, sau cu multe dialoguri

c. Cărţi despre sentimente şi emoţii, sau despre perfecţionarea minţii şi a corpului

d. Cărţi scurte cu multă acţiune, sau cărţi ce vă ajută să vă perfecţionaţi într-un sport, într-

un hobby sau să vă dezvoltaţi un anumit talent

Care dintre următoarele variante descrie modul în care puteţi citi sau studia cel mai bine?

a. Puteţi studia în prezenţa muzicii, a zgomotelor sau a unor conversaţii, deoarece le

eliminaţi mental.

b. Nu puteţi studia în prezenţa muzicii, a zgomotelor sau a unor conversaţii, deoarece nu

le puteţi elimina mental.

c. Trebuie să vă simţiţi confortabil, relaxat şi puteţi lucra cu sau fără muzică, dar vă

distrag sentimentele negative ale altora.

d. Trebuie să vă simţiţi confortabil, relaxat şi puteţi lucra cu sau fără muzică, dar vă

distrag activităţile sau mişcările din cameră.

Când vorbiţi cu cineva, în ce direcţie vi se deplasează ochii?

a. Priviţi direct chipul interlocutorului şi doriţi ca el să vă privească.

b. Priviţi interlocutorul doar scurt timp, apoi ochii vi se deplasează dintr-o parte în

cealaltă.

c. Priviţi interlocutorul doar scurt timp, pentru a-i vedea expresia, apoi vă feriţi ochii.

d. Priviţi arareori interlocutorul; în majoritatea cazurilor vă uitaţi în jos, sau în lateral, dar

dacă există activitate sau mişcări, priviţi în direcţia respectivă.

Ce anume vă deranjează cel mai mult?

a. Un loc dezordonat

b. Un loc prea liniştit

c. Un loc inconfortabil din punct de vedere fizic sau emoţional

d. Un loc în care nu se permit activităţi, în care nu se oferă suficient spaţiu de miscare

Rememoraţi o vacanţă sau o călătorie. Petreceţi câteva secunde căutând să vă reamintiţi

cât mai multe detalii. După ce aţi retrăit episodul, ce amintiri vă ies în evidenţă?

a. Cele văzute - descrierile vizuale ale oamenilor, locurilor şi obiectelor

b. Cele auzite - dialoguri sau conversaţii

c. Senzaţiile de pe piele şi corp, precum şi felul în care v-aţi simţit, fizic şi emoţional

d. Acţiunile şi activităţile dvs.

Care dintre următoarele atitudini vă descrie cel mai bine?

a. Remarcaţi dacă îmbrăcămintea oamenilor nu este asortată, sau dacă părul le este răvăşit

şi adesea doriţi să rectificaţi aceste situaţii

b. Vă deranjează când cineva nu vorbeşte corect şi sînteţi sensibil faţă de anumite sunete,

precum picuratul robinetelor sau zgomotul aparatelor casnice

c. Lăcrimaţi la episoadele triste din filme şi cărţi

d. Vă foiţi şi nu vă găsiţi locul când sunteţi silit să rămîneţi nemişcat şi nu puteţi sta prea

mult timp în acelaşi loc

Interpretarea chestionarului

Dacă răspunsurile care predomină sînt "a", sunteţi un elev vizual.

Dacă răspunsurile care predomină sînt "b", sunteţi un elev auditiv.

Dacă răspunsurile care predomină sînt "c", sunteţi un elev tactil.

Dacă răspunsurile care predomină sînt "d", sunteţi un elev kinestezic.

Aranjaţi categoriile în ordinea descrescătoare a frecvenţei. Unii indivizi au dezvoltat câteva sau

toate stilurile de învăţat, de aceea este posibil ca două, trei sau chiar patru stiluri de învăţat să fie

conectate.

4. Chestionar pentru determinarea preferinţei emisferice cerebrale

Nume: ...................................................................

Acest chestionar te va ajuta să găseşti modul în care poţi învăţa cel mai bine.

Nu există răspunsuri corecte sau greşite.

Pentru completarea chestionarului ai la dispoziţie atât timp cât ai nevoie.

În mod normal, completarea chestionarului durează între 20 şi 30 minute, dar nu este NICI O

PROBLEMĂ dacă durează mai mult.

Încercuieşte doar un singur răspuns la fiecare întrebare.

Pentru a obţine cele mai bune rezultate, sinceritatea este foarte importantă pentru completarea

acetui chestioanar.

Completează chestionarul pe cont propriu.

Închideţi ochii. Vedeţi roşu. Ce-aţi văzut?

a. Literele r-o-ş-u, sau nimic, deoarece nu puteţi vizualiza

b. Culoarea roşu, sau un obiect roşu

Sunteţi mai priceput la:

a. Folosirea literelor, cifrelor sau cuvintelor

b. Folosirea cuvintelor, formelor, imaginilor sau obiectelor

Când citiţi:

a. Auziţi cuvintele parcă rostite cu glas tare în minte

b. Vedeţi cartea derulîndu-se ca un film mental

Preferaţi să:

a. Discutaţi despre ideile dvs.?

b. Faceţi ceva, cu obiecte reale?

Cum este camera sau masa dvs.?

a. Ordonată şi îngrijită

b. Celorlalţi li se pare dezordonată, totuşi ştiţi unde se află fiecare lucruşor

Ce atitudine vă descrie cel mai bine?

a. Vă place să povestiţi evenimentele sau să ascultaţi relatarea lor cu toate detaliile

prezentate în ordine

b. Vă place să spuneţi direct ideea principală a unui eveniment, iar dacă alţii povestesc

ceva, vă irită dacă nu ajung mai repede la ideea principală

Când primiţi instrucţiuni şi aveţi posibilitatea de a opta, preferaţi să:

a. Urmaţi instrucţiunile

b. Vă gîndiţi şi încercaţi alte căi de realizare

Vă place să:

a. Faceţi planuri şi le respectaţi

b. Decideţi lucrurile în ultima clipă, vă lăsaţi dus de curent, ori faceţi ceea ce aveţi chef în

clipa respectivă

De obicei:

a. Urmăriţi cu atenţie trecerea timpului

b. Pierdeţi notiunea timpului

De obicei, lucraţi la:

a. Câte un proiect, pe rând

b. Mai multe proiecte simultan

Interpretarea chestionarului

Dacă predomina răspunsul "a", dovediţi preferinţă pentru folosirea emisferei cerebrale stângi.

Dacă predomină răspunsul "b", dovediţi preferinţă pentru folosirea emisferei cerebrale drepte.

Dacă numărul de raspunsuri "a" este aproximativ egal cu numărul de răspunsuri "b", este posibil

să utilizaţi fiecare emisferă cerebrală în mod egal, fără o preferinţă aparte.

Capitolul V. Concluzii

Învăţarea constituie una din cele două modalităţi fundamentale (alături de adaptare), de

echilibrare cu mediul extern, complex şi constă în acumulare de experienţă socială şi individuală

(nouă). Este una din formele fundamentale de activitate umană desfăşurată într-un cadru

organizat (în societatea contemporană – în instituţii specializate de instruire şi educaţie) şi

orientată în direcţia asimilării sistemelor de cunoştinţe şi de deprinderi elaborate social-istoric şi

de utilitate de acest plan, în vederea formării, dezvoltării şi consolidării structurilor psihice

(cognitive, afective, motivaţionale, volitive ale personalităţii angajate social).

Învăţarea este instrumentul potenţial al progresului social şi se realizează de-a lungul

întregii vieţi, premiţând transferul prin generaţii a achiziţiilor efectuate în societate pe planul

progresului, teoriei, organizării sociale etc. Mecanismele de ordin calitativ şi cantitativ ale

învăţării se modifică de la o vârstă la alta, devenind dintr-un proces iniţial inconştient sau slab

conştientizat la vârsta micii copilării, un proces dirijat şi susţinut după intrarea în şcoală.

Învăţarea poate fi considerată una din condiţiile fundamentale ale activizării fondului genetic, ale

potenţialităţilor acestuia. (David J.R, Ball S, 1978).

Stilul de învăţare, subcategorie a stilului de cunoaştere şi aceasta a stilului de viaţă, este

definit de Keefe şi Ferrell (1990) ca un complex de caracteristici umane intercorelate şi

stabilizate în timp şi spaţiu, un model (o formă) care combină operaţiile interne şi externe

rezultate din comportamentul, personalitatea, atenţionalitatea, cogniţia, reactivitatea specifică şi

orientarea preferinţelor/opţiunilor, toate exprimând nivelul de dezvoltare al subiectului şi

reflectare în coduita sa specifică (Neacşu, 2006).

S-a observat că există în principiu patru mari categorii de persoane, numite "tipuri de

elevi":

elevi vizuali, care învaţă folosind preponderent simţul văzului, care învaţă mai uşor

materialele tipărite sau grafice, ori pur şi simplu privind în jurul lor;

elevi auditivi, care învaţă cel mai bine prin ascultare şi conversaţie;

elevi tactili, care învaţă cel mai bine prin atingerea obiectelor, prin perceperea senzorială

a materiei, sau prin folosirea mîinilor şi degetelor;

elevii kinestezici, care învaţă cel mai bine prin acţionarea maselor musculare (şi care au

nevoie să se mişte pentru a putea învăţa).

Fiecare dintre noi avem o predispoziţie nativă spre una dintre aceste patru stiluri de a

învăţa. După ce folosim stilul nostru de învăţat pentru a prelua informaţiile, creierul le procesează

şi le stochează în una dintre emisferele cerebrale - fie cea stîngă, fie cea dreaptă. Fiecare emisferă

cerebrală reprezintă o modalitate diferită de a gîndi şi de a privi lumea. Unii oameni au o

preferinţă emisferică cerebrală dreaptă, altii o preferinţă emisferică stîngă, iar alţii utilizează în

mod egal ambele emisfere cerebrale. Elevii de emisferă cerebrală stîngă manifestă tendinţa de a

fi secvenţiali şi procesează liniar informaţiile. Elevii de emisferă cerebrală dreaptă manifestă

tendinţa de a gîndi global, de a vedea tabloul în ansamblul lui şi de a asocia idei ce aparent nu au

nici o legătură între ele. Elevii de emisferă cerebrală stîngă gîndesc mai degrabă prin simboluri

de felul literelor, cuvintelor şi numerelor, pe cînd elevii de emisfera dreaptă gîndesc mai degrabă

prin intermediul transpunerilor senzoriale ale imaginilor, sunetelor, gusturilor, atingerilor şi

mişcărilor - fără cuvinte.

După aflarea superlegăturii (una dintre următoarele variante: emisfera stînga-vizuală,

emisfera dreapta-vizuală, emisfera stînga-auditivă, emisfera dreapta-auditivă, emisfera stînga-

tactilă, emisfera dreapta-tactilă, emisfera stînga-kinestezică, emisfera dreapta-kinestezică), putem

creşte eficienţa şi plăcerea învăţatului prin folosirea de modalităţi de învăţare în conformitate cu

predispoziţiile noastre native. Pe de altă parte, vom respecta şi vom înţelege mai uşor modalitatea

diferită de a învăţa a celorlalţi.

Bibliografie selectivă

1. Bălan, Bogdan, Boncu, Ştefan, Cozmovici , Andrei, Cozma, Teodor , Creţu, Carmen,

Cucoş Constantin(coordonator), Dafinoiu, Ion, Iacob, Luminiţa, Moise, Constantin,

Momanu, Mariana, Neculan, Adrian, Rudică, Tiberiu-Psihopedagogie pentru examenele

de definitivare şi grade didactice, Editura Polirom, Iaşi, 2005;

2. Cerghit , Ioan-Metode de învământ , Editura Polirom, Iaşi, 2006;

3. Cerghit , Ioan-Sisteme de învământ alternative şi complementare, structuri, stiluri şi

strategii , Editura Aramis, Bucureşti, 2002;

4. Cozmovici, Andrei şi Iacob, Luminiţa-Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 2005;

5. Cucoş, Constantin-Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2006;

6. David, J.R, Ball, S-Psihologia procesului educaţional(traducere),Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1978;

7. Druţă, Maria-Elena-Cunoaşterea elevului, Editura Aramis, Bucureşti, 2004;

8. Drută, Florin-Psihologie şi educaţie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997;

9. Mitrofan, Nicolae, Mitrofan, Laurenţiu, Testarea psihologică, Editura Polirom, Iaşi,

2005;

10. Neacşu, Ioan, Instruire şi învăţare, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 2006;

11. Negovan, Valeria-Introducere în psihologia educaţiei, Editura Universitară, Bucureşti,

2005;

12. Peretti d’André, Legrand, Jean-André, Boniface, Jean-Tehnici de comunicare, , Editura

Polirom, Iaşi, 2007;

13. Popescu-Neveanu, Paul, Dicţionar de psihologie,Editura, Albatros, Bucureşti, 1979;

14. Patolea, Dan, Stilurile educaţionale, în volumul:Probleme fundamentale ale pedagogiei

(coordonator D. Todoran), E Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982;

15. Patolea, Dan, Stiluril pedagocice –dimensiuni structurale şi incidenţe cu procesele de

învăţare la elevi, în revista de pedagogie, nr 12 din 1987.