CURS NR.3 - MANAGEMENTUL COMENZILOR.

31
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE CATEDRA DE MANAGEMENT – MARKETING CURS NR. 3 MANAGEMENTUL COMENZILOR ÎN ÎNTREPRINDEREA INDUSTRIALĂ 3.1 MODELAREA FLUXULUI DE COMENZI. PREVIZIUNEA CERERII 3.2 SIMULAREA PROCESULUI DE PRODUCŢIE AVÂND CA PUNCT DE PLECARE STUDIUL COMENZILOR ÎN DIMENSIONAREA ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE

description

.

Transcript of CURS NR.3 - MANAGEMENTUL COMENZILOR.

Page 1: CURS NR.3 - MANAGEMENTUL COMENZILOR.

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICECATEDRA DE MANAGEMENT – MARKETINGCURS NR. 3

MANAGEMENTUL COMENZILOR ÎN ÎNTREPRINDEREA INDUSTRIALĂ

3.1 MODELAREA FLUXULUI DE COMENZI. PREVIZIUNEA CERERII

3.2 SIMULAREA PROCESULUI DE PRODUCŢIE AVÂND CA PUNCT DE PLECARE STUDIUL COMENZILOR ÎN DIMENSIONAREA ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE

Page 2: CURS NR.3 - MANAGEMENTUL COMENZILOR.

3.1 MODELAREA FLUXULUI DE COMENZI. PREVIZIUNEA CERERII

3.1.1 Fluxul de comenzi exprimat ca o cerere de piaţă a produsului Aşa cum s-a precizat la pct.1.2.1 fluxul de comenzi poate fi

interpretat, în sens larg, ca o cerere de piaţă a unui anumit produs sau serviciu, reprezentând pentru întreprindere principala intrare în sistem. Procesul de prelucrare a comenzii la nivelul întreprinderii şi de transformare a acesteia în produse care să satisfacă consumatorii presupune activităţi complexe legate de: identificarea cererii produsului pe piaţă, care să poată fi transformată ulterior într-o comandă certă; stabilirea posibilităţilor de promovare a produselor în vederea accelerării vânzării acestora din stoc; satisfacerea comenzilor de maniera în care beneficiarii să devină clienţi permanenţi ai firmei, în condiţiile în care aceasta acţionează pe baza unei cereri explicite sau implicite.

Studiul pieţei, a poziţiei produsului în raport cu cererea, factorii favorizanţi şi de risc sunt aspecte derivate din fluxul de comenzi, care caracterizează strategia oricărei firme prin intermediul studiilor de marketing. Existenţa sistemului concurenţial, schimbările intervenite în evoluţia nevoilor consumatorilor, reconsiderarea procesului de fabricaţie ca un proces cu activităţi orientate spre piaţă, generează o transformare profundă a concepţiei despre produsele comercializate de firme. În acest context, fluxul comenzilor şi al satisfacerii acestora condiţionează ritmurile şi nivelele celorlalte fluxuri interne şi de aceea trebuie modelat şi simulat cu prioritate.

În modelarea simulativă a fluxului comenzilor, managerul stabileşte principalii parametri de stare şi dinamică ai acestuia, astfel:- întârzierile medii şi maxime în onorarea comenzilor;- variaţia volumului cererii pentru o anumită perioadă de timp (săptămână,

decadă, lună);- nivelul pe sortimente al comenzilor;- stabilitatea cererii;- timpul necesar onorării comenzilor clienţilor.

Dintre parametrii de stare şi dinamică enumeraţi ne referim în continuare la întârzierile materiale , care presupun o anumită durată şi diverse transformări ale intrărilor în ieşiri. La pct.1.2.2 a fost explicată întârzierea exponenţială de ordinul I, prezentată în ambele forme în fig.3.1.

Page 3: CURS NR.3 - MANAGEMENTUL COMENZILOR.

unde: RI – reprezintă ritmul de intrare RE – ritmul de ieşire CI – constanta de timp a întârzierii D1 – ordinul întârzierii N - nivel

Fig.3.1 Diagrama de flux a întârzierii materiale

În afară de întârzierea de ordinul I, în modelarea simulativă intervin şi întârzieri de ordinul III, care presupun trei nivele şi trei ritmuri.Un asemenea tip de întârziere reprezintă tot un proces de conversie, care acceptă un ritm de flux de intrare dat şi furnizează un ritm de flux rezultat ca ieşire. Întârzierea totală este distribuită, câte o treime, în fiecare secţiune de ordinul I, fiind definită prin trei perechi de ecuaţii care corelează ritmul de intrare (RI) cu ritmul de ieşire (RE). Modul de scriere este următorul:

RE.KL = CI3 (RI.JK, CI),

RI RE

N

CI

N CI

RE

D1

RI RE

Page 4: CURS NR.3 - MANAGEMENTUL COMENZILOR.

unde IC3 indică faptul că va fi inserată o întârziere de ordinul III în fluxul RI, iar CI semnifică întârzierea medie.

3.1.2 Necesitatea previziunii cererii în mangementul producţiei

Previziunea cererii este o dată de intrare dintre cele mai importante în fundamentarea planurilor și programelor de producție și servicii. Pentru ca planificarea strategică și operațională să fie performantă, trebuie să se realizeze o previziune precisă a cererii.

Obiectivul previziunii cererii (vânzărilor) în managementul producției de bunuri și servicii este acela de a defini ceea ce trebuie să se producă, cât trebuie să se producă și când trebuie să se producă.

În managementul producției previziunea cererii se face pe mai multe orizonturi de timp:

- pe termen lung, pentru a defini alegerile strategice ale întreprinderii;

- pe termen mediu și scurt, pentru a putea administra toate domeniile de activitate ale întreprinderii ce condiționează existența și funcționarea sa de fiecare zi.

Previziunea este necesară și utilă în diferite situații importante din gestiunea întreprinderii, astfel:

- la planificarea strategiei globale a întreprinderii;- la fundamentarea deciziilor de creştere a capacităţii;- în repartiţia resurselor interne;- la identificarea nevoilor financiare;- la identificarea tehnologiilor viitoare;- la fundamentarea deciziilor de ordonanţare a producţiei şi

operaţiunilor;- la determinarea naturii şi calităţii stocurilor.

Se disting patru tipuri principale de cerere, în funcție de variația lor în timp, astfel (fig.3.2):

a) cereri constante. Se caracterizează prin faptul că în fiecare perioadă (lună, săptămână, zi) volumul cererii variază în jurul unui nivel mediu aproape constant. Pentru a face previziuni este suficient să se extrapoleze media vânzărilor corespunzătoare perioadei trecute;

Page 5: CURS NR.3 - MANAGEMENTUL COMENZILOR.

b) cereri cu tendinţă liniară. În cadrul acestora volumul mediu al vânzărilor crește sau se diminuează în fiecare perioadă cu o cantitate medie aproape constantă. Pentru a face previziuni, este suficient să se determine dreapta de tendință și de a o extrapola;

c) cereri sezoniere sau ciclice. În cazul acestei cereri volumul vânzărilor înregistrează vârfuri şi goluri în aceleaşi perioade în fiecare an;

d) cereri sezoniere cu tendinţă. Cererea sezonieră cu tendință este o combinație a ultimelor două tipuri, în sensul că vârfurile și golurile au tendința de a crește sau de a se diminua în mod regulat.

În afară de aceste modele clasice de cerere se mai întâlnesc și alte situații, care nu se încadrează în modelele prezentate, astfel:

- cereri sau vânzări neregulate, care sunt total aleatoare, iar nivelul lor este dificil de previzionat;

- accidente de vânzări sub forma unor salturi sau scăderi bruște urmate de o evoluție pe aceste niveluri, precum și a unor impulsuri cu revenire la situația normală.

Cererea

(c)

(d)

(a) ( b)

Fig.3.2 Modelele cererii

timp

Page 6: CURS NR.3 - MANAGEMENTUL COMENZILOR.

Previziunea cererii pe termen scurt, mediu și lung se poate face cu o gamă largă de metode, care permit o diferențiere a modului concret de abordare a fenomenelor de piață după specificul lor, precum și după gradul urmărit de precizie a previziunii.

Metodele de previziune pot fi grupate în două categorii: metode cantitative și metode calitative.

Metodele cantitative de previziune au la bază instrumentele furnizate de către știința statistică, statistica matematică sau econometria, iar metodele calitative au ca suport judecățile și opiniile unor specialiști, ale unor servicii funcționale din cadrul întreprinderii sau combinarea acestor două niveluri.

Principalele metode cantitative sunt următoarele: media mobilă, media mobilă ponderată, extrapolarea tendinței, descompunerea seriei cronologice, ajustarea exponenţială( lisajul exponențial), regresia și corelația, abordările de tip Box-Jenkins, modelele de simulare, metoda ritmului mediu, modelele econometrice.

În categoria metodelor calitative, se încadrează: studiile de piață, metoda scenariilor, metoda Delphi, opinii ale forței de vânzare și ale șefilor de produse, opinii ale cadrelor de conducere, estimațiile clienților, sondajele previzionale, analogia istorică cu situațiile trecute, sondajele previzionale.În practică, se optează în mod frecvent pentru o combinație a metodelor, mai ales dacă previziunea se dovedește a fi un element determinant pentru întreprindere.

Prima grupă de metode se bazează pe gruparea datelor trecute asupra cererii și pe utilizarea unor metode specifice pentu a calcula previziunea, dar ea nu permite să se includă aspecte calitative, cum ar fi, spre exemplu, influența unei noi campanii de publicitate. Metodele cantitative bazate pe serii de timp sunt frecvent folosite pentru planificarea operațiunilor, precum și în controlul producției și stocurilor.

A doua grupă are la bază, mai ales, o analiză atentă a opiniilor exprimate. Metodele de previziune calitativă fiind mai puțin analitice, sunt utilizate în mod frecvent la planificarea strategică pe termen lung și deciziile legate de unitățile structurale ale firmei.

Înainte de a alege une din cele două categorii de metode, este indicat să se dea răspunsuri la următoarele întrebări:

- ce variabile influenţează cererea?- cererea trecută permite prevederea cererii viitoare?

Page 7: CURS NR.3 - MANAGEMENTUL COMENZILOR.

- care este gradul de importanţă al previziunii?- va servi metoda utilizată pentru mai multe produse sau numai pentru

câteva din ele?

Se poate stabili nivelul optim al unei previziuni luând în considerare două categorii de costuri:

- costuri determinate de folosirea unor metode de previziune din ce în ce mai complexe și costisitoare (C1);

- costuri exprimate prin pierderile rezultate din lipsa de previziune sau datorate unor previziuni greșite și insuficiente (C2). Aceste două categorii de costuri sunt prezentate în fig. 3.3.

C=C1+C2

C1

C2

Zopt

Fig.3.3 Categorii de costuri

Din grafic, rezultă că există o zonă optimă, notată cu Zopt, în care costul total al previziunilor (Ct=C1 +C2), atinge valorile cele mai mici.

Dintre metodele cantitative enumerate mai sus ne oprim asupra a două din ele, şi anume: metoda mediei mobile şi metoda ajustării exponenţiale (lisajul exponenţial).

costuri

fără metode

costuri în creștere

metode costisitoare

Page 8: CURS NR.3 - MANAGEMENTUL COMENZILOR.

Metoda mediei mobileAceastă metodă determină prognoza pe o perioadă de timp viitoare prin

medierea datelor din ultimele n perioade de timp, potrivit formulei:

unde: reprezintă valoarea prognozată pentru perioada (t + 1); - valoarea realizată în perioada t;

n - ordinul mediei mobile (n = 4, 5, 6, 7).Adoptând un alt ordin al mediei mobile faţă de cel stabilit anterior, se

poate ajunge la o corespondenţă mai apropiată sau mai îndepărtată a curbei prognozei faţă de curba evoluţiei datelor reale. Cu ajutorul calculatorului se pot testa diverse ordine ale mediei şi se poate alege ordinul (n) care asigură abaterea minimă a prognozei faţă de realitate.

Eroarea poate fi apreciată pe baza diferenţelor dintre realitate şi prognoză, folosind formula erorii medii:

în care: reprezintă valorile prognozate pentru perioadele ; m - numărul de valori ale seriei de timp disponibile; - valorile reale disponibile.

Metoda ajustării exponenţialeAceastă metodă se bazează pe ipoteza că prognoza pentru o perioadă

viitoare trebuie să conţină două componente: valoarea reală a perioadei şi valoarea prognozată pentru perioada (trendul), luate cu ponderile

şi, respectiv, potrivit relaţiei:

Ponderile şi sunt denumite operatori de ajustare. Când , rezultă , ceea ce înseamnă că în acest caz se pune accentul numai pe prognoza . Când , rezultă , neglijându-se total tendinţa din trecutul fenomenului, contând numai realizările prezentului.

Fie prognoza pentru perioada t dată de relaţia:

Page 9: CURS NR.3 - MANAGEMENTUL COMENZILOR.

Se înlocuieşte în relaţia de mai sus şi rezultă:

Se constată astfel că în evaluarea prognozei prin metoda ajustării exponenţiale, valorile trecutului nu au aceeaşi pondere ca cele ale prezentului, ci descresc exponenţial. Aşa cum s-a menţionat mai sus, adoptând o valoare mai mică, se imprimă o importanţă mai mică trecutului şi viceversa.

O deosebită relevanţă o poate avea în cazul ajustării exponenţiale eroarea de prognoză, a cărei valoare rezultă rescriind succesiv modelul de prognoză astfel:

Această ultimă formulă arată că prognoza se obţine prin însumarea prognozei , aferentă perioadei prezente, cu eroarea de prognoză ( ) luate de ori. Această constatare prezintă o mare importanţă practică. Dacă seria de timp este una puternic oscilantă şi conţine o substanţială variabilitate aleatoare, înseamnă că – pentru ca prognoza să fie cât mai apropiată de fapte - este necesar a fi folosită ca pondere mică . Dimpotrivă, pentru serii stabile, cu variabilitate aleatoare redusă, constantele de ajustare mai mari sunt preferate deoarece au avantajul că, în caz de pondere a unor erori de prognoză însemnate, pot ajusta fără întârziere prognoza, conferind astfel acesteia o capacitate de reacţie rapidă la schimbările de condiţii.

3.2 SIMULAREA PROCESULUI DE PRODUCŢIE AVÂND CA PUNCT DE PLECARE STUDIUL COMENZILOR ÎN DIMENSIONAREA ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE

Considerăm o întreprindere industrială care realizează un produs pentru care vom elabora şi explicita un model dinamic în care se vor considera numai activităţile de fabricaţie şi de vânzare. Toate celelalte activităţi, prin legăturile şi interacţiunile sistemice ce există între ele, se pot

Page 10: CURS NR.3 - MANAGEMENTUL COMENZILOR.

dimensiona în funcţie de rezultatele simulării proceselor de producţie-vânzare.

a) Modelul dinamic

Dimensionarea activităţii de producţie pleacă de la cerinţele înscrise în studiile de marketing. Raportul cerere-ofertă se evaluează în cadrul activităţii de marketing. O cerere în exces va genera o creştere a ofertei, iar oferta în exces va avea ca efect reducerea producţiei. Între momentul în care se evaluează raportul cerere-ofertă şi cel în care se produc pe piaţă efectele deciziilor privind producţia se scurge un interval de timp în care raportul cerere-ofertă evoluează, astfel încât momentul ofertei efective a produsului sau serviciului poate fi favorabil sau nu.

Modelul dinamic, prin simulările care se vor realiza, va furniza informaţiile necesare pentru fundamentarea deciziilor. Între sistemul producţie şi sistemul comercial se dezvoltă două fluxuri principale, şi anume: fluxul de producţie, dinspre firmă către piaţă, şi fluxul comenzilor, dinspre piaţă către firmă (fig. 3.4). Fluxul de produse este controlat de ritmul de livrare (RL) şi se acumulează în variabila cerere satisfăcută (CS). Fluxul comenzilor este controlat de ritmul de comandă (RC) şi se acumulează în variabila comenzi neonorate (CN).

Page 11: CURS NR.3 - MANAGEMENTUL COMENZILOR.

Fig. 3.4 Diagrama de flux a modelului iniţial

Aceste două fluxuri nu sunt independente, ci se intercondiţionează atât în sectorul pieţei, cât şi în cadrul firmei. Pe piaţă, cererea satisfăcută (CS) se compară cu cererea potenţială (CP), iar diferenţa dintre acestea – necesarul de satisfăcut (NS) – determină ritmul de comandare (RC). O altă posibilitate este aceea a comparării stocului curent cu cererea potenţială de pe piaţă. Se creează o buclă feed-foward, care permite transmiterea unei informaţii în avans, astfel încât se reduce decalajul temporal ce apare între cererea de pe piaţă şi oferta firmei.

Page 12: CURS NR.3 - MANAGEMENTUL COMENZILOR.

În general, nivelul comenzilor determină ritmul de lansare a comenzilor în fabricaţie (RLC), care influenţează cu întârziere ritmul producţiei (RP) şi prin acesta stocul curent (SC). Indiferent de modalitatea de reglare a nivelurilor şi fluxurilor, se urmăresc două aspecte:

- verificarea potenţialului intern de a satisface cererea existentă, în sensul verificării resurselor materiale, umane, organizaţionale, tehnologice şi financiare;

- dimensionarea resurselor interne, în sensul stabilirii necesarului de resurse şi, în măsura în care piaţa o cere, realizarea de noi investiţii.

Pentru scrierea sistemului de ecuaţii corespunzătoare diagramei de flux din fig. 3.4, semnificaţia variabilelor utilizate este următoarea:

SC - nivelul stocului curent (unităţi de produs);CS - nivelul cererii satisfăcute (comenzi);CN - nivelul comenzilor neonorate (comenzi);CP - cererea potenţială (unităţi de produs);CF - comenzi de fabricaţie (comenzi);NS - necesarul de satisfăcut (unităţi de produs/comenzi);RC - ritmul de comandă (comenzi/unitatea de timp);RLC

- ritmul de lansare în fabricaţie a comenzilor (comenzi/unitatea de timp);

RP - ritmul de producţie sau de fabricaţie (unităţi de produs/unitatea de timp);

RL - ritmul de livrare (unităţi de produs/unitatea de timp);RD - ritmul de depreciere (unităţi de produs/unitatea de timp);IP - întârzierea în procesul de producţie (unităţi de timp);D3 - ordinul întârzierii;IL - întârzierea în livrare (unităţi de timp).

Sistemul de ecuaţii se scrie astfel:

Ecuaţiile de nivel:SC.K = SC.J + (DT)(RP.JK – RL.JK)CS.K = CS.J + (DT) (RL.JK – RD.JK)

CN.K = CN.J + (DT) (RC.JK – RLC.JK)CF.K = CF.J + (DT) (RLC.JK – RP.JK)

Page 13: CURS NR.3 - MANAGEMENTUL COMENZILOR.

Ecuaţiile auxiliare:

Ecuaţiile de ritm:

RP.KL = IP3(RLC.JK, IP)

b) Identificarea şi excluderea posibilităţilor de eroare

Semnificaţia economică a variabilelor arată că variabilele (SC) – stoc curent – şi (CN) – comenzi neonorate – nu pot avea valori negative. În privinţa variabilei stoc curent (SC), posibilitatea ca aceasta să ia valori negative este datorată unui ritm de livrare (RL) mai mare decât ritmul de producţie (RP). Pentru a înlătura această posibilitate de eroare şi a îmbunătăţi calitatea modelului, la determinarea ritmului de livrare (RL) se va lua în considerare şi valoarea stocului curent (SC). Această situaţie se rezolvă prin introducerea între stocul curent (SC) şi ritmul de livrare (RL) a unei variabile auxiliare ISN (inexistenţă stoc negativ), iar între cererea neonorată (CN) şi ritmul de livrare (RL) a variabilei auxiliare RDE (ritm dorit de expediere). Variabila ISN (inexistenţă stoc negativ) este definită prin ecuaţia:

cu semnificaţia că volumul maxim al livrărilor pe pasul simulării să fie cel mult egal cu cantitatea aflată în stoc. Ritmul dorit de expediere (RDE) este cel determinat de volumul comenzilor neonorate şi de întârzierea în livrare:

Regula de decizie a valorii ritmului de livrare se exprimă prin ecuaţia:

Page 14: CURS NR.3 - MANAGEMENTUL COMENZILOR.

RL.KL = min (RDE.K, ISN.K)

În cazul comenzilor neonorate (CN), în condiţiile în care cererea potenţială (CP) este mai mică decât cererea satisfăcută (CS), ritmul de comandare (RC) devine negativ şi poate conduce la o valoare negativă a nivelului comenzilor neonorate (CN). Această situaţie este în contradicţie cu stările posibile ale sistemului real. Pentru înlăturarea posibilităţilor de eroare se introduce între variabilele cerere satisfăcută (CS) şi ritm de comandare (RC) variabila auxiliară NS (necesar de satisfăcut). În acest caz ecuaţia ritmului de comandare devine:

Această ecuaţie asigură nenegativitatea ritmului de comandare (RC) pe parcursul simulării dinamicii sistemului.

c) Activităţile generatoare de întârzieri

Întârzierile au implicaţii asupra comportamentului dinamic al sistemului considerat. Identificarea întârzierilor şi modelarea lor contribuie la îmbunătăţirea performanţei modelului analizat. Între ritmul de lansare a comenzilor în fabricaţie (RLC) şi ritmul de producţie apare o întârziere datorată faptului că, între momentul întocmirii comenzii de fabricaţie şi cel de obţinere a produsului finit, comenzile parcurg două etape: o etapă de pregătire a comenzilor, adică de întocmire a suportului scriptic şi de calculaţie în cadrul secţiilor de fabricaţie şi etapa de fabricaţie propriu-zisă. Din figura 3.5 se constată existenţa a două blocuri ale întârzierilor, atât

pe fluxul comenzilor cât şi pe cel al produselor.

Blocul întârzierilor pe fluxul comenzilor cuprinde variabila de nivel intitulată comenzi de fabricaţie în procesul de pregătire (CFPP), constanta întârzierii (ICF) – întârzierea comenzilor de fabricaţie în procesul de pregătire, ordinul întârzierii (D3) şi ritmul comandării producţiei (RCP). Blocul întârzierilor pe fluxul produselor cuprinde comenzile în producţie (CPR), întârzierea în procesul de fabricaţie (IPF), ordinul întârzierii (D3) şi ritmul de producţie (RP). Ecuaţiile se pot scrie astfel:

CFPP.K = CFPP.J + (DT)(RLC.JK – RCP.JK)

Page 15: CURS NR.3 - MANAGEMENTUL COMENZILOR.

CPR.K = CPR.J + (DT)(RCP.JK – RP.JK)RCP.KL = ICF3(RLC.JK,ICF)RP.KL = IPF3 (RCP.JK,IPF)

O altă întârziere cu implicaţii asupra dinamicii modelului este întârzierea în livrare (IL), determinată de specificul activităţii desfăşurate în depozit şi caracterizată de: întârzierea datorată timpului de mânuire (ITM) şi întârzierea medie datorată solicitării unor materii prime, materiale din afara stocului disponibil (IMAS).

Dependenţa variabilei (IL) de elementele care o determină se exprimă prin ecuaţia:

unde SN exprimă stocul necesar. În continuare să ne referim la decizia referitoare la stabilirea ritmului producţiei. Considerăm necesare următoarele elemente:

SC - stocul curent;SN - stocul necesar;RMC - ritmul mediu al comenzilor neonorate pe o perioadă de timp;CTF - nivelul comenzilor în tranzit prin secţiile de fabricaţie

(comenzi în avizare şi comenzi în derulare);CNN - comenzi neonorate normale, determinate de (IMAS) şi

(ITM);CMF - ritmul maxim posibil de lansare a comenzilor în producţie.

Valoarea variabilei (CNN) se obţine ca produs între cele două întârzieri şi ritmul mediu al comenzilor, astfel:

CNN.K = RMC.K (IMAS + ITM)

Nivelul comenzilor în tranzit prin secţii la momentul K este dat de suma comenzilor aflate în procesul de pregătire (CFPP) şi a comenzilor aflate în procesul de producţie propriu (CPR) şi se exprimă cu ecuaţia:

CTF.K = CFPP.K + CPR.K

Page 16: CURS NR.3 - MANAGEMENTUL COMENZILOR.

Fig. 3.5 Diagrama de flux cu explicitarea fluxurilor

De remarcat este faptul că nivelul comenzilor în tranziţie prin secţiile de fabricaţie (CTF) poate fi diferit de nivelul comenzilor în tranzit (CCT), dat de încărcarea corespunzătoare a personalului şi utilajelor din procesele care concură la realizarea producţiei. Nivelul comenzilor (CCT) este determinat de întârzierile specifice din cele două faze prin care trec comenzile de fabricaţie, respectiv, întârzierea în pregătirea comenzilor de fabricaţie (ICF)

Page 17: CURS NR.3 - MANAGEMENTUL COMENZILOR.

şi întârzierea în procesul de fabricaţie (IPF), precum şi de ritmul mediu al comenzilor neonorate:

CCT.K = RMC.K (ICF + IPF)

Pentru a stabili ritmul de fabricaţie dorit (RFD) se au în vedere următoarele:

• diferenţa dintre stocul necesar şi stocul curent;• diferenţa dintre nivelul dorit şi nivelul efectiv al comenzilor în tranzit

prin secţie (arată modul de lucru faţă de încărcarea normală);• diferenţa între nivelul comenzilor neonorate şi nivelul comenzilor

neonorate normale (arată situaţia comenzilor în aşteptare)

d) Sistemul de ecuaţii pentru modelul final

Cele trei categorii de ecuaţii au următoarea formă:

Ecuaţiile de nivel:SC.K = SC.J + (DT)(RP.JK – RL.JK)CS.K = CS.J + (DT)(RL.JK – RD.JK)

CN.K = CN.J + (DT)(RC.JK – RLC.JK)CPR.K = CPR.J + (DT)(RCP.JK – RP.JK)

CFPP.K = CFPP.J + (DT)(RLC.JK – RCP.JK)

Ecuaţiile auxiliare:SN.K = RMC.K · SAD

ISN.K =

CNN.K = RMC.K (IMAS + ITM)

IL.K = IMAS + ITM

RDE.K =

CTF.K = CFPP.K + CPR.KCCT.K = RMC.K · (ICF + IPF)

Page 18: CURS NR.3 - MANAGEMENTUL COMENZILOR.

Ecuaţiile de ritm:

RFD.K

RP.KL = IPF 3 (RCP.JK, IPF)RL.KL = Min (RDE.K, ISN.K)

RC.KL =

RLC.KL = Min (RFD.K, CMF)RCP.KL = ICF 3 (RLC.JK, ICF)

RD.KL =

e) Elaborarea strategiei pe baza studiilor de marketing

Caracterul neuniform al cererii creează dificultăţi în utilizarea resurselor. În cazul în care cererea se modifică în volum şi structură, managementul firmei poate adopta diferite decizii în funcţie de condiţiile date. Pentru a reduce efectele negative ale utilizării neuniforme ale capacităţii de fabricaţie a firmei, se pot adopta mai multe variante. În situaţia în care firma dispune de resurse materiale şi umane ce pot satisface cererea, există perioade de timp de nefolosire corespunzătoare a resursei umane şi a echipamentului tehnologic. Pentru a evita această situaţie se recurge la varianta în care firma dispune de un personal mai redus şi care, în perioadele de vârf, va recurge prin măsuri organizatorice locale la eliminarea acestora (ore suplimentare, angajări temporare etc.). În ceea ce priveşte asigurarea stocurilor necesare, ele pot fi create în perioada în care cererea este mai mică decât nivelul producţiei şi consumate atunci când cererea este mai mică decât nivelul producţiei. În general, în condiţiile unei cereri neuniforme, se pot adopta trei strategii de bază, şi anume: strategia de a absorbi fluctuaţiile cererii prin modificarea nivelului stocurilor, strategia de schimbare a ritmului de producţie în concordanţă cu modelul de cerere neuniformă şi strategia de redimensionare a necesarului resursei umane în raport cu nivelul necesar de producţie în funcţie de cerere.

Page 19: CURS NR.3 - MANAGEMENTUL COMENZILOR.

f) Concepţia variantelor de simulare

În funcţie de rezultatele studiilor de marketing efectuate se stabileşte posibilitatea de satisfacere a cererii pe piaţă în funcţie de care se face prognoza vânzărilor care se aşteaptă a se realiza de către firmă. Valoarea prognozată se poate distribui uniform pe parcursul întregului an sau în funcţie de poziţia produsului pe curba sa de viaţă i se pot atribui tendinţe de creştere sau de descreştere pe parcursul perioadei considerate la care se pot adăuga şi eventualele aspecte de sezonalitate, dacă este cazul. Distribuirea cererii de-a lungul unui an este dependentă de intervalul de simulare considerat, în funcţie de care perioada de evoluţie poate fi mai mare sau mai mică. Prezintă interes perioada până la momentul în care ritmurile şi nivelurile au o evoluţie staţionară. În calculul nivelurilor şi ritmurilor sunt necesare valorile unor parametri specifici întreprinderii, ce se obţin prin calcul sau prin observaţii directe. Exemple: evoluţia vânzărilor, IMAS (zile), ITM (zile), CP (um), ICF (zile), IPF (zile), TACF (zile), CMF (um/zi), TD (zile), TC (zile), IL (zile), TAC (zile).

Varianta 1 de simulare Se pleacă de la ipoteza că resursele sunt nelimitate. Se poate urmări evoluţia fluxurilor şi ritmurilor în perioada tranzitorie şi în cea staţionară. Duratele de ajustare a ritmurilor se pot considera minime pentru a putea urmări comportarea sistemului în condiţii cvasi ideale. O altă ipoteză se referă la faptul că distribuţia cererii pe perioada de simulare este constantă. Aceste ipoteze permit concentrarea pe regula de decizie care reglează sistemul. Elementul – cheie este stabilirea necesarului de satisfăcut, deoarece el determină ritmul de comandare care mai departe determină evoluţia celorlalte niveluri şi ritmuri din sistem. Logica de calcul a necesarului de satisfăcut este următoarea:

- se ţine seama de valoarea cererii potenţiale la momentul M;- pentru a evita eventualele deficienţe ce pot apărea se adaugă la cererea

potenţială diferenţa dintre cererea potenţială la momentul (M – 1) şi stocul curent la momentul (M – 1) care se înmulţeşte cu cererea la momentul M şi cererea la momentul (M – 1);

- condiţia de verificare a cererii la momentul (M – 1) este justificată de existenţa relaţiei matematice utilizată în calculul necesarului de satisfăcut.

Page 20: CURS NR.3 - MANAGEMENTUL COMENZILOR.

În cazul ritmului de producţie, întârzierea dintre acesta şi ritmul de lansare în fabricaţie este aproximată printr-o divizare a momentului comenzilor aflate în faza de lansare pe trei niveluri (pentru o aproximare cât mai bună) şi cu crearea implicită a numărului corespunzător de ritmuri intermediare. În funcţie de valorile obţinute pentru ritmuri se dimensionează necesarul de resurse materiale, umane şi organizaţionale. Abordarea cererii se face global, prin considerarea valorică a ei (detalierea ritmurilor este realizată prin distribuirea lor după structura cererii) sau diferenţiat pe fiecare produs. În funcţie de normele de utilizare a resurselor se poate calcula necesarul de resurse.

Varianta 2 de simulare Se poate face ipoteza că distribuţia cererii este crescătoare pe perioada considerată. În acest caz apare necesitatea unei analize a restricţiei privind capacitatea de fabricaţie (dacă este suficientă sau necesită investiţii suplimentare).

Varianta 3 de simulare Cuprinde: dinamica nivelului cererii, întârzierile între ritmuri, restricţiile de ritm şi ritmul de apreciere a produselor (procesul de eliminare a produsului). Existenţa mai multor variante şi conţinutul lor reflectă flexibilitatea modelului bazată pe integrarea modulară a logicii funcţionării sistemului cu ajutorul calculatorului. Construcţia modulară, la rândul ei, permite analiza parţială a unor fenomene fără interdependenţe din partea altor sisteme. Acest fapt permite înţelegerea diferitelor situaţii existente în faţa decidentului. Simularea unui proces dinamic modular de genul celui prezentat îi permite managerului să dispună de mai multe scenarii, mai multe variante strategice pentru a se pronunţa în final pentru una din ele.

Page 21: CURS NR.3 - MANAGEMENTUL COMENZILOR.