Dezvoltare Si Planificare Urbana

1

ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă

DEZVOLTARE ŞI PLANIFICARE URBANĂ

Suport de curs

Lect. univ. dr. Dragoş Dincă

BUCUREŞTI2007

2

DEZVOLTARE ŞI PLANIFICARE URBANĂ

C U P R I N S

Introducere

Capitolul IDezvoltarea urbană, formă a dezvolării locale

1.1.Noţiunea de dezvoltare locală1.2.Componentele dezvoltării locale

1.3.Domenii ale dezvoltării locale

Capitolul IIPoliticile de dezvoltare urbană

2.1.Elemente generale2.2.Abordări privind planificarea urbană2.3. Serviciile urbane -instrumente de transpunere practică a politicilor de

dezvoltare urbană

Capitolul IIIAmenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbană pe plan european.

Capitolul IVResponsabilităţi în materie de dezvoltare şi planificare urbană în România

4.1. Atribuţiile administraţiei publice centrale4.2. Atribuţiile administraţiei publice locale4.3.Participarea cetăţenilor la activităţile de amenajare a teritoriului şi de

urbanism

Capitolul VCadrul general privind amenajarea teritoriului şi urbanismul

5.1.Consideraţii generale5.2. Amenajarea teritoriului şi urbanismul5.3. Reţeaua naţională de localităţii

Capitolul VIDocumentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism

6.1.Consideraţii generale 6.2.Documentaţii de amenajare a teritoriului6.3.Documentaţii de urbanism6.4.Certificatul de urbanism6.5. Autorizarea executării lucrărilor de construcţii6.6.Iniţierea şi finanţarea activităţilor6.7.Avizarea, aprobarea şi urmărirea aplicării documentaţiilor de amenajare a

teritoriului şi de urbanism

3

BibliografieAnexăDefinirea termenilor utilizaţi

Introducere

Hans Kelsen, jurist francez, considera teritoriul drept un spaţiu al puterii asimilată în societăţile moderne cu statul. Teritoriul şi autorităţile sale sunt supuse unei permanente constrângeri « relativ centralizate », principiu relevat şi de postulatul de « centralizare statală » a lui Jacques Chevallier. Indiferent de forma de organizare, centralizare-descentralizare, statul îşi asigură pârghii de supraveghere şi implicare prin desemnarea directă a administratorilor teritoriali sau, în virtutea dependenţei colectivităţilor locale faţă de stat, autorităţile centrale îşi rezervă dreptul de a supraveghea activitatea colectivităţilor locale, exercitând asupra acestora un anumit tip de control.

Din această perspectivă, statul este responsabil cu conturarea cadrului care să asigure dezvoltarea la nivel local. În construcţia administrativă statală, colectivităţile teritoriale sunt cele care pot asigura cu adevărat libertatea indivizilor şi, aşa cum aprecia Alexis de Toqueville, „în comună rezidă forţa popoarelor libere. Instituţiile comunale sunt pentru libertate ceea ce şcolile primare sunt pentru ştiinţă; ele o pun la îndemâna poporului; ele o fac să deprindă gustul vieţii paşnice şi o obişnuiesc să se deservească de ea”. Nivelul local de guvernare poate deveni astfel promotorul dezvoltării generale, fiind cel mai apropiat de cetăţean şi de nevoile lui reale, dezvoltarea pornită de la bază constituind o posibilă cale de urmat.

Foarte mulţi vãd în dezvoltarea localã o mişcare iniţiată de la bazã, opunându-se unei dezvoltări pornitã de la centru, astfel cã este înţeleasă fie ca dezvoltarea unui teritoriu local pornind de la deciziile centrale, fie ca o dezvoltare aflatã doar în sarcina actorilor locali.

În cel de al doilea caz, este vorba de o dezvoltare care porneşte de la posibilităţile actorilor locali ce trebuie întărite şi presupune identificarea de proiecte de dezvoltare pe baza informaţiilor exterioare mediului în care vor fi aplicate. Acestea vor antrena resursele şi voinţele la nivel local, plecând de la nevoile de aici. Dar dezvoltarea iniţiata de jos presupune riscul de exclude o armonizare de ansamblu şi de a nu crea acel mediu favorabil care se aşteaptă.

Astfel, administraţia publică, îndeosebi componenta locală, constituie elementul central al reformei, fiind capabilă să se transforme în centrul-motor al dezvoltării societăţii din perspectivă economiă, politică, socială şi culturală. Pornind de la nivelul local chiar şi relaţiile externe se pot dezvolta îndeosebi prin componenta de cooperare transfrontalieră.

4

Prin principiile pe care le conţine, documentul de referinţă cel mai complet şi cel mai util pentru apărarea şi întărirea autonomiei locale în ţările europene îl constituie “Carta Europeană a autonomiei locale”. Principiile sale conturează caracteristicile esenţiale ale unui sistem de guvernare locală democratică, efectivă; ele constituie reperele majore ale adoptării şi adaptării legislaţiei în domeniul administraţiei publice locale pentru ţările europene.

Conceptul de local are în vedere colectivităţile teritoriale, inclusiv cele urbane, colectivităţi care au fost în centrul atenţiei ultimilor ani în vederea soluţionării problemelorcomplexe cu care se confruntă, îndeosebi cele din marile aglomerări urbane.“ Lumea în care trăim a devenit o lume urbană ”, aspect dovedit de faptul că mai mult de jumătate din populaţia globului locuieşte în mediul urban, o mare parte în aglomerări de peste zece milioane de locuitori.

În acest context, colectivităţile urbane se confruntă cu necesitatea de schimbare pentru adaptarea la exigenţele în contextul economic care evoluează rapid, mai ales în termenii competitivităţii în raport cu alte oraşe mari din acelaşi stat, sau în context internaţional.

De aceea, administraţiile statale şi, în primul rând cele locale, trebuie să coopereze între ele, precum şi cu componentele societăţii civile pentru ca, ţinând seama de aspectele legale, funcţionale, instituţionale şi inter-relaţionale, să rezolve problemele majore de existenţă din marile oraşe, în condiţiile unei dezvoltări durabile, deci cu răspundere faţă de generaţiile prezente, dar mai ales faţă de viitoarele generaţii.

In prezent tot mai multe oraşe se evidenţiază pe plan internaţional având deosebite funcţii, astfel perceptând o anume caracteristica cum e internaţionalizarea. Azi, un oraş internaţional modern are o poziţie geografică deschisă către lume şi este deschis factorilor de producţie de provenienţă străină (investiţii străine, forţă de muncă străină) şi fluxuluicomercial de mărfuri şi servicii. De asemenea, este deschis unor instituţii străine şi internaţionale, dar şi celor naţionale, regionale, este conenctat la reţele de comunicaţii internaţionale şi are un sector de servicii dezvoltat sprijinind serviciile specializate în relaţii internaţionale1.

1 Astfel de servicii sunt:financiare, asigurări, contabilitate, juridice, consultanţă, inginerie, de comunicare (transport, telecomunicaţii, mass media), de informare, relaţii publice, publicitate, arhitectură, organizare, cercetare, formare, sănătate, distracţii

5

Capitolul IDezvoltarea urbană, formă a dezvolării locale

1.1.Noţiunea de dezvoltare localăGrand Dictionnaire de la langue française defineşte guvernarea ca fiind “arta sau maniera

de a guverna pentru a se asigura dezvoltarea economică, socială şi instituţională, durabilă, menţinându-se echilibrul între stat, societate civilă şi mediul economic”.

Guvernarea implică astăzi o filosofie aparte care urmăreşte să transforme cetăţeanul într-un actor important al dezvoltării teritoriului. Statul este văzut drept un ecosistem cu o pluralitate de dimensiuni – socială, de mediu, urbanistică, economică, politică, culturală etc. şi o pluralitate de actori, care interacţionează2.

Sintagma de guvernare are numeroase semnificaţii. Se poate vorbi de o “guvernare mondială” strâns legată de procesele de mondializare şi globalizare, sau de o “guvernare europeană” care are în vedere reforma instituţiilor europene şi relaţiile colectivităţilor locale cu aceste instituţii. Se poate vorbi, de asemenea, de o “guvernare locală” pentru a defini practicile teritoriale ce urmăresc dezvoltarea endogenă şi exogenă şi mobilizarea actorilor dezvoltării locale în acord cu politicile statale sau europene.

Din perspective dezvoltării, guvernarea reprezintă un proces de decizie colectivă, aşadar presupune cooperarea între instituţii şi diferite părţi interesate care îşi exercită responsabilităţile şi competenţele pentru a realiza o strategie globală, pe termen lung.

Dezvoltarea3 a devenit un obiectiv al fiecărei societăţi după cel de al doilea război mondial. Provenit dintr-o concepţie pur economică ce viza creşterea producţiei prin industrializare, termenul este definit azi ca un proces ce conduce la creşterea bunăstării. Activitatea economică şi bunăstarea materială sunt importante, dar dezvoltarea nu se rezumă la creşterea produsului naţional brut. Educaţia, sănătatea, cultura, mediul sunt la fel de importante4.

Dezvoltarea corespunde unui proces de mobilitate, de schimbare cu caracter deliberativ pentru atingerea obiectivelor economico-sociale. Dezvoltarea are două faze – cea virtuală (DV) şi cea reală (DR)5. Dezvoltarea virtuală presupune parcurgerea ciclului creativitate – idee de proiect – confruntarea cu unele teste de realitate şi definirea suprastructurii şi infrastructurii proiectului, integrarea în alte proiecte şi în mediu şi instituţionalizarea proiectului. Dezvoltarea reală are, este sau ar trebui să fie însoţită de creştere economică şi se obţine din transformarea lui DV în dezvoltare reală, proces mijlocit de managemet.

2Dossier documentaire, "Gouvernance", realizat în august 1999 de către Centre de documentation de l'urbanisme (CDU): Nathalie HOLEC, Association 4D - Dossiers et débats pour le développement durable et Geneviève BRUNET-JOLIVALD, Centre de documentation de l'urbanisme3 Dezvoltarea reprezintă derularea şi succesiunea proceselor şi fenomenelor naturale şi/ sau sociale, de-alungul timpului.Creşterea este dezvoltare în sensul de amplificare, termenul fiind preluat din biologie şi referindu-se la latura cantitativă (Ionaşcu G., Dezvoltarea şi reabilitarea aşezărilor umane din România, Ed. Tempus, Bucureşti, 2003, p.11, 124 Glossaire des Outils Economiques de l'Environnement, Rénate Husseini, Christian Brodhag, 'Ecole des Mines, 20025 Mihail Dumitrescu, Strategii şi management strategic, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, p. 96

6

Dezvoltare locală6 reprezintă procesul de dezvoltare, în principal economică, într-o anumită regiune sau unitate administrativ-teritorială, care determină o creştere a calităţii vieţii la nivel local. Dezvoltare locală are ca obiectiv prosperitatea economică şi bunăstarea socială prin crearea unui mediu favorabil pentru afaceri, concomitent cu integrarea în comunitate a grupurilor vulnerabile, folosirea resurselor endogene, dezvoltarea sectorului privat7.

Dezvoltarea economică locală (DEL) este „procesul prin care administraţia locală şi / sau comunitatea, bazată pe grupuri, administrează resursele existente şi intră într-un nou angajament de parteneriat fie cu sectorul privat, fie una cu cealaltă, pentru a crea noi locuri de muncă şi pentru a stimula activităţile economice într-o zonă economică bine definită” 8.

Dezvoltarea economică presupune dezvoltarea capacităţii economice regionale sau locale şi formularea răspunsului la schimbările economice, tehnologice, sociale etc.9

Dezvoltarea socio-economică locală (DSEL) reprezintă un proces de dezvoltare într-o anumită regiune sau arie geografică, care are ca efect o îmbunătăţire a calităţii vieţii la nivel local. DSEL se referă la dezvoltarea capacităţii unei economii locale sau regionale de a stimula o creştere economică stabilă şi prin aceasta de a crea locuri de muncă şi condiţii pentru valorificarea oportunităţilor proprii schimbărilor rapide în plan economic, tehnologic şi social.

Obiectivele majore ale DSEL sunt de a contribui la prosperitatea economică şi bunăstarea socială prin crearea unui mediu favorabil pentru afaceri, concomitent cu integrarea în comunitate a grupurilor vulnerabile şi promovarea unei atitudini dinamice şi pozitive a populaţiei faţă de problemele dezvoltării propriei regiuni. DSEL ia în considerare aspectele sociale şi culturale ale dezvoltării.

Actorii DSEL includ autorităţile şi organismele administraţiei publice (de la nivel local, judeţean şi central) responsabile de politicile sectoriale (industrie, mediu, muncă, lucrări publice, transporturi etc) reprezentanţii activităţilor economice şi ai serviciilor publice (întreprinderi, bănci, sindicate etc.) instituţiile de învăţământ, organizaţiile neguvernamentale, mass-media etc10.

Dezvoltarea regională, ca formă a dezvoltării locale, este un proces desfăşurat pe termen lung, susţinut şi de activităţi concepute pe termen scurt, mediu şi lung11. Dezvoltarea regională reprezintă ansamblul politicilor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, elaborate în scopul îmbunătăţirii performanţelor economice ale unor arii geografice constituite în „regiuni de dezvoltare”12.

Dezvoltarea care, îndeplinind cerinţele generaţiei actuale, facilitează generaţiilor viitoare îndeplinirea propriilor opţiuni, este dezvoltare durabilă13. Dezvoltarea durabilă urmăreşte reconcilierea între două aspiraţii fundamentale, şi anume necesitatea dezvoltării economice şi sociale, dar şi protecţia şi îmbunătăţirea stării mediului.

6 lat. Disolvere – a creşte, a evolua7 Anton Parlagi, Dicţionar de administraţie publică, Ed. Economică, Bucureşti 2004, p.868 Dezvoltare economică - O modalitate strategică pentru administraţia publică locală, Don Morrison, ICMA, citându-l pe Edward J. Blakelz, Planning Local Economic Development: Teory and Practice9 L.Matei, Strategii de dezvoltare economică locală, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, p.8610 Participarea cetăţenească în luarea deciziei- manual de instruire”, USAID-RTI, Bucureşti 2002, Coordonatori L. Matei, D. Dincă , p.16511 L. Matei, op.cit. p.8612 Ibidem, p.6413 Ionaşcu G., Dezvoltarea şi reabilitarea aşezărilor umane din România, Ed. Tempus, Bucureşti, 2003, p.12

7

Potrivit prevederilor stabilite în cadrul Conferinţei de la Rio, fiecare autoritate locală are obligaţia de a elabora propria strategie locală de dezvoltare durabilă.

Agenda 21 Locală este procesul prin care autorităţile locale lucrează în parteneriat cu toate sectoarele comunităţii locale, punând accent pe participarea comunităţii şi pe democraţia locală lărgită, oferind o modalitate de integrare a problemelor sociale, economice şi de mediu. Ea trebui să conducă la definirea de obiective, politici şi acţiuni la nivel local.

Aşadar, conceptul de dezvoltare durabilă se referă la o formă de creştere economică ce satisface nevoile societăţii în termeni de bunăstare pe termen scurt, mediu şi mai ales lung. Ea se fundamentează pe considerentul că dezvoltarea trebuie să vină în întâmpinarea nevoilor prezente fară să pună în pericol pe cele ale generaţiilor viitoare. In termeni practici, acestlucru înseamnă crearea condiţiilor pentru dezvoltarea economică pe termen lung, în acelaşi timp protejând mediul înconjurător14. Dezvoltarea durabilă reprezintă o direcţie de urmat, ce încearcă să echilibreze factorii de mediu, sociali şi economici.

1.2.Componentele dezvoltării localeDezvoltarea locală diversifică şi îmbogăţeşte activităţile pe un teritoriu dat prin

mobilizarea resurselor şi energiilor existente în zonă. Rezultat al eforturilor unei populaţii, dezvoltarea locală înseamnă punerea în aplicare a unui proiect de dezvoltare economicã, socială şi culturală. Acestea transformă un spaţiu de vecinătate într-un spaţiu de într-ajutorare activă15.

Definirea conceptului de „local” se face nu numai în legătură cu unităţile administrativ teritoriale, ci şi la nivel intercomunal, interregional şi chiar transfrontalier. Este necesar a se înţelege, în contextul dezvoltării regionale, locul şi rolul dezvoltării locale, parteneriatul dezvoltării şi tipologia relaţiilor la diverse niveluri administrative16.

Dezvoltarea locală presupune existenţa unui cadru normativ-procedural, a unui parteneriat local, a unei strategii de dezvoltare locală şi a unor resurse.

14 Aida Moga „Dezvoltarea durabila-Concept” „Principiile enuntate in Raportul Brundtland” Forum-supliment Arhitext Design-3/2001.15 Xavier Frege, Descentralizarea, Ed. Humanitas, Bucureşti 1991, pag. 5716 L. Matei, Managementul dezvoltării locale, Ed. Economică, Bucureşti 1998, pag. 95

8

Fig. nr. 1 Componentele dezvoltării locale

a.Cadrul legalDezvoltarea unui teritoriu presupune existenţa unui cadru legal, care o poate încuraja

sau stopa prin gradul de autonomie conferit actorilor locali sau prin gradul de implicare al nivelului statal. Cadrul legal, apanaj al nivelului central, are în vedere reglementări în domeniile:

- protecţia mediului;- dezvoltare socială;- economie şi piaţa;- guvernare, instituţii;- amenajarea teritoriului;- educaţie şi formare;- ştiinţă şi cercetare;

b.Parteneriat pentru dezvoltareParteneriatul poate fi definit ca un acord între două sau mai multe organisme, cu scopul

realizării unui obiectiv cu impact pozitiv asupra dezvoltării locale şi asupra pieţei locale a forţei de muncă17.

Aceste organisme pot fi reprezentante ale sectorului public (nivelul local –primar, consiliul local, nivelul teritorial – prefect, servicii publice deconcentrate, nivelul central –Guvernul, ministerele cu atribuţii în domenii precum economie, protecţie socială etc.),

17 L.Matei, op.cit., 2004, p.89

Cadrul legal

Obiective, strategie de dezvoltare Resurse

ParteneriatRezultate

9

sectorului privat (oameni de afaceri, întreprinzători, fonduri de capital de risc, instituţii pentru atragere de investiţii, organizaţii patronale, asociaţii locale, regionale ale întreprinzătorilor, centre şi incubatoare de afaceri, parcuri tehnologice, consultanţi particulari etc.) şi societăţii civile (ONG-uri, mass-media, reprezentanţi ai bisericii, sindicate, personalităţi reprezentative ale comunităţii).

Dezvoltarea parteneriatelor ca şi componentă a dezvoltării locale, presupune:- dezvoltarea unor mecanisme participative de consultare a cetăţenilor pentru realizarea proiectelor importante ale administraţiei locale;-asigurarea transparenţei la nivel de obiective generale şi specifice ale fiecarei entităţi publice.

Actori ai dezvoltării regionale şi locale şi nivelurile de intervenţie (Raportul Euro-Eurada, nr. 1, 29 ian. 1993, L. Matei, op.cit.)Nivel de intervenţie Denumirea organizaţiei

Nivel naţional şi internaţional Ministere EconomiceMinistere Sociale

Ministerul de ExterneInstitute

Organizaţie naţionala pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi/sau regionalã

Fonduri de capital de riscInstituţii pentru atragere de investiţii

Organizaţii patronaleNivel regional Departamentul autorităţilor regionale

Camera de Comerţ şi IndustrieCentrul regional de finanţare şi/sau investiţii

Asociaţia regionalã a antreprenorilorAsociaţia regionalã de dezvoltare

Capital de investiţii/ capital de riscNivel local Departamentul autorităţilor locale

Camera de comerţParcuri tehnologice

Centru de afaceri şi inovaţiiAsociaţia localã a antreprenorilor

Societate de reconversieConsultanţi particulariSocietate imobiliarãIncubator de afaceri

Fond local pentru capital de riscAgenţie localã antreprenorialã

Agenţie localã a forţei de muncã

c.Obiectivele şi strategia dezvoltăriiObiectivele dezvoltării locale pot fi formulate de către partenerii locali şi regionali

care sunt interesaţi în rezolvarea problemelor proprii ariilor lor de acţiune şi sunt organizaţi în parteneriat al dezvoltării locale.

10

Obiectivele dezvoltării trebuie sa fie SMART:-să fie specifice comunităţii;-să fie măsurabile, în sensul că presupun existenţa unor indicatori calitati şi cantitativi

de măsurare;-să fie adaptabile, adică să ţină cont de schimbările de mediu intern şi extern

comunităţii;-să fie realiste în sensul formulării lor pe baza analizei potenţialului local;-să fie temporale, definite în timp. Strategia de dezvoltare locală reprezintă un demers complex, rezultat al colaborării

dintre actorii dezvoltării, ce presupune un efort amplu de formulare a obiectivelor, identificare a căilor strategice de atingere a acestora în acord cu resursele ce pot fi antrenate.

d.Resurse pentru dezvoltareAplicarea strategiei de dezvoltare presupune existenţa unor resurse: financiare, umane,

materiale, informaţionale. Dezvoltarea trebuie să pornească de la resursele endogene şi să aibă în prim plan resursa umană şi potenţialul creativ al acesteia. Statul şi autorităţile locale sunt responsabili pentru crearea mecanismelor de dezvoltare a resurselor proprii colectivităţilor locale.

e.Rezultate ale dezvoltăriiOrice demers ce vizează dezvoltarea locală presupune etape de evaluare, ale căror

rezultate sunt puncte de plecare pentru etapele următoare. Evaluarea se poate realize de către fiecare actor implicat în procesele de dezvoltare, dar un rol important trebuie să fie atribuit comunităţii, cetăţenilor.

* * *Considerată o temă tradiţională a acţiunilor municipale şi regionale, dezvoltarea locală

şi-a pierdut din dinamism după cel de al doilea război mondial, când progresul se identifica cu formularea unor soluţii centrale de dezvoltare economicã. Tema a reapărut însă în momentul în care s-a apreciat că schimbările economice internaţionale tind să afecteze stabilitatea internă. Departe de a fi consideratã expresie a unor particularisme care ar trebui ţinute la distanţă de orice confruntare sau de orice concurenţă, această temă pune în mişcare strategii de consolidare a bazelor societăţii, situându-se în centrul strategiilor sociale şi culturale, strategiilor economice şi a strategiilor politice.

Dezvoltarea locală se caracterizează prin18: dezvoltarea locală este în acelaşi timp economică, socială şi culturală19; dezvoltarea locală pune în discuţie teritoriile ale căror dimensiuni şi statut nu sunt neapărat

echivalente20; dezvoltarea locală implică asocierea tuturor celor care participă la viaţa economică şi socială

în vederea stabilirii proiectelor21; 18 Xavier Frege, op. cit. pag 61-6619 Reconstituirea unei structuri nu se poate face în lipsa unei dimensiuni culturale, a unui proiect care sã mobilizeze resursele locale şi care sã se bazeze pe capacitate, pe tradiţii, pe experienţe.20 Spaţiile dezvoltării locale sunt spaţii vii care au o identitate culturalã şi o originalitate culturală. Ele pot corespunde sau nu unor colectivităţi existente şi, oricare ar fi denumirea folosită: municipalitatea, ţinut, zonă de lucru, canton, microregiune, vale, arondisment, cartier, suburbie, sunt spaţii în care vecinătatea poate duce la întrajutorare.

11

dezvoltarea locală diferă de strategiile tradiţionale de dezvoltare prin accentuarea resurselor endogene22;

reuşita unei politici de dezvoltare locală va depinde deci de rapiditatea cu care vor fi asigurate informarea şi specializarea23.

Aşadar, putem aprecia dezvoltarea locală ca fiind un proces complex de creştere a bunăstării la nivelul unui teritoriu, prin acţiuni concertate ale actorilor locali, regionali şi naţionali, acţiuni ce vizează domeniile protecţia mediului, dezvoltare socială, economie şi piaţa, guvernare, instituţii, informaţii, amenajarea teritoriului, educaţie şi formare, ştiinţă şi cercetare, pornind în primul rând de la potenţialul acelui teritoriu.

1.3.Domenii ale dezvoltării localeAşa cum precizam, dezvoltarea locală reprezintă un fenomen complex ce vizează întreaga

viaţă economică, socială, polică şi culturală de la nivelul unui teritoriu. Astfel, dezvoltarea locală trebuie să aibă în vedere elemente precum:

- protecţia mediului;- dezvoltare socială;- economie şi piaţa;- guvernare şi reglementări;- amenajarea teritoriului;- educaţie şi formare;- ştiinţă şi cercetare;

21 Partenerii naturali sunt reprezentaţi de aleşi, lucrãtori, antreprenori, organizaţiile unde îşi desfăşoară activitatea, camerele de comerţ, de artizanat, de agriculturã şi de industrie, asociaţiile de activităţi şi dezvoltare, comitetele de dezvoltare economicã şi sucursalele lor locale, comitetele locale pentru problema locurilor de muncã, comitetele ţinuturilor etc..22 Din lipsa instituţiilor financiare locale şi ţinând cont de dotarea inegală în domeniul resurselor naturale, aceşti factori endogeni accentuează importanţa capacităţilor întreprinderilor care vor exista sau nu la acest nivel.23 În absenţa reţelei de informare şi comunicare, nu există şanse ca proiectele izolate să intre în contact şi să se îmbogăţească reciproc prin apariţia unor proiecte mai vaste.

12

Fig. nr. 2 Domenii ale dezvoltării locale

1.3.1.Protecţia mediuluiMultă vreme, între procesele de dezvoltare şi protecţia mediului a existat un antagonism,

dezvoltarea economică realizându-se prin afectarea mediului înconjurător. Această opoziţie a fost depăşită, apreciindu-se că mediul şi echilibrul natural stau la baza dezvoltării sociale şi umane, indiferent de nivel: mondial, transnaţional, naţional şi local. Dezvoltarea durabilă vizează tocmai conjugarea aspiraţiilor privind dezvoltarea economică cu cele privind protecţia mediului.

Protecţia mediului ca şi componentă a dezvoltării locale are în vedere:-resursele locale: biodiversitate24, vegetaţia în special cea forestieră25 şi apa26;

24 Documente ce vizează protecţia biodiveristăţii ca şi componentă a dezvoltării locale:Acorduri internaţionale- Convenţia asupra diversităţii biologice (1992) şi rapoartele de la Buenos Aires (1996), Bratislava (1998), Nairobi (2000), La Have (2002), Kuala Lumpur (2004)- Protocolul de la Cartagena cu privire la prevenirea riscurilor biotehnologice (2000) şi rapoartele de la Montpellier (2000), Nairobi (2001) - Convenţia cu privire la conservarea faunei europene şi a habitatelor naturale de la Atena (1979)- Convenţia asupra speciilor migratoare, Bonn (1979)- Convenţia asupra comerţului internaţional cu specii pe cale de dispariţie Washington (1973)Programe internaţionale- Planul mondial de acţiune asupra resurselor fitogenetice (1996)- Declaraţia de la Leipzig (1996)- Strategia mondială pentru gestiunea resurselor genetice a animalelor de crescătorieAlte documente- Agenda 21, cap. 15 – Prezervarea diversităţii biologiceâUniunea Europeană- Europa şi pădurea, studio realizat de către grupul EUROFOR pentru Parlamentul European (1996)

Dezvoltare locală

Protecţia mediuluiDezvoltare socială

Ştiinţă şi cercetare

Educaţie şi formare

Amenajarea teritoriului

Guvernare şi reglementări

Economie şi piaţă

13

-medii specifice: munţi27, insule28, mări şi oceane;-probleme mondiale: stratul de ozon29, clima30 şi energia;-dezechilibre locale: eroziunea solurilor, deşertificare31 etc.

25Declaraţii internaţionale- Raportul Naţiunilor Unite asupra mediului şi dezvoltării (Rio, 1992), anexa III, Declaraţie de principii pentru un consens general asupra gestiunii, conservării şi exploatării ecologice pentru toate tipurile de păduri- Naţiunile Unite – grupul interguvernamental special cu privire la păduri – rapoarte anuale- Naţiunile Unite – forumul interguvernamental asupra pădurilor - rapoarte anuale- Forumul Naţiunilor Unite cu privire la păduri – rapoarte asupra sesiunilor din 2000, 2002, 2003, 2004Alte documente internaţionale- Agenda 21, Capitolul 11 26 Documente şi rapoarte internaţionale- Agenda 21 , Capitolul 18 – Protecţia resurselor de apă dulce şi a calităţii acestora- Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune extraordinară (1997)- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a zecea sesiune din 199427Documente şi rapoarte internaţionale- Agenda 21 , Capitolul 13 – Gestiunea ecosistemelor fragile: punerea în valoare durabilă a munţilor- Adunarea Generală a ONU, a 10-a sesiune extraordinară (1997)- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a treia sesiune din 1995, a opta sesiune (2000), a zecea sesiune (2001)- Consiliul Economic şi Social28 Documente şi rapoarte internaţionale- Agenda 21 , Capitolul 17 – Protecţia oceanelor şi a mărilor şi a zonelor de coastă, utilizarea raţională şi punerea în vloare a resurselor - Adunarea Generală a ONU, a 49-a sesiune (1994), a 51-a sesiune (1995)- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a patra sesiune din 1996, a cicncea sesiune (1997), a şasea sesiune (1998)29Acorduri internaţionale- Manualul instrumentelor internaţionale pentru protecţia stratului de ozon, Secretariatul Convenţiei de la Viena pentru protejarea stratuluid e ozon şi a Protocolului de la Montreal cu privire la substanţele care afectează stratul de ozon (martie 2000)- Protocolul de la Montreal asupra substanţelor care distrug stratul de ozon şi deciziile reuniunilor părţilor interesate de la Helsinki (1989), Londra (1990), Nairobi (1991), Copenhaga (1992), Beijing (1999)- Convenţia de la Viena pentru Protecţia Stratului de Ozon (22 martie 1985) şi deciziile conferinţelor care au urmat (Helsinki, 26-28 aprilie 1989, Nairobi, 17-19 iunie 1991, Bangkok 23 noiembrie 1993, San José, 25 -27 noiembrie 1996, Beijing -3 décembrie 1999) Uniunea Europeană- Decizia Comisiei din 26 noiembrie 1996 şi decizia din 16 decembrie 199930Acorduri internaţionale - Convenţia cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climaterice (Rio 1992) şi conferinţele ce au urmat Berlin (1995), Geneva (1996), Kyoto (1997), Buenos Aires (1998), Bonn (1999), Delhi (2002), Milan (2003)- Agenda 21 , Capitolul 9 – protectia atmosferei - Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune (1997)- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a patra sesiune din 1996, a cicncea sesiune (1997), a şasea sesiune (1998)Uniunea Europeană- A doua comunicare a Comunităţii Europene în contextual Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor Climatice (1998)31 Acorduri internaţionale - Convenţia Naţiunilor Unite asupra luptei împotriva deşertificării şi eroziunii solurilor şi sesiunile ce au urmat (Roma, Dakar, Recife, Bonn)

14

-poluarea atmosferică transfrontalieră;-poluare locală: deşeuri32, produse toxice.

1.3.2.Dezvoltare socialăComponenta socială a dezvoltării are în vedere crearea unui climat de echitate, prin lupta

împotriva sărăciei şi promovarea identităţii individuale într-o mare diversitate. Dezvoltarea are în vedere de asemenea, eliminarea discriminărilor dintre generaţii, îndeosebi prin atenţia acordată categoriilor defavorizate.

La modul general, se poate vorbi de dezvoltarea umană şi întărirea capacităţilor individuale, prin educaţie, aderarea la valorile etice şi dezvoltarea socială care are în vedere relaţii sociale şi culturale, participarea cetăţenilor la procesul decizional din cadrul autorităţilor publice.

Prin dezvoltare umană, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare are în vedere:-cooperarea la diferite niveluri33;-lupta împotriva sărăciei34;-demografia35;

- Agenda 21 , Capitolul 12 – gestiunea ecosistemelor fragile- Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune (1997)- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a treia sesiune din 1995, a zecea sesiune (2001)32 Acorduri internaţionale - Convenţia Naţiunilor Unite asupra controlului mişcărilor transfrontaliere de deşeuri periculoase şi eliminarea acestora şi sesiunile ce au urmat (Roma, Dakar, Recife, Bonn)- Programul pentru Habitat, Istabul 1996- Convenţia de la Stockholm asupra poluării organice consistente (2001)- Agenda 21 , Capitolul 20 – gestiunea ecologică raţională a deşeurilor periculoase, Capitolul 21 –gestiunea ecologică raţională a deşeurilor solide- Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune (1997)- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a şasea sesiune din 1994, a zecea sesiune (2001)

33Acorduri internaţionale - Agenda 21 , Capitolul 2 – cooperarea internaţională cu privire la accelerarea dezvoltării durabile- Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune (1997)- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a treia sesiune din 1995, a patra sesiune (1996), a şasea sesiune (1998), a noua sesiune (2001)34 Acorduri internaţionale- Naţiunile Unite – Samitul Mondial pentru Dezvoltare Socială (Copenhaga, 1995), capitolul II, Eliminarea sărăciei- Habitat II – Reuniunea Internaţională asupra sărăciei urbane (martie 1996)Documente şi rapoarte internaţionale- Agenda 21 , Capitolul 3 – lupta împotriva sărăciei- Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune (1997)- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a treia sesiune din 1995, a patra sesiune (1996), a şasea sesiune (1998), a noua sesiune (2001)- Comisia pentru dezvoltare socială a 34-a sesiuen (1995), a 37-a sesiune (2002)- Comisia pentru populaţie şi dezvoltare a treia sesiune – 199735 Conferinţe internaţionale- Programul de acţiune al Conferinţei Internaţionale asupra Populaţiei şi Dezvoltării (Cairo 1994) Documente şi rapoarte internaţionale- Agenda 21 , Capitolul 4 – dinamica demografică şi durabilitatea- Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune (1997)- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a treia sesiune din 1995, a patra sesiune (1996), a şasea sesiune (1998), a noua sesiune (2001)

15

-sănătatea36;-aşezările umane37;-grupuri specifice: tineri38, femei, populaţie autohtonă.

1.3.3.Economie şi piaţăProcesele privind dezvoltarea locală au în vedere dezvoltarea economică şi pieţele dar pe

termen lung. Această viziune trebuie să includă protecţia mediului, transferul producţiei către servicii, dimensiunea socială şi cea a resurselor umane, precum şi dezvoltarea teritoriului.

Modurile de producţie şi impactul acestora asupra resurselor nu pot evolua fără o responsabilizare a consumatorilor. Aceştia, prin cerere, pot determina un comportament durabil al întreprinderilor.

Dezvoltarea economică şi a comerţului conduc la creşterea rolului instrumetelor economice care permit internalizarea costurilor privind protecţia mediului şi a celor sociale.

- Comisia pentru dezvoltare socială a 34-a sesiuen (1995), a 37-a sesiune (2002)- Comisia pentru populaţie şi dezvoltare a treia sesiune – 199736 Acorduri internaţionale - Programul de acţiune al Conferinţei Internaţionale pentru Populaţie şi Dezvoltare (Cairo 1994)- Samitul Mondial asupra Dezvoltăroo Sociale (Copenhaga 1995)- Declaraţia de la Copenhaga asupra dezvoltării sociale – Angajamentul 6 Documente şi rapoarte internaţionale- Agenda 21 , Capitolul 6 – protecţia şi promovarea sănătăţii- Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune (1997)- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a treia sesiune din 1995, a patra sesiune (1996), a şasea sesiune (1998), a noua sesiune (2001)- Comisia pentru dezvoltare socială, sesiunea 37 (1999)37Conferinţe internaţionale- Programul Habitat II, Istambul, 1996- Conferinţa globală privind accesul la securitatea funciară şi condiţiile dezvoltării durabile a oraşelor, New Delhi, ianuarie 1996- International conference on urban poverty Florence, Italy 9-13 november 1997 - Intégration sociale et sécurité pour les pauvres des villes vers des villes pour tous Nairobi, Kenya 12-14 octobre 1999 - Session Spéciale de l'Assemblée Générale de L'ONU Istanbul+5, 2001 Programe internaţionale- ONU – programul oraşelor durabile- ONU Community Development Programme (UNCHS) 38 Acorduri internaţionale- Convenţia cu privire la drepturile copilului (1999) şi protocoalele facultative la această convenţie- World Declaration on the Survival, Protection and Development of Children- Plan of Action for Implementing the World Declaration on the Survival, Protection and Development of Children in the 1990- Conferinţa mondială asupra drepturilor omului, Viena 1993- Programul de acţiune al Conferinţei Internaţionale asupra Populaţiei şi Dezvoltării (Cairo 1994)- Sumitul Mondial pentru Dezvoltare Socială (Copenhaga 1995)- Programul Habitat II, Istambul, 1996Documente şi rapoarte internaţionale- Agenda 21 , Capitolul 25 Rolul copiilor şi tinerilor în promovarea unei dezvoltări durabile- Adunarea Generală a ONU, a 4a sesiune (1985- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a zecea sesiune din 2001- Comisia pentru drepturile omului, a cincea sesiune, 1994 - Comitetul drepturilor copilului, a treia sesiune, 1993, a opta sesiune 1995

16

Practic toate celelate componente ale dezvoltării locale sunt influenţate de elementul economic. Aşadar, dimensiunea economică a dezvoltării locale include:-integrarea proceselor economice cu cele privind protecţia mediului39;-dezvoltarea comerţului şi a industriei40;-alternative privind finanţarea dezvoltării41;-modificarea comportamentului consumatorilor.

1.3.4 Guvernare şi reglementăriDezvoltarea locală este influenţată de toate nivelurile: internaţional, naţional şi local.

Aceasta implică noi mecanisme de decizie politică şi cooperarea între diverşi actori de la diferite niveluri.

În procesele de dezvoltare locală, Naţiunile Unite şi componentele acestora Comisia pentru Dezvoltare Durabilă, PNUD, PNUE, joacă un rol major prin numeroasele conferinţe organizate îndeosebi după momentul Rio 1992: Cairo în 1994, Copenhaga în 1995, Pékin în 1995, Istanbul în 1996 Habitat II. Trebuie avute în vedere, de asemenea, reglementările adoptate la nivel european.

La nivel naţional, guvernele influenţează politicile de dezvoltare locală. Un rol important îl joacă participarea cetăţenilor şi abordarea raţională a deciziilor pe baza indicatorilor şi a proceselor de evaluare. Informarea şi accesul public la informaţii reprezintă, de asemenea, o componentă importantă a dezvoltării. Dezvoltarea presupune, astfel, implicarea tuturor factorilor interesaţi.

Din perspectiva guvernării şi reglementărilor, dezvoltarea locală presupune luarea în calcul a:

-instituţiilor internaţionale cu influenţă asupra proceselor de dezvoltare locală42;-instituţiilor naţionale;-instituţiilor locale43;-gradului de participare şi accesul public la informaţii44;

39 Documente şi rapoarte internaţionale- Agenda 21 , Capitolul 8 – integrarea proceselor de adoptare a deciziei cu privire la mediu şi dezvoltare- Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune (1997)- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a treia sesiune din 1995, a patra sesiune (1996), a şasea sesiune (1998), a noua sesiune (2001)40 Documente şi rapoarte internaţionale- Agenda 21 , Capitolul 30 – intărirea rolului comerţului şi a industriei- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a treia sesiune din 1995, a patra sesiune (1996), a şasea sesiune (1998), a noua sesiune (2001)41 Documente şi rapoarte internaţionale- Agenda 21 , Capitolul 33 – resurse şi mecanisme financiare- Adunarea Generală a ONU, a 19-a sesiune (1997) – resurse şi mecanisme financiare- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU –Report of the Secretary-General: Initial financial commitments, financial flows and arrangements to give effect to the decisions of the United Nations Conference on Environment and Development from all available funding sources and mechanisms

42 A se vedea Influenţa Europei asupra nivelului local de guvernare43 Carta autonomiei locale, Agenda2144Acorduri internaţionale- Convenţia cu privire la accesul al informaţii, participarea publicului la procesul decisional (Aarhus 1998)

17

-reglementările existente la nivel internaţional, naţional şi local.

1.3.5. Educaţie şi formareDezvoltarea se bazează pe resursa umană, astfel că la nivel local trebuie să existe

responsabilităţi în materie de calificare a forţei de muncă şi creştere a capacităţii de adaptare la schimbările de mediu.

În materie de educaţie şi formare, în procesele de dezvoltare locală trebuie să se ţină cont de şapte elemenete45:- necesitatea introducerii şi dezvoltării de studii cu caracter aplicat;- promovarea unei cunoaşteri capabile să sesizeze problemele globale, fundamentale, pentru a putea îngloba cunoaşterea locală;-condiţia umană trebuie să fie în centrul proceselor de învăţare;- cunoaşterea identităţii şi a evoluţiei umane;- învăţământul trebuie să elimine incertitudinile;- învăţământul trebuie să dezvolte înţelegerea;- educaţia trebuie să contribuie la realizarea unei legături între individ şi societate.

1.3.6. Ştiinţă şi cercetareŞtiinţa şi cercetarea trebuie să reprezinte punctul de plecare pentru orice proces de

dezvoltare. Acest fapt presupune valorizarea potenţialului uman la nivel local şi a cunoaştinţelor şi informaţiilor existente. În cadrul fiecărui domeniu al dezvoltării sunt necesare activităţi de cercetare care să fundamenteze programe de dezoltare promovate de fiecare actor.

1.3.7.Amenajarea teritoriuluiÎn materie de amenajare a teritoriului, nu se pot separa utilizarea acestuia (spaţiul natural,

spaţiul agricol, urban) de repartizarea activităţilor (locuinţe, comerţ, producţie etc.). Mobilitatea actuală în materie de utilizare a teritoriului şi trecerea dintr-o categorie de utilizare în alta, se dovedeşte ca fiind neviabilă pe termen lung.

În contextul mondializării, dezvoltarea locală devine din ce în ce mai importantă. Aplicarea procedurilor Agendei 21 locale are în vedere mobilizarea actorilor interesaţi (economici, sociali) către atingerea obiectivelor strategice de dezvoltare, implicit în materie de gestiune a teritoriului. Aceste obiective strategice trebuie să aibă în vedere valorificarea durabilă a patrimoniului şi resurselor unui teritoriu.

Utilizarea indicatorilor de dezvoltare locală, adaptaţi fiecărei situaţii, ar trebui să permită evoluţia colectivităţilor către o dezvoltare durabilă. Din perspectiva amenajării teritoriului ca şi componentă a dezvoltării locale, trebuie avute în vedere următoarele elemenete:

- aşezările umane46;

- Documentele celei de a doua reuniuni a semnatarilor Convenţiei (Dubrovbik 2000)- Public participation in making local environmental decisions- The Aarhus Convention Implementation GuideAlte documente şi rapoarte internaţionale- Raportul conferinţei Naţiunilor Unite asupra mediului şi dezvoltării, Rio 1992, Capitolul 4045 ONU pentru educaţie, ştiinţă şi cultură, Les sept saviors nécessaires à ’éducation du future, Edgar Morin, octombrie 1999

18

- Agenda locală 2147;- proiectele de dezvoltare teritorială;- amenajarea şi dezvoltarea durabilă a teritoriului48;- agricultura şi spaţiul rural49;- turismul şi transporturile.

Aşadar, amenajarea teritoriului este o componentă a dezvoltării locale. Activităţile de amenajare a teritoriului şi de urbanism constau în transpunerea la nivelul întregului teritoriu naţional a strategiilor, politicilor şi programelor de dezvoltare durabilă în profil spaţial, precum şi urmărirea aplicării acestora în conformitate cu documentaţiile de specialitate legal aprobate.

Activităţile conexe de amenajare a teritoriului şi de urbanism au ca obiect:

46 Conferinţe internaţionale- Programul Habitat II, Istambul, 1996- Conferinţa globală privind accesul la securitatea funciară şi condiţiile dezvoltării durabile a oraşelor, New Delhi, ianuarie 1996- International conference on urban poverty Florence, Italy 9-13 november 1997 - Intégration sociale et sécurité pour les pauvres des villes vers des villes pour tous Nairobi, Kenya 12-14 octobre 1999 - Session Spéciale de l'Assemblée Générale de L'ONU Istanbul+5, 2001 Programe internaţionale- ONU – programul oraşelor durabile46 Acorduri internaţionale- Convenţia cu privire la drepturile copilului (1999) şi protocoalele facultative la această convenţie- World Declaration on the Survival, Protection and Development of Children- Conferinţa mondială asupra drepturilor omului, Viena 1993- Programul de acţiune al Conferinţei Internaţionale asupra Populaţiei şi Dezvoltării (Cairo 1994)- Sumitul Mondial pentru Dezvoltare Socială (Copenhaga 1995)- Programul Habitat II, Istambul, 1996Documente şi rapoarte internaţionale- Agenda 21 , Capitolul 25 Rolul copiilor şi tinerilor în promovarea unei dezvoltări durabile- Adunarea Generală a ONU, a 4a sesiune (1985- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a zecea sesiune din 2001- Comisia pentru drepturile omului, a cincea sesiune, 1994 - Comitetul drepturilor copilului, a treia sesiune, 1993, a opta sesiune 1995Conferinţe internaţionale

- Programul Habitat, Istambul 1996- Habitat II

47 Texte de referinţă:-Apelul de la Hanovra, lansat de către primarii europeni (2000)-Declaraţia Conferinţei Euro-mediteraneene a oraşelor durabile, Sevillia, 1999-Planul de acţiune de la Lisabona-Carta oraşelor europene pentru durabilitate, Aalborg 1994Programe internaţionale-Programme des cités durables Centre des nations unies pour les etablissements humains (CNUEH-Habitat) Programmme des nations unies pour l'environnement (UNEP). 48 Documente şi rapoarte internaţionale- Agenda 21 , Capitolul 10 – Concepţia integrată a planificării şi gestiunii teritoriului- Adunarea Generală a ONU, a 19a sesiune (1997)- Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a ONU – a zecea sesiune din 200149

Documente şi rapoarte internaţionale- Agenda 21 , Capitolul 14 – Promovarea unei dezvoltări agricole şi rurale durabile- Adunarea Generală a ONU, a 19a sesiune (1997)

19

a) cercetarea în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului şi elaborarea studiilor de fundamentare a strategiilor, politicilor şi documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism; b) constituirea, întreţinerea, extinderea şi dezvoltarea bazei de date şi documente; c) elaborarea strategiilor şi politicilor în domeniu; d) avizarea şi aprobarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism; e) elaborarea de acte cu caracter normativ sau de normative în domeniu; f) monitorizarea şi controlul privind transpunerea în fapt a strategiilor, politicilor, programelor şi operaţiunilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

Capitolul IIPoliticile de dezvoltare urbană

2.1.Elemente generaleIniţial, politicile urbane erau realizate de către ingineri şi arhitecţi, accentuându-se

latura urbanistică a dezvoltării. Începând cu deceniul 6 al secolului XX, politicile de revitalizare urbană au condus la părăsirea completă a principiilor tehnice de abordare în dauna principiilor managementului urban,

Abordarea problematicii oraşelor numai din perspectiva amenajării teirtoriului şi urbanismului nu mai este de actualitate. Oraşul reprezintă un complex în care componenta socială, schimburile economice, serviciile, protecţia mediului, educaţia, cultura, ştiinţa şi cercetarea sunt elemente de luat în calcul. Dezvoltarea urbană urmăreşte crearea bunăstării colectivităţilor urbane, prin înclobarea tuturor domeniilor şi componentelor dezvoltării locale. Din punct de vedere administrativ, oraşul devine un actor important pe scena economică naţională, având propriile drepturi, importanţă politică, poziţie în domeniile profesionale şi capacitate de a se alia cu alţi actori în vederea promovării creşterii economice În contextul actual, abordarea conceptului de „politici urbane”, trebuie făcută din cel puţin trei puncte de vedere50:1.din punctul de vedere al ariilor de interes, politicile urbane evidenţiază aspectele sectoriale ale locuirii, ale terenurilor urbane, dezvoltării economice, îmbunătăţirii serviciilor publice, protecţia mediului etc. În acest sens Legea administraţiei publice locale consacră prin articolul 2, modul de responsabilizare a Administraţiei Publice în circumscripţiile administrativ-teritoriale:” ea se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizării şi desconcentrării serviciilor publice, eligibilităţii şi responsabilităţii autorităţilor administrative locale, legalităţii, cooperării şi solidarităţii între autorităţile administraţiei publice precum şi al consultării cetăţenilor, inclusiv prin referendum în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit.” 2.din punctul de vedere al conţinutului, politicile urbane reprezintă orice principiu sau plan de guvernare privind problematica urbană. Enunţul lor trebuie să se formuleze pe domenii specifice de analiză pe baza identificării şi prioritizării problemelor urbane ce rezultă din analiza datelor, informaţiilor şi indicatorilor ce reflectă situaţia existentă.3.din punctul de vedere al procesului, politicile urbane reprezintă un demers ciclic, care cuprinde formularea scopurilor dezvoltării urbane şi evaluarea rezultatelor dezvoltării,

50 Gh. Teodorof, Dezvoltare şi planificare urbană, suport de curs, SNSPA, 2004

20

planificarea acestei dezvoltări, proiectarea şi implementarea, încorporând investiţiile publice şi consumul .

Dezvoltarea urbană trebuie să ţină seamă de o serie de principii, cum ar fi:Principiul legalitaţii

Legalitatea reprezintă un principiu fundamental care stă la baza fenomenului administrativ şi căruia i se subordonează acţiunea administraţiei publice. Aceasta trebuie să se întemeieze pe lege, care reprezintă o bază de referinţă în aprecierea acesteia. Legalitatea este sinonimă cu regularitatea juridică şi presupune că acţiunea administraţiei să ţină seama de două elemente: obligaţia de conformare faţă de lege şi obligaţia de iniţiativă pentru a asigura aplicarea legii. În materie de planificare urbană legalitatea presupune respectarea cadrului normativ cu privire la amenajarea teritoriului, rpotecţia mediului etc., în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase.

Principiul descentralizăriiDescentralizare teritorială se distinge de descentralizarea numită tehnică sau

descentralizarea prin servicii (diferenţierea se fundamentează pe distincţia colectivitate teritorială / stabiliment public). Numeroşi autori privesc descentralizarea prin servicii ca o tehnică de gestiune administrativă apropiată de deconcentrare51 sau ca un procedeu de gestiune a serviciilor publice deosebit de descentralizare sau deconcentrare52. Această opoziţienu este întotdeauna determinantă în materie de descentralizare.

Descentralizarea răspunde unui spaţiu geografic determinat, care înglobează de fapt toţi administraţii care se găsesc aici şi permite colectivităţilor locale să realizeze activităţi diferite, încredinţate prin lege pentru a administra interesele populaţiilor din aceste circumscripţii.

Definim descentralizarea ca fiind acel sistem potrivit căruia administrarea intereselor locale, comunale, orăşeneşti sau judeţene se realizează de către autorităţi liber alese de către cetăţenii colectivităţii respective. Având la dispoziţie, mijloace financiare proprii şi beneficiind de putere autonomă de decizie, acest sistem răspunde ideii de libertate.

Autonomia locală este o formă de exprimare a principiului descentralizării administrative. Aceasta este asociată cu stabilirea unui statut distinct al colectivităţilor locale, al autorităţilor acestora, în raport cu administraţia de stat şi cu autorităţile care exercită funcţiile acestuia în unităţile administrativ-teritoriale.

Acest principiu este legat de colectivităţile locale care, în “Carta Europeană: Exerciţiul autonom al puterii locale”, adoptată de Consiliul Europei la 15.10.1985, sunt definite, ţinându-se cont de reglementările naţionale, ca fiind colectivităţi locale de bază (comune, districte, departamente), dar şi colectivităţi regionale, în măsura în care statele părţi la aceasta convenţie nu recurg la rezervele pe care Carta le permite.

Prin art. 4 din "Carta Europeană: Exerciţiul autonom al puterii locale”, se instituie principiul subsidiarităţii, stipulându-se că aceste colectivităţi locale dispun, în cadrul legii, de întreaga competenţă de a lua iniţiativa pentru orice chestiune care nu este exclusă din domeniul competenţelor lor sau care nu este atribuită unei alte autorităţi, că exerciţiul puterii publice trebuie, de o manieră generală, să revină acelor autorităţi care sunt cele mai apropiate de cetăţeni şi că puterile, competenţele, încredinţate colectivităţilor locale trebuie să fie în mod normal depline şi întregi.

51 Rene Chapus, Droit administrative général, Ed. Montchrestien, coll. Domat – Droit public, ediţia a 4-a, 1988, volumul I, p. 26352 Olivier Dugrip şi Luc Saidj , Les établissements publics nationaux, L.G.D.J., 1992, p. 15 şi 54

21

Aşadar, subsidiaritatea presupune ca accentul, greutatea, în luarea deciziilor de interes public, să coboare cât mai spre nivelul de bază, să nu mai constituie un monopol sau o regulă pentru administraţia de stat.

De aceea, regula în materie de competenţă pentru satisfacerea interesului public trebuie să o constituie autorităţile locale autonome la nivelul de bază (comuna şi oraşul), care sunt cele mai apropiate de nevoile cetăţenilor şi sunt alese de aceştia, iar excepţiile trebuie să le reprezinte autorităţile administraţiei publice autonome de la nivelul intermediar şi autorităţile administraţiei de stat.

Potrivit art.3 din "Carta Europeană: Exerciţiul autonom al puterii locale”, prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice.

Problema autonomiei locale se pune numai în statele unitare sau în statele din componenţa unei federaţii. În toate cazurile, autonomia locală relevă gradul de independenţa a colectivităţilor locale în raport cu statul din care fac parte. Ca atare, autonomia locală nu poate fi confundată cu organizarea raportului dintre statul federal şi componentele acestuia. În statele federale, relaţiile dintre statul federal şi componentele acestuia exclud orice putere a autorităţilor federale asupra colectivităţilor locale din statele componente, controlul se manifesta numai la nivelul statelor, fiind excluse imixtiunile acestora în problemele colectivităţilor locale care dispun de autorităţi proprii ce se află sub controlul exclusiv al autorităţilor statului din care fac parte.

Principiul dezvoltării durabileAcest principiu a fost proclamat în cadrul “Declaraţiei de la Rio” (pct.3), semnată de

majoritatea statelor lumii, printre care şi România, în cadrul Conferinţei ONU pentru protecţia mediului şi dezvoltare din iunie 1992. Conform principiului 3 al Declaraţiei privind mediul înconjurător şi dezvoltarea, “dreptul la dezvoltare trebuie realizat astfel încât să satisfacă echitabil nevoile privind dezvoltarea şi mediul înconjurător ale generaţiilor prezente şi viitoare”.

Problema cheie a dezvoltării durabile o constituie reconcilierea între două aspiraţii umane: necesitatea continuării dezvoltării economice şi sociale, dar şi protecţia şi îmbunătăţirea stării mediului, ca singura cale pentru bunăstarea atât a generaţiilor prezente, cât şi a celor viitoare.

Conform prevederilor stabilite în cadrul Conferinţei de la Rio, fiecare autoritate locală are obligaţia de a elabora propria strategie locală de dezvoltare durabilă.

Agenda 21 Locală este procesul prin care autorităţile locale lucrează în parteneriat cu toate sectoarele comunităţii locale, punând accentul pe participarea comunităţii şi pe democraţia locală lărgită, oferind o modalitate de integrare a problemelor sociale, economice şi de mediu. Ea trebui să conducă la definirea de obiective, politici şi acţiuni la nivel local.

Principiul parteneriatuluiParteneriatul ar putea fi definit ca ,,un acord între două sau mai multe organisme, cu

scopul realizării unui obiectiv cu impact pozitiv asupra dezvoltării locale şi asupra pieţei locale a forţei de muncă”.2

În cadrul parteneriatului local este importantă relaţia de asociere care se stabileşte între diferiţi actori ai dezvoltării locale. Fiecare dintre aceşti actori trebuie să cunoască foarte bine care le sunt atribuţiile, contribuţiile şi modul de patricipare la parteneriat.

2 Lucica Matei, Managementul dezvoltării locale, Ed. Economică, Bucureşti 2001

22

Un aspect deosebit de important în ceea ce priveşte succesul parteneriatului public/privat, îl constituie reprezentativitatea celor două componente. Astfel, cele două părţi care dialoghează şi pun în comun experienţă, inovaţie, resurse materiale, umane şi financiare, trebuie să aibă girul organizaţiilor din care provin, pentru a putea să soluţioneze problemele colectivităţilor locale. Aşadar, vorbim despre caracterul deschis al parteneriatului dintre cele două sectoare (public/privat).3

Aşa cum am arătat anterior, ceea ce cu siguranţă putem afirma în legătură cu actorii acestor parteneriate este coeziunea şi colaborarea dintre ei. Chiar dacă este vorba despre entităţi extrem de diferite, elementul comun tuturor participanţilor este realizarea cu succes a proiectului în lucru.

2.2.Abordări privind planificarea urbană Planificarea urbană s-a axat timp îndelungat pe un singur instrument şi anume

planul urbanistic, dar în contextul accentuării tendinţelor de a face aplicabil principiul dezvoltării durabile, s-a considerat că folosirea planului strategic de dezvoltare locală şi părăsirea planurilor de tip master-plan ar conduce la o mai bună integrare a planificării şi gestiunii teritoriului în general cu dezvoltarea economică, socială etc..

Un astfel de plan strategic, trebuie să pregătească baza geografică, economică şi socială a oraşului în principal pe următoarele direcţii53: Stabilirea parametrilor pentru dezvoltarea viitoare ţinând cont de constrângerile topografice şi considerentele de mediu – pentru o dezvoltare durabilă; Maximizarea eficienţei în realizarea infrastructurii urbane, cum ar fi drumurile, canalizarea, energia electrică, apa, gazele etc. Facilitarea coordonării activităţilor comerciale/ business şi a serviciilor publice, crearea de locuri de muncă, transportul, locuinţele, educaţia, protecţia socială, etc. Înlăturarea obstacolelor care blochează dezvoltarea economică, spaţiale, sociale, etc.

Dezvoltarea urbană durabilă trebuie să fie o constantă în elaborarea strategiilor de dezvoltare locală, avându-se în vedere principiile de la Rio de Janeiro-1992- Agenda 21 şi Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă în România – care susţin dezvoltarea durabilă şi abordează în conţinutul lor direcţii esenţiale pe care edilii locali trebuie să le prevadă, susţină si evalueze: Protecţia şi promovarea sănătăţii umane; Creşterea populaţiei şi sănătatea ecosistemului; Aşezări umane viabile; Dezvoltare economică responsabilă; Conservarea şi gospodărirea resurselor (protecţia atmosferei, gospodărirea viabilă a terenurilor, combaterea despăduririlor); Dezvoltarea montană durabilă; Dezvoltarea durabilă a agriculturii; Conservarea diversităţii biologice; Protecţia şi gospodărirea apelor dulci; Siguranţă în utilizarea produselor toxice;

3 idem53 Gh. Teodorof, op.cit

23

Gospodărirea deşeurilor periculoase , radioactive şi a deşeurilor solide şi apelor uzate orăşeneşti, etc.

Este de menţionat că aderarea României în Uniunea Europeană, nu se poate face fără implementarea conţinutului Agendei 21 şi transpunerea ei în practică prin Strategia Naţională şi Strategiile Locale pentru Dezvoltare Durabilă în România.

2.3. Serviciile urbane -instrumente de transpunere practică a politicilor de dezvoltare urbană

Putem defini serviciul public ca fiind activitatea realizată de către o colectivitate (locală, regională, naţională sau europeană, prin puterea de care aceasta dispune) sau încredinţată de aceasta unui terţ, prin care contribuie la realizarea sau la punerea în valoare a unui bun public sau furnizarea unui serviciu necesar tuturor (existent sau nou), care nu poate fi realizat sau prestat doar prin regulile pieţei. Această necesitate poate decurge dintr-un interes strategic comun sau din necesitatea de solidaritate şi echitate. Activităţile specifice serviciului public contribuie la dezvoltarea durabilă a comunităţii şi presupun înglobarea noilor tehnologii şi a proceselor manageriale pentru creşterea performanţelor. Finanţarea serviciilor publice se realizează din surse bugetare, extrabugetare, combinaţii ale acestora sau se autofinanţează.

Serviciile urbane vizează domenii precum:A.Infrastructură, locuinţe, transport, fond funciar, protecţia mediului

Autorizare a construirii, disciplina în construcţii Cadastru şi fond funciar Protecţia mediului Administrarea spaţiului locativ Distribuirea energiei termice Alimentare cu apă, canalizare şi epurarea apelor uzate Transportul public local de călători Administrarea spaţiilor verzi Salubrizarea localităţilor Întreţinerea, repararea şi exploatarea drumurilor publice Furnizarea de gaz şi electricitate Iluminatul public

B.Artă, cultură, educaţie, relaţii cu comunitatea Susţinera învăţământului preuniversitar de stat Susţinerea activităţilor culturale, educative şi de tineret Relaţii cu comunitatea – cetăţeni, ONG-uri, asociaţii de proprietari, societăţi

comerciale

C.Asistenţă socială, sănătate, evidenţa populaţiei

Protecţia drepturilor copiilor Protecţia persoanelor cu handicap Protecţia persoanelor fără venituri Asistenţa persoanelor vârstnice

24

Autoritate tutelară Administrarea de instituţii sanitare Stare civilă şi evidenţa informatizată a personei

D.Ordinea şi siguranţa publică Protecţia civilă Poliţia comunitară Controlul comercial

E.Activităţi comerciale, colectarea impozitelor şi taxelor locale, sprijinirea liberei iniţiative

Organizarea şi funcţionarea pieţelor agroalimentare Exploatarea parcajelor publice Licenţierea transportului privat de călători Colectarea impozitelor şi taxelor locale Autorizare liberă iniţiativă, privatizare

25

Capitolul IIIAmenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbană pe plan european.

Conceptul de amenajare a teritoriului ( planificare spaţială / regională ) a fost definit ca încă din anul 1960 de Adunarea Parlamentară şi Conferinţa Autorităţilor Locale şi Regionale ale Consiliului Europei drept “expresie geografică a politicilor economice, sociale, culturale şi ecologice ale societăţii”.54

Amenajarea teritoriului contribuie la o mai bună organizare spaţială în Europa şi la identificarea soluţiilor pentru problemele care apar la nivel naţional, prin crearea sentimentelor de identitate comună în cadrul relaţiilor Nord – Sud şi Est – Vest.

Omul şi dorinţa sa de mai-bine, ca şi interacţiunea sa cu mediul, reprezintă esenţa amenajării teritoriului. Aceasta trebuie să fie55:

- democratică – să fie astfel realizată încât să asigure participarea oamenilor pe care îi vizează şi a reprezentanţilor lor;

- comprehensivă – să asigure coordonarea diferitelor politici sectoriale şi să le integreze într-o abordare cuprinzătoare;

- funcţională – prin luarea în considerare a existenţei unei conştiinţe regionale bazată pe valori, cultură şi interese comune, uneori deasupra frontierelor administrative şi teritoriale, în timpul stabilirii aranjamentelor instituţionale între diverse state;

- pe termen lung – să analizeze şi să ia în considerare dezvoltarea şi trendurile pe termen lung, cu axare pe fenomenele economic, social, cultural, ecologic şi pe măsurile adecvate de intervenţie.

Factorii de influenţă asupra amenajării teritoriului:

54 Recomandarea Nr. (84) 2 a Comitetului Miniştrilor Statelor Membre, privind Carta Europeană a Amenajării Teritoriului55 Ghe. Teodorof op.cit.

26

- multitudinea factorilor decizionali, individuali şi instituţionali;- incertitudinea tuturor studiilor previzionale;- presiunea pieţei;- particularităţile sistemelor administrative şi - condiţiile socio-economice şi de mediu diferite.

Cunoscând factorii, trebuie acţionat în sensul reconcilierii acestora într-un mod cât mai armonios posibil.

Obiectivele fundamentale ale amenajării teritoriului sunt:- dezvoltarea socio-economică echilibrată a regiunilor;- îmbunătăţirea calităţii vieţii;- mangementul responsabil al resurselor naturale şi- utilizarea raţională a pământului.

Din punct de vedere instituţional, din 1968, Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei a hotărât organizarea la nivel european a următoarelor structuri:

Conferinţa Europeană a Miniştrilor responsabili cu Amenajarea Teritoriului ai Statelor membre ale Consiliului Europei (CEMAT) – la fiecare 3 ani;

2 Seminarii sau Conferinţe – în fiecare an şi 2 întâlniri ale Comitetului Miniştrilor – în fiecare an.

Comisia Europeană a adoptat şi ea un document (la Postdam, în anul 1999), intitulat Schema de dezvoltare a spaţiului comunitar (SDEC) - Spre o dezvoltare spaţială echilibrată şi durabilă a teritoriului Uniunii Europene, care venea cu o serie de clarificari referitoare la raporturile complexe dintre politicile de dezvoltare şi dimensiunea spaţiala a acestora şi care stabilea Principii directoare pentru dezvoltarea teritorială durabilă a continentului european.

În Sesiunea Plenară Anuală a Conferinţei Autorităţilor Locale şi Regionale din Europa CLRAE (17-19 martie 1992, Strasbourg) a fost adoptată Carta Urbană Europeană.

Aceasta includea Declaraţia Europeană a Drepturilor Urbane şi prevedea principiile dezvoltării oraşelor din Europa.

Potrivit acestei declaraţii, considerând că exercitarea următoarelor drepturi trebuie să sebazeze pe solidaritatea şi responsabilitatea cetăţenilor, implicând o egală acceptare a îndatoririlor, cetăţenii oraşelor europene au dreptul la :

1. Securitate;2. Un mediu sănătos şi nepoluat;3. Locuri de muncă;4. Locuire;5. Mobilitate;6. Sport şi divertisment;7. Cultură;8. Integrare multiculturală;9. Bună calitate arhitecturală şi a ambianţei fizice;10. Armonizarea funcţiunilor;11. Participare;12. Dezvoltare economică;13. Dezvoltare durabilă;14. Servicii şi bunuri;15. Bogăţie naturală şi resurse;16. Împlinire personală;

27

17. Colaborare inter-municipală;18. Structuri şi mecanisme financiare;19. Egalitate.

În urma evoluţiei viziunilor internaţionale şi europene asupra căilor şi modalităţilor de dezvoltare în general şi, în special, de dezvoltare a aşezărilor umane, prin apariţia a noi concepte şi obiective strategice, precum şi prin elaborarea a noi principii, Carta Urbană Europeană a fost reluată în dezbatere, în cadrul Conferinţei Internaţionale organizată la Sofia ( Bulgaria), în perioada 16 – 17 mai 2002, de către Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale din Europa ( CLRAE ), împreună cu Oraşul Sofia şi Asociaţia Naţională a Municipalităţilor din Bulgaria.

În cadrul Conferinţei au fost dezbătute 4 teme:1. Carta Urbană Europeană : origini, scopuri şi principii;2. Carta ca factor de stabilitate;3. Mediul construit în oraş;4. Revizuirea şi îmbunătăţirea diseminării Cartei.

La nivel internaţional pot fi amintite şi alte elemente precum :1. - colaborarea dintre ONU – Departamentul Habitat şi Banca Mondială, care, în

anul 1999, înfiinţat Alianţa Oraşelor, care a derulat Programul “ Oraşe fără slumuri”, în cadrul căruia a fost elaborată Strategia de dezvoltare a oraşelor, cu obiective până în anul 2020 şi care a fost adoptată prin Rezoluţie a Adunării Generale a ONU. 56

2. - “ EUROCITIES“ – Reţeaua marilor oraşe europene, înfiinţată în anul 1986 şi care reuneşte 118 mari oraşe din circa 31 de ţări din Europena.

Aceasta s-a angajat într-un dialog susţinut cu instituţiile europene, cu privire la o gamă largă de politici care afectează aceste oraşe: 57

dezvoltarea economică; mediul; transport şi mobilitate; probleme sociale; cultură; informatia şi societatea bazată pe cunoaştere şi servicii de interes general.

Obiectivele strategice, propuse de EUROCITIES în documentul “ Lucrând împreună pentru o mai bună calitate a vieţii pentru toţi“, vizează schimbări pe termen lung, grupate în cinci mari dimensiuni de politici urbane58

1. Dimensiunea Socială : " Mari oraşe INCLUZIVE"; Promovarea acţiunii de combatere a sărăciei şi excluziunii sociale; Promovarea oportunităţilor egale pentru toţi, respectând

diversitatea; Asigurarea drepturilor pentru toţi la Societatea Informaţională şi

Bazată pe Cunoaştere;

56 United Nations Millennium Declaration, General Assembly resolution A/RES/55/2, 18 September 2000.57 www.eurocities.org58 Adoptat de Adunarea Generală Anuală a EUROCITIES, la Porto, în 28 noiembrie2003.

28

2. Dimensiunea Economică : " Mari oraşe PROSPERE"; Promovarea dezvoltării economice urbane durabile; Promovarea creerii de noi oportunităţi de angajare; Promovarea accesului tuturor la servicii de înaltă calitate ; Promovarea acţiunii de îmbunătăţire a securităţii urbane.3. Dimensiunea Mediului : " Mari oraşe DURABILE"; Promovarea abordărilor integrate pentru planificarea urbană şi a mediului; Promovarea acţiunii de îmbunătăţire a calităţii mediului; Promovarea reţelelor de transport accesibile, sigure şi integrate; Promovarea unor norme de consum responsabile / rezonabile ;4. Dimensiunea Culturală : " Mari oraşe CREATIVE " Promovarea recunoaşterii tot mai mare a culturii ca aspect vital al politicilor

publice la toate nivelurile; Promovarea accesului la participare şi participarea la cultură pentru toţi;

5. Dimensiunea Administrării : " PARTICIPARE ŞI COOPERARE". Promovarea implicării cetăţeneşti în realizarea şi executarea politicilor ; Promovarea şi modernizarea administraţiei publice şi a e-administraţie; Promovarea lucrului în reţele internaţionale şi colaborarea între marile oraşe.

3. Agenda Locala 21Agenda Locală 21 reprezintă strategia locală de aplicare a principiilor dezvoltarii

durabile, la nivelul unei comunităţi.Scopul acesteia este de a contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţa ale întregii

populaţii.Implementarea principiilor dezvoltării durabile la nivel local, înseamnă:

- identificarea problemelor sociale, economice şi de protecţie a mediului;- formularea obiectivelor ce trebuie atinse.

Obiectivele Agendei Locale 21 constau în:- realizarea unui progres social care să vina în întâmpinarea nevoilor fiecărui

cetăţean; - creşterea şi stabilizarea economică; - protecţia efectivă a mediului şi utilizarea durabilă a resurselor naturale.

Esenţa unei abordari eficiente asupra dezvoltării durabile consta în integrarea unei game de politici şi programe care se completează unele pe altele în domeniile social, economic şi protectia mediului.

Agenda Locală 21 se realizează prin :- planuri locale de acţiune şi proiecte concrete care să soluţioneze problemele

sociale, economice şi de protecţie a mediului existente;- participarea comunităţii şi pe democraţia locală lărgită, care pot mări şansele

integrării problemelor sociale, economice, culturale şi de protecţie a mediului;- evaluarea stadiului actual de dezvoltare;- evaluarea potenţialului existent;- accentuarea rolului educaţiei, considerându-se ca educaţia permanentă, care

induce încredere, gândire creativă şi un scop concret în viaţă, ca şi cunoştinţele, contribuie direct la durabilitatea locală şi la acumularea de capacităţi.Etapele realizării Agendei Locale 21:

1. stabilirea unei filozofii;

29

2. identificarea problemelor şi cauzelor; 3. formularea obiectivelor;4. stabilirea priorităţilor;5. stabilirea ţintelor;6. stabilirea resurselor;7. identificarea opţiunilor de acţiune;8. elaborarea programelor prin care vor fi atacate ţintele; 9. întocmirea Planului Local de Acţiune; 10. implementarea şi monitorizarea;

11. evaluarea şi corecţiile.

Porcesul de schimbare la nivel local presupune exisţa voinţei politice şi a curajului, în sensul că autorităţile locale trabuie să înţeleagă necesitatea acestui demers.

Capitolul IVResponsabilităţi în materie de dezvoltare şi planificare urbană în România

4.1. Atribuţiile administraţiei publice centraleActivitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism la nivel naţional este

coordonată de Guvern, care stabileşte, în raport cu conţinutul Programului de guvernare, programe prioritare, linii directoare şi politici sectoriale.

Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului este organul specializat al Guvernului în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului, pe care îl conduce, exercitând şi controlul statului privind aplicarea prevederilor cuprinse în documentaţiile specifice, având în această calitate următoarele atribuţii59: a) elaborarea Planului de amenajare a teritoriului naţional; b) elaborarea Planului de amenajare a teritoriului regional, care fundamentează planurile de dezvoltare regională; c) elaborarea Regulamentului general de urbanism; d) avizarea proiectelor de acte normative referitoare la activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism; e) colaborarea cu ministerele, precum şi cu celelalte organe ale administraţiei publice centrale, pentru fundamentarea, din punct de vedere al amenajării teritoriului şi al urbanismului, a programelor strategice sectoriale; f) colaborarea cu consiliile pentru dezvoltare regională, consiliile judeţene şi consiliile locale, precum şi urmărirea modului în care se aplică programele guvernamentale şi liniile directoare în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului la nivel regional, judeţean şi local;

59 LEGEA nr.350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul publicată în M.Of. nr. 373/10 iul. 2001

30

g) avizarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, potrivit competenţelor stabilite prin legislaţie.

In îndeplinirea atribuţiilor sale Ministerul utilizează informaţii de sinteză la nivel naţional din toate domeniile de activitate economică şi socială.

Celelalte ministere şi organe ale administraşiei publice centrale sunt obligate spfurnizeze acestuia, la cerere, informaşiile necesare pentru desfăşurarea activităţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului poate solicita autorităţilor administraţiei publice locale să elaboreze sau să modifice o documentaţie de urbanism sau de amenajare a teritoriului, în vederea aprofundării, detalierii sau aplicării unor prevederi cuprinse în programele strategice sectoriale ale Guvernului, precum şi pentru respectarea intereselor generale ale statului.

4.2. Atribuţiile administraţiei publice localeConsiliul judeţean coordonează activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism

la nivel judeţean. In cadrul aparatului propriu al consiliului judeţean, municipal sau orăşenesc şi în cel al Consiliului General al Municipiului Bucureşti se organizează şi funcţionează, potrivit legii, structuri specializate în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului, conduse de arhitectul-şef al judeţului, al municipiului sau al oraşului, respectiv de arhitectul-şef al municipiului Bucureşti.

În cadrul aparatului propriu al consiliului judeţean, municipal sau orăşenesc şi în cel al Consiliului General al Municipiului Bucureşti se organizează şi funcţionează, potrivit legii, structuri specializate în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului, conduse de arhitectul-şef al judeţului, al municipiului sau al oraşului, respectiv de arhitectul-şef al municipiului Bucureşti.

Funcţia de arhitect-şef va fi ocupată, în condiţiile legii, de un funcţionar public având de regulă formaţia de arhitect sau urbanist licenţiat al învăţământului superior de lungă durată.

În comune atribuţiile arhitectului-şef vor fi îndeplinite de către un funcţionar public din aparatul propriu al consiliului local respectiv, cu atribuţii în domeniu şi pregătit în acest sens.

În scopul îmbunătăţirii calităţii deciziei referitoare la dezvoltarea durabilă locală şi judeţeană, pe lângă fiecare consiliu judeţean, primărie municipală şi orăşenească, respectiv Primăria Municipiului Bucureşti, se poate înfiinţa Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism, organism consultativ cu atribuţii de avizare, expertiză tehnică şi consultanţă.

Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism este formată din specialişti din domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului şi din reprezentanţi ai instituţiilor tehnice, economice, sociale şi de protecţie a mediului cu care administraţia publică locală colaborează pentru desfăşurarea activităţilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

Componenţa nominală şi modul de funcţionare ale Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi de urbanism sunt aprobate de consiliul judeţean, consiliul local municipal, orăşenesc, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, la propunerea preşedintelui consiliului judeţean, primarului, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti, pe baza recomandărilor asociaţiilor profesionale din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului, construcţiilor, ale instituţiilor de învăţământ superior şi ale arhitectului-şef.

31

Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism avizează din punct de vedere tehnic documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, precum şi studiile de fundamentare sau cercetările prealabile.

Avizele date de Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism se supun deliberării şi aprobării consiliului judeţean, consiliului local, respectiv Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz.

La şedinţele de avizare ale Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi de urbanism nu pot participa la luarea deciziei membrii care au calitatea de autor al documentaţiilor -proiectelor, supuse avizării.

Documentaţiile de urbanism şi amenajare a teritoriului se semnează de profesionişti calificaţi în domeniu prin licenţă sau studii postuniversitare de specialitate acreditate conform legii, precum şi de alţi profesionişti cu drept de semnătură.

Dreptul de semnătură pentru documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism se stabileşte pe bază de regulament elaborat de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, în colaborare cu Asociaţia Profesională a Urbaniştilor din România, precum şi cu alte organizaţii profesionale în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului.

Regulamentul privind dobândirea dreptului de semnătură, precum şi Regulamentul referitor la organizarea şi funcţionarea Registrului urbaniştilor se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Specialiştii calificaţi în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului, care dobândesc dreptul de semnătură, se înscriu în Registrul urbaniştilor.

Consiliul judeţean stabileşte orientările generale privind amenajarea teritoriului şi organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor, pe baza planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism. În acest scop coordonează activitatea consiliilor locale şi le acordă asistenţă tehnică de specialitate.

Consiliul judeţean asigură preluarea prevederilor cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului naţional, regional şi zonal în cadrul documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism pentru teritoriile administrative ale localităţilor din judeţ, asigură elaborarea Planului de amenajare a teritoriului judeţean, a planurilor zonale de amenajare a teritoriului care sunt de interes judeţean şi le aprobă conform prevederilor legii.

În activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism consiliile judeţene sunt sprijinite de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, precum şi de alte ministere şi organe ale administraţiei publice centrale.

Consiliul judeţean poate solicita consiliilor locale să elaboreze sau să actualizeze o documentaţie de amenajare a teritoriului sau de urbanism, în vederea asigurării aplicării unor prevederi cuprinse în programele de dezvoltare a judeţului; solicitarea se transmite consiliului local, însoţită de expunerea motivelor care au stat la baza hotărârii consiliului judeţean şi de termenul fixat pentru elaborarea sau modificarea documentaţiei.

În îndeplinirea atribuţiilor sale în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului consiliul judeţean utilizează informaţii de sinteză la nivelul judeţului din toate domeniile de activitate economico-socială.

Ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale sunt obligate să furnizeze cu titlu gratuit autorităţilor publice judeţene şi locale informaţii din domeniile lor de activitate pentru teritoriul judeţului respectiv, iar consiliile locale sunt obligate să furnizeze informaţii referitoare la dezvoltarea economico-socială şi urbanistică a localităţilor.

32

Consiliul local coordonează şi răspunde de întreaga activitate de urbanism desfăşurată pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale şi asigură respectarea prevederilor cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate, pentru realizarea programului de dezvoltare urbanistică a localităţilor componente ale comunei sau oraşului.

Consiliul local cooperează cu consiliul judeţean şi este sprijinit de acesta în activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

Consiliul local cooperează în procesul de întocmire a programului de dezvoltare urbanistică a localităţilor şi cu instituţii, agenţi economici, organisme şi organizaţii neguvernamentale de interes naţional, judeţean sau local.

În îndeplinirea atribuţiilor sale în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului consiliul local utilizează informaţii din toate domeniile de activitate economico-socială.

Serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, agenţii economici, organismele şi organizaţiile neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea la nivel local au obligaţia să furnizeze cu titlu gratuit informaţiile necesare în vederea desfăşurării activităţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism la nivel local.

4.3.Participarea cetăţenilor la activităţile de amenajare a teritoriului şi de urbanismComunicarea cu cetăţenii într-o democraţie cu tradiţie este un proces gradat, care

presupune parcurgerea anumitor etape. Aceste etape se suprapun peste cele două niveluri de comunicare, ca parte a unui model ideal de implicare a cetăţenilor.

Primul nivel este informarea, care presupune eforturi atât din partea cetăţenilor, cât şi din partea administraţiei. Administraţia publică este datoare să emită informaţii către cetăţeni privind activitatea şi planurile sale pentru ca aceştia să poată înţelege direcţiile prioritare ale politicii administrative.

Al doilea nivel se referă la consultarea cetăţenilor, aceasta fiind acţiunea autorităţilor pentru identificarea necesităţilor cetăţenilor, pentru evaluarea priorităţilor unor acţiuni sau colectarea de idei şi sugestii privind o anumită problemă.

Patru lucruri stau la baza comunicării cu cetăţenii. Acestea sunt: Administraţie care este deschisă să implice cetăţenii în activitatea complexă a

procesului de guvernare; Transferul continuu de informaţii de la administraţie la cetăţeni; Modalităţi eficiente prin care administraţia culege informaţii de la cetăţeni. Cetăţeni informaţi care înţelegând problemele îşi onorează obligaţia de a participa ca

parteneri egali în activităţile administraţiei.Comunicarea cu cetăţenii reprezintă combinaţia acestor elemente - informaţie, comunicare

şi implicare în relaţia care se stabileşte între administraţie şi cetăţeni – astfel încât activităţile administraţiei sunt dezvoltate şi susţinute în aşa fel încât să corespundă cât mai mult posibil nevoilor şi dorinţelor cetăţenilor.

Există diferite modalităţi de împărtăşire a informaţiilor publicului, iar România a făcut progrese considerabile în acest domeniu. Doar pentru o trecere în revistă, iată câteva modalităţi de bază de împărtăşire a informaţiei publicului larg şi care includ:

Ziare Întâlniri publice Buletine oficiale Conferinţe Publicaţii tipărite

33

Programe şi anunţuri TV şi radio Web site-uri Informaţii stradale Compartimente de Relaţii cu Publicul

Majoritatea administraţiilor sunt familiarizate cu toate aceste modalităţi de diseminare a informaţiilor, şi multe dintre ele le folosesc în mod obişnuit.

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigură organizarea şi desfăşurarea procesului de participare a populaţiei în cadrul activităţilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

Informarea populaţiei este activitatea prin care se fac publice: a) obiectivele dezvoltării economico-sociale privind

amenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor; b) intenţiile autorităţilor administraţiei publice

centrale şi locale privind elaborarea unor documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism, precum şi scopul pentru care acestea sunt elaborate;

c) conţinutul documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism care urmează să fie supuse aprobării, conform legii.

Consultarea populaţiei este procesul prin care aceasta îşi exprimă opţiunile şi opiniile privind prevederile programelor de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare urbanistică a localităţilor, precum şi cele cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, în cadrul procesului de elaborare şi aprobare a acestora, şi se realizează prin publicarea procedurii de desfăşurare a consultării şi desfăşurarea anchetei publice.

Informarea şi consultarea populaţiei se desfăşoară diferenţiat, în funcţie de amploarea şi de importanţa documentaţiei de amenajare a teritoriului sau de urbanism, potrivit procedurilor stabilite de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.

Capitolul VCadrul general privind amenajarea teritoriului şi urbanismul

5.1.Consideraţii generaleTeritoriul României constituie spaţiul necesar procesului de dezvoltare durabilă şi este

parte a avuţiei naţionale de care beneficiază toţi cetăţenii ţării. Gestionarea spaţială a teritoriului ţării constituie o activitate obligatorie, continuă şi de perspectivă, desfăşurată în interesul colectivităţilor care îl folosesc, în concordanţă cu valorile şi aspiraţiile societăţii şi cu cerinţele integrării în spaţiul european. Gestionarea spaţială a teritoriului asigură indivizilor şi colectivităţilor dreptul de folosire echitabilă şi responsabilitatea pentru o utilizare eficientă a teritoriului. Gestionarea se realizează prin intermediul amenajării teritoriului şi al urbanismului, care constituie ansambluri de activităţi complexe de interes general ce

34

contribuie la dezvoltarea spaţială echilibrată, la protecţia patrimoniului natural şi construit, precum şi la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în localităţile urbane şi rurale.

Activitatea de amenajare a teritoriului trebuie să fie: globală, urmărind coordonarea diferitelor politici sectoriale într-un

ansamblu integrat; funcţională, trebuind să ţină seama de cadrul natural şi construit bazat pe

valori de cultură şi interese comune; prospectivă, trebuind să analizeze tendinţele de dezvoltare pe termen lung

a fenomenelor şi intervenţiilor economice, ecologice, sociale şi culturale şi să ţină seama de acestea în aplicare;

democratică, asigurând participarea populaţiei şi a reprezentanţilor ei politici la adoptarea deciziilor.

Urbanismul trebuie să reprezinte o activitate: a) operaţională, prin detalierea şi delimitarea în teren a prevederilor

planurilor de amenajare a teritoriului; b) integratoare, prin sintetizarea politicilor sectoriale privind gestionarea

teritoriului localităţilor; c) normativă, prin precizarea modalităţilor de utilizare a terenurilor,

definirea destinaţiilor şi gabaritelor de clădiri, inclusiv infrastructura, amenajări şi plantaţii. Activitatea de amenajarea a teritoriului şi de urbanism trebuie să se desfăşoare cu

respectarea autonomiei locale, pe baza principiului parteneriatului, transparenţei, descentralizării serviciilor publice, participării populaţiei în procesul de luare a deciziilor, precum şi al dezvoltării durabile, conform cărora deciziile generaţiei prezente trebuie să asigure dezvoltarea, fără a compromite dreptul generaţiilor viitoare la existenţă şi dezvoltare proprie.

5.2. Amenajarea teritoriului şi urbanismulScopul de bază al amenajării teritoriului îl constituie armonizarea la nivelul

întregului teritoriu a politicilor economice, sociale, ecologice şi culturale, stabilite la nivel naţional şi local pentru asigurarea echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale ţării, urmărindu-se creşterea coeziunii şi eficienţei relaţiilor economice şi sociale dintre acestea.

Activitatea de amenajare a teritoriului se exercită pe întregul teritoriu al României, pe baza principiului ierarhizării, coeziunii şi integrării spaţiale, la nivel naţional, regional şi judeţean.

Obiectivele principale ale amenajării teritoriului sunt următoarele: d) dezvoltarea economică şi socială echilibrată a

regiunilor şi zonelor, cu respectarea specificului acestora; e) îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi

colectivităţilor umane; f) gestionarea responsabilă a resurselor naturale şi

protecţia mediului; g) utilizarea raţională a teritoriului.

Urbanismul are ca principal scop stimularea evoluţiei complexe a localităţilor, prin realizarea strategiilor de dezvoltare pe termen scurt, mediu şi lung.

35

Activitatea de urbanism cuprinde toate localităţile ţării, organizate în reţea, pe baza ierarhizării şi distribuţiei echilibrate a acestora în teritoriu. Aplicarea obiectivelor are în vedere întregul teritoriu administrativ al oraşelor şi comunelor sau zone din acestea.

Urbanismul urmăreşte stabilirea direcţiilor dezvoltării spaţiale a localităţilor urbane şi rurale, în acord cu potenţialul acestora şi cu aspiraţiile locuitorilor.

Principalele obiective ale activităţii de urbanism sunt următoarele: a) îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă prin eliminarea

disfuncţionalităţilor, asigurarea accesului la infrastructuri, servicii publice şi locuinţe convenabile pentru toţi locuitorii;

b) crearea condiţiilor pentru satisfacerea cerinţelor speciale ale copiilor, vârstnicilor şi ale persoanelor cu handicap;

c) utilizarea eficientă a terenurilor, în acord cu funcţiunile urbanistice adecvate; extinderea controlată a zonelor construite;

d) protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural construit şi natural;

e) asigurarea calităţii cadrului construit, amenajat şi plantat din toate localităţile urbane şi rurale;

f) protejarea localităţilor împotriva dezastrelor naturale.

Activităţile principale de amenajare a teritoriului şi de urbanism constau în transpunerea la nivelul întregului teritoriu naţional a strategiilor, politicilor şi programelor de dezvoltare durabilă în profil spaţial, precum şi urmărirea aplicării acestora în conformitate cu documentaţiile de specialitate legal aprobate.

Activităţile conexe de amenajare a teritoriului şi de urbanism au ca obiect: a) cercetarea în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului şi elaborarea studiilor de fundamentare a strategiilor, politicilor şi documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism; b) constituirea, întreţinerea, extinderea şi dezvoltarea bazei de date şi documente; c) elaborarea strategiilor şi politicilor în domeniu; d) avizarea şi aprobarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism; e) elaborarea de acte cu caracter normativ sau de normative în domeniu; f) monitorizarea şi controlul privind transpunerea în fapt a strategiilor, politicilor, programelor şi operaţiunilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

În vederea asigurării personalului de specialitate necesar pentru buna desfăşurare a activităţilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei cooperează cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu instituţiile de învăţământ superior şi cu organizaţiile profesionale în domeniu, pentru organizarea şi desfăşurarea unor programe de formare profesională, specializare şi perfecţionare continuă.

5.3. Reţeaua naţională de localităţiiReţeaua naţională de localităţi este compusă din localităţi urbane şi din localităţi

rurale, ierarhizate pe ranguri. Potrivit Legii 351/2001, ierarhizarea localităţilor pe ranguri este următoarea:

a) rangul 0 - Capitala României, municipiu de importanţă europeană;

36

b) rangul I - municipii de importanţă naţională, cu influenţă potenţială la nivel european;

c) rangul II - municipii de importanţă interjudeţeană, judeţeană sau cu rol de echilibru în reţeaua de localităţi;

d) rangul III - oraşe; e) rangul IV - sate reşedinţă de comună; f) rangul V - sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor şi

oraşelor. Trecerea localităţilor de la un rang la altul se face prin lege, la propunerea consiliilor

locale, cu consultarea populaţiei prin referendum şi a instituţiilor implicate, în condiţiile legii, cu respectarea principalilor indicatori cantitativi şi calitativi minimali.

Principalii indicatori, elementele şi nivelurile de dotare prevăzute de lege pentru ierarhizarea localităţilor urbane şi rurale vor sta la baza criteriilor de stabilire a impozitelor şi taxelor.

În zonele lipsite de oraşe pe o rază de 25-30 km Guvernul, cu participarea autorităţilor administraţiei publice locale, va acţiona în mod prioritar pentru: a) modernizarea unor localităţi rurale cu rol de servire în zona de influenţă; b) declararea de noi oraşe, promovând programe speciale de coparticipare la susţinerea financiară a dezvoltării instituţionale, necesare în vederea înfiinţării acestor noi oraşe.

În vederea dezvoltării echilibrate a teritoriului din zona Capitalei României şi a municipiilor de rangul I unităţile administrativ-teritoriale de bază din aceste zone se pot asocia într-un parteneriat voluntar în scopul înfiinţării de zone metropolitane aferente spaţiului urban. Asocierea contribuie la întărirea complementarităţilor între aceste unităţi şi factorii de decizie interesaţi în dezvoltarea teritoriului.

Zonele metropolitane funcţionează ca entităţi independente fără personalitate juridică. Zonele metropolitane pot funcţiona pe un perimetru independent de limitele unităţilor administrativ-teritoriale, stabilit de comun acord de autorităţile administraţiei publice locale.

Asociaţia zonei metropolitane, cu acordul consiliilor locale şi cu consultarea populaţiei în condiţiile legii, în a cărei rază teritorială s-a constituit, adoptă programul de dezvoltare a zonei.

În vederea optimizării evoluţiei marilor aglomerări urbane, prin lege se pot înfiinţa în cadrul acestora zone de dezvoltare. Legea va prevedea perimetrul, durata de funcţionare, cadrul instituţional de administrare, precum şi facilităţile acordate.

În vederea protejării elementelor cadrului natural, a prevenirii extinderii necontrolate a localităţilor urbane şi a asigurării de spaţii de agrement şi recreare, în planurile urbanistice elaborate şi aprobate potrivit legii se va prevedea înfiinţarea de centuri sau zone verzi în jurul Capitalei României şi al municipiilor de rangul I.

Planurile de dezvoltare naţională, regionale, inclusiv cele transfrontaliere şi de dezvoltare pentru integrarea în spaţiul european, precum şi cele sectoriale se vor elabora pe baza prevederilor secţiunilor Planului de amenajare a teritoriului naţional - Căi de comunicaţie, Ape, Zone protejate, Reţeaua de localităţi, Zone de risc natural, precum şi ale altor secţiuni ale Planului de amenajare a teritoriului naţional aprobate prin lege.

LOCALITĂŢI URBANE

37

1. Principalii indicatori cantitativi şi calitativi minimali de definire a localităţilor urbane:

Indicatori minimali Municipiu Oraş

Număr de locuitori 25.000 5.000

Populaţia ocupată în activităţi neagricole(% din totalul populaţiei ocupate)

Dotarea locuinţelor cu instalaţii de alimentare cu apă(% din totalul locuinţelor)

Dotarea locuinţelor cu baie şi WC în locuinţă (% din totalul locuinţelor)

Număr de paturi în spitale la 1.000 de locuitori

Număr de medici care revin la 1.000 de locuitori

Unităţi de învăţământ postliceal liceal sau altă formăde învăţământ secundar

Dotări culturale şi sportive săli de spectacol, eventualteatre, instituţii muzicale,biblioteci publice, stadion, sălide sport

săli de spectacol,biblioteci publice, spaţii pentru activităţi sportive

Locuri în hoteluri

1.10.Străzi modernizate(% din lungimea totală a străzilor)

1.11.Străzi cu reţele de distribuţie a apei(% din lungimea totală a străzilor)

1.12.Străzi cu conducte de canalizare(% din lungimea totală a străzilor)

1.13.Epurarea apelor uzate staţie de epurare cu treaptămecanică şi biologică

staţie de epurare cutreaptă mecanică

1.14.Străzi cu reţele de hidranţi exteriori pentrustingerea incendiilor (% din lungimea totalăa străzilor)

1.15.Spaţii verzi (parcuri, grădini publice, scuaruri) - m2/locuitor

38

1.16.Depozit controlat de deşeuri, cu acces asigurat

parc public grădină publică

2. Ierarhizarea localităţilor urbane existente pe ranguri

RangulStatutul localităţii Numărul de localităţi

municipiu, capitală

municipii

municipii

oraşe

TOTAL LOCALITĂŢI URBANE:

3.Elemente şi nivel de dotare ale localităţilor urbane de rangul 0 şi ale localităţilor urbane de rangul I

3.1. Localizare geografică favorabilă:

Situare geostrategică de interes internaţional sau european, constituind centre de dezvoltare şi atractivitate, localizate în lungul axelor majore de căi de comunicaţie de importanţă internaţională/europeană.

3.2. Populaţie:

a. număr important de locuitori: minimum 200.000 de locuitori; b. formare profesională de înaltă specializare: forţă de muncă cu o calificare

superioară şi pregătire continuă, caracterizată prin flexibilitate/dinamism; c. identitate proprie: identificarea caracterului specific al oraşului simultan cu

conştiinţa apartenenţei sale la grupa oraşelor de acelaşi rang.

Accesibilitate:

La nivel internaţional, paneuropean: accesibilitate directă la reţeaua majoră de căi de comunicaţii paneuropene (rutiere, feroviare, navale şi aeriene)

La nivel naţional: accesibilitate la reţeaua de căi de comunicaţii naţionale (autostrăzi, drumuri expres, căi ferate cu viteză mare/sporită, căi navigabile maritime sau fluviale, porturi, aeroporturi).

Funcţiuni economice:bază economică la înalt nivel tehnologic şi flexibilă (sector secundar, servicii productive, social-culturale şi de natură informatică).

39

3.4. Nivel de dotare/echipare:Localităţile asigură un potenţial de găzduire/primire a unor funcţii şi echipamente ale căror importanţă, calitate şi capacitate corespund standardelor/cerinţelor europene. Caracterul internaţional sau european al acestor localităţi constă în caracterul şi dimensiunea internaţională sau europeană a funcţiilor şi echipamentelor lor.

3.5. Principalele categorii şi tipuri de dotări, echipamente pentru rangurile 0 şi I:

instituţii de decizie politică, juridică şi economică de importanţă internaţională, naţională sau regională:

Parlament, Guvern, ministere şi alte instituţii centrale, instanţe supreme (Curtea Supremă de Justiţie, Curtea Constituţională, Consiliul Legislativ), ambasade etc.;

sedii ale administraţiei publice locale, sedii de servicii descentralizate în teritoriu ale ministerelor şi ale altor organe centrale, judecătorii, tribunale, parchete, sedii ale organizaţiilor politice, sedii de sindicat, fundaţii, sedii ale unor organizaţii neguvernamentale etc.;

instituţii naţionale şi regionale de reputaţie internaţională/europeană sau active în domeniul relaţiilor internaţionale/europene:

sedii ale filialelor organismelor internaţionale, mari instituţii naţionale cu caracter ştiinţific de deschidere internaţională/europeană (academie, centre şi institute naţionale de cercetare etc.);

sedii pentru congrese şi conferinţe, sedii pentru expoziţii şi târguri, hoteluri - de lux şi de mare capacitate, şcoli internaţionale, birouri pentru profesiuni recunoscute pe plan internaţional, de arbitraj internaţional etc.

instituţii străine şi internaţionale cu sediul permanent: firme şi bănci străine, diverse alte instituţii social-economice, culturale şi

ştiinţifice, organizaţii internaţionale neguvernamentale, instituţii ştiinţifice străine (şcoli, universităţi), consulate şi alte reprezentanţe diplomatice, comerciale, turistice etc.

diferite organizaţii cu sucursale, filiale şi agenţii în străinătate: sedii financiar-bancare, de asigurări, sedii ale unor organizaţii culturale

şi ştiinţifice; alte dotări/echipamente: educaţie, cercetare ştiinţifică: universităţi, institute de învăţământ

superior diversificate, institute naţionale de cercetrae sau filiale ale acestora; sănătate: clinici universitare şi spitale; cultură: muzee, teatre dramatice, de comedie, de revistă, de păpuşi, operă,

operetă, filarmonică, săli de concerte, săli polivalente, mari biblioteci, edituri, tipografii; comerţ, servicii comerciale prestate populaţiei şi agenţilor economici:

centre de comerţ şi de afaceri, burse de valori şi de mărfuri, servicii comerciale diversificate şi de înaltă calitate;

mass-media: sistem cu rază de difuzare şi acoperire internaţională/europeană sau regională, agenţii de presă, posturi naţionale şi regionale de radio şi televiziune;

sport, agrement: complexuri sportive, stadioane, săli de competiţii sportive de nivel internaţional/european, naţional sau regional, piscine, patinoare artificiale,

40

bază turistică şi de agrement diversificată, parcuri, grădini botanice, zoologice, cazinouri, cluburi pentru sport şi agrement etc.;

protecţia mediului: agenţii de protecţie a mediului şi servicii ecologice dotate cu echipamente specifice pentru menţinerea unui mediu de calitate (organizarea auditului de mediu, igiena urbană etc.);

alimentare cu apă şi canalizare: reţele de alimentare cu apă, sistem colector de canalizare, staţie de epurare;

culte: centre ecumenice, mitropolii, episcopii, arhidioceze, dioceze, centre ale cultelor autorizate;

transport/comunicaţii: aeroporturi internaţionale, gări feroviare racordate la reţeaua europeană, servicii de poştă cu acoperire internaţională;

ordine publică, apărarea ţării şi siguranţă naţională: instituţii specifice şi racordate la organizaţii internaţionale.

4. Elemente şi nivel de dotare ale localităţilor urbane de rangul II

4.1. Municipii reşedinţă de judeţ

4.1.1. Populaţie

de la circa 50.000 la circa 200.000 de locuitori zona de influenţă: circa 200.000-500.000 de locuitori

4.1.2. Rază de servire: circa 60-80 km

4.1.3. Accesul la căile de comunicaţie: acces direct la cel puţin două sisteme majore de căi de comunicaţie (traseu de cale ferată principală, drumuri naţionale ce tranzitează sau pornesc din acel loc, eventual aeroport, porturi şi/sau gări fluviale)

4.1.4. Funcţiuni economice: capacităţi de producţie diversificate din sectorul secundar şi al serviciilor productive, social-culturale şi informative cu rază de servire prioritar judeţeană

4.1.5. Nivel de dotare-echipare:

instituţii de decizie politică, administrativă, juridică de importanţă judeţeană: o sedii ale administraţiei publice locale; sedii de servicii descentralizate în

teritoriu ale ministerelor şi ale altor organe centrale neguvernamentale; o judecătorii, tribunale, procuratură, parchet şi alte instituţii juridice; sedii

de partid, de sindicat, sedii ale organizaţiilor neguvernamentale; educaţie, cercetare ştiinţifică: o institute de învăţământ superior sau filiale ale acestora, colegii, institute

sau filiale ale unor institute naţionale de cercetare; sănătate, asistenţă socială: o spital clinic universitar sau spital general, spitale de specialitate, staţie de

salvare judeţeană, asistenţă de specialitate (boli cronice, persoane cu handicap, recuperări funcţionale, centre psihiatrice), cămine de bătrâni, centre de recuperare, orfelinate etc.;

41

cultură: o case de cultură cu săli de spectacol, eventual teatre, săli de concert, de

expoziţie, de conferinţe, săli polivalente, cluburi, muzee, biblioteci, edituri, tipografii etc.; comerţ, servicii comerciale prestate populaţiei şi agenţilor economici: o centre comerciale, camere de comerţ, centre de afaceri, burse de valori şi

de mărfuri, magazine specializate pentru vânzări cu ridicata şi cu amănuntul, magazine de prezentare, servicii diversificate de înaltă calitate; posibilităţi de organizare a unor târguri importante;

turism: o hoteluri de 3 stele cu cel puţin 200 de locuri; mass-media: o mass-media judeţeană (posturi de radio şi de televiziune), publicaţii

cotidiene sau periodice; finanţe, bănci, asigurări: o sucursale sau filiale ale unităţilor financiar-bancare şi de asigurări; sport, agrement: o zone de recreare şi agrement, grădini zoologice, săli de competiţii

sportive de nivel naţional/regional, judeţean, stadioane şi alte dotări diversificate pentru petrecerea timpului liber şi sport (săli polivalente, terenuri de sport, piscine, eventual patinoare artificiale etc.);

protecţia mediului: o agenţii de protecţie a mediului şi servicii dotate cu echipamente specifice

pentru menţinerea unui mediu de calitate şi a igienei urbane; alimentare cu apă şi canalizare: o reţele de alimentare cu apă, sistem colector de canalizare, staţie de

epurare; culte: o lăcaşuri de cult, episcopii, sedii eparhiale, vicariate, subcentre ale

cultelor autorizate; transport/comunicaţii: o gări, autogări, transport în comun, centrale telefonice automate, fax,

poştă etc; ordine, securitate: o instituţii specifice cerinţelor la nivel judeţean.

4.2. Alte municipii

4.2.1. Populaţie

de regulă între 25.000 şi circa 70.000 de locuitori; din zona de influenţă: între circa 30.000 şi circa 100.000 de locuitori

4.2.2. Rază de servire: circa 20 km

4.2.3. Accesul la căile de comunicaţie: acces direct la calea ferată, drum naţional, drum judeţean şi accese facile ale localităţilor din zona de influenţă

42

4.2.4. Funcţiuni economice: capacităţi de producţie diversificate din sectorul secundar şi terţiar, eventual şi din agricultură

4.2.5. Nivel de dotare-echipare:

administraţie publică, autorităţi judecătoreşti, partide politice, sindicat: o sedii ale administraţiei publice locale; judecătorie, parchet, sedii de

partid, de sindicat şi alte asociaţii; educaţie, cercetare ştiinţifică: o gimnazii, licee generale şi de specialitate, colegii, şcoli de maiştri; o filiale ale unor institute de cercetare; sănătate, asistenţă socială: o spital general, staţie de salvare, dispensar, leagăn de copii, creşe, cămine

de bătrâni; cultură: o case de cultură, cinematograf, biblioteci publice, muzee, săli de expoziţie,

club etc. comerţ, servicii comerciale: o unităţi comerciale diversificate: magazine universale şi specializate,

supermagazine, piaţă agroalimentară; o unităţi pentru prestări de servicii diversificate şi/sau flexibile; turism: o hotel de 3 stele cu minimum 50 de locuri; finanţe, bănci, asigurări: o sucursale sau filiale ale unităţilor financiar-bancare şi de asigurări; sport, agrement: o stadioane, terenuri şi săli de sport (competiţii de nivel judeţean sau local),

alte spaţii destinate sportului, grădini publice şi alte spaţii verzi amenajate pentru petrecerea timpului liber;

protecţia mediului: o servicii dotate cu echipamente specifice pentru protecţia mediului,

monitorizarea emisiilor poluante şi igiena urbană; alimentare cu apă şi canalizare: o reţele de alimentare cu apă, sistem colector de canalizare, staţie de

epurare; culte: o protopopiate, parohii; transport/comunicaţii: o gară, autogară, poştă, centrală telefonică; ordine, securitate: o poliţie, obiective specifice.

5.Elemente şi nivel de dotare ale localităţilor urbane de rangul III

5.1. Populaţie:

43

de regulă de la circa 5.000 la circa 30.000 de locuitori; din zona de influenţă: între circa 5.000 şi 40.000 de locuitori

5.2. Rază de servire: circa 10-20 km

5.3. Accesul la căile de comunicaţie: acces direct la drum naţional sau judeţean, la centrul de rang superior şi legături facile cu localităţile din zona de influenţă

5.4. Funcţiuni economice: capacităţi de producţie din domeniul secundar (industrie prelucrătoare şi construcţii), terţiar (servicii sociale şi comerciale) şi primar (industrie extractivă, agricultură, piscicultură, silvicultură)

5.5. Nivel de dotare-echipare:

administraţie publică, autorităţi judecătoreşti şi asociaţii:- primărie, judecătorie, parchet, tribunal, notariat, sedii pentru diferite asociaţii;

educaţie:- învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, liceal;

sănătate, asistenţă socială:- spital general sau secţie-spital, maternitate, dispensar policlinic, staţie de salvare, creşă, farmacie, cămin de bătrâni;

cultură:- casă de cultură, cinematograf, bibliotecă publică, muzee, sală de expoziţii, club etc.

comerţ, prestări de servicii:- magazine universale şi magazine specializate, piaţă agroalimentară;

turism:- hotel de două stele cu minimum 50 de locuri;

finanţe-bănci, asigurări:- sucursale sau filiale de bănci, instituţii de credit şi societăţi de asigurare, C.E.C.;

sport, agrement:- terenuri, eventual stadion mic, săli de sport, eventual pentru competiţii locale, grădini publice şi alte spaţii verzi amenajate;

protecţia mediului:- serviciu de protecţie a mediului;

alimentare cu apă şi canalizare:- reţele de alimentare cu apă, sistem colector de canalizare, staţie de epurare;

culte:- lăcaş de cult;

transport-comunicaţii:- autogară, eventual gară, poştă, centrală telefonică;

ordine, securitate:- sedii de poliţie şi de jandarmerie.

Capitolul VIDocumentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism

44

6.1.Consideraţii generale Prin documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism se înţelege:

planurile de amenajare a teritoriului, planurile de urbanism, Regulamentul general de urbanism, regulamentele locale de urbanism.

Documentaţiile de amenajare a teritoriului cuprind propuneri cu caracter director, iar documentaţiile de urbanism cuprind reglementări operaţionale. Propunerile cu caracter director stabilesc strategiile şi direcţiile principale de evoluţie a unui teritoriu la diverseniveluri de complexitate. Ele sunt detaliate prin reglementări specifice în limitele teritoriilor administrative ale oraşelor şi comunelor. Prevederile cu caracter director cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului aprobate sunt obligatorii pentru toate autorităţile administraţiei publice, iar cele cu caracter de reglementare, pentru toate persoanele fizice şi juridice.

6.2.Documentaţii de amenajare a teritoriuluiDocumentaţiile de amenajare a teritoriului sunt următoarele:

a) Planul de amenajare a teritoriului naţional; b) Planul de amenajare a teritoriului zonal; c) Planul de amenajare a teritoriului judeţean.

Planul de amenajare a teritoriului naţional are caracter director şi reprezintă sinteza programelor strategice sectoriale pe termen mediu şi lung pentru întregul teritoriu al ţării. Planul de amenajare a teritoriului naţional este compus din secţiuni specializate.

Prevederile Planului de amenajare a teritoriului naţional şi ale secţiunilor sale devin obligatorii pentru celelalte planuri de amenajare a teritoriului care le detaliază. Secţiunile Planului de amenajare a teritoriului naţional sunt:

Căi de comunicaţie, Ape, Zone protejate, Reţeaua de localităţi, Zone de risc natural, Turismul, Dezvoltarea rurală.

Planul de amenajare a teritoriului judeţean are caracter director şi reprezintă expresia spaţială a programului de dezvoltare socioeconomică a judeţului. Planul de amenajare a teritoriului judeţean se corelează cu Planul de amenajare a teritoriului naţional, cu Planul de amenajare a teritoriului zonal, cu programele guvernamentale sectoriale, precum şi cu alte programe de dezvoltare.

Prevederile Planului de amenajare a teritoriului judeţean devin obligatorii pentru celelalte planuri de amenajare a teritoriului şi de urbanism care le detaliază. Fiecare judeţ trebuie să deţină Planul de amenajare a teritoriului judeţean şi să îl reactualizeze periodic, la 5-10 ani, în funcţie de politicile şi de programele de dezvoltare ale judeţului.

Planul de amenajare a teritoriului zonal are rol director şi se realizează în vederea soluţionării unor probleme specifice ale unor teritorii. Aceste teritorii pot fi:

45

a) intercomunale sau interorăşeneşti, compuse din unităţi administrativ-teritoriale de bază, comune şi oraşe; b) interjudeţene, înglobând părţi din judeţe sau judeţe întregi; c) regionale, compuse din mai multe judeţe.

6.3.Documentaţii de urbanismDocumentaţiile de urbanism se referă la localităţile urbane şi rurale şi reglementează

utilizarea terenurilor şi condiţiile de ocupare a acestora cu construcţii. Documentaţiile de urbanism transpun la nivelul localităţilor urbane şi rurale propunerile cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului naţional, zonal şi judeţean.

Documentaţiile de urbanism au caracter de reglementare specifică şi stabilesc reguli ce se aplică direct asupra localităţilor şi părţilor din acestea până la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism.

Documentaţiile de urbanism sunt următoarele: a) Planul urbanistic general şi regulamentul local aferent acestuia; b) Planul urbanistic zonal şi regulamentul local aferent acestuia; c) Planul urbanistic de detaliu.

Planul urbanistic general are caracter director şi de reglementare operaţională. Fiecare localitate trebuie să întocmească Planul urbanistic general, să îl actualizeze la 5-10 ani şi să îl aprobe, acesta constituind baza legală pentru realizarea programelor şi acţiunilor de dezvoltare. Planul urbanistic general cuprinde reglementări pe termen scurt, la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale de bază, cu privire la:

a) stabilirea şi delimitarea teritoriului intravilan în relaţie cu teritoriul administrativ al localităţii;

b) stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan; c) zonificarea funcţională în corelaţie cu organizarea reţelei de circulaţie; d) delimitarea zonelor afectate de servituţi publice; e) modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare; f) stabilirea zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor istorice;g) formele de proprietate şi circulaţia juridică a terenurilor; h) precizarea condiţiilor de amplasare şi conformare a volumelor construite, amenajate

şi plantate. Planul urbanistic general cuprinde prevederi pe termen mediu şi lung cu privire la:

a) evoluţia în perspectivă a localităţii; b) direcţiile de dezvoltare funcţională în teritoriu; c) traseele coridoarelor de circulaţie şi de echipare prevăzute în planurile de

amenajare a teritoriului naţional, zonal şi judeţean. Planul urbanistic zonal are caracter de reglementare specifică detaliată şi asigură

corelarea dezvoltării urbanistice complexe cu prevederile Planului urbanistic general a unei zone delimitate din teritoriul localităţii.

Planul urbanistic zonal cuprinde reglementări asupra zonei referitoare la: a) organizarea reţelei stradale; b) organizarea arhitectural-urbanistică în funcţie de caracteristicile structurii urbane; c) modul de utilizare a terenurilor; d) dezvoltarea infrastructurii edilitare; e) statutul juridic şi circulaţia terenurilor;

46

f) protejarea monumentelor istorice şi servituţi în zonele de protecţie ale acestora. Elaborarea Planului urbanistic zonal este obligatorie în cazul: a) zonelor centrale ale localităţilor; b) zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor, a complexelor de odihnă şi

agrement, a parcurilor industriale, a parcelărilor; c) altor zone stabilite de autorităţile publice locale din localităţi. Stabilirea zonelor pentru care se întocmesc planuri urbanistice zonale obligatorii se

face de regulă în Planul urbanistic general. Planul urbanistic de detaliu are exclusiv caracter de reglementare specifică, prin care

se asigură condiţiile de amplasare, dimensionare, conformare şi servire edilitară a unuia sau mai multor obiective pe una sau mai multe parcele adiacente, pe unul sau mai multe amplasamente, în corelare cu vecinătăţile imediate.

Planul urbanistic de detaliu cuprinde reglementări cu privire la:a) asigurarea accesibilităţii şi racordarea la reţelele edilitare; b) permisivităţi şi constrângeri urbanistice privind volumele construite şi amenajările; c) relaţiile funcţionale şi estetice cu vecinătatea; d) compatibilitatea funcţiunilor şi conformarea construcţiilor, amenajărilor şi

plantaţiilor; e) regimul juridic şi circulaţia terenurilor şi construcţiilor. Planul urbanistic de detaliu se elaborează numai pentru reglementarea amănunţită a

prevederilor stabilite prin Planul urbanistic general, Planul urbanistic zonal sau pentru stabilirea condiţiilor de construire.

Regulamentul general de urbanism reprezintă sistemul de norme tehnice, juridice şi economice care stă la baza elaborării planurilor de urbanism, precum şi a regulamentelor locale de urbanism.

Regulamentul local de urbanism pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, aferent Planului urbanistic general, sau pentru o parte a acesteia, aferent Planului urbanistic zonal, cuprinde şi detaliază prevederile Planului urbanistic general şi ale Planului urbanistic zonal referitoare la modul concret de utilizare a terenurilor, precum şi de amplasare, dimensionare şi realizare a volumelor construite, amenajărilor şi plantaţiilor.

6.4.Certificatul de urbanismAplicarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate se

asigură prin eliberarea certificatului de urbanism. Acesta este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administraţiei publice judeţene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic şi tehnic al imobilelor şi condiţiile necesare în vederea realizării unor investiţii, tranzacţii imobiliare ori a altor operaţiuni imobiliare, potrivit legii.

Eliberarea certificatului de urbanism este obligatorie pentru adjudecarea prin licitaţie a lucrărilor de proiectare şi de execuţie a lucrărilor publice şi pentru legalizarea actelor de înstrăinare, partajare sau comasare a bunurilor imobile. În cazul vânzării sau cumpărării de imobile certificatul de urbanism cuprinde informaţii privind consecinţele urbanistice ale operaţiunii juridice, solicitarea certificatului de urbanism fiind în acest caz facultativă.

Certificatul de urbanism se eliberează la cererea oricărui solicitant, persoană fizică sau juridică, care poate fi interesat în cunoaşterea datelor şi a reglementărilor cărora îi este supus respectivul bun imobil.

47

Certificatul de urbanism nu conferă dreptul de executare a lucrărilor de construire, amenajare sau plantare. În certificatul de urbanism se va menţiona în mod obligatoriu scopul eliberării acestuia.

Certificatul de urbanism pentru destinaţii speciale se eliberează în temeiul şi cu respectarea documentaţiilor aferente obiectivelor cu caracter militar, elaborate şi aprobate de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază, după caz, pe baza avizului Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.

Pentru aceeaşi parcelă se pot elibera mai multe certificate de urbanism, dar conţinutul acestora, bazat pe documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, şi celelalte reglementări în domeniu trebuie să fie aceleaşi pentru toţi solicitanţii. În acest scop nu este necesară solicitarea actului de proprietate asupra imobilului, în vederea emiterii certificatului de urbanism.

Certificatul de urbanism cuprinde următoarele elemente privind: a) regimul juridic al imobilului - dreptul de proprietate asupra

imobilului şi servituţile de utilitate publică care grevează asupra acestuia; situarea terenului în intravilan sau în afara acestuia; prevederi ale documentaţiilor de urbanism care instituie un regim special asupra imobilului - zone protejate, zone în care acţionează dreptul de preemţiune asupra imobilului, interdicţii definitive sau temporare de construcţie sau dacă acesta este înscris în Lista cuprinzând monumentele istorice din România;

b) regimul economic al imobilului - folosinţa actuală, destinaţii admise sau neadmise, stabilite în baza prevederilor urbanistice aplicabile în zonă, reglementări fiscale specifice localităţii sau zonei;

c) regimul tehnic al imobilului - procentul de ocupare a terenului, coeficientul de utilizare a terenului, dimensiunile minime şi maxime ale parcelelor, echiparea cu utilităţi, edificabil admis pe parcelă, circulaţii şi accese pietonale şi auto, parcaje necesare, alinierea terenului şi a construcţiilor faţă de străzile adiacente terenului, înălţimea minimă şi maximă admisă.

În cazul în care prin documentaţia înaintată se solicită o derogare de la prevederiledocumentaţiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă, prin certificatul de urbanism se poate solicita elaborarea unei alte documentaţii de urbanism prin care să se justifice şi să se demonstreze posibilitatea intervenţiei urbanistice solicitate. După aprobarea noii documentaţii de urbanism - Plan urbanistic zonal sau Plan urbanistic de detaliu - se poate întocmi documentaţia tehnică în vederea obţinerii autorizaţiei de construire.

Certificatul de urbanism se emite de aceleaşi autorităţi ale administraţiei publice locale care, potrivit competenţelor stabilite de legislaţia în vigoare, emit autorizaţiile de construire.

Certificatul de urbanism se eliberează solicitantului în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii acestuia. Durata de valabilitate a certificatului de urbanism se stabileşte de către emitent conform legii, în raport cu importanţa zonei şi a investiţiei.

6.5. Autorizarea executării lucrărilor de construcţiiExecutarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de

construire sau de desfiinţare. Autorizaţia de construire sau de desfiinţare se emite la solicitarea deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren şi/sau construcţii - ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desfiinţare, în condiţiile prezentei legi.

48

Construcţiile civile, industriale, inclusiv cele pentru susţinerea instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire.

Autorizaţia de construire constituie actul de autoritate al administraţiei publice locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor.

Autorizaţia de construire se emite în temeiul şi cu respectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism, avizate şi aprobate potrivit legii.

Se pot emite autorizaţii de construire şi fără documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate, pentru: a) lucrări de modificare, de reparare, de protejare, de restaurare şi de conservare a clădirilor de orice fel, cu condiţia menţinerii aceleiaşi funcţiuni, a suprafeţei construite la sol şi a volumetriei acestora; b) lucrări de reparare privind căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare şi altele asemenea, fără modificarea traseului şi, după caz, a funcţionalităţii acestora; c) lucrări de reparare privind împrejurimi, mobilier urban, amenajări de spaţii verzi, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi celelalte lucrări de amenajare a spaţiilor publice; d) lucrări de cercetare şi de prospectare a terenurilor foraje şi excavări -, necesare în vederea efectuării studiilor geotehnice, exploatărilor de cariere, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatări; e) organizarea de tabere de corturi.

Autorizaţia de construire se eliberează pentru: a) lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel, precum şi a instalaţiilor aferente acestora, cu unele excepţii; b) lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum şi orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la construcţii reprezentând monumente istorice, inclusiv la cele din zonele lor de protecţie, stabilite potrivit legii; c) lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare şi reabilitare privind căi de comunicaţie, inclusiv lucrări de artă, reţele şi dotări tehnicoedilitare, lucrări hidrotehnice, amenajări de albii, lucrări de îmbunătăţiri funciare, lucrări de instalaţii de infrastructură, noi capacităţi de producere, transport, distribuţie a energiei electrice şi/sautermice, precum şi de reabilitare şi retehnologizare a celor existente; d) împrejmuiri şi mobilier urban, amenajări de spaţii verzi, parcuri, pieţe şi alte lucrări de amenajare a spaţiilor publice; e) lucrări de foraje şi excavări necesare în vederea efectuării studiilor geotehnice, prospecţiunilor geologice, exploatărilor de cariere, balastiere, sonde de gaze şi petrol, precum şi alte exploatări de suprafaţă sau subterane; f) lucrări, amenajări şi construcţii cu caracter provizoriu necesare în vederea organizării execuţiei lucrărilor de bază, dacă nu au fost autorizate o dată cu acestea; g) organizarea de tabere de corturi, căsuţe sau de rulote; h) lucrări de construcţii cu caracter provizoriu: chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere situate pe căile şi spaţiile publice, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame, precum şi anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole situate în extravilan; i) cimitire - noi şi extinderi.

49

Autorizaţiile de construire se emit de preşedinţii consiliilor judeţene, de primarul general al municipiului Bucureşti sau de primari, după cum urmează: a) de preşedinţii consiliilor judeţene, cu avizul primarilor, pentru:

1. investiţiile care se aprobă de Guvern; 2. investiţiile care se realizează în extravilanul comunelor, inclusiv anexele

gospodăreşti ale exploataţiilor agricole mai mari de 50 m2; 3. investiţiile care se amplasează pe terenuri care depăşesc limita unei unităţi

administrativ-teritoriale; 4. lucrări la construcţii reprezentând monumente istorice, inclusiv la cele din zonele

lor de protecţie, aflate în teritoriul administrativ al judeţului, cu avizul prealabil al Ministerului Culturii şi Cultelor; b) de primarii municipiilor sau oraşelor, pentru construcţiile şi lucrările de orice fel din intravilanul şi extravilanul acestora, cu excepţia celor de mai sus; c) de primarul general al municipiului Bucureşti, cu avizul primarilor de sectoare, pentru:

1. investiţiile care se amplasează pe terenuri care depăşesc limita administrativ-teritorială a unui sector şi cele care se realizează în extravilan;

2. lucrări la construcţii reprezentând monumente istorice, cu avizul prealabil al Ministerului Culturii şi Cultelor;

3. lucrări de modernizări, reabilitări, extinderi de reţele edilitare municipale, de transport şi de distribuţie, pentru: apă/canal, gaze, electrice, termoficare, comunicaţii -inclusiv fibră optică, precum şi lucrări de modernizări şi/sau reabilitări de străzi; d) de primarii sectoarelor municipiului Bucureşti, pentru toate categoriile de construcţii şi amenajări urbanistice din cadrul sectoarelor, cu excepţia celor de mai sus; e) de primarii comunelor, pentru locuinţe individuale şi anexele gospodăreşti ale acestora, precum şi cu avizul structurilor de specialitate din cadrul consiliilor judeţene, pentru celelalte construcţii şi lucrări executate în intravilanul localităţilor, cu excepţia celor prevăzute din competenţa consiliilor judeţene.

Autorizaţia de construire se emite în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii, pe baza documentaţiei depuse, care va cuprinde: a) certificatul de urbanism; b) dovada titlului asupra terenului şi/sau construcţiilor; c) proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii; d) avizele şi acordurile legale necesare, stabilite prin certificatul de urbanism; e) dovada privind achitarea taxelor legale.

Autoritatea emitentă a autorizaţiei de construire stabileşte o perioadă de valabilitate de cel mult 12 luni de la data emiterii, interval în care solicitantul este obligat să înceapă lucrările. În această situaţie, valabilitatea autorizaţiei se extinde pe toată durata de execuţie a lucrărilor prevăzute prin autorizaţie, în conformitate cu proiectul tehnic.

Neînceperea lucrărilor ori nefinalizarea acestora în termenele stabilite conduce la pierderea valabilităţii autorizaţiei, fiind necesară emiterea unei noi autorizaţii de construire. În situaţia în care caracteristicile nu se schimbă faţă de autorizaţia iniţială, se va putea emite o nouă autorizaţie de construire, fără a fi necesar un nou certificat de urbanism.

Investitorul are obligaţia să înştiinţeze autoritatea emitentă a autorizaţiei de construire, precum şi inspectoratul teritorial în construcţii asupra datei la care vor începe lucrările autorizate. În caz contrar, dacă constatarea faptei de începere a lucrărilor fără înştiinţare s-a

50

făcut în termenul de valabilitate a autorizaţiei, data începerii lucrărilor se consideră ca fiind ziua următoare datei de emitere a autorizaţiei.

O dată cu depunerea cererii de emitere a autorizaţiei de construire solicitantul are obligaţia să prezinte o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că imobilul - teren şi/sau construcţii - nu face obiectul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti. În caz contrar documentaţia se restituie solicitantului, care o va depune spre autorizare numai după soluţionarea definitivă în instanţă a litigiului.

Demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea, parţială sau totală, a construcţiilor şi instalaţiilor aferente construcţiilor, a instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, inclusiv elementele de construcţii de susţinere a acestora, închiderea de cariere şi exploatări de suprafaţă şi subterane, precum şi a oricăror amenajări se fac numai pe baza autorizaţiei de desfiinţareobţinute în prealabil de la autorităţile publice.

Autorizaţia de desfiinţare se emite în aceleaşi condiţii ca şi autorizaţia de construire, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora.

Se pot executa fără autorizaţie de construire următoarele lucrări care nu modifică structura de rezistenţă, caracteristicile iniţiale ale construcţiilor sau aspectul arhitectural al acestora: a) reparaţii la împrejmuiri, acoperişuri, învelitori sau terase, atunci când nu se schimbă forma acestora şi materialele din care sunt executate; b) reparaţii şi înlocuiri de tâmplărie interioară şi exterioară, dacă se păstrează forma, dimensiunile golurilor şi tâmplăriei; c) reparaţii şi înlocuiri de sobe de încălzit; d) zugrăveli şi vopsitorii interioare; e) zugrăveli şi vopsitorii exterioare, dacă nu se modifică elementele de faţadă şi culorile clădirilor; f) reparaţii la instalaţiile interioare, la branşamentele şi racordurile exterioare, de orice fel, aferente construcţiilor, în limitele proprietăţii, montarea sistemelor locale de încălzire şi de preparare a apei calde menajere cu cazane omologate, precum şi montarea aparatelor individuale de climatizare şi/sau de contorizare a consumurilor de utilităţi; g) reparaţii şi înlocuiri la pardoseli; h) reparaţii şi înlocuiri la finisaje interioare şi exterioare tencuieli, placaje, altele asemenea -, la trotuare, la ziduri de sprijin şi la scări de acces, fără modificarea calităţii şi a aspectului elementelor constructive; i) lucrări de întreţinere la căile de comunicaţie şi la instalaţiile aferente; j) lucrări de investigare, cercetare, expertizare, conservare şi restaurare a componentelor artistice ale construcţiilor cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor şi al autorităţii administraţiei publice judeţene sau locale, după caz; k) lucrări de foraje şi sondaje geotehnice pentru construcţii de importanţă normală sau redusă, situate în afara zonelor de protecţie instituite pentru zăcăminte acvifere; l) lucrări de construcţii funerare subterane şi supraterane, cu avizul administraţiei cimitirului.

6.6.Iniţierea şi finanţarea activităţilorIniţiativa elaborării documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism aparţine

colectivităţilor locale, prin autorităţile deliberative şi executive, Guvernului, precum şi persoanelor fizice sau juridice interesate în amenajarea teritoriului şi în dezvoltarea localităţilor.

51

Activităţile de amenajare a teritoriului şi de urbanism se finanţează din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi din bugetul de stat, prin Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, precum şi de persoane juridice şi fizice interesate în dezvoltarea unei localităţi sau a unei zone din cadrul acesteia.

Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă în bugetele anuale fonduri pentru elaborarea sau actualizarea, după caz, a planurilor de amenajare a teritoriului, a planurilor de urbanism şi a studiilor de fundamentare necesare în vederea elaborării acestora.

Pentru desfăşurarea unor activităţi comune de amenajare a teritoriului şi de urbanism, pentru realizarea unor obiective de interes general, consiliile judeţene se pot asocia sau, după caz, pot colabora, în condiţiile legii, cu persoane juridice sau fizice din ţară sau din străinătate în scopul atragerii de fonduri suplimentare.

Autorităţile administraţiei publice locale participă la finanţarea planurilor de amenajare a teritoriului, a planurilor urbanistice generale care intră în competenţele de aprobare, precum şi la urmărirea realizării acestora, potrivit legii.

Planurile urbanistice zonale şi planurile urbanistice de detaliu privind realizarea unor obiective de interes public, precum şi pentru zone protejate se finanţează din bugetul de stat ori din bugetele locale.

Alte planuri urbanistice zonale sau de detaliu se finanţează de persoanele juridice sau fizice interesate, cu sprijinul, după caz, al autorităţilor administraţiei publice locale.

Finanţarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism cu caracter deosebit, pentru zone şi localităţi care necesită cercetări şi studii complexe, se face şi din fonduri destinate cercetării, dezvoltării regionale şi altele, în condiţiile stabilite de ministere şi de alţi factori implicaţi.

6.7.Avizarea, aprobarea şi urmărirea aplicării documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism

Avizarea şi aprobarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism se fac de către autorităţile şi organismele centrale şi teritoriale interesate.

Precizarea conţinutului documentaţiilor care se supun avizării, precum şi a emitenţilor de avize pentru fiecare categorie de documentaţii se va stabili prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei.

Avizarea documentaţiilor de interes general - toate categoriile din domeniul amenajării teritoriului, precum şi din domeniul urbanismului (cu excepţia Planului urbanistic de detaliu) -se face fără perceperea unor taxe.

Urmărirea aplicării documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate se face prin compartimentele de specialitate din aparatul propriu al consiliilor judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale, după caz, precum şi de Inspectoratul de Stat în Construcţii.

Compartimentele de specialitate vor urmări corelarea realizării programelor de dezvoltare cu prevederile documentaţiilor aprobate.

52

Bibliografie Alexandru I., Administraţia publică. Teorii. Realităţi. Perspective, Ed. Lumina

Lex, Ed. a III-a, Bucureşti, 2002 Apelul de la Hanovra, lansat de către primarii europeni (2000) Carta oraşelor europene pentru durabilitate, Aalborg 1994 Comitetul Regiunilor, Regional and Local Government in the European Union.

Responsabilities and Resources, OPOCE, Luxembourg, 2001 Dincă D., “Componentele dezvoltării locale”, Revista “Economie şi administraţie

locală”, mai 2005 Dincă D., “Componentele dezvoltării locale II”, Revista “Economie şi

administraţie locală”, iunie 2005 Duţu Mircea, Dreptul urbanismului, Ed. Economică Ionaşcu G., Dezvoltarea şi reabilitarea aşezărilor umane din România, Ed.

Tempus, Bucureşti 2003 Matei L., Strategii de dezvoltare economică locală, Ed. Economică, Bucureşti,

2004 Matei L., C. Chabrot, D. Dincă, Colectivităţile teritoriale. Experienţa franceză.

Ed. Economică, Bucureşti 2000 Matei L., Dincă D. (coordonatori), Participarea cetăţenilor la procesul decizional

– manual de instruire, RTI, Bucureşti, 2002 Matei L., Management public, Ed. Economică, Bucureşti 2001 Parlagi A., Dicţionar de administraţie publică, Ed. Economică, Bucureşti, 2004 Peter Hall, Oraşele în mişcare, Ed. All, Bucureşti 1999 Preda D., Ocuparea forţei de muncă şi dezvoltarea durabilă, Ed. Economică,

Bucureşti, 2002 LEGEA nr.351 din 6 iulie 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a

teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a Reţeaua de localităţi publicată în M.Of. nr. 408/24 iul. 2001

LEGEA nr.350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul publicată în M.Of. nr. 373/10 iul. 2001

LEGEA nr.50 din 29 iulie 1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor republicată în M.Of. nr. 933/13 oct. 2004

53

AnexăDefinirea termenilor utilizaţi

1. Aprobare - opţiunea forului deliberativ al autorităţilor competente de încuviinţare a propunerilor cuprinse în documentaţiile prezentate şi susţinute de avizele tehnice favorabile, emise în prealabil. Prin actul de aprobare (lege, hotărâre a Guvernului, hotărâre a consiliilor judeţene sau locale, după caz) se conferă documentaţiilor putere de aplicare, constituindu-se astfel ca temei juridic în vederea realizării programelor de amenajare teritorială şi dezvoltare urbanistică, precum şi a autorizării lucrărilor de execuţie a obiectivelor de investiţii.

2. Avizare - procedura de analiză şi exprimare a punctului de vedere al unei comisii tehnice din structura ministerelor, administraţiei publice locale ori a altor organisme centrale sau teritoriale interesate, având ca obiect analiza soluţiilor funcţionale, a indicatorilor tehnico-economici şi sociali ori a altor elemente prezentate prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism. Avizarea se concretizează printr-un act (aviz favorabil sau nefavorabil) cu caracter tehnic şi obligatoriu.

3. Caracter director - însuşirea unei documentaţii aprobate de a stabili cadrul general de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare urbanistică a localităţilor, prin coordonarea

54

acţiunilor specifice. Caracterul director este specific documentaţiilor de amenajare a teritoriului.

4. Caracter de reglementare - însuşirea unei documentaţii aprobate de a impune anumiţi parametri soluţiilor promovate. Caracterul de reglementare este specific documentaţiilor de urbanism.

5. Circulaţia terenurilor - schimbarea titularilor dreptului de proprietate sau de exploatare asupra terenurilor prin acte de vânzare-cumpărare, donaţie, concesiune, arendare etc.

6. Competenţa de avizare/aprobare - abilitarea legală a unei instituţii publice şi capacitatea tehnică de a emite avize/aprobări.

7. Dezvoltare durabilă - satisfacerea necesităţilor prezentului, fără a se compromite dreptul generaţiilor viitoare la existenţă şi dezvoltare.

8. Dezvoltare regională - ansamblul politicilor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, elaborate în scopul armonizării strategiilor, politicilor şi programelor de dezvoltare sectorială pe arii geografice, constituite în "regiuni de dezvoltare", şi care beneficiază de spirijinul Guvernului, al Uniunii Europene şi al altor instituţii şi autorităţi naţionale şi internaţionale interesate.

9. Documentaţie de amenajare a teritoriului şi de urbanism - ansamblu de piese scrise şi desenate, referitoare la un teritoriu determinat, prin care se analizează situaţia existentă şi se stabilesc obiectivele, acţiunile şi măsurile de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare urbanistică a localităţilor pe o perioadă determinată.

10. Localitate - formă de aşezare stabilă a populaţiei în teritoriu, alcătuind un nucleu de viaţă umană, cu structuri şi mărimi variabile, diferenţiate în funcţie de specificul activităţilor de producţie dominante ale locuitorilor, caracteristicile organizării administrativ-teritoriale, numărul de locuitori, caracterul fondului construit, gradul de dotare social-culturală şi de echipare tehnico-edilitară. În funcţie de specificul şi de ponderea activităţii economice dominante, de numărul de locuitori, caracterul fondului construit, densitatea populaţiei şi a locuinţelor, de nivelul de dotare social-culturală şi de echipare tehnică localităţile se împart în două mari grupe: localităţi urbane şi localităţi rurale.

11. Localitate urbană - localitate în care majoritatea resurselor de muncă este ocupată în activităţi neagricole cu un nivel diversificat de dotare şi echipare, exercitând o influenţă socioeconomică constantă şi semnificativă asupra zonei înconjurătoare.

12. Localitate rurală (sat) - localitate în care: a. majoritatea forţei de muncă se află concentrată în agricultură, silvicultură,

pescuit, oferind un mod specific şi viabil de viaţă locuitorilor săi, şi care prin politicile de modernizare îşi va păstra şi în perspectivă specificul rural;

b. majoritatea forţei de muncă se află în alte domenii decât cele agricole, silvice, piscicole, dar care oferă în prezent o dotare insuficientă necesară în vederea declarării ei ca oraş şi care, prin politicile de echipare şi de modernizare, va putea evolua spre localităţile de tip urban.

13. Unităţi administrativ-teritoriale - potrivit legii unităţile administrativ-teritoriale sunt comunele, oraşele şi judeţele. Unităţile administrativ-teritoriale de bază sunt oraşele şi comunele care cuprind una sau mai multe localităţi.

14. Oraş - unitate administrativ-teritorială de bază alcătuită fie dintr-o singură localitate urbană, fie din mai multe localităţi, dintre care cel puţin una este localitate urbană.

55

Ca unitate administrativ-teritorială de bază şi ca sistem social-economic şi geografic oraşul are două componente:

a. componenta teritorială - intravilanul, care reprezintă suprafaţa de teren ocupată sau destinată construcţiilor şi amenajărilor (de locuit, social-culturale, industriale, de depozitare, de producţie, de circulaţie, de recreare, de comerţ etc.) şi extravilanul care reprezintă restul teritoriului administrativ al oraşului;

b. componenta demografică socio-economică, care constă în grupurile de populaţie şi activităţile economice, sociale şi politico-administrative ce se desfăşoară pe teritoriul localităţii. Dimensiunile, caracterul şi funcţiile oraşului prezintă mari variaţii, dezvoltarea sa fiind strâns corelată cu cea a teritoriului căruia îi aparţine. Oraşele care prezintă o însemnătate deosebită în viaţa economică, social-politică şi cultural-ştiinţifică a ţării sau care au condiţii de dezvoltare în aceste direcţii sunt declarate municipii.

15. Comună - unitate administrativ-teritorială de bază care cuprinde populaţia rurală reunită prin comunitatea de interese şi tradiţii, alcătuită din unul sau mai multe sate, în funcţie de condiţiile economice, social-culturale, geografice şi demografice. Satele în care îşi au sediul autorităţile publice ale comunei sunt sate reşedinţă.

16. Teritoriu administrativ - suprafaţă delimitată prin lege pentru judeţe, municipii, oraşe şi comune. Este constituit din suprafaţa agricolă (teren arabil, păşuni şi fâneţe, vii şi livezi), suprafaţa fondului forestier, suprafaţa ocupată de construcţii şi amenajări de infrastructură (căi de comunicaţie, altele decât cele aparţinând domeniului public al statului, echipare energetică, lucrări de gospodărire a apelor), ape şi bălţi şi suprafaţa aferentă intravilanului (construcţii şi amenajări), delimitată prin planurile urbanistice.

17. Reţea de localităţi - totalitatea localităţilor de pe un teritoriu (naţional, judeţean, zonă funcţională), ale căror existenţă şi dezvoltare sunt caracterizate printr-un ansamblu de relaţii desfăşurate pe multiple planuri (politico-administrativ, social-cultural, economic etc.). Reţeaua de localităţi este constituită din localităţi urbane şi localităţi rurale.

18. Ierarhizarea funcţională - clasificarea localităţilor pe ranguri în funcţie de importanţa în reţea şi de rolul teritorial, a localităţilor urbane - asigurându-se un sistem de servire a populaţiei eficient din punct de vedere economic şi rurale - şi social şi o dezvoltare echilibrată a localităţilor în teritoriu.

19. Rang - expresie a importanţei actuale şi în perspectivă imediată a unei localităţi în cadrul reţelei din punct de vedere administrativ, politic, social, economic, cultural etc., în raport cu dimensiunile ariei de influenţă polarizate şi cu nivelul de decizie pe care îl implică în alocarea de resurse. Această importanţă trebuie să îşi găsească corespondentul şi în nivelul de modernizare.

20. Zonă metropolitană - zonă constituită prin asociere, pe bază de parteneriat voluntar, între marile centre urbane (Capitala României şi municipiile de rangul I) şi localităţile urbane şi rurale aflate în zona imediată, la distanţe de până la 30 km, între care s-au dezvoltat relaţii de cooperare pe multiple planuri.

21. Centură verde - zonă delimitată în jurul Capitalei României şi al municipiilor de rangul I, în vederea protejării elementelor cadrului natural, a prevenirii extinderii necontrolate a acestor municipii şi a asigurării spaţiilor suplimentare de agrement şi recreare.

22. Zonă de dezvoltare - perimetru delimitat în cadrul teritoriului administrativ al unui municipiu sau în cadrul unei zone metropolitane în care se propun unele facilităţi de

56

natură fiscală, în scopul favorizării dezvoltării economice prin atragerea de investiţii de capital străin sau autohton.

23. Zonă de influenţă - teritoriul şi localităţile care înconjoară un centru urban şi care sunt influenţate direct de evoluţia oraşului şi de relaţiile de intercondiţionare şi de cooperare care se dezvoltă pe linia activităţilor economice, a aprovizionării cu produse agroalimentare, a accesului la dotările sociale şi comerciale, a echipării cu elemente de infrastructură şi cu amenajări pentru odihnă, recreere şi turism. Dimensiunile zonei de influenţă sunt în relaţie directă cu mărimea şi cu funcţiunile centrului urban polarizator.

24. Sistem urban - sistem de localităţi învecinate între care se stabilesc relaţii de cooperare economică, socială şi culturală, de amenajare a teritoriului şi de protecţie a mediului, echipare tehnico-edilitară, fiecare păstrându-şi autonomia administrativă.

25. Parcelare - acţiunea urbană prin care o suprafaţă de teren este divizată în loturi mai mici, destinate construirii sau altor tipuri de utilizare. De regulă este legată de realizarea unor locuinţe individuale, de mică înălţime.

26. Politici de dezvoltare - mijloacele politico-administrative, organizatorice şi financiare, utilizate în scopul realizării unei strategii.

27. Programe de dezvoltare - ansamblu de obiective concrete propuse pentru realizarea politicilor de dezvoltare.

28. Protecţia mediului - ansamblu de acţiuni şi măsuri privind protejarea fondului natural şi construit în localităţi şi în teritoriul înconjurător.

29. Regimul juridic al terenurilor - totalitatea prevederilor legale prin care se definesc drepturile şi obligaţiile legate de deţinerea sau exploatarea terenurilor.

30. Regiune frontalieră - regiune care include arii situate la frontieră, delimitată în scopul aplicării unei strategii comune de dezvoltare de o parte şi de alta a frontierelor şi al realizării unor programe, proiecte şi acţiuni de cooperare.

31. Reţea de localităţi - totalitatea localităţilor de pe un teritoriu (naţional, judeţean, zonă funcţională) ale căror existenţă şi dezvoltare sunt caracterizate printr-un ansamblu de relaţii desfăşurate pe multiple planuri (economice, demografice, de servicii, politico-administrative etc.). Reţeaua de localităţi este constituită din localităţi urbane şi rurale.

32. Sistem urban - sistem de localităţi învecinate între care se stabilesc relaţii de cooperare economică, socială şi culturală, de amenjare a teritoriului şi protecţie a mediului, echipare tehnico-edilitară, fiecare păstrându-şi autonomia administrativă.

33. Structură urbană - totalitatea relaţiilor în plan funcţional şi fizic, pe baza cărora se constituie organizarea unei localităţi sau a unei zone din aceasta şi din care rezultă configuraţia lor spaţială.

34. Servitute de utilitate publică - sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil având un alt proprietar. Măsura de protecţie a bunurilor imobile publice nu poate fi opusă cererilor de autorizare decât dacă este continuă în documentaţiile de urbanism aprobate (având drept consecinţă o limitare administrativă a dreptului de proprietate).

35. Strategie de dezvoltare - direcţionarea globală sau pe domenii de activitate, pe termen scurt, mediu şi lung, a acţiunilor menite să determine dezvoltarea urbană.

36. Structură urbană - modul de alcătuire, de grupare sau de organizare a unei localităţi ori a unei zone din aceasta, constituită istoric, funcţional şi fizic.

57

37. Teritoriu administrativ - suprafaţa delimitată de lege, pe trepte de organizare administrativă a teritoriului: naţional, judeţean şi al unităţilor administrativ-teritoriale (municipiu, oraş, comună).

38. Teritoriu intravilan - totalitatea suprafeţelor construite şi amenajate ale localităţilor ce compun unitatea administrativ-teritorială de bază, delimitate prin planul urbanistic general aprobat şi în cadrul cărora se poate autoriza execuţia de construcţii şi amenajări. De regulă intravilanul se compune din mai multe trupuri (sate sau localităţi suburbane componente).

39. Teritoriu extravilan - suprafaţa cuprinsă între limita administrativ-teritorială a unităţii de bază (municipiu, oraş, comună) şi limita teritoriului intravilan.

40. Teritoriu metropolitan - suprafaţa situată în jurul marilor aglomerări urbane, delimitată prin studii de specialitate, în cadrul căreia se creează relaţii reciproce de influenţă în domeniul căilor de comunicaţie, economic, social, cultural şi al intrastructurii edilitare. De regulă limita teritoriului metropolitan depăşeşte limita administrativă a localităţii şi poate depăşi limita judeţului din care face parte.

41. Teritoriu periurban - suprafaţa din jurul municipiilor şi oraşelor, delimitată prin studii de specialitate, în cadrul căreia se creează relaţii de independenţă în domeniul economic, al infrastructurii, deplasărilor pentru muncă, asigurărilor cu spaţii verzi şi de agrement, asigurărilor cu produse agroalimentare etc.

42. Zonă defavorizată - arii geografice strict delimitate teritorial, care îndeplinesc cel puţin una dintre următoarele condiţii:

a. au structuri productive monoindustriale care în activitatea zonei mobilizează mai mult de 50% din populaţia salariată;

b. sunt zone miniere în care personalul a fost disponibilizat prin concedieri colective în urma aplicării programelor de restructurare;

c. în urma lichidării, restructurării sau privatizării unor agenţi economici apar concedieri colective care afectează mai mult de 25% din numărul angajaţilor care au domiciliul stabil în zona respectivă;

d. rata şomajului depăşeşte cu 25% rata şomajului la nivel naţional; e. sunt lipsite de mijloace de comunicaţie şi infrastructura este slab

dezvoltată. 43. Zonă funcţională - parte din teritoriul unei localităţi în care, prin documentaţiile

de amenajare a teritoriului şi de urbanism, se determină funcţiunea dominantă existentă şi viitoare. Zona funcţională poate rezulta din mai multe părţi cu aceeaşi funcţiune dominantă (zona de locuit, zona activităţilor industriale, zona spaţiilor verzi etc.). Zonificarea funcţională este acţiunea împărţirii teritoriului în zone funcţionale.

44. Zonă de protecţie - suprafeţe în jurul sau în preajma unor surse de nocivitate, care impun protecţia zonelor învecinate (staţii de epurare, platforme pentru depozitarea controlată a deşeurilor, puţuri seci, cimitire, noxe industriale, circulaţie intensă etc.).

45. Zonă protejată - suprafaţa delimitată în jurul unor bunuri de patrimoniu, construit sau natural, a unor resurse ale subsolului, în jurul sau în lungul unor oglinzi de apă etc. şi în care, prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, se impun măsuri restrictive de protecţie a acestora prin distanţă, funcţionalitate, înălţime şi volumetrie.

Dezvoltare Si Planificare Urbana

Documents

Transcript of Dezvoltare Si Planificare Urbana