Cursul nr.1. Istoria sanatatii publice. Bolile - probleme de sanatate publica

Sănătatea publică a apărut ca disciplină de studiu la Cluj ŞI Bucureşti, în anii 1930.

Obiectul de studiu îl reprezintă starea de sănătate a grupurilor umane de pe un teritoriu dat.

După al Doilea Razboi Mondial, România a avut un sistem de sănătate finanţat de stat.

Pricipalele lui carcateristici erau: fondurile necesare desfăşurării tuturor activitaţilor din sistem

erau asigurate în totalitate de stat, statul era proprietarul absolut al tuturor resurselor materiale şi

furniza serviciile de sănătate pentru toată populaţia. Acest sistem se baza pe principiile

planificării centralizate, administrării rigide şi monopolul statului. Astfel sistemul de îngrijiri de

sănătate creat de Ministerul Sănătăţii a fost unul integrat, centralizat, controlat de stat print axe şi

cu libertate limitată în opţiune, dar accesibil pentru toţi. Procesul de reformă al sistemului de

sănătate din România a început în 1990. Problemele sistemului de sănătate au fost diagnosticate

în cadrul proiectului “O Românie Sănătoasă” proiect finanţat şi derulat de Banca Mondială

Acest studiu a făcut un numar de recomandari:

• Crearea unui fond naţional public de asigurări de sănătate independent, descentralizat şi care să

se auto-administreze;

• Crearea unor fonduri alternative private de asigurări de sănătate;

• Mutarea accentului către serviciile primare de sănătate;

• Autonomia spitalelor în utilizarea resurselor;

• Crearea şi implementarea unui sistem de acreditare a furnizorilor de servicii de sănătate,atât

pentru instituţii cât şi pentru personal.

Din 1994 a început trecerea spre un sistem de asigurări sociale de sănătate mai descentralizat,

pluralist, cu relaţii contractuale între fondurile de asigurări de sănătate şi furnizorii de servicii de

sănătate. În prezent, în România dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat prin Constituţie..

Principiile sistemului de sănătate bazat pe asigurări sociale de sănătate sunt: solidaritatea,

libertatea alegerii de către asigurat a furnizorului de servicii, concurenţa între furnizorii de

servicii de sănătate, asigurarea calităţii serviciilor şi respectarea pacientului şi garantarea

confidenţialităţii actului medical. Implementarea reformei sistemului de sănătate a cunoscut

ritmuri diferite: inaintare, stagnare, regres, reveniri, reluări. Schimbrile politice, consecutive

alegerilor, s-au reflectat şi în modul de implementare a reformei sistemului de sănătate. În

concluzie, secvenţele în reforma sistemului de sănătate au condus spre actuala criză a sistemului,

cea mai amplă şi mai adâncă criză cunoscută de sistemul de sănătate din România.

1.2. Bolile - probleme de sanatate publica

Sănătatea, definită generic ca o senzaţie de bunăstare în completitudinea sa: fizică,

mentală, ambiental socială, se constituie într-unul din drepturile fundamentale ce se cuvin

asigurate individului, indiferent de rasă, sex, profesie, vârstă, orientare sau convingeri politice şi

religioase. Ca atare, serviciile de sănătate devin o antrepriză a colectivităţii care se proiectează la

nivelul structurilor de concepţie şi se asigură preponderent la nivelul cabinetului ca entitate de

execuţie, profesional specializată.1

În sensul celor exprimate, Jules Rochard sintetizează relaţia individ-societate, prin prisma

criteriilor de sănătate, ce se impun asigurate continuu, deoarece „lumea trebuie să-şi dea seama

că sănătatea publică rambursează totul comunităţii prin economiile realizate privind costul

îngrijirilor, timpul de lucru şi vieţile de oameni salvate”.2Starea de sănătate a populaţiei este

1 Zaharia, R. Marketing social – politic. Editura Uranus, Bucureşti, 123, 2001

2 Enachescu D., Sănătatea şi serviciile de sănătate din România, Bucureşti, 67, 2003

determinată de accesul la sănătate, pe de o parte, şi de accesul la servicii de sănătate, pe de altă

parte. Accesul la sănătate depinde într-o mare măsură de factori externi ai sistemului de sănătate:

factori genetici, factori de mediu, factori de dezvoltare economică, factori socio-culturali.

Accesul la îngrijiri de sănătate este influenţat aproape în totalitate de organizarea sistemului

sanitar. Accesibilitatea la servicii de îngrijire medicală este determinată de convergenţa dintre

oferta şi cererea de astfel de servicii, sau, altfel spus, disponibilitatea reală a facilităţilor de

îngrijiri comparativ cu cererea bazată pe nevoia reală pentru sănătate.

În România sunt evidenţiabile toate cele patru tipuri de inechităţi în accesul la serviciile

de îngrijiri, ceea ce determină inechităţi în starea de sănătate a diferitelor grupuri de populaţie, a

unor comunităţi din diferite zone geografice şi a grupurilor defavorizate economic. Aceste

disparităţi se manifestă prin indicatori de bază ai starii de sănătate modeşti (speranţa de viaţă la

naştere, mortalitatea infantilă, mortalitatea generală pe cauze de deces evitabile, grad de

morbiditate, ani de viaţă în stare de sănătate) dar şi prin nivelul scăzut de informare privind

factorii de risc şi de protecţie pentru sănătate sau sistemul de îngrijiri de sănătate şi de servicii de

bază din România. O mare parte a populaţiei din România are în prezent un deficit de educaţie

sanitară, incluzând lipsa conştientizării rolului prevenţiei şi al obişnuinţei de consult medical, în

cazul apariţiei unei probleme, elemente care demonstrează rolul redus pe care sistemul de

sănătate l-a acordat programelor de educaţie sanitară în rândul populaţiei. Ca urmare, în România

se întâlnesc cele mai înalte valori ale incidentei bolilor aparatului circulator, TBC-ului şi ale altor

boli infecţioase sau parazite.

Cursul nr. 2. Politici de prevenire a bolilor. Conceptul de Medicina si Sanatate Publica

2.1. Strategii publice in sanatate

Prin Programul naţional de dezvoltare (PND) pe perioada 2007-2013, Romania şi-a definit

priorităţile şi direcţiile de dezvoltare pe termen mediu. Strategia PND 2007-2013 este structurată

pe 6 priorităţi naţionale de dezvoltare, respectiv:

▪ creşterea competitivităţii economice şi dezvoltarea economiei bazate pe cunoaştere;

▪ dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport;

▪ protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului;

▪ dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocupării şi a incluziunii sociale şi întărirea

capacităţii administrative;

▪ dezvoltarea economiei rurale şi creşterea productivităţii în sectorul agricol;

▪ diminuarea disparităţilor de dezvoltare între regiunile ţării.

În interiorul acestor priorităţi sunt abordate numeroase domenii/sectoare de intervenţie

specifice, între care sănătatea ocupă un loc important, prin:

-creşterea accesibilităţii populaţiei la serviciile de sănătate;

-îmbunătăţirea calităţii şi siguranţei actului medical;

-transparenţa decizională în scopul creşterii eficienţei în utilizarea resurselor alocate şi în

eliminarea pagubelor şi a actelor de corupţie;

-dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii sistemului de sănătate;

-asigurarea resurselor umane profesionalizate;

-armonizarea legislativă şi administrativă cu sistemele de sănătate din statele Uniunii

Europene.

Obiective strategice:

1 - Crearea unui sector al serviciilor spitaliceşti performant, care să furnizeze îngrijiri mai

eficiente şi mai eficace, cum ar fi îngrijirile ambulatorii integrate cu cele spitaliceşti, spitalizarea

de zi, spitalizarea de o zi, precum şi îmbunătăţirea serviciilor de diagnostic şi tratament

2 - Extinderea serviciilor de asistenţă primară, în special a îngrijirilor la domiciliu,

eliberării medicamentelor în regim ambulatoriu, crearea unor centre de sănătate multifuncţionale

atât în mediul urban, cât şi în cel rural şi integrarea asistenţei primare cu serviciile ambulatorii de

specialitate şi serviciile spitaliceşti, în conformitate cu programele naţionale de sănătate

3 - Asigurarea unei finanţări adecvate şi sustenabile, în vederea stimulării performanţei

spitalelor, în concordanţă cu politicile sanitare şi cu ţinta de planificare naţională pe termen lung

a numărului de paturi de spital, care să conţină elemente stimulative pentru furnizarea eficientă a

serviciilor spitaliceşti

4 - Închiderea, transformarea sau restructurarea unităţilor spitaliceşti care nu sunt

necesare sau care sunt subutilizate, în vederea reducerii pierderilor financiare, şi utilizarea

resurselor economisite pentru dezvoltarea noilor priorităţi în sistemul de sănătate, bazate pe

reducerea numărului internărilor şi a duratei medii de spitalizare, concomitent cu creşterea ratei

de ocupare a paturilor şi îmbunătăţirea rezultatelor activităţii

5 - Îmbunătăţirea sistemelor de conducere şi management operaţional şi furnizarea unei

capacităţi adecvate de a conduce şi monitoriza reformele strategice în sistemul de sănătate

6 - Revizuirea cadrului de reglementare de la nivel central pentru a permite

implementarea rapidă a reformei în sistemul de sănătate şi descentralizarea ulterioară a

managementului operaţional şi financiar, în vederea găsirii celor mai bune soluţii pentru

acoperirea nevoilor locale, inclusiv servicii pentru populaţia defavorizată sau vulnerabilă

7 - Dezvoltarea unui sistem modern de acreditare a serviciilor de sănătate şi a unor

sisteme adecvate de monitorizare a managementului calităţii

8 - Creşterea participării sectorului privat în finanţarea serviciilor de sănătate, prin

îmbunătăţirea reglementării sistemului privat de asigurări de sănătate în urma aprobării Legii

asigurărilor private de sănătate, care să permită competiţia pentru fonduri suplimentare a

furnizorilor de servicii medicale publici sau privaţi, altele decât cele colectate prin contribuţia

obligatorie la Fondul naţional unic de asigurări de sănătate

9 - Transferul îngrijirilor furnizate în spitale pentru cazurile sociale şi pentru vârstnici

către unităţi/organizaţii ale autorităţilor locale şi/sau către unităţi private, astfel încât spitalele să

se poată concentra pe furnizarea îngrijirilor de tip acut

2.2. Conceptul de Medicina si Sanatate Publica

Directia de Sanatate Publica este o institutie publica cu personalitate juridica care isi

desfasoara activitatea pe teritoriul unui judet in scopul realizarii politicilor si programelor

nationale de sanatate publica, a activitatii de medicina preventiva si a inspectiei sanitare de stat, a

monitorizarii starii de sanatate si a organizarii statisticii de sanatate, precum si a planificarii si

derularii investitiilor finantate de la bugetul de stat pentru sectorul de sanatate. DSP reprezinta

autoritatea de sanatate publica la nivel local care are in principal urmatoarele atributii: evalueaza

starea de sanatate a populatiei din teritoriul arondat, identifica principalele probleme de sanatate

publica si aloca prioritar resursele spre interventiile cu cel mai mare randament in ameliorarea

starii de sanatate; evalueaza anual strategiile de control selectate prin prisma progresului realizat

in ameliorarea starii de sanatate a populatiei organizeaza, controleaza si finanteaza programele

nationale de sanatate ce se desfasoara in teritoriul arondat; exercita atributii specifice de inspectie

sanitara de stat prin personalul imputernicit in conditiile legii; in colaborare cu Casa de Asigurari

de Sanatate a Judetului X coordoneaza serviciul de ambulanta, organizeaza si coordoneaza

asistenta medicala in caz de calamitati, catastrofe si situatii deosebite, organizeaza, conduc,

coordoneaza si raspund de pregatirea retelei sanitare pentru aparare si asistenta medicala in caz

de dezastre, epidemii si alte situatii deosebite; in colaborare cu autoritatile locale, institutiile de

invatamant si organizatiile guvernamentale si nonguvernamentale organizeaza activitati de

promovare a sanatatii si de educatie pentru sanatate a populatiei.

Cursul nr.3 Modele de decontare a serviciilor medicale de catre Casele de Asigurari din unele

tari europene. Perspectivele exercitarii profesiei medicale in Europa si Romania

3.1. Modele de decontare a serviciilor medicale de catre Casele de Asigurari din unele

tari europene.

Egalizarea tarifului pe caz ponderat (TCP) şi revizuirea finanţării pe paturi de bolnavi

cronici

Fiind o finanţare progresivă, introducerea finanţării serviciilor spitaliceşti pe bază de DRG

în România a crescut sensibilitatea financiară spitalicească, a schimbat viziunea directorului

despre managementul spitalicesc şi cost-eficienţă. De la introducerea finanţării acestor servicii

prin sistemul grupurilor de diagnostic, când tarifele pe caz ponderat (TCP) au fost calculate

iniţial pe baza finanţării istorice, aproape în fiecare an s-a încercat egalizarea şi apropierea

tarifelor plătite de costurile reale.

Revizuirea finanţării spitalelor prin sistemul DRG

Sistemul DRG, prin care se finanţează majoritar spitalele, repartizează pacienţii similari în

grupuri de diagnostic omogene din punct de vedere al afecţiunii clinice şi al resurselor

consumate în cadrul tratamentului, exprimat prin valoarea relativă (VR) a grupului, iar plata

serviciului realizat de spital se realizează prin înmulţirea valorii relative cu un tarif pe caz

ponderat (TCP), care reprezintă un cost mediu, antecalculat pentru toate grupurile de diagnostic.

Spitalul este stimulat pentru a se încadra cu costul mediu cât mai jos sub TCP. Datorită

faptului că nu există valori relative naţionale care se bazează pe costurile reale relative, se

utilizează valori preluate şi corelate parţial, care sunt specifice mai mult sistemului de sănătate

australian şi nu celui românesc. Una dintre explicaţiile inechităţilor de finanţare între specialităţi,

implicit spitale şi creşterea arieratelor spitalelor clinice în decursul anilor se datorează atât

valorilor relative preluate cât şi tarifului plătit de către CNAS care nu acoperă costurile medii ale

spitalului în special la cazurile mai complicate, cu durată lungă de spitalizare. Mecanismele

enumerate stimulează spitalele să crească (formal sau chiar fictiv) numărul internărilor pentru

cazurile mai simple.

Seturi de măsuri pentru sistemul DRG:

a. Redefinirea fundamentelor financiare ale procesului DRG prin dezvoltarea

ponderilor de costuri şi a valorilor relative româneşti. Este un proces de complexitate mare, care

presupune colectarea şi procesarea unei cantităţi mari de informaţii financiare, precum şi

implicarea activă a personalului medical, însă există o bogată experienţă internaţională de care se

poate beneficia. Impulsionarea demarării acestui proces de către Ministerul Sănătăţii prin alocare

de fonduri, stabilirea strategiei aplicabile împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

şi cu Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar

poate crea condiţiile de aplicare a noilor valori relative româneşti, tarife pe caz ponderat corelate

cu posibilităţile financiare, program de grupare RO 1.0 chiar începând cu anul 2011. În acest

sens, prin Ordin al Ministrului Sănătăţii a fost constituit grupul de lucru pentru elaborarea

propunerii privind sistemul românesc DRG, care, pornind de la clasificare DRG australiană, a

elaborat o variantă intermediară privind sistemul românesc de clasificare DRG – RO.vi.DRG.

Această variantă a fost aprobată prin OMS nr. 1027/2010, care a fost publicat în Monitorul

Oficial nr. 0505/21.07.2010. Grupul de lucru va elabora clasificarea specific românească DRG.

RO. 01, care va fi aplicată începând cu anul 2011. În cursul anului 2011 se vor relua activităţile

de măsurare a costurilor reale româneşti prin revizuirea metodologiei, prin stabilirea unor

termene limită, cu scopul evitării eşecului din anii precedenţi.

b. ghidurile de practică reprezintă instrumente recunoscute de îmbunătăţire a calităţii

îngrijirilor, în special a celor mai complexe, trebuind introduse stimulente pentru aplicarea

acestora. De exemplu, odată ce ministerul declară că un ghid de practică se aplică pentru o

anumită specialitate, spitalul va primi rambursarea integrală a serviciilor furnizate numai dacă

poate dovedi că foloseşte în mod curent ghidurile aprobate.

Introducerea acestei măsuri va impune o anumită disciplină în modul de abordare a

tratamentului, cunoscută fiind oferta destul de largă a produselor farmaceutice, în sensul aplicării

celui mai eficient tratament cu costurile cele mai scăzute.

Dezvoltarea şi implementarea unui set de indicatori de calitate, corelaţi cu stimulente

financiare pentru atingerea lor, în asistenţa spitalicească. Pe baza modelelor deja existente în

SUA sau Marea Britanie, se vor adopta un număr redus dar semnificativ de indicatori măsurabili

de calitate, care vor modula plăţile efectuate către spitale.

c.introducerea de stimulente pentru asistenţa de zi este o altă măsură care poate fi luată rapid. Pe

baza experienţei internaţionale se va întocmi o listă pozitivă cu tipurile de DRG care permit

tratamente de zi, iar plăţile se vor face pe bază de procedură, nu de servicii. Astfel, spitalele ar

putea primi aceeaşi sumă pentru DRG respectiv indiferent dacă rezolvă cazul prin asistenţa de zi

sau prin internare. Se va stimula în acest fel rezolvarea cazurilor respective prin procedura de zi,

care este mult mai puţin costisitoare pentru spital.

Crearea unui Fond Naţional Unic de Reechilibrare a Bugetelor Spitalelor (FNURBS)

Stabilirea criteriilor unitare de finanţare din fonduri publice a serviciilor oferite de sectorul privat

în unităţi spitaliceşti şi ambulatorii

Dezvoltarea sistemului medical privat din ultimul timp a înregistrat o evoluţie

semnificativă prin apariţia de unităţi private cu profil spitalicesc. Din datele existente la nivelul

Ministerului Sănătăţii, în anul 2009, peste 40 de unităţi private spitaliceşti erau în relaţii

contractuale cu casele de asigurări de sănătate, în 2010 numărul lor ajungând la 52, iar actualul

sistem de finanţare permite decontarea aceluiaşi caz la valori chiar mai mari pentru sectorul

privat decât pentru cel public. În contextul crizei financiare care acutizează subfinanţarea cronică

a sectorului medical, apariţia de noi actori privaţi care concurează cu spitalele publice în

accesarea fondurilor sistemului de asigurări de sănătate aduce în discuţie aspecte noi cu privire la

stabilirea unor norme echitabile de finanţare, care să nu permită debalansarea sistemului. Spre

exemplu, unităţile private pot să refuze acordarea de servicii medicale pacienţilor la care riscul

de complicaţii potenţiale ridicat poate previziona o depăşire a unui plafon prestabilit al

cheltuielilor. Acelaşi lucru nu poate fi luat în considerare în cazul unităţilor publice, care trebuie

să acorde asistenţă de specialitate la toţi solicitanţii, fără să ia în considerare aspectele legate de

costurile potenţiale ulterioare.

CNAS a realizat paşi importanţi în direcţia stabilirii unor criterii unitare de finanţare a

serviciilor publice şi private, dar trebuie prevăzute norme clare care să limiteze fenomenele de

selecţie a riscurilor.

Un alt aspect negativ constatat este că desfăşurarea în paralel a activităţii personalului

medico-sanitar, atât în instituţiile publice, cât şi în cele private, permite apariţia situaţiilor în care

un serviciu este plătit încă o dată de către pacient, la cabinetul privat, deşi el este efectuat practic

în unitatea publică. În acest sens, Ministerul Sănătăţii intenţionează să propună şi măsuri ferme

pentru reglementarea strictă a condiţiilor în care personalul medical îşi poate desfăşura

activitatea în sectorul privat şi în cel public, pentru a evita competiţia inechitabilă şi conflictul de

interese potenţial al angajaţilor din cele două sisteme, care se desfăşoară de cele mai multe ori în

detrimentul sistemului public.

3.2. Perspectivele exercitarii profesiei medicale in Europa si Romania

Medicul-manager

Se va introduce avizul conform al Ministerului Sanatatii la numirea si schimbarea din

functie a conducerii spitalelor, precum si posibilitatea de interventie administrativa in situatii

grave prevazute de lege. De la intrarea in vigoare a legii, managerul spitalului, fie ca este el

persoana fizica sau juridica, incheie un contract de management cu Ministerul Sanatatii pe o

perioada de 3 ani, cu evaluare anuala. Se va prevede in cadrul spitalului separarea

managementului de alte activitati. Astfel, in termen de maxim 6 luni de la intrarea in vigoare a

legii, este prevazut ca directorii de spitale nu vor mai putea sa desfasoare nici o alta activitate.

Masura se aplica exclusiv pentru profesorii universitari cu o singura norma didactica care au

absolvit un curs de management. Sefii de sectie nu vor mai avea decat responsabilitati medicale

(profesionale), nu si administrative.

- De asemenea, se va defini foarte clar conflictul de interese pentru tot personalul medical care

detine functii de conducere, care se va extinde pana la rudele si afinii de gradul IV, in sensul de

relatii comerciale sau de alta natura cu alte activitati medicale si farmaceutice, producatori,

importatori si distribuitori de medicamente si materiale sanitare.

- de asemenea, legea prevede infiintarea unui nou tip de spital, si anume spitalul regional. Acesta

va asigura asistenta medicala pentru mai multe judete si va avea si atributia de a rezolva

urgentele ce nu se pot rezolva la nivelul spitalelor judetene

- legea mai prevede ca Ministerul Sanatatii impreuna cu Ministerul Administratiei si Internelor

sa realizeze sistemul integrat de medicina de urgenta (112). Noul sistem va cuprinde spitalele

publice regionale, spitalele judetene, serviciile de ambulanta si serviciile mobile de urgenta,

reanimare si descarcerare.

- Introducerea managementului pe centre de cost si, in perspectiva, pe centre de cost si centre de

profit.

Introduce autorizatia de libera practica cu caracter permanent pentru toata perioada de

exercitiu a profesiei, in conditiile in care nu intervin situatiile de nedemnitate si incompatibilitate

prevazute de lege sau nu se produc abateri care antreneaza suspendarea sau retragerea dreptului

de libera practica;

- Defineşte Colegiul Medicilor din Romania ca organizatie profesionala de utilitate publica, cu

responsabilitati in reglementarea, autorizarea si supravegherea exercitarii profesiei de medic;

- Defineşte rolul, atributiile si drepturile autoritatii de stat cu privire la indeplinirea

competentelor delegate de catre Colegiul Medicilor din Romania pe domeniul competentelor

delegate;

- Creează cadrul legal pentru creşterea rolului Colegiului Medicilor din Romania in actualizarea

permanenta a cadrului profesional, definit prin norme si standarde profesionale.

Legea privind reforma în domeniul sănătăţii stipulează în mod expres, înarticolul 62, că

acordarea serviciilor medicale se realizează fără discriminare de către medicul de familie. În

acelaşi sens, sunt interzise donaţiile şi sponsorizarile prin care se produc discriminări în

acordarea serviciilor medicale, potrivit art. 93 din lege. Titlul IV al legii reglementează sistemul

de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat, prevăzând acordarea acestor servicii,

fără discriminare, în art. 98 din lege. De asemenea, prevede în mod expres că deciziile medicale

vor fi luate cu respecarea principiului nediscriminării între pacienţi, potrivit art. 10 373 din lege.

Titlul XV din lege reglementează răspunderea civilă a personalului medical. Capitolul IV

vizează obligativitatea asigurării asistenţei medicale şi interzice în mod expres discriminarea de

catre medic, medic dentist, asistent medical sau moaşă, în art. 652 alin. 2 din lege.

Similar, Codul de Deontologie Medicală adoptat de către Colegiul Medicilor din România

cuprinde normele de conduită obligatorii în legătură cu exerciţiul drepturilor şi al îndatoririlor

profesionale ale medicului iar în Articolul 3 introduce obligaţia medicului de a apăra sănătatea

fizică şi mentală, fără discriminare.

Cursul nr.4. Accesul populatiei defavorizate la tratamentele publice. Reducerea inegalitatii in

sanatatea publica. Politici si strategii.

Sistemul sanitar din România este în prezent deficitar în ceea ce priveşte reformarea sa.

Majoritatea îngrijirilor medicale se acordă în continuare în spitale, în condiţii de calitate scăzută

a actului medical, dar cu cheltuieli uriaşe faţă de resurse. O mare parte a populaţiei rămâne în

afara accesului efectiv la serviciile sanitare din cauza dificultăţilor financiare şi de transport. O

serie de indicatori specifici sănătăţii şi demografiei ne plasează în continuare pe poziţii

inacceptabile în clasamentul european. Alocările bugetare pentru sănătate, ca şi cheltuielile totale

efectuate în România pentru sănătatea fiecărui locuitor ne plasează pe ultima poziţie între ţările

membre ale Uniunii Europene. Pe fondul acestei subfinanţări cronice, calitatea managementului

sistemului şi unităţilor sanitare este la fel de scăzută ca şi eficienţa cu care contribuţiile pentru

sănătate ale populaţiei sunt cheltuite. Toate acestea se datorează în primul rând insuficientei

gestionări a sistemului naţional de sănătate. Este nevoie de stabilirea unor politici publice în

domeniul sănătăţii care să fie conforme cu realitatea ţării noastre şi adaptate la specificul

acesteia.

Valorile ce stau la baza politicilor de sănătate publică sunt:

- respectarea dreptului la ocrotirea sănătăţii populaţiei;

- garantarea calităţii şi siguranţei actului medical;

- creşterea rolului serviciilor medicale;

- asigurarea accesibilităţii la actul medical

- respectarea dreptului la libera alegere şi a egalităţii de şanse;

- aprecierea competenţelor profesionale şi încurajarea dezvoltării lor;

- transparenţa decizională.

Domeniul medical privat din România, insuficient dezvoltat şi sprijinit, încearcă să

rezolve o parte din punctele slabe ale structurii sanitare publice de stat.

Remodelarea cererii de servicii medicale

Potrivit acestui proiect, coplata se va aplica în medicina primară, la medicul de familie, la

medicul specialist şi în spitale. Pacientul va plăti contribuţia personală a serviciului medical, sub

forma tichetului moderator pentru sănătate, prin care se face dovada realizării actului medical şi

a plăţii acestuia.

Coplata va avea valori accesibile, iar categoriile defavorizate vor fi protejate, fiind scutite

de la plata tichetelor. Următoarele categorii de asiguraţi, reprezentând aproximativ 37% din

populaţia ţării, sunt scutite de la coplată:

a) copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii între 18 ani - 26 de ani, dacă sunt elevi,

absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenicii sau

studenţii dacă nu realizează venituri din muncă;

b) bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de

Ministerul Sănătăţii , până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din

muncă, pensie sau din alte resurse;

c) pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 700 lei/lună

Se va introduce un plafon maxim aferent coplăţii, de 600 lei per pacient/an, cu scopul

protecţiei la un episod major de boală care survine în parcursul unui singur an şi ar necesita plata

unei sume peste aceasta valoare. După atingerea plafonului de 600 lei pe pacient, nu se mai

plăteşte contribuţie personală la serviciile cu coplată.

Cursul nr.5 Noul management public pentru sănătate. Constrângeri şi oportunităţi în medicina

publica

NMP in viziunea guvernantilor :

1. Raţionalizarea spitalelor

2. Crearea unui sector al serviciilor spitaliceşti performant prin reorganizarea,

descentralizarea şi informatizarea spitalelor.

3. Remodelarea cererii de servicii medicale

4. Modificarea structurii şi competenţelor managementului spitalelor şi creşterea

autonomiei acestora

Reorganizarea reţelei spitaliceşti

În urma analizei activităţii şi structurii spitalelor, vor fi stabilite măsuri de reorganizare a

unităţilor sanitare cu paturi care nu pot asigura continuitatea asistenţei medicale sau a căror

activitate este redundantă sau ineficientă.

Astfel, unităţile sanitare cu paturi vor fi propuse pentru reorganizare (de exemplu în

ambulatorii de specialitate sau centre de permanenţă) şi comasare prin fuziune cu un alt spital în

vederea creşterii eficienţei, cu stabilirea spitalului învecinat care va prelua sarcina deservirii

populaţiei din zonă.

Această activitate se va derula în parteneriat cu autorităţile administraţiei locale. Ministerul

Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, vor susţine prin mecanisme decizionale

aceste reorganizări, iar contractele cu casele de asigurări de sănătate ale spitalelor care preiau

atribuţiile unui alt serviciu reorganizat vor fi suplimentate corespunzător.

O altă modalitate de reorganizare va fi reprezentată de desfiinţarea unor unităţi sanitare şi

transformarea în cămine pentru persoane vârstnice. Împreună cu Ministerul Muncii, Familiei şi

Protecţiei Sociale va fi implementat un program guvernamental – Program de interes naţional

„Dezvoltarea reţelei de cămine pentru persoane vârstnice”, pentru asigurarea necesarului

financiar de funcţionare al căminelor pentru persoane vârstnice rezultate prin reprofilarea unor

unităţi sanitare cu paturi. În ceea ce priveşte cheltuielile pentru investiţii necesare reprofilării,

acestea vor fi evaluate pentru fiecare caz în parte de către specialiştii autorităţilor publice locale

şi Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, existând posibilitatea accesării de fonduri

europene structurale pentru acest scop.

Unităţile sanitare care vor fi incluse în Programul de interes naţional „Dezvoltarea reţelei

de cămine pentru persoane vârstnice” vor fi finanţate de către Ministerul Muncii, Familiei şi

Protecţiei Sociale.

Totodată, transferul asistenţei pentru cazurile sociale şi a celor care implică persoane

vârstnice către unităţi de îngrijire sau medico-sociale va elibera paturile de spital care sunt în

prezent ocupate de aceste tipuri de pacienţi, nu doar în spitalele de boli cronice dar şi în cele de

boli acute, din cauza lipsei alternativelor pentru o asistenţă adecvată.

Urmând recomandările Băncii Mondiale, spitalele sunt clasificate în 5 categorii:

- spitale de categoria V: nivel de competenţă limitat – spitale care asigură, după caz,

următoarele servicii medicale: servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronici, servicii

medicale într-o singură specialitate sau servicii paleative;

- spitale de categoria IV: nivel de competenţă bazal - spitale care deservesc populaţia pe o

rază administrativ-teritorială limitată, pentru afecţiuni cu grad mic de complexitate;

- spitale de categoria III: nivel de competenţă mediu - spitale care deservesc populaţia

judeţului din aria administrativ-teritorială unde îşi are sediul şi, doar prin excepţie, din judeţele

limitrofe, pentru afecţiuni cu grad mediu de complexitate;

- spitale de categoria II: nivel de competenţă înalt – spitale care deservesc populaţia

judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi din judeţele limitrofe, cu nivel înalt de

dotare şi încadrare resurse umane şi care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad mare de

complexitate;

- spitale de categoria I: nivel de competenţă foarte înalt – spitale care asigură asistenţa

medicală la nivel regional, deservind populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială,

precum şi alte judeţe, cu cel mai înalt nivel de dotare şi încadrare cu resurse umane şi care

asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad de complexitate foarte înalt.

Fig. 5.1. Harta Planului Naţional privind categoriile I şi II de clasificare a spitalelor

Cursul nr. 6 Implicaţii psiho-sociale şi stres. Indicatori de sanatate aplicati la sanatatea

publica in Europa

O definiţie a stresului ar fi: “totalitatea reacţiilor psihice şi fiziologice pe care le are o persoana,

atunci când nu este capabilă să facă faţă suprasolicitărilor la care este supusă”, cu alte cuvinte o

stare de dezechilibru, o reacţie anormală la dezechilibrul factorilor de mediu.

Dictionarul explicativ al limbii române ( DEX, 2005, p.354) defineşte stresul ca fiind: „nume dat

oricarui factor (sau ansamblu de factori) de mediu care provoacă organismului uman o reacţie

anormală; efect nefavorabil produs asupra organismului uman de factorul de mediu”.

Oxford English Dictionary( 2007, P.557) explică etimologia cuvântului stres ca provenind din

abrevierea cuvântului “distress”, folosit în engleza medievală cu înţelesul de: dificultate, necaz,

durere, provocate de factori externi organismului.

În esenţă este vorba de o reacţie indecvată la un stimul, care poate fi la rândul său

necorespunzator determinând un răspuns complex. O relaţie “cauză –efect” unde putem discuta

fie despre primul element “cauza”/factorul stresant, despre al doilea element, răspunsul

organismului, “efectul”, sau despre ambele părţi componente.

Unul dintre primii cercetători în ceea ce priveşte stresul este Selye,care in 1974 definea stresul

ca“răspunsul organismelor vii la solicitări de orice natura” sau ca “sindromul general de

adaptare”,o adaptare a organismului la acţiunea nespecifică a factorilor fizici din mediu((Hans

Selye , 1936,)

Factorii stresanţi sunt elementele declanşatoare are răspunsului organismului. Ei pot fi

clasificaţi din mai puncte de vedere: interni/ externi, permanenţi/episodici.Selye introduce

conceptul de stres propriu-zis în anii 50, concept care ocupă un loc important mai întâi în

medicină, apoi în psihiatrie. În concepţia lui Selye, stresul nu este decât o reacţie biologică şi

generală, adică "o stare care se traduce printr-un sindrom specific, corespunzător tuturor

modificărilor nespecifice, induse astfel într-un sistem biologic".

El defineşte stresul la început ca fiind o agresiune, apoi ca o reacţie a subiectului la o agresiune,

ultima reprezentând un stresor.

Conform concepţiei lui Selye, tensiunile care produc stresul fac parte din viaţa cotidiană. Stresul

caracterizează o reacţie psihologică complexă extrem de intensă şi relativ durabilă a individului

confruntat cu noi şi dificile situaţii existenţiale.

Printr-o extensie nejustificată, în societatea contemporană oamenii se plâng frecvent de stres

incluzând în aceasta categorie elemente relativ banale şi stupide rezultate din convieţuirea urbană

a oamenilor (stresul călătoriei cu metroul, al zgomotului ambiental, mass-mediei). Conceptul de

stres s-a demonetizat căpatând formule atipice.

Stresul reprezintă un aspect normal şi necesar al vieţii, aspect de care omul nu poate scăpa.

Stresul poate genera un disconfort temporar şi de asemenea poate induce consecinţe pe termen

lung. În timp ce prea mult stres poate altera starea de sănătate a unui individ cât şi bunăstarea

acestuia, totuşi, un anumit volum de stres este necesar pentru supravieţuire. Stresul se poate

concretiza în diminuarea normalităţii funcţiilor sau chiar în apariţia bolilor, dar poate ajuta

persoana aflată într-o stare de pericol

.

Stresul în accepţiune fiziopatologică

Sistemul nervos este principalul sistem de integrare şi armonizare a funcţiilor vitale, dar este

chiar prima redută ce da piept cu agresiunea mediului. Creierul reprezintă o complexă reţea

neuronală ce are la bază un metabolism cu totul special faţă de restul corpului. Metabolismul

neuromediatorilor creierului, este „alchimia” responsabilă de starea noastra de vigilenţă, dorinţe,

putere de concentrare, memorare, coordonare şi nu în ultimul rând de starea de fericire.

Neuromediatorii sunt substanţele semnal ce participă la comunicarea interneuronală. De fapt,

sunt stocurile noastre de bioelectricitate din reţelele neuronale, susceptibile la epuizare datorită

unui mod dezordonat de viaţă.

Decalarea orarului de somn duce la datoria de somn şi de regenerare a organismului. Importantă

este nu numai durata somnului, ci şi calitatea acestuia, refacerea relizându-se mai ales în timpul

somnului profund (fara vise) cuprins în intervalul orar 22-24. Somnul paradoxal (cu vise) creşte,

ca durata, treptat spre orele dimineţii, devenind maxim în jurul orelor de trezire 06-08. Acest tip

de somn este o stare asemănătoare cu starea de veghe, deci un proces de consum energetic, ceea

ce explică oboseala marcată la trezire în cazul unui somn de dupa miezul nopţii.

Pe de altă parte nerespectarea orarului meselor, bioritmurilor digestive şi nu în ultimul rând a

calităţii alimentelor favorizează apariţia unor fluctuaţii ample ale nivelurilor glicemice, deseori

atingându-se niveluri hipoglicemice. Carenţele nutriţionale afectează în primul rând sistemul

nervos care are un „turn-over” crescut al componentelor sale. şi nu în ultimul rând

suprasolicitarea, atât fizica cât şi cea psihica, de lungă durată compromite relaţiile normale

intersistemice ale organismului datorită deficienţei de integrare şi sincronizare a sistemului

nervos.

Odata cu secătuirea resurselor de neuromediatori din sistem apar modificări exprimate la nivel de

subiect ca şi tulburări numite funcţionale: depresia, anxietatea, irascibilitatea, somnolenţa,

insomnia, dificultăţi de concentrare, tulburări de comportament sexual şi alimentar, etc. În timp,

daca modul de viaţa haotic se permanentizează şi surmenajul devine o stare obişnuită, se pot

instala şi tulburările organice grave.

Creierul ca orice sistem autoconservator şi autoreglator încearca menţinerea resurselor

bioelectrice la cote optime prin mecanisme diverse ca:

• 1. Deconectarea frecventa a funcţiilor înalte de integrare din scoarţa cerebrală, astfel

declansând problemele legate de procesarea unor noţiuni abstracte sau calcule complexe.

(persoanele care au o muncă predominant intelectuală sunt primele afectate de acest fenomen).

• 2. Scăderea inhibiţiei lobului frontal asupra sistemului limbic exteriorizată prin atacuri de

panica, frica viscerală (fara obiect deseori), tulurări de ritm cardiac, insomnie, etc.

• 3. Redirijarea metabolismului neuromediatorilor din structurile periferice, cum ar fi sistemul

nervos vegetativ (mai ales cel parasimpatic) spre cele centrale. Deprivarea sistemului nervos

vegetativ de bioelectricitate se soldează cu tulburări ca: transpiraţii (profuze şi persistente),

tulburările digestive (diskinezii biliare şi colonice, colon iritabil, etc.) tulburări de dinamică

sexuală (anorgasmie, ejaculare precoce, etc.)

• 4. Reducerea dramatică a funcţiei hormonale cu scăderea secreţiei de STH, DHEA şi creşterea

progresivă a hormonilor de stress ACTH, cortizol, prolactina.

Acestea sunt numai câteva dinte mecanisele cunoscute şi studiate prin care stress-ul ne reduce

suflul vital. Majoritatea acestor manifestări se exprima într-un mod insidios, de aceea noi

ajungem sa le considerăm ca facând parte din modul nostru de a fi, de fapt blocând exprimarea

liberă a personalităţii.

Nerecunoscând ceea ce corpul ne transmite prin aceste mesaje, intrăm, fără să vrem, într-un cerc

vicios al autodistrugerii cu apariţia unor comportamente de-a dreptul compulsive.

Modificarea armoniei biochimice la nivel hipotalamic (interfaţa dintre creier şi sistemul

endocrin) generează schimbarea pattern-urilor alimentare, sexuale şi chiar a acelor de

autoconservare.

Asadar, mâncam când de fapt avem nevoie de somn, suntem somnolenţi când în realitate suntem

înfometaţi, mâncam excesiv când nu suntem iubiţi, ne sinucidem când nu mai ştim să ne iubim

pe noi înşine şi pe cei din jur. Aceasta situaţie deschide poarta spre diverse dependenţe.

Majoritatea oamenilor aflaţi în această stare dezechilibrată se lasa păcăliţi de falsele resurse de

energie reprezentate de surogate ca alcoolul, cafeaua, tutunul, drogurile.

Aceste substanţe, odată ajunse în sistemul nervos, forţează neurociruitele, prin blocarea specifică

a unor receptori de membrană, ceea ce determină creşterea concetraţiei de mediatori în spaţiile

sinaptice cu suprastimularea în aval a căii nervoase - o adevarată „ardere” a neurocircuitului.

Toate aceste efecte sunt realizate pentru perioade scurte de timp şi fără sinteza „de novo” a

neuromediatorilor cu epuizarea aparatului enzimatic local ceea ce determină neurodegenerarea,

cale fiziopatogenetica a bolilor neurodegenerative (boala Parkinson, Alzheimer, SLA etc.). De ce

oare folosim în continuare aceste substanţe? Toate substanţele ce induc dependenţa determină

eliberarea de Dopamina într-o zonă specifică din creier.

Alte zone cum sunt: hipocampul, amygdala, locus coerulens, zona ventral tegmentală

interactionează şi formează neurocircuitul de plăcere şi recompensă (NPR).

Dopamina este neuromediatorul care este responabil de: păstrarea atenţiei, motivaţie, învaţare,

memorare, coordonare motorie, dar cel mai important rol este acela de a identifica potenţiale

surse de recompensă şi adaptarea comportamentului pentru a obţine recompensa.

În dependent, momentul sevrajului (fizic şi psihic) coincide cu nivele minime de dopamina mai

ales în NPR, ceea ce determină individul sa consume în continuare psihostimulentele.

In concluzie, stresul la locul de muncă este determinat de:

Stilul de conducere

- lipsa unor obiective clare,

- slaba comunicare şi lipsa de informare în cadrul organizaţiei,

- neconsultarea şi neimplicarea angajaţilor în schimbările şi modificările de la locul de muncă,

- lipsa sprijinului din partea conducerii.

Statutul, rolul în organizaţie

- incertitudine în evoluţia carierei,

- frustrări în dezvoltarea carierei,

- statut incert şi lipsa recunoaşterii,

- nesiguranţa locului de muncă,

- insuficienţa programelor de instruire,

- modificarea statutului în cadrul organizaţiei.

Decizie şi control

- slaba participare la luarea deciziilor,

- lipsa controlului asupra propriei munci.

Relaţiile la locul de muncă

- izolare fizică sau socială,

- legături slabe cu superiorii, lipsa de comunicare,

- conflicte interpersonal,

- diferite tipuri de hărţuire (agresivitate verbală, hărţuire sexuală, etc).

Proiectarea Locului de Muncă

- sarcini de muncă repetitive şi monotone, - riscuri semnificative de accidentare şi îmbolnăvire

profesională la locul de muncă (tehnologii cu riscuri de accidentare, zgomot, noxe chimice etc),

- teama de tehnologie în raport cu responsabilitatea,

- lipsa de competenţă.

Sarcina de muncă şi ritmul de muncă

- lipsa controlului asupra ritmului de muncă,

- sarcini de muncă supra sau subîncărcate,

- lipsa prioritizării activităţilor.

Programul de lucru

- program de lucru inflexibil,

- apariţia imprevizibilă a unor supraîncărcări ale sarcinii de muncă,

- ore de lucru suplimentare neplanificate,

- lucrul în schimburi,

- lucrul suplimentar excesiv.

Când o problemă legată de stres la locul de muncă este identificată, trebuie acţionat pentru

prevenirea, eliminarea sau reducerea sa. Responsabilitatea pentru determinarea măsurilor

adecvate aparţine angajatorului.

Semnele de alertă precoce ale stresului ocupaţional

Cele mai semnificative semne ale apariţiei stresului ocupaţional sunt:

• Cefaleea

• Tulburările de somn

• Dificultatea de concentrare

• Pierderea stăpânirii de sine

• Indigestiile şi durerile de stomac

• Insatisfacţia profesională

• Moralul scăzut

Consecinţele negative ale stresului

Studiile au arătat că stresul prelungit poate fi corelat atât cu debutul, cât şi cu întreţinerea unor

boli sau maladii. Gradul în care stresul contribuie la dezvoltarea acestora este însă neclar. Aceste

probleme rămân încă în studiu.

Deşi cercetarile au demonstrat o puternică corelaţie între stres şi anumite răspunsuri fizice şi

fiziologice, totuşi, nu s-a dovedit o relaţie directă de cauză-efect. În aceste condiţii, nu se poate

concluziona că stresul generează boli specifice. Există dovezi consistente că stresul poate elimina

capacitatea sistemului imunitar de a lupta cu boala, ca în cazul infecţiilor virale, a maladiilor în

care sistemul imunitar nu funcţionează la parametri normali şi astfel sunt atacate ţesuturile

(maladii de autoimunizare şi unele forme de cancer).

ratamentului.

6.2. Indicatori de sanatate aplicati la sanatatea publica in Europa

Main classification systems

The International Statistical Classification of Diseases and Related Health Problems

(ICD) is published by the World Health Organization. This classification system is

widely used for mortality and morbidity statistics. Its 10th revision (ICD-10 ) has been

used by WHO Member States since 1994.

The Eurostat "European shortlist" of 65 causes of death is based on ICD10. The

International Shortlist for Hospital Morbidity Tabulation (2005) is likewise based on

ICD-10 and is used by Eurostat, WHO, OECD and NOMESCO to collect and present

data on hospital discharges. It is available in English, French and German.

Several classification systems exist for the registration of clinical procedures. These

include the International Classification of Diseases, 9th Revision, Clinical Modification"

(ICD-9-CM), maintained jointly by the National Center for Health Statistics (NCHS) and

the Centers for Medicare & Medicaid Services (CMS), and the NOMESCO Classification

of Surgical Procedures (NCSP) .

The International Classification for Health Accounts (ICHA) forms a basis for the System

of Health Accounts (SHA), an internationally accepted tool, developed jointly by OECD,

The European Commission and WHO, and used for describing, summarising and

analysing expenditure on health and its financing.

Other classification systems

The International Classification of Functioning, Disability and Health (ICF) is a system

based on a bio-psychosocial model of functioning and disability. It is published by the

WHO and was adopted in 2001 by the World Health Assembly.

The International Standard Classification of Occupations (ISCO), under the responsibility

of the ILO (International Labour Organisation) is a tool for organizing jobs into a clearly

defined set of groups according to the tasks and duties undertaken in the job. It is used to

define the health professions.

The Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM-IV) is the standard

classification of mental disorders used by mental health professionals in the United

States. It was developed by the American Psychiatric Association (APA). The Fourth

Edition (DSM-IV) is currently used and will be reviewed.

Diagnosis Related Groups (DRGs) is a system which enables assessment of cost of

health care through a classification of patients based on demographic, diagnostic and

therapeutic attributes. DRGs have been used for reimbursement purposes.

Date privind populaţia

o Populaţia în funcţie de sex/vârstă

Informaţii şi date privind populaţia UE în funcţie de sex şi vârstă

o Rata dependenţei cauzate de vârstă

Informaţii şi date privind rata dependenţei populaţiei în funcţie de vârstă

o Rata brută a natalităţii

Date privind numărul de evenimente (naşteri şi decese) raportat la media

populaţiei pe parcursul unui an dat

o Proiecţii demografice

Date privind proiecţiile demografice, bazate pe ipoteze legate de rata totală a

fertilităţii, speranţa de viaţă şi migrarea

o Speranţa de viaţă

Date privind speranţa de viaţă a populaţiei în situaţia în care se menţin actualele

condiţii de mortalitate

o Ratele standardizate de mortalitate (lista Eurostat a celor 65 de cauze)

Informaţii privind ratele de mortalitate ale unei populaţii care prezintă o

repartizare standard pe grupe de vârstă

Starea de sănătate

o Percepţia stării generale de sănătate, prevalenţă

Date privind autopercepţia stării de sănătate şi a handicapului

o Speranţa de viaţă în stare bună de sănătate, pe baza limitării activităţilor curente

Date privind speranţa de viaţă în stare bună de sănătate, pe baza limitării

activităţilor curente

o Prevalenţa bolilor cronice

Indicatori de autoevaluare cu privire la capacitatea de a desfăşura activităţi

cotidiene în condiţii de boală cronică

Sugari şi copii

o Mortalitate infantilă

Date privind mortalitatea infantilă

o Mortalitate perinatală

Date privind mortalitatea perinatală (decese fetale şi mortalitate neonatală

precoce)

o Greutate/insuficienţă ponderală la naştere

Date privind repartizarea cazurilor de insuficienţă ponderală la naştere

o Rata vaccinării copiilor

Date privind procentajul copiilor care au fost vaccinaţi complet până la împlinirea

vârstei de un an

Persoane vârstnice

o Speranţa de viaţă în stare bună de sănătate, pe baza limitării activităţilor curente la

vârsta de 65 de ani

Informaţii privind speranţa de viaţă în stare bună de sănătate (numărul de ani pe

care o persoană ajunsă la o anumită vârstă speră să îi mai trăiască fără a avea un

handicap)

o Rata dependenţei cauzate de vârstă

Informaţii şi date privind rate dependenţei populaţiei în funcţie de vârstă

Femei

o Maternitatea pe grupe de vârstă (sarcini la vârsta adolescenţei, sarcini tardive)

Date privind împărţirea mamelor pe grupe, în funcţie de vârsta la care a avut loc

naşterea

o Rata fertilităţii

Date privind ratele fertilităţii

o Rata depistării cazurilor de cancer de sân

Date privind procentajul femeilor care declară că s-au supus examinărilor

preventive

Tutun

o Persoane care fumează în mod regulat

Date privind ponderea fumătorilor în funcţie de sex şi de vârstă (între15 şi 24 de

ani)

o Cancer pulmonar

Date privind incidenţa neoplasmelor maligne la nivelul traheei, bronhiilor şi

plămânilor, prezentate pe ţări.

Droguri

o Decese cauzate de consumul de droguri

Informaţii şi date privind decesele cauzate direct de abuzul de droguri

Alcool

o Consumul total de alcool

Informaţii privind cantitatea de alcool pur consumat de populaţia în vârstă de cel

puţin15 ani, exprimată în litri pe cap de locuitor

Alimentaţie

o Fructe consumate/disponibile

Date privind consumul de fructe pe ţări

o Legume consumate/disponibile

Date privind consumul de legume pe ţări

Siguranţă rutieră

o Răniri: traficul rutier

Date privind numărul deceselor cauzate de accidente rutiere

Mediul social

o Populaţia care trăieşte sub nivelul sărăciei

Ratele şomajului reprezentând numărul persoanelor fără un loc de muncă ca

procentaj din forţa de muncă

Sănătatea mediului

o Expunerea la particule PM10

Date privind procentajul populaţiei urbane expuse la niveluri de poluare a aerului

care depăşesc valorile limită

La locul de muncă

o Răniri: la locul de muncă

Ratele de incidenţă a accidentelor survenite la locul de muncă aflate la originea

unor tulburări fizice sau psihice

o Şomaj total

Date privind rata şomajului, exprimată în procente din totalul populaţiei active

HIV/SIDA

o HIV/SIDA

Date privind rata de incidenţă a SIDA

Indicatorii de sănătate ai Comisiei Europene

o Cancerul pulmonar

Date privind incidenţa şi prevalenţă neoplasmelor maligne la nivelul plămânilor,

prezentate pe ţări

o Cancer de sân

Date privind incidenţa neoplasmelor maligne la nivelul sânului, prezentate pe ţări

o Rata depistării cazurilor de cancer de sân

Procentajul femeilor care declară că s-au supus examinării preventive a sânilor

o Rata depistării cazurilor de cancer de col uterin

Procentajul femeilor care declară că s-au supus examinărilor preventive ale

colului uterin

o Cancerul de sân şi de col uterin - rate de supravieţuire

Date privind ratele de supravieţuire în cazul cancerului de sân şi de col uterin

Activităţi spitaliceşti

o Paturi de spital

Date privind paturile puse la dispoziţia pacienţilor spitalizaţi pentru tratament

şi/sau îngrijiri medicale

o Externarea

Date referitoare la externarea pacienţilor

o Durata medie de şedere (ALOS)

Date privind durata medie de şedere

o Intervenţii chirurgicale: ACTP, şold, cataractă, etc.

Date privind principalele operaţii şi proceduri chirurgicale efectuate în spitale

o Aparate RMN, tomografe

Numărul aparatelor RMN şi al tomografelor pe milion de locuitori

Personal medical

o Asistente medicale în activitate

Date privind numărul total al moaşelor şi asistentelor medicale calificate la 100

000 de locuitori

o Medici în activitate

Date privind numărul medicilor practicieni şi al medicilor autorizaţi să profeseze

la 100 000 de locuitori

o Consultarea medicilor generalişti

Date privind numărul consultărilor medicilor generalişti pe durata unui an

calendaristic

Cheltuieli în domeniul sănătăţii

o Cheltuieli în domeniul sănătăţii

Date privind totalul cheltuielilor efectuate în domeniul sănătăţii

Cursul nr.7. Educaţie continuă în managementul sanatatii publice Remodelare

managerială în structurile publice de sanatate din România

SNSPMPDS ESTE INSTITUTIA ACREDITATA PENTRU EDUCATIE MEDICALA

CONTINUA, ALATURI DE UNIVERSITATILE DE PROFIL DIN TARA

Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar editează propria revistă de specialitate intitulată "Management în sănătate", aceasta având caracter ştiinţific.

etatea de Igienă şi Sănătate Publică din România este organizaţia profesională şi ştiinţifică care

reuneşte toţi specialiştii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul medicinei preventive în

vederea ridicării nivelului profesional şi ştiintific al şcolii româneşti de igienă şi sănătate publică

şi a îmbunătăţirii continue a cercetării şi practicii în toate ramurile ştiintifice ce se înscriu în sfera

medicinei preventive.

In anul 1926 a fost înfiinţată Societatea de Igienă şi Sănătate Publică. Aceasta a fost

reorganizată ca secţie a Asociaţiei Medicale Române în anul 1951, iar din anul 1962 până în anul

2005, a funcţionat ca şi societate fără personalitate juridică, în cadrul Asociaţiei Medicale

Române, în calitate de membru afiliat, societatea având ca publicaţie de specialitate revista

intitulată Igiena.

După dobândirea personalităţii juridice în anul 2005, Societatea de Igienă şi Sănătate Publică din

România este continuatoarea de drept si de fapt a Societăţii de Igienă şi Sănătate Publică din

cadrul Asociaţiei Medicale Române.

Strategia UE în domeniul sănătăţii (2008-2013) îşi propune să contribuie la obţinerea unor

rezultate concrete în materie de ameliorare a sănătăţii în Europa. Se bazează pe 4 principii de

bază şi pe 3 obiective strategice.

4 principii care stabilesc direcţia de acţiune pentru anii următori

adoptarea unei abordări care se bazează pe valori comune, punerea pacienţilor în centrul

preocupărilor şi reducerea inegalităţilor

recunoaşterea legăturii dintre sănătate şi prosperitatea economică

integrarea sănătăţii în toate domeniile politice

consolidarea rolului UE în domeniul sănătăţii la nivel global, printr-o mai amplă

cooperare cu organismele internaţionale

3 obiective strategice

ameliorarea sănătăţii într-o Europă afectată de îmbătrânirea populaţiei

protejarea cetăţenilor împotriva ameninţărilor la adresa sănătăţii:

- boli transmisibile, boli netransmisibile şi boli rare

- vaccinare - pregătire pentru situaţii de criză şi sporirea capacităţii de a contracara

ameninţările la adresa sănătăţii

promovarea unor sisteme de sănătate dinamice şi a noilor tehnologii în domeniul sănătăţii -

evaluarea tehnologiilor din domeniul sănătăţii (HTA)

- drepturile pacienţilor în materie de asistenţă medicală transfrontalieră

personalul sanitar

- siguranţa pacienţilor

Remodelarea manageriala urmeaza strategia din noua lege a sanatatii.Efecte? Multe pe hartie,

putine in practica.

Bibliografie

1. Armean, P., (2004), Management sanitar: notiuni fundamentale pentru sanantate, C.N.I.

Coresi, Bucuresti

2. Armean, P., (2002), Managementul calitatii serviciilor in unitatile sanitare, C.N.I. Coresi,

Bucuresti

3. Certo,S., 92002), Managementul modem, Editura Teora, Bucuresti

4. Enachescu, D., (2003), Sănătatea şi serviciile de sănătate din România, Bucureşti,

5. Enachescu, D., Marcu M.Gr, Sanatate publica si management sanitar, Editura ALL, 2006

6. Marinescu, G., Petrescu, GH., Boldureanu, D.,(2005), Management, Ed. „Gr. T.

Popa”,Universitatea de Medicină şi Farmacie, Iaşi

7. Nastoiu, I., (2008), Boli si analize medicale pe intelesul tuturor, Ed. Niculescu, Bucuresti

8. Niculescu, O., Verboncu l., (2008), Fundamentele managementului organizatiei, Editura

Universitara, Bucuresti.

9. Sbenghe, T., (2008), Kinesiologie. Stiinta miscarii, Ed. Medicala, Bucuresti

10. Zaharia, R. Marketing social – politic, (2001), Editura Uranus, Bucureşti

Portalul Uniunii Europene dedicat sănătăţii publice

Revista de Igienă şi Sănătate Publică

Şcola Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar Revista "Management în sănătate".