curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

112
Conf. univ. dr. Sergiu Deleanu Drept comunitar al afacerilor suport de curs

Transcript of curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

Page 1: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

Conf. univ. dr. Sergiu Deleanu

Drept comunitar al afacerilor

suport de curs

Page 2: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

2

Precizare Prezentul suport de curs nu epuizează problematica dreptului comunitar al afacerilor, pregătirea pentru examen presupunând parcurgerea bibliografiei indicate, în funcţie de temele abordate succint în cadrul acestuia.

Page 3: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

3

Introducere După cel de-al doilea război mondial, şase state aparţinând

Europei Occidentale – Franţa, R.F. Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg şi Italia – s-au grupat în trei comunităţi: Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (C.E.C.A.), instituită prin tratatul de la Paris, semnat la 18 aprilie 1951 şi intrat în vigoare la 25 iulie 1952; Comunitatea Economică Europeană (C.E.E.) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (C.E.E.A., denumită şi Euroatom), instituite prin două tratate distincte, semnate la Roma la 25 martie 1957 şi intrate în vigoare la 1 ianuarie 1958. Comunităţilor li s-au alăturat ulterior Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie (în 1973), Grecia (în 1981), Spania şi Portugalia (în 1986), Austria, Finlanda şi Suedia (în 1995), Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria (în 2004), Bulgaria şi România (în 2007).

Prima reformă importantă a tratatelor de la Paris şi Roma a avut loc după aproape treizeci de ani, prin Actul unic european, semnat la Luxemburg şi Haga, la 17 februarie 1986, respectiv, la 28 februarie 1986, care a intrat în vigoare la 1 iulie 1987. Actul unic european a reflectat opţiunea politică de a întări integrarea prin stabilirea unui spaţiu fără frontiere interne şi prin ameliorarea proceselor decizionale.

În scopul realizării pieţei interne, art. 13 din Actul unic a prevăzut ca Tratatul C.E.E. să fie completat cu articolul 8A. Cores-punzător art. 8A, Comunitatea adopta măsuri destinate să stabilească progresiv piaţa internă, în cursul unei perioade care expira la 31 decembrie 1992.

Page 4: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

4

Prin Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992, de miniştrii afacerilor externe şi miniştrii de finanţe ai celor douăsprezece state membre, a fost instituită Uniunea europeană. Intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht a avut loc la 1 noiembrie 1993.

Uniunea europeană se prezintă ca o structură bazată pe trei piloni de natură diferită, unul de natură comunitară (Comunităţile – realizarea comunitară, „l’aquis communautaire”, fiind completată cu crearea Uniunii economice şi monetare), alţi doi de natură interguvernamentală. Caracterul unitar al structurii tripartite rezultă din aceea că statul aderent devine membru participant la cei trei piloni. În plus, cadrul instituţional de care dispune Uniunea este unic. Sistemul instituţional unic este format din instituţiile comuni-tare şi Consiliul european. Singura instituţie care este cu adevărat a Uniunii este Consiliul european. Celelalte sunt instituţii comunitare puse la dispoziţia ultimilor doi piloni.

Tratatul de la Amsterdam a constituit o nouă etapă în cadrul construcţiei comunitare.

Tratatul de la Amsterdam a fost încheiat la 2 octombrie 1997 şi a intrat în vigoare la 1 mai 1999.

Prin Tratatul de la Amsterdam, a fost începută reforma instituţională necesară în vederea extinderii Uniunii europene spre ţările din Europa centrală şi de est.

Prin acest tratat, cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală a fost aproape în întregime revizuită, ea atribuind, în mod exclusiv, în prezent, substanţă celui de al treilea pilon al Uniunii europene.

Principalele dispoziţii care interesează, din perspectiva instituţiilor comunitare, problematica extinderii Uniunii europene sunt însă cuprinse în Tratatul de la Nisa, încheiat la 26 februarie 2001, care a intrat în vigoare în anul 2003.

Începând cu 1 ianuarie 2005, distribuirea voturilor în Consiliu şi modul de formare a majorităţii calificate s-au modificat. Astfel, numărul voturilor de care dispune fiecare stat membru în

Page 5: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

5

Consiliu sporeşte, totalul voturilor în Consiliu ajungând de la 87 la 237.

Pentru adoptarea actelor Consiliului sunt necesare cel puţin 169 de voturi care să exprime acordul majorităţii statelor membre, când, în temeiul prevederilor legale comunitare, acestea trebuie adoptate la propunerea Comisiei şi 169 de voturi care să exprime acordul a cel puţin două treimi din statele membre, în celelalte situaţii.

Totodată, orice membru al Consiliului poate solicita să se verifice că populaţia statelor membre care au contribuit la formarea majorităţii calificate reprezintă cel puţin 62% din populaţia totală a Uniunii europene (art. 3 din Protocolul privitor la lărgirea Uniunii europene).

Reglementările din Tratatul de la Nisa reiterează în mod adecvat posibilitatea, pentru fiecare ţară din Uniune, de a avea un naţional în cadrul Comisiei, fără discriminare între statele mari şi cele mijlocii sau mici. Aceste dispoziţii asigură ţările membre că interesele fiecăreia dintre ele vor fi luate în considerare şi determină menţinerea încrederii lor în Comisie.

În acelaşi timp, prevederile legale arătate permit Comisiei să îşi desfăşoare eficient activitatea, în calitate de organ colegial, în interesul general al Comunităţii.

Numeroase dispoziţii legale consacrate, în Tratatul C.E., Curţii de Justiţie au fost modificate (art. 220-225, 230, 245), alte prevederi completează textele care au fost revizuite (art. 225A şi 229A), competenţa Tribunalului de primă instanţă a fost reglemen-tată în cadrul tratatului şi, în temeiul art. 245 din Tratatul C.E., a fost adoptat un protocol referitor la statutul Curţii de Justiţie.

Potrivit Tratatului de la Nisa, Tribunalul de primă instanţă este competent să soluţioneze în primă instanţă acţiunile în anulare, în carenţă şi cele prin care se solicită, corespunzător art. 288 din Tratatul C.E., repararea daunelor, cu excepţia celor care vor fi de competenţa unei camere jurisdicţionale sau care rămân rezervate

Page 6: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

6

Curţii de Justiţiei (art. 225 par. 1 coroborat cu art. 230, 232 şi 235 din Tratatul C.E.).

Curtea de Justiţie este, în continuare, competentă să judece în primă instanţă în situaţia în care un stat membru nu îşi îndeplineşte obligaţiile care îi revin conform tratatelor (art. 226 din Tratatul C.E.), precum şi să se pronunţe în contextul mecanismului chestiunilor prealabile (art. 234 din Tratatul C.E.), fără să fie exclusă, totuşi, posibilitatea ca, în anumite cazuri, să fie reglemen-tată, pe baza art. 225 din Tratatul C.E., competenţa Tribunalului de primă instanţă.

Marea cameră a Curţii de Justiţie rezolvă majoritatea cauzelor care erau, anterior, soluţionate de Curte în plenul ei (art. 221 din Tratatul C.E.).

Consiliul, hotărând în unanimitate, poate să constituie, în domenii specifice, camere jurisdicţionale ale căror decizii vor putea să fie atacate la Tribunalul de primă instanţă (art. 225A din Tratatul C.E.).

În context, subliniem, totodată, că Parlamentul european, Consiliul şi Comisia au adoptat, la 7 decembrie 2000, Carta Uniunii europene privind drepturile fundamentale.

În acest cadru, formarea şi dezvoltarea dreptului comunitar al afacerilor a depins, mai ales, de sistemul juridic comunitar şi de procesul efectiv de integrare economică intracomunitară.

Dreptul comunitar al afacerilor este o materie juridică pluridisciplinară, care reuneşte norme juridice aparţinând unor ramuri de drept diferite (drept comercial, drept vamal, drept financiar), ce au în comun faptul că guvernează nemijlocit domeniul afacerilor.

Normele dreptului comunitar al afacerilor se aplică, în principal, lucrătorilor independenţi, indiferent dacă aceştia exercită activităţi cu caracter industrial, comercial, activităţi artizanale sau care sunt în legătură cu profesiunile liberale, întreprinderilor, în sensul în care sunt înţelese aceste entităţi pe temeiul jurisprudenţei Curţii de Justiţie, precum şi statelor membre. Anumite reglementări

Page 7: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

7

legale comunitare pot să intereseze însă şi persoanele care nu participă, în mod specific, la activităţile subsumate domeniului afacerilor.

Această materie juridică este axată, în mod exclusiv, pe construcţia comunitară. Integrarea într-un tot a normelor juridice pe care le vom analiza se datorează eforturilor doctrinei, nefiind opera legiuitorului.

După cum s-a subliniat în literatura de specialitate, dreptul comunitar al afacerilor prezintă următoarele caracteristici1:

– Este un drept suprapus sistemelor juridice naţionale, întrucât transferul anumitor competenţe ale statelor către Comuni-tatea europeană se realizează în mod parţial şi progresiv. Dreptul comunitar nu se substituie pur şi simplu sistemelor juridice naţio-nale, ci cuprinde reguli complementare sau, uneori, concurente celor din sistemele juridice ale statelor membre. În situaţia în care apar conflicte între normele comunitare şi cele naţionale, acestea sunt soluţionate prin aplicarea normelor comunitare;

– Este un drept „descentralizat”, deoarece particularii pot să invoce în faţa organelor de jurisdicţie ale statelor membre regulile dreptului comunitar al afacerilor, dacă acestea au efect direct. Dispoziţiile legale comunitare care au efect direct trebuie să fie clare, precise, necondiţionate şi să nu necesite măsuri de executare. Principalele reglementări din Tratatul C.E. referitoare la libera circulaţie şi la concurenţă corespund criteriilor arătate;

– Este un drept integrator, pentru că Tratatul C.E. este un tratat-cadru, care necesită existenţa unui drept derivat. Ansamblul dispoziţiilor din dreptul derivat favorizează aprofundarea proce-sului de integrare a statelor membre.

Din anul 1952 până în prezent, dreptul comunitar al afacerilor a cunoscut o dezvoltare inegală.

1 A se vedea, Louis et Joseph Vogel, Le droit européen des affaires,

Dalloz, Paris, 1994, p. 3-6.

Page 8: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

8

Între 1952-1986 au fost adoptate majoritatea prevederilor legale fundamentale consacrate liberei circulaţii a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor, precum şi reglementările prin care se asigură protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei.

Prin Actul unic european a fost afirmat obiectivul realizării pieţei interne; a fost restabilită încrederea reciprocă între statele membre, revenindu-se la votul cu majoritate calificată în cadrul Consiliului2; s-au introdus două noi texte în Tratatul C.E., art. 100 A şi 100 B care stabileau, primul, instaurarea unei proceduri de armonizare a legislaţiilor, pe temeiul deciziei Consiliului, adoptată cu majoritate calificată, iar, cel de-al doilea, posibilitatea de a hotărî, tot prin decizie cu majoritate calificată, că dispoziţii în vigoare într-un stat membru trebuie recunoscute ca fiind echiva-lente cu cele aplicate de un alt stat membru; a fost instituţionalizat Consiliul european.

În cuprinsul Tratatului de la Maastricht a fost prevăzut obiectivul înfăptuirii Uniunii economice şi monetare; s-a reglemen-tat noţiunea de cetăţenie a Uniunii europene, care implică dreptul cetăţenilor Uniunii de a circula şi de a se stabili în mod liber pe teritoriul statelor membre; au fost incluse dispoziţii referitoare la cooperarea în domeniile justiţiei şi afacerilor interne.

De asemenea, în Tratatul de la Maastricht a fost confirmată liberalizarea completă a circulaţiei capitalurilor între statele mem-bre, precum şi între statele membre şi ţările din afara comunităţii.

O altă modificare a constat în instituirea procedurii de codecizie. Această procedură a fost stabilită în domenii cum sunt cele care privesc libera circulaţie a lucrătorilor salariaţi şi inde-

2 În anul 1965, o perioadă de şapte luni, Franţa a refuzat să ia parte la activităţile din cadrul C.E.E., datorită dezacordului faţă de deciziile adoptate, cu majoritate calificată, în domeniul politicii agricole comune.

Situaţia a fost deblocată prin compromisul de la Luxemburg care prevedea că, în materiile în care există interese foarte importante ale unuia sau mai multor parteneri şi deciziile pot să fie adoptate cu majoritate calificată, discuţiile în Consiliu trebuie să continue până se ajunge la un acord unanim (a se vedea şi I. Jinga, Uniunea europeană – realităţi şi perspective, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p. 177-178).

Page 9: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

9

pendenţi (art. 40, 44, 46 şi 47 din Tratatul C.E.), serviciile (art. 55), piaţa internă (art. 95).

Corespunzător procedurii menţionate, Consiliul nu poate să impună Parlamentului european, care exprimă interesele popoa-relor statelor reunite în Comunitate, contribuind la formarea unei conştiinţe europene, o decizie determinată, chiar dacă a adoptat-o în unanimitate.

În cadrul Tratatului de la Amsterdam au fost clarificate prevederile art. 95 din Tratatul C.E., distingându-se între criteriile menţinerii şi cele ale introducerii unor dispoziţii naţionale care derogă de la măsurile de armonizare hotărâte de către Consiliu cu majoritate calificată; vizele, azilul, imigrarea şi alte politici referitoare la libera circulaţie a persoanelor au fost incluse într-un titlu nou din Tratatul C.E.; a fost simplificată şi extinsă la o serie de aspecte care ţineau deja de competenţa Comunităţii, dar şi în cazul unor noi domenii de acţiune, procedura de codecizie.

Prin Tratatul de la Nisa au fost create premisele lărgirii Uniunii europene spre Europa centrală şi de est; a fost schimbat modul de formare a majorităţii calificate în Consiliu; au fost îmbunătăţite metodele de activitate ale Curţii de Justiţie, menţi-nându-se posibilitatea informării corespunzătoare a acesteia cu privire la sistemele de drept ale statelor membre, întrucât fiecare ţară din Uniunea europeană va propune un judecător pentru Curtea de Justiţie şi pentru Tribunalul de primă instanţă; a fost extinsă, în continuare, folosirea procedurii de codecizie.

Constant, a sporit de la un tratat la altul puterea executivă a Comisiei; Parlamentul european a fost implicat într-o măsură tot mai mare în procesul normativ; s-a trecut la adoptarea, în Consiliu, a unui număr mereu mai însemnat de decizii cu majoritate calificată.

Subliniem, totodată, contribuţia aparte a Curţii de Justiţie la formarea şi dezvoltarea dreptului comunitar al afacerilor, aceasta afirmând efectul direct al unor dispoziţii esenţiale din Tratatul C.E.

Page 10: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

10

care prezintă relevanţă în contextul acestui demers, precum cele privitoare la interzicerea, între statele membre, a drepturilor de vamă la import şi la export şi a taxelor cu efect echivalent (art. 25 din Tratatul C.E.); interzicerea, între statele membre, a restricţiilor cantitative la import şi a măsurilor cu efect echivalent (art. 28); interzicerea, între statele membre, a restricţiilor cantitative la export şi a măsurilor cu efect echivalent (art. 29), obligaţia de adaptare a monopolurilor de stat cu caracter comercial (art. 31), libera circulaţie a lucrătorilor salariaţi (art. 39), dreptul de stabilire (art. 43), libera prestare a serviciilor (art. 49 şi 50), libera circulaţie a capitalurilor şi a plăţilor între statele membre (art. 56), înţele-gerile monopoliste între întreprinderi (art. 81), abuzul de poziţie dominantă (art. 82), taxele interne (art. 90).

Evoluţia generală a Comunităţilor europene a înregistrat şi neajunsuri. Astfel, în absenţa unei politici industriale globale, dez-voltarea internaţională a societăţilor comerciale a fost stânjenită. Unele reglementări nu au putut să fie, în pofida eforturilor Comisiei, adoptate. Între ele reţinem directivele consacrate grupu-rilor de societăţi şi fuziunii internaţionale a societăţilor pe acţiuni, precum şi proiectul de instituire a societăţilor europene.

În cele ce urmează vom analiza regulile principale ale dreptului comunitar al afacerilor, adică cele consacrate liberei circulaţii a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor şi regulile referitoare la libera concurenţă, fără a ne opri însă asupra prevederilor specifice anumitor sectoare: cărbune şi oţel, energie atomică, transporturi, agricultură. Regulile arătate vor fi studiate având în atenţie dinamica Comunităţii, determinată de mutaţiile din mediul economic şi social.

Dispoziţiile tratatului încheiat la Porto, la 2 mai 1992, între Comunitatea europeană şi statele membre, pe de o parte, şi ţările din Asociaţia europeană a liberului schimb (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia3), pe de altă parte, prin care a fost instituit Spaţiul economic european, sunt similare reglementărilor din Tratatul C.E.

3 Elveţia nu a ratificat acest tratat.

Page 11: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

11

în domeniul liberei circulaţii a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor, a înţelegerilor monopoliste între întreprinderi, abu-zului de poziţie dominantă şi a ajutoarelor acordate de către statele contractante. Totuşi, ele nu privesc, în mod nemijlocit, proble-matica construcţiei comunitare şi, în consecinţă, nu vor fi analizate la dreptul comunitar al afacerilor.

Page 12: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

12

1. PIAŢA INTERNĂ EUROPEANĂ. CELE PATRU LIBERTĂŢI FUNDAMENTALE

Piaţa internă este caracterizată, corespunzător prevederilor

art. 3 par. 1 lit. c din Tratatul C.E., prin eliminarea, între statele membre, a obstacolelor în calea liberei circulaţii a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi a capitalurilor. Stabilirea pieţei interne presupune, potrivit definiţiei de la art. 14 par. 2, care are ca fundament dispoziţiile art. 3 par. 1 lit. c, un spaţiu fără frontiere interioare în care libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor este asigurată. Realizarea pieţei interne a trebuit să fie înfăptuită până la 31 decembrie 1992.

În cadrul pieţei unice europene sunt, aşadar, definitorii următoarele libertăţi fundamentale: libera circulaţie a mărfurilor; libera circulaţie a persoanelor; libera circulaţie a serviciilor; libera circulaţie a capitalurilor.

1.1. LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR

1.1.1. Preliminarii

În principiu, prevederile legale privitoare la libera circulaţie

a mărfurilor sunt cuprinse în titlul I a celei de a treia părţi din Tratatul C.E. Totuşi, unele dispoziţii care interesează această materie nu au fost incluse în titlul menţionat. Bunăoară,

Page 13: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

13

reglementările legale referitoare la taxele interne sunt conţinute de art. 90 din titlul VI, partea a treia a Tratatului C.E.

Analizarea prevederilor consacrate liberei circulaţii a mărfurilor necesită luarea în considerare atât a dispoziţiilor care au fost adoptate în scopul înlăturării obstacolelor directe care existau în domeniu, cât şi a reglementărilor prin care s-a urmărit interzicerea între statele membre a măsurilor care aduceau, în mod indirect, atingere principiului arătat (taxe cu efect echivalent taxelor vamale, restricţii cantitative etc.).

Distinct, vor fi examinate excepţiile de la principiul liberei circulaţii a mărfurilor, precum şi clauzele de salvgardare din Tratatul C.E. care pot să fie invocate, în domeniu, de către ţările din Comunitate.

1.1.2. Interzicerea între statele membre a taxelor vamale de import şi de export. Uniunea vamală

Libera circulaţie a mărfurilor este un regim în cadrul căruia

bunurile nu întâmpină, la frontiere, nici un obstacol stabilit de stat, indiferent dacă acestea sunt importate sau exportate.

Potrivit art. 23 par. 1 din Tratatul C.E., Comunitatea este fondată pe o uniune vamală care cuprinde ansamblul schimburilor de mărfuri şi care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale de import şi de export şi a oricăror taxe cu efect echivalent, precum şi adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiile lor cu ţările terţe. Alături de suprimarea taxelor vamale şi a taxelor cu efect echivalent şi de instituire a tarifului vamal comun, realizarea pieţei unice a presupus însă şi interzicerea, între statele membre, a restricţiilor cantitative şi a măsurilor cu efect echivalent.

Înţelegerea noţiunii de uniune vamală necesită, de asemenea, unele precizări referitoare la domeniul de aplicare a dispoziţiilor în materie:

Page 14: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

14

a) Domeniul de aplicare spaţial. Libera circulaţie a mărfurilor se desfăşoară înlăuntrul limitelor geografice în care statele membre îşi exercită suveranitatea. Teritoriul vamal este definit la art. 3 din Codul vămilor comunitare, textul având caracter descriptiv.

b) Domeniul de aplicare material. Libertatea schimburilor intracomunitare priveşte toate sectoarele economiei, întrucât, potrivit art. 23 din Tratatul C.E., uniunea vamală cuprinde ansamblul schimburilor de mărfuri.

Prevederile art. 23 se aplică deopotrivă mărfurilor comunitare şi celor care se află în liberă practică. Unele precizări sunt necesare în legătură cu aceste categorii.

Potrivit Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, prin marfă se înţelege orice bun transportat peste o frontieră, în scopul unor tranzacţii comerciale.4 Natura sau destinaţia particulară a bunului respectiv nu sunt relevante pentru a fi caracterizat în acest mod.

Principiul liberei circulaţii se aplică mărfurilor originare din statele membre (art. 23 par. 2 din Tratatul C.E.). În cuprinsul Tratatului C.E. nu sunt însă definite aceste mărfuri. Ca atare, trebuie să ne raportăm la prevederile legale din dreptul derivat care sunt consacrate aspectului analizat. Conform art. 4 pct. 7 din Codul vămilor comunitare, mărfurile comunitare sunt:

– Mărfurile obţinute în întregime în cadrul teritoriului vamal al Comunităţii, în condiţiile arătate la art. 23, fără să fie folosite mărfuri importate din ţări sau teritorii care nu sunt incluse în teritoriul vamal al Comunităţii.

– Mărfurile importate din ţări sau teritorii care nu fac parte din teritoriul vamal al Comunităţii şi care se află în liberă practică. Conform art. 24 din Tratatul C.E. sunt considerate în liberă practică (circulând liber) într-un stat membru, mărfurile care provin din ţări

4 C.J.C.E., la 2 iulie 1992, af. C-2/90, Commission contre Belgique, în Recueil, 1992-8, p. I-4478.

Page 15: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

15

terţe pentru care au fost îndeplinite formalităţile de import şi au fost percepute taxele vamale şi taxele cu efect echivalent exigibile în acel stat membru, dacă nu au beneficiat de rambursarea totală sau parţială a respectivelor taxe;

– Mărfurile obţinute în cadrul teritoriului vamal al Comuni-tăţii prin prelucrarea unor bunuri care sunt în liberă practică sau din bunuri fabricate în întregime în Comunitate şi din produse care se află în liberă practică. După cum se poate observa, aceste mărfuri sunt obţinute pornindu-se de la bunurile din a doua categorie ori de la cele din prima şi a doua categorie.

Toate celelalte mărfuri sunt socotite mărfuri necomunitare. În scopul determinării originii acestora se face distincţie între originea nepreferenţială şi cea preferenţială a mărfurilor.

Originea nepreferenţială a mărfurilor se stabileşte potrivit art. 23-26 din Codul vămilor comunitare. Acesta este regimul juridic de drept comun.

Originea preferenţială a mărfurilor este stabilită prin tratatele internaţionale încheiate de Comunitate cu statele terţe sau cu grupările de state ori, în mod unilateral, de Comunitate în favoarea anumitor state, grupări de state sau teritorii (art. 27 coroborat cu art. 20 par. 3 lit. d şi e din Codul vămilor comunitare).

În ipoteza în care procesul de fabricare a unei mărfi s-a desfăşurat în două sau mai multe state, marfa este originară din ţara unde a avut loc ultima transformare sau prelucrare substanţială, justificată din punct de vedere economic, realizată într-o între-prindere echipată în acest scop şi care a condus la obţinerea unui produs nou ori care reprezintă un stadiu de fabricaţie important (art. 24 din Codul vămilor comunitare).

c) Domeniul de aplicare temporal. Realizarea uniunii vamale a fost încheiată la 1 iulie 1968, cu optsprezce luni înainte de termenul de 1 ianuarie 1970, stipulat în tratat.

Page 16: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

16

1.1.3. Interzicerea între statele membre a taxelor cu efect echivalent taxelor vamale

Libera circulaţie a mărfurilor este asigurată atât prin

interzicerea între statele membre a taxelor vamale de import şi de export, cât şi prin împiedicarea ţărilor din Comunitate de a institui taxe cu efect echivalent acestor taxe vamale. Realizarea unui asemenea deziderat nu este lesnicioasă, întrucât conceptele cu care operează tratatele nu sunt definite, iar reglementările legale naţionale prin care se instituie obstacole indirecte în calea liberei circulaţii a mărfurilor sunt, adesea, complexe.

Prevederile legale care se aplică, în materie, sunt cuprinse la art. 23 par. 1, art. 25 şi art. 90 din Tratatul C.E.

Corespunzător dispoziţiilor art. 25, taxele vamale de import şi de export sau taxele cu efect echivalent sunt interzise între statele membre. Această interdicţie se aplică şi taxelor vamale cu caracter fiscal.

Spre deosebire de alte taxe vamale, cele cu caracter fiscal sunt instituite privitor la mărfurile importate, în absenţa existenţei unor bunuri indigene similare ori comparabile, pentru a procura venituri autorităţilor publice.

Potrivit art. 90, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele celorlalte ţări din Comunitate unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică, direct ori indirect, produselor naţionale similare.

În plus, nici un stat membru nu supune produsele celorlalte ţări din Comunitate unor impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.

Obiectivele art. 90 sunt complementare celor ale art. 23 şi 25 din Tratatul C.E. Domeniul de aplicare şi regimul lor juridic sunt însă diferite.

Deoarece Tratatul C.E. nu cuprinde o definiţie a noţiunii de „taxă ce efect echivalent”, aceasta a fost precizată de către

Page 17: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

17

Comisie, în temeiul art. 226, şi în jurisprudenţa Curţii de Justiţie, pe baza art. 234 din Tratatul C.E.

După cum a hotărât în repetate rânduri Curtea de Justiţie, taxele cu efect echivalent sunt orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea, denumirea sau modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naţionale ori străine pentru că ele trec o frontieră şi care nu sunt taxe vamale în sens strict.5

Prin urmare, nu are relevanţă dacă taxa are sau nu caracter discriminator ori protecţionist, căci, prin prevederile Tratatului C.E., au fost interzise taxele vamale şi taxele cu efect echivalent, fără să se facă distincţie după cum mărfurile importate intră sau nu în concurenţă cu bunurile indigene.

Nu sunt considerate taxe cu efect echivalent următoarele: a) Taxele interne. Potrivit art. 90 din Tratatul C.E., nici un

stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor ţări din Comunitate unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică, direct ori indirect, produselor naţionale similare.

În plus, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele celorlalte ţări din Comunitate unor impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.

Prevederile art. 90 urmăresc să determine plasarea produ-selor statelor membre într-o situaţie fiscală comparabilă cu aceea a produselor indigene. Ele se explică prin caracterul incomplet al armonizării reglementărilor fiscale între statele membre.

În situaţia în care nu există un bun indigen similar, se aplică prevederile art. 90 alin. 2. Conform acestor dispoziţii, produsele importate nu pot să fie supuse unor taxe care să protejeze bunurile indigene concurente.

b) Taxele încasate pentru servicii prestate agenţilor economici. Pentru ca o taxă să fie astfel calificată trebuie îndeplinite mai multe condiţii:

5 C.J.C.E., 1 iulie 1969, af. 24/68, Commission contre Republique italienne,

în Recueil, 1969, p. 210.

Page 18: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

18

– Serviciul prestat să procure un avantaj real agentului economic6;

– Avantajul procurat agentului economic să beneficieze numai acestuia, nu tuturor persoanelor care desfăşoară acelaşi gen de activităţi7;

– Cuantumul taxei să fie proporţional cu serviciul prestat8. c) Taxele solicitate în temeiul unor prevederi legale

comunitare. În situaţia în care taxele percepute sunt aferente unor controale care trebuie efectuate pentru îndeplinirea anumitor obligaţii stabilite prin dispoziţiile legale comunitare, ele au caracter licit.9 Mărimea acestor taxe nu poate să depăşească însă costul real al controalelor realizate. Ca atare, taxele cerute este necesar să fie calculate în funcţie de durata controlului, de numărul persoanelor care îl efectuează, de cheltuielile materiale şi cheltuielile generale angajate, fără să fie exclusă o evaluare forfetară a costului controlului, prin fixarea unui tarif orar. Nu sunt, în schimb, admise taxele instituite în raport cu greutatea sau valoarea mărfii.

6 C.J.C.E., 16 martie 1983, af. 266/81, Societa Italiana per l’Oleodotto

Transalpino, în Recueil, 1983-3, p. 778-779. În această categorie au fost incluse, de exemplu, taxele percepute în scopul utilizării instalaţiilor portuare.

7 C.J.C.E., 26 februarie 1975, af. 63/74, W. Cadsky Spa, în Recueil, 1975, prima parte, p. 290-291. O taxă solicitată pentru verificarea calităţii bunurilor exportate este destinată să susţină activitatea de promovare generală a exporturilor; ea nu reprezintă contraprestaţia datorată pentru un avantaj determinat, efectiv şi individual.

8 C.J.C.E., 11 iulie 1989, af. 170/88, Ford Espana SA, în Recueil, 1989-7, p. 2305-2308.

9 C.J.C.E., 25 ianurie 1977, af. 46/76, W.J.G. Bauhuis, în Recueil, 1977, prima parte, p. 16-18.

Page 19: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

19

1.1.4. Recuperarea taxelor vamale şi a taxelor cu efect echivalent

În situaţia în care au fost percepute taxe vamale sau taxe cu

efect echivalent prin încălcarea prevederilor legale comunitare, consecinţele se produc atât pe plan normativ, cât şi fiscal.

Pe plan normativ, statul va renunţa, în întregime ori parţial, la măsura instituită.10 O altă posibilitate este ca statul să extindă avantajele fiscale acordate produselor indigene la mărfurile importate.

Potrivit unei hotărâri a Curţii de Justiţie, întâietatea dreptului comunitar şi efectul direct al dispoziţiilor acestuia nu dispensează statele membre de obligaţia de a înlătura reglemen-tările legale interne incompatibile cu prevederile legale comunitare. Menţinerea unor asemenea reglementări provoacă o situaţie de fapt ambiguă, întrucât subiecţii de drept interesaţi se află într-o stare de incertitudine privitor la posibilitatea lor de a invoca dispoziţiile legale comunitare.11

Pe plan fiscal, statul trebuie să restituie sumele încasate. Recuperarea taxelor vamale şi a taxelor cu efect echivalent se justifică prin prevederile legale comunitare care interzic autori-tăţilor naţionale competente aplicarea unor dispoziţii contrare stipulaţiilor Tratatului C.E.12

Această regulă poate să prilejuiască grave inconveniente pentru că, între momentul impunerii unor taxe şi acela al declarării lor potrivnice reglementărilor legale comunitare, pot să treacă,

10 A se vedea, de exemplu, privitor la modificarea reglementărilor legale

franceze referitoare la drepturile de vamă şi taxele cu efect echivalent încasate cu încălcarea dispoziţiilor legale comunitare, A. Decocq, Droit communautaire des affaires, Paris, 1995, p. 192-194.

11 C.J.C.E., 24 martie 1988, af. 104/86, Commission contre Republique italienne, în Recueil, 1988-3, p. 1871.

12 A se vedea şi Commentaire Megret, Le droit de la C.E.E., vol. 1, Editions de l’Université de Bruxelles, 1992, p. 111-112.

Page 20: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

20

uneori, mai mulţi ani.13 Dreptul comunitar este însă necesar să se aplice de la data intrării în vigoare a normelor pe care le conţine şi pe toată durata valabilităţii lor în mod uniform.14 Interpretarea unei reguli comunitare, pe temeiul prevederilor art. 234 din Tratatul C.E., are loc pentru a se stabili modul în care ea ar fi trebuit înţeleasă şi aplicată de la momentul la care a devenit efectivă. De aceea, interpretarea Curţii de Justiţie are relevanţă şi în cazul raporturilor juridice născute înaintea pronunţării, pe baza art. 234, a unei hotărâri. În alte cuvinte, taxele vamale şi taxele cu efect echivalent este necesar să fie restituite in integrum şi ab origine, adică în funcţie de momentul în care sunt ilicite, nu de la data la care caracterul ilicit al acestora a fost constatat de către Curtea de Justiţie.

Procedura recuperării taxelor percepute în mod ilicit este, în absenţa unor dispoziţii legale comunitare în materie, stabilită de statele membre. Fiecare ţară din Comunitate desemnează organele de jurisdicţie competente şi adoptă normele procedurale aplicabile.

Totodată, în temeiul principiul îmbogăţirii fără justă cauză, statele membre sunt abilitate să limiteze restituirea taxelor încasate, dacă ele au fost incluse de către agenţii economici în preţurile plătite de către cumpărători.

Pe de altă parte, importatorii sunt îndreptăţiţi să solicite, în conformitate cu reglementările legale naţionale, daune-interese pentru prejudiciul produs prin reducerea importurilor, în ipoteza în care restrângerea volumului mărfurilor în cauză este determinată de taxele instituite în mod ilicit.15

Posibilitatea recunoscută statelor membre de a limita restituirea taxelor percepute în mod ilicit nu trebuie însă să conducă la paralizarea acţiunii agenţilor economici în domeniu. Astfel, nu

13 C.J.C.E., 27 martie 1980, af. 61/79, Denkavit italiana SRL, în Recueil, 1980-3, p. 1220.

14 C.J.C.E., 9 martie 1978, af. 106/77, Société anonyme Simmenthal, în Recueil, 1978, prima parte, p. 643.

15 C.J.C.E., 27 februarie 1980, af. 68/79, Hans Just, în Recueil, 1980-2, p. 523.

Page 21: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

21

este permis ca regulile de procedură instituite de ţările din Comunitate să fie mai restrictive decât cele care se aplică în cazul reclamaţiilor similare de natură internă, nici ca modul lor de exercitare să facă imposibilă valorificarea drepturilor care îşi au temeiul în dispoziţiile legale comunitare.

Sunt incompatibile cu dreptul comunitar, orice mijloace de probă care fac, din punct de vedere practic, imposibilă sau extrem de dificilă recuperarea taxelor încasate prin nesocotirea normelor comunitare. Aşa este, în special, situaţia prezumţiilor şi a mijloace-lor de dovadă care au menirea de a pune în sarcina contribuabilului obligaţia de a arăta că taxele percepute nu au fost repercutate asupra altor subiecţi de drept, precum şi restricţiile particulare stabilite în materie de probaţiune, cum se întâmplă în ipoteza excluderii altor mijloace de probă în afara celor realizate cu ajutorul înscrisurilor.

Într-o economie de piaţă fondată pe libera concurenţă, problema de a şti dacă o taxă plătită de importator a fost apoi suportată la diferite nivele economice succesive de alţi subiecţi de drept şi măsura în care aceasta a avut loc, implică o marjă de incer-titudine care nu poate să fie imputată sistematic persoanei nevoită să achite o taxă contrară reglementărilor legale comunitare.16

Prin urmare, hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie în afacerea San Giorgio confirmă principiile stabilite anterior, în afa-cerea Hans Just, subliniind, totodată, că revine autorităţilor statelor membre sarcina de a dovedi că taxele percepute în mod ilegal au fost incluse de către agenţii economici în preţurile plătite de către cumpărători. Autorităţile ţărilor din Comunitate sunt dispensate de această obligaţie în împrejurarea în care prevederile legale naţionale impun agentului economic datoria de a repercuta taxa instituită asupra altor subiecţi de drept situaţi în aval.17

16 C.J.C.E., 9 noiembrie 1983, af. 199/82, SpA San Giorgio, în Recueil, 1983-10, p. 3613.

17 C.J.C.E., 25 februarie 1988, af. 331, 376 şi 378/85, Les Fils de J. Bianco SA et J. Girard SA, în Recueil, 1988-2, p. 1119.

Page 22: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

22

1.1.5. Interzicerea între statele membre a restricţiilor cantitative şi a măsurilor cu efect echivalent

Uniunea vamală presupune, potrivit art. 23 par. 1 din

Tratatul C.E., interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale şi a taxelor cu efect echivalent, precum şi instituirea unui tarif vamal comun în relaţiile cu ţările terţe. Pe lângă obstacolele tarifare, realizarea pieţei interne implică însă şi interzicerea, între statele membre, a restricţiilor cantitative şi a măsurilor cu efect echivalent.

Principalele prevederi legale în materie sunt conţinute, în Tratatul C.E., la art. 28-31.

Potrivit art. 28, sunt interzise între statele membre, restricţiile cantitative la import, precum şi toate măsurile cu efect echivalent, iar conform art. 29, sunt interzise, între aceleaşi ţări, restricţiile cantitative la export, precum şi toate măsurile cu efect echivalent.

Dispoziţiile art. 28 sunt aplicabile fără a se distinge între mărfurile originare din Comunitate şi cele care au intrat în liberă practică în oricare din statele membre.

Interdicţiile stabilite prin art. 28 şi 29 nu au însă caracter absolut. În cadrul art. 30 din Tratatul C.E. sunt prevăzute o serie de excepţii de la regulile menţionate. La aceste excepţii se adaugă cele consacrate pe cale jurisprudenţială.

În general, contingentele cantitative18 au fost înlăturate între statele membre fără să se ridice probleme deosebite. Alte obstacole netarifare au fost însă menţinute între aceste ţări. Reducerea şi

18 Contingentele pot să fie cantitative şi tarifare. Primele permit importul

unei cantităţi determinate de mărfuri, cu plata taxelor vamale. Celelalte presupun importul unei anumite cantităţi de bunuri, cu plata unor taxe vamale reduse. După epuizarea unor cantităţi, în cazul contingentelor tarifare, se pot importa, în continuare, mărfuri, cu plata taxelor vamale obişnuite.

Page 23: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

23

eliminarea lor s-a realizat atât prin aportul jurisprudenţei, cât şi datorită armonizării legislaţiilor din ţările comunitare:

a) Reducerea şi eliminarea restricţiilor cantitative şi a măsurilor cu efect echivalent prin intervenţia organelor de jurisdicţie. Asigurând interpretarea şi aplicarea normelor comuni-tare, Curtea de Justiţie şi organele de jurisdicţie naţionale au contribuit la înlăturarea a numeroase obstacole netarifare din calea schimburilor intracomunitare. Definiţia măsurilor cu efect echiva-lent a fost formulată întâia oară în hotărârea pronunţată în afacerea Dassonville. În sensul jurisprudenţei Dassonville, măsurile cu efect echivalent sunt orice reglementări comerciale ale statelor membre susceptibile să împiedice, direct sau indirect, în mod real ori potenţial, comerţul intracomunitar.19 După cum reiese din definiţie, pot să fie considerate măsuri cu efect echivalent şi reglementări care nu au consecinţe restrictive asupra comerţului din Comunitate, dar care ar putea să aibă asemenea urmări în viitor.

În esenţă, se poate afirma că măsurile cu efect echivalent sunt dispoziţii scrise sau practici ale autorităţilor publice care afectează schimburile intracomunitare şi care nu intră în domeniul de aplicare al art. 30 din Tratatul C.E. Sunt incluse în această categorie hotărâri ale instanţelor judecătoreşti20; reguli deonto-logice stabilite de o organizaţie profesională care este abilitată, corespunzător reglementărilor legale naţionale, să aplice sancţiuni disciplinare21; practici constante şi generale ale organelor admi-nistrative22; pasivitatea şi toleranţa organelor administrative faţă de

19 C.J.C.E., 11 iulie 1974, af. 8/74, Dassonville, în Recueil, 1974, partea a

doua, p. 852. 20 C.J.C.E., 2 martie 1982, af. 6/81, J. A. Beele, în Recueil, 1982-3, p. 716. 21 C.J.C.E., 18 mai 1989, af. 266 şi 267/87, Royal Pharmaceutical Society of

Great Britain, în Recueil, 1989-5, p. 1326-1327. 22 C.J.C.E., 9 mai 1985, af. 21/84, Commission contre Republique française,

în Recueil, 1985-4, p. 1364-1365.

Page 24: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

24

faptele unor particulari, care au drept consecinţă împiedicarea liberei circulaţii a unor mărfuri.23

Între restricţiile cantitative şi măsurile cu efect echivalent reţinem:

– Măsurile privind producţia mărfurilor. – Măsurile referitoare la modul de prezentare a mărfurilor

destinate vânzării. – Măsurile prin care se instituie obligativitatea analizării

de către importatori a mărfurilor comunitare. – Măsurile care implică realizarea anumitor formalităţi

pentru desfăşurarea importurilor sau a exporturilor. – Măsurile prin care li se sugerează consumatorilor să

cumpere produse indigene. – Măsurile prin care se reglementează preţul mărfurilor. – Măsurile prin care se instituie controale sanitare şi

fitosanitare de către statele membre. – Măsurile privind rambursarea preţului la anumite

medicamente de către organismele din domeniul securităţii sociale. – Măsurile referitoare la achiziţionarea de bunuri de către

stat şi alte persoane juridice de drept public. Nu sunt măsuri cu efect echivalent, corespunzător formulei

generale folosite de Curtea de Justiţie în afacerea Keck şi Mithouard, reglementările naţionale prin care se limitează sau se interzic anumite modalităţi de vânzare, în ipoteza în care se aplică tuturor agenţilor economici care exercită acelaşi gen de activitate pe teritoriul statului membru în cauză şi dacă ele afectează în mod identic, în drept şi în fapt, comercializarea bunurilor indigene şi a celor străine.24 Prin urmare, Curtea de Justiţie distinge între măsurile care privesc marfa ca atare (compoziţie, ambalaj, etichete) sau operaţiunea de import (licenţe, analizarea bunurilor, controale sanitare), ce sunt

23 C.J.C.E., 9 decembrie 1997, af. C-265/95, Commission contre République française, în Recueil, 1997-12, p. I-6998-7006.

24 C.J.C.E., 24 noiembrie 1993, af. C-267/91 şi C-268/91, B. Keck şi D. Mithouard, în Recueil, 1993-11, p. I-6131.

Page 25: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

25

incompatibile cu prevederile Tratatului C.E. şi, respectiv, măsurile referitoare la modalităţile de vânzare a mărfurilor în cadrul fiecărui stat membru, care nu defavorizează într-un grad mai ridicat bunurile străine în raport cu cele indigene şi se explică prin deosebirile existente între sistemele juridice ale ţărilor din Comunitate.25

Se observă că, între altele, dispoziţiile naţionale consacrate momentului sau locului vânzării unor mărfuri nu sunt contrare Tratatului C.E.;

b) Reducerea şi eliminarea restricţiilor cantitative şi a măsurilor cu efect echivalent prin armonizarea legislaţiilor din statele membre. Principalele prevederi sunt cuprinse, în domeniu, la art. 95 din Tratatul C.E. Corespunzător articolului arătat, prin derogare de la art. 94 şi în afară de cazul în care Tratatul C.E. dispune altfel, dispoziţiile următoare se aplică pentru realizarea obiectivelor enunţate la art. 14. Consiliul adoptă măsurile care vizează apropierea dispoziţiilor legislative, de reglementare şi administrative ale statelor membre care au ca obiect instituirea şi funcţionarea pieţei interne, hotărând conform procedurii de la art. 251 şi după consultarea Comitetului economic şi social.

Paragraful 1 nu este aplicabil dispoziţiilor fiscale, dispozi-ţiilor referitoare la libera circulaţie a persoanelor şi celor care privesc drepturile şi interesele lucrătorilor salariaţi.

Art. 95 are caracter derogator în raport cu art. 94. Potrivit art. 94, Consiliul adoptă directive pentru apropierea

dispoziţiilor legislative, de reglementare şi administrative ale statelor membre care au o incidenţă directă asupra instituirii şi funcţionării pieţei comune, hotărând în unanimitate, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului european şi a Comitetului economic şi social.

Atât art. 95, cât şi art. 94 permit adoptarea unor măsuri de armonizare a legislaţiilor statelor membre pentru aprofundarea pieţei

25 A se vedea şi Ch. Gavalda, G. Parleani, Droit des affaires de l’Union

Européene, Litec, Paris, p. 95-96.

Page 26: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

26

interne sau comune. Art. 95 se referă la aceste măsuri în general, iar art. 94 priveşte numai directivele de apropiere a legislaţiilor ţărilor comunitare. Deosebirea evidenţiată îndreptăţeşte Consiliul să adopte, pe temeiul art. 95, inclusiv regulamente şi decizii, cu toate că, în practică, a fost privilegiată folosirea directivelor.26

Aportul fundamental al art. 95, comparativ cu art. 94, constă însă în modul de adoptare a măsurilor de armonizare a legislaţiilor, pentru că, în cazul art. 95, se recurge la procedura de codecizie, în timp ce art. 94 necesită unanimitatea voturilor în Consiliu.

Prevederile art. 95 nu sunt aplicabile dispoziţiilor fiscale, dispoziţiilor referitoare la libera circulaţie a persoanelor, celor care privesc drepturile şi interesele lucrătorilor salariaţi, precum şi situaţiilor în care Tratatul C.E. dispune altfel.

Însemnătatea art. 95, în cadrul analizării procesului de reducere şi eliminare a restricţiilor cantitative şi a măsurilor cu efect echivalent, decurge din faptul că în această materie nu există, în Tratatul C.E., prevederi specifice. Aşadar, art. 95 cuprinde textele de referinţă pentru înlăturarea, pe cale legislativă, a obstacolelor netarifare.

1.1.6. Excepţii de la principiul liberei circulaţii a mărfurilor

Excepţiile de la principiul liberei circulaţii a mărfurilor sunt

cele arătate la art. 30 din Tratatul C.E., precum şi excepţiile jurisprudenţiale. Clauzele de salvgardare vor fi analizate distinct.

a) Excepţiile reglementate la art. 30 din Tratatul C.E. Potrivit art. 30, dispoziţiile art. 28-29 nu împiedică interdicţiile sau restricţiile la import, export ori tranzit, justificate de motive de

26 A se vedea şi V. Constantinesco, J.-P. Jacqué, R. Kovar, D. Simon,

Traité instituant la C.E.E, Economica, Paris, 1992, p. 566.

Page 27: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

27

morală publică, ordine publică, securitate publică, protecţia sănă-tăţii şi a vieţii persoanelor şi a animalelor, ocrotirea vegetalelor, protecţia tezaurelor naţionale cu valoare artistică, istorică sau arheologică, protecţia proprietăţii industriale şi comerciale. Totuşi, aceste interdicţii sau restricţii nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară, nici o restricţie deghizată în comerţul dintre statele membre.

Excepţiile de la art. 30 privesc numai restricţiile cantitative la import sau export, precum şi măsurile cu efect echivalent. Prevederile art. 30 nu pot să fie invocate pentru a introduce excepţii în materia drepturilor de vamă ori a taxelor cu efect echivalent.

Enumerarea de la art. 30 este limitativă şi de strictă interpretare.27 Motivelor de interes general de la art. 3028 nu li se pot adăuga altele29, iar noţiunile din cuprinsul acestui articol nu pot să fie înţelese în sens larg30.

b) Excepţiile jurisprudenţiale. Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene s-a referit, pentru prima oară, la aceste excepţii în afacerea Cassis de Dijon. În afacerea Cassis de Dijon, Curtea a hotărât că reglementarea legală germană potrivit căreia băuturile alcoolice trebuiau să aibă un procent de alcool de cel puţin 32 grade, constituie o măsură cu efect echivalent, în sensul art. 28 din Tratatul C.E.

27 C.J.C.E., 25 ianuarie 1977, af. 46/76, W.J.G. Bauhuis, în Recueil, 1977,

prima parte, p. 15. 28 Această formulă a fost folosită, bunăoară, de către Curtea de Justiţie, în

cadrul hotărârii din 20 iunie 1991, af. C-39/90, Denkavit Futtermittel GmbH (în Recueil, 1991-6, p. I-3110).

29 C.J.C.E., 28 martie 1995, af. C-324/93, The Queen contre Secretary of State for the Home Department, în Recueil, 1995-3/4, p. I-608.

30 De exemplu, noţiunea de ordine publică nu include protecţia consumatorilor (C.J.C.E., 6 noiembrie 1984, af. 177/83, Th. Kohl KG, în Recueil, 1984-10, p. 3663).

Page 28: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

28

Totuşi, corespunzător hotărârii Curţii de Justiţie, obstaco-lele la libera circulaţie intracomunitară, care rezultă din deosebirile existente între legislaţiile naţionale privind comercializarea produ-selor luate în considerare, trebuie să fie acceptate, în măsura în care ele pot să fie apreciate ca fiind necesare, în scopul satisfacerii exigenţelor imperative care ţin, în special, de eficacitatea controalelor fiscale, protecţia sănătăţii publice, corectitudinea tranzacţiilor comerciale şi protecţia consumatorilor.31

După cum se observă, enumerarea nu este limitativă, ulterior fiind reţinute, de altminteri, şi alte excepţii.

c) Condiţiile în care pot să fie invocate excepţiile legale sau jurisprudenţiale. Aceste condiţii sunt următoarele:

– Să nu existe o directivă de armonizare a legislaţiilor statelor membre, care să aibă acelaşi scop cu măsura care a fost adoptată.

Condiţia arătată se aplică şi în cazul excepţiilor jurispru-denţiale.32

Directivele de armonizare a legislaţiilor trebuie să fie însă exhaustive, să excludă orice competenţă reziduală a statelor membre. Derogările de la principiul liberei circulaţii a mărfurilor pot să fie invocate în ipoteza unei armonizări parţiale;33

– Să nu se instituie o discriminare între bunurile importate sau exportate şi, respectiv, bunurile indigene care sunt comercia-lizate pe piaţa naţională a unui stat membru.

– Măsura adoptată să fie necesară pentru îndeplinirea obiectivului urmărit. Intervenţiile statelor membre prin care sunt introduse restricţii în domeniul liberei circulaţii a mărfurilor sunt admise, în ipoteza în care ele apar ca fiind indispensabile în scopul

31 C.J.C.E., 20 februarie 1979, af. 120/78, Rewe-Zentral AG, în Recueil, 1979, prima parte, p. 662.

32 C.J.C.E., 13 decembrie 1991, af. C-18/88, RTT contre GB-Inno-BM S.A., în Recueil, 1991-10, p. I-5983-5984.

33 C.J.C.E., 4 iunie 1992, af. C-13/91 şi C-113/91, M. Debus, în Recueil, 1992-6, p. I-3640.

Page 29: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

29

realizării unuia dintre obiectivele arătate la art. 3034 sau reţinut în cadrul excepţiilor jurisprudenţiale;

– Măsura luată să fie proporţională în raport cu obiectivul avut în vedere. Între două măsuri diferite, care pot să fie stabilite pentru atingerea aceluiaşi obiectiv, statul membru este obligat să o aleagă pe cea care restrânge cel mai puţin libera circulaţie a mărfurilor în Comunitate.

1.1.7. Clauze de salvgardare Aceste clauze permit, în situaţii deosebite, derogări de la

prevederile Tratatului C.E. În domeniul circulaţiei mărfurilor pot să fie invocate mai multe clauze de salvgardare.

Potrivit art. 95 din Tratatul C.E., în situaţia în care, după ce Consiliul sau Comisia a adoptat o măsură de armonizare, un stat membru consideră necesar să menţină dispoziţii naţionale justifi-cate prin exigenţele importante de la art. 30 sau referitoare la protecţia mediului înconjurător ori a mediului de lucru, le va noti-fica Comisiei, indicând motivele menţinerii dispoziţiilor respective.

În plus, fără a aduce atingere paragrafului anterior, dacă, după adoptarea de către Consiliu sau de Comisie a unei măsuri de armonizare, un stat membru apreciază necesar să introducă dispoziţii naţionale bazate pe noi probe ştiinţifice privitoare la protecţia mediului înconjurător sau a mediului de lucru, datorită unei probleme specifice a acelui stat, apărută ulterior adoptării măsurii de armonizare, va notifica Comisiei măsurile avute în vedere, precum şi motivele luării lor.

Într-un termen de şase luni de la notificările menţionate la paragrafele de mai sus, Comisia va aproba sau va respinge dispoziţiile naţionale în cauză, după ce va verifica dacă ele

34 C.J.C.E., 10 iulie 1984, af. 72/83, Campus Oil Limited, în Recueil, 1984-

7, p. 2755-2756.

Page 30: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

30

reprezintă sau nu un mijloc de discriminare arbitrară ori o restricţie deghizată în cadrul comerţului dintre statele membre şi dacă ele constituie sau nu un obstacol pentru funcţionarea pieţei comune.

În absenţa unei decizii a Comisiei în termenul arătat, dispoziţiile naţionale respective sunt considerate aprobate.

În cazul în care complexitatea problemei o justifică şi dacă nu există pericol pentru sănătatea umană, Comisia poate notifica statului membru interesat că perioada de şase luni este prelungită cu o nouă perioadă de cel mult şase luni.

Atunci când un stat membru este autorizat să menţină sau să introducă dispoziţii naţionale care derogă de la o măsură de armonizare, Comisia va examina imediat dacă este oportun să propună adoptarea acelei măsuri.

În situaţia în care un stat membru ridică o problemă particulară care ţine de sănătatea publică, într-un domeniu care a format, în prealabil, obiectul unei măsuri de armonizare, va informa Comisia, care va examina imediat dacă este cazul să propună Consiliului măsuri adecvate.

Măsurile de armonizare vizate implică, în împrejurările corespunzătoare, o clauză de salvgardare care autorizează statele membre să adopte, pentru unul sau mai multe din motivele fără caracter economic de la art. 30, măsuri provizorii supuse unei proceduri de control comunitar.

În general, clauzele de salvgardare pot să fie aplicate cu aprobarea Comisiei. Art. 95 par. 4 poate să fie invocat, spre deosebire de excepţiile legale sau jurisprudenţiale, după ce Consiliul ori Comisia a adoptat o măsură de armonizare. Textul arătat permite oricărui stat membru să menţină dispoziţii naţionale derogatorii, care sunt fundamentate fie pe motivele de la art. 30, fie pe două temeiuri ce au fost reţinute în cadrul excepţiilor jurisprudenţiale (protecţia mediului înconjurător sau a mediului de lucru).

Introducerea unor prevederi naţionale derogatorii de către o ţară din Comunitate, după ce a fost adoptată o măsură de

Page 31: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

31

armonizare de Consiliu ori Comisie, se poate face în condiţii mai restrictive decât cele stabilite în scopul menţinerii unor dispoziţii naţionale derogatorii. Astfel, derogările stipulate la art. 95 par. 5 sunt admise numai în situaţia unei probleme specifice din statul membru interesat, apărută ulterior adoptării măsurii de armonizare, şi dacă ele sunt bazate pe noi probe ştiinţifice referitoare la protecţia mediului înconjurător sau a mediului de lucru.

Distinct, art. 95 par. 10 prevede posibilitatea ca măsurile de armonizare adoptate de către Consiliu sau Comisie să cuprindă o clauză de salvgardare, prin care statele membre să fie abilitate să ia, pe temeiul unuia dintre motivele de la art. 30, măsuri derogatorii.

1.2. LIBERA CIRCULAŢIE A PERSOANELOR ŞI A SERVICIILOR

1.2.1. Preliminarii

Libera circulaţie a lucrătorilor salariaţi şi independenţi (nesalariaţi) este reglementată în Tratatul C.E. distinct de libera circulaţie a serviciilor. Totuşi, vom analiza împreună cele două libertăţi fundamentale care caracterizează piaţa internă europeană, întrucât reglementările legale care le exprimă privesc, în mod nemijlocit, persoanele fizice şi juridice; libera circulaţie a serviciilor nu poate să fie pe deplin asigurată în absenţa liberei circulaţii a persoanelor; principiul egalităţii de tratament guvernează ambele domenii şi există similitudini semnificative între prevederile legale aplicabile celor două situaţii.

Page 32: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

32

1.2.2. Persoanele care beneficiază de principiul liberei circulaţii în temeiul dispoziţiilor legale din Tratatul C.E.E. privitoare la activităţile salariate, dreptul de

stabilire şi prestarea serviciilor Aceste persoane sunt următoarele: a) Lucrătorii salariaţi. Corespunzător prevederilor art. 39

par. 1 din Tratatul C.E., libera circulaţie a lucrătorilor în interiorul Comunităţii este asigurată. Dreptul la libera circulaţie este subordonat cerinţei ca persoana în cauză să aibă cetăţenia unui stat membru şi să exercite o activitate profesională.

În absenţa unei definiţii comunitare a cetăţeniei, fiecare ţară determină în mod suveran care sunt condiţiile în care acordă cetăţenia.

Noţiunea de activitate profesională sau economică este înţeleasă lato sensu.

Noţiunile de „lucrător” şi de „activitate salariată” au semnificaţie comunitară,35 întrucât, în eventualitatea în care ele ar fi interpretate în raport cu reglementările legale din sistemul juridic al unui stat membru determinat, prevederile Tratatului C.E. s-ar aplica în mod diferit de la o ţară din Comunitate la alta.

După cum s-a arătat în practica judiciară, lucrătorul salariat este o persoană care realizează o activitate cu valoare economică certă în beneficiul altei persoane şi sub conducerea acesteia, în schimbul unei remuneraţii.36

Împrejurarea că persoana în cauză lucrează cu program redus sau obţine un salariu inferior celui considerat în statul de primire ca fiind necesar pentru subzistenţă, nu prezintă relevanţă,

35 C.J.C.E., 19 martie 1964, af. 75/63, M.K.H. Unger, în Recueil, 1964, p. 362-363.

36 C.J.C.E., 3 iulie 1986, af. 66/85, D. Lawrie-Blum, în Recueil, 1986-7, p. 2121.

Page 33: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

33

indiferent dacă ea are ori nu alte venituri, cu condiţia ca activitatea desfăşurată să nu fie marginală sau accesorie.37

De asemenea, motivele care au înrâurit decizia unei persoane de a-şi căuta un loc de muncă în alt stat membru nu au însemnătate pentru aplicarea prevederilor art. 39 din Tratatul C.E., în situaţia în care persoana în cauză doreşte să exercite o activitate reală şi efectivă.38

b) Lucrătorii independenţi. Prevederile esenţiale referitoare la lucrătorii independenţi sunt cuprinse la art. 43 şi 49 din Tratatul C.E.

Potrivit art. 43, consacrat dreptului de stabilire, restricţiile privind libertatea de stabilire a cetăţenilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru sunt interzise. Această interdicţie se extinde, de asemenea, asupra restricţiilor care se referă la înfiinţarea de agenţii, sucursale sau filiale de către cetăţenii unui stat membru stabiliţi pe teritoriul altui stat membru.

Sub rezerva dispoziţiilor privitoare la capitaluri, libertatea de stabilire implică accesul la activităţile care nu sunt salariate şi la exercitarea lor, precum şi constituirea şi gestionarea întreprin-derilor, în special, a societăţilor,39 în condiţiile prevăzute pentru proprii cetăţeni de legea ţării unde are loc stabilirea.

Conform art. 49, referitor la servicii, restricţiile privind libera prestare a serviciilor în cadrul Comunităţii sunt interzise în ceea ce îi priveşte pe cetăţenii statelor membre stabiliţi în alt stat al Comunităţii decât cel al destinatarului prestaţiei.

După cum se observă, lucrătorii independenţi pot să invoce fie prevederile art. 43, fie dispoziţiile art. 49 din Tratatul C.E. Libertatea de stabilire presupune implementarea durabilă pe

37 C.J.C.E., 23 martie 1982, af. 53/81, D. M. Levin, în Recueil, 1982-3, p. 1050-1051.

38 Ibidem, p. 1052. 39 Corespunzător art. 48 alin. 2 din Tratatul C.E., prin societăţi se înţeleg

societăţile civile şi comerciale, inclusiv cooperativele, şi celelalte persoane juridice de drept public sau privat, cu excepţia celor fără scop lucrativ.

Page 34: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

34

teritoriul unui stat membru, crearea unei structuri permanente, chiar dacă activitatea desfăşurată necesită o anumită mobilitate (cum se întâmplă, de exemplu, în cazul operaţiunilor de transport).40

Spre deosebire de dreptul de stabilire, prestările de servicii au caracter ocazional. Corespunzător art. 50 alin. 1 şi 2, în sensul Tratatului C.E. sunt considerate servicii prestaţiile furnizate, în mod obişnuit, contra unei plăţi, în măsura în care nu se iau în considerare dispoziţiile referitoare la libera circulaţie a mărfurilor, a capitalurilor şi a persoanelor.

Serviciile cuprind, în special, activităţi cu caracter industrial, cu caracter comercial, activităţi artizanale şi cele ţinând de profesiile liberale.

Persoanele fizice pot să se stabilească în ţara de primire cu titlu principal sau cu titlu secundar.

În situaţia în care o persoană fizică se stabileşte cu titlu principal în alt stat membru, ea îşi începe activitatea sa profesională în acea ţară ori îşi transferă activitatea dintr-un stat membru în altul.

Dacă persoana în cauză se stabileşte cu titlu secundar în ţara de primire, aceasta înseamnă că, fiind instalată într-un stat membru, ea înfiinţează un stabiliment dependent de primul într-o altă ţară din Comunitate.

În cazul liberei prestări a serviciilor se deplasează persoana care prestează serviciul sau beneficiarul unui anumit serviciu, după cum este posibil să nu se deplaseze nici prestatorul serviciului, nici clientul său.

Persoanele fizice care beneficiază de dreptul de stabilire şi de prevederile legale referitoare la libera prestare a serviciilor în cadrul Comunităţii sunt cele care au cetăţenia unui stat membru şi desfăşoară o activitate independentă. Consiliul poate, însă, hotărând cu majoritate calificată, la propunerea Comisiei, potrivit

40 C.J.C.E., 4 decembrie 1986, af. 205/84, Commission contre Republique

fédérale d’Allemagne, în Recueil, 1986-11, p. 3801.

Page 35: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

35

art. 49 alin. 2, să extindă prevederile Tratatului C.E. consacrate serviciilor la prestatorii care sunt cetăţeni ai unui stat terţ şi care sunt stabiliţi în interiorul Comunităţii.

În ipoteza exercitării dreptului de stabilire cu titlu secundar în alt stat membru sau dacă sunt invocate dispoziţiile privitoare la libera prestare a serviciilor este necesar, totodată, ca persoana în cauză să fie deja stabilită în altă ţară din Comunitate. La libera prestare a serviciilor, această cerinţă determină caracterul transfrontalier al serviciilor furnizate.

Activitatea realizată de cetăţeanul unui stat membru este caracterizată în funcţie de gradul de independenţă al persoanei şi de riscul economic pe care aceasta şi-l asumă. Împrejurarea că persoana nu primeşte salariu pentru munca depusă este semnificativă, dar nu decisivă.

c) Persoanele juridice care îndeplinesc cerinţele înscrise în cadrul prevederilor legale comunitare. Libertatea de stabilire şi libera prestare a serviciilor este recunoscută şi persoanelor juridice, potrivit dispoziţiilor art. 43, 48 şi 55 din Tratatul C.E.

Corespunzător art. 48, societăţile constituie în conformitate cu legea unui stat membru şi având sediul statutar, administraţia centrală sau sediul principal în interiorul Comunităţii, sunt asimilate, pentru aplicarea prevederilor referitoare la dreptul de stabilire, persoanelor fizice care sunt cetăţeni ai statelor membre.

Prin societăţi se înţeleg societăţile civile şi comerciale, inclusiv cooperativele, şi celelalte persoane juridice de drept public sau privat, cu excepţia celor fără scop lucrativ.

Potrivit art. 55, reglementările de la art. 45-48 sunt aplicabile şi serviciilor.

După cum reiese din articolele arătate, persoanele juridice care beneficiază de dreptul de stabilire şi de dispoziţiile privitoare la libera prestare a serviciilor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

Page 36: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

36

– să fie constituite în conformitate cu legislaţia unui stat membru;

– să aibă sediul statutar, administraţia centrală sau sediul prin-cipal în interiorul Comunităţii;

– să aibă scop lucrativ. Condiţiile pe care le-am prezentat necesită unele precizări. În principiu, dispoziţiile privitoare la dreptul de stabilire şi

la libera prestare a serviciilor se aplică persoanelor juridice. Dintre acestea, art. 43 se referă, în mod aparte, la societăţi, noţiunea arătată fiind înţeleasă lato sensu (societăţi civile, comerciale, cooperative, grupări de interes economic).41

Anumite societăţi care au patrimoniu propriu şi capacitatea de a sta în justiţie sunt, de asemenea, supuse, potrivit doctrinei dominante, reglementărilor legale comunitare, cu toate că ele nu au personalitate juridică. Prevederile legale naţionale le conferă însă atribute semnificative personalităţii juridice. Aşa este, de pildă, cazul societăţii comerciale deschise (Offene Handelsgesellschaft – OHG) din dreptul german.42

Persoanele juridice cărora li se aplică prevederile legale comunitare referitoare la dreptul de stabilire şi la libera prestare a serviciilor trebuie să fie constituite în conformitate cu legea unui stat membru. Fiecare ţară din comunitate determină persoanele juridice care îi aparţin. Normele comunitare indică numai circumstanţele în care este luată în considerare legătura dintre un stat membru şi o anumită persoană juridică. Bunăoară, ţările din Comunitate pot să consacre, în calitate de puncte de legătură, sediul statutar, real sau principal ori combinaţii între aceste criterii.

O altă condiţie este ca persoana juridică să aibă sediul statuar, administraţia centrală sau sediul principal în interiorul

41 În dreptul francez, societatea civilă are personalitate juridică. 42 A se vedea, Memento pratique Francis Lefebvre, Communauté Euro-

péenne, 1998-1999, p. 276.

Page 37: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

37

Comunităţii. Sediul statutar este sediul menţionat în actul constitutiv. Referirea la administraţia centrală aduce în atenţie criteriul sediului social real, adică locul unde se află organele de conducere ale societăţii. De regulă, sediul real coincide cu sediul statutar. Sediul principal este locul unde se găseşte centrul activităţii industriale sau comerciale a societăţii, de exemplu, cea mai importantă fabrică a acesteia. Totuşi, în unele sisteme de drept, cum este, de pildă, cel belgian, sediul principal este identificat cu administraţia centrală.

Cerinţa ca persoana juridică să aibă scop lucrativ este şi ea înţeleasă, în dreptul comunitar, în sens larg. Spre deosebire de societăţile comerciale şi civile care urmăresc obţinerea profitului, unele persoane juridice de drept public se abat de la această condiţie. Ele vor fi însă supuse reglementărilor legale comunitare, dacă desfăşoară o activitate economică contra unei plăţi.43 Formula arătată a fost reţinută, de altfel, în cuprinsul Convenţiei din 29 februarie 1968.

Persoanele juridice care îndeplinesc condiţiile analizate sunt, potrivit art. 48 şi 55 din Tratatul C.E., asimilate persoanelor fizice, în vederea aplicării dispoziţiilor privitoare la dreptul de stabilire şi libera prestare a serviciilor. În alte cuvinte, aceste persoane juridice sunt recunoscute implicit în statele membre.

1.2.3. Persoanele fizice care beneficiază de principiul liberei circulaţii în temeiul dispoziţiilor legale din

Directiva nr. 2004/38 Până în anul 1990, dreptul de stabilire a fost recunoscut

persoanelor fizice care desfăşoară o activitate profesională, celor

43 C.J.C.E., 17 iunie 1997, af. C-70/95, Sodemare S.A., în Recueil, 1997-6,

p. I- 3423. În această hotărâre, Curtea de Justiţie a reţinut că societatea în cauză participa, în mod stabil şi continuu, la activitatea economică dintr-un stat membru.

Page 38: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

38

care beneficiază de anumite servicii, membrilor familiilor acestora, precum şi persoanelor juridice pe care le-am analizat anterior.

În cadrul reglementărilor legale comunitare a fost prevăzut şi dreptul lucrătorilor salariaţi şi independenţi care au încetat activitatea lor profesională de a rămâne, împreună cu membrii familiei, în ţara din Comunitate unde au îndeplinit acea activitate.

În perspectiva introducerii noţiunii de cetăţenie a Uniunii, Consiliul a adoptat trei directive privind dreptul de stabilire al studenţilor (Directiva nr. 90/366), al lucrătorilor salariaţi şi nesalariaţi care au încetat activitatea lor profesională (Directiva nr. 90/365) şi al resortisanţilor din statele membre, care nu beneficiau de dreptul arătat în temeiul altor dispoziţii legale comunitare (Directiva nr. 90/364).

Ulterior, Tratatul de la Maastricht a consacrat şi detaliat noţiunea de cetăţenie a Uniunii europene. Potrivit art. 17 din Tratatul C.E., orice persoană care are cetăţenia unui stat membru este cetăţean al Uniunii. De asemenea, prin Tratatul de la Amsterdam s-a accentuat că cetăţenia Uniunii completează, nu înlocuieşte, cetăţenia statelor membre.

Calitatea de cetăţean al Uniunii europene presupune urmă-toarele:

– Dreptul de a circula şi de a se stabili în mod liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute în Tratatul C.E. şi a dispoziţiilor adoptate pentru aplicarea acestuia;

– Dreptul de a alege şi de a fi ales la alegerile locale şi europene din statul membru de reşedinţă;

– Dreptul de a se bucura, pe teritoriul unei ţări terţe în care statul căruia îi aparţine nu este reprezentat, de protecţie din partea autorităţilor diplomatice şi consulare ale oricărui stat membru, aidoma naţionalilor respectivului stat;

Page 39: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

39

– Dreptul de a înainta petiţii Parlamentului european şi mediatorului instituit în conformitate cu dispoziţiile art. 195 din Tratatul C.E.;44

– Dreptul de a se adresa instituţiilor comunitare de la art. 7 din Tratatul C.E., precum şi mediatorului, la care se referă prevederile art. 195, în limba unui stat membru şi de a primi un răspuns în aceeaşi limbă (art. 18-21 din Tratatul C.E.).

La 29 octombrie 1993, Directiva nr. 90/366 a fost înlocuită prin Directiva nr. 93/96.

Prin Directiva nr. 2004/38 au fost apoi abrogate Directivele nr. 90/364, nr. 90/365 şi nr. 93/96.

Directiva nr. 2004/38 reglementează, în prezent, libera circulaţie a persoanelor fizice în Uniunea europeană, pornind de la calitatea de cetăţean al U.E. al acestora. Membrii familiilor acestor persoane beneficiază de principiul liberei circulaţii indiferent care ar fi cetăţenia lor.

Dispoziţiile Directivei nr. 2004/38 privesc următoarele aspecte:

– condiţiile în care persoanele ce au cetăţenia U.E. şi membrii familiilor acestora pot să circule şi să se stabilească în mod liber pe teritoriul statelor membre;

– dreptul de şedere permanentă în statele membre a persoanelor care au cetăţenia U.E. şi a membrilor familiilor acestora;

– excepţiile de la principiul liberei circulaţii a persoanelor pentru motive care ţin de ordinea publică, securitatea publică sau sănătatea publică.

44 Mediatorul instituit potrivit art. 195 este împuternicit să primească

plângeri de la orice cetăţean al Uniunii sau de la orice persoană fizică ori juridică cu reşedinţa sau sediul statutar într-un stat membru, care privesc cazuri de administrare defectuoasă în activitatea instituţiilor sau organelor comunitare, cu excepţia Curţii de Justiţie şi a Tribunalului de primă instanţă în cadrul exercitării funcţiunilor jurisdicţionale.

Page 40: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

40

Libera circulaţie este asigurată în cazul persoanelor care au cetăţenia U.E. şi a membrilor familiilor acestora. Are cetăţenia U.E. orice persoană care are cetăţenia unui stat membru.

În sensul prevederilor Directivei nr. 2004/38, prin membru al familiei persoanei care are cetăţenia U.E. se înţelege:

- soţul; - partenerul cu care persoana ce are cetăţenia U.E. a

contractat un parteneriat înregistrat pe baza legii unui stat membru, dacă, în conformitate cu legea ţării de primire, astfel de parteneriate sunt echivalente căsătoriei, şi cu respectarea condiţiilor prevăzute în cadrul dispoziţiilor legale relevante ale ţării de primire;

- descendenţii direcţi care au vârsta sub 21 de ani sau care se află în întreţinere, precum şi descendenţii direcţi ai soţului ori ai partenerului;

- ascendenţii direcţi care se află în întreţinere, precum şi cei ai soţului sau ai partenerului.

Mai mult, statele membre facilitează, în conformitate cu legea lor naţională, intrarea şi şederea pe teritoriul lor a oricăror alţi membri ai familiei persoanei ce are cetăţenia U.E., indiferent de cetăţenia acestora, dacă, în ţara de provenienţă, se află în întreţinere sau sunt membri ai gospodăriei beneficiarului dreptului de şedere cu titlu principal ori, pentru motive grave de sănătate, persoana care are cetăţenia U.E. trebuie să se ocupe ea însăşi de acel membru al familiei sale.

Totodată, statele membre facilitează admiterea pe teritoriul lor a partenerului cu care persoana ce are cetăţenia UE are o relaţie durabilă, dovedită în mod corespunzător.

Persoanele care au cetăţenia U.E. şi membrii familiilor acestora pot să se stabilească pe teritoriul oricărui stat membru pe o durată de până la trei luni.

O persoană care are cetăţenia U.E. poate să se stabilească pe teritoriul oricărui stat membru pe o perioadă mai mare de trei luni dacă:

Page 41: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

41

- îşi desfăşoară activitatea în calitate de lucrător salariat sau independent; sau

- dispune, pentru ea şi membrii familiei sale, de resurse suficiente astfel încât să nu recurgă la asistenţa socială din ţara de primire, precum şi de asigurare medicală pentru ansamblul riscurilor care s-ar putea ivi în ţara de primire; sau

- este înscrisă într-o instituţie publică sau privată, acreditată sau finanţată de ţara de primire în conformitate cu legea acesteia sau potrivit practicilor sale administrative, în scopul principal de a urma studii, inclusiv de formare profesională, în condiţiile în care persoana în cauză asigură autorităţile ţării de primire, printr-o declaraţie sau alt mijloc echivalent, la propria alegere, că dispune, pentru ea şi membrii familiei sale, de resurse suficiente astfel încât să nu recurgă la asistenţa socială din ţara de primire, precum şi de asigurare medicală pentru orice riscuri ar putea apărea în ţara de primire.

Membrii de familie pot să se stabilească pe teritoriul unei ţări din Uniunea europeană, pe o durată mai mare de trei luni, dacă însoţesc sau se alătură în ţara de primire unei persoane ce are cetăţenia U.E. şi care poate să fie inclusă în una dintre categoriile menţionate mai sus.

Persoana care are cetăţenia U.E. şi a fost stabilită, în mod legal, în ţara de primire, o perioadă neîntreruptă de cinci ani dobândeşte dreptul de şedere permanentă în statul respectiv. Membrii de familie, care nu sunt resortisanţi ai unui stat membru, dobândesc dreptul de şedere permanentă, dacă au fost stabiliţi, în mod legal, împreună cu persoana ce are cetăţenia U.E., în ţara de primire, pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani.

Odată dobândit dreptul de şedere permanentă, acesta se poate, totuşi, pierde în cazul unei absenţe de peste doi ani consecutivi din ţara de primire.

Page 42: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

42

1.2.4. Semnificaţii şi implicaţii ale principiului liberei circulaţii

La modul general, în cuprinsul art. 24 din Directiva nr.

2004/38 se precizează că sub rezerva dispoziţiilor specifice prevăzute în cuprinsul tratatului şi în cadrul dreptului derivat, orice persoană care are cetăţenia U.E. şi are reşedinţa pe teritoriul ţării de primire, în temeiul directivei arătate, beneficiază de tratament egal cu cel al resortisanţilor statului membru respectiv, în domeniul de aplicare al tratatului. Avantajele acestui drept se extind asupra membrilor familiei care nu au cetăţenia unui stat membru şi care au drept de şedere sau drept de şedere permanentă.

Prin derogare de la cele arătate mai sus, ţara de primire nu este obligată să acorde dreptul la asistenţă socială în timpul primelor trei luni de şedere sau, după cum este cazul, în timpul perioadei mai lungi prevăzută în cadrul art. 14 par. 4 lit. b din directivă, şi nici nu este obligată ca, înainte de dobândirea dreptului de şedere permanentă, să acorde ajutoare pentru studii, inclusiv pentru formare profesională, constând în burse sau împrumuturi, unor persoane altele decât lucrătorii salariaţi, persoanele care exercită o activitate independentă, persoanele care îşi menţin acest statut şi membrii familiilor acestora.

În cazul lucrătorilor salariaţi, potrivit art. 39 par. 2 din Tratatul C.E., libertatea de circulaţie implică eliminarea, între lucrătorii statelor membre, a tuturor discriminărilor fondate pe cetăţenie, în ceea ce priveşte angajarea, remunerarea şi celelalte condiţii de muncă.

În cuprinsul paragrafului 3 al art. 39 sunt apoi dezvoltate unele dintre elementele subsumate dreptului cetăţenilor statelor membre de a avea acces la un loc de muncă, aidoma resortisanţilor ţării de primire.45 Sub rezerva limitărilor justificate prin motive de

45 În sensul că enumerarea de la art. 39 par. 3 este exemplificativă, C.J.C.E.,

26 februarie 1991, af. C-292/89, G. D. Antonissen, în Recueil, 1991-2, p. I-777.

Page 43: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

43

ordine publică, securitate publică şi sănătate publică, lucrătorii au dreptul:

– să accepte ofertele efective de muncă; – să se deplaseze liber în acest scop pe teritoriul statelor mem-

bre; – să se afle în unul din statele membre, în scopul exercitării

unei activităţi conforme cu dispoziţiile legislative, de reglementare şi administrative care cârmuiesc angajarea lucrătorilor naţionali;

– să rămână pe teritoriul unui stat membru, după ce au fost angajaţi în acea ţară, în condiţiile care se stabilesc de către Comisie, prin măsuri de aplicare.

Pe temeiul art. 40, Consiliul adoptă, prin directive sau regulamente, măsurile necesare în scopul realizării liberei circulaţii a lucrătorilor, aşa cum este aceasta definită la art. 39.

Examinarea situaţiei lucrătorilor salariaţi presupune să ne raportăm, totodată, la prevederile Regulamentului nr. 1612/68, consacrat liberei circulaţii a lucrătorilor în interiorul Comunităţii, la dispoziţiile Directivei nr. 2004/38 şi la jurisprudenţa Curţii de Justiţie.

Referitor la anumite chestiuni specifice (recunoaşterea reciprocă a diplomelor şi a altor titluri între statele membre, protecţia socială a lucrătorilor ş.a.), urmează să avem în vedere şi alte izvoare ale dreptului derivat.

Pornind de la dispoziţiile art. 39 şi 42 din Tratatul C.E., de la cele ale Regulamentului nr. 1612/68, precum şi de la prevederile Directivei nr. 2004/38, se pot reţine următoarele semnificaţii şi implicaţii ale principiului liberei circulaţii a lucrătorilor salariaţi:

– Lucrătorii salariaţi au dreptul să ocupe un loc de muncă în condiţiile prevăzute pentru naţionalii ţării de primire.46 Statele

46 Dispoziţiile legislative, de reglementare şi administrative, precum şi

practicile administrative luate în considerare în cazul cetăţenilor aparţinând altor state membre şi a naţionalilor ţării de primire trebuie să fie aceleaşi. Egalitatea de tratament este necesar să fie asigurată referitor la persoanele arătate, conform prevederilor

Page 44: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

44

membre nu sunt abilitate să stabilească, referitor la persoanele de cetăţenie străină, reguli aparte în ceea ce priveşte remuneraţiile, concedierea, reintegrarea profesională, durata contractului de muncă, criteriile de avansare,47 formalităţile necesare în scopul obţinerii unei locuinţe48 etc.

Dispoziţiile legale comunitare interzic nu numai discrimi-nările ostensibile, care sunt fundamentate pe criteriul cetăţeniei, ci, deopotrivă, pe cele disimulate. Discriminările disimulate sau indirecte apar în cazul unor măsuri care se aplică, fără distincţie, cetăţenilor străini şi naţionalilor ţării de primire, dar care tind să-i afecteze mai ales pe cetăţenii străini.49

Pe de altă parte, o măsură care poate să îi dezavantajeze îndeosebi pe lucrătorii aparţinând altor state membre nu contravine prevederilor legale comunitare, dacă ea este bazată pe criterii Regulamentului nr. 1612/68, „în fapt şi în drept” (C.J.C.E., 7 mai 1986, af. 131/85, E. Gül, în Recueil, 1986-5, p. 1591-1592).

47 C.J.C.E., 16 iunie 1987, af. 225/85, Commission contre Republique italienne, în Recueil, 1987-6, p. 2640.

48 Aplicarea regimului naţional cetăţenilor aparţinând altor state membre priveşte nu numai regulile care guvernează exercitarea unei profesii, ci şi pe cele care se referă la alte aspecte, ce sunt utile desfăşurării acesteia.

49 Bunăoară, au fost considerate incompatibile cu prevederile legale comunitare, dispoziţiile luxemburgheze care condiţionau restituirea impozitului excedent care fusese perceput de exercitarea unei activităţi salariate pe parcursul întregului an, în raport cu care a fost calculat respectivul impozit (C.J.C.E., 26 octombrie 1995, af. C-151/94, Commission contre Grand-duché de Luxembourg, în Recueil, 1995-9/10, p. I-3706-3707); practica italiană a unui juriu de concurs care, la stabilirea punctajului celor aflaţi în competiţie, a ţinut seama numai de perioadele de activitate din Italia (C.J.C.E., 23 februarie 1994, af. C-419/92, I. Scholz, în Recueil, 1994-2, p. I-521); reglementarea luxemburgheză care condiţiona acordarea unei alocaţii la naşterea copilului şi a alocaţiei de maternitate de existenţa, în Luxemburg, pe o anumită durată înainte de naştere, a domiciliului legal al mamei sau al soţului (C.J.C.E., 10 martie, 1993, af. C-111/91, Commission contre Grand-duché de Luxembourg, în Recueil, 1993-3, p. I-843-846); dispoziţiile germane care impuneau angajarea, în universităţi, a profesorilor de limbi străine, numai pe o durată determinată, această cerinţă nefiind, în general, solicitată în cazul altor cadre didactice care îndeplineau sarcini particulare, nici referitor la cercetătorii ştiinţifici (C.J.C.E., 20 octombrie 1993, af. C-272/92, M. C. Spotti, în Recueil, 1993-9/10, p. I-5206-5207).

Page 45: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

45

obiective şi a fost adoptată cu respectarea principiului proporţio-nalităţii.50

Faptul că lucrătorii salariaţi aparţinând statelor membre sunt angajaţi în condiţiile aplicate naţionalilor din ţara de primire înseamnă că acestora li se solicită să îndeplinească toate cerinţele stabilite prin reglementările legale din statul unde doresc să îşi desfăşoare activitatea. Aşadar, punerea în practică a principiului liberei circulaţii a persoanelor necesită coordonarea, între ţările din Comunitate, a condiţiilor în care poate să fie ocupat un loc de muncă.

Potrivit art. 150 din Tratatul C.E., Comunitatea pune în aplicare o politică de formare profesională care sprijină şi completează acţiunile statelor membre, respectând în totalitate responsabilitatea statelor membre pentru conţinutul şi organizarea formării profesionale.

Pe plan comunitar, demersurile în domeniu au început cu adoptarea Deciziei Consiliului nr. 63/266, privitoare la principiile generale pentru punerea în practică a unei politici comune de formare profesională, fiind conturate trei direcţii de activitate: asigurarea corespondenţei între calificările care se obţin în statele membre în cadrul formării profesionale; promovarea schimburilor de tineri lucrători; dezvoltarea posibilităţilor de orientare profesională.

Apoi, prin Decizia Consiliului nr. 85/368, referitoare la corespondenţa între statele membre, a calificărilor obţinute în cadrul formării profesionale, a fost prevăzută obligaţia Comisiei de

50 C.J.C.E., 30 mai 1989, af. 33/88, P. Allué et. C.M. Coonan, în Recueil,

1989-5, p. 1611; C.J.C.E., 12 februarie 1974, af. 152/73, G. M. Sotagiu, în Recueil, 1974, prima parte, p. 164-165 (în această afacere, Curtea de Justiţie a hotărât că reglementările germane prin care se acordau lucrătorilor separaţi de familia lor sume diferite, după cum ei aveau, la momentul încheierii contractului de muncă, domiciliul în străinătate sau în Germania, ţin seama de aspecte de ordin obiectiv şi îi favorizează pe lucrătorii menţionaţi faţă de cetăţenii germani şi străini care lucrează în localitatea germană unde îşi au domiciliul).

Page 46: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

46

a stabili, în strânsă cooperare cu ţările din Comunitate, corespondenţa calificărilor pentru profesii şi grupe de profesii determinate.

În prezent, Comisia publică, în Jurnalul Oficial al Uniunii europene, tabele care cuprind corespondenţele între diferite calificări obţinute în statele membre, pentru aproximativ două sute de profesii, din nouăsprezece sectoare de activitate, precum hotelărie-restaurante, ateliere de maşini, construcţii, electricitate-electronică, agricultură, textile-vestimentaţie, industria metalurgică, chimie, turism, transporturi etc.

Progrese însemnate au fost realizate şi în domeniul echivalării, între statele membre, a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri. Este lesne de înţeles că ori de câte ori dispoziţiile legale dintr-un stat membru condiţionau accesul la o profesie de deţinerea unei diplome eliberată în acel stat, persoanele aparţinând altor ţări din Comunitate nu puteau să exercite profesia pentru care s-au pregătit în statul respectiv. Ele erau nevoite să îşi desfăşoare activitatea în ţara în care au studiat, adică, de regulă, în ţara de origine. De aceea, la art. 47 a fost prevăzută, în sarcina Consiliului, obligaţia de a adopta directivele care se impun pentru recunoaş-terea reciprocă, între ţările din Comunitate, a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri.

În cadrul sistemului general de echivalare a titlurilor între statele membre, au fost adoptate, de către Consiliu, Directivele nr. 89/48 şi 92/51.

Directiva 89/48 prevede recunoaşterea reciprocă, de către ţările din Comunitate, a diplomelor din învăţământul superior, pentru studiile a căror durată minimă este de trei ani. Dispoziţiile acesteia se aplică tuturor persoanelor care au cetăţenia unui stat membru şi doresc să desfăşoare, în mod independent sau ca salariaţi, una dintre profesiile reglementate în ţara de primire (art. 2 alin. 1 din Directiva nr. 89/48).

În situaţia în care în statul de primire este solicitată, în scopul desfăşurării unei activităţi profesionale, o anumită diplomă,

Page 47: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

47

autorităţile competente din acel stat nu pot refuza unui cetăţean din altă ţară comunitară exercitarea profesiei respective, dacă el a obţinut în propria ţară o diplomă care îl îndreptăţeşte să exercite profesia în cauză.

Totuşi, în ipoteza în care durata învăţământului în statul în care a fost obţinută diploma este mai mică cu cel puţin un an faţă de durata studiilor în ţara în care se solicită recunoaşterea, persoanei care doreşte să desfăşoare o activitate i se poate cere justificarea experienţei sale profesionale.

Dacă disciplinele studiate de resortisantul unui stat membru diferă în mod substanţial de cele din ţara de primire, acesta poate să fie obligat să urmeze un stagiu de adaptare de până la trei ani sau să se supună unui examen de aptitudini.

Directiva nr. 89/48 nu se aplică profesiilor care au format obiectul unor măsuri de armonizare specifice (art. 2 alin. 2).

Prevederile Directivei nr. 92/51 le completează pe cele ale Directivei nr. 89/48. Dispoziţiile Directivei 92/51 stabilesc recu-noaşterea reciprocă între statele membre a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri care permit desfăşurarea unei activităţi profesionale independente sau salariate ce este reglementată în ţările din Comunitate,51 dacă ele au fost eliberate pentru studiile arătate în cuprinsul directivei.

Menţionăm, totodată, că, în funcţie de activitatea salariată pe care o va desfăşura, lucrătorului i se poate solicita să îndeplinească anumite condiţii de onorabilitate (art. 6 par. 1 din Directiva 89/48 şi art. 10 par. 1 din Directiva nr. 92/51), privitoare la sănătatea sa fizică sau psihică (art. 6 par. 2 din Directiva 89/48 şi art. 10 par. 2 din Directiva 92/51) ori referitoare la cunoaşterea limbilor străine (art. 3 alin. ultim din Regulamentul nr. 1612/68);

51 Prin profesie reglementată se înţelege o activitate profesională supusă, privitor la condiţiile de acces şi de exercitare a ei, în mod direct sau indirect, în cadrul dispoziţiilor legislative, de reglementare şi administrative, cerinţei de a avea o diplomă, un certificat ori un alt titlu (art. 1 lit. f şi e din Directiva nr. 92/51, precum şi C.J.C.E., 8 iulie 1999, af. C-234/97, T. Fernandez de Bobadilla, pct. 16).

Page 48: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

48

– Lucrătorii salariaţi care au cetăţenia unui stat membru beneficiază în ţara de primire de avantajele sociale şi fiscale de care se bucură naţionalii acesteia. Noţiunea de avantaj social este interpretată în sens larg. Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie sunt avantaje sociale ansamblul facilităţilor care sunt recunoscute resortisanţilor ţării de primire, datorită calităţii obiective a acestora de lucrători sau pentru că au reşedinţa pe teritoriul statului care le reglementează, facilităţi care pot să fie ori nu în legătură cu contractul de muncă, ele favorizând mobilitatea forţei de muncă în cadrul Comunităţii, dacă sunt consimţite persoanelor aparţinând altor state membre.52 Această interpretare este menită să evite descurajarea persoanelor care au intenţia să caute un loc de muncă într-o ţară din Comunitate a cărei cetăţenie nu o deţin.53

Curtea de Justiţie a considerat, bunăoară, că reprezintă avantaje sociale tarifele preferenţiale pe calea ferată acordate familiilor numeroase,54 împrumuturile fără dobândă consimţite familiilor cu venituri reduse, la naşterea unui copil, în scopul favorizării natalităţii;55 prestaţiile sociale prin care sunt asigurate veniturile minime necesare pentru existenţă;56 bursele acordate în vederea ameliorării pregătirii profesionale.57

52 C.J.C.E., 30 septembrie 1975, af. 32/75, A. Cristini, în Recueil, 1975,

partea a doua, p. 1094-1095. 53 C.J.C.E., 31 mai 1979, af. 207/78, G. Even, în Recueil, 1979, partea a

doua, p. 2033-2034. 54 C.J.C.E., 30 septembrie 1973, af. 33/75, A. Cristini, în Recueil, 1975,

partea a doua, p. 1095-1096. 55 C.J.C.E., 14 ianuarie 1982, af. 65/81, Francesco et Letizia Reina, în

Recueil, 1982-1, p. 44-45. 56 C.J.C.E., 27 martie 1985, af. 249/83, V. Hoeck, în Recueil, 1985-3, p.

988-990. Aceste prestaţii nu pot să fie subordonate condiţiei ca beneficiarul să fi avut o perioadă de timp determinată reşedinţa în ţara de primire, dacă o asemenea cerinţă se aplică numai cetăţenilor aparţinând altor state membre.

57 C.J.C.E., 21 iunie 1988, af. 39/86, S. Lair, în Recueil, 1988-6, p. 3194-3200. Persoana care a întrerupt activitatea sa profesională pentru a urma anumite studii universitare îşi menţine calitatea de lucrător şi, în consecinţă, poate să

Page 49: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

49

Pe plan fiscal, Curtea a hotărât că subordonarea restituirii unei părţi din impozitul pe venit care a fost plătit cerinţei ca persoana în cauză să fi avut, pe parcursul întregului an pentru care a fost perceput impozitul, reşedinţa în statul care acordă acest avantaj contravine textelor comunitare;58

– Lucrătorii salariaţi aparţinând statelor membre sunt admişi în şcolile profesionale sau în centrele de readaptare şi reeducare din ţara de primire, în condiţiile prevăzute pentru cetăţenii acesteia. În cadrul şcolilor profesionale, învăţământul este intercalat activităţii profesionale sau în strânsă legătură cu aceasta, în special în perioada iniţierii în profesie.59 Lucrătorii salariaţi pot să beneficieze de ajutoare pentru studii, inclusiv pentru formare profesională, conform dispoziţiilor art. 24 din Directiva nr. 2004/38;

– Lucrătorii salariaţi care au cetăţenia unui stat membru se pot înscrie în organizaţii sindicale, au drept de vot, pot să fie aleşi în organele de conducere potrivit criteriilor aplicate naţionalilor ţării de primire (art. 8 din Regulamentul nr. 1612/67). Conform jurisprudenţei Curţii de Justiţie, dispoziţiile art. 8 se iau în considerare pentru orice organizaţii care urmăresc apărarea intereselor salariaţilor, nu doar pentru cele sindicale;60

– Lucrătorii salariaţi beneficiază, în principiu, de securitatea socială acordată potrivit normelor sistemului de drept al ţării din Comunitate unde lucrează (lex loci laboris), chiar dacă au reşedinţa în alt stat membru. Dispoziţiile care ne interesează în această materie sunt cele cuprinse în cadrul art. 42 din Tratatul

beneficieze de avantaje sociale şi fiscale, dacă există legătură între activitatea profesională anterioară şi studiile respective.

58 C.J.C.E., 8 mai 1990, af. C-175/88, K. Biehl, în Recueil, 1990-5, p. I-1792-1795.

59 C.J.C.E., 21 iunie 1988, af. 39/86, S. Lair, în Recueil, 1988-6, p. 3197-3198.

60 C.J.C.E., 4 iulie 1991, af. C-213/90, Association de soutien aux travailleurs imigrés, în Recueil, 1991-7/I, p. I-3530-3532.

Page 50: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

50

C.E., a Regulamentului nr. 1408/71, referitor la aplicarea regimurilor juridice de securitate socială lucrătorilor salariaţi, independenţi şi membrilor de familie care se deplasează în interiorul Comunităţii, şi a Regulamentului nr. 574/72, prin care au fost fixate modalităţile de aplicare a Regulamentului nr. 1408/71.

Conform art. 42, Consiliul adoptă, în domeniul securităţii sociale, măsurile necesare în scopul realizării liberei circulaţii a lucrătorilor, instituind, în special, un sistem care să asigure lucrătorilor migranţi şi succesorilor în drepturi ai acestora cumulul tuturor perioadelor luate în considerare de diferitele legislaţii naţionale pentru a dobândi şi a menţine dreptul la prestaţii sociale, precum şi pentru calculul acestor drepturi.

Potrivit unei a doua reguli cuprinsă la acelaşi articol, lucrătorilor migranţi şi succesorilor în drepturi li se asigură plata prestaţiilor care li se cuvin, în ipoteza în care s-au stabilit în alt stat din Comunitate decât cel a cărui cetăţenie o au.

Art. 42 prevede numai coordonarea reglementărilor legale din statele membre, continuând, aşadar, să subziste deosebiri de la o ţară la alta din Comunitate referitor la normele de drept material şi de drept procedural aplicabile în materie. Totuşi, statele membre sunt obligate să nu accentueze deosebirile din domeniul securităţii sociale care ar putea să aducă atingere principiului liberei circulaţii a lucrătorilor salariaţi.61

Regulamentul nr. 1408/71 se aplică prestaţiilor în caz de boală sau de invaliditate, pentru maternitate, prestaţiilor pentru limită de vârstă, pensiilor de supravieţuitor, prestaţiilor pentru accident de muncă şi pentru boală profesională, ajutoarelor de deces, ajutoarelor de şomaj, prestaţiilor familiale (art. 4 par. 1 din Regulamentul nr. 1408/71). Independent de modul în care este calificată, pe temeiul dispoziţiilor legale dintr-un stat membru, o prestaţie din domeniul securităţii sociale, Regulamentul nr. 1408/71 este luat în considerare, în situaţia în care prestaţia

61 C.J.C.E., 15 ianuarie 1986, af. 41/84, P. Pinna, în Recueil, 1986-1, p. 24-25.

Page 51: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

51

analizată prezintă elementele constitutive ale uneia dintre prestaţiile enumerate limitativ la art. 4, îndeosebi dacă reglementările legale naţionale se raportează la unul dintre riscurile menţionate la articolul arătat.62

În ipoteza în care resortisantul unui stat membru are dreptul la o prestaţie determinată doar în circumstanţele în care a fost asigurat o durată minimă de timp, instituţia de securitate socială din ţara de primire va trebui să ţină seama de perioadele în care lucrătorul în cauză a fost asigurat în conformitate cu reglementările legale din alte ţări din Comunitate, aidoma situaţiei în care perioadele de timp luate în considerare s-ar fi împlinit în statul respectiv. Aceeaşi regulă va fi aplicată şi pentru stabilirea cuantumului prestaţiilor a căror mărime depinde de durata desfăşurării unei activităţi profesionale.

Cumulul perioadelor la care ne-am referit va conduce apoi, în ţara de primire, la o prestaţie din domeniul securităţii sociale, proporţională cu durata pe parcursul căreia lucrătorul a fost asigurat în statul menţionat, el având, totodată, posibilitatea să solicite alte prestaţii similare, al căror cuantum va fi determinat după metoda înfăţişată, în ţările membre unde a fost asigurat anumite perioade de timp. În acest sens sunt, de exemplu, prevederile art. 46 din Regulamentul nr. 1408/71, care concretizează dispoziţiile art. 42 din Tratatul C.E. în materia pensiilor pentru limită de vârstă şi a pensiilor de supravieţuitor.

După cum am arătat, drepturile câştigate în domeniul securităţii sociale într-un stat membru sunt respectate în altă ţară din Comunitate, instituţia debitoare nefiind abilitată să se prevaleze de faptul că beneficiarul are reşedinţa în străinătate, în scopul reducerii, modificării, suspendării sau neacordării prestaţiilor care i se cuvin (art. 42 din Tratatul C.E. şi art. 10 din Regulamentul nr. 1408/71).

62 C.J.C.E., 27 martie 1985, af. 249/83, V. Hoeckx, în Recueil, 1985-3,

p. 986.

Page 52: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

52

Pentru lucrătorii independenţi, în cuprinsul art. 43 alin. 2 din Tratatul C.E., se stipulează că libertatea de stabilire implică accesul la activităţile independente şi la exercitarea lor, în condiţiile prevăzute pentru proprii cetăţeni de legea ţării unde are loc stabilirea.

Privitor la servicii, conform art. 50 alin. ultim, fără a aduce atingere dispoziţiilor consacrate dreptului de stabilire, prestatorul poate, pentru executarea prestaţiei sale, să îşi exercite activitatea cu titlu temporar în statul unde furnizează prestaţia, în condiţiile impuse de acest stat propriilor cetăţeni.

Cu toate că, în cazul lucrătorilor independenţi, dreptul de a intra şi de a se afla pe teritoriul ţărilor din Comunitate nu a fost reglementat, în mod expres, prin dispoziţiile Tratatului C.E., aşa cum s-a realizat aceasta în cadrul art. 39 referitor la lucrătorii salariaţi, apare evident că exercitarea unei activităţi independente potrivit art. 43, precum şi, în unele situaţii, prestarea serviciilor conform art. 49 şi 50, presupun prezenţa persoanei fizice în statul de primire. În consecinţă, dreptul de a intra şi de a se afla pe teritoriul oricărei ţări din Comunitate poate să fie invocat de către resortisanţii statelor membre în faţa organelor de jurisdicţie din ţara de primire. Astfel, Curtea de Justiţie a hotărât în afacerea Reyners, în materia dreptului de stabilire, şi în afacerea van Binsbergen, în domeniul prestării serviciilor, că art. 43 şi, respectiv, art. 49 şi 50 alin. 3 au efect direct,63 afirmând prin aceste decizii posibilitatea, pentru cetăţenii statelor membre, de a desfăşura, în altă ţară din Comunitate, o activitate independentă, corespunzător cerinţelor fixate în ţara de primire pentru proprii cetăţeni, fără să fie necesară adoptarea unor directive specifice.

63 C.J.C.E., 21 iunie 1974, af. 2/74, J. Reyners, în Recueil, 1974, prima

parte, p. 648-652; C.J.C.E., 3 decembrie 1974, af. 33/74, J. H. M. von Binsbergen, în Recueil, 1974, a doua parte, p. 1310-1313. Articolele 43, 49 alin. 1 şi 50 alin. 3 au efect direct, fără ca neadoptarea directivelor la care se referă prevederile art. 44 par. 1 şi 47 par. 1 şi a măsurilor arătate la art. 52 şi 55 să înrâurească această calificare.

Page 53: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

53

Până la hotărârile pronunţate de Curtea de Justiţie în afacerile Reyners şi van Binsbergen, Consiliul a elaborat două programe generale, în scopul înlăturării obstacolelor existente în domeniul libertăţii de stabilire şi a liberei prestări a serviciilor.64 Ulterior, Consiliul a adoptat, în vederea aplicării programelor generale, o serie de directive: Directiva nr. 63/340 privitoare la plăţile aferente serviciilor prestate; Directiva nr. 64/220 referitoare la eliminarea restricţiilor existente, în materia dreptului de stabilire şi a liberei prestări a serviciilor, la intrarea şi rămânerea cetăţenilor statelor membre în altă ţară din Comunitate, înlocuită prin Directiva nr. 73/148 ş.a.

În prezent, resortisanţii statelor membre sunt abilitaţi să se prevaleze de dispoziţiile art. 43 şi 49, precum şi, eventual, de stipulaţiile directivelor adoptate în diferite domenii de activitate.

În cadrul programelor generale din 18 decembrie 1961 au fost enumerate unele dintre obstacolele la libera circulaţie a lucrătorilor independenţi, cum sunt: interdicţiile, pentru cetăţenii altor state membre, de a desfăşura anumite activităţi în ţara de primire; necesitatea obţinerii de către aceştia a unei autorizaţii specifice; stabilirea unor condiţii mai dificile, în scopul eliberării unei autorizaţii, pentru resortisanţii străini decât cele aplicate propriilor naţionali; exigenţa unei rezidenţe sau a unui stagiu prealabil; sarcini fiscale specifice; dispoziţiile sau practicile care limitează, stânjenesc ori fac mai oneroasă aprovizionarea sau desfacerea bunurilor, ce prohibă sau stânjenesc accesul la o formaţie profesională ori la mijloacele securităţii sociale, care exclud, limitează sau subordonează unor cerinţe particulare posibilitatea cetăţenilor altor state din Comunitate de a încheia contracte, de a prezenta oferte pentru achiziţiile de bunuri de către stat şi de alte persoane juridice de drept public, de a dobândi, folosi şi înstrăina bunuri mobile şi imobile, de a deveni titulari ai unor drepturi de proprietate intelectuală, de a obţine împrumuturi, de a

64 A se vedea şi supra, titlul I, cap. II, secţiunea a II-a, lit. e, p. 109-113.

Page 54: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

54

beneficia de ajutoarele de stat, de a se înscrie în organizaţiile profesionale, de a sta în justiţie.

După cum am subliniat, programele generale sunt planuri de activitate, nu au caracter normativ, dar prevederile acestora pot să fie utile pentru a orienta activitatea organelor de jurisdicţie.65

De asemenea, se poate observa că principiul liberei circulaţii a persoanelor are semnificaţii şi implicaţii similare pentru lucrătorii salariaţi şi independenţi: interzicerea discriminărilor directe şi disimulate în ceea ce priveşte accesul la o profesie şi exercitarea acesteia; luarea în considerare a aceloraşi avantaje sociale şi fiscale, indiferent dacă este vorba de un cetăţean străin sau de un naţional al ţării de primire;66 egalitatea de tratament în domeniul formării profesionale;67 prohibirea discriminărilor în cazul înscrierii într-o organizaţie profesională; accesul egal la mijloacele securităţii sociale.

Curtea de Justiţie a hotărât, bunăoară, că cetăţenii aparţi-nând altor state membre pot să organizeze în ţara de primire şcoli profesionale şi să desfăşoare, la domiciliul persoanelor interesate, activităţi care sunt în legătură cu procesul de învăţământ;68 să deschidă mai multe cabinete profesionale în cadrul Comunităţii69;

65 Exempli gratia, C.J.C.E., 30 mai 1989, af. 305/87, Commission contre

Republique hellénique, în Recueil, 1989-5, p. 1478-1479. 66 A se vedea, referitor la acest aspect, şi Commentaire Megret, Le droit de

la C.E.E., vol. 3, p. 44. 67 Noţiunea de formaţie profesională include orice formă de învăţământ care

pregăteşte persoanele pentru o profesie sau meserie ori care conferă aptitudinea particulară de a exercita o profesie sau meserie, fără să aibă relevanţă vârsta elevilor ori studenţilor şi nivelul formaţiei şi chiar dacă programa de învăţământ cuprinde discipline de cultură generală (C.J.C.E., 2 februarie 1988, af. 24/86, V. Blaizot, în Recueil, 1988-2, p. 403).

68 C.J.C.E., 15 martie 1988, af. 147/86, Commission contre Republique hellénique, în Recueil, 1988-3, p. 1656.

69 C.J.C.E., 12 iulie 1984, af. 107/83, O. Klopp, în Recueil, 1984-7, p. 2989-2990. Curtea de Justiţie a hotărât în afacerea menţionată că, în absenţa unor prevederi comunitare specifice, fiecare stat membru poate să reglementeze exercitarea

Page 55: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

55

să închirieze imobile70 sau să le cumpere71; să beneficieze de avantajele fiscale acordate naţionalilor72; să se înscrie în organizaţiile profesionale73.

Resortisanţii statelor membre pot să presteze servicii în ţara de primire în condiţiile prevăzute pentru naţionalii acesteia74, nefiind supuşi sarcinilor fiscale pe care le suportă deja în propriul

profesiei de avocat pe propriul teritoriu, fără să fie însă posibilă adoptarea unor dispoziţii legale prin care să se stipuleze că un avocat nu poate să aibă decât un singur centru de activitate pe teritoriul comunitar. Art. 43 din Tratatul C.E., prin care sunt interzise restricţiile privitoare la constituirea de agenţii, sucursale sau filiale, reprezintă expresia specifică a unui principiu general, aplicabil şi profesiilor liberale, în temeiul căruia dreptul de stabilire implică posibilitatea de a constitui şi menţine, respectând regulile profesionale, mai multe centre de activitate pe teritoriul Comunităţii.

70 C.J.C.E., 18 iunie 1985, af. 197/84, P. Steinhauser, în Recueil, 1985-5, p. 1827-1828. Potrivit hotărârii Curţii de Justiţie, închirierea unui imobil în scop profesional este utilă exercitării activităţii profesionale fiind, prin urmare, aplicabile prevederile art. 43 din Tratatul C.E.

71 C.J.C.E., 30 mai 1989, af. 305/87, Commission contre Republique hellénique, în Recueil, 1989-5, p. 1479-1480. În afacerea arătată, Curtea de Justiţie a hotărât că Grecia nu a îndeplinit obligaţiile asumate prin art. 39, 43 şi 49 din Tratatul C.E., menţinând reglementările legale naţionale prin care se interzicea persoanelor fizice şi juridice străine să devină titulare ale dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale asupra unor bunuri imobile din regiunile de frontieră.

72 C.J.C.E., 11 august 1995, af. C-80/94, G. H. E. J. Wielockx, în Recueil, 1995-8, p. I-2516. Interdicţia prevăzută pentru cetăţenii străini de a participa la constituirea unui fond folosit în scopul acordării pensiilor pentru limită de vârstă, în condiţiile fiscale aplicate naţionalilor ţării de primire are caracter discriminator, dacă respectivele persoane străine realizează cvasitotalitatea veniturilor în statul de primire.

73 C.J.C.E., 14 iulie 1988, af. 38/87, Commission contre République hellénique, în Recueil, 1988-7, p. 4428-4431. Curtea de Justiţie a hotărât că lipsa prevederilor legale prin care să se reglementeze posibilitatea străinilor de a se înscrie într-o organizaţie profesională creează o situaţie ambiguă, iar simplele practici administrative care, prin natura lor, pot să fie modificate de organele administrative şi sunt lipsite de o publicitate adecvată, nu denotă executarea corespunzătoare a obligaţiilor asumate prin Tratatul C.E.

74 C.J.C.E., 22 martie 1994, af. C-375/92, Commission contre Royaume d’Espagne, în Recueil, 1994-3, p. I-339-340. Prevederile legale spaniole care subordonau exercitarea profesiei de ghid cerinţei de a avea cetăţenia spaniolă au fost considerate incompatibile cu art. 39, 43 şi 49 din Tratatul C.E.

Page 56: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

56

stat, căci un asemenea regim juridic ar reduce avantajele pe care prestatorul le obţine pentru că este stabilit într-o ţară diferită de cea unde furnizează serviciile sale75.

Situaţia juridică a lucrătorilor care invocă dispoziţiile legale comunitare privitoare la dreptul de stabilire este însă diferită, sub unele aspecte, de cea a resortisanţilor statelor membre care se prevalează de reglementările referitoare la libera prestare a serviciilor.

În cazul libertăţii de stabilire, persoanei având cetăţenia altui stat membru i se poate aplica, fără să se pună probleme aparte, principiul egalităţii de tratament cu resortisanţii ţării de primire, întrucât aceasta se instalează în ţara respectivă.

În schimb, libera prestare a serviciilor nu presupune, în mod necesar, constituirea unei structuri permanente în ţara de primire, deoarece o astfel de exigenţă ar echivala cu negarea libertăţii fundamentale consacrată la art. 49 din Tratatul C.E. De aceea, în ipoteza arătată, prevederile legale din statul unde este prestat un anumit serviciu se articulează cu dispoziţiile legale din ţara de origine a prestatorului76.

Aspectele analizate anterior privitor la competenţa Comunităţii în domeniul formării profesionale, precum şi cele referitoare la echivalarea, între statele membre, a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri, potrivit dispoziţiilor Directivei nr. 89/48 şi ale Directivei nr. 92/51, prezintă relevanţă nu numai în legătură cu situaţia juridică a lucrătorilor salariaţi77, ci şi în contextul examinării problemelor puse de circulaţia lucrătorilor independenţi în interiorul Comunităţii. De altminteri, art. 47 din Tratatul C.E., prin care a fost instituită obligaţia Consiliului de a adopta directive care vizează recunoaşterea reciprocă a diplomelor,

75 C.J.C.E., 28 martie 1996, af. C-272/94, M. Guiot, în Recueil, 1996-3, p.

I-1923. 76 A se vedea şi Ch. Gavalda, G. Parleani, op. cit., p. 176-177. 77 A se vedea, supra, titlul I, capitolul II, secţiunea a IV-a, lit. a, p. 122-124.

Page 57: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

57

certificatelor şi a altor titluri, apare inclus în capitolul din tratat consacrat dreptului de stabilire.

În scopul facilitării accesului la activităţile independente şi la exercitarea lor, art. 47 prevede, totodată, obligaţia Consiliului de a adopta directive vizând coordonarea dispoziţiilor legislative, de reglementare şi administrative ale statelor membre care privesc materia arătată.

Profesiile independente pentru care au fost adoptate directive sunt cele de agent de afaceri (Directiva nr. 67/43), arhitect (Directiva nr. 85/384), avocat (Directiva nr. 77/249), dentist (Directiva nr. 78/686) şi 78/687), farmacist (Directiva nr. 85/432 şi 85/433), infirmier (Directiva nr. 77/452 şi 77/453), medic (Directiva nr. 93/16) şi cele care permit asistenţa specializată a femeilor la naştere (Directiva nr. 80/154).

Bunăoară, în domeniul medical, durata studiilor trebuie să fie de şase ani sau să însumeze 5500 de ore de învăţământ teoretic şi practic (art. 23 par. 2 din Directiva nr. 93/16)78. La acestea se adaugă, eventual, o perioadă de formare specializată între trei şi cinci ani. Statul de primire poate să solicite înscrierea medicului, care invocă prevederile legale comunitare referitoare la dreptul de stabilire, în organizaţia profesională din acea ţară (de exemplu, în Franţa, Ordinul medicilor). Exigenţa arătată nu este solicitată în ipoteza prestărilor de servicii (art. 17 par. 1 din Directiva nr. 93/16).

În cazul avocaţilor, Consiliul nu a intervenit decât pentru a favoriza reprezentarea şi apărarea clienţilor de către aceştia în oricare stat din Comunitate. Pentru avocaţi nu au fost adoptate, datorită deosebirilor profunde de reglementare din statele membre, directive privitoare la stabilirea în alte ţări ale Comunităţii.

78 Directiva nr. 93/16 privitoare la facilitarea liberei circulaţii a medicilor şi

la recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri ale acestora se aplică persoanelor care exercită profesia menţionată în mod independent sau în calitate de salariaţi.

Page 58: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

58

Avocatul dintr-un stat membru este îndreptăţit să îşi reprezinte clienţii în oricare ţară din Comunitate, în condiţiile prevăzute pentru avocaţii stabiliţi în ţara respectivă, fără să se ceară ca el să aibă reşedinţa în statul unde îşi reprezintă clienţii sau să se înscrie în organizaţia profesională din acea ţară. Avocatul în cauză este însă obligat să respecte regulile profesiei din statul unde este stabilit şi din ţara în care îşi desfăşoară activitatea (art. 4 par. 1 şi 2 din Directiva nr. 77/249).

Faptul că, în ceea ce îi priveşte pe avocaţi, Consiliul nu a adoptat nici o directivă referitoare la stabilirea în statele membre, nu înseamnă, fireşte, că aceştia nu beneficiază de dreptul de stabilire în oricare ţară din Comunitate. Autorităţile din statele membre nu pot să refuze, pe motivul cetăţeniei, înscrierea unui avocat în organizaţia profesională care îl interesează.

Pe de altă parte, obligaţia de înscriere a avocaţilor în barou prevăzută în cadrul dispoziţiilor legale din unele state membre este compatibilă cu reglementările comunitare, dacă nu se face discri-minare între cetăţenii ţărilor din Comunitate79.

Persoanele fizice care sunt destinatare ale unui serviciu pot să beneficieze de servicii în alt stat membru decât cel a cărui cetăţenie o au, în condiţiile prevăzute pentru naţionalii ţării de primire. Resortisanţii statelor membre pot să se bucure de orice serviciu oferit naţionalilor ţării de primire, fără să se facă discriminare în funcţie de criteriul cetăţeniei sau al reşedinţei80;

79 C.J.C.E., 19 ianuarie 1988, af. 292/86, C. Gullung, în Recueil, 1988-1, p.

139-140. 80 Curtea de Justiţie a hotărât că, în situaţia în care prevederile legale

comunitare garantează unei persoane fizice libertatea de a se deplasa în alt stat membru, protecţia integrităţii persoanei respective, la nivelul la care aceasta este asigurată pentru cetăţenii ţării în cauză şi pentru persoanele care îşi au în acea ţară reşedinţa, constituie corolarul principiului liberei circulaţii. Dispoziţiile legale penale şi de procedură penală sunt de competenţa fiecărui stat membru, fără ca prin asemenea reglementări să se poată face însă discriminare între persoanele cărora prevederile legale comunitare le conferă dreptul la egalitate de tratament şi fără să

Page 59: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

59

Toţi ceilalţi cetăţeni ai Uniunii care, în temeiul Directivei nr. 2004/38, au reşedinţa pe teritoriul unui stat membru, beneficiază de tratament egal cu cel al resortisanţilor statului membru respectiv, în domeniul de aplicare al tratatului.

Membrii familiei unei persoane care are cetăţenia Uniunii europene, indiferent de naţionalitate, dacă au dreptul de şedere sau dreptul de şedere permanentă într-un stat membru sunt îndreptăţiţi să se angajeze sau să exercite o activitate independentă în statul respectiv.

Principiul egalităţii de tratament se aplică şi persoanelor juridice care îndeplinesc cerinţele înscrise în cadrul prevederilor legale comunitare. Privitor la persoanele juridice se iau în considerare dispoziţiile art. 12, 43, 49 şi 50 din Tratatul C.E. De asemenea, prezintă însemnătate reglementările de la art. 48 din Tratatul C.E., pe temeiul cărora pot să fie precizate persoanele juridice care beneficiază de dreptul de stabilire şi de libera prestare a serviciilor.

După cum am arătat, art. 43, 49 şi 50 alin. 3 au efect direct, persoanele juridice fiind abilitate să le invoce în faţa organelor de jurisdicţie naţionale.

Potrivit art. 48 alin. 1, societăţile constituite în conformitate cu legea unui stat membru şi având sediul statuar, administraţia centrală sau sediul principal în interiorul Comunităţii sunt asimilate, în scopul aplicării prevederilor referitoare la dreptul de stabilire, persoanelor fizice care sunt cetăţeni ai statelor membre. Aceste persoane juridice sunt recunoscute implicit în statele poată fi restrânse libertăţile fundamentale garantate prin textele legale comunitare (C.J.C.E., 2 februarie 1989, af. 186/87, J. W. Cowan, în Recueil, 1989-2, p. 221-222).

Într-o altă afacere, Curtea de Justiţie a decis că reglementările legale spaniole potrivit cărora cetăţenii spanioli, persoanele care aveau reşedinţa în Spania şi tinerii sub douăzeci şi unu de ani beneficiau de intrare gratuită în muzeele naţionale, în timp ce resortisanţii altor state membre care aveau peste douăzeci şi unu de ani trebuiau să plătească o taxă de intrare, contravin dispoziţiilor art. 12 şi 49 din Tratatul C.E. (C.J.C.E., 15 martie 1994, af. C-45/93, Commission contre Royaume d’Espagne, în Recueil, 1994-3, p. I-920-921).

Page 60: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

60

membre. Ele se bucură în ţara de primire de toate drepturile de care beneficiază persoanele juridice aparţinând respectivului stat.

Totuşi, asimilarea între persoanele juridice şi persoanele fizice care sunt cetăţeni ai statelor membre nu trebuie să conducă la ideea că persoanele juridice pot să se prevaleze în ţara de primire de ansamblul reglementărilor legale care se aplică cetăţenilor acelei ţări. De exemplu, o persoană juridică străină nu poate să constituie în statul de primire un cabinet avocaţial, în situaţia în care legea ţării luată în considerare nu admite exercitarea profesiei de avocat în cadrul unei societăţi pe acţiuni.

Corespunzător art. 55, prevederile art. 48 se aplică şi în materia prestărilor de servicii, iar potrivit art. 50 alin. 3, prestatorul poate, pentru executarea prestaţiei sale, să exercite activitatea cu titlu temporar în statul unde furnizează prestaţia, în condiţiile impuse de respectivul stat propriilor cetăţeni.

Nici asimilarea persoanelor juridice care prestează servicii naţionalilor din alt stat membru nu este deplină. De pildă, ar fi dificil de conceput să i se solicite unei societăţi prestatoare de servicii în alt stat înmatricularea la registrul comerţului din acea ţară.

În schimb, principiul egalităţii de tratament se aplică şi în cazul persoanelor juridice, în vederea interzicerii discriminărilor directe şi disimulate care se bazează pe criteriul naţionalităţii; pentru luarea în considerare a aceloraşi avantaje fiscale81 sau în scopul stipulării unor condiţii identice la includerea într-o organizaţie profesională.

81 C.J.C.E., 15 mai 1997, af. C-250/95, Futura Participations S.A. et Singer,

în Recueil, 1997-5, p. I-2504-2506. Potrivit prevederilor art. 43, un stat membru nu poate subordona raportarea pierderilor sucursalei unei societăţi străine cerinţei ca, în perioada exerciţiului financiar în care s-au produs respectivele pierderi, în cadrul sucursalei să fi fost realizată o contabilitate distinctă pentru activităţile din acea ţară. Totuşi, autorităţile statului în cauză pot solicita persoanei juridice să probeze că pierderile suferite corespund cuantumului care ar fi fost obţinut prin aplicarea metodelor naţionale de calcul a veniturilor şi pierderilor.

Page 61: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

61

Prevederile programelor generale din 18 decembrie 1961 pot să orienteze activitatea organelor de jurisdicţie pentru asigurarea punerii în practică a dispoziţiilor legale comunitare referitoare la dreptul de stabilire şi la libera prestare a serviciilor.

Realizarea pieţei unice a presupus, în acelaşi timp, privitor la societăţi, adoptarea unor directive de coordonare a regle-mentărilor legale din statele membre. Temeiul juridic al acestui demers l-a constituit art. 44 par. 3 lit. g din Tratatul C.E., potrivit căruia Consiliul şi Comisia asigură exercitarea dreptului de stabilire prin coordonarea, în măsura necesară şi în scopul de a le echivala, a garanţiilor care sunt solicitate, în statele membre, societăţilor arătate la art. 48 alin. 2, pentru a proteja atât interesele asociaţilor, cât şi pe cele ale terţilor.

În esenţă, coordonarea prevederilor legale din statele membre s-a realizat fie prin stipularea unor reguli minime de protecţie, fie prin menţionarea unor soluţii alternative, ţările din Comunitate având posibilitatea să opteze în favoarea uneia dintre acestea.

Coordonarea dispoziţiilor legale din statele membre referi-toare la societăţi a avut însă consecinţe nu numai în ceea ce priveşte dreptul de stabilire, în special, pentru dreptul de stabilire cu titlu secundar – cocontractanţii putând, bunăoară, să cunoască, fără dificultăţi, care sunt reprezentanţii societăţii şi puterile acestora, dacă actele juridice încheiate de către reprezentanţi cu depăşirea împuternicirii lor sunt anulabile, care sunt conturile societăţii – ci, deopotrivă, referitor la prestarea serviciilor în alte ţări din Comunitate.

Pe lângă coordonarea reglementărilor legale din statele membre privitoare la societăţi au fost adoptate şi dispoziţii care permit anumitor entităţi să se constituie şi să funcţioneze pe baza stipulaţiilor legale comunitare. Astfel, conform art. 308 din Tratatul C.E., în situaţia în care realizarea – în cadrul funcţionării pieţei comune – a unui obiectiv al Comunităţii necesită o acţiune a Comunităţii, fără ca Tratatul C.E. să fi prevăzut puterile de acţiune

Page 62: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

62

cerute în acest scop, Consiliul ia măsurile adecvate hotărând în unanimitate, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului european.

Pornind de la dispoziţiile art. 308, Consiliul a adoptat Regulamentul 2137/85, din 25 iulie 1985, prin care a fost instituită gruparea de interes economic europeană.

Ulterior, pe baza art. 308, a fost adoptat Regulamentul nr. 2157/2001 consacrat statutului societăţii europene şi Directiva nr. 2001/86 referitoare la implicarea salariaţilor în gestionarea societăţii europene.

1.2.5. Excepţii de la principiul liberei circulaţii a persoanelor şi de la principiul liberei circulaţii a

serviciilor

Excepţiile de la principiile arătate sunt, pe de-o parte, cele reglementate în Tratatul C.E. şi în cadrul dreptului derivat, iar, pe de alta, excepţiile jurisprudenţiale.

a) Excepţiile prevăzute în Tratatul C.E. şi în cadrul dreptului derivat. Statele membre nu au atribuit liberei circulaţii a persoanelor şi liberei circulaţii a serviciilor caracter absolut. Cores-punzător dispoziţiilor Tratatului C.E. şi a actelor adoptate de instituţiile comunitare în scopul realizării obiectivelor acestuia, ţările membre pot institui, în anumite situaţii, restricţii în domeniile menţionate. Limitele aduse principiului liberei circulaţii a persoa-nelor şi principiului liberei circulaţii a serviciilor se clasifică în două categorii:

– Măsuri care au fost stabilite în funcţie de natura sau caracteristicile unor activităţi profesionale. Pe baza acestora, statele membre pot să rezerve exercitarea unor activităţi persoanelor care le aparţin (art. 39, par. 4, art. 45 şi art. 55 din Tratatul C.E);

– Măsuri care au fost instituite luându-se în considerare conduita resortisanţilor statelor membre. Ele îndreptăţesc ţările din

Page 63: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

63

Comunitate să refuze intrarea şi şederea persoanelor de cetăţenie străină pe teritoriul lor. Refuzul poate să fie justificat prin motive care ţin de ordinea publică, de securitatea şi sănătatea publică. Aceste motive sunt reglementate atât în cuprinsul Tratatului C.E., cât şi în cadrul Directivei nr. 2004/38.

Ordinea publică, securitatea şi sănătatea publică justifică, potrivit Directivei nr. 2004/38, instituirea unor restricţii în ceea ce priveşte intrarea şi şederea persoanelor care sunt cetăţeni ai Uniunii europene şi a membrilor familiilor acestora, indiferent de cetăţenia lor, pe teritoriul statelor membre.

Ordinea publică şi securitatea publică pot să fie invocate şi în cazul persoanelor juridice82. De altminteri, art. 46 din Tratatul C.E. se referă la resortisanţii străini, art. 55 prevede că dispoziţiile art. 45-48 din tratat sunt aplicabile şi în materia serviciilor, iar în cuprinsul art. 48 sunt stipulate condiţiile în care persoanele juridice se pot prevala de dispoziţiile legale comunitare consacrate liberei circulaţii.

În cuprinsul Directivei nr. 2004/38 se explică prin aceeaşi termeni noţiunea de ordine publică şi cea de securitate publică.

Invocarea excepţiei de ordine publică este motivată de comportamentul personal. Această excepţie presupune existenţa unei ameninţări reale, actuale şi suficient de grave.

Autorităţile competente trebuie să ţină seama de condiţia juridică particulară a persoanelor cărora li se aplică prevederile dreptului comunitar.

În acest sens, potrivit dispoziţiilor Directivei nr. 2004/38, persoana care are cetăţenia Uniunii europene şi membrii familiei acesteia, indiferent de cetăţenia lor, care au dobândit un drept de şedere permanentă, nu pot să fie expulzaţi din statul de primire decât pentru motive imperative de ordine publică sau de securitate publică.

82 A se vedea, de exemplu, hotărârea CJE din 05.12.1989, cauza nr. 3/1988, Comisia/Italia, Culegerea 1989, p. 4060.

Page 64: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

64

Persoanele care au cetăţenia Uniunii europene şi sunt stabilite în ţara de primire de cel puţin zece ani sau sunt minore nu pot să fie expulzate decât pentru motive de securitate publică, definite de statele membre.

Pe de altă parte, înainte de adoptarea unei decizii privind expulzarea unei persoane pentru motive de ordine publică sau de securitate publică, autorităţile competente trebuie să ţină seama, în special, de durata şederii persoanei în cauză în ţara de primire, de vârsta, starea de sănătate, situaţia sa familială şi economică, de măsura în care ea s-a integrat din punct de vedere social şi cultural în statul de primire şi de intensitatea legăturilor ei cu ţara de origine (art. 28 din Directiva nr. 2004/38).

b) Excepţiile jurisprudenţiale. Curtea de Justiţie a hotărât într-o serie de cauze că „motive imperative de interes general” pot să justifice instituirea unor restricţii în ceea ce priveşte exercitarea libertăţilor fundamentale consacrate în Tratatul C.E.83 Aşadar, deosebirea între „exigenţele imperative” menţionate întâia oară cu prilejul afacerii Cassis de Dijon şi „motivele imperative de interes general” invocate în cadrul unor decizii referitoare la principiul liberei circulaţii a persoanelor şi la principiul liberei circulaţii a serviciilor pare să nu fie decât de ordin terminologic. De altminteri, numeroase exigenţe imperative pe care le-am înfăţişat cu prilejul analizării excepţiilor jurisprudenţiale de la principiul liberei circulaţii a mărfurilor au fost reţinute de către Curtea de Justiţie şi în afacerile în care au fost puse probleme în legătură cu principiul liberei circulaţii a persoanelor şi cu principiul liberei circulaţii a serviciilor, Curtea de Justiţie luând în considerare, în unele cauze din domeniu, în mod explicit, jurisprudenţa Cassis de Dijon.84

83 C.J.C.E., 4 iulie 2000, af. C-424/97, S. Haim, pct. 57; C.J.C.E., 8 iulie

1999, af. C-254/97, Société Baxter e.a., în Recueil, 1999-7, p. I-4831. 84 C.J.C.E., 15 mai 1997, af. C-250/95, Futura Participations et Singer, în

Recueil, 1997-5, p. I-2500-2501.

Page 65: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

65

În plus, condiţiile care trebuie întrunite pentru a fi invocată o excepţie jurisprudenţială de la principiul liberei circulaţii a persoanelor şi de la principiul liberei circulaţii a serviciilor sunt aceleaşi cu cele potrivit cărora pot să fie aduse în atenţie excepţiile de la principiul liberei circulaţii a mărfurilor: să nu existe o direc-tivă de armonizare a legislaţiilor statelor membre; măsura naţională instituită să se aplice în mod nediscriminator; măsura adoptată să fie necesară pentru atingerea obiectivului urmărit; măsura luată să fie proporţională în raport cu obiectivul avut în vedere.85

1.2.6. Clauze de salvgardare

Clauzele de salvgardare de la art. 296 par 1 şi art. 297 din

Tratatul C.E. pot să fie invocate şi în materia liberei circulaţii a persoanelor şi a serviciilor. Bunăoară, într-o afacere, prevederile articolelor arătate au fost analizate în raport cu dispoziţiile legale dintr-un stat membru, corespunzător cărora persoanele de cetăţenie străină trebuiau să obţină o anumită autorizaţie pentru a putea cumpăra imobile situate în zone de interes strategic din ţara în cauză.86

După cum am subliniat, art. 296 şi 297 permit derogări de la principiile care caracterizează piaţa internă privitor la aspecte care sunt în legătură cu securitatea şi apărarea naţională a statelor membre.

Măsurile adoptate pe temeiul art. 296 sau al art. 297 presupun cooperarea dintre statul care le-a luat şi Comisie, în situaţia în care ele au ca efect distorsionarea condiţiilor de concurenţă în cadrul pieţei comune.

85 C.J.C.E., 4 iulie 2000, af. C-424/97, S. Haim, pct. 57. 86 A se vedea, concluziile avocatului general în afacerea C-423/98 (A.

Albore), pct. 11 şi urm.

Page 66: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

66

În mod specific, o serie de clauze de salvgardare privesc ţara noastră (anexa VII din Tratatul de aderare a Bulgariei şi României la Uniunea europeană).

1.3. LIBERA CIRCULAŢIE A CAPITALURILOR

1.3.1. Preliminarii

Principalele dispoziţii în materie sunt cuprinse în titlul III a

celei de a treia părţi din Tratatul C.E., în cadrul unui capitol aparte, intitulat „Capitalurile şi plăţile” (art. 56-60).

Prevederile consacrate acestei libertăţi fundamentale vor fi analizate în funcţie de deosebirea dintre capitaluri, înţelese stricto sensu, şi plăţi.

De asemenea, vor fi examinate excepţiile jurisprudenţiale şi clauzele de salvgardare din Tratatul C.E. care pot să fie invocate, în domeniu, de către statele membre.

1.3.2. Libera circulaţie a capitalurilor Cu toate că la art. 3 şi la art. 14 din Tratatul C.E. nu s-a

făcut distincţie între libera circulaţie a capitalurilor şi, respectiv, libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor şi serviciilor, reglemen-tările privitoare la capitaluri au fost, până la Tratatul de la

Page 67: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

67

Maastricht, prudente87, datorită însemnătăţii pe care o are, pentru politica economică şi monetară a statelor, menţinerea controlului asupra mişcărilor de capitaluri.

Circulaţia capitalurilor este constituită din operaţiuni financiare care vizează, în mod esenţial, investirea fondurilor, iar nu remunerarea unui serviciu. Prin aceasta, circulaţia capitalurilor se distinge de categoria plăţilor, care reprezintă contraprestaţii în cadrul unor tranzacţii principale.88

Tratatul de la Maastricht a recunoscut liberei circulaţii a capitalurilor o importanţă egală cu cea atribuită celorlalte libertăţi fundamentale. Libera circulaţie a capitalurilor a fost afirmată, prin textele tratatului, în mod ferm, atât în relaţiile dintre statele membre, cât şi în cele dintre ţările din Comunitate şi statele terţe.

Potrivit art. 56 par. 1 din Tratatul C.E., toate restricţiile privind circulaţia capitalurilor între statele membre, precum şi între statele membre şi ţările terţe sunt interzise.89 Prevederile art. 56 au efect direct în cadrul Comunităţii Europene.90

Circulaţia capitalurilor include investiţiile realizate în scopul constituirii sau dezvoltării unei societăţi comerciale ori a unei sucursale, investiţiile imobiliare, operaţiunile cu privire la titlurile cotate şi necotate la bursă, împrumuturi pe termen mediu şi lung, emisiunea de acţiuni şi de obligaţiuni pe piaţa altor state membre, mişcările de capitaluri în interes personal (împrumuturi,

87 De exemplu, potrivit Tratatului C.E.E., statele membre erau obligate să

suprime în mod progresiv între ele, în cursul unei perioade de tranziţie şi în măsura necesară bunei funcţionări a pieţei comune, restricţiile referitoare la mişcările de capitaluri aparţinând persoanelor care îşi au reşedinţa în ţările din Comunitate, ca şi discriminările de tratament bazate pe naţionalitatea sau reşedinţa părţilor ori pe localizarea plasamentului.

88 C.J.C.E., 31 ianuarie 1984, af. 286/82 şi 26/83, G. Luisi şi G. Carbone, în Recueil, 1984-1, p. 404.

89 Modul de redactare al art. 56 este similar cu cel al art. 1 din Directiva nr. 88/361.

90 C.J.C.E., 14 decembrie 1995, af. C-163/94, C-165/94 şi C-250/94, L.E. Sanz de Lera e.a., în Recueil, 1995-12, p. I-4841-4843.

Page 68: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

68

donaţii, succesiuni, transferul economiilor dintr-un stat în altul), vărsăminte în conturi curente şi încheierea contractelor de depozit în străinătate, investiţii în bonurile de tezaur, importul sau exportul mijloacelor de plată, daune-interese, drepturi de autor etc.

În esenţă, circulaţia capitalurilor presupune un transfer de valori dintr-un stat membru în altul sau, în interiorul aceleiaşi ţări, către un nerezident, operaţiunea respectivă având caracter autonom.

1.3.3. Libera circulaţie a plăţilor Prin art. 56 din Tratatul C.E. au fost interzise atât măsurile

restrictive privind circulaţia capitalurilor, cât şi orice îngrădiri referitoare la plăţile între statele membre, precum şi între statele membre şi ţările terţe. Orice restricţie asupra plăţilor era, de fapt, prohibită, dacă ne raportăm la vechea reglementare, încă de la sfârşitul perioadei de tranziţie (art. 106 din Tratatul C.E.E.).

Corespunzător prevederilor art. 106 din Tratatul C.E.E., fiecare stat membru se angaja să autorizeze, în moneda ţării din Comunitate unde era stabilit creditorul sau beneficiarul, plăţile aferente schimbului de mărfuri, de servicii şi de capitaluri, precum şi să permită transferurile de capitaluri şi de salarii.

Pornind de la aceste dispoziţii, Curtea de Justiţie a distins între libera circulaţie a plăţilor şi libera circulaţie a capitalurilor. În categoria „plăţilor” au fost incluse transferurile care reprezintă contraprestaţii în cadrul unor tranzacţii principale. Este lesne de înţeles că, în absenţa liberei circulaţii a plăţilor, dispoziţiile legale comunitare consacrate liberei circulaţii a mărfurilor, persoanelor şi serviciilor ar fi fost dificil de pus în practică.

În principiu, plăţile se pot realiza prin bancnote, cecuri, virament, cambie, bilet la ordin, acreditiv documentar etc.

Delimitarea plăţilor faţă de capitaluri este relevantă şi în prezent. Cu toate că art. 56 din Tratatul C.E. se aplică deopotrivă

Page 69: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

69

circulaţiei capitalurilor şi plăţilor, unele prevederi din Tratatul C.E., cum sunt, de exemplu, cele de la art. 57 şi 59, sunt luate în considerare numai în materia circulaţiei capitalurilor.

1.3.4. Excepţii de la principiul liberei circulaţii a capitalurilor şi a plăţilor

În cadrul temei arătate vom analiza excepţiile prevăzute în

Tratatul C.E. şi excepţiile jurisprudenţiale. Principalele excepţii din Tratatul C.E. sunt prevăzute în

cadrul art. 58. Art. 58 nuanţează dispoziţiile art. 56. Reglementările de la art. 58 pot să fie invocate privitor la circulaţia capitalurilor şi, de asemenea, referitor la plăţi. În sensul declaraţiei asupra art. 58 (73 D), adoptată cu prilejul încheierii Tratatului de la Maastricht, statele membre sunt abilitate să aplice numai „dispoziţiile pertinente” ale legislaţiei lor fiscale existente la sfârşitul anului 1993. Sintagma menţionată trimite la motivele imperative de interes general, care justifică restricţii inclusiv la celelalte principii ce definesc piaţa internă.91

Pe lângă motivele imperative de interes general care pot să determine adoptarea unor măsuri ce afectează libera circulaţie a capitalurilor şi a plăţilor, art. 58 permite, totodată, luarea măsurilor necesare pentru a împiedica încălcarea legilor şi regulamentelor, îndeosebi în materie fiscală sau în domeniul supravegherii prudenţiale a instituţiilor financiare. În esenţă, prin astfel de măsuri se urmăreşte prevenirea fraudelor în domeniul fiscal.

Procedurile folosite în scop de informare administrativă sau statistică pot să stânjenească şi ele libera circulaţie în materia în care sunt aplicate, dar privitor la capitaluri acestea sunt, pe temeiul articolului menţionat, admise.

91 A se vedea, V. Constantinesco, R. Kovar, D. Simon, op. cit., p. 184-185,

precum şi C.J.C.E., 6 iunie 2000, af. C-35/98, B.G.M. Verkooijen, pct. 46.

Page 70: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

70

În plus, art. 58 poate să fie invocat de statele membre pentru a explica măsurile care sunt în legătură cu considerente de ordine şi securitate publică. Cele două noţiuni trebuie, credem, înţelese în funcţie de elementele generale evidenţiate în literatura de specialitate şi în jurisprudenţă în cadrul liberei circulaţii a mărfurilor, persoanelor şi serviciilor.92

În situaţia în care sunt aduse în atenţie măsuri naţionale justificate prin motive imperative de interes general, se solicită să fie îndeplinite condiţiile stabilite cu prilejul afacerii Cassis de Dijon.

1.3.5. Clauze de salvgardare

Dintre clauzele de salvgardare care pot să fie invocate în

materia liberei circulaţii a capitalurilor le reţinem, exemplificativ, pe cele cuprinse în Anexa VII din cadrul Tratatului de aderare a Bulgariei şi României la Uniunea europeană.

92 C.J.C.E., 23 ianuarie 1995, af. C-358/93 şi C-416/93, A. Bordessa e.a., în

Recueil, 1995-1/2, p.I-384. Spălarea banilor, traficul de stupefiante şi activităţile teroriste justifică, între altele, aplicarea dispoziţiilor art. 58.

Page 71: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

71

Întrebări în vederea autoevaluării 1. În cadrul dreptului comunitar, sintagmele „dispoziţii

legale care au efect direct” şi „dispoziţii legale direct aplicabile” sunt sau nu echivalente?

2. Care este principala caracteristică a taxelor cu efect echivalent taxelor vamale?

3. Care sunt caracteristicile taxelor interne? 4. Semnificaţia jurisprudenţei Dassonville. 5. Semnificaţia jurisprudenţei Cassis de Dijon. 6. Semnificaţia jurisprudenţei Keck şi Mithouard. 7. Paralelă între excepţiile legale şi excepţiile

jurisprudenţiale de la principiul liberei circulaţii a mărfurilor. 8. Un lucrător salariat sau independent poate invoca

reglementările legale comunitare consacrate liberei circulaţii a persoanelor în propria ţară?

9. Este obligatoriu ca lucrătorul salariat care beneficiază de prevederile Tratatului C.E. să îşi desfăşoare activitatea pe teritoriul Uniunii europene?

10. Libera prestare a serviciilor exclude, în toate situaţiile, organizarea unei infrastructuri în ţara de primire?

11. Discriminările întemeiate pe criteriul reşedinţei, nu al cetăţeniei, sunt compatibile cu reglementările legale comunitare consacrate dreptului de stabilire şi liberei prestări a serviciilor?

12. Invocarea dreptului de stabilire cu titlu secundar sau invocarea dispoziţiilor referitoare la libera prestare a serviciilor presupune, în cazul persoanelor juridice, ca activitatea acestora să aibă o legătură efectivă şi continuă cu economia unui stat membru?

13. Persoanele juridice se pot stabili în alt stat membru cu titlu principal?

14. Art. 39 par. 4 din Tratatul C.E. justifică aplicarea unui regim juridic distinct pentru funcţionari în general?

15. Noţiunile de ordine publică şi de securitate publică la care se referă Tratatul C.E. în contextul reglementării liberei

Page 72: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

72

circulaţii a persoanelor, precum şi Directiva nr. 2004/38, sunt sau nu echivalente?

16. Care sunt clauzele de salvgardare care pot să fie invocate în domeniul liberei circulaţii a persoanelor, potrivit Anexei VII din cadrul Tratatului de aderare a Bulgariei şi României la Uniunea europeană?

17. Care este distincţia între libera circulaţie a plăţilor şi libera circulaţie a capitalurilor? Ea prezintă importanţă în cadrul liberei circulaţii a capitalurilor şi a plăţilor între statele membre?

18. Limitarea transferurilor de devize aferente serviciilor la un anumit cuantum pe fiecare tranzacţie sau pe perioadă de timp este permisă între statele membre?

Bibliografie S. Deleanu, Drept comunitar al afacerilor, Ed. Servo-Sat,

Arad, 2002; S. Deleanu, G. Fabian, C.F. Costaş. B. Ioniţă, Curtea de

Justiţie Europeană. Hotărâri comentate, Wolters Kluwer, 2007: cauzele Flaminio Costa, Sociaal Fonds voor de Diamantarbeiders, Reyners, Dassonville, van Binsbergen, Bouchereau, Cassis de Dijon, Luisi şi Carbone, Daily Mail, Keck şi Mithouard, Bosman, Centros, Inspire Act, Hughes de Lasteyrie du Saillant, Nadasi şi Nemeth;

O. Manolache, Tratat de drept comunitar, ed. 5, C.H. Beck, Bucureşti, 2006;

A. Fuerea, Drept comunitar al afacerilor, ed. a II-a, Universul Juridic, Bucureşti, 2006.

Page 73: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

73

2. REGULILE APLICABILE ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI

Regulile privind concurenţa îşi au fundamentul în

dispoziţiile art. 2 din Tratatul C.E., potrivit cărora realizarea unui grad înalt de competitivitate constituie unul dintre obiectivele comunitare. Politicile sau acţiunile de înfăptuire a obiectivelor comunitare care prezintă relevanţă în materia analizată se referă, conform art. 3 din Tratatul C.E., la punerea în practică a unei politici comerciale comune (lit. b), la instituirea pieţei interne caracterizată prin abolirea, între statele membre, a obstacolelor la libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor (lit. c), la un regim care să creeze siguranţa că, în cadrul pieţei interne, concurenţa nu este denaturată (lit. g), la apropierea legislaţiilor naţionale, în măsura necesară funcţionării pieţei comune (lit. h).

De asemenea, corespunzător dispoziţiilor art. 4 din Tratatul C.E., obiectivele enunţate la art. 2 presupun instaurarea unei politici economice bazată pe strânsa coordonare a politicilor economice ale statelor membre, pe piaţa internă şi pe definirea ţelurilor comune, politică care să se realizeze cu respectarea principiului unei economii de piaţă deschise, în care concurenţa este liberă.

Concurenţa poate să fie împiedicată, restrânsă sau denaturată prin acte sau fapte săvârşite de întreprinderi sau ca urmare a intervenţiei statelor membre.

Page 74: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

74

2.1. REGULILE APLICABILE ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI ÎNTREPRINDERILOR

2.1.1. Preliminarii În cadrul regulilor care se aplică în domeniul concurenţei

întreprinderilor, distingem între cele privitoare la înţelegerile monopoliste, cele consacrate abuzului de poziţie dominantă şi cele referitoare la operaţiunile de concentrare.

Prevederile fundamentale în materie sunt cuprinse, pentru înţelegerile monopoliste între întreprinderi, la art. 81 din Tratatul C.E., iar pentru abuzul de poziţie dominantă, la art. 82 din acelaşi tratat.

Exceptările de grup sunt supuse prevederilor unor regula-mente distincte pentru fiecare categorie.

Operaţiunile de concentrare între întreprinderi sunt câr-muite de dispoziţiile Regulamentului nr. 139/2004.

2.1.2. Interzicerea înţelegerilor monopoliste

între întreprinderi Potrivit art. 81 din Tratatul C.E., sunt incompatibile cu

piaţa comună şi interzise toate acordurile între întreprinderi, toate deciziile asociaţiilor de întreprinderi şi toate practicile concertate care sunt susceptibile să afecteze comerţul între statele membre şi care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea ori distorsionarea concurenţei în interiorul pieţei comune şi, în special, acelea care constau în următoarele:

Page 75: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

75

a) fixarea, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vân-zare ori de cumpărare sau a altor condiţii ale tranzacţiilor;

b) limitarea sau controlul producţiei, a distribuţiei, a dez-voltării tehnice ori a investiţiilor;

c) repartizarea pieţelor sau a surselor de aprovizionare; d) aplicarea unor condiţii inegale la prestaţii echivalente

partenerilor comerciali, creându-le astfel un dezavantaj concuren-ţial;

e) condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea, de către parteneri, a unor prestaţii suplimentare, care nu au legătură, prin natura lor sau conform uzanţelor comerciale, cu obiectul respectivelor contracte.

Acordurile sau deciziile interzise sunt nule de plin drept. Totuşi, dispoziţiile paragrafului 1 pot să fie declarate

inaplicabile: – oricărui acord sau categorii de acorduri între întreprin-

deri; – oricărei decizii sau categorii de decizii ale asociaţiilor de

întreprinderi; – oricărei practici concertate sau categorii de practici con-

certate, care contribuie la ameliorarea producţiei ori a distribuirii produselor sau la promovarea progresului tehnic ori economic, rezervând, totodată, utilizatorilor o parte echitabilă din profitul realizat şi fără:

a) să impună întreprinderilor interesate restricţii care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective;

b) să dea posibilitatea întreprinderilor să elimine concu-renţa pentru o parte substanţială a produselor în cauză.

După cum vom vedea, în scopul luării în considerare a art. 81 par. 1 trebuie să fie întrunite mai multe cerinţe.

1. Condiţiile de aplicare a regulii prohibitive de la art. 81 par. 1. Prevederile legale comunitare interzic săvârşirea unor acte sau fapte de către întreprinderi, fără a defini însă aceste entităţi. În jurisprudenţa Curţii de Justiţie, întreprinderile au fost caracterizate

Page 76: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

76

independent de accepţiunea atribuită noţiunii analizate în sistemele de drept ale statelor membre. Corespunzător hotărârilor Curţii de Justiţie, prin întreprindere se înţelege orice entitate care desfăşoară o activitate economică, fără să prezinte însemnătate statutul ei juridic şi modul în care este finanţată93.

Întreprinderile publice beneficiază, în domeniul concurenţei, de un tratament similar celui luat în considerare pentru întreprinderile private.

Persoanele juridice formează o singură întreprindere în eventualitatea în care, în interiorul grupului, filialele nu sunt abilitate să decidă comportamentul lor pe piaţă. Unitatea de conduită a subiecţilor – societate-mamă şi filială – pe piaţă este precumpănitoare faţă de separarea formală a lor.

Enumerarea înţelegerilor de natură monopolistă de la art. 81 par. 1 cuprinde acordurile între întreprinderi, deciziile asocia-ţiilor de întreprinderi şi practicile concertate.

Acordurile între întreprinderi se realizează în situaţia în care întreprinderile şi-au exprimat voinţa într-un mod determinat94. Noţiunea analizată este înţeleasă, în dreptul comunitar, în sens larg. Asemenea acorduri pot să ia forma contractelor de concesiune, actelor constitutive ale unor societăţi comerciale, tranzacţiilor95 sau a unei înţelegeri care are numai semnificaţie morală96.

Prohibiţia instituită la art. 81 par. 1 priveşte, deopotrivă, acordurile orizontale şi pe cele verticale. Criteriul de distincţie dintre unele şi celelalte decurge din poziţia economică în care se

93 Exempli gratia, C.J.C.E., 23 aprilie 1991, af. C-41/90, K. Höfner şi F.

Elser, în Recueil, 1991-4, p. I-2016. 94 T.P.I.C.E., 17 decembrie 1991, af. T-4/89, BASF AG, în Recueil, 1991-

10, p. II-1605. 95 C.J.C.E., 27 septembrie 1988, af. 65/86, Bayer AG et Société de

construction mécaniques Hennecke GmbH, în Recueil, 1988-8, p. 5285-5287. 96 Când întreprinderile nu atribuie efecte juridice înţelegerii dintre ele,

credem că regulile în domeniul concurenţei vor fi, totuşi, luate în considerare în eventualitatea în care părţile intenţionează să pună acea înţelegere în practică.

Page 77: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

77

află părţile interesate în raporturile reciproce pe care le stabilesc între ele.

Deciziile asociaţiilor de întreprinderi sunt acte de voinţă colectivă care emană de la organul competent al unui grup profesional97. Nu se solicită ca gruparea (asociaţia) de întreprinderi să aibă calitatea de subiect de drept de-sine-stătător. De asemenea, împrejurarea că este vorba de o asociaţie de drept public nu influenţează calificarea acesteia ca fiind o asociaţie de între-prinderi98.

Practicile concertate exprimă o formă de coordonare între întreprinderi, care înlocuiesc cu bună ştiinţă riscurile concurenţei cu o cooperare practică între ele, ce conduce la condiţii de concurenţă care nu corespund condiţiilor normale de piaţă, ţinând seama de natura produselor, importanţa şi numărul întreprinderilor în cauză, dimensiunile şi caracterul pieţei99.

Elementul obiectiv, considerat în mod izolat, nu constituie prin el însuşi o practică concertată. Orice întreprindere are dreptul să ţină seama de politica economică a concurenţilor săi şi să îşi alinieze, în mod corespunzător, propria conduită.

În scopul aplicării art. 81 par. 1, va trebui ca acţiunea între-prinderilor pe piaţă să fie rezultatul cooperării dintre ele, al urmării unui ţel comun.

După cum a hotărât Curtea de Justiţie, fiecare întreprindere este datoare să îşi determine, în mod autonom, politica pe care înţelege să o pună în practică pe piaţa comună, inclusiv alegerea destinatarilor ofertelor şi vânzărilor sale. Exigenţa arătată se opune oricărei luări de contact, direct sau indirect, între întreprinderi, având ca obiect sau ca efect, fie să influenţeze comportamentul pe

97 A se vedea, B. Goldman, A. Lyon-Caen, L. Vogel, op. cit., p. 363. 98 C.J.C.E., 30 ianuarie 1985, af. 123/83, Bureau national interprofessionel

du cognac, în Recueil, 1985-1, p. 422-423. În general, calificarea unei asociaţii de întreprinderi, potrivit reglementărilor legale dintr-un stat membru, nu înrâureşte aplicarea regulilor comunitare din domeniul concurenţei.

99 C.J.C.E., 14 iulie 1972, af. 48/69, Imperial Chemical Industries Ltd., în Recueil, 1972, vol. 1, p. 657-658.

Page 78: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

78

piaţă al unui concurent actual sau potenţial, fie să dezvăluie concurentului conduita proprie pe piaţă, care a fost stabilită ori se află doar în stadiu de proiect100.

Acordurile între întreprinderi, deciziile asociaţiilor de întreprinderi şi practicile concertate sunt cuprinse în domeniul de aplicare al art. 81 par. 1 dacă:

– Sunt susceptibile să afecteze comerţul între statele membre; – Au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea ori

distorsionarea concurenţei în interiorul pieţei comune; – Au efecte negative sensibile sau potenţial sensibile asupra

concurenţei. 2. Specificări ale înţelegerilor monopoliste sancţionabile.

Art. 81 par. 1 cuprinde cinci categorii de înţelegeri între între-prinderi care pot afecta concurenţa. Enumerarea nu are caracter limitativ, ci exemplificativ. Ea include cazuri socotite ca fiind atingeri tipice aduse concurenţei, prin înţelegeri care îi împiedică funcţiile normale, restrângând-o sau denaturând-o.

După cum reiese din prevederile art. 81 par. 1, afectarea concurenţei poate să se datoreze, în esenţă, fie unei strategii de compartimentare a pieţei, ceea ce presupune divizarea acesteia şi repartizarea diferitelor părţi de piaţă între întreprinderile concu-rente, fie unei aşa-zise strategii de asfixiere, care implică adoptarea de către întreprinderile interesate a unui comportament uniform pe piaţă şi permanentizarea clienţilor.

Examinarea cauzelor instrumentate de către Comisie şi a jurisprudenţei Curţii de Justiţie arată că, în majoritatea afacerilor, concurenţa a fost afectată prin fixarea preţurilor, prin repartizarea pieţelor sau a surselor de aprovizionare, prin măsuri restrictive în domeniul producţiei ori referitor la modalităţile de vânzare. Înţele-

100 C.J.C.E., 16 decembrie 1975, af. 40-48, 50, 54-56, 111, 113 şi 114/73,

Coöperatieve Vereniging „Suiker Unie” UA et autres, în Recueil, 1975, partea a doua, p. 1664-1665.

Page 79: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

79

gerile între întreprinderi care determină cuplarea contractelor sunt, în schimb, arareori întâlnite în practică101.

a) Fixarea, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare ori de cumpărare sau a altor condiţii ale tranzacţiilor. Înţelegerile prin care sunt fixate preţurile de vânzare sau de cumpărare afectează mobilitatea preţurilor, împiedicând funcţiile cererii şi ofertei în stabilirea nivelului acestora.

Părţile pot să fixeze, prin înţelegeri ilicite, preţurile la export, pe cele la import sau preţurile din cadrul pieţei interne a unui stat membru.

De asemenea, au fost apreciate ilicite clauzele de rabat comercial în cazul în care acesta este calculat în funcţie de volumul total al vânzărilor realizate de către participanţii la înţelegere, nu după cifra de afaceri înregistrată în relaţiile dintre producător şi clientul său102; dacă fiecare participant la înţelegere acordă acelaşi rabat, indiferent care este cantitatea de marfă cumpărată de către clienţi sau în ipoteza în care rabatul ce poate să fie încuviinţat clienţilor este plafonat pentru participanţi103; în situaţia în care rabatul nu este consimţit decât unei categorii specifice de clienţi104.

Pe lângă prestabilirea de preţuri obligatorii sau convenirea în comun a unor rabaturi, libertatea pieţei poate să fie afectată şi prin înţelegeri în cadrul cărora sunt fixate alte condiţii comerciale, cum ar fi, modalităţi şi termene identice de livrare, niveluri de credite şi de garanţii de acelaşi tip, clauze similare de agravare sau de limitare a răspunderii ş.a.

b) Limitarea sau controlul producţiei, a distribuţiei, a dezvoltării tehnice ori a investiţiilor. În această categorie sunt

101 A se vedea, Memento pratique Francis Lefebvre, Communauté européenne 1998-1999, p. 359.

102 Ibidem, p. 1512. 103 Decizia Comisiei din 22 decembrie 1972, af. „Cimbel” şi decizia

Comisiei din 13 iulie 1983, af. „Vimpoltu”, cf. Mémento pratique Francis Lefebvre, Communauté européenne 1998-1999, p. 361.

104 Decizia Comisiei din 15 iulie 1982, af. „SSI”, cf. Mémento pratique Francis Lefebvre, Communauté européenne 1998-1999, p. 362.

Page 80: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

80

incluse înţelegerile prin care participanţii acceptă să îşi restrângă posibilităţile de dezvoltare şi cele susceptibile să împiedice întreprinderile să intervină pe piaţă.

De exemplu, au fost considerate ilicite înţelegerile prin care au fost fixate cote de producţie sau de vânzare, s-a renunţat la folosirea unui procedeu tehnic nou în procesul de fabricaţie105 ori întreprinderile şi-au coordonat investiţiile într-un anumit domeniu.

c) Repartizarea pieţelor sau a surselor de aprovizionare. Repartizarea pieţelor între întreprinderi şi alocarea între acestea a surselor de aprovizionare aduce atingere, în mod deosebit de nociv, funcţiilor concurenţei, întrucât asemenea înţelegeri sunt suscep-tibile să contribuie la delimitarea, repartizarea şi izolarea pieţelor, adică la restabilirea obstacolelor pe care prevederile Tratatului C.E. referitoare la libera circulaţie a mărfurilor şi serviciilor caută să le înlăture.

De pildă, producătorii pot, prin acordurile orizontale pe care le încheie, să îşi repartizeze, din punct de vedere geografic, pieţele sau sursele de aprovizionare106.

Acordurile verticale care conţin clauze de exclusivitate de vânzare sau de exclusivitate de cumpărare pot să fie socotite, şi ele, incompatibile cu dispoziţiile art. 81 din Tratatul C.E.107.

d) Aplicarea unor condiţii inegale la prestaţii echivalente partenerilor comerciali, creându-le astfel un dezavantaj concuren-ţial. Concurenţa poate să fie distorsionată prin înţelegeri destinate să creeze, faţă de unii parteneri contractuali, condiţii care să-i dezavantajeze comparativ cu alţi clienţi.

105 C.J.C.E., 15 iulie 1970, af. 41/69, ACF Chemieforma NV, în Recueil,

1970, vol. 2, p. 701-702. 106 C.J.C.E., 15 mai 1975, af. 71/74, „Frubo” în Recueil, 1975, prima parte,

p. 583-584. 107 C.J.C.E., 10 decembrie 1985, af. 31/85, SA ETA Fabriques d’Ébauches,

în Recueil, 1985-10, p. 3933 şi p. 3940-3941 privitor la un contract de concesiune exclusivă prin care concesionarul se obliga să nu vândă produsele obţinute de la concedent în afara teritoriului concedat.

Page 81: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

81

Înţelegerile discriminatorii pot să fie motivate de naţiona-litatea, sediul sau forţa economică a partenerului contractual.

De cele mai multe ori, discriminarea constă în impunerea, faţă de anumiţi parteneri, a unor preţuri superioare celor practicate în mod obişnuit. Tratamentul diferenţiat poate să privească însă şi alte elemente contractuale, precum înlesniri de plată prin eşalonări, garanţiile oferite clientelei etc.

e) Condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare, care nu au legătură, prin natura lor sau conform uzanţelor comerciale, cu obiectul respectivelor contracte. Cumpărătorul nu este nevoit, potrivit art. 81 par. 1 lit. e, să accepte în plus, la încheierea contractului dorit, din pricina presiunii exercitate de către producător sau distribuitor, prestaţii suplimentare, care nu au legătură, prin natura lor ori potrivit uzanţelor comerciale, cu obiectul contractului primar. Admiterea unor asemenea prestaţii suplimentare ar afecta autonomia întreprinderilor pe piaţă, stânjenind desfăşurarea liberă a concurenţei.

De pildă, se poate considera că s-a recurs la procedura juridică a contractelor cuplate, în ipoteza în care cumpărătorul a trebuit să achiziţioneze, pe lângă produsul care îl interesa, un altul, nevandabil sau învechit, care nu-i era util; în cazul în care utilizatorul a fost obligat să accepte accesorii sau piese de schimb necesare pentru funcţionarea ori întreţinerea utilajului cumpărat, cu toate că acesta nu prezenta o specificitate tehnică aparte; în împrejurarea în care cumpărătorul a trebuit să accepte o cantitate excesivă de piese de schimb, care depăşeau, în mod vădit, nevoile sale normale; dacă vânzarea cantităţii de marfă necesară cumpărătorului a fost condiţionată de achiziţionarea unor cantităţi suplimentare, peste cerinţele beneficiarului.

3. Înţelegeri monopoliste nesancţionabile. Art. 81 par. 3 subordonează neaplicarea primului paragraf de îndeplinirea a patru condiţii, două pozitive şi două negative.

Page 82: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

82

Corespunzător primei condiţii (pozitivă), înţelegerea mono-polistă trebuie să contribuie la ameliorarea producţiei ori a distribuirii produselor sau la promovarea progresului tehnic ori economic. Este suficient ca unul dintre avantajele arătate în cadrul primei condiţii să se realizeze, pentru ca aceasta să fie considerată îndeplinită.

Avantajele menţionate sunt însă examinate în mod obiectiv, adică ţinând seama de efectele favorabile ale înţelegerii pentru economia comunitară şi pentru terţi, nu de consecinţele ei pentru participanţi108.

Bunăoară, ameliorarea producţiei poate să fie determinată de faptul că fiecare participant la înţelegere renunţă la fabricarea unor produse, specializându-se în anumite operaţiuni, ceea ce conduce la sporirea productivităţii.

Îmbunătăţirea distribuirii produselor poate să fie asigurată prin clauzele de exclusivitate de vânzare sau de cumpărare. Exclusivitatea de vânzare permite beneficiarului să îşi dezvolte activităţile de promovare a vânzărilor şi de investiţii în zona concedată; exclusivitatea de cumpărare poate să implice partici-parea producătorului la expansiunea pieţei şi să conducă la aprovizionarea regulată de către angrosişti a persoanelor care vând mărfuri cu amănuntul109.

Promovarea progresului tehnic sau economic se poate realiza prin folosirea unui procedeu nou de fabricaţie şi prin utilizarea, pentru un singur produs, a unor tehnologii care erau luate anterior în considerare doar în mod izolat, în cazul unor bunuri diferite110.

108 C.J.C.E., 13 iulie 1966, af. 56 şi 58/64, Établissements Consten S.A.R.L.

et Grundig-Verkaufs-GmbH, în Recueil, 1966, vol. 2, p. 502-503. 109 C.J.C.E., 25 octombrie 1977, af. 26/76, Metro SB-Großmärkte GmbH &

Co. KG, în Recueil, 1977, partea a treia, p. 1916. 110 T.P.I.C.E., 15 iulie 1994, af. T-17/93, Matra Hachette SA, în Recueil,

1994-6/7, p. II-633.

Page 83: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

83

La art. 81 par. 3 nu se face referire şi la progresul social, dar Curtea de Justiţie a hotărât că acesta poate să fie subsumat, în unele circumstanţe, progresului economic.

A doua condiţie (pozitivă) este ca înţelegerea între întreprinderi să rezerve utilizatorilor o parte echitabilă din profitul obţinut.

Noţiunea de utilizatori cuprinde, deopotrivă, pe consuma-torii finali şi pe partenerii direcţi ai întreprinderilor participante la înţelegerea monopolistă.

Avantajele pe care le obţin utilizatorii nu sunt totdeauna pecuniare. Ele pot să constea, în unele situaţii, în îmbunătăţirea calităţii bunurilor sau serviciilor; accesul la produse noi care încorporează, eventual, tehnologii avansate; protecţia sănătăţii persoanelor; protecţia mediului înconjurător;

A treia condiţie (negativă) este ca înţelegerea survenită să nu impună întreprinderilor interesate restricţii care nu sunt indispensabile pentru ameliorarea producţiei sau a distribuirii produselor ori pentru promovarea progresului tehnic sau economic. Efectele negative ale restrângerii concurenţei sunt tolerabile, dacă nu au fost folosite decât mijloacele necesare pentru atingerea obiectivelor arătate.

Întreprinderile interesate sunt toate întreprinderile care suportă consecinţele restricţiilor ce au fost stabilite sau care beneficiază de efectele înţelegerii respective, nu numai cele care sunt părţi la ea.

A patra condiţie (negativă) este ca înţelegerea monopolistă să nu dea posibilitatea întreprinderilor participante să elimine concurenţa pentru o parte substanţială a produselor în cauză. Indiferent care ar fi amploarea consecinţelor benefice ale înţelegerii între întreprinderi, aceasta nu poate să fie apreciată ca fiind licită în eventualitatea în care ar conduce la înlăturarea totală a concurenţei sau ar determina eliminarea ei pentru o parte substanţială a produselor luate în considerare.

Page 84: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

84

Aplicarea condiţiei analizate depinde de modul în care este stabilită piaţa produsului sau serviciului.

2.1.3. Abuzul de poziţie dominantă Potrivit art. 82 din Tratatul C.E., este incompatibilă cu piaţa

comună şi interzisă, în măsura în care comerţul între statele membre poate să fie afectat, exploatarea abuzivă, de către una sau mai multe întreprinderi, a unei poziţii dominante pe piaţa comună sau pe o parte substanţială a acesteia.

Asemenea practici abuzive pot să constea, în special, în următoarele:

a) impunerea, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare ori de cumpărare sau a altor condiţii inechitabile ale tranzacţiilor;

b) limitarea producţiei, a distribuţiei sau a dezvoltării tehnice, în dauna consumatorilor;

c) aplicarea unor condiţii inegale la prestaţii echivalente partenerilor comerciali, creându-le astfel un dezavantaj concuren-ţial;

d) condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea, de către parteneri, a unor prestaţii suplimentare, care nu au legătură, prin natura lor sau conform uzanţelor comerciale, cu obiectul respectivelor contracte.

După cum se observă, prevederile art. 82 sunt similare celor de la art. 81 par. 1, cu excepţia dispoziţiilor art. 81 par. 1 lit. c (repartizarea pieţelor sau a surselor de aprovizionare).

Interzicerea practicilor abuzive are caracter absolut, nefiind admise nici un fel de excepţii. Severitatea reglementărilor de la art. 82 se întemeiază pe ideea că abuzul de poziţie dominantă nu poate să aducă niciodată o contribuţie pozitivă pe piaţa pe care se manifestă. Prin urmare, exceptările individuale sau pe categorii nu sunt, în această materie, posibile.

Page 85: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

85

1. Condiţiile de aplicare a regulii prohibitive de la art. 82. În cadrul prevederilor art. 82 este interzisă exploatarea abuzivă, de către una sau mai multe întreprinderi, a unei poziţii dominante pe piaţa comună sau pe o parte substanţială a acesteia. În principiu, deţinerea unei poziţii dominante nu este prohibită, ci numai exploatarea ei abuzivă, cu toate că poziţia dominantă pe piaţă a uneia sau mai multor întreprinderi poate să aducă atingere concurenţei.

Aplicarea art. 82 din Tratatul C.E. presupune îndeplinirea următoarelor condiţii:

– Deţinerea de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii dominante, care este susceptibilă să producă efecte în cadrul Comunităţii;

– Exploatarea abuzivă a poziţiei dominante; – Posibilitatea să fie afectat comerţul între statele membre. Poziţia dominantă este o situaţie de forţă economică

deţinută de o întreprindere, de natură să împiedice menţinerea unei concurenţe efective pe piaţa relevantă, permiţându-i să aibă un comportament care este, într-o măsură apreciabilă, independent faţă de concurenţi, de clienţii săi şi, în cele din urmă, faţă de consumatori111.

Existenţa poziţiei dominante este probată de deţinerea unei mari părţi din piaţă, de raportul dintre părţile de piaţă deţinute de întreprinderea în cauză şi de concurenţi, de avansul tehnologic faţă de concurenţi, de dezvoltarea unei reţele comerciale deosebit de perfecţionate şi de absenţa concurenţei potenţiale112.

111 C.J.C.E., 13 februarie 1979, af. 85/76, Hoffmann-La Roche & Co. AG,

în Recueil, 1979, prima parte, p. 520. 112 C.J.C.E., 13 februarie 1979, af. 85/76, Hoffmann-La Roche & Co. AG,

în Recueil, 1979, prima parte, p. 524.

Page 86: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

86

De regulă, existenţa poziţiei dominante este dovedită cu ajutorul mai multor factori care, luaţi în considerare în mod izolat, nu sunt, totdeauna, determinanţi113.

Exploatarea abuzivă a poziţiei dominante este o noţiune obiectivă privitoare la comportamentele unei întreprinderi aflată într-o poziţie dominantă, care sunt de natură să influenţeze structura pieţei unde, datorită prezenţei întreprinderii respective, nivelul de concurenţă este deja scăzut, astfel de comportamente putând să împiedice, prin mijloace diferite de cele ale unei concurenţe obişnuite, menţinerea nivelului de concurenţă care poate să fie încă evidenţiat pe piaţă sau dezvoltarea acestei concurenţe114.

Posibilitatea să fie afectat comerţul între statele membre constituie o cerinţă care permite delimitarea domeniului de aplicare a prevederilor legale comunitare de dispoziţiile legale din statele membre referitoare la concurenţa între întreprinderi.

În scopul punerii în practică a reglementărilor de la art. 82 din Tratatul C.E. este suficient ca exploatarea abuzivă a poziţiei dominante să poată avea consecinţe negative asupra comerţului intracomunitar, fără să fie necesar ca acestea să se fi produs efectiv115.

2. Specificări ale practicilor abuzive. Art. 82 cuprinde patru categorii de practici considerate abuzive, care sunt, cu o

113 C.J.C.E., 2 martie 1994, af. C-53/92 P, Hilti AG, în Recueil, 1994-3, p.

I-697-700; T.P.I.C.E., 12 decembrie 1991, af. T-30/89, Hilti AG, în Recueil, 1991-10, p. II-1480.

114 C.J.C.E., 13 februarie 1979, af. 85/76, Hoffmann-La Roche & Co.AG, în Recueil, 1979, prima parte, p. 541.

115 C.J.C.E., 6 aprilie 1995, af. C-241/91P şi C-242/91P, Radio Telefis Eireann et Independent Television Publications Ltd, în Recueil, 1995-3/4, p. I-799-800. Potrivit Curţii de Justiţie, condiţia pe care o analizăm este îndeplinită, în ipoteza în care se poate aprecia, cu un grad de probabilitate suficient, că acţiunea întreprinderii în cauză este susceptibilă să influenţeze, direct sau indirect, în mod real ori potenţial, comerţul între statele membre.

Page 87: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

87

excepţie, similare categoriilor de înţelegeri monopoliste între întreprinderi de la art. 81.

Repartizarea pieţelor sau a surselor de aprovizionare nu a fost reiterată în cadrul art. 82, apreciindu-se că acestea se pot realiza doar pe baza unor înţelegeri orizontale sau verticale între întreprinderi. În practică s-a constatat, totuşi, că astfel de efecte sunt generate, în anumite situaţii, şi de exploatarea abuzivă a unei poziţii dominante, chiar dacă întreprinderea în cauză nu le-a avut în vedere cu prilejul aplicării strategiei ei pe piaţă. De exemplu, interdicţia impusă de către întreprinderea aflată pe o poziţie dominantă, partenerilor ei comerciali, referitoare la revânzarea unui bun, poate să conducă la fixarea acestora pe piaţa locală116.

Omisiunea de la art. 82 nu are însă inconveniente deose-bite, pentru că enumerarea practicilor abuzive nu este limitativă.

Practicile abuzive pot să constea, în special, în următoarele: a) Impunerea, în mod direct sau indirect, a preţurilor de

vânzare sau de cumpărare sau a altor condiţii inechitabile ale tranzacţiilor. Preţul impus poate să fie excesiv în ipoteza în care nu există un raport rezonabil între acesta şi valoarea economică a prestaţiei întreprinderii117.

Practicilor abuzive de la art. 82 lit. a credem că le poate fi asimilată şi situaţia în care o întreprindere aflată într-o poziţie dominantă stabileşte preţuri foarte reduse, în scopul înlăturării concurenţilor de pe piaţă118.

116 C.J.C.E., 14 februarie 1978, af. 27/76, United Brands Company et United

Brands Continental BV, în Recueil, 1978, prima parte, p. 293-294. În cauză, cele două întreprinderi interziceau distribuitorilor să revândă bananele verzi cu care acestea i-au aprovizionat. Bananele puteau să fie revândute de către distribuitori numai după maturarea lor.

117 C.J.C.E., 14 februarie 1978, af. 27/76, United Brands Company et United Brands Continental VB, în Recueil, 1978, prima parte, p. 306.

118 C.J.C.E., 3 iulie 1991, af. C-62/86, AKZO Chemie VB, în Recueil, 1991-7/I, p. I-3455-3456. În această afacere, Curtea de Justiţie a reţinut existenţa unui „abuz de structură”.

Page 88: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

88

Condiţiile discriminatorii pot să privească, de asemenea, rabaturile comerciale sau termenele de livrare care sunt consimţite de întreprinderea care deţine o poziţie dominantă119.

Art. 82 lit. a interzice stabilirea unilaterală a unor preţuri inechitabile, în timp ce art. 81 par. 1 lit. a, care este formulat în termeni apropiaţi, prohibă restrângerea libertăţii părţilor la înţelegerea monopolistă în fixarea preţurilor. Aplicarea ambelor articole nu este, după cum am arătat, totuşi, exclusă, în eventualitatea în care o întreprindere aflată într-o poziţie dominantă se prevalează de aceasta pentru a încheia cu unii concurenţi o înţelegere monopolistă, iar pe ceilalţi încearcă să-i înlăture de pe piaţă prin folosirea unor mijloace incompatibile cu cerinţele unei concurenţe obişnuite;

b) Limitarea producţiei, a distribuţiei sau a dezvoltării tehnice, în dauna consumatorilor. De cele mai multe ori aceasta se realizează prin limitările impuse furnizorilor sau cumpărătorilor de către întreprinderea care are o poziţie dominantă.

De pildă, Curtea de Justiţie a hotărât, într-o afacere, că refuzul unei întreprinderi de a livra materii prime unui client cu care se afla în concurenţă privitor la produsele obţinute cu ajutorul acelor materii prime, reprezintă un abuz de poziţie dominantă, dacă apare riscul înlăturării întreprinderii concurente de pe piaţă120. Aşadar, o întreprindere poate să fie obligată să încheie un contract pentru vânzarea unor bunuri sau prestarea unor servicii, în eventualitatea în care nu există nici un substitut real ori potenţial al acestora, poate să fie evidenţiată pe piaţă o cerere specifică potenţială, constantă şi regulată a consumatorilor, iar întreprinderea

119 C.J.C.E., 13 februarie 1979, af. 85/76, Hoffmann-La Roche & Co. AG, în Recueil, 1979, prima parte, p. 541-544, privitor la rabaturi de fidelitate care erau consimţite fie în schimbul exclusivităţii, fie pe baza estimării nevoilor fiecărui beneficiar, nu în mod obiectiv, în funcţie de cantitatea de marfă cumpărată; C.J.C.E., 14 februarie 1978, af. 27/76, United Brands Company et United Brands Continental BV, în Recueil, 1978, prima parte, p. 294-295.

120 C.J.C.E., 6 martie 1974, af. 6 şi 7/73, Istituto Chemioterapico Italiano S.p.A. et Commercial Solvents Corporation, în Recueil, 1974, prima parte, p. 253.

Page 89: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

89

în cauză are capacitatea necesară în vederea satisfacerii comenzilor pe care le-a primit121.

În circumstanţele în care întreprinderea poate livra cantităţi limitate de mărfuri, ea trebuie să îşi stabilească priorităţile pe temeiul unor criterii obiective, nediscriminatorii;

c) Aplicarea unor condiţii inegale la prestaţii echivalente partenerilor comerciali, creându-le astfel un dezavantaj concuren-ţial. Aceste prevederi nu sunt esenţial diferite de cele de la lit. a şi b ale art. 82, întrucât condiţiile discriminatorii pot să se refere la preţuri, rabaturi comerciale, cantităţile de mărfuri livrate etc. În cuprinsul art. 82 lit. c se accentuează însă că orice condiţii discriminatorii aplicate de o întreprindere care deţine o poziţie dominantă constituie un abuz.

Motivarea practicilor abuzive este, în general, similară celei a înţelegerilor monopoliste, supuse dispoziţiilor art. 81 par. 1 lit. d. În contextul analizării practicilor abuzive se remarcă însă, adesea, livrarea cu întâietate a produselor către comercianţii care vând numai mărfurile producătorului, fiind dezavantajaţi cei care înstrăinează, alături de acestea, bunuri concurente importate122;

d) Condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea, de către parteneri, a unor prestaţii suplimentare, care nu au legătură, prin natura lor sau conform uzanţelor comerciale, cu obiectul respectivelor contracte. Prin asemenea practici, întreprinderea îşi consolidează poziţia dominantă şi poate să înlăture anumiţi concurenţi de pe piaţă, deoarece aceasta subordonează vânzarea unui bun a cărui desfacere o controlează de înstrăinarea altor produse supuse concurenţei.

Potrivit unei hotărâri a Tribunalului de primă instanţă, condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea, de către

121 T.P.I.C.E., 12 iunie 1997, af. T-504/93, Tiercé Ladbroke SA, în Recueil,

1997-5/6, p. II-969; C.J.C.E., 6 martie 1974, af. 6 şi 7/73, Istituto Chemioterapico Italiano et Commercial Solvents Corporation, în Recueil, 1974, prima parte, p. 254.

122 A se vedea, Ph. Icard, Droit matériel et politiques communautaires, Editions ESKA, Paris, 1999, p. 422.

Page 90: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

90

parteneri, a unor prestaţii suplimentare, nu poate să fie admisă când produsele în cauză sunt disociabile (de pildă, utilajele şi cartoanele folosite pentru ambalarea lichidelor alimentare). În plus, contractele cuplate nu ar putea să fie justificate prin existenţa uzanţelor comerciale, pe o piaţă unde concurenţa este deja afectată datorită poziţiei dominante a unei întreprinderi123.

2.1.4. Formele de control ale comportamentelor întreprinderilor

Controlul comportamentelor întreprinderilor se realizează

de către autorităţile comunitare şi de autorităţile naţionale ale statelor membre.

În materie sunt competente şi autorităţile naţionale ale statelor membre pentru că prevederile art. 81 şi 82 au efect direct.

Aplicarea regulilor în domeniul concurenţei prevăzute la art. 81 şi 82 din Tratatul C.E. se realizează potrivit Regulamentului nr. 1/2003.

Adoptarea Regulamentului nr. 1/2003 se înscrie în cadrul procesului de modernizare a dreptului comunitar al concurenţei, caracterizat prin adoptarea unor noi regulamente de exceptare pe categorii, prin adoptarea unor linii directoare consacrate acordurilor orizontale de cooperare şi acordurilor verticale, precum şi prin adoptarea altor comunicări ale Comisiei în domeniu.

Regulamentul nr. 1/2003 a fost adoptat, în esenţă, pentru a permite autorităţilor competente în domeniul concurenţei din statele membre şi organelor de jurisdicţie naţionale să aplice prevederile art. 81 par. 3 din Tratatul C.E., precum şi pentru a

123 T.P.I.C.E., 6 octombrie 1994, af. T-83/91, Tetra Pak International SA, în

Recueil, 1994-8/9/10, p. II-822.

Page 91: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

91

degreva comisia de analizarea afacerilor care nu prezintă semnificaţie deosebită pe plan comunitar.

Prin Regulamentul nr. 1/2003 s-a renunţat la sistemul atestărilor negative şi al dispenselor individuale, instituit potrivit Regulamentului nr. 17/62.

În cuprinsul Regulamentului nr. 1/2003 se stipulează că acordurile, deciziile şi practicile concertate vizate de art. 81 par. 1 din Tratatul C.E., care nu îndeplinesc condiţiile de la art. 81 par. 3, sunt interzise, fără ca o decizie prealabilă să fie necesară în acest scop.

Pe de altă parte, acordurile, deciziile şi practicile concertate vizate de art. 81 par. 1, care îndeplinesc condiţiile art. 81 par. 3, nu sunt interzise, fără ca o decizie prealabilă să fie necesară în acest scop.

Exploatarea abuzivă a unei poziţii dominante, în sensul art. 82 din Tratat, este interzisă, fără ca o decizie prealabilă să fie necesară în acest scop.

În interesul comunitar, Comisia, acţionând din oficiu, poate să constate, prin decizie, că art. 81 nu se aplică unui acord, unei decizii sau unei practici concertate, pentru că nu sunt reunite condiţiile de la art. 81 par. 1 sau pentru că sunt îndeplinite condiţiile de la art. 81 par. 3.

Comisia poate să facă o asemenea constatare şi în ceea ce priveşte art. 82 din tratat.

Comisia are posibilitatea să stabilească, din oficiu sau ca urmare a unei plângeri, că un acord, o decizie sau o practică concertată supusă dispoziţiilor unui regulament de exceptare pe categorii generează, totuşi, efecte incompatibile cu prevederile art. 81 par. 3 din tratat.

Autorităţile competente în domeniul concurenţei din statele membre beneficiază de prerogative similare, dacă un acord, o decizie sau o practică concertată supusă prevederilor unui regulament de exceptare pe categorii generează efecte incompatibile cu dispoziţiile art. 81 par. 3, pe teritoriul statului

Page 92: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

92

membru unde este competentă autoritatea naţională în cauză sau pe o parte a acestuia, care prezintă caracteristicile unei pieţe geografice distincte.

După cum se precizează, în mod expres, în cuprinsul Regulamentului nr. 1/2003 autorităţile competente în domeniul concurenţei din statele membre şi organele de jurisdicţie naţionale pot să aplice art. 81 şi 82 din Tratatul C.E.

În cadrul Regulamentului nr. 1/2003 se evidenţiază raportul între prevederile art. 81 şi 82 şi, respectiv, dreptul concurenţei din statele membre. Astfel, în situaţia în care autorităţile competente în domeniul concurenţei din statele membre sau organele de jurisdicţie naţionale aplică dreptul naţional al concurenţei unor acorduri, decizii sau practici concertate, în sensul art. 81 par. 1 din tratat, care sunt susceptibile să afecteze comerţul între statele membre, în înţelesul dat acestei sintagme prin tratat, ele sunt obligate să aplice, totodată, dispoziţiile art. 81.

În cazul în care autorităţile competente în domeniul concurenţei din statele membre sau organele de jurisdicţie naţionale aplică dreptul naţional al concurenţei unei practici abuzive interzisă potrivit art. 82 din tratat, ele sunt obligate să aplice, totodată, dispoziţiile art. 82.

Aplicarea dreptului naţional al concurenţei nu poate să conducă la interzicerea acordurilor, deciziilor sau practicilor concertate care sunt susceptibile să afecteze comerţul între statele membre, dar nu au ca efect restrângerea concurenţei, în sensul art. 81 par. 1, sau îndeplinesc condiţiile art. 81 par. 3 ori sunt supuse unui regulament de exceptare pe categorii.

Regulamentul nr. 1/2003 nu împiedică, totuşi, statele membre să adopte şi să aplice pe teritoriul lor dispoziţii legale mai stricte prin care se interzic sau se sancţionează un comportament unilateral al unei întreprinderi.

În scopul asigurării cooperării între Comisie şi autorităţile competente în domeniul concurenţei din statele membre şi în vederea asigurării aplicării uniforme a art. 81 şi 82 de către

Page 93: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

93

autorităţile competente în domeniul concurenţei din statele membre, prin Regulamentul nr. 1/2003 a fost organizată o reţea europeană a concurenţei.

Fiecare stat membru desemnează autoritatea sau autorităţile competente în domeniul concurenţei pentru aplicarea art. 81 şi 82.

O anumită afacere poate să fie investigată de o autoritate competentă în domeniul concurenţei dintr-un stat membru, de mai multe autorităţi din state membre diferite sau de Comisie.

În principiu, o afacere determinată trebuie să fie investigată de autoritatea cel mai bine plasată.

Autoritatea competentă în domeniul concurenţei dintr-un stat membru care acţionează pe baza prevederilor art. 81 sau 82 trebuie să informeze, în scris, Comisia înainte de iniţierea primei măsuri de anchetă. Această informare poate să fie pusă şi la dispoziţia autorităţilor competente în domeniul concurenţei din alte state membre.

Dacă a fost adoptată o decizie de către Comisie privitor la un acord, o decizie sau o practică concertată asupra căreia o autoritate competentă în domeniul concurenţei dintr-un stat membru urmează să statueze, aceasta nu va putea lua o hotărâre contrară deciziei Comisiei.

Înainte de adoptarea unei decizii prin care se interzice un anumit comportament, se acceptă angajamente ale întreprinderilor sau se retrage beneficiul dispoziţiilor unui regulament de exceptare pe categorii, autorităţile competente în domeniul concurenţei din statele membre trebuie să informeze Comisia.

Pe de altă parte, autorităţile competente în domeniul concurenţei din statele membre pot să consulte, în orice moment, Comisia, în cazul în care investighează o anumită afacere pe baza art. 81 sau 82 din tratat.

La cererea Comisiei sau a unei autorităţi competente în domeniul concurenţei dintr-un stat membru, o afacere investigată de o autoritate competentă din alt stat membru poate să fie adusă în

Page 94: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

94

atenţia Comitetului consultativ în materie de practici restrictive şi poziţii dominante.

Angajarea procedurii de către Comisie privitor la o anumită afacere determină desesizarea autorităţilor competente în domeniul concurenţei din statele membre de acea afacere referitor la aplicarea art. 81 şi 82 din tratat.

Regulamentul nr. 1/2003 conţine şi dispoziţii consacrate cooperării între organele de jurisdicţie naţionale şi Comisie, în scopul aplicării art. 81 şi 82.

Fiecare stat membru este abilitat să decidă care sunt organele de jurisdicţie naţionale competente să aplice art. 81 şi 82. Acestea pot să soluţioneze litigiile între particulari sau să se pronunţe privitor la deciziile adoptate de autorităţile competente în domeniul concurenţei din statele membre.

Comisia poate sprijini organele de jurisdicţie naţionale în vederea aplicării art. 81 şi 82. Comisia poate interveni la solicitarea organului de jurisdicţie naţional sau din oficiu.

În cazul în care există o solicitare a organului de jurisdicţie naţional, Comisia transmite acestuia informaţiile de care dispune, îi indică dacă a început sau nu procedura referitor la afacerea supusă judecăţii ori dacă a adoptat o decizie.

Comisiei i se poate solicita sprijinul şi în scopul interpretării dispoziţiilor art. 81 şi 82.

Acţionând din oficiu, Comisia poate să supună atenţiei organului de jurisdicţie naţional observaţii scrise.

La rândul lor, autorităţile competente în domeniul concurenţei din statele membre pot să supună atenţiei organului de jurisdicţie naţional observaţii scrise referitoare la aplicarea art. 81 şi 82.

În situaţia în care organele de jurisdicţie naţionale hotărăsc privitor la acorduri, decizii sau practici concertate supuse dispoziţiilor art. 81 sau 82, care au format deja obiectul unei decizii a Comisiei, ele nu pot să ia o hotărâre contrară deciziei Comisiei.

Page 95: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

95

În cazul în care Comisia nu a adoptat încă o decizie, organele de jurisdicţie naţionale trebuie să evite să pronunţe o hotărâre care ar fi contrară deciziei Comisiei. În acest scop ele pot să suspende judecarea cauzei până la momentul la care va interveni o decizie a Comisiei. O altă soluţie este aceea a folosirii mecanismului chestiunilor prejudiciale.

Regulamentul nr. 1/2003 nu conţine dispoziţii consacrate sancţiunii nulităţii, instituită prin art. 81 par. 2 din Tratatul C.E.

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a precizat că nulitatea la care se referă art. 81 par. 2 din Tratatul C.E. are caracter absolut. Un acord care este supus dispoziţiilor paragrafului 1 al articolului arătat şi care nu a format obiectul unei dispense individuale sau colective, pe baza reglementărilor paragrafului 3, este, conform hotărârii Curţii, lovit de nulitate, în măsura în care obiectul sau efectele sale sunt incompatibile cu interdicţia enunţată în cuprinsul paragrafului 1.

Având în vedere caracterul absolut al nulităţii la care se referă art. 81 par. 2, Curtea a concluzionat că un acord nul în temeiul acestei dispoziţii nu are efect în cadrul raporturilor între cocontractanţi şi nu este opozabil terţilor.

Caracterul absolut al nulităţii prevăzută la art. 81 par. 2 din Tratatul C.E. nu suscită îndoieli, întrucât respectarea regulilor în domeniul concurenţei corespunde interesului general. Fiind absolută, nulitatea nu poate să fie confirmată.

Nulitatea poate să fie invocată de orice persoană interesată, indiferent că aceasta este sau nu parte la acordul litigios.

După cum reiese din dispoziţiile art. 81 par. 2, nulitatea trebuie să fie constatată ori de câte ori sunt reunite condiţiile ei, în scopul asigurării efectivităţii reglementărilor din tratat. Prin urmare, autonomia din punct de vedere procedural a autorităţilor din statele membre este, sub aspectul menţionat, limitată.

Page 96: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

96

Constatarea nulităţii acordurilor şi deciziilor interzise este de competenţa organelor de jurisdicţie naţionale.124 Lor le revine sarcina de a stabili dacă nulitatea se referă la clauzele acordului prin care sunt încălcate dispoziţiile art. 81 par. 1 sau la înţelegerea încheiată în ansamblul ei, în ipoteza în care stipulaţiile ilicite nu pot să fie separate de întreg.125

Curtea a evidenţiat, în practica ei, efectele nulităţii ţinând seama de caracterul absolut al acesteia, dar în dreptul român, nulitatea, indiferent dacă este absolută sau relativă, determină desfiinţarea retroactivă a actului juridic.

2.2. REGULILE APLICABILE ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI STATELOR MEMBRE

2.2.1. Preliminarii Regulile care se iau în considerare în domeniul concurenţei

privitor la statele membre sunt cele consacrate întreprinderilor publice, ajutoarelor acordate de ţările din Comunitate şi monopo-lurilor de stat cu caracter comercial.

124 A se vedea, Comunicarea Comisiei, din anul 2004, privitoare la

cooperarea între Comisie şi organele de jurisdicţie naţionale în scopul aplicării art. 81 şi 82 din Tratatul CE, pct. 4 teza a treia; Comunicarea Comisiei, din anul 2004, referitoare la modul de analizare de către Comisie a sesizărilor făcute pe temeiul art. 81 şi 82 din Tratatul CE, pct. 13 şi 16, precum şi hotărârea TPI din 18.09.1992, cauza nr. T-24/1990, Automec Srl, Culegerea 1992, p. II-2223.

125 Hotărârea CJE din 14.12.1983, cauza nr. 319/1982, Kerpen &Kerpen GmbH, Culegerea 1983, p. 4173.

Page 97: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

97

2.2.2. Statutul întreprinderilor publice Statele membre pot să menţină şi să extindă sectorul public,

întrucât, potrivit art. 295 din Tratatul C.E., prevederile tratatului nu aduc atingere regimului proprietăţii din ţările din Comunitate. În principiu, întreprinderile publice nu se bucură însă de tratament preferenţial în domeniul concurenţei.

Corespunzător art. 86, statele membre au obligaţia să nu adopte şi să nu menţină, privitor la întreprinderile publice şi la întreprinderile cărora le acordă drepturi speciale sau exclusive, măsuri contrare regulilor Tratatului C.E., în special celor de la art. 12 şi de la art. 81-89.

Întreprinderile cărora li s-a încredinţat gestiunea unor servicii de interes economic general sau care au caracterul unui monopol fiscal sunt supuse regulilor din Tratatul C.E., în special regulilor de concurenţă, în măsura în care aplicarea acestor norme nu împiedică astfel, în drept sau în fapt, îndeplinirea sarcinilor particulare care le revin. Dezvoltarea schimburilor comerciale nu trebuie să fie afectată într-o măsură contrară intereselor Comu-nităţii.

Comisia veghează la aplicarea dispoziţiilor art. 86, adre-sând, în funcţie de necesităţi, directive sau decizii adecvate statelor membre.

Întreprinderile publice pot să fie definite pornindu-se de la accepţiunea noţiunii de întreprindere, reţinută în jurisprudenţa Curţii de Justiţie, în contextul analizării întreprinderilor private.

În plus, pot să fie avute în vedere prevederile Directivei nr. 80/723, din 25 iunie 1980, referitoare la transparenţa relaţiilor

Page 98: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

98

financiare între statele membre şi întreprinderile publice, adoptată de Comisie, pe temeiul art. 86 par. 3 din Tratatul C.E.

Conform art. 2 al Directivei nr. 80/723, întreprinderile publice sunt orice întreprinderi asupra cărora autorităţile publice pot să exercite, în mod direct sau indirect, în virtutea dreptului de proprietate, a participării lor financiare ori a regulilor care le cârmuiesc, o influenţă dominantă.

Influenţa dominantă a autorităţilor publice este prezumată în următoarele ipoteze: a) deţin majoritatea capitalului subscris al întreprinderii; b) dispun de majoritatea voturilor care se atribuie părţilor sociale emise de întreprindere; c) pot să desemneze mai mult de jumătate din membrii organului administrativ de conducere sau de supraveghere al întreprinderii.

Prin autorităţi publice se înţeleg, în sensul Directivei nr. 80/723, statul, precum şi alte colectivităţi teritoriale.

Definiţia de la art. 2 al Directivei nr. 80/723 nu are decât valoare orientativă126. În orice caz, natura juridică a întreprinderii în dreptul intern nu prezintă relevanţă.

Statele membre pot să constituie, potrivit art. 86 par. 1 din Tratatul C.E., întreprinderi publice sau să acorde unor întreprinderi drepturi speciale sau exclusive, dar nu sunt îndrituite să determine aceste întreprinderi să participe la înţelegerile interzise prin art. 81 par. 1 ori să abuzeze de poziţia dominantă în care se află.

Drepturile speciale presupun nu numai adoptarea unor reglementări legale specifice sau instituirea unui regim juridic particular pentru anumite întreprinderi, ci şi posibilitatea autorităţi-lor publice de a obliga întreprinderile în cauză să aibă, în schimbul avantajelor conferite, un comportament determinat.

În ceea ce priveşte drepturile exclusive, acestea sunt acordate întreprinderilor în ipoteza consimţirii de către autorităţile

126 C.J.C.E., 6 iulie 1982, af. 188-190/80, Republique française, Republique

italienne et Royaume-Uni de Grande-Bretagne et d’Irlande du Nord contre Commission, în Recueil, 1982-7, p. 2578.

Page 99: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

99

publice a unui monopol în domeniul producţiei, al distribuirii bunurilor sau al prestării serviciilor.

Drepturile speciale sau exclusive pot să fie acordate de către autorităţile publice, dacă ele sunt justificate prin motive care nu au natură economică127.

În împrejurarea în care, prin consimţirea unui drept exclusiv, întreprinderea beneficiară va exploata în mod abuziv poziţia dominantă pe care o deţinea deja pe piaţă, reglementările de la art. 86 par. 1 sunt nesocotite128.

De asemenea, Curtea de Justiţie a hotărât că o întreprin-dere, căreia i s-a acordat un drept exclusiv, abuzează de poziţia dominantă pe care a dobândit-o, în circumstanţele în care nu are posibilitatea să satisfacă cererea existentă pe piaţă129.

Potrivit art. 86 par. 2, întreprinderile cărora li s-a încredin-ţat gestiunea unor servicii de interes economic general sau care au caracterul unui monopol fiscal nu sunt supuse regulilor de concurenţă, dacă restricţionarea sau înlăturarea concurenţei altor întreprinderi este necesară în scopul îndeplinirii sarcinilor particu-lare care le revin. Aceste prevederi se explică prin ideea menţinerii echilibrului economic al unor astfel de întreprinderi, ceea ce presu-pune posibilitatea unei compensări între activităţile rentabile şi cele mai puţin rentabile. Aplicarea regulilor de concurenţă ar permite altor întreprinderi să se orienteze spre activităţile economice renta-bile şi să practice tarife mai avantajoase faţă de tarifele solicitate de titularii drepturilor exclusive, care trebuie să compenseze pierderile din unele sectoare cu beneficiile obţinute în alte domenii130.

127 C.J.C.E., 30 aprilie 1974, af. 155/73, G. Sacchi, în Recueil, 1974, prima

parte, p. 430. 128 C.J.C.E., 23 aprilie 1991, af. C-41/90, K. Höfner et F. Elser, în Recueil,

1991-4, p. I-2017. 129 C.J.C.E., 10 decembrie 1991, af. C-179/90, Merci convenzionali porto

din Genova SpA, în Recueil, 1991-10, p. I-5930. 130 C.J.C.E., 19 mai 1993, af. C-320/91, P. Corbeau, în Recueil, 1993-5, p.

I-2569.

Page 100: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

100

De exemplu, Curtea de Justiţie a hotărât că sunt asemenea întreprinderi cele din domeniul telecomunicaţiilor131, a furnizării energiei electrice132, transportului aerian133, serviciilor poştale134 şi întreprinderilor care exercită activităţi portuare135.

Întreprinderile ce desfăşoară activităţi subsumate unui monopol fiscal au menirea de a procura venituri statului şi se identifică, în general, cu cele care au un monopol comercial.

Indiferent dacă întreprinderile analizate îndeplinesc servicii de interes economic general sau care au caracterul unui monopol fiscal, ele sunt obligate să ia în considerare două condiţii: restric-ţiile în materia concurenţei să fie necesare pentru atingerea obiectivului urmărit şi dezvoltarea schimburilor comerciale să nu fie afectată într-o măsură contrară intereselor Comunităţii.

Comisia este abilitată să adreseze statelor membre, în scopul aplicării corespunzătoare a art. 86 din Tratatul C.E., directive sau decizii. Prin decizii, Comisia poate să afirme incompatibilitatea unor drepturi speciale sau exclusive cu prevederile Tratatului C.E.136

Pe de altă parte, Consiliul este îndrituit, potrivit art. 95 din Tratatul C.E., să adopte măsuri care vizează apropierea dispo-ziţiilor legislative, de reglementare şi administrative ale statelor membre ce au ca obiect instituirea şi funcţionarea pieţei interne, măsuri care conduc, adesea, la înlăturarea obstacolelor de ordin

131 C.J.C.E., 20 martie 1985, af. 41/83, République italienne contre

Commission, în Recueil, 1985-3, p. 879. 132 C.J.C.E., 27 aprilie 1994, af. C-393/92, Gemeente Almelo e.a., în

Recueil, 1994-4, p. I-1520-1521. 133 C.J.C.E., 11 aprilie 1989, af. 66/86, Ahmed Saeed Flugreisen et Silver

Line Reisebüro GmbH, în Recueil, 1989-4, p. 851-853. 134 C.J.C.E., 19 mai 1993, af. C-320/91, P. Corbeau, în Recueil, 1993-5, p.

I-2568-2569. 135 C.J.C.E., 14 iulie 1974, af. 10/71, M. Muller, veuve J.P. Hein et autres,

în Recueil, 1971, vol. 2, p. 730. 136 C.J.C.E., 19 martie 1991, af. C-202/88, République française contre

Commission, în Recueil, 1991-3, p. I-1264-1266.

Page 101: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

101

tehnic din ţările din Comunitate, fiind favorizată astfel interpretarea economică urmărită de prevederile tratatului C.E.

Menţionăm, totodată, că art. 86 par. 1 şi 2 au efect direct137. În consecinţă, organele de jurisdicţie naţionale pot să fie solicitate să se pronunţe referitor la existenţa unor servicii care prezintă interes economic general şi, eventual, să sancţioneze nesocotirea art. 81 par. 1 sau a art. 82 din Tratatul C.E.

2.2.3. Regimul ajutoarelor acordate de statele membre

Intervenţia statelor membre prin acordarea unor ajutoare

constituie o formă de protecţionism şi afectează concurenţa în cadrul Comunităţii. De aceea, în cuprinsul Tratatului C.E. a fost stabilit principiul incompatibilităţii unor asemenea ajutoare cu piaţa comună.

Totuşi, în anumite condiţii, statele membre pot să consimtă ajutoare întreprinderilor naţionale. Astfel de ajutoare sunt acordate în situaţiile care reprezintă excepţii de la principiul arătat. Ele se clasifică în ajutoare compatibile de plin drept şi ajutoare care pot să fie declarate compatibile cu piaţa comună.

Comisia are competenţa generală să examineze permanent ajutoarele existente în statele membre, iar Consiliului îi este recunoscută, în domeniu, o competenţă excepţională.

1. Principiul incompatibilităţii ajutoarelor acordate de statele membre cu piaţa comună. Reglementările legale funda-mentale consacrate ajutoarelor analizate sunt stipulate la art. 87-89 din Tratatul C.E. În unele sectoare economice, precum industria cărbunelui şi a oţelului sau agricultura, sunt luate însă în considerare dispoziţii cu caracter special.

137 C.J.C.E., 23 aprilie 1991, af. C-41/90, K. Höfner et F. Elser, în Recueil, 1991-4, p. I-2018-2019; C.J.C.E., 19 mai 1993, af. C-320/91, P. Corbeau, în Recueil, 1993-5, p. I-2569.

Page 102: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

102

Art. 87 par. 1 declară incompatibil cu piaţa comună orice ajutor acordat de către statele membre sau prin intermediul resurselor de stat, indiferent de forma lui, care distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa, favorizând anumite între-prinderi ori producţia unor mărfuri, în măsura în care afectează comerţul intracomunitar.

Prevederile art. 87 par. 1 se aplică dacă sunt întrunite urmă-toarele condiţii:

– Ajutorul este acordat de către un stat membru sau prin intermediul resurselor de stat;

– Măsura luată favorizează anumite întreprinderi ori pro-ducţia unor mărfuri;

– Ajutorul consimţit distorsionează sau ameninţă să distor-sioneze concurenţa;

– Ajutorul acordat de un stat membru este susceptibil să afecteze comerţul intracomunitar.

Ajutorul acordat de către un stat membru sau prin intermediul resurselor de stat a fost definit, în jurisprudenţa Curţii de Justiţie, ca fiind orice ajutor finanţat prin resurse publice138.

Termenul de „stat” include şi organele etatice ale unităţilor sale administrativ-teritoriale (provincii, regiuni, departamente ş.a.).

Împrejurarea că ajutorul este acordat direct de către stat sau prin intermediul organismelor publice ori private instituite sau desemnate în scopul administrării şi a distribuirii ajutoarelor de stat nu are însemnătate pentru aplicarea dispoziţiilor art. 87 par. 1139.

Sprijinul acordat de către statele membre se poate concre-tiza în prestaţii în bani sau în natură ori în atenuarea sarcinilor care

138 C.J.C.E., 17 octombrie 1987, af. 248/84, République fédérale

d’Allemagne contre Commission, în Recueil, 1987-9, p. 4041. 139 C.J.C.E., 22 martie 1977, af. 78/76, Steinike & Weinlig, în Recueil,

1977, prima parte, p. 613.

Page 103: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

103

grevează, în mod normal, bugetul întreprinderii140. Prin urmare, noţi-unea de „ajutor de stat” este mai largă decât aceea de „subvenţie”.

Prevederile art. 87 nu se aplică, în general, în funcţie de obiectivele urmărite de către statele membre prin intervenţia lor. În consecinţă, caracterul fiscal al măsurilor adoptate sau scopul social al acestora nu permit menţinerea ajutoarelor consimţite de ţările Comunităţii Europene141.

Măsura luată favorizează anumite întreprinderi sau pro-ducţia unor mărfuri în cazul în care ajutorul este acordat unor întreprinderi private ori publice, fără să profite ansamblului econo-miei ţării respective.

Ajutorul consimţit distorsionează sau ameninţă să distor-sioneze concurenţa dacă acesta are ca obiect ori ca efect conso-lidarea situaţiei unei întreprinderi în raport cu cea a concurenţilor ei. Curtea de Justiţie a hotărât că circumstanţele în care a fost acordat un ajutor pot să fie suficiente pentru a explica impactul acestuia asupra concurenţei142.

Ajutorul acordat de un stat membru este susceptibil să afecteze comerţul intracomunitar în ipoteza în care poate influenţa schimburile între ţările din Comunitate.

Cerinţa analizată permite excluderea din categoria ajutoa-relor ilicite a avantajelor care au numai impact local143 sau care

140 C.J.C.E., 23 februarie 1961, af. 30/59, De Gezamenlijke Steenkolenmijnen in Limburg, în Recueil, 1961, p. 39 şi 50.

141 C.J.C.E., 11 iulie 1996, af. C-39/94, SFEI, în Recueil, 1996-7, p. I-3596. În această afacere, Curtea de Justiţie a hotărât că o măsură adoptată de către autorităţile publice constituie un ajutor interzis prin dispoziţiile art. 87 par. 1, dacă unei întreprinderi i se acordă un avantaj pe care nu l-ar fi putut obţine în condiţiile obişnuite de pe piaţă.

142 C.J.C.E., 17 octombrie 1987, af. 248/84, République fédérale d’Allemagne contre Commission, în Recueil, 1987-9, p. 4040-4041. Bunăoară, mărimea ajutorului consimţit asigură un avantaj sensibil beneficiarilor în raport cu concurenţii acestora.

143 C.J.C.E., 13 martie 1985, af. 296 şi 318/82, Royaume des Pays-Bas et Leeuwarder Papierwarenfabrick VB, în Recueil, 1985-3, p. 824. În afacerea arătată, decizia Comisiei a fost anulată de către Curtea de Justiţie, care a reţinut, între alte

Page 104: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

104

favorizează exporturile spre state terţe, dacă mărfurile în cauză nu vor fi reintroduse pe teritoriul comunitar144.

2. Excepţiile de la principiul interzicerii ajutoarelor acor-date de statele membre. În cuprinsul Tratatului C.E. se distinge între ajutoarele compatibile de plin drept şi ajutoarele care pot să fie declarate compatibile cu piaţa comună.

Potrivit art. 87 par. 2, sunt compatibile de plin drept cu piaţa comună:

a) Ajutoarele cu caracter social, acordate consumatorilor individuali, în cazul în care nu se face nici o discriminare după originea produselor. Aceste ajutoare nu favorizează întreprinderile. Ele pot să constea, de exemplu, în alocaţii consimţite şomerilor de lungă durată;

b) Ajutoarele destinate să contribuie la repararea pagubelor provocate de calamităţi naturale sau de alte evenimente extraordi-nare. Astfel de ajutoare se pot acorda, de pildă, în scopul remedierii daunelor cauzate de cutremure, secetă, furtuni, inundaţii;

c) Ajutoarele acordate economiei din unele regiuni ale Republicii Federale Germane, afectate de diviziunea Germaniei, în măsura în care ele sunt necesare pentru compensarea dezavan-tajelor economice determinate de această divizare.

Ajutoarele care pot să fie declarate compatibile cu piaţa comună sunt, conform art. 87 par. 3, următoarele:

a) Ajutoarele destinate favorizării dezvoltării economice a regiunilor cu nivel de trai anormal de scăzut sau caracterizate printr-un procent ridicat al şomajului. Asemenea ajutoare pot să fie acordate în ipoteza în care situaţia economică dintr-o regiune este,

motive, că, în cuprinsul acesteia, Comisia nu a indicat care este piaţa luată în considerare, partea de piaţă pe care o deţine întreprinderea beneficiară a ajutorului şi volumul schimburilor între statele membre privitor la produsele în cauză.

144 C.J.C.E., 17 septembrie 1980, af. 730/79, Philip Morris Holland BV, în Recueil, 1980-7, p. 2688-2689. În cazul unui grup de societăţi care desfăşoară activităţi comerciale pe plan mondial, ajutorul acordat de un stat membru afectează comerţul intracomunitar.

Page 105: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

105

în raport cu cea a Comunităţii, extrem de defavorabilă145, iar avantajele consimţite reprezintă o soluţie durabilă şi eficientă pentru problemele legate de dezvoltarea economică146;

b) Ajutoarele destinate să promoveze realizarea unui proiect important de interes european comun sau să remedieze o perturbare gravă a economiei unui stat membru. Un proiect european este de interes comun în cazul în care priveşte economia a cel puţin două ţări din Comunitate. În această categorie sunt incluse ajutoarele acordate pentru construirea unor autostrăzi sau tuneluri, pentru ameliorarea sistemelor de telecomunicaţii, pentru combaterea poluării etc.

Ajutoarele menite să remedieze o perturbare gravă a economiei unui stat membru pot să fie consimţite dacă întreaga economie a unei ţări din Comunitate sau sectoare economice importante sunt afectate de dificultăţi conjuncturale, cum au fost, de exemplu, şocurile petroliere din anii ’70. Această situaţie este însă rar întâlnită în practică;

c) Ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea unor activi-tăţi sau a anumitor regiuni economice, dacă nu modifică condiţiile schimburilor comerciale într-o măsură contrară interesului comun.

Prima parte a enunţului se referă la ajutoarele sectoriale, cealaltă la ajutoarele regionale pentru zonele cărora nu li se aplică dispoziţiile art. 87 par. 3 lit. a.

Ajutoarele sectoriale sunt admise dacă ele apar ca fiind necesare; există garanţii suficiente privitoare la competitivitatea viitoare a beneficiarilor; sunt proporţionale cu importanţa situaţiilor avute în vedere; o dată cu atingerea unora dintre obiectivele urmă-rite, ele sunt diminuate şi încetează în momentul în care progresele

145 C.J.C.E., 17 octombrie 1987, af. 248/84, République fédérale

d’Allemagne contre Commission, în Recueil, 1987-9, p. 4042. 146 C.J.C.E., 14 ianuarie 1997, af. C-169/95, Royaume d’Espagne contre

Commission, în Recueil, 1997-1, p. I-156.

Page 106: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

106

realizate sunt îndeajuns de însemnate; nu modifică condiţiile schimburilor comerciale într-o măsură contrară interesului comun.

Aceste ajutoare pot să aibă ca destinaţie industriile în declin sau rămase în urmă, fiind acordate pentru programe de restruc-turare şi modernizare.

Ajutoarele regionale sunt acordate pentru zonele defavo-rizate, ce sunt stabilite de către Comisie în funcţie de produsul intern brut pe locuitor.

d) Ajutoarele destinate să promoveze cultura şi conservarea patrimoniului, dacă nu modifică condiţiile schimburilor comerciale într-o măsură contrară interesului comun. Aceste ajutoare au fost incluse în Tratatul de la Roma luându-se în considerare lărgirea competenţelor Comunităţii în domeniul cultural147;

e) Alte categorii de ajutoare determinate prin decizia Consiliului statuând cu majoritate calificată, la propunerea Comi-siei. De pildă, astfel de ajutoare au fost stabilite prin mai multe decizii ale Consiliului în domeniul construcţiilor navale.

2.2.4. Monopolurile de stat cu caracter comercial Reglementările privitoare la monopolurile de stat cu

caracter comercial sunt cuprinse la art. 31 din Tratatul C.E., care este integrat în capitolul consacrat interzicerii, între statele membre, a restricţiilor cantitative şi a măsurilor cu efect echivalent. Această soluţie a fost adoptată, întrucât, de exemplu, deţinerea unui drept exclusiv de a importa anumite mărfuri afectează cantitatea de bunuri care se vor afla, la un moment determinat, pe piaţa unui stat membru, influenţând circulaţia mărfurilor la nivelul Comunităţii. Organismul care beneficiază de dreptul exclusiv de import poate să

147 A se vedea, T.P.I.C.E., 18 septembrie 1995, af. T-49/93, SIDE, în

Recueil, 1995-9/10, p. II-2524-2530, referitor la ajutoarele acordate în scopul difuzării literaturii franceze.

Page 107: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

107

acţioneze, în mod nemijlocit, asupra ofertei şi a cererii, ceea ce are implicaţii deosebite pentru diferite sectoare economice.

Totuşi, dispoziţiile în materie credem că sunt relevante mai ales în contextul analizării regulilor aplicabile în domeniul concurenţei, deoarece existenţa monopolurilor de stat cu caracter comercial înrâureşte comportamentele întreprinderilor în cadrul pieţei interne148.

Potrivit art. 31 din Tratatul C.E., statele membre sunt obligate să adapteze monopolurile naţionale cu caracter comercial, astfel încât să fie asigurată absenţa oricărei discriminări între cetăţenii ţărilor din Comunitate în ceea ce priveşte condiţiile de aprovizionare şi de desfacere.

Reglementările de la art. 31 se aplică oricărui organism prin care un stat membru, de iure sau de facto, controlează, dirijează ori influenţează în mod apreciabil, direct sau indirect, importurile ori exporturile între ţările din Comunitate. Aceste dispoziţii se aplică şi monopolurilor de stat delegate.

Statele membre sunt obligate să nu adopte noi măsuri contrare principiilor enunţate la art. 31 sau care restrâng domeniul de aplicare al articolelor din Tratatul C.E. referitoare la interzi-cerea, între ţările din Comunitate, a taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative.

Noţiunea de monopol de stat este ambivalentă, desemnând atât dreptul exclusiv de a desfăşura o anumită activitate economică (producţie, prestări de servicii, import, export sau comercializare a mărfurilor), cât şi organismul care beneficiază de un asemenea drept.

În cuprinsul art. 31 din Tratatul C.E. sunt luate în consi-derare orice monopoluri naţionale sau organisme care au ca obiect de activitate tranzacţiile cu produse susceptibile să fie supuse

148 A se vedea şi C.J.C.E., 13 martie 1979, af. 91/78, Hansen GmbH&Co.,

în Recueil, 1979, prima parte, p. 956.

Page 108: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

108

concurenţei şi schimbului între statele membre şi care au, totodată, rol efectiv în cadrul comerţului intracomunitar149.

Formularea de la art. 31 este, aşadar, generală150, acoperind inclusiv intervenţiile statelor membre prin care acestea acţionează de facto sau în mod indirect asupra schimburilor intracomunitare, precum şi cele prin care ţările membre influenţează comerţul în interiorul Comunităţii151.

Art. 31 se aplică, deopotrivă, monopolurilor delegate, adică întreprinderilor private cărora statele membre le-au acordat drepturi exclusive.

Natura juridică a organismelor care beneficiază de drepturi exclusive nu este relevantă.

Organismele şi monopolurile delegate luate în considerare la art. 31 sunt cele care desfăşoară activităţi de import, export sau comercializare a mărfurilor. Afirmaţia se justifică prin aceea că obligaţia de adaptare a monopolurilor de stat cu caracter comercial este prevăzută în contextul interzicerii, între statele membre, a restricţiilor cantitative şi pentru că art. 31 se referă la operaţiuni de import sau de export. Prin urmare, monopolurile în domeniul producţiei ori al prestărilor de servicii nu sunt supuse, în principiu, dispoziţiilor art. 31.

Nu este exclus însă ca un monopol în domeniul producţiei sau al prestărilor de servicii să afecteze, în mod indirect, libera circulaţie a mărfurilor. De exemplu, consimţirea dreptului exclusiv de a fabrica

149 C.J.C.E., 15 iulie 1964, af. 6/64, F. Costa, în Recueil, 1964, partea a

doua, p. 1165. 150 În sensul că art. 31 priveşte strict monopolurile de stat cu caracter

comercial, C. Grynfogel, op. cit., p. 113. 151 Potrivit Curţii de Justiţie, aplicarea art. 31 nu este limitată la importurile

sau exporturile care constituie obiectul de activitate al monopolului, ci se referă la orice acţiune legată de existenţa acestuia şi care are incidenţă asupra schimbului unor produse determinate între statele membre. De exemplu, o taxă la importul unui produs ce este supus, prin unul din elementele sale, monopolului, poate să fie interzisă pe temeiul art. 31 (C.J.C.E., 16 decembrie 1970, af. 13/70, F. Cinzano & Cia GmbH, în Recueil, 1970, vol. 2, p. 1096).

Page 109: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

109

unele produse, pe baza unor materii prime indigene, are consecinţe asupra schimburilor intracomunitare; anumite monopoluri în domeniul prestărilor de servicii pot să folosească produse naţionale, bunurile importate fiind discriminate în raport cu acestea152.

Organismelor controlate, dirijate sau influenţate de stat, care au caracter comercial, li se aplică prevederile art. 31 în situaţia în care ele practică discriminări în ceea ce priveşte condiţiile de aprovizionare şi de desfacere a mărfurilor, bunurile importate ori exportate fiind, aşadar, dezavantajate în raport cu produsele naţio-nale vândute pe piaţa indigenă, şi dacă activitatea acestor organis-me afectează importurile sau exporturile intracomunitare.

Dispoziţiile art. 31 se iau în considerare în ipoteza în care un stat membru poate să influenţeze, în mod sensibil, importurile sau exporturile între ţările din Comunitate, fără să fie necesar ca respectivul stat să controleze ansamblul operaţiunilor de import referitoare la o anumită marfă153.

Produsele importate din ţări terţe nu sunt, în general, supuse reglementărilor de la art. 31, în materie aplicându-se măsurile de politică comercială ale Comunităţii154.

Obligaţia de adaptare a monopolurilor de stat cu caracter comercial presupune, în esenţă, următoarele:

a) Înlăturarea drepturilor exclusive de import şi de export a mărfurilor.

b) Înlăturarea dreptului exclusiv de comercializare a mărfurilor importate din alte statele membre de către angrosişti. Această interdicţie decurge din înlăturarea drepturilor exclusive de

152 A se vedea şi C.J.C.E., 28 iunie 1983, af. 271/81, L.J.M. Mialocq et

autres, în Recueil, 1983-6, p. 2072-2073. 153 C.J.C.E., 13 decembrie 1990, af. C-347/88, Commission contre

République hellénique, în Recueil, 1990-11, p. I-4789 privitor la dreptul exclusiv al statului grec de a importa şi comercializa o cantitate de produse petroliere care corespundea în proporţie de 65% cererii de pe piaţa naţională.

154 C.J.C.E., 13 martie 1979, af. 91/78, Hansen GmbH & Co., în Recueil, 1979, prima parte, p. 956.

Page 110: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

110

import. În cazul mărfurilor vândute cu amănuntul, hotărârile Curţii de Justiţie sunt nuanţate, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze155;

c) Interzicerea discriminărilor în domeniul fiscal între mărfurile importate şi produsele naţionale supuse monopolului.

155 Bunăoară, Curtea de Justiţie a hotărât că fixarea, în Italia, a unui procent

de 8% din preţul de vânzare a produselor din tutun, care revenea comercianţilor cu amănuntul, în timp ce mărfurile comercializate de monopolul italian în domeniu puteau să fie vândute în alte ţări din Comunitate fără să se impună comercianţilor străini un anumit procent pentru stabilirea beneficiului propriu, nu îi dezavantajează pe producătorii străini în raport cu monopolul italian (C.J.C.E., 7 iunie 1983, af. 78/82, Commission contre République italienne, în Recueil, 1983-6, p. 1970).

Page 111: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

111

Întrebări în vederea autoevaluării 1. Noţiunea de „activitate economică” se identifică, în

contextul definiţiei întreprinderii, cu noţiunea de „activitate cu scop lucrativ”?

2. Care sunt consecinţele concepţiei potrivit căreia societatea-mamă şi filiala formează o singură entitate din punct de vedere economic?

3. Care este semnificaţia noţiunii de piaţă relevantă? Importanţa determinării pieţii relevante în cadrul dreptului comunitar al concurenţei.

4. Comerţul între statele membre poate să fie afectat dacă acordul încheiat între două întreprinderi din acelaşi stat membru priveşte numai teritoriul naţional? Dar în ipoteza în care acordul încheiat între două întreprinderi din U.E. se referă la comercializarea unui bun într-o ţară terţă?

5. Aplicarea art. 81 par. 1 din Tratatul C.E. este posibilă în cazul în care acordul între două întreprinderi a determinat o creştere a schimburilor economice între statele membre?

6. Care este semnificaţia noţiunii de „practici concertate”? 7. Semnificaţia jurisprudenţei United Brands. 8. Semnificaţia jurisprudenţei Hoffmann-La Roche. 9. Prevederile art. 81 par. 3 din Tratatul C.E. au efect

direct? 10. O înţelegere între întreprinderi supusă prevederilor unui

regulament de exceptare pe categorii poate fi interzisă pe baza dispoziţiilor din dreptul naţional?

11. Semnificaţia jurisprudenţei Beguelin. 12. Caracteristicile întreprinderilor care îndeplinesc servicii

de interes economic general. 13. Semnificaţia jurisprudenţei Steinike & Weinlig. 14. Care sunt condiţiile de aplicare a art. 87 par. 1 din

Tratatul C.E?

Page 112: curs_comunitar_al_afacerilor- Sergiu Deleanu

112

Bibliografie S. Deleanu, Drept comunitar al afacerilor, Ed. Servo-Sat,

Arad, 2002; S. Deleanu, G. Fabian, C.F. Costaş. B. Ioniţă, Curtea de

Justiţie Europeană. Hotărâri comentate, Wolters Kluwer, 2007: cauzele Beguelin, Capolongo, Steinike & Weinlig, United Brands, Hoffmann-La Roche, Hofner şi Elser;

O. Manolache, Tratat de drept comunitar, ed. 5, C.H. Beck, Bucureşti, 2006;

A. Fuerea, Drept comunitar al afacerilor, ed. a II-a, Universul Juridic, Bucureşti, 2006.