Discipline de Are Fotbal

DISCIPLINE DE APROFUNDARE - FOTBAL - MATERIALE – ŞCOALA FEDERALĂ DE ANTRENORI

Lect.univ.dr. RĂDULESCU MIRCEA

Universitatea Ecologică din Bucureşti

2

CUPRINS

Nr. crt.

Tema / Subiectul tratat Autor şi /sau sursă Pag

1. Cinci practici preferate: alergarea cu mingea şi contraatacul

John Mc Dermott, Antrenor naţional, Asociaţia de Fotbal, Anglia, Revista “INSIGHT”, Vol. 6, 2003

4

2. Cinci practici repetative favorite Brent Hills, Asistent Naţional, Antrenor (Fotbal feminin), Anglia

11

3. Video clubul anrenorului (Video Club Coatch)

John Allpress şi Les Howie – Antrenor Anglia, Revista Insight, Vol. 6, 2002

18

4. Privire generală asupra ştiinţei şi cercetării fotbalului

Spencer Hayes Sursa: INSIGHT Vol.6, anul 2002

26

5. Pregătirea dinaintea sezonului. Antrenamentul în afara sezonului pentru jucătorii din afara terenului.

RICHARD HANKINS Revista „Insight”, Vol.6, 2003

31

6. Standartd de calitate pentru formarea (pregătirea) antrenorilor în Europa.

Sursa: Revista „Insight”, Vol.3, 2000 38

7. Antrenament în grupe mici – Din practica programului de încurajare a talentelor – DFB (Liga germană de fotbal)

Jorg Daniel, Andre Malinowski / DFB – coordonatori 41

8. Antrenamentul din afara sezonului

BARRY DRUST Revista “INSIGHT”, Vol. 6, 2002 49

9. Pregătire optimă pentru a 2-a jumătate. Mai multe activităţi la pauză.

Peter Krustrup, Magni Mohr, Jens Bangsbo, Rev. Insight, Vol. 6, 2002

52

10. Interpretarea antrenării stimulilor

Sursa: Revista Insight, Vol.6, 2002 56

11. Monitorizarea intensităţii antrenamentului în fotbal

Sursa: Revista Insight, Vol.6, 2002

58

12. Antrenarea cu greutăţi libere. Formarea unei baze corecte

Sursa: Revista Insight, Vol.6, 2002 60

13. Flexibilitatea – partea uitată a fitnessului pentru tinerii fotbalişti


61

14. Imaginaţia în fotbal IAN MAYNARD, Rev. Insight, Vol. 6, 2003, Anglia 64

15. Rolul Video-feedbackului în antrenarea îndemânărilor fotbalistice.

NICOLA HODGES, Revista “Insight”, Vol.6, 2003, Anglia 68

16. Antrenamentul de rezistenţă îmbunătăţeşte performanţa în fotbal

JAN HOFF şi JAN HELGERUD Rev. Insight, Vol. 6, 2003

75

3

17. Să reducem sau să extindem? Rolul psihologiei sportive în fotbalul profesionist.

Aidan Moran Revista INSIGHT, Vol. 6, 2002

81

18. Forţa şi viteza Sursa: Revista franceză de sport 89 19. Privire generală asupra ştiinţei

şi cercetării în domeniul fotbalului la nivel mondial.

Studiu realizat de Spencer Hayes Revista “INSIGHT”, Vol. 6, 2003

97

20. Ce ne indică analiza cantitativă a meciului (ACM) despre fotbalul în atac?

Articol de Mark Williams Revista RESEARCH, Anglia

108

22. Analiza arbitrilor de lovire a balonului în cadrul institutului scoţian pentru sport

Articol de Malcolm Fairweather, Simon Coleman şi Brendon Ferrier, Revista RESEARCH, Anglia, 2003

117

23. Antrenamentul în situaţiile cu mingea pe loc în fotbal (caietul antrenorului)

Jose Maria Yague Cabezon, dr. în psiho-pedagogie, Antrenorul naţionalei de fotbal, Profesor de fotbal la INEF din Castilla y Leon Revista “ELENTRENADOR ESPANIOL”, nr. 91, 2001, pania

124

24. Dezvoltarea calităţilor fizice la portarul de fotbal

Isidre Ramon Madir Revista “El enrenador espaniol”

131

25. Observarea acţiunii jocului în fotbal (II). Secvenţa acţiunilor.

Isidre Ramon Madir Revista “El enrenador espaniol” 138

26. Observarea acţiunii jocului în fotbal (III). Rezultatele unei propuneri


27. Consideraţii Metodologice în antrenamentul fotbalului amator


28. Pregătirea pentru un meci internaţional

Sursa: Revista “INSIGHT”, Vol. 2, 1998 152

29. Antrenament pentru îmbunătăţirea rezistenţei (aerob şi a vitezei anaerob)

Sursa: Revista Insight, Nr. 2,

Vol. 2, 1998 156

30. A XVIII-a ediţie a simpozionului UEFT din Israel 1997

John Mc Dermott şi Hohn Barnwele; Sursa: Revista “INSIGHT", Volumul I, anul 1998

159

31. Introducerea în imaginare: Ghid practic

Sursa “INSIGHT”, Vol. 2, 1998 167

32. Program de antrenament în 23 Şedinţe

Sursa: Revista franceză “FOTBAL”, 2002 171

33. Receptivitate (adeziune) la pregătire (antrenament): Identificarea problemei şi găsirea unei soluţii

Andy Borrie, Revista INSIGHT, Vol. 4, 2001, Anglia

183

34. Impactul rolului asupra eficienţei echipei

Sursa: Revista “Insight”, Vol. 4, 2001, Anglia 188

35. Cursul inaugural UEFA pentru licenţă

Sursa: Revista “INSIGHT”, Vol. 4, 2001 192

4

CINCI PRACTICI PREFERATE: ALERGAREA CU MINGEA ŞI CONTRAATACUL

Tohn McDermott Antrenor national

Asociatia de Fotbal, Anglia Revista “INSIGHT”, Vol. 6, 2003

Există putine faze mai atractive decât un jucător ce aleargă în tempo, depăşind apărătorii şi executând manevre precise în mare viteză. În continuare, sunt expuse o serie de exerciţii pentru a încuraja acest lucru. 1. EXERCIŢIUL 1 - ÎNCĂLZIREA CU TEMATICĂ (fig. 1) Exerciţiul constă în alergare cu mingea. Creşteţi intensitatea în mod treptat, alternaţi cu exerciţii de întindere-relaxare.

(Fig. 1)

1.1. Obiective: • Încurajează intercepţiile;

X X X 2 O

O 3

O 4 1 O X X X

Alergare cu mingea

Pasare

5

• Implică apărătorii (să nu alerge în linie dreaptă); • Lovirea în viteză a mingii cu fiecare picior în parte. 1.2. Desfaşurare: • Jucătorii împărţiţi în două echipe sunt dispuşi în linie pe laturile unui con la o

distanţă de 36-40 metri; • Al doilea jucător din linie aleargă cu mingea ce a fost interceptată de la

primul jucător; • La început aleargă drept spre echipa adversă şi apoi schimbă unghiul,

descriind conul; • Ajungând cât mai aproape de echipa adversă, pasează mingea cu acurateţe

şi destul de puternic către aceştia. EXERCIŢIUL 2 - JOCUL DIN UMBRĂ FUNCŢIONAL 2.1. Obiective: • Dezvoltarea unor relaţii esenţiale între jucătorii aflaţi în contraatac; • Încurajează tehnicitatea de înaltă calitate; • Încurajează abilitatea şi sincronizarea în mişcare şi recepţionarea / primirea

mingii; 2.2. Desfăşurare: • Se lucrează simultan cu 2 (două) mingi; • Portarul aruncă apărătorului (full back); • Apărătorul aleargă cu mingea descriind un unghi (arc) spre manechinul/

obiectul amplasat în apropierea liniei de centru; • X7, aleargă înainte apoi se înscrie pe traiectoria descrisă de X2, pentru a

primi, din alergare, mingea pasată în forţă, de către X2; • X7, aleargă cu mingea ocolind manechinul/obiectul amplasat în mijlocul

jumătăţii de teren; În acelaşi timp, X9 aleargă pentru a primi o pasă mascată de la X7 şi trimite în scurt mingea la portar.

Notă: se va lucra cu 2 (două) mingi odată. 2; 3 sau 4 jucători vor fi în fiecare echipă.

2.3. Dezvoltare:

• Introduceţi pase inverse de la apărător la extreme şi de la extreme la

înaintaşi (piciorul stâng în diagrama 2); • Introduceţi schimbări în joc de exemplu, X2 aleargă cu mingea, schimbaţi

cu X7;

GK

X2 Y9 O Y2 Pas X7 O X9 Pas Şut 2 Y2

GK

Alergare Şutare

Pasare

6

(Fig. 2.)

• Y7 aleargă cu mingea şi pasează lui X9; • Introduceţi 3 sau 4 mingi. Introduceţi şutarea şi finalizarea, S (serverul) şi apoi reporniţi dacă mingea trece pe lângă portar.

3. EXERCIŢIUL 3 - ANTRENAMENTUL FUNCŢIONAL 3.1. Obiective:

• Trecerea de la mentalitatea de posesie la mentalitatea de contraatac în

aceiaşi fază; • Contraatac din diferite poziţii ale terenului alergând cu mingea în situaţiile

de 3 la 2; • Sincronizarea şi unghiurile de alergare ale înaintaşilor; • Finalizare curată.

3.2. Desfasurare: Jocuri de posesie a mingii pe tot terenul - 3 la 1; 3 la 2; 4 la 2, etc.;

(fig. 3)

O O ● ● A A

3vs1 3 vs1 3vs1

GK

7

• După 5 pase sau 10 secunde, rupeţi ritmul prin:

i. leşirea din careu prin alergare; ii. Pasare către un atacant cu urmărirea pasei pentru a primi mingea înapoi; iii. Pasare către un atacant ce va pasa în continuare unui al treilea jucător.

• Şutaţi spre poartă după 6 secunde de contraatac. 3.3. Factori cheie: 1. Siguranţă şi calitate în posesia balonului; 2. Decizie asupra momentului şutării pe poartă; 3. Crearea de spaţiu pentru a primi pasă de la atacant; 4. Decizie asupra balonului, să alergi cu el, să sincronizezi pasarea, să continui alergarea; 5. Tehnica - de mai sus şi forţă de şut; 6. Suport - unghiuri, sincronizarea distanţei mişcării atacanţilor de a sta pe laterală şi de a fi în poziţie de şutare atunci când sunt implicaţi (nu iesiţi larg); 7. Produsul final: finalizare curată şi precisă. 4. EXERCIŢIUL 4 - ÎNTREAGA LĂŢIME (fig. 4) 4.1. Obiective: • Trecerea de la un joc de posesie la contraatac; • Contraatac folosind extremele; • Mijlocasii pomind contra-atacul şi părăsesc careul (25/15); • Finalizarea din poziţiile extreme.

4.2. Desfăşurare: • Ţineţi mingea într-o arie centrală cu un flotor (F) - numărul jucătorilor şi

suprafaţa de joc depinde de abilitatea celor implicaţi în exerciţiu; • Se dau 5 (cinci) pase numărului 9; • Când ajunge mingea înapoi la F, acesta iese din careu şi pasează larg; • Amândoi mijlocaşii defensivi se demarcă. Un mijlocaş la închidere îi

urmează. Extrema opusă îl urmează pe cel mai depărtat; • Dă jucătorilor un timp limită, de exemplu 8 secunde, pentru a şuta pe poartă. 4.3. Factori cheie: 1. Decizie de a porni atacul; 2. Crearea de spaţiu; 3. Decizie şi pasare, alergare cu mingea, tehnica pasei în diagonală; 4. Unghiul şi sincronizarea alergărilor; 5. Contact la finalizare şi reglările de faze.

W O W

● X9

15

W Y9 W ● O

GK

GK

2X vs 2Y vs F

8

X5 X6

O9 O10 X3 X2 X4

X2 O11 X11 O8 O7 X8 O4 X7 X9 X10 O3 O5 O6 O2

GKX

GKO

Alergarea cu mingea

Pasarea

(fig. 4)

5. EXERCITIUL 5 - 11 CONTRA 11 (fig. 5) 5.1. Desfăşurare:

• Mingea la portarul advers; • Condiţionat să degajeze;

5.2. Obiective:

• Apărare în adâncime la contraatac; • Să acţionezi astfel încât adversarul să te atace; • Să existe în poziţie jucători ce cunosc planul de atac; • Să tâşneşti; • Să menţii echilibrul.

9

(fig. 5.)

6. FACTORII CHEIE: • Recuperare şi retragere: două grupuri strânse de apărători şi mijlocaşi vin

în jumatatea proprie (considerând că nu există şansa unui presing eficient); • Decizie şi presing:

♦ O9, duce mingea în extremă şi apoi ameninţă apărătorii de ambele părţi; ♦ O10, se duce în centrul jumătătii de teren ca jucător liber (de tranziţie); ♦ O11, se face văzut în jumătatea de teren a adversarului;

• Suport şi acoperire: ♦ Jucătorii din apropierea mingii ameninţă să intercepteze balonul; ♦ Jucătorii de acoperire, marcheză distanţa în funcţie de presiunea asupra

mingii;

• La intrarea în posesie a mingii: ♦ Creerea rapidă de spaţiu 6-10 secunde până la lovitură; ♦ Decizia de a rămâne sau nu în posesia mingii, driblându-l pe X10 sau de

a pasa lui X9, alergând cu mingea; ♦ Să susţii poziţiile în atac sau apărare; ♦ Sfârşitul produsului.

Traducere şi adaptare TOADER FLORENTIN

(posesor licenţă „B” - UEFA)

10

CINCI PRACTICI REPETATIVE FAVORITE

Brent Hills

Asistent Naţional, Antrenor (Fotbal Feminin), Anglia

1. INTRODUCERE O dezbatere continuă în fotbal în dezvoltarea jucătorilor de toate vârstete

este natura intervenţiei antrenorului şi dacă este favorabil pentru antrenor să fie mai puţin prezent şi să conceapă sesiuni practice care să fie dominate mai mult de jucător şi mai puţin de antrenor. Cantitatea intervenţiilor antrenorului variază în funcţie de natura şi familiaritatea muncii întreprinse şi a scalei timpului implicate. Spre exp., în postul meu actual, ca antrenor al echipei naţionale feminine de fotbal a Angliei (senioare), scala timpului este extrem de strânsă, spre deosebire de un cub de fotbal în care dezvoltarea tacticilor şi a jucătorilor poate fi lucrată de-a lungul unei perioade de timp extinse. Echipele naţionale se adună de obicei cu cinci zile înaintea unui meci.

Timpul de antrenament este limitat datorită nevoii de recuperare după meciurile din weekend-urile precedente ca şi nevoii de a se relaxa în timpul dinaintea meciului. Din această cauză, tot timpul disponibil trebuie folosit cât mai eficient posibil iar jucătorilor trebuie să li se permită să repete scheme tactice pentru a căpăta încredere în folosirea lor în meciuri competitive. Practicile de mai jos permit jucătorilor să repete mişcări fără a fi nevoie ca antrenorul să oprească în mod constant antrenamentul pentru a interveni. Mai degrabă antrenorul poate fi mai puţin “înfipt” şi poate vorbi cu jucătorii pe o bază individuală în timpul practicii. Aceste practici sunt de asemenea poziţii specifice care oferă jucătorilor practi mult mai realiste în zonele cheie de pe teren în care ei acţionează. Pentru aceasta este necesară o bună provizie de mingi, o aruncare potrivită, şi dacă este posibil manechine care să ofere jucătorilor aluzii vizuale şi "să păstreze totul real" pentru a-l cita pe Ali G.

Antrenorii pot reproiecta practicile pentru a exersa orice tactică pe care o doresc să o introducă. Este posibil cu grijă să construiască aceste practici repetitive în încălzirea de rutină şi prin aceasta să folosească mult mai eficient şi efectiv timpul care este pentru noi toţi limitat.

2. PRACTICA 1 - CORIDORUL REPETITIV

2.1. Organizarea:

- Portarul (GK) exersează aruncările lungi către S2, care continuă să alimenteze cu mingi pe S1. - S1 joacă (schimbă) pase altemativ cu jucătorii 1,2,3;

11

S1,2 - Pasatori

-1 pasează către 4; 4 către 7; 7 către 10; 10 trece de manechin şi încruci-şează pentru a ataca "crucea";

Legendă:

○ Manechini; 1 ס Jucători; ● GK – Portari; ▲ Conuri;

- 2 pasează spre 5 ; 5 spre 8; 8 spre 11 care se întoarce şi şutează; - 3 pasează spre 6; 6 spre 9; 9 spre 12 care trece de manechin şi încrucişează cu 13 pentru a ataca; - Portarul GK2 şi portarul GK1 pot schimba locurile; - S 1 trebuie să cronometreze (regleze) pasele către fiecare coridor; - Dacă ultimul jucător din fiecare coridor ar observa că jucătorul care pri-meşte sau portar nu sunt pregătiţi, ar trebui să execute o întoarcere pentru a întârzia următoarea aruncare (minge); - Exerciţiul poate avea loc la intervale de 3-5 minute, în funcţie de vârstâ şi de intensitatea la care jucătorii îşi pot schimba poziţiile lor de start iniţiale; - Jucătorii pot alege pe ce poziţie vor începe, dar aceasta trebuie să fie înrudită cu poziţia în care ei sunt folosiţi într-un med în afara cazului în care antrenorul are alte obiective precise.

2.3. Obiectivele antrenamentului:

- Toate tipurile de pase şi control al mingiei pot fi specificate; - Verifică manechinele pentru a crea spaţiu; - Alergări de susţinere, de acoperire;

Traseu minge Traseu jucător

ס ○ ס ○ ○ ס ס ○ ס ▲ ▲ ▲ ▲ ▲ GK1 ● ס ס ס ○ ○ ○ ○ GK2 ● ס

ס ▲ ▲ ▲ ▲ ▲

S1 S2 ס 6 ○ ○ ○ ○ ס ס ס

CORIDOR 1

1 7

4

10

CORIDOR 2

CORIDOR 3

2

5 11 13

14

3 9 12

12

- Încrucişări în alergare; - Finalizarea încrucişărilor; - Şuturi; - Portarul opreşte mingea, observă încrucişările şi aruncă lung!

3. PRACTICA 2 - JUMĂTATE DE CORIDOR

3.1. Organizarea:

- Acest exerciţiu poate fi folosit pentru a da practici repetitive cu numere limitate dar pentru a continua să se lucreze la mişcările tactice care trebuie perfecţionate; - Portarul GK1 trimite mingi spre S2 care continuă să îl aprovizioneze cu mingi pe S1; - S1 pasează către 6 care pleacă să intercepteze; - 6 paseză către 3, 3 pasează către 9 care a venit la primit; - 9 înalţă mingea către 11 pentru a se desprinde de linia terenului şi a juca mingea către 10; - 10 aleargă de-a lungul liniei defensive stând pe partea laterală şi întorcându-se din alergare pentru a prelua pasa de la 11.

O strategie ar putea fi:

- 9 pasează spre 8 care pasează la 11, după care 9 continuă pe o poziţie viitoare; - 11 aleargă în josul liniei şi trece în alergare de 9 şi 10 pentru a ataca "crucea"; - Antrenorii pot manipula natura antrenamentului în funcţie de agenda personală, de expemplu, rotirea poziţiei jucătorilor sau mişcării tactice care pot varia!

3.2. Obiectivele antrenamentului: - Crearea de spaţiu: 6, 3, 11 şi 8 trec de manechine şi interceptează balonul;

○ ס ס ס ○ ○ ○ 10 ס ○ ס 8 ○ ● GK2 ס 6

● GK1

START

S1 S2

3 11 9

13

- Jocuri combinative: 9 şi 10 joacă strâns împreună; - Susţinere: 9 prezentat ca o ţintă şi joacă trimiţând pase spre 11; - Pase şi susţinere: 11 aleargă cronometrat în teren pentru a juca o tuşă prin pasa pentrul O; - Alergări de susţinere: 10 efectuează o alergare întinsă de-a lungul liniei defensive şi se întoarce în alergare, în spatele apărării pentru o pasă directă. - Finalul antrenamentului: 10 repetări 1:1 contra portarului.

4. PRACTICA 3 - PRACTICĂ REPETITIVĂ 4.1. Organizarea:

- Portarul GK1 începe antrenamentul pasând către S2 care continuă să îi dea mingi lui S1.

- S1 pasează către 5 care trece de manechin; - 5 primeşte şi pasează către 2; - 4 şi 8 se rotesc şi 2 pasează către 4; - 7 venfică în spate şi apoi întoarce mingea în aer de la 4; - 7 trece în alergare de 9 şi de 10 pentru a ataca; - S1 începe a doua fază pasând către 6 care tatonează; - 6 pasează către 3; - 4 şi 8 rotesc poziţiile; - 3 pasează către 10 care se întoarce să intercepteze; - 10 trimite mingea spre 8; - 8 pasează în aer spre 11; - 11 trece în alergare de 9 şi 10 pentru a ataca;

- Doi sau trei jucători pe poziţia 4, 7, 8, 9, 10 şi 11, datorită volumului mare de lucru se rotesc între ele; - Când balonul este pasat la nr.7 în faza 1, S1 începe faza 2 pasând la nr.6 pe partea stângă a terenului;

ST

AR

T

○ ס ס ○ 4 ס 6 ○ ס ○ ס ○ 10 ● GK1 S1 S2

● GK2 ס○ ס ○ ס ○ 5 8 9

○ ○ ס ס 2 7

3

11

ST

AR

T

14

- Toate mingile trebuie să fie disponibile la S1. Portarul GK2 sau GK1 pot lucra trimiţând mingi lungi către S2.

4.2. Obiectivele antrenamentului:

Acest exerciţiu oferă repetiţie pentru mişcările tactice următoare: • mijlocaşul controlează pasa lungă; • fundaşul fentează pentru a primii o pasă de la mijlocaş; • schimb de locuri la mijlocul terenului; • mijlocaşul atacă poarta şi construieşte atacul prin pase; • jucătorii liberi se întorc în spatele fundaşilor traversând în alergare. Acest exerciţiu va funcţiona atunci când jucătorii se vor familiariza cu mişcările! Antrenorul ar trebui să intrervină pentru întregul grup doar atunci când este

absolut necesar, dar poate discuta individual pentru clarificarea unor puncte tehnice specifice. 5. PRACTICA 4 - PRACTICĂ REPETITIVĂ 5.1. Organizarea:

- Portarul GK1 trimite spre 2 care trece de manechin şi interceptează; - 4 se întoarce să îl susţină iar 8 aleargă înainte pentru a crea spaţiu; - 2 pasează către 4 şi aleargă la susţinere; - 4 pasează către 7 care iese în afara liniei pentru a primii; - 7 trimite în teren şi pasează către 10; - 8 îl susţine pe 10 prin alergare; -10 pasează spre 8; 8 pasează spre 2; 2 păstrează balonul şi trece prin fentă la prima ocazie favorabilă;

ס ס ○ ○ 4 ס 6 ס ○ ס ○

9 ○ ● ● ס 2

GK1 GK2 ○ ס 10

○ ס 8 ○

○ ס ס 7

3 11

15

- 9 şi 10 atacă balonul încrucişând; - Doi jucători dintre numerele 2, 3, 4, 8, 9 şi 10 fac un volum de muncă foarte mare; - Când balonul este trimis către 10 în faza întâi, portarul GK1 începe faza doua pasând spre numărul 3 pe parte stânga a terenului.

5.2. Obectivele antrenamentului

Acest exerciţiu permite repetarea următoarelor mişcări tactice: - portarul începe atacul jucând de pe fundul terenului prin degajare; - 2 fentează pentru a primi de la portar; - 4 şi 8 se rotesc pentru a intercepta şi pentru a crea spaţiu în mijlocul terenului; - 7 iese în afara liniei pentru a intercepta; - 2 suprapuneri; - 8 şi1 ajută pe 10 alergând la învăluire; - 2 aleargă paralel cu tuşa; - 9şi 10 atacă balonul. Acest exerciţiu va funcţiona atunci când jucătorii vor fi familiarizaţi cu

mişcările. Antrenorul ar trebui să intervină pentru întregul grup doar atund când este

absolut necesar, dar poate discuta individual pentru clasificarea unor puncte tehnice specifice.

6. PRACTICA 5 - PRACTICĂ REPETITIVĂ

6.1. Organizarea:

- Portarul albastru trimite spre 2 care trece de manechin şi interceptează prin faţă. - 4 se întoarce pentru susţinere iar 8 aleargă în faţă pentru a crea spatiu.

ס ס ○ ○ ○ ס 9 ○ ס 4

○ ס 10 ●

○ ס 10 ○ ס 9 ○ ס 8

○ ○

ס ס 2 7

3 11

16

- 2 pasează către 4 care interceptează pe jumătate întors. - 7 aşteaptă la marginea terenului pentru a primi balonul şi a-l trimite în teren. - 7 pasează tare spre 9 - 9 lasă balonul să treacă spre 10, care joacă din prima printre manechine spre 9 pentru a prelua şi şuta (două atingeri maxim). - Doi jucători pe poziţie la numerele 4, 8, 9 şi 10 datorită volumului de muncă îşi rotesc poziţile. - Atunci când balonul este trimis către nr. 7 în faza întâi portarul albastru începe faza a doua pasând spre nr. 3 pe partea stângă a terenului. - Toate mingiile trebuie să fie disponibile pentru portarul albastru.

6.2. Obiectivele antrenamentului Acest exerciţiu oferă repetarea următoarelor mişcări tactice:

- portarul începe atacul, degajând mingea; - 2 fentează pentru a intercepta de la portar; - 4 şi 8 îşi schimbă poziţiile pentru a intercepta şi a crea spaţiu la mijtocul terenului; - 7 iese în afara liniei pentru a intercepta; - 9 şi 10 folosesc o mişcare combinată pentru a exploata spaţiul din spatele manechinilor; - 9 şi 10 încheie acţiunea cu finalizare şi calm. Acest exerciţiu va funcţiona atund când jucătorii vor fi familiarizaţi cu

mişcările. Antrenorul ar trebui să intervină pentru întregul grup doar atunci când este absolut necesar dar poate discuta individual pentru clarificarea unor puncte tehnice specifice!

Traducere şi adaptare URSUŢ NICOLAE


17

VIDEO CLUBUL ANTRENORULUI (VIDEO CLUB COATCH)

John Allpress şi Les Howie – Antrenor Anglia Revista Insight, Vol. 6, 2002

Ţelul Club Coach Video este de a furniza idei şi ajutor pentru

noii antrenori dar, de asemenea, este o resursă utilă şi pentru antrenorii mai experimentaţi.

Jocurile nu sunt "bătute în cuie". Folosind video-ul veţi putea dezvolta propriile dumneavoastra idei, vă puteţi îmbunătaţi îndemanarea în ceea ce priveşte tehnica de predare/învăţare, vă puteţi lărgi cunoştinţele de bază şi o să puteţi fi mai conştienţi despre cum este învăţat jocul.

Toate jocurile au nume, deci toată lumea îşi va aminti de ele şi va putea să aibă jocuri favorite, dar toate vor oferi jucătorilor o practică sigură, hotărâtă, progresantă, realistă şi distractivă.

De ce Club Coach Video, ce este diferit?

Pentru a le permite jucătorilor să ia initiaţivă sau chiar să schimbe jocurile şi să le dezvolte, dacă ei vor! Ce altceva mai este diferit? Clubul antrenorului:

• oferă numere impare/suplimentare şi dificile (ciudate); • este adaptabil şi flexibil; • oferă un mediu vesel, distractiv.; • oferă un mediu pozitiv, unde jocurile sunt profesorii; • nu este dezordonat; • nu necesită mult echipament; • are o organizare simplă; • le permite jucătorilor să înveţe unul de la celalalt; • este multă mişcare şi este nevoie de implicare din partea

jucătorilor.

Ce învată jucătorii de la Club Coach? • Fiecare situaţie care apare în fotbal este unică în acel moment • Club Coach îi ajută pe jucători să se pregăteasca pentru acel

moment.

Cum face asta Club Coach?

Furnizând/oferind jocuri în care jucătorii trebuie: • să vadă desene; • să ia decizii;

18

• să execute îndemânări/tehnici potrivite; • să repete procesul.

Aceste indemânări/tehnici vor fi practicate izolat?

Nu! Jocurile sunt proiectate pentru a fi cât se poate de reale şi pentru a implica o combinaţie de îndemânări şi tehnici, întocmai ca şi un meci de fotbal.

Care este rolul antrenorului în Club Coach?

În Club Coach rolul antrenorului este important, dar nu central procesului. El /ea facilitează mai mult decât dirijează. În ce mod contribuie antrenorul?

Contribuţia antrenorului este vitală succesului Club Coach. Antrenorul trebuie să organizeze jocurile potrivite.Trebuie să cunoască progresele potrivite şi când şi cum să le folosească. Să conducă / stăpânească, dar să nu domine jucătorii; să fie pregatit să-i lase să se exprime şi să joace. Să-i urmărească şi să asculte ce vor să facă (pot să aibă o idee minunată pentru a dezvolta jocul la care dumneavoastră sau noi, nu ne-am gândit). Să încurajeze jucătorii atunci când fac bine, dar să nu-i oprească foarte des, să-i lase să joace!

Cum vor învaţă jucătorii? Sunt multe căi prin care jucătorii vor învăţa:

• de la antrenor; • jucându-se cu colegii în parc; • urmărindu-i la TV pe cei mai buni jucători; • vizionând fotbal în direct; • de la jocurile Clubului Antrenorului; • uitându-se la casete video, cu fotbal; • practicând ei singuri; • şi multe altele... Sperăm că acest concept al Video-Clubului Antrenorului vă va ajuta să

ajutaţi la rândul vostru, jucătorii, să se simtă bine jucând şi învăţând despre fotbal.

De ce nu inventaţi propriul dumneavoastra joc, folosind criteriul Clubului Antrenorului?

- Vedeţi cu ce idei puteţi veni şi de ce să nu întrebaţi şi jucătorii? Poate să fie distractiv pentru dumneavoastră şi pentru jucătorii dumneavoastră!

Peste 5000 de antrenori au luat acum Nivelul Întâi al Cursului, de la lansarea de acum 3 luni. Aici sunt câteva exemple ale Club Coach Game. JOC: ALAMO (SUB 8 ANI)

19

Organizare:

• jucători divizaţi în 2 echipe/grupuri; • fiecare grup şutează la poartă.

Sarcina:

• jucătorii driblează sau înconjoară mingea şi şutează; • îşi recuperează mingea şi se alătură celeilalte echipe (în spate); • merg până ajung înapoi de unde au pomit; • scorurile pentru fiecare echipă sunt adunate pentru a vedea ce echipă a

câştigat. • după prima tură, repetaţi de câte ori doriţi.

(fig. 1) Ce exersăm?

• alergarea cu mingea; • driblingul; • şutarea: • a da cu capul; • a vizualiza o imagine; • a lua o decizie; • să execute cu priceperea potrivită;

Se acordă (oferă) numere diferite/suplimentare. Se poate juca înăuntru sau afară! Atribuţiile antrenorului:

20

• să-i instaleze; • să stăpânească (ex: să scoată jucătorii la intervale regulate pentru a

evita cozile); • să încurajeze jucătorii.

JOC: CHANGING ENDS (SUB 10 ANI) Organizare:

• jucătorii sunt divizaţi în două grupuri;

• mingea între doi; Suprafaţa:

• 30 de yarzi (un yard=90 cm) adâncimea depinde de numărul jucătorilor;

• împărţirea suprafeţei în jumătaţi egale. Sarcina: atunci când antrenorul spune "porniţi", jucătorii driblează sau fug cu mingea peste linia de mijloc. Ei trebuie să menţină "contactul vizual" şi să paseze mingea culorii opuse (ex: galben la albastru / albastru la galben). Dacă nu gasesc, cui să paseze, trebuie să se întoarcă peste linie să găsească culoarea opusă. Progrese: pe masură ce practica se dezvoltă:

• încurajati jucătorii să nu joace în linii drepte; • să accelereze; • să dribleze; • să foloseasca alte întoarceri.

(fig. 2.) Timpul: atâta timp cât se simt bine!

21

Ce exersăm?

• alergarea cu mingea; • întoarcerea; • pasarea; • vizualizarea unei imagini; • să execute îndemânarea potrivită; • driblingul; • să dea cu capul; • să primească îndemânarea potrivită; • să ia o decizie.

Se acordă numere impare/suplimentare. Se poate juca afară sau înăuntru. Atribuţiile antrenorului:

• să-i instaleze; • să-i încurajeze; • să-i lase să joace.

JOC - THREE POTS IN (SUB 10 ANI) Organizare: - jucătorii sunt divizaţi în grupuri de câte 3 (poate fi şi un grup de câte 4);

• decide cine stă în poartă; • când antrenorul susţine "porniţi" portarul aruncă mingea în afară; • jucătorii joacă 1 contra 1; • cine dă 3 goluri stă în poartă.

Progrese: se merge până la a juca 3 contra 3!

(fig. 3.)

Ce exersăm?

22

• driblingul; • întoarcerea; • şutarea; • să dea cu capul; • să primească îndemânarea; • portarul să apere cu îndemânare; • să vizualizeze o imagine; • să ia o decizie; • să execute cu îndemânare.

Se acordă numere diferite/suplimentare. Se poate juca înauntru sau afară. Atribuţiile antrenorului:

• să-i instaleze; • să-i lase să joace; • să-i încurajeze!

JOC: SET IT DO IT (SUB 12, 13, 14 ANI) Organizare:

• 9 contra 3; • o minge; • într-o suprafaţă de 30/40 de yarzi.

Condiţii: jucătorii au voie o atingere sau cel mult 3 atingeri. Scoruri:

• 3 pase = 1 punct; • dribling şi pasă = 1 punct; • alergarea cu mingea = 1 punct; • întoarcere şi pasă = 1 punct; • 3 puncte = 1 gol.

La marcarea unui gol, se schimbă apărătorii!

23

(fig. 4.)

Ce exersează?

• să se ajute; • să se schimbe unii cu altii; • pasa lungă/scurtă; • alergarea cu mingea; • driblingul; • întoarcerea; • să primească îndemânare; • să vizualizeze o imagine; • să ia o decizie; • să execute cu îndemânare/combinaţie de îndemânări.

Se oferă numere diferite/suplimentare. Se poate juca înăuntru sau afară. Atribuţiile antrenorului:

• să-i instaleze/să-i aşeze; • să-i lase să joace; • să-i încurajeze.

JOC: TARGER (ŢINTA) (SUB 12, 13, 14 ANI) Organizare:

• 3 contra 3 în 20/30 yarzi; • 2 jucători ţintă; • 4 jucători pe dinafară; • o minge.

24

Condiţii:

• jucătorii din afară pot fi condiţionaţi la 2 atingeri; • jucătorii din afară joacă pentru echipa care se afla în posesia mingii.

Sarcina: la "startul" antrenorului:

• ţintă T1, aruncă mingea unei echipe; • ei aruncă mingea în ţinta T2 şi se reîntorc la ţinta T, pentru a înscrie;

• se poate juca 4 contra 4 într-o suprafaţă mai mare.

(fig. 5.) Ce exersăm?

• să dea cu capul; • pase lungi/scurte; • să se sustină/ajute; • să se schimbe; • să primeasca îndemânare; • să alerge cu mingea; • driblingul; • întoarcerea; • vizualizarea unei imagini; • luarea unei decizii; • să execute cu îndemânare/combinaţie de îndemânări.

Se acorda numere impare (suplimentare) Se poate juca înăuntru sau afară.

25

Atribuţiile antrenorului:

• să-i instaleze; • să-i lasa să joace; • să-i încurajeze. Referinţele de vârsta sunt pentru jucătorii care reprezintă media de vârstă

pentru grup. Pentru jucătorii mai tineri / bătrâni, se fac modificări. Interpretarea recomandării de vârstă trebuie să se adreseze acestor situaţii!

Traducere şi adaptare BACIU SIMION


PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA ŞTIINŢEI ŞI CERCETĂRII FOTBALULUI

Spencer Hayes SURSA : INSIGHT VOL. 6

ANUL 2002 1. RISCUL DE ACCIDENTARE ASOCIAT CU ACŢIUNILE DE JOC PE PARCURSUL UNEI COMPETIŢII DE FOTBAL.

Fotbalul este un sport energic cu un risc de accidentare destul de mare în

comparaţie cu alte sporturi. Cheltuielile cu tratamentul acestor accidente se ridică la aproximativ, 1 bilion de lire, numai în Anglia, în fiecare an. Pentru a minimaliza numărul de accidentări şi costurile asociate ulterior sunt recomandate programe preventive. Prin urmare, se solicită informaţii referitoare la accidentări şi la riscul asociat cu diferite aspecte ale jocului.

Cercetările cu privire la factorii care cauzează accidentările au descoperit că, 75% din accidentari sunt: luxaţii, entorse sau contuzii (accidentările extremităţilor superioare reprezintă aproximativ 65 - 80% , aproximativ jumătate din accidentări se datorează contactului jucător-jucător).

Majoritatea cercetărilor au demonstrat că accidentările au un caracter incidental (în special numărul accidentărilor şi expunerea la accidentări pe trimestru). Cu toate că acest tip de cercetare este informativă, ne furnizează informaţii referitoare la riscurile de accidentare ale jucătorilor pe tot parcursul unui meci şi nu riscurile asociate cu acţiuni particulare specifice, care duc la accidentare

Rahnama, Reilly şi Lees de la Universitatea John Moores din Liverpool au studiat mai mulţi factori care duc la accidentări :

1. tipuri de joc; 2. poziţia la lovirea mingii;

26

3. timpul de joc; 4. dacă meciul se desfaşoară acasă sau în deplasare. Au fost analizate 10 jocuri din Prima Ligă Engleză. Adnotările analizate au

fost folosite pentru a înregistra 16 acţiuni de joc clasificate în trei categorii: • acţiuni de joc cu accidentări efective; • acţiuni de joc cu accidentări posibile (usoare, moderate,

grave); • acţiuni de joc lipsite de riscuri de accidentare.

„The pitch„ (Intensitatea acţiunilor) a fost împărţită în 18 zone şi datele au fost confruntate în perioade de timp de câte 15 minute. Au fost notate aproape 18 mii de acţiuni. Până la urmă, 767 de acţiuni de joc au fost clasificate ca acţiuni cu accidentări posibile (una la fiecare 6 secunde), cu două accidentări înregistrate pe joc (una la fiecare 45 de minute). A fi faultat şi a faulta au fost clasificate ca având un risc substanţial de accidentare, iar prinderea, boxarea, lovirea mingii, şuturile la poartă şi lovirea mingii cu capul au fost clasificate ca având risc semnificativ de accidentare. Primele şi ultimele minute ale fiecărei reprize conţineau cele mai multe acţiuni cu posibile accidentări uşoare sau moderate.

Mai multe acţiuni cu potenţial moderat de accidentare au fost localizate în zona golurilor, în timp ce zona adiacentă zonei golurilor a fost clasificată ca fiind o zona cu un potenţial de accidentare mai ridicat. Autorii au concluzionat că în special a faulta, a fi faultat, sunt acţiuni cu un substanţial risc de accidentare. Expunerea la riscurile de accidentare este mai mare în cazul în care posesia balonului era puternic contestată. Jucătorii se expun celui mai mare risc de accidentare în timpul primelor şi ultimelor 15 minute ale jocului, ceea ce reflectă intensitatea jocului la începutul şi sfârşitul jocului (probabil efectul oboselii). În fine, jocul acasă sau în deplasare nu afectează riscul de accidentare al jucătorilor. 2. SUPLIMENTAREA CU CREATINĂ ŞI PERFORMANŢA ÎN

TIMPUL UNUI TEST PRACTIC DE SIMULARE A UNUI MECI DE FOTBAL CU JUCĂTORI DIN ELITA FOTBALULUI FEMININ

Un studiu condus de Institutul Australian De Sport de către Cocs şi colegii

investighează efectele suplimentării cu creatină acută (Cr) a elitei jucătoarelor de fotbal feminin în timpul executării de exerciţii care simulează un meci. 12 jucători au efectuat 5 calupuri de exerciţii a câte 11 minute, presărate cu câte un minut de pauză, de două ori la o distanţă de o săptămână.

Fiecare calup de exerciţii constă în maxim 11 sprinturi de 20 m, două sprinturi şi exerciţii de lovire a mingii cu precizie. Fiecare test era întrerupt de o perioadă de recuperare ce constă fie într-o plimbare de 20 minute, jogging sau alergare. După sesiunea de teste iniţială participanţilor le-au fost fixate dozele de creatină (5 gr. de Cr de patru ori pe zi, timp de şase zile) sau de placebo (acelaşi dozaj a unui polimer glucoză). Masa corporală a crescut celor din grupul „creatină„ (61,7 ± 8,9 kg la 62,5 ± 8,9 kg). În grupul „placebo„ nu au fost observate modificări (63,4 ± 2,9 kg la 63,7 ± 2,5 kg). Nu au fost observate modificări substanţiale în calcularea timpului sprinturilor de 20 m sau a alergărilor cu toate că grupul „creatină„ a efectuat mai repede timpurile post suplimentare în sprinturi 11, 13, 14, 16, 21, 23, 25, 32 şi 39 m. şi alergare, sprint: 3,5 şi 8m. Autorii au concluzionat că suplimentarea cu creatină

27

acută a îmbunătăţit performanţa unor sprinturi şi alergări repetate în timpul simulări unui meci de fotbat, în ciuda creşterii masei corporale. 3. ANTRENAMENT DE REZISTENŢĂ CU SPECIFIC AEROBIC

Oamenii de ştiinţă încearcă să le furnizeze antrenorilor date empirice despre cele mai eficiente metode de pregătire a jucătorilor pentru duritatea fotbalului profesionist. O semnificativă perioadă de timp este folosită pentru a îmbunătaţi capacitatea aerobică a jucătorilor.

Totuşi, nu se cunoaşte dacă antrenamentele de fotbal specafice asigură rezistenţa necesară pentru îmbunătăţirea asimilării de oxigen (exerciţii de intensitate 90 - 95% la puls maxim pe o perioadă de 3 - 8 minute).

Cercetările conduse de Hoff şi colegii acestora la Universitatea Norvegiană de Ştiinţă şi Tehnică din Trondheim investighează dacă driblarea cu mingea şi antrenamentele cu grupuri mici sunt aparţinătoare sesiunilor din timpul antrenamentului. De asemenea, au examinat dacă măsurarea bătăilor inimii (puls) a asigurat o masură validă a intensităţii muncii actuale în timpul acestor antrenamente.

Şase jucători norvegieni din prima divizie au participat la trei tipuri diferite de antrenamente. Cercetătorii au verificat dacă antrenamentele obişnuite de fotbal sunt la fel de eficiente ca şi cele efectuate la intervale diferite de timp. Jucătorii alergau pe o pistă specială de antrenament (alergare înainte, înapoi, printre jaloane, sau peste obstacole). Si de asemenea, antrenamentele s-au desfăşurat cu grupuri mici de jucători (câte 5). Au fost făcute teste de laborator pentru a stabili relaţia dintre puls şi asimilarea de oxigen în timpul alergării pe o banda de alergare. Măsurile corespunzatoare au fost făcute pe un teren de fotbal utilizând un sistem portabil de măsurare a oxigenului asimilat. Intensitatea exerciţiilor în cadrul grupului restrâns a fost de 93,3% din pulsul maxim sau de 84,5% din asimilarea maximă de oxigen. Valorile corespunzatoare pistei speciale de alergare au fost de 93,5% şi 91,7% pentru puls şi respectiv asimilarea de oxigen. Autorii au concluzionat că antrenamentele specifice de fotbal (driblarea cu mingea sau jocul în grupuri mici) îndeplineşte criteriile pentru antrenamentele aerobice. Însă antrenamentele aerobice trebuie să fie bine organizate pentru a se ajunge la zona de intensitate dorită. Intensitatea trebuie să fie mai puternică decât cea observată în timpul meciului. Aceasta poate fi atinsă prin modificarea dimensiunilor terenului, numărului de jucători sau reducerea numărului atingerilor balonului. Monitorizarea pulsului în timpul exerciţiilor de fotbal obişnuite este un indicator valid a intensităţii actuale a exerciţiilor. 4. CALIFICĂRI ŞI CUNOŞTINŢE DE PRIM AJUTOR ÎN CADRUL

OFICIALILOR A DOUĂ ECHIPE DE FOTBAL DIN LIGA ENGLEZĂ DE JUNIORI

Activitatea fizică este importantă pentru stimularea creşterii fizice la copii.

Efectele pozitive depăşesc riscurile potenţiale de boală şi accidentare. Este totuşi necesar ca accidentările să fie tratate atunci când apar. În acest sens cei care asigură primul ajutor sunt mai mult importanţi pentru îngrijirea „primară„ cu succes a rănilor.

Cercetările conduse de Cunningham la Clinica de sport şi exerciţii medicale, Spitatul Ridgeway din Swindon, verifică dacă responsabilii oficiali ai fotbalului de tineret deţin calificările şi cunoştinţele necesare pentru

28

acordarea primului ajutor. Informaţiile au fost culese de la două ligi de fotbal de tineret cu ajutorul unui chestionar. Chestionarul a fost împărţit în 4 secţiuni. Aceste secţuni cuprindeau :

a). Date despre responsabili (vârstă, calificări de prim ajutor); b). Date despre consumabilele şi echipamentele medicale din club; c). Alegerea unui răspuns dintr-o lista de alternative aparţinând unui scenariu despre accidentări din care responsabilii alegeau acele variante cărora le puteau face faţă. Până la urmă s-a dovedit că 52 (60%) din 84 de responsabili nu aveau

calificări de prim ajutor. Doar 12% şi respectiv 38% au dat raspunsul corect scenariului despre „jucătorul sufocat„ sau „jucătorul inconştient”!

Consimţământul scris al părinţilor pentru tratamentul de urgenţă a fost obţinut în proporţie de 30%. Autorul a concluzionat că, echipele care nu aveau calificările de prim ajutor aveau obligaţia de a evalua responsabilităţile legale şi morale.

Ar fi de ajutor o listă care să cuprindă echipamentul potrivit, facilităţi şi personal calificat de prim ajutor, lista la care să aibă acces echipele în timpul unui meci sau a unui antrenament. Cei care asigură primul ajutor trebuie să reevalueze cunoştinţele lor despre cazurile de sufocare şi pierdere a cunoştinţei.

5. EFECTELE ANTRENAMENTULUI „PLYOMETRIC„ URMATE

DE UN PROGRAM DE ANTRENAMENT REDUS CA PERFORMANŢĂ FIZICĂ, LA JUCĂTORII DE FOTBAL ANTEPUBERTANI.

Exerciţiile plyometrice (un ciclu de exerciţii de întindere şi scurtare) sunt des

folosite pentru a îmbunătăţi puterea muşchilor de la picioare şi de a îmbunătăţi performanţa săriturilor verticale la jucătorii de fotbal adulţi.

În cazul copiilor sunt disponibile informaţii limitate referitoare la acest tip de exerciţii.

Cercetările efectuate de Diallo şi colegii de la Universitatea Blaise Pascal - Franţa, au verificat eficienţa antrenamentelor plyometrice şi a celor de menţinere la jucătorii antepubertani. Douăzeci de băieţi având vârstele cuprinse între 12 şi 13 ani au fost împărţiţi în două grupuri - un grup de sărituri şi unul de control. Grupul de sărituri s-a antrenat trei zile pe săptămână timp de zece săptămâni, şi au efectuat diferite exerciţii plyometrice (sărituri, alergări peste garduri, sărituri cu coarda). Perioada urmatoare de antrenament mai redus a durat opt săptămâni (fară antrenament plyometric). În tot acest timp jucătorii şi-au continuat antrenamentul de fotbal obişnuit. Performanţele au fost măsurate folosind următoarele teste. Puterea maximă a fost calculată folosind „force velocity cycle„. Intensitatea săriturii a fost evaluată prin următoarele teste: sărituri contra măsură; săritură - ghemuire; multiplu de cinci sărituri şi repetarea lor timp de 15 secunde. Alergare pe distanţe de 20, 30 şi 40 m. Procentajul grăsimii corpului şi volumului musculaturii piciorului au fost estimate cu ajutorul antropometriei (măsurarea corpului uman).

Înaintea antrenamentelor, cu excepţia procentajului grăsimii din corp, toate caracteristicile erau similare între cele două grupuri (de sărituri şi de control).

După programul de antrenament, ciclul de forţă, sărituri contra măsură, săritura cu coarda, ghemuire - săritură, alergare pe 20 m.

29

Performanţa a crescut în cadrul grupului „de sărituri„. În timpul acestei perioade nu au fost raportate creşteri semnificative de performanţă în cadrul grupului „de control„.

Concluzia a fost următoarea: programele de antrenamente plyometrice pe termen scurt au crescut performanţa atletică a băieţilor antepubertani. Aceste îmbunătaţiri au fost menţinute după o perioadă de antrenament redus. 6. ÎNVĂŢAREA LOVITURII CU PICIORUL STÂNG LA COPII DE 5 - 7 ANI: EFECTELE INSTRUIRII

Încă nu sunt bine înţelese care sunt cele mai bune forme de instruire care trebuie puse în aplicare cu copii care învaţă noi tehnici. Cercetări recente favorizează învăţarea implicita (ex. instruirea şi învăţarea care este necesară sau înţeleasă chiar dacă nu direct exprimată, cum ar fi studiul de descoperire sau utilizarea analogiilor învăţate). În locul tehnicilor de învăţare explicită (ex. instrucţiuni verbale specifice). Cu toate că învăţarea explicită apare pentru a duce la o îmbunătaţire imediata a performanţei, tehnicile învăţate în această manieră pot ceda într-o situaţie stresantă (ex. sub presiune când un apărător şutează) în comparaţie cu tehnicile învăţate prin tehnici implicite (în studiile adulte, mature).

Cercetările facute la Free University din Amsterdam de Van der Kamp şi colegii acestuia au examinat învăţarea implicită la copiii cu vârsta cuprinsă între 5-7 ani. Douăzecişicinci de băieţi au fost antrenaţi să lovească mingea cu piciorul stâng. Trei grupuri au practicat lovirea mingii în perioade de 15 minute. Un grup explicit a primit instrucţiuni verbale despre cum să-şi orienteze piciorul şi corpul pentru a efectua lovitura cu stângul. Un grup implicit purta stiker (semn) pe piciorul cu care lovea mingea şi le-a cerut să loveasca mingea în special cu acea parte a piciorului pe tot parcursul antrenamentului (nu au fost date instrucţiuni adiţionale). Grupul de control nu a primit nici un fel de instrucţiuni.

Testele de dinainte şi de după au constat din 15 lovituri la o ţintă conică. În acest test de stres participanţii au fost instruiti să loveasca mingea cât mai rapid posibil. Înregistrarile video au fost folosite pentru a estima - evalua numărul de pase cu stângul efectuate corect. Grupul explicit şi-a îmbunătăţit performanţele de la pre test la post test, dar nu a reuşit să demonstreze această îmbunătăţire a performanţei sub stres. Cu toate că grupul de învăţare implicit nu şi-a îmbunătăţit performanţele de la pre test la post test a demonstrat o mai bună performanţă în condiţii de stres.

Grupul de control nu a suferit nici o îmbunătăţire în nici o condiţie. Autorii au conduzionat ca rezultatele au sugerat mai multe beneficii de

durată în urma învăţării implicite faţă de cea explicită, mai ales când jucătorii trebuie să joace în condiţii de stres. Notă: Spencer Hayes este un student doctorant în domeniul de studiere a nervului motor (muşchilor) de la Universitatea John Moores din Liverpool. Cercetările sale examinează rolul instrucţiunilor şi demonstraţiilor verbale în timpul învăţării tehnicilor.

Traducere şi adaptare BICHESI ADRIAN CLAUDIU


30

PREGĂTIREA DINAINTEA SEZONULUI ANTRENAMENTUL ÎN AFARA SEZONULUI

PENTRU JUCĂTORII DIN AFARA TERENULUI

RICHARD HANKINS Revista „Insight”, Vol.6, 2003

La un nivel mai înalt, este ideal ca un jucător de fotbal profesionist să menţină o capacitate maximă a efortului de-a lungul întregului meci.

Cercetările au arătat că o micşorare a distanţei parcurse reduce ritmul inimii şi nivelul lactic în a doua jumătate a meciului comparativ cu prima.

În timpul meciului aproximativ 98% din energia eliberată este aerobă iar restul energiei este suplinită printr-un proces anaerob.

Desigur, o eliberare de oxigen mai mare şi utilizarea sistemului vor permite jucătoriilor să susţină un ritm mai alert al efortului de-a lungul meciului şi de asemenea, facilitează o recuperare mai bună între asalturile unei activităţi foarte intense.

S-a evidenţiat într-un recent articol din Insight, scris de Barry Drust, reducerea capacităţii de rezistenţă ce poate apărea de-a lungul unei perioade de repaus, identificând nevoia unui apropiat sezon de repaus condiţionat de prevenirea acestor inconveniente. Accentul pus pe dezvoltare rezistenţei şi puterii este foarte important de-a lungul perioadei respective, formând o platformă în baza căreia jucătorul va începe următorul sezon.

Puterea maximă aerobă sau VO2max este puterea maximă ce poate fi produsă printr-un proces aerob în interiorul capacităţii de funcţionare a sistemului circulator.

În ciuda energiei create, corpul atinge limita în utilizarea oxigenului. În acest punct există o nivelare a VO2max., chiar dacă nivelul efortului continuă să crească.

Valoarea la care VO2max. este de cele mai multe ori privită ca singura şi cea mai bună metodă de măsurare a rezistenţei cardio-respiratorii şi a sănătăţii aerobe.

Numeroase studii au arătat că maximul de oxigen atins de jucătorii de fotbal profesionist, ajunge la valori între 56 – 69 ml.min-1 kg-1, după cum s-a observat.

Aceste valori sunt compatibile cu cele observate în alte sporturi de echipă, dar sunt mai joase decât cele obţinute de atleţii de performanţă la care s-au observat nivele mai mari ale VO2max. de 80 ml. min-1 kg-1.

Există tendinţa creşterii VO2max. odată cu creşterea nivelului de joc. Au fost aduse dovezi pentru a arăta că VO2max. al unei echipe este în strânsă legătură cu succesul jocului. O corelaţie orînduită la un nivel înalt a fost descoperită între VO2max. al unei persoane dintr-o echipă şi poziţia finală în prima divizie, din campionat. Acest lucru a fost susţinut de descoperirea din prima divizie norvegiană unde s-a aratat o diferenţă a V02max. între echipa de pe primul loc şi cea de pe un loc mai jos.

A fost descoperită o semnificativă corelaţie între V02max. şi distanţa parcursă în timpul unui meci. S-a arătat de asemenea, că jucătorii cu un nivel

31

mai înalt al VO2max. realizează un număr mai mare de sprinturi şi iau parte la fazele decisive ale meciului, decât cei cu un nivel mai scăzut!

Se spune că jucătorii de fotbal profesionist trebuie să aibă un nivel moderat al VO2max. ce va influenţa ritmul efortului şi implicarea de-a lungul meciului.

Recent, studiile din fotbal norvegian au arătat că o creştere a VO2max. cu 11% determină o creştere cu 20% a distanţei parcursă în timpul jocului, cu 23% în acţinile cu mingea şi cu 100% mărirea sprinturilor, indicând o legătură cauzată de la rezistenţa aerobă la performanţa fotbalistică.

O intensitate mai mare a rezistenţei aerobe în timpul antrenamentului poate fi atinsă într-un mod mai corect alergând fără minge. Un exerciţiu specific de fotbal, bine gândit, poate furniza intensitatea dorită a efortului.

De obicei, alergarea fără minge nu este o activitate favorită a jucătorilor de fotbal; oricum s-a considerat că meciul de fotbal nu pare să necesite atât de multă energie sau intensitate pentru a dezvolta VO2max.

Scopul antrenorului este acela de a găsi o modalitate suficient de mare pentru a dezvolta VO2max. Când se folosesc mici jocuri de o parte şi de alta, intensitatea trebuie să fie mai mare decât jocurile obişnuite de fotbal.

S-a arătat că acest lucru ar fi posibil prin modificarea numărului de jucători, a mărimii terenului şi prin reducerea timpului de joc.

Oricum, atunci când se realizează un program de antrenament ce urmează cererile unui meci de fobal o problemă ar fi că fotbalul să se joace pe o suprafaţă plată, iar cercetările au arătat că alergarea pe o suprafaţă plată nu dă posibilitatea atingerii VO2max.

Alt scop ar fi acela al utilizării unui curs utilizând un singur jucător şi o minge ce poate imita pe cât de mult posibil o intensitate mai mare în timpul antrenamentului decât s-a dorit. Acest lucru poate fi realizat într-un curs de alergare continuă cu mingea pentru anumite varietăţi ale efortului. Aceasta înseamnă schimbări de ritm şi direcţie pentru compensarea inexisteţei înclinării.

În antrenamentele realizate de jucătorii norvegieni de fotbal profesionist aceştia au folosit sesiuni la intervale de mare intensitate corespunzând cu 90+95% din ritmul maxim (Hrmax) echivalent cu 85-90% din VO2max în patru etape, a câte patru minute, din care trei minute de odihnă.

Este important să îţi dai seama că o intensitate a efortului de 90-95% este mai mare decât pragul anaerob şi astfel în intervalul de recuperare este importantă reducerea nivelului acidului lactic.

O intensitate mai mare apropiată de VO2max pune de asemenea o limită în durata perioadelor de efort şi în numărul repetiţiilor.

La acest tip de populaţie se pare că intervalele de 4x4 minute sunt suficiente pentru jucatori de fotbal cu VO2max, în zona de 60 ml.min-1 kg-1.

Jucătorii mai neantrenaţi ar cere o perioadă mai scurtă de efort sau un număr mai mic de intervale.

Merită să menţionăm că s-a arătat că această intensitate mai mare a antrenamentului este eficientă atunci când se efectuează mai multe forme de antrenament incluzând alergarea în roată pe un teren înclinat, completând un curs specific de îndemânare fotbalistică şi un joc de o parte şi de alta, obţinând intensitatea cerută. Îmbunătăţiri ale VO2max cu 10% s-au realizat prin folosirea acestor metode.

Componenta cheie a acestui aspect al antrenameatului este intensitatea. Intensitatea antrenamentului mai degrabă, decât frecvenţa volumului, este cel mai mare determinant al adaptărilor ce au loc.

32

Bazate pe înţelegere, următoarele exerciţii oferă diferite modalităţi prin care jucătorii pot obţine intensitatea dorită a antranamentului, ori antrenându-se singur, cu un coleg de echipă sau cu restul echipei ca o parte dinaintea sezonului.

O descriere mai detaliată a antrenamantului dorit se poate realiza cu acordul jucătorilor realizând antrenamentul adecvat din afara sezonului, ce în final va reduce tensiunea asociată adesea cu antrenamentul dinaintea sezonului şi va creşte potenţialul de performanţă al echipei ca un întreg.

Exerciţiile arătate mai sus demonstrează principiile de bază care pot fi aplicate în mod egal micilor jocuri de o parte şi de alta şi variaţii pe această temă.

Progresele indicate nu se realizează de la şedinţă la şedinţă ci pot fi obţinute de-a lungul mai multor luni depinzând de nivelul iniţial de antrenament al jucătorilor.

În cele din urmă, cel mai important este punctul cel mai înalt al maximului ritmului inimii ce permite ca aceste antrenamente să fie prescrise în mod adecvat şi împărţite normal, astfel o intensitate nepotrivită poate apărea în timpul antrenamentelor împiedicând ca adaptarea la rezistenţă, să aibe loc.

Aminteşte-ţi că, acest aspect al condiţionării intensităţii antrenamentului este foarte important aşa cum s-a evidenţiat mai sus! SECTIUNEA 1: Alergare şi dribling 1+ jucătorii: 1. Start de la linia de jumătate; se opreşte balonul între gărduleţe; diferite scheme tactice cu mingea - perioada activă de recuperare (odihnă); 2. Se aleargă trei sferturi din distanţă; 3. Se aleargă trei sferturi din distanţă. Se trece la practicarea de mişcări de joc şi urmărire după 5-10 m; 4. Se ia balonul şi este condus spre jumătatea terenului ţinându-l sub control. Se repetă exerciţiul de la 1-4 ori! Executare:

• 5x2 min (2min. recuperare între repetiţii) • 4x3 min (2min. recuperare între repetiţii) • 4x4 min (2min. recuperare între repetiţii)

Fii inventiv în ceea ce priveşte mişcările şi talentul (cunoştiinţele practice)! Cheia menţinerii ratei ridicate a inimii 85-95% Hrmax.

33

SECŢIUNEA 2: Alergări intermitente pe perechi (cu sau fară balon) 1+jucătorii. De preferat perechi de jucători cu abilităţi egale; Pereche de jucători ce stau şi pornesc din colţuri opuse; 1. "A" aleargă pe lăţimea exterioară a terenului de joc; 2. "B" aleargă şi el pe lăţime, dar numai dupa ce a terminat „A" (A se odihneşte) 3. „A" aleargă pe lungimea exterioara a terenului imediat ce „B" a terminat tura lui (B se odihneşte); 4."B"continuă procesul ciclic. Fiecare a-2 a tură poate fi completată cu utilizarea balonului. Executarea:

• 3 - 4 x 3min (2min recuperare între execuţii) • 4 x 4 min (2min recuperare între exerciţii)

Monitorizează distanţa acoperită în intervalul de timp pentru a observa gradul de oboseală fizică.

34

SECŢIUNEA 3.

• Exerciţiul pe lăţimea jumătăţii interioare a terenului. (cu sau fără balon) 1+jucătorii

• Jucătorul aleargă dus-întors de-a lungul lăţimii în 30 de secunde. 30 secunde recuperare, apoi repetă exerciţiul.

• Repetă exercitiul de 10 ori. • Continuă cu scăderea timpului de recuperare (15, 10, 5, 0) • Lucrează exerciţiul de 3-2 cu repetiţii continue (vezi diagrama) (1min

activitate, 30 sec recuperare – repetând de 5 ori) • Perfecţionează exerciţiul astfel încât la fiecare repetare să se utilizeze şi

balonul.

SECŢIUNEA 4.

• Diverse modalităţi de alergare continuă a grupului 1+jucătorii

• Toţi jucătorii aleargă în acelaşi timp doar la acelaş conţinut al setului (mă refer la distanţa şi dificultăţi ale acesteia);

• Jucătorii aleargă pe fiecare parte rectilinie în 15 secunde; • Partea lungă a terenului (80-100) este parcursă în 15 secunde; • Alergarea pe partea scurtă a terenului (de 40 m) în 15 secunde; • O tură întreagă de teren parcursă într-un minut (aprox. 14-17km/h, în

funcţie de dimensiuni); • Se avansează de la 2 ture la 3 şi apoi, la 4 ture într-un singur set cu 2-3

min. de recuperare. Construieşte de la 1 la 4 seturi. Îmbogăţeşte exerciţiul alternând cu ture când se utilizează şi balonul.

• S-ar putea să fie nevoie să diversifici distanţele în funcţie de nivelele opţiunilor jucătorilor!

35

SECTIUNEA 5.

• Circuit de dribling 1+jucatorii. Cu mai mult de 1 singur jucător, fiecare jucător poate începe exerciţiul din orice punct.

• De la "Start" jucătorul driblează cu balonul printre jaloane. • În apropierea gărduleţelor pasează mingea pâna la terminarea acestora

şi execută diferite scheme tactice cu piciorul pe suprafaţa respectivă continuând apoi driblingul cu balonul.

• Continuă driblingul printre porţile create pâna spre beţele de jaloane. • La capătul circuitului de jaloane pasează balonul în pătratul creat

întorcându-se prin jalonale cu balonul şi alergând apoi din nou spre pătrat.

• În timpul ieşirii din pătrat se execută diverse exerciţii de aptitudini tehnice (păstrarea balonului pe picior de 5 ori în timpul mişcării) şi apoi, continuă driblingul până se ajunge din nou la Start".

• Continuă circuitul la momentul cel mai apropiat, astfel incât să se menţină rata inimii la max 90-95%

36

• Execuţie:

• 3 x 3 min (3min recuperare între repetiţii) • 4 x 3 min (2min recuperare între repetiţii) • 4 x 4 min (2min recuperare între repetiţii)

Traducere şi adaptare SMARANDA ALEXANDRU


37

STANDARD DE CALITATE PENTRU FORMAREA (PREGĂTIREA) ANTRENORILOR ÎN EUROPA

Sursa: Revista „Insight”, Vol.3, 2000

Convenţie a UEFA în legătură cu recunoaşterea calificărilor de antrenor. 1. GENERALITĂŢI

Fostul antrenor naţional francez şi actualul director al Clubului de Fotbal Aime Jacqurt, este în continuare citat cu plăcere mai ales de către asociaţia antrenorilor privind afirmaţia despre succesul campionatului mondial din Paris 1998. El afirmase după câştigarea titlului, că succesul echipei franceze este mai presus de toate şi un succes al staff-ului tehnic al antrenorului.

Cât de importantă a fost totuşi această afirmaţie pentru înţelegerea statutului de antrenor profesionist? Bineînţeles jucătorii sunt cei care trimit mingea în poartă. Dar pentru a crea jucători distinşi şi pentru a-i lăsa să se dezvolte în componenţa echipei este nevoie şi de un antrenor distins. DFB-F-L-L (Fussball-Lehrer-Lizenz); UEFA – Pro - Diplom / - Lizenz DFB - A Lizens UEFA – A - Diplom / - Lizenz DFB - C Lizens UEFA – B - Diplom / - Lizenz

Exact în acest punct începe şi UEFA prin propriile eforturi pregătirea antrenorilor pentru a asigura calitatea fotbalului european şi a o îmbunătăţii în continuare. Convenţia UEFA prezintă un punct principal, esenţial privind recunoaşterea reciprocă a calificărilor antrenorilor.

*) DFB – sigla Liga Germană de Fotbal 2. ORIGINEA CONVENŢIEI

La începutul anului 1990 Comitetul European al UEFA recunoştea, în scopul menţionat mai sus, necesitatea unei convenţii a antrenorilor şi a însărcinat comisia tehnică să dezvolte un concept de bază, care deja m 1991 a fost adoptat de UEFA. După aceea a fost adusă la viaţă o „Task Force" (“Încercare de Forţă”) şi în acelaşi an această grupă de lucru sub conducerea domnului Vaclav Jira a avut prima şedinţă cu scopul de a dezvolta conceptul de bază într-o structură de pregătire a antrenorilor mai detaliată, să fixeze directive pentru o pregătire unitară a antrenorilor în Europa (cerinţele minimale), şi să le consolideze într-o convenţie privind recunoaşterea reciprocă a calificărilor antrenorilor.

În această grupă de lucru au fost întruniţi lideri în formare şi experti din diferite cluburi naţionale, care dispuneau de o bogată experienţă în pregătirea antrenorilor, şi care în acelaşi timp puteau discuta despre criteriile pentru pregătirea antrenorilor în mod competent, pentru a le fixa apoi pentru contextul UEFA. După moartea domnului “Jira”, în 1993 s-a hotărât ca grupa de lucru să fie numită în alt mod şi în acelaşi timp şi să-l onoreze pe domnul Jira pentru activitatea legată de licenţa de antrenor europeană.

38

În anul 1994 UEFA a subliniat prin crearea unei poziţii de director tehnic importanţa care în ochii lor era cuvenită domeniului tehnic şi mai ales a pregătirii antrenorilor. Această funcţie i s-a oferit lui Andy Roxburgh, un antrenor naţional cunoscut şi un fost jucător profesionist. Fostul antrenor al Scoţiei cunoştea meseria ca membru al grupei de lucru şi a adăugăt exeperienţa sa de o viaţă în formarea activităţilor tehnice a UEFA. Sub conducerea sa s-a intensificat munca “comisiei Jira” şi după alte adunări grupa de lucru a obţinut statutul unei comisii oficiale. Prima şedinţă a acestei comisii oficiale a avut loc în Paris, în mai 1995.

Membrii comisiei au perfecţionat şi criteriile convenţiei UEFA şi au asigurat finisarea acestora. S-a elaborat prin colaborarea cu fostul responsabil în formarea antrenorilor a DFB, Gero Bisanz o pregătire pe trei nivele: Nivelul B de licenţă, cuprinzând 120 de ore de pregătire, la nivelul A de licenţă cu cel puţin 120 ore de pregătire şi nivelul PRO de licenţă cu cel puţin 240 de ore de pregătire.

Conţinutul nivelului B se referă la fotbalul pentru juniori şi amatori seniori, al nivelului A la juniorii şi amatorii la un nivel mai superior, fotbalul profesionist, iar nivelul PRO pentru fotbalul profesionist. Între fiecare nivel trebuie să fie cel puţin un an de activităţi în antrenament Şi mai departe, pentru acceptarea în fiecare grupă se cere trecerea unui test pentru a asigura calitatea participanţilor.

Schimbările pe scurtă durată de timp a pregătirii şi verificării antrenorilor au avut în vedere:

Date istorice: La 17 ianuarie 1998 a avut loc în Gent ratificarea documentului de

convenţie finisat prin cele 6 naţiuni pe atunci conductoare în formarea antrenorilor. Danemarca, Germania, Franţa, Olanda, Italia şi Spania.

Convenţia s-a mărit de atunci continuu în Europa.

UEFA Convenţie

PRO

A

B Ore de curs (minimum)

240

120

120

Teorie (în sală)

40%

40%

40% Practică pe teren

40%

60%

60%

Practică

20%

-

- Examene (minimum)

6ore

4ore

3 ore

3. LĂRGIREA CONVENŢIEI

Nu doar calitatea de membru deplin (B, A şi PRO) este posibilă; Federaţiilor li se va recunoaşte pas cu pas avansarea şi li se va deschide uşa chiar şi la nivelele mai mari, la care nu avuseseră acces. În 2003 Octombrie s-au adunat în Convenţie mai mult de 140.000 antrenori din toată Europa la un nivel sau altul. În total au fost primite în convenţie 35 din 52 Federaţii Naţionale de membri UEFA. 21 din 35 de membri ai convenţiei au obţinut statutul de membru deplin. Belgia, Bulgaria, Danemarca, Italia, Finlanda, Croaţia, Olanda, Norvegia, Austria, Polonia, Suedia, Scoţia, Elveţia, Slovacia, Slovenia, Spania, Cehia, Ungaria, Ţara Galilor.

În total există la momentul actual 19 Federaţii naţionale concurente pentru un nivel sau altul de pregătire pentru primirea în convenţie. Aceşti aspiranti vor fi urmăriţi, cursul pregătirii lor va fi evaluat, şi vor fi dirijaţi de UEFA

39

să urmeze un nivel de pregătire corespunzător fiind în acelaşi timp sprijiniţi de membri comitetului pentru “proiectul Jira”. (cum a fost numită comisia de odinioară în urma restructurării). Comitetul se compune din: (tabel - membrii...) 4. CE VREA CONVENŢIA SĂ PRODUCĂ?

Federaţiile membru UEFA obţin ajutor tehnic şi consiliere din partea comitetului pentru proiectul Jira. Eventualele deficite de pregătire în Federaţii vor trebui înlăturate şi nivelul de pregătire a antrenorilor va trebui ridicat în întreaga Europă. Acesta este scopul principal, de a aduce structurile de pregătire a fiecărei federaţii la un nivel calitativ bine definit. În acest scop au fost formate şi nivelele menţionate anterior. (B, A şi PRO).

Prin realizarea criteriilor şi prin supravegherea condiţiilor procesului de participare este posibilă primirea în convenţie a oricărei Federaţii. De reţinut este că uniformizarea criteriilor minimale nu înseanmă anularea identităţii naţionale. Dimpotrivă: Diferenţele în modul de a juca constituie formarea jocului nostru şi nu este permis ca ele să lipsească.

Pregătirea este mai importantă ca niciodată. Accentuarea eforturilor de pregătire îmbunătăţeşte în asociatiile nationale statutul antrenorului. În acelaşi timp meseria de antrenor trebuie sprijinită de convenţie şi drumul către libertatea antrenorilor de a se deplasa în interiorul Europei trebuie nivelat. UEFA reuşeşte să adune materialul de pregătire a tuturor asociaţiilor şi îl oferă ca bun comun fotbalului european.

Prin Convenţie se încearcă mobilizarea Federaţiilor în a stabili obligatorie licenţa de antrenor. Toate echipele şi mai ales profesioniştii trebuie să facă rost de antrenorii care au frecventat un curs de pregătire şi care au dobândit o licenţă adecvată. Dar încă acest lucru nu este valabil în toate echipele de membri UEFA. Acest lucru este important şi în legătută cu întroducerea procesului de licenţiere în cluburi în care calificările necesare antrenorilor sunt clar definite şi chiar impuse. Indiferent de impuneri şi reglementari, pregătirea adecvată a antrenorului este mai importantă ca niciodată.

„Pregătiţi-vă bine antrenorii şi pregătiţi-vă în mod corespunzător, pentru a fî pregătiţi cerinţelor fotbalului modern", spunea acum câteva luni englezul Ray Hadgsan, antrenorul momentan al Emiratelor Arabe la un seminar european de antrenori, într-un referat despre profilul antrenorului profesionist. De la antrenor se aşteptă mai mult ca niciodată. 5. PREGĂTIRE ŞI SUCCES

Prentru a putea face faţă un antrenor are nevoie în zilele noastre de un profil puternic.

Fostul şef de pregătire al DFB Gero Bisanz puse punctul pe i: „Antrenorul de azi trebuie să aibă pe lângă cunoştiinţele de specialitate şi o personalitate, să poată argumenta logic şi să ia o decizie. Trebuie să lucreze foarte serios şi să câştige încredere. El trebuie să fie politician, diplomat, mediator, psiholog, învăţător, organizator şi manager. Trebuie să gândească strategic şi să aibă tactică. Antrenorul de azi are nevoie de intuiţie şi viziuni în fotbal, trebuie să aibă principii realiste, care să-l conducă.

40

Şi pe lângă toate aceste principii trebuie să existe ca şi odinioară modestie. Marele antrenor de baschet J. Wooden spusese: „Talentul e dat de Dumnezeu, Aşa că fii modest; Faima este adusă de oameni Aşa că fii recunoscător; Aroganţa şi-o aduci tu ţie Aşa că ai grijă!" În încheiere încă o părere realistă, anume că o bună pregătire este un bun

fundament pentru un posibil succes, totuşi sunt necesare şi alte ingredinte şi influenţe, aşa cum bine ştim cu toţii.

Filozoful francez Jean-Paul Sartre spunea odată: „Într-un meci de fotbal se complică totul prin prezenţa unei echipe

adverse"!

Traducere şi adaptare ŞTEFAN ZIMA


ANTRENAMENT ÎN GRUPE MICI - DIN PRACTICA PROGRAMULUI DE ÎNCURAJARE A TALENTELOR-DFB

(LIGA GERMANĂ DE FOTBAL)

Jorg Daniel, Andre Malinowski/

DFB – coordonatori

1. GRUPELE MICI DE EXERCIŢII AU AVANTAJE!

Programele de încurajare a talentelor DFB oferă prin prezenţa a trei antrenori pe bază de onorar posibilităţi de a sprijini fiecare talent în parte printr-un program de antrenament individual potrivit, special.

Grupe de exercitii şi joacă se pot organiza uşor. Şansele şi avantajele unui antrenament individual şi pe grupe sunt evitate:

• Antrenorii pot încuraja prin programe speciale de antrenament punctele forte a fiecărui jucător sau jucătoare sau să diminueze punctele slabe;

• În grupele de exercuţii antrenorii pot să se dedice mai intensiv fiecărui talent;

Desfăşurările tehnice şi tactice sunt mai uşor de analizat Corectările se pot face direct.

„Antrenaţi individual şi în detalii" aceste directive sportive a programului de încurajare a talentelor DFB se por realiza aici.

• Pentru talente mai avansate şi ambiţionase un „antrenament de poziţie" poate deveni conţinut specific unei grupe mici sau individuale. Scopul e

41

de a perfecţiona îndemânări specifice de poziţie, care rezultă din profilul special de cerinţe a poziţiei de joc.

• Prin munca cu jucători individuali sau cu grupe mici, antrenoni au şi şansa unui efect psihologic asupra jucătorilor.

Contactul direct produce încredere şi motivaţie! • Antrenamentul în grupe mici va permite multe repetiţii, ceea ce fac

desfăşurările tehnico-tactice mai eficiente. Timpuri de aşteptare nu prea mai intervin.

În acelaşi timp pentru antrenor e mai uşor să controleze efortul. Are toate talentele în vizor şi poate controla direct o pauză, dacă observă o scădere a dinamicii şi calităţii desfaşurării.

În cele din urmă încă un aspect organizatoriu a grupelor mici de antrenament. În traducerea unui mijloc de ajutor eficient; ca de exemplu pendularea mingii cu capul este posibil doar pentru o parte a grupei de antrenament. Astfel timpul de aşteptare pentru fiecare jucător ar fi prea mare.

Această listă a şanselor şi posibilităţilor subliniază importanţa antrenamentului grupelor individuale sau mai mici din programul de încurajare a talentelor DFB (Liga Divizia de Fotbal Germană). 1. ANTRENAMENT TEHNIC, DRIBLING, FENTE - ARATĂ ŞI

ÎMPROSPĂTEAZĂ Ex 1: “Formaţiunea bradul” (fig. 1.)

(fig. 1.) Organizare: 10 jaloane, 8 — 10 jucători, fiecare jucător o minge Durata: 20 minute

42

Sarcini: Conducerea mingii de la jalon la jalon: 1. De la jalonul 1, conducere cu piciorul drept, înainte de jalonul 2, conducere cu piciorul stâng şi aşa mai departe... 2. De la jalonul 1, conducerea mingii cu piciorul drept exterior, întoarcerea cu mingea în partea dreaptă a axei. Întoarcerea la jalonul 2; 3. Schimbarea direcţiei cu talpa dreaptă/stânga, înaintea jalonului; 4. Înainte de primul jalon oprirea mingii cu talpa dreaptă şi după care cu interiorul piciorului drept, conducerea în direcţia jalonului 2. La al 2-lea jalon schimbă; 5. Exact ca la exemplul 4, cu talpa stângă şi piciorul stâng; 6. Mingea în conducere, în faţa primului jalon, o fentă cu piciorul drept, şi conducerea în direcţia jalonului 2. La jalonul 2 cu stângul. 7. Trecerea piciorului peste minge cu dreptul, şi luarea în cealaltă direcţie cu stângul exterior. La al 2-lea jalon schimbăm invers. 8. Toate aceste exerciţii continuate individual: de ex.: in faţă, schimbări de direcţie cu talpa, cu spatele şi cu fentă de şut. 9. Toate exerciţiile se vor efectua cu piciorul stâng cât şi cu cel drept! 10. Mişcările fiecărui jucător individual urmărite cu atenţie şi corectate.

2. PUNCTUL IMPORTANT AL ANTRENAMENTULUI:

(fig. 2.1.) Tehnic - tactic antrenament;

• dribling, fente si finalizare la poarta. Şutul la poarta Organizare: - 8 jaloane, 2 porţi, 2 portari, 8-10 jucători, fiecare jucător 1 minge.

43

Timp de joc: 2x10 minute Sarcini 1: Dribling cu mingea de la jalon la jalon cu şut la poartă.

1. Diferite fente la alegere înainte de fiecare jalon, după jalonul patru finalizare cu şut la poartă 2. Înainte de jalonul 1, trecerea piciorului stâng peste minge (fenta) şi luarea mingii cu dreptul exterior direcţia 2 (cealaltă) jalon, îanintea jalonului e acelaşi lucru cu piciorul drept şi luăm cu stângul. 3. Ca şi mai sus, dar acum cu dubla trecere stâng - dreptul şi luarea mingii cu dreptul. 4. Exemplul de mai sus lucrat şi combinat individual. 5. Toate exerciţiile vor fi lucrate atât cu stângul cât şi cu dreptul. 6. Mişcările unor jucători foarte aproape urmărite şi corectate.

Sarcini 2: Conducerea mingii în joc 1 vs 1

(fig.2.2.) 1. Apăratorii trebuie depăşiţi cu fente şi driblinguri învăţate anterior; 2. După fiecare finalizare se schimbă fundaşii; 3. Schimbarea poziţiei atacanţilor, zona mijloc, stânga, dreapta; 4. Exemplele de până acum combinate individual; 5. Toate exemplele se vor fînaliza atât cu stângul cât şi cu piciorul drept; 6. Mişcările fiecarui jucător în parte, urmărite şi corectate!

44

3. PUNCTUL IMPORTANT AL ANTRENAMENTULUI Antrenament tehnico - tactic :

• dribling şi fente în jurul jaloanelor (porţi) • staţiunea 3: forme de joc în preajma jaloanelor

Organizare: 8 până la 10 jaloane, 4-5 bare metalice, 8-10 jucători, 4-5 mingi, 4-5 (tricouri) maieuri Timp de ioc: 10 minute Sarcini: dribling în joc 1 : 1 sau 2 : 2 până la 4 : 4 (5 : 5) cu driblarea printre porţile făcute din jaloane.

1. Joc liber de dribling şi fente 1 : 1 printre porţile făcute din jaloane; 2. Acelaşi lucru dar în joc 2 : 2 până la 5 : 5 printre porţile făcute de jaloane; 3. Toate driblingurile şi fentele trebuie făcute atât cu piciorul stâng cât şi cu piciorul drept. 4. Mişcările fiecărui jucător în parte corectate şi urmărite exact.

Punctele principale ale antrenamentului Antrenament tehnico - tactic: joc la 2 porţi cu portar cu driblinguri şi fente Staţia 4 Forma de joc la porţi cu portar

(fig. 3.)

45

Organizare: 2 porţi, 2 portari, 8-10 jucători, 4-5 mingi, 4-5 maieuri, Timp de joc: 10 minute Sarcini: joc de 4 : 4 până la 5 : 5 la 2 porţi cu portari

1. Joc liber cu fente, driblinguri în joc 4 : 4; 2. Goluri marcate din driblinguri; 3. Golurile marcate din driblinguri şi fente se pun tot 2 goluri; 4. Toate driblingurile şi fentele trebuie executate atât cu piciorul drept cât şi cu stângul; 5. Mişcările fiecarui jucător trebuiesc controlate, corectate individual.

DOCUMENTAŢIE Willi Hink, Directorul Federaţiei Germane de Fotbal 1. FOTBALUL DE SALĂ � Drumul nou spre fotbalul de sală D.F.B. ca obiect al schimbării societăţii Inovaţia demografică:

1 .Vârstnici ca o nouă grupă: fotbal pentru toată viaţa! 2. Mai mult angajament pentru doamne şi domnişoare: fotbal pentru toţi! 3. Proces de schimare continuă a societăţii; 4. Creşterea Marketingului în sport; 5. Investitorii şi agenţii sportivi intră în concurenţă cu AJP-urile; 6. FederaţiiIe intră în concurenţă între ele şi fac reclamă fiecare pentru sportul ei; 7. Comercializarea ofertelor oraşelor sportive.

Cum putem noi ca ofertatori de fotbal să reuşim în aeeastă provocare ? Fotbalul amator în forma lui tradiţională sa-l susţinem şi să-l promovăm. Promovarea fotbalului de dame şi domnişoare. A face oferte fotbalului din timpul liber şi promovarea lui în cluburi. � Drumuri noi în fotbalul de sală 1. Congresul federaţiei germane de fotbal din Barsinghausen

• fotbalul trebuie format şi forţat la toate nivelurile; • ca bază, să fie concursul clasic de fotbal; • orice persoană care se ocupă sub orice formă cu fotbalul este un

potenţial activ, funcţionar, fan, etc. • sunt circa 4 milioane jucători activi şi cca 8 milioane fotbalişti de timp

liber. � Un drum nou în fotbalul de sală Regulament: Teren de joc: 40m x 20m fara banda

46

Minge: marimea 4 Porti: 3m x 2m Jucatori: 4 + 1, pana la 7 rezerve Timp dejoc: 2 x 20 minute Time out: 1 pe repriză; Lovitura de pedeapsă: 6 m (10 m);

• lovituri libere; • fairplay numai 5 faulturi pe echipă (după care, 10m pedeapsă)

� Fotbalul de sală în Germania

Până acum: Perioada de trecere de la iarnă la primăvară (pauza de iarnă) câteodată

chiar sub formă de campionat între judeţe (copii şi juniori) în unele judeţe chiar şi la echipele de seniori sunt campionate la nivel de judeţ (AFJ).

Hotărâri proprii: • nu se iau regulile FIFA în totalitate; • fără să se facă un compionat judeţean sau pe ţară; • fără selecţionate naţionale.

Tacit: o inovaţie în substanţă a fotbalului de sală nu a fost dorit. UEFA FUTSAL - COMPIONAT INTER - CLUBURI 1. Start sezon 2001/2002

• câştigătoare de 2 ori: Playos de Castelleon (Spania) Participanţi 01/02-27 campiontate;

02/03-32 campionate; 8 turenee de calificare: câştigătorii de grupe joacă mai departe (2x4 grupe); câştigătorii grupelor joacă meci, tur-retur. 2. INOVAŢII: FIFA/UEFA Fotbalul de sală cel mai popular sport de sală din lume Joc olimpic de la Peking 2008 Prima conferinţă UEFA la sfârşitul anului 2002

• antrenamente • concursuri pentru tineret (copii)

Primul curs special pentru Futsal - SR (arbitrii) FIFA - Teste spepiale pentru arbitrii de sala - Săli cu podea lucioasă. Futsal trebuie să fie un joc tehnic şi rapid!

47

3. Alte aspecte la nivel de juniori: futsal este un concurs internaţional şi prin aceasta un scop pentru tineret (juniori).

În America de Sud se joacă la nivel de juniori numai cu teren mic (identic cu Futsal). Cu aceasta, spun sud-americanii, că de aici se trag şi calităţie lor tehnice, peste a celorlalte natiuni. Federaţia Germană de Fotbal a pus la vot ca terenurile de fotbal, să fie ca mărime, în funcţie de vârsta juniorilor. Deja la nivel de juniori există sezon de fotbal la sală.Foarte multor tineri le plac sporturile de sală!

4. Consecinte: Fotbalul de sală este un sport foarte iubit şi atractiv în toată lumea. FIFA şi UEFA au planuri mari comerciale de inovare în interesul Futsalului. Fotbalul de sală se joacă în Germania dar nu este ceva obligatoriu sau forţat. Federaţia şi AJF-urile au un inters reciproc să dezvolte fotbalul de sală. Dacă federaţia şi AJF-urile nu iau măsuri, o să le ia alţi iubitori ai fotbalului de sală, faţa! (AFJ – Asociaţia Judeţeană de Fotbal) 5. Consecvente: Federaţia şi AJF - urile sunt obligate să inoveze şi să crească fotbalul de sală şi să-l recomande. 6. Alte implicatii: lunie 2003 - seminarii multiple cu arbitrii de forbal de sală. Scolarizarea Federaţilor Judeţele de Futsal (în Germania) Toamna 2003:

• Seminare multiplicate pentru antrenori, în jur de trei • Sezon de sală 2003/2004 • Testarea tuturor Asociaţiilor Judeţene!

Traducere şi adaptare ŞTEFAN ZIMA


48

1. ANTRENAMENTUL DIN AFARA SEZONULUI

BARRY DRUST Revista “INSIGHT”, Vol. 6, 2002

Campionatul englezesc de fotbal se desfăşoară de la jumatatea lunii august până la mijlocul lunii mai. În timpul acestei perioade de zece luni, jucătorii de succes pot juca într-un număr mare de meciuri competitive (între 50 şi 60). Jucătorii vor fi nevoiţi să se antreneze pe tot parcursul sezonului pentru a-şi menţine performanţele.

În timpul unui sezon, aceste necesităţi vor rezulta în faptul că jucătorii vor simţi foarte mare oboseală, aceasta, în special la sfârşitul sezonului.

Oboseala simţită de jucători nu este doar de natură fizică. Expunerea repetată la antrenament şi competiţii este însoţită de un înalt nivel de stres psihologic, ce poate duce la oboseală mentală. Încă nu există o explicaţie clară a fiziologiei ce stă la baza acestui fenomen. Asemenea nivele înalte de oboseală trebuie semnalate, altfel, jucătorii neputând participa la competiţii, sau să se antreneze la nivelul necesar, ceea ce ar conduce la reducerea totală a performanţei echipei.

Lunile: Mai, (urmând finalul sezonului), lunie şi Iulie, (care coincid cu antrenamentele dinaintea sezonului) oferă oportunitatea ca jucătorii să evite obişnuinţa şi rutina meciurilor.

Această perioadă este numită după tradiţie „în afara sezonului". O abordare obişnuita a situaţiei în această perioadă a fotbalului este de a

încuraja jucătorul la odihna totală, inspecţie iniţială, asemenea abordări par a oferi condiţiile necesare pentru odihna fizică şi psihică, timp în care, stresul de la competiţii şi antrenamente va fi eliminat. Sunt, însă, o serie de limitări, la asemenea abordări.

Întreruperea bruscă poate duce la pierderea masivă a condiţiei fizice. Aceasta ar putea rezulta şi din întoarcerea jucătorilor la antrenamentele dinaintea sezonului cu capacităţi reduse de a juca. O dovadă a acestor diminuări a condiţiei fizice este studiul de cercetare al jucătorilor danezi (Bangsbo, 1994.). Fig. 1, arată reducerea anduranţei în conformitate cu o pauză de 3 săptămâni.

0

25

50

75

100

125

A B C

49

Fig. 1. Capacitatea de rezistentă a unui grup de jucători de fotbal danezi în timpul sezonului (coloana A), dupa 3 săptămâni de odihnă totală (coloana B), şi dupa patru săptămâni de antrenament efectuat după 3 săptămâni de odihnă (coloana C). Valorile sunt exprimate în relaţie cu nivelul obţinut în timpul sezonului (100%); adaptat de Bangsbo (1994).

Forma fizică nu revine la nivelul atins nici chiar după această intervenţie. Ca o consecinţă a acestor reduceri la forma fizică, primele câteva săptămâni

din perioada dinaintea sezonului, se vor concentra pe revenirea jucătorilor la nivelul de performanţă anterior. Asemenea strategii sunt folosite ineficient, în timpul limitat, care este la dispoziţia jucătorilor, să se poată pregăti pentru noul sezon.

Sunt, de asemenea, antiproductive, pe dezvoltarea pe termen lung, a condiţiei fizice a jucătorului. Nu este neobişnuit ca alte evenimente sportive să necesite o îmbunătăţire continuă a condiţiei fizice de la an la an.

În asemenea sporturi, perioada dintre sezoane este considerată o tranzitie, sau legatură între două planuri de pregătire anuale, nu doar ca o perioadă de odihnă şi regenerare.

Asemenea abordări ajută la asigurarea unei dezvoltari continue a atribuţiilor fizice ale jucătorului, decât un ciclu repetitiv de schimbări a condiţiei fizice.

Strategii care încurajează odihna totală pot duce, de asemenea, la alte schimbări ale obiceiurilor jucătorilor. Reducerile în depunerea de energie nu sunt asociate, întotdeauna cu reduceri în acumularea de energie. Asemenea strategii nutriţionale pot duce la acumulari nedorite de greutate corporală şi schimbări în componenta corporală.

Este, de asemenea, obişnuit, ca aceste perioade de inactivitate să fie corelate cu acumulare excesivă de alcool. Împreună, aceşti factori pot afecta calităţile fizice şi psihologice ale jucătorilor în completarea eforturilor necesare la întoarcerea lor la antrenamentele dinaintea sezonului.

Sunt, astfel, necesare, strategii alternative, pentru perioadele de inactivitate totală, pentru perioada dintre sezoane. Baza acestor strategii este întreţinerea activităţilor fizice pe tot parcursul prioadei dintre sezoane. Folosirea strategiilor de odihnă „activă" în timpul acestei perioade pot permite jucătorilor să aibă odihnă şi regenerare. Refacerea psihologică şi fiziolozică va fi însă atinsă dacă exerciţiile vor fi de natura celor folosite în timpul sezonului şi dacă sunt de un volum şi intensitate potrivite, pentru a menţine forma fizică.

Alternarea naturii exerciţiilor poate fi făcută în mai multe moduri. Schimbările pot fi făcute în funcţie de tipul activităţii ce este incorporată în antrenamant. (ex. baschet sau hochey în loc de fotbal; ciclism, canotaj sau înot în loc de alergat), mediul folosit pentru antrenamente (în sală, în loc de afară), ţelul final al sesiunii de antrenament (ex. distracţie în loc de pregătire pentru competiţie) şi modelul de exerciţii propriu-zis (activitate continuă în loc de exerciţii de model intermitent). De asemenea, ar putea fi avantajos pentru ca jucătorii să îşi termine pregatirea, fie individual sau în grupuri mici, în afara clubului şi la propria lor discreţie (în locul unei sesiuni organizate în mod formal). Aceste schimbări vor modifica şi rutina zilnică a sezonului competitiv dar şi perceptia jucătorului asupra antrenamentului, astfel oferind un mediu stimulator şi totodată relaxant pentru cei implicaţi.

Volumul şi intensitatea antrenamentului ar trebui planificate cu atenţie pe tot parcursul perioadei dintre sezoane. În timpul primei săptămâni, volumul şi intensitatea antrenamentului ar trebui să fie reduse progresiv

50

faţă de cele suportate în timpul sezonului. Această reducere graduală a antrenamentului ajută la prevenirea dereglărilor fiziologice (cum ar fi: lipsa somnului, a motivaţiei şi a apetitului) ce pot însoţi schimbări bruşte în încărcătura antrenamentului. Urmând această scădere iniţială, intensitatea şi volumul antrenamentului ar trebui ridicate putin, pentru a menţine nivelul de condiţie fizică al jucătorului. Cum se apropie perioada dinaintea sezonului aceşti parametri de pregătire pot fi ridicaţi mai mult pentru a se asigura că toţi jucătorii sunt pregatiţi 100%, pentru ca munca sa fie terminată în perioada dinaintea sezonului.

Tabelul nr. 1 ofera câteva indicaţii pentru antrenamentele din timpul perioadei dintre sezoane.

Începerea perioadei dintre

sezoane

Mijlocul perioadei

dintre sezoane

Sfârşitul perioadei

dintre sezoane Frecveaţa sesiunilor

(pe săptămână)

1 - 3

2 - 3

3 - 4

Intensitatea sesiunilor (% din max. de bătai ale inimii)

65

80

80

Durata

20 - 60

20 - 60

20 - 90

Metoda energiei aerobice ar trebui să fie principala metodă de furnizare a

energiei pentru toate sesiunile de antrenament incluse în perioada dintre sezoane. Exerciţiul anaerobic necesită un înalt grad de efort fiziologic şi psihologic. Asemenea eforturi fac doar să limiteze procesul necesar de refacere şi regenerare. O atentă consideraţie a exercitiului: odihna (dacă activitatea este realizată în natură) încorporată în sesiuni concomitent cu evaluarea activităţii realizate de jucători va asigura redepăşirea intensităţii potrivite.

Perioada dintre sezoane mai poate oferi posibilitatea antrenamentului în forţă în (orarul) programul de antrenament al jucătorilor. Aceasta va oferi ocazia jucătorilor să se familiarizeze cu necesităţile tehnice şi fiziologice ale unui asemenea antrenament, dinaintea perioadei sezonului, când este efectuată munca de forţă intensă. Ar mai putea oferi oportunitatea implementării unor programe specifice antrenamentului în forţă, pentru jucătorii care au semnalat slabiciuni legate de forţă. Principiile folosite pentru a coordona antrenamentul de forţă în perioada dintre sezoane sunt similare celor folosite pentru antrenamentul aerobic. Forţa încorporată în sesiunile din săptămânile imediat următoare a sezonului ar trebui să fie puţină, daca nu, nulă. Volumul şi intensitatea ar trebui, apoi, ridicate sistematic, pe restul parcursului perioadei dintre sezoane. Abordări tradiţionale ale perioadei dintre sezoane care susţin odihna totală nu sunt potrivite pentru jucătorul moderen de fotbal. Perioada dintre sezoane ar trebui văzută ca un „pod" între două sezoane competitive, asigurând, astfel, dezvoltarea fizică, continuă a jucătorilor. Perioada dintre sezoane ar trebui caracterizată de menţinerea activităţii în care

51

odihna şi regenerarea este încurajată de o schimbare în natură şi intensitatea şi volumul activităţii. Notă bibliografică: Bangsbo, J (1994) Pregătirea condiţiei fizice în fotbal: O abordare ştiinţifică Bagsvaerd:HO şi Storm. Dr. Barry Drust este senior în Ştiinţa Sportului Aplicată la Universitatea „John Moores" din Liverpool. De curând a petrecut 3 ani lucrând ca antrenor fiziologic la un club de fotbal din „Premier League".

2. PREGATIRE OPTIMĂ PENTRU A DOUA JUMĂTATE MAI MULTE ACTIVITĂŢI LA PAUZĂ

Peter Krustrup, Magni Mohr, Jens Bangsbo

Rev. Insight, Vol. 6, 2002

2.1. Pauza de la jumătatea meciului.

Ce face echipa ta la pauză? La echipele care joacă la nivel înalt, jucătorii stau sau merg timp de 15 min. la pauză având făcute câteva ture de 10-20 m alergări, atunci când se întorc pe teren. Întrebarea este dacă aceasta este o pregătire optimă pentru a doua jumătate. S-a demonstrat că, numărul de alergări la intensitate mare în fotbalul de înaltă clasă este, vizibil mai mic, în primele 5-10 min ale reprizei a doua. (vezi fig. 1).

0

50

100

150

200

0 - 5min

5 - 10min

10 - 15min

I jumatate a II-a jumatate

Figura 1. Alergarea la intensitate mare în primele 3-5 minute din prima şi a doua jumătate în fotbalul profesionist de elită.

Dis

tanţ

a (m

)

52

Mai multe studii ştiintifice arată că temperatura muşchilor piciorului jucătorului scade de la 39,7 grade la 37,7 grade C, în timpul celor 15 min de pauză, dacă jucătorii au antrenament de rutină cu activitate fizică limitată (fig.2).

35

36

37

38

39

40

41

-30 -15 0 15 30 45 60 75 90 105 120

Timp

Figura 2. Exemplu reprezentativ al temperaturii muşchiului qvadriceps înainte,

în timpul şi după un meci de fotbal.

S-a mai observat că performanţa sprintului în aceste condiţii este,

vizibil, mai redusă la începutul reprizei secunde decât la sfârşitul primei reprize. (fig. 3)

96,597

97,598

98,599

99,5100

Inaintede primarepriza

Dupaprima

repriza

Inaintede adoua

repriza

Mai multeactivitati

Activitatenormala

Figura 3. Exemplu reprezentativ al performanţei sprintului unui jucător de fotbal înainte şi după pauză cu o activitate normală (simboluri umplute) şi cu mai

multe activităţi (simboluri goale).

ºC

Timp (min)

Temperatura muşchiului

Performanţa sprintului

53

2.2. Sugestii de la „Studii Psihologice"

Ce este de făcut în acest caz? Noi cercetări ştiinţifice de la laboratorul nostru au arătat că atunci când jucătorii au executat o reîncălzire de 7 minute, la sfârşitul pauzei, constând în exerciţii de intensitate medie, jucătorii au reuşit să-şi recapete temperatura muşchilor, pe care au avut-o la sfârşitul primei părţi. Mai mult, performanţa sprintului era, la fel de bună ca la începutul meciului. Astfel, aceste studii demonstreză, că scăderea temperaturii musculare, la pauză, are o influenţă negativă asupra performanţei de la începutul reprizei a doua, şi că acest efect poate fi anulat dacă jucătorii sunt activi în timpul pauzei.

Astfel, o posibilă rutină ar fi de a petrece 7-8 min. stând/mergând/ bând, a schimba echipamentul personal cum ar fi: tricou şi ghete şi de a primi informaţii tactice. Apoi, în ultimele 7-8 min. jucătorii execută activităţi la intensitate medie (ritm cardiac: 125 - 150 batai/min), într-o manieră care activează muşchii ca şi când ar fi solicitaţi într-un joc, un exemplu avantajos ar fi folosirea unei mingi. Este important, ca jucătorii să nu execute activităţi la o intensitate prea mare deoarece, aceasta ar scădea nivelul de glicogen din muşchi şi ar putea ridica nivelul lactatelor în muşchi la începutul celei de a doua reprize.

2.3. Experienţa

Experienta de până acum cu o asemenea procedură arată, nu numai că jucătorii execută activităţile fizice mai bine, dar au şi un grad mai ridicat de pregătire. Acest lucru creşte probabilitatea ca echipa să aibă un start bun în repriza a doua, cu referire nu numai la înscrierea golurilor dar şi a controlului jocului, ceea ce ar putea afecta jocul, pe tot parcursul lui. O schimbare a procedurii va interveni, vizibil în rutina unor jucători şi este important ca jucătorii să înţeleagă valoarea schimbării procedurii de la pauză. Unii jucători, poate au nevoie de timp, pentru a se adapta la noul sistem şi este necesară acceptarea că unii jucători se integreză greu în noua procedură, în mintea lor.

2.4. Bibliografie recomandată pentru mai multa lectura:

• Bangsbo, J.(ed) (2000). Fotbal şi ştiinţă: O perspectivă interdisciplinară, Copenhaga: Munksgaard.

• Bangsbo, J. - Antrenarea condiţiei fizice la fotbal: O abordare ştiinţifică (1998) Ho + Storm, Bagsvaerd, Danemarca.

• Bangsbo, J. - Psihologia fotbalului cu referire specială la exerciţii intermitente de intensitate ridicată (1994), Ho + Storm, Bagsvaerd, Danemarca.

• Bangsbo, J. - Antrenamentul aerobic şi anaerobic în fotbal (2002). Ho+Storm, Bagsvaerd, Danemarca.

• Bangsbo, J. - Antrenamentul aerobic în fotbal (video) (2002). Ho+Storm, Bagsvaerd, Danemarea.

• Krustrup, P, Gozales-Alonso, J., Quinstorff, B. Si Bangsbo, J. (2001). Producerea de caldură musculară şi producerea de energie anaerobică în timpul exerciţiilor dinamice intense, repetate, în Man. „Jurnalul fiziologiei" 536 (3), 947-956.

• Krustrup, P, Mohr, M. şi Bangsbo, J.(2002). Profilul activităţii şi cerinţele fiziologice ale asistentului de arbitru în fotbalul de elită în relaţie cu progresul antrenamentului. Jurnalul Ştiinţelor Sportive 20, 861-871.

54

• Mohr, M. şi Bangsbo, J. (2001). Evoluţia oboselii spre finalul unui meci de fotbal de nivel înalt. Medicina şi ştiinţa în sporturi şi exerciţii: 33(5),160.

• Reilly, T. şi Bangsbo, J. (1998). Antrenamentul aerobic şi anaerobic. Antrenamentul în sport. Aplicaţiile ştiinţei sportive. (editura: B. Elliott), pp. 351-409. Chichester: John Wiley.

Peter Krustrup este, în prezent, student doctorand la Institutul de Exerciţii

şi Ştiinţe Sportive - Universitatea din Copenhaga. Investighează metabolismul energiei şi eficienţa mecanică în timpul exerciţiilor intens repetate şi este implicat în antrenarea şi testarea jucătorilor din elita fotbalului şi a oficialilor meciurilor. Este un fost jucător cu peste 250 jocuri în divizia secundă daneză. A antrenat tineri de înalt nivel şi a lucrat pentru asociaţia daneză de fotbal ca şi consilier în probleme fizice pentru arbitri de prima clasă.

Magni Mohr, este student doctorand la Institutul de Exerciţtii şi Ştiinţe Sportive - Universitatea din Copenhaga. Studiază evoluţia oboselii în timpul exerciţiilor intermitente, intense, şi fotbalul de înalt nivel. Este un fost jucător profesionist de fotbal cu aprox. 200 meciuri în Liga de Top Faroese (inclusiv meciuri internaţionale). A fost angajat de asociaţia daneză de fotbal ca şi consilier în probleme fizice la echipa naţională în timpul pregătirii pentru Cupa Mondială 2002.

Jens Bangsbo este profesor asociat la Institutul de Exerciţii şi Ştiinţe Sportive - Universitatea din Copenhaga, unde a obţinut gradul de doctor în ştiinţe cu teza sa. Fiziologia fotbalului cu referire specială la exerciţiile intermitente de intensitate ridicată. Acum este plecat şi activează ca antrenor secund la F.C. Juventus. Este un fost jucător profesionist de fotbal cu mai mult de 400 meciuri jucate în Liga Daneză şi câteva meciuri în echipa Naţională. Este membru al Grupului Intemaţional de Ghidare şi Ştiinţe în Fotbal.

Traducere şi adaptare CHITIC GHEORGHE


55

I. INTERPRETAREA ANTRENĂRII STIMULILOR


Sunt aproape un numar infinit de modalitşţi în care exerciţiile de la antrenamente se pot realiza. Manualele pentru antrenor sunt încărcate cu activităţi care susţin îmbunătăţirea îndemânării specifice. Ritmul poate fi variat, un ritm scăzut permiţând acordarea atenţiei asupra corectitudinii pe când practica sub presiune ridică ritmul la care e dirijată îndemânarea.

Fiziologul, priveşte exerciţile sau antrenamentele într-un mod diferit de antrenor şi încearcă să interpteteze (localizeze) care sistem biologic se solicită la stres.

Importanta antrenării stimulilor e înţeleasă a fi o combinaţie între intensitatea exerciţiilor, durata discretă a luptei, perioada de refacere între exerciţiile intense şi frecvenţa cu care acest ciclu de activitate se repetă!

1. CARACTERISTICI ALE ANTRENAMENTULUI

Datorita varietăţii exerciţiilor disponibile pentru antrenare, sarcina imediată a fiziologului e să stabilească, cum exerciţiile individuale pot fi folosite pentru a obţine rezultate specifice. Ultimul ţel este să asigure că antrenarea stimulelor trasează cerinţele jocului.

Observaţiile la cerinţele jocului arată o medie la un jucător de teren (fundaş) care aleargă pe total, o dată la 90 de secunde şi accelerează o dată la 30 de secunde. Aceeasta e o evaluare medie aşa că orice jucător poate fi solicitat mai mult. Perioada de recuperare e acţiunea constând în jogging pentru a păstra poziţia la forma normală a echipei. Ivirea acestei cifre e principiul pe care antrenamentul trebuie să reflecte cererile specifice ale jocului. Această concluzie, conduce la alegerea intermitentă a exerciţiului de antrenament şi manevrarea exerciţiului de odihnă, proporţionat. O consecinţă îndepărtată e că aceea munca trebuie să fie cu mingea aşa că antrenamentele nu conţin doar elementele de îndemânare dar şi abilitatea de a opri şi începe repede, de-a se întoarce şi a şprinta. 2. INTERVALE CLASICE DE ANTRENARE

Modelul convenţional al intervalului de antrenament s-a bazat pe programul alergătorilor de distanţă medie, introdus în Europa acum 50 ani.

Acest model al antrenării inimii şi a sistemului circulator a rezistat la 2-3 generaţii de cercetători. Foloseşte accesarea distanţelor medii (?) sau timpi (400, 1000 m), permanente prin repetări (x8, x4), cu un interval de refacere stabilit (3, 4 minute).

Dacă s-a stabilit că funcţionează, întrebarea e cum poate fi modificat pentru fotbal?

Cel mai uşor exemplu pentru implementare e prin 2 reprize (scurte). Acestea necesită 3 sau 4 jucători de o parte, cu 4 min. în joc, 4 min. cu

56

exerciţii de odihnă proporţionale şi puternice încurajări din partea antrenorului de a menţine un nivel înalt de activitate.

Impunând reguli la joc (ex. fără goalkeper) să contribuie la creşterea intensităţii. Fiecare exerciţiu poate angaja 16 jucători deodată (ori joacă, ori se odihnesc) şi poate fi modificat pentru echipă mai mare sau mai mică.

3. MODEL DE REZISTENŢĂ

Activitatea intensă (puternică) care foloseşte glicocenul din muşchi duce la producerea de acid lactic. Acidul lactic produs se răspândeşte în sistemul circulator unde se acumulează înainte de elibere şi oxidare.

Rezistenţa dobândită duce la : • sporirea eliminării acidului lactic; • sporirea capacităţii de protecţie; • accelerarea refacerii de la exerciţii intense. Exerciţiile rapide şi scurte pot fi făcute în cadrul unui set (1 min. se face,

1 min. pauza). Acidul lactic din sânge va creşte progresiv precum jucătorul repetă

mai multe seturi. În acest tip de antrenament, activitatea se promovează cel mai bine în repetiţii de 2 cu 2; (1 min. pauză) alternând în grupuri de 4 jucători încât fiecare grup lucrează. Cu cât e mai scurtă perioada de refacere (de pauză), cu atât mai mare este sprijinul pentru sistemul respirator care uşurează recuperarea.

4. COMPARAŢIA DINTRE INTERVALUL CLASIC DE

ANTRENAMENT ŞI REPAUS MAI SCURT.

Antrenamentul stimulent cu pauză şi jocurile mai scurte sunt comparate. În acest caz, jucătorii au fost membrii ai dublului profesionist "Academia de fotbal". Jocurile erau alcătuite din 5 contra 5, jucând câte 4 min., cu o pauză de 3 min., iar setul complet era de 6 meciuri. Un set similar ca importanţă a fost solicitat în timpul unei pauze de alergare cu o intensitate de 85-90% din ritmul cardiac maxim, joghingul la 50-60% din ritmul inimi pentru "restul" perioadei. Este evident că regimul este asemănător în stimului, cu lactoza la sfârşitul atacului depăşeşte valorile normale observate în meciuri.

Comparaţia între cele 2 tipiuri de antrenamente poate fi ilustrată. În acest caz, 4 cicluri de activitate sunt complete. Acidul lactic creşte progresiv prin reprize, întrucât ritmul inimii alternează între 180 bătăi/minut la sfârşitul atacului şi 120 bătăi/minut la sfârşitul fiecărei pauze.

5. RECAPITULARE (REZUMAT)

Este posibil să uneşti antrenamentele specifice fotbalului cu antrenamentul pshilogic. Această armonie e posibilă prin monitorizarea regulată a antrenamentelor. Execuţiile trebuie adaptate la condiţia fizică a fiecărui jucător, la nivelul competiţiei şi la sincronizarea dintre meciurile competitive.

Exerciţiile alese sunt reprezentative şi prezintă exemple cum pot fi reglate dimensiunile antrenamentelor. Eficienţa lor finală depinde de motivaţia jucătorilor pentru exerciţii intense cerute pentru un efort psihologic de urmat. În acest caz, vor solicita antrenorului mai multe cunoştinţe, pentru a

57

menţine efectul produs de jucători, şi încurajează angajamente puternice din partea fiecăruia.

II. MONITORIZAREA INTENISITĂŢII

ANTRENAMENTULUI ÎN FOTBAL

"Este monitorizată intensitatea antrenamentului nostru ?" Acest chestionar a fost pus la începutul anului jucătorilor din echipa

naţională a Suediei. Ei reprezintă răspunsurile la 15 cluburi diferite, din 8 ţări. Majoritatea răspunsurilor au fost "NU", cu câteva excepţii. Câţiva jucători au spus că la clubul lor se folosesc monitoare pentru ritmul inimii deşi foarte sporadic se monitorizează intensitatea antrenamentului.

Întrebarea evidentă este: de ce intensitatea antrenamentului la fotbaliştii profesionişti nu e supravegheată (monitorizată) cu regularitate? Motivele sunt multe, dar în mod cert lipsa de personal calificat este unul din factorii cheie. În comparaţie cu cele mai bune cluburi de fotbal au angajat în cel mai bun caz un antrenor permanent pentru condiţia fizică, nu este ieşit din comun ca cel puţin 10 tehnicieni calificaţi să monitorizeze performanţele unei firme prestigioase din raliul de maşini. Nu mai departe, Renault are 750 de persoane angajate în design-ul şi întreţinerea a 3 maşini de Formula 1.

Motivele pentru monitorizarea intensităţii antrenamentelor, unde ţinta (scopul) este îmbunătăţirea performanţelor, sunt bazate pe faptul că : "stimularea antrenamentului poate fi benefică numai dacă durata şi intensitatea unui antrenament corespund puterii de lucru a fiecăruia, după ce se ajunge la un anumit nivel de performanţă, următoarele creşteri ale volumului şi intensităţii antrenamentului nu vor da rezultate mai bune - dacă un jucător ajunge la performanţe înalte (la maxim), limita dintre antrenamentul efectiv şi supra-antrenament devine foarte bună"!

Astfel, motivele monitorizării antrenamentului sunt: • pentru determinarea relaţiei între intensitatea antrenamentului şi efectele

ulterioare ale sale. • pentru asigurarea ca intensitatea antrenamentului este individualizată şi

apropiată de o valoare ridicata pentru fiecare jucător în parte. • pentru creşterea eficienţei antrenamentului. Este foarte important pentru a puncta ca orice informaţie despre intensitatea

antrenamentului ar trebui completată cu informaţii atât despre perioada activă cât şi despre perioada de pauză (recuperare). Orice dată anunţată trebuie să fie procesată într-o formă în care să poată fi prezentată antrenorilor şi jucătorilor pe înţeles pentru a permite în continuare "imediatele intervenţii" necesare!

În sporturile individuale, intensitatea antrenamentului tinde a fi monitorizată mai amplu.

Pentru alergători de exemplu, este obişnuită ca intensitatea fiecărei sesiuni (antrenament) a celor mai buni să fie meticulos monitorizată, timpul şi distanţa efectuată pe pistă, numărul repetiţiilor, exerciţiile şi greutăţile ridicate în sala de gimnastică. Datoria faţă de exerciţiile intermitente şi inseparabile ce se găsesc în jocul de fotbal, oricum, timpul şi distanţa nu sunt cele mai potrivite măsuri pentru intensitatea exerciţiilor, în

58

special exerciţiilor unde este mingea folosită (jocurile scurte, reprize). Acest lucru duce la întrebarea: "cum poate fi monitorizată intensitatea antrenamentului la un grup de până la 30 jucători cu diferite capacităţi de performanţă, făcând excepţii intermitente?"

Oamenii de sţiinta (savanţii) au identificat o platformă de parametrii pentru a monitoriza antrenamentul intensiv. Câţiva dintre aceşti parametrii sunt prezentaţi dacă-i nevoie.

Dacă intensitatea antrenamentului trebuie măsurată, este important ca parametrii aleşi să dea informaţii cât mai reale şi precise despre subiectul monitorizat. Alte probleme care trebuie luate în calcul sunt costurile şi timpul, eficacitatea şi procedurile care pot restricţiona performanţele.

Monitorizarea ritmului cardiac în timpul unui antrenament de fotbal va reflecta intensitatea exerciţiilor (Balsom 2001).

Aceste date sunt reale şi direct monitorizate, echipamentul necesar este relativ ieftin, timpul este minim, iar echipamentul este inofensiv şi nu se interpune cu performanţa.

La clubul de fotbal Balton Wanders şi la echipa naţională a Suediei, intensitatea antrenamentelor este rnonitorizată cu regularitate, folosind monitoare pentru ritmul cardiac. Echipa Polar a dezvoltat special pentru echipele sportive şi pentru a nu se folosi emiţătoare prinse la mână, datele sunt strânse direct într-un transmiţător la curea, şi până la 10 transmiţătoare pot transmite simultan datele. Asfel, la o apăsare de buton un raport al echipei poate fi alcătuit cu ultimele informaţii detaliate despre intensitatea antrenamentului. Astfel de rapoarte pot fi rezultate la o săptămână, la o lună sau pe sezon.

Un lucru necesar pentru folosirea măsurii ritmului cardiac maxim al fiecărui jucător în parte. Aceasta se face fie făcându-se teste de alergare continue sau multe alergări repetate foarte extenuante. Aceste măsurători au facut ca ritmul cardiac să fie exprimat în procente, fapt care este necesar în evaluarea individuală a fiecărui jucător.

De exemplu, doi jucători care lucrează au acelaşi ritm cardiac (140 bătăi/min.) cu diferite ritmuri cardiace maxime (jucătorul 1=180 bpm, jucătorul 2 = 220 bpm.) nu vor lucra cu aceaşi intensitate. În acest exemplu jucătorul 1 va lucra cam la 80% din capacitate, iar jucătorul 2 va lucra la aproximativ 65%. Deşi folosirea măsurării ritmului cardiac nu e în întregime o noţiune nouă, înainte se obişnuia focalizarea asupra alergării fără minge şi foarte puţin se insista asupra monitorizării intensităţii antrenamentului, după o perioadă lungă de timp. La Bolton Wanderers, unde măsurarea ritmului inimii se face regulat (în principal cu toţi jucătorii pe toată perioada sezonului), timpul cu o intensitate ridicată a ritmului (aşa numita zonă roşie) a fost folosită ca principalul indicator al intensităţii antrenamentului. Se observă că o bază de referinţe faptul că într-o competiţie 50% din meci se consumă în zona roşie. Ţintele (scopurile) încadrate timpului din zona roşie sunt stabile pentru fiecare sezon în parte. Aceste ţeluri se bazează pe mai mulţi factori că apropierea meciului din sezon de restul anului, aceasta printr-un sezon de pregătire, intercalat.

La Asociaţia suedeză de fotbal, unde antrenamentul pentru meci durează în medie 4 zile, scopul este să te antrenezi la intensitate dar nu prea tare.

Imperativ este ca măsurarea ritmului inimii să asigure că intensitatea antrenamentului nu e prea mare şi se pot pregăti pentru meci.

Ritmul inimii, oricum, nu deţine cheia întregii probleme. De exemplu, nu ni se dezvăluie informaţii despre calitatea antrenamentului şi nici despre nivelul

59

fitness-ului atins de jucători. Informaţii despre nivelul de fitnes, se pot şi trebuie obţinute prin monitorizarea ritmului cardiac prin teste de alergare, a căror viteză va creşte progresiv.

Altfel, ritmul inimii, nu poate fi folosit pe perioadă de muncă mai mici de 60 secunde.

În concluzie, intensitatea antrenamentului întregii echipe de fotbal, poate fi monitorizat folosind măsurarea ritmului inimii (cardiac).

Aceste informaţii trebuie completate unde e posibil, de alte măsurători cu observaţiile asupra subiectelor făcute de antrenori, membrii ai conducerii şi chiar de jucătorii însăşi.

III. ANTRENAREA CU GREUTĂŢI LIBERE FORMAREA UNEI BAZE CORECTE.

În anii din urmă importanţa forţei şi puterii în fotbalul profesionist a

crescut, multe cluburi implementând programe specifice pentru forţa, jucătorilor.

Nu toate programele de antrenament au aderat la dezvoltarea acestei arii a forţei şi puterii nefiind o excepţie, constatând că o bază solidă de la o vârstă fragedă e cheia dezvoltării puterii şi forţei unui jucător.

Folosirea greutăţilor a devenit populară în fotbal, fiind introdusă în cluburi şi academii de prestigiu, cărora le lipseşte deseori, rnulte programe, atât practice cât şi teoretice, e atenţia la detalii/amănunte. Sunt câteva elemente cheie ce trebuiesc accentuate când se dezvoltă tehnica de ridicare (greutăţile) a jucătorilor şi care le vor fi de folos în viitor. E scopul articolului de faţă şi a celui următor de a se adresa cu probleme cheie pentru a ajuta la crearea unor jucători atletici, puternici, solizi eliminând accidentările.

Tinerii atleţi de 11-12 ani pot beneficia de programe de antrenamente cu greutăţile libere. Programul trebuie să fie pe termen lung, planificat să se dezvolte progresiv pe perioada creşterii până la maturitate. Îmbunătăţirea fizică implica o creştere a abilităţilor articulaţiilor muşchilor sub un control total, echilibrat. Forţa, puterea va creşte gradual Mental, un progres implică creşterea puterii de concentrare şi focalizare asupra acestor acţiuni (forţa fizică, putere).

Iniţial bara, e prevezută cu 2 discuri de lemn la cele 2 capete, greutatea totală 2 kg.. ceea ce urmează e o schemă de lucru, care e dedicată în întregime tehnicii de antrenare, de stabilire a unui şablon de la care să se dezvolte în viitor, mişcările pentru obţinerea puterii, forţei.

Tehnica de antrenare

Prima mişcare la care trebuie gândit e cea de ridicare şi punere jos a greutăţii. Poziţia de apucare. Această mişcare importantă trebuie exersată de mai multe ori, pâna când şablonul acţiunii e implementat.

NOTĂ: Genunchii vor fi deasupra labei piciorului. Distanţa dintre picioare diferă în funcţie de înălţime. Obţinerea poziţiei de apucare e o parte importantă în tehnica ridicării şi nu trebuie subestimata.

60

Poziţia cheie 1. Poziţia de start:

• Picioarele îndepartate la o lăţime de şold. • Bara aproape de tibie (fluierul piciorului). • Braţele drept, la lăţimea umerilor, strânsoarea puternică. • Pieptul în afară. Corpul încordat. Spatele drept. • Capul sus. Ochii privind drept si-n jos. • Picioarele se îndoaie de la genunchi. Şoldurile uşor mai ridicate ca

genunchii. 2. Bara la înălţimea genunchilor:

• De la pozitia 1, inspirăm. Ţinem bara la nivelul tibiei înainte de-a îndepărta picioarele;

• Spatele drept, braţele drepte, şoldurile uşor înaintea genunchilor, pieptul în afară;

• Corpul încordat. Picioarele drepte pe podea; • Capul în poziţie neutră. Umerii peste bară.

3. Poziţia de ridicare: Din poziţia 2, şoldurile sunt mişcate în spre bară, pieptul în afară, umerii în spate, spatele încordat. Picioarele drepte, labele picioarelor drepte pe podea capul neutru. 4. Lansarea barei pe podea din poziţia verticală:

• Expirăm, pieptul în afară, spatele drept, braţele drepte, genunchii lăsaţi uşor în jos;

• Bara aproape de corp, braţele drepte. 5. Reîntoarcerea la poziţia de start Spatele încă drept, pieptul în afara braţelor; bara încă aproape de picioare; lăsarea în jos a barei, cu grijă!

IV. FLEXIBILITATEA - PARTEA UITATĂ A FITNESSULUI PENTRU TINERII FOTBALIŞTI

Flexibilitatea e definită ca domeniul exercitiilor de miscare în jurul unei

articulaţii sau a mai multora. Flexibilitatea e una din cele 11 componente ale fitnessului. Spre deosebire de alte componente ca viteza bună, rezistenţă, agilitate - flexibilitatea se bucură de o mult mai puţină atenţie în antrenamentele de fotbal!

Flexibilitatea e numită "partea uitată a fitnessului". Investind în antrenamentele pentru flexibilitate, ca o îmbunătăţire a unei componente a fitnessului, poate duce la sporirea celorlalte componente ca viteză, agilitatea, puterea, rezistenţa. O flexibilitate mai bună îl aduce pe fotbalist într-

61

o forma mai bună. Mai mult, programele care solicită în cadrul lor o prezenţă importantă a mişcării, pot creşte potenţialul de performanţă. Alt motiv, în favoarea formării flexibilităţii, este că aceasta duce şi la micşorarea pericolului de accidentare. Accidentele în fotbal rezultă din dislocarea articulaţiilor din mişcarea lor normală. Îmbunătăţirea flexibilităţii permite corpului o mişcare tot mai bună fară încordări şi entorse. Când te antrenezi corect formarea flexibilităţii poate fi obţinută şi păstrată.

Flexibilitatea tinerilor fotbalişti variază cu vârsta. De la 10 ani în sus încep să piardă din flexibilitate datorită schimbărilor ce au loc în creşterea oaselor, muşchilor, tendoanelor şi ligamentelor. Această pierdere a flexibilităţii continuă până la 13 ani pentru fete şi 14 ani pentru băieţi. Odată atinsă adolescenţa, creşterea în lungime a oaselor şi muşchilor corespunzători încetineşte iar flexibilitatea se îmbunătăţeşte din nou. Spre deosebire de sporturi ca gimnastica sau înotul fotbalul nu dezvoltă flexibilitatea; antrenorii trebuie să ia în mod serios în consideraţie folosirea exerciţiilor de flexibilitate în timpul antrenamentelor. A te menţine flexibil e foarte important pentru tinerii fotbalişti iar importanţa exerciţiilor de întindere în timpul încălzirii dinainte de meci sau în timpul relaxării după meci nu poate fi înlocuită. Scopul exerciţiilor de întindere şi flexibilitate e pentru formarea unor încheieturi puternice genunchi şi şolduri apte pentru alergare, sărituri şi alte mişcări laterale. Nici alte articulaţii nu trebuie uitate şi în mod clar goalkeeperii trebuie să-şi dezvolte flexibilitate deoarece poziţia lor o cere!

5

10

15

20

25

30

9 10 11 12 13 14

5

25

50

75

95

Figura de mai sus ne prezintă rezultatele unor teste făcute la băieţi între 9 şi 14 ani (atingerea cu braţele întinse a degetelor de la picioare, din poziţia stând drept cu picioarele pe o suprafaţă plană). Linia punctată orizontal reprezintă abilitatea de a atinge degetele de la picioare, linia de 50 cm reprezintă scorul mediu pe când linia de 95 şi mai sus, iar linia de 5 şi mai jos reprezintă limitele inferioare şi superioare respectiv o cotă de 5% din scor. Flexibilitatea băieţilor descreşte de la 10 ani. În medie băieţii la această vârstă îşi ating degetele. Aceeasta nu este se referă la fotbalişti, dar dacă se manifestă se vor axa pe programe de reabilitare.

Vârsta (ani)

62

5

10

15

20

25

30

35

9 10 11 12 13 14

5

25

50

75

95

Flexibilitatea la fete creşte mai mult decât descreşte de la 10 ani. Fetele

la toate vârstele sunt mai flexibile decât băieţii diferenţa fiind mai mare de la adolescenţă la maturitate. Teoretic fetele au o predispoziţie mai mică de a se accidenta şi au un potenţial mai mare ca baieţii la programe de mişcare mai intense. Prin urmare e important ca fotbaliştii să se menţină flexibil între 10 şi 13 ani în special băieţii.

O atingere a flexibilitătii se poate face pe sub categorii. De exemplu, într-un studiu a doua grupuri de câte 7 echipe elveţiene de fotbal amatori (3 la un nivel de pregătire înalt şi 4 la un nivel de pregătire scăzut, între 14 şi 19 ani) au fost urmăriţi timp de un an. Grupul supus tratamentului a fost supus la programe de prevenire a accidentelor iar grupul celălat la antrenamente normale de fotbal. Programul de prevenire conţinea exerciţii de siguranţă, încălzire, relaxare, bătăi uşoare pentru încheieturile şubrede, reabilitare adecvată şi promovarea spiritului de fair play. De asemenea, conţineau exerciţii pentru stabilitatea gleznelor, genunchilor, corpului, şoldurilor şi a flexibilităţii şi întinderii muşchilor de la picioare de asemenea, o bună coordonare, reacţie şi rezistenţă. În această perioadă grupul controlat a avut 1,2 accidente/jucător pe când cel în tratament 0,8 accidente/jucător. Diferenţa era chiar mai mare la un nivel mai scazut al programului unde au fost 11,1/ora la cei din grupul controlat faţă de 6,95/ora la cei în tratament. Rezultatele acestui studiu arată importanţa unui program regulat de siguranţă şi flexibilitate.

Fiecare antrenament şi încălzire trebuie să înceapă cu întinderea muşchilor din jurul articulaţiilor importante, de la gleznă la gât. Antrenorii trebuie să accentueze mişcările uşoare fără efort (nu cele săltate, smucite). Orice întindere trebuie făcută între 8-15 secunde şi respiraţia să fie normală. Nu trebuie ca exerciţiu de intindere să fie dureros. O supralicitare la întindere poate duce la răniri. Un important factor al flexibilităţii e temperatura corpului. Prin urmare orice antrenament pentru flexibilitate trebuie să înceapă cu o încălzire generală (o fugă uşoară în jurul terenului, poate câteva sărituri, pase şi mişcări uşoare, joc cu mingea). O procedură standard e să faci într-o repriză exerciţiul de întindere de la gleznă la gât. Procedura poate fi în următoarea ordine: gleznă, tendon, şold, flexorul şoldului, umeri, partea de jos a trunchiului, gât. Această rutină poate fi

Vârsta (ani)

Flexibilitatea la fete e mai mare ca la băieţi

63

îmbunătăţită prin antrenamant sau joc. Aceasta se aplică şi după meci în relaxare. Singura diferenţă între exerciţiile de intindere e că pot dura mai mult de 20 secunde după meci.

E important să realizezi efectul benefic al antrenamentului pentru flexibilitate. Fotbaliştii care joacă în echipe competitive, pot juca 50 sau mai multe meciuri pe an. Asta înseamnă 50 încălziri înainte de meci şi 50 de reprize de relaxare prin întindere după meci şi 50 încălziri şi relaxari la antrenamentul saptămânal.

Dacă antrenorul alege să investească în acest aspect al antrenamentului va vedea o îmbunătăţire a programului şi reducerea accidentelor.

Toţi antrenorii trebuie să-şi amintească de importanţa flexibilităţii în dezvoltarea tinerilor fotbalişti.

Traducere şi adaptare BALINT ANDREI


IMAGINAŢIA ÎN FOTBAL

IAN MAYNARD Rev. Insight, Vol. 6,

2003, Anglia

1. INTRODUCERE

Imaginaţia nu este un substitut al antrenamentului fizic. Ea ar trebui folosită ca supliment al antrenamentului fizic. De cele mai multe ori fotbaliştii care se antreneaza şi joaca folosindu-şi imaginaţia ating un nivel mai înalt decât fotbaliştii care se antrenează doar din punct de vedere fizic.

Chiar dacă este descrisă ca o repetiţie mentală, vizualizarea sau imaginaţia, aceasta tehnică se referă la procesul recreării şi al creării unei experienţe în minte. Tu îţi înviorezi mintea tot timput cu ajutorul imaginilor. Aţi urmărit vreodată marii fotbalişti şi aţi încercat să le copiaţi un anumit aspect al tehnicii lor, poate modul de a dribla care îi ajută să depăşească un apărător sau un apărător care înşeală atacantul şi pe care îl scoate din joc? Sau v-aţi amintit de un moment în care aţi evoluat foarte bine într-un joc, totul parea foarte usor şi apoi aţi încercat să retrăiţi acel sentiment şi acea situaţie în mintea voastră?

Putem îndeplini toate acestea pentru că ni le putem aminti. Într-un mod similar, mintea noastra poate crea noi evenimente care nu au avut loc încă. De exemplu, poţi crea situaţii diferite dintr-un meci şi poţi vedea cum reacţionezi în acele situaţii şi poţi găsi cele mai bune soluţii chiar dacă nu ai fost vreodată implicat în situaţia respectivă. Poţi crea o astfel de situaţie în mintea ta şi astfel te poţi pregăti mai bine când acea situaţie se întâmplă efectiv.

64

O problemă des întâlnită este aceea că imaginaţia se referă exclusiv la faptul de a te vedea activând într-o situaţie dată (este definiţia cea mai des intâlnită pentru vizualizare). Este parţial corectă deoarece repetiţia mentală sau imaginaţia poate şi ar putea implica mai multe simţuri ca văzul, auzul, mirosul şi cel gustativ. Pe lângă faptul de a te folosi de diferitele simţuri în timpul antrenamentului imaginar este de asemenea important să-ţi încerci emoţiile şi sentimentele. A retrăi imaginar emoţii ca anxietatea, supărarea sau durerea te poate ajuta să controlezi aceste stări la fel cum bucuria, încrederea în sine pot adăuga un inteles important experienţelor pozitive.

Imaginaţia functionează sub pretextul în care legătura dintre minte şi trup apare dacă execută o cerinţă sau chiar dacă te gândeşti că execuţi una. Corpul tău nu ştie dacă impulsurile nervoase de control care îţi pun muşchii în mişcare sunt generaţi de imaginaţia ta sau de subconştient. Astfel, efectele imaginaţiei unei abilităţi sau a unei execuţii fizice a unei abilităţi sunt foarte asemănătoare. Imaginaţia poate fi folosită în fotbal sub mai multe aspecte: 2. ÎNVĂŢÂND NOI ABILITĂŢI

Imaginaţia este cea care le poate folosi fotbaliştilor tineri să-şi

însuşească noi abilităţi. Ştiinţa a demonstrat că practica imaginaţiei unei abilităţi combinate cu antrenamentul fizic poate accelera procesul învăţării. De exemplu, învăţând noi tehnici de a dribla, o nouă abilitate a jocului de cap, toate acestea vor avea de câştigat dintr-o combinaţie a antrenamentelor fizice şi psihice. Aşa cum o jucătoare a fost foarte bună la prima atingere de balon, a luat mingea mai repede cu spatele la apărător şi şi-a folosit corpul să o protejeze, aşa te-ai întors şi te-ai îndepărtat de ea. Acum încercaţi mintal acest lucru!

Imaginează-te în postura apărătorului înainte ca mingea să ajungă la tine, cu corpul pe jumătate întors aşa încât la prima atingere nu numai că aţi controlat mingea dar aţi şi dat-o înapoi şi aţi câştigat teren. Simţiţi anticiparea, prima atingere, mişcându-vă corpul pentru a proteja mingea. În acest fel putem exersa toate abilităţile individuale. E nevoie de puţină imaginaţie pentru a-i determina pe jucători să exerseze acest lucru la momentul potrivit al antrenamentului sau chiar acasă când nu au de-a face cu o situaţie practică.

3. STRATEGIA ANTRENAMENTULUI

Imaginaţia poate fi folosită şi în cazul seturilor de exerciţii, cornere sau

lovituri libere unde mai multor jucători le este cerut să combine într-un anumit mod. Din punct de vedere fizic veţi putea exersa setul de exerciţii într-un număr limitat de timpi, dar le puteţi cere jucătorilor să-şi imagineze rolul în schemă de mai multe ori după antrenament pentru a creşte eficienţa în care jocul este perfectat de echipa ta.

4. CONTROLUL RĂSPUNSURILOR EMOŢIONALE

Un aspect care le dă bătai de cap fotbaliştilor este acela de a-şi lăsa

emoţiile să atingă cote maxime în timpul execuţiilor. Prin intermediul imaginaţiei ajungi să-ţi închipui situaţii care ţi-au creat probleme în trecut, devenind foarte supăraţi înainte de începutul jocului. În această situaţie

65

jucătorii ar trebui să se vadă că depăşind aceste momente, inspirând aer adanc şi concentrându-se asupra respiraţiei, mai apoi asupra jocului cu

ajutorul încurajărilor de genul "Nike" (Fă-o!).

5. ÎMBUNĂTĂŢIREA PUTERII DE A SE CONCENTRA

Imaginaţia poate fi folosită şi pentru a mări puterea de concentrare. Poate înaintea unui meci pentru a te ajuta pe tine şi pe coechipieri să se concentreze; ei pot individual să-şi închipuie nişte situaţii pe care le-ar putea întâlni în timpul partidei; fundaşii se pot vedea închizând calea atacantului şi realizând intercepţia, mijiocaşii pot penetra apărarea şi atacantul poate că la prima atingere de balon să şi înscrie.

Imginându-vă astfel de situaţii într-un meci, vă puteţi preveni mintea de a se gândi la lucruri irelevante! 6. REFACEREA DUPĂ ACCIDENTARE

Imaginaţia poate depăşi durerea, accelerând refacerea şi menţinând

abilităţile fizice să nu se deterioreze. Jucătorii accidentaţi ar trebui să se imagineze alergând la antrenamente sau să exerseze revenirea în competiţie şi să joace propriu-zis. 7. DEZVOLTAREA ÎNCREDERII

Aminţindu-ţi şi imaginându-ţi evoluţii bune din trecut, încrederea în sine

poate creşte. Revocaţi momentele, imaginile şi emoţiile pozitive asociate cu jocul bun pe care l-aţi practicat. Retrăiţi pasele pe care le-aţi dat şi golurile marcate. O astfel de repetiţie este considerată ca fiind un ajutor pentru încrederea în sine.

În ceea ce priveşte aptitudinea mentală, imaginaţia cere exerciţiu pentru a perfecţiona tehnicile şi cu un plus de control, mai mulţi jucători vor avea nevoie de un antrenament mai lung decât ceilalţi. Aspectele de care trebuie să ţineţi cont sunt vivacitatea şi puterea de control. Este important să amintim că imaginaţia este un process pluri-sensibil. Cu cât jucătorii pot stimula mai multe simţuri, cu atât mai puternice devin imaginile. Cu cât conştiinţa lor e mai mare, cu atât capacitatea lor creşte. Este important ca fotbaliştii să deprindă abilitatea de a-şi controla imaginaţia. Aceasta poate manipula, induce forme şi mişcări spre un gol dorit. Veţi vedea cu cât jucătorii exersează mai mult, cu atât reuşesc mai mult să-şi controleze imaginaţia. Executanţii înclină să folosească două tipuri de imaginaţie ţinând cont de simţurile implicate şi de perspectivele vizuale. Sunteţi probabil familiarizat cu imaginaţia "externă" sau cu perspectiva vizuală pe care o experimentaţi în timp ce corpul vostru execută o mişcare tehnică. De exemplu, închipuiţi-vă că un prieten v-a înregistrat ultimul meci şi unul dintre jucători priveşte cât a alergat depăşind trei fundaşi. Folosind o perspectivă "internă", puteţi vizualiza ceea ce vă înconjoară ca şi când aţi privi cu ochii voştri şi în acelaşi timp aţi simţi contracţii musculare şi senzaţii de miscare care apar în timpul mişcării propriu-zise. În această situaţie jucătorii pot vedea mingea la picioarele lor şi pot simţi trucurile, simulările pe care le-au folosit pentru a învinge apărătorii. Ştiinţa a subliniat că cel mai bine este să încerci să convingi jucătorii să se folosească de ambele situaţii!

66

Cercetările au demonstrat că în cazul în care jucătorii sunt relaxaţi, imaginaţia lor este mai productivă. Aşadar, înainte de orice şedinţă este bine a începe cu câteva minute de relaxare folosind unul dintre exerciţiile de respiraţie subliniate într-un paragraf anterior. Când jucătorii sunt bine antrenaţi, ei nu au nevoie de acest tip de pregătire şi pot întrerupe antrenamentul pentru 5 sau 10 secunde pentru a-şi imagina golul pe care tocmai l-au marcat (amintiţi-vă că acest lucru nu este potrivit în timpul jocului deoarece atenţia le este distrasă de factorii externi). Mai departe, le puteţi cere jucătorilor să se întindă şi să se re!axeze. Folosiţi respiraţia şi mişcarea pieptului ca punct de concentrare şi reveniţi la concentrare dacă jucătorii devin distraşi. Combinaţi expiraţia cu relaxarea şi inspiraţi de 10-12 ori folosind expirări încete. Odată ce a fost stabilit acest exerciţiu de respiraţie, jucătorii vor putea crea sau re-crea imaginile dorite.

Mulţi jucători şi antrenori consideră „scenariul imaginaţiei" ca fiind foarte folositor! Hale, sugerează că există trei paşi ai scenariului: în primul rând povestea de la care se porneşte, detaliul şi revizuirea scenariului pentru a putea fi mai usor de citit. De exemplu, vreau să văd şi să repet penalty-ul. Povestea are loc în finala de cupă a districtului local şi ştiu că eu voi executa fiecare lovitură de la 11 m. care ni se acordă. Adaug, detaliul menţionând specificul situaţiei şi subliniind stimulii senzitivi pe care mă aştept să-i trăiesc şi să-i simt. (ex: văd portarul cu bluza galbenă şi cu short-ul albastru, aud publicul strigând, dar mă concentrez pe respiraţia mea, mă simt puţin emoţionat, dar reuşesc să depăşesc această situaţie promiţându-mi că voi plasa mingea în, dreapta portarului. După fluierul arbitrului mă îndrept spre minge uitându-ma la ea tot timpul, o lovesc şi o văd îndreptându-se unde am vrut sa o dau, penalty-ul perfect).

În concluzie, scenariul poate fi folosit să ajute jucătorul să-şi amintească imaginea. El poate fi indicat de antrenor (sau de părinte dacă se antrenează acasă) dacă aceasta este preferinţa jucătorului.

Traducere şi adaptare STUPARU DAN


67

ROLUL VIDEO – FEEDBACKULUI ÎN ANTRENAREA ÎNDEMÂNĂRILOR FOTBALISTICE

NICOLA HODGES Revista “Insight”, Vol.6,

2003, Anglia

1. GENERALITĂŢI

În zilele noastre, antrenorii au multe instrumente şi tehnici la dispoziţie pentru a facilita procesul de învăţare.

Poate că cel mai larg folosit este cel vizual. Deşi tehnologia a avansat în mod semnificativ, astfel încât calitatea înregistrărilor video şi de editare s-a îmbunătăţit în mod evident, acest mediu rămâne un instrument relativ uşor şi accesibil pentru antrenor la toate nivelurile jocului.

Tehnica video are multe funcţii în antrenare, cum ar fi să ajute la analiza jocului, la estimarea efortului unui jucător sau la facilitarea achiziţiei de noi îndemânări.

În acest articol “rolul tehnicii video în furnizarea specificului individual, a învăţării şi a îmbunătăţirii feedbeckului, este considerat ca un instrument pentru a ajuta rafinamentul şi dezvoltarea îndemânărilor şi tehnicilor.

S-a scris mult pe linie sportivă despre importanţa feedbackului în timpul acumulării îndemânărilor.

Feedbackul intrinsec sau crescut este definit ca o informaţie care este furnizată în plus, faţă de cea care este în mod normal disponibilă când se efectuează o acţiune.

De exemplu, când un jucător centrează, el nu poate vedea unde şi cum a ajuns mingea. De asemenea, se poate experimenta cum a perceput acţiunea.

La această informaţie senzorială care are loc în mod natural, ne referim ca la un feedback intrinsec.

Ceea ce poate lipsi în această situaţie, este totuşi informaţia legată de cum a părut acţiunea.

În astfel de situaţii, feedbackul vizual joacă un rol critic în creşterea feedbackului intrinsec.

Feedbackul crescut a fost remarcat în funcţie de tipul de informaţie oferită. În mod tipic, informaţia legată de efectul unei acţiuni asupra mediului, este remarcată drept KP (cunoaşterea perfonnanţei).

Feedbackul vizual, oferă cunoştinţe despre performanţă, furnizează informaţii performerului, despre cum au fost realizate rezultatele acţiunii.

În acest fel, feedbackul vizual joacă un rol descriptiv, de prim rang, specificând mai repede ceea ce s-a facut decât ceea ce trebuie schimbat.

Combinaţia feedbackului vizual cu KR (cunoaşterea rezultatelor) şi demonstraţiile, ajută la îndeplinirea unui rol prescripriv important.

În general, pentru îndemânările la care tipul mişcării sau o tehnică specifică este scopul dorit, KP probabil că este cea mai bună informaţie.

68

Pentru îndemânările la care rezultatul este cel mai important, KR joacă un rol dominant şi numai după mai multă practică extensivă pot fi evidenţiate efectele pozitive ale KP (cunoaşterea performanţei).

Oricum, este tipic pentru antrenor şi jucător să se străduiască să obţină atât forma mişcării cât şi rezultatul, astfel încât ambele surse de informare sunt importante în procesul de achiziţii / reţinere a cunoştinţelor. PERFORMANŢĂ PROCESE

(fig. 1)

Cum funcţionează video feedbackul?

Dincolo de rolul simplu şi totuşi foarte important al feedbackului ca

instrument motivaţional, feedbackul video furnizează informaţii celui ce învaţă despre succes şi despre eroare.

De aceea este puternic implicat în problema rezolvării proceselor în care cel ce învaţă s-a angajat să acumuleze noi îndemânări şi să şi le îmbunătăţească pe cele deja existente. Pentru a se edifica în privinţa schimbărilor în comportament, elevul are nevoie de informaţii despre relaţiiie dintre o acţiune şi rezultatul ei.

Plan / Program / iniţiere CORECTAREA ERORII - Ce ar trebui să fac? - Ce ar trebui să schimb?

DETECTAREA ERORII - Am făcut cum am intenţionat? - A fost obţinut rezultatul?

KR - cunoaşterea rezultatelor EG – eroarea rezultatului KP – cunoaşterea performanţei (executării) EG - Feedbackul vizual

RĂSPUNS

Feedback

Intrinsec

extrinsec

69

Întrebări precum: "Ce am facut pentru obţinerea acestui rezultat?"; “Ce a făcut altă persoană pentru a obţine un rezultat mai bun?", conduc procesul de învăţare.

Fără cunoştinţe despre ceea ce a fost incorect, elevul nu va fi conştient de ceea ce trebuie schimbat.

În esenţă, elevul şi antrenorul sunt într-adevar detectori şi corectori activi ai erorilor.

Deşi aceste roluri pot fi îndeplinite fără o informaţie accentuată, detecţia erorii şi indeplinirea cu succes a schimbărilor, este facilitată de prezenţa acestei informaţii.

Scopul final al antrenorului şi al jucătorului este să dezvolte capacităţile jucătorului, de detecţie a erorii în mod independent, astfel încât să fie capabil să recunoască performanţa de succes.

Aceste procese sunt ilustrate în fig. 1. Când o îndemânare motorie este încercată, feedbackul legat de tipul şi

acurateţea răspunsului devine disponibil jucătorului. Jucătorul evaluează răspunsul şi, bazat pe informaţia disponibilă în mod

natural (intrinsecă) cât şi pe cea accentuată (KR şi / sau KP), un plan motoriu este implementat la încercarea următoare de a reduce eroarea. 2. ISTORIA LITERATURII FEEDBACKULUI VIZUAL

Cercetările anterioare indica faptul că, pentru utilizarea efectivă a mijloacelor video, antrenorii ar trebui să ia în considerare următoarele lucruri:

• în general jucătorii de nivel mediu şi avansat, beneficiază mai mult de feedbackul vizual decât începătorii, mai ales când nu sunt oferite aluzii verbale.

• Copiii şi noii elevi au nevoie să fie îndrumaţi către aluziile importante când privesc demonstraţiile, pentru ca, feedbackul vizual să aibă un efect maxim.

• În timp limitat toţi subiecţii, indiferent de nivelul de îndemânare, beneficiază de tehnici care indică elevului trăsăturile importante ale expunerii vizuale.

3. EVOLUŢIl RECENTE ÎN ÎNŢELEGEREA FEEDBACKULUI

VIZUAL 3.1. Cât de mult feedback?

Feedbackul accentuat, are puternice proprietăţi de îndrumare, precum faptul că, dacă feedbackul vizual este oferit după fiecare probă, elevul va deveni puternic dependent de informaţia vizuală, ca referinţă pentru a determina succesul!

Când feedbackul vizual este îndepărtat, ulterior, performanţa va avea de suferit.

De exemplu, dacă în timpul practicării centrărilor, jucătorilor li se oferă în permanenţă feedbackul vizual al acţiunilor lor, ei s-ar putea să nu reuşească să se concentreze în mod adecvat, la cum au perceput mişcarea.

Când această informaţie vizuală este îndepărtată mai târziu, singurul mijloc de a judeca dacă tehnica dorită a fost adoptată ar fi perceperea mişcării.

Ca rezultat, performanţa ar suferi, datorită bazei de referinţă sărace a elevului, pentru evaluarea corectitudinii în absenţa feedbackului vizual.

70

În ciuda potentialului - feedbackului vizual de a întrerupe învăţarea, când este retras, există multe tehnici simple pe care antrenorul le poate folosi pentru a impiedica această dependenţă :

• Încurajaţi elevul să proceseze şi să urmeze şi alte surse de informare în timpul exerciţiului.

• Oferiţi feedbackul vizual într-un program cu o frecvenţă descrescătoare, astfel încât acesta, să fie oferit frecvent la început.

• Să folosească feedbackul vizual pentru a accentua relaţiile dintre o acţine şi efectele ei (cum ar fi să se arate atât acţiunea cât şi rezultatele acţiunii asupra mediului).

• Să prezinte un număr de modele diferite sau probe practice ale jucătorului pentru a demonstra rezultatul unei execuţii reuşite. Să permită elevilor să extragă pentru ei înşişi informaţia importantă şi caracteristicile acţiunilor care au condus la reuşită.

Aluziile verbale s-au dovedit a fi cele mai eficace pentru sarcini care pot fi împărţite cu uşurinţă în componente sau care sunt secvenţializate într-un fel anume.

Pe măsură ce componentele sarcinii devin din ce în ce mai inter-relaţionate, aluziile verbale sunt mai puţin ajutătoare şi vor abate atenţia de la îndemânare, per total.

Este recomandat deci, ca pentru acţiuni mai complexe: • Antrenorii să ofere indicaţii verbale doar dacă subiecţii nu îşi

adaptează automat execuţiile lor ca rezultat al feedbackului vizual;

• Acele indicaţii sunt oferite după câteva exersări ale acelei îndemânări, pentru a ajuta rafinamentul şi a creşte controlul.

3.2. Feedbeckul vizual şi demonstraţiile mişcării

Demonstraţiile sunt unele din metodele de bază folosite de autor pentru a oferi informaţii despre cum se efectuează un procedeu tehnic.

Combinarea demonstraţiilor cu feedbackul vizual ajută la eficienţa demonstraţiei în timp ce elevul primeşte informaţii despre ceea ce are de făcut şi de asemenea, despre ceea ce a făcut.

Aceste două surse de informaţie dau posibilitatea elevului să facă comparaţii eficiente.

Deşi abilitatea de a compara sursele de informare este importantă (potrivirea modelului) au fost câteva întrebări privind eficienţa pe termen lung a acestui tip de proces. Potrivirea modelului nu necesită atât de mult efort precum procesele care necesită ca elevii să încerce sa calculeze cum acţiunile lor s-au finalizat într-un rezultat, într-o execuţie specifică (ex. calibrarea).

De exemplu, când elevii primesc demonstraţii şi feedbackul vizual al probei lor, după un procedeu tehnic, ei pot să compare aceste surse de informare (ex: potrivirea modelului).

Oricum, dacă elevii primesc numai feedbackul rezultativ (KR), în absenţa unei demonstraţii, li se cere să calculeze în ce fel acţiunile lor au fost relaţionate cu rezultatul (să-şi calibreze acţiunea în raport cu rezultatul).

Mai degrabă, decât să li se prescrie ceea ce să schimbe elevii vor avea nevoie să rezolve problema şi să decopere cum schimbarea în acţiunile lor duce la o schimbare a rezultatului execuţiei.

71

Acest tip de rezolvare activă a problemei a fost arătat pentru a beneficia de transferul dintre procedeele tehnice şi de asemenea, de reţinerea pe termen lung.

Feedebackul vizual joacă de asemenea un rol important în alertarea elevului asupra a ceea ce să facă şi ce informaţii să extragă din demonstraţii. Astfel, feedbackul vizual promovează înţelegerea.

Pentru procedeele tehnice motorii retativ complexe, (ex: o foarfecă), elevul s-ar putea să nu înţeleagă cum acţiunea poate fi tradusă într-o mişcare reprodusă! Prin intermediul practicii şî feedbackului vizual, elevii sunt în stare să înţeleagă mai bine corpurile lor şi să determine informaţia importantă pentru a extrage dintr-o demonstraţie. Detecţia şi înţelegerea a ceea ce este de făcut şi abilitatea de a executa procedeul tehnic, se dezvoltă oarecum în paralel. 2.3. Încurajarea observării active

Una din potenţialele limitării feedbackului vizual, este faptul că elevul poate fi oarecum pasiv, în mod particular deoarece feedbackul vizual este tipic bidimensional şi oferit pe un mic monitor.

În timpul producerii tehnicilor motorii, se crede în general că antrenorul ar trebui să încerce să încurajeze o concentrare externă a atenţiei în afara corpului.

O concentrare internă, sau una bazată pe îndemânare a atenţiei a fost dovedită a fi în detrimentul subiecţilor talentaţi şi netalentaţi deşi efectele sunt mediate de cantitatea de feedback. O frecvenţă mai joasă a feedbackului raportat la corp (30% din probe) s-a demonstrat a fi mai bună pentru performanţă şi învăţare decât feedbackul raportat la corp după fiecare probă.

În cercetările recente, feedbackul vizual privind traiectoria mingii a fost demonstrat a fi o sursă importantă de informaţie pentru învăţare şi poate păstra elevii concentraţi asupra efectelor acţiunii lor asupra mediului.

Mixajele video permit elevilor să vadă traiectoria mingii unui jucător talentat simultan cu a lor pentru a promova detectarea greşelii.

O concentrare exterioară a atenţiei poate fi încurajată prin filmarea atât a acţiunii cât şi a rezultatelor ei. 3.4. Diferenţele privind îndemânarea

Atât subiecţii talentaţi cât şi cei netalentaţi sunt afectaţi de o concentrare interioară a atenţiei către braţe (non-îndemânare relevantă, concentrare interioară) în timpul sarcinilor de tip dribling. Oricum, doar subiecţii talentaţi sunt afectaţi de atenţia la o componentă a acţiunii legată de îndemânare (cum ar fi piciorul).

Această observaţie a fost legată de noţiuni de automatism, unde subiecţii talentaţi nu se mai gândesc cum sunt efectuate acţiunile. Jucătorii şi antrenorii spun că încercarea de a reînvăţa o îndemânare deja existentă, este una dintre cele mai grele componente ale practicii. Deşi feedbackul vizual va fi o tehnică folositoare, subiecţii talentaţi vor găsi cel mai dificil să inducă schimbare în mişcările lor prin aceste metode directe decât subiecţii mai puţin talentaţi.

72

Nivelul îndemânării subiectului va afecta de asemanea, detaliul cerut al feeedbackuIui. Feedbackul vizual aparţinând unor caracteristici specifice unei mişcări (gradul de leganare spre spate sau de urmărire a piciorului de lovire), poate doar să fie folositor jucătorului odată ce a deprins un grad de competenţă.

Gradul de control necesitat de un jucător novice, nu este de acelaşi nivel cu cel al unui jucător de nivel mediu, implicând informaţii diferite ca o funcţie a îndemânării. 4. TEHNOLOGIA

• O metodă folositoare de furnizare a feedbackului vizual este tehnica ecranului divizat. Acest tip de afişaj video permite jucătorilor să compare probele lor simultan cu cele ale altor jucători sau cu cele ale antrenorului.

• Camerele video digitale conectate la un PC sau la un laptop, oferă antrenorului un instrument relativ uşor de furnizare în direct a feedbackului către sportiv. Prin intermediul soft-ului de editare video feedbackul poate fi furnizat jucătorului aproape instantaneu, iar antrenorul poate folosi cursorul pentru a evidenţia caracteristicile atât în timp real cât şi în reluare.

• Multe laboratoare de ştiinţa mişcării şi sportului din zilele noastre au capacităţi hard şi soft de analiză tridimensională a mişcării – ex. www. qualisys. se

Aceste tehnologii permit feedbackului de performanţă să fie oferit drept mici puncte de lumină situate pe încheieturile principale ale corpului, precum: glezna, genunchiul şi şoldul. Cu aceste afişări ale punctelor luminoase, numai informaţia importantă specificând relaţia dintre închieturi este evidentiată.

Deoarece mişcarea este prinsă tridimensional mişcările pot fi redate din perspective diferite şi din unghiuri vizuale diferite, permiţând unor imagini care pot fi ascunse pe un video normal să fie expuse prin rotarea câmpului vizual.

Aceste sisteme permit de asemenea calcule cinematice (ex: velocitatea balonului, unghiul genunchiului, gradul cuplului şold-genunchi) pentru a promova un înalt nivel de control şi rafinament. 5. LECTURA SUPLIMENTARĂ

HODGES, NJ, (2001) Furnizarea demonstraţiilor de mişcare şi instrucţiunilor în timpul antrenării noilor procedee tehnice de mişcare: Câteva sfaturi Jnsight, Jurnalul Asociaţiei Antrenorilor de Fotbal, Ediţia 3, volumul 4, vara 2001 pag. 34-35. Hodges, NJ şi Franks, IM (în presă ) Natura feedbackului în M. Hughes şi I.M. Franks (Eds), Analize ale notării în sport (ediţia 2-a) Londra, ROUTLEDGE

Rothstein, AL şi Arnold, RK (1976): Aplicarea cercetării asupra feedbackului casetei video şi bowling. Îndemânări motorii: Teoria în practică, 1, pag. 35-62. Dr. Nicola Hodges este o cercetătoare post-doctorat în comportamentul motoriu la Universitatea John Moores din Liverpool.

73

Ea are un masterat în kinesiologie de la Universitatea McMaster, Canada şi titlul de doctor în Învăţarea motorie de la Universitatea British Columbia, Canada. Prezentăm mai jos un sumar al rolului feedbackului vizual în achiziţia procedeelor tehnice motorii. 6. EFECTELE POZITIVE ALE FEEDBACKULUI VIZUAL.

Ele alertează elevii asupra efectelor vizuale ale unei acţiuni care permit comparaţii asupra surselor de informare (Cum ar fi demonstraţia):

• Acţionează pentru a confirma percepţiile proprii ale unei persoane asupra succesului unei acţiuni.

• Feedbackul vizual poate fi folosit pentru a reliefa caracteristicile unor mişcări care sunt incorecte şi de aceea trebuie schimbate. Acest rol este în mod particular important în situaţia în care KR singur nu reuşeşte să încurajeze schimbarea.

• Când achiziţia unei tehnici specifice este obiectivul dorit al scenarului antrenorial, feedbackul vizual al acţiunii direcţionează atenţia la scopul sarcinii.

• Feedbackul vizual ajută să fie făcută neobservabilă informaţia vizuală observabilă, permiţând detectarea şi corectarea eficientă a erorii.

7. POTENŢIALE PROBLEME CU FEEDBACKUL VIZUAL � N-ar trebui oferit feedbackul vizual după fiecare probă. Jucătorii devin

dependenţi de informaţia care este oferită în timpul exersării, iar când este îndepărtată, performanţa suferă.

� Tehnica video poate încuraja concentrarea asupra membrelor şi asupra caracteristicilor legate de îndemânare ale mişcărilor care pot întrerupe exersarea şi învăţarea.

� Feedbackul vizual poate fi prea general, astfe încât un elev nou sau mai ales un copil nu vor şti la ce să se uite şi ce informaţii să folosească pentru a-si schimba în mod eficient mişcările lor.

� Feedbackul vizual poate fi de asemenea prea specific astfel încât elevul se concentrează asupra schimbării unei caracteristici specifice (poziţia piciorului), în detrimentul altor caracteristici care necesită să fie coordonate pentru a realiza rezultatul dorit.

� În combinaţie cu demonstraţiile, tehnica video poate încuraja strategii superficiale de potrivire a tiparelor sau a modelelor cu preţul rezolvării unor probleme, însă cu efort superior.

Traducere şi adaptare NICORESCU CIORICIU NOURAŞ


74

ANTRENAMENTUL DE REZISTENŢĂ ÎMBUNĂTĂŢEŞTE PERFORMANŢA ÎN FOTBAL

JAN HOFF şi JAN HELGERUD Rev. Insight, Vol. 6, 2003

1. PREZENTARE

Studiile pentru îmbunătăţirea performanţei în fotbal au adesea concentrări de tactici si tehnici, pe cheltuiala resurselor fizice ca şi rezistenţa, forţa şi viteza. Tehnica individuală, tacticile şi resursele fizice sunt în mod egal importante când evaluăm diferenţele performanţei în fotbal.

Media intensităţii muncii măsurată în procente, din rata bătăilor inimii pe parcursul a 90 de minute a meciului de fotbal, este închisă de începutul lactozei, sau 80 la 90% a ratei de intensitate a inimii.

Începutul lactozei, este intensitatea cea mai inaltă unde producţia acesteia influentează procesele anaerobe de eliminare.

Nu poate fi posibil să păstreze o intensitate medie înaltă de-a lungul unei perioade de timp exactă în acumularea lactozei în sânge.

Oricum intensitatea exprimată ca o medie în cele 90 de minute poate rezulta o pierdere substanţială a informaţiei specifice.

Într-adevar meciurile de fotbal au perioade şi situaţii cu activitate intensă unde folosesc fosforcreatina ATP şi lactoza acumulată în unele părţi.

Pentru acestea, jucătorii necesită perioade cu o activitate mai puţin intensă pentru a îndepărta lactoza de la nivelul de lucru al muşchilor şi de a reconstitui sursele de energie.

Pentru că un meci de fotbal durează 90 de minute, aproximativ 98% din energia totală este provenită de la metabolismul aerob, cu resturile ramase de 2% generate din procesele anaerobe.

S-a luat în calcul, corelaţia dintre oxigenul respirat şi distanţa parcursă în timpul unui meci.

Astfel, sunt cele mai bune 4 echipe, din divizia de fotbal ungară; care şi-au luat necesarul de oxigen, ce este în strânsă legatură cu performanţa.

Aceasta presupunere este de altfel, susţinută de rezultatele prezentate de echipa de cercetare; demonstrând o importantă difenenţă în capacitatea sportivă dintre echipa cea.mai bună şi echipa cea mai inferioară, din divizia norvegiană.

Un jucător profesionist de fotbal trebuie să fie capabil să ţină nivelul ridicat, pe parcursul întregului meci.

Unele studii au arătat o reducere a distanţei, a intensităţii muncii, o reducere a bătăilor inimii, o reducere a glicemiei şi a lactozei în a doua parte a meciului în comparaţie cu prima parte.

În timpul practicării sportului, cantitatea maximă de oxigen, e considerată cel mai important element.

Cantitatea maximă de oxigen inspirată, diferă de la persoană la persoană, pentru a produce energia necesară, pentru practicarea sportului, şi este

75

masurată în laborator, cu ajutorul unui instrument (masca de oxigen) şi analizând oxigenul inhalat şi expirat la cresterea activităţii, până la epuizare.

Cantitatea maxima de oxigen inspirată este exprimată în litri/min. sau ml/min, în funcţie de kg. fiecărei persoane (greutatea corporală).

Alt element important este lactoza (oxigenul pierdut în timpul alergării). Noi am arătat că performanţele sportive pot fi îmbunătăţite şi limitând

alergarea printr-un regim strict de antrenament. Bătăile inimii au o mare influenţă în luarea (respirarea) oxigenului şi

este cel mai important şi decisiv factor care limitează transportul de oxigen pentru jucătorul de fotbal.

Cel mai important factor al bătăilor inimii în timpul antrenamentelor sportive este găsit, când antrenamentul se desfăşoară la nivelul cel mai înalt, când este aproape de cantitatea de oxigen inspirată.

Această intensitate de nivel poate fi susţinută de la 5 la 8 minute, şi aceasta intensitate îţi ia 1-2 minute să ajungi la cel mai înalt volum al bătăilor inimii.

Acesta este raţionamentul introdus în urma unui interval de 4 minute din cadrul unui antrenament şi este rezutatul excesului de lactoză acumulată.

Diversele studii descriu psihologia, tactică şi tehnic folosită în timpul unui meci care caracterizează jucătorul la diferite nivele.

Deşi aceste studii arată legătura dintre oxigenul respirat şi aceşti parametrii selectaţi, întrebarea de bază este: indiferent de aceştia există o legătură sau este doar fenomenul cauză – efect?

Studiile intervenite se îngrijesc de îmbunătaţirea performanţei în fotbal, performanţe care nu se comunică.

Noi avem grija în afara cercetărilor să evaluăm efectele, din 4 în 4 minute pe parcursul antrenamentului, menit a îmbunătăţii antrenamentul sportiv şi performanţa în fotbal.

Ipotezele au fost că prin creşterea antrenamentului sportiv se pot acoperi distanţele printr-o muncă intensă, numărul sprinturilor si folosirea mingii în timpul meciului de fotbal.

Jan Hoff şi Jan Helgerud sunt profesori la Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologii din Norvegia şi Facultatea de Medicină; ei au fost jucători de fotbal ca amatori.

Dr. Hoffa fost antrenor principal pentru echipa naţională norvegiană la atletism şi schi alpin şi manager pentru echipa de fotbal, din Liga principală (Premier Ligue) a Norvegiei.

Dr. Helgrud a fost antrenor principal pentru echipa de cros şi schi a Norvegiei.

Amândoi (Hoff si Helgrud) au lucrat pentru echipele din Campionatul European Rosenborg, Molde şi Celtic şi au predat cursuri pentru Asociaţia de Fotbal a Norvegiei şi la diferitele Organizaţii Internaţionale. Două echipe de juniori din Norvegia au luat parte la cercetare.

Jucătorii din fiecare echipă au fost introduşi într-un colectiv de antrenament sau o echipă de control. Jucătorii au fost informaţi despre testul psihologic şi fizic, fără a fi anunţaţi despre eventualul test. Jucătoruii aveau în medie 18 ani, 1,81 m şi 72,2 kg. 2. ANTRENAMENTUL

Antrenamentul sportiv comprimă 4 x 4 min, de alergare, la un exeiciţiu de o intensitate de 90-95% din intensitatea maximă a bătăilor inimii pentru fiecare

76

jucător, separate de 3 minute alergare (jogging) şi la un nivel de intensitate de 60-70% din bătăile inimii.

Antrenamentul de fotbal se ţine de 2 ori pe săptămână, de-a lungul a 8 săptămâni, de la începutul sezonului.

Când echipa termină antrenamentul echipa de control (tehnicienii) efectuează tehnici de antrenament cum ar fi: exerciţii mentale, practicarea loviturilor libere şi exerciţii de a prinde mingea şi de schimbare a direcţiei.

3. MĂSURĂTORI

Rezistenţa jucătorilor la: înaintare, viteza, sărituri au testate la laboratorul

Universităţii. Jucătorii au fost monitorizaţi printr-un sistem video, în timpul a 2 jocuri, jucate pe un teren neutru, înainte şi după perioada de antrenament. În timpul meciului, bătăile inimii au fost măsurate folosind un monitor ce arată ritmul inimii.

Ambele meciuri au fost jucate la o înaltă performanţă, în interiorul terenului format din iarbă artificială, cu nisip. Măsurătorile înregistrate pe video au fost:

• Distanţa acoperită (parcursă) de jucător; • Numărul paselor, decisive în selectionarea jucătorilor; • Numărul de implicări cu mingea - defineşte toate situaţiile unde jucătorul

este în contact fizic cu mingea, sau în contradictoriu, în oponenţă cu adversarul, care se află în posesia mingii.

• Numărul sprinturilor (săriturilor) definit ca viteza maximă pentru a menţine cel puţin 2 secunde mingea.

4. REZULTATE ŞI DISCUŢII

În tabelele 1 şi 2 sunt date rezultatele experimentărilor, privind – parametrii psihologici (tab. 1) şi analizelor pentru meciurile de fotbal – PRETEST şi POST-TEST raportat la un număr de jucători: pentru grupul de antrenare – 9 jucători şi pentru grupul de control 10 jucători.

(Tabelul 1) Grupul de antrenare

(9 jucători) Grupul de control

(10 jucători) Parametrii psihologici Înainte de

antrenament După

antrenament Înainte de

antrenament După

antrenament Maximum de oxigen prescris prin înţelegere: L. min-1

4,25 4,59 *) 4,06 4,11

ml. kg-1. min-1. 58,10 63,30 *) 58,40 59,50 Pragul de lactate 3,50 3,96 *) 3,50 3,46 ml. kg-1. min-1. 47,80 55,40 *) 49,50 50,00 % Prag max. de oxigen 82,40 86,30 86,20 84,20

% Frecvenţă max a inimii 87,40 87,30 89,20 88,70

Economia alergării: ml. kg-0,75. min-1. 0,75 0,70 *) 0,75 0,74

Frecvenţa max. A inimii: bătăi. min-1 202 203 202 202

*) Schimbări semnificative. Roată de alergare: înclinată la 3 grade (5,25%)

77

(Tabelul 2)

Grupul de antrenare (9 jucători)

Grupul de control (10 jucători)

Video analiza meciurilor de

fotbal: înainte şi după teste

Înainte de antrenament

După antrenament

Înainte de antrenament

După antrenament

Număr de sprinturi 6,20 12,40 *) 6,40 7,50 Număr de implicaţii cu mingea 47,40 58,80 *) 50,10 52,40

Numărul paselor, total din care: - pase succesive: - pase nesuccesive:

28,50 19,40 9,10

30,70 23,50 7,20

24,80 16,60 8,20

26,90 18,70 8,20

Distanţă de alergare parcursă 8619 10335 *) 9076 9137

*) Schimbări semnificative. Nu există diferenţă între grupuri, în ceea ce priveşte maximum de oxigen

inspirat înainte de antrenament. După 16x25 minute de şedinţă de antrenament, echipa arată o creştere semnificativă de 11%. Îmbunătăţirea oxigenului maxim luat de la reazitenţa antrenamentului sportiv este în concordanta cu studiile anterioare.

În medie, oxigenul luat de echipa de antrenament în studiile prezentate este raportul de jucători; alte studii arată valorile medii la nivel internaţional, ale jucătorilor de fotbal, care sunt de la 55 la 68 ml. Kg-1 min. cu valori individuale mai mari de 70 ml.kg-1 min-1. Aceste valori sunt asemănătoare cu cele găsite în alte echipe de sport, dar substanţial mai mici decât rezistenţa echipelor de sport, performante, unde valorile sunt aproape de 90 ml. Kg-1 min-1.

Când oxigenul maxim exprimat consumat este de 90 ml. Kg-1 min-1, jucătorii sunt uşori suprasolicitaţi, datorită capacităţii de muncă (rezistenţa atletică) iar cei grei sunt subsolicitaţi. Deci, valorile testului sunt valabile pentru echipa de fotbal, o recalculare folosind o creştere de kg au o putere de 0,75% ar trebui folosită pentru a permite comparaţia dintre jucătorii cu greutatea corpului diferită.

Începutul de lactoză nu a schimbat expresia ca procent de oxigenul maxim Iuat sau ca rată a bătăilor inimii.

În ceea ce priveşte alergatul, acesta se poate îmbunătăţii în grupul de antrenament prin, şi mai mult alergat. În grupul de antrenament creşte distanţa acoperită pe parcursul meciului cu 20%.

Distanţa acoperită pe durata uniui meci nu a fost substanţial schimbată în ultimii 20 de ani. Acest lucru nu surprinde, din moment ce oxigenul maxim luat, este relativ constant pe parcursul unor perioade de timp.

Măsurătorile recente ale distanţei acoperite au devenit sigure şi diferenţele de nivel înalt sunt acum considerate destul de mici.

Studiile recente arată că distanţele acoperite de către jucători, arată în medie 10245 m, 9845 m şi 10800 m pentru jucătorii danezi şi 11527 m. pentru jucătorii australieni.

Rezultatele din studiile prezente arată că o îmbunătăţire a oxigenuIui maxim luat, a intensificat potenţialul de acoperire a unei lungi distanţe de alergare, la intensitate înaltă. Grupul de antrenament acoperă 10335 m în 6130 minute din timpul efectiv de joc. De altfel, grupul de antrenament a acoperit în medie 1716m., mai mult decât antrenamentul anterior, atunci meciul de antrenament

78

care va urma este important să se noteze, cum aceste îmbunătăţiri sunt oglindite în fotbalul de performanţă.

O creştere de 23% în numărul implicărilor cu mingea în grupul de antrenament în timp ce nu este observată nici o schimbare în gupul de control, arată că un jucător cu o mare cantitate de oxigen, inhalat, este capabil să se descurce în mai multe situaţii.

Aceasta este creşterea lui, având posibilitatea să influenţeze rezultatul meciului.

Grupul de control a fost 47,4 şi 58,8 implicări cu mingea pe parcursul meciului anterior, respectiv în meciul viitor.

Nu a fost gasită nici o diferenţă pe parcursul meciului între cele 2 grupe urmărind perioada de antrenament. Oricum în medie intensitatea muncii (efortului) pe parcursul unui meci creşte, în grupul de antrenament, după antrenament.

Şi ei sunt încă capabili de a menţine calitatea paselor, dibăcia mişcării antrenamentului. La un nivel de o intesitate mare, poate fi tipul de antrenament care poate modifica procentajul de pase reuşite.

Creşterea numerelor implicate pe parcursul meciului, oricum, nu a fost urmată de perfecţionarea numărului de pase. Motivul pare a fi evoluţia paselor mult mai bine, relatat de talentul tehnic, apoi de evaluarea implicărilor.

Numărul paselor în prezent a crescut în medie cu 30 per jucător, în meciul după antrenament.

Media numărului de sprinturi creşte per jucător, pe parcursul unui meci pentru grupul de antrenament, de la 6 la 12.

Aceste rezultate le sprijină pe cele anterioare arătând că jucătorii cu maximum de oxigen respirat, au cele mai mari numere de sprinturi şi iau parte !a cea mai însemnată parte din joc, iar ceilalţi cu oxigen puţin inhalat au cele mai puţine sprinturi.

În acestă cercetare, intensitatea muncii pe parcursul meciului de fotbal a fost studiată printr-o analiză a frecvenţei inimii pe parcursul meciului.

La antrenamentul anterior nu au existat diferenţe între grupul de antrenament şi grupul de control. Oricum, grupul de antrenament a îmbunătăţit în medie, intensitatea antrenamentului anterior. Grupul de antrenament a avut un declin putin semnificativ, în medie (%) a frecvenţei maxime a inimii în prima jumătate a antrenamentului trecut şi a respirat 19 minute în zona de mare intensitate (>90% din frecvenţa inimii) comparată cu cea, a grupului de control.

0

10

20

30

40

50

1 2 3 4 5

Grupul de control Grupul de antrenament

(fig. 1.a) Prima repriză (prima jumătate)

% ti

mpu

l în

zona

inte

nsă

79

Practic rezultatele prezentate în fig. 1, (a şi b) arată că un jucător din grupul de control, având frecvenţa maximă a inimii de 200 bătăi pe minut, la antrenament, va avea în medie, o frecvenţă a inimii de 171 bătăi pe minut şi astfel, se menţine o intensitate relativ înaltă.

0

10

20

30

40

50

1 2 3 4 5

Control grup Training grup

(fig. 1.b) A doua repriză (a doua jumătate)

Intensitatea muncii a fost îmbunătăţită. Este în medie distanţa acoperită pe

parcursul meciului, pentru grupul de antrenament, ce a crescut cu 1716 m şi în medie, numerele de sprinturi per jucător, cresc de la 6 la 12. 5. CONCLUZII:

În acest studiu, intensitatea oxigenului consumat, conduce la îmbunătăţirea performanţei fotbalului ca distanţă acoperită, nivelul de muncă intens, numărul de sprinturi şi numărul de contacte cu mingea pe parcursul meciului.

Sporirea rezistenţei sportive nu are influenţă negativă asupra săriturilor în înălţime, de forţă (putere), de viteză, lovituri de putere cu piciorul sau de precizie.

Sfatul nostru actual pentru îmbunătăţirea cantităţii maxime oxigenului, pentru jucătorii de fotbal, se bazează pe teorie şi cercetări, este să se alerge 4x4 odată (în competiţie) de 90-95%, o rată a inimii, combinate, cu 3 minute alergare (jogging), la 70 %, rata inimiii la o distanţa, de lactoze.

Traducere şi adaptare TOADER NICOLAE


% ti

mpu

l în

zona

inte

nsă

80

SĂ REDUCEM SAU SĂ EXTINDEM? ROLUL PSIHOLOGIEI SPORTIVE ÎN FOTBALUL

PROFESIONIST?

Aidan Moran Revista INSIGHT, Vol. 6, 2002

1. GENERALITĂŢI

Ultima decadă a consemnat acceptul crescând al cluburilor profesioniste de fotbal a unor principii fundamentale clare de testare psihologică sistematică a jucătorilor. Deşi această tendinţă a fost atribuită, în parte, apariţiei influenţei managerilor străini şi a ideilor noi în jocul englez, de asemenea provine din perfecţionările din programele educaţionale ale antrenorilor profesionişti (de exemplu includerea instrucţiunilor bazate pe dovezi în patru nivele fotbalistice - tehnic, tactic, fizic şi psihic). Din păcate, în pofida acestor îmbunătăţiri încurajatoare, există cel puţin o ramură a sţiiţei sportive care a primit la maxim o reacţie mixtă din partea comunităţii fotbalistice, şi anume psihologia sportivă. Această disciplină, care se ocupă în mare cu ajutorul atleţilor şi antrenorilor să facă totul atunci când contează mai mult, a fost în mod regulat folosită de anumiţi antrenori (ex. Sam Allardyce, Sven-Goran Eriksson, Graham Taylor), dar a trezit scepticism printre alţii. De exemplu, când Paul Lambert, fostul internaţional al lui Celtic Glasgow, a fost întrebat dacă a consultat vreodat un psiholog sportiv, a răspuns mai degrabă paradoxal, "Nu cred în ei! Cred că ceea ce obţii ar trebui să vină de la tine însuţi"!

Teama aparentă a fotbalului faţă de psihologia sportivă se datorează la cel puţin trei motive. În primul rând, în multe alte sporturi, psihologii sunt angajaţi atât de performerii individuali (ex. jucătorul de golf Phil Mickelson), cât şi de echipe (ex. All Blacks la rugby, echipa de cricket a Australiei, majoritatea echipelor olimpice) în efortul de a câştiga un nivel competitiv peste rivalii lor. În al doilea rând, deşi multe cluburi (ex. Arsenal, Manchester United) folosesc antrenamentele individuale pentru a satisface nevoile personale ale jucătorilor, lor, acestea par a fi şovăielnice în a angaja psihologi care să le dea sfaturi în tehnicile practice de sporire a performanţei. Într-adevăr, chiar dacă o fac, deseori preferă să-i numească pe psihologii sportivi ca "experţi în construirea echipei". În mod evident, termenul "psiholog" trebuie să aibă ceva conotaţii nefavorabile pentru astfel de cluburi. Al treilea motiv pentru reţinerea fotbalului faţă de psihologie în mod surprinzător, ţine de cunoştinţele şi experienţa deţinută de antrenori şi jucători în ceea ce priveşte "partea mentală" a jocului. Pentru a explica, atunci când sunt intervievaţi, majoritatea acestor oameni admit importanţa pregătirii mentale pentru performanţa eficace şi de asemenea ne arată dovezi că şi-au dezvoltat teorii informaţionale sofisticate despre moduri de îmbunătaţire a nivelului mental, precum motivaţia, controlului emoţional şi concentrarea. De exemplu, Sir Alex Ferguson (Manager la Manchester United) a spus că motivaţia "este un subiect ciudat, nu este o ştiinţă exactă. Fotbaliştii sunt

81

toţi fiinţe umane diferite. Pentru unii, ai nevoie de ţeluri, ţara ta, ei şi noi, religia ta. Şi aceste ţeluri pot fi create de manager". Asemănător, pe tema controlului emoţional, Graeme Souness (Manager la Blackburn Rovers) susţinea că "poţi să judeci caracterul oamenilor după lucrurile mărunte, cum ar fi modul în care reacţionează la un atac din spate sau dacă ratează o ocazie de gol". Mai recent, portarul Angliei David James (West Ham) explică cum se pregăteşte pentru meciuri dezvăluind "în timpul săptămânii te calmezi şi te reîncarci, ceea ce ajută la concentrare". Fiecare dintre aceste interpretări dezvaluie o teorie psihologică neoficială despre performanţa atletică, care s-ar fi născut dintr-o reflectare considerabilă de-a lungul timpului. Cu toate acestea, exista încă o reţinere clară printre antrenori în a angaja specialişti, pentru a experimenta "partea mentală " a sportului. Ce a cauzat acest scepticism si, mai important, cum poate fi acesta depăşit?

Scopul acestui articol este de a cerceta aceste două întrebări. În el, o să argumentez că, antrenorii de fotbal nu sunt sceptici faţă de psihologia în sine, în schimb, de imaginea ei media şi de asemenea, faţă de modelul clinic, faţă de care serviciile acesteia sunt presupuse a fi oferite. Peste toate, sper să arăt că un mod de a depăşi o rezistenţă faţă de psihologia sportivă în fotbal este să înlocuim modelul "clinic" tradiţional al serviciului oferit cu un înţeles educaţional. Pe scurt, în loc să "îngustăm" minţile antrenorilor şi jucătorilor, vom încerca să le extindem. Aceasta poate fi realizat în primul rând prin a le smulge teoriile personale despre "partea mentală" a jocului, şi apoi, prin încurajarea lor să exploreze aceste teorii în lumina principiilor şi descoperirilor empirice din psihologia sportivă.

Articolul este organizat în trei părţi. Pentru a începe, ar trebui să iau în considerare câteva motive pentru acceptarea relativ înceată a psihologiei sportive în fotbal. După aceea, ar trebui să explic de ce un model educaţional de oferire al serviciului poate fi mai eficient decât unul clinic în ajutorarea fotbaliştilor. În final, vom trage câteva concluzii.

2. PSIHOLOGIA ŞI FOTBALUL: O RELAŢIE AMBIVALENTĂ?

Mulţi antrenori şi jucători înteleg că deşi fotbalul este jucat cu corpul, este câstigat de minte. Cu toate acestea, rar sunt de acord cum să, sau cine ar trebui să-i ajute cu pregatirea psihologică, a jucătorilor lor. De exemplu, în 1997, echipa de documentare On The Line de la postul BBC Radio 5 Live, a făcut un sondaj la 44 de cluburi de fotbal. Rezultatele au arătat că trei sferturi din cluburile întrebate, ori n-au folosit niciodată, ori nu se gândesc să folosească un psiholog sportiv (vezi Bent, Mcllroy, Mousley & Walsh, 2000). Un motiv frecvent dat pentru această decizie a fost acela că echipa de antrenori a clubului, în virtutea experienţei lor ca foşti jucători, au avut încredere că ştiu cel mai bine cum să lucreze cu nevoile psihologice ale jucătorilor lor. În mod contrar, actualul antrenor al Angliei, Sven-Goran Eriksson a subliniat importanţa în angajarea unor îndrumători experţi în "partea mentală" a fotbalului când a observat: "dacă intrăm în capul jucătorilor, ne trebuie un specialist să o facă, dar cred că acesta este viitorul jocului".

În mod normal, această neînţelegere stimulează o cercetare empirică într-o disciplină academică, dar în cazul psihologiei sportive nu pot fi găsite studii publicate asupra eficienţei diferitelor metode de acordare a programelor de pregatire la nivel mental către fotbalişti. În mod asemănător, puţină cercetare a fost facută asupra nevoilor şi aşteptărilor antrenorilor şi jucătorilor în pregatirea nivelului mental. Această neglijare este dezamăgitoare, deoarece fără aceste

82

informaţii sunt greu de identificat motivele precise pentru care psihologia sportivă a avut un impact relativ mic în fotbalul profesionist din Anglia.

FC BAYER MUNCHEN – PROGRAM DE ANTRENAMENT AL ECHIPEI DE JUNIORI

Număr de jucători Luni Marţi Miercuri Joi Vineri

12> Grupa 8 – 3.00 – 4.30

Grupa 8 – 3.00 – 4.30

Fără antrenament

Fără antrenament

Grupa 8 – 3.00 – 4.30

12> Grupa 9 – 4.00 – 5.30

Fără antrenament

Grupa 9 – 4.00 – 5.30

Fără antrenament

Grupa 9 – 4.00 – 5.30

12> Grupa 10 – 4.00 – 5.30

Grupa 8 – 4.00 – 5.30

Grupa 9 – 4.00 – 5.30

Grupa 12 – 4.45 – 6.15

Grupa 8 – 3.00 – 4.30

12> Grupa 11 – 5.00 – 6.30

Grupa 14 – 5.30 – 7.00

Grupa 10 – 4.30 – 6.00

Grupa 13 – 5.30 – 7.00

Grupa 9 – 3.00 – 5.00

17> Grupa 12 – 4.45 – 6.15

Grupa 15 – 5.30 – 7.00

Grupa 11 – 5.30 – 7.00

Grupa 14 – 5.30 – 7.00

Grupa 10 – 4.00 – 5.30

18> Grupa 13 – 4.45 – 6.15

BT – 3.00 -5.30

Grupa 12 – 5.30 – 7.00

Grupa 15 – 5.30 – 7.00

Grupa 11 – 3.00 – 5.00

19> Grupa 14 – fără antrenament

LT – 2.00 – 3.45

Grupa 13 – 5.00 – 6.30

BT – 3.00 - 4.30

Grupa 15 – 4.00 – 4.30

18> Grupa 15 – 5.30 – 7.00

Grupa 16 – 5.30 – 7.00

Grupa 14 – 5.30 – 7.00

LT – 2.00 – 3.45

Grupa 16 – 5.00 – 6.30

18> Grupa 16 – 5.30 – 7.00

Grupa 17 – 2.15 – 7.45

Grupa 16 – 5.30 – 7.00

Grupa 17 – 4.00 – 5.30

20> Grupa 17 – 4.30 – 6.00

Grupa 19 – 2.15 – 7.45

Grupa 17 – 2.15 – 7.45

Grupa 19 – 4.30 – 6.00

20 inclusiv Grupa 18

Grupa 19 – 4.30 – 6.00

Grupa 19 – 2.15 – 7.45

22> Echipa a

doua Echipa a doua

Echipa a doua

Echipa a doua

Echipa a doua

9.00 – 10.30 10.00 – 11.30 10.00 – 11.30 10.00 –11.30 3.00 – 4.30 3.00 – 4.30 3.00 – 4.30 3.00 – 4.30 BT – Grupa 7

şi Grupa 10

24> Prima echipă LT – Grupa 16 şi Grupa 18

Grupa 18 fete – 5.00 – 6.40 Femei – 7.00 Grupa 18 fete – 4.30

Femei – 7.00 Femei – 5.00 – 6.30

Femei –6.00

Peste 32 (seniori)

Portari - Grupa 1:

Portari - Grupa 1:

7.30 – 9.00 2.30 – 3.30 2.30 – 3.30 Portari -

Grupa 2: Portari -

Grupa 2:

2 portari cu fiecare echipă de

juniori

3.30 – 4.30 3.30 – 4.30

Legendă: • BT – Antrenament de bază • LT – Antrenament Pregătire/Fitness • Grupa 8 = Sub 8 ani; similar celelalte grupe!

83

Din păcate, în lipsa unui studiu relevant, diverse variante au apărut despre ce poate psihologia sportivă să ofere comunităţii fotbalului. Cercetarea acestor variante ne-ar putea ajuta să înţelegem de ce această comunitate este mai degrabă sceptică faţă de psihologie.

În această privinţă, să luam un titlu recent din The Times (28 octombrie 2002) care susţine că Graham Taylor (Manager la Aston Villa) a plănuit să cheme "psihiatrii" la echipa sa. Deşi acest titlu pare a fi nevinovat, sau poate chiar amuzant, el de fapt conţine două idei potenţial dăunătoare despre psihologia sportivă. În primul rând, folosind cuvântul "psihiatru" (care este o variantă populară a termenului "doctor psihiatru"), titlul identifică în mod greşit psihiatru cu psihologul sportiv. În plus, se înţelege că aceşti specialişti trebuie chemaţi doar atunci când este o problemă (ex. Rezultate slabe, lipsa de formă), o presupunere care formează bazele modelului "clinic". Aceasta presupunere implicită, că jucătorii sunt "pacienţi" care trebuie "trataţi" de un medic specialist este o variantă persistentă. A fost evident că şi mult mai demult, la începutul anilor '80, când un ziar face referire la "halate albe pa White Hart Lane" când au anunţat angajarea la Tottenham Hotspur a unui psiholog sportiv. Luate împreună, aceste titluri de ziar desenează o imagine greşită a psihologiei sportive ca un fel de "tratament" psihiatric care este provocat de anumite "simptome" de ratare pe teren. Dată fiind această asociere între psihologie, "psihiatru" şi probleme (ca să nu menţionăm legături cu "îndoirea linguriţei" sau "vindecarea credinţei"), este vreo mirare că Graham Taylor a fost ridiculizat pentru folosirea unui psiholog cu echipa Angliei la Campionatul European din 1992? Tenacitatea imaginii de "psihiatru" în mintea populară sugerează că psihologii sportivi nu au fost eficienţi în promovarea naturii şi obiectivelor profesiei lor. Problema acreditării a celui sau celei care îşi spune psiholog sportiv este una complexă si este dincolo de scopul prezentului articol.

Având identificate câteva din motivele pentru care comunitatea fotbalistică ar putea fi precaută faţă de psihologia sportivă, cum putem să depăşim acest scepticism în beneficiul ambelor discipline? În partea ce urmează, ar trebui să argumentez faptul că o soluţie potenţială ar fi înlocuirea modelului "clinic" de servicii psihologice cu un model educaţional, unul care să înţeleagă importanţa teoriilor fotbaliştilor şi înăuntrul lor, cum propriile lor minţi lucrează în situaţii competitive.

3. ÎN LEGATURĂ CU MODELUL EDUCAŢIONAL AL PSIHOLOGIEI SPORTIVE ÎN FOTBAL

În mass-media, relaţia dintre psiholog sportiv şi un antrenor/jucător seamănă cu cea dintre un doctor şi pacientul său, acesta având datoria să-i acorde un tratament pentru problema ce urmeaza să apară. Există cel puţin trei slăbiciuni serioase în acest model "clinic" stereotip de aplicare a psihologiei sportive în fotbal. În primul rând, plasează povara responsabilităţii asupra "expertului" de a "vindeca" problema jucătorului. Această situaţie nu e numai ireala, dar şi neajutătoare deoarece ar putea crea un sentiment de dependenţă la jucători care îi împiedică să gândească şi să acţioneze independent. În al doilea rând, modelul clinic conferă o mantie de expert asupra psihologului sportiv care este deseori nemeritată. Pentru a explica, multe din tehnicile de intervenţie şi "pachetele" care sunt atribuite în mod extins

84

psihologilor sportivi pentru teme cum ar fi lipsa pregătirii nivelului de concentrare, ambele raţional teoretic şi dovada argumentului adecvat (Moran,1996). În final, după cum am învăţat în partea anterioară, diferenţa dintre "expert" şi "pacient" ignoră cel puţin un fapt crucial - acela că antreorii şi jucătorii de fotbal au dezvoltat deseori "meta-teorii" unice de procese psihologice din experienţa lor profesională proprie în sport. În sumar, aceste trei probleme arată slăbiciunea rolului de psiholog sportiv portretizat în mass-media.

Din fericire, un model altemativ de funizare a serviciilor psihologice sportive a aparut în ultimii ani (Kremer & Scully, 1998). Pe scurt, acest model îl identifică pe antrenor, mai degrabă decât pe atlet sau jucător ca fiind ţinta primară pentru educaţie psihologică. Folosind această înţelegere, rolul psihologului sportiv se schimbă din acela al expertului medical ("psihiatru") în acela a unui educator şi/sau consultant de management - cineva care lucrează ca o parte a echipei cu antrenorul/managerul şi echipa lui (ei). Desigur, acest nou model nu elimină necesitatea consultării individuale. Vor fi intotdeauna situaţii care necesită o interacţiune "unu-la-unu" între jucători şi psihologul sportiv. De exemplu, o pierdere de încredere sau probleme de nervozitate pot necesita atenţie individuală confidenţială. Ce se schimbă în această înţelegere alternativă, oricum, este pretenţia că psihologii sportivi sunt niste "guru" oferind sfat discret jucătorilor disperaţi care sunt la capatul deznădejdii. În schimb, psihologii sportivi sunt văzuţi ca sfătuitori ai echipei de antrenori asupra "părţii mentale" a jocului. Unul dintre rolul lor este de a cerceta teoriile existente pe care antrenorii şi jucătorii le au din aspect psihologic al performanţei lor. Doar făcând aceste teorii explicite, orice formă de cunoaştere de durată şi/sau schimbare de comportament poate apărea în pregătirea nivelului mental.

4. SUMAR

În general, psihologii sportivi par a fi reuşit o penetrare relativ mică în lumea fotbalului profesionist din Anglia. În acest articol, am încercat să studiez câteva din motivele acestei situaţii. Pe scurt, se pare că a fost cauzată de combinaţia a doi factori. Pe de o parte, puţini psihologi sportivi au studiat adecvat pretenţiile şi necesităţile antrenorilor şi jucătorilor de fotbal în domeniul "pregătirii nivelului mental". Pe de alta parte, comunitatea fotbalistică pare să fi fost influenţată de concepţiile greşite populare despre natura şi obiectivele psihologiei sportive. Luaţi împreună, aceşti factori au generat ceva scepticism printre antrenori despre valoarea potenţială a psihologiei în fotbal. Un mod de depăşire a acestui scepticism este să înlocuim modelul "clinic" stereotip de consultanţă psihologică în sport cu o înţelegere educaţională. Piatra de încercare a acestui ultim model este faptul că psihologii trebuie să lucreze la început cu antrenorii, mai degrabă decât cu jucătorii, şi că asemenea colaborarea începe cu smulgerea teoriilor personale ale jucătorilor despre aspectul mental al jocului lor. Doar atunci când aceste teorii vor fi făcute explicit, o schimbare înţeleasă va fi posibilă.

În ultimul rând, scopul intervenţiilor psihologiei sportive este de a crea

o încredere de sine a antrenorilor şi jucătorilor. Mai simplu, "extinderea" în loc de "îngustarea" minţilor este drumul înainte pentru fotbal şi psihologie!

85

5. CONCEPTUL FLEXIBILITĂŢII "Flexibilitatea" se referă şi la "mobilitate", care se referă în general la un

înţeles de reabilitare. În aceste situaţii, libertatea de mişcare este restricţionată datorita accidentării suferite.

În America de Nord, exerciţiile folosite pentru îmbunătăţirea flexibilităţii erau cunoscute ca, “calisthenics”. Acest termen se referă mai mult la un program de exerciţii structurate de relaxare a întregului corp decât o serie direcţionată de exerciţii pentru efecte locale specifice.

Flexibilitatea este specifică articulaţiilor şi această funcţie este foarte utilă efectelor antrenamentului. Mulţi indivizi s-ar putea să fi moştenit ligamente moi, ceea ce înseamnă că toate articulaţiile sunt mai suple decât în mod normal. Posesia unor ligamente moi ar facilita o mai mare libertate de mişcare dar constituie un risc crescut pentru accidentare. Această funcţie deci, ar fi un dezavantaj în fotbal, deşi această moliciune ar putea fi folositoare în sporturi precum gimnastica sau balet.

5.1. Flexibilitate pentru prevenirea accidentării Muşchii răspund la antrenamentul de forţă prin mijloace de adaptare în

sistemul lor contractil şi în ţesuturile legate. În consecinţă, poate fi un muşchi puternic dar cu o lipsă de flexibilitate la încheietură duce la întinderea muşchiului. În particular, fotbaliştii sunt susceptibili la întindere la coapsă şi la grupul muşchilor aductori.

Fostul medic al echipei naţionale a Suediei, Jan Ekstrand, a dovedit că întinderea muşchilor la coapsă şi aductori, conduc la o incidenţă mai mare a accidentărilor la aceste grupe de muschi (vezi tabela 1). Într-un studiu remarcabil ce a necesitat o intervenţie în antrenamentul cluburilor din Suedia, el a arătat că problema întinderii musculare poate fi depăşită. Echipele care au adăugat un regim de pregătire a flexibilităţii la programul lor tipic au fost eficiente în reducerea accidentelor la tip extensors şi aductori. Mesajul a fost clar: atenţie la flexibilitatea coapselor şi aductorilor care poate ajuta la reducerea accidentărilor musculare.

Factori Instabilitatea articulaţiilor 12

Întindere musculară 11 Reabilitare inadecvată 17 Neantrenare 2 42 Echipament 17 Suprafaţă 24 Reguli 12 Alţi factori 5

Tabel 1. Cauze ale accidentării (din Ekblom, 1994) în campionatul Suediei (% din total)

86

5.2. Antrenare pentru flexibilitate

Efectul antrenamentului flexibilităţii folosit de echipele suedeze a fost o adaptare cronică a antrenamentelor în cantonament. Ţesuturile, ca un întreg, sunt întărite şi rigiditatea închieturilor este redusă. Mecanismul proprioceptiv este de asemenea, activat deci există o mai mare protecţie împotriva leşinului şi întinderii.

Sunt de asemenea efecte acute ale flexibilităţii, ceea ce explică valoarea încălzirii. Efectele observate printr-o simplă încălzire pot persista mai mult de o zi. Efectele persistente necesită 3 sau 4 săptămâni de antrenament regulat.

Importanţa unei încălziri potrivite a fost subliniată într-un studiu de Reilly and Stirling (1993) asupra a diferiţi jucători. Jucătorii predispuşi spre accidentare petrec mai puţin timp la munca tehnică şi exerciţii mai sărace la încalzire decât cei neaccidentaţi. Repetiţia unor acţiuni de joc printr-un regim de pre-exerciţii pentru mobilizarea închieturilor la majoritatea riscurilor pare să fie importantă în protecţia împotriva accidentării.

5.3. Metode de antrenament

Metodele de antrement ale flexibilităţii pot varia de la exerciţii active, dezmorţire, exerciţii pasive, metode de mobilitate pasive (cum ar fi sauna şi masajul) la exerciţii dinamice. Fiecare poate juca un rol în funcţie de scopul particular de atins, ori încălzire, ori creşterea mobilităţii închieturilor. Alegerea metodei va diferi între psihoterapeut a cărui sarcină este prevenirea şi/sau reabilitarea şi antrenor care este atent la îmbunătăţirea capacităţii de performanţă. O completă prezentare a metodelor de antrenament este reprodusă în texte (ex. Reilly,1981, Williams et all, 1997).

Exerciţiile pasive pot cuprinde facilităţi neuromusculare proprioceptive (PNF). Există diferite proceduri PNF, cele mai notabile contractare - relaxare, şi contractare - relaxare agonist - contractare. Se crede că acţionarea voluntară a muşchiului agonist oferă activare neurală, ceea ce provoacă inhibare reciprocă a parţilor antagoniste. Rezultatul este o mai mare libertate de miscare.

Mărirea libertăţii de mişcare poate fi asociată cu antrenamentul de forţă prin noua libertate obţinută. Pentru a atinge acest final, folosirea exerciţiilor de antrenament izometric în aceste limite poate fi eficient.

Exerciţiile de flexibilitate dinamică sunt potrivite când mobilitatea întregului corp este importantă. Flexibilitatea dinamică se referă la abilitatea de a mişca o parte sau părţi ale corpului rapid. Aici preocuparea este în depăşirea rigidităţii sau mişcările de opunere a forţei peste orice nivel, mai mult decât magnitudinea mişcării în sine. Asemenea exerciţii vor fi relevante în încălzirile dinaintea meciurilor!

Asociată cu flexibilitatea dinamică este noţiunea de stabilitate funcţională. Se referă la abilitatea de a corecta dezechilibrul funcţional şi este mai mult o masură de control a poziţiei. Într-un context dinamic, antrenamentul pentru o flexibilitate îmbunătăţită şi echilibru trebuie combinat.

5.4. Masurarea flexibilităţii

Libertatea de mişcare a fiecărei închieturi poate fi măsurată folosind diverse tehnici. Poziţia este controlată da la începutul şi până la sfârşitul mişcării iar protocolul măsurătorii urmează procedurile standard.

87

Echipamentul poate fi simplu sau ultrasofisticat. Cele mai simple tipuri de aparate sunt geniometre portabile sau flexometre convenţionale. Acestea sunt folosite pentru măsurarea unghiului pe care s-a mişcat închietura. Electrogoniometrele tridimensionale sunt şi complexe pentru interpretare, şi costisitoare de folosit şi sunt restricţionate în principal pentru mişcările dinamice şi scopuri de cercetare.

Probabil cel mai cunoscut test este "stai-şi-atinge". Acesta incorporează un număr de grupe de muşchi, dar poate identifica întinderea la coapsă, precum şi rigiditatea spatelui. Cu toate acestea, este o măsură brută a flexibilităţii şi rezultatele necesită mai multe îndrumări specifice.

Perioada din sezon şi pregatirea generală trebuie luate în considerare când datele flexibilităţii individuale sunt evaluate. Ora din timpul zilei când aceste măsurători sunt făcute este de asemenea importantă, deoarece există o clară variaţie a flexibilităţii de-a lungul zilei. Activitatea din timpul zilei poate strica flexibilitatea de mai târziu, deci înainte de meciurile de seară o odihnă completă este folositoare în recuperarea din rigiditatea reziduală. (vezi. Fig. 1). Variaţia din timpul zilei înseamnă că exerciţiile de forţă sunt în special importante pentru pregătirea corpului pentru antrenament când sunt efectuate dimineaţa.

Fig. 1 Flexibilitatea întregului corp ca o funcţie a orei din zi

Traducere şi adaptare CALLO GHEORGHE


Fle

xibi

litat

ea în

treg

ului

cor

p

(% 2

4 or

e.om

)

60

80

100

120

140

4 8 12 16 20 24

Ora din zi

88

FORŢA ŞI VITEZA

Sursa: Revista franceză de sport

Aceste două calităţi sunt strâns legate între ele. Ideea recent răspândită care afirmă că lucrul de forţă este dăunător vitezei, este falsă; de altfel, anumite elemente fiziologice deja menţionate (fibrele rapide şi sincronizarea) au dovedit-o.

Să precizăm, totuşi, ce se înţelege prin viteză. în general, în viteză, se disting trei parametri:

• timpul de reacţie; • viteza de repetiţie; • frecvenţa de repetiţie.

1. TIMPUL DE REACŢIE:

Este timpul care se scurge între semnal şi reacţia subiectului. Exemplul cel mai simplu este cel al sprinterului care reacţionează la semnalul pistolului. În acest caz, timpul de reacţie este simplu, căci atletul ştie ce trebuie să facă la semnal; cei mai buni sprinteri mondiali au timpul de reacţie între 110 şi 130 miimi de secundă. Zatsiorski a arătat că timpul de reacţie nu poate fi ameliorat prea mult (el vorbeşte de o îmbunătăţire de maxim 18%). Când un jucător trebuie să reacţioneze la un semnal (o fentă, de exemplu) printr-un comportament variabil (să demareze la dreapta sau la stânga), timpul de reacţie este mai lung, adică complex. Acesta se îmbunătăţeşte mult prin antrenament, atât prin munca specifică (la fotbalişti), cât şi prin exerciţiile propuse de antrenori, în special pentru portar

2. VITEZA DE REPETITIE:

Este capacitatea de a efectua o mişcare cu viteză mare, adică de a produce cea mai bună contracţie musculară posibilă. Aceasta depinde, deci, direct de forţă. Factorii puşi în joc sunt procentajul de fibre rapide, recrutarea şi sincronizarea unităţilor motrice.

Tocmai acest aspect al vitezei ne interesează. Este parametrul pe care antrenamentul îl îmbunătăţeşte cel mai bine şi asta datorită musculaturii. În sprinturile scurte, viteza este cea determinantă!

3. FRECVENŢA DE REPETIŢIE:

Este capacitatea de a efectua un maximum de mişcări într-un timp dat. Testele care permit evaluarea acesteia sunt testele de „tapping". Atletul trebuie să atingă alternativ două ţinte în 30 de secunde. Testul poate fi făcut atât cu mâna cât şi cu piciorul.

89

Fig. 1. Cei trei parametri ai vitezei: viteza de repetiţie reprezintă parametrul cel mai important asupra căruia poate acţiona musculatura.

Jucătorii cei mai buni la acest test nu sunt cei mai rapizi pe 30m, deci acest

factor nu este fundamental. În plus antrenamentul nu permite dezvoltarea acestuia.

4. ANTRENAMENTUL DE VITEZĂ TIP: DIN PUNCT DE VEDERE ENERGETIC

Datorita lui Zatsiorski (1966) se cunosc cu precizie regulile de constucţie a antrenamentului tip, de viteză. Într-o definiţie energetica, viteza este centrată pe utilizarea energiei anerobe alactice.

Primul lucru de precizat este durata efortului de viteză: datorită curbei lui Howald constatăm că durata de funcţionare ideală a procesului se situează între 3 şi 8 secunde pe 20-70 m (fig. 2). Pentru fotbal am ales distanţe între 10 şi 50 m care reprezintă elocvent realitatea eforturilor în fotbal.

Al doilea parametru este cel al recuperării între eforturi: recuperarea între sprinturi trebuie să fie între 17sec - 3min (fig. 4): - 17 secunde, pentru că acest timp reprezintă după Di Prampero, timpul necesar recuperării a jumătate din rezervele anaerobe alactice, este partea cea mai eficace a recuperării; - 3 minute, recuperarea nu trebuie să depăşească 3 min căci capilarele s-ar reînchide, ceea ce ar duce la pierderea beneficiului încălzirii (în acest caz atletul ar trebui să se reîncălzească).

A treia problemă o reprezintă numărul de eforturi pe serie: pentru a ne lămuri, Zatsiorski propune curba lui Volkov (fig. 3). Pe acestă curbă se constată că la capătul a patru repetări procentul de acid lactic creşte semnificativ deci eforturile vor fi întrerupte; se va lua o pauză mai lungă (7-10minute), permiţând astfel reluarea eforturilor în condiţii alactice. În plus, recuperarea nervoasă va îmbunătăţi lucrul în seria următoare.

Calitatea acestor pauze este activă: alergare lentă şi lucrul cu balonul.

90

Fig. 2. Curba lui Howald

Fig. 3. Curba lui Volkov: în abcisă timpul în minute, în ordine la dreapta procentul de acid lactic în sânge, la stânga consumul de oxigen. Eforturile sunt redate prin linii verticale. Se observă că acidul lactic creşte pentru a începe să fie ridicat la a 4-a repetiţie. Rcuperarea lungă din prima serie permite o diminuare semnificativă a lactatului.

pute

re

92

Fig. 4. - Datele fiziologice care permit desfăşurarea unui antrenament de viteză

Numărul maxim de serii este dat de epuizarea rezervelor musculare. Pe o distanţă de 30 m, patru serii ar fi ideal. În cazul fotbaliştilor antrenaţi, se poate urca până la 6-8 serii, dar pe distanţe mai scurte (10 - 20 m).

93

Fig. 5. – Antrenament tip de viteză din punct de vedere energetic 5. CÂTEVA EXERCIŢII PENTRU LUCRUL VITEZEI

Vom de câteva exemple tipice de antrenament pentru viteză. Este vorba de exerciţii tehnice, practicate de sprinteri. Figura 6 indică situaţiile cele mai interesante: “skipping”, apoi sprint normal, alergare de o parte şi de alta a băncii (ridicând genunchii), apoi sprint normal, între cercuri distanţate apoi sprint normal, plecare printre cercurile distanţate şi progresiv propiate. Aceste exerciţii permit:

• buna orientare a bazinului în alergare; • intensificarea sprintului între cercuri; • lucrul pliometric.

Nu trebuie să căutăm o prea mare frecvenţă de execuţie, ci mai degrabă o

bună orientare a bazinului (trunchiul drept, bazinul sus). În fig. 6 (a, b, c, d) sunt prezentate exerciţiile clasice ale sprintului.

94

a). “Skipping”, apoi alergare normală păstrând orientarea

b). alergare de o parte şi de alta a băncii, apoi alergare normală

c). Cercuri distanţate, apoi alergare normală

d). Plecare între cercuri distanţate apoi progresiv apropiate

95

În fig. 7 (a, b, c, d), sunt date câteva exerciţii cu caracter polimetric. a). Săritură pe loc, săritură în spate, apoi sprint

b). Săritură în jos cu picioarele împreunate, apoi sprint

c). Săritură în jos în spatele băncii (pe o parte), apoi sprint

d). alergare în spate, apoi sprint în faţă

96

În fig. 8 (a, b, c), sunt date câteva exerciţii de sprint cu mingea (ca obstacol).

a). Săritură în spate cu picioarele împreunate pe deasupra mingii, apoi sprint.

b). Balansarea piciorului în spate pe deasupra mingii, apoi sprint

c). Săritură în spate cu picioarele împreunate, cu semi-întoarcere pe deasupra mingii apoi sprint.

Traducere şi adaptare APOSTOL ŞTEFAN


97

PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA ŞTIINŢEI Şl CERCETĂRll ÎN DOMENIUL FOTBALULUI LA NIVEL MONDIAL

Studiu realizat de Spencer Hayes Revista “INSIGHT”, Vol. 6, 2003

1. PREDAREA DEPRINDERILOR FOTBALISTICE PRIN

STRATEGII DE COMBINARE ÎN FUNCŢIE DE TRAIECTORIA BALONULUI

Există multe dovezi conform cărora informaţiile care se concentrează asupra

membrelor (adică demonstraţia tehnică) ar putea fi în detrimentul dobândirii de aptitudini şi că ar fi mai de folos o focalizare externă a atenţiei asupra obiectivului final. Hodges şi colegii săi de la Universitatea John Moores din Liverpool pun la dispoziţie dovezi preliminare cu privire la folosirea strategiilor de învăţare al căror obiectiv este controlul asupra punctului final al acţiunii (spre exemplu: zborul balonului în timpul unei pase de degajare).

Scopul studiului a fost să determine dacă demonstraţiile care se concentrează mai mult pe informaţiile privind traiectoria balonului sunt mai eficiente în predarea unei deprinderi noi, decât demonstraţiile bazate pe stilul mişcărilor. Zece participanţi au exersat o lovitură de degajare cu piciorul stâng, exerciţiu în care li se cerea ca balonul să aterizeze într-un punct ţintă, în timp ce se depăşeşte un obstacol.

Pentru a îndeplini această sarcină, participanţii trebuie să adapteze la execuţie fie informaţiile din demonstraţia de abilităţi (FORMA), fie pe cele legate de parcursul balonului în zbor (ZBORUL).

Feedback-ul cu privire la zborul balonului şi forma mişcării a fost blocat la contactul minge-picior cu ajutorul unor ochelari cu cristale lichide, iar în timpul exersării a fost furnizat feedback cu privire la zborul balonului şi forma prin mijloace video extinse. Acest feedback a fost furnizat pentru a încuraja participanţii să compare demonstraţiile şi să işi adapteze execuţia în mod corespunzător.

Rezultatele exeprimentului indică următoarele: feedback-ul cu privire la traiectoria zborului balonului a dus la o mai mare precizie în atingerea ţintei şi ridicarea balonului la înălţime.

În ciuda faptului că grupul care a experimentat zborul balonului nu a primit nid o informaţie cu privire la tehnica, tiparul mişcărilor membrilor săi nu a diferit mult faţă de cel al membrilor din grupul care a experimentat mai mult forma mişcărilor. Aceste rezultate furnizează dovezi iniţiale în favoarea folosirii strategiilor de ajustare în funcţie de rezutatul final al execuţiei în predarea deprinderilor motrice complexe, în comparaţie cu metoda mai convenţională a concentrării mai mult pe forma mişcării.

98

2. EFECTELE RELATIVE ALE DEMONSTRAŢIILOR ŞI ALE DATELOR FINALE REZULTATE DIN ACESTEA ÎN PROCESUL DE PREDARE DE NOI DEPRINDERI MOTRICE

Pentru a facilita dobândirea de noi deprinderi, profesorii şi antrenorii furnizează deseori elevilor informaţii în perspectiva, prin care subliniază ce urmează a fi făcut (demonstraţie), precum şi informaţii recapitulative pentru a retransmite ce s-a făcut (feedback). În cadrul cerinţelor unde există atât obiective ce vizează rezultatul final (exemplu: lovirea balonului pe o anumită distanţă), cât şi obiective ce vizează forma mişcării (adică o anumită tehnică), rolul relativ al demonstraţiilor şi al feedback-ului este foarte important, dat fiind faptul că amandouă au impact asupra formei mişcării şi asupra rezultatului final. Hayes şi colegii săi de la Universitatea John Moores din Liverpool s-au ocupat de relaţia dintre demonstraţii şi feedback-ul cu privire la rezultatul final (exemplu: informaţii despre zborul balonului) în timpul dobândirii cu succes a deprinderilor motrice. Rezultatele obţinute în urma a 3 studii indică următorul fapt: chiar şi atunci când scopul este de a imita acţiunile unui model, rolul informaţional al demonstraţiei este diminuat când sunt furnizate informaţii cu privire la rezultatul final aşteptat. Drept urmare, participanţii vor adopta forma mişcării demonstrate numai atunci când sursa primară constrângătoare de informaţie este demonstraţia vizuală (adică sarcina de executat nu include şi componenta rezultat final). Ca atare, dacă obiectivul sarcinii este însuşirea unei anumite tehnici sau mişcări, ar putea fi necesare modificări legate atât de accentuarea demonstraţiei (exemplu: scoaterea în evidenţă a informaţiilor legate de instrucţiuni, direcţionarea verbală a atenţiei către informaţiile importante), cât şi de condiţiile de exersare. 3. FOLOSIREA PROBABILITĂŢILOR SITUAŢIONALE PENTRU FORMAREA DEPRINDERILOR COGNITIVE ŞI DE PERCEPŢIE LA JUCĂTORII DE FOTBAL ÎNCEPĂTORI

Capacitatea de "a citi jocul" este cel mai puternic indicator al existenţei

abilităţilor specifice fotbalului la un jucător. Această afirmaţie este valabilă mai ales la nivelul fotbalului de elită, unde jucătorii devin mult mai asemănători din punct de vedere al caracteristicilor fizice şi fiziologice. O întrebare importantă este dacă dobândirea acestor abilităţi poate fi facilitată prin antrenament şi instruire. Williams şi colegii săi au realizat un studiu menit să îmbunătăţească abilitatea jucătorului de a anticipa intenţiile adversarului cu ajutorul simulării video, a instrucţiunilor legate de probabilităţile situaţionale importante sau de asteptările privind executarea şi feedback-ul cu privire la executarea sarcinii. Jucătorii începători au fost plasaţi într-un grup placebo şi într-un grup de antrenare. În timpul testului anterior şi a celui ulterior, jucătorii au vizionat secvenţe video de fotbal şi li s-a cerut să identifice opţiunile de pasare ale jucătorului aflat în posesia balonului şi să atribuie probabilităţi fiecăreia dintre respectivele opţiuni de pasare.

În timpul perioadei de 7 zile de testare, grupul placebo a vizionat un film instrucţional despre tehnicile defensive în fotbal, cu o durată de 45 de minute. Spre deosebire de acest grup, grupul de antrenare a vizionat în aceeaşi perioadă instrucţiuni video prin care jucătorii erau informaţi cu privire la opţiunile tipice de pasare ale unui jucător aflat în posesia balonului, porţiunile din

99

suprafaţa de joc care puteau fi valorificate sau expuse, alergările tipice către jucătorii înaintaşi (atacanţi) şi importanţa formei şi organizării defensivei.

4. EFECTELE UZANŢELOR CU PRIVIRE LA EXERCIŢIILE DE ÎNTINDERE DIFERENŢIATE DIN TIMPUL ÎNCĂLZIRII ASUPRA CAPACITĂŢILOR MOTRICE DE MARE VITEZĂ LA FOTBALIŞTII PROFESIONIŞTI

Studiile arată că un regim de stretching furnizează o inhibare acută a producerii de forţă maximă de către grupul de muşchi care sunt supuşi întinderii. În urma acestor rezultete se recomandă ca exerciţiile statice de întindere a muşchilor să fie excluse din şedinţele de încălzire în fotbal.

Totuşi, discrepanţete dintre protocoalele folosite în aceste studii şi şedinţele de încălzire (adică durata întinderilor şi hotărârea de a continua sau nu acţiunea) pot indica faptul că aceste recomandări ar putea fi neadecvate. Little şi Williams au analizat efectele diferitelor tipuri de întindere (adică exerciţii fără întindere, exerciţii statice de întindere şi exerciţii dinamice de întindere) asupra calităţilor motrice (exemplu: viteza, agilitate, sărituri în înălţime) care sunt importante pentru succesul în fotbal.

Întinderile statice nu au atenuat în nici un fel indicatorii de performanţă în comparaţie cu exerciţiile fără întindere. Întinderite dinamice au înregistrat cele mai bune rezultate la toate testele, cu excepţia celui al săriturilor în înălţime. Beneficiile întinderilor dinamice sunt date de un mai bun control motric şi de maleabititatea crescută a segmentului muşchi-tendon. Folosirea exerciţiilor dinamice de întindere în şedinţele de încălzire este probabil optimă pentru un fotbal de viteză mare. Totuşi, dacă jucătorii manifestă dezechilibru la nivelul muşchilor sau o serie de mişcări neadecvate, poate fi mai indicată folosirea exerciţiilor statice de întindere, în combinaţie cu cele dinamice.

5. EFECTELE SUPLIMENTĂRII DOZEI DE CREATINĂ ASUPRA

PERFORMANŢEI JUNIORILOR

În ultimii ani suplimentarea pe cale orală a dozei de creatină s-a dovedit a fi cel mai ergogenic ajutor în sport. Mai multe studii indică faptul că suplimentarea dozei de creatină poate întârzia apariţia oboselii musculare şi poate spori performanţa în timpul seriilor repetate de exerciţii de înaltă intensitate. Datorită caracterului intermitent al fotbalului (8-18 % din durata jocului este petrecută prin executarea exerciţiilor de intensitate ridicată, 70-80 % din durată este petrecută executând exerciţii cu intensitate scăzută) nu este clar dacă beneficiile creatinei apar în toate situaţiile sportive.

Ishizake şi colegii săi au efectuat un studiu în cadrul Colegiului Naţional Tehnic Oyama din Japonia, pentru a observa dacă suplimentarea pe cale orală a dozei de creatină poate îmbunătăţi performanţa tinerilor jucători în timpul executării unor exerciţii şi sarcini specifice din fotbal. Participanţii la experiment au executat 2 serii de exerciţii de câte 30 minute. A fost evaluată performanţa în funcţie de următoarele criterii: înălţimea unei sărituri în sens retrograd (cu balansarea unui braţ), sprint cronometrat pe distanţa de 30 m. şi timpul înregistrat în cadrul alergărilor de tip "suveică". Membrii unui grup au primit monohidrat de creatină, în timp ce restul jucătorilor au fost repartizaţi într-un grup placebo.

100

Nu s-au înregistrat modificări semnificative ale nivelului perfomanţei în timpul alergărilor de tip "suveică" sau al săriturilor cu mişcare retrogradă la nici unul din cele două grupuri. Totuşi, valoarea timpului mediu pentru sprintul pe distanţa de 30 m. s-a îmbunătăţit pentru membrii grupului care luaseră anterior creatină. Autorii experimentului au ajuns astfel la concluzia că suplimentarea cu creatină a fost eficientă în îmbunătăţirea performanţei juniorilor.

6. COMPARATIE INTRE JOCURILE CU EFECTIV RESTRANS SI

ANTRENAMENTUL LA ANUMITE INTERVALE LA JUCATORII PROFESIONISTI DE FOTBAL

O preocupare importantă în cadrul programelor de antrenament este

reglarea corespunzătoare a intensităţii. Antrenorul trebuie să ţină seama de urmatoarele aspecte: momentul anotimpului, condiţia fizică a fiecărui jucător, numărul de şedinţe care trebuie executate cu sau fără balon, precum şi planul general de antrenament. Intensitatea antrenamentului poate fi monitorizată cu ajutorul următoarelor instrumente: pulsul şi cantitatea de sânge produsă. Sassi, Reilly şi Impellizzeri au comparat rezultatele înregistrate în urma repetării alergării pe un anumit interval (4 x 1000 m. cu pauză de 150 de secunde între serii), a jocurilor cu efectiv restrâns (4 la 4 şi 8 la 8) şi a exerciţiilor de antrenament tehnico-tactice.

Tabetul 1, indică următoarete: jucătorii au experimentat o mai mare intensitate a antrenamentutui în condiţiile jocului de 4 la 4 (media pulsului 91%). O intensitate asemănătoare s-a atins şi prin introducerea pressingului în cadrul jocului de 8 la 8. Concluzia autorilor este următoarea: lucrul cu balonul în grupuri mici poate aduce stimuli pentru antrenamentul fiziologic, la acelaşi nivel sau chiar depăşind nivelul stimulilor înregistraţi în cadrul exerciţiilor de alergare pe un anumit interval fără balon. Antrenamentul de tip tehnico-tactic este mai compatibil cu programele de întreţinere sau de recuperare în zilele de după competiţii.

Tabelul nr. 1 - Media bătăilor inimii şi a cantităţii de sânge produse în timpul diferitelor tipuri de activităţi de antrenament

4 x 1000m

4 la 4

8 la 8

Exerciţii

Fără GK portar

Cu GK portar

Atingere liberă

Atingere liberă -

pressing

Bătăile inimii

167 ± 4

178 ± 7

174 ± 7

160 ± 3

175 ± 4

140 ± 5

Cantitatea de sânge produsă

7,8 ± 3,4

6,4 ± 2,7

6,2 ± 1,4

3,3 ± 1,2

-

2,9 ± 8

7. ANALIZA BIOMECANICĂ A INTENSITĂŢII IMPUSE JUCĂTORILOR SUB 19 ANI ÎN CADRUL UNOR EXERCIŢII TIPICE DE ANTRENAMENT

Fotbalul este un joc intermitent de intensitate ridicată, care durează 90

de minute, cu jucători ce execută peste 1000 de modificări în activitatea

101

lor. Ca atare, este necesară dezvoltarea capacităţii fizice a jucătorilor într-un mod specific cerinţelor tehnice, tactice şi fiziologice ale jocului.

S-au făcut studii asupra caracteristicilor legate de parametrii cinematici, de reacţiile fiziologice în timpul jocului, de notarea şi analizarea comportamentelor tehnice şi tactice.

Totuşi, există puţine cercetări cu privire la exerciţiile tipice de antrenament. În acest context, Sainz şi Navarro de la Universitatea Politehnică din Madrid, Spania, au condus un studiu menit să dezvolte o metodologie obiectivă de analizaăa meciurilor, bazată pe calcularea poziţiilor jucătorilor.

Ei au evaluat diferenţa dintre 3 exerciţii de antrenament (în funcţie de parametrii cinematici, fiziologici şi tehnici) şi au raportat parametrii măsuraţi în timpul antrenamentului la datele înregistrate în timpul unui meci real. Zece fotbalişti de clasă sub 19 ani au luat parte la acest studiu. După încălzire, au fost executate 3 exerciţii de antrenament pe o suprafaţă rectangulară (33 x 20 m): exercitiul 1 = posesie 3 la 3, exercitiul 2 = posesie 3 la 3 cu 2 jucători în plus care activează ca parte a echipei, cu balonul şi exerciţiul 3 = posesie 3 la 3 cu portari.

Şedinţele de exersare au fost monitorizate pentru a obţine mărimea distanţei acoperite şi valoarea vitezei lineare pentru fiecare jucător. Bătăile inimii au fost înregistrate pe intervale de 5 secunde şi s-a folosit un sistem de notaţie pentru înregistrarea parametrilor tehnici (adică pase şi lovituri). Distanţa medie acoperită în cadrul exerciţiului 1 şi 2 a fost în mod semnificativ mai mare decât în exerciţiul 3. Nu s-au înregistrat diferenţe ale nivelului intensităţii în nici unul din cele 3 exerciţii (67% din timpul sesiunii petrecut la intensitate scăzută < 3 m/s ; 27% din timp petrecut la intensitate medie 3-5 m/s; 6% din timp petrecut la intensitate mare > 5m/s). În fine, nu s-au înregistrat diferenţe ale mediei bătăilor inimii în cadrul celor 3 exerciţii (media bătăilor inimii pentru exerciţiul 1=173, pentru exerciţiul 2=166 şi pentru exerciţiul 3=166 de bătăi pe minut). Autorii au ajuns la concluzia că antrenorul poate folosi această metodologie pentru a regla sau îmbunătăţi şedinţele de antrenament şi pentru a simula cerinţele jocului. Distanţa totală acoperită, viteza lineară şi valorile mediei bătăilor inimii jucătorilor s-au ridicat la acelaşi nivel cu datele înregistrate pentru jocurite cu 11 jucători de fiecare parte a terenului. Important de remarcat este faptul că aceste exerciţii sunt mai motivante decât şedinţele în care nu se foloseşte balonul şi solicita răspunsuri tehnice şi tactice din partea jucătorilor.

8. FOLOSIREA ANTRENAMENTULUI ACVATIC FUNCŢIONAL ÎN TRATAREA ACCIDENTELOR ASUPRA GLEZNEI LA JUCĂTORII DE FOTBAL (BĂRBAŢI)

Stresul şi mişcările tipice fotbalului conduc la leziuni şi afecţiuni specifice ale membrelor inferioare. Îndeosebi săriturile, schimbările bruşte de direcţie şi ciocnirea cu adversarul produc răniri frecvente ale ligamentelor laterale ale închieturii gleznei. Dalichan şi echipa sa de la Universitatea din Bremen, Germania, au condus un studiu menit să evalueze efectele Antrenamentului Acvatic Funcţional (MF) în cadrul tratării afecţiunilor gleznei la jucătorii de fotbat.

Un număr 32 de jucători de fotbal competitivi cu afecţiuni unilaterale ale ligamentelor fibulo-maleolare au fost repartizaţi aleatoriu în diferite grupuri de recuperare (un grup de control şi un grup pentru AAF). Ambele grupuri au fost supuse unui program standard de recuperare de-a lungul unei perioade de

102

antrenament de 6 săptămâni, cu accent în principal pe abilităţile de coordonare, de 5 ori pe săptămână. În plus, grupul de antrenament a executat zilnic o şedinţă de AAF cu o durată de 60 de minute, constând din alergări în apă adâncă, mers pe teren solid, exerciţii de gimnastică şi mişcări specifice fotbalului. Grupul de control a executat un test de rutină specific fotbalului.

Rezultatele obţinute au indicat o îmbunătăţire semnificativă a stării clinice, funcţionale şi radiologice a gleznei afectate la membni grupului AAF. Concluzia autorilor a fost că apa, prin caracteristicile sale fizice, adică flotabilitate, rezistenţă, presiune hidrostatică şi temperatura (28-31° C) a avut o influenţă benefică asupra procesului de vindecare în fazele incipiente ale recuperării. Notă: Spencer Hayes este student doctorand în domeniul învăţării motrice la Universitatea John Moores din Liverpool. Activilatea sa de cercetare se concentrează asupra rolului instrucţiunilor verbale şi al demonstraţiilor în timpul învăţării deprinderilor.

9. PREGĂTIREA PENTRU ANTRENAREA JUCĂTORILOR PE TEREN ÎN PRE-STAGIUNE ŞI ÎN AFARA STAGIUNII

La un nivel de elită al jocului, un fotbalist profesionist ar trebui să fie capabil să menţină un nivel înalt de muncă intensă de-a lungul întregului joc. Totuşi cercetarea a arătat o reducere în distanţa acoperită, o reducere a ritmului inimii şi o reducere a nivelului lactat în a doua jumătate a jocului comparativ cu prima. În timpul meciului aproximativ 98% din energia eliberată este aerobică, restul energiei fiind furnizat prin procese anaerobe. În mod clar, o aprovizionare raţională cu oxigen şi utilizarea acestui sistem vor permite jucătorilor să susţină un ritm mai înalt al muncii de-a lungul meciului şi de asemenea ar facilita o mai bună refacere între perioadele de activitate intensă.

S-a evidenţiat în recentul articol “Insight” (”înăuntru”) de către Barry Drust reducerea în capacitatea de rezistenţă care poate avea loc în timpul inactivităţii, identificând o nevoie potivită pentru sfârşitul sezonului condiţionând reducerea sau chiar prevenirea acestor decăderi. Un accent pe dezvoltarea rezistenţei şi puterii este cheia din timpul acestei perioade, formând o bază/platformă solidă pe care stagiunea competitivă poate începe.

Puterea maximă aerobică sau VO2 max este energia maximă este enrgia maximă eliberată care poate fi produsă prin procese aerobice în capacitatea funcţională a sistemului circulator. În faţa creşterii cererii de energie, corpul atinge o limită pentru utilizarea oxigenului. La acest punct, e un nivel de oxigen bun chiar dacă nivelul muncii continuă să crească. Valoarea la care plafonul oxigenului se referă este punctul maximal de consum al oxigenului. VO2max. Este adesea privit de mulţi ca cea mai bună măsură a rezistenţei cardiorespiratorii şi formă-întreţinere aerobică.

Câteva studii au hotărât că maxima de oxigen înţeles pentru jucătorii de fotbal de elită înseamnă valori între 56-69 ml. Aceste valori sunt compatibile celor observate în alte sporturi de echipă dar sunt considerabil mai joase decât cele obţinute de atleţi unde maxima nivelului de oxigen este mai mare decât 80 ml. Există o tendinţă ca volumul oxigenului să crească odată

103

cu nivelul jocului. Evidenţa a sugerat că volumul oxigenului poate fi legat de succesul jocului. Un şir de relaţii în ordine a fost descoperit între media volumului de oxigen a indivizilor din echipă şi poziţia lor finală în campionatul primei divizii ungare. Acesta a fost sprijinit de descoperirile din prima divizie norvegiană unde o diferenţă în volumul oxigenului a fost arătată între echipa de vârf şi ultima echipă.

S-a raportat o semnificativă corelaţie între maxima oxigenului şi distanţa acoperită în timpul meciului. Jucătorii cu un nivel mai înalt al oxigenului s-a arătat că pot îndeplini cel mai mare număr de sprinturi şi iau parte mai des la situaţii decisive în timpul meciului decât cei cu valori mai scăzute. De unde rezultă că fotbaliştii de elită trebuie să posede o înălţime moderată a volumului oxigenului care va influenţa ritmul muncii şi implicarea critică din timpul meciului. Recent, studiile din Norvegia au arătat că prin creşterea volumului oxigenului cu 11% a dat 20% creştere în distanţa acoperită în timpul jocului, o creştere cu 23% în implicări cu mingea şi 100% creştere a numărului de sărituri, indicând cauzalitatea legată de rezistenţa aerobică a capacităţii fotbalistice.

Intervalul de rezistenţă a antrenamentului de înaltă intensitate aerobică poate fi îndeplinit într-un mod specific decât alergatul fără minge. Un exerciţiu specific bine conceput poate furniza intensitatea muncii dorite. Alergatul fără balon este, de obicei, o activitate nedorită printre fotbalişti, oricum unii au nevoie să considere că meciul de fotbal nu pare să pună destulă presiune pe intensitatea asupra timpului pentru dezvoltarea volumului oxigenului.

Scopul întreţinerii antrenorului este să desemneze o situaţie de joc cu o intensitate mai mare care dezvoltă efectiv volumul oxigenului. Când folosim jocuri pe spaţii mai mici, intensitatea trebuie să fie mai mare decât în meciurile normale de fotbal. Aceasta s-a arătat a fi posibil alternând numărul jucătorilor şi mărimea terenului şi reducerea timpului când mingea este în afara jocului. Totuşi, când desenăm un program de antrenament care imită cererile jocului de fotbal o problemă este că fotbalul este jucat pe o suprafaţă plană şi cercetările au arătat că alergatul pe o suprafaţă plată subiecţii pot fi capabili să atingă valoarea maximă a oxigenului.

Celălalt scop este de a desemna un curs, utilizând un jucător individual şi o minge decât cele mai apropiate forme ale feţei-mimică în susul intervalului de antrenament care este dorit. Aceasta poate fi realizată într-o alergare continuă cu mingea permiţând nişte variaţii în muncă. Adică, schimbarea pasei şi direcţiei pentru a compensa orice înclinaţie.

Antrenamentul încercat de jucătorii de elită norvegieni au utilizat intervalul specific de înaltă intensitate pentru fotbalul specific sesiunii corespunzătoare a 90-95% maxim ritmul inimii (echivalentul a 85-90% volumul oxigenului) în 4 perioade de 4 minute cu 3 minute de eprioadă de odihnă rapidă. Este important să-ţi dai seama că o muncă de intensitate 90-95% a ritmului inimii este mai mare decât trecerea anaerobică şi prin urmare, activitatea din timpul intervalului de refacere este important pentru a reduce formarea acidului lactic. Intensitatea mare, aproape de maxima oxigenului pune, de asemenea, o limită de lungime a perioadei de lucru şi numărului de repetări. În această populaţie apare că intervalele de 4x4 minute sunt foarte efective pentru jucătorii de fotbal care au maxima oxigenului în aria de 60 ml. Jucătorii mai puţin antrenaţi cer perioade mai scurte de lucru sau un număr mai mic de intervale. Merită să notezi că acest antrenament, incluzând alergarea pe o roată învârtită de paşii oamenilor, completând un curs cu deprinderile unui fotbal specific şi jopcurile pe

104

spaţii mici, furnizând cheia cerută de intensitate, realizând-o astfel îmbunătăţirile raportate în volumul oxigenului cu 10% sau mai mult au fost înregistrate prin aceste metode.

Componenţa cheie a acestei abordări de antrenare este intensitatea. Este intensitatea antrenamentului mai degrabă decât frecvenţa sau volumul care este determinanta majoră a adoptărilor care au loc. Bazată pe această înţelegere, următaorele exerciţii oferă o varietate de moduri prin care jucătorii pot realiza intensităţile de antrenament dorite, fie antrenamentul singur, cu un coleg sau chiar cu restul detaşamentului ca parte a presezonului. O descriere mai detaliată a antrenamentului dorit poate asista conform cu execuţia jucătorilor, cel mai adecvat antrenament în afara sezonului care va reduce în ultimul rând accentele comun asociate cu antrenamentul din pre-stagiune şi creşte potenţialul de executare a detaşamentului ca întreg.

Repetiţiile arătate dedesubt demonstrează principiile de bază care pot fi egal aplicate jocurilor pe teren mic şi variaţii de-a lungul temei. Progresele indicate nu sunt din stagiune dar sunt ca un ghid care paote fi realizat peste o perioadă de luni de zile, dependent de statutul antrenamentului iniţial al jucătorilor. În final, şi cel mai important, este cel mai înalt lucru – ritmul inimii individului sunt cunoscute de face posibile aceste stagii să fie descris adecvat şi cuantificate cum se cuvine, astfel o intensitate neadecvată poate fi experimentată în timpul stagiunii de prevenire a adaptărilor dorite în rezistenţa care au loc. Ţineţi minte că pentru acest aspect de condiţionare a intensităţii de antrenare cheia a fost arătată mai sus.

Sesiunea 1: Alergare şi driblingul

• 1+jucători 1, începe linia de la jumătate; opreşte mingea între conuri; variate priceperi de mânuire a mingii în perioada activă de refacer. 2, pasa de 3 sferturi – aleargă 3, pasa de 3 sferturi – aleargă. Progresţi să îndepliniţi mişcări uşoare şi fugă pe teren de 5-10 zarzi. 4, luaţi mingea la pasă şi înaintaţi până la jumătatea terenului sub control. • Repetaţi progresul 1-4 • Progrese: 5 x 2 minute (2 minute de refacere între repetiţii)

4 x 3 minute (2 minute de refacere între repetiţii) 4 x 4 minute (2 minute de refacere între repetiţii)

105

Fii inventiv cu mişcările şi priceperile. Cheia este menţinerea ritmului înalt al inimii (85-95% ritmul inimii) Sesiunea 2: Perechi intermitente de alergare (cu şi fără minge)

• 1+jucători • jucătorii perechi şi pornesc din colţuri diferite 1, A aleargă pe lăţimea / adâncimea terenului 2, B aleargă pe adâncimea pe care a efectuat-o A (A se odihneşte) 3, A aleargă pe lungimea pe care B a completat-o odată (B se odihneşte) 4, B continuă procesul ciclic • La fiecare a II a tură poate fi completată cu o minge • Progresie: 3 – 4 x 3 minute (2 minute de odihnă între repetiţii)

3 x 4 minute (2 minute între repetiţii) 4 x 4 minute (2 minute de odihnă între repetiţii)

Supraveghează distanţa acoperită în intervalul de timp pentru a evalua oboseala şi efortul.

Sesiunea 3: Lăţimile terenului (cu şi fără minge)

• 1+jucători • jucătorul aleargă de-a curmezişul terenului şi revine în 30 sec.

106

• 30 secunde odihnă, apoi se repetă procesul • repetă de zece ori • micşorarea perioadei de odihnă (15, 10, 5, 0 secunde) • munca la 3-2 repetiţii continue (14 minut, 30 sec. odihnă – repetaţi de 5

ori) • progresaţi la 5 repetiţii continue, 2 minute revenire (repetaţi 2-3 seturi).

Creşteţi intensitatea mai mult la fiecare a II-a repetare cu o minge.

Sesiunea 4: Grupul alegător pasă variată continuă

• 1 + jucători • toţi jucătorii aleargă în acelaşi timp dar la un set diferit • jucătorii completează fiecare parte a dreptunghiului în 15 secunde • partea lungă (80-100 metri) acoperită în 15 secunde • de-a curmezişul careului (40 metri) acoperită în 15 secunde • o tură completă într-un minut (aprox. 14-17 km-oră, depinzând de

dimensiuni • progres de la 2 la 3 la 4 ture la un set cu 2-3 minute odihnă. Construit de

la 1 al 4 seturi. Creşte intesitatea conducând alternativ turele cu o minge. • Pot varia distanţele pentru diferite niveluri de abilităţi.

107

Sesiunea 5: Circuitul driblingului de fotbal

• 1 + jucători. Cu mai mult decât un jucător, fiecare jucător poate începe oriunde în circuit.

• De la “start” jucătorul driblează mingea printre conuri şi prăjini • Abordând conurile – scara, pasează mingea la sfârşitul scării şi

îndeplinind variate driblinguri pe distanţă îşi continuă driblingul cu mingea

• Continuă driblingul până la poartă şi către poli (prăjini) • În vârful polilor slalomului pasează mingea în pătrat apoi în spate prin

slalom şi fuge până la pătrat. • Dirijează mingea cu variate mişcări ieşind din pătrat 8ţine mingea până la

5 la o mişcare) şi continuă driblingul înapoi la start. • Continuă circuitul până la timpul adecvat ţinând la menţinerea ritmului

inimii la 90-95%. • Progresie: 3 x 3 minute (3 minute de odihnă între repetiţii)

4 x 3 minute (2 minute odihnă între repetiţii) 4 x 4 minute (2 minute de odihnă între repetiţii)

108

Traducere şi adaptare DINCĂ GABRIEL


CE NE INDICĂ ANALIZA CANTITATIVĂ A MECIULUI (ACM) DESPRE FOTBALUL ÎN ATAC?

Articol de Mark Williams Revista RESEARCH, Anglia

Activitatea de analizare cantitativă a jocurilor de fotbal a crescut semnificativ, scopul acestei analize fiind acela de a evalua diverse aspecte ale performanţei de succes în fotbal. Scopul urmărit în acest articol este de a realiza o trecere succintă în revistă a principalelor rezultate obţinute cu privire la pregătirea cu succes a unei echipe. Concluziile studiilor au la bază analizarea Cupelor Mondiale din 1998 şi 2002, a Campionatului European din 2000, a Ligii Campionilor şi a numeroase meciuri din competiţia internă din Marea Britanie. Mai multe informaţii se pot obtine prin consultarea bibliografiei de la sfârşitul acestui articol. 1. IMPORTANŢA FAZELOR FIXE

Un procent semnificativ de goluri în cadrul competiţiilor interne şi internaţionale de fotbal sunt înscrise din faze fixe. În ceea ce priveşte golurie din acţiune, procentajul este de 50%. Cele mai multe goluri sunt înscrise din lovituri libere, în special din cele executate din laterală, urmate la distanţă mică de golurile înscrise din lovituri de colţ.

109

1.1. Principii generale: D.O.V.E.S.

• Executarea fazei fixe este crucială (Desfăşurarea) • Planificarea şi poziţionarea corespunzătoare a jucătorilor la fazele fixe

sunt esenţiale pentru reuşită (Organizarea) • Aproape fiecare tip de fază fixă are un anumit grad de reuşită

(Varietatea) • Deşi fazele fixe nu sunt regulate, mai ales în fotbalul internaţional, un

număr important de goluri sunt înscrise prin intermediul acestora (Evidenţa)

• Improvizaţia şi elementul surpriză sunt importante pentru reuşită (Surprinderea)

1.2. Rezultate specifice Loviturile libere:

• Loviturile libere se acordă, de obicei, când un jucător încearcă să împiedice adversarul să dribleze sau să alerge cu balonul în zona de atac. Ca atare, este de subliniat importanţa deţinerii unor jucători creativi, care să îl determine pe adversar să îl provoace din punct de vedere tehnic.

• Deşi puţine goluri se înscriu din lovituri libere executate din zonele centrale ale terenului, o lovitură direct la poartă are şanse mai mari de reuşită decât o pasă urmată de o lovitură pe spaţiul porţii.

• Mai multe goluri se înscriu din loviturile libere acordate din lateral, decât cele executate din zone centrale. De aceea, se recomandă mai mult timp pentru exersarea acestui tip de lovituri libere.

• Cele mai multe tipuri de pase din zone largi au un anumrt grad de reuşită, pasa din pivotare spre interior este uşor mai eficientă decât cea din pivotare spre exterior, în timp ce pasele către jucătorul apropiat sau cele spre centrul careului sunt, în general, mai reuşite decât pasele executate spre celălalt capăt al careului.

1.3. Loviturile de colţ:

• Loviturile de colţ scurte sunt eficiente numai atunci când sunt executate rapid (adica în 20 de secunde de la obţinerea fazei fixe). Mesajul este următorul: fie execuţi lovitura rapid, fie nu o mai execuţi deloc.

• Când loviturile de colţ se execută direct în suprafaţa de pedeapsă, vor exista încercări de a marca, indiferent de tipul servei. Totuşi, cele mai multe goluri iau naştere din schimbul de mingi între jucătorii din zona apropiată şi zona de mijioc din faţa careului de 6 m. Cornerele executate cu efect spre interior sunt uşor mai eficiente decât cele executate cu efect spre exterior.

• Cornerele cu efect interior servite către jucătorii din marginea apropiată a careului şi cornerele cu efect exterior către jucătorii din marginea îndepărtată a careului vor lasa, în cel mai probabil caz, echipa vulnerabilă la un contraatac al adversarilor. Jucătorii din apărare trebuie poziţionaţi corespunzator.

110

1.4. Aruncările de la margine:

• Repunerile scurte care rezultă într-o degajare către suprafaţa de pedeapsă vor conduce cel mai sigur la o încercare de marcare.

• Repunerile lungi nu sunt folosite frecvent, mai ales în fotbalul internaţional, dar pot fi eficiente.

2. FACTORUL VARIETATE ÎN CADRUL FAZELOR DE ATAC: CONSTRUIRE LENTĂ SAU CONTRA-ATAC RAPID?

Echipele de succes au capacitatea de a-şi varia stilul de joc şi sunt capabile să înscrie mai multe goluri faţă de echipele mai puţin performante, atât la capatul unei perioade scurte de posesie a balonului (mişcări de 3 sau mai puţine pase şi mai puţin de 10 secunde de posesie), cât şi după perioade mai lungi de posesie a balonului (mai mult de 8 pase şi peste 25 de secunde de posesie).

Deşi cele mai multe goluri sunt înscrise în urma unor secvenţe de joc cu durata între 5 şi 15 secunde, cu mai puţin de 3 pase, echipele performante (Franţa 1998 - 2000, Manchester United - 1999, Brazilia - 2002) sunt capabile să creeze mai multe ocazii de gol şi să înscrie mai mult faţă de adversari şi din secvenţe mai lungi de pase. Factorul cheie în această situaţie poate fi dat de deţinerea unor jucători tehnici care pot profita de ocazie atunci când trebuie sau care pot menţine posesia balonului până la apariţia unei ocazii de atac.

2. RECUPEREAREA BALONULUI: INSISTENŢĂ SAU

RENUNŢARE?

În turneele Internaţionale importante, cum ar fi CampionatuI Mondial sau CampionatuI European, cele mai multe goluri sunt înscrise după ce se recuperează balonul în zona defensivă, decât după recuperarea balonului la centru sau în zona de atac. Această observaţie poate indica faptul că abilitatea de a iniţia un atac din zona de fund a terenului este o caracteristica importantă a echipelor internaţionale de succes. De asemenea, mai poate rezulta faptul că aceste echipe deţin o linie de apărare în adâncime (adică imediat în afara liniei de apărare a zonei de pedeapsă) la acest nivel competiţional.

Fig. 1 prezintă date comparative despre zonele de recuperare a balonului care a rezultat în înscrierea unui gol pentru echipele participante la CampionatuI Mondial din 1998, Brazilia (C.M 2002), Manchester United (1999) şi din Premier League (1997 - 1998).

111

Se pare că în campionatete interne, echipele pot utiliza mai mult fotbalul de pressing decât în competiţiile internaţionale, cu marcarea unui numar mai mare de goluri în urma recuperării balonului la centrul terenului şi în zona de atac, decât în zona de apărare.

O tendinţă asemănătoare se observă şi pentru zonele de recuperare a balonului care a condus la ocazii de gol (şi nu la goluri propriu-zise). În fotbalul internaţional se înregistrează mai multe ocazii de gol în urma recuperării balonului la mijlocul terenului, în timp ce în fotbalul intern mai multe ocazii apar când balonul este recuperat în zona de atac. Două puncte importante trebuie subliniate aici:

• calitatea jocului de construcţie şi şansele de marcare pot fi mai ridicate când balonul este recuperat în zone mai îndepărtate de poartă. Jocul poate deveni astfel mai structurat şi mai deliberat. Pe de altă parte, această observaţie poate sublinia importanţa jocului de contraatac rapid, având în vedere că majoritatea golurilor sunt înscrise după perioade de deţinere a balonului mai mici de 15 secunde şi care presupun mai puţin de 14 pase.

• în fotbalul intern, echipele urcă mai mult în atac decât în fotbalul internaţional, ţinând linia defensivă mai aproape de linia de la mijiocul terenului şi fac mai mult pressing pentru a recupera balonul în zona defensivă a echipei adverse.

4. EFICIENŢA LA ÎNSCRIERE/ RATA LOVITURILOR

(POTENŢIALUL)

RaportuI goluri înscrise/ocazii de gol este mic pentru echipele performante, indicându-se astfel importanţa deţinerii unor jucători de valoare care să ştie să fructifice la maxim ocaziile de gol.

În cadrul Campionatului Mondial din 2002, Brazilia a avut un raport goluri marcate/ocazii de gol de 1 la 5 din joc deschis şi de 1 la 7 din faze fixe. La fel, în cadrul Campionatului Mondial din 1998 şi Euro 2000, raportul pentru Franţa a fost 1:7 din joc deschis şi 1:6 din faze fixe, în timp ce în 1999 raportul pentru Manchester United a fost de 1:9, respectiv de 1:6. După cum se observă în tabelul 1, raportul goluri marcate/ocazii de gol pentru echipele mai slabe este şi mai mic, fiind nevoie în medie de 18 ocazii pentru a înscrie un gol. Tabelul 1 - Raportul goluri marcate/ocazii de gol pentru echipele performante şi adversarii lor în turneete recente

Echipe performanţe

Joc deschis

Faze fixe Franţa - C.M 1998 / Euro 2000

1:7

1:6

Brazilia - C.M. 2002

1:5

1:7 Manchester United -1999

1:9

1:6

Raportul mediu

1:7 Adversarii Frantei - C.M 1998 /

Euro 2000 1:28

1:5

Adversarii Braziliei - C.M. 2002

1:15

1:36 Adversarii lui Manchester United -1999

1:18

1:8

Raportul mediu

1:18

112

Peste 75% din goluri sunt înscrise cu o singură atingere a balonului şi aproape 90% sunt înscrise cu două sau mai puţin de două atingeri de balon. Deşi a crescut uşor numărul golurilor înscrise din lovituri din afara suprafeţei de pedeapsă (cu un total de 15%), cele mai multe goluri sunt înscrise din careul de 11 m.

Zona primordială pentru finalizare este cea dintre punctul de la 11 m şi careul de 6 m. Ca atare, este importantă exersarea exerciţiilor specifice pentru dezvottarea abilităţilor de finalizare dintr-o singură atingere din interiorul suprafeţei de pedeapsă.

5. MISCAREA CONSECUTIVĂ DE ÎNAINTARE (PENETRAREA)

Echipele performante vor adopta mai degrabă scheme de joc care implică alergarea, driblingul şi pasarea continuă a balonului înainte. Spre exemplu, o pasă înainte, urmată de o alergare înainte cu balonul şi o altă pasaă îaninte este o execuţie ce presupune trei mişcări consecutive de înaintare a balonului. În tabelul 2 sunt prezentate mediile frecvenţei execuţiilor ce presupun mişcări de înaintare pe diferite lungimi pentru echipele titrate şi cele slabe, în cadrul Campionatelor Mondiale din 1998 şi 2002.

Tabelul 2 - Numărul mediu de mişcări consecutive înainte ale balonului pe fiecare meci pentru echipele performante şi cele mai puţin performante în cadrul C.M. din 1998 şi 2002.

Nr. de miscari consecutive înainte ale balonului

Echipe performante

Echipe slabe

2

42,3

32,5 3

32,1

22,5

4

17,7

11,6

5

8,1

5,5

6

4.5

2,4

7

2,5

1.5

8

1,2

0,6

9

0.8

0,2

10+

0.3

0,2

TOTAL

109,5

77

Capacitatea de a mişca balonul înainte prin mişcări consecutive indică faptul că echipele de succes au o mai mare capacitate de penetrare a liniei defensive a echipei adverse decât echipele mai slabe.

113

O analiză recentă a jocurilor Braziliei de la CampionatuI Mondial din 2002 a indicat faptul că aproape fiecare jucător a tins să joace balonul îaninte, spre deosebire de adversarii lor. Ideea principală aici este că echipele de succes au jucători care se simt bine la balon şi sunt capabili să alerge, să dribleze şi să paseze mai eficient, în toate zonele terenului.

6. PĂSTRAREA BALONULUI (POSESIA)

Capacitatea de a menţine posesia balonului permite echipei să controleze structura şi ritmul jocului şi nu este de mirare că echipele performante se bucură mai mutt de secvenţele lungi de pase decât echipele mai slabe. Majoritatea secvenţelor de pase, atât pentru echipele bune, cât şi pentru cele slabe cuprind între 1 şi 5 pase. În CampionatuI Mondial din 2002, echipele slabe au înregistrat un număr mai mare de serii de 1 - 5 pase decât echipele bune (92% faţă de 77%), pe când echipele mai bune au înregistrat un număr mai mare de serii de 6 -10 pase (23% faţă de 8%).

Într-o analiză a jocurilor din Premier League din perioada 1996 -1887, s-a observat că au existat şanse mai mici de pierdere a meciului pentru echipele care s-au aflat în posesia balonului mai mult decât adversarii lor, mai ales dacă diferenţa dintre rata de posesie pentru două echipe a fost mai mare de 8%. Echipele care s-au aflat mai puţin în posesia balonului în timpul meciului au câştigat partida în 21% din cazuri, pe când echipele care au deţinut mai mult posesia balonului au câştigat meciul în 50% din cazuri.

7. ATACUL PRIN ZONELE CENTRALE ALE TERENULUI (CREATIVITATE)

Cele mai multe goluri sunt înscrise dintr-o pasă de angajare. În special echipele bune sunt capabile să penetreze apărarea adversă mai eficient decât echipele slabe, printr-o pasă plasată dintr-o zonă centrală din imediata apropiere a careului de 11 m (vezi fig. 2). Spre exemplu, în CampionatuI Mondial din 1998, echipele bune au jucat în medie 25 de pase din zone centrate, 70% din acestea fiind pase înainte, spre deosebire de echipele slabe, care au jucat 15 pase pe meci şi doar 63% dintre acestea au fost pase înainte. De asemeni, în CampionatuI Mondial din 1998 şi în CampionatuI European din 2002, mai mult de jumătate din golurile înscrise de Franţa s-au realizat din pase de angajare iniţiate în această zonă a terenului, în timp ce în CampionatuI Mondial din 2002 aceasta a fost din nou zona cea mai importantă pentru pasele de angajare (zona centrală).

În Premier League echipele deţin posesia balonului în această zonă în medie de 30 de ori pe meci, 26% dintre aceste posesii rezultând în ocazii de gol. Driblingul cu balonul, întoarcerea cu balonul şi pasele scurte pe diagonală au fost cele mai reuşite acţiuni care au creat ocazii de gol în zona centrală a terenului. Poate părea surprinzător, dar pasele de tip "la perete" (un-doi-uri) au fost relativ ineficiente în a crea ocazii, probabil ca urmare a faptului că jucătorii din defensivă au jucat uşor mai înaintat decât în trecut.

114

Fig. 2. Zona înegrită mai sus este foarte importantă pentru jocul creativ în zona

de atac. 8. IMPORTANŢA ANGAJĂRII JUCĂTORILOR PRIN PASE TRANSVERSALE SAU DIN DRIBLING (IMPROVIZAŢIA)

Pentru a putea crea spaţiu în zona centrală, echipele trebuie deseori să folosească întreaga lăţime a terenului în fazele de atac. Pe lângă avantajul creat de posibilitatea mişcării balonului în zonele largi, echipele de succes au şi capacitatea de a crea ocazii eficiente de înscriere din pase transversale. În medie 30% din goluri sunt înscrise din angajare prin pase lungi în fotbalul internaţional şi un procentaj puţin mai ridicat sunt înscrise în acelaşi mod în campionatele interne. În CampionatuI Mondial din 2002, Brazilia a înscris 7 din cele 12 goluri ale sale din joc deschis în urma unei pase lungi.

În trecut centrările erau executate în special în suprafaţa de pedeapsă din

zonele largi dintre careul de 11 m şi tuşa sau din zonele restrânse de la linia de înscriere a golurilor. După cum se arată în fig. 3, pasele lungi de angajare pleacă acum aproape din toate zonele terenului. Se pare că jucătorii au capacitatea acum de a imprima balonului o traiectorie răsucită mai pronunţată, făcând astfel ca şi centrările de la mijiocul terenului să fie eficiente. Ca atare, este evidentă importanţa creării de exerciţii corespunzatoare, care să îmbunătăţească precizia centrărilor şi care să ducă la varierea tipului de pase/degăjari.

115

Fig. 3. Zonele de unde s-au executat degajări ce au dus la marcarea în cadrul C.M. din 2002

Echipele de succes înscriu mai multe goluri şi în urma unei faze de dribling, ceea ce înseamnă că este foarte important să deţii jucători creativi care să poată valorifica punctele slabe ale defensivei adverse. Spre exemplu, în CampionatuI Mondial şi în Premier League echipele de succes înscriu aproape 20% din goluri în urma unor faze de dribling, faţă de numai 10% din goluri înscrise de echipele slabe.

9. FACTORUL VARIABILITATE ÎN STRATEGIA ŞI TACTICILE FOLOSITE (VARIETATEA)

Echipele performante arată mai multă varietate în timpul jocului decât echipele mai puţin performante, în ceea ce priveşte anumite aspecte ale jocului. Spre exemplu, în cadrul Campionatului Mondial din 1998, echipele performante au dovedit o mai mare varietate în ceea ce priveşte aspectele importante ale jocului, cum ar fi numarul de pase în zonele de atac centrale expediate per meci sau numărul centrărilor executate din zonele largi, în comparaţie cu echipele mai puţin performante. Ceea ce se sugerează prin această observaţie este faptul că echipele performante işi adaptează tactica în funcţie de meci, pentru a putea contracara punctele forte ale echipei adverse sau pentru a-i descoperi punctele slabe. Echipele performante rămân constante în ceea ce priveşte rezultatul final (câştigarea meciurilor), dar demonstrează o mare varietate a strategiei şi tacticilor specifice utilizate în timpul meciurilor. Rezultă de aici cât de importantă este buna pregătire a echipei.

116

10. STRATEGIA ŞI TACTICILE POTRIVITE PENTRU ECHIPA TA (ADAPTABILITATE)

Desi diferenţierea echipelor performante de cele mai puţin performanţe în cadrul competiţiilor interne şi internaţionate se poate face în funcţie de o serie întreagă de variabile cantitative, totuşi lucrul cel mai important pentru un antrenor rămâne acela de a alege cea mai potrivită strategie şi cele mai adecvate tactici pentru jucători disponibili. Chiar dacă materialul de faţă este destinat îmbunătăţirii cunoştinţelor "profesionale" despre strategiile şi tacticile de succes, antrenorii pot combina aceste informaţii cu cunoştinţe legate de "tehnica" pentru a gasi o "formulă de succes".

Antrenorii trebuie să-şi adapteze întotdeauna alegerea strategiei şi a tacticilor astfel încât să se asigure că vor valorifica la maxim jucătorii lor şi vor reduce pericolul potenţial pus de echipa adversă.

Deşi echipele performante au parte în general şi de un dram de noroc în anumite faze ale competiţiei, totuşi antrenorii trebuie să diminueze efectul unui eventual ghinion, printr-o atentă pregatire si planificare.

Probabil că cea mai dificilă sarcină pentru un antrenor din acest punct de vedere este alegerea corespunzătoare a jucătorilor care să ocupe anumite poziţii în cadrul echipei. Cercetările recente indică faptul că fiecare poziţie de joc are cerinţele ei fiziologice şi tehnice specifice. Mijiocaşii (distanţa medie acoperită aproximativ 12.250 m) şi fundaşii (11.500 m) acoperă distanţe semnificativ mai mari decât jucătorii din apărarea centrală (10.500 m) sau decât atacanţii (10.750 m), în fiecare meci. În mod similar, cerinţele tehnice ale fiecărei poziţii de joc variază în mod semnificativ.

De cele mai multe ori mijlocaşii primesc balonul şi se întorc în timp ce se deplasează pe laterală, fundaşii aleargă cu balonul şi pasează mult mai des, iar atacanţii execută mai multe acţiuni tehnice la sfârşitul unui sprint, în comparaţie cu restul jucătorilor. Rezultă de aici cât de importantă este selecţia jucătorilor şi efectuarea unor antrenamente specifice pentru fiecare poziţie de joc.

Lecturi suplimentare:

• Grant, A. Williams. A.M. Reflly, Tand Borne, A (1998) - Analiză a echipelor bune şi a echipelor slabe în cadrul C.M din 1998. Buletinul Asociaţiei Antrenorilor de Fotbal, nr. 1, vol. 2, pag. 21-24.

• Grant, A., Rally, T. Williams, A.M. şi Borne. A (1998) - Analiză a golurilor marcate în cadrul C.M din 1998, Buletinul Asociaţiei Antrenorilor de Fotbal, nr. 1,vol. 2, pag. 18-20.

• Grant, A. şi Williams, A.M. (1999)-Analiza jocului de atac în cadrul campionatului Engtez din perioada 1997 - 1988, Buletinut Asociaţiei Antrenorilor de Fotbal, 2, 4, 25-27.

• Grant, A. şi Williams, A.M. (2000) - Analiză a ultimelor 20 de meciuri jucate de Manchester United în sezonul 1998 -1999, Buletinul Asociaţiei Antrenoritor de Fotbal, nr. 1, vol. 3, pag. 42-45.

• Ensum, J, WHIiams, A.M. şi Grant, A. (2000) - Analiză a fazelor de atac în cadrul Euro 2000. Buletinul Asociaţiei Antrenonlor de Fotbal, nr. 1, vol.4, pag. 36-39

• Horn, R., Williams, A.M şi Grant, A. (2000) - Analiza jocuriler Franţei din C.M. 1998 şi Euro 2000, Buletinul Asociaţiei Antrenorilor de Fotbal, nr. 1, vol.4, pag, 40-43

117

• Taylor, S, Ensum, J. şi Williams, A.M. (2002) - Analiza cantitativă a golurilor marcate în C.M din 2002,

• Buletinul Asociaţiei Antrenorilor de Fotbal, nr. 4, vot. 5, pag. 28-31 • Taylor, S., Ensum. J. siWiHiams, A.M. (2002) - Analiza cantitativă a

fazelor de atac în cadrul C.M. din 2002. • Buletinul Asociaţiei Antrenorilor de Fotbal, nr. 4, vol. 5, pag. 42-46 • Taylor, S., Ensum. J. şi Williams, A.M. (2002) –Analiza cantitativă a

jocurilor Braziliei în cadrul C.M. din 2002.. • Butetinul Asociaţiei Antrenorilor de Fotbal, nr. 4, vol. 5, pag. 35-38

Mark Williams este profesor în domeniul comportamentului motric şi director

al Dep. de Ştiinţe şi Fotbal din cadrul Universităţii John Moores. A publicat numeroase cărţi şi studii sţiinţifice în domeniul dobândirii de deprinderi, expetiză, psihologie sportivă şi fotbal.

DreptuI de autor pentru acest articol apaţine Asociaţiei de Fotbal a Ţării Galilor (FAW) iar materialul este folosit ca parte a cursului de obţinere a Licenţei de Antenor UEFA, categoria A.

Mulţumim FAW pentru permisiunea de a publica acest material.



ANALIZA TEHNICILOR DE LOVIRE A BALONULUI ÎN CADRUL INSTITUTULUI SCOŢIAN PENTRU SPORT

Articol de Malcolm Fairweather, Simon Coleman şi Brendon Ferrier Revista RESEARCH, Anglia, 2003

1. INTRODUCERE

În cadrul Institutului Scoţian pentru Sport (ISS) se pune la dispoziţie

asistenţa sportivă ştiinţifică pentru antrenarea tinerilor jucători de fotbal talentaţi, care sunt înscrişi în echipe de top din Liga Scoţiană. Antrenorul Ross Jack conduce programul fotbalistic, iar programul de asistenţă ştiinţifică este cooroonat printr-un proces de management al proiectelor condus de Malcolm Fairweather. Prin acest program se pune la dispoziţia furnizorilor de studii ştiinţifice în domeniul sportiv şi al echipei de antrenori din cadrul ISS un model cadru de lucru, cu ajutorul căruia se pot planifica şi realiza programe de asistenţă sportivă ştiinţifică aplicată. Procesul de managemant al proiectelor

118

este o activitate formală care trebuie efectuată înaintea acordării asistenţei sportive de specialitate.

Unul din avantajele acestei strategii este acela că atât oamenii de ştiinţă, cât şi antrenorii sunt îndrumaţi să abordeze împreună problemele de asistenţă şi sprijin, făcând schimb de idei şi punăndu-se de acord asupra modului în care pot fi observate şi valorificate avantajele esenţiale ale cercetărilor ştiinţifice în domeniul sportului şi cum pot fi integrate aceste rezultate ştiinţifice în activitatea antrenorilor.

Obiectivul final al programului de asistenţă sportiva ştiinţifică din cadrul ISS este îmbunătăţirea performanţei sportivilor. Având în vedere vârsta şi experienţa jucătorilor de fotbal în cadrul programului furnizat de ISS, este important să se acorde o mai mare atenţie punctelor forte şi slăbiciunilor fiecărui individ, în vederea garantării unui succes în viitor. Un avantaj în plus pentru cluburile din Liga Scoţiană este acela că prin acest program se ajunge nu numai la dezvoltarea jucătorilor, ci şi la o mai buna fructificare a informaţiilor ştiinţifice, astfel încât rezultatul final este o înţelegere colectivă şi o acţiune a antrenorilor în cunoştinţă de cauza.

Domeniul ştiinţific al biomecanicii este foarte important pentru identificarea şi înţelegerea punctelor forte şi a punctetor slabe legate de tehnica executării.

În ultimele luni, în cadrul Universităţii din Edinburgh a fost aprobat un proiect de cercetare biomecanică în cadrul programului de asistenţă sportivă ştiinţifică.

Obiectivul cel mai important al acestui proiect este de a găsi raspuns la o serie de întrebări tehnice importante legate de tehnica de lovire a balonului, concomitent cu analizarea capacităţilor tehnice ale fiecărui jucător în parte. Doctorii Simon Coteman şi Brendon Ferrier de la Universitatea din Edinburgh s-au alăturat antrenorului Ross Jack şi lui Malcolm Fairweather, coordonatorul Departamentului de Ştiinţe Sportive, pentru a răspunde unui număr de întrebări care stau la baza înţelegerii din punct de vedere al biomecanicii a tehnicii de lovire a balonului, probleme care până în prezent nu au beneficiat de prea multă cercetare ştiinţifică.

Pentru a înteţege cum şi de ce se ajunge la un nivel performant al tehnicii de lovire, profesioniştii trebuie să ţină seama de sfaturile ajunse la ei prin diseminarea rezultatelor şi informaţiilor din cadrul proiectului. Aslfel, integrarea asistenţei sportive ştiinţifice se va realiza prin interacţiunea strategică dintre alte domenii importante ale cercetării sportive şi activitatea profesionistă a antrenorilor.

Spre exemplu, odată înţeleasă tehnica lovirii balonului, se poate introduce asistenţa ştiintifică la dobândirea de deprinderi prin determinarea antrenorilor şi jucătorilor să foloseascp aceste cunoştinţe în oiganizarea antrenamentelor şi predarea tehnicilor instruncţionale. Asistenţa multidisciplinară poate fi, de asemenea, observată prin introducerea informaţiilor din domeniul medicinei sportive sau a informaţiilor legate de puterea şi întreţinerea jucătorilor. Totuşi, înainte de a introduce asistenţa integrată sau multidisciplinară în dezvoltarea abilităţilor de lovire la tinerii jucători, trebuie să se raspundă la o întrebare esenţială: Ce ştim, de fapt, despre tehnica de lovire din punct de vedere ştiinţific?

Deşi fotbalul este cel mai popular joc din lume, biomecanica tehnicilor folosite în acest sport este încă un domeniu destul de puţin studiat Această observaţie este întărită şi de numărul mare de cărţi de biomecanică destinate înţelegerii tehnicilor folosite în alte sporturi, cum ar fi gimnastica sau alergările

119

pe pistă şi pe teren. Numărul restrâns de astfel de studii în domeniul fotbalului se poate explica prin mai mulţi factori.

În primul rând, tehnicile din fotbal sunt executate cel mai adesea într-un mediu de joc deschis. Tehnica colectivă este în mod evident influenţată de adversari, de condiţiile de mediu şi de ritmul extern. Tehnica colectivă este, astfel, mult mai greu de evaluat din punct de vedere pur biomecanic. Tehnica individuală, spre deosebire, depinde de un ritm propriu şi este controlată personal (exemplu: situaţiile fixe, cum ar fi loviturile de pedeapsă, loviturile libere, cornerele şi repunerile de la margine). Chiar dacă tehnica individuală oferă mai mult posibilităţi de cercetare din punct de vedere biomecanic, nici aceasta nu a fost studiată îndeajuns, ducându-se lipsă de o muncă sistematică în acest sens.

În al doilea rând, punerea în practică a asistenţei sportive ştiinţifice în fotbal a beneficiat deseori de o recepţie amestecată, lucru ce se poate datora lipsei unei înţelegeri clare şi reciproce sau imposibilităţii de a trece peste această diferenţiere între sportul profesionist şi cercetările ştiinţifice în domeniul sportului.

În ultimul rând, personalul din cluburile de elită este circumspect în a permite jucătoritor să participe la evaluări biomecanice aplicate, al caror rezutat li se pare ca ar avea un beneficiu imediat limitat sau care nu contribuie la îmbunătăţirea experienţei de joc.

Oricare ar fi motivele pentru existenţa unui număr restrâns de studii de biomecanică, concluzia finală este că există foarte puţine informaţii de natură biomecanică menite să faciliteze înţelegerea din punct de vedere tehnic a capacităţilor avansate de lovire a balonului.

Pe scurt, literatura de specialitate actuală cu privire la biomecanica jocului de fotbal, în care se analizează tehnica de lovire, poate fi împărţită în 3 mari domenii. Acestea sunt: secvenţa de succedare a picioarelor, variabilitatea şi învăţarea.

2. SECVENŢA DE SUCCEDARE A PICIOARELOR

Succedarea picioarelor în cadrul lovirii balonului are în vedere mişcarea întregului corp. În particular, lovirea balonului implică coordonarea mişcărilor pelvisului, picioarelor şi labei piciorului. Analizele publicate în prezent cu privire la succedarea picioarelor sunt în principal analize cinematice (distanţele de deplasare, viteza, accelerarea) sau cinetice (forţe şi momente îmbinate) şi caută, de obicei, să cerceteze efectele mişcărilor muşchilor şi membrelor asupra vitezei maxime a balonului. Înainte de a trece la înţelegerea datelor legate de succedare, ar putea fi de folos descrierea mecanismului de bază al actiunii de lovire, cu detalierea simultană a unor rezultate din cerecetări anterioare.

Presupunâd că acţiunea de lovire începe cu o abordare originală, prima acţiune importantă este poziţionarea piciorului de sprijin alături de balon şi înaintea corpului. În funcţie de ritmul acţiunii, muşchii cvadricepşi ai piciorului de sprijin se vor încorda la maxim pentru a încetini şi sprijini corpul. Ritmul elanului va depinde de viteza necesară pentru balon, având în vedere că există puţine cercetări cu privire la relaţia dintre viteza optimă de iniţiere a acţiunii şi viteza balonului (Lees şi Nolan, 1998).

Direcţia de lovire a fost, de asemenea, foarte puţin cercetată. Până în prezent există un singur studiu cu privire la efectele lovirii balonului din diferite unghiuri (Isokawa şi Lees, 1988). Acest studiu ajunge la concluzia că unghiul

120

optim de lovire a balonului este de 30- 45°, chiar dacă a fost evaluată numai lovirea dintr-un singur pas. Poziţionarea piciorului de sprijin poate fi, de asemenea, foarte importantă, şi cu toate acestea, foarte puţine studii sţiintifice au analizat acest factor, şi până acum nici unul din aceste studii nu a ajuns la concluzia că poziţia piciorului de sprijin ar avea vreun rol în ratare (exemplu, ratarea loviturilor de pedeapsă).

Înaintea poziţionării piciorului de sprijin, se înregistrează o extensie a

şoldului înapoia corpului, împreuna cu flexiunea genunchiului. Această acţiune serveşte la o mai mare rotirea a bazinului, întinzându-se astfel muşchii trunchiului şi muşchii şoldului, înaintea contactului cu balonul. Având în vedere bazinului şi trunchiului în cadrul altor tipuri de lovituri (exemplu cele specifice din golfului sau cele din volei), este surprinzător faptul că foarte puţini autori s-au oprit asupra cercetării efectelor unor astfel de secvenţe corporale în fotbal (exemplu: Nunome şi echipa sa, 2002).

În timpul poziţionării piciorului de sprijin, trunchiul şi bazinul încep să

se rotească înainte. Această mişcare este însoţită de îndoirea şoldului, mişcare ce aduce în faţă coapsa piciorului de lovire, în timp ce genunchiul continuă să fie îndoit. Apoi, coapsa îşi reduce viteza şi genunchiul se întinde, accelerând contactul dintre segmentul gambă-laba piciorului şi balon (vezi fig. 1). Mecanismul acestei acţiuni este încă neclar, în ciuda existenţei unei serii de studii ce urmăresc identificarea factorilor decisivi în atingerea unei viteze mari a piciorului.

În prezent există două puncte de vedere teoretice:

1. Segmentul gambă-picior îşi măreşte viteza datorită frânării active efectuate de coapsă şi transferului de inerţie (exemplu: Robertson şi Mosher, 1985); 2. Coapsa începe frânarea datorită întinderii active a genunchiului prin acţiunea cvadricepşilor (exmplu: Putnam, 1993).

Înca nu se ştie care dintre aceste două teorii este mai precisă. Mai multe informaţii din acest domeniu ar fi foarte folositoare pentru antrenori şi jucători. Conform primei teorii, este scoasă în evidenţă importanţa protejării tendoanelor şi cartilagiilor gluteale (datorită rolului pe care acestea îl au în încetinirea coapsei), în timp ce a doua teorie subliniază necesitatea deţinerii unor cvadricepşi puternici care să întindă genunchiul cu putere. S-a căzut de acord asupra unui singur lucru: pentru a imprima o mai mare viteză balonului este nevoie de o mai mare viteză de deplasare a piciorului. Această viteză de deplasare a piciorului trebuie pusă în legătură cu eficienţa "masei de lovire". Această eficienţă este dată de combinaţia dintre fixarea gleznei şi rigiditatea pidorului care generează o viteză ridicată imprimată balonului (Putnam, 1993).

Modificări ale vitezei unghiulare la partea inferioară şi partea superioară a

pictorului în timpul lovirii balonului

121

Fig.1. 3. VALABILITATEA

Avându-se în vedere implicaţiile şi repercusiunile succesului sau ratării în fotbal (spre exemplu, ratarea loviturilor de la 11 m), este surprinzător faptul că nu s-a acordat o mai mare atenţie analizelor biomecanice asupra loviturilor reuşite sau ratate sau măsurării variabilităţii (numărul relativ de erori în raport cu numărul de lovituri). Astăzi există doar două studii (Phillips, 1985 şi Zebas şi Nelson -1990) care au determinat gradul de variabilitate în cadrul acţiunilor de lovire a balonului la echipele de elită.

Primul studiu este o comparaţie simplă între un jucător de fotbal american şi un jucător de fotbal de club, fiecare executând câte 5, respectiv 3 încercări. Al doilea studiu evaluează un jucător de fotbal american ce trage la poartă de la 3 distanţe diferite. Din analiza generală a celor două studii se obervă faptul că nu au fost induse în cercetare şi caracterul variabil manifestat inerent în execuţie şi încercările mai puţin reuşite. Învăţarea tehnicilor de succedare a paşilor.

Psihologii sportivi au încercat să înţeleagă efectele diverşilor factori de stres, cum ar fi anxietatea, excitarea şi oboseala, asupra măsurarii rezultatelor executării. Există puţine informaţii cu privire la influenţele asupra tehnicii de lovire cauzate de aceşti factori (Coleman, 1999). Mai mult, din analize lipseşte o etapă importantă care nu poate fi realizată deoarece nu se cunoaşte care sunt mecanismele care determină o tehnică reuşită sau nereuşită.

Unele cercetări care au luat în considerare principii deteminante din biomecanica au analizat influenţa exersării asupra succedării şi coordonării paşilor. Aceste cercetări au fost conduse de Anderson şi Sidaway (1994), iar autorii au comparat modul de lovire al unui jucător profesionist cu modul de lovire al unor jucători începători, pe o perioadă de 3 luni.

122

S-a observat că anterior exersării, succedarea mişcărilor şoldului şi genunchiului nu se realiza în aceeaşi manieră ca la jucătorul profesionist. După perioada de exarsare, jucătorii începători s-au apropiat mai mult de modul de sucsceda a mişcărilor observat la jucătorul profesionist şi au reuşit să imprime balonului o viteză mai mare. Principalii factori care au fost modificaţi prin exersare au fost seriile de mişcări ale încheieturilor şi transferul relativ de inerţie de la şold, la genunchi şi apoi la laba piciorului. Din pacate, aceste cercetări nu au evaluat şi impactul acestor rezultate asupra activităţii antrenorului sau nu au determinat care ar fi acurateţea în distribuirea balonului, dincolo de caracteristicite de viteză la contact.

Davids şi echipa sa (2000) au sugerat că biomecanica şi controlul motric ar trebui utitizate pentru "a stabili programe de asistenţă corespunzătoare din punct de vedere al dezvoltării", care să aibă la bază interacţiunea mai multor discipline şi o activitate de cooperare între diferite secţiuni şi domenii şi la toate nivelurile (atât pe orizontală, cât şi pe verticală). Aceeaşi autori sugerează şi faptul că acest tip de activitate ar conduce la "standarde de performanţă adaptate fiecărui tip de antrenament şi fiecărui moment al antrenamentului", care nu ar mai ţine cont de vârsta cronologică a jucătorilor.

Din păcate, în literatura de specialitate destul de restrânsă cu privire la dobândirea deprinderilor există foarte puţine studii care să evalueze trecerea de la adolescentul de standard înalt la performerul de elită. Dacă acest tip de informaţii ar fi disponibile, ele ar ajuta la identificarea tinerelor talente care ar putea trece cu succes la nivelurile profesioniste. Sau cel puţin ar ajuta la adaptarea tacticilor de antrenare direct aplicabile la nevoile individuale ale fiecărui jucător.

4. REZUMAT / CONCLUZII Pe scurt, în timp ce creşte literatura de specialitate - care studiază

biomecanica tehnicilordin fotbal, există încă aspecte critice care necesită o mai mare cercetare şi care ar putea ajuta la dezvoltarea tehnicilor de antrenare utilizate de antrenori.

Subiectele vizate. care rezultă din prezentarea de până acum, includ: efectele diferitelor tipuri de elan, rolul piciorului de sprijin în timpul acţiunii de lovire, folosirea trunchiului şi a bazinului în imprimarea de viteza balonului, cauzele care determină coapsa să frâneze şi gamba să accelereze, indici variabili de performanţă, cauzele care conduc la însuşirea unei tehnici incorecte sau a unei tehnici relativ nereuşite şi, în fine, identificarea indicatorilor biomecanici ai performanţei de elită.

Prin asistenţa de specialitate din domeniul biomecanicii, furnizate de Universitatea din Edinburgh Institututului Scoţian pentru Sport, se urmăreşte abordarea unora dintre factorii menţionaţi mai sus. Se va lucra cu tineri jucători tatentaţi şi cu jucători profesionişti de elită şi vor fi evaluate asemănările şi deosebirile de ordin biomecanic survenite în tehnica de lovire a balonului în situaţiile de "minge moartă" (penaltiuri, lovituri libere, lovituri la poartă). Jucătorii tineri vor fi observaţi pe o perioadă mai mare de timp, putând fi astfel posibilă analiza modificărilor longitudinale în tehnica executării. La intervale regulate de timp se vor efectua analize cinetice şi cinematice şi tridimensionale. Aceste analize vor include mai multe încercări de execuţie pentru a putea fi măsurată variabilitatea. Colectarea datelor se va face pe cât posibil din situaţii reale (exemplu, cu portar şi pe terenul de fotbal) şi nu din situaţii create în laborator, aşa cum s-a întâmplat în studiile anterioare. Această muncă de cercetare va da posibilitatea Institutului Scoţian pentru Sport să-şi construiască

123

o imagine clară asupra dezvoltării tinerilor fotbalişti ai Institutului şi mai mult, va ajuta la dezvoltarea capacităţilor antrenorilor din fotbalul scoţian.

Dr. Malcolm Fairweather este coordonatorul Departamentului de Ştiinţe Sportive din cadrul ISS. Este licenţiat în Comportament Motric la Universitatea de Stat din Louisiana din 1994 şi este recunoscut pe plan internaţional pentru activitatea sa de cercetare, consultantă şi antrenorat. Activitatea sa în cadrul ISS îl plasează printre cei mai de seama promotori ai domeniului ştiinţelor sportive aplicate în dobândirea de deprinderi.

Doctorii Simon Coleman şi Brendon Femer îşi desfăşoară activitatea la Centrul Scoţian de Cercetare în Educaţie Fizică, Sport şi Activităţi Libere din cadrul Universităţii din Edinburgh. Lecturi suplimentare:

• Anderson, d..l. şi Sidaway, B. (1994) - Modificări de coordonare în cadrul exersării acţiunii de lovire a balonului. Buletin trimestrial de cercetare în domeniul exerciţiilor fizice şi sportului, 65, pag. 93-99

• Asami, T. şi Notte. V. (1983) - Analiza lovirii puternice a balonului. Studii de Biomecanică VII B (editat de H. Matsui şi K. Koyabashi), pag. 695-700. Champaign, Studii de cinetică umană.

• Coleman, S.G.S. (1999) - Biomecantea şi aplicaţiile ei în activitatea de antrenorat, în Procesul de antrenare: principii şi practici pentru sport (editat de N. Cross şi A Lyia), pag. 130-151. Oxford, Butterworth-Heinemann

• Davids, K, Lees, A. şi Burwitz, L, (2000) -Înţelegerea şi măsurarea coordonării şi controlului în cadrul abiliăţilor de locire în fotbal. Implicaţii pentru identificarea de noi talente şi pentru dobândirea de deprinderi, Jumalul Ştiinţelor Sportive, 18.pag.703-714

• Isokawa, M şi Lees, A (1888) - Analiza biomecanică a mişcării de lovire în fotbal, în Ştiinţă şi Fotbat (T. Reilly, A Lees, K. Davids şi WJ. Murphy), pag. 449-455. Londra E şi FN Spon)

• Lees, A şi Nolan, L. (1986) – Bbiomecanica jocului de fotbal: privire generală, în Jurnalul Ştiinţelor Sportive, 16, pag. 211-234

• Nunome, H., Asai, T., Ikegami, Y. şi Sakurai, S. (2002) - Analiza cinetică tridimensională a loviturilor de pe piciorul lateral, Medicina şi ştiinţa în educaţie fizică şi sport, 34, pag. 2028-2036

• Phillips, S.J. (1985) - Invariabilitatea performanţei la lovire la jucătorii de elită, Biomecanica IX-B (editat de d.A Winter), pag. 539-542, Champaign, II. Human Kinetics

• Putnam. C.A (1993) - Mişcarea secvenţională a segmentelor corpului în cadrul lovirii şi aruncării - descrieri şi explicaţii, Jurnal de biomecanică, 26, pag. 125-135

• Robertson, D.G.E. şi Mosher, R.E. (1985) - Funcţionarea şi puterea muşchilor piciorului în cadrul lovirii balonului, în Biomecanică IX-B (editat de D.A Winter, pag. 533-538, Champaign, IL Human Kinetics

• Zebas, C.J. şi Nelson, J.D. (1990) - Constanţa în tipurile de mişcări cinematice şi prevedere a vitezei balonului în cadrul loviturii de pe loc, în Lucrările celui de-al 6-lea Simpozion al Societăţii Internaţionale pentru Biomecanica Sportivă (editat de E. Kreighbaum şi A McNeil), pag. 419-424, Montan, Universitatea de Stat din montana.



124

I. ANTRENAMENTUL ÎN SITUAŢIILE CU MINGEA PE LOC ÎN FOTBAL.

(caietul antrenorului)

Jose Maria Yague Cabezon, dr. în psiho-pedagogie

Antrenorul naţionalei de fotbal Profesor de fotbal la INEF din Castilla y Leon

Revista “ELENTRENADOR ESPANIOL”, nr. 91, 2001, Spania 1. Introducere

Înainte de a aborda problema centrală a acestui articol mă văd obligat să justific de ce l-am intitulat astef şi nu "Antrenamentul strategiei în fotbal".

Nu există în sport unanimitate când e vorba de a defini termenii de "strategie şi tactică” cât şi posibilele lor relaţii. Sunt cuvinte împrumutate din mediul militar şi utilizate în cele mai diverse faţete ale activităţii umane. Şi în sport e la fel, cu specificaţia ca în fiecare sport, fiecare antrenor, fiecare sportive Ie folosesc cu semnificaţii diferite, motiv pentru care înţelegerea lor nu este uşoară.

În sporturile de cooperare -opoziţie cum e cazul fotbalului, tactica şi strategia sunt foarte relaţionate. În general apar împreună într-o situaţie, ceea ce Ie face acţiuni complementare; putem afirma că anumite acţiuni au o componetă tactică şi una strategică.

Să vedem câteva consideraţii şi definiţii a acestor doi termeni în speranţă, cred că nu zadarnică, de a face puţină lumină: 2. Strategia sportivă

Strategia este prezentă în orice activitate umană cu intelesul de plan pentru abordarea oricărei probleme din viaţa cotidiană; vorbim astfel despre strategia profesorului pentru preadre, strategia organizatorilor pentru ca stadionul să se umple, etc.

Conform dicţionarului Larousse, strategia este "arta de a conduce operaţiunile militare", la rândul său dicţionarul Robert o defineşte ca "artă de a face să evolueze o armată pe un câmp al operaţiunilor până la momentul intrării în lupta cu duşmanul "Sunt multe studiile care au definit conceptual de strategie aplicat sportului: Pentru Duricek (1986) este "un program de principii sau concepţii despre dezvoltarea luptei sportive contra adversarului". La rândul său, Hemandez Moreno (1996) diferenţiază trei tipuri de strategii în sport, pe care Ie denumeşte strategie sportivă, strategia motrice şi strategia motrice sportive; defineşte primul nume ca "planuri de punere în practică a unei competiţii sportive, în care este necesar să se stabilească un tip de procedură prealabilă în încercarea de a soluţiona favorabil situaţia cu care sportivul sau echipa trebuie să se confrunte ulterior, sau pentru a da indicaţii care să permită varierea a ceea ce se face în timpul competiţiei".

125

La rândul său Blazquez (1986) înţelege că strategia sportivă este un termen mai amplu ca tactica şi scrie că "este definită de tipuri de acţiune pe care, ţinând seama de toate posibilităţile şi consecinţele lor, Ie poate folosi jucătorul, servind spre a-i indica ceea ce trebuie să facă în orice situaţie de joc."

În fine, Riera (1995) alatură trei caracterisitici principale termenului de strategie: 1- încearcă să atingă obiectivul principal (Victoria într-o competiţie, necoborîrea sau urcarea într-o categorie, obţinerea unei medalii) 2 - planifică în prealabil acţiunile pe termen scurt, mediu şi lung (se analizează avantajele şi inconvenientele principalelor alternative şi se planifică activităţile de realizat, cine, cum) 3 - abordează global aspectele care intervin în randamentul sportiv de la selecţionarea sportivilor până la probleme de întreţinere a motivaţiei, starea terenului, etc) 3. Tactica sportivă

Putem fi siguri că şi strategia, şi tactica sunt prezente permanent în activităţile umane. Astfel, expresii ca tactica comercială, tactica politică, ....sunt folosite cu frecvenţă. Conform dicţionarului Larrous, tactica este "arta de a dispune, mişca şi folosi trupele pe câmpul de bătaie în ordine, rapid şi protecţie reciprocă". Dictionarul Robert o defineste ca" arta de a combina toate mijioacele militare pentru lupta, executare locala adaptata circumstantelor, a planurilor strategice"

Expunem câteva definiţii ale unor autori care au abordat subiectul. Pentru Matveiev (1975) tactica sportive este "arta de a conduce o

confruntare sportivă. Din punct de vedere general, noţiunea de tactică sportivă înglobează ansamblul de metode puse în joc în timpul unei competiţii de către un atlet (tactica individuală sau de către o echipă (tactică colectivă) în scopul atingerii obiectivului sportive conform unui plan sau a unei idei stabilită anterior".

Pe de altă parte, L. Teodorescu (1975) scrie că tactica sportivă "este totaliatatea acţiunilor individuale şi colective a jucătorilor dintr-o echipă, organizată şi coordonată în mod raţional şi unitar, în limitele regulamentului de joc şi al tehnicii sportive, în scopul obţinerii victoriei."

Pentru Wieneck (1983) este "comportamentul raţional, reglementat asupra propriei capacităţi a randamentului sportivului şi a adversarului, cât şi a condiţiilor exterioare, într-o întâlnire individuală sau în echipă".

În fine, pentru Hemandez Moreno (1996) este "partea comportamentului motrice a unui individ, grup sau echipă, acţionând într-o situaţie motrică determinate, care face posibilă rezolvarea practică a problemelor pe care acea situatie Ie pune".

Definiţiile expuse ne aduc anumite clarificări şi chiar dacă discrepanţele continuă, putem afirma că strategia trece prin reflexie şi cunoaştere, iar tactica se referă la operaţiunile concrete pe teren în slujba celor mai generale obiective ale strategiei. În ciuda acestei controverse şi a rădăcinii cuvântului în fotbal, credem că e necesar să facem câteva consideraţii asupra conceptului pe care îl avem asupra strategiei în sportul nostru, care după cum sţim se defineşte ca "acele acţiuni care se pot dezvolta într-o partidă, încercând să neutralizeze orice tip de lansare a balonului oprit".

Credem că această definiţie nu este foarte în concordanţă cu bibliografia consultată fiind prea restrictive; strategia pentru noi înseamnă mai mult decât balon oprit. O definim ca pe o abordare globală din care apare un plan de

126

acţiuni care să aibă în vedere atât diverşii factori şi relaţile lor cât şi deciziile tactice oportune, totul în încercarea de a atinge un obiectiv principal (a câştiga o partidă, a ajunge..). Conform definiţiei noastre jocurile în sistem de balon oprit învăţate şi sistemul de joc ales, fac parte din bagajul strategic al echipei pentru a se putea înfrunta tactic cu adversarul; prin urmare sunt o strategie dar nu sunt strategia. Alte exemple de acţiuni strategice sunt: reducerea sau extinderea terenului dejoc în limitele premise, stropirea terenului de joc înaintea partidei,

Iată schematic un exemplu al acţiunii strategice:

Tactica Strategia Cuvânt cheie Lupta Planificarea Sportivul se relaţionează cu adversarul Globalitatea aspectelor care

intervin Scop Obiect parţial

Învingerea adversarului Exemple: A trece la jucătorul demarcat Stropirea terenului Driblarea adversarului şi tragerea la poartă

Alegerea sistemului de joc

3.1. Acţiunile balonului oprit în fotbal

Acţiunile balonului oprit (ABP) pot fi definite ca actiuni sau mişcări care se

realizează într-o partidă cu balonul oprit, atac la atac cât şi în apărare, şi al cărei obiectiv este să surprinzi sau contracarezi echipa adversă.

Benito Floro (1994) clasifică ABP conform caracterului sau, regulamentul şi poziţia faţă de porţi.

După caracter, acţiunile balonului oprit pot fi ofensive (ABPO) şi defensive (ABPD) oricărei acţiuni ofensive i se opune mereu o acţiune defensivă; ofensivele, adică, în posesia balonului şi cu scopul de a obţine golul, au ca misiune principală să obţină ca cel puţin un jucător să fie liber de marcaj sau de vigilenţa adversarului în scopul trimiterii balonului într-o situaţie legală pentru a obţine gol. Defensiva are ca obiectiv împiedicarea golului şi ca mecanism de obţinere marcajul asupra rivalului şi folosirea regulamentului, în special legea din afara jocului (lăsarea în poziţie ilegală şi scoaterea din capacitatea de a marca un gol)

Conform regulamentului, divide ABP în : • SAQUES, de grup (SB), de scop (SM), de început (SI) şi de colţ (SE) • Lovituri libere: laterale de la mijlocul terenului (GFLM) şi din centru

(GFLA), centru mijioc (GFCM) şi de centru (GFCA) şi penalty (P). După poziţia faţă de porţi, Flor (1994) realizează o zonificare a câmpului rival şi distinge 4 zone; zona centrala, centru mijioc, lateral, şi mijioc lateral. (Se poate face graficul zonelor din ABP, în terenul rival).

3.2. Semnificaţia acţiunilor balonului oprit într-o partidă de

fotbal

Statisticile ne atrag atenţia asupra importanţei acţiunilor balonului oprit. Hughes (1980) spune ca între 1966 şi 1986 s-au realizat şase finale ale

127

campionatului mondial unde s-au marcat 27 goluri, din care 13 au ieşit din situaţii de balon oprit şi altele 5 s-au marcat după această situaţie. Putem afirma că analiza din punct de vedere cantitativ relativ la numărul de întreruperi pe timpul partidei sau dintr-un punct de vedere calitativ considerând relaţia între ABP şi goluri obţinute, au colaborat la această idee.

Din punct de vedere cantitativ, literatura de specialitate apreciază că se produc între 100-130 înteruperi într-o partidă, repartizate în modul următor: între 35 şi 55 lovituri de linie de bandă, între 25 şi 35 lovituri libere şi între 5 şi 7 lovituri în afara jocului. Prezentăm câteva studii concrete ale acestei probleme. Gomez (1992) analizează 14 partide ale celei de a doua divizii A ale ligii spaniole de fotbal estimând că s-au produs 122 opriri de joc pe partidă ca urmare a semnalizării unei greşeli, lovitură de colţ, o lovitură de bandă, sau de poartă; ca cifră medie pe partidă s-au semnalizat 50 de faulturi, 44 de lovituri de bandă, 18 lovituri de poartă şi 10 lovituri pe poartă. Claudiu (1993) la Pino Ortega (1999) a înregistrat o medie de 104 întreruperi începând cu observarea a 11 partide din campionatul naţional portughez. În fine, Periado (1993) a observat 9 partide şi a înregistrat o medie de 120 întreruperi pe partidă (min. 111 şi max. 128), ceea ce înseamnă o întrerupere la fiecare 45 secunde, corespunzând la 48 faulturi şi 68 mingi care au ieşit din teren.

Din punct de vedere calitativ, majoritatea autorilor certifică procente între 30 şi 45% goluri în acţiuni cu balonul oprit şi în plus urmărind pe Jinshan şi alţii (1993) importanţa lor creşte cu timpul: 28% în Spania '82, 23% în Mexic '86, 32% în Italia '90 şi 39% în SUA'94. De Paz şi Yague (1995) au analizat 100 goluri ale ligii diviziei 1 în Spania şi apreciază că 29% din ele se obtin în acţiuni de acest tip; de asemenea analizează procentajele ale diferitelor acţiuni cu balonul oprit care se reflectă în continuare.

• 8 goluri de penalty; • 3 goluri de fault direct; • 9 goluri de fault indirect; • 9 goluri după lovitura de colt. Marcos (1994) a realizat o analiză a acţiunilor cu balonul oprit în diferitele

faze ale Mondialului SUA 94, unde se observă că 39% din goluri sunt cu balonul oprit şi începând cu sferturile de finală creşte procenatajul considerabil. Corpul tehnic al FIFA, după finalizarea campionatului mondial SUA '94 au considerat că cele mai bune selecţionate au fost: Brazilia, Italia, Bulgaria, Romania şi Suedia care au obţinut mai mult de o treime din golurile lor cu balonul oprit, şi au reuşit să marcheze din cele 5 goluri. Jumătate din cele obţinute în total de către cele 24 selecţionate.

După Hughes (1980) putem delimita cinci avantaje de bază care

determină eficaciatatea situaţiilor standard ofensive: • Sunt mereu executate cu balonul oprit. Prin urmare, problema

controlului sferic se elimină; • Adversarii trebuie să se aşeze la cel puţin 9,15 m. Prin urmare, nu

există presiune asupra balonului; • Un mare număr de jucători (8 sau 9) se poate deplasa spre terenul

advers. • Jucătorii se aşează în poziţii pre-stabilite pentru a maximaliza

capacitatea lor individuală; • Antrenamentui sistematic al acestor situaţii produce niveluri de

sincronizare a mişcărilor.

128

4. Principii în construirea şi antrenarea acţiunilor cu balonul oprit

Principiile de care trebuie să ţinem seama pentru conceperea ABPO se concretizează în: 1. Simplitate, este vorba că acţiunile să aibă facilitate de executare, cu cât mai

simplă şi directă, cu atât mai mare probabilitatea de reuşită a situaţiei; complexitatea nu este foarte recomandabilă, mai bună este varietatea unei teme de bază, pe care echipa o consideră eficientă. De paz şi yague (1995) în studiul deja menţionat, constată relaţia inversă între eficienţa acestor acţiuni şi numărul de atingeri: după o atingere se materializeaza 37,93%, după 2 atingeri 34,48%, după 3 atingeri 10,34% şi cu 4 sau mai multe atingeri, 17,29%.

2. Surpriza. Există două tipuri de acţiuni surpriză care pot avea loc pe parcursul unei partide: cele care se realizează repede fară a da timp echipei adverse să-şi organizeze apărarea, elementul surpriză se lasă în mâna improvizaţiei şi calitatea jucătorilor care o execută, de aceea este dificil de antrenat şi acelea în care mişcările şi funcţiile jucătorilor sunt organizate; adică, fiecare jucător ştie ce funcţie are şi întreaga echipă ştie ce mişcări să efectueze. Este vorba de a crea un "context" convingător care să permită deconcentrarea unuia sau mai multor adversari.

3. Utilizarea de acţiuni de protecţie cum ar fi blocarea sau ecranarea care să sporească mult dificultatea acţiunii, de exemplu "acoperirea" portarului spre a nu vedea mingea.

4. Crearea anumitor situaţii de "conflict” sau de" interferenţe" cu adversaru şi / sau cu arbitrul (poziţia barierii, a mingii) în scopul distragerii atenţiei adversarilor.

5. Alonso (1995) propune o maximă interesantă pentru crearea jocului cu mingea oprită care se concretizează în aceste cuvinte: ACELEAŞI POZIŢII DE PARTIDĂ, ACELEAŞI MIŞCĂRI, SOLUŢII DIFERITE".

De exemplu: "Echipa va efectua o lovitură de colţ, cu nr 9 în poziţie de

partidă la primul stâlp şi ca mişcare de realizat demarcarea în favoarea celui care pasează; prin urmare, jucătorul nr 9 va alerga de la primul stâlp până la laterala zonei, pe o traiectorie în diagonală, rămânând câţiva metri de la linia tintei. Echipa va dispune de o baterie de lovituri de colţ cu această poziţie de plecare şi mişcări ale lui 9 dar cu o soluţie diferită: uneori va primi balonul, alteori nu, în funcţie de alegerea executantului. La fel se va proceda cu restul jucătorilor din echipă.

Pentru a optimiza acţiunile cu mingea oprită pentru ofensivă este necesar, pe lângă o analiză a aptitudinilor echipei noastre, să se dispună de o metodologie pentru asimilarea eficace a acestor acţiuni. Paşii de urmat în procesul de învăţare - ucenicie ale ABPO se pot sintetiza în aceste aspecte:

• motivaţia jucătorilor, mentalizându-i asupra relevanţei acestor acţiuni şi

deci asupra necesităţii de antrenare exhaustive; • explicaţia cu ajutorul tablei sau video a acţiunii generale şi complete

după misiunile individuale ale fiecarui jucător. La fel se va determină un cod pentru selectarea modului de joc, semnalul executării (pentru începerea mişcării) şi semnalul de sincronizare.

129

• Munca practică pe teren. Antic (2000), antrenor şi maestru în aceste tipuri de jocuri, propune următoarea secvenţă: se începe cu o muncă fară opoziţie în atac sau apărare, se continuă cu apărare intensivă şi se termină cu un Joc real, în care se repetă jocul ce trebuie asimilat!

5. Câteva exemplificări de acţiuni cu balonul oprit

Antrenorul va elabora jocuri pentru cele două momente ale jocului: acţiuni cu mingea oprită în faza ofensivă (ABPO) şi de apărare (ABPD) care va fi antidotul şi limita acţiunii adversarului. Pentru Cruz Cardenes (1999) fiecare acţiune cu mingea oprită ofensivă (ABPO) care reîncepe jocul trebuie să îdeplinească unul din aceste obiective:

• realizarea unui gol; • translatarea balonului într-o anumită zonă pentru a progresa în

continuare; • căutarea temporizării jocului în interesul marcatorului. Mediile de elaborare care se pot folosi în construirea unui ABPO se pot

concretiza în crearea, ocuparea şi profitarea de spaţiile libere, distragere, ascunderea şi prelungirea sau devierea balonului.

Situaţia ofensivă nr.1. Lovitura de bandă

Balonul se pune în joc de la latura dreaptă a terenului adversarului. Când jucătorul nr. 2 ridică balonul deasupra capului, jucătorii 6 şi 7 se încrueişează pentru ca 7 să primească balonul în adâncime şi să trimită un centru în zona.

La rândul lor, jucătorii 9 şi 10 se încrucişează pentru a marca, nr. 10 la primul stâlp şi 9 la al doilea. Jucătorii 6, 8 şi 11 formează o linie de respingere pentru a căuta un al doilea joc. Situaţia ofensivă nr. 2. Lovitura de colţ

Balonul se pune în joc de la corner din latura stângă. Atacantul 8 iese sa-l ajute pe 11, dar realziează subit o schimbare de ritm cu o rotaţie amplă pentru a căuta unghiul de tragere. Jucătorul 7 iese aproape simultan să primească balonul de la 11. Îl primeşte şi pasează lui 8, când acesta primeşte jucătorii 9, 10 şi 6 încep o mişcare de demarcare pentru a căuta un posibil centru. Jucătorul 8 trage la gol sau centrează la prima sau a doua bară. Jucătorii 2 şi 3 recuperează.

Situaţia ofensiva nr. 3. Tragere liberă directă

Balonul se află la nouă metri în afara zonei de penalti. Atacanţii 8, 10 şi 11 sunt în poziţia de tragere liberă. Jucătorul 11 fuge înainte fără a atinge balonul şi simultan 9 se mută prin spatele barajului umăr la umăr cu apărarea din laterala stâlpului apropiat al barierei. Atunci 8 pasează lui 11 care avansează ca să centreze sau să tragă Iiber.

Jucătorii 5, 6, 7 fug spre poartă pentru a da gol. Numărul 10....... La rândul lor, acţiunile cu balonul oprit (ABPD) au ca obiectiv opusul a ceea

ce urmăreşte echipa care posedă balonul (a reţine şi a anula acţiunea ofensivă), adică:

• evitarea golului;

130

• împiedicarea avansării adversarului, luând mingea în drumul ei spre o anumită zonă;

• recuperarea balonului, terminând cât mai repede cu teporizarea. Timpul de marcare zonală, individual sau combinată va depinde de acţiunea

cu balonul oprit, de organizarea acesteia şi de apropierea sau depărtarea de poarta adversă. Situaţia defensivă nr.1. Lovitura de bandă

La o lovitură de bandă în zona apropiată ariei, echipa care nu are balonul va face un marcaj asupra jucătorilor din ofensivă care sunt cel mai aproape de balon cu acoperire şi supraveghere a tuturor zonelor. Toţi jucătorii fug spre zona balonului. Situaţia defensivă nr. 2. Lovitura de colţ

În faţa unui rival a cărui dispunere iniţială se bazează pe concentrare şi scopul sau este dispersia fără discriminare, trebuie să se articuleze un marcaj zonal pentru a acoperi spaţiile de lovituri. Norma de bază este ca rază de acţiune a fiecărui fotbalist să fie limitată de poziţia sa şi de spatele jucătorului pe care îl are în faţă, ceea ce presupune a avea o acţiune de mişcare spre în faţă. Situaţia defensivă nr. 3. Lovitura de colţ

În faţa unui rival care nu se concentrează pe dispunerea iniţială a adversarului, metoda de abordat este marcajul combinat, în care unii marchează în zonă şi alţii la om.

Jucătorii nr. 3, 4, 5, 6 marchează nişte zone iar alţii marchează individual posibilii marcatori de goluri.

Situaţia defensivă nr.4. Fault direct / indiect

Golurile libere din apropierea porţii, fie directe fie indirecte au aceleaşi principii. În faţa acestor goluri libere trebuie formată o bariera care să obstrucţioneze tragerea.

Omul de bază este cel care stă chiar lânga portar, al doilea jucător este de obicei mai înalt şi scad către interior; este portarul acela care decide numărul care formează bariera, cu cât mai aproape de poartă este faultul, cu atât mai lungă va fi bariera de protejat acest spaţiu. Jucătorul nr. 8 face dificilă tragerea şi există o pasa înainte de tragere. Ceilalţi jucători realzează un marcaj individual asupra adversarilor care aşteapată cetrarea sau profită de urmatorul joc.

Traducere şi adaptare BASTON EUGEN


131

II. DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR FIZICE LA PORTARUL DE FOTBAL

Isidre Ramon Madir Revista “El enrenador espaniol”

Nr. 91, 2001, Spania 1. Introducere

Deşi fotbalul este un joc de echipă, când ne referim la portar considerăm jucător condiţionat de o serie de acţiuni particulare. Orice echipă are 11 jucători dar 10 sunt consideraţi de teren şi doar unul este portar. În plus, portarul, poartă un costum diferit care îl deosebesc de coechipieri şi de cei din echipa adversă. Pe de o parte regula jocului îl fac pe portar deosebit. Iar pe de altă recentă includere de noi norme au facut din el jucătorul care a realizat cele mai multe eforturi de adaptare la joc. Asta face din portar meseria ce a evoluat cel mai mult în ultimii ani. O simplă trecere în revistă a acţiunilor portarului ne arată activităţi în afara celor specifice, ca de exemplu un bun control al balonului, cu piciorul, pentru a rezolva o cedare compromisă a unei apărari

Formarea portarului nu se leagă exclusiv de a sta în poartă şi trebuie incluse multe acţiuni din afara acestei stări. În plus acest post necesită caracterisitici fizice bine determinate, mare agilitate, anticipare, capacitate de reacţie, trebuie să fie înalt pentru a avea o poziţie cât mai avantajoasă la mingile aeriene care trec prin zonă şi pentru a avea o buna viziune asupra jocului. Trebuie să se mişte rapid în diferite direcţii, să sară, să blocheze balonul şi să se aşeze la stâlpii porţii. Desigur, cele mai multe studii despre fotbal au neglijat activitatea portarului dând prioritate jucătorilor de teren care au nevoi energetice mult mai mari. De aceea, există mai puţine informaţii asupra exigenţelor fiziologice ale acestui post.

Faptul că portarul este jucător cu cea mai mică solicitare energetică în timpul unei partide (Reilly şi Thomas 1976, la Ekblom 1994) face să fie fotbalistul cu cel mai mic stimul fizic în 90 de minute. Aceasta presupune mai puţin timp de antrenament decât tovaraşii săi. Dacă adăugam specificitatea cu care se desfăşoara acest joc de la vârste fragede, ne aflăm în faţa unui copil care va avea puţine ocazii să-şi dezvolte mare parte din capacităţile sale fizice. De aceea, spre deosebire de alte posturi, este imperios necesară proiectarea unui protocol de lucru specific pentru ca acest jucător să atinga cel mai înalt nivel al condiţiei fizice.

2. Profilul fiziologic al portarului de fotbal 2.1 Caracteristicile jocului portarului

Primele studii realizate în anii '70 de către Reilly şi Thomas (1976) arată că un portar parcurge 4 km în timpul unei partide. În plus, se află în posesia mingii 10% din timpul de joc deşi e probabil ca acest procent să se fi schimbat cu noile norme introduse, mai ales la Euro Cupa 2000. Distanţa totală parcursă într-o partidă se face sub cinci forme: 27% mergând, 34% fugind uşor, 13% cursa de mică intensitate, 1% alergând repede şi 26% miscându-se înapoi. Distanţa "sprinturilor" era între 1 şi 12 m. Practic în 15 minute se află

132

într-o poziţie statică. Dacă mai adăugăm şi salturile pentru a bloca mingea, ieşirile pentru a acoperi poarta, desprinderile şi întinderile, ne aflăm în faţa unui jucător ale cărui acţiuni au o mare componentă de anaerobic. Timpul necesar pentru executarea acestor acţiuni face diferenţa, probabil, între un portar bun şi unul rău.

În plus, multe din acţiunile descrise anterior corespund cu mişcările pentru a menţine activarea şi atenţia mai mult decât impunerilor jocului. De asemenea servesc pentru a menţine temperatura corporală când condiţiile climatice nu sunt favorabile.

Timpul de reacţie la un stimul visual este mai mic la fotbalişti dacă îi compărăm cu o populaţie de atleţi. Totuşi, nu există diferenţe între portar şi jucătorii de teren.

Rapiditatea de reacţie mai mare a portarului se leagă de fenomenul de anticipare, ca reflex al antrenamentului specific acestuia. Realizarea unei întinderi rapide este o abilitate specifică portarului . Există lucrari care arată cum portarii cei mai abili sunt cei care fac întideri foarte rapide. Cei mai abili jucători sunt capabili să se desprindă şi să se rotească înaintea celor mai înceţi.

Viteza de reacţie a acestor jucători în timpul jocului are, probabil, legatură cu timpul de reacţie, anticiparea şi timpul de mişcare.

Timpul de mişcare al segmentelor corporale este mai rapid ca la atleţi, dar nu există studii care s-o confirme la fotbalişti.

Randamentul portarului va depinde şi de acuitatea vizuală. Există o excelentă corelare între acuitate vizuală dinamică şi blocajul mingii.

Abilitatea pentru salturi este o caracteristică necesară pentru toate acţiunile de desprindere. Majoritatea salturilor portarului se realizează cu un picior pentru ca este mai rapid iar portarul este mai aproape de joc. În acţiunea de salt, trebuie să ţinem seama de mişcarea picioarelor, călcâielor, trupului şi braţelor. O acţiune corectă simultană a celor dinainte poate spori capacitatea de a sări. Cu cât este mai jos centrul de greutate al portarului înaintea saltului, mai mari vor fi forţele aplicate asupra terenului pentru a mări acceleraţia. 3. Dezvoltarea calităţilor fizice ale portarului

În continuare se va realiza descrierea detaliati a lucrului pentru a planifica şi dezvolta munca fizică pe care trebuie s-o realzeze un portar de-a lungul procesului evolutiv, de la etapa de nespecialist la cea de senor de mare randament. Ţinând seama de gama de vârste cu care se lucrează (de la 9 ani în sus) este necesară individualizarea sarcinii.

3.1 Planificarea antrenamentului

Toate capacităţile fizice pe care Ie antrenăm trebuie să ţină seama de joc şi de aceea acest focus fiziologic şi teoretic se va baza pe dezvoltarea acestor capacităţi, în funcţie de o vârstă cronologică, integrat în dezvoltarea tehnică şi tactică. Totuşi, nu trebuie accentuate prea mult numai calităţile fizice; studii efectuate cu echipe scandinave arată că realizarea unui antrenament fizic foarte atent la aceste vârste nu favorizează progresul calităţilor fizice ale fotbalistului dacă se compară cu altele care nu fac al fel. Interpretarea acestor date trebuie avută în vedere pentru ca toate caracterisitcile fotbaliştilor nordişti sunt diferite de ale noastre. Prin urmare, această lucrare va ajuta la verificarea dacă ipoteza anterioară este valabilă la portarii noştri.

133

De-a lungul etapelor copil – cadet - tânăr se vor organiza antrenamente astfel încât să se garanteze dezvoltarea exigenţelor fotbalului modern. Pe lângă munca de potenţare şi dezvoltare ale abilităţilor specifice, se va ţine seama de randamentul stimulilor aşa cum se arată în tabelul de mai jos: Ordinea Stimulul Obiectiv 1. Flexibilitate şi mobilitate articulară

îmbunătăţirea acţiunilor în viteză

2. Forţa Îmbunătăţirea acţiunilor în viteză 3. Rezistenţa Practicarea vitezei, scăzând intensitatea

cu multe repetiţii, îmbunătăţind astfel numărul şi calitatea acţiunilor (mai puţină oboseală

3.2. AntrenamnetuI forţei portarului 3.2.1. Generalităţi ale lucrului de forţă

Realizarea unui program de antrenament de forţă în preadolescenţă necesită cunoaşterea unei serii de lucruri generale. Se detaliază lucrurile care trebuie luate în seamă înaintea începem oricărui program de antrenament al forţei musculare. Aceste date au fost luate de Wilmore şi Costill (1994)

• realizarea unei vizite de aptitudini fizice (se va vedea mai în detaliu mai târziu);

• copilul trebuie să fie destul de matur pentru a accepta antrenorul şi instrucţiunile;

• antrenorul trebuie să supravegheze programul şi să fie conştient de problemele specifice acestor vârste;

• lucrul în forţă trebuie să facă parte dintr-un program de antrenare proiectat pentru a dezvolta abilităţile motrice şi forma fizică;

• antrenamentul de forţă trebuie precedat de încălzire şi finalizat cu dezîncălzirea;

• axare pe acţiunile dinamice concentrice; • Nu trebuie căutată concurenţă în lucrul de forţă; • Nu trebuie ridicate niciodată greutăţi maxime.

3.2.2. Rutina în antrenamentul de forţă musculară

Se recomandă un antrenament de 2-3 ori pe săpămână, cu sesiuni de 20-30 minute

Nu se vor pune greutăţi până ce copilul nu execută corect un exerciţiu. Apoi se pot face 6-15 repetiţii pe serie până la un total de 3 serii pe exerciţiu. Creşterile de greutate se pot face între 0,5 şi 2 Kg când copilul este capabil să execute 15 repetiţii corect. 3.2.3. Cronologia antrenamentului de forţă

Pentru a organza lucrul de-a lungul diferitelor vârste în procesul evolutiv al unui portar, se va folosi propunerea lui Kraemer şi Fleck/1992 citată de Willmore şi Costill/1994 care s-a modificat usor.

134

Presupunând că un fotbalist inţiază un program de antrenament fără a avea experinţa prealabilă trebuie să se iniţieze într-un stadiu prealabil pentru a dobândi experinţa necesară, pentru ca în funcţie de adaptare, ucenicie, abilităţi, şi sarcina antrenamnetului, să trecă la nivelul ce îi corespunde pe vârstă sau categoric.

Vârsta

Categoria

Conţinutul

9 - 10

Benjamin

Introducerea copilului în exerciţii de bază fără greutăţi; explicarea conceptului de sesiune de antrenament, prezentarea tehnicii exerciţiilor, lucrul de exerciţii în care intervine propriul corp sau cel al unui tovarăş, volum slab.

11 - 12

Alevin Sporirea progresivă a numărului de exerciţii;practicarea tehnicilor; sporirea progresivă a sarcinii si volumului, executarea de exerciţii simple, realzirea unui control al asimilării sarcinii

13 - 14

Infantile

Prezentarea tuturor exerciţiilor de forţă de bază; introducerea de noi exerciţii, mai complexe cu sarcina mică sau nulă.

15 - 16 Cadet

Progresarea către un program de exerciţii mai avansat + aspecte specifice din fotbal şi ale portarului, sublinierea executării corecte a exerciţiilor, mărirea volumului

17 sau mai mult Junior şi senior Arată dobândită toată experienţa de bază a lucrului de forţă, putem introduce acest copil într-un program de forţă avansat

3.3. AntrenamentuI de viteză al portarului

În sportul care ne preocupă un aspect fizic foarte relevant este viteza aciclică, adică, realizarea de diferite mişcări înlănţuite şi dezvoltate cu maximă rapiditate. Aşa cum sugerează, Gerisch şi Strauss obiectivul final al antrenamentului de viteză în fotbal este dezvoltarea unei viteze de mişcare de deplasare maximă (cursa maximă sau fără minge) şi relaţionarea sa cu maximă viteză gestuală (pasarea mingii, prinderea, şutarea) pentru a mari capacitatea de randament în competiţii. În aceste cazuri, viteza se leagă de dezvoltarea forţei, rezistenţei, tehnicii şi luarea deciziei. În aceste sporturi aciclice, capacitatea de coordonare este una dintre responsabilităţile randamentului.

Când vorbim de viteză în fotbal, trebuie să ţinem seama de 2 condiţii: pe de

o parte viteza fotbalistului şi, pe de altă parte, viteza ideală a jocului în legatură cu desfaşurarea tactică a acţiunii, adică, viteza echipei.

135

3.3.1. AntrenamentuI portarului pentru viteză; generalităţi

În esenţă, antrenamentui pentru viteză cere acţiuni obişnuite ale jocului la intensitate ridicată, de scurtă durată, fără greutăţi suplimentare, fără recuperare completă între repetiţii. Volumul se va adapta la secvenţa obişnuită de acţiuni de antrenat în joc, încercând să folosim acţiuni egale sau similare cu cele din competiţii în privinţa spaţiului şi a jucătorilor implicaţi.

Ţinând seama de propunerea lui Poel şi Eisfeld, antrenamentul de viteză aplicat în fotbal trebuie făcut la 4 niveluri diferite:

1. antrenament de coordonare generală prin intermediul cursei; 2. antrenamnetul acceleraţiei şi reacţiei; 3. antenarea vitezei în situaţii specifice fotbalului cu balon; 4. antrenament de forţă. La toate acestea trebuie adaugat lucrul de rezistenţă la viteză şi rezistenţa

în general care sunt de baza în întârzierea apariţiei oboselii şi care vor permite mărirea sarcii de lucru.

3.3.2 Caracteristicile antrenamentului vitezei portarului

Aspecte de dezvoltat în timpul antrenamentului. În cazul specific, al

portarului, acţiunile de viteză cu balonul la picior sunt mai puţin relevante ca la jucătorii de teren şi sunt mai puţin stimulante.

Stimul Acţiune Conţinut Viteză Startul Inceputul deplasării din

poziţia statică, sprint max (10 - 5m)

Conducerea balonului Conducerea balonului la viteză maximă în faţa unui adversar sau sub formă individuală

Luarea deciziei Se includ răspunsuri rapide şi eficace în faţa unor situaţii improvizate (iesiri)

Schimbare de ritm şi direcţie

Actiuni la viteza maximă unde includem acţiuni de schimbare de ritm şi direcţie

Supravegherea adversarului

În acţiuni trebuie să ţinem seama de acţiunile adversarului şi ale balonului, făcând deplasări laterale, de spate, etc

Forţă General Condiţie musculară de bază

De lovitură Mărirea intensităţii loviturii fără pierderea eficacităţii

136

Rezistenţă Salturi Mărirea intensităţii şi duratei zborului fără pierderea eficacităţii

General Stimularea şi dezvoltarea metabolismului aerobic pentru a favoriza mărirea sarcinii de lucru şi antrenament

În viteză Sporirea acţiunilor parţiale ale jocului fără pierderea intensităţii

De joc La fel ca mai înainte dar în situaţii reale şi fără pierderea eficacităţii

3.3.3. CronoIogia antrenamentului de viteză

Referitor la momentul când trebuie introduşi diferiţi stimuli pentru antrenamnetul de viteză. Grosse şi Navarro face nişte propuneri care au fost incluse şi modificate în tabelul de mai jos:

Vârsta Categoria Tipul de antrenamnet 9 - 10

Benjamin

Stimul de viteză de reacţie şi frecvenţială 11 - 12

Alevin

Stimul de viteză acidic specific jucătorului prin gesturi tehnice Începerea stimulului de viteză a echipei 13 - 14

Infantil

Stimul de viteză a jocului în funcţie de diversele evoluţii tactice ale acţiunii (viteza echipei). Începerea stimulului maximei vitezei decursă. 15 - 16

Cadet

Începerea muncii forţă- viteză cu sarcini medii. În funcţie de toleranţă, muncă, forţă - viteză cu sarcini mari. Dezvoltarea vitezei echipei. Stimul al rezistenţei la viteză max. 17 sau mai mult

Tânar şi senior

Sporirea vitezei de bază, a forţei - vitezei şi a rezistenţei la viteză max.

137

Trebuie avut în vedere că anumiţi stimuli de viteză trebuie introduşi de la bun început. Aspecte că frecvenţa de mişcare sau timpul de reacţie care sunt foarte legate de maturitatea sistemului nervos central, pot fi stimulate de la vârste fragede. Altceva este când avem în vedere viteza care depinde de forţă.

În acest caz, este vorba de dezvoltarea fotbalistului căci între 12-16 ani se produce o serie de schimbări evolutive fizice, legate de variaţiile hormonale care se văd în dezvoltarea muşchilor, în forţă şi viteză.

De asemenea, trebuie ţinut seama de faptul că antrenamentul sistematic al copiilor de 11 ani timp de 6 luni provoacp o sporire considerabilp a activităţii enzimelor glucolitice cu creştere muscularş şi sangvină a lactatului după un exerciţiu max.

Aceasta ne arată că adaptarea la muncă de viteză (anaerobic) nu depinde exclusiv de testosteron.

3.4. Antrenamentul de rezistenţă al portarului

Ştiind că rezistenţa nu va fi o calitate fizică specifică a portarului de fotbal, şi că ceea ce ne interesează este realizarea unui număr mare de acţiuni anaerobice, ne gândim că nu e necesar să facem o muncă specifică de rezistenţă. Propria adaptare la repetiţia acţiunilor ne va da suficient stimul pentru a dezvolta metabolismul aerobic al portarului.

În cazul în care, presupunând că realizăm probele de laborator, ni se permite să definim adapatrea aerobică a portarului, vom vedea existenţa unei lipse importante, vom indica rutinele necesare pentru îmbunătăţirea adaptării.

4. Controlul biomedic 4.1 Revizia sanătăţii

Se face sistematic când portarul este selecţionat pentru program şi totdeauna înaintea probelor de laborator.

4.2.4.1. Test de forţă explozivă

Se va realiza un salt cu contramişcare după protocolul Bosco-Komi. Măsurarea se face cu sistemul Ergo-Jump Bosco System (Globus Italia) care constă într-o platformă de contacte electrice şi de un microprocesor ce permite cuantificarea înălţimii saltului.

4.2.4.2. Test de viteza de deplasare

Se fac sprinturi de 50 m de pe loc. Testul se face pe linie dreaptă de 100 m lungime şi se masoară timpul necesar pentru a parcurge distanţa cu celule fotoelectrice amplasate la 5, 15, 30 şi 50 m de la plecare.

Se fac două încercări separate timp de 2 min 20 secunde de recuperare, înaintea probei de rezistenţă specifică şi 6 încercări după această probă cu aceeaşi pauză de recuperare.

4.2.4.3. Teste de rezistenţă specifică

Se realizează testul de câmp propus de Bangsbo şi Lindquist pentru evaluarea rezistenţei specifice a fotbaliştilor. Este vorba de un test de tip intermitent în care se alternează perioade de mica şi mare intensitate de câte

138

15 şi 10 secunde. Durata totală a testului este de 16, 5 minute. În timpul de intensitate maximă jucătorul trebuie să urmeze un traseu marcat în care se deplaseaza sub diferite forme: dintr-o parte, înapoi, înainte. Perioadele de mică intensitate constau în alergare uşoara de 10 secunde până la mijiocul cursei revenind la poziţia unde s-a terminat perioada anterioară. Rezultatul testului se determină prin distanţa totală parcursă timp de 10 minute de muncă intensive.

Pentru completarea testului şi a avea mai multă capacitate de a realiza acţiuni de înaltă intensitate în situaţie de oboseală, odată terminat parcursul anterior, se trece la 6 sprinturi de câte 50 m intercalaţi cu perioade de recuperare de 1 minut.

La finele testului se face o puncţie a lobului urechii fiecărui subiect pentru a extrage mostre de sânge şi de a analiza concentraţia de acid lactic prin metode fotoenzimatice.

La terminarea probei se vede efortul depus de jucător pe scara Borg (1970).

Traducere şi adaptare BASTON EUGEN


III. OBSERVAREA ACŢIUNII JOCULUI ÎN FOTBAL (II) SECVENŢA ACŢIUNILOR

1. Introducere

Împărtăşim ideea că fotbalul este un joc fluid (Hughes 1988)

“mobilitatea fiind unul dintre principiile de joc". Observarea riguroasă a jocului poate fi foarte complicată şi devine şi mai riguroasă şi complexă dacă vrem să ne axăm pe anumite aspecte ale jocului. Fluiditatea jocului păstrează desigur o ordine pe care trebuie s-o cunoaştem dacă vrem să înţelegem mai bine dinamica jocului de fotbal.

Din acest motiv/registrul comportamental al jucătorilor şi al echipei, cu referire la aspectul temporal, trebuie să-şi menţină configuraţia de început, ordinea. Acţiunile au loc cu o anumită cadenţă care nu ştim dacă au loc la întâmplare sau urmează nişte jaloane ce se repetă asiduu încât pot fi considerate constante. Căutarea transmisiei între diferitele acţiuni ale jocului reprezintă conţinutul acestui articol. 2. Secvenţialitatea în fotbal: antecedentele

Măsurile de secvenţialitate permit stabilirea relaţiilor de dependenţă în comportamentul unui individ sau a mai multora în acelaşi timp. Cu acest tip de analiză se încearcă identificarea posibilităţii de tranziţie între acţiuni corelate, în afara celor care stau sub semnul hazardului. Această probabilitate nu implică relaţii liniare directe între două evenimente succesive. Relaţia nu trebuie văzută din punct de vedere determinsit sau predictive , ci din punct de vedere

139

probabilistic sau stochastic; adică, primul eveniment este pur şi simplu antecedentul şi celălalt consecventul, cu un anumit grad de probabilitate.

Analiza secvenţialităţii necesită conceptul de "urmare" a acţiunilor, adică un registru continuu de întâmplări fără să existe cerinţe temporale în codificarea lor.

Modelele secvenţiale se rezolvă, între alte tehnici, prin tehnica întârzierii care a observat că există comportamente care se succed mai des decât simplul hazard; această tehnică se foloseşte la analiza secvenţială pornind de la un comportament considerat ca posibil iniţiator sau declanşator al celor ce urmează - comportament criteriu - se întocmeşte un tabel putându-se recunoaşte care sunt comportamentele excitatorii sau activante.

După cum putem aprecia, plecând de la un comportament criteriu se pot succeda alte comportamente în schema următoare:

a) prima întârziere ar însemna că la acest nivel primul comportament urmează chiar după cel iniţiator;

b) întârzierea 2-a este a doua după cea iniţiatoare şi a sa, succesiv. Marea problema a cercetării comportamentale în fotbal este stabilirea unui

sistem de categorii exhaustive şi reciproc exclusive (EME) care permit înregistrarea continuă a evenimentelor, pentru a putea ulterior codifica continuitatea în parctica sportivă.

Majoritatea studiilor sunt descriptive bazate pe analiza frecvenţelor şi a procentajelor evenimentelor înregistrate: frecvenţa posedării balonului care începe cu o anumită zonă de joc, frecvenţa paselor care duc la gol, a contactelor cu balonul etc. Aceste studii lasă la o parte aspectul cheie: cel temporal. Înlănţuirea faptelor care au loc, printr-un registru continuu. Se poate face deci o analiză secvenţială sau de tranzit care aduce predicţii probabilistice despre apariţia unor anumite evenimente, mai presus de simplul hazard.

3. Orientările considerate: o propunere

Pentru a conferi continuitate evenimentelor după cum arătăm anterior, este nevoie de segmentarea fluxului continuu de comportamente ale jucătorilor şi echipelor în interacţiune Cum se face acest lucru? Mai întâi se stabilieşte când balonul este în joc şi când este în afara jocului se ia drept referinţă ceea ce se stipulează în regulamentul de joc. O altă caracterisitcă de care vom ţine seama este posesia sau neposesia balonului. Vom vorbi, deci, de o secvenţă de bază a interacţiunii.

Pe scurt ne putem întâlni cu următoarele situaţii: 1. Balon în afara jocului • există o întrerupere regulamentară marcată de arbitru. 2. Balonul în joc • balonul este la echipa A; • balonul este la echipa B. A determina care echipă are posesia balonului nu este chiar atât de uşor pe

cât pare. Sunt situaţii când nu se ştie sigur cine posedă balonul. De aceea ne referim la posesia balonului de către echipă, din momentul când un jucător a luat balonul pentru echipa sa până în momentul când cedează posesia lui către echipa adversă sau se întrerupe jocul.

Acţiunea jocului de fotbal, în continuitatea sa, nu poate ieşi din ciclul dat mai jos, de unde se iau diferitele situaţii în care putem împărţi desfăşurarea jocului.

140

3.1. Întrerupere regulamentară Posesia de către echipa A, posesia de catre echipa B.

Vom delimita conceptul de posesie a balonului de către o echipă. Pentru aceasta trebuie să marcăm începutul şi finalizarea acesteia.

• considerăm că se iniţiază o posesie de balon la o lovire; o echipă intră în posesia balonului când are rol de echipă cu balon, şi anume:

a) cu balonul în joc: echipa observată preia balonul de la echipa adversă, fără a întrerupe jocul, apar situaţiile: 1). jucătorul realizează un minim de două contacte cu balonul, 2). dacă e vorba de portar, acesta blochează balonul, 3). jucătorul ajunge doar să intercepteze balonul şi un al doilea

jucător din aceeaşi echipă atinge din nou balonul. b) cu balonul în afara jocului: când punerea în joc este efectivă, sau s-a declarat întreruperea jocului şi deci a oprit jocul. • se consideră terminată posesia balonului la o lovitură de joc! Echipa până atunci în posesie devine echipa fără balon, şi anume când: a) cu balonul în joc: echipa pierde balonul fără ca jocul să fie înterupt (balonul este recuperat de echipa adversă) b) cu balonul în afara jocului: s-a întrerupt regulamentar de către o echipă sau alta. Acţiunile de interceptare, desprindere sau deviere în sine nu constituie

iniţierea unei posesii dacă aceasta nu este însoţită de acţiunea ulterioară a jucătorului implicat.

• Odată segmentat fluxul comportamental al acţiunii jocului de fotbal, se poate trece la predicţia posesiilor balonului de către ambele echipe. Fiecare posesie sau neposesie de balon ale echipei observate poate fi divizată în 3 noi situaţii contextuale mai concrete:

A) când echipa observată are posesia balonului: A1. echipa iniţiază posesia balonului; A2. echipa desfăşoară posesia balonului; A3. echipa finalizează posesia balonului.

B) când echipa observată nu are posesia balonului: B1. echipa iniţiază neposesia; B2. echipa desfăşoară neposesia balonului; B3. echipa finalizează neposesia balonului.

Apar astfel, diferitele părţi în care s-a împărţit jocul. Se pate aprecia care

sunt "căile" posibile; din cele şase situaţii, două se suprapun, fiindcă începutul unei posesii implică finalizarea unei neposesii.

Să împărţim fluxul comportamental al jocului de fotbal numai dacă balonul se menţine în joc, adică să nu existe întrerupere regulamentară care să separe.

Această divizare a acţiunii jocului ne dă posibilitatea să ordonăm logic evoluţia jocului:

1. Când balonul este în joc: a). Începutul posesiei balonului: pentru ca o echipă să înceapă posesia,

fără întreruperea jocului, e nevoie ca o echipă să intre în posesia

141

balonului, lunâdu-l de la echipa edversă; conceptual este cel de recuperare.

b). Continuarea sau desfăşurarea posesiei: poate fi cazul când, de exemplu, balonul este purtat în zone ale terenului menţinându-se posesia lui sau se trage la poartă.

c). Finalul posesiei balonului: ne menţinem încă în contextul balonului în joc. Pentru ca o echipă să nu mai aibă balonul, fără intervenţia unei întreruperi regulamentare, este necesar ca o echipă să piardă balonul.

d). Continuarea sau desfăşurarea neposesiei balonului: balonul este în joc. Cum echipa observată nu mai are balonul, ea îşi va orienta strategia cu o nuanţare diferită faţă de situaţia când avea balonul. Acţiunile sale conduc cu orice preţ la reintrarea în posesie.

2. Când balonul nu este în joc:

Conceptul de înterupere regulamentară are mereu două orientări. Este forma de începere a posesiei, unde nu e posibilă o interacţiune motrice directă; şi pe de altă parte, este forma de finalizare a posesiei, fiind terminată momentan posibilitatea de interacţiune motrică directă.

a). Începutul şi finalul balonului în afara jocului: am pus împreună aceste

două momente pentru că îşi asumă simultan ambele posibilităţi. Putem, însă, face o diferenţiere cu privire la conceptul de întrerupere regulamentară cu continuitate şi fără continuitate:

• întrerupere regulamentara cu continuitate a posesiei: echipă observată care avea posesia balonului, continuă să posede balonul;

• întrerupere regulamentara pentru: “Întrerupere regulamentara fără continuitate în posesie”; echipa

observată care avea posesia balonului, nu mai posedă balonul;

• întrerupere regulamentară contra: b). “Desfăşurarea balonului în afara jocului”: nimeni nu neagă - importanţa

relativă pe care o presupune desfăşurarea jocului când balonul nu este în joc.

4. Discuţie

Concluzionăm că în fotbal diferitele evenimente ale jocului apar sub forma înlănţuită; adică se succed unele după altele, toate au un înainte şi un după. Informaţiile pe care Ie putem obţine asupra a ceea ce are loc anterior sau ulterior unui fapt reprezintă un pas important în descrierea jocului. Lanţurile de acţiuni ne ajută să înţelegem diacronismul acţiunii jocului de fotbal, să ştim cum o echipă poate ajunge să dispună de o lansare la poarta adversă sau cum să recupereze balonul.

142

IV. OBSERVAREA ACŢIUNII JOCULUI ÎN FOTBAL (III) REZULTATELE UNEI PROPUNERI

1. Introducere

Conceptele de contextualizare şi secvenţialitate a acţiunilor, descrise în articolele anterioare, au servit la confecţionarea unui fel de "lupă" pentru observarea jocului de fotbal. Observarea şi analizarea jocului de fotbal presupune asumarea unei serii de caracteristici proprii activităţii competitive în fotbal, putând face o abordare nouă, interacţiunea motrică fiind filtrul care dă sens acestui joc.

Instrumentul de observare (SOCCAF) pe care-l vom descrie în continuare trebuie să sevească drept propunere, supusă îmbunătăţirii sub multe aspecte, de la care începe cunoaşterea evoluţiei diacronice a ineracţiunii jocului de fotbal. Se valorează parametri din punct de vedere spaţial, temporal şi al interacţiunii. Cu acest instrument vom descrie contextele de interacţiune aparute din acţiunea jocului de fotbal. Ordonându-le, se obţine secvenţa de joc, de fapt, putem descrie evoluţia diacronică a jocului, referindu-ne la contextualizarea ca secvenţialitate a dinamicii acţiunilor. Din motive de spaţiu nu vom defini în detaliu toate categoriile din sistemul SOCCAF şi invităm la consultarea altor surse.

2. InstrumentuL de observare proiectat: SOCCAF

Sistemul de Observare a Acţiunii Jocului în Fotbal (SOCCAF) a fost elaborat exclusiv pentru această cercetare. Acest instrument combină diferitele strategii de realizare a taxonomiilor comportamentale: sisteme de categorii şi formate ale câmpului. Secvenţa este următoarea: s-a alcătuit un sistem de formate de câmp constituit din trei criterii. Pentru fiecare din aceste trei criterii se alcătuieşte un sistem de categorii. Configurarea sistemelor de categorii pentru fiecare criteriu se realizează prin intermediul combinării tuturor comportamentelor de diferite dimensiuni, astfel încât, forţând unidimensionalitatea, rezultă un sistem de categorii exhaustiv şi care se exclud reciproc (EME) în care intră toate comportamentele posibile ale situaţiei studiate, fără a lăsa loc unor noi încorporări. Am crezut că ambele strategii se potrivesc intereselor noastre, ceea ce permite edificarea mecanismului care facilitatează registrul contextualizat şi exhaustiv al aspectelor comportamentale ale interacţiunii jocului pe care le-am considerat oportune.

Criteriile selectate pentru configurarea formatelor câmpului sistemului taxonomic de descriere a acţiunii jocului în fotbal sunt două : Criteriul 1: Spaţializarea Criteriul 2: Interacţiunea

La acest al doilea criteriu distingem două subcriterii, «balonul în afara jocului» şi «balonul în joc».

143

2.1. Criteriul « spaţializării »

Sistemul de categorii pentru acest criteriu este format din cinci zone în care se divide câmpul de fotbal. Ele se diferenţiază ţinând seama de diferitele referinţe ale propriilor linii de marcaj în terenul de joc cum se arată în grafic.

Aceasta permite asigurarea unor indici ulteriori de fiabilitate şi concordanţă pentru codificarea spaţiilor.

Săgeata reprezintă sensul de atac pentru echipa observată, zona 1 va cuprinde suprafaţa proprie, zona 2 va cuprinde de la suprafaţă până la începutul cercului central, zona 3 suprafaţa care cuprinde cercul central, zona 4 de la cercul central până la suprafaţa rivală, iar zona 5 suprafaţa rivală. 2.2. Criteriul interacţiunii 2.2.1. Sistemul de categorii pentru subcriteriul « balonul în afara jocului »

Subcriteriul "balonul în afara jocului" este constituit dintr-un sistem de categorii exhaustiv şi care se exclud reciproc (EME) care constă din combinarea şi optimizarea trăsăturilor celor două criterii ale unui nou format de câmp special proiectat în acest scop: tipul punerii balonului în joc (cu mâna sau cu piciorul), şi cui îi corepsunde balonul în joc (în favoarea sau contra echipei observate).

Aceste criterii vor delimita posibilităţile strategice care duc la întreruperile regulamentare în fotbal. Ansamblul ambelor criterii va forţa unidimensionalitatea sistemului de categorii elaborat pentru subcriteriul “balonul în afara jocului”. S-a mai adăugat categoria GOL (pentru şi în contra) fiind considerată o categorie cheie în desfăşurarea jocului. Acest sistem este alcătuit din şase categorii, care sunt:

• IRC - întreruperea regulamentară în contra şi punerea în joc cu piciorul de către echipa adversă;

• IRCM - întreruperea regulamentară în contra şi punerea în joc cu mâna de către echipa adversă;

• GOLF - gol pentru echipa observată; • IRFP - întreruperea regulamentară în contra şi punerea în joc cu piciorul

de către echipa obsevată; • IRMF - întreruperea regulamentară în contra şi punerea în joc cu mâna

de către echipa observată; • GOLC - gol contra echipei observate.

2.2.2. Sistemul de categorii pentru subcriteriul "balonul în joc"

Subcriteriul "balonul în joc" la formatele de câmp pentru observarea acţiunii jocului se configurează tot pe un sistem de categorii. Pentru a construi această taxonomie comportamentală, am luat diferite răspunsuri ce definesc şi caracterizează balonul în jocul de fotbal. Combinaţia de trăsături ce configurează fiecare criteriu de «balon în joc» permit configurarea unui sistem de categorie EME de o unică dimensiune.

144

Categoriile rezultante pot fi grupate în patru macro-categorii: iniţierea posesiei balonului, desfăşurarea posesiei balonului, finalizarea posesiei balonului şi desfăşurarea neposesiei balonului.

Fiecare categorie reprezintă contextul de interacţiune acolo unde are loc, cât şi comportamentul motric care s-a realizat în respectivul context. a). Când echipa observată are posesia balonului: a1) Iniţierea posesiei balonului (opt categorii):

• RMT - zona din spate a echipei observate recuperează balonul, având în faţă zona medie şi din spate a echipei adverse;

• RAT - zona din spate a echipei observate recuperează balonul, având în faţă întreaga echipă adversă;

• MRT - zona medie a echipei observate recuperează balonul, având în faţă zona din spate a echipei adverse;

• MMT - zona medie a echipei observate recuperează balonul, având în faţă zona medie şi din spate a echipei adverse;

• MAT - zona din spate a echipei observate recuperează balonul, având întreaga echipă adversă în faţă;

• ART - zona din faţă a echipei observate recupereaza balonul, având în faţă întreaga zona din spate a echipei adverse;

• AMT - Zona din faţă a echipei observate recuperează balonul, având în faţă zona medie şi cea din spate a echipei adverse;

• GT - Portarul echipei observate recupereaza balonul. a.2) Desfăşurarea posesiei balonului (23 categorii):

• RMC - echipa observată continuă posesia în zona din spate prin transmiterea balonului, având în faţă zona medie şi cea din spate a echipei adverse;

• RMC - echipa observată continuă posesia în zona din spate prin reţinerea balonului, având în faţă zona medie şi cea din spate a echipei adverse;

• RAC - echipa observată continuă posesia în zona din spate prin transmiterea balonului, având în faţă întreaga echipă adversă;

• RAC - echipa observată continuă posesia în zona din spate prin reţinerea balonului, având în faţă întreaga echipă adversă;

• ERC - echipa observată continuă posesia balonului în zona externă prin transmiterea balonului, având în faţă zona din spate a echipei adverse;

• MRC - echipa observată continuă posesia în zona medie prin transmiterea balonului, având în faţă zona din spate a echipei adverse;

• MRC - echipa observată continuă posesia în zona medie prin reţinerea balonului, având în faţă zona din spate a echipei adverse;

• MMC - echipa observată continuă posesia în zona medie prin transmiterea balonului, având în faţă zona medie şi cea din spate a echipei adverse;

• MMC - echipa observată continuă posesia în zona medie prin reţinerea balonului, având în faţă zona medie şi cea din spate a echipei adverse;

145

• MAC - echipa observată continuă posesia în zona medie prin reţinerea balonului în zona medie, având în faţă întreaga echipă adversă;

• ARC - echipa observată continuă posesia în zona din faţă prin transmiterea balonului, având în faţă zona din spate a echipei adverse;

• Arc - echipa observată continuă posesia în zona din faţă prin reţinerea balonului, având în faţă zona din spate a echipei adverse;

• AMC - echipa observată continuă posesia în zona din faţă prin transmiterea balonului, având în faţă zona medie şi din spate a echipei adverse;

• AMC - echipa observată continuă posesia în zona din faţă prin reţinerea balonului, având în faţă zona medie şi cea din spate a echipei adverse;

• AOC - echipa observată continuă posesia în zona din faţă prin transmiterea balonului, având depăşiţi toţi jucătorii mai puţin portarul echipei adverse;

• AOC - echipa observată continuă posesia balonului prin reţinere în zona din faţă, având depăşiţi toţi jucătorii mai puţin portarul echipei adverse;

• TIR - echipa observată trage golul; • IG - mijIocaşul echipei adverse intercepetează balonul; • IR - zona din spate a echipei adverse intercepetează balonul; • IM - zona medie a echipei adverse intercepteaza balonul; • lA - zona din faţă a echipei adverse intercepteaza balonul

a.3) Finalul posesiei balonului (opt categorii)

• RMP - zona medie a echipei adverse recuperează balonul, având în faţă zona din spate a echipei observate;

• RAP - zona din fata a echipei adverse recuperează balonul, având în faţă zona din spate a echipei observate;

• MRP - zona din spate a echipei adverse recuperează balonul, având în faţă zona medie şi cea din spate a echipei observate;

• NMP - zona medie a echipei adversare recuperează balonul, având în faţă zona medie şi cea din spate a echipei observate;

• MAP - zona din faţă a echipei adverse recuperează balonul, având în faţă zona medie şi cea din spate a echipei observate;

• ARP - zona din spate a echipei adverse recuperează balonul, având în faţă întreaga echipă observată;

• AMP - zona medie a echipei adverse recuperează balonul, având în faţă întreaga echipă observată;

• PG - portarul echipei adverse recuperează balonul. b) Când echipa observată nu are în posesie balonul b1). desfăşuarea neposesiei balonului (23 categorii):

• RAN - echipa adevrsă continua posesia în zona din faţă prin transmiterea balonului, înainte aflându-se doar zona din spate a echipei observate;

• RAN - echipa adversă continuă posesia în zona din faţă prin reţinerea balonului, înainte aflându-se doar zona din spate a echipei observate;

• RMN - echipa adversă continuă posesia în zona medie prin transmiterea balonului, înainte aflandu-se doar zona din spte a echipei observate;

146

• RMN - echipa adversă continuă posesia balonului în zona medie prin reţinerea balonului, înainte aflându-se doar zona din spate a echipei observate;

• MAN - echipa adversă continuă posesia în zona din faţă prin transmiterea balonului, înainte aflându-se un jucător din zona medie a echipei observate;

• MAN - echipa adversă continuă posesia balonului în zona din faţă prin reţinerea acestuia, înainte aflându-se un jucător din zona medie a echipei observate;

• MMN - echipa adversă continua posesia balonului în zona medie prin transmiterea balonului, înainte aflându-se un jucător din zona medie a echipei observate;

• MMN - echipa adversă continuă poseia în zona medie prin reţinerea balonului, înainte aflându-se un jucător din zona medie a echipei observate;

• MRN – echipa adversă continuă posesia în zona din spate prin reţinerea "balonului, înainte aflându-se un jucător din zona medie, a echipei observate;

• AMN - echipa adversă continuă posesia în zona medie prin transmieterea balonului, înainte aflându-se zona din faţă, a echipei observate;

• MRN - echipa adversă continuă posesia în zona medie prin reţinerea balonului, înainte aflându-se zona din faţă, a echipei observate;

• ARN - echipa adversă continuă posesia în zona din spate prin transmiterea balonului, înainte aflându-se zona din faţă, a echipei observate;

• ARN - echipa adversă continuă posesia în zona din spate prin reţinerea balonului, înainte aflându-se zona din faţă, a echipei observate

• REN -echipa adversa continua posesia in zona externa prin transmiterea balonului, inainte aflandu-se zona din spate a echipei observate;

• REN - echipa adversă continuă posesia în zona externa prin reţinerea balonului, înainte aflându-se zona din spate a echipei observate;

• REN - echipa adversă continuă posesia în zona din fata prin transmiterea balonului, fiind depăşiţi toţi jucătorii mai puţin portarul echipei observate;

• OAN - echipa adversă continuă posesia în zona din faţă prin reţinerea balonului, fiind depăşiţi toţi jucătorii mai puţin portarul echipei observate;

• LAN - echipa adversa trage gol; • GI - Portarul echipei observate intercepteaza balonul; • RI - zona din spate a echipei observate intercepteaza balonul; • MI - zona medie a echipei observate interceptează balonul; • AI - zona din faţă a echipei observate interceptează balonul.

3. Rezultate

Rezultatele analizei au relevat aspecte esenţiale pentru joc. S-a estimat un număr ridicat (peste 150) de modele de joc; adică, lanţuri de tranziţie între categorii care se succed cu mai mare probabilitate decât cele marcate de hazard. Cunoaştem în mare măsură fluxul comportamental care descrie interacţiunea realizată de echipe în joc. Din lipsă de spaţiu vom face doar o

147

sinteză a anumitor reguli de joc referitoare la: spaţiu, contextul interacţiunii, comportament strategic şi combinaţii ale acestora.

Am putut verifica efectele conceptului de "spaţiu orientat“ ce caracterizează fotbalul. Trecerile între spaţiile folosite de către echipe demonstrează o progresie logică pe axa longitudinală, de la poarta care se apără până la poarta la care se atacă. Am verificat şi faptul că utilizarea spaţiului realizat de echipe nu păstrează mereu această progresie logică care o îndreaptă spre poarta virtuală.

În multe cazuri, această progresie este oprită şi chiar întârziată în perspectiva diacronică. Trecerile sunt continue; adică, se trece de la un spaţiu spre cel imediat următor sau anterior. Când zonele sunt considerate criteriu de comportament, pe măsură ce acestea se apropie de aria rivală, este mai probabil să se ajungă la poarta adversă. Zona 1 are o retrospectivă foarte limitată în vreme ce prospectiva este arborescentă. Contrariul are loc cu zona 5 care este arborescentă din perspectiva, retrospectivă şi foarte limitată, pentru prospectivă.

În legatură cu trecerile / tranziţiile întâlnite între diferitele comportamente strategice realizate de echipe, rezultatele sunt evidente. Odata ce echipa a recuperat balonul, se continuă cu reţinerea lui pentru ca mai târziu să fie pierdut sau să se întrerupă jocul regulamentar, se menţine acelaşi lanţ de acţiuni strategice pe tot jocul: recuperarea balonului, menţinerea lui, pierderea şi menţinerea ne posesiei, toate se succed fără încetare în acţiunea jocului de fotbal. De puţine ori, după continuarea posesiei balonului apare vreo lansare la poartă care, în general, nu se termină cu gol. Cel mai probabil este să se piardă sau să se producă o întrerupere regulamentară contra echipei care a realizat-o.

Odata plasate în spaţiu acţiunile strategice, rezultatele analizei sunt interesante, recuperările se realizează mai degrabă aproape de poarta rivală pe măsură ce acestea au loc mai departe de poarta care se apară. În legatură cu întreruperile regulamentare observăm cum pe masură ce acestea sunt puse în joc mai aproape de poartaă, posibilitatea de interceptare de către echipa adversă este din ce în ce mai mare.

Privind contextele de interacţiune, observăm transmisii extrem de semnificative pentru joc. Contextele de interacţuni ofensive au mai mare probabilitate de trecere spre contextele ofensive, spre deosebire de contextele defensive care favorizează contexte defensive. De exemplu, contextele slabe ofensiv cum sunt RA şi MA au mai mare probabilitate de tranziţie între ele. La fel se întâmplă cu contextele de mare valoare ofensivă cum sunt AR şi MR care au mai mare probabilitate de tranziţie între ele. Trebuie subliniate contextele RM şi MR-cheie în jocul de atac. Primul (RM), la începutul atacului, garantează o mai mare probabilitate de tranziţie spre zona medie a echipei, zonă pe unde tranzitează majoritatea atacurilor. Al doilea context (MR), la finalul atacurilor, oferă eficacitate poziţiei balonului.

Odată plasate în spaţiul jocului contextele interacţiunilor, rezultatele sunt destul de similare. Au mai mare probabilitate de activare interacţiunile cu valoare ofensivă scazută dacă sunt precedate de contexte defensive. Acelaşi lucru se întâmplă cu contextele de înaltă valoare ofensivă. Pe de alta

148

parte, putem menţiona că anumite contexte de interacţiune, în ciuda valorii ofensive teoretice, nu mai au tranziţii excitante către alte contexte ofensive fiind vorba de un spaţiu al terenului de joc care este foarte depărtat de poartă adversă. Acesta este cazul contextelor de interacţiune ofensivă (AR şi MR) care apar în zona 3.

Analiza secvenţială a acţiunilor desfăşurate de către echipe în legătură cu contextele de interacţiuni unde acestea au loc, se dau instrucţiuni pe aceeaşi linie ca şi până acum. Trecerile între categorii au conceptul de proximitate, fie spaţială , fie situaţională. In graficul urmator aratam cum sunt relatiile de trecere intre diferitele categorii. Actiunile care se desfăşoară în acelaşi context au un grad mai mare de activare între ele, se reduc în contexte alăturate, într-o direcţie şi alta.

Categorile cu acelaşi context de interacţiune au mai mare probabilitate de trecere sau progres către contexte de interacţiune mai ofensive, când acţiunea strategică implicită este de recuperare a balonului mai degrabă decât menţinerea sau posesia.

Analiza secvenţială a acţiunilor desfăşurate strategic funcţie de contextele de interacţiune şi în legatură cu spaţiul terenului de joc unde acestea au loc, colaborează anumite aspecte pe care le-am comentat în acest articol. Trecereile între categorii au conceptul de «proximitate», fie spaţială fie situaţională. Întâlnim aici mai puţine jaloane de ghidare decât înainte. Aceasta datorită frecvenţei mai reduse cu care s-a operat la separarea categoriilor referitor la cele cinci zone ale terenului de joc în care s-au specializat. Chiar şi aşa, numărul de jaloane comportamentale estimate a fost ridicat.

Trecerile excitante şi inhibante ale comportamentelor faţă de relaţia de transformare şi/sau translaţie a categoriilor au fost diferite. Anumite categorii favoriează prezenţa transformărilor şi/sau translaţiilor prin intermediul reţinerii balonului, în vreme ce pentru altele, are prioritate luarea balonului.

4. Discuţii / Concluzii: În cele trei articole s-a încercat prezenatarea unui studiu a acţiunii

jocului de fotbal. S-a prezentat SOCCAF ca propunere ce poate oricând fi îmbunătăţită.

Astfel suntem în măsură să spunem ce zone de acţiune, contexte de interacţiune sau strategice sunt mai mult sau mai puţin recomandabile pentru joc.

Apoi cunoaştem când este preferabilă transformarea şi/sau translaţia de la configuraţiile speicale de interacţiune. Ştim cum este de preferat să se producă transformarea şi/sau translaţia de la contextele de interacţiune, schimbările în zonele de acţiune.

Ştim unde este de preferat să aibă loc transformarea şi/sau translaţia unei anumite configuraţii spaţiale.

149

V. CONSIDERAŢII METODOLOGICE ÎN ANTRENAMENTUL FOTBALULUI AMATOR

Când revizuim procesul de antrenare cu un grup de jucători, trebuie să

analizăm contextual şi mediul în care se dezvoltă acest proces. Trebuie să ne adaptăm la categoria, nivelul competitiv şi mai ales la caracteristicile jucătorilor pentru a obţine randament maxim. Comentez acest lucru pentru ca unii antrenori comit erori în procesul şi metodologia de antrenare, nu din lipsa de cunoştinte, ci din neputinţa de a se adapta exigenţelor, caracteristicilor şi nevoilor categoriei în care îşi desfăşoara tehnica. Asta pentru că, fiind în fruntea unei echipe sportive, noi tehicienii nu ştim precis ce obiective ne propunem să urmăm. Pretenţiile unui antrenor şi interesele colective nu sunt aceleaşi pentru o echipă care joacă în categoria 2-a B naţională, în cea cu jucători profesionişti sau în divizia 3-a, unde jucătorii au un contract serios cu clubul, căci există un contract economic care cere antrenorului şi jucătorilor o serie de prestaţii în ciuda faptului că sunt amatori. Aceasta diferă de o echipa din a 2-a regională, unde interesele jucătorilor şi ale clubului diferă total de cele citate anterior.

Acelaşi lucru se întâmplă cu fotbalul de formaţie. Cum ar fi echipă de juniori a ligii locale care are obiective diferite de echipa de juniori a diviziei de onoare. Motivele abordării diferite de către fiecare antrenor ar fi: exigenţa concurenţei, disponibilitatea jucătorilor, calendarul concurenţei, nivelul fizico-tactic-tehnic a jucătorilor, etc.

Fiecare mediu de antrenare (profesionist, semiprofesionist, amator, etc) necesită propria abordare şi o metodologie adecvată.

Conţinutul fotbolistic (tehnică, tactică, condiţii) de la fotbalul profesionsit şi cel amator este identic, greşeala constă în cum este introdus, distribuit şi aplicat acest conţinut. Cheia nu constă atât în cnunoştinţele antrenorului sau propria experineţă ci că acest antrenor să se simtă capabil că să-şi aplice cunoştinţele ţinând seama de mediul în care îşi va realiza munca de tehnician (cultura şi obiceiurile de club). În definitiv, cheia succesului se află la acel antrenor care posedă maximă titulatura sportive şi are o echipă 2B la fel ca unul care are o echipă inferioară, dar aceeaşi titulatură, acesta din urmă trebuind însă să antreneze diferit pentru a obţine cel mai bun randament într-o situaţie dată şi cu o echipa concretă. Acest "diferit" se referă la următoarele aspecte:

• o abordare a obiectivelor care să fie în concordanţă cu nivelul economic social al clubului;

• aplicare unei metode adecvate pentru un grup de jucători cu anumite caracteristici;

• programarea şi planificarea antrenamentelor în funcţie de posibiltăţile jucătorilor şi de echipele sportive de care se dispune;

• a ţine cont de acele principii de antrenare care au cea mai mare incidenţă în contextul sportiv în care se realizează direcţia tehnică.

Pe scurt, "fiecare tipologie şi nivel de antrenament are caracteristicile sale “specifice”.

După aceea trebuie alese obiectivele, metodologiile şi exerciţiile, jocul de antrenare; antrenamnetele copiilor nu înseamnă o imitare ieftină a celor de juniori iar acesta din urmă nu este o copie a antrenamentului pentru aduiţi" (Bauer 1990).

Modul de evitare a anumitor erori de antrenare se afla în faptul că antrenorul va face mai înâti o analiză a contextului sportiv (schema 1) şi după aceea programarea şi planificarea antrenamentului. Va trebui să cunoască deci

150

profund infrastructura clubului în care îşi desfăşoară activitatea de tehnician sportiv.

Analiza contextului sportive va consta în următoarele: • situaţia sportivă; • instalaţii şi echipamente sportive; • calendar de competiţii.

Programare, planificare si periodicizarea procesului de antrenare 1. Situaţia sportivă În acest capitol ne vom pune următoarele infrastructuri:

• analiza obiectivelor sportive în ce categorie se află clubul? • care sunt obiectivele sportive fixate pentru aceasta perioadă? • s-au îndeplinit obiectivele sportive din perioada anterioară? • care a fost ranadamnetul atins în perioada anterioară? • analiza echipei! • câţi jucători există acum în echipă? • câţi jucători au plecat din club şi câţi s-au încorporat? • ce vârstă au jucătorii (elaborarea unei fişe personale a fiecărui jucător)? • ce nivel de prestaţie condiţională, tehnică, tactică şi psihologică au

jucătorii? • are clubul echipe de categorii inferioare? • Ce cunosc despre echipă? • Care sunt interesele şi motivaţiile jucătorilor prin practica fotbalului? • Care sunt obligaţiile laborate ale jucătorilor sau ale activităţilor de studio?

Timpul disponibil pentru a antrena: Antrenorul va stabili câte zile poate antrena, ce orar, etc. Adică, exigenţa şi

dedicaţia jucătorilor faţă de antrenament va varia în funcţie de obictivele stabilite, categoria, relaţia contractuală a jucătorilor de clubul (profesionist, semiprofesionist, de amatori, etc)

2. Instalaţii şi echipamente sportive

Trebuie să analizăm ce resurse materiale şi umane sunt la dispoziţia tehnicianului pentru realizarea antrenamentului:

• pe câte instalaţii de antrenare pot miza? • Ce dimensiuni are terenul de fotbal? • Ce tip de suprafaţă: iarbă, pământ, etc • Dispun de lumină artificială? • Clubul are un teren pentru disputarea cu partide oficiale şi altul pentru

antrenament? • În momentul antrenamentului, mai sunt alte echipe ale clubului pe teren? • De ce tip de instalaţii auxiliare dispun: polivalentă acoperită, sala de

gimnastică, pădure, plaja?

2.1. De ce fel de materiale sportive şi utilaje dispun? • mingi, conuri, perne, mingi medicinale, porţi mobile, ciocane, etc.

2.2. Voi avea posibilitatea de a mai aduce material sportiv?

Se poate conta pe personal tehnic ajutător?

151

Tehnic auxiliar, terapist, antrenor de portari, fizioterapeut, maseur, etc. 3. Calendarul competiţiei?

Odată realizată această analiză prealabilă a situaţiei sportive a echipei se va trece la elaborarea planificării, porgramarii şi periodizării antrenamentului.

Insist ca baza corectă a planificării antrenamentului se află în analiza prealabilă a contextului sportiv. În acest fel, orice antrenor şi independent de nivelul de formare pe care îl posedă, ca şi de categoria echipei pe care o dirijează, va proiecta un proces de antrenare şi un plan de acţiune mai coerent care să se adapteze realităţii. Făcând astfel, nu se va cădea în monotonia antrenamentelor nici într-o improvizaţie continuă.

În definitiv, cunoscând dinainte condiţiile antrenamentului noi, ca antrenori, vom elabora un plan conform cu aceste situaţii. Şi să nu uităm că deşi de multe ori condiţiile anterior menţionate nu sunt cele de dorit pentru a realiza un plan de antrenament riguros, ci este atitudinea pozitivă a tehnicianului şi capacitatea acestuia de a folosi resursele cele mai potrivite. Toate acestea adăugate la predispoziţia şi atitudinea pozitivă a jucătorilor, provocată şi potentată de către antrenor, fac din antrenamnet un act pozitiv şi benefic.

La final, vom semnala câteva jaloane metodologice de care trebuie să ţinem seama când abordăm antrenamentul pe categorii în care nici posibilităţile umane, nici cele temporale sau materiale nu sunt cele dorite:

• proiectarea unor metode de lucru şi sarcini de antrenament care să

se adapteze caractersticilor grupului de jucători şi infrastructurii clubului (timpul disponibil, instalaţiile şi echipamentele sportive);

• dacă în fotbalul profesionist, unde se dispune de mai mult timp, pentru antrenament, tendinţa actuală este de a recurge la metoda de antrenament integral, cu atât mai mult trebuie folosită această metodă de antrenament în fotbalul amator şi fotbal de bază, ştiind că aplicarea unei anumite sarcini îmbunătăţeşte diversele calităţi (principiul unităţii funcţionale);

• în momentul programării sesiunilor de antrenament, antrenorul trebuie să aiba în vedere activitatea extrasportivă a jucătorilor. De aceea, uneori va stabili grupe de lucru sau va reduce sarcina de antrenament la acei jucători la care se observă oboseala fizică sau mentală;

• în sarcina totală de lucru a jucătorilor, antrenorul nu numai că trebuie să ţină seama de ceea ce realizează jucătorii la antrenament, ci trebuie să ţină seama de obligaţiile de lucru sau învăţătură ale acestora (principiul individualităţii);

• nu trebuie cumulate multe tipuri de antrenament (conditionat, etnic, tactic, strategic) într-o sesiune şi în microciclu deoarece nu mai aucontinuitate.. ... Adică, nu se va produce o îmbunătăţire, neexistând adaptare (Principiul continuităţii);

• progresul echipei pe termen scurt va consta în îmbunătăţirea accentului tactic (dacă s-a lucrat adecvat) înaintea aspectelor tehnice şi condiţionate care necesită o adaptare mai îndelungată.

Bibilografie

Traducere şi adaptare

BASTON EUGEN (posesor licenţă „B” - UEFA)

152

PREGATIREA PENTRU UN MECI INTERNATIONAL

Sursa: Revista “INSIGHT”, Vol. 2, 1998

Urmarind timp de zece zile neîntrerupt meciurile echipei Angliei avute cu echipele Bulgariei şi Luxemburgului, am primit o serie de solicitări care se interesau de munca făcută de portarii David Seaman, Nigel Martyn şi Tim Flowers în construirea unui meci internaţional. Datele înscrise în tabelul de mai jos reprezintă o divizare a muncii şi a timpului făcut de un specialist în apărare, plus a timpului care este petrecut cu echipa pe fiecare zi:

CONDUCEREA ANTRENAMENTULUI TIMP DE 0 SĂPTĂMÂNA PENTRU MECIUL ANGLIA - BULGARIA - 9 octombrie 1998 ZIUA

INDIVIDUAL

TIMP

TIMP

CU ECHIPA

20'

Luni, la 200 p.m.

• bună încălzire după meciurile de la sfârşitul

săptămânii • pase şi stopare • încălzire la pământ

10' 25'

• implicarea (antrenarea) portarului în schemele de contraatac

45'

25'

Marţi, la 1030/1100 a.m.

• încălzirea cu mingea. Joc de picioare cu sau fără minge, de asemenea este inclusă oprirea mingiei la sfârşitul mişcării.

• munca suplimentară făcută de portar este mai confortabilă cu pasele pe la spate.

• încălzire la pământ 10'

• termmarea exerciţiilor de contracarari

20'

60'

• meci

Miercuri, la 11°° a.m.

• încălzire, tragere şi pase (prindere, mânuire) • încălzire la pământ

10'

30'

40'

Joi, la 400 p.m.

• încălzire urmată de exerciţii de încrucişare. • Încălzire la pământ.

10'

• atac-ărare şi

variate şutări

153

ZIUA

INDIVIDUAL TIMP TIMP CU ECHIPA 15'

30'

40' 10'

Vineri, la 2°° p.m.

• încălzire • antrenarea reflexelor • încălzire la pământ

• organizarea unor mici serii de jocuri (meciuri) de echipă antrenând şi portarul care joacă în afara terenului ca să exerseze şi perfecţioneze jocul de picioare

Sâmbătă, la 1100 a.m.

• întreaga echipă merge la plimbare

Ziua meciului, 300 p.m. lovitura de începere a jocului

• încălzirea separata a portarului pe teren înaintea jocului

După cum vedeţi, voi încerca să acopăr aspectele majore ale poziţiei

portarului de-a lungul săptămânii iar mai jos, sunt patru dintre exerciţiile pe care

Ie folosesc în diferite zile :

1. PASARE

154

Doi serveri (S) fiecare cu câte şase baloane pe linia de 18 m. Portarul (P) şi

poziţionează picioarele şi apară şuturile alterntiv până când vor fi folosite toate

mingile.

Puteţi săschimbaţi tipul aruncării cu fiecare şut pe care îl faceţi, lovituri

cu mingea din voleu, semi-voleu şi lovituri care nu se socotesc.

2. JOC DE PICIOARE FĂRĂ MINGE.

� Mişcări în formaţie pas energic:

� Mişcare oblică cu piciorul stâng peste pidorul drept şi apoi invers, piciorul drept peste stângul.

� Săritură oblică înainte şi înapoi cu împingere pe ambele picioare.

155

3. JOC DE PICIOARE CU MINGEA

Doi serveri cu şase baloane fiecare de la linia de 18 m, 8 obstacole, 4 pe fiecare parte ieşind la 45° de la centrul porţii spre careul de 6 m. Portarul începe central driblâd obstacolele făcând sărituri pentru a prinde mingea de la server pe masură ce ea vine de la ultimul. Apoi, revine la poziţia înţială şi repetă exerciţiul pe poarta opusă.

4. REFLEXELE

Împărţiţi poarta pe jumătate cu un con, puneţi 10 baloane pe poartă în

apropierea stâlpului, cu S1, S2 stă la 7 m depărtare şi primeşte mingile de la

S1, cu mingea din voleu într-o poartă mică. Poziţia portarului începe din

apropierea stâlpului S1 când el aruncă mingea la S2, portarul îşi poziţionează

picioarele repede şi apară mingea din voleu de la S2. Portarul apară 10

baloane,se odihneşte şi apoi repetă mişcarea pe partea opusă.

Sper că s-a răspuns cerinţelor dumneavoastra şi îmi face plăcere să

vorbesc cu dumneavoastră la următoarea discuţie când vor fi şi alte probleme

de discutat pentru obţinerea brevetului.

156

Traducere şi adaptare ILIE MARIN


ANTRENAMENT PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA REZISTENŢEI (AEROB ŞI A VITEZEI

(ANAEROBE)

Sursa: Revista Insight, Nr. 2,

Vol. 2, 1998

1. Ce trebuie luat în consideraţie atunci când se planifică o şedinţă de antrenament.

Cu excepţia unui nivel de elita, durata medie a unei şedinţe de pregătire în

timpul campionatului nu poate fi mai mare de 2 ore şi poate avea loc numai de 2 ori pe săptămână. De obicei, aceste şedinţe implică o încălzire, un antrenament de tip aerob şi de sprint cât şi exerciţii specifice pentru a îmbunătăţii anumite componente ale abilităţilor. Astfel jucătorii pot să progreseze în timpul unui meci semi structurat punând accentul pe cunoştinţe tactice înainte de a realiza o relaxare potrivită. Şedinţa de antrenament trebuie să realizeze mai multe scopuri într-un timp limitat deci, antrenorul trebuie să planifice fiecare acţiune astfel ca aceste scopuri să fie realizate eficicient. Scopul acestui articol este de a asigura două exemple de exerciţii de antrenament folosind balonul, care dacă sunt folosite eficient, nu numai că pun accentul pe abilităţile tactice şi cele de a manevra balonul ci asigură şi o pregătire a sistemelor aerob şi anaerob.

157

Figura 1 prezintă schiţa unui joc modificat care în afară de faptul că

îmbunătăţeşte abilităţile de a pasa şi de a controla balonul ale jucătorilor, va dezvolta şi rezistenţa.

Se plasează două porţi la mijiocul fiecărei jumătăţi de teren. Două echipe de câte 8 jucători (7 jucători de câmp şi un portar) joacă una împotriva celeilalte. Golurile pot fi înscrise numai din spatele porţii (ex. în zonele 1 şi 3). În zona 2 jucătorii au voie să atingă balonul numai de două ori şi fiecare echipă poate pasa numai de 6 ori. Dacă nu reuşesc să înscrie până la terminarea celor 6 pase, mingea trece la adversari. Jocul durează 8-10 minute pentru a realiza o pregătire intensă caci jucătorii, în mod obişnuit, vor exersa la un ritm de 150-175 bătai ale inimii pe minut.

Aceste jocuri pe teren redus sunt avantajoase pentru ca pot fi modificate pentru a schimba intensitatea exerciţiului. De exemplu, prin extinderea pe lungime a zonei 2 (unde se desfăşoară marea parte a jocului), intensitatea va creşte. Alte schimbări, cum ar fi stipularea ca cel puţin 3 jucători de atac trebuie să se afle în zona de atac atunci când se înscrie un gol, va creşte de asemenea intensitatea. Astfel, antrenorul poate cu uşurinţă să modifice calitatea şedinţei de antrenament prin modificarea dimensiunilor terenului sau a regulilor de joc. La finalul jocului lăsaţi jucătorii să se odihnească (nu mai mult de 2 minute) şi puneţi echipa învingătoare să joace cu învinşii unui meci similar care s-a desfăşurat în altă parte a terenului de antrenament.

Fig. 1. Schiţa unui joc modificat

158

2. Îmbunătăţirea vitezei (pregătire anaerobă)

În acest sens, în fig. 2, se arată cum viteza (de alergare) şi capacitatea de menţinere a vitezei pot fi dezvoltate în timpul realizării unui exerciţiu de atac/aparare.

Jucătorii realizează acest exerciţiu doi câte doi: li se cere să pornească de la un anumit punct de start cât de repede posibil către o minge pusă în joc de un "servant'. Jucătorul care ajunge primul la balon trebuie să continue către poarta şi să încerce să înscrie, în timp ce sarcina celui de-al doilea jucător este să încerce să se apere pentru a împiedica înscrierea golului. După completarea exercitiului, ambii jucători aleargă în spatele grupului şi se refac până Ie vine din nou rândul.

Exemplul prezentat mai sus permite realizarea unui raport de lucru /odihnă de 1:4 care este în conformitate cu dezvoltarea capacităţii de menţinere a vitezei (a se vedea "INSIGHT", Vol. 1, nr. 1). Astfel, acest exerciţiu va dezvolta viteza de alergare de la un punct de start şi pe parcursul distenţei acoperite (de obicei 20-30 m). Mai mult, dacă sunt realizate mai multe şedinţe (cel puţin 1 set de 10 reprize) capacitatea de a atinge nivelul maxim sau aproape maxim al unor reprize de exerciţiu fizic repetat, având înalta intensitate, va fi mult imbunatatiţă.

Acest exerciţiu este folositor în special pentru faptul că şedinţa de pregătire poate fi schimbată uşor fie prin schimbarea distanţei de la care balonul este lovit şi astfel şi distanţa sprintului sau prin schimbarea numărului de jucători, schimbând astfel raportul lucru/odihnă (de exemplu vedeţi "INSIGHT" Vol. 1, nr. 3).

Fig. 2. Exerciţii de atac

159

Rezumat / Concluzii:

În acest jurnal sunt multe exemple de exerciţii specifice folosite pentru a îmbunătăţi diferite abilităţi fotbalistice cât şi tactica.

Totusi este important ca antrenorul să nu efectueze astfel de antrenamente fără a analiza beneficiile psihologice asociate ale antrenamentului, căci printr-o atentă schimbare (a intensităţii şi timpului) ale acestor exerciţii se pot realiza câştiguri semnificative în pregatirea fizica. Prin adoptarea acestor principii în timpul unei şedinţe de antrenament individual, jucătorii vor progresa de la exerciţii de tip aerob de intensitate mică şi flexibilitate în timpul încălzirii la determinare psihologică care simulează cerinţele din timpul unui meci. În acest fel, un antrenament de 2 ore ar trebui să simuleze angajamentul observat în timpul unui meci având beneficiul unui surplus de timp fără a compromite nici dezvoltarea abilităţilor sau a cunoştinţelor tactice.

Traducere şi adaptare

ILINCA VASILE (posesor licenţă „B” - UEFA)

A XVIII-A EDIŢIE A SIMPOZIONULUI UEFT DIN ISRAEL 1997

John Mc Dermott şi Hohn Barnwele Sursa: Revista “INSIGHT",

Volumul I, anul 1998

John Mc Dermott, Membru al comitetului de conducere privind Evoluţia Fotbalului Naţional şi Hohn Barnwell, Director Executiv al Asociaţiei Ligii Managerilor, care au luat parte de curând la a XVIII-a ediţie a simpozionului UEFT (Uniunea Europeană a Antrenorilor de Fotbal) din Israel, 1997.

John Mc Dermott întocmeşte un raport asupra constatărilor personale şi asupra unor lucrări practice demonstrate.

Invocând divina intervenţie şi scotocind prin garderobă în speranţa de a găsi costumul norocos, Bobby Robson a recunoscut că de-a lungul carierei sale manageriale a încercat numeroase metode de a afla răspunsul cu privire la arta de a conduce echipele de succes.

Robson a fost primit cu mare stimă pe parcursul celor 4 zile cât a durat Simpozionul UEFT găzduit de Asociaţia de Fotbal din Israel din octombrie de la Shefayim situat la periferia oraşului Tel Aviv. Aici s-au întrunit reprezentanţi a 35 de ţări pentru a dezbate şi analiza principalul Campionat Internaţional de juniori şi pentru a participa la prezentarea ideilor antrenorilor din diferite ţări.

Directorul Tehnic la Barcelona susţine, în baza vâstei sale experienţe la cel mai înalt nivel, că nu există scuze. El rezumă arta de a conduce echipele de jucători după cum urmează:

160

• Capacitatea de a evalua jucătorii din componenţa echipei pe piaţa tansferurilor;

• Dezvoltarea încrederii, motivaţiei şi spiritului de echipă prin prisma entuziasmului şi ambiţiei antrenorului;

• Posedarea unor cunoştinţe aprofundate cu privire la joc şi capacitatea de a împărtăşi experienţa sa în mod simplu şi insistent;

• Curajul de a convinge combinat cu abilitatea de a observa şi desluşi jocul.

Când ceva nu merge cum trebuie antrenorul trebuie să-şi pună 3 întrebări:

1. De ce? 2. Unde? 3. Ce pot face? Robson a amintit un exemplu din sezonul trecut: 3-0 la Nou Champ cu

Atletico Madrid după 30 de minute când 110.000 de spectatori îşi manifestau dezgustuil fluturându-şi batistele în direcţia sa. El însă şi-a depăşit reacţia de panică (sentimentul de strângere în stomac) pe la întrebarea nr. 3 când a efectuat 2 schimbări şi-a stăpânit impulsul de a chema un taxi şi a scos din teren pe căpitanul echipei, un jucător de talie intenaţională, după numai 34 de minute de joc. O decizie de-a dreptul nepopulară, Robson a fost ţinta unei reacţii zgomotoase de dezaprobare. Însă prin decizia sa nepopulară, dar îndrăzneaţă, Barcelona a câştigat meciul cu 5-4 şi a mers mai departe pentru a câştiga ulterior Cupa Spaniei.

La nivelul tineret, Simpozionul s-a concentrat pe constatările lui Jozef Venglos reprezentantul UEFA şi FIFA şi ale lui Gerard Houllier, Directorul tehnic al Federaţiei Franceze de Fotbal.

Venglos a susţinut ideile lui Bobby Robson şi a facut comentarii cu privire la "dezvoltarea dimensiunii strategice". În Campionatul Mondial de Tineret sub 20 de ani din Malaysia să înlocuieşti jucătorii devreme pe parcursul jocului - chiar înainte de închiererea primei reprize, nu constituie un lucru neobişnuit.

Această tendinţă de abordare a echipei face ca antrenorul să pună un mai mare accent pe dezvoltarea dinamicii grupului şi a relaţiilor prin comunicare efectivă.

Ambii au concluzionat aşadar, că la nivel de tineret, africanii şi în mod special sud-americanii au dat dovadă de mai mare abilitate tehnică şi creativitate decât echipele europene ai căror jucători, ce-i drept, sunt, în general, mult mai coştiincioşi. Reţinând acest aspect, antrenorii europeni de la toate nivelele trebuie să formeze o gândire mai rapidă şi inovatoare la jucătorii lor.

Jose Farias, Preşedintele Asociaţiei Antrenorilor din America Latină, în expunerea sa a pus mai mare accent pe tehnică practicii repetitive, asemănând antrenamentul în fotbal cu antrenamentul la bară al unui dansator de balet. Cu cât este mai mare sfera tehnicilor utilizate, cu atât jucătorul capăta mai multă încredere şi echipa devine mult mai eficientă.

"Antrenorii trebuie să îndrume jucătorii în aşa fel încât aceştia să fie încurajaţi şi curioşi deopotrivă - să fie capabili să învingă jucători în dublu sens şi să-şi armonizeze jocul pe ambele picioare ... să stăpânească perfect terenul din jurul lor."

Antrenamentul repetitiv al jucătorilor în ceea ce priveşte exersarea loviturilor este aproape mereu combinat cu şuturi la poartă.

Sud americanii au insistat de asemenea asupra demonstraţiilor. În Argentina, antrenorii aflaţi în top sunt încurajaţi în sens pozitiv să joace cel puţin săptămânal, câtă vreme în Chile se practică o abordare uşor diferită bazată pe

161

o gândire similară astfel încât un antrenor mai în vârstă şi implicit mai experimental colaborează cu un antrenor mai tânăr care se dovedeşte a fi un excelent demonstrator. În continuare, sunt prezentate exemple de antrenamente pe tema gândirii rapide (luarea de decizii rapide) şi a inovaţiei: Jose Farias - Fost Preşedinte Internaţional de origine argentiniană al Asociaţiei Antrenorilor din America Latină. "Nu îşi cere scuze pentru simplitatea antrenamentelor - subliniind în schimb calitatea repetiţiei". 1. Control şi şut pe poartă (Fig. 1)

ORGANIZARE: • S1 pasează la A1 • A1 preia controlul balonului de la prima atingere şi şutează la a doua

atingere. • Apărătorul D rămâne pasiv

(Fig. 1) FACTORII CHEIE:

• să intre pe linia mingii; • să observe poziţia apărătorului; • să creeze un nou unghi de la prima atingere; • să întroducă disimularea în controlul balonului dacă este necesar; • să şuteze cu precizie de la a doua atingere.

AVANSAREA:

• diversificarea paselor; • apărătorul să rămână de-o parte sau să se implice – să observe decizia

atacanţilor de la prima atingere a balonului; • să acţioneze de ambele părţi ale zonei de penalti.

162

2. Rasucire şi şut pe poartă (Fig. 2) ORGANIZARE

• S paseaza la A; • A execută o răsucire de la prima atingere şi şutează la a doua atingere; • D rămâne pasiv.

(Fig. 2.)

FACTORII CHEIE:

• A face loc; • A ia decizia pe ce parte să execute răsucirea; • A execute răsucirea cu disimulare; • A şutează pe poartă cu precizie

AVANSARE:

• efectuaţi o varietate de răsuciri în funcţie de poziţia apărătorului (inclusiv lăsaţi mingea să treacă printre picioarele atacantului);

• apărătorul devine mai activ; • acfionaţi de ambele părţi ale zonei de penaiti.

3. Dribling şi şut pe poartă (Fig. 3) ORGANIZARE:

• S pasează la A; • A execută dribling pentru pătrunde pe laterală în suprafaţa de penalti şi

şutează din unghi deschis; • D rămâne pasiv.

163

(Fig. 3) FACTORII CHEIE:

• un prim contact pozitivş şi compromiterea apărării; • disimulare şi cârlig/trecere din scurt în suprafaţa de penaiti; • accelerare cu schimbare de direcţie; • trece dincolo de linia apărării care se regrupează; • blocarea atacantului cu piciorul (piciorul stâng în schema de mai sus) şi

şut cu partea exterioară a piciorului, rostogolind mingea în colţul de jos pe lângă portar.

AVANSARE:

• apărarea devine mai activă; • acţionaţi de ambele părţi ale suprafeţei de penalti.

GERARD HOULLIER - Directorul Tehnic al Federaţiei Franceze de Fotbal 1. Joc de încălzire (Fig. 4) ORGANIZARE

• 2 porţi mobile spate în spate la centrul terenului cu doi portari; • 6 contra 6 marchează în oricare poartă; • jucătorii se pot mişca oriunde în suprafaţa de 60 x 40.

164

(Fig. 4) OBIECTIVE:

• gândire rapidă; • rapiditatea de reacţie; • deprinderi inventive (învingerea adversarilor).

AVANSARE:

• 30 de secunde în posesia balonului pentru a marca; • 3 atingeri maxim; • 1 atingere la final.

2. Schimb de pase şi dribling (Fig. 5) ORGANIZARE:

• Portarul paseaza mingea la A1 • A1 trebuie să-l învingă pe D şi să alerge cu mingea prin zona conică la sfârşit; • D încearcă să placheze pe A1 şi să înscrie pe lângă portar.

165

(Fig. 5)

FACTORII CHEIE:

• pase variate - rapid, încet, rapid; • eliminati pe D printr-un artificiu sau prin schimb de pase. • acceleraţi pentru a vă îndepărta sau pentru a depăşi apărarea.

3. Joc tactic (Fig. 6) ORGANIZARE:

• joc de 4 contra 4 - X contra Y; • jucătorii se pot mişca o zonă longitudinal şi pot avansa la zona

următoare doar în posesia mingii; • portarul poate pasa mingea numai unui apărător de-al sau; • ofsaid; • se practică numeroase schimbări / treceri în rezervă deoarece este un

antrenament obositor. FACTORII CHEIE:

• creaţi spaţiu individual; • adoptaţi o atitudine pozitivă; • tehnica driblingului; • sprijinul colegilor de echipă: • şutaţi cu precizie pe poartă din a treia zona (zona finală).

166

(Fig. 6) OBIECTIVE:

• fiţi inventivi; • adoptaţi o atitudine pozitivă.

Traducere şi adaptare IVAN IONEL CRISTINEL


167

INTRODUCERE ÎN IMAGINARE: GHID PRACTIC

David Gilboume Sursa: “INSIGHT”, Vol. 2, 1998

Numeroase texte de psihologie a sportului fac referinţă la imaginare, deşi folosesc des şi alte denumiri cum ar fi vizualizare, repetare mintală sau antrenament mintal. Toţi aceşti termeni descriu o tehnică de antrenament mintal care creează sau recreează experienţe “trăite" în minte. De-a lungul acestui articol va fi folosit termenul imaginare''.

Imaginarea este o tehnică folosită de numeroşi sportivi de elită şi dictate de mulţi psihologi sportivi. De o bună bucată de vreme psihologii sportivi au fost conştienţi că mulţi sportivi olimpici, jucători de golf profesionişti şi fotbalişti profesionişti folosesc imaginarea pentru a-i ajuta să se pregatească pentru competiţie. Mai mult, mulţi dintre sportivi şi-au dezvoltat ideea de a folosi imaginarea de unii singuri (fară ajutorul unui psiholog sportiv). Nu avem nici o dovadă care indică că imaginarea “învăţată de unul singur" pierde din calitate (ex. este mai puţin ,,vie”); totuşi, unii psihologi au indicat că cei care practică imaginarea “învăţată de unul singur" nu folosesc imaginarea într-un mod sistematic, în acest caz atleţii nu beneficiază la maximul de talentul lor imaginar.

Acest articol va aborda ideea de a crea capacităţi de imaginare sau de a “îmbunătăţi” pe cele existente deja prin crearea unui program de dezvoltare. În ediţii viitoare ale revistei “Insight” două noi articole vor extinde discuţia prin sugerarea a cum poate fi folosită imaginarea (într-un mod sistematic) pentru a ajuta un jucător să-şi dezvolte tehnica şi în al doilea rând subliniind cum imaginarea poate fi folosită pentru a ajuta un jucător să se concentreze şi să se reconcentreze înainte, în timpul şi după o competiţie. Înţelegerea naturii imaginării

Imaginarea nu trebuie să fie confundată cu procesul de a visa cu ochii deschişi. Când oamenii visează cu ochii deschişi tendinţa este de a se întampla brusc, nu presupune nici un antrenament şi nici măcar o mică încercare de a controla imaginile asociate. În contrast, când jucătorii folosesc imaginarea pentru a-i asista în învăţarea unei noi tehnici, pot să aloce timpuri anume pentru imaginare şi să încerce constant să îmbunătăţească “vivacitatea" sau “sensul mişcării fizice" dintr-o imaginare. Similar un jucător care integrează imaginarea într-o rutină dinaintea unui meci va fi încurajat să identifice precis cum şi unde îşi are imaginarea locul în prepararea sa.

Imaginare internă şi imaginare externă

Unii jucători trăiesc imaginarea în timp ce se uită la o caseta video. Asta e ca şi cum s-ar vedea pe ei înşişi din perspectiva unui antrenor sau un jucător care l-ar vedea.

168

Acest lucru este denumit imaginare externă. În contrast alţi jucători au raportat ca au trăit imaginarea ca ăi cum ar fi deja acolo. Aceasta rezultă într-o reuşită vazută prin ochii jucătorului. Acest lucru este denumit imaginare internă.

Cercetătorii sugerează cş imaginarea internă este o experienţă mult mai benefică, pentru că este mai probabil că vor prinde sensul de mişcare, permiţând unui jucător să ia parte la acţiune şi astfel recreează senzaţia fizică de acţiune. De exemplu, un bărbat imaginându-şi în avans, acţiunea de a da un gol, poate vedea mingea fiind pasată de-a lungul pământului, poate simţi greutatea apărătorului de un umăr şi poate simţii propria greutate cum se schimbă în timp ce se îndoaie şi protejează mingea în fugă.

Cu toate că despre imaginarea externă se crede că este mai puţin capabilă să genereze acele senzaţii fiziologice precise asociate cu acţiunea, nu trebuie demisă ca având o mică valoare. Jucătorii care folosesc imaginarea externă pentru a se „vedea" pe ei înşişi jucând bine, poate creşte încrederea în sine şi asta poate îmbunătăţii jocul (vezi Insight, Vol. 1, No 2, pp. 8 -10).

Învăţarea folosirii imaginării

Ca şi prepararea unui gol (vezi Insighf, Vol. 1, No 3, pp. 8-10) imaginarea trebuie văzută ca o aptitudine şi, pentru unii jucători, a deveni eficient poate necesita antrenament zilnic. Gândirea prezentă sugerează că sesiuni de antrenamente scurte dar intense cu pauze lungi sunt de preferat sesiunilor lungi de imaginare. De exemplu, un jucător poate practica o imagine, de mai multe ori de-a lungul unei durate de 5 minute, următoarea sesiune având loc câteva ore mai târziu. În secţiunea următoare, 4 antrenamente de imaginare sunt subliniate. Acestea pun la dispoziţia antrenorilor o structură sistematică în jurul căreia pot introduce şi dezvolta imaginari cu jucătorii lor. Antrenamentele unu şi doi au natură introductivă în timp ce trei şi patru subliniază proceduri crescute ca greutate. Acei jucători care sunt capabili să îşi imagineze dar nu trebuie să începe cu antrenamentul unu, dar chiar şi cei foarte capabili vor găsi practica finală foarte grea. Scopul programului în patru paşi este să ajute jucătorii să-şi dezvolte o conştiinţă multi-senzorială în imaginarea lor şi să-şi controleze imaginile care Ie experimentează. Controlul are legatură cu stabilitatea şi viteza imagini. Ideal o imagine trebuie să fie durabilă (opusă celei care nu este focalizată) şi în “timp real" (opusă celei “în reluare” sau, “dată pe rapid"). Când jucătorii sunt iniţializaţi cu acest procedeu este de ajutor să subliniaţi importanţa antrenamentului şi de asemenea noţiunea că vor necesita ceva timp până îşi vor dezvolta o experienţă imaginară de catitate. Un punct final pe drumul în care un antrenament este prezentat: sunt sense în stilul în care tu (antrenorul) ghidezi (îi vorbeşti) jucatorul prin antrenament.

Primul antrenamentul: 1. Gasiţi o cameră liniştită unde nu veţi fi deranjat. 2. Puneţi o minge de fotbal într-o poziţie unde o puteţi vedea clar. 3. Găsiţi un scaun confortabil în care să staţi într-o poziţie relaxantă cu faţa la minge. 4. Uitaţi-vă la minge cu atenţie şi încercaţi să identificaţi cât mai multe căt puteţi trasături ale mingii. 5. Închideţi ochii şi încercaţi să aveţi o imagine clară a mingii de fotbal. 6. Uitaţi-vă la minge în imaginare şi încercaţi să remarcaţi detalii.

169

Primul antrenament este proiectat pentru a încuraja un jucător să se concentreze pe un object şi să-i observe detaliile. Acest lucru poate fi repetat punând accentul pe atingere. Ca o extindere a primului antrenament, un jucător poate repeta paşii 1 până la 3 şi apoi să ţină mingea. Apoi prin ajustarea naturii pasului 5, jucătorul îşi poate închide ochii şi apoi să se concentreze asupra cum se simte mingea, detaliile suprafeţei şamd. Odată ce acest lucru a fost făcut, mingea de fotbal poate fi pusă jos şi, ca un pas adiţional, jucătorul îşi poate închide ochii şi să încerce să îşi imagineze cum arată mingea (imagine) şi să încerce să încorporeze în această imagine şi cum se simte mingea.

În al doitea antrenament o scenă specifică din fotbal poate fi folosită. Acest antrenament încurajează jucătorul să lucreze la a îmbunătăţii claritatea imaginii şi să dezvolte o conştiinţă a sunetului şi mirosului. Acestea sunt încă etape incipiente în procesul de învatare, aşa că în loc de o scenă de acţiune dintr-un meci de fotbal, încurajaţi jucătorul să se gândească la scene precum un stadion înainte ca echipa să intre pe teren sau cabina de schimb de la club. Al doilea antrenamentuI: 1. Găsiţi un spaţiu liniştit unde nu veţi fi deranjat. 2. Stati într-un scaun confortabil şi găsiţi cea mai relaxantă poziţie. 3. Decideţi-vă asupra unei scene dintr-o partidă de fotbal care vă implică. Nu trebuie să vă mişcaţi în această scenă. Închideti-vă ochii şi încercaţi să vedeţi scena. 4. Deschideţi ochii şi verificaţi ca poziţia în care sunteţi aşezat este confortabilă. 5. Acum închideţi ochii şi concentraţi-vă asupra respiratiei. Inspiraţi prin nas şi expiraţi pe gură. 6. Stabiliţi un tipar de respiraţie, adânc şi relaxant. 7. Imaginaţi-vă scena pe care aţi selectat-o mai devreme. 8. Concentraţi-vă asupra a ce puteţi vedea. Uitaţi-vă drept înainte, la stânga şi la dreapta. 9. Când v-aţi dat seama de scena vizuală deschideţi ochii. REFLECTAŢI UN MOMENT ASUPRA A CE AŢI VĂZUT? 10. Repetaţi 6 şi 7; 8. Concentrati-vă asupra sunetelor pe care Ie auziţi în scenă. 9. Când aţi remarcat sunetete deschideţi ochii.

Când acest antrenament a avut loc poate fi de ajutor dacă jucătorul scrie o scurtă relatare a sesiunii de antrenament şi să ţină o înregistrare (scrisă) asupra clarităţii imaginii. De exemplu, o notare de la 1 la 10 pentru claritatea imaginii (şi note similare pentru sunet, miros) pot ajuta jucătorul în a ţine o evidenţă a progresului.

AntrenamentuI trei mută programul de antrenament înainte şi cere jucătorilor să selecteze o scenă în care este mişcare, dar în care ei nu se mişcă, poate fi de ajutor, dacă se gândeşte la o scenă dintr-un meci sau o sesiune de antrenamente. Al treilea antrenamentuI: Urmaţi paşii 1 pâna la 6 de la antrenamentul doi. Apoi: 1. Concentraţi-vă asupra mişcării jucătorilor.

170

2. Când aţi urmărit mişcarea deschideţi ochii. REFLECTAŢI ASUPRA CE AŢI VĂZUT. DESCRIEŢI MIŞCAREA JUCĂTORILOR ŞI GÂNDIŢI-VĂ ASUPRA VITEZEI IMAGINĂRII. REPETAŢI ACEASTA SI CONCENTRAŢI-VĂ ASUPRA SUNETELOR JUCĂTORILOR ÎN MIŞCARE. REPETAŢI ÎNCĂ O DATĂ ŞI ÎNCERCAŢI SĂ CAPTURAŢI IMAGINEA SI SUNETUL ÎMPREUNĂ.

Încă o dată, sugerez că este valoros în a păstra o relatare a acestor antrenamente de imaginare. Ideal imaginile în mişcare ar trebui să fie în timp real. În final, în antrenamentul patru, jucătorul poate progresa în a selecta o scenă de fotbal în care el joacă. Al patrulea antrenamentul: Urmaţi paşii 1 până la 6 din antrenamentul doi. Apoi: 1. Imaginaşi-vă scena în care jucaţi. 2. Concentraţi-vă asupra cum se simte. 3. Încercaţi să simţiţi mişcarea. REFELCTAŢI ASUPRA EXPERIENŢELOR ÎN MIŞCARE Şl ŢINEŢI O RELATARE A ACESTORA. REPETAŢI IMAGINEA Şl ÎNCERCAŢI SĂ TRĂIŢI TOATE SENZAŢIILE DE MIŞCARE ASOCIATE CU SCENA. Elemente de baza ale antrenamentelor de imaginare

Aceste antrenamente vor permite jucătorilor să fie introduşi în procesul imaginării şi prin avansarea în program vor fi încurajaţi să dezvolte, “aptitudini" mentale multi-senzoriale. Următoarele “elemente de bază" a procesului de imaginare trebuie să încurajeze jucătorii să:

• Să se relaxeze înainte de a încerca să acceseze o imagine. Aceasta poate fi obţinută prin asumarea unei poziţii de stat confortabile şi prin respiraţia înceată prin nas şi expirarea pe gură şi prin încercarea de a relaxa orice grupe de muşchi, stranşi "În timpul expirării.

• Folosiţi simţurile. Subliniaţi de-a lungul imaginării că jucătorii muncesc înspre a captura imaginea, senzaţia fizică, sunetul şi mirosul.

• Imaginaţi-vă scene pline de succes. Concentraţi-vă asupra unor momente bune şi amintiri plăcute.

• Practicaţi acest lucru regulat. AccentuI este pus pe sesiuni de antrenament scurte dar intense.

Concluzii

Imaginarea este o tehnică folosită de sportivii de elită din mai multe sporturi. Are multe aplicaţii şi poate fi folosită în combinaţie cu antrenamentul fizic pentru a ajuta jucătorii de fotbal în a-şi dezvolta noi aptitudini, pentru a permite jucătorilor să repete aptitudinile când antrenamentul fizic nu e posibil şi să Ie

171

dea jucătorilor o altă aptitudine mentală care poate fi folosită înainte, în timpul şi după o competiţie (aceste subiecte vor fi dezvoltate în viitoarele ediţii ale Insighf). Această lucrare a introdus subiectul imaginării şi a subliniat dezvoltarea unui program de antrenament a imaginării. Se sugerează ca antrenorii să folosească acest cadru pentru a induce imaginarea jucătorilor. A se mai citi Williams, M., Borne, A., Cable, T. Gilbourne, D., Less, A., MacLaren, D., şi Reilly, T. (1997). Umbro Conditioning From. Dezvoltarea puterii explozive şi puterii la jucătorii tineri. Efectele asupra creşterii şi antrenării. David Gilboume este un scriitor în ştiinţa sportulul şi exerciţiului. A publicat în ariile preparării mentate pentru performanţa şi psihologia accidentărilor şi recuperărilor. Are o experienţă extinsă în a acorda sprijin psihologic pentru fotbalişti profesionişti.

Traducere şi adaptare LUPU GHEORGHE


PROGRAM DE ANTRENAMENT ÎN 23 ŞEDINŢE

Sursa: Revista franceză “FOTBAL”, 2002

Şedinţa 1: A. Luare de contact 1 minge pentru 4 jucători

- jocul liber B. Turneu de 4 echipe (6, 7, 8, 9) 11 şi posibilii, sensul destinaţiei ierarhiei perioadei precedente

- 2 semifinale; - 1 finală a învinşilor; - 1 finală a învingătorilor.

Şedinţa 2: 1). Conducere de balon cu plecare din centrul terenului şi şut din suprafaţa de pedeapsă.

- utilizarea ambelor picioare

Lovituri. Driblinguri

172

2). Efectuează o conducere de balon în lungul liniei de tuşă şi centrează între 6 şi 11 metri din dreapta şi stânga. Pase 3). Înaintare în pase de 3 jucători plecaţi de la centrul terenului şi terminarea cu şut la poartă.

- pase reluate pentru jucătorul în plus în retragere care efectuează un şut la poartă.

4). Ştafeta: - conducere de balon şi şut în coloana de 4 jucători. Jucătorii conduc mingea din zona de mijioc (mediană) la zona de reparaţii (16 metri) şi şut la poartă: - şutul la poartă trebuie transformat în ţintă, el recuperează mingea şi face schimb cu partenerul - şutul la poartă nu trebuie transformat în ţintă, el recuperează balonul, revine la 16 metri apoi efectuează un nou şut. El reîncepe (reia) exerciţiul.

Exerciţii specifice: 5). Conducere de balon plecat din centrul terenului, apoi afectuarea unui şut în suprafaţa de reparaţie: avem 5 mingii cu care continuăm şi menţinem un ritm de 60% (maxim). Meci:

- 11 la 11 şi posibil 8 la 8 pe tot terenul; - insistăm pentru o bună execuţie de factură tehnică; - insistăm pentru ocuparea posturilor specifice pe care joacă fiecare jucător; - insistăm pentru noţiunea de circulaţie a balonului şi limitarea unui progres individual.

Şedinţa 3: Revedem loviturile: 1). Şut la poartă din centrare şi reluare înapoi (în retragere). 2). Şut la poartă asupra balonului în profunzime lansat din axul terenului (mijioc) 3). Şut la poartă asupra balonului venit în oblic din intersectarea tuşei mijiocii către 16 metri: în dreapat şi în stânga. 4). Conducere de balon în lungul liniei de tuşă, apoi centrare înapoi (retragere) de pe partea dreaptă şi stânga. 5). În doi în schimb de pase redublate, interior, exterior, cu piciorul din deplasare în distanţe variate. 6). Faţă în faţă pasă cu piciorul cerută de traiectoria diferenţiată dată de balon. Jocul cu capul: 7). Jonglare din deplasare. 8). În linie în 3 cu balon la cealaltă extremitate a terenului cu susţinere imediată. Conducere de balon:

173

9). Cu fentă şi pasă pe jos. 10). Cu oprire din nou cu schimbare de direcţie comandată. Meci Şedinţa 4: 1. Trage la poartă din centru terenului, fiind în retragere. 2. Trage cu mingea în adâncime lansată în axa terenului. Şedinţa 5: Loviturile: Exersaţi diferite forme de pase: 1. Câte doi, pase scurte laterale; 2. Câte doi, pase lungi în diagonală; 3. Câte doi, pase lungi obturate; 4. Câte doi, pase lungi în profunzime; 5. Câte trei, pase scurte laterale; 6. Câte trei, pase scurte în adâncime; 7. Câte trei, pase scurte în retragere. Insistaţi pe poziţia în triunghi, totdeauna având un sprijin. Dirijaţi balonul. 8. În rondul central sau suprafaţa echivalentă delimitată (suprafata de gol) conduceţi mingea, fiecare având propria minge.

Aceelaşi exerciţiu, dar să intervină 2 sau 3 apărători (jucători fără balon) care încearcă să câştige balonul.

Meci: definirea postului (poziţiei fiecărui jucător). Şedinţa 6: Lovirea şi dirijarea balonului: 1. Conducerea balonului de-a lungul tuşei, plecând de la linia mediană, în centrul aerian la dreapta, apoi la stânga. 2. Conducerea balonului aşadar din rondul central şi şut între penalti şi suprafaţa de pedeapsă. A se efectua cu 3 baloane. În dirijarea mingii, recăutaţi contactul fiecărui fuleu. În tragere căutaţi precizia. Verificare: 3. Faţă în faţă, a se efectua nişte controale cu interiorul piciorului. 4. Faţă în faţă, a se efectua controlul mingii cu interiorul piciorului, în prealabil mingea fiind pasată printr-o poartă de 3 metri. Meci: Noţiunea plasamentului în teren.

174

Şedinţa 7: Lovirea şi dirijarea mingii în doi: 1. Schimb de pase înprogres către ţintă pornind de la linia mediană, dar nu daţi ultima pasă decât după demarcarea partenerului care şutează. 2. Schimb de pase în progres către ţintă, pornind de la linia mediană, dar lansaţi partenerul pe extremă pentru a efectua o centrare din retragere şi şut la ţintă. Verificare 3. Faţă în faţă, progres în pase lungi cu controlul mingii cu interiorul piciorului. 4. Faţă în faţă, verificarea cu interiorul piciorului şi se susţine aşa înainte de primirea balonului. Meci: Interzicerea progresului individual. Demarcaţi, suportul posesorului balonului. Şedinţa 8: Lovituri – Driblare 1. Progres cu pase scurte şi pase încrucişate lungi, la jucătorul care se

demarchează. A termina printr-un şut. 2. Revizuiţi pasele: laterale, oblice înainte, înapoi; cu pasă pentru al treilea care

se demarcă. Verificări: 3. Faţă în faţă, blocaj asupra lansării balonului la 10 metri (aprecierea punctului de şut). 4. Faţă în faţă, blocaj asupra lansării mingii la atacantul mingii şi înlănţuirea printr-o pasă. 5. Faţă în faţă asupra lansării mingii la atacantul mingii. Meci: 11 la 11 (startegie la tuşă, corner) Şedinţa 9: Lovituri – driblinguri: 1. Trage asupra balonului oprit din linia de la 16,50 metri. Folosiţ lovitura piciorului drept şi stâng. Cornere: 2. Parcurgeţi în dribling, câte 3 în linie şi evitaţi nişte obstacole imobile. 3. Parcurgeţi în dribling, câte 3 în linie şi în treacăt între porţi. Jocul cu capul:

175

4. Câte 3, schimb de pase în triunghi. Câte 3, schimb de pase în triunghi cu traiectorie impusă. Câte 3, în triunghi, jonglaţi cu mingea. Verificari: 5. Faţă în faţă, semi-blocaj cu talpa, asupra balonului la 5 metri. Faţă în faţă, semi-blocaj cu talpa, asupra balonului la 10 metri. Faţă în faţă, semi-blocaj cu talpa, asupra balonului la centrat pe sus. 6. Faţă în faţă semi-blocaj cu talpa a atacantului care se afla la balon şi se pregateşte să dea o pasa. 7. Faţă în faţă, semi-blocaj cu talpa a atacantului care se afla la balon şi se pregăteşte să tragă. Meci: 11 la 11 Aranjarea jucătorilor în teren Marcajul în apărare Luxaţiile Şedinţa 10: Lovituri - driblinguri Cornere: 1. Combinaţie în trei jucători terminată cu o centrare urmată de şut. 2. Reluarea driblingului urmată de şut. Aruncările de la margine: 3. Executarea cu elan (faţă în faţă) 4. Executarea cu elan în trei cu fenta 5. Reluarea aruncărilor Verificări: 6. Semi-blocaj cu talpa interioară 7. Balonul lovit cu piciorul 8. Controlul mingii într-un cerc cu diametrul de 2 metri. Meci: 11 la 11 Şedinţa 11:

Lovituri – riblinguri 1. Avansare in pase de control şi pase cu partenerul care cere pasa apoi

trage la poartă. 2. Corner, folosind ambele picioare. 3. Penalti sub forma de competiţie (folosind ambele picioare). 4. Avansare în doi, apoi tragere la poartă. Jocul cu capul

176

5. Faţă în faţă, loveşte după săritura pe verticală şi retrimite înapoi şi lateral stânga sau dreapta. 6. Faţă în faţă, cu lovitura din elan şi revenire după impulsie verticală. Verificări: 5. semi-blocaj cu exteriorul, faţă în faţă, cu balonul rulând pe sol: 6. semi-blocaj cu exteriorul faţă în faţă 5 metri: 7. semi-blocaj cu exteriorul faţă în faţă pe jos: 8. semi-blocaj cu exteriorul faţă în faţă cu balonul rulând pe jos lovit cu piciorul de la 20 metri: 9. controlul balonului venit de la linie de departe (noţiunea de atac la balon) cu dribling în slalom printre jaloane şi pasă. Meci: 11 la 11 - recăutarea constanţei în demarcare; - plecarea în dreapta, pasă în stânga; - strategic: lovitura de picior de la poartă – tuşă. Şedinţa 12: Lovitura - Conducerea balonului: 1. Lovitură de picior spre poartă; 2. Mingea oprita, trage spre o ţintă situată la 10 metri de un stâlp; 3. Mingea oprită, trage spre o ţintă situată la 15 metri de un stâlp; 4. Trageţi la poartă după conducerea mingii individual; 5. Înaintaţi câte trei, în pase scurte, apoi trageţi la poartă. Joc de cap: Pase lungi trimise cu piciorul. 6. Loveşte după impulsie verticală şi retrimite solicitantului care se deplasează lateral la dreapta sau la stănga. Control: - Semi-blocaj asupra mingii, dat cu piciorul. 7. Talpa urmată de o plecare în dribling; 8. Interiorul urmat de o pasă; 9. Exteriorul urmat de o tragere (şut); 10. Două echipe, aruncaţi mingea de la tuşă pe deasupra buturilor portii, semi-blocaj în suprafaţa de separate urmat de un şut. 11. Două echipe, aruncaţi mingea de la tuşă pe deasupra buturilor porţii, semi-blocaj în suprafaţa de conducere de balon şi pase multe. Meci: - ocupaţi terenul în lărgime; - nu căraţi balonul; - strategic tuşa.

177

Verificări: 5. semi-blocaj cu exteriorul, faţă în faţă, cu balonul rulând pe sol; 6. semi-blocaj cu exteriorul faţă în faţă 5 metri; 7. semi-blocaj cu exteriorul faţă în faţă pe jos; 8. semi-blocaj cu exteriorul faţă în faţă cu balonul rulând pe jos lovit cu piciorul de la 20 metri 9. controlul balonului venit de la linie de departe (noţiunea de atac la balon) cu dribling în slalom printre jaloane şi pasă. Meci: 11 la 11 - recăutarea constanţei în demarcare; - plecarea în dreapta, pasă în stânga; - strategic: lovitura de picior de la poartă – tuşă. Şedinţa 13: Lovitura - Conducerea balonului 1. Lovitură de picior spre poartă; 2. Mingea oprită, trage spre o ţintă situată la 10 metri de un stâlp; 3. Mingea oprită, trage spre o ţintă situată la 15 metri de un stâlp; 4. Trageţi la poartă după conducerea mingii individual; 5. Înaintaţi câte trei, în pase scurte, apoi trageţi la poartă. Joc de cap Pase lungi trimise cu piciorul. 6. Loveşte după impulsie verticală şi retrimite solicitantului care se deplasează lateral la dreapta sau la stânga. Control - Semi-blocaj asupra mingii, dat cu piciorul. 7. Talpă urmată de o plecare în dribling; 8. Interiorul urmat de o pasă; 9. Exteriorul urmat de o tragere (şut); 10. Două echipe, aruncaţi mingea de la tuşă pe deasupra buturilor porţii, semi-blocaj în suprafaţa de separate urmat de un şut; 11. Două echipe, aruncaţi mingea de la tuşă pe deasupra buturilor porţii, semi-blocaj în suprafaţa de conducere de balon şi pase multe. Meci: - ocupaţi terenul în lărgime; - nu căraţi balonul; - strategic tuşa.

178

Şedinţa 14: Lovituri-dribling: 1. Dirijaţi balonul individual în oblic, apoi trageţi cu exteriorul piciorului opus. 2. Înaintaţi în pase câte doi, cu exteriorul, apoi şut la poartă. 3. Examinează tragerea, în coloană, în toate zonele terenului asupra mingii venită din toate unghiurile. 4. Trageţi la poartă, de la 30 metri, conducerea mingii. Tehnica defensivă: Schimbul 5. Demonstraţie regulamentara, cot lipit de corp. 6. Sarcina a doi jucători în marcaj recăutând contactul atunci când adversarul este în sprijin pe piciorul exterior. 7. Sarcina a doi jucători în lupta pentru balon. Verificare: 8. Câte trei, semi-blocaj, un aruncător la fiecare extremă care efectuează o tuşă, acela din mijioc verifică şi retrimite cu celalalt picior. 9. Câte trei, semi-blocaj orientat apoi pase, în triunghi. Meci: 11 cu 11 1. Contact între linii (apărarea urcă rapid; nişte relansări efectuate). 2. Acoperire în apărare 3. Ocuparea zonelor de atac 4. Strategic: cornerul Şedinţa 15: Lovituri - dribling 1. Studiază o fentă personală; a dribia un adversar; 2. Înaintaţi câte 3 în pase scurte şi lungi, alternative, apoi şut la poartă; 3. Înaintaţi câte 2 cu schimb de pozţie apoi şut la poartă. Joc de cap 4. Retrimite după impuls vertical în faţa unui adversar fix; 5. Retrimite după impuls verticalîin faţa unui adversar mobil; 6. Înapoiază după impuls dar către solicitatorul care cere balonul. Verificare Cu interiorul piciorului 7.În linie câte trei, dar lansările se deplasează lateral pentru a obliga conducătorul să privească. 8. Faţă în faţă cu balonul rapid jucat continuu la sol. 9. Faţă în faţă, dirjeaza balonul trimis în la lansator.

179

Meci: 5 contra 5 pe 1/4 din teren Păstrarea în colectiv Recul colectiv Lovitură liberă Şedinţa 16: Lovituri – dribling: 1. Înaintare cu pase scurte, apoi pase în extremă, apoi centru, apoi trageri (la dreapta, la stânga, fiecare la post); 2. Corner la dreapta, corner la stânga; 3. Conducerea balonului, apoi talonează, apoi urmăreşte adversarul îndeaproape pentru a-l împiedica să continue, apoi trageri (în faţa porţii); 4. Conducerea balonului, tatonare spre centru. Tehnica defensivă: 5. Alergare uşoară cu balonul la picior; 6. Alura de joc, luarea balonului înaintea adversarului, înainte ca adversarul să ajungă la ţintă (plecare din centru terenului). Amortizari: 7. Amortizaţi interiorul piciorului asupra mingii la 20 metri; 8. Lovirea balonului individual foarte înalt, apoi diminuaţi cu o lovitură de picior; 9. Amortizaţi printr-o lovitură de picior asupra mingii lansate din faţă foarte înalt. (Stop pe picior) 10. Amortizare liberă, dar în atac mingea, apoi dirijare, apoi pase sau tragere la poartă. Meci: 11 la 11 Noţiunea de superioritate numerică Atac Apărare Şedinţa 17: Lovituri – driblinguri: 1. Lovitură liberă la limita suprafeţei de pedeapsă; 2. Conducerea balonului spre extremă, apoi centrare înapoi şi tragere la poartă; 3. Conducerea mingii pornind de la centru cu schimb de direcţie, apoi tragere la poartă; 4. Dribling în spate foarte restrâns, cu 5 sau 6 jucători Tuşa: 5. Câştigă terenul

180

6. Concurs de aruncare a mingii pe deasupra ţintei (poarta); 7. Cu fentă. Verificare Faţă în faţă cu pase de la 20 metri 8. Semi-blocaj cu atacul balonului (interior, talpă, exterior); 9. Amortizat (lovitură de picior, interior); 10. Amortizat (coapsă, piept); 11. Studiul amortizării cu capul. Meci: 6 la 6 Căutarea alternativei, pase scurte, pase lungi Tuşa Şedinţa 18: Concurs (competiţie) mai multe echipe - Formaţii campionat. Şedinţa 19: Lovituri. Dribling - Jocul în doi: 1. Comer cu trageri la poartă, 2. Avansare în pase scurte apoi "1 - 2" apoi tragere la poartă, 3. Transversal urmată de centrare, apoi tragere la poartă. Joc la cap: 4. Tragere la poartă din centru în retragere; 5. Tragere la poartă spre centru şut; 6. Spre centru, degajare orientată către un partener (cap dacă e posibil sau în lipsa piciorul) Tehnica de apărare: 7. Plasat în interiorul piciorului, doar asupra balonului; 8. Plasat asupra mingii blocate cu talpa. Plasat asupra balonului condus Plasat cu talpa Meci 11 împotriva 11 Rapiditatea contra-atacului Joe al extremelor Pase lungi

181

Şedinţa 20: Lovituri driblinguri: 1. Înaintare câte 3, de la o ţintă la alta apoi tragere la poartă; 2. Pase ecran cu dirijarea balonului de securitate (interior) apoi viteza pentru primire (schimbarea ritmului acţiunii); 3. După alergare (fugă), trage la ţintă cu 6 mingi consecutive. Verificare: Faţă în faţă cu pase de la 20 m 4. Amortizare cu piciorul Amortizare cu coapsa Amortizare cu corpul sau capul 5. În triunghi pase, apoi verificări orientate; Meci: 11 împotriva 11 - Căutaţi superioritatea numerică: în atac, în apărare; - Verificări; - Cornere. Şedinţa 21: Lovituri. Dribling 1. Parcurgeţi cu conducerea mingii, apoi dribling, apoi tragere la poartă; 2. Lovitura liberă de la limita suprafeţei de separare (16m); 3. Pase transversale, apoi trageri la poartă; 4. Pase în retragere (înapoi în spate). Tehnica de apărare: 5. Deposedare prin alunecare în faţă; 6. Deposedare prin alunecare pe o parte (exteriorul piciorului). Verificări: 7. Examinaţi semi-blocajele; 8. Examinaţi amortizările; 9. Controlul pieptului asupra mingii în săritură de pe sol; 10. Amortizare cu capul, apoi blocaţi cu pieptul sau capul (tragere sau pase). Meci: 6 împotriva 6 Concurs liber Şedinţa 22:

Lovituri. Dribling

182

1. Asupra balonului oprit, din centrul semnului, pase către partener plasat pe aripa dreaptă şi stâng, apoi centrare, apoi tragere la poartă; 2. Tragere la poartă după dirijarea în slalom (3 steaguri); 3. Cornere la dreapta, la stânga; Lovitura liberă de la 20 m cu unghiul piciorului opus. 4. Tragere la ţinta (poartă) după croşeu scurt şi fentă de lovitură. Joc de cap: 5. Amortizarea (flexiune de genunchi şi pasă); 6. 1-2 asupra tuşei, apoi solicitare înapoi. Verificare Asupra paselor de la 10 m 7. Blocaj sau semi-blocaj cu talpa în plină cursă, apoi schimbarea direcţiei; 8. În plină cursă, amortizare, apoi pasă; 9. În plină cursă amortizare cu pieptul asupra mingii, apoi tragere la poartă. Meci 11 la 11 joc la 3 Trageri din voleu Lovituri libere din centrul terenului

Şedinţa 23:

Dribling 1. Dirijaţi în slalom împrejurul steagurilor, apoi tragere; 2. A dribia 3 adversari înainte de a trage la poartă. Pase: 3. Conducere de balon şi pase lungi de 25 metri, aeriane (la înălţime); 4. Conducere de balon urmate de pase scurte laterale, controlate. Tuşă: Aruncarea de la margine 5. Concurs de lansări; 6. Ştafetă, aruncare de la tuşă, apoi 1-2 urmat de tragere la poartă; 7. Jocul cu capul, centrări de pe stânga sau dreapta, cu finalizare cu capul; 8. Balonul în profunzime, amortizate de partener cu capul apoi şut. Meci Turneu

Traducere şi adaptare GREBLEA ALEXANDRU


183

RECEPTIVITATE (ADEZIUNE) LA PREGĂTIRE (ANTRENAMENT): IDENTIFICAREA

PROBLEMEI ŞI GĂSIREA UNEI SOLUŢII

Andy Borrie, Revista INSIGHT, Vol. 4,

2001, Anglia

În fotbal, o importanta componentă a performanţei dintr-un meci o constituie cantitatea de antrenament făcută pentru pregătirea jocului. Cantitatea de antrenament este de aceea un aspect important al imbunătăţirii performanţei.

Cineva poate considera ca programele cu pregatire (antrenamente) de mare calitate vor ajuta la obţinerea succesului pe teren. Asta deoarece (dacă) un program de mare calitate este folosit, nu înseamnă neaparat că pregătirea (antrenamentui) va fi folositor. O echipă trebuie să adere (sa fie receptivă) la program înainte ca el sa fie folositor. Din nefericere adeziunea (receptivitatea) la pregătire este o problemă reala în foarte multe sporturi, inclusiv fotbal. În plus, este o problemă care afecteaza toate nivelurile performanţei şi este comună tuturor antrenorilor.

Problema receptivităţii (adeziune) la pregătirea (antrenamentui) de rezistenţă (fitness) (sau antrenament fizic) este subiectul acestui articol. Principiile discutate sunz aplicabile la orice formă de antrenament sau pregătire din fotbal.

Ocupându-ne de receptivitatea în antrenament doua principale aspecte ale problemei trebuiesc luate în consideraţie: a) identificarea problemei; b) atacarea (abordarea) problemei

1. Identificarea problemei Dacă antrenorii suspectează că o problemă de receptivitate (adeziune) la

antrenament există în cadrul echipei lor, atunci ei trebuie să fie foarte siguri cu ce fel de problemă se confruntă. În încercarea de a identifica problema, primul lucru care trebuie recunoscut este dacă receptivitatea nu este un fenomen de "totul sau nimic". Jucătorii pot sa aibă diverse grade de receptivitate la diferite elemente din cadrul programului (antrenamentului). Acest lucru impune cu necesitate antrenorilor să culeagă cât mai multe informaţii despre problemă înainte de a-şi planifica vreo intervenţie.

Problemele receptivităţii în pregătire (antrenament) se împart în patru

categorii:

i. Frecvenţă - jucătorii nu fac un numar suficient de şedinţe de antrenament; ii. Durată -jucătorii nu se antreneaza sufiecient de mult în cursul fiecarei

şedinţe de antrenament;

184

iii. Intensitate - jucătorii fac suficiente şedinţe şi numărul corect de repetări dar intensitatea (calitatea) fiecarui set de exerciţii nu este suficient de ridicată;

iv. Tip - jucătorii se angajează într-un tip de antrenare (pregătire) în detrimentul altora (ex. Jucătorii nu dau atenţie pregătirii "plyometrice", dar preferă în schimb o alergare) În încercarea de a categorisi problema (ele) de receptivitate antrenorul trebuie să ia în consideraţie faptul că jucătorul nu va admite atât de uşor că într-adevăr există o problema. În plus jucătorii nu par atât de dispuşi să numească direct categoria de problemă care există. Antrenorii trebuie să foloseasca diverse metode de obţinere a informaţiei despre receptivitatea (adeziunea) la pregătire (antrenament), ceea ce va ajuta la indentificarea oricarei griji pentru "triangulare" a informaţiei despre un jucător. Asta implica strangerea de informaţii de la mai mult decât o sursă şi confruntarea între ele pentru a contrui o imagine mai completă a atitudinii jucătorului faţă de pregatire (antrenament).

O abordare integrată, care a fost utilizată cu un oarecare succes, trebuie să

combine folosirea jurnalelor de antrenament cu consultaţii individuale cu jucătorii completate cu dezbateri de caz cu personalul de sprijin (vezi Palmer şi colegii, 2000). a. jurnalele de antrenament (pregătire) pot fi complexe sau simpliste în

redactare. Jurnalele pot conţine informaţie cantitativă despre pregătire (ex. număr de sedinţe, număr de repetari) precum şi să permită un feedback (reacţie inversă de răspuns) calitativ de la jucător (ex. Intrebări despre pregătire, dificultaţi întampinate).

b. Consultaţii individuale cu jucătorii, dacă se bazează pe feedback-ul jurnalului (ex. antrenorul citeşte jurnalul înaintea interviului) pot da ambelor părţi şansa de a explora aspecte ale pregătirii. Antrenorul poate controla aspecte care solicită clarificări şi jucătorii pot controla înţelegerea lor a programului de pregătire. Jucătorii pot să pun întrebari despre pregatire într-o conjunctura privată.

c. Dezbaterile de caz adună opiniile sau ale personalului de sprijin (auxiliar n.n.) care să confirme sau să contrazică opinia antrenorului care a rezultat din jurnal şi consultaţie. Alte persone din staff (ex. un fizioterapist) pot fi capabile să explice de ce un jucator se poate antrena sau nu, mărind astfel baza de informaţii la dispoziţia antrenorului. Prin utilizarea tuturor surselor de informaţie, un antrenor poate sa-şi creeze

o imagine clară asupra obişnuinţelor şi atitutudinilor de pregătire ale jucătorilor. Aceasta, apoi, ofera o bază de la care antrenorul poate porni pentru a

dezvolta un program de intervenţie pentru a modifica adeziunea la pregătire în cadrul echipei. 2. Abordarea problemei

Odată ce problemele au fost identificate, antrenorul trebuie să structureze un program pentru a schimba situaţia. Un model care a fost arătat pentru a ajuta structurarea intervenţiilor de adeziune la pregatire este Teoria Revăzută a Comportamentului Planificat (Revised Theory of Planned Behaviour) (RTPB) (Maddux, 1993) (figura 1). Acest model a fost folosit pentru a creşte nivelurile de adeziune la pregătire într-o echipa sportivă de juniori de la 60% adeziune la 80% adeziune. Acest model lucrează bazându-se pe premiza că angajarea într- un nou comportament, în acest caz pregătirea de rezistenţă (fitness) va fi determinată de intenţiile lor (n.n. ale sportivilor) faţă de acel comportament.

185

Intenţia este ea însăşi un concept cu multe faţete care are patru caracteristice de bază:

- eficienţa personală (self-efficacy)

Asta se refera la percepţia jucatorului (oarei) asupra competenţei sale personale de a indeplini diverse tehnici de pregătire care sunt solicitate de catre program- dacă jucătorii realizează anumite tehnici speciale atunci ei vor evita să se angajeze în acele tipuri de pregătire. - Atitudinea faţă de noul comportament

Jucătorii îşi vor forma o percepţie asupra oricarui program nou de pregătire, sau tipului de pregătire, în legătură cu caracteristici precum şi abilitatea pregătirii de a schimba performanţele lor din competiţie sau cât de posibil este ca pregătirea să producă accidente. - Atitudinea faţă de comportamentul curent

Jucătorii vor avea de asemenea un set similar de percepţii despre ceea ce ei fac în mod curent (ex. pregătirea curenta va conduce/nu va conduce la accidentare sau pregătirea curentă se adapteaza cu/este în contradicţie cu stilul meu de viaţă. 0 parte importantă a acestei construcţii (n.n. de idei) este conceptul de "vulnerabilitate percepută". Jucătorii vor face aprecieri despre faptul dacă să continue cu un stil de comportament care-i face să se simtă mai vulnerabili despre probleme cheie precum "cât de mult pot să fiu scos (din echipă)? sau " voi juca la valoarea mea reala?"

- Normele percepute social

Jucătorii nu se antrenează într-un vacuum social, ci ei sunt extrem de mult

influenţi de spaţiul cultural inconjurător. Dacă un jucător intră într-o echipă cu o puternică etica de pregătire/ efort (muncă), atunci exista o mare şansă ca el/ ea să adopte acele tipuri de comportament. În mod invers, jucătorii dintr-o echipă cu un slab nivel moral vor lupta mai mult pentru a realiza nivelurile normale de receptivitate (adeziune) în pregătire, datorită contextului în care trebuie să se antreneze. Dacă antrenorii doresc să schimbe receptivitatea în pregătire, atunci ei trebuie sa-şi stabilească modificarea acestor factori atunci cand işi planifică programul lor de intervenţie. Antrenorii au nevoie să încerce să se asigure că jucătorii se simt:

• competenţi în materie de tehnica pe care o folosesc; • pozitivi referitor la frecvenţa pregătirii, duratei sale, tipului sau

intensitaţii pe care Ie cere antrenorul; • negativi referitor la continuarea cu obişnuinţele neadecvate curente de

pregatire; • că pregatirea este adecvată pentru tipul de cultură în care ei se

antreneaza şi participă la competiţii.

186

Modalităţile potenţiale de modificarea răspunsurilor jucătorului la

construcţiile (schemele) de baza RIPB include procese precum: • Punerea la punct a programelor educaţionale progresive. Acestă

acţiune este esenţială pentru a dezvolta competenţa în tehnicile de pregătire care sunt parte a programului, eficienţa proprie trebuie să se îmbunătăţească ca un rezultat al unei astfel de educaţie. Tehnicile de pregătire sunt introduse ăi exersate înainte ca ele să fie incluse în programul principal de pregătire.

• Oferirea unor modele specifice pentru rolul respectiv. Modelele de rol corespunzătoare pot fi utile în mai multe feluri. Mai întâi, exemplele de obişnuinţe de pregătire şi programele modelelor de rol cu influenţă (ex. jucătorii internaţionali sau profesionişti) pot ajuta la întărirea beneficiilor potenţiale care pot fi obţinute prin aderarea la un nivel superior de pregătire. Asigurarea acestei informaţii comparative poate ajuta la îmbunătăţirea atitudinii fata de comportamentul de pregătire curent. Atunci când li se prezintă un model de rol pozitiv, jucătorii pot să înceapă să se întrebe dacă pregatirea lor curentă va fi suficientă pentru a-i ajuta sa realizeze standardele de performanţă atinse de către modelul de rol (percepţie de vulnerabilitate mărită).

• Oferirea de informaţie comparativă pentru jucători. Jucătorii pot adesea sa nu fie constienţi despre ceea ce înseamnă standardele de pregătire în alte zone ale sportului lor sau din alte sporturi. Dacă datele de fitness (rezistenţă) sunt strânse în mod regulat atunci un antrenor ar putea folosi date comparative de la alte echipe de fotbal, sau de la alte sporturi pentru a identifica în ce mod metodele curente de pregătire influenţează nivelurile de fitness. Acest tip de informaţie poate exercita o puternică influenţă asupra atitudinilor faţă de comportamentul curent, vulnerabilitatea percepută şi percepţiile jucătorilor despre "normele" care operează în alte contexte.

• Dezvoltarea abilităţilor (talentelor) de sprijin. Schimbările în construcţiile (schemele) RTPB pot fi susţinute de către dezvoltarea unor abilităţi precum organizarea timpului, îmbunătăţirea abilititaţii jucătorului de a-şi organiza timpul sau poate altera percepţia de eficienţă proprie şi atitudinile sale faţă de noile comportamente de pregătire.

Programul de intervenţie cel mai efectiv va satisface toate schemele

importante din intervenţiile RTPB sunt probabil pline de succes dacă ele se concentrează doar pe una sau două construcţii (scheme). De asemenea, intervenţiile vor fi posibil mai puţin reuşite dacă antrenorul nu are o idee clară despre tipul de problemă care există. Pentru a avea succes în schimbarea adeziunii de pregătire, antrenorii trebuie sa fie sistematici în culegerea informaţiei despre problemele de adeziune (receptivitate). Atunci când o informaţie este disponibilă, antrenorul trebuie sa fie sistematic în construirea unei intervenţii pe multiple planuri pentru a atinge problema specifică ăi construcţia (schema) relevanta în RTPB. 3. Lecturi suplimentare Palmer, C.L., Burwitz, L. , Smith N. C. and Borrie A. (2000), Dezvoltarea aderenţei (receptivităţii) în pregătirea rezistenţei la jucătorii de elită. 0 evaluare

187

a teoriei revăzute a lui Maddux despre comportamentul planificat. Jumalul Ştiinţelor sportului, 18,627-641 Maddux (1993) O revizuire a teoriei comportamentului planificat. Jurnalul Psihologiei sportive aplicată. 5,110-140 Andy Borrie este lector principal la catedra de Sport şi ştiinţa exerciţiului şi Coducator de program pentru B.C. (Hons) Ştiinţă Antrenoratului la Universitatea John Moores din Liverpool. De-a lungul ultimilor 10 ani a lucrat ca analist de performanţă la mai multe echipe sportive naţionale. 4. Consilier de educaţie

Federaţia Engleza de Fotbal 1-a numit recent pe dr. Andy Cale drept Consilier de educaţie pentru a lucra cu tinerii fotbalişti de elită şi a avea intervenţii (contribuţii) la cursurile de antrenori. Această numire îi va solicita lui Andy să muncească şi să se coordoneze cu Directorii Academiei şi Responsabilii de Educaţie şi Bunăstare (Dezvoltare) din Academiile din FA Premier League (divizia superioară) şi Football League.

Mai precis, Andy va fi responsabil pentru bunăstarea, educaţia şi stilul

de viaţă al jucătorilor de elita, care pot fi aleşi sau joacă deja pentru echipele de juniori internaţionale engleze. Responsabilitatea se extinde la jucători atunci

Traducere şi adaptare UŢICĂ MARIN PETRIŞOR


188

IMPACTUL ROLULUI ASUPRA EFICIENŢEI ECHIPEI

Sursa: Revista “Insight”, Vol. 4, 2001, Anglia

Deşi importanţa psihologiei sportului şi abilităţilor de antrenare mentală specifică este acum pe larg recunoscută în fotbal, o mica atenţie a fost acordată psihologiei echipei şi dinamicii grupului care se referă la interacţiunea dintre jucători în timpul antrenamentului. Un aspect important este rolul, încercarea sau "meseria" pe care jucătorul o percepe ca fiind în echipa. Rolurile jucătorilor sunt construcţii care cuprind o arie largă a psihologiei cunoscută ca teoria rolului. Deşi aceste concepte au fost caracteristice importante ale dinamicii grupului, mai ales dacă se caută îmbunătăţirea performanţei în cadrul echipei; o foarte mică atenţie a fost acordată sportului.

Acest articol va introduce situaţia rolului, va sublinia ceea ce ştim despre influenţa asupra performanţei, va ilustra cum sunt afectaţi jucătorii în contextui fotbalului şi sugerează cum această înţelegere poate fi folosită să intensifice eficienţa în echipă într-un mediu de antrenament. 1. Situaţiile rolului

Sunt sugerate pentru a comprima trei arii - claritate, acceptare şi performanţă.

Claritatea rolului se referă la gradul în care jucătorii înţeleg rolul atribuit lor; acceptarea rolului este masura în care jucătorii sunt satisfăcuţi de rolul lor în echipă şi perormanta rolului se referă la comportamentui indivizilor. 0 construcţie adiţională este ambiguitatea rolului care se referă la o lipsă de informare asociată cu o cerinţă particulară. Programul recent de căutare a impactului asupra statuturilor rolului, asupra funcţionării şi eficienţei echipelor de fotbal a fost bazat pe exemple de la Academiile de Fotbal din Marea Britanie şi programelor de fotbal din Colegiile din S.U.A. Cercetările au descoperit numeroase noutăţi în ceea ce priveşte dezvoltarea şi influenţa statuturilor rolului în fotbal. În mod specific au fost private claritatea rolului, acceptarea şi efectele asupra psihologiei echipei şi individului. 2. Surse ale clarităţii rolului

În căutările făcute s-a ieşit la iveala faptul că dezvoltarea clarităţii rolului la jucatori a fost influenţată de patru categorii importante, modalităţi de învăţare implicită şi explicită, ambiguitate în ceea ce priveşte performanţa rolului şi un conflict posibil asupra rolului. Mai întâi, claritatea rolului a fost făcută să se dezvolte în mediile de învăţare explicită caracterizate de sesiuni de echipă obişnuite, structurate ethnic sau tactic, conduse de un membru al echipei de antrenare. După aceea s-a aflat că jucătorii îşi pot învăţa rolul specific prin experienţe de joc nestructurate sau modelându-şi rolurile modelelor pe care ei Ie privesc la T.V. De exemplu, un tânăr jucător poate învăţa cum, unde şi când să dribleze prin încercare grea şi greşeli cu prietenii sau privind şi învăţând tehnica şi aplicarea abilităţii de la unul din jucătorii preferaţi de la

189

televizor. În al treilea rând s-a aflat ca neclaritatea în ceea ce priveşte modul în care rolul trebuie să fie interpretat afectează claritatea înţelegerii individului. 0 altă categorie care afectează claritatea rolului a fost prezenţa conflictului rolurilor în ceea ce priveste rolurile jucătorului. Surse variate de conflict au fost identificate ca incluzând inter-rolul, intra- expeditor şi conflictui între expeditori . " Inter-rolul- conflictului " se referă la conflictele pe care un jucător Ie poate experimenta între rolurile în echipă sau alte aspecte - cum sunt jucătorul, coechipierul, prietenul, partenerul sau soţul. Conflictul "între expeditori” poate apărea dacă jucatorul primeşte cereri contradictorii de la acelaşi antrenor. De exemplu, un jucător poate fi rugat de antrenor să joace agresiv dar să încerce de asemenea să evite loviturile libere. Conflictul "între expeditori" poate apărea dacă există o ciocnire între comportamentui aşteptat de individ de unul sau mai mulţi antrenori sau coechipieri. Un exemplu, dacă portarului i s-a spus de către antrenor sa fie calm când degajeaza mingea dar un coechipier cere o pasa rapidă dar riscantă, pentru a lansa un contraatac. 3. Surse ale acceptării rolului

S-a aflat ca este influenţat de o combinaţie de trei surse: percepţia jucătorului asupra antrenorului, percepţia rolului şi credinţa fundamentală a jucatorului în filozofia echipei.

Pentru ca un jucător să accepte rolul în echipă un factor fundamental a fost nevoia de a avea un respect pentru abilitatea echipei de antrenament şi o apreciere a stilului de antrenare. Acceptarea rolului a fost afectată de gradul în care rolul este perceput ca fiind important de către individ în succesul echipei, dacă foloseşte atributele cele mai bune ale jucătorului şi dacă sunt de success.

Dacă un jucător simte că într-un fel, rolul nu i se potriveşte, poate suferi un aşa numit conflict "persoana- rol". Antrenorii nu vor putea fi mereu în stare să maximizeze fiecare din aceşti factori pentru a reduce un asemenea conflict dar o inţelegere a lor poate fi posibilă pentru a stabili o balanţă. De exemplu, un jucator rapid care s-a bucurat că a ajuns departe să paseze ca atacant va fi experimental un conflict dezvoltat din cauză că jucatorul percepe că nu li se permite folosirea atributelor cele mai bune care în final ar putea duce la o lipsa a acceptarii rolului. Pentru a menţine acceptarea rolului de către jucător şi pentru a evita conflictul persoana-rol ar trebui să se pună accent pe faptul că noul rol este important în succesul echipei. Un factor final în dezvoltarea acceptării rolului este credinţa individului în filozofia echipei care conduce jucătorii să patrundă oricare ar fi rolul prezentat lor. Un exemplu, ar fi etica echipei dezvoltate de echipele Coreei şi Japoniei, representative pentru natura lor colectivă. Această caracteristică este una foarte dorită în multe situaţii competitive, dar într-o societate unde o gândire mai independentă incurajată, antrenorilor li se poate cere să promoveze mai activ dezvoltarea acesteia.

Un punct important este ca în timp ce diferitele forme ale conflictului rolului sunt obstacole potenţiale în dezvoltarea statutului clarităţii rolului şi acceptării, poate fi folosit pozitiv de echipă de antrenori. Conflictul este dorit în echipe eficiente şi deseori reflecta o echipa inovatoare şi creativă cu un flux nou de idei. Oricum pentru a folosi un conflict într-un mod pozitiv trebuie să se asigure că există procese de rezolvare a conflictelor care permit ideilor bune sa fie implementate, şi celor rele să fie uitate. Este, ca exemplu, Republica Irlanda care, cu câte procese ar fi avut în timpul finalelor Cupei Mondiale cu atât incidentui Roy Keane ar fi putut avea un effect pozitiv în conducerea echipei ca un tot unitar mai bine decât ca una divizată fara cel mai eficient jucător.

190

Antecedente ale clarităţtii rolului - antrenare explicită -experienţe de jucat -învăţare observaţionala şi modelare - ambiguitatea rolului - conflictui intra rol - conflictui inter rol

Antecedente ale acceptării rolului - încredere în filozofia echipei - percepţie asupra stilului de antrenare - percepţia eficienţei şi succesului rolului - percepţie asupra importanţei - conflict persoana rol

Rezolvare conflict

Rolurile pozitive în sport oferă o gamă largă de consecinţe benefice care pot influenţa performanţele jucătorului. S-a descoperit că, claritatea rolului a fost asociat cu percepţia jucătorului asupra antrenorului, a crescut încrederea în abilitatea jucătorului de a-şi îndeplini sarcina şi a redus grijile în ceea ce priveşte performanţa.

Perceptiile, atât asupra claritatii rolului cât şi a exceptării lui au contribuit la creşterea comunicărilor eficienţei şi relaţiile generale nu numai printre jucători dar şi între jucători şi antrenor. Creşteri în ambele soluţii au fost observate ca fiind asociate cu beneficiile asupra " sănătăţii echipei" incluzând percepţiile asupra unităţii echipei, confidenţei echipei şi satisfacţiei jucătorului în ceea ce priveste rolul în echipă. 4. Ciclul episodului rolului

Consecinţe ale clarităţii rolului/ acceptare:

• relaţii îmbunătăţite printre membrii grupului; • ingrijorare competitive redusă; • percepţii sporite asupra:

� statutului echipei şi a individului; � conducere; � coeziunea echipei; � satisfactie atletică.

Performanţa rolului grupului/ individului

Eficienţa echipei

Rolul performanţei asumate de expeditori

Gradul rolului clarităţii

Gradul acceptare rolului

191

5. Interpretarea schemei

În vârful figurii este rolul performanţei care este atribuit jucătorilor de către antrenori (expeditori). Gradul de claritate şi acceptare de către individ este determinat de către resurse care contribuie la dezvoltarea rolului statutului. Aici, în orice conflicte potenţiale şi ambiguităţi pot apărea şi un rezultat pozitiv şi unul negativ care este obţinut prin procese de rezolvare a conflictelor. Ca rezultat individul va obţine un grad de claritate şi acceptare cu rolul asumat.

Consecinţele fiecărui rol- statut sunt listate în jumătatea de jos. În acest

moment, important e să fii conştient că întregul episod e unul ciclic (cum e indicat de săgeţi) Natura mediului competitiv e dinamică cu echipe care evoluează noii jucători înlocuindu-i pe cei răniţi şi suspendaţi sau îmbunătăţind jucătorii. În plus antrenorii pot decide să adopte noi tactici şi strategii într-o formaţie existentă deja sau termeni buni de comunicare şi fiind deschis noilor idei- poate ajuta echipa să evolueze. Cele mai bune idei sunt adoptate, cele rele discutate şi lăsate în urmă. 5.1. Îndrumaţi jucătorii să pună în practică tot ceea ce au învăţat mai bun.

Sunt mai multe modalităţi în care jucătorii pot învăţa despre performanţele rolurilor în sport. Jucătorii pot să înveţe eficient când se uită la T.V. (meciuri filmate sau în direct). Puteţi îndruma jucătorii în special pe cei tineri să se uite la T.V. mai atent. Pot ei să folosească modelele văzute în Cupa Mondială? 5.2. Asiguraţi-vă că jucătorii inţeleg importanţa rolului lor.

Există un impact negativ când i se cere unui jucător să joace într-o poziţie care nu îi place; şi acest impact poate fi folosit asigurându-i că noul rol e important în succesul echipei şi explicându-i că asumându-şi acest rol va facilita performanţa echipei. 5.3. Daţi jucătorilor roluri bine definite.

Încrederea unui jucător în abilitatea de a evolua dacă e clar ceea ce au de făcut. E mai eficient ca unui jucător să i se spună să dea pase mai rapid decât să dea multe pase în timpul unui joc. Unui jucător i se poate cere să fie creativ într-o situaţie unu la unu în ultimul sfert dar să joace sigur, în apărare, în apropiere de poartă. Un jucător care nu e foarte sigur pe sine poate beneficia de un rol simplificat cu mai puţine elemente, astfel încât să se poată concentra asupra unor aspecte pozitive ale stilului de joc. 5.4. Menţinerea continuităţii în instrucţiunile antrenorilor.

Cu o echipă de antrenori, asiguraţi-vă că folosiţi aceiaşi termeni, stategie şi tactici. Aceasta va feri jucătorii de conflicte psihologice sau efecte negative asupra performanţei. Cererile diferite ale mesajelor date de antrenori şi cele strigate de parinţi în timpul unui joc pot avea efecte negative asupra performanţei la nivel de început / tineret.

192

5.5. Lupta pentru feedback-ul eficient.

Feed- back-ul eficient cere antrenorului şi jucătorului să înţeleagă exact ceea ce s-a asteptat de la meci. (roluri bine definite) Dacă acest lucru este obţinut, jucătorii vor experimenta un mai mare sentiment de succes care contribuie cu încredere atât în echipă cât şi individual. Critica la modul constructiv s-ar putea să fie bine primită şi relaţiile între antrenori şi jucători să fie intensificate. 5.6. Ţineţi minte că e un proces dinamic în continuă schimbare.

Fotbalul e un sport interactiv cu multe componente diferite şi relaţii ce apar între personalul antrenorilor şi al jucătorilor. Antrenorii trebuie să fie în permanentă stare de supraveghere a acestor procese dinamice pentru a obţine maxima eficienţă.

Sunt multe feluri în care rolul statuturilor şi ciclul episodic în care opereaza, pot afecta performanţa echipelor de fotbal la nivel individual şi de echipă. Întelegerea acestor procese poate intensifica atributele mentale individuale pozitive; satisfacţia şi încrederea cu cele de echipă; comunicarea eficientă şi coeziunea grupului. Cunoaşterea poate fi aplicată în multe feluri. Se speră ca această introducere se referă nu numai la o înţelegere sporită ci şi la o creştere a intervenţiilor creative în zona antrenamentului.

Traducere şi adaptare ŞTEFĂNESCU ION


CURSUL INAUGURAL UEFA PENTRU LICENTA

Sursa: Revista “INSIGHT”, Vol. 4, 2001

Planurile ambiţioase ale Asociaţiei de Fotbal de a revoluţiona standardele şi structurile antrenamentelor în Anglia s-au îmbunătăţit considerabil în vara aceasta prin lansarea primului curs UEFA pentru licenţă.

Cursul de 240 ore pe an, elaborat de Divizia de Fotbal a F.A., adresat în special cererilor antrenorilor profesionişti, a debutat cu un week-end de pregătire la hotelul Oulton Hall, lângă Leeds în iulie 2001. Cursul a fost condus de antrenorii de vârf ai Asocial de Fotbal împreună cu o suita impresionantă de invitaţi, printre care doi dintre cei mai buni cunoscători ai managementului modem. Sir Alex Ferguson şi Fabio Capello.

Dorind sa-şi imbunătăţească cunoştinţele şi abilităţile, pentru a se asigura că nu vor pierde ocazia de a-i asculta şi de a Ie pune întrebări unora dintre cei mai învăţaţi oameni din domeniu, antrenorii s-au grăbit să se înscrie la cursul pilot. Unsprezece dintre cei mai ambiţioşi antrenori ai ţării au fost acceptaţi la cursul de anul acesta.

193

Howard Wilkinson, Directorul Tehnic al Asociaţiei de Fotbal, conduce cursul pilot şi crede că acesta se va dovedi a fi un mare succes pentru aceia care ţintesc la treapta cea mai înaltă a podiumului antrenorilor. El a spus: „Noi încercăm să venim cu un curs care tratează cu înţelegere şi eficacitate revendicările antrenorilor profesionişti”. Acesta este un serviciu care aduce noi motive pentru utilizarea învăţământului la distanţă prin internet. Suntem încântaţi de a fi capabili să facem acest curs disponibil pentru tinerii care aspiră să fie antrenori ăi este foarte plăcut de asemenea că primul nostru curs la acest nivel este al UEFA."

Primul week-end rezidenţial le-a oferit studenţilor ocazia de a se întruni şi de a învăţa de la unele din cele mai autoritare voci ale antrenamentelor modeme. Fabio Capello, câştigătorul celor doua ligi, italiana şi spaniola, a oferit clasei o incursiune în experienţa sa, explicând cum îşi organizează şi cum îşi execută el seriile de antrenamente zilnice pentru a ajunge la un meci cu adevarat bun. Psihologul sportiv şi noul Director Adjunct de la Middlesbrough, Bill Beswick a fost de asemenea disponibil să explice ce importanţă are partea pregătirii mentale în jocul/sportul modem, în timp ce David Sheepshanks a oferit un tablou despre ceea ce se asteaptă de la antrenori azi ăi despre modul în care un parteneriat putemic între teorie şi practică poate furniza cheia succesului pe termen lung.

Că el a privit înainte, spre finalul sezonului aflat în plină desfăşurare, a fost de asemenea o ocazie pentru Sir Alex Ferguson să treacă în revistă unele din roadele învăţării pe care le-a acumulat de-a lungul carierei sale de un succes fara precedent, în nordul şi în sudul graniţei. El a explicat cum s-a schimbat rolul şi imaginea publica a fotbalistului profesionist, de când este el în sport, şi a aratat ca este vital ca antrenorii să se adapteze ei insist acestui aspect al erei modeme pentru a refine şi exersa controlul asupra elementelor vitale ale echipei.

Studenţii îşi vor continua studiile şi individual dar şi în echipa prin internet şi telefon. Membrii Asociaţiei de Fotbal vor fi disponibili ca mentori pentru aceia care studiază pentru licenţă.

„Acest curs pilot urmăreşte să îmbunătăţească antrenamentele şi conducerea echipelor de elita din Anglia", a concluzionat Howard Wilkinson.

“Este un alt punct de reper dintr-o serie de propuneri care încep cu Carta pentru calitate şi se vor sfârşi prin deschiderea unui Centru National de Fotbal în 2004.” STUDENŢI CARE URMEAZĂ CURSUL INAUGURAL PENTRU LICENŢA 2001: Noel Blake

Terry Burton

Wimbledon FC Steve Cotterill

Cheltenham Town F C Mervyn Day

Charlton Athletic F C DarioGradi

Crewe Alexandra F C Stewart Houston

Chris Hughton

Tottenham Hotspur F C Dave Jones

Wolverhampton Wanderers F C Sammy Lee

Liverpool F C Lawrie Sanchez

Wycombe Wanderers F C Alan Smith

194

Martin Thomas, antrenorul naţional al portarilor F.A., a recapitulat unele dintre practicile demonstrate de Fabio Capello, antrenorul principal de la A.S. Roma. Exerciţiu de Antrenament: Exercitiul Unu: pasarea mingii in patru (Fig. 1) Organizare:

• 2 este în posesia mingii • 2 pasează mingea către 5 care o trimite într-o diagonală lungă către 3 • 3 paseaza mingea înapoi la 6, care o trimite în diagonală lungă la 2

(Fig. 1)

Repetarea exerciţiului Factori cheie:

• unghiul şi distanţa poziţiei de susţinere a lui 5 şi 6 • sincronizarea, greutatea şi acurateţea paselor în spate date de 2 şi 3 • asigurarea ca 2 şi 3 aruncă, departe şi destui de sus ca să poata fi

primite • se recomandă aruncarea rapidă a mingii • când se practică o atingere şi când două? • când se joaca pe picior? • echilibrul şi forma lui 4.

Progresii:

• la comanda, mingea trebuie să fie trimisă înapoi la portar • unghiurile şi distanţele poziţiei de primire a portarului • calitatea tehnicii portarului:

� concenteare pentm apărare � abilitatea de a juca cu ambele picioare � calitatea paselor � modificarea poziţiei de apărare.

2

5 6

3

195

Exerciţiul Doi: introducerea mijiocaşului (4), (Fig. 2) Organizare:

• ca şi în exerciţiul unu, dar acum când fiecare fundaş primeşte mingea în diagonală lungă o trimite mijlocaşului (4) care apoi o pasează în spate celui mai apropiat fundaş-centru, acesta aruncând-o cu o pasă în diagonală lungă.s.a.m.d...

(Fig. 2)

Factori cheie:

• unghiul, distant şi sincronizarea mijiocaşilor în poziţie de apărare; • poziţia corpului mijiocaşului pentru primire.

Exerciţiul Trei: introducerca unui mijiocaş secund (8)

• la fel ca în exerciţiul anterior, incluzând rotirea lui 4 şi 8 pentru a primi mingea de la ambii fundaşi

• sincronizarea şi unghiul înaintaşilor, poziţia corpului pentru a primi mingea

2

5 6

3 4

2

5 6

3

● 4 8

196

Exerciţiul Patru: plasarea mingii în treimea de mijioc (Fig. 4):

• 7 trimite mingea la 8 care paseaza în diagonală lungă către 11 • 9 primeşte mingea de la 11 • 9 trimite mingea în spate la 10, care o paseaza în diagonală lungă lui 7

(Fig. 4) Exerciţiul Cinci: rotaţia lui 7 şi 8, (Fig. 5)

• sincronizarea şi unghiul alergarii lui 7 şi 8 în avansul mingii; • sincronizarea, greutatea şi acurateţea pasei diagonale lungi; • susţinerea înaintarii lui 9 şi 11.

(Fig. 5.) Exercţiul Şase: combinarea jocului în treimea de mijioc (Fig. 6.)

• 11 plaseaza mingea spre 10; • 7 face o alergare în diagonala pe teren şi curăţă spaţiul pentru 8; • 10 pasează la 7 care pasează prima data la 9; • 9 primeşte şi 8 joacă la suprapunere; • 9,11 şi 7 atacă careul de penalti;

197

(Fig. 6) Fază de Joc: Apararea cu patru în spate şi trei în mijioc (Fig. 7)

(Fig. 7.)

• x-urile: cei patru din spate, trei mijiocaşi şi un atacant central; • o-urile: doi atacanţi centrali, doi fundaşi, patru mijiocaşi, un aparator; • x-urile intercepteaza mingea trebuind sa o ţina cât mai mult timp posibil

în posesia lor; • o-urile trebuie să preseze apărarea cu mingea; • forma apărării: presiune, susţinere, acoperire şi echilibru; • x-urile elibereaza presiunea pasând mingea portarului.

Şase Exercţii Practice Cu Trei Atacanţi Exercitiul Unu: două grupuri de opt (Fig. 8.)

• jucătorii se combina în josul parţii drepte şi termină cu un şut la poarta;

198

• al doilea grup se combina în josul părţii stângi, etc..

(Fig. 8.) Exerciţiul Doi: rotaţia celor din faţă susţinere la mijiocul terenului (Fig. 9)

• 5 este în posesia mingii; • al doilea atacant(9) trimite scurt cu piciorul, primul pasează jos către cel

mai apropiat fundaş; • 5 trimite mingea la 9, acesta se combină cu 8, care pasează departe la

11; • 10, 7 şi 9 ameninţă careul de penalti (unghiul şi sincronizarea jucatorilor

în careu); • 4 susţine marginea careului de penalti.

Exerciţiul Trei: schimbare de joc (Fig. 9)

• 5 trimite mingea la 8, care îi cedeaza mingea lui 4 prima oara; • 4 schimbă jocul lovind în diagonală lungă spre 11; • 6 susţine spatele mingii, 11 rostogoleşte mingea la 6 pentru a da în

careu; • 10,9 şi 7 ataca careui de penalti, în timp ce 8 susţine marginea careului.

199

(Fig. 9) Exerciţiul Patru: (Fig. 10)

• 5 paseaza lui 8, care o dă lui 4 pentru a o trimite departe lui 7; • 7 joacă la picioarele lui 9 care trimite la 8 pentru a-i pasa în diagonală lui

11 care trece; Exerciţiul Cinci: combinarea jocului lângă marginea careului de penalti (Fig. 10)

• 5 trimite la 8, care i-o da lui 6 pentru o pasa în diagonală lungă la 7; • 7 joacă mingea la pas la picioarele lui 9, care o lasa să se rostogolească

pentru a primi o pasa de la 10; • 9,10 si 11 atacă careul; • sau 10 trimite la 8 pentru un şut la poarta, 9 şi 10 îi urmează pentru

ricoşeuri.

(Fig. 10)

200

Exerciţiul Şase: combinarea jocului în centrul terenului (Fig. 11)

• 6 joacă la picioarele lui 10; • 9 cade scurt pentru a primi cu piciorul, şi strecoara mingea lui 8, care

şutează la poartă; • 9 şi 10 îi urmează pentru ricoşeuri; • 4 si 6 susţin marginea careului de penalti.

Traducere şi adaptare PURDESCU CONSTANTIN


Discipline de Are Fotbal

Documents

Transcript of Discipline de Are Fotbal