Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

28
Aprobată prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. ___ din”___”___________ 201 REGLEMENTARE TEHNICĂ ”Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice” Prezenta Reglementare tehnică crează cadrul necesar aplicării Regulamentului (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind definirea, desemnarea, prezentarea, etichetarea şi protecţia indicaţiilor geografice ale băuturilor spirtoase, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. L 39/16 din 13 februarie 2008, Regulamentului (CEE) nr. 2009/92 al Comisiei din 20 iulie 1992 de stabilire a metodelor comunitare de analiză a alcoolului etilic de origine agricolă utilizat la obţinerea băuturilor spirtoase, a vinurilor aromatizate, a băuturilor aromatizate pe bază de vin şi a cocteilurilor aromatizate obţinute din produse vitivinicole, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. L 203 din 21 iulie 1992, Regulamentului (CE) nr. 2870/2000 al Comisiei din 19 decembrie 2000 de stabilire a metodelor comunitare de referinţă pentru analiza băuturilor spirtoase, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. L 333 din 29 decembrie 2000, modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2091/2002, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. L 322 din 27 noiembrie 2002. I. Domeniu de aplicare 1. Prezenta Reglementare tehnică specifică este elaborată în dezvoltarea Reglementării tehnice ”Sistemul de organizare a pieţei vitivinicole şi trasabilitatea produselor”, aprobată prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 356 din 11 mai 2009 şi stabileşte reguli generale privind definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice în scopul prevenirii falsificării lor, atingerii unui nivel înalt de protecţie şi informare a consumatorilor, precum şi privind utilizarea alcoolului etilic rectificat şi/sau distilatelor de origine agricolă la fabricarea băuturilor alcoolice. 2. Prezenta Reglementare tehnică se aplică grupelor de produse, definite în anexa nr.1, plasate pe piaţa internă, fabricate în Republica Moldova sau importate, care intră sub incidenţa poziţiei tarifare 2208 din Nomenclatorul mărfurilor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1525 din 29 decembrie 2007, conform tabelului de mai jos:

Transcript of Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

Page 1: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

Aprobată prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. ___ din”___”___________ 201

REGLEMENTARE TEHNICĂ ”Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea

băuturilor alcoolice” Prezenta Reglementare tehnică crează cadrul necesar aplicării Regulamentului (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind definirea, desemnarea, prezentarea, etichetarea şi protecţia indicaţiilor geografice ale băuturilor spirtoase, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. L 39/16 din 13 februarie 2008, Regulamentului (CEE) nr. 2009/92 al Comisiei din 20 iulie 1992 de stabilire a metodelor comunitare de analiză a alcoolului etilic de origine agricolă utilizat la obţinerea băuturilor spirtoase, a vinurilor aromatizate, a băuturilor aromatizate pe bază de vin şi a cocteilurilor aromatizate obţinute din produse vitivinicole, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. L 203 din 21 iulie 1992, Regulamentului (CE) nr. 2870/2000 al Comisiei din 19 decembrie 2000 de stabilire a metodelor comunitare de referinţă pentru analiza băuturilor spirtoase, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. L 333 din 29 decembrie 2000, modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2091/2002, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. L 322 din 27 noiembrie 2002.

I. Domeniu de aplicare 1. Prezenta Reglementare tehnică specifică este elaborată în dezvoltarea

Reglementării tehnice ”Sistemul de organizare a pieţei vitivinicole şi trasabilitatea produselor”, aprobată prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 356 din 11 mai 2009 şi stabileşte reguli generale privind definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice în scopul prevenirii falsificării lor, atingerii unui nivel înalt de protecţie şi informare a consumatorilor, precum şi privind utilizarea alcoolului etilic rectificat şi/sau distilatelor de origine agricolă la fabricarea băuturilor alcoolice.

2. Prezenta Reglementare tehnică se aplică grupelor de produse, definite în anexa nr.1, plasate pe piaţa internă, fabricate în Republica Moldova sau importate, care intră sub incidenţa poziţiei tarifare 2208 din Nomenclatorul mărfurilor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1525 din 29 decembrie 2007, conform tabelului de mai jos:

Page 2: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

Poziţia tarifară din Nomenclatorul mărfurilor al

Republicii Moldova

Denumirea produselor (grupelor de produse)

2208 Alcool etilic nedenaturat cu o concentraţie alcoolică mai mică de 80 % vol., distilate, rachiuri, lichioruri şi alte băuturi alcoolice

2208 20 Distilate de vin sau de tescovină de struguri şi băuturi alcoolice obţinute pe baza lor

2208 30 Whisky 2208 40 Rom şi rachiu de trestie de zahăr (tafia) 2208 50 Gin şi băutură alcoolică de ienupăr 2208 60 Vodcă 2208 70 Lichioruri 2208 90 Altele

II. Terminologie 3. În sensul prezentei Reglementări tehnice termenii utilizaţi se definesc după cum urmează: 1) băutură alcoolică - producţie alcoolică cu caracteristici organoleptice specifice şi concentraţia alcoolică de minim 15 % vol., fabricată fie din alcool etilic de origine agricolă rectificat sau din distilat de origine agricolă, sau prin combinarea lor, cu sau fără adaos de sucuri, macerate, morse, extracte, produse cu conţinut de zahăr, arome naturale sau substanţe aromatice, alte ingrediente şi apă condiţionată, fie numai din ingrediente naturale, destinată consumului uman. 2) băutură alcoolică tare - producţie alcoolică, avînd concentraţia alcoolului etilic de minim 25 % vol.; 3) alcool etilic de origine agricolă rectificat – alcool etilic, conform anexei nr. 2 la prezenta Reglementare tehnică, obţinut prin rectificarea alcoolului brut şi/sau a lichidelor zaharoase fermentate, rezultate din materii prime agricole de origine vegetală;

4) distilat de origine agricolă - produs, conform anexei nr. 3 la prezenta Reglementare tehnică, obţinut prin distilarea fracţionată a materiilor prime agricole de origine vegetală fermentate, care are aromă şi gust specifice materiilor prime utilizate; 5) cidru de mere sau de pere pentru distilare – produs cu o concentraţie alcoolică de minim 4 % vol., obţinut prin fermentarea alcoolică completă a sucului de mere sau de pere proaspete;

6) apă condiţionată – apă cu duritatea totală de cel mult 0,36 mol/m3, obţinută prin metoda dedurizării, distilării, demineralizării, tratării sau filtrării apei potabile;

7) ape alcoolizate – amestec cu o concentraţie alcoolică cuprinsă între 20 % vol. şi 25 % vol., obţinut prin diluarea cu apă condiţionată a unui distilat

Page 3: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

pentru divin învechit, păstrat o anumită perioadă de timp la o anumită temperatură în butoaie de stejar sau în rezervoare în contact cu doagă de stejar; 8) extract de stejar – produs cu o concentraţie alcoolică cuprinsă între 36 % vol. şi 42 % vol., obţinut prin extragerea cu soluţie hidroalcoolică a substanţelor extractive din lemnul de stejar;

9) semifabricat pentru băuturi alcoolice - parte componentă a băuturilor alcoolice sub formă de macerate alcoolizate, sucuri şi morse de fructe alcoolizate, distilat aromatic, siropuri de zahăr şi de melasă, alte semifabricate, preparate prealabil conform tehnologiilor în vigoare şi recepturilor; 10) macerat alcoolizat - semifabricat pentru băuturi alcoolice, obţinut prin macerarea materiei prime vegetale proaspete sau uscate, aromatice sau nearomatice în soluţie hidroalcoolică cu concentraţia alcoolică cuprinsă între 40 % vol. şi 90 % vol.; 11) suc alcoolizat - semifabricat pentru băuturi alcoolice cu o concentraţie alcoolică cuprinsă între 20 % vol. şi 25 % vol., obţinut prin presarea marcului de fructe şi pomuşoare şi alcoolizarea sucului obţinut cu alcool etilic de origine agricolă rectificat; 12) morsă alcoolizată - semifabricat pentru băuturi alcoolice obţinut prin extragerea substanţelor solubile din materie primă de fructe şi pomuşoare în stare proaspătă sau uscată cu soluţie hidroalcoolică cu concentraţia alcoolică cuprinsă între 30 % vol. şi 60 % vol.; 13) distilat aromatic – semifabricat pentru băuturi alcoolice cu o concentraţie alcoolică cuprinsă între 60 % vol. şi 80 % vol., obţinut prin distilarea maceratelor alcoolizate de materii prime vegetale eterooleaginoase sau de fructe şi pomuşoare; 14) sirop de zahăr –soluţie hidrică de zaharoză cu fracţia masică a substanţei uscate de minim 62 %;

15) caramel de zahăr - colorant natural, obţinut în mod exclusiv prin încălzirea controlată a zaharozei, fără adaos de baze sau acizi minerali şi nici a altor aditivi chimici;

16) marc de fructe – produs obţinut atît din fructe proaspete, cît şi din fructe aflate în diferite stadii de maturare şi fermentare, zdrobite ori întregi, cu sau fără sîmburi, inclusiv resturi de fructe zdrobite, ce nu pot fi folosite la fabricarea gemurilor, dulceţurilor etc;

17) ingredient – orice substanţă, inclusiv aditivi, folosită la fabricarea băuturii alcoolice şi prezentă în produsul finit ca atare sau într-o formă modificată;

18) cupaj – amestec de alcool etilic de origine agricolă rectificat, distilate de origine agricolă, apă condiţionată, semifabricate şi ingrediente, preparat conform reţetei de fabricare a băuturii alcoolice;

19) combinare – operaţie care constă în amestecul a două sau a mai multor distilate, provenite din aceeaşi materie primă agricolă, care au diferenţe minore de compoziţie, în funcţie de tehnologia de fabricare, instalaţiile de distilare şi durata de învechire;

20) îndulcire - operaţie, care constă în utilizarea la prepararea băuturilor alcoolice a unuia sau mai multora produse cu conţinut de zahăr, cum sînt: zahărul

Page 4: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

cristal, dextroza, fructoza, glucoza, zahărul lichid, siropul de zahăr, siropul de zahăr invertit, siropul de melasă, mustul de struguri concentrat rectificat, mustul de struguri concentrat, mistela, mustul de struguri proaspăt, mierea naturală, alte substanţe îndulcitoare naturale cu însuşiri analogice;

21) aromatizare - operaţie care constă în folosirea, în scopul producerii anumitor băuturi alcoolice a distilatelor aromatice, a uneia sau a mai multor arome naturale sau substanţe aromatice;

22) învechire – operaţie, care constă în păstrarea distilatelor de origine agricolă şi a băuturilor alcoolice, pe anumite perioade de timp, în vase corespunzătoare, în scopul declanşării şi dezvoltării naturale a anumitor reacţii, care conferă acestora calităţi organoleptice pe care nu le aveau anterior;

23) colorare – operaţie, care constă în utilizarea, în scopul producerii anumitor băuturi alcoolice, a unui sau a mai multor coloranţi alimentari;

24) concentraţie alcoolică - raportul dintre volumul de alcool în stare pură, la temperatura de 20 oC, conţinut în produs şi volumul total al acestui produs la aceeaşi temperatură;

25) conţinut în substanţe volatile – concentraţia în masă a substanţelor volatile, altele decît alcoolul etilic şi alcoolul metilic, prezente într-un distilat de origine agricolă sau într-o băutură alcoolică obţinută exclusiv din distilat de origine agricolă, substanţe care provin în exclusivitate din distilarea sau redistilarea materiilor prime utilizate;

26) loc de fabricare – localitatea în care are loc etapa finală din procesul tehnologic de producere a produsului care conferă băuturii alcoolice caracterul şi calităţile definitive esenţiale;

27) prezentare – termenii utilizaţi pe etichetă şi pe ambalaj, inclusiv în materialele publicitare şi în acţiunile de promovare a vînzărilor, în imagini sau altele, precum şi pe recipient, inclusiv pe sticlă şi pe dispozitivul de închidere;

28) etichetare (marcare) – orice cuvinte, mărci comerciale, mărci de fabrică, semne, elemente desenate sau scrise, ştampilate, reliefate sau imprimate pe ori ataşate la un recipient cu băuturi alcoolice şi poziţionate pe orice ambalaj, document de însoţire, notă, etichetă, banderolă sau coleretă, care însoţesc sau se referă la băutura alcoolică respectivă.

III. Norme generale 4. Băuturile alcoolice definite la punctele 1 – 18 din anexa nr. 1 la prezenta Reglementare tehnică: 1) sînt fabricate exclusiv din distilate de origine agricolă, prevăzute conform definiţiei; 2) nu conţin adaos de alcool etilic de origine agricolă rectificat, conform prezentei Reglementări tehnice; 3) nu sunt aromatizate; 4) sînt îndulcite pentru completarea gustului. Pentru îndulcire se utilizează numai siropul de zahăr;

Page 5: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

5) pentru adaptarea culorii băuturilor alcoolice, fabricate din distilate de origine agricolă, supuse unui proces de învechire, se utilizează numai caramelul de zahăr. 5. Băuturile alcoolice, definite la punctele 19 - 58 din anexa nr. 1 la prezenta Reglementare tehnică: 1) sînt fabricate din materia primă prevăzută în definiţia respectivă; 2) pot fi îndulcite pentru a corespunde anumitor caracteristici; 3) pot conţine adaos de alcool; 4) pot fi aromatizate; 5) pot fi colorate. 6. Anexa nr. 1 poate fi completată cu alte băuturi alcoolice, care corespund definiţiei de la punctul 3, alineatul 1), dar nu îndeplinesc cerinţele pentru a fi incluse în grupele de produse de la punctul 1 pînă la punctul 58 şi care pot: 1) să fie fabricate din orice materie primă agricolă de origine vegetală prescrisă şi/sau din orice produs alimentar adecvat consumului uman; 2) să fie îndulcite pentru a corespunde anumitor caracteristici specifice ale produselor; 3) să fie aromatizate; 4) să conţină adaos de alcool; 5) să fie colorate.

IV. Cerinţe esenţiale pentru fabricarea băuturilor alcoolice 7. Băuturile alcoolice se plasează pe piaţă doar dacă corespund cerinţelor prezentei Reglementări tehnice. 8. Conformitatea cu prevederile prezentei Reglementări tehnice poate fi asigurată prin utilizarea standardelor conexe. Producătorul sau importatorul băuturilor alcoolice, pentru a beneficia de prezumţia conformităţii este în drept să indice în documentele de însoţire, că proprietăţile acestora sunt conforme cu unul sau mai multe standarde conexe prezentei Reglementări tehnice. 9. Lista standardelor conexe se aprobă de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (autoritatea de reglementare) cu avizarea Organismului Naţional de Standardizare şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 10. Calitatea şi inofensivitatea băuturilor alcoolice se obţine şi se monitorizează prin sisteme de management al siguranţei alimentului, implementate şi certificate, şi prin metode, care asigură prevenirea sistematică a pericolelor potenţiale, oferă informaţii ce permit identificarea întreprinderii, echipei de producţie, datei fabricării, lotului de produs, cantităţii, tipului şi calităţii produselor. 11. Agentul economic cu activitate în domeniul băuturilor alcoolice asigură calitatea şi inofensivitatea acestor produse pe tot circuitul, începînd cu materia primă, prin: a) alegerea procedeelor tehnologice şi regimurilor de aplicare a lor; b) efectuarea controlului calităţii şi inofensivităţii băuturilor alcoolice adecvat cu mijloace, care asigură veridicitatea şi completitudinea necesară a acestui control; c) aplicarea, implementarea şi menţinerea unei proceduri sau a unor proceduri bazate pe principiile HACCP (Hazard Analysis and Critical Control Point – Analiza

Page 6: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

pericolului şi punctele critice de control) în conformitate cu Regulile generale de igienă a produselor alimentare, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 412 din 25 mai 2010; d) înregistrarea informaţiei despre procesele tehnologice de fabricare a băuturilor spirtoase şi controlul acestei informaţii în documentele tehnice; e) efectuarea controlului funcţionării utilajului tehnologic în algoritmul, ce asigură inofensivitatea băuturilor alcoolice fabricate în conformitate cu actele normative naţionale; f) respectarea regulilor de igienă sanitară la depozitarea materiei prime, semifabricatelor, materialelor şi aditivilor alimentari, utilizate la fabricarea băuturilor alcoolice; g) întreţinerea localurilor, utilajului şi echipamentului, folosite la fabricarea băuturilor alcoolice în condiţii, care să nu provoace contaminarea producţiei fabricate, în conformitate cu Regulile generale de igienă a produselor alimentare, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 412 din 25 mai 2010; h) respectarea condiţiilor de depozitare şi înlăturare a deşeurilor, formate în procesul de fabricare, după finalizarea procesului tehnologic. 12. Pentru fabricarea alcoolului etilic şi a băuturilor alcoolice se foloseşte utilaj tehnologic atestat în modul stabilit, dotat cu dispozitive pentru măsurarea şi evidenţa cantităţii şi concentraţiei alcoolice, legalizate şi verificate metrologic. 13. Utilajul tehnologic, inventarul şi recipientele, care vin în contact cu materiile prime şi producţia alcoolică finită trebuie să fie confecţionate din materiale, care nu transmit substanţe toxice la utilizarea lor conform destinaţiei, autorizate de către Serviciul de Stat de Supraveghere a Sănătăţii Publice, să permită întreţinerea, curăţarea, dezinfectarea şi monitorizarea. 14. Materia primă şi materiale utilizate pentru fabricarea băuturilor alcoolice trebuie să fie însoţite de certificate ce confirmă originea, calitatea şi siguranţa alimentară a lor. 15. Pentru fabricarea băuturilor alcoolice, a tuturor componentelor acestora, precum şi pentru dizolvarea coloranţilor, a aromelor, sau a oricăror altor aditivi autorizaţi, se utilizează exclusiv alcool etilic rectificat şi/sau distilate de origine agricolă. 16. Pentru fabricarea băuturilor alcoolice se utilizează apă potabilă conform Normelor sanitare privind calitatea apei potabile, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 934 din 15 august 2007, condiţionată, cum este indicat la punctul 3, alineatul 6) din prezenta Reglementare tehnică. 17. Apa potabilă trebuie să fie incoloră, limpede, fără miros şi gust străine. 18. Este admisă utilizarea, după caz, a apei potabile necondiţionate cu duritatea totală de maxim 1 mol/m3, cu condiţia că adaosul ei nu diminuează calitatea produsului. 19. La prepararea semifabricatelor pentru băuturi alcoolice se utilizează materie primă vegetală în stare proaspătă sau uscată, sănătoasă, fără mucegai şi iz străin, care după criteriul tehnologic se clasifică în: 1) aromatică (ierburi, flori, rădăcini şi rizomi, coajă lemnificată, fructe uscate, coji de fructe suculente);

Page 7: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

2) nearomatică (ierburi, rădăcini şi rizomi); 3) de fructe şi pomuşoare. 20. Materia primă vegetală uscată se depozitează la o temperatură de la 0 ºC pînă la 4 ºC şi umiditatea relativă a aerului de la 70 % pînă la 75 %. Totodată materia primă nearomatică şi cea de fructe şi pomuşoare în stare uscată se depozitează separat de materia primă eterooleaginoasă. 21. Materia primă de fructe şi pomuşoare în stare proaspătă se procesează nu mai tîrziu de 2 zile după colectare şi imediat după recepţionare. 22. Sucurile alcoolizate se păstrează cel mult 12 luni, morsele alcoolizate din materie primă proaspătă – cel mult 12 luni, morsele alcoolizate din materie primă uscată – cel mult 6 luni. 23. Altă materie primă, utilizată la fabricarea băuturilor alcoolice, după cum urmează: bere; concentrat de must de cvas, concentrate şi extracte de cvas; divin; extracte tanante; lapte praf degresat; malţ de secară uscat; melasă de amidon; miere naturală; miere artificială; ouă de găină; sucuri de fructe şi pomuşoare alcoolizate; sucuri concentrate de fructe şi struguri; vin sec şi alcoolizat, inclusiv aromatizat; zahăr cristal, dextroza, fructoza, glucoza, zahăr lichid, sirop de zahăr, sirop de zahăr invertit, sirop de melasă, must de struguri concentrat rectificat, must de struguri concentrat, mistela, must de struguri proaspăt, miere naturală sau orice combinare a acestor produse; alte produse alimentare, adecvate consumului uman. 24. Nivelurile maxime ale contaminanţilor în materiile prime utilizate pentru fabricarea alcoolului etilic, distilatelor, semifabricatelor şi băuturilor alcoolice trebuie să fie în conformitate cu Regulamentul sanitar privind contaminanţii din produsele alimentare, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 520 din 22 iunie 2010. 25. La fabricarea băuturilor alcoolice aditivii alimentari se utilizează în conformitate cu Normele şi Regulile Sanitare privind aditivii alimentari nr. 06.10.3.46 din 17 decembrie 2001. 26. Pentru tratare şi filtrare se utilizează materiale, avizate în modul stabilit, care nu transmit substanţe toxice şi nu modifică calitatea produsului. 27. Pentru ambalarea băuturilor alcoolice se utilizează materiale, avizate în modul stabilit, care asigură integritatea produselor şi nu prezintă un pericol de contaminare a lor. 28. Dispozitivele de închidere trebuie să asigure integritatea băuturilor alcoolice pe tot circuitul, cu respectarea condiţiilor de transport şi depozitare.

Page 8: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

29. Dispozitivele de închidere metalice şi staniolul nu trebuie să conţină plumb. 30. Componenţii stratului protector, aplicat pe suprafaţa dispozitivului de închidere, care vine în contact cu băuturile alcoolice, nu trebuie să migreze în produs. 31. Materia primă, materialele şi produsele finite se depozitează în conformitate cu Regulile generale de igienă a produselor alimentare, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 412, din 25 mai 2010. Totodată, producţia alcoolică de lichioruri şi rachiuri trebuie să fie ferită de acţiunea directă a razelor solare. 32. Băuturile alcoolice plasate pe piaţă trebuie să posede caracteristici organoleptice tipice grupelor de produse din care fac parte şi materiilor prime utilizate. 33. Indicii de inofensivitate alimentară a băuturilor alcoolice trebuie să corespundă Regulamentului sanitar privind contaminanţii din produsele alimentare, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 520 din 22 iunie 2010, Normelor şi Regulilor sanitare privind aditivii alimentari nr. 06.10.3.46 din 17 decembrie 2001. 34. Prelevarea probelor şi determinarea indicilor de calitate şi inofensivitate alimentară, se efectuează în conformitate cu regulile şi metodele de analiză prevăzute în standardele naţionale voluntare aplicabile băuturilor alcoolice incluse în lista standardelor conexe. 35. Mijloacele de măsurare, substanţele etalon şi materialele de referinţă utilizate pentru determinarea indicilor de calitate şi inofensivitate a materiilor prime, semifabricatelor şi produselor finite trebuie să fie verificate metrologic con-form reglementărilor de metrologie legală.

V Evaluarea conformităţii băuturilor alcoolice 36. Băuturile alcoolice cuprinse la punctul 2 se plasează pe piaţă în baza certificatului de conformitate, eliberat de organismul de certificare acreditat sau în baza declaraţiei de conformitate, emisă de producător care are laborator acreditat şi sistemul de management al siguranţei alimentului certificat. 37. Certificarea conformităţii se efectuează de către organisme de certificare acreditate pe loturi sau cu evaluarea procesului de fabricare, la solicitarea producătorului sau importatorului. 38. Declaraţia de conformitate se emite în baza: a) raportului de încercări, eliberat de către laboratorul acreditat; b) certificatului pentru sistemul de management al siguranţei alimentului. 39. Produsele importate se supun certificării conformităţii potrivit procedurilor aplicate produselor indigene similare. 40. Termenul de valabilitate al certificatului de calitate şi declaraţiei de conformitate pentru băuturile alcoolice se stabileşte pe perioada termenului de garanţie, stabilit de producător. 41. La expirarea termenului de garanţie iniţial, băuturile alcoolice plasate pe piaţă în baza certificatului de conformitate sau declaraţiei de conformitate, pot fi supuse repetat numai certificării conformităţii pentru obţinerea certificatului de calitate în modul stabilit pe un termen nu mai mic de cît cel stabilit iniţial.

Page 9: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

42. Producătorul, importatorul asigură conformitatea băuturilor alcoolice cu prezenta Reglementare tehnică pe toată perioada termenului de garanţie stabilit, cu condiţia respectării de către consumator a condiţiilor de transport şi depozitare.

VI Prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice 43. Băuturile alcoolice îmbuteliate, destinate comercializării pentru consumul uman, trebuie să fie etichetate şi marcate, în mod obligatoriu, cu respectarea dispoziţiilor Legii cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice nr. 1100-XIV din 30 iunie 2000 cu modificările şi completările ulterioare. 44. Eticheta trebuie să conţină informaţiile necesare, exhaustive şi corecte pentru consumator la momentul procurării produsului. 45. Băuturile alcoolice poartă pentru descrierea, prezentarea şi etichetarea lor denumirile, prevăzute prin definiţiile respective din anexa nr. 1 la prezenta Reglementare tehnică. 46. Produsele noi, care corespund definiţiei stabilite la punctul 3, alineatul 1), dar care nu îndeplinesc cerinţele necesare pentru a fi incluse în grupele de produse definite în anexa nr. 1, poartă pentru prezentarea şi etichetarea lor denumirea “băutură alcoolică” şi nu sînt prezentate sau etichetate prin asocierea unor cuvinte sau formule, cum ar fi “gen”, “tip”, “fel”, “stil”, etc. sau orice alte menţiuni asemănătoare cu una dintre denumirile din anexa respectivă. 47. În cazul în care la fabricarea unei băuturi alcoolice s-au utilizat alcool etilic rectificat şi/sau distilate, provenite din materii prime de origine agricolă diferite, la descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturii alcoolice în cauză fiecare alcool se indică în ordinea descrescătoare a cantităţilor folosite. 48. În cazul în care pentru fabricarea unei băuturi alcoolice se utilizează două sau mai multe ingrediente, pe etichetă se specifică lista cu ingrediente. 49. Lista cu ingrediente trebuie să conţină toate ingredientele utilizate, în ordine descrescătoare a cantităţii. 50. Dacă pe eticheta unei băuturi alcoolice se indică termenul de învechire, acesta trebuie să se refere la cel mai tînăr distilat utilizat şi să fie de cel puţin 1 an. 51. Este admisă înscrierea pe elementele de etichetare a numărului respectiv de stele, în funcţie de termenul de învechire a celui mai tînăr distilat utilizat, numărul de stele indicînd:

a) 3 stele – pentru 3 ani; b) 4 stele – pentru 4 ani; c) 5 stele – pentru 5 ani.

52. Concentraţia alcoolică, pe eticheta băuturilor alcoolice se indică în procente din volum (% vol.), determinată la temperatura de 20 oC. 53. Abaterea admisibilă, exprimată în valoare absolută la indicarea concentraţiei alcoolice trebuie să corespundă documentului normativ în vigoare pentru produsul respectiv. 54. Pentru lichioruri, suplimentar pe etichetă se indică concentraţia în masă a zahărului în grame pe decimetru cub (g/dm3), în cazul în care el se adaugă.

Page 10: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

55. Toate înscrierile pe elementele de etichetare se efectuează în limba de stat, fără a exclude posibilitatea dublării informaţiei şi în altă limbă.

VII. Dispoziţii tranzitorii şi finale 56. Punerea în circulaţie a băuturilor alcoolice prevăzute în prezenta Reglementare tehnică se face în conformitate cu reglementările de metrologie legală în vigoare privind preambalarea unor produse în funcţie de masă sau volum. 57. Controlul şi supravegherea de stat privind respectarea cerinţelor esenţiale de inofensivitate şi calitate ale băuturilor alcoolice, se efectuează de către Inspectoratul de stat pentru supravegherea producţiei alcoolice pe lîngă Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, care este organul de reglementare în domeniul băuturilor alcoolice. 58. Soluţionarea sesizărilor şi reclamaţiilor parvenite de la consumatori, se efectuează de către Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţie a Consumatorilor din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului şi Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Producţiei Alcoolice. 59. Inspectoratul de Stat pentru supravegherea producţiei alcoolice supraveghează respectarea metodelor şi tehnologiilor folosite la fabricarea alcoolului etilic şi producţiei alcoolice şi efectuează controlul în vederea respectării prevederilor prezentei Reglementări tehnice la toate etapele procesului tehnologic, conform Legii nr. 1100-XIV din 30 iunie 2000. 60. Încălcarea dispoziţiilor prezentei reglementări tehnice atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă, administrativă sau penală.

Page 11: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

Anexa nr. 1 la Reglementarea tehnică “Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice”

Grupe de produse din domeniul reglementat

1. Divin – băutură alcoolică tare, fabricată din distilate pentru divin, învechite în contact cu lemnul de stejar cel puţin 3 ani. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 40 % vol. 2) Concentraţia în masă a extractului sec nereducător este de minim 0,5 g/dm3. 3) Concentraţia în masă a substanţelor volatile este egală sau mai mare de 2,0 g/dm3 alcool anhidru. 4) Concentraţia în masă a alcoolului metilic este de maxim 2,0 g/dm3 alcool anhidru.

5) În cazul utilizării distilatelor cu conţinut redus în substanţe extractive este admisă utilizarea apelor alcoolizate. Termenul de învechire al distilatului pentru divin, utilizat pentru prepararea apelor alcoolizate, trebuie să corespundă vîrstei divinului. 6) Pentru completarea gustului divinului se utilizează siropul de zahăr. 7) Pentru adaptarea culorii divinului se utilizează numai caramelul de zahăr. 8) Divinul nu conţine adaos de alcool etilic de origine agricolă rectificat şi nu este aromatizat. 2. Brandy – băutură alcoolică tare, fabricată din distilat pentru divin sau distilat de vin, sau prin combinarea lor, cu sau fără adaos de distilat de vin, distilat la mai puţin de 94,8 % vol. în cantitate de cel mult 50 % din conţinutul de alcool anhidru în produsul finit, învechite în contact cu lemnul de stejar cel puţin 1an. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 36 % vol. 2) Concentraţia în masă a substanţelor volatile este egală sau mai mare de 1,25 g/dm3 alcool anhidru. 3) Concentraţia în masă a alcoolului metilic este de maxim 2,0 g/dm3 alcool anhidru. 4) La fabricarea brandy este admisă utilizarea extractului de stejar conform prezentei reglementări tehnice. 5) Pentru completarea gustului brandy se utilizează siropul de zahăr. 6) Pentru adaptarea culorii brandy se utilizează numai caramelul de zahăr. 7) Brandy nu conţine adaos de alcool etilic de origine agricolă rectificat şi nu este aromatizat. 3. Rom 1) Romul este: a) băutură alcoolică tare, obţinută exclusiv prin fermentarea alcoolică şi distilarea la mai puţin de 96 % vol., fie a melaselor sau siropului provenite din

Page 12: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

fabricarea zahărului din trestie de zahăr, fie a sucului de trestie de zahăr ca atare, astfel încît produsul distilării să prezinte în mod clar caracteristicile organoleptice specifice romului; sau b) băutură alcoolică, obţinută exclusiv prin fermentarea alcoolică şi distilarea sucului de trestie de zahăr, care prezintă caracteristicile aromatice specifice romului şi care are un conţinut în substanţe volatile mai mare sau egal cu 2,25 g/dm3 alcool anhidru. Această băutură alcoolică poate fi introdusă pe piaţă cu menţiunea ”agricol” adăugată denumirii de vînzare ”rom”. 2) Concentraţia alcoolică este de minim 37,5 % vol. 3) Romul poate conţine numai caramel de zahăr, adăugat în scopul adaptării culorii. 4) Romul nu conţine adaos de alcool etilic de origine agricolă rectificat şi nu este aromatizat. 4. Whisky sau Whiskey – băutură alcoolică tare, fabricată exclusiv din distilat cu concentraţia alcoolică de maxim 94,8 % vol., obţinut prin distilarea fracţionată a unui must de malţ de cereale, cu sau fără boabe întregi de alte cereale, care a fost zaharificat prin diastaza malţului pe care îl conţine, cu sau fără adaosul altor enzime naturale şi fermentat sub acţiunea drojdiilor, învechit cel puţin 3 ani în butoaie de lemn de o capacitate de maxim 700 dm3, la care se pot adăuga doar apă şi caramel de zahăr. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 40 % vol. 2) Whisky sau Whiskey nu conţine adaos de alcool etilic de origine agricolă rectificat, nu este aromatizat sau îndulcit şi nu conţine alţi aditivi afară de caramelul de zahăr, utilizat drept colorant. 5. Rachiu de cereale – băutură alcoolică tare, fabricată exclusiv din distilat obţinut dintr-un must fermentat din boabe întregi de cereale, cu sau fără învechire ulterioară. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 35 % vol., cu excepţia rachiului de cereale “Korn”. 2) Pentru completarea gustului rachiului de cereale se utilizează siropul de zahăr. 3) Pentru adaptarea culorii se utilizează numai caramelul de zahăr. 4) Rachiul de cereale nu conţine adaos de alcool etilic de origine agricolă rectificat şi nu este aromatizat. 5) Rachiul de cereale, obţinut prin distilarea la mai puţin de 95 % vol. a unui must fermentat de boabe de cereale întregi, astfel încît produsul distilării să prezinte caracteristicile organoleptice specifice materiilor prime utilizate, poate fi comercializat sub denumirea ”brandy de cereale”. 6. Rachiu de vin – băutură alcoolică tare, fabricată din distilat de vin sau distilat pentru divin, sau prin combinarea lor, care a fost sau nu în contact cu lemnul de stejar. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 37,5 % vol. 2) Concentraţia în masă a substanţelor volatile este egală sau mai mare de 1,25 g/dm3 alcool anhidru.

Page 13: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

3) Concentraţia în masă a alcoolului metilic este de maxim 2,0 g/dm3 alcool anhidru. 4) Pentru completarea gustului rachiului de vin se utilizează siropul de zahăr. 5) Folosirea la fabricarea rachiului de vin a caramelului de zahăr, chiar şi pentru adaptarea culorii nu este admisă, culoarea galbenă sau galben-aurie obţinîndu-se prin învechire în contact cu lemnul de stejar. 6) Rachiul de vin nu conţine adaos de alcool etilic de origine agricolă rectificat şi nu este aromatizat. 7. Rachiu de tescovină de struguri – băutură alcoolică tare, fabricată din distilat de tescovină de struguri, care a fost sau nu în contact cu lemnul de stejar. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 37,5 % vol. 2) Concentraţia în masă a substanţelor volatile este egală sau mai mare de 1,4 g/dm3 alcool anhidru. 3) Concentraţia în masă a alcoolului metilic este de maxim 10 g/dm3 alcool anhidru. 4) Pentru completarea gustului se utilizează siropul de zahăr. 5) Rachiul de tescovină de struguri nu conţine adaos de alcool etilic de origine agricolă rectificat, diluat sau nu. 6) Rachiul de tescovină de struguri nu este aromatizat. Aceasta nu exclude metodele tradiţionale de producţie. 8. Rachiu de drojdie de vin - băutură alcoolică tare, fabricată din distilat de drojdie de vin, care a fost sau nu în contact cu lemnul de stejar. 1) Concentraţia alcoolică a rachiului de drojdie este de minim 38 % vol. 2) Pentru completarea gustului se utilizează siropul de zahăr. 3) Pentru adaptarea culorii se utilizează numai caramelul de zahăr. 4) Rachiul de drojdie nu conţine adaos de alcool etilic de origine agricolă rectificat, diluat sau nu şi nu este aromatizat. 5) Rachiul de drojdie mai poate fi comercializat sub denumirea „Hefebrand”. 9. Rachiu de marc de fructe – băutură alcoolică tare, obţinută din distilat de marc de fructe, care a fost sau nu în contact cu lemnul de stejar. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 37,5 % vol. 2) Concentraţia în masă a substanţelor volatile este mai mare sau egală cu 2 g/dm3 alcool anhidru. 3) Concentraţia în masă a alcoolului metilic este de maxim 15 g/dm3 alcool anhidru. 4) Concentraţia în masă a acidului cianhidric este de maxim 0,07 g/dm3 alcool anhidru, în cazul rachiurilor obţinute din marcuri de fructe cu sîmburi. 5) Rachiul de marc de fructe nu conţine adaos de alcool etilic de origine agricolă rectificat şi nu este aromatizat. 10. Rachiu de fructe – băutură alcoolică tare, fabricată din distilat de fructe, obţinut prin distilarea fracţionată, după fermentarea alcoolică, a unui fruct cărnos cu sau fără sîmburi sau a unui must dintr-un astfel de fruct, care a fost sau nu în contact cu lemnul de stejar. 1) Concentraţia alcoolică, cu excepţia ţuicii, este de minim 37,5 % vol.

Page 14: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

2) Concentraţia în masă a substanţelor volatile este egală sau mai mare de 2 g/dm3 alcool anhidru. 3) Concentraţia în masă a acidului cianhidric, în cazul rachiurilor de fructe cu sîmburi, este de maxim 0,07 g/dm3 alcool anhidru. 4) Concentraţia în masă a alcoolului metilic este de maxim 10 g/dm3 alcool anhidru. 5) Cu toate acestea, concentraţia în masă a alcoolului metilic este de maxim:

a) 12 g/dm3 alcool anhidru pentru rachiurile obţinute din următoarele fructe: prune (Prunus domestica L.);

corcoduşe [Prunus domestica L. subsp. siriaca Borkh.) Janch. ex Mansf.]; prune brumării (Prunus domestica L.); mere (Malus domestica Borkh); pere (Pyrus communis L.), cu excepţia perelor Williams (Pyrus

communis L. cv „Williams”); zmeură (Rubus ideus L.); mure (Rubus fruticosus aust. aggr.); caise (Prunus armeniaca L.); piersici [Prunus persica (L.) Batsch]

b) 13,5 g/dm3 pentru fructele sau bacele: pere Williams (Pyrus communis L. cv “Williams”); coacăze roşii (Ribes rubrum L.); coacăze negre (Ribes nigrum L.); scoruşe (Sorbus aucuparia L.); soc (Sambucus nigra L.); gutui (Cydonia oblonga Mill.); boabe de ienupăr (Juniperus communis L. şi/sau Juniperus oxicedrus L.).

6) Rachiul de fructe nu conţine adaos de alcool etilic de origine agricolă rectificat şi nu este aromatizat. 7) Denumirea sub care este comercializat rachiul de fructe este „rachiu de ...” urmat de numele fructului, sau bacei, sau legumei, cum ar fi: rachiu de cireşe (sau kirsch), rachiu de prune (sau slivoviţă), de pere, de caise sau de orice alt fruct. 8) Denumirea „rachiu de ... ”, urmată de numele fructului, poate fi înlocuită cu numele fructului numai în cazul în care se utilizează următoarele fructe: corcoduşe [Prunus domestica L. subsp. Syriaca (Borkh.) Janch. Ex Mansf.]; prune (Prunus domestica L.); prune brumării (Prunus domestica L.); mere „Golden delicios”. Denumirea „Williams” este rezervată rachiului, produs din pere de soiul „Williams”. 9) În cazul în care există riscul ca una dintre denumirile sub care sînt comercializate produsele indicate la subpunctul 8) să nu fie uşor înţelese de consumatorul final, pe etichetă trebuie să apară cuvintele ”băutură alcoolică”, eventual însoţite de o explicaţie. 10) Cînd două sau mai multe varietăţi de fructe, bace sau legume sunt distilate împreună, produsul se comercializează sub denumirea „rachiu de fructe”

Page 15: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

sau „rachiu de legume”, după caz. Această menţiune poate fi completată de numele fiecărei specii de fructe, bace sau legume, în ordinea descrescătoare a cantităţilor utilizate. 11. Rachiu de cidru de mere şi rachiu de cidru de pere – băuturi alcoolice tari, fabricate din distilate de cidru de mere sau de pere, care au fost sau nu în contact cu lemnul de stejar. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 37,5 % vol. 2) Concentraţia în masă a substanţelor volatile este mai mare sau egală cu 2 g/dm3 alcool anhidru. 3) Concentraţia în masă a alcoolului metilic este de maxim 10 g/dm3 alcool anhidru. 4) Pentru completarea gustului rachiului de cidru de mere şi rachiului de cidru de pere se utilizează siropul de zahăr. 5) Pentru adaptarea culorii rachiului de cidru de mere şi rachiului de cidru de pere se utilizează numai caramelul de zahăr. 6) Rachiul de cidru de mere şi rachiul cidru de pere nu conţin adaos de alcool etilic de origine agricolă rectificat şi nu sînt aromatizate. 12. Ţuică – rachiu de fructe, fabricat exclusiv din distilat cu concentraţia alcoolică de maxim 86 % vol., obţinut prin distilarea fracţionată, după fermentarea alcoolică, a prunelor de diverse soiuri, întregi sau zdrobite, în prezenţa sau în lipsa sîmburilor, ori a unui must dintr-un astfel de fruct, cu sau fără învechire ulterioară. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 24 % vol. 2) Concentraţia în masă a substanţelor volatile este egală sau mai mare de 2 g/dm3 alcool anhidru. 3) Concentraţia în masă a alcoolului metilic este de maxim 12 g/dm3 alcool anhidru. 4) Concentraţia în masă a acidului cianhidric este de maxim 0,07 g/dm3 alcool anhidru. 5) Ţuica nu conţine adaos de alcool etilic de origine agricolă rectificat, arome şi substanţe aromatice, coloranţi. 13. Palincă – rachiu de fructe, fabricat exclusiv din distilat cu concentraţia alcoolică de maxim 70 % vol., obţinut prin distilarea fracţionată, după fermentarea alcoolică, a unui fruct cărnos sau unui amestec de fructe, ori a unui marc de fructe, în prezenţa sau în lipsa sîmburilor, sau a unui must obţinut din acest fruct ori dintr-un amestec de fructe, cu sau fără învechire ulterioară. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 40 % vol. 2) Concentraţia în masă a substanţelor volatile este egală sau mai mare de 2 g/dm3 alcool anhidru. 3) Concentraţia în masă a alcoolului metilic este de maxim 10 g/dm3 alcool anhidru. 4) Concentraţia în masă a acidului cianhidric este de maxim 0,07 g/dm3 alcool anhidru. 5) Folosirea la fabricarea palincii a substanţelor îndulcitoare, este interzisă.

Page 16: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

6) Folosirea la fabricarea palincii a caramelului de zahăr, chiar şi pentru adaptarea culorii este interzisă, culoarea galbenă sau galben-aurie obţinîndu-se prin învechire în butoaie de stejar. 7) Palinca nu conţine adaos de alcool etilic de origine agricolă rectificat, arome naturale şi substanţe aromatice, coloranţi. 14. Slivoviţă - rachiu de fructe, fabricat din distilat cu concentraţia alcoolică de maxim 86 % vol., obţinut prin distilarea fracţionată a marcurilor de prune fermentate, învechit în contact cu lemnul de stejar cel puţin 1 an. Concentraţia alcoolică este de minim 37,5 % vol. 15. Băutură spirtoasă pe bază de miere – băutură alcoolică, fabricată exclusiv din distilat cu concentraţia alcoolică de maxim 86 % vol., obţinut prin distilarea unui must de miere fermentat, astfel încît distilatul să aibă caracteristicile organoleptice ale materiilor prime utilizate.

1) Concentraţia alcoolică este de minim 35 % vol. 2) Nu conţine adaos de alcool, diluat sau nu şi nu este aromatizată. 3) Băutura alcoolică pe bază de miere poate conţine numai caramel de zahăr

în scopul de a adapta culoarea. 4) Băutura alcoolică pe bază de miere poate fi îndulcită numai cu miere. 16. Băutură alcoolică de topinambur – băutură alcoolică fabricată din distilat cu concentraţia alcoolică de maxim 86 % vol., obţinut prin distilarea tuberculilor de topinambur (Helianthus tuberosus L.) fermentaţi. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 38 % vol.

2) Nu conţine adaos de alcool, diluat sau nu şi nu este aromatizată. 3) Băutura alcoolică de topinambur poate conţine numai caramel de zahăr în

scopul de a adapta culoarea. 17. Bierbrand sau eau de vie de biere – băutură alcoolică fabricată din distilat

cu concentraţia alcoolică de maxim 86 % vol., obţinut prin distilarea directă la o presiune normală a berii proaspete, astfel încît distilatul să aibă caracteristici organoleptice derivate din bere.

1) Concentraţia alcoolică este de minim 38 % vol. 2) Nu conţine adaos de alcool, diluat sau nu şi nu este aromatizată. 3) Bierbrand sau eau de vie de biere poate conţine numai caramel de zahăr în

scopul de a adapta culoarea. 18. Tequila – rachiu de fructe, fabricat exclusiv din distilat, obţinut din suc fermentat de agavă azurie (agave azul tequilana weber), cu sau fără învechire ulterioară. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 36 % vol. 2) Tequila poate conţine numai caramel de zahăr, adăugat pentru adaptarea culorii. 3) Tequila nu conţine adaos de alcool etilic de origine agricolă rectificat, diluat sau nu. 19. Vodcă – băutură alcoolică tare, fabricată din alcool etilic de origine agricolă rectificat prin diluare cu apă condiţionată, tratarea soluţiei hidroalcoolice cu absorbanţi speciali, inclusiv cu cărbune activ, cu sau fără adaos de ingrediente pentru atenuarea gustului şi filtrare ulterioară.

Page 17: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

1) Concentraţia alcoolică este de minim 37,5 % vol. 2) Concentraţiile în masă a substanţelor volatile şi alcoolului metilic sînt cele prevăzute pentru alcoolul etilic de origine agricolă rectificat utilizat. 3) Alcalinitatea – volumul de acid clorhidric cu concentraţia c(HCL)=0,1 mol/dm3, consumat la titrarea 100 cm3 de vodcă, în funcţie de alcoolul etilic de origine agricolă rectificat utilizat, este de maxim 3, 0 cm3. 4) Singurele arome, care pot fi utilizate la fabricarea vodcii, sunt compuşii aromatici naturali prezenţi în materia primă utilizată. Suplimentar produsului i se pot conferi caracteristici organoleptice speciale, altele decît o aromă predominantă. 5) Vodca este incoloră. 6) În vodca îmbuteliată poate fi introdus un element decorativ de origine vegetală. 20. Vodcă aromatizată – vodcă, căreia i s-a conferit o aromă şi un gust specifice, diferite de cele ale materiei prime utilizate, prin adaosul componenţilor aromatici. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 37,5 % vol. 2) Vodca aromatizată poate fi colorată. 3) Vodca aromatizată poate fi comercializată şi sub denumirea de ”vodcă cu aromă de ...” urmată de denumirea aromei predominante sau de ”vodcă specială”. 21. Rachiu de (urmat de numele fructului) obţinut prin macerare şi distilare – băutură alcoolică tare fabricată din distilatul cu concentraţia alcoolică de maxim 86 % vol. a unui macerat de fructe sau bace, parţial fermentate sau nefermentate, în alcool etilic de origine agricolă rectificat şi/sau distilat din acel fruct sau bace. 1) Cantitatea de alcool etilic de origine agricolă rectificat şi/sau distilat din acel fruct sau bace, adăugată la 100 kg de fructe sau bace la macerare este de maxim 20 l.

2) Pentru fabricarea rachiului de (urmat de numele fructului) obţinut prin macerare şi distilare se utilizează următoarele fructe: mure (Rubus fruticosus auct.aggr.); căpşuni (Fragaria spp.); afine (Vaccinium mytillus L.); zmeură (Rubus idaeus L.); coacăze roşii (Ribes rubrum L.); porumbe (Prunus spinosa L.); scoruşe (Sorbus ausuparia L.); scoruşe de munte (Sorbus domestica L.); ilex (Ilex cassine L.); sorb [Sorbus torminalis (L.) Crantz]; fructe de soc (Sambucus nigra L.); măceşe (Rosa canina L.); coacăze negre (Ribes nigrum L.); banane (Misa spp.); fructul pasiunii (Pasiflora edulis Sims); fructe de Spondias mombin L. 3) Concentraţia alcoolică este de minim 37,5 % vol.

Page 18: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

4) Rachiul de (urmat de numele fructului) obţinut prin macerare şi distilare nu este aromatizat. 22. Geist (însoţit de numele fructului sau a materiei prime utilizate) – băutură alcoolică tare fabricată din distilatul cu concentraţia alcoolică de maxim 86 % vol. a unui macerat de fructe sau bace nefermentate, sau legume, sau fructe cu coajă lemnoasă sau altor materii prime vegetale, cum ar fi plantele sau petalele de trandafir, în alcool etilic rectificat de origine agricolă. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 37,5 % vol. 2) Geist (însoţit de numele fructului sau a materiei prime utilizate) nu este aromatizat. 23. Genţiană – băutură alcoolică fabricată din distilat de genţiană, obţinut prin distilarea rădăcinilor de genţiană fermentate cu sau fără adaos de alcool etilic de origine agricolă rectificat. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 37,5 % vol. 2) Genţiana nu este aromatizată. 24. Băutură alcoolică de struguri – băutură alcoolică tare, fabricată din alcool etilic de origine vitivinicolă rectificat sau distilat de vin, sau distilat pentru divin, sau distilat de tescovină de struguri, sau distilat de drojdie de vin, sau prin combinarea lor cu sau fără adaosul componenţilor autorizaţi. Concentraţia alcoolică este de minim 40 % vol. 25. Băutură alcoolică de fructe– băutură alcoolică, fabricată din alcool etilic de fructe rectificat şi/sau distilate de fructe, de marc de fructe, sau prin combinarea lor, cu sau fără adaosul componenţilor autorizaţi. Concentraţia alcoolică este de minim 22 % vol. 26. Băutură alcoolică aromatizată – băutură alcoolică fabricată în baza alcoolului etilic de origine agricolă rectificat, cu adaos de arome naturale şi/sau substanţe aromatice naturale sau identic naturale, alte ingrediente, autorizate din punct de vedere sanitar. Din această grupă fac parte: 1) băuturi alcoolice aromatizate de desert, avînd concentraţia alcoolică cuprinsă între 12 % vol. şi 24 % vol., prin derogare de la definiţia prezentată la punctul 3 alineatul 1) al prezentei Reglementări tehnice şi concentraţia în masă a zahărului cuprinsă între 120 şi 400 g/dm3; 2) băuturi alcoolice aromatizate tari, avînd concentraţia alcoolică de minim 25 % vol. şi concentraţia în masă a zahărului de maxim 90 g/dm3. 27. Băutură alcoolică de ienupăr – băutură alcoolică tare, obţinută prin aromatizarea cu boabe de ienupăr (Juniperus communis L. şi/sau Juniperus oxicedrus L.) a alcoolului etilic de origine agricolă rectificat şi/sau distilatului de cereale. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 30 % vol. 2) Pot fu utilizate şi alte substanţe aromatice naturale şi/sau identic naturale, şi/sau alcool aromatic, obţinut prin distilarea maceratelor alcoolice de plante sau părţi de plante aromatice, dar caracteristicile organoleptice ale ienupărului trebuie să fie perceptibile, chiar dacă uneori sunt atenuate.

Page 19: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

3) Băutura alcoolică de ienupăr poate purta denumirile de vînzare “Wacholder” sau “Genebra”. 28. Gin – băutură alcoolică tare obţinută prin aromatizarea soluţiei hidrice a unui alcool etilic de origine agricolă rectificat cu boabe de ienupăr (Juniperus communis L.). 1) Concentraţia alcoolică este de minim 37,5 % vol.. 2) La fabricarea ginului poate fi utilizată şi altă materie primă vegetală cum ar fi: cardamonul, coriandrul, coaja de lămîie şi portocală, anisul, chimionul, substanţe aromatice naturale şi/sau identic naturale, însă gustul ienupărului trebuie să fie preponderant.

29. Gin distilat 1) Ginul distilat este: a) băutură alcoolică tare pe bază de ienupăr obţinută exclusiv prin redistilarea unui alcool etilic de origine agricolă rectificat de calitatea corespunzătoare, avînd caracteristicile organoleptice dorite şi o concentraţie alcoolică iniţială de minim 96 % vol., în alambicuri utilizate tradiţional pentru gin, în prezenţa boabelor de ienupăr (Juniperus communis L.) şi a altor produse vegetale naturale, gustul ienupărului fiind preponderant; sau b) amestecul dintre produsul acestei distilări cu un alcool etilic de origine agricolă rectificat avînd aceeaşi compoziţie, puritate şi concentraţie alcoolică; pentru aromatizarea ginului distilat pot fi utilizate, suplimentar, şi substanţe aromatice naturale şi/sau identic naturale şi/sau arome naturale. 2) Concentraţia alcoolică este de minim 37,5 % vol. 3) Ginul obţinut prin simpla adăugare de esenţe sau arome unui alcool etilic de origine agricolă rectificat nu poate fi numit ”gin distilat”. 30. London gin - gin distilat, obţinut din alcool etilic de origine agricolă rectificat cu o fracţie volumică a alcoolului metilic în alcool anhidru de maxim 0, 05 %, a cărui aromă este obţinută exclusiv prin redistilarea la cel puţin 70 % vol. a alcoolului etilic în alambicuri tradiţionale, în prezenţa tuturor materiilor prime vegetale naturale utilizate. a) Concentraţia alcoolică este de minim 37,5 % vol. b) Nu conţine alţi ingredienţi adăugaţi, afară de apă. c) Nu este îndulcit la o concentraţie în masă a zaharurilor în produsul finit mai mare de 0,1 g/dm3 şi nu conţine coloranţi. d) Termenul ”London gin” poate fi completat cu termenul ”dry”. 31. Băutură alcoolică pe bază de chimion – băutură alcoolică tare obţinută prin aromatizarea alcoolului etilic de origine agricolă rectificat cu chimion (Carum carvi L.). 1) Concentraţia alcoolică este de minim 30 % vol. 2) La fabricarea băuturii alcoolice pe bază de chimion pot fi utilizate şi alte substanţe aromatice naturale şi/sau identic naturale, şi/sau preparate aromatice naturale, însă gustul chimionului trebuie să fie preponderent. 32. Akvavit sau aquavit – băutură alcoolică tare cu chimion şi/sau seminţe de mărar, aromatizată cu un distilat de plante sau condimente. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 37,5 % vol.

Page 20: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

2) La fabricarea băuturii akvavit sau aquavit pot fi utilizate şi alte substanţe aromatice naturale şi/sau identic naturale, şi/sau alcool aromatic, obţinut prin distilarea maceratului alcoolic de chimion şi/sau mărar, însă gustul chimionului sau mărarului trebuie să fie preponderent. 3) Utilizarea uleiurilor eterice este interzisă. 4) Substanţele amare nu pot predomina gustul, iar concentraţia în masă a reziduurilor uscate nu trebuie să depăşească 1,5 g/100 cm3. 33. Băutură alcoolică de anason – băutură alcoolică obţinută prin aromatizarea alcoolului etilic de origine agricolă rectificat cu extracte naturale de anason în stea (Illicium verum Hook f.), anason verde (Pumpinella anissum L.), anason dulce (Foeniculum vulgare Mill.) sau de oricare altă plantă care are acelaşi component aromatic principal, utilizînd unul dintre procedeele tehnologice de macerare şi/sau distilare, redistilare a alcoolului în prezenţa seminţelor sau a altor părţi de plante, menţionate anterior, adăugare de extracte naturale distilate de anason sau combinarea lor. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 15 % vol. 2) Pentru fabricarea băuturilor alcoolice de anason se utilizează numai substanţe aromatice naturale şi alcool aromatic de anason. 3) Pot fi utilizate şi alte extracte vegetale naturale sau seminţe aromatice, dar gustul anasonului trebuie să fie preponderant.

34. Pastis – băutură alcoolică tare pe bază de anason care conţine şi extracte naturale de “lemn dulce” (Glycyrrhiza spp.), ceea ce implică prezenţa substanţelor colorante numite calcon, precum şi prezenţa acidului glicirizic, concentraţia în masă a cărora trebuie să fie de minim 0,05 g/dm3 şi de maxim 0,5 g/dm3.

1) Concentraţia alcoolică este de minim 40 % vol. 2) Concentraţia în masă a zaharurilor, exprimată în zahăr invertit este de

maxim 100 g/dm3. 3) Concentraţia în masă a anetolului este de minim 1,5 g/dm3 şi de maxim

2 g/dm3. 4) Numai substanţele aromatice naturale şi alcoolul aromatic de anason pot fi

utilizate la fabricarea băuturii alcoolice “pastis”. 35. Pastis de Marseille – pastis cu concentraţia în masă a anetolului de

2 g/dm3. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 45 % vol. 2) La prepararea băuturii alcoolice ”Pastis de Marseille” se utilizează numai

arome şi substanţe aromatice naturale. 36. Anis – băutură alcoolică tare pe bază de anason a cărei aromă

caracteristică provine de la anasonul verde (Pimpinella anisum L.) şi/sau anasonul în stea (Illicium verum Hook f.) şi/sau anasonul dulce (Foeniculum vulgare Mill.).

1) Concentraţia alcoolică este de minim 35 % vol. 2) La fabricarea băuturii alcoolice ”anis” pot fi utilizate numai substanţe aromatice naturale şi distilat aromatic de anis. 3) Denumirea ”anis distilat” poate fi utilizată, dacă băutura conţine alcool aromatic, distilat în prezenţa seminţelor de anis, a altor seminţe aromatice, plante

Page 21: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

sau fructe, cu condiţia ca acest alcool să constituie minim 20 % din concentraţia alcoolică a ”anisului distilat”. 37. Băutură alcoolică cu gust amar sau bitter – băutură alcoolică cu un gust amar preponderant obţinută prin aromatizarea alcoolului etilic de origine agricolă rectificat cu substanţe aromatice naturale şi/sau identic naturale, şi/sau preparate aromatice naturale. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 15 % vol. 2) Băutura alcoolică cu gust amar sau ”bitter” poate fi comercializată şi sub denumirea ”amer” sau ”bitter” cu sau fără altă completare. 38. Lichior – băutură alcoolică cu concentraţia în masă a zahărului de minim: - 70 g/dm3, pentru lichiorul de cireşe, al cărui alcool etilic constă exclusiv în distilat de cireşe; - 80 g/dm3, pentru lichiorul de genţiană sau lichioruri similare; - 100 g/dm3, pentru alte lichioruri; obţinută prin aromatizarea alcoolului etilic de origine agricolă rectificat şi/sau distilatului de origine agricolă, cu adaosul produselor cu conţinut de zahăr, cu adaos de produse agricole sau alimentare, cum ar fi smîntîna, laptele sau alte produse lactate, fructe, vin sau vin aromatizat, precum şicubstanţe aromatice naturale şi identic naturale 1) Concentraţia alcoolică este de minim 15 % vol. 2)Numai aromele şi substanţele aromatice naturale şi identic naturale pot fi utilizate pentru fabricarea lichiorului. 3) Din această grupă fac parte: a) lichiorul tare, cu concentraţia alcoolică de minim 35 % vol. şi concentraţia în masă a zaharurilor de minim 250 g/dm3; b) lichiorul de desert, cu concentraţia alcoolică de minim 15 % vol. şi concentraţia în masă a zaharurilor de minim 100 g/dm3; c) lichiorul-emulsie, cu concentraţia alcoolică de minim 15 % vol. şi concentraţia în masă a zaharurilor de minim 150 g/dm3, netransparent, de o consistenţă omogenă, obţinut pe bază de lapte, frişcă, ouă, cu adaos de semifabricate pentru băuturi alcoolice şi ingrediente. Aceasta nu exclude metodele tradiţionale de producţie. d) cremă de (urmată de numele fructului sau al materiei prime utilizate), cu concentraţia alcoolică de minim 15 % vol. şi concentraţia în masă a zaharurilor de minim 250 g/dm3, de o consistenţă omogenă, obţinut pe bază de materie primă de fructe şi pomuşoare, cu adaos de ingrediente. 39. Cremă de coacăză neagră – lichiorul de coacăze negre cu concentraţia în masă a zaharurilor de minim 400 g/dm3. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 15 % vol. 2) La fabricarea cremei de coacăză neagră se utilizează substanţe aromatice naturale şi identic naturale. 3) Denumirea ”Cremă de coacăză neagră” poate fi completată cu termenul ”lichior”. 4) Crema de coacăză neagră poate fi comercializată sub denumirea ”creme de cassis”.

Page 22: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

40. Lichior de cireşe – obţinut prin macerarea cireşelor în alcool etilic de origine agricolă rectificat. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 15 % vol. 2) La fabricarea lichiorului de cireşe se utilizează substanţe aromatice naturale şi identic naturale. 3) Lichiorul de cireşe poate fi comercializat sub denumirea ”Guignolet”. 41. Gin de porumbrele – lichiorul obţinut prin macerarea porumbrelelor în gin, la care se poate adăuga suc de porumbrele. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 25 % vol. 2) La fabricarea ginului de porumbrele se utilizează substanţe aromatice naturale şi identic naturale. 3) Lichiorul de porumbrele poate fi comercializat sub denumirea ”Sloe gin”. 42. Sambuca - lichior cu concentraţia în masă a zahărului de minim 350 g/dm3, care conţine distilate de anason verde ( Pimpinella anisum L.), anason în stea (Illicium verum L.) sau alte plante aromatice. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 38 % vol. 2) Concentraţia în masă a anetolului este de minim 1 şi de maxim 2 g/dm3. 3) La fabricarea lichiorului de anason se utilizează substanţe aromatice naturale şi identic naturale. 3) Sambuca este incoloră. 43. Lichior de vişină – lichior, a cărui aromă provine în principal de la distilatul de vişine sau distilatul maceratului de vişine, sau de părţi de vişine. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 24 % vol. 2) Concentraţia în masă a zaharurilor este de minim 250 g/dm3. 3) La fabricarea lichiorului de vişine se utilizează preparate şi substanţe aromatice conform definiţiei prevăzute la punctul 38. 4) Lichiorul de vişine poate fi comercializat sub denumirile ”Marashino”, ”Marasquino” sau ”Maraskino”. 44. Lichior pe bază de nuci – lichior, a cărui aromă provine de la maceratul de nuci verzi întregi şi/sau distilatul maceratului de nuci verzi întregi. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 35 % vol. 2) Concentraţia în masă a zaharurilor este de minim 100 g/dm3. 3) La fabricarea lichiorului pe bază de nuci se utilizează preparate şi substanţe aromatice naturale sau identic naturale. 4) Lichiorul de nuci mai poate fi comercializat sub denumirea ”Nocino” sau alte denumiri. 45. Lichior pe bază de ouă - băutură alcoolică, aromatizată sau nu, obţinută pe bază de alcool etilic de origine agricolă rectificat şi/sau distilat de origine agricolă, ale cărei ingrediente sunt gălbenuşul de ou, albuşul de ou şi zahărul sau mierea. 1) Prin derogare de la definiţia prezentată la punctul 3 alineatul 1) al prezentei Reglementări tehnice, concentraţia alcoolică este de minim 14 % vol. 2) Conţinutul de zahăr sau miere este de minim 140 de grame la 1 decimetru cub de produs.

Page 23: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

3) Conţinutul de gălbenuş de ou pur este de minim 150 de grame la 1 decimetru cub de produs. 4) La prepararea lichiorului pe bază de ouă se utilizează numai arome şi substanţe aromatice naturale sau identic naturale. 5) Lichiorul pe bază de ouă mai poate fi comercializat sub denumirea „advocaat”, ”avocat” sau ”advokat”. 46. Lichior de ouă - băutură alcoolică, obţinută pe bază de alcool etilic de origine agricolă rectificat şi/sau distilat de origine agricolă, ale cărei ingrediente caracteristice sunt gălbenuşul de ou de calitate, albuşul de ou şi zahărul sau mierea. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 15 % vol. 2) Conţinutul de zahăr sau miere este de minim 150 de grame la 1 decimetru cub de produs. 3) Conţinutul de gălbenuş de ou este de minim 70 de grame la 1 decimetru cub de produs. 4) La prepararea lichiorului de ouă se utilizează numai substanţe aromatice şi arome naturale. 47. Mistra – băutură alcoolică aromatizată cu anason sau cu anetol natural, cu/sau fără adaosul unui distilat de substanţe aromatice, fără adaos de zahăr. 1) Concentraţia în masă a anetolului este de minim 1 şi maxim 2 g/dm3. 2) Concentraţia alcoolică este minim 40 % vol. şi de maxim 47 % vol. 3) Mistra este incoloră. 4) La prepararea mistrei se utilizează numai arome şi substanţe aromatice naturale. 48. Vakeva glogi sau spritglogg – băutură alcoolică obţinută prin aromatizarea alcoolului etilic de origine agricolă rectificat cu aromă naturală sau identic naturală de cuişoare şi/sau scorţişoară, prin utilizarea unuia dintre următoarele procedee: macerare şi/sau distilare, redistilare a alcoolului în prezenţa unor părţi de plante menţionate, daăugarea aromei naturale sau identic naturale de cuişoare şi/sau scorţişoară, sau o combinare a acestor metode. 1) Concentraţia alcoolică este minim 15 % vol. 2) Pot fi utilizate şi alte extracte vegetale aromatizante, substanţe aromatice naturale sau identic naturale, dar aroma de cuişoare şi scorţişoară trebuie să fie predominantă. 3) Conţinutul de vin sau de produse vitivinicole nu depăşeşte 50 % din produsul finit. 49. Berenburg sau Beerenburg – băutură alcoolică, obţinută prin macerarea fructelor sau plantelor, să părţilor acestora în alcool etilic de origine agricolă, avînd drept aromă specifică un distilat de rădăcină de genţiană (Genţiana lutea L.), din boabe de enupăr (Juniperus communis L.) şi de frunze de dafin (Laurus nobilis L.), a cărei culoare variază de la cafeniu deschis pînă la cafeniu închis, care poate fi îndulcită pînă la o concentraţie în masă a zahărului de maxim 20 g/dm3. 1) Concentraţia alcoolică a băuturii alcoolice ”berenburg sau beerenburg” este de minim 30 % vol. 2) La prepararea băuturii alcoolice ”berenburg sau beerenburg” se utilizează numai arome şi substanţe aromatice naturale.

Page 24: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

50. Nectar de miere sau hidromel – băutură alcoolică, obţinută prin aromatizarea amestecului mustului fermentat de miere cu distilat de miere şi/sau alcool etilic de origine agricolă rectificat, care conţine minim 30 % must de miere fermentat în volum. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 22 % vol. 2) Numai substanţele şi aromele naturale pot fi utilizate la fabricarea nectarului de miere sau de hidromel. 3) Nectarul de miere sau de hidromel poate fi îndulcit numai cu miere. 51. Punch – băutură alcoolică obţinută din sucuri alcoolizate şi morse de fructe şi pomuşoare cu adaos de ingrediente şi macerate alcoolizate de plante eterooleaginoase. 1) Concentraţia alcoolică este de minim 15 % vol. 2) Concentraţia în masă a zaharurilor este de minim 300 g/dm3. 52. Punch au rhum – lichiorul al corui conţinut de alcool provine exclusiv din rom.

1) Concentraţia alcoolică este de minim 15 % vol. 2) Numai aromele şi substanţele aromatice naturale şi identic naturale pot fi utilizate pentru fabricarea lichiorului ”punch au rhum”. 53. Lichior special – lichior obţinut pe bază de macerate cu adaos de ingrediente.

1) Concentraţia alcoolică este cuprinsă între 16 % vol. şi 60 % vol. 2) Concentraţia în masă a zaharurilor este de maxim 300 g/dm3.

3) Din această grupă fac parte: a) lichiorul special dulce, cu concentraţia alcoolică cuprinsă între 16 % vol. şi 25 % vol. şi concentraţia în masă a zaharurilor cuprinsă între 80 şi 300 g/dm3; b) lichiorul special semidulce, cu concentraţia alcoolică cuprinsă între 30 % vol. şi 40 % vol. şi concentraţia în masă a zaharurilor cuprinsă între 40 şi 100 g/dm3; c) lichiorul special semidulce slab alcoolic, cu concentraţia alcoolică cuprinsă între 20 % vol. şi 29 % vol. şi concentraţia în masă a zaharurilor cuprinsă între 40 şi 100 g/dm3; d) lichiorul special amar, cu concentraţia alcoolică de minim 30 % vol., obţinut prin adaosul de ingrediente cu gust amar; e) lichiorul special amar slab alcoolic, cu concentraţia alcoolică cuprinsă între 25 % vol. şi 29 % vol., obţinut prin adaosul de ingrediente cu gust amar. 54. Lichior esenţă – băutură alcoolică obţinută din sucuri alcoolizate şi morse din materie primă de fructe şi pomuşoare cu adaos de ingrediente. 1) Concentraţia alcoolică este cuprinsă între 18 % vol. şi 20 % vol. 2) Concentraţia în masă a zaharurilor este cuprinsă între 250 şi 400 g/dm3. 55. Aperitiv – băutură alcoolică, obţinută din semifabricate pentru băuturi alcoolice, cu adaos de ingrediente sau numai din ingrediente, care îi atribuie gust uşor amărui. 1) Prin derogare de la definiţia descrisă la punctul 3, alineatul 1) al prezentei Reglementări tehnice, concentraţia alcoolică este de minim 12 % vol. 2) Concentraţia în masă a zaharurilor este cuprinsă între 50 şi 180 g/dm3.

Page 25: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

56. Balsam – băutură alcoolică, de culoare brună-închisă sau roşie-închisă, cu aromă de condimente, obţinută din semifabricate pentru băuturi alcoolice, cu adaos de ingrediente din plante medicinale cu acţiune tonifiantă. 1) Concentraţia alcoolică este cuprinsă între 30 % vol. şi 45 % vol. 2) Pentru adaptarea culorii balsamului se utilizează caramelul de zahăr. 57. Băutură alcoolică de desert – băutură alcoolică obţinută din semifabricate pentru băuturi alcoolice, cu adaos de ingrediente. 1) Prin derogare de la definiţia descrisă la punctul 3, alineatul 1) al prezentei Reglementări tehnice, concentraţia alcoolică este de minim 12 % vol. 2) Concentraţia în masă a zaharurilor este cuprinsă între 140 şi 300 g/dm3. 58. Cocteil – produs, obţinut din semifabricate pentru băuturi alcoolice cu adaos de ingrediente şi diluate înainte de consum cu băuturi nealcoolice, sucuri de fructe sau apă minerală, cu adaos de gheaţă. 1) Concentraţia alcoolică este cuprinsă între 20 % vol. şi 40 % vol. 2) Concentraţia în masă a zaharurilor este de maxim 240 g/dm3. 3) Cocteilul poate fi preparat şi prin amestecarea diferitor băuturi alcoolice.

Page 26: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

Anexa nr. 2 la Reglementarea tehnică “Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice”

Cerinţe tehnice de calitate pentru alcoolul etilic de origine agricolă rectificat

1. Caracteristicile organoleptice: lichid incolor, fără miros şi gust străin. 2. Caracteristicile fizico-chimice conform tabelului 1. Tabelul 1

Denumirea caracteristicii Condiţii de admisibilitate

Concentraţia alcoolică, % vol., min. 96,0 Concentraţia în masă a aldehidei acetice, exprimată în alcool anhidru, mg/dm3, max.

5

Concentraţia în masă a uleiului de fuzel: 1-propanol, 2-propanol, alcool izobutilic, 1-butanol şi alcool izoamilic, exprimată în alcool anhidru, mg/dm3, max.

5 Concentraţia în masă a esterilor compuşi (acetat de metil, acetat de etil), exprimată în alcool anhidru, mg/dm3, max.

13

Fracţia volumică a alcoolului metilic, exprimată în alcool anhidru, %, max.

0,05

Concentraţia în masă a acizilor liberi (fără CO2), exprimată în alcool anhidru, mg/dm3, max.

15

Concentraţia în masă a extractului sec exprimată în alcool anhidru, mg/dm3, max.

15

Concentraţia în masă a bazelor azotate volatile, exprimată în azot într-un dm3 alcool anhidru, mg, max.

1,0

Prezenţa furfuralului Nu se admite

Page 27: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice

Anexa nr. 3 la Reglementarea tehnică “Definirea, descrierea prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice”

Cerinţe tehnice de calitate pentru distilatele de origine agricolă 1. Caracteristicile organoleptice: incolore, cu miros şi gust specifice materiilor prime din care au fost obţinute, fără iz şi gust străin. 2. Caracteristicile fizico-chimice conform tabelului 2. Tabelul 2

Denumirea caracteristicii Condiţii de admisibilitate distilat pentru

divin distilat de vin distilat de

tescovină de struguri

distilat de cereale

distilat de cidru de mere sau de pere

distilat de marc de

fructe/distilat de fructe

distilat de drojdie de

vin

Concentraţia alcoolică, % vol. 62 - 72 max. 86 Concentraţia în masă a substanţelor volatile, g/dm3 alcool anhidru, min.

2,3

1,25

1,4

0,7

2,0

2,0

2,0

Concentraţia în masă a alcoolului metilic, g/dm3 alcool anhidru, max.

2,0

2,0

10,0

2,0

10,0

15/13,5

2,0

Concentraţia în masă a acidului sulfuros total, mg/dm3, max.

30

45

35

45

Concentraţia în masă a acidului cianhidric, g/dm3 alcool anhidru, max.

-

0,07

-

Concentraţia în masă a fierului, mg/dm3, max.

1,5

Concentraţia în masă a cuprului, mg/dm3, max.

8

Page 28: Definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice