Despre Playful Parenting

Of, inca o denumire de parenting? Exista atat de multe deja! Dar credeti-ma pe cuvant, aceasta este una de care va veti indragosti imediat si care va va schimba relatia cu copilul vostru.

Eu sunt Otilia, mama a trei copii extraordinari si trainer de Playful Parenting.  Si vreau sa va povestesc despre ce inseamna aceasta filosofie, ce inseamna a fi parinte jucaus, asa cum traiesc eu in relatia cu cei trei copii ai mei.

Playful Parenting este un fel minunat de a fi impreuna cu copilul tau. Inseamna sa-ti parasesti lumea de griji a adultilor si sa intri in cea a copilului, in conditiile puse de el. O lume in care toate regulile universului sunt rasturnate cu fundu-n sus. O lume in care emotiile au un nume, o forma si se exprima prin joc. Si intram in lumea copilului pentru a ne (re)apropia de el, pentru a-l face sa se simta apreciat si iubit. Si cel mai puternic din lume!

Cand copilul e fericit, Playful Parenting inseamna sa te joci cu copilul tau pentru a va simti bine. Inseamna sa te joci de-a v-ati ascunselea, de-a baba oarba, de-a prinselea, sa te lupti cu pernele si tot ce ne face sa ne simtim fericiti impreuna. Insa cand copilul este trist, sau se simte izolat si neputincios, Playful Parenting are o parte mai serioasa si complexa: aceea de a scoate copilul din “turnul izolarii”, de a ne reconecta cu el si de a-l face sa se simta iar important si iubit.  Spre exemplu, cand copilul nostru vine de la vaccin, se simte neputincios, ca nu a putut sa opreasca asistenta care ii facea injectia. Pentru a-l face iar sa se simta puternic, ne jucam cu el de-a…doctorul! Dar de data asta nu mai este el pacientul, ci noi! Iar el este doctorul, desigur, care vine cu ditamai siringa si trebuie sa ne faca vaccinul ala afurisit. Iar noi ne dam de ceasul mortii si ne tavalim pe jos de frica sa nu ne faca injectia, in timp ce copilul se prapadeste de ras. Pentru ca rasul, mecanismul acesta uimitor cu care ne-am nascut,  are functia atat de importanta de eliberare a stresului emotional. Prin jocul acesta de reversare de rol si prin ras, copilul nostru si-a procesat teama si neputinta pe care le-a resimtit in momentul vaccinului si le-a dat un loc in capsorul lui. Si a inteles de ce trebuie sa faca vaccin.

Playful Parenting poate fi facut oriunde si oricand. Mai ales in situatiile sociale mai putin placute, cand stam la rand in supermarket, sau cand stam in trafic. O data, stand in trafic, copiii mei din spate au inceput sa tipe ca nu le place ca nu merge masina cu viteza. Explicatiile mele ca nu merg celelalte masini din fata nu au contat in acel moment, asa ca am facut un joc in care eu eram radioul si ei trebuiau sa ma apese pe butoane. In functie de ce buton apasau, eu ziceam stirile zilei, sau faceam reclama, sau cantam un cantec, sau spuneam povestea de seara de la Itsy Bitsy. In topul preferintelor au fost reclamele, desigur, pe care le incurcam una cu alta. “Veniti sa luati ultimul tip de bay-blader pe care il veti putea plimba cu zgarda pisicutei luli-luli”. Timp de jumatate de ora au ras de s-au prapadit. Si i-am multumit lui Larry Cohen ca a promovat o astfel de filosofie care a ajuns sa fie instrumentul nr 1 la care apelez cand imi este greu.

Playful Parenting poate fi facut de oricine. Multi parinti imi spun: “dar ma simt ciudat cand ma prosetsc asa, eu nu ma pot juca asa cum zici tu”. Eu am trecut prin faza asta si tocmai pentru ca o inteleg, stiu ca aptitudinile de parinti jucaus le avem cu totii in noi si ni le putem descoperi. E cel mai frumos cadou pe care il putem oferi copiiilor nostri, toate intr-un pachet: joaca + ras + apropiere + iubire!!

Larry Cohen, autorul cartii Playful Parenting este un om special, pe care am avut norocul sa-l cunosc indeaproape. Este un om frumos, vesel, care iti da sentimentul ca esti parintele cel mai minunat din lume.  Ma emotionez de fiecare data cand vorbesc cu el si cand il aud cum vorbeste despre copii.

Parentime (www.parentime.ro) este organizatia datorita careia eu mi-am insusit Playful Parenting ca mod de viata. Si vestea buna pentru parinti este ca Parentime il aduce pe Larry Cohen in Bucuresti pe 26-27 mai la Atelierele de Parenting, sa povesteasca pe viu despre filosofia aceasta frumoasa.

Interviu cu Cristina Negut, trainer specializat in comunicarea prin metoda ESPERE, realizat de Adriana Titieni in cadrul emisiunii "Meditatii pentru parinti"

A: Mai gasim timp sa ne jucam cu copiii nostri?

I: Pentru unii dintre copiii nostri timpul petrecut cu ei devine limbajul de iubire. Este momentul in care se simt iubiti, in care ei isi cunosc parintii. Jocul cu ei este un moment foarte pretios insa nu stiu cati parinti stiu ca jocul nu are doar aceasta componenta de placere, ci si reguli pe care trebuie sa le respectam, si tocmai pentru ca exista si le respectam, putem obtine satisfactia ca am castigat sau ca fost impreuna, un prilej foarte bun de a exersa cunoasterea reciproca. Jocul are reguli pe care copilul le invata de la parintele lui, care este modelul copilului in prima parte a copilariei. Copiii au ocazia sa ne cunoasca pe fiecare dintre noi, sa cunoasca forma in care noi insine respectam regulile sau propunem reguli pentru ei. Este o ocazie buna si pentru noi, parintii, sa observam: cat de mult ascultam in timp ce ne jucam, sa vedem comportamentele copiilor nostri si ce jocuri ii plac. Exista jocuri in care nu avem nevoie de materiale. Eu cred ca nu e nevoie ca un parinte sa cumpere jucarii foarte scumpe, ci din contra, jucariile simple ii dau voie copilului sa se simta valoros. El integreaza jucaria simpla in viata lui, in jocul lui.

A: Copilul ii cere atentie parintelui insa acesta este obosit si agasat de problemele zilnice. M-am gandit de multe ori cum sa fac eu, parinte ocupat, sa fiu alaturi de copilul meu?

I: Timpul pe care il dedicam copiilor trebuie sa nu fie timp de chin, ci unul in care si noi sa ne relaxam. Asa cum in agenda ne punem intalniri, proiecte, eu va invit sa va puneti in agenda minim 15minute sa petreceti cu copilul vostru in fiecare seara. Daca veti reusi asta timp de o saptamana, va garantez ca timpul pe care copii il vor cere se va diminua si nu va mai fi nevoie de trei sau cinci ore. Deci, va invit sa puneti in agenta 15minute, dedicate copiilor. Ce-ar fi ca atunci cand gatiti sau pregatiti masa sa faceti impreuna o poveste despre farfurii, furculite, pentru ca registrul imaginar functioneaza foarte bine la

varsta de 7 ani. Aduceti-va copiii cu voi in aceasta poveste si astfel, acel timp se va transforma in ceva valoros pentru copii. Mai puteti spune: am 15minute si vreau sa vi le dedic. Sa ne jucam ce vreti voi!Jocul cu copiii nostri nu trebuie sa se rezume la: “Ai mancat?” “Ti-ai facut lectiile?” Nu, asta nu e joc. Ii invit pe parinti sa-si schimbe strategia iar copilul va raspunde cererilor noastre.In joc, noi insine putem sa fim altcineva.V-ati schimbat vreodata vocea? E minunat sa-ti schimbi vocea, sa te entuziasmezi extraordinar; e o stare de bine pe care ti-o aduci tu tie, si din clipa aceea esti dispus sa continui sa creezi. Eu m-am simtit foarte stimulata de lucrul acesta, in relatia cu fetita mea. Este ceva unic, este un personaj pe care tu l-ai creat.Daca va e greu sa va jucati cu copilul, va propun sa faceti urmatorul lucru: stati cocosati, cu capul in piept, cu ochii lasati si sa spuneti: “Sunt trist, foarte trist, nu mai pot face nimic in seara asta”. Faceti asta timp de trei minute, dupa care incercati si urmatoarea varianta: va ridicati, si spuneti: “Sunt vesel, mai am energie pentru o ora! Sunt optimist, vesel!” Spuneti-va asta voua insiva pentru trei minute si vedeti apoi cu care dintre aceste stari puteti sa va jucati cu copilul vostru.Revin cu rugamintea sa va jucati cu copilul, pentru ca va face bine in primul rand voua si face foarte bine relatiei voastre cu copilul; sunt momente pe care copii si le vor aminti. Daca intr-o seara biroul a ramas nestrans sau nu ati strans toate rufele imprastiate, sa stiti ca asta nu va veti aminti cand copiii vor fi mari, in schimb orice moment pe care l-ati petrecut jucandu-va cu ei, vi le veti aminti cu mult drag.Joaca-te cu copilul tau!

Jocul copiilor este una dintre cele mai frumoase imagini la care privim si cu care ne mandrim ca parinti. Invatam o data cu cei mici cat de relaxant este sa antrenam si sa moderam activitatile ludice ale prichindeilor, urmarim cu satisfactie progresele realizate parca de la o zi la alta si bucuria cu care descopera noi jucarii si jocuri. Pentru ca jocul este o forma de comunicare, modalitate de expresie, mod de experimentare, dar si de simbolizare a trairilor interioare, ar trebui sa ocupe 90% din timpul celor mici.

Rolul parintelui … ludic

Timpul, cel mai pretios dar oferit de parinte copilului! Participand activ la joaca celor mici, fiind atenti la nevoile si interesele lor, le dam incredere si ii ajutam sa comunice mai usor sentimentele.

Ne jucam … si educam! Incurajam comportamentele pozitive, educam preferinta copilului pentru jocurile active care stimuleaza inteligenta, creativitatea, dezvoltarea motrica si aptitudinala. Jocurile de grup ale fratilor, de exemplu, ofera ocazia pentru a invata regulile fair-play-ului, atitudinea fata de pierdere/ castig, jocul de rol si regulile jocului.

Alege jucariile potrivite varstei copilului tau! Stivele de jucarii din camera sunt interesante, dar este mai putin relevant cantitatea. Important este sa alegi jucarii variate, adaptate varstei. In primul an de viata, sunt recomandate jucariile de stimulare senzoriala, din material plastic, muzicale, mingii, bile, jucarii pentru baie. La 2 – 3 ani, etapa explorarilor, copilul este dornic sa actioneze asupra mediului, sa-l cerceteze; este o etapa a curiozitatii, prin joc copilul invatand utilitatea lucrurilor, dar si comportamentele sociale. Jucariile potrivite acestei varste sunt cele functionale (masinute si unelte, preferabil din lemn), jucarii plusate sau animale, papusi, mingii, bile, baloane, puzzle, material destinate modelajului si picturii, jucarii de constructie, carti, muzica si DVD-uri cu programe educative si distractive. Varsta prescolara imbina interesul intre a ”a face” si “a imagina”, este varsta jocurilor de rol, a jocurilor simbolice, a jocurilor de creatie si a celor colective. Varsta scolara adduce interesul pentru jocuri de strategie, imaginative, jocurile de carti, jocuri video, hobby-uri, arte.

Fii creativ si construieste impreuna cu copilul tau jucarii personalizate sau confectioneaza-I costumele personajelor preferate din poveste! O tehnica creativa utilizata si in aria comunicarii si managementului – Cutia cu Idei – poate fi aplicata cu succes  in propriul camin. Lucreaza o astfel de cutie care va adaposti biletele pe care vei scrie, impreuna cu copilul tau, idei de jocuri, tipuri de jucarii dorite, alte idei de petrecere a timpului liber (teatru, film, drumetii, idei de petreceri). Antreneaza toti membrii familiei sa participe!

Fii atent la ce-si doreste! Fiecare copil este unic si are propria personalitate si preferinte. Propune-i, ca parinte, o gama larga de activitati din care sa aleaga ce i se potriveste. Daca copilului tau nu-i place sa danseze, nu insista, iti va arata daca-I oferi ocazia, ca este pasionat  de sah sau ca exceleaza la patina …

Parintele eficient, un parinte informat! Sa previi e mai usor decat sa tratezi. Citeste site-uri de specialitate, carti sau participa la evenimentele organizate pentru parinti si copii: workshop-uri de parenting, ateliere creative, grupuri de dezvoltare personala pentru copii.

Lumea copilariei este o lume magica si modul in care copiii se dezvolta in aceasta perioada poate influenta evolutia lor ca adulti. 

Am stabilit intr-un articol precedent cat este de important sa comunicam cu bebelusul inca de cand acesta este in burtica si o data comunicarea stabilita, ea trebuie neaparat continuata si dupa venirea bebelusului pe lume. Pentru a incuraja comunicarea si dezvoltarea armonioasa a copilului tau, cele mai indicate sunt jocurile, incepand cu jocurile traditionale, in care parintii interactioneaza activ cu bebelusii. Este mult mai simplu sa puneti bebelusul intr-un scaunel cu vibratii sau intr-un tarc, dar adevarata legatura parinte-copil se realizeaza doar jucandu-va impreuna.Jocul de-a v-ati ascunselea fascineaza copiii inca de la cele mai mici varste si pana in primii ani de scoala. Prima forma pe care acest joc o are este cand mama isi pune mainile peste fata si apoi le ia brusc, spre fericirea copilului care cu siguranta va reactiona zgomotos. De asemenea, jocului de-a "cucu bau", in care parintelese ascunde de exemplu dupa un corp de mobilier, de fata cu copilul pentru ca mai apoi sa apara si sa-l surprinda. Chiar daca aveti impresia ca nu il impresioneaza prea mult faptul ca vede unde v-ati ascuns, este o parere total gresita, intrucat pentru bebelusi nu exista placere mai mare decat jocul de-a v-ati ascunselea.Acest joc poate fi practicat inca din primele luni de viata, insa pe masura ce bebelusul creste, va avea nevoie de variatiuni pe aceeasi tema, respectiv de diferentierea jocului. Daca la inceput se va multumi sa faceti "cucu bau", mai apoi se va ascunde el insusi, fie ca isi va pune mainile pe fata daca inca nu merge, sau se va ascunde la propriu in jurul varstei de un anisor, cand deja umbla in picioare.Jocul de-a prinselea este un alt favorit al mititeilor, care nu doar ca ii amuza dar ii si ajuta foarte mult sa isi dezvolte capacitatile de prindere, de concentrare si vizuale. Inca de la 3 luni bebelusul prinde cu precizie jucaria in mana si o muta dintr-o mana in cealalta. Cand el sta deja in fund, este momentul sa diversificati jocul de-a prinselea, respectiv sa va asezati fata in fata pe podea si sa va jucati cu o minge sau cu o jucarie cu roti, care merge de la unul la celalalt. Cu siguranta, primele dati cand incercati acest joc, bebelusul nu va returna jucaria, ci o va opri pentru a o analiza, eventual pentru a o roade putin, daca e in perioada cresterii dintilor. In nici un caz nu fortati bebelusul sa va inapoieze jucaria, ci analizati-o impreuna si abia cand incepe sa-si piarda interesul pentru ea, reveniti la jocul de-a prinselea. Veti constata cu surprindere ca aveti un smecher in scutece, care de multe ori va va intinde jucaria si o retrage razand inainte sa o apucati. Chiar daca aceste jocuri vi se par puerile, asa si sunt, insa ajuta foarte mult dezvoltarea copilului si crearea unei relatii intre voi.Gadilatul si atingerile vor face deliciul bebelusilor, care de obicei rad zgomotos atunci cand parintii ii gadila in talpi, se fac ca le mananca manutele sau piciorusele sau isi imping nasucul in burtica lor. Daca la inceput copiii doar se amuza si rad copios, cu timpul vor raspunde la aceste jocuri, prin imitatie. Sunt foarte indicate jocurile in care va folositi de corpul bebelusului pentru a imita diverse obiecte, jocul fiind cu atat mai amuzant cu cat scoateti si sunetele aferente. De exemplu, puneti bebelusul pe burtica, indreptatii manutele si ridicati-l usor sprinjinindu-l de burta si de piept, imitand un avion. Jocurile interactive, in care parintele leagana copilul pe picior sau il arunca in sus, trebuiesc adaptate varstei si constitutiei copilului. Sa nu credeti insa, ca bebelusii participa la orice joc. Dimpotriva, in functie de temperament, ei accepta sau refuze diverse jocuri si vor invata foarte repede cum sa va arate ca nu vor sa participe la joaca.

Orice parinte interesat isi intreaba copilul, venit de la gradinita ori de la scoala, ce a invatat in ziua respectiva, cu cine s-a jucat, ce povesti a mai auzit, ce le-a mai aratat doamna educatoare. Gradinita e sau ar trebui sa fie locul acela minunat, o lume de povesti, plina de lumina si jucarii, unde copilul face primii pasi spre scoala de mai tarziu si acumuleaza primele cunostinte despre realitatea inconjuratoare doar jucandu-se.

Ramai insa oripilat cand, venit de la gradinita, copilul se aseaza frumos pe scaun si incepe sa-ti cante "Draga Marioara, ma duc sa ma-mpusc..." pentru ca asta a invatat intr-o zi, asta l-a invatat educatoarea. Si copilul nu se opreste, duce cantecul pana la capat pentru ca trebuie sa arate si gesturile, cum se impusca, cum se ineaca ori cum se spanzura.

Fiecare cantec, joc, poezie, are un mesaj. Mesajul transmis de acest cantec iti te furnica pe spate si te trimite imediat cu gandul spre stirile de la ora 5. As vrea sa inteleg, sa patrund in capul acelei educatoare ca sa vad ce a gandit invatandu-i pe copii asa ceva si care-i scopul, mesajul. Nici nu mai era nevoie sa trimiti copilul la gradinita pentru asa cantec. Copilul l-ar fi putut invata de la bunica sau de la oricare matur din familie.

Copiii de azi, prichindeii de la gradinita, nu au auzit de cantecele vechi dar vesnic noi, transmise de-a lungul a zeci de ani, din generatie in generatie, dar a caror fir se pare ca s-a rupt chiar acum, in aceste vremuri tulburi, cand mintile intunecate se pregatesc planificat, chiar din primii ani de viata.

Copiii nostri, micutii de care suntem atat de mandri ca stiu manui calculatorul ori telefonul mobil, nu au auzit de "Taranul e pe camp", "Batista parfumata", "Podul de piatra", "Daca vesel se traieste", "Mai mult de-om fi-mpreuna" si alte cantece si jocuri care au facut farmecul copilariei maturilor de astazi.

Si ce e mai ingrijorator e faptul ca, la varsta frageda pe care o au, copiii cred orbeste in spusele educatoarei, oricat s-ar stradui cineva sa-i convinga de contrariul, pentru copii numai educatoarea are dreptate si numai ce spune ea trebuie retinut si facut.

Nu se poate spune ca astazi ducem lipsa de materiale informative. Un simplu click pe atotstiutorul si atat de inzestratul Google, duce pe orice educatoare sau persoana interesata in lumea cantecelor copilariei cu posibilitatea de a alege pentru a educa si pregati pentru viata, de a forma minti cu gandire logica si sanatoasa si de a nu intina inocenta copilariei.

Acasa, copiii trebuie verificati zilnic si parintii nu trebuie sa ezite in a-si exprima nemultumirea fata de ceea ce li se ofera copiilor lor prin programul gradinitei. Copiii care invata la gradinita cantece, poezii sau jocuri care, in timp, le-ar putea afecta gandirea ori personalitatea, nu trebuie incurajati sa le repete la infinit dar nici nu trebuie sa li se

interzica.

Parintii trebuie sa adopte o stare de indiferenta si lipsa de atentie din partea celor din familie ii va ajuta pe copii sa uite mai repede ceea ce educatoarea i-a invatat intr-un moment neinspirat ori pentru ca la mai bine nu a dus-o mintea.

Cum invatam copilul sa-si controleze reactiile de furie?O mare parte din comportamentele noastre agresive apar atunci cand ne simtim furiosi. Ca urmare a emotiei de furie, apare tentatia de a reactiona agresiv prin ridicarea tonului, lovirea, jignirea celorlalti etc.

Furia este o emotie pe care o traiesc toti oamenii, inclusiv copiii. Este firesc sa ne simtim intr-un fel sau altul in diferite situatii - veseli sau tristi, furiosi sau speriati; emotiile nu sunt niciodata bune sau rele - nici macar furia. Ceea ce trebuie sa avem in vedere insa este ca sub influenta lor ne comportam uneori adecvat, alteori inadecvat. De pilda, este firesc sa fim furiosi intr-o situatie in care am fost nedreptatiti, dar nu este firesc sa folosim furia ca o scuza pentru ca am lovit pe cineva, am recurs la jigniri, umilinte.

Ce puteti face ca parinti pentru a-i invata pe copii sa-si gestioneze emotiile de furie inca din primii ani de viata?

In primul rand nu reactionati cu jigniri, lovituri, bataie la furia copilului!

Oferiti copiilor exemplul personal!

La varste mici, copiii invata prin observare si imitare. Daca veti reactiona la crizele lor de furie tot prin furie, ei vor invata acest model de raspuns. Incercati sa ramaneti calm in fata izbucnirilor furioase ale copilului.

Tineti cont de particularitatile de varsta!

Cand copiii nu si-au insusit complet limbajul inca, ei folosesc furia ca un mijloc de comunicare. Invatati copilul sa-si exprime nevoile folosind gesturile sau cateva cuvinte (ex. daca nu ajunge la o jucarie, sa o "ceara" aratand cu degetul catre ea sau indreptindu-se catre spatiul de depozitare a jucariilor).

Identificati corect cauza furiei!

Situatiile in care copilul manifesta crize de furie se gestioneaza in functie de cauza care le-a declansat. Daca furia apare ca urmare a unei pierderi (ex. si-a pierdut jucaria preferata), ignorarea (neacordarea atentiei emotiei copilului) nu este o solutie. Copilul are nevoie in acest caz sa se simta inteles si sprijinit. Este nevoie sa linistiti copilul prin imbratisari si mangaieri. Ignorarea supararii copilului poate sa conduca in timp la

scaderea increderii in adulti si, mai mult decat atat, copilul poate invata sa devina insensibil la emotiile altor persoane (tristete, suparare) deoarece in aceeasi maniera a fost tratat si el.

Cand cauza furiei este legata de imposibilitatea de a obtine ceea ce-si doreste (ex. sunteti in supermarket si copilul cere inca o ciocolata, desi stie ca a depasit portia de dulciuri a acelei zile), ignorarea este o solutie eficienta.

Incurajati copilul sa-si exprime verbal emotia traita!

Exprimati verbal emotiile traite (ex. sunt foarte nervos), in prezenta copilului, pentru a-i permite acestuia sa observe comportamentele asociate fiecarei emotii (ex.ce faceti cand sunteti nervos) si sa le imite. Incercati sa identificati emotia copilului si sa i-o traduceti sub forma de afirmatie sau intrebare pentru a indentifica cat mai corect modul in care se simte (ex. daca copilul spune: "esti cea mai rea mama din lume!", puteti sa-i raspundeti: "se pare ca esti foarte suparat pe mine!").

Mergeti cat mai aproape de copil si captati-i atentia!

Cand ii vorbiti copilului, aplecati-va la nivelul lui, stabiliti contactul vizual (priviti copilul in ochi) si folositi numele copilului pentru a-i capta atentia.

Acordati copilului sprijin si indrumare punctuala si consecventa pentru dobandirea controlului emotional!

Copiii invata sa  isi controleze emotiile prin experienta proprie, prin observarea comportamentului adultilor si prin interiorizarea ghidajului oferit de adulti. Ca parinti, trebuie sa aveti in vedere urmatoarele aspecte:

sa reactionati moderat la emotiile copilului (daca este furios, nu trebuie sa va infuriati si dvs.);

sa laudati orice initiativa a copilului de a va solicita ajutorul; sa faceti cu copiii exercitii de distragere a atentiei atunci cand situatiile frustreaza

copilul (ex. cand copilul este furios ca nu poate primi jucaria de sus, puteti sa ii distrageti atentia aratandu-i un joc mult mai interesant sau o alta activitate);

sa invatati copiii sa se distanteze de sursa care le-a provocat furia (ex. crezi ca daca vei merge intr-o alta camera, sa te joci cu un alt joc vei mai fi la fel de furios?).

Copiii de 2 ani de obicei nu stiu ce vor, in afara cazurilor in care sunt siguri ca NU vor sa faca ceea ce doriti dumneavoastra sa faca. Micutul de 2 ani se lupta cu parintii inainte sa accepte sa intre in cada ca sa faca baie, apoi dupa ce intra, nu accepta in ruptul capului sa mai iasa din baie. Uneori, micutul este o pacoste, iar situatiile acestea sunt greu de infruntat de catre dumneavoastra, parintii lui. Totusi, acesti ani nu trebuie neaparat sa fie

groaznici, ba chiar pot fi grozavi. Copilul dumneavoastra pur si simplu trece de la stadiul de bebelus la cel de copil. Iata sfaturile de la Desprecopii

La varsta de 2 ani, copilul dumneavoastra nu mai este un bebelus. Acum poate sa alerge, a renuntat la biberon si se poate hrani singur destul de bine. In fiecare zi micutul de 2 ani spune cuvinte noi si face alte lucruri pe care nu le facea inainte. In ciuda acestor realizari, este tot un bebelus din multe puncte de vedere. Copilul de 2 ani este dificil, de multe ori va e chiar imposibil sa va intelegeti cu el, dar totusi extrem de dragalas.

Baietelul sau fetita dumneavoastra isi proclama independenta la ora mesei, la culcare si in timpul antrenamentului de a folosi olita sau veceul.

Copiii de 2 ani de obicei nu stiu ce vor, in afara cazurilor in care sunt siguri ca NU vor sa faca ceea ce doriti dumneavoastra sa faca.

Micutul de 2 ani se va lupta cu parintii inainte sa accepte sa intre in cada ca sa faca baie, apoi dupa ce intra, nu accepta in ruptul capului sa mai iasa din baie.

 Cititi: Crizele de isterie ale copilului

Uneori, micutul este o pacoste, iar situatiile acestea sunt greu de infruntat de catre dumneavoastra, parintii lui. Totusi, acesti ani nu trebuie neaparat sa fie groaznici, ba chiar pot fi grozavi.

Copilul dumneavoastra pur si simplu trece de la stadiul de bebelus la cel de copil.

Sfaturile ce urmeaza va pot ajuta pe dumneavoastra si pe parintii dumneavoastra – bunicii copilului – sa va bucurati de copilul de 2 ani in timp ce continuati sa va intariti increderea in capacitatile dumneavoastra de parinti.

Aceste informatii nu trebuie sa inlocuiasca vizitele periodice si consultatiile efectuate de medicul de familie. Nu ezitati sa cereti medicului sfaturi privind problemele specifice pe care le intampinati. Acesta este motivul pentru care sunt planificate consultatiile regulate la medic.

Sfaturi de crestere la 2 anisori:

Folositi cartile cu ilustratii pentru a imbogati vocabularul copilului. Cititi-i copilului carti pentru a-l ajuta sa-si dezvolte limbajul.

Alocati-va timp pentru a-i permite sa alerge in siguranta si sa exploreze imprejurimile.

Tovarasii de joaca sunt importanti, deci permiteti-i copilului sa capete experienta jocului cu alti copii de varsta lui. Acest lucru este posibil la gradinita sau in grupul dumneavoastra de prieteni de familie care au copii. Nu va asteptati ca la aceasta varsta sa accepte sa cedeze jucariile altor copii.

Limitati programul petrecut la televizor. Nu folositi televizorul ca bona sau ca inlocuitor al interactiunii dintre dumneavoastra si copil. Urmariti impreuna cu copilul programele lui preferate ori de cate ori este posibil. Inchideti televizorul in timpul mesei.

Nu va faceti griji daca micutul devine curios in legatura cu partile corpului sau.

Este un lucru normal varsta asta. Si este mai bine sa folositi denumirile corecte cand vorbiti despre organele genitale.

Petreceti timp cu copilul invatandu-l cum sa se joace. Incurajati jocul imaginativ si impartirea jucariilor (dar sa nu va mirati daca micutul de 2 ani nu vrea sa dea si altor copii jucariile).

Copilul de 2 ani adopta adesea un obiect care il ajuta sa se simta in siguranta (o patura, jucaria de plus preferata etc.), pe care il lua cu el in cea mai mare parte a timpului. Si acest lucru este normal, iar micutul va renunta la acel obiect atunci cand se va simti pregatit sa o faca.

Chiar daca sunteti parinti, tot trebuie sa va alocati un timp pentru partener. Aratati-va afectiune unul altuia in cadrul familiei.

Iesirile in familie cu un copil de 2 ani trebuie sa fie scurte si simple. Copilul de aceasta varsta are atentia si puterea de concentrare bune pe o durata scurta de timp, iar activitatile indelungate il vor face sa devina iritabil si obosit.

Permiteti-le fratilor mai mari sa aiba lucruri pe care nu trebuie sa le imparta cu fratele sau sora de 2 ani.

In aceasta perioada, multi parinti incep sa se gandeasca sa mai aiba un copil. Daca este si cazul dumneavoastra, discutati cu pediatrul sau cu medicul de familie care este cel mai bun mod de a discuta cu micutul despre venirea pe lume a inca unui copil si despre schimbarile care se vor produce in familie.Cum pregatim primul nascut atunci cand in burtica mamei este urmatorul? Ce facem pentru ca nasterea celui de al doilea copil sa nu fie o trauma pentru primul copil? Cum ii putem intelege frustrarile si gelozia? Cu ajutorul dumneavoastra, insa, acest prag poate fi trecut mult mai usor. Iar apoi, cu trecerea timpului, cei doi isi vor construi propriul univers comun, un limbaj comun, vor avea jucarii comune, si chiar propriile lor dispute...Iata sfatul Psihologilor de la Desprecopii.Cand il anuntam ca un fratior sau surioara este pe drum?

In primul rand, nu trebuie amanat momentul in care i se aduce la cunostinta vestea cea noua. De obicei, viitoarele mame asteapta sfarstiul primului trimestru al sarcinii pentru a anunta evenimentul care urmeaza sa se petreaca. Dar vestea poate fi comunicata din primele saptamani de sarcina.

Subconstientul mamei se "tradeaza" mult mai repede; iar comportamentul ei explicit se modifica inainte de a comunica verbal noutatea; de aceea, daca nu i se spune nimic, copilul se poate simti exclus de la acest nou prilej de bucurie.

In al doilea rand, trebuie sa i se repete celui mic faptul ca va fi iubit si de acum inainte, ca inima de mama poate cuprinde

iubire pentru amandoi!

Nu il lasati sa isi construiasca scenarii singur

Apoi, nu il faceti sa isi construiasca iluzii in legatura cu ce se va intampla (de exemplu, nu ii spuneti ca veti avea mult timp si pentru el...), dar nici nu faceti din nou-nascut centrul universului.

Chiar dupa nasterea celuilalt copil, rezervati-va momente de intimitate cu primul nascut. Valorizati rolul sau de copil mai mare: "Fratele tau nu stie sa se joace cu masinutele!", dar acceptati si faptul ca s-ar putea sa regreseze (si patul sa fie iarasi ud dimineata...).

Lasati-l sa isi exprime sentimentele

In plus, lasati-l sa isi exprime sentimentele, chiar si atunci cand acestea sunt negative, de tipul "Ce urat e bebelusul!"

Nu trebuie sa uitati ca cel mare a crescut cu monopolul iubirii parintilor sai.

Fostul regisor este acum detronat si trebuie sa faca loc unui "intrus" care plange aproape tot timpul, solicita constant atentia celorlalti si este, in acelasi timp, obiectul adoratiei lor.

Nu este de mirare, atunci, ca se simte nelinistit si amenintat, ca nu mai poate dormi linistit noaptea, ca face pipi in pat, ca are accese de manie sau de agresivitate.

Gelozia sa este mai mult decat normala.

Daca nu ii intelegeti frustrarile, il idealizati pe cel mic si nu aveti ochi decat pentru el, trecerea dificila a celui mai mare de la vechiul statut la cel nou se va face cu multe hopuri, iar aceasta experienta, care ar fi trebuit sa aiba un rol important pentru viata sa, va putea avea urmari negative semnificative.

Cu ajutorul dumneavoastra, insa, acest prag poate fi trecut mult mai usor. Iar apoi, cu trecerea timpului, cei doi isi vor construi propriul univers comun, un limbaj comun, vor avea jucarii comune, si chiar propriile lor dispute...

Exista o diferenta optima de varsta?

S-ar parea ca... nu in mod necesar! Pana la urma, totul depinde de parinti si de dorinta lor de a mai avea un copil. Unii spun ca doi frati de varste foarte apropiate solicita foarte mult din timpul parintilor.

O diferenta de varsta mai mare, de peste cinci ani, este uneori dificil de suportat, deoarece fiecare copil are propriile sale nevoi, propria sa lume - cel mare merge la scoala, traieste intr-o lume de colegi si prieteni, iar venirea pe lume a celui mic ii rastoarna tot echilibrul vietii anterioare.

Pe de alta parte, insa, un nou-nascut care apare mai tarziu in viata vine din nou cu farmecul celor mici si parintii au sansa de a mai trai o data toate bucuriile legate de acest eveniment.

Asa incat alegerea trebuie sa fie una care apartine fiecarui cuplu.

Masturbarea ca tulburare comportamentala

SusStudiile arata ca tendinta spre masturbare a copiilor foarte mici trebuie ignorata complet. Reactiile exagerate ale parintilor ii pot face pe copii constienti de ceea ce fac. In plus ii va face sa se simta vinovati de ceva ce este natural la varsta lor. Doar cand masturbarea este excesiva poate duce la tulburari ale dezvoltarii sexuale si sa afecteze existenta copilului. Acestea apar la varsta pubertatii si adolescentei.Acest comportament exagerat apare in cazuri specifice:

- Lipsa atentiei parentale. Acest comportament afecteaza in special copiii care provin din familii dezorganizate si sunt neglijati de parintii care nu au timp pentru ei. Acesti copiii nu sunt doar foarte nesiguri, dar isi doresc si foarte multa atentie si companie. Daca nu o primesc de la ceilalti, si-o ofera singuri. Si daca le ofera placere, asa cum se intampla in cazul masturbarii, devine o obisnuinta si le este foarte greu sa renunte la ea. Copilul va avea tendinta de a-si petrece timpul in cautarea unor activitati care ii ofera placere, pe care le practica fara teama sau rusine. Acest fapt devine cunoscut parintilor doar in momentul in care copilul este acaparat de aceasta activitate, care ii modifica comportamentul si viata. Tot acum apar si teama sau anxietatea.

- Abuzul sexual de catre membrii familiei. In unele cazuri, spatiul de locuit impropriu si aranjamentele de somn inadecvate pot oferi oportunitati pentru abuzarea copilului. Si in unele cazuri, copilul mai mare, in cautarea placerii atenteaza la inocenta fratelui mai mic. Sau abuzul poate veni de la o ruda mai varstnica. Si odata ce copilul a fost stimulat sexual ii va fi foarte greu sa se opreasca si isi va oferi singur aceasta placere. Parintii ar

trebui sa fie foarte atenti in grija cui isi lasa copiii, intrucat toate aceste aspecte sunt o consecinta a neglijentei parentale.

- Singuratatea si interactiunile sociale limitate. Intr-o familie normala, cu o educatie corecta, un copil sanatos nu ar trebui sa prezinte asemenea probleme fara o cauza. Aceste probleme pot apare daca copilul este singuratic, nu are prieteni sau frati cu care sa se joace si nici activitati placute la care sa participe. Dar daca parintii petrec timp cu copilul si au o relatie sanatoasa, copilul dezvolta interactiuni sociale bune si participa la jocuri sportive si alte activitati constructive si astfel nu mai cauta placerea intr-un comportament deviant.

Consiliere

SusReasigurarea si distragerea in alte activitati pot face ca aceasta problema sa fie trecatoare. Cand copilul este adus la specialist pentru problema masturbarii, consilierul ii propune in primul rand activitati de distragere de la problema sugerand practicarea de exercitii fizice riguroase, sport si alte activitati distractive pentru a sublima placerile instinctuale prin activitati fizice mai sanatoase. Apoi consilierul va reasigura copilul ca este o faza trecatoare. In unele cazuri copilul va fi invatat despre sexualitate pentru a intelege ca nu este ceva murdar daca varsta si contextul sunt potrivite. Apoi consilierul poate incerca sa descopere si sa indeparteze cauza reala a comportamentului deviant si sa ajute copilul sa depaseasca problemele prin sedinte de terapie. In acelasi timp parintilor le revine rolul de a oferi un mediu sigur, sanatos si afectuos in care copilul sa creasca.