„Dacă întreprinzători nu sunt nici dezvoltare nu este…”

1

Înfiinţarea de firme reprezintă actualmente unul din procesele economice cele mai importante ce condiţionează funcţionalitatea şi dezvoltarea fiecărei economii naţionale. Experţii, indiferent de apartenenţa politică, sunt astăzi convinşi că „sănătatea unei ţări depinde în mare măsură de numărul întreprinderilor nou create în fiecare an”.

Într-un recent studiu de management comparat referitor la Japonia şi SUA, Michael Porter făcea constatarea că economia şi întreprinderile japoneze sunt conduse de întreprinzători, spre deosebire de corespondenţele lor nord-americane dirijate de manageri. Aceasta ar fi, potrivit specialistului citat, unul din secretele miracolului economic japonez.

Am subliniat acest aspect din experienţa niponă pentru că ne poate ajuta să sesizăm mai uşor importanşa pe care o au, pentru fiecare economie naţională, întreprinzătorii. Fireşte, această importanţă este cu atât mai mare în România, cu cât zeci de ani s-a exercitat o obstrucţie permanentă prin toate mijloacele (economice, politice, juridice, sociale, culturale etc.) asupra lor. În preyent, pe plan naţional există o acută lipsă de întreprinzători şi o reacţie quasigenerală de rezervă şi chiar de ostilitate vizavi de ei.

Întreprinzătorul este actorul principal, factorul activ şi determinant încrearea şi dezvoltarea unei întreprinderi mici sau mijlocii (IMM), constituind astfelo veritabilă resursă de dezvoltare atât în plan economic cât şi social.

În mod justificat consideraţi drept creatori de întreprinderi, realizatori deactivităţi noi, întreprinzătorii formează o categorie de veritabili agenţi dinamizatoriai unei economii. Numit când lider sau manager, când inovator sau decident,întreprinzătorul este în fapt „omul orchestră” care îndeplineşte succesiv fiecare din aceste roluri. Acţiunea de a întreprinde, specifică întreprinzătorului, este sinonimă defapt cu a crea, a aduce o schimbare esenţială, semnificativă sau doar modestă, într-undomeniu de activitate, pentru a satisface o nevoie cunoscută sau presupusă,pentru a răspunde cererii de pe o piaţă. Astfel, întreprinzătorul reprezintă princoncepţiile sale, prin comportament şi iniţiativă, una dintre resursele rare şi valoroase pentru activitatea economică.

Rapiditatea şi profitabilitatea trecerii României la economia de piaţă depind într-o măsură apreciabilă de numărul şi calitatea întreprinzătorilor săi. Obţinerea abundenţei de produse şi servicii de calitate ridicată nu este posibilă fără acşiunea a mii, a zeci de mii de întreprinzători. Graţie acţiunii lor se pot pune în valoare numeroase resurse material şi financiare nefolosite sau insufficient utilizate (construcţii, materii prime, utilaje etc.) şi se pot crea sute de mii de locuri de muncă. Transformarea miilor de unităţi economice de stat falimentare sau cu o competitivitate redusă în veritabile întreprinderi, furnizoare de produse multe, bune şi la preţuri accesibile nu este posibilă fără întreprinzători.

2

2.1. Definirea întreprinzătorului

Un întreprinzător reprezintă în primul rând un realizator de lucruri noi, un creator de activităţi în opoziţie cu managerul clasic, care se ocupă de dirijarea şi funcţionarea întreprinderilor existente. Mai concret, întreprinzătorul este înzestrat cu abilitatea de a percepe perspectivele economice şi sociale noi şi a realizării pe această bază de lucruri noi sau a efectuării activităţilor anterioare într-un mod diferit, inovând deci.

Dacă Richard Cantillon are meritul de a fi utilizat pentru prima dată într-un context economic termenul de întreprinzător (cu sensul de „agent care cumpără factori de producţie pentru a-i combina în produse destinate vânzării pe piaţă), Jean Baptiste Say (1800) (citat în M.Binks şi P.Vale-1990) insistă asupra calităţilor întreprinzătorului care-i condiţionează succesul în afaceri, iar austriacul Carl Menger evidenţiază nevoia de informaţii a întreprinzătorului pentru alocarea şi realocarea corespunzătoare a resurselor.

Economistul american F. Knight aprecia în 1921, că întreprinzătorul este, în esenţă, o persoană care işi asumă riscuri. În 1940, el redefineşte conceptul de întreprinzator prin luarea în considerare, pe lângă functia de asumare a riscurilor şi pe cea de conducere sau pioneriat economic şi respectiv cea de adaptare la schimbări.

Pentru A. Sharipo, calitatea de întreprinzător o are orice persoană care are suficientă clarviziune şi îndrăzneală pentru a se angaja într-o afacere, fie ea şi o brutărie sătească.

Din contră, J. Schumpeter consideră că funcţia antreprenorială este întotdeauna o funcţie inovatoare, care duce la crearea de noi bunuri şi servicii, prin combinarea, într-un mod original, a diverşilor factori de producţie. Astfel, atât timp cât proprietarul brutăriei săteşti nu va produce un nou sortiment de pâine, pentru Schumpeter el nu va fi un întreprinzător, ci un om de afaceri. Schumpeter subliniază faptul că întreprinzătorul este, în esenţă, un inovator şi nu trebuie să fie definit ca o persoană care îşi asumă riscuri, deoarece profitul său este remunerarea unei inovaţii şi nu o primă de risc.

Întreprinzătorii sunt persoane cu reacţii rapide în dublu sens. De regulă, ei se lansează în realizarea de acţiuni economice inovative la o vârstă fragedă, adesea neavând răbdare să-şi termine studiile sau plecând din cadrul familiei. Totodata, ei percep rapid şi precoce posibilităţile unui produs sau unei pieţe pe care le valorifică prin iniţierea, creaerea şi / sau dezvoltarea de întreprinderi economice. Pentru a putea să le realizeze, întreprinzătorul dispune de puterea de a surmonta rezistenţa pe care mediul social o opune întotdeauna schimbării şi agenţilor săi, într-o măsură mai mare sau mai mică.

Între manageri şi întreprinzători există o serie de diferenţe din punctul de vedere al naturii activităţii pe care o desfăşoară şi, mai ales, al modului de acţiune în cadrul firmei. Managerul tipic are tendinţa ca prin munca sa să dea răspuns la întrebările: „Ce resurse trebuie să controlez? Ce structură determină relaţiile organizaţiei noastre cu piaţa? Cum pot să minimizez impactul celorlalţi prin abilitatea mea spre performanţă? Care este oportunitatea imediată?”. Întreprinzătorul are un alt spectru al întrebărilor, şi anume: „Unde există oportunitate? Cum pot să stăpânesc această oportunitate? De ce resurse am nevoie? Cum pot să câştig controlul asupra lor? Care structură este cea mai bună?”.

3

2.2. Caracteristici ale întreprinzătorului român

În ceea ce priveşte tipologia întreprinzătorilor români, principalele criterii de clasificare luate în considerare au în vedere vârsta, sexul, pregătirea şi starea civilă.

Vârsta a permis delimitarea mai multor categorii: tineri (până în 30 de ani), persoane mature (31-50 ani) şi persoane de peste 50 de ani.

Dominantă este cea de+a doua categorie, urmată de întreprinzătorii tineri, această din ultimă gupare reprezentând un atu semnificativ, date fiind optimismul, încrederea în sine, curajul, iniţiativa, creativitatea şi dinamismul, receptivitatea la modificările contextuale profunde produse în mediul ambiant, naţional şi internaţional.

Cel de-al doilea criteriu, sexul, evidenţiază preponderenţa întreprinzătorilor bărbaţi, situaţie justificată de dificultatea acestui demers, solicitările temporale deosebite şi eforturile fizice şi politice implicate.

Însă numărul femeilor întreprinzător a crescut simţitor faţă de perioadele trecute. Modificarea dramatică a vieţii familiale şi a activităţii profesionale a făcut ca tot mai multe femei să se implice în afaceri. Femeile întreprinzător se deosebesc de celelalte femei prin aceea ca sunt mai înclinate să-şi asume riscul, sunt mult mai hotărâte şi mai ferme şi au o dorinţa mai mare de a-şi controla propriul destin.

Din punct de vedere al pregătirii, este de semnalat ponderea ridicată a întreprinzătorilor cu studii superioare şi postuniversitare, ceea ce reprezintă o importată premisă pentru asigurarea succesului economic şi managerial al firmelor create. Din aceştia, se detaşează numărul ridicat al persoanelor cu pregătire tehnică superioară – justificat, în bună măsură, prin natura mai pragmatică a pregătirii prin experienşa managerială anterioară şi chiar prin lipsa de perspectivă a unora dintre aceştia în contextul restructurării masive a industriei – ale căror iniţiative se caracterizează, în majoritatea cazurilor, în domeniul comercial. Îi urmează economiştii, capabili, ărin pregătirea de bază, să valorifice mai bine instrumentele specifice activităţilor intreprenoriale. Numărul şi ponderea mai reduse comparativ cu inginerii acestei categorii pe piaţa forţei de muncă se justifică şi prin existentul numeric de aproximativ 9 ori mai mic decât cel al inginerilor.

În sfarşit, starea civilă diferenţiază întreprinzătorii în casătoriţi şi necăsătoriţi, ultima categorie se corelează cu ponderea tinerilor de până în 30 de ani.

Un alt aspect relevant al caracterizării întreprinzătorilor români îl constituie expereinţa acestora, atât în activitatea profesională, cât şi în afaceri. De aici şi legăturile ce se pot realiza între domeniul anterior actualelor afaceri şi cel prezent, precum şi între experienţa întreprinzătorilor corobotată cu grupa de vârstă în care se încadrează.

Alte caracteristici ale întreprinzotorului român sunt:- inovator - simte nevoia de a-şi folosi creativitatea, inovând ceva nou şi diferit. - lider - posedă forţa de a influenţa oamenii. - asumator de riscuri moderate - are încredere în sine şi îşi asumă riscuri calculate.- independent - doreşte să lucreze pentru sine, să se bucure de independenţă, de autonomie.- energic - este energic şi plin de iniţiativă.- tenacitate şi perseverenţă - este disponibil pentru învăţare şi efort prelungit.- originalitate - urmăreşte combinarea resurselor disponibile dupǎ idei noi şi personale.- optimism - are încredere în reuşita eforturilor depuse.

4

- centrat pe rezultate - dovedeşte spirit ofensiv şi constructiv urmărind obţinerea rezultatelor dorite.- flexibillitate- se adaptează cu uşurinţǎ la oameni şi situaţii.- materialism- banii sunt principalul criteriu de măsurare a performanţelor.

2.3. Motivarea intrării în afaceri

Principalele motivaţii care au determinat întreprinzătorii actuali să-şi asume riscurile întemeierii de mici şi mijlocii în România sunt:

a) dezvoltarea şi aplicarea unei idei privind un produs sau o afacereb) munca, cu oameni selectaţic) siguranţa personală şi a familieid) realizarea personalăe) obţinerea de câştiguri mai marif) alte motivaţii: dorinţa de a avea o mai mare flexibilitate în viaţa personală şi

familială, dorinţa de a dispune de propriul timp, dorinţa de a avea posibilitatea să conducă mai mult decât să fie condus, contribuţia la bunăstarea comunităţii în cadrul căreia trăiesc, dorinţa de a profita de ocazia ivită, dorinţa de a fi respectat de prieteni, dorinţa de a ajunge într-o poziţie mai înaltă în societate, dorinţa de a avea un element de varietate şi aventură în muncă, frustrările generate de slujba anterioară.

Toate aceste motivaţii dimensionează cât se poate de convingător statutul întreprinzătorului român într-un context economic, social şi politic destul de complex, dat de tranziţia la economia de piaţă.

2.4. Funcţiile întreprinzătorului român

Rolul întreprinzătorului în economie este relevat prin funcţiile pe care le îndeplineşte:a) Funcţia de iniţiere şi organizare a producţiei - întreprinzătorul este persoana care iniţiază şi derulează o afacere. El este un promotor în domeniul lui de activitate. Întreprinzătorul iniţiază, în baza informaţiilor oferite de piaţă despre nevoile umane ( ce cerere de bunuri trebuie satisfăcută cu resursele disponibile la un moment dat) şi decide : ce ?, cum ?, pentru cine se produce ?. Apoi el asigură utilizarea şi combinarea resurselor necesare desfăşurării raţionalea procesului de producţie pentru a obţine cel mai ridicat rezultat posibil.b) Funcţia de autoritate - întreprinzătorul exercită autoritatea sa de iniţator al afacerii, impunându-şi viziunea şi concepţia privind înfiinţarea şi desfiinţarea întreprinderii.c) Funcţia de asumare a riscurilor - esenţa activităţii economice este de a încredinţa prezentului perspectivele viitoare. Aceasta duce însă la nesiguranţă şi risc. Întreprinzătorul este acea persoană ce-şi asumă riscurile derivate din acţiunile sale. Aceste riscuri pot fi financiare, psihice, sociale. Se poate spune că întreprinzătorul împărtăşeşte soarta întreprinderii, rea sau bună. Funcţia sa esenţială este de a-şi asuma riscul economic.d) Funcţia de inovare - întreprinzătorul este un inovator. El realizeazǎ mereu combinaţii noi ale resurselor. Întreprinzătorul modern este cel care caută schimbarea, îi răspunde şi o exploatează ca pe o oportunitate.

5

Întreprinzătorul poate îndeplini în cadrul firmei sale unul dintre rolurile următoare:- rol administrativ pasiv, atunci când acţiunea întreprinzătorului se rezumă la receptarea semnalelor pieţei urmată de o reacţie lentă;- rol managerial activ, atunci când prin managementul aplicat întreprinzătorul contribuie în mod decisiv la îmbunătăţirea proceselor sau produselor existente;- rol inovator, atunci când întreprinzătorul determină dezvoltarea economică a firmei prin aplicarea de inovaţii.

Rezultă că întreprinzătorul poate deveni manager eficace dacă îndeplinişte, în cadrul firmei, fie rol managerial activ, fie un rol inovator.

Reunirea în persoana întreprinzătorului a celor doua funcţii – cea de proprietar şi cea de manager – prezintă atât laturi pozitive cât şi dezavantaje. Conducerea propriei afaceri de către întreprinzător oferă un suport motivaţional puternic în vederea creşterii eficienţei activităţi, dar în cazul în care proprietarul nu posedă pregătire managerială corespunzătoare, acest atribut poate deveni o frână în calea dezvoltării întreprinderii.

2.5. Tipologia întreprinzătorilor români

Mutaţiile structurale intervenite în ultimele două decenii au antrenat un număr mare de inovaţii financiare, tehnologice, sistemice care au determinat lărgirea şi creşterea complexităţii tipologice a întreprinzătorilor.

A. Femeia întreprinzătorÎn general, femeile care îşi lansează propria afacere au fost anterior salariate, în multe

cazuri, în posturi de răspundere. Studiile efectuate au arătat că nu există diferenţe statistice semnificative între cariera şi realizările femeilor întreprinzător şi respectiv a femeilor care nu deţin o afacere; rezultatele au fost obţinute prin comparearea a două grupuri de femei cu educaţie, vârstă şi experiente similare.

În ţările cu economie de piaţă s-a înregistrat, în ultimii ani, o adevărată explozie de femei întreprinzător. Deşi începând cu anii `80, efectivul femeilor care desfăşoară o activitate independentă a crescut, în medie, de 2-3 ori mai repede decât cel al bărbaţilor, rezultatele întreprinderilor proprii au rămas, adesea, modeste.

B. Întreprinzătorul-tehnicianApariţia acestui tip de întreprinzător este strâns legată, pe de o parte, de rapiditatea

schimbărilor tehnologice din mediul contemporan, iar pe de altă parte, de imperativul valorificării potenţialului inovaţional al IMM.

Întreprinzătorul-tehnician posedă cel puţin o diplomă, de obicei de inginer, sunt tineri (media de vârstă este de 32 de ani), sunt motivaţi puternic de dorinţa de a reuşi, iar aptitudinile antreprenoriale sunt, adesea, moştenite din familie. În plus, competenţa creatorilor de întreprinderi de înaltă tehnologie provine, înainte de toate din experienţa lor şi nu din formaţia lor universitară.

Obiectivul întreprinzătorului-tehnician nu este de a inventa ci de a micşora intervalul de timp dintre momentul apariţiei unei invenţii şi cel al materializării ei într-un nou produs sau serviciu. Mulţi dintre fondatorii de întreprinderi de înaltă tehnologie lucrează în grup pentru a crea o întreprindere, grup care prezintă mai puţine lacune decât fiecare membru în parte, asigurând echilibrul şi susţinerea psihologică în momente mai dificile.

6

C. Întreprinzătorul „din necesitate”Şomajul masiv, reducerea ajutorului de şomaj şi a altor ajutoare sociale se află la

originea creşterii numărului de IMM iniţiate de şomeri sau de persoane cu venituri reduse.

Şi în trecut, în ţările comunitare, au existat întreprinderi înfiinţate de şomeri. Dar, începând cu anii `80 mii de persoane au trecut de la statutul de şomer la cel de întreprinzător, cu sprijinul puterilor publice.

Lansat în Franţa în 1979, „Programul în favoarea şomerilor-creatori” a fost preluat ulterior şi de alte ţări comunitare. Rata de supravieţuire a întreprinderilor înfiinţate în cadrul acestui program, după 2 ani de la lansarea acestora, a fost încurajatoare (75 %). Aplicarea acestui program a adus de asemenea, o contribuţie importantă la crearea globală de întreprinderi : în 1985, un sfert dintre noile întreprinderi au fost create în cadrul programului. Pe de altă parte, efectele acestui tip de preogram asupra numărului total de şomeri sunt minime.

În sfârşit, sprijinul acordat de puterile publice demonstrează că întreprinzătorii atipici, aşa cum sunt şomerii, pot să-şi creeze propriul loc de muncă şi să-l transforme într-o afacere rentabilă.

D. Întreprinzătorul „francizat” Istoria francisingului a început la sfârşitul războiului de secesiune când fabricantul de

maşini de cusut Singer a concesionat exclusivitatea teritorială unor vânzători independenţi. Sistemul a câştigat teren în anii `30, pentru ca începând cu anii `70 să cunoască o dezvoltare foarte rapidă, creând astfel, oportunităţi pentru dezvoltarea antreprenoriatului.

Dezvoltarea francisingului s-a făcut în paralel cu cea a sectorului de servicii rapide de alimentaţie publică. Peste 400 de grupuri americane regrupează 25.000 de francize din toată lumea, aparţinând atât unor întreprinzători „reciclaţi” cât şi unor noi întreprinzători, lipsiţi de experienţă, dar care găsesc mai puţin riscantă demararea unei afaceri sub „umbrela” unei mărci cunoscute.

O serie de întreprinzători din România apelează la sistemul de franciză, dând astfel, un impuls benefic dezvoltării sectorului IMM.

2.6. Întreprinzătorul - factor dinamizator al economiei româneşti

Veritabil „motor al tranziţiei” româneşti, sectorul de IMM-uri, practic recreat după 1990, şi-a amplificat continuu contribuţia la formarea produsului intern brut, la crearea de noi locuri de muncă şi a acţionat ca principal agent al schimbărilor structurale, favorizând descentralizarea economiei. Numărul mare de întreprinzători activaţi după 1990 a facilitat transferul de resurse din sectoare în declin spre cele aflate în dezvoltare, absorbţia unei importante părţi a forţei de muncă disponibilizate prin restructurarea unor giganţi industriali, contribuind activ la procesul de restabilire a echilibrului macroeconomic. Totodată, noua categorie socială a întreprinzătorilor a stimulat dezvoltarea regională şi rurală, diminuând consecinţele negative ale programelor de privatizare şi/sau restructurare.

7

În prezent, sectorul IMM-urilor deţine peste 97% din numărul societăţilor comerciale active, aproape jumătate din totalul salariaţilor acestora şi realizează peste jumătate din cifra lor de afaceri.

Dinamica sectorului de IMM-uri din România constituie rezultanta unui ansamblu complex de condiţii şi cauze specifice care au determinat intensităţi variabile de manifestare a spiritului antreprenorial.

Dacă anii 1990-1995 s-au caracterizat printr-un boom al „naşterilor” de IMM-uri (cu un vârf în 1993 şi 1994, pe fondul facilităţilor fiscale acordate în primii ani de funcţionare), perioada 1996-2000 a marcat o stabilizare a ritmului anual de creştere în jurul valorii de 5%.

Crearea şi consolidarea IMM-urilor ridicate la rang de obiectiv economic şi prioritate naţională, precum şi conturarea unui cadru legislativ tot mai coerent şi cuprinzător, definiţiile juridice date conceptului de întreprinzător, celui de întreprindere mică sau mijlocie, constituie dovezi certe ale recunoaşterii rolului şi importanţei sectorului de IMM-uri în economia românească şi respectiv a întreprinzătorului ca principalul său exponent.

Impactul benefic al întreprinzătorilor asupra evoluţiei economiei derivă pe de o parte din aceea că ei sunt iniţiatorii creării IMM-urilor (cea mai numeroasă componentă a sistemului economic, cu rol major în remodelarea mediului de afaceri) şi pe de altă parte, din faptul că întreprinzătorii formează cea mai mare parte a clasei de mijloc, punând astfel bazele sociale ale noii economii şi favorizând stabilitatea acesteia. Decizia întreprinzătorului de înfiinţare a unei IMM are la bază a serie de motivaţii de intensităţi diferite, dependente de factori endogeni şi exogeni, motivaţii care-i energizează acţiunile.

8

Debutul firmei

În anul 1992 domnul Vasile Coruţiu şi-a pus în aplicare spiritul de întreprinzător şi experienţa de 10 ani în domeniul construţiilor, prin înfiinţarea primei firme din grup, firma Garant Service a cărui proprietar unic este. Firma a fost înfiinţată n oraşul de reşedinţă a domnului Coruţiu, oraşul Bistriţa care are în jur de 90.000 de locuitori. Profilul de activitate al firmei menţionat în statut este divers, dar ideea de la care a plecat întreprinzătorul Coruţiu a fost realizarea unui grup de firme care să desfăşoare activităţi integrate în domeniul construcţiilor.

Firma a ănceput în 1992 cu realizarea de operaţii de instalaţii termice, electrice şi de canalizare pentru micii consumatori. Ulterior, firma a renunţat treptat la micii consumatori şi s-a reorientat către lucrări mari de instalaţii contractate de stat, ea obţinând 60% din piaţa lucrărilor de refacere a reţelelor de gaz din Transilvania.

Plecând de la ideea integrării lucrărilor de construcţii pe de o parte (incluzând şi realizarea de uşi şi ferestre pentru clădiri), şi de la existenţa materialului lemnos în regiune pe de altă parte, firma a achiziţionat un gater pentru obţinerea de cherestea cât şi utilaje pentru fabricarea de mobilier. Diversificarea în domeniul prelucării lemnului şi a obţinerii de mobilier a avut ca motivaţii „Plăcerea de a lucra cu lemn” a întreprinzătorului Coruţiu determinată şi de existenţa disponibilităţii materiei prime lemn în zonă, aşa cum justifica domnul Petrescu, consilier al grupului de firmeŞ „Pentru a face o afacere ori stăpâneşti piaţa, ori sursele, ori dispui de capacităţi de prelucrare. În cazul nostru sursa de lemn era foarte aproape” (judeţul Bistriţa Năsăud este al doilea judeţ din ţară, după Suceava, la rezerva de fond lemnos răşinos).

Mobilierul produs este din lemn masiv de răşinoase, de culoare lemn natur, este comercializat pe piaţa românească la preţuri ridicate, corespunzător unei calităţi deosebite oferite de lemnul masiv. Pentru producţia de mobilier piaţa de desfacere a fost iniţial cea locală, regională si naţională, firma vânzând mobila în toată ţara prin intermediul unor firme partenere de desfacere mobilă din diferite oraşe şi pe baza de comenză directe de la organizaţiile care doreau să se doteze cu mobilier.

ExpansiuneaDin dorinţa şi necesitatea de a asigura lucratorilor din domeniul instalaţiilor-

construcţiilor masa în timpul lucrărilor, în 1995 au fost achiziţionate o fabrică de produse lactate şi un abator.Astfel a fost infiinţată o nouă firmă firma Prebis în care întreprinzătorul Coruţiu deţine 99% din acţiuni, firmă cu principal obiect de activitate producţia de produse din carne, produse lactate, comerţ cu aceste produse şi alte produse cât şi alimentaţie publica.Abatorul şi fabrica de lactate nou achiziţionate au fost reutilate cu tehnologie mai performantă decât cea existentă în limita fondurilor financiare disponibile, neputându-se achiziţiona însă cea mai modernă tehnologie în domeniu.Au fost de asemenea cumpărate un restaurant şi un magazin in centrul oraşului Bistriţa. Abatorul produce carne şi produse din carne care sunt vândute în exclusivitate în circuit intern prin magazin şi restaurantul propriu, în timp ce surplusul de produse lacatate se vinde pe piaţa naţională.

9

Drumul spre un sistem integrat de construcţiiPlanul de dezvoltare a unui sistem integrat de realizare a construcţiilor a fost

continuat prin cumpararea pachetului majoritar de acţiuni (70%) de la stat al firmei de materiale de construcţii Matcon Bistriţa. Profilul de activitate al acestei firme este de producere de materiale de construcţii şi executarea unor lucrări cum ar fi : case, blocuri, clădiri instituţionale. De asemenea firma a încheiat un contract de distribuţie exclusivă pe piaţa românească şi a câtorva pieţe vecine pentru un material de construcţie şi o tehnologie nouă de construcţii cu o firmă din Austria. Este vorba despre obţinerea panourilor cu miez de polistiren expandat pentru construcţii, panouri obţinute prin tehnologia EVG-3D. Se urmăreşte şi încheierea unor contracte de constucţii de locuinţe cu statul, în cadrul noului program lansat de Guvern prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

Firmele Coruţiu s-au dezvoltat treptat prin achiziţionarea de noi active, utilaje şi fabrici având drept obiectiv principal crearea unui sistem de construcţii integrat. Firmele realizează în sistem integrat prin producţie internă aproximativ 60% dintr-o construcţie, restul de 40% reprezentând finisajele care sunt achiziţionate din exteriorul firmei astfel încât să se predea beneficiarului construcţia la cheie.

Acest sistem intgrat s-a avut în vedere datorită avantajelor sale percepute de întreprinzătorul Coruţiu astfel : „S-a dorit de la bun început crearea unui sistem modern integrat de construcţii deoarece oferă mai ulte avantaje :

în primul rând ai propria ta piaţă de desfacere pentru o parte din produse; în al doilea rând depinzi mai putin de alţi producători de pe piaţă: îţi faci

produsele care le doreşti, la calitatea pe care o doreşti, la pretenţiile dorite şi în timpul dorit.Apelarea la alţi furnizori necesită un proces de căutare cât şi timp. Iar când cumperi de la altul ori nu-ţi vine marfa la calitatea dorită, ori nu ţi-o livrează la timp, ori nu găseşti materialele de care ai nevoie. Producându-ţi singur îţi asiguri raportul calitate-preţ dorit;

forţa de muncă este mai bine valorificată , fiind folosită la mai multe treburi, în funcţie de necesităţi;

ai de asemenea o plajă mai mare de negociere a preţului când participi la licitaţii pentru obţinerea unei lucrări de construcţii, deoarece tu eşti propriul tău furnizor”.

În pofida evoluţiei în general în sens negativ a economiei româneşti în ultimii 10 ani, firmele Coruţiu au evoluat în sens pozitiv atât în ceea ce priveşte numărul de angajaţi cât şi în ceea ce priveşte cifra de afaceri.

Firma 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 Iulie 2001Garant N/A N/A 81 159 244 239 200 265 169 144Karpaten - - - - - 93 145 182 176 149Prebis - - - - 2 1 1 31 57 118Matcon - - - - - 158 145 132 108 127Total - - 81 159 246 491 491 610 510 538

Evoluţia numărului de angajaţi a firmelor Coruţiu în perioada 1992-iulie 2001.

Evoluţia cifrei de afaceri la firmele Coruţiu în perioada 1993-iulie 2001

10

Firma 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 Iulie 2001Garant N/A 756203 2208983 5825444 15720340 17896563 33153836 65672037 33288819

$ N/A - 873807 1860570 2187026 2009946 2160140 3029153 1195075Karpaten - - - - 5594622 13928609 32773321 56074042 317829516

- - - - 778328 1564309 2130351 3001570 1141013Prebis - - - 50688 79765 85888 3100289 9068351 12467389

$ - - - 16189 11097 6446 201527 412822 447582Matcon - - - - 6601744 10071646 10933217 16347417 11840907

$ - - - - 918440 1311137 710688 754032 425091

Total N/A 756203 2208983 2876132 27996471 41982706 79960663 156161837 89380041

$ N/A 837807 1876759 2394890 4715039 5197651 7203837 3208761

Strategia întreprinzătorului a fost de realizare a sistemului integrat de construcţii şi colateral de diversificare a domeniilor de activitate, răspunzând mai multor oportunităţi existente pe piaţa României şi pe alte pieţe. Se urmăresc contracte pe termen lung şi de volum mare care să asigure o ritmicitate constantă a producţiei în toate domeniile de activitate ale firmelor.

Activitatea de construcţii este activitatea prioritară a firmelor Coruţiu (41% din cifra de afaceri în 2000), urmată de activitatea de producţiei a mobilei şi a produselor din lemn (41% din cifra de afaceri în 2000), care este şi principala sursă de export şi de celelalte activităţi conexe de comerţ şi alimentaţie publică cu produse alimentare (18% din cifra de afaceri în 2000).

Filozofia de afaceri a întreprinzătorului CoruţiuDeşi pricipalul domeniu de activitate al firmelor Coruţiu (ca procent în totalul cifrei

de afaceri şi ca importanţă acordată de patron), construcţiile au un caracter preponderent local şi regional, întreprinzătorul are în vedere activitatea de internaţionalizare pentru celelalte domenii de activitate şi în perspectivă şi pentru materialele de construcţii, ceea ce se reflectă şi în filozofia lui de afaceri privind internaţionalizarea: „Exportul reprezintă singura şansă pentru un producător român, piaţa românească pentru foarte multe produse este prea săraca, iar nesiguranţa zilei de mâine la nivel de individ este transpusă în nesiguranţa zilei de mâine la nivel de afacere. Acest lucru ne împinge către pieţe mai sigure. O piaţă sigură este o piaţă cu bani. Desigur pe o astfel de piaţă competiţia este mai puternică şi standardele sunt mai ridicate.Eu consider că exportul reprezintă o valorificare superioară din punct de vedere calitativ şi cantitativ a capacităţilor de producţie.”

Dorinţa de a exporta a domnului Coruţiu reprezintă atât o modalitate de autocenzurare, autoxigenţă a propriei activităţi prin dorinţa de raportare de la bun început la standarde de calitate ridicate, cât şi o modalitate de a obţine profituri mai sigure şi mai mari decât pe piaţa internă.

Coruţiu menţionează dificultăţile pe care le întâmpină în cadrul firmelor sale cu forţa de muncă: „Principala dificultate pe care o avem pe plan intern este legată de oameni, de calităţile lor morale, de seriozitatea lor, de consecvenţa muncii lor , de bun simţ, de mentalitate. Noi am retehnologizat producţia în domeniul producţiei de mobilă, oamenii s-au transformat din meseriaşi în operatori. Problema nu este de reinstruire şi asimilare de cunoştinţe tehnologice pentru că acest lucru se realizează şi este asimilat relativ uşor,

11

problema este că nu exploatează maşinile corect din indolenţă, că te fură, că mint la produsele finite obţinute. De aceea apare o risipă de energie pentru că în loc să te axezi pe probleme mai importante legate de salarii, de producţie, îţi ocupi timpul făcând poliţie cu ei, ca la grădiniţă.”

Firmele Coruţiu folosesc pentru promovarea produselor diferite modalităţi, de la participarea la târguri naţionale şi ocazionl internaţionale, elaborarea de broşuri, film video, includerea în cataloage, marketingul direct prin oferte directe către potenţiali clienţi. Numai că aceste activităţi sunt orientate în principal către piaţa internă, nu se realizează cu regularitate, neavând la bază un plan periodic bine structurat pentru care să se aloce un buget de promovare pre-determinat inclus în bugetul anual al firmei.

Patronul comentează activitatea de promovare a firmelor astfel: „Întotdeauna ajungem să dăm bani pe promovare, pe marketing atunci când nu merge ceva. Normal ar fi să o facem în mod planificat. Am fost în Germania şi am stat de vorbă cu un lucrător al firmei Mercedes. Ei utilizează 35-40% din profitul net pentru cercetare de piaţă şi marketing. Dacă ei o fac însemnă că merită. Normal ar fi să o facem şi noi. Întotdeauna omul sărac cheltuieşte mai mult. Nefăcând aceste lucruri cu ritmicitate, o facem temporar şi cu costuri mult mai mari. Când va fi gata noul sediu avem în plan lărgirea serviciului de marketing prin angajarea unor specialişti atât în marketing, cât şi de vânzări în fiecare sector de activitate. Nu poţi spune niciodată că piaţa este suficientă, întotdeauna trebuie să gândeşti mai departe.”

Principalele produse pentru care grupul de firme Coruţiu a avut, are sau intenţionează să aibe în viitor activităţi de internaţionalizare sunt : mobila şi produse din lemn, panourile de construcţii şi produsele lactate (caşcaval).

Accidentul din 15 iulie 2001 : în 15 iulie 2001 un incendiu a izbucnit la fabrica de mobilă distrugând două secţii de producţie, incluzând clădiri, utilajele de producţie şi materie primă. Pagubele totale au fost estimate la 75-80 miliarde lei, în totalitate refacerea capacităţii de producţie necesitând o investiţie de aproximativ 2,5 milioane $, reprezentând o treime din cifra de afaceri a grupului de firme Coruţiu în anul 2000. Utilajele erau toate asigurate, cele luate în leasing de la IKEA (plătite deja jumătate de Karpaten) erau asigurate de IKEA, iar cele ce aparţineau firmelor Garant-Karpaten în întregime au fost asigurate de aceste firme. În august 2001 firma era încă în aşteptarea raportului comisiei de pompieri şi a poliţiei privind cauzele incendiului în urma cărora urmau să se înceapă demersurile pentru obţinerea despăgubirilor din asigurări.

Ţinând cont de necazul de la fabrica de mobilă, firma fie va continua să lucreze pentru IKEA, dacă aceasta va dori să reinvestească despăgubirile din asigurări din nou în firma Karpaten pentru refacerea capacităţilor de producţie, fie dacă relaţia cu IKEA nu va fi continuată , firma va trebui să funcţioneze la capacitate diminuată pentru un timp şi să-şi refacă treptat, într-un ritm mai lent, capacităţile de producţie şi să caute noi parteneri pe pieţele externe.

În activitatea de internaţionalizare, firmele Coruţiu se bazează într-o mare măsură pe agenţi şi distribuitori, procedându-se în două feluri:

fie se alege o ţară (considerată a avea un potenţial al pieţei ridicat pentru produsul respectiv, potenţial apreciat pe bază de intuiţie, experienţă personală şi vizite în ţara respectivă) şi ulterior se caută distrbuitori acolo;

12

fie se pleacă de la un agent/distribuitor cunoscut de firmă care are contacte de afaceri într-o anumită ţară şi se continuă relaţia în acest fel.

De accea se folosesc ca pricipale criterii de selecţionare a pieţelor mai degrabă studierea caracteristicilor partenerilor de afaceri (intermediarii) decât potenţialul pieţelor respective şi doleanţele consumatorilor pe pieţele respective. Având în vedere faptul că firmele derulează întreaga activitate de export prin intermediari, relaţia cu pieţele externe respective se limitează la aceste firme intermediare, selecţionarea lor având o importanţă deosebită pentru firmă. De aceea se au în vedere criterii precum solvabilitatea, seriozitatea, istoria în afaceri a partenerilor tocmai pentru a reuşi încheierea unor relaţii durabile pe termene lungi plecând de la ideea că : „Contractele pe termene scurte sunt mult mai riscante, de multe ori nu ştii cu cine ai de a face şi poţi pierde mult. Noi dorim încheierea unor contracte pe termen lung, cu nişte parteneri serioşi, bazate pe încredere, contracte din care să câştigăm toţi.”

13

Pentru mulţi oameni, visul de a deveni patron şi de a câştiga mulţi bani este suficient pentru a-i stimula în a deveni întreprinzători. Dar lipsa de capital, riscul caracteristic oricărei afaceri poate să inhibe multe persoane. De aceea, este necesară o stimulare a spiritului întreprinzător. Or, societatea poate să stimuleze sau să inhibe dezvoltarea spiritului întreprinzător.

Politica guvernamentală, sistemul bancar precum şi instituţiile de învăţământ pot crea condiţii favorabile pentru întreprinzători prin dezvoltatea diferitelor oportunităţi şi favorizarea manifestării variabilelor de care depinde transformarea unor persoane în întreprinzători.

Această dinamică a creării întreprinderilor şi a diversificării categoriilor de întreprinzători nu înseamnă că orice persoană poate devein întreprinzător. Chiar dacă promovarea spiritului întreprinzător are un rol important în dezvoltarea economic, trebuie să recunoaştem că nu toată lumea poate răspunde exigenţelor antreprenoriatului şi că nevoia de întreprinzători nu este universal. Este cert, insă, că dinamismul procesului antreprenorial depinde de potenţialul de competitivitate al ansamblului oricărei economii naţionale.

14

„Managementul întreprinderilor mici şi mijlocii” – Delia Popescu, Editura Bibliotheca, 2007„Management” – Ovidiu Nicolescu, Ion Verboncu, Editura Economică, 1995„Studii de caz în managementul organizaţiei” – Ovidiu Nicolescu, Editura Olimp, 2003„Întreprinzători particulari” – Nicolescu, O. Şendrea D., Tribuna economică nr. 1-16, 1994„Inovaţia şi sistemul intreprenorial” – P. Drucker, Editura Băncii Naţionale a României, 1993

15