Scoala Postliceala Sanitara-Anul I - AMG

Modul: PSIHOLOGIE GENERALA

Profesor-psiholog: Duman-endrescu Laura

Suport de curs

Notiuni introductive. Psihologia ca tiinaEtimologic, termenul de psihologie deriva din cuvantul grecesc psyche, care inseamna suflet, spirit, intelect si logos, adica stiinta, cunoastere. Astfel c o prima interpretare a acestui cuvant este cea de stiinta, cunoastere despre suflet, intelect. In mitologia greaca Psyche era reprezentata de un fluturas care devenea sotia lui Eros, zeul iubirii. Litera greaca -pronuntata psi a devenit simbolul international al psihologiei.

De-a lungul timpului, psihologia a cunoscut etape de evolutie dar si de stagnare sau chiar de regresie. S-a spus despre obiectul psihologiei ca ar fi neclar; de exemplu, s-a spus ca psihologia studiaza sufletul, dar sufletul nu exista, ca atare, nu poate exista o stiinta despre ceva inexistent. Astfel, s-a contestat statutul de stiinta al psihologiei.Odata cu infiintarea primului laborator de psihologie experimentala de catre WilhelmWundt la Leipzig in 1879, ia nastere psihologia stiintifica. Drumul parcurs de psihologie a fost unul sinuos, lung, dar extrem de benefic pentru cunoastrea umana si pentru cea psihologica.

Intemeietorii psihologie ca stiinta au luat in considerare cel putin patru obiecte de studiu pentru psihologie:

- unii au considerat ca viata psihica interioara a individului este obiectul de studiu;

- altii au considerat comportamentul individului (ceea ce se vede, ceea ce poate fi observat), ca fiind obiect de studiu;

- o alta categorie au identificat conduia individului, inteleasa ca ansamblul manifestarilor interne si externe ale individului si relatia dintre acestea;

- alta categorie au considerat ca obiect de studiu al psihologiei omul concret, viu.Din toate aceste interpretari s-a ajuns ultorior la concluzia ca psihologie este stiinta care studiaza psihicul, recurgand la un ansamblu de metode obiective, in vederea cunoasterii, optimizarii si ameliorarii existentei umane.

Cap.I . Psihicul uman si natura acestuia1. Natura psihicului umanNatura contradictorie a psihicului uman si gradul inalt de complexitate al acestuia ridica serioase probleme de definire. Psihicul prezinta mai multe aspecte bipolare ce se opun unele altora. Astfel:

a. Psihicul este obiectiv dar si subiectiv; este obiectiv d.p.d.v. existential, adica psihicul unei persoane este independent de al alteia, si este subiectiv d.p.d.v. al cunoasterii, adica fiecare persoana se implica in cunoastere prin subiectivitatea sa.

b. Psihicul este material si ideal; este material deoarece apare din materie (creierul) si evolueaza o data cu ea, avand la baza activitatea mentala a creierului, si este ideal deoarece poseda un continut de idei si imagini dobandite prin cunoastere.c. Psihicul este proces si produs; procesualitatea se refera la desfasurarea in timp, seriala, a fenomenului psihic, iar produsul este rezultatul final obtinut pe baza interactiunii dintre subiect si obiect.d. Psihicul exista in stare latent (interiorizat), dar si manifest(exteriorizat);nu intotdeauna starea latenta coincide cu cea manifesta. Ex:o persoana care se bucura de producerea unui eveniment trist poate afisa in exterior o masca de tristete.e. Psihicul este determinat i determinant; psihicul este influentat de factori si conditii naturale si sociale, de experienta fiecarei persoane si spunem ca este determinat (ex: familia, educatia, mijloacele de subzistenta); de asemenea, psihicul fiecaruia poate avea anumite trasaturi care poate determina anumite situatii (ex: o persoana cu un temperament coleric poate determina situatii conflictuale) si spunem in aceasta situatie ca psihicul este determinant.f. Psihicul dispune de manifestari normale, dar si patologice; pe un fond normal putem intalni manifestari mai ciudate, iar pe un fond patologic putem intalni momente de normalitate.Pentru a stabili natura psihicului uman si a-i surprinde identitatea este necesara raportarea psihicului la un criteriu exterior lui insusi (Zlate). Astfel: - raportat la interactiunea universala a lucrurilor, psihicul apare ca o forma sau o expresie a vietii de relatie;

- raportat la substratul lui material (creierul), apare ca o functie a materiei superior organizate, adica a creierului; - raportat la realitatea inconjuratoare naturala, psihicul apare ca o re-producere in plan subiectiv a realitatii obiective;

- raportat la realitatea sociala a oamenilor, el este conditionat si determinat socio-istoric si sociocultural. In baza acestor raportari, se poate elabora definitia a psihicului: psihicul este o expresie a vietii de relatie, un fenomen inseparabil legat de structurile materiale si cuantice, o re-producere in subiectiv a realitatii naturale obiective, un produs al conditionarilor si determinrilor socio-istorice si socio-culturale (Zlate).

2. Psihicul ca forma a vietii de relatieCa forma a vietii de relatie, psihicul isi releva natura prin relatiile sale cu:

Realitatea fizica

Realitatea fiziologica

Realitatea sociala

Numai in relatie cu aceste realitati omul isi construieste propria interioritate, in absenta unor asemenea relatii cu ambianta viata psihica poate fi serios perturbata. Acest lucru este demonstrat de experimentele de izolare si deprivare senzoriala si de experimentele cu privire la consecintele in plan comportamental ale deficitului de contacte sociale.

De exemplu, dupa 20 de ore de deprivare senzoriala subiectii manifestau tulburari emotionale, halucinatii, scaderea performantelor intelectuale. Studiindu-se consecintele in plan comportamental ale privarii de grija materna ale unor pui de maimuta s-a observat ca in absenta totala a grijii materne apar tulburari comportamentale ca frica, tendinta la izolare, agresivitate, absenta comportamentelor necesare satisfacerii trebuintelor sexuale, indiferenta si ostilitate. Faptul ca relatiile cu mediul social sunt importante pentru psihic este demonstrat si de copiii crescuti de animale salbatice (in special lupi) la care s-a observat conservarea atributelor biologice si absenta atributelor sociale.

Relatia psihicului cu realitatea naturala, cu mediul fizic, este o alt relatie prin care psihicul isi releva natura. Si psihicul presupune reactie la stimulii din mediu dar reactiile psihice sunt diferite de cele non-psihice: reactiile nonpsihice au doar functia de a reflecta (oglindi) realitatea inconjuratoare si stimularile care vin de la ea, pe cand reactiile psihice indeplinesc functia principala de a re-produce realitatea naturala, de a o produce din nou in plan ideal i subiectiv. (Zlate).

3. Psihicul ca forma de reflectare ideal-subiectiva si de constructie a realitatii

Reflectarea psihica este ideala (psihicul este impalpabil), activa (produce atat schimbarea obiectului reflectat cat si a subiectului ce reflecta), subiectiva (tine de interioritatea subiectului, filtreaza, asimileaza, selecteaza informatia in functie de starile sale). Reflectarea psihica se individualizeaza in functie de: continut, forma, mecanisme si functii. Continutul reflectarii subiective este obiectiv, de natura informationala. Individul asimileaza informatiile si produce modelul intern al lumii externe. Forma reflectorie este ideal-subiectiva, ireductibila la obiectul concret si conditionata de caracteristicile organizarii structural-dinamice proprii individului, se diversifica de la un proces la altul - la unele este imaginea, la altele conceptul si la altele trairea. Mecanismele reflectarii psihice reprezinta un ansamblu de operatii, procedee si procese de extragere, prelucrare, stocare, transformare, integrare si utilizare a informatiei. Sunt de natura neurofiziologica (reflexe, stereotipuri dinamice, excitatia, inhibitia), de natura psihologica (deprinderi, invatarea).

Functiile reflectarii psihice sunt: de semnalizare (informare, orientare), de analiza, comparare, clasificare si evaluare a semnalelor (raspunsuri), de integrare (asamblare, sinteza, corelare).

Psihicul nu are doar capacitatea de a re-produce realitatea (de a o oglindi) ci si de a o crea adica a oferi la iesire mai multa informatie decat la intrare ceea ce exprima si mai clar natura psihicului.

4. Psihicul- proces determinat socio-istoric si cultural

Mediul social are o pondere hotaratoare in dezvoltarea psihica a individului, in acest cadru avand loc si influentarea activa: educatia. Psihologul francez Emile Durkheim vorbea de o dualitate a naturii umane, homo duplex. Potrivit acestei conceptii in fiecare individ exista doua fiinte, una individuala si alta sociala.

Procesul aparitiei si dezvoltarii speciei umane (antropogeneza) si formarea si dezvoltarea functiilor psihice la om (psihogeneza) ilustreaza conditionarea social-istorica a psihicului uman. Fenomenele psihice primare, comune pentru om si animal, sunt doar conditionate social-istoric, ele putandu-se dezvolta pana la un anumit nivel calitativ si in afara influentelor sociale. Deci, nimic din organizarea psihica a omului nu se realizeaza si nu se produce in afara unei conditionari sociale. In om nu exista nimic psihic care sa nu fi fost conditionat social. Socialul conditioneaza, filtreaza si modeleaza biologicul uman. In afara mediului social, copilul nu se umanizeaza si in esenta ramane la nivelul animal.

Influenta factorilor socio-culturali asupra psihicului a fost evidentiata prin 2 tipuri de studii, si anume:

a) surprinderea specificului uman al unor functii psihice comune pentru om si animal;

b) surprinderea variatiilor socio-culturale ale functiilor psihice.

Aceste studii au demonstrat ca fenomenele psihice sunt inegal influentate social: cele primare, comune omului si animalului, sunt doar conditionate social, cele superioare sunt determinate social-istoric. De exemplu, la copiii crescuti de animale, capacitatile senzoriale

s-au dezvoltat calitativ in afara influentelor sociale, in schimb gandirea si limbajul nu s-au dezvoltat.

Influentele culturii asupra personalitatii in formare sunt:

- influente care deriva din comportamentul, modelat cultural, al altora fata de copil care incep sa actioneze inca din momentul nasterii;

- influente care deriva din observarea sau invatarea sistemica de catre individ a modelelor de comportament caracteristice societatii sale.

Psihologia trebuie sa fie in egala masura preocupata de procesele de socializare, de relatia cultura-personalitate, de schimbarea culturala si de consecintele contactului intre culturi.

5. Ipostazele psihicului

Psihicul nu este uniform, linear, ci dimpotriva, el exista si se manifesta in variate forme. Uneori este mai clar, mai lucid, alteori mai tulbure, mai obscur. In anumite situatii, noi oamenii ne dam seama de noi insine, de trairile noastre, in altele nu.Psihicul cunoaste o mare diferentiere si neuniformitate existentiala si functionala. El exista si se manifesta in ipostaza de psihic constient, de psihic subconstient si de psihic inconstient.A. Contiina

- etimologic cuvantul constiinta deriva din latinescul con-scientia= cu stiinta;Constiinta este una dintre cele mai importante ipostaze ale vietii psihice a individului, cand afirmata, cand negata cu vehementa. Ea a fost cand redusa la o simpla functie psihica, numita deseori ,,vigilenta, cand exstinsa pana la pierderea in generalitatea vietii psihice.

Constiinta este o expresie a functiilor de cunoastere superioare, un complex de semnificatii purtate de semnale si simboluri, formate in contactul si confruntarea la cel mai inalt nivel dintre subiectiv si obiectiv, dintre subiect si obiect.

Constiinta nu este numai un produs, o rezultanta a unor evenimente, ci este un fenomen, o realitate subiectiva, care se confirma prin eficienta sa in activitatea omului.

Etape in definirea constiintei

Dificultatea definirii constiintei provine din faptul ca ea este pura subiectivitate, din faptul ca se manifesta in experientele personale, nefiind de regula, accesibila altuia.

Dupa Mielu Zlate, in definirea constiintei au fost parcurse 3 etape:

a. Prima etapa se inscrie in intervalul de la inceputurile psihologiei stiintifice pana in anii 1930.

Definitiile cele mai semnificative sunt:

( a fi constient inseamna a gandi, a stabili relatii.

( a fi constient inseama a dispune de capacitatea de a face sinteze.

( a fi constient inseamna a te adapta cu usurinta la noile solicitari.

( a fi constient inseamna a te putea autosupravghea (a putea relata propria experienta).Toate aceste definitii pun in evidenta functiile constiintei.

Constiinta este o functie de adaptare la lumea externa, cu scopul asigurarii unui echilibru intre individ si mediu.

b. Etapa a doua cuprinde perioada anilor 1940 1960 si evidentiaza o conceptie profunda privitoare la constiinta: ,,constiinta trebuie descrisa ca o structura complexa, ca organizare a vietii de relatie a subiectului cu altii si cu lumea.

Dupa psihologul H. Ey a fi constient inseamna a dispune de un model personal al lumii. Asadar, individul incorporeaza un model al lumii in care sunt incluse propriile sale experiente si de care el dispune, in mod liber, ca persoana.c. Etapa a treia incepe cu anii 1970 si se continua si in zilele noastre. Se axeaza intr-o mai mare masura pe caracteristicile psihologice ale constiintei. Astfel, constiinta este o forma suprema de organizare psihica prin care se realizeaza integrarea activ-subiectiva a tuturor fenomenelor vietii psihice si care faciliteaza adaptarea continua a individului la mediul sau natural si social.Caracteristicile costiintei:- constiinta este o re-producere cu stiinta, adica individul dispune de informatii ce pot fi utilizate in vederea intelegerii , descifrarii unui obiect, fenomen, eveniment;

- constiinta dispune de scop sau este orientata spre un scop, ceea ce duce la realizarea unui activism crescut al individului;-constiinta are un caracter anticipativ-predictiv, astfel ca omul are posibilitatea de a anticipa rezultatul actiunii sale, prin aceasta deosebirea dintre om si animal fiind esentiala;

- constiinta are un caracter planificat, adica presupune organizarea mintala a activitatii, stabilirea unor etape de desfasurare a activitatii, a locului etc.;

- constiinta are un caracter creator, omul avand posibilitatea de a modifica, schimba realitatea, de a o adapta necesitatilor sale.

B. Subconstientul

Subconstientul a fost considerat cand o postconstiinta, cand o preconstiinta.

Subconstientul reprezinta ansamblul starilor psihice de care subiectul nu este constient, dar care influenteaza comportamentul sau.

Etape in definirea subconstientului

a. Intr-o prima etapa, cei mai multi autori concep subconstientul ca pe o formatiune sau un nivel psihic ce cuprinde actele care au fost candva constiente, dar care in prezent se desfasoara in afara controlului constient. El este rezervorul unde se conserva amintirile, deprinderile, automatismele, ticuri deci toate actele care au trecut candva prin filtrul constiintei, s-au realizat cu efort, dar care se afla intr-o stare latenta, putand insa sa redevina active, sa depaseasca pragul constiintei.

b. In etapa a doua s-a trecut la elaborarea unei noi conceptii. In afara de surprinderea caracterului dinamic al subconstientului, se contureaza mai pregnant ideea existentei lui ca nivel de sine statator, distinct de constient si de inconstient.

Principalele trasaturi ale subconstientului sunt:

latenta si potentialitatea (continuturile subconstientului se mentin intr-o stare latenta pana cand vor fi reactivate si disponibilizate de catre constiinta);

coexistenta cu constiinta (continuturile subconstientului sunt o alta expresie a continuturilor constiintei); facilitarea, servirea constiintei (subconstientul se pune in slujba constiintei); filtrarea si medierea continuturilor care trec dintr-un nivel in altul (continuturile constiintei nu trec direct in inconstient ci poposesc pentru anumite perioade de timp in subconstient, la fel petrecandu-se si cu continuturile inconstientului, care trec mai intai in subconstient si apoi in constiinta).

. Subconstientul este amplasat intre constient si inconstient, continuturile sale sunt mai asemanatoare cu cele ale constientului, fiind astfel considerat un servo-mecanism al constiintei, aflat in slujba constiintei.Subconstientul nu este un simplu rezervor si pastrator al faptelor de constiinta, ci are propriile lui mecanisme. El nu doar conserva, ci poate prelucra, restructura, crea. Sub influenta unor factori (precum timpul scurs intre introducerea in subconstient a informatiei si reactualizare, emotiile puternice, distragerea etc.) amintirile, automatismele, deprinderile vor fi modificate de catre subconstient.

C. Inconstientul

Reprezinta cel mai controversat nivel al vietii psihice. Sigmund Freud este cel care propune inconstientul ca obiect de cercetare al psihologiei.

Psihologia contemporana defineste inconstientul intr-o maniera pozitiva, el fiind o formatiune psihica ce cuprinde tendintele ascunse, conflictele emotionale generate de resorturile intime ale personalitatii.

Au fost putini autori care au subliniat rolul si valoarea pozitiva a inconstientului in procesarea informatiilor, in rezolvarea problemelor si in actele de creatie.

Caracteristicile inconstientului:

- este preponderent de natura afectiva;

- apare format din imagini si cuvinte;

- el cuprinde tot ceea ce este interzis de sensul existentei.

Rolul inconstientului:

- rol de energizare si dinamizare a intregii vieti psihice a individului;

- rol de facilitare a procesului creator;

- rol de asigurare a unitatii Eu-lui, prin faptul; ca este principalul depozitar al informatiilor si al tensiunilor motivationale;- rol de implicare in procesarea informatiilor, in solutionarea problemelor, in actele de creatie;

- rol in intuitie si imaginatie.

Relatia dintre constient si inconstient

Fiecare dintre cele doua niveluri de organizare structural-functionale ale psihicului isi are propriile sale continuturi, mecanisme si legitati specifice.

Intre constient si inconstient exista trei tipuri de relatii:

relatii circulare (oricare dintre continuturile constientului trece in inconstient, pentru ca apoi sa poata sa treaca din nou in constient);

relatii de subordonare integrativa, care presupun subordonarea si dominarea unuia de catre celalalt. Atunci cand apare dominarea inconstientului de catre constient, constiinta stapaneste, tine in frau impulsurile inconstientului, mai ales acele porniri care vin in contradictie cu valorile sociale unanim acceptate. Atunci cand apare dominarea constientului de catre inconstient, acesta din urma isi impune tendintele sale. Acest fenomen apare in special in starile de afect, starile de transa creatoare, in inspiratie, in starile patologice, inconstientul devenind astfel principalul reglator al conduitei, ca de exemplu , in cazul psihozelor. relatii de echilibrare (presupun realizarea unui usor balans intre starile constiente si cele inconstiente, fara predominanta unora sau altora).

Cap.II. Captarea si prelucrarea informatiilor. Procesele psihice.Clasificarea proceselor psihice:- procese cognitiv-senzoriale: senzatii, perceptii, reprezentari;- procese cognitiv-intelectuale: gandirea, memoria, imaginatia;- procese stimulator-energizante: motivatia, afectivitatea.

- procese reglatorii: atentia, vointa, comunicarea si limbajul;A. Procese cognitiv-senzoriale: senzatii, perceptii, reprezentari;

1. Senzaiile

Caracterizare generala Sistemul senzorial ne pune in legatura cu lumea inconjuratoare. Suntem constienti de lumea externa pentru ca avem organe senzoriale (analizatori) capabile sa primeasca mesaje. Organele senzoriale ne dau posibilitatea sa auzim, vedem, gustam, mirosim, pipaim, sa simtim placere, caldura, durere etc. Organele senzoriale prezinta celule senzoriale receptoare, care recepteaza din exterior sau interior diferite forme de energie (lumina, vibratii) pe care le transforma in impulsuri nervoase si le transmit la creier pentru a fi interpretate.

Senzatiile reprezinta capacitatea omului de a capta si transforma energia din mediu in energie nervoasa. Este procesul care detecteaza stimulii care vin din exterior sau din propriul corp.

Definitia senzatiilor: Senzatiile sunt procese psihice elementare prin care se semnalizeaza insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor in conditiile actiunii directe a acestora asupra analizatorilor.Senzatiile sunt procese psihice elementare, care reflecta diferitele insusiri ale obiectelor si fenomenelor lumii externe, precum si starile interne ale organismului, in momentul actiunii nemijlocite a stimulilor respectivi asupra receptorilor.

Stimulii reprezinta orice aspect al lumii externe care poate stimula celulele. Exemplu: caldura este stimul pentru receptorii din piele etc.

Traim intr-o lume plina de stimuli. Ochii, urechile, nasul, gura, pielea contincelule receptoare care transforma energia stimulilor in impulsuri nervoase. Suntem bombardati de un numar foarte mare de stimuli, dar putem procesa doar o mica parte dintre ei, facand abstractie de altii. Procesul prin care putem raspunde doar la anumiti stimuli poarta denumirea de atentie selectiva.

Celulele receptoare trimit informatii sub forma de impuls nervos, prin intermediul nervilor spre ariile senzoriale din creier.

Formele senzaiilor

In functie de analizatorul specializat pentru receptarea informatiei avem urmatoarele forme: senzatii auditive, senzatii vizuale, senzatii olfactive, senzatii gustative, senzatii cutanate, senzatii dureroase, senzatii proprioceptive, senzatii chinestezice, senzatii organice.

a. Senzatiile vizuale: stimulii pentru vaz sunt undele luminoase. Receptorii pentru lumina se gasesc pe retina si detecteaza unde luminoase cu lungimi de unda cuprise intre 400-700 nm (nanometrii). Ca o comparatie, albinele detecteaza unde luminoase sub 350 nm, care pentru oameni sunt invizibile.b. Senzatiile auditive: stimulii pentru auz sunt undele sonore. Auzul ne informeaza despre obiectele din jurul nostru. Senzatia auditiva care apare atunci cand receptionam unde sonore se numeste sunet. Sunetele provin din vibratii ale aerului sau ale obiectelor. Celulele receptoare pentru sunet se afla in urechea interna.

c. Senzatiile olfactive: stimulii pentru miros sunt substante volatile care patrund in fosele nazale.Aceste substante sunt insotite de tonalitate afectiva (miros placut sau neplacut). Au rol de aparare impotriva unor substante nocive si de reglare a comportamentului.d. Senzatiile gustative: Stimulii sunt substante solubile care patrund in cavitatea bucala. Exista patru gusturi fundamentale: sarat, acru, amar, dulce. Au rol de aparare impotriva substantelor nocive si in reglarea comportamentului alimentar. Au tonalitate afectiva pozitiva sau negativa. e. Senzatiile cutanate: acestea sunt de doua tipuri: tactile si termice. Senzatiile tactile au ca stimu;li suprafata obiectelor care vin in contact cu pielea (netezime, asperitate, duritate etc.). Senzatiile termice au ca stimul diferenta de temperatura dintre temperatura corpu;lui si temperatura obiectelor. Aceste senzatii ne furnizeaza informatii despre proprietatile calorice ale obiectelor.f. Senzatiile proprioceptive: semnalizeaza postura membrelor, trunchiului si capului.Stimulul este reprezentat de tensiunea musculara din acei muschi utilizati in pozitie statica si in pozitie de lucru.g. Senzatiile chinestezice: apar in cursul efectuarii miscarilor si informeaza despre directia, durata si intensitatea efortului pentru realizarea acestora. Rolul lor este de reglare a miscarilor si de integrare a acestora in actiuni voluntare complexe.h. Senzatiile organice: sunt determinate de modificari ale biochimismului intern al organismului: scaderea concentratiei de substante nutritive din sange, a apei, a oxigenului etc. , semnalizand deficitul. Ele stimuleaza omul sa actioneze in vederea restabilirii echilibrului si mentinerea bunei functionari a organismului si a sanatatii sale.i. Senzatiile de durere: semnalizeaza tulburari functionale sau distrugeri de tesuturi organice. Dupa sursa lor, pot fi grupate astfel: - dureri periferice cutanate;

- dureri profunde musculare;

- dureri viscerale.

Dupa intensitate, pot fi usoare si puternice, dupa durata, pot fi fulgeratoare si

continue. Au o tonalitate afectiva negativa puternica, concretizata in suferinta. Au

rol fundamental in apararea organismului.

Pragurile senzoriale: Un stimul devine suficient de puternic pentru a fi perceput de organul de sim n funcie de un aspect psihologic numit prag absolut.Pragul absolut este cea mai mic intensitate a unui stimul care l face s fie perceput.

Exemple:

- pentru vz lumina unei lumnri poate fi vzut de la 4-5 Km ntr-o noapte clar- pentru auz ticitul unui ceas poate fi auzit de la 6-7 m, n condiii de linite.- pentru gust zahrul poate fi detectatt chiar i atunci cnd dizolvm 1 linguri n 7 l de ap etc.

Sensibilitatea unei persoane reprezint capacitatea de a sesiza un stimul la o valoare a pragului absolut ct mai mic. Astfel, cu ct cineva percepe stimuli de intensitate redus (prag absolut sczut) cu att sensibilitatea sa este mai ridicatPragul diferenial este cantitatea minima cu care trebuie s se modifice intensitatea unui stimul pentru ca noi s simim o schimbare.De exemplu: dac o persoan ridic o greutate de 1 Kg, este nevoie s se adauge sau s se elimine 1/30(30%) din greutatea iniial pentru a fi simit deferena.

(1 Kg ( 1/30 = 33.3 g)Organele senzoriale sunt bombardate constant de stimuli. Un stimul care rmne constant n intensitate nu mai este observat. Simurile noastre posed o proprietate numit adaptare, care apare n urma expunerii prelungite la aceiai stimuli.

Calitatea senzatiilor

Este dat de multitudinea elementelor care le compun. Este explicat de trei mecanisme:

selectivitatea receptorilor - const n specificitatea difereniat a receptorilor n raport cu diverse tipuri de stimuli.

energia specifica a organelor de simt - fiecare organ de simt poseda o energie specifica proprie lui, care este transmisa creierului, indiferent de maniera in care este stimulat.

energia specifica centrala - la baza acesteia se afla diferentele chimice existente in transmisia sinaptica.

Intensitatea senzatiilor

Este legata de intensitatea fizica a stimulilor care le promoveaza dar depinde si de alte variabile care actioneaza corelat sau independent cu intensitatea stimulului. Aceste variabile se impart in trei categorii:

durata aplicarii;

modul de aplicare;

particularitatile mecanismelor anatomofiziologice ale senzatiilor.

Acestor factori li se adauga si conditiile concrete in care are loc receptia, gradul de excitabilitate al sistemului nervos, existenta sau non-existenta unor dominante organice.

Durata senzatiilor

Se refera la intinderea in timp a senzatiei. Senzatia persista atata timp cat actioneaza si stimulul, unele insa persista si dupa incetarea actiunii directe a stimulului (ex. senzatiile gustative) ele purtand denumirea de imagini consecutive.

Tonul afectiv al senzatiilor

Este proprietatea senzatiilor de a produce stari afective placute sau neplacute, de apropiere sau de respingere a realitatii reflectate. Acest ton le individualizeaza, le distinge unele de altele, le reliefeaza si evidentiaza relatiile subtile ce exista intre fenomenele psihice simple (senzatiile) si complexe (procesele afective).

Importanta senzatiilor

Senzatiile informeaza despre variatiile care se produc in circumstantele mediului inconjurator, cu conditia ca aceste variatii sa fie importante si sa se produca in anumite limite.

Senzatiile asigura adaptarea organismului la variatiile mediului inconjurator.

Senzatiile orienteaza si controleaza benefic conduitele actuale ale individului.

2. Percepiile

Impreuna cu senzatiile, perceptiile asigura orientarea senzoriala nemijlocita a omului in mediul inconjurator.

Perceptia este o forma superioara a cunoasterii senzoriale. Spre deosebire de senzatie, care re-produce insusirile simple ale obiectelor si fenomenelor, perceptia asigura constiinta unitatii si integritatii obiectului.Definitie: Perceptia se refera la interpretarea informatiilor culese cu ajutorul analizatorilor, la modul in care le acordam un inteles acestor informatii. Analiza comparativa ce este perceptia si ce este senzatia

Comparativ cu senzatia, perceptia este:

Interferentiala permite persoanelor sa completeze informatia care lipseste din senzatiile brute.

Categoriala ajuta indivizii sa plaseze in aceeasi categorie senzatii aparent diferite pe baza unor trasaturi comune.

Perceptia ca activitate

Perceptia nu este un fenomen izolat ci trebuie considerata ca o faza a actiunii.

Piaget foloseste termenul de activitate perceptiva pentru orice punere in relatie a elementelor. Perceptia nu este o simpla contemplare sau o copie mecanica a obiectului, ci este un produs orientat si organizat care implica nenumarate actiuni cu obiectele.

Ca mecanism activ, psihologia se formeaza, se corecteaza si se verifica prin actiune.

Perceptia ca deformare a obiectului

Aceasta conceptie s-a impus ca urmare a studierii iluziei perceptive care nu sunt altceva decat perceptii deformate. Cele mai cunoscute sunt iluziile vizuale datorate unor particularitati ale figurilor geometrice, numite si iluzii optico-geometrice.

Exista trei categorii de iluzii:

cercuri legate ce par a fi inegale;

linii sau segmente de dreapta egale - ce par inegale;

linii paralele - ce par a nu fi paralele;

Iluziile sunt cazuri particulare ale perceptiilor.

Perceptia spatiului

Prin perceptia spatiului se intelege reflectarea senzorial-intuitiva a insusirilor spatiale a lucrurilor (marimea si forma), a relatiilor spatiale dintre ele, a miscarii lor.

Perceptia spatiului este o conditie necesara a orientarii eficiente a individului in lumea inconjuratoare.

Perceptia timpului

Este conditionata de trei factori: fizici, biologici si psihologici.

Perceptia si estimarea duratei

Durata se refera la intervalul obiectiv care separa doi stimuli intre ei (durata poate fi scurta si intermediara). Estimarea timpului este influentata si de caracterul placut sau neplacut al unor activitati si de varsta.

Orientarea temporalDepaseste perceptia si estimarea timpului, dar se baeaza pe ele. Ea consta in a situa o faza a schimbarii in raport cu un intreg ciclu de schimbari.

Perceptia miscarii

Miscarea constituie o schimbare a pozitiei in spatiu a unui obiect intr-un anumit timp.

Tipuri de miscare:

reala;

aparenta;

autocinetica;

consecutiva.

In realizarea miscarii rolul hotarator il are analizatorul vizual.

Rolul perceptiilor

Perceptiile ii creeaza omului certitudinea existentei lui printre celelalte obiecte (ex. daca este tulburata perceptia spatiului, orientarea individului in mediul inconjurator devine aproape imposibila).

Perceptiile sunt elemente componente ale operatiilor si actiunilor, ale activitatilor gandurilor noastre. Nu exista forma de activitate umana, simpla sau complexa, care sa nu implice forme ale perceptiei si abilitatii perceptive.

Invatarea presupune in mare masura interventia perceptiei.

3. ReprezentarileReprezentarea are drept continut informational caracteristici concrete ale obiectului si este rezultatul unor prelucrari si sistematizari, ale unor combinari si recombinari senzoriale.Definitie: Reprezentarea este capacitatea de a re-construi imaginea in lipsa contactului direct cu obiectul, care permite cunoasterea obiectului in absenta lui, dar numai daca el a actionat anterior asupra organelor de simtClasificarea reprezentarilor

a) dupa analizatorul predominant: vizuale, auditive, kinestezice, gustative;

b) dupa tipul de activitate in care sunt implicate: literare, artistice, sportive;

c) dupa gradul de generalizare: generale si individuale;

d) dupa procesul psihic: reprezentari ale memoriei si imaginatiei;

e) dupa prezenta/absenta intentiei si a efortului voluntar: voluntar si involuntar;

f) dupa specificul obiectului de invatamant: reprezentari geometrice, istorice, geografice, etc.

Nu exista reprezentari pure, indiferent de criteriul utilizat in clasificarea lor.

Functiile reprezentarilor:1. Functia de prezentare, de reproducere in minte a imaginilor percepute anterior.

2. Reprezentarile sunt un sprijin pentru construirea sensului cuvintelor. Ex: casa (desen) etc.

3. Reprezentarile sunt un punct de plecare si un suport intuitiv pentru desfasurarea unui sir de rationamente. Ex.: cum proceda invatatorul pentru a preda metoda grafica in rezolvarea de probleme aritmetice.

4. Reprezentarile realizeaza generalizarile in gandire. Ex: introducerea unui obiect intr-o categorie de obiecte se realizeaza pe baza asemanarilor, a comparatiilor mentale.

5. Functia catharctica a reprezentarii se refera la descarcarea tensiunii in plan imaginar. De exemplu, anumite dorinte neimplinite sunt estompate in plan imaginar, prin evocarea unor detalii legate de acea dorinta. Proprietatile reprezentarilor:

1. Figurativitatea reda ceea ce este tipic pentru un obiect, caracteristicile cu cea mai mare incarcatura informationala, devenind un fel de portret rezumativ al acestuia.

2. Operativitatea sunt implicate mecanisme de asociere si contrast, de motricitate si ideomotricitate.

Alte proprietati:

caracter integrat

caracter simbolic si semnificant

caracter constructiv

caracter autonom si creativ

caracter social

Concluzie

Reprezentarile joaca un rol important in cunoastere. Ele constituie un punct de plecare pentru majoritatea proceselor psihice.

Servesc ca instrumente de adaptare la realitate.

Apar ca un rezultat, un bilant al cunoasterii, care pregatesc calea spre cunoasterea logica rationala.B. Procese psihice de prelucrare superioara a informatiilor: gandirea,

memoria, imaginatia1. Gandirea Gndirea cogniie, modul n care acumulm cunotine i lucrm cu ele.

Gndirea este procesul cognitiv prin care lucrm cu reprezentrile mentale ale informaiilor.

Gndirea este prezent la om de la natere - chiar din timpul vieii intrauterine- i evolueaz o dat cu dezvoltarea individului.Operaiile gndirii:

a) Categorizarea

- cunotinele stau la baza tuturor activitilor i comportamentelor noastre.

Categorizarea reprezint structurarea lumii nconjurtoare n clase i categorii de lucruri i se realizeaz pe baza similaritii existente ntre diferite obiecteb) Rezolvarea de probleme

- problema = dificultate cu care nu ne-am mai ntlnit i la care trebuie s gsim soluii noi.Problema apare atunci cnd o persoan i propune s ating un scop i nu are o soluie dinainte pregtit (prestabilit)Elementele problemei:

1. Starea iniial sau punctul de plecare;

2. Starea final sau scopul problemei;3. Aciuni care ne conduc de la starea iniial la starea final

Clasificarea problemelor:

1. Probleme bine definite (ex.: - o problem de matematic);

2. Probleme slab definite (ex.: - cum s ne convingem prinii s ne lase la o petrecere).

Etapele rezolvrii problemelor:

1. Reformularea problemei - nelegerea datelor problemei i a scopului acesteia;

2. Formularea soluiilor;

3. Testarea soluiilor;

4. Verificarea atingerii scopului - compararea rezultatului obinut cu scopul formulat iniial.

c) Luarea deciziilor

- Este considerat una dintre cele mai complexe forme ale gndirii.- Const n alegerea unuei soluii optime dintr-o mulime de soluii.

Oamenii i stabilesc propriile reguli de gndire, de luare a deciziilor, pe baza experienei personale, a intereselor i a strilor lor afective.

Aceste reguli de gndire care pot conduce la o soluie, se numesc euristic (intuiie, scurttur mental).

Caracteristicile gandirii :

1. Caracterul informational operational

Gandirea este un mecanism de prelucrare, interpretare si evaluare a informatiilor.

2. Caracterul mijlocit

Gandirea nu opereaza asupra realului, asupra obiectelor si fenomenelor, ci asupra informatiilor furnizate de senzatii, perceptii si reprezentari. Ea este o prelucrare secundara a informatiilor.

3. Caracterul mijlocitor

Gandirea este un mecanism psihic care mijloceste si influenteaza alte mecanisme psihice, contribuind la accelerarea functionalitatii si la sporirea eficientei lor.

4. Caracterul generalizat si abstractizat

Gandirea opereaza cu insusirile generale, abstracte.

5. Caracterul actional

Baza genetica a gandirii trebuie cautata in actiune, gandirea izvoraste din actiune si se finalizeaza in ea.

6. Caracterul finalist

Omul isi stabileste scopul nu in timpul desfasurarii activitatii, ci cu mult inainte de a trece la executarea ei.

7. Caracterul multidirectional

Gandirea opereaza cu toate cele trei dimensiuni temporale: trecut, prezent si viitor.

8. Caracterul sistemic

Gandirea este cea mai inalta forma de prelucrare a informatiei si de exercitare a comenzii si controului.

Unitatile de baza ale gandirii

Gandirea contine mai multe componente:

Imaginea ca reprezentare mintala a unui obiect specific, unitatea cea mai primitiva a gandirii;

Simbolul o unitate mai abstracta a gandirii, care reda obiectul, evenimentul;

Conceptul - o eticheta pusa unei clase de obiecte, evenimente care au in comun cateva atribute;

Prototipul - ca exemplu ce ilustreaza cel mai bine un concept;

Operatia serveste la formarea conceptelor sau la rezolvarea problemelor;

Regula sau legea cea mai complexa unitate a gandirii, ce presupune stabilirea relatiei intre doua sau mai multe concepte.

2. Memoria

Fara memorie, viata omului ar fi imposibila;am trai intr-un prezent continuu, fara trecut si fara viitor.

Definitie: Memoria este procesul psihic care asigura intiparirea, stocarea si reactualizarea experientei anterioare si a informatiilor. Continutul memoriei este format din imagini, cuvinte, propozitii, idei. Memoria se realizeaza in trei faze:1. Encodarea (intiparire, fixare): informatia se traduce intr-un cod pentru a putea patrunde in sistemul memoriei. Exista trei tipuri de coduri: vizuale, auditive si semantice, deci trei tipuri de encodare:

Encodare vizuala care face apel la codul de imagine;

Encodare auditiva care foloseste codul sunet;

Encodare semantica ii este specific codul propozitiei.

2. Stocarea (conservare, pastrare): este procesul de retinere a informatiilor pana in momentul in care este necesara utilizarea lor.Durata stocarii este extrem de variabila, uneori ea este foarte scurta, alteori medie, iar uneori foarte mare. Durata variabila a stocarii a stat la baza distingerii diferitelor tipuri de memorie: de scurta durata (MSD) si de lunga durata (MLD) si memoria de durata medie, interpusa intre primele doua.

3. Recuperarea (reactualizarea, redarea):aducerea la suprafata a informatiilor retinute, in scopul utilizarii lor in activitatea umana. Recuperarea se poate realiza sub forma recunoasterii (in prezenta materialului care a fost memorat) sau sub forma reproducerii (in absenta materialului care a fost memorat).Caracteristicile memorieia. este o modalitate de reflectare a trecutului

b. este un proces activ deoarece faptele intiparite, stocate si reactualizate sufera modificari

c. are un caracter inteligibil, adica ea presupune intelegerea informatiilor memorate;

d. are un caracter selectiv, adica omul retine si reactualizeaza doar anumite informatii, care corespund intereselor, varstei, preocuparilor acestuia.

Formele memoriei

In functie de durata pastrarii informatiei avem:

a. memorie senzoriala: reprezinta o modalitate de stocare a informatiilor primite de la analizatori pentru un timp foarte scurt (0,5 s). Distingem aici urmatoarele tipuri: memorie vizuala, auditiva, tactila.b. memorie de scurta durata (memorie de lucru): stocarea informatilei pentru un timp foarte scurt de 15-20 s. Dupa acest interval, informatia este trecuta in memoria d elunga durata sau este uitata. Exemplu: un numar de telefon, un calcul mental etc. Putem retine un numar de aproximativ 7 elemente (cifre, litere, imagini).c. memorie de lunga durata: ore, zile, ani, toata viata. Informatiilr retinute nu sunt disponibile in permanenta, dar pot fi reactivate in functie de necesitatile subiectului sau in situatii deosebite. Se retin informatii dar si evenimente de viata. Conditii ale optimizarii memorieiMemoria devine un sistem eficient de pastrare si recuperare a datelor doar daca este educata si daca sunt pastrate o serie de conditii, dupa cum urmeaza:

a. motivatia: dorinta de a cunoaste, ambitia de a fi in frunte, pasiunea si interesul pentru un anumit domeniu etc. Se memoreaza si se pastreaza mai bine materialul care are un anumit interes pentru subiect. Exemplu: microbistii tin minte zeci de fotbalisti, scoruri ale meciurilor si pot avea dificultati in retinerea unor date istorice, geografice etc.

b. organizarea si sistematizarea informatiei: memoria ca o biblioteca vasta. Daca informatia nu a fost inmagazinata in mod organizat, sistematic, este putin probabil ca va fi regasita atunci cand avem nevoie de ea. De aceea, cand invatati o lectie noua, incercati sa stabiliti corelatii intre aceasta si cunoastintele anterioare, sa identificati ideile principale, sa alcatuiti un plan. Daca aveti un material mare, trebuie sa recurgeti la fractionarea lui in parti mai mici.c. repetitia: un numar optim de repetitii este de aproximativ 8. Esalonarea repetitiei se refera la a repeta in mai multe etape. De exemplu este mult mai eficient sa repetam materia o ora / zi timp de trei zile, decat sa repetam 3 ore cu o zi inainte de examen. Reproducerea cu cuvinte proprii a materialului este de asemenea foarte importanta. Reluarea materialului in intregime (material scurt) sau prin fragmentarea lui (material lung) si repetarea fiecarui fragment de mai multe ori. d. procedeele mnemotehnice: utilizate pentru memorarea unor informatii dificile, ce nu pot fi memorate logic. Aceste procedee dau sens materialului de memorat. Exemple: CESAR, AUGUSTUS, TIBERIUS, CALIGULA = CESAUTICA

- un semn facut la mana, nodul la batista etc.

Memorie i uitareCnd nu putem nici reproduce, nici recunoate un text, o dat, o situaie, atunci vorbim despre uitare.Uitarea este un fenomen psihic natural i necesar deoarece are menirea de a evita suprancrcarea memoriei. Uitm informaii neeseniale, detalii (rol benefic) ns uitm i informaii eseniale, necesare i atunci uitarea devine un factor perturbator.Uitarea este influenat de:

Volumul materialului memorat;

Semnificaia mterialului;

Procedeele utilizate n memorare

Particularitile de vrst i individuale ale indivizilor.

Teorii care explic apariia uitrii

a) Teoria tergerii urmelor anumite cunotine se deterioreaz i dispar ca urmare a trecerii timpului i neutilizrii informaiilor;b) Teoria interferenei:

Interferena retroactiv atunci cnd informaia nou achiziionat are influen negativ asupra celei nvate anterior; Interferena proactiv atunci cnd informaia nou achiziionat este influenat de informaia nvat anterior.c) Teoria uitrii motivate oamenii uit informaii asociate cu evenimente neplcute, dureroase. Contiina mpinge aceste informaii n incontient prin fenomenul numit refulare. Exist i cazuri de pterdere parial sau total a memoriei, ceea ce se numete amnezie. Ea poate avea drept cauze: infecii ale creierului; accidente care au drept consecin lezarea fizic a creierului; alcoolismul cronic; mbtrnirea etc. 3. Imaginaia

Omul este o fiin care are capacitatea anticiprii. El caut soluii noi de rezolvarea a problemelor cu care se confrunt, anticipeaz desfurarea unor evenimente. Aceste aciuni sunt posibile prin restructurare i recombinare n plan mental a informaiilor de care dispune n scopul obinerii unui produs nou.

Imaginaia este procesul psihologic care const n obinerea unor imagini sau produse noi n plan cognitiv, afectiv sau motor.

Imaginaia este foarte important toate domeniile: pictur; tehnic; literatur; patinaj; gimnastic; teatru i film etc.

Imaginaia se ntlnete nu numai la om ci i la animale.

Imginaia are i un rol de analiz a viitorului.

Imginaia poate depi limitele realitii, ajungnd la ficiune.

Procesele imaginaiei: operaii fundamentale utilizate sunt analiza i sinteza. Prin analiz se realizeaz descompunerea n pri componente a imaginilor, iar prin sintez - reorganizarea acestora ntr-un ansamblu nou, obinndu-se un produs nou.Ex.: Sfinxul, Sirena, Unicornul, Centaurul

Formele imaginaiei:

Imaginaia voluntar;

Imaginaia involuntar

1. Imaginaia voluntar se caracterizeaz prin prezena inteniei de a imagina i presupune efort voluntar.

Formele imaginaiei voluntare:

a) Imaginaia reproductiv a ne reprezenta imagini pe baza lecturii unor texte sau pe baza unor relatri verbale;b) Imaginaia creatoare prelucrarea experienei prezente i anterioare, obinnd n final o imagine sau un produs nou;c) Visul de perspectiv proiectarea mental a drumului propriu n via.2. Imaginaia involuntar se caracterizeaz prin absena inteniei de a imagina i nu presupune efort voluntar.Formele imaginaiei involuntare:

a) Reveria (visarea cu ochii deschii). Apare atunci cnd suntem n stare de relaxare i ne lsm gndurile s zboare. Imaginile se deruleaz n faa noastr ca un film. De multe ori aceste imagini se ndeprteaz de realitate i se apropie de fantastic;b) Visele (visul din timpul somnului). Imaginile din timpul somnului au cteva caracteristici care le deosebesc de alte tipuri de imagini: - scenele din vis sunt frecvent ireale, absurde;

- n vis trim emoii puternice (spaim, bucurie, nelinite etc.)

- imaginile din vis au un caracter simbolic; simbolurile sunt interpretate diferit n funcie de cultur.Imaginaia este capacitaea omului de a produce imagini. Ea nseamna fie simpla reproducere a senzaiilor n lipsa obiectelor care le-au provocat, fie creaiile libere ale fanteziei umane.

Imaginatia voluntara este superioara imaginatiei involuntare prin focalizarea si conducerea constienta, in schimb ea este mai saracacioasa datorita conformarii la modelele rationale.

Imaginatia involuntara beneficiaza de aporturile structurilor inconstientului, care dispun de un grad mai mai mare de flexibilitate.

Stimularea si energizarea comportamentului

Motivatia

Motivatia are in vedere aspectele care stau la baza actiunilor noastre: cum ajungem sa actionam si ce factori ne influenteaza actiunile.

Motivatia este o parghie importanta in procesul autoreglarii individului, o forta motrica a dezvoltarii psihice si umane. Ea sensibilizeaza diferit persoana la influentele externe, facand-o mai mult sau mai putin permeabila la ea.

Trebuintele:

Sunt sursa primara a actiunii;

Sunt structuri motivationale bazale si fundamentale ale personalitatii, fortele ei cele mai puternice, reflectand echilibrul bio-psiho-social al omului, la solicitarile mediului exterior.

Trebuinele pot fi clasate in:

Fiziologice (necesare mentinerii echilibrului intern);

Psihologice (rezulta din relatiile subiectului cu situatiile).

In functie de continut si geneza, trebuintele pot fi:

Primare (innascute) cu rol de asigurare a integritatii fizice a organismului;

Secundare (formate in decursul vietii) cu rol in asigurarea integritatii psihice si sociale a individului.

In categoria trebuintelor primare sunt incluse:

a) Trebuinte biologice sau organice (foame, sete, sexuale);

b) Trebuinte fiziologice sau functionale (de miscare, relaxare, descarcare).

In categoria trebuintelor secundare sunt incluse:

a) Trebuinte materiale (de locuinta, confort);

b) Trebuinte spirituale (de realizare a propriei personalitati);

c) Trebuinte sociale (de comunicare, cooperare, integrare).

Satisfacerea trebuintelor se soldeaza cu reducerea tensiunilor. Nesatisfacerea lor duce la dilatarea sau exacerbarea lor, fie la stingerea lor prin saturatie. Nesatisfacerea lor pe o perioada mai mare de timp poate periclita existenta fizica si psihica a individului.

Functiile motivatiei

1.Functia de activare interna difuza si de semnalizare a unui dezechilibru psihologic sau fiziologic. In aceasta faza, starea de necesitate persista, dar nu declanseaza actiunea. De obicei, aceasta functie este specifica trebuintelor.

2. Functia de mobil sau factor declansator al actiunii.

3. Functia de autoreglare a conduitei, prin care se impima conduitei un caracter activ si selectiv.

Motivatia sustine activitatea organismului pentru un timp mai scurt sau mai indelungat.

Afectivitatea

P. P. Neveanu definea afectivitatea ca ,,fenomen de rezonanta a lumii in subiect, care se produce in masura si pe masura dispozitivelor rezonante ale subiectului si este totodata vibratia subiectului in lumea sa.

In cadrul proceselor afective nu conteaza obiectul, cat valoarea si semnificatia pe care acesta o are pentru subiect.

Emotiile se declanseaza avand la baza informatii din mediul extern. Piaget arata ca inteligenta si afectivitatea sunt inseparabile, afectivitatea avand rolul de sursa energetica, de care depinde functionarea inteligentei. Ea este tensiunea intregului organism, soldata cu efecte de atractie sau respingere.

Relatia dintre afectivitate si motivatie a fost sustinuta de multi autori, care sustineau ca intre cele doua procese exista o stransa interactiune.

Afectivitatea este prezenta incepand cu pulsatiile inconstientului si terminand cu realizarile ultimative ale constiintei, de aceea este considerata componenta bazala, infrastructurala a psihicului si nota lui definitorie.

Reglarea psihica a comportamentului

Comunicare si limbaj

Limbajul reprezinta cel mai important instrument de comunicare. Orice societate umana poseda un limbaj si orice persoana cu nivel intelectual normal achizitioneaza limba materna. Cel mai frecvent limbajul este definit ca activitate psihica de comunicare intre oameni, prin intermediul limbii.

Limba este totalitatea mijloacelor lingvistice (fonetice, lexicale, gramaticale) ce dispun de o organizare ierarhica potrivit unor reguli de ordonare. Limba este un sistem inghegat de cuvinte si reguli gramaticale. In raport cu individul ea este un dat obiectiv si nu depinde de existenta in sine a individului ci de existenta activitatii umane.

Intre limba si limbaj exista cel putin 2 diferente importante:

1. In timp ce limba e un fenomen social, limbajul este un fenomen individual, realizandu-se atat in plan fiziologic, cat si in plan psihologic;

2. Daca limba este extraindividuala, limbajul este mijlocul de vehiculare al limbii.

Comunicarea a fost definita ca o forma particulara a relatiei de schimb intre doua sau mai multe persoane, doua sau mai multe grupuri.

Esentiale pentru actul comunicarii sunt:

1. Relatia dintre individ sau dintre grupuri;

2. Schimbul, transmiterea si receptarea semnificatiei;

3. Modificarea intentionata sau neintentionata a comportamentului celor angajati in comunicare.

Comunicarea vehiculeaza imagini, notiuni, idei, faciliteaza manifestarea conduitelor afective. Prin comunicare se transmit trebuinte, aspiratii, sunt initiate sau stopate activitatile.

Diferenta dintre comunicare si limbaj consta in sfera lor: comunicarea datorita faptului ca se realizeaza atat prin mijloace verbale, cat si nonverbale, are o sfera mai larga decat limbajul, care este o comunicare verbala realizata prin mijloace lingvistice. In ciuda acestui fapt, cele doua fenomene sunt strans legate intre ele.

Formele comunicarii

Dupa numarul de persoane care participa la procesul comunicational exista:

Comunicare interpersonala (se desfasoara intre doua persoane, capata o nuanta personala atunci cand partenerii se afla in relatii intime, reciprocitate sau o nuanta profesionala, cand partenerii se cunosc mai putin);

Comunicare de grup care poate fi impartita in:

Comunicare intragrup (desfasurata in interiorul grupului);

Comunicare intergrup (intre grupuri).

Dupa prezenta sau absenta unor obiective, exista:

Comunicare incidentala (persoana furnizeaza informatii fara intentia de a o face);

Comunicare consumatorie (apare ca o consecinta a unor stari emotionale sau motivationale ale unui individ fiind expresia directa a acestor stari);

Comunicare instrumentala (urmareste modificarea conduitei receptorului);

Comunicare comuniune (partenerii comunica cu bucurie reciproca, doar pentru a ,,sarbatori intalnirea lor).

In functie de instrumentele comunicarii exista:Comunicare verbala;

Comunicare nonverbala.

Comunicarea nonverbala se realizeaza prin intermediul mijloacelor nonverbale, dintre acestea cele mai abordate fiind comunicarea prin corp, spatiu si imaginea.

Comunicarea prin corp este cea mai complexa deoarece corpul poate deveni un produs voluntar mascat, travestit. Ea recurge la mijloace ca: mimica, aparenta fizica, gesturi.

Mimica are un rol important in comunicarea nonverbala. Privirea se distinge ca element central al fetei care tradeaza stari de admiratie, iubire, ura.

Comunicarea prin spatiu exista patru tipuri de distante care regleaza comunicarea:

distanta intima (corp la corp) mama-copil alaptat;

distanta personala (45 - 75 cm);

distanta sociala (125 - 210 cm);

distanta publica (3 7 - 8 m).

Comunicarea prin imagini e mult mai eficienta deoarece afecteaza un numar mai mare de persoane.

Atentia

Caracterizarea generala a atentiei

Atentia face parte din categoria fenomenelor psihice care sustin energetic activitatea. Atentia este o functie prin care se modeleaza tonusul nervos, necesar pentru desfasurarea celorlalte procese si structuri psihice. Prezenta ei asigura o buna receptie senzoriala si perceptiva a stimulilor, o intelegere profunda a ideilor, o capacitate mnezica mai fidela. Lipsa atentiei duce la omisiuni in receptarea stimulilor, la erori in raspunsuri si la confuzii in descifrarea sensurilor.

Definitia atentiei

Atentia este activitatea psihica ce consta in orientarea spre obiecte si fenomene inconjuratoare si care asigura reflectarea lor cea mai deplina si mai precisa in creierul omului.

nsuirile ateniei

1. Volumul ateniei

Reprezinta cantitatea de elemente asupra carora atentia se poate concentra simultan. Volumul mediu al atentiei este de 5 -7 elemente. El poate fi influentat favorabil de urmatoarele conditii:

a) Organizarea in structuri cu sens a elementelor respective. Se constata ca un grup de litere, daca este organizat intr-un cuvant cu sens, se receptioneaza in numar mai mare si mai bine;

b) Complexitatea elementelor de receptionat;

c) Interesul puternic al subiectului pentru ceea ce percepe determina cuprinderea, in campul atentiei sale, a unui numar mai mare de elemente.

d) Antrenamentul special si experienta profesionala cresc volumul atentiei.

2. Stabilitatea ateniei

Se refera la peristenta in timp a posibilitatilor de a mentine atentia asupra unui obiect, fenomen sau actiune. Aceasta insusire se dezvolta odata cu varsta.

3. Concentrarea ateniei

Presupune delimitarea intre un factor de excitatie intensa si zonele apropiate.

4. Distributivitatea ateniei

Este acea insusire care permite desfasurarea concomitenta a mai multor activitati, cu conditia ca macar una dintre ele sa fie relativ automatizata.

5. Mobilitatea sau flexibiliatea ateniei

Consta in deplasarea sau orientarea ei de la un obiect la altul.

Voina

In psihologie, vointa a fost derivata fie din gandire, fie din afectivitae.

In ,,Dictionarul de psihologie, vointa este definita ca aptitudine de actualizare si realizare a intentiilor proprii.

In functie de natura sarcinilor, efortul voluntar se poate concentra mai mult in plan intelectual sau motor, dar include ambele verigi, in proportii diferite.

Specificul psihologic al vointei consta din efortul voluntar ce se mobilizeaza in atingerea scopului si din dinamica acestui efort.

GESTURILE CARE NE TRADEAZA

Imaginati-va ca stati de vorba cu un vechi coleg de scoala despre zilele de scoala petrecute impreuna. Il intrebati daca nu ii e dor de vremurile acelea. ,,Ah, nu raspunde el. Nu am nici un fel de regerete. Ma bucur ca s-a terminat. In timp ce vorbeste, isi trece usor degetul aratator pe sub ochiul drept. Nu exista niciun motiv ca acest gest sa va atraga atentia si daca totusi il observati probabil va imaginati ca indeparta un fir de praf de pe fata. Dar nu era asa. Gestul era de fapt un indicator comportamental si arunca o lumina cu totul diferita asupra adevaratelor sentimente ale prietenului dumneavoastra. Desi acesta afirma ca nu regreta zilele de scoala, o parte a creierulul sau este de alta parere si comanda degetului sa stearga de pe obraz o lacrima imaginara. Astfel, in timp ce partea constienta a creierului sau spune ,,Nu regret nimic , o alta parte creeaza un indicator comportamental care spune ,,De fapt, am regrete!. Momentan este posibil ca prietenul dumneavoastra sa realizeze care sunt sentimentele sale adevarate dar este foarte putin probabil ca el sa observe si ce face degetul sau rebel sau ce spune acest gest despre sentimentele sale.

Prietenul care sterge o lacrima imaginara creeaza un indicator comportamental autonom un gest care nu are alt scop decat sa indice adevaratele sale sentimente. Deoarece acesti indicatori comportamentali autonomi nu sunt intentionati, sunt rareori observati de persoanele care ii produc sau de cele care ii vad. Lucrurile nu stau neaparat la fel si cu indicatorii comportamentali conecsi care sunt legati de o anumita activitate. De exemplu, cand doua persoane sunt prezentate, faptul ca dau mana nu spune la fel de mult ca felul in care o fac. Cat de strans apuca mana celuilalt, cum isi orienteaza palma, cat entuziasm arata, cat de mult incearca sa domine, cuvintele pe care le folosesc pentru a se saluta toate acestea sunt indicatori comportamentali conecsi.In cadrul ritualului de salut ei arata cum este fiecare persoana si ce incearca sa obtina de la celalalt.

Definirea indicatorilor comportamentali

Indicatorii comportamentali din viata de zi cu zi au un continut ridicat de informatie. Felul in care stati cand vorbiti cu cineva, felul in care va miscati picioarele, mainile, ochii si sprancenele spun multe despre gradul de implicare in conversatie si despre atitudinea fundamentala fata de celalalt. Toate acestea afecteaza si modul in care vorbiti cu partenerul si frecventa cu care sunteti intrerupt. Felul in care va aranjati bratele si picioarele cand va asezati ofera si el o multitudine de informatii despre dispozitia si intentiile dumneavoastra, aratand daca va simtiti dominat sau supus, preocupat sau plictisit, implicat sau detasat. Modul in care zambiti muschii faciali pe care ii folositi si viteza cu care ii solicitati arata daca sunteti intr-adevar fericit, daca va prefaceti, daca mintiti sau spuneti adevarul, daca sunteti anxiois, nefericit, sigur sau nesigur pe capacitatile dumneavoastra. Si intreruperile discursului contin foarte multe informatii. Felul in care ezitati in timp ce vorbiti, felul in care spuneti ,,hm si ,,mda ofera indicatii importante despre starea dumneavoastra sufleteasca. In timp ce felul in care va alegeti cuvintele, expresiile pe care le folositi si modul in care va construiti frazele pot transmite un ,,mesaj oficial celorlalti, optiunile lingvistice pot contine si ,,mesaje deghizate care releva intentiile dumneavoastra adevarate.

Un indicator comportamental trebuie sa satisfaca patru conditii:

1. Trebuie sa fie un tip de activitate - o trasatura din aspectul fizic al unei persoane, o miscare a corpului sau un lucru pe care l-a spus. In general, indicatorii sunt de doua feluri - ,,atribute, ca inaltimea sau greutatea, si ,,actiuni, ca incrucisarea bratelor, un zambet sau folosirea unor cuvinte ori expresii care ne tradeaza.

2. Actiunea trebuie sa transmita un lucru care sa nu fie direct observabil trebuie sa ne comunice mediul de provenienta sau educatia, gandurile, dispozitia sufleteasca sau intentiile. Deci nu orice actiune este un indicator numai actiunile care transmit informatii despre o persoana. Desigur, exista actiuni pe care nu le recunoastem ca indicatori comportamentali pentru ca nu am descoperit inca ce spun ele despre persoana. Acestea sunt indicatori comportamentali nedescifrati. Cand ajungem sa intelegem care este legatura lor cu starile launtrice ale altor persoane, se vor adauga si ei la lista de indicatori comportamentali.

3. Actiunea trebuie sa fie observata. Un factor care decide daca actiunea va fi observata sau nu este dimensiunea ei. Miscarile largi, expansive ale corpului, de exemplu, au o probabilitate mai mare de a atrage atentia, mai ales atunci cand sunt vizibile mai mult timp. Miscarile mici, pasagere, pe de alta parte, sunt deseori ignorate fie pentru ca nu sunt mult timp observabile, fie pentru ca sunt eclipsate de alte actiuni. Desi actiunile largi sunt mai vizibile, nu este obligatoriu sa fie si observate sau intelese in mod automat. Cum ii spunea si Sherloch Holmes doctorului Watson putem sa vedem dar nu intotdeauna si observam.

4. Semnificatia actiunii trebuie sa fie recunoscuta. Nu este suficient sa observam ca cineva a adoptat o anumita postura sau a folosit o expresie faciala neobisnuita. Trebuie sa si recunoastem ce ne comuniuca postura sau expresia respectiva despre persoana din fata noastra.

Daca studiem evolutia indicatorilor comportamentali vom descoperi ca unii au tendinta de a se amplifica iar altii de a se estompa. In domenii ca dominanta si curtarea unde intre indivizi exista un nivel inalt de concurenta, trasaturile care semnifica puterea si forta reproductiva au o tendinta naturala de a se accentua, manifestarile lor vizibile devenind mai pronuntate si mai pregnante. Acest lucru poate ajunge uneori la extrem. In lumea animala, de exemplu, exista macroindicatori ca enormii clesti rosii ai crabului mascul din specia Uca ce depasesc chiar dimensiunea corpului si pe care acesta ii misca amenintator in jurul sau ori de cate ori vrea sa intimideze alti masculi sau sa impresioneze o femela. In societatea noastra exista barbati care ridica greutati si consuma substante care maresc diametrul muscular pentru a arata mai puternici si femei care se urca pe masa de operatie pentru a avea un fund mai mare sau sani mai voluminosi. Clestii supradimensionati, bicepsii uriasi si sanii masivi sunt toate niste arme in razboiul din ce in ce mai acerb al dominantei si atractiei sunt creati pentru a transmite mesajul, pentru a surclasa adversarii si in final pentru a permite individului accesul la resurse limitate ca hrana, adapostul sau partenerii sexuali.

Microindicatorii

Exista doua situatii in care indicatorii comportamentali devin mai putin observabili. Atunci cand o persoana face o incercare deliberata de a pastra secretul si atunci cand autorul dezvaluie fara voia sa adevaratele sale intentii. Prin insasi natura lor, semnalele secrete sunt adresate numai anumitor indivizi pentru a ramane secret este esential ca numai anumite persoane sa inteleaga mesajul iar pentru restul lumii acesta sa ramana ascuns. De multe ori se ajunge la acest lucru cu ajutorul unui semnal miniatural care este atasat unei actiuni obisnuite ce nu atrage atentia. Cand se afla in prezenta altor persoane indragostitii comunica uneori printr-un cod propriu, folosind cuvinte speciale sau semnale miniaturale in acest fel se pot schimba mesaje de iubire fara ca ceilalti sa isi dea seama. In mod similar, membrii societatilor secrete se recunosc de multe ori intre ei prin felul in care dau mana de exemplu, zgariind palma partenerului sau pozitionand degetele astfel incat celalalt sa primeasca mesajul fara ca altcineva sa vada ce se petrece. Detectarea este evitata prin reducerea deliberata a semnalului la minimum. Ca o masura de protectie suplimentara, acesta este ascuns intr-o activitate foarte putin susceptibila sa trezeasca banuieli.

Semnalele miniaturale sunt des intalnite si in situatiile in care autorul incearca sa ascunda ceea ce gandeste. De exemplu, cand oamenii mint sau sunt anxiosi, semnalele care ii tradeaza si le arata adevaratele sentimente sunt deseori extrem de mici si au o durata foarte scurta. Spre deosebire de semnalele pe care le schimba intre ei indragostitii sau membrii societatilor secrete, aceste microsemnale sunt produse complet neintentionat. Psihologii au identificat un grup special de microsemnale numit ,,expresii micromomentane care implica numai zona fetei. Acestea sunt foarte scurte si apar de obicei doar pentru o optime de secunda. Cand oamenii descriu o experienta dureroasa afisand o atitudine curajoasa, nu de putine ori isi tradeaza disconfortul schimbandu-si putin expresia faciala. O data zambesc dand impresia ca experienta nu i-a afectat deloc; in momentul urmator fata lor se transforma in cea mai scurta grimasa. Apoi, inainte ca cineva sa observe ceva, zambetul revine pe chip si orice semn de disconfort s-a sters.

Caracteristica esentiala a microsemnalelor faciale este viteza desfasurarii lor este ca si cum cineva ar trage perdelele deoparte permitand trecatorilor sa arunce o privire in interiorul casei pentru a le trage imediat la loc. Actiunea se deruleaza atat de rapid incat oamenii nu observa nici macar cand se dau perdelele la o parte si cu atat mai putin ce se afla in casa. Exact asa stau lucrurile cu microsemnalele. Cand ne ascundem gandurile sau cand in mintea noastra apare o imagine foarte puternica, uneori aceasta se vede pe fata sau in miscarile noastre. Dar imediat ce gandul rebel a reusit sa se strecoare pe fata noastra, procesele care ne controleaaza comportamentul intra in actiune, il inlatura si restabilesc expresia dorita. Intre timp totusi, dovada este in vazul tuturor trebuie numai sa observam microsemnalul si sa fim capabili sa il interpretam corect.

In principiu, microsemnalele pot aparea in orice zona din corp dar datorita naturii delicate a muschilor faciali, acestea au cea mai mare probabilitate de aparitie pe fata. Cand apare un microsemnal pe fata, indica existenta unei stari conflictuale de obicei intre o stare emotionala pozitiva pe care vrem sa o vada ceilalti si o stare emotionala negativa pe care incercam sa o ascundem.Cand starea emotionala negativa castiga momentan batalia, pierdem controlul asupra muschilor faciali si apare microsemnalul. In cea mai mare parte a timpului ignoram complet existenta acestui conflict in noi si faptul ca ne aratam gandurile intime lumii exterioare. Dar chiar si atunci cand suntem constienti de emotiile noastre contrarii tot nu realizam ca microsemnalele faciale ne dau de gol.

De obicei, microsemnalele indica emotiile pe care am dori sa le ascundem ca de exemplu frica, surpriza, tristetea si dezgustul. Exista si momente cand oamenii incearca sa mentina o expresie serioasa si se strecoara un microsemnal sub forma unui zambet. Uneori microsemnalele apar numai pe jumatate de fata, alteori sunt vizibile pe toata fata. Pentru ca apar si dispar atat de rapid, majoritatea microsemnalelor trec neobservate.

Indicatori mascati

Unele dintre semnalele care ne dau de gol sunt facute timid, lasand parca impresia ca nu vor sa fie observate ele functioneaza tainic, pretinzand a fi altceva decat sunt in realitate. De exemplu, gestul involuntar de a-si sterge ochii incearca sa ni se prezinte ca o tentativa inocenta de a indeparta o impuritate sau un fir de praf de sub ochi dar in realitae este un semn nerecunoscut ca persoana este trista. Exista multe semne mascate. De ex. , cand cineva minte, de multe ori simte nevoia inconstienta de a nu spune ceva care ar putea sa tradeze si reactioneaza la acest impuls atingandu-si buzele sau asezand un deget in asa fel incat sa pazeasca gura. Acestea sunt gesturi inconstiente de autocenzurare, ele ar fi foarte usor de remarcat daca nu s-ar putea deghiza luand forma altor actiuni. Prin urmare, cand vedem ca oamenii isi ating buzele ne gandim automat ca le curata de ceva iar cand vedem ca pun un deget in fata lor presupunem pur si simplu ca mediteaza sau sunt atenti. Nu recunoastem aceste actiuni ca indicatori comportamentali pentru ca ele au reusit sa treaca drept altceva.

Acelasi lucru se intampla si cand oamenii se bat unii pe altii pe spate. Daca urmariti doua persoane care se imbratiseaza, veti vedea ca se bat pe spate. Pentru cei care observa scena, pentru cel care este batut pe spate si chiar si pentru autorul gestului, acesta pare un semn de afectiune. Dar nu este de fapt este un semnal care indica dorinta de a iesi din imbratisare! Desi nu realizeaza, intotdeauna in momentul cand sunt batuti pe spate oamenii reactioneaza punand capat imbratisarii. Desi persoana care este batuta pe spate a primit tainic semnalul de a pune capat imbratisarii, nu exista niciun sentiment de respingere. Tocmai pentru ca semnalul de incheiere opereaza pe ascuns trecand drept un gest de afectiune cand de fapt este o comanda.

Indicatori autentici

Indicatorii autentici arata ce se intampla in realitate in mintea oamenilor. Ei reveleaza deseori lucruri pe care autorul nu ar dori sa le stie ceilalti despre el si pe care in unele cazuri incearca deliberat sa le ascunda de altii. Totusi exista actiuni care vor sa treaca drept indicatori comportamentali fara sa fie, actiuni care pretind ca tradeaza adevaratele intentii ale persoanei, fara sa fie de fapt asa. Acestea nu sunt ,,semnale reale sunt semnale false. Exista o serie de diferente intre indicatorii comportamentali autentici si cei falsi. In primul rand, indicatorii care apar fara intentie tind sa fie autentici. Inrosirea fetei, transpiratia, dilatarea pupilei, de exemplu, se afla in afara controlului constient. Astfel persoana nu poate juca teatru nu putem determina obrajii sa se inroseasca, asa cum nu ne putem comanda sa transpiram si nu ne putem face pupilele sa se dilate la ordin. Prin urmare, cand fata cuiva se inroseste putem fi siguri ca are un sentiment de jena iar cand vedem pe cineva transpirand putem fi siguri ca ii este cald sau este tulburat de ceva, sau si una si alta. La fel, cand vedem pupilele cuiva dilatandu-se putem presupune ca a scazut intensitatea luminii din jur sau ca persoana traieste o emotie puternica.

Desi inrosirea, transpiratia si dilatarea pupilei se afla toate in afara controlului constient, exista totusi diferente intre ele. De exemplu, cand rosim suntem perfect constienti ca si ceilalti ne pot vedea jena si ca nu putem face nimic pentru a schimba acest lucru. De asemenea, si oamenii care vad ca suntem jenati sunt perfect constienti ca trag aceasta concluzie din cauza ca ne-am inrosit la fata. Totusi lucrurile stau cu totul altfel cu dilatarea pupilei. Cand pulipele noastre se dilata, nu sesizam catusi de putin informatiile pe care le oferim celor din jur despre starea noastra emotionala. La fel de interesant este ca persoanele care ne vad si recunosc trairea noastra emotionala intensa nu stiu cum au ajuns la aceasta concluzie stiu ca fata noastra are ceva atragator dar nu pot identifica lucrul respectiv. Cu alte cuvinte, cand pupilele noastre se dilata cream un indicator comportamental autentic, fara sa stim. In acelasi timp, ceilalti reactioneaza la acest semnal fara sa stie de ce.

Indicatorii autentici apar de multe ori in situatiile in care oamenii vor sa induca in eroare cand incearca sa para mai dominanti sau mai curajosi, mai siguri pe ei decat sunt in realitate, cand mint, cand incearca sa-si ascunda anxietatea sau adevaratele intentii. Impostorii, escrocii profesionisti, mincinosii experti sau psihopatii reusesc de multe ori sa joace un rol convingator, cu un minim de semne tradatoare involuntate. Totusi cei mai multi oameni sunt putin incurcati cand trebuie sa induca pe cineva in eroare si acesta este momentul cand sunt tradati de semnalele emise de corpul lor. Presiunea incercarii de a mentine un comportament convingator este prea mare pentru ei in jocul lor apar fisuri si semnalele tradatoare involuntare ies foarte repede la iveala. Unii experti cred chiar ca nu exista un mincinos perfect si ca indiferent de capacitatea lor de a minti, oamenii lasa intotdeauna urme care indica inducerea in eroare. De exemplu, Freud credea ca oamenii nu pot sa-si ascunda prea mult starile interioare de alte persoane in final apare intotdeauna un semn exterior care arata ce gandesc cu adevarat. El spunea: ,,Oricine are ochi sa vada si urechi sa auda se poate convinge singur ca niciun muritor nu poate pastra un secret. Daca buzele lui tac, vorbeste cu degetele; mesajele tradatoare ies prin toti porii lui.

Indicatori comportamentali falsi

Un indicator comportamental fals pare sa indice despre o persoana un anumit lucru, dar nu o face. Aceasta se poate intampla din doua motive in primul rand, pentru ca un indicator comportamental nu este o certitudine si in al doilea rand, pentru ca persoana se preface, emitand un indicator comportamental fals; cu alte cuvinte, incearca deliberat sa ii faca pe altii sa traga concluzii gresite despre gandurile sau sentimentele ei. Acestia sunt indicatori comportamentali contrafacuti. Inndicatorii comportamentali sunt incerti atunci cand nu se pot da informatii exacte despre starea interioara a unei persoane. De exemplu, transpiratia palmelor este un bun indicator pentru anxietate. Dar nu este o ceritudine deoarece 5% din populatie sufera de hiperhidroza, o maladie genetica ce produce o transpiratie cronica fara nicio legatura cu anxietatea.

Indicatorii comportamentali contrafacuti pot fi intalniti peste tot. De cate ori un barbat isi pune o haina cu umerii ridicati de bureti sau o femeie o pereche de pantofi cu toc inalt, transmit deliberat informatii false despre latimea umerilor sau inaltimea lor si fac acest lucru perfect constienti ca incearca sa lase o impresie diferita de realitate. In alta situatie se intampla sa fie mai putin constienti de ceea ce incearca sa obtina. De exemplu, cand un barbat isi umfla pieptul sau cand o femeie merge pe varfuri, el pare mai lat in umeri si ea mai inalta, chiar daca niciunul din ei nu este complet constient de motivul pentru care se comporta in acest fel, asta desigur daca ei chiar nu au observat ceva diferit in comportamentul lor.

In lumea animala timbrul vocal serveste ca semnal autentic al dimensiunii. Inaltimea sunetului broastei de exemplu, ofera o predictie foarte exacta despre marimea lor. Acest lucru permite broastelor sa isi faca ,,publica marimea lor si sa stabileasca marimea concurentilor si este foarte dificil de falsificat pentru o broasca. La oameni nu exista o relatie directa intre inaltimea timbrului vocal si marimea corpului la adulti, desi se presupune ca un corp mare este insotit de o voce mai groasa. In plus, oamenilor le este relativ usor sa isi coboare timbrul vocal si sa lase impresia ca sunt mai mari decat sunt in realitate. De aceea, pentru oameni timbrul vocal nu este un indicator comportamental autentic pentru marimea corpului.

Un indicator comportamental contrafacut apare atunci cand cineva simuleaza un indicator comportamental fara sa aiba atributul sau starea psihologica asociate de obicei cu acesta. Sa luam de exemplu plansul care este desigur un semn de tristete sau suparare. Cand avem aceste stari, putem fie sa cedam impulsului de a plange, fie sa incercam sa ne retinem lacrimile. Un mod de a face acest lucru este muscarea buzei inferioare. Acest semn comunica doua mesaje. In primul rand, arata ca sentimentele noastre sunt atat de puternice incat trebuie sa fie tinute sub control si, in al doilea rand, ne arata ca suntem capabili sa ne tinem in frau sentimentele. Gestul de a-ti musca buzele serveste din acest motiv nu ca indicator direct al unei stari ci ca indiciu al reprimarii unui alt indiciu. Cu alte cuvinte, un semnal al carui scop este mascarea altor semnale.

Asa cum va poate spune orice actor, este mult mai usor sa iti musti buza inferioara decat sa plangi fals. Cand oamenii vor sa para cuprinsi de emotii puternice, le este mult mai usor sa produca o versiune falsa a reprimarii unui indicator comportamental decat o versiune falsa a reprimarii unui indicator comportamental decat o versiune falsa a indicatorului insusi. In timpul campaniei sale prezidentiale, Bill Clinton isi facuse obiceiul de a-si musca buza inferioara. Spunea publicului ca ,,oamenii sufera in toata tara si ca ,,se poate citi suferinta pe chipurile lor si apoi isi musca buza ca sa arate ca vorbeste din suflet. Desigur, acest gest ar fi putut fi o expresie autentica a sentimentelor lui Clinton dar este mai probabil ca muscatul buzei era un fals indicator al unei stari sufletesti pur si simplu pentru ca a aparut in mai multe ocazii, pentru ca autorul sau a reusit de fiecare data sa isi controleze sentimentele si pentru ca il ajuta sa-si mareasca popularitatea lasand impresia ca ar putea fi coplesit de sentimentele sale de compasiune.

Indicatori tip ,,semnatura

Indicatorii comportamentali sunt de multe feluri. Unii sunt larg raspanditi, chiar universali. Alti sunt prezenti numai la anumite grupuri de oameni iar altii par a fi unici, specifici anumitor indivizi. In primul rand, exista indicatori comportamentali uzuali. Acestia includ inrosirea fetei, ridicatul din umeri si zambetele autentice oriunde va duceti inrosirea fetei ramane un indicator al sentimentului de jena, ridicatul din umeri un indicator al neajutorarii iar zambetul autentic un semn de fericire. Apoi vin indicatorii locali, care apartin unei anumite zone. Acestia sunt modelati de istorie si cultura si de aceea limitati la anumite comunitati sau grupuri de oameni. Indicatorii locali includ diferite posturi, diferite moduri de a manca si de a dormi. Apoi mai exista si indicatorii comportamentali tip ,,semnatura sau caracteristici unei persoane, tip ,,marca. Acestia nu sunt neaparat unici dar datorita puternicei lor ascocieri cu anumite persoane par sa le apartina, intocmai ca o semnatura sau un simbol de marca.

Mai multe personalitati care au jucat un rol important in istorie au avut indicatori sau gesturi caracteristice. De exemplu, scriitorul roman Plutarh ne relateaza ca Julius Caesar Cezar avea obiceiul sa se scarpine in cap cu indexul si nu cu toate degetele. Acest gest insemna ca nu voia sa isi strice coafura aranjata cu grija mai mult decat este necesar si arata ca este un barbat vanitos. Adolf Hitler avea obiceiul sa stea cu mainile impreunate in fata. Aceasta este o postura defensiva si este deseori folosita de oamenii care se simt social sau sexual nesiguri. In cazul lui Hitler a dus la gluma ca mainile sale ascund ,,ultimul membru neangajat al celui de-al Treilea Reich.

Toti cunoastem persoane care au gesturi caracteristice de exemplu, un barbat care da mereu din picior sau o femeie care isi rasuceste mereu parul pe deget intr-un mod neobisnuit.

Indicatori transpusi in alte contexte

Cand vedeti o persoana batand din picior, prin deductie logica puteti presupune ca este nerabdatoare in momentul respectiv si nu ca a fost nerabdatoare cu ceva timp in urma sau ca anticipeaza ca va fi nerabdatoare in viitor. Cea mai mare parte a semnelor care ne tradeaza sunt legate de ceea ce se petrece in momentul respectiv cu alte cuvinte, sunt ,,indicatori legati de timp. Exista doua feluri de gesturi legate de timp un tip indica trasaturi legate de timp un tip indica trasaturi de durata ale persoanei iar celalalt starea ei actuala. Cand o persoana care sufera de anxietate cronica isi roade unghiile, o face din cauza personalitatii ei anxioase si nu din cauza unei dispozitii trecatoare. Pe de alta parte, cand o persoana care are un moment de anxietate isi roade unghiile o face din cauza starii sale prezente si nu din cauza unei probleme de durata. In fiecare din aceste cazuri roaderea unghiilor arata ce simte persoana in momentul respectiv, chiar daca pentru prima este o traire permanenta si pentru a doua una de moment.

Indicatori cu caracter de predictieUnii indicatori au caracter predictiv ei arata ce va face o persoana mai departe sau cum va lua sfarsit o confruntare.

Exista momente cand oamenii raspund la semnale fara sa fie constienti de ce se petrece. Cand doi oameni vorbesc se intampla des ca unul sau amandoi sa ,,reflecte postura celuilalt. De exemplu, o persoana poate sa isi incruciseze picioarele si sa isi intoarca in alta parte capul, iar peste cateva minute prietenul ei va face la fel. Cand imitam in acest fel actiunile altora, in general o facem fara sa ne dam seama numai cand ni se atrage atentia observam ce faceam. Cascatul functioneaza dupa principii similare. Stim cu totii ca acesta este foarte molipsitor si ca atunci cand o persoana casca cei din jur sunt inclinati sa inceapa sa faca la fel. Cercetarile au aratat ca nu este nevoie ca gestul sa fie dus pana la capat pentru a molipsi o alta persoana simpla imagine a unei guri care se deschide sau sunetul cascatului sunt deseori suficiente pentru a-i face si pe altii sa caste.

Indicatorii comportamentali in jocul de poker

Cuvantul ,,tell (,,indicator comportamental) vine de la jocul de poker, unde este folosit referitor la semnalele pe care jucatorii le transmit in mod neintentionat atunci cand incearca sa ascunda ce carti au in mana sau strategia folosita in joc. La poker exista doua aptitudini esentiale una este capacitatea de a-ti ascunde sentimentele, astfel incat ceilalti jucatori sa nu stie daca partenerul are o mana proasta sau o chinta royala. Aceasta se numeste aptitudinea de a pastra o figura implacabila capacitatea de a nu putea fi cititi de ceilalti. Cealalta aptitudine esentiala este aceea de a descifra comportamentul altor persoane de a deduce ce fel de carti au prin simpla observare a actiunilor lor si ascultare a mesajelor verbale transmise. In timp ce dumneavoastra ca jucator de poker cautati in comportamentul partenerilor indicii care sa va arate ce se intampla, ei fac tot posibilul sa va induca in eroare. Si situatia inversa este valabila in timp ce partenerii dumneavoastra de joc incearca sa descopere ce puneti la cale, dumneavoastra faceti tot ce puteti pentru a va asigura ca nu furnizati niciun indiciu sau ca ii puneti pe o pista gresita.

Una dintre modalitatile in care un jucator de poker isi poate ameliora jocul este invatand sa recunoasca legaturile dintre actiunile adversarilor, cartile pe care le au in mana si miscarile pe care le fac. Poate incepe sa fie mai atent la detalii, de exemplu, la modul in care adversarul isi tine cartile, la felul in care il priveste, in care ii cere cartile, la miscarile mainilor lui, la modul in care se joaca cu ochelarii lista de gesturi potential revelatoare este nesfarsita. Mike Caro a studiat o viata intreaga indicatorii comportamentali din jocul de poker si felul in care se dau de gol jucatorii, oftand, fredonand o melodie, batand cu degetele in masa, tragand de timp, verificandu-si cartile si incercand sa construiasca piste false. Mai multe filme, ca House of Games (Casa jocurilor) si Rounders (Asii), au avut scene in care intriga incepea cu un personaj care descoperea un indiciu la jocul de poker. De exemplu, in Rounders este o partida demonstrativa de poker intre Mike, eroul principal (interpretat de Matt Damon), si Teddy KGB, un gangster rus (interpretat de John Malkovich) care adora sa desfaca si sa manance prajituri chinezesti in timpul partidelor. Mike castiga in final partida descoperind ca rusul desfacea prajitura langa ureche, atunci cand avea o mana buna si in fata ochilor sai, atunci cand incerca o cacialma!

Jucatorii de poker trebuie sa se gandeasca la multe lucruri in acelasi timp. Pe langa faptul ca trebuie sa decida cum procedeaza in continuare, acestia incearca constant sa submineze tentativele adversarului de a le intelege strategia, facand in acelasi timp tot ce pot pentru a vedea dincolo de mijloacele de aparare ale celorlalti jucatori. Totul pare foarte complicat dar in realitate nu este mai complicat decat majoritatea lucrurilor pe care le facem de fiecare data cand intram in relatie cu o alta persoana. In contactele noastre zilnice, incercam constant sa proiectam o anumita imagine despre noi, si partenerii nostri procedeaza la fel. In timp ce acestia incearca sa descopere ce gandim noi cu adevarat, noi facem acelasi lucru. Sansele noastre de succes ca si cele ale jucatorului de poker vor depinde intotdeauna de cat de atenti suntem la reactiile celuilalt si de capacitatea noastra de a recunoaste si intelege indicatorii din comportamentul lor.

Personalitatea

Sunt intalnite urmatoarele acceptiuni ale conceptului de personalitate:

Acceptiunea literara, prezenta si in simtul comun, dupa care personalitatea este ,,persoana cu aptitudini deosebite intr-un anumit domeniu de activitate, persoana care detine o functie importanta in viata politica, culturala sau stiintifica ori care a avut realizari deosebit de valoroase in aceste domenii.

Acceptiunea psihologica necesita o definire mai exacta si din acest motiv, dupa P. Fraisse (1963) istoria psihologiei se confrunta cu istoria raspunsurilor la aceasta intrebare fundamentala. In literatura de specialitate exista numeroase definitii ale personalitatii.

N. Sillamy (1996), in ,,Dictionar de psihologie o defineste ca ,,element stabil al conduitei unei persoane, ceea ce o caracterizeaza si o diferentiaza de o alta persoana.

Frecvent, intalnim in literatura de specialitate utilizarea nediferentiata a unor termeni, cum ar fi: individ, individualitate, persoana, personalitate, personaj. Adesea, acesti termeni sunt folositi unul in locul celuilalt, de aceea diferentierile intre acestia sunt absolute necesare.

Conceptul de individ

Individul se defineste ca fiind totalitatea insusirilor biologice (ereditare sau dobandite) care asigura adaptarea la mediul natural. El desemneaza entitatea vie care nu poate fi dezmembrata fara a-si pierde identitatea, altfel spus, caracterul indivizibil al organismului. Din aceste definitii rezulta cateva caracteristici esentiale ale individului:

el este un produs in ntregime determinat biologic;

este un reprezentant al speciei;

este o notiune aplicabila tuturor organismelor.

Conceptul de individualitate

In decursul existentei individului are loc un proces de diferen