diagnosticul bolii parodontale

21
Microbiologia bolii parodontale Boala parodontală - cea mai frecventă condiţie inflamatorie cu caracter distructiv din patologia umană. Infecţie produsă de specii bacteriene care interacţionează cu ţesuturile şi celulele gazdei ducând la eliberarea de citokine si alţi mediatori ai inflamaţiei, având drept consecinţă distugerea structurilor parodontale. Clasificarea bolii parodontale 1999 ADA (American Dental Association) 1.Gingivita asociată cu biofilmul bacterian neasociată cu biofilmul bacterian 2.Parodontita cronică (PC) localizată generalizată - >30% din dinţi sunt afectaţi 3. Parodontita agresivă (PA) localizată generalizată >30% din dinţi sunt afectaţi; Severitatea se apreciază pe baza adâncimii pungii (PD = periodontal pocket depth) şi a pierderii de ataşament gingival (CAL = clinical attachment level): uşoară 1 ~2 mm; medie 3 ~ 4 mm; severă ≥ 5 mm; 4. Parodontita din bolile sistemice 5. Boala parodontală necrozantă (BPN) gingivita ulceronecrotică parodontita ulceronecrotică 6.Abcese ale ţesutului periodontal abces gingival abces parodontal abces pericoronal 7.Parodontita asociată cu leziuni endodontice

Transcript of diagnosticul bolii parodontale

Page 1: diagnosticul bolii parodontale

Microbiologia bolii parodontaleBoala parodontală - cea mai frecventă condiţie inflamatorie cu caracter distructiv din patologia umană. Infecţie produsă de specii bacteriene care interacţionează cu ţesuturile şi celulele gazdei ducând la eliberarea de citokine si alţi mediatori ai inflamaţiei, având drept consecinţă distugerea structurilor parodontale.

Clasificarea bolii parodontale 1999 ADA (American Dental Association)

1.Gingivita asociată cu biofilmul bacterian neasociată cu biofilmul bacterian

2.Parodontita cronică (PC) localizată generalizată - >30% din dinţi sunt afectaţi

3. Parodontita agresivă (PA) • localizată• generalizată >30% din dinţi sunt afectaţi; Severitatea se apreciază pe baza adâncimii pungii (PD = periodontal pocket

depth) şi a pierderii de ataşament gingival (CAL = clinical attachment level): uşoară 1 ~2 mm; medie 3 ~ 4 mm; severă ≥ 5 mm;

4. Parodontita din bolile sistemice5. Boala parodontală necrozantă (BPN) • gingivita ulceronecrotică• parodontita ulceronecrotică

6.Abcese ale ţesutului periodontal• abces gingival• abces parodontal• abces pericoronal

7.Parodontita asociată cu leziuni endodontice

Etiologia bolii parodontale • Teoria nespecifică - boala parodontală este rezultatul elaborării de produşi

toxici de către întreaga flora a plăcii. • Teoria specifică - anumite tipuri de placă sunt patogene iar patogenitatea

depinde de prezenţa sau de numărul mare al unor microorganisme specifice. • Teoria „ecologică”

Page 2: diagnosticul bolii parodontale

boala parodontală este rezultatul modificărilor habitatului (nutrienţi, pH, potenţial redox):

selecţia bacteriilor patogene este influenţată direct de schimbările de mediu; boala nu are o etiologie specifică; orice specie cu anumite caracteristici poate

contribui la evoluţia bolii. Astfel semnificaţia clinică a speciilor nou descoperite poate fi stabilită pe baza

caracterelor fiziologice ale fiecăreia dintre ele. Boala poate fi prevenită nu numai prin atacul ţintit asupra patogenilor

parodontali ci şi prin interferarea cu presiunea selectivă a factorilor de mediu responsabili de înmulţirea lor.

Microbiologia bolii parodontale • Numărul total al bacteriilor din placa subgingivală este de 2 ori mai mare în

starea de boală comparativ cu starea de sănătate, răspunsul imun fiind crescut în prima situaţie.

• Şi morfotipurile bacteriene diferă în cele 2 situaţii: în starea de sănătate sunt mai puţine spirochete, bacili gram negativi decât în starea de boală.

Concluzie: - biofilmul dentar subgingival al stării de sănătate poate găzdui în cantităţi foarte mici patogeni parodontali, ei fiind incapabili să concureze cu bacteriile gram pozitive zaharolitce dominante. • La acumularea biofilmului, răspunsul inflamator care apare duce la creşterea

fluxului lichidului crevicular gingival cu alterarea status-ului nutriţional local • acesta duce la înmulţirea bacteriilor proteolitice gram negative, creşterea pH-

ului şi scăderea potenţialului redox. • Proteazele interferă cu controlul gazdei asupra răspunsului inflamator, agravat

şi prin creşterea continuă a masei bacteriilor gram negative. • Biofilm subgingival– stare de sănătate – domină bacterii gram pozitive

zaharolitice;• Biofilm subgingival – inflamaţie – domină bacteriile gram negative proteolitice. • Trecerea de la gingivită la parodontită depinde de 3 factori: susceptibilitatea gazdei; prezenţa bacteriilor patogene; prezenţa bacteriilor „protectoare”;

Page 3: diagnosticul bolii parodontale

Metode de diagnostic microbiologic în boala parodontală1. Microscopia optică: cu fond luminos cu fond negru cu contrast de fază2. Cultivarea3. Tehnici PCR4. Teste imunoenzimatice – ELISA, BANA5. Imunofluorescenţa6. Gaz lichid cromatografie7. Alte teste8. Latexaglutinarea9. Examenul radiologic

Diagnostic microbiologic1. Recoltare:

Proba – biofilm bacterian subgingival; Etape: izolarea dintelui; îndepărtarea mecanică a plăcii supragingivale; uscare; recoltarea probei cu ajutorul conurilor de hârtie de filtru.

2. Transport: - maxim 30 minute; - mediu de transport : bulion thioglicolat cu resazurină

3. Incubare - 37°C în anaerobioză, 5-7 zile.

Pentru examenul microscopic direct, este prelevat exsudatul inflamator din crevasele gingivale sau punga parodontalâ (când este deja formată), după îndepărtarea plăcii bacteriene supragingivale. Când punga parodontală lipseşte şi există doar detaşarea gingiei marginale, prelevarea se face cu ajutorul conurilor din hârtie de filtru sterile, care sunt introduse cu blândeţe în sulcusul gingival şi sunt menţinute cca 1 minut. Apoi, sunt retrase cu grijă din cavitatea orală şi introduse în tuburi cu mediu de transport reducător fluid (e.g., bulion thioglicolat) pentru a asigura viabilitatea bacteriilor anaerobe şi microaerofile.Când este prezentă punga parodontală, este prelevat conţinutul acesteia cu ajutorul unei chiurete sterile. Punga chiuretată este introdusă într-un tub cu mediu de transport reducâtor.

Page 4: diagnosticul bolii parodontale

Pentru examenul bacteriologic, tuburile conţinând probele de la pacienţi sunt centrifugate, supernatantul îndepărtat, iar din sediment sunt efectuate:• Preparat umed între lamă şi lamelă ce va fi examinat la microscopul cu fond întunecat pentru evidenţierea treponemelor orale asociate.• Frotiu colorat Gram, pentru examenul citobacterioscopic (prezenţa şi intensitatea reacţiei inflamatorii, categorii microscopice prezente în probă).• Însămînţarea pe medii de cultură selective pentru bacilii gram-negativi anaerobi (e.g., Wilkins-Chalgrene cu vancomicnă şi acid nalidixic) şi pentru Actinobacillus actiomycetemcomitans (e.g., agar-tripcază-soia-sânge, cu neomicină şi bacitracină). Culturile sunt incubate anaerob, respectiv microaerofil şi urmarite 4-7 zile deoarece majoritatea speciilor implicate au creştere lentă.• Din coloniile suspectate ca aparţinând patogenilor parodontali (coloniile mici, negre, lucioase pot aparţine speciilor de Prevotella, cele mai mari, brune - speciilor de Porphyromonas etc.) sunt efectuate:• teste de identificare biochimică,• cromatografie, PCR (dacă sunt posibilităţi tehnice) - asigură identificarea rapidă şi precisă a izolatelor din pungile parodontale,• antibiograma, prin metoda diluţiilor, cu aflarea concentraţiei minime inhibitorii, sau prin metode rapide, moderne cu determinarea punctelor de ruptură pentru unul sau mai multe antibiotice.

Examenul microscopic Frotiuri colorate Gram rapid, ieftin şi util pentru pacient; rol în stabilirea prognosticului; justifică continuarea investigaţiei microbio-logice.

Microscopia cu fond negru şi contrast de fazăNu diferentiază între treponeme patogene şi comensale

- Frotiul Gram: placa bacteriană asociată cu starea de sănătate parodontală este compusă din coci, Gram pozitive. - O creştere relativă a numărului de bacili Gram negativi, de formă şi dimensiuni variabile este legată de apariţia gingivitei iar flora abundentă constituită din bacili Gram negativi la care se asociază un număr mare de spirochete se asociază la rândul său cu parodontita adultului.- Prezenţa spirochetelor este direct proporţională cu adâncimea pungii parodontale, acestea fiind teoretic absente în cazul unui parodonţiu sănătos.

Page 5: diagnosticul bolii parodontale

Recoltarea probele din pungile parodontale de la pacienţi cu diagnostic clinic de parodontită marginală cronică. Recoltarea se face cu conuri de hârtie sterile de 20 de mm ce au fost menţinute timp de 30 secunde în punga parodontală după îndepărtarea prealabilă a plăcii bacteriene supragingivale, pentru a se evita contaminarea probei cu flora supragingivală.Conurile se descarcă în tuburi sterile cu 0,5 ml ser fiziologic steril.Examinarea microscopicăDin suspensia obţinută în ser fiziologic, se prelevă volume standardizate cu ajutorul unei anse calibrate de 10μl, volume care se folosesc pentru prepararea frotiurilor.Frotiurile se colorează Gram şi se examinează la microscop.Aspectele oferite de examinarea unui frotiu colorat Gram folosite drept criterii de evaluare pot fi:– încărcătura bacteriană a probei;– prezenţa florei Gram negative (bacili);– prezenţa treponemelor orale.

Alte sisteme de identificareDetectare de enzime preformate (constitutive) cu substrate cromogene sau fluorogene – Rapid ANA, Rapid ID 32 A, BBL Crystal, API ZYMCDC –Presumpto plates I, II, III – agar Lombard DowellMicrobe Lynx System – spectroscopie de masă

TOPAS (Toxic OralPathology Assay) este produs de catre ALT Bioscience U.S.A. şi reprezintă un test de toxicitate bisecven-ţial, colorimetric, care se face extemporaneu, în cabinet şi care se bazează pe detectarea a doi markeri ai infecţiei bacteriene la nivelul fluidului crevicular gingival.

1. Iniţial, testul TOPAS este desemnat să detecteze prezenţa toxinelor bacteriene din lichidul şanţului gingival.

Aceste toxine sunt produşi de metabolism ai bacteriilor anaerobe patogene ce apar la nivelul siturilor bolnave, active, de la nivelul şanţului gingival şi al feţei dorsale a limbii şi includ compuşi volatili ai sulfului (hydrogen sulfurat şi metil-mercaptan) şi poliamide (putresceina şi cadaverina), toxine ce au fost arătate a se afla în concentraţii extrem de mari la nivelul siturilor parodontale infectate şi active.

Principiu

Page 6: diagnosticul bolii parodontale

Acest test se bazează pe reacţia dintre toxinele microbiene şi un amestec de reactivi chimici din care rezultă un produs de culoare galbenă a cărei intensitate colorimetrică este direct proporţionalăcu concentraţia de toxine microbiene din mostra recoltată.

2. Cea de-a doua parte a testului TOPAS este desemnată să detecteze nivelul crescut al proteinelor totale din lichidul crevicular.

Aceste proteine totale includ atât proteine bacteriene, cât şi proteine inflamatorii de tipul anticorpilor şi proteinelor serice umane (albumina serică) şi asta se datorează faptului că infecţia bacteriană creşte nivelul acestor proteine pe măsură ce lichidul şanţului gingival se transformă dintr-un transsudat seric sărac în proteine într-un exudat seric bogat în proteine, această creştere provenind atât de la gazdă, cât şi de la microorganismele ce se dezvoltă în număr mare la nivelul sitului infectat.Cu cât nivelul proteinelor totale este mai mare, cu atât reacţia de culoare albastră va fi mai intensă; trebuie remarcat faptul că sângele sau saliva pot contamina mostrele recoltate şi afecta rezultatele testului în sensul indicării unui nivel mai crescut de proteine.

TOPAS este calibrat folosind hidrogenul sulfurat (H2S) astfel încât standardele de toxicitate variaza de la 0mM (nu există toxicitate) şi până la 2 mM (toxicitate severă).

În plus faţă de H2S, TOPAS detectează şi prezenţa altor compuşi sulfhidrici de tipul mercaptanului (CH3 SH), dimetilsulfidelor (CH3 S CH3) şi dimetildisulfidelor (CH3 SS CH3) precum şi toxine fungice ce reacţionează cu thiolul, de tipul gliotoxinei.În plus, TOPAS reacţionează cu poliamide de tipul cadaverinei şi putresceinei, producând o coloraţie galbenă.

TOPAS este de asemenea desemnat să detecteze nivele crescute de proteine de la nivelul lichidului şanţului gingival şi care sunt caracteristice siturilor parodontale active; aceste proteine provin din surse microbiene, surse locale produse de factori ai organismului gazdă (de tipul anticorpilor, albuminei serice, aspartat aminotrans-ferazei, betagluconidazei şi fosfatazei alcaline) şi din protein serice.Această a doua fază a TOPAS se bazează pe colorarea acestor proteine cu pigmenţi albaştri, intensitatea culorii fiind direct proporţională cu cantitatea de proteine de la nivelul lichidului şan-ţului gingival.TOPAS este calibrat în acest sens folosind albumina serică umană ca standard proteic, cu nivele de la non-detectabil (<5 microgr.) până la abundent (>50 microgr.) şi asta deoarece albumina serică este considerată ca fiind cea mai abundentă proteină de la nivelul lichidului şanţului gingival, atât la nivelul situsurilor sănătoase, cât şi la nivelul celor bolnave.

Page 7: diagnosticul bolii parodontale

a. RecoltareaDeterminările cu testul TOPAS se fac obligatoriu înainte de orice altă procedură terapeutică dentară.Se usucă situs-ul din care se va face recoltarea cu meşe sterile sau cu un jet de aer de la unitul dentar, cu scopul de a îndepărta orice posibilitate de contaminare externă fluidă cu salivă înainte de recoltare.Se scot conurile de hârtie din pachetul steril.Dacă suntem interesaţi de statusul unui anume dinte, atunci recoltarea mostrelor de lichid crevicular gingival se va face la nivelul şanţului atât mesiovestibular cât, şi mesiolingual. Dacă suntem interesaţi de o anumită pungă parodontală, atunci recoltarea se va face de la nivelul acesteia.Se inseră conurile de hârtie în interiorul şanţului gingival, respectiv al pungii parodontale, direcţionând vârful conului de hârtie apical până când se simte o rezistenţă uşoară. Se lasă conul de hârtie pe loc timp de 1 minut, după care se agită uşor tubul cu capacul galben pentru determinarea toxicităţii în scopul aşezării reactivului din interior pe fundul acestuia. Se desface capacul şi se aşază în poziţie verticală în stativ.

b. Determinarea propriu-zisăDupă 1 minut se plasează imediat conul de hârtie în tubul cu reactiv asigurându-ne că vârful conului este submers în totalitate în reactivul respectiv.Se închide tubul cu capacul pentru a împiedica evaporarea eventualelor toxine volatile, după care se agită uşor tubul în vederea amestecării compuşilor din lichidul şanţului gingival cu soluţia de reactiv. Se lasă tubul în repaus timp de 5 minute până când se formează culoarea galbenă de reacţie, după care se măsoară cu ajutorul scalei de toxicitate; cu cât culoarea galbenă este mai intensă, cu atât nivelul de toxine bacteriene din lichidul şanţului gingival este mai ridicat.Apoi se deschide capacul albastru de la tubul cu reactiv pentru proteine şi se toarnă în tubul cu capac gaben, cel cu reactiv pentru toxine. Se pune din nou capacul albastru şi se agită viguros conţinutul tubului, se lasă timp de 2 minute pentru a se produce colorarea.Este necesară cronometrarea exactă la 2 minute, deoarece colorarea continuă în timp şi depăşirea termenului poate să ducă la obţinerea de rezultate false!Dacă mostra de lichid crevicular conţine proteine, soluţia va vira de la o culoare aquamarine (albastru deschis) la o culoare albastru închis; cu cât mostra conţine mai multe proteine, cu atât reactivul va avea o culoare mai intensă de albastru închis iar determinarea se va face cu ajutorul scalei de proteine.

GLC –gaz lichid cromatografie

Page 8: diagnosticul bolii parodontale

Evidenţiază produşi finali ai metabolismului bacterian: acizi graşi cu lanţ scurt acizi graşi cu lanţ lung

Tehnici de biologie moleculară- real time PCR Micro-Ident- PCR standartMicro-Ident

- Testul micro-IDent A face posibila determinarea celor cinci markeri importanti parodotogeni: Aggregatibacter actino-mycetemcomitans, Porphyromonas gingivalis, Prevotella intermedia, Bacteroides forsythus si Treponema denticola). - In unele cazuri de parodontita spectrul de diagnostic poate fi largit prin determinarea altor 6 germeni: Peptostreptococcus micros, Fusobacterium nucleatum/periodonticum, Eikenella corrodens, Campylobacter rectus, Eubacterium nodatum si Capnocytophaga spp (testul micro-IDent B). Testele micro-IDent sunt utile pentru:- identificarea zonelor cu risc si recunoasterea precoce a recidivelor;- alegerea antibioticului adecvat si documentarea succesului terapeutic;evaluarea riscului de implant nereusit inaintea tratamentului.Interpretarea rezultatelor In cazul detecţiilor ADN pozitive, pentru fiecare bacterie patogenă rezultatul va fi raportat astfel: - “slab pozitiv”, - “pozitiv”, - “intens pozitiv”.

Aceste moduri de comunicare se coreleaza cu cantitatea de germeni identificati in probă.

PCR standart- Din punct de vedere chimic, reacţia PCR este constituită din cicluri succesive de replicare ADN in vitro, folosind 2 primeri oligonucleotidici ce hibridizează cu cele 2 catene ale secvenţei originale (folosită ca matriţă în replicare). Diferenţa esenţială între o asemenea reacţie de replicare şi un proces de replicare ADN in vivo, îl reprezintă faptul că în reacţia PCR etapa de desfacere a dublului helix matriţă şi, respectiv, cea de ataşare a primerilor, nu sunt realizate enzimatic, ci prin parcurgerea unor trepte de temperatură, iar singura enzimă folosită în reacţie este o ADN polimerază ADN-dependentă (cu funcţie de replicază).

Page 9: diagnosticul bolii parodontale

ELISA- pricipiul metodei,indiferent de tipul ELISA ales,este în esenţă acelaşi şi se bazează pe reacţia antigen-anticorp.Antigenul sau anticorpul de captură este fixat pe un suport solid după care este pus în contact cu o imunoglobulină,un antigen sau respectiv orice moleculă pentru care are specificitate. O enzimă cuplată fie direct de imunoglobulină sau de un alt anticorp antiimunoglobulină degradează un substrat cromogen incolor producînd un compus colorat ce poate fi detectat spectrofotometric la o lungime de undă corespunzătoare.BANA

Test colorimetric Testul pozitiv – indică prezenţa Treponema denticola, Porphyromonas

gingivalis, Bacteroides forsythus în probă.

TESTUL BANA este o adaptare a testului de hidroliza BANA conceput de Dr. Walter Loesche (Univ. Michigan) care se bazeaza pe detectarea unei enzime care este secretata de Porphyromonas gingivalis, Treponema denticola si Bacteroides forsythus, cele trei bacterii anaerobe frecvent asociate cu parodontita adultului sau cu halena fetida.

Page 10: diagnosticul bolii parodontale

- Din 60 de specii subgingivale studiate [Manabu M, 2001] doar acestea trei secreta aceasta enzima capabila sa hidrolizeze peptidul sintetic benzoil-DL-argininnaftilamida (BANA) cu care este îmbibata banda test.

- Daca oricare din aceste trei specii este prezenta se produce hidrolizarea enzimei BANA si apare culoarea albastra, indicatorul testului pozitiv.

- Cu cât este culoarea mai intensa cu atât concentraţia microorganis-melor BANA pozitive este mai mare.- Testul BANA poate detecta simultan prezenta uneia, a doua sau a celor trei

microorganisme, cu aceeasi acurateţe ca si sondele ADN, testul ELIZA sau imunofluorescenta indirecta [Loaesche WJ, 1992]. - Sensibilitatea acestor trei metode este de 90-96 % iar acuratetea de 83-92 %.

- În acelasi studiu comparativ efectuat de Loesche metoda detectarii acestor - microorganisme prin culturi microbiene a avut o acuratete de 50-62%.

Imunofluorescenţa reprezintă o tehnică de imuno histochimie prin marcare cu compuşi fl uorescenţi,utilizată pentru demonstrarea prezenţei anticorpilor fixaţi la nivelul ţesuturilor sau circulanţi în fl uidele organismului.Această metodă este utilizată în dermatologie atât pentru investigarea fi ziopatologiei afecţiunilor cutanate, cât şi în scop diagnostic în multiple pato-logii, cu o valoare semnifi cativă mai ales în cazul afecţiunilor buloase autoimune şi a bolilor auto-imune de ţesut conjunctiv.Imunofluorescenţa directă (IFD) este o procedură ce determină identifi carea anticorpilor legaţi de antigene tisulare utilizând un fragment de ţesut ob- ţinut de la pacient. În mod clasic se descriu două tipuri de probe ce pot fi examinate prin IFD, respectiv fragmente de tegument sau mucoase prelevate prin biopsie. IFD este o metodă extrem de va-loroasă pentru confi rmarea unui diagnostic de sus piciune şi pentru efectuarea diagnosticului diferen ţial între maladiile imunobuloase. Imunofl uo res-cenţa indirectă (IFID) este utilă în situaţiile în care metoda directă este negativă sau nespecifică .

Alte tehnici - FISH (Fluorescence in situ hybridization) –hibridizare fluorescentă in situ - Electroforeză în gel de poliacrilamid duodecil sulfat

Concluzii • Cultivarea şi PCR – cele mai folosite. • Nici o metodă nu poate fi considerată “per se “ de referinţă.• Combinarea de teste – cea mai buna “metodă”.

Page 11: diagnosticul bolii parodontale

Sistemul Vitek si E-Test

Indicaţii

Identificare bacteriană AST- testul de susceptibilitate la antibiotice Orientare epidemiologică şi raportare

Capacităţi

reduce timpul de identificare a bacteriilor şi a susceptibilităţii la antibiotice oferă un meniu destul de complex satisface necesităţile de laborator în orice mărime

Examenul radiologic

Examenul radiologic este principalul examen complementar utilizat în parodontologie. Examenul radiografic este indispensabil, nu numai pentru precizarea diagnosticului şi stabilirea planului de tratament, dar şi ca imagine de referinŃă pentru urmărirea evoluŃiei cazurilor în timp. Dezvoltarea vertiginoasă a imagisticii medicale, mai ales în ultimele 3 decenii, a deschis calea utilizării în explorarea patologiei orale şi maxilo-faciale, a 4 metode imagistice, toate aceste tehnici fiind complementare:

radiologia convenŃională, computer-tomografia (CT), imagistica prin rezonanŃă magnetică (IRM), ecografia.

TIPURI DE IMAGISTICĂ UTILIZATE ÎN PARODONTOLOGIE 1. EXAMENUL RADIOGRAFIC PRIN IMAGISTICĂ ANALOGĂ -Imagistica cu raze X ( Röntgendiagnostic). Razele X sunt oscilaŃii electromagnetice cu lungime de undă situată între

Page 12: diagnosticul bolii parodontale

razele UV şi razele γ (gama) folosite în diagnostic. Producerea lor se face într-un tub de raze X, prin frânarea bruscă pe anod a unui fascicul de electroni rapizi emanaŃi de un catod incandescent, sub acŃiunea unui curent de înaltă tensiune, aplicat tubului generator. Razele X, emise de tubul radiogen în instalaŃii specializate, sunt proiectate pe regiunea anatomică de evidenŃiat şi trecând prin corp sunt absorbite diferenŃiat în funcŃie de compoziŃia chimică a structurilor, densitate, grosime şi distanŃa de emisie a fasciculului.La ieşirea din structurile anatomice studiate, fasciculul de radiaŃii este atenuat energetic, neomogenitatea sa exprimând diferenŃele de absorbŃie ale organelor/Ńesuturilor străbătute. Prin efectul ionizant/fotochimic, fotonii X ieşiŃi din corp vor impresiona filmul radiografic sau ecranul fluoroscopic, realizând o imagine structurată. Radiologia convenŃională a fost şi rămâne examenul iniŃial, care permite depistarea celei mai mari părŃi din patologia maxilo-facială, inclusiv parodontală. Tehnicile de radiografiere cu film extraoral sunt:

Radiografia panoramică Ortopantomografia

Tehnici de radiografiere cu film intraoral: Radiografiile retro-dento-alveolare şi bite-wing IncidenŃa bite-wing (interproximală) Tehnica bisectoarei (metoda Cieszynski-Dieck) Tehnica planurilor paralele IncidenŃe cu film ocluzal

2. IMAGISTICA DIGITALÃ a. Imagistica digitală directă

radioviziografia computer-tomografia

♦ Computer-tomografia clasică ♦ CT de înaltă rezoluŃie (CT-HR) ♦ Computer-tomografia volumetrica (CBCT)

b. Imagistica digitală indirectă imagistica digitală prin scanare imagistica indirectă cu plăci de fosfor fotostimulabile Imagistica prin rezonanŃă magnetică (IRM)

Page 13: diagnosticul bolii parodontale
Page 14: diagnosticul bolii parodontale
Page 15: diagnosticul bolii parodontale