DACĂ ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII ALEXANDER STRAUCH · roada Duhului în orice moment, mai...

230

Transcript of DACĂ ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII ALEXANDER STRAUCH · roada Duhului în orice moment, mai...

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 2 =

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 3 =

DACĂ VĂ MUȘCAȚI

ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII

(Galateni 5:15)

PRINCIPII BIBLICE PENTRU GESTIONAREA CONFLICTELOR

Alexander Strauch

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 4 =

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII. Principii biblice pentru gestionarea conflictelor Alexander Strauch

© 2018 Asociația MAGNA GRATIA.

Toate drepturile rezervate. Nici o parte a acestei publicații nu poate fi repro-dusă, stocată sau transmisă în orice formă și prin orice mijloace – electro-nice, mecanice, prin fotocopiere, mi-crofilmare, înregistrare sau alt fel – cu excepția unor citate scurte în recenzii, fără permisiunea prealabilă a dețină-torului drepturilor de autor.

Originally published in English by Le-wis and Roth Publishers, Colorado, USA, under the title If You Bite and de-vour One Another, Copyright 2011, by Alexander Strauch.

Tradus și publicat cu permisiune.

Asociația MAGNA GRATIA nu susține în mod necesar toate punctele de vedere ale autorilor pe care îi traduce și/sau publică.

Dacă nu este precizat altfel în text, ci-tatele biblice sunt preluate din Biblia Cornilescu, ediția revizuită. Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfe-sională din România (SBIR) 1924, 2016. Folosit cu permisiune.

Traducerea: Asociația MAGNA GRATIA.

Design copertă și tehnoredactare: Asociația MAGNA GRATIA.

RESPECTAȚI DREPTURILE DE AUTOR!

Este interzis în mod expres:

imprimarea a mai mult de 3 ex. pentru uz personal, a mai mult de 10 ex. din maxim 5 publicații diferite pentru prie-teni și rude;

imprimarea profesională (la tipografie, indiferent dacă produsul este comercializat sau nu);

stocarea fișierelor oricărei cărți pe bloguri, pagini de in-ternet, portaluri sau transmi-terea pe cale electronică, alt-fel decât a link-urilor către website-ul unde acestea sunt stocate în original.

copierea și republicarea a peste 250 de semne/publica-ție pe alte portaluri, pagini de internet, bloguri, în publicații tipărite sau în predici, prezen-tări, conferințe etc.

Politica de copyright completă este disponibilă la adresa de internet: http://www.magnagratia.org/copy-right.html

Asociația MAGNA GRATIA Str. Liliacului nr.26, Dascălu-Ilfov 077075 Email: [email protected] Internet: www.magnagratia.org

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 5 =

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 6 =

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 7 =

CUPRINS

Introducere 9

Capitolul 1. Acționează în Duhul 19

Capitolul 2. Acționează în dragoste 39

Capitolul 3. Acționează în smerenie 59

Capitolul 4. Stăpânește-ți mânia 75

Capitolul 5. Stăpânește-ți limba 91

Capitolul 6. Stăpânește-ți criticile 111

Capitolul 7. Caută împăcarea 129

Capitolul 8. Caută pacea 151

Capitolul 9. Înfruntă-i pe învățătorii falși 169

Capitolul 10. Înfruntă controversa 189

Anexă. Ce este „firea pământească”? 213

Despre autor 225

Mulțumiri 227

Abrevieri 229

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 8 =

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 9 =

INTRODUCERE

„cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduiți-vă unii pe alții

în dragoste, și căutați să păstrați unirea Duhului, prin legătura păcii”.

– Efeseni 4:1-3

În momentul în care Adam și Eva au păcătuit, pacea și unita-

tea Paradisului au fost pierdute. Păcatul lor i-a aruncat imediat în

conflict – Adam a învinovățit-o pe Eva, iar Eva l-a blamat pe șarpe

pentru acțiunile ei păcătoase. Păcatul lor a inițiat războiul sexelor.

Ceea ce a ajuns să caracterizeze rasa omenească a fost mai degrabă

dezbinarea decât unitatea. Viața în această lume a devenit o viață tră-

ită pe un câmp de bătălie.

Conflictele interumane reprezintă unul dintre cele mai în-

grozitoare consecințe ale intrării păcatului în lume. Din cauza păca-

tului, toate relațiile între oameni sunt caracterizate de lupte și sunt

predispuse conflictelor. Putem vedea urma plăgii neobosite a conflic-

telor omenești în nenumăratele războaie și dezbinări din istoria ome-

nirii și, trist, chiar și din istoria bisericii. De-a lungul Scripturii, vedem

realitatea urâtă a păcatului manifestată în războaie crude și în lupte

duse până și între cei care sunt chemați să fie poporul lui Dumnezeu:

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 10 =

• Primul păcat relatat în Biblie, după ce Adam și Eva au fost

alungați din grădină, este acela al uciderii lui Abel de către

fratele său, Cain. Gelozia, ambiția egoistă și mândria l-au

împins pe Cain să-l urască pe fratele său și să-l ucidă (Ge-

neza 4:8).

• Cei doi frați gemeni, Iacov și Esau, s-au luptat pentru su-

premație pe vremea când se aflau încă în pântecele mamei

lor (Geneza 25:22).

• Gelozia cu privire la preferința tatălui pentru fiul mai tâ-

năr i-a împins pe 10 dintre cei 12 fii ai lui Iacov să-l vândă

pe Iosif ca sclav și să-l mintă pe tatăl lor, făcându-l să

creadă că acesta era mort (Geneza 37:18-33).

• Vreme de ani la rând, copiii lui Israel, aflați în pustie, l-au

criticat neobosit și s-au împotrivit cu încăpățânare lui Mo-

ise, cel care trebuia să îi conducă. Datorită criticilor lor ne-

obosite, Moise și-a dorit într-un anumit moment chiar să

moară (Numeri 11:14).

• Saul, primul rege al Israelului, a fost un om mândru. Gelo-

zia lui nesănătoasă cu privire la succesul lui David, un tâ-

năr lider militar, l-a făcut pe acesta să comită aproape

toate păcatele sociale condamnate în Legea lui Dumnezeu.

În loc să se bucure că avea un tânăr lider atât de compe-

tent, Saul a făcut tot ce i-a stat în putință să-și ucidă com-

petitorul (1 Samuel 15:12; 18:6-16).

• Mai târziu, în timpul domniei regelui David, fiul său Absa-

lom a amăgit poporul, făcându-l să-și abandoneze regele.

Absalom a intenționat chiar să-l ucidă pe tatăl său evla-

vios și să îi uzurpeze tronul dat de Dumnezeu. Pofta după

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 11 =

putere și ambiția lui egoistă l-au condus la complot și la

crimă (2 Samuel 15).

• Păcatul idolatriei din viața împăratului Solomon a zguduit

unitatea Israelului și a împărțit națiunea în două împără-

ții care s-au războit una cu cealaltă, fiecare cu propriul îm-

părat, cu propriul loc de închinare și cu propria preoție (1

Împărați 12).

• Noul Testament aduce mărturie cu privire la luptele

groaznice dintre liderii religioși ai Israelului și Isus Mesia.

Mânați de ură și gelozie atunci când Hristos a dat pe față

comportamentul lor ipocrit și auto-neprihănit, liderii Is-

raelului au „omorât pe Domnul vieții” (Faptele Apostolilor

3:15).

• În decursul vieții sale pământești, Domnul nostru a tre-

buit să confrunte ambiția egoistă a ucenicilor Lui atunci

când aceștia s-au certat cine dintre ei să fie cel mai mare și

care să fie întronat la dreapta Sa (Marcu 9:34; 10:37). Cum

ar fi putut să slujească ei în unitate după moartea Domnu-

lui lor?

Dacă derulăm rapid istoria până astăzi, ne punem întrebarea:

Cum ar trebui să slujească alături creștinii în unitate până când Isus

se va întoarce? Răspunsul la această întrebare reprezintă temelia fe-

lului în care înțelegem cum să tratăm conflictele conform principiilor

biblice. Domnul Isus a predicat principiile unice ale smereniei, atitu-

dinii de slujitor, iertării și dragostei, și El a promis să trimită un ajutor

care să-i facă capabili pe ucenicii Lui să trăiască prin învățătura Sa.

Astfel, la Cincizecime, după moartea lui Isus, după învierea și înălța-

rea Lui, Dumnezeu a trimis Duhul Sfânt din cer, ca să locuiască în toți

credincioșii. Prin puterea Duhului Sfânt și în ascultare de învățăturile

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 12 =

lui Isus, ucenicii Lui au fost făcuți capabili să slujească împreună în

armonie în cadrul primului grup creștin de lideri. Totuși, venirea Du-

hului Sfânt n-a eliminat complet luptele și controversele între oame-

nii locuiți de El. Bisericile din perioada Noului Testament au trecut

printr-o mulțime de conflicte. Pe măsură ce autorii inspirați ai Noului

Testament au tratat aceste chestiuni, ei ne-au furnizat o învățătură pre-

țioasă cu privire la felul în care creștinii trebuie să gândească, să acțio-

neze și să se trateze unul pe altul atunci când apare conflictul. Prin stu-

dierea Scripturii, noi putem învăța cum vrea Dumnezeu ca noi să

trăim în armonie chiar și atunci când ne aflăm în dezacord unii cu al-

ții.

Este util să ținem minte faptul că nu există nimic greșit în

existența unor dezacorduri între creștini sau în a ne apăra cu pasiune

credințele. În acest fel, noi învățăm, ne ascuțim și ne corectăm gândi-

rea, și îi ajutăm pe alții să crească. Duhul Sfânt se folosește adesea de

pornirile emoționale care însoțesc dezacordurile și conflictele pentru

a ne captiva atenția și a ne determina să facem schimbările necesare

în familiile, bisericile și viețile personale. Conflictul poate să ne ajute

să descoperim slăbiciunile de caracter, să corectăm ideile teologice

greșite, să ne ascuțim precizia credințelor, să șlefuim planurile noas-

tre, să creștem în înțelepciune și în experiența de viață, să învățăm să

ne punem încrederea în Dumnezeu în vremurile dificile și să ne apro-

fundăm viețile de rugăciune.

Greșit este când credincioșii se comportă într-o modalitate

păcătoasă, nebiblică în mijlocul dezacordurilor pe care le au cu alții.

Trist este că un astfel de comportament nu este deloc rar. Am vorbit

cu mulți oameni care au experimentat dezbinări agonizante ale bise-

ricilor lor. Adesea, ceea ce a fost cel mai supărător nu a reprezentat

dezacordul în sine, ci lucrurile urâte care l-au însoțit – vorbele dure

spuse, atitudinile mânioase și comportamentele copilărești, manifes-

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 13 =

tarea îngrozitoare a mâniei și egoismului, mâncătoriile de culise, mi-

nimizarea păcatului și neascultarea fățișă față de Cuvântul lui Dum-

nezeu, ca și lipsa de iertare sau dezinteresul pentru împăcare.

Astfel, când am auzit de o biserică înființată de 50 de ani, cu

o istorie remarcabilă a unității și păcii, am dorit să cunosc care era se-

cretul lor. Biserica făcuse o serie de schimbări doctrinare și stilistice

dificile de-a lungul existenței ei. Majoritatea liderilor ei avuseseră per-

sonalități puternice și luaseră acțiuni hotărâte. Totuși, biserica supra-

viețuise fără a se zdrobi în bucăți.

Cum a reușit această biserică să obțină o astfel de unitate și

totuși să facă schimbări importante fără a se diviza? Răspunsul unuia

dintre lideri la această întrebare este cheia: „Noi am încercat întot-

deauna, prin ajutorul Duhului Sfânt, să gândim și să acționăm conform

principiilor biblice, în mod special în decursul celor mai dificile perioade

de conflicte.”

Această biserică, asemenea oricărei alteia, a avut probleme și

dezacorduri. Oamenii s-au rănit și iritat unul pe altul de o mulțime de

ori. Ei își știau bine greșelile și slăbiciunile deranjante. Dar, în același

timp, știau că Hristos i-a chemat să se iubească fierbinte unul pe altul,

să fie slujitori smeriți, să se supună reciproc, să se tolereze unul pe ce-

lălalt, să își spună adevărul, să se ierte și să reconcilieze diferențele

dintre ei, să aibă atitudini corecte unul față de celălalt și să manifeste

roada Duhului în orice moment, mai ales în timpul perioadelor de

conflicte.

Membrii acestei biserici știau că „faptele firii pământești” –

mândria, mânia, gelozia și ambiția egoistă – pot distruge familia unei

biserici și conducerea ei. Ei știau că există o modalitate neprihănită și

una păcătoasă de a se trata unul pe celălalt atunci când se confruntau

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 14 =

cu dezacorduri. Știau că Dumnezeu le-a oferit călăuzire pentru gesti-

onarea corectă a conflictelor. Astfel, ei au ales să devină oameni de

principiu – să urmeze principiile biblice specifice care ne învață cum

să tratăm conflictele. Această dedicare față de atitudinile și compor-

tamentele biblice a guvernat răspunsurile lor reciproce când s-au ivit

situații conflictuale.

Prin scrierea acestei cărți, intenția mea este aceea de a ex-

plora modalitatea prescrisă de Dumnezeu pentru gestionarea conflic-

telor, așa încât și alte congregații să experimenteze pacea și unitatea.

Acest studiu va extrage din Scriptură principiile-cheie pentru gestionarea

conflictelor, cu un accent special pus pe atitudinile și comportamentele

biblice. Unele dintre aceste principii reprezintă afirmații directe refe-

ritoare la conflicte (Matei 18:15-17). Alte principii sunt derivate din

învățături generale cu privire la comportamentul adecvat al creștinu-

lui, învățături care devin chiar mai importante când creștinii se află

în conflict.

Toți creștinii trebuie să cunoască și să practice aceste princi-

pii biblice, întrucât toți avem de-a face cu controverse și elemente re-

laționale în care intrăm în dezacord. Întrucât liderii influențează co-

vârșitor felul în care este gestionat un conflict într-o biserică locală,

ei trebuie în mod deosebit să înțeleagă principiile biblice pentru ges-

tionarea conflictelor. Atunci când sunt implicați și gestionează greșit

un conflict, liderii de la orice nivel pot să facă mai mult rău decât bine.

De asemenea, liderii pot ajunge la soluții pașnice și la împăcări corecte

atunci când gestionează constructiv conflictele. Bisericile s-ar ajuta

foarte mult dacă i-ar învăța pe creștini cum să se comporte biblic

atunci când izbucnește un conflict și cum să se dea socoteală unii al-

tora pentru comportamente și atitudini păcătoase. Însușirea cu cre-

dincioșie a principiilor biblice este cea mai bună abordare în preveni-

rea distrugerii relațiilor și a discreditării mărturiei Evangheliei.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 15 =

Scopul meu cu această carte este acela de a furniza o înțele-

gere mai bună asupra a ceea ce Biblia ne învață despre conflict și să îi

ajut pe credincioși să învețe cum să răspundă conflictului după prin-

cipii biblice. Pentru a nu prezenta un volum copleșitor de informație,

această carte se concentrează strict pe prezentarea și expoziția pasa-

jelor din Scriptură care tratează conflictul în bisericile din Noul Tes-

tament. Ea nu se ocupă de principii practice ale medierii sau arbitră-

rii, întrucât există multe resurse excelente care tratează aceste subi-

ecte. Dimensiunea rezonabilă și schița ușor de ținut minte a acestei

cărți o face o resursă utilă oricărei persoane care are de-a face cu con-

flicte și liderilor de biserică ce propovăduiesc adevărul lui Dumnezeu

cu privire la gestionarea conflictelor. Primele trei capitole prezintă

principiile biblice fundamentale:

1. Acționează în Duhul

2. Acționează în dragoste

3. Acționează în smerenie.

Următoarele șapte capitole tratează principii specifice pen-

tru gestionarea conflictelor:

4. Stăpânește-ți mânia

5. Stăpânește-ți limba

6. Stăpânește-ți criticile

7. Caută împăcarea

8. Caută pacea

9. Înfruntă-i pe învățătorii falși

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 16 =

10. Înfruntă controversa.

Este imperativ ca liderii bisericilor să predice aceste principii

și ca toți credincioșii să le practice. Dacă, atunci când conflictul izbuc-

nește, ne-am opri pur și simplu pentru o clipă pentru a reconsidera

învățătura din Cuvântul lui Dumnezeu și pentru a căuta călăuzirea

Duhului Sfânt, am evita multe dintre comportamentele distructive

care caracterizează conflictele noastre. Am preveni astfel dezbinările

părtășiei noastre.

Un evanghelist care a înființat un număr de biserici de-a lun-

gul unei perioade de 40 de ani mi-a spus că, în final, fiecare dintre

acestea s-a divizat datorită luptelor păcătoase dintre credincioși. Nu

fusese făcut niciun efort intenționat de a învăța noile biserici și pe li-

derii lor cum să trateze conflictul conform principiilor biblice. Prin

contrast, un misionar care a slujit în altă parte mi-a povestit de felul

în care el și alți misionari au lucrat împreună pentru a căpăta unitate

între ei și organizațiile lor. Drept rezultat, au avut parte de o roadă tot

mai mare în Evanghelie.

Acest al doilea grup de misionari a experimentat divizări im-

portante între misionarii nativi și organizațiile de misiune. Ei doreau

să evite această situație regretabilă, așa că au hotărât să studieze cau-

zele pentru care au eșuat organizațiile misionare anterioare. Au des-

coperit că ani de lupte păcătoase și de neîncredere între diferiți misi-

onari și organizații de misiune au împiedicat binecuvântarea lui

Dumnezeu și înaintarea mesajului Evangheliei.

Pentru a o lua de la capăt, acest nou grup de misionari a com-

pus un document care creiona principiile biblice pentru gestionarea

conflictelor care ar putea să apară între ei. Documentul a inclus și un

jurământ de a spune adevărul unul față de celălalt și de a nu batjocori

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 17 =

sau mușca pe dinapoi pe nimeni. Ei au promis să nu se bârfească ni-

ciodată și au convenit să-și reprezinte cu precizie credințele unii al-

tora. Au hotărât să urmeze învățătura scripturală și să se confrunte

unul pe altul în legătură cu probleme cunoscute. S-au dedicat rugă-

ciunii reciproce și au hotărât să se iubească unul pe altul, în ciuda di-

ferențelor dintre ei. Această abordare s-a dovedit extrem de eficientă.

Dorința și rugăciunea inimii mele este ca această carte să îm-

prospăteze din nou printre credincioșii individuali și în biserici con-

știentizarea importanței predicării, însușirii și practicării principiilor

de gestionare a conflictului, principii care să-L onoreze pe Hristos.

„Iată, ce plăcut și ce dulce este să locuiască frații împreună!” (Psalmii 133:1).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 18 =

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 19 =

Capitolul 1

ACȚIONEAZĂ ÎN DUHUL

„Dar dacă vă mușcați și vă mâncați unii pe alții, luați seama să nu fiți nimiciți

unii de alții.” – Galateni 5:15

Chapel Hill Church, o biserică biblică mare, a invitat un evan-

ghelist să țină predici speciale vreme de o săptămână. La finalul săp-

tămânii, acel evanghelist a provocat congregația să dezvolte o devoți-

une mai profundă față de Hristos și să fie mai dedicată răspândirii

Evangheliei. Apoi, fără a face din asta un show, fără vreo coerciție sau

apeluri nesfârșite, el i-a invitat pe oameni să vină în fața auditoriului

și să se alăture lui în rugăciune, pe genunchi. Mesajele lui atinseseră

inimile multor oameni, iar aceștia au răspuns invitației lui.

Totuși, această biserică nu era obișnuită cu chemările la altar

și, imediat ce întâlnirea s-a sfârșit, un important membru al bisericii

și-a exprimat în auzul tuturor dezacordul lui față de chemarea la altar

formulată de acel evanghelist. Cuvintele lui spuse cu voce tare și cu

mânie, alături de expresiile feței sale, i-au șocat pe cei din jurul său. El

l-a acuzat pe evanghelist de practici nescripturale și de manipularea

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 20 =

emoțiilor celorlalți. El chiar a amenințat că părăsește biserica dacă li-

derii nu corectau imediat situația.

Auzind acuzațiile acelui om mânios, unii au sărit să-l apere

pe evanghelist. Ei văzuseră că Dumnezeu se folosise de acesta pentru

a revigora biserica lor ajunsă uscată spiritual, și au susținut provoca-

rea făcută de el pentru mai multă evanghelizare. I-au acuzat pe cei

care se împotriveau chemărilor la altar de a fi niște tradiționaliști în-

guști la minte, care se opun întotdeauna schimbării. De asemenea, i-

au acuzat pe aceștia de faptul că nu erau sensibili la călăuzirea Duhu-

lui Sfânt și că nu le păsa de cei pierduți.

Alți oameni s-au alăturat celui mânios, pretinzând că evan-

ghelistul propovăduise o Evanghelie superficială. Ei au făcut remarci

batjocoritoare despre motivațiile și caracterul evanghelistului, și l-au

etichetat pe orice om care ar fi fost de acord cu el drept „liberal”. Apoi

i-au atacat pe liderii bisericii, spunând că le lipsea discernământul

spiritual. Au mers atât de departe, încât au cerut liderilor bisericii să-

și dea demisia, pretinzând că aceștia „păcătuiseră împotriva bisericii”

prin faptul că invitaseră un lup în blană de oaie să le predice.

În curând, bârfa și zvonurile au înroșit liniile telefonice. S-au

aprins reproșuri mai vechi pe care le aveau unii împotriva altora, iar

acuzațiile pline de săgeți aveau să zboare în orice direcție. Vorbirea

mânioasă și inflamată a devenit modul clasic de comunicare. Frica,

suspiciunea, lipsa de încredere și informarea greșită au ajuns să fie

prezente din abundență. Prietenii și membrii de familie ajunseseră să

fie recrutați de fiecare parte a conflictului. Liderii bisericii au comu-

nicat slab cu congregația și, prin urmare, mânia și ura au fost escala-

date.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 21 =

În decurs de un an, Chapel Hill Church s-a împărțit în două

grupuri separate. Fiecare grup pretindea că apără adevărul lui Dum-

nezeu. N-a existat nicio dorință din partea vreunui grup de a căuta re-

concilierea. Se simțeau fericiți că au încetat să mai aibă de-a face unii

cu alții.

Deși numele Chapel Hill Church și relatarea sunt ambele fic-

tive, comportamentul atribuit acestei biserici nu este. Descrierea con-

flictului de la această biserică nu este o exagerare. Ea reflectă atitudi-

nile și comportamentele constatate în nenumărate alte dispute și dez-

binări din biserici.

Indiferent de felul în care vezi chemările la altar din punct de

vedere teologic, ar trebui să fim de acord asupra faptului că purtarea

acestor credincioși a demonstrat o nepăsare totală față de aproape

orice poruncă biblică despre comportamentul și vorbirea creștinului.

Acești oameni s-au purtat ca niște indivizi care nu cunoșteau nimic

din Evanghelie și Duhul Sfânt. Ei acționaseră mai degrabă ca niște co-

pii lipsiți de bun simț și răsfățați decât ca niște credincioși maturi, lo-

cuiți de Duhul lui Dumnezeu.

Atunci când vedem efectele dezastruoase ale unor astfel de

conflicte, acest fapt ar trebui să ne determine să ne punem întrebarea:

„Cum ar trebui să gestioneze dezacordurile lor creștinii ce cred în Bi-

blie, care sunt locuiți de Duhul Sfânt și au călăuzirea Cuvântului lui

Dumnezeu?” Niciun grup de oameni n-ar trebui să fie atât de bine

echipat să gestioneze conflictele pe cât sunt credincioșii biblici. Biblia

ne oferă învățături detaliate despre cum ar trebui să gestionăm con-

structiv conflictele. Hristos ne oferă puterea Duhului Sfânt care să ne

facă capabili să ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu și să ne înfrânăm

patimile păcătoase.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 22 =

Tema acestui capitol reprezintă temelia întregii cărți: atunci

când izbucnește un conflict, atitudinile și comportamentul nostru ar tre-

bui să reprezinte reflectarea vieții noi în Hristos care ne este dăruită de

Duhul Sfânt care locuiește în noi. Noi suntem chemați să manifestăm

roada Duhului și nu lucrarea firii pământești. Suntem chemați să um-

blăm în armonie cu călăuzirea Duhului. Suntem chemați să ne lăsăm

controlați de Duhul Sfânt, și nu controlați de fire sau fără stăpânire. Ha-

ideți să analizăm acest principiu fundamental, așa cum este el expri-

mat în Galateni 5:13-26; 1 Corinteni 3:14 și Iacov 3:13-18. Aceste trei

pasaje ale Scripturii formează piatra de temelie pe care stă tot restul

acestei cărți. Următoarele două capitole tratează dragostea și smere-

nia, două roade primordiale ale Duhului Sfânt.

1. CÂND EȘTI IMPLICAT ÎN CONFLICT, NU LUCRA „FAPTELE FIRII PĂMÂNTEȘTI”

Mare parte dintre luptele și dezbinările inutile care rănesc

multe biserici astăzi sunt rezultatul faptului că unii credincioși acțio-

nează conform firii pământești, și nu umblă prin Duhul Sfânt. Acest

lucru era aplicabil și unora dintre bisericile din Noul Testament.

Apostolul Pavel, recunoscând pericolul potențial al unui astfel de

comportament, a tratat problema aceasta în epistolele transmise bi-

sericilor din Galatia și Corint.

A. Conflictul păcătos din bisericile Galatiei

Discordiile serioase cu privire la rolul Legii mozaice în mân-

tuire și viață creștină amenințau viața și unitatea noilor biserici plan-

tate în Galatia (Faptele Apostolilor 13:13-14:27). De aceea, Pavel, unul

dintre fondatorii acestor biserici, i-a avertizat pe noii credincioși as-

tfel:

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 23 =

„Dar dacă vă mușcați și vă mâncați unii pe alții, luați seama

să nu fiți nimiciți unii de alții” (Galateni 5:15).

Comportamentul lor, așa cum scria un comentator, era „mai

potrivit animalelor sălbatice decât fraților în Hristos”1. Dacă acești

noi credincioși nu s-ar fi oprit din certuri, nimeni n-ar fi supraviețuit

carnagiului.

După ce Pavel avertizează despre riscul distrugerii reciproce

în comunitatea celor credincioși, el identifică și cauza, arătând că era

vorba de „faptele firii pământești”2:

„Și faptele firii pământești sunt cunoscute, și sunt acestea:

preacurvia, curvia, necurăția, desfrânarea, închinarea la

idoli, vrăjitoria, vrajbele, certurile, zavistiile, mâniile, neînțe-

legerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile,

bețiile, îmbuibările, și alte lucruri asemănătoare cu acestea”

(Galateni 5:19-21, subl.).

Cele opt păcate sociale subliniate în pasajul de mai sus des-

criu atitudini și comportamente păcătoase manifestate printre cre-

dincioșii din Galatia. Este posibil să fi fost martor multora dintre

aceste comportamente chiar și în istoria bisericii tale. Atunci când vei

privi la aceste opt „fapte ale firii pământești”, ține minte următorul

lucru: Duhul Sfânt se opune în mod categoric fiecăreia dintre ele3.

Versetul 17 spune: „Căci firea pământească poftește împotriva Duhu-

lui, și Duhul împotriva firii pământești: sunt lucruri potrivnice unele

altora”. Nu Duhul Sfânt îi determină pe credincioși să comită aceste

1 R.A. Cole, The Epistle of Paul to the Galatians, TNTC (Grand Rapids: Eerdmans, 1965),

157. 2 Termenul „fire pământească” descrie starea slabă, decăzută a omului separate de vi-

ața lui Dumnezeu și care este obiectul puterii păcatului. A se vedea nota special dedi-

cată termenului „fire pământească” din Anexă. 3 Puteți găsi o explicație detaliată a faptelor firii pământești la secțiunea de resurse

online de pe www.lewisandroth.org (disponibil doar în limba engleză).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 24 =

păcate sociale – să se muște și să se mănânce unul pe altul, sau să se

provoace reciproc la porniri mânioase sau la gelozie amară.

De asemenea, Pavel avertizează asupra faptului că lăudăroșe-

nia și mândria stau la rădăcina multora dintre aceste comportamente

păcătoase și josnice:

„Să nu umblăm după o slavă deșartă, întărâtându-ne unii pe

alții, și pizmuindu-ne unii pe alții” (Galateni 5:26).

Mândria i-a împins pe unii dintre galateni să îi provoace în

mod arogant pe alții la dezbateri teologice mânioase, pentru a-și do-

vedi astfel cunoștințele lor superioare. În alte cazuri, mândria i-a de-

terminat pe credincioși să-i invidieze pe cei ce le amenințau impor-

tanța de sine. Așa că, în loc să se slujească „unii altora în dragoste” (Ga-

lateni 5:13), ca frați și surori în Hristos, galatenii se provocau și se in-

vidiau unul pe celălalt.

Catalogul viciilor sociale elaborat de Pavel reprezintă un mij-

loc de evaluare obiectivă a comportamentului nostru. Așadar, data vi-

itoare când te afli implicat într-un conflict, oprește-te și gândește-te

la acest lucru. Vei ști că ai cedat „dorințelor firii pământești” dacă vre-

unul dintre viciile păcătoase de mai sus se manifestă în comporta-

mentul sau atitudinea ta.

De exemplu, atunci când fratele din povestea cu care am des-

chis acest capitol și-a aruncat acuzațiile mânioase împotriva acelui

evanghelist, este evident că el a cedat „poftelor firii pământești” în loc

să fie condus de Duhul lui Dumnezeu. Când alți credincioși au început

să se dividă în tabere și facțiuni care să se implice în conflict și când

au început să nutrească ostilitate unii față de alții, ei au manifestat

vrăjmășie și rivalitate. Aceste fapte păcătoase ale firii pământești au

demonstrat cu claritate că acei oameni nu se supuneau „dorințelor

Duhului Sfânt”.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 25 =

B. Conflictul păcătos din biserica din Corint

Creștinii din biserica din Corint au manifestat și ei cedarea în

fața „faptelor firii pământești” păcătoase, și au trecut prin conflicte

dureroase. În fapt, „n-a existat vreo biserică plantată de Pavel, atâta

cât știm, care să fi fost atât de lovită de păcat și dezbinări”4. Credinci-

oșii din Corint aveau Duhul Sfânt, însă, în comportament și atitudine,

erau asemenea unor oameni lipsiți de orice influență a Duhului. Da-

vid Garland comentează, spunând că ei „nu acționau în niciun fel di-

ferit de restul societății din Corint”5. Cu alte cuvinte, erau un grup de

creștini cu o gândire lumească.

În epistola scrisă acestei biserici zdrobită de conflicte, Pavel

pune degetul pe rană, afirmând:

„Pentru că tot lumești sunteți. În adevăr, când între voi sunt

zavistii, certuri și dezbinări, nu sunteți voi lumești și nu tră-

iți voi în felul celorlalți oameni? Când unul zice: „Eu sunt al

lui Pavel!” Și altul: „Eu sunt al lui Apolo”: nu sunteți voi oa-

meni de lume?” (1 Corinteni 3:3-4).

Deși corintenii se lăudau cu spiritualitatea și cunoștința lor,

certurile, geloziile și spiritul dezbinător dintre ei dovedeau că ei nu

umblau prin Duhul. Ei posedau darurile Duhului, dar le lipseau haru-

rile Duhului. Modalitatea lor de a trăi era inconsecventă cu aceea a

unor oameni care pretindeau că umblă prin Duhul și că ilustrează

adevărurile Evangheliei prin viețile lor.

Faptele firii pământești

Dușmăniile Cearta

Cearta Invidia

Invidia Furiile

Furiile Ambițiile egoiste

4 Ralph P. Martin, 2 Corinthians, WBC (Waco, TX: Word, 1986), 464. 5 David E. Garland, 1 Corinthians, BECNT (Grand Rapids: Baker, 2003), 110.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 26 =

Ambițiile egoiste Calomniile

Neînțelegerile Bârfele

Partidele Îngâmfările

Geloziile Tulburările

(Galateni 5:19-21, NTR) (2 Corinteni 12:20, NTR)

Așadar, în 2 Corinteni 12:20, Pavel enumeră opt păcate ale

discordiei existente printre corinteni care, dacă continuau să se ma-

nifeste, aveau să necesite disciplina apostolică severă: „cearta, invidi-

ile, furiile, ambițiile egoiste, calomniile, bârfele, îngâmfările și tulbu-

rările”. Lista celor opt păcate sociale este asemănătoare listei din Ga-

lateni 5:19-21. Toate aceste păcate sociale reprezintă dovada „fapte-

lor firii pământești” care duc la multe conflicte. N-ar fi putut exista

niciun fel de nădejde la unitate în biserica din Corint atâta vreme cât

credincioșii n-ar fi recunoscut și nu s-ar fi pocăit de comportamentul

lor lumesc, necristic.

2. ATUNCI CÂND EȘTI IMPLICAT ÎNTR-UN CONFLICT, MANIFESTĂ „ROADA DUHULUI”

Dumnezeu a dorit întotdeauna ca poporul Său să trăiască

într-un fel care să demonstreze caracterul Său sfânt în fața lumii ne-

credincioase. Ca niște oameni care sunt născuți din Duhul lui Dum-

nezeu, fiecare credincios este „o făptură nouă” în Hristos (Galateni

6:15), fiind chemat să gestioneze conflictul într-o modalitate radical

diferită de cea a lumii condusă de firea pământească (Levitic 18:1-5;

2 Corinteni 6:14-7:1; Iacov 1:27; 4:4). Singurul lucru pe care creștinii nu

trebuie să-l facă atunci când sunt implicați într-un conflict este să se în-

toarcă la modalitățile de comportament vechi, de dinaintea convertirii,

mânate de firea pământească (Efeseni 2:1-2; 4:17-29; 5:3-17; Coloseni

3:7; 1 Petru 1:14: 4:3-4).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 27 =

A. Umblarea prin Duhul Sfânt

Viața creștină începe în momentul în care o persoană pri-

mește Duhul Sfânt al lui Dumnezeu și experimentează o transformare

profundă, radicală a vieții. Diferența dintre viața de dinainte de con-

vertire și viața cea nouă de după convertire este asemănătoare dife-

renței dintre moarte și viață sau dintre a trăi în lumină și a trăi în în-

tuneric gros6. Această viață nouă trebuie continuată prin credința în

Cuvântul lui Dumnezeu și prin dependența de prezența dătătoare de

putere a Duhului Sfânt.

Pavel pleacă de la prezumția că cei care îi citeau epistola, din

Galatia, crezuseră Evanghelia și fuseseră născuți din nou prin Duhul.

Totuși, el îi mustră pentru că nu trăiau consecvent acestei realități,

prin puterea și călăuzirea Duhului. Mulți dintre ei încercau să trăiască

viața creștină în propria putere, încercând să umble prin a urma po-

runcile Legii lui Moise din Vechiul Testament, în loc să trăiască prin

puterea Duhului. De aceea, răspunsul lui față de conflictele și gândi-

rea eronată cu privire la viața creștină, care se manifestau printre cre-

dincioșii din Galatia, a fost acela de a le spune să „umble prin Duhul”,

adică să se „lase conduși” sau „să trăiască” prin Duhul:

„Zic dar: umblați cârmuiți de Duhul, și nu împliniți poftele

firii pământești... Dacă sunteți călăuziți de Duhul, nu sun-

teți sub Lege... Dacă trăim Duhul, să și umblăm prin Duhul”

(Galateni 5:16, 18, 25).

Acest pasaj este unul dintre cele mai importante din Noul

Testament în ceea ce privește învățătura legată de cum să trăim viața

creștină. El este, așa cum spunea un teolog, ca o „dinamită teologică”7.

6 Moartea și viața: Romani 6:13; 1 Ioan 3:14; 5:12. Lumina și întunericul: Efeseni 5:8; 1

Petru 2:9. 7 George T. Montague, The Holy Spirit: Growth of a Biblical Tradition (New York: Paulist

Press, 1976), 200.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 28 =

Umblarea prin Duhul necesită un efort activ zilnic, pas cu pas, de a

trăi viața creștină prin prezența și puterea Duhului Sfânt. Nimic al-

tceva decât prezența interioară a Duhului Sfânt nu este suficient pentru

a-i face capabili pe credincioși să se împotrivească dorințelor firii pă-

mântești și să trăiască viața cristocentrică.

B. Manifestă caracterul cristic prin roada Duhului

Duhul Sfânt caută să modeleze trăsăturile de caracter cristic

în viața fiecărui credincios și în fiecare biserică locală. Aceste trăsă-

turi cristice promovează atitudinile potrivite, comportamentul evla-

vios și relațiile interumane sănătoase – însăși calitățile de care aveau

nevoie atât de disperată congregațiile zdrobite de conflicte din Gala-

tia. Enumerarea celor nouă „roade ale Duhului” formează o imagine

compusă a caracterului și comportamentului cristic: „dragostea, bu-

curia, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinci-

oșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este

lege” (Galateni 5:22-23). Noi știm că umblăm prin Duhul atunci când

vedem „roada Duhului” manifestându-se în comportamentul nostru

zilnic și în atitudinea noastră interioară.

Un comentator scria că această roadă „nu este nimic altceva

decât reproducerea caracterului (și astfel a comportamentului) lui

Hristos în viețile celor ce formează poporul Său”8. Așadar, „roada Du-

hului” reprezintă un ghid obiectiv pentru a cerceta atitudinea și com-

portamentul nostru când suntem implicați într-un conflict. Astfel, ar

trebui să ne întrebăm întotdeauna: „Manifest eu caracterul cristic și

viața Duhului atunci când am de-a face cu controverse sau când ci-

neva mi se împotrivește?” Sper să fim capabili să răspundem afirma-

tiv. „Este tragic”, afirma Donald Guthrie, „că viața bisericii este atât de

8 F.F. Bruce, The Epistle to the Galatians: A Commentary on the Greek Text, NIGTC

(Grand Rapids: Eerdmans, 1982), 257.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 29 =

des zdrobită de eșecul de a observa responsabilitățile umplerii în Du-

hul”9.

Când suntem prinși în furtuna unui conflict, o roadă a Duhu-

lui absolut necesară pentru a naviga în siguranță prin această furtună

este „stăpânirea de sine” (Galateni 5:23). Lipsa stăpânirii de sine este o

problemă majoră atunci când suntem prinși într-un conflict, dar Duhul

Sfânt ne dă puterea de a înfrâna excesele firii pământești generate de pa-

timile mâniei, geloziei, urii și a spiritului de răzbunare. Creștinii care își

frânează emoțiile și care gândesc prin puterea Duhului vor fi cei mai

în măsură să gestioneze conflictul constructiv și să ajungă la o împă-

care dreaptă. Creștinii sunt aceia care nu-și mușcă și nu-și devorează

frații și surorile în Hristos.

Prin contrast, când oamenii acționează conform firii pămân-

tești, ei sunt lipsiți de înfrânarea emoțională. Ei nu manifestă roada

Duhului, și pot face lucruri îngrozitor de rele altor oameni și Numelui

lui Hristos. Așa era cazul celor din Chapel Hill Church. Cei din afara

bisericii n-ar fi putut cunoaște vreodată că Duhul cel viu al lui Hristos

locuia în inimile oamenilor de acolo. Credincioșii din acea biserică nu

umblau într-o manieră vrednică de Evanghelie și nici nu păreau să fie

niște făpturi noi în Hristos. Dimpotrivă, mânia, dorința de răzbunare

și răutățile îi caracterizau pe credincioșii din acea biserică. Era doar o

chestiune de timp înainte ca ei să se „devoreze unul pe celălalt”.

3. CÂND TE AFLI ÎNTR-UN CONFLICT, MANIFESTĂ „ÎNȚELEPCIUNE DE SUS”

Iacov, fratele Domnului nostru, ne oferă sfaturi sănătoase cu

privire la gestiunea conflictelor între credincioși.

9 Donald Guthrie, Galatians, NCB (London: Oliphants, 1969), 142.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 30 =

Roada Duhului Înțelepciunea de sus

Dragostea Curată

Bucuria Pașnică

Pacea Blândă

Răbdarea Ascultătoare

Blândețea Plină de milă

Bunătatea Plină de roade bune

Credincioșia Nepărtinitoare

Stăpânirea de sine Fără ipocrizie

(Galateni 5:22-23) (Iacov 3:17, NTR)

El scrie despre două feluri de înțelepciune care sunt deosebit

de important de recunoscut atunci când suntem implicați într-un

conflict:

„Dar dacă aveți în inima voastră pizmă amară și un duh de

ceartă, să nu vă lăudați și să nu mințiți împotriva adevăru-

lui. Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pămân-

tească, firească, drăcească. Căci acolo unde este pizmă și duh

de ceartă, este tulburare și tot felul de fapte rele. Înțelepciu-

nea care vine de sus, este, întâi, curată, apoi pacinică,

blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roduri

bune, fără părtinire, nefățarnică” (Iacov 3:14-17).

În primul rând, există „înțelepciunea de sus”, care vine de la

Duhul lui Dumnezeu. Ea produce puritatea inimii și a minții, o rați-

une blândă, o atitudine bună, îndurare, sinceritate și pace (Iacov

3:17). Apoi există înțelepciunea de jos, care este „pământească, fi-

rească, drăcească”. Ea produce o vorbire necontrolată, gelozie

amară10, ambiție egoistă, patimi neînfrânate, ceartă, mândrie, „tul-

burare și tot felul de fapte rele” (Iacov 3:2-4:6).

10 Observați că gelozia (sau Invidia) este proeminentă în toate aceste liste de vicii. Ge-

lozia este o cauză majoră a conflictelor între creștini, și în special între biserici și slu-

jitorii Evangheliei (Filipeni 1:15; Romani 13:13; Galateni 5:20, 21, 26; 1 Corinteni

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 31 =

Atunci când trecem prin dezacorduri fierbinți în relație cu

alți creștini, ar trebui să folosim Iacov 3 pentru a ne ghida comporta-

mentul și vorbirea, întrucât acesta tratează în mod direct controlarea

limbii și definește comportamentul creștin adecvat. Fără o astfel de

înțelepciune, riscăm să „ne mușcăm și să ne mâncăm unii pe alții”.

De exemplu, într-o biserică s-a-ntâmplat ca niște oameni să

sară în sus de bucurie și să-și bată palmele imediat după ce biserica a

votat, cu răutate și îngustime, concedierea păstorului. Acestora nu le

păsa de faptul că alături de ei stăteau copiii păstorului, privind con-

sternați pe când membrii bisericii celebrau izgonirea tatălui lor din

poziția lui. Ce impact crezi că avea astfel de comportament asupra fe-

lului în care ei gândeau despre creștini și despre viața din biserică?

Cum ar vedea Dumnezeu un astfel de comportament? Doar

trebuie să citim Iacov 3:15 și să învățăm că un astfel de comporta-

ment reflectă înțelepciunea de jos, care este „pământească, firească,

drăcească”. Un astfel de comportament produce „tulburare și tot felul

de fapte rele” în familia bisericii. Câștigătorii pot să fi reușit în dorința

lor a-și concedia păstorul dar, la scaunul de judecată al lui Hristos,

Dumnezeu va avea cuvântul de pe urmă cu privire la „succesul” lor (1

Corinteni 3:12-17; 2 Corinteni 5:10).

4. ÎNVAȚĂ CUM SĂ GESTIONEZI DEZACORDURILE CA UN CREȘTIN MÂNAT DE DUHUL SFÂNT

Conflictul este una dintre cele mai dure provocări la adresa

umblării prin Duhul Sfânt. Ar fi bine dacă am recunoaște că fiecare

conflict reprezintă un test care arată dacă manifestăm sau nu un ca-

racter cristic, înțelepciunea de sus și realitatea Evangheliei în viețile

3:3; 2 Corinteni 12:20; Iacov 3:14, 16). Cu toate acestea, dragostea “nu pizmuiește” (1

Corinteni 13:4).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 32 =

noastre (Deuteronom 13:3; 1 Corinteni 11:19). Ar fi bine dacă credin-

cioșii care și-au concediat păstorul ar fi identificat testul și ar fi căutat

să-și conformeze atitudinile înțelepciunii de sus.

Ar fi fost bine dacă credincioșii din Chapel Hill Church ar fi

recunoscut acest test și ar fi fost la fel de preocupați în privința atitu-

dinii și a comportamentului lor păcătos pe cât erau cu privire la che-

mările la altar. Incredibil este că, în ambele cazuri, creștinii au fost

gata să acționeze păcătos și nebiblic pentru a „câștiga” sau pentru a

dovedi că au dreptate. Lor nu părea să le pese de faptul că Îl întristau

pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu acționând conform „faptelor firii pă-

mântești”, pe care Noul Testament le denunță foarte clar.

În multe dispute din biserici, credincioșii au războaie pe așa-

zise adevăruri care nu sunt revelate în mod explicit în Scriptură, în

timp ce încalcă cu nepăsare învățătura clară și repetată a Scripturii cu

privire la comportamentul și atitudinile evlavioase. De exemplu, am

început acest capitol cu relatarea fratelui care a răcnit mânios după

chemarea la altar făcută de un evanghelist.

Atât el cât și membrii și liderii Chapel Hill Church, au mani-

festat mai degrabă „faptele firii pământești” decât „roada Duhului” pe

când au încercat să trateze problema. Ce ar fi trebuit să facă ei diferit

pentru a rămâne călăuziți de Duhul Sfânt și pentru a păzi învățătura

Domnului nostru Isus Hristos?

A. Rugăciunea

Imediat ce acel bărbat a conștientizat că este pornit emoțio-

nal, el ar fi trebuit să-I ceară Tatălui său ceresc înțelepciune și stăpâ-

nire de sine. Dacă el s-ar fi rugat „în Duhul” (Romani 8:26-27; Galateni

4:6; Efeseni 6:18; Iuda 20), Duhul Sfânt i-ar fi reamintit pasaje speci-

fice din Scriptură – unele pe care le citise de multe ori – despre felul în

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 33 =

care ar trebui să acționeze un credincios condus de Duhul Sfânt

atunci când este expus unei porniri emoționale. În fapt, toți membrii

bisericii trebuiau să se roage pentru călăuzirea Duhului înainte de a

acționa.

Rugăciunea este un lucru esențial în umblarea prin Duhul.

Prin rugăciune, Duhul Sfânt ne convinge de păcatul nostru și ne de-

termină să ne mărturisim păcatele și să ne schimbăm căile. Atitudi-

nile și comportamentul păcătos al oamenilor de ambele părți indică

faptul că ei n-au avut credință în mod sincer în învățătura lui Dum-

nezeu sau în puterea Duhului Sfânt. Dimpotrivă, acel om mânios și

ceilalți membri ai bisericii au luat problema în mâinile lor, lăsând în

ultimă instanță ca firea pământească să dicteze asupra comporta-

mentului lor.

B. Verificarea atitudinilor și a comportamentului nostru

Dumnezeu nu-i va face niciodată pe cei din poporul Său să se

„muște și să se mănânce unul pe altul”, asemenea animalelor sălba-

tice. Asemenea creștinilor bine învățați, fratele cel mânios și ceilalți

membri de la Chapel Hill ar fi trebuit să-și fi verificat atitudinile și com-

portamentul prin regula Cuvântului lui Dumnezeu, pe care Duhul îl folo-

sește întotdeauna pentru a-i călăuzi pe cei ce fac parte din poporul lui

Dumnezeu. Aceștia ar fi trebuit să fi recunoscut că ei cedaseră în fața

„dorințelor firii pământești” și că manifestau „faptele firii pămân-

tești” și ale înțelepciunii de jos. Ei ar fi trebuit să recunoască faptul că

mânia era ceea ce îi conducea și să tânjească după înfrânare, că trebu-

iau să exerseze o grijă specială pentru a preveni ca mânia necontrolată

să ajungă să fie folosită de diavolul ca pe o oportunitate de aur pentru

a-și face lucrarea distructivă (Efeseni 4:27).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 34 =

Ei trebuiau să renunțe la toată bârfa și batjocura împotriva

acelui evanghelist, ca și la toate acuzațiile inflamatorii rostite unii îm-

potriva altora. Aceste comportamente nu puteau fi justificate de

scuza că luptau pentru adevăr, întrucât comportamentul lor contra-

zicea adevărul. Ei pierduseră orice perspectivă echilibrată cu privire

la ce anume era mai important. Chemările la altar nu sunt în mod ine-

rent păcătoase, dar ceea ce este în mod cert păcătos e să dai frâu liber

mâniei și ostilității neînfrânate față de alții. Orice persoană implicată

trebuia să aștepte până când pornirile emoționale erau înfrânate și

până când mințile lor erau suficient de clare așa încât să poată trata

problema cu înțelepciunea de la Duhul Sfânt, cu răbdare, blândețe, ra-

țiune și stăpânire de sine.

C. Acționează în dragoste

Dragostea l-ar fi determinat pe acel bărbat să se gândească în

primul rând la binele spiritual al oamenilor din jurul lui, mai degrabă

decât la dorința personală de a-și face cunoscută opinia și de a da frâu

liber mâniei sale. O atitudine mânată de dragoste, cristică, ar fi spus:

„Eu nu sunt de acord personal cu chemările la altar, dar știu că acest

evanghelist Îl predică pe Hristos răstignit multor oameni pierduți.

Pentru acest lucru, Îi mulțumesc lui Dumnezeu. Mă voi așeza pe ge-

nunchi și mă voi ruga ca Duhul lui Dumnezeu să-l folosească pentru

a vedea mulți alți oameni venind la Hristos”11.

Punerea binelui celorlalți mai presus de binele propriu este

ceea ce înseamnă să umbli în dragoste, prin puterea Duhului Sfânt.

Totuși, credincioșii de la Chapel Hill Church n-au acționat în dragoste

11 Această atitudine imită exemplul lui Pavel: „cei dintâi, din duh de ceartă vestesc pe

Hristos nu cu gând curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanțurile mele. Ce ne pasă?

Oricum: fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit. Eu mă

bucur de lucrul acesta şi mă voi bucura” (Filipeni 1:17-18).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 35 =

unul față de celălalt. Ei nu s-au tratat cu dragoste unul pe celălalt (Efe-

seni 4:2). Ei aveau cunoștința dragostei (de care erau foarte mândri!)

dar au încălcat orice principiu al dragostei din Noul Testament.

D. Caută sfatul credincioșilor plini de Duhul Sfânt

Înainte ca acel bărbat să fi condamnat toate chemările la al-

tar, el ar fi trebuit să caute sfatul liderilor bisericii. Scriptura arată că

Duhul Sfânt este cel care pune „prezbiteri” peste turmă, pentru a păs-

tori „biserica lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 20:28). Acel om nu

s-a consultat cu păstorii bisericii pentru a-și exprima îngrijorarea sau

pentru le a cere sfatul. În fapt, liderii bisericii ar fi trebuit să îi invite

pe oameni să vorbească cu ei, dacă aveau întrebări sau dacă auziseră

zvonuri care trebuiau să fie discutate.

A căuta sfatul altor credincioși plini de Duhul Sfânt este una

dintre modalitățile prin care noi înșine ajungem să fim conduși de

Duhul Sfânt. Oamenii aveau nevoie ca liderii lor să le reamintească de

atitudinile creștine potrivite și de comportamentul adecvat ce trebuie

adoptat în decursul momentelor stresante de dezacord. Ei aveau ne-

voie ca liderii lor să îi avertizeze cu privire la păcatul bârfei și al pone-

gririi. Din nefericire, liderii acelei biserici au eșuat să recunoască ra-

pid problema și să prezinte congregației un mod de acțiune clar și

constructiv (vezi Faptele Apostolilor 6:13).

E. Tratează-i pe ceilalți cu blândețe și bunătate

Acel bărbat care a avut o problemă cu evanghelistul nu părea

să stăpânească atitudinile potrivite sau maniera adecvată prin care să

gestioneze controversele cu alți credincioși. Totuși, 2 Timotei 2:24-26

este un pasaj destul de clar:

„Și robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu

toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare,

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 36 =

să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dum-

nezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevăru-

lui; și, venindu-și în fire, să se desprindă din cursa diavolu-

lui, de care au fost prinși ca să-i facă voia” (2 Timotei 2:24-

26).

Chiar dacă pasajul de mai sus se aplică direct confruntării fal-

șilor învățători și a celor care îi urmează, el slujește de asemenea drept

ghid pentru cum ar trebui să tratăm dezacordurile doctrinare pe care

le avem cu ceilalți credincioși.

La momentul potrivit, acel om ar fi trebuit să se adreseze

evanghelistului și, fără a face acuzații sau fără a-i ataca motivațiile, el

ar fi trebuit să pună cu blândețe întrebări pentru a descoperi motivele

pentru care folosea chemările la altar. Astfel, el ar fi putut afla ceva

din partea evanghelistului și, pe de altă parte, ar fi putut chiar să-l

ajute. Poate că amândoi ar fi avut ceva de învățat despre ce înseamnă

să umbli într-o manieră „vrednică de Evanghelia lui Hristos” (Filipeni

1:27).

F. Fii smerit

După evaluarea comportamentul lui, și văzând haosul pe

care l-a produs în biserică, bărbatul acela ar fi trebuit să se smerească

și să se pocăiască de pornirea sa de mânie. El alesese momentul și lo-

cul nepotrivit pentru a vorbi. Batjocorise și chestionase motivațiile

unui slujitor al lui Dumnezeu, când nu avea niciun drept să facă acest

lucru. Trebuia să-și recunoască păcatul și să se pocăiască, și trebuia să

ceară scuze oamenilor care-l auziseră formulând acele acuzații pline

de mânie.

Când a izbucnit lupta aceea păcătoasă, liderii bisericii ar fi

trebuit să cheme biserica la rugăciune, la post și pocăință pentru a res-

taura o atitudine de smerenie și dragoste. Ei n-ar fi trebuit să încerce

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 37 =

să trateze problema până când nu s-ar fi corectat acele atitudini ego-

iste și păcătoase.

Cu o atitudine de smerenie mânată de Duhul Sfânt, dezacor-

dul legat de chemările la altar fi putut fi gestionat într-un fel con-

structiv și politicos. Totuși, credincioșii aceia au ales să se muște și să

se mănânce unii pe alții și astfel să demonstreze înaintea tuturor o

probă de primă clasă a „faptelor firii pământești”.

Cum să răspundem la conflict atunci când suntem implicați

individual, în calitate de credincioși, și în familiile bisericilor noastre?

Vom demonstra noi roada frumoasă a Duhului Sfânt, sau vom arăta

urâțenia firii pământești? Fiecare conflict scoate la iveală dacă prac-

ticăm ceea ce predicăm, dacă suntem împlinitori ai Cuvântului sau

doar ascultători (Iacov 1:22). Fiecare conflict scoate la iveală autenti-

citatea vieții noastre creștine (1 Corinteni 11:19). Isus a spus: „Dacă

știți aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceți” (Ioan 13:17), și fiecare

dintre noi suntem datori să dăm socoteală înaintea Lui pentru aces-

tea.

„Dacă trăim Duhul, să și umblăm prin Duhul. Să nu umblăm după o slavă de-

șartă, întărâtându-ne unii pe alții, și pizmuindu-ne unii pe alții” (Galateni

5:25-26)

Principii cheie de reținut

1. Atunci când ești implicat într-un conflict, manifestă

„roada Duhului”, nu „faptele firii pământești”. Fii mânat de Duhul, nu

neînfrânat.

2. Fii la fel de preocupat de atitudinea și comportamentul tău

pe cât ești preocupat de problema acelui dezacord.

3. Nu vă „mușcați și mâncați unul pe altul”.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 38 =

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 39 =

Capitolul 2

ACȚIONEAZĂ ÎN DRAGOSTE

„Mai presus de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, căci dragos-

tea acoperă o sumedenie de păcate” - 1 Petru 4:8

Chestiunea conflictelor dintre credincioși a reprezentat o

preocupare profundă a lui Francis Schaeffer, unul dintre cei mai in-

fluenți gânditori și autori evanghelici din prima jumătate a secolului

2012. Probabil că Schaeffer este cel mai cunoscut pentru faptul că-și

deschidea casa din Alpii elvețieni (denumită L'Abri, care este terme-

nul din limba franceză pentru „adăpost”) față de orice persoană care

căuta răspunsuri la întrebările esențiale ale vieții. Revista Time a des-

cris „misiunea lui față de intelectuali” ca fiind „una dintre cele mai

neobișnuite din lumea occidentală”13.

Pe când era tânăr student și proaspăt creștin, Schaeffer a con-

știentizat că biserica și denominația lui de acasă abandonaseră crești-

nismul istoric și biblic în favoarea liberalismului teologic, așa că și-a

12 v. Colin Duriez, Francis Schaeffer: An Authentic Life (Wheaton, IL: Crossway, 2008). 13 “Missions to Intellectuals”, Time (11 Ianuarie 1960).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 40 =

părăsit denominația pentru a face parte dintr-un nou grup evanghe-

lic. Totuși, în decurs de doi ani, personalitatea și problemele doctri-

nare au făcut ca noua denominație să se împartă la rândul ei în două

grupuri. Schaeffer a devenit un participant activ în grupul minoritar,

care și-a format propria denominație și propriul seminar teologic.

După mai mulți ani, a părăsit în mod voluntar acea denominație. La

scurt timp, și ea a trecut printr-o divizare.

Francis Schaeffer știa din experiență personală cum arăta

urâțenia manifestată între credincioșii adevărați în toiul conflictelor

doctrinare. Îl durea să-i vadă pe oameni mușcându-se și mâncându-

se unii pe alții, în Numele lui Hristos. El a văzut că era ceva complet

greșit în felul în care creștinii gestionau dezacordurile dintre ei și a

concluzionat că elementul care lipsea era dragostea14.

Schaeffer credea că, creștinii trebuie să fie cunoscuți nu doar

pentru apărarea adevărului Scripturii într-un fel care să nu lase loc

compromisului, ci și pentru dragostea lor reciprocă de neclintit, chiar

și când există dezacorduri între ei. Lupta pentru adevăr, pentru doc-

trina sănătoasă și pentru puritatea bisericii trebuie să fie echilibrată

de dragoste și har. Pentru a spune adevărul și a acționa simultan în

dragoste, ca să folosim terminologia lui Schaeffer, avem nevoie de lu-

crarea dătătoare de putere a Duhului Sfânt. Echilibrarea adevărului și

dragostei nu poate fi făcută în firea pământească.15

14 Duriez, Francis Schaeffer: An Authentic Life, 87. Francis Schaeffer, The Church Be-

fore the Watching World, în The Complete Works, vol. 4, cartea 2 (Westchester, IL:

Crossway, 1983), 151-63. 15 „Trebuie să privim clipă de clipă la lucrarea lui Hristos, la lucrarea Duhului Sfânt.

Spiritualitatea începe prin a avea un sens real în viețile noastre din fiecare moment,

pe când începem să manifestăm simultan sfințenia lui Dumnezeu și dragostea lui

Dumnezeu” (Schaeffer, The Church Before the Watching World, 152).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 41 =

1. DRAGOSTEA DEFINEȘTE CUM SĂ ACȚIONĂM CÂND NE CONFRUN-TĂM CU CONFLICTE

Învățătura lui Schaeffer cu privire la acționarea în dragoste

atunci când apărăm adevărul nu este nouă. Pavel era un apărător ne-

obosit al adevărului Evangheliei, și totuși a scris mai mult despre dra-

goste și conflict decât orice alt autor al Noului Testament. Dragostea

și adevărul nu sunt vrăjmași, și nici nu trebuie sacrificat unul pentru

a-l putea folosi pe celălalt. În fapt, dragostea „se bucură în adevăr” (1

Corinteni 13:6).

Insistența lui Pavel pe practicarea dragostei în mijlocul con-

flictului este evidentă din felul în care el tratează biserica din Corint.

Deși corintenii se mândreau cu darurile și cunoștința lor, ei erau in-

fami prin spiritul lor beligerant și prin luptele dintre ei. Le lipsea dra-

gostea și, de aceea, ei rupeau biserica în bucăți, în loc să o zidească. Ei

divizau biserica, în loc să o unească. Ei subminau lucrarea lui Dumne-

zeu, în loc să contribuie la ea.

Pavel le scrie corintenilor, spunându-le că dragostea este in-

dispensabilă tuturor lucrurilor pe care ei le fac și spun (1 Corinteni

13:1-3), și apoi enumeră 15 descrieri specifice ale dragostei (v. 4-7).

Creștinii de astăzi văd adesea aceste versete ca pe un poem al dragos-

tei și le recită la ceremoniile de căsătorie, deși nu acesta fusese scopul

cu care Pavel le scrisese. Pavel îi scria unei biserici aflate în conflict, și

trebuie să înțelegem mesajul lui în acel context:

„Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate:

dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă

de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său,

nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegu-

ire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăj-

duiește totul, suferă totul” (1 Corinteni 13:4-7).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 42 =

După ce enumeră două trăsături pozitive ale dragostei („răb-

darea” și „blândețea”), Pavel înșiruie opt vicii total incompatibile cu

dragostea. Fiecare dintre aceste vicii este expresia egoismului păcătos

care creează și exacerbează conflictul și care zdrobește relațiile.

Aceste păcate sunt lucrarea firii pământești. Ele dominau biserica din

Corint, și continuă să genereze conflicte în bisericile și în viețile per-

sonale ale creștinilor de astăzi.

Atunci când cerem ca lucrurile să se desfășoare după prefe-

rințele noastre sau când ne sunt refuzate dorințele noastre egoiste,

noi ne luptăm și ne certăm. Observați felul în care Iacov descrie rezul-

tatul dorințelor noastre egoiste:

„De unde vin luptele și certurile între voi? Nu vin oare din

poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre? Voi pof-

tiți, și nu aveți; ucideți, pizmuiți, și nu izbutiți să căpătați; vă

certați, și vă luptați” (Iacov 4:1-2).

Dragostea creștină autentică, prin contrast, nu este preocu-

pată de sine, nu se umflă de mândrie, nu este ușor provocată la mânie

și nu caută răzbunarea (1 Corinteni 13:4-5). Dragostea creștină este

manifestată prin dragostea lui Isus care și-a dat viața pentru noi, ca

exemplu, așa încât și noi „deci trebuie să ne dăm viața pentru frați” (1

Ioan 3:16).

Multe dintre primele biserici creștine au adus alături oameni

din clase sociale atât de diverse, încât conflictul era inevitabil. Sclavi

și oameni liberi, bogați și săraci, educați și needucați, evrei tradițio-

naliști și Neamuri permisive au descoperit că nu mai erau separați de

statutul social, ci erau uniți ca frați și surori în Hristos. Cum ar putea

să stea împreună o astfel de congregație? Doar prin dragostea jertfi-

toare de sine produsă de Duhul Sfânt! Așa cum afirma un comentator,

„această dragoste – și doar această dragoste – este acel lucru suficient

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 43 =

de puternic pentru a ține unită o congregație de indivizi atât de dife-

riți”16.

Așadar, nu fi prins pe picior greșit. Atunci când avem con-

flicte, învățăturile lui Pavel pe tema dragostei din 1 Corinteni 13:4-7

definesc felul în care ar trebui și felul în care nu ar trebui să ne compor-

tăm17. Înaintea unei întâlniri cu potențial exploziv sau a unei con-

fruntări personale tensionate, împrospătează-ți mintea cu descrierile

biblice ale dragostei. Amintește-ți că dragostea este primul rod al Du-

hului Sfânt (Romani 5:5; 15:30; Galateni 5:22; Coloseni 1:8), așa că

alege să „umbli în dragoste” (Efeseni 5:2) prin puterea Duhului Sfânt.

Reamintește-ți de felul în care dragostea acționează și felul în care nu

acționează. Hotărăște-te mai dinainte cum ar trebui să răspunzi față de

cei cu care ai un dezacord. Nu lăsa ca dragostea să fie elementul lipsă

din relațiile tale cu frații și surorile în Hristos.

2. DRAGOSTEA NU CAUTĂ RĂZBUNARE PENTRU RĂUL SUFERIT

Chiar și astăzi, există unele grupuri primitive, tribale, care

practică un obicei denumit „străpungere”. Obiceiul cere ca tribul din

care face parte o persoană care a fost rănită sau ucisă de cineva dintr-

un alt trib să străpungă cu sulița pe cineva din tribul celui care a rănit

primul, drept răzbunare. Dacă nu se face răzbunare pentru răul făcut

unui membru de trib, acest lucru este văzut ca o rușine. A ierta sau

trece cu vederea este considerat un semn de slăbiciune. Aceste legi

nescrise perpetuează războaie tribale continue și crime oribile.

16 James D.G. Dunn, The Epistles to the Colossians and to Philemon, NIGTC (Grand Rap-

ids: Eerdmans, 1996), 232. 17 Pentru o explicație a fiecăreia dintre aceste 15 trăsături, v. Alexander Strauch, A

Christian Leader’s Guide to Leading With Love (Littleton, CO: Lewis and Roth, 2006),

39-88.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 44 =

Este adevărat că, astăzi, creștinii aflați în conflicte nu aruncă

literal cu sulița unul către celălalt, dar se pot vedea o mulțime de acți-

uni de „străpungere” folosind cuvinte tăioase și priviri mânioase. Prin

contrast, Isus ne-a învățat și a trăit pe principiul refuzului răzbunării. El

a spus: „oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt”

(Matei 5:39). În comentariul său la prima epistolă a lui Petru, Thomas

R. Schreiner descrie tăcerea lui Isus în suferință ca fiind „cea mai re-

marcabilă dovadă a spiritului Său lipsit de dorință de răzbunare, în-

trucât aceasta poate fi aproape de nesuportat atunci când ești tratat

pe nedrept”18.

Urmând învățătura și exemplul lui Isus, Pavel și Petru inter-

zic mentalitatea de răzbunare ce e parte atât de pregnantă a naturii

omenești:

• „Nu întoarceți nimănui rău pentru rău. Urmăriți ce este

bine, înaintea tuturor oamenilor” (Romani 12:17).

• „Nu întoarceți rău pentru rău, nici ocară pentru ocară;

dimpotrivă, binecuvântați, căci la aceasta ați fost che-

mați” (1 Petru 3:9).

• „Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; și, când

era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecă-

tor” (1 Petru 2:23).

Atunci când cineva ne insultă, noi nu trebuie să răspundem

acelei insulte. Când suntem blestemați, noi nu trebuie să blestemăm

înapoi. Când cineva ne lovește, nu trebuie să răspundem, iar când ci-

neva ne tratează cu răutate, nu trebuie să ne răzbunăm. Noi trebuie să

fim diferiți de cei care ne fac rău (Levitic 19:17-18; Proverbe 20:22;

18 Thomas R. Schreiner, 1, 2 Peter, Jude, NAC (Nashville, TN: Broadman & Holman,

2003), 143.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 45 =

24:17-18, 29). În loc să răspundem răului cu rău, noi suntem chemați

să umblăm în dragoste și să nu ne asemănăm vrăjmașilor noștri sau

celor cu care ne luptăm.

Dragostea dorește reconcilierea și repararea relațiilor. Ea lasă

nedreptățile din trecut în mâna lui Dumnezeu. Astfel, Scriptura inter-

zice răzbunarea personală sau luarea dreptății în mâinile noastre:

„‚Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti’, zice Domnul” (Romani

12:19). Pedepsirea răului este prerogativul lui Dumnezeu, iar El a dat

guvernelor și tribunalelor omenești autoritatea de a-i judeca și pe-

depsi pe cei răi (Romani 13:17).

Dragostea „nu se gândește la rău” (1 Corinteni 13:5), prin asta

însemnând că nu ține socoteala relelor cu scopul de a alimenta o ati-

tudine de răzbunare. Dragostea nu hrănește nemulțumirea și nici nu

se întoarce la rănile din vechime. Ea nu se odihnește obsesiv pe dure-

rile provocate de alții. Pe scurt, dragostea scade temperatura majorității

conflictelor prin faptul că refuză să se implice în răzbunare. Dragostea

nu este biruită de rău, ci ea biruiește răul prin bine (Romani 12:21). Ea

oferă iertare ofensatorului și cere iertare când e nevoie.

Pavel și Barnaba sunt doi giganți ai credinței care au ajuns

cândva la un dezacord destul de tăios. Ei ne oferă un important exem-

plu biblic despre felul în care creștinii pot să ajungă la dezacord fără a

căuta răzbunarea sau fără a duce o viață de lupte acre.

Atunci când au avut acel dezacord pe tema luării lui Ioan

Marcu, vărul lui Barnaba, alături de ei în cea de-a doua călătorie misi-

onară, cei doi au plecat pe căi separate, Barnaba luându-l pe Marcu iar

Pavel pe Sila, și astfel au format două echipe evanghelistice separate

(Faptele Apostolilor 15:36-41).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 46 =

Relatarea lui Luca lasă nerezolvată disputa dintre Pavel și

Barnaba. Chiar și cei mai buni dintre slujitorii lui Dumnezeu pot să

intre în dezacord unii cu alții și pot să descopere că nu mai pot lucra

îndeaproape. Dar chiar dacă dezacordul lor a fost unul tăios, Pavel și

Barnaba n-au dus ani de războaie personale unul împotriva celuilalt.

Ei n-au trimis scrisori care să atace caracterul celuilalt. Ei n-au format

noi denominații. Dimpotrivă, ei au refuzat să vorbească rău despre ce-

lălalt sau să păstreze frustrări și greșeli ale celuilalt în suflet. În fapt,

Pavel a vorbit ceva mai târziu bine despre Barnaba, descriindu-l drept

partener al său în Evanghelie (1 Corinteni 9:3-6), și chiar a cerut ca

Marcu să i se alăture, așa cum îi scrie lui Timotei, „el îmi este de folos

pentru slujbă” (2 Timotei 4:11; v. și Coloseni 4:10).

3. DRAGOSTEA BIRUIEȘTE RĂUL PRIN RUGĂCIUNE, IERTARE ȘI BLÂNDEȚE

Lumea iubește muzica dulce a răzbunării, dar Dumnezeu iu-

bește muzica dulce a rugăciunii, iertării și blândeții. Atunci când sun-

tem răniți sau tratați pe nedrept, trebuie să gestionăm conflictul cu o

iertare dumnezeiască și cu o blândețe cristică19. Noi facem acest lucru

mai întâi prin a cere ajutorul lui Dumnezeu și călăuzirea Lui în rugă-

ciune, apoi prin a manifesta iertarea plină de dragoste și blândețea,

prin comportamentul nostru.

A. Rugăciunea

19 Răbdarea: Exod 34:6; Ieremia 15:15; Romani 2:4; 9:22; Galateni 5:22; 1 Timotei

1:16; 2 Petru 3:9, 15. Blândețea: Rut 2:20: 2 Samuel 9:3; Psalmii 106:7; 145:17; Luca

6:35; Romani 2:4; 11:22’ Efeseni 2:7; Tit 3:4; 1 Petru 2:3. Exemplul și învățătura lui

Pavel: 2 Corinteni 6:3-4, 6; 2 Timotei 2:24; 4:2.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 47 =

Într-o cultură în care ura față de vrăjmași și umblarea după

răzbunare personală sunt nu doar practici acceptabile, ci forme artis-

tice rafinate, afirmațiile radicale ale lui Isus pe tema dragostei trebuie

să-i fi șocat pe ucenicii Lui:

• „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă bles-

temă, faceți bine celor ce vă urăsc, și rugați-vă pentru cei

ce vă asupresc și vă prigonesc” (Matei 5:44).

• „Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc, bi-

necuvântați pe cei ce vă blestemă, rugați-vă pentru cei ce

se poartă rău cu voi” (Luca 6:27-28).

Atunci când oamenii, credincioși sau necredincioși, ne abu-

zează și ne persecută, noi trebuie să răspundem cu cea mai pozitivă și

pro-activă manifestare posibilă a dragostei. Isus nu ne cheamă să fim

niște martiri pasivi, care doar suferă și suportă, ci trebuie să îi binecu-

vântăm în mod activ pe cei care ne fac rău, și să nu-i „blestemăm” (Ro-

mani 12:14; 1 Petru 3:9). Domnul nostru vrea să ne rugăm ca Dumne-

zeu să aibă îndurare și să schimbe inimile celor care ne persecută și ne

abuzează (Luca 23:34; Faptele Apostolilor 7:60). O astfel de rugăciune

reprezintă un element cheie atunci când vrem să gestionăm un conflict

într-o modalitate care să-L onoreze pe Dumnezeu.

Când ne rugăm pentru cei care greșesc față de noi, Duhul

Sfânt transformă caracterul nostru, făcându-l asemenea lui Hristos.

Duhul călăuzește inimile noastre pentru a ști cum să răspundem cu

dragoste și lucrează în același timp în inimile celor pentru care ne ru-

găm. Dar când neglijăm rugăciunea, noi Îl plasăm pe Dumnezeu în

afara conflictelor noastre și acționăm independent de călăuzirea și pute-

rea Lui.

B. Răbdarea

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 48 =

În această viață, vom avea de suferit multe răni și nedreptăți,

chiar din partea prietenilor și a rudelor. Când vreun rău este făcut

creștinilor, noi trebuie să răspundem cu dragoste. În fapt, prima tră-

sătură a dragostei enumerată în 1 Corinteni 13:47 este răbdarea, care

mai poate fi tradusă și prin „îndelungă răbdare” sau „tolerare”. Atunci

când îndurăm cu răbdare rănile și relele suferite în mijlocul conflic-

tului, noi demonstrăm această calitate tenace a dragostei. Prin con-

trast, când ne văicărim de orice rană, manifestăm adesea egoism și

autocompătimire.

Scriptura ne învață că una dintre principalele modalități de a

păstra „unitatea Duhului prin legătura păcii” constă din a ne „îngădui

unii pe alții în dragoste” (Efeseni 4:2-3). Această expresie prepozițio-

nală, „în dragoste”, este foarte importantă. Dacă nu tolerăm „în dra-

goste”, răbdarea noastră „ar putea da naștere resentimentelor sau

mâniei, în locul dragostei”.20

Răbdarea este opusă nerăbdării, care este concentrată pe sine

și va crea sau va exacerba conflictul, în loc să-i trateze pe ceilalți oa-

meni cu atenție, într-o manieră răbdătoare, cu stăpânire de sine, care

să conducă în mod constructiv la rezolvarea conflictului. Virtutea

creștină a răbdării îl face capabil pe un credincios să practice dragos-

tea care „acoperă o mulțime de păcate” (1 Petru 4:8).

Atunci când suntem ispitiți să fim nerăbdători cu alții, ar tre-

bui să ne oprim și să ne gândim pentru o clipă la îndelunga răbdare a

lui Dumnezeu, o răbdare plină de har, față de multele noastre rele să-

vârșite împotriva Lui. Așa cum ne reamintește Pavel: „Îngăduiți-vă

unii pe alții, și, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă

unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi” (Coloseni

20 Harold W. Hoehner, Ephesians (Grand Rapids: Baker, 2002), 510.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 49 =

3:13). În lumina răbdării manifestată de Dumnezeu față de noi, ar tre-

bui să ne întrebăm cine suntem să credem că nu putem suporta cu

răbdare slăbiciunile și eșecurile altora, sau greșelile ori greutățile pe

care ni le fac?

C. Blândețea

În loc să fim „biruiți de rău” când ni se greșește, Biblia ne în-

vață să răspundem cu fapte de bunătate (1 Corinteni 13:4). Arătând

blândețe, demonstrăm că umblăm prin Duhul și în dragoste chiar și

când ne aflăm sub presiunea emoțională a conflictului interpersonal.

Astfel, în contextul dragostei (Romani 12:9-21), Pavel scrie că noi

suntem chemați să biruim răul prin faptele bune ale blândeții:

„Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmașului tău, dă-i să mă-

nânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel,

vei grămădi cărbuni aprinși pe capul lui. Nu te lăsa biruit de

rău, ci biruiește răul prin bine” (Romani 12:20-21).

Credincioși fiind, suntem chemați să-i câștigăm pe oameni

prin bunătate. Cu toată sinceritatea inimii, noi trebuie să-i binecu-

vântăm pe cei care ne abuzează prin a face fapte bune spre beneficiul

lor. Prin faptele bunătății, noi demonstrăm că suntem pregătiți să-i

iertăm pe cei care au păcătuit împotriva noastră. Bine ar fi dacă s-ar

spune despre noi așa cum s-a spus despre Thomas Cranmer, arhiepis-

copul bisericii Angliei: „Să-i faci orice rău acestui om însemna să te

alegi cu o faptă de bunătate din partea lui.”21

Pavel putea să le spună corintenilor că viața și lucrarea lui

erau marcate de răbdare, blândețe, dragoste și putere din Duhului

Sfânt:

21 Alfred Tennyson, Queen Mary (Boston, MA: James R. Osgood, 1875), 194.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 50 =

„Noi nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentru ca

slujba noastră să nu fie defăimată. Ci, în toate privințele,

arătăm că suntem niște vrednici slujitori ai lui Dumnezeu,

prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări,...

prin curăție, prin înțelepciune, prin îndelungă răbdare, prin

bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută”

(2 Corinteni 6:3-4, 6).

Dacă dorești ca oamenii să te trateze cu răbdare și blândețe

când ești implicat într-un conflict cu ei, atunci tratează-i pe cei ce au

dezacorduri cu tine cu răbdare și blândețe. Iată regula de aur a dragos-

tei: „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel; căci în

aceasta este cuprinsă Legea și Prorocii” (Matei 7:12)

4. DRAGOSTEA ACOPERĂ MULȚIME DE PĂCATE

După un serviciu al bisericii într-o duminică dimineață, am

văzut că un bărbat s-a apropiat să-mi vorbească. Muzica folosită în

acea dimineață fusese un pic cam tare și, judecând după expresia feței

sale, știam ce avea să urmeze. Acel om mi-a spus cu mânie că aveam

să fiu expus judecății lui Hristos pentru că permisesem tinerilor să-i

ruineze închinarea! Vreme de câteva minute a ținut-o cu un discurs

în care își vărsa năduful pe mine după moda veche. Nu s-a abținut de

la nimic.

Apoi a respirat adânc, s-a oprit vreme de câteva secunde, și a

spus cu calm: „Bine, cel puțin ești o persoană deschisă”. S-a întors, a

plecat, și n-a mai fost nicio problemă între noi de atunci încoace.

Nu i-am spus niciun cuvânt. Știam că, dacă aș fi început să

mă justific, situația ar fi escaladat într-o ceartă. Cu siguranță că Duhul

Sfânt mi-a controlat emoțiile, permițându-mi să rămân calm și să trec

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 51 =

cu vederea discursul lui amenințător și comportamentul lipsit de dra-

goste.

Alteori, un astfel de comportament trebuie confruntat și

mustrat dar, de cele mai multe ori, cel mai bun lucru pe care să îl fa-

cem este să nu spunem nimic, și să alegem să trecem cu vederea gre-

șeala acelei persoane. În acest caz, pentru că știam bine cu cine aveam

de-a face, cel mai înțelept lucru era să nu dau curs acelei acțiuni sau

să-i cer să își ceară scuze. Maniera corectă de a acționa a fost aceea de

a urma îndemnul lui Petru: „Mai pe sus de toate, să aveți o dragoste

fierbinte unii pentru alții, căci dragostea acoperă o sumedenie de pă-

cate” (1 Petru 4:8). Dragostea față de acest frate mi-a permis să îi înțe-

leg perspectiva profund emoțională cu privire la închinare și să îi su-

port slăbiciunile de caracter. Dragostea, și doar dragostea, acoperă o

mulțime de păcate.

La fel ca în lumea seculară, și în biserică avem adesea de-a

face cu oameni dificili. Fiecare persoană este păcătoasă și imperfectă.

Noi toți avem excentricități și defecte de caracter. Dacă nu ne tolerăm

unul pe altul „mai presus de orice” în dragoste și dacă nu permitem ca

dragostea să acopere ofensele noastre reciproce, nu putem trăi în uni-

tate. Doar dragostea produsă de Duhul Sfânt ne dă puterea să înțele-

gem slăbiciunile și problemele oamenilor și să iertăm în mod repetat,

sau să acoperim greșelile celuilalt. Dragostea lui Isus pentru ucenicii

Lui a acoperit multele lor eșecuri și I-a permis să trăiască și să slu-

jească alături de aceștia.

Chiar dacă dragostea acoperă o mulțime de păcate, trebuie să

ne amintim că ea nu acoperă toate păcatele. Așa cum explica Ken

Sande, autorul cărții The Peacemaker,

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 52 =

„A trece cu adevărat cu vederea o ofensă înseamnă să te ho-

tărăști în mod deliberat să nu vorbești despre ea, să nu ră-

mâi concentrat pe ea sau să nu o lași să se transforme în

amărăciune. Dacă nu poți trece cu vederea o ofensă în felul

acesta, dacă este prea serioasă pentru a o trece cu vederea

sau dacă continuă ca o componentă de bază în viața celelalte

persoane, atunci trebuie să mergi să vorbești cu acea per-

soană despre ea într-o manieră constructivă și plină de dra-

goste.”22

Uneori, dragostea necesită disciplinarea păcatului de către

biserică – probabil chiar acțiuni sau cuvinte severe pentru a opri o si-

tuație distructivă – așa încât să se păstreze binele acelei persoane și să

se protejeze biserica locală (Matei 5:22-24; 18:15-17; 2 Corinteni 2:2-

4; 7:8-13; Galateni 2:11-14; 2 Tesaloniceni 3:6-15). Scopul unei astfel

de disciplinări nu este darea pe față și rușinarea, ci corectarea, răs-

cumpărarea și restaurarea. Totuși, dragostea autentică exersată în

„înțelepciunea de sus”, recunoaște când este momentul potrivit pen-

tru scoaterea la iveală și când este situația necesară să se acopere o

ofensă. Dragostea autentică nu mușcă și nu devorează, ci caută întot-

deauna binele celeilalte persoane, punându-l întotdeauna mai presus

decât apărarea propriei persoane.

5. DRAGOSTEA RENUNȚĂ LA SINE SPRE BINELE ALTORA

Câteva cupluri creștine tinere din aceeași biserică au plecat la

o tabără de schi. Unele cupluri au adus vin cu ele și l-au consumat la o

cină. Câteva dintre cupluri n-au dorit să bei, dar cei ce au consumat

vin au insistat că nu era nimic greșit să bea un pahar de vin la o masă.

22 Ken Sande, The Peacemaker: A Biblical Guide to Resolving Personal Conflict, ed. 3,

(Grand Rapids: Baker, 2004), 83.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 53 =

Ei i-au convins pe cei ce nu consumau să li se alăture și să nu fie atât

de rigizi.

Totuși, ceva mai târziu, abstinenții s-au gândit că își încălca-

seră conștiințele. Ei au devenit supărați pe cei care îi convinseseră să

bea, dar aceștia i-au etichetat ca legaliști și ignoranți. Acest lucru a ca-

uzat o rupere în relațiile lor. Totul a degenerat într-o dispută în cadrul

bisericii, despre cine avea dreptate și cine nu.

Astfel de dispute nu sunt deloc noi sau rare. În majoritatea

bisericilor din primul secol, certurile au apărut pentru chestiuni le-

gate de conștiință și pentru opinii cu privire la alegeri ce țin de stil de

viață23. De exemplu, în Roma, creștinii evrei și cei dintre Neamuri s-

au certat pe tema poruncilor legate de hrană și a respectării anumitor

zile sfinte (Romani 14). Creștinii de astăzi se ceartă și se despart din

cauza unor chestiuni precum păzirea Sabatului, celebrarea Crăciunu-

lui, consumul de alcool sau anumite feluri de recreere și muzică.

Între diferitele principii pe care Biblia le statuează pentru re-

zolvarea disputelor, dragostea este primordială. Dragostea, ne spune

Biblia, „nu insistă pe calea ei” (1 Corinteni 13:5, cf. lit.) și „nu face rău

aproapelui” (Romani 13:10). Dragostea ne face chiar pregătiți să mu-

rim pentru un frate sau soră (1 Ioan 3:16).

În acord cu această învățătură, Pavel ne scrie în Romani 14:1-

15:9 cum să umblăm în dragoste și să punem binele spiritual al altora

mai presus de drepturile și libertățile noastre:

„Dar dacă faci ca fratele tău să se mâhnească din pricina

unei mâncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimici, prin

23 În Romani 14:1, Pavel se referă la aceste aspecte controversate denumindu-le

“păreri” sau “chestiuni discutabile”. Prin aceasta, el vrea să spună că nu sunt elemente

doctrinare fundamentale, ci aspecte secundare, care țin de conștiința personală. A se

vedea capitolul 6 pentru mai multe detalii.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 54 =

mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos!” (Romani

14:15).

Într-un stil asemănător, el tratează abuzul libertății creștine

care se regăsea în bisericile din Galatia:

„Fraților, voi ați fost chemați la slobozenie. Numai, nu faceți

din slobozenie o pricină ca să trăiți pentru firea pămân-

tească, ci slujiți-vă unii altora în dragoste” (Galateni 5:13,

subl.).

Pentru Pavel, libertatea în Hristos însemna slujirea altora în

dragoste, cu o atitudine de servitor (Ioan 13:14; Romani 15:1-3, 8; 1

Corinteni 8:1, 13; 9:19-23; 10:24, 32-33; Galateni 5:13; 6:2) nu în

complacerea de sine. Ceea ce își cere drepturile și libertățile este eul –

întotdeauna preocupat de sine și gata de luptă. Nu exersarea proprii-

lor „drepturi” era principala preocupare a lui Pavel. Principiile călău-

zitoare care guvernau acțiunile sale țineau de zidirea credincioșilor în

credință, de câștigarea celor pierduți pentru Hristos și de glorificarea

lui Dumnezeu în toate lucrurile (1 Corinteni 10:24, 31-33).

Fundamentul eticii creștine nu ține de libertăți sau drepturi,

ci de dragostea costisitoare, care se sacrifică pe sine, care zidește, în

loc să dărâme poporul lui Dumnezeu. Dacă aplicăm principiul dragos-

tei la dezacordurile pe care le avem cu privire la consumul de vin, dra-

gostea cristică cere ca aceia care se simt liberi să bea vin să nu facă

presiuni față de abstinenți ca aceștia să bea și să nu-i batjocorească

pentru gândirea lor. Dragostea cristică ar trebui să pună deoparte pro-

blema alcoolului, așa încât aceasta să nu devină o problemă care să

întrerupă părtășia între frați și surori în Domnul.

În cazul celor abstinenți, ar fi un păcat ca ei să acționeze con-

trar conștiinței lor (Romani 14:23). Totuși, chiar dacă aceștia aleg să

se abțină, ei pot alege să îi încurajeze pe alții să se bucure de libertatea

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 55 =

lor. Evident, dacă vreo persoană din grup se luptă cu alcoolismul, a

consuma vin în fața celei persoane ar fi o dovadă lipsită de sensibili-

tate a egoismului acelor consumatori de vin.

Când chestiunile legate de conștiința personală sau stilul de

viață devin o problemă, remediul Noului Testament este dragostea care

se sacrifică – o dragoste care abandonează în mod radical și voluntar

drepturile și libertățile proprii spre zidirea spirituală a altora. A practica

dragostea care limitează libertățile proprii înseamnă să imităm dra-

gostea jertfitoare de sine a lui Hristos, arătată pe cruce, spre mântui-

rea noastră. „Hristos nu Și-a plăcut Lui însuși” (Romani 15:3). Dacă

Hristos a fost gata să moară pentru credinciosul acela slab, cu sigu-

ranță că și noi putem renunța la unele dintre libertățile și drepturile

noastre pentru a zidi și proteja o astfel de persoană, așa încât să nu se

poticnească.

6. PRACTICĂ CEEA CE PREDICI DESPRE DRAGOSTE

Ascultarea de „porunca cea nouă” a lui Isus de a ne iubi reci-

proc așa cum El ne-a iubit (Ioan 13:34-35) este cel mai bun mijloc de

protejare împotriva multor conflicte lipsite de sensibilitate. Problema

este că e ușor să vorbești despre dragoste, dar este greu să o practici

când ești ambalat emoțional și când își face loc conflictul care te stâr-

nește la mânie. Recunoscând această problemă, preaiubitul ucenic

Ioan scria: „Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta

și cu adevărul” (1 Ioan 3:18). Dragostea este de puțin ajutor în gestio-

narea conflictelor, dacă nu e autentică sau dacă nu e practicată (Ro-

mani 12:9).

Într-o situație pe care prietenul meu Brian mi-a povestit-o,

am descoperit cât de important este, și cât de dificil poate fi, să prac-

ticăm ceea ce predicăm. Brian este patronul unei companii de IT și a

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 56 =

lucrat vreme de mai multe luni la configurarea rețelei la o firmă. După

ce și-a încheiat lucrarea, clientul i-a spus că nu este în măsură să plă-

tească. Brian l-a descris pe acel client ca fiind unul dintre cei mai difi-

cili oameni cu care a avut de-a face – nerezonabil și tot timpul pus pe

ceartă și pe răutăți. Îi era silă și să vorbească cu el la telefon.

Când Brian l-a sunat pe client pentru a insista ca acesta să în-

cerce să plătească câtuși de puțin din datoria lui, acel om l-a amenin-

țat că nu-i va plăti nimic! În decursul conversației lor, Brian l-a între-

bat: „Dar cu ce se ocupă firma dumneavoastră până la urmă?”

Acel bărbat a replicat: „cu managementul conflictelor”.

Brian nu putea să creadă ce-i auzeau urechile! Uimit de ipo-

crizia acelui om, a fost prea șocat pentru a mai răspunde și prea tul-

burat pentru a râde de ironia situației. Mai târziu, când Brian a încer-

cat să-i propună un plan de plăți, clientul a amenințat că va refuza să-

i mai vorbească. În acel moment, Brian a întrebat: „Nu ați putea totuși

să folosiți unele dintre principiile despre care vorbiți cu privire la ma-

nagementul conflictelor pentru a rezolva problema pe care o avem

într-o manieră rezonabilă?”

Clientul și-a repetat amenințările. Prietenului meu i-a trebuit

mai mult de un an ca să fie plătit dar, ca rezultat al comportamentului

său răbdător și cu stăpânire de sine, însoțit de o vorbire politicoasă,

cele două părți au sfârșit într-o relație cu o notă pozitivă.

Asemenea bărbatului care îi învăța pe alții cum să gestioneze

conflictele, dar nu practica ceea ce predica, și noi creștinii uneori

eșuăm să practicăm principiile glorioase ale dragostei divine, pe care

altfel le predicăm. La ce bun să predicăm că Dumnezeu Tatăl este dra-

goste în și prin noi (Ioan 17:26), dacă ne luptăm asemenea demonilor?

La ce ne folosește să predicăm că „dragostea nu face rău aproapelui”

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 57 =

(Romani 13:10), când noi căutăm de fapt să-l distrugem pe aproapele

nostru cu care avem un dezacord? Ce folos este în a predica faptul că

primul rod al Duhului Sfânt este dragostea, dacă tot ceea ce dovedim

este ostilitate și ură? La ce bun să predicăm „porunca cea nouă” de a

ne iubi unul pe altul așa cum ne-a iubit Hristos, dacă ne luptăm ase-

menea politicienilor murdari, care n-au nicio integritate și nu res-

pectă nimic la oponenții lor?

Mai toți avem cel puțin o idee generală despre comportamen-

tul creștin adecvat dar, în fierbințeala momentului, când emoțiile ni

s-au stârnit, apelăm la comportamente păgâne, lipsite de dragoste, la

porniri de mânie, la vorbire inflamată și justificare de sine. Ajungem

uneori chiar să ne dăm în judecată unii pe alții și să căutăm răzbuna-

rea. Așadar, întrebarea crucială este întotdeauna aceasta: Vom acți-

ona noi în dragoste, chiar și când ne aflăm sub stresul conflictului,

sau vom acționa asemenea oamenilor care nu-L au pe Duhul Sfânt și

nici dragostea lui Dumnezeu?

„Nu ceea ce cunoaște cineva”, remarca Peter Davids, „ci ceea

ce face este ce contează. Cunoștința adevărată are ca scop să fie prelu-

diul pentru acțiune, și ce contează în final este ascultarea de Cu-

vânt”24. Prin rugăciune, prin puterea Duhului Sfânt, prin călăuzirea

Cuvântului lui Dumnezeu și prin dedicarea față de adevărurile Evan-

gheliei, noi putem (și trebuie) să învățăm să acționăm în dragoste în

orice circumstanță.

Există o poveste veche despre Ioan, ucenicul iubit, care ilus-

trează importanța dragostei în comunitatea credinței. Ioan a trăit

aproape o sută de ani. Ieronim, un teolog biblic din secolul al IV-lea,

relatează faptul că Ioan a devenit atât de firav la bătrânețe, încât uce-

nicii lui trebuiau să-l ducă pe brațe la întâlnirile bisericii. Chiar dacă

24 Peter H. Davids, James, NIBC (Peabody, MA: Hendrickson, 1989), 41.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 58 =

nu mai putea predica și vorbirea lui era dificil de înțeles, Ioan spunea

în mod repetat: „Copilașilor, iubiți-vă unii pe alții”. Mirându-se de ce

spunea apostolul același lucru, unul dintre ucenicii lui l-a întrebat:

„Învățătorule, de ce spui mereu acest lucru?” Bătrânul Ioan a răspuns

astfel: „Pentru că este porunca Domnului, și dacă doar aceasta este

împlinită, va fi suficient”25.

„Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceți” (Ioan 13:17).

Principii cheie de reținut

1. Când ești prins într-un conflict, practică ceea ce predici

despre dragoste.

2. Practică principiul refuzului de a te răzbuna.

3. Biruiește rănile conflictului prin rugăciune, răbdare și fap-

tele pozitive ale blândeții.

4. Fii pregătit să îți cedezi drepturile și libertățile în Hristos

spre zidirea spirituală a altora.

25 Jerome, Commentarius ad Galatas (6:10). Patrologia Latina (Patrologiae cursus com-

pletes, series Latina), vol. 26, edit. de J.-P. Migne (Paris 1866), col. 462c. Trad. eng. Mi-

chael Woodward.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 59 =

Capitolul 3

ACȚIONEAZĂ ÎN SMERENIE

„Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chi-

pul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu

Dumnezeu... La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultă-

tor până la moarte, și încă moarte de cruce” – Filipeni 2:5-6, 8.

Biserica primului secol din orașul Filipi, situat în partea de

nord-est a Greciei de astăzi, a produs o bucurie imensă în inima lui

Pavel. Era o biserică matură și sănătoasă doctrinar, care avea prezbi-

teri, diaconi și lucrători harnici pentru Evanghelie. Credincioșii din

Filipi deveniseră prietenii preaiubiți ai lui Pavel și îi susținuseră fi-

nanciar lucrarea mai mult decât oricare altă biserică din Noul Testa-

ment. Totuși, nici măcar această biserică model nu era imună față de

mândrie, ambiție egoistă, reproșuri și lupte interne.

Atunci când conflictul și-a făcut loc în congregație, Pavel știa

că trebuia să trateze rapid și adecvat problema, altfel probleme seri-

oase ar fi survenit. Filipenii încă nu se mușcau și nu se mâncau unii

pe alții dar, dacă luptele ar fi continuat, în curând și-ar fi făcut loc și

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 60 =

astfel de comportamente. „Semințele dezbinării fuseseră semănate”,

remarcă Moises Silva, „și nu trebuia să li se permită să răsară”26. As-

tfel, Pavel, unul dintre fondatorii bisericii, apelează cu pasiune la uni-

tatea fraților:

„faceți-mi bucuria deplină, și aveți o simțire, o dragoste, un

suflet și un gând” (Filipeni 2:2).

Apelul emoțional al lui Pavel la aceeași gândire, la dragoste

reciprocă, la armonia Duhului și la unitatea scopurilor este la fel de

important și pentru bisericile de astăzi. Fără unitate, bisericile vor fi

distruse de luptele interne iar mărturia lor înaintea lumii se va pierde.

Cum obține o biserică această „unitate deplină – de la gândire la dra-

goste, la un singur spirit, la un singur scop”?27 Răspunsul este smere-

nia cristică: „Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus”

(Filipeni 2:5).

1. DENUNȚAREA ATITUDINILOR GREȘITE ÎN BISERICĂ

Atitudinile păcătoase alimentează conflictul și înrăutățesc

situația, așa că gestionarea constructivă și biblică a conflictului în-

cepe cu atitudinile corecte28. Este important ca liderii bisericii să pro-

moveze atitudinile cristice în interiorul bisericii, tocmai acel lucru pe care

Pavel îl face în epistola lui către Filipeni. El denunță cu putere ambiția

egoistă și mândria, și îi îndeamnă pe credincioși să urmeze exemplul

lui Hristos de umilință și slujire altruistă a celorlalți:

26 Moises Silva, Philippians, WEC (Chicago, IL: Moody, 1988), 102. 27 Johjn MacArthur, Philippians (Chicago, IL: Moody, 2001), 109. 28 Malcolm Cronk afirmă: „Cu atitudinea corectă, o structură bisericească mai compli-

cată va funcționa totuși, dar fără o atitudine corectă, nici măcar o structură ideală nu

va putea funcționa”. Citat de Marshall Shelley în Well-Intentioned Dragons (Minneapo-

lis, MN: Bethany, 1994), 81.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 61 =

„Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci

în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el în-

suși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la fo-

loasele altora” (Filipeni 2:3-4).

Acesta este unul dintre cele mai importante îndemnuri ale

Noului Testament cu privire la modalitatea de relaționare reciprocă

atunci când suntem implicați într-un conflict. Când atitudinea lui

Hristos de slujire smerită pătrunde adânc într-o biserică locală, ea

poate să potolească orice furtună. Dacă mândria caracterizează un

trup al bisericii, orice dezacord, cât de mărunt, va stârni uragane.

Până și lucruri neimportante, precum schimbarea culorii vopselei din

încăperea unde se ține școala duminicală, pot să cauzeze dezbinări.

Din acest motiv, Pavel îi îndeamnă pe toți cei din biserică: „nu faceți

nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă”. Haideți să-i analizăm

pe acești doi instigatori gemeni ai discordiei și dezbinării.

A. Ambiția egoistă

Dacă unitatea de gândire putea fi obținută în biserica din Fi-

lipi, rivalitatea dintre anumiți membri proeminenți trebuia să fie re-

cunoscută oficial ca o lucrare dezbinătoare a firii pământești, și

oprită. Cuvântul „slavă deșartă” din Filipeni 2:3 ar putea fi mai bine

tradus ca „ambiție egoistă”29, având sensul de „dedicare egoistă” față

de propriile interese30, însoțită de dezinteres total față de dorințele al-

tora sau față de cât i-ar costa pe ceilalți. Ambiția egoistă este centrată

29 Termenul grecesc eritheia este dificil de tradus cu precizie. Deși Biblia ESV (engleză)

îl traduce prin „rivalitate” în Filipeni 2:3, multe alte traduceri și mulți comentatori

preferă să îl traducă drept „ambiție egoistă”. Ideea de egoism se potrivește mai bine

contextului din Filipeni 2:2-8. Traducerea ESV folosește expresia „ambiție egoistă”

traducând același termen eritheia în Iacov 3:14, 16. Acest termen mai este folosit în

alte pasaje cheie din studiul nostru: Galateni 5:20; 2 Corinteni 12:20; Filipeni 1:17.

Vezi și Friedrich Buchsel, “eritheia,” în Theological Dictionary of the New Testament

(Grand Rapids: Eerdmans, 1964), 2: 661. 30 Richard N. Longnecker, Galatians, WBC (Dallas, TX: Word, 1990), 256.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 62 =

pe sine, este gata să intre în competiție, gata să lupte sau gata de

ceartă, și predispusă să creeze diviziuni.

În cel mai tăios limbaj posibil, Iacov subliniază că ambiția

egoistă este „pământească, firească, drăcească”. Ea conduce la „tulbu-

rare și tot felul de fapte rele” și cauzează „lupte” și „certuri” (Iacov

3:15-16; 4:1-3). Gordon Fee scria că „ea este esența firii căzute a omu-

lui, unde interesul egoist și preamărirea eului pe cheltuiala altora dic-

tează valorile și comportamentul”31.

Ambiția egoistă, în special când vine vorba de cei din condu-

cere, a lovit puternic în această lume de-a lungul istoriei omenești. Ea

este una dintre acei cinci „uriași globali” – foametea, boala, analfabe-

tismul, goliciunea spirituală și conducerea egoistă – pe care un filan-

trop creștin i-a identificat ca fiind esențiali dacă vrem să putem să-i

ajutăm pe săraci32. Conducerea egoistă se vede în mod evident în acea

filozofie „eu sunt primul” a unor oficiali din guvern, care stăpânesc

prin lăcomie și poftă după putere. Unor astfel de lideri le pasă prea

puțin de dreptatea socială sau de nevoile oamenilor. Pentru ei, o pozi-

ție de autoritate nu este decât un mijloc de îmbogățire personală și de

stăpânire cu asuprire peste oameni.

Pe cât de deplorabilă este, această problemă lovește și în bise-

rici. Liderii dominatori și egoiști caută să-și împlinească propriile in-

terese mai degrabă decât interesele acelora cărora sunt chemați să le

slujească, asemenea lui Diotref din primul secol (3 Ioan 9-10), căruia

îi plăcea să se aibă întâietatea. Lideri precum Diotref fac lucrarea de

slujire creștină după dictonul „eu sunt totul”. Într-un contrast izbitor,

Pavel – un model de lider-slujitor cristic – le spune corintenilor: „Căci

31 Gordon D. Fee, Paul’s Letter to the Philippians, NICNT (Grand Rapids: Eerdmans,

1995), 186. 32 David Van Biema, “The Global Ambition of Rick Warren,” Time (August 18, 2008),

40.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 63 =

noi nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi

suntem robii voștri, pentru Isus” (2 Corinteni 4:5). Apoi el continuă

spunând: „Astfel că, în noi lucrează moartea, iar în voi viața... tot nu

vă voi fi o sarcină; căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înșivă... Și

eu, voi cheltui prea bucuros din ale mele, și mă voi cheltui în totul și

pe mine însumi pentru sufletele voastre” (2 Corinteni 4:12; 12:14-

15).

Ambiția egoistă a cauzat conflicte și printre ucenicii Domnu-

lui Isus. Iacov și Ioan I-au cerut lui Isus pozițiile de top din Împărăția

Lui: „Dă-ne să ședem unul la dreapta Ta și altul la stânga Ta, când vei

fi îmbrăcat în slava Ta” (Marcu 10:37). Această cerere a stârnit ime-

diat rivalitate între ceilalți ucenici, care „au început să se mânie pe Ia-

cov și pe Ioan” (Marcu 10:41). Ei au devenit indignați pentru că și do-

reau puterea și gloria pentru ei înșiși. Chestiunea legată de cine tre-

buia să fie cel mai mare a devenit subiectul dezbaterilor între cei 12 și

o cauză de consternare pentru Domnul nostru.

Atunci când Pavel a fost întemnițat în Roma, anumiți predi-

catori, motivați de gelozie și de ambiție egoistă, au ajuns chiar să pre-

dice Evanghelia în Roma, într-o încercare de a adăuga situației grave

a lui Pavel din decursul întemnițării lui (Filipeni 1:15, 17). Astfel, Pa-

vel știa din experiență personală cât de urât și dureros era acest păcat

specific. El ura să vadă aceeași atitudine făcându-și loc în biserica din

Filipi, pe care o iubea atât de mult.

Ambiția egoistă nu-și are niciun loc justificat în familia lui

Dumnezeu! Ea este total incompatibilă cu învățătura binecuvântată a

Domnului nostru cu privire la slujirea smerită și relațiile de frățietate

dintre noi (Matei 20:26; 23:8, 11-12; Marcu 9:35; 10:43; Luca 22:26;

Ioan 13:4-15; 13:34-35). Ea este în totală antiteză cu dragostea jertfi-

toare, cristică.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 64 =

Ambiția egoistă nu poate fi roada Duhului, ci este o lucrare a

firii pământești. Ea îi subminează pe cei care încearcă să slujească îm-

preună în unitate. Ea îi motivează pe unii să fie dominatori și să îi

zdrobească pe toți cei care au dezacorduri cu ei. Doar ce care au duhul

smereniei cristice pot să se descurce în poziții de putere și autoritate

fără a-i oprima pe ceilalți sau fără a-și înălța și sluji eul. Așadar, să

luăm aminte la cuvintele Duhului Domnului: să nu faceți nimic din

ambiție egoistă.

B. Mândria

Biserica din Filipi îi încânta inima lui Pavel (Filipeni 1:3-8;

2:25-30; 4:1, 10, 14-18), dar Satana nu dorea să permită acestei stări

binecuvântate să continue fără să fie atacată. Intenția lui era aceea de

a diviza și de a cuceri, și e adevărat că nu există o cale mai eficientă de

a zdrobi o biserică exemplară ca prin mândria în corectitudinea doc-

trinară, daruri, generozitate sau succes! Satana știe că „mândria

merge înaintea pieirii, și trufia merge înainte căderii” (Proverbe

16:18; v. și 1 Timotei 3:6; 1 Cronici 21:1-8). Astfel, stârnirea mândriei

oamenilor, în special mândria „corectitudinii”, este o schemă efici-

entă pentru coruperea unei biserici bune. Timothy Keller scria:

„Atunci când faci un idol din acuratețea doctrinară, din succesul în

lucrare sau din rectitudinea morală, acest lucru conduce la un con-

stant conflict intern, la aroganță și la auto-neprihănire, ca și la opri-

marea celor care gândesc diferit”33.

Pavel era dureros de conștient de ceea ce se întâmpla între

anumite persoane proeminente din biserică. El a văzut că, asemenea

ambiției egoiste, mândria aprindea conflictul și zdrobea unitatea. De

33 Timothy Keller, Counterfeit Gods: The Empty Promises of Money, Sex, and Power, and

the Only Hope That Matters (New York: Dutton, 2009), 132.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 65 =

aceea, el i-a mustrat pe credincioși să nu facă nimic mânați de mân-

drie, care, literal, are sensul de „glorie deșartă”34.

Mândria, sau lăudăroșenia, ne furnizează o perspectivă dis-

torsionată a realității. Ea ne amăgește, făcându-ne să credem că sun-

tem mai buni decât alții, că știm o mulțime de alte lucruri, mult mai

multe decât știm în realitate, sau că suntem mai sfinți sau cu mai

multe daruri decât suntem realitate. Ioan Gură-de-Aur scria: „Nimic

nu este mai înălțător ca smerenia și nimic mai josnic ca lăudăroșia”.

Întrucât natura mândriei stă în gândirea înaltă despre propria per-

soană, Pavel avertizează:

• „Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi,

să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine;

ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu mă-

sura de credință, pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia”

(Romani 12:3).

• „Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic,

se înșală singur” (Galateni 6:3).

Mândria produce laudă deșartă și sentimente de superiori-

tate care împiedică rezolvarea conflictelor. Mândria ne determină să

fim constant în apărare, constant auto-neprihăniți și încăpățânați. Ea

ne orbește, așa încât nu mai vedem erorile proprii și nici greșelile fla-

grante. Ea ne împiedică să luăm aminte la corecția sau mustrarea în-

țeleaptă, și oprește din a învăța și a ne schimba.

Am vorbit în decursul ultimilor 40 de ani cu mulți oameni

care au părăsit biserici abuzive ce erau conduse de către lideri aspri și

34 Gloria deșartă, în greacă kenodoxia, are sensul de „auto-evaluare deșartă sau exage-

rat concentrată pe sine” (BDAG, 538). Adjectivul grec kenodoxos este folosit în Galateni

5:26, unde este asociat îndeaproape cu invidia și provocarea: „Să nu umblăm după o

slavă deșartă, întărâtându-ne unii pe alții, şi pizmuindu-ne unii pe alții”.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 66 =

extremiști. Acești credincioși sunt adesea confuzi când trec prin ex-

periențele lor în căutarea credinței autentice. Pe măsură ce vorbim, eu

îi întreb adesea ce anume li se părea atât de atrăgător în a fi membru

într-o astfel de sectă extremă și care a fost motivul pentru care au ră-

mas atât de îndelung sub influența unui lider abuziv. Invariabil, ei au

identificat esența problemei ca fiind mândria: mândria în înțelegerea

superioară asupra doctrinei, mândria cu spiritualitatea mai înaltă pe

care o căpătaseră, mândria de a fi printre cei puțini care sunt mai ilu-

minați. Ei spuneau că, înainte să fi părăsit aceste biserici, ar fi preferat

mai degrabă să moară decât să admită că au greșit. Mândria îi orbise

așa încât nu mai vedeau adevărul că bisericile lor nu manifestau

multe dintre roadele Duhului, precum dragostea autentică față de toți

credincioșii și smerenia adevărată a gândirii.

Mândria a fost o problemă în aproape orice biserică din peri-

oada Noului Testament, și rămâne și astăzi o problemă. Bisericile pen-

ticostale și carismatice se laudă cu puterea lor supranaturală și cu vi-

ața lor superioară mai înaltă, în timp ce îi critică pe cei care nu trăiesc

experiențele lor. Bisericile din tradiția reformată privesc de sus la cei

care nu le acceptă teologia sistematică poleită. Luteranii se cred deo-

sebiți datorită moștenirii lor reformate, a elementelor doctrinare dis-

tinctive și a eroului credinței lor, Martin Luther. Baptiștii se mândresc

cu cifrele lor uriașe și cu politicile democratice din bisericile lor. Unele

biserici sunt atât de mândre de viața lor sfântă și separată, încât re-

fuză până și părtășia cu alți credincioși, pe care îi judecă cu asprime ca

fiind lumești, niște oameni compromiși și pângăriți.

Chiar dacă cineva ar fi complet corect în toată doctrina și

practica, tot n-ar fi loc de mândrie. Mândria este dezgustătoare înain-

tea lui Dumnezeu. Este primul dintre cele șapte păcate mortale pe care

Dumnezeu le urăște (Proverbe 6:16-19). Atunci când creștinii au o ati-

tudine de superioritate și manifestă dispreț față de frații și surorile în

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 67 =

Domnul, aceștia nu umblă prin Duhul, ci sunt dedați mândriei firii

pământești. Rezultatul inevitabil este conflictul relațional.

Verdictul cu privire la mândrie este clar: „Prin mândrie se

ațâță numai certuri” (Proverbe 13:10). Întrucât niciun om – nici mă-

car cel mai evlavios și mai devotat credincios – nu este scutit de la

lupta interioara cu mândria, Biblia îl călăuzește pe fiecare credincios

să se îmbrace în haina smereniei și să acționeze în acest fel față de toți

ceilalți credincioși:

„Și toți în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie.

Căci, Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor sme-

riți le dă har." (1 Petru 5:5, subl.).

C. S. Lewis descria mândria ca fiind „cancer spiritual: ea mă-

nâncă însăși posibilitatea dragostei, mulțumirii și chiar a bunului

simț”35. Asemenea filipenilor, dacă vrem să oprim luptele și să păs-

trăm dragostea și unitatea Duhului, trebuie să venim înaintea lui

Dumnezeu cu onestitate și să tratăm mândria noastră perversă și în-

căpățânată. Trebuie să ne smerim înaintea lui Dumnezeu, să recu-

noaștem mândria noastră deșartă și să ne pocăim de ea.

Thomas Schreiner scria: „relațiile bune din biserică pot fi păs-

trate dacă întreaga congregație se împodobește cu haina smereniei…

Smerenia este untdelemnul care permite relațiilor din biserică să se

dezvolte în dragoste și cu delicatețe”36. Smerenia este esențială pentru

unitatea și pacea dintr-o biserică locală.

35 C. S. Lewis, Christian Behavior (London: Centenary, 1943), 43. 36 Thomas R. Schreiner, 1, 2 Peter, Jude, NAC (Nashville, TN: Broadman & Holman,

2003), 238.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 68 =

2. ÎNVĂȚAREA ATITUDINILOR CORECTE ÎN BISERICĂ

Cât de tragic ca, după ani de lucrare, un misionar să i se con-

feseze prietenului său apropiat, spunându-i că cea mai mare frustrare

a lui fusese lipsa de smerenie dintre credincioși, lucru care cauzase

lupte și dezbinări aproape constante. Lipsa de smerenie l-a îndemnat

pe Andrew Murray, îndrăgitul autor devoțional și misionar din Africa

de Sud, să scrie:

„Când mă uit înapoi la propria experiență religioasă sau la

biserica lui Hristos din această lume, mă uimește gândul la

nivelul atât de scăzut al smereniei care este căutată de

aceasta ca fiind trăsătura distinctivă a ucenicului lui Isus. În

predicare și în trăire, în activitățile zilnice de acasă și din vi-

ața socială, în părtășie specială cu creștinii, în călăuzire și în

împlinirea slujirii pentru Hristos – cât de multe dovezi avem

că acea smerenie nu este prețuită ca un lucru cardinal.”37

A. Înțelegerea smereniei cristice și a atitudinii de slujitor

Și totuși, remediul biblic pentru atitudinea de ambiție egoistă

și mândrie deșartă care conduce la conflicte și la relații tensionate în

trupul lui Hristos nu constă în nimic altceva decât în smerenie. Mesa-

jul lui Pavel din Filipeni 2:3-5 este extrem de clar:

„Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci

în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el în-

suși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la fo-

loasele altora. Să aveți în voi gândul acesta, care era și în

Hristos Isus”.

37 Andrew Murray, Humility (Springdale, PA: Whitaker, 1982), 7.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 69 =

Termenul grecesc tradus prin smerenie are sensul literal de

„umilință de sine” sau „gândire smerită față de sine”38. Smerenia este

„harul umilinței”39, virtutea modestiei care îi consideră pe alții mai

importanți decât propria persoană. Omul smerit se vede pe sine într-

o perspectivă corectă înaintea Dumnezeului infinit, perfect, a glorio-

sului Creator și Răscumpărător, și se vede slujitorul altora.

A-i socoti pe alții „mai importanți decât noi înșine” înseamnă

să nu fim preocupați de propriile persoane și de nevoile noastre. În-

seamnă să îi slujim pe alții, să punem nevoile lor înaintea nevoilor

noastre, să promovăm avansarea lor și să purtăm poverile lor (v. Ro-

mani 15:1-3; 1 Corinteni 10:24; 13:5; Galateni 5:13-14; 6:2).

Unitatea este obținută cel mai bine între cei care au o gândire

smerită și inimi de slujitor. Dacă vrem să evităm conflictul în biseri-

cile noastre și să-l gestionăm adecvat când totuși apare, trebuie să fim

oameni smeriți, concentrați pe Hristos, nu dintre cei care sunt preo-

cupați de ego. Un comentator scria că „unitatea este imposibilă dacă

fiecare își caută propriul interes, dacă fiecare își promovează cauza și

dacă fiecare umblă după avantajele proprii”40. Gordon Fee subliniază

cu convingere această idee:

„Iată care este calea către adevărata unitate între credinci-

oși… Dacă ambiția egoistă și gloria deșartă sunt ingrediente

sigure în erodarea relațiilor din biserică, atunci paznicul cel

mai sigur al unei biserici sănătoase este să îi considerăm pe

alții mai importanți decât propria persoană, și ca acest lucru

38 „Smerenia” (tapeinophrosynē) este un termen compus, realizat din două cuvinte

„umil” (tapeinos) și „gândire” (phrosynē). 39 Peter T. O’Brien, Colossians, Philemon, WBC (Waco, TX: Word, 1982), 200. 40 Gerald F. Hawthorne, Philippians, WBC (Waco, TX: Word, 1983), 68.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 70 =

să îi caracterizeze pe membrii bisericii, și în mod special pe

cei aflați în poziții de conducere.”41

B. Însușirea atitudinii lui Hristos

Pentru a da o forță practică de neuitat îndemnului lui de a ne

îmbrăca cu gândirea smerită a lui Hristos, Pavel se îndreaptă către

exemplul suprem al smereniei și sacrificiului de sine al lui Hristos,

manifestate prin întruparea și moartea Lui pe cruce:

„Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus: El,

măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un

lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dez-

brăcat pe sine însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se ase-

menea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a

smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte

de cruce” (Filipeni 2:5-8)

Nu există nicio afirmație care să aibă o putere mai mare ca

aceasta în întreaga Scriptură: „S-a smerit și S-a făcut ascultător până

la moarte, și încă moarte de cruce!”

Isus Hristos nu este un Dumnezeu egocentric, absorbit de

Sine! El S-a jertfit în totalitate de dragul altora. El a lăsat gloria cerului

și a venit pe pământ pentru a muri pe cruce spre mântuirea păcătoși-

lor.

Comentând pe marginea descrierii făcute de Pavel semnifica-

ției profunde a exemplului de smerenie al lui Hristos, Paul Rees scria:

„„Nu uitați”, a strigat Pavel, „că în tot acest univers și de-a

lungul întregii istorii n-a existat niciodată o astfel de de-

monstrație de smerenie jertfitoare de sine ca atunci când

41 Gordon D. Fee, Paul’s Letter to the Philippians, NICNT (Grand Rapids: Eerdmans,

1995), 189.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 71 =

Fiul lui Dumnezeu s-a coborât, în marele Lui har, pe această

planetă ticăloasă! Țineți minte că niciodată – niciodată într-

un milion de ani – n-ar fi făcut El asta dacă ar fi fost acel fel

de zeitate care ar fi căutat propriile interese și și-ar fi închis

ochii față de nevoile altora! Trebuie să țineți minte, frații

mei, că prin unirea voastră cu El, în acea experiență vie și

răscumpărătoare, acest principiu și această pasiune care L-

au animat trebuie să devină principiul și pasiunea care vă

animă și pe voi”42.

Doar când începem să înțelegem dimensiunea deplină a ceea

ce a făcut pentru noi acel Hristos care S-a golit de Sine, doar atunci

vom fi motivați să imităm smerenia Lui în toate relațiile noastre, în

special când suntem implicați în conflict cu frații și surorile în Hris-

tos. Dar, pentru a avea o astfel de smerenie, trebuie să păstrăm înain-

tea ochilor noștri crucea Lui în fiecare zi. La umbra crucii nu există loc

pentru mândria păcătoasă și pentru ambiția egoistă. Cum putem fi

mândri, când Hristos a fost smerit? Cum putem să slujim propriilor per-

soane cu egoism, când El a slujit altora lepădându-se de Sine? Sau, așa

cum spunea un important teolog, „cum ar putea fi cineva arogant,

câtă vreme stă lângă cruce?”43

Isus a ilustrat într-un mod dramatic atitudinea de slujitor

smerit în odaia de sus dinainte de Cina de Paști. Atunci când cei 12

ucenici se certau care să fie considerat cel mai mare (Luca 22:24), Isus

– Stăpânul, Învățătorul și Domnul lor – a îngenuncheat și le-a spălat

picioarele:

„S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un

ștergar, și S-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean

42 Paul Stromberg Rees, The Adequate Man: Paul in Philippians (Westwood, NJ: Revell,

1959), 43. 43 Afirmația aparține lui Carl Henry, citat de C. J. Mahaney în Humility: True Greatness

(Sisters, OR: Multnomah, 2005), 68.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 72 =

și a început să spele picioarele ucenicilor, și să le șteargă cu

ștergarul cu care era încins... După ce le-a spălat picioarele,

Și-a luat hainele, S-a așezat iarăși la masă și le-a zis: „Înțele-

geți voi ce v-am făcut Eu?... Deci, dacă Eu, Domnul și Învăță-

torul vostru, v-am spălat picioarele, și voi sunteți datori să

vă spălați picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o

pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu” (Ioan 13:4-5, 12,

14-15).

Aceasta este atitudinea smerită de slujitor care e capabilă să

gestioneze dezacordurile și conflictele într-o modalitate constructivă

și evlavioasă.

3. SMERENIA SCHIMBĂ O BISERICĂ

Am putea să ne întrebăm ce s-a petrecut după ce credincioșii

din Filipi au citit epistola lui Pavel. Cum au răspuns ei oare? Știm din

scrisoarea lui Policarp către Filipeni, scrisoare trimisă 50 de ani mai

târziu (cca. 110-117 d.Hr.), că biserica era vie și unită44. Se pare că ei

răspunseseră într-un mod adecvat, așa cum mai făcuseră în trecut.

Pavel a dorit ca epistola lui să fie citită în plină adunare. Este

posibil ca acei credincioși să o fi ascultat, să fi conștientizat că acțio-

nau cu mândrie și egoism, și că nu umblau în Duhul, nici în dragoste.

Cu siguranță că puteau vedea că au uitat să exemplifice gândirea sme-

rită a lui Hristos și, ca rezultat, ajunseseră să se plângă unii de alții, să

se certe și să se lupte (Filipeni 2:14; 4:2-3).

Ce mustrare trebuie să fi simțit ei când Pavel le-a îndreptat cu

blândețe privirile de la propriile persoane către exemplul suprem al

44 Puteți citi această epistolă în lucrarea The Apostolic Fathers, edit. și trad. de Michael

W. Holmes (Grand Rapids: Baker, 2007).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 73 =

smereniei lui Hristos, către moartea Lui pe cruce spre beneficiul al-

tora și către învierea Lui glorioasă. Trebuie ca ei să fi înțeles cu clari-

tate că doar prin imitarea atitudinii lui Hristos, Domnul lor, ar fi pu-

tut fi să restaureze unitatea și bucuria în congregație și să facă așa în-

cât bucuria dragului lor Pavel să fie completă: „faceți-mi bucuria de-

plină, și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând” (Filipeni 2:2).

Deși au trecut 2000 de ani, descrierea făcută de Pavel jertfei

de sine și smereniei lui Hristos este atât de emoționantă și de mișcă-

toare încât nu putem decât să ne imaginăm cât de profund trebuie să-

i fi afectat cuvintele Lui pe credincioșii din Filipi. Noi, cei care citim

astăzi cuvintele lui Pavel, avem deopotrivă nevoie să ne smerim, să-i

iubim și să-i slujim pe ceilalți, să zdrobim obiceiul de a ne plânge și de

a argumenta, și să ne oprim din luptele noastre egoiste.

„Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie fiecare

să privească pe altul mai pe sus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloa-

sele lui, ci și la foloasele altora” (Filipeni 2:3-4).

Principii cheie de reținut

1. Când ai de-a face cu un conflict, verifică-ți prima dată ati-

tudinea.

2. Acționează și vorbește cu smerenie lui Hristos, cu atitudi-

nea din Filipeni 2.

3. Nu acționa și nu vorbi când ești motivat de ambiție egoistă

sau de mândrie.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 74 =

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 75 =

Capitolul 4

STĂPÂNEȘTE-ȚI MÂNIA

„Știți bine lucrul acesta, preaiubiții mei frați! Orice om să fie grabnic la ascul-

tare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie; căci mânia omului nu lucrează nepri-

hănirea lui Dumnezeu” - Iacov 1:19-20

Simeon și Levi, doi dintre cei 12 fii ai lui Iacov, au devenit mâ-

nioși când sora lor Dina a fost violată de un bărbat pe nume Sihem.

Deși indignarea morală a celor doi frați a fost justificată, ei au răspuns

acesteia cu o mânie neînfrânată (Geneza 33:18-34:31). Au mințit, s-

au năpustit asupra unui întreg oraș și i-au ucis cu brutalitate pe toți

bărbații din acel oraș, dezonorându-L pe Dumnezeu prin faptul că n-

au căutat călăuzirea Lui când s-au hotărât cum să răspundă. Mai târ-

ziu, Iacov a deplâns acțiunile lor, spunând: „Blestemată să fie mânia

lor, pentru că a fost prea turbată, și furia lor, căci a fost prea sălbatică!”

(Geneza 49:7).

Sunt unii creștini care n-ar blestema vreodată, n-ar fura, n-ar

rata vreo întâlnire de rugăciune și nici măcar nu și-ar putea imagina

cum ar fi să se îmbete, dar care răspund cu o mânie neînfrânată oricui

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 76 =

nu le împărtășește opiniile. Asemenea lui Simeon și Levi, acești creș-

tini reacționează exagerat, măcelărindu-și frații și surorile în Hristos

și zdrobind biserica. Ei se consideră perfect justificați și să trimită me-

saje pline de ură sau să răspândească venin prin internet. Dar Duhul

Sfânt se află într-o opoziție totală față de astfel de „fapte ale firii pă-

mântești” (Galateni 5:17) și față de un astfel de comportament lipsit

de dragoste (1 Corinteni 13:4-7).

Unul dintre cele mai importante principii biblice pentru gestio-

narea constructivă a conflictelor constă din a-ți stăpâni pornirile de mâ-

nie. Majoritatea disputelor n-ar fi nici pe departe atât de neplăcute și

de inutile, dacă oamenii nu și-ar pierde controlul în pornirile lor tem-

peramentale și dacă n-ar spune unii altora lucruri atât de aspre și de

iraționale. Mânia neînfrânată creează și escaladează conflictele. Ea

face ca rezolvarea problemelor și împăcarea să fie mult mai dificile

decât ar trebui. Acesta este felul în care ajungem să ne mușcăm și să

ne mâncăm unii pe alții în cel mai crud mod cu putință (Galateni

5:15). Principiile stăpânirii mâniei într-o modalitate care demon-

strează „roada Duhului” în loc să demonstreze „faptele firii pămân-

tești” sunt clar prezentate în Scriptură: fii încet la mânie; controlează-

ți modalitățile de exprimare a mâniei; dezbracă-te de omul cel vechi,

și îmbracă-te cu omul cel nou.

1. FII ÎNCET LA MÂNIE

Dumnezeu este încet la mânie, și ar trebui să-I fim veșnic re-

cunoscători pentru acest lucru (Exod 34:6; Psalmii 103:8; Isaia 7:13;

Ieremia 15:15; Romani 2:4; 9:22; Galateni 5:22; 1 Timotei 1:16; 2 Pe-

tru 3:9, 15). Mai mult, Dumnezeu se așteaptă ca și copiii Lui să I se ase-

mene, așa cum Pavel spunea: „Urmați dar pilda lui Dumnezeu ca niște

copii preaiubiți” (Efeseni 5:1). Așadar, și noi trebuie să fim înceți la

mânie.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 77 =

Proverbele, cartea înțelepciunii Vechiului Testament, îi la-

udă pe cei care sunt nerăbdători și înceți la mânie. Ea le prețuiește tă-

ria și disciplina mai mult decât pe cele ale unor războinici puternici

(Proverbe 16:32). Ea recunoaște că oricine este încet la mânie „poto-

lește neînțelegerile” (Proverbe 15:18) și „are multă pricepere” (Pro-

verbe 14:29).

În mijlocul disputelor, doar cei care sunt înceți la mânie sunt

capabili să aducă pacea. Cei înceți la mânie sunt mai raționali și mai

obiectivi decât cei temperamentali. Ei posedă calmul și atitudinea

rece necesare pentru a naviga prin furtunile conflictului. Prin con-

trast cu calmul celor înceți la mânie, „un om iute la mânie stârnește

certuri” (Proverbe 15:18). În timp ce unul cu „duhul potolit” (Pro-

verbe 17:27) va aduce înțelegere într-o situație, o persoană tempera-

mentală nu poate să gestioneze un dezacord fără să-și piardă stăpâni-

rea de sine și fără să facă din acea dispută o scenă urâtă. În acord cu

înțelepciunea Vechiului Testament, Iacov oferă congregațiilor tim-

purii evreiești și creștine o învățătură valoroasă cu privire la gestio-

narea conflictelor din interiorul bisericii:

„Știți bine lucrul acesta, preaiubiții mei frați! Orice om să fie

grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie; căci

mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu” (Ia-

cov 1:19-20).

Sfatul pe înțelept pe care Iacov îl oferă se aplică și creștinilor

de astăzi. Noi suntem chemați să avem grijă cum ascultăm la ceea ce

alții spun, să ne abținem să ne spunem părerea sau să ne exprimăm

opiniile, și să fim înceți în a da expresie mâniei. Totuși, comporta-

mentul nostru este adesea exact la extrema cealaltă. Când avem de-a

face cu împotrivire sau suntem frustrați de părerile altora, ne năpus-

tim să ne exprimăm mânia, ne înghesuim să ne spunem opiniile, să

ne apărăm și refuzăm să-i ascultăm pe ceilalți. Mai mult, noi suntem

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 78 =

chemați să fim înceți la mânie, întrucât „mânia omului nu lucrează

neprihănirea lui Dumnezeu” (Iacov 1:20). Mânia păcătoasă nu pro-

duce acel fel de comportament neprihănit și evlavios pe care Dumne-

zeu îl cere de la copiii Lui. Dacă vrem să fim plăcuți lui Dumnezeu și

să tratăm conflictul cu înțelepciune, într-o manieră evlavioasă, tre-

buie să învățăm să fim înceți la mânie.

2. STĂPÂNEȘTE-ȚI PORNIRILE DE MÂNIE

Fiind oameni ai Scripturii, avem o nevoie specială de a ne stă-

pâni mânia atunci când avem de-a face cu probleme doctrinare și

etice. Noi devenim adesea pasionali cu privire la credințele noastre și

mânioși atunci când aceste credințe sunt puse sub semnul întrebării.

Dar mânia – chiar și în cazul neprihănirii și al adevărului – care nu este

controlată de Duhul Sfânt și de principiile Cuvântului lui Dumnezeu, îi

va distruge pe copiii lui Dumnezeu și mărturia Evangheliei45. Problema

e că mânia acționează asemenea focului. El poate fi folosit pentru în-

călzit și gătit, sau poate arde o casă, transformând-o în cenușă. Atunci

când apar dispute și când este cea mai mare nevoie de o gândire ana-

litică, mânia ajunge adesea să ardă necontrolat. Ea transformă rațiu-

nea în confuzie și lipsă de logică. Ea scurtcircuitează comunicarea

deschisă și rodnică, și împiedică discuțiile oneste pe problemele res-

pective.

45 Cu mult timp în urmă, Jonathan Edwards observa: „Oamenii sunt adesea obișnuiți

să ceară zel... spre onoarea lui Dumnezeu, ca o motivație a indignării lor, când de fapt

nu era de folos decât intereselor lor private... Este remarcabil cât de curajoși vor să

pară oamenii, ca și cum ar fi zeloși pentru Dumnezeu... în situații în care interesele

lor... au fost afectate, și pretind acest lucru prin a-i răni pe alții sau prin a se plânge de

alții” (Charity and Its Fruits [1852; reprint ed., Edinburgh: Banner of Truth, 1978],

198).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 79 =

A. Fii mânios, dar nu păcătui

Mânia este o emoție omenească normală pe care orice om o

experimentează. De asemenea, ea este o emoție pe care și Dumnezeu

o trăiește. Mânia Lui sfântă arde împotriva răului (Psalmii 7:11), și to-

tuși rămâne perfect stăpânită și dreaptă. Fiind copii ai lui Dumnezeu,

noi trebuie să simțim indignarea sfântă pe care El o simte, atunci când

ne confruntăm cu nedreptăți grosolane sau răutăți evidente (Psalmii

119:53). Mânia sfântă ar trebui să ne dea energie să luptăm împotriva

nedreptății, a corupției morale și a învățăturii false. Mânia față de oro-

rile comerțului cu sclavi, de exemplu, l-a determinat pe William Wil-

berforce să lupte vreme de peste 40 de ani pentru abolirea comerțului

cu sclavi în Anglia46.

Isus n-a fost niciodată indiferent față de minciună sau păcat.

Motivat de o neprihănire perfectă, el i-a alungat pe schimbătorii de

bani din templul lui Dumnezeu, întrucât liderii religioși ai Israelului

transformaseră casa lui Dumnezeu, rezervată închinării, într-o piață

unde se făceau afaceri spre îmbogățire personală. Mânat de Duhul

Sfânt, Domnul Isus a exprimat mânia dreaptă a lui Dumnezeu împo-

triva celor care făcuseră din templu „o peșteră de tâlhari” (Matei

21:12-13; cf. Ioan 2:13-17).

Pentru cei dintre noi care merg pe urmele pașilor lui Isus,

problema constă în faptul că mânia dreaptă poate foarte rapid să se

transforme într-o mânie păcătoasă47. Iată de ce spune Scriptura:

„Mâniați-vă și nu păcătuiți” (Efeseni 4:26).

46 Kevin Belmonte, Hero for Humanity: A Biography of William Wilberforce (Colorado

Springs, CO: NavPress, 2002). 47 „Această judecată aproape exclusiv negativă a mâniei din om explică de ce Noul Tes-

tament este atât de restrictiv cu privire la concesiile făcute mâniei prin comparație cu

lumea.” (Gustav Stählin, „orgē,” in TDNT, 5 [1967]: 421).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 80 =

Tendința noastră naturală este să păcătuim atunci când ex-

perimentăm mânie. Noi lăsăm ca mânia să ne consume, sau căutăm

să ne răzbunăm prin orice mijloace. Noi lăsăm mânia să crească până

ajunge necontrolată, și astfel devine un instrument în mâinile dia-

volului. Biruința asupra unei astfel de ispite este posibilă doar când

umblăm pas cu pas în călăuzirea Duhului Sfânt și în învățătura Cu-

vântului lui Dumnezeu.

B. Tratează mânia cu promptitudine, și nu-i da diavolului nici o mână de ajutor

Dacă nu stăpânim mânia într-un mod adecvat, realitatea în-

fricoșătoare este că diavolul se va folosi de mânia noastră ca de o opor-

tunitate de a ne răni – pe noi și pe cei din comunitatea credinței – într-

un mod groaznic. Martyn Lloyd-Jones scria: „Eu cred că nimic nu

oferă diavolului oportunitatea de a ne exploata pe cât o face lipsa de

stăpânire de sine”48. Diavolul exploatează într-un mod magistral mâ-

nia credincioșilor, pentru a-i ispiti să păcătuiască. Lui nu-i place ni-

mic mai mult decât să agite disputele rușinoase și mânioase între bi-

sericile de credincioși, între familiile și prietenii creștini.

De aceea, Scriptura ne învață să „n-apună soarele peste mânia

noastră, și să nu dăm prilej diavolului” (Efeseni 4:26-27). Mânia păcă-

toasă îi oferă o ușă deschisă diavolului în viața credinciosului sau în

cea a congregației creștine, așa încât acesta pune piciorul înăuntru și

își face lucrarea sa rea. Pentru a preveni acest lucru, toți ucenicii lui

Isus sunt chemați să trateze mânia cu promptitudine și în mod adec-

vat, așa încât ea să nu se transforme în amărăciune și ură (Matei 5:21-

24). O familie a luat în considerare în mod literal învățătura din Efe-

seni 4:26-27. Ei și-au făcut o practică din a se întreba unul pe altul,

înainte de a se retrage la culcare, dacă nu cumva rămăseseră probleme

48 D. Martyn Lloyd-Jones, Darkness and Light; An Exposition of Ephesians 4:17-5:17

(Grand Rapids: Baker, 1982), 234.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 81 =

nerezolvate pe care trebuiau să le discute pentru a preveni ca mânia

și amărăciunea să intre în relația lor. Iată un exemplu a ceea ce în-

seamnă să „n-apună soarele peste mânia noastră”. Nu merge la cul-

care până când nu ai înfruntat situația conflictuală și mă până când

n-ai rezolvat-o constructiv.

Trist este că mulți credincioși nu sunt conștienți de „unelti-

rile diavolului” (Efeseni 6:11) și, fără să-și dea seama, cad în capcana

lui. Este suficientă o singură persoană care să cedeze în fața mâniei

pentru a cauza „certuri” și „multe păcate” (Proverbe 29:22). De exem-

plu, un grup de biserici creștine a trecut printr-o dezbinare majoră din

cauza unui singur om mânios care s-a războit neobosit cu orice per-

soană din acea denominație care avea vreun dezacord cu el cu privire

la momentul întoarcerii Domnului. La mulți ani după aceea, acest cre-

dincios a conștientizat că păcătuise împotriva multora prin a le batjo-

cori caracterul și motivațiile. El a recunoscut că fusese un om mânios

și neînfrânat. Mărturisirea păcatului lui a fost acceptată, dar răul și

paguba produse nu mai puteau fi reparate. Nu fi naiv în ce-i privește

pe oamenii mânioși. Un singur om plin de mânie poate distruge o în-

treagă congregație.

C. Fii calm și nu escalada conflictul prin răspunsuri determinate de mânie

Atunci când avem conflicte, noi nu trebuie doar să tratăm

problema mâniei proprii, ci trebuie să ne stăpânim și felul în care răs-

pundem la mânia altora. Principiul biblic călăuzitor în răspunsurile

pe care trebuie să le dăm față de o persoană mânioasă se găsește în

Proverbe 15:1: „Un răspuns blând potolește mânia, dar o vorbă aspră

ațâță mânia”.

Alipirea credincioasă de acest principiu ajută la detensiona-

rea multor situații încordate. Am văzut acest principiu la lucru în

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 82 =

multe circumstanțe, funcționând eficient în viața mea și în lucrarea

mea.

În majoritatea cazurilor, un răspuns blând dat unei porniri

mânioase din partea cuiva va liniști o persoană mânioasă. Așadar,

când îți vorbește cineva cu mânie sau este supărat din cauza unei pro-

bleme din biserică, păzește-ți cuvintele conștiincios și atent. Atunci

când vorbești, răspunde cu blândețe. Coboară-ți în mod intenționat

volumul vocii și păstrează un ton plăcut. Ține-ți emoțiile sub control.

Dacă faci acest lucru, persoana mânioasă va începe, în mod uzual, să

se calmeze. Așa cum spune Scriptura: „o limbă dulce poate zdrobi

oase” (Proverbe 25:15).

Dacă, totuși, vei răspunde prin a-ți ridica volumul vocii sau

prin a vorbi cu asprime, în fapt vei turna benzină pe acel foc. Și în mod

sigur va avea loc o explozie. Amintește-ți că pornirile de mânie și spi-

ritul ostil sunt fapte ale firii pământești care nu fac altceva decât să

agraveze situația (Galateni 5:20; 2 Corinteni 12:20). Prin contrast,

dragostea „nu se mânie” (1 Corinteni 13:5). „Nebunul își arată toată

patima” (Proverbe 29:11). Prin contrast, o persoană înțeleaptă se va

abține pentru a „potoli mânia” (Proverbe 29:8). În orice dezacord, un

spirit calm și blând va aduce pacea, înțelepciunea de sus și rațiunea

dulce.

3. DEZBRACĂ-TE DE VIAȚA CEA VECHE A MÂNIEI, ȘI ÎMBRACĂ-TE CU HAINELE NOI ALE CARACTERULUI CRISTIC

Unul dintre cei mai evlavioși, mai plăcuți și mai blânzi oa-

meni pe care i-am întâlnit vreodată este misionar în Angola. Am ră-

mas surprins când l-am auzit mărturisind în mod deschis că avusese

o ieșire nervoasă pe când era tânăr. Totuși, el a recunoscut faptul că

acea ieșire nu i-a plăcut Domnului și știa că putea să cauzeze probleme

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 83 =

serioase pe terenul de misiune. Așadar, el s-a hotărât să-și schimbe

atitudinea cu ajutorul Duhului Sfânt. În termeni biblici, el s-a dezbră-

cat de hainele vechi ale mâniei păcătoase și s-a îmbrăcat cu hainele

noi ale răbdării, stăpânirii de sine și blândeții cristice. Evident, crește-

rea în credință și sfințirea implică întotdeauna dezbrăcarea de „eul

vechi” și îmbrăcarea în „omul cel nou” (Coloseni 3:5-17).

A. Dezbracă-te de hainele vechi

La convertire, credincioșii se dezbracă de „omul cel vechi” și

„se îmbracă în omul cel nou” al asemănării cu Hristos. Viața noastră

nouă în Hristos implică schimbări drastice în stilul de viață (Efeseni

4:22, 24). Una dintre aceste schimbări constituie lepădarea de „orice

amărăciune, orice iuțime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire și

orice fel de răutate” (Efeseni 4:31), întrucât aceste lucruri îl caracteri-

zează pe omul cel vechi care „a fost răstignit împreună cu El” (Romani

6:6). Pavel folosește imaginea dezbrăcării de hainele vechi și a îmbră-

cării celor noi pentru a sublinia schimbarea inimii și a caracterului

care are loc într-un adevărat credincios. Într-un limbaj practic, el

scrie:

„Dar acum lăsați-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de

vrăjmășie, de răutate, de clevetire, de vorbele rușinoase,

care v-ar putea ieși din gură. Nu vă mințiți unii pe alții, în-

trucât v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, și v-

ați îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoiește spre cunoș-

tință, după chipul Celui ce l-a făcut” (Coloseni 3:8-10).

Atitudinile mânioase sunt parte din stilul de viață vechi și nere-

generat, lucru care nu poate fi tolerat în garderoba unei creații noi în

Hristos. Fiind făpturi noi în Hristos, așadar, credincioșii trebuie să se

dezbrace de hainele murdare ale omului cel vechi. Așa cum ne în-

deamnă Pavel, noi trebuie să lăsăm deoparte „orice amărăciune, orice

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 84 =

iuțime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire și orice fel de rău-

tate” (Efeseni 4:31).

Pentru unii oameni este atât de ușor să se dezbrace de hainele

vechi ale mâniei, dar eu aș vrea să vă împărtășesc povestea unui om

care, prin puterea Cuvântului lui Dumnezeu și a Duhului Sfânt, a des-

coperit victoria asupra mâniei:

„Fiind proaspăt creștin, eram provocat să aplic în practică

studiul personal săptămânal al Bibliei. La vremea respec-

tivă, studiam cartea Coloseni. Duhul Sfânt mi-a adus în

atenție versetul din Coloseni 3:8: „Dar acum lăsați-vă de

toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmășie, de răutate, de

clevetire, de vorbele rușinoase, care v-ar putea ieși din

gură”. Am încercat să trec peste el, dar Duhul Sfânt a conti-

nuat să-mi aducă în memorie expresia „lăsați-vă de mânie”.

Aveam un temperament destul de violent. Oridecâteori mă

aprindeam, mă ridicam și dădeam cu pumnul în cea mai

apropiată ușă. Chiar dacă adesea ajungeam să-mi dau sân-

gele și odată am zdrobit un inel frumos de diamant și onix

pe care mi-l dăduse soția, nu păream că sunt gata să mă

opresc. Totuși, aveam înaintea mea Cuvântul lui Dumne-

zeu: „lăsați-vă de mânie”. Aici n-aveam de-a face doar cu un

sfat dat oamenilor din Colose în urmă cu mai multe secole.

Dumnezeu îmi vorbea mie acolo.

Așa că am făcut un legământ cu Dumnezeu ca să mă lepăd

de mânia care mă stăpânea. Prima etapă a fost să memorez

acel verset și să-l revăd zilnic. M-am rugat și I-am cerut

Domnului să-mi aducă în minte acest verset oridecâteori aș

fi fost ispitit să-mi pierd stăpânirea de sine. De asemenea, i-

am cerut soției să se roage pentru mine și să-mi reamin-

tească de acest verset atunci când mă vedea eșuând în păzi-

rea acestei promisiuni față de Domnul. Astfel, Coloseni 3:8

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 85 =

a devenit parte din viața mea și, gradual, a îndepărtat acel

păcat de la mine.”49

Dacă și tu ai nevoie să te dezbraci de haina cea veche a mâniei

păcătoase, următoarele etape dovedite în timp te vor ajuta.

În primul rând, oprește-te și roagă-te imediat ce sentimentul

mâniei păcătoase își face loc în inima și trupul tău.

Unele situații îți stârnesc atât de puternic emoțiile și te tul-

bură atât de mult, încât trebuie să mergi imediat la Dumnezeu în ru-

găciune, cerându-i calm, stăpânire de sine și călăuzire. Atunci când

ești copleșit de frică și mânie, ai putea să nu îți dorești să te rogi sau să

nu te gândești la Cuvântul lui Dumnezeu ori la călăuzirea Duhului

Sfânt. Ai putea să-ți dorești în schimb să cauți răzbunarea și dreptatea

în termenii tăi. Te-ai putea simți bine pentru o clipă în încercarea de

a te folosi de acea fierbințeală și să lovești în oameni, dar mai târziu îți

vei regreta cuvintele și acțiunile. Dacă te complaci în mânia păcă-

toasă, nu vei putea să eviți să-i rănești pe oameni sau să provoci dez-

binare în biserică sau familie. Te vei alătura clubului nebunilor mâni-

oși descriși de Solomon cu următoarele expresii:

• „Nebunul își arată toată patima, dar înțeleptul o stăpâ-

nește” (Proverbe 29:11).

• „Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se

aprinde iute, face multe prostii” (Proverbe 14:29).

• „Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia locu-

iește în sânul nebunilor” (Eclesiastul 7:9).

49 Leroy Eims. The Lost Art of Disciple Making. (Grand Rapids: Zondervan, 1978), 78-

79.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 86 =

În al doilea rând, amintește-ți că există unii oameni care te pri-

vesc chiar acum și vor să vadă cum răspunzi într-o situație provocatoare.

Reputația ta publică și caracterul tău sunt puse în joc oride-

câteori ești provocat. Dacă acționezi ca un nebun mânios, îți vei

pierde respectul din partea familiei, a prietenilor și a celorlalți credin-

cioși. Dar dacă îți stăpânești mânia și acționezi cu calm și responsabi-

litate, cei care vor fi martori ai comportamentului tău te vor prețui tot

mai mult.

În al treilea rând, nu vorbi sau acționa până când nu ți-ai luat

emoțiile în stăpânire.

Prima ta îndatorire este să tratezi mânia ta înainte de a le

vorbi altora sau de a încerca să rezolvi o problemă. Nu face nimic până

când nu vei stinge flăcările mâniei din tine:

„Un om înțelept poate cu adevărat să treacă prin experiența

flăcării mâniei, dar el nu va face nimic până când nu se ră-

corește la loc. Atunci când îți iau foc hainele, te acoperi cu o

pătură, dacă poți, și astfel stingi focul. În mod asemănător,

când inima ta a fost cuprinsă de focul mâniei, prima ta

treabă este să stingi flăcările. Abia după aceea te vei afla

într-o poziție mai bună să-ți faci o evaluare dreaptă și să ur-

mezi un curs sigur.”50

Dacă simți că nu-ți poți stăpâni emoțiile, spune-le celor din

jurul tău că te lupți cu această patimă. Ei vor înțelege. Și ei cunosc pu-

terea mâniei și știu cât de greu este să te stăpânești. Dacă sunt înțe-

lepți și atenți, se vor ruga alături de tine. Ei pot să te ajute la calmarea

50 William Arnot, Studies in Proverbs (1884; reprint ed., Grand Rapids: Kregel, 1978),

398.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 87 =

situației sau să pună disputa deoparte pentru mai târziu, când emoți-

ile s-au răcorit.

În al patrulea rând, dacă păcătuiești în mânia ta, mărturisește-

ți păcatul și caută iertarea imediat.

Mânia nestăpânită, păcătoasă, este o mânie care te amăgește

și caută justificare de sine. Până și creștinii pot face lucruri oribile al-

tor oameni, și să-și justifice acțiunile în propriile minți. Așadar, fii

atent. Când încerci să-ți justifici mânia păcătoasă, acest lucru nu va

face decât să agraveze situația. Dacă păcătuiești împotriva altora prin

cuvinte abuzive și mânioase sau prin priviri tăioase, du-te la cei față

de care ai greșit și rezolvă rapid problema. Mărturisește-ți păcatul și

cere iertare din partea oricărei persoane față de care ai păcătuit.

În al cincilea rând, dacă te lupți cu mânia, folosește-te de ajuto-

rul pe care Dumnezeu ți-l dă.

Începe prin a studia ce spune Cuvântul Său despre mânie. Du-

hul Sfânt va folosi această cunoaștere pentru a te convinge, pentru a

te corecta și pentru a te transforma. El va schimba gândurile și moti-

vațiile tale, ajutându-te să scapi de orice mânie, de orice răutate, de

orice amărăciune și de orice atitudine rea (Efeseni 4:31; Coloseni 3:8).

Roagă-te zilnic să primești harul pentru a-ți stăpâni temperamentul,

și caută sfatul evlavios cu privire la stăpânirea mâniei, prin cărți și

alte persoane.

În al șaselea rând, evită să te asociezi cu oameni mânioși.

Unii creștini sunt atât de înclinați spre mânie, încât Biblia

spune că aceștia trebuie evitați:

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 88 =

„Nu te împrieteni cu omul mânios, și nu te însoți cu omul

iute la mânie, ca nu cumva să te deprinzi cu cărările lui, și

să-ți ajungă o cursă pentru suflet” (Proverbe 22:24-25).

Este ușor să imiți modelele rele, așa că alege-ți modele cris-

tice, și fii tu însuți un model bun pentru alții. Nu te asocia cu oamenii

mânioși, pentru că poți învăța de la ei și să devii asemenea lor.

B. Îmbracă-te cu hainele noi

Dezbrăcarea de hainele vechi ale mâniei este doar jumătate

din ceea ce ai de făcut. Aceasta n-ar face decât să ne dezgolească și să

ne abandoneze vulnerabili. Pentru a finaliza, trebuie să ne îmbrăcăm

cu hainele noi – cu virtuțile și harurile lui Hristos:

„Astfel dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și prea iu-

biți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate,

cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiți-

vă unii pe alții, și, dacă unul are pricină să se plângă de altul,

iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă

și voi. Dar mai pe sus de toate acestea, îmbrăcați-vă cu dra-

gostea, care este legătura desăvârșirii” (Coloseni 3:12-14).

Într-o lume plină de violență și mânie, Dumnezeu nu dorește

ca cei ce fac parte din familia Lui să fie cunoscuți drept oameni mâni-

oși și războinici. Comportamentul nestăpânit nu reflectă caracterul

lui Hristos sau lucrarea Duhului Sfânt. De aceea, noi ne îmbrăcăm cu

hainele noi care se potrivesc statutului nostru de „făpturi noi” în Hris-

tos. Doar când suntem adecvat îmbrăcați în caracterul cristic putem să

gestionăm adecvat conflictele sau să discutăm rezonabil și folositor dife-

rențele noastre doctrinare sau chestiunile aplicative din biserici.

Dacă ne îmbrăcăm cu hainele noi ale caracterului cristic,

acest lucru nu doar că va produce o schimbare în comportamentul bi-

sericii noastre, ci poate atinge și inimile celor care sunt împotrivitori

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 89 =

față de Evanghelie. Când un bine-cunoscut apologet creștin s-a întâl-

nit cu un grup de studenți care veniseră să pună întrebări despre cre-

dința creștină, unul dintre acei studenți era în mod specific împotri-

vitor față de mesajul Evangheliei. În decursul întâlnirilor anterioare,

acel student îi provocase adesea pe creștini la o dezbatere caracteri-

zată de mânie. Pe parcursul acestei întâlniri, acest tânăr sceptic s-a

străduit din răsputeri să-l momească pe apologet și să deranjeze întâl-

nirea, dar apologetul a rămas calm și a răspuns cu blândețe, răbdare

și atenție (1 Corinteni 13:4; 2 Timotei 2:24-26).

La sfârșitul acelei seri, impresionat de comportamentul

blând al apologetului, tânărul i-a cerut acestuia să se întâlnească per-

sonal pentru a discuta mai mult despre credință. Dacă apologetul și-

ar fi pierdut stăpânirea și ar fi reacționat cu mânie, cel mai probabil

ar fi pierdut oportunitatea de a vorbi acestui tânăr și ar fi afectat ne-

gativ restul audienței. Iată un exemplu minunat de gestionare a con-

flictului – nu cu mânie – ci cu dragoste, smerenie și prin puterea Du-

hului Sfânt.

„Un om iute la mânie stârnește certuri, dar cine este încet la mânie potolește ne-

înțelegerile” (Proverbe 15:18).

Principii cheie de reținut

1. Când ești prins într-un conflict, verifică-ți imediat mânia.

2. Fii încet la mânie.

3. Fii blând și vorbește cu calm atunci când te confrunți cu

mânia unei alte persoane.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 90 =

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 91 =

Capitolul 5

STĂPÂNEȘTE-ȚI LIMBA

„Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după

cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud. Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui

Dumnezeu” - Efeseni 4:29-30.

Conflictele aprind patimi fierbinți în sufletul omului. Ele pot

face mintea să se tulbure, sângele să fiarbă și adrenalina să crească.

Mai rău, conflictele pot să transforme gura într-o armă de distrugere

în masă. Cuvintele noastre pot deveni arma principală cu care ne

„mușcăm și ne mâncăm unii pe alții” și pot dăuna relațiilor din fami-

lia lui Dumnezeu. Așadar, indiferent care ar fi forma conflictului, cu-

vintele contează – și contează foarte mult.

Sunt convins că majoritatea conflictelor ar putea fi soluțio-

nate cu minime daune pentru oameni și pentru biserică dacă am

aduce atât mânia cât și limba51 sub stăpânirea Duhului Sfânt. În fapt,

gestionarea conflictelor într-un fel biblic necesită să ne stăpânim mânia

51 Termenul limbă este o metaforă cu sensul de vorbire.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 92 =

și limba. Războiul păgân al cuvintelor este parte integrantă din multe

dispute ce au loc între cei ce fac parte din poporul lui Dumnezeu, și se

află în opoziție flagrantă cu învățătura clară a Scripturii:

„Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun,

pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.

Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu” (Efeseni

4:29-30).

Duhul Sfânt este sensibil la orice lucru care afectează sau dez-

bină poporul lui Dumnezeu, pe care El l-a unit în Hristos ca un singur

trup și „l-a pecetluit pentru ziua răscumpărării” (Efeseni 2:16, 18;

4:30). De aceea, Duhului Sfânt Îi pasă foarte mult de felul în care noi

ne vorbim unii altora în trupul lui Hristos. Posibilitatea de a-L întrista

pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu prin ceea ce spunem ar trebui să fie

un factor motivator important în alegerea atentă a cuvintelor și a fe-

lului în care le folosim.

Succesul nostru în stăpânirea mâniei și a vorbirii reprezintă

o măsură clară a dorinței noastre de a umbla prin Duhul Sfânt și de a

gestiona conflictele într-o modalitate cristică (Galateni 5:16).

1. STĂPÂNEȘTE-ȚI LIMBA

Eram la o lecție de istoria bisericii, în decursul căreia profeso-

rul spunea că Constantin, primul împărat al Romei care s-a declarat

creștin și a legalizat creștinismul, nu era un credincios adevărat, năs-

cut din nou. Profesorul spunea că acest împărat s-a folosit de crești-

nism pentru avantaje politice (cca. 285-337 d.Hr.). Un student și-a ex-

primat atunci dezacordul față de profesor, insistând asupra faptului

că împăratul Constantin fusese un credincios adevărat și un lider de-

osebit în istoria creștinismului. Acest student era vizibil deranjat și s-

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 93 =

a apucat să-l atace verbal pe profesor. Drept replică, profesorul a de-

venit mânios și a început să se apere. Schimbul de vorbe care a urmat

a devenit atât de urât și atât de înfierbântat, încât lecția s-a încheiat

pe loc. Profesorul și studentul au fost nevoiți să se îndepărteze unul

de celălalt.

La o săptămână mai târziu, profesorul și-a reluat subiectul,

afirmând că împăratul Constantin doar a pretins că este creștin.

„Aha”, a exclamat studentul atunci, „credeam că vorbiți despre Au-

gustin52, nu despre Constantin. Mă gândeam că ați spus că Augustin

nu era un credincios adevărat.”

„Nu”, spuse profesorul, „vorbeam despre Constantin, nu des-

pre Augustin”. „Bine atunci”, spuse studentul, „sunt de acord cu dum-

neavoastră.”

Întreg conflictul izbucnise pentru că fiecare dintre cei doi îl

înțelesese greșit pe celălalt. Niciunul nu avusese răbdare să asculte cu

atenție și respect. Niciunul nu părea să fie atent la impactul cuvinte-

lor sau să dorească să-și controleze limba.

Aceia dintre noi care pretindem că suntem ucenicii lui Isus

Hristos trebuie să ne amintim că Isus ne avertizează cu seriozitate

asupra faptului că ceea ce spunem scoate la iveală atitudinea inimii

noastre și că vom da socoteală pentru fiecare cuvânt rostit:

„Căci din prisosul inimii vorbește gura... Vă spun că, în ziua

judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolosi-

tor, pe care-l vor fi rostit” (Matei 12:34, 36).

52 Augustin a fost episcop de Hippo, în nordul Africii (354-430 d.Hr.) și un credincios

autentic.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 94 =

Epistola lui Iacov ne oferă unele dintre cele mai profunde

afirmații din întreaga Scriptură cu privire la stăpânirea limbii. Iacov

descrie limba neînfrânată ca fiind „un foc... o lume de nelegiuiri...

aprinsă de focul gheenei... un rău, care nu se poate înfrâna... plină de

o otravă de moarte” (Iacov 3:6, 8). Dintr-o astfel de gură ies bârfa, zvo-

nurile, minciunile, batjocura, blestemele și acuzațiile false.

Prin contrast, evlavia cu adevărat spirituală este demon-

strată prin ținerea limbii sub control:

„Dacă crede cineva că este religios, și nu-și înfrânează limba,

ci își înșeală inima, religiunea unui astfel de om este zădar-

nică” (Iacov 1:26).

Dacă ne mândrim că suntem „religioși” dar ratăm să ne stă-

pânim limba, ne amăgim singuri. John Blanchard scria că: „puține lu-

cruri oferă o indicație mai clară cu privire la starea inimii unui om

cum o fac cuvintele lui și modalitatea în care le spune.”53

Atunci când conflictul erupe, oamenii devin adesea mânioși

și nu par să le mai pese de ceea ce spun. Chiar în momentul când au

nevoie să-și înfrâneze limba, oamenii își pierd controlul și folosesc cu-

vintele ca pe niște arme ca să-i rănească pe oameni. În astfel de cazuri,

Iacov ar spune fără ezitare că „religia acestei persoane nu valorează

nimic”. Așadar, indiferent dacă dezacordul este serios sau relativ ne-

important, trebuie să ne ținem limbile sub stăpânire. Omul care își

controlează limba este cu adevărat un credincios spiritual, fiind capa-

bil să gestioneze oamenii și conflictele într-un mod constructiv.

53 John Blanchard, Truth for Life: A Devotional Commentary on the Epistle of James (Her-

tfordshire, UK: Evangelical Press, 1986), 103.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 95 =

A. Fii gata să asculți

Este uimitor cât de puține lucruri sunt cele pe care suntem

dispuși să le ascultăm și cât de exagerat reacționăm față de cei care au

vreun dezacord cu noi. Noi sărim imediat să ne justificăm poziția, să

ne apărăm egoul și să câștigăm o dispută. Chiar și când cealaltă per-

soană vorbește, noi nici nu mai ascultăm, ci ne gândim la felul cum

să-i răspundem. Cât de nebunește! „Cine răspunde fără să fi ascultat,

face o prostie și își trage rușinea” (Proverbe 18:13).

De exemplu, dacă profesorul din relatarea de mai devreme i-

ar fi pus acelui student unele întrebări și i-ar fi dat șansa să-și explice

obiecțiile, dezacordul ar fi putut fi stins chiar în acel moment. De ase-

menea, studentul ar fi putut pune întrebări, așa încât profesorul să-și

explice opinia ceva mai bine. Totuși, niciuna dintre cele două per-

soane n-a manifestat interes în a asculta la celălalt. Fiecare trebuia să

exerseze control asupra limbii lui prin a fi, așa cum spune Iacov,

„grabnic la ascultare, încet la vorbire” (Iacov 1:19).

În marea lui înțelepciune, împăratul Solomon observa că:

„Sfaturile în inima omului sunt ca niște ape adânci, dar omul priceput

știe să scoată din ele” (Proverbe 20:5). Așadar, omul înțelept n-are ne-

voie să vorbească tot timpul. O persoană înțeleaptă ascultă cu atenție

și nu întrerupe. Un om cu adevărat înțelept pune întrebările corecte

pentru a înțelege ce dorește celălalt să spună și pentru a vedea situația

și din punctul de vedere al celeilalte persoane.

Un om înțelept ia în calcul de asemenea posibilitatea ca cea-

laltă persoană să aibă dreptate! Niciunul dintre noi nu gândește drept

în absolut toate circumstanțele. Atunci când suntem deschiși să învă-

țăm, oponentul nostru ar putea să se transforme în cel mai bun pro-

fesor pentru noi. Așadar, cei ce sunt înțelepți caută cu onestitate să

înțeleagă argumentele, raționamentul și poziția celeilalte persoane.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 96 =

B. Nu te grăbi să vorbești

Nu doar că suntem chemați să fim grabnici la ascultare, ci

suntem în același timp chemați să nu ne grăbim să vorbim. Asta în-

seamnă că majoritatea dintre noi va trebui să facem un efort hotărât

de a nu ne comporta asemenea profesorului și studentului care au

fost grabnici să vorbească, să acuze și să insulte. Trebuie să învățăm

să ne abținem să ne prezentăm opiniile, să nu ne grăbim să fim primii

care să răspundă, să nu dominăm o conversație și să nu ne grăbim în

a pronunța judecăți.

Chiar dacă ne-ar putea plăcea să ne auzim vorbind, Solomon

ne avertizează cu privire la pericolele vorbăriei exagerate:

• „Cine vorbește mult nu se poate să nu păcătuiască, dar cel

ce-și ține buzele, este un om chibzuit” (Proverbe 10:19).

• „Cine își păzește gura și limba, își scutește sufletul de

multe necazuri” (Proverbe 21:23).

• „Cine își înfrânează vorbele, cunoaște știința, și cine are

duhul potolit este un om priceput” (Proverbe 17:27).

• „Cine-și păzește gura, își păzește sufletul; cine-și deschide

buzele mari aleargă spre pieirea lui” (Proverbe 13:3).

• „Vorbele nebunului aduc ceartă, și gura lui înjură până

stârnește lovituri” (Proverbe 18:6).

Oamenii înțelepți au de câștigat când își frânează limba. Prin

contrast, nebunilor le lipsește înfrânarea, iar acest lucru duce la con-

flicte.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 97 =

Stăpânirea limbii este dificilă, chiar imposibilă, pentru cei

care n-au Duhul Sfânt. Iacov scrie că „niciun om n-o poate îmblânzi”,

și continuă descriind acest lucru ca pe „un rău, care nu se poate în-

frâna... plină de o otravă de moarte” (Iacov 3:8). Iacov nu exagerează.

O limbă necontrolată distruge familiile și prieteniile, și poate produce

mare tulburare în trupul bisericii. Prin contrast, dacă avem Duhul

Sfânt în noi, avem puterea lui Dumnezeu care ne ajută să ne contro-

lăm limba. Fie ca rugăciunea noastră să fie aceea a psalmistului:

„Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, și păzește ușa

buzelor mele!” (Psalmii 141:3).

2. ALEGE CUVINTELE POTRIVITE

Vorbirea este un dar minunat. Ea ne deosebește de lumea ani-

mală și dovedește că suntem purtătorii chipului lui Dumnezeu. De

asemenea, ea oferă dovada vieții noi a credinciosului în Hristos. Dum-

nezeu intenționează ca „făptura cea nouă” a credinciosului să fie ma-

nifestată prin felul în care acesta vorbește (Efeseni 4:29; 5:4; 1 Timo-

tei 4:12; Tit 2:7-8; Iacov 3:9-10), în special atunci când este implicat

în conflicte ce pot stârni emoțiile, în relație cu frații și surorile în Hris-

tos.

Când izbucnește conflictul, modalitatea în care vorbim deter-

mină dacă o situație potențial explozivă este moderată sau accentu-

ată. Când răspundem folosind cuvinte mânioase ca răspuns la alte cu-

vinte mânioase, acest lucru nu face altceva decât să arunce mai mult

combustibil pe focul disputei. „O vorbă aspră ațâță mânia” (Proverbe

15:1). Așadar, noi suntem chemați să nu răspundem la o vorbire răută-

cioasă cu niște cuvinte și mai răutăcioase. Suntem chemați să nu întoar-

cem cuvinte rele pentru cuvinte rele (Luca 6:28-29; Matei 5:38-42; 1 Co-

rinteni 4:12; Romani 12:17, 21; 1 Tesaloniceni 5:15; 1 Petru 3:9). Dim-

potrivă, trebuie să biruim răul prin bine. Vorbirea noastră trebuie să

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 98 =

fie bine cântărită și vindecătoare, să-i zidească pe alții, nu să-i zdro-

bească. Atunci când suntem atacați verbal, noi trebuie să binecuvân-

tăm. Când suntem persecutați, trebuie să îndurăm. Când suntem bat-

jocoriți, noi răspundem cu bunătate și stăpânire de sine (1 Corinteni

4:12-13).

Gestionarea biblică a conflictelor necesită să știm și să răs-

pundem adecvat la puterea cuvintelor: „Moartea și viața sunt în pute-

rea limbii” (Proverbe 18:21). Cuvintele tăioase creează conflict. Cu-

vintele aspre și inflamatoare le exacerbează. Bârfa otrăvește relațiile

și îi desparte pe oameni. Prin contrast, cuvintele blânde și plăcute au

un efect calmant – ele conving, liniștesc și, în ultimă instanță, aduc

pace și reconciliere.

A. Elimină cuvintele tăioase din vocabularul tău

Limba este una dintre cele mai crude arme pe care oamenii le

posedă și rănile pe care le provoacă „cuvintele tăioase sunt printre

cele mai dureroase experiențe ale omului”54. Cuvintele crude, tăioase,

pot să rămână în mintea unei persoane și să distrugă relația cu acela

pe vecie. Chiar dacă unii oameni se mândresc cu abilitatea lor de a-i

zdrobi pe alții prin comentariile lor ascuțite și vorbele lor tăioase, Pro-

verbe 12:18 avertizează împotriva oamenilor care „vorbesc în chip

ușuratic, care rănesc ca străpungerea unei săbii” (Proverbe 12:18).

După ani de trăit în controverse dureroase, Francis Schaeffer

făcea următorul comentariu profund legat de puterea cuvintelor tăi-

oase:

„Am observat un lucru printre creștinii adevărați în mai

multe țări: ceea ce desparte și rănește grupurile de adevărați

54 H. C. Leupold, Exposition of the Psalms (Grand Rapids: Baker, 1969), 262.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 99 =

creștini și pe creștini la nivel individual – ceea ce lasă o amă-

răciune care poate dura 20, 30 sau chiar 40 de ani... invaria-

bil este lipsa dragostei, și lucrurile spuse de către creștini

adevărați în mijlocul diferențelor doctrinare. Aceste lucruri

se agață de memoria omului asemenea lipiciului.”55

Nu Duhul Sfânt este cel care îi determină pe credincioși să

facă comentarii crude, urâte sau insultătoare. Astfel de vorbire este

„lucrarea firii pământești”, nu a Duhului. Duhul Sfânt dorește ca orice

creștin să fie o „pildă... de vorbire sănătoasă” (Tit 2:7-8). Asta în-

seamnă că noi nu ne putem referi la frații de credință cu care suntem

în dezacord folosind epitete nepoliticoase precum „proști”, „idioți”,

„eretici” sau „liberali”. Poporul lui Dumnezeu este chemat să se iu-

bească unul pe altul, iar dragostea nu se „umflă de mândrie” (1 Corin-

teni 13:4-5). Iacov surprinde gândurile Duhului Sfânt cu privire la fo-

losirea nepotrivită a limbii atunci când scrie:

„Cu ea binecuvântăm pe Domnul, și Tatăl nostru, și tot cu ea

blestemăm pe oameni care sunt făcuți după asemănarea lui

Dumnezeu. Din aceeași gură iese și binecuvântarea și bles-

temul! Nu trebuie să fie așa, frații mei!” (Iacov 3:9-10).

Dacă vrei să biruiești o limbă ascuțită, elimină din vocabula-

rul tău zilnic toți termenii inutili ai batjocurii, toți acei termeni care

insultă, batjocoresc sau vorbesc urât despre poporul lui Dumnezeu.

Sinclair Ferguson afirma că „bătălia pentru sfințenia vorbirii este o

bătălie de lungă durată, și trebuie dusă neîncetat, zilnic, în fiecare

ceas”56. Dacă te surprinzi folosind vreun cuvânt nepotrivit, nu te jus-

tifica, încercând să explici o vorbire nesfântă, ci mărturisește-o ca pe

55 Francis A. Schaeffer, The Mark of the Christian, în The Complete Works, Vol. 4, Book

3 (Westchester, IL: Crossway, 1983), 195. 56 Sinclair B. Ferguson, “The Bit, the Bridle, and the Blessing: An Exposition of James

3:1-12,” în The Power of Words and the Wonder of God, ed. John Piper și Justin Taylor

(Wheaton, IL: Crossway, 2009), 48.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 100 =

un păcat care Îl întristează pe Duhul lui Dumnezeu. Ține minte că vor-

birea exprimă pur și simplu ce se găsește în inimă (Luca 6:45), iar pă-

catul este rădăcina vorbirii greșite.

B. Atenție la vorbirea exagerată

Orice persoană care se gândește cu seriozitate la gestionarea

conflictelor într-o modalitate care să-L onoreze pe Hristos trebuie să

fie atentă la vorbirea exagerată sau inflamatorie, pentru că aceasta

provoacă mânia și distrage atenția de la problemele concrete aflate în

discuție. Gândește-te la următoarele exemple care arată cât de impor-

tant este să vorbești măsurat în loc să folosești termeni exagerați.

Membrii unei anumite biserici au ajuns să se certe pe tema

stilurilor muzicale. Ei s-au plâns simultan de faptul că muzica era

prea ritmată, prea înceată, prea veche, prea nouă, prea tare sau cu vo-

lum prea jos! O femeie mai bătrână l-a acuzat pe liderul de închinare

de faptul că se cânta muzică „rock and roll”, lucru care a împins pe al-

tcineva să spună că biserica a devenit „asemenea unui club de

noapte”. Între timp, un tânăr a deplâns faptul că directorul muzical a

ales „cântări funerare” care i-a îndepărtat pe oameni de închinare. Ni-

ciuna dintre aceste idei exagerate și inflamatorii nu era adevărată. Ni-

ciuna nu i-a ajutat pe liderii bisericii, care au căutat să pună capăt răz-

boiului pe tema muzicii. Toată această retorică dezgustătoare nu fă-

cea altceva decât să-i polarizeze pe oamenii care încercau să ajungă la

împăcare.

Vorbirea adevărată, fără exagerare, este de cea mai mare im-

portanță când tratăm diferențele doctrinare. De exemplu, ambele ta-

bere ale discuției legate de doctrina alegerii divine și cea a liberului

arbitru adesea apelează la un limbaj extrem și inflamator. Unii dintre

cei care fac parte din tabăra arminiană, care accentuează liberul arbi-

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 101 =

tru, afirmă că tabăra calvinistă își întemeiază credința pe filozofia de-

terminismului grecesc și că ignoră Scripturile. Acest lucru îi înfurie

pe calviniști, care subliniază suveranitatea lui Dumnezeu în alegere.

Ca urmare, unii calviniști, îi etichetează eretici pe arminieni și insinu-

ează că nu-i cred pe arminieni drept credincioși născuți din nou, da-

torită mântuirii orientată pe fapte din teologia acestora. La rândul ei,

această afirmație îi înfurie pe arminieni. Tot acest limbaj este toxic și

îndreptat într-o direcție greșită. El nu este niciodată util într-o discu-

ție profitabilă despre adevărurile Scripturii între cei care Îl iubesc pe

Dumnezeu și iubesc Cuvântul Lui.

Toți credincioșii sunt responsabili înaintea lui Dumnezeu să

folosească un limbaj precis și temperat în dezacordurile pe care le au

unii cu alții. Vorbirea exagerată și inflamatorie poate să funcționeze

bine în politica seculară și poate să slujească scopurilor fanaticilor re-

ligioși paranoici, care mint și ucid, dar un astfel de limbaj este inac-

ceptabil pentru cei care mărturisesc „cuvântul adevărului Evanghe-

liei” (Coloseni 1:5) și care sunt creați „după chipul lui Dumnezeu, de o

neprihănire și sfințenie pe care o dă adevărul” (Efeseni 4:24).

Dumnezeu urăște toate formele de vorbire mincinoasă: „Bu-

zele mincinoase sunt urâte Domnului, dar cei ce lucrează cu adevăr îi

sunt plăcuți” (Proverbe 12:22). Evanghelia noastră este Evanghelia

adevărului, iar Dumnezeul nostru este Dumnezeul adevărului, așa în-

cât El ne cere să ne spunem adevărul unul altuia în dragoste (Efeseni

4:25). Vorbirea exagerată este o formă de minciună, un lucru care dis-

torsionează adevărul. Nu poate fi nimic neprihănit sau sfânt în așa

ceva. Cuvintele exagerate sunt cuvinte războinice, care alimentează

conflictul și îi polarizează și mai mult pe oameni. Acestea nu rezolvă

problemele, ci doar le agravează. De aceea, este imperativ ca cei cre-

dincioși să refuze să se implice în vorbirea exagerată și inflamatorie.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 102 =

Dacă vrei să câștigi lupta cu un astfel de păcat, elimină afir-

mațiile inflamatorii și exagerate din gândirea și vorbirea ta cu privire

la credința altor oameni. Nu le distorsiona și nu le reprezenta greșit.

În conversația zilnică, practică vorbirea precisă și adevărată, căci

aceasta este calea pe care Duhul Sfânt ne conduce întotdeauna.

C. Nu bârfi

D. E. Hoste, succesorul lui Hudson Taylor, care a înființat

China Inland Mission, era o persoană ce studia mult comportamentul

omului. Fiind un manager excepțional de îndemânatic, Hoste a ajuns

să fie responsabil peste mai bine de o mie de misionari împrăștiați în

toată China. Reflectând la una dintre cele mai tulburătoare probleme

cu care era confruntată misiunea din China, el scria următoarele:

„Privind înapoi peste acești 50 de ani, mă gândesc cu adevă-

rat că, dacă mi s-ar fi cerut să menționez un singur lucru

care a dăunat mai mult sau care a cauzat mai multă întris-

tare și dezbinare în lucrarea lui Dumnezeu, aș spune că este

vorba despre bârfă.”57

Bârfa este unul dintre păcatele comune ale discordiei. Ea este

o faptă a firii pământești (2 Corinteni 12:20). Ca o boală contagioasă

și groaznică, ea otrăvește mințile oamenilor și creează haos și dezin-

formare. Bârfa este un viciu urât care îi desparte pe oameni și distruge

pacea. Cartea Proverbelor o condamnă ca pe un act de răutate care îi

„dezbină pe cei mai buni prieteni” (Proverbe 16:28; 17:9). Ea poate ca-

uza mari rele comunității credinței, în special atunci când izbucnesc

conflicte.

57 Phyllis Thompson, D. E. Hoste, ‘A Prince with God ’ (London: China Inland Mission,

1947), 121.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 103 =

Este un lucru dureros să auzi dezinformare, jumătăți de ade-

văr, exagerări, realități distorsionate, aluzii nefondate sau pur și sim-

plu minciuni care circulă printre copiii lui Dumnezeu, în special as-

tăzi, pe internet. Cu adevărat limba este „un foc... plină de o otravă de

moarte” (Iacov 3:6, 8). Odată ce a izbucnit, e dificil să mai stingi un

foc, chiar dacă te folosești de adevăr.

Una dintre cele mai rapide căi de a stopa bârfa și dezbinarea

pe care aceasta o creează este să nu contribui la răspândirea ei: „Când

nu mai sunt lemne, focul se stinge; și când nu mai este niciun cleveti-

tor, cearta se potolește” (Proverbe 26:20). Dar majoritatea dintre noi

găsim o plăcere perversă în bârfă, iar Scriptura ne avertizează că este

dificil să te împotrivești ei, la fel de dificil ca înfrânarea în fața unei

mâncări apetisante: „Cuvintele clevetitorului sunt ca niște prăjituri,

alunecă până în fundul măruntaielor” (Proverbe 26:22). Un lider de

congregație caracterizată prin ani de lupte distructive atestă realita-

tea acestei probleme: „Avem o biserică plină de oameni care se hră-

nesc din bârfă ca niște vulturi”. Atâta vreme cât oamenii nu-și con-

fruntă apetitul păcătos pentru bârfă și nu se pocăiesc, certurile nu vor

înceta.

Dacă vrem să biruim ispita bârfei, trebuie să nu participăm la

răspândirea ei. Trebuie să eliminăm bârfa din conversațiile noastre

zilnice și trebuie să ne îndepărtăm de bârfitori. Cartea Proverbelor ne

avertizează: „cu cel ce nu-și poate ține gura să nu te amesteci” (Pro-

verbe 20:19), despre care Bruce Waltke vorbește folosind termenul de

„ciripitori nebuni”58.

58 Bruce K. Waltke, The Book of Proverbs Chapter 1-15, NICOT (Grand Rapids: Eer-

dmans, 2004), 1: 148.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 104 =

D. Folosește cuvinte blânde, ziditoare

În lumea noastră, saturată de mass-media, unde vorbitorii

aroganți caută să îi reducă la tăcere pe toți ceilalți, care caută să re-

ducă probleme complexe la o singură frază și care își demonizează

oponenții spre bucuria susținătorilor lor, există câteva modele de vor-

bire prețioasă, adevărată și blândă. Astfel, încurajarea pe care Pavel i-

o adresează lui Timotei este să fie „o pildă pentru credincioși în vor-

bire” (1 Timotei 4:12), lucru care ar trebui să ne încurajeze și pe noi să

fim un astfel de exemplu de vorbire dreasă cu har, adevărată, folosind

cuvinte ziditoare. Cuvintele ziditoare au puterea de a calma tempera-

mentul, de a vindeca rănile, de a rezolva conflictele, de a-i convinge

pe oponenți și de a-i uni pe oameni. Ele au o putere deosebită dacă

sunt folosite pentru zidirea membrelor din trupului lui Hristos și de a

da har celor ce le aud (Efeseni 4:29).

Gândește-te la implicațiile următoarelor gânduri legate de

folosirea cuvintelor ziditoare și blânde în rezolvarea conflictelor:

• Cuvintele blânde, conciliante, pot calma o persoană mâni-

oasă: „Un răspuns blând potolește mânia, dar o vorbă as-

pră ațâță mânia” (Proverbe 15:1).

• Cuvintele blânde pot aduce mângâiere unei inimi bolnave

și rănite: „limba înțelepților aduce vindecare” (Proverbe

12:18) și „neliniștea din inima omului îl doboară, dar o

vorbă bună îl înveselește” (Proverbe 12:25).

• Cuvintele pline de har sunt „ca un fagur de miere, dulci

pentru suflet, și sănătoase pentru oase” (Proverbe 16:24).

• Cuvintele plăcute cresc puterea de convingere (Proverbe

16:21). Cuvintele blânde și răbdătoare pot zdrobi argu-

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 105 =

mentele cele mai dure și îl pot câștiga pe cel mai împotri-

vitor oponent: „o limbă dulce poate zdrobi oase” (Proverbe

25:15).

Așadar, dacă vrei să-i convingi pe oameni într-o manieră

evlavioasă, vorbește folosind cuvinte încurajatoare, edificatoare și

blânde. Alege-ți cu înțelepciune cuvintele și gândește-te cum să-i zi-

dești pe alții, nu cum să-i zdrobești. Învață să vorbești ca un făcător

de pace, ca unul care încurajează, care îndeamnă și care mângâie. Bi-

necuvântează-i cu blândețe chiar și pe cei care vorbesc împotriva ta.

Atunci când ești implicat în conflict, hotărăște-te dinainte să

spui întotdeauna adevărul. Alipirea de adevăr este temelia oricărei vor-

biri edificatoare. A spune adevărul este o trăsătură caracteristică a tu-

turor slujitorilor lui Dumnezeu și a lucrării care Îl onorează (2 Corin-

teni 6:3-4, 7). Conflictul poate fi gestionat într-o modalitate care-L

onorează pe Hristos doar dacă alegem să ne folosim de cuvintele zidi-

toare ale adevărului și harului.

3. VORBEȘTE FERM, DAR ÎN DRAGOSTE

Ar putea părea contradictoriu faptul că Pavel a vorbit în mod

repetat despre iertare, blândețe și dragoste, și totuși, când le-a scris

corintenilor și galatenilor, a folosit un limbaj ferm, chiar sarcastic (1

Corinteni 3:1-4; 4:8, 10, 18-21; 5; 6:1-8; 15:34; 2 Corinteni 11:4, 19-

20; 12:20-21; 13:1-3). Pentru a înțelege această aparentă discrepanță,

trebuie să conștientizăm că, în decursul absenței lui Pavel, corintenii

alunecaseră în apele periculoase ale înțelepciunii lumești. Ei începu-

seră să respingă, prin atitudine și în practică, implicațiile Evangheliei

(1 Corinteni 1-4). De asemenea, ajunseseră sub influența apostolilor

falși, niște agenți ai Satanei, care criticau autoritatea și Evanghelia lui

Pavel (2 Corinteni 10:2, 10; 11:12-15; 12:11, 17-19; 13:3).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 106 =

Pentru a-i trezi pe mândrii corinteni din influența mortală a

falșilor apostoli și din rătăcirea lor încăpățânată, Pavel a folosit un

limbaj țintit pentru a-i scoate din amăgirea lor. Aceștia se aflau pe

drumul drept către auto-distrugere. El le-a scris cu fermitate pentru

a-i trezi la realitate. Așadar, epistola lui către acești convertiți rătăciți

n-a fost o revărsare arogantă și aspră de vorbe. Acestea au fost exem-

ple magistrale de har și îndemânare în dorința de convingere fermă,

dar cu dragoste.

A. Pavel a scris ferm, dar în dragoste

Pavel a scris cu fermitate și sarcastic, dar pornit din dragos-

tea lui profundă și din grija lui pentru acești „copii preaiubiți” în

Evanghelie (1 Corinteni 4:14). El îi iubea mai mult decât își iubea pro-

pria viață. El le-a scris în felul acesta doar în anumite cazuri, și dato-

rită relației speciale pe care îi avea cu ei, în calitate de părinte spiritual

(1 Corinteni 4:14-16; 9:1-3; 2 Corinteni 3:1-3; 10:14; 11:2). Roy Zuck

observa că „aceste mustrări ferme sau avertismente severe… nu erau

inconsecvente cu dragostea lui. Ele izvorau din această dragoste.”59

Deși Pavel a fost forțat să-i mustre și să le vorbească ferm co-

rintenilor, el n-a putut să nu-și reverse altfel inima plină de dragoste

în cele mai blânde și mai calde afirmații. Iată câteva dintre ele:

• „Nu spun aceste lucruri ca să vă osândesc, căci am spus

mai înainte că sunteți în inimile noastre pe viață și pe

moarte” (2 Corinteni 7:3).

• „Nu caut bunurile voastre, ci pe voi înșivă... Și eu, voi chel-

tui prea bucuros din ale mele, și mă voi cheltui în totul și

pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc

59 Roy Zuck, Teaching as Paul Taught (Grand Rapids: Baker, 1998), 104.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 107 =

mai mult, sunt iubit cu atât mai puțin?” (2 Corinteni

12:14-15, v. și 2 Corinteni 2:4; 6:11; 11:11).

Deși corintenii puteau fi ispitiți să creadă că Pavel îi dispre-

țuia, el i-a asigurat de dragostea lui caldă prin a statua acest lucru în

cei mai personali și mai afectuoși termeni. Astfel, Pavel își încheie

prima Epistolă către Corinteni prin a spune: „Dragostea mea este cu

voi cu toți în Hristos Isus” (1 Corinteni 16:24).

B. Pavel a scris cu fermitate, dar cu lacrimi

Folosirea limbajului sever din epistolele sale adresate către

preaiubiții lui copii spirituali l-a durut mult pe Pavel (2 Corinteni

12:11). Extraordinara sa Epistolă a doua către Corinteni ne oferă o pri-

vire impresionantă asupra profunzimii dragostei lui Pavel. El scrie:

„V-am scris cu multă mâhnire, și strângere de inimă, cu

ochii scăldați în lacrimi, nu ca să vă întristați, ci ca să vedeți

dragostea nespus de mare, pe care o am față de voi (2 Corin-

teni 2:4; v. și 7:8).

Față de preaiubiții lui galateni, el se confesa: „Copilașii mei,

pentru care iarăși simt durerile nașterii, până ce va lua Hristos chip în

voi! O, cum aș vrea să fiu acum de față la voi, și să-mi schimb glasul!”

(Galateni 4:19-20).

Pavel n-a fost un lider pasiv, care să nu se împotrivească oa-

menilor care îi tulburau pe credincioși sau falșilor învățători ai Evan-

gheliei. Deși el dorea mai degrabă să vină la acești convertiți rătăcitori

cu dragoste, într-un duh de blândețe, el era pe deplin pregătit să folo-

sească nuiaua disciplinei (1 Corinteni 4:21; v. și 2 Corinteni 1:23-24;

2:1-4, 10; 4:5, 12, 15; 5:13; 6:3-13; 7:3; 10:1, 8; 11:7-9; 12:14-15, 17-

19; 13:7, 9-10). Totuși, el a preferat să nu se folosească de autoritatea

sa apostolică pentru a disciplina cu severitate:

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 108 =

„Tocmai de aceea vă scriu aceste lucruri, când nu sunt de

față, pentru ca, atunci când voi fi de față, să nu mă port cu

asprime, potrivit cu puterea pe care mi-a dat-o Domnul pen-

tru zidire, iar nu pentru dărâmare” (2 Corinteni 13:10).

Pavel nu s-a bucurat de nevoia de a fi sever sau sarcastic, și n-

a manifestat niciun interes în a face un show din cunoștința lui. El le-

a scris corintenilor mânat de „multă mâhnire, și strângere de inimă,

cu ochii scăldați în lacrimi” (2 Corinteni 2:4). El a deplâns păcatul lor

și s-a rugat pentru restaurarea lor (2 Corinteni 13:9). Tot ceea ce el a

spus și a făcut a fost spre zidirea lor (2 Corinteni 1:23-24; 2:1-2, 10;

7:8-12; 10:8).

Atunci când epistolele lui Pavel au avut succes când a-i con-

duce pe corinteni la pocăință și la corectarea căilor lor (2 Corinteni

7:8-13), el s-a bucurat peste măsură. Așa ar trebui să facem și noi. Dra-

gostea și preocuparea față de celălalt trebuie să fie principala motiva-

ție oridecâteori trebuie să mustrăm pe cineva sau să vorbim cu fermi-

tate unor credincioși despre rătăcirea lor încăpățânată sau despre cre-

dințele lor eronate. Chiar și atunci când trebuie să vorbim ferm, tre-

buie să ne controlăm limba și să alegem cuvintele cu atenție pentru a

ne asigura că tot ceea ce facem este făcut în dragoste (1 Corinteni

16:14).

„Fii o pildă pentru credincioși în vorbire” (1 Timotei 4:12)

Principii cheie de reținut

1. Atunci când ești implicat într-un conflict, fii gata să asculți

și fii încet la vorbire.

2. Păzește-ți limba împotriva folosirii cuvintelor tăioase sau

a limbajului inflamator.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 109 =

3. Vorbește cu blândețe și adevăr, folosind cuvinte care zi-

desc, vindecă și unesc.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 110 =

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 111 =

Capitolul 6

STĂPÂNEȘTE-ȚI CRITICILE

„Nu vă vorbiți de rău unii pe alții.” – Iacov 4:11

În timp ce vizitam ferma unui prieten, am observat că unora

dintre găinile care alergau încoace și încolo le lipseau pene. Unele

chiar aveau răni deschise. Când am întrebat care era motivul, fermie-

rul a răspuns liniștit: „O, le place să se ciupească”. Exact așa se întâm-

plă în cazul unor oameni, care se tratează în mod asemănător unii pe

alții: le place să se ciupească reciproc! Acest fel de oameni găsesc plă-

cere în a scormoni după vinovății, critici, reclamații și condamnări. În

fapt, oricine a slujit într-o biserică s-a întâlnit cu astfel de plângăcioși

și cu criticii care scormonesc și acționează mai degrabă ca niște găini

care ciupesc decât ca niște credincioși umpluți de Duhul Sfânt.

Criticile scormonitoare au o abilitate uimitoare de a aduna în

jurul lor niște plângăcioși gata de luptă și pot avea o putere distructivă

îngrozitoare într-o biserică. Acești oameni par să creadă că ei fac o slu-

jire lui Dumnezeu și îngerilor prin faptul că arată cu degetul și critică

greșelile altora. Totuși, Scriptura spune altceva. Iacov ne îndeamnă să

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 112 =

„nu ne vorbim de rău unii pe alții” sau „să nu ne plângem unii împo-

triva altora” (Iacov 4:11; 5:9). Pavel ne avertizează să „nu ne mai jude-

căm unii pe alții” (Romanii 14:13). Tit 3:2 ne învață să „nu vorbim de

rău pe nimeni” – fie că este credincios, fie necredincios. Dumnezeu nu

vrea ca cei ce fac parte din poporul Lui, copiii Săi locuiți de Duhul

Sfânt, să fie cunoscuți ca oameni care îi batjocoresc, îi critică și îi vor-

besc de rău pe alții.

Dacă dorim să demonstrăm un caracter cristic, trebuie nu

doar să ne controlăm mânia și limba când suntem implicați într-un con-

flict, ci trebuie să ne stăpânim și atitudinea sau duhul de critică, judecată

și insatisfacție. Nu toate criticile sau judecățile sunt greșite, căci mus-

trarea și critica constructivă pot fi necesare și corecte în anumite cir-

cumstanțe. Totuși, critica batjocoritoare, judecățile ipocrite și văică-

relile egoiste sunt niște lucruri rele, păcătoase și extrem de dezbină-

toare. Acestea constituie o modalitate foarte rea prin care ne mușcăm

și ne mâncăm unii pe alții.

1. OPREȘTE-TE DIN A-I VORBI DE RĂU PE ALȚII

Dumnezeu le cere copiilor Lui sfinți să se iubească și să se în-

grijească unul de altul, nu să se urască și să se batjocorească. Legile

mozaice care stabileau comportamentul sfânt din punct de vedere

practic interziceau batjocura și ura:

„Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul, Dumnezeul vos-

tru... Să nu umbli cu bârfeli în poporul tău. Să nu te ridici

împotriva vieții aproapelui tău. Eu sunt Domnul. Să nu

urăști pe fratele tău în inima ta; să mustri pe aproapele tău,

dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui. Să nu te răz-

buni, și să nu ții necaz pe copiii poporului tău. Să iubești pe

aproapele tău ca pe tine însuți. Eu sunt Domnul” (Levitic

19:2, 16-18; v. și Psalmii 101:5; Proverbe 10:18).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 113 =

Moise știa din amara experiență personală cât de mult aveau

evreii nevoie să acorde atenție acestor învățături. Indiferent ce făcea

el, evreii găseau greșeli în comportamentul lui. Adeseori ei i-au batjo-

corit motivațiile și l-au criticat fără milă în privința abilităților sale de

lider. Prin minciuni și critici nedrepte, ei l-au ciupit atât de mult până

când l-au adus în stare să-și dorească să moară (Numeri 11:10-15).

Poruncile lui Dumnezeu împotriva minciunii și a urii au fost

necesare pentru că israeliții nu puteau să devină o societate coezivă și

sfântă decât dacă se iubeau și se cinsteau unul pe altul (v. și Estera 3:8-

9; Psalmii 50:19-20; 55:21; 59:7; 63:3-4; 140:3, 11; Proverbe 10:18;

20:19; Ieremia 9:3-6, 8; 18:18). Ura și minciuna puteau corupe națiu-

nea sfântă a lui Dumnezeu. În Noul Testament, Iacov își preia învăță-

tura din Levitic 19 și interzice cu la fel de mare claritate vorbirea de

rău între copiii lui Dumnezeu:

„Nu vă vorbiți de rău unii pe alții, fraților! Cine vorbește de

rău pe un frate, sau judecă pe fratele său, vorbește de rău Le-

gea sau judecă Legea. Și dacă judeci Legea, nu ești împlinitor

al Legii, ci judecător. Unul singur este dătătorul și judecăto-

rul Legii: Acela care are putere să mântuiască și să piardă.

Dar tu cine ești de judeci pe aproapele tău?” (Iacov 4:11-12).

Iacov interzice orice fel de vorbire de rău sau degradantă, in-

clusiv remarcile derogatorii, criticile false, defăimarea caracterului,

acuzațiile mincinoase și ponegrirea celorlalți60.

Majoritatea creștinilor nu conștientizează ce răni poate pro-

duce batjocura la adresa oamenilor și ce lupte și certuri rele poate

aceasta să stârnească. Ea este cu adevărat o forță diavolească pusă în

60 „A vorbi de rău împotriva cuiva”, provine din verbul katalaleō: „a vorbi de rău, a

vorbi degradant de cineva, a defăima, a ponegri” (BDAG, 519). Forma substantivală,

katalalia, se găsește în 2 Corinteni 12:20 și 1 Petru 2:1 și este tradusă prin „clevetire”.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 114 =

slujba distrugerii comunității61. John Blanchard, un evanghelist care

a călătorit mult, remarca faptul că „există o cantitate rușinoasă de po-

negrire ce are loc în organizațiile noastre creștine, iar rezultatul este

întotdeauna o relație distrusă.”62

În ciuda acestor avertismente, unii credincioși și-au însușit

un fel de obicei de a critica și de a-i vorbi de rău pe alții, obicei despre

care ei cred că reprezintă un comportament normal. Dar lucrurile nu

stau așa! Toată această vorbire de rău este o lucrare a firii pământești

(2 Corinteni 12:20). Ponegrirea este lucrarea diavolului (până și cu-

vântul diavol are sensul de „acuzator” sau „batjocoritor”). Diavolul

este acuzatorul neobosit al copiilor lui Dumnezeu, și el face acest lu-

cru neîncetat: „zi și noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru”

(Apocalipsa 12:10).

Nu Duhul Sfânt este cel care-i conduce pe credincioși să-i vor-

bească de rău pe alții sau să scormonească într-un fel auto-neprihănit

prin greșelile altora, ori să formuleze critici aspre. Scriptura ne învață

faptul că cei credincioși sunt chemați ca, „în cinste, fiecare să dea în-

tâietate altuia” (Romani 12:10). Alegând mai degrabă să arătăm cin-

ste decât să ponegrim sau să criticăm, noi promovăm dragostea și ar-

monia între frați și surori. Permiteți-mi să vă împărtășesc un exem-

plu al acestui principiu pus la lucru.

Biserica noastră a început de la un grup de familii care au ple-

cat din bisericile lor anterioare datorită frustrării legate de multe pro-

bleme netratate și alte chestiuni serioase. Niciuna dintre aceste fami-

lii n-a intenționat să pornească o nouă biserică dar, la un an după

61 Conform cu 1 Corinteni 5:11, un „defăimător” sau ponegritor care nu se pocăiește

trebuie disciplinat de către biserică: „Defăimător” derivă din termenul grecesc loido-

ros: „defăimător, abuziv” (BDAG, 602). Un defăimător vorbește abuziv și răutăcios

despre o altă persoană pentru a răni sau a distruge. Defăimarea este păcat. Unele tra-

duceri redau acest termen prin „ponegrire”. 62 John Blanchard, Truth For Life (Hertfordshire, UK: Evangelical Press, 1986), 305.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 115 =

aceea, ei au început să se întâlnească regulat pentru studiu biblic. Ple-

când de la acea sămânță, a crescut o nouă congregație.

În perioada timpurie, liderii au făcut un legământ între ei să

nu-și critice biserica anterioară, să nu vorbească de rău pe niciunul

dintre membrii ei și să nu ducă nicio formă de război verbal. Ei știau

că atitudinea critică avea să distrugă multe relații în familii (căci unii

membri ai noii bisericii aveau membri de familie care încă participau

la serviciile bisericii anterioare), și putea distruge orice speranță a

unei unități viitoare. Drept rezultat, biserica noastră a demarat într-o

notă pozitivă. În decurs de șapte ani, cele două biserici s-au aflat într-

o părtășie plăcută și au fost în măsură să lucreze alături în slujba

Evangheliei.

Acesta este un bun exemplu al felului în care unitatea poate

fi păstrată sau restaurată atunci când creștinii refuză să se pone-

grească sau să se critice când nu este necesar. Mi se pare un lucru re-

marcabil că m-am alăturat bisericii după ce aceasta se întâlnea deja de

șase ani dar n-am auzit nimic despre despărțirea de biserica anteri-

oară decât după aproape alți doi ani! Acest model de comportament

creștin oferit de primii lideri ai bisericii a creionat atitudinile adec-

vate și comportamentele pentru următoarea generație de lideri, ceea

ce s-a și întâmplat.

2. OPREȘTE-TE DIN A-I JUDECA PE ALȚII

Dan McCartney scria că „ponegrirea și atitudinea de judecată

sunt veri primari”63. De aceea, Iacov interzice atât vorbirea de rău cât

și judecarea nepotrivită a altora:

63 Dan G. McCartney, James, BECNT (Grand Rapids: Baker, 2009), 220.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 116 =

„Nu vă vorbiți de rău unii pe alții, fraților! Cine vorbește de

rău pe un frate, sau judecă pe fratele său, vorbește de rău Le-

gea sau judecă Legea. Și dacă judeci Legea, nu ești împlinitor

al Legii, ci judecător. Unul singur este dătătorul și judecăto-

rul Legii: Acela care are putere să mântuiască și să piardă.

Dar tu cine ești de judeci pe aproapele tău?” (Iacov 4:11-12).

În acest sens, a „judeca” înseamnă a-l condamna nepotrivit și

inutil pe un frate sau soră, prin a-i judeca motivațiile personale sau

aparențele, sau prin a judeca având o atitudine greșită ori pentru un

motiv greșit. Mai înseamnă și să faci afirmații cu titlu de judecată des-

pre altcineva, lucru care nu ține de tine, de autoritatea ta. O astfel de

judecată nedreaptă reprezintă cauza multor conflicte relaționale și a

luptelor din congregație. Așa cum știa foarte bine, Iacov arată că ati-

tudinile aspre de judecată erau un păcat caracteristic fariseilor. El nu

voia să vadă această atitudine auto-neprihănită și condamnatoare

răspândită printre comunitățile proaspete de credincioși cărora le

scria.

A. Nu judeca asemenea fariseilor

Fariseii erau culmea criticii și a vânătorii de greșeli. Lor le plă-

cea să judece aproape pe oricine. Judecățile lor erau pripite, aspre, ne-

gative și lipsite de milă. Erau experți în condamnarea altora pentru

încălcări minore ale Legii, în timp ce ei înșiși, Isus spunea, încălcau

„cele mai însemnate lucruri din Lege” (Matei 23:23). Astfel, ei erau

niște judecători ipocriți, care se grăbeau să găsească greșeli în alții, în

timp ce își ignorau sau minimizau propriile păcate.

Într-unul dintre cele mai cunoscute pasaje din Predica de pe

Munte, Domnul nostru i-a avertizat pe ucenicii Lui împotriva însuși-

rii spiritului de judecată al fariseilor, care era atât de distructiv pentru

familia lui Dumnezeu:

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 117 =

„Nu judecați, ca să nu fiți judecați... De ce vezi tu paiul din

ochiul fratelui tău, și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna

din ochiul tău?... Fățarnicule, scoate întâi bârna din ochiul

tău, și atunci vei vedea deslușit să scoți paiul din ochiul fra-

telui tău” (Matei 7:1, 3, 5).

Isus interzice disprețuirea sau condamnarea altora pentru

eșecurile lor, în timp ce ratăm să ne vedem păcatele grosolane. El nu

dorește ca ucenicii Lui să fie asemenea fariseilor ipocriți, care erau aspri,

critici, lipsiți de milă și auto-neprihăniți, și totuși orbi spiritual față de

propria stare păcătoasă. Totuși, ceea ce ne învață Isus în Matei 7 cu pri-

vire la atitudinea de judecată este adesea înțeles greșit. Atitudinea

răspândită a „refuzului judecății” în societatea occidentală ne face să

credem că orice judecată privitoare la doctrină trebuie respinsă. Noi

nu trebuie să uităm că Evanghelia s-ar pierde în această lume și bise-

rica ar fi asimilată în societatea seculară, dacă noi n-am mai face ju-

decăți potrivite legate de ce este bine și ce este rău, de comportamen-

tul moral și doctrina sănătoasă.

A face distincție între judecata potrivită și cea incorectă poate

fi un lucru confuz dar, pentru a ilustra diferențele între cele două,

doar trebuie să privim la 1 Corinteni 4 și 5 pentru a primi învățătură

în acest sens. Drept răspuns la judecata incorectă a corintenilor față

de misiunea sa și succesul în Evanghelie, Pavel spune: „De aceea să nu

judecăți nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate

la lumină lucrurile ascunse în întuneric, și va descoperi gândurile ini-

milor” (1 Corinteni 4:5). Corintenii nu aveau suficientă cunoștință

sau acces la faptele concrete pentru a judeca motivațiile sau succesul

lui Pavel, așa că, în această situație, ei judecau într-un lucru unde n-

aveau dreptul să judece. Într-o situație diferită, unde judecata era în

mod clar necesară, Pavel i-a mustrat pe corinteni pentru că eșuaseră

să îl mustre pe unul dintre membrii lor pentru un comportament se-

xual imoral (1 Corinteni 5:3, 12-13).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 118 =

Asemenea lui Isus și lui Pavel, Iacov nu interzice „judecata

dreaptă”. El denunță cu fermitate comportamentul păcătos și îi

cheamă pe cititorii lui să se pocăiască. În același timp, el interzice po-

negrirea, vorbirea abuzivă și afirmațiile pline de judecată care nu ne

aparțin de drept, așa încât n-avem calitatea de a face astfel de judecăți

împotriva unui frate sau a unei surori în Hristos.

B. Nu vă judecați unii pe alții pentru chestiuni discutabile

În timp ce se afla acasă în concediu, un misionar s-a văzut

prins în mijlocul unei dezbateri legate de libertatea creștină. Un grup

insista că biserica lor nu trebuia să celebreze Crăciunul, pentru că fu-

sese la origine o sărbătoare păgână și devenise foarte secularizată. Ce-

lălalt grup pretindea că are libertatea de a celebra această sărbătoare,

pentru că nu mai are conotații păgâne. Misionarul a fost forțat să își

spună părerea și, când a făcut-o, a fost pus la zid de grupul de părere

opusă, care l-a declarat drept trădător și învățător fals, nemaifiind bi-

nevenit în biserică. O persoană mânioasă s-a apucat chiar să lanseze

un website unde a enumerat toate păcatele, eșecurile și credințele

aparent eronate ale misionarului, și i-a sfătuit pe oameni să nu-l sus-

țină pe acest misionar.

Experiența acestui misionar nu este deloc nouă. În Roma pri-

mului secol, între creștinii evrei și cei dintre Neamuri s-a iscat o con-

troversă aprinsă cu privire la regulile de dietă, consumul vinului și ce-

lebrarea zilelor sfinte (Romani 14:1-15:13). Creștinii evrei manifes-

tau o atitudine de judecată aspră față de faptul că frații și surorile lor,

care fuseseră convertiți din păgânism, mâncau anumite alimente și

aveau anumite stiluri de viață. Pavel îi descrie pe acești credincioși

evrei ca fiind „slabi în credință” (Romani 14:1)64. Creștinii dintre Nea-

muri acționau și ei greșit, pentru că manifestau dispreț față de legile

64 Prin expresia „slab în credință”, el face referire la faptul că aceștia aveau o înțelegere

deficitară a implicațiilor practice ale Evangheliei harului lui Dumnezeu, în special în

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 119 =

tradiționale de dietă și zilele sfinte ale fraților și surorilor lor evrei. Fi-

ind un grup majoritar, Neamurile au pus o presiune considerabilă

asupra celui minoritar să se conformeze felului lor de gândire. Pavel

îi denumește pe aceștia „tari” în credință (Rom 15:1), datorită înțele-

gerii lor privitoare la implicațiile practice ale Evangheliei harului, ale

vieții noi în Duhul și ale libertății în Hristos. Chiar dacă Pavel a agreat

cu „cei tari” cu privire la chestiunea teologică a mâncărurilor curate

versus necurate (Romani 14:14, 20; 1 Corinteni 8:8), el s-a împotrivit

total comportamentului lor lipsit de dragoste și disprețului arătat celor

care erau diferiți de ei.

Astăzi, creștinii argumentează și se despart plecând de la

chestiuni discutabile, la care Pavel se referă cu termenul de „opinii”

sau „chestiuni îndoielnice”65. Acestea nu sunt doctrine fundamentale

sau chestiuni care țin de eșec moral, precum minciuna, furtul sau

imoralitatea sexuală. Dimpotrivă, ele sunt chestiuni secundare care

țin de conștiința și convingerile personale, precum păzirea Sabatului,

celebrarea Crăciunului, consumul de alcool, dansul, ridicarea mâini-

lor în închinare, agățarea pe perete a pozelor lui Isus, onorarea stră-

moșilor, forma de școlarizare a copiilor, anumite stiluri vestimentare

și ale părului, formele de distracție, alegerile recreaționale, sau chiar

folosirea pâinii dospite sau nedospite la Cină. La fel ca în primul secol,

creștinii de astăzi adesea manifestă atitudini arogante, aspre și pline

de judecată față de cei cu care nu agreează în privința acestor chesti-

uni.

ce privește scrupulozitatea tradițiilor evreiești cu mâncarea kosher și respectarea

anumitor zile sfinte. 65 E dificil să știm precis cum ar trebui traduse ultimele două cuvinte din textul gre-

cesc pentru Romani 14:1 (diakriseis dialogismōn). Traducerea ESV (engleză) este „să nu

vă certați pe simple opinii.” Traducerea NIV

Traduce prin expresia „să nu vă judecați pe chestiuni discutabile”. Este de preferat tra-

ducerea NIV.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 120 =

Este ușor să treci la război și la dezbinare din chestiuni peri-

ferice care țin de stilul de viață sau de practici religioase tradiționale.

Este un lucru urât că unii creștini nu pot să-L laude pe Dumnezeu ală-

turi de frații și surorile lor datorită dezacordurilor privitoare la astfel

de „chestiuni îndoielnice”. Trebuie să ne amintim că „Împărăția lui

Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci neprihănire, pace și bucurie

în Duhul Sfânt... Așadar, să urmărim lucrurile, care duc la pacea și zi-

direa noastră” (Romani 14:17-19).

Unul dintre scopurile Epistolei lui Pavel către Romani a fost

acela de a îndemna la unitate între credincioși evrei și cei dintre Nea-

muri, în ciuda diferențelor lor de stil de viață:

„Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă facă să aveți ace-

leași simțăminte, unii față de alții, după pilda lui Hristos

Isus; pentru ca toți împreună, cu o inimă și cu o gură, să slă-

viți pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. Așa-

dar, primiți-vă unii pe alții, cum v-a primit și pe voi Hristos,

spre slava lui Dumnezeu” (Romani 15:5-7).

Ce mărturie cu privire la adevărul și puterea Evangheliei ar fi

fost ca acei creștini tradiționali evrei și foștii păgâni dintre Neamuri,

acum creștini, să se accepte unul pe altul și să se închine „cu un singur

glas” lui Dumnezeu! Dacă acești creștini evrei s-ar fi separat de cei din-

tre Neamuri, fiecare condamnând cealaltă tabără pentru chestiuni se-

cundare, această atitudine ar fi fost o încălcare a mesajului reconcili-

erii adus de Evanghelie. Dacă Dumnezeu a cerut credincioșilor evrei

și celor dintre Neamuri, în ciuda diferențelor lor istorice și culturale,

să se accepte unii pe alții și să-L glorifice pe Dumnezeu împreună în

închinare, cu cât mai mult se așteaptă El astăzi ca toți credincioșii,

mai tradiționali sau mai puțin tradiționali, să lase deoparte diferen-

țele mărunte și să facă același lucru. Astfel, noi suntem liberi să avem

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 121 =

dezacorduri cu privire la chestiunile „îndoielnice”, dar nu avem liber-

tatea să folosim vorbirea exagerată, inflamatorie, să ne vorbim de rău

unul pe altul, sau să dezbinăm familia lui Dumnezeu.

3. OPREȘTE-TE DIN CERTURI ȘI REPROȘURI

Turnurile World Trade Center din New York au fost constru-

ite în decurs de șase ani, dar distruse în doar 90 de minute pe data de

11 Septembrie 2001. Într-o modalitate asemănătoare, o biserică

poate necesita o viață de om pentru a fi plantată, și poate fi devastată

în doar câteva luni prin focul păcătos al certurilor și reproșurilor.

Reproșurile nu sunt constructive și nici ziditoare pentru fa-

milia lui Dumnezeu. Asemenea unei boli contagioase, reproșurile ge-

nerează conflicte, confuzie și durere, lucruri care se răspândesc rapid

într-un trup al bisericii, până când toți sunt infectați de nemulțumire

și ceartă. J. A. Motyer sublinia că „nu există o modalitate prin care

inima egoistă a omului să preia mai rapid controlul decât prin mași-

năria criticilor.”66 Motyer a continuat spunând că reproșurile sunt

asociate cu „criticile egoiste, exagerările legate de chestiuni mărunte,

nerăbdarea față de lucrurile neînțelese, și indisponibilitatea de a fi

ajutat”67.

Recunoscând efectele distrugătoare pe care le au reproșurile

asupra congregației creștine, Iacov scria: „nu vă plângeți unii împo-

triva altora, fraților, ca să nu fiți judecați: iată că Judecătorul este

chiar la ușă” (Iacov 5:9). Asemenea lui Iacov, Pavel a interzis reproșu-

rile și certurile. El îi mustra pe credincioși, îndemnându-i să facă

„toate lucrurile fără cârtiri și fără șovăieli” (Filipeni 2:14).

66 J. A. Motyer, The Message of Philippians: Jesus our Joy, BST (Downers Grove, IL: IVP,

1984), 131. 67 Ibid., 132.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 122 =

Problemele din biserica din Filipi conduseseră la reproșuri re-

ciproce și, cel mai probabil, la reproșuri îndreptate împotriva liderilor

bisericii. De aceea, Pavel îi avertizează pe cei din biserica din Filipi să

nu acționeze asemenea israeliților, care s-au plâns ba de vreme, ba de

hrană, ba de apă, ba de pustie, ba de căldură, ba de liderii lor68. Repro-

șurile lor nu erau constructive, și nici nu erau făcute adecvat. Dimpo-

trivă, ele exprimau lipsa lor de credință, de recunoștință și răzvrătirea

constantă împotriva celor pe care Dumnezeu îi pusese în autoritate

peste ei.

În plus față de reproșuri, Pavel tratează și problema „întrebă-

rilor fără șir”, expresie care ar trebui mai bine tradusă în Filipeni 2:14

ca „ceartă” sau „argumentare fără rost”69. Reproșurile conduc adesea

la certuri sau argumentări stupide, copilărești. Se pare că filipenii fu-

seseră prinși într-un ciclu de reproșuri și certuri inutile, și că aveau

nevoie de mustrarea lui Pavel pentru a se opri.

La fel cum reproșurile și certurile aproape că-l distruseseră

pe Moise și poporul Israel, și cum amenințau biserica din Filipi, aceste

două vicii îi distrug pe mulți lideri de biserică și distrug multe congregații

și astăzi. Adesea, unul dintre principalele motive pentru care păstorii

și alți lucrători părăsesc lucrarea creștină este că ei nu mai pot suporta

reproșurile inutile și certurile constante din rândul copiilor lui Dum-

nezeu. Așadar, dacă vrem să ne păzim pe noi înșine și bisericile noas-

68 Substantivul „cârteli”, gongysmos, este prezent la plural. Aici este folosit cu sensul de

„reproșuri, neplăceri exprimate prin nemulțumiri” (BDAG, 204). Vezi și Faptele Apos-

tolilor 6:1; 1 Petru 4:9. Forma verbală apare în 1 Corinteni 10:10, care provine din Nu-

meri 14:1-38. 69 „Întrebări”, dialogismos, poate fi tradus și prin termeni precum „dispute” sau „argu-

mentări” (BDAG, 232), sau „sporovăieli”. Se pare că acesta este sensul cerut de context,

chiar dacă este o folosire mai rară a termenului din limba greacă. Cuvântul este pre-

zent la plural, cu sensul de „certuri”, „dispute”. A se vedea și 1 Timotei 2:8 și Luca 9:46

pentru utilizări asemănătoare.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 123 =

tre de acest spirit egoist al reproșurilor și certurilor, trebuie să ne ho-

tărâm, în ascultare simplă de Cuvântul lui Dumnezeu, să facem „toate

lucrurile” fără reproșuri, șovăială și certuri.

La finalul Epistolei lui Pavel către Filipeni, el subliniază mai

multe modalități prin care să biruim păcatul certurilor, al murmură-

rilor și al reproșurilor. El ne încurajează (1) să ne bucurăm întot-

deauna și în toate circumstanțele (Filipeni 4:4), (2) să manifestăm o

toleranță blândă, iertându-i pe ceilalți (v. 5), (3) să practicăm rugăciu-

nea, cu cereri și mulțumiri (v. 6-7), (4) să fim caracterizați de o mul-

țumire evlavioasă în toate circumstanțele (v. 11-12) și (5) să ne gân-

dim la lucrurile bune, la lucrurile de sus (v. 8).

Dacă bucuria, rugăciunea, iertarea, recunoștința spirituală în

toate circumstanțele și gândirea deliberată la lucrurile bune și cerești

i-ar caracteriza pe aceia dintre noi care se cheamă creștini, cât de să-

nătoase ar fi bisericile noastre! Și oare cu cât mai puține conflicte ar

experimenta bisericile noastre ca urmare a acestui fapt!

4. CUM SĂ MUSTRI ȘI SĂ CRITICI CONSTRUCTIV

Chiar dacă nu trebuie să ne vorbim de rău unii pe alții sau să

ne judecăm nepotrivit, există momente când este necesar și legitim să

îndemnăm, să mustrăm, să judecăm și să criticăm constructiv, pen-

tru a corecta o greșeală săvârșită de cineva. Refuzul de a face astfel de

lucruri înseamnă să eșuăm să ne îngrijim de cei pe care îi iubim sau

de care suntem responsabili70. Toate formele de critică sau mustrare,

totuși, trebuie făcute într-o modalitate biblică, așa încât să fie de aju-

tor, nu mai mult să rănească. Din fericire, Biblia ne oferă călăuzire su-

ficientă pentru a face critici constructive și eficiente.

70 Admonestare: Faptele Apostolilor 20:31; Coloseni 3:16. Corectare: 2 Timotei 2:24-

25; 3:16. Mustrare: Marcu 8:33; Luca 9:55; 17:3; 2 Timotei 4:2; Tit 1:9, 13.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 124 =

A. Roagă-te

Orice critică sau mustrare trebuie să fie îmbibată în rugă-

ciune. Fii sigur de faptul că Dumnezeu dorește cu adevărat să te ajute

să știi cum să vorbești și să acționezi în situații dificile, atunci când Îl

cauți. Iacov 1:5 spune: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciu-

nea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără

mustrare, și ea îi va fi dată”. Așadar, înainte de a corecta sau judeca pe

cineva, roagă-te pentru a primi înțelepciune, curaj și tact. Roagă-te ca

Domnul să pregătească cealaltă persoană pentru a primi corecția. Așa

cum spunea Donald Carson, „noi toți am fi mai înțelepți dacă am fi

hotărâți să nu-i asaltăm pe ceilalți oameni, cu excepția rugăciunii, pe

listele noastre.”71

B. Verifică-ți atitudinea și motivațiile

Orice critică sau mustrare trebuie să fie făcută cu atitudinea

corectă și cu motivațiile potrivite. Criticile aduse cu o atitudine de

mândrie, de răzbunare sau mânie, vor răni cealaltă persoană și vor ob-

ține foarte puțin. Criticile trebuie aduse cu o atitudine de smerenie,

care demonstrează roada Duhului Sfânt, și care arată dragoste creș-

tină.

Mai mult, criticile trebuie făcute spre binele celeilalte per-

soane. Dacă doar cauți să-l „pedepsești”, încalci astfel regulile biblice

de bază de comportament creștin. Pavel și-a scris acea severă epistolă

de mustrare a corintenilor „ca să vedeți dragostea nespus de mare, pe

care o am față de voi” (2 Corinteni 2:4). Criticile și mustrările aduse de

el izvorau dintr-o dragoste profundă, părintească, față de corinteni,

nu dintr-o nevoie emoțională de a se răzbuna pentru toată durerea pe

71 D. A. Carson, A Call to Spiritual Reformation: Priorities from Paul and His Prayers

(Grand Rapids: Baker, 1992), 29.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 125 =

care aceștia i-o cauzaseră. Fără îndoială, tot ceea ce el a făcut pentru

corinteni a fost spre zidirea lor (2 Corinteni 12:19).

Înainte să formulăm vreo critică, ar trebui să ne întrebăm

asta: Este oare necesar să comentez critic despre această persoană?

Este oare rolul meu să critic? Am căzut oare într-un obicei păcătos de

a vâna greșeli și de a-i critica pe alții? Oare nu încalcă în vreun fel cri-

ticile mele vreo poruncă a Scripturii (Levitic 19:16)?

C. Vorbește cu blândețe

Orice critică și mustrare trebuie să fie adusă cu blândețe.

Blândețea este o roadă a Duhului Sfânt (Galateni 5:23), iar Noul Tes-

tament subliniază importanța ca noi să îi tratăm pe oameni și proble-

mele lor cu toată blândețea (1 Corinteni 4:21; 2 Corinteni 10:1; Gala-

teni 6:1; Efeseni 4:2; 1 Tesaloniceni 2:7; 1 Timotei 3:3; 6:11; 2 Timotei

2:25; Tit 3:2; Iacov 3:17; 1 Petru 3:4, 16). A fi blând înseamnă să fii

cald, plin de har și calm, nu aspru și combativ. Oamenii nu vor răs-

punde bine la criticile arogante și aspre, dar corecția blândă face ca o

persoană să fie mult mai receptivă în a lua în considerare o schimbare

de gândire sau a inimii.

D. Echilibrează-ți criticile folosind cuvinte de încurajare

Atunci când criticile sau mustrările sunt necesare, gândește-

te cu atenție la cuvintele pe care le folosești. Nu face greșeala să ignori

faptul că „moartea și viața sunt în puterea limbii” (Proverbe 18:21).

Amintește-ți că „cine vorbește în chip ușuratic, rănește ca străpunge-

rea unei săbii, dar limba înțelepților aduce vindecare” (Proverbe

12:18). Cuvintele aspre sau exagerate îi fac pe oameni să întoarcă spa-

tele corecției, pe când cuvintele atent alese aduc calm în cei care sunt

mustrați.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 126 =

Oamenii tind să răspundă bine acelora care îi încurajează pe

calea vieții. Așa cum observa Charles Spurgeon, „mustrarea vine cel

mai bine atunci când este purtată în spate de laudă”. Așadar, este util

să echilibrăm criticile și mustrările cu niște cuvinte de încurajare,

mângâiere, afirmare, laudă și speranță.

În linie cu acest principiu, vedem că, în scrisorile adresate bi-

sericilor din Apocalipsa, Domnul Isus a făcut adesea o laudă înainte

de a aduce o mustrare (2:1-3:22). Pavel face același lucru în epistolele

lui. După disciplinarea furtunoasă și restaurarea unui membru răz-

vrătit, el îi asigură pe credincioșii din Corint că el cunoștea dintot-

deauna faptul că ei aveau să facă ceea ce era bine: „Am o mare încre-

dere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. sunt plin de mângâiere,

îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre... Mă bucur că

mă pot încrede în voi în toate privințele” (2 Corinteni 7:4, 16).

E. Folosește Scriptura pentru a educa

Tot ceea ce avem nevoie în avertizarea, corectarea și mustra-

rea altora este furnizat în Scriptură. Pavel îl informează pe Timotei că

„toată Scriptura” este „insuflată de Dumnezeu” și folositoare pentru

„mustrare” și „corecție” (2 Timotei 3:16). Pe măsură ce creștem în cu-

noașterea Scripturii, suntem mai bine echipați pentru mustrarea și

îndemnarea altora „cu toată blândețea și învățătura” (2 Timotei 4:2).

De asemenea, Scriptura ne va echipa personal pentru sarcina corectă-

rii la fel cum ne echipează pentru „orice lucrare bună” (2 Timotei

3:27).

F. Acceptă criticile din partea altora

Oamenii înțelepți recunosc că ei înșiși pot fi călăuziți greșit

sau pot greși, așa că ei primesc criticile și corecțiile constructive. Car-

tea Proverbelor subliniază în mod repetat acest aspect: „mustră pe cel

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 127 =

înțelept, și el te va iubi! Dă înțeleptului, și se va face și mai înțelept;

învață pe cel neprihănit, și va învăța și mai mult!” (Proverbe 9:8-9; v.

și Proverbe 12:15; 13:10; 15:31; 17:10; 19:25; 25:12).

Trist este că mulți dintre noi întâmpinăm criticile și mustră-

rile foarte defectuos. Datorită mândriei noastre perverse, adoptăm o

atitudine defensivă și suntem foarte sensibili la critici, chiar și atunci

când criticile sunt constructive și întemeiate. Dar nu putem crește și

nu ne putem schimba în asemănare mai mare cu Hristos fără ca alții

să ne corecteze. Afirmând acest principiu, un lider creștin mi-a spus

cândva: „criticii mei au fost cei mai buni profesori pe care i-am avut.”

Dacă trebuie să-i criticăm sau să-i mustrăm pe alții, este la fel

de important ca și noi să fim deschiși să acceptăm mustrarea și criti-

cile din partea altora. Psalmistul David exprimă frumos atitudinea de

smerenie și înțelepciune cu care ar trebui să acceptăm corecția: „Lo-

vească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este binevenită; pedep-

sească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul

meu. Să nu-mi întorc capul de la ea: dar rugăciunea mea se va înălța

într-una împotriva răutății lor” (Psalmii 141:5).

„Să nu ne mai judecăm dar unii pe alții” (Romani 14:13)

Principii cheie de reținut

1. Atunci când ești implicat într-un conflict, păzește-ți limba

ca nu cumva să-i vorbești de rău pe alții sau să fii excesiv de critic.

2. Înfrânează-te de la judecățile inutile, aspre sau auto-nepri-

hănite la adresa altora.

3. Înfrânează-te de la criticile păcătoase și de la certurile pe

lucruri de nimic.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 128 =

4. Critică și mustră potrivit cu principiile biblice.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 129 =

Capitolul 7

CAUTĂ ÎMPĂCAREA

„Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și mustră-l între tine și el sin-

gur. Dacă te ascultă, ai câștigat pe fratele tău” – Matei 18:15

Când credincioșii păcătuiesc unul față de celălalt, acest lucru

dă naștere conflictului și înstrăinării între ei. Ce trebuie să facem când

se petrece așa ceva? Să fugim și să ne alăturăm unei alte biserici? Să

punem mâna pe telefon și să le spunem tuturor cât de rău am fost tra-

tați? Să-i luăm de partea noastră pe prietenii și rudele noastre pentru

a ataca persoana care ne-a greșit? Să păstrăm amărăciune de-a lungul

următorilor 20 de ani? Să angajăm cel mai bun avocat și să-i dăm în

judecată pe toți cei care ne-au deranjat?

N-ar trebui să facem niciunul dintre lucrurile de mai sus.

Cunoscând faptul că ucenicii Lui aveau să păcătuiască unul

împotriva celuilalt și că relațiile frânte trebuiau să fie reconciliate,

Domnul Isus ne-a dat învățături specifice pentru a aborda corect

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 130 =

ofensele la nivel personal. Când am păcătuit împotriva unei alte per-

soane sau când cineva a păcătuit împotriva noastră, nu trebuie să fu-

gim sau să ne ascundem, și nici să ne răzbunăm. Dimpotrivă, trebuie

să luăm inițiativa pentru a repara acea relație.

1. MERGI LA FRATELE PE CARE L-AI JIGNIT

Dacă știi că un frate sau o soră în Hristos are o plângere legi-

timă împotriva ta și este supărat pe tine, trebuie să mergi la acea per-

soană și să te împaci cu ea. Pentru a face foarte clar acest lucru, Dom-

nul Isus spune că, dacă îți amintești că există vreo persoană care să

aibă ceva împotriva ta, trebuie să rezolvi imediat acea problemă.

Chiar dacă ai fi implicat în cel mai serios act de închinare de la templul

din Ierusalim, trebuie să-ți lași jertfa la altar și să-ți rezolvi problema:

„Așa că, dacă îți aduci darul la altar, și acolo îți aduci aminte

că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo înaintea alta-

rului, și du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ți da-

rul” (Matei 5:23-24).

Leon Morris comentează asupra importanței împăcării în în-

vățătura lui Isus:

„Întreruperea unui act atât de serios și solemn subliniază

importanța împăcării… Acel om trebuie să facă orice este

necesar pentru a restaura armonia, căci doar atunci când ar-

monia este refăcută poate să se întoarcă și să-și reia jertfa.”72

72 Leon Morris, The Gospel according to Matthew, PNTC (Grand Rapids: Eerdmans,

1992), 116.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 131 =

În mod clar, încercarea de a ne închina lui Dumnezeu când

relația cu un frate sau o soră este nerezolvată, este un act inacceptabil

înaintea lui Dumnezeu.

John MacArthur observa că „împăcarea trebuie să preceadă

închinarea”73, deși acest principiu nu este practicat foarte des. De

exemplu, să ne gândim la conflictul dintre Carl și Jim, doi oameni de

afaceri creștini care merg la aceeași biserică. Carl, un afacerist influ-

ent în comunitate, îi cere lui Jim, un contractor ce construiește clădiri,

să pună fundația și să construiască elementele esențiale ale unei case

noi. Firma lui Jim își termină treaba, apoi îi trimite o factură lui Carl.

După ce așteaptă vreme de câteva luni plata acelei facturi, Jim îl sună

pe Carl, dar el nu răspunde la apelurile acestuia, și nici nu sună înapoi.

Compania lui Jim traversează acum o perioadă de constrângeri finan-

ciare, așa încât are nevoie de bani pentru a-și plăti angajații. În final,

Carl îi spune lui Jim că nu-l poate plăti întrucât și el trece prin pro-

bleme financiare.

La câteva săptămâni după aceea, Jim descoperă, printr-o se-

rie de evenimente neintenționate, faptul că Carl are bani în conturile

personale de economii și în investiții, dar acesta nu vrea să-și folo-

sească acele fonduri. Când Jim îi spune lui Carl ce a descoperit, Carl

devine mânios. El îl întreabă pe Jim cum a căpătat acele informații, și

refuză să-l plătească pe Jim pe motiv că acesta și-a fi băgat nasul în

problemele sale personale.

La biserică, Carl cântă în cor și participă la întâlnirea de stu-

diu biblic a bărbaților, dar îl ignoră pe Jim. El pretinde că Jim a proce-

dat lipsit de etică și că obligațiile lui de afaceri sunt anulate datorită

stării generale a economiei. Carl pare să nu fie preocupat de învăță-

tura Domnului cu privire la conflictele nerezolvate (Matei 5:23-24).

73 John MacArthur, The MacArthur New Testament Commentary, Matthew 1-7 (Chicago,

IL: Moody, 1985), 296.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 132 =

Pare să nu fie conștient de responsabilitatea de a merge la Jim, pe care

l-a jignit atunci când a refuzat să-l plătească. De asemenea, Carl pare

să nu conștientizeze că închinarea lui nu are preț înaintea lui Dumne-

zeu datorită păcatului lui nemărturisit și a conflictului nerezolvat cu

Jim.

2. MERGI LA FRATELE CARE A PĂCĂTUIT ÎMPOTRIVA TA

Ce se întâmplă cu Jim în această situație? Ce trebuie să facă el,

sau orice alt credincios, când cineva, un frate sau soră, păcătuiește

împotriva lui? Și ce trebuie să facem noi când un alt credincios păcă-

tuiește împotriva noastră? Răspunsul se găsește în învățătura Dom-

nului nostru din Matei 18:15-17:

„Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și mustră-l

între tine și el singur. Dacă te ascultă, ai câștigat pe fratele

tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inși,

pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau

trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii;

și, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine

ca un păgân și ca un vameș” (Matei 18:15-17).

Chiar dacă acest pasaj care tratează păcatul și reconcilierea

este bine-cunoscut, adesea învățătura lui nu este practicată la fel de

conștiincios.

A. O întâlnire între doi frați

Dacă un frate „păcătuiește împotriva” ta74, tu ești cel care tre-

buie să caute împăcarea. Nu trebuie să aștepți ca el să ia inițiativa să

74 Unele manuscrise grecești omit expresia „împotriva ta”. Noul Testament Grecesc

UBS pune aceste cuvinte în paranteză indicând incertitudinea privitoare la existența

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 133 =

vină la tine. Tu trebuie să mergi la el și să-i arăți păcatul75, într-un

efort de a „încerca să-l faci pe cel ce a păcătuit să-și vadă păcatul”76. Te

rog să observi că problema ce trebuie tratată este „păcatul”, nu o sim-

plă tulburare, nu un reproș mărunt sau o neplăcere aparentă cauzată

de un alt credincios.

Conform pasajului, credinciosul căruia i s-a greșit trebuie să

meargă la cel ce a păcătuit și să se întâlnească față în față. Scopul aces-

tei întâlniri private este acela de a rezolva problema, nu de a-l distruge

pe celălalt. Datorită caracterului privat al întâlnirii, fratele sau sora

care a păcătuit este mai ușor de câștigat și este protejat de umilire pu-

blică. Familia bisericii nu trebuie implicată în conflict la această

etapă, lucru care ajută la menținerea păcii și a unității. Gândește-te ce

loc neplăcut ar fi biserica locală dacă orice jignire între frați și surori

sau orice greșeală ar fi trâmbițată în întreaga adunare!

Încălcând în mod direct învățătura Domnului Isus cu privire

la întâlnirile private, față către față, dintre frați sau surori, unii creș-

tini își exprimă reproșurile împotriva altora folosindu-se de internet,

de rețelele de socializare, de bloguri, chat-uri sau e-mail. Dar interne-

tul nu este un substitut valid pentru o întâlnire privată, față în față,

în cadrul căreia cei doi să se vadă unul pe altul, să se audă reciproc și

să fie martorii multor subtilități ale limbajului trupului – toate fiind

parte din misterul prezenței personale. În prezența unei alte per-

soane, comunicarea este îmbunătățită și cealaltă persoană n-ajunge

lor în original. De fapt, nu contează prea mult dacă ele există sau nu. Chiar dacă expre-

sia ar fi omisă, învățătura tot rămâne și se aplică situației când un frate păcătuiește

împotriva altui frate. A se vedea Matei 18:21 și Luca 17:3-4. 75 Expresia „mustră-l între tine și el” („spune-i care este păcatul lui”, cf. lit. eng.,

n.trad.) este tradusă din verbul grecesc elegchō. France comentează astfel: „Nu e ușor

să surprinzi forța lui elegchō de aici într-un sigur cuvânt din limba engleză. Ea include

ideile înrudite de reprimare, de aducere a greșelii la lumină, de încercare de a con-

vinge acea persoană să recunoască faptul că a greșit, și de corectare a acelei greșeli”

(R.T. France, Gospel of Matthew, NICNT [Grand Rapids: Eerdmans, 2007], 689). 76 Morris, The Gospel according to Matthew, 467.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 134 =

să treacă drept atât de rea pe cât ar putea părea într-o dispută înfierată

din spațiul virtual.

Dacă, urmare a acestei întâlniri față în față, fratele care a pă-

cătuit își vede greșeala și se pocăiește, Isus spune că „l-ai câștigat pe

fratele tău”. O victorie a fost câștigată! Un frate în Hristos a fost resta-

urat, păcatul a fost tratat adecvat, frații s-au împăcat, Satana este în-

frânt, unitatea bisericii este protejată și Dumnezeu este onorat.

Este imposibil să conștientizăm pulsul acestui pasaj câtă

vreme nu înțelegem teologia frățietății creștine77. Fiind credincioși în

Hristos, noi suntem membri în familia lui Dumnezeu – frați și surori

reali. Avem același Tată și Frate mai mare, pe Domnul Isus Hristos

(Romani 8:29). Suntem părtași aceleiași vieți, dată de Duhul Sfânt.

Această relație veșnică de familie este mai apropiată decât orice rela-

ție de sânge.

Iată de ce Isus plasează responsabilitatea tratării ofenselor per-

sonale pe umerii fiecărui membru al comunității bisericii, în loc să o pună

pe umerii celor care slujesc „oficial” în biserică. Credincioșii sunt frați și

surori în Hristos și, astfel, au datoria și dreptul de a-și vorbi unul al-

tuia despre greșeli și ofense, pentru a reconcilia relațiile de familie

care au fost rupte prin păcat. În situația noastră ipotetică a conflictu-

lui dintre Jim și Carl, Jim ar fi trebuit să îi ceară lui Carl să se întâl-

nească într-un spațiu privat, conform învățăturii din Matei 18, pen-

tru a rezolva problema neplății pentru munca făcută și pentru a res-

taura unitatea relației lor în Hristos.

77 Evrei 2:10-12, 14,17; 13:1; 1 Petru 2:17. Termenul frate sau soră (ideea de surori

este inclusă în folosirea termenului frate) se găsește de aproape 250 ori în Noul Testa-

ment. Realitatea acestei comunități familiale, puternice, supra-saturează Noul Testa-

ment.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 135 =

Jim și Carl se întâlnesc, dar această întâlnire nu decurge bine.

Carl se concentrează doar pe faptul că Jim a descoperit informații le-

gate de finanțele sale personale, lucru pe care îl consideră lipsit de

etică. El îl acuză pe Jim de faptul că a început să bârfească și că a păcă-

tuit față de el prin a le spune altor oameni despre dezacordul lor fi-

nanciar. Jim insistă pe faptul că Carl a păcătuit împotriva lui prin re-

fuzul de a-i plăti factura, când avea bani să o plătească. Amândoi pă-

răsesc întâlnirea mânioși și frustrați. În mintea lui Carl, problema

este rezolvată și nu mai are nevoie să caute o altă rezolvare. Dar ce tre-

buie să facă Jim?

B. O întâlnire cu martori

În această etapă, mulți oameni aflați în poziția lui Jim ar re-

nunța și n-ar mai dori să aibă nimic de-a face cu ofensatorul. Dar, în

familia lui Dumnezeu, acest lucru e inacceptabil. Păcatul trebuie tra-

tat, iar relațiile de familie trebuie restaurate. Astfel, Isus a spus că,

dacă îi vorbești privat unui frate care a păcătuit împotriva ta, iar

acesta nu te ascultă, trebuie să faci un al doilea pas (Matei 18:15-16).

Cel de-al doilea pas presupune să mergi din nou la ofensator,

de data aceasta însoțindu-te de unul sau doi credincioși, în calitate de

martori și mediatori. Citând din Scripturile Vechiului Testament,

Isus vorbește despre faptul că scopul celei de-a doua întâlniri este ca

„orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori” (Matei

18:16; v. și Deuteronom 19:15; Numeri 35:30; 2 Corinteni 13:1; 1 Ti-

motei 5:19). Această mică delegație are scopul de a păstra problema

expusă unui grup restrâns de oameni.

Indiferent dacă acești oameni sunt sau nu martori oculari ai

greșelii (majoritatea cel mai probabil nu sunt), ei slujesc ca martori în

fața acuzațiilor aduse de credinciosul căruia i s-a greșit și a răspunsu-

rilor ofensatorului. Acești martori nu sunt niște observatori pasivi.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 136 =

Într-un efort de a-l câștiga pe membrul care a greșit, ei adaugă greu-

tate apelului făcut de fratele rănit și fac orice efort pentru a-l ajuta pe

cel ce a păcătuit să asculte și să se pocăiască. Ei acționează în calitate

de mediatori și oferă sfaturi, avertismente și mustrări. Ei ajută am-

bele persoane implicate în conflict să se înțeleagă și asigură dreptatea

și corectitudinea.

În cazul lui Carl și Jim, Jim îi cere unui alt om de afaceri din

biserică și unuia dintre prezbiterii bisericii să i se alăture pentru a-i

vorbi lui Carl pe tema problemei dintre ei. La cea de-a doua întâlnire a

lor, Jim îi spune din nou lui Carl că acesta păcătuiește prin faptul că

nu-i plătește factura și că refuză să agreeze asupra unui calendar de

plăți. Carl răspunde prin a-l acuza pe Jim că este un plângăcios, care

nu înțelege că orice om implicat în afaceri își asumă și unele pierderi.

Din nou, el îl acuză pe Jim de bârfă răutăcioasă și adaugă spunând că

lucrarea făcută de Jim este de proastă calitate. În fața acestei acuzații

false, Jim devine foarte mânios.

Cei doi martori ascultă cu atenție fără a comenta. Apoi ei iau

cuvântul. Ambii martori sunt de acord asupra faptului că, la început,

Carl a păcătuit împotriva lui Jim prin a nu-i plăti factura și arată că

acesta greșește încercând să se scuze prin a căuta greșeli la Jim. De ase-

menea, ei arată faptul că angajații lui Jim suferă ca urmare a refuzului

lui Carl de a plăti ceea ce datorează. Ei îl mustră pe Carl pentru că în-

cearcă să transfere vina asupra lui Jim, și îi sugerează lui Carl să pună

la cale un plan pentru plata lui Jim cât de curând e posibil.

Carl refuză, spunând că firma lui nu-și poate permite să plă-

tească factura. În acest moment, Carl devine agresiv, pretinzând că a

fost rănit profund de către toți cei trei. El amenință că va lua un avo-

cat și că îi va da în judecată pentru daune emoționale și pentru pone-

grire, dacă continuă să facă presiuni la adresa lui.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 137 =

C. O întâlnire publică a bisericii

Următoarea etapă în tratarea unui frate sau a unei surori care

nu se pocăiește este să aducem problema în fața bisericii, așa cum ne-

a învățat Domnul Isus. În decursul acestei întâlniri, martorii și fratele

ofensat trebuie să explice detaliile situației înaintea bisericii. Membrii

bisericii sunt apoi responsabili să facă apel față de fratele ce a păcătuit

ca acesta să se pocăiască.

Dacă, după o anume perioadă de timp, fratele care a păcătuit

nu ascultă de frații și surorile lui și persistă cu încăpățânare în păcat,

trebuie făcut pasul final: acel individ trebuie tratat ca un „păgân și ca

un vameș”. Termenii „păgân” și „vameș” sunt folosiți aici în sensul

negativ, convențional, în care îl foloseau evreii din vremea lui Isus.

Păgânii și vameșii erau excluși din viața socială a evreilor devotați.

Există limite în ceea ce privește lucrurile pe care le o biserică

le poate tolera cu privire la răzvrătirea și păcatul fățiș al unui mem-

bru. Când un membru nu se pocăiește ci persistă în păcat, părtășia cu

acea persoană este întreruptă, iar acea persoană trebuie exclusă din

biserică. Scopul acestei discipline severe este protejarea bisericii lo-

cale de corupție morală și spirituală. De asemenea, ea îl trezește pe pă-

cătos amintindu-i de seriozitatea păcatului, astfel încât „duhul lui să

fie mântuit în ziua Domnului Isus” (1 Corinteni 5:5).

Acesta este raționamentul din spatele mustrării făcute de Pa-

vel la adresa bisericii din Corint pentru nepăsarea dovedită față de pă-

catul grosolan al unui membru, care trăia într-o relație sexuală ilegi-

timă. Scriind cu deplină autoritate apostolică de la Hristos, Pavel îi

spune aceste biserici exact ceea ce trebuie să facă:

„Ci v-am scris să n-aveți niciun fel de legături cu vreunul care,

măcar că își zice „frate”, totuși este curvar, sau lacom de

bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau bețiv, sau

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 138 =

hrăpăreț; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncați. În ade-

văr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră

să judecați pe cei dinăuntru? Cât despre cei de afară, îi judecă

Dumnezeu. Dați afară dar din mijlocul vostru pe răul acela”

(1 Corinteni 5:11-13, subl.)

Când Carl devine și mai încăpățânat, după cea de-a doua în-

tâlnire, Jim face următorul pas al confruntării. Acest lucru necesită

curaj și ascultare, pentru că el știe că Carl va fi mai degrabă predispus

să lupte în continuare, decât să cedeze. Cei doi martori îl însoțesc pe

Jim atunci când acesta se întâlnește cu prezbiterii pentru a-i informa

cu privire la conversația lor cu Carl și cu privire la răspunsul lui plin

de mânie. Toți agreează asupra faptului că, întrucât Carl nu a dorit să

se lase confruntat cu păcatul lui, chestiunea trebuia dusă mai departe

înaintea bisericii.

Unul dintre prezbiteri îl sună pe Carl pentru a-l informa asu-

pra faptului că liderii bisericii aveau să anunțe o întâlnire specială de

duminică seara, pentru a informa biserica legat de încălcarea bunei

credințe în afaceri față de Jim și de atitudinea lui răzvrătită. Apoi prez-

biterul insistă față de Carl să-și schimbe atitudinea și să-și corecteze

comportamentul. Totuși, Carl devine abuziv din punct de vedere ver-

bal. El spune că familia și prietenii lui vor fi la întâlnire pentru a-l

apăra. Amenință din nou cu un proces dacă prezbiterii vor face vreo

acuzație publică împotriva lui. El promite că, atunci când el se va

ocupa de ei, nimic nu va mai rămâne din biserică.

În ciuda posibilității ca biserica să fie târâtă de Carl într-un

urât proces civil, prezbiterii au hotărât că trebuie să onoreze învăță-

tura Domnului din Matei 18. Ei anunță faptul că un caz de disciplinare

va fi prezentat într-o seară de duminică și că toți membrii bisericii tre-

buiau să participe. După deschiderea acelei întâlniri cu rugăciune, ei

au stabilit tonul discuției citind cu glas tare Matei 18 și alte părți ale

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 139 =

Scripturii care tratează comportamentul și atitudinile cristice din

conflicte. Ei subliniază faptul că biserica este „templul lui Dumnezeu”

și că „Duhul lui Dumnezeu” locuiește în ei (1 Corinteni 3:16). Apoi rea-

mintesc congregației că, în calitate de popor sfânt, ei toți trebuie să se

poarte într-o manieră sfântă.

După rugăciunile și îndemnurile de început cu privire la

comportamentul și vorbirea adecvată, Jim și cei doi martori prezintă

problema. Urmează o perioadă de întrebări și comentarii. Pe măsură

ce întâlnirea progresează, devine evident faptul că Carl a greșit pentru

că nu i-a plătit factura lui Jim și că atitudinea și comportamentul lui

față de frații săi sunt păcătoase. Carl nu vorbește, dar unii dintre co-

piii lui iau cuvântul în numele lui, subliniind scuzele și justificarea de

sine a lui Carl.

Congregația primește apoi două săptămâni pentru a apela la

Carl să se pocăiască de păcatul său. În decursul acelei perioade, Carl

primește multe apeluri telefonice și scrisori, care îi cer să-și schimbe

comportamentul încăpățânat. Oamenii de afaceri din biserică îl in-

vită la un prânz pentru a insista pe lângă el, dar Carl și-a angajat deja

un avocat pentru a-i da în judecată pe Jim și biserica pentru hărțuire

și calomnie.

Carl este invitat la următoarea întâlnire. El nu participă, dar

o fac prietenii și rudele. În decursul întâlnirii, prezbiterii citesc Matei

18 și 1 Corinteni 5. Biserica este de acord asupra faptului că aveau de-

a face cu un om nepocăit, un „lacom de bani” și „hrăpăreț” (1 Corinteni

5:11-13), care trebuia exclus din părtășie. Prezbiterii acordă apoi timp

pentru întrebări cu privire la ce înseamnă excluderea din congregație,

în termeni practici.

În decursul acelei săptămâni, Carl primește o scrisoare și o vi-

zită din partea unora dintre prezbiteri, care îi spun că a fost scos din

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 140 =

părtășie, dar că va fi primit cu brațele deschise și cu un duh de bucu-

rie, dacă se pocăiește. Totuși, de-acum înainte, până la pocăința lui, ei

nu vor avea niciun fel de interacțiune socială cu el și nu este binevenit

în biserică. De asemenea, ei îi spun lui Carl că îl vor suna pentru a ve-

dea dacă dorește să se întâlnească cu unii dintre ei pentru a se ruga și

a studia Cuvântul lui Dumnezeu în vederea restaurării acelei relații.

Carl răspunde simplu: „ne vedem la tribunal”.

D. Refuzul disciplinei corective a bisericii

Mulți credincioși nu vor urma pașii necesari pentru tratarea

păcatului nepărăsit și pentru a căuta reconcilierea deplină. Ei refuză

să practice disciplina oficială, de grup, a bisericii, față de un membru

nepocăit — deși Domnul Isus îi învață să procedeze la disciplinare –

pentru că li se pare că este mult prea aspră sau lipsită de dragoste. To-

tuși, aceiași oameni pot refuza să vorbească sau să aibă de-a face cu

vreun frate sau soră în Hristos care le-a rănit sentimentele. Mai de-

grabă vor hrăni o frustrare personală împotriva cuiva sau chiar ar urî

acea persoană, exact lucrul pe care Domnul Isus interzice. Dar aceasta

este ipocrizie!

Etapa finală a disciplinei colective a bisericii este în mod spe-

cial neatrăgătoare, în parte pentru că oamenii au văzut secte extre-

miste și lideri abuzivi care s-au folosit de acest text pentru a-i pedepsi

pe cei evlavioși care se află în dezacord cu ei. Oamenii pot crede că ex-

comunicarea din biserică este un act crud și lipsit de dragoste, dar o

astfel de atitudine reflectă spiritul veacului nostru, nu gândirea lui

Dumnezeu. Realitatea este că orice sector responsabil al societății –

precum armata, poliția, societățile legale și medicale, lumea afaceri-

lor și cea politică – are un cod de disciplină pentru a se proteja de com-

portamentul nepotrivit al membrilor lui și pentru a-și proteja integri-

tatea. Păcatul trebuie tratat întotdeauna, atât personal cât și în con-

gregație, altfel el se va răspândi asemenea drojdiei într-un aluat și va

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 141 =

corupe orice lucru de care se va atinge78. Așadar, pentru a asigura pu-

ritatea morală a bisericii, Dumnezeu cere ca ea să practice disciplina

corectivă. Dumnezeu cere excomunicarea din congregație a păcăto-

sului răzvrătit și care nu dorește să se pocăiască tocmai pentru resta-

urarea lui. Așa cum scria James Denny, „judecata bisericii este instru-

mentul dragostei lui Dumnezeu, iar în momentul în care ea este ac-

ceptată în sufletul păcătos, începe să lucreze ca o forță răscumpără-

toare”79.

Duhul Sfânt îi determină întotdeauna pe cei credincioși să as-

culte de cuvintele lui Hristos. Practicarea cerințelor din Matei 5 și 18

reprezintă un exemplu a ceea ce presupune umblarea în Duhul Sfânt

în viața practică, zilnică, a bisericii (Galateni 6:1). Când refuzăm să

tratăm păcatul și relațiile frânte, problema nu devine decât mai

gravă. Mai mult, când refuzăm să confruntăm păcatul și răzvrătirea

dintre membrii bisericii ce nu vor să se pocăiască, umblăm într-o

neascultare fățișă față de poruncile Domnului nostru. Evanghelia

după Matei se finalizează cu Marea Trimitere (Matei 28:19-20), iar

parte din aceasta înseamnă să-i învățăm pe noii ucenici să asculte de tot

ceea ce Isus a poruncit. Aceasta include și Matei 5 și 18. A nu predica și

a nu practica învățăturile din Matei 5 și 18 înseamnă să nu ascultăm

de învățătura lui Hristos.

3. ASIGURĂ-TE CĂ AI ATITUDINEA CORECTĂ

Când cineva a păcătuit împotriva noastră, duhul de egoism și

mândrie spune: „Să vină el la mine. Să se smerească el înaintea mea. El

78 Teologul Derek Kidner, specialist în Vechiul Testament, face următorul comentariu:

„Ceea ce are nevoie uneori o instituție nu este o reformă, ci excluderea unui membru;

v. Matei 18:17” (Proverbs, TOTC [Downers Grove, IL: IVP, 1964], 148). 79 James Denny, The Second Epistle to the Corinthians, The Expositor’s Bible (New

York: Funk & Wagnalls, 1900), 75.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 142 =

să pledeze iertarea din partea mea. Este problema lui, nu a mea”. To-

tuși, dragostea suferă îndelung (1 Corinteni 13:4). Ea caută binele ce-

leilalte persoane, chiar dacă acea persoană a greșit. Ea caută să-l câș-

tige pe fratele care a greșit, nu să-l zdrobească.

Noul Testament subliniază blândețea ce este necesară în re-

lațiile cu oamenii (v. și 1 Corinteni 4:21; 2 Corinteni 10:1; Efeseni 4:1-

2; 1 Tesaloniceni 2:7; 1 Timotei 3:3; 6:11; 2 Timotei 2:24-25; Tit 3:2;

Evrei 5:2; Iacov 3:27; 1 Petru 3:15-16) și, când avem de-a face cu un

frate sau o soră care a păcătuit, trebuie să fim blânzi, nu aspri sau aro-

ganți. De exemplu, apelează la corintenii rătăcitori „prin blândețea și

bunătatea lui Hristos” (2 Corinteni 10:1). Celor din Galatia el le scria:

„Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care

sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții” (Galateni 6:1).

Așadar, când ne apropiem de un frate sau soră care a păcătuit

sau i s-a greșit, vrem să ne comportăm într-o așa manieră încât îl câș-

tigăm în loc să îl îndepărtăm mai mult. Acțiunile motivate de dra-

goste, blândețe și un spirit de iertare tind să zidească o relație mai de-

grabă decât să o zdrobească. Dacă acțiunile și atitudinile noastre în

decursul unei confruntări a unui frate credincios sunt guvernate de

principiile dragostei, blândeții și iertării, creștem foarte mult posibi-

litatea unui rezultat final favorabil.

Unul dintre motivele pentru care oamenii evită adesea con-

fruntarea păcatelor este că ei nu doresc să fie parte la evenimente ce

pot fi cauzate de confruntările aspre și mânioase. Dar confruntarea

nu trebuie să fie nici urâtă și nici neroditoare.

Când confruntarea este făcută în puterea Duhului Sfânt, cu

tact și blândețe, ea poate fi aducătoare de mângâiere și poate salva vi-

ața spirituală a cuiva. Când căutăm să tratăm relațiile frânte din tru-

pul lui Hristos, trebuie să fim gata să oferim iertarea necondiționat.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 143 =

Iertarea este o virtute extrem de importantă, care ilustrează însăși

esența Evangheliei (Matei 6:12-15; Luca 17:3-4; Efeseni 4:32; 2 Corin-

teni 2:7, 10). Noul Testament exprimă cu claritate standardul lui

Dumnezeu pentru iertare:

• „și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm

greșiților noștri... Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și

Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Dar

dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu

vă va ierta greșelile voastre” (Matei 6:12, 14-15).

• „Și, când stați în picioare de vă rugați, să iertați orice aveți

împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru care este în ce-

ruri, să vă ierte greșelile voastre” (Marcu 11:25).

• „Luați seama la voi înșivă! Dacă fratele tău păcătuiește îm-

potriva ta, mustră-l! Și dacă-i pare rău, iartă-l! Și chiar dacă

păcătuiește împotriva ta de șapte ori pe zi, și de șapte ori

pe zi se întoarce la tine și zice: ,Îmi pare rău!’ – să-l ierți”

(Luca 17:3-4).

• „Iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi

în Hristos” (Efeseni 4:32).

• „Îngăduiți-vă unii pe alții, și, dacă unul are pricină să se

plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat

Hristos, așa iertați-vă și voi” (Coloseni 3:13).

• „Așa că acum, este mai bine să-l iertați, și să -l mângâiați,

ca să nu fie doborât de prea multă mâhnire” (2 Corinteni

2:7; fiind vorba de un frate care a păcătuit dar s-a pocăit

după ce a fost supus disciplinei bisericii).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 144 =

Tatăl nostru ceresc ne-a iertat pe fiecare dintre noi de o dato-

rie pe care n-am fi putut să o plătim vreodată. Cum putem atunci să

refuzăm să îl iertăm pe un credincios care păcătuiește împotriva

noastră? Lipsa de iertare este un păcat de o seriozitate importantă,

care are consecințe grave. Când Isus a spus pilda slujitorului neiertă-

tor, El ne-a avertizat astfel: „Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc,

dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său” (Matei

18:35).

Fără iertare, nu putem lăsa în urma noastră conflictele și să

trăim alături în armonie. Așadar, trebuie să fim pregătiți să îi iertăm

în mod repetat și cu bucurie pe cei care se pocăiesc după ce au păcătuit

împotriva noastră80. Iar când rănim pe cineva din trupul lui Hristos,

trebuie să fim gata să ne mărturisim păcatele și să cerem iertare.

Dacă avem un duh de dragoste, de blândețe și iertare când

tratăm păcatele și ofensele credincioșilor noștri, acest lucru poate

face o diferență uriașă în ce privește răspunsul lor. În cazul lui Jim și

Carl, Jim a arătat dragoste în mod consecvent. El s-a rugat ca Domnul

să-l ajute să acționeze în dragoste și să manifeste roada Duhului. Când

a sunat pentru a-i cere plata acelei facturi, el s-a apropiat de fratele lui

cu un duh de blândețe și de înțelepciune. Martorii care l-au ajutat au

fost de asemenea blânzi, și totuși fermi. Disciplina bisericii a fost la

rândul ei făcută cu dragoste și în adevăr. Membrii bisericii au demon-

strat o preocupare sinceră față de Carl. Ei erau gata să ierte și să-l pri-

mească pe Carl înapoi în părtășie, dacă acesta s-ar fi pocăit.

80 Pentru a înțelege mai bine unele dintre cele mai dificile întrebări legate de iertare,

vedeți Chris Brauns, Unpacking Forgiveness: Biblical Answers for Complex Questions and

Deep Wounds (Wheaton, IL: Crossway, 2008).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 145 =

4. SPUNE ADEVĂRUL ÎN DRAGOSTE ȘI CURAJOS

Când devenim o făptură nouă în Hristos, noi lăsăm deoparte

minciuna, falsitatea, inclusiv minciunile aparent inocente, amăgirea

și jumătățile de adevăr. Mai mult, noi devenim „mădulare unii altora”

în trupul lui Hristos (Efeseni 4:25). Astfel, biserica locală este che-

mată să fie o comunitate în care oamenii își spun adevărul unul al-

tuia: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul, pentru că

suntem mădulare unii altora” (Efeseni 4:25). Atunci când ne mințim

unii pe alții, acest lucru subminează însăși identitatea noastră în

Hristos și relațiile noastre speciale, formate de Duhul Sfânt, cu ceilalți

credincioși.

Învățăturile Domnului Hristos din Matei 5 și 18 ne reamin-

tesc că trebuie să ne spunem adevărul în dragoste și curajos. Chiar

dacă spunerea adevărului poate crea conflicte pe termen scurt, este

mai bine să căutăm sănătatea și unitatea bisericii pe termen lung.

Adevărul spus în dragoste este esențial pentru creșterea noastră, ca

indivizi și ca trup – în asemănare cu Hristos (Efeseni 4:15).

A. Spune adevărul

Fiind credincioși, noi suntem chemați să avem aceeași prețu-

ire pentru adevăr pe care Dumnezeu o are: „Dar Tu ceri ca adevărul să

fie în adâncul inimii: fă dar să pătrundă înțelepciunea înlăuntrul

meu!” (Psalmii 51:6). Dacă un credincios împotriva căruia s-a păcătuit

neagă faptul că ar fi fost jignit cu ceva, atunci aceea este o minciună.

Dar un credincios jignit, care se apropie de cel ce l-a jignit cu blândețe

pentru a trata acea problemă, acționează conform adevărului. Dacă

un credincios care este confruntat cu păcatul refuză să admită, atunci

acel gest al lui este o minciună – o minciună față de acel credincios,

față de ceilalți, și față de Dumnezeu. Dar un credincios care își mărtu-

risește păcatul sau își confruntă păcatul, umblă în adevăr.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 146 =

Din nefericire, adesea preferăm să ascundem o minciună în

loc să aducem la suprafață un adevăr care poate fi deranjant. În fapt,

când Pavel i-a confruntat pe galatenii ce erau conduși într-o direcție

greșită de către falșii învățători, el i-a provocat cu tot curajul să se con-

frunte cu adevărul: „M-am făcut oare vrăjmașul vostru, pentru că v-

am spus adevărul?” (Galateni 4:16). Pavel n-ar fi putut să-i flateze pe

galateni așa cum îi flatau falșii învățători. El îi iubea și le-a spus ade-

vărul cu privire la trista lor stare spirituală. Deși ei nu voiau să audă

acest lucru, acțiunea lui Pavel de a le spune adevărul cu toată compa-

siunea i-a salvat din mâna mortală a unei false evanghelii.

B. Vorbește curajos

Majoritatea oamenilor se tem de confruntare, iar în multe

zone ale lumii abordarea unei alte persoane pentru a-i corecta păcatul

sau pentru a căuta reconcilierea este un lucru evitat cu orice preț. Ca

urmare, poate fi dificil să ascultăm de învățătura lui Hristos: „du-te și

mustră-l între tine și el singur” (Matei 18:15). Dar principiile din Ma-

tei 5 și 18 transcend cultura și se aplică în mod universal trupului lui

Hristos. Asemenea altor învățături ale Domnului Hristos, aceste prin-

cipii sunt contrare așteptărilor noastre și contrare culturii în care

trăim (Matei 5:3, 5, 11-12, 21, 27, 31, 33, 38-48; 6:1-4, 19-21, 24-34;

7:1-5; 10:37-38; 15:11, 18; 18:2-4, 15, 21-35; 22:37-39; 23:5-12).

Practicarea lor va necesita curaj, indiferent de experiențele noastre

personale sau de așteptările culturii în care trăim.

Ai nevoie de curaj să iei inițiativa, să spui adevărul în dra-

goste, să te ridici împotriva culturii sau să te confrunți cu o persoană

mânioasă care refuză corecția. Din fericire, putem avea curaj prin pu-

terea Duhului Sfânt pe care Dumnezeu L-a pus în noi pentru a ne ajuta

să înțelegem și să împlinim voia Lui. Umblarea prin Duhul ne dă curaj

să confruntăm păcatul, spunând adevărul în dragoste.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 147 =

C. Nădăjduiește că vei ajunge la reconciliere

Dacă vom sta în adevăr și dacă acționăm în dragoste pe când

căutăm să rezolvăm conflictele personale, există o nădejde reală că

vom ajunge la reconciliere, la vindecare și la pace în relațiile cu ceilalți

credincioși. Gândește-te, de exemplu, la rezultatul disciplinei bisericii

în cazul descris anterior. Pentru o vreme, lucrurile nu păreau decât că

se înrăutățesc. Carl își angajase un avocat cu ajutorul căruia să cheme

în judecată biserica pentru ponegrirea lui. Datorită lipsei dovezilor,

avocatul a refuzat cazul. Acest lucru l-a făcut pe Carl să fie și mai mâ-

nios. El a început să le spună tuturor celor care aveau să-l asculte fap-

tul că biserica era o sectă și că fusese abuzat de către ea.

Carl a insistat că Jim păcătuise împotriva lui și că prezbiterii

aplicaseră greșit disciplina bisericii. Totuși, copiii lui adulți au înce-

put să conștientizeze că greșiseră atunci când crezuseră minciunile

tatălui lor. Ei și-au dat seama că relația lor cu Domnul fusese afectată

negativ de acea situație. În loc să continue să se complacă în păcatele

tatălui lor, ei l-au confruntat împreună, cu respect.

Motivați de o dragoste autentică pentru tatăl lor, copiii lui

Carl i-au spus că ei aveau de gând să meargă înapoi în biserică și să

ceară iertare pentru păcatele pe care le comiseseră când îi luaseră apă-

rarea. Ei au recunoscut ca familia lor și biserica fuseseră amândouă

rănite de acțiunile și atitudinile păcătoase ale tatălui lor. Ei au spus că

trebuiau să se ridice împotriva comportamentului lui păcătos și auto-

distrugător, și sperau că el va veni să-și mărturisească păcatele și va

căuta împăcarea cu biserica.

Carl a fost șocat de cuvintele auzite din partea copiilor lui, dar

ele au avut un efect profund asupra lui. Au trecut câteva luni, timp în

care Duhul Sfânt a lucrat asupra conștiinței lui. În final, el a cerut o

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 148 =

întâlnire cu prezbiterii bisericii. Aceștia se rugaseră pentru el cu regu-

laritate și au răspuns cu bucurie la cererea lui.

La întâlnirea lor, Carl a recunoscut cu oarecare reținere fap-

tul că acționase „nepotrivit”, lucru care, din nefericire, a fost o atitu-

dine insuficientă, și i-a determinat pe prezbiteri să pună sub semnul

întrebării faptul că el își recunoscuse seriozitatea comportamentului.

Îngrijorați el că ar putea să încerce să-și spele cumva păcatul, prezbi-

terii i-au cerut să specifice păcatele pe care le mărturisea. La început,

Carl a enumerat, destul de deranjat, păcatele lui, dar a văzut că prez-

biterii erau hotărâți să nu treacă mai departe până când el nu-și recu-

noștea în mod clar păcatele și până când nu identifica specific persoa-

nele împotriva cărora păcătuise. În decursul conversației, prezbiterii

l-au văzut pe Carl cum se pocăiește autentic cu privire la realitatea pă-

catelor sale. Apoi s-au rugat cu toții și s-a îmbrățișat cu lacrimi de bu-

curie.

După aceea, Carl și-a plătit din proprie inițiativă datoria față

de Jim. Apoi a fost primit cu bucurie înapoi, în familia bisericii. El a

făcut chiar pași suplimentari pentru a-și reînnoi prietenia cu unii din-

tre prezbiteri, invitându-i la prânz sau la cină și exprimându-și dra-

gostea profundă și respectul pentru ei și pentru curajul pe care l-au

avut când s-au ridicat împotriva amăgirii lui răzvrătite și încăpățâ-

nate. În final, întreg procesul de disciplină a fost o biruință a adevăru-

lui Evangheliei.

„Așa că, dacă îți aduci darul la altar, și acolo îți aduci aminte că fratele tău are

ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo înaintea altarului, și du-te întâi de îm-

pacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ți darul” (Matei 5:23-24).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 149 =

Principii cheie de reținut

1. Ia inițiativa de a reconcilia relațiile oridecâteori intervine

un păcat sau o ofensă care le frânge. Atunci când cineva a păcătuit îm-

potriva ta sau tu ai păcătuit împotriva unei alte persoane, fii tu cel ce

ia inițiativa pentru a aduce împăcarea în acea relație.

2. Practică Matei 5 și 18 prin a merge mai întâi într-un cadru

privat la cel ce a păcătuit. Dacă nu funcționează acest lucru, atunci ia

alături de tine unul sau doi martori și repetă confruntarea. Dacă nici

așa nu dă rezultate, adu problema înaintea bisericii, cu scopul de a

produce pocăința și restaurarea relației.

3. Spune întotdeauna adevărul în dragoste.

4. Fii gata să ierți și să ceri iertare.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 150 =

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 151 =

Capitolul 8

CAUTĂ PACEA

„Așadar, să urmărim lucrurile, care duc la pacea și zidirea noastră”

– Romani 14:19

Imaginează-ți Grace Church, o biserică plantată de un misio-

nar care, din primele ei zile, a fost un grup de oameni certăreți. Con-

flictele de personalitate între familiile de bază și facțiunile care au re-

zultat ca urmare a diferitelor perspective doctrinare au distrus adesea

unitatea și pacea ei. În multe modalități, ea era asemenea bisericii din

Corint din primul secol. Oamenii rămăseseră în acea părtășie în pri-

mul rând datorită faptului că trăiau într-o țară unde creștinii erau o

minoritate și pentru că erau puține alte biserici unde să poată merge.

Vreme de multe luni de zile, biserica fusese implicată într-o

luptă deosebit de ranchiunoasă cu privire la diferitele perspective le-

gate de creație. Părea că biserica este pe punctul de a se dezbina. Apoi,

spre surprinderea tuturor, unul dintre diaconi s-a ridicat la sfârșitul

serviciului de duminică și s-a adresat congregației.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 152 =

Cu o tonalitate blândă, el și-a exprimat frustrarea legată de

atitudinile păcătoase și comportamentele nepotrivite care deveniseră

practica standard când exista orice fel de controversă în biserică. Cel

mai rău era că nimeni, așa cum arăta diaconul, nu făcuse vreun efort

în vederea împăcării. Cu mult curaj, el a citat din memorie următorul

verset: „Dar dacă vă mușcați și vă mâncați unii pe alții, luați seama să

nu fiți nimiciți unii de alții” (Galateni 5:15). Nimeni nu putea nega că

aceste cuvinte vorbeau direct bisericilor. Erau pe punctul de a se dis-

truge unul pe altul prin dezbaterile lor acre.

Răspunsul congregației a fost copleșitor de pozitiv. Toți fuse-

seră răniți de cuvinte mânioase și de acuzații neadevărate. Erau epui-

zați de luptele constante. Știau că ceva trebuia făcut și au recunoscut

călăuzirea Duhului Sfânt prin acest îndemn smerit al diaconului.

Când acesta a sfârșit de vorbit, și alții au început să ofere su-

gestii despre cum ar trebui ca biserica să redescopere starea binecu-

vântată a păcii pe care Dumnezeu voia ca ei să o aibă și cum să se bu-

cure împreună în ea. Cineva a sugerat ca diminețile de duminică să fie

dedicate propovăduirii principalelor pasaje din Biblie care tratează

pacea și împăcarea. Un altul a sugerat întâlniri în grupuri mici în se-

rile de duminică pentru a revedea predicile și pentru a se ruga așa în-

cât să aplice Scriptura la problemele cu care se confruntau. După două

luni de predicare pe tema împăcării și de studiu individual al pasaje-

lor biblice legate de tema păcii, congregația a identificat șapte con-

cepte cheie pe care aveau nevoie să le înțeleagă și să le aplice, dacă bi-

serica lor voia să experimenteze pacea și unitatea.

1. ÎMPĂCIUIREA ESTE BINECUVÂNTATĂ DE DOMNUL ISUS HRISTOS

În 1895, Alfred Nobel a lăsat prin testament o parte a averii

sale pentru premierea oamenilor împăciuitori. Dar, cu mult înainte ca

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 153 =

această lume zdrobită de războaie să înceapă să selecteze indivizi care

să câștige faimosul Premiu Nobel pentru Pace, Isus a anunțat că cei ce

fac pace sunt binecuvântați. În Predica Lui de pe Munte, Isus a confe-

rit împăciuitorilor o recunoaștere cu mult mai valoroasă: „Ferice de

cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu!” (Matei

5:9).

David Turner explică faptul că „această fericire nu constă în

a fi o persoană pașnică în mod pasiv, ci a fi un împăciuitor activ între

oameni”81. Când Isus a spus, „ferice de cei împăciuitori”, El nu se refe-

rea la cei care doar mențin pacea. El se referea la cei care fac pace – la

cei care „pun capăt ostilităților și îi aduc din nou alături pe cei ce s-au

certat”82.

Cuvintele simple ale Domnului Isus arată faptul că împăciui-

rea este o lucrare spirituală binecuvântată de Dumnezeu. În fapt,

Scriptura ne spune că Dumnezeu este „Dumnezeul păcii” (Romani

15:33; 16:20; 2 Corinteni 13:11; Filipeni 4:9; 1 Tesaloniceni 5:23; 2 Te-

saloniceni 3:16; Evrei 13:20) și că Crucea este lucrarea Sa supremă de

împăciuire (Efeseni 2:14-17; Coloseni 1:19-20). Întrucât Tatăl nostru

din ceruri ia în serios împăciuirea, și noi trebuie să o tratăm cu serio-

zitate. Fiind copiii Lui, noi ar trebui să fim împăciuitori, oameni ale

căror gânduri și acțiuni reflectă caracterul și lucrarea Tatălui nostru,

în special atunci când intervine conflictul.

Atunci când congregația Grace Church a început să recu-

noască profunzimea dedicării lui Dumnezeu față de împăciuire, con-

știința lor colectivă a fost trezită la conștientizarea importanței aces-

tui subiect. Spre rușinea lor, ei au recunoscut că nu se rugaseră nicio-

dată pentru pacea bisericii lor! Ei deveniseră experți în argumentare

81 David L. Turner, Matthew, BECNT (Grand Rapids: Baker, 2008), 152. 82 Leon Morris, The Gospel according to Matthew (Grand Rapids: Eerdmans, 1992), 101.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 154 =

și în a se lupta pe subiecte de interes special, dar le lipsea orice abili-

tate de a stimula pacea în relațiile lor individuale sau în comunitate.

Studiul împăciuirii biblice i-a determinat să înceapă să se

gândească și să acționeze ca niște împăciuitori, nu ca niște oameni

care aduc necazul. Schimbările reale au început să se petreacă în felul

în care abordau diferențele dintre ei și în relațiile reciproce. Cuvintele

Domnului Isus adresate ucenicilor Lui au avut un înțeles proaspăt în

urechile lor: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui

Dumnezeu!”

2. ÎMPĂCIUIREA PRODUCE VIEȚI ȘI BISERICI SĂNĂTOASE, SFINȚITE

Membrii Grace Church au fost provocați continuu de ceea ce

învățau din Scriptură. Una dintre predici a fost în mod deosebit de

ajutor pentru ei. Ea s-a concentrat pe textul din Iacov 3:18, unde apos-

tolul îi încuraja pe cei împăciuitori să contribuie cu lucruri bune la co-

munitatea credinței:

„Înțelepciunea care vine de sus este, întâi, curată, apoi pașnică...

Și roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac

pace” (Iacov 3:17-18).

Fiind un cunoscător fin al Vechiului Testament, Iacov cunoș-

tea conceptul evreiesc de shalom, sau pace, care are sensul de „plină-

tate” și de „bunăstare”, atât în viața interioară, individuală, cât și în

viața exterioară, în comunitate. Shalom nu implică doar absența lup-

telor, ci și calitățile pozitive ale mulțumirii, siguranței și bunăstării.

El vorbește despre pacea cu Dumnezeu, despre liniștea interioară,

despre pacea cu celelalte ființe, anume armonia în grup și chiar cu

vrăjmașii, ceea ce presupune încetarea războaielor.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 155 =

Dumnezeu este sursa shalom, iar pacea Lui este una din cele

mai mari binecuvântări de care poporul Lui se bucură. Iacov a dorit

ca aceste congregații creștine evreiești, care experimentau orice, dar

nu pacea, să trăiască shalom. Astfel, folosind ilustrații din agricultură,

El i-a asemănat pe împăciuitori cu acei fermieri care seamănă să-

mânța și privesc înainte, prin credință, la o recoltă bogată.

Spre deosebire de fermierii care seamănă semințele în pă-

mânt, împăciuitorii pun semințele în mințile și inimile fraților lor

credincioși. Ei seamănă semințele „în pace”, nu în mânie, nici din ego-

ism sau cu nerăbdare. În timp, semințele pe care ei le-au semănat pro-

duc o recoltă – o recoltă binecuvântată de vieți și biserici sfințite. „Re-

colta neprihănirii” pe care credincioșii împăciuitori o produc constă

din comportamentul evlavios și neprihănit care este plăcut lui Dum-

nezeu – comportament care este „întâi, curat, apoi pașnic, blând, ușor

de înduplecat, plin de îndurare și de roduri bune, fără părtinire, nefă-

țarnic” (Iacov 3:17). Este acel comportament care reflectă „roada Du-

hului Sfânt” și purtarea cristică. Este acel comportament care păs-

trează armonia între oameni.

Pacea este absolut esențială pentru sănătatea spirituală a

unei biserici locale și pentru creșterea în sfințire la nivel individual.

Într-un mediu caracterizat de războaie și facțiuni beligerante, crește-

rea spirituală este îngreunată. Acolo unde există discordie, frica și ne-

încrederea abundă. Frustrarea, mânia și neliniștea umplu inimile oa-

menilor. Într-o astfel de atmosferă, mărturia Evangheliei este împie-

dicată, iar noii credincioși și copiii devin deziluzionați. Prin contrast,

într-un mediu caracterizat de pace, oamenii, în special noii credinci-

oși și tinerii, progresează spiritual. Acolo unde există pace, ei pot să-și

dezvolte darurile spirituale, pot să slujească altora, pot să crească spre

maturitate și să experimenteze bucuria minunată a Domnului.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 156 =

Într-o lume caracterizată de războaie constante, este oare de

mirare că psalmistul strigă din străfundul ființei sale: „Iată, ce plăcut

și ce dulce este să locuiască frații împreună!” (Psalmii 133:1)? Fie ca

noi toți să fim părtași pasiunii psalmistului pentru pace și unitate în

poporul lui Dumnezeu.

3. ÎMPĂCIUIREA ESTE RESPONSABILITATEA TUTUROR CREDINCIO-ȘILOR

Pe când au continuat în studiul Scripturii, membrii Grace

Church au fost surprinși să descopere că împăciuirea nu este opțio-

nală, ci o poruncă biblică. Noul Testament îi cheamă pe toți credinci-

oșii să trăiască în pace unul cu altul și cu toți oamenii:

• „Să trăiți în pace unii cu alții” (Marcu 9:50).

• „Dacă este cu putință, întrucât atârnă de voi, trăiți în pace

cu toți oamenii” (Romani 12:18).

• „Trăiți în pace [unii cu alții]” (2 Corinteni 13:11).

• „Trăiți în pace între voi” (1 Tesaloniceni 5:13).

Mai mult, ei au învățat că toți credincioșii – nu doar cei în po-

ziții de conducere – sunt chemați să caute pacea într-un mod activ și

intențional:

• „Să urmărim lucrurile care duc la pacea noastră” (Romani

14:19).

• „Urmăriți pacea cu toți” (Evrei 12:14).

• „Să caute pacea, și s-o urmărească” (1 Petru 3:11).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 157 =

• „Fugi de poftele tinereții, și urmărește ... pacea” (2 Timotei

2:22).

• „Pacea lui Hristos, la care ați fost chemați, ca să alcătuiți

un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, și fiți re-

cunoscători” (Coloseni 3:15).

„Pacea”, atât în inimile individuale cât și în comunitatea bi-

sericii, este o roadă a Duhului Sfânt și se află în antiteză cu faptele firii

pământești, care sunt, printre altele, „vrăjbile, certurile, zavistiile,

mâniile, neînțelegerile, dezbinările, certurile de partide” (Galateni

5:20). Pacea, nu războaiele, trebuie să caracterizeze relațiile noastre ca

membri „într-un singur trup”. Așa cum arată Coloseni 3:15, noi am

fost chemați de Dumnezeu să lăsăm ca pacea lui Hristos să dom-

nească în viețile noastre în relațiile noastre unul cu altul, întrucât

suntem „un singur trup” în Hristos. Douglas Moo scria: „fără a sacri-

fica lucrurile principale, credincioșii trebuie să se relaționeze reciproc

într-o modalitate care să faciliteze și să demonstreze pacea pe care

Hristos a obținut-o pentru ei”.83

Așadar, fiecare membru este responsabil pentru pacea și uni-

tatea bisericii locale. Fiecare individ contribuie la rezultatul oricărui

conflict din biserică. Așa cum concluziona un comentator, credincio-

șii sunt „corpul păcii lui Dumnezeu”.84

Noul Testament ne învață, și majoritatea creștinilor știu asta,

că fiecare membru din familia bisericii locale este responsabil pentru

încurajarea, rugăciunea, îndemnul, slujirea, mustrarea, învățarea, zi-

direa, grija și dragostea reciprocă. Dar se pare că nu este atât de bine

83 Douglas J. Moo, The Letter to the Colossians and to Philemon, PNTC (Grand Rapids:

Eerdmans, 2008), 283. 84 William Hendriksen, Exposition of the Gospel According to Matthew, NTC (Grand Ra-

pids: Baker Book House, 1973), 279.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 158 =

cunoscut faptul că fiecare membru este în același timp chemat să „ur-

mărească lucrurile, care duc la pace” (Romani 14:19). Imaginează-ți

ce s-ar întâmpla dacă ai fi parte dintr-o biserică în cadrul căreia fie-

care membru se gândește la sine ca fiind unul dintre membrii acestui

„corp al păcii” aparținând lui Dumnezeu. Fiecare membru ar trata

conflictul prin a gândi și a acționa ca un împăciuitor. Fiecare s-ar stră-

dui să ajungă la o pace sfântă și dreaptă în loc să intre în competiție

unul cu altul pentru câștigarea unei lupte sau pentru zdrobirea tabe-

rei opuse.

Împăciuirea este lucrarea activă și necesară care cere gândire

și efort deliberat. Fiecare biserică din Noul Testament s-a străduit să-

și păstreze unitatea și armonia. Situația nu este deloc diferită în zilele

noastre. În lipsa eforturilor constante de împăciuire, toate bisericile

ar ajunge în final să fie zdrobite de dezbinări sau să trăiască într-un

război perpetuu. Așadar, gestionarea biblică a conflictelor cere ca toți

credincioșii – lideri și credincioși obișnuiți deopotrivă (1 Tesaloniceni

5:13) – să gândească și să acționeze ca niște împăciuitori.

4. ÎMPĂCIUIREA NECESITĂ MEDIERE

La finele seriei de predici pe tema împăciuirii biblice de la

Grace Church, unul dintre predicatori i-a chemat pe toți membrii bi-

sericii să înceapă să acționeze ca niște împăciuitori ai Evangheliei.

Pentru a ajuta la remedierea ostilităților din congregație, el i-a chemat

pe credincioșii mai maturi să acționeze ca mediatori între cei care nu-

și mai vorbeau unii altora. El le-a reamintit că, în calitate de credinci-

oși locuiți de Duhul Sfânt și înarmați cu Cuvântul lui Dumnezeu, ei

trebuiau să fie capabili să-și ajute frații și surorile să-și rezolve majo-

ritatea disputelor85. Apoi el a explicat trei pasaje ale Noului Testament

85 Medierea este un acord voluntar între părțile aflate în conflict și nu este obligatorie,

prin contrast cu arbitrarea, care conduce la un acord obligatoriu legal între părți.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 159 =

care tratează problema împăciuirii: Matei 18:15-17; Filipeni 4:2-3; și

1 Corinteni 6:1-11.

A. Cheamă în ajutor un mediator

Urmând învățăturile Domnului nostru, credincioșii ar trebui

să fie în măsură să rezolve conflictele personale cu ajutorul altor cre-

dincioși. Conform textului din Matei 18:15-17, prima etapă este să te

întâlnești în privat cu credinciosul care te-a rănit pentru a rezolva

conflictul. Dacă acea persoană nu cooperează, atunci trebuie să iei

unul sau doi credincioși ca martori (vezi capitolul 7 pentru o analiză

detaliată a acestui proces). Una dintre responsabilitățile martorilor

este să ajute la medierea între cele două persoane.

Până și cei mai evlavioși și mai dedicați creștini au nevoie de

ajutor pentru a-și rezolva disputele cu alții. De exemplu, Pavel era un

împăciuitor neobosit. Epistola lui către biserica din Filipi a fost un

efort de a ajuta o biserică aflată în conflict. El se adresează în mod spe-

cific către două femei importante din biserică, și care se pare că erau

într-un conflict:

„Îndemn pe Evodia și îndemn pe Sintichia să fie cu un gând

în Domnul. Și pe tine, adevărat tovarăș de jug, te rog să vii în

ajutorul femeilor acestora, care au lucrat împreună cu mine

pentru Evanghelie” (Filipeni 4:2-3).

Aceste femei aveau nevoie de un mediator care să facă pasul

înainte pentru a le ajuta să se împace și să rezolve diferențele dintre

ele. Așadar, Pavel a chemat un credincios din acea congregație, fără a-

i da numele, care să se implice și să le ajute pe aceste femei evlavioase

„să fie cu un gând în Domnul”. Atâta vreme cât oamenii sunt în con-

flict, ei au nevoie de împăciuitori care să medieze.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 160 =

B. Apelează la trupul bisericii pentru înțelegere și ajutor.

Se pare că un credincios din biserica din Corint l-a tratat ne-

potrivit sau l-a înșelat pe un altul de bani, proprietăți sau salariu. Pen-

tru a rezolva disputa, creștinul căruia i se „greșise” l-a dus pe cel ce se

presupune că înșelase la tribunal. Când Pavel a auzit de această situa-

ție, a fost uluit. Refuzând să creadă acest lucru, el a exclamat: „Dar un

frate se duce la judecată cu alt frate, și încă înaintea necredincioșilor!”

(1 Corinteni 6:6). David Garland surprinde dezgustul lui Pavel la con-

statarea situației: „frați creștini s-au năpustit împotriva altor frați

creștini, adoptând o atitudine de dușmănie în loc să fie caracterizată

de dragoste și lepădare de sine.”86

Pavel a mustrat aspru dorința lor de a căuta ajutor la cei dina-

fară în ce privește rezolvarea disputelor interne. În fapt, el întreabă

ceva de genul: „Sunteți incompetenți să judecați situații atât de sim-

ple? Cum este posibil ca niciunul dintre voi să nu fie suficient de înțe-

lept pentru a rezolva o dispută între frați?” În lumina faptului că sfin-

ții vor judeca într-o zi lumea și pe îngeri, Pavel consideră acest caz un

aspect mărunt, pe care biserica ar trebui să fie în măsură să-l judece.

Mai mult, el a subliniat că „Chiar faptul că aveți judecăți între

voi, este un cusur pe care-l aveți” (1 Corinteni 6:7). Pentru Pavel, a-l

duce pe un alt credincios la judecată înaintea necredincioșilor repre-

zintă o înfrângere spirituală și morală completă pentru ambele părți,

indiferent cine câștigă și cine pierde. Cel care a păcătuit împotriva ce-

luilalt este greșit, cel care îl duce pe acesta la tribunal este greșit, iar

biserica greșește pentru că nu oprește o astfel de încălcare a frățietății

creștine.

86 David E. Garland, 1 Corinthians, BECNT (Grand Rapids: Baker, 2003), 208.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 161 =

Un motiv pentru care vedem o proliferare a proceselor în in-

stanță între credincioșii din anumite țări occidentale ține de faptul că

bisericile locale nu mai predică și nu mai oferă modele ale medierii

creștine așa cum ar trebui. Probleme care sunt reminiscențe ale situ-

ației din Corint provin în realitate din probleme adânc înrădăcinate

spiritual și pe care niciun tribunal civil nu le poate rezolva. Creștinii

pot să-și angajeze cei mai buni avocați pe care și i-ar putea permite,

să-și ducă disputele în tribunal și să beneficieze de pe urma judecății

unui procuror expert, dar fără a trata vreodată problema urii, a mâ-

niei, a egoismului sau a mândriei. Problema nu ține de insuficienta

arbitrare sau de lipsa unei judecăți profesioniste. Problema reală le-

gată de rezolvarea disputelor prin intermediul tribunalelor este una

spirituală: dorințele firii pământești încă stăpânesc inimile și mințile

noastre, n-au fost confruntate în mod onest, și nu ne-am pocăit de ele

înaintea unui Dumnezeu sfânt.

Așadar, prima chestiune care ține de împăciuire constă din a

examina și trata atitudinile păcătoase ale inimii. Așa cum spunea

Domnul nostru:

„Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele ...

ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies

dinlăuntru, și spurcă pe om.” (Marcu 7:21-23).

5. ÎMPĂCIUIREA ESTE O LUCRARE CURAJOASĂ ȘI GREA

Mulți dintre credincioșii de la Grace Church au mărturisit că

îi vedeau în trecut pe împăciuitori ca pe niște oameni care caută com-

promisuri, care sunt lași și slabi. Totuși, ei au ajuns să înțeleagă faptul

că împăciuirea creștină n-are de-a face cu ignorarea problemelor, cu

dorința ca ele să dispară sau cu negocierea unui compromis anormal.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 162 =

Ea nu caută împăcarea cu orice preț. Împăciuirea creștină este o lu-

crare dificilă, jertfitoare, care trebuie ghidată de adevărurile Scriptu-

rii.

Viața lui Pavel ne oferă un model de împăciuire creștină. El a

recunoscut Evanghelia ca fiind deopotrivă „cuvântul adevărului” și

„Evanghelia păcii” (Efeseni 1:13; 6:15). Când compromisul era o mo-

dalitate acceptabilă de acțiune pentru a-i ajuta pe credincioși să tră-

iască alături în armonie, el a fost gata și dornic să facă acel compromis

(Faptele Apostolilor 16:3; 21:20-26; 24:17-18; 1 Corinteni 9:20-23).

Dar când adevărurile Evangheliei și Cuvântul lui Dumnezeu au fost

puse în joc, Pavel nu era dispus să facă compromisuri cu privire la ade-

văr sau să facă pace cu cineva, chiar dacă ar fi fost prieteni (Faptele

Apostolilor 15:1-2; Galateni 2:4-5, 11-14). El n-avea să cedeze nici mă-

car un cm de teren în fața vrăjmașilor Evangheliei.

Pavel a înțeles că pacea și unitatea nu pot exista separat de

adevărul Evangheliei. A compromite Evanghelia adevărului însemna

să pierdem acel lucru care creează unitatea și pacea noastră:

„Când trebuie luată o hotărâre între unitate și adevăr, unita-

tea trebuie să se supună adevărului, căci este mai bine să fim

divizați de adevăr, decât uniți în eroare. Noi testăm biserica

prin adevăr, nu adevărul prin biserică. Apostolii au judecat

comunitatea creștină prin norma revelației divine.”87

Asemenea Domnului său, Pavel a confruntat păcatul fără ezi-

tare. El n-a ascuns problemele și păcatele sub preș, pentru a declara

pacea când nu era niciun fel de pace. El a luat în serios păcatele care

distrugeau pacea.

87 Edward John Carnell, The Case for Biblical Christianity (Grand Rapids: Eerdmans,

1969), 27.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 163 =

Când Isus a curățat templul și i-a alungat pe schimbătorii de

bani, El a adus pacea în închinarea de la templu. El a restabilit bunăs-

tarea spirituală în poporul legământului lui Dumnezeu (Ioan 2:13-

17). Într-o modalitate asemănătoare, Pavel s-a implicat adesea în con-

flicte cu falșii învățători, care semănau discordie și dezbinări în popo-

rul lui Dumnezeu. De exemplu, când Pavel și Barnaba s-au împotrivit

învățătorilor mincinoși care începeau să predice o evanghelie cen-

trată pe Lege în biserica nouă din Antiohia, ei, alături de apostolii și

prezbiterii din Ierusalim, au formulat o declarație scrisă legată de li-

bertatea Neamurilor de a nu păzi Legea evreiască (Faptele Apostolilor

15:1-2, 6-35). Eforturile lor de a stopa învățătura falsă au adus pacea

și bunăstarea în biserici (Faptele Apostolilor 15:31).

Ca unul care s-a străduit într-un fel jertfitor pentru adevăr și

pace, Pavel știa bine care era costul dureros și personal pe care trebuia

să-l plătească în stabilirea și menținerea adevăratei păci într-o lume

ostilă. Paul Rees descrie atitudinea lui Pavel față de împăciuire în felul

următor: „Când unitatea bisericii era frântă, și inima lui era zdrobită.

Când unitatea era întărită, sufletul lui cânta”.88

6. ÎMPĂCIUIREA PREȚUIEȘTE UNITATEA TRUPULUI LUI HRISTOS

Chiar dacă împăciuirea este o lucrare dificilă – emoțional,

mental și spiritual – sacrificiile pe care le facem în vederea obținerii

păcii nu vor ajunge vreodată să egaleze prețul infinit pe care Hristos

l-a plătit pentru a crea omul cel nou din evrei și Neamuri uniți într-un

singur trup al Său (Efeseni 2:11-22). Pe măsură ce membrii Grace

Church au început să înțeleagă importanța lucrării unificatoare și îm-

păciuitoare făcută de Hristos pe cruce, ei au început să prețuiască uni-

88 Paul S. Rees, The Adequate Man: Paul in Philippians (Westwood, NJ: Revell, 1959), 40.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 164 =

tatea și lucrarea de împăciuire într-o nouă modalitate. Această do-

rință este exact ceea ce Domnul nostru s-a rugat cu doar câteva ore

înaintea morții Sale. El s-a rugat ca toți copiii Lui să devină una și ca

această unitate să se manifeste vizibil înaintea lumii:

Și mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în

Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu,

Tată, ești în Mine, și Eu în Tine; ca, și ei să fie una în noi, pen-

tru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava,

pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și noi sun-

tem una, - Eu în ei, și Tu în Mine; - pentru ca ei să fie în chip

desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, și că

i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17:20-23).

Atât de importantă este această unitate, încât Pavel insistă

înaintea credincioșilor evrei și a celor dintre Neamuri care erau con-

fruntați cu tensiuni sociale între ei, îndemnându-i să „caute să păs-

treze unirea Duhului, prin legătura păcii” (Efeseni 4:3). Termenul gre-

cesc tradus prin „căutați” este un cuvânt puternic, ce poate fi tradus

prin „faceți orice efort”, „străduiți-vă”, „fiți zeloși”, „fiți sârguincioși”

sau „fiți conștiincioși”.89 Pavel le-a reamintit acestor credincioși că:

„Este un singur trup, un singur Duh, după cum și voi ați fost

chemați la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur

Domn, o singură credință, un singur botez. Este un singur Dumnezeu

și Tată al tuturor, care este mai pe sus de toți, care lucrează prin toți și

care este în toți” (Efeseni 4:4-6).

Pavel nu-i îndeamnă pe credincioși să creeze ei unitatea. Uni-

tatea despre care Pavel vorbește este acel singur trup al lui Hristos, bi-

serica. Ea este creată de Duhul Sfânt, nu de noi. Chemarea noastră este

aceea de a păstra, de a proteja și de a menține unitatea care există deja.

89 „Străduință”, spoudazō: „a fi zelos/sârguincios, a face efort susținut, a face orice

efort, a fi conștiincios” (BDAG, 939).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 165 =

Noi trebuie să nu precupețim niciun efort și să protejăm unitatea glo-

rioasă a Duhului care este descrisă în versetul 2:

„să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea, pe care ați

primit-o, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răb-

dare; îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste” (Efeseni 4:1-2,

subl.)

7. VIRTUȚILE ÎMPĂCIUIRII

Lucrarea de împăciuire constă din păstrarea și protejarea

„unirii Duhului în legătura păcii”. Felul în care trebuie să facem

această lucrare este prescris în mod clar în Cuvântul lui Dumnezeu.

Ea trebuie făcută într-o modalitate specific creștină, „cu toată smere-

nia și blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduiți-vă unii pe alții în

dragoste” (v. și Coloseni 3:12-15). Aceste virtuți sunt roadele Duhului

și, fără aceste calități cristice, noi n-am putea păstra și proteja „unirea

Duhului” sau să acționăm ca și cum am fi „armata păcii lui Dumne-

zeu”.

Noi nu putem păstra „unirea Duhului” prin a acționa aspru

sau arogant în relațiile cu oamenii. Nu putem păstra „unirea Duhului”

printr-un spirit nerăbdător sau condamnator, de superioritate și dis-

preț față de alții, sau printr-o lipsă a compasiunii. Acestea ar fi fapte

ale firii pământești și ar conduce doar la lupte și dezbinări. De aceea,

înaintea lui Dumnezeu contează foarte mult cum îi tratăm pe oameni.

Așadar, împăciuitorii cristici pun, cu smerenie, binele altora

mai presus de interesele proprii. Ei îi tratează pe oamenii dificili cu o

voce și o mână blândă. Ei acționează în dragoste lepădându-se de sine

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 166 =

pentru a rezolva probleme și pentru a uni poporul lui Dumnezeu. Ei îi

tratează oamenii cu răbdare, suportându-i în dragoste.90

Împăciuitorii cristici, conduși de Duhul Sfânt, își controlează

și-și stăpânesc patimile distructive ale mâniei și limbii așa încât să

vorbească cu har și adevăr pentru a aduce dreptate, vindecare și uni-

tate celor aflați în conflict. Ei manifestă o îndemânare deosebită în a

asculta și în a se lepăda de sine.

Împăciuitorii călăuziți de Duhul Sfânt acționează în credinci-

oșie față de adevărurile Evangheliei și ale Cuvântului lui Dumnezeu.

Ei echilibrează adevărul și harul în felul în care îi tratează pe oameni

și problemele lor. Ei manifestă înțelepciunea de sus, care produce pu-

ritatea inimii și a gândirii, o rațiune suavă, blândețe, îndurare, since-

ritate și pace.

George Verwer, fondatorul și fostul director al Operation Mo-

bilization, o organizație misionară mondială, predica în sute de bise-

rici în fiecare an. Atunci când a fost întrebat ce anume a observat în

bisericile pe care le-a vizitat peste tot în lume, el a spus următoarele:

„Să vezi o biserică unde domnește pacea este ca și cum ai ajunge într-

o oază într-un plin deșert”. Ce comentariu privitor la lucrarea de îm-

păciuire creștină! Avem mult de lucru!

În decursul timpului, Grace Church a îmbrățișat viziunea bi-

blică a împăciuirii. Credincioșii ei au încă multe de învățat și de apli-

cat, dar au fost hotărâți ca, prin ajutorul Duhului Sfânt, să facă schim-

bări în modalitatea lor dezbinătoare și certăreață de a se purta. Ei au

90 F. J. A. Hort comentează despre Pavel spunând că „în fiecare din cele 9 epistole adre-

sate bisericilor, el face ca pacea lui Dumnezeu să fie standardul suprem la care aceștia

să tânjească, iar mijlocul cuprinzător de atingere al lui este perpetua dragoste jertfi-

toare de sine” (The Christian Ecclesia [1897; repr. ed. London: Macmillan, 1914], 123).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 167 =

făcut și fac un efort sârguincios de a „păstra unirea Duhului prin le-

gătura păcii”. Ei devin tot mai mult o biserică unde pacea domnește,

o oază în deșert. Fie ca și biserica ta să caute să devină o astfel de oază.

„Fiți cu un cuget, trăiți în pace, și Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi” (2

Corinteni 13:11).

Principii cheie de reținut

1. Când se află într-un conflict, fiecare credincios este chemat

să caute pacea într-un mod intențional și activ.

2. În conflict, caută ajutorul și medierea din partea trupului

bisericii, nu din partea tribunalelor seculare.

3. Fă orice efort de a ocroti și păstra „unirea Duhului prin le-

gătura păcii”.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 168 =

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 169 =

Capitolul 9

ÎNFRUNTĂ-I PE ÎNVĂȚĂTORII FALȘI

„Dacă învață cineva pe oameni învățătură deosebită, și nu se ține de cuvintele

sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos ... este plin de mândrie, și nu știe ni-

mic: ba încă are boala cercetărilor fără rost și a certurilor de cuvinte, din care se

naște pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, zadarnicele ciocniri de vorbe

ale oamenilor ...” – 1 Timotei 6:3-5

Motivați de Satana și de forțele lui demonice (2 Corinteni

11:3, 13-15; Efeseni 6:11-12; 1 Timotei 4:1-2), învățătorii falși au

creat dumnezei contrafăcuți și teologii false de la începutul istoriei

omenirii. Pavel avertizează asupra faptului că învățătorii falși „fac

dezbinări” (Romani 16:17; v. și Iuda 19; 1 Timotei 6:4; Tit 1:11; 3:9).

Iuda vorbește despre această problemă în felul următor: „Ei sunt aceia

care dau naștere la dezbinări, oameni supuși poftelor firii, care n-au

Duhul” (jude 19). Falșii învățători sunt niște lupi care despart și devo-

rează turma.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 170 =

Ce trebuie să facă credincioșii când învățătorii mincinoși le

atacă congregațiile? Am putea fi ispitiți să fugim de aceștia, să le fa-

cem concesii așa încât să putem lucra împreună în unitate, să-i pri-

mim ca pe frați, să ne implicăm în dezbateri cu ei, sau să rămânem

tăcuți și să așteptăm intervenția lui Dumnezeu. Dar, dacă vrem să

avem răspunsul corect la această întrebare, trebuie să privim în Cu-

vântul lui Dumnezeu. Scriptura ne oferă învățături specifice, spre

protejarea noastră, care ne arată cum să îi tratăm pe învățătorii min-

cinoși, care sunt niște experți în semănarea confuziei și a conflictelor.

Felul în care trebuie să îi tratăm pe falșii învățători ai Evangheliei este

destul de diferit de felul în care trebuie să tratăm dezacordurile legi-

time față de alți credincioși din familia bisericii. Haideți să explorăm

învățăturile specifice ale Noului Testament pe această temă.

Pentru a înțelege mai bine natura insidioasă a falșilor învăță-

tori și pentru a ilustra procesul credincioșiei și al aplicării practice a

învățăturii Noului Testament la această problemă, vom folosi exem-

plul fictiv al lui Wolfgang, un misionar german din India. Wolfgang

era un om blând, cu inimă largă, care avea darul special al învățării

rapide a limbilor străine și al adaptării la alte culturi. Oamenii îl iu-

beau, iar noii credincioși din India i-au urmat cu sârguință exemplul

de evanghelizare, lucru care a dus la formarea multor noi biserici.

După ani de lucrare dificilă, Wolfgang s-a întors în Germania

pentru a se odihni și pentru a se îngriji de sănătatea lui. În timp ce

acesta era departe, misionari din alte părți din India au vizitat noile

biserici. Unii dintre aceștia erau vorbitori convingători, mai convin-

gători decât Wolfgang, dar ei propovăduiau o falsă evanghelie. Chiar

dacă Wolfgang îi avertizase în mod repetat și cu insistență pe cei din

biserici de amenințarea și pericolul învățătorilor mincinoși, credinci-

oșii n-au pus la inimă avertismentele lui. Aceștia n-au conștientizat

că predicatorii care îi vizitau veniseră pentru a distruge bisericile nou

formate.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 171 =

1. AVERTIZEAZĂ-I PE TOȚI CREDINCIOȘII CU PRIVIRE LA ÎNVĂȚĂ-TORII FALȘI

În decursul lucrării Sale pământești, Domnul Isus, Bunul Păs-

tor, i-a avertizat în mod repetat pe ucenicii Lui cu privire la învățătu-

rile dăunătoare și metodele subtile folosite de învățătorii falși (Matei

7:15; 16:6, 11-12; 24:5, 11, 23-24; Marcu 8:15; 13:22; Luca 6:26; 12:1).

„Păziți-vă de prorocii mincinoși. Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi,

dar pe dinlăuntru sunt niște lupi răpitori” (Matei 7:15). Autorii Nou-

lui Testament au continuat să scrie pe această temă, aducând avertis-

mente neobosite cu privire la învățătorii mincinoși și doctrinele lor

distructive.

Pavel le scria convertiților săi îndrăgiții din cetatea Filipi:

„Căci v-am spus de multe ori, și vă mai spun și acum, plângând: sunt

mulți, care se poartă ca vrăjmași ai crucii lui Hristos” (Filipeni 3:18).

La rândul lui, Petru avertiza: „În norod s-au ridicat și proroci minci-

noși, cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura pe

furiș erezii nimicitoare... În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvântări

înșelătoare, să aibă un câștig de la voi” (2 Petru 2:1, 3). Iar Ioan își

avertiza cititorii să nu fie atât de creduli: „Preaiubiților, să nu dați cre-

zare oricărui duh; ci să cercetați duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu;

căci în lume au ieșit mulți proroci mincinoși” (1 Ioan 4:1). Mesajul lor

este clar: credincioșii au nevoie de avertismente continue să se pă-

zească împotriva amăgirilor subtile ale învățătorilor mincinoși.

Probabil că cel mai ferm avertisment cu privire la învățătorii

falși se găsește în cuvintele de despărțire ale lui Pavel față de prezbi-

terii din Efes:

„Știu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi

răpitori, care nu vor cruța turma; și se vor scula din mijlocul

vostru oameni, care vor învăța lucruri stricăcioase, ca să

tragă pe ucenici de partea lor. De aceea vegheați, și aduceți-

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 172 =

vă aminte că, timp de trei ani, zi și noapte, n-am încetat să

sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi” (Faptele Apostolilor

20:29-31).

Învățătorii falși nu sunt niște caricaturi ale unor drăcușori

roșii cu capete încornorate. Ei sunt oameni reali. Unii sunt profesori

distinși la universități prestigioase, alții autori ai unor cărți teologice,

sau vorbitori populari, cu idei revoluționare. Alții sunt păstori în bi-

serici influente. Cel mai adesea, învățătorii mincinoșii sunt oameni

plăcuți, inteligenți și șarmanți. Ei par să fie „apostoli ai lui Hristos”

sau „îngeri de lumină” (2 Corinteni 11:13-14), dar învățăturile lor

scot la iveală faptul că nu sunt așa. Aceștia creează haos și conflict în

poporul lui Dumnezeu. Ei conduc milioane de oameni pe căi greșite,

redefinind cu viclenie credința creștină într-un fel în care să nege ade-

văruri esențiale ale Evangheliei. Astfel de învățători nu pot fi tolerați

și cu ei nu se poate face vreun compromis.

A fi amăgit de un învățător fals nu este un lucru atât de ușor

pe cât își imaginează oamenii. Aceștia sunt experți în a amesteca ade-

văruri prețioase și erori grosolane în modalități care sunt dificil de

identificat până și de către teologi. Iată de ce Biblia îi denumește în

mod repetat amăgitori, mincinoși și oameni cu mintea coruptă.

Acesta este motivul pentru care Pavel, Petru și Ioan le rezervă cel mai

sever limbaj și cele mai aspre acuzații celor care sunt învățători min-

cinoși ai Evangheliei. Asemenea bunului păstor, noi trebuie să îi aver-

tizăm în mod continuu pe oameni că învățătorii falși „vin la voi îm-

brăcați în haine de oi, dar pe dinlăuntru sunt niște lupi răpitori”.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 173 =

2. EVITĂ-I PE ÎNVĂȚĂTORII FALȘI

Fiecare credincios trebuie să fie veghetor în a-i recunoaște pe

învățătorii falși și în a-i evita. Wolfgang urmase cu credincioșie exem-

plul lui Pavel, care îi avertizase pe credincioșii din Roma să vegheze în

privința învățătorilor falși și să-i evite:

„Vă îndemn, fraților, să vă feriți de cei ce fac dezbinări și tulbu-

rare împotriva învățăturii, pe care ați primit-o. Depărtați-vă de

ei. Căci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru,

ci pântecelui lor; și, prin vorbiri dulci și amăgitoare, ei înșală ini-

mile celor lesne crezători” (Romani 16:17-18, subl.).

Așa cum spunea Robert Haldane, un comentator biblic, „ni-

ciun avertisment nu trebuie tratat cu mai multă vigilență ca acesta

[evitarea falșilor învățători]”91. În termeni practici, acest lucru în-

seamnă că nu trebuie să participăm la studiile lor biblice sau să mer-

gem în casele lor pentru părtășie sau prietenie. Nu trebuie să-i primim

cu bunăvoință în casele noastre, cu ospitalitate (2 Ioan 10-11). Nu tre-

buie să le oferim posibilitatea de a da învățătură, întrucât, odată ce ei

se află într-o biserică, o vor lua în stăpânire asemenea unei buruieni

adânc înrădăcinate, care nu mai poate fi smulsă cu ușurință. Oride-

câteori este posibil, trebuie să intrăm îi evităm pe învățătorii falși.

În anumite cazuri, învățătorii falși nu pot fi evitați, dar dez-

baterile lor lipsite de sens trebuie evitate. Învățătorii falși pe care Ti-

motei îi confruntase erau niște oameni argumentativi, și astfel a

ajuns să fie prins în discuții speculative fără sens. De aceea, Pavel îl

îndeamnă pe Timotei: „ferește-te de întrebările nebune și nefolosi-

toare” (2 Timotei 2:23). Pavel dorea ca Timotei să evite să fie târât în

91 Robert Haldane, Exposition of the Epistle to the Romans (Edinburgh: Oliphant, 1874),

642.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 174 =

dezbateri care ar fi alimentat conflictul și controversele (v. și 1 Timo-

tei 4:7; 6:20; 2 Timotei 2:16; Tit 3:9). El respingea dezbaterile pentru

că acestea ar fi conferit învățăturilor și ideilor false o credibilitate ne-

meritată.

Sub aspect pozitiv, în loc să argumenteze în fața învățătorilor

falși, Pavel l-a învățat pe conlucrătorul său Timotei „să propovădu-

iască Cuvântul” cu răbdare și consecvență (2 Timotei 4:1-2) și să „ia

seama bine la citire, la îndemnare, și la învățătura pe care o dai altora”

(1 Timotei 4:13; v. și 1 Timotei 4:6, 11, 16; 6:2; Tit 2:1, 7-8, 15). Făcând

acest lucru, el avea „să se mântuie pe sine însuși și pe cei ce îl ascultau”

(1 Timotei 4:16).

Chiar dacă Wolfgang îi avertizase pe credincioși cu privire la

amenințarea învățătorilor mincinoși, și în mod specific cu privire la o

mișcare populară din India, denumită Mișcarea Melchisedek, credin-

cioșii rataseră să ia aminte la avertismentele lui. Așadar, când misio-

narii itineranți au sosit, oamenii au fost naivi. Fiind inconștienți în

fața pericolelor, ei n-au întors spatele acestor agenți ai Satanei.

Ei n-au testat „duhurile pentru a vedea dacă sunt de la Dum-

nezeu”. Dimpotrivă, au fost curioși să afle ce aveau aceștia de spus și

i-au invitat să le dea învățătură. Aceasta a fost o greșeală uriașă.

3. CONFRUNTĂ-I ȘI OPREȘTE-I PE ÎNVĂȚĂTORII FALȘI

Noii misionari care au venit în bisericile pe care Wolfgang le

plantase păreau să fie niște profunzi cunoscători ai Scripturii. În rea-

litate, erau parte dintr-o mișcare care pretindea că îl urmează pe apos-

tolul Toma, primul misionar în India. Folosind referințe la Melhi-

sedec, un preot al lui Dumnezeu din Vechiul Testament, din cartea

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 175 =

Evrei (Evrei 5:6; 6:20-7:25), aceștia spuneau că Toma înființase un or-

din special de preoți – preoții Melchisedek – care să protejeze învăță-

tura lui Isus de corupere.

Acești predicatori pretindeau că Wolfgang nu înțelegea me-

sajul deplin al Evangheliei. Ei spuneau că mântuirea completă im-

plica separarea de lume, un anume grad al unei cunoașteri superioare,

și practicarea faptelor bune așa cum erau prescrise de către preoții

Melchisedek. Acești învățători misionari erau convingători și siguri

pe ei. Ei se lăudau cu cunoștințele lor, cu moștenirea bogată și cu fon-

datorul lor, apostolul Toma. Ei criticau mesajul simplu al Evangheliei

mântuirii doar prin har, doar prin credință și doar în Hristos, pe care

Wolfgang îl predicase. De asemenea, ei au pus sub semnul întrebării

reputația lui Wolfgang și a bisericilor din Germania, care îl trimise-

seră.

Drept rezultat, mulți oameni au început să pună sub semnul

întrebării mesajul și credibilitatea lui Wolfgang. Luptele au izbucnit

în curând în toate bisericile. Unii s-au alăturat misionarilor Melchi-

sedek, alții s-au împotrivit, dar majoritatea erau confuzi cu privire la

cine avea dreptate și cine nu. În curând, oamenii au ajuns implicați în

lupte și dezbateri mânioase unii împotriva altora. Acuzațiile zburau

în orice direcție. Nimeni nu era ferit de atacuri. Părea că unele dintre

biserici aveau să se dezbine.

Când Wolfgang a aflat de faptul că misionarii se infiltraseră

în biserici, a scris o scrisoare lungă bisericilor, respingând învățătu-

rile distorsionate ale misionarilor. El a urmat cu atenție exemplul ra-

ționamentului și al metodelor lui Pavel din Epistolele lui către Gala-

teni și Corinteni. Le-a spus cititorilor lui că era șocat de cât de repede

se despărțiseră de Evanghelie în favoarea unei evanghelii diferite și

că permiseseră învățătorilor falși să-i amăgească. Folosind chiar cu-

vintele lui Pavel, el le-a scris:

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 176 =

„Dar mă tem ca, după cum șarpele a amăgit pe Eva cu șiretli-

cul lui, tot așa și gândurile voastre să nu se strice de la cură-

ția și credincioșia care este față de Hristos. În adevăr, dacă

vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu

l-am propovăduit, sau dacă este vorba să primiți un alt duh

pe care nu l-ați primit, sau o altă Evanghelie, pe care n-ați

primit-o, oh, cum îl îngăduiți de bine!” (2 Corinteni 11:3-4).

Wolfgang le-a reamintit prietenilor lui dragi de îndemnul

important al lui Iuda de a lupta pentru credință. Ereticii se infiltraseră

în biserică, așa că Iuda îl îndemna pe fiecare credincios – nu doar pe

liderii bisericii – să-i identifice pe eretici și să lupte cu curaj pentru

păstrarea credinței adevărate. În deschiderea Epistolei sale, Iuda

scria: „m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați pentru

credința, care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna” (Iuda 3).

De asemenea, Wolfgang a scris o scrisoare separată liderilor

bisericii, prezentând multe pasaje biblice care descriu felul în care

sunt și se comportă învățătorii falși și felul în care liderii de biserică

trebuie să-i trateze pe aceștia. Atunci când liderii bisericilor au primit

scrisoarea, au fost contrat uimiți de toate informațiile pe care Biblia

le oferea cu privire la caracterul falșilor învățători și cum trebuie tra-

tați de aceștia. Scrisoarea lui Wolfgang a subliniat trei exemple im-

portante ale felului în care Pavel, asemenea unui bun păstor, a apărat

Evanghelia și bisericile lui împotriva atacurilor lupilor. El i-a însărci-

nat pe păstorii bisericilor să urmeze aceste exemple biblice, tratându-

i în mod adecvat pe misionarii itineranți invadatori.

A. Izgonirea lupilor din noua biserică din Antiohia

Primul atac al învățătorilor falși care este relatat în cartea

Faptelor Apostolilor a fost acela al predicatorilor evrei din Ierusalim,

care sosiseră în biserica nou-plantată în Antiohia. Ei predicau că cei

dintre Neamuri care erau credincioși trebuiau să fie tăiați împrejur

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 177 =

conform Legii lui Moise pentru a putea fi mântuiți. Pavel și Barnaba

au confruntat imediat această învățătură eronată. Luca scrie că Pavel

și Barnaba „au avut cu ei un viu schimb de vorbe și păreri deosebite”

(Faptele Apostolilor 15:2). Acești învățători nu puteau fi evitați. Ei

trebuiau confruntați imediat și opriți înainte ca evanghelia lor falsă

să prindă rădăcini în mințile oamenilor.

La scurt timp după confruntarea acestor învățători iudaiza-

tori în Antiohia, Pavel și Barnaba au călătorit la Ierusalim, de unde ve-

nea acea învățătură falsă. Cei 12 apostoli, prezbiterii din Ierusalim și

Pavel și Barnaba au convenit să dezbată problema. Ei au concluzionat

că mântuirea este „prin harul Domnului Isus” și „prin credința” în

moartea Sa ispășitoare pe cruce, nu prin ținerea Legii (Faptele Apos-

tolilor 15:7-11). Întrucât Barnaba și Pavel au luat o poziție fără com-

promis împotriva învățătorilor falși, o importantă victorie a fost re-

purtată pentru Evanghelie și un serios conflict doctrinar a fost rezol-

vat în pace (Faptele Apostolilor 15:4-29).

Observați că, dacă Pavel și ceilalți apostoli nu s-ar fi străduit

să apere Evanghelia împotriva acestor învățători falși, noi nici n-am

mai fi avut de predicat Evanghelia astăzi. Un motiv pentru care atât

de multe seminarii și biserici au pierdut Evanghelia, „cuvântul ade-

vărului”, stă în faptul că mult prea mulți oficiali ai bisericii sunt te-

mători să-i confrunte și să-i oprească pe învățătorii falși în interiorul

organizațiilor lor. Dacă vrem să ne asigurăm că mesajul Evangheliei

nu se pierde în bisericile și instituțiile noastre, trebuie să vorbim cu

curaj și să apărăm „cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii noas-

tre)” (Efeseni 1:13).

B. Alungarea lupilor în noile biserici din Galatia

Misionarii iudaizatori itineranți s-au infiltrat și în bisericile

noi din Galatia. Pavel a scris Epistola către Galateni pentru a-i salva pe

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 178 =

convertiții săi din ghearele lupilor feroce. În această remarcabilă epis-

tolă către bisericile din Galatia descoperim un exemplu puternic al fe-

lului în care Pavel a folosit Scriptura în relație cu acești convertiți pen-

tru a le corecta gândirea eronată. În această epistolă, Pavel îi infor-

mează pe cititorii lui că, atunci când s-a aflat în Ierusalim, falșii creș-

tini au încercat să adauge cerințele circumciziei și ținerea Torei la me-

sajul Evangheliei. El își subliniază refuzul categoric de a compromite

Evanghelia:

„noi nu ne-am supus și nu ne-am potrivit lor nicio clipă măcar,

pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi” (Galateni

2:5, subl.).

Refuzul de a ne supune chiar și pentru o clipă în fața învăță-

torilor falși și a pseudo-evangheliei lor trebuie să fie atitudinea orică-

rui păstor credincios al turmei lui Dumnezeu. „Credincioșia” este o

roadă a Duhului Sfânt (Galateni 5:22).

C. Corectarea prietenilor

Pavel a demonstrat un curaj uriaș și o credincioșie deosebită

față de Evanghelie chiar și atunci când a fost nevoit să-l confrunte pe

un apostol sau pe prieteni apropiați. Când Petru și Barnaba au făcut

pasul înapoi față de frații și surorile dintre Neamuri pentru a fi pe plac

anumitor învățători legaliști din Ierusalim, Pavel i-a acuzat de repre-

zentarea greșită a Evangheliei și de dezbinarea bisericii:

„Dar când a venit Chifa în Antiohia, i-am stătut împotrivă în

față, căci era de osândit. În adevăr, înainte de venirea unora

de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar când au

venit ei, s-a ferit și a stat deoparte, de teama celor tăiați îm-

prejur. Împreună cu el au început să se prefacă și ceilalți Iu-

dei, așa că până și Barnaba a fost prins în lațul fățărniciei lor.

Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evan-

gheliei, am spus lui Chifa în fața tuturor: „Dacă tu, care ești

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 179 =

Iudeu, trăiești ca Neamurile, și nu ca Iudeii, cum silești pe

Neamuri să trăiască în felul Iudeilor?”” (Galateni 2:11-14)

Deși cuvintele lui Pavel ni se pot părea aspre sau intolerante,

ele au fost motivate de dragostea lui față de Evanghelie și față de po-

porul lui Dumnezeu. Lui Pavel i-a păsat suficient de aceste lucruri

pentru a-i confrunta până și pe prietenii și conlucrătorii lui, Pavel s-a

achitat de sarcina dată de Dumnezeu de a apăra Evanghelia și de a păs-

tra „unirea Duhului prin legătura păcii” (Efeseni 4:3).

Wolfgang i-a mustrat pe liderii bisericii, îndemnându-i să ac-

ționeze așa cum Pavel a făcut-o și să ia imediat act pentru oprirea mi-

sionarilor itineranți de la a răspândi evanghelia lor falsă. El le-a rea-

mintit că acest lucru era exact ceea ce Pavel îi însărcinase pe Timotei

și pe Tit să facă. Când biserica din Efes se afla în ghearele mortale ale

învățătorilor falși, Pavel i-a poruncit lui Timotei ca imediat „să porun-

cească unora să nu învețe pe alții altă învățătură” (1 Timotei 1:3), și

astfel să salveze biserica de la răspândirea doctrinelor letale și neorto-

doxe. În Epistola către Tit, Pavel i-a poruncit lui Tit și prezbiterului

bisericii din Creta „să-i mustre aspru”, adică pe învățătorii falși, căci

„trebuie să li se astupe gura” (Tit 1:11, 13). A permite acestor învăță-

tori falși și distructivi să continue să predice în biserici însemna sin-

ucidere spirituală. Wolfgang a inclus în scrisoarea lui adresată păsto-

rilor bisericilor un citat lung din scrierile reformatorului Martin Lut-

her, din secolul al XVI-lea, pentru a le reaminti tuturor păstorilor bi-

sericilor că au datoria nu doar să hrănească oile, ci și să alunge lupii

care altfel ar devora turma:

„Un predicator nu trebuie doar să hrănească oile prin a-i în-

văța cum să fie buni creștini, ci trebuie și să-i alunge pe lupi

așa încât aceștia să nu atace oile sau să le conducă pe căi gre-

șite prin învățături false și erezii, căci diavolul nu stă nicio-

dată. Există în zilele noastre mulți oameni care sunt gata să

tolereze predicarea Evangheliei de către noi atâta vreme cât

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 180 =

nu strigăm împotriva lupilor și cât nu predicăm împotriva

prelaților catolici.

Totuși, dacă predic adevărul, hrănesc turma bine și îi dau în-

vățătură bună, dar acest lucru nu este suficient dacă oile nu

sunt și păzite și protejate așa încât lupii să nu vină pentru a

le ataca și a le risipi”.92

4. IZGONEȘTE-I PE ÎNVĂȚĂTORII FALȘI DIN BISERICĂ

Wolfgang era descurajat când a aflat că bisericile pe care le

plantase erau făcute bucăți de acești învățători itineranți. De la prima

lui scrisoare, liderii bisericii au făcut ceva eforturi pentru a-i opri pe

misionarii Melchisedek de la a predica, dar învățătorii falși nu aveau

să asculte. Ei doar doreau să argumenteze mai mult. În plus, mulți

dintre credincioși încă se luptau între ei, iar bisericile creșteau în dez-

binare în ce privește pretențiile itineranților. De aceea, în cea de-a

doua scrisoare adresată liderilor bisericii, Wolfgang știa că trebuia să

sublinieze pasajul din Tit 3:10-11, și să le spună liderilor bisericilor că

misionarii itineranți erau un grup de oameni dezbinători care trebu-

iau să fie avertizați și, dacă nu se supuneau corecției biblice, trebuiau

alungați din biserică:

„După întâia și a doua mustrare, depărtează-te de cel ce

aduce dezbinări93, căci știm că un astfel de om este un stri-

cat și păcătuiește, de la sine fiind osândit” (Tit 3:10-11).

Cuvântul „mustrare” (sau „avertizare”) include în el ideea de

învățare corectivă. Admonestarea caută să schimbe comportamentul

92 Ewald M. Plass, ed., What Luther Says: A Practical In-Home Anthology for the Active

Christian (St. Louis, MO: Concordia Publishing House, 1959), 1053 (pt. 3351). 93 „Cel ce aduce dezbinări”, (hairetikos), face referire la o persoană certăreață și care

este dezbinătoare: „care cauzează dezbinări, facțiuni” (BDAG, 28).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 181 =

greșit sau credința greșită, având scopul de a-l câștiga pe cel ce a gre-

șit94. Un motiv pentru care există prima și a doua admonestare este că

ele sunt, așa cum spunea un teolog, „o încercare pastorală de a recu-

pera în loc de a lua o măsură disciplinară, deși există loc pentru mă-

suri și mai aspre, când cuvintele corective nu își fac efectul”95. Dar

dacă o persoană care dezbină persistă, cel de-al treilea și ultimul pas

este să „nu ai nimic a face cu astfel de oameni”.

Sensul precis al lui Pavel în această expresie este de discutat

dar, întrucât persoana care dezbină este răzvrătită, încăpățânată și

lipsită de dorința de a se supune autorității, este un lucru rezonabil să

ne gândim că disciplina necesară constă din a îndepărta acea per-

soană din părtășia bisericii. Expresia din limba greacă tradusă prin

„să nu ai nimic a face cu astfel de oameni” ar fi cel mai bine tradusă

prin termenii „excomunicare” sau „excludere”96. Astfel de oameni

care dezbină (fie că e vorba de învățători falși, fie orice alte persoane)

au trecut de etapa în care mai pot fi convinși prin argumente, căci

acestora nu le place nimic mai mult decât să argumenteze și să lupte.

Singura modalitate de a-i opri și de a stopa comportamentului lor pă-

cătos și dezbinător este să fie excluși din comunitatea credinței.

Pavel spune că disciplina împotriva unei persoane care aduce

dezbinare trebuie făcută, întrucât „știm că un astfel de om este un

stricat și păcătuiește, de la sine fiind osândit” (Tit 3:11). Această afir-

mație privitoare la caracter demonstrează seriozitatea situației și pe-

ricolul la adresa trupului bisericii. O persoană care nu ascultă la aver-

tismente și nu primește învățătura corectivă va continua să dezbine

turma, dacă nu este oprită. De aceea, este necesară o acțiune severă,

94 „Avertizare” (nouthesia): „îndemn cu privire la evitarea sau încetarea unui compor-

tament nepotrivit, mustrare, învățare, admonestare... O mustrare cu privire la repeta-

rea unui comportament nepotrivit, admonestare, mustrare, cf. Tit 3:10” (BDAG, 679). 95 Johannes Behm, “noutheteō, nouthesia,” în TDNT, 4 (1968): 1022. 96 „Să nu ai nimic a face cu astfel de oameni” (paraiteomai), „aici, termenul probabil că

are sensul de alungare, excludere” (BDAG, 764).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 182 =

decisivă, întrucât pacea și unitatea nu vor fi restaurate până când

acea persoană nu pleacă.

Pentru a întări nevoia de a lua o opțiune serioasă, decisivă,

spre protejarea bisericii, Wolfgang le-a amintit liderilor de biserici că

Pavel i-a dat pe mâna Satanei pe doi dintre învățătorii falși importanți

care distrugeau biserica din Efes:

„unii... au căzut din credință. Din numărul lor sunt Imeneu

și Alexandru, pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca să se în-

vețe să nu hulească” (1 Timotei 1:19-20; v. și 1 Corinteni

5:5).

Situația acestor falși învățători reprezenta o bătălie spiritu-

ală fierbinte între Satana și Hristos, între adevăr și minciună, între

bine și rău, între lumină și întuneric. Apelând la acțiunea cea mai

dură și mai puternică posibilă, Pavel i-a îndepărtat și i-a dat pe acești

învățători pe mâna Satanei, de la care ei își primeau ideile (1 Timotei

4:1).

Vă rog să observați că până și în această judecată a existat în-

durare. Pavel i-a disciplinat pe acești oameni așa încât să fie învățați

să nu mai blasfemieze. Un comentator scria: „Este un gând care oferă

consolare că nici măcar astfel de răufăcători nu sunt dincolo de tărâ-

mul harului divin, nu sunt încă irecuperabili. Sentința teribilă care a

căzut asupra lor era, dimpotrivă, aceea de a fi învățați prin această

disciplină cei care refuzau să fie învățați prin intermediul adevăru-

lui”.97

97 William Kelly, An Exposition of the Two Epistles to Timothy, 3rd ed. (London: Ham-

mond, 1948), 27.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 183 =

5. CORECTEAZĂ CU BLÂNDEȚE ȘI FERMITATE

Fiind unul care i-a studiat cu înțelepciune pe ceilalți oameni,

Wolfgang s-a temut ca nu cumva liderii bisericilor să reacționeze exa-

gerat, cu mânie și asprime, datorită eșecului lor inițial de a-și proteja

bisericile. Astfel, la finalul celei de-a doua scrisori trimise către liderii

bisericii, el le-a reamintit să acționeze conform principiilor biblice de

comportament, chiar și atunci când aveau de-a face cu oponenții lor.

Atunci când tratăm problema falșilor învățători și a ucenicilor lor,

scopul nu este să „mușcăm și mâncăm”, ci să învățăm și să corectăm

cu o atitudine corectă și într-o modalitate clar creștină (2 Timotei

2:24-26).

Întrucât tratarea falșilor învățători este deosebit de frus-

trantă, există o ispită naturală de a acționa cu mânie, cu nerăbdare

sau fără preocupare față de sufletul oponentului. Dar comportamen-

tul aspru, arogant sau dur nu câștigă pe nimeni. Astfel de atitudini

sunt respingătoare pentru oameni și îi determină să-și împietrească

inimile împotriva lui Dumnezeu. Așadar, când îi confruntăm pe cei

care sunt în eroare – chiar dacă trebuie să-i îndepărtăm din biserică

pe falșii învățători – noi suntem chemați să demonstrăm caracterul

Domnului nostru și să manifestăm roada Duhului, nu faptele firii pă-

mântești.

În învățăturile sale transmise lui Timotei, Pavel descrie cum

ar trebui să fie comportamentul slujitorului Domnului când are de-a

face cu învățătorii falși și cu ucenicii acestora:

„Și robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu

toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare,

să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dum-

nezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevăru-

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 184 =

lui; și, venindu-și în fire, să se desprindă din cursa diavolu-

lui, de care au fost prinși ca să-i facă voia.” (2 Timotei 2:24-

26).

Trebuie să ne amintim că noi nu suntem implicați într-o bă-

tălie de mofturi împotriva oamenilor care ni se opun ci, mai degrabă,

suntem într-o bătălie împotriva forțelor spirituale care se opun lui

Dumnezeu (Efeseni 6:12-17). Astfel, intenția corectării celorlalți este

ca, prin îndurarea lui Dumnezeu, până și falșii învățători să se pocă-

iască, „să vină la cunoștința adevărului” și „să se desprindă din cursa

diavolului, de care au fost prinși ca să-i facă voia”. De aceea, noi nu

trebuie să adoptăm metodele și manierele falșilor învățători, ci „să îi

tratăm cu învățătura sănătoasă și cu o atitudine evlavioasă”.98

Este cu adevărat înfricoșător să conștientizăm că unii au fost

prinși în capcana diavolului și ținuți captivi ca sclavi ai lui. Doar Dom-

nul îi poate elibera, dar noi suntem instrumentele folosite de El în co-

recția acestora. Corectându-i pe oponenții noștri cu un spirit de blân-

dețe, răbdare și atenție, și cu învățătură sănătoasă, există o posibili-

tate mai mare ca inimile lor să fie înmuiate și câștigate pentru Dom-

nul.

Un teolog a sumarizat cu acuratețe învățătura epistolelor

pastorale legate de felul în care slujitorul Domnului trebuie să-i tra-

teze pe falși învățători:

„Este un lucru important că epistolele pastorale, care insistă

mai mult decât orice alte scrieri ale Noului Testament asu-

pra disciplinei sub forma mustrării, a împiedicării învățătu-

rii și, dacă este necesar, a excomunicării, pun un accent des-

tul de mare faptul că slujitorul adevărat al Domnului să facă

tot ce poate pentru ca, pe calea dragostei și răbdării, să tragă

98 Philip H. Towner, The Letters to Timothy and Titus, NICNT (Grand Rapids: Eerdmans,

2006), 794.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 185 =

nădejdea că Dumnezeu îi va elibera pe cei care rătăcesc, fiind

prinși în capcanele diavolului, și astfel Dumnezeu să-i aducă

la pocăință (2 Timotei 2:24-26)”.99

Wolfgang și-a dat seama că unii dintre credincioși erau deja

„prinși în capcana diavolului” și ținuți captivi „ca să facă voia lui”. În-

dreptând atenția liderilor bisericilor către pasajul din Iuda 22-23,

Wolfgang i-a îndemnat să arate îndurare și să caute să-i salveze pe cei

captivi în învățătura diavolului, dar i-a și atenționat să se protejeze ei

înșiși de capcanele și pericolele falșilor învățători. El a arătat că în-

demnurile lui Iuda erau în mod special potrivite pentru acea situație

specifică:

„Mustrați pe cei ce se despart de voi; căutați să mântuiți pe

unii, smulgându-i din foc; de alții iarăși fie-vă milă cu frică,

urând până și cămașa mânjită de carne” (Iuda 22-23).

Wolfgang era un slujitor plin de compasiune și îndurare, așa

că era îndurerat mult să vadă că oamenii erau prinși în capcana min-

ciunilor atrăgătoare ale învățătorilor falși. El ar fi făcut tot ce i-ar fi

stat în putință să salveze până și o persoană din „capcana diavolului”.

Întrucât mulți dintre convertiții lui erau confuzi și amăgiți de învăță-

torii falși, el voia ca liderii bisericilor să manifeste îndurare față de cei

care aveau îndoieli și față de cei ce se aflau în pericolul de a-și pierde

sufletele lor veșnice.

Cea de-a doua scrisoare a lui Wolfgang către liderii bisericii i-

a determinat să ia acțiune rapid. Toți liderii s-au întâlnit pentru o zi

de rugăciune, post, studiul Scripturilor și pentru a discuta pe margi-

nea scrisorii lui Wolfgang. Ei au conștientizat că eșuaseră să protejeze

turmele lor de lupi și și-au mărturisit deschis eșecul în fața bisericilor

lor.

99 Joachim Jeremias, “kleis,” în TDNT, 3 (1965): 752, note 82.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 186 =

Cei mai abili învățători și lideri dintre ei i-au confruntat pe

falșii învățători. Ei nu au dorit să intre în discuții de argumentare, ci

le-au spus în termeni foarte fermi să se oprească din a predica doctri-

nele lor greșite. Unii dintre misionarii Melchisedek au părăsit biseri-

cile, dar alții au rămas și au refuzat să se oprească din acțiunile lor de

propovăduire și prozelitism. Liderii bisericilor i-au învățat pe oameni

să nu aibă nimic de-a face cu acești falși învățători și i-au excomuni-

cat public din bisericile lor. Unii dintre membrii bisericilor au plecat

cu falșii învățători, dar majoritatea au rămas.

Credincioșii au avut mult de lucru pentru a repara răul pro-

dus relațiilor lor de multele cuvinte și acuzații crude și mânioase fă-

cute unii împotriva altora. Majoritatea acționaseră în firea pămân-

tească, nu în Duhul. Pentru a ajuta la restaurarea învățăturii sănă-

toase și pentru a repara relațiile stricate, liderii bisericilor au organi-

zat o conferință intensivă, de cinci zile, pentru a predica despre prin-

cipiile elementare ale Evangheliei și despre atitudinile și comporta-

mentele mânate de Duhul Sfânt, ce trebuie manifestate în comunita-

tea credinței. Ei i-au invitat pe toți creștinii din provincia lor din India

să participe. Mii de oameni au venit și au fost întăriți în credința lor.

Liderii bisericilor s-au dedicat public propovăduirii învățăturii sănă-

toase și au devenit astfel mai bine echipați pentru a păstori și proteja

turmele lor.

Scrisoarea lui Wolfgang s-a încheiat cu două pasaje ale Scrip-

turii, menite să-i provoace și să-i încurajeze pe liderii bisericilor până

la întoarcerea sa în India:

• „Lucrul acela bun care ți s-a încredințat [Evanghelia], pă-

zește-l prin Duhul Sfânt, care locuiește în noi” (2 Timotei

1:14; v. și 1 Timotei 6:20).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 187 =

• „Și acum, fraților, vă încredințez în mâna lui Dumnezeu și

a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufletește, și

vă poate da moștenirea împreună cu toți cei sfințiți” (Fap-

tele Apostolilor 20:32).

„După întâia și a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinări” (Tit

3:10).

Principii cheie de reținut

1. Dacă este posibil, evită-i pe falșii învățători și conflictele pe

care ei le creează.

2. Dacă falșii învățători se află în biserica ta și cauzează con-

flicte, fii credincios și curajos. Confruntă-i și oprește-i.

3. Când ai de-a face cu falșii învățători și cu ucenicii lor, co-

rectează, mustră și învață cu un spirit de blândețe, răbdare și îndu-

rare.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 188 =

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 189 =

Capitolul 10

ÎNFRUNTĂ CONTROVERSELE

„Și robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toți, în stare să în-

vețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare, să îndrepte cu blândețe pe potriv-

nici” – 2 Timotei 2:24-25

Anumite doctrine alcătuiesc fundamentul întregii structuri

a credinței creștine. Aceste adevăruri doctrinare nu pot fi respinse

fără a zdrobi acea structură, aruncând o la pământ. Învățătorii falși ai

Evangheliei, așa cum am văzut în capitolul 9, creează controverse

doctrinare serioase, întrucât ei subminează sau resping aceste adevă-

ruri fundamentale.

Totuși, până și între creștinii evanghelici, între cei ce cred în

Biblie, există controverse doctrinare. Majoritatea acestor controverse

nu fac referire la adevăruri fundamentale ale Evangheliei, ci au de-a

face cu ceea ce noi vom denumi doctrine importante, totuși nefiind

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 190 =

esențiale. Dezacordurile cu privire la astfel de doctrine nu indică res-

pingerea Evangheliei sau autoritatea supremă a Scripturii, și nici nu

afectează mântuirea noastră veșnică.

Chestiuni doctrinare importante care duc adesea la contro-

verse includ dezbaterile pe tema arminianismului și calvinismului, a

dispensaționalismului și teologiei legămintelor, a premilenismului și

amilenismului, a creației și evoluției, a rolurilor bărbaților și femeilor

în biserică, a botezului cu Duhul Sfânt și a darurilor spirituale, a mo-

durilor de botez, a organizării și conducerii bisericești sau a chestiu-

nilor legate de sfințire. Pentru a complica și mai mult situația, o mare

parte a controverselor există chiar și în interiorul fiecăreia dintre

aceste poziții doctrinare.

Trebuie să ne punem următoarea întrebare: Cum ar trebui să

tratăm dezacordurile doctrinare serioase între credincioșii noștri, care

iubesc în mod egal Cuvântul lui Dumnezeu și tot ce se găsește în el? Chiar

încercarea de a trata această întrebare veche este un lucru complicat

și va cauza în sine controverse. Oamenii au diferite temperamente și

gestionează diferit controversele. Unii sunt temperamentali și nu pot

să se implice în dispute doctrinare fără să provoace dezbateri distruc-

tive și aprinse. Alții sunt dogmatici și rigizi, iar alții sunt indiferenți

cu privire la dezacordurile doctrinare. Unii se hrănesc cu plăcere din

controverse. Alții tratează dezacordurile doctrinare cu o minte obiec-

tivă și cu un spirit înțelegător și blând.

De asemenea, conștiința individuală a credinciosului joacă

un rol important în tratarea diferențelor doctrinare. Conștiința unora

dintre credincioși este atât de sensibilă doctrinar, încât ei nu pot to-

lera prea multe dezacorduri. Ei ar putea să își limiteze părtășia la un

cerc foarte restrâns de oameni, cu care sunt de acord. Alți credincioși

pot să tolereze o diversitate doctrinară mult mai mare, fără să aibă

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 191 =

impresia că și-au încălcat vocea conștiinței. Ei pot fi capabili să slu-

jească alături de alții dincolo de anumite bariere doctrinare și deno-

minaționale.

Moștenirea religioasă a unei persoane poate fi un factor im-

portant într-o controversă doctrinară. Unii credincioși au o moște-

nire bogată a bisericii pe care o iubesc. Este posibil ca ei să fi fost învă-

țați încă din copilărie într-o anume tradiție denominațională, și astfel

pot să reacționeze mânios la critica adresată credințelor lor. Alți cre-

dincioși n-au nicio legătură cu o anume mișcare teologică sau deno-

minație, și consideră majoritatea controverselor denominaționale ca

fiind banale și neimportante.

Trebuie să ne amintim faptul că chestiunile doctrinare sunt

adesea complexe și presupun multiple niveluri de discuție, cum este,

de exemplu, în dezbaterea dintre arminianism și calvinism. Pentru a

complica și mai mult situația, unele dezacorduri doctrinare, cum ar fi

cele privitoare la rolurile bărbaților și femeilor în biserică și familie,

sunt și încărcate emoțional mai mult decât altele. Așadar, nu există

răspunsuri simple la problema luptelor dintre copiii lui Dumnezeu pe

marginea doctrinelor importante ale credinței.

Deși ar putea fi scrisă o întreagă carte pe tema diferențelor

doctrinare, îmi voi limita remarcile la comportamentele și atitudinile

potrivite pentru gestionarea biblică a conflictelor și mă voi concentra

pe anumite adevăruri biblice asupra cărora ar trebui să fim capabili

să cădem de acord când discutăm de gestionarea conflictelor doctri-

nare. Pentru a ilustra problema și a da tonul pentru restul acestui ca-

pitol, haideți să luăm în considerare conflictul doctrinar dintre Ge-

orge Whitefield și John Wesley, doi dintre cei mai mari evangheliști

și oameni ai lui Dumnezeu din secolul al XVIII-lea. Dumnezeu s-a fo-

losit atât de Whitefield cât și de Wesley într-un fel minunat pentru a

aduce trezire spirituală în Anglia și în coloniile din America. Istoricii

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 192 =

consideră că aceste treziri spirituale, în special Marea Trezire din co-

loniile din America, sunt printre cele mai mari treziri cunoscute din

ultimii 2000 de ani ai istoriei Bisericii.

Cei doi bărbați au început ca prieteni la Oxford. Au slujit ca

evangheliști, până când a devenit clar că se aflau pe poziții opuse în

chestiunea alegerii divine: George Whitefield era un calvinist con-

vins, iar John Wesley un arminian pasionat. Dezacordul lor pe margi-

nea acestui important subiect a dat naștere unei corespondențe frus-

trante, unor discuții aprinse și unei adevărate drame de la amvon în-

tre cei doi. Amândoi au publicat și distribuit predici și eseuri apărând

punctul propriu de vedere. Fiecare îl vedea pe celălalt ca fiind implicat

într-o serioasă eroare doctrinară, cu care nu se putea face niciun com-

promis. Diferențele dintre ei au stârnit dezbateri intense emoțional

printre credincioși, iar prietenia lor și frățietatea creștină a fost intens

încercată.

Amândoi și-au exprimat dezgustul asupra faptului că această

controversă i-a divizat și a afectat trezirea spirituală la care participa-

seră. Într-o scrisoare adresată lui Wesley, Whitefield mărturisea: „Nu

pot suporta gândul de a mă opune ție”100. Într-o altă circumstanță, el

i-a scris: „Hai să încetăm disputa, și fiecare dintre noi să nu vorbim de

nimic altceva decât de Isus și de El răstignit”.101

Chiar dacă au încercat, cei doi n-au rezolvat niciodată dife-

rențele lor asupra alegerii divine. În timp, ei și-au reparat relația. Am-

bii au demonstrat public respectul enorm și dragostea sinceră pe care

o aveau unul față de altul. S-au rugat în mod regulat unul pentru altul,

au corespondat și chiar au încercat să reunească mișcarea lor de tre-

zire, acum divizată.

100 John Pollock, John Wesley (Wheaton, IL: Victor, 1989), 141. 101 Ibid., 150.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 193 =

La sfârșitul vieții sale, Whitefield i-a cerut lui Wesley să pre-

dice la înmormântarea sa, lucru pe care acesta l-a făcut. La înmor-

mântarea lui Whitefield, Wesley comenta: „Cât de puțini sunt cei ce

pe care i-am cunoscut și care să aibă un temperament atât de blând, o

dragoste atât de mare și de mișcătoare… Dragostea a strălucit pe fața

lui și a curs continuu în toate cuvintele sale”102. Reflectând același

sentiment de respect, Whitefield i-a scris anterior lui Wesley: „Prețu-

irea pe care am avut-o întotdeauna fată de tine rămas la fel de mare,

dacă nu chiar a crescut mai mult ca oricând, și am încredere că vom

putea oferi generației acesteia și celor viitoare un exemplu ale dragos-

tei creștine adevărate, de durată, în ciuda diferențelor din gândirea

noastră”.103

Wesley și Whitefield slujesc ca exemple relevante pentru noi,

cei de astăzi. Privind la tensiunile teologice dintre acești doi oameni

legendari ai istoriei bisericii și la problemele pe care noi le dezbatem

astăzi, Iain Murray ne oferă sfaturi biblice sănătoase:

„Diferențele doctrinare dintre credincioși n-ar trebui să

ducă niciodată la antagonism personal. Da, trebuie să ne

opunem erorilor chiar și atunci când acestea sunt promo-

vate de membri ai familiei lui Hristos, dar dacă acea opoziție

nu poate coexista alături de o dragoste pentru toți sfinții și

alături de o tânjire după prosperitatea lor spirituală, atunci

disputa nu-L glorifică pe Dumnezeu și nici nu promovează

zidirea bisericii.”104

O lecție importantă pe care o putem învăța din exemplul lui

Whitefield și Wesley este că cei evlavioși pot fi folosiți cu putere de

102 Arnold Dallimore, George Whitefield: The Life and Times of the Great Evangelist of

the 18th Century Revival (Carlisle, PA: Banner of Truth, 1980), 2: 511. 103 Iain H. Murray, Wesley and Men Who Followed (Carlisle, PA: Banner of Truth, 2003),

71. 104 Iain Murray, nota de prefață în George Whitefield’s Journals (Carlisle, PA: Banner of

Truth, 1960), 568.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 194 =

Duhul Sfânt, chiar dacă au teologii semnificativ diferite în aspecte

doctrinare importante. Mai mult, în mijlocul diferențelor noastre

doctrinare, cât ar fi ele de serioase și de multe, noi suntem chemați să

manifestăm atitudinea și principiile de comportament evlavios. Ade-

vărurile biblice descrise în cele ce urmează ne slujesc ca ghid pentru a

ne ajuta să păstrăm controversele în perspectiva corectă atunci când

ne confruntăm cu dezacorduri doctrinare dureroase în relație cu fra-

ții și surorile în Hristos.

1. SUNTEM RESPONSABILI FAȚĂ DE AUTORITATEA BIBLICĂ

Întrucât pentru noi, creștinii protestanți, nicio persoană, ni-

cio denominație sau biserică locală nu vorbește în numele tuturor

credincioșilor și al bisericilor, fiecare suntem responsabili să căutăm

adevărul lui Dumnezeu în revelația Lui scrisă, Sfintele Scripturi.

Scriptura este autoritatea supremă care îi evaluează pe învățătorii

noștri, tradițiile noastre și bisericile noastre. Conștiința noastră se su-

pune Cuvântului lui Dumnezeu.

Indiferent cât de devotați și de pricepuți ideologic sunt, toți

învățătorii sunt niște interpreți imperfecți ai Cuvântului lui Dumne-

zeu. Până și cei mai mari învățători creștini ai ultimilor 2000 de ani s-

au făcut vinovați de amestecarea adevărului cu eroare, în unele cazuri

cu erori serioase. Trebuie să-l nu punem niciodată pe vreun învățător,

indiferent cât de mare ar fi sau cât de mult l-am îndrăgi, pe un piedes-

tal al perfecțiunii. Dimpotrivă, haideți să fim asemenea creștinilor

timpurii din Bereea, care l-au auzit pe Pavel predicând Evanghelia și

„au primit Cuvântul cu toată râvna, și cercetau Scripturile în fiecare zi,

ca să vadă dacă ce li se spunea, este așa” (Faptele Apostolilor 17:11,

subl.). Credincioșii din Bereea au primit învățătura însăși din gura lui

Pavel, apostolul, și totuși au testat tot ceea ce au auzit prin autoritatea

Scripturii.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 195 =

Dumnezeu dorește ca toți copiii Lui să-L cunoască prin Cu-

vântul Său și să asculte cu credincioșie de acest cuvânt. Atunci când

ne confruntăm cu controverse doctrinare, nu trebuie să fim niște ob-

servatori pasivi. Trebuie să cerem în rugăciune ajutorul Duhului

Sfânt pentru a înțelege Cuvântul lui Dumnezeu (1 Ioan 2:20-21, 27).

Trebuie să ne străduim să interpretăm cu acuratețe Cuvântul lui

Dumnezeu (2 Timotei 2:15). Trebuie să ne consultăm cu alți credinci-

oși, din trecut și din prezent, care cunosc și propovăduiesc Cuvântul

lui Dumnezeu (Efeseni 3:18). Noi nu suntem chemați să punem deo-

parte abilitatea dată de Dumnezeu de a face judecăți critice, de raționa

din Scriptură, de a deosebi adevărul de minciună și de a căuta adevă-

rurile pe care Dumnezeu ni le-a dat în îndurarea Sa ca să le cunoaștem

și să ne bucurăm de ele. Așa cum Scriptura însăși spune, „cercetați du-

hurile, dacă sunt de la Dumnezeu” (1 Ioan 4:1; v. și 1 Tesaloniceni

5:21; 1 Corinteni 12:10; 14:29; Apocalipsa 2:2).

Controversele pe tema doctrinelor Bibliei n-ar trebui să ne

oprească din bucuria de a cerceta, studia și medita la Cuvântul lui

Dumnezeu. Având Cuvântul lui Dumnezeu drept autoritate, putem

respinge învățăturile eronate, putem schimba gândirea nebiblică tra-

dițională, putem modela gândirea oamenilor și putem rezolva dife-

rențele dintre noi (2 Timotei 3:16-17). Când suntem implicați în con-

troverse doctrinare în interiorul familiei lui Dumnezeu, haideți să re-

cunoaștem că o mare parte a Scripturii este ușor de înțeles și că copiii

lui Dumnezeu pot ști ce este necesar pentru a trăi o viață sfântă, etică,

plăcută lui Dumnezeu. Să nu uităm că Scriptura revelează în mod clar

cum trebuie să vorbim și să ne comportăm unii față de alții: suntem che-

mați să nu ne mușcăm și să nu ne devorăm unii pe alții.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 196 =

2. EXISTĂ O SINGURĂ EVANGHELIE

În ciuda multor diferențe, toți credincioșii cad de acord asu-

pra adevărurilor esențiale, fundamentale, care duc la mântuirea su-

fletelor noastre și ne dau viața cea nouă. Hristos, Mielul fără plată al

lui Dumnezeu, a murit pe cruce pentru păcatele noastre și a fost înviat

dintre cei morți (1 Corinteni 15:3-4). Noi suntem justificați și împă-

cați cu Dumnezeu prin credință, doar prin harul lui Dumnezeu, nu

prin eforturile noastre omenești (Romani 3:21-4:25). Isus este Dom-

nul, și noi așteptăm acum întoarcerea Lui glorioasă, când El va pune

capăt tuturor controverselor noastre și dezbinărilor triste, și va aduce

o claritate perfectă întregului adevăr biblic. Până în acea zi, noi va tre-

bui să trăim și să ne luptăm cu controverse dureroase și cu diviziuni.

Dacă înțelegem cu toții ce presupune Evanghelia, vom con-

știentiza cât de mult adevăr împărtășesc în comun toți credincioșii cu

privire la cele mai importante întrebări și cu privire la chestiunile fi-

nale legate de viață: Cine este Dumnezeu? Cum a început universul?

Care este originea răului și a suferinței? Care este autoritatea ce ni s-a

dat pentru a cunoaște adevărul? Care sunt principiile morale și etice

fundamentale pentru a trăi o viață sfântă? Cum știm că păcatele noas-

tre sunt iertate? Unde ne vom petrece veșnicia? Puțini oameni din lu-

mea seculară pot cădea de acord asupra acestor chestiuni fundamen-

tale care țin de viață.

Așadar, în mijlocul dezbaterilor noastre doctrinare, multe

dintre ele fiind demne de întregul nostru efort și timp, haideți să nu

pierdem din vedere concentrarea noastră pe chemarea dată de Dum-

nezeu de a mărturisi Evanghelia unei lumi pierdute. Până când Hris-

tos va veni, noi suntem chemați să ne preocupăm îndeosebi cu cen-

tralitatea Evangheliei care ne mântuiește și ne păstrează în această

stare. Dacă este să folosim cuvintele finale ale Domnului nostru din

Evanghelia după Matei, suntem chemați la această lucrare:

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 197 =

„Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-

i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învă-

țați-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Matei 28:19-20).

În linie cu învățătura Domnului nostru, Iain Murray ne ajută

să punem deoparte diferențele noastre și să le privim dintr-o perspec-

tivă echilibrată:

„Este esențial să recunoaștem în același timp… că diferen-

țele de înțelegere între creștini nu trebuie să ajungă vreo-

dată să pună deoparte sau să treacă peste adevărul care îi

face una în Hristos. Dumnezeu se poate folosi până și de

gândirea noastră imperfectă și de greșelile noastre pentru a

ne smeri și pentru a ne face mai sârguincioși în a căuta să

cunoaștem adevărul. Diavolul s-ar folosi de aceeași slăbi-

ciune pentru a-i înstrăina pe credincioși unul de celălalt și

pentru a distruge dragostea și compasiunea creștină… El ar

vrea ca probleme nesemnificative prin comparație cu mân-

tuirea să fie considerate importante, așa încât unitatea din-

tre creștini să dispară și luptele să amenințe să distrugă lu-

crarea lui Dumnezeu (Romani 14:20). Aceste tactici au fost

folosite de Satana cu un efect deosebit în vremea Reformei

și din nou în perioada puritană, căci nu cei din Laodiceea

(Apocalipsa 3:24-22), ci cei care au cel mai strâns atașament

față de Scriptură sunt mai predispuși să fie ispitiți în felul

acesta. Folosindu-se de daunele produse de dogmatismul

controverselor pe chestiuni secundare, diavolul îi ispitește

pe alți creștini, care sunt martori ai acestor lupte, să aban-

doneze complet apărarea credinței.

Cel mai bun remediu, așadar, pentru dezbinările dintre creș-

tini este ca toți să pună în prim-plan trăirea și propovădui-

rea Evangheliei… Când Hristos este pus pe primul loc, când

facerea ucenicilor din toate noroadele este prima prioritate,

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 198 =

dezbinarea va ajunge să se petreacă acolo unde trebuie să

aibă loc, anume între credincioși și lume.”105

Este de ajutor să observăm că, deși George Whitefield și John

Wesley au dezagreat în unele chestiuni teologice foarte importante,

fiecare a continuat să predice Evanghelia lui Hristos răstignit și, ca re-

zultat, multe mii de oameni au fost convertiți la Hristos. În ciuda lup-

telor lor intense pe tema doctrinei, niciunul dintre cei doi nu și-a

pierdut concentrarea pe predicarea Evangheliei față de cei pierduți.

Drept rezultat, Duhul Sfânt a lucrat cu eficiență prin predicarea Cu-

vântului.

3. SUNTEM UN SINGUR TRUP

Noul Testament prezintă o biserică înființată ca un singur

trup, o singură frățietate mondială, un singur botez, o singură părtă-

șie și o singură credință:

„Este un singur trup, un singur Duh, după cum și voi ați fost

chemați la o singură nădejde a chemării voastre. Este un sin-

gur Domn, o singură credință, un singur botez. Este un sin-

gur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este mai pe sus de toți,

care lucrează prin toți și care este în toți” (Efeseni 4:3-6).

Folosirea de șapte ori a cuvântului „un singur”, în acest pasaj

subliniază unitatea tuturor copiilor lui Dumnezeu. Acel adevăr pro-

fund – „un singur trup și un singur Duh” – ar trebui să fie întotdeauna

înaintea noastră, ghidându-ne în hotărârile bisericii, în controversele

doctrinare și în relațiile dintre toți credincioșii născuți din nou. Adevă-

rul acestui „singur trup și singur Duh” ar trebui să ne ajute în a ne

105 Iain H. Murray, Evangelicalism Divided: A Record of Crucial Change in the Years

1950-2000 (Carlisle, PA: Banner of Truth, 2000), 309-310.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 199 =

avertiza și a ne proteja de înclinația noastră înnăscută către gândirea

și mândria sectariană păcătoasă.

Toți credincioșii sunt părtași aceleiași vieți divine dată prin

Duhul Sfânt, chiar dacă nu suntem părtași exact aceleași înțelegeri,

sau aceleiași lumini, în toate învățăturile biblice. În ciuda multor di-

ferențe pe care le avem între noi, rămânem un singur trup al lui Hristos

și membre unii altora. Suntem o singură familie: fii și fiice ai aceluiași

Tată ceresc, și frați și surori ai aceluiași Frate mai mare, Domnul Isus

Hristos. Noi toți ne rugăm aceluiași Dumnezeu și Tată și ne închinăm

împreună lui Hristos. Astfel, nu trebuie să ne vedem unul pe altul ca

vrăjmași, ci ca niște membri iubiți ai aceleiași familii. Cu adevărat,

conștientizarea tristeții multor dezbinări și a controverselor fără sfâr-

șit dintre noi ar trebui să ne smerească profund și să ne îndurereze.

Trebuie să nu uităm faptul că există o diferență vastă între a

fi în dezacord cu falșii învățători (care nu sunt credincioși adevărați)

și a avea dezacorduri teologice cu credincioși adevărați din familia lui

Dumnezeu. Noi nu avem nicio unitate sau identitate comună cu cei

care nu posedă viața lui Dumnezeu și nu acceptă Evanghelia Scriptu-

rii. Așa cum le spunea Pavel corintenilor: „Cum poate sta împreună

lumina cu întunericul? Ce înțelegere poate fi între Hristos și Belial?”

(2 Corinteni 6:14-15). Dar noi suntem una cu frații și surorile noastre

în Hristos, și am face bine să ne însușim pasiunea teologului puritan

John Owen pentru unitatea poporului lui Dumnezeu:

„Mărturisesc că mai degrabă mi-aș petrece tot timpul în vin-

decarea breșelor și schismelor dintre creștini decât să petrec

un singur ceas în justificarea dezbinărilor dintre noi… Dar

cine este suficient pentru o astfel de încercare? Vindecarea

diferențelor dintre creștini este asemenea deschiderii cărții

Apocalipsa – nimeni nu este capabil sau vrednic de ea, în cer

sau pe pământ, decât Mielul: când va veni cu măreția puterii

Sale, totul va fi împlinit atunci, nu mai devreme. Între timp,

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 200 =

împăcarea între toți protestanții rămâne datoria noastră…

Când oamenii se vor fi străduit atât de mult în stimularea

iertării așa cum au făcut-o în a-i supune pe alți oameni opi-

niilor lor, religia va fi cu totul diferită înaintea lumii.”106

Scriptura interzice „dezbinările” în singurul trup al lui Hris-

tos, așa că noi trebuie să ne străduim întotdeauna să „căutăm să păs-

trăm unirea Duhului, prin legătura păcii” (Efeseni 4:3). Trebuie să fa-

cem eforturi pentru a exprima unitatea noastră cu toți credincioșii ade-

vărați în cât de multe căi practice este posibil. În același timp, trebuie să

păstrăm adevărurile Scripturii și să ne protejăm bisericile de erezie.

Menținerea unității Duhului și păstrarea adevărurilor Scripturii este

un lucru dificil de făcut într-o manieră echilibrată. Ilustrația provo-

catoare a lui J.C. Ryle ne oferă o imagine a felului în care putem ajunge

la un echilibru corect: „Păstrați zidurile de separație cât mai mici este

posibil, și strângeți-vă mâinile peste ele cât de des puteți”.107

George Whitefield a fost hotărât să păstreze învățăturile sale

calviniste fără compromis, așa cum și Wesley a făcut cu doctrinele

sale, și totuși el s-a străduit neobosit pentru a cultiva armonia între

toți credincioșii adevărați. El era îndurerat să-i vadă pe mulți dintre

ucenicii lui comportându-se cu o ostilitate amară față de cei care erau

în dezacord cu el. Într-o scrisoare în care explica felul în care putea să

fie blând cu cineva care avea diferențe doctrinare față de el și care l-a

ponegrit, Whitefield își exprima convingerea că era necesar să men-

țină o armonie frumoasă cu toți cei care Îl iubeau pe Domnul și în ace-

lași timp să păstreze integritatea sa doctrinară:

„Inima mea nu mă mustră pentru bunătatea și prietenia

mea cu cei care diferă de mine. Cred că am fost călăuzit de

106 Citat în D. Martyn Lloyd-Jones, The Puritans: Their Origins and Successors (Carlisle,

PA: Banner of Truth, 1987), 75-76. 107 J. C. Ryle, Charges and Addresses (1903; reprint, Edinburgh: Banner of Truth, 1978),

297.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 201 =

Cuvânt și de Duhul lui Dumnezeu în această parte a compor-

tamentului meu… Nu pot renunța la acele adevăruri preți-

oase [alegerea divină] a căror putere am simțit-o, și care sunt

propovăduite nu de oameni, ci de Dumnezeu. În același

timp, vreau să îi iubesc pe toți cu acea dragoste a lui Isus,

chiar dacă ei sunt diferiți de mine în anumite aspecte.”108

4. TREBUIE SĂ MANIFESTĂM ATITUDINI CREȘTINE

Se spune adesea cu un aer de dezaprobare că doctrinele îi des-

part pe oameni. Adevărul este că doctrinele într-adevăr creează divi-

ziuni. Aceasta nu este doar o problemă a creștinismului. Orice idee te-

ologică, filozofică sau politică, care este adusă înaintea publicului, va

crea tabere de oameni care se vor opune unii altora. Aceasta este o rea-

litate a vieții pe care nu o putem evita.

Evident, doctrina îi poate și uni pe oameni. Credincioșii sunt

uniți în credința lor în întruparea lui Hristos, în viața Lui fără păcat

pe pământ, în minunile Lui, în moartea, îngroparea și învierea Lui, în

propovăduirea Evangheliei, în cea de-a doua venire a Lui și în faptul

că vor locui veșnic cu El în cerul și pământul nou. Aceste doctrine ne

unesc, dar realitatea este că există alte doctrine care ne despart. Ade-

sea, doctrinele care ne despart în facțiuni ostile nu sunt chestiuni ne-

importante, ci adevăruri deosebite pe care Dumnezeu le-a revelat po-

porului Său.

Noi nu putem elimina controversele asupra anumitor doctrine

biblice importante, dar putem, cu ajutorul Duhului Sfânt, să controlăm

în felul în care ne comportăm în decursul disputelor cu ceilalți. Putem să

fim determinați ca atitudinile și comportamentele noastre să întru-

chipeze „înțelepciunea de sus”, care este „întâi, curată, apoi pașnică,

108 Dallimore, George Whitefield, 2:76.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 202 =

blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roduri bune, fără

părtinire, nefățarnică” (Iacov 3:17; v. și Efeseni 4:1-3, 32; Coloseni

3:12-14; Filipeni 2:5; 1 Petru 3:8).

A. Nu acționa în firea pământească

Indiferent cât de pasionale ar fi dezacordurile dintre noi, cre-

dincioșii locuiți de Duhul Sfânt trebuie să reflecte întotdeauna roada

Duhului Sfânt, nu faptele păcătoase ale firii pământești. Controver-

sele doctrinare scot mult prea adesea la iveală cele mai rele lucruri din

oameni. Ele stârnesc cele mai urâte lucruri ale firii pământești. Astfel,

Scriptura ne avertizează: „nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin

bine” (Romani 12:21).

Când suntem implicați în controverse doctrinare, trebuie să

ne controlăm mânia, așa încât să nu ne afecteze puterea de rațiune, să

nu corupă atitudinile și să nu ne determine să îi judecăm pe alții fără

îndurare. Trebuie să ne controlăm limba de la retorica inflamatorie și

de la afirmațiile neadevărate, așa încât să nu-i ponegrim pe cei care

sunt diferiți de noi.

A fi în dezacord cu un frate într-un aspect doctrinar este un

lucru, dar a-ți vărsa acuzațiile rele și mânioase, a distorsiona credința

celeilalte persoane, a-l demoniza pe un sfânt evlavios și a acționa be-

ligerant sau copilăresc este cu totul altceva.

(1) Mândria

Manifestarea îngrozitoare a mândriei religioase care înso-

țește multe dintre controversele doctrinare ar trebui să ne tulbure

foarte mult. Am văzut literalmente credincioși care i-au ponegrit pe

cei față de care aveau dezacorduri și apoi au plecat cu nasul pe sus,

manifestându-și astfel mândria că ei cunoșteau mai multe și erau mai

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 203 =

corecți în doctrină. Acest comportament este ilustrarea firii pămân-

tești în acțiune, nu lucrarea Duhului lui Dumnezeu în viețile lor (Ga-

lateni 5:26). Mândria religioasă, fariseică, este o atitudine complet

inacceptabilă pentru un ucenic al lui Hristos. Dacă am fi la fel de pre-

ocupați de mândria noastră păcătoasă pe cât suntem preocupați de

erorile celorlalți oameni, cu siguranță că am fi niște creștini mai buni

și am putea să gestionăm dezacordurile cu mai multă blândețe.

Scriptura ne avertizează cu claritate asupra faptului că cu-

noștințele doctrinare lipsite de dragoste și smerenie nu fac altceva de-

cât să umfle egoul și nu aduc niciun beneficiu de durată în zidirea po-

porului lui Dumnezeu. Trebuie să-i avertizăm constant pe oameni cu

privire la păcatele subtile și amăgirile mândriei religioase.

(2) Duhul de ceartă

Chiar dacă suntem chemați să „luptăm pentru credință”, noi

nu trebuie să fim niște oameni certăreți (Iuda 3). Pavel face o deose-

bire între acțiunea de a lupta în apărarea credinței, la care suntem toți

chemați, și a avea un duh de ceartă. În Epistola sa către Romani, Pavel

identifică duhul acesta de ceartă ca fiind una dintre faptele firii pă-

mântești și o pune pe picior de egalitate cu păcate precum „beția” și

„curvia” (Romani 13:13). De asemenea, el îi mustră pe corinteni pen-

tru că erau certăreți și „iubeau cearta de vorbe” (1 Corinteni 1:11;

11:16) și le spune filipenilor să facă toate lucrurile fără cârteli și șovă-

ieli (Filipeni 2:14). El îi contrastează pe falșii învățători care au o încli-

nație nesănătoasă către controverse și certuri de vorbe, cu „slujitorul

Domnului”, care „nu trebuie să se certe” (2 Timotei 2:24).

Unii creștini sunt atât de argumentativi și combativi, încât

cred că s-ar certa chiar și cu Isus Hristos, dacă ar fi în fața lor! Astfel

de oameni produc o agitație continuă în biserici. Oamenii certăreți și

argumentativi nu participă la zidirea unei biserici sau la împăciuire.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 204 =

Ei nu sunt împăciuitori, ci sunt oameni care produc tulburare. Din

aceste motive, o persoană certăreață nu poate satisface criteriile bi-

blice pentru a fi prezbiter (1 Timotei 3:3).

(3) Facțiunile

Fiind necăjit de dezbinările din biserica din Corint (1 Corin-

teni 11:18), Pavel face o afirmație care ne provoacă la o gândire pro-

fundă, spunând că „trebuie să fie și partide între voi, ca să iasă la lu-

mină cei găsiți buni” (1 Corinteni 11:19). Dezbinările și facțiunile

sunt lucrarea păcătoasă a firii pământești și sunt denunțate de Scrip-

tură (Galateni 5:20). Totuși, există un sens anume în care „trebuie să

existe și partide” pentru a scoate la iveală caracterul adevărat al oa-

menilor din biserică. Dumnezeu se folosește de dezbinări și lupte pen-

tru scopul Său de a testa și a cerne congregația, pentru a-i scoate la

iveală pe cei care sunt slujitorii autentici și credincioși ai Domnului.

Facțiunile separă aurul de zgură. Comportamentul nostru scoate la

iveală caracterul inimii și realitatea noastră spirituală.

B. Acționează în Duhul Sfânt

Chiar dacă pasajul din 2 Timotei 2:24-26 tratează problema

abordării falșilor învățători și a ucenicilor lor, el ne furnizează în ace-

lași timp călăuzire în ce privește atitudinile corecte față de credincio-

șii din bisericile noastre, față de care avem dezacorduri:

„Și robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu

toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare,

să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dum-

nezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevăru-

lui; și, venindu-și în fire, să se desprindă din cursa diavolu-

lui, de care au fost prinși ca să-i facă voia” (2 Timotei 2:24-

26).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 205 =

Dacă Pavel ne învață să fim blânzi, răbdători și atenți în felul

în care îi tratăm pe învățătorii falși și pe ucenicii acestora, cu cât mai

mult avem nevoie să fim blânzi, răbdători și buni cu frații și surorile

noastre în Hristos, față de care avem dezacorduri în privința anumi-

tor doctrine?

Dacă am petrece la fel de mult timp studiind și ascultând la

ceea ce Scriptura ne învață cu privire la vorbirea, comportamentul și

atitudinile dirijate de Duhul Sfânt, pe cât cheltuim studiind doctri-

nele pe marginea cărora să ducem lupte cu alți credincioși, bisericile

noastre ar experimenta mai puține dezbinări și ar avea parte de dis-

cuții teologice mai folositoare. Trebuie să apărăm doctrina biblică fo-

losindu-ne de un comportament și de o vorbire biblică. Alexander

Ross comenta în felul următor:

„Trebuie să ne amintim că adevărul creștinismului nu poate

fi propovăduit sau apărat într-un fel demn de el, decât cu un

spirit creștin, o realitate pe care cei implicați profund în con-

troverse nu și-o amintesc întotdeauna. Unii creștini zeloși

ajung să-și ruineze propriile obiective prin faptul că se folo-

sesc de metode îndoielnice. Până și cea mai corectă teologie

poate eșua în a face apel la mințile celor cărora le este pre-

zentată, dacă este susținută de oameni care caută să umble

în interesele firii pământești sau de către oamenii care sunt

lipsiți de scrupule în acțiunile lor din aceste dispute”.109

C. Nu fi naiv

Unele dintre diferențele noastre doctrinare sunt de înțeles și

respectabile, dar altele nu sunt acceptabile. În decursul ultimilor 40

de ani, și-a făcut apariția o explozie de doctrine aberante, chiar și prin-

tre creștini biblici, de la promisiunea răsplătirii de patru ori a „banilor

109 Alexander Ross, The Epistles of James and John, NICNT (Grand Rapids: Eerdmans,

1954), 68.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 206 =

semănați” [autorul face referire la donațiile făcute predicatorilor

evangheliei prosperității, n.trad.] până la manipularea Scripturii pen-

tru a legitima căsătoriile homosexuale.

Nu putem să fim naiv de toleranți cu privire la aceste învăță-

turi eronate. Grija pastorală pentru poporul lui Dumnezeu cere ca

aceste învățături false să fie date pe față și ținute în afara bisericii lo-

cale. Creștinii pot fi teribil de amăgiți cu privire la credințele lor. De

aceea, datoria unui păstor este aceea de a proteja turma de astfel de

daune. Un păstor adevărat va căuta să scoată la iveală amăgirea și să

pună eroarea în lumina adevărului. Tratamentul dur dar în același

timp blând al lui Pavel față de corinteni este un exemplu uimitor al

felului în care un bun păstor îi avertizează, mustră și învață cu răb-

dare pe cei care rătăcesc departe de turmă și care sunt amăgiți cu pri-

vire la credința lor. Dragostea lui profundă față de corinteni l-a deter-

minat să vorbească împotriva credințelor și comportamentelor lor

greșite. De aceea, și noi trebuie să strigăm uneori asemenea lui Pavel:

„Nu vă înșelați: „Tovărășiile rele strică obiceiurile bune”. Veniți-vă în

fire, cum se cuvine” (1 Corinteni 15:33-34).

Diferențele dintre noi cu privire la anumite credințe doctri-

nare pot fi atât de importante încât să ne împiedice să mergem alături

de aceștia. Dar, în calitate de frați și surori în Domnul, putem totuși să

ne rugăm împreună și să ne bucurăm de compania celorlalți la nivel

personal. În astfel de momente, punem deoparte diferențele dintre

noi și ne concentrăm pe părtășia creștină și pe lucrurile pe care le

avem în comun în Hristos. Așa cum Whitefield îi spunea lui Wesley,

„hai să încetăm disputa, și fiecare dintre noi să nu vorbim de nimic

altceva decât de Isus și de El răstignit.”110

110 Pollock, John Wesley, 150.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 207 =

5. IUBEȘTE-L PE DUMNEZEU ȘI PE APROAPELE TĂU

Cele două cele mai mari porunci ale Bibliei constau din dra-

gostea pentru Dumnezeu și pentru aproapele nostru:

„Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu

tot sufletul tău, și cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi,

și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: ,Să

iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.’ În aceste două po-

runci se cuprinde toată Legea și Proorocii” (Matei 22:37-40).

Putem avea o teologie sistematică „perfectă” dar, dacă nu-L

iubim pe Domnul, Dumnezeul nostru, din toată inima și dacă nu-l iu-

bim pe aproapele nostru, cu care avem dezacorduri, doctrina și prac-

tica noastră rămân deficiente.

Este de dezbătut dacă vom fi testați sau nu la scaunul de ju-

decată al lui Hristos sau dacă suntem premileniști sau amileniști, dar

nu există nicio îndoială asupra faptului că vom fi judecați dacă avem

sau nu dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele nostru. Așa

cum spunea însuși Domnul nostru: „În aceste două porunci se cu-

prinde toată Legea și Prorocii” (Matei 22:40). „Nu este altă poruncă

mai mare decât acestea” (Marcu 12:31).

Niciunul dintre noi nu are întreaga doctrină înțeleasă per-

fect, dar fiecare dintre noi putem să-L iubim pe Dumnezeu și pe

aproapele nostru, în ciuda eșecurilor noastre doctrinare. Cei față de

care avem dezacorduri sunt adesea creștini prețioși, care Îl iubesc pe

Domnul, evanghelizează, se închină lui Hristos și sunt plini de pasi-

une pentru misiune și pentru slujirea celuilalt. Ar trebui să fim capa-

bili să recunoaștem și să lăudăm dragostea lor pentru Hristos și slujirea

lor plină de sacrificiu față de alții. Am putea chiar să admitem că ei de-

monstrează o dragoste mai mare pentru Dumnezeu și pentru aproa-

pele lor decât noi înșine.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 208 =

Deși Whitefield avea dezacorduri serioase cu Wesley, el a re-

cunoscut fără rezerve dragostea lui Wesley pentru Dumnezeu și pen-

tru cei pierduți. Se povestește că „un profesor de religie critic l-a între-

bat pe Whitefield: «Îți imaginezi că ai putea să-l întâlnești pe John

Wesley în cer?» «Nu, domnule», a fost răspunsul izbitor. «Mă tem că

nu. El va fi atât de aproape de tron, iar noi la o distanță atât de mare,

încât cu greu am putea să-l vedem.»”111

Noi toți ar trebui să stimulăm cu pasiune dragostea față de

Dumnezeu și față de aproapele nostru și să ne încurajăm întotdeauna

unul pe altul la păstrarea priorităților noastre concentrate pe dragos-

tea pentru Dumnezeu și pentru aproapele nostru. Cel puțin în această

privință putem toți să cădem de acord.

În noaptea de dinainte de răstignirea Lui, Domnul nostru le-

a dat ucenicilor o poruncă nouă: „cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți

și voi unii pe alții” (Ioan 13:34-35). În virtutea învățăturii date de

Domnul, Petru a afirmat: „Mai presus de toate, să aveți o dragoste fi-

erbinte unii pentru alții, căci dragostea acopere o sumedenie de pă-

cate” (1 Petru 4:8). În contrast izbitor față de falșii învățători, care fo-

loseau amăgiri viclene în vorbirea lor, creștinii sunt chemați să spună

„adevărul în dragoste”, lucru care ajută la creșterea bisericii în carac-

terul cristic (Efeseni 4:15-16). Pavel le-a reamintit corintenilor care se

luptau între ei că dragostea nu este arogantă, că nu se laudă cu sine, ci

că dragostea – și doar dragostea – suportă, crede, nădăjduiește și în-

dură toate lucrurile (1 Corinteni 13:4, 7). El și-a încheiat epistola spu-

nând: „Tot ce faceți, să fie făcut cu dragoste” (1 Corinteni 16:14). Afir-

mația „tot ce faceți” se aplică în mod sigur la felul în care gestionăm

controversele doctrinare! Dragostea cristică pentru celălalt, în trupul

111 J. C. Ryle, Christian Leaders of the Eighteenth Century (1885; reprint, Carlisle, PA:

Banner of Truth, 1978), 60.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 209 =

unic al lui Hristos, este cheia pentru gestionarea multor controverse

frustrante și dezbinări războinice.

Una dintre trăsăturile minunate ale dragostei cristice este

aceea că ea înțelege ce situație dificilă și înfricoșătoare este atunci

când credințele noastre îndrăgite, susținute îndelung, sunt atacate

sau respinse. Dragostea înțelege că, pentru unii credincioși, dezacor-

durile doctrinare sunt traumatizante emoțional, în timp ce pentru al-

ții reprezintă o interacție intelectuală în dezbateri doctrinare care îi

stimulează mental.

Dragostea caută să-l înțeleagă și să-l protejeze pe cel iubit, nu

doar să câștige o luptă de argumente sau să-l zdrobească pe oponent.

Așadar, atunci când ne luptăm unii cu alții pe chestiuni doctrinare,

am face bine să ne amintim regula de aur a dragostei: „Tot ce voiți să

vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel; căci în aceasta este cu-

prinsă Legea și Prorocii” (Matei 7:12).

Dacă vrem ca alții să ne reprezinte credințele cu acuratețe,

atunci trebuie să facem același lucru în ceea ce-i privește pe oponenții

noștri.

Dacă vrem să fim tratați cu respect, trebuie atunci să-i tratăm

cu respect pe cei cu care avem dezacorduri.

Dacă vrem să fim tratați cu har și înțelegere, atunci trebuie să

îi tratăm pe cei ce ni se opun cu har și înțelegere.

Dacă vrem ca oamenii să vadă ce este bun și drept în ceea ce

noi facem și credem, atunci trebuie și noi să recunoaștem lucrurile

bune din alții.

Dacă vrem ca oamenii să învețe de la predicatorii biblici în

care noi ne încredem sau să citească ceea ce noi scriem, atunci trebuie

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 210 =

ca și noi să fim gata să ascultăm la învățătorii lor și să citim cărțile lor

(1 Corinteni 3:21-23).

John Wesley și George Whitefield nu puteau fi de acord pe

anumite doctrine importante. Chiar dacă ei au slujit uneori împre-

ună, colaborarea lor în lucrarea Evangheliei a fost limitată în anumite

aspecte. Dar mai important este faptul că ei au încercat, prin harul lui

Dumnezeu, să acționeze unul față de celălalt ca niște oameni ai lui

Dumnezeu conduși de principii. Ei și-au supus mințile și comporta-

mentul la poruncile Scripturii. În acest aspect, ei sunt un exemplu

pentru noi toți. Whitefield i-a scris lui Wesley faptul că el nădăjduia

să poată „oferi generației acesteia și celor viitoare un exemplu ale dra-

gostei creștine adevărate, de durată, în ciuda diferențelor din gândi-

rea noastră”.112 Iar în acest aspect în mare au reușit. Fie ca și noi, fiind

ucenici ai lui Isus Hristos, să căutăm să trăim astfel de exemple ale

dragostei creștine, prin harul Lui și prin puterea Duhului Său.

„Aveți aceleași simțăminte unii față de alții... Să nu vă socotiți singuri înțe-

lepți” (Romani 12:16).

Principii cheie de reținut

1. Atunci când ești implicat într-un conflict doctrinar, amin-

tește-ți că toți creștinii sunt de acord asupra adevărurilor esențiale

privitoare la mântuirea sufletelor noastre și la viața noastră cea nouă.

2. Să nu uităm niciodată că nu trebuie să ne pierdem concen-

trarea pe chemarea dată de Dumnezeu de a mărturisi Evanghelia unei

lumi pierdute.

112 Iain Murray,Wesley and Men Who Followed, 71.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 211 =

3. Nu putem elimina controversele doctrinare, dar putem să

ne controlăm atitudinile și comportamentele. Tot ceea ce facem să fie

făcut în dragoste.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 212 =

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 213 =

Anexă

CE ESTE „FIREA PĂMÂNTEASCĂ?”

Carnea (în grecește sarx) reprezintă literalmente țesutul

moale dintr-un trup. Asemenea ierbii și a florilor de pe câmp, carnea

este pieritoare, tranzitorie, fragilă și de scurtă durată (1 Petru 1:24-

25). De-a lungul Scripturii, cuvântul carne este folosit în diferite mo-

dalități, referindu-se la trupul fizic ca întreg, la persoană ca individ, la

întreaga rasă omenească, la Israelul etnic sau la genealogia cuiva.

1. PATIMILE ȘI FAPTELE CĂRNII

Într-o serie de pasaje din Epistola către Galateni (v. 5;13, 16-

17, 19-21, 24; 6:8), termenul carne este folosit cu conotații negative

pentru a descrie starea omenească decăzută separată de viața lui

Dumnezeu. Unii teologi se referă la folosirea aceasta a cuvântului

carne (sau firea pământească) ca fiind o folosire etică sau tehnică, te-

ologică. Firea pământească este legată de „acest veac rău” din care

Hristos Și-a eliberat poporul (Galateni 1:4). Ea reprezintă acea ordine

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 214 =

veche, pământească și temporară care este supusă puterii păcatului –

slabă, coruptibilă și destinată distrugerii. Firea pământească nu poate

fi reformată sau făcută acceptabilă lui Dumnezeu printr-o practică re-

ligioasă. În contrast izbitor, „Duhul” este de la Dumnezeu și repre-

zintă noua ordine veșnică. Doar Duhul poate da viața și biruința asu-

pra firii pământești.

Galateni 5 ne arată că firea pământească se revoltă împotriva

Duhului și acționează independent de Duhul în viața unui creștin. Ea

are „patimi și pofte păcătoase” (Galateni 5:24; v. și Galateni 5:16-17;

Romani 13:14; Efeseni 2:3; 1 Petru 2:11; 1 Ioan 2:16), care sunt opuse

dorințelor Duhului:

„Căci firea pământească poftește împotriva Duhului, și Du-

hul [poftește] împotriva firii pământești: sunt lucruri potriv-

nice unele altora, așa că nu puteți face tot ce voiți” (Galateni

5:17, subl.)

Mai mult, Galateni 5:19 arată că „faptele” care rezultă din fi-

rea pământească ar trebui să fie evidente înaintea poporului lui Dum-

nezeu, atunci când acestea se manifestă în comportamentul nostru

sau în al altora. „Faptele firii pământești” ilustrează orice fel de păcate

imaginabile: pofta sexuală, lăcomia, lenevia, ambiția egoistă, beția,

idolatria, gelozia, certurile, dezbinările și mândria (Galateni 5:19-21,

26).

Firea pământească este preocupată de interesele proprii și de

împlinirea propriilor dorințe (Galateni 5:13). Ea stă în contrast izbitor

cu dragostea și atitudinea smerită de slujire (Galateni 5:14) și cau-

zează distrugerea comunității credinței (Galateni 5:15, 26). Pavel își

avertizează cititorii cu seriozitate asupra faptului că cei care practică

în mod continuu faptele firii pământești nu vor moșteni împărăția lui

Dumnezeu (Galateni 5:21; 6:8).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 215 =

2. DOUĂ DOMENII ALE EXISTENȚEI

Conform Noului Testament, există două domenii contras-

tante ale existenței omului. Oamenii sunt fie „în Adam”, fie „în Hris-

tos” (Romani 5:12-21; 1 Corinteni 15:21-22; 15:45-49). Există „firea

cea veche” și „făptura cea nouă” (Efeseni 4:21-24; Coloseni 3:9-10; Ro-

mani 6:6). Există viața „în firea pământească” sau viața „în Duhul”

(Romani 8:4, 7-13). A fi identificat cu Adam și cu rasa lui înseamnă a

fi în robie față de păcat, față de moarte și față de firea pământească. A

fi identificat cu Hristos și noua Lui rasă omenească (Efeseni 2:15) în-

seamnă a avea viața cea nouă și a fi eliberați din robia păcatului și a

firii pământești.

Înainte de convertirea la Hristos, toți credincioșii „trăiau sub

firea pământească” (Romani 7:5) și, asemenea tuturor oamenilor ne-

regenerați, „trăiau în poftele firii lor pământești, când făceau voile

[dorințele] firii pământești” (Efeseni 2:3). Noi eram „morți” în „păca-

tele noastre” și „în firea noastră pământească netăiată împrejur” (Co-

loseni 2:13). Pavel scoate la iveală starea groaznică a celor care trăiesc

în firea pământească și umblă conform acesteia:

„Și umblarea după lucrurile firii pământești, este moarte...

Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrăj-

mășie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii

lui Dumnezeu, și nici nu poate să se supună” (Romani 8:6-8)

Cei care se află în firea pământească nu pot fi plăcuți lui Dum-

nezeu. Apoi Pavel prezintă un adevărat remarcabil:

„Voi însă nu mai sunteți pământești, ci duhovnicești, dacă

Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are

cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui... Așadar, fraților, noi

nu mai datorăm nimic firii pământești, ca să trăim după în-

demnurile ei” (Romani 8:9, 12).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 216 =

Credincioșii nu trăiesc în firea pământească, ci în Duhul! La

momentul convertirii, omul moare în relație cu vechiul domeniu al

sclaviei față de firea pământească și începe să trăiască în noul dome-

niu, al Duhului. De aceea, credincioșii „trăiesc nu după îndemnurile

firii pământești, ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8:4).

Fiind credincioși, noi ne-am dezbrăcat la convertire de „tru-

pul poftelor firii pământești”, prin unirea noastră cu Hristos, în moar-

tea Lui (Coloseni 2:11). Noi nu ne mai aflăm sub robia și stăpânirea

firii pământești. Dimpotrivă, noi trăim acum „în Duhul” și devenim

„o făptură nouă” în Hristos (Galateni 6:15; 2 Corinteni 5:17), lucru

care ne introduce într-un domeniu al existenței, cel al vieții veșnice și

al păcii (Romani 8:6), fiind „izbăviți de Legea păcatului și a morții”

(Romani 8:2). Această nouă trăsătură a vieții caută să fie pe placul lui

Dumnezeu și să-I slujească, trăind neprihănit după Cuvântul lui

Dumnezeu. Ea produce comportamente și atitudini cristice (Galateni

5:22-23).

3. LUPTA CU FIREA PĂMÂNTEASCĂ

Spre deosebire de necreștini, care își duc viețile mânați de

„patimile și poftele firii pământești”, toți credincioșii experimentează

o rupere decisivă, radicală față de firea pământească la momentul

convertirii. Credincioșii și-au „răstignit firea pământească împreună

cu patimile și poftele ei” (Galateni 5:24), iar acum „trăiesc prin Du-

hul”, care le-a dat viața cea nouă și putere asupra păcatului și asupra

firii pământești (Galateni 5:25; v. și Romani 8:2).

Deși credincioșii au răstignit „firea pământească” și „omul cel

vechi”, este dureros de evident faptul că ei încă mai păcătuiesc. Noi

nu suntem scutiți de ispitele dorințelor firii pământești sau de păcat

(cf. Romani 6:12; 8:13; Galateni 5:16-17). Motivul existenței acestei

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 217 =

aparente contradicții stă în faptul că cei credincioși n-au fost încă eli-

berați pe deplin din această lume a păcatului și morții. Puterea și robia

păcatului au fost zdrobite, iar credincioșii au Duhul Sfânt, dar trupurile

lor n-au fost încă răscumpărate, așa că păcatul și firea pământească încă

îi amenință și îi ispitesc. Vom experimenta eliberarea deplină doar la

moarte sau în ziua finală a istoriei, căci doar atunci vom avea parte de

răscumpărarea deplină din păcate, din firea pământească și din tru-

pul nerăscumpărat (Romani 8:23):

„Întrucât învierea este un eveniment viitor, credincioșii nu

sunt eliberați în toate aspectele din acest veac rău (cf. 1 Co-

rinteni 15:29-28). Ei vor experimenta moartea, care este

consecința păcatului introdus în lume de primul Adam. Dar

tot ei au garantată victoria asupra morții pentru că sunt in-

cluși în cel de-al doilea Adam. Tot așa, credincioșii nu vor

experimenta eliberarea perfectă din păcat în această epocă,

așa încât să nu mai păcătuiască deloc. Ceea ce a fost zdrobit

nu este prezența păcatului, ci stăpânirea păcatului asupra

celor credincioși. Pavel folosește o mulțime de expresii pen-

tru a demonstra că el vorbește despre stăpânirea păcatului

ca fiind zdrobită, nu despre starea de neprihănire per-

fectă.”113

În această luptă între „poftele firii pământești” și „dorințele

Duhului”, credincioșii nu pot juca un rol neutru. Autorii Noului Tes-

tament îi avertizează pe cititori împotriva trăirii în firea pămân-

tească, așa cum făceau înainte de convertirea lor. Pavel îi avertizează

pe Galateni să nu permită noii lor libertăți în Hristos să devină „o pri-

cină ca să trăiască pentru firea pământească” (Galateni 5:13). El le

spune cititorilor săi din Roma că „noi nu mai datorăm nimic firii pă-

mântești, ca să trăim după îndemnurile ei” (Romani 8:12) și „să nu

113 Thomas R. Schreiner, Romans, BECNT (Grand Rapids: Baker, 1998), 317.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 218 =

purtăm grijă de firea pământească, pentru ca să-i trezim poftele” (Ro-

mani 13:14). Petru scria: „Preaiubiților, vă sfătuiesc ca pe niște străini

și călători, să vă feriți de poftele firii pământești care se războiesc cu

sufletul” (1 Petru 2:11).

Galateni 5 spune că există biruință asupra firii pământești

prin intermediul prezenței Duhului Sfânt și prin umblarea activă pas

la pas cu călăuzirea Duhului (Galateni 5:16, 18, 25; 6:8). Comentariile

lui Thomas Schreiner asupra acestui aspect merită repetate:

„Există un conflict între firea pământească și Duhul, lucru

care explică de ce este atât de vital pentru cei credincioși să

umble în Duhul și să fie călăuziți de Duhul. De aceea, umbla-

rea în Duhul nu este același lucru cu o plimbare pe malul

mării, într-o briză plăcută, căci firea pământească se războ-

iește cu Duhul și Duhul cu firea pământească. Totuși, Pavel

este eminamente optimist aici, pretinzând că, atunci când

cineva umblă prin Duhul și este călăuzit de Duhul, va exista

o biruință asupra firii pământești care va fi substanțială,

semnificativă și observabilă.”114

4. MORȚI FAȚĂ DE PĂCAT ȘI VII FAȚĂ DE DUMNEZEU

În mod asemănător felului în care Epistola către Galateni

vorbește despre credincioși că și-au răstignit firea și trăiesc prin Du-

hul, Epistola către Romani vorbește despre credincioși spunând că

aceștia mor față de păcat prin unirea lor (Romani 6:4-5) cu Hristos în

moartea, îngroparea și învierea Lui: „Știm bine că omul nostru cel

vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie

dezbrăcat de puterea lui, în așa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului”

(Romani 6:6).

114 Thomas R. Schreiner, Galatians, ZECNT (Grand Rapids: Zondervan, 2010), 345.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 219 =

Înainte de convertire, toți credincioșii sunt „robi păcatului”

(Romani 6:17, 20). Dar, prin unirea noastră cu Hristos, noi am „murit

față de păcat” (Romani 6:2) și am fost „eliberați din păcat” (Romani

6:7, 18, 22). Drept rezultat al morții și învierii lui Hristos, ca și al venirii

Duhului Sfânt, stăpânirea păcatului a luat sfârșit în viața credinciosului

(Romani 6:2, 7, 11, 14, 18, 22). Așa cum prezenta succint un exeget al

Bibliei, „păcatul rămâne, dar el nu mai domnește în viața creștinu-

lui”.115 De aceea, Pavel îi îndeamnă pe toți credincioșii să se considere

„morți față de păcat, și vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul

nostru” (Romani 6:11).

Întrucât noi suntem morți față de păcat și vii față de Dumne-

zeu, Pavel poate să spună în același timp că: „păcatul să nu mai dom-

nească în trupul vostru muritor, și să nu mai ascultați de poftele lui”

(Romani 6:12). Pavel n-ar fi fost în măsură să spună așa ceva unei per-

soane regenerate. Cel nenăscut din nou se află în firea pământească și

este sclav față de domnia păcatului. Cel ne regenerat are nevoie, așa

cum spunea Domnul Isus, să fie „născut din nou” și „născut din Du-

hul” (Ioan 3:3-8), să treacă „de la moarte la viață” (Ioan 5:24). Dar cre-

dincioșii nu mai sunt niște robi neajutorați ai păcatului. Identificarea

noastră cu moartea, îngroparea și învierea lui Hristos (Romani 6:3-4)

are sensul că am fost înviați așa încât să umblăm în viața cea nouă

(Romani 6:4).

Astfel, imperativul Noului Testament pentru fiecare credin-

cios este ca noi să „umblăm în Duhul”, adică să trăim viața creștină

prin puterea și călăuzirea Duhului (Galateni 5:16, 18, 25; 6:8). Pentru

cei credincioși, prezența dătătoare de putere a Duhului Sfânt este mij-

locul prin care ne împotrivim păcatului și firii pământești. Atunci

115 Ben Witherington, III, Grace in Galatia: A Commentary on St Paul’s Letter to the Ga-

latians (Grand Rapids: Eerdmans, 1998), 378.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 220 =

când „umblăm prin Duhul”, noi nu mai „împlinim poftele firii pă-

mântești” (Galateni 5:16). Aceasta este o promisiune a victoriei asu-

pra firii pământești. Umblarea prin Duhul este antidotul biblic la pro-

blema firii pământești.

Dați-mi voie să ilustrez cum funcționează acest lucru în cazul

unei întâmplări cu cinci studenți care locuiau împreună într-un apar-

tament. Unul era credincios, în timp ce ceilalți patru nu. Cei patru ne-

credincioși nu puteau vorbi fără să folosească un limbaj stricat și aș-

teptau sfârșitul de săptămână doar ca să se îmbete și să umble cu fete

la petreceri. Ei trăiau pentru a-și împlini patimile și poftele firii pă-

mântești.

După un an de locuit împreună, studentul creștin i-a condus

la Hristos pe cei patru colegi ai săi. Imediat a avut loc o schimbare de

atitudine și de comportament în cei patru noi credincioși. Fără ca să li

se spună ceva de către colegul lor de cameră, fiecare dintre acești ti-

neri s-au oprit din vorbirea lor spurcată. Ei n-au mai tânjit după pe-

trecerile pline de alcool și au conștientizat că nu le mai puteau trata

pe femei ca pe niște obiecte sexuale care să le satisfacă plăcerile lor

egoiste. Dimpotrivă, ei au început să participe la studii biblice, să fie

la părtășie cu alți creștini și s-au rugat să primească de la Dumnezeu

soții creștine. Ei au descoperit imediat că aveau o nouă putere asupra

păcatului și firii pământești, ca și dorințe și obiective noi în viață. Ei

nu mai trăiau pentru a se complace în patimile firii pământești (Efe-

seni 2:3).

Acești tineri au mai păcătuit – ei au mai căzut câteodată în

mânie și au mai fost ispitiți sexual – dar a existat în ei o convingere

nouă de păcat, prin Duhul Sfânt. Conștiințele lor sunt sensibile și ca-

ută să-și recunoască neascultarea față de Cuvântul lui Dumnezeu.

Atunci când păcătuiesc, ei își mărturisesc aceste păcate și caută să se

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 221 =

comporte într-o modalitate care să fie plăcută Domnului și Stăpânu-

lui lor. Aceasta înseamnă să fii născut din Duhul în mod practic, în

viețile celor care își pun credința în Hristos spre mântuire și care și-

au „răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei”

(Galateni 5:24).

5. PAȘI PRACTICI CĂTRE BIRUINȚĂ

Întrucât credincioșii vor continua să se lupte cu păcatul și fi-

rea pământească, Scriptura ne oferă învățături practice în vederea

câștigării acestei lupte:

• Trebuie să înțelegem noua noastră identitate „în Hristos”,

să credem ceea ce Dumnezeu spune în Cuvântul Său des-

pre noua viață în Duhul Sfânt, și să acționăm în conse-

cință. „Tot așa și voi înșivă, socotiți-vă morți față de păcat,

și vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru”

(Romani 6:11; v. și 8:2). „Căci păcatul nu va mai stăpâni

asupra voastră, pentru că nu sunteți sub Lege, ci sub har”

(Romani 6:14).

• Trebuie să umblăm prin Duhul în mod activ, zi de zi și

clipă de clipă (Galateni 5:16), să fim pas la pas cu călăuzi-

rea Duhului Sfânt (Galateni 5:18, 25) și să „semănăm în

Duhul” (Galateni 6:8).

• Trebuie să nu permitem libertăților noi în Hristos să ofere

firii pământești o oportunitate de a se folosi de ceea ce este

bun pentru a ne ispiti în manifestarea egoistă a firii pă-

mântești (Galateni 5:13).

• Prin puterea Duhului, trebuie să „ne ferim de poftele firii

pământești care se războiesc cu sufletul” (1 Petru 2:11).

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 222 =

• Suntem chemați să „nu purtăm grijă de firea pămân-

tească, pentru ca să-i trezim poftele” (Romani 13:14).

• Suntem chemați ca, „prin Duhul Sfânt”, să „facem să

moară faptele trupului” (Romani 8:13; v. și Coloseni 3:5).

Firea pământească nu poate fi reformată prin vreun fel de

practică religioasă. Ea nu are un viitor veșnic, ci trebuie

dată morții.

• Noi trebuie să venim înaintea lui Dumnezeu „vii, din

morți cum eram” și să aducem mădularele noastre tru-

pești „ca pe niște unelte ale neprihănirii” (Romani 6:13; v.

și 6:19). Trebuie să „aducem trupurile noastre ca o jertfă

vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu” (Romani 12:1).

• Trebuie să nu ne folosim de mădularele trupești „ca niște

unelte ale nelegiuirii” (Romani 6:13). Trebuie să nu ne lă-

săm „potriviți chipului veacului acestuia” (Romani 12:2).

Atunci când caută să înțeleagă cum să „umble prin Duhul”,

credincioșii cer adesea explicații cu privire la relația dintre responsa-

bilitatea personală și lucrarea activă a Duhului Sfânt în noi, care ne

conduce să facem voia lui Dumnezeu. Drept răspuns la această între-

bare relevantă, n-aș putea decât să redau comentariile lui Richard

Longenecker și Graham Cole:

„Pavel n-a considerat niciodată activitatea etică a credincio-

sului ca fiind separată de lucrarea Duhului și nici călăuzirea

și împuternicirea etică a Duhului Sfânt ca fiind separată de

exprimarea activă din partea credinciosului a credinței

acestuia.”116

116 Richard N. Longenecker, Galatians, WBC (Dallas, TX: Word, 1990), 266.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 223 =

„Acest proces este concomitent, prin asta înțelegându-se că

este implicat mai mult decât un singur agent. Dumnezeu

este la lucru, dar la fel este și credinciosul, așa cum ne arată

Filipeni 2:12-13… Aici ne este arătat felul în care Duhul

Sfânt produce aceste schimbări în sens pozitiv și negativ.

Misterul rămâne. Scriptura nu ne oferă teorii cu privire la

natura acestor realități sau procese. Cu toate acestea, ea

afirmă că anumite realități sunt în felul respectiv, și că cel

credincios trăiește prin credință ca și cum aceste realități

există în felul acesta și, procedând astfel, descoperă că ele

sunt așa cum sunt descrise (solvitur ambulando, lat., „taina

este rezolvată prin umblare”).”117

117 Graham A. Cole, He Who Gives Life: The Doctrine of the Holy Spirit (Wheaton, IL:

Crossway, 2007), 229.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 224 =

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 225 =

DESPRE AUTOR

De-a lungul ultimilor 40 de ani, Alexander Strauch a slujit ca

prezbiter cu învățătura la Littleton Bible Chapel din Littleton, Colo-

rado. În plus, el a predat filozofie și literatura Noului Testament la Co-

lorado Christian University. Fiind un învățător biblic dăruit și un vor-

bitor popular, Alexander Strauch a ajutat mii de biserici din întreaga

lume prin scrierile sale expozitive și prin lucrarea de predicare. El este

autorul a peste 12 cărți, printre care Biblical Eldership, care s-a vândut

în peste 250.000 de exemplare (o ediție prescurtată este disponibilă

în limba română la Magna Gratia sub titlul Conducerea Biblică a Bise-

ricii, n.tr.) Cărțile lui Alexander Strauch au fost traduse în peste 20 de

limbi.

Alexander și soția lui, Marilyn, locuiesc în Littleton, Colo-

rado, aproape de cele patru fete ale lor și de cei 10 nepoți.

Pentru a afla mai multe detalii (în limba engleză) despre Ale-

xander Strauch și cărțile și mesajele lui audio, contactați editura Le-

wis and Roth Publishers la 800-477-3239 sau www.lewisan-

droth.org. Dacă apelați din afara SUA, folosiți linia 719-494-1800.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 226 =

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 227 =

MULȚUMIRI

Prietenii creștini sunt un dar minunat din mâna lui Dumne-

zeu. Sunt peste măsură de binecuvântat să am mulți prieteni cu mare

îndemânare, care m-au ajutat la finalizarea acestei cărți.

Sunt îndatorat în mod special lui Paul și Laura Lundgren pen-

tru ajutorul lor și pentru multele sugestii utile, lui Ryan Gold pentru

verificarea surselor, a citatelor și pentru documentarea notițelor de

subsol, Dr. David MacLeod, care a verificat cu atenție notele de subsol

și pentru încurajarea primită din partea lui Reed Taussig și a lui Doug

VanSchooneveld. Mulțumiri speciale am de adresat echipei editoriale

formată din Amanda Sorensen, Shannon Wingrove și Allan Sholes.

Este o bucurie să lucrezi cu ei, iar recomandările lor creative au fost

foarte apreciate.

Vreau să exprim multă recunoștință lui Jay Brady de la Lewis

& Roth Publishers, care m-a ajutat în fiecare etapă a realizării acestei

cărți. El este cu adevărat o persoană cu multe abilități. De asemenea,

vreau să-i mulțumesc lui Barbara Peek, care a corectat manuscrisul

final.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 228 =

Doresc de asemenea să recunosc cu mulțumiri ajutorul com-

petent al secretarei mele, Chelsea Van Ryn. Fără ajutorul ei, m-aș fi

aflat și astăzi în procesul scrierii acestei cărți.

Ca întotdeauna, cele mai profunde aprecieri sunt îndreptate

către Marilyn, soția mea iubitoare și partenerul meu în viață și în slu-

jirea Domnului.

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 229 =

ABREVIERI

BDAG: W. Bauer, W.F. Arndt, F.W. Gingrich, și F.W. Danker, Greek-English Le-

xicon of the New Testament (3rd ed.)

BECNT: Baker Exegetical Commentary on the New Testament

BST: The Bible Speaks Today

ESV: English Standard Version

IVP: InterVarsity Press

NAC: New American Commentary

NCB: New Century Bible

NIBC: New International Bible Commentary on the New Testament

NICNT: New International Commentary on the New Testament

NICOT: New International Commentary on the Old Testament

NIGTC: New International Greek Testament Commentary

NIV: New International Version

DACĂ VĂ MUȘCAȚI ȘI VĂ MÂNCAȚI UNII PE ALȚII | ALEXANDER STRAUCH

= 230 =

NPNF: Nicene and Post-Nicene Fathers

NTC: New Testament Commentary

PNTC: The Pillar New Testament Commentary

TDNT: G. Kittel și G. Friedrich (ed.), Theological Dictionary of the New Testa-

ment

TNTC: Tyndale New Testament Commentary

TOTC: Tyndale Old Testament Commentary

UBS: United Bible Society (4th ed.)

WBC: Word Biblical Commentary

WEC: Wycliffe Exegetical Commentary

ZECNT: Zondervan Exegetical Commentary on the New Testament