DESEN TEHNIC ȘI

INFOGRAFICĂ I

N = (L1 + L2 + D)/3

Lucrările curente se corectează și se notează săptămânal (D). Examinarea se va

face printr-o lucrare de control în săptămâna a 6-a (L1), și o a doua lucrare în

săptămâna a 13-a (L2).

În desenul tehnic, piesele și ansamblele se reprezintă în vederi și secțiuni utilizând metoda de proiecție

ortogonală pe planele de proiecție.

1. PRINCIPII GENERALE DE REPREZENTARE ÎN DESENUL TEHNIC

1.1 DISPUNEREA PROIECȚIILOR(SR EN ISO 5456-2:2009)

Desenul unei piese reprezintă proiecțiile ortogonale ale piesei pe planele de proiecție. Pentru a obține

proiecțiile unei piese utilizăm metoda cubului de proiecție.

În desenul tehnic sunt standardizate două metode de proiecție:

metoda primului triedru sau metoda europeană (metoda E)

metoda celui de-al treilea triedru sau metoda americană (metoda A)

Pentru a obține proiecțiile unei piese se consideră imaginar piesa situată în interiorul unui cub numit cub de

proiecție. Proiecțiile piesei se obțin pe fețele interioare ale cubului (după direcțiile din figura 1.1) și apoi se aduc

prin rabateri succesive în jurul muchiilor, în planul feței A (figura 1.2). Desfășurând cubul se obțin cele 6 proiecții.

Figura 1.1 Piesă introdusă în cubul de proiecție

Notarea vederilor după Metoda E:

- vedere din direcția a, denumită vedere din față,

se notează cu A

- vedere din direcția b, denumită vedere de sus,

se notează cu B

- vedere din direcția c, denumită vedere din

stânga, se notează cu C

- vedere din direcția d, denumită vedere din

dreapta, se notează cu D

- vedere din direcția e, denumită vedere de jos,

se notează cu E

- vedere din direcția f, denumită vedere din

spate, se notează cu F

Figura 1.2 Dispunerea proiecțiilor după Metoda E

Figura 1.3 Dispunerea proiecțiilor după Metoda E

b)

1.2 DETERMINAREA CELEI DE A TREIA PROIECȚII

Sunt situații în care se cunosc două vederi ale unei piese și se impune determinarea celei de a treia proiecții.

Determinarea celei de a treia proiecții se face reprezentând epura piesei în care s-au suprimat axele de coordonate

și liniile de ordine.

Figura 1.4 Determinarea celei de a treia proiecții

d)

c)

a)

Figura 1.5 Determinarea celei de a treia proiecții

a) b)

c) e)

1.3 REPREZENTAREA VEDERILOR

Vederea este reprezentarea în proiecție ortogonală pe un plan, a unei piese nesecționate.

Regulile de reprezentare și notare în desenul tehnic a vederilor, secțiunilor și rupturilor sunt stabilite în

standardele în vigoare. Reglementările de bază privind reprezentarea vederilor sunt făcute în standardul SR ISO

128-30:2008 Convenții de bază pentru vederi și Vederi pe desenele industriale în standardul SR ISO 128-34:2008.

- conturul aparent al piesei

Vederea este formată - forme geometrice simple

- muchii de intersecție dintre suprafețele componente ale piesei

-muchiile vizibile

se reprezintă cu linie continuă groasă

-conturul aparent

Muchiile invizibile:

-muchiile acoperite -subțire

se reprezintă cu linie întreruptă

-muchiile din interiorul piesei -groasă

Muchiile fictive obținute din intersecția unor forme geometrice simple se reprezintă cu linie continuă

subțire care nu atinge conturul aparent, până la o distanță de 1÷2 mm de acesta.

Figura 1.6 Reprezentarea muchiilor

Muchii vizibile

Muchii invizibileMuchii fictive

Clasificarea vederilor:

După direcția de proiecție

-vedere obișnuită este cea care respectă regulile de dispunere a proiecțiilor (fig. 1.7);

-vedere particulară (înclinată) se realizeză după alte direcții decât cele standardizate (fig.1.8).

După proporția în care se face reprezentarea

- vedere completă este o vedere a întregii piese (fig. 1.7);

- vedere parțială este cea în care se pune în evidență doar o parte a piesei; porțiunea respectivă

se rupe de restul piesei (fig. 1.8). Linia de ruptură se reprezintă cu linie subțire ondulată sau linie

subțire zigzag.

- vedere locală (fig. 1.9). Vederea locală se reprezintă cu linie continuă groasă, după medota celui

de-al treilea triedru, indiferent de metoda de proiecție aleasă. Aceasta este vederea în care este

reprezentat numai un element al piesei și se leagă de vederile principale ale piesei cu linie punct

subțire.

Fig. 1.9 Vedere locală a unui canal de pană

Fig. 1.7 Vedere obișnuită

Fig. 1.8 Vedere

particulară/ parțială

Fig. 1.10 Reprezentarea unui detaliu

Reguli de reprezentare a vederilor:

- suprafețele paralelipipedice se indică cu linie continuă subțire prin reprezentarea

- suprafețele cilindrice teșite plan celor două diagonale

- suprafețele striate cu relief mărunt se reprezintă doar

- suprafețele ornamentale pe o mică parte a conturului aparent

-piesele lungi de secțiune constantă, se reprezintă rupte dar se cotează toată lungimea lor

- elementele identice ale unei piese (găuri perforate, profile) pot fi reprezentate în vedere prin axele de

simetrie a lor sau prin îndepărtarea unei porțiuni a piesei prin ruptura

Secțiunea este reprezentarea în proiecție ortogonală pe un plan de proiecție a unei piese ( sau a unui

ansamblu) după intersectarea acestuia cu o suprafață fictivă de secționare și îndepărtarea imaginară a unei

părți de piese.

Principiile de reprezentare a secțiunilor sunt reglementate în standardul SR ISO 128-44: 2008.

1.4 REPREZENTAREA SECȚIUNILOR

Suprafața de secționare poate să fie:

- plană

- frântă (planul de secționare este format din două sau mai multe plane concurente sub un unghi

diferit de 90º)

- în trepte (planul de secționare este format din două sau mai multe plane paralele între ele)

- cilindrică

După modul de prezentare secțiunea poate fi: -secțiune propriu-zisă

- secțiune cu vedere

După proporția în care se face secționarea piesei:

- secțiune completă (întreaga piesă este secționată)

- secțiune parțială (o parte din piesă este reprezentată în secțiune;

un caz particular este secțiunea combinată)

După poziția planului de secționare față de -secțiune verticală

planul orizontal, secțiunea poate fi : -secțiune orizontală

Fig. 1.11 Secțiune propriu-zisă Fig.1.12 Secțiune cu vedere

Fig.1.14 Reprezentare combinatăFig.1.13 Reprezentare combinată Fig.1.15 Reprezentare rupturilor

Fig. 1.17 Secțiune orizontalăFig 1.16 Secțiune verticală

Fig. 1.18 Secțiune în trepte

Fig.1.19 Secțiune cilindrică

Fig. 1.21 Secțiune obișnuită Fig. 1.22 Secțiune frântă

Fig. 1.20 Secțiune frântă

Fig. 1.23 Secțiune în trepte Fig. 1.24 Secțiune în trepte

Clasificarea secțiunilor propriu-zise:

-secțiune obișnuită (a)

-secțiune deplasată (b)

-secțiune suprapusă (c)

-secțiune intercalată (d)

a b c d

Reguli de reprezentare a secțiunilor:

-în secțiune longitudinală piesele pline (arbori, osii,

axe, pene, nervure, șuruburi, știfturi, prezoane, etc.)

se reprezintă în vedere;

-la secționarea transversală a pieselor pline acestea

se hașurează;

-piesele simetrice se pot reprezenta pe jumătate sau

pe sfert.

Fig. 1.25 Secțiuni

Reprezentarea hașurilor:

-hașura unei piese metalice se realizează cu linie continuă subțire în același sens, la 45º stânga sau

dreapta și distanța între linii de 0,5÷6 mm;

-hașurarea pieselor în contact se face în sensuri diferite și cu echidistanțe diferite;

-dacă piesa are porțiuni înclinate la 45º față de conturul aparent, se poate realiza hașura la 30º sau la 60º;

-secțiunile mai mici de 2 mm se înnegresc;

-hașura se întrerupe în jurul valorii cotelor sau a prescripțiilor tehnice;

-în cazul secțiunilor în trepte, liniile de hașură se reprezintă decalat acolo unde traseul de secționare își

schimbă direcția;

- în cazul suprafețelor mari, hașurarea se poate face pe o porțiune de-a lungul conturului suprafeței

Reprezentarea diferitelor materiale prin hașură este stabilită în standardul SR ISO 128-50:2008.

Hașurarea suprafețelor metalice secționate se face conform SR ISO 128-24:2014.