DECIZIA nr. 39 din 14.09. 2015 · generală pentru nerespectarea clauzelor contractuale constă în...

13
1 DECIZIA nr. 39 din 14.09. 2015 privind sancţionarea Secuiana SA, Amfora SRL, Cerstra Servcom SRL, Corrado Trading SRL, Erconf-Mode SRL, Family MSM SRL, Hariana Gaz SRL, Impuls Impex SRL, Met-Chim SA, Metexcom SA, NG Glimos Com SRL, Orlando Ilies SNC, Producţie şi Comerţ Luxor SRL, Starcom SA, Sorazmi SRL, Topaz Com SRL, Trio-Farmec SRL şi Universal Roşca Impex SRL pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 CONSILIUL CONCURENŢEI În baza: 1. Legii concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 240/03.04.2014 (denumită în continuare lege sau Legea concurenţei); 2. Decretului nr. 301/2015 pentru numirea preşedintelui Consiliului Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.157/05.03.2015; 3. Decretului nr. 703/2009 pentru numirea unui membru al Plenului Consiliului Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.284/30.04.2009; 4. Decretului nr. 974/2011 pentru numirea unui membru al Plenului Consiliului Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.901/20.12.2011; 5. Regulamentului din 2 februarie 2012 de organizare, funcţionare şi procedură al Consiliului Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din data de 14 februarie 2012, cu modificările şi completările ulterioare; 6. Regulamentului din 19 august 2011 privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către Consiliul Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 631 din data de 5 septembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare; 7. Instrucţiunilor din 5 august 2010 privind definirea pieţei relevante, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.553/05.08.2010; 8. Instrucţiunilor din 2 septembrie 2010 privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţ iile prevăzute la art. 51 din lege, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.638/10.09.2010; 9. Regulamentului privind desfaşurarea audierilor în cadrul Consiliului Concurenţei şi adoptarea deciziilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792/08.11.2011; 10. Raportului de investigaţie prezentat de către raportor în faţa Plenului Consiliului Concurenţei, precum şi a celorlalte acte şi lucrări din dosarul cauzei; 11. Prevederilor art. 43 alin.(1) din Lege privind procedura de transmitere a Raportului de investigaţie părţilor implicate pentru luare la cunoştinţă şi formulare de observaţii şi procedura de citare pentru audierea părţilor de către Plenul Consiliului Concurenţei în ziua de 02.07.2015;

Transcript of DECIZIA nr. 39 din 14.09. 2015 · generală pentru nerespectarea clauzelor contractuale constă în...

1

DECIZIA

nr. 39 din 14.09. 2015

privind sancţionarea Secuiana SA, Amfora SRL, Cerstra Servcom SRL, Corrado Trading SRL, Erconf-Mode SRL, Family MSM SRL, Hariana Gaz SRL, Impuls Impex SRL, Met-Chim SA, Metexcom SA, NG Glimos Com SRL, Orlando Ilies SNC, Producţie şi Comerţ Luxor SRL,

Starcom SA, Sorazmi SRL, Topaz Com SRL, Trio-Farmec SRL şi Universal Roşca Impex SRL pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996

CONSILIUL CONCURENŢEI În baza: 1. Legii concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 240/03.04.2014 (denumită în continuare lege sau Legea concurenţei);

2. Decretului nr. 301/2015 pentru numirea preşedintelui Consiliului Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.157/05.03.2015;

3. Decretului nr. 703/2009 pentru numirea unui membru al Plenului Consiliului Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.284/30.04.2009;

4. Decretului nr. 974/2011 pentru numirea unui membru al Plenului Consiliului Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.901/20.12.2011;

5. Regulamentului din 2 februarie 2012 de organizare, funcţionare şi procedură al Consiliului Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din data de 14 februarie 2012, cu modificările şi completările ulterioare;

6. Regulamentului din 19 august 2011 privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către Consiliul Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 631 din data de 5 septembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare;

7. Instrucţiunilor din 5 august 2010 privind definirea pieţei relevante, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.553/05.08.2010;

8. Instrucţiunilor din 2 septembrie 2010 privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 51 din lege, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.638/10.09.2010;

9. Regulamentului privind desfaşurarea audierilor în cadrul Consiliului Concurenţei şi adoptarea deciziilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792/08.11.2011;

10. Raportului de investigaţie prezentat de către raportor în faţa Plenului Consiliului Concurenţei, precum şi a celorlalte acte şi lucrări din dosarul cauzei;

11. Prevederilor art. 43 alin.(1) din Lege privind procedura de transmitere a Raportului de investigaţie părţilor implicate pentru luare la cunoştinţă şi formulare de observaţii şi procedura de citare pentru audierea părţilor de către Plenul Consiliului Concurenţei în ziua de 02.07.2015;

2

12. Declaraţiilor primite de la reprezentanţii legali ai părţilor implicate, prin care recunosc în mod expres fapta anticoncurenţială, înregistrate astfel:

Amfora SRL, RG 7834/2015; Family MSM SRL, RG 7837/2015; Hariana Gaz SRL, RG 7834/2015; Met-Chim SA, RG 7836/2015; Starcom SA, RG 8154/2015; Sorazmi SRL, RG 7834/2015; Trio-Farmec SRL, RG 7833/2015; Universal Roşca Impex SRL, RG 7469/2015;

13. Şedinţei de deliberare din data de 11.08.2015 cu privire la acest caz, fiind întrunită condiţia legală privind cvorumul pentru ca Plenul Consiliului Concurenţei să poată decide în mod valabil.

Având în vedere următoarele:

I. SUMARUL EXECUTIV (1) Prin Ordinul nr. 379/15.10.2009, Preşedintele Consiliului Concurenţei a dispus declanşarea, din oficiu, a unei investigaţii pe piaţa distribuţiei pantalonilor de stofă pentru bărbaţi cu privire la posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei.

(2) Ca urmare a investigaţiei efectuate s-a constatat că, producătorul Secuiana S.A. , a semnat contracte de vânzare –cumpărare şi contracte de franciză cu 19 întreprinderi (denumite în continuare distribuitori), care limitează libertatea distribuitorilor de a-şi stabili singuri preţurile de revânzare pentru produsele cumpărate de la Secuiana S.A.

(3) Prin aceaste înţelegeri Secuiana S.A. şi cei 19 distribuitori au încălcat prevederile art. 5 alin. (1) lit.a) din lege, conform căruia “Sunt interzise orice înţelegeri între întreprinderi […] care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care: a) stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare”.

II. PĂRŢILE IMPLICATE

Nr. crt.

Denumirea societăţii

Sediul social

Nr. de înregistrare

CUI

1. Secuiana SA Tg. Secuiesc, Str. Păcii Nr.42, Jud. Covasna

J14/83081992 RO 3667158

2.

Amfora SRL Bistriţa, B-dul Independenţei nr.56, Sc.D, Jud. Bistriţa Năsăud

J06/504/1991

RO 565765

3. Cerstra Servcom SRL Bucureşti, Sector 2, Str. Gh. Ţiţeica nr. 4, Bl.52bis, Sc.B, Et.3, Ap. 31

J40/9623/1998 RO 11026421

4. Corrado Trading SRL1

Bucureşti, Sector 4, str. Gârniţei nr.7, Bl. 42, Sc. 1, Et. 7, Ap. 47

J40/14128/1993 RO 40233996

5. Dumitex Prodconf Bucureşti, Sector 6, str. J40/13366/2004 RO 1 Aflată în procedura de faliment - Lichidator judiciar: SAVU-CRISTESCU TEODORA-CORINA, sos. Nicolae Titulescu,nr.10,Bloc 20,Sc.B,Etaj 2,Ap.31, Sectorul 1, Bucureşti

3

SRL2 Târgu Neamţ nr.34, Bl. A17, Sc.D, Et.3, Ap.57

16693140

6. Erconf-Mode SRL Bacău, Str. N. Bălcescu nr.5, Bl.5,Sc.C,Parter Jud. Bacău

J04/1014/1996 RO 8690119

7. Family MSM SRL Com. Snagov, Sat Ghermăneşti, Bl.P5, Sc.1, Et.1, Ap. 5, Jud.Ilfov

J23/1159/2002 RO 11847281

8. Hariana Gaz SRL Alba Iulia, Str. Cloşca nr. 10, Bl.2, Sc.E, Ap.22, Jud. Alba

J01/491/1994 RO 5777327

9. Impuls Impex SRL Zalău, Str. Sărmaş nr.32 Jud. Sălaj

J31/170/1994 RO 6083722

10. Inirom Consprod SRL3

Câmpina, Str. M. Kogălniceanu nr.2, Bl. 12A Jud. Prahova

J29/190/1998 RO 10223018

11. Met-Chim SA Braşov, Str. N. Bălcescu nr. 56, Jud. Braşov

J08/174/1991 RO 1114062

12 Metexcom SA

Drobeta Turnu Severin Str. Unirii nr.82 Jud. Mehedinţi

J25/154/1991

RO 1606111

13.

NG Glimos Com SRL4

Bucureşti, Sector 2, Str. Gh. Ţiţeica nr. 4, Bl.52bis, Sc.A, Et.1, Ap. 6

J40/9622/1998 RO 11026413

14. Orlando Ilies SNC Baia Mare,Str. Narciselor nr. 10,Ap. 15, Jud. Maramureş

J24/1647/1994 RO 6167823

15. Producţie şi Comerţ Luxor SRL

Sf. Gheorghe, Str. Umbrei nr.3, Bl. 7, Sc.A, Et.4, Ap. 17 Jud. Covasna

J14/25/1992 RO 552110

16. Starcom SA Braşov, Str.N. Bălcescu nr. 62, Jud Braşov

J08/73/1991 RO 1114003

17. Sorazmi SRL Timişoara, Str. Electronicii nr.17, Bl. B11, Sc. B, Et.4, Ap. 20, Jud. Timiş

J35/242/1996 RO 8378193

18. Topaz Com SRL Brăila, Str. Plevnei nr.183 Jud. Brăila

J09/606/1997 RO 9946984

19. Trio-Farmec SRL Tulcea, Str. Babadag nr.7, bl.3, parter, Jud. Tulcea

J36/770/1993 RO 4551185

20. Universal Roşca Impex SRL

Bucureşti, Sector 1, str. Pieţii nr. 62

J40/10381/1997 RO 10096968

III. PIAŢA RELEVANTĂ (4) Conform prevederilor din “Instrucţiunile privind definirea pieţei relevante” - publicate în Monitorul Oficial nr. 533 din 05.08.2010, emise de către Consiliul Concurenţei, definirea pieţei relevante cuprinde două aspecte: piaţa relevantă a produsului şi piaţa relevantă geografică, având ca scop principal identificarea în mod sistematic a constrângerilor concurenţiale cu care se confruntă întreprinderile în cauză.

2 Radiată în data de 28.10.2014 3 Radiată în data de 19.05.2015 4Aflată în procedura de faliment - Lichidator judiciar: TĂNASĂ ŞI ASOCIAŢII SPRL,Bd. Unirii nr. 78,Bloc J2, Sc. 2, Etaj5, Ap. 47,Sectorul 3, Bucureşti

4

(5) Astfel, în cazul de faţă, piaţa relevantă a produsului este definită ca fiind: piaţa distribuţiei cu amănuntul a pantalonilor de stofă pentru bărbaţi. (6) În cazul investigat sunt implicate întreprinderi care au sediul social pe teritoriul României. Producătorul şi distribuitorii îşi desfaşoară activitatea pe teritoriul României, obiectul contractelor fiind comercializarea produselor din programul de fabricaţie al Secuiana S.A.Astfel, piaţa relevantă geografică este teritoriul României. (7) În concluzie, piaţa relevantă pe care se activează părţile implicate este: piaţa distribuţiei cu amănuntul a pantalonilor de stofă pentru bărbaţi pe teritoriul României.

IV. ACTE ŞI FAPTE CONSTATATE

(8) Principalele documente care constituie probe materiale în dosarul investigaţiei sunt contractele de vânzare – cumpărare şi contractele de franciză încheiate între Secuiana S.A. şi distribuitorii săi.

(9) Contractul reprezintă convenţia încheiată de două sau mai multe persoane cu scopul de a produce efecte juridice. Încheierea contractului este guvernată de principiul libertăţii contractuale, deoarece orice contract este rezultatul voinţei umane. Principiul libertăţii contractuale se exprimă şi prin faptul că o persoană poate încheia orice fel de contract, poate să determine prin voinţa sa clauzele contractuale şi efectele pe care contractul urmează să le producă.

(10) O convenţie legal încheiată are "putere de lege între părţi”.

(11) Conform principiului prevăzut la art. 4 alin. (1) din Legea concurenţei, „preţurile produselor şi tarifele serviciilor şi lucrărilor se determină în mod liber prin concurenţă, pe baza cererii şi ofertei”. Întreprinderile supuse investigaţiei au semnat contracte de vânzare – cumpărare şi contracte de franciză în care s-au obligat să respecte clauzele prevăzute în acestea.

(12) Contractele de vânzare-cumpărare sunt contracte cadru încheiate cu majoritatea distribuitorilor Secuiana S.A. (cu excepţia Corrado Trading SRL şi Dumitex Prodconf SRL cu care au fost încheiate contracte de franciză). Obiectul contractelor, conform Cap. II, art. 1 din acestea, priveşte comercializarea produselor din programul de fabricaţie al întreprinderii, conform comenzilor ferme ale cumpărătorilor, care reprezintă anexe la contract. Conform Cap. IV, art. 6 din contractele de vânzare-cumpărare, preţurile de vânzare ferme ale produselor sunt stabilite de vânzător în lei fără TVA şi vor constitui anexă la contract.

In Cap. IV, art. 11 din contractele de vânzare-cumpărare, se precizează următoarele: “Cumpăratorul se obligă să comercializeze mărfurile cumpărate la un preţ care să nu fie mai mic decât preţul minim de vânzare cu amănuntul practicat şi în Magazinele Adam’s by Secuiana.”

(13) În cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare nu există nicio prevedere specială expresă care să stimuleze sau să sancţioneze nerespectarea acestui preţ de revânzare impus de către producator. Totuşi, în conformitate cu prevederile contractelor de vânzare-cumpărare, sancţiunea generală pentru nerespectarea clauzelor contractuale constă în rezilierea acestor convenţii. Astfel, conform art. 21 din aceste contracte de vânzare-cumpărare încheiate de Secuiana S.A. cu distribuitorii săi, “prezentul contract poate fi reziliat unilateral, din iniţiativa oricărei părţi contractante, din motive întemeiate cu o notificare prealabilă de 120 zile.” De asemenea, dispoziţiile art. 15 din aceleaşi contracte prevăd obligativitatea contractului în întregimea sa, după cum urmează: “Părţile se obligă reciproc la executarea întocmai şi la timp a obligaţiilor contractuale.”

5

(14) În ceea ce priveşte contractele de franciză, Secuiana S.A. a încheiat cu beneficiarul Corrado Trading S.R.L. contractul de franciză nr.460/18.03.2008, din care rezultă (cap. 8, pct. 8.1, pct. 8.2, pct. 8.3 şi pct. 8.4) că livrarea produselor se face în baza avizelor de însoţire a mărfii, iar plata acestora se face bilunar, conform rapoartelor de vânzare bilunare întocmite de către beneficiar. Preţul produselor, respectiv cota de adaos comercial sunt stabilite prin acordul scris al ambelor părţi, cu menţiunea că, francizorul poate modifica unilateral cota minimă de 70% a adaosului comercial. Conform pct. 12.5 din contract, preţurile de achiziţie cât şi cele de vânzare vor fi stabilite de către francizor. Având în vedere dispoziţiile art. 1.5, art. 5.9, art. 6.2, art. 7.2, art. 8.2 şi art. 11.1 din contract, rezultă că francizatul va suporta riscul întreprinderii exploatate, nefiind autorizat să acţioneze în calitate de reprezentant, agent, partener, asociat sau angajat al francizorului, fiind, deci, independent economic. Potrivit cap. 3 şi cap. 4 din contract, scopul urmărit este “Deschiderea unui Magazin”, francizorul având obligaţia să pună la dispoziţie întregul mobilier şi alte dotări contra taxei lunare de franciză, urmând ca, după 36 de luni, mobilierul să rămână în proprietatea beneficiarului. Produsele vor fi asigurate în regim de continuitate de către şi pe cheltuiala francizorului, inclusiv transportul.

(15) De asemenea, referitor la Contractul de franciză nr. 512/05.04.2006 încheiat cu Dumitex Prodconf SRL, se constată că acesta conţine clauze similare cu contractul de franciză nr.460/18.03.2008 încheiat de către Secuiana SA cu Corrado Trading SRL. Conform pct. 8.4, beneficiarul se obligă să aplice la preţul produselor livrate un adaos comercial de 50%. Conform pct. 12.5, preţurile la care beneficiarul va vinde produsele vor fi stabilite de către francizor. Beneficiarul devine proprietarul mărfii prin plata contravalorii acesteia la termenele prevazute în contract.

(16) Contractele de franciză conţin clauze care conduc la concluzia că nu îndeplinesc condiţiile cumulative pentru a putea fi exceptate de la aplicarea interdicţiilor prevăzute în art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei.

(17) În tabelul de mai jos sunt prezentate contractele de vânzare-cumpărare şi contractele de franciză încheiate de către Secuiana SA cu distribuitorii săi, care conţin clauzele anticoncurenţiale descrise mai sus, menţionându-se şi durata acestora:

Nr. crt.

Denumirea întreprinderii

Contract nr.-data-felul

Perioada derulării contractului

Durata contin

1. Secuiana S.A. Toate contractele de vânzare cumpărare

C.Franciză 512-20065 Act ad la Contr.512

01.04.2006-01.04.2009 01.04.2009-01.04.2012

6 ani

2. Starcom S.A. Vânzare cumpărare 1643-2008

10.04.2008-10.04.2009

1 an

3. Met-Chim S.A. Vânzare cumpărare 1423-2008

30.03.2008-30.03.2009

1 an

4. Universal Roşca Impex S.R.L.

Vânzare cumpărare 45-2009

1.10.2008-1.10.2009

1 an

5. Metexcom S.A.

Vânzare cumpărare 4404-2008

17.10.2008-30.08.2009

10 luni

6. Corrado Trading S.R.L.

Franciză 460-2008

18.03.2008-18.03.2013

4 ani

5 A fost luat în considerare contractul cu cea mai lungă perioadă de derulare, încheiat cu Dumitex Prodconf S.R.L Bucureşti

6

1674-2009 31.08.2009-31.08.20146

7. Orlando Ilies S.N.C.

Vânzare cumpărare 52-2009

08.10.2008-04.2009

6 luni

8. Impuls Impex S.R.L.

Vânzare cumpărare FN

12.04.2007-12.04.2008

1 an

9. Producţie şi Comerţ Luxor SRL

Vânzare cumpărare 4305-2008

01.10.2008-01.10.2009

1 an

10. Dumitex Prodconf S.R.L. Franciză 512-2006 Act ad la Contr.512

01.04.2006-01.04.2009 01.04.2009-01.04.2012

6 ani

11. Inirom Consprod S.R.L.

Vânzare cumpărare 573-2009

05.02.2009-05.02.2010

1 an

12. NG Glimos Com S.R.L.

Vânzare cumpărare 68-2009

1.10.2008-1.10.2009

1 an

13. Amfora S.R.L.

Vânzare cumpărare 1623-2008

20.03.2008-20.03.2009

1 an

14. Sorazmi S.R.L.

Vânzare cumpărare 4362-2008

20.09.2008-20.09.2009

1 an

15. Erconf-Mode S.R.L.

Vânzare cumpărare 4329-2008

02.10.2008-02.10.2009

1 an

16. Trio-Farmec S.R.L. Vânzare cumpărare 486-2008 49-2009

1474-2008

08.10.2007-08.10.2008 01.10.2008-01.10.2009 15.03.2008-15.03.2009

2 ani

17. Hariana Gaz SRL Vânzare cumpărare 484-2008 58-2009

733-2009

11.10.2007-11.10.2008 25.09.2008-25.09.2009 09.02.2009-09.02.2010

2 ani+ 4 luni

18. Topaz Com S.R.L.

Vânzare cumpărare FN-2007

10.04.2007-10.04.2008

1 an

19. Cerstra S.R.L. Vânzare cumpărare 471-2008 66-2009

20.10.2007-20.10.2008 01.10.2008-01.10.2009

1 an+ 11 luni

20. Family MSM S.R.L. Vânzare cumpărare 1603-2008

49-2009

15.03.2008-15.03.2009 01.10.2008-01.10.2009

1 an+ 6 luni

(18) Astfel, faptele constatate în perioada investigată, de natură a încălca Legea concurenţei, se concretizează prin: - prevederile contractelor de vânzare-cumpărare conform cărora: “Cumpăratorul se obligă să comercializeze mărfurile cumpărate la un preţ care să nu fie mai mic decât preţul minim de vânzare cu amănuntul practicat şi în Magazinele Adam’s by Secuiana” şi respectiv prin :

- prevederile contractelor de franciză conform cărora: “Preţul produselor, respectiv cota de adaos comercial sunt stabilite prin acordul scris al ambelor părţi, cu menţiunea că, francizorul poate modifica unilateral cota minimă de 70% a adaosului comercial;”, iar „preţurile de achiziţie cât şi cele de vânzare vor fi stabilite de către francizor”; şi “beneficiarul se obligă să aplice la preţul produselor livrate un adaos comercial de 50%”.

6 Relaţia contractuală a încetat la data de 04.04.2012, odată cu depunerea de către francizor a cererii de înscriere a creanţei

la Tribunalul Bucureşti

7

V. OBSERVAŢIILE PĂRŢILOR IMPLICATE ŞI PUNCTUL DE VEDERE AL CONSILIULUI CONCURENŢEI

(19) După comunicarea raportului de investigaţie, unele părţi implicate au formulat observaţii în cadrul termenului conferit prin adresele de convocare la audieri, respectiv 20.06.2015, punctul de vedere al Consiliului Concurenţei cu privire la aceste observaţii fiind evidenţiat în cele ce urmează: 1. Referitor la observaţiile formulate de către Secuiana S.A. prin adresa înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. RG/6915/15.06.2015 Întreprinderea susţine următoarele: - nu au existat restricţii şi sancţiuni în cazul nerespectării obligaţiilor impuse prin art. 11 din contracte, nu a fost reziliat niciun contract din acest motiv; - politica de preţuri impusă prin contracte nu a fost respectată de partenerii contractuali ai Secuiana S.A., aceştia practicând preţuri mai mici, respectiv adaosuri comerciale mai mici decât cele indicate; - producerea de pierderi importante pentru Secuiana S.A. de către partenerii care au încheiat si derulat contractele de franciză; - deţinerea unor cote reduse din piaţa internă relevantă de către producător şi partenerii contractuali ai acestuia; - Secuiana SA a avut o bună colaborare cu Consiliul Concurenţei;

- inexistenţa vreunei comunicări de preţuri minime din partea furnizorului.

Punctul de vedere al Consiliului Concurenţei cu privire la observaţiile înaintate de către Secuiana SA este următorul: - principalele probe administrate au fost contractele de franciză şi contractele de vânzare-cumpărare încheiate de Secuiana SA cu distribuitorii săi; în funcţie de durata de valabilitate a acestora, Plenul Consiliului Concurenţei a stabilit nivelul de bază al sancţiunilor şi aplicarea de circumstanţe atenuante sau agravante, după caz; - aspectele legate de încetarea practicii sau punerea în practică a înţelegerii au fost analizate si au fost avute în vedere la individualizarea sancţiunilor; - contractele de franciză au avut o durată de valabilitate de 4 - 6 ani, din conţinutul acestora rezultând că beneficiarii deveneau proprietarii mărfii prin plata la anumite termene a contravalorii acesteia, astfel încât nu s-a putut avea în vedere calitatea de agent a partenerilor care au practicat adaosurile comerciale stabilite de francizor; - cotele reduse de piaţă deţinute de către partenerii contractuali cât şi colaborarea în mod efectiv şi pe deplin cu Consiliul Concurenţei au fost avute în vedere la individualizarea sancţiunilor. 2. Referitor la observaţiile formulate de către Starcom S.A. prin adresa înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. RG/6922/17.06.2015

Întreprinderea susţine următoarele: - Starcom SA a avut o bună colaborare cu Consiliul Concurenţei; - nu recunoaşte valabilitatea contractului nr.1643/21.04.2008; - nepunerea în practică a preţurilor impuse prin înţelegere şi necomunicarea de către furnizor a acestor preţuri; - ponderea foarte redusă a vânzărilor de pantaloni de stofă pentru bărbaţi în totalul cifrei sale de afaceri.

Punctul de vedere al Consiliului Concurenţei cu privire la observaţiile înaintate de către Starcom SA este următorul: - cotele reduse de piaţă deţinute de către partenerii contractuali cât şi colaborarea în mod efectiv şi pe deplin cu Consiliul Concurenţei au fost avute în vedere la individualizarea sancţiunilor;

8

- în cadrul investigaţiei au fost incluse întreprinderile care au avut contracte valabil încheiate cu Secuiana SA, acestea fiind primite cu ocazia demersurilor de solicitare de date şi informaţii. Starcom S.A. nu recunoaşte valabilitatea contractului nr.1643/21.04.2008, dar acesta se află la dosarul investigaţiei, împreună cu obiecţiunile care nu se referă la art. 11 (care stabileşte preţurile minime de revânzare), fiind semnat şi parafat de ambele părţi; - aspectele legate de încetarea practicii sau punerea în practică a înţelegerii au fost analizate si au fost avute în vedere la individualizarea sancţiunilor. 3. Referitor la observaţiile formulate de către Trio-Farmec S.R.L. prin adresa

înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. RG/7255/23.06.2015

Întreprinderea susţine următoarele: - Trio-Farmec SRL a avut o bună colaborare cu Consiliul Concurenţei; - nepunerea în practică a preţurilor impuse prin înţelegere şi necomunicarea de către furnizor a acestor preţuri.

Punctul de vedere al Consiliului Concurenţei cu privire la observaţiile înaintate de către Trio-Farmec SRL este următorul: - colaborarea în mod efectiv şi pe deplin cu Consiliul Concurenţei a fost avută în vedere la individualizarea sancţiunilor; - conform documentelor analizate în cauză, principalele probe administrate au fost contractele de vânzare-cumpărare încheiate de Secuiana SA cu distribuitorii săi. În funcţie de durata de valabilitate a acestora, Plenul Consiliului Concurenţei a stabilit nivelul de bază al sancţiunilor şi aplicarea de circumstanţe atenuante sau agravante,după caz;

- aspectele legate de punerea în practică a înţelegerii au fost avute în vedere la individualizarea sancţiunilor. 4. Referitor la observaţiile formulate de către Impuls Impex S.R.L. prin adresa

înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. RG/7254/23.06.2015

Întreprinderea susţine următoarele: - nu au existat restricţii şi sancţiuni în cazul nerespectării obligaţiilor impuse prin art. 11 din contracte; - politica de preţuri impuse prin contracte nu a fost respectată, practicând preţuri mai mici, respectiv adaosuri comerciale mai mici decât cele indicate; - inexistenţa vreunei comunicări de preţuri minime din partea furnizorului; - inexistenţa incălcării Legii; - consideră că piaţa relevantă este piaţa locală din Zalău.

Punctul de vedere al Consiliului Concurenţei este următorul: - aspectele legate de punerea în practică a înţelegerii au fost avute în vedere la individualizarea sancţiunilor. - piaţa relevantă este definită în cuprinsul prezentei decizii; - încadrarea juridică a faptelor constatate s-a realizat în concordanţă cu legislaţia/jurisprudenţa naţională şi comunitară.

VI. CONCLUZII

(20) Din analiza documentelor, datelor şi informaţiilor obţinute, prin compararea preţurilor din facturile de livrare cu cele din actele de recepţie, a rezultat că preţurile stipulate în contractele de vânzare-cumpărare nu au fost practicate de către parteneri, în general aceştia practicând preţuri mai mici, implicit cote de adaos comercial mai mici decât cele indicate de către producător. Preţurile de vânzare cu amănuntul au fost stabilite de către comercianţi şi în funcţie de capacitatea de absorbţie a pieţei locale.

9

(21) În ce îi priveşte pe beneficiarii contractelor de franciză, aceştia au practicat cotele de adaos comercial asumate prin contractele încheiate. Din documentele transmise, nu a rezultat că s-ar fi practicat preţuri diferite de cele stipulate în contractele de franciză.

(22) Coroborând toate informaţiile şi documentele prezentate de către întreprinderile supuse investigaţiei, a rezultat că, în cazul majorităţii contractelor de vânzare – cumpărare, încheiate cu producătorul Secuiana S.A., nu au fost respectate cu stricteţe prevederile art. 11.

(23) Este de mentionat că nu au fost identificate documente din care să rezulte că producătorul ar fi comunicat partenerilor contractuali preţurile practicate în magazinele proprii.

(24) Existenţa unei clauze asumate de părţile contractante cu privire la respectarea preţurilor minime de revânzare impuse de producătorul Secuiana S.A. nu poate fi asimilată cu ipoteza unor preţuri recomandate.

(25) Producătorul şi distribuitorii cu amănuntul, prin perfectarea unor contracte de vânzare – cumpărare sau contracte de franciză cu clauze anticoncurenţiale, sunt participanţi la o înţelegere (un acord) pe verticală, ce viza stabilirea unor preţuri minime (pentru distribuţia cu amănuntul), sau practicarea unor adaosuri comerciale minime, începând cu data perfectării contractelor.

(26) Producătorul şi un număr de 17 (şaptesprezece) distribuitori cu amănuntul, au încheiat contracte de vânzare-cumpărare, contracte care prevedeau la Cap. IV, art. 11 următoarele: “Cumpăratorul se obligă să comercializeze mărfurile cumpărate la un preţ care să nu fie mai mic decât preţul minim de vânzare cu amănuntul practicat şi în Magazinele Adam’s by Secuiana.” De asemenea, producătorul a încheiat şi contracte de franciză cu 2 (doi) distribuitori cu amănuntul, care prevăd la pct. 8.4 că beneficiarul se obligă să aplice la preţul produselor livrate un adaos comercial de 50% şi respectiv de 70%.

(27) Înţelegerea (acordul) pe verticală dintre producătorul Secuiana S.A. şi distribuitorii cu amănuntul, ce viza stabilirea unor adaosuri comerciale, minime sau a unor preţuri minime de revânzare este considerată o restricţionare gravă a concurenţei şi intră sub incidenţa interdicţiei prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. a) din lege.

(28) Înţelegerea în cauză reprezintă un acord pe verticală privitor la stabilirea unor preţuri de revânzare minime sau la stabilirea unor adaosuri comerciale minime şi intră în categoria încălcărilor per se a legislaţiei din domeniul concurenţei.

VII. INDIVIDUALIZAREA SANCŢIUNILOR

(29) Conform dispoziţiilor art. 53 alin. (1) lit.a) din lege, încălcarea art.5 alin. (1) din lege urmează a se sancţiona cu amendă de la 0,5% până la 10% din cifra de afaceri totală realizată de întreprinderile implicate în anul anterior sancţionării, pentru faptele săvârşite cu vinovăţie.

(30) Aplicarea sancţiunilor contravenţionale şi individualizarea amenzii se realizează proporţional cu gravitatea faptelor anticoncurenţiale comise şi cu perioada de încălcare a legii conform art. 53, 54 şi 55 din lege şi în conformitate cu prevederile Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 51 (actualul art. 53) din lege.

(31) Cifrele de afaceri ale întreprinderilor implicate, conform extraselor din bilanţurile contabile - „Formularul 20-contul de profit şi pierdere” pentru anul 2014 (sau un an anterior anului 2014 pentru care a putut fi determinată cifra de afaceri) sunt următoarele:

10

1. SECUIANA S.A 28551110 lei

2. STARCOM S.A. 16046843 lei

3. MET- CHIM S.A. 5986780 lei

4. UNIVERSAL ROSCA IMPEX SRL 4645603 lei

5. METEXCOM S.A. 1458295 lei

6. IMPULS IMPEX SRL 1276853 lei

7. ORLANDO ILIES SNC 657344 lei

8. TRIO - FARMEC SRL 637055 lei

9. PRODUCTIE SI COMERT LUXOR SRL 499868 lei

10. AMFORA SRL 478515 lei

11. TOPAZ COM SRL 244333 lei

12. SORAZMI SRL 229914 lei

13. HARIANA GAZ SRL 196979 lei

14. ERCONF- MODE SRL 194514 lei

15. FAMILY MSM SRL7 129150 lei

16. CERSTRA SERVCOM SRL 91502 lei

17. NG GLIMOS COM SRL8 25911 lei

18. CORRADO TRADING SRL9 18899 lei

19. DUMITEX PRODCONF SRL10 462957 lei

20. INIROM CONSPROD SRL11 156194 lei

(32) La individualizarea sancţiunilor, având în vedere că se constată o situaţie de restricţionare verticală, pentru toate părţile implicate, s-a reţinut încadrarea faptei în categoria celor de gravitate mică conform capitolului II, secţiunea B, pct. 3, lit. a) din Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 51 din lege, publicate în M.O.nr.638/10.09.2010, cu modificările şi completările ulterioare (denumite în continuare Instrucţiuni) pentru care se determină nivelul de bază al amenzii în cuantum de la 0,6 % până la 2 % din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării. În cazul de faţă a fost stabilit nivelul de bază de (0,8%) din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar 2014, sau, după caz, în ultimul an când s-a realizat cifră de afaceri. Nivelul de bază a fost stabilit avându-se în vedere faptul că înţelegerea nu a fost pusă în practică în cazul contractelor de vânzare-cumpărare, că preţurile practicate în magazinele proprii ale Secuiana S.A. nu au fost comunicate partenerilor contractuali, precum şi influenţa redusă în piaţă a faptei de natură a împiedica libera concurenţă prin cotele reduse de piaţă realizate de către întreprinderile implicate.

(33) Adaptarea nivelului de bază a fost realizată conform Capitolului III, secţiunile A,B,C din Instrucţiuni, diferenţiat, pentru fiecare întreprindere în parte, conform documentelor aflate la dosarul cauzei.

(34) În ceea ce priveste durata, pentru întreprinderile care au avut contracte cu durata de până la un an nu s-a aplicat niciun cuantum adiţional. Pentru întreprinderile care au avut contracte încheiate cu durată medie (de la un an la 5 ani) s-a stabilit un cuantum adiţional conform tabelului de la paragraful (17) de mai sus şi a prevederilor Capitolului II Secţiunea C, alin. 1, lit. b) din Instrucţiuni, după cum urmează:

7 Cifra de afaceri la 31.12.2013 (ultima cifră de afaceri înregistrată) 8 Întreprindere aflată în procedură de faliment 9 Întreprindere aflată în procedură de faliment. Cifra de afaceri la 31.12.2012 10 Radiată la data de 28.10.2014. Ultima cifră de afaceri la 31.12.2011 11 Radiată la data de 19.05.2015.

11

(+6%) din nivelul determinat pentru gravitatea faptei pentru Family MSM SRL, Trio-Farmec SRL, Hariana Gaz SRL şi Cerstra Servcom SRL; (+12%) din nivelul determinat pentru gravitatea faptei pentru Corrado Trading SRL.

Pentru întreprinderile care au avut contracte încheiate cu durată lungă (peste 5 ani) s-a stabilit un cuantum adiţional conform tabelului de la paragraful (17) de mai sus şi a prevederilor Capitolului II Secţiunea C, alin. 1, lit. c) din Instrucţiuni de (+3%) pe an din cuantumul determinat pentru gravitatea faptei, astfel:

(+18%) din nivelul determinat pentru gravitatea faptei pentru Secuiana S.A.

(35) Se aplică următoarele circumstanţe agravante: Majorarea cu (5%) a nivelului de bază pentru continuarea încălcării după declanşarea procedurii de către Consiliul Concurenţei, conform Capitolului III, Secţiunea B, lit b) din Instrucţiuni, întreprinderilor : Secuiana S.A. şi CorradoTrading SRL.

(36) Se aplică următoarele circumstanţe atenuante întreprinderilor sancţionate: (- 10%) din nivelul de bază pentru toate întreprinderile, cu excepţia Secuiana S.A. şi Corrado Trading SRL, pentru participare redusa la practica concertata conform Cap. III, sectiunea C, alin.1 lit.b) din Instructiuni; (- 10%) din nivelul de bază pentru toate întreprinderile, cu excepţia Secuiana S.A. şi Corrado Trading SRL, pentru faptul că cifra de afaceri pe piaţa pe care a avut loc încălcarea reprezintă o parte relativ redusă de până la 20% din cifra de afaceri totală a întreprinderii, conform Cap.III , secţiunea C, pct.1 lit. b¹ din Instrucţiuni; (- 10%) din nivelul de bază pentru toate partile implicate, pentru colaborarea în mod efectiv şi pe deplin cu Consiliul Concurenţei dincolo de obligaţia legală de a coopera, conform Cap. III, sectiunea C, alin.1 lit. c) din Instructiuni; (- 20%) din nivelul de bază pentru întreprinderile: Amfora SRL, Family MSM SRL, Hariana Gaz SRL, Met-Chim SA, Starcom SA, Sorazmi SRL, Trio-Farmec SRL, Universal Roşca Impex SRL, pentru faptul că au recunoscut în mod expres practica anticoncurenţială, conform Cap.III , secţiunea C, pct.2 din Instrucţiuni.

În temeiul prevederilor art. 19 alin. (1) şi alin. (4) lit. a), ale art. 44 alin. (1) lit. d) şi ale art. 58 alin. (4) ale Legii concurenţei nr.21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

PLENUL CONSILIULUI CONCURENŢEI

DECIDE

Art. 1 Se constată încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr.21/1996,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare de către întreprinderile evidenţiate la Capitolul II (PĂRŢILE IMPLICATE), constând în limitarea libertăţii distribuitorilor de a-şi stabili singuri preţurile de revânzare pentru produsele cumpărate de la Secuiana S.A..

Art. 2 Se sancţionează cu amendă contravenţională întreprinderile participante la înţelegerea anticoncurenţială, în baza art. 58 alin.(4) din lege pentru săvârşirea faptelor prevăzute la art. 53 alin. (1) lit. a) din lege prin încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din lege, cu aplicarea art. 55 din lege, după cum urmează:

1. Secuiana SA municipiul Târgu Secuiesc, jud. Covasna cu amendă în valoare de

256.046 lei, reprezentând 0,90% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2014; 2. Amfora SRL municipiul Bistriţa, jud. Bistriţa-Năsăud cu amendă în valoare de 1.914

lei, reprezentând 0,40% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2014;

12

3. Cerstra Servcom SRL municipiul Bucureşti, cu amendă în valoare de 543 lei,

reprezentând 0,59% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2014;

4. Corrado Trading SRL municipiul Bucureşti, cu amendă în valoare de 161 lei, reprezentând 0,85% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2012;

5. Erconf-Mode SRL municipiul Bacău, jud. Bacău cu amendă în valoare de 1.089 lei, reprezentând 0,56% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2014; 6. Family MSM SRL comuna Snagov, jud. Ilfov cu amendă în valoare de 548 lei, reprezentând 0,42% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2013;

7. Hariana Gaz SRL municipiul Alba Iulia, jud. Alba, cu amendă în valoare de 835 lei, reprezentând 0,42% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2014;

8. Impuls Impex SRL municipiul Zalău jud. Sălaj, cu amendă în valoare de 7.150 lei, reprezentând 0,56% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2014; 9. Met-Chim SA municipiul Braşov, jud. Braşov cu amendă în valoare de 23.947 lei, reprezentând 0,40% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2014;

10. Metexcom SA mun. Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinţi cu amendă în valoare de 8.166 lei, reprezentând 0,56% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2014; 11. NG Glimos Com SRL municipiul Bucureşti, cu amendă în valoare de 145 lei, reprezentând 0,56% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2014; 12. Orlando Ilies SNC municipiul Baia Mare, jud. Satu Mare, cu amendă în valoare de 3.681 lei, reprezentând 0,56% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2014; 13. Producţie şi Comerţ Luxor SRL mun. Sf. Gh., jud. Covasna, cu amendă în valoare de 2.799 lei, reprezentând 0,56% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2014; 14. Starcom SA municipiul Braşov, jud. Braşov, cu amendă în valoare de 64.187 lei, reprezentând 0,40% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2014; 15. Sorazmi SRL municipiul Timişoara, jud. Timiş, cu amendă în valoare de 920 lei, reprezentând 0,40% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2014;

16. Topaz Com SRL municipiul Brăila, jud. Brăila, cu amendă în valoare de 1.368 lei, reprezentând 0,56% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2014; 17. Trio-Farmec SRL municipiul Tulcea, jud. Tulcea, cu amendă în valoare de 2.701 lei, reprezentând 0,42% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2014; 18. Universal Roşca Impex SRL municipiul Bucureşti, cu amendă în valoare de 18.582 lei, reprezentând 0,40% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2014.

Art. 3 Sumele prevăzute la Art. 2 se vor achita în termen de maxim 30 de zile de la comunicarea Deciziei Consiliului Concurenţei, prin ordin de plată tip trezorerie, cu menţiunea: “amenzi aplicate de către Consiliul Concurenţei conform Legii concurenţei nr.21/1996,

13

republicată, cu modificările şi completările ulterioare”. O copie a ordinului de plată va fi transmisă neîntârziat Consiliului Concurenţei.

Art. 4 Potrivit prevederilor art. 49 alin.(1) din Legea concurenţei nr.21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Decizia Consiliului Concurenţei poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Art. 5 În conformitate cu art. 60 din Legea concurenţei nr.21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Decizia Consiliului Concurenţei va fi publicată pe pagina de Internet a Consiliului Concurenţei.

Art. 6 Secretariatul General şi Direcţia Teritorială din cadrul Consiliului Concurenţei vor urmări aducerea la îndeplinire a prezentei Decizii.

Art. 7 Prezenta Decizie va fi comunicată de către Secretariatul General din cadrul Consiliului Concurenţei, părţilor implicate, prevăzute la Capitolul II din prezenta Decizie.

PREŞEDINTE BOGDAN M. CHIRIŢOIU