TEZĂ DE DOCTORAT CONTRIBUȚII LA TRANSPORTUL POLUANȚILOR ÎN MEDII ACVATICE ȘI MĂSURI DE RECONSTRUCȚIE ECOLOGICĂ

Doctorand: ing. Tatiana-Daniela DUMITRA

Conducător de doctorat: prof.univ.dr.ing Virgil PETRESCU

București, 2013

2

CUVÂNT ÎNAINTE

Transportul poluanților în mediile acvatice constituie una din problemele actuale la

nivel internațional în domeniul protecției mediului. De aceea, elaborarea unor

contribuții precum și propunerea celor mai bune măsuri de reconstrucție ecologică a

mediilor acvatice a devenit o necesitate în prezent.

Reconstrucția ecologică este o prioritate a Directivei Cadru Apă și constă într-un

proces de reconstrucție a unui nou ecosistem după distrugerea și/sau regresiunea

ecologică a altui ecosistem, implicând activități de refacere a regimului de curgere și

de transport solid, a geometriei cursului de apă, a malurilor și zonelor adiacente, dar

și ameliorarea calității apei și asigurarea biodiversității.

Totodată, reconstrucția ecologică este reprezentată de ansamblul măsurilor de

restabilire a structurii ecosistemului, având o abordare ce acoperă aspecte

hidrologice, biogeochimice, ecologice și care privesc dinamica naturală de refacere a

mediului ambiant.

Acest concept de conservare și restaurare a cursurilor de apă se poate realiza prin

implementarea unor programe de reconstrucție ecologică, bazate pe principiile

exploatării durabile a resurselor naturale, al căror caracter contribuie atât la

îmbunătățirea calității mediului, cât și la creșterea calității vieții. Rezultatul

reconstrucției ecologice implică îndepărtarea totală a consecințelor intervenției

antropice negative asupra ecosistemelor cursurilor de apă.

Mediile acvatice subterane pot fi supuse reconstrucției ecologice prin aplicarea

metodelor și tehnicilor de remediere a apelor subterane. Impactul poluanților asupra

acestora, cât și metodele aplicate în scopul decontaminării zonelor afectate

constituie una din problemele actuale ale politicilor de mediu din întreaga lume.

Tehnicile și măsurile pentru reconstrucția ecologică atât a apelor de suprafață cât și

a acviferelor implică un set de studii preliminare, precum și analizarea în detaliu a

numeroase seturi de parametri, pentru alegerea corectă a metodei de reconstrucție

ecologică, optime pentru zona afectata, atât de poluare cât și de intervențiile

antropice.

În încheierea prezentei lucrări doresc să îmi exprim recunoștință și aprecierile pentru

suportul acordat în elaborarea tezei de doctorat conducătorului de doctorat, profesor

universitar doctor inginer Virgil Petrescu, precum și familiei mele și, în special, tatălui

meu pentru îndrumarea și suportul oferit pe parcursul acestor ani care au contribuit la

formarea mea personală și profesională. De asemenea, mulțumesc colectivului

Departamentului de Hidraulică și Protecția Mediului, a Facultății de Hidrotehnică,

precum și colegelor mele Oana Ștefania Ciugulea și Loredana Sârbu pentru suportul

acordat.

3

CUPRINS

Cuvânt înainte ................................................................................................................................... 2

1. Introducere ............................................................................................................................... 6

1.1. Obiectul și conținutul tezei ........................................................................................................................................ 6

1.2. Problematica impactului poluării mediilor acvatice și a reconstrucției ecologice ................................................... 7

2. Elemente teoretice privind transportul poluanţilor în medii acvatice .................................. 8

2.1. Circuitul şi bilanţul apei în natură ............................................................................................................................ 8

2.2. Surse de poluare ale apelor .................................................................................................................................... 10

2.2.1. Surse de poluare organizate şi permanente ............................................................................................................ 11

2.2.2. Surse neorganizate, temporare sau accidentale ...................................................................................................... 13

2.2.3. Surse naturale ......................................................................................................................................................... 14

2.2.4. Surse artificiale ....................................................................................................................................................... 15

2.2.5. Principalele categorii de poluanți ........................................................................................................................... 16

2.2.6. Indicatori de calitate a apei .................................................................................................................................... 17

2.3. Elemente teoretice privind transportul poluanţilor în apele de suprafaţă .............................................................. 21

2.3.1. Proprietăţile fluidelor ............................................................................................................................................. 21

2.3.2. Clasificarea apelor de suprafaţă ............................................................................................................................. 22

2.3.3. Mecanisme de poluare ale apelor de suprafaţă ...................................................................................................... 25

2.4. Elemente teoretice privind transportul poluanţilor în ape subterane ..................................................................... 28

2.4.1. Caracteristici ale mediului subteran ....................................................................................................................... 28

2.4.2. Legi de mişcare ale apei în medii permeabile ......................................................................................................... 31

2.4.3. Mecanisme de poluare ale apelor subterane........................................................................................................... 34

2.5. Posibilități de modelare matematică a transportului poluanților în medii acvatice ............................................... 37

2.5.1. Elemente de bază privind modelarea matematică ................................................................................................... 37

2.5.2. Elemente de bază privind metodele numerice ......................................................................................................... 40

2.5.3. Crearea unui model conceptual .............................................................................................................................. 43

2.5.4. Programe de modelare a transportului poluanţilor în mediul subteran ................................................................. 44

2.5.5. Programe de modelare a transportului poluanţilor în ape de suprafaţă ................................................................ 45

3. Legislație, intervenții antropice și impact al poluării cursurilor de apă ............................. 47

3.1. Legislaţia actuală în domeniul apelor ..................................................................................................................... 47

3.1.1. Legislaţia naţională ................................................................................................................................................ 47

3.1.2. Legislaţia europeană ............................................................................................................................................... 49

3.2. Intervenții antropice cu impact negativ asupra apelor de suprafață ...................................................................... 50

3.2.1. Amenajările hidrotehnice ........................................................................................................................................ 50

3.2.2. Rectificarea și recalibrarea cursurilor de apă ........................................................................................................ 52

3.2.3. Îndepartarea vegetației ripariene ........................................................................................................................... 53

3.2.4. Protecția malurilor .................................................................................................................................................. 54

3.2.5. Îndiguirea cursurilor de apă ................................................................................................................................... 60

3.2.6. Pragurile și lucrările transversale .......................................................................................................................... 60

4

3.2.7. Extragerea de balast ............................................................................................................................................... 60

3.3. Impactul poluării apelor de suprafață .................................................................................................................... 63

3.3.1. Influența calității apelor de suprafață asupra sănătății oamenilor ........................................................................ 63

3.3.2. Influența calității apelor de suprafață asupra biodiversității ................................................................................. 66

4. Metode de reconstrucție ecologică a mediilor acvatice ...................................................... 71

4.1. Elemente de ecologie ............................................................................................................................................... 71

4.2. Niveluri de reconstrucție ecologică a mediilor acvatice ......................................................................................... 73

4.3. Metode de reconstrucție ecologică a apelor de suprafață ...................................................................................... 74

4.4. Metode de remediere a apelor subterane poluate ................................................................................................... 80

4.5. Măsuri și recomandări privind reconstrucția ecologică a mediilor acvatice ......................................................... 93

5. Fundamentarea științifică a metodologiei de ecologizare a lacurilor ................................ 95

5.1. Considerații generale .............................................................................................................................................. 95

5.2. Modelul conceptual al metodologiei de ecologizare a unui lac .............................................................................. 95

5.2.1. Planul de monitorizare al unui lac .......................................................................................................................... 97

5.2.2. Analiza datelor istorice ale zonei și lacului ............................................................................................................ 98

5.2.3. Aplicarea programului de monitorizare .................................................................................................................. 98

5.2.4. Determinarea relației sursă – cale - receptor ......................................................................................................... 99

5.2.5. Măsuri de ecologizare a unui lac .......................................................................................................................... 100

5.2.6. Întocmirea Planului de management al unui lac .................................................................................................. 100

6. Analiza calității apei în Aria Naturală Protejată Lacul Snagov .......................................... 103

6.1. Descrierea Ariei naturale Protejate Lacul Snagov ............................................................................................... 103

6.1.1. Amplasament ......................................................................................................................................................... 104

6.1.2. Relief ..................................................................................................................................................................... 104

6.1.3. Hidrografia ........................................................................................................................................................... 108

6.2. Mediul biotic al Lacului Snagov ........................................................................................................................... 108

6.2.1. Flora - Fitoplancton .............................................................................................................................................. 108

6.2.2. Fauna - Zooplancton ............................................................................................................................................. 111

6.3. Date istorice privind calitatea apei din Lacul Snagov .......................................................................................... 113

6.4. Cercetări experimentale asupra calității apei din Lacul snagov .......................................................................... 117

6.4.1. Campaniile de prelevare a probelor de apă.......................................................................................................... 117

6.4.2. Concluzii referitoare la evoluția indicatorilor de calitate a apei pe baza cercetărilor experimentale ................. 135

6.5. Realizarea Planului de Management pentru Aria Naturală Protejată Lacul Snagov ........................................... 136

7. Posibilități de remediere a calității apei în Aria Naturală Protejată Lacul Snagov .......... 142

7.1. Sisteme de circulație artificală a apei ................................................................................................................... 143

7.1.1. Sistemul de injecție a aerului (difuzor) ................................................................................................................. 143

7.1.2. Pompe cu debit de aer axial .................................................................................................................................. 144

7.2. Alte sisteme de aerare a apei ................................................................................................................................ 144

7.2.1. Unități de suprafață cu pulverizare....................................................................................................................... 145

7.2.2. Sisteme cu rotoare de aspirație ............................................................................................................................. 145

5

7.2.3. Sisteme tip „pompare și cascadă” ........................................................................................................................ 145

7.3. Efectele destratificării lacului ............................................................................................................................... 146

8. Concluzii, contribuții și perspective de cercetare ............................................................. 148

8.1. Concluzii generale ................................................................................................................................................ 148

8.2. Contribuții personale ............................................................................................................................................ 150

8.3. Direcții de cercetare viitoare ................................................................................................................................ 155

BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................... 157

ANEXE ............................................................................................................................................ 168

6

1. INTRODUCERE

1.1. OBIECTUL ȘI CONȚINUTUL TEZEI

Obiectul prezentei teze de doctorat îl constituie evidenţierea fenomenului de

transport al poluanţilor în medii acvatice, dar şi a posibilităţii de aplicare a unor

măsuri de reconstrucţie ecologică. În scopul aprofundării subiectului abordat,

noţiunile teoretice au fost aplicate unui studiu de caz, construit pe date reale, în

cadrul căruia este prezentată elaborarea Planului de Management pentru Aria

Naturală Protejată Lacul Snagov.

Această lucrare, cu un număr de 187 pagini, este structurată pe 8 capitole,

prezentând 35 de figuri, 13 tabele, 65 ecuaţii numerotate, 4 anexe şi o listă de 158

surse bibliografice, care au reprezentat suportul pentru elaborarea lucrării.

Capitolul 1 face introducerea către problematica de baza a tezei, prezentând, în

acelaşi timp, structura generală a lucrării.

În cadrul capitolului 2 sunt prezentate elementele teoretice privind transportul

poluanţilor în medii acvatice, care cuprind descrierea bilanţului apei în natură, a

surselor de poluare, a mecanismelor de poluare, precum şi caracteristicile specifice

apelor de suprafaţă şi a celor subterane. De asemenea, tot în cadrul acestui capitol

sunt prezentate posibilități de modelare matematică a transportului poluanților în

apele subterane, urmând ca în ultima parte a acestuia să fie descrise succint şi

mijloacele software prin care se pot efectua aceste modelări.

În cadrul capitolului 3 este subliniat impactul poluării cursurilor de apă, punând

accent în acelaşi timp pe legislaţia naţională şi europeană în vigoare ce stă la baza

combaterii efectelor negative ale poluării. De asemenea, sunt descrise principalele

intervenţii antropice cu impact negativ asupra apelor de suprafaţă.

Pentru aspectele abordate în cadrul acestei lucrări, capitolul 4 oferă un set de

măsuri şi recomandări în privința metodelor de reconstrucţie ecologică a mediilor

acvatice, atât pentru apele subterane cât şi pentru cele de suprafaţă.

Capitolul 5 prezinta detalierea metodologiei de realizare a ecologizarii unui corp de

apa de suprafata. Acesta face trecerea de la notiunile teoretice catre partea practica,

unde in cadrul capitolul 6 este prezentat un studiu de caz referitor la Planul de

Management pentru Aria Naturală Protejată Lacul Snagov.

O serie de posibilități de remediere a calității apei în Aria Naturală Protejată Lacul

Snagov sunt descrise în cadrul capitolului 7.

Lucrarea prezintă în final, în cadrul capitolului 8, o serie de concluzii generale,

accentuând contribuţiile autorului, precum şi privirea personală de ansamblu asupra

unor eventuale direcţii de cercetare viitoare.

Bineînţeles, încheierea tezei cuprinde lista lucrărilor consultate, cele elaborate de

autor atât pe parcursul activităţii sale de doctorat cât şi a celei profesionale,

structurate în cadrul secţiunii Bibliografie.

De asemenea, ataşat prezentei teze, se regăseşte un set de 4 Anexe aferente

studiului de caz elaborat.

7

1.2. PROBLEMATICA IMPACTULUI POLUĂRII MEDIILOR ACVATICE ȘI A RECONSTRUCȚIEI ECOLOGICE

Apa este simbolul vieţii. Menţinerea apelor curate şi nepoluate este o obligaţie a

noastră, a tuturor.

„Apa este patrimoniu natural care trebuie protejat, tratat şi apărat ca atare.”

Apele reprezintă o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, element

indispensabil pentru viaţă şi pentru societate, materie primă pentru activităţi

productive, sursă de energie şi cale de transport, factor determinant în menţinerea

echilibrului ecologic.

Fiind una dintre resursele vitale ale vieţii, utilizarea apei trebuie facută având la bază

conceptul de dezvoltare durabilă, respectiv „satisfacerea nevoilor prezentului fără a

compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile lor nevoi şi

aspiraţii” [146].

Apa poate fi întânlită în natură într-una din cele trei stări de agregare: lichidă, solidă

sau gazoasă, însă forma lichidă are cea mai mare importanţă şi răspândire din punct

de vedere cantitativ. Aceasta este reprezentată de apele subterane și cele de

suprafaţă.

În vederea protecţiei şi conservării resurselor de apă, evacuările în aceste ape sunt

reglementate prin utilizarea unei abordări combinate prin stabilirea şi implementarea

controlului emisiilor punctuale, bazat pe cele mai bune tehnici disponibile, sau a

valorilor limită admisibile. În cazul emisiilor difuze, se aplică cele mai bune practici din

punctul de vedere al mediului, stabilite în reglementările specifice privind prevenirea

şi controlul integrat al poluării, epurarea apelor uzate urbane, protecţia apelor

împotriva poluării cauzate de nitraţi din surse agricole, evaluarea riscului şi

descărcarea de substanţe periculoase în apă.

Impactul poluării cursurilor de apă este generat atât datorită surselor de poluare

naturale, cât şi datorită surselor antropice. Intervenţiile umane asupra corpurilor de

apă, dar şi consecinţele activităţilor poluatoare reprezintă principala cauză pentru

deteriorarea calităţii apei şi a caracteristicilor hidromorfologice ale acestora.

O perioadă îndelungată de timp, resursele de apă au fost considerate a fi resurse

naturale nelimitate, iar necesitatea protejării lor a fost neglijată în totalitate. Dinamica

populaţiei, în continuă creştere, a condus la intensificarea activităţilor antropice cu

impact negativ asupra mediilor acvatice, precum industrializarea, activităţile

agrozootehnice, exploatarea materialelor din albiile cursurilor de apă şi lucrările de

regularizare şi îndiguire.

Problemele ridicate de efectele negative ale activităţilor antropice asupra cursurilor

de apă pot fi rezolvate prin intermediul reconstrucţiei sau restaurării ecologice, al

cărei scop este refacerea funcţiilor unui ecosistem afectat şi menţinerea valorilor

biodiversităţii, ţinând cont atât de aspectele de mediu cât şi de cele antropice. Acest

tip de reconstrucţie oferă societăţii beneficiile durabile ale ecosistemelor reabilitate

într-o perioadă mult mai scurtă decât ar fi posibil prin procese naturale.

8

2. ELEMENTE TEORETICE PRIVIND TRANSPORTUL POLUANŢILOR ÎN MEDII ACVATICE

2.1. CIRCUITUL ŞI BILANŢUL APEI ÎN NATURĂ

Circuitul hidrologic al apei reprezintă succesiunea fazelor prin care trece apa în sistemul atmosferă – pământ. Bilanţul apei începe prin încălzirea de către soare a apei din oceane, care se evaporă, ajungând în atmosferă sub formă de vapori care se condensează sub formă de nori, rezultând în final precipitaţiile. Precipitaţiile sub formă de zăpada se pot acumula în calote glaciare, iar în urma topirii lor, apa se scurge pe suprafaţa solului ajungând în râuri. Însă cea mai mare parte a precipitaţiilor – ploi și zăpezi - cad în apele de suprafaţă sau pe sol, în ultimul caz formând scurgerile de suprafaţă care se acumulează în apa lacurilor şi a râurilor.

Un procent important din precipitaţiile ajunse pe terenurile permeabile se infiltrează în sol şi formează acvifere cu nivel liber sau sub presiune. Apa subterană poate circula sau ieşi la suprafaţa pământului prin fisuri, formând izvoare. Plantele utilizează apa din sol pentru hrană, iar prin fenomenul de evapotranspiraţie o parte se întoarce în atmosferă, circuitul apei fiind complet [61].

Figura 2.1. Circuitul apei in natura [134]

Conform [149] au fost identificate 15 componente ale circuitului apei:

Apa înmagazinată în apele oceanelor;

Evaporare;

Apa din atmosferă;

Condensare;

Precipitaţii;

9

Apa înmagazinată în gheaţă şi zăpadă

Scurgerea de apă provenită din topirea zăpezii în râuri

Scurgerea de suprafaţă;

Curgerea apei prin albia râurilor

Apa înmagazinată în râuri şi lacuri (apa dulce);

Infiltraţie;

Scurgerea apei subterane;

Izvoare;

Evapotranspiraţie;

Apa înmagazinată în acvifere.

Bilanţul hidric reprezintă relaţia existentă între cantităţile de apă intrate şi cele ieşite de pe un areal într-un interval de timp dat şi se poate exprima matematic utilizând ecuaţia bilanţului hidric global stabilită de către Penck [134]:

ZYX (2.1)

în care: X – precipitaţiile; Y – scurgerea medie globală; Z – evapotranspiraţia.

Luând în considerare intrările şi ieşirile de apă din mediul subteran ∆U, formula (2.1) devine.

UZYX (2.2)

Scurgerea medie globală Y este compusă, la rândul ei, din scurgerea superficială S, reprezentată de deplasarea apei pe scoarţa terestră, şi din scurgerea subterană U, exprimată de deplasarea apelor subterane prin fisurile şi golurile mediului subteran sub acţiunea gravitaţiei.

USY (2.3)

Resursele rămase după formarea scurgerii de suprafaţă în cadrul bazinelor hidrografice reprezintă umezirea globală a terenului W care este compusă din scurgerea subterană U şi de evapotranspiraţia Z:

ZUW (2.4)

Utilizând relaţia (2.4) se poate determina coeficientul scurgerii subterane KU şi coeficientul evapotranspirația KZ

WUKU (2.5)

WZK Z (2.6)

În ceea ce privește regimul hidric al lacurilor, acesta este reprezentat prin creşterile sau descreşterile de nivel al apei în lac şi prin modul de variaţie al acestuia în cursul

10

anului. Pentru studiul bilanţului apei din lacuri trebuie considerate atât intrările, compuse din precipitaţii P, alimentarea din râuri R, din izvoare sau din subteran I, cât şi ieşirile din bazinul lacului, reprezentate de evapotranspiraţia Z, pierderile prin infiltraţie F şi prin emisari E [128].

EFZIRP (2.7)

Utilizând ecuaţia (2.7) se pot determină trei categorii de lacuri: (1) - cu bilanţ excedentar, care se alimentează din precipitaţii cu peste 50%, iar pierderile principale se realizează prin evaporare; (2) - cu bilanţ deficitar, alimentate în principal din surse pluviale; şi (3) - cu bilanţ constant.

2.2. SURSE DE POLUARE ALE APELOR

Poluarea apei reprezintă orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a apei, peste o anumită limită admisibilă, inclusiv depăşirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activităţi umane, care o fac improprie pentru o folosire normală, în scopurile în care această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea [138].

Poluarea apei înseamnă, în definitiv, introducerea directă sau indirectă, în mod voit sau accidental, ca rezultat al activităţii umane, a unor substanţe periculoase care pot dăuna sănătăţii umane şi calităţii ecosistemelor acvatice sau a celor terestre dependente de cele acvatice.

Principalele criterii în funcție de care se poate clasifica poluarea apelor de suprafaţă sunt [155]:

1) În funcţie de perioada de timp în care se manifestă poluarea:

Poluare permanentă;

Poluare periodică;

Poluare accidentală.

2) În funcţie de gradul de deteriorare a apei:

Impurificarea - în cazul în care resursei de apă afectată i se poate reda capacitatea iniţială de utilizare;

Murdărirea - situaţie în care se modifică atât compoziţia cât şi aspectul fizic al apei, iar pentru restabilirea echilibrului iniţial este necesară o curăţire a acesteia;

Degradarea - reprezintă o formă de poluare gravă, în cadrul căreia caracteristicile iniţiale - fizice, chimice şi biologice ale apei - se modifică semnificativ; în această situaţie, sursa de apă devine improprie utilizării.

Otrăvirea - reprezintă stadiul deosebit de grav de poluare cu substanţe toxice, în cadrul căreia utilizarea apei este strict interzisă, iar flora şi fauna acvatică sunt în mare parte compromise.

3) În funcţie de modul de producere a poluării:

Poluarea naturală - determinată de cauze şi din surse naturale de poluare;

11

Poluarea artificială - generată de activităţi antropice şi cuprinde poluarea rezultată în urma activităţilor menajere sau urbane, industriale, agricole, radioactive sau termice.

4) În funcţie de natura substanţelor poluante:

Poluarea fizică – rezultă din introducerea în apele de suprafaţă de substanțe radioactive (poluare radioactivă) sau de apă caldă din diverse procese de răcire din ramurile industriale (poluare termică);

Poluarea chimică - este cea mai întâlnită formă de poluare şi provine din introducerea în apele de suprafaţă a petrolului sau a compuşilor petrolieri, a detergenţilor, pesticidelor, ierbicidelor, fenolilor, a metalelor grele, a azotului, fosforului, a altor substanţe chimice, inclusiv cancerigene;

Poluarea biologică - se produce prin prezenţa microorganismelor patogene, precum bacterii, viruşi, paraziţi, viermi, fungi, organisme coliforme, bacterii saprofite, drojdii patogene sau prin fermentarea unor substanţe organice.

Creșterea economică, evoluția populaţiei şi diversificarea activităţilor acesteia au făcut ca numărul şi tipul surselor de poluare să fie într-o continuă creştere. Rezultă faptul că este necesară o bună cunoaştere a tuturor surselor de poluare pentru a se putea adopta strategii corecte şi eficiente de protecţie a apelor de suprafaţă

O altă clasificare a surselor de poluare se poate face ţinând cont de următoarele criterii:

1. În funcţie de provenienţa a poluanţilor:

Surse organizate sau controlate;

Surse neorganizate sau necontrolate.

2. În funcţie de acţiunea poluanţilor în timp:

Surse continue sau permanente;

Surse discontinue sau temporare;

Surse accidentale.

3. În funcţie de natura surselor:

Surse naturale;

Surse artificiale.

2.2.1. Surse de poluare organizate şi permanente

Sursele de poluare organizate sau controlate produc poluare prin deversarea de substanţe în ape prin intermediul instalaţiilor special realizate pentru a îndeplini acest scop. Aceste surse pot fi ape reziduale menajere, industriale sau provenite de la complexe agrozootehnice, precum şi ape meteorice.

Sursele de poluare permanente au un impact negativ continuu asupra apelor de suprafaţă şi sunt reprezentate de activităţile industriale, activităţile agrozootehnice, depozitele de deşeuri amenajate necorespunzător, sistemele de canalizare și, în special, restituţiile de ape după utilizarea lor.

Cea mai semnificativă sursă de poluare permanentă și organizată este reprezentată de deversarea apelor uzate, adesea incomplet epurate sau chiar neepurate, în

12

receptori naturali. Compoziţia apelor uzate depinde de provenienţa lor, prezentând caracteristici fizice, chimice şi biologice variabile.

Apele reziduale menajere prezintă un conținut ridicat de substanțe chimice (detergenți, uleiuri, substanțe organice, compuși ai produselor de curățenie etc.) și bacteriologice provenite în urma folosirii apei ca agent de spălare și curățare în locuințe, instituții publice, băi, spălătorii, școli, hoteluri, unități comerciale, care urmează a fi deversate în apele de suprafața la un moment dat.

Apele reziduale industriale prezintă, în general, un conţinut ridicat de substanţe poluante care variază în funcţie de procesele specifice desfăşurate în cadrul industriei respective. Acestea pot fi:

Ape de spălare, provenite din diverse procese de îndepărtare a unor materiale nedorite sau de curăţare a acestora;

Ape de răcire, care produc poluarea termică a apelor de suprafaţă prin deversarea apelor provenite de la răcirea maşinilor sau a produselor, de la termocentrale, de la prelucrarea oţelului etc.

Ape de proces, rezultate în urma fabricării produselor sau ofertei de servicii corespunzătoare industriei respective [41].

Apele rezultate din industria minieră provin de la prepararea minereurilor metalifere și nemetalifere, de la extragerea și prelucrarea cărbunilor, din procedeele de flotație, dar și de la extracția și prelucrarea minereurilor radioactive. În urma acestor procese sunt generați agenți poluanți specifici procedeelor industriale, precum: săruri de metale grele, particule în suspensie, produși organici folosiți ca agenți de flotație și deșeuri radioactive.

În cadrul industriei metalurgice, în urma procedeelor pirometalurgice și hidrometalurgice, a proceselor de răcire și spălare, rezultă suspensii insolubile, ioni de metale grele, fenoli, cianuri și suflați, care pot ajunge în apele de suprafață.

Industria chimică, prin deversarea apelor de răcire, dizolvare și reacție din procesele tehnologice de fabricație a substanțelor organice și anorganice, introduce în apele de suprafață substanțe poluante precum acizi, baze, săruri, cenușă, suspensii, coloranți și detergenți etc.

Extracția țițeiului, transportul și depozitarea lui, precum și generarea fracțiunilor sale datorate industriei petroliere și petrochimice, produc poluări frecvente ale apelor de suprafață cu petrol, produse petroliere, compuși fenolici și aromatici, hidrogen sulfurat și acizi naftenici. De asemenea, acești poluanți pot rezulta și în urma transportului naval sau a unor eventuale accidente ale tancurilor petroliere.

Poluarea termică a apelor de suprafață este generată de introducerea de lichide calde din sistemele de răcire a instalațiilor sau a centralelor electrice, ape provenite de la industria termoenergetică.

În ceea ce privește poluarea cu substanțe organice și germeni patogeni, aceasta se datorează în general industriei alimentare, provenind din procesele de fabricare și prelucrare.

Procesele de fabricare și prelucrare din industria celulozei și hârtiei produc substanțe poluante precum: celuloza, suspensiile, acizi organici, rășinile, zaharurile și coloranții.

Apele reziduale de la complexe agrozootehnice provin atât din agricultură, mai exact din irigarea terenurilor agricole și folosirea îngrășămintelor și pesticidelor, cât și din zootehnie, de la adăparea animalelor sau salubrizarea crescătoriilor de animale.

13

În urma acestor activități agrozootehnice, în apele de suprafața pot ajunge substanțe precum: îngrășăminte, pesticide, suspensii, suspensii organice, agenți patogeni și microorganisme.

Apele meteorice provenite din ploi sau din topirea zăpezilor încarcă apele de suprafață cu toate substantele poluante întâlnite pe traseul scurgerii acestora.

2.2.2. Surse neorganizate, temporare sau accidentale

Poluarea apelor provenită din surse neorganizate, temporare sau accidentale constă

în introducerea sau pătrunderea necontrolată a unor substanțe dăunătoare în apele de suprafață. Acest tip de poluare are loc în general datorită activităților umane,

având caracter intermitent și debite reduse cu compoziție variată.

Deoarece aceste surse de poluare sunt neorganizate, ele sunt greu de determinat și în special de controlat.

Acest tip de surse sunt reprezentate de:

1. Surse individuale fără sistem de canalizare

În cazul lipsei sistemului de canalizare în anumite zone, își fac apariția fosele septice

care, în marea lor majoritate, nu sunt corect, sau chiar deloc impermeabilizate.

Datorită acestui aspect, apele contaminate se infiltrează în subteran generând o

poluare cu răspândire relativ rapidă. Riscul este dat de poluarea apei din fântâni și

puțuri, pe care locuitorii din zona respectivă o utilizează drept apă potabilă. Aceasta

poate provoca îmbolnăviri grave, în special la copii și vârstnici. Odată cu apa

subterană, sunt afectate și culturile agricole, care reprezintă sursa de hrană a

oamenilor.

Întrucât majoritatea localităților sunt amplasate de-a lungul unui curs de apă,

contaminarea subterană va ajunge cu siguranță în apele de suprafață, datorită

comunicării dintre mediul subteran și cel de suprafață.

2. Deșeuri depozitate necorespunzător

În urma depozitării deșeurilor rezultă o cantitate importantă de levigat, care în cazul

unor depozite ecologice este împiedicat să ajungă în subteran datorită membranelor

de impermeabilizare, dar și prin faptul că este colectat și dus spre tratare. Însă, în

cazul depozitelor necorespunzătoare, acest levigat fie se scurge pe suprafața

terenului ajungând în apele de suprafață, fie se infiltrează în subteran, iar în urma

conectării cu mediul acvatic de suprafață ajunge și în acest mediu.

3. Pesticide sau insecticide spălate de precipitații

În agricultură sunt folosite foarte des cantități importante de pesticide și insecticide

pentru combaterea dăunătorilor. O parte din aceste substanțe toxice se infiltrează în

pământ cauzând o deteriorare a mediului subteran, iar o parte sunt spălate de apele

de precipitații și transportate către sursele de apă de suprafață. Pesticidele și

insecticidele mai pot fi transportate și de către apele utilizate pentru irigații.

4. Substanțe poluante de pe platformele industriale spălate de

precipitații

14

Substanțele poluante rezultate în urma activităților industriale sunt foarte variate, iar

datorită managementului necorespunzător al acestora, multe dintre aceste substanțe

ajung prin intermediul apelor de precipitații în apele de suprafață.

5. Sarea folosită iarna pentru carosabil împotriva poleiului și zăpezii

Împrăștierea unor cantități importante de sare pe carosabil sau pe drumurile

pietonale reprezintă o metodă eficientă pentru combaterea poleiului, gheții sau a

zăpezii. Totuși, utilizarea sării conduce, odată cu topirea zăpezilor, la transportul

poluanților (reținuți pe perioada iernii) către apele de suprafață și subterane, în sol și

subsol, producând sărăturarea acestora.

6. Alte surse ocazionale

De cele mai multe ori, apele uzate rezultate din spălarea utilajelor, atât pe șantiere

cât și în afara acestura, sunt deversate direct sau se scurg pe suprafața terenului

către apele de suprafață. Lipsa de educație conduce adesea la faptul că, în special

în zonele rurale, oamenii își spală animalele direct în albiile râurilor sau a lacurilor din

zonă, producând un dezechilibru al calității corpurilor de apă.

7. Surse accidentale (inundații, calamitați naturale, accidente etc.)

Sursele de poluare accidentală provin din avarii ale instalațiilor, rezervoarelor, fisuri

ale conductelor sau orice alt tip de eveniment neprevăzut care poate produce daune

asupra apelor de suprafață.

8. Ape rezultate în urma precipitațiilor sau din topirea zăpezilor

Apele provenite din precipitații spală suprafețele încărcate cu o multitudine de

compuși toxici și substanțe poluante, ajungând în final, cel puțin parțial, în apele de

suprafață. Zăpada reține poluanții depuși de-a lungul iernii, iar prin topirea acesteia

poluanții ajung în corpurile de apă de suprafață.

9. Deversări necontrolate din surse diverse

Sursele de poluare nepermanente pot fi reprezentate de canalizări ale unor obiective

sau instalații care funcționează temporar sau de către locuințe temporare, colonii

sezoniere, nave sau autovehicule etc.

2.2.3. Surse naturale

Sursele de poluare naturale apar independent de activitățile antropice, ca rezultat al

încărcării apelor de suprafață cu substanțe de natură organică sau minerală. Acest

tip de poluare este foarte redusă în perioadele de secetă, însă se poate intensifica în

perioadele de ape mari, atunci când cursurile de apă au capacitate ridicată de

transport.

Poluarea naturală a apelor de suprafață se produce sub influența unor surse cu

caracter permanent, având loc în următoarele situații [85]:

Trecerea apelor prin zone cu roci solubile duce la creșterea cantității de

săruri atât în apele de suprafață cât și în cele subterane;

15

Trecerea apelor de suprafață prin zone cu fenomene de eroziune a solului

provoacă antrenarea particulelor fine care sunt menținute o perioadă lungă în

suspensie;

Vegetația acvatică fixă sau flotantă în exces afectează mediul acvatic în

funcție de perioada de vegetație;

Vegetația de pe maluri influențează calitatea apei prin căderi de frunze,

ramuri

Rareori își fac apariția sursele naturale de poluare accidentale, datorate unor

fenomene cu caracter geologic.

Una dintre cele mai frecvente poluări ale apelor de suprafață este reprezentată de

fenomenul de eutrofizare, care poate avea loc pe cale naturală sau pe cale

antropică, datorită scurgerilor de pe terenurile agricole încărcate cu fertilizanți, având

conținut ridicat de azot și fosfor. Acest fenomen, în cazul producerii pe cale naturală,

este foarte lent, spre deosebire de cel produs de către om care este mai rapid.

Eutrofizarea se produce ca urmare a îmbogățirii apelor cu substanțe nutritive,

precum azotul și fosforul, conducând la o dezvoltare excesivă a algelor și macrofitelor, fenomen cunoscut și sub denumirea de înflorire a apelor. Plantele

acvatice sunt supuse descompunerii de către microorganisme, conducând la

consumul de oxigen (procese aerobe și, ulterior, anaerobe). Frecvent, cantitatea de

oxigen rămasă în apă este insuficientă pentru desfășurarea vieții acvatice în condiții

normale [47].

2.2.4. Surse artificiale

În ceea ce privește sursele artificiale de poluare ale apelor de suprafață, se pot

menționa principalele categorii: apele uzate și depozitele de deșeuri, apărute ca

rezultat al activității omului în diverse sectoare economice sau gospodării industriale,

menajere și publice [85]:

Ape uzate menajere;

Ape uzate industriale;

Ape uzate publice;

Ape uzate provenite de la complexe agrozootehnice și piscicole;

Ape meteorice infectate;

Ape uzate calde;

Ape uzate radioactive;

Ape uzate provenite de la navele maritime și fluviale.

Poluanții specifici din apele uzate pot fi determinați în funcție de anumiți indicatori

fizici sau chimici, care urmează a fi detaliați în subcapitolul 2.2.6..

Depozitele de deșeuri și de reziduuri solide reprezintă o sursă importantă de poluare,

fenomen care poate fi generat prin antrenarea directă a acestor deșeuri sau reziduuri

de către precipitații direct în ape de suprafață, prin scurgeri pe teren sau prin

transportul particulelor fine de către vânt.

16

2.2.5. Principalele categorii de poluanți

Odată cu dezvoltarea intensă a activităților antropice, rezultată în urma creșterii

densității demografice, a fost observată și o diversificare a substanțelor poluante care

ajung direct sau indirect, deliberat sau accidental, în apele de suprafață.

Principalele substanțe poluante care deteriorează calitatea apelor, în funcție de

proveniența lor sunt [154]:

1. Substanțe organice

Poluarea apelor cu substanțe organice, spre exemplu hidrocarburi, detergenți sau

pesticide, este specifică fabricilor de celuloză și hârtie, care poluează cantități foarte

mari de apă cu încărcări organice semnificative. De cele mai multe ori, stațiile de

epurare nu sunt capabile să epureze suficient apele rezultate din această industrie,

astfel încât, în final, sunt deversate în apele de suprafață ape insuficient epurate, iar

receptorul în care sunt descărcate aceste ape trebuie să aibă un debit foarte mare

pentru a putea crea condiții optime de diluție a cantităților de poluanți. În urma

descompunerii substanțelor organice, sub acțiunea microorganismelor, dar și prin

procese chimice consumatoare de oxigen, rezultă produși de descompunere, precum

fenoli, uree, amoniac, hidrogen sulfurat, nitrați, nitriți, fosfați etc.

Produsele petroliere care devin poluanți ai apelor de suprafață sau subterane rezultă

din hidrocarburile din rafinării, din combinatele petrochimice, din transportul auto,

naval sau din fisurile conductelor de transport al petrolului.

Petrolul și compușii săi ajung de regulă accidental în apele de suprafața, însă

impactul lor negativ este unul deosebit de grav pentru biodiversitate. Pelicula de

petrol plutește la suprafața apei, se poate depune pe penele păsărilor, cu efect

negativ. De asemenea, acest tip de poluare afectează puternic sistemele de captare

și de tratare a apelor de suprafață.

Pesticidele și insecticidele sunt transportate în apele de suprafață prin intermediul

precipitațiilor care spală terenurile agricole tratate cu astfel de substanțe pentru

îndepărtarea dăunătorilor.

În situația regăsirii unor cantități excesive de materie organică în apele de suprafață

se va produce dezvoltarea necontrolată a plantelor și algelor riverane.

Microorganismele vor descompune plantele moarte și depuse pe fundul apei,

consumând o mare parte din oxigenul dizolvat în apă, rămânând o cantitate

insuficientă de oxigen pentru întreținerea sau dezvoltarea ulterioară a altor

organisme (fenomenul de eutrofizare, amintit anterior).

2. Substanțe anorganice

Substanțele anorganice sunt reprezentate în principal de metale grele, azot și fosfor,

provenite în cea mai mare parte din apele uzate industriale.

Prin bioacumulare, metalele grele afectează fauna acvatică, ajungând în organismul

uman în urma consumului alimentar. Sărurile anorganice conduc la mărirea salinității

apelor și respectiv la creșterea durității acestora, afectând procesele de tratare,

conductele de transport, precum și calitatea vieții microorganismelor.

17

3. Suspensii

Suspensiile provin atât din surse naturale, precum eroziunea solului, cât și din surse

antropice: steril de la exploatările miniere sau din cariere, fibre de lemn şi celuloză.

Concentraţiile mari de suspensii fine sunt greu de îndepărtat, creând probleme atât

în instalaţiile din staţiile de tratare, cât şi din punctul de vedere al calităţii apei.

4. Substanţe radioactive

Substanţele radioactive care ajung în apele de suprafaţă pot proveni din atmosferă, din emisiile accidentale de la reactoarele nucleare, din laboratoarele de cercetare sau din evacuări de ape uzate radioactive. Aceste substanțe reprezintă un pericol datorită acţiunii radiaţiilor asupra organismelor acvatice și a folosințelor ulterioare.

5. Substanţe cu alcalinitate sau aciditate pronunţată

Caracterul acid sau alcalin pronunţat al unor substanţe provoacă dezechilibrul ecologic al corpurilor de apă prin distrugerea florei şi faunei, dar şi pagube materiale prin deteriorarea lucrărilor hidrotehnice sau a navelor fluviale ori maritime.

6. Poluanţi termici

Acest tip de poluanţi sunt reprezentaţi de apele de răcire din industrie sau provenite de la centralele termoelectrice, care sunt returnate în emisari naturali, ape cu temperaturi mai ridicate faţă de temperatura normală a cursului de apă. Acest ecart termic favorizează apariţia de noi specii inadecvate ecosistemului natural, dar şi dezechilibre biologice sau chiar dispariţia unor specii de floră şi faună.

7. Microorganisme patogene

Microorganismele patogene, care ajung în apele de suprafaţă, provin din spitale, crescătorii de animale sau locuinţe şi pot fi paraziţi, viruşi sau bacterii. Acestea sunt considerate periculoase în momentul în care ajung în apa potabilă, deoarece afectează sănătatea umană prin apariţia de boli grave sau prin agravarea unor afecţiuni deja existente.

8. Deşeurile

Deşeurile, indiferent de componența lor fizică, chimică sau biologică, reprezintă un poluant pentru apele de suprafaţă. Cele mai periculoase sunt deşeurile radioactive şi deşeurile chimice, datorită toxicităţii, reactivităţii şi inflamabilităţii lor.

De regulă, deşeurile reprezintă o sursă de poluare atât prin cantităţile extrem de toxice de levigat generate care ajung prin scurgere sau infiltraţii în apele de suprafaţă, dar şi prin transportul de către vânt a deşeurilor uşoare, sau sub formă de pulberi.

2.2.6. Indicatori de calitate a apei

De cele mai multe ori, existenţa unor curenţi de apă asigură o epurare biologică aerobă naturală care reduce încărcarea organică a apelor uzate. Existenţa unei astfel de încărcari organice, precum şi a capacităţii de biodegradare naturală a încărcăturii organice se realizează prin urmărirea a doi parametri importanți: consumul chimic de oxigen şi consumul biochimic de oxigen după 5 zile.

Indicatorii de calitate ai apei se pot clasifica după natura lor şi după efectele pe care le au asupra apei, conform tabelului 2.1.

18

Tabel 2.1. Clasificarea indicatorilor de calitate a apei

Tipul indicatorilor

Parametri Caracteristici specifice

Indicatori fizici Temperatura Variază în funcţie de provenienţă şi de anotimp. Temperatura apelor uzate este în general mai ridicată decât a apelor potabile, influențând reacțiile chimice și biologice, dar și procesul de sedimentare a suspensiilor.

Turbiditatea

Se datorează particulelor solide sub formă de suspensii sau în stare coloidală, determinând reducerea transparenței apei. Suspensiile totale reprezintă ansamblul componentelor solide insolubile prezente într-o cantitate determinată de apă şi care se pot separa prin metode de laborator (filtrare, centrifugare, sedimentare). Valoarea suspensiilor totale este importantă pentru caracterizarea apelor naturale. În funcţie de dimensiuni şi greutate specifică, particulele se separă sub formă de depuneri (sedimentabile) sau plutesc pe suprafaţa apei (plutitoare).

Suspensiile gravimetrice

Reprezintă totalitatea materiilor solide insolubile, care pot sedimenta în mod natural într-o anumită perioadă limitată de timp. Procentul pe care îl reprezintă suspensiile gravimetrice din suspensiile totale este un indicator care conduce la dimensionarea şi exploatarea deznisipatoarelor sau predecantoarelor.

Suspensiile si substanțele coloidale

Reprezintă totalitatea substanţelor dispersate în apă, având diametrul particulelor între 1 şi 10 μm. Caracterizate prin proprietăţi electrice de suprafaţă, prezintă un grad mare de stabilitate, care le face practic nesedimentabile în mod natural.

Culoarea Este specifică anumitor tipuri de ape uzate. Astfel, apele uzate proaspete au culoarea gri deschis, pe când cele în care materia organică fermentează au culoarea gri închis. Se pot însă întâlni și alte culori, precum roșu sau verde, în cazul apelor uzate industriale.

Mirosul Mirosul apelor uzate proaspete este unul specific, însă schimbarea acestuia semnalează prezența unor poluanți, precum hidrogenul sulfurat care dă miros de „ouă clocite” apelor uzate.

Conductivitatea

Constituie unul dintre indicatorii cei mai utilizați în aprecierea gradului de mineralizare a apelor întrucât: (1) - măsurătorile de conductivitate (rezistivitate) a apei permit determinarea conţinutului total de săruri dizolvate în apă; (2) - au avantajul diferenţierii dintre săruri anorganice şi organice (ponderal), pe baza mobilităţilor ionice specifice și (3) - elimină erorile datorate transformării speciilor de carbonaţi / bicarbonaţi prin evaporare la 105

0C (conform metodologiei de determinare gravitaţională a reziduului fix, în cazul

bicarbonaţilor pierderile sunt de circa 30%).

Indicatori chimici pH

Determină concentrația ionilor de hidrogen, exprimând în același timp gradul de alcalinitate sau de aciditate al apei uzate.

Regimul de oxigen

Oxigenul este un gaz solubil şi se află dizolvat în apă sub forma de molecule O2, prezenţa oxigenului în apă condiţionând existenţa marii majorităţi a organismelor acvatice. Toate apele care se află în contact cu aerul atmosferic conţin oxigen dizolvat, în timp ce apele subterane conţin foarte puţin oxigen. Solubilitatea oxigenului în apă depinde de presiunea atmosferică, temperatura aerului, temperatura şi salinitatea apei. Conţinutul în oxigen al apei râurilor este rezultatul următoarelor acţiuni: (1) - reabsorbţia oxigenului din atmosferă la suprafaţa apei prin difuzie lentă sau prin contact energic, interfaţa apă-aer prezentând o importanţă deosebită în acest sens. Acest transfer este serios perturbat de prezenţa poluanţilor cum ar fi detergenţii şi hidrocarburile; (2) - fotosinteza, care poate asigura o importantă realimentare cu oxigen a apei, ajungându-se la valori care pot depăşi saturaţia și (3) - consumul biochimic de oxigen pentru

19

Tipul indicatorilor

Parametri Caracteristici specifice

biodegradarea materiilor organice poluante.

Oxigenul dizolvat (OD)

Este cel mai important parametru de calitate al apei din râuri şi lacuri, deoarece oxigenul are o importanţă vitală pentru ecosistemele acvatice. Conţinutul de oxigen din apele naturale trebuie să fie de cel puţin 2 mg/l, în timp ce în lacuri, în special în cele în care funcţionează crescătorii de peşte, conţinutul de oxigen dizolvat trebuie să fie de 8 – 15 mg/l.

Consumul biochimic de oxigen (CBO)

Reprezintă cantitatea de oxigen, în mg/l, necesară pentru oxidarea substanţelor organice din ape cu ajutorul bacteriilor. Mineralizarea biologică a substanţelor organice este un proces complex, care în apele bogate în oxigen se produce în două trepte: (1) - se oxidează în special carbonul din substratul organic (faza de carbon): (2) - se oxidează azotul (faza de nitrificare). Din determinările de laborator s-a tras concluzia că este suficient să se determine consumul de oxigen după cinci zile de incubare a probelor (CBO5).

Consumul chimic de oxigen (CCO-CR)

Reprezintă consumul chimic de oxigen prin oxidare cu K2Cr2O7 în mediu acid. Acest indicator determină, în general, 60-70% din substanţele organice, inclusiv cele nebiodegradabile.

Consumul chimic de oxigen (CCO-MN)

Reprezintă consumul chimic de oxigen prin oxidare cu KMnO4 în mediu de H2SO4. Acest indicator se corelează cel mai bine cu CBO5, cu observaţia că sunt oxidate în plus şi circa 30-35% din substanţele organice nebiodegradabile.

Sărurile dizolvate În majoritatea cazurilor, sărurile aflate în apele naturale sunt formate din cationii Ca

2+, Mg

2+, Na

+, K

+ şi

anionii HCO3-

, SO42-

, Cl-. Ceilalţi ioni se află, în mod obişnuit, în cantităţi nesemnificative, deşi câte odată

influenţează esenţial asupra proprietăţilor apei.

Carbonul organic total (COT)

Reprezintă cantitatea de carbon legat în materii organice şi corespunde cantităţii de dioxid de carbon obţinut prin oxidarea totală a acestei materii organice. Indicatorul se utilizează pentru determinarea unor compuşi organici aromatici, al căror randament de oxidare nu depăşeşte 60% cu metodele prezentate anterior. Pentru determinarea acestora se utilizează oxidarea catalitică la temperaturi ridicate (800-11.000

0C).

Indicatorii gradului de mineralizare

Reziduul fix

Reprezintă totalitatea substanţelor dizolvate în apă, stabile după evaporare la 1050C, marea majoritate a

acestora fiind de natură anorganică. Valoarea reziduului fix în diferite ape naturale variază în funcţie de caracteristicile rocilor cu care apele vin în contact.

Cloruri, sulfaţi Clorurile pot fi prezente în apă într-o concentraţie mare datorită solubilităţii lor ridicate. Astfel, solubilitatea clorurii de sodiu sau a celei de calciu la temperatura de 25°C este în jur de 26%, respectiv de 46%.

Calciu, magneziu, sodiu etc.

Apele naturale conţin elemente fundamentale şi elemente caracteristice, dintre care 6 elemente fundamentale sunt cele care aparţin tuturor apelor naturale, respectiv molecula de H2CO3 şi ionii de HCO

3-,

CO32-

, H+, OH

-, Ca

2+, iar dintre elementele caracteristice se pot cita ionii de SO4

2-, Cl

-, Mg

2+, Na

+, K

+ etc.

Aceste elemente pot fi prezente sau nu în apele naturale, într-o concentraţie mai mare sau mai mică, conferind apei un anumit caracter.

Indicatori biogeni Azotul Amoniacul, nitriţii şi nitraţii constituie etape importante ale prezenţei azotului în ciclul său biogeochimic din natură şi, implicit, din apă. Azotul este unul dintre elementele principale pentru susţinerea vieţii, intervenind în diferite faze de existenţă a plantelor şi animalelor.

20

Tipul indicatorilor

Parametri Caracteristici specifice

Formele sub care apar compuşii azotului în apă sunt: azot molecular (N2), azot legat în diferite combinaţii organice (azot organic), amoniac (NH3), azotiţi (NO

2-) şi azotaţi (NO

3-)..

Azotul amoniacal

Azotul amoniacal din cursurile de apă poate provenii din următoarele surse: (1) - din ploaie şi zăpadă, care pot conţine urme de amoniac ce variază între 0,1 - 2,0 mg/l; (2) - în apele de profunzime, curate din punct de vedere biologic şi organic, amoniacul poate apărea prin reducerea nitriţilor de către bacteriile autotrofe sau de către ioni feroşi conținuți; (3) - în apele de suprafaţă apar cantităţi de azot amoniacal prin degradarea proteinelor şi materiilor organice azotoase din deşeurile vegetale şi animale conţinute în sol; (4) – din industrii, precum industria chimică, cocserii, fabrici de gheaţă, industria textilă etc.

Amoniacul Amoniacul constituie o fază intermediară în ciclul biogeochimic al azotului. Prezenţa amoniacului în apele de alimentare este limitat de normele recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătății, la cantităţi foarte mici (sub 0,05 mg/l) datorită efectelor nocive pe care le poate avea asupra consumatorilor.

Nitriții Constituie o etapă importantă în metabolismul compuşilor azotului, ei intervenind în ciclul biogeochimic al azotului, ca faza intermediară între amoniac şi nitraţi. Prezenţa lor se datorează fie oxidării bacteriene a amoniacului, fie reducerii nitraţilor.

Nitrații Constituie stadiul final de oxidare a azotului organic. Azotul din nitraţi, la fel ca şi cel din nitriţi sau amoniac, constituie un element nutritiv pentru plante şi, alături de fosfor, este folosit la cultura intensivă în agricultură. Prezenţa nitraţilor în apele naturale se poate explica prin contactul apei cu solul bazinului hidrografic.

Fosfați

Conţinutul de fosfaţi în apele naturale este relativ redus (0,5 - 5 mg/l). Dacă apele străbat terenuri bogate în humus, în care fosfatul este legat în compuşi organici, acestea se îmbogăţesc în fosfaţi. De asemenea, o pondere importantă revine poluării difuze din agricultură datorată administrării de îngrăşăminte pe baza de azot şi fosfor.

Fosfatul monocalcic

Poate proveni în apă mai ales prin mineralizarea resturilor vegetale sau animale. Fosfatul monocalcic este solubil în apă şi reprezintă o formă de fosfor asimilabil. Concentraţii mai mari de 0,5 mg/l P exprimat în PO4

3- în apele de suprafaţă determină eutrofizarea

progresivă a lacurilor, prin favorizarea dezvoltării algelor. Conţinuturi mai mari de fosfaţi în apele subterane sau de suprafaţă pot să constituie un indiciu asupra poluării de origine animală, mai ales dacă se corelează cu dezvoltarea faunei microbiene. Fosforul sub formă de combinaţii, poate fi prezent în apele de suprafaţă, fie dizolvat, fie în suspensii sau sedimente

21

2.3. ELEMENTE TEORETICE PRIVIND TRANSPORTUL POLUANŢILOR ÎN APELE DE SUPRAFAŢĂ

2.3.1. Proprietăţile fluidelor

Fluiditatea

Lichidele şi gazele se caracterizează prin forţe de legătură foarte mici între molecule, astfel că deplasarea relativă a particulelor din care sunt formate se produce cu ușurinţă.

Proprietăţile lichidelor şi gazelor de a nu opune rezistenţe apreciabile la deformaţie sau la mișcare se numeşte fluiditate.

La lichide, forţele de legătură între molecule sunt forţe de atracţie, iar la gaze sunt forţe de respingere. Datorită acestui fapt, lichidele sunt foarte puţin compresibile, pe când gazele ocupă întregul volum disponibil.

Greutatea specifică

Greutatea specifică a unui corp omogen este raportul între greutatea G şi volumul W al corpului:

W

G (2.8)

Dimensiunea greutăţii specifice în Sistemul Internaţional rezultă din relaţia de definiţie (2.8):

22

3

2

TML

L

MLT

W

G (2.9)

iar unitatea de măsura este N/m3.

Densitatea

Densitatea, numită şi masă specifică, se defineşte pentru un corp omogen ca fiind raportul între masa m şi volumul W al acelui corp:

W

m (2.10)

Dimensiunea densităţii se obţine din relaţia de definiție (2.10):

3

ML

W

m (2.11)

iar unitatea de măsura este kg/m3.

Având în vedere că greutatea unui corp este produsul dintre masa m a acelui corp şi acceleraţia gravitaţională g:

din relaţiile (2.8) şi (2.10) rezultă legătura dintre greutatea specifică şi densitate:

22

(2.12)

Compresibilitatea

Compresibilitatea este proprietatea fluidelor de a-şi modifica volumul datorită variaţiei presiunii sau a temperaturii. Această proprietate se manifestă diferit la lichide şi gaze, gazele fiind mult mai compresibile decât lichidele.

În cazul lichidelor, experienţa a demonstrat că modificarea de volum este proporţională cu variaţia presiunii şi este dată de relaţia:

pwW 00 (2.13)

în care:

- este variaţia volumului;

- volumul iniţial al lichidului, la presiunea ;

- volumul la starea finală, la presiunea ;

– variaţia presiunii;

- coeficientul de compresibilitate.

Adeziunea

Proprietatea de adeziune se referă la contactul dintre un fluid şi un corp solid unde există forţe de atracţie de natură moleculară, numite forţe de adeziune, care se manifestă într-un strat foarte subţire de fluid, de ordinul sutimilor de milimetru.

Sub influența acestor forțe, particulele fluide de la contactul cu corpul solid au viteza acestuia, respectiv viteza relativă este nulă.

Fenomenul de adeziune are un rol important în explicarea distribuţiei de viteze într-un curent fluid mărginit de suprafeţe ridige.

Viscozitatea

Viscozitatea este proprietatea fluidelor de a se opune mișcării sau deformării sub acțiunea eforturilor tangenţiale (de frecare).

Viscozitatea fluidelor variază cu temperatura. La lichide, coeficientul cinematic de viscozitate scade odată cu creşterea temperaturii, iar la gaze creşte pe măsură ce creşte temperatura.

Absorbţia

Prin absorbţie se înţelege procesul de încorporare de către lichide a gazelor cu care vin în contact.

Masa de gaz absorbită (dizolvată în lichid) variază direct proporţional cu presiunea, dar volumul de gaz absorbit rămâne constant, la temperatură constantă (legea lui Henry). La presiunea atmosferică, apa conţine un volum de aer dizolvat de aproximativ 2%.

2.3.2. Clasificarea apelor de suprafaţă

Apele de suprafaţă sunt reprezentate la nivel global, în principal de gheţari, oceane, mări, fluvii, lacuri, râuri şi pârâuri.

Gheţarii reprezintă volume de gheaţă însemnate aflate la latitudini mari (polare) sau în munţi la altitudini ridicate, acolo unde temperaturile pozitive se produc rar şi nu

23

determină topirea lor, iar precipitaţiile dominant solide le asigură creşterea masei. Aceştia se formează prin acumulare, tasare şi recristalizare.

În funcţie de condiţiile de formare, gheţarii se clasifică în [157]:

Gheţarii continentali sau de calota - ocupă arii foarte extinse prezentând grosimi ce depăşesc 3.000 m. Deplasarea acestor gheţari este foarte lentă şi are loc prin alunecare, astfel încât până la linia de topire este necesar un timp foarte îndelungat;

Gheţarii montani se prezintă de regulă pe vârfurile munţilor care depăşesc în altitudine limita zăpezilor persistente şi sunt alcătuiţi din trei componente: zona de acumulare a zăpezii, circul glaciar şi limba glaciară. Zona de acumulare a zăpezii reprezintă locul unde se formează zăpada îngheţată care se suprapune pe un bazin de vale existent înainte de instalarea gheţarului. Gheaţa se adună într-o depresiune rotundă numită circ glaciar, iar limba glaciară se scurge pe o vale până la linia de topire a gheţarului;

Gheţarii alpini se întâlnesc de regulă in Munţii Apli. Aceştia coboară mult sub linia zăpezilor şi au o limită glaciară bine dezvoltată;

Gheţarii himalayeni se formează prin compunere la confluenţa mai multor limbi glaciare foarte alungite;

Gheţarii „căciulă” se regăsec de obicei pe vârfurile munţilor de origine vulcanică.

Oceanele sunt bazine sau corpuri de apă de mari dimensiuni care despart continentele şi care au fundul dezvoltat pe crusta de tip oceanic. Acestea prezintă circulaţie de profunzime şi de suprafaţă.

Oceanul are regim atmosferic propriu și formează curenţi de apă, prezentând o repartiţie specifică a temperaturii şi salinităţii apelor sale, atât pe orizontală cât şi pe verticală. O caracteristică deosebită o reprezintă relieful submarin complex reprezentat de platforma continentală, povârnişul continental, câmpia pelagică şi fosele abisale [157].

Mările sunt bazine sau corpuri de apă cu dimensiuni mai mici decât cele ale oceanelor. Acestea sunt situate între sau în continente şi comunică cu oceanele prin strâmtori de lăţimi variabile. Fundul chiuvetei este dezvoltat atât pe crusta oceanică, cât şi pe crusta continentală.

Apa mării reprezintă un mediu foarte dinamic care exercită presiuni atât asupra zonelor acoperite de către aceasta, dar şi asupra porţiunilor de uscat pe care se extinde temporar. Zona de contact între mare şi uscat alcătuieşte domeniul litoral propriu-zis, fiind arealul care suferă cele mai mari modificări.

Datorită caracteristicilor variate şi influenţelor condiţiilor locale, mările se pot clasifica după mai multe criterii [157]:

1) În funcţie de aşezarea geografică:

Mări mărginaşe sau bordiere, localizate la marginea bazinelor oceanice, comunicând cu acestea prin strâmtori de lărgimi variabile, de exemplu Marea Nordului;

Mări continentale, a căror conexiune cu oceanele sau cu alte mări se face prin strâmtori foarte înguste (Marea Neagră, Marea Baltică);

24

Mări închise, caracterizate prin faptul că nu prezintă legătura cu oceanele (Marea Caspică).

2) În funcţie de particularităţile regimului hidrologic:

Mări interioare, înconjurate aproape din toate părţile de uscat (Marea Neagră, Marea Marmara);

Mări semi-închise, delimitate de continente şi despărţite de oceane prin insule sau peninsule (Marea Bering, Golful Mexic);

Mări deschise, care comunică deschis cu oceanele şi sunt localizate la marginea continentului (Marea Laptev);

Mări inter-insulare, încadrate în spațiu de un „inel” de insule (Marea Banda).

3) În funcţie de adâncime şi temperatură:

Mări care îngheaţă sau sunt acoperite de gheaţă aproape tot timpul anului, fiind situate la latitudini mari (spre exemplu, mările din Oceanul Artic);

Mări ale ghirlandelor insulare, care comunică cu Oceanul Pacific prin multiple strâmtori şi sunt încadrate între ţărmul Asiei şi şirul de insule care se întind începând cu Insulele Aleutine până la grupul insulelor Jawa şi Sumatra;

Mări mediteraniene, precum Marea Mediterană, situată între continente, împărţită în: Marea Tracică, Marea Egee, Marea Cretei, Marea Ionică, Marea Adriatică, Marea Tireniană, Marea Ligurică, Marea Balearelor sau Iberică și Marea Alboran;

Mări de mică adâncime, care ocupă o suprafaţă mică şi sunt localizate pe platforma continentală.

4) În funcţie de geneză:

Mările epicontinentale, formate prin transgresiunea apelor asupra uscatului;

Mările tectonice, formate prin prăbuşirea unor porţiuni ale uscatului.

5) În funcţie de temperatura apelor:

Mări polare: temperatura nu depăşeste 5°C;

Mări subpolare: temperatura nu depăşeste 10°C;

Mări temerate reci: temperatura nu depăşeşte 18°C;

Mări temperate calde: temperatura nu depăşeşte 23°C;

Mări intertropicale: temperatura mereu mai mare de 23°C.

Fluviile sunt ape curgătoare cu o întindere şi cu un debit mare care se varsă în mări sau oceane, formând datorită interacţiunii dintre apa dulce şi apa sărată delte sau estuare. Regimul de scurgere al fluviilor este mult mai complex datorită lungimii mari şi diversităţii suprafeţelor străbătute. Teritoriul României este străbătut de fluviul Dunărea în procent de 37,7% din lungimea acestuia.

25

Lacurile sunt corpuri mari de apă stătătoare închise între maluri, uneori cu scurgere la o mare sau la un râu, dar nefiind alimentată din sau conectată cu apa oceanelor. Acestea au caracter relativ stagnant în depresiuni ale scoarţei, create prin acţiunea factorilor naturali sau antropici.

Principalele tipuri de lacuri cunoscute sunt: glaciare, carstice, tectonice, vulcanice, sărate, de acumulare, în interiorul atolilor de corali etc.

Prin activități antropice, s-au format lacuri artificiale care pot avea drept scop producerea de hidroenergie, regularizarea debitelor, alimentarea cu apă a populaţiei şi a industriei [98].

Râurile sunt ape curgătoare formate din mai multe pâraie sau râuri care curg în mod natural sub efectul gravitaţiei şi care se varsă într-un râu mai mare sau într-un fluviu. Râurile pot fi permanente sau nepermanente.

Orice râu are trei componente principale: izvorul, cursul şi gura de vărsare [98].

Izvorul râului, cunoscut şi sub denumirea de obârşia râului, reprezintă locul în care ramura hidrografică primește un contur morfologic şi o scurgere permanentă sau temporară. De regulă, izvorul râului este considerat a lua naştere la granița a două bazine hidrografice diferite sau poate apărea de sub un gheţar ori dintr-un lac sau mlaștină.

Cursul unui râu este definit de întreg traseul străbătut de apă, între izvor şi gura de vărsare, împărţindu-se în trei sectoare, după panta profilului său longitudinal:

Cursul superior, specific zonelor de munte şi deal, unde vitezele apelor sunt mari şi debitele reduse;

Cursul mijlociu, întâlnit în zonele de deal şi podiş, unde vitezele sunt mai mici şi debitele mai mari;

Cursul inferior, tipic zonelor de câmpie şi podiş, prezintă viteze reduse, debite mari, iar traseul este meandrat.

Gura de vărsare este un punct foarte bine individualizat şi reprezintă locul în care râul se uneşte cu altă unitate acvatică.

Alimentarea râurilor se poate face atât din surse de suprafaţă, reprezentate de alimentarea râurilor din ploi, cu apa provenită din topirea zăpezilor sau a gheţarilor, cât şi din surse subterane.

Pârâurile sunt ape curgătoare de mici dimensiuni (lungime de maxim 10 km) şi care, de obicei, în zilele călduroase seacă, însă în general pot avea scurgere permanentă, iar prin unirea lor se formeaza un râu.

Distribuţia formelor de apă de suprafaţă depinde de fiecare arie geografică, astfel că în România se întâlnesc râuri permanente, râuri nepermanente, pârâuri, lacurile naturale, lacuri de acumulare, ape tranzitorii şi ape costiere.

2.3.3. Mecanisme de poluare ale apelor de suprafaţă

Transportul sau transferul poluanţilor, definit de totalitatea schimburilor de proprietăţi care apar în apele de suprafaţă, implică analizarea regimului de curgere al apei, precum şi studierea fenomenelor care au loc în timpul acestor procese. Mecanismele care stau la baza transportului poluanţilor în apele de suprafaţă sunt: advecţia (convecţia), difuzia şi dispersia [39].

26

Convecţia sau advecţia diferențială reprezintă cea mai importantă cale de transport al substanţelor poluante. Mişcarea poluanţilor are loc de-a lungul curentului de apă, ca o consecinţă a curgerii apelor de suprafaţă.

Datorită faptului că poluantul este preluat şi transportat în aval de către curentul de apă de suprafaţă, se disting trei zone principale în care acesta este prezent:

Zona de jet sau zona apropiată începe de la punctul de emisie al substanţei poluante până în momentul în care sursa de energie preponderentă este aceea proprie efluentului;

Zona de tranziţie sau intermediară îşi face apariţia în momentul în care energia proprie a substanţei poluante ajunge de acelaşi ordin de mărime cu cea a emisarului;

Zona de dispersie sau îndepărtată, unde efluentul îşi pierde toată energia proprie şi îşi continuă mișcarea doar de acţiunea dinamicii emisarului.

Difuzia sau difuzia moleculară reprezintă fenomenul fizic care constă în împrăştierea soluţiei de substanţă poluantă datorită difuziei moleculare, ca urmare a existenţei unui gradient de concentraţie. Acest gradient de concentraţie determină agitaţia moleculară a cărei rezultat va fi transferul de particule dinspre o zona cu concentraţie mai ridicată către o zonă cu concentraţie mai scăzută [39].

Difuzia are la baza legea lui Fick, care arată că fluxul masic al particulelor, φ, într-un fluid în repaus, este proporţional cu gradientul de concentraţie:

gradCD (2.14)

unde D este coeficient de difuzie moleculară şi poate fi exprimat astfel:

smrN

RTD /

6

1 2

(2.15)

unde: R = 8.314 J/kmol este constanta gazelor perfecte; N = 6,023 x 1023, numărul lui Avogadro; T – temperatura absolută (K); ɳ - coeficientul dinamic de viscozitatea a fluidului (Pas); r – raza medie a agregatelor moleculare care difuzează (m).

Difuzia turbulentă este o consecință a fluctuaţiilor sau pulsațiilor turbulente ale microparticulelor fluide, după orice direcţie, cu un caracter aleatoriu. Aceste pulsaţii de viteză determină transferul sau transportul de microparticule (masă), de impuls (cantitate de mișcare) și energie între straturile adiacente de fluid.

Mecanismul de transfer de microparticule fluide (difuzia turbulentă) se suprapune peste transferul de molecule (difuzia moleculară).

La abordarea mişcărilor turbulente poate fi folosită descompunerea Reynolds pentru orice mărime fizică pulsatorie [82]:

'FFF (2.16)

în care: F este o mărime fizică pulsatorie;

- media temporală;

27

- pulsaţia.

Prin definiție, media temporală de-a lungul unei perioade de integrare T se exprimă astfel:

Tt

t

dtFT

F0

0

1 (2.17)

Un trasor poate fi transportat de fluid în regim laminar sau turbulent (fig. 2.2). În curgere laminară particulele fluide urmează liniile de curent (liniile de culoare neagră, paralele), în timp ce la curgerea turbulentă vârtejurile de diferite mărimi variază în jurul vitezei medii. Când trasorul intră în regiunea turbulentă, rămâne o „urmă”, lăsată de viteza medie (liniile de curent) şi de vârtejuri. Vârtejurile mai mari transportă trasorul și lateral, traversând liniile de curent. Vârtejurile mai mici creează mici pulsaţii, ducând la împrăştierea (difuzia) trasorului [82].

Figura 2.2. Transportul unui trasor în curgerea laminară şi turbulentă [39]

Dispersia este fenomenul reprezentat de rezultatul acţiunii simultane a mai multor mecanisme, dar, în principal, difuzia moleculară, difuzia turbulentă și advecţia sau convecţia diferențială. Ponderea fiecărui mecanism depinde de intensitatea câmpului de viteze locale ale corpului de apă.

Atunci când două fluide miscibile interacţionează, există o interfaţă care deschide o zonă de tranziţie, unde proprietăţile fizice ale celor două fluide tind să se niveleze în timp.

În funcţie de geometria fenomenului de dispersie se poate întâlni deplasarea poluantului în lungul direcţiei principale de curgere, numită dispersie longitudinală, sau în planul perpendicular pe aceasta, numită dispersie laterală.

Dispersia longitudinală înglobează efectele combinate ale convecţiei diferenţiale, difuziei turbulente şi difuziei moleculare. Se cuantifică printr-un coeficient de dispersie longitudinală, care este indicat să fie determinat in situ, prin utilizarea trasorilor [3].

Dispersia laterală este generată de circulația transversală a apei datorită meandrării (dacă există), de ifuzia moleculară și, mai ales, de difuzia turbulentă transversală.

28

Fenomenul de dispersie prezintă două tipuri de parametri caracteristici [82]:

Parametri ale căror valori numerice cuantifică dispersia, precum mărimile fizice (densitatea, concentraţia şi viteza) și mărimile matematice (coeficienţii de dispersie);

Parametri care influenţează procesul de dispersie, precum caracteristicile fluidului și caracteristicile curgerii (distribuția vitezelor locale și distanța pe care se întinde zona de calcul).

2.4. ELEMENTE TEORETICE PRIVIND TRANSPORTUL POLUANŢILOR ÎN APE SUBTERANE

2.4.1. Caracteristici ale mediului subteran

Porozitatea

Porozitatea n reprezintă raportul dintre volumul porilor Wp şi volumul total al probei W:

W

Wn

p (2.18)

Indicele porilor e se defineşte ca fiind raportul dintre volumul porilor Wp şi volumul scheletului mineral Ws:

s

p

W

We (2.19)

Relaţia de legătură între porozitatea n şi indicele porilor e este de forma:

e

en

1 (2.20)

În mediul permeabil subteran apa se găsește sub mai multe forme: apă legată chimic, apă peliculară, apă capilară și apă liberă. Numai ultima formă poate circula gravitațional sau sub presiune. De aceea, se folosește o a doua mărime fizică pentru definirea porozității, numită porozitate eficace sau efectivă ne, definită ca raportul dintre volumul de apă liberă Wl şi volumul total al probei W:

W

Wn l

e (2.21)

În tabelul 2.2 se prezintă câteva valori ale porozității eficace – exprimate în procente

- pentru câteva tipuri de pământ/roci, după [27].

Tabel 2.2. Porozitatea eficace pentru diferite tipuri de roci

Denumirea rocii Porozitatea eficace (%)

Nămoluri şi argile 0.5 - 5

Creta 2 - 5

29

Aluviuni:

- cu fracţiuni argiloase

- lipsite de fracţiuni argiloase

1.2 - 3

10 - 20

Nisipuri:

- cu fracţiuni argiloase

- lipsite de fracţiuni argiloase

2 - 15

10 - 25

Pietrişuri si bolovănişuri:

- cu fracţiuni argiloase

- lipsite de fracţiuni argiloase

9,8

30 - 40

Permeabilitatea

Permeabilitatea este o caracteristică intrinsecă a formaţiunilor geologice care depinde de dimensiunea şi forma golurilor interconectate care formează o rețea foarte fină de canale prin care se pot deplasa fluidele. Cu cât este mai mare dimensiunea porilor, cu atât rezistenţa mediului la curgerea fluidelor este mai redusă, iar permeabilitatea este mai mare.

O cauză a modificării permeabilităţii intrinseci prin modificarea porozităţii o constituie fenomenele de colmatare. Acestea sunt frecvente în jurul puţurilor şi în vecinătatea cursurilor de apă. Procesul are la baza în principal două mecanisme:

mecanic, prin transportul şi acumularea particulelor fine; chimic, prin precipitare sau formarea coloizilor.

Fenomenul este parţial reversibil putându-se produce o decolmatare parţială prin mijloace mecanice, prin schimbarea sensului de curgere sau prin mijloace chimice, prin modificarea condiţiilor fizico-chimice ale mediului.

Permeabilitatea intrinsecă k depinde de textura şi de structura solului. Textural, distribuţia granulometrică determină suprafaţa specifică şi, deci, intensitatea forţelor de adsorbţie. Structural, modul de aranjare a particulelor, definind spaţiul de curgere, stabilește şi traiectoria curgerii.

Rocile sedimentare neconsolidate prezintă o largă gamă de valori ale coeficientului de permeabilitate, de la 10-6 darcy pentru argile până la 103 darcy pentru pietrişuri bine sortate (tabelul 2.3).

Dimensional, coeficientul de permeabilitate este o lungime la pătrat (L2), unitatea de măsură fiind m2 (în SI), cm2 sau darcy (1 darcy = 9,87·10-13 m2).

Tabel 2.3. Coeficienți de permeabilitate

Sediment k

(darcy)

Argilă 10-6

-10-3

Praf, praf nisipos, argilă nisipoasă 10-3

– 10-1

30

Nisip prăfos, nisip fin 10-1

- 1

Nisip bine sortat 1 - 102

Pietriş bine sortat 10 - 103

Coeficientul de înmagazinare specifică

Coeficientul de înmagazinare S reprezintă volumul de apă eliberat de o prismă verticală din stratul acvifer de secţiune egală cu unitatea, pentru o scădere cu o unitate a nivelului piezometric sau a sarcinii hidraulice.

Capacitatea de înmagazinare a acviferelor cu nivel liber sau sub presiune este rezultatul interacţiunii terenului permeabil şi al apei şi este determinată de caracteristicile elastice ale apei şi ale scheletului mineral, precum şi de variația de presiune.

În mediile saturate, sarcina piezometrică creează o presiune care afectează matricea granulelor minerale şi densitatea apei din pori. Odată cu creşterea presiunii, scheletul mineral se destinde elastic, iar la scăderea presiunii acesta se contractă. În consecinţă, la scăderea sarcinii piezometrice se reduce porozitatea, iar apa este cedată, în timp ce la creşterea sarcinii piezometrice apa este înmagazinată.

Evaluarea capacităţii de înmagazinare/cedare a acviferului se realizează prin intermediul coeficientului de înmagazinare/cedare absolută S şi a coeficientului de înmagazinare eficace Se :

hnp

S

(2.22)

hnp

S ee

(2.23)

Conductivitatea hidraulică

Conductivitatea hidraulică a unui mediu permeabil depinde atât de caracteristicile mediului cât și de cele ale fluidului. La un mediu permeabil neomogen și anizotrop, conductivitatea hidraulică K este un tensor simetric față de diagonala principală, având 9 componente. Dacă se aleg axele de coordonate după direcțiile principale de anizotropie, tensorul se reduce la un tensor diagonal, iar dacă mediul este omogen și izotrop, se ajunge la un singur parametru numit coeficient de conductivitate hidraulică.

Acest parametru K a fost introdus ca factor de proporţionalitate în legea lui Darcy, care arată că debitul de fluid Q filtrat laminar printr-un mediu granular saturat este proporţional cu reducerea sarcinii piezometrice (hA - hB) între două puncte A și B ale mediului respectiv şi invers proporţional cu lungimea drumului parcurs L. Debitul Q este, de asemenea, proporţional cu secţiunea de curgere Ω, conform relației:

IKvL

hhIdar

L

hhKQ BABA

(2.24)

31

în care I este panta hidraulică (gradientul hidraulic), iar v – viteza aparentă corespunzătoare modelului filtrației (mai riguros, debitul specific pe unitate de suprafață perpendiculară pe direcția generală de curgere).

Transmisivitatea

Transmisivitatea T unui acvifer sub presiune este numeric egală cu debitul Q care traversează secțiunea unitară Ω a acestuia la un gradient hidraulic unitar I:

MKvQT (2.25)

în care M este grosimea acviferului sub presiune.

În cazul acviferelor neomogene, atât pentru acviferele cu nivel liber, cât și pentru acviferele sub presiune cu grosime variabilă, transmisivitatea se evaluează prin produsul dintre conductivitatea hidraulică medie K și grosimea medie a stratului acvifer M.

Drenanţa

Drenanţa defineşte relaţia de legătură dintre două acvifere alăturate, separate între ele prin intermediul unui strat slab permeabil, de regulă prezentând o intensitate redusă dacă acviferul nu este exploatat sau supus unor altor tipuri de intervenţii antropice.

2.4.2. Legi de mişcare ale apei în medii permeabile

Mişcarea apei în mediile permeabile saturate se produce în conformitate cu legea lui Darcy şi cu legea de continuitate.

Legea lui Darcy

Darcy a stabilit în 1856, prin cercetări experimentale, că valoarea debitului filtrat printr-un mediu permeabil saturat este:

IKQ (2.26)

în care: Q este debitul filtrat; Ω - suprafaţa secţiunii de scurgere; K - coeficientul de conductivitate hidraulică a mediului permeabil; I - gradientul hidraulic.

Gradientul hidraulic între două puncte este raportul dintre diferenţa de potenţial hidraulic şi lungimea drumului de parcurs de fluid între punctele respective:

L

HHI 12 (2.27)

Secţiunea de curgere Ω cuprinde atât porii cât şi particulele solide (mediu continuu,

conform modelului filtrației). Raportul (Q

) are dimensiunea unei viteze şi se

numeşte, în mod impropriu, viteză de filtraţie sau viteză aparentă. În realitate, viteza v determinată cu relaţia lui Darcy este, așa cum s-a arătat anterior, un debit specific pe unitatea de suprafaţă. Viteza reală de curgere este mai mare şi se obţine raportând viteza după Darcy la porozitatea volumică a materialului: vr = v/n.

32

Notând cu v raportul Q

, legea lui Darcy, în forma cea mai cunoscută devine:

IKv (2.28)

Sarcina hidraulică sau cota piezometrică într-un punct are expresia:

pzH (2.29)

în care z este cota punctului în raport cu un plan de referinţă, p – presiunea și γ-

greutatea specifică a fluidului. În relaţia (2.29) s-a neglijat termenul cinetic (2

2

v

g),

deoarece, de regulă, mişcarea apei subterane se produce cu viteze reduse.

Legea lui Darcy generalizată

Considerând viteza de filtraţie v ca o mărime vectorială şi mediul permeabil neomogen și anizotrop, se poate generaliza legea lui Darcy sub forma:

gradHKv (2.30)

în care: v este un vector linie care cuprinde componentele vitezei pe cele trei direcţii ale spaţiului x, y, z:

, ,x y zv v v v (2.31)

[K] este tensorul simetric al conductivității hidraulice:

xx xy xz

yx yy yz

zx zy zz

k k k

K k k k

k k k

(2.32)

grad H este un vector coloană cuprinzând componentele gradientului hidraulic pe

cele trei direcţii din spaţiu: x, y, z:

H

x

Hgrad H

y

H

z

(2.33)

Din relaţiile: (2.30) şi (2.33), componentele vitezei de filtraţie pe cele trei direcţii au

expresiile:

33

x xx xy xz

y yx yy yz

z zx zy zz

H H Hv k k k

x y z

H H Hv k k k

x y z

H H Hv k k k

x y z

(2.34)

Ecuaţia de continuitate

Legea sau ecuația de continuitate în regim permanent pentru lichide incompresibile, în cazul alimentării acviferului cu un debit , este:

0)(

z

v

y

v

x

vvdiv zyx (2.35)

Ecuaţia generală de mişcare a apei în medii permebile saturate

Ecuaţia generală de mişcare a apei în medii permeabile saturate, se obţine din legea lui Darcy generalizată (2.34) şi ecuaţia de continuitate (2.35):

0

xx xy xz yx yy yz

zx zy zz

H H H H H Hk k k k k k

x x y z y x y z

H H Hk k k

z x y z

(2.36)

Ecuaţia generală de mişcare a apei în medii permeabile saturate (2.36) se poate simplifica luând în considerare diferitele situaţii particulare.

Dacă direcţiile axelor de coordonate x, y şi z coincid cu direcţiile principale de anizotropie, tensorul [K] ia forma:

0 0

0 0

0 0

xx

yy

zz

k

K k

k

(2.37)

Ecuaţia generală de mişcare a apei subterane devine:

0xx yy zz

H H Hk k k

x x y y z z

(2.38)

Dacă mediul este izotrop, kxx = kyy = kzz = k, ecuaţia ia forma:

02

2

2

2

2

2

kz

H

y

H

x

H (2.39)

Dacă mediul este izotrop şi nu există alimentare ( 0 ), ecuaţia generală ia forma

ecuaţiei lui Laplace:

34

2 2 22

2 2 20 0

H H Hsau

x y z

(2.40)

2.4.3. Mecanisme de poluare ale apelor subterane

Pentru realizarea unui transport de poluanți în apa subterană trebuie avut în vedere că la acest fenomen participă un complex alcătuit din două faze: faza solidă (particulele de pământ, adică mediul permeabil) și faza lichidă.

Mediul permeabil a fost definit ca un corp solid care conține spații libere denumite pori, de dimensiuni variabile dispuse aleator, prin care poate circula un fluid. Cunoaşterea condiţiilor în care se găseşte şi se deplasează fluidele în medii permeabile se bazează pe cunoaşterea parametrilor hidraulici caracteristici acelor medii.

Transportul poluanților în mediul subteran se datorează unei serii de fenomene fizico-chimice, cum ar fi: advecția, difuzia, dispersia, fenomenele de întârziere.

Advecția sau convecția reprezintă transportul substanțelor dizolvate în curentul de apă subterană cu viteza medie a acestuia. Ca ipoteză simplificatoare, se consideră o mișcare unidimensională după direcția x, într-un mediu permeabil omogen și izotrop. Viteza de transport prin advecție poate fi determinată pe baza legii lui Darcy:

dx

dh

n

Kv

e

x (2.41)

unde: vx este viteza reală medie; K – coeficientul de conductivitate hidraulică; ne - porozitatea efectivă;

- - cota piezometrică;

- - gradientul hidraulic.

În acest caz, ecuația de transport advectiv care caracterizează variația în timp și spațiu a concentrației C a unui poluant conservativ are forma:

x

Cv

t

Cx

(2.42)

Difuzia moleculară se produce ca urmare a diferențelor de concentrație ale poluantului, cu sensul de la concentrații mai mari la concentrații mai mici. Aceasta are loc atâta vreme cât există un gradient de concentrație, indiferent dacă fluidul este în mișcare sau în repaus.

Coeficientul de difuzie moleculară se notează cu Dd (m2/s, m2/zi) și intervine în două

ecuații:

x

CDF d

(2.43)

unde:

F este masa de poluant ce trece prin unitatea de suprafața, în unitatea de timp;

35

Dd – coeficient de difuzie moleculară;

– gradientul concentrației masice.

Ecuația de transport al unui poluant prin difuzie moleculară în apa subterană este:

2

2

x

CD

t

Cd

(2.44)

unde reprezintă variația în timp a concentrației C.

Semnul minus în această relaţie indică faptul că mişcarea are loc în sensul descreşterii gradientului concentraţiei. Coeficientul de difuzie moleculară Dd este puternic influenţat de temperatură şi, într-o mai mică măsură, de concentraţie.

Valorile sale uzuale, la temperatura de 25 C, sunt cuprinse între 1 x 10-9 şi 2 x 10-9

m2/s, scăzând la jumătate pentru temperaturi de ordinul a 5C.

În mediile permeabile subterane, difuzia moleculară nu se produce la fel de repede ca în apa de suprafaţă, deoarece ionii parcurg un traseu mai lung. Datorită acestui fapt, s-a definit un coeficient de difuzie moleculară efectiv, D* :

dDD * (2.45)

unde este un coeficient de reducere care depinde de tortuozitate, având valori între 0,01 – 0,5, chiar 0,7 pentru nisipuri omogene.

Dispersia este rezultatul acțiunii simultane a unui fenomen mecanic și al unui fenomen fizico-chimic.

Dispersia mecanică este fenomenul de amestec între substanța poluantă și apa subterană care are ca rezultat reducerea concentrației poluantului, adică diluția substanței. Deoarece porii terenului au mărimi, forme și aranjamente diferite, apa subterană se deplasează cu viteze variabile, diferite de viteza medie. Poluanții se vor deplasa odată cu apa, producându-se amestecul atât în sensul liniilor de curent (longitudinal), cât și perpendicular pe acestea (transversal).

Se notează cu αL şi αT dispersivităţile dinamice pe direcţie longitudinală, respectiv transversală, iar coeficienţii de dispersie mecanică corespunzători celor două direcţii se obţin prin înmulţire cu viteza reală medie.

Dispersia hidrodinamică este un fenomen ce constă în migrarea unei soluţii cu o anumită concentraţie prin domeniul ocupat de un alt fluid. Dispersia hidrodinamică reprezintă un transfer spontan de masă a soluţiei de la un punct cu potenţial chimic superior, la altul cu potenţial chimic mai mic, în condițiile existenței unui câmp de viteze.

În mediul permeabil subteran, dispersia hidrodinamică a fluidului se produce şi în absenţa unui gradient de concentraţie.

În condiţii hidrostatice, transportul se face numai prin migrarea moleculelor datorită gradienţilor de concentraţie, fenomenul reducându-se la difuzia moleculară. În situaţia în care fluidul este în mişcare, în afara modificărilor de concentraţie datorate difuziei moleculare se produc şi fenomene de advecţie şi/sau dispersie mecanică.

Într-un mediu subteran poluat, advecţia, difuzia moleculară şi dispersia se interinfluenţează, măsurătorile in-situ punând în evidenţă efectul cumulat al acestora.

36

Pe de altă parte, procesul de transport al poluanţilor în curentul subteran de apă este influenţat de o serie de procese fizice şi chimice care, la rândul lor, modifică comportarea acestora.

Precizarea domeniilor în care difuzia moleculară sau dispersia mecanică au rol predominant se face cu ajutorul numărului Peclet:

d

x

D

dvPe

(2.46)

în care : vx – viteza reală după direcţia x; d – diametrul caracteristic al particulelor solide; Dd- coeficient de difuzie moleculară.

Diversele studii realizate pun în evidenţă existenţa mai multor zone în care difuzia moleculară sau dispersia mecanică au ponderi diferite. La viteze mici (Pe are valori mici) predomină difuzia moleculară, iar pentru numere Pe mari dispersia mecanică este predominantă, iar difuzia moleculară poate fi neglijată.

Trebuie precizat însă că cele două fenomene apar combinate, iar separarea lor este dificilă. Din această cauză s-au definit coeficienţi hidrodinamici de dispersie, care le reprezintă pe amândouă. Astfel, se pot defini coeficienți hidrodinamici globali de dispersie:

*DVD iLL (2.47)

*DVD iTT (2.48)

în care:

- dispersia mecanică; D* - coeficient de difuzie moleculara efectiv; DL – coeficient hidrodinamic de dispersie longitudinala; DT – coeficient hidrodinamic de dispersie transversală;

L – dispersivitate dinamică longitudinală;

T – dispersivitate dinamică transversală; Vi – viteza reală medie după direcţia i.

Ecuaţia de transport

La sistemele fluide în mişcare, după cum s-a menționat, este predominantă dispersia hidrodinamică. Numai în cazul unui regim hidrostatic al apelor subterane predomină difuzia moleculară.

În cazul curgerii unidirecţionale după direcţia x, într-un mediu permeabil omogen și izotrop, ecuaţia de transport advectiv-dispersiv a concentraţiei de poluant C, în regim nepermanent, are forma:

2

2

2

2

2

2

z

CD

y

CD

x

CD

x

Cv

t

Czyx

(2.49)

37

în care v este viteza efectivă (medie) a curgerii după direcţia x, Dx - coeficientul de dispersie longitudinală, iar Dy şi Dz - coeficienţii de dispersie transversală.

2.5. POSIBILITĂȚI DE MODELARE MATEMATICĂ A TRANSPORTULUI POLUANȚILOR ÎN MEDII ACVATICE

2.5.1. Elemente de bază privind modelarea matematică

Un model poate fi definit ca o versiune simplificată a sistemului real, realizat cu

scopul de a simula, aproximativ, comportarea acestuia.

Simplificările sunt introduse sub forma unui set de ipoteze care exprimă înţelegerea

noastră privind natura sistemului şi comportarea sa. Ca urmare, nu va exista un

model unic pentru un sistem acvifer dat. Fiecare set de ipoteze va duce la un alt

model. Astfel, pot fi definite modelele matematice (analitice sau numerice), fizice,

analogice etc.

Modelarea matematică a curgerii apelor cât și a transportului de poluanți în mediile

acvatice reprezintă soluția optimă pentru rezolvarea problemelor de interes actual în

acest domeniu, proces prin intermediul căruia fenomenele naturale sunt transpuse

sub forma unor reprezentări simplificate a realității.

În scopul realizării unei modelări matematice se parcurg următoarele etape (fig. 2.3):

1. Crearea unui model conceptual

Primul pas în modelarea comportării unui acvifer este construirea unui model

conceptual. Acesta constă dintr-un set de ipoteze care reduc problema reală şi

domeniul real la o versiune simplificată, inclusiv prin alegerea limitelor zonei studiate

și stabilirea condițiilor la limită.

2. Modelul matematic

Modelul conceptual trebuie exprimat printr-o formă matematică, numită model

matematic. Acesta trebuie să conţină:

definirea geometriei domeniului considerat şi a frontierelor;

ecuaţiile care exprimă variația mărimilor determinante considerate;

ecuaţiile care definesc caracteristicile materialelor (fluid, solid);

condiţiile iniţiale care descriu starea sistemului la momentul iniţial;

condiţiile pe frontiere, care descriu interacţiunea acviferului cu mediul exterior

domeniului studiat.

3. Modelul numeric

Datorită distribuției spațiale a proprietăților mediilor acvatice, în practică se pot aplica

metode analitice de rezolvare a modelului matematic numai pentru cazuri foarte

simple sau simplificate. De aceea, pentru rezolvarea modelului matematic, în funcție

de variabilele specifice și de condițiile de unicitate ale fiecărui caz studiat în parte, se

aplică una din metodele numerice descrise în secțiunile următoare.

38

Discretizarea domeniului

Discretizarea spațio-temporală a modelului trebuie realizată astfel încât să se reducă

potențialele erori de calcul. În general (dar nu întotdeauna), cu cât discretizarea este

mai fină, cu atât erorile de calcul numeric sunt mai reduse, dar timpul de calcul

crește. De aceea, se obișnuiește a se folosi dimensiuni variabile ale celulelor de

calcul numeric, realizând un echilibru între precizie și efortul de calcul.

Calibrarea modelului

Calibrarea modelului reprezintă operațiunea prin care se încearcă aducerea

modelului realizat la o forma cât mai apropiata de realitate, cu ajutorul parametrilor

hidrogeologici și/sau hidrologici. Se încearcă astfel să se reproducă numeric o

situație cunoscută prin măsurători sau alte date avute la dispoziție.

Realizarea simulărilor numerice

În urma etapei de calibrare, modelul poate fi supus unor serii de simulări (scenarii) în

scopul obținerii rezultatelor dorite în urma modelării.

Interpretarea rezultatelor

Ultima etapă a modelării matematice pentru curgerea apelor și transportul poluanților

de către aceasta constă în interpretarea rezultatelor obținute în urma diferitelor

simulări numerice realizate în etapa anterioară. În urma acestui proces, fenomenele

ce au loc în natură vor putea fi descrise și interpretate adecvat pe baza rezultatelor

modelării matematice.

39

Figura 2.3. Principalele etape ale modelării matematice

Crearea modelului conceptual

Alegerea limitelor zonei studiate

Stabilirea condițiilor la limită

Modelul matematic

Modelul numeric

Discretizarea domeniului

Calibrarea modelului

Realizarea simulărilor numerice

Interpretarea rezultatelor

40

2.5.2. Elemente de bază privind metodele numerice

Odată construit modelul matematic, în funcţie de variabilele de stare relevante, acesta trebuie rezolvat pentru cazuri de interes practic. Desigur, ar fi de preferat metodele analitice, acestea dând soluţii general valabile și exacte. Totuși, de cele mai multe ori metodele analitice nu pot fi folosite din cauza ipotezelor extrem de simplificate și a condițiilor de unicitate dificil de realizat. În această situație se utilizează diferite metode numerice aproximative de rezolvare a modelului matematic. Dintre acestea, se amintesc:

Metoda diferențelor finite, cu rețea de celule (ochiuri, molecule) rectangulare

(2D) și paralelipipedice (3D); soluția ecuației se obține în nodurile rețelei.

Metoda elementului finit, cu rețea de celule triunghiulare ori patrulaterice (2D) și

tetraedrice ori hexaedrice (3D); soluția ecuației va fi în centrul elementului

rețelei.

Metoda caracteristicilor;

Metoda elementelor de frontieră.

Metoda diferențelor finite - MDF

În cadrul metodelor cu diferenţe finite, sistemul de ecuaţii diferenţiale sau cu derivate parţiale care descrie fenomenul fizic (în limitele ipotezelor acceptate) se transformă într-un sistem de ecuaţii algebrice valabil numai în anumite puncte ale domeniului, numite noduri, puncte care definesc reţeaua de discretizare a domeniului analizat.

Avantajul metodei rezidă din simplitatea sa, mai ales dacă pașii de calcul sunt constanți. Dezavantajul principal al acestei metode îl constituie utilizarea unei reţele rectangulare de discretizare, care aduce dificultăți la punerea condițiilor pe contur, ca și la apariția unor probleme de stabilitate şi de convergenţă a soluţiilor în cazul mișcărilor nepermanente.

În scopul aplicării acestei metode numerice, întregul domeniu de interes este supus unei discretizări de tip rețea de noduri. Densitatea rețelei este determinată în funcție de restricțiile și condițiile impuse la începutul procesului de modelare, mai exact în etapa de stabilire a condițiilor inițiale și la limită (condiții de unicitate) și determinarea geometriei sistemului, fiind un criteriu important întrucât o rețea mai fină asigură, în general, o acurateță mai ridicată a rezultatelor.

Metoda diferențelor finite permite determinarea parametrilor curgerii în toate nodurile rețelei sau doar în anumite noduri, în funcție de schema numerică adoptată.

Figura 2.4. Rețea de noduri utilizată în cadrul metodei diferențelor finite [61]

41

În cazul considerării unei funcții necunoscute U(x,y), drept soluție a unei ecuații de tip eliptic, care descrie adesea un fenomen fizic de curgere a apelor subterane ce se dorește a fi modelat matematic într-un anumit domeniu, aceasta se poate în serie Taylor după direcțiile x și y.

Astfel, în direcția x pozitivă, cu y = const, păstrând doar trei termeni ai dezvoltării în serie Taylor, valoarea funcției U la dreapta este:

3

33

2

22

!3!2 dx

Udx

dx

Udx

dx

dUxxUxxU

(2.50)

În direcție x negativă, cu același pas Δx = const, se obține:

3

33

2

22

!3!2 dx

Udx

dx

Udx

dx

dUxxUxxU

(2.51)

Făcând diferența între expresiile (3.1) și (3.2), se rezultă derivata parțială a funcției U în raport cu x, în diferențe finite, cu o eroare de trunchiere de ordinul doi:

x

xxUxxU

dx

dU

2

)()( (2.52)

Similar se obține expresia derivatei parțiale a funcției U în raport cu y, în diferențe finite, pentru x = const, tot cu o eroare de trunchiere de ordinul doi (cu pasul Δy = const):

3

33

2

22

!3!2 dy

Udy

dy

Udy

dy

dUyyUyyU

(2.53)

3

33

2

22

!3!2 dy

Udy

dy

Udy

dy

dUyyUyyU

(2.54)

y

yyUyyU

dy

dU

2

)()( (2.55)

Din ecuațiile (3.1) și (3.2), respectiv (3.4) și (3.5), se pot obține expresiile derivatelor parțiale de ordinul doi ale unei funcții U(x,y) după x și y în diferențe finite, cu pași constanți Δx și Δy:

22

2 ,,2,,

x

yxxUyxUyxxU

x

yxU

(2.56)

22

2 ,,2,,

y

yyxUyxUyyxU

y

yxU

Utilizând ecuațiile (3.7), rezultă forma Laplacianului aplicat unei funcții U(x,y) în fiecare nod (x, y) al rețelei în care a fost discretizat domeniul:

42

2

,,2,

2

,,2,2

y

yyxUyxUyyxU

x

yxxUyxUyxxUU

(2.57)

Astfel, se poate forma un sistem de ecuații algebrice liniare, aferent ecuațiilor aplicate pentru fiecare nod al rețelei, care prin rezolvare va furniza soluțiile funcțiilor necunoscute U(x,y).

Metoda elementului finit - MEF

Metoda elementului finit elimină dezavantajul principal al metodei cu diferențe finite întrucât nu necesită o rețea rectangulară. MEF adoptă un model integral al fenomenului studiat care poate fi obținut, de exemplu, prin calcul variaţional. În cadrul acestei metode, discretizarea domeniului de analiză se realizează cu un număr finit de elemente, iar aproximarea soluției se face în centrul acestora cu ajutorul unor funcții continue pe porțiuni. Astfel, se pot discretiza domenii de orice formă geometrică, oricât de neregulate, neomogenități de material, iar condițiile pe contur se pun cu relativă ușurință.

Figura 2.5. Discretizarea unei ecuații prin MEF [158]

Etapele necesare a fi parcurse pentru metoda elementului finit sunt:

Se identifică nodurile rețelei triunghiulare, aferente domeniului de interes,

urmând apoi să fie selectate un număr finit de elemente, respectiv de celule;

Se stabilesc ecuațiile ce vor fi aplicate în discretizare, obținându-se matricea de

conexiuni;

Se stabilesc relațiile de asamblare ale fiecărui element finit, obținându-se

matricea de asamblare;

Se realizează corespondența între sistemul local de noduri și cel local de

coordonate, a cărui origine este în centrul de greutate al elementului.

Elementele finite reprezintă subdiviziunile domeniului de analiză, iar un element conține un anumit număr de noduri, noduri care determină dimensiunea unei matrice locale a elementului.

Datorită faptului că un nod al unui element poate fi nod al altui element, este necesară asamblarea matricelor locale într-o matrice globală a domeniului, care să

43

includă toate elementele. Pentru aceasta va fi utilizată o matrice de conexiuni al cărei ordin de dimensiune va fi egal cu numărul de noduri din domeniu înmulțit cu numărul de variabile necunoscute.

Metoda caracteristicilor

Metoda caracteristicilor se utilizează la mișcări nepermanente și constituie o metodă naturală pentru rezolvarea ecuațiilor de tip hiperbolic. O caracteristică reprezintă drumul parcurs de o discontinuitate a derivatei unei mărimi caracteristice, prezentând linii (2D) sau suprafețe caracteristice (3D). Discontinuitățile care pot apărea în interiorul domeniului de calcul pentru care nu se cunoaște soluția vor fi propagate după direcțiile caracteristice.

Metoda elementelor de frontieră

În cadrul metodei elementelor de frontieră, se realizează discretizarea doar a frontierei, ecuațiile diferențiale fiind rezolvate strict pe frontieră. Astfel, totalitatea aproximațiilor pentru forma geometrică a segmentului de frontieră, respectiv pentru funcția necunoscută definesc elementul de frontieră.

Figura 2.6. Aproximarea frontierei domeniului bidimensional cu o linie poligonală [153]

Datorită dimensiunii reduse va rezulta un număr mic de noduri, iar în interiorul domeniului soluția corespunde soluției calculate pe frontieră.

2.5.3. Crearea unui model conceptual

Modelul conceptual reprezintă schema de bază a abordării și analizei unui proces. În cadrul acestuia sunt stabiliți și definiți parametrii de intrare și de ieșire, succesiunea etapelor necesare a fi parcurse, dar și rezultatele care urmează a fi obținute.

În cadrul unui model conceptual sunt stabilite și o serie de ipoteze simplificatoare, care au rolul de a crea posibilitatea rezolvării unei probleme reale, în concordanță cu precizia urmărită și cu eforturile de calcul, în vederea atingerii obiectivelor propuse.

Alegerea corectă a ipotezelor simplificatoare este deosebit de importantă, fiind specifică fiecărui caz în parte, întrucât dacă modelul se simplifică prea mult, acesta nu va fi capabil să furnizeze date corecte, iar dacă se simplifică prea puțin se poate ajunge la imposibilitatea de determinare a tuturor parametrilor necesari realizării calculului. Ipotezele simplificatoare trebuie deci alese astfel încât să existe un echilibru între realitatea fizică și modelul de calcul, cu referire la următoarele aspecte:

Tipul modelului (spațiu): 1D, 2D sau 3D;

Tipul regimului de curgere (timp): permanent sau nepermanent;

44

Condiții de omogenitate sau de eterogenitate a mediului;

Condiții de izotropie sau anizotropie a mediului;

Condiții inițiale din interiorul domeniului;

Condiții la limită;

Geometria domeniului analizat;

Tipul structurii geologice a mediului subteran;

Proprietățile fizice ale fazelor fluide (densitate, compresibilitate, viscozitate);

Tipul regimului de curgere: laminar sau turbulent;

Tipul mecanismelor de transport care au loc în mediul analizat;

Tipul compușilor chimici implicați;

Procese chimice, fizice sau biologice;

Condiții izoterme sau neizoterme atât asupra fazelor solide cât și asupra celor

lichide;

Posibilitatea schimbului de compuși chimici între fazele constituente.

2.5.4. Programe de modelare a transportului poluanţilor în mediul subteran

GROUNDWATER MODELING SYSTEM (GMS)

Groundwater Modeling System (GMS) este un pachet de programe pentru modelarea apelor subterane. GMS utilizează o interfaţă grafică şi mai multe module de analiză pentru studiul diverselor fenomene care au loc în apa subterană (MODFLOW, MODPATH, MT3D, FEMWATER etc.). Interfaţa grafică pentru GMS a fost dezvoltată de Engineering Computer Graphics Laboratory de la Brigham Young University în colaborare cu U.S. Army Corps of Engineers Waterways Experiment Station.

Modulul MODFLOW

MODFLOW (Modular Three-Dimensional Finite-Difference Ground- Water Flow Model), dezvoltat de U.S. Geological Survey, este un model pentru simularea curgerii apelor subterane în diferenţe finite, având, la rândul său, o structură modulară (este alcătuit dintr-o serie de module principale apelate de o funcţie principală – MAIN şi module secundare apelate de modulele principale, toate scrise în limbajul de programare FORTRAN) [61].

MODFLOW simulează mişcarea permanentă şi nepermanentă într-un sistem în care straturile acvifere sunt captive, deschise sau o combinaţie a acestora. Se poate simula curgerea spre foraje, realimentarea straturilor, evapo-transpiraţia, curgerea spre drenuri şi curgerea prin patul albiei râurilor.

Conductivitatea hidraulică şi transmisivitatea pot varia spaţial în fiecare strat (neomogenitate) şi după orice direcție (anizotropie), desigur cu restricţia utilizării direcţiilor principale de anizotropie.

Modulul MT3D

MT3D (A Modular Three-Dimensional Multispecies Transport Model for Simulation of Advection, Dispersion, and Chemical Reactions of Contaminants in Groundwater

45

Systems) este un model pentru simularea advecţiei, dispersiei şi a reacţiilor chimice a poluanţilor în corpurile de apă subterană, atât bidimensional cât şi tridimenional. Modelul utilizează metoda Euler–Lagrange cuplată pentru a rezolva ecuaţia advecţie-dispersie. Programul asociat modelului utilizează o structură modulară asemănătoare celei utilizate de MODFLOW. Această structură face posibilă simularea independentă a advecţiei, dispersiei şi a reacţiilor chimice la care este supus poluantul. Pot fi adăugate și alte module referitoare la diferite mecanisme de transport fără a modifica codul existent [61].

Modelul MT3D a fost realizat pentru a utiliza, ca şi MODFLOW, un model de curgere bazat pe diferenţe finite centrate şi asumă faptul că variația concentraţiei nu afectează semnificativ curgerea.

MT3D poate fi utilizat pentru simularea fenomenului de poluare cu contaminaţi miscibili cu apa, considerând ca mecanisme de transport advecţia, dispersia şi câteva reacţii chimice simple, cu diferite condiţii de margine.

2.5.5. Programe de modelare a transportului poluanţilor în ape de suprafaţă

Problemele transportului de poluanți prin apele de suprafață se pot rezolva cu ajutorul pachetelor de programe de modelare bazate pe metode numerice.

SMS – SURFACE WATER MODELING SYSTEM

SMS (Surface Water Modeling System), dezvoltat de US Army, Engineer Research and Development Center reprezintă unul dintre bunele programe de modelare a mișcărilor cu suprafață liberă în regim lent și a proceselor adiacente (transport de poluanți, mișcarea aluviunilo etc.) [3].

Surface Water Modeling System cuprinde o serie de module, dintre care se prezintă în continuare modulele RMA2 și RMA4. Acestea pot fi folosite cuplat la modelarea transportului poluanților, deoarece RMA2 modelează mișcarea apei, având ca rezultat datele hidrodinamice, iar pe baza lor modulul RMA4 simulează numeric procesele de advecție-difuzie pentru poluanții analizați.

Modulul RMA 2

Modulul RMA2 utilizează sistemul de ecuații al lui Navier-Stokes sub formă Reynolds după coordonatele carteziene x și y, împreună cu ecuația de continuitate pentru calculul mișcării cu suprafață liberă a fluidelor incompresibile.

În cadrul acestui modul se consideră ipoteza simplificatoare care constă în neglijarea componentei accelerației pe direcție verticală, fiind astfel un model bidimensional în plan orizontal xOy (cu integrarea mărimilor caracteristice pe verticală). Ecuațiile de mișcare după direcțiile x și y sunt (3.9), respectiv (3.10), iar ecuația de continuitate este (3.11).

S-au folosit notațiile originale din ghidul de utilizare al acestui program de calcul.

0sin2cos22/122

26/1

2

2

2

2

2

vhVvuh

gun

x

h

x

Hgh

y

uE

x

uE

p

h

y

uhv

x

uhu

t

uh

a

xyxx

(2.58)

46

0sin2sin22/122

26/1

2

2

2

2

2

vhVvuh

gvn

y

h

y

Hgh

y

vE

x

vE

p

h

y

vhv

x

vhu

t

vh

a

xyxx

(2.59)

0

y

hv

x

hu

y

v

x

uh

t

h

(2.60)

în care: h este adâncimea apei (m); u, v – vitezele locale în plan orizontal pe direcțiile x, respectiv y (m/s); t – timpul (s);

- densitatea fluidului (kg/m3);

– coeficient de viscozitate turbulentă/aparentă (Pa.s sau kg/m/s);

- accelerația gravitațională (m/s2);

- cota geodezică a patului albiei (m);

- coeficientul Manning al rugozității (-);

- coeficient empiric referitor la frecarea cu aerul (-);

- viteza vântului (m/s);

- direcția vântului;

- direcția unghiulară de rotație a Pământului (s-1);

- latitudinea locului.

Pentru rezolvarea ecuațiilor (2.58), (2.59) și (2.60) s-a utilizat metoda elementului finite, prin intermediul metodei Galerkin, care impune adăugarea unui nivel minim de difuzie artificială (pseudo-viscozitate), pentru păstrarea stabilității numerice în cadrul simulărilor mișcărilor turbulente.

Coeficienții de viscozitate din ecuațiile anterioare reprezintă efectul cumulat al viscozității moleculare a fluidului (natura fluidului) și al turbulenței (structura mișcării), având forma:

x

u

xx

u

x

uExx

2'

2

2

2

2 (2.61)

y

vu

xy

u

y

uExy

''2

2

2

2

(2.62)

x

vu

xx

v

x

vEyx

''2

2

2

2 (2.63)

y

v

yy

v

y

vEyy

2'

2

2

2

2

(2.64)

47

în care: este coeficientul dinamic de viscozitate moleculară, iar sunt fluctuațiile vitezei locale datorate turbulenței în direcțiile x, respectiv y.

Cu ajutorul SMS – modulul RMA2 se pot rezolva diferite probleme, precum:

Calculul nivelului apei;

Distribuția vitezelor;

Curgerea pe sub poduri;

Confluențe pe râuri și canale;

Curgerea pe sectoare de râu cu zone umede etc.

Modulul RMA 4

Modelul RMA 4 utilizează același principiu de calcul ca și RMA2, fiind tot un model matematic cu elemente finite care are ca rezultat un model bidimensional în plan orizontal, distribuția concentrației pe verticală fiind considerată uniformă.

Acest modul rezolvă probleme de tip convecție–difuzie, astfel încât poate fi folosit în modelarea dispersiei oricărui poluant aflat în suspensie sau dizolvat în apă. În crearea unui model de transport de poluanți RMA4 se bazează pe hidrodinamica rezultată din RMA2, calculând astfel plaja de valori ale concentrației în timp și spațiu [58].

Ecuația de transport a poluanților prin apele de suprafață utilizată de modulul RMA4 este:

0

h

CRkC

y

CD

yx

CD

xy

Cv

x

Cu

t

Ch yx (2.65)

unde:

h este adâncimea apei (m);

C – concentrația de poluant (mg/l);

T - timpul (s);

u, v – vitezele în direcțiile x, respectiv y;

Dx, Dy – coeficienți de difuzie după direcțiile x, respectiv y (m2/s);

k – constanta de degradare (s-1);

- termen sursa locală de poluant;

– precipitații / evapotranspirație.

3. LEGISLAȚIE, INTERVENȚII ANTROPICE ȘI IMPACT AL POLUĂRII CURSURILOR DE APĂ

3.1. LEGISLAŢIA ACTUALĂ ÎN DOMENIUL APELOR

3.1.1. Legislaţia naţională

Se prezintă lista reglementărilor legale din România referitoare la apă și la protejarea calității acesteia:

• Legea apelor nr.107 / 1996;

48

• Procedura de Notificare din 2012 din punctul de vedere al gospodăririi apelor,

aprobat de Ordinul 873/2012;

• Strategia Naționala din 11 august 2010 de management al riscului la inundații pe

termen lung si mediu, aprobat de Hotărârea 846/2010;

• Metodologie din 27 martie 2007 pentru delimitarea albiilor minore ale cursurilor de

apa care aparțin domeniului public al statului, aprobat de Ordinul 326/2007;

• Ordin nr. 161 din 16 februarie 2006 pentru aprobarea Normativului privind

clasificarea calităţii apelor de suprafaţă în vederea stabilirii stării ecologice a corpurilor de apă;

• Metodologie din 6 ianuarie 2006 privind elaborarea planurilor de restricţii şi folosire

a apei în perioadele deficitare, aprobat de Ordinul 9/2006;

• Regulament-cadru din 23 ianuarie 2006 pentru exploatarea barajelor, lacurilor de

acumulare şi prizelor de alimentare cu apă, aprobat de Ordinul 76/2006;

• Norme metodologice din 23 ianuarie 2006 pentru elaborarea regulamentelor de

exploatare bazinală, aprobat de ordinul 76/2006;

• Metodologie din 23 ianuarie 2006 de elaborare şi competenţele de avizare şi

aprobare a regulamentelor de exploatare şi a programelor de exploatare a lacurilor de acumulare, aprobat de Ordinul 76/2006;

• Procedură din 27 octombrie 2005 privind consultarea utilizatorilor de apă,

riveranilor şi publicului la luarea deciziilor în domeniul gospodăririi apelor, aprobat de Ordinul 1044/2005;

• Procedură din 19 octombrie 2005 privind mecanismul de acces la informaţiile de

interes public privind gospodărirea apelor, aprobat de Ordinul 1012/2005;

• Procedura din 16 ianuarie 2003 de modificare sau de retragere a avizelor şi

autorizaţiilor de gospodărire a apelor;

• Ordin nr. 662 din 28 iunie 2006 privind aprobarea Procedurii şi a competenţelor de

emitere a avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor;

• Norme de calitate din 16 mai 2002 pentru apa din zonele naturale amenajate

pentru îmbăiere, aprobat prin Hotărârea 459/2002;

• Normativ NTPA-001 din 28 februarie 2002 privind stabilirea limitelor de încărcare

cu poluanţi a apelor uzate industriale şi orăşeneşti la evacuarea în receptorii naturali, aprobat de Hotărârea 188/2002;

• Normativ NTPA-002 din 28 februarie 2002 privind condiţiile de evacuare a apelor

uzate în reţelele de canalizare ale localităţilor şi direct în staţiile de epurare, aprobat de Hotărârea 188/2002;

• Norme tehnice NTPA-011 din 28 februarie 2002 privind colectarea, epurarea şi

evacuarea apelor uzate orăşeneşti, aprobat de Hotărârea 188/2002;

• Norme de calitate NTPA-013 din 7 februarie 2002 pe care trebuie să le

îndeplinească apele de suprafaţă utilizate pentru potabilizare, aprobat de Hotărârea 100/2002;

• Ordin nr. 479 din 16 mai 2006 pentru aprobarea metodologiei şi chestionarelor de

raportare a datelor din domeniul apelor;

• Normativ NTPA-014 din 7 februarie 2002 privind metodele de măsurare şi

frecvenţa de prelevare şi de analiză a probelor din apele de suprafaţă destinate producerii de apă potabilă, aprobat prin Hotărârea 100/2002;

• Ordin nr. 873 din 21 februarie 2012 pentru aprobarea Procedurii de notificare din

punctul de vedere al gospodăririi apelor;

49

• Ordin nr. 3404 din 10 septembrie 2012 pentru aprobarea Procedurii de emitere a

permisului de traversare a lucrărilor de gospodărire a apelor cu rol de apărare împotriva inundaţiilor şi a îndrumarului tehnic pentru proiectarea şi realizarea lucrărilor de traversare a lucrărilor de gospodărire a apelor cu rol de apărare împotriva inundaţilor;

• Hotărâre nr. 188 / 2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de

descărcare în mediul acvatic a apelor uzate,

•Ordin nr. 9 / 2006 pentru aprobarea Metodologiei privind elaborarea planurilor de

restricţii şi folosire a apei în perioadele deficitare;

• Hotărâre nr. 459 / 2002 privind aprobarea Normelor de calitate pentru apa din

zonele naturale amenajate pentru îmbăiere;

• Ordin nr. 1276 din 14 decembrie 2005 privind aprobarea Metodologiei de

organizare, păstrare şi gestionare a Cadastrului apelor din România;

• Hotărâre nr. 351 din 21 aprilie 2005 privind aprobarea Programului de măsuri

împotriva poluării cu substanţe chimice;

• Hotărâre nr. 100 / 2002 pentru aprobarea Normelor de calitate pe care trebuie să

le îndeplinească apele de suprafaţă utilizate pentru potabilizare si a Normativului privind metodele de măsurare si frecventa de prelevare si analiza a probelor din apele de suprafața destinate producerii de apa potabila;

• Ordin nr. 192 / 2012 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea

situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale pe cursurile de apa si poluări marine in zona costiera;

• Hotărâre nr. 898 din 10 iunie 2004 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind

exploatarea apelor subterane şi a zonelor de interfaţă dintre apele dulci şi cele sărate;

• Hotărâre nr. 472 din 9 iunie 2000 privind unele măsuri de protecţie a calităţii

resurselor de apă;

• Ordin nr. 325 din 21 martie 2001 privind aprobarea Instrucţiunilor tehnice pentru

aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 472/2000 privind unele măsuri de protecţie a calităţii resurselor de apă - NTPA 012;

• Hotărâre nr. 53 din 29 ianuarie 2009 pentru aprobarea Planului naţional de

protecţie a apelor subterane împotriva poluării şi deteriorării;

• Ordin nr. 137 din 26 februarie 2009 privind aprobarea valorilor de prag pentru

corpurile de ape subterane din România;

• Ordin nr. 44 din 9 ianuarie 2004 pentru aprobarea Regulamentului privind

realizarea monitoringului calităţii apelor pentru substanţe prioritare/prioritar periculoase.

3.1.2. Legislaţia europeană

Se prezintă lista unor reglementări europene referitoare la apă și la protejarea calității acesteia:

• Convenția de la Aarhus (1998);

• Directiva Cadru Apa (2000);

• Directiva de management al inundațiilor;

• Directiva 2008/32/CE din 11 martie 2008 de modificare a Directivei 2000/60/CE de

stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, în ceea ce priveşte competenţele de executare conferite Comisiei;

50

• Directiva 2009/90/CE din 31 iulie 2009 de stabilire, în temeiul Directivei

2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, a specificaţiilor tehnice pentru analiza chimică şi monitorizarea stării apelor;

• Directiva 91/676/CEE din 12 decembrie 1991 privind protecţia apelor împotriva

poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole;

• Directiva 98/83/CE din 3 noiembrie 1998 privind calitatea apei destinate

consumului uman;

• Directiva 2008/105/CE privind standardele de calitate a mediului în domeniul apei.

3.2. INTERVENȚII ANTROPICE CU IMPACT NEGATIV ASUPRA APELOR DE SUPRAFAȚĂ

3.2.1. Amenajările hidrotehnice

Construcțiile și amenajările hidrotehnice au numeroase și profunde efecte asupra mediului înconjurător, în toată complexitatea sa. Datorită diversității tipurilor de lucrări și ale condițiilor de mediu, efectele asupra cursurilor de apă pot fi benefice asupra anumitor elemente ale acestuia, dar și nefavorabile asupra altora, ambele aspecte necesitând o cuantificare corespunzătoare [68].

Impactul intervențiilor antropice, de tipul lucrărilor de amenajare hidrotehnică, depinde de o serie de factori, dintre care amploarea lucrării și caracteristicile cursului de apă sunt cei mai importanți.

Clasificarea generală a lucrărilor de amenajare cuprinde trei tipuri de lucrări [35]:

• Lucrări de întreținere, precum tăierea vegetației acvatice din zona malurilor,

îndepărtarea obstacolelor apărute în albia minoră, dar și îndepărtarea din albie a depozitelor aluvionare recent formate;

• Lucrări terasiere, spre exemplu recalibrarea simplă a albiei, rectificări ale cursului

de apă, dar și îndepărtarea depozitelor aluvionare masive din albie;

• Lucrări hidrotehnice complexe, precum îndiguiri sau barări ale cursului de apă.

Din punctul de vedere al efectelor globale asupra mediului înconjurător, tipurile de intervenții antropice pot fi [35], (fig. 4.1):

• Lucrări conservative, prin care se urmărește menținerea unui curs de apă într-o

formă stabilă;

• Lucrări modificatoare, care remodelează radical albia cursului de apă; Lucrările reparatorii, de regulă vizează reabilitarea ecologică a unor cursuri de apă supuse anterior unor lucrări modificatoare.

Efectele lucrărilor de amenajare asupra mediului fizic al cursului de apă pot fi reprezentate fie de efectele primare, direct urmărite prin realizarea lucrării respective, fie de cele secundare apărute ca urmare a manifestării efectelor primare.

51

LEGENDĂ: - Tip conservativ ~Tip modificator >> Tip reparator * Tip lucrativ

Figura 3.1. Tipologia lucrărilor de amenajare a cursurilor de apă [35]

O clasificare a efectelor lucrărilor de amenajare asupra mediului în funcție de diverse

criterii se prezintă după cum urmează [68]:

1. În funcție de domeniul de manifestare a efectelor în mediul înconjurător:

• Efecte funcționale, apărute datorită scopului pentru care au fost realizate

construcțiile hidrotehnice, spre exemplu convertirea energiei hidraulice în alte forme de energie sau realizarea unor căi navigabile; acest tip de efecte sunt de regulă intenționate, controlate, directe și modificabile;

• Efecte ecologice, considerate în special datorită efectelor în timp asupra florei și

faunei din zona respectivă;

• Efecte geofizice, generatoare de modificări ale mediului abiotic sau la reacții ale

acestuia la acțiunile exercitate de construcțiile hidrotehnice;

• Efecte economico-sociale, reprezentate de consecințele realizării construcțiilor

hidrotehnice asupra mediului antropic, spre exemplu schimbarea destinației terenului sau afectarea posibilităților de valorificare a unor resurse naturale.

2. În funcție de calitatea efectelor induse în mediul înconjurător:

• Efecte benefice, aduc un aport pozitiv elementelor mediului înconjurător sau

creează premise de dezvoltare favorabilă a acestora;

• Efecte dăunătoare sau nefavorabile, care determină evoluția nefavorabilă a unor

elemente ale mediului înconjurător, prin distrugerea sau afectarea gravă a acestuia;

• Efecte indiferente, a căror importanță sau valoare nu poate fi apreciată, datorită

lipsei de cunoștințe în acest domeniu.

3. În funcție de probabilitatea de apariție și manifestare:

• Efecte sigure, a căror apariție și manifestare este certă mai devreme sau mai

târziu;

• Efecte probabile, au o probabilitate de apariție mare, fiind adesea instabile și greu

de evaluat cu anticipație;

• Efecte improbabile, care sunt posibile în anumite condiții dar șansa de realizare

este redusă;

Intervenții antropice

Lucrări conservative: - Curățarea vegetației acvatice - Curățarea vegetației terestre - Elagaj - Fasonări și tăieri de arbori - Îndepărtarea obstacolelor din albie - Îndepărtarea depunerilor de aluviuni - Întreținerea lucrărilor existente

Lucrări modificatoare: * Lacuri de acumulare * Balastiere ~ Îndiguiri ~ Recalibrări ~ Derivații ~ Tăieri de coturi, rectificări

Lucrări reparatoare: - >> Protecții localizate de albii și maluri ~ - >> Protecții extinse de albii și maluri >> Plantări de arbori ~ >> Amenajări piscicole

52

• Efecte necunoscute, fie sunt imaginabile dar nu pot fi argumentate tehnic și

științific, fie nu sunt imaginabile dar s-ar putea sa apară la un moment dat.

4. În funcție de durata de manifestare:

• Efectele permanente se manifestă continuu și nelimitat în timp;

• Efectele temporare au acțiune limitată în timp și pot apărea ciclic sau întâmplător.

5. În funcție de termenul de manifestare a efectului raportat la momentul executării construcției hidrotehnice:

• Efecte imediate, ce se manifestă odată cu executarea lucrării de amenajare;

• Efecte pe termen mediu, care apar după câteva luni până la câțiva ani de la

realizarea lucrării;

• Efecte pe termen lung, datorate modificării condițiilor hidrodinamice, manifestate

prin reajustarea albiilor.

6. În funcție de reversibilitatea efectului:

• Efecte reversibile, în cazul în care procesul de reajustare permite râului regăsirea

morfologiei sale anterioare după un interval de timp relativ scurt;

• Efecte ireversibile, în cazul în care doar un eveniment natural cu caracter

excepțional ar permite reîntoarcerea la condițiile naturale.

7. În funcție de importanța efectului:

• Efecte importante, care creează modificări esențiale în situația existentă;

• Efecte de importanță medie;

• Efecte de importanță minoră, care creează modificări foarte mici asupra mediului.

8. În funcție de legătura dintre cauză și efect:

• Efecte directe sau de ordinul I, reprezentând consecințele directe și imediate ale

apariției construcțiilor hidrotehnice;

• Efectele de ordinul II sunt consecințele unuia sau mai multor efecte directe;

•Efecte de ordin superior care sunt consecințele unor efecte de ordin inferior;

• Pseudo-efectele sunt efecte atribuite în mod greșit construcțiilor hidrotehnice.

3.2.2. Rectificarea și recalibrarea cursurilor de apă

Majoritatea rectificărilor sunt realizate pe distanțe lungi pentru cursurile de apă cu sinuozitate naturală sau meandrate, fie cu scopul de a crește capacitatea de transport, fie pentru a îmbunătății navigația pe cursurile mari de apă.

Recalibrarea cursurilor de apă este adesea asociată cu alte tipuri de lucrări de amenajare, în special cu rectificarea albiei minore, având ca scop comun creșterea capacitații de transport prin lărgirea sau adâncirea albiei, însă aceasta are un impact mai mare asupra cursului de apă [136].

Principalele efecte ale lucrărilor de amenajare a cursurilor de apă sunt [35]:

• Modificarea lățimii și adâncimii cursului de apă se realizează de regulă pentru

creșterea capacitații de transport în timpul viiturilor. Prin canalizarea unui curs de apă se realizează secțiuni transversale de lățimi și adâncimi uniforme, care conduc la creșterea pantelor și lățimilor, dar și la apariția fenomenului de eroziune regresivă spre amonte și a celui de eroziune progresivă spre aval. Modificările morfologice sunt determinate de erodarea malurilor și depunerea materialelor aluvionare din

53

amonte, iar în cazurile în care lărgirea albiei nu este posibilă eroziunea se manifestă pe verticală.

• Modificarea lungimii totale a cursului de apă reprezintă unul dintre cele mai

evidente efecte ale lucrărilor de amenajare și care împreuna cu creșterea pantelor generează viteze mai mari de curgere a apei.

• Modificarea sinuozităților albiei râului, datorită canalizării cursului de apă.

• Modificarea habitatelor din albia râului. Datorită faptului că habitatele naturale

oferă spații de hrană, reproducere, odihnă și adăpost pentru fauna acvatică, canalizarea unui curs de apă are un impact negativ datorită faptului că distruge marea majoritate a zonelor de refugiu absolut necesare pentru populația piscicolă.

• Modificarea caracteristicilor granulometrice ale patului albiei, datorită omogenizării

vitezelor și adâncimilor.

• Modificarea pantelor, tipului de curgere și a vitezelor.

• Deteriorarea habitatelor acvatice, prin omogenizarea caracteristicilor de curgere,

precum și prin limitarea adâncimii apei la un nivel insuficient pentru dezvoltarea anumitor tipuri de biocenoze caracteristice condițiilor inițiale ale cursului de apă.

• O adâncime redusă a apei determină creșterea temperaturii apei, favorizând

intensificarea fenomenului de eutrofizare.

• Datorită drenării pânzei freatice de către cursul de apă are loc reducerea zonelor

umede ale albiei majore.

• Reducerea conectivității laterale a cursului de apă generează dificultăți în procesul

de reproducere a speciilor datorită frecvenței reduse de inundare a albiei majore.

• Creșterea vitezei și nivelului apei în timpul viiturilor limitează posibilitățile

biocenozelor de a găsi un adăpost.

• Reducerea frecvenței și duratei de inundare a albiei majore.

• Posibilitatea agravării efectelor inundațiilor în aval.

• Coborârea talvegului albiei minore ca urmare a creșterii pantei.

3.2.3. Îndepartarea vegetației ripariene

Zona ripariană este zona care se dezvoltă la interfață dintre sistemele terestre și cele acvatice, cu importanță deosebită, atât în delimitarea ecosistemelor, cât mai ales în funcțiile complexe pe care le îndeplinește în cadrul complexelor de ecosisteme. Îndepărtarea vegetației ripariene, totală sau parțială, afectează mediul fizic și cel ecologic întrucât [136]:

• Vegetația ripariană este deosebit de importantă pentru faună, atât terestră cât și

acvatică, întrucât aceasta oferă mediul ideal pentru hrană, reproducere și adăpost, reprezentând în același timp un coridor de trecere între cele două medii;

• Trunchiurile de copaci sau alte resturi vegetale de acest tip, căzuți în apă, devin

locuri de adăpost sau habitate prielnice pentru multe specii de faună acvatică;

• Are rolul de a asigura umbra deasupra apelor, foarte importantă pentru menținerea

temperaturii optime a apelor;

• Este un factor important în funcționarea rețelei trofice datorită faptului că asigură o

mare parte din aportul necesar de materie organică;

• Aceasta reduce riscul eroziunii malurilor, asigurând în același timp și funcții de

recreație sau peisagistice.

54

3.2.4. Protecția malurilor

Apărările de maluri asigură protecția malurilor albiilor minore împotriva acțiunilor distructive provocate de curentul de apă, acțiunea gheții, a altor plutitori sau a apelor din precipitații care se scurg pe taluz (tabel 3.1).

Efectele negative ale lucrărilor realizate în scopul protecției malurilor sunt [1]:

• Blocarea dinamicii laterale, care generează o degradare a calității funcționale a

cursului de apă, întrucât procesele naturale de eroziune a malurilor sunt restricționate iar cantitatea de sedimente grosiere, necesară pentru asigurarea echilibrului între debitul lichid și cel solid, este redusă considerabil;

• Crearea condițiile favorabile pentru accentuarea eroziunii albiei, având ca rezultat

coborârea talvegului;

• Deteriorarea stării ecologice a cursurilor de apă datorită lucrărilor inginerești

efectuate, care au ca efect secundar inclusiv pierderea vegetației ripariene. Apărările de maluri pot fi de mai multe tipuri: ușoare, grele sau mixte și pot fi realizate prin diverse tipuri de lucrări. Alegerea variantei optime va fi realizată în funcție de condițiile amplasamentului, precum si de avantajele și dezavantajele fiecărui tip de apărare de mal. Pentru exemplificare, în Tabelul 4.1 sunt sintetizate aceste tipuri de lucrări:

55

Tabel 3. 1. Tipuri de lucrări pentru apărările de maluri [1]

Apărările de maluri - Tipuri

Tip lucrare de protecție

Avantaje Dezavantaje Imagine

Ușoare

Plantarea de vegetație

Soluție ecologică,

Soluție economică;

Aspect vizual favorabil.

Grad de siguranța scăzut din punctul de vedere al protecției structurale;

Stabilitate geotehnică scăzută;

Stabilitate hidraulică scăzută;

Vulnerabilitate la condiții meteorologice extreme sau inundații.

Utilizarea fascinelor sau nuielelor

Soluție economică;

Avantaje ecologice, datorită materialelor naturale;

Permite drenajul natural al apelor pe suprafața

Vulnerabile la acțiunea gheții și putrezirii;

Caracter temporar;

Grad de siguranța scăzut.

56

Apărările de maluri - Tipuri

Tip lucrare de protecție

Avantaje Dezavantaje Imagine

malurilor;

Grele

Îmbrăcăminte din piatră

Soluție economică;

Ușurința în realizarea lucrării;

Aplicabilă pentru extinderea apărării în zonele de curbură.

Eficiență condiționată de mărimea anrocamentelor folosite și granulometria amestecului;

Stabilitatea proprie și a terenului pe care sunt așezate scăzută.

Apărări de mal din gabioane

Apărări elastice;

Se pot executa în funcție de panta terenului fie sub formă de saltele din blocuri, fie din blocuri;

Pentru pante abrupte, blocurile de gabioane alcătuiesc ziduri

Costuri ridicate;

Dificultate în executarea lucrării.

57

Apărările de maluri - Tipuri

Tip lucrare de protecție

Avantaje Dezavantaje Imagine

de sprijin.

Îmbrăcămințile din beton

Aplicabilitate pe sectoare de râu cu viteze mari de curgere

Rigiditate foarte ridicată;

Incapacitate de conformare la modificările geometrice ale taluzului;

Aplicabilitate limitată de sectoarele de râu care prezintă tasări inegale.

Îmbrăcămințile din blocuri prefabricate

Flexibilitate;

Instalare rapidă;

Posibilitatea vegetării;

Posibilitatea realizării drenajului liber al malului;

Comportare bună la tasările

Prezintă pericolul sub-spălării în cazul unor fluctuații mari și rapide ale nivelului apei în albie.

58

Apărările de maluri - Tipuri

Tip lucrare de protecție

Avantaje Dezavantaje Imagine

inegale

Saltele umplute cu beton

Soluție modernă;

Durată de viață de lungă durată;

Nu necesită întreținere;

Montare facilă;

Elasticitate ridicată;

Adaptare la tasări;

Rezistență mare la eroziune;

Rezistență mare la putrezire

Cost de realizare mai ridicat față de soluțiile clasice.

59

Apărările de maluri - Tipuri

Tip lucrare de protecție

Avantaje Dezavantaje Imagine

Geocelulele (structuri plastice de tip fagure umplute cu pământ), alternate cu straturi de pietriș

Capacitatea de stabilizare a malurilor pentru pante apropiate de cea verticală;

Costuri mai mici decât soluția cu ziduri de sprijin;

Umplutură de pământ permite revegetarea malurilor

Utilizarea structurii plastice reprezintă un dezavantaj din punct de vedere economic.

60

3.2.5. Îndiguirea cursurilor de apă

Îndiguirile produc modificări asupra hidromorfologiei cursului de apă atât în albia minoră cât și în cea majoră, producând următoarele disfuncționalități caracteristice:

• Distrugerea legăturii dintre albia minoră și cea majoră a cursului de apă, care

poate avea caracter fie permanent, fie temporar, reducându-se frecvența de inundare a albiei majore. Această deconectare modifică habitatele și biocenozele din albia majoră, afectând în același timp gradul de înmulțire a anumitor specii acvatice;

• Coborârea talvegului în albia minoră determinată de creșterea vitezei de curgere,

care poate afecta stabilitatea construcțiilor hidrotehnice aferente cursului de apă;

• Intensificarea efectelor inundațiilor în aval.

3.2.6. Pragurile și lucrările transversale

Realizarea de praguri și lucrări transversale pe cursurile de apă generează de regulă un impact negativ atât asupra morfologiei râului cât și asupra factorilor biotici, având efecte imediate asupra procesului de omogenizare a caracteristicilor de curgere a unui râu.

Principalele efecte ale acestor tipuri de lucrări antropice sunt [136]:

• Modificarea debitelor de scurgeri lichide și solide;

• Reducerea aportului de materie organică;

• Acumularea de sedimente;

• Întreruperea continuității ecologice pentru biocenozele acvatice;

•Îngreunarea migrației peștilor;

• Acumularea apei, favorizând apariția de biotopuri lentice foarte adânci;

• Blocarea dinamicii fluviale, perturbându-se echilibrul geodinamic al cursului de

apă.

3.2.7. Extragerea de balast

Extragerea necontrolată a balastului sau pietrișului din albiile minore ale cursurilor de apă, au condus la apariția unui deficit semnificativ de aluviuni grosiere. Principalele efecte cunoscute sunt următoarele [136]:

• Coborârea generalizată și rapidă a talvegului albiei minore;

• Degradarea ecosistemelor riverane;

• Reducerea resurselor de apă potabilă de calitate;

• Întreruperea conectivității intre albia minora si albia majora, ce are ca efecte

generale;

• Lipsa inundării albiei majore generează reducerea biodiversității din zona

respectivă;

• Reducerea biodiversității acvatice și terestre asociate;

• Eroziunea accelerată și destabilizarea malurilor, în încercarea de compensare a

deficitului de suspensii solide;

• Reducerea stabilității structurii construcțiilor hidrotehnice;

• Modificarea regimului de curgere și de transport a aluviunilor;

61

• Deteriorarea calității apei datorită deversărilor provenite de la utilajele din cadrul

balastierelor;

• Modificarea regimului natural al nivelurilor apelor subterane din zona adiacentă,

adică reducerea grosimii acviferului aluvial, deci reducerea unei resurse de apă potabilă de calitate.

Lucrările de extracție a pietrișului au atât un impact direct, manifestat prin dispariția definitivă a zonelor umede naturale din lunca inundabilă, cât și un impact indirect reprezentat de ireversibilitatea procesului de erodare a albiei minore, respectiv coborârea talvegului.

Însă, în cazul extragerilor de pietriș și balast controlate, efectele negative menționate anterior nu se vor manifesta. În acest scop trebuie respectate cu strictețe principii raționale de exploatare, acordând în același timp o importanță deosebită condițiilor hidrologice și hidrogeologice ale zonei.

Astfel, în procesul de extragere a balastului trebuie respectate următoarele condiții:

• Adâncimea maximă de exploatare va fi aleasă în funcție de adâncimea talvegului

cursului de apă;

• Interzicerea cu desăvârșire a exploatării balastului sub cota talvegului natural;

• Desfășurarea lucrărilor de extracție astfel încât să nu se producă deteriorări ale

lucrărilor hidrotehnice;

• Realizarea acestor tipuri de lucrări doar în amplasamentele care întrunesc

condițiile hidraulice și geomorfologice necesare;

• Respectarea condițiilor tehnice din Autorizațiile de Gospodărire a Apelor emise de

Direcțiile de Apă corespunzătoare amplasamentului. În fig. 3.2 se prezintă o propunere de ierarhizare a impactului asupra cursurilor de apă a diferitelor tipuri de amenajări hidrotehnice.

62

Figura 3.2. Ierarhizarea amenajărilor funcție de intensitatea impactului asupra cursului de apă [35]

Conservarea zonelor naturale de retenție

Îndiguiri largi

Excavarea bazinelor de retenție

Devierea debitelor de viitură

Rambleierea terenurilor inundabile

Tăierea vegetației acvatice

Curățarea patului albiei

Raclare ușoara

Îndepărtarea obstacolelor din albie

Extinderea albiei minore la albia majoră

Îndepărtarea vegetației rămasă după defrișare

Recalibrare simplă cu conservarea traseului

Reprofilare

Raclare dură

Recalibrare cu rectificare și reprofilare

Rectificare

Tăierea meandrelor

Toate amenajările implicând structuri perene

Îndiguiri strânse

PROTECȚIE ÎMPOTRIVA INUNDAȚIILOR

PROTECȚIA MALURILOR

CREȘTEREA IMPACTULUI ASUPRA INTEGRITĂȚII MEDIULUI FIZIC

Conservarea sau plantarea vegetației pe maluri

Saltele de fascine

Geotextile

Pereuri din anrocamente

Epiuri

PROTECȚIA PATULUI ALBIEI

Controlul deficitului de încărcare cu aluviuni prin reglarea condițiilor amonte/aval

Praguri mici Rampe din anrocamente

Pereuri zidite

Betonarea malurilor

Praguri betonate Betonarea patului albiei

63

3.3. IMPACTUL POLUĂRII APELOR DE SUPRAFAȚĂ

3.3.1. Influența calității apelor de suprafață asupra sănătății oamenilor

Apele captate în scop potabil trebuie protejate pentru evitarea deteriorării calităţii acestora şi pentru a reduce nivelul de tratare în procesul de producere a apei potabile. În jurul surselor şi instalaţiilor de alimentare cu apă potabilă, al surselor de ape minerale şi al lacurilor terapeutice se instituie zone de protecţie sanitară cu regim sever sau cu regim de restricţii, precum şi perimetre de protecţie hidrogeologică. Dreptul de proprietate asupra surselor şi instalaţiilor de alimentare cu apă potabilă, surselor de ape minerale şi lacurilor şi nămolurilor terapeutice se extinde şi asupra zonelor de protecţie sanitară cu regim sever.

Modificările compoziției chimice ale apei favorizează posibilitatea apariției unor afecțiuni legate de excesul sau lipsa unor elemente chimice din apă, dar și apariția unor alte tipuri de substanțe străine de compoziția normală a apei. Tratarea apei pentru potabilizare trebuie bine gestionată, iar reactivii de tratare bine dozați, întrucât dozele mari de reactivi pot dăuna sănătății umane, iar sub-dozarea conduce la distribuția unei ape insuficient tratate.

Patologia hidrică infecțioasă

Principalele căi de transmitere a bolilor hidrice infecțioase sunt prin ingestie, direct din apă sau prin consumul alimentelor contaminate prin apă, prin inhalare, de exemplu cu aerosoli cu legionella, dar și infectarea prin spălare și îmbăiere cu leptospiroza, schistostomiaza sau tularemie care generează afecțiuni ORL și multiple tipuri de conjunctivite [78].

Bolile hidrice infecțioase pot fi de trei tipuri: virale, microbiene sau parazitare.

Bolile virale produse pe cale hidrică sunt reprezentate în principal de enterovirusuri: poliomielita, cu o perioadă de supraviețuire de până la 180 zile, Echopana până la 115 zile, virusul Coxackie până la doi ani. Problema virusurilor patogene este reprezentată de perioada foarte mare în care acestea pot supraviețuii în apele de suprafața. Tot în categoria bolilor virale pot fi incluse enterovirusuri, rotavirusuri, virusurile hepatice, calicivirusuri, parvovirusuri, torovirusuri, coronavirusuri şi picobirnavirusuri [150].

Bolile microbiene transmise pe cale hidrică reprezintă sursa principală de îmbolnăvire cu febra tifoidă, dizenteria bacilară, holeră, enterocolitele, bruceloză și tuberculoză.

Bolile parazitare transmise pe cale hidrică sunt: fascioloza, giardiaza, lambliaza, strongiloidoza, amibiaza și tricomoniaza. Acest tip de boli pot fi produse de:

• Protozoare: giardiaza, amibiaza, trichomoniaza, balantidoza;

• Cestode: cenuroza, cisticercoza, himenolepidoza;

• Trematode: schistotomiaza, fascioloza, dicrocelioza;

• Nematode: filarioza, oxiuroza; ascaridoza.

Bolile hidrice infecțioase, prezente într-o variație destul de largă, prezintă caracteristici specifice în ceea ce privește incidența, persistența în apa de

64

alimentare, rezistența la clor, infecția relativă, etc. În tabelul 3.2 se prezintă aceste caracteristici.

Tabel 3.2. Boli hidrice infecțioase [76]

Tip boală Semnificație,

incidență

Persistență în apa de

alimentare

Rezistență la clor

Infecție relativă

Proveniența de la animale

BACTERII

Escherichia Coli, E-coli Mare Moderată Mică Redusă Da

E-coli-Enterohemoragica

Mare Moderată Mică Redusă Da

Legionella Mare Multiplă Mică Moderată Nu

Salmonella typhi Mare Moderată Mică Redusă Nu

Shigella Mare Scurtă Mică Modestă Nu

Vibrio cholerae Mare Scurtă Mică Redusă Nu

Vibrio aeruginosa Mare Scurtă Mică Redusă Nu

VIRUSURI

Adenovirusuri Mare Lungă Modestă Mare Nu

Enterovirusuri Mare Lungă Modestă Mare Nu

Hepatita A Mare Lungă Modestă Redusă Nu

Hepatita E Mare Lungă Modestă Redusă Posibil

Rotavirus Mare Lungă Modestă Redusă Nu

PROTOZOARE

Cryptosporidium Mare Lungă Mare Mare Da

Giardia intestinalis Mare Modestă Mare Mare Da

HELMITI

Schistosomona spp. Mare Scurta Modesta Mare Da

Mediul de viața al fiecărui tip de microorganism patogen determină numărul de indivizi regăsiți în cadrul zonei respective. În tabelului 4.3 este prezentată abundența microorganismelor patogene pentru diferite corpuri de apă.

65

Tabel 3.3. Exemple de ape cu conținut diferit de microorganisme [76]

Microorganisme patogene

Lacuri naturale și artificiale

Râuri (poluate) Râuri naturale (fără poluare)

Apa subterană

Campybacter 20 - 500 90 - 2.500 0 – 1.100 0-10

Salmonella - 3 – 58.000 1 - 4 -

E coli (generic) 10.000 - 1.000.000

30.000 -1.000.000

6.000 -30.000

0 - 1.000

Virusuri 1 - 10 30 - 60 0 - 3 0 - 2

Cryptosporidium 4 - 290 2 - 480 20 - 240 0 - 1

Giardia 2 - 30 1 -4 70 1 - 2 0 - 1

Patologia hidrică neinfecțioasă

Bolile neinfecțioase sunt reprezentate, în general de intoxicații, generate de consumul de apă poluată. În funcție de natura efectelor, se întâlnesc substanțe toxice cu efect de prag, adică acele substanțe care devin toxice în cazul depășirii unui anumit prag, și substanțe genotoxice, care au efecte deosebit de grave la orice concentrație, dar și elemente esențiale care trebuie să facă parte obligatoriu din dieta organismului însă la concentrații prea mari sunt toxice.

Astfel, principalele afecțiuni generate sunt [150]:

1. Intoxicația cu nitrați:

Învinețirea buzelor, nărilor, feței;

Agitația până la convulsii;

Cefalee, greață.

2. Intoxicația cu fluor.

3. Intoxicația cu plumb (saturnism) se manifestă prin:

Oboseală nejustificată;

Afectează globulele roșii și vasele sanguine;

Afectează sistemul nervos central provocând encefalopatia și dereglări motorii.

4. Intoxicația cu cadmiu:

Cefalee;

Scăderea tensiunii arteriale;

Afecțiuni hepato-renale.

66

5. Intoxicația cu mercur, generează:

Dureri de cap, amețeli, insomnie, oboseală;

Tulburări vizuale;

Afecțiuni ale sistemului nervos;

Afecțiuni ale rinichilor;

Malformații congenitale ale fătului în cazul femeilor însărcinate.

6. Intoxicația cu arsen.

7. Intoxicația cu zinc:

Dureri epigastrice, diaree, tremurături, pareze;

Afecțiuni ale sistemului nervos central, mușchilor și sistemului cardiovascular

8. Intoxicație cu pesticide:

Alterarea funcțiilor ficatului până la formarea hepatitei cronice;

Encefalopatii;

Malformații congenitale.

9. Tulburări vizuale și de memorie.

10. Anemie.

Consumul în timp de apă cu nitrați în concentrații mari conduce la creșterea semnificativă a afecțiunilor cronice ale ficatului și maladii ale aparatului digestiv, în timp ce concentrațiile mari de nitriți în apă duc la apariția methemoglobineniei, în special la copii. Aceștia mai pot favoriza apariția cancerului la esofag, stomac, ficat, intestine, colon și vezica urinară.

Mecanismele care stau la baza patologiei hidrice neinfecțioase sunt: modificarea conținutului de micro și macro elemenete chimice în apă, sau poluarea apei cu substanțe chimice toxice sau radioactive.

3.3.2. Influența calității apelor de suprafață asupra biodiversității

Calitatea apelor de suprafață are o influență semnificativă asupra florei și faunei acvatice, reprezentând mediul de viață al acestor organisme. Fiecare substanță poluantă manifestă un impact negativ asupra biodiversității în mod diferit, prin apariția bolilor sau infecțiilor.

Substanțele organice au ca efect negativ general consumarea oxigenului dizolvat din apă, necesar pentru dezvoltarea și desfășurarea normală a vieții florei și faunei. Lipsa oxigenului dizolvat din apă împiedică autoepurarea apelor de suprafață, precum și realizarea proceselor aerobe. Aceste tipuri de substanțe prezintă și efecte specifice, de exemplu fenolul imprimă gust și miros neplăcut cărnii de pește, afectând totodată și sistemul nervos al acestora [102].

67

Reducerea oxigenului dizolvat sub valoarea de 2 mg O2/l duce la dispariția în masă a faunei acvatice. De asemenea valori mai mari ale CBO5 indică prezența semnificativă a substanțelor organice biodegradabile care contribuie la reducerea concentrației de oxigen dizolvat din apă, cu efecte negative asupra ecosistemelor acvatice.

Substanțele anorganice precum sărurile anorganice, clorurile sau metalele grele au acțiune toxică asupra organismelor acvatice, care provoacă prin acumularea lor intoxicări grave.

Pesticidele au efecte dăunătoare semnificative asupra sănătății umane și pot provoca cancer, tulburări neurologice sau afecțiuni ale glandelor endocrine.

Mineralizarea excesivă cu substanțe precum calciu, magneziu, natriu, sulfați sau cloruri, contribuie la creșterea ratei de mortalitate prin afecțiuni digestive, maladii urogenitale și ale sistemului osteoarticular.

Substanțele radioactive au efect deosebit de grav asupra organismelor vii datorită acțiunii radiațiilor. Acestea afectează sistemul nervos central și provoacă perturbări ale codului genetic și mutații.

Produsele petroliere împiedică difuzia și accesul aerului atmosferic în mediul acvatic, afectează permeabilitatea penelor păsărilor și otrăvește viețuitoarele acvatice prin ingerare. Prezența în apele de suprafață în exces a nitraților duce la eutorfizarea corpurilor de apă cu efecte negative asupra faunei acvatice.

Există însă factori fizici, chimici și biologici care influențează ecosistemul acvatic foarte importanți.

În tabelul 3.4 sunt descriși principalii factori care influențează ecosistemul acvatic, precum și efectele acestora asupra mediului acvatic.:

68

Tabel 3.4. Factori care influențează ecosistemele acvatice

Categorie factori Factor Efecte asupra ecosistemului acvatic

Factori fizici și chimici pH Nivelul pH-ului se definește pe o scara de la 0 la 14: pH-ul neutru este 7, sub acest nivel vorbim de aciditate, peste acest nivel vorbim de alcalinitate. Fiecare unitate este multiplul de 10 al unității precedente. Din acest motiv variațiile cele mai mici pe scara gradată sunt, de fapt, modificări drastice, ce afectează echilibrul biologic din apă iar concentrația de nitriți sau amoniac va afecta înzecit mediul biologic din apă. Nivelul pH-ului este influențat de concentrația de dioxid de carbon dizolvat în apă, cu efect hotărâtor asupra fotosintezei sau respirației. Respirația produce dioxid de carbon în timp ce fotosinteza se bazează pe asimilarea dioxidului de carbon și eliberarea oxigenului.

Oxigen dizolvat

Concentrația de oxigen în apă diferă în funcție de temperatura apei. Apa, în funcție de temperatură, are o limită de absorbție a oxigenului, valoare peste care vântul sau mișcarea apei nu mai poate capta mai mult oxigen. O cantitate excesivă de plante care acoperă suprafața apei împiedică, pe de o parte, fotosinteza plantelor acvatice, iar pe de altă parte, împiedică absorbția oxigenului din aer. Un nivel scăzut de oxigen conduce la apariția fenomenului de eutrofizare în lacuri.

Carbon organic total

Carbonul organic provine din descompunerea organismelor moarte, din sedimentele de pe fundul apei precum și din excrementele viețuitoarelor acvatice etc. Carbonul organic ajută la acumularea de CO2 în apă, dar este și sursă pentru proteinele necesare organismelor de filtrare din apă. În procesul de descompunere a materialului organic are loc producerea de CO2 în condiții de descompunere aerobă. În condiții anaerobe (în sedimente) se va produce CO2 și metan, în proporții egale. Condițiile de apariție a metanului pot afecta starea de sănătate a ihtiofaunei.

Azotul Azotul anorganic se regăsește în apă în diferite concentrații în forme chimice diferite: nitriții: NO2-

, amoniac nedisociat: NH3, nitrații: NO

3- și ionii de amoniu NH

4+. Apariția nitriților NO

2- în lacuri este un semn îngrijorător,

fiind întâlnită la concentrații de O2 foarte scăzute. Este periculos în special pentru pești și eutrofizarea lacurilor. NH

4+ și NO

3- sunt necesari, în cantități reduse, pentru înmulțirea algelor. Circuitul azotului în apă este rezultatul

activității microbiologice

Amoniacul Chiar și o concentrație extrem de mică de amoniac în apă poate fi fatală pentru ihtiofaună. Din acest motiv se impune controlul nivelului de amoniac în apă în cazul în care se constată schimbări în starea apei. pH-ul crescut poate fi un semn al prezenței amoniacului în apă. Dacă se constată prezența amoniacului, se impun măsuri de urgență pentru protecția peștilor.

Fosforul Fosforul este un element de bază necesar în viața vegetală, fiind principalul factor răspunzător de eutrofizarea apei

69

Categorie factori Factor Efecte asupra ecosistemului acvatic

Sulful Sulful se găsește în special sub formă de sulfați SO42+

. În condiții de oxigen limitat, în special în zonele de la fundul lacurilor, sulfații se transformă în hidrogen sulfurat, ce poate fi sesizat prin mirosul specific. Acest factor poate fi periculos pentru fauna acvatică în special, în caz de aciditate crescută. În sedimentele neoxigenate, acesta se transformă în FeS ce apare ca niște dungi maronii în sediment

Clorul si cloramina

Sunt toxice pentru fauna și flora acvatică, chiar și în concentrații reduse

Lumina Radiațiile electromagnetice ce ajung pe suprafața pământului sunt vizibile în procent de 55%. Din această cantitate, doar 14% va străpunge suprafața, restul este reflectat de oglinda de apă. Lumina își modifică componența spectrală pe parcursul înaintării în profunzime, scăzând în intensitate. În apa clară, la adâncime de 1 metru, jumătate din energia luminii este transformată în căldură. Culoarea apei este dată de spectrul de culoare nefiltrată dar și de suspensiile aflate în apă ce absorb lumina. Opacitatea reduce considerabil cantitatea de lumină din apă

Temperatura Încălzirea apei este cauzată preponderent de către radiațiile solare. Absorbția razelor și implicit încălzirea apei, se reduc drastic în adâncime. O parte a încălzirii apei din zonele adânci este cauzată prin transfer al curenților de convecție precum și de mișcarea eoliană

Mișcarea apei Mișcarea apei este provocată de factori eolieni precum și de mișcările curenților ascendenți / descendenți provocate de modificarea temperaturii apei. În ape puțin adânci straturile superioare calde, în cursul nopții pot să se răcească mai mult decât straturile inferioare, provocând amestecarea acestor straturi, fără ca să fie nevoie de acțiunea vântului. În cazul încălzirii stratului superior în timpul zilei, doar vânturi extrem de puternice pot provoca amestecarea straturilor

Concentrația de ioni

Conținutul de ioni totali anorganici depinde de capacitatea apei nemineralizata de a dizolva substanțele chimice din roci. Nivelul concentrației de ioni totali poate fi măsurată cu aparatură specială ce determină conductivitatea apei. Concentrația de ioni totali poate fi influențată de volumul de apă evaporată, de cantitatea de ioni eliberați în urma descompunerii materialelor organice, etc

Factori biologici Bacteriile Bacteriile sunt organisme care trăiesc ancorate pe corpuri fixe, corpuri plutitoare sau plutesc singure în apă. Ele aparțin unor grupe sistematice foarte variate. În funcție de necesarul de oxigen bacteriile pot fi aerobe sau anaerobe. Bacteriile aerobe au rol în ciclul de prelucrarea amoniac > nitriți > nitrați respectiv în procesul de descompunere a materialelor organice până la CO2. Bacteriile anaerobe au rol în prelucrarea nitraților în nitriți

70

Categorie factori Factor Efecte asupra ecosistemului acvatic

și azot gazos, respectiv a materiei organice în gaz metan, sulfizi și hidrogen sulfurat

Ciupercile Ciupercile, ca și organisme heterotrofe, au existența legată de substanțele organice. În ape se pot regăsi atât ciuperci saprofite cât și parazite. Majoritatea lor sunt aerobe. Au un rol esențial în descompunere proteinelor, zaharurilor, glucozei, lipidelor, dar și al pectinei, hemicelulozei, chitinei și ligninei

Ciano-bacteriile

Ciano-bacteriile, altfel spus algele albastre, sunt similare bacteriilor. Culoarea lor este albastră, albastru-verzuie sau, în cazul lipsei de azot, poate avea culori verzi, verzi-gălbui. În prima fază alcătuiesc mici grupuri care plutesc în apă, provocând colorarea apei. Pe măsură ce masa lor crește, în lipsa luminii suficiente se produc vacuole de gaze pe urma cărora se ridică la suprafață. Pe suprafață vor alcătui colonii groase și lipicioase, provocând eutrofizarea apei. Un efect foarte cunoscut al ciano-bacteriilor este producerea de toxine respectiv de gust și miros neplăcut al apei. Factorii care duc la înmulțirea ciano-bacteriilor pot fi: temperatura ridicată, concentrație ridicată de substanțe nutritive, pH ridicat, concentrație scăzută de CO2.

Microalgele Microalgele reprezintă 10% din regnul vegetal. După pigmenții pe care le conțin pot fi de culoare verde, maronie, roșie și depind de felul de pigmenți pe care le incorporează în celule. Sunt organisme uni sau pluricelulare. Acestea apar în ape cu concentrații ridicate de substanțe minerale dizolvate

Plantele acvatice

Plantele acvatice reprezintă un factor foarte important în biosfera acvatică. Plantele acvatice se grupează în plante subacvatice, plante ce se ridică la suprafață și plante acvatice plutitoare. Stuful, papura, etc sunt plante de protecție a marginii lacurilor. Plantele subacvatice au o importanță însemnată, având rol în oxigenarea și filtrarea apei și suport pentru microfaună. Plantele acvatice plutitoare, spre exemplu frunzele de nuferi, au rolul de a acoperi luciul de apă, protejându-l de supraîncălzire

Zooplanctonul Zooplanctonul în apa lacurilor este reprezentat în principal de microfauna acvatică din familia Rotatoria și crustacee. Aceste viețuitoare sunt răpitoare sau filtrante. “Filtranții” au un rol important în captarea substanțelor nutritive din ape, iar “răpitorii” se hrănesc cu alge minuscule, particule organice sau chiar mătasea broaștei. Condițiile ce guvernează existența lor se referă la temperatură, pH, acțiuni externe (toxice), răpitori superiori (anumiți pești).

71

4. METODE DE RECONSTRUCȚIE ECOLOGICĂ A MEDIILOR ACVATICE

4.1. ELEMENTE DE ECOLOGIE

Apele de suprafața împreună cu albiile sale, minora și majoră, reprezintă din punct de vedere ecologic, ecosisteme deosebit de complexe, alcătuite din biotopuri și biocenoze.

Biocenoza reprezintă totalitatea organismelor vii, adică factorii biotici, care trăiesc într-un biotop, acesta fiind format din totalitatea factorilor abiotici, adică partea fără viața a ecosistemului. Biotopul cuprinde atât substratul cât și factorii climatici, precum temperatura, vântul și radiația solară.

Apele de suprafață includ atât ecosistemul acvatic, cât și cel terestru din vecinătatea cursurilor de apă. Aceste două ecosisteme sunt interdependente din punct de vedere funcțional.

Clasificarea ecosistemelor acvatice, atât cele naturale cât și cele artificiale, este prezentată în tabelul 4.1.

Tabel 4.1. Clasificarea ecosistemelor acvatice [35]

Ecosisteme naturale

Ecosisteme lorice

Izvoare

Pârâuri

Râuri

Fluvii

Ecosisteme lacustre

Lacuri dulci

Lacuri salmastre

Lacuri sărate

Ecosisteme palustre Bălți

Ecosisteme

mlăștinoase

Mlaștini oligotrofe

Mlaștini mezotrofe

Mlaștini eutrofe

Ecosisteme marine și Ecosistemul neritic

72

oceanice Ecosistemul litoral

Ecosistemul bentonic

Estuare

Ecosistemul neritic

Ecosistemul litoral

Ecosistemul bentonic

Ecosisteme

artificiale

Ecosistemele lacurilor de baraj

Ecosistemele lacurilor de agrement

Ecosistemele iazurilor

Ecosistemele heleșteielor

Ecosistemele puțurilor și fântânilor

Din punct de vedere al clasificării apelor de suprafață în vederea stabilirii stării ecologice a corpurilor de apă, Ordinul nr. 161/2006, prezentat în subcapitolul 4.1 are în vedere:

stabilirea stării ecologice – elemente de calitate biologică, indicatorii hidromorfologici, chimici, fizico-chimici și de poluanții specifici, care influențează indicatorii biologici.

evaluarea – prezența condițiilor naturale, alterări minore ale acestora sau amploarea impactului antropic și, respectiv, starea calității corpurilor de apă de suprafață într-o anumită perioadă de timp.

Starea trofică a lacurilor este caracterizată de 5 stări, stabilite prin Ordinul 161/2006, după cum urmează:

Lacuri ultraoligotrofe: nutrienți în cantitate foarte mică, concentrația de fosfor total de până la 4 mg/m3 și concentrația oxigenului saturat de 90%;

Lacuri oligotrofe: nutrienți în cantitate mică, concentrația de fosfor total de până la 10 mg/m3 și concentrația oxigenului saturat de 80%;

Lacuri mezotrofe: nutrienți în cantitate moderată, concentrația de fosfor total între 10-35 mg/m3 și concentrația oxigenului saturat între 40-89%;

Lacuri eutrofe: nutrienți în cantități mari, concentrația fosforului total între 35-100 mg/m3 și concentrația oxigenului saturat până în maxim 40%;

73

Lacuri hipereutofe: nutrienți în exces, fosfor total peste 100 mg/m3 și concentrația oxigenului saturat între 0-10%.

4.2. NIVELURI DE RECONSTRUCȚIE ECOLOGICĂ A MEDIILOR ACVATICE

Reconstrucția ecologică poate fi realizată la diferite niveluri, în funcție de gradul de degradare a mediului, de obiectivul țintă ales și de necesitatea ecologică, socială și economică, având ca obiectiv comun păstrarea și redarea funcționalităților morfologice și ecologice adecvate corpului de apă de suprafață.

Astfel, se pot prezenta trei categorii principale de acțiune [136]:

1. Prezervarea corpului de apă de suprafață. Prezervarea reprezintă o categorie de măsuri de protecție preventive, de sensibilizare și conștientizare a populației în legătura cu importanța resursei de apă. Aceste măsuri de protecție și gestionare a zonei sunt, de regulă, adoptate în cazul în care funcționarea morfo-ecologică a resursei de apă este încă în condiții bune, însă se manifestă un eventual risc, amenințare său pericol antropic pentru menținerea în continuare a condițiilor bune de mediu.

2. Limitarea disfuncționalităților posibile. Acest nivel se realizează în scopul evitării necesității de reconstrucție ecologică. În acest caz, funcționarea morfo-ecologică se încadrează in limitele admisibile, însă prezintă semne de degradare pentru care este necesară aplicarea unor măsuri de protecție.

3. Reconstrucția sau restaurarea ecologică. Reconstrucția sau restaurarea ecologică reprezintă acțiunile și măsurile necesare pentru remedierea unei degradări a corpului de apă, prezentând trei niveluri ale obiectivelor de reconstrucție:

Primul nivel se referă la reconstrucția unui compartiment al hidrosistemului pentru care nu se poate desfășura o întreagă operațiune de restructurare funcțională și constă, de regulă, în diversificarea habitatelor și a regimului hidrologic din albia minoră, fiind aplicată în zonele urbane, unde restricțiile privind utilizarea terenului sunt semnificative. Avantajul acestui nivel de reconstrucție este acela că ampriza albiei minore a cursului de apă este suficientă pentru aplicarea măsurilor și nu necesită o ampriză laterală de dimensiuni mari.

Al doilea nivel de reconstrucție ecologică este mai complex decât primul, având ca scop atât îmbunătățirea habitatului acvatic și vegetației riverane, cât și a transportului solid, însă pentru realizarea acestuia este necesară o ampriză mai mare.

Al treilea nivel constă în restaurarea totală a funcționalității hidrosistemului, fiind nivelul cel mai dificil de atins. Ampriza necesară este foarte mare, iar crearea unui spațiu de mobilitate sau a unui spațiu de funcționalitate depinde de faptul dacă cursul de apă este sau nu activ sau potențial activ.

Prin realizarea unui spațiu de mobilitate se dorește crearea condițiilor optime pentru ca râul să erodeze malurile și să își găsească echilibrul dinamic în mod natural,în acest caz cursul de apă trebuie să fie potențial activ. Crearea unui spațiu funcțional pentru un curs de apă care nu este activ, constă în dezvoltarea vegetațiilor naturale, dar și a mediilor biologice adiacente apelor.

74

Conform [136], pentru evaluarea eficienței proiectelor de reconstrucție ecologică a fost introdus termenul de „scor de eficiență probabilă” a restaurării, care descrie eficiența probabilă a unui proiect de reconstrucție ecologică.

Astfel, pentru evaluarea acestui scor trebuie analizate următoarele elemente:

• Puterea hidraulică a cursului de apă;

• Erodabilitatea naturală a malurilor;

• Aporturile solide potențiale;

• Ampriza funciară disponibilă a tronsonului propus pentru restaurare;

• Starea de calitate a apei.

4.3. METODE DE RECONSTRUCȚIE ECOLOGICĂ A APELOR DE SUPRAFAȚĂ

Reabilitarea apelor de suprafață cuprinde o varietate de metode de reconstrucție ecologică, care au drept scop principal restaurarea funcțiilor naturale ale corpului de apă degradat prin intervenția umană.

Obiectivele aplicării acestor metode de reabilitare ecologică sunt:

• Conservarea ecosistemelor nedegradate și importante din punct de vedere

biologic aflate în stare naturală;

• Atingerea unui potențial maxim pentru ecosistemele puternic antropizate;

• Îmbunătățirea corpurilor de apă care au suferit modificări antropice, în urma cărora

caracteristicile primare au fost alterate și care nu mai pot asigura datorită acestor transformări, condițiile necesare pentru dezvoltarea unui nou ecosistem.

Reconstrucția ecologică a apelor de suprafață poate fi realizată prin intermediul următoarelor metode:

• Crearea unei vegetații ripariene;

• Construcția de epiuri;

• Realizarea de bancuri alternante;

• Reconstruirea artificială a patului aluvionar;

• Realizarea de praguri;

• Reconectarea albiei minore cu albia majoră;

• Asigurarea unui spațiu de mobilitate a cursului de apă și remeandrarea unui curs

de apă.

Crearea unei vegetații ripariene

Avantajul creării vegetației ripariene constă, în primul rând, în faptul că este o metodă de reconstrucție ecologică aplicabilă tuturor cursurilor de apă, în special pentru cele cu putere hidraulică scăzută, însă nu este recomandată ca o măsura unică de reabilitare.

Crearea vegetației riverane poate fi realizată printr-o serie de tehnici [136]:

• Prin simpla plantare sau însămânțare a unui strat de vegetație, în scopul creșterii

diversității speciilor de plante;

75

• Prin tehnici bioinginerești, spre exemplu prin utilizarea fascinelor sau sulurilor de

fascine, atât pentru refacerea ecologică a mediului afectat cât și pentru protecția eroziunii;

• Prin realizarea unor lucrări adaptate condițiilor naturale locale ale sectorului de râu

ce urmează să fie reabilitat.

Figura 4.1. Ilustrarea tehnicilor de bioinginerie vegetală [136]

Această metodă de reconstrucție ecologică trebuie să respecte anumite principii fundamentale, precum alegerea corectă a speciilor de plante ce urmează a fi plantate, fiind acceptate doar speciile native sau alte specii care se pot adapta la condițiile locale, în cazul în care obiectivul este strict ecologic.

Dacă în urma creării unei vegetații ripariene se dorește creșterea biodiversității florei și faunei sau diversificarea biodiversității, speciile de plante trebuie alese astfel încât să existe un nivel mare de acceptabilitate între acestea.

Trebuie ținut cont de faptul că această metodă de reconstrucție ecologică necesita întreținerea vegetației ripariene, întrucât un exces al acesteia poate obstrucționa cursul de apa, având ca efect coborârea talvegului, iar în cazul sectoarelor urbanizate unde prioritatea constă în protecția împotriva inundațiilor, poate genera o creștere a nivelului apei la viituri.

76

În scopul dezvoltării adecvate a vegetației, trebuie luată ca măsura de protecție amplasarea de garduri temporare de protecție împotriva animalelor, rozătoarelor sau prădătorilor.

Construcția de epiuri

Epiurile se execută începând de la mal către cursul de apă, sub forma unor diguri transversale sau oblice, submersibile sau nesubmersibile, pentru obținerea unei meandrări a albiei, asigurarea unui șenal navigabil sau a unei anumite lățimi. Din punctul de vedere al restaurării cursului de apă, epiurile pot îndeplini următoarele obiective [136]:

• Redirecționarea și creșterea dinamicii curgerii apei;

• Diversificarea substraturilor albiei;

• Favorizarea variației nivelurilor apei;

• Crearea de zone de refugiu pentru fauna piscicolă.

Aceste lucrări prezintă avantajul posibilității de a fi prelungite, scurtate, înălțate sau coborâte. De asemenea, construcția epiurilor are aplicabilitate pe toate cursurile de apă, excepție făcând cursurile de apă cu putere hidraulică foarte scăzută, întrucât nu ar fi eficiente.

Construcția epiurilor are un impact favorabil din punct de vedere ecologic, întrucât prin îngustarea lățimii locale a albiei, acestea au ca efect crearea de zone de vârtejuri turbulente care generează diversificarea substratului care este o sursă de susținere a vieții acvatice. De asemenea, pot devenii habitate pentru fauna acvatică prin crearea zonelor de refugiu și adăpost.

Pentru realizarea acestor tipuri de lucrări sunt necesare studii prealabile referitoare la topografia exactă a albiei minore, dar și analizarea riscurilor privind o eventuală adâncire a talvegului sau dezvoltarea zonelor erodabile.

Epiurile se realizează de regulă în serie, utilizându-se o varietate de structuri, forme și orientări, în scopul de a favoriza cât mai mult biodiversitatea acvatică.

Figura 4.2. Schema tip a unui epiu [136]

77

Datorită faptului că epiurile sunt construcții inginerești, acestea sunt executate pe baza unor principii bine stabilite în literatura de specialitate. Printre cele mai importante menționări se întâlnesc: ancorarea cu fermitate a capetelor epiurilor, datorită solicitării intense; ancorarea epiurilor în mal în scopul evitării deformării acestora în timpul inundațiilor, dar și abordarea unor epiuri cu dimensiuni variabile pentru ca efectul curgerii apei să fie semnificativ.

Măsurile suplimentare obligatorii care sunt necesare a fi luate sunt lucrări de protecție a malurilor în dreptul lucrărilor pentru evitarea desprinderii epiurilor de mal și eventual realizarea unor lucrări de terasament în albia minoră, atunci când se urmărește micșorarea lățimii acesteia.

Realizarea de bancuri aluvionare alternante

Metoda de reconstrucție ecologică prin care se aplică tehnica de recreare a unor bancuri aluvionare alternante este aplicabilă cursurilor de apă cu albii rectilinii care au caracteristici de curgere omogene și adâncimi scăzute ale apei în perioadele cu regim de ape mici.

Aceste bancuri artificiale pot fi utilizate atât în cazul în care există un aport solid semnificativ, prin dispunerea unor epiuri care vor bloca acest transport, cât și pentru cazul în care aportul solid este extrem de redus, prin crearea acestor structuri de bancuri alternante.

Prin această metodă se urmărește creșterea adâncimii apei în zonele în care este insuficientă pentru dezvoltarea habitatelor acvatice, dar și crearea unor condiții de curgere a apelor, apropiate cu cele ale regimului natural.

Realizarea bancurilor aluvionare alternante urmează o schemă bine definită, ce trebuie să respecte următoarele condiții pentru o bună eficiență [136]:

• ½ din lungimea de undă este de aproximativ 4 până la 6 ori lățimea albiei pline (L);

• Lungimea bancului este de asemenea de la 4 până la 6 ori L;

• Lățimea bancului este cuprinsă între 0,5 și 1 L.

Figura 4.3. Exemplu de construcție tipică de bancuri alternante [136]

78

Reconstrucția artificială a patului aluvionar

Metoda de reconstrucție ecologică a cursurilor de apă care constă în reconstrucția artificială a patului aluvionar este o măsura aplicabilă tuturor cursurilor de apă, în special celor cu transport solid redus.

Scopul acestei metode este [136]:

• Crearea sau îmbunătățirea condițiilor de habitat ale faunei și florei acvatice;

• Restabilirea echilibrului dinamic;

• Reabilitarea diversității mediilor acvatice și ripariene.

Patul aluvionar reprezintă o variabilă foarte importantă a echilibrului dinamic al cursului de apa, dar mai ales constituie mediul de viața a biocenozelor acvatice și ripariene.

Reconstrucția artificială a patului aluvionar va fi realizată doar în cazul în care puterea cursului de apă este scăzută și nu poate realiza repartizarea sedimentelor aduse din amonte.

Restricțiile de aplicare constau în alegerea corectă a granulometriei aluviunilor, dar și a cantităților acestora. Materialele alese trebuie să prezinte o granulometrie asemănătoare cu condițiile naturale ale cursului de apă, iar grosimea stratului de aluviuni trebuie să fie minim de 0,50 m, indiferent de mărimea cursului de apă, pentru îndeplinirea funcțiilor ecologice ale habitatelor acvatice.

Lucrarea în sine constă în aportul artificial de sedimente, fie prin depunerea de-a lungul malurilor cursului de apă (urmată de intervenția umană sau naturală a apei), fie prin distribuirea omogenă a aluviunilor direct pe zona care urmează a fi restaurată. Materialul utilizat pentru crearea artificială a patului aluvionar poate fi extras fie de la coada unui lac de acumulare, fie de la balastierele situate în albia majoră.

Realizarea de praguri de fund

Pragurile de fund sunt lucrări hidrotehnice realizate cu scopul de a micșora adâncimea apei, fiind o măsura necesară pentru a limita sau preveni fenomenele de eroziune generală a patului albiei.

Aplicabile tuturor cursurilor de apă, sunt însă în general întâlnite pe râuri cu putere hidraulica mare, cu tronsoane de râu lungi rectificate sau din care au fost extrase cantități mari de material aluvionar.

Din punctul de vedere al caracteristicilor tehnice trebuie respectate o serie de condiții [136]:

• Înălțimea pragului să fie sub 0,40 m, conform legislației în vigoare;

• Ancorarea puternică a lucrărilor în amonte și în aval pentru evitarea fenomenelor

de eroziune;

• Ancorarea puternică a lucrărilor în maluri pentru a se evita riscul de deformare;

• Adoptarea unor forme ușor curbate pentru evitarea reducerii lamei de apa, în

perioadele cu ape mici.

79

Figura 4.4. Realizarea pragurilor sau rampelor în vederea asigurării faunei piscicole [136]

Reconectarea albiei minore cu albia majoră

Impactul negativ generat de întreruperea conectivității albiei majore (brațe moarte, lunca inundabila etc.) cu cea minora este semnificativ, iar reconectarea acestora va crea condițiile necesare pentru dezvoltarea mediului prielnic de hrana, adăpost și reproducere ale habitatelor acvatice.

Datorită faptului ca apariția acestor brațe moarte reprezintă un proces destul de des întâlnit, atât datorită condițiilor naturale cât și intervențiilor antropice, necesitatea interconectării între cele două medii este imperioasă.

Principalele obiective ale acestui tip de restaurare sunt [136]:

• Restaurarea orientată pe ihtiofauna și zone de pescuit, prin reabilitarea habitatelor ideale pentru depunerea icrelor;

• Acordarea unei importante deosebite și pentru celelalte aspecte ecologice care se referă la flora și fauna acvatică;

• Aplicarea unei abordări mixte, prin restaurarea unei funcționalități globale.

În momentul deciderii adoptării acestei metode de reconstrucție ecologică este deosebit de important să se țină cont de perioada în care se pot face lucrări, mai exact să nu se intervină în perioada de reproducere a speciilor de interes.

Asigurarea unui spațiu de mobilitate a cursului de apă

Asigurarea unui spațiu de mobilitate se aplică pe cursurile de apă afectate din punct de vedere geomorfologic și ecologic, prin eliminarea constrângerilor laterale. Există două modalități de efectuare a acestui tip de restaurare:

80

• Pasiv, prin reducerea factorilor care favorizează degradarea;

• Activ, prin intermediul lucrărilor hidrotehnice.

Spațiul de mobilitate al unui curs de apă sau limitele până la care acesta urmează a fi extins sunt extrem de importante pentru a se asigura îndeplinirea obiectivelor unui astfel de proiect, de aceea, literatura de specialitate consideră ordinul de mărime al spațiului de mobilitate să fie de circa 10 ori lățimea medie a albiei pline corespunzătoare debitului de umplere.

Înainte de realizarea unei astfel de proiect de restaurare, trebuie cunoscute o serie de informații esențiale, precum [136]:

• Disfuncționalitățile geomorfologice și ecologice;

• Scorul exact de eficiență probabilă a lucrărilor de restaurare ale corpului respectiv de apă;

• Problemele social – economice ale zonei, din punctul de vedere al posibilelor efecte ale inundațiilor.

Pentru acest tip de lucrări trebuie considerate măsuri de precauție atât în timpul perioadei de execuție, cât și în timpul fazei de proiect, precum analizarea tuturor riscurilor posibile și identificarea impactului potențial atât asupra factorilor de mediu cât și asupra populației din zonă.

Remeandrarea unui curs de apă

Remeandrarea unui curs de apă constă în repunerea acestuia în meandrele sale inițiale, dar și reamenajarea acestora. Această măsură de restaurare poate fi aplicată cursurilor de apa care în mod natural au o traiectorie sinuoasă, însă a fost modificată prin intervenția antropică pe distanțe foarte mari.

În cazul în care cursul de apă are talvegul foarte coborât datorită tăierilor de coturi și daca au fost construite praguri de stabilizare pentru limitarea eroziunii patului albiei, restaurarea se va realiza în etape, din aval spre amonte.

De asemenea, este posibil ca remeandrarea să fie limitată datorită necesitații conservării lucrărilor de stabilizare a albiei.

În urma sinuozităților create artificial, se va reduce panta de curgere, iar capacitatea de depozitare a aluviunilor va crește, conducând la o frecvență mai mare a inundațiilor.

4.4. METODE DE REMEDIERE A APELOR SUBTERANE POLUATE

Metodele de remediere a apelor subterane poluate pot fi aplicate prin utilizarea unei sau mai multor tehnologii de remediere, precum:

• Izolarea penei poluante;

• Utilizarea barierelor reactive;

• Pomparea și tratarea apei poluate la suprafață;

• Metode termice de tratare;

• Sisteme de aspirație a vaporilor din subteran;

• Bioremedierea in-situ;

• Bioventilarea in-situ;

81

• Barbotarea cu aer;

• Tehnici complementare;

• Tehnici de tratare ex-situ.

Izolarea penei poluante

Izolarea zonei poluante intră în categoria metodelor de remediere in-situ, realizându-se fie prin intermediul ecranelor impermeabile, fie utilizând izolarea hidraulică.

Ecrane impermeabile. Ecranele impermeabile constituie o soluție care poate fi aplicată atunci când se urmărește doar izolarea zonei poluate, fără realizarea depoluării acesteia [14].

Rolul ecranelor este de a controla curentul de apă subterană dintr-o anumită zonă, reducând sau anulând debitul de apă din zona afectată de poluare. Acestea închid curentul de apă subterană în limitele zonei poluate, stopând extinderea acesteia (fig. 4.5).

Aplicarea acestei soluții prezintă următoarele limitări [14]:

• Dificultăți în găsirea materialelor de construcție ieftine și compatibile cu natura

chimică a poluantului;

• Dificultăți în controlul execuției lucrărilor;

• Costul ridicat al unor produși chimici ce ar putea fi utilizați în impermeabilizare;

• Dificultăți de execuție, în special în cazul unor acvifere cu permeabilitate mai mare

de 10-5 cm/s.

Figura 4.5. Sisteme de ecranare impermeabile [61]

Izolarea hidraulică. Izolarea hidraulică este recomandată a fi folosită pentru prevenirea creșterii ariei poluate sau pentru evitarea poluării altor acvifere, a apelor de suprafața sau a zonei de captare a unui sistem de alimentare cu apă.

Pentru controlul zonei poluate se folosesc cel puțin două puțuri, unul pentru extracția apelor poluate (pompare), iar al doilea pentru injecție de apă tratată (fig. 4.6).

82

Figura 4.6. Izolarea hidraulică a zonei contaminate [59]

Această soluție oferă o siguranță foarte bună în exploatare datorită faptului că implică minim două puțuri, care permit oprirea funcționării pe rând în cazul unor intervenții sau posibile avarii, rămânând însă tot timpul operaționale. Eficiența acestei metode depinde în primul rând de alegerea corectă a numărului de puțuri, de amplasarea puțurilor, dar și de determinarea debitelor de extracție și injecție.

Bariere reactive

Barierele reactive reprezintă o alternativă extrem de avantajoasă și ușor de aplicat în comparație cu sistemele care utilizează pomparea și tratarea apei la suprafață.

Acestea constituie o metodă pasivă de tratare a apelor subterane, care constă în izolarea sau îndepărtarea sursei de poluare și tratarea in-situ a penei poluante, prin amplasarea unui sistem în avalul acesteia ce realizează decontaminarea apei.

Curentul de apă subterană este dirijat spre o zonă de reacție controlată în cadrul căreia au loc reacții fizice, chimice și biologice, în urma cărora poluanții existenți în apa subterană sunt îndepărtați sau neutralizați. La ieșirea din aceste zone de tratare curentul de apă va fi depoluat, conform cu parametrii ceruți de folosința de apă.

Din punct de vedere constructiv, barierele reactive sunt întâlnite în practică într-una din următoarele variante [14]:

Ecrane impermeabile cu porți de tratare. Aceste sisteme constau în amplasarea în aval de zona poluantă a unor pereți subterani cu permeabilitate scăzută care dirijează curentul de apă spre o poartă cu o permeabilitate extrem de mare și în zona căreia sunt amplasate celule cu substanțe chimice care reacționează cu substanțele poluante, neutralizându-le.

Ecrane permeabile reactive. Diferența între ecranele permeabile reactive și cele impermeabile cu porți de tratare este aceea că primele asigură tratarea apei subterane în lungul curentului, fără a dirija curentul de apă într-o zonă specifică de-a lungul ecranului, ca în cazul ecranelor permeabile cu porți de tratare.

Pomparea și tratarea la suprafață a apei poluate

Această metodă are la bază următorul principiul: apa subterană poluată se pompează din subteran, urmând a fi tratată la suprafață folosind procedeele tipice pentru epurarea apelor de suprafață. Odată depoluată, apa poate fi reinjectată în acvifer sau descărcată într-un emisar [14].

83

Reinjectarea reprezintă o parte foarte importantă în aplicarea metodei de pompare și tratare la suprafață a apei poluate, întrucât crește eficiența sistemului, reducând în același timp perioada necesară decontaminării prin mărirea debitului curentului subteran spre puțurile de extracție.

Această tehnică de remediere prezintă o bună asemănare cu tehnica izolării hidraulice, diferența constând în rezultatul final, întrucât prima metodă pune accentul pe depoluarea zonei, limitarea extinderii poluării realizându-se implicit.

Fiecare tehnologie de tratare a apei poluate se aplică unui anumit tip de substanțe poluante. Astfel, pentru remedierea mediilor subterane care conțin metale, se poate adăuga hidroxid de calciu, determinând creșterea pH-ului în urma căruia o serie de hidroxizi metalici precipită, fiind apoi eliminați prin aerare.

Metode termice de tratare

Metodele termice de tratare urmăresc creșterea temperaturii în mediul subteran pentru accelerarea diferitelor fenomene care favorizează recuperarea poluanților și, în special, remobilizarea acestora.

Succesul metodei a fost demonstrat prin utilizarea acesteia pentru recuperarea secundară și terțiară a petrolului din zăcăminte. Biodegradarea se produce la temperaturi între 12°C și 100°C, microorganismele dublându-și activitatea la fiecare creștere a temperaturii cu 10°C, până la o temperatură când aceasta este inhibată.

În urma încălzirii solului, compușii organici volatili se vaporizează, accelerând astfel atât recuperarea lor, cât și a compușilor organici semivolatili. Creșterea temperaturii determină creșterea solubilității și, deci, creșterea concentrației poluantului în apă, mărindu-se astfel viteza de depoluare prin pompare. De asemenea, creșterea temperaturii reduce de regulă adsorbția, deoarece este o reacție exotermă.

Principalele tehnici utilizate in cadrul metodelor termice de tratare sunt:

Injectarea aburului. Această tehnică conduce la recuperarea într-un timp relativ scurt a poluanților organici volatili sau semivolatili. Tehnologia de depoluare prin injectare de abur cuprinde (fig. 4.7): Instalația de generare a aburului; Puțul de injecție în subteran; Puțul de colectare a vaporilor; Instalația de tratare a condensului rezultat.

Figura 4.7. Schema tehnicii de remediere prin injectarea aburului [61]

Prin intermediul acestor componente au loc următoarele mecanisme:

84

• Transportul aburului din zona poluată din secțiunea puțurilor de injecție;

• Încălzirea zonei poluate, ceea ce conduce la vaporizarea și creșterea mobilității

poluantului;

• Creșterea unui gradient de presiune pentru controlul mișcării poluanților și al

frontului de abur condensat, spre punctul de recuperare.

În timpul injectării aburului, componenții puternic volatili, cu presiune de vaporizare ridicată și punct de fierbere sub temperatura de condensare a aburului, vor vaporiza pe măsura avansării frontului de abur. Apoi, vaporii sunt împinși în zona rece, unde atât aburul, cât și vaporii poluantului condensează. Dacă tot poluantul a vaporizat la temperaturi mai mici decât temperatura de condensare a aburului, atunci este posibilă recuperarea completă a acestuia.

Încălzirea electrică. Această metodă constă în montarea în pământ a unei rețele de conductori electrici (electrozi) conectați la o sursă de curent electric, care vor realiza un circuit electric în matricea mediului permeabil. Rezistența electrică la trecerea curentului prin pământ produce căldură, aceasta încălzind și uscând solul până la fisurare.

Avantajele acestei metode constau în faptul că sistemul nu perturbă mediul subteran în mod semnificativ, datorită instalării simple a electrozilor în pământ. Dezavantajul metodei este reprezentat de problema menținerii uniforme a conductivității electrice în timpul procesului de încălzire.

Încălzirea prin unde radio. Această metodă determină creșterea temperaturii solului la valori de peste 100°C, permițând astfel recuperarea rapidă a compușilor cu puncte de fierbere mai ridicate. Încălzirea determină creșterea mobilității poluanților în mediul subteran, dar și volatilizarea unui spectru larg de poluanți ai solului.

Avantajul metodei este acela că poate realiza depoluarea zonei fără a fi necesară aplicarea altor tehnici complementare, asigurând recuperarea completă a compușilor organici volatili sau semivolatili.

Dezavantajul acestei metode este reprezentat de costul ridicat necesar pentru asigurarea echipamentelor utilizate pentru generarea undelor radio, dar și de dificultățile de exploatare ale acestui tip de sistem.

Sisteme de aspirație a vaporilor din subteran

Sistemele de extragere a vaporilor din subteran (SVE) se bazează pe tehnologii de remediere in-situ, cu o minimă perturbare a zonei, care reduc concentrațiile de constituenți volatili din produsele petroliere absorbite în mediul subteran din zona nesaturată.

Principiul metodei constă în aplicarea unei presiuni negative (vacuum) pe matricea solidă subterană în scopul generării unui gradient de presiune negativ care să deplaseze vaporii către puțurile de extracție.

Această categorie de metode s-a dovedit eficientă pentru reducerea concentrațiilor compușilor organici volatili (COV), dar și semivolatili, detectați în produsele petroliere care poluează mediul subteran.

Un sistem tipic de aspirație a vaporilor din subteran cuprinde următoarele componente [14]:

85

• Puțuri de extracție/aspirație;

• Sisteme pentru injectarea aerului în subteran;

• Membrane de impermeabilizare; echipamente de vacuum;

• Conducte de transport;

• Aparatură de măsură și control;

• Instalații de tratare a vaporilor aspirați.

Sistemele SVE sunt realizate în practică în combinație cu puțuri pentru coborârea nivelului apei freatice, astfel încât puțurile aferente SVE să aspire doar vapori (fig. 4.8).

Figura 4.8. Folosirea combinată a sistemelor SVE cu puțuri depresionare a pânzei freatice [61]

Metode chimice de tratare in-situ

Acest tip de metode sunt bazate pe transformarea și imobilizarea poluanților la locul contaminării, cum ar fi oxidarea sau reducerea chimică a poluanților din mediul subteran în forme netoxice. Există două direcții în care au fost dezvoltate metodele chimice de tratare, care însă prezintă caracteristici asemănătoare din punctul de vedere al instalațiilor și utilajelor folosite:

• Tehnici care asigură transformarea și imobilizarea poluanților;

• Tehnici care vizează mobilizarea și extragerea (spălarea) poluanților din mediul

subteran.

Degradarea și imobilizarea poluanților constă în utilizarea unor substanțe chimice pentru transformarea, prin oxidare sau reducere a poluanților din mediul subteran în forme netoxice. Aceasta reprezintă, spre deosebire de spălarea mediului subteran, o tehnică efectivă de tratare in-situ a mediului poluat (fig. 4.9).

86

Figura 4.9. Schema tratării chimice a zonelor poluate [61]

În ceea ce privește spălarea mediului subteran, această metodă se referă în primul rând la remedierea solului și mai puțin a apei subterane, presupunând alimentarea mediului subteran poluat cu agenți chimici, în scopul mobilizării poluanților de către curentul de apă indus. Apa subterană este pompată la suprafață, fiind deci tratată ex-situ, ulterior putând fi reintrodusă in circuit.

Bioremedierea in-situ

Bioremedierea reprezintă o tehnologie modernă de tratare in-situ a poluanților, intervenția umană constând în introducerea în mediul subteran a unor factori biologici (microorganisme) pentru accelerarea unor procese care oricum se desfășoară în mediul subteran, respectiv transformarea anumitor substanțe chimice în forme finale nepericuloase, precum dioxid de carbon și apa, în scopul scurtării timpului de remediere.

Pentru aplicarea bioremedierii este necesară executarea unor galerii, dacă zona poluată se găsește aproape de suprafața terenului, sau a unor puțuri de injecție și de extracție când aceasta se află la adâncime mare. În amonte de zona poluată se introduc apa, nutrienții și oxigenul, iar în aval este extrasă și recirculată prin puțurile de injecție (fig. 4.10).

87

Figura 4.10. Schema tehnologiei de tratare prin bioremediere [61]

Bioventilarea in-situ

Bioventilarea constă în creșterea activității microorganismelor deja existente în mediul subteran și stimularea biodegradării hidrocarburilor prin injectarea aerului și chiar a nutrienților, reprezentând metoda optimă de înlăturare a poluanților organici adsorbiți pe matricea solidă a mediului poros, în zona nesaturată.

Bioventilarea este utilă atunci când nu se poate realiza excavarea solului, spre exemplu pentru zonele construite sau cele situate la adâncimi foarte mari, fiind foarte ușor de aplicat în pământurile permeabile, deoarece facilitează formarea curenților de aer, esențiali în obținerea remedierii (fig. 4.11).

Figura 4.11. Schema de aplicare a bioventilării [61]

88

Barbotarea cu aer

Barbotarea cu aer reprezintă o tehnică de tratare in-situ pentru zonele saturate, care constă în injectarea aerului în sol, cu scopul de a determina antrenarea și transportul poluanților la suprafață (fig. 4.12).

Figura 4.12. Schema de aplicare a bioventilării [61]

În timpul procesului de barbotare, bulele de aer introduse în subteran determină transferarea poluanților din faza dizolvată sau adsorbită, în faza de vapori. Curentul de aer va trebui apoi captat prin intermediul unui sistem de aspirație a vaporilor, de regulă un sistem de tip SVE, și introdus într-o instalație de tratare.

Tehnici complementare

Tehnicile complementare de remediere a mediilor permeabile reprezintă o categorie aparte a metodelor de remediere, întrucât nu sunt utilizate neapărat pentru degradarea, recuperarea sau tratarea poluanților, ci sunt proiectate cu scopul de a accelera sau îmbunătății procesele specifice ale altor tehnologii de remediere, dar și pentru optimizarea parametrilor mecanismelor de remobilizare a poluanților prezenți în mediul permeabil subteran.

Principalele tehnologii utilizate din categoria tehnicilor complementare sunt:

• Fracturarea pneumatică și hidraulică;

• Solidificarea și stabilizarea compușilor poluanți;

• Vitrificarea;

• Atenuarea naturală.

89

Tabel 4.2. Avantajele și dezavantajele principalelor metode de remediere in-situ [61].

Metoda de

remediere Avantaje Dezavantaje

Ecrane

impermeabile și

izolare hidraulică

Implementare simpla

Exploatare ușoară

Realizează un bun control al avansării frontului poluant

Poate accelera diverse procese naturale de degradare a

poluanților

Se poate combina cu soluții pașive de remediere

Asigură protecția folosințelor apei subterane din avalul zonei

poluate

Nu este o soluție propriu-zisă de remediere

Nu depoluează zona contaminantă

Greu de utilizat în zone intens construite

Modifică regimul natural al apelor subterane

Bariere reactive

Limitează extinderea poluării în aval

Nu modifică esențial dinamica apei subterane

Accelerează biodegradarea și reacțiile de descompunere și

transformări abiotice

Ușor de exploatat și întreținut

Remedierea se realizează la parametrii standard pentru

zona aval de bariere

Presupune eliminarea obligatorie a sursei de poluare

Nu remediază complet zona, ci doar limitează extinderea ariei

contaminate

Necesitatea efectuării unor studii pentru determinarea compușilor chimici

introduși în cartușele reactive

Necesitatea efectuării unor studii pentru tehnologiile și materialele de

realizare a pereților

Pomparea și

tratarea la

suprafață a apei

poluate

Controlează migrația poluanților și reduce concentrația

acestora în apa subterană și în teren

Controlează dinamica apei subterane

Eficiența este limitată la acviferele puțin permeabile

Necesită tratarea apei la suprafață, proces dificil și costisitor

Duritatea apei și conținutul în fier diminuează eficiența tratamentului

Fluctuațiile nivelului apei subterane reduc eficiența, controlul acestora fiind

costisitor

Evacuarea apei tratate, în cazul în care nu se reinjectează în teren, poate

crea probleme suplimentare

Tratare termică

Implementare rapidă

Efecte rapide, remedierea se obține într-un timp scurt chiar

și pentru zone mai puțin permeabile

Accelerează biodegradarea și reacții de descompunere și

transformări abiotice, desorbția poluanților atașați de

particulele solide ale solului

Mărește solubilitatea în apă a poluanților

Eficiența este limitată pentru pământuri eterogene

Pierderea unei părți din energia termică

Scump pentru soluri cu umiditate ridicata care conțin argilă

Tratarea apei este un proces scump și dificil tehnologic

Greu de controlat dinamica poluanților remobilizați prin tratarea termică,

aceștia pot ajunge în zone greu de anticipat.

90

Metoda de

remediere Avantaje Dezavantaje

Remedierea se realizează la parametrii standard

Aspirația vaporilor

din sol și

barbotarea cu aer

Tratează volume mici de sol (sub 1000 mc)

Elimină poluanții din zone greu accesibile

Perturbări minime ale proceselor tehnologice

Elimină poluanții volatili din zona fluctuațiilor pânzei freatice

Reduce rapid compușii organici volatili aflați sub nivelul apei

freatice

Poate influența și accelera eficiența extracției vaporilor din

sol

Accelerează biodegradarea și reacțiile de descompunere și

transformările abiotice

Eficientă limitat în soluri eterogene sau în soluri cu componente organice

și lut

Menține poluanții reziduali în sol

Contact redus și neuniform între aerul vehiculat și stratele de sol

contaminate

Poate necesita tratarea aerului

Elimină în primul rând componentele volatile

Eficiența este limitată în medii cu permeabilitate scăzută sau eterogenă

Greu de controlat distribuția aerului în apa subterană

Performanțe limitate, în timp se poate constata refacerea nivelului poluării

Poate determina migrația vaporilor și a apei poluate în alte zone,

necunoscute

Metode chimice

Reduce volumul pompării

Reduce riscul expunerii la contaminare în timpul realizării

depoluării

Realizează desorbția poluanților atașați de particulele solide

ale solului

Mărește solubilitatea în apă a poluanților și biodegradarea

Eficiența este limitată în pământuri eterogene

Reacțiile chimice sunt adesea nespecifice

Poate genera o altă formă de poluare

Precipitarea determină colmatarea acviferului

Bioremedierea

Distruge parțial sau complet poluantul, nefiind necesară

recuperarea și depozitarea sa

Se bazează pe procese naturale și nu afectează mediul

Necesită echipament simplu și consum redus de energie

În momentul în care contaminanții au fost consumați,

microorganismele dezvoltate până atunci mor în lipsa hranei

Poate necesita timpi mai lungi decât abordările mai agresive

Se poate ca poluarea să nu fie redusă la concentrații de fond sau foarte

mici ale contaminanților

Poate necesita permise de injectare pentru nutrienți/oxigen

Poate modifica semnificativ geochimia acviferului

Poate fi aplicată eronat la anumite amplasamente dacă condițiile de

91

Metoda de

remediere Avantaje Dezavantaje

Poate acționa eficace asupra compușilor chimici, prezenți în

produsele petroliere

utilizare nu sunt suficient înțelese.

Bioventilarea Simplu de proiectat, exploatat și întreținut

Eficiență mare pentru multe tipuri de pământ și contaminanți

Necesită suprafețe mari de teren

Necesita terenuri cu anumite caracteristici, altfel poate genera noi forme

de poluare

Eficiența este limitata doar la compuși degradabili

92

Tehnici de tratare ex-situ

Toate tehnicile de tratarea ex-situ au ca element comun excavarea pământului poluat și pomparea apei din zona penei poluate, urmate de transportul acestora în locul unde urmează să fie depozitate sau tratare pentru îndepărtarea poluanților. Diferența între aceste tehnici constă în modalitatea de depozitare și tratare a pământului și a apei odată aduse la suprafață.

Figura 4.13. Fluxul tehnologic al proceselor de tratare ex-situ [14]

Tehnicile de tratare ex-situ oferă un bun control al eficienței depoluării, furnizând cei mai buni parametri de calitate, însă pentru alegerea acestei tehnici în scopul remedierii mediului subteran trebuie analizați următorii factori de evaluare [14]:

• Distanța până la locul de depozitare și tratare;

• Traseul și condițiile drumului între zona de excavație și zona de depozitare și

tratare;

• Posibilități de acces pentru ambele zone;

• Evaluarea factorilor de mediu, sociali și economici, legați de zona de depozitare și

tratare;

• Posibilități de pompare, transport, tratare și evacuare a apei subterane;

• Controlul emisiei de noxe în timpul excavării;

• Reamenajarea zonei după excavație;

• Costuri.

Excavarea și depozitarea pământului poluat, fără o tratare ulterioară, se realizează în cazul unor poluări severe cu concentrații foarte mari și pentru volume relativ mici de pământ (mai mici de 100 m3), impunându-se anumite restricții în alegerea zonei și soluției de depozitare.

Excavarea și tratarea pământului este folosită tot pentru volume mici de pământ (mai mici de 1.000 m3) și pentru concentrații ridicate de poluanți, unde tehnologiile aplicate in situ nu realizează nivelurile de depoluare impuse. Tratamentele tipice care se aplică în astfel de cazuri sunt tratarea termică, incinerarea și tratarea biologică.

Tratarea termică poate fi utilizată cu o eficiență ridicată, pentru diferite tipuri de pământuri și poluanți, în special pentru produsele petroliere și poluanții organici. Principalele avantaje sunt reprezentate de: implementarea ușoară și rapidă, distrugerea compușiilor poluanților, posibilitatea de refolosire a pământului depoluat.

93

Tratarea biologică se realizează prin construirea unor ramblee cu înălțimi de aproximativ 1,5 m care sunt aerate și alimentate cu substanțe nutritive în scopul creșterii activității microorganismelor. De regulă, este folosită pentru compușii organici biodegradabili pentru arii poluate extinse.

Principalele avantajele ale acestor metode sunt [61]:

• Nu necesită întreținere intensivă;

• Asigură un control mai bun al aerării, umidității și distribuției substanțelor nutritive;

• Durata tratamentului este relativ scurtă;

• Solul tratat poate fi folosit ca umplutură.

Incinerarea se poate aplica în cazul mediilor subterane cu concentrații ridicate a compușilor organici și se realizează prin adăugarea unui combustibil suplimentar pentru întreținerea combustiei. Dezavantajele metodei constau în faptul că este o metodă foarte scumpă, care generează emisii importante de gaze arse ce necesită tratare înainte de a fi evacuate în atmosfera și distruge materia organică din sol, sterilizându-l.

Aspirația vaporilor constă în așezarea pământului excavat deasupra uneia sau mai multor conducte de PVC, amplasate într-un strat de pietriș, solul excavat fiind apoi acoperit cu un strat impermeabil pentru reducerea infiltrațiilor și a emisiilor de gaze în atmosferă. Odată pus în funcțiune sistemul de aspirație a gazelor prin conductele de PVC, racordate la un ventilator, vaporii sunt îndepărtati și permite aerului să intre în zona pământului poluat.

4.5. MĂSURI ȘI RECOMANDĂRI PRIVIND RECONSTRUCȚIA ECOLOGICĂ A MEDIILOR ACVATICE

Măsurile și recomandările de reducere a poluării mediilor acvatice și de reconstrucție ecologică sunt, în general, limitate și specifice pentru fiecare caz în parte. Acestea trebuie considerate atât pentru apele subterane, cât și pentru cele de suprafață.

Măsurile care pot fi aplicate pentru decontaminarea mediului subteran pot include: măsuri de limitare a creșterii ariei poluate, măsuri de refacere a zonei subterane poluate sau chiar neaplicarea unor măsuri, mizându-se pe autoepurarea mediului subteran [14].

Prevenirea este desigur mai simplă decât tratamentul. Acest principiu este perfect valabil în cazul apelor, fiind important să se prevină poluarea corpurilor de apă. Când măsurile preventive au venit prea târziu sau dacă nu au avut efectul scontat, trebuie să se recurgă la tratament, care poate fi extrem de costisitor, complicat și, totdeauna, cu riscuri și efecte secundare nedorite.

Protecția nu se face numai prin evitarea pătrunderii în ape a anumitor poluanți, ci și prin menținerea apelor într-o formă cât mai naturală și sănătoasă, cu capacitate intactă de epurare naturală.

În continuare se vor prezenta principalele măsuri necesare a fi luate în funcție de tipul poluării pentru apele de suprafață:

Acidifierea se poate evita prin reducerea emisiilor de oxizi de azot și sulf. Există

convenții internaționale în acest sens; mai puțin s-a făcut pentru reducerea amoniului care apare în mari cantități din cauza tehnicilor din agricultură. Apele acide de mină

94

se pot neutraliza cu var sau alte alcaline. În caz extrem, apele naturale acidifiate,

cum sunt lacurile, pot fi și ele tratate cu var („liming”).

Eutrofizarea afectează mai ales lacurile, respectiv corpurile de apă fără circulație sau cu circulație redusă. Se poate combate prin măsuri externe masei de apă vizate și

prin măsuri interne.

Măsurile externe vizează reducerea aportului de azot și fosfor prin: (1) - reducerea

utilizării lor ca fertilizatori agricoli sau în alt scop în zonă; (2) - eliminarea lor din apele uzate; (3) – realizarea unei canalizări inelare în jurul lacurilor ca să nu mai existe deversări; (4) - sedimentarea și precipitarea directă a substanțelor nutritive în efluent;

(5) - înlocuirea fosfaților din detergenți; (6) – reîmpăduriri; (7) - reducerea zootehniei intensive etc.

Măsurile interne se referă la o terapie intensivă, constând în manipulare fizică,

chimică și sedimentară sau biologică. Dintre metodele de manipulare fizică se amintesc: aerarea hipolimnetică (sisteme cu introducere de aer comprimat la fundul

lacului), destratificare (asigurarea amestecului apei de fund cu cea de suprafață), eliminarea apei hipolimnice (pomparea afară din lac a apei din adâncime),

modificarea regimului de șiroire etc. Dintre metodele chimice și sedimentare se pot reține: precipitarea nutrienților in situ; dragarea malului anoxic de pe fundul lacului sau inactivarea lui. Metodele biologice constau în cosirea și extragerea vegetației

(macrofite) și algelor, uneori chiar a peștilor; aplicarea de substanțe toxice - ierbicide, algicide, pesticide; intervenții directe asupra echilibrului ecologic și lanțului trofic prin introducere de specii alohtone etc.

Suspensiile în concentrații ridicate în apă pot fi prevenite prin prevenirea eroziunii, realizabil prin rotația culturilor, aratul pe contur, recoltare în fâșii; terasări ale

pantelor; menținerea de perdele și centuri forestiere sau evitarea tăierilor pe ras, plantarea de vegetație pe malul amenajărilor hidrotehnice etc.

Apa cu turbiditate mare se poate decanta în lacuri sau râuri cu curgere liniștită, dar

produce colmatare. Dragările pot avea și ele efecte negative mari, ceea ce face ca tot prevenția să fie singura cu adevărat fezabilă.

Nitrații în ape pot fi combătuți prin diverse măsuri: să nu se aplice îngrășăminte în exces sau în afara perioadei de vegetație; reducerea eroziunii solului, plus toate metodele preventive menționate la secțiunea dedicată prevenirii și combaterii

eutrofizării. În cazuri extreme se pot folosi metode directe de combatere, printre care precipitarea chimică in situ și inhibitorii de nitrificare pentru a frâna mineralizarea azotului.

Salinizarea se poate combate prin irigarea eficientă (prin stropitoare circulare sau pe role ori, mult mai bine, prin microirigare - cu tuburi perforate - direct la rădăcina

plantelor, evitarea pierderilor pe rețeaua de aducțiune a apei, evitarea canalelor deschise de irigații și a irigării excesive); prin drenaj (nivelul freatic să fie la 2-3 m sub nivelul solului); prin epurarea apelor industriale sărate, stoparea presărării de sare pe

șosele. Desalinizarea terenurilor prin spălare cu multă apă nu este o soluție corectă deoarece transmite problema în altă parte.

95

5. FUNDAMENTAREA ȘTIINȚIFICĂ A METODOLOGIEI DE ECOLOGIZARE A LACURILOR

5.1. CONSIDERAȚII GENERALE

Lacurile sunt corpuri de apă stătătoare, cu dimensiuni mai mari ori mai reduse, închise între maluri, uneori cu scurgere către o mare sau un râu, dar, în general, nu sunt alimentate din sau conectate cu apa oceanelor. Lacurile au caracter relativ stagnant în depresiuni ale scoarței, fiind create prin acțiunea factorilor naturali sau antropici.

Pentru protecția corpurilor de apă de suprafață, în particular a lacurilor, în cadrul prezentei lucrări s-a întocmit o metodologie de determinare a soluțiilor optime de îmbunătățire a calității apei, respectiv de ecologizare a corpului de apă, pe baza unui program de monitorizare.

Această metodologie presupune activități de monitorizare (prelevare și analizare a probelor de apă dintr-un corp de apă), în scopul observării variației indicatorilor de calitate, atât din cauze naturale, cât și din activități antropice. De asemenea, monitorizarea poate oferi explicații viabile asupra fenomenelor care au loc, dar și asupra efectelor generate de acestea, în vederea estimării adecvate a poluării antropice.

Metodologia propusă de autor se va aplica în cadrul studiului de caz prezentat în teză, pentru Lacul Snagov, cu scopul demonstrării aplicabilității sale. S-a considerat esențial ca în derularea activităților de ecologizare a unui corp de apă să fie parcurse următoarele etape:

• întocmirea unui Plan de monitorizare; • identificarea potențialelor surse de poluare a apei lacului; • identificarea diferitelor tipuri de poluare; • identificarea mecanismelor de transport al poluanților în mediu; • identificarea posibililor receptori ai poluării corpului de apă de suprafață; • propunerea de măsuri de ecologizare; • realizarea unui Plan de management al corpului de apă de suprafață.

5.2. MODELUL CONCEPTUAL AL METODOLOGIEI DE ECOLOGIZARE A UNUI LAC

În fig. 5.1 este prezentat modelul conceptual al metodologiei de realizare a ecologizării unui corp de apă de suprafață, metodologie aplicată ulterior în cazul Lacului Snagov. Modelul conceptual prezintă șase componente interconectate:

• întocmirea Planului de monitorizare al corpului de apă; • analizarea datelor istorice ale zonei și ale corpului de apă; • aplicarea propriu-zisă a Programului de monitorizare; • determinarea relației sursă-cale-receptor; • propunerea de măsuri de ecologizare a corpului de apă;

întocmirea unui Plan de management al corpului de apă de suprafață.

96

Identificare obiective Plan de monitorizare al

corpului de apă de suprafață

Stabilirea ipotezelor Planului de monitorizare

Formularea regulilor de decizie în monitorizare

Realizarea planului de monitorizare

Analiza datelor istorice avute la dispoziție

Sunt informațiile obținute din monitorizare

suficiente pentru realizarea obiectivelor propuse?

Date privind condițiile fizico-geografice

Date privind calitatea corpului de apă

(indicatori fizico-chimici și biologice)

Date privind mediul biotic

Identificare surse de poluare

Mecanisme de transport ale poluanților

Identificarea posibililor receptori

Măsuri de ecologizare

Tipuri de poluare (poluanți)

PLAN DE MANAGEMENT AL CORPULUI DE APĂ DE SUPRAFAȚĂ

DANU

Figura 5.1. Model conceptual al metodologiei de ecologizare a unui corp de apă de suprafață.

97

5.2.1. Planul de monitorizare al unui lac

Monitorizarea, definită ca fiind colectarea și analizarea datelor fizice, chimice și/sau biologice, într-o perioadă suficientă de timp, cu o frecvență bine determinată pentru a determina evoluția unuia sau a mai multor parametri, este esențială în propunerea unor măsuri fiabile de ecologizare a unui corp de apă.

Monitorizarea corpurilor de apă, în speță a lacurilor, în scopul propunerii unor măsuri de ecologizare necesită parcurgerea mai multor etape:

1. Identificarea obiectivelor Planurilor de monitorizare al corpurilor de apă de suprafață. Realizarea planului de monitorizare începe prin identificarea obiectivelor monitorizării, care sunt direct legate de activitatea de ecologizare a lacului. Identificarea obiectivelor monitorizării va fi, în general, bazată pe analiza activităților din cadrul amplasamentului, ceea ce ajută la identificarea parametrilor fizici, chimici, biologici și/sau ecologici care vor fi folosiți mai târziu în realizarea planului de monitorizare.

2. Stabilirea ipotezelor Planului de monitorizare. Ipotezele de monitorizare sunt reprezentate de întrebări și relații între activitatea de ecologizare care se dorește a se desfășura și obiectivele acestei activități. Stabilirea ipotezelor Planului de monitorizare poate fi completată cu stabilirea modelului conceptual al monitorizării. Acest model nu trebuie să fie foarte detaliat sau să descrie toate aspectele relației dintre activitatea din cadrul amplasamentului și obiectivele activității, ci să servească ca model de bază pentru formularea ipotezelor monitorizării.

3. Formularea regulilor de decizie în monitorizare. La finalul etapei a doua au fost deja identificate obiectivele și ipotezele monitorizării și au fost stabilite modelele conceptuale respective. Formularea regulile de decizie în cadrul monitorizării trebuie să stabilească criteriile pentru continuarea, modificarea sau oprirea planului de monitorizarea și/sau a activităților din amplasament.

4. Realizarea Planului de monitorizare. În cadrul acestei etape sunt stabilite metodele de culegere și analiză a datelor, necesarul de date și regulile finale de decizie. Ca punct de identificare a datelor necesare monitorizării, se pot considera parametri fizici, chimici și/sau biologici care se așteaptă să fie modificați de activitățile antropice.

5. Realizarea monitorizării și analiza rezultatelor. După finalizarea Planului de monitorizare se trece la realizarea efectivă a monitorizării, care include colectarea de date și analizarea acestora, ținând cont de obiectivele monitorizării stabilite la prima etapă. Analiza rezultatelor obținute în urma monitorizării trebuie să conducă la stabilirea deciziilor de management privind ecologizarea lacului.

La sfârșitul monitorizării se pot trage una din următoarele concluzii:

• Obiectivele monitorizării au fost atinse; • Evoluția datelor conduc către atingerea obiectivelor; • Obiectivele monitorizării nu au fost atinse (monitorizarea arată ca activitatea

din amplasament nu își atinge obiectivele propuse).

Pe baza acestor concluzii se pot stabilii diferite decizii, care țin de managementul monitorizării, astfel:

• Dacă obiectivele monitorizării și a activităților din amplasament au fost atinse, se poate opri monitorizarea.

98

• Dacă se constată că evoluția datelor monitorizării conduce la realizarea obiectivele, atunci se va continua monitorizarea până la realizarea obiectivelor.

• Dacă obiectivele nu sunt atinse, atunci se va modifica corespunzător planul de monitorizare.

5.2.2. Analiza datelor istorice ale zonei și lacului

Analiza datelor istorice ale zonei și ale corpului de apă reprezintă una dintre cele mai

importante componente în realizarea unui Plan de management al unui lac și de

propunere a măsurilor coerente de ecologizare.

Plecând de la analiza datelor istorice se pot formula corect regulile de management

în monitorizarea corpului de apă, totodată putându-se obține informații valoroase

despre istoricul poluării zonei, sursele de poluare, substanțele poluante etc.

5.2.3. Aplicarea programului de monitorizare

Aplicarea efectivă a programului de monitorizare a lacului va oferi informații despre:

condițiile fizico-geografice ale zonei monitorizate;

calitatea corpului de apă analizat;

mediul biotic al zonei și al lacului.

Aplicarea programului de monitorizare presupune inclusiv activități de prelevare și

analizare a probelor de apă din corpul de apă în toate cele patru anotimpuri ale anului, în scopul observării variației indicatorilor de calitate generate de cauze

naturale și antropice. Această monitorizare sezonieră poate oferi explicații adecvate atât asupra fenomenelor care au loc, dar și asupra efectelor generate de aceste fenomene, astfel încât se poate estima corect poluarea antropică.

Metodologia de prelevare a probelor de apă propusă de autor implică următoarele faze:

se vor considera câteva profile transversale semnificative ale corpului de apă;

fiecare profil va fi definit prin minim două puncte de prelevare a probelor de apă din lac;

în fiecare punct se vor preleva probe de apă de la diferite adâncimi, întrucât indicatorii de calitate ai apei variază în funcție de adâncime;

profilele de prelevare se vor împărți în minim patru categorii, astfel: o profile în zonele amonte și aval față de sectorul ales al corpului de apă; o profile în zona sectorului ales al corpului de apă, în care prelevarea de

probe se va face la diferite adâncimi; o profile în dreptul surselor punctuale de evacuare a apelor uzate în

corpul de apă, în care se recoltează probe momentane în cele patru

sezoane, pe tipuri de activități desfășurate de sursele inventariate; o profile în dreptul surselor de evacuare a apelor uzate în amonte de lac,

de unde se prelevează probe momentane în cele patru sezoane, pe tipuri de activități desfășurate de sursele inventariate.

Toate probele de apă recoltate trebuie să fie analizate de către un laborator acreditat

RENAR, iar indicatorii care trebuie analizați pentru fiecare probă de apă, în general, sunt:

99

• pH, • Oxigen dizolvat (OD), • CCO-Cr, • CBO5, • azot amoniacal, • azotiți, • azotați, • azot total, • orto-fosfați solubili, • fosfor total, • clorofila „a”, • conductivitate, • sulfați, • crom total, • zinc, • plumb, • cadmiu, • fier total, • mangan, • nichel, • fenoli, • agenți de suprafață anionici.

Unele determinări se vor efectua in situ, cum ar fi: transparența și temperatura, celelalte urmând a se efectua ulterior, ex-situ, în funcție de stabilitatea substanțelor respective în apă.

Recoltarea probelor de apă este o etapă deosebit de importantă în desfășurarea procesului de analiză fizico-chimică a apei, deoarece probele recoltate trebuie să fie reprezentative și, totodată, trebuie să nu se introducă modificări în compoziția și calitățile apei prin tehnici defectuoase sau datorită unor condiții incorecte de pregătire a materialului.

Pe baza rezultatelor obținute în urma monitorizării (din buletinele de analiză), se vor trage concluzii privind variația temporală și variația pe adâncime a indicatorilor de calitate ai apei. Pe baza acestor interpretări se vor formula recomandări pentru elaborarea măsurilor privind calitatea apei.

5.2.4. Determinarea relației sursă – cale - receptor

Determinarea relației sursă-cale-receptor va răspunde necesităților de evaluare și identificare a surselor de poluare la care corpul de apă este vulnerabil, precum și a evaluării posibililor receptori ai acestor fenomene de poluare.

Principalele categorii de poluanți care afectează negativ calitatea apei lacurilor se datorează activităților antropice. Acești poluanți se pot clasifica în:

• substanțe organice; • substanțe anorganice; • suspensii; • substanțe radioactive; • substanțe cu alcalinitate sau aciditate; • poluanți termici; • microorganisme patogene; • deșeuri.

100

Așa cum s-a arătat în capitolul 2, principalele mecanisme de poluare ale apelor de suprafață sunt, în general, advecția sau convecția diferențială (mai puțin în corpurile de apă stagnante), difuzia moleculară și difuzia turbulentă (în cazul lacurilor turbulența poate fi generată de acțiunea vântului și de ambarcațiuni).

5.2.5. Măsuri de ecologizare a unui lac

Obiectivul general al Planului de monitorizare al unui corp de apă este de a reliefa starea lui actuală, din punct de vedere cantitativ și calitativ, și de a evidenția eventualele tendințe care pot conduce la degradarea acestuia. Astfel, pentru stabilirea unor măsuri de ecologizare a lacului se vor identifica prioritar:

• agenții poluanți sau pericolele cele mai importante; • resursele și receptorii expuși riscului de poluare; • mecanismele prin care se produce fenomenul de poluare; • riscurile importante care apar pentru corpul de apă; • măsurile generale necesare pentru ecologizarea lacului și pentru a reduce

gradul de risc la un „nivel acceptabil”.

Măsurile de ecologizare se vor referi, în general, la:

• măsuri pentru reducerea și înlăturarea surselor de poluare identificate; • măsuri privind prevenirea poluării corpului de apă și a zonelor învecinate; • măsuri de îmbunătățire a calității corpului de apă.

5.2.6. Întocmirea Planului de management al unui lac

Pe baza Planului de monitorizare, a informațiilor provenite din analiza datelor istorice și a măsurilor de ecologizare identificate care se pot aplica pentru corpul de apă de suprafață analizat, se poate întocmi un Plan de management al acestui corp de apă. Pentru aplicarea acestui Plan de management este necesară o cooperare strânsă între toate autoritățile implicate, cu atribuțiuni în protejarea corpului de apă.

Obiectivul cheie al Planului de management al unui lac este îmbunătățirea din punct de vedere calitativ și reducerea vulnerabilității acestuia.

Pentru atingerea acestui obiectiv, Planul de management trebuie realizat pe mai multe intervale de timp, respectiv pe termen scurt, mediu și lung.

Planul de management pe termen scurt reprezintă prima faza în managementului corpului de apă de suprafață. Durata lui este estimată la 1-3 ani. Acest plan definește scopurile și activitățile care trebuie începute, stabilește responsabilități și termeni limită pentru execuție în perioada respectivă.

Planul de management pe termen mediu se stabilește pentru următorii 3-5 ani, începând după completarea planului de management pe termen scurt. Odată ce programele de măsuri au fost stabilite, planul de management pe termen mediu introduce măsuri avansate pentru a îmbunătăți managementul corpului de apă.

Planul de management pe termen lung va urmări îndeplinirea obiectivelor propuse și atingerea unei calități a corpului de apă corespunzătoare folosințelor sale.

În concluzie, se poate aprecia faptul conform căruia calitatea corpurilor de apă de suprafață, în general, și a lacurilor, în special, este cel mai mult afectată de deversarea apelor uzate insuficient epurate sau neepurate.

101

În acest context, principalele măsuri de protecție a calității apelor de suprafață sunt legate de epurarea avansată a apelor uzate și retehnologizarea și eficientizarea procesului de epurare, sens în care se impune luarea în considerație a următoarelor măsuri:

• reabilitarea și extinderea rețelelor de canalizare menajeră; • reabilitarea stațiilor vechi de epurare; • realizarea de stații de epurare noi cu treaptă mecano-biologică, dar și cu

treaptă terțiară; • realizarea etapizată a sistemelor de canalizare și a stațiilor de epurare în

mediul rural; • tratarea corespunzătoare a nămolurilor provenite din apele uzate.

În tabelul 5.1, se prezintă sintetic originea și caracteristicile generale ale apelor uzate în funcție de activitățile economice de la care provin.

Tabel 5.1. Caracteristici ale apelor uzate

Activitatea economică

Originea principalilor efluenți Caracteristici generale

INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Producția de conserve

Pregătirea, selecţia, stoarcerea şi decolorarea fructelor şi legumelor

Cantităţi mari de suspensii, substanţe coloidale şi dizolvate

Produse din lapte Diluarea, separarea, prepararea untului şi îndepărtarea zerului

Cantităţi mari de substanţe organice, îndeosebi proteine, grăsimi şi lactoză

Carne şi produse din carne

Grajduri, abatoare de animale, topirea grăsimilor şi oaselor, reziduuri din condens, grăsimi şi ape de spălare

Cantităţi mari de substanţe organice dizolvate şi în suspensie, sânge, diferite proteine şi grăsimi

Zahăr din sfeclă de zahăr

Transportul sfeclei, supernatant din nămolul de la tratarea cu var, condens după evaporare, extragerea zahărului

Cantităţi mari de substanţe organice dizolvate şi în suspensie, conţinând zahăr şi proteine

Drojdie Filtrarea drojdiei (reziduuri) Cantităţi mari de substante solide, în special organice

Murături Pregătirea produselor - apă sărată, alaun, sirop, seminţe şi bucăţi de zarzavat

pH variabil, cantităţi mari de substanţe în suspensie, substanţe organice, culoare

Cafea Pregătire (pulpă şi boabe de cafea) CBO mare şi cantităţi medii de solide în suspensie

Peşte Centrifugare, preparare peşte, ape uzate CBO foarte mare, suspensii solide organice şi mirosuri

INDUSTRIA BĂUTURILOR

Băuturi nealcoolice

Spălarea sticlelor, pardoselilor şi echipamentelor, drenarea rezervoarelor de sirop

pH mare, substanţe solide în suspensie şi CBO mediu

102

Activitatea economică

Originea principalilor efluenți Caracteristici generale

Fabrici de bere şi distilerii de băuturi alcoolice

Macerarea şi presarea grăunţelor, reziduuri de la distilarea alcoolului, condens de la rafinare

Cantităţi mari de substanţe organice solide, dizolvate, conţinând azot şi amidon fermentat

INDUSTRIA MEDICAMENTELOR

Produse farmaceutice

Micelium, filtratul epuizat, spălare Cantitate mare de substanţe organice în suspensie şi dizolvate, incluzând vitamine

INDUSTRIA TEXTILĂ ȘI DE PIELĂRIE

Textile Pregătirea fibrelor, fabricarea materialelor Ape alcaline, colorate, CBO şi temperatură mari, cantităţi mari de substanţe solide în suspensie

Produse de pielărie

Îndepărtarea părului, înmuierea, pregătirea pentru introducerea în băi a pieilor

Cantităţi mari de solide totale, duritate mare, sare, sulfiţi, crom, var preparat şi CBO mediu

INDUSTRIA CHIMICĂ

Acizi Procesul tehnologic - ape uzate şi acizi diluaţi

pH mic, conţinut redus de substanţe organice

Detergenţi Spălarea şi purificarea săpunurilor şi a detergenţilor

CBO şi săpunuri saponificate mari

Amidon din porumb

Evaporare (condens), spălare finală (sirop), îmbuteliere (ape uzate)

CBO şi substanţe organice dizolvate mari; în principal amidon

Fosfaţi şi fosfor Spălarea, trecerea prin grătare şi flotarea rocii, condens (rezultat din staţia de reducere a fosfatului)

Argile, noroi şi uleiuri, pH alcalin, substanţe solide în suspensie, fosfor, siliciu şi fluoruri

Formaldehide Fabricarea enzimelor sintetice (reziduuri), vopsirea fibrelor sintetice

CBO normal şi HCHO în cantitati mari (toxice pentru bacterii )

Spălătorii de rufe şi îmbrăcăminte

Spălarea rufelor şi îmbrăcămintei Turbiditate mare, alcalinitate, substante organice solide.

INDUSTRIA DE PRELUCRARE A MATERIALELOR

Hârtie Pregătirea, rafinarea, spălarea fibrelor, trecerea prin grătare a pulpei de hârtie

pH mare sau mic; culoare; substanţe solide în suspensie, coloidale şi dizolvate

Produse fotografice

Developare şi fixare (soluţii uzate) Ape cu caracter alcalin, care conţin diferiţi agenţi de reducere organici şi anorganici

Oţel Pregătirea cărbunelui, spălarea gazelor de la furnale şi de la finisarea oțelului

pH mic, acizi, cianuri, fenol, minereu, cocs, piatră de var, alcalii, uleiuri, substanţe în

103

Activitatea economică

Originea principalilor efluenți Caracteristici generale

suspensie fine

Acoperiri metalice Striparea oxizilor, spălarea şi acoperirea metalelor

Ape cu caracter acid, toxice, îndeosebi substanţe minerale

Produse din fontă Îndepărtarea nisipului folosit prin evacuare hidraulică

Cantitate mare de substante solide în suspensie, în special nisip; argilă şi cărbune

Ţiţei Procese tehnologice (noroi de foraj, sare, țiței și gaze în cantități mici, nămoluri acide şi diferite uleiuri de la rafinare)

Cantităţi mari de săruri din ţiţei, CBO mare, miros, fenoli şi compuşi cu sulf de la rafinării

Cauciuc Spălarea latexului, coagularea cauciucului, îndepărtarea impurităţilor din cauciuc

CBO mare, miros, substanțe solide în suspensie în cantităţi mari, pH variabil, cloruri

Sticlă Polizarea şi spălarea sticlei Culoare roșie, substanțe solide în suspensie nesedimentabile, ape cu caracter alcalin

INDUSTRIA ENERGETICĂ

Centrale cu abur Răcire, drenare de ape uzate, evacuarea lor

Ape calde, volum mare, substanțe solide dizolvate și substanțe anorganice în cantități mari

Prelucrarea cărbunelui

Curățirea și clasificarea cărbunilor, contactul straturilor de sulf cu apa

Cantități importante de substanțe solide în suspensie; pH mic, H

2SO

4 mare și FeSO

4

Pe baza informațiilor și rezultatelor obținute în urma aplicării programului de monitorizare al corpului de apă de suprafață, se pot determina cele mai bune măsuri de ecologizare ale acestuia și se poate întocmi un Plan de management corespunzător.

6. ANALIZA CALITĂȚII APEI ÎN ARIA NATURALĂ PROTEJATĂ LACUL SNAGOV

6.1. DESCRIEREA ARIEI NATURALE PROTEJATE LACUL SNAGOV

Aria Naturală Protejată Lacul Snagov (ANPLS) are o importanță deosebită arheologică, istorică, culturală și naturală, fiind situată la mică distanță de Capitala țării și preferată ca zonă de eco-agrement. ANPLS este formată din habitate terestre și acvatice, cu o însemnată biodiversitate vegetală și animală.

Prin HCM nr. 894/1952, a fost declarată ca rezervație complexă întreaga zonă ecologică Snagov, împreună cu pădurile care înconjoară Lacul Snagov. Această rezervație reprezintă centrul unei eco-regiuni întregi – eco-regiunea Snagov.

În prezent, conform Legii nr. 5/2000, au fost declarate rezervații și monumente ale naturii 100 ha din lacul Snagov și 10 ha de pădure din fostul Codru al Vlăsiei, din imediata vecinătate a Lacului Snagov.

104

Figura 6.1 - Fotografie a Lacului Snagov din perioada interbelică

6.1.1. Amplasament

Aria Naturală Protejată Lacul Snagov este situată în partea de nord a județului Ilfov, la aproximativ 30 km de Municipiul București și la mai puțin de 15 km de Aeroportul Internațional București – Otopeni (Anexa nr. 1 - Încadrarea în zonă a Ariei Naturale Protejate Lacul Snagov - ANPLS).

Principalele căi de acces sunt pe șoseaua națională București – Ploiești (DN1 – E60) până la km 35, apoi la dreapta, încă 9 km pe drum asfaltat (DC2), prin comunele Vlădiceasca, Ciofliceni, Ghermănești și Snagov.

Aria Naturală Protejată Lacul Snagov (ANPLS) se învecinează în partea de vest cu Situl Natura 2000 ROSCI0024 Scroviștea, iar în partea de est cu Situl Natura 2000 ROSPA0044 Grădiștea – Căldărușani – Dridu (Anexa nr. 2 – Relația cu alte arii naturale protejate).

6.1.2. Relief

Din punct de vedere geomorfologic, Lacul Snagov se află situat în Câmpia Română, subdiviziune a Câmpiei Vlăsiei.

Câmpia Vlăsiei cuprinde partea sudică a Câmpiei Ialomiței și are o poziție centrală în Câmpia Română, una din cauzele încrucișării în zonă a multor drumuri și a fixării Capitalei României în București. Printre alte particularități se remarcă o pânză bogată de apă freatică aflată la mică adâncime, o asociere de văi în două mănunchiuri și văiugi, întinse suprafețe de pădure, care împarte silvostepa Câmpiei Române în două, coborând aici din Subcarpați până la Dunăre.

Limitele ANPLS. Aceste limite sunt: în vest și sud – malul drept al Argeșului (începând de la satul Căscioarele spre sud); la nord, Câmpia Vlăsiei se interferează cu Câmpia de subsidență, delimitarea fiind convențională: Drăgăneasa (circa 115 m

altitudine), nord de Cosoba, nord de Gulia, Crevedia, Niculești (pe valea Snagov), Cojasca (pe Ialomița), nord de Cătunu, nord de Crivățu, Valea Cricovului Dulce și apoi Valea Poienari (Cricovul Sec), Potigrafu (pe Prahova), malul drept al Prahovei

105

până la Dridu, malul drept al Ialomiței până la Coșereni (79 m altitudine) și de aici la

Brănești (pe șosea); mai departe, limita este marcată de malul stâng al văilor Pasărea, Dâmbovița și Argeș (până la nord de Oltenița). Aici se face joncțiunea, în unghi, cu limita vestică (malul drept al Argeșului).

Altitudinile din ANPLS. Altitudinile terenului ating un maxim de 120-123 m în nord (spre Ialomița și Valea Poienari) și un minim de circa 30 m în sud, pe lunca

Argeșului. Sensul de descreștere a altitudinilor este spre sud și spre sud-est, după cum s-au depus conurile de dejecție ale Argeșului (și Dâmboviței) și ale Ialomiței. De altfel, curbele de nivel de pe aceste conuri, descriu arce cu convexitatea spre sud-

est.

Evoluția paleogeografică recentă a Câmpiei Vlăsiei cunoaște mai multe faze:

Prima începe cu depunerea Formațiunii de Cândești, care coborau dinspre Carpați

până prin arealul de azi al Bucureștiului, unitatea devenind pentru prima dată aproape uscată.

În faza următoare s-a dezvoltat un început nou de subsidență cu o axă est-vest, situată cam la 20-30 km nord de București; Formațiunea de Cândești (formată din

nisipuri și argile) s-a scufundat și, peste ea (în partea sudică), s-au depus Stratele de Frătești, fluvio – lacustre, care vin din sud și coboară spre nord, aflându-se sub București la 60-160 m adâncime în sud și la 200-360 m adâncime mai la nord.

A urmat o fază lacustră, a treia, de reactivare puternică a subsidenței, când s-a depus complexul marnos. Acesta este erodat și subțire în sud, dar atinge 200 m grosime în nord.

A patra fază este cea fluviatilă, uneori mlăștinoasă, care a început pe alocuri cu erodarea marnelor și a continuat cu depunerea Nisipurilor de Mostiștea. Acest ultim

complex nisipos este separat în circa patru straturi, cu grosimi de 4-8 m, fiecare începe cu nisipuri sau argile în bază și argile nisipoase la partea superioară. Ele nu se mai înclină spre nord, ci sunt aproape orizontale, cu o aplecare spre est și sud-

est. Acum se instalează primele văi din această câmpie. Ca reper, baza acestor straturi este la +27 m altitudine la Cornețu, pe Argeș și +17-20 m la Popești –

Leordeni, dar dispar către Burnaș și Câmpul Ciornuleasa, indicând, cel puțin pentru început, un fel de cumpănă între Argeș și Dunăre.

La nord de această cumpănă, nisipurile indică un regim fluviatil (granulometrie mai

mare și cu structuri torențiale), ceea ce presupune că erau depuse de un paleo – Argeș, cu o luncă de circa 4-5 km lățime (la începutul fazei). Această luncă avea patul cam la 27-29 m altitudine la Cornețu (pe Argeș), 22 m la Jilava, 17-20 m la

Popești-Leordeni, ajungând (pe la Bălăceanca, Tânganu, Fundeni și, poate, Valea Corâta, spre Mostiștea) la 10-14 m altitudine în est (unde nisipurile au o

granulometrie mai fină – deltaică).

În timpul fazei a patra au avut loc oscilări multe ale Argeșului, a apărut și Neajlovul (ceva mai la nord de gura actuală), s-au materializat afluenții dinspre Burnas, s-a

conturat și Dâmbovița. La sfârșitul fazei, talvegul acestui oscilant Argeș se „înălțase” la 58-60 m altitudine la Cornetu, îndreptându-se totodată spre sud – sud-est (cam pe

unde curge Sabarul), având 42 m altitudine la Copăceni și o pantă medie de 1‰ . Ca vârstă, aceste strate corespund oarecum cu terasa a patra a Dunării, uneori, în interiorul lor se observă și urmele unui strat de loess.

106

Faza următoare, a cincea, a marcat depunerea unui loess, a unui sol și o înălțare, cu adâncirea văilor și formarea de noi lunci. Această fază a început cu o intensă eroziune, unele albii atingând marnele sau chiar Stratele de Frătești. Când profilele s-au echilibrat, una din marile lunci care s-a format a fost cea a Argeșului și Dâmboviței, comună în aval. Aceasta era foarte largă și se extindea aproximativ între Neajlov și Valea Pasărea, pe ea depunându-se Pietrișurile de Colentina, sub forma unui vast con.

Într-o a șasea fază s-au depus trei straturi de depozite loessoide, în care au fost retezate două – trei niveluri de terasă pe stânga Argeșului și Dâmboviței.

În faza a șaptea, holocenă, s-au format luncile actuale și limanurile generate de eustatismul pozitiv al Mării Negre, de până la 5 m.

Relieful major. ANPLS apare ca o câmpie piemontană-terminală, compusă din două conuri complexe, unul al Argeșului și al Dâmboviței și altul al Ialomiței cu Corcovul Dulce, în parte, și cu Prahova și Teleajenul. În această câmpie s-au sculptat văi care au divizat-o în interfluvii sau câmpuri. Văile au ca specific dispunerea divergentă spre sud-est (la Argeș și Mostiștea), ori sunt arcuite către nord-est sau est (la Ialomița). În cadrul divergențelor generale, specifice conurilor, apar și convergențe locale (Dâmbovița-Colentina-Pasărea, Dâmbovița-Argeș, Ialomița-Prahova-Cociovaliște, Mostiștea-Colceag). În plus, văile sunt de două tipuri: cu izvoare carpatice și cu izvoarele în câmpie (tip Colentina sau Mostiștea).

Pe de altă parte, și câmpurile sunt divergente și convergente, ele se remarcă în plus și prin profilul longitudinal cu poziție foarte puțin săltată peste lunci spre câmpia de subsidență, unde se evidențiază o fâșie de tranziție (mai ales către Câmpia Titu), spre aval, însă, câmpurile se înalță cu 5-20 m peste lunci, în ele s-au săpat două-trei terase pe Argeș și Dâmbovița și numai una pe Ialomița.

Luncile sunt de patru tipuri: Argeș-Sabar, Dâmbovița, Ialomița și Colentina (văi cu obârșia în câmpie). Gurile multora dintre văile care se varsă în Dâmbovița și Ialomița au fost barate de aluviuni și transformate în limanuri (Snagov, Căldărușani, Cernica ș.a.).

Lunca Argeșului este lată de 3-6 km, mai înaltă și cu fâșii longitudinale relativ bine marcate. Are grinduri late și înalte de până la 6 m, făcând ca o importantă fâșie dintre Argeș și Sabar să fie foarte inundabilă (are funcție de terasă de luncă). În raport cu terasele, lunca este plasată pe dreapta, sub Burnas și sub Găvanu-Burdea. Din loc în loc prezintă privaluri și areale depresionare mlăștinoase, mai ales către Burnas. În bază, sub aluviuni, se găsesc copaci fosilizați (de exemplu, la Buda). Specific este și mersul paralel al Sabarului.

Lunca Dâmboviței are numai 1-2 km lățime, prezentând maluri cu piscuri, între care se dispun maluri arcuite concav, la baza cărora existau altădată mlaștini sau ochiuri de lacuri (cociocuri). Este dovada unei meandrări în lanț pe toată lățimea sa, ceea ce a făcut să se păstreze și multe popine, mai ales pe teritoriul Bucureștiului. În stare naturală este total inundabilă.

Lunca Ialomiței, în arealul Vlăsiei, este mai îngustă, nu are popine și s-a transformat practic într-o terasă de luncă, în care râul s-a adâncit cu 4-6 m, apărând și aici copaci fosilizați. Această luncă are un caracter intermediar între tipurile Argeș și Dâmbovița.

Luncile de tip Colentina au pantă foarte mică, sunt puternic meandrate, păstrează popine, pătura aluvială este redusă și, de obicei, cursurile de apă sunt barate din loc în loc, prezentându-se ca salbe de lacuri.

107

Terasele acestor câmpii formează un sistem aparte – sistemul Argeșului inferior. Ele

se desprind lin de sub câmp, începând de la o linie care trece pe la nord de București (aproximativ la 90-95 m altitudine absolută), pe Argeș și Dâmbovița, având la început cam 4-8 m peste luncă și apoi cresc în aval, se dezvoltă în evantai pe arealul

Bucureștiului, trecând în aval peste câmp (mai ales între Dâmbovița și Colentina). Apar numai pe stânga, dovadă a deplasării râurilor spre dreapta, probabil atrase de

aliniamentul subsident al liniei numită Câlniștea, linie care se resimte cel puțin până la confluența Argeș - Dâmbovița (Budești).

Oscilarea văilor, prin divagări, reprezintă un alt specific al evoluției Câmpiei Vlăsiei.

Cele mai multe urme le-a lăsat Dâmbovița, ce pare a fi un curs pe Colentina, apoi pe Ilfov, iar, mai apoi, către Argeș (pe Dâmbovicioara – aval de râul Baiu, pe Strâmba,

pe Ciorogârla și pe cursul actual). Argeșul a curs, se pare, peste București către est, după care s-a abătut către Oltenița. Ialomița a suferit remanieri multe și unele relativ recente. Văile Bălteni, Snagov, Vlăsia și Cociovaliște par vechi cursuri ale Ialomiței.

Profesorul George Vâlsan (1916) presupunea că Ialomița a curs inițial spre Prahova (pe Cricovul Sec) și numai după aceea a deviat pe cursul inferior al Snagovului,

continuat cu valea Țuianca în Prahova. Ulterior, s-a produs o captare la Fierbinți – Dridu, unde apare un mic defileu. Captarea aceasta, mai recentă, ar fi susținută și de faptul că lunca largă a Ialomiței din Bărăgan se continuă pe Prahova și nu pe la

Dridu.

Relieful minor. Acesta cuprinde forme de câmp și de luncă. În lunci se remarcă popinele. Cele din lunca Dâmboviței sunt: Chiajna, Giulești, Hașdeu (sunt mai mult

ostroave de luncă), Mihai Vodă, Patriarhie (85 m și 14 m altitudine relativă), Radu Vodă (75 m și 5 m altitudine relativă), Bucur (74 m și respectiv 4 m), Troița (72 m),

Movila Mare (67 m). În lunca Colentinei există următoarele popine: Plumbuita, Cetății (Fundeni), Ostrov (în lacul Fundeni), Dobroești, Pantelimon (în lacul Pantelimon II), Cernica și Sfântul Nicolae (în lacul Cernica). Specifice, pe Dâmbovița, mai erau

depresiunile mlăștinoase și lacurile relativ rotunde, situate în golfurile concave de luncă, numite și cociocuri. Un exemplu este fostul lac Ochiul Boului (Popești –

Leordeni), ca și Lacul Tătarului, în aval de București. Malul drept se remarcă și prin piscuri, un fel de peninsule triunghiulare de câmp ce avansează în luncă. Pe teritoriul Bucureștiului apar circa 15 piscuri.

Pe câmp sunt multe crovuri, în marginile de văi se resimt și procese de sufozie, iar în arealul Bucureștiului, excavațiuni antropice, unele devenite lacuri. Pe câmpuri, mai ales în Câmpia Snagovului, sunt și văiugi sau resturi de albii părăsite, uneori încă

mlăștinoase.

Subunitățile reliefului. Acestea se delimitează între ele prin abrupturi (lunca

Argeșului), văi sau fâșii tranzitorii. Se deosebesc șase subunități, separate prin văile Sabar (malul stâng), Ialomița, Cociovaliștea, Pasărea, numai la sud de București există și o limită tranzitorie (unde panta înclină mai mult spre sud).

Solurile. În distribuția solurilor se constată o succesiune clară de la est la vest și de la nord la sud, în funcție de schimbarea progresivă a materialului parental și a

condițiilor biogeografice. Ca urmare, în jumătatea de est predomina molisolurile și solurile halomorfe, caracteristice stepei, în timp ce în jumătatea de vest solurile argiloiluviale și solurile cambice, formate în condițiile zonelor de silvostepă și

forestieră.

108

6.1.3. Hidrografia

Din punct de vedere hidrografic, Lacul Snagov se află situat în bazinul Buzău – Ialomița. Bazinul hidrografic Buzău – Ialomița este situat în partea de sud-est a țării, învecinându-se în partea de nord-vest cu bazinul hidrografic Olt, în nord-est cu bazinul hidrografic Siret, în vest şi sud-vest cu bazinul hidrografic Argeş, în sud cu fluviul Dunărea (care formează graniţa între România şi Bulgaria pe 75 km), iar în est cu spaţiul hidrografic Dobrogea - Litoral.

Bazinul hidrografic Ialomiţa are o suprafaţă de recepţie de 10.350 km2 şi o lungime

de 417 km, reprezentând 4,34% din teritoriul ţării. Altitudinea medie variază între 327 m în zona muntoasă şi 42 m în zona de confluenţă. Panta medie a bazinului este de 15‰. O caracteristică a bazinului hidrografic Ialomița este forma alungită, cu o lăţime medie de circa 60 km. Bazinul are 142 de afluenţi codificaţi. Densitatea hidrografică a bazinului Ialomiţa este de 0,30 km/km2 (sursa: Planul de Management al bazinului hidrografic Buzău – Ialomița).

6.2. MEDIUL BIOTIC AL LACULUI SNAGOV

6.2.1. Flora - Fitoplancton

Date istorice

Fitoplanctonul din Lacul Snagov a fost foarte puțin studiat de-a lungul timpului, cele mai ample lucrări referitoare la inventarierea speciilor fitoplanctonice fiind foarte vechi și oarecum indirecte [124], lucrările respective ocupându-se și de alte grupe de organisme.

În ultimii 50 de ani algoflora din Lacul Snagov a fost studiată mai ales pentru câteva specii de macroalge [65], pentru valoarea bioindicatoare a unor specii de alge [81] etc. Doar studiile Mariei Şerbănescu prezintă unele inventare știintifice, dar acestea se referă doar la anumite grupe de alge (Chlorophyceae şi Desmidiaceae – 1960; alge albastre-verzi – 1966).

Mult mai numeroase par să fie lucrările care prezintă studii privind fitoplanctonul zonelor umede (bălți, mlaștini, orezării, văi, râuri și lacuri învecinate etc.) din regiunea de câmpie din sud-estul Câmpiei Române. Puține dintre acestea prezintă inventarieri ale algelor.

Mare parte dintre lucrări tratează grupe restrânse de alge, adesea doar macroalge (Characeae-le) [65], altele studiază impactul construcţiei unor baraje şi lacuri de acumulare asupra structurilor ecosistemice din unele bazine hidrografice, impactul altor diverse activități antropice în unele zone umede și/sau bazine hidrografice [117]. O altă categorie de lucrări se referă la hidrobiologia unor eleştee, iazuri, crescătorii piscicole, orezării [30].

Cunoştinţe existente

Cercetările întreprinse în intervalul mai 2011 – aprilie 2012 asupra fitoplanctonului din Lacul Snagov au dus la identificarea a 121 de taxoni algali și bacterieni, în cea mai mare parte microscopici. Dintre aceştia, 12 sunt specii de macroalge, toate incluse în grupa Clorophyta (alge verzi): Zygnema stellinum, Mougeotiagenuflexa și M. scalaris, Spirogyramaxima, S. neglecta, S. reticulata și S. varians, Ulotrix zonata, Cladophora glomerata, Oedogonium undulatum şi O. echinospermum, Coleochaete soluta.

109

Pe parcursul studiilor efectuate în această perioadă nu a putut fi confirmată prezenţa următoarelor specii de alge din familia Characeae: Nitellopsis obtusa, Chara

tenuispina, Chara fragilis, Chara coronata, Chara vulgaris, specii citate în literatura

de specialitate din perioada 1969-1976.

Cercetările realizate în 2011-2012 nu au semnalat fenomene de „înflorire a apei”, nici la algele verzi (Chlorophyta), nici la bacteriile albastre-verzui (Cyanobacteria).

Plante vasculare. Cercetări botanice importante.

Purcelan S., 1955, a publicat o notă despre „Rezervaţia Naturală Snagov”. Se precizează că rezervaţia „cuprinde o suprafaţă de 957,70 ha teren şi 180 ha din lacul cu acelaşi nume”. Se menţionează că în structura pădurii intră fagul (Fagus

sylvatica), carpenul (Carpinus betulus), alunul (Corylus avellana), frasinul pufos

(Fraxinus holotricha, syn. Fraxinus pallisae), dar şi elemente mai rare, precum fagul

caucazian (Fagus orientalis) şi fagul hibrid (Fagus taurica). Dintre speciile acvatice se enumeră: Aldrovanda vesiculosa, Sagittaria latifolia, Nelumbo nucifera, Castalia alba

(syn. Nymphaea alba) şi Nuphar luteum.

Șerbănescu M., 1960, a publicat „Cercetări asupra vegetaţiei în regiunea Bucureşti”,

în care prezintă o serie de date, unele privitoare la fitocenozele din zona Snagov. Astfel, asociaţiile vegetale indicate de pe lacul Snagov sunt: Lemno minoris –

Spirodeletum (Koch 1954), Wolffietum arrhizae (Miyaki et J. Tüken 1960), Spirodelo-

Aldrovandetum (Borhidi et Komlódi 1959, Sanda et al. 2008).

Nedelcu G.A., 1976, a precizat existența în Lacul Snagov a 115 specii acvatice şi palustre prezente în următoarele asociaţii vegetale: Lemnetum minoris (Oberd. 1957,

Müller & Görs 1960), Spirodeletum polyrhizae (W. Koch 1954), Lemno-Salvinietum natantis (Miy. et Tx. 1960), Wolffietum arrhizae (Miy. et Tx. 1960), Hydrocharitetum

morsus-ranae (Langendonck, 1935), Potametum crispi (Soö 1927), Potametum lucentis (Hueck 1931), Potameto-Vallisnerietum (Br.-Bl., 1931), Nymphaeetum albo-

luteae (Nowinski, 1928), Polygono-Potametum natantis (Soö, 1964), Scirpo-

Phragmitetum (W. Kock, 1926), Bidentetum tripartiti (W. Koch, 1926, Libbert, 1932), Ranunculetum repentis (Knapp, 1946). Dintre speciile indicate de Nedelcu, 1976, în

Lacul Snagov, nu au fost găsite 28 de specii pe parcursul cercetărilor efectuate în perioada 2011-2012. Acest fapt nu înseamnă că plantele respective ar fi putut să dispară, ci doar că trebuie intensificate şi extinse eforturile de inventariere la toată

suprafaţa lacului. Interesant este și faptul că, deşi lista de specii este bogată, nu sunt prezentate niciun fel de date despre unele plante rare, precum: Aldrovanda vesiculosa, Marsilea quadrifolia, Caldesia parnassifolia, Urtica kioviensis, Najas

minor.

Urmare a cercetărilor efectuate în perioada 2011 - 2012 şi pe baza datelor din

literatură, flora vasculară din ANPLS şi împrejurimi cuprinde 460 specii. Numeroase elemente vegetale (Aegopodium podagraria, Asperula odorata, Campanularapunculoides, Carex sylvatica, Geranium phaeum, Geranium robertianum, Cardamineimpatiens,

Melica uniflora, Neottianidus-avis, Salvia glutinosa, Sanicula europaea etc.) din

pădurea de pe malul stâng al ANPLS sunt caracteristice pădurilor de fag, ceea ce

sugerează existenţa acestora în zona Snagov, în trecutul geologic (înaintea ultimei glaciaţiuni). Aceste păduri de fag au dispărut ca urmare a accentuării aridităţii climei.

Specii importante de floră: În zona Snagov sunt prezente 27 de astfel de specii. Se amintesc câteva: Brassica nigra (Muştarul negru), Cichorium intybus (Cicoare), Fragariaviridis (Fragi de câmp), Daucus carota subsp. carota (Morcov sălbatic),

110

Hordeum murinum (Orz şoricesc), Trifolium pratense (Trifoi roşu). Practic, acestea nu

sunt plante rare, dar ar trebui să li se acorde o atenţie sporită, având în vedere riscul poluării genetice datorat culturilor de plante modificate genetic.

Dintre speciile aflate pe anexele Directivei Habitate şi ale OUG nr. 57/2007, în zona Snagov au fost raportate: Aldrovanda vesiculosa, Marsilea polycarpa (syn. M. quadrifolia), Caldesia parnassifolia. Celor trei menţionate anterior li se adaugă

Salvinia natans, dacă se menţionează speciile din zona Snagov aflate pe anexa I a

Convenţiei de la Berna. Dintre speciile listate în Convenţia CITES, în zona Snagov se află orhideele Cephalanthera damasonium, Epipactishelleborine, E. atrorubens, E.

palustris, Neottia nidus-avis, Platanthera bifolia.

În Lista Roşie naţională (Oltean et al., 1994) se găsesc 15 dintre speciile menţionate

pentru zona Snagov. Pe lângă cele prezentate anterior ca fiind listate în diferite instrumente legislative internaţionale / europene, se află şi Hordeum bulbosum (Rar), Najas minor (Rar), Urtica kioviensis (Rar), Wolffia arrhiza (K). În Cartea Roşie

naţională (Dihoru & Negrean, 2009) sunt incluse: Aldrovanda vesiculosa (CR), Hordeum bulbosum (CR), Urtica kioviensis (VU), Wolffia arrhiza (EN).

Ecosisteme/ Comunități vegetale/ Habitate

Principalele ecosisteme naturale din zona Snagov sunt lacul şi pădurea. Pe suprafeţe restrânse pot fi întâlnite bălţi, mlaştini şi tufărişuri. Acestea sunt ecosisteme semi-naturale, intervenţia antropică de-a lungul timpului fiind foarte cunoscută şi evidentă în prezent. Pe partea stângă a lacului, în dreptul Palatului, se află o livadă de pruni şi, de asemenea, o vie, în prezent ambele abandonate.

Cercetările efectuate în zonă pe parcursul anului 2011 au dus la identificarea următoarelor fitocenoze: Lemnetum minoris, Spirodeletum polyrhizae, Lemno-Salvinietum natantis, Wolffietum arrhizae, Hydrocharitetum morsus-ranae, Potameto-Vallisnerietum, Nymphaeetum albo-luteae (Nowinski, 1928), Scirpo-Phragmitetum, Quercetum.

În zona Snagov au fost identificate următoarele tipuri de habitate Natura 2000:

Habitatul 3150 - Lacuri eutrofe naturale cu vegetaţie de Magnopotamion sau

Hydrocharition - este un habitat ce caracterizează bazinele cu ape eutrofice, lacuri,

bălţi, ghioluri, crovuri, braţe moarte, canale de irigaţie, canale de drenaj situate pe

cursul inferior şi mijlociu al celor mai multe râuri din ţară, precum şi în Delta Dunării

(Mountford şi colab. 2008). În zona Snagov a fost identificat în „cozile” lacului

(N44º42'10.7", E26º09'34.1", alt. 96 m; N44º42'22.9", E26º09'36.6", alt. 101 m;

44º42'32.1", E26º09'28.9", alt. 100 m; N44º43'35.3", E26º09'28.8", alt. 93 m;

N44º44'21.6", E26º12'20.2", alt. 83 m; N44º44'26.9", E26º11'29.3", alt. 86 m) pe

suprafeţe cuprinse între 1 şi 10 m2, printre stufăriş, păpuriş şi la marginea

fitocenozelor cu Nelumbo nucifera. Speciile caracteristice şi dominante sunt: Lemna

minor (Lintiţă), Spirodela polyrhiza, Salvinia natans (Peştişoară). Fitocenozele

acestui habitat sunt natante, dar se întrepătrund cu stufăriş sau păpuriş, care pot

ajunge la peste 2 m înălţime. Acoperirea realizată este de peste 95%. Plantele rare întâlnite adăpostite de acest habitat sunt: Wolffia arrhiza, Salvinia natans, Najas

minor. De asemenea, zona Snagov este habitat adecvat pentru Aldrovanda

vesiculosa (Otrăţel), plantă care a fost raportată în trecut din mai multe zone ale

lacului Snagov, dar care a fost identificată, până în prezent, doar la Siliştea Snagovului, în afara ariei protejate ANPLS. Speciile asociate cu Aldrovanda

vesiculosa au fost: Thypha angustifolia, Wolffia arrhiza, Lemna trisulca, Salvinia

111

natans, Hydrocharis morsus-ranae, Phragmites australis, Ceratophyllum demersum,

Lycopus europaeus, Lythrum salicaria, Sparganium ramosum. Au putut fi număraţi 7

indivizi, dar cu siguranţă în ochiurile stufărişului ar putea fi mai multe exemplare. Alte specii de floră identificate în habitatul 3150: Lemna trisulca, Phragmites australis,

Typha latifolia, Typha angustifolia, Myriophyllum spicatum, Ceratophyllum

demersum, Hydrocharis morsus-ranae, Sparganium ramosum, Potamogeton

natans, Alisma plantago-aquatica, Ranunculus rionii, Butomus umbellatus, Carex

riparia, Lysimachiavulgaris, Lycopus europaeus. Dintre factorii cu impact negativ

asupra habitatului 3150 se menţionează: prezenţa speciilor alohtone (Nelumbo

nucifera, Azolla filiculoides, Elodeacanadensis), seceta, îndiguirea malurilor,

utilizarea ambarcaţiunilor care determină formarea de valuri care împiedică

dezvoltarea fitocenozelor cu lintiţă şi peştişoară, caracteristice apelor stagnante. În Coada Lungă, frunzele de Nelumbo nucifera (Lotus indian) umbresc fitocenozele cu

lintiţă şi peştişoară determinând reducerea suprafeţelor habitatului.

Habitatul 3160 - Lacuri şi iazuri distrofice naturale – este caracteristic bazinelor

acvatice (lacuri, bălţi, ghioluri, braţe moarte), apelor lin curgătoare (canale de drenaj,

canale de irigaţie), având drept caracteristică, din punctul de vedere al mineralizării,

o apă distrofică până la mijlociu eutrofică. Dezvoltarea şi evoluţia acestui habitat

este strâns legată de evoluţia reţelei hidrografice din România (Mountford şi colab.

2008). Are o răspândire destul de largă, fiind raportat în toate regiunile ţării. La

Snagov a fost identificat în mai multe zone (N44º42'24.8", 26º09'38.6", alt. 99 m;

N44º43'42.8", E26º10'00.7", alt. 80 m; N44º44'21.1", E26º12'20.9", alt. 83 m), dar

suprafeţele cele mai însemnate, ajungând până la circa 5.000 m2, se află în afara

ariei protejate, spre Siliştea Snagovului şi Sanţu Floreşti. Vegetaţia este natantă şi

are o acoperire de circa 95%. Speciile caracteristice şi dominante sunt: Nymphaea

alba (Nufăr alb), Nuphar luteum (Nufăr galben) şi Potamogeton natans. Alte plante

prezente în habitat sunt: Ceratophyllum demersum, Myriophyllum spicatum,

Hydrocharis morsus-ranae, Potamogeton crispus, Lemna minor. Nu au fost

identificate specii rare, în schimb, speciile caracteristice sunt concurate de Nelumbo

nucifera (Lotus indian).

6.2.2. Fauna - Zooplancton

Zooplanctonul, una dintre comunitățile importante de organisme aflate în structura

biocenotică a Lacului Snagov, se caracterizează printr-o gamă largă a diversității

specifice, urmare a întrunirii unor condiții ecologice favorabile (valori optime ale

parametrilor fizici și chimici ai apei, precum și un grad ridicat de heterogenitate a

mediului ambiant, rezultat al unei conformații variate a bazinului lacustru, prevăzut cu

numeroase golfuri înguste care pătrund adânc în uscat, precum și alternanței zonelor

de apă liberă cu zone de vegetație submersă, natantă sau emersă).

În condițiile ecologice ale anului 2011, structura taxonomică a zooplanctonului a

însumat 105 de specii intregrate în 6 grupe sistematice (ciliate, testacee,

lamelibranhiate, rotifere, cladocere și copepode).

Structura taxonomică a zooplanctonului din Lacul Snagov este dominată net de

rotifere, care însumează 52,39% din totalul speciilor. Pe locul secund, la distanță

mare de acesta se situează cladocerele, care întrunesc 20,95% din spectrul

taxonomic. Ciliatelor le revine 13,33% din totalul menționat, testaceelor 9,52%,

copepodelor 2,86%, iar larvelor de bivalve 0,95%.

112

În ansamblul structurii taxonomice, doar speciile constante și euconstante (cu

frecvență cuprinsă între 50,1 - 75%, respectiv între 75,1 - 100%) au șansa de a-și

perpetua prezența de la un an la altul, pe când speciile accidentale sau accesorii (cu

frecvență cuprinsă între 1 - 25%, respectiv 25,1 - 50%), care sunt majoritare în

componența spectrului taxonomic, suferă modificări importante în cursul dinamicii

interanuale.

Ca urmare a posibilităților crescute de a-și perpetua prezența într-un ecosistem,

speciile constante și euconstante aduc o contribuție semnificativă la dinamica

echilibrului ecologic al comunității zooplanctonice și la asigurarea unei continuități a

existenței sale.

Din acest punct de vedere se poate considera că speciile euconstante Polyarthra

remata (cu frecvență de 100%), P. dolichoptera (95,55%) și Bosmina longirostris

(84,44%) și, de asemenea, cele constante, precum Asplanchna priodonta Keratella

cochlearis (ambele cu câte 66,67%), Polyarthra major și Brachionus diversicornis

(însumând fiecare câte 57,78%) și Pompholyx complanata (53,33%) se situează

printre cele mai importante componente ale biodiversitatii zooplanctonului din Lacul

Snagov. Bineînțeles, acestora se adaugă speciile dominante ale abundenței

numerice, biomasei și productivității.

Analiza diversității zooplanctonului în zonele de apă liberă și în cele de vegetație

submersă, natantă sau emersă evidențiază prezența a trei grupe distincte sub raport

ecologic: unele specii populează în mod exclusiv zonele de apă liberă, altele se

găsesc preponderent în spațiile de apă existente între tufele de vegetație, pe când

ultimele, caracterizate printr-un spectru ecologic larg, par a fi indiferente la acest tip

de zonare.

În categoria celor întâlnite în zonele de apă liberă fac parte ciliatele Colpoda

cucullus, Epystilis plicatilis, Trachelius ovum, Tintinnidium fluviatile, Vorticella

convallaria, testaceul Centropyxis aculeata, rotiferele Brachionus calyciflorus dorcas,

Br. falcatus, Br. forficula, Epyphanes macrourus, Polyarthra major, Pompholyx

sulcata, Synchaeta pectinata, S. oblonga, Trichocerca capucina, Tr. elongata, Tr.

pusilla și Filinia limnetica, F. terminalis, F. atra, cladocerele Bosmina longirostris,

Daphnia cucullata kahlbergensis, Diaphanosoma orghidani, Leptodora kindtii și

Moina micrura.

În zonele de vegetație s-a remarcat prezența ciliatelor Dileptus anser, Ophryoglena

flavicans și Paramecium caudatum, a testaceelor Arcella hemisphaerica și Diflugia

oblonga, a rotiferelor Lecane acus, L. arcuata, L. bulla, L. closterocerca, L. luna, L.

quadridentata, L. stenroosi, L. ungulata, Lepadella patella, Macrochaetus

intermedius, Mytilina bisulcata, M. ventralis, Euchlanis dilatata, Platyas patulus, P.

quadricornis, Testudinella patina, Trichocerca gracilis, Tr. mucosa, Tr. similis, Tr.

cylindrica, Tr. rattus, a cladocerelor Acroperus angustatus, Alonella excisa, Al.

exigua, Al. nana, Alona costata, Daphnia obtusa, Camptocercus rectirostris

Disparalona rostrata, Eurycercus lamellatus, Graptoleberis testudinaria, Pleuroxus

aduncus, Pl. truncatus și Simocephalus vetulus.

În categoria speciilor indiferente la tipul de habitat fac parte ciliatele Carchesium

polypinum, Codonella cratera, testaceele Arcella arenaria, Centropyxis discoides, C.

ecornis, C. kolkwitzi, Difflugia acuminata, D. corona, D. globulosa, larva planctonică a

bivalvei, Dreissena polymorpha, rotiferele Anuraeopsis fissa, Asplanchna priodonta,

Brachionus angularis, Br. diversicornis, Br. quadridentatus melheni, Br.

113

quadridentatus brevispinus, Keratella cochlearis, K. paludosa, K. quadrata, K.

ticinensis, Polyarthra dolichoptera, P. euryptera, P. minor, P. remata, P. vulgaris,

Pompholyx complanata, cladocerele Chydorus sphaericus, Alona rectangula,

Ceriodaphnia pulchella și C. reticulata, copepodele Eurytemora velox, Mesocyclops

crassus și Harpacticoida g.spp.

Din prezentarea acestor date reiese că aproximativ 27% din spectrul taxonomic

revine speciilor care populează zonele de apă liberă, 40% celor din zonele de

vegetație și 33% celor ce populează ambele tipuri de habitate.

Structura trofică a planctonului Lacului Snagov este dispusă pe patru nivele trofice

reunite schematic sub forma unei piramide. La baza acesteia se află producătorii

primari de tip algal și cianobacteriile, componente cu rol esențial în procesul de

intrare a masei și energiei în subsistemul planctonic. Vârful piramidei trofice este

constituit din zooplancton organizat, la rândul său, pe două nivele: consumatori

primari (cunoscuți și sub numele de nonpredatori, ierbivori sau zooplancton pașnic) și

consumatori secundari (prădători). În ansamblul piramidei trofice figurează și

descompunătorii bacterieni, comunitate cu rol semnificativ în circulația materiei.

Consumatorii primari se hrănesc cu nanofitoplancton (Ø 5 - 20 μm) și agregate

detrito-bacteriene (Ø 2 - 5 μm) provenite din descompunerea algelor și a macrofitelor.

Consumatorii secundari se hrănesc preponderent cu zooplancton nonpredator și

complementar cu alge mari.

În raport cu dimensiunile particulelor nutritive zooplanctonul se împarte în micro și

macroconsumatori. Din cele 105 de specii zooplanctonice evidențiate în planctonul

Lacului Snagov 100 sunt consumatori primari și 5 secundari (cladocerul Leptodora

kindtii, copepodul ciclopid Mesocyclops crassus, rotiferul Asplanchna priodonta,

ciliatele Dileptus anser și Trachelius ovum).

Detalierea analizei structurii trofice a zooplanctonului din Lacul Snagov evidențiază

prezența a 10 grupe distincte. Un număr de 7 grupe trofice aparțin consumatorilor

primari și 3 celor secundari.

Împreună cu fitoplanctonul și bacterioplanctonul, zooplanctonul constituie, la rândul

său, sursă obligatorie de hrană pentru puietul de pește și mormolocii de broască.

Există, de asemenea, unele specii de pești care se hrănesc în mod exclusiv sau

complementar în stadiul adult cu resurse trofice produse de cele patru nivele trofice

ale comunităților planctonice.

6.3. DATE ISTORICE PRIVIND CALITATEA APEI DIN LACUL SNAGOV

O considerație fundamental-operațională pentru analiza corectă a gradului de

poluare și de prognoză a evoluției calității apei din Lacul Snagov o reprezintă

conținutul în poluanți, în condițiile în care există un sistem biotic bine dezvoltat,

capabil să contracareze efectul acestora.

Apele uzate, care se presupune că ajung în lac prin diverse sisteme de evacuare, pot

fi de tip menajer, industrial ori reprezintă o combinație dintre acestea două. Totodată,

nu trebuie neglijate drenările apelor pluviale potențial impurificate cu nutrienți (fosfor,

azot etc.) proveniți de la întreținerea spațiilor verzi din cadrul proprietăților riverane.

114

Conform rapoartelor anuale privind starea mediului postat pe situl Agenției pentru

Protecția Mediului Ilfov, calitatea apei lacului Snagov în perioada 2002 - 2011 este

prezentată centralizat în tabelul 6.1.

Analizând acest tabel și Rapoartele anuale privind starea mediului elaborate de către

Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov, se pot emite următoarele concluzii:

La nivelul anului 2002, indicatorii fizico-chimici generali se încadrau în

categoria I, cu excepția consumului de oxigen, care a avut valori

corespunzătoare categoriei II, precum și a fosforului total care a depășit

limitele categoriei III.

La nivelul anului 2003 și 2004, analizele biologice au pus în evidenţă faptul că

oxigenul dizolvat se încadra în clasa I de calitate, CBO5, CCO-Mn şi CCO-Cr

se încadrau în clasele II-III de calitate iar încadrarea biologică generală a fost

de de lac eutrof.

La nivelul anului 2005, indicatorii biologici se încadrau în clasele II-III de

calitate iar încadrarea biologică generală a fost de de lac eutrof.

La nivelul anului 2006, indicatorii de calitate referitori la consumul de oxigen s-

au încadrat în clasa a II-a de calitate, iar încadrarea biologică generală a fost

de lac eutrof;

Lacul Snagov își menține caracterul general eutrof în cursul anului 2009,

indicatorii de calitate referitori la consumul de oxigen încadrându-se în clasele

II-III.

115

Tabel 6.1. Evoluția calității Lacului Snagov în perioada 2002-2009

Anul Secțiune / Puncte de prelevare

pH CBO5 CCO-

Cr CCO-

Mn Oxigen dizolvat

Ptotal Nutrienți Reziduu

fix Amoniu Ortofosfați

Indicatori toxici

generali Metale

Încadrarea biologică

2002 - - - II II I III III - - - - - Eutrof

2003 5 secțiuni / trei puncte de prelevare: de la suprafata, mijloc și fundul lacului.

7.9 –

8.4 II II II I I - I I III I I Eutrof

2004 5 secțiuni / trei puncte de prelevare: de la suprafata, mijloc și fundul lacului.

8 – 8.5

III III III I III II II - - III - Eutrof

2005 Secțiunea Antena Tâncăbești / două puncte la 0,5 m si 2,5 m adâncime.

- II II II - - II - - - - - Eutrof

Secțiunea Complex Pacea / două puncte la 0,5 m si fund (5 m adâncime).

- III III III - - - - - - - III Eutrof

Secțiunea Vila 23 / trei puncte la 0,5 m, 3 m si 7 m adâncime.

- - - - - - - - II - - II Eutrof

Secțiunea Aval Manastirea Snagov / trei puncte la 0,5 m, 3 m si 7 m adâncime.

- - - - - - - - II - - II Eutrof

Secțiunea Șanț Florești / trei puncte la 0,5 m, 3 m si 7 m adâncime.

- - - - - II - - - - - II Eutrof

2006 Secțiunea - II II II - - II - - - - - Eutrof

116

Anul Secțiune / Puncte de prelevare

pH CBO5 CCO-

Cr CCO-

Mn Oxigen dizolvat

Ptotal Nutrienți Reziduu

fix Amoniu Ortofosfați

Indicatori toxici

generali Metale

Încadrarea biologică

Antena Tâncăbești / două puncte la 0,5 m si 1 – 1,8 m adâncime.

Secțiunea Complex Pacea / două puncte la suprafață și în zona fotică).

- - - - - - - - - - III II Eutrof

Secțiunea Șanț Florești / două puncte la suprafață și în zona fotică).

- - - - - - - - II II II II Eutrof

2009 Secțiunea Antena Tâncăbești / un punct zona fotică.

- III III III - - I - - - - III Eutrof

Secțiunea Complex Pacea / un punct zona fotică.

- II II - - - I - - - - III Eutrof

Secțiunea Șanț Florești / un punct zona fotică.

- - - - - - II - I I - I Eutrof

Clasa de calitate Tip

I Ultraoligotrof

II Oligotrof

III Mezotrof

IV Eutrof

V Hipertrof

117

6.4. CERCETĂRI EXPERIMENTALE ASUPRA CALITĂȚII APEI DIN LACUL SNAGOV

Din analiza datelor prezentate, in cele ce urmeaza, rezultă, la o prima evaluare, îmbunătățirea calității fizico-chimice a apei lacului Snagov – ca rezultat al scăderii temperaturilor și destratificării termice a apei din lac, precum și datorită capacității de autoepurare a acestuia, astfel încât, în prezent se poate vorbi de o stare ecologică bună a calității apei Lacului Snagov.

6.4.1. Campaniile de prelevare a probelor de apă

Pentru determinarea calității apei lacului Snagov, în perioada 2011 – 2012 s-au desfășurat patru campanii de prelevare a probelor de apă. Trei dintre acestea s-au desfășurat în anul 2011 (lunile mai, iulie și octombrie, fig. 6.1 – 6.3), pe cinci profile de prelevare fiecare profil fiind definit prin două puncte (10 puncte în total), la diferite adâncimi (un total de 21 de probe/campanie de prelevare). Cea de-a patra campanie s-a desfășurat în februarie 2012 (fig. 6.4), cu prelevare de apă în două puncte, probe luate „la copcă”, lacul fiind în întregime înghețat la acea dată. Toate probele de apă au fost analizate de către un laborator acreditat RENAR.

Planul de situație cu poziționarea profilelor și a punctelor de prelevare a probelor de apă este prezentat în fig. 6.5.

Figura 6.1. Prelevare de probe în timpul campaniei 1

Figura 6.2. Prelevare de probe în timpul campaniei 2

118

Figura 6.3. Prelevare probe în timpul campaniei 3

Figura 6.4. Prelevare probe în timpul campaniei 4

În tabelul 6.2 se prezintă centralizat dispunerea punctelor de prelevare ale celor cinci profile, adâncimile de prelevare și indicativele probelor prelevate.

119

Tabel 6.2. Punctele de prelevare a probelor de apă, cu adâncimile aferente

Nr. profil Nr. punct Amplasament Adâncimi de

prelevare (m)

Indicativ probă

1 1 mijlocul lacului 0,5 / 3,5 / 7 P1-3 / P1-2 / P1-1

2 mal stâng 0,5 / 2 P1-5 / P1-4

2 3 mijlocul lacului 0,5 / 3,5 / 6,5 P2-3 / P2-2 / P2-1

4 mal stâng 0,5 / 1,5 P2-5 / P2-4

3 5 mijlocul lacului 0,5 / 3 / 6,5 P3-3 / P3-2 / P3-1

6 mal stâng 0,5 P3-4

4 7 mijlocul lacului 0,5 / 3,5 / 7 P4-3 / P4-2 / P4-1

8 mal drept 0,5 / 2,5 P4-5 / P4-4

5 9 mijlocul lacului 1 P5-1

10 mal drept 1 P5-2

Indicatorii analizați pentru fiecare probă de apă prelevată, în cadrul celor patru campanii semnificative, au fost: pH, oxigen dizolvat, CCO-Cr, CBO5, azot amoniacal, azotit, azotat, azot total, ortofosfați solubili, fosfor total, clorofila „a”, conductivitate, sulfați, crom total, zinc, plumb, cadmiu, fier total, mangan, nichel, fenoli, agenți de suprafață anionici. Buletinele de analize corespunzătoare sunt prezentate în Anexa 4.

Campaniile de prelevare C1, C2 și C3

Pe baza buletinelor de analize, în tabelul 6.3 se prezintă centralizat rezultatele obținute pentru primele trei campanii. Dintre indicatorii prezentați, cei care au variații importante în timp și spațiu sunt OD, CBO5 și CCO-Cr.

În continuare, sunt redate sub formă grafică variația valorilor acestor indicatori în funcție de adâncime și de timp, pentru cele trei campanii de prelevare de probe de apă din Lacul Snagov, considerate semnificative.

Interpretarea rezultatelor se prezintă în cele ce urmeză.

120

Figura 6.5. Plan de situație privind amplasarea punctelor de prelevare a probelor de apa din Lacul Snagov.

121

Tabel 6.3. Calitatea apei în secțiunile de monitorizare ale Lacului Snagov

Profil Punct Adâncime

prelevare Indicativ probă

Indicator de calitate al apei

OD CBO5 CCO-Cr Azot amoniacal Amoniu

C1 C2 C3 C1 C2 C3 C1 C2 C3 C1 C2 C3 C1 C2 C3

1

1

0,5 P1-3 IV III III IV II IV III II II I I I I I I

3,5 P1-2 IV III III IV III IV III II II I I I I I I

7 P1-1 V V III IV IV IV III II II I I I I I I

2 0,5 P1-5 IV III III IV II IV III II II I I I I I I

2 P1-4 IV III III IV III IV III II III I I I I I I

2

3

0,5 P2-3 III III III III II IV III II III I I I I I I

3,5 P2-2 III II III III II IV III II II I I I I I I

6,5 P2-1 V V III III II IV III II II I I I I I I

4 0,5 P2-5 III III III III II IV III II II I I I I I I

1,5 P2-4 III III III III III IV III II III I I I I I I

3 5

0,5 P3-3 III III III IV III II III II II I I I I I I

3 P3-2 III III III IV IV II III II II I I I I I I

6,5 P3-1 III V III IV IV III III II II I I I I I I

6 0,5 P3-4 III V III IV III II III II II I I I I I I

4

7

0,5 P4-3 III III III IV II II III II II I I I I I I

3,5 P4-2 III III III IV III II III II II I I I I I I

7 P4-1 V III III IV II II III II II I I I I I I

8 0,5 P4-5 III II III IV IV II III II II I I I I I I

2,5 P4-4 III II III IV III II III II II I I I I I I

5 9 1 P5-1 III V II IV IV II III II II I I I I I I

10 1 P5-2 III V III IV IV II III II II I I I I I I

Clasa Tip

I Ultraoligotrof

II Oligotrof

III Mezotrof

IV Eutrof

V Hipertrof

122

Profil Punct Adâncime

prelevare Indicativ probă

Indicator de calitate al apei

Azotiți Azotați Azot total Fosfor total

C1 C2 C3 C1 C2 C3 C1 C2 C3 C1 C2 C3

1

1

0,5 P1-3 II V I II II I II II II I I I

3,5 P1-2 II V II II II I II II II I I I

7 P1-1 II V V II II I II II II I I I

2 0,5 P1-5 II V II II II I II II I I I II

2 P1-4 II V I II II I II II I I I I

2

3

0,5 P2-3 I V III II II I II II II I I II

3,5 P2-2 I V II II II I II II II I I I

6,5 P2-1 I V I II II I II II II I I I

4 0,5 P2-5 I V I II II I II II II I I I

1,5 P2-4 I V III II II I II II II I I I

3 5

0,5 P3-3 I V III II II I II II II I I I

3 P3-2 I V I II II I II II II I I I

6,5 P3-1 I V III II II I II II I I I I

6 0,5 P3-4 I V II II II I II II II I I I

4

7

0,5 P4-3 I V I II II I II II II I I I

3,5 P4-2 I V I II II I II II I I I I

7 P4-1 I V II II II I II II II I I I

8 0,5 P4-5 I V I II II I II II I I I I

2,5 P4-4 I V I II II I II II II I I I

5 9 1 P5-1 I V I II II II II II I I I I

10 1 P5-2 I V II II II II II II II I I I

Clasa Tip

I Ultraoligotrof

II Oligotrof

III Mezotrof

IV Eutrof

V Hipertrof

123

Variația pe adâncime a indicatorului de calitate CBO5

124

Variația pe adâncime a indicatorului de calitate CCO-Cr

125

Variația pe adâncime a indicatorului de calitate Oxigen Dizolvat (OD)

126

127

Variația temporală a indicatorului de calitate CBO5

128

Variația temporală a indicatorului de calitate CCO-Cr

129

Variația temporală a indicatorului de calitate Oxigen Dizolvat (OD)

130

131

Concluzii și interpretări privind campania 1-a de prelevare (primăvara)

Din buletinele de analiza rezultate și din graficele realizate pe baza rezultatelor de

laborator obținute, se pot constata următoarele aspecte:

Pentru probele analizate, la indicatorul OD (oxigen dizolvat) se remarcă

încadrarea, conform O 161/2006, în clasa a IV a de calitate – eutrof – pentru

probele de apă prelevate din punctele profilului 1 (punctele 1 și 2, amonte de

ANPLS) și în clasa a III-a de calitate – mezotrof, pentru celelalte profile de

prelevare;

La indicatorul CBO5, se constată pentru profilul 1 (amonte de ANPLS,

punctele de prelevare 1 și 2), încadrarea în clasa a IV a de calitate – eutrof; în

profilul 2 (punctele de prelevare 3 și 4), se constată încadrarea în clasa a III-a

de calitate – mezotrof, iar pentru celelalte profile, respectiv din ANPLS și aval,

încadrarea în clasa a IV-a de calitate – eutrof;

Pentru indicatorul de calitate CCO-Cr se remarcă încadrarea pentru toate

profilele de prelevare în clasa a III-a de calitate – mezotrof;

Indicatorii „azot amoniacal și amoniu” se încadrează în clasa I de calitate,

ultraoligotrof, pentru toate profilele de prelevare;

Indicatorul „azotiți” se încadrează în clasa a II-a de calitate – oligotrof, pentru

primul profil, amonte de ANPLS, și în categoria I de calitate în restul profilelor

de prelevare analizate;

Indicatorii „azotat și azot total” se încadrează în clasa a II-a de calitate –

oligotrof, pentru toate profilele de prelevare analizate;

Indicatorul „fosfor total” se încadrează în clasa I de calitate – ultraoligotrof,

pentru toate profilele de prelevare analizate;

Ceilalți indicatori chimici analizați se încadrează în clasele de calitate I, respectiv

ultraoligotrof.

În aceste condiții sunt necesare în continuare, investigații amănunțite privind sursele

de poluare a lacului, numărul exact al punctelor de descărcare a apelor uzate în

Lacul Snagov și în amonte de lac, precum și analiza calității apelor descărcate.

Eutrofizarea lacului poate să apară și ca rezultat al poluării, deci implicit toate

măsurile de reducere a poluării reprezintă şi măsuri profilactice pentru evitarea

eutrofizării. În acest sens, este foarte necesar respectarea unui program de urmărire

a calității apei Lacului Snagov.

Concluzii și interpretări privind campania a 2 – a de prelevare (vara)

Valori ușor mai ridicate s-au înregistrat la indicatorii azot total și azotați,

menținându-se calitatea apei din lac la acești indicatori, în categoria a II-a – oligotrof.

Prezența azotiților (nitriților) într-un lac denotă un stadiu avansat de descompunere

a substanțelor organice, în condițiile lipsei oxigenului. Azotiții sunt prezenți în ape cu

deficit de oxigen, încărcate cu substanțe organice, unde se dezvoltă bacteriile

denitrificante, capabile să extragă azotul din compușii săi.

132

Azotații (nitrații) sunt formele asimilabile ale azotului, constituind, alături de fosfații

solubili și de sărurile de potasiu, elemente minerale de primă importanță în

fotosinteza plantelor. Cantitatea acestora în lacuri variază în funcție de temperatură,

cantitatea de oxigen, pH și cantitatea de substanțe organice, fiind mai mare iarna și

mai scăzută vara.

Concluzii și interpretări privind campania a 3 – a de prelevare (toamna)

Din buletinele de analiză rezultate și din graficele realizate pe baza rezultatelor de

laborator obținute pentru cea de-a treia campanie, se pot constata următoarele

aspecte:

Pentru probele analizate, la indicatorul OD (oxigen dizolvat) se remarcă

următoarele: încadrarea, conform O 161/2006, în clasa a III-a de calitate –

mezotrof – pentru toate profilele și punctele de prelevare, la toate adâncimile

analizate, cu o excepție, în profilul 5, proba P5-1, aval de ANPLS, la

adâncimea de 1 m se încadrează în clasa a II-a de calitate – bună/oligotrof;

La indicatorul CBO5, se constată următoarele aspecte:

- pentru profilele 1 și 2, amonte și în interiorul ANPLS, pentru toate

punctele de prelevare, încadrarea în clasa a IV-a de calitate –

eutrof, la toate adâncimile de prelevare;

- pentru profilele 3, 4 și 5, în interiorul ANPLS și în aval, se constată

încadrarea în clasa a II-a de calitate – oligotrof, în toate punctele și

la toate adâncimile de prelevare, excepție făcând proba P3-1, din

profilul 3, la adâncimea de 6,5 m, care se încadrează în clasa a III-a

de calitate – mezotrof;

Pentru indicatorul de calitate CCO-Cr se remarcă:

- încadrarea, conform O 161/2006, în clasa a II-a de calitate –

oligotrof – pentru toate profilele și punctele de prelevare, la toate

adâncimile analizate, cu excepția probei P1-4, profilul 1, amonte

ANPLS, la adâncimea de 2 m și a probelor P2-3, P2-4, profilul 2,

zona ANPLS, la adâncimile de 0,5 și 1,5 m, care se încadrează în

clasa a III-a de calitate – mezotrof;

Indicatorii „azot amoniacal și amoniu” se încadrează în clasa I de calitate,

ultraoligotrof, pentru toate profilele de prelevare;

Pentru indicatorul „azotiți” se constată următoarele:

- încadrarea în clasa a V-a de calitate – hipertrof – pentru profilul 1,

amonte de ANPLS, proba P1-1, la adâncimea de 7 m;

- încadrarea în clasa a III-a de calitate – mezotrof – pentru profilele 2

și 3 probele P2-3, P2-4 (0,5 m și 1,5 m), P3-1 și P3-3 (0,5 m și 6,5

m) – din zona ANPLS;

- încadrarea în clasa a II-a de calitate – oligotrof – în câteva puncte

de prelevare din toate profilele analizate: P1-2 (3,5 m); P1-5 (0,5 m);

P2-2 (3,5 m); P3-4 (0,5 m); P4-1 (7 m) și P5-2 (1 m);

133

- încadrarea în clasa I de calitate – ultraoligotrof – în celelalte puncte

de prelevare – cel mai bine situate în acest sens fiind profilele 4 și 5

din zona ANPLS și aval de aceasta.

Indicatorul „azotat” se încadrează în clasa I de calitate – ultraoligotrof, pentru

toate probele de apă prelevate din profilele 1, 2, 3 și 4 și în clasa a II-a de

calitate – oligotrof - pentru profilul 5, aval de ANPLS;

indicatorul „azot total” se încadrează în majoritatea profilelor și punctelor de

prelevare în clasa a II-a de calitate – oligotrof, excepție făcând punctele P1-4,

P1-5 (2 m și 0,5 m), P3-1 (6,5 m), P4-2, P4-5 (3,5 m și 0,5 m) și P5-1 (1 m),

care se situează în clasa I de calitate – ultraoligotrof;

Indicatorul „fosfor total” se încadrează în clasa I de calitate – ultraoligotrof,

pentru toate profilele de prelevare analizate, mai puțin punctele de prelevare

P1-5 (0,5 m) și P2-3 (0,5 m) încadrate în clasa a II-a de calitate – oligotrof.

Ceilalți indicatori chimici analizați în cursul lunii octombrie se încadrează în clasa I de

calitate, respectiv ultraoligotrof, cu excepția fenolilor care s-au încadrat în clasa a II-a

de calitate – oligotrof, pentru profilele 1, 3, 4 și 5 și în clasa a III-a de calitate -

mezotrof, pentru profilul 2.

Stagnarea apei în lac conduce la decantarea naturală a materiilor în suspensie, apa

fiind mai limpede și mai puțin sensibilă la condițiile meteorologice. Stratificarea

termică, combinată la lacurile mai adânci și cu o stratificare minerală, conduce, în

perioada de vară și toamnă, la eliminarea aproape completă a circulației apei pe

verticală. Acest lucru atrage după sine scăderea concentrației oxigenului dizolvat în

zona de fund și apariția proceselor de fermentare anaerobă, având drept efect

creșterea conținutului în substanțe organice, în săruri de azot și fosfor și, uneori,

apariția hidrogenului sulfurat la fundul lacului.

În perioadele de destratificare termică și minerală (primăvara și toamna), are loc o

circulație a apei pe verticală și o uniformizare calitativă a apei lacului, conducând la

îmbogățirea cu substanțe organice și nutrienți a apei din zona fotică. Conținutul de

substanțe organice și nutrienți, combinat cu insolarea puternică, conduce la

posibilitatea dezvoltării unei biomase fito si zooplanctonice apreciabile.

Menținerea unei concentrații ridicate a indicatorului „fenoli” poate fi atât rezultatul

impurificării apei lacului cu efluenți insuficient epurați sau neepurați, încărcați chimic,

cât și rezultatul descompunerii materiilor vegetale care ajung accidental sau care au

habitatul în apa lacului (frunze, tulpini, scoarța copacilor, flora de lac sau de maluri).

Concluzii și interpretări privind campania a 4-a de prelevare (iarna)

Având în vedere faptul că în luna februarie 2012 Lacul Snagov era complet înghețat,

pentru cea de-a patra campanie s-au efectuat, „la copcă”, două prelevări de probe de

apă, la adâncimea de 0,3 m: una la „Debarcader mal drept” – Proba 1 și cealaltă la

„Pod Mânăstire” – Proba 2.

Din buletinele de analiza rezultate și din graficele realizate pe baza rezultatelor de

laborator obținute pentru cea de-a patra campanie, se pot constata urmatoarele

aspecte:

134

Pentru probele analizate, la indicatorul OD (oxigen dizolvat) se remarca

încadrarea, conform Ordinului nr. 161/2006, în clasa a III-a de calitate –

mezotrof – în ambele puncte de prelevare. Valorile sunt asemănătoare cu

valorile determinate în mai și iulie 2011, mai slabe calitativ față de cele din

octombrie, fapt ce poate fi pus pe seama apariției stratului de gheață de la

suprafața lacului, care împiedică într-o oarecare măsura oxigenarea normală a

acestuia.

La indicatorul CBO5, se constată următoarele aspecte:

- pentru proba 1, prelevată în zona „Debarcader mal drept”, se

constată încadrarea, conform O nr. 161/2006, în clasa a V-a de

calitate – hipertrof;

- pentru proba 2, prelevată în zona „Pod Mănăstire” se constată

încadrarea, conform O nr. 161/2006, în clasa I de calitate –

ultraoligotrof.

Pentru indicatorul de calitate CCO-Cr, se remarcă următoarele aspecte:

- pentru proba 1, prelevată în zona „Debarcader mal drept”, se

constată încadrarea, conform O nr. 161/2006, în clasa a V-a de

calitate – hipertrof;

- pentru proba 2, prelevată în zona „Pod Mănăstire”, se constată

încadrarea, conform O nr. 161/2006, în clasa I de calitate –

ultraoligotrof;

- Comparativ cu campaniile anterioare de prelevare a probelor de

apa din Lacul Snagov, la indicatorii CBO5 și CCO-Cr se constată o

îmbunătățire a calității apei. Excepție face proba 1, la care cei doi

indicatori s-au încadrat în categoria a V-a de calitate – hipertrof, din

motive independente de starea și calitatea generală a apei lacului.

Deși analizată în totalitate, proba 1 se poate considera mai puțin

relevantă, deoarece a fost prelevată dintr-o copcă existentă, în care

s-au sesizat urme de grăsimi și sânge, fapt ce a afectat calitatea

probei la cei doi indicatori.

Indicatorii azot amoniacal și amoniu se încadrează în clasa a II-a de calitate,

oligotrof, pentru ambele probe prelevate;

În cazul indicatorilor azotiți și azotați, se constată încadrarea, pentru ambele

puncte de prelevare, în clasa I de calitate – ultraoligotrof, însemnând o

evoluție pozitivă față de campaniile anterioare de prelevare.

Valorile indicatorului azot total permite încadrarea, în ambele puncte de

prelevare, în clasa a III-a de calitate – mezotrof, iar indicatorul fosfor total se

încadreaza în clasa a II-a de calitate – oligotrof.

Ceilalți indicatori chimici analizați în luna februarie 2012, pentru ambele puncte de

prelevare, permite încadrarea în clasa I de calitate, respectiv ultraoligotrof, cu

excepția fierului total, care la proba 1 corespunde clasei a II-a de calitate – oligotrof și

a fenolilor, care s-au încadrat în clasa a III-a de calitate – mezotrof, pentru ambele

puncte de prelevare.

Pe ansamblu, cele două probe prelevate și analizate în luna februarie 2012 indică o

stare ecologică „bună” a calității apei Lacului Snagov.

135

Menținerea unei concentrații ridicate a indicatorului fenoli poate fi atât rezultatul

impurificării apei lacului cu efluenți insuficient epurați sau neepurați, încărcați chimic,

cât, mai ales, rezultatul descompunerii materiilor vegetale care ajung accidental sau

care au habitatul în apa lacului (frunze, tulpini, scoarța copacilor, flora de lac sau de

maluri).

Din toate datele prezentate rezultă, la o primă evaluare, îmbunătățirea calității fizico-

chimice a apei Lacului Snagov – ca rezultat al scăderii temperaturilor și destratificării

termice a apei din lac, precum și datorită capacității de autoepurare a acestuia, astfel

încât, în prezent se poate vorbi de o stare ecologică „bună” a calității apei lacului

Snagov.

6.4.2. Concluzii referitoare la evoluția indicatorilor de calitate a apei pe baza cercetărilor experimentale

În urma elaborării graficelor privind evoluția în timp a indicatorilor de calitate a apei, prezentate anterior, se pot menționa următoarele concluzii pentru cei 23 de parametri corespunzători buletinelor de analiză:

pH–ul se încadrează în limite admisibile pentru toate probele de apă prelevate, cu precizarea că pentru cea de-a doua campanie sunt înregistrate valorile cele mai scăzute ale pH-ului;

Azotiți: în campaniile 1, 3 și 4 sunt prezenți în concentrații relativ corelate și foarte puțin diferite, încadrate în limitele admisibile, însă în cea de-a treia campanie se observă o evoluție nedorită a acestui indicator, încadrând apa lacului în categoria hipertrof (clasa a V-a);

Azotați: prezintă în cadrul celei de-a doua campanii valori ușor mai ridicate față de restul campaniilor, încadrându-se în categoria a II-a de calitate;

Evoluția azotului total este favorabilă pentru majoritatea punctelor de prelevare, observându-se o scădere a concentrațiilor azotului total în timpul celor patru campanii de prelevare, excepție făcând probele P1-1, P2-2, P3-1, P4-5, P5-1, P5-2 pentru campania 2; P2-1, P3-4, P4-3 pentru campania 3 și P2-3, P3-3, P4-2 pentru campania 4, unde se observă o ușoară creștere a valorilor concentrațiilor;

Azotul amoniacal și amoniul prezintă o evoluție descendentă de la prima campanie la cea de-a doua, ca apoi în cea de-a treia campanie să se înregistreze o creștere, valorile devenind aproximativ similare cu cele din campania de primăvară;

Ortofosfații solubili se încadrează pentru toate probele prelevate în prima clasă de calitate, valorile înregistrate fiind ușor variabile de-a lungul celor patru campanii.

Fosforul total înregistrează cele mai mari valori, de regulă în cea de-a doua campanie. Pentru probele P1-4, P1-5, P2-1, P2-3, P2-4, P3-1 situația menționată anterior se schimbă radical, astfel încât valorile concentrațiilor din campania de vară sunt cele mai crescute. Însă pentru anumite probe, precum P1-1 sau P2-1 rezultatele analizelor evidențiază o evoluție favorabilă în timp a concentrației acestui indicator.

Evoluția clorofilei „a” pentru majoritatea probelor este una defavorabilă, valorile concentrației crescând începând cu prima campanie până în cea de-a treia campanie. Însă în perioada de iarnă, se observă o reducere considerabilă a clorofilei „a” din apa Lacului Snagov;

136

Din punct de vedere al indicatorului sulfați, apa Lacului Snagov se încadrează în prima clasă de calitate, cele mai ridicate valori înregistrându-se în cea de-a doua campanie în majoritatea cazurilor;

Pentru indicatorii CBO5 și CCO-Cr se observă la cea mai mare parte a probelor o îmbunătățire a condițiilor, cu mici excepții. O problemă importantă a fost identificată pentru proba P2-3, unde în cadrul campaniei 4 clasa de calitate a fost a V-a;

Evoluția concentrației fenolilor este una ascendentă de-a lungul celor patru campanii, excepție făcând probele P2-4 și P4-2;

Concentrația oxigenului dizolvat pe parcursul celor patru campanii s-a constatat a fi în creștere pentru probele de apă prelevate;

Cromul total a fost înregistrat cu valori sub limita admisibilă, constante, pe parcursul celor patru campanii. Concentrația acestuia a variat doar pentru probele P1-1, P2-4, P2-5, P3-2, P3-3;

Evoluția concentrației zincului este una ascendentă de-a lungul celor patru campanii, excepție făcând probele P1-3, P3-4, P4-2, P5-1, P5-2;

Valorile înregistrate pentru indicatorul plumb sunt constante pentru toate probele de apă în timpul celor patru campanii, excepție făcând proba P1-4;

Fierul total prezintă o evoluție ascendentă în timpul celor patru campanii, excepție făcând probele P2-4, P2-5, P3-1, P3-2, P3-3, P4-1, P4-5, P5-1 și P5-2;

Din punctul de vedere al indicatorilor cadmiu, nichel și agenți de suprafață anionici, apa Lacului Snagov se încadrează în prima clasă de calitate, valorile pentru toate probele de apă din cele patru campanii fiind constante, excepție făcând pentru nichel, probele P1-5 și P3-1.

6.5. REALIZAREA PLANULUI DE MANAGEMENT PENTRU ARIA NATURALĂ PROTEJATĂ LACUL SNAGOV

Realizarea Planului de management și a Regulamentului aferent acestuia răspunde

necesității de îmbunătățire a stării de calitate a apei lacului Snagov, precum și de

protejare și conservare adecvată a biodiversității din ANPLS.

Procesul de realizare a Planului de management are la bază Ghidului Appleton

Fauna & Floră Internațională, datorită faptului că acesta conține informații cu privire

la date generale despre ariile naturale protejate la nivel național și internațional,

definiții, categorii de management, precum și îndrumarul pentru realizarea Planului

de management.

Conform Ghidului Appleton Fauna & Floră Internațională, procedeul de management

al ariilor naturale protejate constă într-o planificare managerială corespunzătoare a

activităților de cercetare, monitorizare, analiză și consultare, așa cum sunt prezentate

în schema din fig. 6.6.

137

Figura 6.6. Ciclul planificării manageriale [147]

Având în vedere faptul că modalitatea de realizare a managementului unei arii

protejate se face diferențiat, în funcție de caracteristicile acesteia, au fost analizate

datele referitoare la categoriile de valori incluse în perimetrul ariei, care presupun o

atenție deosebită în ceea ce privește stabilirea măsurilor de conservare. Astfel, un

plus de valoare științifică și conservativă este conferit de habitatele și speciile de

interes comunitar din Rețeaua Natura 2000 identificate pe teritoriul ANPLS: 2

habitate (3160 Lacuri eutrofe naturale si 3160 Lacuri si iazuri distrofice naturale), 18

specii protejate prin Directiva Păsări 79/409/CEE, 4 specii protejate prin OUG

57/2007, 26 specii protejate prin Lista Roșie – RED LIST IUCN 2011 și 18 specii

protejate prin Lista Roșie locală.

Modificarea stării de calitate a apei lacului Snagov, precum și a stării de conservare a

speciilor și habitatelor de interes comunitar, este datorată, în principal, activităților

antropice din arie. Deși este inclus parțial în ANPLS și se învecinează cu Aria

Naturală Protejată Pădurea Snagov, lacul Snagov este supus unui grad ridicat al

influenței antropice. Presiunea antropică în perimetrul lacului Snagov produce pe

lângă efecte directe, imediate, și consecințe indirecte cum ar fi poluarea, distrugerea

habitatelor, micșorarea populațiilor, sau impact pe termen lung, manifestat prin

dispariția unor specii importante din zonă, precum și întreruperea conectivității

habitatelor.

Odată identificate categoriile de valori ale ariei și analizând impactul activităților antropice în ANPLS asupra acestora, au fost stabilite principalele obiective ale planului, care au condus, ulterior, la definitivarea temelor Planului de management, după cum urmează:

Managementul biodiversităţii;

Educaţie, conştientizare şi comunicare;

Planificarea managerială

138

Managementul ecoturismului şi activităţilor de recreere;

Susţinerea patrimoniului istoric şi cultural local, a economiei locale şi a comunităţilor umane din jurul ariei protejate;

Administrarea şi managementul efectiv al ariei protejate. Protejarea calității apei lacului Snagov, derivă și din aplicarea corespunzătoare a Regulamentului ANPLS. Prin Regulament au fost reglementate activitățile permise și interzise în ANPLS, în conformitate cu prevederile legale, astfel:

Reglementarea activităților Custodelui ANPLS;

Reglementări privitoare la speciile și habitatele de inters comunitar, național și alte specii;

Reglementarea activităților economice din ANPLS: o Ecoturism, agrement, activități sportive;

o Vânătoarea și pescuitul;

o Construcțiile;

o Gestionarea deșeurilor;

Reglementarea activităților științifice din ANPLS.

Modalitatea în care se respectă și se aplică prevederile Planului de management se

realizeză prin implementarea programului de monitorizare. Acesta urmărește

desfășurarea activităților de management al biodiversității, ecoturismului, educație,

conștientizare și comunicare.

Prin implementarea Planului de management și a Regulamentului aferent acestuia, se urmărește aplicarea de măsuri concrete în ceea ce privește conservarea biodiversității și a ecosistemelor, specifice cadrului natural, prin reglementarea activităților antropice și management adecvat al ANPLS.

În cadrul etapei de realizare a Planului de management pentru ANPLS au fost elaborate și analizate următoarele capitole (fig. 6.7):

A. INTRODUCERE ȘI CONTEXT

Acest capitol conține definiția Planului de management, scopul și obiectivele sale și este structurat în următoarele subcapitole:

A.1. Scurtă descriere a planului, scopului și obiectivelor sale

o A.1.1. Scopul Planului de Management

o A.1.2. Obiectivele Planului de Management

A.2. Scopul și categoria ariei protejate

A.3. Baza legală pentru aria naturala protejată și pentru plan

o A.3.1. Legislația internațională

o A.3.2. Legislația națională

A.4. Procesul de elaborare a planului de management

A.5. Procedura de modificare și actualizare a planului

A.6. Procedura de implementare a planului

B. DESCRIEREA ARIEI PROTEJATE

Acest capitol conține informații generale despre ANPLS (relief, hidrografie.), calitatea apei din lacul Snagov și este structurat în următoarele subcapitole:

139

B.1. Informații generale

B.1.1. Localizare

B.1.2. Proprietatea terenurilor și drepturile de management

B.1.3. Acoperirea cu harti

B.2. Mediul fizic

B.2.1. Relieful

B.2.2. Solurile

B.2.3. Hidrografia

B.2.3.1.Resursele de apă

B.2.3.2.Categorii de ape de suprafață

B.2.3.3.Apele subterane

B.2.3.4.Lacurile

B.2.3.5.Calitatea apei din lacul Snagov

B.2.3.5.1.Impactul activităților din ANPLS asupra calității apei din lac

B.2.4. Încadrare seismică

B.2.5. Clima

B.3.Mediul biotic

B.3.1.Flora și comunitățile de plante

B.3.1.1.Fitoplancton

B.3.1.2.Plante vasculare

B.3.1.3.Ecosisteme / Comunităţi vegetale / Habitate

B.3.2.Fauna

B.3.2.1.Zooplancton

B.3.2.1.1.Componența specifică

B.3.2.1.2.Surse bibliografice

B.3.2.1.3.Frecvența speciilor

B.3.2.1.4.Distribuția spațială a biodiversității

B.3.2.1.5.Structura și relațiile trofice

B.3.2.1.6.Rolul de indicator al stării de saprobitate a lacului Snagov

B.3.2.1.7.Rolul de indicator al stării de trofie a lacului Snagov

B.3.2.1.8.Factorii de impact antropic asupra biodiversității zooplanctonului în

lacul Snagov

B.3.2.2.Scurt istoric al cercetărilor faunistice în zonă

B.3.2.2.1.Nevertebrate

B.3.2.3.Vertebrate

B.3.2.3.1.Pești

B.3.2.3.2.Amfibieni și reptile

B.3.2.3.3.Păsări

B.3.2.3.4.Mamifere

B.3.3.Peisaj

B.3.4.Procese și relații ecologice

B.4.Presiuni şi ameninţări identificate în ANPLS

140

B.5.Informații socio – economice și culturale: perspectiva istorică

B.5.1.Arheologie și istorie

B.5.2.Folosința și managementul terenurilor în trecut

B.5.2.1.Activitățile tradiționale desfășurate în zona lacului Snagov

B.6.Informații socio – economice și culturale: în prezent

B.6.1.Comunitățile locale

B.6.2.Populația

B.6.3.Infrastructura locală

B.6.4.Factori interesați

B.6.5.Folosința actuală a terenurilor

B.6.6.Desemnarea prezentă pentru conservare

B.6.7.Facilitățile pentru activitățile educative

B.6.8.Utilizare și facilități pentru practicarea ecoturismului

C. SCOP, TEME ȘI OBIECTIVE

Acest capitol cuprinde scopul, temele si obiectivele Planului de management.

D. PROGRAM DE MONITORIZARE

Obiectivul programului de monitorizare constă în realizarea monitorizării sistematice a rezultatelor și eficienței Planului de management și adaptarea corespunzătoare a acestuia, în funcție de caracteristicile ariei.

E. MĂSURI DE MANAGEMENT PENTRU HABITATELE ȘI SPECIILE NATURA

2000 DIN ANPLS

În acest capitol sunt prezentate măsuri de conservare a habitatelor naturale și a habitatelor acvatice.

F. REGULAMENTUL

Regulamentul ANPLS prezintă activitățile permise și interzise din aria protejată.

G. PLANUL DE MANAGEMENT

Planul de management reprezintă ultima etapă

141

Fig. nr. x – Schema cuprins Plan de management

Figura 6.7. Schema de realizare a Planului de management

INTRODUCERE ȘI CONTEXT

DESCRIEREA ARIEI PROTEJATE

SCOP, TEME ȘI OBIECTIVE

MĂSURI DE MANAGEMENT PENTRU HABITATELE ȘI SPECIILE

NATURA 2000 DIN ANPLS

REGULAMENT

PLAN DE MANAGEMENT

PROGRAM DE MONITORIZARE

142

7. POSIBILITĂȚI DE REMEDIERE A CALITĂȚII APEI ÎN ARIA NATURALĂ PROTEJATĂ LACUL SNAGOV

Din analizele asupra probelor de apă recoltate din Lacul Snagov a rezultat faptul conform căruia principalii indicatori semnificativ afectați sunt OD, CBO5 și CCO-Cr. În vederea îmbunătățirii valorilor acestor indicatori și, deci, a remedierii calității apei, pentru a nu se ajunge la eutrofizare, în general se disting două categorii de măsuri: externe și interne.

Măsurile externe se referă la reducerea poluării prin:

- limitarea utilizării de azot şi fosfor ca fertilizatori agricoli sau în alt scop în zona respectivă;

- epurarea apelor uzate care pot pătrunde în lac; - realizarea unei canalizări inelare în jurul lacului, pentru a se elimina complet

deversările de ape impurificate; - sedimentarea şi precipitarea directă a substanţelor nutritive în efluent; - înlocuirea fosfaţilor din detergenţi; - reîmpăduriri; - reducerea zootehniei intensive etc.

Măsurile interne („terapie intensivă”) se pot lua, dacă prevenirea poluării nu a avut succes, prin:

- metode fizice (aerare mecanică hipolimnetică; destratificare prin amestecul apelor de fund cu cele de suprafață; extragerea selectivă prin pompare a apei hipolimnice; reglementarea regimului de șiroire etc.);

- metode chimice şi sedimentare (precipitarea nutrienţilor in situ; dragarea mâlului anoxic de pe fundul lacului sau inactivarea lui etc.);

- metode biologice (cosirea şi extragerea macrofitelor şi algelor, uneori chiar a peştilor; folosirea rațională a unor substanțe toxice - ierbicide, algicide, pesticide; manipulări directe ale echilibrului ecologic şi a lanţului trofic prin introducere de specii alohtone etc.).

Aerarea reprezintă procesul prin care oxigenul preluat din atmosferă este recirculat, amestecat sau dizolvat în masa de apă a unui lac, în scopul creșterii concentrației de oxigen dizolvat din aceasta.

Aerarea poate fi:

Naturală, prin – acțiunea vântului asupra suprafeței libere a apei; - procesul de fotosinteză.

Artificială, prin circulația apei cu ajutorul unor dispozitive special folosite în acest sens (injectarea aerului, amestecarea sau agitarea mecanică a apei, injectarea de oxigen etc.).

Aerarea poate conduce la dezvoltarea faunei piscicole sau a habitatelor acvatice, la reducerea mortalității peștilor, îmbunătățirea calității rezervelor de apă pentru alimentarea domestică și industrială, dar și la reducerea costurilor de tratare a apei. În anumite cazuri, problemele generate de dezvoltarea excesivă a vegetației algale pot fi reduse sau pot apărea chiar schimbări ale speciilor de alge către alte specii mai puțin invazive.

Deși aerarea artificială este măsură destul de costisitoare, totuși ea poate fi aplicată pentru orice problemă legată de calitatea apei din lacuri.

143

7.1. SISTEME DE CIRCULAȚIE ARTIFICALĂ A APEI

O tehnică de îmbunătățire a calității apei, utilizată în mod curent în prezent, constă în aplicarea circulației artificiale a apei drept tehnică de aerare a lacurilor.

Lacurile preiau mare parte a oxigenului din atmosferă, prin absorbție urmată de un

proces de difuzie. Circulația artificială se realizează prin circulația forțată a volumelor

de apă din lac, în scopul expunerii către atmosferă a unei cantități cât mai mare de

apă. Alegerea și proiectarea corectă a unui sistem de circulație artificială depinde de

obiectivele dorite a fi atinse pentru managementul lacului respectiv, dar și de

caracteristicile fizice ale lacului.

Destratificarea este un tip de circulație artificială care își propune să amestece

complet, pe adâncime, apele unui lac stratificat, eliminând sau prevenind astfel

apariția stratificării vara (divizarea unui lac în straturi de apă cu temperaturi diferite).

Principalele tehnici utilizate sunt injectarea aerului sau amestecarea mecanică.

7.1.1. Sistemul de injecție a aerului (difuzor)

Acest tip de sistem reprezintă cea mai comună metodă de destratificare. În principiu,

un compresor montat pe malul lacului aspiră aer din atmosferă și îl refulează prin

tuburi conectate la conducte perforate (distribuitor) sau la difuzoare plasate aproape

de fundul apei, de obicei în zona cea mai adâncă a lacului. Bulele de aer care se

ridică determină, în același timp, atât ascensiunea apei din hipolimnion (stratul rece,

de profunzime, al lacului) către epilimnion (stratul de suprafață, mai cald), cât și

transfer de oxigen către apă (fig. 7.1).

În momentul în care apa rece din hipolimnion ajunge la suprafața lacului, aceasta

curge în lungul suprafeței libere, ulterior se scufundă, amestecându-se cu apa mai

caldă din epilimnion. Dacă sistemul este alimentat adecvat și se injectează o

cantitate suficientă de aer, acest proces continuă, iar zona de metalimnion (zona de

tranziție dintre epilimnion și hipolimnion) dispare. În cele din urmă, apa din lac va

avea aproape aceeași temperatură și un conținut de oxigen distribuit relativ uniform.

De subliniat faptul că, în majoritate, oxigenul din apă provine din contactul apei cu

atmosfera și nu din difuzia directă a bulelor de aer. Această tehnică de aerare mai

este cunoscută sub denumirea de metoda de circulație „air-lift”, datorită faptului că

apa din profunzime este „ridicată” la suprafața lacului sub acțiunea jetului de aerul

injectat.

Figura 7.1. Difuzor de aer de profunzime [60]

144

7.1.2. Pompe cu debit de aer axial

Acest sistem de destratificare și aerare folosește principiul de circulație a apei „sus-

jos”. O platformă plutitoare susține un motor electric, o cutie de viteze, o planetară și

o elice de dimensiuni mari (1,8 m - 4,5 m). Elicea este dispusă cu puțin sub nivelul

apei, astfel încât rotațiile acesteia împing apa aerată de la suprafață către straturile

inferioare, prevenind astfel producerea stratificației termice. Apa cu conținut redus de

oxigen, de la fundul lacului, circulă către suprafața unde are loc oxigenarea acesteia

de către atmosferă (fig. 7.2).

Figura 7.2. Pompare axială [60]

7.2. ALTE SISTEME DE AERARE A APEI

Alte sisteme mecanice de circulație includ unități de suprafață cu pulverizare, rotoare

de aspirație și sisteme tip „pompare și cascadă”. În mod obișnuit, aceste sisteme

sunt proiectate pentru realizarea destratificării lacurilor, inducând, în același timp, o

mișcare de circulație a apei. Totuși, acțiunea acestor sisteme fiind preponderent de

suprafață, în ceea ce privește creșterea conținutului de oxigen al apei, este posibil ca

ele să aibă aplicabilitate mai mare în lacurile nestratificate, cu adâncimi reduse și în

eleștee.

145

7.2.1. Unități de suprafață cu pulverizare

Unitățile de suprafață cu pulverizare constau într-un plutitor care susține un rotor

axial cuplat la un motor electric, ansamblul fiind dispus într-un tub vertical. Rotorul,

de turație ridicată, aspiră apa din profunzime prin tubul vertical și o pulverizează la

suprafață sub forma unei fântâni arteziene. Astfel, aerarea apei are loc atât în masa

de apă pulverizată, cât și pe suprafața agitată a lacului (fig. 7.3).

Figura 7.3. Pulverizator de suprafață [60]

7.2.2. Sisteme cu rotoare de aspirație

În principiu, un sistem cu rotor de aspirație este alcătuite dintr-un motor electric

cuplat la un rotor axial, sistemul fiind montat pe un ax lung introdus înclinat în apă

(fig. 7.4). Acest sistem este dispus pe o platformă plutitoare sau pe un flotor la

suprafața apei. Rotațiile rapide ale rotorului aspiră un amestec de apă și aer

atmosferic, dirijând acest sistem bifazic către straturile mai profunde ale lacului.

Aerarea are loc prin contactul direct dintre apă și bulele de aer, dar și prin suprafața

agitată a lacului.

Figura 7.4. Rotor cu aspirație [60]

7.2.3. Sisteme tip „pompare și cascadă”

Aceste sisteme constau în pompe cu debite mari care aspiră apă din lac și o

refulează pe o rampă (în genul toboganelor) prevăzută cu o serie de deflectoare. Apa

este deversată înapoi în lac sub forma unei cascade, dar cât mai departe de locul de

aspirație, pentru a preveni scurtcircuitarea apei abia pompate. Aerarea are loc atât

146

pe rampa care formează cascada, cât și în zona de plonjare a apei în momentul

lansării de pe rampă.

7.3. EFECTELE DESTRATIFICĂRII LACULUI

Oxigenul dizolvat. Cel mai evident rezultat al destratificării constă în

îmbunătățirea nivelului de oxigen dizolvat în apă, dar și în beneficiile oferite de

apa mai caldă de la suprafață asupra peștilor, precum și în asigurarea calității

rezervelor de apă.

Peștii. Destratificarea este considerată în general benefică pentru peștii de

apă caldă. Aceștia au nevoie de un nivel adecvat al oxigenului dizolvat și nu

pot supraviețuii într-un mediu hipolimnic cu condiții deficitare de oxigen. Peștii

de apă caldă (spre exemplu, bibanul) necesită o concentrație minimă de

oxigen dizolvat de 5 mg/l, iar peștii de apă rece (spre exemplu, păstrăvul) de

circa 6-7 mg/l. Destratificarea permite peștilor de apă caldă să populeze

întregul lac, îmbunătățind în același timp și condițiile de hrană ale acestora.

Totuși, datorită faptului că în procesul de destratificare se încălzesc și apele

adânci, unele specii de pești de apă rece pot fi eliminate sau împiedicate să

populeze lacul respectiv.

Calitatea apei de alimentare. Un rezultat comun al destratificării constă în

îmbunătățirea calității apei brute folosite ulterior în stațiile de tratare pentru

producerea apei potabile și industriale (de fapt, primul sistem de circulație

artificială a fost folosit în anul 1919 la un rezervor pentru alimentarea cu apă).

În condiții anoxice, sedimentele de pe fundul lacului eliberează metale (fier,

magneziu) și gaze (hidrogen sulfurat), care pot cauza probleme de gust și

miros ale apei potabile. Atunci când hipolimnionul anoxic este eliminat, aceste

probleme sunt reduse considerabil. De asemenea, se pot reduce și costurile

aferente tratării apei.

Fitoplanctonul. Efectele asupra fitoplanctonului sunt mai puțin previzibile.

Destratificarea poate reduce abundența algelor prin unul sau mai multe

procese: 1) - celulele algale vor fi amestecate în zonele mai adânci și

întunecate ale lacului, reducând astfel timpul petrecut în lumina solară,

încetinindu-se astfel dezvoltarea acestora; 2) - anumite specii de alge, care

tind să se scufunde rapid și au nevoie de curenți de amestec pentru a rămâne

suspendate în masa de apă (de exemplu, diatomeele), pot fi favorizate față de

alte specii plutitoare, precum cele nocive verzi-albastre; 3) - schimbările

chimiei apei lacului (pH-ul, dioxidul de carbon etc.) produse de nivelul ridicat al

oxigenului dizolvat pot conduce la transformări ale algelor verzi-albastre în

specii mai puțin nocive; 4) - amestecarea algelor cu zooplanctonul comestibil,

în ape mai adânci și întunecate, conduce la reducerea șanselor ca acestea să

fie consumate de pești, prin urmare, dacă există o rata mai mare de

supraviețuire a zooplanctonului, dispariția celulelor algale este accentuată.

În timp ce în unele lacuri dezvoltarea excesivă a alegelor a fost redusă prin

proiecte de destratificare/circulație, în alte lacuri populațiile de fitoplancton nu

s-au schimbat sau chiar au crescut. Pentru lacurile cu adâncime redusă este

147

puțin probabil ca circulația completă să ofere vreun rezultat benefic din cele

menționate anterior. Aceasta se datorează faptului că este puțin probabil ca

algele să nu poată beneficia de lumina solară în lacurile de mică adâncime

sau să existe schimbări importante ale chimiei apei.

Fosforul: Destratificarea are capacitatea de a reduce concentrația de fosfor

din unele lacuri. În timpul stratificării de vară, când hipolimnionul este sărac în

oxigen, fosforul devine mult mai solubil și este eliberat în hipolimnion de către

sedimentele depuse pe fundul lacului. Deoarece în lacurile stratificate poate

exista o circulație verticală care să producă amestec parțial, fosforul poate să

migreze în epilimnion în cantități semnificative. Un nivel ridicat de fosfor în

apele de suprafață stimulează „înflorirea” excesivă a alegelor. Din motive

similare, la începutul toamnei, se poate observa același fenomen. Întrucât

destratificarea crește concentrația de oxigen dizolvat din apele de adâncime,

rezultă că fosforul eliberat de sedimente ar trebui redus, fapt care ar conduce,

la rândul său, la scăderea abundenței algale. Însă lacurile cele mai potrivite

pentru reducerea fosforului sunt cele adânci, stratificate, în care majoritatea

fosforului provine de la sedimentele hipolimnice anoxice (surse interne). În

cazul lacurilor în care mare parte a fosforului provine din surse externe (cum

ar fi scurgerile de suprafață, atmosfera, păsările acvatice etc.), reducerea

fosforului eliberat din sedimente poate să nu fie suficientă pentru a se observa

o scădere a abundenței algale.

ACȚIUNILE PE TIMP DE IARNĂ

Sistemele de circulație artificială pot ajuta și la prevenirea mortalității peștilor pe timp

de iarnă, în cazul lacurilor acoperite de gheață. Nivelul scăzut de oxigen dizolvat în

timpul iernii se produce datorită faptului că lacul este acoperit cu un strat de gheață

care împiedică pătrunderea și difuzia oxigenului atmosferic în apă. Chiar dacă

fenomenul de fotosinteză, pentru anumite alge și plante acvatice cu rădăcini, poate

avea loc și sub stratul de gheață în lunile de iarnă, bacteriile de descompunere ale

materiei organice de pe fundul lacului pot consuma mai mult oxigen decât cel produs

prin fotosinteză. În cazul în care stratul de gheață este opac și acoperit de zăpadă,

razele soarelului nu vor pătrunde în apă, iar fenomenul de fotosinteză nu va avea loc.

Dacă nivelul oxigenului de sub stratul de gheață este prea scăzut, peștii vor muri.

Lacurile cu adâncimi reduse sunt cele mai susceptibile să rămână fără oxigen

dizolvat, întrucât au o cantitate mult mai mică de apă comparativ cu lacurile adânci.

Studiile efectuate în Wisconsin și Minnesota au dezvăluit că sistemele de difuzie ale

aerului sunt cele mai eficiente pentru pentru aerarea în timpul iernii. Pentru a reduce

costurile de energie, sistemul poate fi pornit doar în cazul în care este nevoie.

Monitorizarea atentă a nivelului de oxigen dizolvat în timpul iernii poate fi folosită

pentru determinarea necesității de aerare a lacului la momentul respectiv. Deseori,

nivelul periculos de redus al oxigenului nu apare decât spre sfârșitul iernii. În

majoritatea cazurilor, dacă nivelul mediu al oxigenului dizolvat din apă este de ordinul

4-5 mg/l, aerarea mecanică poate să înceapă. După familiarizarea cu situația

lacurilor, aerarea poate fi aplicată atunci când se consideră necesar.

148

Mișcarea puternic turbulentă datorată ascensiunii bulelor de aer și a apei mai calde

din stratul inferior determină spargerea gheții la doar câteva ore după pornirea

sistemului de aerare. Trebuie acordată o atenție deosebită atunci când la pornirea

sistemului, concentrațiile de oxigen sunt deja mult prea mici, întrucât amestecul cu

apă din stratul inferior anaerobic, cu concentrații foarte reduse de oxigen, imediat sub

stratul de gheață, poate crea condiții imposibile de supraviețuire a peștilor.

Unitățile de suprafață cu pulverizare, rotoarele de aspirație și sistemele tip „pompare și cascadă” pot fi, de asemenea, folosite pentru asigurarea unei suprafețe libere de gheață a lacului. Dintre cele trei sisteme, ultimul pare a fi cel mai bun pentru prevenirea morții peștilor.

Sistemele prezintă avantajul că pot fi mutate de pe un lac pe altul. Pe lacurile mici,

performanța acestor sisteme este mai favorabilă în raport cu sistemele de difuzie a

aerului.

Pentru lacul Snagov se recomandă difuzorul de aer de profunzime, care poate fi

alimentat cu o sursă de energie electrică alternativă, reprezentată de o turbină

eoliană sau de un panou fotovoltaic (fig. 7.5).

Figura 7.5. Surse de energie alternative pentru alimentarea sistemelor de aerare

8. CONCLUZII, CONTRIBUȚII ȘI PERSPECTIVE DE CERCETARE

8.1. CONCLUZII GENERALE

Obiectivul general al acestei teze de doctorat constă într-o abordare detaliată a

problematicii privind sursele și mecanismele de poluare ale apelor de suprafață, prin

intermediul analizei tuturor aspectelor implicate și prin evidențierea importanței

resurselor de apă, atât pentru factorul de mediu, cât și pentru cel uman.

În scopul înțelegerii importanței subiectului abordat, în cadrul Capitolului 1 au fost

descrise structura prezentei teze de doctorat și cadrul general al problematicii

impactului poluanților miscibili în medii acvatice, inclusiv problema reconstrucției

ecologice la nivel național și internațional.

149

Capitolul 2 a prezentat elementele teroretice esențiale, care stau la baza dezvoltării

tezei, privind transportul poluanților în apele de suprafață și în cele subterane,

precum: circuitul și bilanțul apei în natură, sursele de poluare ale apelor, principalele

categorii de poluanți, caracterizarea indicatorilor de calitate a apei, proprietățile

fluidelor, clasificarea apelor de suprafață, descrierea caracteristicilor mediului

subteran, legile de mișcare ale apei în medii permeabile și mecanismele de dispersie

a contaminanților în apele de suprafață și subterane.

Conceptul și principiile modelării matematice a transportului poluanților în medii

acvatice au fost prezentate tot în cadrul acestui capitol În această secțiune au fost

descrise elementele de bază privind modelarea matematică și metodele numerice,

oferind, în același timp, tehnici și soluții de rezolvare a problemelor abordate prin

intermediul programelor de modelare a transportului poluanților atât în medii

subterane cât și în ape de suprafață.

Capitolul 3 a descris impactul poluării cursurilor de apă, prezentând în prima parte,

legislația actuală în domeniul poluării cursurilor de apă, la nivel național și

internațional. Au fost prezentate principalele intervenții antropice cu impact negativ

asupra apelor de suprafață, dar și impactul poluării apelor de suprafață asupra

biotopului și biocenozei.

În cadrul capitolului 4 au fost prezentate principalele metode de reconstrucție

ecologică a mediilor acvatice și elementele fundamentale ale acestora: descrierea

elementelor de ecologie, nivelurile de reconstrucție ecologică a mediilor acvatice, dar

și tehnicile de remediere aplicabile în cazul poluării mediilor subterane.

În final, au fost propuse unele măsuri și recomandări privind reconstrucția ecologică

a mediilor acvatice.

În cadrul capitolului 5 a fost detaliată metodologia pusă la punct pentru realizarea

ecologizării unui corp de apă de suprafață. Astfel, a fost construită schema unui

potențial model conceptual al metodologiei de realizare a ecologizării unui corp de

apă de suprafață, a fost propus un plan de monitorizare și o soluție de aplicare a

acestuia și a fost determinată relația sursă – cale – receptor. În final, a fost explicată

modalitatea de întocmire a unui plan de management al corpului de apă de

suprafață.

Capitolul 6 conține studiul de caz al prezentei teze de doctorat, respectiv: „Surse de

poluare și protecția calității apei în Aria Naturală Protejată Lacul Snagov (ANPLS)”.

În cadrul acestui studiu au fost întreprinse următoarele activități:

identificarea potențialelor surse de poluare a apei Lacului Snagov;

prelevarea unor probe de apă pe diferite adâncimi și din diferite locuri, atât în

perioada de primăvară – vară, cât și în perioada toamnă - iarnă;

analizarea probelor de apă;

interpretarea buletinelor de analiză;

elaborarea de concluzii generale desprinse din evaluarea rezultatelor;

150

pe baza concluziilor au fost elaborate recomandări cu privire la măsurile

privind calitatea apei.

A fost detaliat, de asemenea, impactul poluării cursurilor de apă, atât din punctul de

vedere al morfogeologiei cursului respectiv, cât și al indicatorilor fizici, chimici și

biologici ai calității apei.

În urma analizării apei din Lacul Snagov s-a constat ca aceasta a suferit o modificare

a calității în ceea ce privește o bună parte din indicatorii analizați. Datorită relativei

eutrofizări, a concentrației ridicate de fenoli, azotați, azotiți și a încărcării organice

semnificative, sursa susceptibilă de poluare este considerată a fi reprezentată de

apele uzate insuficient epurate sau chiar neepurate, evacuate direct în Lacul Snagov.

În privința măsurilor și recomandărilor de reducere a poluării mediilor acvatice de

suprafață și subterane, acestea sunt în general limitate și specifice pentru fiecare caz

în parte. Astfel, a fost abordată problematica metodelor de reconstrucție ecologică a

mediilor acvatice, cu scopul evidențierii necesității de conservare, protejare și

reabilitare a corpurilor de apă subterană și de suprafață, prin aplicarea tehnicilor

inginerești de reconstrucție ecologică.

In cadrul capitolului 7 au fost analizate sistemele de aerare a apei, considerate

optime pentru controlul cantității de oxigen dizolvat, al consumului chimic de oxigen

și al consumului biochimic de oxigen și s-a stabilit o posibilă soluție de difuzor de

bule de adâncime.

8.2. CONTRIBUȚII PERSONALE

Principalele contribuții personale pentru prezenta teză de doctorat au constat în:

Studierea în profunzime a domeniului investigat, incluzând natura poluanților

și sursele de poluare, precum și efectele acestora asupra Lacului Snagov;

Identificarea biotopului și biocenozei Ariei Naturale Protejate Lacul Snagov

(ANPLS), folosind documentele elaborate în timp de numeroși cercetători;

Colectarea și interpretarea datelor istorice privind calitatea apei Lacului

Snagov;

Efectuarea a patru campanii de prelevare a probelor de apă din Lacul Snagov

din anumite profile și puncte considerate semnificative;

Sistematizarea tuturor informațiilor de care s-a dispus, în scopul extragerii

unor seturi de date corespunzătoare;

Stabilirea și parcurgerea tuturor etapelor necesare a fi parcurse în scopul

elaborării Planului de Management al ANPLS;

Elaborarea Planului de Management al Ariei Naturale Protejate Lacul Snagov,

pe baza informațiilor extrase din studii anterioare, dar mai ales a datelor

prelucrate în urma celor patru campanii de măsurători pe teren;

Propunerea unor măsuri care ar putea fi adoptate în vederea conservării

și/sau reabilitării ANPLS.

Întrucât problematica impactului poluanților miscibili în medii acvatice, dar și

reconstrucția ecologică, au o extindere amplă la nivel național și internațional, a fost

necesară aprofundarea acestui domeniu, în cadrul prezentei teze de doctorat.

151

În scopul elaborării Planului de Management al Ariei Naturale Protejate Lacul

Snagov, a fost necesar un aport masiv al contribuțiilor personale atât din punctul de

vedere al unei documentări ample cu privire la toate aspectele referitoare la această

arie protejată, cât și din punctul de vedere al activităților necesare a fi desfășurate

pentru determinarea stării actuale a lacului, în scopul stabilirii celor mai bune măsuri

de conservare sau reabilitare.

S-a considerat esențială documentarea, sintetizarea și prezentarea elementelor

teoretice privind transportul poluanților în medii acvatice, plecând de la circuitul și

bilanțul apei în natură, analiza detaliată a categoriilor de surse de poluare a apelor,

dar și a principalelor categorii de poluanți. În urma cunoașterii aspectelor menționate

anterior, a fost realizată o documentare asupra caracteristicilor specifice ale

indicatorilor de calitate a apei pentru a putea evidenția efectele poluanților asupra

parametrilor de calitate ai apei.

De asemenea, în cadrul studierii elementelor teoretice de bază, în teză s-au evaluat

și numeroși factori de influență, precum: proprietățile fluidelor, caracteristicile apelor

de suprafață, caracteristicile mediului subteran și mecanismele de poluare a apelor,

atât de suprafață cât și subterane.

Pentru aceste aspecte teoretice cercetate, a fost oferită în lucrare o modalitate de

simulare a transportului poluanților în mediile acvatice. Au fost stabilite și descrise

etapele de bază privind modelarea matematică și simularea numerică, pașii necesari

de a fi parcurși pentru realizarea unei modelări matematice, modalitatea de creare a

unui model conceptual, precum și programele software care pot fi folosite în scopul

simulării transportului de poluanți.

O contribuție esențială a prezentei teze de doctorat a constat în cercetarea

aspectelor referitoare la impactul poluării corpurilor de apă, pornind de la

sistematizarea legislației actuale în acest domeniu, atât la nivel internațional cât și

național. Au fost realizate documentări asupra intervențiilor antropice cu impact

negativ asupra apelor de suprafață, în special în ceea ce privește efectele acestora

asupra corpurilor de apă și asupra mediului fizic adiacent acestora, evidențiind relația

dintre tipul lucrării și mărimea impactului produs. De asemenea, a fost analizat și

impactul poluării apelor de suprafață, din punctul de vedere al influenței calității apei

asupra stării de sănătate a oamenilor și asupra biodiversității.

O altă contribuție notabilă a constat în documentarea aprofundată a metodelor de

reconstrucție ecologică a mediilor acvatice, realizând descrierea elementelor de

ecologie, a nivelurilor de reconstrucție ecologică a mediilor acvatice, accentul

punându-se pe analizarea metodelor de reconstrucție ecologică a apelor de

suprafață și pe tehnicile de remediere a apelor subterane.

Studiul de caz abordat este reprezentat de „Surse de poluare și protecția calității

apei în Aria Naturală Protejată Lacul Snagov”, în care contribuțiile proprii sunt

majoritare.

În acest sens, au fost consultate și analizate documentele elaborate în timp de către

specialiști în domeniu, în scopul descrierii ariei protejate, a mediului fizic și biotic al

Lacului Snagov. Identificarea biotopului și biocenozei aferente Ariei Naturale

Protejate Lacul Snagov a fost realizată în urma studierii a aproximativ 30 de

materiale bibliografice, care au fost ulterior corelate cu datele colectate din teren în

152

cadrul prezentului studiu de caz, pentru care menționăm cele mai importante

concluzii:

Fitoplanctonul din Lacul Snagov a fost foarte puțin studiat de-a lungul timpului,

iar în perioada 2011-2012 au fost identificate 121 specii de taxoni algali și

bacterieni, dintre care 12 sunt specii de microalge;

Algoflora a fost studiată în special pentru grupele de alge Chlorophyceae şi

Desmidiaceae, algele verzi – albastre;

Au fost identificate în literatura de specialitate pentru Lacul Snagov 115 specii

acvatice și palustre, însă în perioada 2011 – 2012 au fost găsite doar 28 de

specii;

Flora vasculară din ANPLS și din împrejurimi, pe baza datelor din literatura de

specialitate și a celor din teren, cuprinde 460 de specii;

În zona Snagov sunt prezente 27 de specii importante de flora și 15 specii

menționate în Lista Roșie națională;

Cercetările efectuate în zonă pe parcursul anului 2011 au dus la identificarea

unui număr de 8 fitocenoze;

În zona Snagov au fost identificate două tipuri de habitate Natura 2000:

Habitatul 3150 - Lacuri eutrofe naturale cu vegetaţie de Magnopotamion sau

Hydrocharition și Habitatul 3160 - Lacuri şi iazuri distrofice naturale;

Zooplanctonul a însumat 105 specii integrate în 6 grupe sistematice etc.

Cercetarea aspectelor referitoare la calitatea apei din Lacul Snagov a pornit de la

analizarea datelor istorice privind calitatea apei, pe baza Rapoartelor anuale privind

starea mediului, elaborate de Agențiile pentru Protecția Mediului.

În scopul determinării calității apei Lacului Snagov, au fost parcurse trei etape

principale: (1) - stabilirea punctelor de prelevare, (2) - recoltarea probelor de apă și

(3) - prelucrarea, analizarea și interpretarea datelor.

Pe baza informațiilor culese, s-au stabilit punctele de prelevare a probelor de apă,

numărul de probe, repartizarea pe verticală și orizontală a acestor puncte, frecvența

și ritmul prelevării, precum și metodele de prelevare.

Punctele de prelevare au fost împărțite în patru zone:

zonele din amonte și aval de ANPLS;

zona ANPLS – prelevarea de probe pe trei adâncimi;

sursele de evacuare a apelor uzate în zona ANPLS – probe momentane

prelevate în toate campaniile de măsurători;

sursele de evacuare a apelor uzate din zona amonte ANPLS – probe

momentane prelevate în toate campaniile de măsurători.

Unele determinări s-au efectuat direct in situ (transparența și temperatura), altele

fiind efectuate ulterior, în laboratorul specializat.

Recoltarea probelor de apă este o etapă deosebit de importantă în desfășurarea

procesului de analiză fizico-chimică a apei, deoarece probele recoltate trebuie să fie

153

reprezentative și, totodată, trebuie să nu introducă modificări în compoziția și

calitățile apei prin tehnici defectuoase sau din cauza unor condiții improprii de

pregătire a materialului.

În cadrul etapei de prelucrare, analizare și interpretare a datelor, toate probele de

apă au fost analizate în cadrul unui laborator specializat în care s-au întocmit

buletinele de analiză.

Buletinele de analiză conțin: datele de identificare a probelor (loc de prelevare, dată

de prelevare, ora prelevării etc.), denumirea indicatorilor de calitate analizați, valorile

acestor indicatori, valorile maxime admisibile conform legislației în vigoare, metodele

de determinare utilizate.

Concluziile aferente celor patru campanii de prelevare a probelor de apă au fost

detaliate în cadrul subcapitolului 6.4.2.

Lacul Snagov se află în prezent într-o stare bună, singurii indicatori de calitate ai apei

afectați fiind CBO5, CCO-Cr, azotiții și Oxigenul Dizolvat. Comparativ cu datele

istorice avute la dispoziție, în urmă cărora a rezultat o calitate relativ slabă a lacului,

încadrându-se în categoria de lac eutrof, se poate observa o evoluție pozitivă a

calității apei acestuia.

Utilizând totalitatea datelor mentionate anterior, s-a trecut la realizarea Planului de

Management al Ariei Naturale Protejate Lacul Snagov.

Planul de management este un document care exprimă scopul și obiectivele

administrării ariei protejate, fiind documentul oficial al unui proces continuu, care în

timp face posibilă realizarea unui management ecosistemic și adaptativ al ariei

protejate.

Responsabilitatea implementării Planului de Management revine Custodelui ariei

protejate și se realizează prin acțiuni planificate în baza planurilor anuale de lucru.

Activităţile din planul de lucru anual se implementează/ organizează astfel:

în mod direct de către Custode (prin responsabilii de activitate din cadrul

personalului angajat);

prin implicarea unor parteneri pe bază de contracte de colaborare, de

voluntariat sau pe bază de protocoale (organizaţii neguvernamentale, servicii

publice sau voluntari);

pe bază de contracte, protocoale sau voluntariat cu persoane fizice sau

juridice specializate, organizaţii neguvernamentale, etc.

Activităţile care intră în responsabilitatea altor instituţii/organizaţii vor fi

supravegheate, îndrumate, coordonate, verificate, după caz, de către Custodele ariei

protejate pentru a se asigura că acestea se încadrează în prevederile Planului de

Management şi nu contravin obiectivelor ariei protejate. În aceste cazuri, Custodele

ariei protejate are rol important în stabilirea unor relaţii de colaborare cu instituţiile/

organizaţiile respective şi definirea modului în care acestea îşi organizează

activităţile care au impact direct sau indirect asupra ariei protejate.

În procesul de elaborare a Planului de Management al Ariei Naturale Protejate Lacul

Snagov, au fost respectate cerințele Ghidului Appleton Fauna & Floră Internațională

[150], precum și legislația de mediu în vigoare, prezentată în subcapitolul 4.1.

154

În acest sens, s-au parcurs următoarele etape, în vederea elaborării Planului de

Management:

Pregătirea Procesului de Planificare;

Stabilirea cadrului legal și administrativ pentru Planul de Management;

Elaborarea unui plan de analiză și participare pentru factorii interesați;

Informarea factorilor de interes asupra procesului de elaborare a Planului de

Management și strângerea de idei și opinii în cadrul unor prezentări publice;

Elaborarea Secțiunii Introductive și a Contextului Planului de Management;

Stabilirea cuprinsului secțiunii introductive și a contextului;

Realizarea descrierii ariei naturale protejate;

Stabilirea secțiunii de descriere a ariei naturale protejate;

Definirea scopului Planului de Management;

Definirea Temelor principale pentru Planul de Management: Managementul

biodiversității, Educație, Conștientizare și Comunicare, Managementul

ecoturismului și a activităților de recreere, Administrarea și Managementul

efectiv al ariei protejate, Susținerea patrimoniului cultural local și a

comunităților umane din jurul ariei protejate;

Evaluarea informației pentru fiecare Temă;

Scrierea Obiectivelor fiecărei Teme și Identificarea Indicatorilor;

Identificarea de Sub – teme pentru fiecare Obiectiv;

Identificarea celor mai bune opțiuni de management pentru fiecare sub –

tema;

Identificarea și planificarea acțiunilor de monitorizare;

Desemnarea priorităților, planificarea în timp și identificarea colaboratorilor

cheie;

Planificarea Resurselor și Bugetelor;

Elaborarea Regulamentului ariei naturale protejate.

În cadrul Planului de Management al Ariei Naturale Protejate Lacul Snagov, o altă

contribuție personală a fost reprezentată de propunerea de măsuri care s-ar putea

impune în vederea reabilitării/conservării, după caz a ANPLS. Acestea au fost

prezentate pe parcursul capitolului 6.

O contribuție originală a prezentei teze, constă în propunerea unor soluții de

remediere a calității Lacului Snagov, prin aplicarea unor sisteme mecanice de aerare

a apelor („măsuri interne”). În acest scop a fost realizată o documentare din literatura

de specialitate asupra acestor tehnici de îmbunătățire a calității apei, realizându-se

descrierea unor sisteme de circulație artificială a apei, precum: sistemul de injecție a

aerului (difuzor), pompare axială, sisteme de suprafață cu pulverizare, sisteme cu

rotoare, sisteme de tip „pompare și cascadă”. Totodată, au fost prezentate și efectele

destratificării asupra indicatorilor de calitate ai apei.

155

8.3. DIRECȚII DE CERCETARE VIITOARE

Cele mai importante direcții de cercetare sunt reprezentate de: (1) - ecologizarea

Lacului Snagov și (2) - extinderea Ariei Naturale Protejate Lacul Snagov. Se

consideră că aceste direcții de cercetare trebuie să se bazeze pe:

determinarea batimetriei Lacului Snagov și elaborarea modelului digital al

terenului (fundul lacului);

realizarea bilanțului de debite în lac;

îndesirea numărului de profile de investigare, pe baza modelului digital al

terenului și monitorizarea calității apei în campanii trimestriale de prelevări.

Acest lucru va permite și evaluarea eficienței tipului de sistem de aerare

propus, adâncimile optime la care acest sistem va trebui amplasat, numărul de

sisteme, precum și traseele pe care potențialele unități mobile ar trebui să le

parcurgă;

identificarea cu precizie, prin investigații de teren, împreună cu APM Ilfov și

Garda de Mediu, a deversărilor ilegale punctuale de ape uzate;

elaborarea unui Plan de ecologizare a ariei Lacului Snagov pe baza

determinărilor realizate.

Necesitatea extinderii ANPLS este dictată de faptul că lacul propriu-zis și pădurile

riverane reprezintă una dintre cele mai importante zone naturale din județul Ilfov și cu

siguranță cea mai importantă din vecinătatea Municipiului București.

Acestea cuprind luciul de apă, pădurile de foioase și mlaștinile continentale din

categoria habitatelor naturale, precum și terenurile agricole din categoria habitatelor

semi-naturale. La acest nivel, zonele complet antropizate acoperă suprafețe mici,

nesemnificative.

Mai mult, acest complex de habitate naturale este esențial pentru menținerea unei

conectivități a zonelor sălbatice din nordul județului Ilfov. După cum se observă și pe

harta utilizării terenurilor (Anexa nr. 3), singurele căi de dispersie pentru fauna

terestră sunt reprezentate de habitatele semi-naturale, adică terenurile agricole. În

timp ce păsările și insectele au un grad de dispersie și o mobilitate ridicată, având

posibilitatea să se deplaseze către alte habitate dacă cele frecventate nu mai

corespund cerințelor, fauna acvatică și terestră este limitată în modul de colonizare a

unor noi zone.

Fauna acvatică este cel mai puternic afectată de întreruperea conectivității

habitatelor, deoarece un blocaj al habitatelor acvatice nu oferă alternative pentru

aceste animale. În nordul județului Ilfov, Lacul Snagov este esențial pentru

menținerea conectivității habitatelor acvatice, asigurând tranzitul faunei.

Așa cum a fost argumentat în subcapitolul 6.2 - Mediul biotic al Lacului Snagov,

habitatele forestiere și habitatele acvatice nu sunt sisteme izolate, fără mijloc de

comunicare între ele, ci, împreună cu habitatele ripariene (de ecoton), formează un

complex cu numeroase interrelații și procese care se influențează reciproc (migrație,

reproducere, circulația nutrienților, conectivitatea habitatelor, complexitate structurală

etc.).

156

Inventarierile efectuate în teren indică existența unui număr mare de habitate și

specii de floră și faună de importanță comunitară în zona Snagov, dar care nu sunt

incluse nici în Rezervația Naturală Lacul Snagov (RNLS), nici în Rezervația Naturală

Pădurea Snagov (RNPS).

Habitatele de importanță comunitară (7210, 3150, 3160 și 91M0) sunt prezente atât

în perimetrul RNLS, cât și în afara acesteia. Cele mai multe suprafețe din habitatul

3160 – Lacuri și iazuri distrofice naturale sunt prezente în afara limitei RNLS. La fel și

habitatul 91M0 – Păduri balcano-pontice de cer și gorun este mai bine reprezentat în

afara RNLS sau RNPS, în timp ce habitatul 7210 – Mlaștini calcaroase este prezent

exclusiv în afara celor două rezervații naturale.

Atât în literatura de specialitate, cât și în urma campaniilor de teren, în vecinătatea

Lacului Snagov a fost observată o mare varietate de specii de faună, respectiv de 52

de specii de nevertebrate, 19 specii de pești, 17 specii de amfibieni și reptile, 106

specii de păsări și 32 de specii de mamifere, care necesită asigurarea unei arii de

protecție corespunzătoare.

Având în vedere motivele menționate mai sus, este necesară unirea celor două

rezervații existente în zonă – Rezervația Naturală Lacul Snagov (RNLS) și

Rezervația Naturală Pădurea Snagov (RNPS), precum și extinderea zonei de

conservare, prin proiecte viitoare, după cum urmează:

Malul stâng: includerea în zona de protecție a întregului corp de pădure de

aici, ca urmare a existenței unor habitate și specii de interes comunitar și

național (habitatul 91M0). De asemenea, malul stâng prezintă cele mai multe

brațe laterale cu vegetație naturală, iar impactul antropic este mai scăzut față

de malul drept.

Malul drept: corpul de pădure din nordul-vestul localității Snagov, care

adăpostește habitatul 91M0, dar și Pădurea Snagov în totalitate, cu habitate

forestiere care alternează cu luminișuri și poieni în care se găsesc bălți

temporare sau permanente, habitate necesare pentru conservarea speciilor

de amfibieni. Aceste habitate forestiere sunt zone de cuibărit pentru speciile

de păsări răpitoare și zona cea mai bogată în mamifere de interes economic.

De asemenea, lizierele de pădure și luminișurile adăpostesc populații

importante de reptile. Tot în aceste păduri au fost identificate 6 specii de

orhidee.

Lacul Snagov: includerea în totalitate în zona de protecție a habitatelor de

importanță comunitară (3150, 3160, 7210).

Extinderea zonei de conservare va contribui astfel la protejarea biodiversității atât în

Rezervația Naturală Lacul Snagov (RNLS), cât și în Rezervația Naturală Pădurea

Snagov (RNPS).

157

BIBLIOGRAFIE

[1] Abdulamit, A – Amenajări și Construcții Hidrotehnice, suport de curs, Universitatea Tehnică de Construcții București, Facultatea de Hidrotehnică, București, 2010

[2] Adam, M. – Gestionarea digurilor de protecție împotriva inundațiilor în Republica Moldova, starea lor actuală, probleme și soluții, Conferința Științifică Internațională a INHGA „Hazarduri hidrologice și managementul riscurilor asociate”, București, 2012

[3] Adorjani, A.I. – Studiu de caz privind poluarea sistemelor fluide cu suprafață liberă, rezumat teză doctorat, Universitatea Tehnică de Construcții București, Facultatea de Hidrotehnică, București, 2011

[4] Alboiu, N. – Stadiul actual al tehnologiilor de remediere a acviferelor, Seminar ERPISA, 2005

[5] Andreica, C.F – Riscul poluării sistemului de distribuție al apei potabile. Determinarea zonei de injecție a poluantului, Universitatea Tehnică de Construcții București, Facultatea de Hidrotehnică, București, 2011

[6] Antoniu, R., Mihail, M., Mălăcea, I., Buşniţă, M. - Cercetări privind posibilităţile de îmbunătătire a stării de salubritate a lacurilor din jurul Capitalei, nota II (ISCH), 1965

[7] Ardelean, F., Iordache, V. - Ecologie și protecția mediului, Editura Matrix Rom, București, 2007

[8] Bartha, I., ş.a. – Hidraulica, Vol. 1, Editura Tehnică, Chişinău, 1998

[9] Bartha, I., ş.a. – Hidraulica, Vol. 2, Editura PERFORMANTICA, Iaşi, 2005

[10] Băceanu, I. – Gestionarea siturilor contaminate în România, Seminar ERPISA, 2005

[11] Bădescu, B. – Protecția Mediului, curs pentru voluntarii din ONG-urile de mediu, Asociația Speologică Exploratorii Reșița, Reșița, 1999

[12] Balaban, A. – Studii fizico-chimice și biologice referitoare la poluarea apelor Dunării, rezumat teză doctorat, Universitatea din București, Facultatea de Chimie, București, 2008

[13] Bălțatu, R., Drăgan, M. – Poluarea râului Argeș, Grup Școlar Agricol, Urziceni

[14] Bica, I – Poluarea acviferelor. Tehnici de remediere, Editura *H*G*A*, București, 1998

[15] Bica, I. – Protecţia mediului. Politici şi instrumente, Editura H*G*A*,

158

Bucureşti, 2002

[16] Bica, I. – Managementul durabil al resurselor naturale, suport de curs, Universitatea Tehnică de Construcții București, Facultatea de Hidrotehnică, 2012

[17] Bica, I. – Elemente de impact asupra mediului, Editura Matrix Rom, București, 2000

[18] Bica, I. – Evaluarea și remedierea poluării istorice a stratelor acvifere prin tehnologii neconventionale, Seminar ERPISA, 2005

[19] Bogdan, S. – Echipamente și soluții pentru măsurarea și monitorizarea parametrilor calității apei, măsurarea nivelului, vitezelor, calculul debitelor, determinarea claselor de alge, Conferința Științifică Internațională a INHGA „Hazarduri hidrologice și managementul riscurilor asociate”, București, 2012

[20] Brebeanu, G. – Baza de date privind parametrii reprezentativi și caracteristicile fizico-chimice ale poluanților petrolieri lichizi, Seminar ERPISA, 2005

[21] Brezeanu, Gh., Roman, N., Ionică, D., Nicolescu, N., Teodorescu, L., Simon-Gruiţă, A. - Influenţa construcţiei barajelor şi lacurilor de acumulare asupra structurilor ecosistemice din bazinul hidrografic Ialomiţa, Revista Hidrotehnica, București, 1997

[22] Bucur, M., Tofan, L. – Analiza conținutului de metale grele din apele și sedimentele Lacului Siutghiol, Conferința Științifică Internațională a INHGA „Hazarduri hidrologice și managementul riscurilor asociate”, București, 2012

[23] Buşniţă, Th., Prunescu-Arion, E., Brezeanu, G., Zamfir, V., Baltac, M., Ilie, M. - Studiul hidrobiologic şi piscicol al eleşteelor cu apă pompată din râu, Studii și Cercetări Biologice, Biol.Anim., 1963

[24] Călin, C.A. – Procese și tehnologii pentru controlul conținutului de azot din apă, rezumat teză de doctorat, Universitatea Tehnică de Construcții București, Facultatea de Hidrotehnică, București, 2011

[25] Cărăuș, I. - The algae of Romania. Studii și Cercetări, Universitatea Bacău, Biologie, 2002

[26] Chiriac, D., Huma, C., Tudor C. – Impactul socioeconomic al apei asupra calității vieții populației din România, Calitatea Vieții, Vol. XII, nr. 1-4, 2001

[27] Chițurlea, I. – Aspecte calitative ale apei subterane în Municipiul București, proiect licență, Universitatea Tehnică de Construcții București, Facultatea de Hidrotehnică, București, 2011

[28] Ciolac, A. – Elemente de ecologie, curs universitar, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați

159

[29] Ciorutza, B., Coman, M. – Evoluția, definirea și rolul Sistemelor Informatice de Mediu în dezvoltarea strategiilor pentru protecția mediului, Editura Bioflux, Cluj-Napoca, 2011

[30] Ciugulea, I. - Some considerations on phytoplankton dynamics in Căldăruşani Lake, Acta Botan. Horti București, 1998

[31] Ciugulea, I. - Contributions to the knowledge of phytoplankton in Lake Căldăruşani. Acta Botan. Horti București, 1996

[32] Ciutac, I., C. - Aspecte ale migrației poluanților în rețele de canalizare. Identificarea sursei poluării, rezumat teză de doctorat, Universitatea Tehnică de Construcții București, Facultatea de Hidrotehnică, București, 2011

[33] Constantinoiu, C. – Analiza evoluției spațiale și temporale a calității apelor subterane, Seminar ERPISA, 2005

[34] Diaconu, D.E. – Studiul fizico-chimic al unor surse de apă potabilă din Moldova cu implicații sanitare și farmaceutice, rezumat teză de doctorat, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, Facultatea de Farmacie, Iași, 2009

[35] Diaconu, S. – Cursuri de apă – Amenajare, Impact, Reabilitare, Editura *H*G*A*, București, 1999

[36] Dihoru, G., Negrean, G - Cartea roşie a plantelor vasculare din România, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2009

[37] Dimache, Al. – Contribuții la mișcarea fluidelor eterogene prin mediile permeabile, teză de doctorat, Universitatea Tehnică de Construcții București, Facultatea de Hidrotehnică, București, 2003

[38] Dimache, Al. – Metode și modele pentru evaluarea migrației poluanților în subteran. Studii de caz, Seminar ERPISA, 2005

[39] Dimache, Al. – Transportul poluanților, suport de curs, Universitatea Tehnică de Construcții, Facultatea de Hidrotehnică, București, 2009

[40] Dimache, T. - Surse și mecanisme de poluare ale apelor de suprafață, Referat de doctorat, Universitatea Tehnică de Construcții, Facultatea de Hidrotehnică, București, 2013

[41] Dimache, T. - Impactul poluării cursurilor de apă, Referat de doctorat, Universitatea Tehnică de Construcții, Facultatea de Hidrotehnică, București, 2013

[42] Dimache, T. - Metode de reconstrucție ecologică a mediilor acvatice, Referat de doctorat, Universitatea Tehnică de Construcții, Facultatea de Hidrotehnică, București, 2013

[43] Dimache, T – Principalele surse de poluare ale Lacului Snagov, Buletinul Științific al Universității Tehnice de Construcții București (transmis

160

spre tipărire), București, 2013

[44] Dobre, C. – Optimizarea caracterizării siturilor contaminate în vederea remedierii acestora, teză de doctorat, Universitatea Tehnică de Construcții București, Facultatea de Hidrotehnică, București, 2012

[45] Drăghici, A.N. – Poluarea din Valea Jiului și efectele acesteia, Buletinul AGIR, nr. 3, București, 2006

[46] Dumitran, C., Onuți, I. – Environmental risk analysis for crude oil soil pollution, Editura Carpathian Journal of Earth and Environmental Sciences, Universitatea de Nord, Vol. 5, Nr. 1, Baia-Mare, 2010

[47] Dumitran, G. – Eutrofizarea mediilor acvatice, note de curs, Universitatea „Politehnica” din București, Facultatea de Energetică, București, 2013

[48] Dumitrescu, C. – Metode standardizate în România privind prelevarea, conservarea și analiza probelor de ape subterane impurificate cu produse petroliere, Seminar ERPISA, 2005

[49] Dumitran, C. – Măsuri de stopare a propagării poluanților și elaborarea unor soluții de remediere, poluanți în stare dizolvată, CEEX, etapa 3 (2006), Mediu – Energie – Resurse, UPG Ploiești, 2008

[50] Dumitran, G., Poluarea apelor de suprafața, note de curs, Universitatea „Politehnica” din București, Facultatea de Energetică, București, 2013

[51] Enăceanu, V. - Cercetări hidrobiologice şi piscicole la iazul Moara Domnească, Buletinul Institutului de Cercetări Piscicole, IX, 1:69-100p, 1950

[52] Florea-Gabrian, C., Florea-Gabrian, V. – Managementul reabilitării amplasamentelor contaminante, Editura A.G.I.R., București

[53] Galie, A.C., Rădulescu, D., Tănase, I. – Analiza comparativă a debitelor de protecție a ecosistemelor acvatice obținute prin aplicarea unor metode românești și Internaționale, Conferința Științifică Internațională a INHGA „Hazarduri hidrologice și managementul riscurilor asociate”, București, 2012

[54] Gavrilă, L - Depoluarea efluenților din industria alimentară și biotehnologii, note de curs, Universitatea din Bacău, Facultatea de Inginerie, Bacău, 2011

[55] Gavrilă, L. – Biotehnologii de depoluare și remediere a solului, note de curs, Universitatea din Bacău, Facultatea de Inginerie, Bacău, 2011

[56] Gavrilescu, E. - Evaluarea ecosistemelor acvatice, Editura SITECH Craiova

[57] Georgescu, L.P. – Soil Contamination & Remediation Technologies Handbook, Editura Pixell, France, 2006

161

[58] Georgescu, M. – Contribuții la studiul poluării mediilor acvatice la contactul apelor de suprafață cu apele subterane, rezumat teză de doctorat, Universitatea Tehnică de Construcții București, Facultatea de Hidrotehnică, 2010

[59] Georgescu M., Petrescu V. , Dimache Al., Iancu I., Dimache T. - Impactul fermei agrozootehnice a S.C. T.R.M. TNUVA MILK S.R.L. asupra calității apei subterane, Buletinul Științific al Universității Tehniceă de Construcții București, Nr. 3, pag. 43-50, București, 2010

[60] Hudson, H., Kirschner, B. – Lake Aeration and Circulation, Lake Notes, Illinois Environmental Protection Agency, 2009

[61] Iancu, I. – Impactul poluanților fluizi asupra mediilor permeabile și măsuri de reconstrucție ecologică, teză de doctorat, Universitatea Tehnică de Construcții București, Facultatea de Hidrotehnică, București, 2008

[62] Iancu, I., Constantinoiu, C. – Metode de caracterizare a acviferelor poluate, Seminar ERPISA, 2005

[63] Ionescu, Al., Oroveanu, M. - Observaţii asupra unor alge din lacul Pustnicu, Acta Botan. Horti București, 1972

[64] Ionescu, V., Chirilă, C. -. Contributions to the knowledge of the algae from the rice grounds of Chirnogi (Ilfov), Băneasa – Bucharest and Stăncuţa-Berteşti (Brăila), Acta Botan. Horti București, pp. 177-182, 1976

[65] Ionescu, V., Chirilă, C.- Contributions à la connaissance des algues des rizières de Roumanie, III An. Univ. Buc., Biol., Vol. XXVI, pp. 41-44, 1977

[66] Ionescu-Ţeculescu, V., Ştefureac, T. - Contributions à la connaissance des characées de Roumanie. IV, Rev.Roum.Biol., Ser. Botan., 14, 6, pp. 357-362, 1969

[67] Ionescu-Ţeculescu, V., Chirilă, C. - Contribuţii la cunoaşterea algelor din orezăriile de la Chirnogi (Ilfov), An. Univ. Buc., Biol. Veget., XX, pp. 123-130, 1971

[68] Ionescu, S. – Impactul amenajărilor hidrotehnice asupra mediului, Editura *H*G*A*, București, 2001

[69] Ionescu-Ţeculescu, V. - Date asupra răspândirii Characeelor în România (I), Comunicări de Hidrobiologie (SSB), pp. 19-25, 1970

[70] Lăcătușu, R., Lăcătușu, A.R. - Heavy metals soil pollution in some urban location from Romania, Editura 9-th Highway and Urban Environment Symp, Madrid, 2008

[71] Lăzăroiu, G. – Dispersia particulelor poluante, Editura AGIR, București, 2006

162

[72] Lungu, A. & al. - Intervenţia antropică - factor perturbator al echilibrului ecologic din acumularea Goleşti, Hidrotehnica, 45, 11-12, pp. 344-349, București, 2000

[73] Macarescu, B. – Ingineria și protecția mediului în industrie, Editura Tehnică-Info, Chișinău, 2003

[74] Mălăcea, I.- Cercetări asupra influenţei scurgerilor reziduale de la fabrica de zahăr Chitila asupra planctonului din râul Colentina şi lacul Băneasa, Bul. Sect. Piscic., XI, 2, pp. 41-56, București, 1952

[75] Mănescu, Al., Sandu, M., Dobre, A. – Ingineria mediului, Editura Matrix, București, 2007

[76] Mănescu, Al. – Riscuri asupra sănătății umane, suport de curs, Universitatea Tehnică de Construcții București, Facultatea de Hidrotehnică, București, 2012

[77] Mănescu, B. – Managementul calității apei în rețelele de distribuție, teză de doctorat, Universitatea Tehnică de Construcții București, Facultatea de Hidrotehnică, București, 2008

[78] Mănescu, S., Cucu, M., Diaconescu, M.L. – Chimia sanitară a mediului. Apa și Aerul, Editura Medicală, București, 1978

[79] Mărăcineanu, G., Basceanu, C. – Impactul poluării istorice din șantierele de petrol din România, în realitate și perspectiva, Editura Universității de Nord, Baia Mare, 2008

[80] Miță, P., Mătreață, S. – Un mod de determinare a unor valori extreme ale debitelor maxime în bazine mici, Conferință Științifică Internațională a INHGA „Hazarduri hidrologice și managementul riscurilor asociate”, București, 2012

[81] Mlak, E. -. Indicatori ai producției primare în apa lacului Snagov. Producţia şi productivitatea ecosistemelor acvatice, Editura .Academiei, pp. 64-72, București, 1981

[82] Moțoc, I. – Modelarea transportului de poluanți în râuri, teză de doctorat, Universitatea Tehnică de Construcții București, Facultatea de Hidrotehnică, București, 2008

[83] Muntean, O.L. – Evaluarea impactului antropic asupra mediului, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2005

[84] Muntean, O.L., Baciu, N. – Strategii de dezvoltare durabilă pentru mediul urban, Environment & Progress, Vol. 4, 2005

[85] Munteanu, C., Dumitrașcu, M., Iliuță, A. – Ecologie și protecția calității mediului, Editura Balneară, București, 2011

[86] Negulescu, M., Vaicum, L - Protecția mediului înconjurător, Editura

163

Tehnică, București, 1995

[87] Nicoară, M., Ureche, D. – Ecologie acvatică, Editura PIM, Iași, 2008

[88] Nicolau, A. - Cercetări asupra variației planctonului în iazurile Brăneşti Nr. 1 și Nr. 2, Bul. Inst. Cerc. Proiect. Piscic., Vol. X, 1, pp. 81-104, 1951

[89] Onciu, L., Ilea, P. – Electrochimie tehnologică, Editura Cărții de Știință, 1995

[90] Onuțu, I. – Poluarea solului, subsolului și acviferului datorită extracției și transportului țițeiului și produselor petroliere, Seminar ERPISA, 2005

[91] Orbeci, C., Turtoi, D. – Chimia mediului, Editura A.G.I.R., 2006

[92] Oros, V., Tandea, R. – Research of phytoremediation on Bozanta tailing pond, Editura Universității de Nord, Baia Mare, 2009

[93] Păduraru, C., Cismaru, C. – Studiul fenomenelor de difuziune și dispersie a indicatorilor regimului de oxigen și nutrienți de azot din efluentul Stației de epurare a apelor uzate – oraș Târgu Frumos în cursul de apă Bahluieț, Conferința Științifică Internațională a INHGA „Hazarduri hidrologice și managementul riscurilor asociate”, București, 2012

[94] Petrescu, V., Dimache, Al., Boeru, Gh., Dimache T. – Reabilitarea ecologică a salbei de lacuri de pe râul Colentina, Conferința Internațională Energie-Mediu (CIEM), București, 2005

[95] Petrescu, V., Darvas, A. - Aspecte privind managementul riscului în alimentarea cu apă potabilă din punctul de vedere al calităţii apei (bazinul hidrografic Olt - judeţul Harghita), ARA – 2006, Conferinţa tehnico-ştiinţifică „Siguranţa sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare”, Bucureşti, 2006

[96] Petrescu, V., Sumbasacu, O. - Comparison between numerical simulation and measurements of the pollutant dispersion in a river. Case study, în: Lucrările celei de a șasea Conferințe a Hidroenergeticienilor din România „Dorin Pavel”, Universitatea „Politehnica” din București, București, 2010

[97] Petrescu, V., Sumbasacu, O., Sîrbu, N. - Monitoring and mathematical modeling – important tools for environmental problems, Environmental Engineering and Management Journal, Vol. 10, No. 11, „Gheorghe Asachi” Technical University of Iasi, 2011

[98] Pișota, I., Zaharia L., Diaconu, D. – Hidrologie, Editura Universitară, București, 2005

[99] Pojoga, I., Costea, E. - Cercetări privind acţiunea îngrăşămintelor organice asupra producţiei piscicole la iazurile de la „Ferma Roşie” – Pipera, Bul. Sector. Piscicol, XX, 1, pp. 33-42, 1952

164

[100] Pojoga, I., Costea, E - Observaţiuni asupra fenomenului de înflorire a apei în iazuri şi eleştee, Bul. Inst. Cerc. Piscic., XII, 1, pp. 23-30, 1954

[101] Posea, G., Bogdan, O., Zăvoianu, I., Buza, M., Bălteanu, D., Niculescu, G. - Geografia României - Câmpia Română, Dunărea, Podișul Dobrogei, Litoralul Românesc al Mării Negre și Platforma Continentală, Editura Academiei Române, București, 2005

[102] Pop, A. – Surse de poluare a apelor și modul de dispersie a poluanților, Bistrița-Năsăud, 2010

[103] Povara, I. – Poluarea și protecția mediului, note de curs, Geografia Mediului, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie, București, 2006

[104] Purcelean, S. -. Rezervaţia Naturală Snagov. Ocrotirea Naturii, București, 1955

[105] Pușcă, L.V. – Probleme și soluții de protecție a mediului la amenajările de alimentări cu apă și canalizări în bazinul hidrografic Argeș, Universitatea Tehnică de Construcții București, București, 2011

[106] Răuță, C., Cârstea, S. – Poluarea și protecția mediului înconjurător, Editura Științifică și enciclopedică, București, 1979

[107] Robescu, L.D., Lanyi, S., Verestoy, A., Robescu, D.N. – Modelarea și simularea proceselor de epurare, Editura Tehnică, București, 2004

[108] Rojanschi, V., Bran, F., Diaconu, G. – Protecția și ingineria mediului, Editura Economică, 1997

[109] Sanda, V., Ollerer, K., Burescu ,P. - Fitocenozele din România. Sintaxonomie, structură, dinamică şi evoluţie, Bucureşti, Editura Ars Docendi, 2008

[110] Sanislai, D., Mareș, O. – Bilanțul hidric din Câmpia Someșului, Conferința Aerul și Apa, Cluj-Napoca, 2011

[111] Șerban, S.A. – Calitatea apelor de suprafață în bazinul hidrografic inferior al râului Jiu, rezumat teză de doctorat, Universitatea din București, Facultatea de Geografie

[112] Șerban, E.M. – Contribuții la studiul efectelor poluării accidentale în rețelele urbane de canalizare, rezumat teză de doctorat, Universitatea Tehnică de Construcții București, Facultatea de Hidrotehnică, București, 2012

[113] Șerban, S.A. - Calitatea apelor de suprafață în bazinul hidrografic inferior al râului Jiu, teză de doctorat, Universitatea din București, Facultatea de Geografie

165

[114] Şerbănescu, M. - Contribuţii la flora algelor din R.P.R. (III). Chlorophyceae şi Desmidiaceae din complexul lacustru Snagov, Stud. Cerc. Biol., Biol. Veget., XII, 1, pp. 53-72, 1960

[115] Şerbănescu, M. - Sur quelques aspects du cycle de développement de l’algue bleue Gloeotrichia natans (Hedw.) Rab. Revue Algologique, N.S., VIII, 3, pp. 189-195, 1966

[116] Şerbănescu, M., Şerbănescu, I. - Contribuţii la cunoaşterea algelor din R.P.R., Studii și Cercetări Biologice, Biol.Veget., X, 1, pp. 55-67, 1958

[117] Stancu, E., - Contributions à l'étude du phytoplancton dans un écosystème anthropique, Rev. Roum. Biol., Biol. Végét., 35, 2, pp. 97-101, 1990

[118] Stătescu, F., Măcărescu, B. – Elemente ale complexului ecologic din sol, Editura Sam.Son’s Edition, 1997

[119] Ștefănescu, M. – Metode neconvenționale de reducere a unor contaminanți prezenți în medii naturale, Seminar ERPISA, 2005

[120] Ştefureac, T., Ionescu-Ţeculescu, V. - Contribuţii la cunoaşterea Characeelor din România (III), Studii și Cercetări Biologice, Botan., 19, 6, pp. 441-448, 1967

[121] Ştefureac, T., Ţeculescu, V. - Contribuţii la cunoaşterea Characeelor din R.P.R. II. Acta Botan.Horti Bucurest., I, pp. 157-174, 1963

[122] Sumbasacu, G.O. – Metode și mijloace de monitorizare și prevenire a poluării râurilor, teză de doctorat, Universitatea Tehnică de Construcții București, Facultatea de Hidrotehnică, București, 2010

[123] Tatu, G., Dimache, Al., Benaissa, N., Iancu, I., Bica, I., Dimache, T., Coveianu, A. – Les solutiones pour la protection, l’ecologisation et la valorization du littoral marin, 3-eme Colloque international sur la Biodiversite et Ecosystemes Littoraux, Algerie, 2013

[124] Teodorescu, E.C.- Alge. Enumeraţie de fosile, animale şi plante, Publ. Soc. Natur. din România, 1, 15, 1901

[125] Teodorescu, E.C - Matériaux pour la flore algologique de la Roumanie. Beihefte Botan. Centralblatt, XXI, II, 2, pp. 103-219, 1908

[126] Tevi, G., Călin, A. – Evaluarea vulnerabilității la poluarea acviferelor prin metoda DRASTIC. Studiu de caz: acviferul freatic din zona industrială Pantelimon, Revista RomAqua, vol. 56, nr. 2, București, 2008

[127] Ungureanu, L. – Biodiversitatea și particularitățile funcționării comunităților fitoplanctonice în ecosistemele acvatice ale Republicii Moldova, Autoreferat al tezei de doctor habilitat în biologie, Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Zoologie, Chișinău, 2011

166

[128] Varduca, A. – Hidrochimie și poluarea chimica a apelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996

[129] Varduca, A. – Monitoringul integrat al calității apelor, Editura *H*G*A*, București, 1999

[130] Varduca, A. – Protecția calității apelor, Editura *H*G*A*, București, 2000

[131] Vasiliu, G.D., Nicolau, A. - Contribution à la connaissance de la variation qualitative et quantitative du plancton des bassins de Nucet au cours de l'année 1944, An. Inst. Cerc. Piscic. al României, III, pp. 5-35, 1947

[132] Vasiliu, Gh.A. - Contribuţii la cunoaşterea unor Cyanophyceae din flora României (genul Microcystis(Kütz.) Elenk.). Studii și Cercetări de Biologie, Botan., 18, 2, pp. 125-128, 1966

[133] Vraciu, S. – Testarea de metode de remediere în faza pilot, Seminar ERPISA, 2005

[134] Zăvoianu, I. – Hidrologie, Editia a IV-a, Editura Fundației România de Mâine, 2006

[135] ***Atlasul Cadastrului Apelor din România, București, 1992

[136] ***Ghid de restaurare ecologică a cursurilor de apă alterate din punct de vedere hidromorfologic, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, București, 2011

[137] ***Help Protect New Hampshire’s Lakes - A guide to wise lake and watershed stewardship – New Hampshire Lakes’ Members dedicated for protecting lakes – New Hampshire State (New England), USA;

[138] ***Legea Apelor nr. 107/1996

[139] ***Planul de Management al bazinului hidrografic Buzău – Ialomița

[140] ***Raport Anual privind Starea Mediului, Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov, 2002

[141] ***Raport Anual privind Starea Mediului, Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov, 2003

[142] ***Raport Anual privind Starea Mediului, Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov, 2004

[143] ***Raport Anual privind Starea Mediului, Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov, 2005

[144] ***Raport Anual privind Starea Mediului, Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov, 2006

[145] ***Raport Anual privind Starea Mediului, Agenția pentru Protecția

167

Mediului Ilfov, 2009

[146] ***Raportul Comisiei Brundtland - „Viitorul nostru comun”, 1987

[147] ***Ghidul Appleton Fauna&Floră Internațională, Proiectul managementul conservării biodiversității din România, facilitare și asistență tehnică în schimbările instituționale, Proiectul Băncii Mondiale, RO – GE - 44176

[148] ***Strategia națională de dezvoltare a ecoturismului în România, Faza a II – a, Planul strategic de dezvoltare a ecoturismului în România; INCDT 2009

[149] http://ga.water.usgs.gov/edu/watercycleromanian.html

[150] http://www.scribd.com/doc/57462958/Valorificarea-Si-Protectia-Resurselor-de-Apa

[151] http://opengis.unibuc.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=179:poluarea

[152] http://www.scribd.com/doc/114010764/2/CIRCUITUL-%C5%9EI-BILAN%C5%A2UL-APEI-IN-NATUR%C4%82

[153] http://mh.mec.upt.ro/AccordFluid/docs/pdfs/RESIGA03mfn.pdf]

[154] http://www.scribd.com/doc/121338953/INGINERIA-MEDIULUI-ppt

[155] http://www.upg-ploiesti.ro/fisiere/1669/apa_poluare_depoluare.pdf

[156] http://www.referateok.ro/referate/2428_1268396931.pdf

[157] http://www.scribd.com/doc/75497325/Mari-si-Oceane

[158] http://ro.wikipedia.org/wiki/Mecanica_fluidelor_numeric%C4%83

168

ANEXE

Anexa nr. 1 – Încadrarea în zonă a Ariei Naturale Protejate Lacul Snagov – ANPLS

169

Anexa nr. 2 – Relația ANPLS cu alte arii naturale protejate

170

Anexa nr. 3 – Harta utilizării terenului

171

Anexa nr. 4 – Buletine de analiză a probelor de apă

CAMPANIA I - profil nr. 1

Nr. crt Încercare executată

U.M.

Denumire probă/Adâncime de prelevare / Valori determinate Ordinul nr. 161/2006

Metoda de încercare P1-1: 7 m

(mijloc)

P1-2: 3,5 m

(mijloc)

P1-3: 0,5 m

(mijloc)

P1-4: 2 m (mal stâng)

P1-5: 0,5 m (mal

stâng)

I II III IV V

1 pH unități

pH 7.02 7.24 6.24 7.09 6.82 6,5 - 8,5 SR ISO 10523 -09

2 Oxigen dizolvat mgO2/l 3.39 4.97 4.97 4.59 4.49 9 7 5 4 <4 SR EN ISO 25814 -99

3 CBO5 mgO2/l 7.87 8.08 6.87 6.93 7.36 3 5 7 20 >20 SR EN 1899/1 - 03./2-02

4 CCO-Cr mgO2/l 25.2 27.36 28.8 25.9 29.1 10 25 50 125 >125 SR ISO 6060-96

5 Azot amoniacal mg/l 0.14 0.19 0.35 0.2 0.24 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2 SR ISO 7150/1-01

6 Amoniu mg/l 0.18 0.25 0.45 0.26 0.31 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2

7 Azotit mg/l 0.007 0.011 0.017 0.026 0.019 0.01 0.03 0.06 0.3 >0.3 SR EN 26777:2002/C91:2006

8 Azotat mg/l 0.87 1.41 1.13 0.96 0.37 1 3 5.6 11.2 >11.2 SR ISO 7890/3-00

9 Azot Total mg/l 1.55 5.15 5.15 3.35 1.94 1.5 7 12 16 >16 SR EN 12260:2004

10 Ortofosfați solubili mg/l 0.006 0.024 0.04 0.014 0.02 0.1 0.2 0.4 0.9 >0.9 SR EN ISO 6878-2005

11 Fosfor total mg/l 0.27 0.055 0.047 0.062 0.177 0.15 0.4 0.75 1.2 >1.2 SR EN ISO 6878-2005

12 Clorofila "a" µg/l 3.22 7.49 8.62 6.89 7.84 25 50 100 250 >250 SR ISO 10260:1996

13 Conductivitate µS/cm 502 487 499 493 496 Nu se normează SR EN 27888-97

14 Sulfați mg/l 20.78 22.1 22.21 20.45 21.7 60 120 250 300 >300 EPA 427C

15 Crom total µg/l <0.5 <0.5 <0.5 <0.5 <0.5 25 50 100 250 >250

SR EN ISO 11885:2009

16 Zinc µg/l 4.6 2.6 3.6 4.7 2.9 100 200 500 1000 >1000

17 Plumb µg/l <2 <2 <2 <2 <2 5 10 25 50 >50

18 Cadmiu µg/l <0.4 <0.4 <0.4 <0.4 <0.4 0.5 1 2 5 >5

19 Fier total mg/l 0.083 0.046 0.035 0.032 0.033 0.3 0.5 1 2 >2

20 Mangan mg/l 0.093 0.028 0.024 0.024 0.022 0.05 0.1 0.3 1 >1

21 Nichel µg/l <1 <1 <1 <1 <1 10 25 50 100 >100

22 Fenoli µg/l 0.008 0.004 0.004 0.005 0.01 1 5 20 50 >50 SR ISO 6439-01/C96:2006

23 Agenți de suprafață anionici

µg/l <0.05 <0.05 <0.05 <0.05 <0.05 100 200 300 500 >500 SR EN 903-03

172

CAMPANIA I - profil nr.2

Nr. crt Încercare executată

U.M.

Denumire probă/Adâncime de prelevare / Valori determinate Ordinul nr. 161/2006

Metoda de încercare 885: 6.5 m

(mijloc)

886: 3,5 m

(mijloc)

887: 0,5 m

(mijloc)

888: 1.5 m (mal

stâng)

889: 0,5 m (mal

stâng)

I II III IV V

1 pH unități

pH 6.98 7.28 7.48 7.54 7.56 6,5 - 8,5 SR ISO 10523 -09

2 Oxigen dizolvat mgO2/l 3.53 5.31 5.33 4.98 5.75 9 7 5 4 <4 SR EN ISO 25814 -99

3 CBO5 mgO2/l 6.85 4.54 7.35 10.05 6.61 3 5 7 20 >20 SR EN 1899/1 - 03./2-02

4 CCO-Cr mgO2/l 29.8 19.4 29.5 27 25.9 10 25 50 125 >125 SR ISO 6060-96

5 Azot amoniacal mg/l 0.16 0.22 0.18 0.26 0.47 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2 SR ISO 7150/1-01

6 Amoniu mg/l 0.2 0.28 0.23 0.33 0.6 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2

7 Azotit mg/l <0.006 <0.006 <0.006 0.007 0.007 0.01 0.03 0.06 0.3 >0.3 SR EN 26777:2002/C91:2006

8 Azotat mg/l 0.7 0.75 1.2 0.99 1.1 1 3 5.6 11.2 >11.2 SR ISO 7890/3-00

9 Azot Total mg/l 1.72 1.69 1.68 3.36 2.52 1.5 7 12 16 >16 SR EN 12260:2004

10 Ortofosfați solubili mg/l 0.006 0.012 0.016 0.015 0.025 0.1 0.2 0.4 0.9 >0.9 SR EN ISO 6878-2005

11 Fosfor total mg/l 0.17 0.055 0.17 0.082 0.057 0.15 0.4 0.75 1.2 >1.2 SR EN ISO 6878-2005

12 Clorofila "a" µg/l 3.08 7.39 6.11 5.66 4.78 25 50 100 250 >250 SR ISO 10260:1996

13 Conductivitate µS/cm 540 518 512 502 503 Nu se normează SR EN 27888-97

14 Sulfați mg/l 20.45 19.33 19.88 21.19 22.03 60 120 250 300 >300 EPA 427C

15 Crom total µg/l <0.5 <0.5 <0.5 <0.5 <0.5 25 50 100 250 >250

SR EN ISO 11885:2009

16 Zinc µg/l 3.8 2.4 1.7 3 5 100 200 500 1000 >1000

17 Plumb µg/l <2 <2 <2 <2 <2 5 10 25 50 >50

18 Cadmiu µg/l <0.4 <0.4 <0.4 <0.4 <0.4 0.5 1 2 5 >5

19 Fier total mg/l 0.074 0.035 0.048 0.119 0.074 0.3 0.5 1 2 >2

20 Mangan mg/l 0.081 0.013 0.016 0.038 0.024 0.05 0.1 0.3 1 >1

21 Nichel µg/l <1 <1 <1 <1 <1 10 25 50 100 >100

22 Fenoli µg/l 0.008 0.014 0.011 0.009 0.013 1 5 20 50 >50 SR ISO 6439-01/C96:2006

23 Agenți de suprafață anionici

µg/l <0.05 <0.05 <0.05 <0.05 <0.05 100 200 300 500 >500 SR EN 903-03

173

CAMPANIA I - profil nr.3

Nr. crt Încercare executată

U.M.

Denumire probă/Adâncime de prelevare / Valori determinate

Ordinul nr. 161/2006

Metoda de încercare 890:

6.5 m (mijloc)

891: 3 m

(mijloc)

892: 0,5 m

(mijloc)

893: 0,5 m (mal

stâng) I II III IV V

1 pH unități

pH 7.41 7.54 7.66 7.38 6,5 - 8,5 SR ISO 10523 -09

2 Oxigen dizolvat mgO2/l 5.25 5.49 6.02 4.71 9 7 5 4 <4 SR EN ISO 25814 -99

3 CBO5 mgO2/l 8.92 9.24 8.2 8.78 3 5 7 20 >20 SR EN 1899/1 - 03./2-02

4 CCO-Cr mgO2/l 27.3 25.2 24.8 24.8 10 25 50 125 >125 SR ISO 6060-96

5 Azot amoniacal mg/l 0.28 0.3 0.21 0.12 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2 SR ISO 7150/1-01

6 Amoniu mg/l 0.37 0.38 0.27 0.16 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2

7 Azotit mg/l 0.006 <0.006 <0.006 0.02 0.01 0.03 0.06 0.3 >0.3 SR EN 26777:2002/C91:2006

8 Azotat mg/l 0.9 1.02 1.21 0.74 1 3 5.6 11.2 >11.2 SR ISO 7890/3-00

9 Azot Total mg/l 1.79 4.27 1.16 1.86 1.5 7 12 16 >16 SR EN 12260:2004

10 Ortofosfați solubili mg/l 0.07 0.026 0.041 0.057 0.1 0.2 0.4 0.9 >0.9 SR EN ISO 6878-2005

11 Fosfor total mg/l 0.2 0.08 0.06 0.03 0.15 0.4 0.75 1.2 >1.2 SR EN ISO 6878-2005

12 Clorofila "a" µg/l 3.06 6.3 4.45 3.98 25 50 100 250 >250 SR ISO 10260:1996

13 Conductivitate µS/cm 506 502 496 503 Nu se normează SR EN 27888-97

14 Sulfați mg/l 21.11 21.96 20.97 29.08 60 120 250 300 >300 EPA 427C

15 Crom total µg/l <0.5 3.7 1.9 <0.5 25 50 100 250 >250

SR EN ISO 11885:2009

16 Zinc µg/l 3.7 12.9 7.5 12.2 100 200 500 1000 >1000

17 Plumb µg/l <2 <2 <2 <2 5 10 25 50 >50

18 Cadmiu µg/l <0.4 <0.4 <0.4 <0.4 0.5 1 2 5 >5

19 Fier total mg/l 0.085 0.054 0.044 0.046 0.3 0.5 1 2 >2

20 Mangan mg/l 0.033 0.021 0.02 0.034 0.05 0.1 0.3 1 >1

21 Nichel µg/l 1.7 <1 <1 <1 10 25 50 100 >100

22 Fenoli µg/l 0.007 0.006 0.005 0.004 1 5 20 50 >50 SR ISO 6439-01/C96:2006

23 Agenți de suprafață anionici

µg/l <0.05 <0.05 <0.05 <0.05 100 200 300 500 >500 SR EN 903-03

174

CAMPANIA I - profil nr.4

Nr. crt Încercare executată

U.M.

Denumire probă/Adâncime de prelevare / Valori determinate

Ordinul nr. 161/2006

Metoda de încercare 894: 7 m

(mijloc)

895: 3 m

(mijloc)

896: 0,5 m

(mijloc)

897: 2,5 m (mal

drept)

898: 0.5 m (mal

drept) I II III IV V

1 pH unități

pH 7.34 7.61 7.66 7.63 7.6 6,5 - 8,5 SR ISO 10523 -09

2 Oxigen dizolvat mgO2/l 3.76 5.22 5.31 5.37 5.97 9 7 5 4 <4 SR EN ISO 25814 -99

3 CBO5 mgO2/l 8.6 7.98 7.54 7.14 8.95 3 5 7 20 >20 SR EN 1899/1 - 03./2-02

4 CCO-Cr mgO2/l 25.2 23.7 27 27.7 25.9 10 25 50 125 >125 SR ISO 6060-96

5 Azot amoniacal mg/l 0.23 0.2 0.13 0.21 0.25 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2 SR ISO 7150/1-01

6 Amoniu mg/l 0.3 0.26 0.17 0.26 0.33 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2

7 Azotit mg/l 0.006 <0.006 <0.006 <0.006 0.012 0.01 0.03 0.06 0.3 >0.3 SR EN 26777:2002/C91:2006

8 Azotat mg/l 0.66 1.02 0.79 0.87 1.03 1 3 5.6 11.2 >11.2 SR ISO 7890/3-00

9 Azot Total mg/l 2.16 1.04 2.4 3.72 1.23 1.5 7 12 16 >16 SR EN 12260:2004

10 Ortofosfați solubili mg/l 0.045 0.051 0.034 0.049 0.013 0.1 0.2 0.4 0.9 >0.9 SR EN ISO 6878-2005

11 Fosfor total mg/l 0.037 0.06 0.035 0.042 0.022 0.15 0.4 0.75 1.2 >1.2 SR EN ISO 6878-2005

12 Clorofila "a" µg/l 4.38 4.74 2.75 4.86 4.38 25 50 100 250 >250 SR ISO 10260:1996

13 Conductivitate µS/cm 526 507 500 502 503 Nu se normează SR EN 27888-97

14 Sulfați mg/l 22.8 25.01 24.61 26.05 26.15 60 120 250 300 >300 EPA 427C

15 Crom total µg/l <0.5 <0.5 <0.5 <0.5 <0.5 25 50 100 250 >250

SR EN ISO 11885:2009

16 Zinc µg/l 3.4 3.1 3 2.3 3.9 100 200 500 1000 >1000

17 Plumb µg/l <2 <2 <2 <2 <2 5 10 25 50 >50

18 Cadmiu µg/l <0.4 <0.4 <0.4 <0.4 <0.4 0.5 1 2 5 >5

19 Fier total mg/l 0.053 0.037 0.033 0.038 0.017 0.3 0.5 1 2 >2

20 Mangan mg/l 0.197 0.021 0.017 0.02 0.019 0.05 0.1 0.3 1 >1

21 Nichel µg/l <1 <1 <1 <1 <1 10 25 50 100 >100

22 Fenoli µg/l 0.01 0.003 <0.001 0.002 0.002 1 5 20 50 >50 SR ISO 6439-01/C96:2006

23 Agenți de suprafață anionici

µg/l <0.05 <0.05 <0.05 <0.05 <0.05 100 200 300 500 >500 SR EN 903-03

175

CAMPANIA I - profil nr.5

Nr. crt Încercare executată

U.M.

Denumire probă/Adâncime de prelevare / Valori determinate

Ordinul nr. 161/2006

Metoda de încercare

899: 1 m (mijloc) 900: 1 m (mijloc) I II III IV V

1 pH unități

pH 7.66 7.59 6,5 - 8,5 SR ISO 10523 -09

2 Oxigen dizolvat mgO2/l 5.9 5.24 9 7 5 4 <4 SR EN ISO 25814 -99

3 CBO5 mgO2/l 9.25 7.24 3 5 7 20 >20 SR EN 1899/1 - 03./2-02

4 CCO-Cr mgO2/l 20.2 20.5 10 25 50 125 >125 SR ISO 6060-96

5 Azot amoniacal mg/l 0.27 0.16 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2 SR ISO 7150/1-01

6 Amoniu mg/l 0.35 0.21 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2

7 Azotit mg/l <0.006 <0.006 0.01 0.03 0.06 0.3 >0.3 SR EN 26777:2002/C91:2006

8 Azotat mg/l 0.79 1.07 1 3 5.6 11.2 >11.2 SR ISO 7890/3-00

9 Azot Total mg/l 1.44 1.1 1.5 7 12 16 >16 SR EN 12260:2004

10 Ortofosfați solubili mg/l 0.036 0.027 0.1 0.2 0.4 0.9 >0.9 SR EN ISO 6878-2005

11 Fosfor total mg/l 0.042 0.04 0.15 0.4 0.75 1.2 >1.2 SR EN ISO 6878-2005

12 Clorofila "a" µg/l 0.97 1.21 25 50 100 250 >250 SR ISO 10260:1996

13 Conductivitate µS/cm 478 477 Nu se normează SR EN 27888-97

14 Sulfați mg/l 26.17 27.51 60 120 250 300 >300 EPA 427C

15 Crom total µg/l <0.5 3.7 25 50 100 250 >250

SR EN ISO 11885:2009

16 Zinc µg/l 3.6 5.1 100 200 500 1000 >1000

17 Plumb µg/l <2 <2 5 10 25 50 >50

18 Cadmiu µg/l <0.4 <0.4 0.5 1 2 5 >5

19 Fier total mg/l 0.017 0.015 0.3 0.5 1 2 >2

20 Mangan mg/l 0.019 0.04 0.05 0.1 0.3 1 >1

21 Nichel µg/l <1 <1 10 25 50 100 >100

22 Fenoli µg/l <0.001 0.006 1 5 20 50 >50 SR ISO 6439-01/C96:2006

23 Agenți de suprafață anionici

µg/l <0.05 <0.05 100 200 300 500 >500 SR EN 903-03

176

CAMPANIA a II-a - profil 1

Nr. crt Încercare executată

U.M.

Denumire probă/Adâncime de prelevare / Valori determinate Ordinul nr. 161/2006

Metoda de încercare P1-1: 3.5 m

(mijloc)

P1-2: 0,5 m

(mijloc)

P1-3: 7 m

(mijloc)

P1-4: 2 m (mal stâng)

P1-5: 0,5 m (mal

stâng)

I II III IV V

1 pH unități

pH 6.71 6.76 6.58 6.67 6.72 6,5 - 8,5 SR ISO 10523 -09

2 Oxigen dizolvat mgO2/l 4.75 4.23 1.42 4.23 4.34 9 7 5 4 <4 SR EN ISO 25814 -99

3 CBO5 mgO2/l 6.13 3.92 7.4 6.33 4.05 3 5 7 20 >20 SR EN 1899/1 - 03./2-02

4 CCO-Cr mgO2/l 22.08 19.52 24.9 23.7 19.8 10 25 50 125 >125 SR ISO 6060-96

5 Azot amoniacal mg/l <0.01 <0.01 <0.01 <0.01 <0.01 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2 SR ISO 7150/1-01

6 Amoniu mg/l <0.01 <0.01 <0.01 <0.01 <0.01 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2

7 Azotit mg/l 1.24 0.85 0.65 0.42 0.61 0.01 0.03 0.06 0.3 >0.3 SR EN 26777:2002/C91:2006

8 Azotat mg/l 3.06 2.17 1.34 2.54 2.26 1 3 5.6 11.2 >11.2 SR ISO 7890/3-00

9 Azot Total mg/l 2.98 4.69 2.36 2.44 3.98 1.5 7 12 16 >16 SR EN 12260:2004

10 Ortofosfați solubili mg/l 0.1 0.06 0.04 0.03 0.09 0.1 0.2 0.4 0.9 >0.9 SR EN ISO 6878-2005

11 Fosfor total mg/l 0.13 0.07 0.12 0.05 0.07 0.15 0.4 0.75 1.2 >1.2 SR EN ISO 6878-2005

12 Clorofila "a" µg/l 7.75 8.17 3.79 1.18 7.23 25 50 100 250 >250 SR ISO 10260:1996

13 Conductivitate µS/cm 450 447 479 446 431 Nu se normează SR EN 27888-97

14 Sulfați mg/l 26 22 24 25 25 60 120 250 300 >300 EPA 427C

15 Crom total µg/l <0.5 <0.5 <0.5 <0.5 4.6 25 50 100 250 >250

SR EN ISO 11885:2009

16 Zinc µg/l 3.6 6.8 30.9 6.3 1.9 100 200 500 1000 >1000

17 Plumb µg/l <2 <2 <2 <2 <2 5 10 25 50 >50

18 Cadmiu µg/l <0.4 <0.4 <0.4 <0.4 <0.4 0.5 1 2 5 >5

19 Fier total mg/l 0.039 0.03 0.108 0.019 0.007 0.3 0.5 1 2 >2

20 Mangan mg/l 0.036 0.019 0.187 0.004 0.005 0.05 0.1 0.3 1 >1

21 Nichel µg/l <1 <1 <1 <1 19.2 10 25 50 100 >100

22 Fenoli µg/l 4 7 <1 3 <1 1 5 20 50 >50 SR ISO 6439-01/C96:2006

23 Agenți de suprafață anionici

µg/l <0.05 <0.05 <0.05 <0.05 <0.05 100 200 300 500 >500 SR EN 903-03

177

CAMPANIA a II-a - profil 2

Nr. crt Încercare executată

U.M.

Denumire probă/Adâncime de prelevare / Valori determinate Ordinul nr. 161/2006

Metoda de încercare P2-1: 6.5 m

(mijloc)

P2-2: 3,5 m

(mijloc)

P2-3: 0.5 m

(mijloc)

P2-4: 1.5 m (mal

stâng)

P2-5: 0,5 m (mal

stâng)

I II III IV V

1 pH unități

pH 6.74 6.78 6.83 6.8 6.88 6,5 - 8,5 SR ISO 10523 -09

2 Oxigen dizolvat mgO2/l 3 5.05 4.43 4.73 4.75 9 7 5 4 <4 SR EN ISO 25814 -99

3 CBO5 mgO2/l 4.2 4.41 4.29 6.5 4.17 3 5 7 20 >20 SR EN 1899/1 - 03./2-02

4 CCO-Cr mgO2/l 19.2 19.8 19.8 23.3 19.2 10 25 50 125 >125 SR ISO 6060-96

5 Azot amoniacal mg/l <0.01 <0.01 <0.01 <0.01 0.02 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2 SR ISO 7150/1-01

6 Amoniu mg/l <0.01 <0.01 <0.01 <0.01 0.03 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2

7 Azotit mg/l 0.87 1.33 1.53 1.39 0.27 0.01 0.03 0.06 0.3 >0.3 SR EN 26777:2002/C91:2006

8 Azotat mg/l 2.27 1.94 2.49 2.46 2.31 1 3 5.6 11.2 >11.2 SR ISO 7890/3-00

9 Azot Total mg/l 1.34 2.17 2.96 1.6 2.04 1.5 7 12 16 >16 SR EN 12260:2004

10 Ortofosfați solubili mg/l 0.09 0.03 0.08 0.07 0.03 0.1 0.2 0.4 0.9 >0.9 SR EN ISO 6878-2005

11 Fosfor total mg/l 0.07 0.07 0.07 0.07 0.07 0.15 0.4 0.75 1.2 >1.2 SR EN ISO 6878-2005

12 Clorofila "a" µg/l 6.78 7.77 8.39 7.77 7.79 25 50 100 250 >250 SR ISO 10260:1996

13 Conductivitate µS/cm 461 448 447 444 445 Nu se normează SR EN 27888-97

14 Sulfați mg/l 25 24 24 44.4 24 60 120 250 300 >300 EPA 427C

15 Crom total µg/l <0.5 <0.5 <0.5 <0.5 4.6 25 50 100 250 >250

SR EN ISO 11885:2009

16 Zinc µg/l 4.9 4.5 7.1 9.2 4 100 200 500 1000 >1000

17 Plumb µg/l <2 <2 <2 <2 <2 5 10 25 50 >50

18 Cadmiu µg/l <0.4 <0.4 <0.4 <0.4 <0.4 0.5 1 2 5 >5

19 Fier total mg/l 0.013 0.155 0.019 0.038 0.029 0.3 0.5 1 2 >2

20 Mangan mg/l 0.003 0.013 0.005 0.009 0.011 0.05 0.1 0.3 1 >1

21 Nichel µg/l <1 <1 <1 <1 <1 10 25 50 100 >100

22 Fenoli µg/l <1 <1 <1 <1 <1 1 5 20 50 >50 SR ISO 6439-01/C96:2006

23 Agenți de suprafață anionici

µg/l <0.05 <0.05 <0.05 <0.05 <0.05 100 200 300 500 >500 SR EN 903-03

178

CAMPANIA a II-a - profil 3

Nr. crt Încercare executată

U.M.

Denumire probă/Adâncime de prelevare / Valori determinate

Ordinul nr. 161/2006

Metoda de încercare P3-1: 6.5 m

(mijloc)

P3-2: 3 m

(mijloc)

P3-3: 0.5 m

(mijloc)

P3-4: 0,5 m (mal

stâng)

I II III IV V

1 pH unități

pH 6.72 6.75 6.84 6.79 6,5 - 8,5 SR ISO 10523 -09

2 Oxigen dizolvat mgO2/l 3.87 4.81 4.94 2.62 9 7 5 4 <4 SR EN ISO 25814 -99

3 CBO5 mgO2/l 9.54 8.82 5.77 6.6 3 5 7 20 >20 SR EN 1899/1 - 03./2-02

4 CCO-Cr mgO2/l 24 23.7 22.7 22.08 10 25 50 125 >125 SR ISO 6060-96

5 Azot amoniacal mg/l 0.02 0.1 0.16 <0.01 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2 SR ISO 7150/1-01

6 Amoniu mg/l 0.03 0.14 0.21 <0.01 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2

7 Azotit mg/l 0.46 0.2 0.18 0.8 0.01 0.03 0.06 0.3 >0.3 SR EN 26777:2002/C91:2006

8 Azotat mg/l 2.37 1.64 1.38 1.81 1 3 5.6 11.2 >11.2 SR ISO 7890/3-00

9 Azot Total mg/l 2.92 1.35 1.94 1.05 1.5 7 12 16 >16 SR EN 12260:2004

10 Ortofosfați solubili mg/l 0.03 0.04 0.03 0.09 0.1 0.2 0.4 0.9 >0.9 SR EN ISO 6878-2005

11 Fosfor total mg/l 0.09 0.1 0.082 0.095 0.15 0.4 0.75 1.2 >1.2 SR EN ISO 6878-2005

12 Clorofila "a" µg/l 7.06 8.08 8.53 2.89 25 50 100 250 >250 SR ISO 10260:1996

13 Conductivitate µS/cm 454 447 449 442 Nu se normează SR EN 27888-97

14 Sulfați mg/l 24.4 24.5 24.4 24.2 60 120 250 300 >300 EPA 427C

15 Crom total µg/l <0.5 <0.5 <0.5 <0.5 25 50 100 250 >250

SR EN ISO 11885:2009

16 Zinc µg/l 4.5 4.4 4.6 4.3 100 200 500 1000 >1000

17 Plumb µg/l <2 <2 <2 <2 5 10 25 50 >50

18 Cadmiu µg/l <0.4 <0.4 <0.4 <0.4 0.5 1 2 5 >5

19 Fier total mg/l 0.21 0.1 0.107 0.01 0.3 0.5 1 2 >2

20 Mangan mg/l 0.01 0.004 0.005 0.001 0.05 0.1 0.3 1 >1

21 Nichel µg/l <1 <1 <1 <1 10 25 50 100 >100

22 Fenoli µg/l <1 <1 <1 <1 1 5 20 50 >50 SR ISO 6439-01/C96:2006

23 Agenți de suprafață anionici

µg/l <0.05 <0.05 <0.05 <0.05 100 200 300 500 >500 SR EN 903-03

179

CAMPANIA a II-a - profil 4

Nr. crt Încercare executată

U.M.

Denumire probă/Adâncime de prelevare / Valori determinate Ordinul nr. 161/2006

Metoda de încercare P4-1: 7 m

(mijloc)

P4-2: 3.5 m

(mijloc)

P4-3: 0.5 m

(mijloc)

P4-4: 2.5 m (mal

drept)

P4-5: 0,5 m (mal

drept)

I II III IV V

1 pH unități

pH 6.74 6.83 6.87 6.93 6.82 6,5 - 8,5 SR ISO 10523 -09

2 Oxigen dizolvat mgO2/l 4.69 4.87 4.76 5.48 5.12 9 7 5 4 <4 SR EN ISO 25814 -99

3 CBO5 mgO2/l 4.07 6.87 4.7 5.08 7.7 3 5 7 20 >20 SR EN 1899/1 - 03./2-02

4 CCO-Cr mgO2/l 19.2 21.7 19.8 19.8 20.5 10 25 50 125 >125 SR ISO 6060-96

5 Azot amoniacal mg/l 0.21 0.07 0.14 0.14 0.07 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2 SR ISO 7150/1-01

6 Amoniu mg/l 0.27 0.1 0.18 0.19 0.1 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2

7 Azotit mg/l 0.06 0.04 0.03 0.05 0.05 0.01 0.03 0.06 0.3 >0.3 SR EN 26777:2002/C91:2006

8 Azotat mg/l 1.25 1.58 1.89 1.67 1.91 1 3 5.6 11.2 >11.2 SR ISO 7890/3-00

9 Azot Total mg/l 1.66 1.13 4.04 1.63 4.46 1.5 7 12 16 >16 SR EN 12260:2004

10 Ortofosfați solubili mg/l 0.07 0.04 0.006 0.04 0.07 0.1 0.2 0.4 0.9 >0.9 SR EN ISO 6878-2005

11 Fosfor total mg/l 0.07 0.1 0.08 0.08 0.06 0.15 0.4 0.75 1.2 >1.2 SR EN ISO 6878-2005

12 Clorofila "a" µg/l 7.42 8.46 7.08 7.96 7.32 25 50 100 250 >250 SR ISO 10260:1996

13 Conductivitate µS/cm 456 462 462 457 456 Nu se normeaza SR EN 27888-97

14 Sulfați mg/l 24 24 23.6 26 27 60 120 250 300 >300 EPA 427C

15 Crom total µg/l <0.5 <0.5 <0.5 <0.5 <0.5 25 50 100 250 >250

SR EN ISO 11885:2009

16 Zinc µg/l 4 2.5 1.7 1.9 5.4 100 200 500 1000 >1000

17 Plumb µg/l <2 <2 <2 <2 <2 5 10 25 50 >50

18 Cadmiu µg/l <0.4 <0.4 <0.4 <0.4 <0.4 0.5 1 2 5 >5

19 Fier total mg/l 0.082 0.008 0.021 0.014 0.096 0.3 0.5 1 2 >2

20 Mangan mg/l 0.003 0.004 0.002 0.003 0.008 0.05 0.1 0.3 1 >1

21 Nichel µg/l <1 <1 <1 <1 <1 10 25 50 100 >100

22 Fenoli µg/l 7 3 <1 <1 <1 1 5 20 50 >50 SR ISO 6439-01/C96:2006

23 Agenți de suprafață anionici

µg/l <0.05 <0.05 <0.05 <0.05 <0.05 100 200 300 500 >500 SR EN 903-03

180

CAMPANIA a II-a - profil 5

Nr. crt Încercare executată

U.M.

Denumire probă/Adâncime de prelevare / Valori determinate

Ordinul nr. 161/2006

Metoda de încercare P5-1:

1 m (mijloc) P5-2:

1 m (mal drept) I II III IV V

1 pH unități

pH 6.79 6.75 6,5 - 8,5 SR ISO 10523 -09

2 Oxigen dizolvat mgO2/l 2.53 1.84 9 7 5 4 <4 SR EN ISO 25814 -99

3 CBO5 mgO2/l 7.56 9.05 3 5 7 20 >20 SR EN 1899/1 - 03./2-02

4 CCO-Cr mgO2/l 23.3 24 10 25 50 125 >125 SR ISO 6060-96

5 Azot amoniacal mg/l <0.01 <0.01 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2 SR ISO 7150/1-01

6 Amoniu mg/l <0.01 <0.01 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2

7 Azotit mg/l 0.08 1.08 0.01 0.03 0.06 0.3 >0.3 SR EN 26777:2002/C91:2006

8 Azotat mg/l 1.56 1.91 1 3 5.6 11.2 >11.2 SR ISO 7890/3-00

9 Azot Total mg/l 6.85 2.04 1.5 7 12 16 >16 SR EN 12260:2004

10 Ortofosfați solubili mg/l 0.06 0.1 0.1 0.2 0.4 0.9 >0.9 SR EN ISO 6878-2005

11 Fosfor total mg/l 0.07 0.1 0.15 0.4 0.75 1.2 >1.2 SR EN ISO 6878-2005

12 Clorofila "a" µg/l 2.91 5.57 25 50 100 250 >250 SR ISO 10260:1996

13 Conductivitate µS/cm 448 450 Nu se normează SR EN 27888-97

14 Sulfați mg/l 25 25 60 120 250 300 >300 EPA 427C

15 Crom total µg/l <0.5 <0.5 25 50 100 250 >250

SR EN ISO 11885:2009

16 Zinc µg/l 7.2 3.9 100 200 500 1000 >1000

17 Plumb µg/l <2 <2 5 10 25 50 >50

18 Cadmiu µg/l <0.4 <0.4 0.5 1 2 5 >5

19 Fier total mg/l 0.096 0.079 0.3 0.5 1 2 >2

20 Mangan mg/l 0.008 0.006 0.05 0.1 0.3 1 >1

21 Nichel µg/l <1 <1 10 25 50 100 >100

22 Fenoli µg/l 6 <1 1 5 20 50 >50 SR ISO 6439-01/C96:2006

23 Agenți de suprafață anionici

µg/l <0.05 <0.05 100 200 300 500 >500 SR EN 903-03

181

CAMPANIA a III-a - profil I

Nr. crt Încercare executată

U.M.

Denumire probă/Adâncime de prelevare / Valori determinate Ordinul nr. 161/2006

Metoda de încercare P1-1: m (mijloc)

P1-2: 3,5 m

(mijloc)

P1-3: 0.5 m

(mijloc)

P1-4: 2 m (mal stâng)

P1-5: 0,5 m (mal

stâng)

I II III IV V

1 pH unități

pH 7.58 7.63 7.62 7.52 7.55 6,5 - 8,5 SR ISO 10523 -09

2 Oxigen dizolvat mgO2/l 5.62 6.14 5.64 6.05 5.73 9 7 5 4 <4 SR EN ISO 25814 -99

3 CBO5 mgO2/l 7.45 8.72 8.2 9.3 8.5 3 5 7 20 >20 SR EN 1899/1 - 03./2-02

4 CCO-Cr mgO2/l 24.6 23.01 23.01 29.2 24.6 10 25 50 125 >125 SR ISO 6060-96

5 Azot amoniacal mg/l 0.132 0.303 0.272 0.334 0.318 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2 SR ISO 7150/1-01

6 Amoniu mg/l 0.132 0.303 0.272 0.334 0.318 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2

7 Azotit mg/l 0.31 0.06 0.01 0.01 0.012 0.01 0.03 0.06 0.3 >0.3 SR EN 26777:2002/C91:2006

8 Azotat mg/l 0.8 0.45 0.46 0.36 0.34 1 3 5.6 11.2 >11.2 SR ISO 7890/3-00

9 Azot Total mg/l 1.6 1.75 1.75 1.4 1.26 1.5 7 12 16 >16 SR EN 12260:2004

10 Ortofosfați solubili mg/l 0.031 0.039 0.041 0.043 0.035 0.1 0.2 0.4 0.9 >0.9 SR EN ISO 6878-2005

11 Fosfor total mg/l 0.036 0.061 0.052 0.068 0.18 0.15 0.4 0.75 1.2 >1.2 SR EN ISO 6878-2005

12 Clorofila "a" µg/l 13.76 13.55 13.36 12.67 13.5 25 50 100 250 >250 SR ISO 10260:1996

13 Conductivitate µS/cm 482 481 486 486 485 Nu se normează SR EN 27888-97

14 Sulfați mg/l 20.92 22.4 22.53 20.32 21.87 60 120 250 300 >300 EPA 427C

15 Crom total µg/l 2.8 <0.5 <0.5 <0.5 4.6 25 50 100 250 >250

SR EN ISO 11885:2009

16 Zinc µg/l 8.5 9.3 10.9 23 4.4 100 200 500 1000 >1000

17 Plumb µg/l <2 <2 <2 3.4 <2 5 10 25 50 >50

18 Cadmiu µg/l <0.4 <0.4 <0.4 <0.4 <0.4 0.5 1 2 5 >5

19 Fier total mg/l 0.296 0.115 0.429 0.435 0.553 0.3 0.5 1 2 >2

20 Mangan mg/l 0.026 0.028 0.027 0.032 0.027 0.05 0.1 0.3 1 >1

21 Nichel µg/l <1 <1 <1 <1 19.2 10 25 50 100 >100

22 Fenoli µg/l 6 2 2 4 5 1 5 20 50 >50 SR ISO 6439-01/C96:2006

23 Agenți de suprafață anionici

µg/l <0.05 <0.05 <0.05 <0.05 <0.05 100 200 300 500 >500 SR EN 903-03

182

CAMPANIA a III-a - profil 2

Nr. crt Încercare executată

U.M.

Denumire probă/Adâncime de prelevare / Valori determinate Ordinul nr. 161/2006

Metoda de încercare P2-1: 6.5 m

(mijloc)

P2-2: 3,5 m

(mijloc)

P2-3: 0.5 m

(mijloc)

P2-4: 1.5 m (mal

stâng)

P2-5: 0,5 m (mal

stâng)

I II III IV V

1 pH unități

pH 7.54 7.56 7.55 7.54 7.54 6,5 - 8,5 SR ISO 10523 -09

2 Oxigen dizolvat mgO2/l 5.07 6.01 5.44 4.83 5.13 9 7 5 4 <4 SR EN ISO 25814 -99

3 CBO5 mgO2/l 9.02 8.9 9.4 8.83 8.9 3 5 7 20 >20 SR EN 1899/1 - 03./2-02

4 CCO-Cr mgO2/l 23.8 23.4 26.2 28.8 23.8 10 25 50 125 >125 SR ISO 6060-96

5 Azot amoniacal mg/l 0.272 0.264 0.093 0.272 0.28 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2 SR ISO 7150/1-01

6 Amoniu mg/l 0.272 0.264 0.093 0.272 0.28 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2

7 Azotit mg/l 0.007 0.012 0.07 0.106 0.01 0.01 0.03 0.06 0.3 >0.3 SR EN 26777:2002/C91:2006

8 Azotat mg/l 0.32 0.25 0.67 0.61 0.64 1 3 5.6 11.2 >11.2 SR ISO 7890/3-00

9 Azot Total mg/l 1.82 1.58 1.6 1.98 2.04 1.5 7 12 16 >16 SR EN 12260:2004

10 Ortofosfați solubili mg/l 0.033 0.023 0.031 0.029 0.037 0.1 0.2 0.4 0.9 >0.9 SR EN ISO 6878-2005

11 Fosfor total mg/l 0.094 0.062 0.19 0.11 0.068 0.15 0.4 0.75 1.2 >1.2 SR EN ISO 6878-2005

12 Clorofila "a" µg/l 11.39 12.01 12.23 11.35 12.27 25 50 100 250 >250 SR ISO 10260:1996

13 Conductivitate µS/cm 486 489 490 490 490 Nu se normează SR EN 27888-97

14 Sulfați mg/l 20.52 19.8 20.11 21.3 22.25 60 120 250 300 >300 EPA 427C

15 Crom total µg/l <0.5 <0.5 <0.5 1.4 <0.5 25 50 100 250 >250

SR EN ISO 11885:2009

16 Zinc µg/l 8.1 7.4 10.1 6.8 8 100 200 500 1000 >1000

17 Plumb µg/l <2 <2 <2 <2 <2 5 10 25 50 >50

18 Cadmiu µg/l <0.4 <0.4 <0.4 <0.4 <0.4 0.5 1 2 5 >5

19 Fier total mg/l 0.174 0.181 0.037 0.054 0.055 0.3 0.5 1 2 >2

20 Mangan mg/l 0.035 0.039 0.032 0.035 0.034 0.05 0.1 0.3 1 >1

21 Nichel µg/l <1 <1 <1 <1 19.2 10 25 50 100 >100

22 Fenoli µg/l 8 6 11 9 10 1 5 20 50 >50 SR ISO 6439-01/C96:2006

23 Agenți de suprafață anionici

µg/l <0.05 <0.05 <0.05 <0.05 <0.05 100 200 300 500 >500 SR EN 903-03

183

CAMPANIA a III-a - profil 3

Nr. crt Încercare executată

U.M.

Denumire probă/Adâncime de prelevare / Valori determinate

Ordinul nr. 161/2006

Metoda de încercare P3-1: 6.5 m

(mijloc)

P3-2: 3 m

(mijloc)

P3-3: 0.5 m

(mijloc)

P3-4: 0,5 m (mal

stâng)

I II III IV V

1 pH unități

pH 7.61 7.83 7.93 7.98 6,5 - 8,5 SR ISO 10523 -09

2 Oxigen dizolvat mgO2/l 5.39 5.55 5.98 5.66 9 7 5 4 <4 SR EN ISO 25814 -99

3 CBO5 mgO2/l 5.9 4.92 5 5 3 5 7 20 >20 SR EN 1899/1 - 03./2-02

4 CCO-Cr mgO2/l 20.3 19.5 22.2 19.7 10 25 50 125 >125 SR ISO 6060-96

5 Azot amoniacal mg/l 0.07 0.233 0.062 0.217 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2 SR ISO 7150/1-01

6 Amoniu mg/l 0.07 0.233 0.062 0.217 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2

7 Azotit mg/l 0.16 0.009 0.207 0.011 0.01 0.03 0.06 0.3 >0.3 SR EN 26777:2002/C91:2006

8 Azotat mg/l 0.7 0.61 0.57 0.63 1 3 5.6 11.2 >11.2 SR ISO 7890/3-00

9 Azot Total mg/l 1.48 2.25 1.64 1.72 1.5 7 12 16 >16 SR EN 12260:2004

10 Ortofosfați solubili mg/l 0.029 0.037 0.058 0.033 0.1 0.2 0.4 0.9 >0.9 SR EN ISO 6878-2005

11 Fosfor total mg/l 0.11 0.12 0.13 0.08 0.15 0.4 0.75 1.2 >1.2 SR EN ISO 6878-2005

12 Clorofila "a" µg/l 11.54 12.03 12.49 9.05 25 50 100 250 >250 SR ISO 10260:1996

13 Conductivitate µS/cm 489 489 492 484 Nu se normează SR EN 27888-97

14 Sulfați mg/l 21.18 22.14 21.24 29.24 60 120 250 300 >300 EPA 427C

15 Crom total µg/l <0.5 <0.5 <0.5 <0.5 25 50 100 250 >250

SR EN ISO 11885:2009

16 Zinc µg/l 10.6 1.7 3 2.6 100 200 500 1000 >1000

17 Plumb µg/l <2 <2 <2 <2 5 10 25 50 >50

18 Cadmiu µg/l <0.4 <0.4 <0.4 <0.4 0.5 1 2 5 >5

19 Fier total mg/l 0.037 0.057 0.082 0.052 0.3 0.5 1 2 >2

20 Mangan mg/l 0.031 0.032 0.034 0.028 0.05 0.1 0.3 1 >1

21 Nichel µg/l <1 <1 <1 <1 10 25 50 100 >100

22 Fenoli µg/l 5 4 2 8 1 5 20 50 >50 SR ISO 6439-01/C96:2006

23 Agenți de suprafață anionici

µg/l <0.05 <0.05 <0.05 <0.05 100 200 300 500 >500 SR EN 903-03

184

CAMPANIA a III-a - profil 4

Nr. crt Încercare executată

U.M.

Denumire probă/Adâncime de prelevare / Valori determinate

Ordinul nr. 161/2006

Metoda de încercare P4-1: 7 m

(mijloc)

P4-2: 3,5 m

(mijloc)

P4-3: 0.5 m

(mijloc)

P4-4: 2.5 m (mal

drept)

P4-5: 0,5 m (mal

drept)

I II III IV V

1 pH unități

pH 7.99 8.02 801 8.06 7.87 6,5 - 8,5 SR ISO 10523 -09

2 Oxigen dizolvat mgO2/l 5.79 5.06 5.69 6.06 5.97 9 7 5 4 <4 SR EN ISO 25814 -99

3 CBO5 mgO2/l 4.3 4.57 4.75 3.96 4.47 3 5 7 20 >20 SR EN 1899/1 - 03./2-02

4 CCO-Cr mgO2/l 19.5 22.2 22.2 19.5 19.9 10 25 50 125 >125 SR ISO 6060-96

5 Azot amoniacal mg/l 0.202 0.272 0.342 0.256 0.186 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2 SR ISO 7150/1-01

6 Amoniu mg/l 0.202 0.272 0.342 0.256 0.186 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2

7 Azotit mg/l 0.016 0.008 0.008 0.006 0.007 0.01 0.03 0.06 0.3 >0.3 SR EN 26777:2002/C91:2006

8 Azotat mg/l 0.58 0.61 0.64 0.6 0.62 1 3 5.6 11.2 >11.2 SR ISO 7890/3-00

9 Azot Total mg/l 1.94 1.22 1.98 2.14 1.32 1.5 7 12 16 >16 SR EN 12260:2004

10 Ortofosfați solubili mg/l 0.035 0.047 0.037 0.028 0.027 0.1 0.2 0.4 0.9 >0.9 SR EN ISO 6878-2005

11 Fosfor total mg/l 0.04 0.07 0.04 0.03 0.03 0.15 0.4 0.75 1.2 >1.2 SR EN ISO 6878-2005

12 Clorofila "a" µg/l 10.66 10.73 10.47 14 12.32 25 50 100 250 >250 SR ISO 10260:1996

13 Conductivitate µS/cm 488 497 496 496 495 Nu se normează SR EN 27888-97

14 Sulfați mg/l 22.95 25.18 24.52 26.12 26.2 60 120 250 300 >300 EPA 427C

15 Crom total µg/l <0.5 <0.5 <0.5 <0.5 <0.5 25 50 100 250 >250

SR EN ISO 11885:2009

16 Zinc µg/l 7.9 2.2 5.6 3.7 7.2 100 200 500 1000 >1000

17 Plumb µg/l <2 <2 <2 <2 <2 5 10 25 50 >50

18 Cadmiu µg/l <0.4 <0.4 <0.4 <0.4 <0.4 0.5 1 2 5 >5

19 Fier total mg/l 0.068 0.064 0.038 0.042 0.045 0.3 0.5 1 2 >2

20 Mangan mg/l 0.029 0.021 0.027 0.03 0.026 0.05 0.1 0.3 1 >1

21 Nichel µg/l <1 <1 <1 <1 <1 10 25 50 100 >100

22 Fenoli µg/l 2 2 2 2 2 1 5 20 50 >50 SR ISO 6439-01/C96:2006

23 Agenți de suprafață anionici

µg/l <0.05 <0.05 <0.05 <0.05 <0.05 100 200 300 500 >500 SR EN 903-03

185

CAMPANIA a III-a - profil 5

Nr. crt Încercare executată

U.M.

Denumire probă/Adâncime de prelevare / Valori determinate

Ordinul nr. 161/2006

Metoda de încercare P5-1:

1 m (mijloc) P5-2:

1 m (mal drept) I II III IV V

1 pH unități

pH 8.02 8.03 6,5 - 8,5 SR ISO 10523 -09

2 Oxigen dizolvat mgO2/l 7.77 6.61 9 7 5 4 <4 SR EN ISO 25814 -99

3 CBO5 mgO2/l 4.3 4.42 3 5 7 20 >20 SR EN 1899/1 - 03./2-02

4 CCO-Cr mgO2/l 15.6 19.5 10 25 50 125 >125 SR ISO 6060-96

5 Azot amoniacal mg/l 0.108 0.14 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2 SR ISO 7150/1-01

6 Amoniu mg/l 0.108 0.14 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2

7 Azotit mg/l 0.009 0.011 0.01 0.03 0.06 0.3 >0.3 SR EN 26777:2002/C91:2006

8 Azotat mg/l 0.55 0.63 1 3 5.6 11.2 >11.2 SR ISO 7890/3-00

9 Azot Total mg/l 1.62 1.44 1.5 7 12 16 >16 SR EN 12260:2004

10 Ortofosfați solubili mg/l 0.042 0.034 0.1 0.2 0.4 0.9 >0.9 SR EN ISO 6878-2005

11 Fosfor total mg/l 0.054 0.05 0.15 0.4 0.75 1.2 >1.2 SR EN ISO 6878-2005

12 Clorofila "a" µg/l 2.82 1.89 25 50 100 250 >250 SR ISO 10260:1996

13 Conductivitate µS/cm 497 496 Nu se normează SR EN 27888-97

14 Sulfați mg/l 26.14 27.32 60 120 250 300 >300 EPA 427C

15 Crom total µg/l <0.5 <0.5 25 50 100 250 >250

SR EN ISO 11885:2009

16 Zinc µg/l 3.2 2.4 100 200 500 1000 >1000

17 Plumb µg/l <2 <2 5 10 25 50 >50

18 Cadmiu µg/l <0.4 <0.4 0.5 1 2 5 >5

19 Fier total mg/l 0.018 0.048 0.3 0.5 1 2 >2

20 Mangan mg/l 0.011 0.004 0.05 0.1 0.3 1 >1

21 Nichel µg/l <1 <1 10 25 50 100 >100

22 Fenoli µg/l <1 4 1 5 20 50 >50 SR ISO 6439-01/C96:2006

23 Agenți de suprafață anionici

µg/l <0.05 <0.05 100 200 300 500 >500 SR EN 903-03

186

CAMPANIA IV

Nr. crt Încercare executată

U.M.

Denumire probă/Adâncime de prelevare / Valori determinate

Ordinul nr. 161/2006

Metoda de încercare Proba 1:

0.3 m (mal drept) Proba 2:

0.3 m (pod) I II III IV V

1 pH unități

pH 7.77 7.75 6,5 - 8,5 SR ISO 10523 -09

2 Oxigen dizolvat mgO2/l 5.88 5.92 9 7 5 4 <4 SR EN ISO 25814 -99

3 CBO5 mgO2/l 43.4 2.9 3 5 7 20 >20 SR EN 1899/1 - 03./2-02

4 CCO-Cr mgO2/l 144 9.6 10 25 50 125 >125 SR ISO 6060-96

5 Azot amoniacal mg/l 0.43 0.46 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2 SR ISO 7150/1-01

6 Amoniu mg/l 0.43 0.46 0.4 0.8 1.2 3.2 >3.2

7 Azotit mg/l <0.006 <0.006 0.01 0.03 0.06 0.3 >0.3 SR EN 26777:2002/C91:2006

8 Azotat mg/l 0.48 0.54 1 3 5.6 11.2 >11.2 SR ISO 7890/3-00

9 Azot Total mg/l 11.15 10.94 1.5 7 12 16 >16 SR EN 12260:2004

10 Ortofosfați solubili mg/l 0.016 0.011 0.1 0.2 0.4 0.9 >0.9 SR EN ISO 6878-2005

11 Fosfor total mg/l 0.24 0.04 0.15 0.4 0.75 1.2 >1.2 SR EN ISO 6878-2005

12 Clorofila "a" µg/l 0.31 1.14 25 50 100 250 >250 SR ISO 10260:1996

13 Conductivitate µS/cm 544 526 Nu se normează SR EN 27888-97

14 Sulfați mg/l 31.04 32.73 60 120 250 300 >300 EPA 427C

15 Crom total µg/l <0.5 <0.5 25 50 100 250 >250

SR EN ISO 11885:2009

16 Zinc µg/l 24 8 100 200 500 1000 >1000

17 Plumb µg/l <2 <2 5 10 25 50 >50

18 Cadmiu µg/l |<0.4 <0.4 0.5 1 2 5 >5

19 Fier total mg/l 0.445 0.021 0.3 0.5 1 2 >2

20 Mangan mg/l 0.027 0.013 0.05 0.1 0.3 1 >1

21 Nichel µg/l <1 <1 10 25 50 100 >100

22 Fenoli µg/l 11 9 1 5 20 50 >50 SR ISO 6439-01/C96:2006

23 Agenți de suprafață anionici

µg/l <0.05 <0.05 100 200 300 500 >500 SR EN 903-03

187

Legenda culorilor

Clasa de calitate I Stare ecologica "foarte bună"

Clasa de calitate II Stare ecologica "bună"

Clasa de calitate III Stare ecologica "moderată"

Clasa de calitate IV Stare ecologica "slabă"

Clasa de calitate V Stare ecologica "proastă"