CURS PD1 (2)energy

27
1 UNIVERSITATEA "DUNAREA DE JOS" DIN GALATI CATEDRA DE SISTEME TERMICE SI INGINERIA MEDIULUI PROCESAREA DEŞEURILOR ION V. ION

description

energy reg.

Transcript of CURS PD1 (2)energy

Page 1: CURS PD1 (2)energy

1

UNIVERSITATEA "DUNAREA DE JOS" DIN GALATI CATEDRA DE SISTEME TERMICE SI INGINERIA MEDIULUI

PROCESAREA DEŞEURILOR

ION V. ION

Page 2: CURS PD1 (2)energy

2

Cuprins 1. Introducere 2. Managementul integrat al deşeurilor 3. Cadrul legislativ în domeniul gestionarii deşeurilor 4. Principalele probleme în domeniul gestiunii deşeurilor 5. Sursele deşeurilor solide. Tipuri de deşeuri. Compoziţia deşeurilor solide 6. Caracteristicilor deseurilor 7. Colectarea si transferul deseurilor 8. Tehnologii pentru procesarea de baza a deseurilor solide 9. Reducerea deşeurilor şi recuperarea materialelor 10. Depozitarea controlata a deseurilor 11. Tehnologii de tratare şi distrugere a deseurilor

Page 3: CURS PD1 (2)energy

3

Bibliografie 1. Antonescu N. N., ş.a, Gestiunea si tratarea deseurilor urbane. Gestiunea regionala, Ed.

MatrixRom, Bucureşti, 2006. 2. Bold O.V., Maracineanu G.A., Managementul deseurilor solide urbane si industriale, Ed.

MatrixRom, Bucureşti, 2004. 3. Capatina C., Racoceanu C., Deseuri, MatrixRom, Bucureşti, 2006. 4. Ianculescu, O., Solid waste engineering, Ed. MatrixRom, Bucureşti, 2004. 5. Paunescu I., Atudorei A., Gestiunea deseurilor urbane, Ed. MatrixRom, Bucureşti, 2004. 6. Voicu Ghe., Paunescu I., Procese si utilaje pentru ecologizarea localitatilor, Ed. MatrixRom,

Bucureşti, 2006.

Page 4: CURS PD1 (2)energy

1. Introducere

Dezvoltarea culturală a umanităţii de la societatea nomadă la cele sedentare şi ulterior dezvoltarea oraşelor a creeat necesitatea gestiunii deşeurilor. Cele mai vechi forme de management al deşeurilor menţionate chiar în Biblie implicau îngroparea şi arderea, ambele continuînd să fie într-o formă mai rafintă opţiuni de management în sistemele moderne de management integrat al deşeurilor.

Conform dicţionarului explicativ al limbii române (DEX’ 98), prin deşeu (de la cuvântul francez déchet) se înţelege „rest dintr-un material rezultat dintr-un proces tehnologic de realizare a unui anumit produs, care nu mai poate fi valorificat direct pentru realizarea produsului respectiv”.

Deşeuri municipale amestecate

Odată ce o substanţă sau un obiect a devenit deşeu rămâne deşeu până când este recuperat în totalitate sau nu mai posedă un potenţial pericol pentru mediul înconjurător sau sănătatea umană.

Potrivit Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie

2008 privind deşeurile: (a) "deşeuri" înseamnă orice substanţă sau obiect pe care deţinătorul îl elimină sau intenţionează sau are obligaţia să se debaraseze; 2. "Deşeuri periculoase" înseamnă orice deşeuri care prezintă una sau mai multe dintre proprietăţile periculoase enumerate în anexa III; 3. "Uleiuri uzate" înseamnă orice lubrifiant mineral sau sintetic sau uleiurile industriale care au devenit improprii pentru utilizarea pentru care au fost destinate iniţial, cum ar fi uleiurile utilizate de la motoarele cu combustie şi uleiurile de cutie de viteze, uleiuri lubrifiante, uleiuri pentru turbine şi uleiurile hidraulice; 4. "Deşeuri biologice" înseamnă deşeurile biodegradabile din grădini şi din parcuri, produse alimentare şi deşeuri de bucătărie din gospodării, restaurante, catering şi spaţii de vânzare cu amănuntul şi deşeurile provenite din fabricile de prelucrare a produselor alimentare; 5. "Producător de deşeuri" înseamnă orice persoană ale cărei activităţi produc deşeuri (producător iniţial de deşeuri) sau orice persoană care efectuează operaţiuni de pre-tratare, amestecare sau alte operaţiuni care au ca rezultat schimbarea naturii sau a compoziţiei acestor deşeuri; 6. "Deţinător de deşeuri" înseamnă producătorul deşeurilor sau persoana fizică sau juridică care este în posesia deşeurilor; 7. "Comerciant" înseamnă orice întreprindere care are un rol principal pentru cumpărarea şi pentru vânzarea ulterioară a deşeurilor, inclusiv acei comercianţi care nu intră fizic în posesia deşeurilor; 8. "Broker" înseamnă orice întreprindere care se ocupă de recuperarea sau eliminarea deşeurilor în numele altor persoane, inclusiv brokerii care nu intră fizic în posesia deşeurilor;

4

9. "Gestionarea deşeurilor" înseamnă colectarea, transportul, recuperarea şi eliminarea deşeurilor, inclusiv supravegherea acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a amplasamentelor de eliminare, inclusiv acţiunile întreprinse de un comerciant sau un broker;

Page 5: CURS PD1 (2)energy

5

10. "Colectare" înseamnă strângerea deşeurilor, inclusiv sortarea preliminară şi stocarea preliminară a deşeurilor în vederea transportării la o instalaţie de tratare; 11. "Colectare separată" înseamnă colectarea în cazul în care un flux de deşeuri este păstrat separat în funcţie de tipul şi natura, astfel încât să faciliteze un tratament specific; 12. "Prevenire" înseamnă măsurile luate înainte ca o substanţă, un material sau un produs să devină deşeu, care reduc: (a) cantitatea de deşeuri, inclusiv prin reutilizarea produselor sau prelungirea duratei de viaţă a produselor; (b) impactul negativ al deşeurilor asupra mediului şi sănătăţii umane; sau (c) conţinutul de substanţe nocive în materiale şi produse; 13. "Reutilizare" înseamnă orice operaţiune prin care produsele sau componentele care nu sunt deşeuri sunt utilizate din nou în acelaşi scop pentru care au fost concepute; 14. "Tratare" înseamnă operaţiunile de valorificare sau eliminare, inclusiv pregătirea prealabilă valorificării sau eliminării; 15. "Recuperare" înseamnă orice operaţiune al cărui rezultat principal este: deşeurile servesc unui scop util prin înlocuirea altor materiale care altfel ar fi fost folosite pentru a îndeplini o anumită funcţie, sau deşeurile sunt pregătite pentru a îndeplini această funcţie în economie în general. Anexa II stabileşte o listă ne-exhaustivă a operaţiunilor de recuperare; 16. "Pregătirea pentru reutilizare" înseamnă operaţiunile de verificare, curăţare sau valorificare prin reparare, prin care produsele sau componentele produselor care au devenit deşeuri sunt pregătite astfel încât să poată fi refolosite, fără nici o altă operaţiune de pre-procesare; 17. "Reciclare" înseamnă orice operaţiune de recuperare prin care deşeurile sunt transformate în produse, materiale sau substanţe pentru scopul iniţial sau pentru alte scopuri. Aceasta include retratarea materialelor organice, dar nu include valorificarea energiei şi conversia în materiale care vor fi utilizate drept combustibil sau pentru operaţiunile de rambleiere; 18. "Regenerarea uleiurilor uzate" înseamnă orice operaţiune de reciclare prin care uleiurile de bază pot fi produse prin rafinarea uleiurilor uzate, în special prin îndepărtarea contaminanţilor, a produselor de oxidare şi a aditivilor conţinuţi în astfel de uleiuri; 19. "Eliminare" înseamnă orice operaţiune care nu este de valorificare, chiar în cazul în care operaţiunea are ca o consecinţă secundară recuperarea de substanţe sau de energie. Anexa I stabileşte o listă ne-exhaustivă a operaţiunilor de eliminare; 20. "Cele mai bune tehnici disponibile" înseamnă cele mai bune tehnici disponibile astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (11) din Directiva 96/61/CE.

2. MANAGEMENTUL INTEGRAT AL DEŞEURILOR

Există diferite moduri de gestionare a deşeurilor în scopul minimizării riscului pentru sănătatea publică şi mediu. Mult timp, managementul deşeurilor s-a realizat într-un mod fracţionat şi relativ neplanificat. Experienţa a arătat că o abordare mai durabilă a utilizării resurselor şi a managementului deşeurilor este necesară. Dezvoltarea durabilă este un echilibru între nevoile economiei, societăţii şi mediului.

Pasul spre abordarea integrată a managementului deşeurilor a fost făcut în 1962, când această abordare a fost descrisă ca tratând problema în totalitatea ei ca un sistem interconectat de operaţii şi funcţii. Recunoaşterea complexităţii practicilor de management a deşeurilor şi acceptarea că analiza şi modelarea matematică a sistemelor sunt necesare optimizării operaţiilor de management a reprezentat pasul fundamental spre conceptul de management integrat al deşeurilor.

Recunoaşterea faptului că implementarea sistemelor de management integrat trebuie să se facă diferit de la caz la caz s-a produs în 1978, când Agenţia de Protecţia Mediului din SUA a declarat că „metodele de management a deşeurilor, echipamentul şi practicile nu trebuie să fie aceleaşi pe tot teritoriul ţării atâta timp cât condiţiile diferă şi este vital ca procedurile să difere pentru a le satisface”. Aceasta a fost trecerea de la o abordare ierarhică a managementului deşeurilor la o abordare ce este mai flexibilă în aplicare.

Page 6: CURS PD1 (2)energy

6

În 1991, un grup de lucru al Comunităţii Economice Europene a publicat un proiect de strategie regională pentru managementul integrat al deşeurilor care defineşte managementul integrat al deşeurilor ca un proces al schimbării, în care conceptul de management al deşeurilor este lărgit gradual pentru a include eventuala necesitate de control al fluxurilor de gaze, lichide şi materiale solide din mediul omului. Astfel, conceptul de management integrat al deşeurilor include toate tipurile de deşeuri, opţiunea utilizării unei game de tehnologii de tratare depinzând de situaţie. Tot în aceeaşi perioadă s-a dezvoltat şi conceptul de dezvoltare durabilă ca “dezvoltarea care urmăreşte nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface nevoile lor”. Raportul Brundtland al Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare (World Commission for Environment and Development - WCED) intitulat "Viitorul nostru comun” (Our Common Future) subliniază clar că dezvoltarea durabilă poate fi realizată numai dacă societatea în general şi industria în particular au învăţat să producă „mai mult din mai puţin” (more from less); mai multe bunuri şi servicii cu mai puţine resurse (inclusiv energie) şi mai puţină poluare şi deşeuri.

Sistemele de management integrat al deşeurilor combină fluxurile de deşeuri, colectarea deşeurilor, metodele de de tratare şi eliminare într-un sistem de management al deşeurilor care are drept obiectiv dezvoltarea durabilă, eforturi economice şi sociale acceptabile pentru orice regiune specifică. Aceasta este realizată prin combinarea unor opţiuni de tratare a deşeurilor incluzând reducerea deşeurilor, refolosirea, reciclarea, compostarea, fermentaţia anaerobă (biogazificarea), tratamentul termic şi depozitarea controlată pe sol. (fig.1).

Esenţial este nu câte opţiuni de management al deşeurilor sunt folosite, nici dacă ele sunt folosite în acelaşi timp ci cum sunt ele combinate într-un mod optim ca parte a unei abordări integrale. Managementul integrat al deşeurilor ia în considerare întregul sistem şi caută cea mai bună combinaţie a metodelor pentru a minimiza costurile şi a maximiza protecţia mediului şi beneficiul social.

Principiile managementului integrat al deşeurilor sunt:

• managementul integrat al deşeurilor face posibil ca deciziile să se bazeze pe cele mai bune practici şi costuri transparente. Cu cât este mai mică cantitatea de deşeuri produse cu atât costurile ce revin generatorului de deşeuri sunt mai mici. Aceasta oferă stimulente pentru utilizator să reducă cantitatea de deşeuri pe care le generează;

• managementul integrat al deşeurilor ia în considerare toate opţiunile (colectare, reciclare, compostare, fermentarea anaerobă, tratarea termică cu recuperarea căldurii şi depozitarea controlată pe sol) pentru întregul flux al deşeurilor solide municipale;

• împărţirea responsabilităţilor. Producătorii, distribuitorii, negustorii cu bucata si consumatorii au responsabilitatea de a susţine managementul integrat al deşeurilor. Fiecare grup este responsabil pentru managementul corect al deşeurilor pe care le produc;

• sunt considerate trei criterii: acţiunea asupra mediului, eficienţa economică şi acceptabilitatea socială;

• aplicarea flexibilă la diferite comunităţi şi regiuni; • costuri transparente pentru managementul deşeurilor; • recuperarea şi reciclarea orientate spre piaţă; • evaluarea continuă pentru acomodarea la schimbările în cantitate şi calitate a fluxului de deşeuri.

Managementul integrat al deşeurilor este un concept ce are aplicatii locale diferite şi care depinde de multe variabile cum ar fi compoziţia fluxului de deşeuri, infrastructura, pieţele pentru materialele reciclabile, buget, legislaţia locală şi disponibilitatea terenului pentru depozitare. Managementul integrat al deşeurilor caută cele mai bune opţiuni pentru managementul deşeurilor cu accent pe evaluarea tuturor strategiilor disponibile de a oferi sisteme mai durabile.

Page 7: CURS PD1 (2)energy

Tratare ter

micaTr

atar

e biol

ogica

Ferm

enta

re ae

roba (co

mpostare)

Depozitarea controlata

Ferm

entar

e anaeroba

Incinerare fara

recu

pera

re

Incinerare c

u rec

uper

are

de caldu

ra Utilizare gaz de

la depozitare

Reciclare

Reducere si refolosire

de ca

ldura

producere de energie

Fig. 1. Elementele unui sistem de management integrat al deşeurilor.

7

Page 8: CURS PD1 (2)energy

8

3. CADRUL LEGISLATIV IN DOMENIUL GESTIONARII DESEURILOR

Activităţile în cadrul gospodăririi deşeurilor sunt reglementate în România, ca şi în toate ţările

europene, prin lege. Nevoia de reglementare derivă din potenţialul conflictual presupus de proprietăţile amestecului de reziduuri. Deşeul din locuinţe conţine componente care pot fi descompuse biologic, ca şi chimic şi/sau fizic reactive. De aceea există pericolul vătămării mediului înconjurător şi a zonei de locuit în timpul transportului necorespunzător al deşeurilor. Lezarea populaţiei prin agenţi patogeni din materialul organic din deşeurile menajere, de la abator şi spital aflate în aer liber este la fel de periculoasă ca de exemplu efectele gazelor degajate din deşeuri asupra climei.

Trebuie de aceea ca datele necesare pentru protejarea sănătăţii şi a mediului înconjurător să fie reglementate prin legi.

Iau naştere astfel, prin activităţile statului în cadrul preocupării pentru asigurarea calităţii vieţii, norme pentru manevrarea deşeurilor în mod direct (prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României privind regimul deseurilor, alte ordonanţe şi norme tehnice), respectiv indirect prin normele domeniilor tangente.

Baza pentru contruirea cadrului juridic al managementului deşeurilor este formată de legislaţia pentru administraţia publică şi preocuparea pentru asigurarea calităţii vieţii şi a sănătăţii.

Un alt sector important este constituit de legislaţia protecţiei mediului, în corelaţie cu legile pentru protecţia apelor.

Pe lângă protejarea împotriva efectelor nocive ale deşeurilor, trebuie luate în considerare o serie de aspecte economice şi de a organiza ca atare gospodărirea deşeurilor.

Condiţiile cadru pentru diversificarea activităţilor economice, de exemplu reciclarea materialelor, trebuie de asemenea să fie reglementate. Posibilele forme de acţiune trebuie să se concretizeze în spiritul unei “gestiuni corespunzătoare”. Şi în întreprinderile de producţie trebuie organizată colectarea separată a părţii valorificabile, în spiritul unei economii în circuit.

Integrarea legislaţiei europene privind gestionarea deşeurilor Pentru România este necesară adaptarea dreptului naţional la standardele europene. Ordonanţa de Urgenţă 78/2000 privind regimul deseurilor, completata si aprobata prin Legea

426/2001, ia în considerare conţinutul directivelor 75/442/CE despre deşeuri şi 91/689/CE despre deşeuri periculoase.

Legile naţionale, ordonanţele, normativele şi standardele tehnice care vizează managementul deşeurilor sunt ordonante în cele ce urmează, după domeniile de competenţă: • Legea protectiei mediului nr.137/1995 republicata cu modificarile si completarile ulterioare • Legea nr.426/2001 pentru aprobarea OUG nr.78/2000 privind regimul deseurilor • HG nr. 123/2003 privind aprobarea Planului National de etapa de Gestionare a Deseurilor • OUG nr.16/2001 privind gestionarea deseurilor industriale reciclabile aprobata cu modificari prin Legea nr. 465/2001 si modificata prin OUG 61/2003 • HG nr. 856/2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si aprobarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile periculoase • HG nr. 162/2002 privind depozitarea deseurilor • Ordinul nr.95/2004 privind stabilirea criteriilor si procedurilor de acceptare a deseurilor la depozitare si lista nationala de deseuri acceptate de fiecare clasa de depozit de deseuri • Ordinul nr. 757/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deseurilor • HG nr. 1470/2004 privind aprobarea Strategiei nationale de gestionare a deseurilor si a Planului national de gestionare a deseurilor • HG nr.128/2002 privind incinerarea deseurilor • Ordinul nr. 756/2005 pentru aprobarea Normativului privind incinerarea deseurilor • HG nr.662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate, modificata si completata de HG nr.441/2002 • HG nr. 1159/2003 pentru modificarea HG nr. 662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate • HG nr. 1057/2001 privind regimul bateriilor si acumulatorilor ce contin substante periculoase

Page 9: CURS PD1 (2)energy

9

• HG nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea si controlul bifenililor policlorurati si altor compusi similari • Ordinul nr.279/2002 privind infiintarea Secretariatului tehnic pentru gestionarea si controlul compusilor desemnati in cadrul Directiei de gestiune a deseurilor si substantelor chimice periculoase • HG nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor si deseurilor de ambalaje • Ordinul 880/2004 privind procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje si deseuri de ambalaje • HG nr. 1357/2002 pentru stabilirea autoritatilor publice responsabile de controlul si supravegherea importului, exportului si tranzitului de deseuri • HG nr.228/2004 privind controlul introducerii in tara a deseurilor nepericuloase in vederea importului, perfectionarii active si a tranzitului • Legea nr. 6/1991 pentru aderarea Romaniei la Conventia de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deseurilor periculoase si al eliminarii acestora • HG 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate • Ordinul nr.2/2004 pentru aprobarea Procedurii de reglementare si control al transportului deseurilor pe teritoriul Romaniei • Ordinul nr.344/2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind protectia mediului si in special a solurilor, cand se utilizeaza namolurile de epurare in agricultura • HG nr. 166/2004 pentru aprobarea proiectului „Dezvoltarea sistemului de colectare a deseurilor de ambalaje PET postconsum in vederea reciclarii” • Ordinul 117/2004 privind aprobarea Normelor metodologice de de aplicare a HG nr. 166/2004 pentru aprobarea proiectului „Dezvoltarea sistemului de colectare a deseurilor de ambalaje PET postconsum in vederea reciclarii” • Ordinul 338/2004 pentru aprobarea Procedurii si criteriilor de autorizare pentru persoanele juridice in vederea preluarii responsabilitatii privind realizarea obiectivelor anuale de valorificare si reciclare a deseurilor de ambalaje • Ordonanta de Urgenta nr.99/10.11.2004 privind instituirea Programului de stimulare a innoirii Parcului national auto • Ordonanta de Urgenta nr.1/21.01.2005 pentru modificarea OUG nr.99/2004 privind instituirea Programului de stimulare a innoirii Parcului national auto • Ordinul nr. 130/2005 pentru aprobarea Instructiunilor privind modalitatile de aplicare a OUG nr.99/2004 privind instituirea Programului de stimulare a înoirii Parcului national auto, modificata si completata prin OUG nr.1/2005 • Hotararea nr. 2406/21.12.2004 privind gestionarea vehiculelor scoase din uz.

Page 10: CURS PD1 (2)energy

10

3. PRINCIPALELE PROBLEME DIN DOMENIUL GESTIUNII DEŞEURILOR Condiţii de evacuare, transfer, recuperare şi procesare a deşeurilor solide Manipularea şi procesarea deşeurilor solide implică două tipuri de probleme:

- sănătatea şi siguranţa publicului - siguranţa şi sănătatea lucrătorilor.

Deoarece activităţile în staţiile de transfer, recuperarea deşeurilor şi evacuarea acestora prezintă un pericol potenţial, accesul publicului trebuie să fie controlat şi foarte limitat. Staţiile cele mai convenabile pentru depozitarea articolelor reciclabile pentru public trebuie să fie la distanţe mari de principalele căi de trafic public. Pentru siguranţa publicului, acesta nu trebuie să fie lăsat să arunce deşeurile direct în puţul staţiilor de colectare şi transfer. Rampele de gunoi sau gropile de gunoi trebuie să fie prevăzute cu garduri care să împiedice accesul publicului şi cu indicatoare pe care să fie scris “Accesul interzis”.

Principalele cerinţe cu privire la siguranţa şi sănătatea muncitorilor sunt: – pulverizarea de apă peste deşeuri pentru a împiedica ridicarea prafului; – folosirea măştilor de praf pentru muncitori, care să prevină inhalarea prafului; – folosirea măştilor cu aer condiţionat şi filtre de praf; – folosirea îmbrăcămintei de protecţie, a încălţămintei de siguranţă, a mănuşilor impermeabile, a

ochelarilor de protecţie şi a dopurilor de urechi pentru protecţia personală. Compostarea este procesul de convertire a deşeurilor organice în îngrăşământ pentru sol.

Problemele de sănătate publică ce apar se datorează riscului ca organismele patogene să supravieţuiască în urma proceselor. Este important ca produsul finit, dacă este livrat pieţii să fie lipsit de organisme patogene. În general, cele mai multe organisme patogene ce se găsesc în deşeuri sunt distruse la temperaturile folosite în operaţiile de compostare (55°C pentru 2-3 săptămâni).

Metalele grele pot constitui, de asemenea, o problemă în procesele de compostare. Când metalele din deşeuri sunt mărunţite, particulele de metal se pot ataşa de materialul organic care, după compostare, este aplicat pe sol. Metale precum cadmiu, plumbul şi mercurul sunt foarte toxice. Poluarea apei şi a aerului produsă prin procesarea deşeurilor solide

Una dintre problemele asociate depozitării pe sol a deşeurilor solide este producerea de gaz metan de către microorganismele ce descompun anaerobic materia organică. Gazul se poate infiltra prin gunoi şi se poate acumula în depozite care dacă nu sunt ventilate, prezintă pericol de explozie.

O altă problemă o constituie poluarea apei, dacă deşeurile nu sunt depozitate corespunzător pe suprafaţa pământului. Dacă nu se controlează infiltraţiile ce rezultă din precipitaţii, apa va curge printre deşeuri. Acest lichid (levigat) dizolvă materiile organice şi metalele grele şi pătrunde în apele freatice sau de suprafaţă din apropiere înrăutăţind calitatea lor.

Incineratoarele produc o cantitate mare de cenuşă, care este depozitată în rampe de gunoi speciale. Această cenuşă conţine materiale toxice, cum ar fi: metale grele şi dioxină şi poate polua apele subterane.

Înlăturarea necorespunzătoare a deşeurilor solide poate duce la poluarea aerului cu gaze rău mirositoare, fum şi produse ale arderii deschise 9necontrolate).

O altă problemă ridicată de înlăturarea deşeurilor este cea a poluării aerului cu particule şi gaze provenite de la rampele de gunoi şi incineratoare. Gazele poluante rezultate de la incineratoarele fără echipamente de tratare a gazelor pot conţine: CO, SO2, NOX, dioxină şi acid clorhidric gazos. Aceste gaze pot cauza probleme serioase de mediu şi sănătate, cum ar fi: probleme respiratorii, cancer, smogul şi ploile acide.

Aspecte privind sănătatea publică şi protecţia mediului

Page 11: CURS PD1 (2)energy

11

Protecţia sănătăţii publice, a mediului înconjurător şi estetica sunt principalele motive pentru înlăturarea şi depozitarea deşeurilor solide. O evacuare necorespunzătoare a deşeurilor atrage şobolanii, muştele, ţânţarii şi multe alte tipuri de insecte. Deşeurile impropriu depozitate oferă hrană şi loc pentru înmulţirea rozătoarelor şi insectelor şi poluează solul, apele de suprafaţă cât şi aerul. Alte componente ale deşeurilor solide, cum ar fi cuiele, obiectele metalice ascuţite, cioburi de sticlă, pesticidele provenite din gospodării, solvenţii şi buteliile de spray pot fi de asemenea periculoase. Reglementările privind sănătatea publică trebuie să limiteze accesul public în zonele de lucru şi să impună folosirea echipamentelor de protecţie pentru muncitori.

Surse de boli infecţioase

Datorită umidităţii şi căldurii, cele mai multe deşeuri organice şi menajere devin surse de infecţie. Aşa cum s-a menţionat mai înainte evacuarea sau depozitarea improprie a deşeurilor solide atrage rozătoarele, ţânţarii şi muştele care sunt purtători primari de agenţi patogeni. Deşeurile precum sunt anvelopele uzate şi recipienţii de orice fel reţin apa, care oferă un loc propice pentru înmulţirea ţânţarilor. Principalele boli infecţioase transmise de muşte şi ţânţari sunt gastroenteritele, hepatitele, dezinteria şi encefalita. Ţânţarii şi muştele pot transmite de asemenea malaria, febra tifoidă şi paratifoidă, holera şi febra galbenă. Aceste boli sunt întâlnite mai ales în ţările subdezvoltate, datorită condiţiilor insalubre din aşezările urbane. Pot fi întâlnite şi alte boli, precum ciuma bubonică şi tifosul, transmise de muştele şi păduchii, care vin în contact cu rozătoarele. Riscuri fizice şi chimice Generarea organismelor patogene şi transmiterea bolilor infecţioase nu sunt singurele aspecte ce ţin de sănătatea publică. Câteva componente ale deşeurilor solide pot fi de asemenea surse de pericole pentru sănătatea publică şi pentru mediul înconjurător. În multe ţări, mai ales în cele dezvoltate, sunt folosite în gospodării chimicale precum: insecticidele, erbicidele, pesticidele, fluidele pentru curăţare (mai ales cele bazate pe amoniac), solvenţi, arsenic sau compuşi ce conţin plumb. Recipienţii acestor materiale nu sunt întotdeauna golite complet înainte de a fi aruncate şi chiar în cantităţi mici, chimicalele rămase prezintă un pericol pentru oameni şi animale. Multe din aceste deşeuri, inclusiv chimicale toxice, azbestul provenit din demolări şi deşeuri medicale sunt prezente în deşeurile solide municipale. Evacuarea acestor deşeuri constituie un mare potenţial de contaminare a solului şi a apei de suprafaţă, iar obiectele ascuţite şi ruginite din metal şi cioburile de sticlă pot provoca răni serioase. Cei care manipulează deşeurile, cât şi publicul sunt expuşi pericolului de explozie sau de aprindere a solvenţilor sau a gazolinei. Echipa ce colectează deşeurile este expusă pericolelor fizice şi chimice atunci când se manipulează containerele cu deşeuri în vederea golirii lor în vehicole de colectare. Tot mai mult, managementul deşeurilor se preocupă de pregătirea şi îmbunătăţirea mecanizării operaţiilor de colectare pentru reducerea riscului de rănire a muncitorilor şi de creştere a eficienţei muncii. Prevenirea bolilor infecţioase şi a altor pericole Controlul muştelor necesită eliminarea locurilor de răspândire şi îngrădirea ccesului acestora la hrană. Aceasta implică curăţenie, ordine, o bună gospodărire şi aplicarea măsurilor sanitare recomandate: eliminarea hranei accesibile muştelor, a umidităţii şi a căldurii. Deşeurile organice trebuie puse în containere bine închise şi curate la exterior. Containerele trebuie păstrate în locuri aerisite şi răcoroase, iar scurgerile din acestea trebuie evitate. Containerele pentru deşeurile solide trebuie curăţate cu apă fierbinte şi amestecuri de curăţire şi prevăzute cu garnitură interioară rezistentă la apă pentru evitarea murdăririi prin scurgere. Muştele de casă, ce se dezvoltă în pământ, pot penetra pe o adâncime de 1,5 m pământul necompactat şi aproape 125 mm pământul compactat. Aceasta arată

Page 12: CURS PD1 (2)energy

12

importanţa colectării prompte, a înlăturării şi compactării pe măsură ce se depozitează, urmată de acoperirea zilnică cu pământ a deşeurilor. Controlul ţânţarilor impune eliminarea locurilor de răspândire. Dacă recipienţii aflaţi printre deşeuri sunt sfărâmaţi în bucăţi pentru a nu reţine apa, problemele ţânţarilor asociate cu deşeurile solide pot fi eliminate. Populaţia de şobolani poate fi controlată prin păstrarea deşeurilor organice în containere bine închise din metal sau plastic. În plus, frecvenţa colectării şi curăţirii spaţiilor de colectare este importantă. Acoperirea compactă zilnică a deşeurilor depozitate liber pe suprafaţa pământului (rampe de gunoi) duce la înlăturarea rozătoarelor.

Page 13: CURS PD1 (2)energy

13

4. SURSELE DEŞEURILOR SOLIDE. TIPURI DE DEŞEURI. COMPOZIŢIA

DEŞEURILOR SOLIDE

După natura şi locul de producere, deşeurile se clasifică în : a) Deşeuri municipale b) Deşeuri industriale c) Deşeuri agricole d) Deşeuri periculoase. a) Deşeurile municipale includ: deşeurile din gospodării, din instituţii, sectorul comercial, municipal şi cel industrial mai puţin deşeurile de proces. Deşeurile din gospodării, numite şi rezidenţiale include materiale solide evacuate din locuinţele singulare, multifamiliale şi blocuri precum deşeurile menajere, moloz, vechituri, rebuturi, deşeuri voluminoase şi cenuşă. Deşeurile menajere rezultă din activităţile de preparare, împachetare şi consumul hranei. Aceste deşeuri sunt în mare parte putrescibile. Eliminarea rapidă de la locul de generare, stocarea atentă şi depozitarea sunt necesare deoarece aceste deşeuri atrag şobolanii şi muştele şi produc mirosuri puternic neplăcute. Molozul, vechiturile şi resturile constau din hârtie şi produse din hârtie, ambalaje din sticlă, bidoane, cutii de conserve, articole din plastic, haine vechi, produse din piele, metal, sticlă, ceramică, praf, deşeuri din grădini şi altele.

Deşeurile voluminoase cuprind deşeurile grele şi mari, cum ar fi: articole de mobilă, jucării, electronice, cauciucuri, instrumente. Datorita mărimii, greutăţii si generării lor neregulate sunt necesare tehnici de manipulare si colectare speciale.

Cenuşa este rezultatul arderii lemnelor de foc, a cărbunelui si a altor combustibili casnici pentru încălzirea spaţiilor de locuit si pentru prepararea hranei.

Deşeurile solide municipale includ si reziduurile solide provenite din serviciile si funcţiile municipale. Noroiul generat de instalaţiile de tratare/epurare a apelor si a apelor uzate trebuie înlăturat corespunzător pentru a preveni contaminarea apelor de suprafaţă si de adâncime. Aceste sisteme de tratare funcţionează fie sub autoritatea municipalităţii, a companiilor de utilităţi publice sau sub autoritatea sanitara.

Gunoaiele stradale rezulta din colectarea sfărâmaturilor si a ceea ce se matura de pe străzi si sunt mai ales anorganice (nisip, pietriş, murdărie). Calitatea si conţinutul acestor deşeuri depinde de anotimp si de frecventa operaţiilor de curăţire. In timpul toamnei principalul deşeu îl constituie frunzele, iar in timpul iernii nisipul si cenuşa folosite pentru acoperirea zăpezii, a gheţii.

Parcurile si locurile publice sunt generatoare de gunoaie precum: ambalaje din hârtie, sticla, plastic, cutii de conserve, produse alimentare, scrum si altele. La acestea se adaugă deşeurile rezultate din intreţinerea copacilor, spatiilor cu iarba, a tufişurilor si a căzăturilor datorate furtunilor.

Animalele moarte reprezintă o problema majora in zonele apropiate de habitatul animalelor sălbatice sau in comunităţile in care nu exista un control al animalelor.

Chiar daca este împotriva legii, oamenii arunca ambalaje din sticla, hârtie, carton şi plastic, recipienţi pe străzi, in canale de scurgere si in parcuri. Ocazional, utilaje uzate sunt abandonate in locuri publice (automobile vechi pe străzi). Toate aceste deşeuri formează categoria deşeurile abandonate.

Deşeurile din sectorul comercial si instituţional pot fi împărţite in deşeuri menajere si resturi nefolositoare si sunt generate in magazine, restaurante, pieţe, birouri, hoteluri, magazine de reparaţii, instituţii de învăţământ si cercetare, spitale, închisori.

In spitale si laboratoarele de cercetare sunt generate deşeuri care sunt solide sau semisolide si ele pot include chimicale toxice, materiale radioactive, materiale patogene sau explozive. Aceste deşeuri, datorita pericolului pe care-l prezintă, necesita colectare speciala, manipulare si depozitare in funcţie de caracteristicile materialului.

Deşeurile provenite din construcţii si demolări includ lemn, metal, cărămizi, sticla, plastic, ţevi, sarma, beton. Cantitatea si componenţii acestor deşeuri pot varia mult.

Page 14: CURS PD1 (2)energy

14

b) Deşeurile industriale sunt produse in doua sectoare de activitate: sectorul comercial si instituţional si în procesele industriale. Deşeurile comerciale si instituţionale sunt generate in birouri, cofetarii si alte activitati legate de personal. Aceste deşeuri sunt incluse in categoria deşeurilor municipale. Deşeurile de proces sunt generate in industrii ce includ instalaţii chimice, rafinării, instalaţii electrice, mecanice.

Unele dintre aceste deşeuri pot fi periculoase si necesita o manipulare corespunzătoare. Cele mai multe dintre deşeuri sunt controlate de industriile care le generează, dar sunt unele ce se depozitează liber pe sol.

c) Deşeurile agricole reprezintă o problema in zonele rurale. Cantitati importante de balegar/gunoi sunt generate în operaţiile de hrănire a vitelor, cailor, oilor, caprelor, găinilor, gâştelor si îndepărtarea acestora este foarte costisitoare pentru gospodar.

Un volum mare de deşeuri rezulta din tăierea vitei de vie si a pomilor fructiferi, deşeuri care pot adăposti insecte si boli ale plantelor. Golirea recipienţilor si a sacilor de fertilizatori, insecticide sau pesticide poate duce la contaminarea apei si a solului cu chimicale.

d) Deşeurile periculoase sunt deşeurile toxice, inflamabile, explozive si infecţioase. Multe produse folosite zilnic intr-o locuinţa precum: adezivi, cosmeticale, vopsele, produse

pentru îndepărtarea muştelor si a tantarilor, produse de curatat, baterii, becuri, degresanţi, filme foto, paste de lustruit pantofi, mobila, produse pentru automobil (antigel, baterie auto, ulei de motor, ulei uzat de motor, benzina, motorina), precum si produsele folosite la grădinărit (erbicide, insecticide, fungicide) conţin chimicale periculoase. Acestea pot fi găsite in garaje, in pivniţe, sub chiuveta de la bucătărie si in bai. Substanţele periculoase conţinute de aceste materiale pot fi dăunătoare pentru sănătatea publica si pentru mediul înconjurător daca ele sunt folosite sau înlăturate in mod necorespunzator.

O alta sursa de deşeuri periculoase o constituie unitatile comerciale, cum ar fi: curatatoriile si atelierele de reparaţii auto care produc deşeuri ce conţin solvenţi, vopsitoriile care produc deşeuri ce conţin vopsea si dizolvanţi, imprimeriile care produc deşeuri ce conţin cerneluri, atelierele pentru reparaţii electrocasnice ce produc deşeuri ce conţin materiale sintetice si magazinele ce vând produse pentru protecţia plantelor si a culturilor, acestea producând deşeuri ce conţin fungicide si erbicide. Aceste deşeuri ajunse in rampele de gunoi pot pătrunde in sol, in apa sau ajung in aer.

COMPOZITIA DESEURILOR SOLIDE Termenul de compoziţie este folosit pentru a descrie componenţii individuali ai fluxurilor de

deşeuri solide si distribuţia lor relativa, exprimata in procente masice. Aceasta informaţie este importanta când se evaluează echipamentul necesar si planurile de management.

Compoziţia deşeurilor solide in România s-a modificat considerabil de-a lungul anilor. Pana nu demult, deşeurile solide municipale constau din cenuşa rezultata din arderea lemnului, cărbunilor si resturi de alimente; resturile naturale precum produsele din lemn si metal fiind recuperate de către cautatorii prin gunoaie. De asemenea, resturile de alimente erau folosite ca hrana pentru vite si porcine sau erau aruncate pe terenurile agricole ca ingrasamant.

Odată cu urbanizarea si industrializarea, stilul de viata al cetatenilor s-a schimbat si aceasta s-a reflectat si in generarea si in compoziţia deşeurilor. Au apărut produse noi din abundenta si cu preturi convenabile astfel ca articole precum cutiile de conserve, ambalajele din sticla si plastic, anvelope uzate si altele. Se consideră a fi mai economic aruncarea acestora decât recuperarea. Ambalajele multor articole aruncate la gunoi au dus la formarea unor tipuri noi de deşeuri naturale.

Principalele componente ale deşeurilor solide municipale din zilele noastre sunt: hârtia si cartonul, resturi de alimente, sticla, metale feroase si neferoase, materiale plastice, lemnul, cauciucul, pilea, textile, deşeuri de plante.

Compoziţia deşeurilor solide este puternic influenţata de progresul tehnologic care produce schimbări in stilul de viata si de legislaţia ce reglementează controlul deşeurilor.

Page 15: CURS PD1 (2)energy

5. CARACTERISTICILOR DESEURILOR Proprietatile fizice, chimice si biologice ale deşeurilor solide municipale Multe dintre aceste proprietati pot fi cuantificate prin calcule si prin culegerea de date, ele

trebuind sa fie cunoscute in vederea proiectarii si dezvoltarii unui sistem de management. In trecut, cei care se ocupau de controlul deseurilor nu trebuiau sa cunoasca prea multe despre proprietatile fizice, chimice si biologice ale deseurilor solide deoarece cele mai multe dintre deseuri erau depozitate direct pe sol. In zilele noastre tehnicile de management a deseurilor solide implica reducerea si reciclarea, refolosirea şi tratarea, ceea ce a impus cunoasterea proprietatilor deseurilor.

Proprietatile fizice importante sunt: - greutatea specifica; - continutul de umiditate; - distributia dupa marimea particulelor; - capacitatea de retinere a apei; - conductivitatea hidraulica.

Deoarece deseurile solide reprezinta o masa eterogena cu o compozitie schimbatoare, aceste caracteristici fizice trebuie raportate la un agregat sau la un component individual. In plus, diferite operatii de procesare conduc la modificarea caracteristicilor fizice, ceea ce face necesară determinarea caracteristicilor dupa fiecare oparetie de procesare.

Greutatea specifica este definita ca masa unui material raportata la unitatea de volum [kg/m3]. Aici trebuie mentionata si starea deseului – compactat sau necompactat. Greutatea specifica trebuie cunoscută pentru a evalua masa totala si volumul deseurilor ce vor fi procesate.

Componentii specifici ai deseurilor solide variaza cu locul, sezonul, timpul de stocare. Valorile tipice ale greutatii specifice sunt: - 180 – 480 [kg/m3] pentru deseurile colectate in camioanele cu compactare; - 90 [kg/m3] pentru deseurile colectate in camioanele fara compactare.

Aceste valori sunt valabile in cazul in care fiecare camion este plin. Greutatile specifice pentru cateva categorii tipice ale deseurilor sunt date in tabelul urmator.

Componenti Greutatea specifica [kg/m3]

Hartie, carton, plastic 81 Resturi menajere 300 Sticla, metale neferoase, lemn, cauciuc, piele, textile 162

Cenusa, caramizi, metale feroase 480 Plastic 65 Aluminiu 162 Cutii de conserve 90 Resturi vegetale 100 Volumul ocupat de deseurile solide in anumite conditii determina numarul si marimea

containerelor de colectare, a vehiculelor de colectere, statiilor de transfer si terenul necesar depozitarii. Conţinutul de umiditatea face să crească greutatea specifica pana cand deseul devine saturat cu

apa. Cum apa inlocuieste aerul din cavitati, greutatea specifica creste, dar apa poate reduce greutatea specifica prin inlocuirea solidelor.

Reducerea volumului deseurilor solide este importanta in colectarea, transportul si depozitarea. Aceasta poate fi exprimata prin raportul de compactare sau reducerea de volum:

[ ]%100)R1(100VV1R c

i

fv −=⎟⎟

⎞⎜⎜⎝

⎛−=

unde: - Vi – volumul initial, inainte de compactare [m3]; 15

Page 16: CURS PD1 (2)energy

Vf – volumul final, dupa compactare [m3].

Rc - raportul de compactare: i

fc V

VR =

Conţinutul de umiditate Conţinutul de umiditate al deşeurilor solide se poate exprima ca procente ale masei materialului

umed din deşeu sau ca procente ale masei materialului uscat din deşeu. Cea mai utilizata este exprimarea ca procente ale materialului umed, conform relaţiei:

100m

dmw −= [%]

unde: m-masa iniţiala a probei de deşeu, [kg]; d- masa probei dupa uscare la 105ºC, [kg]; w-continutul de umiditate, %. Conţinutul de umiditate depinde de compoziţie, anotimp si condiţiile climaterice. Cunoasterea conţinutului de umiditate este importanta la detrminarea puterii calorifice, a densităţii şi a materialului dizolvat la depozitarea in rampele de gunoi. Distrbuţia granulometrică Marimea particulelor precum şi distribuţia granulometrică au un rol important in transformarile biologice, recuperarea materialelor şi incinerare. Marimea si forma deşeurilor solide variază cu compoziţia acestora. Domeniul de dimensiuni se intinde de la marimea unui grăunte de nisip până la mărimea articolelor de mobilă şi a aparatelor, dispozitivelor de uz casnic. Mărimea particulelor este relevantă pentru reciclare, refolosire şi pentru dimensionarea echipamentelor de procesare a deşeurilor. Componentele deşeurilor sunt descrise de obicei prin lungime x laţime x înalţime. Capacitatea de reţinere a umiditaţii

Aceasta este cantitatea totală de umiditate pe care o probă de deşeu o poate reţine impotriva forţei gravitaţionale .Capacitatea de reţinere a umidităţii are o mare importanţă in determinarea formării de scursuri la depozitarea liberă pe sol. Apa aflată în exces (peste capacitatea de reţinere ) va străbate (percola) deşeurile încărcându-se cu substanţe minerale şi organice dând naştere la levigat (lixiviat). Capacitatea de reţinere a umidităţii se estimează cu următoarea relatie:

21

1 mm10000

m55,06,0CRW+

−=

unde: m1-masa stratului de deşeu inclusiv stratul protector de la baza şi apa din precipitaţii. Se determină cu relaţia:

( ) sppd1 mwm21m ++=

in care: md -masa deşeului wp - masa apei din precipitaţii; msp - masa stratului protector; m2 - masa deşeului uscat. Permeabilitatea hidraulică a deşeului compactat De permeabilitatea hidraulică a deşeurilor compactate depinde rata de transport a levigatului şi a altor contaminaţii (gaze, impurităţi microbiologice) prin stratul de deşeuri solide. Cum deşeurile solide nu sunt omogene, permeabilitatea hidraulică nu este izotropă. Ea depinde de densitatea deşeului şi are valoarea aproximativă de 1m/s. Debitul de levigat prin stratul de deşeu solid se determina cu ajutorul legii lui Darcy: QV=K·I·A [cm3/s] sau [m3/zi]

16

Page 17: CURS PD1 (2)energy

17

unde: K [m/zi] sau [cm/s] –permeabilitate hidraulica; I [m/m] sau [cm/cm]-gradientul hidraulic sau panta; A [m2] sau [cm2]-aria secţiunii prin care are loc curgerea. PROPRIETĂŢI CHIMICE

Cunoaşterea proprietăţilor chimice este importantă in luarea deciziei de procesare sau de recuperare a deşeului. De exemplu arderea deşeului sau compostarea depinde de compoziţia chimică a acestuia. Deşeurile pot fi separate in combustibile şi necombustibile.

Pentru deşeurile solide combustibile sunt importante urmatoarele proprietăţi: - analiza imediată; - analiza elementară; - conţinutul de energi (puterea calorifică).

Analiza imediată este o caracteristică chimică care determină conţinutul de umiditate, materii volatile, carbon fix şi de cenuşă. Asa cum se vede din tabelul de mai jos,analiza imediată este importantă in determinarea proprietăţilor combustibile a unui combustibil. Analiza imediată

% (procente masice)Umiditate 15-40 (20) Materii volatile 40-60 (53) Carbon fix 5-10 (7) Cenuşă 10-30 (20)

De exemplu cu cât conţinutul de umiditate este mai mare cu atăt puterea calorifică este mai mică. La încălzirea deşeului timp de o oră până la temperatura de 105°C se elimină umiditatea. Incălzirea in continuare până la o temperatură de (600-950°C) conduce la degajarea volatilelor şi aprinderea lor. După arderea volatilelor incepe arderea eterogenă, la suprafată, a carbonului fix. Un conţinut mai mare de carbon fix necesită un timp mai mare de ardere a deşeului pe grătar. Prin analiza elementară se determină procentele fiecărui element conţinut de deşeul solid. Rezultatele analizei elementare sunt folosite la caracterizarea compoziţiei chimice a materiei organice din deşeu, la determinarea raportului C/N, care este esenţial in procesele de conversie biologică (degradare bacteriană). Carbonul, hidrogenul şi oxigenul constituie elementele majoritare ale deşeurilor, aşa cum se vede şi in tabelul următor. Analiza elementară

Elementul %(procente masice)Umiditate 20 Carbon 30 Hidrogen 4 Oxigen 25.5 Azot 0.37 Sulf 0.13 Cenuşă şi metal 20

Sulful conţinut de deşeurile solide, chiar şi în canţităţi foarte mici, provoacă poluarea aerului în timpul arderii deşeurilor. La emisia de SO2 se poate adăuga şi emisia de compuşi halogenaţi. Cenuşa rezultată in urma arderii poate fi intr-o cantitate considerabilă şi poate conţine metale grele care necesită o înlăturare a lor, fiind considerate deşeuri periculoase.

Page 18: CURS PD1 (2)energy

Conţinutul de căldură Puterea calorifică a unui deşeu poate fi determinată prin arderea unei cantităţi determinate de deşeu uscat in bomba calorimetrică şi calcularea cantităţii de căldură degajate. Puterea calorifică este numită superioară atunci cănd în gazele de ardere rezultate, apa lipseşte (vaporii de apă s-au condensat şi au cedat căldura lor de vaporizare) şi este numită inferioară atunci când apa din gazele de ardere se găseşte sub formă de vapori. De obicei, puterea calorificăeste raportată la starea iniţială a deşeului. Ea poate fi calculată pentru starea anhidră (uscată) a deşeului cu relaţia:

it

ii

anhi W100

100QQ−

= [kJ/kg]

unde: [kJ/kg]-căldura inferioară de ardere raportată la starea iniţială; i

iQ Wţ

i[%]-umiditatea deşeului. Căldura de ardere a deşeului lipsit de cenuşă şi umiditate se calculează cu relaţia:

it

iii

mci WA100

100QQ−−

= [kJ/kg]

în care: - căldura de ardere a deşeului raportată la starea de masă combustibilă (deşeul lipsit de umiditate şi cenuşă);

mciQ

Ai[%]-conţinutul de cenuşă al deşeului.

Proprietati biologice Aceste propietati sunt importante deoarece descompunerea aerobica si anaerobica este folosita

pentru transformarea deseurilor in energie si produsi finali utili. Fractiile importante pentru transformarea biologica includ proteine, lipide si carbohidrati. Proteinele sunt constituite din carbon, hidrogen, oxigen, azot, sulf si intra in componenta protoplasmei celulelor animale si vegetale. Resturile alimentare si cele vegetale costituie surse de proteine (si ofera o sursa de nutrienti) ce determină degradarea deseurilor solide. Descompunerea incompleta a proteinelor duce la formarea de aminoacizi, care au un miros puternic.

Grasimile, parafine si uleiurile sunt insolubile in apa dar sunt solubile in solventi chimici organici si sunt greu biodegradabile. Sursele primare de lipide sunt resturile menajere, uleiuri de gatit si grasimile. Multe dintre acestea sunt putin solubile in apa dar sunt biodegradabile. Ele au o putere calorica mare (8000-9500)kJ/kg, astfel ele sunt foarte potrivite pentru procesele de recuperare a energiei.

Carbohidratii contin exclusiv carbon, hidrogen si oxigen. Acestia includ celuloza, amidonul si lignina (substanta organica complexa care se gaseste in tesuturile plantelor lemnoase dandu-le impermiabilitate si rigiditate). Cu exceptia ligninei toate celelalte substante sunt biodegradabile. Polimerii din amidon se transforma prin hidroliza in glucoza si zaharuri ce sunt solubile in apa si usor biodegradabile. Acestia se gasesc in cartofi, orez, porumb si in toate plantele comestibile. Sursa principala de hidrocarbonati in deseurile solide rezidentiale o constituie resturile alimentare si cele vegetale.

Fibrele brute In aceasta categorie intra fibrele naturale. Principalii polimeri sunt celuloza şi lignina, ambii

gasindu-se in multe fibre. Se biodegradeaza cu greutate. Principalele surse de polimeri sunt fibrele naturale din produsele din hartie, din resturile alimentare si vegetale. In aceasta categorie mai pot fi incluse si textilele confectionate din fibre naturale, bumbac, lana si piele.

Materialele organice sintetice In aceasta categoria intra intai materialele plastice care sunt constituite din compusi sintetici.

Materialele sintetice detin o pondere crescanda in compozitia deseurilor solide. Rezistenta acestora la biodegradare face nedorita prezenta lor in mediul inconjurator. Se fac incercari de dezvoltare a 18

Page 19: CURS PD1 (2)energy

19

materialelor plastice biodegradabile prin folosirea amidonului ca polimer natural sau a fibrelor lemnoase. Plasticul biodegradabil anuleaza scopul pentru care a fost realizat, chimicalele rezultate din biodegradarea acestor prezinta un potential de toxicitate pentru mediul inconjurator.

Un factor ce prezinta interes la materialele plastice este continutul mare de energie (7000-10000) kJ/kg. Cu cat un deseu contine mai mult plastic cu atat este mai potrivit pentru procesele de recuperare a energiei. Totusi arderea plasticului ridica o problema si anume aceea ca unele materiale plastice contin clorura de polivinil care prin ardere formează clor si dioxina, ambele fiind deosebit de poluante pentru aer.

Biodegradabilele O caracteristica importanta a componentelor organice a deseurilor solide este acea ca ele pot fi

biodegradate in gaze si solide anorgonice inerte. Putrescibilitatea materialelor organice are potential de a produce mirosuri si de a atrage mustele. Biodegradabilitatea resturilor alimentare din deseurile solide este data de relatia:

FB = 0,83 – 0,028 CL unde: FB – fractia biodegradabila, exprimata pe baza solidelor volatile; CL – continutul de lignina a solidelor volatile

Mirosurile Componenta organica a deseurilor solide (resturi alimentare si vegetale) este putrescibila.

Mirosurile pot aparea cand deseurile organice sunt depozitate timp mai indelungat, mai ales intr-un climat cald, datorita descompunerii anaerobice a materialelor organice usor de descompus. In conditii anaerobe, sulfatul poate fi redus la sulfit care se combina cu hidrogenul formand hidrogenul sulfurat care este puternic mirositor si toxic. Descompunerea anaeroba poate fi prezentata schematic astfel: Materia organica + microorganisme → CO2 + H2O + produsi instabili (H2S, NH3, CH4) Acesti produsi finali sunt nedoriti pentru ca sunt instabili si pentru ca produc mirosuri neplăcute.

Nebiodegradabile In aceasta categorie intra materialele necombustibile din deseurile solide: sticla, ceramica,

praful, metalele. Aceasta reprezinta circa (12-20) % din deseurile solide uscate. Ele sunt constituite din rezidul ramas dupa ardere.

Page 20: CURS PD1 (2)energy

20

6. COLECTAREA ŞI TRANSFERUL DEŞEURILOR

6.1. Staţii de transfer Timpul de transport al deşeurilor solide spre locul de procesare sau spre rampa de gunoi

afectează costul de colectare a deşeurilor. Cu cât distanţa de la sistemul de colectare către locul de procesare sau rampa de gunoi (denumite colectiv puncte de destinaţie) este mai mare cu atât costul de transport este mai mare.

Prin managementul deşeurilor solide trebuie să se decidă dacă este necesară construirea unei staţii de transfer, un loc unde deşeurile colectate pot fi depozitate temporar sau transferate din vehicule mici de colectare în altele mai mari pentru a le transporta la punctele de destinaţie. Aceste staţii sunt construite de obicei aproape de oraş. Staţiile de transfer sunt percepute uneori de către public ca o sursă de zgomot, praf, mirosuri, rozătoare, trafic intens, muşte şi mizerie. Cele mai multe dintre aceste inconveniente pot fi eliminate printr-o alegere potrivită a locului, o bună proiectare şi exploatare şi cultivarea unor bune relaţii cu publicul.

Localizarea staţiei de transfer este determinată de câteva criterii. Aceasta trebuie să fie cât mai apropiată de zona de colectare pentru a minimiza timpul de transport spre staţia de transfer, care este un timp neproductiv. Pe lângă învecinarea cu traseele de colectare, accesul la rutele majore de transport este de asemenea important in optimizarea productivităţii vehiculelor de transport. Drumul de acces trebuie să suporte traficul vehiculelor grele, iar traseele trebuie proiectate astfel încât impactul acestor camioane grele asupra vecinătăţilor să fie minim. Terenul pe care se construieşte staţia de transfer trebuie să aibă suprafaţa adecvată pentru eventuale extinderi. Selecţia plasamentului se va face în funcţie de disponibilitatea utilităţilor cum ar fi: alimentarea cu apă, electricitate şi combustibil pentru încălzire şi canalizare.

Costurile unei staţii de transfer depind de o serie de factori, cum ar fi: mărimea şi preţul terenului, costul construcţiei şi alţi factori tehnologici.

Cea mai simplă şi ieftină staţie cuprinde: • construcţie cu platformă subţire din beton folosită pentru descărcarea deşeurilor. Vehiculele colectoare descarcă deşeurile pe această platformă; • un încărcător cu cupă este folosit pentru a încărca vehiculele de transfer; • staţiile de transfer pot fi prevăzute şi cu pâlnii pentru transferul direct din vehiculele colectoare în cele de transfer şi cu instalaţie de compactare. În figura 2 este prezentată o staţie simplă de transfer.

Page 21: CURS PD1 (2)energy

21

Fig. 2. Staţie de transfer cu stocare, procesare şi facilităţi de compactare.

Pentru transferul deşeurilor sunt folosite două tipuri de camioane: deschise şi închise.

Camioanele deschise transportă deşeuri necompactate şi prin urmare sunt mai uşoare decât cele care transferă deşeuri compactate. Greutatea specifică a încărcăturii este de 95-140 kg/m3 pentru deşeuri solide municipale. Camioanele ce transportă deşeurile compacte sunt vehicule închise, iar greutatea specificã realizatã este de 175-120 kg/m³. Camioanele sunt confecţionate din oţel şi aluminiu şi capacitatea lor variază între 50 şi 75 m³. Cu o greutate specifică de 210 kg/m³ la un volum de 75 m³ rezultă masa de deşeuri solide municipale ce poate fi transportatã de 26000 kg. Daca se adaugă şi masa vehiculului, rezultã o masã mai micã decât masa limitã permisã pe drumurile publice de 39000 kg. Încărcătura camioanelor poate fi limitatã de drumurile secundare de acces şi rampele de gunoi, care nu suportã încărcătura camioanelor , mai ales pe vreme ploioasa. Cele mai multe camioane sunt prevăzute cu sistem hidraulic de descărcare. Balotarea deşeurilor solide municipale au câteva avantaje: cost de transport scăzut, material de acoperire redus. Baloţii sunt încărcaţi in camioane –prevăzute numai cu o platforma, iar baloţii sunt acoperiţi cu prelata pentru a preveni murdăria. Încărcarea şi descărcarea baloţilor este făcută cu ajutorul unui încărcător elevator sau al unei macarale. Greutatea specifica a baloţilor poate fi de 700 kg/m³ si un singur balot poate avea 5 tone. În unele cazuri sunt folosite containerele pentru transportul deşeurilor pe calea ferata sau pe apa. Alegerea sistemului de transfer depinde de locul, tipul staţiei, legãturile de transport dintre sursele de generare si rampa de gunoi sau locul de procesare/depozitare a deşeurilor, cantitatea deşeurilor şi limitele de greutate.

În urma comparaţiei economice dintre costurile unitare asociate folosirii vehiculelor de colectare ca vehicule de transport şi costul construirii şi exploatării unei staţii de transfer cu folosirea vehiculelor de transfer, s-a ajuns la concluzia cã transportul cu vehiculele colectoare este mult mai ieftin decât transportul cu vehiculele de transfer. Rezultã cã staţiile de transfer sunt rentabile atunci când distanţele dintre locul de colectare şi cel de procesare/depozitare sunt suficient de mari.

Pentru a decide dacã este necesarã construirea unei staţii de transfer, trebuie stabilitã distanţa dintre locul de colectare şi cel de procesare/depozitare de la care sunt justificate costurile suplimentare

1

68 4

2

3 5

7

11

14

13

12

1. cântar 2. vehicul colector 3. platformă de descărcare 4. puţ de acumulare 5. încărcător cu cupă frontală 6. pâlnie de descărcare 7. bandă transportoare 8. pâlnie de alimentare 9. compactor 10 camion de transfer 11. tocătoare 12. separator deşeuri metalice 13. banda transportoare deşeuri metalice 14. unitate de procesat deşeuri metalice

10 9

Page 22: CURS PD1 (2)energy

ale staţiei de transfer. Acest lucru poate fi făcut cu uşurinţã constituind grafice de variaţie ale costului pe tona de deşeu transportat pentru cele douã cazuri (fig. 3).

Cost [lei/tonă]

Distanţa [km]

Variaţia costului pentru staţia de transfer

Variaţia costului pentru transportul direct

A – distanţa peste care staţia de transfer este mai rentabilă

A

Fig. 3. Determinarea pragului de rentabilitate a unei staţii de transfer.

Examinând variaţiile costurilor se observã cã peste o anumitã distanţã, datã de intersecţia celor douã linii de variaţie, transportul direct este nerentabil în comparaţie cu costul aferent staţiei de transfer.

6.2. Colectarea şi stocarea provizorie a deşeurilor

Prima fazã a procesului de evacuare a gunoaielor şi anume colectarea şi stocarea la locul de

producere, realizatã in funcţie de sistemul de transport, este in general o parte foarte neglijatã, insuficient dezvoltatã şi neunitarã din punct de vedere tehnic al întregului sistem de evacuare.

Esenţa sistemului închis de evacuare constã in faptul cã în zonele de colectare gunoaiele sunt colectate la locul de producere şi depuse în recipienţi de construcţii unitare, adecvate dispozitivului de încărcare a autovehiculului de transport (în multe cazuri standardizate). Recipienţii umpluţi treptat in zonele de colectare dinainte proiectate sunt goliţi cu o periodicitate bine determinatã în vehicule de transport speciale, in sistem închis după care gunoaiele sunt transportate. Recipienţii de gunoaie - pot fi consideraţi ca anexe ale autovehiculelor de transport şi, ca urmare, sunt fabricaţi după prescripţii unitare (standarde). In funcţie de mărimea stocării gunoaielor şi de caracterul zonei de colectare (gradul de construcţie, densitatea locuinţelor) sunt fabricaţi recipienţi cu diferite volume. Tipurile de recipienţi de gunoaie utilizaţi în practicã sunt: recipienţi mici, cu volume de 35-50-60 l; recipienţi mijlocii, cu volume de 90-110 l şi recipienţi mari (containere cu rostogolire, cu descărcare sau de schimb) cu volume de 1100-1500 l. Recipienţii trebuie sã fie realizaţi astfel încât să îndeplinească următoarele condiţii:

a. Trebuie sã fie confecţionaţi din materiale rezistente la intemperii, durabili în timp, rezistenţi la eforturi mecanice (lovituri îndoiri), neutri fatã de acţiunile chimice (de coroziunea provocatã de produsele in descompunere), neinflamabili (pericol de ardere, inflamabilitate).

b. Sã fie echipaţi cu capace de închidere bune şi uşor manevrabile. c. Din punct de vedere al formei, recipienţii trebuie astfel concepuţi încât golirea lor sã fie

uşoarã şi rapidã. d. Trebuie soluţionate manipularea, transportul şi curăţirea lor de către un singur om. Greutatea

lor proprie trebuie sã fie cat mai micã. e. Partea lor superioarã sã corespundã condiţiilor impuse de dispozitivele de ridicare a

vehiculelor de transport (in cazul sistemelor de golire sau de containere de schimb). In unele ţãri (se fac încercări şi la noi), se caută introducerea sistemului de colectare a gunoiului in saci de hârtie sau plastic.

22Avantajele sistemului in saci sunt:

Page 23: CURS PD1 (2)energy

23

1. Manipularea si transportul sacilor închişi, bine legaţi, sunt uşoare si simple, fără emanare de miros urat, degajarea de praf sau zgomot. Nu sunt necesare vehicule scumpe cu sistem de încărcare închisã, se reduce numărul muncitorilor de manipulare si încărcare.

2. Nu mai este necesarã operaţia greoaie de curăţare si întreţinere sistematicã a recipienţilor. 3. Se poate elimina suprastocarea nedorită a recipienţilor în perioadele de vârf datoritã cantităţilor

de gunoaie variabile zilnic. 4. Realizarea spatiilor de stocare este mai simplã.

Dezavantajul cel mai mare este cã procurarea sacilor este destul de scumpa. Sacii nu pot fi utilizaţi pentru transportul zgurii si cenuşii datorită pericolului de aprindere si, ca urmare, evacuarea acestora trebuie asiguratã separat.

Spatii de stocare a recipienţilor In incinta clădirilor trebuie asigurate încăperi speciale, corespunzătoare pentru amplasarea si

depozitarea recipienţilor de deşeuri. Economicitatea transportului impune ca vehiculele sã aibă posibilitatea apropierii cât mai mult de locurile de depozitare a recipienţilor. Pregătirea recipienţilor pentru golire, respectiv scoaterea lor din spaţiul de depozitare la marginea trotuarului, este făcută în general manual. In scopul reducerii la minim a consumului de forţă de muncã si de timp, distanta dintre locul de depozitare a recipienţilor si punctul de oprire a vehiculelor trebuie sã fie pe cât mai micã. Trebuie asigurat ca intre locul de depozitare a recipienţilor si punctul de încărcare a vehiculelor de transport sã nu fie pe cât posibil nici o diferenţă de nivel întrucât existenta unei astfel de diferenţe îngreunează mult operaţiile de evacuare. Condiţiile de realizare a încăperilor pentru stocarea gunoaielor la noile clădiri sunt următoarele: - trebuie sã fie amplasate in apropierea intrării in clădire la parter (pe cât posibil, la nivelul corespunzător nivelului trotuarului) si închise cu uşi corespunzătoare; - dimensiunile sã fie in funcţie de numărul si tipul recipienţilor; ele trebuie determinate astfel încât recipienţii sa fie uşor accesibili pe parcursul transportării lor la vehicule. Trebuie asigurat si spaţiul necesar pentru aşezarea recipienţilor, curăţirii lor, cât si accesul la restul de instalaţie; pentru curăţarea recipienţilor se poate realiza un loc de spălare separat (eventual in afara încăperii de stocare). In general, pentru amplasarea recipienţilor cu capacitate de 110 l, este necesarã o suprafaţă de 0,3 - 0,5 m2/recipient. - pereţii si căptuşeala pardoselii trebuie sã fie din materiale uşor de curăţat si spălat (în general din beton sclivisit); - trebuie asiguratã ventilarea si iluminarea corespunzătoare a încăperii; - in încăpere trebuie asiguratã apã curentã, gurã pentru deversarea apei murdare (sifon de pardosealã); robinetul trebuie sã fie echipat cu supapã de ejector, iar capătul lui trebuie sã asigure racordarea furtunului de spălare.

Colectarea preselectatã Materialele refolosibile care rezultã din gospodăriile populaţiei, îndeosebi cele de uz casnic si

personal deteriorate sau uzate, sunt aduse de către posesorii acestora sau de către colectorii specializaţi la punctele de colectare si la centrele de recuperare. Pentru o cât mai bunã colectare a materialelor refolosibile de la populaţie si unităţi comerciale, au fost luate si alte mãsuri si anume: - instalarea la intrarea în blocuri a unor microcontainere pentru hârtie; - amplasarea pe cartiere, la unităţile comerciale, a unor containere pentru depozitarea spãrturilor de sticlã etc. - predarea pe familii a unor saci din material plastic pentru colectarea hârtiei; - amplasarea, la punctele de recolectare a reziduurilor menajere de la blocuri, a unor containere inscripţionate pentru colectarea diferenţiata a materialelor refolosibile din gospodăriile populaţiei. Cu toate aceste masuri, un procent însemnat dintre acestea se regăsesc în reziduurile menajere evacuate si depozitate in afara localităţilor pe terenuri degradate fără nici un fel de valorificare. Se apreciază cã în reziduurile menajere colectate de la populaţie din mediul urban existã si materiale refolosibile in cantităţi de circa 100.000 t/an maculaturã, circa 30.000 t/an metal, circa 5.000 t/an material plastic si altele.

Page 24: CURS PD1 (2)energy

24

Colectarea selectivã este determinatã de douã raţiuni: a) recuperarea mai uşoară a materialelor refolosibile, (M.R.) aceastã recuperare putându-se face

fie înaintea colectării deşeurilor urbane, fie după colectare, in aşa numitele staţii de tratare; b) uşureazã utilizarea agricolã a deşeurilor urbane, în cazul tratării industriale prin fermentare

(compostare), separând elementele nefermentabile sau vătămătoare. Totodată, trebuie subliniat faptul cã separarea materialelor refolosibile după ce au fost amestecãte cu deşeuri urbane în bena autospecialei, in afara faptului cã este o operaţiune grea, care necesitã multã forţa de muncã si utilaje specializate, este o separare doar parţială, pentru că materialele sunt mult deteriorate (mai ales hârtia si textilele).

c) Se recomandã, astfel, ca, in mod eşalonat, sã se treacă la aplicarea unui sistem complet de precolectare pe sortimente a tuturor materialelor refolosibile (hârtie, cartoane, spãrturi sticlã, textile, mase plastice, cauciuc, metale) si deci sã se doteze fiecare tip de locuinţă cu saci de plastic, minicontainere, containere recepţionate pe tipuri de materiale etc.

In privinţa organizării serviciului, frecventa colectării va fi aleasã în funcţie de natura deşeurilor: pentru deşeuri urbane putrescibile sa păstrează sistemul stabilit prin serviciul de salubritate, iar pentru MR ritmul de colectare poate fi mai rar. Materialele refolosibile din containerele destinate acestora sunt preluate si transportate, prin grija municipalităţii, la puncte de selectare, unde se face trierea materialelor si livrarea la uzinele de prelucrare.

Preselectarea MR direct de la populaţie, fără a mai fi amestecate cu deşeurile urbane, este cea mai avantajoasã metodã, ce meritã a fi organizatã corespunzător. Avantajele acestui sistem sunt: - cheltuieli mici pentru colectare; - aprovizionarea continuã si echilibratã a punctelor de selectare; - costul trierii MR este relativ scăzut, comparativ cu cele realizate la incinerarea reziduurilor menajere.

Tehnici si metode de transport Transportul se face cu autovehicule care sa asigure si uşurarea muncii fizice la încărcarea din

containere sau saci. Cerinţele principale sanitare impuse faţã de construcţia vehiculelor de tansportat deşeuri care

trebuie întreţinute şi pe perioada exploatării lor sunt următoarele: a. sã asigure încărcarea gunoaielor rapid si pe cât posibil fără împrăştiere, degajare de praf şi

zgomot; b. sã asigure transportarea gunoaielor complet închise si o descărcare rapidã; c. corespunzător caracterului zonei de colectare, sã asigure obţinerea unui factor util de încărcare

şi a unui grad de completare care permite exploatarea vehiculului la parametrii cei mai economi si folosirea la maximum a capacităţii de încărcare utilã in concordanţã cu raporturile densităţii volumetrice a gunoaielor din zona de colectare, respectiv cu volumul util al vehiculului;

d. sã fie echipate cu dispozitive de avansare continuã a gunoaielor încărcate şi de repartizarea lor uniformã;

e. construcţia sã fie simplã şi fiabilã, exploatarea sigurã, fără deranjamente; f. vehiculele sã corespundã prescripţiilor valabile privind circulaţia pe drumuri publice şi

siguranţa circulaţiei, luând în considerare şi condiţiile de teren. Pentru asigurarea unor maşini care sã satisfacă integral cerinţele şi din acest domeniu, Uniunea Europeanã a adoptat Directiva Europeană 89-392 CEE. Aceastã directivã introduce principiul "responsabilităţii producătorului, indiferent de culpã pentru modul in care maşina îşi îndeplineşte funcţiile pentru care a fost conceputã, asigurând in acelaşi timp protecţia vieţii şi a sănătăţii oamenilor, securitatea muncii operatorilor şi protecţia mediului ambiant. In acest scop fiecare producător este obligat sã facă, pentru fiecare tip de maşinã, o analizã de funcţionalitate, de risc şi siguranţã şi sã ia toate mãsurile pe care le considerã necesare, pentru ca maşina sã corespundã integral cerinţelor beneficiarilor. Pentru asigurarea beneficiarilor cã maşina oferitã îndeplineşte aceste exigente, producătorul remite acestora o Garanţie de conformitate cu Directiva Europeanã 89-392 CEE si inscripţionează pe maşinã sigla CE, urmatã de anul de punere in fabricaţie. De asemenea, producătorul va supune maşina testării şi agrementării din partea unui organism autorizat.

Page 25: CURS PD1 (2)energy

25

7. TEHNOLOGII PENTRU PROCESAREA DE BAZĂ A DEŞEURILOR SOLIDE O separare şi procesare mai avansată a deşeurilor ce au fost selectate şi procesate la locul de

generare, precum şi separarea deşeurilor amestecate se desfăşoară de obicei în centrele de recuperare a materialelor sau în centrele ce combină recuperarea şi transferul. Centrele ce combină recuperarea şi transferul pot realiza separarea, compostarea, bioconversia şi producerea de combustibil.

Preprocesarea deşeurilor solide se face în scopul obţinerii unui flux de deşeuri cu omogenitate mai mare pentru a permite recuperarea materialelor ca aluminiu, sticlă, metale feroase. Aceste activităţi, ce se desfăşoară de obicei în unitatea de recuperare, includ: cântărirea, primirea şi stocarea, sortarea, tocarea şi sortarea cu ajutorul aerului.

Staţiile de cântărire Cântărirea deşeurilor oferă o informaţie clarã asupra cantităţii primite şi permite stabilirea

costurilor de procesare. Staţia constã într-un cântar-platformã potrivit mărimii camioanelor mari de transport.

Când camioanele sunt cântărite, se înregistreazã următoarele date: ziua şi ora, datele de identificare a camionului, masa camionului (tara), masa brutã şi masa netã. Aceste informaţii sunt folosite şi pentru înştiinţarea deţinătorului camionului privind cantitatea de deşeu transportată. Pentru depozitarea în rampe de gunoi, cantitatea de deşeuri primitã indică modul cu care capacitatea de depozitare este folosita şi ajută la determinarea producţiei totale de deşeuri a platformei. Înregistrarea camioanelor oferă informaţii asupra producţiei de deşeuri de pe rutele folosite de camioane. Toate aceste date sunt folosite la stabilirea unor rute de colectare mai eficiente.

Staţiile de cântărire pot funcţiona normal, caz în care este necesar un operator, sau automatizat. În acest ultim caz, şoferii posedă cartele magnetice ce sunt introduse într-un cititor de cartele şi informaţiile sunt colectate şi prelucrate în mod automat.

Suprafeţele de recepţie şi stocare Pe aceste suprafeţe se primesc camioanele, se descarcă şi se stocheazã deşeurile materiale

înainte de a fi procesate. Aceste suprafeţe sunt folosite de asemeni ca tampon/amortizor al sistemului de procesare la intrarea în salturi a deşeurilor. Cele mai multe unităţi de recuperare au o funcţionare în continuă, chiar dacã deşeurile sunt colectate doar 5 zile pe săptămână, cu un singur schimb pe zi.

Unităţile de procesare a deşeurilor pot realiza rar o viteză de procesare egalã cu viteza cu care sunt primite deşeurile. Deşeurile nu sunt primite uniform pe durata unei zile de lucru. Existã perioade cu rate mici de primire şi perioade cu rate mari de primire. Cum alimentarea liniei de procesare se face cu o rată constantã apar timpi în care cantitatea primitã este insuficientă şi timpi în care cantitatea este prea mare. De aceea este necesarã stocarea temporarã a deşeurilor. În plus, dacã dacă procesarea se realizează 24 ore din 24 , trebuie sã existe pe suprafaţa de stocare o cantitate suficientă de deşeuri la sfârşitul zilei de lucru până când camioanele încep sã aducă din nou deşeuri. Cele mai folosite metode de stocare a deşeurilor de către unităţile de recuperare sunt:

- puţ şi macara; - puţ cu fund mobil; - platformă basculantã; - sistem de stocare tip ATLAS. Sistemul cu puţ şi macara (fig. 4) este cel mai vechi şi rămâne cea mai utilizatã metodã de

stocare în unităţile de incinerare a deşeurilor. Alimentarea grătarului de ardere trebuie făcută alternativ cu deşeuri uscate şi deşeuri umede

pentru a obţine o încărcare termicã constantã a focarului. Aceastã metodã are avantajul cã necesitã o suprafaţă redusã. Dezavantajele constau în costuri de

întreţinere mari şi dificultatea de control a focului în puţ. Stocarea în puţ cu fund mobil constã într-un puţ larg cu transportoare cu bandă rulantă la partea

inferioarã. Avantajele metodei constau în automatizare şi capacitate mare de stocare pe o suprafaţa redusã. Dezavantajele constau în preţuri mari ale construcţiei si dificultatea separării articolelor ce nu

Page 26: CURS PD1 (2)energy

pot fi procesate. Acest sistem s-a extins mai puţin datoritã tendinţei unor deşeuri de a se lipi de banda transportoare.

Sistemul de stocare cu podea basculantã este o alternativã a sistemului cu puţ cu fund mobil. Acest sistem constã într-o platformã din beton pe care sunt descărcate deşeurile din camion, înconjuratã de un perete din beton armat proiectat sã opună rezistenţã forţei cu care încărcătorul cu cupa frontalã o exercitã la încărcarea cupei. Avantajele metodei includ costuri mai mici decât sistemul cu puţ de stocare şi posibilitatea de curăţare în mod regulat a platformei şi de presortare a deşeurilor.

Sistemul de stocare de tip Atlas (fig. 5) este folosit mult la stocarea talaşului, scoarţei de copac şi a rumeguşului. Acest sistem constã întru-un bazin de formã circularã care este alimentat pe la partea superioarã cu deşeuri, printr-o deschizătură. Deşeurile formează o grămadă în formă de con. Adunarea bucăţilor de material de pe suprafaţa bazinului este realizatã cu ajutorul a 3-6 lanţuri mãturãtoare. Fiecare lanţ mãturãtor este fixat la un capăt de inelul rotitor care înconjoarã suprafaţa de stocare. Celãlalt capăt este liber. Cum inelul se roteşte la periferia grămezii, lanţurile mãturãtoare cară deşeurile spre centru, unde se găseşte un transportor cu bandã, aflat sub podeaua bazinului. Deşeurile cărate de lanţuri cad pe banda rulantã şi sunt transportate către destinaţia dorită. La acest sistem apare problema deteriorării podelei datoritã acţiunii abrazive a nisipului şi a sticlei ce se găsesc în deşeuri. Acest lucru duce la creşterea costului de întreţinere. O altã problemã apare când rezervorul nu este golit complet de deşeuri şi unele deşeuri care rămân în el o perioadã mai mare de timp, având un conţinut de umiditate ridicat, încep sã fie biodegradate cu producerea de mirosuri.

colectare cenuşă

coş de fum

abur

electricitate

generator electric

puţ destocare

macara

colectare cenuşă

aer de ardere

cuptor rotativ de

uscare

piston de alimentare

scruber

turbină pereţi ecrane

cazan

filtru cu saci

Fig. 4. Sistem de incinerare cu puţ de stocare şi macara pentru manipularea deşeurilor.

26

Page 27: CURS PD1 (2)energy

deşeu

lanţ măturător

inel trăgător perete bazin

bandă transportoare

Fig. 5. Sistem de stocare tip Atlas.

27