DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap...

62
CURTEA DE APEL TIMIŞOARA DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ Trimestrul III - 2015 Selecţia şi prelucrarea speţelor a fost realizată de: Judecător Conf.univ.dr. Marian BRATIŞ Grefier-documentarist Ecaterina MATEOVICI

Transcript of DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap...

Page 1: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

CURTEA DE APEL TIMIŞOARA

DECIZII RELEVANTE

SECŢIA PENALĂ

Trimestrul III - 2015

Selecţia şi prelucrarea speţelor a fost realizată de:

Judecător Conf.univ.dr. Marian BRATIŞ

Grefier-documentarist Ecaterina MATEOVICI

Page 2: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 1 din 62

Cuprins

&. Drept penal ....................................................................................................................................... 2

1. Infracţiunea de trafic de persoane şi de minori şi infracţiunea de proxenetism. Criterii

de delimitare. Respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei ....................... 2

&.Drept procesual penal ...................................................................................................................... 8

1. Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Soluţie nejustificat de blândă în raport de

gravitatea infracţiunii şi periculozitatea infractorului. Respingerea acordului şi trimiterea

cauzei la procuror în vederea continuării urmăririi penale ......................................................... 8

2. Calitatea de parte responsabilă civilmente a unității administrativ-teritoriale în raport

de infracțiunea de deturnare de fonduri reținută în sarcina primarului. Admisibilitate.

Respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de unitatea administrativ-

teritorială .......................................................................................................................................... 15

3. Contestaţia în anulare. Extinderea motivelor contestaţiei la nemotivarea opiniei

minoritare adoptată în cadrul completului de divergenţă. Inadmisibilitate. Motivul

contestaţiei în anulare privind existenţa probelor la dosarul de fond cu privire la o cauză de

încetare a procesului penal. Necesitatea raportării acestui motiv la cauzele legale de

încetare a procesului penal. Extinderea la motivele de achitare. Nelegalitate. Respingerea

contestaţiei în anulare .................................................................................................................... 20

4. Infracţiunea de trafic de persoane şi de minori şi infracţiunea de proxenetism. Criterii

de delimitare. Respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei ..................... 28

5. Înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestării la domiciliu. Criterii de

apreciere: reducerea rezonanţei sociale a pericolului public al faptei, termenul rezonabil al

duratei arestului preventiv, administrarea întregului probatoriu, stadiul procesual al cauzei

în faţa judecătorului de Cameră preliminară .............................................................................. 34

6. Principiul loialităţii administrării probelor. Invocarea de către inculpat a provocării la

săvârşirea infracţiuni din partea organelor judiciare. Condiţiile acţiunii provocării. Criterii

legale şi jurisprudenţiale de constatare a provocării. Respingerea cererii de achitare a

inculpatului, pe acest temei ........................................................................................................... 50

Page 3: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 2 din 62

&. Drept penal

1. Infracţiunea de trafic de persoane şi de minori şi infracţiunea de

proxenetism. Criterii de delimitare. Respingerea cererii de schimbare a

încadrării juridice a faptei

Codul penal : art. 210 alin. (1) lit. a), art. 211 alin. (1), art. 213 alin. (1)

Codul de procedură penală : art. 386

Înalta Curte de Casație și Justiție : Decizia nr. XVI/2007, pronunțată în recurs în

interesul legii

Solicitarea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de trafic

de persoane şi trafic de minori, prevăzut de art. 210 alin. (1) lit. a) şi art. 211 alin. (1)

C.pen., în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) C.pen., este

nefondată.

Criteriul de diferenţiere între cele două infracţiuni îl constituie existenţa sau absenţa

elementului de viciere a poziţiei subiective (a manifestării libere de conştiinţă şi

voinţă) a persoanei care se prostituează, viciere realizabilă prin violenţă psihică sau

fizică, inducerea în eroare ori orice formă de constrângere.

Din această perspectivă, atunci cand elementul de denaturare a factorului subiectiv

există, fapta este încadrată juridic ca infracţiune de trafic de persoane, iar în ipoteza

absenţei acestuia, încadrarea juridică este ca infracţiune de proxenetism.

În cauză, din analiza întregului material probator rezultă dincolo de orice îndoială

rezonabilă faptul că inculpatul a săvărşit infracţiunea de trafic de persoane şi trafic de

minori prin recrutarea, adăpostirea şi primirea persoanelor vătămate O.V.A. şi M.P.A.

(minoră), prin constrângere – ameninţări şi loviri, în scopul exploatării prin

determinarea la practicarea prostituţiei.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală nr. 733/A din 15 iulie 2015, Conf.univ.dr. M.B.

Prin sentinţa penală nr. 62 din 18.02.2015 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul

nr. 5306/108/2014, în baza art. 386 C.pr.pen., a fost respinsă cererea de schimbare

a încadrării juridice formulată de inculpat, din infracţiunile de trafic de persoane şi

trafic de minori, prevăzut de art. 210 alin. (1) lit. a) şi art. 211 alin. (1) C.pen., în

infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) C.pen.

În baza art. 210 alin. (1) lit. a), cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), raportat la art. 76

alin. (1) C.pen., a fost condamnat inculpatul B.V.A. la 2 ani închisoare, pentru

săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

În baza art. 211 alin. (1) şi alin. (2), cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), raportat la art.

76 alin. (1) C.pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la 3 ani şi 4 luni închisoare,

pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

Page 4: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 3 din 62

În baza art. 38 alin. (1), raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., au fost contopite

pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 4 luni închisoare, la

care adaugă sporul de 8 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa

rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 397, raportat la art. 25 C.pr.pen., a fost admisă în parte acţiunea civilă

exercitată de partea civilă M.P.A. şi a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a

sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale; au fost respinse restul pretenţiilor.

Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat, din

infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori, prevăzut de art. 210 alin. (1) lit.

a) şi art. 211 alin. (1) C.pen., în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213

alin. (1) C.pen., instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin decizia nr. XVI/2007, pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului dintre infracţiunea trafic de persoane

şi infracţiunea de proxenetism, stabilind că distincţia dintre infracţiunea de trafic de

persoane şi cea de proxenetism, este dată de obiectul juridic generic diferit al celor

două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor prin

textele incriminatorii ale celor două legi: în cazul infracţiunilor de trafic de persoane

aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei, iar în

cazul infracţiunii de proxenetism, apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire

socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă.

Drept urmare, s-a concluzionat că, în cazul în care o persoană, fără a întrebuinţa

constrângeri, îndeamnă sau înlesneşte practicarea prostituţiei ori trage foloase de pe

urma practicării prostituţiei de către persoane majore, recrutează persoane majore

pentru prostituţie ori trafichează persoane majore în acest scop, săvârşeşte

infracţiunea de proxenetism. Aşadar, diferenţierea dintre cele două infracţiuni o

constituie existenţa sau inexistenţa elementului de viciere a poziţiei subiective a

persoanei care se prostituează. Proxenetismul reprezintă o activitate infracţională

neagresivă, neimplicând vicierea poziţiei subiective a subiectului pasiv secundar, în

timp ce activităţile ce constituie elementul material al infracţiunii de trafic de persoane

constau în mijloace care presupun înfrângerea libertăţii de voinţă şi conştiinţă a

subiectului pasiv.

În actualul Cod penal, aceste infracţiuni sunt cuprinse în capitolul „Infracţiuni contra

libertăţii persoanei”, însă reglementarea lor este asemănătoare celor prevăzute de

art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001, privind prevenirea traficului de persoane.

În cauză, elementul constrângerii, al vicierii poziţiei subiective a celor două persoane

vătămate, este pe deplin dovedit, declaraţiile persoanelor vătămate, în acest sens,

coroborându-se între ele, precum şi cu cele ale martorilor Ş.I., S.A.G., M.S., care

relatează că fetele erau sechestrate în respectiva garsonieră de către inculpat sau că

prezentau urme de lovituri.

Page 5: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 4 din 62

Astfel, din declaraţia martorei Ş.I., rezultă că fetele „nu ieşeau din casă, stăteau doar

închise înăuntru, nici nu cred că V. le-a dat vreo cheie de la uşă. Vedeam cum vin

diferiţi bărbaţi la garsoniera lui V. (...) pentru a întreţine relaţii sexuale cu acestea.

Foarte mulţi clienţi confundau uşa garsonierei unde locuiau fetele şi din greşeală

băteau la uşa vecinilor, deranjându-i pe aceştia în miez de noapte.”

Din declaraţia martorilor M.M. şi S.A.G., rezultă că banii obţinuţi în urma raporturilor

sexuale întreţinute de cele două fete cu diverse persoane, erau daţi inculpatului,

precum şi că inculpatul le certa pe fete, le reproşa dacă nu aveau clienţi şi era tot

timpul nemulţumit de sumele de bani primite de la ele.

Martorul M.S. declară că avea cunoştinţă despre faptul că cele două fete erau

obligate de către inculpat „să practice prostituţia şi le lua banii (...), le bătea şi le

înfometa. P. mi-a arătat foarte multe vânătăi pe picioare şi mi-a spus că ele sunt

bătute frecvent de către acesta. Tot de la P. am aflat că atunci când nu făceau ce

spunea B., acesta le ţinea închise în casă zile în şir.

În ce priveşte eroarea asupra persoanei vătămate M.P.A., aşa cum a susţinut şi

procurorul, în cuvântul în dezbateri, chiar dacă inculpatul a avut un dubiu sau

îndoială cu privire la vârsta acesteia, instanţa de fond a reţinut că acest dubiu nu este

suficient pentru a fi în prezenţa cauzei de neimputabilitate prevăzute de art. 30

C.pen., astfel cum a motivat inculpatul. Mai mult, din declaraţia martorului T.D.G.

rezultă că inculpatul ştia despre partea civilă că este minoră, martorul declarând

următoarele: „după arestarea lui B., acesta m-a sunat şi m-a chemat la el acasă şi

mi-a spus că el este acuzat că a exploatat sexual pe V. şi P., moment în care mi-a

spus că P. este minoră. Eu i-am reproşat lui B. de ce m-a minţit şi nu mi-a spus că P.

este minoră.”

Este de esenţa infracţiunii de proxenetism practicarea prostituţiei, iar în modalitatea

traficului de persoane în scopul practicării prostituţiei, aceasta se realizează prin

efectuarea unor acte de comerţ cu persoane, în vederea practicării prostituţiei. Or,

din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul tocmai asta a făcut, comerţ cu

persoanele vătămate.

În contextul celor de mai sus, instanţa de fond a constatat corectă încadrarea juridică

dată faptelor prin rechizitoriu, astfel că a respins cererea de schimbare a încadrării

juridice formulată de inculpat.

Aşadar, faptele inculpatului B.V.A., astfel cum au fost descrise mai sus, întrunesc

elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori şi

proxenetism, prevăzute de art. 210 alin. (1) lit. a) şi art. 211 alin. (1) şi alin. (2)

C.pen., săvârşite în concursul real de infracţiuni, reglementat de art. 38 alin. (1)

C.pen.

În speţă, elementul material al laturii obiective al celor două infracţiuni, constă în

recrutarea, adăpostirea şi primirea persoanei vătămate O.V.A. şi M.P.A. (minoră),

Page 6: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 5 din 62

prin constrângere – ameninţări şi loviri, în scopul exploatării prin determinarea la

practicarea prostituţiei.

Faptele au fost săvârşite cu forma de vinovăţie specifică, respectiv intenţia directă,

inculpatul prevăzând şi urmărind producerea rezultatul faptelor sale, respectiv

obţinerea de foloase patrimoniale, prin exploatarea fetelor.

Constatând, dincolo de orice dubiu, că faptele pentru care inculpatul B.V.A. a fost

trimisă în judecată există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat,

instanţa de fond a pronunţat condamnarea acestuia, rezolvând acţiunea penală

potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C.pr.pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 62 din 18.02.2015 pronunţată de Tribunalul Arad în

dosarul nr. 5306/108/2014, a formulat apel inculpatul B.V.A., înregistrat pe rolul Curţii

de Apel Timişoara la data de 04.03.2015 sub nr. 5306/108/2014.

În cuprinsul motivelor de apel formulate, inculpatul B.V.A. a solicitat, în principal, în

temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (2) lit. a) C.pr.pen., admiterea apelului formulat,

desfiinţarea sentinţei primei instanţe, iar în rejudecare, admiterea cererii de

schimbare a încadrării juridice din infracţiunile de trafic de persoane, prev. de art. 210

alin. (1) lit. a) C.pen., şi trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) C.pen.,

în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) C.pen., urmând a se

pronunţa o pedeapsă îndreptată spre minimul special prevăzut de legea penală, cu

suspendarea executării sub supraveghere a acesteia, potrivit art. 91 C.pen.

În subsidiar, inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate, iar

în rejudecare, achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, în baza

art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. d) C.pr.pen., iar pentru infracţiunea de trafic de

persoane aplicarea unei pedepse îndreptate spre minim, cu aplicarea art. 91 C.pen.,

având în vedere că se află la prima abatere, fiind infractor primar, a recunoscut

săvârşirea faptelor aşa cum s-au petrecut şi nu cum au fost interpretate prin

rechizitoriu.

Din analiza sentinţei apelate, prin prisma motivelor de apel invocate şi analizate din

oficiu, în limitele prev. de art. 417 alin. (2) C.pr.pen., Curtea reţine următoarele:

Instanţa de apel îşi însuşeşte starea de fapt reţinută de prima instanţă, precum şi

raţionamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale

procesului penal, respectiv urmărire penală şi judecată şi din care rezultă vinovăţia

inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de

minori.

Vinovăţia inculpatului cu privire la fapta reţinută prin actul de sesizare a instanţei

rezultă din declaraţiile inculpatului, declaraţiile declaraţie persoanelor vătămate

O.V.A., M.P.A., declaraţiile martorilor G.C.R., C.A.D., Ş.I., M.M., P.T., S.A.G.,

M.V.G., M.S.,T.D.G., S.E.F., B.V., proces-verbal percheziţie domiciliară, înscrisuri din

care rezultă faptul că în perioada mai-august 2014, prin constrângere şi ameninţări,

Page 7: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 6 din 62

inculpatul le-a determinat pe persoanele vătămate O.V.A. şi M.P.A. (minoră) să

practice prostituţia, în favoarea sa, în garsoniera pe care le-a închiriat-o în acest

sens.

Solicitarea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de trafic

de persoane şi trafic de minori, prevăzut de art. 210 alin. (1) lit. a) şi art. 211 alin. (1)

C.pen., în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) C.pen., este

nefondată.

Criteriul de diferenţiere între cele două infracţiuni îl constituie existenţa sau absenţa

elementului de viciere a poziţiei subiective (a manifestării libere de conştiinţă şi

voinţă) a persoanei care se prostituează, viciere realizabilă prin violenţă psihică sau

fizică, inducerea în eroare ori orice formă de constrângere.

Din această perspectivă, atunci cand elementul de denaturare a factorului subiectiv

există, fapta este încadrată juridic ca infracţiune de trafic de persoane, iar în ipoteza

absenţei acestuia, încadrarea juridică este ca infracţiune de proxenetism.

În cauză, din analiza întregului material probator rezultă dincolo de orice îndoială

rezonabilă faptul că inculpatul a săvărşit infracţiunea de trafic de persoane şi trafic de

minori prin recrutarea, adăpostirea şi primirea persoanelor vătămate O.V.A. şi M.P.A.

(minoră), prin constrângere – ameninţări şi loviri, în scopul exploatării prin

determinarea la practicarea prostituţiei.

De altfel, inculpatul a recunoscut că le-a determinat şi le-a înlesnit persoanelor

vătămate practicarea prostituţiei, aducându-le clienţi. El nu recunoaşte, însă, că le-ar

fi obligat sau constrâns în vreun fel să practice prostituţia, cu toate că actele şi

probele administrate în cauză confirmă contrariul.

Astfel, declaraţiile persoanelor vătămate se coroborează cu declaraţiile martorilor Ş I.

(din faza de urmărire penală), S.A.G., M.S. din care rezultă că persoanele vătămate

erau sechestrate în garsoniera inculpatului sau prezentau urme de lovire, aşa cum

rezultă din declaraţia martorului M.S., potrivit căreia inculpatul „le bătea şi le

înfometa” pe cele două persoane vătămate. De asemenea persoana vătămată

M.P.A. i-a arătat foarte multe vânătăi pe picioare şi i-a spus că ele sunt bătute

frecvent de către acesta. Tot de la persoana vătămată a aflat că atunci când nu

făceau ce spunea B., acesta le ţinea închise în casă zile în şir.

Curtea înlătură apărările inculpatului referitoare la faptul că nu ar fi constrâns

persoanele vătămate la practicarea prostituţiei, deoarece nu toţi martorii ar fi declarat

în acest sens, iar unii şi-au schimbat declaraţia în faţa instanţei, deoarece instanţa de

apel constată că de regulă - atunci când s-au respectat regulile procedurale - aşa

cum este cazul în speţă - declaraţiile care reflectă cel mai exact adevărul sunt cele

pe care părţile sau martorii le-au scris în momentele iniţiale ale urmăririi penale,

precum şi cele în care acesta a relatat liber faptele într-un moment când nu a fost

încă în măsură să conceapă strategii de apărare, respectiv când nu s-au aliniat unor

Page 8: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 7 din 62

scenarii construite în apărarea inculpaţilor. De altfel, martora Ş.I. nu a relatat în faţa

instanţei de apel un motiv plauzibil referitor la faptul pentru care şi-a schimbat

declaraţia din faza de urmărire penală, motiv pentru care va da eficienţă declaraţiei

date de aceasta în faza de urmărire penală.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de minori, solicitarea inculpatului privind

achitarea sa potrivit art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. d) C.pr.pen., pe motiv că nu

a cunoscut faptul că persoana vătămată M.P.A. este minoră, fiind dată cauza de

neimputabilitate - eroarea, este nefondată.

Astfel, în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 30 C.p. privind eroarea, deoarece

inculpatul cunoştea faptul că persoana vătămată este minoră, aşa cum rezultă din

declaraţia martorului T.D.G.

Solicitările inculpatului privind reducerea cuantumului pedepsei pentru infracţiunea

de trafic de persoane şi aplicarea dispoziţiilor art. 91 C.pen. privind suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei, sunt nefondate.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile generale

prevăzute de art. 74 C.pen. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă

scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea

legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce

priveşte comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în

aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi

evitarea săvârşirii altor fapte penale.

La stabilirea pedepselor s-a avut în vedere gravitatea faptelor, pericolul social care a

adus atingere relaţiilor sociale referitoare la persoanele vulnerabile, dar şi aspectele

favorabile inculpatului precum lipsa antecedentelor penale, faptul că s-a prezentat în

faţa instanţei la fiecare chemare, a avut o conduită bună, motiv pentru care prima

instanţa a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prev. de art. 75 alin.

(2) lit. b) C.pen., respectiv împrejurările legate de fapta comisă care diminuează

gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului, astfel încăt nu se impune

reducerea pedepselor aplicate de 2 ani închisoare, respectiv 3 ani şi 4 luni

închisoare, acestea fiind corect individualizate prin orientarea sub minimul special

prevăzut de lege ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare, instanţa de apel constată că în cauză

nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 91 C.pen. privind suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei, deoarece pedeapsa rezultantă aplicată ca urmare a concursului

de infracţiuni este mai mare de 3 ani.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 pct.1, lit. b) C.pr.pen., s-a respins

ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.V.A. împotriva sentinţei penale nr.

62/18.02.2015, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 5306/108/2014.

Page 9: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 8 din 62

&.Drept procesual penal

1. Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Soluţie nejustificat de blândă în

raport de gravitatea infracţiunii şi periculozitatea infractorului.

Respingerea acordului şi trimiterea cauzei la procuror în vederea

continuării urmăririi penale

Codul de procedură penală: art. 478 – art. 485

Codul penal : art. 301, art. 35, art. 5

Potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) lit. b) C.pr.pen., instanţa va putea respinge

acordul de recunoaştere a vinovăţiei dacă apreciază că soluţia cu privire la care s-a

ajuns la un acord între procuror şi inculpat este nejustificat de blândă în raport cu

gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

Potrivit art. 479 C.pr.pen., acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect

recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă

în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma

de executare a acesteia.

Potrivit art. 485 alin. (1) lit. a) C.pr.pen., instanța admite acordul de recunoaştere a

vinovăţiei şi dispune una dintre soluţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) – (4), care nu

poate crea pentru inculpat o situaţie mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un

acord, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 - 482 cu privire la toate

faptele reţinute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului; iar potrivit art.

482 lit. e) și h), acordul cuprinde încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa prevăzută

de lege, felul şi cuantumul, precum şi forma de executare a pedepsei ori soluţia de

renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la

care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat.

Faţă de limitele de pedeapsă şi modalitatea de individualizare a executării pedepsei,

criticile vizând aprecierea de către prima instanță a soluţiei consemnate în acord ca

fiind nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau periculozitatea

infractorului sunt neîntemeiate.

În mod corect prima instanță a apreciat ca nejustificat de blândă în principal

modalitatea de executare, constând în amânarea aplicării pedepsei, fără a i se

impune inculpatului nicio obligaţie, prevăzută de dispoziţiile art. 85 alin. (2) C.pen., în

special cea prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. j) C.pen.

Page 10: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 9 din 62

Chiar dacă obligaţiile prev. de art. 85 alin. (2) C.pr.pen. sunt la aprecierea organului

judiciar, greşita apreciere a oportunităţii aplicării lor în acordul de recunoaştere a

vinovăţiei poate fi cenzurată de instanţă în analiza pedepsei aplicate.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală nr. 734/A din 15 iulie 2015, Conf.univ.dr. M.B.

Prin sentinţa penală nr. 108 din 26.03.2015, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în

dosarul nr. 539/290/2015, în baza art. 485 alin. (2) C.pr.pen., a fost respins acordul

de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timişoara cu inculpatul I.V., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de

interese în formă continuată (4 acte materiale), prevăzută de art. 301 alin. (1) C.pen.,

cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. şi art. 5 C.pen., în dosarul penal nr. 140/P/2013 şi

s-a dispus trimiterea dosarului procurorului în vederea continuării urmăririi penale.

În baza art. 275 alin. (3) C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în

sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că:

Pe rolul Judecătoriei Reşiţa, la data de 12.02.2015, a fost înregistrat sub nr. dosar

539/290/2015, acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Timişoara cu inculpatul I.V., cercetat, în dosarul penal nr.

140/P/2013, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată,

faptă prev. de art. 301 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. şi art. 5

C.pen.

S-a reţinut în esenţă, ca situaţie de fapt, că inculpatul, în calitate de primar al

comunei Z. M., a încredinţat contracte de arendare către o societate agricolă la care

fiul său era preşedintele consiliului de administraţie, realizând astfel, în mod indirect,

un folos material pentru aceste persoane.

În cuprinsul acordului de recunoaştere a vinovăţie s-a prevăzut felul şi cuantumul

pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, respectiv pedeapsa de 1 an

închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 301 alin. (1) C.pen. cu aplicarea

art. 35 alin. (1) şi art. 5 C.pen., amânarea aplicării pedepsei pe un termen de

supraveghere de 2 ani, conform art. 83 C.pen. şi art. 84 C.pen. cu aplicarea art. 5

C.pen., cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat.

Analizând acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat în data de 09.02.2015, în

dosarul penal nr. 140/P/2013, între Parchetul de pe lângă Curtea de apel Timişoara

şi inculpatul I.V., instanţa de fond a constatat că, în cauză, soluţia consemnată în

acord este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii şi periculozitatea

inculpatului, motiv pentru care a respins acest acord de recunoaştere a vinovăţiei

pentru următoarele considerente:

Page 11: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 10 din 62

În cuprinsul acordului de recunoaştere a vinovăţie s-a prevăzut felul şi cuantumul

pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, respectiv pedeapsa de 1 an

închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzute de art. 301

alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., art. 5 C.pen. În ceea ce priveşte

modalitatea de executare a pedepsei, în temeiul art. 83 şi art. 84 C.pen., s-a convenit

amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani,

stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. În baza art. 85 alin. (1) C.pen., s-a dispus obligarea

inculpatului la respectarea, pe durata termenului de supraveghere, a următoarelor

obligaţii:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 301 alin. (1) C.pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), alin. (2)

C.pen., inculpatului i s-a interzis, pe termen de un an exerciţiul dreptului de a fi ales

în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o

funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) lit. b) C.pr.pen., instanţa va putea respinge

acordul de recunoaştere a vinovăţiei dacă apreciază că soluţia cu privire la care s-a

ajuns la un acord între procuror şi inculpat este nejustificat de blândă în raport cu

gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

În primul rând, considerarea pericolului social concret al infracţiunii şi al inculpatului

se va realiza prin raportare la modalitatea de comitere a infracţiunii, starea de pericol

creată, natura şi gravitatea consecinţelor infracţiunii, precum şi natura şi frecvenţa

infracţiunilor care constituie antecedenţa penală a inculpatului, astfel cum acestea au

fost evidenţiate în cuprinsul acordului de recunoaştere a vinovăţiei.

Observând aceste criterii, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a înţeles să

încredinţeze contractele de arendare către o societate agricolă la care fiul său era

preşedintele consiliului de administraţie, realizând astfel, în mod indirect, un folos

material pentru aceste persoane. Astfel, s-a reţinut că, în baza acelor patru contracte

de arendare semnate din partea Consiliului Local al comunei Z.M. de către primarul

I.V., fără a avea acordul Consiliului Local, Societatea Agricolă Z.B. Z.M. a încasat de

la APIA plăţi în valoare de 2.152.183,91 lei, în campaniile 2008-2013.

Modalitatea concretă de comitere a infracţiunii de conflict de interese este de natură

să imprime faptei şi inculpatului un grad ridicat de periculozitate. În acest context, dar

şi prin raportare la criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 74

C.pen., instanţa de fond a apreciat că pedeapsa de 1 an închisoare, pentru

Page 12: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 11 din 62

săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de conflict de interese nu este adecvată

şi proporţională cu gravitatea faptelor comise, fiind orientată spre minimul special

prevăzut de lege.

Prima instanţă a apreciat că în cauză lipsa antecedentelor penale ale inculpatului nu

poate fi identificată ca un element care să justifice orientarea pedepsei spre minimul

special prevăzut de lege. În acest context, lipsa antecedentelor penale dovedeşte un

grad mai redus de periculozitate al inculpatului, însă nu suficient pentru a determina

aplicarea unei pedepse cu închisoarea în cuantum redus.

În al doilea rând, observând acordul de recunoaştere a vinovăţiei prin prisma

modalităţii de executare, instanţa de fond a constatat că în cauză s-a stabilit

amânarea aplicării pedepsei, însă inculpatului nu i-a fost impusă nicio obligaţie, dintre

cele prevăzute de dispoziţiile art. 85 alin. (2) C.pen.

De asemenea, s-a remarcat faptul că, în cazul săvârşirii infracţiunii de conflict de

interese, dispoziţiile art. 301 alin. (1) C.pen. stabilesc pedeapsa cu închisoarea de la

1 la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. Respectând

aceste dispoziţii legale, inculpatului i-a fost interzis, cu titlu de pedepse

complementare, pe o perioadă de un an, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile

publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică

exerciţiul autorităţii de stat.

În raport de dispoziţiile art. 68 C.pen., care stabilesc modalitatea de executare a

pedepselor complementare, instanţa de fond a constatat că, în cazul în care se

dispune amânarea aplicării pedepsei, pedepsele complementare nu se vor executa

pe durata termenului de supraveghere şi nici după expirarea acestui termen, cu

excepţia situaţiei în care intervine revocarea sau anularea măsurii.

Prin urmare s-a dedus că, în speţă, prin faptul că s-a optat pentru amânarea aplicării

pedepsei, executarea pedepsei complementare impusă inculpatului, ca pe o

perioadă de un an să nu exercite dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în

orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul

autorităţii de stat nu va mai opera, inculpatul beneficiind în continuare de această

prerogativă de exercitare a drepturilor vizate.

Ori, având în vedere, pe de-o parte textul de incriminare - art. 301 alin. (1) C.pen.-,

din cuprinsul căruia se deduce intenţia legiuitorului, ca persoanelor care se fac

vinovate de comiterea infracţiunii de conflict de interese, să le fie interzise drepturile

prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) C.pen., iar pe de altă parte

pericolul social concret al infracţiunii şi contextul actual şi de amploarea pe care au

înregistrat-o faptele de acest gen, instanţa apreciază că interzicerea acestor drepturi,

cu titlu de pedepse complementare trebuie să fie una efectivă, care să fie aptă să

producă consecinţe juridice.

Page 13: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 12 din 62

În aceste condiţii, modalitatea de executare a pedepsei apare ca fiind blândă, pe de-

o parte, prin prisma faptului că executarea pedepselor complementare este

suspendată prin amânarea aplicării pedepsei, iar pe de altă parte, prin prisma

faptului că, acestuia nu i-a fost impusă executarea obligaţiei prevăzute de art. 85 alin.

(2) lit. j) C.pen., respectiv obligarea inculpatului, ca pe durata termenului de

supraveghere să nu ocupe sau să nu execute funcţia, profesia, meseria ori

activitatea de care inculpatul s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

În această ordine de idei, nu se poate face abstracţie contextul actual şi de

amploarea pe care au înregistrat-o astfel de fapte a persoanelor care deţin funcţii

publice, acest gen de infracţiuni generând un sentiment de dezaprobare din partea

societăţii civile, care resimte necesitatea unei reacţii adecvate împotriva făptuitorilor,

pe măsura tulburărilor pe care le produc în mediul social, corespunzător gradului de

pericol creat prin săvârşirea lor.

Executarea pedepsei în modalitatea stabilită prin acord – lipsa obligaţiei de a nu

ocupa sau de a nu executa funcţia, profesia, meseria ori activitatea de care inculpatul

s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii - nu corespunde pe deplin funcţiei de

constrângere şi de reeducare, precum şi scopului preventiv al pedepsei, inculpatului

inducându-i-se astfel ideea că poate persevera în acest comportament contrar legii,

din moment ce, în continuare ar avea dreptul să exercite funcția publică de care s-a

folosit pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.

Exemplaritatea pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia trebuie să producă

efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra

altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în

situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la

săvârşirea de infracţiuni.

În al treilea rând, s-a reţinut faptul că, deşi inculpatului i-a fost interzisă, cu titlul de

pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a),

lit. b) C.pen., exercitarea aceloraşi drepturi nu a fost interzisă şi cu titlu de pedepse

accesorii, astfel cum impun dispoziţiile art. 65 alin. (1) C.pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 108 din 26.03.2015, pronunţată de Judecătoria Reşiţa

în dosarul nr. 539/290/2015, a declarat apel inculpatul I.V., înregistrat pe rolul Curţii

de Apel Timişoara la data de 05.06.2015 sub nr. 539/290/2015.

În motivarea apelului inculpatul I.V. a solicitat desfiinţarea sentinţei penale atacate ca

fiind netemeinică şi nelegală şi, pe fond, admiterea acordului de recunoaştere a

vinovăţiei, aplicând soluţia prev. de art. 396 alin. (4) C.pr.pen., întrucât în speţă sunt

îndeplinite condiţiile prev. de art. 480 C.pr.pen., iar modul în care este reglementat

acest acord de recunoaştere a vinovăţiei nu exclude încheierea acestuia în cazul

comiterii de infracţiuni pentru care este prevăzută şi pedeapsa complementară. La

încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei s-a avut în vedere că tragerea la

răspundere penală a inculpatului intervine după 6 ani de la comiterea ultimului act

Page 14: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 13 din 62

material, astfel că soluţia propusă, de amânare a aplicării pedepsei, nu poate fi

considerată nejustificat de blândă.

În ceea ce priveşte observaţia primei instanţe privind neimpunerea niciuneia din

obligaţiile prevăzute de art. 85 alin. (2) C.pen., a solicitat inculpatul să se observe că

obligaţiile cuprinse în acest articol nu sunt reglementate imperativ, impunerea lor fiind

lăsată la latitudinea organului de urmărire penală.

Referitor la limita de pedeapsă propusă prin acord, aceea de 1 an închisoare, s-a

avut în vedere că, sub aspectul limitelor pedepsei, legea penală mai favorabilă este

legea veche, iar din acest punct de vedere acordul este legal şi temeinic.

Examinând apelul formulat de către inculpatul I.V. prin prisma motivelor invocate cât

şi din oficiu, instanța apreciază că este neîntemeiat, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 479 C.pr.pen., acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect

recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă

în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma

de executare a acesteia.

Instanța a fost sesizată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cu

acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu inculpatul I.V., în sarcina căruia s-a

reținut săvârșirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată, cu privire la

care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat.

Criticile formulate în apel vizează greșita respingere a acordului de recunoaștere a

vinovăției, solicitându-se admiterea sesizării instanţei privind încheierea acordului de

recunoaştere a vinovăţiei formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timişoara.

Potrivit art. 485 alin. (1) lit. a) C.pr.pen., instanța admite acordul de recunoaştere a

vinovăţiei şi dispune una dintre soluţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) – (4), care nu

poate crea pentru inculpat o situaţie mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un

acord, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 – art. 482 cu privire la

toate faptele reţinute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului; iar

potrivit art. 482 lit. e) și h), acordul cuprinde încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa

prevăzută de lege, felul şi cuantumul, precum şi forma de executare a pedepsei ori

soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu

privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat.

Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției se constată că pedeapsa pentru

infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, obiect al acordului a fost stabilită potrivit

prev. art. 301 alin.(1) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. şi art. 5 C.pen., are

ca limite legale închisoarea între 1 an și 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a

ocupa o funcţie publică.

Page 15: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 14 din 62

Prin acordul menţionat s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea

infracţiunii de conflict de interese, prev. de art. 301 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art.

35 alin. (1) C.pen., art. 5 C.pen.

În temeiul art. 83 şi art. 84 C.pen., modalitatea de executare a pedepsei, convenită a

fost amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani,

stabilit în condiţiile art. 82 C.pen., fiind stabilite doar obligaţiile imperative stabilite de

art. 85 alin. (1) C.pen.

În baza art. 301 alin. (1) C.pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), alin. (2)

C.pen., inculpatului i s-a interzis, pe termen de un an exerciţiul dreptului de a fi ales

în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o

funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Faţă de limitele de pedeapsă şi modalitatea de individualizare a executării pedepsei,

criticile vizând aprecierea de către prima instanță a soluţiei consemnate în acord ca

fiind nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau periculozitatea

infractorului nu pot fi avute în vedere.

Astfel, din probele administrate rezultă că inculpatul, primar al localităţii Z.M., a

semnat din partea Consiliului Local al comunei Z.M., fără a avea acordul Consiliului

Local în acest sens, patru contracte de arendare în anii 2007, 2008, 2009 cu

Societatea Agricolă Z.B. la care fiul său era preşedintele consiliului de administraţie,

prin aceste acte realizând astfel, în mod indirect, un folos material pentru aceste

persoane, întrucât Societatea Agricolă Z.B Z.M. a încasat de la APIA plăţi în valoare

de 2.152.183,91 lei, în campaniile 2008-2013.

Având în vedere caracterul continuat al actelor care s-au succedat pe parcursul

anilor 2007-2009, perioada lungă de timp pe parcursul căreia inculpatul a perpetuat

obţinerea de foloase materiale de către Societatea Agricolă Z.B la care fiul său era

preşedintele consiliului de administraţie, această societate încasând de la APIA plăţi

în campaniile 2008-2013, cuantumul mare al folosului material obţinut, respectiv plăţi

în valoare de 2.152.183,91 lei, imprimă faptelor un caracter grav şi nu pot justifica

aplicarea unei pedepse la minimul special prevăzut de lege.

Circumstanţele legate de persoana inculpatului, constând în lipsa antecedentelor

penale nu pot fi valorificate în contextul gravităţii faptelor pentru care s-a încheiat

acordul, reprezentând o rezultatul unei atitudini civice normale, mai ales faţă de

funcţia de primar din care inculpatul a acţionat în conflict de interese.

În mod corect însă prima instanță a apreciat ca nejustificat de blândă în principal

modalitatea de executare, constând în amânarea aplicării pedepsei, fără a i se

impune inculpatului nicio obligaţie, prevăzută de dispoziţiile art. 85 alin. (2) C.pen., în

special cea prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. j) C.pen.

Deşi inculpatului i s-a interzis, ca pedeapsă complementară, exerciţiul dreptului de a

fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o

Page 16: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 15 din 62

funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă complementară obligatorie

potrivit art. 301 alin. (1) C.pen., prin modalitatea de executare stabilită, aplicarea

pedepsei complementare obligatorii devine lipsită de conţinut, aceasta neputând fi

executată în situaţia amânării aplicării pedepsei. Or, sistemul de pedepse principale,

accesorii şi complementare au menirea ca împreună să asigure funcţiile de

constrângere, exemplaritate, reeducare şi eliminare, iar pedepsele complementare

complinesc şi completează represiunea, fiind cu atât mia importantă efectivitatea lor

acolo unde legea prevede aplicarea obligatorie.

Prin urmare, contrar criticilor din apel, efectivitatea pedepsei complementare a

interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică în situaţia săvârşirii de către inculpat

a infracţiunii de conflict de interese în formă continuată, pe parcursul anilor 2007-

2009, din postura de primar, este la fel de importantă ca şi pedeapsa principală,

doar în acest fel putându-se realiza funcţia de reeducare a inculpatului care a

suprapus interesele personale peste cele ale autorităţii publice, încălcându-şi

obligaţia de probitate.

Chiar dacă obligaţiile prevăzute de art. 85 alin. (2) C.pr.pen. sunt la aprecierea

organului judiciar, greşita apreciere a oportunităţii aplicării lor în acordul de

recunoaştere a vinovăţiei poate fi cenzurată de instanţă în analiza pedepsei aplicate.

Prin urmare, soluția concretă din prezentul acord, a stabilit o soluție nejustificat de

blândă privită ca ansamblu.

Pentru aceste considerente, în baza art. 488 alin. (4) lit. a) C.pr.pen., s-a respins ca

nefondat apelul declarat de inculpatul I.V. împotriva sentinţei penale nr.

108/26.03.2015, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosar nr. 539/290/2015.

2. Calitatea de parte responsabilă civilmente a unității administrativ-

teritoriale în raport de infracțiunea de deturnare de fonduri reținută în

sarcina primarului. Admisibilitate. Respingerea excepției lipsei calității

procesuale pasive invocată de unitatea administrativ-teritorială

Codul de procedură penală : art. 86 - art. 87

Legea nr. 273/2006 : art. V

Legea nr. 255/2012 : art. 2

Legea nr. 500/2012 : art. 22

Cu privire la excepția calității procesuale pasive invocată de Comuna S. Județul A.,

Curtea reține că potrivit art. V alin. (1) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr.

15/08.05.2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor

sociale de sănătate şi al finanţelor publice: „1) Sumele defalcate din taxa pe valoarea

adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale acordate unităţilor administrativ-

teritoriale în anul 2012 prin Hotărârea Guvernului nr. 255/2012 privind alocarea unei

sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de

stat pe anul 2012, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale, pentru plata unor

Page 17: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 16 din 62

arierate aferente cheltuielilor curente şi de capital, precum şi pentru cofinanţarea

unor proiecte cu finanţare externă nerambursabilă, neutilizate până la data intrării în

vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se restituie de către ordonatorii principali

de credite ai bugetelor locale la bugetul de stat, în contul din care acestea au fost

încasate.” În speţă, s-a reţinut că suma de 250.752.76 lei a fost folosită în alte

scopuri decât destinaţia dată de H.G. nr. 255/2012, respectiv pentru plata unor

contracte de prestări servicii încheiate tot în numele şi interesul comunei S. Conform

art. V din O.U.G. nr. 15/2012, anterior citat, această sumă trebuia să fie restituită la

data intrării în vigoare a acestei ordonanţe din bugetul local către care fusese

repartizată, ca nefolosită. Infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului P.G. nu este

cea de delapidare – care presupune folosirea banilor în scop personal şi păgubirea

persoanei juridice în numele căreia acţionează inculpatul, ci de deturnare de fonduri

– astfel că unitatea administrativ teritorială nu este exonerată de obligaţia de a restitui

sumele conform art. V din O.U.G. nr. 15/2012.

Nici faptul că în art. 2 din H.G. nr. 255/2012 se prevede că: „Ordonatorii principali de

credite răspund de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei

alocate potrivit prevederilor art. 1”, nu înlătură obligaţia comunei S. de a restitui

sumele în speţă., ci doar stabileşte responsabilitatea persoanei abilitatea cu utilizarea

lor. De altfel, se observă că acest text legal nu diferă de reglementarea generală

privind atribuţiile şi responsabilitatea ordonatorilor de credite prevăzută de art. 22 din

Legea nr. 500/2002 republicată privind finanţele publice.

Pe de altă parte, se constată că atâta vreme cât a existat şi o hotărâre a Consiliului

Local S. în sensul în care a acţionat inculpatul, nu se poate reţine că acesta şi-a

depăşit întru totul atribuţiile sale legale şi actele efectuate nu ar mai fi ale unităţii

administrativ teritoriale.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală nr. 718/A din 1 iulie 2015, Conf.univ.dr.M.B.

Prin sentinţa penală nr. 161/29.04.2015 pronunţată de Tribunalul Arad s-a respins

excepţia lipsei calităţii de parte responsabilă civilmente formulată de comuna S., jud.

Arad.

În baza art. 80 C.pen., s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul

P.G., pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, prevăzută de art. 307

alin. (1) raportat la art. 35 alin. (1) C.pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C.pen.

În baza art. 81 C.pen., s-a aplicat inculpatului sancţiunea avertismentului.

În baza art. 397 alin. (1), raportat la art. 25 alin. (1) C.pr.pen., s-a admis acţiunea

civilă exercitată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti,

şi inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente comuna S.,

jud. A., la plata sumei de 250.752,76 lei către partea civilă.

Page 18: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 17 din 62

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul

întocmit la data de 30 ianuarie 2015 în dosarul nr. 1180/310/P/2012 al Parchetului de

pe lângă Judecătoria Lipova, înregistrat la data de 2 februarie, a fost trimis în

judecată inculpatul P.G., pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri,

prevăzută de art. 307 alin. (1), raportat la 35 alin. (1), cu aplicarea art. 5 C.pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 161/29.04.2015 pronunţată de Tribunalul Arad în

dosarul nr. 266/108/2015 a declarat apel, în termen legal, partea responsabilă

civilmente Comuna S. solicitând ca în rejudecarea laturii civile a cauzei să se

constate lipsa calităţii sale de parte responsabilă civilmente.

În motivarea apelului au fost invocate dispoziţiile art. 2 din H.G. nr. 255/2012 şi s-a

susţinut că din coroborarea acestora cu prevederile art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea

nr. 215/2001 rezultă că inculpatul, în calitatea sa de primar şi de ordonator de

credite, este singura persoană responsabilă pentru alocarea nelegală a fondurilor cu

destinaţie specială. Totodată, s-a apreciat ca nerelevant faptul că în baza hotărârii

Consiliului Local al Comunei S. fondurile alocate prin H.G. nr. 255/2012 au fost

folosite în interesul comunie şi nu în interesul personal al inculpatului întrucât acesta,

în calitatea sa de primar, a fost cel care a întocmit proiectul bugetului local la finalul

anului 2012 şi în care a inclus, în mod nelegal, aceste sume. Pe de altă parte, au fost

invocate motive pentru care în cazul obligării comunei la plata în solidar cu inculpatul

a sumei de 250.752,76 lei către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice s-ar

dezechilibra complet activitatea acesteia, fiind pus în pericol şi fondul de salarii

aferent anului 2015.

Analizând apelul declarat în cauză de partea responsabilă civilmente, prin prisma

motivelor invocate de aceasta şi în limitele în care cauza a fost devoluată, instanţa

constată că este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Aşa cum în mod corect a reţinut şi Tribunalul Arad, în speţă, inculpatul P.G., în

calitate de primar al comunei S., nu a dispus personal de fondurile alocate prin H.G.

nr. 255/2012, ci cu aprobarea dată prin Hotărârea Consiliului Local al comunei S. nr.

44 din 27.04.2012. Astfel, prin hotărârea menţionată s-a aprobat rectificarea

bugetului de venituri şi cheltuieli al comunei S. pe anul 2012 şi lista de investiţii

conform anexei, aducerea la îndeplinire a celor aprobate fiind încredinţată primarului

şi compartimentului financiar contabil propriu. În preambulul hotărârii sunt menţionate

documentele avute în vedere la adoptarea hotărârii, între acestea fiind indicată atât

H.G. nr. 255/2012 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la

dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, pentru unele unităţi

administrativ –teritoriale, cât şi adresa nr. 16360/17.04.2012 a Direcţiei Generale a

Finanţelor Publice Arad.

Conform prevederilor art. 21 din Legea nr. 215/2001, „unităţile administrativ-teritoriale

sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu

propriu”, acestea sunt „titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele

privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care

Page 19: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 18 din 62

acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în

condiţiile legii”; iar art. 23 alin. (1) din acelaşi act normativ relevă faptul că „autorităţile

administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi

municipii sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi

deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive”. În acest sens, în art. 63 alin. (1) lit. c)

şi alin. (4) din Legea nr. 215/2001 se prevede că primarul îndeplineşte atribuţii

referitoare la bugetul local, iar în realizarea acestor atribuţii: a) exercită funcţia de

ordonator principal de credite; b) întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de

încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului local; c) iniţiază,

în condiţiile legii, negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emiterea de titluri

de valoare în numele unităţii administrativ-teritoriale; d) verifică, prin compartimentele

de specialitate, corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial,

atât a sediului social principal, cât şi a sediului secundar. Referitor la Consiliul local,

art. 36 din acelaşi act normativ prevede atribuţii privind dezvoltarea economico-

socială şi de mediu a comunei, oraşului sau municipiului; iar în realizarea acestor

atribuţii a) aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul

de utilizare a rezervei bugetare şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar; b)

aprobă, la propunerea primarului, contractarea şi/sau garantarea împrumuturilor,

precum şi contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare, în

numele unităţii administrativ-teritoriale, în condiţiile legii; c) stabileşte şi aprobă

impozitele şi taxele locale, în condiţiile legii; d) aprobă, la propunerea primarului,

documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes local, în

condiţiile legii; e) aprobă strategiile privind dezvoltarea economică, socială şi de

mediu a unităţii administrativ-teritoriale; f) asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile

necesare implementării şi conformării cu prevederile angajamentelor asumate în

procesul de integrare europeană în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor

pentru serviciile furnizate cetăţenilor.

În lămurirea situaţiei în speţă, instanţa de apel constată că se impune a se avea în

vedere definiţiile date de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 273/29 iunie 2006 privind

finanţele publice locale unor termeni, precum: buget - documentul prin care sunt

prevăzute şi aprobate în fiecare an veniturile şi cheltuielile sau, după caz, numai

cheltuielile, în funcţie de sistemul de finanţare a instituţiilor publice; buget local -

documentul prin care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an veniturile şi cheltuielile

unităţilor administrativ-teritoriale; execuţie bugetară - activitatea de încasare a

veniturilor bugetare şi de efectuare a plăţii cheltuielilor aprobate prin buget;

ordonanţarea cheltuielilor - faza din procesul execuţiei bugetare, în care se confirmă

că livrările de bunuri şi servicii au fost efectuate sau alte creanţe au fost verificate şi

că plata poate fi realizată; plata cheltuielilor - faza din procesul execuţiei bugetare,

reprezentând actul final prin care instituţia publică achită obligaţiile sale faţă de terţi;

proces bugetar - etapele consecutive de elaborare, aprobare, executare, control şi

raportare ale bugetului, care se încheie cu aprobarea contului anual de execuţie a

acestuia; rectificare bugetară locală - operaţiunea prin care se modifică, în cursul

exerciţiului bugetar, bugetele, cu obligativitatea menţinerii echilibrului bugetar”. Ca

Page 20: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 19 din 62

atare, rezultă că unitatea administrativ teritorială are personalitate juridică, fiind

reprezentată în relaţiile cu terţii de primar, însă în anumite domenii, cum este şi cel al

bugetului local şi cheltuirea fondurilor alocate, decizia finală aparţine consiliului local.

În speţă, în vederea cheltuirii sumelor alocate comunei S. prin H.G. nr. 255/2012 s-a

operat o rectificare bugetară locală de către Consiliul Local, desigur la propunerea

primarului, însă acesta nu a procedat la etapa de execuţie bugetară fără a avea

(măcar formal) acordul organului deliberativ.

Potrivit art. V alin. (1) din O.U.G. nr. 15/08.05.2012 privind stabilirea unor măsuri

financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice: „1)

Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale

acordate unităţilor administrativ-teritoriale în anul 2012 prin H.G. nr. 255/2012 privind

alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului,

prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale,

pentru plata unor arierate aferente cheltuielilor curente şi de capital, precum şi pentru

cofinanţarea unor proiecte cu finanţare externă nerambursabilă, neutilizate până la

data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se restituie de către

ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale la bugetul de stat, în contul din

care acestea au fost încasate.” În speţă, s-a reţinut că suma de 250.752.76 lei a fost

folosită în alte scopuri decât destinaţia dată de H.G. nr. 255/2012, respectiv pentru

plata unor contracte de prestări servicii încheiate tot în numele şi interesul comunei

S.. Conform art. V din O.U.G. nr. 15/2012, anterior citat, această sumă trebuia să fie

restituită la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe din bugetul local către care

fusese repartizată, ca nefolosită. Infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului P.G. nu

este cea de delapidare – care presupune folosirea banilor în scop personal şi

păgubirea persoanei juridice în numele căreia acţionează inculpatul, ci de deturnare

de fonduri – astfel că unitatea administrativ teritorială nu este exonerată de obligaţia

de a restitui sumele conform art. V din O.U.G. nr. 15/2012.

Nici faptul că în art. 2 din H.G. nr. 255/2012 se prevede că: „Ordonatorii principali de

credite răspund de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei

alocate potrivit prevederilor art. 1”, nu înlătură obligaţia comunei S. de a restitui

sumele în speţă., ci doar stabileşte responsabilitatea persoanei abilitatea cu utilizarea

lor. De altfel, se observă că acest text legal nu diferă de reglementarea generală

privind atribuţiile şi responsabilitatea ordonatorilor de credite prevăzută de art. 22 din

Legea nr. 500/2002 republicată privind finanţele publice.

Pe de altă parte, se constată că atâta vreme cât a existat şi o hotărâre a Consiliului

Local S. în sensul în care a acţionat inculpatul, nu se poate reţine că acesta şi-a

depăşit întru totul atribuţiile sale legale şi actele efectuate nu ar mai fi ale unităţii

administrativ teritoriale.

Faţă de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) C.pr.pen. s-

a dispus respingerea apelului declarat în cauză, ca nefondat.

Page 21: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 20 din 62

3. Contestaţia în anulare. Extinderea motivelor contestaţiei la nemotivarea

opiniei minoritare adoptată în cadrul completului de divergenţă.

Inadmisibilitate. Motivul contestaţiei în anulare privind existenţa probelor

la dosarul de fond cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Necesitatea raportării acestui motiv la cauzele legale de încetare a

procesului penal. Extinderea la motivele de achitare. Nelegalitate.

Respingerea contestaţiei în anulare

Codul de procedură penală: art. 426

Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac, prin care pot fi

reparate erori de neînlăturat pe alte căi, şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind

actele de procedură şi nu un motiv care ar constitui o nulitate privind fondul cauzei.

Un prim motiv invocat de către contestator este acela că, instanţa de apel, la

termenul deliberării din data de 19.02.2015, nefiind întrunită unanimitatea în

adoptarea soluţiei asupra chestiunilor supuse deliberării, a repus cauza pe rol potrivit

art. 394 alin.(5) C.pr.pen. pentru reluarea judecării în complet de divergentă, dar în

cuprinsul deciziei penale nr. 361/2015 din 27 martie 2015, nu se face referire la

opinia separată care a determinat neîntrunirea unanimităţii completului de deliberare

în adoptarea soluţiei, şi nu s-a făcut vorbire despre motivarea acestei opinii separate.

Acest motiv nu se circumscrie niciunui caz de contestaţie în anulare prevăzut de art.

426 alin. (1) C.pr.pen. neputând astfel fundamenta admiterea căii extraordinare de

atac formulate. Pe de altă parte, motivul invocat este şi nefondat, în condiţiile în care,

în complet de divergenţă hotărârea se poate lua cu unanimitate dispoziţiile art. 394

alin. (1) – (3) C.pr.pen. fiind aplicabile şi în cazul reluării judecăţii în complet de

divergenţă potrivit art. 394 alin. (5).

Contestatorul a invocat în continuare cazul prev. de art.426 alin.(1) lit. b) C.pr.pen.

Acest motiv al contestației în anulare vizează situaţia:„când inculpatul a fost

condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal”.

Se observă pe de o parte, că textul de lege face referire la existența la dosar a unor

probe, pe care instanța, care a pronunțat hotărârea definitivă nu le-a observat, iar pe

de altă parte, aceste probe ar conduce la încetarea procesului penal, existând o

cauză de nepedepsire.

Din cuprinsul normei legale mai sus enunțate, dar și din punct de vedere al

probatoriului pentru motivul contestației în anularea invocat, se cere ca, probele

referitoare la soluția de încetare a procesului penal să existe la dosar, instanța care

soluționează contestația în anulare neputând modifica încadrarea juridică ori starea

de fapt, decât dacă în urma admiterii unei contestații în anulare pentru alte motive

decât cel invocat, s-ar proceda la rejudecarea cauzei.

Page 22: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 21 din 62

Contestatorul invocă în sprijinul acestui caz prevederile art. 426 alin.(1) lit. b)

C.pr.pen. împrejurarea că instanţa de fond în mod corect ar fi sesizat faptul că în faza

de urmărire penală, întreg probatoriul a fost defectuos administrat, iar în cauză există

numeroase lacune şi erori, sau că instanţa de apel ar fi reţinut o cu totul altă stare de

fapt.

Aceste motive nu se circumscriu însă situaţiei de la art. 426 alin.(1) lit. b) C.pr.pen.

care vizează exclusiv cauzele de încetare a procesului penal, cu referire la art. 16 lit.

e) – h) şi j) C.pr.pen., neputând fi extinse la alte cazuri prevăzute de art. 16 alin.(1)

lit. a) – d) C.pen. care presupun pronunţarea unei hotărâri de achitare.

Faţă de claritatea textului art. art. 426 alin. (1) lit. b), C.pr.pen, dar şi faţă de

caracterul expres şi limitativ al cazurilor de contestaţie în anulare, nu este posibilă o

extindere artificială a situaţiilor în care se poate anula o hotărâre judecătorească

definitivă, pe baza unor interpretări nepermise de lege care ar fi de natură să

conducă la o rejudecare a cauzei cu ocolirea dispoziţiilor imperative ale art. 426

C.pr.pen.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală nr. 737/A din 22 iulie 2015, Conf.univ.dr. M.B.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel, în termenul legal, procurorul şi

inculpaţii.

Prin decizia penală nr. 361/A/27.03.2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în

dosarul nr.4467/325/2013, cu opinie majoritară, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen.

a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa împotriva

sentinţei penale nr. 129/08.05.2014 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr.

4467/325/2013.

A fost desființată integral sentinţa apelată şi în rejudecare, în baza art. 386 C.pr.pen.,

cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor

săvârşite de inculpaţii U.I.M. şi N.C., din cea reţinută în rechizitoriu - art. 211, alin.

(1), alin. ( 2), lit. b), alin. (2) ind. 1 lit. a) şi b) din vechiul Cod penal (câte două fapte),

art. 20 raportat la art. 211, alin. (1), alin. (2), lit. b) alin. (2) ind. 1 lit. a) şi b) din vechiul

Cod penal (câte o faptă), art. 240 din vechiul Cod penal (câte o faptă), cu aplicarea

art. 33 lit. a), b) din vechiul Cod penal în art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), b), d) C.pen.,

cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen. (câte două fapte), art. 32 C.pen. raportat la art.

233, art. 234 alin. (1) lit. a), b), d) C.pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen. (câte o

faptă), cu aplicarea art. 38 alin. (2) C.pen.

I. În baza art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), b), d) C.pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1)

C.pen., a fost condamnat inculpatul U.I.M., la pedeapsa principală de 3 (trei) ani şi 6

(şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată (persoană

vătămată I.R.).

Page 23: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 22 din 62

În baza art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), b), d) C.pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1)

C.pen., a fost condamnat inculpatul U.I.M. la pedeapsa principală de 3 (trei) ani şi 6

(şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată (persoană

vătămată T.T.A.).

În baza art. 39 alin. (1) lit. b), art. 45 alin. (2), alin. (3) şi alin. (5) C.pen. au fost

contopite pedepsele principale, complementare şi accesorii, inculpatul U.I.M. urmând

să execute pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare (compusă din

pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni la care se adaugă sporul de 1 an şi 10 luni,

reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse principale), pedeapsa complementară

a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. h)

C.pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii

publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi

dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 5 (cinci)

ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale şi

pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1)

lit. a), lit. b) şi lit. h) C.pen., respectiv interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile

publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică

exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de

arme, pe durata executării pedepsei principale.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut următoarele:

Situaţia de fapt ce rezultă din analiza coroborată a materialului probator relevant

este, în esenţă, următoarea:

În data de 18.01.2013, în jurul orei 16, inculpatul N.C. s-a întâlnit cu mai mulţi

cetăţeni străini (probabil de origine pakistaneză), printre care se afla şi persoana

vătămată I.R., întâlnire care a avut loc la un bar situat în P-ţa U. din Timişoara. Cu

această ocazie, inculpatul N.C. s-a înţeles cu cetăţenii străini ca în aceeaşi zi, în jurul

orelor 18, să se întâlnească în parcarea magazinului R., în vederea preluării

cetăţenilor străini şi transportării acestora în străinătate, prin trecerea ilegală a

frontierei de stat a României, serviciu pentru care cetăţenii străini urmau să îi

plătească inculpatului N.C. suma de aproximativ 800 euro pentru fiecare persoană

care era transportată la destinaţie. La ora 18 inculpatul N. s-a întâlnit cu cetăţenii

străini în locul menţionat, ocazie cu care a venit şi inculpatul U.I.M., care i-a preluat

pe 3 dintre cetăţenii străini, plecând cu aceştia într-un autoturism condus de inculpat.

Pe drum, în apropiere de municipiul Arad, inculpatul U.I.M. i-a dat jos din maşină pe

cetăţenii străini şi i-a abandonat, întorcându-se în Timişoara. Între timp, inculpatul

N.C. s-a deplasat împreună cu restul cetăţenilor străini la pensiunea „Vila N.” din

Timişoara, unde, conform înţelegerii, acesta urma să primească contravaloarea

serviciului prestat (aproximativ 2400 euro), însă doar în momentul în care cetăţenii

transportaţi de coinculpatul U.I.M. confirmau telefonic că au ajuns la destinaţie. După

ce au fost abandonaţi, cei 3 cetăţeni străini i-au informat telefonic pe conaţionalii lor

aflaţi la pensiune, de cele întâmplate, astfel încât cei din pensiune au ascuns banii pe

Page 24: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 23 din 62

care trebuia să îi dea inculpaţilor, având reprezentarea faptului că fuseseră induşi în

eroare de inculpaţi. Între timp cei doi inculpaţi s-au întâlnit în faţa pensiunii, iar

inculpatul N.C. i-a spus coinculpatului U.I.M. că nu a primit banii de la conaţionalii

celor transportaţi, situaţie în care ambii inculpaţi au luat hotărârea să obţină banii prin

constrângerea cetăţenilor străini cazaţi în pensiune. În acest sens, inculpatul U.I.M.

s-a înarmat cu un pistol tip airsoft (replică a unei arme de foc), care avea aparenţa

unei arme de foc adevărate, iar inculpatul N.C. s-a înarmat cu un cuţit (tip briceag) şi

un spray paralizant. La recepţia pensiunii, inculpatul U.I.M. s-a prezentat, în faţa

recepţionerului şi a administratorului localului, ca fiind poliţist, arătându-le acestora o

insignă (emisă de Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor) şi un pistol (pe care îl purta la

brâu, sub hanorac), solicitând să i se permită să urce în camerele cetăţenilor străini

(pakistanezi). Odată ajunşi în camera în care se aflau o parte din cetăţenii

pakistanezi (printre care şi cele 3 persoane vătămate), inculpatul U.I.M. li s-a

prezentat acestora în calitate de poliţist de frontieră, le-a arătat legitimaţia tip IPA şi i-

a ameninţat cu pistolul, în scopul de a-i determina să le dea (lui şi coinculpatului

N.C.) suma de 2400 euro. Coinculpatul N.C., la rândul său, le-a ameninţat cu un cuţit

pe persoanele vătămate, în acelaşi scop. Totodată, ambii inculpaţi au lovit cu mâinile

persoanele vătămate, în scopul menţionat. În realizarea aceluiaşi scop inculpaţii au

efectuat un control corporal asupra persoanelor vătămate T.T.A., I.R. şi A.T.,

respectiv au controlat camerele unde se aflau cazate persoanele vătămate, însă nu

au reuşit să găsească suma de bani menţionată. Cu toate acestea, inculpaţii şi-au

însuşit două telefoane mobile (marca Alcatel şi Nokia) deţinute de părţile vătămate

I.R. şi T.T.A. Persoanele vătămate (în special I.R.) au reuşit să-i convingă pe

inculpaţi să îi lase să sune la o cunoştinţă de a lor, în scopul de a o determina pe

aceasta să vină la pensiune cu suma de bani pretinsă de inculpaţi. Ademeniţi de

posibilitatea obţinerii banilor, inculpaţii au acceptat ca persoana vătămată I.R. să

folosească telefonul mobil, însă persoana vătămată a luat legătura cu martorul

S.A.M., şi, discutând în dialectul urdu, i-a spus martorului ce se întâmplă în pensiune,

solicitându-i ajutorul. Martorul l-a informat pe numitul P.V.G (poliţist de frontieră) care,

la rândul său şi-a alertat superiorii, aceştia dispunând ca o echipă de intervenţie a

poliţiei de frontieră să se deplaseze de urgenţă la pensiune. Până la sosirea echipei

de intervenţie, persoana vătămată I.R. i-a informat (nereal) pe inculpaţi că urmează

să sosească persoana cu banii, motiv pentru care inculpatul N.C. a coborât din

cameră şi s-a deplasat în faţa pensiunii cu intenţia de a se întâlni cu persoana

respectivă, însă a fost imobilizat de membrii echipei de intervenţie care sosiseră la

faţa locului. Imediat, echipa de intervenţie a urcat în camera unde se afla şi

coinculpatul U.I.M., procedând la reţinerea acestuia.

Împotriva deciziei penale nr. 361/A/27.03.2015, pronunţată de Curtea de Apel

Timişoara în dosarul nr. 4467/325/2013, a declarat contestaţia în anulare

contestatorul U.I.M. înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de

10.06.2015, sub nr. 842/59/2015.

Page 25: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 24 din 62

În motivarea contestaţiei, petentul a solicitat, admiterea contestaţiei, desfiinţarea

deciziei penale nr. 361 /2015 pronunţata de Curtea de Apel Timişoara la data de 27

martie 2015 în dosar nr. 4467/325/2013, şi să se dispună rejudecarea apelului.

În fapt, a arătat că, a fost cercetat si trimis in judecata, iar ulterior a fost condamnat

de către instanţa de apel pentru săvârşirea a 3 infracţiuni, respectiv 2 infracţiuni de

tâlhărie forma agravantă şi o infracţiune de tentativă la tâlhărie, la o pedeapsa de 5

ani şi patru luni în regim de detenţie.

Instanţa de fond a dedus în mod concis faptul că, în actul de sesizare al Parchetului

de pe lângă Judecătoria Timişoara, a fost reţinută o altă stare de fapt, decât cea

rezultată în urma administrării probelor în faţa acesteia. În acest sens instanţa de

fond, respectiv Judecătoria Reșița, a reţinut în sarcina sa săvârşirea unei singure

infracţiuni de tentativă la infracţiunea de tâlhărie, aplicându-i o pedeapsă prevăzuta

de art. 32 C.pen., raportat la art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), lit. d) C.pen. cu aplicarea

art. 5 C.pen., şi a dispus condamnarea sa la o pedeapsă de 3 ani închisoare, iar ca

modalitate de executare, sub supraveghere şi un termen de încercare de 7 ani.

În etapa apelului, instanţa de apel, la termenul deliberării din data de 19.02.2015,

nefiind întrunită unanimitatea în adoptarea soluţiei asupra chestiunilor supuse

deliberării, a repus cauza pe rol potrivit art. 394 alin. (5) C.pr.pen. pentru reluarea

judecării în complet de divergentă, iar astfel a stabilit termen de judecată la data de

23.03.2015. În baza art. 54 alin. (3), alin. (4) din Legea nr. 304/2004 a trimis cauza

preşedintelui de secţie pentru desemnarea unui judecător, complet de divergentă.

Având în vedere faptul că, instanţa de apel a pronunţat şi o opinie separată, în

cuprinsul deciziei penale nr. 361/2015 din 27 martie 2015, nu se face referire la

opinia separată care a determinat neîntrunirea unanimităţii completului de deliberare

în adoptarea soluţiei, mai mult decât atât nu s-a făcut vorbire despre motivarea

acestei opinii separate.

Cu privire la cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din noul Cod de procedură penală,

solicită a se observa faptul că instanţa de fond în mod corect a sesizat faptul că în

faza de urmărire penală, întreg probatoriul a fost defectuos administrat, iar în cauză

există numeroase lacune şi erori în temeiul cărora a fost condamnat, fără a exista o

certitudine că ar fi comis vreuna din faptele descrise şi reţinute în sarcina sa prin

rechizitoriu, sens în care instanţa de fond a constatat că inculpaţii în scopul însuşirii

de bani, au întrebuinţat acte de ameninţare, utilizând arme, în scopul de a determina

persoanele vătămate să remită o anumită sumă de bani, însă acţiunea de sustragere

a sumei de bani nu s-a putut realiza, întrucât suma de bani lipsea de la locul unde

inculpaţii credeau că se află, actele de executare fiind întrerupte ca urmare a

intervenţiei lucrătorilor de poliţie de frontieră.

Mai arată că, instanţa de apel a reţinut o cu totul altă stare de fapt, respectiv a

apreciat în mod eronat, faptul că inculpatul ar fi sustras telefoanele mobile aparţinând

părților vătămate, respectiv acţiunea principală (deposedarea) şi acţiunea secundară

Page 26: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 25 din 62

(ameninţarea), ar fi alcătuit latura obiectiva a infracţiunii de tâlhărie faţă de toate cele

3 părți vătămate, fără a lua în considerare declaraţia singurei părți vătămate

identificate şi audiate în faza de judecată, care declara în mod cert faptul că

telefonul său mobil nu i-a fost sustras. Mai susţine că, instanţa de apel nu a luat în

considerare aceste probe care ar fi determinat o cauză de încetare a procesului

penal, raportat la infracţiunea de tâlhărie.

Însăşi instanţa de fond a reţinut în mod corect, faptul că telefoanele mobile au fost

luate din posesia persoanelor vătămate şi depuse pe o masă aflată în apropierea lor,

astfel încât acestea nu au ieşit nici un moment din sfera de stăpânire a persoanelor

vătămate, aspect relatat de către inculpaţi, prin declaraţiile lor, şi susţinute prin

declaraţiile persoanelor vătămate şi a martorului ocular F.V., coroborat cu procesul

verbal de ridicare a bunurilor găsite la faţa locului, cu ocazia controlului corporal

efectuat asupra inculpaţilor, în cursul căreia nu au fost evidenţiate acele telefoane

mobile, considerate obiect material al infracţiunii de tâlhărie.

Se mai arată că, instanţa de fond a schimbat în mod corect încadrarea juridică a

faptelor reţinute prin rechizitoriu, motivând si argumentând această schimbare de

încadrare pe baza unor probe clare şi existente.

Învederează instanţei faptul că din punctul său de vedere, probele administrate în

prezenta cauză nu au forţa probantă şi sunt doar simple presupuneri ale organelor

de cercetare penală pentru a putea dovedi presupusa faptă de tâlhărie prezentată

de parchet ca fiind comisă de el şi pentru a justifica toate actele de urmărire penală şi

demersurile efectuate de către organele abilitate, demersuri care au fost începute în

baza unei informaţii telefonice şi în baza unei prezumţii de vinovăţie insuflată de către

așa zisele victime. Prin prisma tuturor declaraţilor date de către martorii audiați în

prezenţa cauză, în faţa instanţei de fond, se poate constata printr-o simplă lecturare

faptul că organele de cercetare penală nu au sesizat nici un act de tâlhărie, doar au

presupus, iar angajaţii de la Poliţia de Frontieră audiaţi în cauza au confirmat în mod

expres acest aspect precum şi că părţile vătămate nu au avut o atitudine de temere

sau de panică specifică unei tâlhării prin folosirea unei arme. Problema care se pune

constă în aceea că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că nu s-ar fi

săvârşit această faptă de către el, motiv pentru care acea faptă a rămas în stare de

tentativă, că inculpatul N.C., ar fi reţinut acea sumă de bani, care nu a fost găsită.

Toţi martorii audiaţi în cauză, nu au sesizat săvârşirea infracţiunii de tâlhărie de către

el.

Mai mult decât atât, la dosarul de urmărire penală nu există o planşa foto cu cele

două telefoane, iar singura parte vătămată audiată de către instanţa de judecată, a

declarat că nu i-a lipsit nimic în seara incidentului.

Instanţa de apel în motivarea deciziei penale contestate a reţinut greşit că a discutat

cu prietenul părţii vătămate I.R., şi apoi cu așa zisul taximetrist care era de fapt un

poliţist, însă acest aspect nu este probat în dosarul cauzei prin interceptările

convorbirilor telefonice şi nici nu a existat o astfel de conversaţie. Mai mult decât atât

Page 27: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 26 din 62

nu există nici un indiciu de unde să rezulte faptul că a discutat telefonic cu poliţistul.

Această interpretare eronată are la bază probabil doar declaraţia poliţistului de

frontieră şi a părţilor vătămate, declaraţiile date în faza de urmărire penală, în

prezenţa unui traducător neautorizat, aspect observat şi de către prima instanţă.

Solicită a se avea în vedere faptul că singura parte vătămată audiată în faza de

judecată, a dat o declaraţie diametral opusă, faţă de declaraţia dată în etapa urmăririi

penale.

Mai mult decât atât, instanţa de apel, în mod greşit a reţinut din declaraţiile martorilor,

faptul că inculpaţii ar fi exercitat acte de violenţă şi ameninţare asupra celor trei

persoane vătămate, însă așa cum a specificat mai sus, declaraţiile acestor martori

sunt contradictorii. Există o declaraţie a părţii vătămate I.R. din cuprinsul căreia

rezultă fără nici un fel de dubiu faptul că partea vătămata deţinea telefonul asupra sa

la poliţie.

Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei penale atacate în raport de actele şi

lucrările dosarului, dar şi în raport de criticile invocate de apelantul intimat, conform

dispoziţiilor art. 426 C.pr.pen., Curtea constată că contestaţia în anulare este

nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac, prin care pot fi

reparate erori de neînlăturat pe alte căi, şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind

actele de procedură şi nu un motiv care ar constitui o nulitate privind fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că

pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare,

respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă a controla condiţiile

în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.

Totodată, din perspectiva tehnicii de reglementare a acestei căi extraordinare de

atac, legiuitorul a folosit enumerarea expresă şi limitativă a cazurilor în care se poate

ataca o hotărâre definitivă, prin intermediul contestaţiei în anulare, ceea ce reprezintă

o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricui şi oricând de înlăturare a

efectelor pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.

Un prim motiv invocat de către contestator este acela că, instanţa de apel, la

termenul deliberării din data de 19.02.2015, nefiind întrunită unanimitatea în

adoptarea soluţiei asupra chestiunilor supuse deliberării, a repus cauza pe rol potrivit

art. 394 alin. (5) C.pr.pen. pentru reluarea judecării în complet de divergentă, dar în

cuprinsul deciziei penale nr. 361/2015 din 27 martie 2015, nu se face referire la

opinia separată care a determinat neîntrunirea unanimităţii completului de deliberare

în adoptarea soluţiei, şi nu s-a făcut vorbire despre motivarea acestei opinii separate.

Acest motiv nu se circumscrie niciunui caz de contestaţie în anulare prevăzut de art.

426 alin. (1) C.pr.pen. neputând astfel fundamenta admiterea căii extraordinare de

atac formulate. Pe de altă parte, motivul invocat este şi nefondat, în condiţiile în care,

Page 28: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 27 din 62

în complet de divergenţă hotărârea se poate lua cu unanimitate dispoziţiile art. 394

alin. (1) alin. (3) C.pr.pen. fiind aplicabile şi în cazul reluării judecăţii în complet de

divergenţă potrivit art. 394 alin. (5).

Contestatorul a invocat în continuare cazul prev. de art.426 alin. (1) lit. b) C.pr.pen.

Acest motiv al contestației în anulare vizează situaţia: „când inculpatul a fost

condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal”.

Se observă pe de o parte, că textul de lege face referire la existența la dosar a unor

probe, pe care instanța, care a pronunțat hotărârea definitivă nu le-a observat, iar pe

de altă parte, aceste probe ar conduce la încetarea procesului penal, existând o

cauză de nepedepsire.

Curtea constată că în etapa admiterii în principiu, verificările nu trebuie să aibă

caracter pur formal, respectiv că s-a invocat unul din motivele contestației în anulare,

ci instanța, trebuie să verifice dacă temeiurile faptice se încadrează în concret în

cazul de contestație în anulare invocat.

Din cuprinsul normei legale mai sus enunțate, dar și din punct de vedere al

probatoriului pentru motivul contestației în anularea invocat, se cere ca, probele

referitoare la soluția de încetare a procesului penal să existe la dosar, instanța care

soluționează contestația în anulare neputând modifica încadrarea juridică ori starea

de fapt, decât dacă în urma admiterii unei contestații în anulare pentru alte motive

decât cel invocat, s-ar proceda la rejudecarea cauzei.

Contestatorul invocă în sprijinul acestui caz prev. de art. 426 alin. (1) lit. b) C.pr.pen.

împrejurarea că instanţa de fond în mod corect ar fi sesizat faptul că în faza de

urmărire penală, întreg probatoriul a fost defectuos administrat, iar în cauză există

numeroase lacune şi erori, sau că instanţa de apel ar fi reţinut o cu totul altă stare de

fapt, respectiv ar fi apreciat în mod eronat, că inculpatul ar fi sustras telefoanele

mobile aparţinând părților vătămate, respectiv acţiunea principală ( deposedarea) şi

acţiunea secundară (ameninţarea), ar fi alcătuit latura obiectiva a infracţiunii de

tâlhărie faţă de toate cele 3 părți vătămate, fără a lua în considerare declaraţia

singurei părți vătămate identificate şi audiate în faza de judecată, care declara în

mod cert faptul că telefonul său mobil nu i-a fost sustras, iar aceste probe ar fi

determinat o cauză de încetare a procesului penal, raportat la infracţiunea de

tâlhărie.

Aceste motive nu se circumscriu însă situaţiei de la art. 426 alin. (1) lit. b) C.pr.pen.

care vizează exclusiv cauzele de încetare a procesului penal, cu referire la art. 16 lit.

e) – h) şi j) C.pr.pen., neputând fi extinse la alte cazuri prevăzute la art. 16 alin.(1) lit.

a) – d) C.pen care presupun pronunţarea unei hotărâri de achitare.

Faţă de claritatea textului art. art. 426 alin. (1) lit. b), C.pr.pen., dar şi faţă de

caracterul expres şi limitativ al cazurilor de contestaţie în anulare, nu este posibilă o

extindere artificială a situaţiilor în care se poate anula o hotărâre judecătorească

Page 29: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 28 din 62

definitivă, pe baza unor interpretări nepermise de lege care ar fi de natură să

conducă la o rejudecare a cauzei cu ocolirea dispoziţiilor imperative ale art. 426

C.pr.pen.

Principiul stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive nu trebuie să sufere atingeri

decât în cazurile în care garanţiile acordate de lege părţilor au fost încălcate, astfel

încât judecata nu poate fi considerată ca reprezentând o justă stabilire a adevărului.

Prin urmare, determinarea precisă a ipotezelor şi condiţiilor în care poate fi utilizată

contestaţia în anulare constituie o garanţie că această cale extraordinară de atac nu

va face, din exercitarea ei, parcurgerea unei noi faze a judecăţii şi nu o va transforma

într-o posibilitate - la îndemâna oricui şi oricând - de anihilare a efectelor principiului

lucrului judecat şi al stabilităţii hotărârilor definitive.

Pentru considerentele expuse, s-a respins ca nefondată contestaţia în anulare

formulată de contestatorul U.I.M. împotriva deciziei penale nr. 361/A din 27.03.2015

pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 4467/325/2013.

4. Infracţiunea de trafic de persoane şi de minori şi infracţiunea de

proxenetism. Criterii de delimitare. Respingerea cererii de schimbare a

încadrării juridice a faptei

Codul penal : art. 210 alin. (1) lit. a), art. 211 alin. (1), art. 213 alin. (1)

Codul de procedură penală : art. 386

Înalta Curte de Casație și Justiție : Decizia nr. XVI/2007, pronunțată în recurs în

interesul legii

Solicitarea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de trafic

de persoane şi trafic de minori, prevăzut de art. 210 alin. (1) lit. a) şi art. 211 alin. (1)

C.pen., în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) C.pen., este

nefondată.

Criteriul de diferenţiere între cele două infracţiuni îl constituie existenţa sau absenţa

elementului de viciere a poziţiei subiective (a manifestării libere de conştiinţă şi

voinţă) a persoanei care se prostituează, viciere realizabilă prin violenţă psihică sau

fizică, inducerea în eroare ori orice formă de constrângere.

Din această perspectivă, atunci cand elementul de denaturare a factorului subiectiv

există, fapta este încadrată juridic ca infracţiune de trafic de persoane, iar în ipoteza

absenţei acestuia, încadrarea juridică este ca infracţiune de proxenetism.

În cauză, din analiza întregului material probator rezultă dincolo de orice îndoială

rezonabilă faptul că inculpatul a săvărşit infracţiunea de trafic de persoane şi trafic de

minori prin recrutarea, adăpostirea şi primirea persoanelor vătămate O.V.A. şi M.P.A.

(minoră), prin constrângere – ameninţări şi loviri, în scopul exploatării prin

determinarea la practicarea prostituţiei.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Page 30: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 29 din 62

Decizia penală nr. 733/A din 15 iulie 2015, Conf.univ.dr. M.B.

Prin sentinţa penală nr. 62 din 18.02.2015 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul

nr. 5306/108/2014, în baza art. 386 C.pr.pen., a fost respinsă cererea de schimbare

a încadrării juridice formulată de inculpat, din infracţiunile de trafic de persoane şi

trafic de minori, prevăzut de art. 210 alin. (1) lit. a) şi art. 211 alin. (1) C.pen., în

infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) C.pen.

În baza art. 210 alin. (1) lit. a), cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), raportat la art. 76

alin. (1) C.pen., a fost condamnat inculpatul B.V.A. la 2 ani închisoare, pentru

săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

În baza art. 211 alin. (1) şi alin. (2), cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), raportat la art.

76 alin. (1) C.pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la 3 ani şi 4 luni închisoare,

pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 38 alin. (1), raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., au fost contopite

pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 4 luni închisoare, la

care adaugă sporul de 8 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa

rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 397, raportat la art. 25 C.pr.pen., a fost admisă în parte acţiunea civilă

exercitată de partea civilă M.P.A. şi a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a

sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale; au fost respinse restul pretenţiilor.

Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat, din

infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori, prevăzut de art. 210 alin. (1) lit.

a) şi art. 211 alin. (1) C.pen., în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213

alin. (1) C.pen., instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin decizia nr. XVI/2007, pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului dintre infracţiunea trafic de persoane

şi infracţiunea de proxenetism, stabilind că distincţia dintre infracţiunea de trafic de

persoane şi cea de proxenetism, este dată de obiectul juridic generic diferit al celor

două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor prin

textele incriminatorii ale celor două legi: în cazul infracţiunilor de trafic de persoane

aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei, iar în

cazul infracţiunii de proxenetism, apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire

socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă.

Drept urmare, s-a concluzionat că, în cazul în care o persoană, fără a întrebuinţa

constrângeri, îndeamnă sau înlesneşte practicarea prostituţiei ori trage foloase de pe

urma practicării prostituţiei de către persoane majore, recrutează persoane majore

pentru prostituţie ori trafichează persoane majore în acest scop, săvârşeşte

infracţiunea de proxenetism. Aşadar, diferenţierea dintre cele două infracţiuni o

constituie existenţa sau inexistenţa elementului de viciere a poziţiei subiective a

Page 31: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 30 din 62

persoanei care se prostituează. Proxenetismul reprezintă o activitate infracţională

neagresivă, neimplicând vicierea poziţiei subiective a subiectului pasiv secundar, în

timp ce activităţile ce constituie elementul material al infracţiunii de trafic de persoane

constau în mijloace care presupun înfrângerea libertăţii de voinţă şi conştiinţă a

subiectului pasiv.

În actualul Cod penal, aceste infracţiuni sunt cuprinse în capitolul „Infracţiuni contra

libertăţii persoanei”, însă reglementarea lor este asemănătoare celor prevăzute de

art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001, privind prevenirea traficului de persoane.

În cauză, elementul constrângerii, al vicierii poziţiei subiective a celor două persoane

vătămate, este pe deplin dovedit, declaraţiile persoanelor vătămate, în acest sens,

coroborându-se între ele, precum şi cu cele ale martorilor Ş.I., S.A.G., M.S., care

relatează că fetele erau sechestrate în respectiva garsonieră de către inculpat sau că

prezentau urme de lovituri.

Astfel, din declaraţia martorei Ş.I., rezultă că fetele „nu ieşeau din casă, stăteau doar

închise înăuntru, nici nu cred că V. le-a dat vreo cheie de la uşă. Vedeam cum vin

diferiţi bărbaţi la garsoniera lui V. (...) pentru a întreţine relaţii sexuale cu acestea.

Foarte mulţi clienţi confundau uşa garsonierei unde locuiau fetele şi din greşeală

băteau la uşa vecinilor, deranjându-i pe aceştia în miez de noapte.”

Din declaraţia martorilor M.M. şi S.A.G., rezultă că banii obţinuţi în urma raporturilor

sexuale întreţinute de cele două fete cu diverse persoane, erau daţi inculpatului,

precum şi că inculpatul le certa pe fete, le reproşa dacă nu aveau clienţi şi era tot

timpul nemulţumit de sumele de bani primite de la ele.

Martorul M.S. declară că avea cunoştinţă despre faptul că cele două fete erau

obligate de către inculpat „să practice prostituţia şi le lua banii (...), le bătea şi le

înfometa. P. mi-a arătat foarte multe vânătăi pe picioare şi mi-a spus că ele sunt

bătute frecvent de către acesta. Tot de la P. am aflat că atunci când nu făceau ce

spunea B., acesta le ţinea închise în casă zile în şir.

În ce priveşte eroarea asupra persoanei vătămate M.P.A., aşa cum a susţinut şi

procurorul, în cuvântul în dezbateri, chiar dacă inculpatul a avut un dubiu sau

îndoială cu privire la vârsta acesteia, instanţa de fond a reţinut că acest dubiu nu este

suficient pentru a fi în prezenţa cauzei de neimputabilitate prevăzute de art. 30

C.pen., astfel cum a motivat inculpatul. Mai mult, din declaraţia martorului T.D.G.

rezultă că inculpatul ştia despre partea civilă că este minoră, martorul declarând

următoarele: „după arestarea lui B., acesta m-a sunat şi m-a chemat la el acasă şi

mi-a spus că el este acuzat că a exploatat sexual pe V. şi P., moment în care mi-a

spus că P. este minoră. Eu i-am reproşat lui B. de ce m-a minţit şi nu mi-a spus că P.

este minoră.”

Este de esenţa infracţiunii de proxenetism practicarea prostituţiei, iar în modalitatea

traficului de persoane în scopul practicării prostituţiei, aceasta se realizează prin

Page 32: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 31 din 62

efectuarea unor acte de comerţ cu persoane, în vederea practicării prostituţiei. Or,

din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul tocmai asta a făcut, comerţ cu

persoanele vătămate.

În contextul celor de mai sus, instanţa de fond a constatat corectă încadrarea juridică

dată faptelor prin rechizitoriu, astfel că a respins cererea de schimbare a încadrării

juridice formulată de inculpat.

Aşadar, faptele inculpatului B.V.A., astfel cum au fost descrise mai sus, întrunesc

elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori şi

proxenetism, prevăzute de art. 210 alin. (1) lit. a) şi art. 211 alin. (1) şi alin. (2)

C.pen., săvârşite în concursul real de infracţiuni, reglementat de art. 38 alin. (1)

C.pen.

În speţă, elementul material al laturii obiective al celor două infracţiuni, constă în

recrutarea, adăpostirea şi primirea persoanei vătămate O.V.A. şi M.P.A. (minoră),

prin constrângere – ameninţări şi loviri, în scopul exploatării prin determinarea la

practicarea prostituţiei.

Faptele au fost săvârşite cu forma de vinovăţie specifică, respectiv intenţia directă,

inculpatul prevăzând şi urmărind producerea rezultatul faptelor sale, respectiv

obţinerea de foloase patrimoniale, prin exploatarea fetelor.

Constatând, dincolo de orice dubiu, că faptele pentru care inculpatul B.V.A. a fost

trimisă în judecată există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat,

instanţa de fond a pronunţat condamnarea acestuia, rezolvând acţiunea penală

potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C.pr.pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 62 din 18.02.2015 pronunţată de Tribunalul Arad în

dosarul nr. 5306/108/2014, a formulat apel inculpatul B.V.A., înregistrat pe rolul Curţii

de Apel Timişoara la data de 04.03.2015 sub nr. 5306/108/2014.

În cuprinsul motivelor de apel formulate, inculpatul B.V.A. a solicitat, în principal, în

temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (2) lit. a) C.pr.pen., admiterea apelului formulat,

desfiinţarea sentinţei primei instanţe, iar în rejudecare, admiterea cererii de

schimbare a încadrării juridice din infracţiunile de trafic de persoane, prev. de art. 210

alin. (1) lit. a) C.pen., şi trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) C.pen.,

în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) C.pen., urmând a se

pronunţa o pedeapsă îndreptată spre minimul special prevăzut de legea penală, cu

suspendarea executării sub supraveghere a acesteia, potrivit art. 91 C.pen.

În subsidiar, inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate, iar

în rejudecare, achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, în baza

art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. d) C.pr.pen., iar pentru infracţiunea de trafic de

persoane aplicarea unei pedepse îndreptate spre minim, cu aplicarea art. 91 C.pen.,

având în vedere că se află la prima abatere, fiind infractor primar, a recunoscut

Page 33: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 32 din 62

săvârşirea faptelor aşa cum s-au petrecut şi nu cum au fost interpretate prin

rechizitoriu.

Din analiza sentinţei apelate, prin prisma motivelor de apel invocate şi analizate din

oficiu, în limitele prev. de art. 417 alin. (2) C.pr.pen., Curtea reţine următoarele:

Instanţa de apel îşi însuşeşte starea de fapt reţinută de prima instanţă, precum şi

raţionamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale

procesului penal, respectiv urmărire penală şi judecată şi din care rezultă vinovăţia

inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de

minori.

Vinovăţia inculpatului cu privire la fapta reţinută prin actul de sesizare a instanţei

rezultă din declaraţiile inculpatului, declaraţiile declaraţie persoanelor vătămate

O.V.A., M.P.A., declaraţiile martorilor G.C.R., C.A.D., Ş.I., M.M., P.T., S.A.G.,

M.V.G., M.S.,T.D.G., S.E.F., B.V., proces-verbal percheziţie domiciliară, înscrisuri din

care rezultă faptul că în perioada mai-august 2014, prin constrângere şi ameninţări,

inculpatul le-a determinat pe persoanele vătămate O.V.A. şi M.P.A. (minoră) să

practice prostituţia, în favoarea sa, în garsoniera pe care le-a închiriat-o în acest

sens.

Solicitarea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de trafic

de persoane şi trafic de minori, prevăzut de art. 210 alin. (1) lit. a) şi art. 211 alin. (1)

C.pen., în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) C.pen., este

nefondată.

Criteriul de diferenţiere între cele două infracţiuni îl constituie existenţa sau absenţa

elementului de viciere a poziţiei subiective (a manifestării libere de conştiinţă şi

voinţă) a persoanei care se prostituează, viciere realizabilă prin violenţă psihică sau

fizică, inducerea în eroare ori orice formă de constrângere.

Din această perspectivă, atunci cand elementul de denaturare a factorului subiectiv

există, fapta este încadrată juridic ca infracţiune de trafic de persoane, iar în ipoteza

absenţei acestuia, încadrarea juridică este ca infracţiune de proxenetism.

În cauză, din analiza întregului material probator rezultă dincolo de orice îndoială

rezonabilă faptul că inculpatul a săvărşit infracţiunea de trafic de persoane şi trafic de

minori prin recrutarea, adăpostirea şi primirea persoanelor vătămate O.V.A. şi M.P.A.

(minoră), prin constrângere – ameninţări şi loviri, în scopul exploatării prin

determinarea la practicarea prostituţiei.

De altfel, inculpatul a recunoscut că le-a determinat şi le-a înlesnit persoanelor

vătămate practicarea prostituţiei, aducându-le clienţi. El nu recunoaşte, însă, că le-ar

fi obligat sau constrâns în vreun fel să practice prostituţia, cu toate că actele şi

probele administrate în cauză confirmă contrariul.

Page 34: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 33 din 62

Astfel, declaraţiile persoanelor vătămate se coroborează cu declaraţiile martorilor Ş I.

(din faza de urmărire penală), S.A.G., M.S. din care rezultă că persoanele vătămate

erau sechestrate în garsoniera inculpatului sau prezentau urme de lovire, aşa cum

rezultă din declaraţia martorului M.S., potrivit căreia inculpatul „le bătea şi le

înfometa” pe cele două persoane vătămate. De asemenea persoana vătămată

M.P.A. i-a arătat foarte multe vânătăi pe picioare şi i-a spus că ele sunt bătute

frecvent de către acesta. Tot de la persoana vătămată a aflat că atunci când nu

făceau ce spunea B., acesta le ţinea închise în casă zile în şir.

Curtea înlătură apărările inculpatului referitoare la faptul că nu ar fi constrâns

persoanele vătămate la practicarea prostituţiei, deoarece nu toţi martorii ar fi declarat

în acest sens, iar unii şi-au schimbat declaraţia în faţa instanţei, deoarece instanţa de

apel constată că de regulă - atunci când s-au respectat regulile procedurale - aşa

cum este cazul în speţă - declaraţiile care reflectă cel mai exact adevărul sunt cele

pe care părţile sau martorii le-au scris în momentele iniţiale ale urmăririi penale,

precum şi cele în care acesta a relatat liber faptele într-un moment când nu a fost

încă în măsură să conceapă strategii de apărare, respectiv când nu s-au aliniat unor

scenarii construite în apărarea inculpaţilor. De altfel, martora Ş.I. nu a relatat în faţa

instanţei de apel un motiv plauzibil referitor la faptul pentru care şi-a schimbat

declaraţia din faza de urmărire penală, motiv pentru care va da eficienţă declaraţiei

date de aceasta în faza de urmărire penală.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de minori, solicitarea inculpatului privind

achitarea sa potrivit art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. d) C.pr.pen., pe motiv că nu

a cunoscut faptul că persoana vătămată M.P.A. este minoră, fiind dată cauza de

neimputabilitate - eroarea, este nefondată.

Astfel, în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 30 C.p. privind eroarea, deoarece

inculpatul cunoştea faptul că persoana vătămată este minoră, aşa cum rezultă din

declaraţia martorului T.D.G.

Solicitările inculpatului privind reducerea cuantumului pedepsei pentru infracţiunea

de trafic de persoane şi aplicarea dispoziţiilor art. 91 C.pen. privind suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei, sunt nefondate.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile generale

prevăzute de art. 74 C.pen. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă

scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea

legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce

priveşte comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în

aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi

evitarea săvârşirii altor fapte penale.

Page 35: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 34 din 62

La stabilirea pedepselor s-a avut în vedere gravitatea faptelor, pericolul social care a

adus atingere relaţiilor sociale referitoare la persoanele vulnerabile, dar şi aspectele

favorabile inculpatului precum lipsa antecedentelor penale, faptul că s-a prezentat în

faţa instanţei la fiecare chemare, a avut o conduită bună, motiv pentru care prima

instanţa a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prev. de art. 75 alin.

(2) lit. b) C.pen., respectiv împrejurările legate de fapta comisă care diminuează

gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului, astfel încăt nu se impune

reducerea pedepselor aplicate de 2 ani închisoare, respectiv 3 ani şi 4 luni

închisoare, acestea fiind corect individualizate prin orientarea sub minimul special

prevăzut de lege ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare, instanţa de apel constată că în cauză

nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 91 C.pen. privind suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei, deoarece pedeapsa rezultantă aplicată ca urmare a concursului

de infracţiuni este mai mare de 3 ani.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 pct.1, lit. b) C.pr.pen., s-a respins

ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.V.A. împotriva sentinţei penale nr.

62/18.02.2015, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 5306/108/2014.

5. Înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestării la domiciliu.

Criterii de apreciere: reducerea rezonanţei sociale a pericolului public al

faptei, termenul rezonabil al duratei arestului preventiv, administrarea

întregului probatoriu, stadiul procesual al cauzei în faţa judecătorului de

Cameră preliminară

Codul de procedură penală : art. 202, art. 223, art. 242

Convenţia europeană asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului: art. 5

Dreptul la libertate şi siguranţă al persoanei este ocrotit de Convenţia europeană a

drepturilor omului în art. 5 care prevede că: „Orice persoană are dreptul la libertate şi

la siguranţă şi reprezintă un drept inalienabil, la care nimeni nu poate renunţa, iar

garanţiile sale privesc toate persoanele, inclusiv cele care se găsesc în stare de

detenţie. Scopul esenţial al art. 5 este protejarea individului împotriva arbitrariului

autorităţilor statale, motiv pentru care în paragraful 1 al art. 5 se enumeră limitativ

circumstanţele în care o persoană poate în mod legal fi privată de libertatea sa.

Aceste circumstanţe trebuie să fie interpretate riguros, întrucât ele reprezintă excepţii

privitoare la o garanţie fundamentală a libertăţii individuale.

Articolul 5 paragraful 1 impune ca privările de libertate pe care le autorizează să fie

conform cu normele interne de drept, iar normele interne trebuie să fie conforme cu

dispoziţiile Convenţiei, inclusiv cu principiile pe care le enunţă sau care rezultă din

ele.

Potrivit art. 202 C.pr.pen. măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau

indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o

Page 36: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 35 din 62

infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului

penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală

sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni. Orice măsură

preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă

de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea

acesteia.

Potrivit art. 223 alin. (2) C.pr.pen. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi

luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o

infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea

corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale

prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante,

trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de

monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj

judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare

electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5

ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor

de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a

antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se

constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de

pericol pentru ordinea publică.

Condițiile prevăzute de art. 223 trebuie să fie îndeplinite și în cazul în care, față de

inculpat se dispune o măsură privativă de libertate mai puțin restrictivă, respectiv

arestul la domiciliu, astfel cum rezultă din prevederile art. 218 alin. (1) C.pr.pen.,

judecătorul trebuind să verifice în plus și dacă această măsură este nu numai

necesară dar și suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. (1)

C.pr.pen., respectiv în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al

împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la

judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

Potrivit art. 242 alin. (2) C.pr.pen. „măsura preventivă se înlocuieşte cu o măsură mai

uşoară dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în

urma evaluării concrete ale cauzei şi conduitei procesuale a inculpatului, se

apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului

prevăzut de art. 202 alin. (1) C.pr.pen.

Curtea reţine că, potrivit art. 5 alin. (2) CEDO, orice persoană arestată are dreptul de

a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii, punerea în

libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în

cauză în cursul procesului.

Având în vedere aceste aspecte, prin raportare la stadiul procesual şi la durata

arestului preventiv în detenție executat până în prezent de către inculpat, Curtea

apreciază că motivele ce iniţial au justificat luarea măsurii arestării preventive în

detenție faţă de inculpat, datorită trecerii timpului, nu mai sunt suficiente pentru

Page 37: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 36 din 62

menţinerea arestului preventiv, acest interval de timp scurs de la data săvârşirii

presupusei fapte şi arestării preventive a inculpatului fiind în mod evident suficient

pentru a reduce rezonanţa socială a faptelor şi a înlătura starea de temere şi

nesiguranţă generată societăţii, precum şi de a corija un eventual fond infracţional al

inculpatului, acesta înţelegând în prezent care sunt consecinţele săvârşirii unor fapte

de natură penală.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Încheierea penală nr. 83/CP/CO din 21 august 2015, Conf.univ.dr. M.B

Prin încheierea de şedinţă din data de 17 august 2015 pronunţată în dosar nr.

6310/30/2015, Judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Tribunalului Timiş, a

constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului I.N.P.

În baza art. 207 alin. (2) C.pr.pen. raportat la art. 223 alin. (2) C.pr.pen. a menţinut

măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul I.N.P., prin Încheierea penală

nr. 147/DL din data de 25.07.2015 a Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul

Tribunalului Timiş, urmând ca legalitatea şi temeinicia luării măsurii arestării

preventive să fie verificate înainte de expirarea termenului legal de 30 de zile,

respectiv înainte de 15.09.2015.

În temeiul art. 242 alin. (1) C.pr.pen. a respins cererea inculpatului de revocare a

măsurii arestării preventive, iar în temeiul art. 242 alin. (2) C.pr.pen. a respins

cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură

preventivă mai uşoara, respectiv arestul al domiciliul sau controlul judiciar.

Pentru a pronunţa această încheiere, Judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul

Tribunalului Timiş a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia

Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timiş din data de 14.08.2015, emis în

dosarul cu nr. 79/P/2015 al acestui parchet, inculpatul I.N.P., a fost trimis în judecată,

în stare de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art.

291 alin. (1) C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr.78/2000.

În concret, s-a reţinut că inculpatul I.N.P., în calitate de președinte al Consiliului

Județean Arad, și-a exercitat influența în cadrul procedurii organizate la nivelul

Consiliului Județean Arad pentru atribuirea contractului de achiziție publică privind

"Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic

județean de urgență Arad" pentru ca acest contract să fie câștigat de asocierea în

participațiune SC A.L.I. SA (finanțator) – SC M.T. SA (furnizor). Procedura a fost

viciată de către inculpatul I.N.P. – președinte al C.J. Arad și de către inculpatul N.A. –

director tehnic în cadrul C.J. Arad prin solicitarea și determinarea întocmirii unui caiet

de sarcini care să fie favorabil asocierii formate din cele două societăţi comerciale

mai sus arătate, astfel încât aceștia să câștige contractul. De asemenea, influența

celor doi funcționari publici reprezentativi la nivelul județului Arad s-a manifestat și

Page 38: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 37 din 62

asupra membrilor comisiei de evaluare a ofertelor depuse pentru achiziția publică

având ca obiect "Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea

Spitalului Clinic județean de urgență Arad", astfel încât aceștia să stabilească ca și

câștigător al procedurii asocierea formată din cele două societăți. De altfel s-a stabilit

că această comisie a fost numită prin Dispoziția președintelui C.J. Arad – I.N.P. nr.

186/23.04.2012 și că valoarea contractului a fost estimată la suma de peste

1.600.000 euro. Urmare a acestei influențe exercitate contractul a fost câștigat în

anul 2014 de către asocierea amintită și s-a înregistrat cu numărul 123/23.10.2014.

La data de 22.07.2015 denunțătorul colaborator D.C.I. din suma de 10.000 euro și

45.000 lei primită de la inculpatul P.A.M. – administrator la SC M.T. SA la data de

16.07.2015 a remis suma de 35.000 lei lui I.N.P., cu precizarea că această sumă a

fost dată de P.A.M. – administrator la SC M.T. SA pentru ajutorul și sprijinul dat în

atribuirea contractului 123/2014. În cursul aceleiaşi zile, martorul D.C.I. i-a remis şi

inculpatului N.A. suma de 10.000 lei, reprezentând folosul propriu al acestuia primit

din partea inculpatului P.A.M. pentru sprijinul direct acordat în câştigarea contractului

de furnizare aparatură medicală la care s-a făcut referire supra.

Totodată, la data de 24 iulie 2015, inculpatului I.N.P. i s-a mai remis de către

denunţătorul colaborator şi suma de 10.000 euro, din suma ce i-a fost lăsată în acest

scop de către P.A.M..

Faţă de inculpatul I.N.P., prin ordonanţa din data de 24.07.2015 s-a dispus reţinerea

acestuia pe o durată de 24 ore, începând cu data de 24 iulie 2015 ora 2130, până la

data de 25 iulie 2015, ora 2130.

Prin încheierea cu nr.147/DL, Tribunalul Timiş – Secţia Penală a dispus arestarea

preventivă a inculpatului I.N.P., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 25

iulie 2015 şi până la data de 23 august 2015 inclusiv, fiind emis mandatul de arestare

preventivă nr. 59/UP din 25.07.2015.Contestaţia formulată de inculpat împotriva

acestei încheieri a fost respinsă prin încheierea nr.106/DL/CO din data de 28 iulie

2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia Penală.

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia

Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timiş din data de 14.08.2015, emis în

dosarul cu nr. 79/P/2015 al acestui parchet s-a propus menţinerea măsurii preventive

dispusă faţă de inculpatul I.N.P.

S-au avut în vedere prevederile art. 348 C.pr.pen., raportat la art. 207 alin. (2)

C.pr.pen., potrivit cărora după înregistrarea dosarului la instanţă, în cauzele în care

inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, judecătorul de cameră preliminară

este dator să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia

arestării preventive, înainte de expirarea duratei acesteia.

De asemenea, s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 207 alin. (4) C.pr.pen., atunci

când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se menţin sau există

Page 39: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 38 din 62

temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară

dispune prin încheiere menţinerea măsurii preventive faţă de inculpat, iar conform

art. 207 alin. (5) C.pr.pen., în cazul în care se constată că au încetat temeiurile care

au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive şi nu există temeiuri

noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă

nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin

încheiere revocarea acesteia şi punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este

arestat în altă cauză.

La luarea măsurii arestării preventive, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile

prevăzute de art. 223 alin. (2) C.pr.pen., respectiv existența unor probe din care să

rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune de corupție, iar

măsura arestului preventiv este, raportat la gravitatea faptei, a modului și a

circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care provine

inculpatul, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana

acestuia, necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Verificând din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, potrivit dispoziţiilor

art. 207 alin. (2) C.pr.pen., judecătorul de cameră preliminară de la tribunal a reţinut

că măsura arestului preventiv a fost luată în mod legal, iar temeiurile care au stat la

baza luării acestei măsuri nu s-au schimbat, impunând în continuare menţinerea

acestei măsuri preventive.

În acest sens, s-a avut în vedere că potrivit art. 202 C.pr.pen. – scopul, condiţiile

generale de aplicare şi categoriile măsurilor preventive - măsurile preventive pot fi

dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea

rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul

asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului

ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii

unei alte infracţiuni. Orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu

gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru

realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

Potrivit art. 223 alin. (2) C.pr.pen. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi

luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o

infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea

corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale

prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante,

trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de

monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj

judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare

electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5

ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor

de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a

antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se

Page 40: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 39 din 62

constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de

pericol pentru ordinea publică.

Coroborând aceste dispoziţii, judecătorul de cameră preliminară de la tribunal a

verificat dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile pentru menţinerea măsurii

preventive: să existe probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă privind

săvârşirea unei infracţiunii; infracţiunea să fie din cele menţionate în art. 223 alin. (2)

C.pr.pen., măsură preventivă să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse

persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin

dispunerea acesteia, respectiv pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea

publică. La acestea s-a adăugat şi condiţia conformităţii dreptului intern cu exigenţele

art. 5 paragraf 1 lit. c) al Convenţiei, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a

Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia, odată cu ratificarea de către România

în 1994 a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat şi

condiţia conformităţii dreptului intern cu exigenţele art. 5 paragraf 1 lit. c) al

Convenţiei, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dată în

aplicarea acesteia.

În privinţa primei condiţii necesare în luarea şi menţinerea măsurii arestării

preventive, s-a constatat că, din punctul de vedere al dreptului intern – existenţa unor

probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă privind săvârşirea unei infracţiunii –

dar şi din punctul de vedere al Convenţiei Europene – existenţa unor motive

verosimile de a bănui că persoana care urmează să fie privată de libertate a săvârşit

o infracţiune – este îndeplinită, raportat la probele administrate în cauză.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, s-a reţinut că subzistă şi în prezent motivele

care au determinat arestarea iniţială a inculpatului.

Astfel, s-a constatat că există probe din care să rezultă suspiciunea rezonabilă în

sarcina inculpatului privind săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzute de

art. 291 alin. (1) C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000; avându-se în

vedere că în sarcina inculpatului s-a reţinut că în cursul anului 2012 a acceptat

promisiunea remiterii de către inculpatul P.A.M. a sumei totale de 40.000 euro şi a

primit efectiv prin intermediul martorului D.C. sumele de 35.000 lei în data de 22 iulie

2015 şi 10.000 euro în data de 24 iulie 2015, în nume personal, în scopul

determinării unor funcţionari asupra cărora îşi exercita autoritatea funcţiei în cadrul

C.J. Arad, în vederea satisfacerii intereselor SC M.T. SA în a câştiga contractul

nr.123/2014 încheiat între C.J. Arad și Asocierea SC A.L.I. SA – SC M.T. SA, având

reprezentarea faptului că, în acest fel, viciază procedurile legale ce reglementează

achiziţiile publice.

Sub acest aspect, s-a reţinut că, aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor

Omului în cauzele Brogan şi Murray contra Marea Britanie, luarea măsurii arestului

preventiv aţă de o persoană nu presupune ca autorităţile să dispună de probe

suficiente pentru a formula acuzaţii complete încă din momentul arestării. În

consecinţă, s-a dedus că însuşi legiuitorul român a prevăzut faptul că pentru a se

Page 41: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 40 din 62

putea dispune luarea şi menţinerea măsurii arestului preventiv faţă de o persoană

este suficientă existenţa unor probe din care să rezultă suspiciunea rezonabilă în

sarcina inculpatului privind săvârşirea unei infracţiunii pentru care este cercetat.

În consecinţă, s-a opiniat că, spre deosebire de condamnare, când instanţa de

judecată trebuie să dovedească fără echivoc vinovăţia inculpatului, la luarea şi

menţinerea măsurii arestului preventiv sunt suficiente anumite probe care să

conducă către o concluzie plauzibilă că persoana în cauză este posibil să fi săvârşit o

infracțiune. Rolul detenţiei preventive este tocmai acela de a permite clarificarea sau,

dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor care planează asupra unei persoane, persoană

care, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în baza prezumţiei de

nevinovăţie, este considerată nevinovată.

Având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale, judecătorul de

cameră preliminară din cadrul Tribunalului Timiş, a considerat că în prezenta cauză

există suficiente probe cu privire la o posibilă comitere de către inculpatul I.N.P. a

unei fapte de corupție, probe care să convingă un observator independent că

inculpatul este posibil să fi comis această faptă.

Astfel, s-a reţinut că, la data de 05.06.2015 denunțătorului D.C.I. a depus un denunț

prin care a arătat că în urmă cu aproximativ o lună de zile a purtat o discuție cu

inculpatul, care s-a arătat nemulțumit de faptul că, în contextul derulării unui contract

având ca obiect furnizarea de echipamente medicale pentru Spitalul Județean de

Urgență Arad, reprezentanții SC M.T. SA nu i-au dat nicio sumă de bani, deși

înțelegerea a fost ca inculpatul să primească un procent de 5 % din valoarea

contractului încheiat în 2014.

Această discuție a avut loc în contextul în care la data de 08.06.2015 a fost termenul

limită de depunere a ofertelor pentru un alt contract de furnizare a echipamentelor

medicale pentru Spitalul Județean de Urgență Arad.

După această discuție, denunțătorul a fost contactat de numitul P.A.M. –

reprezentantul SC M.T. SA, cu care s-a întâlnit atât la București, cât și la Arad, iar în

cursul acestei întâlniri această persoană i-a confirmat înțelegerea existent cu

inculpatul I. și i-a transmis că va plăti sumele convenite în două tranșe.

Ulterior, la data de 15.07.2015 P.A.M. s-a întâlnit cu denunțătorul la locuința

acestuia, ocazie cu care i-a și lăsat denunțătorului suma de 20.000 euro pentru a fi

predate inculpatului.

La data de 16.07.2015 denunţătorul a predat banii primiți de la P.A. organelor de

urmărire penală, ocazie cu care bancnotele au fost individualizate fiecare în parte, la

data de 21.07.2015 banii fiindu-i restituiți pentru a fi predate mai departe inculpatului.

În seara zilei de 22.07.2015 inculpatul s-a deplasat la locuința denunțătorului, unde a

primit suma de 35.000 lei din banii primiți de denunțător de la P.A.M. D.C.I. a mai

Page 42: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 41 din 62

arătat că banii au fost predați după ce în prealabil i-a pus într-o cutie în care se afla și

o sticlă de whisky.

În sfârșit, denunțătorul a mai precizat că la data de 24.07.2015, în timp ce se deplasa

cu autoturismul personal de la Lipova la Arad, în mașină aflându-se și inculpatul, i-a

comunicat numitului I.N.P. că restul banilor primiți de la P.A., respectiv suma de

10.000 euro, se află în torpedoul mașinii, situație în care inculpatul i-a cerut să

meargă până la locuința sa pentru a lăsa banii. După ce a oprit autoturismul,

inculpatul a luat banii și i-a introdus într-o coală de hârtie, iar după ce a coborât din

mașină a fost oprit de organele de cercetare penală.

S-a remarcat că susținerile denunțătorului sunt confirmate și de celelalte dovezi

existente la dosar.

În acest sens, s-a observat că potrivit procesului verbal întocmit de organele de

urmărire penală la data de 16.07.2015, denunțătorul a predat organelor de urmărire

penală, la data de 16.07.2015 suma de 10.000 euro și 45.000 lei primiți de la numitul

P.A. pentru a fi predați inculpatului I.N.P. Conform procesului verbal banii au fost

înseriați și fotografiați după care au fost restituiți denunțătorului pentru organizarea

flagrantului.

De asemenea, s-a constatat că la dosarul de urmărire penală se regăsesc și

procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice și a discuțiilor purtate în mediul

ambiental între denunțătorul D.C.I. și numitul P.A., procese verbale care confirmă

existența întâlnirilor dintre denunțător și reprezentantul SC M.T. SA, precum și

destinația banilor primiți de denunțător, precum şi procesul verbal de redare a

discuțiilor purtate în mediul ambiental, discuții purtate la data de 22.07.2015 la

locuința denunțătorului. Din cuprinsul acestora s-a reţinut că în cursul acestor discuții,

denunțătorul îi comunică inculpatului împrejurarea că a primit de la P.A. o primă

tranșă de bani, ocazie cu care inculpatul îi răspunde că a înțeles. De asemenea, deși

inculpatul a negat acest lucru, se poate observa că în prezența inculpatului

denunțătorul a luat dintr-o piesă de mobilier din dulap o sumă de bani pe care a pus-

o pe masă, inculpatul cerându-i denunțătorului să nu lase banii pe masă. În acest

context, denunțătorul a adus dintr-o camera alăturată o plasă, din care a scos o sticlă

de whisky pe care i-a arătat-o inculpatului, după care a reintrodus-o în cutie, a luat

teancul de bani și i-a introdus în aceeași cutie cu sticla.

S-a mai remarcat că la dosarul de urmărire penală se regăsește și procesul verbal de

redare a discuțiilor purtate între D.C.I. și I.N.P. la data de 24.07.2015, în autoturismul

denunțătorului, pe drumul dintre Lipova și Arad. Cu această ocazie, denunțătorul i-a

indicat inculpatului că în torpedoul mașinii se află suma de 10.000 într-un plic, aspect

pe care inculpatul a arătat că l-a înțeles și i-a cerut denunțătorului să se oprească la

el acasă. De asemenea, s-a reţinut că după cum rezultă din procesul verbal de

redare, denunțătorul a deschis torpedoul mașinii, a luat un plic pe care i l-a remis

inculpatului. Inculpatul a luat plicul cu mâna stângă, l-a așezat peste o coală de

hârtie pe care o avea în mână și a coborât din autoturism, după care a avut loc

Page 43: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 42 din 62

intervenția organelor de urmărire penală şi că, potrivit procesului verbal de constatare

a infracțiunii flagrante, în momentul intervenției organelor de urmărire penală

inculpatul a aruncat plicul pe care l-a primit de la denunțător pe capota mașinii, el

arătând inițial că nu știe nimic despre acel plic, după care a revenit și a arătat că l-a

primit de la denunțător, dar că nu cunoaște conținutul acestuia.

Procedând la verificarea conținutului plicului, organele de urmărire penală au

constatat că acesta conține suma de 10.000 euro, după care s-a constatat că seriile

de identificare a bancnotelor sunt identice cu seriile bancnotelor primite de

denunțător de la P.A.

Totodată, s-a constatat că inculpaţii N.A. şi P.A.M. au avut în cursul urmăririi penale

o atitudine sinceră, recunoscând săvârşirea faptelor, iar inculpatul I.N.P. nu a

recunoscut săvârșirea faptei. El a arătat că nu-și poate explica declarațiile

denunțătorului, în contextul în care niciodată nu i-a cerut acestuia să facă ceva ilegal.

În legătură cu sumele de bani despre care se afirmă că le-ar fi primit, inculpatul a

arătat că în seara zilei de 22.07.2015 nu a primit niciun ban de la denunțătorul D.C.I.,

iar la data de 24.07.2015, în timp ce cobora din autoturismul denunțătorului, acesta i-

a cerut să ia un pachet despre care a afirmat că-i aparține, fără ca el să cunoască

conținutul acestui pachet, ulterior constatând că în plic se afla o sumă de bani.

Având însă în vedere procesul - verbal de constatare a infracțiunii flagrante,

procesele - verbale de redare a măsurilor de supraveghere tehnică, declarația

martorului denunţător D.C.I., ale martorilor R.G.M., P.D.O., H.C., O.M.I., T.B.D.,

L.S.D., M.V.A., declaraţiile inculpaţilor N.A. şi P.A.M., judecătorul de camera

preliminară de la Tribunalul Timiş a apreciat că în prezenta cauză subzistă suficiente

probe care să conducă la suspiciunea rezonabilă că inculpatul I.N.P. a săvârşit

infracţiunea de corupţie reţinută în sarcina sa.

În continuare, tribunalul a reţinut că în speţa dedusă judecăţii, celelalte condiţii

obligatorii – măsură preventivă să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse

persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin

dispunerea acesteia, respectiv înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică

vor fi analizate de instanță, potrivit art. 223 alin. (2) C.pr.pen., pe baza evaluării

gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi

a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări

privitoare la persoana inculpatului.

S-a reţinut astfel că starea de libertate este starea normală a unei persoane, aspect

reiterat şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff împotriva

Germaniei, însă, în momentul analizei stării de arest a inculpatului, instanţa trebuie

să ţină seama de eventualele consecinţe ale acestei măsuri, astfel încât să existe un

echilibru just între interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de

libertate şi interesul general al societăţii de a fi descoperite faptele antisociale şi

sancţionate persoanele responsabile de comiterea acestora.

Page 44: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 43 din 62

În acest context, s-a constatat că în momentul în care a fost dispusă măsura

preventivă faţă de inculpat, judecătorul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului

ar genera o stare de pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat prin

prisma gravităţii deosebite a faptei pentru care este cercetat inculpatul, a modalităţii

concrete în care a fost comisă fapta. Pe de altă parte, s-a reţinut că, aşa cum a

subliniat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Kemmache împotriva

Franţei, în situaţia în care măsura preventivă fost dispusă pentru protejarea ordinii

publice, aceasta este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv

ameninţată.

Analizând actele existente la dosar, s-a constatat că aceste aspecte nu s-au

modificat, iar măsura dispusă este proporțională cu gravitatea acuzaţiei adusă

inculpatului şi necesară în continuare pentru înlăturarea stării de pericol pentru

ordinea publică.

De asemenea, s-a constat că potrivit practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului

(cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austria) detenţia preventivă poate

fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care,

fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea

a regulii generale a cercetării în stare de libertate.

În egală măsură s-a reţinut că, în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a

acceptat faptul că datorită gravităţii deosebite şi a reacţiei publicului faţă de acestea,

unele infracţiuni pot determina tulburări reale a ordinii publice care pot justifica luarea

unor măsuri privative de libertate cel puţin pentru o anumită perioadă de timp, iar

privarea de libertate continuă să fie legitimă dacă ordinea publică va fi pe mai

departe ameninţată.

La aprecierea caracterului proporțional şi necesar al măsurii,judecătorul de cameră

preliminară are în vedere, raportat la criteriile prevăzute de art. 223 alin. (2)

C.pr.pen., faptul că în sarcina inculpatului s-a reţinut săvârşirea unei infracţiuni de o

gravitate deosebită, gravitate accentuată de limitele mari de pedeapsă pentru aceste

infracţiuni, de modul şi circumstanţele de comitere a acesteia, precum şi de impactul

social al infracţiunilor de acest gen, care necesită luarea unor măsuri de prevenire şi

combatere ferme.

Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Timiş a reţinut că într-o societate

democratică buna desfăşurare a activităţilor instituţiilor publice şi de interes public

este incompatibilă cu acreditarea ideii că funcţionarii publici sunt coruptibili, că pot fi

influenţaţi în modul de exercitare a atribuţiilor de serviciu de persoane care au trecere

asupra lor doar prin simpla oferire a unor foloase care nu li se cuvin.

Astfel, s-a opiniat că prin infracţiunea reţinută în sarcina sa, inculpatul I.N.P. a

încălcat în mod grav deontologia funcției publice deținute, producând un prejudiciu

de imagine instituţiei pe care o conduce şi aducând o atingere importantă nu numai

Page 45: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 44 din 62

activităţilor de serviciu ale Consiliului Județean Arad, ci şi intereselor legale ale

persoanelor.

De asemenea, s-a considerat că fapta inculpatului, dată fiind funcția deținută de

inculpat și cuantumul foloaselor primite este de natură să determine în rândul opiniei

publice o reacţie de nesiguranţă, de revoltă, care justifică luarea şi menținerea în

continuare a unor măsuri ferme împotriva inculpatului având în vedere şi intervalul de

timp scurs de la luarea acestei măsuri preventive.

Pentru motivele redate, s-a menţinut măsura arestului preventiv luată faţă de

inculpat, iar cererea de revocare a măsurii arestării preventive, a fost respinsă de

tribunal, constatând că se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii

arestării preventive şi nu au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea

măsurii preventive.

Totodată, pentru argumentele expuse la analiza caracterului proporţional şi necesar

al măsurii arestării preventive, s-a respins cererea inculpatului de înlocuire a măsurii

arestării preventive cu o măsură preventivă mai uşoară, respectiv arestul al domiciliul

sau controlul judiciar.

Împotriva încheierii penale, pronunţate de Judecătorul de cameră preliminară din

cadrul Tribunalului Timiş, la data de 17.08.2015 a formulat contestaţie inculpatul

I.N.P., contestație ce a fost susţinută oral de către apărătorii săi aleşi, care au

solicitat, în principal, revocarea măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpat, iar

în subsidiar înlocuirea acesteia cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului

judiciar, pentru motivele susţinute oral şi redate în partea introductivă a prezentei

încheieri.

Analizând încheierea contestată, se reţin următoarele:

Dreptul la libertate şi siguranţă al persoanei este ocrotit de către Convenţia

europeană a drepturilor omului în art. 5 care prevede că: „Orice persoană are dreptul

la libertate şi la siguranţă şi reprezintă un drept inalienabil, la care nimeni nu poate

renunţa, iar garanţiile sale privesc toate persoanele, inclusiv cele care se găsesc în

stare de detenţie. Scopul esenţial al art. 5 este protejarea individului împotriva

arbitrariului autorităţilor statale, motiv pentru care în paragraful 1 al art. 5 se enumeră

limitativ circumstanţele în care o persoană poate în mod legal fi privată de libertatea

sa. Aceste circumstanţe trebuie să fie interpretate riguros, întrucât ele reprezintă

excepţii privitoare la o garanţie fundamentală a libertăţii individuale.

Articolul 5 paragraful 1 impune ca privările de libertate pe care le autorizează să fie

conform cu normele interne de drept, iar normele interne trebuie să fie conforme cu

dispoziţiile Convenţiei, inclusiv cu principiile pe care le enunţă sau care rezultă din

ele.

Potrivit art. 202 C.pr.pen. măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau

indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o

Page 46: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 45 din 62

infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului

penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală

sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni. Orice măsură

preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă

de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea

acesteia.

Potrivit art. 223 alin.(2) C.pr.pen. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi

luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o

infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea

corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale

prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante,

trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de

monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultra,j ultraj

judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare

electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5

ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor

de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a

antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se

constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de

pericol pentru ordinea publică.

Condițiile prevăzute de art. 223 trebuie să fie îndeplinite și în cazul în care, față de

inculpat se dispune o măsură privativă de libertate mai puțin restrictivă, respectiv

arestul la domiciliu, astfel cum rezultă din prevederile art. 218 alin. (1) C.pr.pen.,

judecătorul trebuind să verifice în plus și dacă această măsură este nu numai

necesară dar și suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. (1)

C.pr.pen., respectiv în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al

împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la

judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

Potrivit art. 242 alin. (2) C.pr.pen. „măsura preventivă se înlocuieşte cu o măsură mai

uşoară dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în

urma evaluării concrete ale cauzei şi conduitei procesuale a inculpatului, se

apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului

prevăzut de art. 202 alin. (1) C.pr.pen.

Judecătorul de cameră preliminară, din cadrul Tribunalului Timiş a avut în vedere

faptul că în cauză inculpatul se află în continuare în situaţia prevăzută de art. 223

alin. (2) C.pr.pen. și, aşa cum rezultă din probele administrate, există suspiciunea

rezonabilă că acesta a săvârşit fapta pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea

penală și s-a dispus trimiterea în judecată.

În ceea ce priveşte critica adusă hotărârii tribunalului referitoare la neanalizarea

probelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis fapta de care

este acuzat, Curtea constată faptul că în cadrul hotărârii primei instanţe se face

Page 47: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 46 din 62

referire la probele administrate respectiv denunţul numitului D.C.I., transcrierea unor

convorbiri purtate între inculpat şi denunţător precum şi procesele verbale întocmite

cu ocazia predării de către denunţător a sumelor de bani primite de la inculpatul P.A.,

şi ce urmau a fi date inculpatului I., şi procesul verbal întocmit cu ocazia prinderii în

flagrant.

În ceea ce priveşte denunţul formulat, Curtea constată faptul că acest denunţ vizează

pe inculpatul I., despre care denunţătorul D.C.I. are şi avea cunoştinţă de comiterea

unor fapte de natură penală, atât anterioare formulării denunţului cât şi ulterioare.

Este adevărat faptul că denunţul regăsit în primele file ale dosarului de urmărire

penală cuprinde o formulare generală „formulez denunţ privind fapte de corupţie

săvârşite de către preşedintele Consiliului Judeţean Arad I.N.P., precum şi de alţi

funcţionari din cadrul aceleiaşi instituţii”, însă textul legii nu prevede vreo cerinţă

referitoare la modalitatea prin care anumite fapte să fie denunţate în mod expres.

Atât vechea reglementare cât şi actuala reglementare prevăd că denunţul este

încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea unei

infracțiuni.

În cuprinsul denunţului se poate face vorbire atât despre fapte petrecute cât şi

despre fapte prezente şi chiar viitoare, despre care persoana denunţătoare aluat la

cunoştinţă prin diferite metode şi mijloace, organele judiciare fiind obligate să dea

eficienţă denunţului şi să efectueze verificări în acest sens, fără a trebui să aştepte

ca infracţiunea despre care au luat la cunoştinţă să fie terminată.

Aşteptarea organelor judiciare ca inculpatul să finalizeze activitatea infracțională ar

putea avea consecinţe deosebit de grave nu doar în cazul infracțiunilor comise cu

violenţă ci şi în cadrul infracțiunilor de corupţie sau chiar a celor îndreptate împotriva

patrimoniului unei persoane.

Ca urmare a acestui fapt, se poate aprecia că denunţul formulat de către D.C.I., chiar

dacă a fost redactat la modul general, a constituit o primă probă din care judecătorul

de cameră preliminară a putut trage concluzia existenţei unei suspiciuni rezonabile

că persoana arătată în denunţ a săvârşit o faptă de natură penală.

În ceea ce priveşte procesul verbal de prindere în flagrant, astfel cum s-a arătat şi de

către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Timişoara, acesta a

fost semnat şi de către denunţătorul D.C.I., textul legii nefăcând nicio menţiune în

ceea ce priveşte obligaţia celor ce întocmesc şi a celor de a semna procesul verbal,

ca fiecare parte din procesul verbal să fie redactat şi semnat cu aceeaşi formă

grafică de scriere.

În situaţia în care avocaţii aleşi ai inculpatului de la momentul respectiv (momentul

semnării de către aceşti avocaţi a procesului verbal) aveau îndoieli sau dubii cu

privire la modalitatea întocmirii acestui proces verbal, sau a persoanelor ce au

Page 48: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 47 din 62

semnat respectivul proces verbal, aveau posibilitatea inserării unor obiecţiuni şi a

semnării procesului verbal cu respectivele obiecţiuni.

Cu privire la provocarea invocată de către apărătorii aleşi ai inculpatului, Curtea

constată că activitatea denunţătorului D.C. se înscrie în limitele prevăzute de lege şi

de jurisprudenţa CEDO, denunţătorul oferind inculpatului o ocazie obişnuită (ce nu a

avut caracter excepţional) de a comite o infracţiune, organele judiciare oferind „o

tentaţie obişnuită”) o oportunitate ce nu a avut caracterul excepţional de a încălca

legea de către inculpat.

Deşi inculpatul nu a deschis plicul, pentru a verifica conţinutul acestuia, din cuprinsul

discuţiilor purtate între inculpat şi denunţător se putea aprecia ceea ce cuprindea

respectivul plic, ce a fost primit de către inculpat (nu a fost refuzat) chiar şi pe lângă

alte înscrisuri.

Rămâne a analiza dacă mai este îndeplinită și condiția necesității și proporționalității

acestei măsuri cu gravitatea acuzației.

Judecătorul apreciază că, la acest moment procesual se impune luarea măsurii

arestului la domiciliu, prevăzut de art. 202 alin. (4) lit. d) C.pr.pen., fiind apreciată ca

o măsură necesară dar și suficientă în scopul asigurării bunei desfășurări a

procesului penal, prin aceea că este restrictivă de libertate, iar inculpatul trebuie să

se supună obligațiilor de a se prezenta în fața organelor judiciare și de nu lua

legătura cu celelalte părţi şi participanţi din cauză.

Este adevărat faptul că judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului

Timiş nu a procedat la analizarea efectivă a proporţionalităţii menţinerii măsurii

arestării preventive prin raportare la persoana inculpatului şi la caracteristicile cauzei

având în vedere numai gravitatea acuzaţiei aduse inculpatului şi a limitelor de

pedeapsă.

Cu toate acestea, se poate reţine faptul că până la această dată în cauză urmărirea

penală a fost finalizată în întregime, iar inculpatul a fost trimis în judecată, iar

raportat la specificul cauzei se poate constata că inculpatul nu mai poate influenţa

probatoriul administrat, sau cel puţin prin impunerea unor restricţii, acesta nu mai are

posibilitatea influențării probatoriului, astfel că instanţa, reţinând atât circumstanţele

personale ale inculpatului (lipsa antecedentelor penale, persoană bine integrată

social, având studiile finalizate şi o viaţă profesională bogată), cât şi faptul că în mare

parte probatoriul se întemeiază pe procesele verbale de transcriere a convorbirilor

purtate de către inculpat cu diferite persoane, pe denunţul efectuat precum şi pe

procesul verbal de prindere în flagrant, înscrisuri ce nu ar putea fi modificate de către

inculpat, apreciază faptul că în speţă, măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu

măsura arestului la domiciliu, însăşi substanţa art. 5 din Convenţie prevăzând dreptul

inculpatului de a rămâne în libertate în aşteptarea unei soluţii ce se va pronunţa.

Page 49: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 48 din 62

În cauză, temeiurile care au stat la baza luării şi, ulterior, menţinerii arestării

preventive la primirea dosarului au vizat faptul că există probe sau indicii temeinice

că inculpatul a săvârşit o infracţiune de trafic de influenţă şi că privarea sa de

libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică,

gravitate accentuată de limitele mari de pedeapsă pentru această infracțiune de

modul şi circumstanţele de comitere a acesteia, precum şi de impactul social al

infracţiunilor de acest gen, care necesită luarea unor măsuri de prevenire şi

combatere ferme şi că dată fiind funcția deținută de inculpat și cuantumul sumelor

primite este de natură să determine în rândul opiniei publice o reacţie de

nesiguranţă, de revoltă.

În ceea ce priveşte pericolul concret pentru ordinea publică, Curtea reţine că acesta

este ulterior săvârşirii faptei şi are un caracter limitat în timp, presupunând existenţa

unor riscuri de natură a pune în primejdie funcţionarea normală a instituţiilor statului,

menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora, fără a putea fi

confundat cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.

Ca atare, este evident că odată cu timpul petrecut în detenţie preventivă, gradul de

pericol pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă pentru ordinea publică

descreşte, astfel că anumite motive ce iniţial puteau justifica luarea unei măsuri

privative de libertate, este posibil ca odată cu trecerea timpului să nu mai fie

suficiente pentru menţinerea acestora în stare de arest.

În acelaşi timp, Curtea reţine că, conform art. 5 alin.(2) CEDO, orice persoană

arestată are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul

procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure

prezentarea persoanei în cauză în cursul procesului.

Având în vedere aceste aspecte, prin raportare la stadiul procesual şi la durata

arestului preventiv în detenție executat până în prezent de către inculpat, Curtea

apreciază că motivele ce iniţial au justificat luarea măsurii arestării preventive în

detenție faţă de inculpat, datorită trecerii timpului, nu mai sunt suficiente pentru

menţinerea arestului preventiv, acest interval de timp scurs de la data săvârşirii

presupusei fapte şi arestării preventive a inculpatului fiind în mod evident suficient

pentru a reduce rezonanţa socială a faptelor şi a înlătura starea de temere şi

nesiguranţă generată societăţii, precum şi de a corija un eventual fond infracţional al

inculpatului, acesta înţelegând în prezent care sunt consecinţele săvârşirii unor fapte

de natură penală.

Nu în ultimul rând, instanţa are în vedere şi stadiul actual al procedurii, în condiţiile în

urmărirea penală este finalizată, dosarul aflându-se în faza camerei preliminare, fiind

administrat întreg probatoriul.

Pe de altă parte, având în vedere că, conform dispozițiilor art. 5 alin. (3) din CEDO,

punerea în libertate a inculpatului în cursul procedurii poate fi subordonată unei

garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză în cursul procesului,

Page 50: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 49 din 62

constatând că este în interesul bunei desfăşurări a procesului penal şi al aflării

adevărului a fi asigurată prezenţa inculpatului la judecată precum şi pentru a garanta

aflarea adevărului şi a nu exista riscul denaturării adevărului, Curtea apreciază ca

necesară luarea măsurii arestului preventiv la domiciliu, stabilind în sarcina

inculpatului o serie de obligaţii pe care acesta trebuie să le respecte, sub sancţiunea

revocării acestei măsurii.

Având în vedere că măsura preventivă a arestării preventive în detenție se impune a

fi înlocuită pentru considerente ce ţin de termenul rezonabil, durata procedurii şi

reducerea rezonanţei sociale a faptelor, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din

Codul de procedură penală va admite contestația formulată inculpatul I.N.P.

împotriva încheierii penale din data de 17.08.2015 pronunţată de Tribunalul Timiş în

dosarul nr. 6310/30/2015.

În consecință, va desființa încheierea contestată, şi rejudecând:

În temeiul art. 242 alin. (2) C.pr.pen. raportat la art. 205 alin. (10) C.pr.pen. raportat la

art. 220 C.pr.pen., art. 218 C.pr.pen. şi art. 222 C.pr.pen. înlocuieşte măsura

arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul I.N.P. cu măsura arestului la domiciliu

pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 21.08.2015, până la data de

19.09.2015, inclusiv.

În baza art. 221 alin. (1) C.pr.pen. va impune inculpatului I.N.P. obligaţia de a nu

părăsi imobilul din comuna V., str. T., jud. A., fără permisiunea organului judiciar care

a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.

În baza art. 221 alin. (2) C.pr.pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul I.N.P.

va avea următoarele obligaţii:

a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi

libertăţi, sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale cu alţi participanţi la comiterea

infracţiunii, respectiv coinculpaţii N.A. şi P.A.M., precum şi cu martorii din dosar

D.C.I., R.G.M., P.D.O., H.C., L.N., N.Ş.F. şi T.B.D.

În baza art. 221 alin. (4) C.pr.pen.. va atrage atenţia inculpatului I.N.P. că, în caz de

încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la

domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Va încredința supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu a inculpatului

I.N.P., Poliţiei Municipiului Arad.

De asemenea, va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului I.N.P. de sub

puterea mandatului de arestare preventivă nr. 59/UP/25.07.2015 dacă nu este reţinut

sau arestat în altă cauză şi punerea de îndată în executare a măsurii preventive a

arestului la domiciliu.

Page 51: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 50 din 62

În temeiul art. 242 C.pr.pen. va respinge cererea de revocare formulată de către

inculpat prin apărătorii aleşi.

6. Principiul loialităţii administrării probelor. Invocarea de către inculpat a

provocării la săvârşirea infracţiuni din partea organelor judiciare.

Condiţiile acţiunii provocării. Criterii legale şi jurisprudenţiale de

constatare a provocării. Respingerea cererii de achitare a inculpatului,

pe acest temei

Codul de procedură penală: art. 101 alin. (1) – alin. (3)

Codul penal : art. 289

Convenţia europeană asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului : art. 6

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului: cauzele Ramanauskas c.

Lituaniei, Ludi c. Elveţiei, Teixeira c. Portugaliei şi cauza Constantin şi Stoian

împotriva României

Principala critică a inculpatului susţinută de către ambii apărători aleşi este motivată

pe existenţa provocării în cauză şi solicitarea ca în acest temei să se dispună

achitarea, în baza art.16 lit. a) C.pen., pe motiv că fapta nu există, sau art.16 alin. (1)

lit. b) C.pr.pen., fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, aspecte

neconfirmate de probatoriul administrat.

Potrivit art. 101 alin. (1), alin. (3) C.pr.pen., „ este oprit a se întrebuinţa violenţă,

ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în

scopul de a se obţine probe.

Este interzis organelor judiciar penale sau altor persoane care acţionează pentru

acestea să provoace o persoană să săvârşească ori să continue săvârşirea unei

fapte penale, în scopul obţinerii unei probe”

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 289 C.pen., „fapta funcţionarului

public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani

sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase în

legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act

ce intră în îndatoririle sale de serviciu au în legătură cu îndeplinirea unui act contrar

acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea

exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de exercita profesia sau

activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta”.

Instanţa de control judiciar apreciază că nu îşi găsesc aplicabilitate în speţă

dispoziţiile art. 101 C.pr.pen., activitatea desfăşurată de denunţătoare neputând fi

subsumată noţiunii de „ determinare” a inculpatului să săvârşească sau să continue

comiterea faptei penale de care este acuzat în scopul obţinerii de probe, aşa cum

prevede textul de lege invocat de apărare.

Page 52: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 51 din 62

Sub acest aspect, Curtea arată că, în conformitate cu jurisprudenţa instanţei de

contencios european referitoare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor

omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu dispoziţiile art. 101 C.pr.pen.,

activitatea investigatorului sub acoperire, a colaboratorului acestuia şi a altor

persoane care acţionează pentru organul judiciar, aşa cum este martorul denunţător,

respectă garanţiile conferite de art. 6 din Convenţie şi norma internă menţionată,

neexistând o provocare dacă se limitează la examinarea, de o manieră pasivă, a

activităţii infracţionale şi punerea la dispoziţia organelor judiciare a datelor necesare

pentru dovedirea faptelor şi tragerea la răspunderea penală a făptuitorului, fără a

exercita asupra persoanei o influenţă de natură a instiga la comiterea unei infracţiuni

care, altfel, nu ar fi fost săvârşită, în scopul de a face posibilă constatarea infracţiunii

(cauzele Ramanauskas c. Lituaniei, Ludi c. Elveţiei, Teixeira c. Portugaliei şi cauza

Constantin şi Stoian împotriva României).

De asemenea, Curtea a mai stabilit că nu se poate reţine provocarea acuzatului de

către organele judiciare, în măsura în care intenţia infracţională era deja luată,

existând predispoziţia făptuitorului de a comite infracţiunea (şi nu creată prin acţiunea

organului judiciar), iar autorităţile judiciare aveau motive întemeiate să suspecteze

activităţile ilicite ale persoanei respective.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală nr. 741/A din 22 iulie 2015,

Prin sentinţa penală nr.186/12.05.2015, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr.

5952/30/2014, în baza art. 48 C.pen., raportat la art. 289 C.pen. şi art. 396 alin.(10)

C.pr.pen., a fost condamnată inculpata B.R.M., la 2 (doi) ani închisoare, pentru

săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.

Pe durata şi în condiţiile art. 65 C.pen., i-au fost interzise inculpatei exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) C.pen.

Pe durata şi în condiţiile art. 54 C.pen., i s-a aplicat aceleiaşi inculpate pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) C.pen., pe o

durată de 2 ani, după executarea pedepsei.

În baza art. 91 C.pen. s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a

pedepsei aplicată inculpatei B.R.M. şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 4

(patru) ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen.

S-a dispus ca supravegherea să fie efectuată de Serviciul de Probaţiune de pe lângă

Tribunalul Arad.

În baza art. 93 alin.(1) C.pen. a fost obligată inculpata, ca pe durata termenului de

supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la

Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, la datele fixate de acesta; să

primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea lor; să

Page 53: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 52 din 62

anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să

comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de

natură a permite controlul mijloacelor de existenţă.

În baza art. 93 alin. (3) C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata

B.R.M. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei

Municipiului A. sau Consiliului local al comunei V., jud. A., pe o perioadă de 80

(optzeci) zile.

În baza art. 91 alin. (4) C.pen. i s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96

C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul

în care pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat săvârşeşte o nouă

infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o

condamnare la pedeapsa închisorii.

În baza art. 289 C.pen., a fost condamnat inculpatul B.R.M., la 3 (trei) ani închisoare,

pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Pe durata şi în condiţiile art. 65 C.pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) C.pen.

Pe durata şi în condiţiile art. 54 C.pen., i s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C.pen., pe

o durată de 3 ani, după executarea pedepsei.

Din probele administrate în cauză, coroborate cu probele administrate în cursul

cercetării judecătoreşti, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:

La data de 20.01.2014, numita F.I. a depus un denunţ la sediul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Timişoara cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de

influenţă prev. de art. 291 C.p. de către numita B.R.M., angajată a Penitenciarului

Arad.

În denunţul formulat, F.I. a declarat că inculpata B.R.M., angajată a Penitenciarului

Arad, i-a pretins suma de 2000 de euro, susţinând că are influenta asupra membrilor

comisiei din cadrul Penitenciarului Arad, care hotărăşte cu privire la acordarea

dreptului de munca deţinuţilor, pentru a-i acorda fiului martorei, încarcerat in

Penitenciarul Arad, dreptul de munca.

Prin ordonanţa din data de 22.07.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru

săvârşirea infracţiunii de trafic de influenta prevăzută şi pedepsită de art. 291alin. (1)

C.pen.

În urma solicitării adresate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara

judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, prin încheierea

nr.172/ST/22.07.2014, s-a dispus autorizarea interceptării comunicaţiilor şi a oricărui

tip de comunicare la distanţă efectuate de posturile telefonice aparţinând inculpatei şi

Page 54: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 53 din 62

martorului denunţător, precum şi supravegherea video, audio şi prin fotografiere faţă

acestea.

Din cuprinsul declaraţiei martorei F.I. rezultă că în anul 2012, fiul acesteia, martorul

R.D.V., a fost încarcerat în Penitenciarul Arad ca urmare a unei condamnări privind

executarea unei pedepse de 9 ani închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de

tâlhărie.

În încercarea de a-l ajuta, prin intermediul unei cunoştinţe, aceasta a luat legătura

cu inculpata B.R., despre care ştia că lucrează ca şi agent de penitenciare în cadrul

Penitenciarului Arad.

În cursul anilor 2012-2013 martora s-a întâlnit de câteva ori cu inculpata B.R.,

vizitând-o şi la domiciliu şi aceasta i-a spus că îl poate ajuta pe fiul ei, în sensul de a

fi scos la muncă, beneficiind astfel de reducerea pedepsei pe care o execută.

Inculpata i-a spus că acest lucru se poate rezolva în schimbul sumei de 2000 euro,

bani pe care însă martora nu îi avea la momentul respectiv.

Martorului R.D.V. i-a fost acordat dreptul la munca în perioada mai 2013-februarie

2014, fiindu-i retras acest drept ca urmare a aplicării unei sancțiuni. Ulterior retragerii

acestui drept, acesta a declarat că a formulat mai multe cereri de a fi scos la munca,

care însă nu i-au fost aprobate.

La data de 18.07.2014, martora F.I. a luat legătura din nou (telefonic) cu inculpata

B.R. şi i-a spus că a reuşit să facă rost de bani, stabilind să se întâlnească în zilele

următoare pentru a discuta.

Conform probatoriului administrat în cauză rezultă că în cadrul unei întâlniri care a

avut loc în data de 23.07.2014, între martora denunţătoare F.I. (care avea asupra sa

tehnică de înregistrare audio-video, activitate autorizată conform celor menţionate

mai sus) şi inculpaţii B.D.M., comisar sef de penitenciare, împuternicit sef serviciu

siguranţă în cadrul Penitenciarului Arad şi B.R., agent șef de penitenciare în cadrul

Penitenciarului Arad, la domiciliul acestora, situat în A., str. D., i s-a solicitat din nou

denunţătoarei suma de 2000 de euro, în vederea rezolvării favorabile a situaţiei fiului

ei, in sensul de a fi scos efectiv la munca.

Solicitarea a fost făcută de inculpata B.R.M. dar din evoluţia discuţiilor rezultă că cel

care trebuia să dispună scoaterea la muncă a fiului martorei era inculpatul B.D.M.,

acesta acceptând să facă demersurile necesare în acest scop.

La finalul acestei întâlniri, martora a stabilit cu cei doi inculpaţi să îi contacteze a

doua zi, pentru a se întâlni cu aceştia şi a le înmâna suma de 2000 de euro, conform

celor discutate.

Din ansamblul probelor administrate a rezultat faptul că inculpatul B.D.M.,

împuternicit şef serviciu siguranţă în cadrul Penitenciarului Arad, persoană cu atribuţii

şi în ceea ce priveşte repartizarea deținuților la punctele de lucru, urma să dispună

Page 55: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 54 din 62

cu privire la repartizarea deţinutului R.D.V. la un loc de muncă, după primirea banilor

solicitaţi iniţial de soția sa, inculpata B.R.M., de la martora denunțătoare F.I.

Aceste concluzii rezultă din activităţile ulteriore ale inculpatului. Astfel, a doua zi,

inculpatul B.D.M. s-a deplasat la punctul de lucru coordonat de martorul M.M. unde a

solicitat acestuia ca în locul deţinutului N.Ş. ce urma să intre în analiza comisiei de

propuneri în vederea liberării condiţionate, să fie scos la muncă fiul martorei

denunţătoare.

Potrivit declaraţiilor martorului M., inculpatul a solicitat deţinutului N. să nu mai iasă la

muncă, practică neîntâlnită până atunci, ca de altfel şi solicitarea inculpatului era o

noutate.

După efectuarea acestor demersuri, aşa cum rezultă din procesul verbal de redare a

discuţiilor telefonice dintre inculpatul B.D. şi soţia sa, inculpata B.R., acesta a

comunicat faptul că problema fiului denunţătoarei era rezolvată şi s-a interesat dacă

a fost contactată de denunţătoare.

Inculpata B.R., în încercarea de a evita un contact direct cu denunţătoarea F.I. în

momentul primirii banilor, a contactat-o telefonic pe acesta în data de 24.07.2014 şi i-

a solicitat să lase plicul cu bani în cutia poştală, spunându-i că a părăsit domiciliul,

deşi din nota de supraveghere operativă rezultă că la acel moment se afla împreună

cu soţul ei acasă.

După ce martora denunţătoare a lăsat banii în cutia poştală a imobilului în care se

aflau inculpaţii, situat în A., strada D., la acest imobil a fost efectuată o percheziţie

domiciliară, în baza mandatului emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul

Tribunalului Timiş, fiind găsit în cutia poştală un plic conţinând suma de 2000 de

euro, în 4 bancnote a câte 500 de euro, cu privire la care inculpaţii au declarat că nu

au cunoştinţă cum a ajuns acolo.

Suma de bani fiind pusă la dispoziţia denunţătoarei de către organele de urmărire

penală, fost reţinută de acestea.

În prima fază, inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea faptelor, declarând că nu au

cunoştinţă de modul în care a ajuns plicul cu suma de 2000 de euro în cutia poştala

a imobilului în care locuiesc.

Inculpata B.M. a refuzat iniţial să dea declaraţii pentru ca în faţa instanţei să declare

că banii respectivi reprezentau în fapt un împrumut acordat de denunţătoare, iar

ulterior, în faţa procurorului, să-şi nuanţeze declaraţia, recunoscând parţial săvârşirea

faptei. Astfel, aceasta a declarat că soţul ei, inculpatul B.D.M., nu a avut cunoștință

de înţelegerea dintre ea şi denunţătoare, iar banii respectivi urmau să fie folosiţi doar

de ea, fără a încerca în fapt să-l ajute în vreun fel pe fiul martorei.

După trimiterea în judecată, inculpata a recunoscut starea de fapt reţinută în sarcina

sa, solicitând judecarea în condiţiile art. 375 şi urm. C.pr.pen.

Page 56: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 55 din 62

Inculpatul B.D.M. a negat săvârşirea faptei, declarând că nu a avut cunoștință de

înţelegerea dintre martora şi soţia sa şi că a încercat doar să-l ajute pe fiul

denunţătoarei prin mijloace legale.

Susţinerile inculpatului sunt contrazise însă atât de declaraţiile martorilor F.I. şi M.M.

cât şi de discuţiile înregistrate în mediu ambiental sau a discuţiilor telefonice.

O altă apărare formulată de inculpatul B.D.M. a fost aceea că ar fi fost provocat prin

atitudinea denunţătoarei şi în concluzie s-a apreciat că probatoriul astfel administrat

ar fi nul.

Analizând această apărare, prima instanţă a constatat că textul legal aplicabil ar fi cel

al articolului 101 C.pr.pen., potrivit căruia este oprit a se întrebuinţa violenţe,

ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în

scopul de a se obţine probe.

Nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează capacitatea

persoanei de a-şi aminti şi de a relata în mod conştient şi voluntar faptele care

constituie obiectul probei. Interdicţia se aplică chiar dacă persoana ascultată îşi dă

consimţământul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare.

Potrivit aceluiaşi text legal, este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane

care acţionează pentru acestea să provoace o persoană să săvârşească ori să

continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.

Textul de lege, întrucât nu distinge, are în vedere provocarea din partea organelor de

urmărire penală, a agenţilor statului, dar şi din partea oricărei persoane private - de

exemplu denunţător - în scopul obţinerii de probe care să ducă la incriminarea

făptuitorului.

Sintagma „a provoca” presupune o instigare la comiterea infracţiunii (îndemn,

încurajare, în sensul reglementării formei de participaţie a instigării prevăzute de art.

47 C.pen.), dar se poate aprecia că intră sub incidenţa textului de lege de mai sus şi

provocarea sub forma vicleniei, înşelăciunii, în urma căreia persoanei i se sugerează

într-un mod neechivoc săvârșirea unei infracţiuni.

Se comite o instigare ori de câte ori organele de urmărire penală nu se limitează la a

cerceta în mod pasiv activitatea infracţională, ci exercită o asemenea influenţă

asupra persoanei vizate, încât să determine săvârşirea unei fapte penale care fără

aceasta intervenţie nu ar fi fost săvârșită, cu scopul de a constata o infracţiune,

respectiv de a obţine probe şi de a declanşa urmărirea penală.

Legislaţia română nu prevede o definiţie a acestei provocări, dar pe baza art. 101

C.pen. şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului se reţine existenta

acesteia dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile: situaţia presupus infracţională

tinde să fie probată prin solicitarea emanând de la o persoană ce avea sarcina să

descopere infracţiunea sau când există o invitaţie directă la comiterea unei infracţiuni

Page 57: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 56 din 62

din partea unui denunţător sau a unui martor anonim; lipsa oricărui indiciu că fapta ar

fi fost săvârșită fără această intervenţie.

Ori în cauză aceste condiţii nu sunt îndeplinite, rezultând din probatoriu că banii au

fost solicitaţi de inculpată cu mult timp înainte şi că la un moment dat inculpatul a

făcut demersurile necesare pentru ca fiul său să fie scos la muncă, dar pentru că

„aşteptările nu au fost satisfăcute” deţinutul a fost retras de la muncă.

Textele legale aplicabile în cauză sunt: art. 289 C.pen.: Fapta funcţionarului public

care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau

alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în

legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act

ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar

acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea

exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau

activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta; art. 48 C.pen.: Complice este

persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte

prevăzute de legea penală.

Analizând starea de fapt reţinută, prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului

B.D.M., comisar sef de penitenciare, împuternicit şef serviciu siguranţă în cadrul

Penitenciarului Arad de a accepta primirea de la martora denunţătoare F.I. a sumei

de 2000 de euro pentru a dispune ca deţinutul R.D.V., fiului martorei, încarcerat in

Penitenciarul Arad, să fie scos efectiv la un post de muncă din cadrul Penitenciarului

Arad, chiar dacă banii ar fi fost folosiţi exclusiv de soţia sa, constituie infracţiunea de

luare de mita prevăzută şi pedepsită de art. 289 C.pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 186 din 12.05.2015 pronunţată de Tribunalul Arad în

dosarul nr.5952/30/2014 a declarat apel inculpatul B.D., înregistrat pe rolul Curţii de

Apel Timişoara la data de 10.06.2015, sub nr. 5952/30/2014.

În motivarea apelului inculpatul, a solicitat, să se dispună achitarea sa în baza

art.396 alin. (4) C.pr.pen., raportat la art.16 alin.(1) lit. a) C.pr.pen., iar în subsidiar

condamnarea la o pedeapsă în limitele legale, iar ca modalitate de executare să se

dispună suspendarea executării sub supraveghere, pentru săvârşirea infracțiunii

prevăzute de art. 289 C.pen.

S-a mai arătat că existenţa infracţiunii de luare de mită nu rezultă din probele

administrate, în condiţiile în care în mod real inculpatul a fost provocat să comită

infracţiunea de luare de mită, deşi nu există nicio probă care să dovedească

implicarea sa anterioară în comiterea unei astfel de infracţiuni, şi, chiar provocat fiind,

a respins în mod explicit şi repetat oferta de mită.

S-a mai arătat că nu poate fi reţinută ca modalitate de comitere a infracţiunii nici

primirea efectivă a banilor, nici direct, nici indirect, din moment ce aşa-zisul flagrant

s-a concretizat în lăsarea banilor în poştă de către denunţătoare ca urmare a unei

Page 58: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 57 din 62

discuţii telefonice purtate exclusiv cu inculpata B.R., banii fiind găsiţi în aceeaşi stare

şi în acelaşi loc cu ocazia percheziţiei domiciliare, prin urmare, nu există vreo

dovadă că inculpatul B.D. a asistat la discuţia soţiei sale cu denunţătoarea, că a ştiut

de lăsarea lor în poştă, că soţia urma să-i dea ori să-i spună de existenţa lor, că a

avut vreun moment contact cu ei, singura concluzie posibilă este în sensul că

inculpatul nu a primit aceşti bani.

În ceea ce priveşte provocarea s-a mai arătat că denunţătoarea a fost ameninţată de

către organele de urmărire penală pentru a-l provoca pe inculpat, aşa cum rezultă din

declaraţia dată în faţa primei instanţe, prima instanţă nu s-a sesizat cu privire la

infracţiunea de mărturie mincinoasă faţă de martorul R.D.V., invocând practică

CEDO privind provocarea şi dispoziţiile art. 101 C.pr.pen.

Din analiza sentinţei apelate, prin prisma motivelor de apel invocate şi analizate din

oficiu, în limitele prev. de art.417 alin. (2) C.pr.pen., Curtea reţine următoarele:

Critica inculpatului, prin apărător, referitoare la faptul că acesta ar fi fost trimis în

judecată pentru infracţiunea de luare de mită în varianta pretinderii sumei de 2000

Euro de la denunţătoare, iar instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia pentru

infracţiunea de luare de mită în variata primirii, este nefondată, întrucât aşa cum

rezultă din considerentele rechizitoriului la încadrarea juridică inculpatul a fost trimis

în judecată pentru aceeaşi variantă a infracţiunii de luare de mită pentru care a şi fost

condamnat.

Apărarea inculpatului referitoare la faptul că soluţia primei instanţe este netemeinică

şi nelegală, întrucât prima instanţă nu a respectat dispoziţiile art. 403 C.pr.pen.,

hotărârea fiind nemotivată, deoarece nu s-au înlăturat aspectele favorabile

inculpatului încălcându-se astfel şi dispoziţiile art. 6 din practica CEDO, privind

dreptul la un proces echitabil, nu au suport probator în condiţiile în care pe de o parte

aspectele invocate nu se încadrează în cazurile de nulitate absolută limitativ

prevăzute de art. 281 C.pr.pen., pentru ca hotărârea să fie nulă, aşa cum se susţine,

iar pe de altă parte aşa cum rezultă din considerentele sentinţei apelate prima

instanţă a analizat apărările inculpatului şi a motivat soluţia dată în cauză,

nemulţumirile inculpatului vizând de fapt condamnarea sa, fapt care nu poate duce la

concluzia că soluţia este nemotivată pe considerentul că nu s-a reţinut de către prima

instanţă provocarea.

Principala critică a inculpatului susţinută de către ambii apărători aleşi este motivată

pe existenţa provocării în cauză şi solicitarea ca în acest temei să se dispună

achitarea, în baza art.16 lit. a) C.pr.pen., pe motiv că fapta nu există, sau art.16

alin.(1) lit. b) C.pr.pen., fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege,

aspecte neconfirmate de probatoriul administrat.

Potrivit art.101 alin.(1), alin. (3) C.pr.pen., „este oprit a se întrebuinţa violenţă,

ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în

scopul de a se obţine probe.

Page 59: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 58 din 62

Este interzis organelor judiciar penale sau altor persoane care acţionează pentru

acestea să provoace o persoană să săvârşească ori să continue săvârşirea unei

fapte penale, în scopul obţinerii unei probe”

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 289 C.pr.pen., „fapta funcţionarului

public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani

sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase în

legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act

ce intră în îndatoririle sale de serviciu au în legătură cu îndeplinirea unui act contrar

acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea

exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de exercita profesia sau

activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta”.

Instanţa de control judiciar apreciază că nu îşi găsesc aplicabilitate în speţă

dispoziţiile art. 101 C.pr.pen., activitatea desfăşurată de denunţătoare neputând fi

subsumată noţiunii de „ determinare” a inculpatului să săvârşească sau să continue

comiterea faptei penale de care este acuzat în scopul obţinerii de probe, aşa cum

prevede textul de lege invocat de apărare.

Sub acest aspect, Curtea arată că, în conformitate cu jurisprudenţa instanţei de

contencios european referitoare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor

omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu dispoziţiile art. 101 C.pr.pen.,

activitatea investigatorului sub acoperire, a colaboratorului acestuia şi a altor

persoane care acţionează pentru organul judiciar, aşa cum este martorul denunţător,

respectă garanţiile conferite de art. 6 din Convenţie şi norma internă menţionată,

neexistând o provocare dacă se limitează la examinarea, de o manieră pasivă, a

activităţii infracţionale şi punerea la dispoziţia organelor judiciare a datelor necesare

pentru dovedirea faptelor şi tragerea la răspunderea penală a făptuitorului, fără a

exercita asupra persoanei o influenţă de natură a instiga la comiterea unei infracţiuni

care, altfel, nu ar fi fost săvârşită, în scopul de a face posibilă constatarea infracţiunii

(cauzele Ramanauskas c. Lituaniei, Ludi c. Elveţiei, Teixeira c. Portugaliei şi cauza

Constantin şi Stoian împotriva României).

În jurisprudenţa sa recentă, CEDO a dezvoltat conceptul de „provocare" distinct de

folosirea legitimă a operaţiunilor sub acoperire, subliniind încă o dată obligaţia

instanţelor naţionale de a proceda la o examinare atentă a materialului din dosar în

cazul în care inculpatul invocă instigarea din partea poliţiei.

De asemenea, Curtea a mai stabilit că nu se poate reţine provocarea acuzatului de

către organele judiciare, în măsura în care intenţia infracţională era deja luată,

existând predispoziţia făptuitorului de a comite infracţiunea (şi nu creată prin acţiunea

organului judiciar), iar autorităţile judiciare aveau motive întemeiate să suspecteze

activităţile ilicite ale persoanei respective.

În ceea ce priveşte prima condiţie în raport cu care instanţele naţionale apreciază

asupra existenţei provocării în lumina jurisprudenţei CEDO, referitoare la probarea

Page 60: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 59 din 62

situaţiei infracţionale prin solicitarea investigatorului ori colaboratorului sau la

existenţa unei invitaţii exprese la comiterea faptei din partea unui denunţător ori a

unui martor anonim, se constată, din probele administrate în cauză în ambele faze

procesuale, că, dimpotrivă, inculpatul cunoştea despre discuţiile pe care martora F.I.

le avusese cu coinculpata B.R.M. cu privire la solicitarea sumei de 2000 Euro pentru

ca fiul denunţătoarei să fie scos la muncă, aşa cum rezultă din declaraţia martorei

denunţătoare dată inclusiv în faţa primei instanţe, (fila 180) precum şi din denunţul

formulat.

Mai mult decât atât în data de 23.07.2014 când martora denunţătoare (care avea

asupra sa tehnică de înregistrare audio – video, autorizată potrivit legii) s-a întâlnit

acasă cu cei doi inculpaţi, inculpatul B.D.M. nu a fost surprins sau indignat de

prezenţa mamei unui deţinut la domiciliul personal şi nu a anunţat autorităţile cu

privire la solicitările acesteia şi nici nu i-a solicitat să părăsească de urgenţă

domiciliu, semn că nu era străin de întâlnirile pe care soţia acestuia, coinculpata

B.R.M., le avusese anterior cu martora denunţătoare la domiciliul acestora şi în

cadrul cărora s-a discutat despre suma de bani pe care trebuia să o primească

pentru a-l scoate pe fiul denunţătoarei la muncă.

Faptul că inculpatul nu a fost provocat de către denunţătoare să comită infracţiunea,

rezultă şi din depoziţia martorului R.D.V., care arată că inculpatul a mai solicitat şi

altor deţinuţi sume de bani pentru a fi scoşi la muncă, precum şi din declaraţia

martorei denunţătoare care a arătat că fiul acesteia a mai fost scos la muncă iniţial.

Nu poate fi reţinută susţinerea inculpatului referitoare la faptul că, cu privire la

martorul R.D.V. instanţa trebuia să se sesizeze cu privire la săvârşirea infracţiunii de

mărturie mincinoasă, întrucât a refuzat să indice numele condamnatului care i-ar fi

spus că inculpatul i-ar fi solicitat bani, întrucât sesizarea cu privire la infracţiunile de

audienţă este atributul exclusiv al instanţelor de judecată, potrivit art. 360 C.pr.pen.,

iar instanţa nu poate fi obligată să facă astfel de sesizări ori de câte ori inculpaţii sunt

nemulţumiţi de declaraţiile pe care martorii le dau în defavoarea acestora.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului, prin apărători, referitoare la faptul că

martora denunţătoare ar fi fost ameninţată de către anchetatori să-l provoace pe

inculpat să comită infracţiunea şi să se deplaseze la domiciliul acestuia atunci când

inculpatul este acasă, în caz contrar urmând ca aceasta să fie inculpată pentru

infracţiunea de dare de mită, Curtea constată că în cauză nu s-a dovedit existenţa

vreunei ameninţări din partea organelor de urmărire penală cu privire la martora

denunţătoare în condiţiile în care aşa cum rezultă din probele administrate, respectiv

declaraţia martorului R.D.V., declaraţia denunţătoarei şi declaraţia coinculpatei, care

a recunoscut starea de fapt descrisă prin rechizitoriu şi întreg probatoriul administrat,

inculpatul nu era străin de activitatea infracţională, acesta desfăşurând astfel de

activităţi şi anterior înregistrării discuţiei ambientale din data de 23.07.2014, acesta l-

a mai ajutat anterior pe martorul R.D.V. să iasă la muncă, iar ulterior i-a fost retras

acest drept, cunoştea discuţiile anterioare pe care soţia sa le-a avut cu martora

Page 61: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 60 din 62

denunţătoare în cadrul căruia i-au fost solicitaţi bani denunţătoarei pentru care

inculpatul B.D.M. să permită fiului denunţătoarei să iasă la muncă, astfel încât acesta

nu a fost provocat de către denunţătoare la data de 23.07.2014 să comită

infracţiunea de dare de mită.

De altfel, martora denunţătoare nu putea fi ameninţată de către organele de urmărire

penală cu săvârşirea infracţiunii de dare de mită, întrucât tocmai în scopul

descoperirii infracţiunii de corupţie legiuitorul român a prevăzut posibilitatea ca

denunţătorul să nu fie condamnat pentru această faptă dacă denunţă fapta mai

înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, potrivit

art.290 alin. (3) C.pen.

Faptul că martora denunţătoare a discutat cu organele de urmărire penală despre

prezenţa acesteia în domiciliul inculpaţilor în vederea înregistrării discuţiilor

ambientale se încadrează în operaţiunile specifice de investigare a acestor infracţiuni

de corupţie în condiţiile prevăzute de lege, întrucât denunţătoarea a purtat asupra sa

tehnică de înregistrate audio – video, activitate autorizată prin încheierea

judecătoriului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Timiş nr. 172/ST/22.07.2014, iar

prin declaraţia dată în faţa primei instanţe, martora denunţătoare a arătat că anterior

discuţiei pe care a avut-o cu organele de urmărire penală, a discutat cu inculpata

B.R.M. în vederea unei întâlniri cu privire la rezolvarea situaţiei fiului său, discuţii pe

care le-a avut şi în anii 2012 – 2013, când inculpata B.R.M. i-a cerut suma de 2000

Euro, chiar şi în tranşe, pentru a-i da soţului său în vederea scoaterii la muncă a fiului

denunţătoarei.

După formularea denunţului, organele judiciare având indicii ale comiterii unei fapte

de corupţie şi cu privire la posibila implicare a inculpaţilor, au efectuat activităţile

specifice pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor

vinovate, constatând că aspectele relevate de martora denunţătoare sunt confirmate

de probatoriul administrat. Pe de altă parte, folosirea înregistrărilor în mediu

ambiental realizată de către martora denunţătoare, nu constituie o încălcare a normei

penale, având în vedere faptul că inculpatul a comis infracţiunea de luare de mită

fără vreo intervenţie a denunţătorului.

Faptul că inculpatul B.D.M. nu a fost provocat de denunţătoare în data de

23.07.2014, rezultă şi din neîndeplinirea celei de a doua condiţii a provocării

respectiv existenţa unor indicii că fapta nu a fost săvârşită fără intervenţia martorului

denunţător.

Astfel, a doua zi, în data de 24.07.2014, inculpatul B.D.M. s-a deplasat la punctul de

lucru coordonat de martorul M.M. unde a solicitat acestuia ca în locul deţinutului N. Ş.

ce urma să intre în analiza comisiei de propuneri în vederea liberării condiţionate, să

fie scos la muncă fiul martorei denunţătoare, martorul R.D.V.

Page 62: DECIZII RELEVANTE SECŢIA PENALĂ - portal.just.roportal.just.ro/59/Documents/Decizii relevante/C Ap Timisoara Pen T3 2015.pdf · Casaţie şi Justiţie a tranşat problema raportului

Pagină 61 din 62

Aceste aspecte sunt confirmate de declaraţiile martorului M.M. care arată că

inculpatul i-a solicitat deţinutului N. să nu mai iasă la muncă, practică neîntâlnită

până atunci, ca de altfel şi solicitarea inculpatului faţă de un deţinut.

De asemenea, inculpatul B.D.M. nu a adus la cunoştinţa conducerii penitenciarului

sau organelor de urmărire penală faptul că mama unui deţinut i-a solicitat o sumă de

bani pentru a-i facilita dreptul la muncă al fiului acestuia deţinut în Penitenciarul Arad,

ci în desfăşurării activităţii infracţionale i-a solicitat altui deţinut să nu iasă la muncă

pentru a putea ieşi martorul R.D.V., iar în urma demersurilor efectuate, aşa cum

rezultă din procesul – verbal de redare a discuţiilor telefonice dintre cei doi

coinculpaţi, inculpatul B.D.M. i-a comunicat soţiei sale că problema fiului

denunţătoarei era rezolvată şi s-a interesat dacă a fost contactată de denunţătoare,

astfel încât nu poate fi vorba de o provocare în cauza de faţă.

În cauză nu sunt aplicabile cauzele CEDO invocate de către inculpat în apărare,

întrucât nu s-a dovedit provocarea şi au fost respectate atât de organele de urmărire

penală cât şi de instanţa de fond dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea

procesului penal.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 pct.1 lit. b) C.pr.pen. s-a respins

ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.D.M. împotriva sentinţei penale nr.186 din

12.05.2015 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 5952/30/2014.