DEZVOLTAREA RURALĂ-Conf. univ. dr. Arh. Gheorghe IONAŞCU –1.Caracteristici ale mediului şi aşezării ruraleEvoluţia istorică a comunităţilor umane a validat două formule de organizare teritorială antropică a mediului ambiant: oraşul şi satul. În timp ce abordarea teoretică şi pragmatică a preferat oraşul şi mediul urban, satul, atunci când nu a fost total ignorat, a fost abordat urbanistic, în subsidiar, ca spaţiu patriarhal-primitiv şi rudimentar de aşezare umană, ca etapă depăşită de evoluţie a habitatului uman. Ori, civilizaţia rurală nu este non-civilizaţie şi nici rezervaţie arhaică, handicapată tehnologic. Ea cuprinde adevărate rezervoare de cultură şi de spiritualitate, cizelată de secole şi de milenii de locuire. Având, de regulă, o personalitate proprie, distinctă, satul are adesea şi o cultură specifică, originală. În spaţiul românesc, satul a cunoscut o mare diversitate de tipuri si modele culturale integrate, de mare autenticitate şi valoare, cu valenţe care au putut crea şi întreţine un habitat uman superior, reconfortant şi dinamic. Este cert că, spre deosebire de oraş, care adunăun amalgam de obiceiuri şi uneori, de pseudoculturi, satul reprezintă adesea un model cultural autentic. Studiile sociologice au depistat cel puţin 40de modele etno-folclorice diferite de culturi rurale, având portul, casele, cântecele, obiceiurile relativ diferite. Aceastăbogăţie trebuie conservată şi pusă în valoare şi în satul românesc european, al secolului XXI.Standardul de viaţă, oferit de satul occidental civilizat, se reglează sincron cu condiţiile similare oferite de oraş, utilităţile şi facilităţile tehnice moderne, nefiind în detrimentul continuităţii istorice şi nealterând ambianţa locală specifică.Tradiţionalitatea mediului rural nu exclude dotarea sa calitativă prin echipări tehnico-edilitare şi programe de modernizare.Zonele rurale acoperă în Europa circa 85 % din suprafaţa continentului, aproape jumătate din populaţia totală locuind în acest spaţiu rural, considerat, pe drept cuvânt, cel mai important. Există chiar, în ultimile decenii, o mişcare către vetrele de locuire rurală, liniştite, naturale şi reconfortante, a unor salariaţi agasaţi de condiţiile stresante de locuire din aglomerările urbane, limuzina sau mijloacele de transport în comun rezolvând cu uşurinţă problema navetei casă –serviciu -aprovizionare. Mediul rural nu obligă la adaptări forţate şi necondiţionate, nu este excesiv structurat, dinamica evoluţiei sale spaţiale urmând o logică simplă, lineară, fără tendinţa de a subordona personalitatea umană. Cu toate acestea, satul este considerat conservator şi rezistent la schimbare. Dar să trecem în revistă trăsăturile definitorii ale aşezării rurale, aşa cum rezultă ele din studiile efectuate anterior:condiţii geo-climatice determinante cu un grad sporit de acurateţe ecologică;scara umană şi morfologie proprie specifică;concentrare redusă a populaţiei şi integrare organică în mediul natural suport;metabolism funcţional propriu comunităţilor coerente şi ponderate;interese de grup specifice, dominate de o intensă coeziune socială;valori specifice, generate de o sensibilitate colectivă, care generează un cod informaţional şi estetic propriu;tipare constructive individualizate, materiale şi tehnici cu amprentă locală;distribuţie riguros ierarhizată a programelor de arhitectură, cu reprezentativităţi indiscutabile ca : biserica, şcoala, primăria;preponderenţa şi chiar omniprezenţa în cadrul programelor de arhitectură a locuinţei în forma sa de casă individuală cu lot propriu;modalităţi unitare de amplasare a construcţiilor, caracterizate de o oarecare unitate stilistică arhitecturală;mediu antropologic specific, superior ca omogenitate, generator de comportament uman şi spiritualitate specifice;stabilitate relativă a populaţiei;toponimie proprie, specifică;schemă urbanistică laconică, simplă, uneori cu mai multe trupuri de intravilan.Satul este un spaţiu propriu, ocupat, înzestrat şi utilizat în mod specific de o anumită colectivitate, care asigură persistenţa unei tipologii a modului de viaţă comunitar, care, prin cultivarea relaţiilor inter-

personale ale membrilor şi a sistemului de repartiţie a atribuţiilor acestora, este capabil să perpetueze valorile moştenite, păstrând tradiţia.Modul de păstrare a tradiţiei se poate realiza la un nivel superior-consistent, sau, dimpotrivă-semidoct, diluat, funcţie de gradul de cultură şi de conştiinţă comunitară a locuitorilor respectivi, precum şi de gradul de implicare a autorităţilor administrative, culturale, ştiinţifice.Delimitarea aşezării rurale se face, nu doar după criterii administrative, ci şi economice, geografice, istorice şi de substrat cultural, arhitectural. Imaginea expresivă a peisajului cultural rural e definită evident de vectorii om/creaţie/mediu.Proprietatea funciară fiind esenţială pentru dezvoltarea satului, am asistat mai întâi la o prelungită etapă a tranziţiei, de punere în posesie a sătenilor, cu diverse loturi de teren agricol, prea faramitate.În ultima vreme, se constată şiun început de proces de comasare liberă a terenurilor, în loturi de câteva zeci de hectare,a unor gospodari, care preiau si terenul vecinilor, sau rudelor sifacastfelposibilă organizarea unor ferme agricole rentabile. Există, in cadrul si pe lângă Ministerul Agriculturii diverse structuri instituţionale, care se ocupă de dezvoltarea rurala.Desigur, însă, că nu de structuri instituţionale a dus lipsă satul, pentru a-şi asigura dezvoltarea şi propăşirea, ci de o politică a liberei iniţiative şi asociere, a economiei competiţionale de piaţă şi a unor relaţii democratice. Structurile trebuie să fie suple, să răspundă cerinţelor reale, nusă sebirocratizeze, devenind o frână în dezvoltare şi creind blocaje. Statul trebuie să ajute agricultorii.Tranziţia implică destructurări şi restructurări, care să înlăture blocajul instituţiilor de tip piramidal, care sufocă iniţiativa de la bază. 2. Gospodăria şi locuinţa ruralăDin punct de vedere ecologic, satul reprezintă aşezarea umană integrată organic în mediu, spre deosebire de oraş, care modifică mai radical peisajul. Elementul fundamental de alcătuire structurală a satului îl constituie locuinţa şi gospodăria rurală a familiei. Factorul ordonator al satului îl constituie locuinţa individuală din gospodăria ţărănească de tip integrat, care reprezintăcelula economică de bază a satului.România avea la sfârşitul secolului XX, câteva milioane de gospodării rurale fărâmiţate, cu loturi de teren de 1-3 hectare, ceea ce denotă o economie rurală de subzistenţă.Atitudinea faţă de gospodăria de subzistenţătrebuie schimbată, în sensul că, dacă ea se perpetuează practic de secole, dacă nu este chiar pauperă,dacă poartă cu ea tradiţiile, arta noastră populară, cu tot ce avem mai bun în cultură, meşteşuguri, arhitectură rurală, dacă perpetuează producerea şi consumul de alimente ecologice şi are atâtea valori, dece să nu o pastrăm, ca pe ceva bun şi valoros, sprijinind-o să se ridice către civilizaţie.Polonia, intrată încă din 2004 în Uniunea Europeană, a repus în discuţie politica agricolă comunitară, care mergea exclusiv pe mari ferme performante, cu producţii record, chimizate, dorind să desfiinţeze practic micile gospodării de subzistenţă din statele în curs de aderare. Or România a facut corp comun cu Polonia, la fel ca şi Bulgaria, pentru a menţine şi sprijini gospodăria rurală de tip integrat, cucâteva hectare de pământ, câteva animale, câteva camere pensiune pentru turişti, putându-se perpetua, consolidată progresiv, ca şi celulă constitutivăde bază a satului românesc, ea conservând şi tradiţia. Satul se poate moderniza, fără a se urbaniza.Introducerea obiectelor de folosinţă îndelungată (automobil, calculator, frigider, congelator, unelte agricole performante etc.) sau realizarea lucrărilor de infrastructură tehnico-edilitară (apă, canalizare, gaze, electricitate, drumuri etc.) nu împiedică păstrarea tradiţiei, a artei populare, menţinerea elementelor de construcţie/decoraţie tradiţională a caselor, cerdacul, foişorul.În ultimii ani, însă, în România, s-au format şi mici ferme agricole, unele depăşind suta de hectare. Tendinţa este ca, odată cuintegrarea treptată în Uniunea Europeană, numărul degospodării rurale să se mai reducă, prin liberă comasare, până la o treime, adică să scadă către 1 000 000. Agregarea vechilor gospodării de subzistenţă în gospodăriiputernice şi prospere nu se va face însă pornind desus, ci de jos, din teren, prin libera asociere a fraţilor, rudelor, vecinilor

-pentru cultivarea pământului şi creşterea vitelor în comun, sub conducerea celor mai întreprinzători dintre săteni. Aceste comasări sunt valabile însă în zonele de câmpie şi colinare, iar nu în zona montană, unde micii producători trebuiesă se asocieze, cel puţin pe produs, cum e stâna.Forma şi conţinutul ocuinţei rurale au fost determinate de climă,de disponibilitatea sitului, de credinţă, de nevoia de conservare a tipului de locuire, de cerinţa de intimitate, dar şi de o oarecare modernizare, faţă de predecesori, de materialele şi tehnicile constructive disponibile, de evoluţia familiei, de măiestria constructorului şi de alte opţiuni proprii.Valoarea materială a casei a fost creată de două elemente: -situl natural cu limitele şi condiţionările sale fizice şi -valorificarea matematicii construcţiilor, ca mijloc de separare a omului de factorii agresivi de mediu.Caracteristica fundamentală a locuinţei individuale rurale constă în relaţia ei directă şi osmotică cu lotul, cu parcela şi cu incinta gospodăriei. Studii elaborate arată că simplitatea spaţială a aşezării şi caselor în detaliu asigură permeabilitatea spaţiului. Vatra satului, casa, prispa sau ceardacul, curtea, strada, piaţa –se înlănţuiesc într-o succesiune armonioasă, a cărui liant este însăşi coerenţa şi coeziunea comunităţii umane respective. Strada, uliţa satului este un coridor comunitar de transmitere a ştirilor, parcurgerea ei nefiind doar o simplă trecere, cât mai ales o cale de participare, de contact, de comunicare, de contemplaţie, de relaxare, de senzaţie şi de vehiculare de informaţii comunitare. Locuinţa sătească este deschisă către ambientul rural, generând viaţă socială nefragmentată, deschisă spre lume. La porţi sunt bănci de odihnă, în portiţa sau în gardul de la stradă apare pârleazul, ce înlesneşte trecerea,contactul social. Locuinţa rurală modulează tipologii şi caractere arhitecturale diferite în plan zonal sau local, care transpar în amplasament (planimetrie, aliniere, tip de incintă), volum, proporţie, partiu funcţional, mod de acoperire, materiale structurale şi de finisaj, regim cromatic şi ornamental, prezenţa spaţiului intermediar (prispa, foişorul, ceardacul). Arhitectura satului denotă raportul tradiţie/schimbare în soluţii şi forme consistente, uneori contradictorii. Din păcate, gospodăria ţărănească de tip integrat nu a făcut încă obiectul unor programe de arhitectură studiate, care să ofere soluţii tehnologice, constructive şi estetice optime pentru gospodarii satelor, mai ales din zona de munte, evitându-se soluţiile moderniste neconforme tradiţiilor şi bunului gust. Lipsa unor norme tehnologice, care să stabilească fluxurile optime de realizare a gospodăriei, a adăposturilor de animale şi a celorlalte anexe gospodăreşti –a menţinut deruta în realizarea construcţiilor rurale. Mimetismul necondiţionat şi rezistenţa etanşă la nou sunt, în orice caz, nefaste. Plastica şi compoziţia arhitecturală transpun ideograme specifice spiritului locului (genius loci). Impregnarea elementelor arhetipale presupune descifrareaşi înţelegerea esenţei lor istorice şi metafizice.Intelectualii nu se simt bine în sat, nimănui nu-i place lipsa confortului şi noroiul drumurilor. De aceea, una din problemele satului este lipsa de infrastructură tehnico-edilitară, care trebuie asigurată. Un intelectual îşi poate amenaja o locuinţă confortabilă, dacă este un bun gospodar. A locui în sat cu chirie este, însă, neonorabil.Chiriaşul nici nu poate pune problema organizării şi dezvoltării satului, pentru că el nici nu este omul satului, nu este de-al lor. Chiar dacă ar fi şi primar, el este luat în derâdere, pentru că nefiind locanic şi gospodar la casa lui, oamenii îl privesc cu neîncredere! Cum ar putea el să facă ceva bun pentru sat, pentru ei, dacă nu a dovedit asta în propria gospodărie? Din păcate, s-a ajuns ca unii primari să se ocupe mai mult de afaceri personale, decât de cele obşteşti.

De altfel, nici astăzi, la nivelul comunităţilor rurale, majoritatea satelor şi comunelor nu au încă programe coerente de dezvoltare, adică Primarulşi Consiliul localnu auo concepţie directoare privind evoluţia comunei sale.Agenda locală XXI ar putea reprezenta o soluţie de viitor. Dar, până în 2005, din cele peste 2800 comune, abia una singură, comuna Ceahlău, din judeţul Neamţ, îşi elaboraseun proiect de dezvoltare durabilă, o Agendă locală XXI, beneficiind de o finanţare din partea unei Fundaţii de parteneriat, de peste munte, din Ardeal. Apoi au mai fost şi altele, dar, nici astăzi –nu sunt mai mult de 20 de commune, care au Agenda XXICeeace este foarte puţin. Marea majoritate a comunelor ţării nu au nici măcar câte un program de dezvoltare pe următorii 8 -10 ani, bazat pe monografii. Ideile apar, dar adesea lipseşte munca şi mai ales ordinea şi organizarea, adesea lipsind şi liderul care să mişte lucrurile din loc. De asemenea, resursele nu vin din cer, ele trebuie depistate. Sătenii trebuie să-şi cunoască interesele majore, să instaleze în fruntea lor oameni gospodari şi întreprinzători, activi, harnici şi curajoşi, care să abordeze frontal problemele satului, care, nu sunt puţine, iar nu să se lamenteze. Pentru că altfel, tinerii, neavând nici o speranţă, pot pleca în masă din sat şi chiar din ţară.

AGROTURISM

Benjamin Franklin

Dacă cineva vă spune că vă puteţi realiza altfel decât prin cultură, muncă şi economie, ocoliţi-l.

Alcoolul ingerat de mama ajunge in sangele si celulele fatului. Cu o luna-doua inaintea conceperii copilului, alcoolul consumat de mama sau de tata poate afecta viitorul embrion si copilul se naste cu sindromul alcool-fetal. Acesta este un copil diform. In cazul fatului efectele nocive ale alcoolului se exercita la nivelul sistemului nervos, tesut care are o mare afinitate pentru alcool. Copilul diagnosticat cu acest sindrom are fata plata, turtita, ochii mici si deplasati de pe axele lor, capul mic, creierul mic, statura mica, trasaturi care sunt mai evidente la varsta de 2, 3 sau 4 ani. Mai tarziu acesti copii vor prezenta tulburari de comportament si de invatare. La noi in spital se inregistreaza un caz la doua saptamani sau o luna. Multi sunt nediagnosticati. Parintii vin si ne spun ca nu seamana nici cu unul, nici cu celalalt si ca au un copil urat. Doctorul de familie isi da greu seama cand un copil are sindromul alcool-fetal, poate si din aceasta cauza sunt putini care ajung la medicul de specialitate", a declarat conf. dr. Constantin Iordache, seful Clinicii I Pediatrie din cadrul Spitalului de Copii Sf. Maria din Iasi.

www.argesexpres.ro

O trăsătură specifică agroturismului este accesul turiştilor la o alimentaţie cu produse naturale, ecologice, valoroase pentru întreţinerea capacităţii de muncă şi, în general, pentru sănătatea organismului uman. Proprietarii de gospodării cu locuinţe frumoase, încăpătoare şi curate, cu un minim de dotare (curent, apă, gaze), care doresc să găzduiască turişti, trebuie să amenajeze o mică fermă proprie care va furniza majoritatea produselor agroalimentare pentru consumul turiştilor.

Turiştii sunt amatori şi vor fi încântaţi dacă pe timpul sejurului vor consuma legume şi fructe nepoluate, produse cu îngrăşăminte naturale, fără pesticide; lapte proaspăt, muls de la vacile, oile

şi caprele din gospodăria proprie; preparate din lapte: iaurt, caş, telemea, urdă, caş afumat, caşcaval; carne proaspătă de la animalele proprii şi păsările de curte; miere din stupina proprie; ţuică şi rachiuri din fructe, sucuri naturale.

Pentru consumul de legume proaspete se poate amenaja o grădină a cărei suprafaţă este în funcţie de numărul de turişti estimat într-un sezon. Orientativ se poate prezenta următorul exemplu: o gospodărie care într-un sezon estival găzduieşte în permanenţă o familie de patru persoane (2 părinţi + 2 copii) şi are tot timpul spaţiul ocupat, pe întreg sezonul estival de circa 100 de zile (perioada 15 mai – 1 septembrie) va avea 400 zile-turist.

La un consum mediu de 0,5 kg roşii/persoană/zi, pe întreg sezonul se vor consuma, estimativ, 200 kg roşii, pentru care se vor planta în grădina de legume 450-500 fire de tomate. Mai sunt necesare 50 cuiburi de castraveţi, 150-200 metri pătraţi de usturoi, ceapă verde şi uscată, 200 fire varză, 50 mp salată, 50 mp fasole verde, 50 mp morcov şi alte rădăcinoase, 150-200 mp cartofi de vară şi de toamnă. Grădina de legume poate ocupa o suprafaţă totală de 3-4 prăjini de teren arabil. Pentru consumul de fructe sunt necesari 4-5 cireşi şi vişini, 4-5 piersici şi caişi, 7-8 pruni de vară şi de toamnă, 5-6 meri în plin rod, 7-8 peri şi gutui.

Consumul de alimente de origine animală pentru 4 turişti timp de 100 de zile dintr-un sezon estival se poate asigura de la 1-2 vaci în lactaţie, 2-3 capre, 10-15 păsări ouătoare, 40-50 păsări de carne, 8-10 stupi de albine. Pentru sezonul de iarnă, se pot lua în calcul şi 2-3 porci la îngrăşat şi 10-15 miei. Este indicată şi menţinerea unui cal pentru călărie şi plimbări de agrement cu şareta şi sania.

Cheltuielile pentru producerea alimentelor în gospodărie sunt uşor de amortizat din încasările de la turişti, se poate vorbi chiar despre o valorificare rentabilă în situaţia în care la plecare, turiştii vor cumpăra unele produse de care au fost mulţumiţi în timpul sejurului.Ing. Ion Vasilescu

CONDIŢII MINIME DE ÎNFIINŢARE A UNEI PENSIUNI AGROTURISTICE Drd. ing. Daniela CUCOANEŞ, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galaţi Absolventă a Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, Universitatea „Dunărea de Jos” – Galaţi,profilul tehnologie şi control în alimentaţie public şi turism (2003). Este doctorand cu frecvenţă, înmatriculat la 1 noiembrie 2003, conducător ştiinţific prof.dr.ing. Constantin Banu.

REZUMAT Activităţile desfăşurate în cadrul pensiunilor turistice şi al fermelor agroturistice (cazare, alimentaţie, agrement) constituie un tot unitar, fiind părţi componente ale produsului turistic. În acest sens este obligatorie asigurarea uni relaţii corespunzătoare între calitatea dotărilor, a echipamentelor şi aspectul general al spaţiilor de cazare cu cele pentru alimentaţie şi agrement. În scopul protecţiei turiştilor, activitatea pensiunilor

turistice şi a fermelor agroturistice se va realiza cu respectarea acestor normative ce reglementează turismul în România.

ABSTRACT The activities spreaded as part of tourism pensions and agrotourism farms (accommodation, feeding, entert ainment) are constitutive component parts of tour ism product. In this sense is compulsory the ensuring a re lation between endowments and equipments quality and general aspect of accommodation, feeding and entertai nment spaces. In the aim of tourist’s protection the activity of touris m pens ions and agrotouris m farms it will be come true with the s trictly following of normativeacts who regulates touris m in Roumania.

Turismul reprezintă un factor de seamă în procesul dezvoltării economice. Pornind de la aceste considerente, precum şi de la faptul că România dispune de un bogat şi variat cadru natural, de numeroase resurse turistice primare şi secundare, turismului îi revine un rol important în dezvoltarea economico-socială a ţării, un accent deosebit impunându-se pentru extinderea turismului intern tradiţional românesc.

Turismul rural românesc este una dintre ofertele care prin lansarea „satului turistic” românesc pe piaţa naţională, dar mai ales pe cea mondială, ar putea crea produse turistice de calitate, cu specific naţional şi local, diversificate, contribuind astfel la personalizarea produsului turistic românesc. În acelaşi timp, suntem conştienţi că prin complexitatea sa turismul va determina mutaţii în profil teritorial, contribuind la ridicarea economico-socială a unor regiuni rămase în urmă sau lipsite de resurse.

Aceste transformări se vor manifesta în sistematizarea, amenajarea, construcţia de locuinţe, modernizarea căilor de acces şi a telecomunicaţiilor, serviciilor publice etc., îmbogăţind peisajul geografic românesc. În acest context se impune totodată vocaţia ecologică a t urismului prin măsurile de protejare şi con- servare a mediului, a valorilor fundamentale ale existenţei umane.

În ultimele decenii ale secolului al XX-lea curba de popularitate a turismului rural a crescut de la an la an, urmărind îndeaproape implementarea confortului în mediul ambiental (funcţionalităţile spaţiului, apa, electricitatea, instalaţiile sanitare, dotările electronice şi electrotehnice de uz casnic cotidian ) cu toate dificultăţile întâmpinate de acestea, dintre care costurile şi înlocuirile nu sunt de neglijat. Pe aceiaşi linie se remarcă faptul că de mai bine de două decenii, în numeroase ţări europene se generalizează dorinţa de revalorificare a identităţilor locale, salvându-

se şi repopulându-se arhitectura rurală, conservându-se şi punându-se în valoare tot ceea ce este preţios şi autentic.

Pensiunile turistice sunt structuri de primire turistice având o capacitate de cazare până la 10 camere, totalizând maximum 30 de locuri în mediul rural şi pânăla 20 de camere în mediul urban, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri independente, care asigură turiştilor servicii de cazare şi masă.

Pensiunile agroturistice sunt pensiunile turistice care pot asigura servicii de cazare şi masă cu specificaţia că este asigurată o parte din alimentaţia turiştilor din producţia proprie.

Stresul citadin îndeamnă tot mai mult pe locuitorii marilor oraşe să evadeze pentru a regăsi, fie şi pentru câteva zile, frumuseţea şi măreţia naturii,liniştea patriarhală a unor locuri mai ferite de trepidanta civilizaţie urbană.

Graţie unei structuri de relief aproape unice în lume o treime munte, o treime deal, o treime câmpie oferta turistică este variată, din vârful Carpaţilor până pe plajele Mării Negre. Ca să cunoşti cu adevărat România, să descoperi bogăţia peisajelor şi patrimoniul ei cultural, să întâlneşti locuitorii săi cu modul lor de viaţă, cu tradiţiile şi obiceiurile lor, există o singură posibilitate: vacanţa la ţară.

Fermele şi pensiunile agroturistice răspândite pe întreg teritoriul ţării practică un turism organizat, oamenii fiind recunoscuţi pentru ospitalitatea lor. Produsul turistic rural este destinat satisfacerii nevoii de reîntoarcere la origine, de redescoperire a naturii, a liniştii şi comorilor spaţiului rural (etnografic, folclor, tradiţii meşteşugăreşti, activităţi agricole etc.) . Produsul este destinat unui larg spectru de consumatori (copii şi tineret, turişti de vârstă medie 30-45 de ani, turişti de vârsta a treia) şi satisface multiple motivaţii (turism de week-end, sejururi, balneoclimateric, vânătoare şi pescuit, vacanţe active, culturale) în acelaşi timp vizează în mod special segmentul de turişti ai mediului citadin şi din ţările dezvoltate şi puternic industrializate. Acestor turişti li se oferă mai multe variante de meniuri cu baremuri fixe şi plătite anticipat. În aceste unităţi este necesară oferirea suplimentară, contra plăţii în numerar, a unor sortimente de preparate şi băuturi, altele decât cele cuprin se în cadrul meniurilor zilnice.

Organizarea interioară trebuie astfel realizată încât să asigure condiţii corespunzătoare nivelului de confort al unităţii respective, în corelare cu structura sortimentală oferită.

Fondate ca afaceri de familie, pensiunile s-au dovedit o atracţie datorită aerului de familie pe care îl întreţineau. Pensiunea presupune şi cere o anumită conduită, precum şi o relaţie mai apropiată între gazdă şi oaspete. În fapt , întreg procesul se bazează în primul rând pe o relaţie interumană.

Din punct de vedere arhitectural, o pensiune nu este cu nimic mai deosebităde o loc uinţă. Capacitatea de cazare ţine de raportul dintre numărul camerelor de oaspeţi şi capacitatea pe care o poate avea bucătăria unei locuinţe. Compromisurile faţă de calitate sunt uşor de evitat , ţinân d cont de faptul că orice exagerare duce inevitabil la lipsa de rentabilitate. Nu se poate spune de cât că o astfel de afacere se poate susţine numai prin muncă asiduă a proprietarilor, personalul care poate fi angajat fiind redus, iar cheia succesului este un spaţiu intim şi familial, cu preţuri decente. Ca schemă funcţională, faţă de o locuinţă obişnuită, o pensiune are dezvoltate zonele pentru prepararea hranei şi cele pentru oaspeţi, dar fără a se apropia de performanţele unui restaurant . Meniul fix sau limitat permite tipuri diferite de preparări, trasee „curate” şi „murdare”. De asemenea, relaţia personal între gazdă şi oaspete nu mai impune separare strict a traseelor şi a zone lor dedicate personalului şi oaspeţilor. Acest tip de găzduire este foarte asemănător găzduirii o bişnuite a unui musafir acasă. Acesta are libertatea (aproape totală) de a intra în toată casa (respectând, bineînţeles anumite intimităţi).

1. CONDIŢII MINIME PENTRU PENSIUNILE TURISTICE ŞI FERMELE AGROTURISTICE

–Amplasarea pensiunilor turistice urbane, a pensiunilor turistice rurale şi a pensiunilor agroturistice trebuie realizată în locuri ferite de surse de poluare şi de orice alte elemente care ar pune în pericol sănătatea şi viaţa turiştilor; –Dotările din camere şi din grupurile sanitare destinate turiştilor vor fi puse în exclusivitate la dispoziţia acestora; –În interiorul pensiunilor nu se admit lucrurile personale ale locatarului (artico lede îmbrăcăminte şi încălţăminte, bibelouri sau alte obiecte care ar putea stânjeni turiştii); –Spaţiile pentru prepararea şi servirea mesei, în cazul în care sunt destinate şi pentru consumatorii din afară, numărul locurilor la mese fiind mai mare decât al celor de cazare, dar mai mic de 20, se clasifică în unităţi de alimentaţie pentru turism, potrivit normelor specifice elaborate de Autoritatea Naţională pentru Turism; –Pensiunile agroturistice care dispun de teren pentru asigurarea serviciilor de campare vor respecta pentru montarea corturilor şi rulotelor criteriile privind echiparea sanitară şi dimensiunea parcelelor potrivit normelor în vigoare; –În scopul protecţiei turiştilor, activitatea pensiunilor turistice şi a fermelor agroturistice se va realiza cu respectarea actelor normative ce reglementeazăturismul în România;

–Agenţii economici care construiesc sau amenajează pensiuni turistice şi ferme agroturistice au obligaţia să asigure încă din faza de proiectare respectarea criteriilor de clasificare prevăzute în prezentele norme; –Activităţile desfăşurate în cadrul pensiunilor turistice şi al fermelor agroturistice (cazare, alimentaţie , a grement , divertisment) constituie un tot unitar, fiind părţi componente ale produsului turistic. În acest sens, este obligatorie asigurarea unei relaţii corespunzătoare între calitatea dotărilor, a echipamentelor şi aspectul general al spaţiilor de cazare cu cele pentru alimentaţie şi agrement; –În toate pensiunile turistice şi fermele agroturistice, atât în spaţiile de cazare cât şi în cele pentru alimentaţie sunt obligatorii păstrarea ordinii, liniştii publice,moralităţii, curăţeniei şi respectarea cu stricteţe a normelor sanitare şi a celor de prevenire şi stingere a incendiilor; –La pensiunile turistice şi fermele agroturistice unde grupurile sanitare ale camerelor sau cele de folosinţă comună ale oaspeţilor nu sunt perfect întreţinute (sub aspect ul igienei, integrităţii şi folosinţei obiectelor de dotare), certificatul de clasificare va fi ridicat pe loc, iar unitatea va fi închisă în cazul în care agentul constatator este reprezentant al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu atribuţii în acest domeniu.

ŞTIINŢA Ş INGINERIA ALIMENTELOR Buletinul AGIR nr. 3/2003 ●iulie - sept embrie 36

GOSPODARIA AGROTURISTICA-FORMA SPECIFICA DE CAZARE FOLOSITA IN AGROTURISM

AGRO FARM-SPECIFIC FORM OF ACCOMMODATION USED FOR TOURISM

Agroturismul este o forma de turism - relativ recenta in Romania - ce a aparut din

necesitatea gasirii unor solutii de crestere a veniturilor gospodariilor rurale prin valorificarea

potentialului lor economic. Acest potential se refera atat la excedentul de cazare existent in

gospodaria taraneasca -pregatit si amenajat special pentru primirea de oaspeti - cat si la bunurile

si serviciile oferite de aceasta spre consumul persoanelor care vin in mediul rural pentru relaxare,

odihna si agrement.

     In functie de ambientul natural, cultural si folcloric al regiunii, serviciile agroturistice

oferite de gospodariile taranesti pot varia de la servirea mesei, servicii de insotire si calauza

turistica pe anumite trasee sau initiere in anumite mestesuguri traditionale, la posibilitatea

practicarii unor sporturi sau asistarii la o serie de obiceiuri traditionale din gospodarie, localitate

sau zona (sezatori, hore satesti, colinde, hramuri bisericesti, targuri traditionale, spectacole

folclorice, etc).

   

   

         Ferma agroturistica este o structura de primire pentru gazduire si servirea mesei ce

functioneaza in cadrul unei gospodarii taranesti si care asigura alimentatia turistilor cu produse

proaspete din surse proprii si locale.

Obiectivul principal al organizarii activitatii de agroturism il constituie folosirea rationala

a celor trei resurse importante si anume: pamantul, capitalul si forta de munca.

O organizare eficienta a unei gospodarii agroturistice cuprinde:

-    Locuinta este situata in partea din fata a cladirii. La parter se afla bucataria, sufrageria

si camera de zi iar la etaj dormitoarele. Dormitoarele, la multe gospodarii taranesti, s-au

transformat in pensiuni turistice.

-    Anexele gospodaresti. In general in zona de mijloc se gaseste un mic atelier

gospodaresc, o magazie, camara de alimente, crama, laboratorul de transare sau prepararea

produselor traditionale, etc.

-    Grajdul pentru animale are la parter adapostul pentru animale, sala de muls, tancul de

racire iar la etaj fanarul, si turnul de siloz.

-    Curtea din fata, cuprinde si un spatiu de odihna si unul de joaca pentru copii.

-    Livada si gradina de legume se amenajeaza separat si este ingradit. Aici trebuie sa

existe sectorul de pomi si arbusti fructiferi, sectorul de legume perene, si sectorul de legume

anuale si succesive grupate intr-un mic asolament.

Fig. 2.4 Gospodaria agroturistica-elemente componente

Agro-household components

Gospodaria taraneasca romaneasca reprezinta denumirea spatiului administrativ si

spiritual in care familia restransa sau extinsa romana traieste si isi desfasoara activitatea

spirituala si materiala.[4] Se stie ca structura unei gospodarii este determinata de anumiti factori:

conditiile de relief, ocupatiile, starea sociala, gustul estetic si experienta constructorului.

La inceput, locuinta taranului era rudimentara: case mici, facute din barne de lemn de

stejar, lipite cu pamant galben, varuite si acoperite cu paie; pe jos - pamant galben batatorit.

Casele erau compuse dintr-o camera si tinda in care se intra din pridvor. In tinda existau cuptorul

pentru copt painea si vatra; mobilierul era sarac: scaunele mici, un blidar pentru vase, „tronece”

cu faina de mamaliga, „vredite” cu mancarea animalelor. Camera de locuit avea pe peretele

median cuptorul cu cahle. Ca mobilier, totul era simplu: masa, blidar, scaune, pat, lada de zestre

pentru haine, laita. De tavanul din grinzi de lemn se agatau leaganul, lampa, farfurii si ulcioare

din lut ars, frumos ornamentate cu motive populare. Pe pereti se aflau icoane pe sticla, iar pe pat

cuverturi tesute in razboi si perine. Tot mobilierul era din scandura nevopsita; abia in a doua

jumatate a secolului al XlX-lea va patrude in lumea satului, sub influenta saseasca, mobilierul

pictat.

Gospodaria taraneasca mai cuprindea sopronul din stalpi de lemn, acoperit cu tigla, sura

din lemn (aici se depozitau nutreturile si se tineau carul si plugul), grajdul pentru vite, cotetul

pentru porci si cel pentru pasari, cuptorul. Vis- a -vis de casa, la nivelul solului, se construia o

casuta, locul unde se faceau cele mai multe treburi gospodaresti. Nefiind pivnite, multe produse

se tineau in tinda, in camara sau in pod.

Casele mai recent construite, in unghi, sunt mai inalte, mai voluminoase, mai bine aerisite

si insorite. Sunt construite din caramida si acoperite cu tigla, iar structura lor este bucataria si trei

camere. Organizarea interiorului nu mai respecta aceleasi reguli, suferind puternice influente

urbane si renuntandu-se la folosirea textilelor, cele care au individualizat interiorul.

Locuinta agroturistica trebuie sa dispuna de urmatoarele incaperi destinate turistilor:

Fig. 2.5 Locuinta agroturistica

Agro-Housing

1. Un hol la intrare in locuinta in care sa fie primiti turistii;

2. Camere de dormit pentru turisti;

3. Sufrageria;

4. Bucataria (in cazul in care turistii opteaza pentru prepararea resurselor);

5. Grupul igienico-sanitar pentru turisti.

In construirea, reamenajarea sau rearanjarea casei (fermei agroturistice) trebuie pastrat

specificul rural si arhaic. Din aceasta cauza specificul manifestat prin materialele de constructii,

tehnicile de lucru, arhitectura, decoratiuni, mobilier, trebuie redescoperit si identificat ca atare

fiind ferit de contaminarile civilizatiei oraselor. [23]

In general ceea ce este autentic este simplu, frumos si functional. Tehnicile traditionale

nu numai ca determina specificul si personalitatea locului, dar nu sunt cu nimic mai prejos decat

solutiile oferite in prezent de tehnica moderna.

Uneori, fie din sinceritate, fie din snobism, orasenii apreciaza si confirma valorile satului

romanesc traditional. Traiul aparent usor din mediul urban este platit adesea cu stres si poluare.

Casa si gradina trebuie sa se incadreze armonios in mediul rural fara sa atraga atentia

trecatorului prin stridenta.

Fatada si intrarea casei trebuie amenajata si decorata cu gust inspirandu-se din arhitectura

locala si asigurandu-se o armonie intre constructie si vegetatia din jur.

In cadrul gospodariei locuinta este o constructie formata din incaperi de dormit si din

dependente separate din punct de vedere functional cu intrare din strada sau din curte fie

destinata adapostirii omului in conditii civilizate. In acest ansamblu gospodaria trebuie sa

dispuna de acces in locuinta, de cazare si alimentatie, de conditii igienico-sanitare, de mijloace

de informare si de alte elemente adiacente confortabile care sa constituie o atractie pentru turisti.

Conditia principala a unei ferme agroturistice este ca locuinta sa dispuna de incaperi

suficiente pentru propria familie si de capacitati suplimentare de cazare disponibile si

confortabile pentru turisti. Aceasta conditie presupune separarea optima a spatiilor destinate

turismului in cadrul locuintei familiale pe intreg parcursul anului.

In conformitate si cu reglementarile legale, locuinta agroturistica trebuie sa raspunda unui

set de criterii generale pentru a fi apta in acordarea ofertei de cazare pentru turisti. Aceste criterii

sunt urmatoarele:

-spatiile si accesul destinat turistilor trebuie sa fie separate de cele ale gazdei;

-camerele de cazare trebuie sa fie decomandate cu acces direct din hol sau din casa scarii,

sa fie spatioase, luminoase si insorite, cu posibilitate de incalzire, mobilate strict

corespunzator normelor, de preferat cu mobilier simplu, traditional si rustic,

eliminand obiectele lipsite de utilitate pentru turisti;

-sa existe balcoane si terase la camere sau la holurile destinate turistilor dotate cu

sezlonguri, fotolii de rachita, mese si lumina electrica;

-sa aiba o camera de zi destinata turistilor pentru servitul mesei, petrecerea timpului liber,

lectura, jocurilor de societate, vizionare TV si altele;

-sa dispuna de grupuri sanitare dotate cu apa rece si eventual cu apa curenta, sa fie bine

intretinute si intr-o perfecta stare de curatenie;

-sa existe posibilitatea de pregatire a mesei de catre turisti intr-un spatiu separat cu toate

dotarile necesare prepararii sau in bucataria gazdei cu posibilitatea separarii

compartimentelor si echipamentelor pentru turisti;

-pentru locuinte cu mai multe camere destinate cazarii turistilor sa existe posibilitatea

primirii grupurilor de copii insotiti de un supraveghetor asigurandu-le si

pensiune completa in propria ferma sau in localitate precum si locuri si obiecte

de joaca si de sport.

Ergonomia [34, p. 60-120] concepe modele de dimensionare a spatiului, a mobilierului si

a obiectelor, referindu-se la folosirea acestora pe plan vertical si orizontal la scara umana

asigurand o legatura directa intre omul turist si dotarile necesare odihnei si recreerii. Toate

acestea se subordoneaza la posibilitatile si comportamentele umane, la dimensiunile si limitele

functionale ale omului pentru a permite o pozitie normala, odihnitoare, un minim de deplasari,

evitarea miscarilor incomode si de prisos in timpul sederii turistice.

In Romania exista mai multe tipuri de stabilimente de primire turistica,

particularizate dupa modul in care au fost construite initial. Astfel putem deosebi:[10]

a) Gospodarii realizate pentru satisfacerea nevoilor proprii care nu au fost construite

pentru oferta turistica dar care permit amenajari suplimentare care sa ofere conditii minime

pentru practicarea agroturismului sau agroturismului. Astfel de gospodarii se intalnesc in multe

din localitatile montane din Moldova, fiind proprietatea rezidentilor sau a unor persoane

provenind din marile centre urbane ale tarii si care au vrut sa-si construiasca o casa (vila ) la tara.

b) Gospodarii construite pentru nevoile proprii si pentru alternativa agroturismului si

agroturismului. Acestea sunt intalnite, in general in zonele limitrofe marilor statiuni (montane,

de pe litoral, balneoclimaterice) sau in zonele cu traditie turistica. In general gospodariile

pastreaza arhitectura locala si asigura conditiile minime de confort pentru practicarea

agroturismului iar turistii apreciaza autenticitatea gazduirii si ambiantei.

c) Gospodarii construite special, cu destinatie agroturistica. La construirea lor sunt

asistate de specialisti (arhitecti); dispun de toate echipamentele si utilitatile necesare pentru a

raspunde cerintelor agroturistice. De regula sunt proiectate pentru o anumita clasificare si permit

modernizari pentru cresterea acesteia.

Relatia intre spatiile destinate turistilor si cele in folosinta privata este un important

element in ceea ce priveste clasificarea pensiunilor agroturistice. Se pot intalni mai multe

variante. Una dintre aceasta este ca spatiile pentru turisti sa fie amplasate in aceeasi cladire cu

spatiile private ale proprietarului. Se pot intalni mai multe situatii in cadrul acestei variante si

anume:

-intrarea comuna pentru turisti si proprietari: este situatia cel mai des intalnita in cazul

amenajarii unor constructii existente la care s-au adus modificari functionale. Aceasta situatie

genereaza un anumit disconfort determinat de intersectarea activitatilor de intretinere, cu fluxul

de circulatie al gazdelor.

-intrare separata si exclusiva a turistilor; prezinta avantajul ca elimina disconfortul

generat de intersectarea traseelor de activitate a proprietarului cu cele ale turistilor, asigura un

grad de intimitate mai mare pentru turisti, spatiile destinate turistilor sunt amplasate intr-o cladire

independenta fata de locuinta proprietarului si anexele gospodaresti si se asigura conditii optime

de confort pentru turisti.