Dintii umani

162
Gabriela Bereşescu 2011 DINŢII UMANI PERMANENŢI

description

dentitia

Transcript of Dintii umani

Page 1: Dintii umani

Gabriela Bereşescu

2011

DINŢII UMANI PERMANENŢI

Page 2: Dintii umani

2

Autor : Asist.univ.Dr. Gabriela Bereşescu

Medic primar stomatologie generală, doctor în medicină dentară

Disciplina: Morfologia dinţilor şi Arcadelor Dentare.Tehnologia Protezelor şi Materiale Dentare,

Facultatea de Medicină Dentară, U.M.F. Târgu-Mureș

Referenţi ştiinţifici:

Prof. Univ. Dr. Székely Melinda - medic primar stomatologie generală,

Disciplina: Morfologia dinţilor şi Arcadelor Dentare.Tehnologia Protezelor şi Materiale Dentare,

Facultatea de Medicină Dentară, U.M.F. Târgu-Mureș

Prof.Univ.Dr. Bocskay Stefan - medic primar stomatologie generală,

Disciplina: Odontologie şi Parodontologie, Facultatea de Medicină Dentară, U.M.F. Târgu

Mureş

Grafică: Avramescu Luca

Editura University PressTârgu-Mureș,

înființată în anul 1999, acreditată CNCSIS din 2001;

adresa: Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, str. Gh.Marinescu, 38, 540139

Târgu Mureș, MS, România, tel. +40265215551/233.

Descrierea CIP

Bereşescu, Gabriela

Dinţii umani permanenţi

Târgu- Mureș: University Press, 2011

format electronic

Bibliografie selectivă

ISBN 978-973-169-161-9

ISBN 978-973-169-161-9

Page 3: Dintii umani

3

Învăţat e omul care nu termină

niciodată de învăţat.

(Lucian Blaga)

Page 4: Dintii umani

4

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ÎN MORFOLOGIA DINŢILOR

I. GENERALITĂŢI PRIVIND TERMINOLOGIA ÎN MORFOLOGIA DINŢILOR

Studiul unui domeniu nou presupune, în primul rând, învăţarea noţiunilor de vocabular

particulare ale acelui domeniu. Fără un vocabular adecvat, nu-i vom putea înţelege pe alţii, şi nu

ne vom putea face noi înţeleşi.

Definiţiile şi explicaţiile termenilor utilizaţi în descrierea morfologiei dinţilor reprezintă

fundamentele înţelegerii acestui domeniu. Terminologia utilizată în morfologie devine

indispensabilă, fiind utilizată de-a lungul carierei profesionale dentare. Acest capitol este

conceput pentru familiarizarea cu termenii utilizaţi când se denumesc dinţii în funcţie de poziţia

lor în cavitatea bucală.

EVOLUŢIE

Morfologia şi numărul dinţilor umani sunt rezultatul unei evoluţii filogenetice şi

ontogenetice. În cursul modificărilor adaptative a organismului, şi dinţii au suferit procese de

modificări morfologice, de reducere numerică şi de regenerare.

Incursiunea în evoluţia filogenetică conduce în primul rând la pesti, care prezintă primele

formaţiuni odontoide de formă conică şi cu dimensiuni identice. Răspândite în cavitatea orală, pe

branchii sau faringe, aceste formaţiuni au doar rolul de reţinere şi înghiţire a hranei. Rechinii,

prezintă dinţi de formă conică, dar de marimi diferite, fiind denumiţi dinţi homodonţi.

Dinţii homodonţi nu prezintă rădăcini, se abrazează şi sunt înlocuiţi permanent de alţi dinţi.

Acest tip de regenerare dentară este denumită polifiodonţie. Altfel definită, polifiodonţia se

caracterizează printr-un număr mare de generaţii dentare care erup succesiv. De exemplu,

crocodilii pot prezenta 20-25 de generaţii dentare.

Din clasa mamiferelor, vertebratele superioare prezintă dinţi cu rădăcini implantate în

alveolele oaselor maxilare, diferenţiaţi ca formă şi dimensiune, cu rol funcţional complex (de

secţionare, sfâşiere, zdrobire, fărâmiţare). Această diferenţiere morfologică şi funcţională a fost

denumită heterodonţie.

Page 5: Dintii umani

5

Oligofiodonţia se caracterizează prin reducerea treptată a numărului de dentiţii. Astfel,

vertebratele superioare prezentau un număr de 44 de dinţi şi două dentiţii succesive, situaţie

denumită difiodonţie; unele specii actuale prezintă o singură dentiţie – monofiodonţie.

La antropoidele primitive Parapithecus apare prima formulă dentară umană, cu

caracteristici morfologice ale dinţilor asemănătoare cu a maimuţelor: canini proeminenţi ce

depăşesc planul de ocluzie, premolarii bicuspidaţi şi molarii cu patru cuspizi.

Omul din Neanderthal prezintă arcade dentare cu caracteristici morfologice mai

evoluate: incisivii realizează ocluzie cap la cap, molarii superiori au patru cuspizi, iar molarii

inferiori au cinci cuspizi. Molarii sunt voluminoşi şi realizează rapoarte ocluzale unidentare.

Omul modern prezintă dinţi frontali superiori care acoperă frontalii inferiori, incisivi

laterali mai mici, facultativ molarii trei.

Intregul complex al aparatului dento-maxilar continuă evoluţia regresivă, cu adaptări

morfologice şi funcţionale. Astfel, se preconizează o reducere a numărului de dinţi, conform

ipotezei, că în fiecare grup dentar există o tendinţă de reducere numerică şi de volum pe seama

ultimului dinte din grup. În cursul evoluţiei viitoare unii dinţi se vor reduce treptat, dinţi care

prezintă o lipsă a mugurilor dentari (agenezie) sau forme tipice de involuţie. Ordinea frecvenţei

vizează, în primul rând molarii trei, apoi incisivii laterali şi premolarii secunzi.

Formula dentară se va modifica prin evoluţia regresivă, astfel încât omul contemporan

care prezintă 32 de dinţi, în viitor va prezenta 28 de dinţi, prin reducerea molarilor trei, şi ulterior

24 prin reducerea incisivilor laterali. Aceste modificări în formula dentară umană se vor face

într-o perioadă de timp îndelungată.

MODUL DE CREŞTERE AL DINŢILOR. FORMA DINŢILOR

Omul prezintă dinţii în cavitatea bucală, dinţi maxilari şi dinţi mandibulari, care

formează cele două arcade dentare. Dinţii de pe arcada superioară (denumită maxilă) formează

împreună arcada maxilară (superioară), iar aceeaşi dinţi de pe arcada inferioară (denumită

mandibulă) formează împreuna arcada mandibulară (inferioară). Fiecare arcadă poate fi

împărţită în două jumatăţi, denumite cadranul drept şi stâng.

Dinţii prezintă trei domuri diferite de creştere:

- creştere continuă, specifică rozătoarelor, cu dinţi fără rădăcini, baza coroanei larg

deschisă şi în contact cu ţesutul conjuctiv

Page 6: Dintii umani

6

- creştere prelungită, specifică rumegătoarelor, unde dinţii prezintă coroană înaltă, parţial

acoperită de cement, rădăcină scurtă şi apex larg deschis. Creşterea continuă

compensează uzura coroanei

- creştere limitată, specifică omului; dinţii prezintă rădăcină lungă, coroană mai scurtă.

Apexul rădăcinii se închide relativ repede.

Se descriu două moduri de înlocuire a dinţilor:

- lateral (primitiv), întâlnit la peşti, unele specii de reptile

- vertical(evoluat), se caracterizează prin substituirea dinţilor temporari cu cei

permanenţi, pe direcţie verticală.

De-a lungul filogenezei, scade numărul dinţilor şi se modifică forma acestora. Peştii şi

reptilele prezintă dinţi aplatizaţi sau recurbaţi, denumiţi haplodonţi. Dinţii plexodonţi, apar prin

unirea mai multor conuri, şi pot fi: homodonţi, la peşti şi reptile, de aceeaşi formă, dar mărime

diferită; heterodonţi, de formă şi mărime diferită.

Dinţii umani sunt de tip plexodont, varianta heterodontă.

DENTIŢIE

Dentiţia cuprinde ansamblul fenomenelor care guvernează diferenţierea, dezvoltarea şi

dispariţia dinţilor care se dezvoltă din aceeaşi lamă dentară şi aparţin aceleiaşi generaţii.

Prima dentiţie se diferenţiază din lama dentară primară şi maturează 32 de dinţi: opt

incisivi temporari, patru canini temporari,opt molari temporari şi doisprezece molari permanenţi.

A doua dentiţie, diferenţiată din lama dentară secundară, generează opt incisivi permanenţi, patru

canini permanenţi şi opt premolari permanenţi.

Din totalul de 32 de dinţi permanenţi, 20 vor erupe în alveolele dinţilor temporari şi pot fi

consideraţi ca dinţi de înlocuire, iar 12 dinţi erup distal de dinţii temporari, într-o zonă care n-a

mai fost ocupată de alţi dinţi.

La om există două tipuri de dentiţii: difiodontă, rezultată prin erupţia frontalilor şi

premolarilor permanenţi, care înlocuiesc dinţii temporari, şi o dentiţie monofiodontă în care se

includ cei 12 molari permanenţi, care erup fără să înlocuiască vreun dinte, ca dinţi de comletare.

În concluzie, dentiţia umană prezintă urmăroarele caracteristici:

- în raport cu model de regenerare a dinţilor este difiodontă şi monofiodontă

- în raport cu diferenţierea funcţională a morfologiei este heterodontă.

Page 7: Dintii umani

7

FAMILIA DENTARĂ

Familia dentară este constituită din totalitatea dinţilor ce apaţin unor generaţii succesive

şi care erup în aceeaşi poziţie. Numărul dentiţiilor corespunde cu numărul dinţilor care formează

familia dentară.

De exemplu, incisivul central superior temporar stâng şi omologul său permanent, sau molarul

prim inferior temporar stâng şi premolarul prim inferior stâng fac parte din aceleaşi familii

dentare. Excepţie fac molarii permanenţi, care nu înlocuiesc nici un dinte temporar, astfel încât

sunt singurii „membrii” ai familiilor dentare respective.

DENTAŢIA

Dentaţia reprezintă totalitatea dinţilor prezenţi la un moment dat în cavitatea bucală.

Omul prezintă de-a lungul vieţii trei dentaţii: una care durează în timpul copilăriei, denumită

dentaţie temporară sau primară, dentaţia mixtă (de la 6 ani la 12 ani) şi una care se întinde pe

tot restul vieţii adulte, denumită dentaţie permanentă sau secundară.

DENTAŢIA TEMPORARĂ COMPLETĂ

Dentiţia temporară (primară) completă este prezentă la copii, între vârsta de 2–6 ani.

Acesta prezintă 20 de dinţi temporari în dentiţia primară totală: 10 dinţi pe arcada maxilară

(superioară) şi 10 dinţi pe arcada mandibulară (inferioară). Această dentiţie mai este denumită şi

dentiţie deciduală, referindu-ne la posibilitatea pierderii acestor dinţi până la vârsta de 12-13

ani, când începe înlocuirea secvenţială cu dinţii din dentiţia permanentă.

Dentiţia primară completă prezintă 5 dinţi temporari (dentes decidui) în fiecare cadran.

Dinţii primari ai fiecărui cadran se divizează în trei clase: incisivi, canini, molari. În funcţie de

localizare, pornind de la linia mediană, care desparte cele două cadrane, drept şi stâng, avem 2

incisivi (I), 1 canin (C) şi 2 molari (M). Există o formulă care reprezintă dinţii dentiţiei primare

umane; această formulă foloseşte abrevierile de mai sus, urmate de o fracţie care are la

numărător – numărul de dinţi de pe fiecare cadran superior şi la numitor numărul de dinţi de pe

cadranul inferior:

I C M 5 dinţi superiori şi 5 dinţi inferiori în fiecare cadran; în total 20 de dinţi.

Page 8: Dintii umani

6

Figura 1. Arcadele dentare temporare

Clasele dinţilor primari care prezintă mai mult de un dinte per cadran (incisivi şi molari)

sunt subdivizate în tipuri în cadrul fiecărei clase. Fiecare tip se mai poate identifica şi după

localizarea pe un cadran complet. Incisivul primar situat cel mai aproape de linia mediană (linia

care separo cadranul drept de cel stâng) se numeşte incisiv central. Incisivul următor, lateral de

incisivul central, se numeşte incisiv lateral. Următorul în fiecare cadran este caninul, urmat de

două tipuri de molari: molarul prim, situat după canin, şi apoi molarul secund.

incisivi

canin

molari

Arcada dentară

maxilară

Arcada dentară

mandibulară

Page 9: Dintii umani

7

DENTAŢIA MIXTĂ

Dentaţia mixtă se referă la perioada în care coexistă, pe aceeaşi arcadă, dinţi temporari

şi dinţi permanenţi. Această dentaţie durează de la 6 ani (vârsta la care erupe primul dinte

temporar) până la 12 ani (vârsta dispariţiei ultimului dinte temporar).

DENTAŢIA PERMANENTĂ COMPLETĂ

Dentaţia permanentă completă (secundară) este prezentă la adult, şi este alcătuită din 32

de dinţi: 16 pe arcada maxilară superioară şi 16 pe arcada maxilară inferioară (mandibulară).

Dentaţia permanentă prezintă 8 dinţi permenţi (dentes permanentes) în fiecare cadran,

divizaţi în patru clase: incisivi, canini, premolari (PM; clasă nouă prezentă numai în dentiţia

permanentă) şi molari. În funcţie de localizare, cei doi frontali permanenţi din fiecare cadran sunt

2 incisivi (I), urmaţi de canin (C), apoi de 2 premolari (PM) şi, în final, de 3 molari (M).

Formula dentară pentru dentiţia permanentă umană este următoarea:

I C 8 dinţi superiori şi 8 dinţi inferiori pe fiecare parte; în total 32 de dinţi.

Clasele dinţilor permanenţi conţinând mai mult de un dinte pe fiecare cadran (incisivi,

premolari, molari) sunt subdivizate în tipuri în cadrul aceleaşi clase. Ca şi la dentiţia primară,

incisivii permanenţi sunt situaţi lângă linia mediană: incisivul central, iar lateral de acesta se

găseşte incisivul lateral. Următorul pe arcadă este caninul, urmat de premolarul prim, apoi de

premolarul secund. Continuând spre distal (către spate), în fiecare cadran sunt cei trei molari:

molarul prim, molarul secund şi, în final, molarul trei (uneori numit molar de minte).

Dacă comparăm cele două formule dentare, pentru dinţii temporari şi permanenţi, se pot

observa mai multe diferenţe. Astfel, incisivii centrali, laterali şi caninii sunt poziţionaţi similar în

ambele dentaţii, dar dentaţia permanentă prezintă o nouă categorie de dinţi, denumiţi premolari,

situaţi între canini şi molari. Premolarii înlocuiesc molarii primari, astfe încât înapoia

premolarilor se găsesc cei trei molari.

Pentru a face diferenţa între grupele de dinţi după localizarea lor, se folosesc alti 2

termeni: dinţii frontali sau anteriori şi dinţii laterali sau posteriori. Dinţii frontali sunt dinţii

situaţi în zona „din faţă”, anterioară a cavităţii bucale, respectiv incisivii şi caninii. Dinţii distali

sunt dinţii situaţi în zona „din spate”, posterioară a cavităţii bucale, premolarii şi molarii.

Page 10: Dintii umani

8

Figura 2. Arcadele dentare permanente

incisivi canin

premolari

molari

Arcada dentară

maxilară

Arcada dentară

mandibulară

Page 11: Dintii umani

9

Figura 3. Arcade dentare: a.temporare;b.permanente

Arcada superioară = arcada maxilară

Arcada inferioară = arcada mandibulară

Page 12: Dintii umani

10

II. SISTEME DE IDENTIFICARE A DINŢILOR PERMANENŢI

În practica clinică, localizarea exactă a dinţilor pe arcade şi înregistrarea datelor, a impus

adoptarea unor „prescurtări” în ceea ce priveşte notarea dinţilor. Astfel, au apărut diverse

sisteme de notare a dinţilor, mai mult sau mai puţin utilizate.

Sistemele de notare FDI, francez, anglo-saxon şi aritmetic, au la bază următoarele

elemente comune:

notarea dinţilor se realizează în „oglindă”. Oglinda reprezintă imaginea

schematizată a arcadelor desfăşurate a subiectului, plasat în faţa examinatorului.

Astfel, dreapta schemei(a subiectului examinat) corespunde părţii stângi a

examinatorului

un plan orizontal, care împarte arcada maxilară(superioară) de arcada

mandibulară(inferioară)

un plan sagital, care împarte cele două arcade în patru hemiarcade: dreaptă şi

stângă maxilare(superioare); dreaptă şi stângă mandibulare(inferioare)

Cele două planuri sunt perpendiculare între ele, formând aşa-numita „crucea lui

Zsigmondy”.

dinţii unei hemiarcade se notează cu litere sau cifre arabe, romane de la linia

mediană spre extremitatea distală a arcadei marcând poziţia dintelui pe

hemiarcadă

identificarea hemiarcadei se face printr-o cifră, literă sau semn matematic.

Nomenclatura anatomică presupune denumirea fiecărui dinte, la care se adaugă în

ordine termenul de temporar sau permanent, maxilar sau mandibular, superior sau inferior, stâng

sau drept.

Page 13: Dintii umani

11

SISTEMUL INTERNAŢIONAL VECHI ( Zsigmondy, german, anglo-saxon, unghiular)

Adolph Zsigmondy, în 1861, a introdus un sistem simbolic de notare a dinţilor

permanenţi, sistemul Zsigmondy sau sistemul internaţional vechi (denumit german,

anglosaxon, geometric, unghiular). Independent de acesta, Palmer a publicat un sistem de notare

în 1891, cunoscut ca sistemul Palmer.

Notarea hemiarcadei se face utilizând un unghi drept deschis, rezultat din intersectarea celor

două linii planuri(orizontal, sagital), având 4 unghiuri ce definesc hemiarcadele:

Hemiarcada dreaptă superioară = cadranul 1

Hemiarcada stângă superioară = cadranul 2

Hemiarcada stângă inferioară = cadranul 3

Hemiarcada dreaptă inferioară = cadranul 4

Figura 4. Împărţirea arcadelor dentare în hemiarcade

Dinţii sunt notaţi prin cifre, care arată poziţia dintelui pe arcadă în raport cu planul

medio-sagital. Deoarece dinţii sunt organe pereche şi au poziţii simetrice, sunt reprezentaţi prin

aceeaşi cifră.

Hemiarcada dreaptă superioară Hemiarcada stângă superioară

Hemiarcada dreaptă inferioară Hemiarcada stângă inferioară

2 1

3 4

Page 14: Dintii umani

12

În fiecare hemiarcadă, dinţii permanenţi se numerotează de la 1(cel mai aproape de linia

mediană-incisivul central) până la 8 (cel mai departe de linia mediană).

De exemplu, 1 reprezintă incisivul central, 2 – incisivul lateral, 3 – caninul, şi aşa mai departe, iar

unghiurile sunt folosite pentru identificarea fiecărei hemiarcade, însoţite de cifrele

corespunzătoare dinţilor de pe fiecare hemiarcadă.

Notarea dinţilor permanenţi după sistemul unghiular

Notarea dinţilor temporari după sistemul unghiular

Notarea dinţilor temporari prin sistemul unghiular presupune tot utilizarea unghiurilor,

însă dinţii temporari sunt reprezentaşi prin 5 litere ale alfabetului(de la A la E, unde A este

incisivul central, B-incisivul lateral, etc.).

Dezavantajele majore ale acestui sistem de notare se referă la dificultatea de a fi utilizat

în conversaţie şi calculul cibernetic.

SISTEMUL ARITMETIC

Viktor Haderup, în 1891(Danemarca), a propus o variantă a sistemului „8 dinţi pe

hemiarcadă”, unde semnele matematice „+” şi „–“ sunt utilizate pentru a diferenţia hemiarcadele

dreaptă şi stângă, respective maxilară sau mandibulară. Acest sistem de notare a dinţilor este

denumit Sistemul Aritmetic, fiind utilizat şi în prezent în Danemarca. Arcada maxilară se

notează cu semnul „+”, iar arcada mandibulară cu semnul „-“. Convenţional, aceste semne

desemnează linia mediană, astfel pentru hemiarcadele drepte semnul se aşază în dreapta cifrei

care indică dintele, iar pentru hemiarcada stângă semnul se aşază în stânga cifrei care reprezintă

Page 15: Dintii umani

13

dintele(semnul este orientat spre linia mediană). Notarea dinţilor permanenţi se realizează cu

cifre arabe, iar a celor permanenţi cu cifre romane.

De exemplu, incisivul central superior drept permanent se notează 1+ , molarul trei superior stâng

+8, molarul trei inferior drept permanent 8-, molarul prin superior stâng temporar +IV.

Notarea dinţilor permanenţi după sistemul aritmetic

Notarea dinţilor temporari după sistemul aritmetic

SISTEMUL FRANCEZ

Sistemul francez utilizează pentru a nota hemiarcadele, „D”, „S”, respectiv drept şi

stâng pentru arcada maxilară; pentru arcada mandibulară se utilizează „d”, „s”, respectiv drept şi

stâng. După litera care denotă hemiarcada, se notează dintele interesat prin cifre arabe pentru

dinţii permanenţi şi cifre romane pentru dinţii temporari.

De exemplu, incisivul central superior drept permanent se notează cu D1, molarul trei superior

stâng permanent cu S8, molar prim superior stâng cu SIV.

Notarea dinţilor permanenţi după sistemul francez

Notarea dinţilor temporari după sistemul francez

Page 16: Dintii umani

14

SISTEMUL DE NOTARE AMERICAN (Sistemul universal)

Sistemul a fost sugerat de Parreidt în 1882, şi adoptat oficial de ADA în 1975. Acest

sistem de notare, foloseşte numerele de la 1 la 32, pentru cei 32 de dinţi permanenţi, începând cu

1 pentru molarul trei drept maxilar, mergând de-a lungul arcadei până la molarul trei stîng

maxilar, care este 16; coboară pe aceeaşi parte, iar molarul trei mandibular devine 17, şi apoi

numerele cresc de-a lungul arcadei inferioare până la 32, care este molarul trei drept inferior.

Pentru cei 20 de dinţi din dentiţia temporară, au fost folosite 20 de litere ale alfabetului,

de la A până la T. Litera A reprezintă molarul secund drept maxilar, urmând arcada şi alfabetul

până la J pentru molarul secund stâng maxilar, apoi coboară pe aceeaşi parte la K pentru molarul

secund stâng mandibular până la T pentru molarul secund drept mandibular. Acest sistem este

utilizat pentru a identifica fiecare dinte primar.

Pentru a stăpâni Sistemul American este necesară memorarea cifrelor sau a literelor

reprezentând dinţii cheie, de exempu incisivii(cifrele8, 9, 24, 25) ori molarii primi(cifrele 3, 14,

19, 30).

Notarea dinţilor permanenţi după sistemul american

Notarea dinţilor temporari după sistemul american

În concluzie, sistemul american de notare a dinţilor are la bază două elemente: utilizează

cifre pentru dentiţia permanentă şi litere pentru cea temporară. Notarea se începe de la dintele

situat cel mai distal pe hemiarcada dreaptă maxilară, se continuă în sensul acelor de ceas până la

antagonistul acestuia de pe hemiarcada stângă mandibulară.

Page 17: Dintii umani

15

SISTEMUL FDI

Federaţia Dentară Internaţională(FDI) a adoptat în 1971(Bucureşti) sistemul de notare

FDI pentru ambele dentiţii, temporară şi permanentă, sistem care a fost acceptat şi de

Organizaţia Mondiala a Sănătăţii şi de Asociaţia Internaţională pentru Cercetare Dentară(IADR).

Notarea Federaţiei Dentare Internaţionale foloseşte două cifre pentru notarea fiecărui

dinte:

prima cifra denotă hemiarcada(dreaptă sau stângă) şi arcada(maxilară sau mandibulară),

şi dentiţia(permanentă sau temporară), după cum urmează:

Dentiţia permanentă Dentiţia temporară

1-hemiarcada dreaptă maxilară 5-hemiarcada dreaptă maxilară

2-hemiarcada stângă maxilară 6-hemiarcada stângă maxilară

3-hemiarcada stângă mandibulară 7-hemiarcada stângă mandibulară

4-hemiarcada dreaptă mandibulară 8-hemiarcada dreaptă mandibulară

cea de-a doua cifră denotă poziţia dintelui pe fiecare hemiarcadă, în funcţie de linia

mediană, de la cel mai apropiat de linia mediană, până la cel mai îndepărtat, astfel, de la 1

la 8 se referă la incisivul central permanent până la molarul trei permanent; pentru dinţii

temporari, notarea se face de la 1 pentru incisivul central până la 5 pentru molarul

secund.

Cele două cifre sunt separate de un punct, care semnifică faptul că în vorbire cifrele se

pronunţă separat, respectiv „unu unu” şi nu „unsprezece” pentru incisivul central superior

drept permanent.

Combinând prima cifră cu cea de-a doua, notarea devine 1.1, până la 4.8, reprezentând

dinţii permanenţi.

Pronunţarea notării unui dinte se face pe cifre, şi nu pe numere: de exemplu, incisivul central

superior drept 1.1 va fi „unu unu”, şi nu „unsprezece”.

Page 18: Dintii umani

16

Notarea dinţilor permanenţi după sistemul FDI

Notarea dinţilor temporari după sistemul FDI

De exemplu, 4.8 reprezintă un molar trei drept mandibular permanent, unde: cifra 4 indică

hemiarcada dreaptă mandibulară pentru dinţii permanenţi, iar cifra 8, indică al 8-lea dinte de la

linia mediană pe hemiarcada respectivă, adică molarul trei.

Dacă notarea universală are 32 de poziţii, notarea FDI va avea 48 de poziţii.

Page 19: Dintii umani

17

Exerciţiu:

1. Folosind oricare din modelele de dentiţie temporară sau permanentă completă,

identificaţi fiecare dinte temporar sau permanent în funcţie de localizarea pe fiecare

arcadă. Identificarea cuprinde, în ordine, clasa, tipul, cadranul (drept sau stâng), arcada

(maxilară sau mandibulară), dentiţia (temporară sau permanentă). De exemplu, in

dentitiţia permanentă, dintele situat lângă linia mediană în cadranul stâng inferior se

identifică ca fiind - incisivul central stâng mandibular permanent.

2. Ce clasă de dinţi diferenţiază dentiţia permanentă de dentiţia temporară?

a. incisivii b. premolarii c. caninii d. molarii

3. Ce dinte permanent erupe în spaţiul ocupat anterior de molarul secund temporar?

a. molarul prim b. molarul secund c. premolarul secund d. premolarul prim

4. La dentiţia temporară, cel de-al cincilea dinte faţă de linia mediană este un:

a. canin b. molar secund c. premolar d. molar prim

5. Într-un cadran al dentiţiei permanente complete sunt prezenţi:

a. 8 dinţi b. 10 dinţi c. 32 dinţi d. 7 dinţi

6. Identificaţi şi notaţi dinţii din imaginile alăturate după Sistemul FDI

Page 20: Dintii umani

18

CAPITOLUL 2. TERMINOLOGIA ÎN MORFOLOGIA DINŢILOR

I. TERMINOLOGIA UTILIZATĂ PENTRU DESCRIEREA ŢESUTURILOR ŞI A

PĂRŢILOR DINŢILOR

ŢESUTURILE DINTELUI

Dintele este alcătuit din patru ţesuturi: smalţ, dentină, cement şi pulpă dentară. Primele

trei dintre acestea sunt relativ dure, întrucât au un conţinut mare de inerale, în special calciu

(astfe, aceste ţesuturi mai pot fi descrise ca fiind calcifiate). În mod obişnuit, la un dinte integru

extras, doar două dintre aceste ţesuturi sunt vizibile: smalţul şi cementul. Celelalte două ţesuturi,

dentina şi pulpa dentară, nu sunt vizibile la un dinte integru.

Smalţul reprezintă stratul de suprafaţă, de protecţie externă, alb al coroaneri anatomice.

Acesta este puternic calcifiat sau mineralizat, fiind cea mai dură substanţă a organismului.

Conţinutul mineral este de 95% calciu hidroxiapatită (calcifiată), iar restul include apa şi

matricea de smalţ (5%). Smalţul se dezvoltă din organul de smalţ (ectoderm), şi este produs de

celulele epiteliale specializate denumite ameloblaşti. Smalţul acoperă coroana dintelui, startul de

smalţ fiind mai gros la nivelul cuspizilor şi mai subţire la colet.

Cementul reprezintă stratul extern, galben mat al rădăcinii dintelui. Cementul este

foarte subţire, în special în apropierea liniei cervicale (doar 50-100µm grosime). Cementul este

alcătuit din 65% calciu hidroxiapatită (mineralizată sau calcifiată), 35% materie organică (fibre

de colagen) şi 12% apă. Unii autori, cum ar fi Melfi, susţin că, conţinutul de minerale al

cementului este de aproximativ 50%. Cementul are o duritatea comparabilă cu cea a osului, dar

este considerabil mai moale decât smalţul. Cementul se dezvoltă din sacul dentar (mesoderm) şi

este produs de celule denumite cementoblaşti.

Cementul acoperă în întregime rădăcina, fiind vizibil doar la un dinte extras sau în situaţia în

care gingia s-a retras foarte mult. Cementul asigură fixarea dintelui în alveolă.

Joncţiunea smalţ-cement (amelo-cervicală) separă smalţul coroanei de cementul

rădăcinii anatomice. Această joncţiune mai este denumită linie cervicală, arătând că ea

înconjoară gâtul sau coletul (cervix) dintelui.

Page 21: Dintii umani

19

Dentina este un ţesut alb gălbui situat sub smalţ şi cement, şi constituie masa principală

a porţiunii interioare a fiecărei coroane dentare şi a rădăcinii. Dentina se întinde din centrul

dintelui, de la cavitatea pulpară spre exterior la suprafaţa smalţului (la nivelul coroanei) şi a

cementului (la nivelul rădăcinii). În mod normal, dentina nu este vizibilă, cu excepţia

următoarelor situaţii: pe radiografiile dentare, când cementul sau smalţul sunt abrazate ori

îndepărtate prin prepararea dintelui cu freza ori degradate.

Dentina matură este compusă din aproximativ 70% hidroxiapatită, 18% materie

organică (fibre de colagen) şi 12% apă, fiind mai dură decât cementul, dar mai moale şi mai

puţin casantă decât smalţul. Dentina se dezvoltă din papilele dentare embrionare (mesoderm).

Celulele care formează dentina, denumite odontoblaste, sunt localizate la joncţiunea dintre pulpă

şi dentină.

Joncţiunea dentino-smalţ reprezintă suprafaţa interioară a învelişului de smalţ, în locul

în care smalţul întâlneşte dentina. Această joncţiune poate fi vizualizată cel mai bine pe o

radiografie.

Joncţiunea cemeno-dentinară este suprafaţa interioară a învelişului de smalţ, în locul în

care cementul întâlneşte dentina. Cementul este atât de subţire, încât joncţiunea este greu de

identificat pe radiografie.

Pulpa dentară reprezintă ţesutul moale(necalcificat sau nemineralizat) situat în

cavitatea din centrul coroanei şi rădăcinii, denumită cavitate pulpară. Cavitatea pulpară are o

porţiune coronară(camera pulpară) şi o porţiune radiculară(canalul pulpar sau canalul

radicular). Cavitatea pulpară este înconjurată de dentină, cu excepţia unui orificiu (sau orificii)

aproape de vârful rădăcinii (apex) denumit foramen apical.

Figura 5. Joncţiunea dentino-smalţ şi cemento-dentinară

pe o imagine radiografică

Joncţiune dentinosmalţ

Dentină

Smalţ

Camera pulpară

Ligament parodontal Os alveolar

Page 22: Dintii umani

20

Nervii şi vasele de sânge pătrund în pulpă prin foramenele apicale. Ca şi dentina, pulpa nu

este vizibilă în mod obişnuit, exceptând radiografiile dentare sau secţiunea dintelui.

Pulpa se dezvoltă din papila dentară (mesoderm). Pulpa reprezintă un ţesut moale de legătură,

care conţine o bogată reţea de vase sanguine şi nervii. Funcţiile pulpei dentare sunt următoarele:

- Formatoare: celulele producătoare de dentină (odontoblaste) produc dentina de-a lungul

vieţii dintelui. Aceasta este denumită dentină secundară.

- Senzorială: terminaţiile nervoase transmit către creier senzaţiile de durere cauzate de

cald, rece, dulce, frezaj, degradare, traumă sau infecţie, astfel încât aceste senzaţii să poată fi

simţite de om. Totuşi, fibrele nervoase din pulpa dentară nu pot distinge cauza efectivă a durerii.

- Nutritivă: vasele sanguine transportă nutrient din fluxul sanguin către celulele pulpei şi

către odontoblastele care produc dentină (sângelui prin pulpa dentară îi trebuie numai 6 secunde

să ajungă din inimă în dinte).

- Protectoare: pulpa răspunde la leziuni sau degradare prin formarea de dentină reparatorie

(de către odontoblaste).

Figura 6. Ţesuturile dentare

a.dinte frontal-secţiune vestibulopalatinală; b.dinte lateral-secţiune meziodistală

Proces alveolar

maxilar

Smalţ

Dentină

Joncţiune

cementosmalţ Canal radicular

Dentină

Cement

Dentină

Smalţ

Proces alveolar

mandibular

Coroana

clinică Coroană

anatomică

Page 23: Dintii umani

21

PĂRŢILE ANATOMICE ALE DINTELUI

Morfologic şi funcţional, orice dinte este alcătuit din coroana şi rădăcina dentară.

Coroana dentară (corona dentis), porţiunea extraalveolară a dintelui, este vizibilă în

cavitatea bucala şi este acoperită de smalţ. Forma coroanei dentare poate fi asemănată cu diferite

forme geometrice: triunghi, trapez, romb.

A B C D E F

Figura 7. Conturile geometrice ale coroanelor dentare:A.faţa M/D a dinţilor

frontali(triunghiulară);B.faţa V/O a dinţilor frontali(trapezoidală);C.faţa V/O a

premolarilor(trapezoidală);D.faţa V/O a molarilor(trapezoidală);E.faţa M/D a

premolarilor(romboidală);F.faţa M/D a molarilor(romboidală).

Contur triunghiular: feţele meziale şi distale ale dinţilor frontali maxilari şi

mandibulari

Contur trapezoidal:

a. cu baza mare incizal/ocluzal: feţele vestibulare şi orale ale dinţilor frontali/laterali

maxilari şi mandibulari

b. cu baza mică ocluzal: feţele meziale şi distale ale dinţilor laterali maxilari

Contur romboidal: feţele meziale şi distale ale dinţilor laterali mandibulari.

Rădăcina dentară (radix dentis), porţiunea intraalveolară a dintelui, nu este vizibilă în

cavitatea bucală şi este acoperită de cement.

În funcţie de numărul rădăcinilor, dinţii pot fi monoradiculari (cu o singură rădăcină) – incisivii,

caninii, premolarul doi superior, premolarii inferiori sau pluriradiculari (cu mai multe rădăcini)

– premolarul prim superior, molarii.

Page 24: Dintii umani

22

Mai rar, se pot întâlni dinţi cu mai mult de trei rădăcini (molarii trei), denumite

supranumerare. Această rădăcină supranumerară poate fi complet sau incomplet separată.

Suprafata rădăcinilor poate fi netedă, sau străbătută de şanţuri, depresiuni sau creste. Rădăcinile

prezintă axul lung orientat cervico-apical, şi poate fi angulat, torsionat sau în baionetă.

Rădăcinile se denumesc după orientarea lor. Astfel, rădăcinile pot fi meziale, distale,

vestibulare, palatinale, mezio-vestibulare, disto-vestibulare, mezio-linguale.

Figura 8. Rădăcinile dentare vizualizate pe o imagine radiografică

Apexul (apex radcis dentis) reprezintă extremitatea liberă sau vârful rădăcinii.

Apexul poate prezenta aspecte diferite: rotunjit, ascuţit, în croşet, în limbă de clopot.

Coletul dentar (cervix dentis) reprezintă limita de separare dintre coroană şi rădăcină.

Diferenţele macroscopice dintre smalţ şi cement permit cu uşurinţă vizualizarea acestei separări.

Linia coletului (linia cervicală) este o linie ce înconjoară dintele pe feţele axiale, având un traseu

sinuos. Linia coletului respectă câteva reguli:

- prezintă o concavitate orientată spre incizal/ocluzal pe feţele vestibulare şi orale;

- pe feţele proximale linia coletului are concavitatea orientată spre apex;

- amplitudinea sinuozităţii descreşte dinspre incisivul central spre molarul trei.

COROANA ŞI RĂDĂCINA CLINICE VERSUS ANATOMICE

1. DEFINIŢIA COROANEI ŞI A RĂDĂCINII ANATOMICE

La un dinte extras, porţiunea acoperită de smalţ, vizibilă în cavitatea bucală, reprezintă

coroana anatomică, iar porţiunea radiculară acoperită de cement,cuprinsă între apex şi colet

reprezintă rădăcina anatomică Coroana anatomică este separată de rădăcina anatomică prin

linia coletului (linia cervicală). Acest raport nu se schimbă de-a lungul vieţii.

Rădăcina

Apex

Rădăcina

distală

Rădăcina

mezială

Page 25: Dintii umani

23

2. DEFINIŢIA COROANEI ŞI A RĂDĂCINII CLINICE

Coroana clinică se referă, în mod particular, la un dinte implantat în alveolă, la porţiunea

dintelui vizibilă în cavitatea bucală. Rădăcina clinică se referă la porţiunea radiculară acoperită

de ţesut gingival, care nu este vizibilă în cavitatea bucală, cuprinsă între colet şi apex.

La un pacient tânăr, cu gingie sănătoasă, se observă clinic marginea gingivală care

urmăreşte în linii mari curbura liniei coletului, astfel încât coroana clinică va avea aproximativ

aceeaşi formă cu coroana anatomică. Cu toate acestea, marginea gingivală nu este întotdeauna la

acelaşi nivel cu linia coletului, fie din cauza procesului de erupţie, fie din cauza retracţiilor

gingivale.

De exemplu, la vârsta de 11 ani, gingia unui dinte parţial erupt acoperă mai mult smalţul coroanei

anatomice, rezultând o coroană clinică mult scurtată. Rădăcina clinică (care nu este vizibilă în

cavitatea bucală) va fi mai lungă decât cea anatomică (întrucât rădăcina clinică constă din

rădăcină anatomică plus aceea parte din coroana anatomică care este acoperită de gingie).

În schimb, marginea gingivală la o persoană în vârstă, poate poate expune o suprafaţă mai

mare a rădăcinii anatomice, din cauza retracţiei gingivale. La aceşti pacienţi, vom observa o

coroana clinică mai lungă decât coroana anatomică, deoarece, în cavitatea bucală, coroana clincă

este reprezentată din coroana anatomică în întregime, plus o parte a rădăcinii anatomice expusă

în urma retracţiei. În această situaţie, rădăcina clinică este mai scurtă decât rădăcina anatomică.

Figura 9. Coroana dentară:A.anatomică;B.clinică

A B

Page 26: Dintii umani

24

RAPORTUL COROANĂ-RĂDĂCINĂ

Raportul coroană-rădăcină reprezintă lungimea rădăcinii împărţită la lungimea

coroanei. Raportul coroană-rădăcină se poate calcula dacă se cunoaşte lungimea unei rădăcini

dentare, de la linia cervical până la vărful rădăcinii (sau vârful celei mai lungi rădăcini la dinţii

pluriradiculari), şi dacă se cunoaşte lungimea coroanei (de la linia cervical până la vârful celui la

înalt cuspid, ori până la partea cea mai înaltă a marginii incizale. Întrucât, rădăcinile sunt de

obicei mai lungi decât coroanele, raportul este > 1,0.

De exemplu, lungimea medie a unei rădăcini la incisivul central maxilar este de numai 13,0mm,

iar lungimea coroanei de 11,2mm; aceste dimensiuni nu sunt foarte diferite faţă de dimensiunile

altor dinţi. Raportul rădăcină-coroană va fi 13 împărţit la 11,2, având ca rezultat 1,16. Dacă

rezultatul este mai aproape de 1, înseamnă că rădăcina nu este cu mult mai lungă decât coroana.

Se poate compara acest rezultat cu cel de la un canin maxilar la care rădăcina este mult mai

lungă, de aproximativ 16,5 mm, iar coroana de 10,6mm. Astfel, raportul coroană-rădăcina va fi

1,56. Faptul că raportul este mult mai mare, arată că rădăcina este de 1,5 ori mai mare decât

coroana. În figura 10 se prezintă diferenţele de raport dintre aceşti dinţi. Acest raport prezintă şi

importanţă clinică, întrucât dinţii cu raport coroană-rădăcină mic (mai aproape de valoarea 1) nu

reprezintă cea mai bună alegere pentru ataşarea şi susţinerea unor eventuale reconstituiri

protetice.

Figura 10. Raportul coroană-rădăcină

13,0

11,2

Page 27: Dintii umani

25

PARODONŢIU

Parodonţiul este definit ca fiind totalitatea ţesuturilor de support ale dintelui în cavitatea

bucală, incluzând osul alveolar din jur, gingia, ligamentul parodontal, iar la exterior, stratul de

cement al rădăcinilor dentare.

Osul alveolar reprezintă porţiunea din oasele maxilar şi mandibular care susţin

rădăcinile dintelui. Gingia este parte a ţesutului moale din cavitatea bucală care acoperă osul

alveolar al arcadelor, şi este doar o parte a parodonţiului, vizibilă în cavitatea bucală sănătoasă.

Parte din parodonţiu este foarte bine fixat de osul alveolar subiacent, şi se numeşte gingia

ataşată. Cealaltă parte, numită gingia liberă (sau margine gingivală), reprezintă un “guler” de

gingie subţire care înconjoară fiecare dinte, şi care, la dinţii sănătoşi se adaptează dintelui, dar

lasă şi sufficient spaţiu de acces între gingia liberă şi dinte, spaţiu denumit şanţ gingival

(sulcus). Marginea gingivală (sau marginea gingivală liberă) reprezintă marginea gingiei cea

mai apropiată de suprafeţele de masticaţie ale dintelui.

Figura 11. Dinte cu suportul parodontal

Cement radicular

Os laveolar

Margine gingivală Gingia liberă

Gingia ataşată

Ligament parodontal

Şanţ gingival

Page 28: Dintii umani

26

Şanţul gingival nu este vizibil, dar poate fi evaluat prin probe parodontale, fiind un

spaţiu (sau un potenţial spaţiu) între suprafaţa dintelui şi “gulerul” cervical neataşat apropiat al

gingiei libere. Dacă se inseră o sondă în acest şanţ, se poate observa o adîncime a acestuia de

1mm până la 3 mm în parodonţiul sănătos. Papila interdentară (interproximală) este aceea parte

a gingiei libere, care se întinde între dinţi. O papilă sănătoasă se conformează spaţiului dintre doi

dinţi (spaţiul interproximal), astfel încât devine un punct apropiat de contactul dinţilor adiacenţi.

Ligamentul parodontal este un ligament foarte subţire, compus din multe ţesuturi

fibroase care ataşează stratul exterior al rădăcinii dentare (acoperită de cement) de stratul subţire

al osului alveolar dens care înconjoară fiecare dinte.

Figura 12. Marginea gingivală. Papila interdentară

Margine gingivală

Papila interdentară

Gingia ataşată

Gingia liberă

Cu potenţial spaţiu:

şanţ gingival

Page 29: Dintii umani

27

II. TERMINOLOGIA UTILIZATĂ PENTRU A DEFINII SUPRAFEŢELE DINTELUI

FEŢELE VESTIBULARE A DINŢILOR FRONTALI VERSUS LATERALI

Faţa vestibulară (suprafaţa vestibulară) a dintelui reprezintă faţa orientată spre

vestibulul bucal. Este faţa care priveşte către exteriorul cavităţii bucale, respective spre buze şi

obraji. Termenul de “vestibular” poate fi folosit pentru a desemna aceasta suprafata (fata) a

oricărui dinte, anterior (frontal) sau posterior (distal). Altă denumire pentru suprafaţa vestibulară

a premolarilor şi molarilor este faţă jugală, deoarece aceşti dinţi vin in contact cu obrajii; în

cazul incisivilor şi a caninilor, se utilizează faţă labială, datorită contactului acestora cu buzele.

Feţele vestibulare sunt convexe în sens cervico-ocluzal şi mezio-distal. Convexitatea maximă se

găseşte în treimea mezială în sens meziodistal, şi în treimea cervicală în sens cervico-ocluzal.

FEŢELE ORALE ALE DINŢILOR FRONTALI VERSUS LATERALI

Faţa orală (suprafaţa orală) a dintelui reprezintă faţa dintelui maxilar sau mandibular

orientată spre interiorul cavităţii bucale. La arcada maxilară, se utilizează termenul de faţă

palatinală, datorită vecinătăţii cu palatal; la arcada mandibulară, aceeaşi suprafaţă orală se poate

denumi faţă linguală, datorită vecinătăţii limbii. Aceste denumiri nu ţin cont de poziţia frontală

sau laterală a dintelui la care se face referire pe arcada dentară. Feţele orale ale dinţilor laterali

sunt convexe.

FEŢELE TRITURANTE ALE DINŢILOR FRONTALI VERSUS LATERALI

Faţa triturantă sau masticatorie (faţă ocluzală) reprezintă faţa activă a unui, cu ajutorul

căreia contribuie la fragmentarea alimentelor..

Feţele ocluzale (suprafeţele ocluzale) reprezintă feţele masticatorii ale dinţilor posteriori,

respectiv feţele situate la extremitatea liberă a coroanelor acestor dinţi. Dinţii frontali nu prezintă

o suprafaţă activă, doar o margine ascuţită la extremitatea liberă a coroanei, denumită margine

incizală.

Page 30: Dintii umani

28

Figura 13. Suprafeţele dinţilor şi orientarea lor în cavitatea bucală

FEŢELE PROXIMALE ALE DINŢILOR

Feţele proximale (suprafeţe proximale) reprezintă acele feţe ale dintelui care, în general,

au contact cu dinţii adiacenţi. În funcţie de orientare, feţele proximale pot fi:

- faţa mezială, orientată spre linia mediană a arcadei, situată între incisivii centrali (faţa

dintelui cea mai apropiată de linia mediană)

- faţa distală, orientată opus feţei meziale (faţa dintelui cea mai îndepărtată de linia

mediană).

Feţele distale sunt mai mici şi mai convexe decât cele meziale. Ambele feţe sunt

convergente spre colet şi spre oral.

Faţa mezială

Faţa distală

Faţa palatinală

Faţa ocluzală

Faţă proximală cu

aria de contact

Faţa vestibulară

(labială sau bucală)

Faţa linguală

Creastă incizală

Page 31: Dintii umani

29

Faţa mezială a dintelui atinge, sau este foarte aproape de faţa distală a dintelui adiacent.

(EXCEPŢIE: între incisivii centrali, unde faţa mezială a unui incisiv priveşte spre faţa mezială a

celuilat incisiv central). De asemenea, faţa distală a ultimului molar de pe fiecare arcadă nu are

un alt dinte aproximal. Feţele proximale nu sunt curăţate în mod natural de acţiunea obrajilor,

buzelor sau a limbii, comparativ cu majoritatea feţelor vestibulare sau linguale care se pot

autocurăţa.

III. TERMENII CE INDICĂ JONCŢIUNI ALE SUPRAFEŢELOR DINŢILOR SAU

DIMENSIUNI

Pentru o descriere detaliată, coroanele şi rădăcinile dinţilor pot fi divizate în treimi,

joncţiuni ale suprafeţelor coroanei care sunt descries ca linii unghiulare sau puncte unghiulare.

În mod real ,nu există unghiuri, puncte sau suprafeţe plane pe nici un dinte cu excepţia cazurilor

în care apar ca urmare a uzurii dentare (atriţie, abrazie,et.) saprin fracturare accidental. Linia

unghiulară şi punctul unghiular sunt utilizate doar ca termeni descriptivi pentru a indica locul

interesat de pe suprafaţa unui dinte.

Linia unghiulară externă reprezintă linia de joncţiune unde se întâlnesc două feţe ale

dintelui. Pentru a denumi o linie unghiulară, se combină denumirea a două feţe, dar se schimbă

terminaţia la prima faţă. În acest sens, s-a sugerat un ghid în ceea ce priveşte ordinea combinării

termenilor.

Se foloseşte următoarea ordine: prima dată se foloseşte termenul mezial, apoi distal, vestibular,

lingual, şi ultima dată ocluzal sau incizal. Utilizând acest ghid, este indicat să folosim mezio-

ocluzal decât ocluzo-mezial, la fel şi distolingual, decât linguodistal.

De exemplu, liniile unghiulare externe ale coroanei unui molar include liniile mezio-ocluzală,

meziolinguală, meziolinguală, meziovestibulară, disto-ocluzală, distolinguală, distovestibulară,

vestibulo-ocluzală şi linguo-ocluzală.

Figura 14. Schema coroanei unui molar cu reprezentarea unghiurilor şi a punctelor unghiulare

Unghi liniar linguo-ocluzal

Dimensiune vestibulolinguală Dimensiune meziodistală

Unghi liniar distolingual

Unghi liniar

distovestibular

Unghi punctual

meziobucal

Unghi liniar meziobucal

Page 32: Dintii umani

30

Punctele unghiulare reprezintă joncţiunile a trei feţe ale dintelui într-un singur punct

Denumirea punctelor unghiulare ţine cont de denumirea celor trei feţe care îl formează. De

exemplu, joncţiunea feţelor mezială, vestibulară şi ocluzală este denumită punctul unghiular

meziovestibulo-ocluzal.

Punctele unghiulare ale unui dinte frontal sunt: meziovestibuloincizal, distovestibuloincizal,

meziolinguoincizal, distolinguoincizal.Punctele unghiulare ale unui dinte lateral sunt:

meziovestibulo-ocluzal, distovestibulo-ocluzal, meziolinguo-ocluzal, distolinguo-ocluzal.

Figura 15. Schema coroanei unui incisiv cu reprezentarea unghiurilor şi a punctelor unghiulare

Pentru a descrie dimensiunile dintelui, termenii pot fi combinaţi pentru a indica direcţia,

fiind aceeaşi li pentru dimensiune. De exemplu, lungimea coroanei unui incisive de la marginea

incizală la linia cervical se denumeşte dimensiune incizocervicală. Lungimea rădăcinii poate fi

descrisă ca dimensiune cervicoapicală.

DIVIZIUNI TOPOGRAFICE ALE DINŢILOR

Un dinte poate fi divizat în treimi pentru a define mai precis localizarea elementelor

caracteristice. Când feţele coroanei dentare sau porţiunea radiculară este divizată în treimi,

acestea se denumesc în concordanţă cu localizarea lor.

Privind dintele din aspect vestibular, lingual, mezial sau distal, liniile orizontale pot

împărţi coroana dentară în următoarele treimi: cervicală, medie şi ocluzală (sau incizală). În

mod similar, liniile orizontale pot împărţi rădăcina în treimea cervical, treimea medie şi treimea

apicală (spre vârful rădăcinii sau apex).

Dimensiune cervicoincizală

Unghi liniar distolingual

Unghi liniar distovestibular

Unghi liniar meziovestibular

Page 33: Dintii umani

31

Din aspect vestibular sau lingual, liniile verticale pot împărţi coroana sau rădăcina în

treimea mezială, treimea medie şi treimea distală. Privind dintele din aspect proximal (mezial sau

distal) liniile verticale pot împărţi coroana sau rădăcina în treimea vestibulară, medie şi linguală.

Aspectul ocluzal (sau incizal) al dintelui poate permite folosirea unor linii meziodistale care să

împartă coroana în treimea facială, medie sau linguală; la acest aspect, se pot trage şi linii

vestibulolinguale care să împartă dintele în treime mezială, medie şi distală.

Figura 16. Diviziuni topografice ale dinţilor priviţi din aspecte diferite

Vestibular Ocluzal Ocluzal

Figura 17. Diviziunile topografice ale dintelui privit din aspecte diferite

1/3 apicală

1/3 medie

1/3 cervicală

1/3 cervicală

1/3 medie

1/3 ocluzală

1/3

dis

tală

1/3

med

ie

1/3

mez

ială

1/3 mezială

1/3 medie

1/3 distală

1/3

dis

tală

1/3

med

ie

1/3

mez

ială

1/3 incizală

1/3 medie

1/3 cervicală

1/3 cervicală

1/3 medie

1/3 apicală

1/3

ora

1/3

med

ie

1/3

ves

tib

ula

1/3

med

ie

1/3

ora

1/3

ves

tib

ula

1/3

ves

tib

ula

1/3

med

ie

1/3

ora

Vestibular Mezial

Distal

Page 34: Dintii umani

32

PLANURI DE REFERINŢĂ

Pentru studiul morfologiei dinţilor şi a arcadelor dentare sunt utile anumite planuri de

referinţă, cum ar fi planul orizontal, planul sagital frontal, planul lui Camper, planul de orientare

ocluzală, planul de ocluzie.

Planul medio-sagital este un plan vertical median antero-posterior, care permite subîmpărţirea

arcadelor în două hemiarcade (dreaptă şi stângă).

Planul frontal este un plan vertical în sens transversal care permite observarea şi stabilirea

deplasărilor în sens anteroposterior.

Planul orizontal (orizontala de la Frankfurt) reprezintă un plan de reper pentru deformările

dento-maxilare şi stabilirea gradului de înclinare a axului longitudinal al dinţilor.

Figura 18. Planuri de orientare spaţială

1-frontal;2-mediosagital;3-orizontal

Figura 19. Planuri de orientare după Izard

1-mediosagital;2-elipsoidal;3-de masticaţie

1 2

3

Page 35: Dintii umani

33

Izard a propus o modificare a planului frontal şi orizontal, în sensul că planul frontal

este înlocuit cu un plan aproape plan la dinţii temporary şi curb la cei permanenţi; planul frontal

este înlocuit cu un plan curb, elipsoidal, similar cu forma arcadelor dentare

Planul lui Camper (plan protetic) uneşte punctul tragion cu punctul subnazal. Este un plan de

referinţă pentru stabilirea planului de ocluzie la edentaţi.

Planul de ocluzie este planul format de suprafeţele ocluzale ale dinţilor laterali, fiind determinat

de contactul interdentar dintre cele două arcade .

Planul de orientare ocluzală este un plan care vine în contact cu punctele cele mai proeminente

ale planului de ocluzie.

IV. TERMINOLOGIA UTILIZATĂ PENTRU DESCRIEREA MORFOLOGIEI

DINTELUI

MORFOLOGIA COROANEI DENTARE

“Forma şi contururile dinţilor rezultă dintr-o îmbinare de linii şi suprafeţe curbe mai

mult sau mai puţin accentuate.”(M.E.Marseiller, Paris, 1937).

Dinţii prezintă o mulţime de adâncituri, depresiuni, creste şi zone înalte. Ca atare, s-au folosit

denumiri specifice prentru structurile dentare, care apar cu o anumită frecvenţă la dinţii anumitor

clase. Pentru identificarea structurilor dentare, este absolut necesar cunoaşterea următorilor

termeni adiţionali: lob, cuspid, tubercul, cingulum, creastă, creastă incizală, creastă triunghiulară,

creastă transversală, creastă oblică, fosă, fosetă, depresiune de dezvoltare, fisură, şanţ.

Relieful pozitiv se referă la cuspizii, tuberculii şi crestele de smalţ.

Relieful negativ se referă la şanţuri, fisuri, depresiuni, fose şi fosete.

RELIEFUL POZITIV AL COROANEI DENTARE

Cuspidul (cuspis dentis) reprezintă o zonă piramidală, sau un vârf localizat pe

suprafeţele ocluzale ale molarilor şi premolarilor, şi pe marginea incizală a caninilor. Cuspidul

poartă denumirea locului în care se găseşte: cuspizii sunt vestibulari şi orali(palatinali sau

linguali), meziali şi distali.

Page 36: Dintii umani

34

În evoluţia filogenetică, cuspizii apar la carnivore, iar la om abia la Homo sapiens

fossilis. Antropologii consideră cuspidul o piramidă cu patru feţe a cărui suprafaţă este

funcţională şi circumscrie vârful.

De exemplu, la premolarii cu doi cuspizi, cei doi cuspizi au denumirea suprafeţelor adiacente

fiecărui cuspid: vestibular sau lingual. La molarii cu patru cuspizi, aceştia sunt denumiţi în

funcţie de unghiurile liniare adiacente: meziovestibular, distovestibular, meziolingual,

distolingual.

Figura 20. Denumirea cuspizilor-aspect vestibular

În funcţie de numărul şi localizarea cuspizilor dinţii por fi diferenţiaţi în: dinţi monocuspidaţi –

caninii; dinţi bicupidaţi – premolari; dinţi pluricuspidaţi - molarii.

Cuspizii caninilor şi cuspizii vestibulari ai premolarilor sunt mai proeminenţi şi cu vârfuri

bine exprimate, comparativ cu cuspizii vestibulari ai molarilor. În schimb, în regiunea molară,

deşi cuspizii sunt mai mici şi uşor rotunjiţi, sunt mai numeroşi, asigurând suprafeţe ocluzale

suficient de mari pentru a se realiza o masticaţie eficientă.

Figura 21. Denumirea cuspizilor-aspect ocluzal

Cuspid

disto-oral

Cuspid

distovestibular

Cuspid

mezio-oral

Cuspid

meziovestibular

D M

Cuspid

vestibular Cuspid meziovestibular

Cuspid

distovestibular

Cuspid

oral

Cuspid mezio-oral

Cuspid

disto-oral

Cuspid

disto-oral

D

O V

V

O

O

M

Cuspid

mezio-oral

Cuspid

vestibular

Cuspid

vestibular

V

Page 37: Dintii umani

35

1. Crestele marginale sunt proeminenţe liniare care apar mai ales la dinţii frontali pe

feţele orale, sau pe feţele ocluzale la dinţii laterali. La dinţii frontali, crestele masrginale distale şi

meziale sunt localizate pe limita distală şi mezială a suprafeţei orale, şi converg către cingulumul

de pe faţa orală a incisivului. La dinţii laterali, crestele marginale sunt localizate pe limitele

distale şi meziale ale suprafeţei ocluzale.

Figura 22. Crestele marginale şi cingulum pe faţa orală a unui incisiv

2. Fiecare cuspid prezintă patru creste cuspidiene (proeminenţe liniare de smalţ) care

converg către vârful cuspidului. Aceste patru creste conturează forma unei piramide cu patru feţe

uşor rotunjite. Liniile trasate de-a lungul ridicăturii liniare cea mai lungă de pe fiecare din aceste

patru creste se vor intersecte pe vârful cuspidului (marcat cu”X” pe Figura 23).

Figura 23. Design-ul piramidal al cuspidului unui premolar bicuspid

Crestele sagitale (mezio-distale), delimitează vestibular şi oral feţele ocluzale, fiind

dispuse mezio-distal. Prezintă două segmente, mezial şi distal, dispuse angulat spre cervical.

Crestele ocluzo-vestibulare şi ocluzo-orale, pornesc de pe versantele ocluzale ale

cuspizilor vestibulari şi orali, şi se termină pierdut pe versantul vestibular sau oral al cuspizilor.

Aceste creste, prezintă două segmente: segmentul ocluzal(creasta esenţială) şi segmentul

vestibular sau oral(creasta vestibulară sau orală).

Creastă marginală

distală Creastă marginală

mezială

Cingulum

X

Creastă sagitală mezială

Creastă esenţială

Creastă ocluzo-vestibulară

Creastă sagitală distală

Page 38: Dintii umani

36

Figura 24. Crestele sagitale ale cuspidului V al premolarului şi

ale cuspidului MV la molarului

Crestele cuspidiene distală şi mezială, se mai numesc şi pante cuspidiene sau versanţi

cuspidieni. Din perspectivă vestibulară sau linguală, aceste pante reprezintă suprafeţe înclinate

sau versanţi care converg către vârful cuspidian şi formează un unghi. La unii dinţi, faptul de a

prezenta cuspizi în unghi, mai mult sau mai puţin ascuţit, reprezintă o trăsătură caracteristică.

În figura 24 se prezintă aspectul ocluzal al cuspizilor vestibulari ai molarilor şi premolarilor.

Crestele esenţiale(triunghiulare) sunt localizate pe fiecare cuspid principal al dinţilor

laterali. Fiecare creastă esenţială se întinde vestibulooral de la vârful cuspidului către şanţul din

mijlocul feţei ocluzale (Figura 25) . Când creasta esenţială a cuspidului vestibular se întâlneşte

cu creasta esenţială a cuspidului oral opus, ambele creste formează împreună o creastă mai lungă,

denumită creastă transversală.

Figura 25. Elementele morfologice de pe faţa ocluzală a unui premolar bicuspid

Creastă sagitală

mezială a cuspidului MV

Creastă sagitală

distală a cuspidului MV

Creastă sagitală

mezială a cuspidului V

Creastă sagitală

mezială a cuspidului V

Vârful cuspidului V

Şanţ meziovestibular

Creastă marginală mezială

Şanţ central principal

Panta cuspidiană mezială

a cuspidului P

Vârful cuspidului P Panta cuspidiană distală

a cuspidului P

Creastă vestibulară

Şanţ distovestibular

Creastă esenţială

Creastă esenţială

Creastă transversală

V

M D

P

Page 39: Dintii umani

37

3. Crestele ocluzale apar prin succesiunea segmentelor ocluzale. Aceste creste sunt:

crestele transversale, crestele oblice, crestele accesorii.

Figura 26. Faţa mezială a unui premolari bicuspid

Creasta transversală străbate suprafaţa ocluzală a dinţilor laterali, mai mult sau mai

puţin în direcţie vestibulolinguală. La premolari, este orientată între cuspizii vestibulari şi orali,

iar la molari leagă cuspizii vestibulari şi orali care sunt aliniaţi unul în dreptul celuilat (vezi

premolarul cu 2 cuspizi şi molarul mandibular în Figura 27).

Creasta oblică de smalţ traversează faţa ocluzală oblic, şi este formată din creasta

triunghiulară a cuspidului meziopalatinal care se întâlneşte cu creasta triunghiulară a cuspidului

distovestibular. Această creastă este caracteristică molarilor maxilari, respectiv molarului secund

superior temporar şi molarului prim superior permanent. În cazuri mai rare, se poate observa la

molarii doi şi trei superiori permanenţi.

Crestele accesorii sunt mai mici comparativ cu celelalte creste, şi sunt dispuse de o parte

şi de alta a cresteloresenţiale. Cuspizii dinţilor laterali prezintă câte două creste accesorii pentru

fiecare cuspid. Din punct de vedere embriologic, aceste creste sunt extremităţile ocluzale ale

lobulilor de creştere ai lobului.

Având în vedere crestele amintite, se poate preciza că, cuspizii prezintă două versante:

versantul extern(vestibular sau oral), împărţitde creasta ocluzo-vestibulară în două pante(mezială

şi distală), şi versantul intern(ocluzal), împărţit de creasta esenţială în panta mezială şi distală.

Linia coletului

Depresiunea mezială a coroanei

Marginea palatinală

Şanţ de descărcare mezial

Vârful cuspidului palatinal

Creasta transversală

Vârful cuspidului vestibular

Convexitate

maximă

Coletul

şanţ

Page 40: Dintii umani

38

Figura 27. Creste cuspidiene şi ocluzale: A.Premolar mandibular bicuspid;

B.Molar mandibular;C.molar maxilar

La dinţii laterali, din aspect ocluzal, este important să se facă distincţia dintre conturul

coroanei întregului dinte şi tabla ocluzală a dintelui respectiv. Conturul coroanei reprezintă

conturul exterior al coroanei întregului dinte, văzut din aspect ocluzal, în timp ce tabla ocluzală

reprezintă conturul feţei ocluzale mai mici, care este cuprinsă între crestele cuspidiene meziala şi

distal adiacente şi crestele marginale înconjurătoare(Figura 28).

Creastă sagitalăvestibulară

Creastă esenţială

vestibulară

Margine distală

Creastă sagitală

A linguală

Creastă esenţială a

cuspidului distovestibular

Creastă esenţială a

cuspidului distolingual

Creastă

transversală

Creastă marginală distală

Creastă esenţială a

cuspidului meziovestibular

Creastă esenţială a

cuspidului meziolingual

Creastă

transversală

A A

B.

C.

M D

A.

A

V

Creastă esenţială

meziovestibulară

Creastă esenţială a

meziopalatinală

Creastă

transversală

Creastă esenţială a

cuspidului distovestibular

Creastă esenţială a

cuspidului meziopalatinal

M D

M D

V

P

L

V

L

Creastă oblică

de smalţ

Creastă cuspidiană mezială a

cuspidului vestibular

Creastă cuspidiană mezială a

cuspidului palatinal

Creastă cuspidianădistală a

cuspidului vestibular

Creastă cuspidiană distală a

cuspidului palatinal

Creastă marginală mezială Creastă marginală distală

Figura 28. Conturul ocluzal şi tabla ocluzală a unui premolar maxilar

Page 41: Dintii umani

39

Dinţii frontali prezintă oral un cingulum, care reprezintă o proeminenţă sau convexitate

în treimea cervicală a feţei orale a incisivilor şi caninilor. În literatura de specialitate, apare

menţionat ca fiind un cuspid palatinal sau lingual hipotrofiat (Firu) sau ca fiind un tubercul

gingival ori tubercul cingular (Latrou)

Figura 29. Canin maxilar

Tuberculul reprezintă o mică proeminenţă pe feţele vestibulare sau orale ale molarilor

temporari sau permanenţi, apărută ca un surplus în formarea de smalţ. Tuberculii au forme şi

dimensiuni variate, şi se deosebesc de cuspizi prin origine, formă, poziţie, volum şi dimensiune

vertical. Un tubercul nu atinge niciodată planul de ocluzie, fiind situaţi exclusiv pe feţele

vestibulare şi orale.

Tuberculul Carabelli este situat pe feţele palatinale ale molarului prim superior

permanent şi mai rar, pe ale molarului secund superior temporar. Foarte rar apare la molarul

secund sau molarul trei superiori permanenţi.

Tuberculul Bolk, este dispus mezio-vestibulo-oral, la molarii secunzi sau terţi temporari

sau permanenţi.

Cingulum

Linia cervicală

Joncţiunea cemento-smalţ

Apexul rădăcinii

Linia axială a rădăcinii

Linia cervicală

Co

roan

ă an

atom

ică

Răd

ăcin

ă an

ato

mic

ă

Vârful

cuspidului

Convexitate

linguală

Page 42: Dintii umani

40

Tuberculul Molar (Zuckerkandl) este situat mezio-vestibulo-cervical, la molarul prim

temporar, superior şi inferior.

Tuberculum Sextum şi Intermedium apar pe faţa ocluzală a molarului prim şi terţ inferior

(cuspizi supranumerari).

Figura 30. Tuberculul Carabelli şi Intermedium

Mameloanele sunt trei tuberculi mici sau festoane, fiecare format din unul din cei trei

lobi vestibulari de dezvoltare de pe marginile incizale ale incisivilor recent erupţi. În mod

obişnuit, mameloanele nu sunt vizibile la dentiţia adultă, întrucât se uzează de-a lungul vieţii.

De exemplu, dacă aveţi posibilitatea, observaţi cu atenţie zâmbetul unui copil de 7 ani, care pune

în evidenţă mameloanele la incisivii recent erupţi. La dinţii adulţi mameloanele pot rămâne

numai în cazul în care dinţii frontali maxilari şi mandibulari nu au contact în mod funcţional.

Tuberculum intermedium

Tuberculul Carabelli

Page 43: Dintii umani

41

Dacă pacientul adult doreşte, mameloanele se pot reduce, astfel încât curbura crestei incizale nu

mai prezintă “crenelată”, devenind uniformă.

Perikymatele reprezintă numeroase creste orizontale minuscule, care apar pe smalţul

dinţilor permanenţi recent erupţi. Acestea se formează în urma suprapunerii straturilor de smalţ

pe timpul formării dinţilor. Perikymatele sunt mai dese în treimea cervicală a coroanei,

comparativ cu treimea incizală. Perikymatele sunt mai proeminente la dinţii tineri decât la dinţii

persoanelor în vârstă, din cauză că, la fel ca şi mameloanele, perikymatele se uzează prin abrazia

permanentă produsă de alimentaţie, periaj sau folosirea pastelor abrasive.

Figura 31. Mameloane prezente la incisivi mandibulari

RELIEFUL NEGATIV AL COROANEI DENTARE

Şanţul unui dinte reprezintă o depresiune largă în formă de “V”, cu direcţie meziodistală

pe faţa ocluzală a dinţilor laterali. “Laturile” vestibulară şi linguală care formează şanţul sunt

crestele triunghiulare care deseori converg către adâncitura din fundul sanţului.

Şanţurile principale (de dezvoltare), sunt depresiuni principale liniare, înguste, foarte

bine definite pe timpul dezvoltării dintelui; în mod obişnuit, ele separă lobi sau porţiuni mai mari

de pe coroana unui dinte. La fel ca şi cuspizii, şanţurile principale sunt denumite după localizarea

lor.

Page 44: Dintii umani

42

De exemplu, figura 32 ilustrează un premolar, la care şanţul central pe faţa ocluzală, având o

orientare meziodistală. Şanţul central prezintă la ambele capete, mezial şi distal, fosele

triunghiulare (de dezvoltare) care se deschid spre unghiurile liniare ale dintelui. Aceste şanţuri

sunt denumite după unghiurile liniare spre care se îndreaptă, ca de exemplu şanţul principal (de

dezvoltare) al fosei meziobucale, denumit doar şanţ meziobucal. La mulţi molari şi premolari cu

trei cuspizi, şanţurile principale de dezvoltare separă cuspizii adiacenţi.

Figura 32. Faţa ocluzală a unui premolar bicuspid: şanţuri şi fose de dezvoltare

De exemplu, la molarul mandibular, şanţul vestibular merge de la şanţul central pe faţa

vestibulară, separând cuspidul meziovestibular de cel distovestibular; şanţul palatinal se întinde

de la şanţul central pe faţa lingual separând cuspidul meziolingual de cel distolingual.

Şanţ suplimentar

Fosa triunghiulară mezială Creastă marginală mezială

Şanţ central de dezvoltare

Şanţ vestibular Şanţ central

Şanţ vestibular

Şanţ secundar

distovestibular

Şanţ lingual

Molari mandibulari

Molari maxilari

M D M D

D M M D

Şanţ palatinal

Şanţ vestibular

Şanţ central

Şanţ secundar

meziovestibular

Şanţ secundar

meziopalatinal

Şanţ transversal al

creastei oblice

Şanţ oblic distal

Figura 33. Şanţuri pe feţele molarilor mandibulari şi maxilari

Page 45: Dintii umani

43

Şanţurile adiţionale, care nu sunt şanţuri de dezvoltare, sunt denumite şanţuri

secundare(accesoriisau suplimentare). Aceste şanţuri au un traiect caracteristic, pornind din

şanţul principal, urcă pe versantele cuspidiene, şi pierzîndu-se treptat. Uneori, şanţurile

secundare îşi continuă traiectul pe pantele periferice ale crestelor marginale şi pe feţele

proximale sub forma unor şanţuri de descărcare.

Depresiunile sunt şanţuri foarte line, abia schiţate. Se pot observa pe feţele vestibulare

ale dinţilor frontali (incisive,canini) sau a premolarilor, delimitând lobulii de creştere.

Fisura reprezintă o adâncitură foarte mică, liniară, îngustă, în adâncimea oricărui şanţ,

cauzată de fuziunea incompletă a smalţului pe timpul dezvoltării dintelui. Unii autori consideră

prezenţa fisurilor ca defecte în amelogeneză. În multe cazuri, aceste în fisuri adânci sunt puncte

de plecare al proceselor carioase.

Fosa reprezintă o depresiune neregulată sau o concavitate punctiformă în smalţ. Fosele

centrale se formează la locul de joncţiune a două şanţuri sau mai multe, şi se găsesc pe feţele

ocluzale ale molarilor sau premolarilor. Ca şi fisurile, acestea se găsesc în profunzimea şanţurilor

şi pot constitui puncte de plecare a proceselor carioase. Fosele triunghiulare (marginale) se

găsesc pe feţele ocluzale ale molarilor şi premolarilor, mezial şi distal de crestele marginale, la

locul de joncţiune al şanţurilor principale centrale cu crestele marginale.

Fosele centrale au formă piramidală, cu trei feţe laterale în cazul premolarului secund

inferior, a molarilor superiori şi molarul prim inferior (varianta cruciform şi driopitecă) sau

patru feţe laterale, molarul prin inferior(varianta cruciformă) şi varianta cruciformă şi în scară a

molarului secund inferior.

Numărul foselor centrale variază în funcţie de dinte şi varianta morfologică ocluzală:

- una: molarii superiori; molarul secund inferior; premolarul secund inferior

- două: varianta cruciformă a molarului prim inferior; varianta driopitecă a molarului

secund inferior

- trei: varianta driopitecă a molarului prin inferior.

Fosetele sunt depresiuni mai mult sau mai puţin exprimate, situate pe feţele vestibulare şi

orale ale coroanelor dentare. O particularitate a acestor fosete este cea situată pe faţa palatinală a

incisivilor superiori, la joncţiunea cingumului cu zona concavă a feţei palatinale, denumită şi

foramen caecum(gaura oarbă). Molarii primi maxilari şi mandibulari prezintă fosete pe feţele

vestibulare sau orale.

Page 46: Dintii umani

44

Figura 34. Faţa palatinală a unui incisiv maxilar

Figura 35. Denumirea foselor feţelor ocluzale la premolari şi molari

Hint face următoarea afirmaţie, foarte sugestivă pentru tema acestui capitol:

Morfologia dentară se poate compara cu un traseu muntos, unde vârfurile munţilor pot fi

vârfurile cuspidiene. Crestele pornite de la vârful muntelui sunt crestele cuspidiene şi

crestele triunghiulare. Depresiunile dintre munţi(sau cuspizi) reprezintă văile, respectiv

şanţurile ocluzale. Cursurile de apă, uscate de pe fundul văilor(şanţuri) reprezintă

depresiunile, iar când acestea se deschid, apar fenomenele de fisură. Acolo unde firele

apelor converg (respectiv acolo unde converg fisurile şi depresiunile) se ppot întâlni

depresiuni formate de vârtejuri, precum fosele care pot prezenta şi gropiţe în fundul lor. E

de la sine înţeles că este foarte dificil să evaluezi unde se termină muntele, şi unde ăncepe

valea, şi, ca atare, e la fel de greu de definit cu exactitate unde se opreşte cuspidul dentar şi

unde începe fosa ori şanţul.

Trebuie luat în calcul faptul că aceşti termeni nu sunt precişi, dar sunt de foarte mare ajutor.

când se învaţă restaurarea aspectului estetic al dintelui, prin obturaţii sau lucrări protetice,

sau când se învaţă finisarea şi lustruirea obturaţiilor. Pe scurt, morfologia dentară are o

corelaţie strânsă cu toate ramurile medicinei dentare, reprezentând „alfabetul” în

practicarea acesteia.

Foramen caecum

(Fosetă palatinală)

Fosa palatinală

Fosa mezială Fosa triunghiulară mezială

Fosa distală

Fosa centrală

Fosa

triunghiulară

mezială

Fosa

triunghiulară

mezială Fosa centrală

Fosa

triunghiulară

distală

Premolar bicuspid Premolar tricuspid Molar cu 4 cuspizi

Creste marginale

Page 47: Dintii umani

45

MORFOLOGIA EXTERNĂ A RĂDĂCINII ANATOMICE

Rădăcina dentară reprezintă componenta intraalveolară a dintelui acoperită de cement.

Apexul rădăcinii este capătul sau vârful terminal al rădăcinii, prezentând o deschizătură vizibilă

denumită foramen apical, străbătută de un filet nervos, o arteriolă şi o venulă, care formează

mănunchiul vasculo-nervos. În unele cazuri, poate prezenta mai multe orificii cu ramificaţii

canaliculare care se unesc şi formează delta apicală. Coletul (cervix) sau gâtul dintelui

reprezintă o porţiune îngustată la unirea coroanei cu rădăcina.

Trunchiul radicular este acea parte a rădăcinii unui molar pluriradicular sau premolar

biradicular lângă joncţiunea cementosmalţ care nu este încă divizată. Furcaţia reprezintă locul de

pe rădăcina multiplă unde trunchiul radicular se divide în rădăcini separate. Astfel, termenul

bifurcaţie defineşte separarea a două rădăcini, iar trifurcaţie defineşte separarea a trei rădăcini.

Regiunea furcaţiei sau ambrazura interradiculară este spaţiul cuprins între rădăcinile dinţilor

pluriradiculari, poziţionat apical faţă de locul unde rădăcinile se divid din trunchiul radicular.

Figura 36. Aspect proximal al unui premolar biradicular

Gradul de divergenţă dintre rădăcini poate fi apreciat după unghiul dintre axele radiculare

longitudinale în cele două treimi cervicale, şi poate fi:

- pozitiv, axele sunt divergente apical

- zero, axele sunt paralele

- negativ, axele sunt convergente apical.

Apexul rădăcinii palatinale Apex Foramen apical

Regiunea furcaţiei

Linia axială a rădăcinii

Linia cervicală

Depresiunea la nivelul rădăcinii

Depresiunea la nivelul coroanei

Bifurcaţia rădăcinii

Trunchi radicular

coletul

Convexitatea maximă(în 1/3 medie) Convexitatea maximă

(în 1/3 cervicală)

Page 48: Dintii umani

46

Rădăcinile pot avea raporturi diferite, în funcţie de poziţia furcaţiei:

- trunchi scurt, rădăcinile se separă aproape de colet

- trunchi mic, cu rădăcini multiple fuzionate

- trunchi mic, din care se formează două trunchiuri secundare, care se separă două rădăcini

- trunchi cu diferite ramificaţii, care pot prezenta rădăcini supranumerare.

LINIA DE CURBURĂ CERVICALĂ (LINIA COLETULUI )

Coletul antomic reprezintă locul de joncţiune dintre smalţ şi cement. Din aspect mezial

sau distal, linia cervicală devine convexă(se curbează) spre faţa incizală sau spre faţa ocluzală. În

general, amplitudinea curburii este mai mare pe faţa mezială decât pe faţa distală a aceluiaşi

dinte, iar amplitudinea curburii este mai mare la incisivii centrali şi scade ca amplitudine la

fiecare dinte pe direcţie distală, în fiecare cadran.

Figura 37. Linia coletului la incisiv, caninul şi premolarul prim maxilar

Linia cervicală

(linia coletului)

Linia cervicală

(linia coletului)

Vestibular Proximal Proximal

Page 49: Dintii umani

47

V. TERMINOLOGIA PRIVIND ALINIEREA IDEALĂ A DINŢILOR PE ARCADELE

DENTARE

Din aspect ocluzal, fiecare arcadă dentară are, oarecum, formă de U sau formă de

parabolă. Marginile incizale şi vârfurile cuspizilor vestibulari urmează o linie curbă în jurul

conturului exterior al arcadei dentare; vârfurile cuspizilor orali ai dinţilor laterali urmează o linie

curbă aproape paralelă cu vârfurile cuspizilor vestibulari. Între cuspizii vestibulari şi orali se

găseşte şanţul meziodistal, o depresiune liniară îngustă care merge anteroposterior de-a lungul

dinţilor laterali în fiecare cadran.

Privite din aspect vestibular, arcadele prezintă o curbă sagitală (curba lui Spee)

observabilă în locul în care vârfurile cuspizilor dinţilor laterali formează o curbă graduală pe

direcţie anteroposterioară. Curbura care uneşte vârfurile cuspizilor la arcada maxilară este

convexă, în timp ce curbura la arcada mandibulară este concavă.

Dinţii laterali maxilari îşi curbează coroana către vestibular, iar coroanele dinţilor laterali

mandibulari sunt înclinate mai spre lingual. Ca atare, în cavitatea bucală, cuspizii linguali ai

dinţilor laterali mandibulari par a fi mai scurţi decât cuspizii vestibulari, datorită alinierii lor pe

mandibulă (înclinare linguală).

Curba transversală(curba lui Wilson) reprezintă linia care uneşte cuspizii vestibulari şi

linguali ai molarilor şi premolarilor de acelaşi tip de pe cele două părţi opuse ale arcadei. Această

curbă este convexă la maxilar, şi concavă la mandibulă.

LINIA AXIALĂ A RĂDĂCINII

Linia axială a rădăcinii(linia axială a mijlocului rădăcinii) reprezintă o linie imaginară ce

trece prin mijlocul rădăcinii dintelui. Se poate considera că reprezintă linia pe faţa vestibulară

sau orală care divide dintele în două jumătăţi: mezială şi distal, la nivelul coletului. Privind faţa

mezială sau distal, această linie divide dintele la colet în jumătatea vestibulară şi lingual. Această

linie este o linie de referinţă, importantă pentru evidenţierea unor detalii.

De exemplu, marginea incizală a caninului mandibular este mai apropiată lingual de linia

axială a rădăcinii, în timp ce creasta incizală la caninul maxilar este mai apropiată vestibular de

linia axială a rădăcinii.

Page 50: Dintii umani

48

Figura 38. Liniile axiale radiculare ale unui incisiv şi canin maxilar

ÎNĂLŢIMEA CONTURULUI FEŢEI VESTIBULARE SAU ORALE

Forma şi dimensiunea convexităţii maxime de pe suprafeţele coronare vestibulare şi

linguale, determină direcţia în care particulele alimentare sunt deviate, sau dacă sunt împinse

cervical pe deasupra suprafeţei dentare în timpul masticaţiei. Pe timpul masticaţiei, aceste

convexităţi naturale ale dintelui dirijează alimentele la distanţă alimentele de gingia liberă, care

un ţesut friabil, şi de şanţul gingival din jurul coletului dintelui, şi le orientează către ţesuturile

mai ferme din cavitatea bucală, minimalizînd trauma la nivelul gingiilor. În acest mod,

convexităţile maxime ale dinţilor participă la deflexia naturală a alimentelor. Acestea trebuie

reproduse şi menţinute de medicul dentist sau de tehnicianul dentar când se restaurează un dinte,

când se inseră o lucrare protetică sau un implant dentar.

Convexitatea conturului vestibular sau oral reprezintă acel punct de pe conturul

coroanei în care linia trasată paralel cu axul radicular atinge convexitatea maximă. Acest punct

este de obicei localizat fie în treimea cervicală, fie în treimea medie. La cele mai multe coroane,

convexitatea maximă orale depinde de aspectul anterior sau lateral al dintelui. Pe dinţii frontali,

convexitatea maximă orală se află în treimea cervicală, pe cingulum. La dinţii laterali,

convexitatea maximă orală se găseşte, de cele mai multe ori în treimea medie.

Apex

Linia axială a

rădăcinii

Linia cervicală Coletul

Aria de contact

mezială

Convexitatea

maximă

Aria de contact

distală

Convexitatea

maximă

Linia axială

a rădăcinii Apex

Linia axială

a rădăcinii

Linia cervicală Covexitate

maximă

vestibulară

Vârful

cuspidului

Cingulum

Covexitate maximă

linguală

Page 51: Dintii umani

49

ARIILE DE CONTACT

La dinţii cu aliniere normală, localizarea convexităţii maxime meziale sau distale (din

aspect vestibular sau oral) este aceeaşi cu localizarea ariilor de contact. Ariile de contact

reprezintă localizarea celor mai mari convexităţi pe suprafeţe proximale ale coroanelor dentare,

acolo unde un dinte realizează contact cu dintele adiacent.

La tineri, ariile contact apar la dinţii recent erupţi sub forma unor puncte de contact. O

dată cu înaintarea în vârstă, aceste puncte încep să se aplatizeze şi să devină arii de contact

De exemplu, la un pacient de 40 ani, cu dentiţie completă şi sănătoasă, s-a evaluat o

pierdere de smalţ în urma uzurii de 10mm, la zonele de contact ale dinţilor şi per totalul

arcadelor dentare. Aceasta reprezintă aproximativ 0,32mm per zona de contact şi per fiecare

dinte în parte, evidenţiind astfel cantitatea de uzură proximală suportată de dinţi. Ca atare, este de

aşteptat ca zonele de contact ale dinţilor persoanelor mai în vârstă să fie mai largi.

Contactul proximal al fiecărui dinte cu dinţii adiacenţi prezintă următoarele funcţii

importante:

contactul pozitiv al tuturor dinţilor de pe arcada dentară stabilizează poziţia

fiecărui dinte

contactul previne retenţia alimentelor

contactul protejează papilele interdentare prin orientarea alimentelor pe direcţie

vestibulară sau orală.

Diastema reprezintă spaţiul dintre doi dinţi adiacenţi de pe aceeaşi arcadă. Diastema nu

este rezultatul unui dinte lipsă. De cele mai multe ori, ea apare între incisivii centrali maxilari,

dar poate să apară între oricare alţi dinţi, situaţie în care poate fi denumită tremă.

Figura 39. Diastemă şi tremă Diastemă Tremă

Page 52: Dintii umani

50

Înainte de a studia localizarea contactelor proximale pentru fiecare dinte, este important

să se cunoască următoarele orientări generale care se aplică la cei mai mulţi dinţi permanenţi:

Din aspect vestibular, ariile de contact sunt localizate în unul din următoarele locuri: în

treimea incizală(sau ocluzală); la joncţiunea treimii incizale(sau ocluzale) cu treimea

medie; în treimea medie a coroanei. Ariile de contact nu apar în mod normal în treimea

cervical ;

La cei mai mulţi dinţi, contactul distal este mai cervical decât contactul mezial;

Ariile de contact meziale ale incisivilor centrali sunt poziţionate mai incizal, pe cînd ariile

de contact la molari sunt localizate mai cervical(în treimea medie sau mai aproape de

aceasta);

Din aspect ocluzal, dinţii posteriori prezintă ariile de contactlocalizate uşor către aspectul

vestibular al axului dentar vestibule-oral;

Din aspect incizal, dinţii frontali prezintă arii de contact aproape centrate vestibulo-oral.

AMBRAZURILE

Când dinţii adiacenţi se găsesc în contact, spaţiul continuu care înconjoară fiecare arie

de contact poate fi împărţit în patru ambrazuri(spaţii de ambrazură) triunghiulare separate.

Spaţiile de ambrazură sunt cele mai înguste la aria de contact unde dinţii se află în contact intim.

Aceste spaţiile se lărgesc astfel: vestibular, formând o ambrazură vestibulară; oral, formând o

ambrazură orală(linguală sau palatinală); ocluzal sau incizal, formând ambrazura incizală sau

ocluzală. Cel de-al 4-lea spaţiu, cervical faţă de aria de contact şi între doi dinţi adiacenţi, este

denumit spaţiul interproximal.

Figura 40. Spaţii de ambrazură

Ambrazură incizală

Spaţiul interproximal

(ambrazură cervicală)

Ambrazură

vestibulară

Ambrazură

orală

Page 53: Dintii umani

51

Din aspect vestibular sau oral, spaţiul interproximal reprezintă un spaţiu de ambrazură

triunghiulară între doi dinţi adiacenţi, localizat cervical faţă de ariile lor de contact. Laturile

triunghiului sunt formate de suprafeţele proximale ale dinţilor adiacenţi, cu apexul triunghiului la

aria de contact dintre doi dinţi. Acest spaţiu este ocupat în întregime de papila interdentară.

Spaţiul interproximal se mai poate denumi şi ambrazură gingivală sau cervicală.

Ambrazura orală este de obicei mai largă decât ambrazura vestibulară, întrucât cei mai

mulţi dinţi sunt mai înguşti în aspect oral decât vestibular, şi pentru că punctele lor de contact

sunt localizate vestibular faţă de axul vestibulooral al coroanei.

Ambrazura incizală sau ocluzală este, de obicei, puţin adâncă de la faţa ocluzală ori de la

marginea incizală către ariile de contact. Este îngustă vestibulo-oral la dinţii frontali, în schimb

este lată la dinţii laterali. Ambrazura ocluzală reprezintă aria dintre crestele marginale a doi dinţi

adiacenţi, şi este situată ocluzal faţă de aria lor de contact.

Ambrazurile care inconjoară ariile de contact proximale bine definite servesc ca şi

“galerii de fugă” pentru alimente. Dacă ambrazurile au formă incorectă sau când există spaţiu

între dinţi, alimentele pătrund cu uşurinţă în spaţiile interproximale. Acest fenomen produce un

disconfort al individului, dar reprezintă şi un element ce intervine în declanşarea proceselor

carioase sau al bolilor parodontale.

RELAŢIA INTERARCADICĂ A DINŢILOR

Este important să se cunoască relatia dinţilor în ocluzie ideală, pentru a identifica

malocluziile care pot contribui la apariţia problemelor dentare.

Ocluzia reprezintă contactul suprafeţelor ocluzale sau incizale ale dinţilor maxilari şi

mandibulari opuşi. Din punct de vedere literar, a ocluda inseamna a inchide dinţii, a strânge din

dinti. O ocluzie corectă prezintă o importanţă capitală.

Ocluzia corectă este esenţială atât pentru sănătatea dentară, cât şi pentru sănătatea

generală, dar şi pentru confortul şi abilitatea de a vorbi, a mesteca şi a se bucura de hrană.

Inţelegerea ocluziei presupune nu numai cunoaşterea relaţiilor dintre maxilar si mandibulă, dar şi

a articulaţiilor, a complexităţii acestora, a muşchilor, nervilor, ligamentelor şi tesuturile moi care

influentează poziţia mandibulei.

Edward H.Angle, la începutul anilor 1900, a descris şi clasificat relaţia ideală a dinţilor.

Acesta a clasificat ocluzia ideală ca fiind de clasa I şi a definit-o bazându-se pe relaţia dintre

Page 54: Dintii umani

52

arcada dentară maxilară si mandibulară. Dinţii sunt în poziţia de intercuspidare maximă când

se închid împreună, sau când se ating în poziţia cea mai normala. Această relaţie poate fi

obtinută când dinţii maxilari au contactul cel mai optim cu dinţii mandibulari ( înseamnă că oferă

relaţia cea mai stabilă).

Ocluzia ideală clasa I se caracterizează prin următoarele relaţii specifice dentare:

Suprapunere orizontală a dinţilor frontali: marginile incizale ale dinţilor maxilari

frontali se suprapun peste dinţii mandibulari, astfel încât marginile incizale ale dinţilor

maxilari să fie vestibular faţă de marginile incizale ale dinţilor mandibulari;

Suprapunere verticală a dinţilor frontali: marginile incizale ale dinţilor frontali

maxilari se suprapun vertical peste marginile incizale ale dinţilor mandibulari, astfel încât

din aspect vestibular, marginile incizale ale incisivilor mandibulari nu sunt vizibile prin

suprapunerea incisivilor maxilari;

Relatia dinţilor laterali: dinţii maxilari posteriori sunt pozitionaţi uşor mai vestibular

faţă de dinţii laterali mandibulari, astfel încât:

- Vârfurile cuspizilor vestibulari şi feţele vestibulare ale dinţilor maxilari să fie mai

vestibular decât omologii lor de pe arcada mandibulară

- Cuspizii orali ai dinţilor maxilari ajung în contact cu fosele ocluzale ale dinţilor

mandibulari

- Cuspizii vestibulari ai dinţilor mandibulari ajung în contact cu fosele ocluzale ale

dinţilor maxilari

- Vârfurile cuspizilor lingual şi feţele linguale ale dinţilor mandibulari sunt situaţi lingual

faţă de omologii lor de pe arcada maxilara.

Alinierea relativă: axul vertical (lung) al fiecărui dinte maxilar este uşor distalizat faţă de

axul vertical al dintelui mandibular omolog din acelaşi grup, astfel încât:

- vârful cuspidului meziovestibular al primului molar maxilar este aliniat direct peste

şanţul meziovestibular al primului molar mandibular. Această relaţie a primilor

molari (primii dinţi permanenţi erupţi) reprezintă un factor cheie în definirea

ocluziei de clasa I. Mai mult decât atât, caninul maxilar se aşeaza în ambrazura

vestibulară dintre caninul mandibular si primul premolar.

- cei mai mulţi dinţi de pe o arcadă dentară ideală au potenţialul de a realiza ocluzia cu

doi dinţi antagonişti.

Page 55: Dintii umani

53

De exemplu, faţa distala a primului molar maxilar este posterior faţă de faţa distală a primului

molar mandibular şi, prim urmare, are ocluzie cu primul şi al doilea molar mandibular.

Excepţiile sunt: a. incisivul central mandibular care, datorită poziţiei şi dimensiunii, are ocluzie

numai cu incisivul central maxilar şi b. al treilea molar maxilar care are contacte cu molarul trei

mandibular.

In concluzie, ocluzia ideală presupune existenţa unei relaţii de clasa I între molarii primi

mandibulari şi maxilari în poziţie de intercuspidare maximă. Această relaţie, presupune lipsa

faţetelor de abraziune extinse, bruxismul, pierderea de os, dinţi rotati, dinţi mobili sau dureri

articulare.

DEZVOLTAREA DINTELUI DIN LOBI

Coroanele dentare se dezvoltă din lobi ori centre de dezvoltare primară. Fiecare dinte

normal prezintă semne clare că s-a dezvoltat din trei sau mai mulţi lobi.

Figura 41. Lobii de dezvoltare

3 2 1 1

4

3 2 1

4

3

2

4

1 2

5

3 4

2 1

4 3

2 3

1

4

Incisiv

maxilar

Incisiv

maxilar

Premolar

bicuspid

Molar prim mandibular Molar prim maxilar

Page 56: Dintii umani

54

Regula generală este că porţiunea facială care cuprinde incisivii, caninii si premolarii se

dezvoltă din trei lobi, iar zona cingulară sau cuspizii orali să se formeze fiecare dintr-un singur

lob. Ca atare, incisivii se dezvoltă din 4 lobi: 3 lobi vestibulari(formând cele trei mameloane

localizate incizal) şi un lob oral formând zona cingulară. Caninii si premolarii, se dezvoltă tot

din 4 lobi: 3 lobi vestibulari care formează portiuneavestibulară, si un lob oral care formează

zona cingulară de pe canin sau a cuspidului oral al premolarului. Premolarii se formează din 5

lobi: trei lobi formează cuspidul vestibular, şi 2 lobi formează cei doi cuspizi linguali. Faptul că

suprafeţele vestibulare ale premolarilor si dinţilor frontali sunt formate din trei lobi, este

demonstrat prin existenţa a trei creste vestibulare şterse, separate de două depresiuni la fel de

şterse.

Tot ca regulă generală, fiecare cuspid molar se formează dintr-un singur lob. De

exemplu, molarii mandibulari sau maxilari, care pot prezenta 5 cuspizi, se formează din 5 lobi,

iar cei care au 4 cuspizi se formează din 4 lobi. Unii molari maxilari pot avea numai trei cuspizi

şi ca atare se formează din trei lobi. În cazul unor anomalii dentare (incisivi laterali maxilari sub

formă conoidă sau supranumerari) cuspizii se formează din mai puţin de trei lobi.

Page 57: Dintii umani

55

Exerciţii:

1. Identificaţi şi denumiţi ţesuturile dentare în cazul dintelui din următoarea imagine:

2. Identificaţi şi denumiţi elementele morfologice de pe faţa ocluzală a dintelui din

imagine:

3. Ce spaţiu enumerate conţine acea parte a gingiei denumită papilă interdentară?

a.ambrazura vestibulară b.ambrazura ocluzală

c.ambrazura cervical d.spaţiul interproximal

4. Care este ordinea corectă a formaţiunilor anatomice ale unui dinte cu două rădăcini,

dinspre colet spre vârful rădăcinii?

a.colet, trunchi, furcaţie, apex b.trunchi, colet, furcaţie, apex

c.colet, trunchi, apex, furcaţie c.furcaţie, colet, apex, trunchi

5. Ce feţe ale dintelui privesc spre buze şi obraji:

a.facială b.bucală c.distală d.linguală

6. Care din următoarele formaţiuni nu se regăseşte pe faţa ocluzală a unui premolar

maxilar:

a.cingulum b.creastă oblică de smalţ

c.creastă marginal mezială d.creastă esenţială

R: 3-d; 4-a; 5-a,b; 6-a,b

Page 58: Dintii umani

56

CAPITOLUL 3. MORFOLOGIA FUNCŢIONALĂ A INCISIVILOR PERMANENŢI

I. INCISIVII MAXILARI PERMANENŢI

Morfologia dinţilor permanenţi include 4 incisivi maxilari(superiori) şi 4 incisivi

mandibulari(inferiori). Atât la maxilar, cât şi la mandibulă, întâlnim câte 2 incisivi centrali şi 2

incisivi laterali.

Incisivii centrali sunt localizaţi central, câte unul de fiecare parte a liniei mediane, unul

în contact cu faţa mezială a celuilalt. Incisivii centrali maxilari şi mandibulari sunt singurii dinţi

care sunt localizaţi distal de incisivii centrali, având contact la nivelul feţei distale cu caninii.

Aceşti dinţi se suplimentează ca funcţie unul pe celălalt, având o morfologie similară.

Funcţia lor majoră este de a secţiona alimentele în timpul procesului de masticaţie. Aceşti dinţi

au creste sau margini incizale, comparativ cu caninii sau dinţii laterali care prezintă cuspizi.

Figura 42. Grupul dinţilor frontali

Din acest acest punct de vedere, este bine să diferenţiem termenul de margine incizală şi

creastă incizală. Marginea incizală este porţiunea coroanei care formează porţiunea

incizală completă. Când un incisiv este recent erupt, porţiunea incizală este rotunjită şi

uneşte unghiurile mezioincizal şi distoincizal, cu feţele orale şi vestibulare. Această

porţiune marginală a coroanei se numeşte margine incizală. Termenul de creastă implică

şi unghiurile formate prin unirea celor două suprafeţe plane. Creasta incizală apare la

incisivi, după ce uzura ocluzală formează o suprafaţa aplatizată oroincizală, care

formează cu faţa vestibulară un unghi. Creasta incizală se formează la joncţiunea

suprafeţei oroincizale(denumită uneori suprafaţa incizală), cu faţa vestibulară.

IC IL IC IL C C

Page 59: Dintii umani

57

INCISIVUL CENTRAL MAXILAR

Incisivul central maximal

Debutul calcificării 3 – 4 luni

Coroana complet format 4 – 5 ani

Erupţie 7 – 8 ani

Rădăcină edificată 10 ani

Dimensiuni

Lungimea coroanei 10,5 Diametrul VP al coroanei 7,0

Lungimea rădăcinii 13,0 Diametrul VP la colet 6,0

Diametrul MD al coroanei 8,5 Curbura liniei cervicale-M 3,5

Diametrul MD la colet 7,0 Curbura liniei cervicale-D 2,5

Incisivul central maxilar este primul dinte din grupul dinţilor frontali maxilari. Prezintă

cea mai mare lăţime meziodistală dintre toţi dinţii frontali.

În general, incisivul central maxilar se dezvoltă normal, în mod obişnuit. Cu toate

acestea, apar şi unele modificări de la regulă. Una dintre acestea, este rădăcina prea scurtă. Altă

variantă posibilă, este coroana neobişnuit de lungă.

Incisivii centrali maxilari sunt cei mai proeminenţi dinţi din cavitatea bucală. Ei au

două forme de bază: prima formă este relativ lată la nivelul coletului, privit din aspect vestibular,

în comparaţie cu lăţimea meziodistală la nivelul zonelor de contact. A doua formă este relativ

îngustă la colet, comparativ cu lăţimea meziodistală la zonele de contact.

În unele situaţii, apare exagerare a crestelor marginale, aşa-numiţi „incisivi sub formă

de lopată”, care se întâlneşte genetic la rasele mongoloide.

În lucrarea de faţă, incisivul central va fi situat pe o poziţie medie între cele două forme

extreme, având în vedere că dimensiunile coroanelor sunt dimorfice, în general, la bărbaţi fiind

mai mari decât la femei. Chiar şi dimorfismul variază în funcţie de diversele populaţii. Cu toate

acestea, corelaţiile specifice în funcţie de sex, dintre grosimea smalţului şi lăţimea coroanei la

nivelul dentinei, sunt minore.

Page 60: Dintii umani

58

Coroana incisivului central maxilar este delimitată de patru feţe: vestibulară,

orală(palatinală), mezială, distală şi de o margine incizală, şi se continuă cu o rădăcină de formă

conică.

Coroana unui incisiv central mediu poate măsura între 10-11mm lungime, respectiv de la cel mai

înalt punct de pe linia cervicală, până la cel mai inferior punct de pe creasta incizală.

Faţa vestibulară

Faţa vestibulară este cea mai mare dintre cele 4 feţe, cu un diametru vertical de 10mm,

dimensiune care dă şi înălţimea coroanei. În zonele de contact, dimensiunea mezio-distală este

de 8-9mm lăţime, iar la nivelul coletului este cu 1,5-2mm mai mică.

Figura 43. Faţa vestibulară a incisivului

Marginea mezială a coroanei o uşoară convexitate,apropiindu-se de ungiul mezioincizal.

Marginea distală a coroanei este mai convexă decât cea mezială, cu creasta curburii mai

înaltă, către linia cervicală. Unghiul distoincizal nu este la fel de ascuţit ca cel mezioincizal, iar

mărimea curburii depinde de forma dintelui.

La dinţii recent erupţi, marginea incizală este neregulată, crenelată, prezentând 3

mameloane. Acestea dispar în timp, astfel încât marginea incizală va deveni regulată şi dreptă,

având o direcţie meziodistală. În general, marginea incizală prezintă o uşoară curbură către

centrul coroanei, rezultând o lungime a coroanei mai mare decât la cele două unghiuri proximale.

Marginea cervicală coroanei urmează o direcţie semicirculară, cu curbura către rădăcină,

din punctul la care conturul rădăcinii se întâlneşte cu coroana mezial, până la punctul în care

conturul rădăcinii se întâlneşte distal cu coroana.

Margine mezială Margine distală

Depresiuni interlobulare 1 2 3

Page 61: Dintii umani

59

Faţa vestibulară prezintă ca relief morfologic, două depresiuni liniare verticale, mai

evidente în 1/3 incizală, şi trei lobuli de dezvoltare. Depresiunile liniare pornesc de la marginea

incizală şi se termină pierdut spre jumătatea feţei. Lobulii de dezvoltare sunt inegali ca mărime,

lobulul distal fiind cel mai mare, iar cel central cel mai mic. Lobulii sunt mai evidenţi în

morfologia primară, formând cele 3 mameloane, localizate incizal. Depresiunile şi lobulii pot fi

şterse sau bine exprimate.

Rădăcina incisivului central maxilar, din aspect vestibular, are formă de con, de cele mai

multe ori prezentând un apex relativ bont, şi un contur mezial şi distal regulat. De obicei,

rădăcina este cu 2-3mm mai lungă decât coroana, deşi variază considerabil.

Faţa palatinală

Faţa palatinală are un contur asemănătorcu al feţei vestibulare, fiind delimitat de

marginea cervicală, incizală, mezială şi distală. Marginea palatinală al incisivului maxilar are o

formă inversăcomparativ cu faţa vestibulară.

Aspectul coroanei este diferit dacă comparăm faţa palatinală cu faţa vestibulară. În aspect

vestibular, suprafaţa coroanei este, în general, netedă. În aspect palatinal, faţa palatinală prezintă

relief morfologic, respectiv convexităţi şi o concavitate.

Marginea cervicală are un contur asemănător, însă imediat sub linia cervicală se observă

o convexitate netedă. Această convexitate se numeşte cingulum, şi se formează din lobul de

dezvoltare palatinal.

Figura 44. Faţa palatinală a incisivului central maxilar

Joncţiune smalţ-cement Cingulum

Creastă marginală mezială

Margine palato-incizală

Creastă marginală distală

Fosa linguală

Page 62: Dintii umani

60

Faţa palatinală prezintă, în poziţie mezială şi distală, confluent cu cingulum, crestele

marginale. Între crestele marginale, sub cingulum, se găseşte o concavitate puţin adâncă,

denumită fosă linguală. Între această fosă şi cingulum, apare a discontinuitate de smalţ, ca

urmare a nefuzionării complete a lobilor de dezvoltare, denumită foramen caecum. În general,

faţa palatinală a incisivului central maxilar prezintă un singur foramen, dar pot apare uneori două

sau trei foramene.

Marginea palatino-incizală, care conturează fosa linguală este uşor ridicată, ajungând la

acelaşi nivel cu crestele marginale, mezială şi distală, completând astfel porţiunea palatinală a

crestei incizale a incisivului central.

Din descrierea anterioară, observăm că fosa linguală este mărginită mezial de creasta

marginală mezială, incizal de porţiunea palatinală a crestei incizale, distal de creasta marginală

distală, şi cervical de cingulum. De obicei, există depresiuni de dezvoltare care se întind de la

cingulum până la fosa linguală.

Coroana şi rădăcina se subţiază palatinal, astfel încât dimensiunea coroanei la cele două

unghiuri ale liniei vestibulare este mai mare decât dimensiunea celor două unghiuri ale liniei

palatinale, iar porţiunea palatinală a rădăcinii este mai îngustă decât porţiunea vestibulară.

Faţa mezială

Faţa mezială a acestui dinte are forma fundamentală a unui incisiv. Coroana are formă

triunghiulară, de pană, cu baza triunghiului la colet şi vârful orinetat spre creasta incizală. În mod

normal, linia trasată prin coroană şi rădăcină, dinspre mezial spre centrul dintelui, va bisecta

vârful rădăcinii şi creasta incizală a coroanei.

Astfel, creasta incizală a coroanei, este pe aceeaşi direcţie cu centrul rădăcinii. Această aliniere

este caracteristică incisivilor centrali şi laterali. Linia dreaptă trasată prin centrul rădăcinii şi al

coroanei, fie din aspect mezial, fie din aspect distal, nu va depăşi niciodată, sau rareori va depăşi

marginea incizală către palatinal.

Incisivii maxilari pot prezenta, uneori, creste incizale orientate lingual faţă de linia bisectoare.

Vestibular şi lingual, în poziţie imediat coronar faţă de linia cervicală, se găsesc crestele

de curbură ale acetor feţe. Aceste creste de contur dau coroanei dimensiunea vestibulopalatinală

cea mai mare. Curburile vestibulară şi palatinală, în mod normal, se întind pe aproximativ

0,5mm, înainte de a se continua cu linia crestei incizale.

Page 63: Dintii umani

61

Figura 45. Faţa mezială a incisivului central maxilar

Relieful feţei meziale este convex atât în sens vestibulo-palatinal, cât şi în sens cervico-

incizal, cu o convexitate maximă în treimea incizală. Linia cervicală care conturează joncţiunea

cementosmalţ mezial pe incisivul central maxilar, se curbează vizibil incizal. Curbură cervicală

este cea mai mare pe faţa mezială a acestui dinte, comparativ cu curbura cervicală pe orice faţă a

oricărui dinte din cavitatea bucală. Curbura variază ca întindere, în funcţie de lungimea coroanei

şi dimensiunea vestibulo-palatinală a coroanei. La un incisiv central mediu, cu o lungime a

coroanei de 10-11mm, curbura este de 3-4mm.

Faţa distală

La acest dinte, diferenţele dintre faţa mezială şi distală sunt mici. Privit din aspect

distal, incisivul central maxilar pare a avea coroana mai groasă în 1/3 cervicală.

Din cauza pantei feţei vestibulare distopalatinale, este vizibilă o suprafaţă mai mare din

această faţă, ceea ce crează iluzia unei grosimi mai mari. De fapt, cei mai mulţi dinţi sunt uşor

rotaţi, astfel încât să se adapteze la curbura arcadei dentare. Din acest punct de vedere, nici

incisivul central maxilar nu reprezintă o excepţie.

Convexitatea maximă a feţei distale se găseşte în 1/3 incizală. Linia cervicală este mai

curbă şi mai puţin extinsă pe faţa distală decât pe cea mezială. Această caracteristică este

prezentă la majoritatea dinţilor.

V P

Margine palatinală

Cingulum Convexitate maximă

Page 64: Dintii umani

62

Marginea incizală

În figura 46 dintele este poziţionat astfel încât creasta incizală este centrată pe rădăcină.

Imaginea coroanei din aspect incizal se suprapune în întregime peste rădăcină; astfel, rădăcina nu

va mai fi vizibilă.

Figura 46. Aspect incizal al incisivului central maxilar

Privită dinspre incizal, faţa vestibulară a coroanei este relativ plată şi lată, în comparaţie

cu faţa palatinală, în special în 1/3 incizală. Totuşi, porţiunea cervicală vestibulară a coroanei

este convexă, deşi arcul descris este larg. Creasta incizală se poate observa cu claritate, fiind uşor

de distins diferenţa dintre marginea incizală şi restul crestei incizale, inclusiv pante acesteia către

faşa linguală.

Unghiurile liniare meziovestibular şi distovestibular sunt proeminente sub aspect incizal.

Poziţiile relative ale unghiurilor formate trebuie comparate cu unghiurile liniare meziopalatinal şi

distopalatinal, care sunt reprezentate de delimitările crestelor mezială şi distală. Dimensiunea

meziodistală a coroanei la unghiurile liniare vestibulare este mai mare decât dimensiunea la

unghiurile liniare palatinale.

Coroana acestui dinte este mult mai masivă privită dinspre incizal. La zonele de contact

mezială şi distală se află feţe relativ late. Trebuie să se facă şi comparaţia între dimensiunile

coroanei în sens meziodistal, respectiv vestibulopalatinal. Dimensiunea vestibulopalatinală a

coroanei este cu 2/3 mai mare decât dimesiunea meziodistală. Acest detaliu nu este observabil la

o examinare superficială.

Bilateral, conturul incizal este destul de uniform. Porţiunea palatinală prezintă câteva

variaţii, prin aceea că linia trasată din unghiul mezial către centrul cingulumului va fi mai lungă

decât linia trasată din acelaşi punct către cingulum dinspre unghiul distal(aspectul incizal al

diferentei dimensiunii dintre faţa mezială şi distală- faţa distală mai mică comparativ cu cea

mezială).

Margine incizală

Fosa linguală

Creastă marginală mezială

Cingulum

Creastă marginală distală

Page 65: Dintii umani

63

Rădăcina incisivului central maxilar, unică(dinte monoradicular), are formă de con din

aspect vestibular, de cele mai multe ori prezentând un apex relativ bont; prezintă un contur

mezial şi distal regulat. De obicei, lungimea rădăcinii este de 12-13mm, cu 2-3mm mai lungă

decât coroana, deşi variază considerabil.

Dacă trasăm o linie prin centrul rădăcinii şi al coroanei incisivului central maxilar, aceasta tinde

să fie paralelă cu conturul mezial al coroanei şi rădăcinii.

Apexul rădăcinii este uşor înclinat spre distal. Secţiunea transversală a rădăcinii la nivelul

coletului, ne arată că rădăcina are, în general, forma triunghiulară, cu unghiurile rotunjite. Una

din feţele triunghiulare este vestibulară, iar feţele distală şi mezială sunt orientate palatinal. Faţa

mezială a acestui triunghi este uşor mai lungă decât faţa distală.

Camera pulpară ia forma coroanei, şi prezintă spre incizal trei coarne pulpare(trei

prelungiri) care corespund celor trei lobuli de dezvoltare. Camera pulpară este aplatizată

vestibulo-oral. Spre rădăcină se continuă cu un canal radicular care devine filiform spre apex.

Figura 47. Rădăcina incisivului central maxilar

Implantarea incisivului central maxilar în arcadă se apreciază atât în plan sagital, cât şi în

plan frontal:

În plan sagital, axul radicular este înclinat cu 7º spre palatinal

În sens frontal, axul radicular este înclinat cu 3-4º spre distal

Poziţionarea dintelui pe hemiarcadă: coroana aşezată în jos, faţa convexă spre înainte,

iar unghiul cel mai ascuţit spre linia mediană.

Apex

Page 66: Dintii umani

64

INCISIVUL LATERAL MAXILAR

Incisivul central maxilar

Debutul calcificării 10 - 12 luni

Coroana complet format 4 - 5 ani

Erupţie 8 - 9 ani

Rădăcină edificată 11 ani

Dimensiuni

Lungimea coroanei 9 Diametrul VP al coroanei 6,0

Lungimea rădăcinii 13,0 Diametrul VP la colet 5,0

Diametrul MD al coroanei 6,5 Curbura liniei cervicale-M 3,0

Diametrul MD la colet 5,0 Curbura liniei cervicale-D 2,0

Incisivul lateral maxilar suplimenatează funcţionarea incisivului central, coroanele sunt

asemănătoare. Incisivul lateral este mai mic ca dimensiune, mai puţin în ceea ce priveşte

rădăcina.

Coroana

Din punct de vedere al dezvoltării, acest dinte diferă considerabil de incisivul central.

Incisivul lateral maxilar variază în formă mai mult decât oricare alt dinte din cavitatea bucală, cu

excepţia molarului trei. Totuşi, dacă variaţia este prea mare, se consideră că reprezintă o

anomalie. Situaţia cea mai des întâlnită este un incisiv lateral maxilar, cu formă ascuţită, greu de

descris; acest dinte se numeşte incisiv conoid.

În unele cazuri, incisivii laterali maxilari pot să lipsească cu desăvârşire. În aceste cazuri,

incisivii centrali maxilari au contact distal cu caninii.

Un alt tip de incisiv lateral maxilar cu malformaţie este reprezentat de un tubercul ascuţit şi lat,

care face parte din cingulum; unii tuberculi prezintă depresiuni de dezvoltare adânci, care se

extind de-a lungul rădăcinii palatinele, prezentând o adâncitură în cingulum.

Uneori, incisivii laterali maxilari prezintă rădăcini sau coroane rotate.

Page 67: Dintii umani

65

Faţa vestibulară

Aspectul vestibular al incisivului lateral maxilar pare să favorizeze aspectul incisivului

central; incisivul lateral are o convexitate mai mare, cu o creastă incizală rotunjită şi ungiuri

incizale rotunjite(mezial şi distal).

Deşi coroana este mai mică ca dimensiuni, proporţiile corespund în mod normal

proporţiilor incisivului central. Astfel, diametrul cervicoincizal (înălţimea feţei vestibulare) este

de 8mm, cu 2-3mm mai mic decât a incisivului central. Incisivul lateral maxilar este relativ

îngust meziodistal cu aproximativ 2mm comparativ cu incisivul central.

Marginea mezială a feţei vestibulare a coroanei se aseamănă cu cea a incisivului central,

însă cu un unghi mezioincizal mai rotunjit. Convexitatea maximă a marginii meziale se găseşte

la punctul de joncţiune a 1/3 incizale şi medii.

Uneori, la aşa numitele forme pătrate, unghiul mezioincizal este aproape la fel de ascuţit ca şi

unghiul incisivului central maxilar.

Cu toate acestea, deseori se observă un unghi meziooincizal mai rotunjit. Marginea

distală a feţei vestibulare diferă oarecum de cea a incisivului central maxilar. Marginea distală

este întotdeauna mai rotunjită, iar convexitatea maximă este situată mai cervical, de obicei în

centrul 1/3 medii. Unele forme prezintă o margine semicirculară distală, de la colet către centrul

crestei incizale.

Ca relief, faţa vestibulară este mai convexă decât a incisivului central, cu excepţia unor

forme pătrate sau plate.

Figura 48. Faţa vestibulara a incisivului lateral maxilar

M V

Margine mezială Margine distală

Unghi mezioincizal Unghi distoincizal

Page 68: Dintii umani

66

Faţa palatinală

Faţa palatinală prezintă creste marginale mezială şi distală marcate, cu un cingulum

proeminent, şi cu o tendinţă de a prezenta depresiuni de dezvoltare în interiorul fosei palatinale,

la locul de unire cu cingulum.

Fosa palatinală este mai concavă şi mai circumscrisă decât cea a incisivului central. Dintele se

îngustează spre palatinal, semănând cu un incisiv central. Deseori, se observă depresini de

dezvoltare adânci pe laturile cingulumului, acestea putând să se extindă spre rădăcină. În aceste

depresiuni de dezvoltare pot fi prezente defecte de smalţ la nivelul coroanei.

Figura 49. Faţa palatinală a incisivului lateral superior

Faţa mezială

Faţa mezială este mai scurtă, având un aspect asemănător cu un incisiv central mai mic,

dar cu excepţia rădăcinii care apare mai lungă. Diametrul vestibulopalatinal al coroanei şi

rădăcinii este cu aproximativ 1mm mai mic decât incisivul central maxilar din aceeaşi cavitate

bucală.

Creastă marginală distală

Fosa linguală

Linia cervicală Cingulum

Creastă marginală mezială

Margine palatoincizală

Figura 50. Faţa mezială a incisivului lateral şi central superior

IL sup IC sup

Convexitate

maximă

Cingulum

Page 69: Dintii umani

67

Linia cervicală este mai curbă spre creasta incizală, deşi din cauza dimensiunii mici a coroanei,

întinderea reală a aceteia este mai mică decât cea întâlnită la incisivul central. Dezvoltarea

puternică a crestei incizale face ca porţiunea incizală să apară câteodată mai îngroşată decât a

centralului.

Faţa distală

Lăţimea feţei distale apare mai îngroşată decât cea mezială, ca urmare a dispunerii

coroanei pe rădăcină.

Linia cervicală a feţei distale are o curbură cu aproximativ 1mm mai redusă decât linia cervicală

de pe faţa mezială. Uneori, pe coroană pot să apară depresiuni de dezvoltare care se întind pe

rădăcină fie pe anumite segmente, fie pe întreaga lungime.

Marginea incizală

Privit dinspre incizal, incisivul central maxilar se aseamănă cu cel lateral, sau chiar cu

un mic canin. Dacă incisivul lateral se conformează în dezvoltare cu incisivul central din

vecinătate, din aspect incizal va fi asemănător cu acesta.

Cingulum poate fi larg, la fel şi marginea incizală. Diametrul vestibulopalatinal poate fi mai

mare decât în mod obişnuit, comparativ cu dimensiunea meziodistală. Astfel, incisivul lateral

maxilar se aseamănă cu un mic canin.

Figura 51. Aspect incizal al incisivului lateral superior şi al caninului superior

Toţi incisivii laterali maxilari prezintă convexitate vestibulară şi palatinală mai accentuată din

aspect incizal, comparativ cu incisivii centrali maxilari.

Creastă

marginală

distală

Cingulum

Creastă

marginală

mezială

Fosa linguală

Margine incizală

IL sup C sup

Page 70: Dintii umani

68

Rădăcina

În general, lungimea rădăcinii este mai mare proporţional cu lungimea coroanei, la

incisivul lateral faţă de incisivul central. Deseori, rădăcina este de 1,5 ori mai mare decât

lungimea coroanei. Rădăcina este turtită în sens meziodistal, astfel încât i se descriu cele patru

feţe: vestibulară, palatinală, mezială şi distală.

Din aspect vestibular, rădăcina se îngustează în mod uniform, de la linia cervicală până la

un punct situat la aproximativ 2/3mm din lungimea apicală. În cele mai multe cazuri, rădăcina se

curbează brusc din acest punct, spre distal, şi se termină cu un apex ascuţit. Curbura distală este

tipică, dar totuşi la unele rădăcini întâlnim forma dreaptă, iar la alte rădăcini putem întâlni

curburi meziale.

Dinspre mezial, rădăcina apare ca un con efilat, cu un apex bont, rotunjit. Forma apexului

variază, de la bont la ascuţit. În cele mai multe cazuri, marginea vestibulară a rădăcinii, din

aspect mezial, este drept. Pe secţiune, rădăcina are formă triunghiulară, cu unghiuri rotunjite.

Camera pulpară, imită forma coroanei, dar la dimensiuni mai mici. Prezintă trei coarne

pulpare spre incizal, iar în sens invers se continuă cu un canal radicular aplatizat meziodistal, de

dimensiuni reduse.

Aşa cum am menţionat anterior, acest dinte poate prezenta variaţii la nivelul formei coroanei, în

schimb, forma rădăcinii este caracteristică.

Implantarea incisivului lateral maxilar în arcadă este mai înclinată decât a celui central, faţă de

verticală:

În plan sagital: 12º spre palatinal

În plan frontal: 7º spre distal

Poziţionarea coroanei este uşor în vestibulo-poziţie, creasta incizală fiind deplasată spre

vestibular.

Figura 52. Rădăcina

incisivului lateral superior

P

M

V

D

Page 71: Dintii umani

69

II. INCISIVII MANDIBULARI PERMANENŢI

Incisivii mandibulari sunt în număr de patru. Incisivul central mandibular este

poziţionat centrat în mandibulă, de o parte şi de alta a liniei mediene, cu suprafaţa mezială a

unuia în contact cu suprafaţa mezială a celuilalt. Incisivii laterali mandibulari, stâng şi drept, sunt

situaţi distal de incisivii centrali. Ei sunt în contact cu incisivii centrali meziali, iar cu caninii sunt

în contact distal.

Incisivii mandibulari au dimensiunea meziodistală mai mică decât oricare alţi dinţi.

Incisivul central este, uneori, mai mic decât incisivul lateral, ceea ce reprezintă situaţia inversă

faţă de maxilar. Sunt dinţi similari ca formă, cu suprafaţa coronară netedă, cu doar câteva linii de

dezvoltare. Aceşti dinţi au o dezvoltare uniformă, iar cazurile de anomalii sunt reduse.

Forma anatomică a acestor dinţi diferă în totalitate faţă de forma anatomică a incisivilor

maxilari. Înclinarea coroanelor diferă din aspect mezial şi distal; feţele vestibulare sunt înclinate

lingual, astfel încât marginile incizale sunt îndreptate spre lingual. Planurile incizale ale

incisivilor maxilari şi mandibulari sunt paralele între ele, astfel încât participă împreună la

secţionarea alimentelor.

INCISIVUL CENTRAL MANDIBULAR

Incisivul central maxilar

Debutul calcificării 3 - 4 luni

Coroana complet format 4 - 5 ani

Erupţie 6 – 7 ani

Rădăcină edificată 9 ani

Dimensiuni

Lungimea coroanei 9,5 Diametrul VL al coroanei 6,0

Lungimea rădăcinii 12,5 Diametrul VL la colet 5,3

Diametrul MD al coroanei 5,0 Curbura liniei cervicale-M 3,0

Diametrul MD la colet 3,5 Curbura liniei cervicale-D 2,0

Page 72: Dintii umani

70

Coroana

Incisivul central mandibular este cel mai mic dinte de pe arcadele dentare. Coroana este

mai mică decât jumătate din diametrul meziodistal al incisivului central maxilar; cu toate acestea,

diametrul vestibulolingual este numai cu aproximativ 1mm mai mic.

Rădăcina unică este foarte îngustă meziodistal, corespunzător coroanei, deşi atât rădăcina, cât şi

coroana sunt late sub aspect vestibulolingual. Lungimea rădăcinii este aceeaşi, dacă nu chiar mai

mare decât lungimea rădăcinii incisivului central maxilar.

Faţa vestibulară

Faţa vestibulară a incisivului central mandibular prezintă un contur regular, îngustându-se

uniform de la unghiurile incizale distal şi mezial, care sunt relativ înguste, spre porţiunea apicală

a rădăcinii.

Marginea incizală a coroanei este dreaptă, formând cu feţele mezială şi distală, unghiuri

drepte. Marginile mezială şi distală ale feţei vestibulare au un traiect drept, paralel în 2/3

incizale, de la unghiurile incizale către ariile de contact; aceasta se găseşte incizal de joncţiunea

1/3 incizale şi medii a coroanei. În continuare, marginile mezială şi distală devin convergente,

coroana îngustându-se uniform de la ariile de contact spre coletul relativ îngust.

Figura 53. Faţa vestibulară a incisivului central maxilar

Relieful feţei vestibulare a coroanei incisivului central mandibular este, de obicei, plan în

2/3 incizale şi convex în 1/3 cervicală. Prezintă puţine urme ale depresiunilor de dezvoltare şi ale

celor trei lobi egali ca mărime. Excepţia apare la dinţilor recent erupţi, unde,sunt vizibile chiar şi

mameloanele.

Unghiul mezioincizal Unghiul distoincizal

Depresiuni de dezvoltare Linia cervicală Lobi de dezvoltare

Page 73: Dintii umani

71

Faţa linguală

Faţa linguală este netedă, cu uşoară concavitate în 1/3 incizală, între crestele marginale

şterse. În unele cazuri, crestele marginale sunt mai proeminente, mai ales spre marginea incizală.

În aceste cazuri, concavitatea dintre crestele marginale este mai distinctă.

Prezintă eventuale urme ale depresiunilor de dezvoltare, cu excepţia dinţilor recent erupţi, şi un

cingulum abia perceptibil, sau chiar absent. Nu prezintă foramen caecum. Incisivul central

mandibular este singurul dinte care are acest relief aplatizat. Faţa linguală are un relief plan-

concav în 2/3 incizale, şi devine uşor convex în 1/3 incizală.

Figura 54. Faţa linguală a incisivului central mandibular

Faţa mezială

Faţa mezială are un aspect triunghiular, cu baza cervical şi vârful incizal. Marginile

vestibulară şi linguală de deasupra liniei cervicale sunt mai mici, astfel încât curbura liniei

cervicale este mai redusă decât curbura incisivilor maxilari.

Figura 55. Faţa mezială a incisivului central mandibular

Fosa linguală

Creastă marginală

distală

Margine incizală

mamelonată

Creastă marginală

mezială

Cingulum

Apex

Arie de contact

Convexitate maximă Convexitate maximă

Linia cervicală

Page 74: Dintii umani

72

Marginea vestibulară este dreaptă, deasupra curburii cervicale, efectuând o pantă rapidă

către marginea incizală. Marginea linguală reprezintă o linie dreaptă, înclinată vestibular pe o

distanţă scurtă,deasupra convexităţii netede a cingulumului; porţiunea dreaptă se întâlneşte cu

cea concavă în 1/3 medie, după care se continuă în sus, până la marginea rotunjită a crestei

incizale înguste. Marginea incizală este rotunjită sau aplatizată prin uzură. Pe scurt, marginea

vestibulară este uşor convexă, iar cea linguală plană incizal, concavă în 1/3 mijlocie şi convexă

în 1/3 cervicală.

Curbura liniei cervicale este bine marcată, curbându-se incizal aproximativ cu 1/3 din

lungimea coroanei.

Faţa mezială este convexă şi netedă în 1/3 incizală, începând să se lăţească şi să se

aplatizeze în 1/3 medie până la aria de contact; ulterior, devine plată, cu o uşoară tendinţă spre

concavitate, imediat sub 1/3 medie a coroanei şi deasupra liniei cervicale.

Faţa distală

Faţa distală are contur şi relief asemănător cu a feţei meziale, motiv pentru care sunt

foarte greu de diferenţiat. Linia cervicală la acest nivel, se curbează spre incizal cu până la 1mm

mai mult comparativ cu linia cervicală pe faţa mazială.

Marginea incizală

Marginea incizală ilustrează simetria bilaterală a incisivului central mandibular. Astfel,

jumătatea mezială a creastei este aproape identică cu jumătatea distală.

Creasta incizală prezintă unghiuri aproape drepte faţă de linia bisectoare a coroanei în poziţie

vestibulolinguală. Această trăsătură este caracteristică dintelui, şi serveşte ca punct de

identificare şi diferenţiere între incisivii laterali şi centrali mandibulari.

Privit dinspre incizal, incisivul central mandibular prezintă diferenţă între diametrul

vestibulolingual şi cel meziodistal. Diametrul vestibulolingual este întotdeauna mai mare.

Marginea vestibulară a coroanei, din aspect incizal, este mai lată meziodistal decât cea

linguală;coroana este de obicei mai largă vestibular decât lingual în 1/3 cervicală, zona linguală

prezentând un cingulum neted. Marginea vestibulară a coroanei în 1/3 incizală, deşi este mai

degrabă lată şi plată în comparaţie cu 1/3 cervicală, prezintă totuşi o tendinţă către convexitate, în

timp ce marginea linguală a coroanei în 1/3 incizală prezintă o înclinaţie către concavitate.

Page 75: Dintii umani

73

Figura 56. Aspect incizal al incisivului central mandibular

Privită dinspre incizal, faţa vestibulară este mai vizibilă decât cea linguală, deoarece linia

sub care este privit dintele se suprapune cu linia axei lungi a rădăcinii.

Rădăcina

Rădăcina incisivului central mandibular este unică, puternic aplatizată MD. Prezintă cele

patru feţe: vestibulară, linguală, mezială şi distală.

Marginile mezială şi distală ale rădăcinii sunt drepte, şi se termină într-un apex mic,

curbat. Uneori rădăcina este dreaptă.

Faţa mezială a rădăcinii este plată imediat sub linia cervicală. Cele mai multe rădăcini

prezintă depresiuni de dezvoltare largi, pe cea mai mare parte a lungimii rădăcinii. Aceste

depresiuni sunt mai adânci la joncţiunea 1/3 apicale şi medii.

Figura 57. Rădăcina şi secţiunile radiculare ale incisivului central mandibular

Margine incizală

Creastă marginală

distală

Fosa linguală

Creastă

marginală

mezială

Cingulum

D M

V

L

Apex

Forma de pişcot a

secţiunii radiculare

Page 76: Dintii umani

74

Faţa distală a rădăcinii este similară cu cea mezială. Depresiunile de dezvoltare de pe faţa

distală pot fi mai accentuate, cu o adâncitură de dezvoltare foarte bine definită şi mai adâncă.

Pe secţiune transversală, rădăcina are formă de pişcot sau clepsidră. Apexul apare curbat spre

distal.

Camera pulpară este redusă ca volum, şi trimite trei coarne pulpare corespunzătoare celor

trei lobi vestibulari. Canalul radicular, unic, este turtit meziodistal.

Implantarea incisivului central mandibular este mai verticală:

În plan sagital este orientat cu 2°-3 °spre vestibular

În planfrontal este orientat cu 1° spre distal.

Incisivul central inferior se poziţionează pe arcadă cu coroana orientată în sus, faţa

convexă înainte, iar unghiul mezial spre linia mediană.

INCISIVUL LATERAL MANDIBULAR

Incisivul lateral mandibular

Debutul calcificării 3 - 4 luni

Coroana complet format 4 - 5 ani

Erupţie 7 - 8 ani

Rădăcină edificată 10 ani

Dimensiuni

Lungimea coroanei 9,5mm Diametrul VL al coroanei 6,5mm

Lungimea rădăcinii 14,0mm Diametrul VL la colet 5,8mm

Diametrul MD 5,5mm Curbura liniei cervicale-M 3,0mm

Diametrul MD la colet 4,0mm Curbura liniei cervicale- D 2,0mm

Incisivul lateral mandibular reprezintă al doilea dinte mandibular de la linia mediană,

spre dreapta sau spre stânga. Morfologia acestui dinte este asemănătoare cu a incisivului central

mandibular, cu mici diferenţe în ceea ce privesc dimensiunile.

Page 77: Dintii umani

75

În general, se face o comparaţie directă cu incisivul central mandibular, amintindu-se

dora deosebirile. Forma incisivului lateral mandibular este relativ uniformă comparativ au a altor

dinţi. Rareori va prezenta o diviziune a rădăcinii vestibulare şi linguale în 1/3 cervicală. Mult mai

des se pot întâlni două canale într-o singură rădăcină.

Coroana

Coroana incisivului lateral mandibular are formă de daltă, fiind delimitată de aceleaşi

patru margini: vestibulară, linguală, mezială, distală şi de creasta incizală.

Faţa vestibulară

Incisivii laterali mandibulari temporari pot prezenta depresiunile de dezvoltare vizibile,

cu delimitarea celor trei lobi, egali ca mărime. În schimb, cei permanenţi pot prezenta faţete de

uzură datorită ocluziei cu incisivii superiori: una mezială, la zona de contact cu incisivul central

superior, şi una distală, mai mică, la contactul cu incisivul lateral superior. În multe cazuri, aceste

faţete fac posibilă identificarea incisivului lateral mandibular, de cel central, care prezintă doar o

faţetă de uzură datorită incisivului central superior.

Figura 56. Faţa vestibulară a incisivului lateral mandibular

Faţa linguală

Relieful feţei linguale, reprezentat de crestele marginale şi cingulum, este puţin vizibil,

dar mai evident decât la incisivul central mandibular. La unele grupuri mongoloide apare un

relief marcat de o adâncitură cervicoincizală mică şi adâncă, dar foarte vulnerabilă la procese

carioase.

Creastă marginală

mezială

Cingulum Linia cervicală

Fosa linguală

Creastă marginală

distală

Page 78: Dintii umani

76

Feţele proximale

Faţa mezială a coroanei incisivului lateral mandibular este, deseori, mai lungă decât cea

distală. Acest fenomen face ca, creasta incizală să devină uşor oblică, de sus în jos spre distal.

Aria de contact distală se orientează mai mult spre zona cervicală decât spre cea mezială, astfel

încât să ajungă în contact corespunzător cu zona mezială a caninului mandibular.

Cu excepţia dimensiunilor, nu există diferenţe marcante între feţele distale şi meziale ale

incisivului central şi lateral mandibular. Totuşi, la incisivul lateral mandibular există tendinţa

spre o concavitate mai adâncă, imediat lângă linia cervicală, pe suprafaţa distală.

Figura 57. Faţa mezială a IL mandibular

Marginea incizală

Marginea incizală nu prezintă unghiuri drepte, ca în cazul incisivului central

mandibular. Astfel, unghiul mezio-incizal este ascuţit, aproape drept, iar unghiul disto-incizal

este obtuz, rotunjit. Marginea urmăreşte curbura arcadei dentare mandibulare, ceea ce dă

coroanei incisivului lateral mandibular, un aspect că ar fi uşor rotat în jurul bazei rădăcinii.

Axele vestibulolinguale ale rădăcinilor incisivului central şi lateral rămân aproape paralele în

procesul alveolar, chiar dacă marginile incizale nu sunt pe aceeaşi direcţie.

Aria de contact

Margine cervicală

Şanţ longitudinal

radicular

Margine incizală

Creastă marginală distală

Fosa linguală

Creastă marginală mezială

Cingulum

Figura 58. Aspect incizal al IL mandibular

Page 79: Dintii umani

77

Rădăcina

Deşi coroana incisivului lateral mandibular este uşor mai lungă decât coroana

incisivului cengtral mandibular, rădăcina poate fi considerabil mai lungă. Ca atare, în cele mai

multe cazuri, dintele este uşor mai mare în toate dimensiunile. Forma rădăcinii este similară cu

cea a incisivului central, inclusiv prezenţa depresiunilor de dezvoltare meziale şi distale. Apexul

este curbat spre mezial sau distal.

Figura 59. Rădăcina IL mandibular

Camera pulpară, redusă ca dimensiune, are aceeaşi configuraţie ca şi a incisivului central

mandibular, continuându-se cu un canal radicular îngust, aplatizat mezio-distal.

Implantarea rădăcinii este verticală, fiind înclinată în plan frontal cu 1º spre distal.

Poziţionarea în arcadă este spre lingual, mai accentuat decât a incisivului central mandibular.

D M

V

L

Exerciţii. Alegeţi din enumerarea alăturată trăsătura caracteristică pentru fiecare incisiv

permanent.

a. incisivul central maxilar b.incisivul lateral maxilar

c. incisivul central mandibular d. incisivul lateral mandibular

1. Diametrul MD al coroanei este mai mare decât diametrul VP .

2. Este cel mai simetric incisiv.

3. Prezintă două faţete de uzură la nivelul feţei vestibulare.

4. Faţa distală este mai scurtă decât cea mezială.

R: 1-a,b; 2-c; 3-d; 4-a,b,d

Page 80: Dintii umani

78

CAPITOLUL 4. MORFOLOGIA FUNCŢIONALĂ A CANINILOR PERMANENŢI

Caninii, maxilar şi mandibular, seamănă foarte mult unul cu celălalt, astfel încât şi

funcţiile lor sunt înrudite. Cei patru canini sunt situaţi la nivelul comisurilor bucale, respectiv,

ocupă poziţia a treia de de la linia mediană, spre dreapta şi stânga, pe ambele maxilare. Caninii

mai sunt numiţi „pietre de temelie” a arcadelor dentare. Ei sunt cei mai lungi dinţi; coroanele

sunt, de obicei, mai lungi ca ale incisivilor centrali, iar rădăcinile unice, sunt mai lungi decât ale

oricărui alt dinte. Lobii vestibulari medii se dezvoltă, în timp, în cuspizi puternici, bine definiţi.

Coroanele şi rădăcinile sunt accentuat convexe pe majoritatea suprafeţelor. Forma şi poziţia

caninilor contribuie la ghidajul dinţilor în poziţie intercuspidiană prin „ghidajul canin”.

Forma coroanei, cu unicul cuspid ascuţit, localizarea în cavitatea bucală şi ancorarea

suplimentară dată de rădăcina lungă, puternic dezvoltată, aseamănă caninii cu caninii câinilor,

pisicilor sau a altor animale cu acest dinte proeminent, ceea ce a dat şi denumirea de

caninus(denumirea în latină pentru câine).

Din cauza grosimii vestibulolinguale a coroanei şi rădăcinii, dar şi a ancorării în procesul

alveolar al maxilarului, aceşti dinţi sunt probabil cei mai stabili. Porţiunile coronare ale caninilor

au o formă care favorizează autocurăţirea. Această calitate de autocurăţire, împreună cu buna

ancorare în maxilare, tinde să asigure acestor dinţi, viaţă lungă. Caninii sunt dinţi „valoroşi”,

indiferent dacă îi considerăm entităţi separate ale arcadelor dentare naturale, fie dacă îi

considerăm posibili stâlpi în stabilizarea lucrarilor protetice.

Ambii canini, maxilar şi mandibular, mai au o calitate care nu trebuie trecută cu vederea,

si anume calitatea estetică asigurată de poziţiile şi formele acestor dinţi, precum şi ancorarea lor.

Pierderea acestor dinţi, dace extrem de dificilă, dar nu imposibilă, găsirea acelor posibilităţi de

restaurare protetică, care să redea aspectul facial natural. Ca atare, caninii sunt inestimabili ca

valoare, din punct de veder al eficienţei în funcţionare, stabilitate şi menţinerea expresiei faciale

naturale.

Caninii susţin, pe timpul funcţionării, incisivii şi premolarii, întrucât sunt situaţi între

aceste grupe de dinţi. Coroanele caninilor au câteva caracteristici de formă funcţională, care se

aseamănă cu forma incisivului şi a premolarului. Se consideră că, caninii sunt acei dinţi care fac

trecerea de la grupul dinţilor frontali, la grupul dinţilor laterali.

Page 81: Dintii umani

79

CANINUL MAXILAR

Caninul maxilar

Debutul calcificării 4 - 5 luni

Coroana complet format 6 - 7 ani

Erupţie 11 - 12 ani

Rădăcină edificată 13 - 15 ani

Dimensiuni

Lungimea coroanei 10,0mm Diametrul VP al coroanei 8,0mm

Lungimea rădăcinii 17,0mm Diametrul VP la colet 7,0mm

Diametrul MD 7,5mm Curbura liniei cervicale-M 2,5mm

Diametrul MD la colet 5,5mm Curbura liniei cervicale- D 1,5mm

Conturul feţei vestibulare şi palatinale al caninului maxilar este reprezentat printr-o serie

de curbe, cu excepţia unghiului făcut de vârful cuspidului. Acest cuspid are o creastă incizală

mezială şi o creastă incizală distală. Jumătatea mezială a coroanei intră în contact cu incisivul

lateral, iar jumătatea distală are contact cu premolarul prim. Ca atare, ariile de contact ale

caninului maxilar se sitează pe nivele diferite cervicoincizal.

Lingual, jumătatea mezială a coroanei seamănă cu o porţiune a unui incisiv, pe când

jumătatea distală seamănă cu o porţiune a unui premolar. Astfel, acest dinte pare a reprezenta un

compromis între dinţii frontali şi dinţii laterali(anteriori şi posteriori). Porţiunea incizională este

mai groasă vestibulolingual decât la oricare incisiv lateral sau central maxilar. Diametrul

vestibulopalatinal al coroanei arată o dimensiunea cu aproximativ 1mm mai mare decât la oricare

incisiv maxilar. Pe de altă parte, diametrul meziodistal arată că este cu aproximativ 1mm mai

mic. Cingulumul prezintă o dezvoltare mai mare decât dezvoltarea oricărui incisiv central.

Rădăcina caninului maxilar este cea mai lungă rădăcină, cu singura excepţie posibilă a

caninului mandibular, care uneori poate fi mai lungă decât rădăcina caninului maxilar.

Rădăcina este groasă vestibulopalatinal, prezentând depresiuni de dezvoltare meziale şi

distale, acestea din urmă ajutând la ancorarea dintelui în maxilar.

Page 82: Dintii umani

80

Coroana

Coroana caninului maxilar are formă conoidă, cu o creastă incizală în formă de lance.

Este delimitată de cele patru feţe: vestibulară, palatinală, mezială şi distală.

Faţa vestibulară

Privit dinspre vestibular, caninul maxilar prezintă coroana şi rădăcina mai înguste

meziodistal, decât în cazul incisivului central maxilar. Diferenţa este de aproximativ 1mm la cele

mai multe cazuri. Linia cervicală este convexă vestibular, cu convexitatea către porţiunea

radiculară.

Mezial, conturul feţei vestibulare poate fi convex de la colet până la centrul ariei de

contact meziale; uneori, poate prezenta o uşoară concavitate deasupra ariei de contact, sub aspect

vestibular. Centrul ariei de contact sub aspect mezial se află aproximativ la joncţiunea 1/3

incizale şi medii a coroanei.

Distal, conturul feţei vestibulare are o formă concavă, între linia cervicală şi aria de

contact distală. Această arie de contact distală se găseşte în centrul 1/3medii a coroanei. Se

observă existenţa a două nivele ale ariilor de cotact, mezial şi distal.

Incizal, conturul feţei vestibulare are formă de „V” foarte larg, cu cele două braţe inegale.

Porţiunea distală este mai lungă, ceea ce face ca vârful cuspidului să fie situat mai aproape de

unghiul mezial.

Figura 60. Faţa vestibulară a caninului maxilar

Ca relief, faţa vestibulară a coroanei caninului maxilar este netedă, lipsită de depresiuni

de dezvoltare, cu excepţia celei meziale şi distale. Depresiunile de dezvoltare mezială şi distală,

pornesc de la creasta marginală, uşor curb, divergent spre colet.

Lobi de dezvoltare

Creastă mediană

Page 83: Dintii umani

81

Aceste depresiuni care delimitează cei trei lobi vestibulari, lobul vestibular central fiind

cel mai mare, iar cel mezial cel mai mic. Acest fenomen duce la apariţia unei creste pe suprafaţa

vestibulară a coroanei. Linia trasată peste partea superioară a acestei creste, de la linia cervicală

până la vârful cuspidului, va fi o linie curbată, înclinată mezial în porţiunea centrală; toate zonele

meziale faţă de vârful acestei creste prezintă convexităţi. Privind incizal şi distal faţă de creasta

vestibulară, avem de-a face cu o tendinţă spre concavitate la nivelul 1/3 cervicale a coroanei,

deşi, în toate celelalte părţi din apropierea crestei vestibulare, tendinţa generală este spre

convexitate. Pe scurt, faţa vestibulară este accentuat convexă în ambele diametre, având

convexitatea maximă în 1/3cervicală.

Faţa palatinală

Atât coroana, cât şi rădăcina sunt mai înguste lingual decât vestibular. Cingulum este

dezvoltat şi, în unele cazuri, este ascuţit, cu aspect de mic cuspid.

De la nivelul cingulumului pornesc crestele marginale, puternic dezvoltate. De cele mai multe

ori, apare şi o creastă mediană, bine dezvoltată, confluentă cu vârful cuspidului. Între creasta

mediană şi crestele marginale apar concavităţi puţin adânci, denumite fose palatinale mezială şi

distală.

Figura 61. Faţa palatinală a caninului mandibular

Uneori, faţa palatinală a coroanei caninului maxilar este netedă, astfel încât, fosele şi

crestele mai mici, sunt greu de observat. Cu toate acestea, există totuşi o tendinţă către forma

concavă, acolo unde apar în mod obişnuit fosele, respectiv către crestele marginale, cu cingulum

evidenţiat. Cingulum neted, crestele marginale şi porţiunea palatinală a crestei incizale sunt de

obicei confluente, prezentând rareori depresiuni de dezvoltare.

Page 84: Dintii umani

82

Faţa mezială

Faţa mezială a caninului maxilar prezintă un contur asemănător formei funcţionale a

incisivului lateral mandibular. Cu toate acestea, în mod obişnuit, prezintă diametrul

vestibulolingual mai mare decât oricare alt dinte frontal.

Conturul feţei meziale are formă triunghiulară, cu dimensiunile cele mai mari în 1/3

cervicală, iar vârful acestuia fiind reprezentat de vârful cuspidului. Curbura sub linia cervicală, în

poziţie vestibulară şi palatinală, corespunde cu deschiderea curburii incisivilor central şi lateral

maxilari. Cu toate acestea, creasta curburii apare la unnivel mai incizal, datorită lobilor puternic

dezvoltaţi.

Figura 62. Faţa mezială a caninului maxilar

Frecvent, caninii maxilari prezintă o zonă aplatizată vestibular, pe 1/3cervicală a

coroanei, care apare ca un contur drept dinspre mezial. Acestă situaţie poate să apară ca urmare a

uzurii dintelui.

Întregul contur palatinal dinspre mezial, prezintă mai multe concavităţi de la linia

cervicală până la linia cuspidului, decât incisivul central maxilar de la colet până la creasta

incizală. Conturul lingual al coroanei este reprezentat, în aspect mezial, de o linie convexă, care

descrie cingulum şi a cărei convexitate tinde către o linie dreaptă, pe măsură ce se ajunge la

1/3medie, devenind din nou convexă în 1/3 incizală.

Linia cervicală care formează conturul bazei coroanei pe faţa palatinală, se curbează

către cuspid în medie cu paroximativ 2,5mm la joncţiunea smalţ-cement. Poziţia vârfului

cuspidului în relaţie cu axa lungă a rădăcinii, diferă de incisivii laterali şi centrali maxilari. Linia

bisectoare a cuspidului se găseşte în poziţie vestibulară faţă de linia bisectoare a rădăcinii. Liniile

bisectoare ale rădăcinilor incisivului lateral şi caninului vor deveni şi bisectoarele crestelor

incizale.

Page 85: Dintii umani

83

Faţa mezială a coroanei caninului prezintă convexităţi pe toate punctele, cu excepţia unei

zone circumscrise de mici dimensiuni, deasupra ariei de contact unde faţa devine concavă, şi

plană între zona respectivă şi linia cervicală. Faţa mezială prezintă un relief convex spre unghiul

mezial, care se atenuează treptat, astfel încât la nivelul treimii cervicale, faţa prezintă o uşoară

depresiune.

Faţa distală

Faţa distală a caninului maxilar prezintă aproximativ aceeaşi formă ca şi cea mezială,

dar cu următoarele posibile diferenţe: linia cervicală prezintă o curbură mai redusă către creasta

cuspidiană; prezintă o concavitate mai mare, de obicei deasupra ariei de contact; depresiunile de

dezvoltare sunt mai pronunţate; prezintă convexitatea maximă în 1/3incizală.

Marginea incizală

Privit dinspre incizal, se observă proporţiile acestui dinte. În general, diametrul

vestibulopalatinal este mai mare decât cea meziodistală. Există multe cazuri în care aceste

dimensiuni sunt egale. Apar şi cazuri în care, coroana este mai largă decât în mod obişnuit pe

direcţie vestibulopalatinală.

Marginea incizală se formează prin joncţiunea feţelor vestibulară şi palatinală, formând

creasta sagitală a cuspidului. La întâlnirea marginii incizale cu feţele proximale se formează două

unghiuri: unghiul mezial şi unghiul distal, ultimul fiind mai deschis şi mai aproape de linia

cervicală decât cel mezial. La dinţii recent erupţi, cuspidul prezintă un vârf ascuţit, care în urma

abrazie devine rotunjit. Marginea incizală are aspectul unui „V”, cu două braţe inegale: braţul

mezial, scurt, şi braţul distal, lung şi oblic. Secţiunea vestibulopalatinală a acestui dinte prin

centrul cuspidului coroanei, prezintă o zonă mai îngustă a coroanei meziodistală decât porţiunea

distală. Coroana acestui dinte lasă impresia unei întregi porţiuni distale întinse, astfel încât să

ajungă în contact cu primul premolar.

Figura 63. Aspect incizal al

caninului maxilar

Page 86: Dintii umani

84

Sub aspect incizal, dacă dintele este corect poziţionat, astfel încât axa lungă a rădăcinii

să fie direct pe linia de examinare, vârful cuspidului apare în poziţie vestibulară faţă de centrul

coroanei în poziţie vestibulopalatinală şi mezial faţă de centrul meziodistal.

Rădăcina

Caninul maxilar prezintă o singură rădăcina, fiind un dinte monoradicular. Rădăcina

este zveltă, puternică, lungă(cea mai lungă rădăcină, 17mm) şi cu apex ascuţit bont. Uneori,

această rădăcină poate prezenta o curbură în vecinătatea 1/3 apicale, pe direcţie mezială sau

distală. Suprafaţa vestibulară a rădăcinii este netedă şi convexă. Porţiunea palatinală a rădăcinii

este mai îngustă decât cea vestibulară. Mezial şi distal, prezintă depresiuni de dezvoltare, care se

întind pe cea mai mare parte a rădăcinii. Aceste depresiuni de dezvoltare ajută la acorarea

dintelui în alveolă, şi împiedică deplasarea şi rotarea lor. Secţiunea orizontală la nivelul coletului,

evidenţiază un contur oval al rădăcinii.

Figura 64. Rădăcina caninului maxilar

Camera pulpară, mai mare, prezintă 3 coarne pulpare(2 laterale mai mici şi una centrală,

mai mare) şi se continuă cu un canal radicular drept, larg, uşor accesibil.

Implantarea rădăcinii prezntă o înclinare:

În sens frontal, de 3-4º spre distal

În sens sagital, de 19º spre palatinal.

Poziţionarea se face cu coroana în jos, faţa convexă în afară, latura cea mai lungă a marginii

incizale spre distal.

Page 87: Dintii umani

85

CANINUL MANDIBULAR

Caninul mandibular

Debutul calcificării 4 - 5 luni

Coroana complet formată 6 - 7 ani

Erupţie 9 - 10 ani

Rădăcină edificată 12 - 14 ani

Dimensiuni

Lungimea coroanei 11,0mm Diametrul VP 7,5mm

Lungimea rădăcinii 16,0mm Diametrul VP la colet 7,0mm

Diametrul MD 7,0mm Curbura liniei cervicale-M 2,5mm

Diametrul MD la colet 5,5mm Curbura liniei cervicale- D 1,0mm

Caninul mandibular prezintă caracteristici morfologice generale asemănătoare cu cele ale

caninului maxilar.

Coroana caninului mandibular este mai îngustă meziodistal comparativ cu cea a caninului

maxilar, deşi are aproximativ aceeaşi lungime, uneori fiind chiar mai lungă cu 0,5-1mm.

Rădăcina poate fi la fel de lungă ca a caninului maxilar, dar în general este uşor mai scurtă.

Diametrul vestibulolingual al coroanei şi al rădăcinii este de obicei mai mic cu o zecime de mm.

Faţa linguală a coroanei este netedă, cu o dezvoltare mai mică a cingulumului, şi cu

volum mai redus, către crestele marginale. Porţiunea linguală a acestei coroane seamănă cu

forma feţei linguale a incisivilor laterali mandibulari.

Cuspidul caninului mandibular nu este la fel de bine dezvoltat ca şi al caninului maxilar,

iar crestele cuspidiene sunt mai subţiri vestibulolingual. De obicei, vârful cuspidului este pe

aceeaşi linie cu centrul rădăcinii, atât în aspect distal, cât şi mezial, dar uneori apare în poziţie

mai linguală faţă de această linie; situaţie similară apare la incisivii mandibulari. La caninul

mandibular apare o variaţie relativ des întâlnită, sub forma rădăcinilor bifurcate.

Page 88: Dintii umani

86

Coroana

Coroana caninului mandibular, turtită în sens meziodistal, prezintă patru feţe:

vestibulară, linguală, mezială, distală şi creasta incizală.

Faţa vestibulară

Diametrul meziodistal al feţei vestibulare este mai mic decât la caninului maxilar,

diferenţa fiind, de obicei, de aproximativ 1mm. Caninul mandibular este mai lat meziodistal,

chiar şi decât incisivii mandibulari; comparativ cu incisivul lateral mandibular, este mai lat cu

aproximativ 1mm.

Diferenţele esenţiale dintre caninul maxilar şi mandibular, priviţi dinspre vestibular,

sunt următoarele:

- Coroanele caninilor mandibulari par a fi mai lungi. Unepri ele sunt mai lungi, dar

efectual vizual de lungime sporită este evidenţiat de îngustimea coroanei şi de înălţimea

ariilor de contact situate deasupra coletului

- Conturul mezial al coroanei caninului mandibular este aproximativ drept, şi este în

aceeaşi linie cu conturul rădăcinii, având aria de contact mezial lângă unghiul

mezioincizal

- Dacă crestele cuspidiene nu au fost afectate de uzură, atunci se poate observa că,

unghiurile cuspizilor sunt pe aceeaşi linie cu centrul rădăcinii, ca şi în cazul caninului

maxilar. Creasta mezială a cuspidului este scurtă

- Aria de contact distală a caninului mandibular este situată mai spre incizal, decât la

caninul maxilar, dar nu ajunge până la nivelul ariei meziale

- Linia cervicală vestibulară prezintă o curbură semicirculară apicală

- Numeroşi canini mandibulari, priviţi dinspre vestibular, dau impresia că ar fi îndoiţi distal

pe baza rădăcinii. Coroanele caninilor maxilari sunt de cele mai multe ori pe aceeaşi linie

cu rădăcina

- Rădăcina caninului mandibular este mai scurtă cu 0,5mm în medie, faţă de rădăcina

caninului maxilar, iar capătul apical este mult mai ascuţit. Rar se pot observa curburi ale

rădăcinii; de cele mai multe ori, curbura are o direcţie mezială.

Page 89: Dintii umani

87

Figura 65. Faţa vestibulară a caninului mandibular

Faţa linguală

Faţa linguală a coroanei caninului mandibular este plată, imitând feţele linguale ale

incisivilor mandibulari. Cingulumul este neted, slab dezvoltat. Crestele marginale sunt mai puţin

distincte. Acest fenomen apare la creste linguale, cu excepţia porţiunii dinspre vârful cuspidului,

unde creasta este mai ridicată. În general, faţa coroanei este netedă şi regulată. Nu prezintă

foramen caecum.

Figura 66. Faţa linguală a caninului mandibular

Faţa mezială

Caninii mandibular şi maxilar, prezintă diferenţe caracteristice sub aspect mezial.

Prezintă aceeaşi formă triunghiulară, dar relieful feţei meziale este mai plat. Caninul mandibular

prezintă o curbură vestibulară a coroanei mai mică, aceasta micşorându-se şi mai mult, imediat

deasupra liniei cervicale. Dimensiunea coroanei este mai îngustă vestibulolingual, ceea ce face

ca, cuspidul să pară mai ascuţit, iar creasta cuspidiană mai accentuată.

Vârful cuspidului este mai apropiat de centrul rădăcinii. Linia cervicală se curbează mai mult

către porţiunea incizală, spre deosebire de linia cervicală a caninului maxilar.

Lobi de dezvoltare

Creasta marginală mezială

Creasta mediană

3 1 2 Creastă marginală distală

Vârful cuspidului

Vârful cuspidului

Creasta cuspidiană distală Creasta cuspidiană mezială

Fosa distolinguală Creasta marginală distală

Cingulum

Fosa meziolinguală

Creasta marginală mezială

Linia cervicală

Page 90: Dintii umani

88

Figura 67. Faţa mezială a caninului mandibular

Faţa distală

Caninii maxilari şi mandibulari prezintă diferenţe minime sub acest aspect.

Marginea incizală

Marginea incizală este formată de creasta sagitală a cuspidului, are formă de „V”, dar cu

braţe mai accentuat inegale decât la caninul maxilar. Deplasarea vârfului cuspidului spre mezial

este mai accentuată.

Deseori, contururile coroanelor caninilor maxilari şi mandibulari privite dinspre incizal sunt

similare.

Figura 68. Aspect incizal al caninului mandibular

Creasta cuspidiană mezială

Creasta marginală mezială

Fosa meziolinguală

Cingulum

Creasta cuspidiană

distală

Creasta marginală

distală

Fosa distolinguală

Cingulum

Page 91: Dintii umani

89

Figura 69. Rădăcina caninului maxilar

Rădăcina

Rădăcina caninului mandibular este mai scurtă în medie, cu aproximativ 0,5mm şi mai

turtită meziodistal faţă de rădăcina caninului maxilar. Apexul este mult mai ascuţit. Curburile la

nivel radicular sunt rare. Când rădăcina e curbată, de cele mai multe ori, curbura are o direcţie

mezială. Depresiunile de dezvoltare de pe feţele proximale sunt mai pronunţate în 1/3 mijlocie.

Uneori, rădăcina caninului mandibular este bifidă, astfel încât un vârf este orientat spre

vestibular, iar celălalt spre lingual. Rareori, caninul mandibular pate prezenta două rădăcini, una

vestibulară, mai voluminoasă şi mai lungă şi una linguală.

Camera pulpară, mai mică, se continuă cu canalul radicular, aplatizat meziodistal.

Implantarea caninului mandibular:

În sens frontal, coroana este verticală, iar rădăcina e înclinată cu 2º spre distal

În sens sagital, rădăcina este înclinată cu 3º spre lingual

Poziţionarea caninului mandibular se face cu coroana în sus, convexitatea în afară

şiporţiunealungă a „V”-ului incizal spre distal.

Exerciţii.

1. Caninul inferior prezinta(2p):

a.relief vestibular convex in ambele sensuri b.3 lobi de dezvoltare :C>D>M

c.3 lobi de dezvoltare : C=D=M d.pe fata L foramen caecum

2. Elementele de relief de pe faţa palatinală a caninului superior:

a.creste marginale b. cingulum c.creastă mediană d.lob vestibular

3. Rădăcina caninului maxilar:

a.este un dinte biradicular b.subţire, efilată

c.puternică d.prezintă 1 canal radicular

R:1-a,b; 2-a,b,c; 3-c,d

L

M

V

D Canal radicular

Apex

M D

Page 92: Dintii umani

90

CARACTERISTICI COMUNE SI DIFERENŢIALE ALE DINŢILOR FRONTALI

1. Caracteristici comune dintilor frontali permanenti

Dinţii frontali au volumul coroanelor mai mic decât volumul coroanelor dintilor laterali

Coroanele dinţilor frontali sunt mai înalte în sens cervico-incizal decât coroanele dinţilor

laterali

Sunt monoradiculari, cu o implantare mai slabă decât dinţii laterali

Toţi dinţii frontali au feţele proximale de aspect triunghiular

Feţele orale ale dinţilor frontali au elemente morfologice caracteristice: cingulum şi

creste marginale de smalţ

Feţele orale ale frontalilor au un relief convex în 1/3 cervicală şi concav în 2/3 incizale

Poziţia pe arcadă îi face uşor accesibili tratamentelor stomatologice

Poziţia anterioară şi implantarea slabă permit extracţia cu uşurinţă

2. Caracteristici diferenţiale ale incisivilor

Caracteristici comune dinţilor frontali

superiori

Caracteristici comune dinţilor frontali inferiori

- au volumul mai mare

- raportul lungime/laţime coroană=1/1

- feţele proximale ale coroanei sunt

convergente spre colet şi palatinal

Unghiul MI este aproape 90° bine

exprimat, unghiul DI fiind mult mai

rotunjit

- relieful palatinal, cingulum şi crestele

marginale sunt bine evidenţiate

- raportul lungime/lăţime coroanei=2/1

- feţele proximale sunt paralele

- au volumul mai mic

- Unghiurile MI şi DI sunt bine exprimate

având aprox.90°

- relieful lingual, cingulum şi crestele

marginale sunt foarte şterse

- relieful lingual, cingulum şi crestele

marginale sunt foarte şterse

- au rădăcinile mai puţin voluminoase şi mai

scurte

Page 93: Dintii umani

91

- relieful palatinal, cingulum şi

crestele marginale sunt bine

evidenţiate

- au rădăcinile mai voluminoase şi

mai lungi

- dispoziţia culorii este pe zone

- coroanele prezintă morfotipuri

Canalul radicular este larg, uşor

accesibil

- aspectul pe secţiune este triungiular

- erup după frontalii inferiori

- se extrag mai greu

- poziţia anterioară şi repartiţia zonelor

de culoare măresc dificultatea

trat.protetic

- volumul mai mare facilitează

trat.protetic

- sunt mai frecvenţi afectaţi de carie

- îmbolnăvirea parodontală este mai

redusă, la fel şi prezenţa tartrului

- sunt supuşi mai frecvent

traumatismelor

- dispoziţia culorii este uniformă

- coroanele nu prezintă morfotipuri

Canalul radicular este ingust, greu accesibil

- rădăcina pe secţiune este mult aplatizată

mezio-distal

- erup primii dintre dinţii frontali

- se extrag uşor

- Poziţia mai retrasă, acoperită pe frontalii sup

şi repartiţia uniformă a culorii îi fac mai uşor

de tratat protetic

- volumul redus face incomod tratamentul

protetic

- numărul proc.carioase este redus

- prezintă frecvent tartru, mai afectaţi

parodontal

- afectarea prin traumatisme este mai redusă

Page 94: Dintii umani

92

3. Diferenţierea caninului superior de cel inferior

Caninul superior Caninul inferior

- coroana globuloasă

- coroana are dimens mai mari

- unghiul V-ului incizal este mai deschis

- faţa V prez mai multe nuanţe e galben

- mai vizibili în fonaţie

- rădăcina voluminoasă, cilindro-conică

- Coroana alungită

- Dimensiuni mai mici ale coroanei

- V-ul incizal mai mic, dat dimensiunii

mici în sens MD

- faţa V prez nuanţe de alb-gri

- acoperiţi de cei sup, au rol mai redus în

fonaţie

- rădăcina mai puţin volum, conică

efilată

Page 95: Dintii umani

93

CAPITOLUL 5. MORFOLOGIA FUNCŢIONALĂ A PREMOLARILOR

PERMANENŢI

Premolarii sunt în număr de 8, câte 4 pe fiecare arcadă, respectiv câte 2 pe ficare

hemiarcadă dentară. Premolarii sunt primii dinţi din grupul dinţilor laterali. Morfologia este mult

mai complexă decât a incisivilor şi caninilor.

I. PREMOLARII MAXILARI PERMANENŢI

Premolarii maxilari sunt în număr de 4, 2 pe hemiarcada maxilară dreaptă şi 2 pe

hemiarcada macilară stângă. Sunt situaţi între canin şi molarul prim, având această denumire

deoarece se situează în faţa molarilor în dentiţia permanentă. La descrierea dinţilor umani, cel

mai des se foloseşte termenul de bicuspid, ceea ce presupune existanţa a 2 cuspizi. În realitate,

premolarii umani pot prezenta variaţii morfologice referitoare la numărul cuspizilor. Astfel, se

întâlnesc premolari cu 1, 2, sau chiar 3 cuspizi.

Premolarii maxilari se dezvoltă din acelaşi număr de lobi ca şi dinţii frontali, respectiv

din 4 lobi. Diferenţa principală o constituie cuspizii orali foarte bine dezvoltaţi, care se formează

din lobul palatinal, care la rândul lui este reprezentat de dezvoltarea cingulumului la canini şi

incisivi. Lobul vestibular central de la premolari, care corespunde cu lobul vestibular central la

canin, rămâne foarte bine dezvoltat, astfel încât premolarii maxilari seamănă cu caninii, dacă

sunt priviţi dinspre vestibular. Cuspidul vestibular al premolarului prim maxilar este, cu

precădere, lung şi ascuţit, ajutând caninul în funcţia masticatorie.

Premolarii secunzi, atât maxilar, cât şi mandibular, prezintă cuspizi mai puţin ascuţiţi,

iar cuspizii lor se articulează cu dinţii antagonişti. În acest fel, aceşti dinţi sunt mai eficienţi în

mărunţire, şi funcţionează într-o măsură mai mică, ca şi molarii.

Coroanele premolarilor maxilari sunt mai scurte decît coroanele caninilor maxilari, iar

rădăcinile sunt şi ele mai scurte. Lungimea rădăcinii este egală cu lungimea rădăcinii molarilor.

Coroanele sunt uşor mai lungi, comparativ cu cele ale molarilor. Deoarece cuspizii se dezvoltă

atât vestibular, cât şi oral, crestele marginale se găsesc pe un plan mai orizontal, şi sunt

considerate parte a feţei ocluzale a coroanei, şi nu parte a feţelor orale ca în cazul incisivilor şi

caninilor. Când premolarii prezintă 2 rădăcini, una e situată vestibular, şi cealaltă oral.

Page 96: Dintii umani

94

PREMOLARUL PRIM MAXILAR

Premolarul prim maxilar

Debutul calcificării 18 - 20 luni

Coroana complet format 5 - 6 ani

Erupţie 10 - 11 ani

Rădăcină edificată 12 - 13 ani

Dimensiuni

Lungimea coroanei 8,5mm Diametrul VP 9,0mm

Lungimea rădăcinii 14,0mm Diametrul VP la colet 8,0mm

Diametrul MD 7,0mm Curbura liniei cervicale-M 1,0mm

Diametrul MD la colet 5,0mm Curbura liniei cervicale-D 0

Premolarul prim maxilar este al patrulea dinte de la linia mediană, distal de canin.

Premolarul prim maxilar prezintă doi cuspizi, unul vestibular şi unul palatinal, fiecare foarte bine

definit. Cuspidul vestibular este, de obicei, cu aproximativ 1mm mai lung decât cel palatinal.

Coroana este unghiulară, iar unghiurile liniare vestibulare proeminente.

Cei mai mulţi premolari primi maxilari prezintă 2 rădăcini şi 2 canale radiculare. Există

situaţii când prezintă 1 rădăcină, dar 2 canale radicular.

Premolarii primi maxilari prezintă câteva caracteristici comune dinţilor laterali. Pe scurt,

caracteristicile care diferenţiază dinţii grupului lateral de dinţii grupului frontal sunt următoarele:

Dimensiuni vestibulo-orale relativ mai mari decât dimensiunile meziodistale

Zone de contact mai late, mai apropiate, la acelaşi nivel

Curbura mai redusă a liniei cervicale pe feţele mezială şi distală

Coroanele mai scurte cervico-ocluzal comparativ cu ale dinţilor frontali

Coroana

Coroana premolarului prim maxilar este mai scurtă decât cea a caninului, cu aproximativ

1-2mm. Deşi din aspect vestibular seamănă cu caninul, există diferenţe privind ariile de contact

meziale şi distale, care sunt la aproximativ acelaşi nivel. Rădăcina este mai scurtă.

Page 97: Dintii umani

95

În cazul în care cuspidul vestibular nu şi-a modificat forma în urma uzurii, atunci panta

mezială a cuspidului este mai lungă decât partea distală. Aşa cum am mai menţionat, în cazul

caninului maxilar avem de-a face cu fenomenul invers. În general, primul premolar nu este lat pe

direcţie meziodistală comparativ cu caninul.

Coroana premolarului prim maxilar prezintă 5 feţe: 4 laterale(vestibulară, palatinală,

mezială, distală) şi 1 ocluzală(substituie marginea incizală).

Faţa vestibulară

Privită dinspre vestibular, coroana premolarului prim are un aspect trapezoidal. Coroana

prezintă o uşoară curbură a liniei cervicale.

Marginea mezială a feţei vestibulare este uşor concavă, de la linia cervicală spre aria de

contact mezială. Aria de contact este reprezentată de o curbură relativ largă, a cărei creastă se

întinde imediat ocluzal, către punctul de la jumătatea distanţei dintre linia cervicală şi vârful

cuspidului vestibular. Panta mezială a cuspidului vestibular este oarecum dreaptă şi lungă faţă de

panta distală, care este mai scurtă şi mai curbată. Astfel, vârful cuspidului se plasează mai spre

mezial. Uneori, panta mezială a cuspidului vestibular este crestată, sau poate prezenta un contur

concav.

Marginea distală a feţei vestibulare este scurtă şi mai convexă comparativ cu cea

mezială, cu toate că uneori poate fi spre concav. Aria de contact distală este reprezentată de o

curbură mai largă decât cea mezială. Chiar şi aşa, ariile de contact sunt la un nivel mai apropiat

decât la dinţii frontali. Cele două margini proximale sunnt convergente cervical.

Lăţimea meziodistală a coroanei premolarului prim maxilar este cu aproximativ 2mm mai

mică cervical decât aceeaşi dimensiune măsurată în punctele cu lăţimea meziodistala cea mai

mare(diametrul maxim).

Marginea cervicală are formă de semicerc, cu convexitatea orientată spre rădăcină.

Marginea ocluzală are forma de “V” asimetric, mai deschis şi mai şters, comparativ cu

caninul. Panta mezială fiind mai scurtă decât cea distală, vârful cuspidului apare mai aproape de

mezial. La întâlnirea cu marginile proximale se formează 2 unghiuri rotunjite.

Relieful feţei vestibulare este convex în ambele sensuri, cu o convexitate maximă în 1/3

cervicală. Faţa vestibulară prezintă o dezvoltare puternică a lobului central vestibular.

Page 98: Dintii umani

96

Creasta continuă de la vârful cuspidului până la marginea cervicală de pe faţa vestibulară

a coroanei, se numeşte creastă vestibulară(bucală). Mezial şi distal de creasta vestibulară se

găsesc depresiunile de dezvoltare, care fac demarcaţia între lobul central şi lobii distal şi mezial.

Deşi aceştia din urmă sunt mai mici(ordimea mărimii lobilor: central>distal>mezial), sunt totuşi

proeminenţi, şi au ca rol principal evidenţierea unghiurilor liniare distovestibular şi

meziovestibular ale coroanei.

Figura 70. Faţa vestibulară a premolarului prim maxilar

Faţa palatinală

Conturul feţei palatinale este imaginea inversă a conturului feţei vestibulare.

Coroana se îngustează spre faţa palatinală, deoarece cuspidul palatinal este mai îngust

decât cel vestibular. Cuspidul palatinal este neted şi sferoid, din porţiunea cervicală până în

apropierea vârfului cuspidului. Vârful cuspidului este ascuţit, cu pante mezială şi distală, care se

întâlnesc în unghiuri de aproximativ 90º.

Marginea mezială este mai lungă şi mai plană comparativ cu cea distală.

Marginea distală este scurtă şi convexă. Ambele margini sunt mai scurte decât

corespondentele lor de pe faţa vstibulară.

Marginile mezială şi distală a feţei palatinale a coroanei sunt convexe; aceste margini

sunt continue cu pantele mezială şi distală ale cuspidului palatinal, şi încep să se îndrepte pe

măsură ce ajung în proximitatea liniei cervicale.

Marginea ocluzală are forma unui “V” larg deschis, cu unghiuri rotunjite. Panta distală

a “V”-ului ocluzal este mai lungă decît cea mezială, astfel încât unghiul disto-ocluzal este mai

aproape de colet.

M D Linia cervicală

Creastă marginală mezială

Vârful cuspidului

Depresiune interlobulară 1 2 3

Apexuri radiculare

Page 99: Dintii umani

97

Relieful feţei palatinale a coroane este convex în toate punctele ei. Uneori, creasta netedă

a porţiunii palatinale care se termină la punctul cuspidului palatinal se mai numeşte creastă

linguală. Deoarece suprafaţa feţei palatinale a premolarului prim maxilar este mult mai redusă

decât a premolarului secund maxilar, convexitatea acesteia apare mult mai accentuată.

Cuspidul palatinal este la fel de lung ca şi cel vestibular, astfel încât vârfurile celor doi

cuspizi pot fi observate privind dinspre palatinal, inclusiv pantele lor mezilă şi distală.

Figura 71. Conturul feţelor proximale ale caninului, premolarului prim şi secund maxilar

Faţa mezială

Conturul feţei meziale este în linii mari trapezoidal, spre deosebire de cel triunghiular

întâlnit la dinţii frontali. Cu toate acestea, cea mai lungă latură inegală se află către cervical, iar

latura cea mai mică către a ocluzal.

Marginea vestibulară se curbează către exterior, sub linia cervicală. Creasta curburii

este deseori localizată aproximativ la joncţiunea dintre 1/3 medie şi cervicală. De la creasta

curburii, conturul vestibular se continuă cub forma unei linii uşor cinvexă sătre vârful cuspidului

vestibular. Astfel, faţa mezială are un relief convex în 1/3 cervicală şi plan-convex în 2/3

ocluzale.

Marginea palatinală a feţei meziale prezintă convexitate maximă în 1/3 medie.

Lungimea acestei margini este jumătate din lungimea marginii vestibulare.

Marginea cervicală, respectiv linia cervicală, poate prezenta un contur regular sau

neregulat. Indiferent de caz, curbura ocluzală este mai mică decât curbura cervicală cu

aproximativ 1mm. Mărimea curburii liniei cervicale mezială la aceşti dinţi este constantă, în

înteriorul unei zecimi de mm, şi este asemănătoare cu curbura medie mezială la toţi dinţii

laterali. Marginea cervicală prezintă concavitatea orientată spre apex.

Canin Premolar prim Premolar secund

P V

Page 100: Dintii umani

98

Marginea ocluzală are forma de “V”, cu 2 braţe: vestibular, mai mare şi palatinal, mai

mic.

Vârful cuspidului palatinal se găseşte pe aceeaşi linie cu graniţa palatinală a rădăcinii

palatinale. Cuspidul palatinal este întotdeauna mai scurt decât cel vestibular, cu aproximativ 1

mm, dar diferenţa poate fi şi mai mare. Privit dinspre mezial, se observă că, cuspizii

premolarului prim maxilar sunt mai lungi şi mai ascuţiţi.

Figura 72. Faţa mezială a premolarului prim maxilar

Faţa mezială prezintă depresiunea de dezvoltare mezială care se găseşte imediat cervical

faţă de zona de contact mezial, centrată pe suprafaţa mezială şi limitată vestibular şi palatinal de

către liniile care formează unghiurile meziopalatinal şi meziovestibular.

Această concavitate mezială se continuă apical sub linia cervicală, se întâlneşte cu depresiunea

de dezvoltare dintre rădăcini şi se termină la bifurcarea rădăcinii. La specimenele cu 1 rădăcină,

această concavitate de pe coroană şi rădăcină se vede la fe de bine, desi uneori s-ar putea să nu

fie la fel de bine marcată. Premolarii secunzi maxilari nu prezintă această trăsătură.

Faţa distală

Faţa distală a premolarului prim maxilar prezintă în mare parte aceleaşi caractere

morfologice, dar cu următoarele diferenţe:

- Faţa distală prezintă o convexitate mai accentuată în toate sensurile, cu excepţia unui arc

de cerc mic, aplatizat, situat imediat sub aria de contact, respectiv vestibular faţă de

centrul feţei distale

Page 101: Dintii umani

99

- Curbura liniei cervicale este mai mică pe faţa distală, comparativ cu cea de pe faţa

mezială, deseori având aspectul unei linii orientate direct, dinspre vestibular către

palatinal.

Faţa ocluzală

Faţa ocluzală a premolarului prim maxilar are aspectul unui hexagon. Cele 6 laturi sunt:

1.latura meziovestibulară, dispusă mezial faţă de creasta vestibulară; 2.latura mezială; 3.latura

meziopalatinală; 4.latura distopalatinală; 5.latura distală; 6.latura distobucală. Cu toate acestea,

această figură hexagonală nu este echilaterală. Cele două laturi vestibulare sunt aproape egale,

latura mezială este mai scurtă decât cea distală, iar latura meziopalatinală este mai scurtă decât

latura distopalatinală.

Poziţia şi relaţia dintre diferitele puncte anatomice trebuie privite dinspre ocluzal.

Conturul feţei ocluzale(dacă plasăm acest desen în interiorul unui pătrat ale cărui dimensiuni

reprezintă lăţimea coroanei meziodistal şi distovestibular a coroanei), prezintă poziţiile relative

ale ariilor de contact mezială şi distală şi, de asemenea, zonele de contact ale crestelor

vestibulară şi palatinală.

Conturul feţei ocluzale este delimitat de 4 margini: vestibulară, palatinală, mezială,

distală.

Marginea vestibulară este formată de creasta sagitală a cuspidului vestibular; este o linie

ondulată, cu trei proeminenţe ce corespund lobilor de dezvoltare de pe faţa vestibulară. Porţiunea

centrală este mai accentuată, datorită existenţei cuspidului.

Marginea palatinală este mai scurtă comparativ cu cea vestibulară, şi mai convexă la

premolarul prim maxilar decît la cel secund.

Marginile proximale, mezială şi distală, unesc cuspidul vestibular de cel palatinal. Aceste

creste de smalţ sunt usor curbe, aproape drepte şi convergente spre palatinal. Marginea mezial

este mai mare şi mai plană comparativ cu cea distală; este uşor convexă. Marginea distală este

mai scurtă şi mai convexă decât cea mezială.

Coama crestei reprezintă punctele cele mai înalte de pe crestele vestibulară, palatinală,

respectiv de la nivelul ariei de contact mezială şi distală. Coama ariei de contact distale este

orientată vestibular faţă de zona de contact mezială, iar partea superiaoră sau coama crestei

vestibulare se află întrucâtva distal faţă de partea superioară a crestei palatinale.

Page 102: Dintii umani

100

Observarea mai atentă a coroanei dinspre ocluzal scoate în evidenţă următoarele caracteristici:

1. coroana este mai lată dinspre vestibular decât dinspre palatinal

2. distanţa de la coama bucală (A) până la creasta mezislă (C) este uşor mai lungă decât distanţa

de la coama vestibulară la coama distală (D)

3. distanţa de la coama mezială până la coama palatinală este mult mai scurtă decât distanţa de la

coama distală până la coama palatinală.

4. dimensiunea vestibulopalatinală a coroanei este mult mai mare decât dimensiunea

meziodistală.

Relieful feţei ocluzale este dat de 2 cuspizi, cuspidul vestibular şi cuspidul palatinal,

separaţi prin şanţul intercuspidian, 2 creste marginale şi 2 fose marginale. Cuspidul vestibular

este mai mare şi mai proeminente decât cel palatinal. Vârful cuspidului palatinal este deplasat

spre mezial, iar vîrful cuspidului vestibular este poziţionat central.

Suprafaţa curpinsă între crestele sagitale ale cuspizilor reprezintă suprafaţa faţa ocluzală

sau activă. Distanţa dintre vârfurile celor doi cuspizi reprezintă diametrul maxim al feţei

ocluzale în sens vestibulopalatinal.

Faţa ocluzală a premolarului prim maxilar este circumscrisă de crestele sagitale

cuspidiene şi de crestele marginale. Crestele sagitale cuspidiene meziovestibulară şi

distovestibulară sunt pe aceeaşi direcţie una cu cealaltă, aliniamentul lor aflându-se pe direcţie

distovestibulară. Astfel, crestele cuspizilor distovestibulari sunt în poziţie vestibulară faţă de

crestele cuspizilor meziobucali.

Figura 73. Faţa ocluzală a premolarului prim maxilar

Zona de contact mezială

Fosa triunghiulară D

Vârful cuspidului V

Fosa triunghiulară distală

Creastă marginală mezială Şanţ central

Pantăcuspidiană mezială

Vârful cuspidului P Pantă cuspidiană distală

Zona de contact distală

Creastă esenţială

Creastă esenţială

Creastă transversală

Creastă marginală distală

Margine vestibulară

Page 103: Dintii umani

101

Unghiul format de convergenţa crestei meziovestibulare a cuspidului vestibular cu

creasta marginală mezială este aproape drept. Unghiul format de convergenţa crestei

distovestibulare a cuspidului vestibular cu creasta marginală distală este ascuţit. Crestele

meziopalatinală şi distopalatinală a cuspidului palatinal sunt confluente cu crestele marginale

mezială şi distală; aceste creste cuspidiene sunt curbate, având un contur semicircular, de la

crestele marginale până la convergenţa acestora cu vârful cuspidului palatinal.

Crestele esenţiale(crestele triunghiulare) sunt dispuse angulat, cu deschidere spre

mezial. Fiecare cuspid prezintă o creastă esenţială ce împarte versantul cuspidian intern în două

pante, mezială mai mare şi distală mai mică. Creasta esenţială vestibulară a cuspidului

vestibular este proeminentă, pornind din şanţul central, converge spre vârful cuspidului

vestibular. Creasta esenţială palatinală este mai puţin proeminentă, şi are un traseu asemănător,

din şanţul central spre vârful cuspidului palatinal. Crestele secundare, câte două pentru fiecare

cuspid, sunt situate de o parte şi de alta a crestei esenţiale, de care sunt separate prin şanţurile

secundare.

În cele mai multe cazuri, faţa ocluzală nu prezintă relief suplimentar, astfel încât

suprafaţa este relativ netedă. Şanţul intercuspidian central, orientat meziodistal, drept, separă

cuspidul vestibular de cel palatinal. Datorită faptului că, cuspidul vestibular este mai mare, şanţul

va fi situat mai aproape de faţa palatinală.

Fosele sunt depresiuni triunghiulare situate al extremitatea mezială, respectiv distală a

şanţului intercuspidian; fosa mezială este mai mare decât cea distală. Creasta marginală mezială

este traversată de un şanţ secundar care porneaţe din fosa mezială şi se continuă pe faţa mezială

ca şanţ de descărcare.

Rădăcina

Premolarul prim maxilar prezintă morfotipuri radiculare. Astfel, dupa Bourdelle, în

66% din cazuri întâlnim 2 rădăcini(vestibulară şi palatinală), o singură rădăcină în 30% din

cazuri, sau trifidă ăn 4%. În majoritatea cazurilor, când se întâlnesc 2 rădăcini, rădăcina

vestibulară este mai mare comprarativ cu cea palatinală. Trunchiul radicular este lung, formând

aproximativ jumătate din lungimea rădăcinii. La dinţii cu 2 rădăcini, bifurcarea începe la un

punct ocluzal mai mult mezial decât distal. În general, când se întâlnesc rădăcini bifurcate,

această bifurcaţie se întinde pe jumătate din lungimea totală.

Page 104: Dintii umani

102

Cele două rădăcini pot fi paralele sau divergente una faţă de cealaltă. Linia de unire a rădăcinilor

este marcată de un şanţ interradicular adânc, care coboară până la nivelul coletului. Ambele

rădăcini prezintă apexuri efilate şi uşor înclinate spre distal.

Figura 74. Rădăcina premolarului prim maxilar

Premolarul prim maxilar poate prezenta o singură rădăcină, aplatizată meziodistal şi cu

un apex bont. Trunchiul radicular prezintă pe feţele proximale câte un şanţ longitudinal. Există

cazuri în care apare o singură rădăcină, dar bifurcată în 1/3 apicală(bifidă). Foarte rar se întâlnesc

variante cu trei rădăcini, 2 vestibulare şi una palatinală.

Camera pulpară, voluminoasă şi aplatizată meziodistal, prezintă 2 coarne pulpare care

corespund celor doi cuspizi. Poate prezenta 1,2 sau 3 canale radiculare principale, în funcţie de

morfologia rădăcinii.

Pe secţiune orizontală la nivelulu coletului, rădăcina are aspect de pişcot sau clepsidră,

datorită şanţurilor longitudinale de pe feţele proximale.

Implantarea rădăcinii premolarului prim maxilar se face astfel:

În sens frontal, înclinat cu 3º distal faţă de verticală

În sens sagital, înclinat cu 18º spre palatinal.

Cuspidul palatinal, deşi mai mic, este la acelaşi nivel cu cuspidul vestibular, şi nu atinge

niciodată planul de ocluzie. Axul coroanei şi al rădăcinii se continuă unul în prelungirea celuilalt.

D M

P

V

Page 105: Dintii umani

103

PREMOLARUL SECUND MAXILAR

Premolarul secund maxilar

Debutul calcificării 24 - 30 luni

Coroana complet format 6 - 7 ani

Erupţie 10 - 12 ani

Rădăcină edificată 12 – 14 ani

Dimensiuni

Lungimea coroanei 8,5mm Diametrul VP 9,0mm

Lungimea rădăcinii 14,0mm Diametrul VP la colet 8,0mm

Diametrul MD 7,0mm Curbura liniei cervicale-M 1,0mm

Diametrul MD la colet 5,0mm Curbura liniei cervicale-D 0

Premolarul secund maxilar suplimeantează funcţia premolarului prim maxilar. Cei doi

dinţi se aseamănă atât de mult, descrierea premolarului secund maxilar se face prin comparaţie

cu premolarul prim maxilar.

Premolarul secund maxilar este mai puţin unghiular, astfel încât prezintă un aspect

coronar mai rotunjit. În general, prezintă o singură rădăcină.

Ceea ce se observă, sunt variaţiile dimensiunilor relativeale celor doi dinţi, şi aceasta

pentru că premolarul secund este mai predispus la variaţii de formă comprarativ cu premolarul

prim maxilar. Premolarul secund poate prezenta, în unele cazuri, o coroană mult mai mică

cervico-ocluzal, dar şi meziodistal. Cu toate acestea, aceeaşi coroană poate să aibă dimensiuni

mult mai mari decât cele standard. De obicei, rădăcina premolarului secund maxilar este la fel de

lungă, uneori chiar mai lungă cu 1mm decât rădăcina premolarului prim maxilar. Cei doi dinţi au

aproximativ aceleaşi dimensiuni în medie, cu excepţia tendinţei spre o lungime sporită a

rădăcinii la premolarul secund maxilar.

Coroana

Premolarul secund maxilar prezintă coroana delimitată de aceleaşi margini ca şi

premolarul prim maxilar, dar uşor mai voluminoasă datorită cuspidului palatinal mai mare.

Page 106: Dintii umani

104

Faţa vestibulară

Faţa vestibulară are acelaşi contur, uşor mai rotunjit, şi un relief convex în ambele

sensuri. Convexitatea maximă se situează mezial, în 1/3 cervicală.

Premolarul secund maxilar, privit dinspre vestibular, prezintă un cuspidul vestibular mai scurt

decât al premolarului prim maxilar, şi mai ascuţit.

De asemenea, panta mezială a crestei sagitale a cuspidului vestibular este de obicei mai scurtă

decât panta distală. Creasta vestibulară este mai puţin proeminentă decât a premolarului prim

maxilar.

Figura 75. Faţa vestibulară a premolarului secund mandibular

Faţa palatinală

Din aspect palatinal, variaţiile sunt minime, cu excepţia cuspidului palatinal care este

mai lung, astefl încât faţa palatinală are aceeaşi lungime cu faţa veszibulară. Relieful este convex

în ambele sensuri, cu convexitatea maximă în 1/3 medie sau la joncţiunea 1/3 medii cu 1/3

cervicală.

Feţele proximale

Feţele proximale au diametrul vestibulo-palatinal mai mare decât cel cervico-incizal.

Faţa mezială a premolarului secund este mai mare şi mai convexî comparativ cu faţa mezială a

premolarului prim maxilar. Ariile de contact sunt situate la joncţiunea 1/3 ocluzale cu 1/3 medie.

Faţa distală prezintă aria de contact situată mai spre cervical.

Page 107: Dintii umani

105

Privind dinspre mezial, se observă diferenţa de lungime a cuspizilor premolarului prim

şi secund maxilar. Cuspizii premolarului secund sunt mai scurţi, având cuspizii palatinali şi

vestibulari de aceeaşi lungime. Distanţa dintre cuspizi este mai mare, astfel încât se măreşte

suprafaţa ocluzală vestibulopalatinal.

Pe faţa mezială a premolarului secund nu se observă nici o şant de descărcare, aşa cum

apare la premolarul prim maxilar; la premolarul secund, la acest nivel, faţa este convexă.

Figura 76. Faţa mezială a premolarului secund maxilar

Faţa ocluzală

Sub aspect ocluzal, există câteva diferenţe între cei doi premolari. Premolarul secund

maxilar prezintă un contur al coroanei mai rotunjit sau mai oval faţă de conturul unghiular al

premolarului prim maxilar. Marginile proximale au un traiect aproape paralel.

Figura 77. Elementele de relief ale feţei ocluzale a premolarului secund maxilar

Cuspid V

Şanţ distal

Şanţ accesoriu

Fosa triunghiulară D

Fosa centrală

Creastă esenţială

Cuspid DP

Şanţ palatinal

Margine vestibulară

Creastă esenţială

Şanţ accesoriu

Fosa triunghiulară M

Şanţ mezial

Creastă esenţială

Cuspid MP

Page 108: Dintii umani

106

Deoarece cuspizii prezintă aceeaşi lungime şi volum, şanţul intercuspidian va fi situat în

mijlocul feţei ocluzale, la distanţă egală de marginea vestibulară şi palatinală. Acest şanţ

intercuspidian poate varia, de la o fisură adâncă până la o depresiune superficială. În cazul în

care fosele marginale lipsesc, central va apare o fosă adâncă care substituie şanţul intercuspidian.

Ca şi relief, faţa ocluzală poate prezenta şanturi suplimentare, secundare, care se termină în

depresiuni puţin adânci situate în smalţ, şi care se pot extinde până la crestele sagitale ale

cuspizilor. Acest aranjament îi conferă dintelui o faţă ocluzală neregulată, şi un aspect „ridat” al

suprafeţei.

Rădăcina

După Bourdelle, premolarul secund maxilar poate prezenta în 80% din cazuri o singură

rădăcină şi în 20% din cazuri două sau trei rădăcini.

Rădăcina unică este lungă, aplatizată meziodistal, pe secţiune orizontală prezentând

acelaşi aspect de pişcot. Pe feţele proximale prezintă şanţuri longitudinale.

Camera pulpară prezintă cele două corane pulpare corespunzătoare celor doi cuspizi, şi

se continuă cu un canal radicular principal larg, aplatizat meziodistal.

Implantarea premolarului secund maxilar este următoarea:

În sens frontal, rădăcina este orientat 3º spre distal

În sens sagital, rădăcina este înclinată spre palatinal cu 17º.

Poziţionarea pe arcadă se face cu faţa vestibulară a coroanei orientată vertical, cu

cuspidul palatinal situat ceva mai jos decât cuspidul vestibular, deşi sunt egali ca mărime.

Figura 78. Rădăcina premolarului secund maxilar

D M

P

V

Page 109: Dintii umani

107

II. PREMOLARII MANDIBULARI PERMANENŢI

Premolarii mandibulari sunt în număr de patru: 2 sunt situaţi în partea dreaptă a

mandibulei, şi 2 în partea stângă. Ei sunt situaţi imediat distal faţă de caninii mandibulari, şi

frontal faţă de molari.

Primii premolari mandibulari se dezvoltă din 4 lobi, la fel ca şi premolarii maxilari.

Premolarii secunzi mandibulari, în mod obişnuit, se dezvoltă din 5 lobi, 3 lobi bucali şi 2 lobi

linguali. Premolarul prin prezintă un cuspid vestibular larg, care este lung şi bine evidenţiat, şi un

cuspid lingual mic, nefuncţional, care în unele cazuri nu este mai mare decât cingulum prezent la

caninii maxilari. Premolarul secund prezintă, în cele mai multe cazuri, 3 cuspizi bine evidenţiaţi,

un cuspid vestibular larg şi 2 cuspizi linguali mai mici. Forma premolarilor mandibulari nu se

conformează implicaţiilor termenului de bicuspid, termen care implică existenţa a doi cuspizi

funcţionali.

Premolarul prim mandibular prezintă multe din caracteristicile unui mic canin, deoarece

cuspidul vestibular ascuţit este singura parte care realizează ocluzia cu dinţii maxilari.

Premolarul prim mandibular funcţionează împreună cu caninul mandibular. Premolarul secund

mandibular are mai multe din caracteristicile unui mic molar, deoarece cuspizii linguali sunt bine

dezvoltaţi, ceea ce plasează ambele creste marginale la înălţime, şi asigură o ocluzie mai

eficientă cu antagoniştii de pe arcada opusă. Premolarul secund mandibular funcţionează

suplimentând funcţiile primului molar mandibular.

Premolarul prim este, întotdeauna, cel mai mic dintre cei doi premolari mandibulari, în

timp ce, în multe cazuri, reciproca este adevărată la premolarii mandibulari. Astfel, premolarii

mandibulari sunt în serie ascendentă, iar cei maxilari în serie descendentă.

Figura 79. Premolarii – forme morfologice intermediare între canini şi molari

M3 M2

2

M1 PM2 PM1 C

Page 110: Dintii umani

108

PREMOLARUL PRIM MANDIBULAR

Premolarul prim mandibular

Debutul calcificării 18 - 24 luni

Coroana complet format 5 - 6 ani

Erupţie 10 - 12 ani

Rădăcină edificată 12 – 13 ani

Dimensiuni

Lungimea coroanei 8,5mm Diametrul VP 7,5mm

Lungimea rădăcinii 14,0mm Diametrul VP la colet 6,5mm

Diametrul MD 7,0mm Curbura liniei cervicale-M 1,0mm

Diametrul MD la colet 5,0mm Curbura liniei cervicale-D 0

Premolarul prim mandibular este al patrulea dinte de la linia mediană şi primul dinte din grupul

lateral la mandibulă. Acest dinte este situat între canin şi premolarul secund, având câteva caracteristici

comune cu fiecare dintre aceştia.

Caracteristicile asemănătoare ale premolarului prim mandibular cu ale caninului mandibular

sunt următoarele:

Cuspidul vestibular lung şi ascuţit; este singurul cuspid în ocluzie

Dimensiunea vestibulolinguală este similară cu cea a caninului

suprafaţa ocluzală este înclinată brusc spre lingual în direcţie cervicală

creasta meziovestibulară a cuspidului este mai scurtă decât creasta distovestibulară a cuspidului

forma conturului aspectului ocluzal se aseamănă cu forma aspectului incizal al caninului.

Caracteristicile asemănătoare ale premolarului prim mandibular cu ale premolarului secund

mandibular sunt următoarele:

cu excepţia cuspidului mai lung, conturul coroanei şi al ădăcinii din aspect vestibular se aseamănă

cu cel al premolarului secund

ariile de contact, mezială şi distală, sunt aproximativ al acelaşi nivel

curburile liniei cervicale meziale şi distale sunt similare

dintele prezintă mai mult decât un cuspid.

Page 111: Dintii umani

109

Cu toate că, rădăcina premolarului prim mandibular este mai apropiată de lungimea rădăcinii

premolarului secund, decât de lungimea caninului mandibular.

Coroana

Coroana estre delimitată de 4 feţe laterale şi 1 faţă ocluzală.

Faţa vestibulară

Faţa vestibulară a premolarului prim mandibular este asemănătoare cu a caninului, dar de

dimensiuni mai mici. Privit dinspre vestibular, premolarul prim mandibular are o formă aprope

simetrică.

Lobul vestibular central este bine dezvoltat, având ca rezultat un cuspid vestibular larg şi

ascuţit. Creasta mezială a cuspidului este mai scurtă decât creasta distală. Ariile contact, sub aspect

vestibular, sunt late; ele se găsesc la aproximativ acelaşi nivel mezial şi distal, acest nivel fiind un pic mai

mult decât jumătate din distanţa de la linia cervicală la vârful cuspidului.

Marginile proximale sunt uşor curbe şi divergente spre incizal, formând unghiurile rotunjite.

Marginea distală este mai scurtă şi mai convexă. Marginea mezială este dreaptă, sau uşor concavă

deasupra liniei cervicale, până în punctul de întâlnire cu curbura ariei de contact meziale.

Marginea cervicală este concavă spre ocluzal, mai pronunţată decât la canin.1/3 ocluzală şi

medie sunt puternic înclinate spre lingual.

Marginea incizală este reprezentată de crestele sagitale ale cuspidului vestibular. Panta mezială a

cuspidului vestibular prezintă o uşoară concavitate, mai puţin în cazul în care forma originală a fost

alterată prin uzură.

Vârful cuspidului vestibular este ascuţit, şi în cele mai multe cazuri e localizat uşor mezial faţă de

centrul feţei vestibulare. Caninul mandibular prezintă aceeaşi caracteristică, dar mai accentuată.

Figura 80. Faţa vestibulară a premolarului prim mandibular

Linia cervicală

Lobi de dezvoltare Vârful cuspidului

Page 112: Dintii umani

110

Relieful feţei vestibulară a este mai convex decât la premolarii maxilari, mai ales în 1/3 medie şi

cervicală. Convexitatea maximă se găseşte în 1/3 cervicală. Dezvoltarea lobului vestibular central este

puternică, terminându-se într-un cuspid vestibular ascuţit. Între cei trei lobi (inegaşi ca mărime – central,

cel mai mare, mezial cel mai mic) sunt deseori observate depresiuni de dezvoltare.

Creasta continuă de la marginea cervicală până la vârful cuspidului este denumită creasta bucală.

În general, faţa vestibulară este netedă şi nu prezintă şanţuri de dezvoltare, eventual câteva linii

de dezvoltare care au aspectul unor linii care se întind foarte fin pe porţiunea cervicală.

Faţa linguală

Coroana premolarului prim mandibular se îngustează spre lingual, astfel încât dimensiunea

meziodistală linguală este mai mică decât cea vestibulară. Cuspidul lingual este întotdeauna mic.

Porţiunea cea mai mare a coroanei este formată din lobul vestibular central, astfel încât seamănă cu un

canin.

Variaţiile dimensionale ale feţei linguale depind de mărimea cuspidului lingual. Premolarul prim

mandibular face trecerea de la dinţii monocuspidaţi (caninii) la cei pluricuspidaţi(molarii), ei fiind

bicuspidaţi. Ca atare, cuspidul lingual variază şi el în dimensiune: se poate găşi la aceeaşi înălţime cu

cuspidul vestibular sau poate chiar să fie aproape inexistent. Astfel, înălţimea feţei linguale poate fi 1/2

sau 2/3 din înălţimea feţei vestibulare. În majoritatea cazurilor, premolarul prim mandibular prezintă o

faţă linguală care este aproximativ 1/2 din faţa vestibulară.

Suprafaţa ocluzală este foarte înclinată către lingual pe direcţie cervicală şi în jos până la micul

cuspid lingual. Ca atare, cea mai mare parte din suprafaţa ocluzală poate fi observată din aspect lingual.

Deşi cuspidul lingual este scurt şi mai puţin dezvoltat (semănând cu un cingulum puternic

dezvoltat) el prezintă, de obicei, un vârf ascuţit. Acest vârf de cuspid este aliniat cu creasta

triungiulară(esenţială) vestibulară de pe faţa ocluzală.

O caracteristică importantă a feţei linguale a premolarului prim mandibular o reprezintă şanţul de

dezvoltare meziolingual care este un şanţ de descărcare meziolingual, şi porneşte ca şanţ secundar din

fosa marginală mezială, traversează marginea mezială şi ajunge pe faţa linguală.

Figura 81. Faţa linguală a premolarului prim mandibular

Page 113: Dintii umani

111

Feţele proximale

Premolarul prim mandibular prezintă un contur al feţelor proximale care poate fi definit ca

fundamental şi caracteristic dinţilor laterali mandibulari, priviţi sub aspect mezial ori distal. Conturul

feţelor proximale este în linii mari romboidal, iar vârful cuspidului vestibular este aproape centrat pe

rădăcină. Feţele proximale converg spre cervical şi lingual. Relieful lor este uşor convex în sens

vestibulo-lingual. În 1/3 cervicală sunt plane sau uşor concave. Faţa mezială este mai puţin extinsă

cervico-ocluzal şi mai convexă, comparativ cu faţa distală, caracteristică a premolarului prin mandibular.

Ariile de contact sunt : în sens vestibulo-oral la joncţiunea 1/3 vestibulare cu 1/3 medie; în sens cervico-

ocluzal la joncţiunea 1/3 ocluzale cu 1/3 medie.

Figura 82. Faţa mezială a premolarului prim mandibular

Faţa ocluzală

Conturul ocluzal al premolarului prim mandibular este dat de cele 4 margini, greu de

delimitat ca întindere. Conturul este asemănător cu un trapez cu baza mare vestibular, puternic

înclinată spre lingual. Înclinarea este datorată diferenţei de înălţime dintre cuspidul vestibular şi

cel lingual.

Marginea vestibulară şi linguală sunt reprezentate de crestele sagitale ale cuspizilor

vestibular şi lingual, care sunt unite prin crestele marginale mezială şi distală. Crestele proximale

cunt convexe şi converg spre lingual.

Relieful feţei ocluzale a premolarului prim mandibular este dat de 2 cuspizi, 1 şanţ

intercuspidian şi 2 fose.

Linia cervicală

Cuspid L

Şanţ de descărcare

meziolingual

Creastă esenţială vestibulară

Creastă marginală M

Margine V

Şanţ longitudinal

Page 114: Dintii umani

112

Cuspizii, în număr de doi, sunt situaţi unul vestibular şi celălalt lingual, inegali ca

mărime. În general, cuspidul vestibular are o înălţime de două ori mai mare decât a cuspidului

lingual. Ca atare, planul feţei ocluzale va avea o înclinare de 45º spre lingual. Acest aspect este

vizibil dacă privit dintele dinspre proximal, observând că axul coroanei realizează un unghi

obtuz, deschis spre lingual, cu axul rădăcinii.

Figura 83. Elementele de relief de pe faţa ocluzală a premolarului prim mandibular

Crestele triunghiulare(esenţiale) ale cuspizilor coboară perpendicular spre şanţul

intercuspidian, una în continuarea celeilalte. Paralel cu crestele triunghiulare se găsesc şanţurile

secundare(accesorii).

Şanţul intercuspidian este mic, pe direcţie mezio-distală , cu concavitatea spre vestibular.

Diferenţa de mărime dintre cei doi cuspizi, plasează şanţul intercuspidian mai aproape de faţa

linguală. Uneori, şanţul este reprezentat doar de o adâncitură abia schiţată, astfel încât cei doi

cuspizi dau impresia că sunt uniţi. Şanţul intercuspidian îşi are originea în fosele mezială şi

distală, aceasta din urmă fiind mai largă.

Linia cervicală(linia coletului) este aplatizată mezio-distal, fiind uşor ondulată. Pe faţa

vestibulară şi linguală prezintă o convexitate orientată spre rădăcină, iar pe feţele proximale

convexitatea este orientată spre coroană.

Şanţ ML

Cuspid V

Panta D a cuspidului V

Creasta esenţială

Şanţ secundar

Creasta marginală D

Fosa D

Creasta esenţială

Panta D a cuspidului L

Cuspid L

Margine V

Panta M a cuspidului V

Şanţ secundar

Fosa M

Creasta marginală M

Creasta V

Panta M a cuspidului L

Margine L

Page 115: Dintii umani

113

Rădăcina

Premolarul prim mandiblar prezintă o singură rădăcină, fiind un dinte monoradicular.

Rădăcina acestui dinte este cu 3-4mm mai scurtă decât rădăcina caninului mandibular, deşi

conturul porţiunii vestibulare a rădăcinii seamănă foarte mult cu cel al caninnului.

Se îngustează întotdeauna în mod egal dinspre cervical spre apexul ascuţit. Are o formă

conică, cu un apex uşor înclinat spre distal. Feţele proximale ale rădăcinii sunt traversate de

şanturile longitudinale, mai exprimat pe faţa mezială a rădăcinii.

La nivelul paexului pot să apară fenomene de hipercementoză, astfel încât rădăcina va

avea un aspect de “limbă de clopot”.

Figura 84. Rădăcina premolarului prim mandibular

Camera pulpară prezintă 2 coarne pulpare, corespunzătoare celor doi cuspizi: un corn

mare spre cuspidul vestibular şi un corn mic pentru cel lingual. Se continuă cu un canal radicular

larg, aplatizat mezio-distal. Există cazuri în care se pot întâlni 2 sau 3 canale radiculare.

Axul rădăcinii formează cu axul coroanei un unghi obtuz deschis spre lingual, realizând o

angulaţie corono-radiculară.

Implantarea radiculară a premolarului prim mandibular se face:

în plan frontal cu 2º spre distal

în plan sagital, cu 2,5º spre lingual, faţă de vertical.

Poziţia premolarului prim mandibular în arcadă: faţa vestibulară a coroanei este înclinată

spre lingual în sens vestibule-lingual, astfel încât marginea liberă este în linguo-poziţie. Faţa

oclizală va fi înclinată 45º spre lingual, datorită inegalităţii mărimii cuspizilor.

D

M

L

V

Camera

pulpară

Rădăcina

PM1 mand

Apex

Page 116: Dintii umani

114

PREMOLARUL SECUND MANDIBULAR

Premolarul secund mandibular

Debutul calcificării 28 - 30 luni

Coroana complet format 6 - 7 ani

Erupţie 11 - 12 ani

Rădăcină edificată 13 – 14 ani

Dimensiuni

Lungimea coroanei 8,0mm Diametrul VP 8,0mm

Lungimea rădăcinii 14,5mm Diametrul VP la colet 7,0mm

Diametrul MD 7,0mm Curbura liniei cervicale-M 1,0mm

Diametrul MD la colet 5,0mm Curbura liniei cervicale-D 0

Premolarul secund mandibular se aseamănă cu premolarul prim mandibular doar la

nicelul feţei vestibulare. Cuspidul vestibular nu este la fel de pronunţat, iar diametrul meziodistal

al coroanei şi conturul general sunt similare.

Coroana

Coroana are o formă cilindrică globuloasă, fiind coroana cea mai voluminoasă din

grupul dinţilor premolari. Prezintă 4 feţe laterali şi 1 faţă ocluzală.

Acest dinte se poate prezenta sub două forme: prima formă, şi probabil cea mai frecvent

întâlnită este cea cu trei cupizi, forma tricuspidată, care apare mai angulată din aspect ocluzal;

cea de-a doua formă, cu doi cuspizi, forma bicuspidată, cu un aspect mai rotunjit la nivel

ocluzal.

Figura 85. Variaţii morfologice ale feţei ocluzale a premolarului secund mandibular

PM1 mand PM2 mand PM2mand

tricuspid bicuspid

Page 117: Dintii umani

115

Faţa vestibulară

Faţa vestibulară a premolarului secund mandibular are contur asemănător cu al feţei

vestibulare a premolarului prim mandibular, dar cu un diametru meziodistal uşor mai mare.

Conturul acestei feţe este delimitat de aceleaşi 4 margini: cervicală, proximale, ocluzală(liberă).

Marginea cervicală, sau linia cervicală, este orientată cu concavitatea spre ocluzal.

Marginile proximale sunt convergente cervical, marginea distală fiind mai scurtă şi mai

convexă.

Marginea ocluzală, formată de creata sagitală a cuspidului vestibular, este mai rotunjită,

datorită faptului că, cuspidul vestibular este mai scurt.

Privit dinspre vestibular, premolarul secund mandibular prezintă cuspidul vestibular mai

mic comparativ cu cel al premolarului prim mandibular, cu crestele sagitale meziovestibulară şi

distovestibulară mai puţin înclinate.

Ariile de contact, mezială şi distală, sunt largi, fiind situate mai sus din cauza cuspidului

mai mic.

Relieful feţei vestibulare este convex în sens vertical, cu convexitatea maximă în 1/3

cervicală. În sens mezio-distal este uşor plan. Prezintă două depresiuni de dezvoltare, care împart

faţa vestibulară în 3 lobi, inegali ca mărime. Lobul central, care dă şi vârful cuspidului

vestibular, este cel mai mare. Totuşi, abia depăşeşte relieful lobilor mezial şi distal.

Figura 86. Faţa vestibulară a premolarului secund mandibular

Faţa linguală

Faţa linguală poate fi mai mică decât faţa vestibulară în varianta bicuspidă, sau de aceeaşi

mărime în varianta tricuspidă.

Page 118: Dintii umani

116

Sub aspect lingual, premolarul secund mandibular prezintă următoarele variaţii ale reliefului

morfologic, comparativ cu premolarul prim mandibular:

lobii lingual sunt mai bine dezvoltaţi, ceea ce face ca cuspidul sau cuspizii să fie mai

lungi

suprafaţa ocluzală este mai puţin vizibilă dinspre lingual. Totuşi, deoarece cuspizii

linguali nu sunt atât de lungi ca şi cel vestibular, o parte a suprafeţei ocluzale poate fi

observată dinspre lingual

forma tricuspidă, prin dezvoltarea feţei linguale aduce variaţii ale acesteia comparativ

cu premolarul prim mandibular.

În forma tricuspidă, cuspizii meziolingual şi distolingual sunt prezenţi, având o formă

mai lată sau mai lungă, de la caz la caz. Se observă şi un şanţ de descărcare între cei doi cuspizi,

care coboară pe distanţă scurtă pe faţa linguală, fiind situat centrat pe rădăcină.

Figura 87. Faţa linguală a premolarului secund mandibular

Feţele proximale

Feţele mezială şi distală sunt uşor mai late decât înalte, respectiv diametrul cervico-

ocluzal este mai mic decât cel vestibulo-lingual. Faţa distală este mai mică şi mai convexă.

Convexităţile maxime se situează la nivelul ariilor de contact: în sens vestibulo-lingual la

jocţiunea 1/3 vestiblare cu cea medie; în sens cervico-ocluzal, la nivelul joncţiunii 1/3 ocluzale

cu 1/3 medie.

Feţele proximale sunt convergente spre cervical(spre colet), convergenţa feţei meziale

fiind mai accentuată. Premolarul secund mandibular este înclinat mezial spre premolarul prim

mandibular. În forma tricupidă feţele proximale sunt divergente.

Page 119: Dintii umani

117

Figura 88. Faţa mezială a premolarului secund mandibular

Faţa ocluzală

Faţa ocluzală are forma unui patrulater cu unghiurile foarte rotunjite, diferit de cel al

premolarului prim mandibular, datorită prezenţei a 1 sau 2 cuspizi linguali.

Conturul este dat de creasta sagitală a cuspidului vestibular (marginea ocluzală),

de una sau două creste sagitale linguale (marginea linguală) şi crestele proximale mezială şi

distală(marginile proximale).

În varianta bicuspidă, marginea vestibulară este mai mare decât marginea linguală, iar în

varianta tricuspidă, marginea vestibulară este mai mică decât marginea linguală.

Planul ocluzal are o înclinare de doar 15° spre lingual, comparativ cu inclinarea de 45º

întâlnită în cazul premolarului prim mandibular.

Faţa ocluzală a premolarului secund mandibular poate prezenta două forme: variant

bicuspidă, mai rar, şi variant tricuspidă, cea mai des întâlnită.

Varianta bicuspidă

- relieful este dat de 2 cuspizi inegali ca mărime, cuspidul vestibular şi cel lingual

- cuspidul vestibular este de 2 ori mai mare decât cel lingual

- şanţul intercuspidian meziodistal este deplasat mult spre lingual, datorită mărimii

cuspidului vestibular

- şantul este curb, cu concavitatea spre vestibular

- crestele triunghiulare(esenţiale) coboară perpenficular pe şanţul intercuspidian, una în

prelungirea celeilalte

- fosetele principale, mezială şi distal, sunt situate mai aproape de marginea vestibulară a

feţei ocluzale

Creastă esenţială V

Cuspid ML

Linia cervicală

Cuspid V

Creastă marginală M

Şanţ longitudinal radicular

Page 120: Dintii umani

118

Varianta tricuspidă

- relieful este dat de 3 cuspizi, în ordinea mărimii: vestibular cel mai mare, mezio-lingual şi

disto-lingual cel mai mic

- din şanţul intercuspidian mezio-distal pleacă un şanţ spre lingual, împărţind cuspidul

lingual în cei 2 cuspizi inegali. Cele 3 şanţuri sunt dispuse sub forma literei “Y”. La

punctul de întâlnire al celor 3 şanţuri se formează fosa central

- cuspidul vestibular este cuspidul active, fiind susceptibil la abrazie

Linia cervical este uşor ondulată, prezentând convexităţi mai şterse.

PM2 max PM1 max

Figura 89. Exemple de forme geometrice ale premolarilor din aspect ocluzal şi proximal

PM1 mand

Contur de diamant

PM2 mand

Bicuspid, cu şanţuri

dispuse în formă de „U”

PM2 mand

Tricuspid, cu şanţuri

dispuse în formă de „Y”

PM1max

Contur trapezoidal

PM2 mand

Contur

romboid/paralelogram

Page 121: Dintii umani

119

PM1mand PM2mand tricuspid PM2mand bicuspid PM2mand bicuspid

Figura 90. Feţele ocluzale ale premolarilor mandibulari

Rădăcina

Premolarul secund mandibular prezintă o rădăcină unică, conică, de aspect similar cu cea

a premolarului prim mandibular. Diferenţe apar în privinţa volumului, cea a premolarului secund

fiind mai voluminoasă şi fără să prezinte şanţuri longitudinal pe feţele proximale. Apexul este

uşor curbat spre distal. În vecinătatea apexului se află gaura mentonieră.

Camera pulpară este voluminoasă, cu 2 sau 3 coarne pulpare. Se continuă cu 1 canal

radicular principal. Foarte rar se pot întâlni 2 sau 3 canale radiculare. Pe secţiune orizontală,

canalul radicular apare centrat în rădăcină.

Implantarea premolarului secund mandibular este cea mai aproape de vertical. Datorită

angulaţiei axului coronar cu cel radicular, faţa ocluzală este puţin oblică spre lingual.

Figura 91. Rădăcina premolarului secund mandibular

L L L L

Şanţ mezial Şanţ distal

M D

V

Fosa centrală Şanţ central Şanţ central

Şanţ mezial Şanţ

distal

D M

V

L

Page 122: Dintii umani

120

Exerciţii.

1. Fata ocluzala a PM2 sup prezinta:

a.cuspizi inegali V>P b.sant cuspidian plasat central

c.margini proximale divergente d.contur ascutit

2. Care din următorii premolari nu prezintă creastă transversală:

a.premolarul prim maxilar b.premolarul secund maxilar

c.premolarul secund mand bicuspid d.premolarul secund mand tricuspid

3. Ce tip de premolar prezintă şanţ lingual pe faţa linguală:

a.premolarul prim maxilar b.premolarul secund maxilar

c.premolarul secund mand bicuspid d.premolarul secund mand tricuspid

4. Fata ocluzala a PM2 inf:

a.contur triunghiular b.marginea V>marginea L in varianta bicuspida

c.planul ocluzal inclinat cu 15°spre lingual d.planul ocluzal drept

5. Variantele ocluzale ale PM2 inferior sunt:

a.Bicuspida: cuspV<L, sant principal curb central

b.Tricuspida: V>ML>DL, 3 santuri (MC,CD,CL)

R: 1-b; 2-d; 3-d; 4-b,c; 5-b

Page 123: Dintii umani

121

CAPITOLUL 6. MORFOLOGIA FUNCŢIONALĂ A MOLARILOR PERMANENŢI

Molarii permaneţi sunt în număr de 12: 6 superiori şi 6 inferiori, respectiv câte 3 pe

fiecare hemiarcadă. Caracteristica principală a molarilor permanenţi este că ei nu înlocuiesc nici

un dinte temporar, ci erup distal de molarul secund temporar.

I. MOLARII MAXILARI PERMANENŢI

Molarii maxilari diferă din punct de vedere al morfologiei faţă de restul dinţilor descrişi

până acum. Aceştia, împreună cu molarii mandibulari asigură cea mai mare parte a funcţiei

masticatorii.

Molarii maxilari sunt dinţii maxilari cei mai puternici şi mai mari, atât datorită mărimii,

cât şi a modului în care sunt ancoraţi în arcadă. Deşi coroanele molarilor pot fi întrucâtva mai

scurte decât ale premolarilor, dimensiunile lor sunt mai mari din toate punctele de vedere.

Porţiunea de rădăcină s-ar putea să nu fie mai lungă decât a premolarului, dar, în loc de o singură

rădăcină sau o rădăcină bifurcată, molarii maxilari au rădăcina mai lată pe toate direcţiile; în

plus, prezintă 2 sau 3 rădăcini de mărime normală.

În general, molarii maxilari prezintă coroane largi, cu 4 cuspizi foarte bine formaţi. Ei

au 3 rădăcini, 2 vestibulare şi una palatinală. Rădăcina palatinală este cea mai mare. Coroanele

prezintă 2 cuspizi vestibulari şi 2 cuspizi palatinali. Contururile şi curburile tuturor molarilor

maxilari sunt similare. Variaţiile de dezvoltare vor fi prezentate separat.

Înainte de a începe descrierea detaliată a molarului prim maxilar, vor fi prezentate

câteva adevăruri aplicabile la toţi molarii primi, indiferent că sunt maxilari sau mandibulari.

Molarii primi permanenţi apar de obicei în cavitatea orală în jurul vârstei de 6 ani.

Molarii mandibulari preced molarii maxilari. Molarul prim permanent (manibular/maxilar) erupe

imediat înapoia molarului secund temporar, într-o poziţie de contact cu acesta. Ca atare, molarul

prim nu reprezintă un dinte de înlocuire, întrucât el nu are un predecesor.

Locul normal al molarului prim permanent este pe mijlocul unei arcade total

dezvoltate, în poziţie antero-posterioară. Ca atare, ca şi consecinţă a poziţiei şi circumstanţelor în

care erupe, primii molari pot fi consideraţi ca fiind „pietre de temelie” a arcadelor dentare.

Page 124: Dintii umani

122

MOLARUL PRIM MAXILAR

Molarul prim maxilar

Debutul calcificării La naştere

Coroana complet format 3-4 ani

Erupţie 6 ani

Rădăcină edificată 9-10 ani

Dimensiuni

Lungimea coroanei 7,5mm Diametrul VP 11,0mm

Lungimea rădăcinii V12mm;P13mm Diametrul VP la colet 10,0mm

Diametrul MD 10,0mm Curbura liniei cervicale-M 1,0mm

Diametrul MD la colet 8,0mm Curbura liniei cervicale-D 0

Molarul prim maxilar este al 6-lea dinte de la linia mediană. În mod obişnuit, este cel

mai mare dinte de pe arcada maxilară. El prezintă 4 cuspizi funcţionali, foarte bine dezvoltaţi,

plus un cuspid suplimentar, cu foarte puţină importanţă clinică. Cei patru cuspizi, cu semnificaţie

fiziologică, sunt următorii: meziovestibular, distovestibular, meziopalatinal, distopalatinal. Cel

de-al 5-lea cuspid se numeşte pur şi simplu cuspid suplimentar, sau tuberculul lui Carabelli.

Această trăsătură morfologică poate lua fie forma unui cuspid foarte bine dezvoltat, fie poate

scădea în dimensiune, până la o serie de depresiuni şi gropiţe pe porţiunea mezială a feţei

palatinale. Această trăsătură este utilizată, deseori, pentru a diferenţia anumite populaţii. Acest

cuspid suplimentar se află în poziţie palatinală faţă de cuspidul meziopalatinal, care este cel mai

mare dintre aceşti cuspizi bine dezvoltaţi. De obicei, apare şi o depresiune care serveşte drept

dovadă a dezvoltării cuspidului, mai puţin în cazutilr în care a fost tocit în urma uzurii. Acest al

5-lea curspid sau urma lui de dezvoltare, serveşte la identificarea molarului prim maxilar. Foarte

rar, se pot găsi specimene din acest dinte care să nu prezintă urme ale acestei caracteristici tipice.

Cele trei rădăcini generoase, sunt pe direcţie meziovestibulară, distovestibulară şi

palatinală. Aceste rădăcini sunt foarte bine separate şi dezvoltate, iar locul lor pe arcadă, conferă

ancoraj maxim împotriva oricăror forţe care ar tinde să destabilizeze dintele. Aceste rădăcini se

întind pe direcţie paralelă cu linia forţei maxime care poate acţiona pe direcţie

vestibulopalatinală şi diagpnal faţă de coroană. Rădăcina palatinală este rădăcina cea mai amplă.

Page 125: Dintii umani

123

Ea se îngustează şi se termină într-o porţiune rotunjită şi netedă. Rădăcina meziovestibulară nu

este la fel de lungă, dar este mai lată vestibulopalatinal, iar pe secţiune transversală are aceeaşi

formă care să-i permită să reziste la torsiuni mai mari decât ar rezista rădăcina palatinală.

Rădăcina distovestibulară este cea mai mică dintre cele trei, şi este netedă, rotunjită.

Dezvoltarea molarului prim maxilar prezintă extrem de rar devieri de la aspectul normal.

Coroana

Molarul prim maxilar prezintă o coroană mai lată vestibulopalatinal decât meziodistal.

De obicei, aceastp lăţime este cu aproximativ 1mm vestibulopalatinal. Cu toate acestea,

dimensiunile variază în funcţie de individ. Dinspre ocluzal, această inegalitate între cele douaă

dimensiuni pare minimă. Deşi coroana este relativ scurtă, es este lată atât meziodistal, cît şi

vestibulopalatinal, ceea ce îi conferă suprafeţei ocluzale o dimensiune mai mare.

Faţa vestibulară

Coroana are forma trapezoidală, cu contururi ocluzale şi cervicale, care formează laturi

inegale. Are aspectul unui trapez cu baza mare orientată ocluzal, fiin delimitată de cele 4

margini: ocluzală, mezială, distală, cervicală.

Marginea ocluzală, are aspectul de „W”, cu unghiuri rotunjite, dat de cei doi cuspizi

vestibulari. Cuspidul meziovestibular este mai lat decât cel distovestibular, iar panta lui mezială

se întâlneşte cu panta distală, formând un unghi obtuz. Panta mezială a cuspidului distovestibular

se întâlneşte cu panta distală, formând un unghi aproape drept. Astfel, cuspidul distovestibular

este mai ascuţit decât cel meziovestibular, şi de obicei sunt de aceeaşi lungime, dacă nu uneori

mai lung decât acesta.

Marginile proximale sunt convergente spre cervical. Conturul mezial al feţei vestibulare

urmăreşte o direcţie relativ dreaptă către în jos şi mezial, curbându-se ocluzal, pe măsură ce

ajunge în punctul de convexitate maximă, care constituie şi aria de contact. Acesta se găseşte la o

distanţă de aproximativ 2/3 de la linia cervicală până la vârful cuspidului meziovestibular.

Conturul mezial se continuă către în josşi distal, devenind congruent cu conturul pantei meziale a

cuspidului meziovestibular.

Conturul distal este convex. Convexitatea maximă se situează la aproximativ 1/2din distanţa de

la linia cervicală până la vărful cuspidului. Aria de contact distală se află în mijlocul 1/3 medii.

Page 126: Dintii umani

124

Cu alte cuvinte, margininile proximale sunt convergente spre cervical, cea distală fiind mai

scurtă şi mai convexă decît cea mezială.

Marginea cervicală nu prezintă nici o curbură semnificativă pe direcţie mezială către

distal. Cu toate acestea, nu este la fel de netedă şi regulată ca la alţi dinţi, prezentând o uşoară

convexitate îndreptată spre rădăcini, respectiv o ondulaţie interradiculară.

Figura 92. Faţa vestibulară a molarului prim maxilar

Relieful feţei vestibulare a molarului prim maxilar reprezentat printr-un şanţ de descărcare(şanţ

vestibular) care desparte cei doi cuspizi vestibulari, şi se găseşte echidistant între unghirile liniare

distopalatinal şi meziopalatinal. Se întinde ocluzoapical, pe o linie ce devine paralelă cu axuzl lung al

rădăcinii distal. Şanţul se termină într-un punct situate la jumătatea distanţei ocluzoccervicale. Deşi şanţul

nu este adânc, în nici un punct de pe traseul său, el devine mai superficial spre jumătatea feţei vestibulare,

terminându-se în foseta vestibulară.

În ansamblu, faţa vestibulară are un relief convex, cu convexitatea maximă în 1/3 cervicală.

Faţa palatinală

Conturul feţei palatinale este, în linii mari, inversul conturului feţei vestibulare. Acest

aspect se observă cu dificultate, întrucât toţi dinţii prezintă aceeaşi lăţime şi grosime.

Molarul prim maxilar este singurul dinte care poate să prezinte faţa palatinală cu un diametrul

mezio-distal mai mare decât cel al feţei vestibulare.

Marginile proximale sunt mai convergente spre cervical, comparative cu cele ale feţei

vestibulare. Marginea distală este mai mică şi mai rotunjită decât cea mezială. Totuşi, vaariaţia

dimensională dintre marginea mezială şi distal este aparentă.

D M

Linia cervicală Şanţ de descărcare V

Cuspid MV

Foseta vestibulară

Convexitate maximă

Cuspid DV

Page 127: Dintii umani

125

Din cauza rotunjimi cuspidului distopalatinal, curbura netedă a marginii distale a feţei

palatinale, la confluenţa cu curbura cuspidului, creează un arc care are aproape aspect de

semicerc.

Marginea cervicală, mai mică decât a feţei vestibulare, are un traseu uşor curb, cu

convexitatea orientată spre rădăcină.

Marginea ocluzală este similar celei de pe faţa vestibulară. Marginea ocluzală este

străbătută de un şanţ de descărcare, cu originea în fosa distal a feţei ocluzale, se continuă pe faţa

palatinală, urcă până în apropierea liniei cervicale, unde se termină pierdut. Acest şanţ, denumit

şanţ palatinal, împarte faţa palatinală în doi lobi inegali, ce corespund cuspizilor lingual. Lobul

meziopalatinal este mult mai mare şi, înainte de a fi supus uzurii, este cel mai lung dintre toţi

dinţii. Lăţimea meziodistală a acestuia reprezintă aproximativ 3/5 din diametrul meziodistal al

feţei palatinale, restul de 2/3 fiind ocupat de lobul distopalatinal.

Figura 93. Faţa palatinală a molarului prim maxilar

Relieful feţei palatinale este mai convex comparative cu relieful feţei vestibulare, cu

convexitatea maximă în 1/3 medie sau la joncţiunea acestai cu 1/3 cervicală.

Relieful este marcat de prezenţa unei formaţiuni mamelonate de smalţ, care nu atinge

niciodată planul de ocluzie, fiind considerat un cuspid supranumerar sau “al 5-lea cuspid”.

Acest al 5-lea cuspid pare ataşat de suprafaţa meziopalatinală a cuspidului meziopalatinal.

Creasta cuspidiană a celui de-al 5-lea cuspid se situează cu aproximativ 3mm mai cervical, către

creasta cuspidului meziopalatinal.

Rădăcina DV

Rădăcina P

Linia cervicală

Şanţ de descărcare P

Cuspid DP

Rădăcina MV

Tuberculul Carabelli

Cuspid MP

Cuspid DV

Page 128: Dintii umani

126

Faţa mezială

Molarul prim maxilar prezintă cea mai mare faţă mezială dintre toţi dinţii.

Marginea vestibulară este convexă în 1/3 cervicală, devenind plan-convexă în 2/3

ocluzale.

Marginea cervicală este neregulată, curbându-se ocluzal, dar de regulă, nu cu mai mult

de 1mm.

Marginea palatinală se curbează către exterior şi palatinal, aproximativ în aceeaşi

măsură ca şi pe partea vestibulară. Convexitatea maximă se situează în 1/3mijlocie. Dacă cel de-

al 5-lea cuspid este bine dezvoltat, marginea palatinală se adânceşte către interior, evidenţiindu-l.

dacă este slab dezvoltat, marginea palatinală continuă de la convexitatea maximă, descriind un

arc uşor curbat, până la vârful cuspidului meziovestibular.

Marginea ocluzală, are forma literei “V”, cu segmental palatinal mai mare decât cel

vestibular, datorită diferenţei de dimensiune al cuspizilor meziovestibular(2/3) şi

meziopalatinal(1/3).

Figura 94. Elementele morfologice ale feţei meziale a molarului prim maxilar

Relieful feţei meziale este plan-convex, cu convexitatea maximă în 1/3 ocluzală.

Aria de contact mezială se găseşte apical faţă de creasta marginal, dar este mai aproape

de aceasta decât de linia cervical, aproximativ la joncţiunea 1/3ocluzale şi medii. Această arie

este întrucâtva vestibular faţă de central vestibulopalatinal al feţei. De obicei, apare o concavitate

puţin adâncă imediat deasupra ariei de contact pe faţa mezială a molarului prim maxilar. Această

concavitate se poate continuă către faţa mezială a trunchiului radicular, formând o depresiune

interradiculară.

Rădăcina P

Trunchi radicular

Joncţiune cementosmalţ

Tuberculul Carbelli

Cuspid MP

Rădăcina MV

Cuspid MV

Page 129: Dintii umani

127

Faţa distală

Faţa distală are un contur similar cu conturul feţei meziale, dar de dimensiuni mai mici.

Aceste diferenţe dimensionale sunt rezultatul atenuării părţii vestibulare.

Marginea vestibulară este convexă în 1/3 cervicală şi plan-convexă în 2/3 ocluzale.

Marginea cervicală(linia cervicală) este aproximativ dreaptă, trecând dinspre vestibular

spre palatinal. Uneori, această linie se poate curba apical cu 0,5mm.

Marginea palatinală convexă, prezintă convexitatea maximă în 1/3 mijlocie.

Marginea ocluzală, având acelaşi aspect de “V”, prezintă segmentul vestibular mai mare

decât cel palatinal.

Relieful feţei distale este, în general, convex, cu suprafaţa netedă şi rotunjită, cu

convexitatea maximă în 1/3ocluzală.

Figura 95. Faţa distală a molarului prim maxilar

Faţa ocluzală

Faţa ocluzală a molarului prim maxilar are forma aproximativ romboidală. Acest aspect,

mai accentuant, este dat de conturul trasat pe cuspizii principali şi pe crestele marginale.

Dimensiunea mezială vestibulopalatinal şi mezial către şanţul palatinal şi vestibular, este mai

mare decât dimensiunea de pe porţiunea aflată distal faţă de şanţurile de dezvoltare. De

asemenea, dimensiunea imediat palatinal faţă de ariile de contact meziodistale, este mai mare

decât dimensiunea imediat vestibular către ariile de contact. Ca atare, este clar că, faţa ocluzală a

molarului prim maxilar este mai mare mezial decât distal, şi mai lată palatinal decât vestibular.

Faţa ocluzală are un contur format din 4 margini: vestibulară, palatinală, mezială şi

distală.

Page 130: Dintii umani

128

Marginea vestibulară este formată de crestele sagitale ale cuspizilor vestibulari şi are

aspectul unui dublu “V” cu porţiunea mezială mai mare decât cea distală.

Marginea palatinală, are aceslaşi aspect ca şi marginea vestibulară, dar mezial este mult

mai mare decât distal.

Cele două margini, vestibulară şi palatinală au un traiect uşor convergent spre distal.

Marginea mezială, formată de creasta marginală mezială, este aproape dreaptă, mai

mare şi se întâlneşte cu marginea vestibulară într-un unghi ascuţit(75º). Este uşor convexă.

Marginea distală, formată de creasta marginală distală, este convexă, mai mică şi se

întâlneşte cu marginea vestibulară într-un unghi obtuz(105º).

Figura 96. Denumirea cuspizilor molarului prim maxilar

Suprafaţa ocluzală sau table ocluzală a molarului prim maxilar se găseşte în interiorul

limitelor crestelor cuspizilor şi în interiorul limitelor crestelor marginale.

Relieful feţei ocluzale a molarului prim maxilar este dat de 4 cuspizi principali, bine

dezvoltaţi, plus un cuspid mai mic(al 5-lea cuspid), care apare pe faţa palatinală a cuspidului

meziopalatinal. Acest al 5-lea cuspid nu se observă la toate specimenele de molari primi

maxilari. Cu toate acestea, în acest loc, aproape întotdeauna se pot observa linii de dezvoltare în

smalţ. În plus, ca şi relief, se pot observa 3 şanţuri intercuspidiene, 1 creastă oblică de smalţ, 2

creste marginale şi 3 fose.

Cuspidul meziopalatinal este cel mai mare cuspid. După mărime, el este urmat de

cuspizii meziovestibular, distovestibular, distopalatinal, şi în unele cazuri de al 5-lea cuspid.

Cuspid

meziovestibular(MV)

Cuspid

distovestibular(DV)

Cuspid

meziopalatinal(MP)

Cuspid

distopalatinal(DP)

Page 131: Dintii umani

129

Dacă se schematizează faţa ocluzală printr-o figură geometrică, aceasta ar prezenta diferite

unghiuri ale unei figure romboidale: unghiuri ascuţite, meziovestibular şi distopalatinal, şi

unghiuri obtuze, meziopalatinal şi distovestibular.

Analiza desenului suprefeţei ocluzale a molarului prim maxilar poate fi redusă la

următoarele: din punct de vedere al dezvoltării, există numai 3 cuspizi majori, care pot fi

consideraţi cuspizi primari(cuspidul meziopalatinal şi cei 2 cuspizi vestibulari). Cuspidul

distopalatinal este întâlnit la toţi molarii maxilari. Orice alt cuspid adiţional, cum ar fi tuberculul

Carabelli de pe molarul prim, trebuie privit ca şi cuspid secundar.

Aranjamentul triunghiular al cuspizilor este reflectat în conturul trunchiurilor radiculare ale

molarilor maxilari, atunci când sunt secţionaţi la acest nivel. Cuspidul distopalatinal devine din

ce în ce mai mic la nivelul molarilor 2 şi 3, şi poate chiar să dispară ca şi cuspid primar. Acest

aranjament triunghiular la cuspizilor primari este denumit triunghiul cuspizilor primari ai

molarului maxilar.

Cuspidul meziopalatinal se uneşte cu cuspidul distovestibular formând creasta oblică

de smalţ sau puntea de smalţ. Creasta oblică este o creastă care traversează oblic faţa ocluzală.

Este format prin unirea crestei esenţiale a cuspidului distovestibular cu creasta esenţială a

cuspidului meziopalatinal. Această creastă este redusă ca înălţime în centrul suprafeţei ocluzale,

având aproximativ acelaşi nivel cu crestele marginale ale feţei ocluzale. Uneori, ea este

traversată de şanţuri de dezvoltare, care leagă parţial cele 2 fose principale.

Creastele marginale, mezială şi distală, sunt creste neregulate, confluente cu crestele

cuspidiene distale şi meziale ale cuspizilor primari distali şi meziali.

Şanţurile intercuspidiene sunt în număr de 3:

- şanţul intercuspidian meziocentral, pleacă din fosa mezială, separă cuspidul

meziopalatinal de cuspidul meziovestibular, şi se termină în fosa central de la baza crestei

oblice de smalţ;

şanţul intercuspidian centrovestibular, pleacă din fosa cengtrală, separă cuspidul

meziovestibular de cuspidul distovestibular, şi se continuă cu şanţul de descărcare

vestibular de pe faţa vestibulară. Se opreşte în fosa vestibulară. Şanţul meziocentral şi

centrovestibular formează un unghi de aproximativ 95º.

- Şanţul intercuspidian distopalatinal separă cuspidul distopalatinal de creasta oblică de

smalţ, şi se continuă cu şanţul de dezvoltare palatinal de pe faţa palatinală.

Page 132: Dintii umani

130

Uneori, din fosa centrală pleacă un şanţ care trece peste creasta oblică de smalţ, perpendicular pe

şanţul distopalatinal. Acest şanţ este slab vizibil, superficial.

La nivelul feţei ocluzale a molarului prim maxilar se găsesc 2 fose triunghiulare,

mezială şi distală, şi fosa centrală la jonţiunea şanţului centrovestibular cu cel meziocentral.

Uneori, se poate observa o fosă distală, care este în linii mari liniară, şi situată distal faţă de

creasta oblică.

Figura 97. Faţa ocluzală a molarului prim maxilar

Figura 98. Localizarea foselor la nivelul feţei ocluzale a molarului prim maxilar

În cazul în care există un al 5-lea cuspid şi este distinct, atunci va exista şi un şanţ de

dezvoltare care îl conturează, şi care se întâlneşte cu şanţul palatinal în zona terminal. Noţiunea

de şanţ al cuspidului al 5-lea(al tuberculului Carabelli), se referă la oricare parte a şanţului care

conturează acest cuspid.

Fosa centrală

Fosa triunghiulară mezială

Fosa triunghiulară distală

Fosa distală

Margine mezială

Vârful cuspidului

MV Creastă esenţială

Fosa centrală Creastă transversală Fosa triunghiulară M

Creastă marginală M

Şanţ central MD

Crestele cuspidului MP

Vârful cuspidului MP

Tuberculul Carabelli

Vârful cuspidului DV

Creastă esenţială

Fosa triunghiulară D Creastă marginală D

Creasta oblică de SM

Şanţ perpendicular pe creasta

oblică şi fosa distală

Vârful cuspidului DP

Şanţ palatinal

V

P

Page 133: Dintii umani

131

Rădăcina

Molarul prim maxilar prezintă cea mai voluminoasă şi bine implantată rădăcină de pe

arcada maxilară.

Molarul prim maxilar prezintă 3 rădăcini:2 vestibulare şi 1 palatinală. Ordine

descrescătoare a mărimii rădăcinilor este: palatinală cea mai puternică şi voluminoasă, urmează

rădăcina meziovestibulară şi cea distovestibulară care este cea mai mică.

Trebuie avut în vedere că rădăcinile molarului îţi au originea ca fiind o rădăcină unică

pe baza coroanei. Ulterior, aceste rădăcini se impart în trei, la molarii maxilari sau în două la

molarii mandibulari. Această bază radiculară cormună se numeşte trunchi radicular.

Atunci când se măsoară lungimea rădăcinilor şi direcţia axelor lor, trebuie indicat partea

trunchiului radicular, care este congruent cu fiecare rădăcină, întrucât acestea(trunchiul radicular

şi rădăcina) funcţionează ca o entitate. De obicei, rădăcina palatinală este cea mai lungă, iar cele

două rădăcini vestibulare, sunt aproximativ egale ca lungime. Există şi numeroase alte variaţii,

deşi diferenţele sunt de obicei până la 1mm, la molarii primi maxilari bine dezvoltaţi.

Nu există nici o regulă fixă care să se refere la lungimea relativă a coroanei şi a

rădăcinii atunci când se vorbeşte de molarul prim maxilar. În medie, rădăcinile sunt de două ori

mai lungi decât coroana.

Figura 99. Rădăcinile molarului prim maxilar

D M

P

V

Rădăcina MV

Rădăcina P

Rădăcina DV Canal radicular

Camera pulpară

Page 134: Dintii umani

132

Rădăcinile vestibulare. Atât rădăcina meziovestibulară, cât şi cea distovestibulară,

prezintă aceeaşi morfologie, fiind aplatizate meziodistal. Cea meziovestibulară prezintă şanţuri

longitudinal pe ambele feţele proximale, în timp ce rădăcina distovestibulară dora pe faţa

mezială. Rădăcinile sunt uşor curbe şi converg spre apex, astfel încât prezintă o faţă convexă şi

una concavă.

Rădăcina palatinală este accentuat divergent în direcţie palatinală, şi este uşor

aplatizată vestibulopalatinal. Prezintă un şanţ longitudinal mai şters pe faţa palatinală. Apexul

rădăcinii palatinale poate prezenta o înclinare vestibulară sau palatinală.

Camera pulpară este voluminoasă, cu 4 coarne pulpare ce corespund celor 4 cuspizi

primari. Spre apex se continuă cu 3 canale radiculare. Fiecare rădăcină are un singur canal

radicular, iar ordinea mărimii canalelor radiculare corespunde ordinii mărimii rădăcinilor.

Implantarea la nivelul arcadei. Molarul prim maxilar prezintă rădăcini vestibulare cu o

poziţie aproape vertical. Rădăcina palatinală are o direcţie accentuat divergent spre palatinal.

În sens vestibulopalatinal, marginea ocluzală a feţei vestibulare este în vestibulo-poziţie. Faţa

ocluzală este oblică de sus în jos în sens palatinal, datorită cuspizilor palatinali care sunt situaţi

mai jos decât cei vestibulari.

MOLARUL SECUND MAXILAR

Molarul secund maxilar

Debutul calcificării 36 luni

Coroana complet format 7 - 8 ani

Erupţie 12-13 ani

Rădăcină edificată 14 - 16 ani

Dimensiuni

Lungimea coroanei 7,0mm Diametrul VP 11,0mm

Lungimea rădăcinii V11mm;P12mm Diametrul VP la colet 10,0mm

Diametrul MD 9,0mm Curbura liniei cervicale-M 1,0mm

Diametrul MD la colet 7,0mm Curbura liniei cervicale-D 0

Page 135: Dintii umani

133

Molarul secund maxilar reprezintă al doilea dinte din grupul molarilor maxilari, fiind

situat pe poziţia a 7-a. Descrierea acestui dinte se va face prin comparaţie cu molarul prim

maxilar.

În general, rădăcinile acestui dinte sunt la fel de lungi, uneori chiar mai lungi decât

rădăcinile molarului prim. Morfologic este asemănător cu molarul prim superior, dar mai redus

ca volum. Cuspidul distovestibular nu este la fel de dezvoltat, iar cuspidul distopalatinal este mai

mic. În plus, rar apare cel de-al 5-lea cuspid.

Coroana

Coroana molarului secund maxilar este cu aproximativ 0,5mm mai scurtă cervico-

ocluzal, comparartiv cu coroana molarului prim maxilar, însă dimensiunea coroanei buco-

linguale este aproximativ identică la cei doi dinţi. Privit dinspre ocluzal, se pot identifica două

tipuri de molari secunzi maxilari:

1. tipul cel mai des întâlnit, prezintă o formă ocluzală care se aseamănă cu cea a molarului prim

maxilar, deşi conturul romboidal al molarului secund este mai extreme. Acest fapt este accentuat

şi de dimensiunile palatinale mai mici.

2. al doilea tip seamănă mai mult cu un molar 3 tipic. Cuspidul distopalatinal este slab dezvoltat,

ceea ce face ca dezvoltarea celorlalţi cuspizi să fie mai puternică. Fenomenul are ca rezultat,

obţinerea unei forme de inimă sub aspect ocluzal, formă care este tipică pentru molarul 3.

Faţa vestibulară

Faţa vestibulară a molarului secund maxilar este mai scurtă cervico-ocluzal şi mai

îngustă meziodistal decât molarul prim maxilar.

Figura 100. Faţa vestibulară a molarului secund maxilar

M D

Page 136: Dintii umani

134

Cuspidul distovestibular este mai mic, din care cauză se poate observa parte din creasta

marginal distală şi parte din cuspidul distopalatinal. Caracteristicile diferenţiale faţă de molarul

prim maxilar, se referă şi la şanţul vestibular care este mai puţin adânc(mai şters), şi se termină

într-o fosetă. Aceasta împarte faţa vestibulară în cei doi lobi inegali, mezial mai mare decât cel

distal. Relieful feţei vestibulare este convex, cu convexitatea maximă în 1/3 cervicală.

Faţa vestibulară, mezial, poate prezenta tuberculul Bolk.

Faţa palatinală

Faţa paltinală a molarului secund maxilar are un contur romboidal.

Molarul secund diferă de molarul prim maxilar prin următoarele aspecte:

1. cuspidul distopalatinal este mai mic.

2. cuspidul distovestibular poate fi observat, privind dintele dinspre palatinal, prin şanţul dintre

cuspidul distopalatinal şi cel meziopalatinal.

3. rar prezintă tuberculul Carabelli

4. şanţul de descărcare palatinal apare la fel ca şi la molarul prim, mai puţin accentuat.

Figura 101. Faţa palatinală a molarului secund maxilar

Feţele proximale

Feţele proximale ale molarului secund maxilar sunt convergente spre cervical.

Dimensiunea vestibulopalatinală a feţei meziale a molarului secund este aproximativ egală cu a

molarului prim, însă lungimea diferă. Faţa mezială are un relief aproape plan.

Rădăcina DV

Rădăcina P

Linia cervicală

Cuspid DP

Cuspid DV

Rădăcina MV

Cuspid MP

Cuspid MV

Page 137: Dintii umani

135

Aria de contact la nivelul feţei meziale se situează în 1/3medie în ambele sensuri, iar a

feţei distale se situează la nivelul joncţiunii 1/3 ocluzale cu cea medie.

Figura 102. Faţa mezială a molarului secund maxilar

Faţa ocluzală

Faţa ocluzală a molarului secund maxilar prezintă, cel mai frecvent, formă romboidală.

Diametrul vestibulopalatinal este aproximativ egal la cei doi molari, dar diametrul meziodistal al

molarului secund este cu 1 mm mai mic.

Varianta cu 4 cuspizi prezintă cuspizii meziobucal şi meziopalatinal la fel de dezvoltaţi, dar

cuspizii distovestibular şi distopalatinal sunt mai mici şi mai puţin dezvoltaţi decât cei ai

molarului prim.

Varianta cu 3 cuspizi se caracterizează prin involuţia cuspidului distopalatinal.

În ambele situaţii, creasta oblică de smalţ este ştearsă sau, uneori, dispare. Cuspizii palatinali

sunt mai jos decât ai molarului prim maxilar.

Faţa ocluzală a molarului secund poate prezenta şanţuri suplimentare în număr mai

mare comparativ cu aceeaşi faţă a molarului prim maxilar.

Figura 103. Elementele morfologice pe faţa ocluzală a molarului secund maxilar

Rădăcina MV

Trunchi radicular

Linia cervicală

Cuspid MV Cuspid MP

Convexitate maximă

Rădăcina MP

Cuspid MV

Creastă esenţială

Fosa triunghiulară M

Şanţ secundar

Cuspid MP

Creastă esenţială

Creastă esenţială

Cuspid DV

Creastă esenţială

Cuspid DV

Page 138: Dintii umani

136

Rădăcina

Molarul secund maxilar prezintă cele 3 rădăcini, cu aceeaşi orientare, dar mai puţin

voluminoase şi mai puţin divergente, cu tendinţă de fuzionare. Cel mai frecvent, fuzionarea se

întâlneşte la rădăcinile meziovestibulară şi palatinală, cu apariţia unei lame de cement la zona de

fuzionare. Rădăcinile vestibulare au apexul mai înclinat spre distal.

Camera pulpară are caractere morfologice asemănătoare cu cele de la molarul prim, dar

este mai puţin voluminoasă. Se continuă cu 3 canale radiculare principale: palatinal, cel mai

voluminos şi accesibil, meziovestibular şi distovestibular.

Figura 104. Rădăcina molarului secund maxilar

MOLARUL TREI MAXILAR

Molarul 3 maxilar

Debutul calcificării 7 – 9 ani

Coroana complet format 12 - 13 ani

Erupţie 17-21 ani

Rădăcină edificată 18 - 25 ani

Dimensiuni

Lungimea coroanei 6,5mm Diametrul VP 10,0mm

Lungimea rădăcinii 11,0mm Diametrul VP la colet 9,5mm

Diametrul MD 8,5mm Curbura liniei cervicale-M 1,0mm

Diametrul MD la colet 6,5mm Curbura liniei cervicale-D 0

Page 139: Dintii umani

137

Deseori, molarul trei maxilar apare sub forma unei anomalii de dezvoltare. Acest molar

poate varia considerabil în dimensiune, contur şi poziţie în relaţie cu ceailalţi dinţi.

Rareori este la fel de bine dezvoltat ca şi molarul secund, cu care deseori seamănă

destul de mult. Molarul trei suplimentează funcţia molarului secund, şi îi continuă designul

fundamental prin similitudine. Coroana este mai mică, şi de obicei, şi rădăcinile sunt mai mici,

prezentând o înclinare către fuziune, şi având ca rezultat fenomenul de ancorare al uneia din

rădăcini.

Designul predominant întâlnit la molarul trei maxilar(privit dinspre ocluzal) este acela

de formă de inimă, întâlnit şi la molarul secund maxilar. Cuspidul distopalatinal este foarte mic

şi, de cele mai multe ori slab dezvoltat, putând chiar lipsi cu desăvârşire.

Toţi molarii trei, maxilari şi mandibulari, prezintă foarte multe variaţii de dezvoltare.

Sunt multe cazuri ăn care aceste anomalii îi fac să semene foarte puţin, sau să nu semene deloc

cu dinţii învecinaţi.

În scop didactic se va face o scurtă descriere a molarului trei considerat ca medie de

dezvoltare, descrirea fiind realizată prin comparaţie direct cu molarul secund maxilar.

Faţa vestibulară

Coroana molarului trei este mai scurtă cervico-ocluzal şi mai îngustă meziodistal

comparative cu cea a molarului secund maxilar.

Privit dinspre vestibular, rădăcinile apar fuzionate, funcţionând sub forma unei singure rădăcini

voluminoase, şi fiind mai scurtă cervico-apical. Se termină cu un apex atenuat, fiind uşor

înclinate spre distal.

Figura 105. Model de ghips ce ilustrează molarul 3 maxilar

Page 140: Dintii umani

138

Faţa palatinală

Comparativ cu molarul secund maxilar, molarul trei prezintă un singur cuspid palatinal,

fără a prezenta şanţuri linguale. Cu toate acestea, de multe ori, se pot întâlni molari trei maxilari

cu aceleaşi trăsături ca şi molarul secund maxilar, dar cu un cuspid distopalatinal slab dezvoltat,

însoţit de un şanţ de descărcare lingual.

Faţa mezială

Atât coroana, cât şi rădăcina prezintă o atenuare a feţei meziale, cu o slabă dezvoltare şi

contururi neregulate. Trăsătura principală o constituie atenuarea către rădăcinile fuzionate şi

apariţia unei bifurcaţii radiculare, de obicei în 1/3 apicală.

Faţa distală

Comparativ cu molarul secund maxilar, molarul trei prezintă o dimensiune redusă pe

direcţie ocluzo-cervicală.

Faţa ocluzală

Aspectul feţei ocluzale este tipic pentru molarul trei maxilar., şi reprezintă o formă de

inimă. Cuspidul palatinal este voluminous şi bine dezvoltat, fiind însoţit de un cuspid

distopalatinal mic, care poate să şi lipsească; astfel, dintele va avea o formă semicirculară, de la o

arie de contact la cealaltă. Prezintă 3 cuspizi funcţionali: 2 cuspizi vestibulari, şi unul palatinal.

Prezintă numeroase şanţuri şi fisuri, puţin vizibile dacă dintele este abrazat.

Molarul trei maxilar poate prezenta şi 4 cuspizi distincţi. În această situaţie, poate

prezenta o pantă oblică accentuată, o fosă central şi o foseta palatinală, însoţite de şanţul de

descărcare palatinal, similar cu cel observabil la molarul secund de tip romboid. De cele mai

multe ori, coroana converge către palatinal, pierzând astfel forma romboidă a conturului.

Page 141: Dintii umani

139

II. MOLARII MANDIBULARI PERMANENŢI

Molarii mandibulari sunt mai voluminoşi decât ceilalţi dinţi mandibulari. Ei sunt în

număr de 3 pe fiecare parte a mandibulei: molarii primi, secunzi, terţi. Aceşti dinţi seamănă unul

cu celălalt din punct de vedere al formei funcţionale, deşi la o comparaţie mai atentă se pot

observa variaţii şi de număr de cuspizi, de mărime, de aspect ocluzal, lungime ori poziţie a

rădăcinilor.

Contururile coroanelor prezintă similarităţi din toate punctele de vedere şi fiecare molar

mandibular prezintă 2 rădăcini, una mezială şi una distal. Molarii trei si unii molari secunzi pot

prezenta o fuzionare a rădăcinilor. Tot molarii mandibulari prezintă coroane care au, în linii

mari, forma de patrulater, fiind mai mari meziodistal decât vestibulolingual. Coroanele molarilor

maxilari prezintă cea mai mare dimensiune pe direcţie vestibulolinguală. Sunt cei mai mari şi

mai puternici dinţi mandibulari, atât datorită masei, cât şi datorită modului de ancorare în

alveolae, participând active în procesul de masticaţie.

Coroanele molarilor mandibulari sunt mai scurte cervico-ocluzal decât coroanele

dinţilor situaţi mezial, în schimb, dimensiunile lor sunt mai mari din toate punctele de vedere. De

obicei, suma dimensiunilor meziodistale ale mandibularilor este egală sau mai mare decât suma

dimensiunilor meziodistale ale tuturor dinţilor anteriori primului molar şi până la linia mediană.

Coroanele molarilor mandibulari sunt mai largi meziodistal decât vestibulolingual. Molarii

maxilari prezintă fenomenul invers.

Porţiunile radiculare nu sunt la fel de lungi ca în cazul molarilor maxilari dar, de multe

ori, au o ancorare superioară şi eficienţă mult mai mare datorită dimensiunilor combinate ale

rădăcinilor multiple cu trunchiuri radiculare bifurcate şi late.

Figura 106. Molarul prim şi secund mandibular

Page 142: Dintii umani

140

MOLARUL PRIM MANDIBULAR

Molarul prim mandibular

Debutul calcificării La naştere

Coroana complet format 2,5-3 ani

Erupţie 6-7 ani

Rădăcină edificată 9-10 ani

Dimensiuni

Lungimea coroanei 7,5mm Diametrul VP 10,5mm

Lungimea rădăcinii 14,0mm Diametrul VP la colet 9,0mm

Diametrul MD 11,0mm Curbura liniei cervicale-M 1,0mm

Diametrul MD la colet 9,0mm Curbura liniei cervicale-D 0

Molarul prim mandibular este cel mai mare dinte de pe arcada inferioară. Prezintă 5

cuspizi, bine dezvoltaţi: 2 vestibulari, 2 linguali şi unul distal; două rădăcini bine dezvoltate, M

şi D, larg spaţiate la nivelul apexului.

Dimensiunea meziodistală a coroanei este, cu aproximativ 1mm, mai mare decât dimensiunea

vestibulolinguală. Deşi coroana este relativ scurtă cervico-ocluzal, ea prezintă dimensiuni

vestibulolinguale şi meziodistale destul de mari, care să-i confere o formă ocluzală lată.

Faţa vestibulară

Faţa vestibulară prezintă un contur trapezoidal, cu liniile cervicală şi ocluzală

reprezentând laturile inegale ale trapezului. Latura ocluzală este cea mai mare.

Dacă dintele este pozat vertical, putem observa toţi cei 5 cuspizi, cu cuspizii vestibulari şi o parte

din porţiunea vestibulară a cuspidului distal în planul întâi, şi vârfurile cuspizilor linguali în

planul doi. Cuspizii linguali pot fi observaţi, întrucât ei sunt mult mai înalţi decât ceilalţi.

Marginile care delimitează faţa vestibulară sunt: ocluzală, mezială, distală, cervicală.

Marginea ocluzală este reprezentată de 3 „V”-uri, ce corespund celor 3 cuspizi

vestibulari. Cuspizii meziovestibulari, centrovestibular şi distovestibular sunt relativ plaţi, astfel

încât crestele acestor cuspizi prezintă o curbură mai puţin accentuată în comparaţie cu dinţii

prezentaţi până acum.

Page 143: Dintii umani

141

Cuspidul distovestibular, mai mic, este mai ascuţit comparativ cu ceilalţi 2 cuspizi vestibulari.

Această formă de cuspid vestibular aplatizat este caracteristică pentru molarul prim mandibular.

La cele mai multe specimene de molar prim mandibular, cuspizii vestibulari sunt uzaţi

considerabil, având crestele vestibulare la aproximativ acelaşi nivel. Dar, înainte de a se uza,

cuspizii vestibulari prezintă caracteristici de curbură individuală. Acest aspect este important la

descrierea marginii ocluzale a feţei vestibulare, deoarece reprezentarea acesteia ţine cont de

mărimea cuspizilor. Astfel, mărimea lor descreşte dinspre cuspidul mezial, care este mai mare,

spre cuspidul distal care este cel mai mic, centralul având o marime intermediară.

Marginile proximale, mezială şi distală, au o direcţie divergentă spre marginea liberă.

Au un contur uşor concav spre cervical şi convex spre ocluzal. Marginea distală este mai scurtă

şi mai convexă.

Marginea cervicală are un contur ondulat, formînd o pantă apical, către bifurcarea

rădăcinii, respectiv spre spaţiul interradicular. Astfel, apar două convexităţi la nivelul liniei

cervicale, care corespund delimitării spre cele două rădăcini. Diametrul meziodistal al molarului

prim mandibular este cu 1,5-2mm mai mic decât aceeaşi dimensiune la ariile de contact, care,

binenţeles, reprezintă diametrul meziodistal cel mai mare al coroanei.

Faţa vestibulară prezintă două şanţuri de şanţuri de descărcare, meziovestibular şi

distovestibular. Şanţul meziovestibular separă lobul mezial de lobul central, iar şanţul

distovestibular separă lobul central de cel distal. Şanţul mezial, adânc, coboară de pe faţa

ocluzală până la aproximativ jumătatea feţei vestibulare, unde se termină în fiseta vestibulară.

Şanţul distal, mai puţin adânc şi mai scurt, coboară de pe faţa ocluzală şi se termină piedut pe

faţa vestibulară. Lobii delimitaţi de aceste şanţuri sunt inegali: lobul mezial este cel mai mare,

urmează lobul central central şi lobul distal cel mai mic.

Faţa vestibulară prezintă convexitate maximă în 1/3 cervicală, iar în cele 2/3 ocluzale este

aproape plană şi oblică spre lingual.

Figura 107. Faţa vestibulară a molarului prim mandibular

D M

Lobi de dezvoltare

Page 144: Dintii umani

142

Faţa linguală

Similar cu faţa vestibulară, şi faţa linguală are formă trapezoidală, dar de dimensiuni

mai mici. Privit dinspre lingual, se pot observa 3 cuspizi: 2 cuspizi linguali şi porţiunea linguală

a cuspidului distal. Cei 2 cuspizi linguali sunt ascuţiţi, iar crestele cuspidiene sunt suficient de

înalte ca să ascundă vederii cei 2 cuspizi vestibulari. Faţa linguală este delimitată de cele 4

margini, ocluzală, proximale şi cervicală.

Marginea ocluzală are aspect bilobat, dat de cei doi cuspizi linguali. Cuspidul

meziolingual are cea mai mare dimensiune meziodistală, iar vârful cuspidului se găseşte undeva

mai sus comparativ cu cuspidul distolingual.

Marginile proximale, de dimensiuni mai mici ca ale feţei vestibulare, sunt curbe,

convergente spre cervical.

Marginea cervicală are acelaţi traseu ondulat, şi tinde să se îndrepte către bifurcaţia

rădăcinii imediat deasupra ei.

Figura 108. Faţa linguală a molarului prim mandibular

Faţa linguală prezintă un şanţ de descărcare ce coboară de pe faţa ocluzală, şi separă

lobul de dezvoltare mezial, mai mare, de cel distal, mai mic. Şanţul de descărcare se extinde pe

faţa linguală pe o distanţă relativ scurtă (în 1/3ocluzală) şi se termină pierdut.

Relieful feţei linguale este convex în ambele diametre, dar convexitatea din 1/3 cervicală este

mai atenuată comparativ cu cea de pe faţa vestibulară.

Faţa mezială

Feţele proximale, similar cu cele ale molarilor superiori, au aspect trapezoidal, cu baza

mare orientată spre ocluzal. Au un contur delimitat de 4 margini: vestibulară, cervicală, linguală

şi ocluzală.

Cuspid CV

Cuspid DV

Cuspid DL

Linia cervicală

Rădăcina D Rădăcina M

Cuspid MV

Cuspid ML

Trunchi radicular

Page 145: Dintii umani

143

Privit dinspre mezial, se pot observa doi cuspizi şi o rădăcină, respectiv cuspizii

meziolingual şi meziovestibular, şi rădăcina mezială. Diametrul vestibulolingual al coroanei la

nivelul feţei meziale este mai mare decât al feţei distale. Diametrul vestibulolingual al rădăcinii

meziale este, de asemenea, mai mare decât aceeaşi dimensiune a rădăcinii distal. Ca atare,

întrucât porţiunile meziale ale rădăcinii sunt mai late, iar cuspizii meziali sunt mai înalţi,

porţiunea distal a dintelui nu poate fi observată dinspre mezial.

Toţi dinţii mandibulari posteriori prezintă contururi caracteristice ale feţei meziale în

relaţia coroană-rădăcină. Faţa mezială sau distal au o formă aproximativ trapezoidală, prezentând

o anumită înclinare lingual în relaţia cu axa rădăcinii. Comparativ, coroanele dinţilor posteriori

maxilari prezintă central feţei ocluzale între cuspizi şi în linie cu axele rădăcinilor.

Marginea vestibulară este convexă în 1/3cervicală, plană şi accentuat înclinată spre

lingual în cele 2/3ocluzale.

Marginea cervicală, ce corespunde liniei cervicale, este convexă spre ocluzal.

Marginea linguală, înclinată spre lingual, este convexă, cu convexitatea maximă în

1/3medie.

Marginea ocluzală are aspectul unui “V” larg deschis, corespunzător contururilor

cuspizilor meziolingual şi meziovestibular. Segmentul lingual al “V”-ului este mai mare decât

cel vestibular, datorită diferenţei de mărime a cuspizilor.

Figura 109. Faţa mezială a molarului secund mandibular

Relieful feţei meziale este plan convex, cu convexitatea maximă în 1/3ocluzală la

nivelul punctului de contact. Relieful devine plan spre cervical, unde se continuă cu depresiunea

de pe faţa mezială a rădăcinii meziale. Aria de contact mezială este situată la joncţiunea 1/3

ocluzale cu cea medie în sens cervico-ocluzal, şi la joncţiunea 1/3vestibulare cu 1/3medie în sens

vestibulolingual.

Creastă marginală M

Şanţ de descărcare M Cuspid ML

Şanţ longitudinal M

Cuspid MV

Page 146: Dintii umani

144

Faţa distală

Conturul feţei distale este asemănător cu al feţei meziale, dar de dimensiuni mai mici.

Astfel, dacă se priveşte molarul prim mandibular dinspre distal, se poate observa o parte mai

mare a acestui dinte, întrucât coroana este mai scurtă distal decât mezial, iar feţele vestibulară şi

linguală ale coroanei converg spre distal. Privind molarul prim mandibular dinspre distal, se

observă cea mai mare parte a feţei ocluzale, şi chiar parte din cei 5 cuspizi. Faţa vestibulară

prezintă o convergenţă mai mare decât faţa linguală. Rădăcina distală este mai îngustă

vestibulolingual decât cea mezială.

Relieful feţei distale este mai accentuat convex, în ambele sensuri. Aria de contact

distală se situează în 1/3medie, atât în sens cervico-ocluzal, cât şi în sens vestibulolingual.

Faţa ocluzală

Faţa ocluzală a molarului prim mandibular are un aspect hexagonal, cu unghiuri uşor

rotunjite. Conturul acestei feţe este delimitat de 4 margini: vestibulară, palatinală, mezială şi

distală. Marginile mezială şi lingual sunt uşor convergente spre distal.

Diametrul meziodistal al coroanei este cu aproximativ 1mm mai mare decât diametrul

vestibulolingual. De reţinut, că în cazul primului molar maxilar, vom găsi aceeaşi diferenţă în

oglindă.

Marginea vestibulară, are un aspect de linie frântă, fiind format din crestele sagitale ale

celor 3 cuspizi vestibulari, ce corespund celor 3 lobi de dezvoltare de pe faţa vestibulară, inegali

ca mărime. Ordinea descrescătoare a lobilor, dinspre mezial spre distal este: meziovestibular,

centrovestibular, distovestibular.

Marginea linguală, de dimensiuni mai mici, este formată din crestele sagitale ale celor

2 cuspizi linguali. Are aspectul unui dublu “V”, cu cel mezial mai mare decât cel distal, la fel ca

mărimea lobilor de dezvoltare de pe faţa linguală.

Marginile proximale, mezială şi distală, sunt convergente spre lingual. Marginea

mezială este mai lungă, mai plană şi uşor convexă. Marginea distală este mai scurtă, mai convexă

şi mai convergentă decât cea mezială.

Relieful feţei ocluzale este cel mai complet, fiind dat de 5 cuspizi, 4 şanţuri

intercuspidiene, 2 creste marginale şi 5 fose(2 principale, 3 secundare).

Cuspizii molarului prim mandibular sunt situaţi 3 vestibulari şi 2 linguali, uniţi prin

crestele marginale, dar fiecare cuspid separat de cuspidul vecin prin şanţurile intercuspidiene.

Page 147: Dintii umani

145

Ordinea descrescătoare a cuspizilor este: meziolingual, distolingual, meziovestibular,

centrovestibular şi distovestibular. Uneori, se pot întâlni molari primi mandibulari cu 4 cuspizi,

sau chiar cu cuspizii centrovestibular şi distovestibular fuzionaţi. Din punct de vedere al

dezvoltării, molarii mandibulari prezintă 4 cuspizi majori, în timp ce molarii maxilari prezintă

doar 3 cuspizi majori.

Există unele variante morfologice ale molarului prim mandibular care prezintă tuberculum

sextum, un tubercul situate între cuspizii distovestibular şi distolingual, sau tuberculum

intermedium, un tubercul situat în partea distală a cuspidul meziolingual.

Figura 110. Denumirea cuspizilor feţei ocluzale a molarului prim mandibular

Şanţul intercuspidian principal central, cu direcţie meziodistală, are un aspect frânt, şi

separă cuspizii vestibulari de cei linguali. Acest şanţ principal central meziodistal, porneşte din

fosa triunghiulară mezială, merge până în fosa triunghiulară distală şi se intersectează cu cele 3

şanţuri intercuspidiene principale periferice: ocluzovestibular mezial, ocluzovestibular distal,

ocluzolingual.

Şanţul intercuspidian ocluzovestibular mezial, pleacă din fosa centrală mezială, separă

cuspidul meziovestibular de cel centrovestibular, şi se continuă cu şanţul de descărcare vestibular

mezial de pe faţa vestibulară. Şanţul intercuspidian ocluzovestibular distal, pleacă din fosa

centrală distală, separă cuspidul centrovestibular de cel distovestibular, şi se continuă cu şanţul

de descărcare vestibular distal.

Şanţul intercuspidian ocluzolingual porneşte dintr-o fosă centrală, situată în central feţei

ocluzale, aproximativ la jumătatea şanţului intercuspidian meziodistal. Acest şanţ separă cuspizii

meziolingual de cel distolingual şi se continuă cu şanţul de descărcare lingual de pe faţa linguală.

Cuspid ML

Cuspid MV

Cuspid DL

Cuspid DV

Cuspid CV

Cuspid MV Cuspid CV

Cuspid DV

Cuspid DL

Cuspid ML

Page 148: Dintii umani

146

Fosele principale sunt fosele triunghiulare mezială şi distal, mărginite de crestele

marginale mezială şi distală. Aceste fose principale delimitează, aşa cum s-a amintit anterior,

şanţul intercuspidian principal central meziodistal.

Fosele secundare sunt fosele care apar la joncţiunea şanţului intercuspidian principal

central cu şanţurile intercuspidiene principale periferice.

Rădăcina

Molarul prim mandibular prezintă 2 rădăcini, mezială şi distală. În cele mai multe

situaţii, rădăcinile molarului prim mandibular sunt bine formate şi constante în dezvoltare, astfel

încât permit o ancorare corespunzătoare a celor două rădăcini. Formarea acestor rădăcini, precum

şi poziţia lor în mandibulă, servesc la consolidarea eficientă a coroanei dintelui împotriva liniilor

de forţă care pot acţiona la acest nivel.

Rădăcina mezială lată şi este curbată mezial, începând cu un punct situate imediat

dedesubtul liniei cervicale, către porţiunea 1/3medii. Din acest punct, ea se curbează distal, către

un apex atenuat. Conturul distal al rădăcinii meziale este concev, începând cu bifurcaţia

trunchiului radicular până la apex.

Rădăcina distală este mai rotunjită şi lată pe porţiunea distală, după care devine ascuţită

pe direcţie distală. Rădăcina distal este mai puţin curbată decît rădăcina mezială şi axa ei are o

direcţie distal de la colet până la apex. Rădăcina poate prezenta o anumită curbură la 1/3apicală

pe direcţie mezială, dar şi pe direcţie distală. De obicei, apexul este mai ascuţit decât apexul

rădăcinii meziale. Comparativ cu rădăcina mezială, această rădăcina poate prezenta variaţii

dimensionale.

Ambele rădăcini sunt mai late meziodistal(turtite) decât vestibulolingual la nivelul

zonelor vestibulare, dar apar şi şanţurile longitudinal pe laturile distal şi meziale ale ambelor

rădăcini, ceea ce face ca dimensiunile meziodiatle în aceste puncte să fie mai mici. Rădăcinile

sunt întrucâtva mai groase la nivelul limitelor linguale. Acest aranjament asigură ancorarea

solidă a molarului prim mandibular, prevenind în acelaşi timp rotaţia acestuia.

Punctul de bifurcare al celor 2 rădăcini este localizat la aproximativ 3 mm sub linia

cervical. Pe trunchiul radicular este foarte uşor de observat câte o depresiune de dezvoltare

adâncă pe porţiunea vestibulară şi lingual, care începe imediat la bifurcare şi progresează

cervical, devenind din ce în ce mai puţin adâncă până se termină deasupra sau la linia cervicală.

Această depresiune este netedă, lipsită de şanţuri de dezvoltare. Depresiunea lingual de pe

Page 149: Dintii umani

147

trunchiul radicular rareori este reflectată în linia cervicală ori în smalţul feţei lingual a coroanei,

aşa cum se întâmplă de multe ori pe faţa vestibulară a acestui dinte.

Figura 111. Rădăcina molarului prim mandibular

Camera pulpară, voluminoasă, prezintă 5 coarne pulpare ce corespund celor 5 cuspizi.

Se continuă cu 3 canale radiculare principale: 2 canale în rădăcina mezială(canalul radicular

meziolingual şi meziovestibular) şi 1 canal în rădăcina distală(canalul radicular distal). Canalele

radiculare meziale sunt curbe şi convergente spre apex. Similar rădăcinilor, canalele radiculare

sunt turtite meziodistal, având pe secţiune aspect de “pişcot”.

Figura 112. Imagine radiografică a molarilor mandibulari

Implantarea. Molarul prim manbibular prezintă rădăcinile înclinate spre distal.

Poziţia molarului prim mandibular în arcadă: faţa vestibulară accentuat înclinată spre

lingual; faţa vestibulară este înclinată uşor de sus în jos în sens vestibulolingual.

D M

V

L

Page 150: Dintii umani

148

MOLARUL SECUND MANDIBULAR

Molarul secund mandibular

Debutul calcificării 2,5-3ani

Coroana complet format 7-8 ani

Erupţie 11-13 ani

Rădăcină edificată 14-15 ani

Dimensiuni

Lungimea coroanei 7,0mm Diametrul VP 10,0mm

Lungimea rădăcinii 13,0mm Diametrul VP la colet 9,0mm

Diametrul MD 10,5mm Curbura liniei cervicale-M 1,0mm

Diametrul MD la colet 8,0mm Curbura liniei cervicale-D 0

Molarul secund mandibular este mai mic decât molarul prim mandibular cu o fracţiune

de milimetru în toate dimensiunile. Cu toate acestea, există posibilitatea să se întâlnească molari

secunzi mandibulari cu coroana mai largă decât a molarilor primi, sau cu rădăcinile mai lungi.

Coroana

Molarul secund mandibular prezintă o coroană de formă cuboidă, turtită

vestibulolingual. Prezintă 4 feţe axiale: vestibulară, mezială, distală, linguală şi faţa ocluzală.

Faţa vestibulară

Faţa vestibulară a molarului secund mandibular, având o formă trapezoidală, este

delimitată de cele 4 margini: ocluzală, proximale, cervical.

Marginea ocluzală are aspect de dublu “V” cu vârfurile rotunjite, orientate spre ocluzal,

dat de cei 2 cuspizi vestibulari. “V”-ul mezial este mai mare decât cel distal, similar mărimii

cuspizilor.

Marginile proximale, mezială şi distală, converg spre linia cervical, cea distală fiind mai

scurtă şi mai convexă.

Marginea cervicală este similar cu cea a molarului prim mandibular, cu un aspect

ondulat la nivelul bifurcaţiei rădăcinilor.

Page 151: Dintii umani

149

Relieful feţei vestibulare este reprezentat de un şanţ de descărcare vestibular, ce

coboară de pe faţa ocluzală şi se termină la jumătatea feţei în foseta de descărcare vestibulară.

Acest şanţ de descărcare delimitează cei doi lobi de dezvoltare, lobul mezial fiind mai mare decât

cel distal. Faţa vestibulară poate prezenta, în unele cazuri, tuberculul Bolk, un tubercul situat

meziovestibular. Convexitatea maximă a acestei feţe se găseşte la nivelul 1/3cervicale.

Figura 113. Faţa vestibulară a molarului secund mandibular

Faţa linguală

Faţa linguală, de dimensiuni mai mici, este similară ca formă cu faţa linguală a

molarului prim mandibular. Deosebirea se observă şi în ceea ce priveşte convergenţa marginilor

proximale spre cervical, care este mai puţin evidentă comparativ cu molarul prim.

Ca relief, prezintă şanţul de descărcare lingual, ce coboară de pe faţa ocluzală, separă

cei 2 lobi linguali(mezial mai mare decât distal) şi se termină pierdut. Convexitatea maximă a

feţei linguale se găseşte la nivelul 1/3mijlocii a acesteia.

Figura 114. Faţa linguală a molarului secund maxilar

Cuspid DV

Cuspid DL

Şanţ de descărcare lingual

Rădăcina D

Linia cervicală

Cuspid MV

Cuspid ML

Trunchi radicular

Rădăcina M

Page 152: Dintii umani

150

Feţele proximale

Feţele proximale, mezială şi distală, sunt similar ca formă şi relief cu cele ale molarului

prim mandibular, dar de dimensiuni mai mici.

Figura 115. Faţa mezială a molarului secund mandibular

Faţa ocluzală

Faţa ocluzală are un aspect considerabil diferit faţă de cea a molarului prim. Aceste

variaţii servesc la identificarea acestui dinte.

Relieful acestei feţe este reprezentat de 4 cuspizi, 2 şanţuri intercuspidiene, 2 creste

marginale, 2 fose principale şi 1 fosă secundară.

Ordinea descrescătoare a cuspizilor este: meziovestibular cel mai mare, meziolingual,

distovestibular şi distolingual cel mai mic. În general, cuspizii linguali sunt situaţi mai jos decît

cei vestibulari, deoarece faţa ocluzală este înclinată spre lingual.

Figura 116. Elementele morfologice de pe faţa ocluzală a molarului secund mandibular

Cuspid ML

Creastă marginală mezială

Linia cervicală

Cuspid MV

Convexitate maximă

Creastă cuspidiană

Creastă marginală distală

Fosa triunghiulară distală

Creastă cuspidiană DL

Fosa centrală

Şanţ de descărcare V

Creastă cuspidiană MV

Creastă marginală mezială

Fosa triunghiulară mezială

Creastă cuspidiană ML

Creaste transversale Şanţ de descărcare L

Page 153: Dintii umani

151

Şanţul intercuspidian principal central meziodistal porneşte din fosa mezială, se

termină în fosa distală şi separă cuspizii vestibulari de cei linguali. Şanţul intercuspidian

ocluzovestibular porneşte din fosa central, coboară pe faţa vestibulară transformându-se în şanţul

de descărcare vestibular. Separă cuspidul meziovestibular de cel distovestibular. Şanţul

intercuspidian ocluzolingual, porneşte tot din fosa central, coboară pe faţa lingual şi separă

cuspidul meziolingual de cel distolingual. De cele mai multe ori, cele două şanţuri sunt unul în

prelungirea celuilalt, formând şanţul intercuspidian vestibulolingual. În acest caz se poate

discuta de forma “în cruce”, sau “cruciformă”.

Există situaţii când cele două şanţuri pornesc din fose separate, respectiv din fosa centrală

propriu-zisă şi fosa centrală distală(şanţul ocluzolingual), formă denumită “driopitecă”.

Când şanţul ocluzovestibular este decalat spre distal faţă de şanţul ocluzolingual, forma este

cunoscută sub denumirea “în scară”.

Fosele triungiulare principale, mezială şi distală, sunt limitate de crestele marginale

mezială şi distal.Fosa secundară este situată la intersecţia celor două şanţuri intercuspidiene.

Rădăcina

Molarul secund mandibular prezintă 2 rădăcini, mezială şi distală, aplatizate

meziodistal. Comparativ cu rădăcinile molarului prim, acestea sunt mai uşor divergente, mai

mici, mai drepte, dar mai înclinate spre distal. Rădăcina mezială, mult mai scurtă decît cea

distală, este mai voluminoasă. Feţele radiculare vestibulară şi linguală sunt convergente spre un

apex mai bine exprimat. Rădăcina mezială poate prezenta variante apicale bifide. Separarea

rădăcinilor se face la distanţă de linia cervicală.

Figura 117. Rădăcina molarului secund mandibular

D M

V

L

Page 154: Dintii umani

152

Camera pulpară prezintă 4 coarne pulpare, corespunzătoare celor 3 lobi, şi se continuă

spre rădăcină cu 3 canale radiculare principale: 2 canale radiculare, mai subţiri ăn rădăcina

mezială, şi 1 canal radicular mai larg în rădăcina distală. Se pot întâlni situaţii cu 2 canale

radiculare, unul mai larg în rădăcina mezială şi unul în rădăcina distală.

Implantarea. Rădăcinile molarului secund mandibular sunt accentuat înclinate spre

distal.

Poziţia dintelui în arcadă. Coroana molarului secund mandibular este accentuat înclinată

spre lingual în sens vestibulolingual, şi spre mezial în sens meziodistal.

MOLARUL TREI MANDIBULAR

Molarul secund mandibular

Debutul calcificării 8-10 ani

Coroana complet format 12-16 ani

Erupţie 17-21 ani

Rădăcină edificată 18-25 ani

Dimensiuni

Lungimea coroanei 7,0mm Diametrul VP 9,5mm

Lungimea rădăcinii 11,0mm Diametrul VP la colet 9,0mm

Diametrul MD 10,0mm Curbura liniei cervicale-M 1,0mm

Diametrul MD la colet 7,5mm Curbura liniei cervicale-D 0

Molarul trei mandibular prezintă variaţii şi anomalii de formă şi poziţie. Spre deosebire

de molarul trei maxilar, nu este niciodată atins de nanism.

Coroana

Molarul trei mandibular are coroană cu 4 feţe axiale şi 1 faţă ocluzală. Relieful poate fi

reprezentat de 4, 5 sau mai mulţi cuspizi, mai puţin delimitaţi. În cazul în care prezintă 4 cuspizi,

morfologia este asemănătoare cu a unui molar secund mandibular, de dimensiuni mai mici. Cel

mai frecvent, prezintă 5 cuspizi, mai rotunjiţi, cuspidul distal fiind situate la nivelul crestei

marginale distale. Mai rar, molarul trei mandibular poate prezenta un conglomerat de formaţiuni

de smalţ. La nivelul acestui dinte pot să apară tuberculii Bolk, sextum sau intermedium.

Page 155: Dintii umani

153

Rădăcina

Molarul trei mandibular poate prezenta 2 rădăcini, mezială şi distală, cu distanţa ce

separă apexurile redusă. De cele mai multe ori, rădăcinile sunt fuzionate, astfel încât apare o

singură rădăcină înclinată spre distal, cu un singur canal radicular. Mai rar, se întâlnesc mai

multe rădăcini cu orientare diferită.

Camera pulpară prezintă un număr variat de coarne pulpare şi canale radiculare, în

funcţie de variantele morfologice. Datorită poziţie dintelui pe arcadă, rădăcinile molarului trei

mandibular au cea mai accentuată înclinare spre distal dintre toţi dinţii inferiori. Se pot întâlni şi

situaţii de molari trei mandibulari cu rădăcini drepte sau divergente.

Exerciţii.

1. Tuberculul Carabelli(2p):

a.prezent pe FP a M1 sup b.Considerat cuspid supranumerar

c.atinge planul de ocluzie d.apare numai in dentatia temporara

2. Puntea de smalt este caracteristica:

a.premolarului 2 mand b.incisivului central max

c.molarului prim max d.molarului prim mand

3. Molarul 1 inferior prezintă:

a.4 cuspizi ML>MV>DL>DV b.5 cuspizi ML>DL>MV>CV>DV

c.Pe FV 2 santuri de descarcare d.2 radacini

4. Molarul 3 superior:

a.relief ocluzal accentuat b.prezinta tuberculul Bolk mezio-vestibular

c.nu prezinta variatii morfologice d.eruptia nu e insotita de complicatii

5.Ce fose se găsesc la nivelul feţei ocluzale a primului molar mandibular:

a.triunghiulară mezială b.triunghiulară distală

c.linguală d.centrală

R: 1-a,b; 2-c; 3-b,c; 4-b; 5-a,b,d

Page 156: Dintii umani

154

CARACTERISTICI COMUNE ŞI DIFERENŢIALE ALE DINŢILOR LATERALI

PERMANENŢI

1. Caracteristici commune dinţilor laterali permanenţi

Caracteristici comune premolarilor:

Au un volum mai mare decât al dinţilor frontali, dar mai mic decât volumul molarilor

Prezintă o faţă ocluzală şi doi cuspizi; un şanţ MD intercuspidian, două fosete marginale

şi două creste marginale proximale

Sunt monoradiculari

Erup între 9 şi 11 ani

Se extrag mai greu comparativ cu dinţii F, dar mai uşor decât M

Au un rol fizionomic mai redus decât F, dar mai important decât molarii

Rădăcinile vin în raport cu formaţiunile anatomice importante (sinus maxilar, gaura

mentonieră)

Caracteristici comune premolarilor superiori Caracteristici comune premolarilor inferiori

Erup după cei inferiori

Au coroana aplatizată MD

Au şanţul MD în linie dreaptă

Nu prezintă morfotipuri coronare

Se abrazează cuspidul palatinal

Rădăcina are aspect de pişcot pe secţiune la

colet

Prezintă morfotipuri radiculare (frecvent la

PM1)

Rădăcina are raporturi cu sinusul maxilar

Axul coroanei se continuă cu axul rădăcinii

Au rol mai important în fizionomie

Se extrag mai greu şi pot da accidente

sinusale

Tratamentul odontal este dificil

Sunt mai frecvent afectaţi de carii, rar

prezintă tartru

Erup primii din grupul premolarilor

Au coroan globuloasă

Au şanţul ocluzal curb, cu concavitatea spre

V

Prezintă morfotipuri coronare (PM2)

Se abrazează pe cuspidul vestinular

Conturul secţiunii de colet este un cerc

Nu prezintă morfotipuri radiculare

Rădăcina are raporturi cu gaura mentonieră

Axul coroanei face cu axul rădăcinii un

unghi obtuz deschis lingual

Au rol mai redus în fizionomie

Se extrag mai uşor

Sunt mai rar afectaţi de carii; prezintă mai

frecvent tartru

Page 157: Dintii umani

155

Diferentierea PM 1 sup de PM2 sup

Diferentierea PM1 inf de PM2 inf

Coroana PM 1 este mai voluminoasa decat a

PM2

Cuspizii PM2 sunt egali, iar la pimul PM

cupidul P este mai mic devat cel V

Santul principal central: aproape de

marginea P a FO la PM1 sup, central la

PM2 sup

PM1 sup are pe FM a cooanei o concvitate

cervicala si un sant de descarcare. PM2 sup

nu prezinta

Uzura este mai accentuate la cuspidul P al

PM2 sup

FM a PM2 este mai convexa decat a PM1

PM1 prezinta frecvent 2 radacini, PM2

1radacina.

PM2 are o corona mai voluminoasa

Cuspidul L al PM1 este mult mai mic decat

cel V, a.i. Apare o inclinare spre L a

planului cuspidian

Fata ocluzala a PM2 prezinta 2/3 cuspizi, iar

PM1 2 cuspizi

PM1 prezinta sant de descarcare ML

PM1 are radacina redusa dimensional

comparativ cu cea a PM2 inf

2. Caracteristici comune şi diferenţiale ale molarilor permanenţi

Caracteristici comune molarilor permaneţi

Sunt cei mai voluminoşi dinţi ai arcadelor

Prezintă feţe ocluzale cu o morfologie complexă

Deschid şi închid procesul de erupţie

Prezintă 2-3 rădăcini

Prezintă un număr de canale egal sau mai mare decât numărul rădăcinilor

Se extrag greu având cea mai puternică implantare in osul alveolar

Au rolul cel mai important în triturarea alimentelor

Au rol deosebit în poziţionarea mandibulei faţă de maxilar în poziţia de intercuspidare

maximă

Sunt greu de tratat endodontic

Au o mare valoare protetică

Page 158: Dintii umani

156

Caracteristici comune molarilor superiori Caracteristici comune molarilor inferiori

Erup dupa molarii inferiori Sunt primii care erup

Au coroanele aplatizate MD Au coroanele aplatizate VL

Cuspizii P sunt legati de cei V prin creasta

oblica de smalt

Sanţul MD separă şirul cuspizilor V de şirul

cuspizilor orali

Se abrazează pe cupizii P Se abrazează pe cuspizii V

Pot prezenta tuberculi pe lobul MP Pot prezenta tuberculi pe lobul MV

Au trei rădăcini cu trei canale radiculare Au două rădăcini cu trei canale radiculare

Suprafaţa parodontală de implantare este mai

mare

Suprafaţa de implantare este mai redusă

Sunt implantaţi într-un os spongios Sunt implantaţi într-un os mai dens

Numărul rădăcinilor face extracţia mai dificilă,

calitatea osului făcând-o mai uşoară

Calitatea osului face mai dificilă extracţia, iar

numărul rădăcinilor o uşurează

Se tratează mai greu endodontic şi protetic(în

oglinda)

Se trateaza mai usor endodontic

Rar complicaţii în erupţia molarului de minte Dau frecvent accidente de erupţie ale

molarului de minte

Pot da sau întreţine afecţiuni sinusale. Pot afecta, prin complicarea inflamaţiei

periapicale accidentale, canalul mandibular.

Page 159: Dintii umani

157

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Ash MM, Ramfjord SP: Occlusion, ed 4, Philadelphia, 1995, Saunders.

2. Boboc Ghe: Aparatul dento-maxilar, Ed.Medicală, Bucureşti, 1996.

3. Bratu D, Ardeleanu M: Dinţii umani permanenţi, Editura Helicon, Timişoara, 1991.

4. Bratu D, Leretter MA, Colojoară Carmen, Romînu M: Dinţii umani permanenţi-

morfologie, desen şi modelaj, Editura Signata, Timişoara, 1991.

5. Chira I: Morfopatologia funcţională a aparatului dento-maxilar, Ed.Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1981.

6. Dumitrescu St, Randaşu I, Coca I, Dimitrie S: Morfologia clinico-funcţională a dinţilor,

Bucureşti, 1979.

7. Fuller JL, Deneny GE: Concise dental anatomy and morphology, Chicago, 1984.

8. Latrou A: Abrege d‘anatomie dentaire, Paris 2eedition, Edit.Masson, 1987.

9. Kraus BS: Dental anatomy and occlusion, Baltimore, 1969, Williams and Wilkins.

10. Renner RP: An introduction to dental anatomy and aesthetic, Quintess.Books Publ.Co.,

1985

11. Rîndaşu I: Proteze dentare, vol.II, Ed.Medicală, Bucureşti, 1988.

12. Romînu M, Bratu D, Uram-Ţuculescu S, et al: Aparatul dento-maxilar. Date de

morfologie funcţională clinică, Editura Helicon, Timişoara, 1997.

13. Romînu M, Zeno F, Moldovan R, Lakatos S, Negrutiu M, Sinescu C: Dinţii umani-

morfologie şi modelaj, Lito U.M.F.T., Timişoara, 2001

14. Pagano JL: Anatomia dentaria, Editorial Mundi, Buenos Aires, 1965.

15. Scott JH, Symons NBB: Introduction to dental anatomy, ed 8, Churchill Livingstone,

Edinburgh-London and New York, 1977.

16. Székely M: A fogak és fogivek funkcionális morfológiája-ediţia a doua, Editura

University Press, Târgu Mureş, 2009.

17. Zarnea L: Pedodonţie, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1993.

18. Woelfel JB, Scheid RC: Dental anatomy: its relevance to dentistry, ed 5, Baltimore,

1997, Williams and Wilkins.

Page 160: Dintii umani

158

CUPRINS :

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ÎN MORFOLOGIA DINŢILOR……………………………………………………………………….4

I. GENERALITĂŢI PRIVIND TERMINOLOGIA ÎN MORFOLOGIA DINŢILOR………………………………….4

II. SISTEME DE IDENTIFICARE A DINŢILOR PERMANENŢI…………………………………………………………10

CAPITOLUL 2. TERMINOLOGIA ÎN MORFOLOGIA DINŢILOR .....................................................................18

I. TERMINOLOGIA UTILIZATĂ PENTRU DESCRIEREA ŢESUTURILOR ŞI A PĂRŢILOR DINŢILOR….18

II. TERMINOLOGIA UTILIZATĂ PENTRU A DEFINII SUPRAFEŢELE DINTELUI……………………………. 27

III. TERMENII CE INDICĂ JONCŢIUNI ALE SUPRAFEŢELOR DINŢILOR SAU DIMENSIUNI………….29

IV. TERMINOLOGIA UTILIZATĂ PENTRU DESCRIEREA MORFOLOGIEI DINTELUI………….…………..33

V. TERMINOLOGIA PRIVIND ALINIEREA IDEALĂ A DINŢILOR PE ARCADELE DENTARE…………….47

CAPITOLUL 3. MORFOLOGIA FUNCŢIONALĂ A INCISIVILOR PERMANENŢI…………………………………………...56

I. INCISIVII MAXILARI PERMANENŢI………………………………………………………………………………………..56

II. INCISIVII MANDIBULARI PERMANENŢI……………………………………………………………………………….69

CAPITOLUL 4. MORFOLOGIA FUNCŢIONALĂ A CANINILOR PERMANENŢI…………………………………………….78

CAPITOLUL 5. MORFOLOGIA FUNCŢIONALĂ A PREMOLARILOR PERMANENŢI……………………………………..93

I. PREMOLARII MAXILARI PERMANENŢI………………………………………………………………………………….93

II. PREMOLARII MANDIBULARI PERMANENŢI……………………………………………………………………….107

CAPITOLUL 6. MORFOLOGIA FUNCŢIONALĂ A MOLARILOR PERMANENŢI…………………………………………121

I. MOLARII MAXILARI PERMANENŢI………………………………………………………………………………………121

II. MOLARII MANDIBULARI PERMANENŢI……………………………………………………………………………..139

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ……………………………………………………………………………………………………………………..157

Page 161: Dintii umani

159

ISBN 978-973-169-161-9

Page 162: Dintii umani

160