curs6profilaxia infectiilor antib I.ppt

Controlul infecţiei

Controlul infecţiei

A. Măsuri profilactice, individuale şi colective

B. Terapia etiotropă a infecţiei

A. Bazele microbiologice ale profilaxiei infecţiei

Măsurile de prevenţie reprezintă dezideratul medicinii moderne.

Prevenţia la nivel individual sau populaţional include măsuri care anulează una din cele trei componente ale lanţului epidemic

- măsuri nespecifice se adresează sursei şi modului de transmitere;

- măsuri specifice vizează gazda receptivă.

Măsuri profilactice nespecifice

1. Controlul sursei de infecţie

- izolarea şi tratarea bolnavilor cu boli transmisibile;

- măsuri particulare de carantinare privind diferitele categorii de purtători sanătoşi;

- diluarea surselor (bolnavi, purtători);

- distrugerea surselor animale (zoonoze).

Neutralizarea sursei de agent infecţios

Se referă la supravegherea şi depistarea activă a bolnavilor şi purtătorilor sănătoşi

măsuri în interiorul ţării măsuri la frontiere

Măsuri în interiorul ţării

izolarea bolnavilor carantinarea diluarea sursei distrugerea sursei (când este cazul)

Măsuri în interiorul ţării

Limitarea contactului sursei cu gazda prin: Izolare - evitarea contactului bolnavului cu membrii

colectivităţii până în momentul vindecării microbiologice

Carantinare - pentru contacţii şi purtătorii sănătoşi (iniţial se izolau pacienţii pentru 40 de zile =quarante)

Carantinarea

metodă de izolare a contacţilor pacienţilor cu boli infecţioase pe durata maximă a perioadei de incubaţie

izolarea purtătorilor pînă la încetarea stării de purtător;

Ex: purtătorii de bacili tifici (industria alimentara) sunt excluşi de la locul de muncă până când 3 examene bacteriologice pentru bacili tifici sunt negative.

Diluarea sursei

Scăderea densităţii purtătorilor sănătoşi atunci când intr-o colectivitate numărul lor este mare (ex: unităţi militare).

Distrugerea sursei

se referă la animale (ex.: deratizarea pentru combaterea leptospirozei) sau obiecte.

In cazul bolnavilor de boli infecţioase anamneza epidemiologică va identifica posibilele surse şi va indica: dezinfecţia camerei, lenjeriei, veselei.

Măsuri profilactice nespecifice (continuare)

2. Intreruperea căilor de transmitere a infecţiei

• infecţii cu poartă de intrare digestivă

- amenajarea şi funcţionarea corectă a unui sistem de colectare şi evacuare a excretelor;

- controlul apei potabile;

- controlul alimentelor;

- spălarea cu apă şi săpun şi apoi uscarea mâinilor are un rol major în profilaxia infecţiilor cu transmitere fecal-orală.


2. Intreruperea căilor de transmitere a infecţiei (continuare)

• infecţii cu poartă de intrare respiratorie

- reducerea densităţii microbilor din aer;

- evitarea aglomeraţiilor în conjunctură epidemică;

- măsuri de igienă individuală: folosirea batistelor dispozabile în timpul tusei şi strănutului şi spălarea mâinilor după utilizarea batistei;

- folosirea măştii de tifon în conjunctură epidemică.


2. Intreruperea căilor de transmitere a infecţiei (continuare)

• infecţii cu transmitere sexuală

- contact sexual protejat;

- educaţie sexuală.

• întreruperea transmiterii infecţiilor închise

- dezinsecţia vizând vectorii biologici;

- triajul donatorilor de sânge;

- utilizarea de instrumentar medical de unică folosinţă sau sterilizarea celui reutilizabil.

Măsuri profilactice specifice

1. Imunizarea artificială activă prin vaccinare

2. Imunizarea artificială pasivă prin seroprofilaxie

3. Chimioprofilaxie

Măsuri profilactice specifice


vaccinurile sunt produse de natură microbiană care induc rezistenţa specifică faţă de infecţii;

tipuri de vaccinuri- vaccinuri vii atenuate (vaccinul BCG, antipoliomielitic, antirujeolic,

antirubeolic, antivariolic etc);

- vacinuri corpusculare inactivate (anti-pertussis, anti-holeric, antigripal, antipoliomielitic etc);


- componente microbiene purificate: anatoxine (tetanică, difterică etc), polizaharide capsulare (meningococ, pneumococ), componente ale peretelui bacterian (anti-pertussis purificat), subunităţi antigenice virale;

- vaccinuri clonate : clonarea în celule bacteriene sau fungice a genelor care codifică Ag vacinante (anti-hepatită B)

- vaccinurti sintetice: polipeptide sau oligopeptide reprezentând epitopi ai antigenelor de virulenţă.

Măsuri profilactice specifice (continuare)

1. Imunizarea artificială activă prin vaccinarecondiţiile eficienţei unui vaccin:

- să fie imunogen;

- să fie inofensiv;

- organismul vacinat să posede capacitatea de a elabora efectorii imunităţii umorale sau celulare;

- să existe un interval de timp suficient pentru montarea răspunsului imun.

• calea de administrare- parenterală

- orală (stimuleaza IgA secretor).



Indicaţiile vaccinărilor- vaccinări generale: vaccinuri obligatorii la populaţia infantilă (anti-

tuberculoasă, anti-hepatită B, anti-pertussis, anti-difterică, anti-tetanică, anti-poliomielită, anti-rujeolică);

- vaccinări selective: administrate la grupe de populaţie care prezintă un risc crescut pentru o infecţie (anti-gripală la vârstele extreme, anti-hepatită B la personalul medical, anti-holerică la turiştii care se deplasează în zone endemice etc);

- vaccinări elective: vizează pacienţi la care anumite infecţii sunt iminente (vacinarea antirabică la cei muşcaţi de animale suspecte, anti-Pseudomonas la cei cu arsuri).



Complicaţiile vaccinărilor- boală infecţioasă indusă prin vaccinuri vii atenuate la persoane cu deficienţe

ale apărării imune (ex cei infectaţi cu HIV);

- reacţii alergice mediate umoral sau celular la persoane sensibilizate la antigene vaccinale sau din impurităţi ale mediului de cultivare

( ou embrionat, creier de animal etc).

• Contraindicaţiile vaccinărilor- temporare: sarcina sau tratamente imunodepresive (vaccinuri vii atenuate), boli

febrile, sugari sub protecţia Ac materni;

- permanente: persoane cu teren atopic (astm bronşic, urticarie, eczeme etc.), infecţia cu HIV (pentru vaccinuri vii atenuate).



administrare de Ac preformaţi de la un donor- animal (seruri heterologe brute sau purificate)

- om (Ig standard sau specifice);

• asigură imediat protecţie specifică;

• eficienţă limitată în timp;


• indicaţii:- persoane cu hipo- sau agamaglobulinemii

- persoane nevaccinate în condiţii de risc;

• manifestări secundare după administrare de seruri heterologe:- şoc anafilactic (sensibilizare de tip I)

- boala serului (sensibilizare de tip III).


3. Chimioprofilaxie

prevenirea unei infecţii sau a unor complicaţii postinfecţioase prin administrare de agenţi terapeutici antimicrobieni ;

eficienţă imediată dar numai pe durata administrării;

indicaţii:

- individuale (administrare de eritromicină la copil nevaccinat, contact cu tuse convulsivă; chimioprofilaxia cu HIN la copii cu viraj tuberculinic, penicilino- profilaxia reinfecţiilor cu S. pyogenes la pacienţi cu boală reumatismală etc);

- colective (stingerea unei izbucniri epidemice în colectivităţi închise);

• dezavantaje:

- individuale – fenomene de disbioză;

- colective – amplificarea fondului genetic de rezistenţă la antibiotice.

Profilaxia infecţiilor nosocomiale

Include măsuri care reduc riscul câştigării şi transmiterii infecţiei la pacienţii spitalizaţi prin- izolarea pacienţilor colonizaţi sau cu infecţii determinate de tulpini

“periculoase”; (ex. MRSA)

- măsuri care să evite ca personalul de spital să constituie sursă de infecţie;

- spălarea mâinilor înainte şi după orice contact cu pacientul;

- sterilizarea sau dezinfecţia instrumentarului folosit în intervenţii exploratorii sau terapeutice;

Profilaxia infecţiilor nosocomiale

- respectarea cu rigurozitate a metodei lucrului aseptic în orice manevră invazivă;

- colectarea materialului contaminat (ace, seringi, pansamente etc) în cutii sau pungi etanşe şi incinerarea acestora;

- circuite distincte pentru materialul steril şi cel contaminat;

- izolare de protecţie a pacienţilor cu receptivitate înaltă la infecţii etc.

B. Terapia etiotropă a infecţiei

Scurt istoricseroterapia a reprezentat singura modalitate de tratament

etiotrop la sfârşitul secolului XIX (difterie, tetanos, pneumonie pneumococică);

Paul Erlich a intuit posibilitatea tratamentului infecţiei prin compuşi chimici, conceptul de “glonţ magic” exprimând principiul de bază a acestei terapii: toxicitate selectivă.

A descoperit în 1909 salvarsanul, folosit în terapia infecţiei luetice.

în 1932 Gerhard Domagk a descoperit efectul terapeutic al unui derivat de sulfanilamidă, prontozil, experimentat iniţial în infecţia stafilococică şi streptococică pe animal, apoi testat cu succes în 1935 la om.

Paul Erhlich Gerharhard Domagk premiu Nobel, 1939

Scurt istoric (continuare)

în 1928 Alexander Fleming descoperă întâmplător efectul antibacterian al penicilinei produsă de o specie Penicillium dar descoperirea sa epocală rămâne un deceniu nevalorificată;

Ernst Boris Chain şi Howard Walter Florey, în 1939, reuşesc să purifice antibioticul, ceea ce face posibilă utilizarea terapeutică a penicilinei, la om, după 1940;

în prezent, > 250 compuşi obţinuţi prin sinteză chimică (chimioterapice) sau prin biosinteză (antibiotice) sunt folosiţi ca agenţi terapeutici antimicrobieni.

Fleming, Chain şi Florey – premiul Nobel pentru Medicină, 1945

Microorganisme producătoare de antibiotice

BacteriiStreptomyces spp Micromonospora spp

cloramfenicol gentamicinăeritromicinăkanamicină Bacillus spprifampicină bacitracinăstreptomicină polimixinătetraciclinăvancomicină

Fungi Penicillium spp Cephalosporium spp peniciline cefalosporine

Calităţile ideale ale unui agent terapeutic

proprietăţi antimicrobiene:

- toxic pentru microorganism, de preferat efect –cid;

- spectru antimicrobian suficient de larg;

- să nu favorizeze dezvoltarea fenomenului de rezistenţă secundară;

• proprietăţi farmacologice:

- lipsa de toxicitate faţă de organismul gazdă;

- persistenţa în organism un interval de timp suficient de lung;

- bună distribuţie tisulară, inclusiv în l.c.r.;

- lipsa reacţiilor de sensibilizare;

- lipsa interacţiunii cu alte medicamente;

• condiţii de ordin economic

- preţ de cost scăzut.

Criterii de clasificare a agenţilor terapeutici antimicrobieni

- după modul de obţinere:• diferenţierea în chimioterapice şi antibiotice a pierdut din importanţă;• termenul de antibiotice este acceptat pentru toţi agenţii antimicrobieni.

- după categoria de microorganisme asupra cărora acţionează:• anti-bacteriene, -fungice, -parazitare, -virale;

- după efectul asupra microorganismelor:• -cid (omoară microorganismele);• -static (inhibă microorganismele, cooperând cu mecanismele de apărare

antiinfecţioasă în efectul final -cid).

Criterii de clasificare a agenţilor antibacterieni

- după mecanismul de acţiune1. inhibarea sintezei peretelui celular;2. afectarea structurii şi funcţiilor membranei celulare;3. perturbarea sintezei proteinelor celulare;4. blocarea sintezei acizilor nucleici.

- după spectrul de activitate• spectru îngust (activitate numi pe bacterii gram-pozitive, gram-negative sau

a.a.r);• spectru lărgit (faţă de bacterii gram-pozitive, gram-negative şi bacterii atipice).

- o clasificare practică şi didactică a fost realizată după trei criterii esenţiale: mecanism de acţiune, structura chimică de bază şi spectrul antibacterian (specii natural sensibile).

I. Inhibitori ai sintezei peretelui celular. I.a: Antibiotice care inhibă sinteza peptidoglicanului

Betalactamice Glicopeptide Fosfomicina

- vancomicina

- peniciline- cefalosporine- carbapeneme- monobactam

I.b: Antibiotice care inhibă sinteza acizilor micolici sau arabinogalactanului

Izoniazida Pirazinamida Etambutol

II. Antibiotice care alterează structura şi funcţiile membranei celulare

Polimixine

III. Inhibitori ai sintezei proteice

Aminoglicozide Fenicoli Acid fusidic

Tetracicline Macrolide Mupirocin

Oxazolidinone

IV. Inhibitori ai sintezei acizilor nucleiciChinolone Sulfamide Metronidazol

Rifampicina Cotrimoxazol Nitrofurani

Relaţia bacterie-antibiotic in vitro

concentraţia minimă inhibitorie (CMI) = cantitatea minimă de antibiotic care inhibă cultivarea unei tulpini bacteriene;

concentraţia minimă bactericidă (CMB) = cantitatea cea mai mică de antibiotic care omoară 99,9% dintre bacteriile unei tulpini testate.

Relaţia bacterie-antibiotic in vivo

bacterii sensibile = antibioticul, in doze uzuale, va asigura vindecarea infecţiei (CMI < nivelul mediu al antibioticului în focarul de infecţie);

bacterii rezistente = antibioticul, cel mai probabil, va determina eşec terapeutic (CMI > nivelul mediu al antibioticului);

bacterii intermediare = efectul terapeutic poate fi obţinut numai în anumite condiţii (CMI ≈ nivelul mediu al antibioticului).

Determinarea concentraţiei minime inhibitorii (CMI)

Definirea unei tulpini bacteriene ca S, I sau R prin teste in vitro

Valorile CMI, superioară şi inferioară, în relaţie cu concentraţiile realizate in vivo, care permit încadrarea unei tulpini în categoria S, R sau I se numesc concentraţii critice, respectiv C şi c:

tulpini sensibile = CMI < c;

tulpini rezistente = CMI > C;

tulpini intermediare = C < CMI > c

CMI – criterii interpretative(g/ml)

Antibiotic Sensibil Intermediar Rezistent

cefazolin 8 16 32

gentamicin 4 8 16

Definirea unei tulpini bacteriene ca S, I sau R prin teste in vitro

Antibiograma difuzimetrică, cea mai frecventă metodă de testare a sensibilităţii unei tulpini bacteriene în laboratorul clinic, permite definirea unei tulpini bacteriene ca S, I sau R prin raportarea diametrului zonei de inhibare/inhibiţie a culturii la cele două diametre critice, D şi d:

tulpini sensibile = Ø zonei de inhibiţie > D

tulpini rezistente = Ø zonei de inhibiţie < d

tulpini intermediare = d > Ø zonei de inhibiţie < D

Selectarea coloniilor

Preparea inoculu-mului

Agitare puternica

Standardizarea suspensiei

Insămânţarea cu tamponul

Prelevarea inoculumului

Adăgarea discurilor

Incubarea peste noapte

Măsurarea zonei de inhibiţie

Lumină transmisă Lumină reflectată

Criterii de interpretare a diametrelor zonelor de inhibiţie (mm)

Antibiotic

Cant de antibiotic/

(μg)Rez Int Sens

cefazolin 30 14 15-17 18

gentamicin 10 12 13-14 15

Diferenţierea bacteriilor în S, I sau R la nivel de specie

specii sensibile = şi-au păstrat nemodificată sensibilitatea naturală sau frecvenţa tulpinilor rezistente este < 10%

•specii rezistente = specii natural rezistente sau natural sensibile dar cu tulpini rezistente cu o frecvenţă > 90%

Diferenţierea bacteriilor în S, I sau R

la nivel de specie

Diferenţierea bacteriilor în S, I sau R la nivel de specie

• specii intermediare = specii care au o rezistenţă naturală intermediară

Rezistenţa bacteriilor la antibiotice

Rezistenţă naturală

Rezistenţă câştigată

- rezistenţă naturală• reprezintă un caracter de specie;

• contribuie la definirea spectrului iniţial sau natural de activitate antibacteriană a unui antibiotic;

Rezistenţă câştigată

• atribut de tulpină;

• permite definirea spectrului actual de activitate a unui antibiotic.

Rezistenţa la antibiotice este un fenomen biologic natural, amplificat şi accelerat prin:

- presiunea de selecţie exercitată de utilizarea neraţională a antibioticelor;

- răspândirea uneori la mari distanţe a clonelor rezistente.

S. aureus

Penicillin

[1950s] Penicillin-resistant

S. aureus

Evoluţia rezistenţei la antibiotice a S. aureus

Methicillin

[1970s]

Methicillin-resistant

S. aureus (MRSA)

Vancomycin-resistant

enterococci (VRE)

Vancomycin

[1990s]

[1997]

Vancomycin

intermediate-resistantS. aureus (VISA)

Vancomycin-

resistantS. aureus

Mecanisme genetice de rezistenţă la antibiotice:

- mutaţie;

- transfer orizontal de gene de rezistenţă• transformare;

• transducţie;

• conjugare.

Bacterie nou rezistentă

Mutaţie

XX

Emergenţa rezistenţei la antibioticeEmergenţa rezistenţei la antibioticeBacterie sensibilă

Bacterie rezistentă

Transferul genei de rezistenţă

Tulpini rezistente rare

xx

Tulpini rezistente dominante

Expunre la acţiunea antibioticului

xxxx

xx

xx

xx

SelecSelecţia tulpinilor rezistente la ţia tulpinilor rezistente la antibioticeantibiotice

Mecanisme biochimice de exprimare a genelor de rezistenţă:

- modificarea permeabilităţii peretelui celular (blindajul celulei bacteriene);

- excluderea prin eflux a antibioticului în mediu extracelular;

- modificarea biochimică a ţintei de atac (camuflajul ţintei);

- substituirea ţintei de atac printr-o deviaţie metabolică (eschivare metabolică);

- inactivarea enzimatică a antibioticului.

curs6profilaxia infectiilor antib I.ppt

Documents

Transcript of curs6profilaxia infectiilor antib I.ppt