DESPĂDURIRILE ŞI STAREA FONDULUI FORESTIER ÎN ROMÂNIA

I. Starea fondului forestier din România 

1.1 Suprafaţa fondului forestier naţional

România avea în 1800 o suprafaţă de 8,5 mil. ha pădure, adică 36% din teritoriu, suprafaţă care s-a redus continuu, astfel că, fondul forestier naţional al României ocupa la sfârşitul anului 2010, o suprafaţă de 6515 mii hectare, care reprezenta 27,3% din suprafaţa ţării. Aceste reduceri s-au înregistrat, în principal, ca urmare a reformei agrare din 1864 şi a legii privind înfiinţarea izlazurilor comunale din anul 1920, peste un milion de hectare de păduri fiind scoase din fondul forestier, mare parte din ele fiind defrişate, în vederea transformării în păşuni.

Astfel, ne situăm sub media europeană de 30% şi sub limitele recomandate de specialişti (35-40%), pentru a avea un aer curat. Suprafaţa fondului forestier, la 31 decembrie 2010, comparativ cu aceeaşi dată a anului 2009, a înregistrat o creştere de 0,3% datorată, în principal, includerii suprafeţelor cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier, în fondul forestier naţional, în condiţiile Legii nr. 46/2008 privind adoptarea codului silvic.

Evoluţia suprafeţei fondului forestier, în perioada 2005 - 2010, este prezentată în tabelul 1.

Tabel 1. Evoluţia suprafeţei fondului forestier, pe categorii de folosinţă, în perioada 2005-2010Categorii de folosinţă 2005 2006 2007 2008 2009 2010

Suprafaţa fondului forestier (mii hectare)Fondul forestier total 6 391 6 427 6 485 6 470 6 495 6 515Suprafaţa pădurilor, din care: 6 233 6 272 6 315 6 309 6 334 6 354- răşinoase 1 873 1 893 1 920 1 938 1 935 1 941- foioase 4 360 4 379 4 395 4 371 4 399 4 413Alte terenuri din fondul forestier 158 155 170 161 161 161

Sursa:Ministerul Mediului şi Pădurilor şi INS

La nivel european, România ocupă locul 13 din punct de vedere al procentului de împădurire.

Din punct de vedere al suprafeţei de pădure raportată la numărul de locuitori, România se situează pe locul 10 la nivel european cu 0,30 ha/locuitor, primele locuri fiind ocupate de ţările nordice Finlanda, Suedia şi Norvegia.

1

Fig. 1 Evoluţia suprafeţei fondului forestier, între anii 2005-2010 (mii ha)

2005 2006 2007 2008 2009 20106320

6340

6360

6380

6400

6420

6440

6460

6480

6500

6520

6391

6427

64856470

6495

6515

Sursa: Ministerul Mediului şi Pădurilor şi INS

Fig. 2 Componenţa suprafeţei fondului forestier total, în anul 2010

68%

30%2%

Păduri de răşinoase Păduri de foioase Alte terenuri

Sursa: Ministerul Mediului şi Pădurilor şi INS

1.2 Distribuţia pădurilor după principalele forme de relief

În figura 3 este reprezentată distribuţia pădurilor, pe forme de relief la nivel naţional. Procentul cel mai mare de pădure, din totalul suprafeţei împădurite, este în zona montană, unde procentul atinge 51,9%.

În zona de deal, pădurea ocupă un procent de 37,2% din totalul suprafeţei împădurite a României. Zona de câmpie are cel mai scăzut procent de suprafaţă împădurită,reprezentând doar 10,9%.

2

Fig. 3 Distribuţia pădurilor pe forme de relief

51.9%37.2%

10.9%

Munte Deal Câmpie

Sursa: Ministerul Mediului şi Pădurilor şi INS

Fig. 4 Harta vegetaţiei forestiere

Distribuţia pădurilor pe etaje fitoclimatice, prezintă variaţii şi elemente specifice pentru fiecare dintre cele trei tipuri de relief: câmpie, deal, munte.

La câmpie se dezvoltă o vegetaţie caracteristică stepei şi silvostepei. În stepă şi silvostepă vegetaţia a suferit modificări antropice şi a fost înlocuită, pe mari întinderi, de culturi agricole.

Procente mici de împădurire se înregistrează în zonele de câmpie, cele mai afectate fiind Câmpia de Vest (cu numai 3,2% grad de împădurire), Câmpia Bărăganului (cu numai 3,5% grad

3

de împădurire), Câmpia Moldovei (cu numai 4,1% grad de împădurire),Câmpia Olteniei (cu numai 5,3% grad de împădurire), Câmpia Transilvaniei (cu numai 6,8% grad de împădurire).

Procentele reduse de împădurire se corelează cu secetele frecvente şi prelungite din zonele respective, aşa cum tăierile masive din unele păduri de munte şi despăduririle din zonele de deal şi de coline se corelează cu fenomenele de torenţialitate, de eroziune şi degradarea terenurilor.

Zona dealurilor subcarpatice şi zonele montane cu altitudini reduse sunt acoperite predominant de stejar în amestec şi, pe măsură ce altitudinile cresc, de fag. Acesta urcă în zona montană până în jurul altitudinii de 1.200 m.

Din punct de vedere fitoclimatic, în zona montană este caracteristic etajul pădurilor de amestecuri (fag, brad, molid, larice, pin), etajul montan de molidişuri şi etajul subalpin la altitudinile cele mai mari.

La nivelul judeţelor procentul de împădurire variază în limite foarte mari, de la 4% în judeţul Călăraşi până la 49,2% în judeţul Suceava.

Fig. 5 Repartizarea procentuală a fondului forestier pe judeţe

Judeţele în care pădurea ocupă suprafeţe reduse sunt: Călăraşi – 4%; Teleorman – 4,4%; Brăila – 4,7 %; Constanţa – 4.8%; Ialomiţa – 5,4%; Galaţi – 7,8%; Olt – 8,9%; Giurgiu – 10.1%; Tulcea – 10.7%; Botoşani –10.9%; Dolj – 10,9%; Timiş – 11,7%; Vaslui 13,3%; Satu Mare 15,6%; Ilfov 15,7%.

4

1.3 Funcţia economică a pădurilor

Relaţiile silviculturii şi ale sectorului forestier în ansamblul său, cu alte sectoare ale economiei naţionale, sunt de importanţă deosebită. Pădurea, cu multiplele funcţii ecologice, economice şi sociale pe care le îndeplineşte, este un bun de interes naţional care interesează şi condiţionează diverse domenii de activitate, de la protecţia mediului, până la cele legate de valorificarea resurselor naturale. Îmbinarea armonioasă a unor asemenea preocupări, în aparenţă contradictorii, este de importanţă maximă. Lemnul constituie principalul produs valorificabil al pădurilor. Acesta este, deopotrivă, materie primă în industria de prelucrare şi industria materialelor de construcţii, cât şi combustibil.

Printre produsele nelemnoase ale pădurii, cele mai importante sunt produsele vânătoreşti şi piscicole (salmonicole), fructele de pădure şi ciupercile comestibile, produsele din răchită, seminţele şi puieţii forestieri, plantele medicinale şi aromatice, răşină, miere etc. Privatizarea unor activităţi conexe din silvicultură şi din domeniul exploatării şi prelucrării lemnului, precum şi reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei mari părţi din terenurile forestiere, îngreunează evaluarea participării reale a întregului sector forestier la PIB. Majoritatea întreprinderilor mici şi mijlocii nou create au înscris în autorizaţiile de funcţionare activităţi mixte, iar raportarea statistică a cifrei de afaceri nu se face cu reflectarea fidelă a ponderii activităţilor cu caracter forestier.

Cantităţile vândute la principalele produse forestiere au înregistrat, faţă de anul 2009, scăderi la seminţe forestiere (-57,4%) şi la ciuperci comestibile din flora spontană (-5,6%); creşteri au fost la fructe de pădure (+41,9%), masa lemnoasă (+12,2%) şi la puieţi forestieri ornamentali din pepinierele silvice (+2,5%). Principalele produse forestiere realizate, în anul 2010, au fost:

- masă lemnoasă (în volum brut) – 13.427,0 mii m3; - puieţi forestieri şi ornamentali din pepiniere silvice – 29.137,7 mii bucăţi; - seminţe forestiere vândute – 22,5 tone; - fructe de pădure – 6849,0 tone; - ciuperci comestibile din flora spontană – 624,5 tone; - produse vânătoreşti ( carne de vânat) – 305,5 tone; - miere de albine – 8,2 tone.

1.4 Masa lemnoasă pusă în circuitul economic

Pădurea oferă produse utilizate economic (lemn, vânat, peşte, furaje, fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale), constituind, totodată, cel mai valoros biotop al planetei. Ca sistem ecologic complex, de mari dimensiuni şi cu caracter peren, pădurea ameliorează condiţiile climatice, îmbunătăţeşte scurgerile de apă de suprafaţă, împiedică eroziunea şi alunecările de teren, diminuează poluarea, ocroteşte vânatul.

Sub aspect material, produsul pădurii cel mai utilizat este lemnul, constituind materie primă pentru industria prelucrătoare, construcţii şi gospodăriile populaţiei. În afara lemnului,

5

există o serie de produse oferite de pădure care întregesc zestrea acesteia. Printre acestea amintim: răchita (pentru butaşi, împletituri şi răchită pentru vânzare), seminţele forestiere, puieţii forestieri din pepiniere, produsele accesorii (fructe de pădure, ciuperci comestibile, plante medicinale, pomi de iarnă, sucuri răcoritoare), produsele piscicole, produsele vânătoreşti şi produsele apicole.

Preţul mediu de vânzare al masei lemnoase a crescut, de la 69,6 lei/m3 în anul 2005, la 84,0 lei/m³ în anul 2010. Din volumul de masă lemnoasă vândută, 67,7% reprezintă masă lemnoasă pe picior, 31,8% masă lemnoasă fasonată şi doar 0,5% cherestele şi alte semifabricate (Fig. 6).

Distribuţia vânzărilor de masă lemnoasă (în volum brut), în anul 2010, pe regiuni de dezvoltare se prezintă în ordine descrescătoare astfel: regiunea Nord – Est (29,3%), regiunea Centru (23,0%), regiunea Vest (12,3%), regiunea Nord-Vest (12,1%), regiunea Sud-Muntenia (9,2%), regiunea Sud-Vest-Oltenia (7,2%), regiunea Sud-Est (6,5%) şi regiunea Bucureşti-Ilfov (0,4%).

Fig. 6 Structura lemnului vândut (în volum brut), în anul 2010

67.7%

31.8%0.5%

Lemn pe picior Lemn fasonat Cherestea şi alte semifabricate

Sursa: Ministerul Mediului şi Pădurilor şi INS

1.5 Suprafeţe din fondul forestier naţional, parcurse cu tăieri

În anul 2010, s-au recoltat 16.992 mii m3 (volum brut) de lemn, cu 472 mii m3 mai mult faţă de anul 2009.

Pe specii forestiere, răşinoasele reprezintă 40,2% din volumul total de masă lemnoasă recoltată, fagul 33,3%, stejarul 9,2%, diverse specii tari (salcâm, paltin, frasin, nuc etc.), 10,5% şi diverse specii moi (tei, salcie, plop etc.) 6,8% (figura 7).

6

Lemnul recoltat a fost destinat, în proporţie de 97,3%, pentru persoane juridice atestate în activitatea de exploatare forestieră şi de 2,7% pentru persoanele fizice care pot exploata lemn din pădurile pe care le au în proprietate.

Scăderea ponderii lemnului pentru aprovizionarea populaţiei se explică prin intrarea în vigoare a Legii nr. 46/2008 – Codul silvic, în care se specifică la art. 62 că exploatarea masei lemnoase se face de persoane juridice atestate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură; prin excepţie, persoanele fizice pot exploata în regie proprie un volum de maxim 20 m3/an din pădurile pe care le au în proprietate.

Fig. 7 Volumul de masă lemnoasă recoltat,pe principalele specii în anul 2010

40.2%

9.2%

10.5%

6.8%

Răşinoase Stejar Diverse specii tari Diverse specii moi

Sursa: Ministerul Mediului şi Pădurilor şi INS

În anul 2010, s-au recoltat 9.521 mii metri cubi de lemn din pădurile proprietate publică a statului, reprezentând 56,0% din volumul total de masă lemnoasă recoltată, restul fiind recoltat din pădurile proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale (16,2%), din pădurile proprietate privată (25,8%) şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier (2,0%).

Procesul de retrocedare a terenurilor forestiere către foştii proprietari sau către urmaşii acestora este încă în desfăşurare. Modificarea regimului de proprietate prezintă interes în legătură cu problema integrităţii şi dezvoltării fondului forestier, dat fiind că noile categorii de proprietari manifestă atitudini diferite în legătură cu menţinerea folosinţei de pădure şi/sau cu o eventuală extindere a acesteia.

Volumul de lemn recoltat în anul 2010, din pădurile proprietate privată, a crescut faţă de anul 2009 cu 6,1%, în vreme ce din pădurile proprietate publică a crescut cu 2%. Structura volumului de masă lemnoasă recoltat, pe forme de proprietate, în anul 2010, este prezentată în figura 8.

7

Fig.8 Structura volumului de masă lemnoasă recoltat,pe forme de proprietate în anul2010

56%

25.8%

16.2% 2%

Proprietate publică a statuluiProprietate publică a unităţilor administrativ-teritorialeProprietate privată

Sursa: Ministerul Mediului şi Pădurilor şi INS

În anul 2010, produsele lemnoase principale au reprezentat 71% din volumul total de masă lemnoasă recoltat, produsele lemnoase secundare 17,3% şi produsele lemnoase de igienă 11,7%.

Acţiunile de recoltare a arborilor, în vederea valorificării, şi pentru asigurarea condiţiilor favorabile de dezvoltare a arboretelor, s-au desfăşurat în pădure prin executarea de tăieri. În anul 2010, s-au efectuat tăieri de regenerare în codru pe 72,3% din suprafaţa totală parcursă cu tăieri, tăieri de regenerare în crâng pe 4,6%, tăieri de substituiri-refacere a arboretelor slab productive şi degradate pe 1,0% şi tăieri de conservare pe 22,1%.

În anul 2010, s-au mai efectuat tăieri de igienă şi curăţire a pădurilor pe 695.894 hectare, tăieri de produse accidentale pe 471.027 hectare, tăieri de îngrijire în pădurile tinere (degajări, curăţiri, rărituri) pe 132.303 hectare şi tăieri de transformare a păşunilor împădurite pe 4.644 hectare.

Suprafeţele de pe care s-a recoltat în totalitate lemnul au fost cele cu tăieri rase (6,7% din suprafaţa totală parcursă cu tăieri de regenerare), urmând ca suprafeţele respective să fie reîmpădurite sau utilizate în alte scopuri silvice.

1.6 Suprafeţe de păduri regenerate în anul 2010

În anul 2010, s-au efectuat lucrări de regenerare a pădurilor pe 23.734 hectare, cu 881 hectare mai mult faţă de anul 2009. Din totalul suprafeţelor din fondul forestier supuse procesului de regenerare, 54,7% (13.628 hectare) au fost regenerări naturale, cu 14,6% mai mult faţă de anul 2009, iar 42,6% (10.106 hectare) le-au reprezentat împăduririle (regenerări artificiale), cu 7,8% mai puţin decât în anul precedent.

8

În anul 2010, cea mai mare parte din împăduriri, respectiv 95,6% (9.659 hectare) s-au efectuat pe terenuri din fondul forestier şi numai 4,4% (447 hectare) pe terenuri din afara fondului forestier.

Faţă de anul 2009, suprafaţa împădurită în anul 2010 cu specii de foioase a fost mai mică cu 1416 hectare, în timp ce suprafaţa împădurită cu specii de răşinoase a fost mai mare cu 560 hectare.

Cea mai mare suprafaţă împădurită, 99,2% s-a realizat prin plantaţii, dintre care cu puieţi din specii de foioase pe 56,9% şi cu puieţi din specii de răşinoase pe 43,1% hectare.În anul 2010, s-au efectuat lucrări de pregătire a terenului şi a solului pe o suprafaţă de 2908 hectare, cu 16% mai puţin faţă de anul 2009.

Totodată, s-au efectuat lucrări de îngrijire a culturilor tinere pe 71.083 hectare, cu 5,5% mai puţin, comparativ cu anul 2009.Evoluţia suprafeţelor împădurite, pe tipuri de împăduriri, în perioada 2005 - 2010, este prezentată în tabelul 2.

Tabel 2. Evoluţia suprafeţelor împădurite, pe categorii de terenuri, în perioada 2005-2010Tipuri de împăduriri Suprafeţe împădurite (hectare)

2005 2006 2007 2008 2009 2010Total împăduriri 14 389 15 533 10 716 11 244 10 962 10 106Plantaţii cu puieţi, din care: 14 196 15 476 10 680 11 205 10 840 10 022- din specii de foioase 8 814 10 506 6 205 6 840 6 173 4 793- din specii de răşinoase 5 382 4 970 4 475 4 365 4 667 5 229Semănături directe cu seminţe forestiere, din care:

193 57 36 39 122 84

- din specii de foioase 157 57 28 30 92 56- din specii de răşinoase 36 - 8 9 30 28

Sursa:Ministerul Mediului şi Pădurilor şi INS

Fig.9 Evoluţia suprafeţelor împădurite în perioada 2005-2010 (ha)

2005 2006 2007 2008 2009 20100

2000

4000

6000

8000

10000

12000

14000

16000 1438915533

10716 11244 1096210106

9

1.7 Starea de sănătate a pădurilor

Suprafaţa totală infestată, în anul 2010, de insecte defoliatoare, în păduri de stejari, plopi, salcie şi alte foioase, a fost de 23.1980 ha. Din această suprafaţă 5345 ha au fost incluse în zona de combatere şi 22.6635 ha în zona de supraveghere. Faţă de anul precedent, infestările produse în principal de dăunătorul Tortrix viridana în combinaţie cu Geometridae, s-au mărit ca suprafaţă şi au afectat pădurile din Câmpia Română şi Dealurile Subcarpatice ale Munteniei.

Principalii defoliatori identificaţi în pădurile de foioase au fost: Tortrix viridana şi Geometridae pe 4.055 ha şi Lymantria dispar pe 30 ha.

Combaterea defoliatorilor foioaselor s-a desfăşurat în perioada 16 aprilie – 28 aprilie 2010, în păduri din raza Inspectoratelor Teritoriale de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti, Suceava, Ploieşti şi Constanţa, în care s-au aplicat tratamente pe o suprafaţă efectivă de 4.674 ha. Suprafeţe mai mari s-au tratat în raza Direcţiilor Silvice Ilfov – 1.242 ha şi Ploieşti – 1.167 ha. Pe 4506 ha s-au aplicat tratamente de combatere aviochimică şi aviobiologică.

Din evaluările făcute pe teren, în pădurile tratate, rezultă că în anul 2010 eficacitatea tratamentelor a fost foarte ridicată în toate arboretele şi la toţi dăunătorii combătuţi, procentele de mortalitate a insectelor fiind cuprinse între 95% şi 100%.

Totodată, în paralel cu aceste acţiuni, a continuat promovarea metodelor de combatere biologică, prin stimularea înmulţirii păsărilor insectivore, protejarea furnicilor folositoare şi a mamiferelor utile (lilieci, arici, etc.).

Potrivit măsurilor stabilite, în arboretele de răşinoase infestate cu gândaci de scoarţă s-au amplasat curse feromonale de diferite tipuri, arbori cursă clasici, arbori cursă trataţi chimic şi amorsaţi cu feromoni şi baterii de arbori cursă trataţi chimic şi amorsaţi cu feromoni. În total, s-au amplasat 27.324 arbori cursă clasici, 8.892 curse feromonale şi au fost trataţi chimic arborii infestaţi, doborâţi, situaţi în zone greu accesibile. Suprafaţa totală pe care s-au executat lucrări de combatere a gândacilor de scoarţă este de 102.949,94 ha.

În plantaţii tinere de molid, brad şi larice, trombarul puieţilor Hylobius abietis a fost combătut în timpul sezonului de vegetaţie, prin instalarea de scoarţe toxice, pe 931,1 ha..

II. Disfuncţionalităţi ecologice şi economice generate de despăduriri

Pădurile constituie cel mai eficace organizator natural, în ceea ce priveşte: Circuitul apei în natură, al precipiţatiilor – dispariţia masivă a pădurilor antrenând după

sine scăderea considerabilă a cantităţilor de precipitaţii; Oprirea vânturilor puternice care sunt “frânate” de perdelele de pădure, cu diminuarea

substanţială a antrenării unor importante cantităţi de sol fertile; Oprirea sau frânarea curgerii şuvoaielor de apă după ploile puternice cu efecte imediate

asupra antrenării stratului de sol fertil (1 m² de muşchi de pădure reţine, după ploaie, 1 litru de apă);

Reglarea conţinutului de bioxid de carbon şi oxigen din atmosferă;

10

Reţinerea unor cantităţi importante de praf; Stabilizarea condiţiilor climatice; Creearea unui sol bogat în humus (pe termen mai lung).

Un alt rol al pădurilor, care dispare prin defrişare, cu efecte imediate, il constituie reţinera pulberilor din aer. Se apreciază astfel ca 1 ha pădure filtrează anual aproximativ 18-20 mil m³ aer, reţinând cca 80 t praf, dincolo de faptul că produce aproximativ 3300 t oxigen/an consumând în acest scop 4450 t bioxid de carbon.

Dintre efectele pe termen mai lung, putem cita faptul ca pădurile creează un sol foarte bogat în humus – ceea ce înseamnă că un teren degradat, dupa reîmpădurire şi trecerea unui timp suficientde lung (de ordinul a 100-200 de ani) redevine fertile.

Foto 1. Despăduriri Munţii Maramureşului

Deosebit de important este rolul pădurilor de regulator al precipitatiilor. Dispariţia masivă a pădurilor antrenează după sine scăderea considerabilă a cantităţilor de precipitaţii din teritoriul respectiv, putându-se ajunge până la deşertificare.

Efectul unor defrişări masive, necontrolate, poate fi dezastruos, ştiut fiind că un masiv care nu este împădurit este transportat de ape, puţin câte puţin, în lacurile de acumulare, producând în timp colmatarea acestora şi ruperea unor baraje sau deversarea apelor, cu inundarea zonelor din aval, în cazul unor precipitaţii abundente. Aceasta este una din cauzele inundaţiilor catastrofale din zona Borzeşti, ce au avut loc în august 1991, prin ruperea barajului de la Belci.

Dispariţia pădurilor are numeroase efecte negative, unele se manifestă imediat, iar altele pe termen mediu sau lung.

Dintre efectele imediate menţionăm eroziunea solului, prin lipsa perdelelor de pădure, stratul de sol fertil este antrenat de vânturile şi de ploile puternice. Eroziunea, sărăturarea şi colmatarea solului duce în scurt timp la apariţia deşertificării.

Pe termen mediu şi lung, dispariţia pădurilor contribuie la “efectul de seră “, la dispariţia speciilor de plante şi animale, respectiv a ecosistemelor pădurilor prin afectarea proceselor interne ale acestora.

11

Foto 2. Despăduriri Munţii Retezat

De-a lungul timpului, factorii care au acţionat în sensul degradării ecosistemului forestier, sub diferite forme, s-au manifestat cu intensităţi deosebite, legate de etapa de dezvoltare istoricăa populaţiei. Impactul ecologic al acestora a inregistrat, însă o continuă creştere, dezechilibrele generate fiind din ce în ce mai grave, de multe ori chiar ireversibile.

Principalii factori care contribuie la scăderea suprafeţei împădurite sunt: defrişarea în scopul extinderii suprafeţei agricole (cereale, păşuni); nevoia de combustibil şi de materiale de construcţii. Intensitatea acestor procese se caracterizează printr-o dinamică crescandă, determinate de ritmul creşterii demografice.

În ultimele decenii poluarea atmosferică şi în special ploiile acide au adus moartea pentru mari suprafeţe împădurite din Europa.

În zonele cu altitudini mici, în cazul României, seceta reprezintă principalul inamic al vegetaţiei arborescente compacte. De multe ori, locul pădurii este luat de vegetaţia de stepă al cărei efect protector asupra stratului de sol este mult diminuat.

Defrişarea, indiferent de scop, rămâne însă cel mai important factor de risc pentru ecosistemul forestier. Tăierea abuzivă din ultimii 40 de ani a determinat exploatarea, peste capacitatea de regenerare, a 143 milioane m³ de lemn în Romania.

Principalele consecinţe ale defrişării se datorează anulării funcţiilor de protecţie exercitate de pădure. Un efect imediat il constituie degradarea solului, care se poate realiza prin diferite procese, în funcţie de zona geografică sau altitudinea la care se află pădurea respectivă.

Astfel, pe pantele abrupte ale munţilor se constată o creştere a torenţialităţii şi deci a eroziunii pluviale a solului. Extinderea exploatărilor forestiere, la altitudini din ce în ce mai mari, amplifică acest potenţial, pantele fiind din ce în ce mai abrupte. La astfel de altitudini numai construirea drumului forestier constituie un important factor de dezechilibru (cum a fost cazul în bazinele Cernei, Olteţului şi Buzăului). De asemenea, modificările microclimatului pot fi atat de grave încât, regenerarea pădurii să fie foarte dificilă sau chiar imposibilă (M-ţii Făgăras, Lotru, Apuseni) .

12

Defrişarea jnepenişului, practicată frecvent în practica pastorală (adesea chiar prin incendiere), nu numai că nu duce la extinderea suprafeţei păşunabile ci, dimpotrivă contribuie la deteriorarea accelerată a celor existente (platoul Bucegilor).

Modificarea peisajului, prin efectuarea tăierilor rase, duce la scăderea valorii estetice a acestuia şi deci la diminuarea potenţialului turistic al zonei.

Foto 3. Despăduriri Munţii Apuseni

În zonele de câmpie, lipsa perdelelor forestiere permite antrenarea particulelor de sol de curenţii de aer, ce se deplasează cu viteze mai mari, astfel că în perioadele uscate cantitatea de sol transportată prin deflaţie devine apreciabilă.

Pe termen mediu şi lung, efectele despăduririi nu pot fi pe deplin estimate dar, ca ordin de mărime, poate fi apreciată amploarea fenomenelor generate de reducerea gradului de împădurire.

Modificarea condiţiilor topoclimatice prin defrişarea pădurii se reflectă în valoarea parametrilor care caracterizează regimul precipitaţiilor. Cantitatea totală a acestora va înregistra scăderi considerabile, astfel încat se manifestă o aridizare treptată a topoclimatului, iar în cazuri extreme se ajunge chiar la deşertificare.

Procesele erozionale declanşate pe partea superioară a pantelor din zona muntoasă sunt amplificate pe masură ce se apropie de talveguri, iar cantitatea de sedimente creşte.

În mare parte din cazuri, lacurile de acumulare reprezintă principalul rezervor pentru solul transportat din etajul alpin şi cel al pădurilor, colmatarea acestora fiind iminentă în bazinele râurilor în care proporţia suprafeţelor despădurite este prea mare (Barlad, Vaslui, Jijia, Târnava, Prahova). În perioadele cu precipitaţii excesive sau în perioada de topire a zăpezilor în aceste zone riscul unor inundaţii catastrofale, prin ruperea barajelor, creşte foarte mult.

Indiferent de zona geografică în care se află, importanţa ecosistemului forestier pentru menţinerea echilibrului ecologic este foarte bine conturată. Cu toate acestea, rolul pădurii a fost de multe ori ignorat, cu sau făra bună stiinţă, pe primul plan fiind interesele economice. O parte

13

din consecinţele directe sau indirecte ale acestei ignoranţe sunt enumerate mai sus, dar amploarea şi diversitatea acestora, în raport cu condiţiile locale, sunt mult mai mari.

Pe lângă stat, care intervine cu măsuri legislative, un rol important revine educaţiei, respectiv schimbării atitudinii omului faţă de mediul înconjurător în general şi faţă de pădure în special.

Durning (1995) consideră ca elementele fundamentale care pot salva padurea sunt posesiunea (clarificare drepturilor de proprietate), preţul si puterea, ceea ce înseamnă ca ecosistemul forestier va fi în siguranţă atunci când cei care administrează pădurile vor putea beneficia în urma menţinerii lor în deplinătatea funcţiilor lor ecologice.

Bibliografie

1. Bălteanu Dan, Mihaela Şerban (2005), Modificări globale ale mediului – o evaluare interdisciplinară a incertitudinilor, Ed. CNI Coresi, Bucureşti

***Agenţia pentru protecţia mediului www.anpm.ro*** www.ecomagazin.ro

14