Subiectul cursului JOCURILE DE MIŞCARE: esenţă,

conţinut, definiţii, forme şi caracteristici

Evoluţie, esenţă şi definiţii

“Jocurile fac parte din fondul de tradiţii al poporului, legate intim de psihologia şi istoria lui, transmise de-a lungul generaţiilor şi pe care le găsim şi astăzi ca şi în trecut, împreună cu altele noi” (C.Kiriţescu , 1960).

Jocurile populare stau la baza Jocurile populare stau la baza formelor de practicare a exerciţiilor formelor de practicare a exerciţiilor fizicefizice.

Aplicate în activitatea specifică de educare a unui popor le conferă o notă specifică, asigurând continuitatea şi tradiţia.

Izvoare documentare

- Opere literare - Basoreliefuri - Sculpturi - Relicve istorice (din morminte) - Documente de arhivă

Documentele de arhivă scot la lumină faptul că în tara noastră nu au fost preocupări pentru educaţia fizică în şcoli, aşa cum a fost în Grecia antică.

Despre vechimea jocurilor de mişcare şi de întrecere desfăşurate pe teritoriul Greciei, aflăm din operele literare ale grecilor antici, prezentate în “Legenda argonauţilor şi în Poemele lui HomerPoemele lui Homer - - Iliada Iliada şi Odiseeaşi Odiseea.

Grecii, pe lângă gimnastica, orchestica şi agonisticaagonistica mai practicau un număr mare de jocuri, variate ca formă.

Idealul fizic al grecilor era exprimat de artiştii timpului prin capodoperele de artă:

Doriforul lui Policlet; Discobolul lui Miron sec. V îen; Statuia lui Zeus (Jupiter) din Atena şi a

zeiţei Minerva din Pantenon (sec IV îen),

Rodin frate şi soră, Eva, Geniul cel bun, Gânditorul

În “Legenda Argonauţilor” este descrisă expediţia lui Iason, cu corabia Argo, pentru a aduce lâna de aur din Colhida.

În drumul lor, argonauţii debarcă pe o argonauţii debarcă pe o insulă din marea Egeeinsulă din marea Egee unde petrec jucându-se, iar Iason distribuie premii celor care s-au remarcat în întreceri.

Primul - în cartea a XXIII din Iliada - descrierea înmormântării lui Patrocle. Cu această ocazie Ahile organizează lupte şi jocurile funebre care au avut loc la această ceremonie religioasă, acordând câștigătorilor acordând câștigătorilor premii din propria sa premii din propria sa pradă de războipradă de război.

Descrierea scenelor de luptă şi întrecere este amplă, prezentându-se detalii importante despre tehnicile jocurilor, dar şi numeroasele subtilităţi folosite de participanţi pentru obţinerea victoriei.

În “Poemele lui Homer”, sunt câteva pasaje care fac referiri la practicarea, de către grecii antici, a exerciţiilor fizice sub formă de joc, chiar şi situaţii improprii.

- al doilea - în cartea a VIII a a poemului Odisseea – în care Ulise, aruncat de furtună pe INSULA FEACILOR este invitat de către regele Alcinou la întrecerile organizate de ei, atât ca spectator, dar şi ca participant.

Aceste întreceri cuprindeau pe lângă lupte, dansuri executate de fiii şi fiica regelui Alcinou, Nausica şi prietenele sale, urmate de diferite jocuri cu mingea. Este provocat la întrecere de către fiul regelui Laodamus care spune că:” cinstea cea mare a omului în viaţă vine numai din tot ce-I poate mâna şi piciorul”.

Jocul cu mingea era foarte îndrăgit la greci. Medicii îl recomandau pentru întărirea membrelor. Galen a scris un tratat prin care prezenta utilitatea acestui joc, care aduce:” sănătate trupului, simetrie membrelor şi virtute sufletului”.

La romani, jocul cu mingea era practicat mai ales în interiorul termelortermelor, pe terenuri – palaestra sau în curţi pentru minge – sphairista, iar cetăţenii îşi petreceau dimineţile exersând aceste jocuri

Documente vechi au scos la iveală că romani aveau o varietatea de activităţi ludice cum ar fi: explusim ludere, trigon, soccer, hockey de teren, harpastum, phaininda, episkyros, mingea romană, platanistas, catch – prinselea şi alte jocuri pe care copiii le-au putut inventa.

Au fost identificate de etnografi şi istorici scrieri şi desene pe fresce şi în mormintele subterane.

Se pot aminti jocurile: “Mingea romană”; “Trigonul”; “Harpastum”; “Expulsim ludere”; “Sphairinda (grecească)”; “Soccer ball”; “Episkyros”; “Hochey-ul de teren”; “Catch - prinselea”.

Mingile de joc ale romanilor erau de diferite tipuri:

mingi grele, uşoare, care sar, mingi mari, mingi mici.

Aveau chiar şi o minge tare din sticlă sau din

piatră de mărimea unei mingi de bowling – (a fost găsită în oraşul Pompei).

Au fost găsite într-un mormânt egiptean şi identificate de către istorici 6 tipuri de mingi:

trigon, follis sau pila, follis pugillatorius sau mica follis, pilla paganica, harpastum, mingea de mingea de perete.perete.

Mingile care săreau erau confecţionateconfecţionate din vezici de porc, umflate şi legate strâns în piele de porc sau de în piele de porc sau de căprioarăcăprioară, cu catgut din tendoane de animale, bureţi împachetaţi şi legaţi cu sfoară şi stofă.

Însă în decursul timpului, jocurile nu mai aveau caracterul conturat în cultura greacă, treptat degenerează, căpătând tot mai pregnant un caracter pur spectacular, organizate pentru petrecerea publicului.

Astfel se nasc trei feluri de jocuri, corespunzând instituţiilor unde se organizau:

teatrul, destinat reprezentărilor scenice, circul, pentru cursele de cai şi de care şi amfiteatrul, pentru luptele

gladiatorilor.

Istoricul Saetoniu Caius (69-141 îen)

în “Viaţa celor 12 cezari” marchează câteva din aceste

spectacole oferite de împăraţii Caligula şi Nero.

Ele ofereau mulţimii înfometate posibilitatea de a se abate de

la preocupări mai grave, izvorâte din nevoile vieţii sociale.

Jocurile au căpătat o importanţă deosebită, organizându-se

tot mai des în viaţa cetăţii.

Calendarul “jocurilor” era ocupat de asemenea activităţi astfel:

- 70 de zile pe an în timpul împăratului Augustus

- 123 zile în timpul lui Traian, - în sec al III - lea la 175 de zile pe an, - mai târziu s-a ajuns ca la o zi lucrătoare o zi lucrătoare

să fie două zile de sărbătoare prin să fie două zile de sărbătoare prin jocuri.

Acest fapt l-a determinat pe Iuvenal să afirme ironic că “cetăţenii Romei nu mai doresc decât două lucruri: panem şi circenses: panem şi circenses”.

Colosseum

Totul a inceput in anul 264 i.Hr., la funeraliile lui Iulius Brutus, ocazie cu care s-a dorit cinstirea memoriei sale prin organizarea primelor lupte ritualice la care au participat doar 3 perechi de gladiatori.

Cinzeci de ani mai tarziu, Aemilius Lepidus arunca in arena 22 de perechi de gladiatori. Roma prinsese gustul sangelui.

Asa au luat nastere jocurile de ocruzime fara fara marginimargini, care aveau sa macine lumea romană pentru 668 668 de ani (264 i.Hr. -404 d.Hr.) si sa transforme intr-o masa de carne sangeranda splendide exemplare ale lumii animale.

 

Renumit pentru forta si ferocitatea sa, leul a fost principalul martir patruped al masacrelor din arene.

Doar Iulius Cezar a folosit in luptele si executiile din arena peste 400 de lei cumparati cu banii proprii din Cartagina si Siria.

In spectacolul (munus) inaugural al Colosseumului au fost sacrificate peste 5.000 de animale din specii diferite.

In cele doua numere organizate de imparatul Traian au pierit 2.246 , respectiv 2.243 de tigri, lei, lupi, caini de lupta, tauri, ursi, rinoceri, crocodili.

Odată cu decăderea civilizației romane, slăbește si intensitatea acestor jocuri sângeroase.

La celebrarea Romei din anul 248 d.Hr. au trecut prin La celebrarea Romei din anul 248 d.Hr. au trecut prin Colosseum “doar” 32 elefanti, 10 tigri, 60 lei, 30 pantere, 10 Colosseum “doar” 32 elefanti, 10 tigri, 60 lei, 30 pantere, 10 hiene, 6 hipopotami si un singur rinocer. Foarte putin hiene, 6 hipopotami si un singur rinocer. Foarte putin comparativ cu cele 11.000 animale si 10.000 gladiatori adusi comparativ cu cele 11.000 animale si 10.000 gladiatori adusi de Traian... de Traian...

Intr-un munus din anul 404 d.Hr. mulțimea nebuna sfâșie de viu pe calugarul crestin care îndrăznise, coborând simbolic in arena, sa protesteze astfel împotriva luptelor de gladiatori.

În acelasi an, imparatul Honorius abolea aceste jocuri. Peste un secol, in 523 d.Hr. erau interzise si luptele intre animale.                            

În Evul mediu religia a influenţat natura şi caracterul jocurilor ducând la dispariţia conceptelor lumii antice despre nobleţea şi idealurile de viaţă, în favoarea altora.

Totuşi, pentru pregătirea aspiranţilor la titlul de cavaler, pe lângă alte forme de deprinderi fundamental-necesarede deprinderi fundamental-necesare sunt prezente şi jocurile cu conţinut de jocurile cu conţinut de escaladare, jocuri cu mingea escaladare, jocuri cu mingea – devenite exerciţii tradiţionale, jocurile de întrecere între băieţi - în care erau “exersate puterea şi dibăcia” acestora.

Începând cu sec. al XVII –lea jocurile (cu mingea) au căpătat un contur tot mai bine precizat, iar o parte dintre ele s-au transformat în jocurile sportive actuale.

Ian Amos Komenschi sec XVIIIan Amos Komenschi sec XVII - a experimentat principiile sale într-o şcoală din oraşul Saroş-Patak din Ungaria.

În programul şcolar al copilului erau integrate exerciţii integrate exerciţii fizice şi jocuri, fizice şi jocuri, încercând să adapteze clasele pentru această formă de activitate şcolară.

A pregătit terenuri lângă şcoală, pe care să se poată efectua exerciţii şi jocuri.

Se făceau jocuri de alergare şi alunecare pe gheaţă cu patinele, jocuri cu mingea, jocuri de îndemânare etc.

Susţinea că: viaţa omului e destul de lungă – dar noi o

scurtăm prin lipsa noastră de cuminţenie. Viaţa trebuie trăită serios, raţional, igienic. Cele mai bune procedee – fiindcă sunt naturale – le constituie jocurile.

Idealul educaţional al lui KomeniusKomenius era omul sănătos şi omul sănătos şi moral, viguros şi folositor, îndrăzneţ şi disciplinat.moral, viguros şi folositor, îndrăzneţ şi disciplinat.

Un alt mare pedagog şi întemeietor de şcoală a fost GutsMuths 1780. GutsMuths 1780. El afirmă că jocurile sunt “El afirmă că jocurile sunt “nimicuri nimicuri importanteimportante”.

“Jocurile de mişcare sunt necesare pentru educaţia Jocurile de mişcare sunt necesare pentru educaţia tineretului. Ele răspândesc veselie şi plăcere şi fac tineretului. Ele răspândesc veselie şi plăcere şi fac pe copii vioi şi mulţumiţipe copii vioi şi mulţumiţi.

Din punct de vedere al activităţii fiziologice, mişcările în aer liber sunt folositoare pentru păstrarea sănătăţii, pentru întărirea, exercitarea şi rezistenţa corpului.

Jocurile oferă profesorului un instrument material de cunoaştere a caracterului copiilor şi de a lua măsuri pentru înlăturarea lor, sau cel puţin de a încerca să micşoreze unele defecte morale.

Jocurile trebuie să fie sănătoase, să ceară corpului Jocurile trebuie să fie sănătoase, să ceară corpului mişcare, nu imobilitate, trebuie să fie distractive şi mişcare, nu imobilitate, trebuie să fie distractive şi să pună la încercare curajul tineresc, să exercite să pună la încercare curajul tineresc, să exercite memoria, înţelegerea, iniţiativa, atenţia, spiritul memoria, înţelegerea, iniţiativa, atenţia, spiritul de colaborare.”de colaborare.”

În concepţia lui Ling 1830, jocurile au un caracter stimulator fizic, fizic, intelectual şi moralintelectual şi moral.

El recomandă ca jocurile să fie alese pe cât posibil din tezaurul de tradiţii naţionale al fiecărei ţări în parte.

Elemente popular-tradiţionale şi formele populare ale jocurilor în România;

Definiţii, conţinutul şi formele jocurilor Clasificarea jocurilor de mişcare

În decursul istoriei, educaţia fizică din ţara noastră a însoţit procesul de dezvoltare a culturii tradiţionale şi l-a îmbogăţit. Aceasta se baza pe un fond autohton de obiceiuri, cu caracter tradiţional-popular, căreia, i s-au alipit diferite elemente aduse dinafară. Unele dintre ele au fost transformate sau asimilate în întregime, altele au dăinuit şi se păstrează în forma iniţială şi acum în patrimoniul cultural al ţării.

Cele mai preţioase informaţii despre utilitatea informaţii despre utilitatea exerciţiilor fizice exerciţiilor fizice sunt prezentate pe larg în basme, legende şi balade, scoţând în evidenţă caracterul popular al lor.

În conţinutul acestor balade, eroul este prezentat ca fiind un individ cu calităţi corporale şi morale deosebite, calităţi folosite de cele mai alităţi folosite de cele mai multe ori pentru a îndeplini anumite obligaţii multe ori pentru a îndeplini anumite obligaţii sociale legate de viaţa comunităţii sociale legate de viaţa comunităţii (Făt frumos,

Greuceanu, Toma Alimoş).

Forma şi conţinutul acestor exerciţii fizice, au alcătuit o bază naturală pentru dezvoltarea unui proces educativ şcolar, impunându-se ca un impunându-se ca un important mijloc de instruire. important mijloc de instruire. Unele dintre ele s-au transmis de-a lungul generaţiilor, popular, cunoscute sub denumirea jocuri de copiijocuri de copii. .

Erau cunoscute sub denumirea jocuri de

copii. Clasificare: jocuri de alergare, jocuri de săritură, jocuri de aruncare, jocuri mânuire de arme, jocuri - luptă, jocul ca exerciţiu al simţurilor, jocuri de dexteritate etc.

Grupa jocurilor de alergareGrupa jocurilor de alergare este foarte diversificată şi bogată. În cadrul ei sunt jocuri simple sau combinate cu o altă deprindere. Forma cea mai simplă de este cea reprezentată de jocul “de-a prinselea”, cu o mare varietate de forme ale acestui joc:

“de-a hoţii”, “de-a lupul şi oile”, “leapşa”, “de-a v-aţi ascunselea” (cucul, mijoarca), “de-a puia-gaia”de-a puia-gaia” numit în anumite regiuni şi “de-a baba oarba”, “de-a cloanţa”, în care jocul este însoţit şi de dialoguri versificate.

“De-a puia-gaia” mod de desfăşurare – jucătorul ales “cloşcă” îşi

formează echipa sa de “puişori”. Cloşca trece în fruntea puilor, iar aceştia se prind unul de altul fie de cingătoare, fie ţinându-se pe sub braţe. “Gaia”, jucătorul ales să fie uliu, stă cu un beţigaş în mână, la marginea unei gropi, pe care o râşcâie. Apropiindu-se cu puii după ea şi dându-i târcoale se încumetă în cele din urmă să se prindă în vorbă: “- cioc-cioc, ce faci pe acolo? U-u-u, săp o groapă! – Cârr-cârr, pentru ce? – Să aprind focul în ea! – Dar cu focul ce-ai să faci? – Apa s-o fierb! – Dar cu apa ce-ai să faci? – Clanţ, un pui să-ţi opăresc! – Aş!”…

Dacă leapşa este însoţită de alergare, cu ghemuire, se nasc variantele “leapşa pe ouate” şi “ulceluşa”.

în Moldova - este jocul “hoţii şi hoţii şi poteraşiipoteraşii”- joc care se desfăşura pe un teren foarte mare, zile întregi, pe nemâncate, rămânând ca un fapt foarte important în viaţa satului.

Cele mai multe forme ale acestor jocuri

au caracter universal, şi sunt întâlnite în numeroase alte ţări, cum ar fi:

- în Grecia “puia-gaia este numit

gheranos (şirul cocoarelor); “de-a v-aţi ascunselea” similar cu vechiul apodidraskidna;

- de origine germană era jocul “barurile”, joc de echipe cu luare de prizonieri şi “Şotronul” joc de săritură într-un picior cu împingerea unei târşii în despărţiturile unei figuri geometrice desenate pe pământ etc.

*Grupa jocurile de săritură erau

reprezentate prin jocul “capra” care se juca în două modalităţi: una era piua unică şi cealaltă piua multiplă.

Prima variantă consta din creşterea

dificultăţii, gradual, prin deplasarea treptată a celui care stă piuă – astfel ca săritura să fie din ce în ce mai lungă şi - prin ridicarea treptată a corpului prin ridicarea treptată a corpului – astfel astfel încât săritura să fie din cea în ce mai înaltă.încât săritura să fie din cea în ce mai înaltă.

A doua variantă se realizează prin

aşezarea jucătorilor în şir, unul după celălalt, astfel încât săritura să se facă continuă “de-a călare”- în tot lungul şirului.

Variantă a jocului “capra” este apiolanul sau abiolan, biolan sau “măgarul”.(de origine franceză, răspândit în mahalalele din Bucureşti de la sfârşitul sec XIX 1880-1890).

Unul dintre jucători se aşeza piuă, fiind desemnat “măgarul”, peste care ceilalţi jucători săreau, fiecare trebuia să strige, în timp ce efectua săritura: “apiolan, bonjurlan, încărcaţi măgarul, descărcaţi măgarul”. Încărcarea se efectua astfel: şirul jucătorilor aruncă din săritură o batistă sau o cârpă pe spinarea piuei; descărcarea constă în încercarea jucătorilor de a ridica, tot din săritură, materialul aruncat de ei în săritura anterioară fără a le deranja pe ale celorlalţi. Jucătorul care a greşit preia rolul de “măgar”.

O altă variantă a jocului capra este “ozdrop”. Erau două echipe de 4-6 jucători, care prin tragere la sorţi

ocupau locurile la perete sau cea care sare capra.ocupau locurile la perete sau cea care sare capra. Echipa care stă capra se aşeza la un perete în felul Echipa care stă capra se aşeza la un perete în felul

următorurmător: - căpitanul echipei se plasează cu spatele lipit de perete şi

cu picioarele depărtate. - Un al doilea jucător se aşează capră, cu picioarele mult

depărtate, cu mâinile sprijinite pe perete şi cu fruntea în mâinile căpitanului.

- Următorii se aşează capră, unul după altul, cu capul între picioarele celui din faţă şi cu umerii bine sprijiniţi în coapsele acestuia, prinzându-i coapsele cu mâinile.

După ce ultimul jucător s-a aşezat capră, la o distanţă convenabilă, în spatele lui se trasează o linie de bătaie.

Jucătorii din echipa săritorilor se aliniază în ordine valorică, cel mai bun în faţă şi cel mai slab la urmă. La semnal, primul jucător îşi ia elan şi caută să sară cât mai aproape de căpitan, rămânând în poziţia călare. În continuare, sar următorii, unii după alţii, căutând să se menţină în echilibru călare. Când ultimul jucător a sărit şi s-a menţinut călare, bate de trei ori din palme şi jocul se reia.

Grupa jocurilor de forţă.

Trânta este mijlocul cel mai la îndemână pentru încercarea puterii, a forţei. Ea se practica de categorii variate de competitori: copii, tineri, adulţi. Metodele de testare a forţei erau numeroase şi variate.

Una dintre ele este şi voiniceasca, în care doi adversari, stând depărtaţi unul de celălalt, se apucă de braţe şi caută ca prin smucituri şi împinsături să se trântească.

Altă variantă este lupta dreaptă, care constă din apucarea corpului cruciş, cu o mână pe după gâtul adversarului şi cu cealaltă pe sub axilă. Nu era îngăduită punerea piedicii, fiind considerată o abatere de la luptă cinstită.

Lupta ciobănească o altă variantă a luptei drepte, care se bazează pe punerea piedicii.

Alte variante: lupta ursărească cu prinderea mijlocului adversarului numai cu un braţ;

lupta mocănească în care adversarii se apucă de mâini, îşi ating vârful picioarelor şi numără: 1,2,3 - la 3 caută să prindă cu mâinile, mijlocul adversarului, iar cel ce reuşeşte să-şi culce adversarul la pământ, câştigă întrecerea.

*Grupa jocurilor de aruncare este cea mai bogată.

La originea tuturor jocurilor de aruncare stă aruncarea cu piatra, care ulterior a fost înlocuită cu mingea – de cârpă sau din păr de animal.

Jocurile variau în funcţie de scopul urmărit; astfel, mai populare şi răspândite, erau cele în care predominau precizia şi forţa aruncării, forţă exprimată în obţinerea unei distanţe cât mai mari, la care era trimis obiectul de joc.

În acest scop mingea era bătută cu băţul. Din categoria acestor jocuri fac parte:“oina”, “poarca”, “ţâcul”, “mingea la gropiţe”, “ţurca”, “arşicele”

Oina sau hoina este jocul de minge pe echipe –

echivalentul jocului lonque pomme.

Mingea este bătută cu putere şi aruncată pe sus la distanţe mari prin lovirea cu scândura sau cu un băţ gros. Aruncarea cu bătaie este însoţită şi de aruncări cu mâna, cu încercări de prindere a mingii în zbor, cu sărituri şi mişcări de fentare pentru a scăpa de loviturile adversarilor, cu alergarea jucătorilor spre a ocupa diferite poziţii de luptă, însemnate pe teren.

Jocul solicită rezolvarea unui număr mare de acţiuni şi din aceste considerente este socotit un joc complet, educativ - formativ, ceea ce a determinat introducerea lui în programa şcolară.

Poarca – sau scroafa este jocul de minge la pământ, numit de occidentali la crosse. Se desfăşura cu os mare de vită, calcaneu, rotulă, cap de femur sau tibie şi uneori chiar şi cu piatră. Jucători erau înarmaţi cu beţe groase şi păzeau fiecare găurile lor numite gaşcă, înşirate pe un cerc – rohatcă;

- în centru cercului era o gaură mai mare numită coteţul sau jirul. Porcarul “mână poarca” spre coteţ, bătând-o cu băţul şi caută să profite de neatenţia unui jucător spre a-i ocupa gaşca lui.

În Ardeal era cunoscut sub denumirea de în gogi, iar în mahalalele Bucureştiului, în urmă cu 80-100 ani, era jocul specific adolescenţilor (copiii sub 15 ani nu erau primiţi în joc, fiindcă loviturile de ciomag puteau fi primejdioase).

Ţurca este un joc de bătaie-aruncare, împărţit pe echipe – cu roluri “la bătaie” şi “la prins” în care obiectul de joc este un băţ scurt, de 5-6 / 2-3 cm (ascuţit la capete), trimis la distanţă lovindu-l cu un băţ mai lung. Prin jucarea lui, se verifica puterea prin “bătaia ţurcii” cu băţul la o distanţă cât mai mare, dar şi precizia, prin aruncare cu mâna a ţurcii înapoi spre gaşcă.

Tot un joc de precizie era şi jocul cu arşice. (arşic este un os al articulaţiei genunchiului la miel şi la capre; arşicele este joc de copii la care se foloseau aceste oase). Arşicele, aşezate în şir în mijlocul unui cerc însemnat pe pământ numit perghel, trebuie să fie ochite şi doborâte prin lovirea în plin cu ichiu – o minge umplută - aruncată de la distanţă. Se cereau jucătorului: vedere bună, aprecierea corectă a distanţei şi îndemânare – forţă la aruncarea ichiului.

Grupa jocurilor de îndemânare este bogată şi variată. Cele mai simple şi răspândite erau “Jocul în buşi” şi “bâza” sau “fripta”.

Jocul în buşi constă din aruncarea de pietricele în sus, prinderea lor pe dosul mâinii, apoi, apucarea celor rămase jos cu degetele mâinii încărcate cu pietricelele prinse.

FriptaFripta este un joc de lovire cu palma, în care reuşita lovirii ori este un joc de lovire cu palma, în care reuşita lovirii ori apărării, necesită viteză de execuţie şi reacţie, dar şi apărării, necesită viteză de execuţie şi reacţie, dar şi îndemânare.îndemânare.

Alte grupe de jocuri utilizate erau cele în care acţiunile erau executate cu jucării. Putem aminti:

jocul cu zmeul, de origine est asiatică, care educa spiritul de observaţie, calităţile atenţiei, dar solicita şi musculatura braţelor;

“încurcarea zmeilor”, necesita îndemânare în manevrarea zmeului şi rapiditate în executarea manevrelor;

“Sfârâitoarea, bâzâitoarea, morişca, praştia, sfârleaza, sunt jocuri care deprind copii cu atenţia, capacitatea de observaţie, educă simţurile (simţul distanţei, ) educă dexteritatea.

Grupa jocurilor de iarnă era constituită din jocuri de alunecare cu săniuţa pe pantele dealurilor sau pe malurile înclinate acoperite cu zăpadă.

Definiţii Conţinutul şi forma jocurilor de mişcare

Definiţii “Jocul de mişcare reprezintă o variantă a

activităţii ludice în care rolul mişcărilor este clar exprimat. Conţinutul jocului este constituit Conţinutul jocului este constituit din diferite structuri motrice, motivate de un din diferite structuri motrice, motivate de un subiect şi îngrădite parţial de reguli.subiect şi îngrădite parţial de reguli. Totodată ele urmăresc învingerea diferitelor obstacole ivite în calea atingerii scopului propus.” (Georgeta Chiriţă 1983)

“Jocurile de mişcare sunt activităţi de tip Jocurile de mişcare sunt activităţi de tip ludic cu implicaţii deosebite asupra ludic cu implicaţii deosebite asupra dezvoltării personalităţii executanţilor din dezvoltării personalităţii executanţilor din mai multe puncte de vedere, inclusiv cel al mai multe puncte de vedere, inclusiv cel al contribuţiei pe planul integrării socialecontribuţiei pe planul integrării sociale” (G. Cârstea 1995)

“Jocul de mişcare are o structură Jocul de mişcare are o structură preponderent motrică, care desfăşurată preponderent motrică, care desfăşurată sub formă de întrecere, provoacă bună sub formă de întrecere, provoacă bună dispoziţie tuturor participanţilor ce se dispoziţie tuturor participanţilor ce se angrenează cu toată plenitudinea forţelor angrenează cu toată plenitudinea forţelor pentru obţinerea succesului.pentru obţinerea succesului.

Se desfăşoară întotdeauna după reguli Se desfăşoară întotdeauna după reguli bine precizate, individual sau pe echipe, bine precizate, individual sau pe echipe, pe spaţii limitate, cu sau fără obiecte de pe spaţii limitate, cu sau fără obiecte de joc, constituind principalul mijloc de joc, constituind principalul mijloc de activizare a participanţilor pentru activizare a participanţilor pentru îndeplinirea unor obiective instrucţionale îndeplinirea unor obiective instrucţionale cu caracter motric”.cu caracter motric”. (D.Colibaba – Evuleţ; I. Bota 1998)

Caracteristicile generale ale jocurilor de mişcare (Cârstea Gh., 1995)

implică confruntarea forţelor în condiţii de rivalitate, reglementate de reguli, cu scopul obţinerii unei performanţe cât mai bune sau pentru victorie; presupun stabilirea unui grad emoţional şi fiziologic deosebite;

necesită stabilirea învingătorilor şi învinşilor, necesită stabilirea învingătorilor şi învinşilor, precum şi acordarea de stimulente – promovarea, precum şi acordarea de stimulente – promovarea, retrogradarea, eliminarea;retrogradarea, eliminarea;

necesită convergenţa în acţiune, a modului de abordare a luptei pentru victorie şi a procedeelor de apreciere a rezultatelor obţinute;

oferă posibilităţi limitate de dozare precisă a oferă posibilităţi limitate de dozare precisă a efortului (reglarea efortului se face prin efortului (reglarea efortului se face prin timpul de joc, limitarea spaţiului de joc, sau timpul de joc, limitarea spaţiului de joc, sau a obiectelor)a obiectelor)

Conţinutul şi forma jocurilor de mişcare

Conţinutul jocurilor În structura lor, jocurile de mişcare au incluse jocurile de mişcare au incluse

deprinderi motrice de bazădeprinderi motrice de bază şi aplicativ – utilitare aplicativ – utilitare – alergare, săritură, aruncare - prindere, târâre, escaladare, căţărare, transport de greutăţi; calităţi motrice de calităţi motrice de bazăbază, dar şi deprinderi specifice unor ramuri şi probe sportive.

Aceste deprinderi şi calităţi motrice sunt sau nu, Aceste deprinderi şi calităţi motrice sunt sau nu, combinate între ele şi aplicate în condiţii de joc combinate între ele şi aplicate în condiţii de joc mereu schimbătoaremereu schimbătoare.

Situaţiile variate permit şi dezvoltarea creativităţii şi iniţiativei elevilor; pentru că au nevoie de un ritm sporit de aplicare, iar fazele se succed cu repeziciune, solicitând o analiză mintală rapidă, duc în acelaşi timp la educarea calităţilor gândirii, a simţului de orientare în spaţiu, dar şi mobilizarea în cel mai scurt timp a resurselor fizice.

Formele jocurilor de mişcare 1. jocurile dinamice sau de mişcare propriu-zise

se manifestă pe bază de întrecere. Modalităţile de organizarea a colectivului de participanţi în activităţile de joc dau formele posibile de exprimare a conţinutului specific.

Ele se pot materializa fie prin: participarea întregului colectiv la jocul participarea întregului colectiv la jocul

propriu-zis propriu-zis (“bucheţelele”, “statuile”, “scaunul mişcător” etc.)

împărţiţi pe echipe împărţiţi pe echipe (“mingea rostogolită în cerc”, ”eliberează prizonierii”, ”fereşte-te de două mingi” etc.),

grupegrupe (“lupta pentru cucerirea cetăţii”, ”suprimaţi sprijinul”, ”transportul pe umeri”,)

sau individual sau individual (“cursa şchiopilor”, ”cursa într-un picior” etc).

Ele pot finaliza întrecerea cu execuţia unică a acţiunii şi desemnarea învingătorului / obţinerea unui anumit număr de puncte sau sub formă de ştafetă simplă – dacă în conţinutul ei intră o singură deprindere sau calitate motrică, ştafetă ştafetă complexăcomplexă – sau compusă dacă este alcătuită dintr-o sau compusă dacă este alcătuită dintr-o succesiune de deprinderi şi calităţi motricesuccesiune de deprinderi şi calităţi motrice

O altă formă de aplicare a conţinutului activităţii sub formă de întrecere se poate obţine utilizând traseele aplicative sau traseele aplicative sau parcursurile cu obstacoleparcursurile cu obstacole.

Traseele aplicativeTraseele aplicative contribuie prin varietatea şi accesibilitatea contribuie prin varietatea şi accesibilitatea lor la dezvoltarea motricităţii complexe. lor la dezvoltarea motricităţii complexe. Sunt atractive, prin ineditul lor, dar şi prin starea de emulaţie pe care o dezvoltă; sunt facil de alcătuit şi cuprind în structura lor acte şi acţiuni motrice cunoscute, care se consolidează şi se perfecţionează.

Gradul de complexitate al conţinuturilor lor (sarcinilor motrice – mişcări naturale sau construite) duc la clasificarea traseelor aplicative în: trasee de dificultate mică, medie şi mare. Se pot organiza şi desfăşura eficient sub formă de ştafetă simplă sau combinată – care se desfăşoară pe anumite distanţe.

Ştafetele, parcursurile cu obstacole au în conţinuturile elemente din DMB şi DMUA.

Pentru obstacole se pot folosi diverse obiecte – banca, lada, capra, salteaua, bârna de echilibru, barele paralele, frânghia - sau parteneri de întrecere.

Timpul de lucru Timpul de lucru trebuie utilizat în mod raţional, prin alegerea unor mijloace adecvate, solicitarea fizică mărindu-se treptat.

Toate formele de joc cu întrecerea individuală sau între echipe presupun desfăşurarea lor pe baza unor reguli bine precizate şi respectate de către jucători, iar în alcătuirea vor trebui respectate următoarele cerinţe de ordin metodic:

- să se alterneze elementele dinamice cu cele de echilibru şi de orientare în spaţiu;

- să se urmărească trecerile de la poziţie înaltă la poziţie joasă; - să se solicite schimbări rapide de direcţie; - să se sporească gradul de dificultate prin mărirea ritmului de

execuţie, a numărului de obstacole sau prin introducerea unor structuri motrice cu un grad mai ridicat de complexitate.

- stabilirea conţinutului lor trebuie să concorde cu vârsta subiecţilor, sexul participanţilor, cu nivelul lor de înţelegere şi capacităţile de aplicare.

- numărul de repetări este determinat de gradul de pregătire fizică şi psihomotrică a subiecţilor, dar şi de obiectivele de instruire care se urmăresc.

Influenţele pozitive ale traseelor şi parcursurilor aplicative sunt:

Pentru că acestea se practică în condiţii foarte schimbătoare şi cu executarea mai multor acţiuni motrice într-o singură trecere ele duc la îmbunătăţirea capacităţii de reacţie şi de coordonare ale elevilor, învăţându-i să se învăţându-i să se adapteze situaţiilor neaşteptate în cadrul adapteze situaţiilor neaşteptate în cadrul alergărilor peste obstacolealergărilor peste obstacole;

Stimulează dezvoltarea tuturor calităţilor Stimulează dezvoltarea tuturor calităţilor motrice, educând îndemânarea şi mărind motrice, educând îndemânarea şi mărind capacitatea motrică a întregului organism.capacitatea motrică a întregului organism.

Prin intermediul lor elevii îşi îmbunătăţesc fondul de deprinderi, cunoştinţe şi priceperi şi învaţă noi modalităţi de rezolvare a situaţiilor de joc.

Reguli de aplicare şi desfăşurare a traseelor şi parcursurilor aplicative:

Stabilirea formaţiilor de lucru cele mai eficiente.

Prezentarea conţinutului traseului şi a modului de execuţie.

Stabilirea traseului şi a liniei de start. Marcarea traseului cu obstacole şi a

punctului de atins. Stabilirea numărului de repetări sau a

timpului de lucru. Regulile de desfăşurare. Recompense şi sancţiuni. Aprecieri şi evidenţieriAprecieri şi evidenţieri

Clasificarea jocurilor de Clasificarea jocurilor de mişcaremişcare

Literatura de specialitate încearcă să ne prezinte modul de clasificare de-a lungul timpului, în funcţie:

de forma jocului, conţinutul jocului, influenţele formative; efectivul de subiecţi cuprinşi în joc anotimpul în care se practică anotimpul în care se practică

jocul respectiv etc. jocul respectiv etc.

I. Braga D., şi Mujicov N., 1956 prezintă o sistematizare a jocurilor de mişcare bazate pe criterii socotite de ei fundamentale, şi anume:

A. După relaţiile reciproce implicate în joc sunt: jocuri fără împărţire pe echipe jocuri cu împărţire pe echipe B După utilizarea/neutilizarea materialului în joc: cu obiecte fără obiecte C. După scopul folosirii lor în rezolvarea

obiectivelor de pregătire: 1. jocuri pentru handbal 2. jocuri pentru baschet 3. jocuri pentru volei 4. jocuri pentru fotbal Cei doi autori mai grupează jocurile în funcţie de alte

criterii cum ar fi: jocuri în apă, jocuri de iarnă şi jocuri distractive.

II. Epuran V., în 1973 - clasifică jocurile în următoarele categorii, după influenţele acestora asupra capacităţii motrice generale:

jocuri pentru alergare, săritură, aruncare, căţărare, târâre, escaladare;

jocuri pentru educarea sensibilităţii motrice (orientarea în spaţiu, ritm şi echilibru);

jocuri pentru dezvoltarea calităţilor motrice de bază;

jocuri pregătitoare pentru jocurile sportive;

jocuri pentru educarea atenţiei;

jocuri practicate în activităţile extraşcolare – jocuri în apă, de iarnă, distractive;

III. După autorii Niculescu Al., Cruli N., 1976 – jocurile au fost împărţite fără a anunţa concret anumite criterii:

jocuri de interior şi de exterior (în sală şi aer liber);

jocuri care angrenează un număr mare de participanţi sau jocuri la care numărul de participanţi este redus;

jocuri foarte active sau de mică intensitate (după gradul efortului);

jocuri individuale, colective şi de echipă;

jocuri de vară sau de iarnă.

IV. După Novikov A.D., şi Matveev L.P., 1980 sunt următoarele criterii de clasificare a jocurilor:

după efectivdupă efectiv: 1. individuale 2. colective 3. de masă după relaţiile reciprocedupă relaţiile reciproce stabilite în cadrul jocului stabilite în cadrul jocului:

fără împărţire pe echipe; cu trecere la cele pe echipe; cu împărţire pe echipă – jocurile sportive;

după caracterul relaţiilor dintre participanţidupă caracterul relaţiilor dintre participanţi: jocuri fără contact direct cu adversarul; jocuri în care este contact direct cu adversarul;

V. Mitra G., Mogoş Al., 1981 - iau în calcul în gruparea jocurilor pe categorii forma de organizare şi numărul participanţilor, clasificând jocurile astfel:

jocuri de mişcare (dinamice, de bază, elementare);

jocuri pregătitoare pentru diferitele ramuri/probe de sport;

jocuri sportive – organizate pe baza regulamentului adoptat pe plan internaţional.

VI. Chiriţă G., 1983 sistematizează şi clasifică jocurile după criteriul sarcinilor de rezolvat. Astfel, jocurile de mişcare se împart în:

A. Jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice de bază şi aplicativ-utilitare:

jocuri pentru alergare; jocuri pentru săritură; jocuri pentru aruncare; jocuri pentru căţărare; jocuri pentru târâre; jocuri pentru escaladare.

B. Jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice specifice diferitelor ramuri de sport:

jocuri pregătitoare pentru jocurile sportive: handbal, fotbal, baschet, rugby, volei;

jocuri pregătitoare pentru gimnastica la aparate – sportivă, acrobatică, sărituri;

jocuri pregătitoare pentru atletism.

C. Jocuri pentru sensibilizarea motrică şi dezvoltarea calităţilor motrice de bază:

Jocuri pentru dezvoltarea simţului de orientare în spaţiu;

Jocuri pentru dezvoltarea simţului ritmului;

Jocuri pentru dezvoltarea simţului echilibrului;

Jocuri pentru dezvoltarea vitezei;

Jocuri pentru dezvoltarea îndemânării;

Jocuri pentru dezvoltarea forţei.

D. Jocuri pentru educarea atenţiei

Cârstea G., în 1995 – propune următoarea clasificarea a jocurilor ţinând cont de criteriile:

după modul de organizare a colectivului: jocuri fără împărţirea colectivului pe echipe şi cu împărţirea

colectivului pe echipe; După locul de desfăşurare: jocuri în aer liber şi jocuri de interior; După mediul în care se desfăşoară: jocuri pe suprafaţă uscată – teren + sală; jocuri de zăpadă; jocuri pe gheaţă; jocuri în apă; După zona geografică: jocuri la mare; jocuri la munte; După gradul organizatoric în care se aplică: Jocuri în tabere; Jocuri în staţiuni balneo-climaterice; Jocuri în lecţie; Jocuri în recreaţia organizată; Jocuri în activitatea independentă.

O clasificarea jocurilor se poate face ţinând cont de caracterul formativ – educativ care se răsfrânge asupra personalităţii participanţilor, atât motric cât şi congnitiv dar mai ales social.

jocuri pentru formarea deprinderilor motrice de bază (la preşcolari, şcolari mici şi cei din gimnaziu (V)):

jocuri de mers; jocuri de alergare; jocuri de săritură; jocuri de aruncare – prindere;

jocuri pentru formarea deprinderilor motrice utilitar – aplicative (la preşcolari, şcolari mici şi cei din gimnaziu (V)):

jocuri pentru căţărare; jocuri pentru târâre; jocuri pentru escaladare; jocuri pentru ridicarea şi transport de obiecte; jocuri pentru tracţiune şi împingere; jocuri pentru echilibru;

jocuri pentru educarea / dezvoltarea calităţilor motrice de bază:

jocuri pentru educarea vitezei; jocuri pentru educarea forţei; jocuri pentru educarea îndemânării; jocuri pentru educarea rezistenţei;

jocuri pentru educarea senzori-motrică: jocuri de orientare în spaţiu; de educare a simţului ritmului, tempoului, echilibrului.

Jocuri pregătitoare pentru formarea deprinderilor elementar – sportive:

Jocuri pentru jocurile sportive: handbal, fotbal, hochei, volei, rugby, baschet etc;

Jocuri pregătitoarea pentru sporturile individuale: tenis de câmp, badminton, tenis de masă;

Jocuri pregătitoare pentru iniţierea în probele atletice; Jocuri pregătitoare pentru iniţierea în gimnastică; jocuri pregătitoare pentru iniţierea în nataţie; jocuri pregătitoare pentru iniţierea în tehnica alunecării pe

schiuri;

jocuri de mişcare distractive: în tabere;

în lecţia de educaţie fizică; în recreaţie; activităţi extracurriculare.