Curs Procedura Penala Judecata Continuare Aspecte Genelare Si Jud in Prima Instanta 2016

8/17/2019 Curs Procedura Penala Judecata Continuare Aspecte Genelare Si Jud in Prima Instanta 2016

1/27

1

Note de curs. Procedură penală. Partea specială (06 aprilie 2016)

- continuarea cursului privind dispoziţiile generale aplicabile fazei de judecată –

Publicitatea şedinţei de judecată

Reglementată expres în art.352 alin.1 C.pr.pen., publicitatea şedinţei de judecată este un

principiu specific fazei de judecată, care desemnează posibilitatea pe care o are orice persoană

(interesată sau neinteresată) de a asista la desfăşurarea activităţilor procesuale ori procedura

specifice judecăţii. Cu toate că publicitatea reprezintă regula în faza de judecată, aceasta nu

privește toate actele care se efectuează în cursul judecăţii, ci doar şedinţa de judecată.

Cu toate că şedinţa de judecată, de regulă, este publică, art. 352 alin. 2 C.pr.pen. stabileşte

că anumite categorii de persoane nu pot asista la judecată. Este vorba de minorii sub 18 ani, cu

excepţia situaţiei în care aceştia au calitatea de părţi sau martori, precum şi de persoanele

înarmate, cu excepţia personalului care asigură paza şi ordinea.

Legea face referire la mai multe situaţii care reprezintă excepţii de la principiul

publicității şi care privesc nepublicitatea şedinţei de judecată. Spre deosebire de Codul de

procedură penală anterior, care se referea la caracterul secret al judecăţii în anumite cazuri

expres prevăzute de lege, în prezent nu se poate vorbi în nicio situaţie despre caracterul secret al

şedinţei de judecată1, ci doar de nepublicitatea acesteia.

În faza de judecată, nepublicitatea, ca excepție de la regula publicităţii, se întâlneşte în

următoarele situaţii:

1) În procedurile camerale, în condiţiile în care potrivit art. 352 alin.1 teza finală

C.pr.pen. şedinţa care se desfăşoară în camera de consiliu nu este publică. De pildă, se

soluţionează în camera de consiliu, în condiţii de nepublicitate: preschimbarea termenul de

judecată (art. 353 alin. 10 C.pr.pen.) procedura de soluţionare a abţinerii sau recuzării (art. 68alin. 5 C.pr.pen.); procedura în care se dispune în cursul judecăţii asupra valorificării bunur ilor

mobile sechestrate (art. 2523 alin. 1 şi 2 C.pr.pen.); procedura de aplicare a unei măsuri de

protecţie martorului în cursul judecăţii (art. 128 alin. 4 C.pr.pen.).

1 Potrivit actualei reglementări, în cadrul judecății deliberarea este singură activitate unde se face referire în modexpres la caracter secret (art. 392 alin. 2 C.pr.pen).


2/27

2

2) Când se constată că judecarea unei cauze penale în ședință publică ar putea aduce

atingere unor interese de stat [de pildă, în cazul în care instanţa a fost sesizată cu infracțiuni

contra securității naţionale, dintre cele prevăzute în titlul X din partea specială a Codului penal

(art. 394-412 C.pen.) şi de art. 26 şi 27 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a

României], moralei, demnității sau vieții intime a unei persoane [cum este cazul infracțiunilor

contra libertăţii şi integrităţii sexuale (art. 218-223 C.pen.), a infracţiunilor de trafic şi exploatare

a persoanelor vulnerabile (art. 209-217 C.pen.), a infracţiunilor ce aduc atingere domiciliului şi

vieţii private (art. 224-227 C.pen.)] intereselor justiției [de exemplu, în cazul infracţiunilor

contra înfăptuirii justiţiei, dintre cele prevăzute în titlul IV din partea specială a Codului penal

(art. 266-288 C.pen.)] sau intereselor minorilor [ această dispoziţie trebuie raportată la toate

celelalte reguli speciale privind procedurile penale în care sunt implicaţi minori, dintre cele

cuprinse în Codul de procedură penală - de pildă, cazurile speciale de audiere a martorilor minori

(art. 124 C.pr.pen.) sau procedura specială în cauzele cu infractori minori (art. 504 -520C.pr.pen.) – sau în alte legi speciale (cu sunt prevederile art. 24 alin. 1 din Legea 678/2001

privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările

ulterioare, potrivit căruia ,, şedinţele de judecată în cauzele privind infracţiunea de trafic de

minori, prevăzută de art. 211 din Codul penal, şi de pornografie infantilă, prevăzută de art. 374

din Codul penal, sunt nepublice”]. În toate cazurile enumerate mai sus, cu excepţia dispoziţiilor

speciale aplicabile minorilor (509 alin. 2 C.pr.pen.) şi a celor cuprinse în art. 24 alin. 1 din Legea

678/2001, nepublicitatea poate fi hotărâtă de către instanța de judecată fie din oficiu, fie la

cererea procurorului sau a părților, respectiv a persoanei vătămate.

3) Desfăşurarea judecăţii în condiţii de nepublicitate poate fi stabilită şi la cererea

martorului, atunci când audierea sa în ședință publică ar putea aduce atingere siguranței,

demnității sau vieții intime a acestuia sau a membrilor familiei sale. În acest caz, şedinţa de

judecată poate fi declarată nepublică doar la cererea expresă a martorului.

4) De asemenea, nepublicitatea poate fi dispusă la cererea procurorului, a persoanei

vătămate sau a părţilor , în cazul în care o audiere în public ar pune în pericol confidenţialitatea

unor informaţii. În acest caz, nepublicitatea poate fi hotărâtă de către instanța de judecată fie din

oficiu, fie la cererea procurorului, a părților sau a persoanei vătămate.

Aşa cum rezultă din reglementarea cuprinsă în art. 352 C.pr.pen., cu excepţia

procedurilor în privinţa cărora legea stabileşte că se desfăşoară în camera de consiliu, nemaifiind

necesară o dispoziţie expresă a instanţei pentru declararea şedinţei nepublice, în toate celelalte

situaţii judecarea cauzei penale în ședință nepublică se hotărâşte de către instanţa de judecată.


3/27

3

Procedura de declarare a nepublicităţii ședinței de judecată se realizează în ședință publică,

după punerea în discuție a acestui aspect, la cerere sau din oficiu, fiind necesară ascultarea

procurorului, a părților și a persoanei vătămate. Instanța de judecată se pronunță printr -o

încheiere executorie, care este o hotărâre judecătorească în sensul art. 370 alin. 3 C.pr.pen. În

aceste situații, nepublicitatea ședinței de judecată poate privi întreaga ședință de judecată sau

doar o parte a acesteia (poate fi totală sau parțială).

În toate cazurile în care ședința de judecată este nepublică este permisă participarea în

sala de judecată a procurorului, părților, persoanei vătămate, a reprezentanților acestora și a

avocaților, precum și a oricăror alte persoane autorizate de instanţa de judecată. Dacă ședința de

judecată este nepublică, tuturor persoanelor prezente li se pune în vedere să păstreze

confidențialitatea cu privire la informațiile de care iau cunoștință pe parcursul procesului. Mai

trebuie menţionat că părțile și persoana vătămată, reprezentanții acestora și avocații, precum și

experții au dreptul să ia cunoștință de conținutul şi actele dosarului .

În vederea asigurării caracterului confidențial al informațiilor, instanța poate interzice

părților, persoanei vătămate, reprezentanților acestora și avocaților, precum și oricăror alte

persoane prezente să difuzeze sau să publice în orice mod, prin mijloace scrise sau audio-vizuale,

orice informații (texte, desene, fotografii şi imagini) care ar permite dezvăluirea identității

persoanei vătămate, a părții civile, a părții responsabile civilmente sau a martorilor, dacă s-ar

putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, siguranţei, demnităţii sau vieţii intime, ori

intereselor minorilor sau intereselor justiţiei.

Dacă în privinţa identităţii persoanei vătămate și a părții civile există o rațiune a

reglementării, nu î n toate situațiile, ci doar în acelea în care se identifică date din care

rezult ă necesitatea protejării identității acestora, în privinţa părţii responsabile

civilmente reglementarea nu are nicio raţiune.

În art. 352 alin. 10 există o prevedere generală privitoare la transmiterea informațiilor

de interes public, care se comunică în condiţiile legii, adică în conformitate cu Legea nr.

544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările şi completările

ulterioare.

Considerăm că prevederea era necesară, însă nu trebuia să se rezume la o dispoziţie cu

caracter general , la o normă de trimitere la legea specială, ci trebuia stabilită o

reglementare în ceea ce privește informarea publicului larg, a opiniei publice cu privire


4/27

4

la modul de derulare a ședințelor de judecată , având în vedere specificul procesului

penal . Părerea noastră este că, în lipsa unei reglementări exprese, accesul publicului

(inclusiv a presei) în sala de judecată poate fi limitat. Deşi accesul în sala de judecată

este garantat în virtutea principiului publicității, acesta poate fi limitat în raport de

mărimea sălii de judecată, iar efectuarea de fotografii sau filme, precum și difuzarea

acestora, după părerea noastră, chiar dacă este vorba despre o informație publică în

sensul Legii nr. 544/2001, trebuie să fie supusă autorizării instanței de judecată.

Art. 352 alin. 11 și 12 C.pr.pen. reglementează regimul probator al informațiilor

clasificate.

Considerăm că aceste prevederi nu trebuiau introduse în reglementarea dedicată

principiului publicității, deoarece nu există nicio legătură între informațiile clasificate și

acest principiu. Considerăm că regimul probator al informațiilor clasificate trebuia să

f ie prevăzut în materia probelor, pentru a putea fi invocat în tot cursul procesului penal,

inclusiv în cursul urmăririi penale şi în camera preliminară.

Astfel, potrivit art. 352 alin. 11 C.pr.pen. „în cazul în care informaţiile clasificate sunt

esenţiale pentru soluţionarea cauzei, instanţa solicită, de urgenţă, după caz, declasificarea totală,

declasificarea parţială sau trecerea într -un alt grad de clasificare ori permiterea accesului la cele

clasificate de către apărătorul inculpatului". Din conţinutul textului rezultă că, în măsura în care

autoritatea competentă să dispună declasificarea sau stabilirea gradului de clasificare nu

încuviințează cererea instanței de judecată, atunci instanța ar putea să autorizeze accesul

apărătorului inculpatului la informațiile clasificate.

În alineatul ultim al art. 352 C.pr.pen. se mai prevede că în măsura în care autoritatea

emitentă nu este de acord cu dispoziția instanței de judecată, în sensul că nu permite accesul

avocatului inculpatului la informațiile clasificate, soluția este că aceste informații nu vor putea fi

folosite pentru dispunerea unei soluții de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de

amânare a aplicării pedepsei.

Un asemenea mod de reglementare este extrem de defectuos. Nu se ține seama de

caracterul obligatoriu și executor iu a dispoziţiei date de o instanță de judecată, care trebuie să

fie opozabilă tuturor persoanelor și tuturor autorităților și organelor statului, inclusiv

autorităților emitente (este vorba aici despre ORNISS - Oficiul Registrului Național al

Informațiilor Secrete de Stat, care funcționează în baza Legii nr. 182/2002 privind protecția


5/27

5

informațiilor clasificate şi a celorlalte organe de stat indicate expres în acelaşi act normativ).

Este de neconceput ca decizia unei instanțe de judecată cu privire la o informație clasificată

care este folosită ca probă în procesul penal (cum sunt cele care privesc fapte care constituie

amenințări la adresa securității naționale) să nu aibă caracter obligatoriu. C u alte cuvinte, este

inadmisibil ca o dispoziție a unei instanțe de judecată să depindă de o decizie administrativă a

unui organ de stat. De asemenea , nu este rațională formularea ultimului alineat al art. 352

C.pr.pen. care limitează interdicția de folosire a informațiilor clasificate doar la anumite soluții.

Printr-o interpretare per a contrario, s-ar putea folosi pentru pronunţarea unei soluții de

achitare.

1. Structura judecății

Indiferent de etapă, derularea procesului penal în faza de judecată presupune o anumită

structură ce ține seama de stratificarea judecății care, reprezentând una din fazele procesului

penal (cea mai importantă componentă a procesului penal), este alcătuită dintr -o succesiune de

activităţi specifice. Acesta este motivul pentru care se poate vorbi despre o stratificare a

judecății, ea fiind alcătuită din mai multe diviziuni şi mai multe părți. În doctrină şi în practica

judiciară în această privinţă sunt utilizate concepte precum: ,,grade de jurisdicție”, ,,etape ale

judecății”, ,,cicluri pr ocesuale” și ,,stadii procesuale”. Legea nu cuprinde o definiţie a acestor

noțiuni, aşa încât se impune ca în cele ce urmează să procedăm la o clarificare a lor, pentru o mai

bună înţelegere a structurii judecăţii. Noţiunile enumerate mai sus nu sunt sinonime și nu trebuie

confundate, având semnificaţii diferite aşa cum vom vedea în continuare.

Gradele de jurisdicție sunt treptele pe care le poate parcurge o judecată până la

momentul în care se dă o hotărâre definitivă. Această definiție ține seama de faptul că o judecată

nu se poate realiza dintr-o dată, ci ea se realizează în scară, fiecare treaptă reprezentând un grad

de jurisdicție în care judecata se desfăşoară în faţa unor instanţe de grade diferite. În actualul Cod

de procedură penală sunt reglementate doar două grade de jurisdicție, judecata înfăptuindu-se în

primă instanță și în apel. În anumite cazuri, stabilite expres de lege, care privesc chestiuni ce ţin

de buna desfăşurare a procesului penal sau aspecte de procedură, există primă instanță șicontestație - cale de atac specială, a cărei reglementare generală o regăsim în art. 4251 C.pr.pen.

(de pildă, în procedurile în care se verifică legalitatea şi temeinicia măsurilor preventive în cursul

judecăţii prima instanţă se pronunţă printr-o încheiere, care poate fi atacată cu contestaţie în

condiţiile legii). Important de subliniat este faptul că doar judecata în primă instanţă este

obligatorie, nu şi judecata în căile de atac (aceasta fiind facultativă), necesitatea declanşării


6/27

6

controlului jurisdicţional prin exercitarea căii de atac fiind apreciată de la caz la caz de

participaţii îndrituiţi potrivit legii.

Etapele judecăţii sunt diviziunile mai largi ale fazei de judecată, care presupun activităţi

procesuale și procedurale specifice, particulare. Astfel, sub acest aspect, se vorbește de judecata

în primă instanță (prima etapă) și judecata în căile de atac (a doua etapă).

Judecata în primă instanță este cea mai completă etapă a fazei de judecată, indispensabilă

pentru realizarea scopului procesului penal. În procedura comună, această etapă a judecăţii

presupune o cercetare şi o lămurire completă a cauzei penale sub toate aspectele, în scopul aflării

adevăr ului complet (integral) și a pronunţării unei soluţii juste, aşa încât nu poate fi sumară sau

parțială. De aceea, judecata în primă instanţă reprezintă o etapă distinctă a fazei de judecată și are

caracter obligatoriu.

J udecata în căile de atac, spre deosebire de judecata în primă instanţă, este o etapă facultativă, ea având loc doar atunci când se exercită una dintre căile de atac prevăzute de lege.

La rândul ei, judecata în căile de atac poate fi o judecată în calea de atac ordinară (judecata în

apel sau judecata în contestaţie, după caz) şi o judecată în căile de atac extraordinare (judecata

în contestaţie în anulare, judecata în recurs în casaţie, judecata în revizuire şi judecata în cazul

redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate). Exercitarea

căilor de atac enumerate mai sus se realizează numai atunci când există motive de fapt şi de

drept, mai ales în cazul căilor de atac extraordinare, admisibilitatea acestora din urmă fiind

condiţionată de incidenţa unuia dintre cazurile prevăzute expres de lege, indiferent de titularul

căii de atac.

Ciclurile procesuale derivă din etapele judecăţii și din gradele de jurisdicție care pot fi

parcurse potrivit legii. Ele țin seama de momentul în care are loc soluționarea definitivă a cauzei

penale, acesta fiind de fapt criteriul de delimitare a ciclurilor procesuale. Astfel, din această

perspectivă, există un ciclu procesual ordinar și un ciclu procesual extraordinar .

Ciclul procesual ordinar este alcătuit din acele activităţi specifice judecăţii care se

realizează până în momentul soluționării definitive a cauzei penale. El include judecata în primă

instanță (capitolul II al titlului III din partea specială a Codului), judecata în apel (capitolul III al

titlului III din partea specială a Codului) și contestația (capitolul III1 al titlului III din partea

specială a Codului).


7/27

7

Ciclul procesual extraordinar include căile de atac extraordinare, fiind alcătuit din acele

activităţi procesuale și procedurale specifice judecății care se realizează după rămâne definitivă a

hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionat fondului cauzei. Astfel, el este declanşat de

exercitarea unei căi extraordinare de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, în

cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.

Toate diviziunile la care am făcut referire mai sus prezintă o serie de particularităţi, date

de diferenţele care există între acestea, ce vor fi studiate cu ocazia analizei pe care o vom dedica

fiecăreia dintre ele, dar şi unele asemănări ce constau în regulile comune aplicabile judecăţii în

genere, pe care le analizăm în prezentul context. Examinarea acestor reguli se face prin prisma

stadiilor procesuale, care la rândul lor sunt diviziuni ale fiecărei etape de judecată în parte.

Stadiile procesuale sunt acele diviziuni care fac parte din structura oricărei judecăți, în

orice etapă de judecată, în orice grad de jurisdicție și în oricare dintre ciclurile procesuale la care

am făcut referire. Astfel, sunt cunoscute în general următoarele stadii procesuale:

1) P regătirea ședinței de judecată, ce constă în acele măsuri pregătitoare care sunt date

în competenţa președintelui completului de judecată;

2) Ședința de judecată, care se desfăşoară în faţa completului de judecată legal

constituit, în condiţii de publicitate, oralitate, nemijlocire şi contradictorialitate, în

prezenţa procurorului şi a părţilor, cu respectarea egalităţii de arme. La rândul ei,

şedinţa de judecată are o anumită structură, fiind alcătuită, de regulă, din stadii

procesuale distincte: verificări premergătoare, cercetarea judecătorească, dezbaterile

judiciare.

3) Deliberarea, luarea hotărârii și pronunțarea. Deliberarea are loc în secret, numai

între membr i completului de judecată, iar pronunţarea hotărârii se realizează în

şedinţă publică.

Toate acestea stadii proceduale se identifică în orice tip de judecată. Pe lângă procedura

de judecată comună, există și procedurile speciale, care conțin stadii procesuale specifice, pe care

le vom analiza într-un alt context.


8/27

8

2. Locul unde se desfăşoară judecata

Potrivit art. 350 alin. 1 C.pr.pen., judecata se desfăşoară la sediul instanţei. O asemenea

dispoziţie se explică prin aceea că o judecată la sediul instanţei este de natură să asigure atât un

caracter de solemnitate şedinţelor de judecată, indispensabil manifestării rolului educativ al

acesteia, cât şi o legătură permanentă între activitatea instanţei penale şi opinia publică. Prin excepţie, pentru motive temeinice, instanţa poate dispune ca judecata să se

desfăşoare în alt loc. De pildă, instanţa poate dispune ca judecata să se desfăşoare la locul

săvârşirii faptei, scopul unei asemenea derogări fiind acela ca judecata să aibă un impact

educativ maxim și efect profilactic general, cu asigurarea participării publicului din comunitatea

în care s-a comis activitatea infracţională. Practica anterioară inclusiv vechiului Cod de

procedură penală, care conţinea o dispoziţie identică, a demonstrat că aceste judecăţi la fața

locului prezentau un risc major de inechitate în ceea ce privește rezultatul final, pentru că în celemai multe cazuri sancțiunile aplicate erau mult mai aspre decât în situațiile în care judecata avea

loc la sediul instanței, din dorinţa de a fi date drept exemple pentru comunitate. Acesta este un

motiv suplimentar pentru care considerăm că prevederea cuprinsă în art. 350 alin. 2, chiar în

forma lui actuală, nu își mai găsește astăzi locul în Codul de procedură penală.

3. Regulile comune privind judecata

Regulile comune sunt reguli generale de judecată, care au aplicabilitate pentru toate

instanțele de judecată, în toate gradele de jurisdicţie și pentru toate etapele judecăţii. În actualulCod de procedură penală sistematizarea acestor reguli este aproape inexistentă. Omisiune este

una esențială, întrucât regulile comune nu pot fi abordate superficial, dată fiind contribuţia

semnificativă pe care o au pentru stabilirea logicii şi coerenţei procesului penal.

Art. 363-366 C.pr.pen. privesc în realitate poziția procesuală a participanților în faza

de judecată. În faza de judecată, poziția procesuală dominantă o are instanța de judecată, care

trebuie să fie constituită potrivit legii.

Constituirea instanței nu se referă doar la compunerea instanței, adică la judecătorii care

compun completul de judecată, ci și la participarea procurorului de ședință, a părților, a

persoanei vătămate și a unui grefier de ședință.

Noţiunea de ,,compunere a instanţei”, la care face referire art. 354 C.pr.pen., în opinia

noastră are două accepţiuni. În primul rând, sub aspect consti tutiv , compunerea priveşte numărul


9/27

9

judecătorilor care alcătuiesc completul de judecată potrivit legii. În această privinţă, se prevede

că, în primă instanţă, completul de judecată este compus dintr-un singur judecător , cu excepţia

completului de fond de la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care este alcătuit din

3 judecători, iar în apel, completul e ste format din doi judecători, cu excepţia completelor de

apel de la instanţa supremă, care sunt compuse din 3 sau 5 judecători, după caz2. Sub aspect

funcţional , compunerea instanţei priveşte modul de desemnare a judecătorilor care formează

completul de judecată, potrivit legii. Nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la compunere,

atât sub aspectul constitutiv, cât și sub aspect funcțional se sancționează cu nulitatea absolută ,

potrivit art. 281 alin. 1 lit. a) C.pr.pen.

În legătură cu compunerea instanţei, legea reglementează principiului continuitatea

completului de judecată. Astfel, potrivit art. 354 alin. (2) şi (3): „Completul de judecată trebuie

să rămână acelaşi în tot cursul judecării cauzei. Când acest lucru nu este posibil, completul se

poate schimba până la începerea dezbaterilor”; „După începerea dezbaterilor, orice schimbare

2 Potrivit Legii 304/2004 privind organizarea judiciară: completul de judecată va fi formuat dintr-un singur judecător:- în cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se

judecă în complet format dintr -un judecător (art. 54 alin. 1); - la nivelul tribunalelor şi a curţilor de apel, pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârilor

pronunţate în materie penală de judecătorii de drepturi şi libertăţi şi judecătorii de cameră preliminară de la judecătorii şi tribunale (art. 54 alin. 11);

- pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârilor pronunţate în cursul judecăţii în materie penală în primă instanţă de judecătorii şi tribunale (art. 54 alin. 12)

-

la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii de drepturi şi libertăţi şi de judecătorii de cameră preliminară de la curţile de apelşi Curtea Militară de Apel, soluţionate de judecătorii de drepturi şi libertăţi şi de judecătorii de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (art. 31, alin. 1 lit. b);

- la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru verificarea admisibilităţii în principiu a recursului încasaţie (art. 440 alin. 1 C.pr.pen.).

Completul de judecată va fi format din 2 judecători:-

la nivelul curţilor de apel, pentru soluţionarea apelurilor (art. 54 alin. 2); - La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru contestaţiile împotriva hotărârilor pronunţate de

judecătorii de drepturi şi libertăţi şi judecătorii de cameră preliminară de la Secţia penală a Înaltei Curţi deCasaţie şi Justiţie (art. 31 alin. 1 lit. d).

Completul de judecată va fi format din 3 judecători: - la nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cauzele date, potrivit legii, în competenţa de

primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (art. 31 alin. 1 lit. a); -

la nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel şi de Curtea Militară de Apel (art. 31 alin. 1 lit. c);

- la nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru contestaţiile împotriva încheierilor pronunţate în cursul judecăţii în primă instanţă de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel (art. 31, alin. 1lit. e).

Completul de judecată va fi format din 5 judecători:- la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă

instanţă de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, (art. 24) -

la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru contestaţiile împotriva încheierilor pronunţate în cursul judecăţii în primă instanţă de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei (art. 24).


10/27

10

intervenită în compunerea completului atrage reluarea dezbaterilor”. În prezent, aceste prevederi

trebuie interpretate şi aplicate prin raportare la principiul nemijlocirii, în lumina jurisprudenţei

recente a CEDO, în cauzele Beraru c. României (hotărârea din data de 18 martie 2014) şi Cutean

c. României (hotărârea din data de 2 decembrie 2014), potrivit căreia, în esenţă, este necesar ca

judecătorul în faţa căruia au fost administrate în mod nemijlocit probele principale (în special

declaraţiile părţilor şi ale martorilor relevanţi) să fie cel care soluţionează cauza penală.

Potrivit art. 363 alin. 1 C.pr.pen, participarea procurorului este obligatorie în toate

cazurile în cursul judecății, fără excepție. De asemenea, se mai prevede că, procurorul care

participă la ședința de judecată are rol activ în ceea ce privește aflarea adevărului și respectarea

dispozițiilor legale în timpul ședinței de judecată. Totodată, participând la ședința de judecată,

procurorul are același drepturi și aceleași obligații pe care le au părțile și persoana vătămată. Cu

toate acestea, în această fază procesuală nu procurorul conduce desfăşurarea procesului penal, ci

el se situează pe o poziție de egalitate cu părțile și persoana vătămată în ședința de judecată și se

subordonează instanței de judecată, în sensul că este obligat să respecte toate dispozițiile

instanței de judecată și să aducă la îndeplinire toate măsurile dispuse de instanța de judecată și de

președintele completului de judecată, în cursul judecății. De asemenea, procurorul are dreptul să

formuleze cereri, să ridice excepții și să pună concluzii în fața instanței de judecată. Totodată,

procurorul de şedinţă nu este obligat să ceară în toate cazurile condamnarea, ci atunci când

constată că există o cauză legală de împiedicare a exercitării acțiunii penale este obligat să pună

concluzii de achitare sau de încetare a procesului penal.

În ceea ce priveşte participarea inculpatului la judecată aceasta este, în principiu,

obligatorie, judecata neputând avea loc în absența inculpatului, în considerarea faptului că el este

subiectul principal al procesului penal. De asemenea, în art. 364 alin. 1 se prevede expres că

aducerea inculpatului aflat în stare de deţinere la judecată este obligatorie. Cu toate acestea, în

anumite situaţii, judecata poate avea loc în lipsa inculpatului, dacă acesta este dispărut, se

sustrage de la judecată ori şi-a schimbat adresa fără a o aduce la cunoştinţa organelor judiciare şi,

în urma verificărilor efectuate, nu i se cunoaşte noua adresă. De asemenea, judecata poate avealoc în lipsa inculpatului dacă, deşi legal citat, acesta lipseşte în mod nejustificat de la judecarea

cauzei (art. 364 alin. 2 şi 3 C.pr.pen.). Totodată, cu privire la inculpat, se prevede că acesta poate

solicita oricând să fie judecat în lipsă, chiar dacă este privat de libertate, cu condiția să se

formuleze în scris o cerere în acest sens. Totuși, instanța de judecată are posibilitatea să dispună

aducerea inculpatului, cu mandat de aducere, dacă apreciază că prezența lui este necesară.


11/27

11

Inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată, fie personal, fie prin avocat sau

reprezentant, au dreptul, în aceleași condiții precum procurorul, să formuleze cereri, excepții și

concluzii în fața instanței penale.

Chiar în absența unei sistematizări legislative a regulilor comune judecăţii, din perspectiva integralității judecății, ele pot divizate în trei categorii: reguli referitoare la pregătirea

şedinţei de judecată; reguli privind desfăşurarea şedinţei de judecată; reguli cu privire la

soluţionarea cauzei.

3.1.Reguli privind pregătirea ședinței de judecată

Aşa cum am mai arătat, judecata se realizează în cadrul unei ședințe de judecată, care este

de principiu publică, orală, contradictorie și are loc în fața unui complet de judecată, compus

exclusiv din judecători, compunerea fiind cea prevăzută de lege. În toate cazurile, completul de

judecată este condus de un președinte. În cazul judecătorului unic, completul este condus de

judecătorul unic, care este astfel și președinte, iar în situația în care sunt mai mulți judecători,

este ales unul dintre aceștia. Potrivit art. 52 alin. 2 din Legea 304/2004, completul de judecată

este prezidat, prin rotaţie, de unul dintre membri acestuia.

Referitor la desemnarea completului de judecată, aceasta se face, de regulă, în urma unei

repartizări aleatorii. Cu toate acestea, în primă instanţă, în situația în care a fost parcursă

procedura în camera preliminară, cauza nu se repartizează aleatoriu la momentul începerii

judecăţii, ci completul de judecată se limitează doar la preluarea formală a cauzei de la

judecătorul de cameră preliminară. Altfel spus, acelaşi judecător care a exercitat funcţia de

verificare a legalităţii trimiterii în judecată va exercita şi funcţia de judecată, trimiţându-şi lui

însuşi cauza, dacă dispune începerea judecăţii. În celelalte cazuri, în care sesizarea primei

instanţe nu se realizează prin rechizitoriu și nu există o procedură în cameră preliminară 3,

desemnarea se realizează după regulile de repartizare aleatorie.

Pregătirea ședinței de judecată este atributul președintelui completului de judecată. Regula

potrivit căreia pregătirea ședinței de judecată se face doar de către președintele completului de

judecată este prevăzută în art. 361 alin. 2 C.pr.pen., în care se menționează că ,,preşedintele

3 În situația admiterii plângerii împotriva soluției de netrimitere în judecată, potrivit art. 341 alin. 7 pct. 2 lit. c)C.pr.pen. (1) și în situația în care sesizarea instanței se face printr -un acord de recunoaștere a vinovăției (2).


12/27

12

completului de judecată are îndatorirea să ia din timp toate măsurile necesare pentru ca la

termenul de judecată fixat judecarea cauzei să nu sufere amânare”. Alineatul 3 al aceluiași articol

prevede că „în acest scop, dosarele repartizate pe complete în mod aleatoriu vor fi preluate de

preşedintele completului, care va lua măsurile necesare în scopul pregătirii judecăţii, astfel

încât să se asigure soluţionarea cu celeritate a cauzei”. Se observă astfel că celeritatea

soluționării cauzei penale privește și pregătirea ședinței de judecată, care trebuie realizată în așa

fel încât să se respecte celeritatea procesului penal4, principiu care este în viziunea noului Cod de

procedură penală un principiu de prim rang.

Măsurile necesare în scopul pregătirii judecăţii, atribuite președintelui completului de

judecată, după modelul Codului anterior, sunt mai întâi cele care privesc citarea la judecată

(art. 353 C.pr.pen.). Principiul este acela că judecata nu poate avea loc decât dacă părțile și

persoana vătămată sunt legal citate și procedura este îndeplinită. De asemenea, se mai prevede în

mod expres obligația instanței penale ca, din oficiu, să dispună citarea inculpatului, a părții

civile, a părții responsabile civilmente şi, după caz, a reprezentanţiolor legali ai acestora.

Este surprinzător faptul că din această enumerare lipsește persoana vătămată.

Considerăm că nu există nicio rațiune pentru excluderea persoanei vătămate de la

obligația citării din oficiu, întrucât conform art. 81 alin. 2 C.pr.pen., persoana vătămată

are obligația de a încunoștința organul judiciar dacă nu dorește să participe la procesul

penal, pentru ca organul judiciar să aibă posibilitatea de a o audia în calitate de martor

în proces, ceea ce înseamnă că , în lipsa unei informări, instanța are obligația de a cita

persoana vătămată cu mențiunea de a- și preciza poziția cel târziu până la începerea

cercetării judecătorești cu privire la constituirea de parte civilă în cauză (dacă pretinde

că a suferit un prejudiciu).

Totodată, art. 353 alin. 1 C.pr.pen. mai prevede că instanța mai poate dispune și citarea

altor subiecţi procesuali, fără să precizeze însă care sunt aceştia. După părerea noastră, textul se

referă la citarea martorilor și experților.

Codul de procedură penală actual a preluat din Codul de procedură penală anterior

completările care au fost aduse prin Legea nr. 202/2010 (privind „mica reformă în justiție”), în

4 Celeritatea este menționată chiar înainte de obiectivul major care trebuie respectat în procesul penal, și anumeacela de soluționare în mod just a cauzei. Cu toate acestea, ,,graba” soluționării procesului penal nu trebuieconfundată cu celeritatea și cu durata rezonabilă a procesului penal, care este o dimensiune a caracterului echitabil a

procesului penal. ,,Graba” soluționării procesului penal poate afecta în mod negativ eficiența înfăptuirii justiției, caretrebuie să caracterizeze în mod special judecata, având în vedere miza extraordinară a procesului penal. Celeritateatrebuie asigurată în procesul penal, dar cu condiția de a nu afecta o bună calitate a justiției în materie penală.


13/27

13

sensul că se consideră îndeplinită procedura de citare, fiind acoperită nelegalitatea în ceea ce

privește citarea, atât în situația în care partea sau persoana vătămată este prezentă personal în fața

instanței, cât și atunci când este prezent un reprezentant ori un avocatul ales sau avocatul din

oficiu, cu condiția ca acesta din urmă să fi luat legătura cu persoana pe care o reprezintă.

Probleme deosebite se ridică în situația în care partea sau persoana vătămată lipsește și

este reprezentată de avocatul din oficiu, deoarece în practică este dificil de dovedit dacă avocatul

din oficiu a luat legătura cu partea sau persoana vătămată pe care o reprezintă.

După părerea noastră, simpla susținere că avocatul din oficiu a luat legătura cu

persoana pe care o reprezintă este insuficientă, fiind necesar să fie însoțită de o dovadă

în acest – un înscris sau o declarație notarială a persoanei pe care o reprezintă5. Chiar

în cazul conformității cu adevărul a declarației avocatului, în absența unei dovezi este

oricând posibil ca ulterior partea sau persoana vătămată reprezentată să uzeze de calea

de atac prevăzută de lege împotriva hotărârii, putând obține cu foarte mare ușurință

desființarea hotărârii cu trimitere spre re judecare pe motiv că nu a fost prezentă și nu a

fost îndeplinită procedura de citare. De aceea, după părerea noastră, este nevoie ca în

toate cazurile să existe dovada că avocatul din o ficiu a luat legătura cu partea sau cu

persoana vătămată pe care o reprezintă.

În ceea ce privește luarea termenului în cunoștință, Codul de procedură penală actual a

preluat reglementarea anterioară, în sensul că dacă partea sau persoana vătămată ori

reprezentantul sau avocatul ales a fost prezent personal la judecată la un termen de judecată, sau

dacă citația a fost înmânată personal acestora sau reprezentantului (legal sau convențional, în

cazul persoanei juridice putând fi funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenței) ori

avocatului ales, nu se mai citează pentru termenele ulterioare de judecată , luând în continuare

termenele în cunoștință. Prin aceste reglementări s-a legiferat prezumția de cunoaștere de către

părți și persoana vătămată a termenului fixat pentru judecata cauzei, în scopul asigurării

principiului celerității procesului penal. De la aceste prevederi referitoare la luarea în cunoștință

a termenului de judecată fixat anterior există două derogări: situația în care instanța de judecatădispune citarea părților sau persoanei vătămate atunci când apreciază că este necesară prezența

acestora (1) și cazul militarilor și deținuților, care se citează în mod obligatoriu la fiecare termen

de judecată (2). În cazurile în care termenul este luat în cunoștință, la solicitarea părților și a

5 Soluțiile în practică judiciară sunt contradictorii. Unele instanțe consideră suficientă simpla afirmație a avocatuluidin oficiu că a luat legătura cu partea pe care o reprezintă, în timp ce alte instanțe solicită avocatului din oficiu să prezinte dovada că a luat legătura cu persoana respectivă.


14/27

14

persoanei vătămate, după caz, acestora li se înmânează citații pentru justificarea absenței de la

locul de muncă. Aceste prevederi se aplică și celorlalte persoane care sunt chemate de instanța de

judecată (martorului, expertului și interpretului), întrucât și acestea pot lua termenul în

cunoștință, însă cu condiția să fie prezente personal la ședința de judecată.

În privința stabilirii termenului de judecată, deși nu există o prevedere specială în Codul de

procedură penală, după părerea noastră, acesta este atributul președintelui de judecată, în urma

consultării celorlalți membri ai completului de judecată. La stabilirea termenului însă, este

necesar să se țină seama și de prevederile cuprinse în art. 355 C.pr.pen., referitoare la judecata în

cazurile urgente. Este vorba despre cauzele cu arestați preventiv și arestați la domiciliu, în care

termenele se stabilesc la intervale de cel mult 7 zile. Pentru motive temeinice, aceste termene pot

fi, după caz, mai scurte sau mai lungi. Mai există o categorie de cauze considerate urgente,

respectiv cauzele cu minori, potrivit art. 509 alin. 1 C.pr.pen.

Codul actual mai reglementează și o procedură de preschimbare a termenului de

judecată - atât a primului termen de judecată, cât și a termenelor ulterioare. Această prevedere a

fost și ea preluată din Codul de procedură penală anterior, însă este reglementată în cadrul

regulilor referitoare la citare, în art. 353 alin. 10 C.pr.pen. Considerăm că preschimbarea trebuia

reglementată într -un articol distinct, pentru că este o procedură specială dată în competenţa

completului de judecată învestit cu judecarea cauzei.

Astfel, f ie din oficiu, fie la cererea procurorului, a părților și a persoanei vătămate ,

completul de judecată este cel care poate dispune preschimbarea termenului, atunci când constată

că există motive obiective6 care fac imposibilă judecata la termenul fixat, situație în care, în urma

preschimbării, termenul poate fi mai lung sau mai scurt, după caz. Completul de judecată mai

poate dispune preschimbarea termenului de judecată și în scopul asigurării celerităţii procesului

penal, situație în care noul termen de judecată nu poate fi decât unul mai scurt. În toate cazurile

completul de judecată are obligația imperativă de a asigura respectarea continuității completului

de judecată, ceea ce înseamnă că la termenul nou stabilit, preschimbat, cauza rămâne la același

complet de judecată. De asemenea, în urma fixării noului termen, instanța este obligată să procedeze la citarea părților și a persoanei vătămate, precum și la încunoștiințarea procurorului.

În ceea ce privește procedura, preschimbarea se dispune de completul de judecată prin rezoluție,

în camera de consiliu, fără participarea procurorului și a părților.

6 Spre exemplu, la data la care este stabilit termenul, membri completului de judecată sunt programați pentru alteactivități sau sala în care ar trebui să se desfășoare sala de judecată este ocupată și nu sunt alte săli de judecatădisponibile.


15/27

15

În legătură cu asigurarea apărării în cursul judecății, art. 361 alin. 4 C.pr.pen. prevede că

în toate cazurile în care asistența juridică este obligatorie potrivit legii, președintele completului

de judecată are obligația de a lua măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. În consecință,

desemnarea avocatului din oficiu este o măsură pregătitoare a ședinței de judecată, care se

dispune în toate cazurile în care asistența juridică este obligatorie potrivit legii, deci inclusiv în

cazurile privind asistența juridică obligatorie a celorlalte părți și a persoanei vătămate.

După părerea noastră, acest text de lege (art. 361 alin. 4 C.pr.pen.) este neconstituțional,

încălcând art. 24 din Constituție, pentru că nu ține seama de dreptul pe care îl are o

parte din proces sau persoana vătămată de a- și alege avocatul. De asemenea, acest text

intră în contradicție cu art. 91 alin. 1 C.pr.pen., care prevede că desemnarea avocatului

din oficiu în cazurile de asistență juridică obligatorie se face doar în situația în care

suspectul sau inculpatul nu şi-a ales un avocat. În practica judiciară de după intrarea în

vigoare a noului cod asistăm la o dublare a apărării în faza de judecată în cazurile de

asistență juridică obligatorie a inculpatului, în sensul că la fiecare termen de judecată

răspund atât avocatul din oficiu, cât și avocatul ales, ceea ce reprezintă, în opinia

noastră, o gravă încălcare a dreptului la apărare în procesul penal. De asemenea,

existența unei astfel de prevederi face inaplicabilă prevederea cuprinsă în art. 91 alin. 4

C.pr.pen., potrivit căruia, dacă inculpatul are avocat ales, la prezentarea avocatului ales

delegaţia avocatului din oficiu încetează de drept. Prevederea din art. 361 alin. 4

C.pr.pen. este invocată pentru menţinerea delegaţiei avocatului din oficiu de cătreinstanța de judecată la toate termenele de judecată.

Pe de altă parte, art. 356 C.pr.pen., care reglementează asigurarea apărării în faza de

judecată, preia cu titlul de principiu o prevedere din Codul de procedură penală anterior , în

sensul că părțile, persoana vătămată și avocații au dreptul, în tot cursul judecății, să aibă acces la

toate actele dosarului. Acest drept, care se încadrează în dreptul general de consultare a dosarului

în cursul procesului penal, nu este limitat ca în faza de urmărire penală. Dreptul de consultare a

dosarului trebuie să fie asigurat și în cazul în care partea sau persoana vătămată se află în stare dedeținere, legea stipulând că președintelui completului de judecată îi revine îndatorirea de a lua

toate măsurile necesare în acest sens. Astfel, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest

preventiv, președintele completului de judecată este cel care dispune măsurile necesare pentru ca

acesta să fie adus la anumite termene, într -un anumit interval de timp, la sediul instanței în

vederea consultării întregului dosarul.


16/27

16

În ceea ce privește posibilitatea amânării unei cauze penale în vederea angajării unui

avocat şi a pregătirii apărării, Codul de procedură penală actual este foarte tranșant: amânarea se

poate obține doar o singură dată la cererea părţii sau a persoanei vătămate. În mod excepțional,

se mai prevede că atunci când apărarea nu poate fi asigurată, din motive obiective, de avocatul

ales, se dă posibilitate părții sau persoanei vătămate, să își aleagă un nou avocat și să obțină un

nou termen în vederea înlocuirii avocatului ales. Însă, în art. 356 alin. 5 C.pr.pen. există o

prevedere generală, care face trimitere la principiul celerității procesului penal și care stabilește

că toate înlesnirile pe care instanța le poate acorda în vederea pregătirii apărării și angajării unui

avocat în vederea exercitării dreptului la apărare trebuie să țină seama de necesitatea asigurării

duratei rezonabile a procesului penal. În consecință, instanța este cea care apreciază dacă

acordarea unui termen în vederea angajării unui avocat sau, după caz, a înlocuirii avocatului ales

care se află în imposibilitate de a exercita apărarea, poate afecta sau nu durata rezonabilă a

procesului penal.

O altă măsură pregătitoare privește întocmirea și afișarea listei cauzelor penale care se

judecă în cadrul unei ședințe de judecată. Astfel, în art. 361 alin. 7 C.pr.pen. se prevede că

președintele completului de judecată are obligația de a dispune cu privire la întocmirea și afișarea

la sediul instanţei a listei cauzelor fixate pentru judecată, cu cel puțin 24 de ore înaintea

termenului de judecată. Dacă măsura se dispune de președintele completului de judecată,

aducerea la îndeplinire a acestei măsuri, respectiv întocmirea și afișarea listei de cauze , se

realizează de personalul auxiliar. La întocmirea listei cauzelor se va ține seama de cauzeleurgente, care au prioritate, și de ordinea intrării cauzelor pe rolul instanței (vechimea cauzelor).

Totodată, președintele completului de judecată are obligația de a efectua verificări cu

privire la aducerea la îndeplinire a tututor măsurilor pe care le-a dispus în vederea pregătirii

ședinței de judecată, pentru ca termenul de judecată fixat cauza penală să fie gata de judecată. De

aceea, verifică dacă citarea s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale, iar în situația în care

constată neregularități ale procedurii de citare ia măsuri imediat pentru completarea sau refacerea

citațiilor. De asemenea, în situația în care s-a dispus trimiterea în judecată în calitate de inculpata persoanei juridice și a reprezentantului legal al acestuia, președintele completului de judecată

verifică dacă persoana juridică și-a desemnat un alt reprezentant pentru a fi reprezentată în

proces, iar în caz contrar va lua măsuri pentru desemnarea unui reprezentant din rândul

practicienilor în insolvență.


17/27

17

Deopotrivă, deşi lipseşte o prevedere expresă ca regulă comună, președintele completului

de judecată are obligația de a lua măsuri pentru ca dosarul să fie consultat de către toţi membri

completului de judecată înaintea termenului fixat.

3.2.Reguli privind desfășurarea ședinței de judecată

Ședința de judecată este condusă de președintele completului de judecată. Această

atribuție a președintelui completului de judecată se deduce și din conținutul art. 357 C.pr.pen.,

care reglementează cu titlu general atribuțiile președintelui completului de judecată. În această

calitate, președintele este cel ce deschide ședința de judecată și cel care, pe tot parcursul

desfășurării acesteia, dă dispoziții și ia măsuri care sunt obligatorii pentru toți participanții la

judecată, cu excepția acelor dispoziții sau măsuri care sunt în competența exclusivă a

completului de judecată (adică a tuturor membrilor completului de judecată). De pildă,chestiunile privind asigurarea ordinii şi solemnităţii şedinţei de judecată sunt date în competenţa

preşedintelui completului de judecată, acesta neavând obligaţia de a consulta ceilalţi membri ai

completului pentru a lua măsuri în acest sens. În schimb, în cursul judecăţii, preşedintele poate

respinge întrebările formulate de părţi, persoana vătămată şi de procuror, dacă acestea nu sunt

concludente şi utile soluţionării cauzei, doar după consultarea celorlalţi membri ai completului.

În toate cazurile dispoziţiile preşedintelui completului sunt obligatorii pentru toate persoanele

prezente în sala de şedinţă. În orice caz, atr ibuțiile președintelui completului de judecată nu

trebuie confundate cu cele ale instanței.

Reglementarea atribuţiilor preşedintelui completului de judecată este deficitară

întrucât, deşi art. 357 C.pr.pen. poartă denumirea marginală ,,atribuţiile preşedintelui

completului”, în continuare ceea ce se reglementează în articolele care urmează

repre zintă deopotrivă atribuții ale președintelui completului de judecată, respectiv:

strigarea cauzei și apelul celor citați (art. 358 C.pr.pen.), asigurarea ordinii și

solemnității ședinței de judecată(art. 359 C.pr.pen.), constatarea infracțiunilor de

audien ță (art. 360 C.pr.pen.) și pregătirea ședinței de judecată (art. 361 C.pr.pen.).

Strigarea cauzei și apelul celor citați intră în competența președintelui completului de

judecată, la fel ca în reglementarea anterioară. Președintele completului de judecată este cel care

dispune, la începutul ședinței, în funcţie de ordinea cauzelor aflate pe lista de ședință, strigarea

cauzei acestora în ordine și apelul persoanelor citate, respectiv a părților, a persoanei vătămate și


18/27

18

a altor persoane citate de instanță pentru acel termen de judecată. În practica judiciară se dă

prioritate mai întâi cauzelor care se amână fără discuție. De aceea, în practică, președintele

completului de judecată întreabă mai întâi procurorul, părțile, persoana vătămată și avocații care

sunt prezenți sau grefierul de ședință dacă sunt cauze care se amână fără discuție. După epuizarea

acestor cauze, se procedează la strigarea cauzelor urgente, făcându-se apelul celor citați.

Aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de președintele completului de judecată în această

privinţă se realizează de către grefierul de ședință. Cu ocazia apelului, verifică prezența

persoanelor citate și modul de efectuare a procedurilor de citare, putând dispune, după caz, fie

continuarea judecății, fie amânarea cauzei. În cazul participanţilor care lipsesc verifică dacă le-a

fost înmânată citaţia în condiţiile legii şi dacă şi-au justificat în vreun fel absenţa. Dacă se

constată că persoanele absente au fost legal citate, instanţa are posibilitatea să emită mandat de

aducere în condiţiile art. 265 C.pr.pen.

Asigurarea ordinii și solemnității ședinței de judecată. Președintele completului de

judecată are obligația de a lua măsurile necesare pe tot parcursul ședinței de judecată pentru

asigurarea ordinii, a disciplinei și pentru asigurarea respectării solemnității ședinței de judecată.

De aceea se impune ca președintele completului de judecată să dispună măsuri atunci când

constată în cadrul ședinței comportamente care tulbură ordinea ori disciplina ședinței de

judecată. Preşedintele poate să atragă atenţia persoanelor nedisciplinate să respecte ordinea şi

solemnitatea şedinţei de judecată, având posibilitatea să dispună inclusiv îndepărtarea acestora

din sala de judecată cu ajutorul personalului de ordine publică prezent. Aceste măsuri pot filuate faţă de orice persoană prezentă a şedinţa de judecată (părți, persoană vătămată, alte

persoane prezente în sala de ședință, inclusiv persoane din rândul publicului). În toate cazurile,

președintele poate dispune îndepărtarea din sala de ședință, în orice stadiu procesual, inclusiv

înainte de începerea dezbaterilor, în timpul dezbaterilor și chiar cu ocazia pronunțării.

Constatarea infracțiunilor de audiență este reglementată în art. 360 C.pr.pen. și

reprezintă un alt atribut al președintelui completului de judecată. Acesta, atunci când constată în

cursul ședinței de judecată săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, procedează laidentificarea făptuitorului şi consemnează aceste aspecte în încheierea de şedinţă. Ulterior trebuie

să comunice încheierea de ședință procurorului competent potrivit legii.

Alineatul 2 al art. 360 C.pr.pen. prevede că în situaţia în care procurorul este prezent la

ședința de judecată, acesta poate să dispună începerea urmăririi penale. După părerea noastră, în

măsura în care procurorul dispune începerea urmăririi penale în cazul infracțiunilor de audiență,


19/27

19

va fi vorba despre o începere a urmăririi penale față de persoană (in personam), în urma

declarației orale a procurorului persoana dobândind calitatea de suspect. De asemenea, în mod

similar, procurorul poate dispune punerea în mișcare a acțiunii penale printr -o declarație orală și

poate să dispună inclusiv reținerea făptuitorului. Declarația orală a procurorului va fi consemnată

în încheierea de ședință, care este actul de începere a urmăririi penale, respectiv de punere în

mișcare a acțiunii penale.

Această reglementare nu este însă la adăpost de critici, pentru că nu se ține seama de

noutatea adusă de actualul Cod de procedură penală, care stabilește obligativitatea

participării procurorului la judecată în toate cazurile. De aceea, situația prevăzută de

art. 360 alin. 1 C.pr.pen. s-ar circumscrie numai situațiilor extrem de rar întâlnite în

practică în care deși participarea procurorului este obligatorie, acesta lipsește din sala

de judecată.

Suspendarea judecății este un alt aspect comun privind desf ășurarea ședinței de

judecată, fiind reglementată în art. 367 C.pr.pen., care evidențiază două cazuri în care

suspendarea este obligatorie, respectiv în art. 368 C.pr.pen., care prevede un caz de suspendare

facultativă a judecății.

Suspendarea judecăţii este obligatorie în două situații:

1) Când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că inculpatul suferă de o

boală gravă, care îl pune în imposibilitate de a participa la judecată. În acest cazsuspendarea are o durată determinată, în funcțiile de concluziile raportului de

expertiză. De regulă, suspendarea durează până la însănătoșirea inculpatului, pentru

ca acesta să poată participa în continuare la judecată.

Deși nu există o prevedere expresă, după părerea noastră, pentru respectarea

principiului simetriei, este necesar ca încetarea cazului de suspendare în

acest caz să se dispună doar în urma efectuării unei expertize medico-legale

care să confirme posibilitatea inculpatului de a participa la judecată în urma

însănătoşirii.

2) Atunci când se parcurge o procedură de mediere.

În această situație se prevede, ca în reglementarea anterioară, o verificare periodică a

motivului care a stat la baza suspendării. În ceea ce priveşte verificarea periodică, aceasta nu


20/27

20

poate avea loc mai târziu de 3 luni, legea nefăcând nicio distincție în raport de cazul de

suspendare.

După părerea noastră, această verificare nu poate privi decât suspendarea pe motiv de

boală gravă, deoarece în ceea ce privește celălalt motiv de suspendare lucrurile sunt

clare, în sensul că suspendarea durează pe toată perioada în care se derulează

procedura de mediere, însă nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de

mediere. Sub acest din urmă aspect, Codul de procedură penală nu a fost corelat cu

prevederile legii speciale, Legea nr. 192/2006, care stabileşte că într -o asemenea situație

suspendarea nu est e obligatorie, ci facultativă, judecata putând fi suspendată, dacă se

apreciază că este necesar. De aceea, considerăm că este necesară o modificare

legislativă prin care să fie corectată această reglementare. Nu considerăm că

suspendarea ar trebui să fie obligatorie în acest caz, ci ar trebui lăsată la aprecierea

instanței de judecată, care să decidă dacă ea este necesară sau nu.

În ceea ce privește aspectele procedurale, suspendarea judecății se dispune printr-o

încheier e care este supusă contestației în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru procuror şi

pentru părţile şi persoana vătămată care sunt prezente, respectiv de la comunicare pentru părţile

şi persoana vătămată care lipsesc. Contestația se depune la instanța care a dat hotărârea și care

are obligația ca, în termen de cel mult 48 de ore, să o înainteze instanței superioare, împreună cu

dosarului cauzei, în vederea soluționării acesteia. Instanța superioară are obligația să judece

contestația în termen de cel mult 3 zile de la primirea dosarului. Contestația nu are efect

suspensiv de executare, aşa încât încheierea de suspendare a judecății, chiar dacă nu este

definitivă, este imediat executorie.

În ceea ce priveşte suspendarea judecăţii în caz de extrădare activă, aceasta este

facultativă, putând fi dispusă până la data la care statul solicitat va comunica hotărârea sa asupra

cererii de extrădare, atunci când instanţa pe rolul căreia se află cauza cere extrădarea unei

persoane în vederea judecării. Încheierea instanţei este supusă contestaţiei în termen de 24 de ore

de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă, la instanţa ierarhicsuperioară.

În toate cazurile, indiferent de motivul care a determinat suspendarea judecăţii , aceasta va

opera asupra întregii cauze dacă nu este posibilă disjungerea. Dacă este posibilă disjungerea,

judecata va continua față de ceilalți inculpați și va fi suspendată doar în privința inculpaților care

se află în situația de suspendare prevăzută de lege.


21/27

21

În legătură cu procedura suspendării în caz de extrădare activă, pot fi remarcate

contradicții serioase în reglementare, în ceea ce privește procedura de dispunere a

suspendării. Astfel, în art. 368 alin. 4 C.pr.pen. se prevede, pe de-o parte, că ședința este

publică, contradictorie și cu participarea procurorului, a părților și a persoanei

vătămate, iar pe de altă parte, se arată că această contestație se va judeca în termen de 5

zile (deși nu există o rațiune pentru care sunt prevăzute 5 zile și nu 3 zile), fără

participarea procurorului și a părților. Sunt prin urmare două dispoziții contradictorii,

care nu se pot concilia. După părerea noastră, o atare contradicție poate fi rezolvată

doar prin raportare la principiile specifice fazei de judecată (principiile publicității ,

oralităţii şi contradictorialităţii), ceea ce înseamnă că trebuie să se asigure participarea

procurorului și a părților. De asemenea, părerea noastră este că reglementarea

instituției suspendării, indiferent de cazurile de suspendare, trebuie să aibă caracter

unitar. De aceea, se impune modificarea urgentă a legislației sub acest aspect.

Notele privind desfășurarea ședinței de judecată. Reglementarea cuprinsă în art. 369

alin. 1 C.pr.pen. nu reprezintă o noutate, fiind preluată din Codul anterior. Potrivit acestui text de

lege, şedinţa de judecată se înregistrează în integralitate prin mijloace tehnice audio. Cu toate că

există această obligativitate a înregistrării ședinței de judecată, s-a menținut și vechea prevedere

potrivit căreia, în cursul ședinței de judecată, grefierul de ședință are obligația de a întocmi note

scrise privind întreaga desfășurare a ședinței de judecată, în care consemnează absolut toate

activitățile care se efectuează. Notele grefierului sunt esențiale, pentru că , prin intermediul lor, seface dovada respectării dispozițiilor legale în cadrul ședinței de judecată. De aceea, se prevede

că, la solicitarea procurorului şi a părţilor, președintele completului poate să dispună citirea

notelor grefierului în ședința de judecată și să procedeze la vizarea acestora pentru autenticitate.

De asemenea, orice participant la proces primeşte, la cerere, după terminarea ședinței de

judecată, o copie după notele scrise ale grefierului. Mai este reglementat dreptul de a contesta

notele scrise ale grefierului, cel mai târziu la termenul următor. În situația în care sunt contestate,

notele scrise ale grefierului sunt supuse unei verificări de către președintele completului de

judecată, prin prisma înregistrării, urmând ca, după caz, să dispună completarea sau rectificarea

notelor.

O altă regulă comună desfăşurării şedinţei de judecată priveşte întocmirea încheierii de

ședință. În privința încheierii de ședință, în opinia noastră, ea este reglementată defectuos în art.

370 C.pr.pen., care reglementează felul hotărârilor judecătorești, întrucât nu se face deosebire


22/27

22

între încheierea de ședință şi celelalte încheieri care sunt hotărâri judecătoreşti, la care se referă

art. 370 alin. 3 C.pr.pen. Încheierea de ședință are o natură juridică mixtă, diferită de natura

juridică a încheierii ca hotărâre judecătorească. Astfel, sub aspectul naturii juridice, încheierea de

şedinţă este un act procedural mixt, fiind în cea mai mare parte un proces-verbal în cuprinsul

căreia se consemnează toate activitățile care au fost realizate în timpul ședinței de judecată. Doar

în mod excepțional ea are și natura unei hotărâri, prin măsurile pe care le dispune instanța în

cadrul unei ședințe de judecată.

La fiecare ședință se întocmește în mod obligatoriu o încheiere de ședință, care reprezintă

dovada respectării dispozițiilor legale referitoare la competență, la compunerea instanței, la

participarea procurorului, la respectarea principiului publicității ședinței de judecată, la prezența

personală inculpatului, atunci când aceasta este obligatorie potrivit legii și asistența juridică a

inculpatului și a celorlalte părți. Lipsa încheierii de ședință atrage nulitatea absolută, pentru că

privește încălcarea tuturor acestor dispoziții cuprinse în art. 281 alin. 1 lit. a)-f) C.pr.pen.

Cu privire la conținutul încheierii de ședință, aceasta are 3 părți:

- Partea introductivă ( practicaua), care conține date referitoare la: ziua, luna, anul şi

denumirea instanţei; menţiunea dacă şedinţa a fost sau nu publică; numele şi

prenumele membrilor completului de judecată, inclusiv funcţia acestora (preşedinte,

vicepreşedinte, preşedinte de secţie), numele şi prenumele procurorului şi grefierului;

numele şi prenumele părţilor, avocaţilor şi ale celorlalte persoane care participă în

proces şi care au fost prezente la judecată, precum şi ale celor care au lipsit, cu

arătarea calităţii lor procesuale şi cu menţiunea privitoare la îndeplinirea procedurii;

încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi textele de

lege în care a fost încadrată fapta; fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată

şi textele de lege în care a fost încadrată fapta.

- Partea descriptivă, în care se face referire la mijloacele de probă care au fost supuse

dezbaterii contradictorii; cererile de orice natură formulate de procuror, de persoana

vătămată, de părţi şi de ceilalţi participanţi la proces; concluziile procurorului, ale

persoanei vătămate şi ale părţilor şi ale avocaţilor acestora din urmă

- Par tea dispozitivă, care conține măsurile dispuse de instanță.

Încheierea de ședință se întocmeşte de grefierul de ședință, în termen de cel mult 72 de

ore de la terminarea ședinței de judecată, fiind semnată de preşedintele completului de judecată


23/27

23

şi de gref ier . În cazul în care se dă hotărâre în ziua în care au loc dezbaterile nu se mai

întocmește încheierea de ședință.

Hotărârile judecătoreşti sunt de trei feluri, la fel ca în vechea reglementare , după cum

urmează:

1.

Sentințele sunt hotărârile date de prima instanță prin care se rezolvă fondul cauzei şicele prin care prima instanţă se dezînvesteşte fără a soluţiona fondul cauzei (de pildă,

hotărârea prin care se dispune declinarea de competenţă). De asemenea mai sunt

sentințe și alte hotărâri în situațiile prevăzute expres de lege [de exemplu, instanţa de

pronunţă prin sentinţă atunci când soluţionează cererea de strămutare a judecării

cauzei (art. 74 C.pr.pen.), când respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire (art. 459

alin. 5 C.pr.pen.), sau când soluţionează contestația la executare (art. 599 alin. 1

raportat la art. 597 alin. 4 C.pr.pen.).

2. Deciziile sunt hotărârile prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, a recursului în

casație și a recursului în interesul legii și în alte cazuri prevăzute expres de lege (de

pildă, în procedura de soluționare a contestației în anulare atunci când soluționarea

contestației este de competența instanței de apel).

3. Încheierile sunt hotărârile pronunţate de instanţe în toate celelalte cazuri, altele decât

cele la care am făcut referire mai sus. Cel mai frecvent se pronunță încheieri în

materia măsurilor preventive.

3.3.Reguli privind soluționarea cauzei penale

În mod surprinzător, deşi există mai multe reguli comune privind soluționarea cauzei

penale, acestea nu au fost reglementate printre dispoziţiile generale privind faza de judecată, aşa

cum acestea sunt prevăzute în capitolul I al titlului III din partea specială a Codului de procedură

penală. O singură regulă a fost păstrată, respectiv cea referitoare la felurile hotărârilor

judecătoreşti, cuprinsă în art. 370 alin. 1, 2 și 3 C.pr.pen.

Soluționarea cauzei penale reprezintă un stadiu distinct al judecății, obligatoriu și

esențial, care presupune deliberarea, luarea hotărârii și pronunțarea hotărârii. Cu toate că

deliberarea, luarea hotărârii și pronunțarea hotărârii sunt reguli comune tuturor etapelor de


24/27

24

judecată, acestea sunt reglementate în Codul de procedură penală printre dispoziţiile privind

judecata în primă instanță.

Soluționarea cauzei penale, cu titlu de principiu, este reglementată într -un text general, în

art. 391 C.pr.pen. Deliberarea este reglementată generic în art. 392 C.pr.pen., iar obiectului

deliberării este reglementat în art. 393 C.pr.pen., acest text conţinând unele aspecte specifice

judecății în primă instanță. De asemenea, mai sunt reguli comune cele care privesc: luarea

hotărârii (art. 394 C.pr.pen.); întocmirea minutei (art. 400 C.pr. pen.); pronunțarea hotărârii (art.

405 C.pr.pen.); redactarea și semnarea hotărârii (art. 406 C.pr.pen.).

Soluționarea cauzei penale presupune o analiză extrem de complexă a cauzei, care se

finalizează cu obținerea unei soluții. Regula care guvernează soluționarea cauzei este aceea

potrivit căreia ea se realizează chiar în ziua în care au loc dezbaterile judiciare. În mod

excepțional, este posibilă și amânarea pronunțării, însă nu mai târziu de 15 zile de la terminarea

dezbaterilor și doar o singură dată (art. 391 alin. 1 și 2 C.pr.pen.). În realitate, în această situaţie

nu avem de-a face doar cu o simplă amânare a pronunţării, aşa cum greşit se înţelege uneori, ci

cu o veritabilă amânare a soluționării cauzei. Cu privire la natura juridică a termenului de 15 zile,

acesta este un termen de recomandare, întrucât depășirea lui nu atrage sancțiuni procesuale.

Deliberarea, r eglementată expres în art. 392 C.pr.pen., se realizează numai de către

membri completului de judecată în faţa căruia a avut loc dezbaterea (principiul continuității), în

camera de consiliu. Nu este permisă participarea vreunui alt judecător străin cauzei, sau

participarea procurorul, a părților , a avocaților sau a grefierului. În cazul în care completul de

judecată este compus dintr -un singur judecător , acestuia nu îi este permis să se consulte cu

nimeni, având obligaţia să chibzuiască singur asupra soluției pe care urmează să o dea, în urma

unei cercetări a materialului probator și a problemelor de drept care s-au pus în cauza penală pe

care o are de soluționat. În situația în care completul de judecată este colegial, alcătuit din mai

mulți judecători, aceștia se sfătuiesc între ei. În toate cazurile, deliberarea are loc în secret.

Secretul deliberării reprezintă o garanţie fundamentală a independenţei judecătorilor şi a

supunerii lor numai legii.

Luarea hotărârii reprezintă rezultatul voinței tuturor membrilor completului de judecată.

Noţiunea de hotărâre judecătorească prezintă două accepţiuni, şi anume:


25/27

25

- soluţia caracterizată prin putere jurisdicţională ( jurisdictio et imperium) care se dă

conflictului de drept penal şi tuturor chestiunilor premergătoare şi incidente aduse în

faţa instanţei penale;

- instrumentul scriptic (documentul) prin care se constată soluţia.

Sub aspectul naturii juridice, hotărârea judecătorească este, fără îndoială, cel mai

caracteristic act jurisdicţional, fiind emanaţia unei puteri jurisdicţionale depline şi având un

caracter şi definitiv, în sensul că tranşează fondul ori incidentul procesual, după caz, cu efectul

puterii de lucru judecat dacă nu au fost declarate căi de atac ori, în caz contrar, după epuizarea

căilor de atac. Luarea hotărârii presupune atât o operaţiune logică, cât şi un act de voinţă. Astfel,

luarea hotărârii nu este altceva decât un silogism judiciar a cărui structură se prezintă după cum

urmează: premisa majoră o reprezintă normele juridice incidente; premisa minoră este starea de

fapt şi concluzia reprezintă soluţia dedusă din aplicarea legii la starea de fapt. Sub aspe ct volitiv,

hotărârea judecătorească ca act de voinţă a judecătorului, trebuie raportată la standardul probei

reglementat în actualul Cod în art. 103 alin. 2 teza finală, potrivit căruia condamnarea se dispune

doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială

rezonabilă.

Potrivit art. 394 alin. 1 C.pr.pen., hotărârea judecătorească trebuie să fie rezultatul

acordului membrilor completului de judecată asupra soluţiilor date chestiunilor supuse

deliberării. Astfel, regula o reprezintă asigurarea unanimității completului de judecată și, doar în

situația în care nu se poate asigura unanimitatea, hotărârea se ia cu votul majorității membrilor

completului de judecată. În cazul completelor de judecată formate din 3 sau mai mulţi judecători,

în măsura în care din deliberare rezultă mai mult de două păreri, judecătorul care are o opinie

mai severă este obligat să își apropie opinia de cea care îi este cea mai apropiată, în vederea

asigurării majorității. În situația în car e membri completului de judecată nu se pot înțelege și nu

se poate asigura nici unanimitatea și nici majoritatea, judecarea cauzei se reia în complet de

divergență. Completul de divergență se alcătuiește în conformitate cu legea specială, sub

imperiul actualei reglementări fiind posibilă această situaţie doar în cazul în care completul de judecată este compus din doi judecători. Potrivit art. 17 alin. 2 din Legea 304/2004 privind

organizarea judiciară, completul de divergenţă se constituie prin includerea în completul de

judecată a preşedintelui sau a vicepreşedintelui instanţei, a preşedintelui de secţie ori a

judecătorului din planificarea de permanenţă. Mai trebuie precizat că în toate cazurile în care

există o opinie separată, aceasta trebuie motivată.


26/27

26

Întocmirea minutei este obligatorie, potrivit art. 400 C.pr.pen., nu numai atunci când se

rezolvă fondul cauzei, ci și în alte cazuri, cum ar fi luarea măsurilor preventive. Minuta este actul

procedural întocmit în formă scrisă în care se consemnează rezultatul deliberării, adică soluția

sau hotărârea pe care o dă completul de judecată şi care se redactează imediat. De aceea, minuta

este identică cu dispozitivul hotărârii. Minuta constă în redactarea soluției fie de judecătorul

unic, fie de unul dintre membri completului de judecată, fiind obligatoriu să fie semnată de toți

membr i completului de judecată. Aceasta nu se semnează și de către grefier. Minuta se

întocmește în două exemplare originale. Un exemplar rămâne la dosarul cauzei, iar celălalt se

depune la dosarul de minute al instanței. Neîntocmirea minutei atrage nulitatea absolută a

hotărârii, neputându-se stabili compunerea completului de judecată.

Pronunțarea se desfăşoară după procedura prevăzută în art. 405 C.pr.pen., care este o

regulă generală, în ședință publică, fiind realizată de președintele completului de judecată asistat

de grefier . Pronunțarea are ca obiect citirea minutei, din conținutul căreia rezultă aspecte strict

tehnice, strict juridice.

Procedura este complet lipsită de eficiență pentru că, fiind redată în termeni oficiali și de

cele mai multe ori subiecții cărora li se adresează nefiind cunoscători în domeniul

dreptului, aceștia din urmă nu înțeleg aproape nimic și de obicei așteaptă motivarea. Cu

toate acestea, calea de atac a apelului se utilizează aproape întotdeauna. Considerăm că

ar fi fost necesar ca actualul Cod de procedură penală să se inspire din modelul

adversial și să prevăzută o altă procedură care să oblige judecătorul ca , odată cu

pronunțarea , să explice pe scurt, succint, părților prezente care sunt motivele care

justifică soluţia.

La pronunțare părțile nu se citează, însă pot fi prezente, ședința fiind publică. Ea are loc

în aceeași zi în care au avut loc dezbaterile sau, în situația în care se amână pronunțarea, la

termenul stabilit în acest sens. Atunci când se amână pronunțarea, părțile trebuie încunoștințate,

pentru a putea fi prezente.

Redactarea și semnarea hotărârii. Potrivit art. 406 C.pr.pen. hotărârea se redactează

într-un termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării . Termenul este unul de recomandarea,

a cărui nerespectare nu atrage nicio sancțiune procesuală. Semnarea hotărârii judecătorești se

realizează de către toți membri completului de judecată și de către grefier. În situația în care

unul dintre membri completului de judecată se află în imposibilitate obiectivă de a semna

hotărârea, aceasta se semnează de către președintele completului de judecată, iar dacă și acesta


27/27

este în imposibilitate hotărârea se semnează de către președintele instanței. În cazul grefierului,

dacă acesta nu poate semna hotărârea, aceasta se semnează de către grefierul-șef. În toate

cazurile, se face menţiune pe hotărâre cu privire la cauza care a determinat împiedicarea semnării

acesteia.

Prof. dr. Gheorghiţă Mateuţ

Asist.drd. Lucian Criste

Curs Procedura Penala Judecata Continuare Aspecte Genelare Si Jud in Prima Instanta 2016

Documents

Transcript of Curs Procedura Penala Judecata Continuare Aspecte Genelare Si Jud in Prima Instanta 2016