TULBURĂRILE SENZAŢIILOR Hiperestezia este reprezentată de o coborâre a pragului

senzorial, resimţită de subiect ca o creştere neplăcută a intensităţii senzaţiilor privind un singur analizator sau ansamblul lor – hiperestezie generală. Se întâlneşte în surmenaj, neurastenii, debutul unor afecţiuni psihotice, debutul bolilor infecţioase, hipertiroidie, intoxicaţii.

Hipoestezia reprezintă creşterea pragului senzorial, însoţită de diminuarea intensităţii senzaţiilor, cu scăderea numărului de excitanţi receptaţi. Se întâlneşte în stări reactive, depresie accese paroxistice isterice, oligofrenii, tulburări de conştiinţă mai ales cele cantitative, schizofrenie.

Sinestezia constă în perceperea simultană pe o cale senzorială diferită a unui stimul receptat la nivelul unui analizator (ex. Audiţie colorată). Apare în intoxicaţii cu mescalină, psilocibină, LSD, cocaină.

TULBURĂRILE PERCEPŢIEI AGNOZIILE reprezintă deficite psiho-senzoriale, care determină

incapacitatea subiectului de a recunoaşte obiectele după calităţile lor senzoriale, analizatorii (receptori periferici şi cale) fiind intacţi.

ILUZIILE Iluzia este o percepţie cu stimul real şi specific, denaturată

şi/sau deformată. Această deformare priveşte mai mult calităţile senzoriale decât identificarea sau sensul elementelor percepute. Iluziile apar frecvent la subiecţii normali, care recunosc şi corectează sensul deformării perceptive.

Spre deosebire de acestea, în iluziile patologice, subiectul nu încearcă să corecteze percepţia deformată, considerând o imagine veridică a realităţii.

Iluziile au fost clasificate în: iluzii fiziologice şi iluzii patologice.

ILUZII PATOLOGICE Falsele recunoaşteri – fenomenele de tipul deja văzut,

cunoscut, trăit. Falsele nerecunoaşteri – fenomenele de tip niciodată

văzut, cunoscut, trăit, la care se adaugă iluzia sosiilor. În aceste iluzii rolul principal în mecanismul lor de producere revine tulburărilor mnezice.

Pareidoliile – sunt iluzii caracterizate prin deosebita intensitate şi vivacitate a fenomenului iluzoriu (“entitate materială”, Jaspers) în care complementul imaginativ al percepţiei atinge gradul maxim de bogăţie. Critica variabilă şi participarea afectivă intensă le conferă un caracter de tranziţie către fenomenele halucinatorii (Ey H.).

Iluziile patologice se întâlnesc în tulburări funcţionale sau leziuni ale analizatorilor, în sindroame febrile şi stări confuzionale cu etiologie variată, în stările onirice (intricate şi cu alte tulburări perceptuale), în nevrozele obsesivo-fobice şi isterice, debutul psihozelor schizofrenice, stările depresive.

HALUCINAŢIILE

Sunt definite clasic drept “percepţii fără obiect de perceput”.

În funcție de analizator se împart în: proprioceptive, interoceptive, exteroceptive – vizuale, auditive, tactile, olfactive și gustative

Fenomene halucinatorii.Descriere fenomenologică 1 Senzaţiile parazite = un excitant anormal

acţionând pe un receptor periferic, provoacă apariţia unei senzaţii elementare, care nu corespunde acţiunii excitantului fiziologic (exemplu un curent electric, compresiunea sau inflamaţia pot provoca senzaţii luminoase, zgomote, mirosuri diverse)

Halucinaţiile funcţionale = percepţii false apărute în paralele şi simultan cu o percepţie reală (exemplu: zgomotul roţilor de tren este însoţit de perceperea zgomotului unor avioane)

Halucinaţiile eidetice = reprezentări în exterior ale imaginilor unor obiecte sau fiinţe percepute recent în împrejurări legate de stări afective intense

Fenomene halucinatorii.Descriere fenomenologică 2 Halucinaţiile fiziologice apar în condiţii care

modifică starea de vigilitate – trecerea dintre veghe şi somn (hipnagogice) sau somn-veghe (hipnapompice), inducţia hipnotică, individuală şi de masă

Halucinozele = fenomene de tip halucinator a căror esenţă patologică este recunoscută ca atare de către subiect şi în consecinţă el nu va aborda un comportament legat de conţinutul acestor percepţii

Halucinoidele = fenomene de tip halucinator (situate de unii autori între reprezentări vii şi halucinaţii vagi), care apar în perioadele de geneză sau ştergere a halucinaţiilor, se pot asimila halucinozelor, prin lipsa de convingere a bolnavului asupra existenţei lor reale

HALUCINAŢIILE PSIHO-SENZORIALE

Sunt cele care corespund întru-totul definiţiei halucinaţiei (au caracter de senzorialitate, se proiectează în spaţiul perceptiv, subiectul crede în realitatea lor).

Ele au fost numite şi halucinaţii adevărate, cu toate că alăturarea celor doi termeni este un paradox lingvistic.

În funcţie de calea senzorială pe care se produc au fost descrise: Halucinaţii auditive, vizuale, olfactive şi gustative, tactile, corporale.

Circumstanţele de apariţie a halucinaţiilor psihosenzoriale sunt: patologia analizatorilor şi căilor de transmitere a informaţiei, psihoze, stări confuzionale, epilepsie, intoxicaţii cu substanţe (ex. droguri, alcool), stări depresive, tulburări fobic-anxioase

ASOCIERI HALUCINATORII

Halucinaţiile psiho-senzoriale sunt adesea combinate, adică interesează mai mulţi analizatori în acelaşi timp. Halucinaţiile vizuale şi auditive, cele olfactive şi gustative, tactile şi corporale sunt cel mai adesea asociate.În patologia de intensitate psihotică a involuţiei apar în mod specific halucinaţii corporale, localizate în special în zonele genitale, asociate cu halucinaţii olfactive. Se descrie reunirea în cadrul parazitozelor halucinatorii a halucinaţiilor vizuale cu cele tactile (din intoxicaţii cu alcool, chloral, cocaină, etc.)

HALUCINAŢIILE PSIHICE (PSEUDOHALUCINAŢIILE) Sunt definite ca autoreprezentări aperceptive,

caracterizate prin incoercibilitate, automatism şi exogenitate (Petit G.).

Spre deosebire de halucinaţiile psihosenzoriale, halucinaţiilor psihice le lipseşte obiectivitatea spaţială şi caracterul de senzorialitate.

Sunt localizate în gândirea proprie, în spaţiul intrapsihic neavând decât obiectivitatea psihică. Datorită absenţei caracterului de senzorialitate, prin contrast cu halucinaţiile psiho-senzoriale ele mai sunt denumite şi pseudohalucinaţii.

Diferă de reprezentările obişnuite prin caracterul de stranietate, de exogenitate. Bolnavul nu le percepe pe căile senzoriale obişnuite, ci le trăieşte ca pe nişte fenomene străine, impuse din afară, care i se fac şi cărora nu li se poate opune şi pe care nici nu le poate controla prin propria voinţă.

SINDROMUL DE AUTOMATISM MENTAL CLERAMBAULT-KANDINSKI

Grupează în acelaşi sindrom halucinaţii psihosenzoriale şi psihice alături de o serie de fenomene psihice caracterizate prin exogenitate şi incoercibilitate.

Sindromul de automatism mintal este reprezentat de triplul ecou ( al gândirii, lecturii, actelor), triplul automatism (motor, idei, ideo-verbal) şi numeroase halucinaţii psihice anideice (fără temă, întâmplătoare).