Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --

24

description

Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --. - PowerPoint PPT Presentation

Transcript of Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --

Page 1: Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --
Page 2: Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --

Pentru asigurarea cadrului legal al dezvoltării regionale a fost adoptată Legea nr. 151-1998 privind dezvoltarea regională

în România, care stabileşte obiectivele, cadrul instituţional, competenţele şi

responsabilităţile instituţiilor implicate şi instrumentele specifice pentru realizarea

politicii de dezvoltare regională în România. Obiectivele generale ale politicii de dezvoltare regională vizează diminuarea

dezechilibrelor regionale existente, prevenirea producerii de noi dezechilibre,

stimularea dezvoltării echilibrate a regiunilor, revitalizarea zonelor

defavorizate, stimularea cooperării interregionale interne şi internaţionale care contribuie la progresul economic şi social.

Page 3: Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --

Împărţirea teritorială a României în regiuni de dezvoltare îşi are originile în argumentarea adusă în Carta Verde a Dezvoltării Regionale, publicată în martie 1997. Aceasta se referea la faptul că împărţirea administrativ teritorială a ţării în 41 de judeţe nu reprezintă un cadru adecvat pentru implementare unei politici regionale. Se propunea în aceasta Cartă gruparea judeţelor cu caracteristici complementare şi având relaţii funcţionale în domeniul infrastructurii de comunicaţii şi al relaţiilor inter-umane în cele 8 macro-regiuni.

Page 4: Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --
Page 5: Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --
Page 6: Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --

•suprafaţă de 36.850 kmp (15,46% din suprafaţa totală a ţării).

• graniţe externe cu Ucraina şi Republica Moldova.

•6 judeţe: Bacău, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Suceava şi Vaslui.

•cu o populaţie de 3.734.546 locuitori (17,25% din populaţia României) şi o densitate a populaţiei de 101,3 locuitori/km2

Page 7: Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --

suprafaţă de 29.212 km2.

Judeţe: Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi şi Gorj.

se învecinează cu Bulgaria, Serbia şi cu regiunile Sud Muntenia, Centru şi Vest.

populaţie de 2.306.450 locuitori (10,67% din populaţia totală a ţării), cu densitatea sub media naţională (79,3 locuitori/km2 faţă de 90,9 locuitori/km2 ).

Page 8: Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --

suprafaţă de 34.453 km2 (14.45 % din suprafaţa României).

7 judeţe: Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman.

se învecinează cu Bulgaria.

Populaţia totală a celor şapte judeţe componente era, în 2005, de 3.342.042 locuitori,

Page 9: Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --

Suprafaţa : 35.762 km² 6 judeţe: Constanţa,

Galaţi, Brăila, Buzău, Focşani si Tulcea.

populaţie celor 6 judeţe era în 2005 de 2.846.379 locuitori.

Page 10: Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --

suprafaţă de 32.034 Km2.

Judeţe: Arad, Caraş Severin, Hunedoara şi Timiş.

Populaţia: 1 930 458 locuitori.

Page 11: Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --

Modul de integrare a strategiilor de dezvoltare în Regiunea Vest

PDR Vest PDR Vest

2007 - 20132007 - 2013Strategia de Strategia de

Dezvoltare a Dezvoltare a

Jud. AradJud. Arad

Strat. de Strat. de

Dezvoltare a Dezvoltare a

Jud. Caraş - SeverinJud. Caraş - Severin

Strategia de Strategia de

Dezvoltare a Dezvoltare a

Jud. HunedoaraJud. Hunedoara

Strategia de Strategia de

Dezvoltare a Dezvoltare a

Jud. TimişJud. Timiş

Strategii de Dezv.Strategii de Dezv.

LocalăLocală

Strategii de Dezv.Strategii de Dezv.

LocalăLocală

Strategii de Dezv.Strategii de Dezv.

LocalăLocală

Strategii de Dezv.Strategii de Dezv.

LocalăLocală

Strat. de Strat. de

Dezvoltare a Dezvoltare a

Jud. Arad - actualizJud. Arad - actualiz

Strat. de Dezvoltare a Strat. de Dezvoltare a

Jud. Caraş – SeverinJud. Caraş – Severin

- actualizare- actualizare

Strat. de Dezvoltare Strat. de Dezvoltare

a Jud. Hunedoaraa Jud. Hunedoara

- actualizare- actualizare

Strat. de DezvoltareStrat. de Dezvoltare

a jud Timiş a jud Timiş

- actualizare- actualizare

Top down

Bottom - up

Page 12: Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --

suprafaţă de 34.159 km².

6 judeţe: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj.

populaţie: 2.737.400 locuitori

Page 13: Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --

suprafaţă de 34,100 km2.

6 judeţe: Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu.

populaţia regiunii este de 2.530,486 locuitori.

Page 14: Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --

suprafaţa de 1.821 km2.

populaţie: 2.208.368 locuitori.

Page 15: Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --

Competivitatea managerială

Facilităţi în accesul la resurse

Superioritatea tehnologică

Poziţia pe piaţă Sistem informaţional eficient

Page 16: Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --
Page 17: Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --

Comisa Europeană pregateşte un plan de relansare economică care va cuprinde şi măsuri de accelerare a plăţilor pentru fonduri destinate dezvoltării regionale şi ajutării inserţiei profesionale.

Comisia va anticipa astfel plăţile care ar trebui să intervină la sfârşitul perioadei bugetare 2007-2013 - adică în 2013, chiar 2014 - odată realizate proiectele. Suma totală a politicii de coeziune UE pentru această perioadă este de 348 miliarde de euro.

Comisia a dat deja 5% "avans" din aceste fonduri tututor statelor membre în 2007 şi 2008. Pentru 2009, ea prevede acordarea a încă 2% avans doar "noilor" state membre, care au aderat la UE după 2004.

În cadrul planului de relansare, se pune problema de a acorda acum circa 4% avans noilor state din Europa Centrală şi de Est. "Vechile" state membre beneficiază şi ele de un avans - însă mai redus, poate “între 2-2,5%", potrivit sursei citate.

Page 18: Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --
Page 19: Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --

Procesul de elaborare a Procesul de elaborare a PlanulPlanuluiui de Dezvoltare de Dezvoltare RegionalRegionalăă 2 2007007 -- 2013 2013

În stabilirea axelor strategice de intervenţie s-au luat în considerare următoarele documente cu caracter strategic elaborate la nivel local sau regional:

Strategia de Inovare Regională (RIS) Documentele Comune de Programare România – Serbia şi

România – Ungaria, Planurile de Amenajare a Teritoriului şi Strategiile de

dezvoltare din fiecare judeţ Planul Regional de Acţiune pentru Învăţământul Profesional şi

Tehnic (PRAI Vest) Planul Regional de Acţiune pentru Mediu, (PRAM) Planul Regional de Acţiune pentru Ocupare şi Incuziune Socială

(PRAO Vest) Strategia Euroregiunii DCMT.

Page 20: Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --
Page 21: Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --

Integrarea documentelor strategice regionale

Dezvoltare Rurală

Infrastructură de Transport

şi Energie

Mediu Înconjurător

DezvoltareUrbană

Cooperare Teritorială

Turism

Competi-tivitate

Economică

Resurse Umane şi Servicii Sociale

Strategia de Inovare

RegionalăPlanul

Regional deAcţiune pentruÎnvăţământul

Profesionalşi Tehnic

Planul Regional de

Acţiune pentru

Ocupare şiIncluziune

Socială

Planul Regional de Gestiune a Deşeurilor

Documentele Comune de Programare

România – Serbia şi România – Ungaria

Strategia Euroregiunii

DCMT

Planul Regional de Acţiune

pentru Mediu

Page 22: Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --

Proiecte aflate în proces de evaluare, selecţie şi contractare, depuse în

cadrul POR pe regiuni de dezvoltare(29 Septembrie 2008)

Regiunea 1 Nord Est:

133 proiecte în valoare totală de 1,652 mld lei (502,42 mil Euro)

Regiunea 2 Sud Est:

94 proiecte în valoare totală de 1.039,32 mld lei (315,75 mil Euro)

Regiunea 3 Sud Muntenia:

41 proiecte în valoare totală de 736,5 mil lei (224,06 mil Euro)

Regiunea 4 SV Oltenia:

81 proiecte în valoare totală de 1.502,89 mld lei (457,32 mil Euro)

Regiunea 5 Vest:

71 proiecte în valoare totală de 509,9 mil lei (154,078 mil Euro)

Regiunea 6 Nord Vest:

117 proiecte în valoare totală de 584,45 mil lei (177 mil Euro)

Regiunea 7 Centru:

143 proiecte în valoare totală de 674,058 mil lei (203,55 mil Euro)

Regiunea 8 Bucureşti Ilfov:

53 proiecte în valoare totală de 117,768 mil lei (33,263 mil Euro)

Page 23: Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --

Concluzii

În concluzie, nu trebuie să omitem faptul că globalizarea este un proces viguros, dar plin de contradicţii. Una din cele mai evidente contradicţii este o creştere accentuată a disparităţilor între politicile structurale bazate pe stat ca naţiune şi creşterea caracterului global al legăturilor dintre diferite economii naţionale. Deci, oricât de mult ar avansa globalizarea, economiile naţionale vor rămâne cu precădere locale.

Page 24: Dezvoltarea regională în România --evoluţie 2000 - 2009 --

Dănilă Irina –

Mihaela

Dabu Eugenia

Grupa 219

Seria A