Dezvoltare profesională şi managementul carierei

42
DEZVOLTARE PROFESIONALA SI MANAGEMENTUL CARIEREI Titular disciplina : Prof.univ.dr. Grigore Nicola Obiective : Edificarea masteranzilor asupra problematicii psihosociale a profesiei si carierei ca mijloc principal de autorealizare a persoanei. Asimilarea principalelor concepte vizând dezvoltarea profesionala, informarea, consilierea si orientarea profesionala.Cunoasterea stadiului actual in domeniu, efectele globalizarii si informatizării asupra mijloacelor de asigurare a egalităţii şanselor. Conţinutul programei : 1.Problematica psihosociala a formarii, selecţiei si orientării profesionale. - cariera profesionala - expresie a interacţiunii dinamice socius -personalitate. - concepţii privind instrumente, tehnici si formativitate in examinarea psihologica. - analiza psihovocationala a profesiilor 2.Consilierea psihologica in serviciul carierei - Conceptul de consiliere psihologica; distincţii si interferenţe consiliere - psihoterapie. - Forme, etape, condiţii de realizare optima, blocaje. - Consilierul : formare, calităţi, abilitaţi speciale de cunoaştere, comunicare, asistare si convingere. 3.Dezvoltare vocationala si evoluţia carierei. - vocaţia profesionala in sistemul personalităţii - modele conceptuale in explicarea vocaţiei - factori psihosociali in evoluţia carierei - contexte ale tranziţiei, globalizarii, informatizării 4.Standarde calitative si etica in consilierea carierei - statute si roluri in relaţia consilier - client - formarea profesionala si evaluarea consilierilor - managementul instituţional in informarea, consilierea si orientarea profesionala - ştiinţa si socius in practicarea consilierii 5.Ambientul mentoral si experienţele apogetice in formarea carierelor de excepţie - Relaţia mentor - discipol in coordonate istorice si psihosociale. - Modele mentorale in diferite culturi. - Factori de personalitate favorizanti in instituirea relaţiei mentor - discipol. - Tineretul si nevoia de mentorat. 6.Tehnologiile informaţiei si comunicării (T.I.C.) in consilierea carierei - Folosirea T.I.C. de către consilieri in special in furnizarea serviciilor pentru beneficiari. - Competente specifice si forme ale T.I.C. - Colaborări internaţionale, cercetări si institutionalizari in diferite tari.

Transcript of Dezvoltare profesională şi managementul carierei

Page 1: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

DEZVOLTARE PROFESIONALA SI MANAGEMENTUL CARIEREI

Titular disciplina : Prof.univ.dr. Grigore Nicola

Obiective :

Edificarea masteranzilor asupra problematicii psihosociale a profesiei si carierei ca mijloc principal de autorealizare a persoanei.

Asimilarea principalelor concepte vizând dezvoltarea profesionala, informarea, consilierea si orientarea profesionala.Cunoasterea stadiului actual in domeniu, efectele globalizarii si informatizării asupra mijloacelor de asigurare a egalităţii şanselor.

Conţinutul programei :

1.Problematica psihosociala a formarii, selecţiei si orientării profesionale. - cariera profesionala - expresie a interacţiunii dinamice socius -personalitate. - concepţii privind instrumente, tehnici si formativitate in examinarea psihologica. - analiza psihovocationala a profesiilor

2.Consilierea psihologica in serviciul carierei - Conceptul de consiliere psihologica; distincţii si interferenţe consiliere - psihoterapie. - Forme, etape, condiţii de realizare optima, blocaje. - Consilierul : formare, calităţi, abilitaţi speciale de cunoaştere, comunicare, asistare si convingere.

3.Dezvoltare vocationala si evoluţia carierei. - vocaţia profesionala in sistemul personalităţii - modele conceptuale in explicarea vocaţiei - factori psihosociali in evoluţia carierei - contexte ale tranziţiei, globalizarii, informatizării

4.Standarde calitative si etica in consilierea carierei - statute si roluri in relaţia consilier - client - formarea profesionala si evaluarea consilierilor - managementul instituţional in informarea, consilierea si orientarea profesionala - ştiinţa si socius in practicarea consilierii

5.Ambientul mentoral si experienţele apogetice in formarea carierelor de excepţie

- Relaţia mentor - discipol in coordonate istorice si psihosociale. - Modele mentorale in diferite culturi. - Factori de personalitate favorizanti in instituirea relaţiei mentor - discipol. - Tineretul si nevoia de mentorat.

6.Tehnologiile informaţiei si comunicării (T.I.C.) in consilierea carierei - Folosirea T.I.C. de către consilieri in special in furnizarea serviciilor pentru beneficiari. - Competente specifice si forme ale T.I.C. - Colaborări internaţionale, cercetări si institutionalizari in diferite tari.

Page 2: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

- Formarea consilierilor, experimentarea unei "harţi" a competentelor T.I.C. 7.Sistemul curricular pentru Consiliere si orientare

- Continuitate, accesibilitate graduala si utilitate practica a continuturilor ce se predau la diferite niveluri de invatamant - Cinci module tematice aplicate in fiecare an de studiu (cl.I - XII) : autocunoastere, comunicare si abilitaţi sociale, managementul informaţiilor, planificarea carierei si calitatea stilului de viata. - Practica si stadiul actual al domeniului pe plan mondial.

Bibliografie obligatorie :

1 .Asociaţia Interrnationala de Orientare Şcolara si Profesionala - AIOSP (1997), Cariera: şansa sau planificare ? , Bucureşti, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei. 2.Constantin Radulescu - Motru (1935), Vocaţia.Factor hotărâtor in cultura popoarelor, Bucureşti, Editura Scoalelor. 3.Nicola Gr. (2004), Un ambient pentru excelenta : Mentoratui, Sibiu, Psihomedia.

Bibliografie facultativa :

1 .Androniceanu Armenia, (1998), Managementul schimbărilor, Bucureşti, Editura AII. 2.Gardner, H. (2006), Inteligente multiple Bucureşti, Editura Sigma. 3.Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Centrul naţional de resurse pentru orientarea profesionala euro guidance (2004), Codul etic si standarde de calitate in consilierea carierei, Bucureşti, Inst.de Ştiinţe ale Educaţiei. 4.Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (2005), Folosirea tehnologiilor informaţiei si comunicării in consiliere, Bucureşti, Inst.de Ştiinţe ale Educaţiei. 5.Jigau, M..(2001), Consilierea carierei, Bucureşti, Editura Sigma. 6.Ministerul Educaţiei si Cercetării (2005), Aria curriculara Consiliere si orientare, Bucureşti, Centrul naţional de resurse pentru orientarea profesionala. 7.Mitrofan, lolanda, A.Nuta (2005), Consiliereapsihologica.Cine, ce si cum? Bucureşti, Editura SPER. 8.Puiu, M. (2005), Dimensiunipsihovocationale in managementul resurselor umane, Bucureşti, Editura Univ.Titu Maiorescu. 9.REREAL (2001), învăţătura deschisa si flexibila, Bucureşti, Editura AFIR. lO.Salade, D.(1998), Om si profesiune, Cluj Napoca, Editura Dacia.

Page 3: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

TEME De dezbateri ştiinţifice şi disertaţii 1.Cariera ca obiect al Psihologiei ; problematica în etapele Psihometriei şi Psihologiei Umaniste 2.Actualitate şi perspectivă în formarea , selecţia şi orientarea profesională. Direcţii ale schimbării. 3. Metode, instrumente şi obiective de consiliere psihologică în seviciul carierei. 4.Dimensiuni comportamentale, sociale, cognitive şi emotive ale coping-ului personal relativ la autorealizare. 5.Criterii în definirea taxonomiei consilierii carierei. 6. Factorii sociali şi personologici ai dezvoltării în planurile vocaţiei şi ale carierei. 7.Studii de caz în perspectiva teoriei generale a dezvoltarii profesionale. 8.Elemente ale Codului de bune practici în consilierea carierei. Operaţionalizări şi experienţă efectivă. 9. Viziunea mentorală asupra carierelor de excepţie. Studii psihoistorice şi interviuri asupra naturii şi afinităţii personale pentru relaţia mentor-discipol în diferite arii de competenţă. 10. Utilizarea web site-urilor în informarea, consilierea şi orientarea carierei; instrumentele de evaluare psihologică şi validarea lor în vederea diminuării riscurilor potenţiale pentru clienţi. 11. Cererea de consiliere a carierei raportată la ,,spiritul timpului”; mijloace, forme, eficienţă, imaginea viitorului. 12. Coordonatele curriculare ale profesiogramei consilierului carierei. ________________

Page 4: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

Partea I PROBLEMATICA PSIHOSOCIALA A FORMARII, SELECŢIEI SI

ORIENTĂRII PROFESIONALE

Activitatea de consiliere în carieră are un rol deosebit în societatea umană, iar ţările dezvoltate din punct de vedere economic, cu un nivel de trai crescut,i-au acordat importanţa cuvenită, elaborând o legislaţie care să ajute la desfăşoare şi dezvoltarea acesteia. Consilierea reprezintă inima unui program de orientare a carierei; semnificaţia acestui fapt este nu numai de natură psihologică, ci şi educaţională (pedagogică). Elevii, tinerii, adulţii trebuie formaţi astfel încât să poată lua decizii optime legate de viaţa lor. în acest sens, atenţia acestora şi, implicit, a educatorilor trebuie să se îndrepte spre crearea unor circumstanţe în cadrul cărora fiecare consiliat să aibă libertatea luării unor hotărâri pe care să le ducă la bun sfârşit şi, în acelaşi timp, să-şi asume consecinţele ce decurg din aceasta.

O societate care tinde să se dezvolte armonios trebuie să ia în considerare şi să susţină activitatea de orientare a carierei, ţinând cont de necesitatea acesteia, oferind tuturor posibilitatea de a primi servicii gratuite, consolidând baza de pregătire profesională a celor care lucrează în acest domeniu, oferind posibilităţi de creare a unei baze materiale fără de care activitatea nu se poate desfăşura în condiţii optime.

Cariera acoperă şi identifică diferite roluri în care individul este implicat : elev. angajat, membru al comunităţii, părinte etc, modul în caraacţionează în familie, şcoală şi societate şi suita de etape prin care poate trece în viaţă: căsătorie, pensionare: toate acestea considerate ca un tot unitar, indivizibil. In această accepţiune, orice persoană are o carieră şi nu doar cei care exercită cu succes o anumită profesie (Mihai Jigău. 2001. Consilierea carierei, pg.10).

Dezvoltarea carierei semnifică toate aspectele vieţii umane aflate în devenire şi cu o dinamică specifică în diferite planuri (Gysbers, 1994). adică:

- autocunoaşterea şi formarea deprinderilor de relaţionare interpersonală. - educaţia şi formarea profesională iniţială, - asumarea de diferite roluri în viaţă, - modul de integrare, trăire şi planificare a diferitelor evenimente ale vieţii. Aceste direcţii ale dezvoltării particularizate în context şcolar semnifică: - comportarea responsabilă în familie, şcoală, societate, - efectuarea de alegeri şcolar-profesionale raţionale, justificate, motivate, - utilizarea deplină a oportunităţilor oferite de şcoală şi comunitate pentru

inegrarea personală socio-profesională, - înţelegerea şi respectul altora şi a sinelui, - ameliorarea continuă a comunicării cu ceilalţi. Actul consilierii şi orientăriii şcolare şi profesionale a avut din totdeauna ca

obiectiv „persoanelor ca obiectiv M slujbelor" în cadrul unui model liberal al economiei de piaţă, simultan cu luarea în considerare a indivizilor cu competenţele, abilităţile şi concepţiile lor despre sine şi muncă (Super, 1987), cu toată diversitatea psihologică individuală, diferită în funcţie de structurile şi ierarhia socială în care trăiesc şi cu modul particular de interpretare a lumii prin prisma imaginilor,

Page 5: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

informaţiilor, mesajelor care le sunt oferite şi interpretate de persoane şi instituţii care au autoritatea socială să o facă : şcoala, instituţii ale administraţiei publice, organizaţii, partide, etc.

Consilierea şi orientarea şcolară şi profesională aspiră să-1 facă pe elev coparticipant la propriul destin (prin informare, educare, autoformare, autoorientare), dacă nu în mod integral chiar autorul acestui demers de alegere şi dezvoltare a carierei.

Consilierea şi orientarea şcolară şi profesională tinde să rezolve, simultan, două aspecte extrem de importante în prezent:

- asigurarea echităţii sociale prin democratizarea permanentă a accesului la educaţie şi formarea profesională,

- ameliorarea continuă a bunei utilizări a resurselor umane de care dispune societatea.

Educaţia pentru carieră include, adesea, şi subiecte care nu sunt, aparent, direct legate de exercitarea unei profesii, precum : viaţa de familie, petrecerea timpului liber, creşterea şi educarea copiilor, economie familială, chestiuni legate de valori şi calitatea vieţii, modul de a a face faţă situaţiilor dramatice din viaţă : deces, divorţ, cataclisme naturale, şomaj.

Consilierea este şi o formă de socializare şi / sau învăţare socială prin faptul că oferă indivizilor noi experienţe şi informaţii prin care aceştia pot să-şi contureze mai bine şi să-şi dezvolte identitatea şi imaginea de sine, să se integreze cu succes şi într-un mod care să le aducă satisfacţii sau să le faciliteze depăşirea anumitor contexte critice ale vieţii. Istoric

Consilierea si orientarea şcolară şi profesională, ca fenomen social, şi-a reliefat importanţa la începutul secolului XX, cu prilejul modificării semnificative atât a raportului între cererea şi oferta de locuri de muncă, dezvoltării industriale, cât şi a sporirii nivelului competenţelor cerute de utilizarea noilor tehnologii.

In logica lucrurilor, consilierea profesională este precedată de consilierea şi orientarea şcolară. Cu toate acestea, consilierea profesională are o istorie mai consistentă. Primele preocupări în acest domeniu au vizat industria, transporturile şi armata. S-a urmărit sporirea eficienţei muncii, a productivităţii şi creşterea responsabilităţii printr-o mai bună corelare a resurselor umane cu anumite caracteristici ale locului de muncă. Iniţial consilierea, orientarea şcolară şi profesională a fost o activitate, in principal, de asistenţă socială, cu un nivel ridicat de control al acesteia de către autorităţi.

In România, orientarea şcolară şi profesională are tradiţie; aceasta s-a desfăşurat în cabinete şi laboratoare care au funcţionat eficient. Cele mai multe au fost situate în centre universitare, fiind dotate cu aparatură psihologică şi personal de specialitate.

O etapă distinctă în istoria consilierii, orientării şcolare şi profesionale a fost aceea a „psihotehnicii" marcată prin derularea procesului de consiliere şi orientare aproape exclusiv pe baza rezultatelor obţinute de clienţi la unele teste psihologice, de performanţă, punându-se accent mai mult pe tehnicile orientării decât pe finalităţile acesteia.

Page 6: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

începutul orientării din România a fost marcat de înfiinţarea Institutului de Psihologie Experimentală, Comparată şi Aplicată de la Cluj în anul 1922 şi de începutul activităţii primului Laborator Psihotehnic la Societatea de Tramvaie din Bucureşti în 1925. Acestea aveau drept scop iniţial o mai bună organizare a muncii, restructurarea modului de utilizare a forţei de muncă, distribuirea raţională a oamenilor pe posturi de lucru corespunzătoare capacităţilor personale de muncă şi recrutare de tineri în vederea calificării.

în comparaţie cu preocupările de orientare profesională pentru adulţi, activitatea de orientare şcolară şi preorientare profesională desfăşurată în şcoli în beneficiul elevilor, a demarat relativ târziu. Preorientarea trebuie văzută ca un proces de conturare generală -prin informare, asistenţă, autocunoaştere - a preferinţelor şi aspiraţiilor cu privire la ruta şcolară şi profesională.

După anii' 50 se conturează preocupări sistematice, înfiinţându-se instituţii corespunzătoare pentru consilierea şi orientarea şcolară.

în ţara noastră istoria consilierii şi orientării şcolare şi profesionale a parcurs ambele modele posibile ale relaţiei acestor procese cu sistemul de educaţie şi formare profesională.

Primul model este cel autonom care consideră consilierea şi orientarea şi şcolara şi profesională ca pe un proces de sine stătător şi exterior sistemului de învăţământ ce se derulează în şcoli şi este îndeplinit de instituţii cu funcţii sociale din afara sistemului de educaţie. Al doilea model este cel dinamic care include consilierea, orientarea şcolară şi profesională în programul de formare din şcoală ca pe o activitate de natură educativă, asociată celorlalte arii curriculare.

între anii 1950 şi 1989, activitatea de consiliere, orientare şcolară şi profesională a avut o evoluţie sinuoasă în ultimele decenii ale mileniului precedent fiind desfiinţată pentru că a fost transferată - formal - tuturor cadrelor didactice, care nu dispuneau întotdeauna de o pregătire metodologică şi de instrumentele de lucru necesare. După acest interval, se înfiinţează un nou mecanism instituţional: Centrele de Asistenţa Psihopedagogică în scopul extinderii activităţii fostelor cabinete şi laboratoare de consiliere, orientare şcolară şi profesională dar şi a abordării altor categorii de probleme ale copiilor, părinţilor şi profesorilor.

Centrele de Asistenţă Psihopedagogică sunt încadrate cu profesori, consilieri specialişti în domeniul psihologiei, pedagogiei şi asistenţei sociale ce au în vedere diferite tipuri de activităţi cum ar fi:

• consilierea elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice în probleme legate de cunoaşterea / autocunoaşterea elevilor; adaptarea elevilor la cerinţele şcolii; orientarea carierei elevilor;

• examinarea psihologică a elevilor la solicitarea şcolii; • iniţierea psihopedagogică a părinţilor pentru o mai bună cunoaştere a

copiilor şî pentru a îmbunătăţi comportamentul lor educativ; • culegerea de date privind dinamica profesiilor şi utilizarea lor în munca de

consiliere şi orientare. In anul 1997 schimbările socio-ecomonice din ţara noastră au impus

demararea unui proiect de Informare şi consiliere privind cariera. Proiectul a fost

Page 7: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

susţinut de Guvernul României si de o finanţare externă şi a avut ca obiective principale:

• elaborarea de profile ocupaţionale, • editarea de publicaţii cu informaţii referitoare la orientarea profesională, • organizarea de cursuri pentru pregătirea consilierilor şi a persoanelor care

se ocupă cu consilierea şi orientarea carierei, • realizarea de programe interactive informatizate de orientare a carierei, • adaptarea unor instrumente psihologice specifice activităţii de orientare

şcolară şi profesională, • dotarea unităţilor specializate de orientarea carierei cu echipamente

ajutătoare activităţii de consiliere. în ultimul deceniu al secolului XX, activitatea de orientare şcolară şi

profesională a fost influenţată de: • reînfiinţarea Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei în anul 1990, ce

desfăşoară activităţi de cercetare în domeniu, • crearea în anul 1995 a Asociaţiei Naţionale de Orientare Şcolară şi

Profesională, • organizarea în anul 1997, a Conferinţei Asociaţiei Internaţionale

de Orientare Şcolară şi Profesională, • publicarea de lucrări ştiinţifice în domeniul consilierii şi orientării şcolare

şi profesionale, • organizarea Centrelor de Informare şi Orientare Profesională de către

Agenţia Naţională de Ocupare şi Formare Profesională în toate judeţele ţării, • crearea în 1999 a Centrului Naţional de Resurse pentru

Orientarea Profesională. Serviciile de consiliere, orientare şi educare pentru carieră - ca organizare,

metode, structură, resursele umane avute în vedere dar şi structurile ocupaţionale disponibile - au evoluat semnificativ în societatea industrială, post-industrială şi informaţională. Consilierea şi orientarea şcolar - profesională îl sprijină pe individ să-şi îndeplinească propria carieră, prin aceasta îl ajută să aibă un destin demn în viaţă. De aceea alegerea unei profesii trebuie să fie un act profund personal, liber, rezultat al procesului deliberării responsabile, în acord cu situaţiile concrete, obiective ale realităţii sociale şi economice, cu motivaţiile interne şi interesele dominante şi stabile.

Sistemul socio-ecomonic este într-un proces profund de schimbare în planul structurilor conţinutului; drept consecinţă, şi mediul de muncă al oamenilor este în aceeaşi măsură afectat: locurile de muncă, domeniile profesionale căutate pe piaţa forţei de muncă, valorile individuale şi sociale predominante. în acest context orientarea şcolară presupune sprijinirea / asistarea elevului în procesul alegerii -justificate şi în consens cu preferinţele şi aspiraţiile sale - afilierelor de studii oferite de sistemul de educaţie şi formare profesională existent.

Orientarea profesională este procesul maximei sincronizări dintre aspiraţiile personale şi cele sociale cu privire la muncă privită ca sursă de satisfacţii individuale şi ca mijloc de progres economic general. Procesul presupune: competenţă, competiţie, selecţie, concurenţă, succes, eşec, învăţare, pregătire

Page 8: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

profesională continuă, asumarea de responsabilităţi, etc. In viziunea lui M. Ghivirigă „orientarea devine simultan şcolară şi profesională

şi vizează împlinirea în timp a unei vocaţii ca segment particular al unei personalităţi permanent dinamice"(Tendinţe Contemporane ale orientării şcolare şi profesionale, Bucureşti, EDP, 1976).

Procesul consilierii şi orientării şcolare şi profesionale vizează aspecte de natură: cognitivă ( furnizarea de informaţii, formarea în tehnicile de căutare a unui loc de muncă); afectivă( ameliorarea imaginii de sine, cristalizarea unei atitudini pozitive faţă de muncă); acţionată (luarea deciziei, planificarea şi punerea în practică a acţiunii).

Ambele procese de consiliere au aceleaşi caracteristici şi obiective de bază, reprezintă două acţiuni care intervin în procesul de realizare a persoanei, se susţin şi se întregesc având caracteristici şi obiective distincte.

Activitatea de orientare jgolară o precede pe cea profesională, ambele fiind componente ale orientării pentru carieră.

Debutul şi intensificarea activităţii de orientare şcolară are loc, de regulă, la nivelul anilor şcolari care marchează sfârşitul şi începutul ciclurilor de învăţământ.

Trecerea de la consilierea şi orientarea şcolară la cea profesională se produce pe măsura apropierii de finalul unui ciclu de învăţământ ce reprezintă şi potenţiale „ieşiri" din sistemul de educaţie şi formare urmată de populaţia adultă care este în şomaj, cea care doreşte schimbarea locului de muncă, ridicarea nivelului personal de competenţă sau cei care vor să facă faţă mai bine noilor sarcini de muncă modificate prin proces tehnologic etc.

Activitatea de orientare şcolară se centrează asupra celor care intră în noi etape de formare iniţială; se fundamentează pe ideea că fiecare persoană se poate realiza maxim numai dacă procesul de formare se desfăşoară pe linia celor mai puternice aptitudini sau caracteristici generale de personalitate. Sarcina principală a orientării este în aceste condiţii de a asigura concordanţa dintre caracteristicile persoanei şi obiectivele procesului formativ exercitat asupra sa. Orientarea şcolară trebuie să fie rezultatul deciziei copilului sau poate, mai corect spus, al aderării acestuia la acţiunile diferenţiate care se exercită asupra sa. în situaţia în care copilul nu are încă suficientă capacitate de discernământ, decid alţi factori: familia, consiliul de tutelă, şcoala. Incapacitatea de decizie trebuie suplinită. Decizia trebuie să fie făcută în folosul copilului prin aprecierea obiectivă a realităţii.

îndrumarea unui elev spre o anumită categorie de şcoli determină apropierea acestuia de anumite categorii sociale şi, indirect, îndepărtarea de altele. în acest context, orientarea şcolară constituie, funcţional, premisa orientării profesionale.

Orientarea profesională (pentru carieră) este un fenomen social, care s-a conturat în societate atât cu diferenţierea formelor de activitate cât şi cu libertatea persoanei, în vederea asigurării pentru tânăra generaţie a posibilităţilor de alegere a profesiunii. Ea îşi propune adaptarea persoanei la condiţiile muncii, la paleta largă a profesiunilor existente pe piaţa muncii în acord cu abilităţile, aptitudinile, caracteristicile generale de personalitate, aspiraţiile persoanei şi cu necesităţile sociale, urmărind stabilirea unui echilibru în interiorul relaţiei om-activitate.

Page 9: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

Sarcinile orientării profesionale sunt mult mai complexe decât apar la prima confruntare cu realitatea. Orientarea profesională se ridică de la aptitudini la personalitate, de la posibilitatea de rezolvare a sarcinii la posibilitatea de a obţine satisfacţii, de la omul care execută, la omul care creează. în acest sens, profesiunea trebuie să satisfacă un număr însemnat de parametrii umani: fondul aptitudinal, nivelul şi direcţia pregătirii, nivelul de aspiraţii, locul social pe care-1 merită in raport cu parametrii menţionaţi.

Orientarea profesională încearcă stabilirea unui echilibru adecvat între profesiune, considerată în ansamblul său şi personalitatea privită în totalitatea sa. Această preocupare accentuează caracterul uman al orientării profesionale în ţara noastră în raport cu aceea exercitată în perioada antebelică, când aptitudinile erau cu preponderenţă factorul care decidea alegerea. Astăzi problema aptitudinilor trece pe un loc secund, pe primul situându-se personalitatea văzută în ansamblul său, prin dominantele ei specifice.

Consilierea şi orientarea vocaţională urmăreşte ca prin tehnicile practice utilizate să contribuie la descoperirea de sine şi să faciliteze opţiunea către un tip de educaţie adecvat propriilor abilităţi şi interese.

Spre deosebire de consilierea tradiţională care ia în consideraţie problemele psihologice şi emoţionale punând accent pe relaţia directă consilier-beneficiari, pe modul particular de comunicare cu aceştia, consilierea carierei dă o mai mare importanţă informării, evaluării cantitative şi calitative a resurselor profesionale ale clienţilor urmărind conturarea unui echilibru în interiorul relaţiei om-activitate.

Prin caracterul său mai cuprinzător noţiunea de consiliere a carierei şi practica implicită ce stă în spatele acesteia răspund pe deplin exigenţelor şi priorităţilor actuale indivizilor şi societăţii.

Cariera acoperă şi identifică roluri în care individul este implicat: elev, student, angajat, părinte precum şi modul în care acţionează în familie, şcoală şi societate în etapele prin care "poate trece în viaţa: căsătorie, pensionare. Toate acestea sunt considerate ca un tot unitar, indivizibil. în această accepţie, orice persoană are o carieră şi nu doar cei care exercită cu succes o anumită profesie.

In procesul de modelare a aptitudinilor în funcţie de cerinţele sociale, care începe din copilărie şi se continuă chiar după terminarea studiilor, orientarea vocaţională are în atenţie îndrumarea către o meserie sau alta, reorientarea celor care practică deja o anumită profesie, remodelarea potenţialului uman şi chiar recuperarea resurselor umane. La ora actuală consilierea şi orientarea vocaţională este considerată ca fiind a treia forţă în educaţie alături de şcoală şi administraţia şcolii, fiind prezentată ca o dezvoltare a carierei, de trecere de la o poziţie la alta în cadrul aceleiaşi meserii sau dintr-un domeniu de activitate la altul cu secvenţe şi sarcini specifice .

In sens larg vocaţia este ansamblul înclinaţiilor, aptitudinilor, intereselor, atitudinilor structurate în jurul unui nucleu comun de preocupări de natură profesională.

In perioada 12-18 ani se consideră că personalitatea puberului şi adolescentului îşi cristalizează orientarea vocaţională.

Pasiunile elevilor pentru un anumit tip de activitate sau altul definesc formarea

Page 10: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

vocaţiei profesionale. Aceste pasiuni nu se dezvoltă pe un teren gol, ele au o relaţie de puternică interdependenţă cu capacităţile specifice formate şi au un rol decizional în alegerea meseriei sau profesiunii.

Consilierea vocaţională reprezintă în acest sens ansamblul acţiunilor proiectate, organizate, desfăşurate în procesul educaţional cu scopul identificării, stimulării, structurării capacităţilor specifice şi pasiunilor complementare acestor capacităţi.

Consilierea este şi o formă de socializare şi/sau învăţare socială prin faptul că oferă indivizilor noi experienţe şi informaţii prin care aceştia pot să-şi contureze mai bine şi să-şi dezvolte identitatea şi imaginea de sine, să se integreze cu succes şi într-un mod care să le aducă satisfacţii sau să le faciliteze depăşirea anumitor situaţii critice ale vieţii.

In viziunea lui Drevillon orientarea carierei mai poate însemna şi căutarea condiţiilor de mediu social şi profesional prin care rolurile trăite de un individ sunt adecvate aspiraţiilor sale asigurându-i emergenţa eu-lui.

Consilierea şi orientarea nu presupune, cu necesitate, înlăturarea obstacolelor din calea unei personalităţi în evoluţie ci avertizarea individului că există, că majoritatea pot fi evitate şrînvăţându-1 cum să o facă.

Elementele componente şi specifice consilierii şi orientării carierei, în viziunea lui Holland, Magoon şi Spokane şi Ghivirigă, constau în:

• oferirea de informaţii clientului despre ocupaţii prin metode comprehensibile şi accesibile,

• furnizarea de date organizate şi structurate despre alternativele ocupaţionale, • informarea şi documentarea personală, • informarea şi educaţia privind dezvoltarea carierei desfăşurate în şcoală sau

în cadrul activităţilor extraşcolare, • oferirea de materiale şi metode pentru evaluarea capacităţilor clienţilor cu

scopul de a crea o imagine realistă asupra resurselor şi potenţialului profesional, • derularea de activităţi de consiliere-individuală şi în grup - în vederea

dezvoltării carierei sau rezolvării problemelor personale ale beneficiarilor, • cunoaşterea elevilor, • educarea intereselor constând în formarea şi stimularea atitudinilor pozitive

pentru o anumită profesie, • îndrumarea elevilor în vederea conturării unei opţiuni profesionale stabile, • valorificarea în grup a experienţelor personale pozitive ale elevilor şi părinţilor

acestora, • desfăşurarea de activităţi personale de punere în practică a tehnicilor de căutare

a unui loc de muncă (redactarea unui Curriculum Vitae, a unei scrisori de prezentare, a portofoliului personal),

• desfăşurarea de activităţi speciale iniţiate de consilieri în instituţii de profil. Consilierea şi orientarea şcolară şi profesională intenţionează să-1 facă pe elev

coparticipant la propriul destin (prin informare, educare, autoformare, autoorientare) dacă nu în mod integral, chiar autorul acestui demers de alegere şi dezvoltare a carierei. Considerată ca o chestiune de natură educativă şi comunicaţională, consilierea şi orientarea şcolară şi profesională au dus la schimbarea ansamblului de

Page 11: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

metode şi tehnici cu care se operează, conţinutului activităţii consilierului, rolului şi poziţiei acestui domeniu în sistemul formării iniţiale şi continue a tinerilor şi adulţilor. în prezent consilierea şi orientarea şcolară şi profesională este un demers de natură educativă -pentru că „educaţia şi orientarea sunt două funcţii ale şcolii, complementare, dar distincte", afirma Raffestin - dar nu limitat doar în această arie.

Consilierea şi orientarea şcolară şi profesională urmăresc să rezolve simultan, două aspecte importante in prezent:

• asigurarea unei egalităţi sociale prin democratizarea permanentă a accesului la educaţie şi formare profesională şi

• optimizarea utilizării resurselor umane de care dispune societatea. Şcoala, ca instituţie de educaţie, formare şi orientare trebuie să se adapteze

conţinutului, structurilor şi funcţiilor sale, să creeze premise favorabile pentru elevi care să le permită integrarea socială rapidă, flexibilitatea, iniţiativa şi rezolvarea de probleme, diminuarea imprevizibilului, a hazardului în alegerea carierei.

Procesul de educaţie şi formare profesională desfăşurat în şcoală constituie puntea necesară trecerii spre lumea muncii şi viaţa socială adultă.

Consilierea şi orientarea nu trebuie să constituie un obiect de studiu sau o disciplină şcolară ci o arie de aplicaţii, dezvoltări practice, experienţe şi atitudini care trebuie învăţate şi exersate în viaţă. Consilierea şi orientarea pentru carieră este compatibilă cu ezitările, renunţările, erorile, alegerile succesive. Decizia finală presupune adesea parcurgerea acestor etape.

In consecinţă, rolul consilierii şi orientării constă în : • a acorda informaţii credibile, exacte şi direct utilizabile, suport moral şi

emoţional celor aflaţi în situaţii de indecizie cu privire la viitorul lor social şi profesional,

• a ajuta tinerii să se adapteze cu uşurinţă la dinamica socială şi economică, • a face educaţie antreprenorială, • a reduce distanţa dintre lume şcolii şi cea a muncii, • a nu le da celor care apelează la serviciile consilierilor false speranţe şi

aşteptări exagerate; realismul şi caracterul practic al consilierii trebuie să fie predominant,

• a combate stereotipurile cu privire la profesii: curate-murdare, bănoase-prost plătite, de înalt statut social-degradante, rezervate anumitor clase social,

• a învăţa tinerii ce şi cum să aleagă, având libertate în luarea deciziilor fiind în cunoştinţă de cauză, • a reduce presiunea emoţională a statutului de şomer prin găsirea de soluţii

alternative, • a acorda atenţie şi sprijin special persoanelor cu handicap, copiilor străzii,

grupurilor minoritare etnic, celor cu un nivel redus de educaţie sau formare profesional, etc.

Activitatea de orientare şcolară şi profesională in anumite limite ce ţin de latura informativă, de furnizarea de date şi sfaturi practice cu finalitate imediată pot fi preluate şi dezvoltate şi de ceilalţi profesori din şcoală, sarcină care nu trebuie să fie în totalitate atribuită profesorilor consilieri.

Page 12: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

Partea a II -a CONSILIEREA PSIHOLOGICA IN SERVICIUL CARIEREI

In termeni generali, consilierea este o activitate psihologica profesionista

centrata pe relaţia de ajutor in situaţiile de criza personala sau colectiva, de impas existenţial iminent sau trenant, de dificultate in adaptare , relationare si integrare sociala.

Confruntaţi cu o diversitate de probleme, cu stresul cotidian in creştere (economic, socio-familial, professional, politic), oamenii, de cele mai diverse vârste, profesii, culturii, etnii, ideologii, traversează perioade cu risc dezadaptativ mai mult sau mai puţin semnificativ.

Indiferent de diferentele dintre ei, de la persoanele inalt capacitate si performante pina la cele marginalizate social, cu toţi au nevoie de ajutor specializat pentru a putea depasi obstacole diverse apărute in calea dezvoltării lor , a relaţiilor cu ceilalţi.

Consilierea psihologica este o intervenţie de scurta sau de lunga durata, in scopul prevenirii sau asistării rezolutive a unor probleme personale (emoţionale, cognitive si comportamentale) cu impact individual, familial si socio-profesional dezorganizator.

Ea acoperă o paleta larga de problematici specifice de la : cele educaţionale la cele de reabilitare , recuperare si reintegrare sociala, de la cele de support psihoemotional si social la cele de adaptare si integrare comunitara eficienta.

In munca de consiliere scopul este sprijinirea beneficiarilor in a-si rezolva problemele prin resurse proprii, prin modificarea atitudinilor, concepţiilor si comportamentelor manifestate in contexte existenţiale specifice.

Rolul consilierului profesionist este de a insoti si stimula procesul de autoexplorare al clientului sau, ajutandu-1 sa conştientizeze si sa acorde sens evenimentelor si stărilor sale , fara a-i indica sau sugera propriile explicaţii.

Oferta de ajutor psihologic, educaţional, si social este comuna celor doua domenii aplicative-consilierea si psihoterapia, dar mijloacele, desfăşurarea, uneori natura problematicilor clienţilor, respectiv a pacienţilor vizaţi, ca si intenţiile si durata asistării pot sa difere parţial sau in totalitate.

Deşi termenul de consiliere este utilizat si in alte domenii ale vieţii sociale, cum ar fi cel juridic, administrativ, financiar, politic, consilierea psihologica are citeva particularităţi.

Exista citeva caracteristici diferentiatoare ale psihoterapiei comparativ cu consilierea psihologica si sociala. • Psihoterapia este predominant o activitate curativa de remediere, in vreme ce

consilierea este mai curind preventiva, de dezvoltare si de educaţie • Psihoterapia are obiective de profunzime si un plan terapeutic bine structurat in

vreme ce consilierea acţionează limitativ, centrat si mai precis. • Psihoterapia antrenează un demers explorator si de conştientizare cu durata mai

lunga sau mai scurta. • In vreme ce consilierea practica mai ales relaţia terapeutica de la egal la egal.

(de la adult la adult), situindu-se astfel in paradigma umanista, psihoterapiile,

Page 13: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

prin diversitatea lor practica si alte tipuri de relaţii terapeutice-relatia transferentiala de tip părinte -copil, relaţia expertala de tip profesor-elev.

• Exista tendinţa ca in psihoterapie sa se utilizeze mai curând termenul de pacient, in vreme ce in consiliere este preferat sau utilizat in exclusivitate cel de client. Ceea ce au insa, in comun, ambele domenii de asistare umana sunt următoarele elemente • Ambele urmăresc si scopuri identice: explorarea propriei persoane si

intelegerea de sine, clarificarea si pozitivarea imaginii de sine, creşterea autoincrederii si a capacităţii de a face cele mai bune alegeri pentru sine, deblocarea resurselor personale de copoing si de dezvoltare pe cont propriu.

• Ambele caută sa reducă si sa transforme comportamente de autoapărare nevrotica, tendinţele la repetarea comportamentelor de eşec, a modurilor stereotipe, rigide de a gândi si acţiona.

• Ambele se finalizează cu o reevaluare a stării si modificărilor survenite in relaţia clientului cu sine si cu alţii.

Rădăcinile istorice ale consilierii sunt intrucva comune cu cele ale psihoterapiei, adică isi trag originile din trecutul practicilor colective si individuale vindecătoare, al ritualurilor magice si samanice si chiar in asa numitul "sfat al batrinilor " din societăţile primitive tribale.

După cel de-al doilea război mondial, consilierea se impune ca o practica uzuala a activităţii de asistenta sociala , psihologica si medicala. Anii 50-60 marchează infiintarea "Organizaţiilor profesionale de consiliere" care activează atât pe terenul scolii cat si al muncii. Se conturează câteva tipuri de consiliere:

• Consilierea de cuplu si de familie • Consilierea vocationala sau educaţionala • Consilierea organizationala si de grup. Cu timpul, diversificarea problematicii psihosociale generează noi aplicaţii,

din ce in ce mai specializate si cu formari din ce in ce mai complexe. Apar astfel: • Consilierea marginalilor si excluderii sociale, consilierea integratoare si de

suport a copiilor străzii si persoanelor adulte fara adăpost. • Consilierea persoanelor afectate de SIDA si a famiilor loe • Consilierea personalului care asista persoanelor aflate in iminenta morţii. • Cconsilierea toxicodependentilor si a familiilor lor. • Consilierea persoanelor abuzate fizic si sexual. • Conslierea copiilor instiitutionalizati, a mamelor sociale si a personalului din

instituţiile de ocrotire. • Consilierea virstnicilor institutionalizati si neinstitutionalizati. • Consilierea victimelor violentei domestice si a familiei dezorganizate. • Consilierea psihosexuala si contraceptiva. • Consilierea imigrantilor,minoritarilor. • Consilierea persoanelor cu nevoi speciale si a famiilor lor. • Consilierea manageriala si terapia organizationala. • Consilierea pastorala si spirituala.

Etapele unui proces de consiliere sunt destul de asemănătoare celor ale unui

Page 14: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

proces psihoterapeutic, cu diferenţa ca durata si amplitudinea explorării sunt mai reduse in cazul consilierii. Etapele unui proces de consiliere, privita ca o relaţie de ajutor sunt, in acord cu Gazda (1984):

• Facilitarea- etapa axata pe intelegere si explorare de sine, pe baza a trei abilitaţi ale consilierul ui:empatie, respect si stil cald.

• Tranziţia- facilitarea propriei intelegeri si a angajării in schimbare. Aceasta necesita concreteţe, adevăr si deschidere de sine din partea consilierului.

• Acţiune- angajează alte doua abilitaţi ale consilierului; confruntarea si urgenta pentru a determina clientul sa se implice intr-o direcţie corespunzătoare. In calitatea sa de relaţie umana, consilierea se bazează pe resurse empatice,

respect si adevăr. Empatia emana si se manifesta din ascultarea activa, centrata pe sentimente

.şe-seatimerrte- exprimate sau neeexprimate verbal de client/dar sugerate sau relevate nonverbal..

Empatia ca o componenta de baza a persoanalitatii consilierului poate fi măsurata si exprimata sub mai multe forme.

Ivery(1988) distinge: • Empatia substractiva (prin care consilierul se indeparteaza de client) • Empatia bazala(in care răspunsurile consilierului sint paralele cu

enunţul clientului) • Empatia aditiva (in care răspunsurile consilierului invadează ideile si

sentimentele clientului) Respectul presupune menţinerea unei atitudini nonevaluative fata de

client, acceptarea acestuia neconditinata si valorizarea lui ca o persoana demna de stima si valoare.

Se pare ca cea mai importanta calitate a unui consilier eficient este autencitatea Grey, identifica un ansamblu de calităţi si caracteristici personale ale unui consilier eficient:

• Au o identitate. • Se respecta si se autoapreciaza. • Sunt capabili sa-si recunoască si sa-si accepte propria putere. • Sunt deschişi la shimbare. • Isi extind cunostiintele de sine si de alţii. • Sunt dispuşi si capabili sa tolereze ambiguitatea. • Isi dezvolta un stil propriu de consiliere . • Pot experimenta si cunoaşte lumea clientului • Sunt autentici,sinceri si oneşti. • In general trăiesc in prezent. • Sunt sincer interesaţi de bunăstarea altora. • Au simţul umorului.

Exista o modalitate prin care aceste calităţi pot fi intejlese si acceptate cu uşurinţa. Ea rezida intr-o schimbare a perspectivei de la "totul sau nimic" la imaginea unui continuum. La un pol, o calitate este extreme de caracteristica pentru o persoana supsusa evaluarii,la celalalt pol este extrem de necaracteristica.

Page 15: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

Intre aceşti doi poli exista, teoretic, o infinitate de puncte ce definesc procentul sau gradul in care o calitate sau trăsătura aparţine unei persoane. Relaţia dintre consiliere, psihoterapie şi educaţie

în sens larg consilierea este acţiunea psihopedagogică de ajutor în viaţa şi dezvoltarea omului, alături de psihoterapie şi educaţie. Toate aceste 3 forme de sprijin îl ajută pe individ să înveţe cum să îşi modifice sentimentele, atitudinile, gândurile şi comportamentele pentru a avea o viaţă psihică echilibrată şi, prin urmare o existenţă mai bună. In esenţă consilierea este atât o activitate distinctă, cât şi o profesiune

emergentă acesteia. Consilierea este văzută ca un serviciu adus oamenilor aflaţi într-un anumit grad de confuzie sau intr-o stare de stres care doresc să discute să rezolve acesta problemă. Consilierea se bazează pe persuasiune şi pe respectarea libertăţii de opţiune a celui consiliat.

Relaţia dintre consiliere şi psihoterapie

Anumiţi autori printre care şi C. Rogers susţin că termenii de consiliere şi psihoterapie sunt mai mult sau mai puţin sinonimi deoarece se referă la aceiaşi metodă fundamentală : o serie de contacte (upirecte cu individul care încearcă să îl ajute să îşi modifice atitudinile şi conduita. Dintr-o astfel de perspectivă C. Rogers spune că termenii de consiliere şi psihoterapie sunt echivalenţi sau aproape echivalenţi. în schimb, alţi autori încearcă să diferenţieze consilierea de psihoterapie prin compararea definiţiilor. Analizând definiţiile C.H. Patterson discută asemănările şi deosebirile prin prisma a 4 criterii: A. Severitatea problemei - mulţi autori consideră consilierea o activitate care îi

ajută pe indivizii normali să depăşească obstacolele apărute în calea dezvoltării personalităţii lor iar psihoterapia este o activitate de sprijin pentru persoane cu probleme mult mai grave, persoane a căror dezvoltare emoţinală a fosta grav afectată. O astfel de distincţie a fost susţinută teoretic de M.E. Hahn şi acceptată în 1956 de către Asociaţia Psihologilor Americani. După opinia celor doi autori consilierea vizează oamenii normali, iar psihoterapia pe cei care deviază de la normalitate.

B. Natura problemei acestuia - natura problemei poate să ne spună dacă ceea ce se face în mod practic este consiliere sau psihoterapie, din această perspectivă consilierea se ocupă în principal de probleme orientate spre realitate, de probleme ale mediului şi, deci, de natură situaţională, în timp ce psihopterapia are ca obiect sentimentele şi diversele stări emoţionale ale persoanei, atitudinile acesteia. Aşadar, consilierea este centrată pe probleme cognitive, iar psihoterapia este centrată pe probleme afective ale persoanei, dar această distincţie nu este solidă deoarece nu toate problemele orientate spre realitate sunt de natură cognitivă.

C. Scopurile urmărite în cadrul celor două activităţi - unii autori consideră că problematica scopurilor celor două activităţi este relativ confuză, în timp ce L.E. Tyler încearcă să demonstreze că psihoterapia este direcţionată spre o schimbare de personalitate iar consilierea urmăreşte să îl facă pe individ să

Page 16: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

folosească şansele pe care le are pentru a face faţă problemelor vieţii. D. Metodele şi tehnicile utilizate - majoritatea specialiştilor susţin că nu există

tehnici utilizate numai de consilieri sau numai de psihoterapeuţi ci ambele apelează la metode şi tehnici similare.

In concluzie, deşi există numeroase asemănări între consiliere şi psihoterapie

cele două activităţi nu pot fi confundate. Consilierea este un proces diferit şi nu un caz limitat al psihoterapiei, cei care susţin acest lucru reduc consilierea la dimensiunea sa pur psihologică.

în realitate, consilierea şi psihoterapia au atât asemănări cât şi deosebiri după : finalitate, adresabilitate şi metodologie.

Sub aspectul finalităţii cele două activităţi urmăresc să ajute prin mijloace psihologice şi pedagogie o persoană în rezolvarea unor probleme critice.Când problema este de dificultate mare accentul se pune pe psihoterapie, iar când problema este de dificultate mai redusă se va apela la consiliere. însă ambele activităţi au la bază stailirea unei relaţii interpersonale între cel care solicită asistenţă psihologică şi cel care o oferă. De obicei consilierea urmăreşte rezolvarea unor probleme specifice care nu pot fi încadrate într-o unitate nosologică anume, cum ar fi înlăturarea unor atitudini şi sentimente negative. Psihoterapia intervine în rezolvarea unor probleme de mai mare profunzime şi amploare, cum ar fi: întărirea personalităţii la indivizii anxioşi, angoasaţi şi hipersesnibili; întărirea conştiinţei prin dezvoltare sentimentului de bine în caz de boală; dezvoltarea sferei afective în nevroze şi bolile somatice.

Din punct de vedere al adresabilităţii şi consilierea şi psihoterapia se adresează niveluilui conştient al organizării psihice şi se preocupă de problemele actuale ale persoanei. Totuşi unele modele psihotarapeutice cum ar fi cele de tip psihanalitic merg mai în adâncime efectuând sondaje în trecutul şi inconştientul individului. Din punct de vedere al metodologiei utilizează modalităţi asemănătoare uneori

chiar identice cum ar fi comunicarea verbală, persuasiunea şi convingerea, cooperarea,precum şi majoritatea tehnicilor specifice celor trei abordări generale ale consilierii şi psihoterapiei: psihodinamică, comportamentală şi umanistă. Totuşi în unele cazuri psihoterapia are coordinate metodologice mai riguroase spre deosebire de consiliere care are un caracter mai liber deoarece este de cele mai multe ori situaţională. Relaţia dintre consiliere şi educaţie

Consilerea este o funcţie esenţială a întregului proces de educaţie, practica şcolară arată faptul că relaţiile educatorului cu copilul se pot modifica radical şi pot intensifica educaţia pe o anumită direcţie sau se pot axa pe o problemă determinată de educaţie. în multe privinţe educaţia este centrul actvităţii de consiliere uneori identificându-se cu consilierea.

însă, educaţia are în vedere viitorul celui educat, iar consilierea are în vedere mai ales prezentul acestuia drept urmare educaţia nu se identifică cu consilierea. Relaţia dintre educatorul matur şi copilul sau adolescentul constituie baza relaţiei pedagogice în timp ce consilierea se desfăşoară în contextul relaţiei de consiliere. Această relaţie este empatică, bazată pe cooperare

Page 17: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

şi pe căutarea împreună a soluţiei la problemele clientului. Sub aspect diferenţial consilierea este o activitate dezvoltată în direcţia care

acordă prioritate recuperării problemelor şi conflictelor, iar pedagogia oferă ajutor dezvoltării copilului aflat într-o stare psihică normală. Diferenţele tipice dintre consiliere, psihoterapie şi educaţie Există 6 criterii de diferenţiere a celor trei modalităţi de sprijin : 1. Motivele care stau la baza celor trei activităţi, celei educative rezidă în stadiul

în stadiul unei persoane aflate într-un moment temporal al procesului evolutiv şi în nevoia de a reduce distanţa dintre această situaţie reală şi cea ideală a unui stadiu superior de dezvoltare -acţiune realizată prin învăţare. Consilierea este necesară în situaţii de dificultate şi în problemele acute simţite în plan subiectiv de către elev ca o povară sau ca ceva ce presupune soluţii dificile (situaţia în care se află la răscruce de drumuri, alegerea este dificilă ; situaţia în care a ales un drum greşit şi nu este capabil să îl treacă singur; situaţia în care comportamentul elevului dă naştere la conflicte. Psihoterapia devine necesară atunci când dificultăţile şi problemele produc stări de criză.

2. Persoanele implicate în cele trei activităţi de sprijin. Educaţia se desfăşoară intensiv în primii ani de viaţă şi dezvoltă la copii şi adolescenţi personalitatea în conformitate cu idealul pedagogic al comunităţii sociale.Consilierea se centrează pe problemele care pornesc de la dificultăţiile de alegerea până la diverse forme de comportament deviant, iar psihoterapia se adresează persoanelor ajunse în stare de criză personală îi existenţială.

3. Din perspectiva scopurilor urmărite, educaţia vizează formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului în plan cognitiv afectiv şi psihomotor. Consilierea vizează sprijinirea subiectului pentru ca acesta să îşi rezolve singur problemele cu care se confruntă iar scopul psihoterapiei este restructurarea personalităţii individului pornind de la o situaţie de tulburare gravă, generalizată.

4. Sub aspectul timpului caracteristic, educaţia este un proces relativ continuu desfăşurat intens în primele decenii de viaţă şi prelungit apoi sub forma educaţiei permanente. Consilierea este un proces discontinuu şi relativ scurt iar psihoterapia este, de asemenea, discontinuă în comparaţie cu educaţia dar durata ei este de obicei mai lungă decât cea a consilierii.

5. In ceea ce priveşte mjloacele utilizate, mijloacele educaţiei reprezintă ajutoare pentru dezvoltarea personalităţii copilului şi adolescentului, consilierea recurge la mijloace de incitare şi de sprijin iar psihoterapia realizează mai întâi o muncă de înlăturare a obstacolelor pentru a putea folosi ulterior alte forme de sprijin.

Page 18: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

6. în ceea ce priveşte rolurile jucate de persoanele implicate, în relaţia educaţională (educator-educat), în relaţia de consiliere (consilier-client), relaţia psihoterapeutică (psihoterapeut-pacient).

In relaţia de consiliere este vorba de âmpatie, este o relaţie de roluri sensibil egale, în cadrul căreia subiectul consiliat poate decide cu mai multă libertate şi spontaneitate în vederea rezolvării problemelor.

In concluzie, poziţia consilierii în contextul activităţilor de sprijin psihopedagogie este una intermediară, între educaţie şi psihoterapie.Din această poziţie consilierea se poate apropia uneori de educaţie şi alteori de psihoterapie, fapt pentru care în domeniul consilierii se vorbeşte de două variante, una mai educativă şi alta mai terapeutică, carianta educativă a fost multă vreme marginalizată dar în ultimul timp a câştigat teren mai ales în spaţiul şcolar,iar varianta terapeutică a consilierii s-a afirmat destul de puternic în plan ştiinţific şi instituţional.

Page 19: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

Partea a- III a DEZVOLTARE VOCAŢIONALĂ ŞI EVOLUŢIA CARIEREI

Rolul vocaţiei în dinamica personalităţii Dacă vocaţia s-a definit ca un vector al personalităţii, prin intermediul căreia

persoana se orientează faţă de structurile de activitate productivă, oprindu-se asupra uneia care corespunde cu modelul său interior, pe care o actualizează în mod optim şi prin care se integrează creator în circuitul psiho-social, în cazul acesta vocaţia constituie incontestabil un factor de direcţionare a dinamicii personale.

Dinamica personalităţii la omul matur, se consumă în mod fundamental prin asumarea şi jucărea pe scena vieţii sociale a unor roluri sociale; la copil şi la adolescent apare ca o pregătire pentru viitoarele roluri sociale. Dintre toate rolurile sociale pe care le joacă, cel care o defineşte pregnant este rolul profesional. Copilăria, pubertatea, adolescenţa, nu sunt decât etape ale omului în pregătirea lui într-un rol productiv. Chiar rolul de părinte, care serveşte finalităţii umane în perpetuarea speciei, e pus şi el în serviciul pregătirii copilului pentru un rol productiv.

Ceea ce interesează, la fel, la personalităţile cu o bună integrare vocaţională, e nivelul de aspiraţie.

Conceptul de nivel de aspiraţie a fost introdus de Dembo. Orice problemă psihologică implică scopuri şi conduite dirijate spre scopuri. Conduita "tensiunii scopului", care survine într-un domeniu plin de dificultăţi, constituie nivelul de aspiraţie1.

Aspiraţia este unul dintre cele mai importante mobile care comtribuie la succesul realizării în viaţă. Doi indivizi pot poseda aceleaşi aptitudini într-un domeniu, dar în timp ce unul vizează scopurile înalte, celălalt se mulţumeşte a se menţine într-un status quo ante2.

Nivelul de aspiraţie se statorniceşte în raport de forţele şi standardele sociale, de conflict şi decizie.

Cum acţionează aspiraţia în planul vocaţional ? Nivelul de aspiraţie la persoanele cu o conduită vocaţională optimă este

crescut şi determină o dinamică extrem de mobilă şi cotinuă în căutarea unui scop. După ce un scop se realizează, se profilează un altul.

Marginalii vocaţionali constituie, atât ca satisfacţie cât şi ca nivel de aspiraţie, un material

1 K. Levin, Psychologie dinamique. Les relations humaines, P.U.F., 1959, p. 136 2 H. J. Eysenck, Les dimensions de lapersonalite, P.U.F., 1960, p.144

Page 20: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

uman care fluctuează între indiferenţă şi vocaţie, dar care prin interveţia unor mobile favorabile pot fi antrenaţi ascensional.

Indiferenţii sunt oamenii fără un ideal profesional. Persoanele din ultima categorie, deşi aparţin normalului, sunt încontinuu

nesatisfăcute, trec dintr-o profesie în alta, se găsesc mereu în conflict cu ele însele şi cu ambianţa.

Revenind asupra celor patru grupe reiese că: personalităţile din prima categorie se află total antrenate de activitatea productivă, între ele şi rolurile profesionale putându-se pune semnul egalităţii. Activitatea productivă apare ca o necesitate vitală care trebuie satisfăcută.

In ultimă instanţă, raportul dintre personalitate, ca vocaţie şi muncă se concretizează în trei tendinţe: tendinţe spre originalitate, creaţie şi spre realizare liberă. în fond aceste trei tendinţe se pot reduce la tendinţa spre creaţie, căci creaţia presupune originalitate şi presupune realizare liberă.

Categoria marginalilor constituie o categorie a unei motivaţii oscilante. Categoria indiferenţilor a unei motivaţii cu centrul de gravitate în alte preocupări. La indiferenţi satisfacţia nu se găseşte în muncă, ci în activităţi secundare vieţii.

Ultima categorie, deşi e compusa din oameni, sănătoşi mintal, e constituita din indivizi roşi de acute conflicte intra si intersubiective (după I. Alexandrescu, 1981, p. 159-161).

Vocaţia apare ca un factor de echilibrare optimă a persoanei care e acţionat de modelul interior al persoanei, de matricea activă a sa, de către finalitatea grupului social concret. în felul acesta, vocaţia răspunde matricii active a personalităţii, însă şi modelelor social-istorice, acestea din urmă imprimându-i un caracter relativ. în evul mediu astfel, nu se putea vorbi de vocaţie pentru astronautică, pentru zborul în lună, etc.

Vocaţia presupune ajustarea individului la dimensiunile istoriei, la dimensiunile sociale. Dar, de asemenea, societatea trebuie să se ajusteze şi de la dimensiunea individului care constituie elementul activ al factorului social. Individul impulsionează socialul, însă la rândul său socialul, prin legile sale specifice, acţionând asupra unui grup constituit, îl antrenează şi pe individ în mişcarea ascendentă a grupului.

Vocaţia se referă la o formă de muncă. Munca nu-i însă activitate gratuită. Ea are ca scop producerea de bunuri materiale şi spirituale care intră în consumul omului. Prin natura sa, chiar în privinţa bunurilor materiale de consum, omul se află şi la nivel biologic antrenat de două categorii de trebuinţe, ce-i asigură viaţă de trebuinţele de a introduce în circuitul organic unele elemente pentru a-şi conserva sistemul biologic (alimente, băuturi), trebuinţe comune tuturor sistemelor vii, şi de trebuinţe care solicită ca bunurile de consum să aibă o anumită formă, pregătire, gust, culoare, etc. Cea de a doua categorie de trebuinţe e specifică omului şi reprezintă o condiţionare socială.

Page 21: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

într-un grup social individul îşi însuşeşte un rol profesional şi acţionează în el, acesta fiind însă explicitat, delimitat şi fixat de către prescripţii sociale nete, de către un statut social. Rolul profesional e un rol social. Rolurile sociale sunt, funcţii sociale. Ele susţin un sistem social, fiind adecvate acestuia; servesc deci finalitatea socială. De aceea unele roluri se găsesc într-un tip de societate, iar altele nu. Aşa de pildă, în societatea primitivă se alfa în mare cinste rolul de şaman şi de vrăjitor. In societatea modernă se dă o deosebită imporatnţă rolului de avocat.

In concluzie, asumarea unui rol constă într-o modelare. Rolul e o expresie a grupului. într-un rol, prin intermediul imitării celui care ne-a iniţiat, noi imităm, cum spune G. H. Mead, pe "altul generalizat" . Deci individul suportă reglări şi autoreglări, adică ajustări în raport de rolurile pe care le joacă, faţă de regurile sociale, de valorile sociale. Dar societatea nu acţionează nici ea asupra unui individ abstract. Individul, la rându-i, influenţează şi el societatea.

Indivizii sunt creaţia istoriei, însă şi creatori de istorie(după I. Alexandrescu, 1981, p.162-165). Consideraţii asupra necorespondenţei vocaţionale

Spre deosebire de corespondenţa vocaţională care se exteriorizează printr-o adaptare optimă, satisfacţie optimă şi echilibrare optimă a personalităţii, necorespondenţa e o sursă de conflicte inter şi intraindividuale. Necorespondenţa se traduce printr-o programare socială a unei activităţi individuale cu ustensile inadecvate, prin solicitatea persoanei de a face faţă unei dinamici cu numeroase elemente indigeste.

Intervenţia unor elemente care contravin modelului interior al persoanei se răsfrîng nefavorabil asupra întregii personalităţi a individului. Nu e necesar ca să intervină un microb, un virus, spre a fi afectat echilibrul normal al persoanei, tonusul vital al individului, sănătatea sa. în prezent nu mai e un secret pentru nimeni că factorul psihologic poate să acţioneze traumatizant asupra organismului, producând tulburări psihice grave (stresul psihologic).

Necorespondenţa vocaţională constituie un factor care poate afecta echilibrul personalităţii, fie prin forme uşoare, fie mai accentuate (după I. Alexandrescu, 1981, p. 166-169).

Cariera acoperă si identifica diferite roluri in care individul este implicat: elev. Angajat, membru al comunităţii, părinte etc, modul in care acţionează in familie, societate si suita de etape prin care trece in viata; căsătorie, pensionare s.a.m.d., toate acestea considerate ca un tot unitar invizibil.

In aceasta accepţiune, orice persoana are o cariera si nu doar cei care exercita cu succes o

3 Anne Mărie Rocheblave-Spenle. La notion de role en psychologie social, P.U.F., 1962, p. 41-42

Page 22: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

profesiune. Dezvoltarea carierei semnifica toate aspectele vieţii umane aflate in devenire

si cu o dinamica specifica in diferite planuri (Gisbers,1994) adică: • Autocunoasterea si formarea deprinderilor de relationare interpersonala; • Educarea si formarea profesiei iniţiale; • Asumarea diferitelor roluri in viata; • Modul de integrare, trăire si planificare a diferitelor evenimente ale vieţii. Scopul unei cariere nu sunt banii, ci felul in care reuşeşte sa câştige increderea

celorlalţi, insusirea unui set de valori care afirma ca o profesie bine aleasa asigura incredere, statut social si stima de sine.

In literatura de specialitate sunt descrise numeroase teorii si concepţii cu privire la alegerea profesiunii.

Majoritatea lor caută sa explice cum isi aleg indivizii studiile si profesiunile, de ce le aleg si de ce le practica după aceea. Unii autorii printre care si J.Crites (1969)si R.Ssheller(1976), le grupează in trei mari categorii:

• Teorii neuropsihologice • Teorii psihologice • Teorii generale. Teorii neuropsihologice Teoriile neuropsihologice atribuite fenomenelor legate de alegerea

profesiunii unui sistem exterior individului. Caracteristicile individuale cum ar fi: inteligenta, interesele, trasaturile de personalitate, nu sunt considerate ca variabile mediatoare legate de alegere.

Principalele teorii neuropsihologice cu privire la alegerea profesiunii sunt: - teoria intimplarii,

teoriile economice - teoriile sociologice. Teoriile psihologice

Teoriile psihologice ale alegerii profesiunii se centrează cu precădere pe individul care alege. Ele susţin ca alegerea profesiunii este determinata in primul rind de caracteristicile individului si doar indirect de mediul in care trăieşte acesta. Exista patru mari tipuri de teorii psihologice ale alegerii profesiunii;

• Teoriile trăsăturii si factorului (train and factor); • Teoriile dezvoltării • Teoriile deciziei.

A

Page 23: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

Teoria generala a dezvoltării profesionale^ Aceasta teorie a fost elaborata de D.E. SUPER. si P. B. BACHRACH in 1957,

in urma lucrărilor Conferinţei asupra alegerii profesiunii de la ARDEN HOUSE unde au participat psihologi, naturalisti, matematicieni si economişti.

Esenţa teoriei dezvoltării profesoinale este redata in 12 teze fundamentale; • Alegerea profesiunii este un proces, care are loc de-a lungul unei perioade

îndelungate de timp, mai degrabă decit intr-un moment dat • Fiind un proces care cuprinde o serie de cazuri legate de hotarir, , alegerea

profesiunii corespunde unui model care poate fi desluşit si, deci, prevăzut; • Alegerea profesiunii implica un compromis sau o sinteza a unor factori

personali si sociali, a concepţiei despre sine si realitate, modele de a reactoina deja existente;

• Concepţia despre sine începe sa se formeze inainte de adolescenta ,devine mai clara in adolescenta si tot atunci ea incepe sa influenţeze alegerea profesiunii;

• Factorii care tin de realitate devin tot mai importanţi ca determinanţi ai alegerii profesiunii pe măsura ce individul înaintează in virsta.

• Identificările individului cu părinţii lui influenţează in mod direct alegerea profesiunii ;

• Direcţia si ritmul mişcării verticale a unui individ, de la un nivel profesional la altul, sunt legate de inteligenta sa, de situaţia social-economica a familiei, de valorile si interesele sale; profesiunea pe care o imbratiseaza individul este legata de interesele sale;

• Profeiunea pe care o imbratiseaza individul este legata de interesele, valorile si nevoile sale, de nivelul si de calitatea mediului educaţional, de structura profesoinala si de atitudinile comunităţii din care face parte .

• In general sunt suficient de mulţi potenţi in plan aptitudinal, iar profesiunile destul de largi in ceea ce priveşte sarcinile si îndatoririle lor, pentru a anume varietate a indivizilor pentru fiecare profesiune si o anume diversitate a ocupaţiilor pentru fiecare individ.

• Satisfacţiile muncii si ale depind de măsura in care un individ reuşeşte sa traducă in viata ideeape care o are despre sine prin rolul profesiunii sale

• Munca individului ii poate asigura acestuai mijlocul de a integra sau menţiune structura pesonalitatii sale .adică activitatea poate fi unul din priccipalele mecanisme de adaptare sau apărare ale individului.

Ideea centrala a teoriei lui SUPER si BACHRACH este aceea ca dezvoltarea

5

Page 24: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

profesionala este un aspect specific al dezvoltării generale si ca factorii care afectează dezvoltarea profesionala se schimba si in teractioneaza intre ei asa cum comportamentul profesional se schimba si interactioneaza cu ei.

Natura si semnificaţia muncii s-au schimbat in decursul timpului si odată cu ele, viata, societatea, comportamentele, atitudinile si obişnuinţele oamenilor.

Conceptul de munca, ocupaţie: full-time. part-time, activitate sezoniera, colaborarea, primesc continuu noi conotatii psihologice adesea pina la schimbarea de accente si ponderi in plan axiologic.

Profesiunea, ca reflectare specifica a unei activităţi poate face trimiteri si aprecieri destul de precise asupra ei.

Intr-o societate fluida, industriala, nici o informaţie, izolata depre o persoana nu poate spune atit de mult ca profesiunea (SUPER, 1978)

Profesiunile ca si naţionalităţile pot fii descrise din punct de vedere al caracteristicilor formale, dar asa cum studiile privind caracterul naţional, ignora numeroasele abateri de la trăsătura generala, tot astfel si "profilurile personalităţii pregătite pentru diversele grupuri ocupationale ar putea fi exagerat simplificate".

Alegerea profesiunilor, urmare a unor configuraţii psihovocationale ale personalităţii, stau la baza unor teorii cuprinzătoare ce includ elemente de psihologie diferenţiala, teoria trasaturilor teoria factorilor si a trasaturilor. Ierarhica experienţele sale interioare, intime, de modalităţile unice de percepere si gindire a lumii inconjuratoare, de relaţiile de comunicare cu alte persoane, la fel de unic si individuale.

Daca pentru psihanaliza, structuralism si behaviorism, conduita umana, are un grad mai strict de determinare, cei mai valoraşi reprezentanţii ai psihologiei umaniste ne sugerează ca esenţiala pentru existenta umana este lupta permanenta pentru autorealizare.

Aşadar, psihologia umanista reprezintă, prin conceptele sale fundamentale, un alt unghi de abordare ale profesiei si anume vocaţia, matrice fundamentala spre autorealizare.

Plecând de la observaţiile clinice C.ROGERS (1980) găseşte ca cei mai mulţi oamenii sunt intr-o lupta continua al cărui unic si surprinzător scop este legat de trebuinţa de autorealizare.

Pentru el "profesiunea" este un mediu saturat psihologic de relaţii interpersonale in care fiecare individ trebuie sa aibă condiţii favorabile pentru propria sa actualizare.

Sugestii de analiza psihovocationala au fost identificate si la nivelul teoriilor lui A.H.MASLOW(1956). Prin compexitatea modelărilor experimentale, teoria "ierarhica -dinamica a trebuinţelor umane", oferă posibilitatea de a considera actul de opţiune

Page 25: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

profesionala ca pe un moment cu semnificaţii existenţiale dintre cele mai importante in viata unei persoane.

Inversând problemele, teoria lui MASLOW, in psihologia selecţiei si orientării, ar putea sa răspundă la intrebarea: " in ce fel, la ce nivel, profesiunea sau cariera răspund trebuinţelor unui individ sau grup de indivizi? ".

Ilustrata, după criteriile ierarhizării si al gradului de urgenta, sistemul trebuinţelor se prezintă astfel:

• Nevoia de împlinire, de autorealizare a propriului potential-exprima cel mai distinct si satisface in mare măsura esenţa dimensiuninii vocationale a noţiunii de profesie.

• Nevoile psihologice: -de stima; de realizare; de dragoste si apartenta; de asociere cu ceilalţi.

• Nevoile siguranţei: sa te simţi in afara pericolului, sa-ti satisfaci foamea, setea si cerinţele sexuale reprezintă vocaţia naturala a fiinţei umane.

A.MASLOW. a adăugat si nevoia de trascendenta- experienţa de a fi apt sa te vezi pe tine insuti in perspectiva- dimensiune, ce pune in termeni operaţionali, noţiunea de cariera socio-profesionala.

Page 26: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

Partea a- IV a STANDARDE CALITATIVE SI ETICA IN CONSILIEREA CARIEREI.

Succesul unei consilieri, ca si al unei psihoterapii, consta in posibilitatea clientului de a nu ramane ancorat sau dependent de consilier, ca urmare a deblocării capacităţii sale de a-si gestiona si rezolva problemele intr-un mod responsabil.

Aceasta presupune ca persoana(ele) consiliata(e) invata sa emită soluţii discriminative, sa-si asume consecinţele, sa evite repetarea erorilor si in caz de eşec, sa aibă capacitatea de a se remonta pentru pentru o noua incercare de soluţionare a problemelor, utilizindu-si toate disponibilităţile si neasteptind permanent o forma de ajutor.

Un nivel crescut de autoincredere si de clarificare asigura autonomia clientului si aşterne calea unor comportamente responsabile si a unei bune capacităţi de a face fata stresurilor, crizelor sau provocărilor existente ulterior.

Eşecul muncii unui consilier este lesne de observat atunci cind persoana consiliata stagnează in reacţii de negativism, inerţie, lamentativitate, neajutorare si dependenta sau isi agravează reacţiile dezadaptative ori se ancorează in condiţiile de şantaj emoţional, comportament protestatar sau revendicativ, perseverind in eroare si autosabotindu-se.

Aceasta este fie semnul unei intervenţii neprofesionale a consilierului, fie indicarea necesitaţii unui process de consiliere mai adine si mai bine structurat.

Uneori, condiţiile externe, contextual socio-familial sau socio -cultural pot frâna sau defavoriza demersul unei consilierii individuale, de aceea este necesar ca intervenţia sa fie pe cit posibil multidisciplinara si sa nu ignore nici unul din factorii care pot contribui la o situaţie de criza.

Lucrul cu familia extinsa sau cu grupul, implicate intr-o maniera sistemica, lărgeşte şansele unei intervenţii corecte de success.

Un rol important in profesarea activităţii de consilier ii deţine respectarea nevoilor si valorilor clientului, precum si a caracteristicilor sale diferenţiale.

Consilierii au avut intotdeauna in vedere reperele socio-culturale si istorice ale evoluţiei persoanelor asistate, iar recent activitatea lor s-a imbogatit cu consilierea cross-culturala care semnalează semnificaţia luării in atenţie a diferentelor intre consilier si client privind mediul cultural, social, etnic sau rasial.

Ca practicieni ai consilierii este necesar sa respectam si sa aplicam codurile si prevederile ale profesiei multor situaţii si probleme cu care ne confruntam in realitate.

In linii mari, pentru o practica acceptabila, va trebui sa manifestam realism, promtitudine si adecvare, respectind nişte repere etice si deontologice care ne jalonează cariera.

Ca o definiţie generala, sunt considerate etice, acele practici care sunt benefice clientului..

Consilierii care demonstrează ca respecta drepturile clientului lor, se bazează pe bunăvoinţa.

Un mod de a "sparge rezistenta" incapatinata a unora dintre ei este sa discuţi

Page 27: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

cu aceştia drepturile pe care le au si la ce se pot aştepta de la consilierul lor. Dreptul la consimţământul informat -unul dintre cele mai bune moduri de a

proteja drepturile clientului este de a dezvolta proceduri care sa-1 ajute sa facă alegeri fiind informat.

Consimtamintul informat- tinde sa promoveze cooperarea activa a clienţilor in program. Majoritatea codurilor etice profesionale prevăd dreptul clienţilor de a primi

destule date privind: • Alegerile informate. • Condiţiile si modul de desfăşurare a relaţiei • întreruperea relaţiei • Responsabilităţile consilierului fata de clieny • Rresponsabilitatile clienţilor.

Dreptul la amânare (renunţare) este prevăzut in ghidul APA, care precizează "Consilierul incheie o relaţie clinica de consiliere (consultanta) când este evident ca, clientul nu are nici un beneficiu din aceasta relaţie. Responsabilitatea consilierului fata de un client continua insa pana când el incepe sa frecventeze un alt terapeut.

In cazul in care clientul refuza intreruperea sugerata si alternativa propusa, consilierul nu este obligat sa continue relaţia". (APA si AACD1989).

Profesia de consilier pentru orientare şcolara si profesionala in instituţiile de invatamint nu este o ocupaţie noua.

Categoriile de sarcini care ii stau in fata consilierului, dintre care, o parte importanta sunt de natura psihopedagogica, presupun ca acesta are o serioasa pregătire teoretica si practica in domeniu si ca, totodată, el este sprijinit sau face apel in munca sa -atunci cind este nevoie- la specialişti din alte domeni: sociologi, pedagogi, asistenţi sociali, economişti, medici.

Un consilier acreditat in domeniul consultantei in chestiuni de consiliere si orientare şcolara si profesionala trebuie:

• Sa aibă o formare acreditata in lucrul cu adulţii pe probleme de consiliere. • Sa poată combina cunostiintele sale cu tehnicile de interviu, consiliere, orientare. • Sa probeze o dezvoltare invativa in domeniul inserţiei profesionale in piaţa muncii. • Sa contribuie efectiv la valorizarea personala a indivizilor, la integrarea lor

pe piaţa muncii, la reducerea şomajului.

Intra in lista principalelor calităţi necesare unei exercitări corecte a profesiei de consilier ,urmatoarele:

• Onestitate. • Corectitudine in relaţiile cu clienţi si autorităţile. • Interesul pentru autoperfectionarea pregătirii personala ("competenta

profesionala generala = a oferi zilnic servicii de inalta calitate"). • Adoptarea de atitudini si masuri pro-active la problemele clienţilor si nu

doar reactionarea la cerinţele lor.

Page 28: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

• Antrenarea continua in scopul creşterii acurateţei autoevaluării (atitudini pozitive si credibile, implicarea personala), si evaluării clienţilor, perceperii exacte a impactului comunicării cu aceştia. Calitatea muncii consilierului esta data de sadisfactia clienţilor, rata de

rezolvare a problemelor acestora, angajarea in munca, conceptualizarea muncii sale in lucrări si rapoarte de cercetare.

Consilierul trebuie sa aibă in exercitarea profesiei sale o atitudine activa in contactarea clienţilor si rezolvarea problemelor legate de cariera.

In prezent, se observa ca actul consilierii pentru cariera, presupune-pentru consilier:

• Devoltarea unui proces de constatare, evaluare, prognoza. • Se extinde pe parcursul intregii vieţii active a lui. • Este de tip deschis, cu largi categorii de opţiuni si alternative pentru individ

(motivat de capacitatea acestuia de invatare, adaptare, reorientare, trasnfer al deprinderilor)

• Transfera individualitate proces luării deciziei asupra carierei. Munca profesioniştilor din domeniul consilierii si orietarii şcolare si

profesionale, competenţi si recunoscuţi ca atare, are menirea sa faciliteze alegerile si deciziile personale ale celor care se pregătesc, se angajează, si se adaptează diferitelor aspecte ale pieţei muncii. In linii generale activitatea consilierului - in termeni de etica profesionala sunt:

• Sa respecte fiecare individ si sa trateze cu seriozitate problemele acestuia. • Sa fie independent de animate mecanisme de control social. • Sa fie confidenţiala. • Sa fie egal accesibila ,deschisa,si la indemina tuturor clienţilor. • Sa fie nediscriminatorie. • Sa deschidă şanse reale pentru fiecare individ.

• Sa fie obiectiva, impartiala,pozitiva. • Sa sprijine ,in mod concret, clientul(cu informări, clarificari,evaluari) • Sa dovedească flexibilitate in dialogul cu clientul.

Evaluarea eficientei activităţii de consiliere si orientare şcolara si profesionala trebuie făcuta din unghiuri diferite .avind in vedere:

• Individul (beneficiile personale pentru cariera sa) • Scoală (eficacitatea externa a activitatiieducative) • Angajatul (angajabilitatea si eficienta pregătirii in scoli a foetei de munca) • Societatea (utilizarea raţionala a resurselor umane in planul naţional, regional, sectorial)

Page 29: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

Partea a – V - a AMBIENTUL MENTORAL SI EXPERIENŢELE

APOGETICE IN FORMATRE CARIERELOR DE EXCEPŢIE.

Raportul mentor - discipol este, prin insusi natura sa, o iniţiativa creativa, in cadrul relaţiilor umane, axata pe invatare, proges, „cariera si performanta.

Prestigiul profesional, simţul istoric-transcendent, asociate cu empatie, indrumare si protecţie reprezintă principalele valenţe ale mentorului.

De-a lungul timpului s-a format, opinia ca dipa fiecare mare cariera se afla sprijinul benefic al unui mentor.

Vorbind, sub aspect etimologic,mentor este originar din opera homeriana Odiseea Ulise, plecând in războiul troian, isi incredinteaza fiul spre indrumare, grija si invatatura celui mai intelept si de nădejde prieten al sau, Mentor.

Mai târziu, in diferite perioade si culturi, modelul antic de mentorizare a fost exprimat in termenii ca: "maestru", "dascăl", "guru", "sponsor", "sensei", "părinte spiritual".

In general, un mentor se remarca prin ajutorul substanţial acordat unui discipol, de regula mai tanar, in atingerea unor performante ale vieţii: prin aceasta discipolul capata cunostiinte, educaţie, o certa "stare de bine", datorata sadisfacerii depline a trebuinţei de autorealizare.

Rezumând dimensiunile rolului unui mentor, Barbara R. Frey si Ruth .B.Noller le reduc la:

• Mentorul isi indeplineste aceasta sarcina in paralel cu alte responsabilităţi. • Serveşte, drept ,"canal de intelepciune". • Este o sursa continua de ghidare, pana ce discipolul "isi ia zboruF'ca o

personalitate independenta. Golf si Torrance (1991) descriu mentoratul ca un suport psihologic pentru

discipol, prin faptul ca-i oferă un mediu sănătos de manifestare si posibilitatea de afi ascultat: el poate sa-si exprime ideile sa le probeze si sa le modifice fara, a se confrunta cu destructiva "critica abraziva".

Mentorul intretine discuţii deschise cu discipolul, dând cale libera creativităţii acestuia. Mentorizarea reprezintă un caz particular de invatare, cu bogate conotatii

psihosociale, etice, estetice, economice, personalistice si istorice. Rezultatele perfomatice ale mentorizarii sunt atribuite deopotrivă calităţilor

mentorului si ale discipolului. Compatibilitatea lor rezida in trasaturi definitorii pentru personalităţile

creative (Torrance,1962); sensibilitate la problematica divergenta in gindire, preferinţa pentru complexitate, nonconformism.

Diferenţiat, mentorul si discipolul indeplinesc funcţii reciproc benefice: Astfel, după Collins(1983),mentorul; mobilizează tinerii pentru cariera;

acorda incredere discipolului, impartaseste cu acesta vise, teluri, insight-uri; sfătuieşte si susţine; instruieşte prin exemple, evaluează si realizează feedback-ul progresului discipolului.

La acestea Leo &Leibowitz(1983)adauga : sponsorizarea modelarea prin rol si

Page 30: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

protejarea. Analizele de cazuri sintetizează genurile de deprinderi pe care un discipol le

insuseste (Bove&Phillipe,1984): • Deprinderi de comunicare, receptare, expunere; • Asumarea riscului; • Sociologie, deprinderi relative la politicile organizationale; • Deprinderi de negociere.

S-a dovedit ca in mentorizare schimbul de avantaje are dublu sens; la o privire generala, cistigul mentorului pare mai mult de ordin energetic (da intelepciune pentru o noua energie); cea mai importanta recompensa pentru mentor este sa vadă cum competenta sa, formata in anii de truda, este de folos unui candidat la o cariera strălucita.

Cele mai frecvente inceputuri de mentorate sunt legate de tinereţea discipolului. Primii mentorii in viata copiilor sunt părinţi, bunici, prietenii sau cunoscuţi ai familiei.

Cu anii, lumea copilului se lărgeşte si mentorii apar dintre profesorii, predicatorii, specialişti.

Relaţiile de tip mentor ocupa un interval limitat in viata fiecăruia om, are caracterul temporar, tranzitoriu.

După, datele lui E.P.Torrance(1984), durata medie a mentoratelor este de 4- 2 ani. Printre factorii ce contribuie la stingerea relaţiilor de mentorizare, cei mai

frecvent enumeraţi sunt: • Separarea geografica. • Schimbarea statutului discipolului, • Noile responsabilităţi familiei, • Decesul • Schimbări in mentalitate sau in modul de viata.

Mentoratul in adolescenta da pentru tot restul vieţii o trăire de grandoare si absolut; este virsta descoperirii si cultivării modelelor oricit ar fii de abstracte sau concrete. Mentoratul la adulţi înseamnă: dezvoltare, mişcare de idei, resorturi de

avangarda in domeniile de competenta. Studiile consacrate mentoratului abordează frecvent si problema relevantei

genului. Rreprezentarile despre mentorat diferă intrucatva la bărbaţii si femei. Daca

ambele genuri apreciază relaţiile de prietenie ca având un rol in infiriparea unui mentorat, bărbaţii pun accent pe factorul competenta iar femeile pe incurajare si apreciere.

Mentorii eficienţi sunt vazuti de bărbaţii ca personalităţi active, provocative, dăruite, curajoase motivate pentru pentru celebritate si severe.

Femeile vad mentorii calmi, capabili sa recunoască talentele altora, confidenţi, empatici, entuziaşti, idealişti.

Relaţiile mentor- discipol se intilnesc intr-o varietate infinita de circumstanţe, organizatii,activitatii,....

Page 31: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

Mentoratul familial - in mod firesc, copilul are unul sau mai mulţi mentori printre membri familile:

Mentoratul părintesc este de mai mare eficienta in dezvoltarea potenţialului intelectual, fiind un model arhetipal.

Mentoratele profesionale - cariera este mai mult decit un serviciu ( o funcţie intr-o instituţie ), toţi oamenii indeplinesc o munca, dar numai o mica parte realizează o cariera, deci o autorealizare remarcabila in fata lumii; dintre aceştia cei mai mulţi au fost indrumati si protejaţi de mentori, la rindul lor cei mentorizati au o disponibilitate semnificativa de a fi mentori pentru alţi. Mentoratul in aria culturii si civilizaţiei arabe a fost tratat de Soliman. Termenul arab cel mai vechi si mai cuprinzător pentru relaţia mentor -discipol este substantivul adab.

In studiile lor despre istoria educaţiei islamice, Nakosteen si Ammar identifica o prima semnificaţie a acestui termen: bune maniere, disciplinarea unui copil.

La toate nivelurile de invatamint ,pina si la universitate profesorii aveau dubla misiune de a instrui si ghida pe elevi si studenţi, acctualizind elevilor propriile resurse.

In timpurile moderne, mentorizarea tinerilor in cultura araba s-a generalizat in scoală si familie, accentuindu-se funcţiile de asistenta emoţionala si financiara, ghidare, instruire, si promovare atita timp cit este nevoie, inclusiv la virsta adulta, pina la realizarea carierei de succes.

Principala funcţie a mentorului s-a dovedit a fi in cazul bărbaţilor; grija si suportul

financiar iar pentru femei sprijinul in formare a carierei, incurajarea. învăţarea este o dimensiune majora a vieţii umane, ideea relaţiei mentorale

surprinde forţa de a aborda imposibilul, de a neputinţa omului de a invata singur. Când cunoaştere reprezintă putere iar profesiile au o complexitate ridicata,

relaţiile mentorale influenţează semnificativ succesul in cariera. Mentoratul este un fel de religie: atit mentorul cit si discipolul cred ca tot

ceea ce fac este cel mai important lucru in fiecare moment. De aceea, mentoratul este o experienţa de tip apoteotic, cu efecte emergente.

Page 32: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

Partea a – VI a TEHNOLOGIILE INFORMATICE SI DE COMUNICARE ÎN CONSILIEREA

CARIEREI Categorii de servicii de consilierea carierei compatibile cu TIC

Consilierea carierei se refera nu doar la cei care caută un loc de munca, ci la toate categoriile de persoane (inclusiv la cei care au deja o slujba si vor alta, vor sa fie mai eficienţi si în posturi mai înalte sau la cei care se pensionează, daca au avut o slujba plătită), indiferent de nivelul de calificare, profesie, sex, vârsta etc.

Pentru aceasta, toate categoriile de populaţie menţionate anterior au nevoie de informaţii, consiliere, orientare. A satisface aceste nevoi ale unui public atât de numeros presupune apelarea la tehnologiile de informare si consiliere. Unii pot avea în acest proces dificultăţi de natura cognitiva (de învăţare), afectiva sau tehnica. Sa ne imaginam dificultatea celor mai multe persoane de a regăsi informaţia utila printre cele peste 8 milioane de web site-uri existente.

Clienţii serviciilor de consilierea carierei sunt diferiţi prin capacitatea lor de a învata, lua decizii, de a recunoaşte si selecta informaţiile utile, de a le utiliza (adaptându-le nevoilor de a sti si caracteristicilor de personalitate).

Este important a se atrage atenţia asupra unor riscuri potenţiale pentru clienţi, prin conturarea unei imagini de sine nerealiste, atunci când ei utilizează resurse TIC pentru o evaluare individuala cu instrumente psihologice la care obţin o „interpretare" realizata tehnologic. Inevitabil, în aceste cazuri, „interpretarea" rezultatelor si „sfatul" de orientare nu pot fi decât schematice si rigide.

în acest context, constatam ca exista o multitudine de instrumente de evaluare psihologica în diferite web site-uri care nu au trecut anterior printr-un proces de validare psihologica si statistica.

Creşterea ratei de utilizare a web site-urilor pentru a oferi informaţii din domeniul consilierii carierei în România poate fi apreciata si din sporirea numărului acestora în oferta de servicii de informare, consiliere si orientare. Cu doar câţiva ani în urma nici un Centru de Asistenta Psihopedagogica nu utiliza TIC pentru a-si spori vizibilitatea, a preciza obiectivele si oferta de servicii; în prezent exista mai multe astfel de centre care au web site-uri (www.edu.botosani.ro/ciap, www.cjap.braila.net, www.geocities.com/cjappcluj, www.cmap.home.ro, http://cjapp.satmat.ro), forum de discuţii: [email protected], precum si Centre de Informare si Orientare care acţionează la nivelul învăţământului superior (http://cipo-gate.uaic.ro - la Iaşi si www.ciocp.ro la Bucureşti).

Oferta privata de informaţii din domeniul consilierii carierei este încă si mai dinamica. O alta faţeta a problemei este accesul populaţiei vizate (elevi, adulţi) la

oferte de consiliere prin TIC. Pe de o parte, mulţi dintre aceştia nu au încă posibilitatea de acces la Internet (acasă sau în alte instituţii) sau nu ştiu sa îl utilizeze. Alţii, pe de alta parte, prefera formele clasice utilizate în acest domeniu pentru a se informa: cârti, broşuri, pliante, ziare de profil. Utilizarea TIC în ansamblul serviciilor de informare, consiliere si orientare este, fara îndoiala, în

Page 33: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

creştere, ca de altfel în toate celelalte domenii. Problema în discuţie este cea a calităţii unei astfel de oferte de servicii, adică măsura în care consilierea carierei prin mijlocirea TIC este performanta si răspunde nevoilor clientului. Trecerea de la orientarea carierei asistata de calculator (CACG - computer-assisted career guidance) la utilizarea Internet-vAm este un proces care, începând cu anii '90, când a fost lansata aceasta facilitate, a înregistrat salturi calitative de excepţie. Cei mai semnificativi paşi înregistraţi se constata în:

■ . sporirea accesibilităţii publicului la resursele web site-urilor prin utilizarea facilitaţilor oferite de Internet (acasă, la scoală, în instituţii); ■ . sporirea calităţii ofertei în domeniu (datorita concurentei, achiziţionării de experienţa, apariţiei unor facilitaţi tehnice si programe informatice auxiliare); ■ . creşterea eficientei serviciilor de informare, consiliere si orientare prin TIC prin adecvarea ofertei la cererea tot mai diversa a beneficiarilor; ■ . sporirea caracterului interactiv al programelor informatizate de consiliere si orientare destinate utilizatorilor, inclusiv prin integrarea în aceste tipuri de programe si a altor mijloace capabile sa poată transmite informaţii: televiziune, telefonia digitala, „presa electronica".

Multe dintre programele de consilierea carierei ce utilizează facilităţile TIC sunt proiectate sa fie folosite individual de clienţi. Cu toate acestea, respectivele programe presupun intervenţia consilierului, fie înainte de utilizarea acestora, pe parcurs sau după încheierea sesiunii.

Programele instalate într-un web site sunt independente de intervenţia consilierului, „prezenta" acestuia fiind „integrata" în programul însuşi sau asigurata prin posibilitatea contactării acestuia prin telefon sau e-mail.

Ajungem, astfel, la un deziderat profesional intens recomandat, acela al sinergiei tehnologice între diferitele cai de comunicare si purtătoare de informaţii si mesaje cu finalitate orientata spre consilierea carierei. Aceasta presupune utilizarea flexibila a facilitaţilor oferite de web site, e-mail si telefon, consilierul devenind, după caz, facilitator, mentor, tutor. Integrarea în actul consilierii carierei si a altor media (videocamera, televiziunea digitala) este doar o chestiune de timp. Clasica imagine a actului consilierii, clientul fata în fata cu consilierul, a început sa se schimbe.

Consilierul va trebui sa se transforme treptat dintr-un personaj cheie al relaţiei directe cu clientul într-un manager al informaţiilor utile procesului de consiliere, al resurselor care permit clienţilor sa se autoevalueze, sa ia decizii, sa-si planifice individual dezvoltarea carierei.

Din acest punct de vedere, consilierea la distanta este o soluţie si deja o realitate.

Interesante acum sunt si distincţiile ce se pot face nu doar între intervenţia umana si cea care se bazează pe TIC, ci si între nivelurile de intervenţie care presupun: D interacţiunea directa, fata în fata, dintre consilier si client sau cea de grup - preferata de tipul social - Holland (aceste persoane vor prefera consilierul calculatorului, datorita nevoii lor de comunicare si interacţiune cu semenii); D interacţiunea consilier-client mediata tehnic: cea de tip sincron (telefon, videoconferinta, chat) sau asincron (e-mail, forum de discuţie);

Page 34: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

D servicii informatizate standardizate ce pot fi descoperite si utilizate individual, în mod repetat, de diverşi clienţi, cu nevoi si nivel de educaţie diferite - preferate de tipul investigativ - Holland.

In consecinţa, utilizarea calculatoarelor în consilierea carierei: ■ , reprezintă o alternativa independenta de consiliere (efect divergent de esenţa consilierii carierei); ■ . instrument ajutător integrat consilierii carierei efectuate de consilier (efect convergent cu consilierea carierei).

Consilierului, în aceasta situaţie, are următoarele alternative: ■ . sa ramâna la consilierea carierei clasica de tip fata în fata pentru a-si oferi serviciile de informare, consiliere si orientare pentru clienţii individuali, cupluri si grupuri sau ■ . sa integreze în activitatea de consilierea carierei aceste noi instrumente computerizate si serviciile implicite mijlocite: de exemplu, programe de testare, chestionare, site-uri, CD-ROM - pentru persoanele care nu au acces la conexiune Internet, inclusiv telefonul pentru un alt tip de consiliere la distanta etc. (re)devenind consilier si manager al unor resurse de informare, în timp exponenţial extinse.

Avantaje ale utilizării TIC în consilierea carierei

Argumentele de baza pentru utilizarea tehnologiilor informatice în consilierea carierei sunt de natura economica si sociala:

■ . numărul relativ redus de specialişti si instituţii ofertante de informare, consiliere si orientare în raport cu cererea de astfel de servicii; ■ . existenta unei abordări teoretice consistente si cu ecou real în practica orientării si consilierii carierei; ■ . nevoia de a facilita accesul unui public din ce în ce mai numeros la oferta de servicii, în condiţiile sporirii numărului de computere personale la domiciliu, conectării prin cablu la Internet, creşterii spectaculoase a pieţei producătorilor de programe de consilierea carierei; ■ . imparţialitate, precizie, stabilitatea structurilor de răspunsuri oferite la aceleaşi cereri, operativitatea, neutralitatea răspunsului.

In consecinţa, utilizarea resurselor noilor tehnologii informatice în consilierea si orientarea şcolara si profesionala prezintă următoarele avantaje:

■ „ameliorarea raportului număr de clienţi per consilier; ■ . scăderea costurilor sociale ale consilierii si orientării;

■ . creşterea posibilităţilor de stocare, regăsire, manipulare si combinare a diferitelor seturi de variabile (caracteristici personale, ocupaţii, instituţii etc.) si care pot oferi răspunsuri imediate unei largi categorii de clienţi;

■ . sporirea gradului de autonomie a beneficiarilor fata de consilieri; ■ . contactarea directa a surselor de informare care poate avea durate considerate convenabile de către fiecare (personalizarea timpului de acces la informaţii); ■ . oferirea unei experienţe repetabile, care facilitează învăţarea si reţinerea informaţiilor;

Page 35: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

■ . sporirea gradului de realism al situaţiilor de munca utilizate ca exemple si sursa de informaţie (prin simulare electronica);

■ . furnizarea de informaţii într-un mod extensiv; ■ . creşterea flexibilităţii modului de prezentare a datelor, fapt care permite organizarea si selectarea imediata a informaţiilor după mai multe criterii (de exemplu: ocupaţiile pot fi clasificate, analizate sau asociate după diferite caracteristici sau cerinţe, desigur, atâtea specificaţii câte au fost introduse în sistem)" (Jigau, 2001). Dezavantaje ale utilizării TIC în consilierea carierei Vulnerabilităţile principale ale programelor informatizate de consilierea

carierei, care se considera pentru moment ca dezavantaje în calea utilizării TIC în consilierea carierei, sunt cele legate de:

■ . „perisabilitatea" ridicata în timp a informaţiilor introduse în programe; mereu este nevoie de consilieri care sa „alimenteze" sistemul si informaticieni care sa asiste funcţionarea servere-\or, a reţelelor de consiliere la distanta cât si ameliorarea programelor; ■ . programele care nu sunt totdeauna în consens cu cererile tipice sau dinamice ale clienţilor; ■ . flexibilitatea încă redusa sau nula a programelor informatizate la schimbarea priorităţilor, nevoilor si categoriilor de informaţii ale clienţilor; acestea acţionează, strict, în consens cu programul si informaţiile introduse iniţial; ■ . incapacitatea programelor de a învata, de a se adapta, de empatie sau de a deţine alte calităţi psihologice ale consilierului; ■ . receptarea pasiva, neparticipativa a informaţiilor de către clienţi;

■ . posibilitatea redusa de a obţine informaţii noi sau diferite, de a pune întrebări sau exersa anumite situaţii ipotetice;

■ . sensibilitatea relativ redusa a programelor de consiliere si orientare la diferentele individuale ale clienţilor.

Cerinţe ale utilizării TIC în consilierea carierei

Preocupările pentru integrarea treptata a TIC în actul consilierii curente sunt încă nesistematice din cauza lipsei de formare si expertiza în domeniul TIC, de mijloace tehnice, a conectării la Internet, a programe adaptate cerinţelor TIC. Procesul utilizării TIC în consiliere trebuie sa fie sincronizat cu activitatea de iniţiere a publicului / beneficiarilor / clienţilor / tinerilor din scoli etc. în utilizarea acestor resurse de informare.

Utilizarea potenţialului TIC în consiliere presupune ca toţi consilierii au fost formaţi / sunt capabili sau dau dovada ca: ■ . au abilitaţi de utilizare a calculatorului; ■ . ştiu sa utilizeze creativ facilităţile oferite de Internet; ■ . pot proiecta un web site; ■ . participa la forumuri si grupuri de discuţii;

■ . au capacitatea de a descoperi informaţii utile clienţilor, în consens cu nivelul, cerinţele si sfera lor de interese;

Page 36: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

■ . au posibilitatea si competenta de a „prelucra" si adapta informaţiile pentru a fi direct utilizate de beneficiarii din diferite medii socio-culturale si economice; ■ . au capacitatea de a răspunde flexibil si operativ la nevoile dinamice sau conjuncturale ale clienţilor utilizatori ai resurselor TIC girate de consilieri; ■ . au capacitatea de a îndruma grupuri de beneficiari pentru utilizarea TIC în consilierea carierei; ■ . au capacitatea de a coopta sau a avea în vedere si alţi factori / actori cu pondere semnificativa sau decisiva în consilierea carierei (părinţi, profesori, autorităţi, colegi, media), persoane care lucrează în alte domenii si care pot pleda pentru consilierea carierei ca neprofesionisti.

In ceea ce priveşte utilizarea TIC în consilierea carierei adulţilor (pentru plasarea forţei de munca, „medierea" client - angajator), procesul se dovedeşte de o mare complexitate.

De pilda, proiectarea unui program de plasare a forţei de munca va trebui sa tina cont de mai multe categorii de variabile: clientul (forţa de munca), lumea profesiilor, cerinţele angajatorilor etc.

Daca vom lua exemplu doar aspectele ce trebuie avute în vedere, simultan, despre fiecare din miile de profesii, meserii, funcţii si ocupaţii existente, vom constata ca acestea pot fi caracterizate prin:

■ . tipul de activitate desfăşurata; ■ . instrumentele si uneltele de lucru utilizate; ■ . aria de extindere (ca număr de persoane care le practica); ■ . cerinţele de acces (formare iniţiala, criterii de angajare); ■ . salarizarea, condiţiile de mediu al muncii, concediile etc; ■ . "deschiderea" profesiei spre alte domenii sau niveluri superioare de activitate; ■ . "zonarea" profesiei si "dependenta" acesteia de anumite arii geografice, contexte socio-economice si culturale; ■ resursele de satisfacţie profesionala pe care le oferă; ■ dominanta ocupării pe medii, sexe, niveluri de şcolarizare etc.

Succesul serviciilor de informare pentru consilierea carierei mediate de TIC se explica si printr-o componenta cognitiva puternica a acestora.

In mare măsura, imaginea de sine se conturează ca urmare a modului în care persoana vede ca este perceputa de cei din jurul sau. Aceasta înseamnă, în planul funcţiilor psihologice, procese cognitive si afective ce sunt activate în timpul relaţiilor de comunicare dintre indivizi, ca efect al vieţii sociale.

Actul auto-evaluarii (inclusiv prin mijloace TIC) va (re)întari sau va pune la îndoiala imaginea de sine deja conturata. Acest impuls extern poate avea un serios impact personal si în planul integrării socio-profesionale a individului.

In planul deciziilor personale cu privire la cariera, instrumentele de evaluare accesate prin Internet si „interpretările" propuse, în cazul când sunt eronat întocmite sau nu sunt interpretate de un consilier, pot genera la cei care le utilizează, fie o supradimensionare a imaginii de sine (un optimism exagerat), fie o excesiva ezitare în decizie si acţiune.

Aceasta situaţie este una din cele mai serioase riscuri ale utilizării

Page 37: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

instrumentelor de autoevaluare în întregime independente de intervenţia consilierului si care sunt propuse de anumite web site-uh neprofesionale.

Faptul menţionat mai sus nu este menit sa sugereze neutilizarea TIC în consilierea carierei, ci intenţionează sa atragă atenţia asupra nevoii de calitate profesionala înalta în proiectarea si utilizarea acestor instrumente si sa propuna,totodata, utilizarea si cu apelarea la serviciile consilierilor.

Consilierul, în aceste situaţii, poate sa: ■ . recomande cele mai complete, profesioniste si relevante web site-mi care pot sprijini clientul în demersul personal de informare, autoevaluare etc; ■ . furnizeze categorii de informaţii care nu se regăsesc în sursele electronice, dar sunt necesare pentru luarea deciziei si dezvoltarea unui plan cu privire la cariera; ■ . avertizeze clienţii asupra posibilităţilor si limitelor acestor instrumente,

■ . interpreteze pentru client rezultatele autoadministrarii instrumentelor de evaluare, sa continue evaluarea cu alte metode si tehnici mai elaborate, sa ofere o consiliere maximal personalizata. Gingras si alţii (2001) propune un model circular al modului de funcţionare

a serviciilor de informare cu privire la piaţa muncii, în care distingem: Intrări: D Clientul (cu toate caracteristicile sale de personalitate). D Tipuri de si nevoi ale clientului din sfera consilierii carierei. D Informaţii si sursele acestora. P Serviciile si instituţiile ofertante de consilierea carierei. P Consilierii. Proces: P Identificare. P Clarificare. P Decizie. Ieşiri: P Evaluare. PUrmărirea evoluţiei clientului. Se porneşte de la următoarele premise ale ariei Intrări: Clientul: D are nevoie si solicita informaţii de la servicii specializate în consilierea carierei; D are sau nu abilitaţi de comunicare; D are sau nu un obiectiv clar în acest demers; D are anumite trasaturi personale ce tin de gen, vârsta, etnie etc; D are anumite caracteristici psihologice: interese, valori, aptitudini, stil cognitiv; D are anumite caracteristici sociologice: statut socio-economic, responsabilităţi comunitare si familiale, stil de viata, nivel de educaţie, orientare religioasa si politica; D are sau nu informaţii despre sine, piaţa muncii, sistemul de educaţie si formare iniţiala si continua; D are sau nu capacitatea de a procesa informaţiile într-un mod util sieşi (identificare, prelucrare, utilizare);

Page 38: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

P este sau nu hotărât sa se implice si sa finalizeze un plan personal de dezvoltarea carierei.

Tipuri de nevoi ale clientului:

■ asistenta pentru identificarea nevoilor sale; ■ asistenta pentru clarificarea implicaţiilor nevoilor identificate; ■ .asistenta pentru identificarea serviciilor necesare satisfacerii nevoilor sale (surse de informare, moduri de (re)gasire a informaţiilor, utilizarea adecvata a informaţiilor); ■ . asistenta pentru înţelegerea sinelui, lumii muncii, sistemului de educaţie si formare;

■ . asistenta pentru rezolvarea problemelor, luarea deciziei în momentele de tranziţie ale vieţii: educaţie si formare, integrare socio-profesionala, familie, pensionare etc. Tipuri de informaţii, sursele acestora si servicii:

■ . diferite categorii de informaţii utile consilierii carierei (simple, factuale, generale, pre-prelucrate) si care vizează: educaţia, munca, formarea continua, legislaţia etc, existente pe diferite categorii de suporturi (scris, electronic, oral) si furnizate individual sau în grup, direct sau mediat, de către consilieri, web site-mi, persoane responsabile cu gestionarea resurselor umane care-si desfăşoară activitatea în servicii, centre, instituţii, agenţii, firme de stat sau private.

Consilierul (aptitudini, calităţi personale):

■ . abilitatea de a stabili o buna relaţie de munca si comunicare cu clientul; ■ . cunoaşterea diferitelor tipuri de informaţii si abilitatea de a le utiliza eficient; ■ . cunoaşterea procesului de a regăsi, procesa si integra informaţiile în acţiune; ■ . abilităţile de comunicare, cunoaştere si utilizarea eficace a diferitelor cai de transmitere a mesajelor purtătoare de informaţii; ■ . cunoaşterea procesului rezolvării de probleme si a dinamicii luării deciziei, precum si utilizarea acestor abilitaţi în folosul clientului; ■ cunoaşterea mecanismelor vieţii afective, cognitive, volitive sau ale vieţii

profesionale pentru a-i sprijini pe clienţi în procesul dezvoltării carierei. Proces:

Se desemnează prin proces - în acest caz - totalitatea serviciilor de consiliere oferite continuu clientului în diferite etape ale vieţii acestuia.

Pentru clienţi, procesul de sprijinire prin consiliere înseamnă ca:

Page 39: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

■ . exista unii beneficiari care au nevoie de ajutor (consiliere, orientare, empatie) pentru a deveni autonomi; ■ . unii clienţi simt nevoia consilierii pentru a face alegeri mai bune în ceea ce-i priveşte, cu luarea în considerare a mai multor alternative, despre care vor sa aibă un aviz specializat; ■ . alte persoane nu pot discerne din informaţiile pe care le au, care sunt cele relevante, utile, de încredere, actuale; ■ . unii clienţi resimt nevoia de a fi sprijiniţi pe parcursul dezvoltării planului lor cu privire la cariera, prin încurajare, întărirea imaginii de sine, adoptarea unei atitudini active fata de viitorul personal; ■ . anumite persoane au nevoie sa înveţe si sa exerseze procesarea informaţiilor si luarea deciziilor prin punerea în acţiune a comunicării, analizei, sintezei etc. si acordând priorităţi personale diferitelor alternative si trecând la acţiune, în conformitate cu o strategie ce tine cont de obiective, resurse si costuri. Ieşiri:

Sunt incluse în aceasta etapa evaluarea si urmărirea rezultatelor consilierii, cu luarea în calcul a relaţiei client - consilier si mediului în care aceştia interactioneaza.

Evaluarea are în vedere evidenţierea efectelor schimbărilor intervenite ca rezultat al procesului de consiliere a clientului. Aceste rezultate au importanta atât pentru consilier (pentru ameliorarea activităţii sale profesionale), cât si pentru client (pentru a vedea cât a beneficiat acesta de pe urma consilierii). Urmărirea efectelor procesului de consiliere este strâns legata de evaluare si evident, în principal, oferă informaţii cu privire la trăinicia în timp si acţiune reala în viata socio-profesionala a serviciilor de informare, consiliere si orientare acordate clienţilor. Aceste rezultate sunt importante si ca elemente de evaluare a eficientei externe a instituţiilor si practicienilor din domeniul consilierii carierei. în diferite contexte sau etape ale vieţii, cu aceleaşi obiective sau cu altele, clientul poate reintra în dinamica acestui model ciclic de informare, consiliere si orientare, dând, de fiecare data un alt curs, procesualitate interna sau finalitate. Acelaşi lucru se întâmpla (sau ar trebui sa se întâmple) si în cazul „întâlnirii" unui client cu un web site „specializat" în consilierea carierei.

Evaluarea sistemelor de consilierea carierei care utilizează TIC De regula, sistemele de consilierea carierei care se servesc de facilităţile

TIC ce pot fi accesate prin Internet nu au conţinuturi si finalităţi validate din punct de vedere ştiinţific.

Din acest motiv, procesul validării acestor resurse electronice de consilierea carierei trebuie sa aibă în vedere:

■ . un model teoretic de consilierea carierei acceptat de comunitatea profesioniştilor (consilieri practicieni în domeniul educaţiei si muncii); ■ . cercetări asupra categoriilor de nevoi dinamice ale clienţilor;

■ . categorii tipice de informaţii necesare pentru a răspunde acestor nevoi (despre sistemele de educaţie si formare, piaţa muncii, cadrul legal al educaţiei si muncii, al integrării socio-profesionale, managementul personal si planificarea carierei etc);

■ . instrumente de (auto)evaluare a aptitudinilor si intereselor profesionale

Page 40: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

validate deja pe populaţia ţinta vizata; ■ . mecanisme confirmate de practica în ceea ce priveşte asocierea structurilor tipice de personalitate, din sfera intereselor si dotărilor aptitudinale cu anumite profesii, meserii, ocupaţii; ■ . o interfaţa prietenoasa a web site-urilor si accesare facila a categoriilor de date necesare utilizatorilor.

Demersul evaluativ al acestor sisteme de e-counseling comporta, minimal, chestionarea de loturi sau eşantioane reprezentative din populaţia ţinta utilizatoare a acestor resurse asupra satisfacţiei, impactului, completitudinii, actualităţii, finalităţii practice, interfeţei prietenoase a web 57'te-urilor, accesibilităţii etc.

Un proces similar de evaluare trebuie avut în vedere cu luarea în considerare a opiniilor experţilor din acest domeniu asupra web sz'/e-urilor centrate pe consilierea carierei (elaborate de instituţiile publice sau private, cu acces liber sau plătit).

Cel mai adesea, web site-uvilc oferite utilizatorilor de diferiţi proiectanţi de soft-uri nu au trecut printr-un proces de validare, iar întreaga construcţie a sistemului de ecounseling se sprijină pe buna intenţie a acestora si experienţa lor particulara în domeniu. Situaţia este favorizata si de concurenta relativ redusa în aceasta arie, cadrul legislativ extrem de permisiv la improvizaţie si amatorism într-un domeniu de înalta responsabilitate sociala pentru gestionarea raţionala a resurselor umane.

Riscul pentru beneficiari consta în: ■ . construirea unei imagini de sine nerealiste, luarea de decizii eronate cu privire la dezvoltarea carierei pe baza unor informaţii nerelevante si neactuale; ■ . erodarea încrederii tuturor categoriilor de populaţie ţinta în valoarea reala a resurselor TIC în consilierea carierei. Sistemele de resurse pentru e-counseling care trebuie evaluate, cu prioritate, sunt cele care conţin: ■ . programe de autoexplorare personala; ■ . programe de sprijin pentru managementul dezvoltării carierei personale;

■ . programe de punere în relaţie a profilului personal (aptitudini - interese, trasaturi de personalitate) cu anumite categorii de profesii dezirabile.

Bibliografie Jigau, M. Consilierea carierei. Bucureşti, Editura Sigma, 2001. Jigau M. si alţii .Tehnologiile Informatice si de Comunicare în

Consilierea Carierei, \ Bucuresti,2002.

Page 41: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

Partea a – VII a SISTEMUL CURRICULAR PENTRU CONSILIERE SI ORIENTARE

Aria curriculara CONSILIERE SI ORIENTARE, tinde sa rezolve in prezent

simultan următoarele aspecte: • Facilitarea accesului la intreaga oferta de educaţie si formare profesionala; • Sprijinirea bunei inserţii socio - profesionale viitoare a tinerilor; • Ameliorarea continua a procesului de utilizare a resurselor umane de care

societatea dispune; De-a lungul diferitelor niveluri de educaţie, toate disciplinele isi asuma o parte

din responsabilitatea privind dezvoltarea in plan personal, social si profesional a elevilor si pentru achiziţionarea abilitaţilor necesare succesului si reuşitei.

In cadrul Consilierii si orientării, preocuparea pentru cele trei arii de dezvoltare devine centrala, focalizarea pe acestea fiind explicita.

In principal, elevii beneficiază in urma parcurgerii orelor de consiliere si orientare de conştientizarea conexiunilor intre ceea ce invata si itilitatea cunostiintelor si abilitaţilor dobindite pentru viata reala.

Conştientizarea transferului de abilitaţi si cunostiinte in viata reala sporeşte motivaţia si interesul pentru invatare al elevilor.

Proiectarea curriculara a fost realizata in consens cu mesajul nr 5 al Memorandum-ului privind invatarea permanenta si anume "Regindirea consilierii si orientării". De asemenea ,au fost luate in considerare Planurile cadru de invatamint aprobate de MEC, precum si Planul cadru pentru aria curriculara Consilire si orientare, document orientativ pe baza căruia se desfăşurau pina in prezent activităţile specifice orelor de Consiliere si orientare sau Dirigentie.

Dintre cele 8 domenii de competente -cheie stabilite la nivel european, curriculum-ul actual contribuie la dezvoltarea:

• Competentelor inter-personale,inter-culturale,sociale si civice; • Abilitaţii de "a invata sa inveti"; • Aptitudinilor de utilizare a tehnologiilor informatice si de comunicare (TIC);

Unul din obietivele curriculum-ului Consiliere si orientare, este de a stimula abilităţile de invatare permanenta in scopul dezvoltării personale si integrării socio-profesionale viitoare de succes.

Elevii experimentează practic in cadrul orelor de Consilire si orientare diferite tehnici de invatare.,relationare,comunicare eficienta ,abilitaii de explorare a resurselor personale si a carierei ,apoi aplica ceea ce au experimentat in clasa in situaţii de viata diferite si evaluează propriul progres .Invata astfel sa-si asume responsabilitatea propriei invatari. "Predarea " se focalizează atit pe cunostiinte si abilitaţi specifice

disciplinei, cit si pe atitudinile si mecanismele invatarii personalizate, conştiente si eficiente, pe care elevii sa le aplice si in contexte diferite de viata,nu numai in cadrul scolii.

"Procesul de predare -invatare" in cadrul Consilierii si orientării respecta principiile invatarii active, centrate pe elev. In acest scop,metodele recomandate

Page 42: Dezvoltare profesională şi managementul carierei

pentru orele de consiliere si orietare sunt metodele activ-participative. Sarcinile de lucru pot fi realizate individual, in diada/triada/echipa, prin munca independenta sau facilitata de către consilier sau profesorul consilier;

• Jocul de rol, simularea ; • Brainstorming-ul; • Metode art-creative; • Exerciţiul; • Chestionarul de interese si abilitaţi • Conversaţia, discuţia dezbaterea. • Tehnici ale gindirii critice;

Modalităţi de evaluare In cadrul orelor de Consiliere si orientare NU se utilizează calificative.

Evaluare va urmări progresul personal in ceea ce priveşte abilităţile de integrare şcolara si sociala, atitudinile fata de lumea inconjuratoare si fata de propria persoana, cunostiinte si nivelul informaţiilor despre lumea ocupaţiilor si obţinerea succesului in cariera. Recomandam utilizarea următoarelor metode de evaluare:

• Exprimarea ideilor si argumentelor personale prin: poster, desen, colaj. • Proiectul individual si de grup; • Portofoliul; • Activităţi practice; • Fise individuale de (auto)evaluare;

Un aspect important si inovatoral curricum-ului actual este deschiderea spre comunitate, conţinuturile prezentate la Consiliere si orientare incluzind aspecte legate de:

• Implicare comunitara si voluntariat • Piaţa muncii si interacţiuni cu angajaţii si angajatorii(in cadrul

vizitelor de informare/exlorare) • Elaborarea de proiecte individuale si de grup,cu aplicabilitate sociala.

Activităţile propuse reprezintă cea mai buna cale deasumarea de către elevii, inca din nivelul primar, a rolului de cetăţean activ si responsabil ,informat si pregătit pentru inserţia socio-profesionala după absolvirea scolii.

Curriculum -ui Consiliere si orientare este structurat pe module tematice care se regăsesc la nivelul fiecărui an de studiu ;

• Autocunoastere si dezvoltare personala • Comunicare si abilitaţi sociale • Managementul informaţiilor si invatarii • Planificarea carierei • Calitatea stilului de viata