Cursuri Asistenta Medicala(1)

97
Page 1 Curs 1. 23.09.2014 Noţiuni introductive în nursing Conform OMS: Nursingul este o parte importantă a sistemului de îngrijire a sănătăţii care cuprinde: - Promovarea sănătăţii; - Prevenirea bolii; - Îngrijirea persoanelor bolnave (fizic, mental, handicapaţi de toate vârstele) în toate unităţile sanitare, comunităţi şi în toate formele de asistenţă socială. Virginia Henderson (prima doamnă a nursingului din secolul XX) defineşte nursingul astfel: “Să ajuţi individul, fie acesta sănătos sau bolnav, să-şi afle calea spre sănătate sau recuperare, să-şi folosească fiecare acţiune pentru a promova sănătatea sau recuperarea cu condiţia ca acesta să aibă tăria, voinţa sau cunoaşterea necesară pentru a o face să acţioneze în aşa fel încât acesta să-şi poarte singur de grijă cât mai curând posibil”. Astăzi asistentul medical este definit astfel: - o persoană care a parcurs un program complet de formare; - a trecut cu succes examenele; - îndeplineşte standardele stabilite de Consiliul Asistenţilor medicali; - este autorizată să practice această profesie în concordanţă cu pregătirea şi experienţa sa; - este autorizată în îndeplinirea acestor proceduri şi funcţii care sunt impuse de îngrijirea sănătăţii în oricare situaţie s-ar afla, dar care să nu facă o procedură pentru care nu este calificată. De aceea asistenţii medicali răspund de propria lor activitate, de practica lor şi supraveghează îngrijirile auxiliare precum pregătirea elevilor. Asistenta medicală este pregătită printr-un program de studiu care include: - promovarea sănătăţii; - prevenirea îmbolnăvirilor; - îngrijirea celui bolnav din punct de vedere fizic, mental, cu deficienţe, indiferent de vârstă, de unitate sanitară sau în orice situaţie la nivelul comunităţii. “Codul” pentru asistenţii medical cuprinde 4 responsabilităţi: 1. promovarea sănătăţii; 2. prevenirea îmbolnăvirilor; 3. restabilirea sănătăţii; 4. înlăturarea suferinţei. Asistenta medicală generalistă presupune o pregătire pluridisciplinară, să aibă cunoştinţe de psihologie pentru a încuraja pacientul, să aibă atitudinea potrivită faţă de pacient şi familia sa şi să aibă preocuparea de a înţelege ceea ce simt ceilalţi. Asisitenta medicală este o “mamă” care

description

jmmbmbmbvnvvnvnvv

Transcript of Cursuri Asistenta Medicala(1)

  • Page 1

    Curs 1. 23.09.2014

    Noiuni introductive n nursing

    Conform OMS:

    Nursingul este o parte important a sistemului de ngrijire a sntii

    care cuprinde:

    - Promovarea sntii;

    - Prevenirea bolii;

    - ngrijirea persoanelor bolnave (fizic, mental, handicapai de toate

    vrstele) n toate unitile sanitare, comuniti i n toate formele de

    asisten social.

    Virginia Henderson (prima doamn a nursingului din secolul XX) definete nursingul astfel:

    S ajui individul, fie acesta sntos sau bolnav, s-i afle calea spre

    sntate sau recuperare, s-i foloseasc fiecare aciune pentru a

    promova sntatea sau recuperarea cu condiia ca acesta s aib tria,

    voina sau cunoaterea necesar pentru a o face s acioneze n aa fel

    nct acesta s-i poarte singur de grij ct mai curnd posibil.

    Astzi asistentul medical este definit astfel:

    - o persoan care a parcurs un program complet de formare;

    - a trecut cu succes examenele;

    - ndeplinete standardele stabilite de Consiliul Asistenilor medicali;

    - este autorizat s practice aceast profesie n concordan cu pregtirea i experiena sa;

    - este autorizat n ndeplinirea acestor proceduri i funcii care sunt impuse de ngrijirea

    sntii n oricare situaie s-ar afla, dar care s nu fac o procedur pentru care nu este

    calificat.

    De aceea asistenii medicali rspund de propria lor activitate, de practica lor i supravegheaz

    ngrijirile auxiliare precum pregtirea elevilor.

    Asistenta medical este pregtit printr-un program de studiu care include:

    - promovarea sntii;

    - prevenirea mbolnvirilor;

    - ngrijirea celui bolnav din punct de vedere fizic, mental, cu deficiene, indiferent de vrst, de

    unitate sanitar sau n orice situaie la nivelul comunitii.

    Codul pentru asistenii medical cuprinde 4 responsabiliti:

    1. promovarea sntii;

    2. prevenirea mbolnvirilor;

    3. restabilirea sntii;

    4. nlturarea suferinei.

    Asistenta medical generalist presupune o pregtire pluridisciplinar, s aib cunotine de

    psihologie pentru a ncuraja pacientul, s aib atitudinea potrivit fa de pacient i familia sa i s

    aib preocuparea de a nelege ceea ce simt ceilali. Asisitenta medical este o mam care

  • Page 2

    acioneaz asupra nevoilor copiilor i trebuie adeseori s ndeplineasc sarcini diverse. De aceea,

    asistenta medical mai este numit i mama profesionist.

    Rolul asistentei medicale potrivit OMS este:

    Sa asiste indivizi, familii sau grupuri s optimizeze i s integreze funcii fizice,

    mentale i sociale afectate semnificativ prin schimbri ale strii de sntate

    Dup Virginia Henderson:

    Rolul esenial al asistentei medicale este acela de a ajuta persoana bolnav sau

    sntoase s-i menin sau s-i rectige sntatea, s o ajute n ultimele sale

    clipe prin ndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi ndeplinit singur dac ar fi avut

    fora, voina sau cunotinele necesare. Asistenta medical trebuie s

    ndeplineasc aceste funcii astfel nct pacientul s-i rectige independena

    ct mai repede posibil

    Funciile asistentei medicale sunt de natura independent, dependent i interdependent.

    Funcia de natur independent

    n cadrul acestei funcii, asistenta medical:

    - asist pacientul din proprie iniiativ, temporar sau definitiv, n ngrijiri de confort atunci cnd

    bolnavul nu-i poate ndeplini independent anumite funcii;

    - Stabilete relaii de ncredere cu pacientul i cu familia acestuia;

    - Transmite informaii, nvminte pacientului i-l ascult, susinndu-l;

    - Este alturi de indivizi i colectivitate n vederea promovrii unor condiii mai bune de via i

    sntate.

    Funcia de natur dependent

    La indicaia medicului aplic metode de tratament sau de observaie. Asistenta medical observ la

    pacient modificrile produse de boal sau tratament i le transmite medicului.

    Funcia de natura interdepenedent

    Asistenta medical

    - colaboreaz i cu ali profesioniti din domeniul sanitar, social, educativ, administrativ;

    - se implic n aciuni de depistare a tulburrilor de ordin psihologic, social sau fizic;

    - se implic n aciuni de educaie pentru sntate

    - n aciuni de sensibilizare asupra responsabilitii i drepturilor pe care populaia le are n

    materie de sntate;

    - se implic n aciuni de rezolvare a problemelor psiho-sociale;

    - lucreaz cu personal administrativ, economic, educatori, psihologi, logopezi, profesori etc.

    Funcii speciale

    Funcia profesional

    Rolul cel mai important este acela de a se ocupa de pacient n scopul meninerii echilibrului sau de a face

    pentru el ceea ce el nu poate face.

  • Page 3

    Funcia educativ

    Asistenta medical trebuie s aib caliti psihologice, pedagogice, de a comunica i de a fi convingtori.

    Asistenta medical trebuie s stabileasc relaii bune cu pacientul, cu personalul din subordine,

    practicani i studeni.

    Funcia economic, de gestiune a serviciului

    Asistenta medical trebuie s gestioneze serviciul, s organizeze timpul liber i s asigure condiii optime

    bolnavului.

    Funcia de cercetare

    Pe fondul unei pregtiri profesionale n echipe de cercetare, asistenta medical se perfecioneaz

    permanent i este pus la curent cu tehnicile moderne.

    Cadrul conceptul al ngrijirilor

    Orice activitate profesional se sprijin pe baze tiinifice. n profesia noastr avem urmtoarele

    concepte:

    1. Conceptul despre om

    Acesta este o fiin unic, are nevoi biologice, psihologice, sociale i culturale. Este o fiin n

    continu schimbare, responsabil, liber i capabil s se adapteze.

    Concepia Virginiei Henderson despre individ este:

    Individul este o entitate bio-psiho-social formnd un tot indivizibil. El

    are necesiti fundamentale cu manifestri specifice pe care i le

    satisface dac se simte bine. El are tendina spre autonomie n

    satisfacerea necesitilor sale.

    2. Conceptul privind sntatea

    Dup OMS:

    Sntatea este o stare de bine fizic, mental i social care nu const

    numai n absena bolii sau a infirmitii

    Dup Virginia Henderson:

    Sntatea este o stare n care necesitile sunt satisfcute n mod

    autonom i nu se limiteaz la absena bolii

    3. Conceptul despre boal

    Boala reprezint ruperea echilibrului, armoniei, este un semnal de alarm tradus prin suferin

    fizic, psihic, o dificultate sau o inadaptare la o situaie nou provizorie sau definitiv. Boala poate fi

  • Page 4

    considerat un eveniment, putnd merge pn la respingerea social a omului n anturajul su. Modelul

    conceptual al Virginiei Henderson precizeaz c:

    Individul bolnav sau sntos este vzut ca un tot complet, prezentnd

    14 nevoi fundamentale pe care trebuie s i le satisfac

    Scopul ngrijirilor este de a pstra sau de a restabili independena individului n satisfacerea

    acestor nevoi. Rosul asistentei medicale const n suplinirea a ceea ce el nu poate face singur.

    Domeniul de activitate al asistentei medicale este vast, putndu-i desfura activitatea n servicii

    de sntate (staionare sau ambulatorii), la nivel de dispensar urban sau rural, n coli etc. datorit

    misiunii delicate pe care asistenta medical o are aceasta trebuie s fie marcat de sensibilitate socio-

    afectiv, s posede trie de caracter i o pregtire profesional desvrit. Pentru exercitarea acestei

    meserii, asistenta medical trebuie s fie nzestrat cu anumite nclunaii i aptitudini care vor influiena

    n mod pozitiv conduita personalului medical. Fiecare asistent medical la locul ei de munc va lua o

    serie de msuri pentru a se proteja fa de mbolnviri i accidente. La nceput se va face un instructaj de

    protecia muncii prin care ii sunt aduse la cunotin normele specifice de protecie a muncii a domeniului

    n care-i desfoar activitatea. Msurile de protecie a muncii vizeaz:

    - Modul igienic de via;

    - Dozarea efortului fizic;

    - Purtarea corect a hainelor de protecie a muncii;

    - Modul de funcionare a aparatelor cu curent electric, instalaiile cu gaz metan;

    - Prevenirea mbolnvirilor profesionale i a accidentelor provocate de substantele chimice;

    - Msuri de prevenire a infeciilor nozocomiale (intraspitaliceti).

    Curs 2. 25.09.2014

    CARACTERISTICILE MORALE ALE ASISTENTELOR MEDICALE

    Pentru exercitarea acestei meserii este necesar ca personalul medical s fie nzestrat

    cu anumite nclinaii i aptitudini care, printr-o pregtire temeinic, s se dezvolte n

    trsturi morale. Calitile necesare exercitrii meseriei de asistent medical generalist se

    caracterizeaz prin:

    - Stpnire de sine

    - Rbdare

    - Contiinciozitate

    - Responsabilitate

    - A ti s se apropie de bolnav, de aparintorii acestuia cu scopul de a le ctiga

    ncrederea pentru a le oferi un comfort moral

    - Respect fa de fiina uman

    - Punctualitate n toate sarcinile de serviciu

    - Devotament fa de bolnav

  • Page 5

    - Promptitudine n luarea decizilor

    - Iniiativ

    - Luciditate n faa unor situaii problem

    - Pstrarea secretului profesional

    - Confidenialitate

    - For fizic necesar activitii n ture i timpului ndelungat petrecut n picioare

    - Micri sigure coordonate

    - Cunoaterea instrumentarului i a funcionalitii aparaturii medicale care se

    utilizeaz n investigaii, tratamente

    - Confidenta pacientului, s-l asculte, s-l explice, s-i respecte intimitatea

    - Organizat

    - S cunoasc fiecare tehnic ce se efectueaz bolnavului

    - S respecte timpii de execuie i anume:

    1. Pregtirea materialelor necesare

    2. Pregtirea pacientului:

    - Psihic, cnd i se explic necesitatea tehnicii dar i n ce const tehnica respectiv i,

    totodat, i se cere consimmntul

    - Fizic, const n acordarea unei poziii corespunztoare pacientului n funcie de

    starea sa de sntate

    3. Efectuarea tehnicii propriu-zise

    4. ngrijiri ulterioare acordate pacientului

    5. Reorganizarea locului de munc

    NORME DE PROTECIE A MUNCII

    Indiferent de domeniul de activitate fiecrui om al muncii i se face un instructaj de

    protecie a muncii prin care i se aduce la cunotin normele de protecie a muncii

    specifice domeniului n care i va desfura activitatea. Instructajul privind msurile de

    protecie a muncii n sectorul sanitar vizeaz:

    - Dozarea efortului fizic, fiind cauz a mbolnvirii aparatului locomotor (de exemplu:

    la transportul greutilor, alimente, lenjerie, aparatur se vor ntrebuina crucioare

    speciale sau lifturi; ridicarea sau schimbarea de poziie a bolnavului se va efectua cu

    ajutorul altor persoane);

    - Purtarea obligatorie a echipamentului de protecie (halatul asistentului medical i

    mnuile de unic folosin);

  • Page 6

    - Splarea minilor nainte i dup fiecare tehnic, mai ales cnd se manipuleaz

    snge sau alte produse ale bolnavului;

    - Nu se aeaz pe patul bolnavului;

    - Nu se mnnc n salon;

    - Nu se fumeaz

    - Modul de funcionare a aparatelor cu curent electric. Aparatele electrice vor fi n

    contact cu pmntul (mpmntare). Dup funcionare, aparatele electrice vor fi

    deconectate pentru prevenirea accidentelor n momentul n care vor fi repuse n

    funciune. Orice defeciune a prizelor, a ntreruptoarelor electrice va fi anunat

    personalului de ntreinere;

    - Msuri de prevenire a mbolnvilor profesionale i a accidentelor produse sau

    provocate de substane chimice i/sau medicamentoase. De exemplu: persoanele

    care fac practica la serviciul de radiologie vor fi instruite s se fereasc de actiunea

    razelor Rontgen, deorece exist pericolul de iradiere. ntreg personalul va purta

    mnui, oruri de cauciuc impregnate cu plumb i, n mod obligatoriu, dozimetre

    (aparate pentru msurarea dozelor de radiaii). Personalul care lucreaza cu aparate

    pe baz de UV va purta ochelari de protecie i va evita expunerea prelungit

    MSURI DE PREVENIRE A INFECIILOR

    Pentru prevenirea infeciilor ce se transmit pe care aerogen, personalul va purta

    masc de tifon care va fi schimbat la maximum 4 ore pentru a nu fi infectat.

    Pentru prevenirea infeciilor care se transmit pe care digestiv, personalul va evita

    contactul direct cu alimentele i vesela bolnavilor.

    Pentru prevenirea infeciilor ce se transmit prin contact direct se vor utiliza mnui

    de cauciuc i pense pentru manipularea instrumentelor i a materialului moale (tifon).

    Pentru prevenirea infeciilor transmise prin vectori (insecte, roztoare) se iau msuri

    de deparazitare a bolnavilor la internarea n spital i se acioneaz sistematic prin cei 3 D:

    - Dezinfecie;

    - Dezinsecie;

    - Deratizare.

    DEZINFECIA

  • Page 7

    Const n luarea unor msuri de distrugere a agenilor infecioi care pot provoca

    infecii sau boli transmisibile. Pentru aceasta se folosesc o serie de substane

    dezinfectante ca:

    - Soluia de var cloros n urmtoarele concentraii: 10g/000; 20 g/000; 40 g/000; 50 g/000;

    100 g/000. Are o aciune bactericid, virulicid i sporicid. Aceste soluii se folosesc

    proaspete, n ziua preparrii ntruct clorul activ se degaj foarte repede. Nu se

    folosete soluia de var cloros pe mucoase i tegumente deoarece produce iritaia

    acestora;

    - soluia de cloramin care se folosete n urmtoarele concentraii: 5 g/000; 10g/000;

    20g/000; 40 g/000. Este o soluie foarte folosit deoarece are o aciune eficient

    distrugnd bacteriile, viruii i sporii. Se prepar zilnic i are un efect iritant pentru

    tegumente, mucoase i ci respiratorii;

    - soluia de formol. Se folosete n concentraie de 2 i 5%, se prepar din aldehida

    formic de 40 g/00 i se ntrebuieneaz la dezinfecia saloanelor, a paturilor, precum

    i a tuturor obiectelor din salon. Are o aciune bactericid inclusiv pentru bacilul

    Koch, virulicid i fungicid. Irit mucoasele i tegumentele iar prin inhalare irit

    cile respiratorii

    - soluia de bromocet, care se folosete n concentraie de 1 pn la 2 la mie. Are o

    aciune bactericid, este incompatibil cu spunul i detergentii iar ingestia

    accidental are urmri foarte grave;

    - soluia de D-catiol care are o aciune bactericid;

    - soluia de deroform, care are o aciune bactericid i virulicid. Preparatul este

    iritant pentru tegumente i mucoase iar ingestia accidental provoac intoxicaie;

    - soluia de hidrod, care este preparat din sod caustic i dero cristal. Are o actiune

    bactericid i virulicid i este toxic pentru cile respiratorii.

    Asistentele sau cadrele medicale au obligaia de a urmri cum se efectueaz

    curenia

    saloanelor, a tuturor ncperilor din spital, curenie care trebuie efectuat de ctre

    infirmiere ori de cte ori este nevoie. Curenia saloanelor nu se face prin mturat

    deoarece ridic praful ce conine microorganisme patogene ci se efectueaz prin tehnica

    umed. Dup aceea, crpa se spal i nu se mai terge cu ap. Asistentele trebuie s

    urmreasc n mod special i dezinfectarea mobilierului precum i a obiectelor cu care

    bolnavii vin n contact. Dezinfectarea ncaperilor alimentare precum i a obiectelor folosite

    n alimentaia bolnavilor (vesela). Se face i dezinfecia lenjeriei de corp a bolnavului.

    DEZINSECIA

    Aceasta const n totalitatea msurilor care se iau pentru distrugerea insectelor care

    transmit boli infecioase. Pentru aceasta se folosesc mijloace fixe, adic:

  • Page 8

    - aezarea de plase de srm la ferestre pentru a mpiedica ptrunderea mutelor;

    - astuparea crpturilor, a fisurilor i orificiilor din podea sau perei pentru a

    mpiedica ptrunderea i adpostirea gndacilor;

    - pstrarea alimentelor n dulapuri i frigidere bine nchise, n cutii sau vase acoperite;

    - golirea zilnic a noptierelor de alimente sau resturi alimentare.

    Deparazitarea const n totalitatea msurilor care se iau pentru distrugerea

    paraziilor att de la pacieni, din regiunile proase, ct i de pe hainele acestora. Paraziii

    au rolul de a rspndi o serie de boli. De aceea la internare se cerceteaz sau se verific

    dac pacientul este ntr-o perfect stare de igien iar n caz contrar se face deparazitarea.

    Prul este tiat scurt, cu consimmntul pacientului, se piaptn cu un pieptn des,

    nmuiat n oet i se folosesc o serie de substane chimice pentru distrugerea paraziilor.

    Deparazitarea se face la internarea bolnavului n spital, apoi acesta este predat pe sector

    ca bolnav cu parazii unde timp de 7 zile trebuie tratat zilnic.

    DERATIZAREA

    Const luarea tuturor msurilor pentru distrugerea roztoarelor care transmit la om

    boli infecioase. Ca msuri de combatere avem:

    - msuri mecanice, capcane;

    - msuri chimice, substane chimice care provoac moartea roztoarelor

    n afar de curenie i dezinfecie trebuie respectate circuitele funcionale n

    unitile sanitare:

    - circuitul septic, care este sensul de circulaie n interiorul unei uniti sanitare, care

    indic introducerea germenilor patogeni care produc infecii;

    - circuitul aseptic, care este sensul de circulaie n interiorul unei uniti sanitare, care

    asigur condiii de protecie mpotriva infeciilor.

    n unitile sanitare trebuie respectate aceste circuite pentru a preveni infeciile

    instraspitaliceti (nozocomiale). Se urmrete separarea circuitului septic de cel aseptic.

    ASIGURAREA EVIDENEI I MICRII BOLNAVILOR N SPITAL

    Internarea bolnavului n spital

  • Page 9

    Internarea n spital constituie pentru fiecare bolnav o etap deosebit n via sa

    deoarece se realizeaz n scopul vindecrii sale dar se rup legturile permanente cu

    munca, familia i prietenii si. Medicul de familie de la nivelul dispensarului trebuie s

    decid dac bolnavul are nevoie de internare sau se trateaz ambulatoriu. n cazul

    urgenelor, medicul specialist este cel care decide internarea n funcie de gravitatea bolii.

    n cadrul serviciului de primire, bolnavul are primul contact cu spitalul la biroul de

    internri. Este necesar ca personalul de aici s aib un comportament corespunztor

    pentru asigurarea unei colaborri sincere cu bolnavul i personalul de ngrijire. De la

    ajutorul acordat la dezbrcarea hainelor i mbrcarea celor de spital, la mbiere i la

    nevoie de deparazitare, trebuie s dovedeasc atenie i grij astfel nct bolnavul s simt

    o preocupare deosebit pentru persoana sa fapt care s-l conving c va fi bine ngrijit i se

    va vindeca n timpul cel mai scurt. Aceast grij sau preocupare va fi acordat i

    nsoitorilor sau aparintorilor bolnavului. La internarea bolnavului n spital se vor verifica

    urmtoarele documente:

    - Buletinul;

    - Talon de pensie

    - Adeverina de salariat, cu menionarea numrul de zile de concediu medical pe

    ultimele 12 luni

    - Biletul de trimitere

    - Biletul de internare

    Dup verificarea acestor documente din sala de ateptare bolnavul este condus n

    cabinetul de consulaii unde, att asistenta medical ct i medicul vor comunica

    permanent cu acesta, vor acorda ngrijiri de urgen sau chiar vor face o serie de recoltri

    de snge sau alte produse. Medicul examineaz din nou pacientul, decide internarea n

    spital, iar fiecrui pacient i se completeaz o foaie de observaie i este trecut n registrul

    de intrare-ieire a spitalului. Foaia de observaie (FO) se completeaz cu mare

    responsabilitate iar capul foii cuprinde numele i prenumele bolnavului, data naterii,

    domiciliul, numele prinilor, ocupaia acestora, data i ora internrii, diagnosticul la

    internare, calitatea de asigurat, cetenia, grupa sanguin, secia de internare a

    pacientului. Apoi, se trece la competarea istoricului bolii.

    n cazurile grave, nc de la seviciul de primire se urmrete starea de igien a

    bolnavului. Dac este cazul i se face toaleta pe regiuni pn se ajunge la o perfect stare a

    mucoaselor, a tegumentelor apoi se mbrac n efecte de spital. Hainele sunt aezate i

    inventariate printr-un proces verbal n dou exemplare: unul se ataeaz la foia de

    observaie a bolnavului, iar cellalt se ataeaz la haine. Acestea sunt aezate pe un

    umera iar piesele mici ntr-un scule anexat prevzut cu o tbli sau bon pe care se trec

    toate datele de identitate ale bolnavului. Depozitarea hainelor se face la magazia de efecte

  • Page 10

    ale bolnavilor de unde vor fi preluate la ieirea din spital pe baza bonului. De la serviciul de

    internare, bolnavul este condus pe secia de specialitate indicat de medic iar aici medicul

    ef al seciei sau cel care este de gard hotrte salonul n care va fi internat bolnavul

    tinnd cont de diagnostic, stadiul i gravitatea bolii i de sexul acestuia. Bolnavul va fi

    nregistrat din nou ntr-un registru de internri-ieiri al seciei apoi va fi preluat de

    asistenta de salon care i va prezenta acestuia salonul indicat, patul, i va face cunotin cu

    ceilali pacieni din salon, i aduce la cunotin regulamentul de ordine interioar i i se va

    explica bolanvului ce are de fcut n vederea recolrii produselor pentru analizele de

    laborator i pregtirea pentru investigaii.

    Asigurarea evidenei bolnavilor internai n secie se face n baza foilor de

    observaie. La aceasta se ataeaz foaia de temperatur, unde vor fi trecute toate funciile

    vitale.

    Foaia de observaie (FO) este dosarul bolnavului pentru perioada internrii sale. Ea

    este un document medico-legal, tiinific i de gestiune i cuprinde sintetic toat boala sa,

    datele despre examenul clinic pe aparate, examinri paraclinice, evoluie i tratament. FO

    se pstreaz ntr-o map pentru fiecare salon i nu se las la ndemna bolnavului. Dup

    externarea bolnavului, foile de observaie se pstreaz n arhiva seciei sau a spitalului, n

    ordinea plecrii bolavilor.

    Externarea bolanvului se efectueaz pe baza biletului de externare care se

    completeaz i n funcie de epicriz (concluzia medicala pe FO). Spitalul poate interna

    bolnavi i prin transfer de la un alt spital sau de la o alt secie a spitalului fiind necesar s

    se completeze un bilet de transfer. n caz de deces se ntocmesc documentele de deces i

    scoaterea bolnavului din evidena seciei.

    PREDAREA I PRELUAREA SERVICIULUI

    Munca desfurat n ture impune ca n seciile cu paturi, sarcinile de serviciu s fie

    transmise de la un schimb la altul prin predarea i preluarea serviciului. Predarea acestuia

    se face n scris, la sfritul activitii personalului care urmeaz s ias din tur dar i verbal

    transmind sarcinile pentru fiecare bolnav. Predarea serviciului n scris se consemneaz

    ntr-o condic special care este ntocmit dup foile de observaie, indicaiile medicului i

    constatrile personale ale asistentei medicale iar actul de predare i preluare a serviciului

    este semnat de ctre cele dou schimburi. Pentru ca predarea serviciului s se fac verbal

    la patul pacientului unde se pot da indicaii suplimentare, asistenta medical trebuie s-i

    atepte schimbul n secie. n cazul n care, n mod accidental, schimbul nu sosete,

    asistenta medical nu prsete serviciul dect dup ce a anunat asistenta ef, medicul

    de gard i i s-a gsit un alt nlocuitor.

  • Page 11

    Curs 3. 30.09.2014

    NEVOILE FUNDAMENTALE ALE FIINEI UMANE

    Exist anumite nevoi fundamentale comune tuturor fiinelor umane care trebuie

    satisfcute pentru a atinge un nivel optim de bunstare. Cadrul conceptual al Virginiei

    Henderson pornete de la existena unor necesiti fiziologice i aspiraii ale fiinei umane

    numite nevoi fundamentale. O nevoie fundamental este o necesitate vital esenial a

    fiinei umane pentru a-i atinge sau asigura starea de bine n aprarea fizic i mental.

    CELE 14 NEVOI FUNDAMANTALE sunt:

    1. Nevoia de a comunica

    2. Nevoia de a respira i a avea o bun circulaie

    3. Nevoia de a se alimenta i hidrata

    4. Nevoia de a se mica i a avea o bun postur

    5. Nevoia de a dormi, a se odihni

    6. Nevoia de a-i menine temperatura corpului n limite normale

    7. Nevoia de a fi curat, ngrijit, de a-i proteja tegumentele i mucoasele

    8. Nevoia de a elimina

    9. Nevoia de a evita pericolele

    10. Nevoia de a aciona dup credinele i valorile sale

    11. Nevoia de a se realiza

    12. Nevoia de a se recrea

    13. Nevoia de a nva cum s-ti pstrezi sntatea

    14. Nevoia de a se mbrca i dezbrca

    1. NEVOIA DE A COMUNICA

    Este o necesitate a fiinei umane de a schimba informaii cu semenii si i pune n

    micarea un proces dinamic, verbal i nonverbal, permid persoanelor s se fac

    accesibile una alteia, s reueasc s pun n comun sentimentele, opiniile, experienele i

    informaiile.

    INDEPENDENA N SATISFACEREA NEVOII DE A COMUNICA

    Depinde de o serie de factori:

    - Biologici

  • Page 12

    - Sociologici

    - Psihologici

    - Culturali

    - Spirituali

    Comunicarea se realizeaz prin dou moduri:

    - Verbal, folosind limbajul verbal care permite o exprimare mai clar i mai precis

    pentru a pune n eviden semnificaiile importante

    - Nonverbal, folosete limbajul corpului, expresia ochilor, a feei, a mersului, a

    gesturilor, a tririlor interioare

    Independena n satisfacerea nevoii de a comunica presupune integritatea

    individului, a organelor de sim, o dezvoltare intelectual suficient pentru a nelege

    semnificaia mesajelor schimbate.

    Factorii biologici care influeneaz comunicarea presupun inteligena fiecrui

    individ dup gradul de putere, de nelegere, de imaginaie, de gndire i de memorie.

    Dup gradul de percepie a fiecrui individ, n funcie de dezvoltarea organelor de

    sim n cadrul factorilor psihologici importan au i emoiile exprimate prin bucurie, prin

    tristee, rs sau plns.

    Factorii sociologici depind de familie, anturaj, locul de munc, de gradul de cultur i

    statul social al fiecrui individ.

    MANIFESTRI DE INDEPENDEN

    Acestea depind de integritatea sistemului nervos, a organelor de sim, a organelor

    de fonaie i de integritatea aparatului locomotor.

    a. Manifestri de ordin biologic

    - Funcionarea adecvat a organelor de sim, care pot fi manifestate prin:

    acuitate vizual, acuitate auditiv, finee gustativ i olfactiv i/sau

    sensibilitate tactil

    - Debitul verbal, care poate fi exprimat uor sau printr-un ritm moderat sau

    printr-un limbaj clar i precis

    - Expresia non-verbal, manifestat prin micri, posturi i gesturi ale minii,

    facial expresive sau privire semnificativ.

    b. Manifestri de ordin psihologic

    Care vizeaz:

  • Page 13

    - Exprimare uoar a nevoilor, dorinelor, ideilor, emoiilor

    - Imagine pozitiv de sine, care urmrete cunoaterea sinelui material,

    spiritual i social

    c. Manifestri de ordin sociologic

    Care vizeaz apartenena la grupuri de diverse interese, precum i stabilirea unor relaii

    armonioase n familie, la locul de munc sau n grupuri de prieteni.

    DEPENDENA N SATISFACEREA NEVOII DE A COMUNICA

    Dac comunicarea nu este satisfcut pot surveni mai multe probleme:

    1. Comunicare ineficient la nivel senzorial i motor

    2. Comunicare ineficient la nivel intelectual

    3. Comunicare ineficient la nivel afectiv

    4. Confuzie

    5. Singurtate

    6. Izolare social

    7. Perturbarea comunicrii familiale

    SURSE DE DIFICULTATE

    Surse de ordin fizic

    Care pot fi exprimate prin:

    - Tulburri circulare

    - Traumatisme

    - Oboseal

    - Surmenaj

    - Durere

    - Consum de alcool, droguri, medicamente

    - Hidroelectrolitic

  • Page 14

    Surse de ordin psihic

    Care pot fi exprimate prin:

    - Tulburri de gndire

    - Stres

    - Pierdere

    - Separare

    - Strri de criz

    - Anxietate. Anxietatea este acel sentiment profund de discomfort sau de

    tensiune manifestat prin team, nelinite.

    Surse de ordin sociolologic

    Care pot fi exprimate prin:

    - Poluare

    - Mediu inadecvat la locul de munc, acas

    - Conflicte

    - Eec

    Lipsa cunoaterii care se refer la insuficienta cunoatere de sine, a altora sau a mediului

    ambiant.

    I. COMUNICARE INEFICIENT LA NIVEL SENZORIAL I MOTOR

    Reprezint dificultatea individului de a capta prin intermediul

    simurilor sale mesaje care vin din anturaj, din mediul exterior sau din ambele.

    MANIFESTRI DE DEPENDEN

    Tulburrile senzoriale

    - Cecitate este pierderea vederii

    - Hipoacuzie este diminuarea auzului

    - Surditate este pierderea funciei auditive

    - Pierderea sau diminuarea gustului, adic pierderea combinaiilor celor 4

    senzaii gustative de baz: dulce, amar, srat i acru

    - Diminuarea vederii

    - Anosmie este pierderea mirosului

    - Hipoestezie este scderea sensibilitii cutanate

  • Page 15

    - Hiperestezie este creterea sensibilitii cutanate

    Tulburrile motorii

    - Paralizia este dispariia total a funciei motorii musculare

    - Pareza este scderea funciei motorii musculare

    - Hemiplegia este paralizia unei jumti laterale a corpului

    - Paraplegia este paralizia membrelor inferioare

    - Monoplegia este paralizia unui singur membru

    - Tetraplegia este paralizia a tuturor membrelor

    Acestea pot fi semne de dependen. Pot fi ntlnite toate sau o parte

    Tulburrile de limbaj

    - Afazia este incapacitatea de a pronuna cuvintele sau anumite cuvinte

    - Dizartria este dificultatea de a articula cuvintele

    - Blbiala este o dificultate n pronunarea unor cuvinte, ba chiar repetarea

    unor silabe prin prelungirea unor sunete

    - Mutism este dificultatea de a comunica astfel nct pacientul nu vorbete, nu

    rspunde i nu comunic cu cei din anturajul su

    - Dislalia este imposibilitatea de a pronuna anumite sunete care compun

    cuvintele

    Interveniile asistentei la un pacient cu comunicare ineficient la nivel senzorial i motor

    OBIECTIVE INTERVENIILE ASISTENTEI AUTONOME I DELEGATE

    Pacientul s fie

    echilibrat fizic

    - Linitete bolnavul cu privire la starea sa explicndu-i scopul i

    natura interveniilor

    - Familiarizeaz bolnavul cu mediul su ambiant

    - Asigur un mediu de securitate linitit

    - Administreaz medicaia recomandat de medic

    Pacientul s foloseasc

    mijloace de

    comunicare adecvate

    strii sale

    - cerceteaz posibilitle de comunicare ale bolnavului

    - furnizeaz mijloacele de comunicare

    - nva bolnavul s utilizeze mijloacele de comunicare conform

    posibilitilor sale

    Pacientul s fie

    compensat senzorial

    - Asigur ngrijiri relative la perturbarea senzorial sau motrice a

    bolnavului (cecitate, surditate, paralizie); are rolul de suplinire

    pentru satisfacerea nevoilor pe care pacientul nu i le poate

    satisface autonom (a mnca i a bea, a se mica i a avea o bun

  • Page 16

    postur, a-i menine tegumentele curate i integre, a evita

    pericolele)

    - administreaz medicaia recomandat: unguente; picturi

    nazale, auriculare, oculare

    - efectueaz exerciii pasive i active pentru prevenirea

    complicaiilor musculare i articulare

    - pregtete bolnavul pentru diverse examinri ale simurilor i l

    ngrijete dup examinare

    COMUNICARE INEFICIENT LA NIVEL INTELECTUAL

    Const n dificultatea individului de a nelege stimulii primii i a-i utiliza judecata,

    imaginaia, memoria pentru a comunica cu semenii.

    Manifestri de dependen sau semne i simptome posibile

    1. Amnezie este o tulburare de memorie astfel nct bolnavul nu-i mai amintete

    evenimentele petrecute

    2. Vorbire incoerent este o comunicare verbal fr legtur cu situaia dat

    3. Logoree, adic bolnavul vorbete mult

    4. Obnubilare, adic bolnavul nu sesizeaz ce se petrece n jurul su (dezorientat n

    timp i spaiu)

    Interveniile asistentei la pacientul cu comunicare ineficient la nivel intelectual

    OBIECTIVE INTERVENIILE ASISTENTEI AUTONOME I

    DELEGATE

    Pacientul s fie orientat n timp, spaiu i la

    propria persoan

    - asistenta ajut bolnavul s se orienteze n

    timp, spaiu i referitor la propria persoan

    - sugereaz pacientului s in un jurnal

    - ajut pacientul s completeze jurnalul

    - l ajut s-i recunoasc capacitile i

    preferinele

    - las bolnavul s fac tot ceea ce poate cu

    propriile sale mijloace

    - la indicaia medicului administreaz

    tratamentul medicamentos

  • Page 17

    COMUNICARE INEFICIEN LA NIVEL AFECTIV

    Reprezint dificultatea individului de a se afirma, a fi deschis ctre alii i ctre

    nevoile lor, de a stabili legturi semnificative cu anturajul.

    Manifestri de dependen

    - Agresivitate este acea manifestare impulsiv de a se certa, bate, ataca pe cei

    din jur

    - Apatie este acea indiferen fa de sine i ceea ce se petrece n mediul su

    - Egocentrism este preocuparea exagerat a individului fa de sine nsui

    - Fobie, adic acea fric obsedant direcionat spre ceva de care bolnavul nu

    poate scpa. Exemple: agorafobie, adic teama de spaiu deschis;

    claustrofobia, adic teama de a sta ntr-un spaiu nchis; nozofobia, adic

    teama de boal

    - Euforie, adic stare de foarte bun dispoziie dar fr obiect

    - Delir este o tulburare de gndire prin prezen nemotivat, neconform cu

    realitatea

    - Idei de sinucidere, halucinaii care sunt percepii fr obiect auditive, vizuale

    Interveniile asistentei la pacientul cu comunicare ineficient la nivel intelectual

    OBIECTIVE INTERVENIILE ASISTENTEI AUTONOME I

    DELEGATE

    Pacientul s se poat afirma, s aib

    percepie pozitiv de sine

    - pune n valoare talentele, capacitile i

    realizrile anterioare ale bolnavului

    - d posibilitate pacientului s-i exprime,

    nevoile, sentimentele, ideile i dorinele sale

    - d posibilitate pacientului s ia singur

    decizii

    - nva bolnavul: tehnici de afirmare de

    sine, tehnici de comunicare, tehnici de

    relaxare

    - ajut bolnavul s identifice posibilitile

    sale de a asculta, de a schimba idei cu alii,

    de a crea legturi semnificative

    - antreneaz bolnavul n diferite activiti

  • Page 18

    care s-i dea sentimentul de utilitate

    Pacientul s fie ferit de pericole interne sau

    externe

    - supravegheaz n permanen bolnavul

    - administreaz medicaia prescris:

    antidepresive, anxiolitice, tranchilizante

    - utilizeaz unele mijloace fizice de

    imobilizare: chingi, cma de protecie

    Curs 4. 2.10.2014

    NEVOIA DE A RESPIRA I DE A AVEA O BUN CIRCULAIE LIBER

    RESPIRAIA

    Este o necesitate a fiinei umane de a capta oxigenul din mediul nconjurtor i de a

    elimina dioxidul de carbon rezultat n urma proceselor metabolice (arderile celulare).

    Independena n satisfacerea nevoii de a respira

    Este determinat de meninerea integritii cilor respiratorii i a muchilor

    respiratori i de funcionarea lor eficient.

    Respiraia se desfoar n patru etape:

    1. Ventilaia care reprezint ptrunderea aerului ncrcat cu oxigen n plmn i

    eliminarea aerului ncrcat cu dioxid de carbon. Ventilaia are doi timpi: inspiraia i

    expiraia

    2. Difuziunea gazelor care este procesul prin care oxigenul din alveolele pulmonare

    trece n capilarele sangvine iar dioxidul de carbon din capilare ptrunde n alveolele

    pulmonare

    3. Etapa circulatorie, const n transportul de oxigen prin vasele arteriale la esuturi i a

    dioxidului de carbon de la esuturi la plmni pentru a se elimina.

    4. Etapa tisular, care are loc la nivelul esuturilor unde se produce schimbul de gaze

    dintre snge i esuturi cu ajutorul unui sistem enzimatic.

    Factorii care influeneaz respiraia sunt:

  • Page 19

    - Vrsta, astfel nct la non-nscut respiraia este de 30-50 respiraii pe minut. La 2 ani

    respiraia este de 25-35 respiraii/minut. La 12 ani respiraia este de 15-25

    respiraii/minut. La un adult frecvena respiraiei este de 16-18 respiraii/minut. La

    un vrstnic frecvena respiraiei este de 15-25 respiraii/minut

    - Sexul. De obicei, la femei se nregistreaz valori ale frecvenei respiratorii la limita

    maxim a normalului iar la brbai la limita minim.

    - Statura. La persoanele mai scunde numrul de respiraii pe minut este mai mare

    dect la persoanele nalte.

    - Somnul. n timpul somnului frecvena respiraiilor este mai sczut dect n timpul

    strii de veghe.

    - Alimentaia. Dup o mas bogat numrul de respiraii este mai mare.

    - Exerciiile fizice. Persoanele neantrenate dau semne de oboseal la un efort mai mic

    dect cele antrenate.

    Factori psihologici care influeneaz respiraia sunt:

    - Emoiile, stresul, bucurii mai intense cresc numrul de respiraii pe minut.

    Factori sociologici care influeneaz respiraia sunt:

    - Determinai de mediul nconjurtor, de climat, de locul de munc.

    Ca manifestri de independen avem:

    - Frecvena respiraiei care reprezint numrul de respiraii pe minut

    - Amplitudinea care este dat de volumul de aer care ptrunde i se elimin din

    plmn la fiecare respiraie. De aceea respiraia poate fi: profund i/sau

    superficial.

    - Ritmul care reprezint pauzele egale dintre respiraii. De aceea respiraia poate fi

    ritmic sau aritmic.

    - Zgomotele respiratorii. n mod normal respiraia este linitit. Dar n timpul

    somnului devine mai zgomotoas.

    - Simetria micrilor respiratorii. Hemitoracele (partea inferioar sau superioar a

    toracelui) prezint aceeai micare de ridicare i coborre, n timpul inspiraiei i

    expiraiei.

    - Tipul de respiraie. Sunt trei tipuri de respiraie: costal superior (ntlnit la femeie

    prin ridicarea prii superioare a cutiei toracice, datorit mririi diametrului

  • Page 20

    anteroposterior n timpul inspiraiei); costal inferior (ntlnit la brbat prin mrirea

    diametrului lateral al cutiei toracice); abdominal (ntlnit la copii i vrstnici prin

    mrirea diametrului vertical al cutiei toracice)

    - Mucoziti. Mucoasa respiratorie trebuie s fie umed, s prezinte secreii reduse,

    transparente i dense.

    - Tusea. Este o expiraie forat prin care se elimin secreiile din cile respiratorii

    fiind astfel un fenomen de protecie al organismului

    DEPENDENA N SATISFACEREA NEVOII

    n satisfacerea nevoii pot interveni o serie de probleme:

    1. Alterarea vocii

    2. Dispneea

    3. Obstructia cilor respiratorii

    Sursele de dificultate care determin nesatisfacerea nevoii de a respira sunt:

    - Surse de ordin biologic: alterarea mucoasei nazale, faringiene, bronice,

    tabagismului

    - Obstrucia cilor respiratorii, obezitate, durere, dezechilibru hidroelectrolitic

    Sursele de ordin psihologic care determin nesatisfacerea nevoii de a respira sunt:

    - Anxietate

    - Stres

    - Situaii de criz

    Surse de ordin sociologic care determin nesatisfacerea nevoii de a respira sunt:

    - Aerul poluat, umed sau altitudinea nalt

    - Lipsa cunoaterii: cunoaterea de sine, cunoaterea mediului ambiant, cunoaterea

    altor persoane

    ALTERAREA VOCII

  • Page 21

    Poate fi cauzat de procese inflamatorii la nivelul cilor respiratorii superioare dar i

    de prezena alergenilor din mediul nconjurtor. Ca manifestri de dependen (semne i

    simptome):

    - Disfonia. Este o tulburare a emisiei vocale ce se manifest prin voce rguit, stins,

    aspr

    - Afonia. Imposibilitatea de a vorbi

    - Senzaia de sufocare manifestat prin lipsa de aer

    DISPNEEA

    Se manifest ca o respiraie grea, anevoioas. Pacientul prezint sete de aer. Ca

    manifestri de dependen (semne i simptome):

    - Ortopnee. Este o poziie forat cu braele atrnate pe lng corp pacientul stnd n

    ezut

    - Apnee. Oprirea respiraiei

    - Bradipnee. Reducerea ritmului respirator

    - Tahipnee sau polipnee. Creterea ritmului respirator

    - Hemoptizie. Este acea hemoragie exteriorizat prin cavitatea bucal provenind de la

    nivelul cilor respiratorii (plmni)

    - Epistaxis. Este hemoragia de la nivelul nasului

    Tipuri de dispnee:

    - Chayne-Stokes, care este o respiraie din ce n ce mai frecvent, ajuns la un grad

    maxim dup care frecvena scade treptat i este urmat de o perioad de apnee iar

    apoi ciclul se reia

    - Kusman (chiusman) care se caracterizeaz printr-o inspiraie lung urmat de o

    expiraie forat sau apnee, apoi ciclul se reia

    - Cianoz. Care se caracterizeaz printr-o stare vineie, adic acele tegumente vinete

    la nivelul extremitilor

    OBSTRUCIA CILOR RESPIRATORII

  • Page 22

    Poate fi produs de procese inflamatorii ale cilor respiratorii dar i de prezena

    unor corpi strini ptruni accidental n cile respiratorii, ca i de deformri ale nasului.

    Manifestrile de dependen sunt:

    - Respiraie dificil pe nas, astfel nct pacientul va respira pe gur

    - Secreii abundente nazale, manifestate prin secreii mucoase, purulente sau

    sangvinolente i care mpiedic respiraia

    - Epistaxis. Hemoragie nazal

    - Deformri ale nasului. Manifestate prin deviaii de sept sau traumatisme

    - Strnut. Este o expirare forat

    - Aspiraie pe nas. Manifestat prin smiorcit

    - Tuse. Cu caracter de tuse uscat sau umed i persistent

    - Cornaj. Este un zgomot inspirator cu caracter de uieratur, auzibil de la distan

    - Tiraj. Este o depresiune inspirtorie a prilor moi ale toracelui.

    Tehnica msurrii respiraiei

    n mod obinuit, frecvena respiraiei se msoar seara i dimineaa iar n cazurile

    grave ori de cte ori este nevoie. Cel mai indicat este s se msoare respiraia dimineaa

    sau n timpul somnului prin inspecie. Nu se anun pacientul pentru c altfel nu se mai

    obin valori reale.

    1. Pregtirea materialelor necesare. Un ceas cu secundar, foaie de temperatur i pix

    cu past verde

    2. Pregtirea pacientului. Pregtire fizic, dndu-i-se o poziie decubit dorsal

    3. Efectuarea tehnicii. Vom respecta msurile de asepsie (ne vom spla pe mni cu ap

    curent i spun)

    4. Se aplic faa palmar pe torace i se numr timp de 1 minut ori de cte ori se

    ridic cutia toracic

    5. Acordarea ngrijirilor ulterioare astfel nct vom aeza pacientul ntr-o poziie

    comod, vom nota valoarea obinut n foaia de temperatur

    6. Reorganizarea locului de munc

    Pentru foaia de temperatur o diviziune egal o respiraie.

  • Page 23

    Curs 5. 7.10.2014

    B. CIRCULAIA

    Este funcia prin care se realizeaz micarea sngelui n interiorul vaselor sangvine i are ca scop transportul

    substanelor nutritive i a oxigenului la esuturi dar i transportul produilor de catabolism de la esuturi la organele

    excretoare.

    Independena n satisfacerea circulaiei

    Aceast nevoie este determinat de integritatea nevoii inimii, de funcionarea ei normal ct i de

    integritatea funcionrii sistemului circulator.

    a. PULSUL. Reprezint expansiunea ritmic a arterelor ce se comprim pe un plan osos i este

    sincron cu sistola ventricular. Pulsul ia natere din conflictul dintre sngele existent n

    sistemul arterial i cel mpins n timpul sistolei. Acest conflict se realizeaz prin destinderea

    ritmic a arterei.

    Factorii care influeneaz pulsul sunt:

    1. Biologici, care variaz n funcie de vrst, nlimea corporal, somn, alimentaie, efort fizic

    2. Psihologici, care variaz n funcie de gradul de emotivitate, anxietate, stres, plns

    3. Sociologici, care variaz n funcie de mediul ambiant, prin concentraia n oxigen a aerului

    inspirat.

    Ca manifestri de independen:

    1. Frecvena pulsului, reprezint numrul de pulsaii pe minut. La nou-nscut vom avea 130-140

    pulsaii/minut; la copilul mic vom avea 100-120 pulsaii/minut; la 10 ani vom avea 90-100

    pulsaii/minut; la adult vom avea 60-80 pulsaii/minut; la btrni vom avea peste 80-90

    pulsaii/minut

    2. Ritm. Vom urmri pauzele dintre pulsaii iar dac acestea sunt egale nseamn c pulsul este

    ritmic, iar viceversa este aritmic

    3. Amplitudine. Este determinat de cantitatea de snge existent n vase

    4. Tensiunea pulsului. Este determinat de fora necesar n comprimarea arterei pentru ca unda

    pulsatil s dispar

    5. Celeritate. Viteza de ridicare i coborre a undei pulsatile

    6. Coloraia tegumentelor. Coloraie roz a tegumentelor inclusiv a extremitilor

    Pulsul se msoar la nivelul arterelor ce pot fi comprimate pe un plan osos. Putem msura pulsul de la

    nivelul arterei carotide (mai ales n cazurile grave) la nivelul gtului; artera humeral la nivelul

    braului; artera cubital la nivelul antebraului; artera femural la nivelul femurului; poplitee la

    nivelul genunchiului in spate; artera tibial; artera pedioas pe faa posterioar a piciorului sau laba

    piciorului; artera temporal la nivelul tmplelor.

  • Page 24

    Tehnica msurrii pulsului

    1. Pregtirea materialelor necesare: ceas cu secundar, pix cu past roie, foaie de temperatur

    2. Pregtirea pacientului:

    a. Psihic. Se anun pacientul i i se explic n ce const tehnica

    b. Fizic. Se aeaz pacientul n poziie de decubit dorsal sau n funcie de starea general a acestuia

    3. Efectuarea tehnicii propriu zise. Msuri de asepsie. Cu cele trei degete de la mna dreapt (index,

    mediu i inelar), ajuntndu-ne de police se mbrieaz extremitatea distal a antebraului. Se

    repereaz anul radial i se exercit o uoar presiune asupra peretelui arterial cu vrful

    degetelor, apoi se numr zvcniturile pulsatile timp de 1 minut sau jumtate de minut nmulit cu

    2 sau un sfert de minut nmulit cu 4.

    4. Acordarea ngrijirilor ulterioare: se noteaz valoarea obinut n foaia de temperatur (o diviziune

    va fi egal cu patru pulsaii)

    5. Reorganizarea locului de munc

    Curs 6. 9.10.2014

    TENSIUNEA

    Tensiunea arterial (T.A.) reprezint presiunea exercitat de sngele circulant asupra pereilor

    arteriali. Factorii care influeneaz TA sunt:

    - Debitul cardiac

    - Fora de contracie a inimii

    - Elasticitatea i calibrul vaselor

    - Vscozitatea sngelui

    Tensiusunea arterial scade de la centru spre periferie.

    Factorii care influeneaz TA sunt:

    1. Biologici:

    a. Vrsta. TA este mai mic la copii i crete pe msur ce nainteaz n vrst iar la persoana

    vrstnic valorile presiunii cresc uor;

    b. Somn. TA n timpul somnului este mai mic dect n perioada de veghe;

    c. Activitatea. exerciiile fizice produc creterea tensiunii arteriale cu revenirea la valorile iniiale

    dup ncetarea acestora

    2. Psihologici: emoiile, bucuriile, anxietatea care determin creterea TA

    3. Sociologici: climatul frigul produce vasoconstricie deci i creterea TA. Iar cldura produce

    vasodilataie scade tensiunea arterial

    Manifestri de independen:

    1. valori n funcie de vrst

    VARSTA TA max (mmHg) TA min (mmHg)

    1-3 ani 75-90 50-60

  • Page 25

    4-11 ani 90-110 60-65

    12-15 100-120 60-75

    Adult 115-140 75-90

    Vrstnic >150 >90

    Diferena dintre TA maxim i cea minim se numete tensiune diferenial. Exemplu: Tensiunea

    difereniala = 140 80 = 60

    Dependena n satisfacerea nevoii. Probleme:circulaia inadecvat.

    Surse de dificultate:

    a. de ordin fizic: alterarea muchiului cardiac, a pereilor arteriali, venoi, obstrucii arteriale sau

    suprancrcarea inimii

    b. de ordin psihologic: anxietate, stres sau situaii de criz

    c. lipsa cunoaterii: cunotine insuficiente despre alimentaia echilibrat, despre sine sau despre

    obiceiurile duntoare

    Manifestri de dependen

    1. Tegumente modificate. Pot fi reci, palide datorit irigrii insuficiente a pielii. Sau pot fi cianotice.

    2. Modificri de frecven a pulsului:

    a. Tahicardie: creterea frecvenei pulsului

    b. Bradicardie: scderea frecvenei pulsului

    3. Modificri de volum ale pulsului:

    a. Puls filiform cu volum foarte redus, abia perceptibil

    b. Puls asimetric avnd un volum diferit al pulsului la artere simetrice

    4. Modificri de ritm ale pulsului:

    a. Puls aritmic, adic cu pauze inegale ntre pulsaii

    b. Puls dicrot, atunci cnd se percep dou pulsaii: una puternic i alta slab, urmat de o pauz

    5. Modificri ale tensiunii arteriale:

    a. Hipertensiunea arterial, adic creterea TA peste valorile normale

    b. Hipotesiune arterial, adic scderea TA

    6. Hipoxemie, scderea cantiti de oxigen din snge

    7. Hipoxie, adic diminuarea cantitii de oxigen n esuturi

    8. Anoxie,

    Interveniile asistentei la pacientul cu circulaie inadecvat

    Obiective Interveniile asistentei autonome i delegate

    Pacientul s prezinte circulaie

    adecvat

    1. nva pacientul:

    - S ntrerup consumul de tutun, alcool

  • Page 26

    -S aib alimentaie bogat n fructe, zarzavaturi

    - s reduc graimile i clorura de sodiu (sarea) din

    alimentaie

    - se recomand consumul unui regim hidric pentru a

    preveni deshidratarea

    - urmrirea semnelor dezhidratrii

    2. administreaz medicaia prescris: tonice cardiace,

    antiartimice, diuretice, vasodilatatoare, hipotensoare,

    anticoagulante, antianginoase

    3. urmrete efectul medicamentelor

    4. aplic tehnici de favorizare a circulaiei: exerciii

    active, pasive i masaj

    Pacientul s fie echilibrat psihic Informeaz pacientul asupra stadiului bolii sale, asupra

    gradului de efort pe care poate s-l depun, asupra

    importanei continurii tratamentului medicamentos

    Tehnica msurrii tensiunii arteriale

    TA se msoar cu tensiometrul. Acesta este prevzut cu o manet pneumatic mai mare sau mai

    mic. Aceasta este n legtur cu un manometru care este divizat n centrimetri sau milimetri coloan de

    mercur i o para de cauciuc prevzut cu o supap sau ventil. TA se msoar prin dou metode:

    - Metoda ascultatorie

    - Metoda palpatorie

    Metoda ascultatorie se face cu ajutorul stetoscopului ce msoar TA maxim sau sistolic i

    tensiunea minim sau diastolic.

    Metoda palpatorie, se folosete mai mult n cazul bolnavilor grav. Determinarea se face prin

    palparea arterei i nu se folosete stetoscopul biauricular.

    Etape:

    1. Pregtirea materialelor necesare: tensiometru, stetoscop, tampoane de vat, alcool sanitar,

    tvi renal, foaie de temperatur i pix cu albastru

    2. Pregtirea pacientului:

    a. Psihic. Se anun bolnavul i i se explic necesitatea tehnicii

    b. Fizic. Se aeaz pacientul n funcie de starea acestuia. Dac starea de sntate i permite,

    TA se msoar la pat n decubit dorsal sau pe scaun n poziie eznd.

    3. Efectuarea tehnicii. Msuri de asepsie.

    Se aeaz manometrul ntr-o poziie fr vizibilitate pentru pacient. Se aplic strns maneta pe braul

    pacientului, sprijinit i n extensie, n supinaie (cu palma n sus). Se palpeaz pulsul i se fixeaz

    membrana stetoscopului pe artera humeral. Se introduc olivele stetoscopului n urechi iar cu ajutorul

  • Page 27

    perei de cauciuc cu ventilul bine nchis se introduce aer n maneta pneumatic. Apoi se decomprim uor

    aerul din manet prin deschiderea ventilului urmrind n acest timp manometrul. Se urmrete pn se

    percepe primul zgomot arterial care reprezint valoarea tensiunii arteriale maxime sau sistolice. Se

    memoreaz valoarea i se continu decomprimarea pn la dispariia ultimei unde pulsatile. Se

    memoreaz i cea de-a doua valoare a tensiunii care reprezint care reprezint valoarea TA minime sau

    diastolice. Se ndeprteaz apoi maneta de pe braul bolnavului

    4. ngrijirea ulterioar a pacientului i vom nota n foaia de temperatur valoarea obinut

    5. Reorganizarea locului de munc

    Curs 14.10.2014

    Nevoia de a-i menine temperatura corpului n limite normale

    Definiie. Meninerea temperaturii n limite normale este necesitatea organismului de a conserva

    o temperatur la un grad aproximativ constant pentru a-i menine starea de bine.

    Independena n satisfacerea nevoii

    Temperatura corpului se menine constant datorit echilibrului dintre termogenez i termoliz.

    Acest echilibru este asigurat de funcionarea centrilor termoreglatori situai n hipotalamus.

    Termogeneza se produce datorit arderilor din organism mai ales prin activitatea muscular i

    glandular. Temogenez este producerea de cldur.

    Termoliza este pierderea de cldur i se datoreaz mecanismelor fizice i chimice, cldura

    pierzndu-se prin piele, plmni i rinichi.

    Termogeneza este influenat de temperatura mediului nconjurtor i anume:

    1. Cnd temperatura mediului nconjurtor scade pe cale reflex se produce o cretere a

    activitii musculare manifestat prin acele tremurturi astfel nct se intensific procesele

    oxidative din organism.

    2. Cnd temperatura mediului nconjurtor crete se produce pe cale reflex o diminuare a

    proceselor oxidative din organism.

    Echilibrul din termogenez i termoliz se numete homeotermie.

    Factorii care influeneaz aceast nevoie sunt:

    1. Factori biologici:

    a. Vrsta. Nou-nscutul i copilul mic au termoreglarea fragil datorit imaturitii centrului reglator.

    De aceea temperatura lor corporal este uor influenat de cea a mediului ambiant. Valoarea

    normal a temperaturii este cuprins ntre 36,1 i 37, 8 grade celsius. Adultul i menine

    temperatura corpului ntre 36 i 37 grade celsius. Iar vrstnicul, prin diminuarea proceselor

    nervoase, este dispus la temperaturi n jur de 35, 36 grade Celsius.

    b. Exerciiul fizic. n timpul activitii musculare foarte intense temperatura corpului poate crete cu

    2,2 pn la 2,7 grade Celsius peste valorile normale dar revine la normal cnd activitatea

    nceteaz. Temperatura corpului scade n timpul inactivitii.

  • Page 28

    c. Alimentaia. Ingestia de alimente, n special proteinele, ridic temperatura corpului.

    d. Sexul. La femei temperatura corporal nregistreaz valori peste 37 grade Celsius n a doua

    jumtate a ciclului menstrual n timpul ovulaiei.

    2. Factori psihologici:

    a. Anxietate.

    b. Emoiile puternice

    c. Stresul

    Pot determina o creterea temperaturii corporale.

    3. Factori sociologici. Depinde de temperatura mediului ambiant, locuinei, a locului de munc

    Ca i manifestri de independen:

    1. Temperatura corporal. Nou-nscut i copilul mic 36,1 37,8 grade Celsius; adult 36 37 grade

    Celsius prin msurare n cavitatea axilar; vrstnic 35-36 grade Celsius. Atunci cnd se msoar

    temperatura n regiuni nchise (rect i vagin) aceasta va fi cu cteva zecimi de grade 0,3 0,5

    grade Celsius mai mare dect atunci cnd se msoar n regiuni seminchise (cavitate bucal,

    cavitatea axilar i cea inghinal).

    2. Pielea trebuie s aib o culoare roz, transpiraie minim i la nivelul acesteia s avem o

    senzaie plcut fa de frig sau cldur.

    3. Temperatura mediului ambiant care trebuie s fie cuprins ntre 18-25 grade Celsius.

    Interveniile asistentei pentru meninerea independenei n satisfacerea nevoii

    1. Cnd temperatura mediului ambiant este crescut asistenta nva pacientul:

    a. S reduc din alimentaie alimentele cu valoare caloric mare

    b. S consume lichide i alimente reci

    c. S aib o bun ventilaie n ncpere sau la locul de munc

    d. S aib mbrcminte lejer din bumbac i culoare deschis

    2. Cnd temperatura mediului ambiant este sczut asistenta educ pacientul s:

    a. S creasc cantitatea de alimente, n special a celor cu o valoare caloric mare

    b. S ingere lichide i alimente calde

    c. S aib n ncpere temperatura de 18-25 grade Celsius

    d. S poate mbrcminte clduroas

    Dependena n satisfacerea nevoii de a-i menine temperatura corpului n limite normale

    Pot aprea dou probleme de dependen:

    1. Hipotermia

    2. Hipertermia

    Surse de dificultate

    1. Surse de ordin fizic:

    a. Dereglri funcionale ale hipotalamusului

    b. Anomalii cerebrale

    c. Imaturitatea sistemului de termoreglare

    d. Suprancrcarea excesiv

    e. Dereglri hormonale

    2. Surse de ordin psihic:

  • Page 29

    a. Anxietate

    b. Mnia

    3. Surse de ordin sociologic:

    a. Umiditatea i temperatura ridicat din mediu

    b. Umiditatea i temperatura sczut din mediu

    c. Calitatea necorespunztoare a vemintelor

    Hipertermia

    Manifestri de dependen:

    1. Subfebrilitate, adic meninerea temperaturii corporale ntre 37 38 grade Celsius

    2. Febr moderat, adic meninerea temperaturii coporale 38-39 grade Celsius

    3. Febr ridicat, adic meninerea temperaturii corporale ntre 39-40 grade Celsius

    4. Hiperpirexie, adic meninerea temperaturii corporale peste 40 grade Celsius

    5. Frisoane, caracterizate prin acele contracii musculare puternice

    6. Piele roie, cald, umed. Pielea la nceput este palid, apoi roie, cald i transpirat

    7. Piloerecie. Acea senzaie de piele de gin, senzaie de frig

    8. Sindrom febril, adic pacientul prezint un grup de semne: congestia feei (umflarea feei),

    cefalee, vertij (ameeal), frisoane, tehipnee, sete mare, inapeten (lipsa poftei de mncare),

    oligurie, halucinaii, dezorientare, tahicardie

    9. Erupii cutanate. Manifestate prin apariia acelor papule (ridicturi, umflturi) sau vezicule

    ntlnite n special n bolile infecioase.

    10. Febr continu. Se caracterizeaz prin meninerea temperaturii corporale n perioada de stare

    a bolii peste 37 grade Celsius cu diferena sub 1 grade Celsius ntre valorile nregistrate

    dimineaa i seara. n evoluia oricrei febre se disting 3 perioade: perioada iniial sau de

    debut; perioada de stare; perioada de declin.

    11. Febr intermitent. Se caracterizeaz printr-o diferen de cteva grade ntre valorile

    nregistrate dimineaa i seara n perioada de stare a bolii cele mai mici valori scznd sub 37

    grade Celsius.

    12. Febr remitent. Se caracterizeaz prin acea diferen de cteva grade ntre valorile

    nregistrate dimineaa i seara n perioada de stare a bolii dar cele mai mici valori nu scad sub

    37 grade Celsius.

    13. Febr recurent. Avem perioade febrile de 4-6 zile ce alterneaz cu perioade de afebrilitate de

    4-6 zile, trecerile fcndu-se brus.

    14. Febr ondulant. Unde avem perioade febrile ce alterneaz cu perioade de afebrilitate

    trecerea fcndu-se lent.

    Interveniile asistentei la pacientul cu hipertemie

    Obiective Intevenii autonome i delegate

  • Page 30

    Pacientul s-i menin

    temperatura corpului n limite

    fiziologice

    1. Aerisete ncperea 2. Asigur mbrcminte lejer 3. Aplic compresii reci, mpachetri reci, pung cu

    ghea, friciuni 4. nclzete pacientul n caz de frisoane 5. Administreaza medicaia la indicaia medicului:

    antitermice i antibiotice

    Pacientul s fie echilibrat

    hidroelectrolitic

    1. Calculeaz bilanul ingesta-excreta pe 24 de ore 2. Servete pacientul cu cantiti mari de lichide

    Pacientul s aib o stare de bine

    fizic i psihic: schimb des

    lenjeria de pat i de corp

    1. Menine igiena tegumentelor 2. Pregtete psihic pacientul naintea tehnicilor de

    recoltare i examinare

    Plan de ngrijire la pacientul cu .

    Etape:

    1. Interviul sau culegerea datelor

    a. P = problema de sntate

    b. E = etiologie sau cauz

    c. S = simptomalogie

    2. Diagnosticul de nursing

    3. Obiective

    4. Intervenii autonome i delegate

    5. Evaluare

    Curs 16.10.2014

    Hipotermie

    Reprezint scderea temperaturii corporale sub limita normal datorit dezechilibrului dintre

    termogenez i termoliz.

    Manifestri de dependen

    1. Hipotensiune arterial, adic scderea tensiunii arteriale sub valoarea normal

    2. Cianoza, coloraie vineie a buzelor, unghiilor, urechilor

    3. Eritemul, adic roeaa feei, a urechilor i a minilor

  • Page 31

    4. Edem, adic o acumulare de lichid seros n esuturi manifestat printr-o umfltur

    nedureroas

    5. Apatie, manifestat prin indiferen, durere la nivelul regiunii expuse la frig

    6. Oboseal, manifestat printr-o stare de epuizare muscular

    7. Tulburri de vorbire, astfel nct vorbirea devine mai lent

    8. Somnolen, caracterizat printr-o nevoie crescut de somn

    9. Degerturi, care sunt leziuni de necroz la nivelul pielii determinate de temperatura sczut

    10. Parestezii, adic o senzaie de amoreal i furnicturi n regiunea expus la frig

    Interveniile asistentei la pacientul cu hipotermie

    Obiective Intervenii autonome i delegate

    Pacientul s aib temperatura corpului n

    limite fiziologice

    1. nclzete lent pacientul cu pturi,

    termofoare, sticle cu ap cald

    2. Crete treptat temperatura mediului

    ambiant

    3. recolteaz snge pentru cercetarea

    glicemiei, hemogramei (HLG), hematocritului

    4. pregtete pacientul pentru EKG

    Pacientul s fie echilibrat hidroelectrolitic 1. administreaz lichide uor cldue, n

    cantiti mici, la intervale regulate de timp

    2. calculeaz raportul ingesta-excreta pe 24

    ore

    Pacientul s-i pstreze integraitatea

    tegumentelor

    1. pune extremitile pacientului n ap

    cldu la 37 grade Celsius

    2. maseaz extremitile

    Administreaz tratamentul prescris:

    corticoizi, analgezice

    Tehnica msurrii temperaturii

    Temperatura se msoar obligatoriu dimineaa i seara iar n cazurile grave ori de cte ori este

    nevoie. Temperatura se msoar cu ajutorul termometrului care este prevzut cu un tub capilar iar acesta

    este prevzut cu un rezervor cu mercur. Acest tub capilar se afl pe un perete care este divizat n grade

    Celsius. Temperatura se msoar n urmtoarele regiuni:

    1. Regiuni nchise: rect (se folosete obligatoriu la copiii ntre 0 i 3 ani) i vagin

    2. Regiuni seminchise: cavitatea bucal (vom folosi doar termometre speciale i nu se msoar

    temperatura la nivelul acestei regiuni n cazul bolnavilor incontieni sau copii), inghinal,

    axilar

    Temperatura se msoar cu scopul evalurii funciei de termoreglare i termogenez.

    Etape:

  • Page 32

    1. Pregtirea materialelor necesare: termometru (care este pstrat ntr-un recipient pe fundul

    cruia se aeaz un strat mic de vat i soluie de cloramin care trebuie schimbat zilnic), pix

    cu past albastr, foaie de temperatur, comprese sterile, tvi renal

    2. Pregtirea pacientului:

    - Psihic. Atunci cnd i se explic pacientului n ce const tehnica. I se cere consimmntul

    - Fizic. Atunci cnd vom aeza pacientul n funcie de starea acestuia: n decubit dorsal, decubit

    lateral sau, n cazul copiilor, n decubit ventral

    3. Efectuarea tehnicii propriu-zise. Msuri de asepsie.

    Se scoate termometrul din soluia dezinfectant, se terge i se verific dac mercurul este cobort n

    rezervor. n cazul n care mercurul nu este cobort n rezervor, termometrul se scutur. Se ridic braul

    pacientului, se terge bine axila acestuia cu prosopul individual, apoi se introduce vrful termometrului n

    groapa axilar. Rugm pacientul s menin braul lipit de torace i antebraul flectat (ndoit) pe torace.

    Termometrul se menine timp de 10 minute, apoi se scoate, se citete i se memoreaz valoarea.

    4. Se acord ngrijiri ulterioare pacientului. Notm valoarea n foaia de temperatura. Pentru

    fiecare diviziune a foii se socotesc dou diviziuni de grad. Termometrul se spal cu ap i

    spun, apoi se introduce n recipientul cu soluie de cloramin. termomentrul nu se aplic

    direct pe tegument ci se terge de cloramin deoarece aceasta are efect iritant

    5. Reorganizarea locului de munc

    Msurarea temperaturii n rect

    Pacinetul este aezat n decubit lateral. I se asigur intimitatea. Se folosesc aceleai materiale. n

    plus se folosete o substan lubrifiant. Termometrul este lubrifiat pentru a nu irita rectul. Cu mna

    stng se ndeprteaz fesele pentru a pune n eviden orificiul rectal iar cu mna dreapt se introduce

    vrful termometrului prin micri de rotaie i naintare. Acesta se menine pe loc 3-5 minute. Apoi se

    scoate, se citete, se memoreaz valoarea, se spal cu ap i spun i se introduce n recipientul cu soluie

    dezinfectant.

    Aplicaii ale frigului i cldurii

    Frigul i cldura sunt ageni fizici care pot aciona att local ct i asupra ntregului organism,

    acestea avnd o important influen terapeutic. Acionnd asupra ntregului organism, frigul produce

    vasoconstricie periferic i o vasodilataie compensatorie n profunzime. Frigul scade excitabilitatea

    nervilor periferici, avnd efect anesteziant, produce bradicardie i bradipnee, crete tensiunea arterial i

    diureza (proces de formare i eliminare a urinei pe timp de 24 ore). Local, frigul are aciune hemostatic

    prin vasoconstricie.

    Acionnd asupra organismului, cldura poate avea un efect calmant, hipotensiv, antispastic,

    crete secreia gastric i excreia renal. Local, cldura produce hiperemie (congestie, inflamaie a unei

    regiuni a corpului), scade excitabilitatea musculaturii avnd un efect antispastic. Att frigul ct i cldura

    se utilizeaz sub form uscat ct i sub form umed.

    Aplicaii ale frigului sub form uscat

    1. Punga cu ghea. Aceasta poate fi din cauciuc sau pnz impermeabil i prezint

    un orificiu ce trebuie nchis etan. Punga cu ghea se folosete cu scop terapeutic i are aciune anti-

    inflamatorie, hemostatic i este utilizat pentru a grbi absorbia la locurile injectate pentru a combate

    durerea din locurile respective. Punga cu ghea nu se aplic niciodat direct pe piele ci se acoper cu un

  • Page 33

    material textil sau se introduce ntr-un scule i apoi se aeaz pe regiunea indicat de medic. Contactul

    direct i prelungit al pungii pe pielea bolnavului poate produce leziuni de congelare

    2. Aparate rcitoare sau hidrofoare. Acestea sunt alctuite din evi sau tuburi prin

    care circul apa rece. Un capt al tubului aferent se adapteaz

    ..................................................................................................................................................... pentru

    scurgerea apei din tub. Viteza de circulaie a apei este reglat astfel nct apa nclzit de temperatura

    corpului s fie nlocuit mereu de alta.

    Aplicaii ale frigului sub form umed

    1. Comprese. Materiale textile umede formate din mai multe straturi i aplicate pe suprafaa

    corpului. Dup temperatura lor, compresele pot fi:

    a. Reci

    b. Cldue

    c. Calde i fierbini

    Compresele reci au aciune hipotermizant dar i analgezic i aciunea hemostatic. Compresele

    se pot aplica pe orice regiune a corpului iar cele mai frecvent utilizate sunt regiunile de la nivelul frunii, a

    ochilor, a gtului, la nivelul membrelor dar i a toracelui. Pot fi de diferite mrimi. Aceste buci de

    material textil sunt nmuiate n ap, se storc parial, se aplic pe regiunea indicat iar deasupra se pune

    un strat impermeabil i apoi ceva uscat pentru a proteja lenjeria de corp i cea de pat. Compresele se

    schimb din 10 n 10 minute sau la nevoie i mai des, aproximativ de 4 ori pe zi. Apoi se va face o pauz.

    2. mpachetrile. Reprezint nvelirea corpului cu cearceaful sau alte materiale textile.

    Pot fi generale sau complete a ntregului corp sau pariale folosit parial pentru o regiune a corpului.

    mpachetrile se folosesc att la copii ct i la aduli avnd aciune hipotermizant sau se pot folosi cu rol

    calmant, cu rol stimulator sau reglator al circulaiei. nainte de efectuarea mpachetrilor se protejeaz

    patul cu muama i alez pentru a evita umezirea saltelei. Apoi, se pregtete un cearceaf uscatpeste care

    se aplic un cearceaf umed, mbibat n ap rece i stors parial astfel nct cel uscat s-l depeasc pe cel

    umed cu civa centimetri. Bolnavul se aeaz dezbrcat peste cearceaful umed i se nfoar astfel nct

    s fie separat orice regiune a corpului. Se procedeaz la fel i cu cearceaful uscat i se fixeaz cu ace de

    siguran. mpachetarea se repet la 5-10 minute, de cteva ori pn scade temperatura corpului.

    3. Friciunile. Constituie o metod hidro-terapeutic executat cu nvelitoare umed ce

    se aplic pe tegument i apoi, cu ajutorul palmelor, se execut micari largi asupra ntregii suprafee a

    corpului. Durata friciunilor este 1-4 minute putndu-se aplica diferite loiuni la indicaia medicului sau

    chiar oet diluat n scopul scderii febrei.

    4. Bile. Pot fi generale sau pariale. La indicaia medicului se pot folosi o serie de

    substane medicamentoase sau se pot folosi flori de mueel, tre de gru sau altele cu efect sedativ.n

    vederea efecturii bilor se fierbe apa, se rcete la temperatura corpului, se introduce sculeul cu

    plante sau substanele medicamentoase, dup care se introduce pacientul. Pe toat perioada pacientul

    este supravegheat. Dac apar frisoane se va ntrerupe baia. Dup baie pacientul este schimbat n lenjerie

    curat i este nvelit cu una-dou pturi. Baia hipotermizant pentru scderea febrei se face astfel:

    pacientul se introduce n baie, apoi se adaug ap rece pn cnd temperatura apei scade cu un grad sau

    dou.

    Aplicaii ale cldurii sub form uscat

  • Page 34

    Se folosesc:

    1. Termofoare sau buiote cu ap cald care pot fi confecionate din cauciuc i sunt

    prevzute cu un orificiu pe unde se introduce apa cald iar acest orificiu se nchide cu un dop etan.

    Termofoarele pot avea forme diferite pentru a putea fi aplicate pe orice segment al corpului. n lipsa

    termofoarelor putem folosi sticlele cu ap (din plastic). Termofoarele nu se aplic direct pe piele ci se

    nvelesc ntr-un material textil deoarece contactul direct i prelungit al termoforului cu pielea pacientului

    produce arsuri.

    2. Cataplasme uscate care sunt aplicate calde cu diferite substane n scop

    terapeutic. Cele mai utilizate sunt cele din tr de gru, nisip, fin, sare.

    3. Pernele electrice sunt folosite n special n durerile articulare, reumatismale,

    nevralgii. Trebuie ntrebuinate cu mult precauie pentru a preveni arsurile sau electocutarea. Nu sunt

    indicate n cazul pacienilor incontieni sau cu transpiraii abundente.

    4. Compresele calde (prinie) se indic n afeciuni laringiene, faringiene sau

    abdominale.

    Aplicaii ale cldurii sub form umed

    Aceleai aplicaii doar c vor fi cu ap rece.

    Curs 21.10.2014

    Nevoia de a se mica i a avea o bun postur

    Este o necesitate a fiinei umane de a se mica, de a-i mobiliza toate prile corpului prin micri

    coordonate i de a pstra diferite pri ale corpului ntr-o poziie care s permit eficacitatea funciilor

    organismului.

    Independena n satisfacerea acestei nevoi este determinat de integritatea aparatului locomotor,

    a sistemului nervos dar si a aparatului vestibular (urechea). Factorii care influeneaz aceast nevoie sunt:

    1. Factori biologici care variaz n funcie de vrst i dezvoltare astfel nct copilul mic are

    micrile mai puin coordonate dobndindu-i controlul pe msur ce nainteaz n vrst.

    Adultul este activ n deplintatea puterii astfel nct d suplee micrilor i le coordoneaz. Iar

    vrstinicul are for fizic redus rmnnd totui activ n exerciiile moderate.

    Constituia i capacitile fizice care influeneaz intensitatea efortului fizic pe care l depune

    individul.

    2. Factorii psihologici variaz n funcie de emoii, care pot exprima diferite micri ale corpului,

    stresul, teama, dar i personalitatea.

    3. Factori sociologici variaz n funcie de cultur astfel nct individul practic activiti fizice,

    adopt diferite posturi n viaa cotidian; rolurile sociale; organizarea social; tradiiile; religia

    astfel nct individul poate lua posturi acceptate legate de obiceiuri, tradiii sau obiceiuri

    religioase.

  • Page 35

    Manifestri de independen Postura adecvat care are rolul de a menine stabilitatea corpului dar i de a menine corpului n

    diverse poziii. Exemplu: n picioare (ortostatism), clinostatism (culcat), poziie semieznd i poziie

    eznd. n afar de aceste poziii mai sunt i altele, adic micri coordonate ale corpului: extensie sau

    flexie, micri de rotaie, micri de abducie (micri de ndeprtare fa de axul median al corpului),

    micri de adducie (micri de apropiere fa de axul median al corpului), micri de supinaie (micri

    de rotaie a minii cu palma n sus), micri de pronaie (micri de rotaie a minii cu palma n jos). Se

    pot efectua micri active de ctre toate persoanele care prezint fora fizic necesar i micri pasive de

    ctre persoanele bolnave care nu au fora fizic necesar fiind ajutai de ctre o alt persoan.

    Interveniile asistentei pentru meninerea independenei micrii:

    1. Asistenta stabilete un program mpreun cu pacientul, program care se refer la acele exerciii

    moderate adaptat capacitii fizice ale acestuia

    2. nva pacientul s foloseasc tehnici de destindere i relaxare

    3. nva pacientul s evite tabagismul, mesele copioase i surplusul de greutate.

    Dependena n satisfacerea nevoii este dat de:

    1. Imobilitatea

    2. Hiperactivitatea

    3. Necoordonarea micrilor

    4. Postura inadecvat

    5. Circulaie inadecvat

    6. Refuzul de a face activiti

    7. Edeme ale membrelor

    Imobilitatea

    Reprezint o diminuare sau chiar absena micrii fie din cauza unor surse de ordin fizic, psihic,

    cultural sau spiritual i poate fi cauzat de traumatisme sau boli ale organismului. Aici apar manifestri de

    depeneden sau semne i simptome posibile:

    1. Dificultate de deplasare astfel nct pacientul nu se poate ridica, aeza sau merge

    2. Diminuare sau absena micrii prin prezena parezelor, paraliziilor, atoniei musculare

    (scderea tonusului muscular)

    3. Atrofie muscular, manifestat prin diminuarea volumului muchiului

    4. Hipertrofie muscular, manifestat prin mrirea volumului muchiului

    5. Contractura muscular, adic acea contracie involuntar i permanent a unuia sau mai

    multor muchi care determin o poziie inadecvat

    6. Anchiloz, manifestat prin diminuarea sau imposibilitatea micrii unei articulaii

    7. Rs sardonic, adic contracia muchilor masticatori care determin trismus (o contracie

    spastic involuntar a muchilor mandibulei care mpiedic deschiderea gurii)

    8. Escar de decubit, adic o ulceraie la nivelul pielii

    9. Cramp, acea constracie spastic involuntar, parial, dureroas a unuia sau mai multor

    muchi cauzat de o poziie incomod de compresiunea unui nerv sau de deficitul de calciu

    Interveniile asistentei la pacientul cu imobilitate

    Obiective Intervenii autonome i delegate

    Pacientul s aib tonusul muscular i fora 1. Planific un program de exerciii n funcie

  • Page 36

    muscular pstrat de cauza imobilizrii i de capacitatea

    pacientului

    Pacientul s-i menin integritatea

    tegumentelor i a activitii articulare

    1. Schimb poziia pacientului la fiecare dou

    ore

    2. Maseaz regiunile predispuse la escare,

    pudreaz cu talc

    3. Efectueaz exerciii pasive la fiecare dou

    ore

    4. nva pacientul care este postura

    adecvat i cum s efectueze exerciii

    musculare active

    Pacientul s-i menin funcia respiratorie nva pacientul:

    - s fac exerciii de respiraie profunde

    - s tueasc i s ndeprteze secreiile

    - administreaz medicaia prescris de medic

    Pacientul s fie echilibrat fizic 1. Pregtete psihic pacientul, n vederea

    oricrei tehnici de ngrijire.

    2. Red ncrederea pacientului c

    imobilitatea sa este o stare trectoare i c

    i va putea relua mersul

    Pacientul s-i menin satisfcute celelalte

    nevoi fundamentale

    Suplinete pacientul n satisfacerea nevoilor

    sale, l servete la pat cu cele necesare

    Hiperactivitatea

    Const n creterea ritmului micrilor i a activitilor individului i este determinat de o serie de

    cauze psihologice cum ar fi tulburrile de gndire, o serie de ticuri sau micri involuntare ale ochilor, gurii

    sau ale unui membru.

    Necoordonarea micrilor

    Reprezint dificultatea sau incapacitatea individului de a-i coordona micrile diferitelor grupe

    musculare.

    Manifestri de dependen:

    1. Akinezie, reprezint lipsa sau diminuarea micrilor normale

    2. Ataxie, reprezint tulburri de coordonare a micrilor active voluntare

    3. Convulsii, reprezint contracii repetate, involuntare ale unui muchi sau grupe de muchi

    urmate de relaxare

    4. Tremurturi, sunt micri involuntare i repetate ale unei pri a corpului sau ale ntregului

    corp

    Postura inadecvat

  • Page 37

    Este o problema de dependen reprezentat de orice poziie care nu respect principiile poziiei

    anatomice a corpului i care predispune individul la diferite deformri.

    Sursele de dificultate pot si de

    1. ordin fizic, n urma unor defecte de structur osoas, lezri ale oaselor i muchilor

    2. ordin psihologic, variaz n funcie de anxietate, stres, situaii de criz

    3. ordin sociologic, variaz n funcie de condiiile de munc inadecvate

    Manifestri de dependen:

    1. deformri ale coloanei vertebrale sub form de:

    - cifoz (cocoa), reprezint deviaia coloanei vertebrale cu o convexitate posterioar

    - scolioza, reprezint variaia lateral a coloanei vertebrale

    - lordoza, reprezint accentuarea curburii lombare a coloanei vertebrale

    2. deformri ale membrelor inferioare:

    - genu valgum, reprezint acele deformri n care genunchii sunt apropiai iar picioarele

    deprtate

    - genu varum, reprezint acele deformri n care genunchii sunt deprtai iar picioarele

    apropiate

    3. luxaii congenitale la nivelul membrelor inferioare:

    - picior strmb care poate fi:

    a. ecvin, sprijinit pe antepicior

    b. talus, sprijinit pe clci

    c. varus, sprijinit pe partea extern

    d. valgus, sprijinit pe partea intern

    - picior plat, platfus, atunci cnd bolta plantar este prbuit

    4. poziiile patognomonice, caracteristice unei boli pe baza crora se poate pune un diagnostic:

    - opistotonus, este o contracie a muchilor spinrii care curbeaz corpul napoi

    - pleurostotonus, reprezint ncovoierea trunchiului ntr-o parte

    5. torticolis sau nclinarea capului ntr-o parte datorit contracturii musculaturii gtului

    6. clavus sau bttur care este o hipercheratoz, uor reliefat, cu un aspect neted

    Interveniile asistentei la pacientul cu postur inadecvat

    Obiective Intervenii autonome i delegate

    Pacientul s aib postura adecvat 1. Instaleaz pacientul n pat, respectnd

    poziiile anatomice ale diferitelor segmente

    ale corpului

    2. Folosete utilaje auxiliare i de confort

    pentru meninerea poziiei anatomice

    Pacientul s aib o poziie care s favorizeze

    respiraia, circulaia sngelui i drenajul

    secreiilor bronice

    1. Instaleaz de urgen pacientul cu

    tulburri respiratorii n poziie semieznd

    sau eznd

    2. Instaleaz de urgen pacientul cu anemie

    acut posthemoragic n poziie

    Trendelemburg

    3. Instaleaz pacientul cu secreie bronic n

    poziie de drenaj postural

  • Page 38

    4. Folosete utilaje pentru confortul

    pacientului n aceste poziii

    Pacientul s nu prezinte complicaii ca:

    escare de decubit, anchiloze, contracturi

    1. Schimb poziia pacientului la interval de 2

    ore sau la nevoie mai des

    2. Verific pielea n regiunile cu proeminene

    osoase odat cu schimbarea poziiei

    3. Maseaz puntele de presiune la fiecare

    schimbare a poziiei

    4. Asigur igiena tegumentelor i a lenjeriei

    de pat i de corp, efectueaz exerciii pasive

    i active

    5. nva pacientul care este poziia adecvat

    Curs 23.10.2014

    Patul bolnavului

    n condiiile spitalizrii, patul reprezint pentru fiecare pacient spaiul n care-i petrece

    majoritatea timpului i unde i se acord ngrijirile necesare. Patul trebuie s fie comod, s aib o lungime

    de 2 m, o lime de 80-90 cm i nlimea de 60 cm. Trebuie s permit pacientului s se poat mica n

    voie, s nu-i limiteze micrile, s poat s coboare din pat, s poat sta n poziie eznd, sprijinindu-i

    picioarele comod pe podea. Patul se confecioneaz din tuburi uoare de metal, vopsite n alb pentru a se

    observa i cele mai mici urme de murdrie. n spital se folosesc diferite tipuri de paturi, fie pat simplu care

    are o somier bine ntins sau pat ortopedic care asigur diverse poziii pacientului. n cazul copiilor sunt

    paturi speciale pentru acetia prevzut cu plas de srm sau gratii mobile cu dispozitive de siguran

    pentru a evita cderea din pat.

    Accesorile patului sunt:

    1. Salteaua

    2. 1-2 perne

    3. Ptura

    4. Lenjeria de pat: 2 cearceafuri (unul simplu i unul plic)

    5. 2 fee de pern

    6. O muama i o alez folosite pentru bolnavii gravi

    Accesorile patului trebuie s fie uor de folosit, uor de curat i uor de dezinfectat. De aceea,

    fiecrui pacient internat trebuie s i se asigure un pat prevzut cu lenjerie curat ori de cte ori este

    nevoie. Nu se primete un pacient ntr-un pat folosit de un alt pacient. n cazul pacienilor imobilizai la

    pat schimbarea lenjeriei se poate face fr pacient n pat sau n anumite situaii schimbarea lenjeriei se

    face cu pacientul n pat. De exemplu, n cazul pacienilor care permit doar mobilizarea dintr-o poziie n

  • Page 39

    alta (de exemplu din decubit dorsal n decubit lateral lateral stng sau drept) schimbarea lenjeriei se face

    pe lungime. n cazul pacienilor care pot fi mobilizai din decubit dorsal n poziie eznd schimbarea

    lejeriei se face pe lime. Indiferent de situaie se are grij s nu se antreneze microorganismele

    patogene, se are grij ca lenjeria curat s nu fie contaminat cu cea murdar, se are grij s se lucreze

    rapid, organizat astfel nct pacienii s nu fie supui rcelii sau curenilor de aer rece. Trebuie ca ua

    salonului s fie nchis. La fel i ferestrele.

    Att schimbarea lenjeriei de pat ct i a celei de corp trebuie fcut cu grij, blndee pentru a nu

    accentua suferina pacienilor. n cazul celor cu fracturi se acord o atenie deosebit pentru a nu

    transforma o fractur nchis ntr-una deschis i pentru a nu favoriza apariia complicaiilor. Fiecrui

    pacient trebuie s i se asigure lenjerie curat i bine ntins pentru a preveni escarele de decubit.

    Escarele de decubit sunt modificri locale ale esuturilor datorit comprimrilor mai ndelungate

    ntre proeminenele osoase i planul dur al patului. Aceste esuturi nu mai sunt irigate suficient, se

    modific i, astfel, iau natere escarele de decubit care iniial se manifest ca o simpl congestie a pielii

    peste care apar vezicule cu coninut sangvinolent.

    Msuri de prevenire a escarelor:

    1. Schimbri de poziie a pacientului la 2 ore sau ,la nevoie, mai des.

    2. Igiena zilnic a tegumentelor i mucoaselor sau ori de cte ori este nevoie

    3. Schimbarea lenjeriei de pat i de corp ori de cte ori este nevoie

    4. Lenjeria de pat, inclusiv cea de corp se ntinde bine, fr cute pentru a nu jena pacientul i

    totodat pentru a nu mpiedica circulaia sanguin

    5. Se vor ndeprta din pat resturile alimentare, firimiturile sau alte obiecte precum nasturi,

    medicamente, buci de ghips etc.

    6. Regiunile predispuse la escare vor fi fricionate cu alcool mentolat sau pudr de talc pentru a

    activa circulaia sangvin

    7. Pentru susinerea coatelor sau a clcielor se aeaz colaci de vat sau la nivelul regiunii

    sacrale, se folosete un colac de cauciuc (acesta se umfl n funcie de greutatea pacientului),

    se nvelete ntr-o bucat de pnz i astfel se introduce sub pacient.

    Atunci cnd apare escara de decubit de ngrijete ca o plag.

    Poziiile pacientului la pat

    n funcie de starea general a pacientului dar i de afeciunea sa poziia poate fi:

    - Poziie activ: Este atunci cnd pacientul nu are nevoie de ajutor, se mic singur.

    - Poziie pasiv: Este atunci cnd pacientul nu poate s-i schimbe singur poziia i-a pierdut

    fora fizic i are nevoie de ajutorul altei persoane.

    - Poziie forat: Este poziia impus de boal: decubit dorsal, decubit lateral stng sau drept,

    decubit ventral.

    - Poziia semieznd

    - Poziia eznd

  • Page 40

    - Poziie de cliv Trendelemburg

    - Poziie procliv (adic Trendelemburg inversat)

    - Poziie ginecologic

    - Poziie genupectoral

    Poziia de decubit dorsal

    Bolnavul este culcat pe spate, cu faa n sus, fr pern sau se aeaz una sau dou perne. Se

    indic poziia de decubit dorsal fr pern n unele afeciuni ale coloanei vertebrale sau dup puncia

    lombar pn la restabilirea lichidului cefalorahidian.

    Poziia Fowler este poziia n care pacientul este aezat n decubit dorsal. Se folosesc dou perne

    iar la nivelul membrelor inferioare se aeaz un sul de ptur pentru a flecta mai uor genunchii. Astfel de

    relaxeaz musculatura abdominal i se combate durerea.

    Poziia de decubit lateral

    Este poziia n care bolnavul este culcat pe o parte, dreapta sau stnga, capul sprijinit pe o pern,

    membrele inferioare flectate uor sau membrul inferior care este n contact cu suprafaa patului este

    ntins iar cellalt ndoit. Spatele se poate sprijini cu o pern sau cu un rezmtor de spate. Aceast poziie

    se poate da pacientului la schimbarea lenjeriei de pat, n efectuarea clismelor, msurarea temperaturii pe

    cale rectal, administrarea supozitoarelor i altele.

    Poziia de decubit ventral

    Este poziia n care bolnavul este culcat pe abdomen, capul ntr-o parte pe o pern subire,

    membrele superioare aezate de-a lungul corpului sau flectate i aezate la stnga i la dreapta capului i

    cu faa palmar pe suprafaa patului. Aceast poziie este indicat n arsuri ale spatelui, n escare ntinse,

    la pacienii incontieni i alii.

    Poziia semieznd

    Poziia n care bolnavul este culcat pe spate iar toracele formeaz cu membrele inferioare un

    unghi de 30-45 grade. Aceast poziie se realizeaz cu un numr mai mare de perne, cu rezemtor mobil

    sau cu somier articulat. Ca pacientul s nu alunece se aeaz sub regiunea poplitee o pern ndoit sau

    un sul din ptur iar sub tlpi un sprijinitor de picioare. Poziia se indic n afeciuni cardiace i pulmonare,

    unele categorii de operaii, pacienilor vrstinici etc. poziia eznd este poziia n care toracele formeaz

    cu membrele inferioare un unghi de 90 grade.

    Poziia eznd n pat se realizeaz tot cu somier articulat sau cu ajutorul perneleor. Pentru a

    mpiedica alunecarea se procedeaz la fel ca i n cazul poziiei semieznd. Aceast poziie se indic la

    pacienii dispneici, la pacienii cu insuficien cardiac, la cei cu astm bronic poziia favoriznd respiraia.

    Poziia de cliv, Trendelenburg

  • Page 41

    Pacientul este aezat n decubit dorsal, eventual lateral, cu capul mai jos dect restul corpu