DIFERENTE INTRE ACTORUL DE TEATRU SI ACTORUL DE FILM

http://www.youtube.com/watch?v=TQ_HjUrpINo

Cred ca un actor adevarat isi arata talentul atat in film, cat si in teatru. Rolurile de teatru si de film sunt ca "diferenta dintre Mel Gibson in 'Hamlet>> si Mel Gibson in 'Arma Mortala>>. Aici discutam despre adecvarea la publicul tinta. Pe cine vrem sa atingem sau sa impresionam? Care este diferenta dintre teatru, film de arta si film comercial. Sunt multe diferente, dar principala deosebire se refera la apropierea de publicul tau. Pe scena teatrului simti vibratia spectatorului, empatia este imensa. La film este miraj, sunt efecte speciale... Dar marii actori reusesc sa treaca dincolo de panza cinema-ului sau de ecranul televizorului.

Teatrul are un rol social si cultural mai puternic.Oana Pellea nu face nici o diferenta intre scena si camera de luat vederi, pentru ca „drumul interior al unui actor“ este acelasi: Consider ca actorul este un om pe care degetul lui Dumnezeu l-a atins si i-a spus „tu“ si i-a dat privilegiul exceptional de a se sui doi metri deasupra oamenilor sau de a fi in fata aparatului de filmat, deci de a fi privit.

Drumul interior al unui actor spre scena sau in fata aparatului, inspre adevar, este acelasi. Modul de a intra in contact cu o sala plina sau cu un aparat de filmat este acelasi. Daruirea este aceeasi. Numai ochiul se transforma. Pentru ca unul e cel cu care patru sute de oameni te privesc si primesc emotia direct si altul, cel al aparatului de filmat, care pentru mine inseamna globul intreg. Cind am un aparat de filmat in fata am senzatia ca se uita tot globul la mine. La film intervine insa faptul ca in spatele tau exista un alt gind al regizorului. El tine cont de tine, dar independent de tine. De pilda, secventa in care eu pling poate sa fie la inceputul, la mijlocul sau la finalul filmului, dupa cum vrea regizorul. Depinzi deci de foarte multi oameni, asa cum si la teatru depinzi de foarte multi oameni din culise sau din sala. Dar drumul interior inspre adevar, emotie si daruire este acelasi. Emotia, voluptatea unei seri de teatru nu se compara insa cu nimic in lume.

Filmul şi teatrul au dificultatea lor specifică. Este mai greu filmul decat teatrul pentru ca depinzi de tehnica, de ochiul din afara. Intr-un alt sens, teatrul e mai frumos, pentru ca exista doar in clipa aceea. Filmul ramine si isi pierde treptat valoarea. George Constantin avea o vorba extraordinara: „Mai bine sa nu ramina nimic dupa mine, pentru ca dupa 20 de ani vine o noua generatie care o sa rida de cum am fost si de cum am jucat“ – ceea ce e adevarat. Astazi ridem de Greta Garbo, chiar daca are un graunte de geniu nemuritor. Doar limbajul lui Chaplin a ramas valabil, pentru ca atinge o zona eterna de umor, de implicit, de detasare.Vorbim asadar, pina la urma, de efemerul ambelor forme de a juca, atit in teatru cit si in film. Teatrul dureaza pina in clipa urmatoare, iar filmul – cit poate sa dureze? – 50 de ani, adica tot o clipa. Poate ca asta e frumos in meseria mea… Pentru mine, cel mai important, atit in teatru, cit si in film este gindul. Iar forma de exprimare cel mai greu de atins este tacerea. Iata ca acum s-a descoperit genomul uman. Explicatia cea mai extraordinara pe care am auzit-o este ca nu liniile sint importante, ci spatiile dintre ele. Mi s-a parut extraordinar. Asta e si in teatru.  La marii actori, in film sau in teatru, poti vizualiza, daca esti un spectator cu ochiul format, cum gindul traverseaza scena, sau cum emotia pleaca de la unul si ajunge la altul. Pe urma te loveste in stomac pe tine.

Acesta este miracolul scenei: ca el se petrece sub forma de dans, intr-o privire, nu are atita importanta. In film daca operatorul nu te iubeste sau tu nu-l iubesti pe el si nu crezi in ochiul lui, regizorul poate sa fie genial, dar, din punctul tau de vedere, filmul e ratat. Omul acela trebuie sa te iubeasca.  fara iubire in meseria asta nu se poate. Si masinistul trebuie sa te iubeasca, pentru ca el iti pune scaunele sau iti bate cuiele. Si daca nu te iubeste, ori te umpli de singe, ori iti pune scaunul care scirtiie…, iar daca scirtiitul acela se intimpla intr-un moment de pauza, cind astepti sa vina ingerul, ingerul pleaca, asa cum pleaca si cind tuseste cineva in sala. E unul si din riscurile teatrului.

Diferenta fata de trunchiul de baza, dat de sistemul scolii stanislavskiene, este impus de necesitatea respectarii unor forme de

expresie diferite, pentru a cuceri atentia publicului, in specificul fiecarui proiect in parte, in stilistica diferita a jocului actoricesc, ce va ramane, intotdeauna, proportional, tributar atat fondului, cat si formei.

Intr-un moment in care publicul trebuie “fermecat”, pentru a fi readus inspre actorii romani, in explozia generala a distribuirii filmelor straine in cinematografele noastre, actorii trebuie sa uzeze de tot ceea ce ii poate avantaja, inspre a atrage atentia publicului asupra lor.

Una dintre aceste posibilitati de captare a atentiei, este aparitia fizica, desigur. Depinde numai de Bunul Dumnezeu, de noi studentii, daca facem din aceasta prima imagine una comica, caricaturala sau fizic interesanta prin forta ei de expresie.

In caracteristicile general umane, precum si in caracteristicile Actorului, Gandul –Sentimentul – Expresia sa Corporala, sunt intr-o unitate indestructibila, in cazul normalitatii. Se poate relationa si fara una dintre componente, dar in acest caz vom avea un studiu de infirmitate.

MATEESCU LAVINIA FLORENTINA

MASTER ACTORIE, ANUL I

CLASA MIRCEA ANCA