Despre influenta vremii asupra secretiei de nectar
2
valea Glastonbury (Anglia), care a înregistrat variaţiile zilnice în greu- tate ale unui stup de observaţie pe parcursul a trei luni de cules (mai, iunie şi iulie), de-a lungul a 20 de ani, pe care ulterior le-a prelucrat şi le-a sintetizat în graficul de mai jos, publicat în cartea Evei Crane. Studiul său a scos în evidenţă şi faptul că nu există nicio legătură între culesurile de nectar din se- zoane succesive, iar diferenţele înregistrate de la un an la altul arată cât de mult depinde recolta de miere de starea vremii, în con- diţiile în care toate culesurile prin- cipale din cele trei luni erau asigu- rate de plante spontane şi arbori meliferi (respectiv păpădie, pomi fructiferi şi castan în luna mai, cruşin şi muştar de câmp în iunie, trifoi şi mur în iulie) şi nicidecum de plante anuale de cultură, care să se rotească în timp şi spaţiu, iar scăderea generală de-a lungul celor 20 ani se datorează numai reducerii treptate a acelor surse de cules. Flora meliferă 18 Lumea apicolă nr. 27 • septembrie 2010 19 Flora meliferă D in timpuri străvechi, au fost făcute încercări de prognozare a recoltelor apicole, iar dovada o găsim publicată în cartea Mierea a Evei Crane, unde este redat un Manuscris – Calendar din anul 1370, în care se făceau preziceri despre diverse recolte agricole şi alte evenimente. Nu mică le-a fost mirarea specialiştilor, când au con- stat că mierea era singura recoltă pentru care se făceau preziceri în fiecare an. De atunci şi până în zilele noastre, s-au depus multe eforturi pentru a se realiza, pe baze ştiinţifice, o prognozare a declan- şării culesurilor melifere şi a abun- denţei acestora, considerate a- mândouă ca fiind deosebit de va- loroase pentru apicultorii care prac- tică pastoralul, care au nevoie să ştie când să-şi transporte stupii la un nou cules şi, în unele condiţii, dacă deplasarea va fi rentabilă. Pentru pognozarea înce- perii culesurilor melifere, există diverse metode directe şi destul de eficiente, mai ales în cazul unui cules care este rentabil în mod re- gulat, cum ar fi cel de salcâm (Robinia pseudoacacia L.). Aş da un singur exemplu, cel din Ungaria, unde există apicultori cercetaşi care merg în pădurile de salcâm, în preajma înfloririi, apoi transmit comunicate cu privire la situaţia înfloririi. Pentru prognozarea abun- deţei culesurilor, nu există metode precise. Influenţa diferiţilor factori asupra secreţiei de nectar a fost studiată mereu şi se va studia încă mulţi ani de acum înainte. Au exis- tat încercări de prognozare a recoltei de miere la arborii meliferi, prin măsurarea indicelui de ami- don. Amidonul poate fi convertit în zahăr şi, teoretic, există o legătură directă între conţinutul de amidon şi cantitatea de nectar secretată în timpul culesului următor, dar con- diţiile de climă nefavorabile din tim- pul perioadei de înflorire devin fac- tori limitativi ai secreţiei de nectar. Fenomenele meteorologice pot fi favorabile secreţiei de nectar sau nefavorabile, evoluând ca factori restrictivi, iar pe măsura creşterii abaterii de la optim, aceştia pot deveni factori de risc, cu diferite grade de intensitate. Pe vreme rea, nu se poate valorifica nici potenţialul melifer al plantelor şi nici potenţialul de cules al albinelor. Nici o albină nu va zbura pentru a culege nectar dacă temperatura este mai mică sau în jur de 12º C, iar plantele nu pot secreta nectar dacă temperatura nu este suficient de mare. De exemplu, salcâmul: deşi înfloreşte primăvara devreme, secreţia abun- dentă de nectar se produce numai în condiţiile în care temperaturile nocturne se situează în limitele de 17-18º C, iar cele diurne în limitele de 25-30º C. Despre umiditatea solului, unii cercetători spun că influenţa sa ar fi neînsemnată sau absentă, pe câtă vreme alţi susţin contrariul. Un lucru este stabilit cu certitudine, dovedit şi de practica apicolă şi anume că umiditatea mare a aeru- lui influenţează pozitiv producţia de miere, sporind cantitativ nectarul prin „subţierea” lui de către vaporii de aer din atmosferă. Această si- tuaţie apare datorită efectului higroscopic al zahărului din nectar. Nectarul absoarbe mai multă apă dintr-o atmosferă saturată decât dintr-un aer uscat. Altfel spus, când umiditatea aerului este mare, canti- tatea de nectar sporeşte, dar scade conţinutul lui în zahăr, ceea ce se traduce printr-o muncă în plus pen- tru albine, atât pentru transportarea nectarului în stup, cât şi pentru evaporarea excesului de apă. În schimb, când aerul este uscat, can- titatea de nectar este mai mică, dar concentraţia zahărului este mai mare. Fenomenul este cu atât mai evident, cu cât nectarul florilor este în contact direct cu aerul. Marea variabilitate spaţio- temporală a fiecărui parametru meteorologic determină fluctuaţia producţiilor de miere, abaterea de la valoarea potenţială a masivului melifer, iar în situaţii extreme chiar compromiterea lor. Acesta este motivul pentru care aceeaşi floare meliferă nu întotdeauna şi nu pre- tutindeni produce nectar, adică aceeaşi plantă poate să fie foarte meliferă într-o localitate oarecare şi să nu fie deloc meliferă într-o altă localitate, după cum în aceeaşi localitate în unii ani, aceeaşi plan- tă, poate fi meliferă, iar în alţii ani nu. Aceasta ne arată că secreţia nectarului la una şi aceeaşi plantă depinde de foarte mulţi factori. Este un fenomen fiziologic al plantei foarte complicat. Faptul că recoltele de mie- re la floarea-soarelui au devenit nesigure şi foarte mici, nu mai este un secret de foarte mulţi ani, însă întotdeauna aruncăm vina asupra hibrizilor de floarea-soarelui. Este adevărat că în procesul de amelio- rare şi creare a hibrizilor de floa- rea-soarelui s-a mers pe o tendinţă susţinută de creştere a autoferti- lităţii hibrizilor şi de promovare a hibrizilor cu grad ridicat de autofer- tilitate, însă nu este just să susţinem că hibrizii de floarea- soarelui nu mai produc deloc nec- tar. Capacitatea unei flori de a se- creta nectar este ereditară şi ca- racteristică fiecărei specii botanice, iar florile speciei Helianthus au demonstrat din plin, de-a lungul anilor, că au această capacitate. Glandele nectarifere sunt prezente în florile calatidiilor de floarea- soarelui şi vor rămâne acolo, indiferent cât de multe selecţii se vor face asupra hibrizilor de floarea-soarelui. Dacă fiecare apicultor şi-ar menţine o familie de albine puter- nică la acelaşi nivel şi dacă şi-ar nota zilnic ori săptămânal variaţiile de greutate ale acestor familii de albine, el şi-ar procura un index al culesurilor, aşa cum a făcut Edwin Walker în localitatea Street, de pe Despre influenţa vremii asupra secreţiei de nectar Dr. ing. Ion Nicoleta Laboratorul de Resurse Melifere și Polenizare Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură Bucureşti Lumea apicolă nr. 27 • septembrie 2010 rădăcinile arborilor absorb aceas- tă apă mineralizată şi o adună în tulpină şi ramuri sub formă de rezerve de hrană (amidon, zahăr) necesare dezvoltării florilor şi secreţiei nectarului din anul ur- mător. Acest aspect este întărit şi de observaţiile a doi cercetători de la Secţia de Apicultură din Gödölló - Ungaria, care au avut curiozitatea de a studia valoarea meliferă a salcâmului degerat din cauza gerurilor de primăvară. Ei au constat că salcâmul degerat înfloreşte târziu sau nu înfloreşte deloc în anul respectiv, în funcţie de gradul de dezvoltare a frun- zelor şi a mugurilor în timpul gerului, precum şi de posibilitatea acestora de a se regenera, pe seama substanţelor de rezervă. Atunci când salcâmul degerat a înflorit în anul respectiv, prin iulie- august, chiar dacă era încărcat cu inflorescenţe, florile sale au avut o valoare meliferă mult mai scăzută decât a salcâmului care înflorise în timp normal. Can- titatea de nectar dintr-o floare a fost aproape egală cu cantitatea nectarului unei flori din luna mai, însă conţinutul în zahăr a fost mult mai scăzut. Bogăţia sau sărăcia plo- ilor din cursul aceluiaşi an apicol sunt mai puţin concludente pentru prezenţa sau absenţa nectarului din florile arborilor meliferi. Nici precipitaţiile căzute în timpul se- zonului rece nu contează pentru viitoarea dezvoltare a florilor şi a bogăţiei lor în nectar. Umiditatea solului se face simţită pentru re- zervele de zahăr, numai în pe- rioada de vegetaţie a arborilor a anului precedent, pentru că în acea perioadă, partea aeriană este suficient de dezvoltată şi numai consumă hrană, iar peste iarnă, aceste plante nu se folos- esc de umiditatea zăpezii fiind în perioada de repaus (hibernare). Apicultorul Edwin Walker a observat şi o corelaţie semni- ficativă între cantitatea de miere înmagazinată în oricare din aceşti ani şi precipitaţiile din luna iunie a anului precedent. Observaţia lui este foarte corectă, dar valabilă numai pentru arborii meliferi, mai puţin pentru plantele anuale. Din punct de vedere fiziologic, arborii meliferi, indiferent că sunt tei, sal- câmi, arţari sau pomi fructiferi, sunt capabili să producă suficient nectar atunci când ploile au fost abundente în timpul verii anului precedent, ceea ce înseamnă că bogăţia lor în flori şi nectar poate fi prevăzută luând în considerare totalul precipitaţiilor atmosferice din lunile iulie, august şi septem- brie ale anului trecut. Când cantitatea de apă căzută în iulie, august şi septem- brie a anului precedent este mai mare de 140 mm, solul se încarcă de umezeală, apa dizolvă sub- stanţele minerale din sol, iar
Transcript of Despre influenta vremii asupra secretiei de nectar
valea Glastonbury (Anglia), care aînregistrat variaţiile zilnice în greu-tate ale unui stup de observaţie peparcursul a trei luni de cules (mai,iunie şi iulie), de-a lungul a 20 deani, pe care ulterior le-a prelucratşi le-a sintetizat în graficul de maijos, publicat în cartea Evei Crane.Studiul său a scos în evidenţă şifaptul că nu există nicio legăturăîntre culesurile de nectar din se-zoane succesive, iar diferenţeleînregistrate de la un an la altularată cât de mult depinde recoltade miere de starea vremii, în con-diţiile în care toate culesurile prin-cipale din cele trei luni erau asigu-rate de plante spontane şi arborimeliferi (respectiv păpădie, pomifructiferi şi castan în luna mai,cruşin şi muştar de câmp în iunie,trifoi şi mur în iulie) şi nicidecum deplante anuale de cultură, care săse rotească în timp şi spaţiu, iarscăderea generală de-a lungulcelor 20 ani se datorează numaireducerii treptate a acelor surse decules.
Flora meliferă
18Lumea apicolă nr. 27 • septembrie 2010
19
Flora meliferă
Din timpuri străvechi, au fostfăcute încercări de prognozare
a recoltelor apicole, iar dovada ogăsim publicată în cartea Mierea aEvei Crane, unde este redat unManuscris – Calendar din anul1370, în care se făceau preziceridespre diverse recolte agricole şialte evenimente. Nu mică le-a fostmirarea specialiştilor, când au con-stat că mierea era singura recoltăpentru care se făceau preziceri înfiecare an. De atunci şi până înzilele noastre, s-au depus multeeforturi pentru a se realiza, pe bazeştiinţifice, o prognozare a declan-şării culesurilor melifere şi a abun-denţei acestora, considerate a-mândouă ca fiind deosebit de va-loroase pentru apicultorii care prac-tică pastoralul, care au nevoie săştie când să-şi transporte stupii laun nou cules şi, în unele condiţii,dacă deplasarea va fi rentabilă.
Pentru pognozarea înce-perii culesurilor melifere, existădiverse metode directe şi destul deeficiente, mai ales în cazul unuicules care este rentabil în mod re-gulat, cum ar fi cel de salcâm(Robinia pseudoacacia L.). Aş daun singur exemplu, cel din Ungaria,unde există apicultori cercetaşicare merg în pădurile de salcâm, înpreajma înfloririi, apoi transmitcomunicate cu privire la situaţiaînfloririi.
Pentru prognozarea abun-deţei culesurilor, nu există metodeprecise. Influenţa diferiţilor factoriasupra secreţiei de nectar a foststudiată mereu şi se va studia încămulţi ani de acum înainte. Au exis-tat încercări de prognozare arecoltei de miere la arborii meliferi,prin măsurarea indicelui de ami-don. Amidonul poate fi convertit înzahăr şi, teoretic, există o legăturădirectă între conţinutul de amidonşi cantitatea de nectar secretată întimpul culesului următor, dar con-diţiile de climă nefavorabile din tim-pul perioadei de înflorire devin fac-tori limitativi ai secreţiei de nectar.
Fenomenele meteorologice pot fifavorabile secreţiei de nectar saunefavorabile, evoluând ca factorirestrictivi, iar pe măsura creşteriiabaterii de la optim, aceştia potdeveni factori de risc, cu diferitegrade de intensitate.
Pe vreme rea, nu se poatevalorifica nici potenţialul melifer alplantelor şi nici potenţialul de culesal albinelor. Nici o albină nu vazbura pentru a culege nectar dacătemperatura este mai mică sau înjur de 12º C, iar plantele nu potsecreta nectar dacă temperaturanu este suficient de mare. Deexemplu, salcâmul: deşi înfloreşteprimăvara devreme, secreţia abun-dentă de nectar se produce numaiîn condiţiile în care temperaturilenocturne se situează în limitele de17-18º C, iar cele diurne în limitelede 25-30º C.
Despre umiditatea solului,unii cercetători spun că influenţa saar fi neînsemnată sau absentă, pecâtă vreme alţi susţin contrariul. Unlucru este stabilit cu certitudine,dovedit şi de practica apicolă şianume că umiditatea mare a aeru-lui influenţează pozitiv producţia demiere, sporind cantitativ nectarulprin „subţierea” lui de către vaporiide aer din atmosferă. Această si-tuaţie apare datorită efectuluihigroscopic al zahărului din nectar.Nectarul absoarbe mai multă apădintr-o atmosferă saturată decâtdintr-un aer uscat. Altfel spus, cândumiditatea aerului este mare, canti-tatea de nectar sporeşte, dar scadeconţinutul lui în zahăr, ceea ce setraduce printr-o muncă în plus pen-tru albine, atât pentru transportareanectarului în stup, cât şi pentruevaporarea excesului de apă. Înschimb, când aerul este uscat, can-titatea de nectar este mai mică, darconcentraţia zahărului este maimare. Fenomenul este cu atât maievident, cu cât nectarul florilor esteîn contact direct cu aerul.
Marea variabilitate spaţio-temporală a fiecărui parametru
meteorologic determină fluctuaţiaproducţiilor de miere, abaterea dela valoarea potenţială a masivuluimelifer, iar în situaţii extreme chiarcompromiterea lor. Acesta estemotivul pentru care aceeaşi floaremeliferă nu întotdeauna şi nu pre-tutindeni produce nectar, adicăaceeaşi plantă poate să fie foartemeliferă într-o localitate oarecare şisă nu fie deloc meliferă într-o altălocalitate, după cum în aceeaşilocalitate în unii ani, aceeaşi plan-tă, poate fi meliferă, iar în alţii aninu. Aceasta ne arată că secreţianectarului la una şi aceeaşi plantădepinde de foarte mulţi factori. Esteun fenomen fiziologic al planteifoarte complicat.
Faptul că recoltele de mie-re la floarea-soarelui au devenitnesigure şi foarte mici, nu mai esteun secret de foarte mulţi ani, însăîntotdeauna aruncăm vina asuprahibrizilor de floarea-soarelui. Esteadevărat că în procesul de amelio-rare şi creare a hibrizilor de floa-rea-soarelui s-a mers pe o tendinţăsusţinută de creştere a autoferti-lităţii hibrizilor şi de promovare ahibrizilor cu grad ridicat de autofer-tilitate, însă nu este just săsusţinem că hibrizii de floarea-soarelui nu mai produc deloc nec-tar. Capacitatea unei flori de a se-creta nectar este ereditară şi ca-racteristică fiecărei specii botanice,iar florile speciei Helianthus audemonstrat din plin, de-a lungulanilor, că au această capacitate.Glandele nectarifere sunt prezenteîn florile calatidiilor de floarea-soarelui şi vor rămâne acolo,indiferent cât de multe selecţii sevor face asupra hibrizilor defloarea-soarelui.
Dacă fiecare apicultor şi-armenţine o familie de albine puter-nică la acelaşi nivel şi dacă şi-arnota zilnic ori săptămânal variaţiilede greutate ale acestor familii dealbine, el şi-ar procura un index alculesurilor, aşa cum a făcut EdwinWalker în localitatea Street, de pe
Despre influenţa vremii asupra secreţiei de nectarDr. ing. Ion NicoletaLaboratorul de Resurse Melifere și PolenizareInstitutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură Bucureşti
Lumea apicolă nr. 27 • septembrie 2010
rădăcinile arborilor absorb aceas-tă apă mineralizată şi o adună întulpină şi ramuri sub formă derezerve de hrană (amidon, zahăr)necesare dezvoltării florilor şisecreţiei nectarului din anul ur-mător. Acest aspect este întărit şide observaţiile a doi cercetătoride la Secţia de Apicultură dinGödölló - Ungaria, care au avutcuriozitatea de a studia valoareameliferă a salcâmului degerat dincauza gerurilor de primăvară. Eiau constat că salcâmul degeratînfloreşte târziu sau nu înfloreştedeloc în anul respectiv, în funcţiede gradul de dezvoltare a frun-zelor şi a mugurilor în timpulgerului, precum şi de posibilitateaacestora de a se regenera, peseama substanţelor de rezervă.Atunci când salcâmul degerat aînflorit în anul respectiv, prin iulie-august, chiar dacă era încărcatcu inflorescenţe, florile sale auavut o valoare meliferă mult maiscăzută decât a salcâmului careînflorise în timp normal. Can-titatea de nectar dintr-o floare afost aproape egală cu cantitateanectarului unei flori din luna mai,însă conţinutul în zahăr a fostmult mai scăzut.
Bogăţia sau sărăcia plo-ilor din cursul aceluiaşi an apicolsunt mai puţin concludente pentruprezenţa sau absenţa nectaruluidin florile arborilor meliferi. Niciprecipitaţiile căzute în timpul se-zonului rece nu contează pentruviitoarea dezvoltare a florilor şi abogăţiei lor în nectar. Umiditateasolului se face simţită pentru re-zervele de zahăr, numai în pe-rioada de vegetaţie a arborilor aanului precedent, pentru că înacea perioadă, partea aerianăeste suficient de dezvoltată şinumai consumă hrană, iar pesteiarnă, aceste plante nu se folos-esc de umiditatea zăpezii fiind înperioada de repaus (hibernare).
Apicultorul Edwin Walkera observat şi o corelaţie semni-ficativă între cantitatea de miereînmagazinată în oricare din aceştiani şi precipitaţiile din luna iunie aanului precedent. Observaţia luieste foarte corectă, dar valabilănumai pentru arborii meliferi, maipuţin pentru plantele anuale. Dinpunct de vedere fiziologic, arboriimeliferi, indiferent că sunt tei, sal-câmi, arţari sau pomi fructiferi,sunt capabili să producă suficientnectar atunci când ploile au fostabundente în timpul verii anuluiprecedent, ceea ce înseamnă căbogăţia lor în flori şi nectar poatefi prevăzută luând în consideraretotalul precipitaţiilor atmosfericedin lunile iulie, august şi septem-brie ale anului trecut.
Când cantitatea de apăcăzută în iulie, august şi septem-brie a anului precedent este maimare de 140 mm, solul se încarcăde umezeală, apa dizolvă sub-stanţele minerale din sol, iar
Flora meliferă
20Lumea apicolă nr. 27 • septembrie 2010
Cu luna august, plantele meli-fere devin din ce în ce mai
rare, încheind şirul lunilor care audat de cules albinelor melifere. Caurmare, gândul nostru ar trebui săse îndrepte încă de pe acum a-supra posibilităţilor de a avea laanul mai multe resurse melifere.Nu trebuie să uităm că baza meli-feră a României se restrânge totmai mult, de la un an la altul, iardacă astăzi îşi îndeplineşte încăfuncţiile în condiţii de existenţă na-turală, într-un viitor apropiat aceas-ta va trebui să fie dirijată pentru a-şi menţine capacitatea actuală.Apare însă o problemă şi anumemărirea bazei melifere este de re-comandat numai într-o formă eco-nomică. Altfel spus, măsurile carese vor lua pentru îmbunătăţirea saucompletarea bazei melifere trebuiesă fie economice şi să nu dimi-nueze suprafeţele agricole sau sil-vice. În spiritul acestui dezideratchiar şi Parlamentul European aaprobat în 2008 o rezoluţie carerecomandă ca „toate terenuriledegradate ale Uniunii Europene,care sunt dificil de cultivat sau deutilizat în alte scopuri (industriale)să capete destinaţie apicolă, prininstalarea vegetaţiei cu potenţialmelifer ridicat, pentru a creea con-
veer-ul melifer”. În plus, aflăm că şiParlamentul României a legiferat,de curând, obligaţia de împădurirea terenurilor degradate, indiferentde forma de proprietate (Legea nr.100/2010, publicată în MonitorulOficial nr. 376 din 7 iunie şi intratăîn vigoare la 10 iunie 2010). A-ceastă lege românească acordă oşansă apiculturii româneşti. Prinpolitica agricolă din perioadasocialistă a României, de valorifi-care maximă a terenurilor şi demărire cu orice preţ a suprafeţeloragricole, majoritatea terenurilorconsiderate neproductive au fostsupuse unor lucrări de îmbunătăţirifunciare şi redate agriculturii. Însădupă schimbările politice din anul1989, multe din aceste terenuri aufost abandonate, iar calitatea lors-a înrăutăţit simţitor, apărândacele terenuri degradate, lipsite devegetaţie care, conform InstitutuluiNaţional de Pedologie, Agrochimieşi Protecţia Mediului, ar totaliza lanivel de ţară o suprafaţă de2.700.000 ha.
Ce ne lipseşte ca pro-gramele de împădurire a terenurilordegradate să constituie o oportuni-tate pentru apicultură? Puţinăvoinţă, coordonare a eforturilor şidragoste pentru natură.
În primul rând, ar trebuidoar să convingem autorităţile dindomeniu că ar fi recomandabil caarborii şi arbuştii ce urmează a fiplantaţi să fie selectaţi nu numaidupă criteriul silvic ci şi cel melifer,ceea ce ar fi foarte uşor de realizatgândindu-ne că majoritatea arbo-rilor şi arbuştilor cu mare valoaremeliferă vegetează în fondul fo-restier; ar fi deci benefic pentrutoată lumea să se introducă înschema de plantare şi alte speciitipic melifere, cum este bine cunos-cuta şi mult apreciata Evodiahuphensis Dode sau varietăţile desalcâm cu înflorire tardivă.
În al doilea rând, la înfi-inţarea plantaţiilor tipic meliferepe terenurile degradate, ar trebuica toţi apicultorii care posedăstupi în acel cerc cu raza de 3 kmîn jurul plantaţiei să participe lalucrările de înfiinţare, deoarecetoate albinele melifere de pe razarespectivă vor beneficia mai târ-ziu de acel cules. Aşa cumfiecare crescător de animale sepreocupă în permanenţă de asi-gurarea bazei furajere pentru ani-malele sale, aşa ar trebui că şifiecare crescător de albine să sepreocupe de asigurarea bazeimelifere locale.
Dr. ing. Ion NicoletaLaboratorul de Resurse Melifere și PolenizareInstitutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură Bucureşti
Cu gândul la viitor
![SCRUrcNfr CU ]Drc TilPAR. Scriem cu litere de tipar.pdf · Cu nectar de mugelel. fr-tr Buburuzul Buburuzul Boghilel Se plAngea ce-i singurel. O vecind pelitoare ll indeamnd sd se](https://static.fdocumente.com/doc/165x107/5e5585d42f172b0510192617/scrurcnfr-cu-drc-tilpar-scriem-cu-litere-de-tiparpdf-cu-nectar-de-mugelel.jpg)
