Universitatea Constantin Brâncusi Facultatea de stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor

Specializarea: Finante Bănci

Grupa 212 A

ADAM SMITH-„Avutia Natiunilor”

Studenti: SILVESTRU DANIELA

VEZURE LARISA

MARICA ISABELA

POPESCU CRISTI

1

Târgu Jiu/2010

Cuprins :

Viata si opera lui Adam Smith . . . . . . . . . . . . pagina 2

Teoria preturilor si a repartitiei . . . . . . . . . . pagina 11

Teoria monedei si teoria cresterii. . . . . . . . . . pagina 12

2

SILVESTRU DANIELA:

Viata si opera lui Adam Smith

Creatorul economiei politice burgheze clasice in forma ei dezvoltata,Adam Smith s-a nascut la 5 iunie 1723 intr-un orasel cu 1500 de locuitori din Scotia,Kirkcaldy. Tatal sau,un mic functionar,a murit cu cateva luni inainte de nasterea fiului.

Adam Smith a urmat scoala medie in orasul natal,ea era una din cele mai bune scoli secundare din Scotia de atunci. Aici,el a dovedit o mare inclinatie catre studiu si o memorie deosebita. La 14 ani a intrat in universitatea din Glasgow unde a studiat limbile greaca si latina ca si matematica si filozofia morala. A invatat apoi,din 1740 pana in 1746 la universitatea din Oxford. In tot acest timp,Adam Smith a dus o viata destul de singuratica si retrasa ,concentrandu-se asupra pregatirii stiintifice. Acum studiaza el intens si lucrarile lui David Hume,indeosebi Treatise of Human Nature (Tratat despre natura umana),mai tarziu legand cu filozoful idealist englez o stransa prietenie.

Reintors in Scotia in august 1746,Smith a inceput sa tina cu mare succes conferinte despre literatura. Dupa conferintele de literatura in iarna 1750-1751,el a tinut un curs privind problemele economice in care a aparat libertatea comerciala si industriala. Toate conferintele lui Smith atrageau un public numeros.

In anul 1751,Adam Smith a fost numit profesor de logica la Universitatea din Glasgow, pe atunci una dintre cele mai bune din Europa,4 ani mai tarziu a ocupat,la aceeasi universitate, catedra de filoofie morala. Cursul

3

de filozofie morala complexa,fiind constituit din 4 parti: teologia,etica,dreptul,politica.

Lectiile despre etica ,Smith le-a publicat in anul 1759 sub forma unui volum intitulat “The Theory of Moral Sentiments” (Teoria sentimentelor morale),care avea sa-i aduca o mare popularitate atata in tara cat si peste hotare. In cadrul cursului de politica tinut de Smith,un loc foarte important il ocupau problemele economice. Aceste lectii insa Smith nu le-a publicat si mult timp unele privind continutul lor s-au considerat pierdute.

In anul 1876 insa ,din intamplare a fost gasita o copie manuscrisa a notelor luate la curs de catre un student al lui Adam Smith,probabil in anul 1763. In 1896,Edwin Canan a publicat la Oxford aceste note intr-un volum de 293 de pagini sub titlul Lectures on Justice,Police,Revenue and Arma,delivered in the University of Glasgow,by Adam Smith,repoded by a student in 1763.

Inca din deceniul al cincilea al secolului al XVII-lea exista la Glasgow un fel de club de economie politica-“Glasgow Economic Society”-unde se dezbateau numeroase probleme economice si la care Smith a participat foarte activ exprimandu-si conceptiile. Tot la Glasgow, Smith a facut cunostiinta cu cercetarile lui James Watt in domeniul crearii masinii cu vapori. Atunci cand in 1757 breasla din Glasgow i-a interzis lui Watt activitatea, Adam Smith ca partizan al libertatii industriale a participat cu energie la formarea unui curent de opinie publica contra tiraniei breaslei si in favorarea lui Watt. Ca urmare , Watt a fost angajat la Universitatea din Glasgow ca specialist in producerea de instrumente matematice si a putut sa-si continue munca in atelierele universitatii.Pentru preocuparile din aceasta perioada ale lui Adam Smith in directia progresului etnic si economic este de asemenea ,graitor faptul ca el a fost unul din membrii si conducatorii “Societatii din Edinburg pentru incurajarea artelor ,stiintelor,industriei si agriculturii in Scotia”.

In anul 1764,la aproximativ 40 de ani Adam Smith a abandonat carierea universitara acceptand sa devina pe timp de 3 ani,tutorele-educator al unui tanar duce ,Buccleugh,ruda unui insemnat om de stat ,in schimbul unei sume de 300 de lire sterline anuala pana la sfarsitul vietii. Prin ce se explica aceasta hotarare a lui Smith ,profesor vestit “bine apreciat “ de a se transforma in educatorul unui aristrocrat englez? Iata o intrebare care a dat totdeauna multa bataie de cap biografilor si comentatorilor lui

4

Smith .Biografii si economistii burghezi,insa ori au lasat problema fara raspuns,ori i-au dat un raspuns caracteristic orizontului burghez ingust. John Rol ,de exemplu autorul “Vietii lui Adam Smith” considera ca pensia pana la capatul vietii a fost motivul decisive. La randul sau, Charles Riest reduce toata problema la aceea ca “Pentru Adam Smith avantajul material al acestui serviciu (300 lire sterline pana la sfarsitul vietii sale) era cu totul superior castigului sau ca profesor,mult mai apropiat de firea lui Smith,de preocuparile sale si de aceea ,mult mai aproape de realitate,este raspunsul dat la aceasta intrebare,de catre regretatul economist sovietic D. Rozenberg care scria “ E posibil ca Smith ,inclinat spre singuratate si viata retrasa sa se fi saturat de grijile universitare. E de asemenea posibil ca el sa fi gandit deja la viitoarea Avutie a natiunilor si sa se fi hotarat sa-si creeze conditiile materiale pentru indeplinirea planului conceput.”

Despartirea lui Smith de studentii sau a fost insotita de un gest caracteristic. Intrucat isi parasea clasa cu 3 luni inainte de terminarea cursului Smith a restituit partea corespunzatoare din taxele pe care ei i le platisera pentru anul intreg.

Din 1764 pana in 1766 impreuna cu elevul sau ,Adam Smith a intreprins o calatorie in Europa si anume:un an si jumatate la Toulouse,2 luni intr-o calatorie in sudul Frantei,2 luni la Geneva si 10 luni la Paris. In Elvetia. La Geneva,Smith a intalnit pe Voltaire,pentru care avea o mare admiratie. In Franta el a cunoscut pe principalii reprezentanti ai fiziocratilor : Quesnay si Turgot,ca si pe HelVetius,D’Holbach,D’Alembert si pare-se,peRousseau. Contactele cu reprezentantii curentului fiziocrat au avut o mare insemnatate pentru procesul de formare a conceptiei economice a lui Smith. Pe de o parte,asa cum arata Marx- unele idei ale fiziocratilor au intrat in conceptia lui Adam Smith ,iar pe de alta parte,atitudinea critica a lui Smith fata de fiziocrati cu toata inconsecventa ei,l-a ajutat sa-si dezvolte mai temeinic propria sa conceptie economica. In Franta,la Toulouse,a si inceput Smith sa scrie Avutia Natiunilor.

Dupa 3 ani de activitate in calitate de educator al tanarului duce de Buccleugh,reintors in Scotia,Smith s-a stabilit,din 1767,in orasul sau natal Kirkcaldy,unde ducand o viata complet retrasa,s-a consacratin intregime elaborarii operei sale capital:Avutia Natiunilor. Socotind din momentul in care a inceput prima oara sa scrie aceasta lucrare,Smith a lucrat la avutia natiunilor 12 ani fara a mai socoti alti vreo 12 ani

5

anteriori cat a meditat la ea. In 1773,cand lucrarea era terminate deja in prima forma,Smith a plecat luand cu el manuscrisul la Londra unde putea sa cunoasca viata economica sub cele mai noi aspect. Aici ,din 1773 pana la 1775 el si-a completat si definitivat lucrarea,de asemenea a discutat fiecare capitol al ei impreuna cu Benjamin Franklin,de la care a primit cu acest prilej numeroase informatii si observatii. In martie 1776 a aparut prima editie a avutiei natiunilor,opera care avea sa aduca celebritatea autorului ei nu numai in Anglia ,dar si departe peste hotare.

“Teoria sentimentelor morale “ si “Avutia natiunilor” au fost realizte de Smith ca parte a unui plan grandios conceput de el ,de a da lumii un sistem social complet care sa abordeze toate laturile omului si societatii,plan pe care insa nu a reusit sa-l duca pana la capat.

Incepand din 1778,Adam Smith a trait la Edinburg unde fusese numit comisar al vamilor din Scotia,calitate pe care a detinut-o pana la 17 iulie 1790 cand a murit. Cu o saptamna inainte de a muri, Smith a cerut prietenilor sai sa-i arate manuscrisele afara de cateva,lucru pe care l-a controlat personal. In felul acesta 16 volume de manuscrise au fost distruse fara ca cineva sa fi avut voie macar sa cerceteze continutul lor.

Cand Adam Smith si-a facut intrarea in stiinta economica ,exista deja o vasta literature de specialitate in care erau analizate diferite aspect ale economiei. Probleme de mare insemnatate fusesera abordate inca la sfarsitul secolului al-XVII-lea de William Pety-“fondator al economiei politice moderne,unul dintre cei mai originali si geniali cercetatori economisti,cum avea sa-l numeasca Marx. De asemenea ,in Anglia exista incercarea lui James Stewart de a sistematiza pe baze mercantiliste toate cunostiintele economice existente. In fine,curentul fiziocrat din Franta in frunte cu Quesnay si Turgot se afla la apogeul sau,fiziocratii reusind sa dea o teorie de ansamblu,desi unilaterala ,asupra productiei capitaliste.

Perioada de « copilarie a conomiei politice »(Marx) fusese parcursa. Problema care se punea acum era depasirea acestui stadiu ,examinarea in fondul lor a tuturor rezultatelor de pana aunci,confruntatea lor cu realitatea,si in masura in care avea loc verificarea,sa se inchege un sistem al cunostiintelor economice teoretice in care sa permita atragerea concluziilor ce trebuiau burgheziei in ascensiune in domeniul politicii economice. Aceasta era tocmai sarcina pe caree avea sa o indeplineasca lucrarea lui Adam Smith :“ In lucrarile lui Adam Smith,economia politica a devenit un tot inchegat,domeniul ei a capatat intr-o anumita masura

6

contururi precise”(Karl Marx, « Teorii asupra plusvalorii » (partea a II-a,Edit politica 1960).

In acelasi timp insa,insuficienta dezvoltate a capitalismului de pana atunci a conditionat faptul ca gandirea economica nu se ramificase inca in stiinte economice diferite,ci exista o singura stiinta economica atotcuprinzatoare.

Avutia natiunilor va reprezenta si ea tocmai o astfel de stiinta econimica. Spre deosebire de predecesorii sai insa, Adam Smith va face si in acest domeniu un progres insemnat. Avutia natiunilor este impartita in asa fel incat desi ele constituie un tot ,indica deja diferentierea unor ramuri esentiale: economia,politica,istoria economica,finantele publice,politica economica etc.

Alegand ca obiect al cercetarii avutia natiunilor si cauzele care contribuie la dezvoltarea sau franarea ei,Adam Smith a desprins dintr-o data problema centrala a epocii sale si s-a ridicat la o asemenea inaltime de la care ,cu ochii intereselor burgheziei,a putut sa cuprinda majoritatea laturilor economiei capitaliste. Aratand ca avutia reala a unei natiuni nu consta in bani,cum sustineau mercantilistii,ci in munca utila producatoarea de valori de schimb,Smith se straduieste totodata,in lucrarea sa ,sa analizeze imprejurarile ,factorii de care depinde dezvoltarea avutiei nationale. In legatura cu aceasta el considera,ca factor determinant,diviziunea muncii care,contribuind la ridicarea productivitatii muncii,duce la cresterea avutiei nationale. Al doilea factor care contribuie la cresterea avutiei sale este,potrivit lucrarii lui Smith capitalul,de marimea capitalului depinzand,spune el ,de numarul muncitorilor productivi. In fine,al treilea factor care influenteaza avutia natiunilor ,Smith il considera a fi politica economica. Tocmai in legatura cu acest al III-lea factor,intreaga lucrare a lui Smith este construita in asa fel incat de la un capat la altul este strabatuta de ideea fundamentala de care avea nevoie burghezia industriala engleza,atunci:ideea libertatii economice,neamestecul statului burghez in viata economica,fiind dupa Smith,cea mai buna politica. Analizand pe diferite planuri toti acesti factori impreuna cu fenomenele cu care au legatura ca si in conexiunea lor,Smith a reusit sa dea lucrarii sale o unitate de obiect cum nu a mai avut nici o alta lucrare economica pana atunci.

VEZURE LARISA:

7

Avutia natiunilor este impartita pe carti in asa fel incat,desi ele constituie un tot,indica deja diferentierea unor ramuri esentiale:economia politica,istoria economica,finantele publice,politica economica, etc.

Alegand ca obiect al cercetarii avutia natiunilor si cauzele care contribuie la dezvoltarea sau franarea ei,Adam Smith a desprins dintr-odata,problema centrala a epocii sale si s-a ridicat la o asemenea inaltime de la care ,cu ochii intereselor burgheziei,a putut sa cuprinda majoritatea laturilor economiei capitaliste.Aratand,ca avutia reala a unei natiuni nu consta in bani cum sustineau mercantilistii,ci in munca utila producatoare de valori de schimb,Smith se straduieste totodata ,in lucrarea sa,se analizeze imprejurarile,factori de care depinde dezvoltarea avutiei nationale.In legatura cu aceasta,el considera, ca factor determinant,diviziunea muncii care,contribuind la ridicarea productivitatii muncii,duce la cresterea avutiei nationale.

Al doilea factor care contribuie la cresterea avutiei este,potrivit lucrarii lui Smith,capitalul,de marimea capitalului depinzand,spune el,numarul muncitorilor productivi.

In fine,al treilea factor care influenteaza avutia nationala,Smith il considera a fi politica economica.

Tocmai în legatura cu acest al treilea factor,intreaga lucrare a lui Smith este considerata in asa fel încat de la un capat la altul este strabatuta de ideea fundamentala de care avea nevoie burghezia industriala engleza atunci:ideea libertatii economice,neamestecul statului burghez in viata economica fiind,dupa Smith,cea mai buna politica.

Analizand pe diferite planuri toti acesti factori impreuna cu fenomenele cu care au legatura ca si in conexiunea lor,Smith a reusit sa dea lucrarii sale o unitate de obiect cum nu a mai avut nici o alta lucrare economica pana atunci.

Avutia natiunilor se împarte în 5 carti:

In primele două carti,Smith spune conceptia sa economica, adica in fond teoria capitalismului.Cartea I cuprinde 11 capitole.Primele trei capitole sunt consacrate analizei diviziunii muncii,aratandu-se însemnatatea ei pentru dezvoltarea avutiei nationale,cauzele care determina diviziunea muncii,factorii de care depinde,oprindu-se pe larg asupra limitelor puse diviziunii muncii de catre piata.

8

Dupa aceea,in capitolul IV ,Smith cerceteaza originea si folosirea banilor,pentru ca in capitolele V-VII sa treaca la analiza valorii de schimb a marfurilor,oprindu-se pe larg asupra preturilor.

Odata cercetata,valoarea de schimb,Smith trece, în capitolele VIII-XI, la problemele repartitiei si ,potrivit stucturii de clasa a societatii burgheze,analizeaza succesiv cele 3 venituri principale:salariul,profitul si renta funciara.In cartea a-II-a,cuprinzand 5 capitole,Smith se ocupa de natura capitalului,de acumularea si utilizarea lui.

Cercetand capitalul,Smith examineaza componenta lui,iar apoi supune analizei diferitele forme de capital.In capitolul II,el reia problema banilor,de data aceasta insa din punctul de vedere al banilor ca parte distincta a rezervelor si ca o ramura speciala a intregului capital al societatii.Dupa aceea,in capitolul III,Smith examineaza procesul de acumulare a capitalului,proces pe care il leaga de problema muncii productive si neproductive.

Un capitol special,al-IV-lea,este consacrat capitalului de imprumut.In incheierea cartii a II-a -capitolul al-V-lea-cu o atentie deosebita se opreste Smith asupra investirii capitalurilor in agricultura,pescuit si industria atractiva,in industria prelucratoare,in transport,in comertul cu ridicata,in comertul cu amanuntul ca si asupra modalitatilor de investire a capitalului.

Capitalul industrial ocupa deci, locul central in analiza sa.

Daca in primele 2 carti expune conceptia sa economica generala,deci probleme de economie politica,in cartea a-III-a intitulata"Despre cresterea in mod diferit a belsugului la diferite natiuni",Smith trece la examinarea politicii ca factor care influenteaza dezvoltarea avutiei nationale.Pe aceasta linie,in cele 4 capitole care compun cartea,el supune studiului un vast material istorico-economic privind diviziunea muncii intre oras si sat incepand inca de la caderea imperiului roman.In acest cadru dupa capitolul I-introductiv,Smith consacra special un capitol-al II-lea -piedicilor in calea dezvoltarii agriculturii,altul-al III-lea-dezvoltarii oraselor si un altul-al IV-lea-contributia comertului orasenesc la propasirea economica a regiunilor rurale.

Scopul urmarit de Smith prin aceasta analiza este de a arata cum a influentat politica asupra diviziunii muncii intre oras si sat de-a lungul timpului si atrage,la sfarsit concluzia necesara burgheziei atunci, ca statul nu trebuie sa se amestece in economie.

9

In cartea a-IV-a Smith analizeaza,cum scrie el,"Sistemele de economie politica".

Defapt si in aceasta carte ca si in cartea a III-a ,problema urmarita de el este tot demonstrarea faptului ca politica economica gresita franeaza dezvoltarea libera a diviziunii muncii.Acum insa,analiza nu se mai face pe exemplul materialului istoric,ci sunt supuse cercetarii mercantilismul si fiziocratismul,pentru a demonstra ca aceste sisteme de politica economica franau dezvoltarea diviziunii muncii si prin insusi acest lucru,dezvoltarea avutiei nationale.Opt din cele noua capitole ale cartii a IV-a sunt consacrate "sistemului comercial"-mercantilismului,caruia Smith ii face o critica cu totul nimicitoare,pe insusi exemplul Angliei "Sistemului agriculturii",adica fiziocratismului.

Adam Smith ii afecteaza un singur capitol,al IX-lea,dar critica facuta lui,desi puternica,nu are amploarea si virulenta celei adresate mercantilismului.Acest lucru se explica nu numai prin stima deosebita pe care o avea autorul " Avutiei natiunilor" fată de Quesnay si Turgot,sau faptul ca,potrivit parerii Smith,curentul fiziocrat nu a provocat niciodata si nicaieri vreun rau pe glob,dar si prin aceea ca,asa cum s-a aratat deja,unele elemente ale fiziocratismului au intrat in conceptia economica a lui Smith.

Cea de -a V-a carte a „Avutiei natiunilor” este consacrata tot politicii economice,dar,de data aceasta,politicii financiare si fiscale a statului.Cele trei capitole ale acestei carti sunt consacrate cheltuielilor statului,izvoarelor de venituri ale statului,pentru a nu lovi in libertatea economica de care avea nevoie clasa capitalistilor.

Structura „Avutia natiunilor”,unitatea ei de obiect,logica ei interna,faptul ca ultimele trei carti constituie o explicare si in acelasi timp o aplicare pe exemplul diferitelor domenii a ideilor teoretice cuprinse in primele doua carti,fac ca nici o parte a acestei lucrari sa nu poata fi inteleasa temeinic,just,decat in conditiile in care este studiata intreaga lucrare.

Apatitia lucrarii lui Adam Smith a fost considerata de la inceput un eveniment remarcabil.”O stiinta vasta intr-o singura carte si cele mai profunde idei exprimate in limbajul cel mai clar” avea s-o caracterizeze imediat unul din admiratorii lui Smith.

Concluziile politico-economice generale de care Adam Smith le demonstra in lucrarea sa erau intr-atat de potrivite intereselor burgheziei engleze in ascensiune incat,inca din 1783 lucrarea a inceput sa fie citata ca argument

10

in Parlament,iar oamenii de stat-cum a fost ,de pilda,primul ministru William Pitt (junior)-s-au declarat in public discipoli convinsi ai lui Adam Smith.Mult timp" Avutia natiunilor"a jucat rolul unui adevarat indreptar pentru burghezia engleza in politica ei economica.

In aceste conditii,inca inainte de sfarsitul secolului al-XVIII-lea,"Avutia natiunilor",a atins in Anglia 9 editii(din care 5 în timpul vietii lui Smith),fara a mai socoti pe cele din Irlanda şi America de Nord;de asemenea,in aceeasi perioada a fost tradusa in limbile daneza,olandeza,franceza,germana,italiana si spaniola.

Curand si anume in 1802-1805"Avutia natiunilor",a fost tradusa si publicata in Rusia.

"Inteleptul scotian",cum era adesea numit Adam Smith,a fost un economist curajos care,folosindu-se de tot ce fusese creat valabil pana la el,a supus prelucrarii, acest material si a deschis totodata drumuri noi in cercetarea domeniului abordat.

Profesor,profund iubitor de literatura,cercetator stiintific pasionat,Adam Smith nu a dorit niciodata sa intre direct,ca participant,in lumea afacerilor capitaliste.Asa cum il arata opera lasata,conceptiile lui erau democratice.

Avand unitate de obiect "Avutia natiunilor",nu are insa deloc un caracter unitar din punct de vedere teoretic şi metodologic,i se disting printr-o mare diversitate de contradictii.Asa cum,pe buna dreptate,subliniaza cunoscutul economist sovietic D.Rorenberg,dupa natura lor de clasa,contradictiile din opera economica a lui Adam Smith reprezinta reproducerea teoretica a contradictiilor economiei burgheze si in fond se impart in doua grupe:

a) unele contradictii teoretice decurg din dezvoltarea inca insuficienta a capitalismului in timpul lui Smith si ele vor fi rezolvate odata cu dezvoltarea mai departe a capitalismului,de catre David Ricardo.

b) cealalta grupa de contradictie decurge insa prin insasi natura, prin insasi esenta capitalismului,si ca urmare aceste contradictii nu au putut nici macar sa fie intelese in cadrul orizontului burghez si metodologiei metafizice,proprie intregii economii politice burgheze clasice.Aceasta grupa de contradictie va fi inteleasa si rezolvata numai de pe pozitiile viitorului gropar al burgheziei-proletariatul.Opera de revolutionare a economiei politice aveau de aceea sa o infaptuiasca marii dascali ai proletariatului mondial,Karl Marx si Friedrich Engels.

11

MARICA ISABELA :

Teoria preturilor si a repartitiei

Volumul I al “ Avutiei natiunilor” este consacrat,asadar,teoriei preturilor si teoriei repartiei. Discursul lui Smith se articuleaza in doua etape logice,prezentate ca istorice. Intr-o prima etapa,numita “timpurile primitive”, Smith analizeaza o economie exclusiv salariala. Toti agentii sunt muncitori independenti. Singurul veni repartizat este salariul. In acest cadru, Smith studiaza in principal diviziunea muncii si apoi schimbul , in general. Celebrul exemplu al fabricii de ace,preluat din encyclopedia lui d’Alembert si Diderot,serveste la a arata ca progresele diviziunii muncii sunt cele care permit imbogatirea. De aici, Smith deduce in mod logic ca imbogatirea nu este constransa de oferta,ci de cerere,afirmand ca “diviziunea muncii este limitata de intinderea pietei”. “Intinderea “ pietei desemneaza aici ceea ce Smith numeste in alta parte “cerere efectiva “, adica puterea de cumparare prezenta pe piata. Asadar ,nu este vorba despre o cantitate fizica,ci despre produsul dintre o cantitate dintre o cantitate si un pret.

Tot in cadrul acestei “economii salariale”. Smith introduce moneda (cap 4) pentru a ajunge la o opozitie decisiva (cap 5) intre pretul real (real price) si pretul monetar. Pretul real al unei marfi este pretul sau exprimat in cantitatea de munca. El indica ce cantitate de munca poate cumpara(comanda) aceasta marfa sau invers,ce cantitate de munca trebuie

12

sa furnizeze un salariat pentru a cumpara o unitate din marfa luata in coniderare. De aici rezulta definitia avutiei real ca putere de a cumpara munca,sau produsul muncii unei alte persoane. Aceasta opozitie este sustinuta de ipoteza unei stabilitati mai mari a muncii ca unitate de masura a preturilor . desi aceasta ipoteza a fost vehement criticata ca nefondata (in principal de Ricardo,inca din primele pagini ale “Principiilor economice politice si ale impozitului”) trebuie sa remarcam ca ea continua sa fie utilizata ori de cate ori indicele preturilor de consum este introdus ca defiator al preturilor monetare.

“Timpurile primitive” sunt definitive abandonate incepand cu capitoul 6 al volumului I ,in cadrul caruia Smith ne introduce in”timpurile avansat” caracterizate de existent profitului si a rentei. Dupa ce insista asupra faptului ca aceste venituri nu sunt remunerarea unei contributii productive, Smith explica detaliat (cap 7) distinctia dintre pretul natural si pretul de piata al unei marfi. Pretul natural nu depinde de oferta si cererea de marfuri, ci este definit ca pretul care permite ca salariile ,rentele si profiturile ce trebuie platite pentru a “atrage o cantitate naturala” de marfuri pe piata sa fie remunerate la ratele lor natural. Dupa Smith,concurenta face ca pretul de piata sa graviteze in jurul pretului natural.

Capitolele urmatoare ale volumului I sunt consacrate unui studiu mai detaliat al legilor care explica salariile ,profitul si rentele.

Microeconomia smithiana a ridicat,bineinteles,numeroase intrebari. Sa le semnalam pe cele mai importante:

Una din primele probleme abordate de succesorii lui Smith se refera la renta. Teoria lui Smith, privind determinarea rentei este complicate. In plus,trebuie sa se explice de ce fermierul este obligat,din punct de vedere economic,sa plateasca renta,oricare ar fi suma acesteia. Teoria rentei diferentiale,elaborate de Anderson si West,poate fi interpretata ca un raspuns la aceasta intrebare,pe langa faptul ca permite determinarea rentei.

Si mai dificil, Smith considera ca rata salariului si rata profitului sunt date. Daca succesorii sai vor accepta prima din cele doua date,stim ca Ricardo va refuza sa admita ca rata salariului si rata profitului pot fi data independent una de cealalta. El va considera,deci teoria repartitiei (relatia dintre prêt,rata salariului si rata profitului) drept “principal problema a economiei politice”.

13

Teoria monedei si teoria cresterii

Volumul II al Avutiei Natiunilor are ca subiect acumularea capitalului si deci cresterea,analizata din punctul de vedere al economiei pe ansamblu. Smith abordeaza aici dificila chestiune a relatiilor dintre moneda si capital. Pentru Smith,aurul si argintul fac parte din capitalul circulant al unei natiuni,insa nu intra totusi in venitul acesteia,de unde delicata problema a statului economic al metalelor pretioase,punct important in controversa lui cu sistemele mercantile.

Suntem nevoiti sa constatam ca abordand oferta de moneda prin intermediul analizei bancilor,Smith mai degraba evita decat trateaza aceasta problema. Acest punct constituie cu siguranta unul din indicia cei mai clari ca Smith “ nu este un avocat neconditionat al laissez-faire-ului” ( J.Viner). Pe de alta parte ,Smith considera esentiala elaborarea de reguli prudentiale constrangatoare,in asa masura incat poate fi considerat drept unul dintre fondatorii doctrine efectelor reale. Pe de alta parte, si mai ales, el apara principiul unei rate maxime a dobanzii (rata de camata) fixate de stat “ cat mai aproape posibil de rata obisnuita a profiturilor” pentru a exclude de pe piata imprumuturilor “risipitorii” si “ facatorii de proiecte”. Este clar ca experienta il face sa abordeze cu cea mai mare prudent rolul bancilor ca intermediari financiari. Acest punct merita subliniat nu numai din cauza implicatiilor sale doctrinale,ci si pentru ca scoate in evident o caracteristica a gandirii lui Smith care le va parea dificila succesorilor sai (Malthus facand exceptie), si anume posibilitatea unui exces de oferta de capital si deci a unor crize economice. Aceasta “proasta orientare a capitalurilor” este ,de altfel,una dintre consecintele sistemului mercantile.

Acestea fiind spuse,cea mai mare parte a teoriei cresterii elaborate de Smith se bazeaza pe distinctia ,considerata esentiala ,dintre munca productiva si cea neproductiva. Rata de crestere depinde ,in esenta , de parte din profituri reinvestita in angajarea de muncitori productive,parte considerta drept variabila exogena .

Asadar,regasim aici variabila cheie care face ca orice crestere a avutiei reale a unei natiuni sa depinde de comportamentul “manufacturilor”. Smith inaugureaza astfel marea traditie britanica ( Ricardo, Marshall, Keynes) care va tinde sa puna intotdeauna pe primul plan deciziile intreprinzatorilor.

14

Lucrarea contine si patru maxime formulate de Adam Smith, care trebuie luate in considerare atunci cand se discuta despre impozit:1. Trebuie ca supusii fiecarui stat sa contribuie, pe cat posibil, la sustinerea statului, in raport cu posibilitatile lor, adica in raport cu venitul fiecaruia.2. Impozitul pe care fiecare persoana este obligata sa il plateasca trebuie sa fie bine precizat si nu arbitrar. Epoca (adica termenul) de plata, modalitatea si suma de plata trebuie sa fie clare si evidente, atat pentru contribuabili, cat si pentru orice alta persoana.3. Orice impozit trebuie sa fie perceput la timpul si modul care reies a fi cele mai convenabile pentru contribuabil ca sa-l plateasca.4. Orice impozit trebuie sa fie astfel conceput incat sa scoata si sa “instraineze din buzunarele” populatiei cat mai putin posibil, peste atat cat poate aduce in tezaurul public al statului.

Impozitul poate frana activitatea economica a contribuabililor,asadar toate tarile, tinand cont de aceste principii, au incercat sa stabileasca impozite cat mai just repartizate, atat ca termen cat si ca modalitate de plata, in functie de venitul populatiei.

Venitul sau profitul obtinut din capital se imparte in mod firesc in doua parti: partea care reprezinta dobanda si apartine proprietarului capitalului, si surplusul, care depaseste suma necesara pentru plata dobanzii. Evident ca aceasta din urma parte nu poate fi impusa direct. Ea reprezinta o compensatie pentru riscul si osteneala utilizarii capitalului. Cel ce utilizeaza un capital trebuie sa obtina aceasta compensatie, pentru ca altfel ar disparea motivatia de a utiliza capitalul in felul respectiv. Prin urmare, daca ar fi impus direct, in proportie cu intregul profit, ar fi nevoie fie sa urce rata profitului, fie sa faca astfel incat impozitul sa cada pe dobanda banilor, adica sa plateasca o dobanda mai mica.

Dobanda pare, la prima vedere la fel de apta sa faca obiectul unui impozit direct, ca si renta pamantului. Si ea este un produs net care ramane dupa completa compensare a riscului si ostenelii depuse in folosirea capitalului. Dupa cum un impozit asupra rentei nu poate urca arenzile, tot astfel un impozit pe dobanda banilor nu poate urca procentul dobanzii, deoarece se presupune ca, dupa plata impozitului, cantitatea de capital mobiliar sau de bani din tara, ca si intinderea de pamant, ramane aceeasi ca si inainte.

Rata obisnuita a profitului e determinata pretutundeni de cantitatea de capital disponibil pentru plasament, in raport cu totalitatea plasamentelor

15

sau cu afacerile ce urmeaza a fi facute cu aceste capitaluri. Totalitatea plasamentelor sau afacerilor ce se pot face cu capital nu poate fi nici sporita si nici redusa prin impozite asupra dobanzii banilor, prin urmare, daca asemenea impozite nici nu sporesc, nici nu reduc cantitatea de capital disponibil, rata normala a profitului ramane desigur aceeasi. In acest caz, partea din profit necesara pentru compensarea riscului si ostenelii celui ce investeste capitalul ramane si ea neschimbata, asa cum nici osteneala nu se modifica. Prin urmare, la prima vedere, dobanda banilor pare tot atat de potrivita pentru a face obiectul unei impuneri directe, ca si renta pamantului.

In al doilea rand, pamantul este un obiect ce nu poate fi mutat dintr-un loc intr-altul, pe cand capitalul poate fi cu usurinta deplasat. Proprietarul de pamant este neaparat cetatean al tarii in care se afla proprietatea sa, pe cand proprietarul de capital este propriu-zis un cetatean al lumii si nu neaparat legat de o anumita tara.Adam Smith subliniaza unul din avantajele proprietarului de capital, si anume acela de a-si transfera capitalul, dintr-o unitate in alta, sau dintr-o tara in alta, mai ales atunci cand acesta este supus unor cercetari “vexatorii” in scopul de a-l impune la dari impovaratoare. De aceea natiunile care au incercat sa puna impozite pe venitul capitalului, au fost nevoite sa se multumeasca, in locul unor cercetari riguroase, cu o evaluare foarte vaga, si deci, mai mult sau mai putin arbitrara . Astfel, observa Adam Smith, orice cetatean vazandu-se impus cu mult sub venitul sau real, nu poate protesta, chiar daca vecinul sau ar fi impus cu ceva mai putin decat el.

POPESCU CRISTI :

În “Avuţia naţiunilor” denumită şi “biblia liberalismului clasic”, Smith a reuşit să sintetizeze cele mai importante cunoştinţe acumulate până la el

16

în domeniul economic, Adam Smith este considerat “părintele” economiei politice moderne mai ales datorită acestei lucrări.

Adam Smith a sesizat că puterea economică a statului depinde de puterea economică a naţiunii. De aceea el şi-a îndreptat atenţia spre îmbogăţirea naţiunii în timp ce mercantilişti şi fiziocraţii au încercat să îmbogăţească statul.

Lucrarea lui A. Smith este impartita in 5 carti. Esenta teoriei sale economice este cuprinsa in primele doua carti si anume:

I. Despre cauzele perfectionarii fortelor productive ale muncii si despre ordinea potrivit careia produsul acesteia este in mod natural distribuit intre diferitele clase sociale si

II. Despre natura, acumularea si intrebuintarea capitalului. Alte doua parti ale lucrarii au caracter predominant istoric si polemic

si se ocupa de probleme privind organizarea diferita a economiei in epoci si la popoare diferite:

III. Despre cresterea in mod diferit a belsugului la diferite natiuni, precum si analiza activa si critica a unor doctrine economice premergatoare lui, mai ales mercantilismul si fiziocratismul

IV. Despre sistemele de economie politica. Ultima parte a lucrarii se ocupa de probleme ce tin de stat si politica

economica dusa de acesta, indeosebi politica fiscala V.Despre venitul suveranului sau al statului.

A. Smith critica viziunea mercantilista si fiziocrata despre bogatie, considerind ca prima este total gresita, iar a doua este unilaterala si sustine ca bogatia consta in bunurile necesare pentru traiul oamenilor, iar izvorul ei este "munca anuala a oricarei natiuni", ca bogatia se compune atit din "produsul imediat al acestei munci" cit si din "ceea ce se cumpara cu acest produs de la alte natiuni". Aceasta inseamna ca banii, respectiv metalele pretioase faceau parte din bogatia natiunilor, dar aceasta nu se reducea la ele, ci cuprindea totalitatea bunurilor folositoare oamenilor, create de munca lor. Sporirea sau cresterea bogatiei depinde, dupa parerea lui Smith, de "perfectionarea fortelor productive ale muncii", respectiv de doi factori mai importanti: intii de "priceperea, indemanarea si chibzuinta cu care este infaptuita munca", iar, in al doilea rand , de "raportul dintre numarul celor intrebuintati intr-o munca folositoare (productiva) si cei care sant intrebuintati in munci neproductive". In legatura cu acesti doi factori de sporire a bogatiei, Smith analizeaza diviziunea muncii si caracteristicile muncii productive spre deosebire de munca neproductiva.

17

Diviziunea muncii in cadrul atelierului sau specializarea lucratorilor in anumite operatiuni este cauza cresterii indemanarii lor si, deci, a sporirii volumului de produse obtinute de ei. Pentru a ilustra acest adevar Smith da ca exemplu manufactura pentru producerea acelor cu gamalie in care intregul proces tehnologic era divizat in 18 operatiuni distincte, executate de tot atatia lucratori sau fiecare lucrator executa cel mult 2-3 operatiuni, avand drept rezultat sporirea productivitatii fiecaruia dintre ei de cateva zeci de ori. Din acest punct de vedere, Smith constata ca productivitatea muncii este mult mai mare in industrie decat in agricultura. La cresterea productivitatii muncii contribuie, pe linga sporirea indeminarii muncitorilor, alti doi factori si anume: economisirea timpului care s-ar pierde prin trecerea unui lucrator de la o operatiune la alta, precum si inventarea de masini, care usureaza si reduc timpul de munca. In legatura cu inventarea de masini si raspandirea progresului tehnic, Smith subliniaza importanta specializarii si in domeniul gandirii teoretice ("speculatia intelectuala"), respectiv al stiintei si cercetarii stiintifice. Munca productiva are, dupa parerea lui Smith, trei caracteristici esentiale: este platita din capital, se fixeaza in obiecte materiale (indiferent de ramura economica in care este prestata) si creeaza profit sau aduce un spor de valoare peste cheltuielile de productie. Pe baza acestor criterii, Smith sustine ca munca muncitorului din industrie sau agricultura este productiva, in timp ce munca functionarului de stat, a preotului, a servitorului casnic etc. este neproductiva. In consecinta, arata el, "un om se imbogateste intrebuintind multi muncitori, saraceste insa intrebuintind multi servitori casnici". Importanta practica a acestor adevaruri decurge din faptul ca toti locuitorii unei tari (productivi, neproductivi si cei care nu muncesc deloc) sant intretinuti din productia totala anuala care, cu exceptia produselor spontane ale pamintului, este rodul muncii productive. In consecinta, cu cat este mai mare ponderea muncitorilor productivi, cu atat mai mari sant sansele de crestere a avutiei nationale si deci a gradului de imbelsugare a populatiei. Problema valorii bunurilor economice a fost si continua sa fie si in zilele noastre cea mai spinoasa problema teoretica a stiintei economice, nu numai datorita sensurilor foarte diferite atribuite termenului de "valoare" de catre diversi autori, ci mai ales datorita controverselor privind factorul generator de valoare (factor obiectiv, independent de opiniile oamenilor sau, dimpotriva, aprecierea subiectiva a acestora), precum si implicatiilor social-politice ale acestuia; avem in vedere mai ales consecintele lui asupra intelegerii procesului de repartitie a venitului national si a mecanismului de

18

functionare a economiei de piata moderne si contemporane in ansamblu, inclusiv a articularii economilor nationale in economia mondiala si in relatiile economice internationale. De mii de ani se stie ca schimbul de marfuri este fenomenul cel mai frecvent in cadrul economiei de piata si, prin aceasta, un fenomen extrem de banal, dar, in acelasi timp incarcat de mult mister, de multe semne de intrebare si neclaritati, atat pentru specialisti cat si pentru profani. In antichitate s-a inteles ca schimbul de marfuri presupune crearea si deci masurarea lor, iar aceasta presupune echivalenta, egalitate, respectiv prezenta unui element comun in toate marfurile date, dar nu a fost inteles sau descoperit acest element comun, adica, substanta egalitatii si abilitatii marfurilor. In cautarea unei reguli de desfasurare normala a schimbului de marfuri, ganditorii din evul mediu, sub influenta vizibila a principiului crestin al moderatiei, au formulat notiunea de "pret just" in opozitie cu practicile frauduloase ale unor negustori de a-i insela pe cumparatori si, deci, de a se imbogati in mod nejustificat. Pretul era considerat "just" daca permitea desfasurarea normala a activitatii economice, daca nu era impotriva binelui public si deci era considerat "normal" de catre majoritatea oamenilor. In definirea medievala a notiunii de "pret just" intrau deci atat elemente obiective, respectv "efortul depus" (Toma d'Aquino), "costul de productie" (Duns Scotus), inclusiv "remunerarea muncii", cat si elemente subiective (aprecierea facuta de majoritatea oamenilor, ceea ce se considera "just"). Mercantilistii nu s-au ocupat de substanta si marimea preturilor, ci, sub impresia afluxului de metale pretioase, au cercetat cu precadere relatia cantitativa dintre modificarea volumului banilor in raport cu volumul marfurilor existente, ajungand la concluzia ca marimea preturilor este direct proportionala cu sporirea cantitatii de bani pe piata. Curand insa, economistii si-au dat seama ca acest raport este numai o latura a problemei si nu cea mai importanta, si ca daca se dorea intelegerea corecta si profunda a mecanismului si legilor schimbului de marfuri trebuiau cercetate doua laturi ale acestui proces in dublu sens: atat substanta cat si marimea preturilor, amandoua privind atat marfurile obisnuite cat si banii care mijloceau, dar sub anumite aspecte si complicau schimbul de marfuri. Pe acest drum greu si lung s-au angajat economistii liberali clasici, incepand cu W. Petty, continuind cu J. Locke, A. Smith, D. Ricardo si terminand cu J. ST. Mill. Pentru acesti economisti era foarte important sa descopere baza obiectiva pe care se formau preturile sau cauza lor, centrul de gravitatie in

19

jurul caruia oscilau preturile, elementul social pe care-l exprimau preturile atunci cand cererea coincidea cu oferta de marfuri. Odata consacrat termenul de valoare spre desoebire de pret (expresia in bani a valorii), cei doi autori fac o serie de precizari in legatura cu el. Smith semnaleaza doua sensuri ale termenului de valoare – respectiv valoarea de intrebuintare (capacitatea de a satisface anumite nevoi) si valoarea de schimb (capacitatea de a obtine o cantitate determinata din alta marfa). Fondul principal de idei ale lui Smith si Ricardo si partea cea mai controversata din gindirea lor cu privire la valoare si preturi se refera insa la raspunsul dat de ei celor trei intrebari-cheie privind aceasta problema si anume: izvorul, marimea si masura marimii valorii marfurilor ca temelie a formarii si miscarii preturilor.

In legatura cu izvorul sau substanta valorii marfurilor, A. Smith arata ca este scump ceea ce costa multa munca sau cere multa osteneala, deci, ca munca este etalonul adevarat si definit dupa care se apreciaza si valoarea tuturor marfurilor in orice imprejurare. "In toate timpurile si in toate locurile - scrie A. Smith - este scump ceea ce se obtine cu greutate, sau costa multa munca pentru a se dobandi si ieftin ceea ce se obtine usor, sau cu foarte putina munca. Prin urmare, numai munca, fiind aceea care niciodata nu variaza in valoarea sa, numai ea este etalonul adevarat si definitiv, dupa care valoarea tuturor marfurilor poate fi, intotdeauna si oriunde, apreciata si data. Ea este pretul lor real; banii sant numai pretul lor nominal". Progresul realizat de Smith fata de predecesorii sai in legatura cu aceasta problema consta in faptul ca el a generalizat ideea ca munca creaza valoare in toate ramurile productiei, nu numai in minerit (cum credea Petty), sau in agricultura (cum credeau fiziocratii). Vorbind despre izvorul sau substanta valorii marfurilor, A. Smith are in vedere, ceea ce cu un termen modern, a fost denumit "munca incorporata" in marfuri. Alteori insa, referindu-se tot la munca in calitate de izvor al valorii, Smith are in vedere "munca ce poate fi cumparata" cu ajutorul unei marfi, termen ambiguu, deoarece afirmatia se poate referi la doua situatii extrem de diferite: prima, cand este vorba de cumpararea "indirecta" de munca, in sensul de munca incorporata in marfa cumparata, si a doua, cand este vorba de angajarea de muncitori platiti (salariati) cu pretul unei marfi, cand ei urmeaza sa presteze un numar mai mare de ore pentru cel care i-a angajat decat numarul de ore in care a fost creata valoarea care le-a fost platita ca salariu, deoarece in absenta acestui surplus de valoare sau castig pentru intreprinzatori nu ar avea sens

20

angajarea lor. Aceasta "munca directa" a muncitorilor angajati sau cum i se mai spune, cu un termen modern, "munca comandata", difera cantitativ (este evident mai mare) fata de "munca incorporata", ridicand obiectii de comensurabilitate, incalcand echivalenta schimbului. In legatura cu marimea valorii marfurilor exista, de asemenea, la Smith o serie de cautari si tatonari care arata ca problema nu este inca suficient de bine inteleasa de el. Greseala lui Smith consta, pe de o parte, in identificarea nepermisa a procesului derivat al repartitiei valorii cu procesul primordial al crearii acesteia, iar pe de alta parte, in extinderea acestui rationament de la nivelul unei marfi singulare la nivelul intregului produs social, avand ca rezultat identificarea produsului social cu venitul national, prin omisiunea capitalului investit in mijloacele de productie din structura produsului social.O oscilatie asemanatoare intalnim la Smith si in legatura cu masura marimii valorii. Aceasta concluzie constituie punctul de legatura cel mai trainic dintre conceptia lui Ricardo si conceptia lui Smith despre valoare si preturi, dar si obiectul celor mai numeroase contestari ale lui Smith de catre o serie de exegeti contemporani ai operei sale.

Bibliografie :

« Adam Smith si Avutia natiunilor » Volumul II.

« Doctrine si curente in gandirea economica moderna si contemporana » Editia a II-a , Editura All , Bucuresti.

WWW.GOOGLE.RO

21

PROFESOR COORDONATOR: ZGOVANCU ANA-MARIA

22