Cursul Nr.10 - A1 Studiu de Caz

20
Anexe - Cursul Nr. 10 1. Studiu de caz – Expertiza contabila Exemplu RAPORT DE EXPERTIZĂ CONTABILĂ JUDICIARĂ PRIVIND LITIGIUL DINTRE ROŞU PETRICĂ ÎN CALITATE DE RECURENT CONTESTATOR ŞI ERB RETAIL SERVICES IFN ÎN CALITATE DE INTIMAT Împrejurările şi circumstanţele în care a luat naştere litigiul constau în soluţionarea dosarului nr. 8636/233/2013 având ca obiect contestaţie la executare, acţiune formulată de contestator ROŞU PETRICĂ în contradictoriu cu intimatul ERB RETAIL SERVICES IFN. Pentru rezolvarea acestei cauze s-a dispus proba cu expertiză contabilă judiciară, căreia i s-a fixat următorul obiectiv: Obiectivul nr. 1. Calcularea sumelor datorate de debitori la data începerii executării silite, precum si in momentul efectuării calculului, ținând cont de sumele plătite si de clauzele contractuale. Pentru desfăşurarea în bune condiţii a expertizei au fost convocate părţile în conformitate cu prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă prin: adresa nr. 67/04.03.2015; 143/21.04.2015 – ROŞU PETRICĂ adresa nr. 67/04.03.2015; 142/21.04.2015 – ERB RETAIL SERVICES IFN (anexa C). Convocările au fost primite, dovezile fiind anexate prezentului raport (anexa D). La convocare s-a prezentat contestatorul ROŞU PETRICĂ prin împuternicit ROŞU LAURA, iar intimatul a transmis acte necesare întocmirii expertizei. In acest sens s-a întocmit procese verbale (anexa E). Materialele care au fost analizate pe perioada desfăşurării expertizei au constat în: Istoricul Cardului de Credit 9300515356603000 titular Roşu Petrică Recursul formulat de contestator in dosar Condiţii generale pentru emiterea şi utilizarea cardului de credit

description

xxxx

Transcript of Cursul Nr.10 - A1 Studiu de Caz

Page 1: Cursul Nr.10 - A1 Studiu de Caz

Anexe - Cursul Nr. 101. Studiu de caz – Expertiza contabila

Exemplu RAPORT DE EXPERTIZĂ CONTABILĂ JUDICIARĂ PRIVIND LITIGIUL DINTRE ROŞU PETRICĂ ÎN CALITATE DE RECURENT CONTESTATOR ȘI ERB RETAIL SERVICES IFN ÎN CALITATE DE INTIMAT

Împrejurările şi circumstanţele în care a luat naştere litigiul constau în soluţionarea dosarului nr. 8636/233/2013 având ca obiect contestaţie la executare, acţiune formulată de contestator ROŞU PETRICĂ în contradictoriu cu intimatul ERB RETAIL SERVICES IFN.

Pentru rezolvarea acestei cauze s-a dispus proba cu expertiză contabilă judiciară, căreia i s-a fixat următorul obiectiv:

Obiectivul nr. 1. Calcularea sumelor datorate de debitori la data începerii executării silite, precum si in momentul efectuării calculului, ținând cont de sumele plătite si de clauzele contractuale.

Pentru desfăşurarea în bune condiţii a expertizei au fost convocate părţile în conformitate cu prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă prin:

adresa nr. 67/04.03.2015; 143/21.04.2015 – ROŞU PETRICĂ adresa nr. 67/04.03.2015; 142/21.04.2015 – ERB RETAIL SERVICES IFN (anexa C).

Convocările au fost primite, dovezile fiind anexate prezentului raport (anexa D). La convocare s-a prezentat contestatorul ROŞU PETRICĂ prin împuternicit ROŞU LAURA, iar intimatul a transmis acte necesare întocmirii expertizei. In acest sens s-a întocmit procese verbale (anexa E).

Materialele care au fost analizate pe perioada desfăşurării expertizei au constat în:

Istoricul Cardului de Credit 9300515356603000 titular Roşu Petrică Recursul formulat de contestator in dosar Condiţii generale pentru emiterea şi utilizarea cardului de credit Cerere pentru emiterea unui card de credit Decizia civilă nr 874/2014 pronunţată de instanţa Tribunalului Galaţi secţia I Civilă în şedinţa publică

din 05.12.2014 în dosarul 8636/233/2013 Extrasele contului 9300515356603014 titular Roşu Petrică Punctele de vedere ale celor două părţi

Redactarea raportului de expertiză s-a făcut în perioada 21.04.2015 – 05.06.2015.

Data depunerii raportului de expertiză contabilă a fost fixată la 12.06.2015.

Expertul, prin raportul de expertiză contabilă judiciară, în limita cunoștințelor și informațiilor culese, precizează că cele prezentate sunt limitate la ipotezele considerate, date de condițiile limitative specifice datelor prelucrate din documentele care au putut fi expertizate, iar opiniile (concluziile) prezentate sunt personale și nepărtinitoare. Totodată expertul certifică că nu are nici un interes, prezent sau de perspectivă, pentru a influența instanța sau pe una din părțile aflate în dosarul cauzei.

Examinând documentele avute la dispoziţie s-a trecut la efectuarea calculelor în vederea stabilirii răspunsurilor la obiectivele stabilite de către instanţă:

Obiectivul nr. 1. Calcularea sumelor datorate de debitori la data începerii executării silite, precum si in momentul efectuării calculului, ținând cont de sumele plătite si de clauzele contractuale.

Page 2: Cursul Nr.10 - A1 Studiu de Caz

Răspuns:

Calcularea sumelor datorate de debitori la data începerii executării silite, precum si in momentul efectuării calculului, ținând cont de sumele plătite si de clauzele contractuale presupune:

1) Determinarea datei începerii executării silite2) Determinarea momentului efectuării calculului3) Determinarea clauzelor contractuale conform cărora a fost calculat debitul4) Calcularea sumelor datorate de debitori ținând cont de punctele de mai sus

1) Determinarea datei începerii executării silite Expertul din studiul Deciziei civile nr 874/2014 pronunțată de instanța Tribunalului Galaţi secția I Civilă în ședința publică din 05.12.2014 în dosarul 8636/233/2013, a reţinut menţiunea exprimată în ultimul paragraf al paginii 2 a acestui document, după cum urmează:

„În legătură cu suma pentru care s-a pornit executarea silită, dată fiind contestarea acestei creanţe de către contestator, instanţa a încuviinţat efectuarea unei expertize contabile având ca obiectiv să se stabilească cuantumul creanţei la momentul formulării cererii de executare silită, respectiv 21.11.2012”

Faţă de cele constatate, expertul formulează următorul răspuns:

Data începerii executării silite a fost 21.11.2012, așa cum se arată în Deciziei civile nr 874/2014 pronunțată de instanța Tribunalului Galaţi secția I Civilă în ședința publică din 05.12.2014 în dosarul 8636/233/2013

2) Determinarea datei la care a fost efectuat calculul Expertul a înțeles prin sintagma „momentul efectuării calculului” momentul ultimei modificări a soldului contului de credit, respectiv 08/08/2013 (data la care a fost efectuată o plată de 475 lei de către contestator în cadrul procedurii de executare silită).

Expertul face precizarea că contestatoarea a emis o informare precum că au fost operate în contul executării silite şi alte colectări de sume în perioada mai – iunie 2015, dar neprimind nici un document în acest sens, expertul nu le poate lua în considerare.

3) Determinarea clauzelor contractuale conform cărora a fost calculat debitul

Clauzele contractuale conform cărora a fost calculat debitul sunt cele stipulate în documentul Condiţii generale pentru emiterea şi utilizarea cardului de credit, respectiv la art 12 si art 30, evidenţiate în continuare:

Figura nr. 1. Condiţii generale pentru emiterea şi utilizarea cardului de credit – Art. 12 (captură imagine)

Page 3: Cursul Nr.10 - A1 Studiu de Caz

Figura nr. 2. Condiţii generale pentru emiterea şi utilizarea cardului de credit – Art. 30 (captură imagine)

Tabelul nr. 1. Condiții generale pentru emiterea şi utilizarea cardului de credit – Art. 30

Taxe si comisioane

Taxa de emitere a cardului initial 30,00

Taxa de emitere a cardului suplimentar 10,00

Taxa pentru extrasul de cont 1,00

Comision pentru plată întârziată 30,00

Taxă rezervare cod PIN 2,00

Comision pentru retragere în numerar 2,50%

Taxă pentru depăşirea limitei de credit 5,00%

Plata dobânzii pentru retrageri în numerar 32,00%

Plata dobânzii pentru cumpărături 32,00%

Din punctul de vedere a intimatei expertul a reținut si redă în continuare următoarele aspecte lămuritoare privind clauzele contractuale

Figura nr. 3. Extras adresa ERB RETAIL SERVICES IFN nr.20036/28.04.2015 (captură imagine)

Page 4: Cursul Nr.10 - A1 Studiu de Caz

Expertul consideră oportun prezentarea următoarelor aspecte din L193/2000

Art. 1 - (1) Orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate.

(2) in caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului.

Page 5: Cursul Nr.10 - A1 Studiu de Caz

(3) Se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.

Art. 4 - (1) O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

(2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.

(4) Lista cuprinsa in anexa care face parte integranta din prezenta lege reda, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.

(5) Fara a incalca prevederile prezentei legi, natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza in functie de:

a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia;

b) toti factorii care au determinat incheierea contractului;

c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.

Art. 6

Clauzele abuzive cuprinse in contract si constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula in continuare, cu acordul consumatorului, numai daca după eliminarea acestora mai poate continua.

ANEXA

LISTA cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive

(1) Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:

a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiata care sa fie precizat in contract.

Page 6: Cursul Nr.10 - A1 Studiu de Caz

Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor in temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorata acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabila, DACA EXISTA O MOTIVATIE INTEMEIATA, in condițiile in care comerciantul este obligat sa informeze cat mai curând posibil despre aceasta celelalte parti contractante si acestea din urma au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care comerciantul își rezerva dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durata nedeterminata, in conditiile in care comerciantul are obligatia de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabila transmisa in termen rezonabil, pentru ca acesta din urma sa aiba libertatea de a rezilia contractul;

b) obliga consumatorul sa se supuna unor conditii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala sa ia cunostinta la data semnarii contractului;

i) obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant;

s) dau dreptul comerciantului sa anuleze contractul in mod unilateral, fara sa prevada acelasi drept si pentru consumator;

În lumina celor expuse anterior şi a calculelor prezentate în anexa A, expertul a procedat la actualizarea tabelului 1, după cum urmează:

Tabelul nr. 2. Condiții generale pentru emiterea şi utilizarea cardului de credit – Art. 30 - actualizat

Taxe si comisioane

Cuantum cf art 30

Cuantum aplicatOpinia expertului privind incidența

Legii 193/200Taxa de emitere a cardului initial

30,00 15,00 Nu

Taxa de emitere a cardului suplimentar

10,00 0,00 Nu

Taxa pentru extrasul de cont

1,00 1,00 Nu

Comision pentru plată întârziată

30,0030,00 lei pana la data de 4.08.2008 inclusiv (14

operatii)45,00 lei după data de 4.08.2008 (1 operaţie)

Da (a se vedea Anexa la L193 pct1

lit a)Taxă rezervare cod PIN

2,00 0,00 Nu

Comision pentru retragere în numerar

9,00 9,00 (9 operaţii) Nu

Taxă pentru depăşirea limitei de credit

5,00% 1560,55 lei (33 operaţii)Da (a se vedea

Anexa la L193 pct1 lit a)

Plata dobânzii pentru retrageri în numerar

32,00%-2966,62 lei (52 operaţii) Da (a se vedea

Anexa la L193 pct1 lit a)Plata dobânzii

pentru cumpărături32,00%

Page 7: Cursul Nr.10 - A1 Studiu de Caz

4) Calcularea sumelor datorate de debitori ținând cont de punctele de mai susPentru a răspunde la acest punct expertul a procedat la calcularea sumelor datorate de debitori

operatiune care este redată in tabelul 3:

Tabelul nr. 3. Calcularea sumelor datorate de debitori la data efectuării calcului (08.08.2013 – data ultimei operații efectuate pe cont)

Categoria Operaţia Suma in lei Suma lei pe categorieRetrageri numerar

RETRAGERE TOTAL -810,00 -810

Cost cumpărare

COST FIX RATA ALTEX TOTAL

-1.489,70-3.989,5

CUMPARARE IN RATE ALTEX TOTAL

-2.499,80

Comisioane

COMISION DEPASIRE LIMITA -1.560,65

-2.938,65

COMISION INTARZIERE -1.095,00COMISION LUNAR -186,00COMISION RETRAGERE -81,00TAXA EMITERE CARD -15,00TAXA EXTRAS CONT -1,00

Dobanzi DOBANDA DATORATA TOTAL -2.966,62 -2.966,62

PlatiDEPUNERE NUMERAR

5.440,00 5.440,00PLATA TOTAL

Total datorat -5264,77 -5264,77

Tabelul nr. 3.1. Calcularea sumelor datorate de debitori la data începerii executării silite (21.11.2012)

Categoria Operaţia Suma in lei Suma lei pe categorieRetrageri numerar

RETRAGERE TOTAL -810,00 -810

Cost cumpărare

COST FIX RATA ALTEX TOTAL

-1.489,70-3.989,5

CUMPARARE IN RATE ALTEX TOTAL

-2.499,80

Comisioane

COMISION DEPASIRE LIMITA -1.560,65

-2.938,65

COMISION INTARZIERE -1.095,00COMISION LUNAR -186,00COMISION RETRAGERE -81,00TAXA EMITERE CARD -15,00TAXA EXTRAS CONT -1,00

Dobanzi DOBANDA DATORATA TOTAL -2.966,62 -2.966,62

PlatiDEPUNERE NUMERAR

4.490,00 4.490,00PLATA TOTAL

Total datorat -6214,77 -6214,77

Concluzii

Page 8: Cursul Nr.10 - A1 Studiu de Caz

Din desfăşurarea misiunii contabile şi în conformitate cu examinările materialului documentar menţionat în introducerea şi cuprinsul prezentului raport de expertiză judiciară, sunt formulate următoarele concluzii la obiectivul fixat acesteia:

Calcularea sumelor datorate de debitori la data începerii executării silite, precum si in momentul efectuării calculului, ținând cont de sumele plătite si de clauzele contractuale presupune:

Determinarea datei începerii executării silite Determinarea momentului efectuării calculului Determinarea clauzelor contractuale conform cărora a fost calculat debitul Calcularea sumelor datorate de debitori ținând cont de punctele de mai sus

Data începerii executării silite a fost 21.11.2012, așa cum se arată în Deciziei civile nr 874/2014 pronunțată de instanța Tribunalului Galaţi secția I Civilă în ședința publică din 05.12.2014 în dosarul 8636/233/2013

Expertul a înțeles prin sintagma „momentul efectuării calculului” momentul ultimei modificări a soldului contului de credit, respectiv 08/08/2013 (data la care a fost efectuată o plată de 475 lei de către contestator în cadrul procedurii de executare silită).

Clauzele contractuale conform cărora a fost calculat debitul sunt cele stipulate în documentul Condiţii generale pentru emiterea şi utilizarea cardului de credit, respectiv la art 12 si art 30.

Calcularea sumelor datorate de debitori la data efectuării calcului (08.08.2013 – data ultimei operații efectuate pe cont) a indicat o sumă datorată în cuantum de 5264,77 lei

Tabelul nr. 3. Calcularea sumelor datorate de debitori la la data începerii executării silite (21.11.2012) a indicat o sumă datorată în cuantum de -6214,77 lei

2. Studiu de caz – Expertiza IT

Exemplu RAPORT DE EXPERTIZĂ JUDICIARĂ IT PRIVIND LITIGIUL DINTRE SC SIM IMPEX SRL ÎN CALITATE DE RECLAMANTA ȘI SC LEX PROTECT SRL ÎN CALITATE DE PÂRÂTA

Soluţionarea acţiunii formulată de reclamanta SC Sim Impex SRL în contradictoriu cu pârâta SC Lex Protect SRL, având ca obiect pretenţii în dosarul nr. 10514/200/2011, Judecătoria Buzău, reprezentând prejudiciul cauzat de pârâtă ca urmare a nerespectării obligaţiilor asumate de aceasta în calitate de prestator.

Pentru rezolvarea acestei cauze s-a dispus proba cu expertiza tehnică judiciară şi numirea unui expert în specializarea informatică, şi s-au fixat următoarele obiective:1. Să se stabilească dacă sistemul de protecţie instalat de pârâtă era în stare de funcţionare la momentul intrării prin efracţie, dacă era corect montat, apt să monitorizeze autoutilitara sau să depisteze orice intrus în incinta societăţii;

2. Să se stabilească dacă senzorii au fost mutaţi după producerea incidentului.

Lucrările expertizei tehnice IT s-au efectuat în perioada 07.03.2015 - 23.03.2015, la sediul reclamantei din Buzău, str. Veteranilor, nr. 7.

Redactarea raportului de expertiza s-a făcut în perioada 22.03.2015 - 23.03.2015, iar în cauză nu s-au mai efectuat alte expertize IT şi nu s-au utilizat lucrările altor experţi tehnici IT.

Pentru desfăşurarea în bune condiţii a expertizei IT au fost convocate părţile în data de 07.03.2015, locul de întâlnire fiind la sediul reclamantei din Buzău, str. Veteranilor, nr. 7, ocazie cu care expertul a şi făcut inspecţia în teren a elementelor supuse expertizei, în vederea formulării răspunsurilor la prezenta expertiză IT. La convocare

Page 9: Cursul Nr.10 - A1 Studiu de Caz

la care s-au prezentat atât reclamanta prin reprezentantul său şi avocatul acesteia, cât şi pârâta prin reprezentanţii săi şi avocatul acesteia, aşa cum rezultă din procesul verbal întocmit (anexa 2).

Pentru efectuarea expertizei tehnice IT s-au predat înscrisuri atât de către atât de reclamantă cât şi de pârâtă, s-a făcut inspecţia în teren la locaţia supusă expertizei, s-au luat punctele de vedere ale celor două părţi, s-au făcut constatările necesare formulării obiectivelor şi s-au fotografiat de către expert părţi ale sistemului de protecţie şi a zonei perimetrale protejate.

Ca material probator, s-au folosit documente aflate la dosarul cauzei, astfel:

- acte predate de reclamantă: cerere de chemare în judecată, contract nr. 41/22.10.2010 privind monitorizare tehnică/intervenţie la obiectiv încheiat între cele două părţi procesuale, contract nr. 160/22.10.2010 privind instalare sisteme securizate (alarme antiefracţie, supraveghere acces) încheiat între cele două părţi procesuale, convocare la conciliere directă, întâmpinare, listă de inventariere marfă sustrasă, fişa contului 4427 TVA colectat, decont TVA, proces verbal încheiat în 14.01.2011.

- acte predate de pârâtă: adresă Poliţie nr. 33190/23.12.2010, proces verbal de constatare nr. 200/06.12.2010, contract nr. 41/22.10.2010 privind monitorizare tehnică/intervenţie la obiectiv încheiat între cele două părţi procesuale, raport de evenimente din 06.12.2010.

Data depunerii prezentului raport de expertiză contabilă a fost fixată la termenul de judecată acordat la 28.03.2015.

Capitolul IV. STUDIUL DOSARULUI

Prin încheierea de şedinţă din data de 04.12.2014 s-a desemnat expertul tehnic IT pentru efectuarea unui raport de expertiză, conform obiectivelor stabilite, privind soluţionarea cauzei din dosarul 10514/200/2011 a Judecătoriei Buzău.

Expertul tehnic IT a avut în vedere la realizarea acestui raport de expertiză tehnică documentele predate de părţile implicate în prezenta cauză, făcând totodată şi inspecţia în teren, pentru a răspunde la obiectivele fixate de instanţă. Totodată expertul a consultat surse de pe internet pentru susţinerea şi fundamentarea răspunsurilor la obiectivele raportului de expertiză tehnică IT .

1. Sisteme de protecţie. Sistemele de protecţie perimetrală sunt destinate asigurării perimetrului unui obiectiv împotriva intrărilor şi ieşirilor neautorizate. Spre deosebire de sistemele de securitate de interior, sistemele de protecţie perimetrală trebuie să funcţioneze într-o gamă extinsă de parametrii ai mediului:temperatura, radiaţii solare, curenţi de aer, umiditate. Acest fapt ridica atât probleme de detecţie în cazul existenţei unor factori perturbatori puternici (factori de mediu, prezenţa unor animale sălbatice în vecinătatea perimetrului protejat, fenomene tranzitorii) cât şi de funcţionare a echipamentelor în condiţii de mediu foarte variate. Analiza factorilor de mediu are ca scop identificarea tehnologiilor de detecţie corespunzătoare factorilor climatici şi condiţiilor specifice reliefului obiectivului protejat (planeitatea solului, tipul de vegetaţiei, şanţuri, canale de scurgere subterane etc.).

Page 10: Cursul Nr.10 - A1 Studiu de Caz

În figura de mai sus poate fi observată structura complexă a unui sistem de protecţie perimetrală din care distingem următoarele elemente:

Elemente de detecţie utilizând tehnologii diferite: senzori amplasaţi pe gard, senzori îngropaţi, bariere; Elemente de delimitare a fâşiei perimetrale – 2 rânduri de garduri care previn intruziunile accidentale în

fâşia de securitate; Elementul de evaluare care este camera video; Elementul de iluminare pe timp de noapte.

Toate elementele de mai sus trebuie să fie prezente pentru un sistem de protecţie perimetrală corect executat. Evident, în funcţie de nivelul de risc, delimitarea perimetrului se poate face cu un singur gard exterior, se poate folosi doar o singură tehnologie de detecţie aleasă în mod adecvat, dar sistemul video, inclusiv iluminarea, trebuie să permită o evaluare corectă şi rapidă a alarmelor.

2. Tipuri de detecție. Senzorii utilizaţi în sistemele de protecţie perimetrală pot fi clasificaţi după mai multe criterii:

După modul de funcţionare: PASIVI/ACTIVI – ca şi în cazul sistemelor antiefracţie;

Page 11: Cursul Nr.10 - A1 Studiu de Caz

După modul de amplasare VIZIBILI/MASCAŢI – amplasarea vizibilă poate fi utilizată ca factor de descurajare, amplasarea mascata poate fi recunoscută doar de specialişti după modul de amenajare a perimetrului;

După modul de pregătire a mediului de detecţie: VISIBIL OPTIC/ CARE URMĂRESC FORMA PERIMETRULUI. Anumiţi senzori necesita vizibilitate optică, teren plat, uniform; alţi senzori urmăresc forma solului. Ca observaţie, cu cât solul este mai denivelat, cu atât costurile de instalare sunt mai mari;

După modul de realizare a detecţiei: VOLUMETRICI/LINIARI. Senzorii volumetrici sunt cei care realizează detecţia într-un spaţiu tridimensional. Senzorii cu detecţie liniara oferă o arie de detecţie redusă şi pot fi uşor evitaţi, dar au rata alarmelor false mai mică.

3. Protecția gardurilor. Protecţia gardurilor se poate realiza cu:

Senzori discreţi de vibraţii Cablu electric senzitiv Fibră optică Sisteme „taut wire” Sisteme de detecţie în câmp electrostatic Sisteme de detecţie cu localizare cu puls RF

4. Senzorii discreţi de vibraţii. Pot fi de tip geofonici, sensibili la vibraţiile mecanice. Lungimea zonei se setează din modul de grupare al detectoarelor pe intrări.

5. Cablul senzitiv este un traductor care transforma vibraţiile în semnal electromagnetic. Este utilizat pentru protejarea gardurilor la tentativa de escaladare şi presupune contact fizic între infractor şi gardul protejat. Pentru creşterea sensibilităţii este recomandată montarea în formă de S a cablului.

6. Fibra optică poate fi de asemenea folosită pentru detectarea vibraţiilor unui gard. Detecţia se realizează prin schimbarea modului de propagare al luminii transmise prin fibră optică. Acest sistem poate acoperi distanţe de până la 2000m şi necesită procesare la ambele capete ale cablului.

7. Sistemele „Taut wire”(sârmă tensionată, întinsă) : se bazează pe modificarea echilibrului unei sârme întinse de resorturi. Firele de sârmă menţin senzorii în echilibru, escaladarea unui gard protejat cu un asemenea sistem modifica echilibrul şi generează alarma. Lungimea zonelor este dată de amplasarea senzorilor. Aceştia pot fi simple contacte sau senzori piezo. Sistemul taut wire prezintă avantajul imunităţii relativ mari la factorii de mediu perturbatori, inclusiv curenţi puternici de aer.

8. Sistemele de detecţie în câmp electrostatic sesizează prezenţa unui intrus în zona supravegheată. Este un sistem de detecţie de tip capacitiv, zonarea se face pe tronsoane.

Sistemele de detecţie a vibraţiei utilizând un puls RF sunt printre cele mai performante sisteme de protective perimetrala

9. Senzori în linia de vizibilitate. Aceşti tip de senzori pot fi utilizaţi cu succes în cazul în care terenul este plat ceea ce nu permite apariţia unor zone mascate. Există două tehnologii: IR sau microunde. Tehnologia IR poate fi atât activa cât şi pasivă, bariere şi senzori. Tehnologia MW este activă, există şi bariere şi senzori. Barierele IR sunt o soluţie de detecţie relativ scăzută ca preţ. Barierele pot fi atât de interior cât şi de exterior. Detecţia se face pe linia de vizibilitate. Bariera conţine un ansamblu de emiţătoare şi receptoare de semnal modulat pentru a nu fi uşor sabotate. Amplasarea barierelor este extrem de importantă. La exterior trebuie avută în vedere eliminarea şi controlul permanent al vegetaţiei pentru a nu genera alarme false. De asemenea, în cazuri extreme de mediu (ploaie, ceaţă, ninsoare) funcţionarea barierelor va fi temporar întreruptă.

10. Tehnologia pasivă în IR este similară cu cea de interior cu anumite particularităţi. Pentru protecţie perimetrală se produc senzori cu lob îngust, cu lentila mare, care au o acoperire de maxim 120m.

11. Barierele cu microunde sunt mai sigure decât barierele IR datorită principiului de funcţionare. Semnalul în cazul microundelor ajunge la receptor pe mai multe căi, direct sau prin reflexie, ceea ce face ca formă zonei de

Page 12: Cursul Nr.10 - A1 Studiu de Caz

detecţie să fie un elipsoid de rotaţie. Pentru a împiedica evitarea pe verticală a barierei se pot monta mai multe dispozitive cascadate vertical. Pentru protecţia perimetrală există dispozitive active monostatice (emiţător şi receptor încorporate), în aceleaşi benzi K şi X. Ca o regulă generală de amplasare, dispozitivele trebuie să se protejeze între ele.

Capitolul VI. DESFǍŞURAREA EXPERTIZEI TEHNICE

Expertiza tehnică judiciară IT răspunde obiectivelor ce au fost dispuse de instanţa de judecată. Astfel:

Obiectivul nr. 1. „Să se stabilească dacă sistemul de protecţie instalat de pârâtă era în stare de funcţionare la momentul intrării prin efracţie, dacă era corect montat, apt să monitorizeze autoutilitara sau să depisteze orice intrus în incinta societăţii”;

Răspuns:

Expertul, în urma studierii documentelor puse la dispoziţie de către cele două părţi a constatat că sistemul de protecţie instalat de pârâtă era funcţional la momentul intrării prin efracţie. În sprijinul celor afirmate mai sus, expertul a reţinut opinia Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău care, prin adresa nr. 33190/23.12.2010 (anexa nr. 3), a comunicat către reclamanta SC Sim Impex SRL că în urma cercetărilor efectuate la faţa locului în data de 16.12.2010, a rezultat faptul că sistemul de alarmare antiefracţie montat în incinta unităţii se afla în stare de funcţionare.

Din analiza raportului de evenimente emis de către sistemul informatic al pârâtei SC Lex Expert SRL privind abonatul 1029/beneficiar depozit materiale electrice (SC Sim Impex) (anexa nr. 4), expertul a constatat că în data de 04.12.2010 în intervalul orar 19.40 – 20.04 au fost emise 8 atenţionări de efracţie pentru zona 008 şi 007 (subzone ale fâşiei perimetrale protejată de senzori). În aceeaşi perioadă s-a procedat la restaurarea sistemului după declanşarea alarmei, fapt ce arată că sistemul era funcţional. Concluzia expertului este că la data intrării prin efracţie, sistemul era apt să monitorizeze perimetrul protejat, fiind corect montat.

Datorită lipsei de informaţii şi datorită faptului că senzorii au fost mutaţi după producerea incidentului aşa cum se va arăta la obiectivul 2 (probă foto), expertul nu se poate pronunţa dacă aria de acoperire a sistemului de protecţie era integrală, în speţă dacă sistemul era apt să depisteze orice intrus din orice punct al incintei protejate sau diverse imobilizări corporale ale reclamantei sau obiecte de inventar ale acesteia expuse în spaţiul protejat. Menţionăm că acest lucru se putea determina numai dacă sistemul instalat nu ar fi fost mutat, deoarece era necesară verificarea fizică în teren a acestor aspecte.

Obiectivul nr. 2. „Să se stabilească dacă senzorii au fost mutaţi după producerea incidentului”.

Răspuns:

Expertul în urma convocării celor doua părţi şi a discuţiilor avute cu acestea a ajuns la concluzia că senzorii au fost mutaţi, lucru care se dovedeşte şi de proba foto efectuată în teren.

Capitolul VII.CONCLUZII

Din desfăşurarea misiunii şi în conformitate cu examinările materialelor menţionate în introducerea şi cuprinsul prezentului raport de expertiză tehnică, se formulează următoarele concluzii la obiectivele fixate acesteia:

Obiectivul nr. 1. „Să se stabilească dacă sistemul de protecţie instalat de pârâtă era în stare de funcţionare la momentul intrării prin efracţie, dacă era corect montat, apt să monitorizeze autoutilitara sau să depisteze orice intrus în incinta societăţii”;

Răspuns: Expertul, în urma studierii documentelor puse la dispoziţie de către cele două părţi a constatat că sistemul de protecţie instalat de pârâtă era funcţional la momentul intrării prin efracţie.

Page 13: Cursul Nr.10 - A1 Studiu de Caz

La data intrării prin efracţie, sistemul era apt să monitorizeze perimetrul protejat, fiind corect montat.

Datorită lipsei de informaţii şi datorită faptului că senzorii au fost mutaţi după producerea incidentului aşa cum se va arăta la obiectivul 2 (probă foto), expertul nu se poate pronunţa dacă aria de acoperire a sistemului de protecţie era integrală, în speţă dacă sistemul era apt să depisteze orice intrus din orice punct al incintei protejate sau diverse imobilizări corporale ale reclamantei sau obiecte de inventar ale acesteia expuse în spaţiul protejat.

Obiectivul nr. 2. „Să se stabilească dacă senzorii au fost mutaţi după producerea incidentului”.

Răspuns: Expertul în urma convocării celor doua părţi şi a discuţiilor avute cu acestea a ajuns la concluzia că senzorii au fost mutaţi, lucru care se dovedeşte şi de proba foto efectuată în teren.