CURS nr 9 Arb

66
Întocmit: Şef lucr. dr. SANDU Tatiana

description

vhgfgfghjg

Transcript of CURS nr 9 Arb

Întocmit: Şef lucr. dr. SANDU Tatiana

Cuprinde numeroase plante lemnoase (arbori, arbuşti, subarbuşti şi liane) majoritatea cu frunzele caduce cu limb lăţit, de unde şi denumirea de foioase.

Florile, la cele mai multe specii sunt hermafrodite; seminţele fiind închise în fruct.

Foioasele au o mare adaptabilitate la condiţiile ecologice diferite şi se înmulţesc cu uşurinţă pe cale sexuată şi pe cale vegetativă.

Cuprinde două clase: Clasa Magnoliopsida (Dicotyledonatae) - care conţine 6

subclase  (Magnoliidae, Hamamelidae, Caryophyllidae, Rosidae, Dilleniideae şi Asteridae), 56 ordine şi 123 familii;

Clasa Liliopsdia (Monocotyledonatae) - care conţine 3 subclase (Alismatidae, Liliidae şi Arecidae), 15 ordine şi 31 de familii.

Subclasa MAGNOLIIDAEOrdinul MAGNOLIALES

Familia MAGNOLIACEAE Cuprinde 7 genuri, cu circa 230 de specii de arbori şi

arbusti, cu frunze simple, alterne, stipelate; flori actinomorfe, hermafrodite, polimere, spirociclice, cu periant simplu, petaloid; la baza florii aflându-se unele hipsofile caduce la înflorire; fructe sunt multiple (polifolicule şi samare).

Speciile incluse în această familie sunt răspândite actualmente mai ales în ţinuturile tropicale ale Asiei, Australiei şi Americii, dar în Era Terţiară erau răspândite şi în afara limitelor actuale, inclusiv în Europa.

În România se întâlnesc din această familie doar două genuri: Magnolia şi Liriodendron.

Genul MAGNOLIA L. Înălţimile speciilor din acest gen sunt cuprinse între 3 m (Magnolia liliflora) şi 28-30 m

(Magnolia grandiflora, Magnolia acuminata). Florile sunt solitare, regulate, terminale, mari, hermafrodite, de culori diferite în functie de specie: albe, roz, purpurii, mov, verzi - gălbui, albăstrui, ş.a. Genul cuprinde cca. 77 specii şi hibrizi de arbori sau arbuşti de mare valoare ornamentală, răspândiţi în America de Nord şi Asia de est.

La noi se cultivă mai frecvent peste 14 specii şi hibrizi ale acestui gen. 1. Magnolia acuminata L. - Magnolia mare 2. Magnolia denudata Desrouss. (M. yulan Desf.) 3. Magnolia macrophylla Michx. 4. Magnolia obovata Thunb. (M. hypoleuca Sieb.et Zucc.) 5. Magnolia stellata (Sieb.et Zucc) Maxim. (M. kobus var. stellata Sieb.et Zucc., M.

halliana hort.) 6. Magnolia kobus D.C. (M. thurberi Hort., M. kobushi Mayr., M. tomentosa Thunb.) 7. Magnolia x soulangiana Soul.-Bod. (Magnolia denudata x Magnolia liliflora) -

Magnolia hibridă 8. Magnolia grandiflora L. (M. foetida Sarg.) 9. Magnolia liliflora Desr. (M. purpurea Curt., M. discolor Vent., M. obovata Willd.

non Thunb.) 10. Magnolia tripetala L. (M. umbrella Lam., M. frondosa Salsb.) 11. Magnolia virginiana L. (M. glauca L.) 12. Magnolia sieboldii K. Koch (M. parviflora S&Z) 13. Magnolia campbellii DC.

Magnolia acuminata L. - Magnolia mare Este o specie originară din S.U.A., care ajunge la cca. 30 m înălţime. Are portul ovat-piramidal. Lujerii tineri sunt roşii-bruni, lucitori.

Frunzele sunt mari, de 10-24 cm lungime, de formă eliptic-ovală, cu marginile întregi, de culoare verde-închis pe faţă şi cenuşii pe dos.

Florile, care. apar în luna mai, după înfrunzirea arborilor, au culoarea galbenă-verzuie şi sunt nemirositoare

Fructul este o polifoliculă, ovoidă, de culoare roşie de 5-8 cm lungime, se maturează în septembrie. Fiecare foliculă conţine 1-2 seminţe ce atârnă la maturitate de câte un filament lung şi subţire.

Particularităţi biologice şi ecologice. Specia este repede crescătoare, care preferă solurile uşoare până la lutoase, profunde, uşor umede. Rezistă destul de bine la geruri şi chiar la îngheţurile târzii, suportă semiumbra dar înfloreşte mai abundent în plin soare. Arborii izolaţi fructifică abundent la intervale de 2-3 ani, puterea germinativă fiind de 70-80%.

Magnolia acuminata

Magnolia acuminata

Magnolia denudata Desrouss. (M. yulan Desf.) Este o specie originară din China, mai decorativă, de 15-20

m înălţime (la noi ajunge la cca. 4 m), cu mugurii şi lujerii tineri pubescenţi, frunzele sunt obovate până la alungit-obovate, de 10-15 cm lungime, verzi închis, lucitoare pe faţă şi verde deschis, pubescente pe dos;

Florile sunt campanulate, mari, albe-rozii, plăcut mirositoare şi care apar înaintea înfrunzirii, încă din luna aprilie;

Fructele sunt polifolicule brune, cilindrice, de 8-12 cm lungime.

Particularităţi biologice şi ecologice. Vegetează bine pe soluri fertile, permeabile şi revene, este destul de rezistentă la geruri dar florile sunt uşor distruse de îngheţurile târzii.

Nu suportă tunderea.

Magnolia denudata

Magnolia denudata

Magnolia denudata

Magnolia macrophylla Michx. Este un arbore de maxim 18 m, cu lujerii şi mugurii

tomentoşi. Frunzele sunt obovate sau alungit-obovate, de 30-80

cm lungime, verzi, lucitoare pe faţă iar pe dos glaucescente şi fin pubescente;

Florile sunt mari (25-30 cm diametru), larg campanulate, albe iar la interior spre bază cu pete roşii, mirositoare, care apar vara (mai-iunie).

Fructul este ovoid-globulos, de 6-8 cm lungime, roz, pubescent.

Particularităţi biologice şi ecologice. Este una dintre speciile cele mai interesante de Magnolia, destul de rezistentă la gerurile de la noi dar nu suportă îngheţurile târzii. Frunzişul este puternic vătămat de grindină.

Magnolia macrophylla

Magnolia obovata Thunb. (M. hypoleuca Sieb.et Zucc.) Specia provine din Japonia, unde ajunge la 30 m, dar la noi

atinge dimensiuni arbustive. Este apreciată pentru florile mari, campanulate, albe-gălbui,

foarte parfumate, cu 6-9 petale obovate, cu filamente şi pistil roşietice, care apar în iunie, frunzele obovate, mari (20-40 cm lungime) şi fructele sale de culoare roşie-stacojie, de 12-18 cm lungime, în interior cu seminţe portocalii.

Particularităţi biologice şi ecologice. Este una din speciile de Magnolia sensibile la temperaturile scăzute, pretinde umiditate atmosferică şi vegetează bine pe soluri nisipo-lutoase.

Nu rezistă la secetă, nu suportă umbrirea, dar crescută în plin soare înfloreşte şi fructifică abundent, seminţele având o mare putere de germinare.

Magnolia obovata

Magnolia stellata (Sieb.et Zucc) Maxim. (M. kobus var. stellata Sieb.et Zucc., M. halliana hort.)

Este un arbust de talie joasă, atinge maxim 6 m înălţime, care provine din Japonia. Lujerii tineri şi mugurii sunt acoperiţi de peri mătăsoşi, frunzele obovate sau îngust-eliptice pe faţă verzi închis, pe dos verzi deschis, glabre;

Florile sunt albe, duble, de cca. 8 cm diametru, foarte abundente, odorante, care se deschid în formă de stea şi apar primăvara devreme, înainte de înfrunzire (în arealul de origine).

Particularităţi biologice şi ecologice. Este una dintre speciile de Magnolia preţuită pentru înflorirea precoce şi foarte abundentă. Este sensibilă la îngheţurile târzii, care deseori o prind înflorită. În cultură se mai întâlnesc cultivarurile:

'Rosea' - cu petalele la exterior roze şi 'Chrysanthemiflora' - cu flori involte roze.

Magnolia stellata

Magnolia kobus D.C. (M. thurberi Hort., M. kobushi Mayr., M. tomentosa Thunb.)

Este o specie originară din Japonia, ajunge la maxim 10 m înălţime, are ramuri subţiri. Frunzele sunt ovate sau obovate de 6-10 cm, brusc acuminate, pe faţă verzi lucitoare iar pe dos alburii, cu nervuri proeminente. Florile sunt albe, la exterior cu dungi palid purpurii, erecte şi apar înaintea înfrunzitului. Fructul este cilindric, de 10-12 cm lungime, uşor-roşcat.

Are câteva varietăţi ornamentale: Var. borealis Sarg. - arbore de până la 25 m înălţime, cu frunze

de 6-15 cm lungime şi flori albe-crem de cca. 12 cm diametru; Var. loebneri Kache - arbust de cca. 3 m, cu frunze mari,

obovate şi flori involte, albe. Este una dintre speciile cele mai apreciate pentru înflorirea foarte

abundentă. Preferă climatul cald şi umed, varietatea tipică fiind mai puţin rezistentă la geruri. Puieţii de M. kobus se pot folosi cu succes ca portaltoaie pentru M. stellata şi varietăţile sale.

Magnolia kobus

Magnolia kobus Var. borealis

Magnolia kobus Var. loebneri

Magnolia kobus - fructul

Magnolia x soulangiana Soul.-Bod. (Magnolia denudata x Magnolia liliflora) - Magnolia hibridă

Este un arboraş de 6-7 (8) m, uneori cu aspect de tufă, cu frunze obovate până la eliptice, de 10-20 cm lungime, de obicei acuminate, pe dos pubescente; florile sunt erecte, campanulate, albe la interior şi cu baza roz-violacee, apar odată cu înfrunzirea, cu diametrul de până la 9 cm, iar fructul este cilindric, uşor curbat şi roşu. Prezintă o serie de varietăţi (cultivaruri):

Var. Lennei (cu flori albe la interior şi roze la bază, mari, care apar în aprilie-mai,

Var. Alba Superba (flori mari, albe cu striaţii roz la exterior), Var. Speciosa (cu flori albe cu striaţii roşii la exterior), 'Alexandrina' (arbust viguros cu flori albe în interior şi roz-închis la

exterior, la bază). Este cea mai răspândită magnolie din parcurile şi grădinile din ţara

noastră, mult apreciată pentru frumuseţea şi abundenţa florilor. Rezistă destul de bine la ger dar deseori este vătămată de îngheţurile târzii.

Magnolia x soulangiana

Magnolia x soulangiana

'Alexandrina' Lennei

Speciosa

Magnolia x soulangiana

Magnolia x soulangiana - fructele

Magnolia grandiflora L. (M. foetida Sarg.)

Arbore sempervirescent, cu aspect piramidal şi talie foarte mare (25-30 m), lujerii şi mugurii sunt ruginiu-pubescenţi.

Frunzele sunt alungit-obovate sau eliptice, de maxim 20 cm lungime, pe faţă verzi-închis lucitoare, pe dos ruginiu scurt păroase, piloase, caduce în anul al doilea.

Florile sunt foarte mari (15-30 cm diametru), plăcut mirositoare, albe-gălbui iar fructul este ovoid şi ruginiu-tomentos.

Magnolia grandiflora

Magnolia grandiflora

Magnolia liliflora Desr. (M. purpurea Curt., M. discolor Vent., M. obovata Willd. non

Thunb.) Arbust originar din Orient, de maxim 3 m înălţime, slab

ramificat, cu lujeri glabri, muguri pubescenţi. Frunze obovate sau eliptic-ovate, de 10-18 cm lungime, pe

faţă dispers păroase, pe dos fin pubescente în lungul nervurilor.

Florile sunt mari, campanulate, cu tepalele interne purpurii la exterior şi albicioase în interior, apar înainte sau odată cu înfrunzirea (mai-iunie - în funcţie de clima zonei).

Fructul este globulos sau oblong, de cca. 5 cm, brun-purpuriu.

Există o varietate foarte preţuită la noi, varietatea nigra, care prezintă flori la exterior purpurii închis, iar la interior purpurii.

Magnolia liliflora

Magnolia liliflora

Magnolia liliflora

nigra

Magnolia tripetala L. (M. umbrella Lam., M.

frondosa Salsb.) Arbore de maxim 12 m înălţime, cu frunze alungit-

obovate, de 25-60 cm lungime, acute şi scurt acuminate, pe faţă verzi-gălbui, lucitoare;

Florile sunt albe, slab mirositoare, de 18-25 cm diametru, apar în mai-iunie iar fructul ovoid, roşu-stacojiu la maturitate.

Particularităţi biologice şi ecologice. Specie preţuită datorită frunzelor mari, îngrămădite la extremitatea lujerilor, sub forma unor umbrele.

Este sensibilă la geruri, distrusă uşor de îngheţurile târzii, necesitând obligatoriu adăpost.

Magnolia tripetala

Magnolia tripetala

Magnolia virginiana L. (M. glauca L.)

Arboraş originar din America de Nord, talia de la 5-15 m,

cu frunze eliptice până la oblong-lanceolate, de 7-12 cm

lungime, pieloase, lucitoare, pe dos verzi-glauce;

Florile sunt albe, puternic mirositoare (miros de citrice),

relativ mici (5-7 cm diametru);

Fructul este mic, roşu închis.

Magnolia virginiana

Magnolia virginiana

Magnolia sieboldii K. Koch (M. parviflora S&Z)

Arbust de 3-7 (10) m înălţime, lujerii tineri şi mugurii alipit pubescenţi.

Frunzele sunt semipersistente, lat eliptice sau obovate până la alungit obovate, de 6-15 cm lungime, obtuz ascuţite, cu baza rotunjita, pe faţă verzi-închis, glabre, pe dos verzi-albăstrui şi la început fin păroase, cu 6-10 perechi de nervuri.

Florile sunt în formă de cupă, cu diametrul de 7-10 cm, albe, odorante, nutante, cu pedunculi păroşi de 3-6 cm lungime şi filamente roşii carmin.

Fructul este ovoid de 3-4 cm lungime. Este o specie de mare efect datorită frunzelor lucitoare,

pieloase, de regulă persistente şi florilor puternic mirositoare care apar din iunie până în septembrie. Necesită multă umiditate în sol şi atmosferă.

Magnolia sieboldii

Magnolia sieboldii

Magnolia campbellii DC. Arbore care înfloreşte primăvara devreme cu uriaşe flori roz

şi parfumate de forma unei lalele. Are frunze căzătoare, mari, persistente în regiunile

temperate (până la -15ºC) dar florile timpurii vor fi distruse de gerul din primăvară, de aceea e nevoie de o protecţie împotriva gerurilor.

Particularităţi biologice şi ecologice generale. Speciile de Magnolia pretind soluri afânate, revene, bogate.

Exceptând Magnolia acuminata, care este mai rezistentă la îngheţurile târzii, celelalte specii sunt termofile şi se cultivă în regiuni cu ierni mai puţin geroase, precum şi în locuri adăpostite, ferite de curenţii reci. Preferă lumina, dar se dezvoltă bine şi la semiumbră. M. campbellii solicită un sol acid spre neutru şi creşte repede.

Magnolia campbellii

Genul Magnolia

Înmulţire. Se înmulţesc prin seminţe, marcotaj, altoire, butaşi. Seminţele se curăţă prin frecare cu nisip şi apă şi se seamănă imediat după maturizare, sau se stratifică si se seamănă în primăvară, în sol argilo-nisipos la adâncime de 2-4 cm (mai adânc toamna); peste iarnă semănăturile se protejează cu frunze.

Puieţii rămân pe loc 2-3 ani apoi se transplantează, de preferinţă în sol ameliorat cu turbă, pe cât posibil cu pământ pe rădăcină şi fără să se taie rădăcinile. Speciile rare se seamănă în seră, în lădiţe, folosind un pământ foarte nisipos şi se repică apoi în răsadniţă. Semănatul se recomandă pentru speciile Magnolia kobus şi Magnolia acuminata.

Marcotajul, una dintre cele mai importante metode de înmulţire la magnolii se face prin arcuire, după perioada de creştere activă, în august-septembrie. Se recomandă îndeosebi pentru Magnolia stellata şi Magnolia x soulangiana precum şi pentru varietăţile ornamentale. Altoirea se practică în seră, în placaj sau în despicătură, pe portaltoi înrădăcinat în ghivece, în august sau în martie. Pentru speciile mai puţin viguroase se foloseşte ca portaltoi Magnolia kobus, iar pentru cele cu creştere puternică Magnolia acuminata. Altoirea se aplică mai ales pentru Magnolia denudata. Pentru reuşita prinderii, în spaţiile verzi se recomandă scoaterea şi plantarea cu balot.

Folosire. În parcuri, magnoliile sunt folosite ca exemplare solitare sau în grupuri, fiind foarte decorative prin flori, dar şi prin fructele viu colorate şi frunzişul interesant.

Genul LIRIODENDRON L.

Acest gen cuprinde 2 specii răspândite în America de Nord şi China, ambele regăsindu-se în cultură şi în ţara noastră.

Liriodendron tulipifera L. - Liriodendron, Arborele de lalele, Tulipier, Tulipan

Liriodendron chinense (Hemsl.) Sarg. (L. tulipifera L. var. chinense Hemsl.)

Liriodendron tulipifera L. - Liriodendron, Arborele de lalele, Tulipier, Tulipan

Este un arbore originar din America de Nord şi Asia de est, care ajunge la 30 m înălţime. Are coroana ovoidală şi tulpina dreaptă, scoarţa este cenuşie deschis. Mugurii sunt comprimaţi lateral, uşor pedicelaţi, înveliţi într-o pereche de solzi brunii, frunzele mari, cu vârful puternic emarginat, cu 4 lobi acuţi care sugerează forma unei lire; pe faţă sunt verzui-lucitori, pe dos verzi-gălbui albăstrui, cu peţiolul lung de 5-10 cm; în toamnă capătă o frumoasă culoare galbenă aurie. Florile sunt solitare, sunt foarte decorative, au formă de lalea, de culoare galbenă-verzuie cu o pată portocalie în mijloc; apar în mai-iunie, fructul are 6-8 cm lungime şi samarele ascuţite la vârf

În cultură se întâlnesc mai multe varietăţi, mai ornamentale fiind: Var. Fastigiata (cu formă piramidală), Var. Nana (de talie scundă), Var. Aureomarginatum (talie mai redusă, frunze tivite cu galben) etc. Particularităţi biologice şi ecologice. Este o specie exigentă faţă de sol,

vegetând corespunzător pe soluri bogate, profunde, afânate, evitându-se calcarele. Nu este rezistent la seceta de vară dar nici la îngheţurile târzii. Înfloreşte şi fructifică abundent şi anual, dar seminţele au o germinabilitate scăzută.

Liriodendron tulipiferaLiriodendron tulipifera

Liriodendron tulipiferaLiriodendron tulipifera

Liriodendron chinense (Hemsl.) Sarg. (L. tulipifera L. var. chinense Hemsl.)

Arbore de cca. 15 m înălţime, cu frunzele de regulă mai mari şi mai adânc lobate (până la jumătatea frunzei sau mai mult) decât la specia de bază, pe dos catifelat pubescente, primăvara de culoare rozie;

Florile sunt verzi la exterior şi galbene la interior iar fructul are samarele obtuze la vârf .

Pretinde soluri fertile, afinate, revene, lipsite de calcar. Este un arbore de lumină, puţin rezistent la secete şi geruri (mai ales în tinereţe).

Înmulţire. Se înmulţesc prin seminţe, marcotaj, altoire. Semănăturile se fac obişnuit toamna, imediat după recoltarea seminţelor.

Seminţele se acoperă cu compost sau humus de pădure. Puieţii devin apţi de plantat la 1-2 ani. Marcotajul se practică prin arcuire sau marcotaj chinezesc. Altoirea se execută în sere sau răsadniţe, pe puieţi plantaţi în ghivece, cu un an înainte, folosindu-se procedeul în despicătură. După prindere se plantează direct în pepinieră. Puieţii apţi de plantat se scot cu balot de pământ.

Folosire. Aceste specii prezintă un deosebit interes ornamental, având un port elegant, frunziş frumos, verde-albăstrui, care toamna devine galben-auriu, dar mai ales înflorire abundentă. În parcuri şi grădini tulipierul este de mare efect ornamental plantat în peluze bine luminate, individual sau în grupuri mici.

Liriodendron chinenseLiriodendron chinense

Liriodendron chinenseLiriodendron chinense

Liriodendron chinenseLiriodendron chinense - fruct nematur - fruct nematur

Subclasa MAGNOLIIDAEOrdinul MAGNOLIALES

Familia CALYCANTHACEAE Genul CALYCANTHUS L. Genul reuneşte 4 specii, dintre care 3 se cultivă şi în România. Calycanthus fertilis Walt.(Butneria fertilis Kearney, C. glaucus

Willd.)- Calicantus Arbust de 1-3 m înălţime, cu lujerii glabri, frunzele îngust-ovate, ovat-

eliptice, de 5-15 cm lungime, acute sau acuminate, pe faţă aspre, lucitoare, pe dos verzi-albăstrui; florile sunt verzi-purpurii sau brun-roşcate, de 3-5 cm diametru, slab mirositoare; fructul este o poliachenă monospermă asemănătoare cu o capsulă obovată.

Arbustul este în general foarte plăcut mirositor, vegetează bine pe soluri revene, permeabile, suficient de fertile, în zone semiumbrite, deoarece în locurile însorite se constată o încetinire a creşterilor anuale.

Tăierile se recomandă a se face iarna şi atunci preferabil se taie doar lăstarii lacomi.

În cultură există varietatea - Laevigatus - care are frunzele mai alungit-eliptice, pe dos verzi deschis şi lucitoare.

Calycanthus fertilisCalycanthus fertilis

Calycanthus floridus L.(Butneria florida Kearney, C. sterilis Walt.)

Arbust de 1-2 m, cu rădăcina, lujerii şi frunzele cu miros plăcut de scorţişoară şi răşină de conifere; frunzele sunt ovate, eliptice sau îngust-eliptice, de 5-12 cm lungime, acute, acuminate, pe dos de culoare verde-cenuşiu şi dens păroase.

Florile sunt roşii-brune, cu diametru de 4-5 cm şi au un miros puternic de fragi sau ananas, apar vara (iunie-iulie).

Particularităţi biologice şi ecologice. Arbustul are un plăcut şi puternic miros de răşină, iar scoarţa poate fi utilizată ca înlocuitor al scorţişoarei. Este rezistent la ger, dar sensibil la îngheţurile târzii.

În regiunile mai reci se recomandă protejarea rădăcinilor. Sunt recomandate solurile uşoare, bogate, revene şi locaţiile

însorite. Rezistă bine la poluarea urbană.

Calycanthus floridusCalycanthus floridus

Calycanthus floridusCalycanthus floridus

Calycanthus occidentalis Hook.etArn. (Butneria occidentalis Greene)

Arbust de 1-4 m înălţime, cu frunze ovate până la alungit-lanceolate, de 8-20 cm lungime, pe faţă scabre, pe dos glabre sau dispers păroase; florile la început sunt brune-purpurii, apoi devin galbene-ruginii, puternic mirositoare, apar din iunie până în august.

Particularităţi biologice şi ecologice. Se poate cultiva în condiţii normale, fără pretenţii mari faţă de condiţiile de sol dar iarna nu suportă gerurile puternice şi poluarea. Preferă locaţiile bine însorite şi solurile bine drenate.

Înmulţire. Se înmulţesc prin seminţe, marcotaj şi butaşi. Semănatul se face imediat după recoltarea seminţelor maturate complet, în răsadniţe reci. Marcotajul folosit este cel arcuit, în primăvară sau în luna iunie.

Folosire. Se recomandă pentru grupări, boschete şi cultivare individuală.

Calycanthus occidentalisCalycanthus occidentalis

Calycanthus occidentalisCalycanthus occidentalis