““Dragobete” - sarbatoarea Dragobete” - sarbatoarea dragostei la romanidragostei la romani..

• Dragobetele a fost sarbatorit de tinerii satelor pana la mijlocul secolului al XX-lea la 24 si 28 februarie sau la 1 si 25 martie. In ziua de Dragobete pasarile nemigratoare se strang in stoluri, ciripesc, se imperecheaza si incep sa-si construiasca cuiburile.

24 februarie24 februarie • Zeul dragostei si bunei dispozitii

pe plaiurile carpatice, numit si Cap de Primavara sau Cap de Vara, este Dragobete, fiul Dochiei. El este identificat cu Cupidon, zeul dragostei in mitologia romana, si cu Eros, zeul iubirii in mitologia greaca. Local, este numit Navalnicul, fecior frumos care ia mintile fetelor si nevestelor tinere, metamorfozat de Maica Domnului in floarea cu acelasi nume. Dragobetele a fost sarbatorit de tinerii satelor pana la mijlocul secolului al XX-lea la 24 si 28 februarie sau la 1 si 25 martie. In ziua de Dragobete pasarile nemigratoare se strang in stoluri, ciripesc, se imperecheaza si incep sa-si construiasca cuiburile.

Pasarile neinsotite la Dragobete raman stinghere si fara pui pana in ziua de Dragobete a anului viitor. Asemanator pasarilor, fetele si baietii trebuiau sa se intalneasca, sa faca Dragobetele, pentru a fi indragostiti pe parcursul intregului an: “O femeie numai mana s-o puna pe un barbat strain si va fi dragastoasa in tot cursul anului”. Daca timpul era favorabil, fetele si feciorii adunati in cete ieseau la padure haulind si chiuind pentru a culege primele flori ale primaverii, ghiocelul si brandusa de primavara. In unele sate se scotea din pamant radacina de spanz, cu multiple utilizari in medicina populara. Din zapada netopita in ziua de Dragobete fetele si nevestele tinere isi faceau rezerve de apa cu care se spalau la anumite sarbatori de peste an. Se spunea ca cel care lucreaza de Dragobete va ciricai, precum pasarile, toata viata. Desfasurarea ceremoniilor si actelor rituale sunt atestate de informatiile oamenilor in varsta si de unele zicale precum Dragobetele saruta fetele (Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania).

Hora de dragobete

• Pe vremuri, în preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24 februarie, oamenii, în special cei tineri, ţineau sau făceau Dragobetele. Potrivit tradiţiei Dragobetele era “o zi frumoasă pentru băieţii şi fetele mari, ba chiar şi pentru bărbaţii şi femeile tinere.” Dimineaţa devreme, tineretul se îmbrăca în haine de sărbătoare şi, dacă vremea era urâtă, se strângeau în cete pe la casele unora dintre ei; dacă vremea era frumoasă, se ieşea afară din sat, băieţii adunând lemne pentru foc iar fetele culegând flori de primăvară, flori folosite apoi în descântecele de dragoste. Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apa din omătul netopit sau de pe florile de fragi; această apă, păstrată cu mare grija, avea proprietăţi magice, spunându-se că este născută din surâsul zânelor, putând face fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase; dacă nu erau omăt şi fragi, se folosea banala apă de ploaie sau cea de izvor, acest lucru făcându-se atunci când Dragobetele se ţinea în luna martie.

• În jurul focurilor aprinse pe dealurile golaşe din jurul satelor, fetele şi băieţii discutau vrute şi nevrute însă, cel mai adesea, se spuneau glume cu substrat erotic. Fetele, cum simţeau apropierea prânzului, începeau să coboare în fugă spre sat, în sudul României această goana fiind numită “zburătorit”. Conform obiceiului, fiecare băiat urmărea fata care îi căzuse dragă; dacă flăcăul era iute de picior şi fetei îi plăcea respectivul urmăritor, atunci avea loc o sărutare mai îndelungată în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica, în fapt, logodna ludică a celor doi, cel puţin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne prefaţând logodnele adevărate. Dacă nu se făcea Dragobetele, se credea că tinerii nu se vor putea îndrăgosti în anul care urma; în plus, un semn rău era dacă o fată sau un băiat nu întâlneau la Dragobete măcar un reprezentant al sexului opus, opinia generală fiind că tot anul respectivii nu vor mai fi iubiţi.

Maturii aveau partea lor în cadrul Dragobetelui. Astfel, femeile credeau că era îndeajuns să pui mâna acum pe un bărbat… străin (de sat) şi deveneai drăgăstoasă bărbaţilor în tot anul care urma! Femeile mai aveau grijă să dea mâncare bună orătăniilor din curte, dar şi păsărilor cerului, nici o vietate nefiind sacrificată la Dragobete. Îndeobşte, sărbătoarea dragostei era socotită una de bun augur pentru treburile mărunte, nu şi pentru cele mari.

• Dragobetele era închipuit ca un flăcău voinic, puternic, frumos şi tare iubitor, putând fi întâlnit prin păduri; unele fete şi femei doreau chiar să fie pedepsite de Dragobete, lucrând de ziua lui, iar apoi luând drumul pădurii, aici fiind “nevoite” să se lase iubite de Dragobete. Chiar dacă mai “pedepsea” femeile, se considera că Dragobetele ocrotea şi purta noroc îndrăgostiţilor, tinerilor în general, putând fi socotit un veritabil Cupidon românesc.

Originea acestei sărbători este în ciclurile naturii, mai ales în lumea păsărilor. Nu întâmplător, pasărea era considerată una din cele mai vechi divinităţi ale naturii şi dragostei. Ei bine, românii numeau sărbătoarea Dragobetele şi Logodnicul Păsărilor, spunând că acum acestea se împerechează şi îşi fac cuib, de la păsări obiceiul fiind preluat şi de către oameni. Motivaţiile preluării erau profunde, din moment ce păsările erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvântul grecesc “pasăre” însemnând chiar “mesaj al cerului”.

În final, o întrebare şi o urare. Întrebarea: de ce nu găsim în şirul sărbătorilor noastre locul potrivit şi Dragobetelui, imitând, în schimb, forma occidentală a aceleiaşi sărbători? Urarea: să ne aducem mai des aminte de păsări, animale şi flori şi vom face din zilele noastre sărbători ale dragostei! Cu atât mai mult cu cât una din funcţiile esenţiale ale sărbătorilor tradiţionale era aceea a repunerii în acord a omului, a comunităţilor, cu Dumnezeu, cu Universul.

• La 24 februarie, in ziua cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste Aflarea capului Sf. Ioan Botezatorul, spiritualitatea populara consemneaza ziua lui Dragobete, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii.

•  Dragobete era ziua cand fetele si baietii se imbracau in haine de sarbatoare si, daca timpul era frumos, porneau in grupuri prin lunci si paduri, cantand si cautand primele flori de primavara. Fetele strangeau in aceasta zi ghiocei, viorele si tamaioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le pastra pana la Sanziene, cand le aruncau in apele curgatoare. Daca, intamplator, se nimerea sa gaseasca si fragi infloriti, florile acestora erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor, in timp ce se rosteau cuvintele: "Floride fraga/Din luna lui Faur/La toata lumea sa fiu draga / Uraciunile sa le desparti".

•  In dimineata zilei de Dragobete fetele si femeile tinere strangeau zapada proaspata, o topeau si se spalau cu apa astfel obtinuta pe cap, crezand ca vor avea parul si tenul placute admiratorilor.

•  De obicei, tinerii, fete si baieti, se adunau mai multi la o casa, pentru a-si "face de Dragobete", fiind convinsi ca, in felul acesta, vor fi indragostiti intregul an, pana la viitorul Dragobete. Aceasta intalnire se transforma, adesea, intr-o adevarata petrecere, cu mancare si bautura. De multe ori baietii mergeau in satele vecine, chiuind si cantand peste dealuri, pentru a participa acolo la sarbatoarea Dragobetelui.

• Dragobetele trebuia tinut cu orice pret: Daca nu se facea cumva Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor indragosti in anul care urma. In plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalneau la Dragobete macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala fiind ca, tot anul, respectivii nu vor mai fi iubiti, iar daca o fata iesea impreuna cu un baiat si nu se sarutau se credea despre ei ca nu se vor mai iubi in acel an. 

  Dragobete - sarbatorit in Dragobete - sarbatorit in ziua imperecherii pasarilorziua imperecherii pasarilor

• El este sarbatorit in ziua imperecherii pasarilor care se strang in stoluri, ciripesc si incep sa-si construiasca cuiburile. Pasarile neimperecheate in aceasta zi ramaneau stinghere si fara pui pana la Dragobetele din anul viitor. Asemanator pasarilor, fetele si baietii trebuiau sa se intalneasca pentru a fi indragostiti pe parcursul intregului an. Pretutindeni se auzea zicala: "Dragobetele saruta fetele!"

Etimologia cuvantului Etimologia cuvantului DragobeteDragobete

• Una din ipoteze este ca Dragobete ar putea proveni din slava veche: dragu biti - a fi drag. O alta ipoteza spune ca numele provine din cuvintele dacice trago - tap si bete - picioare (pedes, in latina). Pierzandu-se limba daca, trago a devenit drago, iar pede - bete (cum se numesc cingatoriile inguste, fasiile tesute). Tapul simbolizeaza puterea de procreare, forta vitala, fecunditatea.

• Culegatorii de folclor de la sfarsitul veacului al XIX-lea si din prima parte a secolului al XX-lea au mai inregistrat si alte denumiri pentru aceasta sarbatoare, precum "Ioan Dragobete", "Dragostitele", "Santion de primavara", "Cap de primavara" sau "Cap de vara intai", dar si "Dragomiru-Florea" sau "Granguru". In unele traditii este numit  fiu al Babei Dochia si cumnat cu eroul vegetational Lazarica.

• Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară. Dacă se găseau şi fragi infloriţi, aceştia erau adunaţi în buchete şi se puneau ulterior în lăutoarea fetelor, timp în care se rosteau cuvintele: „Floride fraga/Din luna lui Faur/La toată lumea sa fiu dragă / Urâciunile să le desparţi”. Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar în jurul lor stăteau şi vorbeau fetele şi băieţii. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. De aici provine expresia Dragobetele sărută fetele!. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-ţi afişa dragostea în faţa comunităţii

• „Unii tineri, în Ziua de Dragobete, îşi crestau braţul în formă de cruce, după care îşi suprapuneau tăieturile, devenind astfel fraţi, şi, respectiv, surori de cruce. Se luau de fraţi şi de surori şi fără ritualul de crestare a braţelor, doar prin îmbrăţişări, sărutări frăţeşti şi jurământ de ajutor reciproc. Cei ce se înfrăţeau sau se luau surori de cruce făceau un ospăţ pentru prieteni”, a afirmat Simion Florea Marian. Folcloristul român Constantin Rădulescu-Codin, în lucrarea „Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credinţele şi unele tradiţii legate de ele.” scria: „Dragobete e flăcău iubieţ şi umblă prin păduri după fetele şi femeile care au lucrat în ziua de Dragobete. Le prinde şi le face de râsul lumii, atunci când ele se duc după lemne, flori, bureţi ...”. De aici şi provine răspândita expresie adresată fetelor mari şi nevestelor tinere, care îndrăzneau să lucreze în această zi: „Nu te prindă Dragobete prin pădure!”.

• În aceastĂ zi, oamenii mai în vârstă trebuiau să aibă grijă de toate animalele din ogradă, dar şi de păsările cerului. Nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase întreg anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste. Există o serie de obiceiuri în zona rurala legate de această sărbătoare. Bărbaţii nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul. Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească şi să respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiţi tot anul. Iar dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de nici un reprezentat al sexului opus. În această zi, nu se coase şi nu se lucrează la câmp şi se face curăţenie generală în casă, pentru ca tot ce urmează să fie cu spor. În unele sate se scotea din pământ rădăcina de spânz, cu multiple utilizări în medicina populară.

Dragobetele, logodiciul Dragobetele, logodiciul pasarilorpasarilor

• Pe vremuri, in preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24 februarie, tinerii tineau sau faceau Dragobetele", a explicat etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie al Moldovei. Erau si alte zile in care se sarbatorea Dragobetele: 28 februarie, 1, 3 si 25 martie, zile aflate in preajma zilelor Babei Dochia si a echinoctiului de primavara. Mai ales in sudul Romaniei, exista o perioada intreaga, la ingemanarea lunilor februarie cu martie sau, cel mai adesea, in martie care sta sub semnul Dragobetelui, arata Marcel Lutic.

•Majoritatea denumirilor pentru aceasta sarbatoare sunt calchieri dupa numele din slava veche a sarbatorii crestine a "Aflarii Capului Sfantului Ioan Botezatorul", sarbatoare numita in spatiul slav "Glavo-Obretenia". Romanii au adaptat, ca si in cazul altor sarbatori din calendarul popular (Circovii, Ciurica, Probajenii sau Obrijenia, Procoava, Ovidenia, Zacetania, Stratenia s.a.), aceasta denumire din slava, asa aparand in veacurile evului de mijloc denumirile "Vobritenia", "Rogobete"," Bragobete", "Bragovete" (unele dintre ele, foarte apropiate de mult mai cunoscutul Dragobete), pana cand, probabil si sub influenta principalelor caracteristici ale sarbatorii, s-a impus pe arii destul de extinse, mai ales in sudul si sud-vestul Romaniei, denumirea "Dragobete", dupa cum arata Marcel Lutic.

• O alta explicatie data de unii filologi asupra provenientei numelui "Dragobete" proneste tot de la doua cuvinte vechi slave "dragu" si "biti", care s-ar traduce prin expresia "a fi drag". Alti filologi, adepti ai autohtonismului total al sarbatorii, explica denumirea prin doua cuvinte dacice, "trago" - tap si "pede" - picioare, aceste doua cuvinte transformandu-se, in timp, in drago, respectiv bete, asa cum a mai aratat Marcel Lutic. "In paranteza fie spus, credem ca dacii au avut o divinitate celebrata in aceasta perioada a anului, divinitate al carei nume nu ni s-a pastrat, dupa cum multe alte nume ale divinitatilor dacice nu ne mai sunt cunoscute", a completat Lutic.

•Culegatorii de folclor de la sfarsitul veacului al XIX-lea si din prima parte a secolului al XX-lea au mai inregistrat si alte denumiri pentru aceasta sarbatoare, precum "Ioan Dragobete", "Dragostitele", "Santion de primavara", "Cap de primavara" sau "Cap de vara intai", dar si "Dragomiru-Florea" sau "Granguru", a mentionat Marcel Lutic.

Zburatoritul fetelor si al Zburatoritul fetelor si al baietilorbaietilor

• Modul in care se sarbatorea aceasta zi era legat de pregatirile care se faceau in gospodarie o data cu venirea primaverii.

•"Potrivit traditiei, Dragobetele era o zi frumoasa pentru baietii si fetele mari, ba chiar si pentru barbatii si femeile tinere. Dimineata devreme, tineretul se imbraca in haine de sarbatoare si, daca vremea era urata, se strangea in cete pe la casele unora dintre ei. Daca vremea era frumoasa ieseau afara din sat, mai ales pe dealuri, baietii adunand lemne pentru foc, iar fetele culegand urzici si flori de primavara, flori folosite apoi, adesea, in descantecele de dragoste. O parte din aceste flori, in special tamaioarele si viorelele, erau pastrate cu grija pana pe 24 iunie, la Sanziene, cand se culegeau alte flori considerate surori ale acestora, numite roji (trandafiri salbatici) si oglici (flori mici, galbene), din care se facea un buchet care se arunca pe o apa curgatoare. Se credea ca fetele care procedau astfel savarseau "o fapta buna", echivalenta cu o jumatate de sarindar in cer, caci altfel aceste flori nu s-ar fi intalnit sau "logodit" niciodata", arata Marcel Lutic.

• Tinerii mergeau in padure unde culegeau flori si apoi, "in jurul focurilor aprinse pe dealurile din jurul satelor, fetele si baietii discutau vrute si nevrute, insa, cel mai adesea, se spuneau glume sau jatii cu substrat erotic sau se faceau hore. Fetele, cum simteau apropierea pranzului, incepeau sa coboare in fuga spre sat, in sudul Romaniei aceasta goana fiind numita "zburatorit". Conform obiceiului, fiecare baiat urmarea fata care ii era draga. Daca flacaul era iute de picior si fetei ii placea respectivul urmaritor, atunci fata se lasa prinsa si avea loc o imbratisare, urmata de o sarutare mai lunga in vazul tuturor. Sarutul acesta semnifica, in fapt, logodna ludica a celor doi, cel putin pentru un an de zile. De multe ori, astfel de logodne in joaca prefatau logodnele si casatoriile adevarate", a aratat etnograful Marcel Lutic.

Curatenie in casa de Curatenie in casa de DragobeteDragobete

• Dragobetele trebuia tinut cu orice pret: "Daca nu se facea cumva Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor indragosti in anul care urma. In plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalneau la Dragobete macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala fiind ca, tot anul, respectivii nu vor mai fi iubiti, iar daca o fata iesea impreuna cu un baiat si nu se sarutau se credea despre ei ca nu se vor mai iubi in acel an, ca doar nu degeaba se spunea ca "Dragobetele saruta fetele"! Asadar, bucuria si veselia erau, trebuiau sa fie coordonatele esentiale ale acestei sarbatori a dragostei!", a mentionat specialistul de la Muzeul de Etnografie al Moldovei.

•Nu doar tinerii sarbatoreau Dragobetele, ci si "maturii aveau partea lor. Astfel, femeile credeau ca daca atingeau un barbat strain de sat, deveneau pe data dragastoase in tot anul care urma! Gospodinele aveau mare grija sa dea mancare buna orataniilor din curte, dar si pasarilor cerului, nici o vietate nefiind vanata, blestemata sau, Doamne fereste, sacrificata la Dragobete", a mentionat Lutic.

• Sarbatoarea dragostei era socotita una de bun augur pentru treburile marunte din casa. Astfel, "se scuturau toate toalele si se asezau lucrurile prin casa "ca sa vie binele si averea sa se intoarca la casa"", a aratat Marcel Lutic, care a adaugat ca "sarbatoarea Dragobetelui nu era socotita de bun augur pentru treburile mari, asa ca oamenii evitau sa munceasca prin ograzi sau la camp de teama ca "vor ciricai toata viata". Oricum, oamenii observasera ca oricare dintre lucrurile marunte incepute, acum mergeau mai cu spor. Era, de altfel, o perioada a multor inceputuri sau intoarceri: pasarile se imperecheau si incepeau sa-si faca cuiburi, copiii nu mai mancau asa de mult. In acest sens, rusii aveau un proverb despre ziua Dragobetelui si anume "Se intoarna pasarile la cuib si copiii (de) la hrana". Clostile incep a cloci, gainile incep sa se oua, vitele nu mai mananca asa de mult, toate acestea fiind dovezi ale depasirii unui prag calendaristic".

Zanul Dragostei la romaniZanul Dragostei la romani• Despre "semidivinitatea sau zanul numit Dragobete, se stie ca era inchipuit

ca un flacau voinic, puternic, frumos si tare iubitor, putand fi intalnit prin paduri. Inspira dragoste curata si incredere, insa, unele fete si femei doreau sa fie pedepsite de Dragobete, lucrand intentionat de ziua lui, iar apoi luand drumul padurii, aici fiind "nevoite" sa se lase iubite de Dragobete sau de un flacau confundat cu Dragobete, de aici aparand expresia, des folosita pe vremuri, "Nu te-o prinde Dragobetele prin padure". Chiar daca mai "pedepsea" femeile, in general, se considera ca Dragobetele ocrotea si purta noroc indragostitilor, tinerilor in general, putand fi socotit un veritabil Cupidon romanesc", a precizat Marcel Lutic.

•De altfel, Dragobetele, alaturi de zanele care luau forma Dragostelor, era socotit o personificare magica a iubirii. In aceasta ipostaza, el ii inspira pe indragostiti, astfel incat acestia isi spuneau cuvinte anume, cuprinse, se zice, intr-un "Retetar de cuvinte vrajite" , retetar folosit cu precadere la Dragobete, asa cum arata Marcel Lutic, care a adaugat ca "spuse pe un anumit ton, asemanator unei adieri a vantului de primavara, cuvintele nu trebuiau auzite decat de fiinta iubita, altfel puterea lor disparea. Din acest "retetar" nu lipseau cuvinte precum "aproape", "dor", "dragoste", "drag", "dulce", "farmec", "fior","inima","iubire", "inger" "lin", "lumina", "rugaciune" si, invariabil, prenumele fiintei iubite! Pe de alta parte, aceasta zi era una dintre cele mai bune zile din tot anul pentru facut de ursit sau de dragoste".

Dragobetele Iovan, fiul Dragobetele Iovan, fiul Babei DochiaBabei Dochia

• Unele legende romanesti il prezinta pe Dragobetele Iovan ca pe fiul Babei Dochia, in timp ce altele amintesc de limba pasareasca. La sarbatoarea Dragobetelui sunt amintite elementele referitoare la trecerea de la iarna la primavara, de la frig la cald, de la intuneric la lumina reprezentate prin focurile aprinse pe dealuri, hora flacailor si fetelor, florile culese de fete, veselia caracteristica acestei sarbatori, descantecele care se faceau acum cu atata spor, imbratisarea si sarutul de dupa goana rituala, ca niste peceti ale dragostei care se transforma, adesea, in logodne si casatorii, asa cum mai arata Mircea Lutic.

Navalnicul zan al dragostei Navalnicul zan al dragostei din traditia romanilordin traditia romanilor

• O alta traditie spune ca Dragobetele a fost transformat intr-o buruiana, numita Navalnic, de Maica Precista, dupa ce acesta, din nesabuinta, a indraznit sa ii incurce si ei cararile. Zan al dragostei, dragobete este zeul dragostei la romanii de pe ambele maluri ale Dunarii, zeu pastoral campenesc, codrean. Este imaginat ca un tanar frumos, puternic si bun, inspirator al pornirilor senzuale, dar curate, al dragostei firesti.

•Tot de Dragobete se amintesc si ritualuri ale infratirii de cruce intre tineri. Acestia, fete cu fete si baieti cu baieti, isi crestau in forma de cruce incheieturile de la maini pe care si le uneau, astfel incat sa curga sangele amestecat prin vene.

•

• Ovidiu Focsa, etnograf in cadrul Muzeului de Etnografie al Moldovei, a precizat ca "despre Dragobete se crede ca este o un protector al pasarilor, fiind o sarbatoare strans legata de fertilitate, fecunditate si de renasterea naturii. Cam mai toate sarbatorile din luna martie, fiind legate de inceputul unui an agrar, erau legate de fertilitate, revigorarea naturii, trezirea la viata. Aceasta sarbatoare marca revigorarea naturii si nu numai, ci si a omului care, cu aceasta ocazie, se primenea. Era o sarbatoare a revigorarii vegetetiei, a vietii in crestere, o data cu trecerea la anotimpul de primavara durata zilei crestea, in contrapondere cu noaptea care descreste, ca dovada si zilele sunt mai insorite. Se pare ca, in aceasta perioada, pasarile, vegetatia dar si oamenii se puneau in acord cu natura, era o nunta a naturii, insemnand renasterea acesteia, retrezirea la viata, ceea ce este si semnificatia centrala a sarbatorii de Dragobete.

•Ca forma de manifestare Dragobetele nu cunoaste o arie foarte larga la noi in tara, ea aparut mai mult in prezent ca o contrapondere a sarbatorii de Sfantul Valentin, este o sarbatoare autohtona fiind numita si Cap de primavara, mai ales in Dobrogea, nefiind o data fixa pentru ea. Este la fel ca sarbatoarea martisorului, a Alexiilor de la mijlocul lunii martie, inceputul unui noi ciclu agrar. Dragobetele este vazut si ca un zan al iubirii la romani".

• Oana RUSU

Iubirea este o stare în care fericirea altei persoane este esenţială pentru a ta.

Iubirea este suprema lege a universului: lege misterioasă care guvernează şi orânduieşte totul, de la atomul neînsufleţit până la fiinţele raţionale: de la ea pleacă şi spre ea converg, ca spre un centru de irezistibilă atracţie, toate gândurile şi acţiunile noastre

Iubirea este o Floare de nu-mă-uita aşezată la buzunarul inimii.

Iubirea este arhitectul universului

Iubirea este un act de credinţă

Iubirea este coloana care susţine lumea să nu se prăbuşească... şi să se stingă pentru totdeauna. Un capăt se sprijină în inima Pământului, celălalt se înalţă şi se pierde în nesfârşitul Universului.

Iubirea este strălucirea care preschimbă praful vieţii cotidiene într-o ceaţă aurie.

Iubirea este elixirul vital, izvorul sănătăţii, al puterii şi al energiei pentru fiecare om

Iubirea este o comoară fără de preţ, cu care poţi dobândi o lume întreagă, care-ţi îngăduie să răscumperi nu numai păcatele tale, dar şi pe ale altora.