Diaspora Exilul romanesc

Cum la criza financiar-bancară din Statele Unite s-a găsit, pe moment, o soluţie de ieşire din impas, şi cum discuţiile despre creşterile salariale cu 50% din România n-au încă o rezolvare, să ne oprim puţin asupra unui subiect care, iată, devine important. Este vorba de românii care trăiesc în afara graniţelor ţării. Este vorba de un număr din ce în ce mai mare de români care pleacă temporar la muncă în diverse ţări, unii stabilindu-se definitiv în locurile unde au ajuns, căpătînd rezidenţă permanentă sau chiar cetăţenie. Există şi o altă categorie care nu poate fi neglijată – cea a „originarilor“ din România: acei saşi sau evrei, greci, armeni, unguri, turci şi tătari, polonezi sau albanezi, bulgari şi sîrbi, care, într-un număr mai mare sau mic, după ce au trăit secole sau doar decenii în ţara noastră, au părăsit definitiv România. Dar o anume legătură, complexă şi intensă de multe ori, cu ţara de origine a rămas. Toţi cei plecaţi sînt sau ar trebui să fie o preocupare majoră pentru oficialităţile româneşti, în noul context politic internaţional, cînd România a aderat deja la NATO şi este parte a Uniunii Europene, cu multiplele ei reglementări, dispoziţii, legi şi articole de lege. Tot acest material uman este de o mare diversitate, ridicînd chestiuni dintre cele mai complicate, cu specific de la o ţară la alta, şi probleme greu de rezolvat.

Diaspora românească Rolul ei

• Ceea ce numim azi „românii de pretutindeni“, „românii din afara graniţelor“ sau, cu un vechi termen grecesc, „diaspora“, ceea ce era pînă mai ieri „exil românesc“ se dovedeşte o masă neuniformă care ridică diverse teme majore pentru statul român chemat să ajute, să sprijine şi să protejeze proprii ei cetăţeni sau foşti cetăţeni. Eşti român, turc, bulgar sau congolez cu şi fără cetăţenie. Dacă vrei şi simţi. Dacă nu, nu!

• Vizita intempestivă a preşedintelui României în Spania, ca invitat al unui Forum al Românilor din Europa, a adus în strictă actualitate problemele lor. Sigur că şi apropierea alegerilor suscită interesul politicienilor şi al partidelor politice, cînd fiecare vot poate să conteze într-o campanie ce se anunţă extrem de echilibrată (cu titlu de noutate, de această dată şi românii stabiliţi în străinătate vor avea proprii lor reprezentanţi în Parlamentul României).

• Ceea ce ni se pare un lucru bun, reparîndu-se, de asemenea, o situaţie a cărei rezolvare s-a tot amînat din motive, evident, politice. Întîrziere datorată în primul rînd ostilităţii autorităţilor feseniste şi a celor puiate de acestea împotriva „plecaţilor“, care au fost multă vreme ostili puterii comuniste şi postcomuniste din România şi trataţi ca „elemente duşmănoase“ de către emanaţii Revoluţiei din decembrie 1989.

Memoria exilului românescExilul este un fenomen care trebuie privit usor diferit insa fara a

fi separat dihotomic de emigratie. In valtoarea vremurilor, multi intelectuali romani au fost siliti sa-si paraseasca tara si li s-a interzis sa se mai intoarca. Dupa 1945 cei mai multi dintre romani aflati in Occident au inteles ca nu mai au cale inapoi. Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Brancusi, Mircea Eliade au devenit glorii ale altor culturi. Treptat s-a construit exilul romanesc (o termen mai potrivit decat cel de diaspora) adunand oameni care in ciuda divergentelor de idei au impartasit aversiunea comuna fata de bolsevism. Instalarea regimului comunist a fost un moment referential pentru exilul romanesc.

In anii cei mai grei multi si-au gasit salvarea fugind in Occident dar nu trebuie uitat faptul ca ei au fost militanti activi pentru eliberarea Romaniei. Ani la rand, romanii din exil au promovat prin intermendiul unor voci de la Europa Libera, Vocea Americii sau Deutsche Welle mesajul de libertate si speranta al celor mai multi dintre compatriotii lor

• Studierea şi mai buna cunoaştere a unor pagini importante din istoria României ultimei jumătăţi de veac beneficiază acum de un cadru instituţionalizat: Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc.

• Înfiinţat prin Hotărârea nr. 656 din 5 iunie 2003 a Guvernului României, institutul este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale. El este subordonat Guvernului şi coordonat de Ministerul Culturii şi Cultelor.

• Din decembrie 1989, a început să se vorbească deschis despre activitatea românilor refugiaţi în străinătate după instalarea regimului comunist în România. În acei ani sumbri ai dictaturii, exilul a fost purtătorul unor valori şi al unor idealuri de libertate, democraţie, independenţă naţională ce nu se mai puteau exprima în ţară.

• În Franţa, Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Elveţia, Canada, America Centrală sau Australia s-au constituit puternice centre de grupare şi acţiune ale exilului românesc. O situaţie specială era în Israel, unde, de asemenea, se aflau stabiliţi cetăţeni evrei originari din România.

Noul institut îşi propune şi efectuarea unor studii în ţară şi străinătate pentru cunoaşterea în toată complexitatea a fenomenului exilului românesc. Va achiziţiona, identifica şi conserva orice mărturii documentare, publicaţii, fotografii, benzi magnetice cu înregistrări ş.a., referitoare la fostul exil. Pe baza studierii surselor de arhivă, a memorialisticii, a presei, a mărturiilor persoanelor în viaţă vor fi realizate şi publicate studii, monografii, scrieri memorialistice, albume fotografice etc.

Institutul se va ocupa de ajutorarea materială a acelor instituţii ale fostului exil care trebuie să rămână în străinătate ca prezenţe active româneşti în ţările respective. Va asigura, de asemenea, îngrijirea mormintelor personalităţilor exilului decedate în străinătate şi, după caz, va proceda, cu acordul familiei, la repatrierea şi reînhumarea acestora, potrivit legii.

• Pe lângă institut, funcţionează Consiliul de garanţie morală, cu atribuţii consultative de specialitate, alcătuit din personalităţi reprezentative şi recunoscute ale fostului exil, membri ai Asociaţiei foştilor refugiaţi politici. Ca organ consultativ, institutul are un Consiliu ştiinţific, format din istorici, publicişti, personalităţi publice ş.a.

• Începând din 1 septembrie 2003, Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc şi-a intrat oficial în drepturi, având sediul în Bucureşti, str. Polonă, nr. 1-5, sectorul 1. Preşedinte al său a fost numit, pentru o perioadă de 5 ani, dl. Dinu Zamfirescu, cunoscută personalitate a exilului românesc din Franţa, unde a militat pentru denunţarea abuzurilor regimului comunist din România.