Curs Legislatie

235
- 1 - INTRODUCERE OMUL este deopotrivă creaţia şi creatorul mediului său: - mediul natural şi cel pe care însăşi el şi la creat sunt indispensabile bunăstării şi exercitării depline a drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale, inclusiv dreptul la viaţă. Sănătatea omului, fiind în centrul atenţiei, a determinat preocuparea guvernanţilor din toate ţările lumii în reducerea riscurilor şi crearea unui cadru legislativ care să asigure dezvoltarea economică şi creşterea nivelului de trai. Lumea industrială este vinovată de schimbările globale înregistrate. Diminuarea grosimii stratului de ozon şi încălzirea globală sunt un exemplu clar în această direcţie. Continuarea creşterii economice fără evaluarea costurilor de mediu este neraţională. Multe activităţi industriale sunt rentabile din punct de vedere economic dacă nu sunt luate în consideraţie costurile de mediu, cele directe şi cele indirecte. Analiza ciclului de viaţă a unui produs devine o cerinţă a dezvoltării economice. Tratarea cu neatenţie a pagubelor produse sau posibil a fi produse mediului reprezintă o ameninţare pentru permanenţa efortului de dezvoltare. De aceea şi Guvernul României, de după 1989, a analizat, având la bază realităţile noastre, şi reorganizat activitatea de protecţie a mediului înfiinţând Ministerul Mediului cu reprezentare la nivel judeţean de Agenţiile de Supraveghere şi Protecţia Mediului. Realităţile au impus reanalizarea Legii protecţiei mediului existente încă din 1973 şi astfel a fost elaborată şi adoptată Legea nr.137/ 1995 - legea protecţiei mediului publicată în Monitorul Oficial nr.304 din 30 decembrie 1995, republicată, după adăugarea unui nou articol şi reactualizarea valorii contravenţiilor, în M.O. nr.70 din 17 februarie 2000, modificată prin Ordonanţa de Urgenţă nr.91/ 2002, publicată în M.O. nr.465/ 2002. Având în vedere necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate de ţara noastră în procesul de integrare europeană, a fost imperios necesară adoptarea, în regim de urgenţă, a unei noi reglementări în baza căreia să poată fi adoptată legislaţia subsecventă în domeniul protecţiei mediului şi ţinând cont de necesitatea creării cadrului unitar prin care se statuează principiile care guvernează întreaga activitate de protecţie a mediului şi care trasează direcţiile de reglementare a activităţilor economice în vederea atingerii obiectivelor dezvoltării durabile, elemente care vizează interesul public şi care constituie situaţii de urgentă extraordinare. Astfel, a fost elaborată o nouă reglementare „fundamentală‖ în domeniul protecţiei mediului şi aprobată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195 din 22 decembrie 2005. Obiectul acestei ordonanţe de urgenţă îl constituie reglementarea protecţiei mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor şi elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii. Această reglementare abrogă Legea nr.137/ 1995. În ţara noastră poluarea a fost şi este concentrată în 14 zone, definite „zone fierbinţi‖: Copşa Mică, Baia Mare, Zlatna, Oneşti – Borzeşti, Bacău, Săvineşti – Roznov, Suceava, Galaţi, Govora, Slatina, Ploieşti, Piteşti, Râmnicu Vâlcea şi Craiova. Valoarea medie a cantităţilor de poluanţi emişi de România este sub valoarea medie a Europei, dar în „zonele fierbinţi‖ aceasta depăşeşte cu mult aceste valori, conform unor cercetări ale I.C.I.M. Bucureşti (Institutul Naţional de Cercetare în domeniul Mediului). În ultimi 15 ani însă poluarea acestor „zone fierbinţi‖ a scăzut foarte mult, nu prin luarea unor măsuri de reducere a poluării, ci prin închiderea sau reducerea capacităţilor de producţie a agenţilor economici.

Transcript of Curs Legislatie

Page 1: Curs Legislatie

- 1 -

INTRODUCERE

OMUL este deopotrivă creaţia şi creatorul mediului său: - mediul natural şi cel pe

care însăşi el şi la creat sunt indispensabile bunăstării şi exercitării depline a drepturilor şi

libertăţilor sale fundamentale, inclusiv dreptul la viaţă.

Sănătatea omului, fiind în centrul atenţiei, a determinat preocuparea guvernanţilor din

toate ţările lumii în reducerea riscurilor şi crearea unui cadru legislativ care să asigure

dezvoltarea economică şi creşterea nivelului de trai.

Lumea industrială este vinovată de schimbările globale înregistrate. Diminuarea

grosimii stratului de ozon şi încălzirea globală sunt un exemplu clar în această direcţie.

Continuarea creşterii economice fără evaluarea costurilor de mediu este neraţională.

Multe activităţi industriale sunt rentabile din punct de vedere economic dacă nu sunt luate în

consideraţie costurile de mediu, cele directe şi cele indirecte.

Analiza ciclului de viaţă a unui produs devine o cerinţă a dezvoltării economice.

Tratarea cu neatenţie a pagubelor produse sau posibil a fi produse mediului reprezintă o

ameninţare pentru permanenţa efortului de dezvoltare.

De aceea şi Guvernul României, de după 1989, a analizat, având la bază realităţile

noastre, şi reorganizat activitatea de protecţie a mediului înfiinţând Ministerul Mediului cu

reprezentare la nivel judeţean de Agenţiile de Supraveghere şi Protecţia Mediului. Realităţile

au impus reanalizarea Legii protecţiei mediului existente încă din 1973 şi astfel a fost

elaborată şi adoptată Legea nr.137/ 1995 - legea protecţiei mediului publicată în Monitorul

Oficial nr.304 din 30 decembrie 1995, republicată, după adăugarea unui nou articol şi

reactualizarea valorii contravenţiilor, în M.O. nr.70 din 17 februarie 2000, modificată prin

Ordonanţa de Urgenţă nr.91/ 2002, publicată în M.O. nr.465/ 2002.

Având în vedere necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate de ţara noastră în

procesul de integrare europeană, a fost imperios necesară adoptarea, în regim de urgenţă, a

unei noi reglementări în baza căreia să poată fi adoptată legislaţia subsecventă în domeniul

protecţiei mediului şi ţinând cont de necesitatea creării cadrului unitar prin care se statuează

principiile care guvernează întreaga activitate de protecţie a mediului şi care trasează direcţiile

de reglementare a activităţilor economice în vederea atingerii obiectivelor dezvoltării

durabile, elemente care vizează interesul public şi care constituie situaţii de urgentă

extraordinare.

Astfel, a fost elaborată o nouă reglementare „fundamentală‖ în domeniul protecţiei

mediului şi aprobată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195 din 22 decembrie

2005. Obiectul acestei ordonanţe de urgenţă îl constituie reglementarea protecţiei mediului,

obiectiv de interes public major, pe baza principiilor şi elementelor strategice care conduc la

dezvoltarea durabilă a societăţii. Această reglementare abrogă Legea nr.137/ 1995.

În ţara noastră poluarea a fost şi este concentrată în 14 zone, definite „zone fierbinţi‖:

Copşa Mică, Baia Mare, Zlatna, Oneşti – Borzeşti, Bacău, Săvineşti – Roznov, Suceava,

Galaţi, Govora, Slatina, Ploieşti, Piteşti, Râmnicu Vâlcea şi Craiova.

Valoarea medie a cantităţilor de poluanţi emişi de România este sub valoarea medie a

Europei, dar în „zonele fierbinţi‖ aceasta depăşeşte cu mult aceste valori, conform unor

cercetări ale I.C.I.M. Bucureşti (Institutul Naţional de Cercetare în domeniul Mediului).

În ultimi 15 ani însă poluarea acestor „zone fierbinţi‖ a scăzut foarte mult, nu prin

luarea unor măsuri de reducere a poluării, ci prin închiderea sau reducerea capacităţilor de

producţie a agenţilor economici.

Page 2: Curs Legislatie

- 2 -

Conform oricărei variante a legii fundamentale în domeniul protecţiei mediului,

PROTECŢIA MEDIULUI constituie OBLIGAŢIA şi RESPONSABILITATEA

AUTORITĂŢILOR ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE ŞI LOCALE, precum

şi a TUTUROR PERSOANELOR FIZICE ŞI JURIDICE, iar responsabilitatea protecţiei

mediului revine autorităţii centrale pentru protecţia mediului şi autorităţilor sale teritoriale.

În toată această perioadă legislaţia în toate domeniile, dar şi în cea a mediului, a suferit

importante modificări. Implementarea, în legislaţia ţării noastre, a Directivelor Uniunii

Europene a constituit şi constituie o obligaţie ca urmare a dorinţei de integrare.

În Anexa nr.1 a cursului veţi găsi legislaţia specifică privind reglementarea rezultată

din acquis-ul comunitar de mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia specifică în

implementare.

Cursul prezintă principalele legi din domeniul mediului şi modul în care trebuie

interpretate în vederea aplicării.

Toate legile au ca principal obiectiv asigurarea unei dezvoltări durabile, având în

centru atenţiei omul. Analiza definiţiei mediului arată complexitatea acestuia şi importanţa

tratării tuturor aspectelor. Nivelul de trai precum şi posibilitatea de a fi asigurat un trai decent

constituie un aspect de poluare, poluare socială. Acestui gen de poluare trebuie să-i se acorde

o atenţie deosebită în următorii ani. Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care corespunde

necesităţilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface

propriile necesităţi.

Rezolvarea poluării mediului trebuie privită ca un lucru benefic omului şi societăţilor

economice, de orice fel, pentru că aceasta înseamnă o mai bună gospodărire a energiei.

Parcurgerea acestui curs vrea să determine îmbogăţirea cunoştinţelor în domeniu dar şi

formarea unui limbaj corespunzător.

Pentru a vă convinge singuri de însuşirea cunoştinţelor este necesar să parcurgeţi testul

grilă de la sfârşitul cursului.

Page 3: Curs Legislatie

- 3 -

CAPITOLUL 1: SCURT ISTORIC. MEDIU. IMPORTANŢA

PROTECŢIEI MEDIULUI

1.1 ISTORIC

Problema protecţiei mediului a intrat în atenţia omului încă de la începutul perioadei de

extindere a folosirii ca sursă de energie termică cărbunele şi s-a amplificat o dată cu

dezvoltarea economică.

Încă din anul 1273, Parlamentul Britanic a adoptat o lege de interzicere a arderii

cărbunelui în Londra, în anul 1383 regele Carol al VI–lea al Franţei a dat un edict prin care se

interzicea emisia de „fumuri rău mirositoare‖, iar în anul 1510 în Franţa, la Ruen, s-au luat

„măsuri contra fumului‖ provenit din arderea cărbunelui.

O dată cu dezvoltarea industriei şi apariţia surselor complexe de poluare, toţi factorii de

mediu au avut de suferit. La început problemele create de impactul dezvoltării industriale erau

atenuate de capacitatea mediului de a se regenera. Însa dezvoltarea industrială de după anul

1950, culminând cu anii 1970 – 1980, a dus la depăşirea capacităţii de suportabilitate a

mediului, în diferite zone, determinând creşterea preocupării omului pentru a îşi asigura

garanţia existentei pe aceasta planetă.

La început s-a văzut conflictul inevitabil între creşterea economica şi mediu, apărând

publicaţii care spuneau că, atât creşterea economica, cât şi creşterea populaţiei trebuie dirijată,

dacă se vrea protejarea mediului. Publicaţia „Limitele creşterii economice – 1972 („Limits to

Growth‖) a sprijinit această idee.

În anul 1972 a avut loc la Stockholm, capitala Suediei prima Conferinţă a Organizaţiei

Naţiunilor Unite pentru Mediu, intitulată „OMUL şi MEDIUL‖.

Au participat reprezentanţi din 113 state şi 400 de organizaţii neguvernamentale care au

redactat Declaraţia de la Stockholm în şapte puncte şi 26 de principii. Este prima dată când

s-a proclamat că resursă naturală nu este numai petrolul şi mineralele, ci şi aerul, apa,

pământul, fauna, flora, precum şi eşantioanele reprezentative ale ecosistemelor naturale,

şi faptul că este un drept al omului să trăiască în demnitate şi bunăstare într-un mediu

favorabil.

Tot în cadrul acestei Conferinţe a fost stabilit şi un Plan de acţiune pentru mediu pe

trei categorii de probleme:

- evaluarea mediului;

- gestionarea mediului;

- măsuri de susţinere.

După aceasta conferinţă a luat fiinţă PROGRAMUL NAŢIUNILOR UNITE pentru

MEDIU (UNEP), care a avut ca scop promovarea unor proiecte de mediu pentru ţările în curs

de dezvoltare. Au fost finanţate proiecte privind promovarea legislaţiei de mediu, protecţia

mărilor şi oceanelor, a marilor fluvii, crearea unui sistem mondial de supraveghere a

mediului, promovarea unor tehnologii curate.

După anul 1980 legătura interdependentă dintre dezvoltarea economică şi protecţia

mediului s-a schimbat, concluzionându-se că dezvoltarea economică şi mediu sunt potenţial

comparabile.

Ideile de dezvoltare durabilă, de utilizare a tehnologiilor „curate‖, de reconciliere între

dezvoltarea economică şi impactul asupra mediului şi a faptului că poluarea nu are graniţe, au

dus la o abordare diferită a problemelor de poluare. Astfel, s-a trecut de la o abordare locală la

una globală.

Toate aceste aspecte au determinat apariţia unor legi, norme şi standarde având drept

scop protecţia mediului în toate ţările lumii.

Page 4: Curs Legislatie

- 4 -

În luna iunie a anului 1992 se organizează la Rio de Janeiro CONFERINŢA

NAŢIUNILOR UNITE PENTRU MEDIU ŞI DEZVOLTARE, unde a fost stabilit planul

de acţiune pentru secolul 21 (AGENDA 21), care are la bază CONCEPTUL DE

DEZVOLTARE DURABILĂ. Agenda 21 stabileşte perioadele, obiectivele, costurile

estimative, modalităţile de acţiune şi responsabilităţile ce revin statelor şi organizaţiilor

internaţionale în domeniul protecţiei mediului. Planul de acţiune promovează substituirea unei

responsabilităţi globale pentru ONU şi organismele din sistemul său faţă de abordarea şi

soluţionarea problemelor de mediu. Agenda 21 cuprinde 115 programe specifice, grupate în

patru tematici:

- Dimensiunea social economică;

- Conservarea şi managementul resurselor naturale (habitat, sănătate, demografie,

consum, producţie, factori de mediu);

- Rolul organizaţiilor neguvernamentale şi grupurilor sociale;

- Mijloace de implementare a măsurilor (investiţii, finanţare).

Toate ţările lumii s-au angajat la transpunerea în practică a acestui plan de acţiune,

stabilind planuri concrete de acţiune la nivelul fiecărei ţări şi la fiecare zonă administrativă. Se

cere ca aceste planuri de acţiune să fie realiste şi să poată conduce la respectarea următoarelor

principii, reunite sub denumirea de DECLARAŢIA de la RIO, principiile „CARTEI

PĂMÂNTULUI”:

- Fiinţele umane au dreptul la o viaţă sănătoasă;

- Statele au dreptul suveran de a-şi exploata resursele;

- Dreptul la dezvoltare al generaţiilor prezente şi viitoare;

- Protecţia mediului parte integrantă a programului de dezvoltare;

- Cooperarea pentru eradicarea sărăciei;

- Prioritate pentru ţările în curs de dezvoltare;

- Statele au răspunderi comune dar diferenţiate;

- Politici demografice pentru ridicarea calităţii vieţii;

- Cooperarea statelor prin schimbul de cunoştinţe;

- Participare publică, acces la informaţia de mediu;

- Legislaţie eficientă adaptată la context;

- Consens în problemele de mediu transfrontaliere;

- Răspunderi şi compensaţii daunelor provocate mediului;

- Prevenirea;

- Abordarea precauţiei în luarea deciziilor;

- Internalizarea costurilor, poluatorul plăteşte;

- Evaluarea impactului asupra mediului;

- Notificarea imediată în caz de accident ecologic;

- Notificarea prealabilă în faze incipiente;

- Antrenarea femeilor şi tinerilor în dezvoltarea durabilă;

- Aplicarea practicilor tradiţionale - comunităţi locale;

- Pacea, dezvoltarea, protecţia mediului, interdependente şi indivizibile;

- Cooperarea în mod paşnic şi cu bună credinţă.

Pentru a urmării progresele înregistrate pe plan mondial privind transpunerea în practică

a obiectivelor „Agendei 21‖, s-a înfiinţat COMISIA NAŢIUNILOR UNITE pentru

DEZVOLTARE DURABILĂ (CNUDD).

La New York – 1992 s-a convenit adoptarea Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite

asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC), care stabileşte cadrul general al acţiunilor

interguvernamentale de răspuns la provocarea reprezentată de schimbările climatice. Cu acest

prilej a fost recunoscut faptul că sistemul climatic este o resursă comună a omenirii a cărui

stabilitate poate fi afectată de emisiile antropice de dioxid de carbon şi alte gaze cu efect de

seră (GES).

Page 5: Curs Legislatie

- 5 -

Obiectivul principal al UNFCCC este: „realizarea stabilizării concentraţiilor de gaze

cu efect de seră în atmosferă la un nivel care să prevină perturbarea antropică

periculoasă a sistemului climatic. Acest nivel va trebui realizat într-un interval de timp

suficient, care să permită ecosistemelor să se adapteze în mod natural la schimbările

climatice, astfel încât producţia alimentară să nu fie ameninţată, iar dezvoltarea

economică să se poată desfăşura într-o manieră durabilă.” România a ratificat UNFCCC prin Legea nr.24/ 1994 manifestâdu-şi în mod clar

preocuparea faţă de schimbările climatice la nivel mondial şi voinţa politică de a îndeplini

angajamentele ce derivă din această convenţie.

Conferinţa ce s-a desfăşurat în decembrie 1997 la Kyoto, în Japonia, a reprezentat un

nou pas înainte în problema schimbărilor climatice globale. Dovezile ştiinţifice apărute după

adoptarea UNFCCC au indicat necesitatea unor măsuri mai stringente de reducere a GES. S-a

cerut Părţilor la Convenţie să-şi asume angajamente mai puternice decât stabilizarea emisiilor

de GES (conform UNFCCC) şi să limiteze sau să reducă emisiile de GES în prima perioadă

de angajament (2008-2012) cu o cotă negociată. România a semnat Protocolul de la Kyoto în

1999, fiind apoi prima Parte aflată pe Anexa I a UNFCCC care l-a ratificat în ianuarie 2001

prin Legea nr.3/ 2001. Valoarea angajamentului de reducere a emisiilor de GES adoptat de

România este de 8% faţă de anul de bază 1989. Protocolul de la Kyoto a intrat în vigoare la

nivel internaţional la data de 16 februarie 2005.

1.1.1 Organisme constituite pe lângă ONU

1. - Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), prin acest program în

perioada 1991 – 1994 s-a derulat la Bacău un program privind controlul poluării şi riscurile

industriale. Valoarea acestui proiect a fost de 400 mii $, Agenţia de Protecţia Mediului Bacău

(azi ARPM) fiind dotată cu un autolaborator de monitorizare a calităţii mediului. Se asigură

măsurători ale calităţii aerului la imisie şi emisie, precum şi ale apelor. Proiectul a arătat

problemele de poluare existente la nivelul judeţului Bacău, necesitatea monitorizării calităţii

aerului, ca factor de mediu care, datorită poluării, poate afecta sănătatea a peste 50% din

populaţia judeţului. De asemenea, a fost stabilit un plan de acţiune ce conţine lucrările

necesare şi prioritatea acestora în vederea reducerii poluării, reunite sub denumirea de

STRATEGIA PROTECŢIEI MEDIULUI PENTRU JUDEŢUL BACĂU.

Au fost stabilite cantităţile de poluanţi emişi şi programul de reducere a acestora.

Consultanţa a fost primită din partea firmei IWACO, consultant pentru apa şi mediu, în

colaborare cu Agenţia de Protecţie a Mediului –DCMR – Roterdam, ambele din Olanda.

Programul a mai stabilit acţiunile ce trebuie întreprinse pentru reducerea poluării, iar

una dintre acţiuni fiind organizarea şi consolidarea instituţională în domeniu protecţiei

mediului.

Începând cu anul 1996, cu fonduri asigurate de Guvernul Olandei prin programul

MATRA, s-a derulat la Bacău proiectul „Consolidare instituţională în domeniul mediului”,

în valoare de 1500 mii $, în urma căruia judeţul Bacău este primul organism administrativ din

estul Europei care a realizat un PLAN LOCAL DE ACŢIUNE PENTRU PROTECŢIA

MEDIULUI - LEAP - (Local Environmental Action Plan), plan care urmăreşte corelarea

corespunzătoare a dezvoltării economice cu aspectele de protecţie a mediului – dezvoltare

durabilă.

2. - Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială - ONUDI, care

susţine proiecte de mediu favorizând transferul de tehnologie. În România acesta a finanţat

crearea secretariatului permanent al Convenţiei de la Viena şi a Protocolului de la Montreal

privind controlul substanţelor ce distrug stratul de ozon, finanţând totodată şi proiecte la

„Artic‖- Găieşti (fabrică de frigidere), „Tehnofrig‖- Cluj, „Bcapa‖- Tîrnăveni.

Page 6: Curs Legislatie

- 6 -

3. - Fondul Mondial pentru Mediu – GEF, care s-a constituit din donaţiile unor

organizaţii internaţionale şi gestionate de Banca Mondială, în scopul acordării de fonduri

nerambursabile ţărilor ce promovează proiecte de mediu.

4. - Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii – UICN, organizaţie

neguvernamentală care are menirea de a coordona pe plan internaţional eforturile destinate

protejării diversităţii biologice, ţara noastră fiind membru prin Facultatea de Biologie din

Universitatea Bucureşti.

La nivelul Comunităţii Europene au fost stabilite reguli generale pe care fiecare stat

este obligat să se preocupe pentru a le respecta.

1.1.2 Câteva convenţii europene şi internaţionale ratificate de România

- „Convenţia asupra poluării atmosferice transfrontalieră pe distanţe lungi‖, Geneva

1979 - ratificată prin Legea nr.8/ 1991;

- „Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională în special ca habitat al

păsărilor acvatice‖, Ramsar 1971 - ratificată prin Legea nr.5/ 1991;

- „Convenţia privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi

al eliminării acestora‖, Basel 1989 – ratificată prin Legea nr.6/ 1991; prin Legea nr.265/

15.05.2001 sunt acceptate amendamentele la această convenţie;

- „Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva poluării‖, Bucureşti 1992 -

ratificată prin Legea nr.98/ 1992;

- „Convenţia internaţională pentru prevenirea poluării de către nave‖, 1973 – ratificată

prin Legea nr.6/ 1993;

- „Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa‖,

Berna 1979 – ratificată prin Legea nr.13/ 1993;

- „Convenţia privind protecţia fizică a materialelor nucleare‖, Viena, New York 1980

– ratificată prin Legea nr.78/ 1993;

- „Convenţia privind diversitatea biologică‖, Rio de Janeiro şi New York – ratificată

prin Legea nr.58/ 1994;

- „Convenţia cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice‖, New York 1992

- ratificată prin Legea nr.24/ 1994;

- „Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi

accesul la justiţie în probleme de mediu‖, Aarhus 1998 – ratificată prin Legea nr.86/ 2000;

- „Convenţia pentru evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier‖,

Espoo 25.02.1991 - ratificată prin Legea nr.22/ 2001;

- „Protocolul de la Kyoto la Convenţia – cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor

climatice‖, adoptat la 11.12.1997 - ratificat prin Legea nr.3/2001;

- „Amendamentul la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează

stratul de ozon‖, Compenhaga, 25.02.1992 - ratificat prin Legea nr.9/ 2001;

- „Amendamentele Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA)‖,

Conferinţa Generală din 01.10.1999 - acceptate prin Legea nr.21/ 2001;

- „Convenţia europeană a peisajului‖, adoptată la Florenţa la 20 octombrie 2000 -

ratificată prin Legea nr.451/ 2002 publicată în M.O. nr.536/ 2002.

1.1.3 Câteva directive ale Comunităţii Europene transpuse în legislaţia ţării

noastre

- Directiva 96/61/CE privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, completată şi

modificată prin: Directiva 2003/35/CE privind participarea publicului la elaborarea anumitor

planuri şi programe referitoare la mediu, de modificare a directivelor 85/337/CEE cu privire

la participarea publicului şi accesul la justiţie, Directiva 2003/87/CE în vederea stabilirii unei

scheme pentru comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, Directivei

Page 7: Curs Legislatie

- 7 -

2005/101/CE (definită şi directivă de legătură între Protocolul de la Kyoto şi directiva

2003/87/CE) transpuse prin O.U.G. nr.152/ 10 noiembrie 2005 privind prevenirea şi

controlul integrat al poluării;

- Directiva 2002/49/CE privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental, prin

H.G. nr.321/ 14 aprilie 2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental;

- Directiva 2001/80/CE privind limitarea emisiilor anumitor poluanţi în atmosferă

proveniţi din instalaţiile mari de ardere prin H.G. nr.541/ 2003 privind stabilirea unor măsuri

pentru limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanţi proveniţi din instalaţii mari de ardere,

modificată şi completată prin H.G. nr.322/ 14 aprilie 2005.

Actului final al negocierilor dintre Guvernul României şi Comunitatea Europeană de

adoptare a Acordului privind participarea României la Agenţia Europeană de Mediu şi la

Reţeaua europeană de informare şi observare a mediului (EIONET), adoptat la Bruxelles la 9

octombrie 2000, şi a Acordului dintre România şi Comunitatea Europeană privind

participarea României la Agenţia Europeană de Mediu şi la Reţeaua europeană de informare

şi observare a mediului a fost ratificată prin Legea nr.622/ 07.11.2001 publicată în M.O.

nr.770/ 2001.

1.1.4 Organisme importante la nivelul Europei

- „Comisia Uniunii Europene” – asimilată cu un guvern european - exercită atribuţii

în domeniu mediului prin Directiva Generală XI – Mediu, Controlul Nuclear şi Protecţie

Civilă (DGXI), care constituie practic „ministerul‖ mediului european. Politica externă a

Uniunii este coordonată prin Direcţia Generală I. Uniunea Europeană (UE) este implicată în

promovarea proiectelor de asistenţă cum ar fi PHARE şi LIFE;

- „Agenţia Europeană de Mediu de la Copenhaga”, care asigură cooperarea în

domeniul mediului între ţările UE cu precădere în domeniul monitorizării mediului - creată în

anul 1995. Se caută realizarea unui sistem unitar european pentru monitorizarea mediului,

realizând rapoarte privind starea mediului în Europa. Sub denumirea „media pentru Europa‖

se derulează acţiunile decise de miniştrii mediului din Europa, care se întâlnesc periodic

pentru a analiza şi decide asupra măsurilor ce trebuiesc luate în continuare;

- Bazele acestor reuniuni s-au pus la Conferinţa pregătitoare de la Dobris – Cehia în

anul 1991, la care am participat şi România prin reprezentanţi de la APM Bacău şi ICIM

Bucureşti (ca reprezentanţi ai Ministerului Mediului). Participarea României la Agenţia

Europeană de Mediu şi la Reţeaua Europeană de Informare şi Observare s-a făcut prin

ratificarea Acordului cu Comunitatea Europeană prin Legea nr.622/ 2001;

- „Consiliul Europei” - cu atribuţii stricte de conservarea naturii, arii protejate. Anul

1995 a fost denumit „Anul european al conservării naturii‖, acordându-se atenţie deosebită

educaţiei populaţiei în protejarea zonelor naturale aflate în afara zonelor protejate, precum şi

sensibilizării celor care au activităţi legate de natură;

- „Comisia Economică pentru Europa” (CEE) – se preocupă de corelarea promovării

unor Convenţii internaţionale (accesul la informaţia de mediu) şi coordonează acţiunile de

ajutoare în caz de accidente cu impact semnificativ asupra mediului, prin Secretariatul

Permanent pentru Calamităţi şi Accidente Industriale.

1.1.5 Legislaţia în România

Încă din anul 1973 şi la noi în ţară a fost elaborată Legea nr.9 - Legea Protecţiei

Mediului Înconjurător. Discordanţa dintre lege şi realitate, precum şi noile moduri de

abordare a problemelor de protecţia mediului, la nivel european şi mondial au determinat

elaborarea unei noi legii în acest domeniu.

Page 8: Curs Legislatie

- 8 -

În decembrie 1995 se elaborează Legea nr.137 - legea Protecţiei Mediului - publicată în

M.O. nr.304/ 1995, modificată şi republicată în M.O. nr.70/ 2000, remodificată prin O.U.G.

nr.91/ 2002 – (M.O. nr.465/ 2002).

O.U.G. nr.195/ 2005 privind Protecţia Mediului publicată în M.O. nr.1196/ 30

decembrie 2005 abrogă legea mai sus amintită, devenind noua reglementare principală în

acest domeniu.

Această reglementare, care poate fi considerată drept „CONSTITUŢIA MEDIULUI”,

a fost realizată având la bază legislaţia europeană de mediu şi arată modul în care România a

înţeles că trebuie să reorganizeze activitatea în domeniu protecţiei mediului, în dorinţa

aderării la Comunitatea Europeană şi asigurării dreptului fundamental al omului, la viaţă, într-

un mediu curat.

Încă de la apariţia primei legi organice de după 1989 (1995), s-a creat cadrul general de

protecţie a mediului şi posibilitatea elaborării celorlalte legi speciale din următoarele domenii:

- regimul substanţelor şi al deşeurilor periculoase;

- gospodărirea deşeurilor menajere, industriale şi agricole;

- regimul pesticidelor;

- regimul privind asigurarea radioprotecţiei;

- desfăşurarea activităţilor nucleare şi asigurarea securităţii surselor de radiaţii,

inclusiv răspunderea civilă pentru daune nucleare;

- gospodărirea apelor şi a ecosistemelor acvatice;

- gospodărirea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare;

- protecţia litoralului şi a zonelor costiere;

- piscicultura şi pescuitul;

- protecţia atmosferei;

- gospodărirea şi conservarea pajiştilor;

- gospodărirea fondului forestier;

- protecţia fondului cinegetic şi vânătoarea;

- ocrotirea albinelor şi protecţia florei melifere;

- gospodărirea obiectivelor de interes speologic, geologic şi paleontologic;

- ariile protejate şi monumentele naturii;

- răspunderea pentru prejudiciile aduse mediului.

Multe din legile speciale necesare au fost deja redactate, până la apariţia noii

reglementări în domeniu, sunt menţionate în Anexa I a cursului, care face o prezentare a

directivelor europene şi modul în care acestea sunt transpuse şi implementate.

Legile proprii societăţii se deosebesc de cele ale naturii având o durată mai scurtă,

o sferă de cuprindere spaţială mai îngustă, dar mai ales pentru că se manifestă ca

tendinţe care se realizează prin intermediu activităţii conştiente a oamenilor, ceea ce

explică atitudinea diferită a claselor faţă de acţiunea lor.

Legea sau norma juridică este o regulă de conduită cu caracter general şi

impersonal, stabilită de organele competente, a cărei aplicare poate fi asigurată cu

ajutorul constrângerii de stat şi prin intermediu căreia relaţiile sociale sunt convertite în

raporturi juridice.

1.2 MEDIUL. DEFINIŢIE ŞI IMPORTANŢĂ

Cuvântul „mediu‖ exprimă o noţiune cuprinzătoare şi fundamentală, prin care înţelegem

lumea vie şi cea neînsufleţită, în principiu tot sau aproape tot ce înconjoară omul. Având în

vedere poziţia centrală pe care o ocupă omul în mediul său, despre noţiunea de mediu nu se

poate vorbi decât cu referire la om, văzut din punctul de vedere al intereselor sale fireşti.

Noţiunea de mediu provine din substantivul englezesc „environment‖, care a fost inclus,

în 1972, în marele „Larousse‖ al limbii franceze, sub definiţia de „ansamblu de elemente

naturale ori artificiale care condiţionează viaţa omului‖.

Page 9: Curs Legislatie

- 9 -

Mediul, ca noţiune, a fost definit de specialiştii din diferite domenii în diverse moduri.

Astfel, Emil Racoviţă socotea cândva că în cazul mediului este vorba de „totalitatea

înfăptuirilor, fenomenelor şi energiilor lumeşti ce vin în contact cu o fiinţă, de care depinde

soarta acesteia şi a căror acţiune provoacă o reacţiune în zisa fiinţă‖. Într-o altă formulare, un

alt specialist – Ştefan Vancea – defineşte noţiunea de mediu ca fiind „totalitatea condiţiilor

energetice, fizice, chimice şi biologice care înconjoară o fiinţă sau grupurile de fiinţe şi cu

care acestea se găsesc în permanente relaţii de schimb‖1. Într-o altă concepţie mai originală,

mediul s-a definit ca ansamblul factorilor ecologici în conjunctura cărora activitatea umană a

provocat modificări profunde, de cele mai multe ori ireversibile2.

Pentru Uniunea Europeană, noţiunea de „mediu înconjurător‖ este mult mai complexă,

fiind definită ca „ansamblu de elemente care, în complexitatea relaţiilor lor, constituie cadrul,

mijlocul şi condiţiile de viaţă ale omului, acelea care sunt ori cele ce nu sunt resimţite‖.

Cu alte cuvinte, noţiunea de mediu se referă, în principiu, la tot ce înconjoară omul,

respectiv la mediul artificial şi mediul natural, având un caracter dinamic.

Mediul artificial este cel creat de om, adică există datorită activităţii umane, care se mai

numeşte şi „mediu civilizat‖, fiind vorba de condiţiile materiale de viaţă, create de mintea şi

mâna omului. Mediul artificial se compune din: aşezările omeneşti, care înglobează, la rândul

lor, mediul de cartier, locul de muncă, şcoala şi alte locuri aflate în cadrul aşezărilor omeneşti

care au fost create de om; mediul artificial mai cuprinde tot ce este creat de om şi se află în

afara aşezărilor omeneşti, adică toate construcţiile şi lucrările făcute de om şi care sunt

amplasate dincolo de perimetrul aşezărilor omeneşti, cum sunt şoselele, căile ferate, podurile.

Mediul natural se prezintă deosebit de complex şi variat; el cuprinde părţile vizibile şi

invizibile ale naturii, nefiind, deci, vorba de lucruri rezultate din munca omului, ci de produse

ale naturii. Mediul natural are o însemnătate deosebită pentru calitatea vieţii pe Terra,

deoarece elementele sale înconjoară pe om şi pe celelalte vieţuitoare, reprezentând condiţia

existenţei acestora. Elementele principale ale mediului natural sunt: terenurile de toate

felurile, cu cea mai importantă parte numită sol, apele de suprafaţă şi subterane, pădurile cu

celelalte părţi componente ale fondului forestier, aerul împreună cu spaţiul aerian al ţării,

fauna şi flora terestră şi acvatică.

Atât mediul artificial, cât şi cel natural, trebuie să fie sănătos, frumos, civilizat, capabil

să influenţeze pozitiv viaţa, activitatea şi gândirea umană. Elementele artificiale şi naturale ale

mediului influenţează direct existenţa şi activitatea omului, dar şi omul prin acţiunile sale

influenţează, la rândul său, starea mediului.

Din punctul de vedere al dreptului mediului, oricare element al mediului artificial sau

natural va fi examinat prin prisma intereselor vitale ale omului, interese care sunt exprimate în

legislaţia mediului, care conţine măsuri de protecţie a fiecăruia cu ajutorul luptei împotriva

poluării.

Protecţia şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu sunt probleme de importanţă majoră care

afectează viaţa oamenilor şi dezvoltarea economică a ţărilor şi a lumii întregi. Protejarea

mediului corespunde dorinţei şi intereselor întregii lumi şi constituie o datorie pentru toate

guvernele. Protecţia mediului înconjurător reprezintă totalitatea mijloacelor şi măsurilor ce

trebuiesc întreprinse pentru păstrarea echilibrului ecologic, menţinerea şi ameliorarea

factorilor naturali, prevenirea şi combaterea poluării, dezvoltarea valorilor naturale. Protecţia

mediului se bazează pe descoperirea cauzelor care îl afectează şi evitarea acestora, reducerea

consecinţelor şi eliminarea lor într-o proporţie cât mai însemnată, pentru prosperitatea omului

şi a umanităţii. În ultimă instanţă, scopul principal al protecţiei mediului este menţinerea

„gradului de suportabilitate a mediului‖ asigurând astfel funcţionarea ecosistemelor şi

ocrotirea omului însuşi, a vieţii acestuia.

1 Ştefan Vancea, „Curs de ecologie generală‖, Universitatea „Al. I. Cuza‖, Iaşi, 1972, p.17. 2 N. Toniuc, N. Boşcaiu, Al. Filipescu, „Ocrotirea naturii în prezent şi în perspectivă‖, 1975.

Page 10: Curs Legislatie

- 10 -

În prezent, datorită faptului că în toate domeniile se fac simţite consecinţele negative ale

activităţii umane, protecţia diferitelor elemente ale mediului nu se mai realizează în mod

automat, prin funcţionarea spontană a diferiţilor factori naturali, este absolut necesară pentru

aceasta intervenţia conştientă a societăţii. Protecţia mediului presupune proiecte deosebit de

complexe, fundamentate raţional şi în multe situaţii mari eforturi financiare.

În acest context, protecţia mediului poate fi definită ca „o activitate umană conştientă,

care are drept scop ocrotirea şi, în limitele posibilităţilor, îmbunătăţirea condiţiilor cantitative

şi calitative ale vieţii omului‖. Protecţia mediului se realizează prin utilizarea raţională a

resurselor naturale, conform principiului dezvoltării durabile prin prevenirea şi combaterea

poluării de toate felurile şi a efectelor dăunătoare a fenomenelor naturale.

În conformitate cu prevederile O.U.G. nr.195/ 2005 privind protecţia mediului, sunt

supuşi protecţiei următorii factori naturali: apele şi ecosistemele acvatice, atmosfera, solul,

subsolul şi ecosistemele terestre, ariile protejate, monumentele naturii şi aşezările umane.

Ecosistemele constituie comunităţi de viaţă interdependente, care formează, sub aspect

organic, un tot unitar; omul face parte şi el în mod organic din aceste comunităţi de viaţă.

Întrucât prin vătămarea mediului devine expusă pericolului şi calitatea vieţii umane, însăşi

viaţa umană, prin activitatea de protecţie a mediului se urmăreşte, într-adevăr, nu pur şi

simplu păstrarea nealterată a mediului uman, ci şi păstrarea vieţii umane în întregul ei.

Viaţa pe Terra are la bază funcţionarea trecută şi prezentă a sistemului global al

ecosferei, alcătuit din lumea vie şi învelişul subţire de aer, apă şi scoarţă terestră. Aceasta

constă într-un complex de cicluri în cadrul cărora materia trece de la o formă la alta, de la

starea vie la starea nevie, şi invers, într-o permanentă schimbare şi continuă revenire la

formele trecute, la alte niveluri de dezvoltare.

Menţinerea echilibrului dinamic al fiecărui ciclu, inclusiv a ecosferei în ansamblu, este

asigurat prin mecanismele de autoreglare naturală. Mecanismele de autoreglare pot fi

perturbate prin intervenţii brutale de mare intensitate sau de mai mică intensitate, dar de lungă

durată.

Apariţia şi evoluţia fiinţei umane a fost evenimentul care a introdus noi şi puternice

influenţe în mediul natural. Omul este singura fiinţă care şi-a impus voinţa, adaptând el

mediul la nevoile sale şi ale societăţii. În acest context, protecţia mediului trebuie să devină

una din principalele raţiuni de existenţă ale fiecărui cetăţean, dar şi a societăţii în ansamblul

ei. Deciziile şi acţiunile privind protecţia mediului au devenit capitale pentru oprirea

degradării mediului, pentru conservarea şi chiar îmbunătăţirea calităţii lui. Procedând de o altă

manieră este pusă în pericol chiar existenţa vieţii pe pământ.

Page 11: Curs Legislatie

- 11 -

CAPITOLUL 2: NOŢIUNI GENERALE DE LEGISLAŢIE

2.1. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DREPTUL MEDIULUI.

SITUAŢII

Înţelegerea necesităţii protecţiei mediului, responsabilitatea socială a fiecărui om pentru

protecţia şi dezvoltarea mediului constituie una dintre problemele fundamentale ale formării

conştiinţei de mediu care poate fi una dintre căile de realizare a unei cointeresări în protecţia

mediului.

Din păcate, însă, conştiinţa de mediu nu de puţine ori lipseşte la mulţi agenţi economici

şi la o parte însemnată a populaţiei, sau poate fi doar în formare. Acest lucru aduce daune

însemnate mediului. Trebuie astfel găsite metode şi mijloace de realizare a unei cointeresări în

protecţia mediului care să se îmbine cu conştiinţa de proprietar. Una dintre aceste căi este

oferită de legislaţie, de drept în general.

Dreptul, pe lângă stabilirea regulilor de conduită în cele mai variate domenii ale

activităţii de protecţie a mediului, reglementează şi sancţiunile aplicabile în caz de încălcare a

acestor reguli de conduită.

Problema formării conştiinţei de mediu la cetăţeni stă de mult în atenţia organismelor

internaţionale. S-a recomandat ca Secretarul General al O.N.U. să sprijine şi să încurajeze

proiectele de colaborare continuă între programele sociale, educative şi culturale naţionale,

inclusiv aspectele lor economice. Prin stabilirea unui program de informare, cu menirea de a

trezi în fiecare cetăţean conştiinţa de mediu şi obţinerea colaborării din partea publicului în

vederea gospodăririi şi protejării mediului, se asigură mijloacele active de stimulare a

participării efective a populaţiei şi de amplificare a interesului şi contribuţiilor din partea

organizaţiilor neguvernamentale în vederea ocrotirii şi amenajării mediului. Alături de aceste

mijloace, pentru realizarea aceluiaşi scop, un rol deosebit îi revine dreptului, inclusiv

răspunderii juridice.

Prin sancţionarea juridică a faptelor anti – mediu, pe lângă scopul firesc respectiv, se

urmăreşte educarea celui sancţionat şi a celorlalţi cetăţeni pentru formarea acelei conştiinţe

ecologice, de mediu în general, fără de care nu se pot realiza sarcinile complexe ale prevenirii

poluării, depoluării şi îmbunătăţirii condiţiilor de mediu.

Raportul juridic de constrângere, care are în conţinutul său o pluralitate de drepturi şi

obligaţii – de drept material (substanţial) şi de drept procesual – apare ca rezultat al săvârşirii

unor fapte ilicite şi duce la aplicarea sancţiunii juridice. Orice încălcare a normei juridice

poate da naştere unui raport de constrângere, care se stabileşte între stat şi autorul faptei

ilicite.

Poluarea mediului este o faptă nepermisă, care este în contradicţie cu regulile de

conduită stabilite de lege, adică este o faptă ilicită. Caracterul ilicit al faptei dăunătoare

mediului implică săvârşirea unui act oprit de lege, acţiune sau inacţiune care constituie o

atingere nedreaptă adusă unui sau mai multor factori ai mediului natural sau artificial. Fapta

respectivă trebuie sancţionată în condiţiile stabilite de lege.

În acest fel, răspunderea juridică capătă o importanţă deopotrivă teoretică şi practică în

dreptul mediului.

În domeniul protecţiei mediului, normele legale stabilesc o serie de atribuţii ce revin

autorităţilor şi o serie de obligaţii de a face, respectiv a nu face persoanele fizice şi juridice

participante la circuitul economico – social.

Atât funcţionarul public, cât şi agentul economic, în general orice persoană fizică şi

juridică, pot fi traşi la răspundere juridică pentru nerespectarea legislaţiei mediului. Cei ce

răspund se pot afla în situaţii diferite. Uneori, fapta prin care se încalcă legea are ca urmare

Page 12: Curs Legislatie

- 12 -

poluarea efectivă a mediului, cel care răspunde fiind un agent poluator. Alteori, însă, fapta

săvârşită cu încălcarea normelor dreptului mediului nu atrage după sine poluarea mediului,

dar este, totuşi, o faptă ilicită sancţionabilă după normele acestei ramuri de drept. În astfel de

situaţii, autorul faptei nu mai este agent poluant, dar este, totuşi, răspunzător în condiţiile

normelor dreptului mediului.

Având în vedere prima situaţie, răspunderea juridică pentru faptele poluante presupune,

deci, poluarea mediului. Poluarea mediului constituie un element esenţial al răspunderii

speciale, de dreptul mediului. Fără poluarea mediului nu se poate vorbi de o răspundere

distinctă de celelalte forme ale răspunderii juridice. Poluarea mediului desemnează o acţiune

de regulă umană prin care se degradează factorii de mediu, prin care omul „îşi murdăreşte‖

propriul său mediu. Poluarea poate fi rezultatul nu numai al activităţii umane, ci a oricărei

fiinţe vii, care produce deşeuri în mediul său natural şi dincolo de limitele acestuia, aşa cum

poate fi şi rezultatul unor fenomene naturale (erupţia unor vulcane, ploi torenţiale, furtuni),

care sunt independente de voinţa şi activitatea omului. O primă situaţie în care intervine

răspunderea juridică potrivit normelor dreptului mediului este aceea în care se poluează

factorii de mediu. Astfel, de exemplu, persoanele fizice sau juridice care produc,

comercializează şi/sau utilizează îngrăşăminte chimice şi pesticide sunt obligate să livreze, să

manipuleze, să transporte şi să comercializeze produsele respective ambalate cu inscripţii de

identificare, avertizare, prescripţii de siguranţă şi folosire. Dacă aceste condiţii nu sunt

respectate şi provoacă contaminarea mijloacelor de transport şi a mediului intervine

răspunderea persoanei respective. Tot astfel, încălcarea obligaţiei de a nu degrada mediul

natural sau amenajat prin depozitări necontrolate de deşeuri de orice fel, prin care se provoacă

poluarea apei, atmosferei sau solului şi, deci, un prejudiciu mediului, atrage după sine

răspunderea juridică pentru poluare3.

Luând în considerare a doua situaţie, răspunderea juridică pentru faptele nepoluante

presupune că prin aceste fapte nu este poluat mediul, ele atrăgând totuşi răspunderea juridică,

deoarece constituie încălcări ale normelor dreptului mediului, fiind fapte sancţionabile. Astfel

de fapte reglementate prin lege sunt, de exemplu: efectuarea de schimburi de terenuri sau

schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor agricole de la superioară la inferioară fără

aprobare; refuzul de a prezenta autorităţilor de mediu sau împuterniciţilor acestora datele

rezultate din sistemul propriu de măsurare şi control al emisiilor de poluanţi în mediu;

prezentarea în studiile şi analizele de impact a unor concluzii şi informaţii false4.

Comportamentul persoanei este supus unor aprecieri şi reacţii din partea societăţii

instituţionalizate cu ajutorul normelor sociale. Răspunderea socială implică sancţionarea

socială a atitudinii persoanei neconcordante cu normele sociale instituite. Pentru că această

atitudine a persoanei poate avea loc în cele mai variate relaţii sociale şi răspunderea socială

îmbracă forme diferite, putându-se vorbi de o răspundere politică, morală, etică, civilă şi

juridică.

2.2. FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE ÎN DREPTUL

MEDIULUI

Răspunderea juridică poate interveni în cazul nerespectării regulilor de conduită

cuprinse în norme de drept, adică pentru încălcarea prevederilor legale. Stabilirea concretă a

răspunderii juridice are la bază aprecierea socială a faptei persoanei şi constatarea oficială

făcută de organele de stat competente. Răspunderea juridică prezintă o serie de particularităţi

specifice în raport cu celelalte forme ale răspunderii sociale, dar ea îmbracă forme concrete

diferite în funcţie de specificul normei juridice încălcate şi al raportului juridic în cadrul

căruia a fost încălcată norma legală. În acest fel se distinge răspunderea penală, civilă,

3 A se vedea art.94 alin. 1 lit. m, n, o şi alin.2 lit.b din O.U.G. nr.195/2005. 4 A se vedea art.94 din O.U.G. nr.195/ 2005.

Page 13: Curs Legislatie

- 13 -

administrativă, materială, disciplinară, iar mai nou răspunderea de dreptul mediului

(răspunderea ecologică).

În O.U.G. nr.195 din 2005 privind protecţia mediului sunt stabilite doar trei forme ale

răspunderii juridice: încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea civilă,

contravenţională sau penală, după caz. Aceste forme ale răspunderii juridice aplicabile în

domeniul protecţiei şi dezvoltării mediului sunt reglementate amănunţit în ramurile de drept

de care aparţin ele (dreptul administrativ, penal, civil). Ele capătă, însă, un specific prin aceea

că faptele sancţionabile se săvârşesc în cadrul raporturilor de dreptul mediului, prin încălcarea

normelor legale care ocrotesc factorii de mediu cu scopul de a preveni poluarea, reface mediul

atins, a perfecţiona condiţiile de mediu. De aceea, răspunderea pentru încălcarea normelor

dreptului mediului aparţine, totuşi, acestei ramuri de drept, având numeroase trăsături

specifice (specificul obiectului reglementării juridice). În concluzie, sunt aplicabile în

totalitate regulile stabilite în dreptul mediului şi numai în măsura în care ele sunt

neîndestulătoare se va recurge la normele dreptului administrativ, penal sau civil, după caz, în

completarea primelor norme.

În astfel de împrejurări, în domeniul protecţiei mediului de mai de mult se încearcă să se

argumenteze şi să se fundamenteze „o răspundere ecologică‖, adică o răspundere proprie

specială, distinctă, proprie dreptului mediului.

Răspunderea contravenţională este acea formă a răspunderii juridice care constă

în aplicarea de sancţiuni contravenţionale persoanelor vinovate de încălcarea

dispoziţiilor legale care prevăd şi sancţionează contravenţiile. Elementul esenţial al acestei

răspunderi este contravenţia, care este definită astfel: este o faptă săvârşită cu vinovăţie,

care prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea şi este prevăzută şi

sancţionată ca atare prin acte normative5. Obiectul contravenţiei îl constituie valorile

(relaţiile) sociale, bunurile sau interesele legitime apărate prin norme de drept, cărora li se

aduce atingere ori sunt puse în pericol de fapta săvârşită. Subiectul activ al contravenţiei este

persoana fizică ce comite fapta contravenţională, dar potrivit normelor dreptului mediului

asemenea fapte pot fi săvârşite şi de persoane juridice. Latura obiectivă a contravenţiei o

formează acţiunea sau inacţiunea producătoare a urmărilor socialmente periculoase sau care

ameninţă valorile sociale. Latura subiectivă priveşte atitudinea psihică a contravenientului faţă

de fapta săvârşită şi urmările sale, care se exprimă prin vinovăţie. Întrucât contravenţiile la

regimul protecţiei mediului vizează, prin excelenţă, încălcări ale unor obligaţii legale privind

ocrotirea şi conservarea naturii, simpla înfrângere a prevederilor acestora face să se nască

prezumţia de culpă, fiind exclusă răspunderea fără culpă. Sancţiunile care se aplică faptelor

considerate contravenţii sunt, în primul rând, amenzile al căror minim şi maxim este stabilit

de lege, diferenţiat după gravitatea impactului negativ al faptei asupra sănătăţii umane,

bunurilor sau mediului şi după calitatea contravenientului (persoană fizică sau persoană

juridică). Purtând aceste trăsături caracteristice, contravenţiile la normele pentru protecţia

mediului sunt stabilite şi sancţionate de o serie de acte normative (legi şi hotărâri

guvernamentale).

Răspunderea penală intervine atunci când se săvârşeşte o faptă ce prezintă cel mai

înalt grad de periculozitate socială incriminat de lege. Potrivit art.17 Cod penal

„infracţiunea este fapta care prezintă pericol social săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută

de legea penală”. Printr-o astfel de faptă se înţelege orice acţiune sau inacţiune prin care se

aduce atingere statului, suveranităţii, independenţei şi unităţii statului, proprietăţii, persoanei

şi drepturilor acesteia, precum şi întregii ordini juridice. Reglementările cuprinse în normele

dreptului mediului califică anumite fapte săvârşite în acest domeniu ca infracţiuni şi stabilesc

şi sancţiunile corespunzătoare. Pentru antrenarea răspunderii juridice a celor care au săvârşit

5 Vezi O.U.G. nr.2/ 2001 aprobată prin Legea nr.180/11 aprilie 2002. Actele normative pot fi legea, hotărârea

Guvernului, hotărârea consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului

Bucureşti, a consiliului judeţean, Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Page 14: Curs Legislatie

- 14 -

infracţiuni, pe lângă normele dreptului mediului, vom apela la principiile şi regulile stabilite

în dreptul penal. Totuşi, mijloacele de drept penal au un rol subsidiar, fiind guvernate de

principiul intervenţiei minime. Pentru angajarea răspunderii penale, faptele incriminate ca

infracţiuni trebuie săvârşite cu vinovăţie. Infracţiunile „ecologice‖ propriu-zise vizează

atingeri aduse nu atât indivizilor, bunurilor şi drepturilor lor, ci unor interese colective. Sunt

protejate deci elementele naturale independent şi fără a fi necesară o vătămare suferită de

victime identificabile.

În cazul în care prin fapta săvârşită, calificată de lege contravenţie sau infracţiune,

autorul ei cauzează un prejudiciu patrimonial altei persoane prin poluarea mediului, intervine

răspunderea civilă, de regulă în forma sa delictuală, mai rar contractuală. De regulă,

răspunderea civilă are caracter subiectiv, adică se are în vedere şi atitudinea autorului faptei

faţă de aceasta şi consecinţele sale, răspunderea intervenind dacă el este vinovat. În situaţiile

expres prevăzute de lege, însă, poate să intervină şi o răspundere obiectivă, independentă,

deci, de culpă. Răspunderea fără culpă urmăreşte să determine o conduită diligentă, „având

drept scop căutarea mijloacelor ştiinţifice şi tehnice pentru prevenirea cauzării unor pagube

asemănătoare în viitor‖6. Răspunderea civilă delictuală presupune, pentru a fi angajată,

întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: să se fi săvârşit o faptă cu caracter ilicit; să

existe un prejudiciu; între fapta ilicită şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate; culpa

autorului faptei ilicite; la momentul săvârşirii faptei autorul să fi avut capacitatea delictuală.

Realizarea acestor condiţii este necesară atât în cazul răspunderii pentru fapta proprie, cât şi în

cel al răspunderii pentru fapta altuia sau prejudiciile cauzate de lucruri sau animale.

Legiuitorul român a consacrat, printr-o normă imperativă, caracterul obiectiv al

răspunderii pentru poluare. Astfel, răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter

obiectiv, independent de culpă, iar în cazul pluralităţii autorilor, răspunderea este solidară.

În contextul general al legislaţiei mediului şi potrivit reglementărilor speciale din acest

domeniu, caracterul obiectiv al răspunderii pentru prejudiciu exprimă următoarele: poluatorul

(agent poluant), parte în raportul juridic de răspundere, este ţinut responsabil indiferent că este

sau nu vinovat, că este sau nu culpabil; poluatorul este ţinut responsabil chiar pentru cazul de

forţă majoră; pentru a se exonera de răspundere, poluatorul trebuie să dovedească culpa gravă

a victimei sau, eventual, un cataclism natural excepţional; victima poluării, cealaltă parte a

raportului de răspundere, este îndreptăţită să pretindă repararea prejudiciului încercat,

dovedind doar prejudiciul suferit şi raportul de cauzalitate dintre fapta poluatorului şi

prejudiciu; prejudiciul exprimă efectul cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătăţii

oamenilor, bunurilor, mediului în general, provocat de poluanţi, activităţi dăunătoare sau

dezastre. În esenţă, răspunderea obiectivă înlătură necesitatea dovedirii culpei autorului faptei

ilicite, făcând ca aceasta să fie prezumată, în principiu, în mod indiscutabil (incontestabil).

În mod excepţional, răspunderea poate fi şi subiectivă pentru prejudiciile cauzate

speciilor protejate şi habitatelor naturale, conform reglementărilor specifice.

2.3. RĂSPUNDEREA CIVILĂ ÎN MATERIA PROTECŢIEI

MEDIULUI

Multiplicarea şi amplificarea gravităţii pagubelor aduse mediului au ridicat în planul

dreptului problema majoră a răspunderii şi, în primul rând, a răspunderii civile pentru daune

ecologice.

Răspunderea civilă delictuală presupune, pentru a fi angajată, întrunirea cumulativă a

următoarelor condiţii: să se fi săvârşit o faptă cu caracter ilicit; să existe un prejudiciu; între

fapta ilicită şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate; culpa autorului faptei ilicite; la

momentul săvârşirii faptei, autorul să fi avut capacitate delictuală. Realizarea acestor cerinţe

6 Fr. Deak, „Condiţiile şi fundamentul răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri‖, în „Revista română de

drept‖, nr.1, 1967, p.25.

Page 15: Curs Legislatie

- 15 -

este necesară atât în cazul răspunderii pentru fapta proprie, cât şi în cel al răspunderii pentru

fapta altuia sau pentru prejudiciile cauzate de animale sau lucruri. Fapta are caracter ilicit

atunci când contravine prescripţiei normelor dreptului.

În ceea ce priveşte situaţia în care daunele ecologice au fost provocate cu prilejul

executării unor obligaţii de natură contractuală, nu se poate antrena răspunderea contractuală,

în acest caz, chiar dacă între daunele provocate mediului şi executarea obligaţiilor

contractuale există un raport de cauzalitate directă pentru că domeniul răspunderii civile

contractuale se limitează la prejudiciile provocate cocontractantului. Iar potrivit art.5 din

O.U.G. nr.195/ 2005 orice persoană interesată este îndreptăţită să se adreseze direct sau prin

intermediul organizaţiilor pentru protecţia mediului, autorităţilor administrative şi/sau

judecătoreşti, după caz, în probleme de mediu, prin care să declanşeze răspunderea autorului

faptei şi să fie despăgubit pentru prejudiciu adus. Totuşi, având în vedere specificul şi

amploarea daunelor ecologice, nimic nu exclude ca răspunderea pentru prejudiciile cauzate

mediului7 să fie dublată şi de o răspundere contractuală

8, dacă prin aceeaşi faptă s-au adus

prejudicii şi cocontractantului, cu toate consecinţele ce se răsfrâng din această distincţie pe

tărâm probator.

Termenul şi noţiunea de „daune ecologice‖ au fost utilizate pentru prima dată de Michel

Despax, pentru a sublinia particularităţile prejudiciilor indirecte, rezultate din atingerile aduse

calităţii mediului. Datorită unităţii şi interdependenţei fenomenelor ecologice, vătămările

aduse unui element natural se propagă şi influenţează şi asupra altor componente ale

mediului. Pornind de la aceste particularităţi ale mediului, dauna ecologică este considerată în

general a fi acea vătămare care aduce atingere ansamblului elementelor unui sistem şi care,

datorită caracterului său indirect şi difuz, nu permite constituirea unui drept la reparaţie.

Într-o concepţie modernă, se recunoaşte fiecărui individ un drept subiectiv la mediu,

care permite o protecţie eficace a elementelor acestuia. Ca urmare, orice poluare va fi o

violare a acestui drept şi constituie o culpă. Prejudiciul ecologic presupune o atingere care

lasă sechele de durată, permanente chiar, elementul nociv trebuind să fie excesiv şi să

antreneze un impact suficient pentru ca victima să poată angaja o acţiune în scopul de

reparare. Dauna ecologică cuprinde atât daunele cauzate prin poluarea mediului natural, cât şi

cele suportate de om şi bunurile sale.

În ceea ce priveşte evaluarea daunelor ecologice, se conturează trei căi fundamentale: o

evaluare monetară – pentru o singură categorie de pagube ecologice (cauzate integrităţii

persoanelor, bunurilor private sau activităţilor comerciale), trecerea unor degradări ale

mediului în termeni de pierderi pentru turism, evaluarea forfetară ( valoare fixată anterior la o

suma globală şi invariabilă). O abordare care se reflectă tot mai evident este cea a evaluării

negociate a pagubelor. Sub aspect procedural, evaluarea pagubelor se face prin expertiză

tehnică de specialitate.

Pentru a atrage răspunderea, prejudiciul trebuie să aibă un caracter patrimonial şi cert, şi

să fie nereparat. Prima condiţie este prevăzută chiar de legiuitor atunci când defineşte

prejudiciul ca: „o schimbare adversă cuantificabilă a unei resurse naturale sau deteriorare

cuantificabilă a funcţiilor îndeplinite de o resursă naturală în beneficiul altei resurse naturale

sau a publicului, care poate să survină direct sau indirect‖. Poluatorul va fi obligat la plata

tuturor cheltuielilor necesare refacerii cadrului natural afectat. În acest sens, în baza

principiului Poluatorul plăteşte se înţelege obligaţia poluatorului de a suporta costul pentru

repararea prejudiciului şi înlăturarea urmărilor produse de acesta, restabilind condiţiile

anterioare producerii prejudiciului9. Operează deci o restitutio în integrum, într-un mod

specific de dreptul mediului.

7 Cu caracter delictual şi obiectiv. 8 Cu caracter contractual şi subiectiv. 9 Art.94 lit.i din O.U.G. nr.195/ 2005.

Page 16: Curs Legislatie

- 16 -

Conform art.5 şi 20 din O.U.G. nr.195/ 2005 orice persoană interesată poate să

introducă o acţiune judecătorească prin intermediul căreia să declanşeze răspunderea autorului

faptei.

De regulă, repararea pagubelor ecologice nu poate fi asigurată decât incomplet şi

imperfect pentru că prejudiciul nu este reparabil în natură, sau că este atât de diluat încât nici

o reparaţie nu este previzibilă sau că sursa este prea imprecisă pentru a identifica autorul. De

aceea, repararea pagubei ecologice presupune determinarea responsabilului şi identificarea

victimei şi alegerea modului de reparare. Repararea prejudiciului poate fi dispusă o singură

dată. Potrivit principiului general admis, victima are dreptul la repararea integrală a

prejudiciului suferit. Aceasta implică o echivalenţă între pagubă şi reparare. Se ridică

problema formei de reparare cel mai bine adaptată. După o formulă relativ simplă, o schemă a

modului de reparare ar fi următoarea: pentru trecut – o indemnizare; pentru viitor – încetarea

pagubei. Frecvent însă, cele două modalităţi trebuie combinate pentru a ajunge la o reparaţie

efectivă: alternativ ori cumulativ, repararea în natură şi repararea pecuniară. Repararea în

natură este modalitatea privilegiată pentru domeniul mediului întrucât numai aşa se poate

identifica persistenţa răului şi a şterge paguba, punând astfel în evidenţă specialitatea

prejudiciului ecologic. Totuşi, readucerea în starea anterioară nu este întotdeauna posibilă,

întrucât, adeseori, distrugerea fizică face dauna ireversibilă. În acest caz, singura posibilitate

rămâne repararea prin echivalent. Există o serie de prejudicii particulare: prejudiciul

nefinanciar – desemnează pierderea beneficiului ori privarea de folosinţă (nu este vorba de un

prejudiciu efectiv, ci de o pierdere de agrement); măsuri de salvare – ajutorul benevol acordat

de terţi cu ocazia unor catastrofe ecologice (implică aspecte de drept privat, public şi

internaţional, cu consecinţe juridice corespunzătoare); daune aleatorii. Prejudiciul de

dezvoltare este, de asemenea, o pagubă dar încă nerealizată, iar indemnizaţia pentru acest tip

de daune este fondată pe teoria riscului: orice persoană care a participat la crearea acestui risc

trebuie să-şi asume consecinţele din moment ce a tras profit.

Fapta ilicită, în dreptul mediului, constă în conduita subiectului de drept – persoană

fizică sau juridică – concretizată printr-o acţiune sau o inacţiune prin care se încalcă

dispoziţiile privind protecţia, conservarea şi dezvoltarea mediului. Trăsăturile faptei ilicite

sunt: reprezintă o conduită concretizată într-o acţiune sau o inacţiune prin care se încalcă

dispoziţiile legislaţiei mediului; subiectul conduitei este o persoană fizică sau juridică;

efectele conduitei ilicite sunt exteriorizate în prejudiciul care apare, fiind întotdeauna de

natură patrimonială.

Prejudiciul este rezultatul încălcării dispoziţiilor legale sau neîndeplinirii acestora,

rezultat care, în dreptul mediului, poate avea numai o natură patrimonială purtând, după cum

s-a arătat mai sus, numele de „daună ecologică‖.

Victima trebuie să probeze că daunele rezultă dintr-un act al părţii chemate în justiţie,

aceasta presupune însă stabilirea unei legături de cauzalitate între act şi pagubă. Deoarece

acest lucru este foarte dificil, s-a pus problema prezumţiei probabilităţii legăturii de

cauzalitate, care, fără a merge până la răsturnarea sarcinii probei, poate face să se ajungă la

suplinirea condiţiilor relative la stabilirea legăturii de cauzalitate. S-au stabilit, în legislaţiile

occidentale, câteva criterii de determinare a raportului de cauzalitate: sistemul echivalenţei

condiţiilor – în situaţia în care nu se va putea stabili cu precizie cauza, să se considere ca fiind

în raport cauzal cu fapta ilicită şi prejudiciul toate faptele care au precedat apariţia acestuia;

sistemul cauzei proxime – reţine doar ultimul eveniment ce a precedat producerea

prejudiciului, considerând că acesta înglobează în sine efectul celorlalte; sistemul cauzei

adecvate – este cauză acel eveniment care în mod obişnuit este tipic pentru producerea acelui

fel de prejudiciu.

Pluralitatea cauzelor pagubei nu este nici exoneratoare de răspundere şi nici nu are efect

atenuant pentru autorul unei surse de pagube. Fiecare este responsabil pentru întreaga pagubă,

în măsura în care nu se face proba unei culpe a victimei ori a unui fapt exterior. Totodată,

Page 17: Curs Legislatie

- 17 -

pluralitatea autorilor unei pagube nu împiedică de a cere reparaţia integrală unuia singur

dintre ei10

.

Pentru că, potrivit art.95 (1) din O.U.G. nr.195/ 2005, răspunderea are un caracter

obiectiv, independent de culpă, aceasta se va angaja indiferent dacă subiectul răspunderii avea

sau nu, la data comiterii faptei, capacitate delictuală. În ipoteza în care autorul faptei nu

dispune de posibilităţi de acoperire a prejudiciului cauzat, se va angaja, dacă sunt îndeplinite

condiţiile, răspunderea pentru fapta altuia, în condiţiile art.1000 alin.2, 3 şi 4 Cod civil. În

mod excepţional, răspunderea poate fi şi subiectivă pentru prejudiciile cauzate speciilor

protejate şi habitatelor naturale, conform art.95(2) din O.U.G. nr.195/ 2005. Ordonanţa de

urgenţă privind protecţia mediului consacră principiul „poluatorul plăteşte‖, prin poluator

înţelegându-se orice persoană fizică sau juridică care, prin acţiunea sau inacţiunea sa, aduce

atingere echilibrului ecologic, în ansamblul său sau numai în parte, adică persoana care a

acţionat în orice formă asupra mediului (nu numai prin poluare), determinând modificarea

armoniei ecologice. Răspunderea persoanei juridice, indiferent de forma ei de organizare, se

va angaja în baza art.35 din Decretul nr.31/ 1954 care prevede: „faptele licite şi ilicite

săvârşite de organele sale obligă însăşi persoana juridică dacă au fost săvârşite cu prilejul

îndeplinirii funcţiilor lor‖.

Abuzul de drept în domeniul ecologic se poate manifesta prin acte realizate în

exercitarea atributelor drepturilor subiective asupra mediului ambiant, ce depăşesc, prin

consecinţele lor, scopurile social–economice care au stat la baza recunoaşterii acestora, aduc

atingere interesului general al întregii societăţi de protecţie, menţinere şi îmbunătăţire a

echilibrului ecologic, prevederilor actelor normative în vigoare, nu respectă normele şi

standardele tehnice admise privind folosirea raţională a factorilor de mediu naturali. Fapta nu

este deci săvârşită cu intenţia de a aduce prejudicii calităţii factorilor de mediu, dar

constituind o exercitare a drepturilor subiective în condiţii necorespunzătoare, determină

efecte negative asupra stării naturale a mediului, reprezentând o abatere de la cerinţele social–

economice de ocrotire a acestuia şi, ca atare, trebuie să antreneze răspunderea culpabililor.

Răspunderea civilă apare atât în cazul tulburărilor (anormale) de vecinătate, faptă care

naşte dreptul la reparaţie, cât şi în cazul pagubelor anormal cauzate, faptă ce ţine de natura

activităţii economice poluante ori de cea a lucrării indezirabile – este vorba, în acest caz, de o

tulburare care nu este nici excesivă, nici anormală, iar autorul prejudiciului nu o comite din

culpă, fundamentul juridic aflându-se în dreptul fiecăruia de a nu fi privat de valoarea unui

bun ori a unei situaţii şi de avantajele trase de aici.

Se pune problema de a şti dacă, în temeiul art.100 alin.1 din codul civil, poate fi

angajată răspunderea pentru daune ecologice pentru fapta lucrului. Lucrul neînsufleţit trebuie

să fie cauza pagubei, dauna având o dublă origine: rolul jucat de proprietarul locului de unde

emană dauna şi lucrul care este la originea pagubei. În literatura juridică din ţara noastră s-a

considerat că, în lipsa unei reglementări speciale, în domeniul poluării mediului, răspunderea

pentru prejudiciul cauzat de lucruri este de domeniul dreptului comun în această materie. Se

consideră necesară uneori fundamentarea răspunderii civile pe aceste baze în cazul pagubelor

produse prin poluări accidentale. Totuşi, O.U.G. nr.195/ 2005 a instituit un regim special al

răspunderii pentru prejudiciu cauzat mediului, derogator de la dreptul comun, stabilit de

Codul civil.

O.U.G. nr.195/ 2005 a abandonat regimul clasic al răspunderii civile stabilit prin art.998

şi urm. din Codul civil, actul normativ consacrând două principii generale (speciale) şi

complementare în materie de răspundere pentru prejudiciu: răspunderea obiectivă,

independentă de culpă şi, respectiv, răspunderea solidară, în cazul pluralităţii autorilor. Este

vorba de o adaptare a instituţiei răspunderii civile la specificul domeniului protecţiei mediului,

în sensul satisfacerii cerinţelor principiului „poluatorul plăteşte‖ consacrat în art.3 lit.e din

O.U.G. nr.195/ 2005, şi de o creştere a posibilităţii de reparare a pagubei prin consacrarea

10 Art.95 alin. 1 din O.U.G. nr.195/ 2005.

Page 18: Curs Legislatie

- 18 -

răspunderii solidare, în cazul pluralităţii de autori ai prejudiciului. Ori de câte ori va fi vorba

de un prejudiciu ecologic se vor aplica aceste două principii. Conform definiţiei din art.2(52),

a actului normativ, se arată că prejudiciu reprezintă: „o schimbare adversă cuantificabilă a

unei resurse naturale sau deteriorare cuantificabilă a funcţiilor îndeplinite de o resursă

naturală în beneficiul altei resurse naturale sau a publicului, care poate să survină direct sau

indirect‖. Se poate observa că sunt supuse regimului special de răspundere două categorii de

daune. Prima este reprezentată de daunele provocate sănătăţii umane sau bunurilor prin

intermediul mediului afectat de poluanţi, activităţi dăunătoare sau dezastre – prin intermediul

mediului sunt afectate interese colective în mod indirect, deci reparaţia nu putea fi asigurată

corespunzător în condiţiile dreptului clasic, care presupune lezarea unor interese individuale,

clar identificate11

. A doua categorie o constituie prejudiciile cauzate mediului, independent de

lezarea directă a unui interes uman – mediul natural nu mai este numai „vectorul‖ daunelor, ci

chiar obiectul acestora.

Un alt mod de protecţie a mediului, ca mijloc de drept civil, îl constituie acţiunile

posesorii, reglementate în art.674 – 676 Cod procedură civilă. Tulburarea posesie în dreptul

mediului poate îmbrăca numeroase forme ca: recurgerea la utilizarea unor instalaţii sau altor

surse zgomotoase ce depăşesc limitele admise de lege, răspândirea unui miros urât,

insuportabil, care acţionează negativ asupra persoanelor din zonă.

Alt act normativ care instituie o răspundere civilă pentru pagube cauzate mediului este

Ordonanţa Guvernului nr.29/ 1997 – Codul civil aerian, completat şi aprobat prin Legea

nr.399/ decembrie 2005 (M.O. nr.22/ 2006). Se au în vedere pagubele provocate prin poluarea

aerului sau de zgomotul produs de aeronave, răspunderea aparţinând exploatatorului navei şi

este obiectivă, independentă de orice culpă, exonerarea de răspundere apărând în momentul în

care se demonstrează o intenţie sau o neglijenţă gravă a victimei. - În sensul acestui cod

aerian, protecţia mediului reuneşte toate activităţile ce au ca scop reducerea impactului

aviaţiei civile asupra mediului, datorat zgomotului produs de aeronavele civile, emisiilor

motoarelor de aviaţie, substanţelor folosite în cadrul activităţilor aeronautice civile şi

reziduurilor rezultate în urma desfăşurării acestor activităţi.‖

11 Legea vorbeşte de un „prejudiciu indirect‖ şi conferă asociaţiilor pentru protecţia mediului şi organizaţiilor

neguvernamentale dreptul la acţiune în justiţie în vederea conservării mediului, indiferent de cine a suferit

prejudiciul – art20 (5 şi 6) şi art.95 din O.U.G. nr.195/ 2005.

Page 19: Curs Legislatie

- 19 -

CAPITOLUL 3: DREPTURI GARANTATE DE CONSTITUŢIE

3.1. STATUL. CONCEPTUL DE STAT

Pentru a înţelege mai bine prevederile constituţiei şi modul de abordare a prevederilor

acesteia, pentru a le utiliza în protecţia mediului, trebuie cunoscute câteva aspecte privind

instituţia statului.

Statul reprezintă o anumită comunitate de oameni, aparţinând de regulă aceleiaşi

naţiuni, care se organizează politic şi edifică o serie instituţii proprii, a căror funcţionalitate

ritmică şi eficientă este asigurată prin respectul normelor de drept.

Dacă înainte conceptul de stat se suprapunea cu puterea monarhului, iar prerogativele

puterii erau apreciate ca fiind absolute, („Statul sunt eu‖, „L’Etat c’est moi‖ spunea Ludovic

al IV-lea rege al Franţei), cu timpul, ca urmare a revoluţiilor democratice şi al afirmării

principiilor de drept s-a încetăţenit ideea de stat de drept12

.

Statul „suportă la fel de bine monarhia, democraţia, dictatura, tirania; acesta fiind un tip

de unitate politică şi nu un tip de regim‖ spunea în „L’essence du politique‖, Cf. Julien

Freund (pagina 567).

Statul este ca o realitate sociologică, etnografică, politică, ca un corp politic construit,

este o populaţie organizată pe un anumit teritoriu, asupra căreia se exercită o anumită

suveranitate.

Sintetizând putem spune că statul are trei elemente constitutive: populaţia; teritoriu;

puterea publică sau suveranitatea.

3.1.1. Elementele constitutive ale statului

a). Populaţia este legătura de cetăţenie dintre un grup foarte larg de indivizi şi puterea

politică, care îşi exercită atributele de autoritate pe teritoriu pe care trăiesc cu rezidenţă

permanentă aceştia. Prin Tratatul de la Maastricht din 1985 a fost instituită o nouă noţiune

„cetăţenia europeană‖ care aparţine tuturor cetăţenilor Uniunii Europene şi nu exclude

cetăţenia naţională, fiind un mijloc complementar de apărare a drepturilor şi protecţie a

intereselor cetăţenilor europeni pe plan internaţional. Cetăţenia poate fi bazată pe dreptul

sângelui (jus sanguinis) sau pe dreptul pământului (jus soli). La noi prin Legea nr.21/1991 art.

5 se precizează că este cetăţean român acela care s-a născut în România din părinţi de

cetăţenie română, în străinătate dacă măcar unul din părinţi este de cetăţenie română sau este

găsit pe teritoriu românesc şi nu îi sunt cunoscuţi părinţii.

b). Teritoriul este acea porţiune de pământ pe care locuieşte populaţia şi în limitele

(graniţele) în care îşi exercită puterea.

Delimitarea pe orizontală a teritoriul cuprinde: solul, apele interne, o parte a apelor de

frontieră, marea teritorială; pe verticală: suprafaţa solului, subsolul, atmosfera.

c). Suveranitatea sau puterea politică înseamnă puterea statului de a comanda indivizii

care intră în compunerea populaţiei sale, cât şi puterea de a exclude de la o astfel de comandă

orice altă putere din afara graniţelor sale.

Dreptul de suveranitate al statului este: asupra platoului continental; a zonei contigui

(apropiate) a mării teritoriale; a zonei economice13

.

12 Statul conceput pe baza unui regim constituţional bazat pe respectarea legii. 13 200 mile marine de la limita apelor sale teritoriale.

Page 20: Curs Legislatie

- 20 -

3.2. CONSTITUŢIA. NOŢIUNE. EVOLUŢIE ÎN ROMÂNIA

Tradiţia istorică demonstrează că în fiecare stat, încă de la originile sale, au existat

reguli fundamentale de organizare şi exercitare a puterii, astfel spus un ansamblu de cutume.

Necesitatea afirmării şi protejării statului, printr-un ansamblu de norme cu putere de

juridică, adoptate după o procedură anume, impune apariţia constituţiei.

Constituţia14

este legea fundamentală a unui stat, constituită din norme juridice

investite cu forţă juridică supremă, şi care reglementează acele relaţii sociale

fundamentale care sunt esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii

politice (Ioan Muraru şi Simina Tănăsescu).

Cele mai vechi acte de organizare politică a fost în Ţara Românească 1740

„Aşezămintele lui Constantin Mavrocordat‖ şi în „Pravilniceasca condică‖ tipărită în 1780 de

către Alexandru Ipsilante.

Prima constituţie datează din 1866 ce avea ca model constituţia belgiană; Constituţia din

29 martie 1923 este mul mai evoluată prevăzând caracterul de stat naţional unitar şi indivizibil

al României. Au mai fost modificări în anii 1938, 1940, 1948, 1952, 1965 şi 1991.

Constituţia din 1991 a fost modificată în 2003.

3.3. DREPTUL LA UN MEDIU SĂNĂTOS

Plecând de la definiţia mediului15

vom analiza prevederile constituţiei şi legătura

acestora cu mediul.

Statul român se obligă să îndeplinească tratatele la care este parte, tratatele ratificate de

Parlament care fac parte astfel din dreptul intern (art.11), exemple în acest sens se găsesc în

capitolul I al cursului.

Toate prevederile din cap.I al Constituţiei, care prezintă drepturile, libertăţile şi

îndatoririle fundamentale sunt direct legate de valorile materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi

condiţiile care influenţează bunăstarea şi sănătatea omului.

Statul garantează dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic (art.nr.35) asigurând

cadrul juridic pentru aceasta şi prin:

a) accesul la informaţie (art.31) deci şi la informaţiile privind mediul cu respectarea

condiţiilor de confidenţialitate prevăzute în legislaţia în vigoare; transpunere prin Legea nr.86/

2000, care ratifică „Convenţia privind accesul la informaţii, participarea publicului la luarea

deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu‖;

b) dreptul de a se asocia (art.40) - organizaţiile de apărare a calităţii mediului

organizate după 1989 şi exemplificate în capitolul I al cursului sunt o dovadă a acestei

prevederi;

c) accesul liber la justiţie (art.21) - dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediu

unor asociaţii, autorităţilor administrative sau judecătoreşti în vederea prevenirii sau în cazul

producerii unui prejudiciu direct sau indirect, transpusă prin Legea nr.86/ 2000;

d) dreptul de proprietate privată (art.44) - dreptul de proprietate obligă la respectarea

sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurării bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea

celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului;

e) dreptul de petiţionare (art.51) - permite cetăţenilor să se adreseze cu petiţii către

autorităţi şi obligaţia acestora să răspundă la termen;

14Costitutio = aşezare cu temei sau organizare 15Mediu = ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele

caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele

vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale

şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului.

Page 21: Curs Legislatie

- 21 -

f) nivelul de trai (art.47) - prin care statul se obligă la asigurarea unui nivel de trai

decent, prin măsuri economice şi de protecţie socială;

g) protecţia copiilor şi a tinerilor (art.49) - se obligă la asigurarea unui regim special

de protecţie şi de asistenţă, asigurând alocaţii şi ajutoare precum şi participarea la viaţa

politică, socială, economică, culturală şi sportivă;

h) dreptul la ocrotirea sănătăţii (art.34) - prin care se garantează asigurarea igienei şi

sănătatea publică, organizarea unei asistenţe medicale şi a unui sistem de asigurări sociale;

i) accesul la cultură (art.33) - asigură libertatea persoanei de a accede la valorile

culturii naţionale şi universale, la dezvoltarea spiritualităţii asigurând păstrarea identităţii

spirituale, conservarea valorilor culturale şi artistice;

j) dreptul la învăţătură (art.32) - învăţământul de stat este gratuit, asigurând burse

sociale şi asigură libertatea învăţământului religios;

k) libertatea conştiinţei şi cea de exprimare (art.29 şi 30) - se garantează libertatea

conştiinţei care se manifestă în spirit de toleranţă şi de respect reciproc; inviolabilitatea

libertăţii de exprimare a gândurilor, opiniilor, credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel.

Page 22: Curs Legislatie

- 22 -

CAPITOLUL 4: ORGANIZAREA PROTECŢIEI MEDIULUI.

ATRIBUŢII ŞI RESPONSABILITĂŢI

4.1. ORGANIZAREA PROTECŢIEI MEDIULUI

Coordonarea, reglementarea şi implementarea în domeniul protecţiei mediului revin

autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia

Mediului (ANPM), autorităţilor publice teritoriale pentru protecţia mediului, Administraţiei

Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării‖, iar controlul respectării măsurilor de protecţia mediului

se realizează de către Garda Naţională de Mediu (GNM), precum şi de personalul specializat

al autorităţilor de protecţie a mediului şi persoanele împuternicite de autoritatea competentă,

conform legislaţiei specifice în vigoare.

Autorităţile publice teritoriale sunt formate din agenţii regionale şi judeţene pentru

protecţia mediului.

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului este acum, Ministerul Mediului

şi Gospodăririi Apelor, conform Legii nr.90/ 2001, legea de organizare şi funcţionare a

guvernului. La schimbarea acestei legi se poate schimba şi titulatura autorităţii publice

centrale pentru protecţia mediului, de aceea cel mai corect este utilizarea acestei titulaturi pe

parcursul cursului (APCPM).

În perimetrul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării‖ autoritatea publică teritorială pentru

protecţia mediului este reprezentată de Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării‖.

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, este o instituţie publică cu

personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, este organul de specialitate

pentru implementarea politicilor şi legislaţiei în domeniul protecţiei mediului, în subordinea

autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, cu următoarele principale îndatoriri:

- organizează şi coordonează Sistemul informaţional naţional de mediu;

- organizează şi coordonează Sistemul naţional de monitorizare integrată a mediului;

- se implică în procesul de educaţie în domeniul protecţiei mediului şi editează materiale

cu caracter informativ;

- furnizează, la cerere, informaţii sau date de mediu, în conformitate cu prevederile

legale;

- organizează cursuri de perfecţionare a personalului autorităţilor publice pentru

protecţia mediului, conform prevederilor legale;

- în scopul instruirii personalului, constituie, în condiţiile legii, centre de perfecţionare

în domeniul protecţiei mediului;

- organizează şi coordonează secretariatele tehnice sau comisiile constituite la

solicitarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului are în subordine 8 agenţii regionale pentru

protecţia mediului, constituite în fiecare regiune de dezvoltare stabilită potrivit prevederilor

Legii nr.315/ 2004 privind dezvoltarea regională în România, (M.O. nr.577/ 2004), cu

modificările şi completările ulterioare. Acestea sunt:

1) Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Bacău pentru Regiunea 1 - Nord-Est;

are în coordonare tehnică judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Vaslui şi Bacău.

2) Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Galaţi pentru Regiunea 2 - Sud-Est;

3) Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Piteşti pentru Regiunea 3 - Sud-

Muntenia;

4) Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Craiova pentru Regiunea 4 - Sud-Vest

Oltenia;

5) Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara pentru Regiunea 5 - Vest;

Page 23: Curs Legislatie

- 23 -

6) Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Cluj-Napoca pentru Regiunea 6 - Nord-

Vest;

7) Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Sibiu pentru Regiunea 7 - Centru;

8) Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Bucureşti pentru Regiunea 8 -

Bucureşti-Ilfov.

Regiuni de dezvoltare în România

Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului are următoarele îndatoriri:

- îndeplinesc atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului la nivel regional,

în domeniile implementării strategiilor şi politicilor de mediu, legislaţiei şi reglementărilor în

vigoare, şi coordonează elaborarea planurilor de acţiune la nivel regional;

- emit acte de autorizare în domeniul protecţiei mediului, în conformitate cu

competenţele atribuite de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului;

- organizează colective pentru implementarea instrumentelor structurale la nivel

regional, care sunt coordonate direct de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului.

Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului (APM) îndeplinesc atribuţiile

prevăzute de legislaţia în vigoare pentru autorităţile publice teritoriale pentru protecţia

mediului la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti. La nivelul ţării sunt 41 agenţii

judeţene şi una a municipiului Bucureşti.

Autorităţile competente pentru protecţia mediului sunt instituţii publice cu personalitate

juridică, finanţate integral de la bugetul de stat.

Pentru exercitarea atribuţiilor sale, autoritatea competentă pentru protecţia mediului are

dreptul să solicite informaţiile necesare altor autorităţi publice centrale, autorităţilor

administraţiei publice locale, persoanelor fizice şi juridice fiind sprijiniţi în acţiunile lor de

comisarii regionali, comisarii şefi şi comisarii Gărzii Naţionale de Mediu, precum şi de

persoane împuternicite din cadrul acesteia. „În exercitarea atribuţiilor ce le revin, comisarii

regionali, comisarii şefi şi comisarii Gărzii Naţionale de Mediu, precum şi persoanele

împuternicite din cadrul acesteia, au acces, în condiţiile legii, oricând şi în orice incintă unde

se desfăşoară o activitate generatoare de impact asupra mediului‖ (O.U.G. nr.195/ 2005,

art.79).

În obiectivele, incintele şi zonele cu regim special din domeniul internelor, justiţiei şi

siguranţei naţionale, personalul Gărzii de Mediu are acces numai în prezenţa personalului

specializat al acestora, iar în obiectivele, incintele şi zonele aparţinând structurilor

componente ale sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională controlul se

Page 24: Curs Legislatie

- 24 -

realizează de către personalul specializat din autorităţile publice centrale de profil, azi:

Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Român de

Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de

Telecomunicaţii Speciale.

Garda Naţională de Mediu are tot 8 Comisariate Regionale şi 41 Comisariate Judeţene.

Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Regional Suceava coordonează activitatea

judeţelor aferente ARPM Bacău.

În concluzie „autoritatea competentă pentru protecţia mediului‖ este, definită16

, ca:

„autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, Agenţia Naţională pentru Protecţia

Mediului sau, după caz, autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului, respectiv

agenţiile regionale pentru protecţia mediului, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului,

Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării‖, precum şi Garda Naţională de Mediu şi

structurile subordonate acesteia‖.

Conform noii reglementări privind Protecţia Mediului, O.U.G. nr.195/ 2005, la nivelul

fiecărei agenţii regionale pentru protecţia mediului se organizează un Comitet regional

pentru protecţia mediului, denumit Comitet regional17

(art.nr.74(1)). Acest comitet regional

colaborează cu agenţia regională pentru protecţia mediului, care îi asigură şi secretariatul, la

aplicarea, la nivel regional, a strategiei şi politicii naţionale de protecţie a mediului. Comitetul

regional are acces la informaţiile privind mediul deţinute de sau pentru orice autoritate

publică, la informaţiile privind mediul deţinute de instituţii publice şi de operatorii economici.

Regulamentul organizare şi funcţionare a acestor comitete se stabileşte prin hotărâre a

guvernului. Similar acestor comitete regionale sunt Comitetele de Bazin, organizate la

nivelul bazinelor hidrografice mari; exemplu Comitetul de Bazin al râului Siret, care are rolul

de a aplica Schema Cadru de amenajare aferent bazinului hidrografic al râului Siret.

4.2. ATRIBUŢII ŞI RĂSPUNDERI ALE AUTORITĂŢILOR PENTRU

PROTECŢIA MEDIULUI

Conform prevederilor din noua reglementare „fundamentală‖, Ordonanţa de Urgenţă a

Guvernului privind Protecţia Mediului nr.195/ decembrie 2005 autorităţile competente au

următoarele atribuţii şi răspunderi:

4.2.1. Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului

a) reactualizează strategia protecţiei mediului, cu respectarea principiilor şi elementelor

strategice, prezentate în cadrul cursului la capitolul 5;

b) elaborează recomandările şi acţionează pentru integrarea politicilor de mediu în

strategiile şi politicile sectoriale;

c) coordonează activitatea de instruire în domeniul protecţiei mediului;

d) corelează planificarea de mediu cu cea de amenajare a teritoriului şi urbanism şi

stabileşte măsuri de reconstrucţie ecologică;

e) creează sistemul de informare propriu şi stabileşte condiţiile şi termenii care permit

accesul liber la informaţiile privind mediul şi participarea publicului la luarea deciziilor

privind mediul;

f) stabileşte infrastructura pentru informaţia spaţiala care serveşte scopurilor politicilor

de mediu şi politicilor sau activităţilor care pot avea un impact asupra mediului;

g) iniţiază proiecte de acte normative, norme tehnice, reglementări şi proceduri

specifice;

16 conform art.2 din O.U.G. nr.195/ 2005. 17 art.74(1) din O.U.G. nr.195/ 2005.

Page 25: Curs Legislatie

- 25 -

h) avizează normele şi reglementările referitoare la activităţi cu impact asupra mediului,

elaborate de alte autorităţi şi controlează aplicarea acestora;

i) organizează sistemul naţional de monitorizare integrată a calităţii mediului,

coordonează activitatea acestuia şi asigură informarea autorităţii centrale pentru sănătate

privind rezultatele monitorizării contaminării radioactive a mediului;

j) creează cadrul instituţional-administrativ pentru identificarea şi promovarea

programelor de cercetare, pentru formarea şi instruirea unui personal calificat pentru

supraveghere, analiză, evaluare şi control al mediului;

k) implementează politicile, strategiile şi reglementările de protecţia mediului prin

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi agenţiile regionale şi judeţene pentru protecţia

mediului;

l) numeşte comisii de experţi pentru evaluarea prejudiciului adus mediului prin anumite

activităţi care implică organisme modificate genetic;

m) asigură, contra cost, consultarea organismelor ştiinţifice şi a experţilor interni şi

externi, după caz;

n) elaborează şi implementează programe şi elaborează materiale educative privind

importanţa protecţiei mediului;

o) urmăreşte, în sfera sa de competenţă, respectarea obligaţiilor asumate prin

convenţiile internaţionale la care România este parte;

p) urmăreşte şi analizează aplicarea O.U.G. nr.195/ 2005, întocmeşte, prin intermediul

Agenţiei Naţionale de Protecţia Mediului, rapoarte anuale privind starea mediului;

q) colaborează cu organizaţii şi autorităţi similare din alte ţări şi reprezintă Guvernul în

relaţiile internaţionale în domeniul protecţiei mediului;

r) aplică sancţiuni, prin Garda Naţionala de Mediu, pentru nerespectarea legislaţiei de

mediu şi pentru neconformarea la condiţiile impuse prin actele de reglementare, titularilor

activităţilor;

s) colaborează cu autorităţile publice şi alte persoane juridice, în scopul diminuării

efectelor negative ale activităţilor economice asupra mediului şi încurajează introducerea

tehnicilor şi tehnologiilor adecvate pentru mediu;

t) pune la dispoziţie publicului date privind starea mediului, programele şi politica de

protecţie a mediului;

u) ţ) se consultă periodic cu reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale şi cu alţi

reprezentanţi ai societăţii civile pentru stabilirea strategiei protecţiei mediului;

v) identifică, în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice, noi instrumente financiare

care favorizează protecţia şi îmbunătăţirea calităţii elementelor de mediu;

w) realizează activitatea de inspecţie şi control în domeniul protecţiei mediului prin

Garda Naţională de Mediu;

x) colaborează cu autorităţile publice de protecţie civilă pentru elaborarea planurilor

operative şi pentru executarea în comun a intervenţiilor în caz de poluări sau accidente

ecologice;

y) elaborează Programul Operaţional Sectorial Mediu având responsabilitatea

managementului, implementării şi gestionării asistenţei financiare alocate acestui program;

z) declară, cu informarea Guvernului, în situaţii speciale constatate pe baza datelor

obţinute din supravegherea mediului, zone de risc înalt de poluare în anumite regiuni ale ţării

şi elaborează, împreună cu alte autorităţi publice centrale şi locale, programe speciale pentru

înlăturarea riscului survenit în aceste zone. După eliminarea factorilor de risc înalt de poluare,

pe baza noilor date rezultate din supravegherea evoluţiei stării mediului, zona respectiva este

declarată reintrată în normalitate

Page 26: Curs Legislatie

- 26 -

4.2.2. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

Asigură implementarea politicilor şi legislaţiei în domeniul protecţiei mediului şi

exercită atribuţii privind planificarea strategică, monitorizarea factorilor de mediu, autorizarea

activităţilor cu impact asupra mediului, implementarea legislaţiei şi politicilor de mediu la

nivel naţional, regional şi local, stabilite de către autoritatea publică centrală prin

regulamentele de organizare şi funcţionare.

Conform prevederilor din H.G. nr.459/ 2005, privind reorganizarea şi funcţionarea

Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului aceasta are următoarele atribuţii18

:

a). autorizează activităţile cu impact asupra mediului, în conformitate cu competenţele

stabilite în actele de reglementare, şi coordonează acest proces la nivel naţional, regional şi

local;

b). constată neconformităţile cu actele de autorizare emise şi informează autoritatea de

inspecţie şi control în domeniul protecţiei mediului asupra acestora;

c). adoptă măsurile legale în cazul neconformităţilor cu actele de autorizare;

d). asigură suportul tehnic pentru elaborarea strategiilor şi politicilor în domeniul

protecţiei mediului;

e). coordonează realizarea planurilor de acţiune sectoriale şi a planului naţional de

acţiune pentru protecţia mediului;

f). colaborează şi asigură suportul tehnic pentru elaborarea proiectelor actelor de

reglementare specifice promovate de către autoritatea centrală pentru protecţia mediului;

g). asigură funcţionarea laboratoarelor naţionale de referinţă pentru aer, deşeuri,

zgomot şi vibraţii, precum şi pentru radioactivitate;

h). monitorizează stadiul îndeplinirii angajamentelor în domeniul protecţiei mediului,

asumate prin planurile de implementare negociate cu Comisia Europeană în procesul de

aderare la Uniunea Europeană, şi întocmeşte periodic rapoarte de evaluare pentru informarea

autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului;

i). asigură, în limita competenţelor stabilite de către autoritatea publică centrală în

domeniul mediului, legătura cu Agenţia Europeană de Mediu;

j). colaborează cu agenţii naţionale sau federale similare şi desfăşoară acţiuni de

cooperare internaţională cu avizul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului;

k). elaborează rapoarte de sinteză privind starea mediului şi monitorizează procesul de

conformare a operatorilor economici la cerinţele legislaţiei de mediu;

l). monitorizează activitatea de administrare a ariilor naturale protejate şi de protecţie a

monumentelor naturii;

m). colaborează la derularea activităţilor rezultate din angajamentele internaţionale ale

României în domeniul protecţiei mediului;

n). participă la programe şi proiecte internaţionale şi la parteneriate în proiecte de

interes public;

o). facilitează accesul specialiştilor la informaţia tehnică de mediu şi încurajează

activitatea de cercetare în domeniul mediului;

p). susţine şi se implică în iniţiativele societăţii civile în domeniul protecţiei mediului;

q). realizează pregătirea de specialitate a personalului aparţinând autorităţilor publice

regionale şi locale pentru protecţia mediului şi Gărzii Naţionale de Mediu, pe baza

programului anual aprobat de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;

r). fundamentează tehnic integrarea cerinţelor de mediu în politicile

interdepartamentale şi participă la lucrările comisiei interministeriale de pe lângă autoritatea

publică centrală pentru protecţia mediului;

18 Art. nr.4 din H.G. nr.459/ 2005.

Page 27: Curs Legislatie

- 27 -

s). coordonează activităţile specifice pe domeniile conforme cu subcapitolele de

negociere aferente capitolului 22 din Documentul de poziţie.

4.2.3. Agenţiile Regionale pentru Protecţia Mediului

a) exercită, la nivel regional, atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului,

conform lit.a) - c), e), h), k)-p), mai sus prezentate, cu aprobarea acesteia;

b) participă la elaborarea şi monitorizarea planului de dezvoltare regională;

c) colaborează cu agenţiile judeţene pentru protecţia mediului din cadrul regiunii de

dezvoltare pentru elaborarea rapoartelor de sinteză şi constituirea bazelor de date de mediu la

nivel regional;

d) coordonează elaborarea şi monitorizarea planurilor de acţiune regionale pentru

protecţia mediului;

e) evaluează şi actualizează anual, în cooperare cu Garda Naţională de Mediu şi alte

autorităţi publice, planurile regionale proprii sau capitolele de mediu integrate în alte planuri

regionale;

f) asigură asistenţa de specialitate agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului;

g) colaborează cu Garda Naţională de Mediu în emiterea actelor de autorizare şi în

realizarea controlului conformării şi aplicării legislaţiei de mediu;

h) gestionează şi disponibilizează, în limita prevederilor legale, informaţia de mediu la

nivel regional.

4.2.4. Agenţiile judeţene pentru Protecţia Mediului

Agenţiile pentru protecţia mediului sunt organizate şi funcţionează în conformitate cu

prevederile H.G. nr.459/ 2005 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru

Protecţia Mediului, precum şi a altor acte normative aplicabile.

Agenţiile judeţene pentru protecţia mediului sunt instituţii publice cu personalitate

juridică, în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, cu statut de servicii

publice deconcentrate, finanţate de la bugetul de stat.

Agenţiile pentru protecţia mediului îndeplinesc atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru

Protecţia Mediului la nivel judeţean, în domeniile implementării şi politicilor de mediu,

legislaţiei şi reglementărilor în vigoare şi coordonează elaborarea planurilor de acţiune la

nivel regional.

4.2.5. Atribuţiile Comitetului Regional pentru Protecţia Mediului

a) avizează planul regional de acţiune pentru protecţia mediului şi planurile regionale

sectoriale specifice şi analizează stadiul realizării acestora;

b) avizează lista de proiecte prioritare care urmează să fie finanţate din fonduri

comunitare şi/sau alte fonduri identificate la nivel regional şi urmăreşte aplicarea lor;

c) evaluează stadiul îndeplinirii angajamentelor asumate în negocierea capitolului de

mediu la nivelul regiunii respective şi recomandă acţiunile prioritare pentru conformare;

d) stabileşte programe de educare şi de conştientizare a publicului privind protecţia

mediului.

Page 28: Curs Legislatie

- 28 -

4.3. ATRIBUŢII ŞI RĂSPUNDERI ALE ALTOR AUTORITĂŢI CENTRALE

ŞI LOCALE, PRECUM ŞI CELE ALE PERSOANELOR FIZICE ŞI

JURIDICE

Protecţia mediului constituie obligaţia şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei

publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice19

.

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale sunt obligate să prevadă în bugetele

proprii fonduri pentru îndeplinirea obligaţiilor rezultate din implementarea legislaţiei

comunitare din domeniul mediului şi pentru programe de protecţie a mediului şi să colaboreze

cu autorităţile publice centrale şi teritoriale pentru protecţia mediului în vederea realizării

acestora20

.

4.3.1. Autorităţile administraţiei publice centrale

a) să elaboreze politica şi strategiile aplicabile în domeniul propriu de activitate, în

conformitate cu principiile O.U.G. nr.195/2 005, prezentate în curs în capitolul următor;

b) să asigure integrarea politicilor de mediu în politicile specifice;

c) să elaboreze planuri şi programe sectoriale, cu respectarea prevederilor noii

reglementări;

d) să asigure pregătirea şi transmiterea către autorităţile competente pentru protecţia

mediului a informaţiilor şi documentaţiilor necesare obţinerii avizului de mediu pentru

planurile şi programele, pentru care este necesară evaluarea de mediu;

e) să asigure, în structura lor organizatorică, structuri cu atribuţii în domeniul protecţiei

mediului, încadrate cu personal de specialitate;

f) să dezvolte, cu sprijinul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului,

programe de restructurare, în acord cu strategia pentru protecţia mediului şi politica de mediu

şi să asiste unităţile aflate în coordonarea, în subordinea sau sub autoritatea lor, la punerea în

aplicare a acestor programe;

g) să elaboreze normele şi reglementările specifice domeniului de activitate în

conformitate cu cerinţele legislaţiei de protecţia mediului şi să le înainteze pentru avizare

autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.

4.3.2. Autorităţile publice cu responsabilităţi în domeniile dezvoltării şi prognozei

a) elaborează politicile de dezvoltare pe baza principiilor dezvoltării durabile, cu luarea

în considerare a posibilelor efecte asupra mediului;

b) integrează în politica proprie măsuri şi acţiuni de refacere a zonelor afectate şi măsuri

de prevenire a dezastrelor;

c) elaborează Planurile de dezvoltare regională şi celelalte planuri şi programe;

d) cooperează cu autorităţile competente pentru protecţia mediului la elaborarea şi

aplicarea strategiilor, a planurilor şi programelor din domeniile lor specifice de activitate;

e) colaborează cu autorităţile competente la identificarea şi implementarea proiectelor

prioritare finanţate din surse externe.

4.3.3. Autoritatea publică centrală pentru sănătate

a) organizează şi coordonează activitatea de monitorizare a stării de sănătate a

populaţiei în relaţie cu factorii de risc din mediu;

19 Art.6 paragraf 1 din O.U.G. nr.195/ 2005. 20 Art.6 paragraf 2 din O.U.G. nr.195/ 2005.

Page 29: Curs Legislatie

- 29 -

b) asigură supravegherea şi controlul calităţii apei potabile şi de îmbăiere, precum şi

calitatea produselor alimentare;

c) elaborează, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului,

reglementări privind calitatea şi igiena mediului şi asigură controlul aplicării acestora;

d) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în

managementul calităţii mediului în relaţie cu starea de sănătate a populaţiei;

e) colaborează cu autoritatea centrală pentru protecţia mediului în autorizarea

activităţilor privind fabricarea, introducerea pe piaţă, utilizarea, depozitarea temporară sau

definitivă, transportul intern, manipularea, eliminarea, precum şi introducerea şi scoaterea din

ţară a substanţelor şi preparatelor periculoase a organismelor modificate genetic, obţinute prin

tehnicile biotehnologiei moderne şi la emiterea acordului de import pentru aceste activităţi;

f) exercită controlul de specialitate în domeniul activităţilor privind fabricarea,

introducerea pe piaţă, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă, transportul intern,

manipularea, eliminarea, precum şi introducerea şi scoaterea din ţară a substanţelor şi

preparatelor periculoase a organismelor modificate genetic, obţinute prin tehnicile

biotehnologiei moderne pentru a preveni orice efect advers asupra stării de sănătate a

populaţiei, a lucrătorilor şi a mediului şi au obligaţia de a transmite autorităţilor competente

rezultatele controalelor şi măsurile adoptate;

g) colaborează cu celelalte autorităţi publice centrale cu reţea sanitară proprie, pentru

cunoaşterea exactă a stării de sănătate a populaţiei şi pentru respectarea normelor de igienă a

mediului din domeniul lor de activitate;

h) colaborează, la nivel central şi local, în asigurarea accesului publicului la informaţia

de sănătate în relaţie cu mediul.

4.3.4. Ministerul Apărării Naţionale

a) elaborează norme şi instrucţiuni, specifice pentru domeniile sale de activitate, în

concordanţă cu legislaţia privind protecţia mediului;

b) supraveghează respectarea de către personalul propriu a normelor de protecţia

mediului pentru activităţile din zonele militare;

c) controlează acţiunile şi aplică sancţiuni pentru încălcarea de către personalul propriu

a legislaţiei de protecţia mediului în domeniul militar;

d) asigură realizarea evaluării impactului asupra mediului, a raportului de amplasament

şi, după caz, a raportului de securitate, prin structuri specializate, atestate de către autoritatea

publică centrală pentru protecţia mediului, numai pentru proiectele şi activităţile din zonele

militare;

e) asigură informarea autorităţilor competente pentru protecţia mediului cu privire la

rezultatele automonitorizării emisiilor de poluanţi şi a calităţii mediului în zona de impact,

precum şi cu privire la orice poluare accidentală datorată activităţii desfăşurate.

4.3.5. Autorităţile publice centrale în domeniul securităţii naţionale

a) realizează activitatea de protecţie a mediului prin structuri proprii care desfăşoară

acţiuni de control, îndrumare şi coordonare, în scopul păstrării şi menţinerii echilibrului

ecologic în domeniile sale de activitate;

b) elaborează norme şi instrucţiuni specifice, în concordanţă cu respectarea principiilor

O.U.G. 195/2005, în domeniile sale de activitate;

c) supraveghează respectarea de către personalul aflat în subordine a normelor de

protecţie a mediului, pentru activităţile proprii;

d) controlează şi aplică sancţiuni pentru încălcarea de către personalul propriu a

legislaţiei de protecţie a mediului în domeniul sau de activitate;

Page 30: Curs Legislatie

- 30 -

e) asigură evaluarea impactului asupra mediului a obiectivelor şi activităţilor proprii

prin structuri specializate, certificate de către autoritatea publică centrală pentru protecţia

mediului.

4.3.6. Autoritatea publică centrală pentru educaţie şi cercetare

a) adaptă planuri şi programe de învăţământ la toate nivelurile, în scopul însuşirii

noţiunilor şi principiilor de protecţie a mediului, pentru conştientizarea, instruirea şi educaţia

în domeniu;

b) promovează tematici de studii şi programe de cercetare care răspund priorităţilor

stabilite de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;

c) elaborează programe educaţionale în scopul formării unui comportament responsabil

faţă de mediu;

d) elaborează programe şi studii specifice de cercetare ştiinţifică privind controlul

produselor şi procedeelor biotehnologice şi de prevenire, reducere/eliminare a riscurilor

implicate de obţinerea şi utilizarea organismelor modificate genetic prin tehnicile

biotehnologiei moderne;

e) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în autorizarea

activităţilor care implică organisme modificate genetic obţinute prin tehnicile biotehnologiei

moderne, din domeniul său de activitate;

f) exercită controlul de specialitate pentru activităţile care implică organisme

modificate genetic obţinute prin tehnicile biotehnologiei moderne, din domeniul sau de

activitate, pentru a preveni orice efect advers asupra stării de sănătate a populaţiei, a

lucrătorilor şi a mediului având obligaţia de a transmite autorităţilor competente rezultatele

controalelor şi măsurile adoptate.

4.3.7. Autoritatea publică centrală în domeniile economiei şi comerţului

a) elaborează politica şi strategiile aplicabile în domeniul propriu de activitate în

conformitate cu legislaţia privind protecţia mediului;

b) elaborează şi aplică la nivel naţional strategia de exploatare a resurselor minerale;

c) elaborează politica în domeniul reciclării şi valorificării deşeurilor industriale;

d) dezvoltă şi promovează legislaţia privind protecţia mediului din domeniile specifice

de competenţă;

e) colaborează cu alte autorităţi publice centrale la elaborarea mecanismelor financiare

pentru stimularea utilizării tehnologiilor curate;

f) colaborează la elaborarea şi promovarea normelor care asigură implementarea

cerinţelor privind prevenirea şi controlul integrat al poluării pentru anumite categorii de

activităţi industriale;

g) încurajează introducerea sistemelor de management de mediu şi a etichetei

ecologice;

h) promovează norme şi asigură implementarea acestora în domeniul substanţelor şi

preparatelor periculoase;

i) exercită controlul de specialitate în domeniul activităţilor privind fabricarea,

introducerea pe piaţă, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă, transportul intern,

manipularea, eliminarea, gestionarea precum şi introducerea şi/sau scoaterea din ţară a

substanţelor şi preparatelor periculoase.

4.3.8. Autoritatea publică centrală în domeniul agriculturii, pădurilor şi

dezvoltării rurale

a) asigură protecţia şi conservarea solurilor şi menţinerea patrimoniului funciar;

Page 31: Curs Legislatie

- 31 -

b) iniţiază proiecte de acte normative privind volumul de masă lemnoasă ce se

recoltează anual din fondul forestier naţional, pe baza avizului autorităţii publice centrale

pentru protecţia mediului;

c) asigură autorizarea cultivatorilor de plante superioare modificate genetic;

d) aprobă locaţiile şi suprafeţele în care urmează să fie cultivate plante superioare

modificate genetic, în vederea autorizării de către autoritatea publică centrală pentru protecţia

mediului;

e) colaborează cu autoritatea centrală pentru protecţia mediului în autorizarea şi

controlul activităţilor care implică organisme modificate genetic;

f) asigură, prin registrul naţional, evidenţa suprafeţelor cultivate şi a cultivatorilor de

plante superioare modificate genetic;

g) aplică principiul coexistenţei culturilor de plante superioare modificate genetic cu

celelalte tipuri de culturi agricole;

h) asigură informarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului asupra

rezultatelor controlului şi măsurile adoptate în domeniul organismelor modificate genetic.

4.3.9. Autoritatea publică centrală în domeniul transporturilor, construcţiilor şi

turismului

a) dezvoltă planuri şi programe care materializează politica naţională de amenajare a

teritoriului şi localităţilor, cu respectarea principiilor şi a legislaţiei specifice privind evaluarea

de mediu a planurilor şi programelor;

b) elaborează şi aplică programe pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, a

transporturilor multimodale şi a transportului combinat;

c) asigură controlul gazelor de eşapament;

d) elaborează şi dezvoltă planuri de acţiune şi programe privind îmbunătăţirea, calităţii

şi protecţiei mediului, inclusiv în domeniul zgomotului şi vibraţiilor pentru toate modurile de

transport şi infrastructurile acestora;

e) urmareşte protejarea patrimoniului natural, inclusiv prin măsuri impuse unităţilor

care desfăşoară activităţi în domeniul turismului şi încurajează aplicarea principiilor

ecoturismului.

4.3.10. Autoritatea publică centrală în domeniul administraţiei şi internelor

a) elaborează strategiile în domeniile gospodăririi comunale şi al producerii şi

distribuţiei energiei termice în conformitate cu legislaţia privind protecţia mediului;

b) elaborează norme şi instrucţiuni specifice, în concordanţă cu respectarea principiilor

O.U.G. nr.195/ 2005, pentru domeniile sale de activitate;

c) supraveghează respectarea de către personalul aflat în subordine a normelor de

protecţie a mediului pentru activităţile proprii;

d) aplică sancţiuni pentru încălcarea de către personalul din domeniul internelor a

legislaţiei de protecţie a mediului;

e) sprijină autorităţile competente pentru protecţia mediului în exercitarea controlului

transporturilor de substanţe şi materiale supuse unui regim special, pe baza normelor avizate

de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;

f) participă, potrivit competenţelor, la acţiunile de prevenire, protecţie şi intervenţie în

caz de accidente ecologice prin Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă.

4.3.11. Autorităţile administraţiei publice locale

a) aplică prevederile din planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului, cu respectarea

principiilor protecţiei mediului;

Page 32: Curs Legislatie

- 32 -

b) urmăresc respectarea legislaţiei de protecţia mediului de către operatorii economici

care prestează servicii publice de gospodărie comunală;

c) adoptă programe şi proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii localităţilor;

d) organizează structuri proprii pentru protecţia mediului, colaborează cu autorităţile

competente pentru protecţia mediului şi le informează asupra activităţii desfăşurate;

e) promovează o atitudine corespunzătoare a comunităţilor locale în legătură cu

importanţa protecţiei mediului;

f) asigură, prin serviciile publice şi operatorii economici responsabili, luarea măsurilor

de salubrizare a localităţilor, de întreţinere şi gospodărire a spaţiilor verzi, a pieţelor şi a

parcurilor publice;

g) conservă şi protejează spaţiile verzi urbane şi/sau rurale, astfel încât să se asigure

suprafaţa optimă stabilită de reglementările în vigoare, în localităţile în care nu există

posibilitatea asigurării acesteia, conservarea spaţiilor verzi existente este prioritară;

h) supraveghează operatorii economici din subordine pentru prevenirea eliminării

accidentale de poluanţi sau depozitării necontrolate de deşeuri şi dezvoltarea sistemelor de

colectare a deşeurilor refolosibile;

i) organizează servicii specializate pentru protecţia mediului şi colaborează, în acest

scop, cu autorităţile pentru protecţia mediului.

4.3.12. Autoritatea naţională în domeniul sanitar-veterinar şi al siguranţei

alimentelor

a) elaborează, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului,

reglementări în domeniul organismelor modificate genetic, pentru asigurarea unui nivel ridicat

al protecţiei vieţii şi sănătăţii umane, sănătăţii şi bunăstării animalelor;

b) asigură controlul activităţilor în domeniul său de activitate şi al trasabilităţii

produselor;

c) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în stabilirea

unor proceduri armonizate, eficiente şi transparente privind evaluarea riscului şi autorizarea

organismelor modificate genetic, precum şi a unor criterii pentru evaluarea potenţialelor

riscuri care rezultă din utilizarea alimentelor şi hranei modificate genetic, pentru animale;

d) informează autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului asupra rezultatelor

controlului şi măsurile adoptate în domeniul organismelor modificate genetic.

4.3.13. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor

a) elaborează, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului,

reglementări în domeniul organismelor modificate genetic, pentru asigurarea unui nivel ridicat

al protecţiei vieţii şi sănătăţii umane, sănătăţii şi bunăstării animale, protecţiei mediului şi

intereselor consumatorilor;

b) elaborează, împreună cu autorităţile publice centrale pentru protecţia mediului,

pentru agricultură, silvicultură şi cu autoritatea sanitar veterinară şi pentru siguranţa

alimentelor, reglementările referitoare la produsele biocide, îngrăşăminte chimice, produsele

de protecţie a plantelor, organismele modificate genetic obţinute prin tehnicile biotehnologiei

moderne şi asigură controlul aplicării acestora în domeniul său de competenţă;

c) controlează trasabilitatea şi etichetarea organismelor modificate genetic în toate

etapele introducerii lor pe piaţă;

d) asigură controlul activităţilor în domeniul sau de activitate şi al trasabilităţii

produselor şi comunică autorităţii centrale pentru protecţia mediului rezultatele controlului.

Page 33: Curs Legislatie

- 33 -

4.3.14. Obligaţiile persoanelor fizice şi juridice

Protecţia mediului constituie o obligaţie a tuturor persoanelor fizice şi juridice, în care

scop:

a) solicită şi obţin actele de reglementare, necesare conform legislaţiei;

b) respectă condiţiile din actele de reglementare obţinute;

c) nu pun în exploatare instalaţii ale căror emisii depăşesc valorile limită stabilite prin

actele de reglementare;

d) persoanele juridice care desfăşoară activităţi cu impact semnificativ asupra mediului

organizează structuri proprii specializate pentru protecţia mediului;

e) asistă persoanele împuternicite cu activităţi de verificare, inspecţie şi control,

punându-le la dispoziţie evidenţa măsurătorilor proprii şi toate celelalte documente relevante

şi le facilitează controlul activităţilor ai căror titulari sunt, precum şi prelevarea de probe;

f) asigură accesul persoanelor împuternicite pentru verificare, inspecţie şi control la

instalaţiile tehnologice generatoare de impact asupra mediului, la echipamentele şi instalaţiile

de depoluare a mediului, precum şi în spaţiile sau în zonele aferente acestora;

g) realizează, în totalitate şi la termen, măsurile impuse prin actele de constatare

încheiate de persoanele împuternicite cu activităţi de verificare, inspecţie şi control;

h) se supun dispoziţiei scrise de încetare a activităţii;

i) suportă costul pentru repararea prejudiciului şi înlătură urmările produse de acesta,

restabilind condiţiile anterioare producerii prejudiciului, potrivit principiului „poluatorul

plăteşte‖;

j) asigură sisteme proprii de supraveghere a instalaţiilor şi proceselor tehnologice şi

pentru automonitorizarea emisiilor poluante;

k) asigură evidenţa rezultatelor şi raportează autorităţii competente pentru protecţia

mediului rezultatele automonitorizării emisiilor poluante, conform prevederilor actelor de

reglementare;

l) informează autorităţile competente, în caz de eliminări accidentale de poluanţi în

mediu sau de accident major;

m) depozitează deşeurile de orice fel numai pe amplasamente autorizate în acest sens;

n) nu ard miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă fără acceptul autorităţii

competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice

comunitare pentru situaţii de urgenţă;

o) aplică măsurile de conservare stabilite de autoritatea publică centrală pentru protecţia

mediului pe suprafeţele terestre şi acvatice supuse unui regim de conservare ca habitate

naturale pe care le gestionează precum şi pentru refacerea ecologică a acestora;

p) nu folosesc momeli periculoase în activităţile de pescuit şi vânătoare, cu excepţia

cazurilor special autorizate;

q) asigură condiţii optime de viaţă, în conformitate cu prevederile legale, animalelor

sălbatice ţinute în captivitate legal, sub diferite forme;

r) asigură luarea măsurilor de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau

funcţional, în special a celor situate de-a lungul căilor de comunicaţie rutiere, feroviare şi de

navigaţie;

s) să se legitimeze la solicitarea expresă a personalului de inspecţie şi control.

4.3.15. Persoanele fizice sau juridice care prospectează, explorează sau exploatează

resursele subsolului

a) să efectueze remedierea zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost

afectate;

Page 34: Curs Legislatie

- 34 -

b) să anunţe autorităţile pentru protecţia mediului sau pe cele competente, potrivit legii,

despre orice situaţii accidentale care pun în pericol mediul şi să acţioneze pentru refacerea

acestuia.

4.3.16. Persoanele fizice şi juridice care cultivă plante superioare modificate

genetic

a) să solicite şi să obţină autorizaţia din partea autorităţii publice competente pentru

agricultură şi să desfăşoare activitatea pe baza de contract cu titularii autorizaţiilor de

introducere deliberată în mediu şi pe piaţă a organismelor modificate genetic;

b) să solicite avizul privind amplasarea acestor culturi faţă de ariile naturale protejate

legal constituite.

4.3.17. Persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii în vederea respectării

regimului ariilor naturale protejate

a) să cunoască şi să respecte prevederile planurilor de management şi ale

regulamentelor ariilor naturale protejate;

b) să nu desfăşoare activităţi care contravin planurilor de management sau

regulamentelor, ariilor naturale protejate;

c) să obţină acordurile aferente ariilor naturale protejate;

d) să permită accesul în aria naturală protejată a administratorilor sau custozilor precum

şi a împuterniciţilor acestora pe terenurile deţinute cu orice titlu.

Page 35: Curs Legislatie

- 35 -

CAPITOLUL 5: PRINCIPII ŞI STRATEGII

5.1. PRINCIPIILE PROTECŢIEI MEDIULUI

Reglementarea protecţiei mediului, este un obiectiv de interes public major, pe baza

principiilor şi elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii.

Protecţia mediului nu trebuie să constituie o piedică a dezvoltării economice;

Realizarea unei dezvoltări economice care are la bază protecţia mediului, prin evaluarea

gradului de suportabilitate a mediului, asigură o mai mare siguranţă în funcţionare şi un mediu

sănătos atât pentru actuala generaţie cât şi pentru cele viitoare.

Pentru a putea înţelege prevederile legilor din acest domeniu este necesar să plecăm de

la unele definiţii21

. La această fază a cursului sunt necesare cunoaşterea definiţiei mediului, a

dezvoltării durabile şi pe cea a utilizării durabile.

MEDIU – „Ansamblu de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul şi

subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile

organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune

cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale,

calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului”.

Important de reţinut este faptul că din mediu fac parte şi valorile materiale, cele

spirituale, sănătatea omului, precum şi calitatea vieţii.

DEZVOLTARE DURABILĂ – „Dezvoltarea care corespunde necesităţilor

prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile

necesităţi‖.

UTILIZAREA DURABILĂ – „Folosirea resurselor naturale într-un mod şi o rată

care să nu conducă la declinul pe termen lung al acestora, menţinând potenţialul lor în

acord cu necesităţile şi aspiraţiile generaţiilor prezente şi viitoare‖.

La baza protecţiei mediului în România stau următoarele nouă principii şi elemente

strategice, precizând şi modalităţile de implementare ale acestora:

a) principiul integrării politicii de mediu în celelalte politici sectoriale – presupune

ca obligativitate a tuturor celor care întocmesc strategii şi politicii sectoriale să le integreze în

politicile şi strategiile de mediu. Modalitate de implementare este: adoptarea programelor de

dezvoltare, cu respectarea cerinţelor politicii de mediu, precum şi corelarea planificării de

amenajare a teritoriului şi urbanism cu cea de mediu. Prevederi concrete în articolele: 75 lit.b,

80 lit.a şi b, 81 lit.a şi b, 86 lit.a şi b, 88 lit. a, 89 lit. a din O.U.G. nr.195/ 2005 şi prezentate în

curs la capitolul 4;

b) principiul precauţiei în luarea deciziei – care are ca modalităţi de implementare:

adoptarea politicilor de mediu, armonizate cu programele de dezvoltare; efectuarea evaluării

de mediu înaintea aprobării planurilor şi programelor care pot avea efect semnificativ asupra

mediului şi evaluarea impactului asupra mediului în faza iniţială a proiectelor cu impact

semnificativ asupra mediului. Evaluarea impactului asupra mediului este un proces menit să

identifice, să descrie şi să stabilească, în funcţie de fiecare caz, efectele directe şi indirecte,

sinergice, cumulative, principale şi secundare ale unui proiect asupra sănătăţii oamenilor şi a

mediului. Evaluarea de mediu are ca scop şi integrarea obiectivelor şi cerinţelor de protecţie a

mediului în pregătirea şi adoptarea planurilor şi programelor. În condiţiile în care evaluare

impactului asupra mediului demonstrează un posibil risc este obligatorie evaluarea riscului.

Evaluarea riscului este o lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice atestate conform

legii, prin care se realizează analiza probabilităţii şi gravităţii principalelor componente ale

21 Art.2 din O.U.G. nr.195/ 2005.

Page 36: Curs Legislatie

- 36 -

impactului asupra mediului şi se stabileşte necesitatea măsurilor de prevenire, intervenţie

şi/sau remediere;

c) principiul acţiunii preventive – modalităţile de implementare sunt: efectuarea

evaluării de mediu înaintea aprobării planurilor şi programelor care pot avea efect

semnificativ asupra mediului; recunoaşterea produselor cu impact redus asupra mediului, prin

acordarea etichetei ecologice; menţinerea şi ameliorarea calităţii mediului; crearea sistemului

naţional de monitorizare integrată a calităţii mediului.

Deoarece mediu prezintă riscuri şi posibilităţi, practica a demonstrat viabilitatea

principiului „costurile de prevenire a poluării aduc beneficii‖.

Un risc de mediu poate fi contaminarea unui produs până la a deveni inacceptabil pentru

piaţa de desfacere, sau poate fi o problemă de poluare care subminează poziţia societăţii pe

piaţa internă sau externă.

O posibilitate de mediu poate fi reducerea consumului de energiei, prin valorificarea

superioară a resurselor şi deci reducerea costurilor de producţie. Înglobarea a cât mai mult din

cantitatea de energie (materii prime, energie electrică şi/sau termică, energie umană şi alte

forme) în produsul finit asigură condiţia esenţială a reducerii poluării. Reducerea cantităţilor

de energie pierdută înseamnă reducerea cantităţilor de deşeuri produse, implicit valorificarea

superioară a acesteia şi recapitalizarea societăţii. Introducerea sistemelor manageriale de

mediu conduc la rezolvarea riscurilor şi posibilităţilor iar principiul îmbunătăţirii continue,

este garanţia acestora (politică de mediu, planificare, implementare şi funcţionare, verificare

şi acţiune corectivă, revizuirea managementului).

d) principiul reţinerii poluanţilor la sursă – acest principiu cere ca acţiunile ce se

întreprind pentru reducerea poluării să aibă ca ţel acţiunea asupra cauzelor şi nu a efectelor.

Acţiunea la sursa de poluare are şi mai multe metode de rezolvare, metode ce aduc şi beneficii

economice prin valorificarea superioară a resurselor. Modalităţile de implementare pot fi:

rezolvarea, pe niveluri de competenţă, a problemelor de mediu, în funcţie de amploarea

acestora; introducerea şi utilizarea pârghiilor şi instrumentelor economice stimulative sau

coercitive; stabilirea şi urmărirea realizării programelor pentru conformare, reabilitarea

zonelor afectate de poluare; încurajarea implementării sistemelor de management şi audit de

mediu; înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea

oamenilor.

Sistemul Managerial de Mediu, care reprezintă o parte a sistemului managerial al

societăţii, care include structura organizatorică, planificarea activităţilor, responsabilităţilor,

practicilor, proceselor pentru dezvoltarea, implementarea, realizarea, revizuirea şi menţinerea

politicii de mediu, asigură performanţa, deci şi reţinerea poluanţilor la sursă.

e) principiul „poluatorul plăteşte” – modalităţi de implementare prin: introducerea

pârghiilor economice coercitive; obligativitatea despăgubirii celor afectaţi de poluare;

refacerii zonelor deteriorate; introducerea de tehnologii curate; stabilirea şi urmărirea

realizării programelor pentru conformare; reabilitarea zonelor afectate de poluare; promovarea

cercetării fundamentale şi aplicative în domeniul protecţiei mediului. Poluatorul plăteşte

cantităţile de noxe emise şi cantităţile de poluanţi evacuaţi o dată cu apele uzate în emisari. Ca

exemplu poate fi luat contribuţia agenţilor economici la Fondul pentru mediu22

, astfel:

- o contribuţie de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor feroase şi

neferoase de către deţinătorii de astfel de deşeuri, persoane fizice sau juridice. Sumele fiind

reţinute prin stopaj la sursă de către operatorii economici colectori şi/sau valorificatori,

autorizaţi potrivit legislaţiei în vigoare privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile,

care au obligaţia să le vireze la Fondul pentru mediu;

- taxele pentru emisiile de noxe în atmosferă, încasate de la operatori economici;

Pulberi 0,02 lei (RON)/kg, Oxizi de azot 0,04 lei (RON)/kg, Oxizi de sulf 0,04 lei (RON)/kg,

22 O.U.G. nr.196/ 2005 privind Fondul pentru Mediu.

Page 37: Curs Legislatie

- 37 -

Poluanţi organici persistenţi 20 lei (RON)/kg, Metale grele: - plumb 12 lei (RON)/kg, cadmiu

16 lei (RON)/kg, - mercur 20 lei (RON)/kg;

- taxele încasate de la operatorii economici utilizatori de noi terenuri pentru

depozitarea deşeurilor valorificabile astfel: deşeurile provenite de la extracţia şi prelucrarea

ţiţeiului 4 lei (RON)/mp/an2, cele provenite din prelucrarea primară a lemnului 1,2 lei

(RON)/m2/an, cele provenite de la producerea alcoolului 0,2 lei (RON)/m

2/an, şlamurile

carbonifere 4 lei (RON)/m2/an, zgura de furnal 4 lei (RON)/m

2/an, cenuşa de termocentrală 4

lei (RON)/m2/an, cenuşa de pirită 4 lei (RON)/m

2/an, fosfogips 4 lei (RON)/m

2/an, zguri

provenite din metalurgie 4 lei (RON)/m2/an;

- o taxă de 1 leu (RON)/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piaţa naţională de

către producătorii şi importatorii de bunuri ambalate şi ambalaje de desfacere;

- o contribuţie de 2% din valoarea substanţelor clasificate ca fiind periculoase pentru

mediu, prevăzute în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr.200/ 2000

privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase,

aprobate prin H.G. nr.490/ 2002, comercializate de către producători şi importatori, cu

excepţia celor utilizate la producerea medicamentelor;

- în cazul vânzării masei lemnoase pe picior, contribuţia la Fondul pentru mediu se

stabileşte prin aplicarea unui procent de 3% la valoarea de vânzare a acesteia. Suma se

încasează de vânzător de la cumpărător odată cu valoarea masei lemnoase şi se varsă de către

acesta la Fondul pentru mediu;

- în cazul exploatării masei lemnoase pe picior de către administratorul, respectiv

proprietarul pădurii, prin activitate proprie sau prin intermediul unui prestator de servicii,

contribuţia la Fondul pentru mediu se stabileşte prin aplicarea unui procent de 3% la valoarea

de vânzare a sortimentelor de lemn obţinute şi se achită de administratorul, respectiv

proprietarul pădurii;

- contribuţia pentru prelucrarea lemnului se stabileşte prin aplicarea unui procent de

3% la valoarea de vânzare a produselor obţinute şi se achită de operatorul economic care a

realizat prelucrarea lemnului;

- o taxă de 1 leu (RON)/kg anvelopă, încasată de la producătorii şi importatorii care

introduc pe piaţă anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării;

- o contribuţie de 3% din suma care se plăteşte anual pentru gestionarea fondurilor de

vânătoare, plătită de către gestionarii fondurilor de vânătoare;

- sumele încasate din rambursarea finanţărilor acordate, dobânzi, penalităţi de

întârziere, alte operaţiuni financiare derulate din sursele financiare ale Fondului pentru mediu.

Poluatorul plăteşte şi evaluările impactului asupra mediului impuse prin procedura de

reglementare, evaluările de risc, şi celelalte cheltuieli aferente desfăşurării procedurilor de

reglementare prezentate în capitolul următor.

Dar cel mai important este faptul că poluatorii sunt obligaţi să suporte costurile pentru

repararea prejudiciilor aduse mediului (a se revedea cap.2 punctul 3) să înlăture efectele şi să

refacă condiţiile anterioare producerii prejudiciului.

f) principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului

biogeografic natural – având ca modalităţi de implementare: corelarea planificării de mediu

cu cea de amenajare a teritoriului şi de urbanism; reabilitarea zonelor afectate de poluare;

promovarea cercetării fundamentale şi aplicative în domeniul protecţiei mediului; educarea şi

conştientizarea publicului, precum şi participarea acestuia în procesul de elaborare şi aplicare

a deciziilor privind mediul; dezvoltarea reţelei naţionale de arii protejate pentru menţinerea

stării favorabile de conservare a habitatelor naturale, a speciilor de floră şi faună sălbatică ca

parte integrantă a reţelei ecologice europene - Natura 2000; aplicarea sistemelor de asigurare a

trasabilităţii şi etichetării organismelor modificate genetic;

g) utilizarea durabilă a resurselor naturale – se referă la utilizarea raţională a

materiilor prime în aşa fel încât să asigurăm o dezvoltare durabilă a societăţii. Suntem în

secolul în care se trece de la utilizarea materiilor prime la reutilizarea substanţelor utile

Page 38: Curs Legislatie

- 38 -

pierdute din tehnologiile anilor anteriori. Resursele naturale sunt epuizabile şi de aceea

viitorul trebuie să promoveze cercetări fundamentale şi aplicative în acest domeniu. Prin

introducerea tehnologiilor „curate‖ (emisii de poluanţi aproape de zero), se rezolvă şi această

problemă a utilizării durabile. O activitate economică care are coeficienţi energetici reduşi

înseamnă că respectă acest principiu asigurând astfel o conservare a resurselor şi totodată o

eficienţă sporită. Introducerea pârghiilor economice stimulative sau coercitive va relansa

preocupările traducerii în practică a acestui principiu. Modalitate de implementare este

prevenirea şi controlul integrat al poluării prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile

pentru activităţile cu impact semnificativ asupra mediului; crearea sistemului naţional de

monitorizare integrată a calităţii mediului;

h) informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul la

justiţie în probleme de mediu – publicul poate participa la luarea deciziilor privind mediul

direct şi/sau prin organizaţii neguvernamentale. Există organizaţii neguvernamentale pe acest

profil (cele mai active organizaţii la nivelul judeţului Bacău: „Veniţi cu noi‖, „Cercetaşii

României‖, „Scutierii Naturii‖, Centrul „INTERMEDIU‖, „Clubul Zoologic Universitar‖

filiala „SOR‖ Bacău, „ECOMONDIA‖, „ECOLAIF Natura‖, „Mişcarea Ecologică

Oneşteană‖). Prin diferite acte normative s-a creat posibilitatea înfiinţării acestor organizaţii

care au rolul reprezentării cetăţenilor la elaborarea şi aplicarea deciziilor în domeniul

mediului. Educarea populaţiei este iar un lucru cerut acestor organizaţii care pe lângă şcoală,

trebuie să formeze oameni cu un nou comportament faţă de natură. Aceste organizaţii

neguvernamentale din judeţul Bacău colaborează îndeaproape cu instituţiile statului şi în

special cu Agenţia de Protecţia Mediului. Astfel, o parte dintre ele, au contribuit la realizarea

Planului Local de Acţiune pentru Protecţia Mediului, la acţiuni de popularizare şi sondare a

opiniei populaţiei cu privire la diverse aspecte de mediu, au organizat acţiuni concrete, cu

rezultate deosebite, privind antrenarea tinerilor la salubrizarea cursurilor de ape, a traseelor

montane, lacuri. Participarea acestor organizaţii neguvernamentale este necesară şi la

dezbaterile publice organizate în decursul procedurii de reglementare, din punct de vedere al

mediului, a dezvoltării economice. Angajamentul PUBLICULUI, prin organizaţii

neguvernamentale (private), înseamnă cheia succesului în aplicarea POLITICII DE

MEDIU. Dreptul de asociere este garantat prin Constituţie art.37(1). Educarea şi

conştientizarea publicului, precum şi participarea acestuia în procesul de elaborare şi aplicare

a deciziilor privind mediul este modul în care poate fi implementat acest principiu.

Prin H.G. nr.878 din 28 iulie 2005 se stabileşte accesul publicului la informaţia privind

mediul. Această hotărâre asigură dreptul de acces la informaţia privind mediul deţinută de/sau

pentru autorităţile publice şi stabileşte condiţiile, termenii de bază şi modalităţile de exercitare

a acestui drept. Informaţia privind mediul este în mod progresiv diseminată şi pusă la

dispoziţia publicului în scopul realizării celei mai largi posibile şi sistematice accesibilităţi şi

diseminări a acestei informaţii. În vederea atingerii acestui scop se promovează, în special,

utilizarea tehnologiei electronice şi/sau a telecomunicaţiilor computerizate. Această hotărâre

abrogă H.G. nr.1115/ 2002 privind accesul liber la informaţia privind mediul, publicată în

M.O. nr.781/ 2002.

Prin Ordinul nr.1012 din 19 octombrie 2005 se stabileşte procedura privind mecanismul

de acces la informaţiile de interes public privind gospodărirea apelor. Această procedură

stabileşte principiile, condiţiile, regulile şi mecanismele privind accesul la informaţiile de

interes public privind gospodărirea apelor, în aplicarea Legii apelor nr.107/ 1996, modificată

şi completată prin Legea nr.310/ 2004.

Accesul publicului la informaţiile de interes public privind gospodărirea apelor deţinute

de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, comitetele de bazin şi Administraţia

Naţională „Apele Române‖ reprezintă o obligaţie în procesul transpunerii Directivei-cadru

pentru apă 60/2000/EC.

Informaţia privind mediul este orice informaţie scrisă, vizuală, audio, electronică sau

sub orice formă materială despre:

Page 39: Curs Legislatie

- 39 -

- starea elementelor de mediu, cum sunt aerul şi atmosfera, apa, solul, suprafaţa

terestră, peisajul şi ariile naturale, inclusiv zonele umede, marine şi costiere, diversitatea

biologică şi componentele sale, inclusiv organismele modificate genetic, precum şi

interacţiunea dintre aceste elemente;

- factorii, cum sunt substanţele, energia, zgomotul, radiaţiile sau deşeurile, inclusiv

deşeurile radioactive, emisiile, deversările şi alte evacuări în mediu, ce afectează sau pot

afecta elementele de mediu;

- măsurile, inclusiv măsurile administrative, cum sunt politicile, legislaţia, planurile,

programele, convenţiile încheiate între autorităţile publice şi persoanele fizice şi/sau juridice

privind obiectivele de mediu, activităţile care afectează sau pot afecta elementele şi factorii de

mediu precum şi măsurile sau activităţile destinate să protejeze elementele de mediu;

- rapoartele referitoare la implementarea legislaţiei privind protecţia mediului;

- analizele cost-beneficiu sau alte analize şi prognoze economice;

- starea sănătăţii şi siguranţei umane, inclusiv contaminarea, ori de câte ori este

relevantă, a lanţului trofic, condiţiile de viaţă umană, siturile arheologice, monumentele

istorice şi orice construcţii, în măsura în care acestea sunt sau pot fi afectate de starea

elementelor de mediu, sau, prin intermediul acestor elemente, de factorii, măsurile şi

activităţile prevăzute mai sus.

i) dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia mediului – acest

principiu este bine conturat în ţara noastră prin realizarea de programe internaţionale şi judeţul

Bacău se poate lăuda cu două astfel de programe (prezentate anterior) şi în special cu

implementarea unui număr important de prevederi din legislaţia europeană. Colaborarea

internaţională, pe lângă faptul că ajută la implementarea Directivelor Comunităţii Europene,

asigură şi schimbul de informaţii privind tehnologiile nepoluante, soluţiile de proiectare,

modalităţile de rezolvare a unor probleme cu implicaţii majore asupra sănătăţii umane, soluţii

de refolosire a deşeurilor şi/sau distrugerea şi, nu în ultimul rând, la formarea unor specialişti

în domeniu. Modalitate de implementare este şi promovarea de acte normative armonizate cu

reglementările europene şi internaţionale în domeniu23

.

5.2. STRATEGII ALE PROTECŢIEI MEDIULUI

Prezentarea unor strategii aparţinând autorităţii publice centrale pentru protecţia

mediului sau altor ministere vor să fie exemple de modul în care se doreşte a se acţiona pentru

rezolvarea problemelor de protecţie a mediului. Valorificarea superioară a energiei24

de orice

fel, producerea energiei având la bază cele mai bune tehnici, precum şi alte metode care

acţionează asupra cauzelor, rezolvă problemele poluării.

5.2.1. Strategia naţională privind protecţia atmosferei25

Strategia naţională privind protecţia atmosferei este elaborată de autoritatea publică

centrală pentru protecţia mediului, în conformitate cu atribuţiile şi responsabilităţile ce îi revin

ca urmare a transpunerii legislaţiei europene în domeniul protecţiei atmosferei şi conform

prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.243/ 2000 privind protecţia atmosferei,

aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.655/ 2001.

Strategia naţională privind protecţia atmosferei are ca scop crearea cadrului necesar

pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem integrat de gestionare a calităţii aerului,

eficient din punct de vedere economic.

23 Vezi Anexa nr. 1 a cursului. 24 Energie înseamnă materii prime, energie electrică, termică, energie umană ş.a. 25 H.G. nr.731 din 14 mai 2004 publicată în M.O. nr.731/ 2004.

Page 40: Curs Legislatie

- 40 -

Respectarea obiectivelor privind calitatea aerului se realizează atât prin implementarea

sistemului de gestionare a calităţii aerului, cât şi prin implementarea măsurilor de control al

emisiilor de poluanţi în atmosferă, abordându-se şi aspecte privind protecţia stratului de ozon.

Strategia promovează conceptul dezvoltării durabile definit ca „modul de dezvoltare

prin care sunt asigurate necesităţile în prezent, fără a compromite posibilităţile

generaţiilor viitoare de a-şi asigura propriile necesităţi‖. În sensul conceptului de

dezvoltare durabilă, protecţia atmosferei este luată în considerare avându-se în vedere

impactul poluării aerului asupra calităţii vieţii şi asupra sănătăţii oamenilor. Strategia

urmareşte stabilirea unui echilibru între dezvoltarea economico-socială şi calitatea atmosferei,

asigurându-se că dezvoltarea noilor politici se realizează cu respectarea obiectivelor de

dezvoltare durabilă.

5.2.1.1. Obiectivele Strategiei privind protecţia atmosferei sunt:

1. menţinerea calităţii aerului înconjurător în zonele şi aglomerările în care aceasta se

încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de calitate;

2. îmbunătăţirea calităţii aerului înconjurător în zonele şi aglomerările în care aceasta

nu se încadrează în limitele prevăzute de normele în vigoare pentru indicatorii de calitate;

3. adoptarea măsurilor necesare în scopul limitării până la eliminarea efectelor negative

asupra mediului, inclusiv în context transfrontier;

4. îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acordurile şi tratatele internaţionale la care

România este parte şi participarea la cooperarea internaţională în domeniu.

Plecând de la evoluţia emisiilor de poluanţi în atmosferă şi ţintele pe care trebuie atinse

pentru valorile maxime admise în imisie, dictate de integrarea în Uniunea Europeană, se

stabilesc cheltuielile necesare.

Evoluţia emisiilor de poluanţi se prezintă astfel:

a) emisiile de gaze cu efect de seră:

Poluant Reduceri în per. 1989 - 2001 (CO2 echivalent)

Dioxid de carbon (CO2) - 42,3%

Metan (CH4) - 41,7%

Peroxid de azot N2O - 68,2%

b) emisiile de SO2 şi NOx au scăzut continuu în perioada 1995-2000, dar au crescut în

2005;

c) emisiile de amoniac au fost în uşoară scădere în perioada 1998-2001;

d) emisiile de poluanţi organici persistenţi (POP) au rămas în medie constante în

perioada 1998-2001;

e) emisiile principalelor metale grele: plumb, mercur şi cadmiu au crescut

semnificativ în perioada 2000-2001.

Documentul de poziţie al României – Cap. 22 „Protecţia mediului” – stabileşte ca

aproximativ 2-2,5% din PIB să fie alocate protecţiei mediului, asigurând resursele financiare

pentru a dezvolta această strategie. În scenariul unei strategii pe termen lung ar fi fost posibilă

alocarea unui procent mai mare de fonduri din PIB pentru protecţia mediului şi, în special,

pentru protecţia atmosferei, dat fiind că aceasta prin dispersia ei are un impact pe un mai mare

număr de subiecţi. Considerând că o creştere pe 10 ani a costurilor pentru protecţia mediului,

exprimată în procente din PIB, ar ajunge în jur de 25%, aceasta ar însemna că 1,88% din PIB

va fi alocat protecţiei mediului şi, în consecinţă, 0,56% din PIB va fi alocat protecţiei

atmosferei.

Evaluarea financiară trebuie folosită, acolo unde este posibil, pentru cuantificarea

impactului asupra mediului înconjurător al politicilor şi/sau proiectelor propuse. În cazul în

care evaluarea financiară nu se poate realiza, trebuie cuantificate efectele asupra mediului

înconjurător, cel puţin din punct de vedere al unei evaluări calitative. Trebuie subliniat faptul

Page 41: Curs Legislatie

- 41 -

că analiza economică pentru derularea acţiunilor de îmbunătăţire a calităţii aerului implică

analize complexe economice şi tehnice.

Valorile limită pentru aerul ambiental, ţintă ale strategiei, sunt prezentate în tabelele de

mai jos; unul pentru valorile maxime necesare pentru protecţia sănătăţi umane şi unul pentru

valorile maxime admise pentru protecţia vegetaţiei.

Tabelul prezintă valorile limită pentru emisiile de poluanţi atmosferici, pentru protecţia

sănătăţii oamenilor.

Poluant Valoarea

limită Perioada de mediere

Data intrării în

vigoare

Benzen 5 g/m3

1 an 1 ianuarie 2010

Monoxid de

carbon

10 mg/ m3 8 ore ca valoare maximă din

medii orare

1 ianuarie 2007

Plumb 0,5 g/ m3 1 an 1 ianuarie 2007

Dioxid de azot 200 g/ m3

40 g/ m3

1 oră >de 18 ori pe an;

1 an

1 ianuarie 2010

1 ianuarie 2010

Particule PM10 50 g/ m3

40 g/ m3

20 g/ m3

24 ore > de 35 ori pe an;

1 an;

1 an;

1 ianuarie 2007

1 ianuarie 2007

1 ianuarie 2010

Dioxid de sulf 350 g/ m3

125 g/ m3

1 oră > de 24 ori pe an;

24 ore > de 3 ori pe an

1 ianuarie 2007

1 ianuarie 2007

Ozon 120 g/ m3 8 ore din medii orare max. 25

zile în 3 ani

1 ianuarie 2010

Tabelul de mai jos prezintă obiectivele privind calitatea aerului ambiental, pentru

protecţia vegetaţiei şi a ecosistemelor: Aceste obiective sunt diferite de cele prezentate în

tabelul anterior pentru aceiaşi poluanţi şi sunt aplicabile în general în zonele rurale, unde

protecţia mediului faţă de depunerile acide este foarte importantă.

Poluant Valoarea limită Perioada de mediere Data intrării în vigoare

NOx 30 g/mc 1 an 1 ianuarie 2007

SO2 20 g/mc 1 oct. – 31 martie 1 ianuarie 2007

5.2.1.2. Principiile generale ale gestionării integrate de mediu, baza strategiei:

a) principiul precauţiei – implică evaluarea preliminară a riscurilor de poluare şi

evitarea acestora;

b) principiul prevenirii – stabileşte ca măsurile de prevenire sunt prioritare în raport cu

cele de eliminare a efectelor poluării;

c) principiul utilizării durabile a resurselor naturale stabileşte minimizarea şi

eficientizarea utilizării resurselor primare, în special a celor neregenerabile, punând accent pe

utilizarea celor secundare. Resursele naturale trebuie exploatate astfel încât să nu le fie

compromisă disponibilitatea pe termen lung;

d) principiul „poluatorul plăteşte‖ – stabileşte necesitatea creării unui cadru legislativ şi

economic corespunzător, astfel încât costurile pentru reducerea emisiilor să fie suportate de

generatorul acestora. Responsabilii pentru deteriorarea calităţii atmosferei trebuie să plătească

în conformitate cu gravitatea efectelor produse;

e) principiul proximităţii – stabileşte iniţierea măsurilor de reducere a emisiilor de

poluanţi în aer în zona sursei generatoare;

f) principiul parteneriatului – stabileşte crearea unui parteneriat între responsabilii de

activităţi, incluzând poluatorii, autorităţile centrale şi locale şi populaţia afectată de poluare.

Strategia are în vedere cele două direcţii principale ale politicilor din România: aderarea

la Uniunea Europeană şi descentralizarea.

Page 42: Curs Legislatie

- 42 -

În calitate de ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, România a transpus în

mare parte acquis-ul privind protecţia atmosferei. Procesul de implementare a acquis-ului este

în curs de desfăşurare, necesitând întărirea capacităţilor instituţionale şi timp pentru realizarea

acesteia. Pentru câteva dintre directivele cuprinse în acquis-ul pentru protecţia mediului, care

au legătură cu protecţia atmosferei, s-au solicitat perioade de tranziţie.

România depune eforturi susţinute pentru a elabora politicile astfel încât ele să fie

aplicate la nivel regional şi local, prin descentralizare. Astfel, autorităţile publice locale şi

regionale pentru protecţia mediului vor avea principalele atribuţii şi responsabilităţi în ceea ce

priveşte evaluarea şi gestionarea calităţii aerului. Unul dintre scopurile strategiei este de a

oferi autorităţilor publice locale şi regionale de protecţia mediului posibilitatea de a decide

obiective şi priorităţi la nivel local şi regional privind protecţia atmosferei.

5.2.1.3. Cadrul instituţional

Strategia implică derularea de acţiuni la diferite niveluri de competenţă şi decizie. În

conformitate cu legislaţia naţională în vigoare, următoarele autorităţi au responsabilităţi în

domeniul protecţiei atmosferei:

a) autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;

b) autoritatea publică centrală pentru industrie;

c) autoritatea publică centrală pentru sănătate;

d) autoritatea publică centrală pentru transport;

e) autoritatea publică centrală pentru coordonarea administraţiei publice;

f) autorităţile regionale pentru protecţia mediului;

g) primăriile şi consiliile locale;

h) autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului.

Atribuţiile şi responsabilităţile acestora au fost prezentate în capitolul 4.

În anul 2007 este necesară o reevaluare a Strategiei Naţionale pentru Protecţia

Atmosferei. La nivelul acelui an va fi necesară reevaluarea stadiului îndeplinirii cerinţelor din

acquis-ul comunitar.

5.2.2. Strategia naţională privind schimbările climatice 2005-200726

Strategia Naţională a României privind Schimbările Climatice (SNSC) defineşte

politicile României privind respectarea obligaţiilor internaţionale prevăzute de Convenţia-

cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC) şi de Protocolul de la

Kyoto, precum şi priorităţile naţionale ale României în domeniul schimbărilor climatice.

SNSC prezintă, de asemenea, beneficiile de mediu şi economice pentru România

privind participarea la implementarea mecanismelor flexibile stabilite prin Protocolul de la

Kyoto, şi anume Implementarea în Comun (JI) şi Comercializarea Internaţională a Emisiilor

(IET).

Strategia stabileşte şi abordarea principială a României privind implementarea

activităţilor în domeniul schimbărilor climatice necesare în vederea aderării României la

Uniunea Europeană şi pentru participarea la Schema de Comerţ cu Emisii a Uniunii Europene

(ETS UE).

SNSC a fost elaborată sub responsabilitatea Ministerului Mediului şi Gospodăririi

Apelor (MMGA) în strânsă colaborare cu alte ministere, prin intermediul Comisiei Naţionale

pentru Schimbări Climatice (CNSC). SNSC reprezintă cadrul pentru implementarea politicilor

României în domeniul schimbărilor climatice în perioada 2005-2007.

Obiectivul general al SNSC se concentrează pe două direcţii:

26 www.mmga.ro.

Page 43: Curs Legislatie

- 43 -

1. Asigurarea îndeplinirii angajamentelor asumate de România în baza UNFCCC şi a

Protocolului de la Kyoto şi, totodată, a obligaţiilor privind schimbările climatice asumate prin

integrarea în Uniunea Europeană;

2. Elaborarea şi implementarea obiectivelor şi activităţilor voluntare ale României

privind adaptarea la impactul schimbărilor climatice, reducerea intensităţii carbonului în

economia României şi utilizarea mecanismelor flexibile prevăzute de Protocolul de la Kyoto,

pentru creşterea competitivităţii economiei româneşti.

Obiective specifice

Pentru a îndeplini obiectivul, Strategia naţională a României privind schimbările

climatice prevede următoarele obiective specifice:

- să îndeplinească angajamentul privind nivelul emisiilor naţionale de GES din România

prevăzut de Protocolul de la Kyoto. Nu sunt necesare activităţi suplimentare în România

pentru atingerea acestui obiectiv specific, deoarece au fost închise multe societăţi după 1989

iar reducerea de 8% este raportată la emisiile din acest an;

- să limiteze costurile economice, de mediu şi sociale pe termen lung a efectelor

schimbărilor climatice în România;

- să stabilească un cadru instituţional, juridic şi de politici, care să permită dezvoltarea şi

implementarea acţiunilor şi măsurilor în domeniul schimbărilor climatice;

- să implementeze un sistem naţional de estimare a emisiilor şi sechestrărilor de GES în

conformitate cu cerinţele UNFCCC şi UE;

- să participe la aplicarea mecanismelor flexibile prevăzute de Protocolul de la Kyoto (JI

şi IET) având în vedere maximizarea beneficiilor pentru economia şi mediul din România în

conformitate cu reglementările UNFCCC şi UE, având, totodată, un cadru naţional

instituţional, juridic şi de politici stabil şi transparent;

- să pregătească poziţia oficială a României privind politicile şi reglementările viitoare

internaţionale în domeniul schimbărilor climatice după anul 2012;

- să transpună şi să implementeze Directivele UE privind stabilirea unei scheme de

comercializare a permiselor de emisii de GES în cadrul Comunităţii pentru a permite

începerea comercializării permiselor la 1 ianuarie 2007;

- să continue să implementeze acţiunile şi măsurile naţionale existente pentru reducerea

intensităţii carbonului în economia României în strânsă concordanţă cu acquis-ul comunitar al

UE;

- să includă aspecte privind schimbările climatice în educaţie şi cercetare, şi să mărească

gradul de conştientizare şi de participare a publicului în luarea deciziilor referitoare la

schimbări climatice în România;

- să elaboreze Planul naţional de acţiune privind schimbările climatice, (PNASC) care

să includă acţiuni şi măsuri specifice ce vor fi implementate în baza SNSC, să monitorizeze

progresul implementării acestora şi să actualizeze SNSC şi PNASC.

Emisiile totale nete de GES au scăzut în 2004 cu circa 50% comparativ cu anul de bază

1989 (25x107to CO2 echivalent

27). Scăderea s-a datorat în principal reducerii producţiei

industriale şi restructurării economiei în perioada de tranziţie spre o economie de piaţă.

Totodată, şi intrarea în funcţiune în 1996 a primului reactor de la Centrala Nuclearo -

Electrică de la Cernavodă a avut un impact semnificativ asupra emisiilor de GES.

Graficul următor28

prezintă emisiile de CO2 a celor mai mari producători de gaze cu

efect de seră, producătorii de energie electrică şi termică, din 2004.

27 Sursa: „Raportul privind Inventarul Naţional 1989-2002‖, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor şi

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului - ICIM Bucureşti, 2004. 28 Raport anual ANRE, sursa www.anre.ro.

Page 44: Curs Legislatie

- 44 -

Instituţiile implicate în domeniul schimbărilor climatice vor evalua tendinţele viitoare

ale emisiilor de GES şi impactul acţiunilor şi măsurilor alternative asupra acestor tendinţe. În

acest sens, au fost elaborate scenarii privind prognoza emisiilor de GES din România, scenarii

cu orizont în anul 2020. Scenariile dezvoltate au la bază o serie de ipoteze privind creşterea

PIB-ului şi niveluri diferite de implementare a politicilor şi măsurilor interne de reducere a

emisiilor de GES. Scenariile prevăzute în cea de-a III-a Comunicare Naţională a României la

Secretariatul UNFCCC (2005) pornesc de la Strategia de Dezvoltare Durabilă a României

„Orizont 2025‖. Din analiza acestor scenarii se pot trage următoarele concluzii generale:

- emisiile de GES în anul 2012 vor rămâne mult sub limita impusă prin Protocolul de la

Kyoto, chiar şi în ipoteza unei creşteri importante a PIB. Nivelul emisiilor poate continua să

crească şi după 2012;

- conform scenariului de referinţă emisiile de GES vor creşte cu circa 2% pe an, ceea ce

reprezintă o rată a creşterii mai scăzută decât rata creşterii PIB. Aceasta fiind în principal

rezultatul trecerii la sectoare economice mai puţin energo-intensive, schimbării

combustibililor şi îmbunătăţirii randamentelor în sectorul energetic. Arderea combustibililor

fosili în sectorul energetic va rămâne cea mai mare sursă de emisii de GES, dar cea mai mare

creştere procentuală a emisiilor se va observa în sectorul transporturilor;

- există un potenţial însemnat de reducere în continuare a intensităţii carbonului în

economia României. Între opţiuni se numără, printre altele, schimbarea în continuare a

combustibililor şi îmbunătăţirea eficienţei în sectorul energetic, creşterea producţiei de

electricitate din surse regenerabile şi îmbunătăţirea în continuare a eficienţei energetice în

sectoarele economice de utilizare finală. În sectoarele ne-energetice, există, de asemenea,

potenţial de reducere a emisiilor de metan din sectoarele agricultură şi managementul

deşeurilor, în paralel, poate creşte capacitatea de sechestrare a CO2 prin împăduriri şi

modificări de folosinţă a terenurilor. Mai mult decât atât, emisiile de N2O pot fi reduse

semnificativ în sectoarele agricultură şi industrie;

- identificarea necesităţilor privind dezvoltarea ulterioară a unor scenarii specifice va fi

analizată în cadrul PNASC.

Page 45: Curs Legislatie

- 45 -

Volumele de „CER” la nivel mondial

Sursa: Fondul Carbonului KJW FÖRDERBANK, aprilie 2006

5.2.2.1. Cadrul instituţional

Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor

Atribuţiile MMGA în domeniul schimbărilor climatice, sunt următoarele:

- are autoritatea de a desfăşura activităţi legate de implementarea, coordonarea,

controlul şi evaluarea acţiunilor şi măsurilor referitoare la implementarea UNFCCC şi a

Protocolului de la Kyoto;

- a fost desemnat ca punct focal naţional pentru UNFCCC şi reprezintă Guvernul

României în negocierile legate de UNFCCC şi în alte reuniuni internaţionale în domeniul

schimbărilor climatice;

- coordonează elaborarea, implementarea şi actualizarea SNSC şi PNASC;

- asigură conducerea Comisiei Naţionale pentru Schimbări Climatice (CNSC);

- are responsabilitatea transpunerii şi implementării Directivei ETS UE 2003/87/CE şi

amendamentelor aduse de Directiva 2004/101/CE, aşa numita „Directivă de legătură‖.

Capacitatea MMGA din punct de vedere al personalului disponibil a crescut recent, în

special prin înfiinţarea unei noi Direcţii privind Politicile de Mediu, Protecţia Atmosferei,

Schimbări Climatice. Această Direcţie va coordona şi implementa activităţile MMGA în

domeniul schimbărilor climatice.

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) este instituţia centrală care

asigură suportul tehnic al MMGA şi coordonează agenţiile regionale de protecţie a mediului

(ARPM-uri) şi agenţiile locale de protecţie a mediului (APM-uri). ANPM coordonează

elaborarea, implementarea şi monitorizarea planurilor de acţiune pentru protecţia mediului la

nivel naţional, regional şi judeţean, care includ secţiuni privind schimbările climatice.

Alte ministere

Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC) joacă un rol important în implementarea

SNSC, având atribuţii privind elaborarea şi implementarea politicilor în domeniile energiei şi

industriei. MEC este reprezentat în cadrul Comisiei Naţionale pentru Schimbări Climatice

(CNSC). MEC reprezintă un factor cheie în implementarea Directivei 2003/87/CE.

Africa

26%

Alte

state

2%

America

Latină

8%

Asia

46%

Europa

18%

Page 46: Curs Legislatie

- 46 -

Ministerele reprezentate în CNSC sunt: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării

Europene, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul

Administraţiei şi Internelor, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale,

Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi

Ministerul Sănătăţii. Atribuţiile ministerelor referitoare la implementarea acţiunilor şi

măsurilor specifice în domeniul schimbărilor climatice sau la facilitarea implementării

acestora se stabilesc prin PNASC.

Comisia Naţională pentru Schimbări Climatice (CNSC)

CNSC a fost înfiinţată prin H.G. nr.1275/ 1996. CNSC funcţionează ca principal

organism consultativ al MMGA pentru deciziile referitoare la politica privind schimbările

climatice. Sarcinile sale includ aprobarea comunicărilor naţionale şi a inventarelor de emisii

de GHG, aprobarea proiectelor JI şi a activităţilor de comercializare a emisiilor.

Rolul CNSC va fi întărit urmând ca aceasta să asigure integrarea considerentelor

referitoare la schimbările climatice în alte domenii şi, astfel, să susţină implementarea SNSC.

Totodată, va fi extinsă componenţa CNSC prin includerea reprezentanţilor instituţiilor civile.

Autorităţi regionale şi locale

Autorităţile regionale şi locale, în special, municipalităţile joacă un rol important în

implementarea acţiunilor şi măsurilor locale atât pentru reducerea intensităţii carbonului în

economie, cât şi pentru adaptarea la efectele negative ale schimbărilor climatice. Ele joacă, de

asemenea, un rol vital în domenii, precum planificarea urbană, inclusiv construcţiile de

locuinţe, utilizarea terenurilor, furnizarea apei, sistemele de energie şi transport, infrastructură

şi servicii de urgenţă şi vor trebui pe viitor să elaboreze şi sa implementeze acţiuni concertate

în domeniul schimbărilor climatice la nivel local. De asemenea, autorităţile locale au un rol

important în pregătirea propunerilor de proiecte de tip JI.

Instituţii de cercetare

O serie de instituţii de cercetare sprijină în prezent autoritatea centrală în dezvoltarea şi

implementarea politicilor din domeniul schimbărilor climatice, printre care:

- Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Mediului – ICIM

Bucureşti;

- Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM);

- Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS).

Se impune dezvoltarea capacităţii autorităţilor centrale, cât şi a instituţiilor de cercetare care le

sprijină în implementarea SNSC şi a PNASC, în principal pentru:

- Sistemul naţional de estimare a emisiilor de GES şi inventarele naţionale, care este în

curs de finalizare în trim. I 2006;

- Cercetarea şi elaborarea politicilor în domeniul evaluării vulnerabilităţii şi al adăpării

la schimbările climatice;

- Implementarea Directivei ETS UE 2003/87/CE, precum şi Directiva 101/2004, în

special elaborarea Planului Naţional de Alocare şi monitorizarea Directivei29

;

- Operarea Registrului Naţional de emisii GES;

- Elaborarea şi implementarea acţiunilor şi măsurilor privind reducerea intensităţii

carbonului în economia României.

29 Se află în lucru o hotărâre de guvern privind stabilirea unei scheme de comercializare a certificatelor de emisii

de gaze cu efect de seră în scopul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră într-o manieră eficientă din punct

de vedere economic.

Page 47: Curs Legislatie

- 47 -

5.2.2.2. Implementarea Directivei 2003/87/CE:

România ca viitor stat membru al UE are obligaţia transpunerii Directivei 2003/87/CE,

privind stabilirea unei scheme de comercializare a certificatelor de emisii de GES în cadrul

comunităţii, numită pe scurt „Directiva UE privind comercializarea emisiilor‖ (ETS UE),care:

- are ca scop să ajute statele membre UE să îşi realizeze obiectivele de reducere a

emisiilor conform Protocolului de la Kyoto într-un mod eficient economic;

- stabileşte un sistem de limitare şi comercializare de la o entitate la alta a emisiilor de

GES, începând în prima fază cu instalaţiile industriale care emit CO2, ce sunt acoperite de

Anexa I a Directivei.

Conform Anexei I a Directivei 2003/87/CE sunt cuprinse instalaţii ce emit CO2 din

următoarele activităţi:

Activităţi din domeniul energiei: - Instalaţii de ardere cu o energie termică nominală de peste 20 MW (cu excepţia

instalaţiilor pentru deşeuri periculoase sau municipale);

- Rafinării de ţiţei;

- Cuptoare de cocs.

Producerea şi prelucrarea metalelor feroase:

- Instalaţii de calcinare sau de sinterizare a minereurilor metalice (inclusiv minereu

sulfidic);

- Instalaţii pentru producerea de fontă sau oţel (fuziune primară sau secundară) în care

se realizează turnarea continuă, cu o capacitate de peste 2,5 tone pe oră.

Industria mineralelor:

- Instalaţii pentru producţia de sticlă, inclusiv de fibră de sticlă, cu o capacitate de topire

de peste 20 tone pe zi.

Industria mineralelor: - Instalaţii pentru producţia de clincher de ciment în cuptoare rotative cu o capacitate de

producţie de peste 500 tone pe zi sau de var în cuptoare rotative cu o capacitate de producţie

de peste 50 tone pe zi sau în alte furnale cu o capacitate de producţie de peste 50 tone pe zi;

- Instalaţii pentru producţia de produse ceramice prin ardere, în special ţigle pentru

acoperişuri, cărămizi, cărămizi refractare, ţigle, gresie ceramică sau porţelan, cu o capacitate

de producţie de peste 75 tone pe zi, şi/sau cu o capacitate a cuptoarelor de peste 4 m3 şi cu o

densitate de întărire per cuptor de peste 300 kg/m3.

Alte activităţi:

- Uzine industriale pentru producţia de:

a) celuloză din cherestea sau alte materiale fibroase;

b) hârtie şi carton, având o capacitate de producţie de peste 20 tone pe zi.

5.2.2.3. Registrul Naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră

Până în prezent au fost emise următoarele prevederi legislative:

- H.G. nr.1877/ 2005 – aprobarea Planului Naţional de Acţiune privind Schimbările

Climatice;

- O.M. nr.1088/ 2005 – Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului este desemnată

Administratorul Registrului.

Înfiinţarea şi operarea Registrului Naţional este necesar pentru:

- urmărirea emiterii, deţinerii, înlocuirii, anulării, reţinerii şi reportării unităţilor de

emisii de gaze cu efect de seră (AAU-uri, RMU-uri, ERU-uri şi CER-uri);

- asigurarea contabilizării corecte şi corespunzătoare a cantităţii atribuite, pentru a

securiza reducerile de emisii provenite de la proiecte de tip „Implementare în comun‖ şi

pentru a îndeplini cerinţele de monitorizare, raportare şi revizuire prevăzute de art.7 şi art.8

ale Protocolului de la Kyoto.

Page 48: Curs Legislatie

- 48 -

Registrul Naţional asigură evidenţa contabilizării corespunzătoare a operaţiunilor

electronice de emitere, deţinere, transfer şi anulare a certificatelor de emisii de gaze cu efect

de seră, inclusiv a operaţiunilor electronice cu unităţi de emisii de gaze cu efect de seră

prevăzute de Protocolul de la Kyoto.

Orice persoană poate deţine certificate de emisii de gaze cu efect de seră în conturile

Registrului Naţional.

Registrul Naţional este accesibil publicului, cu respectarea legislaţiei naţionale privind

confidenţialitatea informaţiilor.

Registrul Naţional conţine conturi separate unde sunt înregistrate electronic certificatele

de emisii de gaze cu efect de seră deţinute de fiecare persoană şi unde este evidenţiat modul în

care aceste certificate şi unităţile de emisii de gaze cu efect de seră, prevăzute de Protocolul

de la Kyoto, emise electronic de către administratorul Registrului Naţional, sunt

tranzacţionate electronic de respectiva persoană.

Regulamentul privind administrarea şi operarea Registrului Naţional se elaborează de

către ANPM şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru

protecţia mediului.

Administratorul Registrului Naţional, ANPM, percepe o taxă operatorilor la deschiderea

unui cont în Registrul Naţional şi un tarif corespunzător operării respectivului cont;

Cuantumul tarifului corespunzător operării unui cont se stabileşte anual, prin ordin al

conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi se constituie venit la

administratorul Registrului Naţional.

5.2.3. Strategia naţională de gestiune a deşeurilor30

Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor este elaborată de Ministerul Mediului şi

Gospodăririi Apelor, în conformitate cu responsabilităţile ce îi revin ca urmare a transpunerii

legislaţiei europene în domeniul gestionării deşeurilor şi conform prevederilor Ordonanţei de

Urgenţă a Guvernului nr.78/ 2000 privind regimul deşeurilor, modificată şi aprobată prin

Legea nr.426/ 2001. Aceasta a fost elaborată pentru perioada 2003 – 2013, urmând a fi

revizuită periodic în conformitate cu progresul tehnic şi cerinţele de protecţie a mediului.

Elaborarea Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor are ca scop crearea cadrului

necesar pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor,

eficient din punct de vedere ecologic şi economic.

Tipurile de deşeuri generate pe teritoriul ţării sunt clasificate, în mod formal, în:

- deşeuri municipale şi asimilabile: totalitatea deşeurilor generate, în mediul urban şi în

mediul rural, din gospodării, instituţii, unităţi comerciale şi prestatoare de servicii (deşeuri

menajere), deşeuri stradale colectate din spaţii publice, străzi, parcuri, spaţii verzi, deşeuri din

construcţii şi demolări, nămoluri de la epurarea apelor uzate orăşeneşti;

- deşeuri de producţie: totalitatea deşeurilor generate din activităţile industriale; pot fi

deşeuri de producţie nepericuloase şi deşeuri de producţie periculoase;

- deşeuri generate din activităţi medicale: sunt deşeurile generate în spitale, policlinici,

cabinete medicale şi se împart în două categorii: deşeuri medicale periculoase care sunt cele

infecţioase, înţepătoare-tăietoare, organe anatomo-patologice, deşeurile provenite de la

secţiile de boli infecţioase, etc. şi alte deşeuri exclusiv cele menţionate mai sus, care intră în

categoria deşeuri asimilabile.

Gestionarea deşeurilor cuprinde toate activităţile de colectare, transport, tratare,

valorificare şi eliminare a deşeurilor. Responsabilitatea pentru activităţile de gestionare a

deşeurilor revine generatorilor acestora în conformitate cu principiul „poluatorul plăteşte‖ sau

după caz, producătorilor în conformitate cu principiul „responsabilitatea producătorului‖.

30 H.G. nr.1470/ 2004, publicată în M.O. nr.954/ 2004.

Page 49: Curs Legislatie

- 49 -

Organizarea activităţilor de colectare, transport şi eliminare a deşeurilor municipale este

una dintre obligaţiile administraţiilor publice locale.

Categoria deşeurilor municipale includ:

- deşeuri menajere generate în gospodăriile populaţiei;

- deşeuri de tip menajer generate în unităţi economico-sociale;

- deşeuri din comerţ;

- deşeuri stradale;

- deşeuri din parcuri şi grădini;

- nămoluri de la epurarea apelor uzate orăşeneşti;

- deşeuri din construcţii şi demolări.

În mediul urban, gestionarea deşeurilor municipale este realizată în mod organizat, prin

intermediul serviciilor proprii specializate ale primăriilor sau al firmelor de salubritate.

Acestea lucrează pe bază de contract cu generatorii individuali, dar acest sistem acoperă

numai 95 % din totalul generatorilor de deşeuri municipale din mediul urban.

În mediul rural, în general nu există servicii organizate pentru gestionarea deşeurilor,

transportul la locurile de depozitare fiind făcut în mod individual de către generatori. Sunt

deservite de servicii organizate pentru gestionarea deşeurilor numai o mică parte din

localităţile rurale şi în special numai acele localităţi rurale aflate în proxima vecinătate a

centrelor urbane.

Principiile care stau la baza activităţilor de gestionare a deşeurilor sunt următoarele:

- principiul protecţiei resurselor primare - este formulat în contextul mai larg al

conceptului de „dezvoltare durabilă‖ şi stabileşte necesitatea de a minimiza şi eficientiza

utilizarea resurselor primare, în special a celor neregenerabile, punând accentul pe utilizarea

materiilor prime secundare;

- principiul măsurilor preliminare, corelat cu principiul utilizării BATNEEC31

-

stabileşte ca, pentru orice activitate (inclusiv pentru gestionarea deşeurilor), trebuie să se ţină

cont de următoarele aspecte principale: stadiul curent al dezvoltării tehnologiilor, cerinţele

pentru protecţia mediului, alegerea şi aplicarea acelor măsuri fezabile din punct de vedere

economic;

- principiul prevenirii - stabileşte ierarhizarea activităţilor de gestionare a deşeurilor,

în ordinea descrescătoare a importanţei care trebuie acordată: evitarea apariţiei, minimizarea

cantităţilor, tratarea în scopul recuperării, tratarea şi eliminarea în condiţii de siguranţă pentru

mediu;

- principiul poluatorul plăteşte, corelat cu principiul responsabilităţii

producătorului şi cel al responsabilităţii utilizatorului – stabileşte necesitatea creării unui

cadru legislativ şi economic corespunzător, astfel încât costurile pentru gestionarea deşeurilor

să fie suportate de generatorul acestora;

- principiul substituţiei – stabileşte necesitatea înlocuirii materiilor prime periculoase

cu materii prime nepericuloase, evitându-se astfel apariţia deşeurilor periculoase;

- principiul proximităţii, corelat cu principiul autonomiei - stabileşte că deşeurile

trebuie să fie tratate şi eliminate cât mai aproape de sursa de generare; în plus, exportul

deşeurilor periculoase este posibil numai către acele ţări care dispun de tehnologii adecvate de

eliminare şi numai în condiţiile respectării cerinţelor pentru comerţul internaţional cu deşeuri;

- principiul subsidiarităţii (corelat şi cu principiul proximităţii şi cu principiul

autonomiei) – stabileşte acordarea competenţelor astfel încât deciziile în domeniul gestionării

deşeurilor să fie luate la cel mai scăzut nivel administrativ faţă de sursa de generare, dar pe

baza unor criterii uniforme la nivel regional şi naţional;

- principiul integrării – stabileşte că activităţile de gestionare a deşeurilor fac parte

integrantă din activităţile social-economice care le generează.

31 „Cele mai bune tehnici disponibile care nu presupun costuri excesive‖.

Page 50: Curs Legislatie

- 50 -

Opţiunile de gestionare a deşeurilor urmăresc următoarea ordine descrescătoare a

priorităţilor:

- prevenirea apariţiei – prin aplicarea „tehnologiilor curate‖ în activităţile care

generează deşeuri;

- reducerea cantităţilor – prin aplicarea celor mai bune practici în fiecare domeniu de

activitate generator de deşeuri;

- valorificarea – prin refolosire, reciclare materială şi recuperarea energiei;

- eliminarea – prin incinerare şi depozitare.

Priorităţi în abordarea gestionării deşeurilor: Prevenire/ Minimizare generare deşeuri;

Reutilizare/ Reciclare; Valorificare energetică; Tratare/ Depozitare.

Obiectivele Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor sunt prezentate în tabelele

1-4 din H.G. nr.470/ 2004, pe care le puteţi găsi în M.O. nr.954/ 2004 astfel:

- Tabelul 1: Obiective strategice generale pentru gestionarea deşeurilor;

- Tabelul 2: Obiective strategice specifice anumitor fluxuri de deşeuri;

- Tabelul 3: Obiective strategice generale pentru gestionarea deşeurilor periculoase;

- Tabelul 4: Obiective strategice specifice anumitor fluxuri de deşeuri periculoase.

Obiectivul general al Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor este dezvoltarea

unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor eficient din punct de vedere economic şi care să

asigure protecţia sănătăţii populaţiei şi a mediului.

5.2.4. Strategia de valorificare a surselor regenerabile de energie32

Valorificarea surselor regenerabile de energie se realizează pe baza a trei premise

importante conferite de acestea, şi anume: accesibilitate, disponibilitate şi acceptabilitate.

Sursele regenerabile de energie asigură creşterea siguranţei în alimentarea cu energie şi

limitarea importului de resurse energetice, în condiţiile unei dezvoltări economice durabile.

Aceste cerinţe se realizează în context naţional, prin implementarea unor politici de

conservarea energiei, creşterea eficienţei energetice şi valorificarea superioară a surselor

regenerabile.

Exploatarea surselor regenerabile de energie conferă garanţia unor premise reale de

realizare a obiectivelor strategice privind creşterea siguranţei în alimentarea cu energie pe

baza diversificării surselor şi diminuării ponderii importului de resurse energetice, respectiv

de dezvoltare durabilă a sectorului energetic şi de protejare a mediului înconjurător.

Sursele regenerabile de energie pot să contribuie prioritar la satisfacerea nevoilor

curente de energie electrică şi de încălzire în zonele rurale defavorizate. Valorificarea surselor

regenerabile de energie, în condiţii concurenţiale pe piaţa de energie, devine oportună prin

adoptarea şi punerea în practică a unor politici şi instrumente specifice sau emiterea de

„certificate verzi‖.

Oportunitatea implementării strategiei de valorificare a surselor regenerabile de energie

pe termen mediu şi lung în România oferă cadrul corespunzător pentru adoptarea unor decizii

privind alternativele energetice şi conformarea cu acquis-ul comunitar în domeniu. În

condiţiile meteogeografice din România, în balanţa energetică pe termen mediu şi lung se iau

în considerare următoarele tipuri de surse regenerabile de energie: energia solară, energia

eoliană, hidroenergia, biomasa şi energia geotermală. Programul de utilizare a surselor regenerabile de energie se înscrie în cerinţele de mediu

asumate prin Protocolul de la Kyoto la Convenţia – Cadru a Naţiunilor Unite asupra

schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 199733

.

Obiectivul strategic propus în Cartea Albă pentru o Strategie Comunitară34

constă în

dublarea, până în anul 2010, a aportului surselor regenerabile de energie al ţărilor membre ale

32 H.G. nr.1535 din 18 decembrie 2003, publicată în M.O. nr.8/ 2004. 33 Ratificat de România prin Legea nr.3/ 2001.

Page 51: Curs Legislatie

- 51 -

Uniunii Europene, care trebuie să ajungă treptat, de la 6% în anul 1995, la 12% în consumul

total de resurse primare.

Pentru stabilirea unui sistem de promovare a producerii energiei electrice din surse

regenerabile de energie s-a emis H.G. nr.1892/ 200435

. Nivelul cotelor obligatorii ce se vor

utiliza până în anul 2010, în conformitate cu ţinta asumată în negocierile de aderare la uniunea

europeană privind ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie în

consumul intern brut de energie electrică, sunt: 1,4% pentru anul 2006, 2,2% pentru anul

2007, 2,9% pentru anul 2008, 3,6% pentru anul 2009 şi 4,3% pentru anul 2010.

Furnizorii de energie electrică sunt obligaţi să achizitioneze anual un număr de

certificate verzi egal cu produsul dintre valoarea cotei obligatorii şi cantitatea de energie

electrică furnizată anual consumatorilor finali.

Aceste prevederi se aplică energiei electrice produse din următoarele surse regenerabile

de energie: vânt, soare, biomasă, precum şi energiei hidroelectrice produse în centrale cu o

putere instalată mai mică sau egală cu 10 MW, puse în funcţiune sau modernizate începând cu

anul 2004.

Sistemul de cote obligatorii este un mecanism de promovare a producerii de energie

electrică din surse regenerabile de energie, prin achiziţia de către furnizori a unor cote

obligatorii de energie electrică produsă din aceste surse, în vederea vânzării către

consumatorii din ţară. cantitatea de energie electrică achiziţionată se dovedeşte pe baza

certificatelor verzi achiziţionate.

Certificat verde este un document ce atestă o cantitate de 1 MWh de energie electrică

produsă din surse regenerabile de energie. Certificatul verde se poate tranzacţiona, distinct de

cantitatea de energie electrică asociata acestuia, de pe o piaţă bilaterală sau centralizată.

În România, ponderea surselor regenerabile de energie în consumul total de resurse

primare, în anul 2010, urmează să ajungă la circa 11%, iar în anul 2015 la 11,2%.

În Cartea Verde „Spre o strategie europeană pentru siguranţă în alimentarea cu energie‖,

se precizează că sursele regenerabile de energie pot să contribuie efectiv la creşterea

resurselor energetice interne, ceea ce conferă acestora o anumită prioritate în adoptarea

politicii energetice comunitare.

În Programul de acţiune „Energie inteligentă pentru Europa‖ obiectivul fundamental

constă în creşterea ponderii surselor regenerabile în producţia totală de energie electrică.

Implementarea măsurilor înscrise în Cartea Verde prin Programul „ALTENER‖ (cu un buget

estimat la circa 86 milioane euro) urmareşte accelerarea procesului de valorificare a

potenţialului energetic al surselor regenerabile.

Prioritatea programelor de utilizare a surselor regenerabile se concentrează pe creşterea

eficienţei energetice în baza unui management adecvat al cererii de energie („demand side

management‖). În ţările cu economie în curs de dezvoltare, la propunerea Comisiei Europene,

se urmăreşte promovarea permanentă a surselor regenerabile şi conştientizarea rolului

eficienţei energetice prin derularea unor programe specifice.

Potenţialul surselor regenerabile de energie din România:

1. Energia solară: potenţialul energetic solar este dat de cantitatea medie de energie

provenită din radiaţia solară incidenţa în plan orizontal care, în România, este de circa 1.100

kWh/m2-an

36.

Conversia radiaţiei solare în energie electrică se realizează cu instalaţii fotovoltaice

alcătuite din module solare cu configuraţii şi dimensiuni diferite. Potenţialul exploatabil al

producerii de energie electrică prin sisteme fotovoltaice este de aproximativ 1.200 GWh/an.

34 Uniunea Europeană a realizat Cartea Albă pentru o Strategie Comunitară şi Planul de acţiune „Energie pentru

viitor - sursele regenerabile‖. 35 Publicat în M.O. nr.1.056/ 2004. 36 Sursa: Studii de cercetare-dezvoltare ICEMENERG.

Page 52: Curs Legislatie

- 52 -

Costul investiţiei pentru realizarea de sisteme fotovoltaice în reţea de module solare a

înregistrat o evoluţie favorabilă în ultimele decenii, preţul unui modul solar s-a diminuat

sistematic ajungând, în prezent, la circa 6$/1 W(instalat).

Preţul energiei electrice produsă din surse solare fotovoltaice variază între 25 cenţi/

kWh şi 50 cenţi/kWh. Pentru alimentarea unor consumatori izolaţi şi consumuri mici de

energie, sistemele fotovoltaice oferă o alternativă economică atractivă, dacă se ţine seama de

costul ridicat pentru racordarea consumatorilor la reţeaua electrică aferentă sistemului

energetic naţional. De exemplu, pentru un sistem solar cu puterea instalată de 1 MW este

necesar un modul fotovoltaic cu suprafaţa de circa 30.000 m2.

2. Energia eoliană: în România s-au identificat cinci zone eoliene distincte (I-V) în

funcţie de potenţialul energetic existent, de condiţiile de mediu şi topogeografice. Harta

eoliană a României s-a elaborat luând în considerare potenţialul energetic al surselor eoliene

la înălţimea medie de 50 metri, pe baza datelor şi informaţiilor meteogeografice colectate

începând din anul 1990, până în prezent.

Din rezultatele înregistrate a rezultat că România se află într-un climat temperat

continental, cu un potenţial energetic eolian ridicat în zona litoralului Mării Negre, podişurile

din Moldova şi Dobrogea (climat blând) sau în zonele montane (climat sever).

În regiuni cu potenţial eolian relativ bun s-au localizat amplasamente favorabile, dacă se

urmăreşte exploatarea energetică a efectului de curgere peste vârf de deal sau a efectului de

canalizare al curenţilor de aer.

Pe baza evaluării şi interpretării datelor înregistrate rezultă că în România se pot

amplasa instalaţii eoliene cu o putere totală de până la 14.000 MW, ceea ce înseamnă un aport

de energie electrică de aproape 23.000 GWh/an.

3. Energia produsă în unităţi hidroelectrice: în România, potenţialul hidroenergetic

al râurilor principale este de circa 40.000 GWh/an, care se poate obţine în amenajări

hidroenergetice de mare putere (>10MW/unitate hidro) sau de mică putere (<10 MW/ unitate

hidro), după următoarea repartizare:

- amenajări hidroenergetice de mare putere (34.000 GWh/an);

- amenajări hidroenergetice de mică putere (6.000 GWh/an).

4. Biomasa: în condiţiile mediului topogeografic existent, se apreciază că România are

un potenţial energetic ridicat de biomasă, evaluat la circa 7.594 mii Tep*/ an37

(318x109 Mj/

an), ceea ce reprezintă aproape 19% din consumul total de resurse primare la nivelul anului

2000, împărţit pe următoarele categorii de combustibil:

- reziduuri din exploatări forestiere şi lemn de foc [1.175 mii Tep (49,8x109 Mj/ an)];

- deşeuri de lemn - rumeguş şi alte resturi de lemn [487 mii Tep (20,4x109 Mj/ an)];

- deşeuri agricole rezultate din cereale, tulpini de porumb, resturi vegetale de viţă de vie

ş.a. [4.799 mii Tep (200,9x109 Mj/ an)];

- biogaz [588 mii Tep (24,6x109 Mj/ an)];

- deşeuri şi reziduuri menajere urbane [545 mii Tep (22,8x109 Mj/ an)].

Cantitatea de căldură rezultată din valorificarea energetică a biomasei deţine ponderi

diferite în balanţa resurselor primare, în funcţie de tipul de deşeuri utilizat sau după destinaţia

consumului final.

Astfel, 54% din căldura produsă pe bază de biomasă se obţine din arderea de reziduuri

forestiere sau 89% din căldura necesară încălzirii locuinţelor şi prepararea hranei (mediul

rural) este rezultatul consumului de reziduuri şi deşeuri vegetale.

5. Energia geotermală: în România, temperatura surselor hidrogeotermale (cu

exploatare prin foraj-extracţie) în geotermie de „joasă entalpie‖, are temperaturi cuprinse între

25oC şi 60

oC (în ape de adâncime), iar la geotermia de temperatură medie temperaturile

variază de la 60oC până la 125

oC (ape mezotermale).

37 Tep - tone echivalent petrol = 41910 Mj; 1Mj=0,278 kwh=0,0000238 Tep=0,239 Mcal

Page 53: Curs Legislatie

- 53 -

Resursele geotermale de „joasă entalpie‖ se utilizează la încălzirea şi prepararea apei

calde menajere în locuinţe individuale, servicii sociale (birouri, învăţământ, spaţii comerciale

şi sociale etc.), sectorul industrial sau spaţii agrozootehnice (sere, solarii, ferme pentru

creşterea animalelor).

În prezent se află în funcţiune 70 sonde pentru apa caldă (cu temperatura peste 60oC) în

diferite zone geografice. Rezerva de energie geotermală cu posibilităţi de exploatare curentă

în România este de circa 167 mii tep (7.000x10 6 GJ/an)

38.

Obiectivele generale ale Strategiei de valorificare a surselor regenerabile de

energie constau în:

- integrarea surselor regenerabile de energie în structura sistemului energetic naţional;

- diminuarea barierelor tehnico-funcţionale şi psiho-sociale în procesul de valorificare a

surselor regenerabile de energie, simultan cu identificarea elementelor de cost şi de eficienţă

economică;

- promovarea investiţiilor private şi crearea condiţiilor pentru facilitarea accesului

capitalului străin pe piaţa surselor regenerabile de energie;

- asigurarea independenţei consumului de energie al economiei naţionale;

- asigurarea, după caz, a alimentării cu energie a comunităţilor izolate prin valorificarea

potenţialului surselor regenerabile locale;

- crearea condiţiilor de participare a României la piaţa europeană de „Certificate verzi‖

pentru energie din surse regenerabile.

Pentru valorificarea potenţialului energetic al surselor regenerabile se impune

îndeplinirea unor obiective concrete care se desfăşoară pe termen mediu şi lung, în

concordanţă cu prevederile Legii energiei electrice nr.318/ 2003:

I. Punerea în funcţiune de capacităţi noi de producere de energie din surse

regenerabile cu o putere instalată totală de circa 441,5 MW (energie electrică), respectiv

3.274,64 mii Tep (energie termică), în perioada 2003 - 2010; pentru perioada 2011 - 2015 se

prevede instalarea unei puteri totale de 789,0 MW (energie electrică), respectiv 3.527,7 mii

Tep (energie termică);

II. Valorificarea surselor regenerabile va asigura, până în anul 2010, reducerea

importurilor de resurse energetice primare cu un echivalent de 19,65 TWh (energie electrică),

respectiv cu 3.274,64 mii Tep (energie termică). Până în anul 2015 se estimează obţinerea

unei cantităţi totale de energie de circa 23,37 TWh (energie electrică), respectiv 3.527,7 mii

Tep (energie termică). Considerând ca valoare de referinţă consumul brut actualizat estimat

pentru anul 2010, rezultă că ponderea surselor regenerabile de energie în producţia de energie

electrică va fi de circa 30,0 % în anul 2010, respectiv de 30,4% în anul 2015;

III. Până în anul 2010 se vor construi capacităţi noi de exploatare a surselor

regenerabile, cu o putere electrică totală de 441,5 MW, respectiv de 789,0 MW până la

sfârşitul anului 2015;

IV. La nivelul anului 2010, contribuţia resurselor regenerabile va conduce la

diminuarea importului de resurse energetice primare cu un echivalent de 4.964,50 mii Tep

(pondere 11,00%), iar pentru anul 2015 se prognozează o economie de circa 5.537,20 mii Tep

(pondere 11,20%);

V. Deschiderea unor obiective noi de investiţii în diferite zone ale ţării va conduce la

creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă, simultan cu diversificarea ofertei pe piaţa

muncii;

VI. În activităţile de dezvoltare durabilă pe termen mediu şi lung se va asigura o

diversificare a mediului de afaceri, prin atragerea de societăţi comerciale cu capital privat

(autohtone şi străine), respectiv autorităţile publice centrale şi locale;

38 Sursa: Studii de specialitate - ICEMENERG, ICPE, INL, ISPH, ENERO.

Page 54: Curs Legislatie

- 54 -

VII. Implementarea proiectelor de investiţii va oferi posibilitatea introducerii în

fabricaţie, transferul şi comercializarea de produse şi tehnologii moderne în domeniul surselor

regenerabile;

VIII. Punerea în valoare a surselor energetice regenerabile locale va conduce la

diminuarea emisiilor de noxe rezultate din procesul de combustie al resurselor fosile şi

conservarea unui nivel de calitate superioara a mediului înconjurător.

5.2.5. Strategia naţională în domeniul eficienţei energetice39

Principalul scop al strategiei este identificarea posibilităţilor şi mijloacelor de creştere a

eficienţei energetice pe întregul lanţ energetic, prin implementarea unor programe adecvate.

Fundamentarea obiectivelor Strategiei se bazează pe evaluarea potenţialului de creştere

a eficienţei energetice, în diferite scenarii de dezvoltare economică şi energetică a României,

până în anul 2015. De asemenea, strategia stabileşte programele anuale de creştere a eficienţei

energetice şi identifică posibilele surse de finanţare ale acestora.

Economia de energie este cea mai ieftină resursă de energie, uşor de obţinut şi

nepoluantă, comparativ cu resursele de combustibili fosili sau resursele regenerabile de

energie.

La nivel naţional, valoarea medie a potenţialul de economisire a energiei40

este în

prezent estimată, ca fiind de circa 30-40%. Dezvoltarea economică nu se poate realiza pe baze

durabile, fără creşterea eficienţei energetice. Astfel, se va asigura decuplarea majorării

consumului de resurse energetice de creşterea economică.

Guvernul are un rol esenţial şi legitim în implementarea unei politici energetice,

orientate spre economia de energie şi în crearea cadrului legislativ pentru dezvoltarea pieţei

energiei.

Sectorul energetic are următoarele particularităţi:

- exploatează o infrastructură strategică în cadrul economiei naţionale;

- susţine dezvoltarea economiei naţionale şi depinde de evoluţia populaţiei;

- asigură necesarul de energie pentru acoperirea consumului, direct determinat de

dezvoltarea economică şi tehnologică, de eficienţa pe întregul lanţ energetic, de nivelul de trai

şi de cerinţele de protecţie a mediului;

- dezvoltarea sectorului este, de asemenea, condiţionată de generarea capitalului în

economie şi de capacitatea de susţinere a investiţiilor;

- la nivel macroeconomic, consumul de energie se corelează direct cu PIB şi cu

energointensivitatea, pe întregul ansamblu al economiei naţionale.

În perioada imediat următoare, dezvoltarea economică reprezintă garanţia îndeplinirii

obiectivelor majore ale României, respectiv integrarea în Uniunea Europeană la nivelul anului

2007 şi reducerea decalajelor existente faţă de statele membre.

La stabilirea ţintei referitoare la îmbunătăţirea eficienţei energetice în perioada 2006-

2015, a fost luat în considerare următorul scenariu de creştere a PIB: 5,2% în perioada 2003-

2006; 6% în perioada 2007-2010; 5,2% în perioada 2011-2015.

Strategia naţională în domeniul eficienţei energetice, stabileşte reducerea intensităţii

energetice primare, cu 50% până la finele anului 2015 (scenariul optimist), cu circa 40%

(scenariul moderat) şi cu circa 30% (scenariul pesimist), pentru acelaşi orizont de timp.

Obiectivul reducerii intensităţii energetice pe ansamblul economiei, nu se poate realiza

numai prin perfecţionarea sau înlocuirea proceselor tehnologice cu consumuri ridicate de

energie. Îndeplinirea acestui obiectiv impune şi ajustarea structurală a economiei, în sensul

39 Aprobată prin H.G. nr.163/ 2004 şi publicată în M.O. nr.160/ 2004. 40 Determinată ca medie ponderată a potenţialelor de economisire din sectoare economice precum industria,

transporturile, sectorul rezidenţial, alimentarea centralizată etc.

Page 55: Curs Legislatie

- 55 -

dezvoltării unor ramuri economice cu consumuri reduse de energie şi valoare adăugată mare

şi reducerea ponderii ramurilor energointensive, cu valoare adăugată mică în produse.

Cadrul instituţional aferent promovării măsurilor de utilizare eficientă a energiei în

România a fost creat prin înfiinţarea Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei41

(ARCE), care are reînfiinţată o sucursală la Bacău începând cu acest an.

Instrumentele administrative sunt menţionate în Legea nr.199/ 2000, legea utilizării

eficiente a energiei, şi au în vedere:

- auditarea energetică obligatorie;

- obligativitatea consumatorilor industriali care consumă mai mult de 1000 Tep/an şi a

municipalităţilor, cu mai mult de 20000 de locuitori, de a dezvolta programe proprii de

eficienţă energetică;

- obligativitatea producătorilor de energie de a dezvolta activităţi de informare şi

comunicare pentru clienţii lor;

- obligativitatea consumatorilor de a instala şi opera sisteme de măsură şi de a avea

propria bază de date asupra consumurilor energetice;

- promovarea unor politici de tarifare a energiei electrice care să stimuleze utilizarea

eficientă a energiei.

Eficienţa energetică şi conservarea energiei pot fi integrate în politica de dezvoltare

regională şi locală, prin cooperare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul

Integrării Europene. În cadrul politicii de dezvoltare regională, principalul instrument de

aplicare va fi realizarea programelor proprii în oraşe cu peste 20 mii de locuitori, în condiţiile

Legii nr.199/ 2000. Includerea unui criteriu privind utilizarea raţională a energiei în selectarea

proiectelor de dezvoltare regională, inclusiv a celor cu finanţare din partea Uniunii Europene,

poate amplifica efectele realizării acestui obiectiv.

Principalele direcţii de acţiune care trebuie urmate sunt:

- reducerea pierderilor în sistemele de alimentare cu energie termică în regim centralizat

şi promovarea cogenerării de mică putere;

- reducerea consumului specific de energie la pomparea apei, în iluminatul public şi în

transportul local;

- utilizarea resurselor energetice regenerabile în asigurarea necesarului de energie pe

plan local (biomasa, energie geotermală, energie solară, micro-hidro).

Deoarece poluarea socială trebuie luată în calcul pentru a fi în mare măsură rezolvată

până la data integrării, reducerea cheltuielilor cu energia în bugetul categoriilor sociale

defavorizate are un puternic efect. Acordarea subvenţiilor pentru plata facturilor la energie are

un efect limitat în timp, valoarea subvenţiilor fiind din ce în ce mai mare, în concordanţă cu

ajustarea preţurilor la energie. Pentru furnizori, aceasta subvenţionare facilitează menţinerea

unor costuri bazate pe valori ridicate ale pierderilor de energie. În schimb, utilizarea aceloraşi

fonduri destinate protecţiei sociale, la subvenţionarea realizării unor investiţii care să

determine reducerea consumului de energie fără afectarea confortului se face o singură dată şi

produce efecte pe termen mediu şi lung.

Subvenţiile acordate producătorilor au fost reduse cu două treimi în ultimi trei ani, iar

începând cu anul 2007 această formă nu mai există.

Pentru aplanarea impactului au fost întreprinse acţiuni energice de:

- contorizarea branşamentelor în punctul de delimitare a instalaţiilor distribuitorului de

cele ale consumatorului42

;

- introducerea regulatoarelor termostatice şi repartitoarele de costuri pentru energie

termică;

- izolarea termică a locuinţelor;

41 Înfiinţată prin H.G. nr.754/ 1990, H.G. nr.941/ 2002 privind organizarea şi funcţionarea. 42 Numai în anul 2005 în Bacău au fost montate ultimele 2600 bucle de măsură a energiei termice la nivelul

scărilor de bloc, fiind finalizată acţiunea.

Page 56: Curs Legislatie

- 56 -

- modernizarea aparatelor şi echipamentelor de utilizare a energiei şi combustibililor.

Politica de protecţie a mediului este coordonată de Ministerul Mediului şi Gospodăririi

Apelor. Conservarea energiei reprezintă un domeniu care contribuie major la protecţia

mediului, în principal, prin reducerea emisiilor de CO2. Din acest motiv, este necesară o

acţiune concertată a MEC, MAI şi MMGA, în susţinerea proiectelor în domeniul eficienţei

energetice şi asigurarea surselor de finanţare pentru acestea, prin:

- cooperarea la nivel instituţional şi iniţierea unor acţiuni legislative comune;

- atragerea de fonduri pentru proiecte de eficienţă energetică, inclusiv prin utilizarea

mecanismelor prevăzute de Protocolul de la Kyoto;

- promovarea, în comun, a utilizării surselor regenerabile de energie;

- susţinerea, în comun, a proiectelor în domeniul gestiunii deşeurilor;

- realizarea unor noi microhidrocentrale pentru valorificarea, într-o măsură cât mai

mare, a potenţialului hidroenergetic al râurilor.

În conformitate cu Liniile Directoare ale Strategiei de Dezvoltare Energetică pe termen

lung, axele majore ale politicii energetice sunt:

- securitatea în alimentarea cu energie;

- utilizarea la maximum a resurselor primare locale;

- limitarea creşterii importurilor de resurse primare prin reducerea intensităţii energetice

în economie şi utilizarea surselor regenerabile de energie;

- protecţia mediului.

În acest scop şedinţa Guvernului României din data de 05 04 2006 a aprobat programul

„Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţă‖43

care are ca obiectiv final reducereaconsumului

de resurse energetice primare pentru producerea energiei termice cu cel puţin 10 mil.Gcal/an,

faţă de consumul din 2004. Finanţarea acestui program se va face prin contractarea de

împrumuturi, de către Ministerul Finanţelor Publice. Valoarea de investiţii estimată este de

12019,4 milioane lei44

, din care se vor asigura din surse proprii 1247,1 mil. lei. Beneficiarul

este MAI, care va efectua şi plata serviciului datoriei publice contractate.

Investiţiile eligibile pentru această schemă de finanţare vor fi atât pentru reabilitarea

sistemelor centralizate de producere şi distribuţie a energiei termice care sunt în domeniul

public al statului, cât şi pentru susţinerea reabilitării termice a anvelopei clădirilor, respectiv a

faţadelor, teraselor şi a tâmplăriei exterioare.

În concluzie conceptul de dezvoltare durabilă în domeniul alimentării cu energie

termică a localităţilor presupune aplicarea unor soluţii tehnice performante capabile să

asigure, pe de o parte condiţii normale de viaţă şi de muncă comunităţilor locale şi

satisfacerea nevoilor sociale ale acestora în condiţii de rentabilitate economică şi eficienţă

enrgetică şi, pe de altăparte, conservarea resurselor primare, protecţia şi conservarea mediului,

fără a afecta echilibrul ecosferei şi accesul generaţiilor viitoare la resursele energetice

primare, fap pentru care Guvernul României demonstrează că acţionează.

43 Va fi publicată ca Hotărâre a Guvernului într-un M.O. viitor realizării cursului. 44Această valoare este rezultatul „Strategiei naţionale privind alimentarea cu energie termică a localităţilor prin

sisteme de producere şi distribuţie centralizată‖.

Page 57: Curs Legislatie

- 57 -

CAPITOLUL 6: PROCEDURA DE REGLEMENTARE

6.1. GENERALITĂŢI

Procedura de reglementare este condusă de autorităţile competente pentru protecţia

mediului.

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului emite, revizuieşte şi actualizează,

după caz, actele de reglementare. Actele de reglementare se emit numai dacă planurile şi

programele, proiectele, respectiv programele pentru conformare privind activităţile existente

prevăd prevenirea, reducerea, eliminarea sau compensarea, după caz, a consecinţelor negative

asupra mediului, în raport cu prevederile aplicabile din normele tehnice şi reglementările în

vigoare.

Titularii activităţilor care fac obiectul procedurilor de reglementare din punct de vedere

al protecţiei mediului au obligaţia de a respecta termenele stabilite de autoritatea competentă

de protecţia mediului în derularea acestor proceduri. Nerespectarea termenelor stabilite de

autoritatea competentă de protecţia mediului în derularea procedurii de reglementare conduce

la încetarea acestei proceduri, solicitarea actului de reglementare fiind anulată.

Avizul de mediu pentru stabilirea obligaţiilor de mediu, acordul de mediu şi autorizaţia

de mediu se revizuiesc dacă apar elemente noi cu impact asupra mediului, necunoscute la data

emiterii. În acest caz se poate cere şi refacerea evaluării impactului asupra mediului şi/sau a

bilanţului de mediu.

Acordul de mediu şi autorizaţia/ autorizaţia integrată de mediu pentru activităţile

miniere care utilizează substanţe periculoase în procesul de prelucrare şi concentrare, pentru

capacităţi de producţie mai mari de 5 milioane tone/an şi/sau dacă suprafaţa pe care se

desfăşoară activitatea este mai mare de 1.000 ha, se promovează prin hotărâre a guvernului, la

propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului, împreună cu celelalte autorităţi ale

administraţiei publice centrale şi locale, după caz, asigură informarea, participarea publicului

la deciziile privind activităţi specifice şi accesul la justiţie, în conformitate cu prevederile

Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la

justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificată prin Legea nr.86/

2000. Legea nr.544/ 200145

stabileşte modalitatea de acces liber la informaţiile de interes

public, iar prin H.G. nr.123/ 2002 se stabileşte modalitatea concretă de aplicare a acesteia.

Pentru asigurarea accesului oricărei persoane la informaţiile de interes public autorităţile şi

instituţiile publice au organizate compartimente specializate de informare şi relaţii publice şi

au desemnate persoane cu atribuţii în acest domeniu.

Aplicarea Legii nr.544/ 2001 se face cu respectarea următoarelor principii:

- principiul transparenţei – autorităţile şi instituţiile publice trebuie să îşi desfăşoare

activitatea într-o manieră deschisă faţă de public, asigurând accesul liber şi neîngrădit la

informaţiile de interes public;

- principiul aplicării unitare a legii;

- principiul autonomiei – fiecare autoritate sau instituţie publică are propriul

regulament de organizare şi funcţionare a compartimentelor de informare şi relaţii publice,

respectând normele metodologice din H.G. nr.123/ 2002.

H.G. nr.878/ 200546

privind accesul publicului la informaţia privind mediul care asigură

dreptul de acces la informaţia privind mediul deţinută de/sau pentru autorităţile publice şi

45 Publicată în M.O. nr.663/ 2001. 46 Publicată în M.O. nr.760/ 2005 şi care abrogă H.G. nr.1115/ 2002 şi Ordinul nr.1182/ 2002 privind

Gestionarea informaţiilor de mediu.

Page 58: Curs Legislatie

- 58 -

stabileşte condiţiile, termenii de bază şi modalităţile de exercitare a acestui drept. Informaţia

privind mediul este în mod progresiv diseminată şi pusă la dispoziţia publicului în scopul

realizării celei mai largi posibile şi sistematice accesibilităţi şi diseminări a acestei informaţii.

În vederea atingerii acestui scop se va promova, în special, utilizarea tehnologiei electronice

şi/sau a telecomunicaţiilor computerizate.

Consultarea publicului este obligatorie în cazul procedurilor de emitere a actelor de

reglementare. Procedura de participare a publicului la luarea deciziei este stabilită prin acte

normative specifice.

Autorităţile publice sunt obligate să elaboreze baze de date cu informaţia privind

mediul. Aceste baze de date cuprind:

- bază de date cu informaţia privind mediul deţinută de sau pentru autoritatea publică;

- bază de date cu informaţia privind mediul diseminată în mod activ.

Evaluarea de mediu, evaluarea impactului asupra mediului, bilanţul de mediu, raportul

de amplasament şi raportul de securitate se face de persoane fizice sau juridice, independente

de titularul planului, programului, proiectului sau al activităţii atestate de autoritatea

competentă pentru protecţia mediului, pe cheltuiala titularului. Răspunderea pentru

corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia autorităţilor competente pentru protecţia

mediului şi a publicului revine titularului, iar răspunderea pentru corectitudinea lucrărilor

revine autorului acestora.

Acordul de mediu şi autorizaţia/ autorizaţia integrată de mediu se suspendă pentru

nerespectarea prevederilor acestora sau ale programelor pentru conformare/ planurilor de

acţiuni, după o notificare prealabilă prin care se poate acorda un termen de cel mult 30 de zile

pentru îndeplinirea obligaţiilor. Suspendarea se menţine până la eliminarea cauzelor, dar nu

mai mult de 6 luni. Pe perioada suspendării, desfăşurarea proiectului sau activităţii este

interzisă. În cazul în care nu s-au îndeplinit condiţiile stabilite prin actul de suspendare,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului dispune, după expirarea termenului de

suspendare, anularea acordului de mediu sau autorizaţiei/ autorizaţiei integrate de mediu, după

caz.

Dispoziţiile de suspendare şi, implicit, de încetare a desfăşurării proiectului sau

activităţii sunt executorii de drept.

Litigiile generate de emiterea, revizuirea, suspendarea sau anularea actelor de

reglementare se soluţionează de instanţele de contencios administrativ competente. Potrivit

Legii nr.554/ 200447

, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi terţa

persoană vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim ca urmare a furnizării de

informaţii privind mediul. Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au

admis acţiunile formulate potrivit dispoziţiilor Legii nr.554/ 2004 constituie titluri executorii

împotriva autorităţii publice care deţine informaţia privind mediul. Aceste hotărâri ale

instanţelor de judecată se redactează în scris şi se motivează în fapt şi în drept48

.

Autorităţile publice pentru protecţia mediului încasează taxe pentru emiterea actelor de

reglementare care se fac venit la Fondul pentru mediu49

.

6.2. REGLEMENTAREA DE MEDIU PENTRU ANUMITE PLANURI ŞI

PROGRAME

Prin anumite planuri şi programe50

se înţelege – „planurile şi programele, inclusiv cele

cofinanţate de Comunitatea Europeană, ca şi orice modificări ale acestora, care se elaborează

şi/sau se adoptă de către o autoritate la nivel naţional, regional sau local, ori care sunt

47Legea contenciosului administrativ, publicată în M.O. nr.1154/ 2004. 48 Ia în considerare evenimentele concrete şi le interpretează conform prevederilor legale. 49 O.U.G. nr.196/ 2005. 50 Definiţie din art.2 pct.48 din O.U.G. nr.195/ 2005.

Page 59: Curs Legislatie

- 59 -

pregătite de o autoritate pentru adoptarea, printr-o procedură legislativă, de către Parlament

sau Guvern şi sunt cerute prin prevederi legislative, de reglementare sau administrative‖.

Pentru aceste planuri şi programe se emit Avize de Mediu de către autoritatea publică

centrală pentru protecţia mediului şi autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului.

Acestea sunt:

- Avizul de mediu pentru planuri şi programe – act tehnico-juridic emis de

autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind

protecţia mediului în planul sau programul supus adoptării;

- Avizul pentru stabilirea obligaţiilor de mediu – act tehnico-juridic emis de

autoritatea competentă pentru protecţia mediului la: schimbarea titularului unei activităţi cu

impact asupra mediului, vânzarea pachetului majoritar de acţiuni, vânzarea de active, fuziune,

divizare, concesionare, dizolvare urmată de lichidare, lichidare, încetarea activităţii, faliment,

având ca scop stabilirea obligaţiilor de mediu, ca prevederi ale unui program pentru

conformare, în vederea asumării acestora de către părţile implicate în situaţiile menţionate

anterior;

- Avizul de mediu pentru produse de protecţie a plantelor respectiv pentru

autorizarea îngrăşămintelor chimice – act tehnico-juridic emis de autoritatea publică

centrală pentru protecţia mediului, necesar în procedura de omologare a produselor de

protecţie a plantelor şi respectiv de autorizare a îngrăşămintelor chimice;

- Aviz Natura 2000 – act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru

protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia habitatelor naturale şi

a speciilor de floră şi faună sălbatică în planul sau programul supus adoptării.

Solicitarea şi obţinerea avizului de mediu pentru planuri şi programe sunt obligatorii

pentru adoptarea planurilor şi programelor care pot avea efecte semnificative asupra mediului.

Solicitarea şi obţinerea avizului de mediu pentru stabilirea obligaţiilor de mediu sunt

obligatorii în cazul în care titularii de activităţi cu posibil impact semnificativ asupra mediului

urmează să deruleze sau să fie supuşi unei proceduri de: vânzare a pachetului majoritar de

acţiuni, vânzare de active, fuziune, divizare, concesionare sau în alte situaţii care implică

schimbarea titularului activităţii, precum şi în caz de dizolvare urmată de lichidare, lichidare,

faliment, încetarea activităţii, conform, legii.

Clauzele privind obligaţiile de mediu cuprinse în actele întocmite au caracter public.

Îndeplinirea obligaţiilor de mediu este prioritară în cazul procedurilor de: dizolvare

urmată de lichidare, lichidare, faliment, încetarea activităţii. În termen de 60 de zile de la data

semnării/ emiterii documentului care atestă încheierea uneia dintre procedurile menţionate,

părţile implicate transmit în scris autorităţii competente pentru protecţia mediului obligaţiile

asumate privind protecţia mediului, printr-un document certificat pentru conformitate cu

originalul.

6.2.1. Evaluarea de mediu

H.G. nr.1076 din 8 iulie 2004 (M.O. nr.707/ 2004), stabileşte procedura de realizare a

evaluării de mediu, aplicată în scopul emiterii avizului de mediu necesar adoptării planurilor

şi programelor care pot avea efecte semnificative asupra mediului, definind rolul autorităţii

competente pentru protecţia mediului, cerinţele de consultare a factorilor interesaţi şi de

participare a publicului. Evaluarea de mediu este parte integrantă din procedura de adoptare a

planurilor şi programelor.

Evaluare de mediu este elaborarea raportului de mediu, consultarea publicului şi a

autorităţilor publice interesate de efectele implementării planurilor şi programelor, luarea în

considerare a raportului de mediu şi a rezultatelor acestor consultări în procesul decizional şi

asigurarea informării asupra deciziei luate.

Se supun evaluării de mediu toate planurile şi programele care:

Page 60: Curs Legislatie

- 60 -

a). se pregătesc pentru următoarele domenii: agricultura, silvicultura, pescuit şi

acvacultură, energie, industrie, inclusiv activitatea de extracţie a resurselor minerale,

transport, gestionarea deşeurilor, gospodărirea apelor, telecomunicaţii, turism, dezvoltare

regională, amenajarea teritoriului şi urbanism sau utilizarea terenurilor, şi care stabilesc cadrul

pentru emiterea viitoarelor acorduri unice pentru proiectele supuse impactului asupra

mediului51

;

b). datorită posibilelor efecte afectează ariile de protecţie specială avifaunistică sau ariile

speciale de conservare reglementate conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.236/

2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi

faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.462/ 2001.

Se supun evaluării de mediu numai dacă pot avea efecte semnificative asupra mediului:

a). planurile şi programele prevăzute mai sus, care determină utilizarea unor suprafeţe

mici la nivel local;

b). modificările minore la planurile şi programele prevăzute mai sus.

Decizia asupra existenţei efectelor semnificative potenţiale asupra mediului ale

planurilor şi programelor se ia printr-o examinare caz cu caz.

Prevederile acestei hotărâri nu se aplică planurilor şi programelor:

a). al căror unic scop este apărarea naţională sau protecţia civilă;

b). financiare sau bugetare;

c). privind sprijinul pentru dezvoltare rurală prin Fondul European de Orientare şi

Garantare a Agriculturii Secţiunea Garantare, pe anul 2007.

Planurile şi programele cofinanţate de Uniunea Europeană prin fonduri structurale sau

fonduri pentru dezvoltare rurală, inclusiv prin Fondul European de Orientare şi Garantare a

Agriculturii - Secţiunea Garantare, a căror primă versiune s-a realizat înainte de anul 2006,

respectiv anul 2007, şi care se supun procedurii de adoptare sau sunt înaintate procedurii

legislative după această dată, fac obiectul procedurii prevăzute de hotărâre.

Procedura de evaluare de mediu se aplică de autorităţile titulare de plan sau program în

colaborare cu autorităţile competente pentru protecţia mediului, cu consultarea autorităţilor

publice centrale sau locale de sănătate şi cele interesate de efectele implementării planurilor şi

programelor, după caz, precum şi a publicului şi se finalizează cu emiterea avizului de mediu

pentru planuri sau programe.

Competenţa de emitere a avizului de mediu revine agenţiilor regionale de protecţie a

mediului, pentru planurile şi programele locale şi judeţene, şi autorităţii publice centrale

pentru protecţia mediului, pentru planurile şi programele naţionale şi regionale.

Pentru planurile şi programele cuprinse în anexa 1 a H.G. nr.918/ 2002 autoritatea

competentă pentru protecţia mediului transmite în scris titularului planului sau programului

obligativitatea efectuării evaluării de mediu în termen de 10 zile calendaristice de la data

primirii primei versiuni a planului sau programului.

Evaluarea de mediu se efectuează în timpul pregătirii planului sau programului şi se

finalizează înainte de adoptarea acestuia ori de trimiterea sa în procedură legislativă.

6.2.2. Procedura de realizare a evaluării de mediu

Procedura se realizează în trei etape, după cum urmează:

a). etapa de încadrare a planului sau programului în procedura evaluării de mediu;

b). etapa de definitivare a proiectului de plan sau de program şi de realizare a raportului

de mediu;

c). etapa de analiză a calităţii raportului de mediu.

Participarea publicului la procedura de evaluare de mediu se face în mod efectiv încă de

la iniţierea planului sau programului.

51 Cuprinse în Anexa 1 din H.G. nr.918/ 2002, completată cu H.G. nr.1705/ 2004.

Page 61: Curs Legislatie

- 61 -

Titularul planului sau programului este obligat să notifice în scris autoritatea

competentă pentru protecţia mediului şi să informeze publicul asupra iniţierii procesului de

elaborare a planului sau programului şi realizării primei versiuni a acestuia. În etapa de

încadrare titularul planului sau programului publică în mass-media de două ori, la interval de

3 zile calendaristice, şi anunţă pe propria pagină de Internet elaborarea primei versiuni a

planului sau programului, natura acestuia, declanşarea etapei de încadrare, locul şi orarul

consultării primei versiuni a planului sau programului şi posibilitatea de a trimite în scris

comentarii şi sugestii la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului, în termen de

15 zile calendaristice de la data ultimului anunţ.

Titularul planului sau programului pune la dispoziţie autorităţii competente pentru

protecţia mediului şi publicului, pentru consultare, prima versiune a planului sau programului.

În termen de 3 zile calendaristice de la luarea deciziei, autorităţile competente pentru

protecţia mediului aduc la cunoştinţă publicului decizia motivată a etapei de încadrare, prin

publicare pe pagina proprie de Internet. Decizia se publică în mass-media de către titular.

În termen de 10 zile calendaristice de la publicarea anunţului, publicul poate formula

comentarii privind decizia etapei de încadrare pe care le trimite în scris autorităţii competente

pentru protecţia mediului.

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului poate reconsidera decizia privind

etapa de încadrare, pe baza propunerilor justificate ale publicului în cadrul consultărilor

desfăşurate în comitetul special constituit, în termen de 15 zile calendaristice de la data

expirării termenului acordat comentariilor de către public. Decizia finală, motivată, se aduce

la cunoştinţa publicului în termen de 3 zile calendaristice, prin afişare pe pagina proprie de

Internet. Decizia finală se publică în mass-media prin grija titularului.

Planurile şi programele care, în urma etapei de încadrare, nu necesită evaluare de mediu

urmează a fi supuse procedurii de adoptare fără aviz de mediu.

Definitivarea proiectului de plan sau de program, stabilirea domeniului şi a nivelului de

detaliu al informaţiilor ce trebuie incluse în raportul de mediu, precum şi analiza efectelor

semnificative ale planului sau programului asupra mediului se fac în cadrul unui grup de

lucru.

Grupul de lucru este alcătuit din reprezentanţi ai titularului planului sau programului, ai

autorităţilor competente pentru protecţia mediului şi pentru sănătate, ai altor autorităţi

interesate de efectele implementării planului sau programului, precum şi experţi care pot fi

angajaţi, după caz.

Constituirea grupului cade în sarcina titularului. Grupul de lucru are caracter

nepermanent, fiind constituit special pentru planul sau programul respectiv, pe baza

nominalizărilor făcute de autorităţile pe care le reprezintă. Nominalizările se fac la solicitarea

titularului.

Punctele de vedere exprimate în şedinţele grupului de lucru se consemnează în procese-

verbale semnate de membrii grupului. Un exemplar al proceselor-verbale rămâne la

autoritatea competentă de protecţie a mediului.

Persoanele atestate, împreună cu experţii angajaţi, după caz, analizează problemele

semnificative de mediu, inclusiv starea mediului şi evoluţia acestuia în absenţa implementării

planului sau programului, şi determină obiectivele de mediu relevante în raport de obiectivele

specifice ale planului sau programului prezentat de titular şi a alternativelor acestuia.

Concluziile sunt prezentate grupului de lucru.

Pe baza recomandărilor grupului de lucru, titularul planului sau programului elaborează

detaliat alternativele care îndeplinesc obiectivele de mediu relevante pentru plan sau program.

Persoanele atestate, împreună cu experţii angajaţi, după caz, analizează efectele

semnificative asupra mediului a alternativelor propuse de titularul planului sau programului,

folosind criteriile de mai jos, şi stabilesc măsurile de prevenire, reducere, compensare şi

monitorizare a efectelor semnificative ale impactului asupra mediului pentru fiecare

alternativă a planului sau programului, făcând recomandări în acest sens.

Page 62: Curs Legislatie

- 62 -

Criteriile ce trebuie folosite pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale

asupra mediului52

:

a). gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi

viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie

în privinţa alocării resurselor;

b). gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv

pe cele în care se integrează sau care derivă din ele;

c). relevanţa planului sau programului în/pentru integrarea consideraţiilor de mediu,

mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile;

d). problemele de mediu relevante pentru plan sau program;

e). relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi

comunitare de mediu53

.

Alternativa finală, măsurile de prevenire, reducere şi compensare a efectelor

semnificative asupra mediului, programul de monitorizare a efectelor semnificative asupra

mediului, ale implementării planului sau programului reprezintă proiectul de plan sau de

program.

Persoanele atestate, împreună cu experţii angajaţi analizează măsurile propuse de

titularul planului sau programului, precum şi programul de monitorizare şi întocmesc raportul

de mediu.

Raport de mediu este parte a documentaţiei planurilor sau programelor care identifică,

descrie şi evaluează efectele posibile semnificative asupra mediului ale aplicării acestora şi

alternativele lor raţionale, luând în considerare obiectivele şi aria geografică aferentă.

Titularul planului sau programului anunţă în mass-media, inclusiv prin afişare pe

propria pagină de Internet, disponibilizarea proiectului de plan sau de program, finalizarea

raportului de mediu, locul şi orarul consultării acestora şi faptul că publicul poate face

comentarii şi propuneri scrise.

Publicul interesat îşi poate exprima opinia asupra proiectului de plan sau de program

propus şi asupra raportului de mediu şi transmite aceste opinii titularului planului sau

programului şi autorităţii de mediu competente.

Pe baza observaţiilor justificate, primite din partea publicului, titularul planului sau

programului aduce modificări proiectului de plan sau de program şi/sau raportului de mediu

elaborat pentru acesta.

Titularul planului sau programului anunţă în mass-media de două ori, la interval de 3

zile calendaristice, şi pe propria pagină de Internet organizarea unei şedinţe de dezbatere

publică a proiectului de plan sau de program propus, inclusiv a raportului de mediu, cu cel

puţin 45 de zile calendaristice înainte de data realizării acestei dezbateri, respectiv 60 de zile

calendaristice, în cazul în care implementarea planului sau programului poate avea efecte

semnificative transfrontieră.

Anunţul public conţine:

- locul, data şi ora dezbaterii publice;

- autorităţile participante;

- faptul că dezbaterea este deschisă şi publicului şi autorităţilor statelor posibil a fi

afectate, în cazul în care implementarea planului sau programului poate avea efecte

semnificative transfrontieră.

Titularul planului sau programului va invita la dezbaterea publică autorităţile

competente pentru protecţia mediului, cele din domeniul sănătăţii, precum şi cele implicate în

etapa de încadrare.

Titularul planului sau programului, prin intermediul autorităţii publice centrale care

promovează planul sau programul, are obligaţia de a invita la dezbaterea publica, cu 70 de zile

52 Anexa nr.1 a H.G. nr.1076/ 2004. 53 De exemplu, planurile şi programele legate de gospodărirea deşeurilor sau de gospodărirea apelor.

Page 63: Curs Legislatie

- 63 -

calendaristice înainte de data realizării acesteia, autorităţile competente pentru protecţia

mediului şi cele din domeniul sănătăţii din statele posibil a fi afectate, precum şi publicul

acestor state care este afectat sau este posibil să fie afectat ori care are un interes în procesul

decizional reglementat.

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului are responsabilitatea conducerii

dezbaterii publice, consemnarea propunerilor justificate venite din partea publicului şi a

autorităţilor şi întocmirea procesului-verbal al dezbaterii.

Titularul planului sau programului are obligaţia de a anunţa în mass-media decizia de

emitere a avizului de mediu, în termen de 5 zile calendaristice de la data afişării acesteia pe

Internet de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului.

Titularul planului sau programului are obligaţia de a informa autorităţile consultate pe

durata procedurii, publicul şi statele potenţial afectate şi de a pune la dispoziţie acestora

următoarele:

- planul sau programul adoptat;

- o declaraţie privind modul în care consideraţiile privind mediul au fost integrate în

plan sau în program, modul în care raportul de mediu a fost pregătit, modul în care opiniile

exprimate de public şi de alte autorităţi şi, dacă este cazul, rezultatele consultărilor

transfrontieră au fost luate în considerare în luarea deciziei de emitere a avizului de mediu,

motivele pentru alegerea alternativei de plan sau program avizate, în comparaţie cu alte

alternative prezentate;

- măsurile decise privind monitorizarea efectelor asupra mediului.

Titularul planului sau programului anunţă în mass-media şi pe propria pagină de

Internet locul şi programul consultării documentelor.

Autoritatea publică centrală care promovează planul sau programul pune la dispoziţie

autorităţii centrale de mediu din statele potenţial afectate, în cadrul relaţiilor bilaterale,

documentele prezentate mai sus.

Atunci când planul sau programul este posibil să aibă un efect semnificativ asupra

mediului altui stat ori când un alt stat posibil să fie afectat semnificativ solicită informaţii

asupra planului sau programului, autoritatea publică centrală care promovează planul ori

programul transmite autorităţii centrale de mediu din acel stat, înainte de adoptarea planului

sau programului, o copie a proiectului de plan sau program şi a raportului de mediu, inclusiv a

programului de monitorizare a efectelor asupra mediului.

Dacă statul care a primit documentele comunică intenţia de a intra în consultări înainte

de adoptarea planului sau programului ori de trimiterea acestuia în procedura legislativă,

autoritatea publică centrală care promovează planul sau programul, în cadrul relaţiilor

bilaterale, va face aranjamentele pentru consultări cu privire la posibilele efecte de mediu

transfrontieră ale implementării planului sau programului şi cu privire la măsurile avute în

vedere pentru a reduce ori a compensa aceste efecte.

Ministerul Afacerilor Externe sprijină autoritatea publică centrală care promovează

planul sau programul şi face demersurile necesare pentru aplicarea acestor prevederi, inclusiv

în cazul planurilor sau programelor cu posibile efecte semnificative pe teritoriul României,

iniţiate în alte state.

Pentru planurile sau programele aflate în competenţa de reglementare a autorităţii

publice centrale pentru protecţia mediului şi a agenţiilor regionale de protecţie a mediului,

acestea pot delega Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, respectiv agenţiile de

protecţie a mediului judeţene, după caz, să preia responsabilitatea. Emiterea avizului de mediu

nu constituie obiectul delegării de competenţă.

Efectuarea evaluării de mediu pentru planuri şi programe nu exclude aplicarea

procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, prevăzută pentru proiecte, conform

H.G. nr.918/ 2002. Evaluarea impactului asupra mediului urmăreşte stabilirea măsurilor de

reducere sau de evitare a impactului negativ al proiectului asupra factorilor de mediu şi

determină decizia de realizare sau de nerealizare a proiectului pe amplasamentul ales.

Page 64: Curs Legislatie

- 64 -

De la data aderării României la Uniunea Europeană, autoritatea centrală pentru protecţia

mediului şi Comisia Europeană fac schimb de informaţii privind experienţa câştigată în

aplicarea acestei hotărâri.

Nerespectarea procedurii prezentate constituie contravenţii care sunt prezentate în

Capitolul IV al H.G. nr.1076/ 2004.

Avizul de mediu pentru planuri şi programe are aceeaşi perioadă de valabilitate ca şi

planul sau programul pentru care a fost emis, cu excepţia cazului în care intervin modificări

ale respectivului plan sau program, iar avizul de mediu pentru stabilirea obligaţiilor de mediu

este valabil până la îndeplinirea scopului pentru care a fost emis, cu excepţia cazului în care

intervin modificări ale condiţiilor în care a fost emis.

6.3. ACORDUL DE MEDIU

Acordul de mediu este un act tehnico-juridic prin care se stabilesc condiţiile de realizare

a proiectului, din punct de vedere al protecţiei mediului şi reprezintă decizia autorităţii

competente pentru protecţia mediului, care dă dreptul titularului de proiect să realizeze

proiectul din punct de vedere al protecţiei mediului.

Solicitarea şi obţinerea acordului de mediu sunt obligatorii pentru proiecte publice sau

private sau pentru modificarea ori extinderea activităţilor existente, inclusiv pentru proiecte de

dezafectare, care pot avea impact semnificativ asupra mediului.

Pentru obţinerea acordului de mediu, proiectele publice sau private care pot avea impact

semnificativ asupra mediului, prin natura, dimensiunea sau localizarea lor, sunt supuse

evaluării impactului asupra mediului. Acordul de mediu se emite în paralel cu celelalte acte de

reglementare emise de autorităţile competente, potrivit legii.

Pentru proiectele de investiţii aferente activităţilor care nu sunt supuse evaluării

impactului asupra mediului, se aplică proceduri simplificate de avizare de mediu în vederea

obţinerii Acordului unic şi se emit doar autorizaţie de mediu, cu excepţia activităţilor de

import-export aflate sub incidenţa unor convenţii internaţionale. Apare necesar prezentarea definiţiei evaluării impactului asupra mediului

54: „proces

menit să identifice, să descrie şi să stabilească, în funcţie de fiecare caz şi în conformitate cu

legislaţia în vigoare, efectele directe şi indirecte, sinergice, cumulative, principale şi

secundare ale unui proiect asupra sănătăţii oamenilor şi a mediului‖.

Procedura-cadru de evaluare a impactului asupra mediului, inclusiv pentru proiecte cu

impact transfrontieră şi lista proiectelor publice sau private supuse procedurii sunt stabilite

prin H.G. nr.918/ 2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra

mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri,

modificată şi completată prin H.G. nr.1705/ 2004 şi Ordinul Ministerului Apelor şi Protecţiei

Mediului nr.860/ 2002 completat şi modificat prin Ordinul Ministrul Agriculturii, Pădurilor,

Apelor şi Mediului nr.210/ 200455

.

6.3.1. Încadrarea activităţilor după impactul asupra mediului

Activităţile şi/sau instalaţiile cu impact asupra mediului, precum şi proiectele de

investiţii noi sau modificarea celor existente, inclusiv pentru proiecte de dezafectare, aferente

unor astfel de activităţi şi/sau instalaţii, sunt încadrate după impactul acestora asupra

mediului, după cum urmează:

a). Activităţi cu impact nesemnificativ: sunt avute în vedere activităţi rezidenţiale, din

gospodării individuale sau dependinţe ale acestora destinate exclusiv satisfacerii necesităţilor

54 Definiţie din O.U.G. nr.195/ 2005. 55 Sunt ordine ale autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului numite conform organizării din acele

perioade ale Guvernului.

Page 65: Curs Legislatie

- 65 -

locuinţei şi/sau gospodăriei proprii şi care nu sunt amplasate în zone cu regim special de

protecţie, precum şi acele activităţi pentru care, conform prevederilor legale în vigoare privind

autorizarea prin Biroul unic56

, nu se emit autorizaţii de mediu. Pentru acest tip de activităţi,

inclusiv proiecte de investiţii noi şi modificarea celor existente aferente acestora, nu se emite

acord de mediu;

b). Activităţi cu impact redus asupra mediului: sunt considerate cuimpact redus

asupra mediului, activităţile menţionate anterior şi pentru care, în urma parcurgerii etapei de

încadrare s-a stabilit că nu se supun procedurii de evaluare a impactului asupra mediului,

precum şi alte activităţi supuse prevederilor legale în vigoare privind autorizarea prin Biroul

unic care nu sunt supuse procedurii de evaluare a impactului asupra mediului. Pentru aceste

activităţi se emit doar autorizaţii de mediu, iar proiectele aferente acestor activităţi care

vizează investiţii noi sau modificarea celor existente, inclusiv prin dezafectarea acestora, sunt

supuse unei proceduri simplificate de avizare de mediu pentru obţinerea Acordului Unic.

c). Activităţi şi/sau instalaţii cu impact semnificativ asupra mediului: sunt

considerate cu impact semnificativ asupra mediului, activităţile menţionate în Anexa 3A57

,

precum şi cele menţionate în Anexa 4, care în urma parcurgerii etapei de încadrare se supun

procedurii de evaluare a impactului asupra mediului. Pentru proiectele de investiţii noi sau

modificarea substanţială a celor existente, inclusiv pentru proiectele de dezafectare, aferente

acestor activităţi, se emit acorduri de mediu sau, după caz, acorduri integrate de mediu.

Documentaţia depusă pentru obţinerea acordului de mediu, va sta la baza emiterii autorizaţiei/

autorizaţiei integrate de mediu, înainte de punerea în funcţiune a obiectivului.

6.3.2. Depunerea solicitării şi evaluarea iniţială a acesteia

Toate solicitările de acorduri de mediu, însoţite de fişa tehnică privind condiţiile de

protecţia mediului58

necesară pentru obţinerea Acordului Unic, se depun la autoritatea publică

pentru protecţia mediului pe raza căreia se află amplasamentul ales al proiectului. Solicitările

de acord de mediu pentru proiecte care pot avea un efect semnificativ asupra mediului altui

stat depuse la autorităţi publice teritoriale pentru protecţia mediului, sunt aduse de către

acestea, în termen de 10 zile de la primire, la cunoştinţa autorităţii publice centrale pentru

protecţia mediului, care îndrumă şi coordonează procedura de emitere a acordului de mediu

pentru aceste proiecte. Aceasta prevedere se aplică:

- obligatoriu tuturor proiectelor listate în Anexa nr.3 A, cu specificarea „Activităţi/

instalaţiei menţionate în anexa nr.1 a Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului

în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991, ratificată prin Legea nr.22/

2001‖;

- tuturor proiectelor supuse procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru

care autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului stabileşte că pot afecta mediul

unui alt stat, prin natura, dimensiunea sau localizarea lor.

Solicitările de acord de mediu pentru proiecte aflate în competenţa autorităţii centrale

pentru protecţia mediului, însoţite de punctul de vedere privind organizarea procedurii,

formulat de autoritatea teritorială la care au fost depuse, se înaintează autorităţii centrale

pentru protecţia mediului în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea acestora.

Pe baza solicitării formulate prin cerere tip, însoţită de fişa tehnică privind condiţiile de

protecţia mediului necesară pentru obţinerea Acordului Unic59

şi înaintate de către solicitant,

56 Birouri organizat pe lângă Camerele de Comerţ în scopul uşurării procedurii. 57 Anexa 3A şi Anexa 4 sunt la sfârşitul cursului. 58 Anexă la certificatul de urbanism, conform prevederilor legislaţiei în vigoare privind autorizarea lucrărilor de construcţii. 59 Eliberat de Comisia pentru Acord Unic – CAU – înfiinţată conform prevederilor Legii nr.453/ 2001 pentru

modificarea şi completarea Legii nr.50/ 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele

măsuri pentru realizarea locuinţelor.

Page 66: Curs Legislatie

- 66 -

autoritatea competentă pentru protecţia mediului stabileşte, în funcţie de impactul asupra

mediului al proiectului supus autorizării, una dintre următoarele alternative de continuare a

procedurii, după caz:

- clasarea cererii ca notificare, pentru proiectele de investiţii noi şi modificarea celor

existente aferente unor activităţi cu impact nesemnificativ asupra mediului prin aplicarea pe

fişa tehnică, a ştampilei tip A, care poartă inscripţia: Se supune CAU. Nu face obiectul

procedurii de mediu60

;

- aplicarea unei proceduri simplificate de avizare pentru proiectele sau activităţile cu

impact redus asupra mediului şi ştampilarea fişei tehnice cu ştampila tip B, care poartă

inscripţia: Se supune CAU. Face obiectul procedurii de mediu cu/fără acord de mediu;

- aplicarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în vederea emiterii

acordului sau acordului integrat de mediu, pentru proiectele aferente activităţilor cu impact

semnificativ asupra mediului şi ştampilarea fişei tehnice cu stampila tip B, care poartă

inscripţia: Se supune CAU. Face obiectul procedurii de mediu cu/fără acord/acord

integrat de mediu.

- aplicarea ştampilei tip A pe fişa tehnică, pentru proiecte cu impact nesemnificativ

asupra mediului, se face numai după verificarea solicitării şi după localizarea

amplasamentului în planul de urbanism corespunzător şi în raport cu poziţia faţă de: arii

protejate sau zone tampon, monumente ale naturii sau arheologice, zone cu restricţii de

construit. În situaţia în care poziţia amplasamentului în raport cu obiectivele menţionate

indică un impact potenţial al obiectivului asupra mediului şi/sau determină aplicarea unor

prevederi legale specifice, solicitarea va fi supusă, procedurii simplificate sau complete de

autorizare de mediu. Transmiterea către solicitant a Fişei tehnice pe care s-a aplicat ştampila

tip A se face în termen de 5 zile de la primirea solicitării.

Cererea însoţită de fişa tehnică completată cu datele de identificare ale amplasamentului

şi activităţilor aferente, va fi prezentată de către solicitant reprezentantului autorităţii

competente pentru protecţia mediului care va completa pe cerere:

a) încadrarea obiectivului în funcţie de impactul asupra mediului;

b) tipul de procedură şi, după caz, etapele procedurale specifice;

c) documentele necesare.

Pe baza încadrării activităţii menţionată, titularul achită la sediul autorităţii publice

competente pentru protecţia mediului contravaloarea tarifului corespunzător şi depune

următoarele documente, după caz:

a) memoriu de prezentare a proiectului, conţinând descrierea acestuia şi informaţii din

care să rezulte date privind impactul asupra mediului;

b) documente doveditoare privind informaţiile declarate în cerere şi/sau fişa tehnică;

c) dovada de plată a tarifului.

6.3.3. Etapa de încadrare a proiectului în procedura de evaluare a impactului

asupra mediului

În termen de 20 de zile lucrătoare de la primirea solicitării pentru proiecte aferente

activităţilor cu impact redus sau semnificativ asupra mediului, autoritatea pentru protecţia

mediului va realiza următoarele etape:

a) verifică dacă proiectul este prevăzut în Anexele nr. 3 A sau nr. 4 şi stabileşte, funcţie

de acesta, următoarea etapă de parcurs a procedurii, astfel:

- pentru proiectele prevăzute în Anexa 3A, stabileşte trecerea la etapa de definire a

domeniului evaluării;

- pentru proiectele prevăzute în Anexa 4, stabileşte trecerea la etapa următoare de

încadrare a proiectului;

60 Modelul de ştampilă se găseşte în anexa II 1, la Ordinul nr.860/ 2002.

Page 67: Curs Legislatie

- 67 -

- pentru alte proiecte care nu sunt incluse în aceste Anexe, dar pentru care,

autorităţile competente pentru protecţia mediului consideră că au un potenţial impact prin

natura, dimensiunea şi localizarea lor, stabileşte încadrarea acestora în categoria activităţilor

cu impact redus asupra mediului şi parcurgerea procedurii simplificate de avizare în vederea

emiterii Acordului Unic;

b) evaluează solicitarea şi verifică amplasamentul; rezultatul evaluării şi verificării

amplasamentului se consemnează într-un proces verbal61

. Pentru proiectele aferente

activităţilor din Anexele 3A şi 4, procesul verbal va conţine anexată „Lista de control‖

completată conform ghidului privind etapa de încadrare a proiectului62

. În procesul verbal se

vor menţiona şi eventuale solicitări privind depunerea unor documente sau informaţii

suplimentare;

c) întocmeşte anunţul public63

, pentru toate proiectele supuse evaluării de impact;

d) comunică în scris solicitantului: decizia privind continuarea procedurii cu una din

variantele descrise la lit. (a); necesitatea furnizării, după caz, a unor informaţii suplimentare,

precum şi anunţul public întocmit în vederea publicării în mass-media de către acesta.

Toate proiectele prevăzute în Anexa 4, se supun, în termen de 15 zile lucrătoare de la

primirea solicitării sau, după caz, a informaţiilor suplimentare cerute de la beneficiar, etapei

de încadrare a proiectului pentru a se stabili dacă este necesară efectuarea evaluării impactului

asupra mediului. În acest scop, autorităţile competente pentru protecţia mediului:

- analizează informaţiile şi, după caz, documentele cerute suplimentar şi primite de la

titular;

- convoacă colectivul de analiză tehnică64

şi comunică solicitantului data stabilită pentru

prezentarea proiectului în colectivul de analiză tehnică;

- prezintă colectivului de analiză tehnică proiectul şi propunerea privind parcurgerea

etapei de încadrare;

- redactează, pe baza observaţiilor şi comentariilor primite de la celelalte autorităţi,

decizia Colectivului de Analiză Tehnică privind etapa de încadrare, pe care o transmite

titularului de proiect în termen de 15 zile lucrătoare.

Toate proiectele pentru care, în etapa de încadrare, a fost stabilită necesitatea efectuării

evaluării impactului asupra mediului se supun în continuare etapei de definire a domeniului,

iar pentru cele pentru care s-a stabilit că nu este necesară efectuarea evaluării impactului

asupra mediului, se supun procedurii simplificate, cu plata tarifului corespunzător evaluării

solicitării şi a celui aferent etapei de încadrare.

Titularul proiectului informează publicul asupra deciziei privind etapa de încadrare a

proiectului, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea acesteia.

În termen de 10 zile lucrătoare de la publicarea deciziei privind etapa de încadrare,

publicul are dreptul să prezinte autorităţii competente pentru protecţia mediului propuneri

justificate pentru a reconsidera decizia luată ca urmare a parcurgerii etapei de încadrare.

În termen de 5 zile de la primirea deciziei privind etapa de încadrare, titularul

proiectului are dreptul să prezinte autorităţii competente pentru protecţia mediului o

contestaţie a deciziei respective.

În termen de 20 zile de la primirea cererii justificate din partea titularului, şi ţinând

seama de observaţiile publicului la decizia privind etapa de încadrare, autoritatea competentă

invită autorităţile implicate în Colectivul de Analiză Tehnică să participe la adoptarea deciziei

finale a etapei de încadrare.

61 Modelul se găseşte în anexa II 3. din Ordinul nr.860/ 2002. 62 Procedură conform Ordinului nr.863/ 2002, privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor

procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului. 63 Modelul este în anexa nr. II 4 din Ordinul nr.860/ 2002. 64 Constituit conform prevederilor de la art. 4 (2) din H.G. nr.918/ 2002.

Page 68: Curs Legislatie

- 68 -

Dacă decizia finală a etapei de încadrare nu concorda cu decizia anterioară, titularul

proiectului informează publicul.

6.3.4. Procedura simplificată de avizare

În termen de 5 zile de la încadrarea solicitării în cadrul proiectelor aferente activităţilor

cu impact redus asupra mediului, sau pentru proiectele pentru care s-a decis că nu este

necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului, autoritatea competentă pentru

protecţia mediului comunică decizia privind:

- parcurgerea procedurii simplificate de avizare prin aplicarea ştampilei tip B – fără

acord de mediu, sau

- respingerea justificată a solicitării.

Aplicarea ştampilei tip B – fără acord de mediu pe fişa tehnică anexată cererii, se face

numai pe baza memoriului tehnic şi a fişei tehnice corect completate şi care conţin anexate

documentele doveditoare ale afirmaţiilor declarate în acestea.

Titularii de proiect cărora li s-au respins solicitările, sunt înştiinţaţi în scris, în acelaşi

interval de 20 zile lucrătoare de la depunerea cererii, cu menţionarea neconformităţilor

constatate şi/sau a actele normative ale căror prevederi nu sunt respectate.

Titularii de proiect cărora li s-au respins solicitările, pot cere reluarea procedurii în

termen de maxim 90 de zile lucrătoare de la data respingerii, cu plata tarifelor

corespunzătoare etapelor de procedură care vor fi reluate. Nerespectarea termenului de 90 de

zile lucrătoare conduce la reluarea procedurii de emitere a acordului, cu plata integrală a

tarifelor şi taxei aferente.

Fişa tehnică privind protecţia mediului pentru emiterea Acordului Unic se depune,

împreună cu toate celelalte documente prevăzute, la „ghişeul unic‖, urmând a fi avizată de

către autoritatea competentă pentru protecţia mediului în cadrul şedinţei Comisiei de Acord

Unic. Avizarea fişei tehnice se face cu impunerea obligativităţii solicitării şi obţinerii

autorizaţiei de mediu, la punerea în funcţiune a investiţiei aferente activităţilor cu impact

redus asupra mediului.

6.3.5. Etapa de definire a domeniului evaluării şi de realizare a raportului privind

studiul de evaluare a impactului asupra mediului

Pentru toate proiectele care în urma parcurgerii etapei de încadrare, necesită evaluarea

impactului asupra mediului, titularul de proiect furnizează autorităţii pentru protecţia mediului

toate informaţiile solicitate, după caz, şi face dovada publicării în mass-media a anunţului.

În termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea deciziei finale privind etapa de

încadrare a proiectului sau, după caz, de la primirea informaţiilor şi documentelor suplimentar

solicitate, autoritatea publică pentru protecţia mediului derulează etapa de definire a

domeniului de evaluare65

, după cum urmează:

a). analizează, după caz, informaţiile şi documentele cerute suplimentar şi primite de la

titularul proiectului; definitivează Lista de control anexată procesului verbal de verificare a

amplasamentului;

b). convoacă colectivul de analiză tehnică şi comunică solicitantului data stabilită

pentru prezentarea proiectului în colectivul de analiză tehnică;

c). prezintă colectivului de analiză tehnică proiectul şi propunerea privind continuarea

procedurii, cu parcurgerea etapei de definire a domeniului;

d). completează, pe baza observaţiilor şi comentariilor primite de la celelalte autorităţi,

îndrumarul Lista de control cu probleme specifice pentru efectuarea studiului de evaluare a

65 Conform Ordinului nr.863/ 2002, privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-

cadru de evaluare a impactului asupra mediului.

Page 69: Curs Legislatie

- 69 -

impactului şi lista actelor de reglementare emise de alte autorităţi, necesare eliberării

acordului de mediu, potrivit legii.

Parcurgerea etapei de definire a domeniului evaluării se face de către autorităţile

competente pentru protecţia mediului conform indicaţiilor din Ghidul metodologic privind

etapa de definire a domeniului evaluării şi de realizare a raportului la studiul de evaluare

aprobat prin Ordin nr.863/ 2002, publicat în M.O. nr.53/ 2003.

Conţinutul îndrumarului/Listei de control trebuie să reflecte, cel puţin, aspectele

identificate în anexa nr. 4 a H.G. nr.918/ 200266

privind stabilirea procedurii cadru de

evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private

supuse acestei proceduri şi se va întocmi conform modelului şi instrucţiunilor din ghidul

metodologic privind etapa de definire a domeniului.

Pentru proiectele de activităţi şi/sau instalaţii pentru care se emite acord integrat de

mediu, îndrumarul va specifica şi necesitatea aplicării cerinţelor specifice autorizării integrate

de mediu inclusiv cele referitoare la stabilirea limitelor de poluanţi în emisii în raport cu

aplicarea celor mai bune tehnici disponibile.

Pentru proiectele de instalaţii/depozite care implică substanţe periculoase în cantităţile

prevăzute în anexa nr.2 din H.G. nr.95/ 200367

privind controlul activităţilor care prezintă

pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase (SEVESO II), se va

specifica necesitatea elaborării şi prezentării rapoartelor de securitate în exploatare pentru

prevenirea riscurilor de accidente majore (rapoarte de securitate).

În termen de 3 zile de la data efectuării etapei de definire a domeniului în cadrul

colectivului de analiză tehnică, autoritatea publică pentru protecţia mediului transmite

titularului de proiect îndrumarul. Pe baza acestuia, titularul de proiect realizează printr-o

persoană juridică sau fizică independentă de titularul proiectului şi atestată68

, studiul de

evaluare a impactului asupra mediului finalizat printr-un raport care se înaintează autorităţii

competente pentru protecţia mediului. Conţinutul cadru al raportului la studiul de evaluare a

impactului asupra mediului este cel recomandat în Ghidul metodologic privind etapa de

definire a domeniului evaluării şi de realizare a raportului la studiul de evaluare. Pentru

proiecte care implică substanţe periculoase, titularul proiectului înaintează autorităţii publice

competente şi raportul de securitate în conformitate cu prevederile H.G. nr.95/ 2003 (art.8).

6.3.6. Etapa de analiză a calităţii raportului la studiul de evaluare a impactului

asupra mediului

În termen de 5 zile de la primirea raportului privind studiul de evaluare a impactului

asupra mediului şi, după caz, a raportului de funcţionare în siguranţă, autorităţile publice

pentru protecţia mediului stabilesc, de comun acord cu titularul proiectului, oportunităţile de

participare a publicului la luarea deciziilor legate de proiect pe care le anunţă prin mass-

media, pe cheltuiala titularului.

Titularul de proiect organizează dezbaterea publică în cadrul căreia prezintă raportul la

studiul de evaluare a impactului asupra mediului.

În baza rezultatelor dezbaterii publice:

a). titularul proiectului pregăteşte o evaluare a observaţiilor motivate ale publicului,

conţinând soluţii de rezolvare a problemelor semnalate, pe care o înaintează autorităţii

competente pentru protecţia mediului;

b). propunerile bine motivate ale publicului cuprinse în evaluarea titularului, sunt

prezentate de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului, împreună cu raportul

studiului de evaluare a impactului asupra mediului, colectivului de analiză tehnică.

66 Publicat în M.O. nr.686 din 17 septembrie 2002. 67 Publicată în M.O. nr.120/ 2003. 68 Ordin MAPPM nr.278/ 1996 (M.O. nr.126/ 1996) – Atestare pentru studii de impact şi bilanţ de mediu.

Page 70: Curs Legislatie

- 70 -

În termen de 40 zile lucrătoare de la primirea evaluării propunerilor publicului,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului:

- analizează raportul studiului de evaluare a impactului, informaţiile şi documentele

primite de la titular, inclusiv raportul de funcţionare în siguranţă, după caz;

- convoacă colectivul de analiză tehnică;

- prezintă colectivului de analiză tehnică concluziile privind raportul la studiul de

evaluare a impactului asupra mediului, raportul de securitate (după caz), evaluarea

observaţiilor publicului şi propunerea privind continuarea procedurii.

Autorităţile implicate în Colectivul de analiză tehnică analizează, în cadrul şedinţei

comune, raportul la studiul de evaluare a impactului asupra mediului şi evaluarea observaţiilor

publicului. Autorităţile publice competente pentru protecţia mediului, invită titularul sau

împuternicitul acestuia să participe la şedinţa Colectivului de analiză tehnică.

Parcurgerea etapei de analiza a calităţii raportului se face de către autorităţile

competente pentru protecţia mediului conform indicaţiilor din Ghidul metodologic privind

etapa de analiză a calităţii raportului la studiul de evaluare a impactului asupra mediului.

Dacă decizia privind realizarea proiectului nu s-a concluzionat în timpul şedinţei

Colectivului de analiză tehnică, autorităţile participante transmit în scris autorităţii competente

pentru protecţia mediului punctul de vedere privind etapa de analiză a calităţii raportului la

studiul de evaluare în termen de 30 zile lucrătoare de la data şedinţei de analiză. În cazul în

care concluziile autorităţilor din Colectivul de analiză tehnică privind posibilitatea

desfăşurării proiectului sunt discordante, autoritatea competentă, înainte de emiterea deciziei

finale, invită părţile interesate la o şedinţă de reconsiderare a opiniei lor.

În termen de 10 zile lucrătoare de la definitivarea deciziei colectivului de analiză

tehnică, autoritatea pentru protecţia mediului transmite titularului, după caz, decizia de

emitere sau respingere a acordului de mediu/ acordului integrat de mediu şi conţinutul

anunţului public, spre publicare în mass-media.

În termen de 20 zile lucrătoare de la publicarea anunţului de emitere a unui acord de

mediu şi în lipsa unor observaţii din partea publicului, care să necesite informaţii noi sau

continuarea investigaţiilor, autoritatea pentru protecţia mediului emite acordul de

mediu/acordul integrat de mediu. În toate situaţiile în care, observaţiile primite din partea

publicului justifică aprofundarea evaluării şi solicitarea de noi informaţii sau investigaţii

suplimentare, autoritatea pentru protecţia mediului decide reluarea procedurii de la etapa

solicitării acestor informaţii, cu plata tarifelor aferente etapelor corespunzătoare reevaluării.

Titularii proiectelor care nu îndeplinesc condiţiile pentru emiterea acordurilor de mediu

vor fi înştiinţaţi în scris în 10 zile lucrătoare de la definitivarea deciziei colectivului de analiză

tehnică, cu menţionarea neconformităţilor constatate şi/sau actele normative ale căror

prevederi nu sunt respectate.

Titularii proiectelor cărora li s-au respins cererile de acord, pot solicita reluarea

procedurii în termen de maxim 90 de zile de la data respingerii, cu plata tarifelor

corespunzătoare etapelor de procedură care vor fi reluate. Nerespectarea termenului de 90 de

zile conduce la reluarea procedurii de emitere a acordului cu plata integrală a tarifului şi

taxelor aferente.

Titularul poate contesta decizia de respingere a acordului de mediu, potrivit Legii

contenciosului administrativ nr.554/ 2004.

Acordul integrat de mediu va include toate măsurile necesare care să garanteze că

instalaţia îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de O.U.G. nr.152/ 2005 privind prevenirea şi

controlul integrat al poluării.

Page 71: Curs Legislatie

- 71 -

6.3.7. Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare a impactului

asupra mediului

Informarea, prin anunţuri în mijloacele mass-media şi participarea publicului la procesul

de evaluare a impactului asupra mediului în cadrul procedurii de emitere a acordului de mediu

sunt suportate de titularul proiectului.

Autoritatea publică pentru protecţia mediului sprijină titularul de activitate în

identificarea publicului interesat şi angajarea unui dialog direct cu publicul interesat în

vederea prezentării obiectivelor proiectului, pe tot parcursul procedurii şi chiar înainte de

iniţierea acesteia.

Autoritatea publică pentru protecţia mediului pune la dispoziţia publicului, la cerere,

documentele relevante pentru proiectul considerat, altele decât cele furnizate de titularul

proiectului, după caz.

Titularul proiectului informează publicul asupra următoarelor etape:

- Depunerea solicitării de obţinere a acordului de mediu pentru un proiect;

- Decizia etapei de încadrare a proiectului;

- Dezbaterea publică a raportului la studiul de evaluare a impactului asupra mediului;

- Decizia etapei de analiză a calităţii raportului la studiul de evaluare a impactului

asupra mediului.

6.3.8. Valabilitatea acordului/ acordului integrat de mediu. Revizuirea,

suspendarea şi anularea acordurilor de mediu

Acordul de mediu se emite numai dacă proiectul prevede eliminarea consecinţelor

negative asupra mediului, în raport cu prevederile aplicabile din normele tehnice şi

reglementările în vigoare.

Acordul de mediu este valabil pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului, dar îşi

pierde valabilitatea dacă lucrările de investiţii pentru care a fost eliberat nu încep în maximum

doi ani de la data emiterii, cu excepţia proiectelor cu finanţare externă pentru care acordul de

mediu îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada desfăşurării acestora, până la finalizarea

investiţiei. Pe durata execuţiei lucrărilor, autorităţile competente pentru protecţia mediului

controlează respectarea condiţiilor impuse prin acordul de mediu.

Acordul de mediu se revizuieşte dacă apar elemente noi, necunoscute la data emiterii.

Titularul proiectului sau al activităţii va informa în scris autoritatea competentă pentru

protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza

eliberării acordului de mediu care va stabili dacă este necesară revizuirea acordului de mediu.

Acordul de mediu se suspendă pentru nerespectarea prevederilor acestuia, după o

somaţie prealabilă, cu termen, care se menţine până la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de

şase luni; După expirarea termenului de suspendare, autoritatea de protecţia mediului dispune

anularea acordului şi oprirea execuţiei proiectului.

Dispoziţia de suspendare a acordului, precum şi cea de încetare a proiectului, sunt

executorii.

Autorităţile competente pentru protecţia mediului actualizează permanent dosarul de

obiectiv existent la sediul acestora, cu procesele verbale de inspecţie completate în urma

controalelor efectuate în perioada de execuţie a investiţiei.

La finalizarea lucrărilor de execuţie se va efectua un control de specialitate pentru

verificarea respectării tuturor condiţiilor impuse prin acordul/ acordul integrat de mediu.

Procesul verbal de constatare întocmit în această etapă va fi însoţit de procesul verbal de

recepţie a lucrărilor aferente investiţiei realizate.

Page 72: Curs Legislatie

- 72 -

6.4. AUTORIZAŢIA DE MEDIU

6.4.1. Generalităţi

Desfăşurarea activităţilor existente precum şi începerea activităţilor noi cu posibil

impact semnificativ asupra mediului se realizează numai în baza autorizaţiei/ autorizaţiei

integrate de mediu.

Autorizaţia de mediu este un act tehnico-juridic emis de autorităţile competente pentru

protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare a unei

activităţi existente sau a unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului,

necesar pentru punerea acesteia în funcţiune, iar Autorizaţia integrată de mediu este un act

tehnico-juridic emis de autorităţile competente, conform dispoziţiilor legale în vigoare privind

prevenirea şi controlul integrat al poluării.

Principala reglementare în domeniu este O.U.G. nr.152/ 2005 care stabileşte măsurile

necesare pentru prevenirea sau, în cazul în care aceasta nu este posibilă, reducerea emisiilor în

aer, apă şi sol, provenite din activităţile prevăzute în anexa nr. 169

, inclusiv măsurile privind

gestionarea deşeurilor, astfel încât să se atingă un nivel ridicat de protecţie a mediului,

considerat în întregul său, cu respectarea prevederilor legislaţiei din domeniul evaluării

impactului asupra mediului şi a altor reglementari relevante.

Prin O.M. nr.876/ 200470

s-a aprobat „Procedura de autorizare a activităţilor cu impact

semnificativ asupra mediului‖, iar pentru autorizaţia integrată de mediu a fost emis O.M.

nr.818/ 17.10.2003 pentru aprobarea „Procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu‖

modificat prin OMMGA nr.1158/ 200571

.

Pentru obţinerea autorizaţiei de mediu, activităţile existente, care nu sunt conforme cu

normele şi reglementările de mediu în vigoare, sunt supuse bilanţului de mediu, la decizia

autorităţii competente pentru protecţia mediului.

Procedura de realizare a bilanţului de mediu este stabilită prin Ordinul nr.184/ 1997

pentru aprobarea „Procedurii de realizare a bilanţurilor de mediu‖ publicat în M.O. nr.303 bis/

199772

.

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului negociază cu titularul activităţii

programul pentru conformare, pe baza concluziilor şi recomandărilor bilanţului de mediu.

Bilanţul de mediu este o lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice atestate, în

scopul obţinerii avizului pentru stabilirea obligaţiilor de mediu sau a autorizaţiei de mediu, şi

care conţine elementele analizei tehnice prin care se obţin informaţii asupra cauzelor şi

consecinţelor efectelor negative cumulate, anterioare, prezente şi anticipate ale activităţii, în

vederea cuantificării impactului de mediu efectiv de pe un amplasament; în cazul în care se

identifică un impact semnificativ, bilanţul se completează cu un studiu de evaluare a riscului.

Programul pentru conformare73

este un plan de măsuri cuprinzând etapele care

trebuie parcurse în intervale de timp precizate prin prevederile autorizaţiei de mediu sau

avizului pentru stabilirea obligaţiilor de mediu de către titularul activităţii, sub controlul

autorităţii competente pentru protecţia mediului, în scopul respectării prevederilor legale

privind protecţia mediului; programul pentru conformare face parte integrantă din autorizaţia

de mediu sau din avizul pentru stabilirea obligaţiilor de mediu. Îndeplinirea măsurilor

cuprinse în programul pentru conformare la termenele stabilite este obligatorie.

69 Este prezentată în anexa 3B a cursului. 70Publicată în M.O. nr.31/ 2005. 71Publicat în M.O. nr.1091/ 2005. 72 Vezi punctul 6.4.4. 73 Vezi punctul 6.4.5.

Page 73: Curs Legislatie

- 73 -

Activităţile desfăşurate de structurile componente ale sistemului de apărare, ordine

publică şi securitate naţională sunt exceptate de la obţinerea autorizaţiei de mediu.

Măsurile privind prevenirea şi controlul integrat al poluării şi lista activităţilor supuse

procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu sunt stabilite prin O.U.G. nr.152/ 2005.

Autorizaţia/ autorizaţia integrată de mediu se emite după obţinerea celorlalte avize,

acorduri, autorizaţii, după caz, ale autorităţilor competente, potrivit legii.

Funcţionarea fără autorizaţie/ autorizaţie integrată de mediu este interzisă. Titularul

activităţii va informa autorităţile publice teritoriale competente pentru protecţia mediului cu

privire la rezultatele automonitorizării emisiilor de poluanţi reglementaţi, precum şi cu privire

la accidente sau pericole de accidente.

Autorizaţia de mediu este valabilă 5 ani, iar autorizaţia integrată de mediu este valabilă

10 ani, iar la cele emise cu program pentru conformare, respectiv cu plan de acţiuni sunt

valabile pe toată perioada derulării programului/planului.

6.4.2. Autorizarea activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului

Prin Ordinul nr.876/ 2004 (M.O. nr.31/ 2005) se aprobă Procedura de autorizare a

activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului. Procedura reglementează condiţiile

de solicitare şi de emitere a autorizaţiei de mediu, perioada de valabilitate şi modalitatea de

revizuire şi prelungire a acesteia, precum şi cuantumul taxei şi tarifelor aferente în vederea

autorizării funcţionării operatorilor care desfăşoară activităţi cu impact semnificativ asupra

mediului.

La solicitarea unei autorizaţii de mediu sau cu minimum 45 de zile înainte de expirarea

unei autorizaţii de mediu existente, titularul activităţii este obligat să depună la ATPM74

următoarele:

a). cererea pentru eliberarea autorizaţiei de mediu;

b). fişă de prezentare şi declaraţia având conţinutul cuprins în anexa nr.2;

c). dovada că a făcut publică solicitarea;

d). planul de situaţie şi planul de încadrare în zonă a obiectivului;

e). procesul-verbal de constatare pentru verificarea respectării tuturor condiţiilor

impuse prin acordul de mediu întocmit conform O.M. nr.860/ 2002 pentru aprobarea

Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu sau

nota privind stadiul de realizare a programului de conformare existent, după caz.

Pentru activităţi noi pentru care a fost emis acordul de mediu, ATPM, după parcurgerea

etapelor prevăzute, face publică decizia sa de emitere a autorizaţiei de mediu prin afişare la

sediul propriu şi pe pagina proprie de Internet. Documentele care au stat la baza acesteia vor

putea fi consultate după un program care se afişează. Decizia poate fi contestată în termen de

15 zile lucrătoare de la data afişării.

Termenul de eliberare a autorizaţiei de mediu este de maximum 90 de zile lucrătoare de

la data depunerii documentaţiei complete.

Pentru activităţile existente, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data depunerii

solicitării, ATPM întocmeşte îndrumarul cu problemele rezultate din analiza iniţială a

documentaţiei, lista autorizaţiilor necesare emise de alte autorităţi, precum şi necesitatea

efectuării bilanţului de mediu.

După executarea bilanţului de mediu, titularul activităţii prezintă la ATPM un raport cu

concluziile bilanţului de mediu şi cu recomandări pentru elementele programului de

conformare. Bilanţul de mediu se depune în maximum un an de la data îndrumarului transmis

de ATPM titularului. Nedepunerea acestuia în acest termen atrage anularea solicitării de

emitere a autorizaţiei de mediu şi demararea procedurii de încetare a activităţii, conform

prevederilor legale.

74 Prescurtare pentru Autoritatea Teritorială de Protecţia Mediului competentă.

Page 74: Curs Legislatie

- 74 -

După realizarea dezbaterii publice şi analizarea rezultatelor acesteia, ATPM împreună

cu titularul activităţii şi cu colectivul de analiză tehnică analizează raportul cu concluziile

bilanţului de mediu, concluziile dezbaterii publice şi stabileşte dacă emite autorizaţia de

mediu, cu sau fără un program de conformare.

Titularul activităţii înaintează la ATPM un proiect de program de conformare, în termen

de 10 zile lucrătoare de la luarea deciziei de emitere a autorizaţiei de mediu în şedinţa

colectivului de analiză tehnică, cu termene realizabile, cu responsabilităţi şi cu identificarea

costurilor şi a surselor de finanţare necesare realizării măsurilor programului de conformare.

La negocierea termenelor din programul de conformare, ATPM va lua în considerare

angajamentele titularului activităţii, din care să rezulte că instituirea modificărilor cerute nu

depăşeşte posibilităţile financiare ale acesteia. Durata programului de conformare va avea în

vedere perioada minima necesară realizării măsurilor stabilite în funcţie de disponibilităţile

financiare şi tehnice ale titularului proiectului sau al activităţii. Un program de conformare nu

poate depăşi perioada de valabilitate a autorizaţiei de mediu, cu excepţia măsurilor de

remediere a prejudiciilor aduse mediului prin activităţi anterioare.

ATPM face publică decizia de emitere a autorizaţiei de mediu prin afişare la sediul

propriu şi pe pagina de Internet, iar documentele care au stat la baza deciziei vor putea fi

consultate la sediul ATPM după un program care se afişează. Decizia poate fi contestată în

termen de 30 de zile lucrătoare de la data afişării. La expirarea acestui termen ATPM

eliberează autorizaţia de mediu.

6.4.3. Autorizaţia integrată de mediu

Prin Ordinul nr.818/ 2003, modificat prin Ordinul nr.1158/ 2005 publicat în M.O.

nr.1091/ 2005 este aprobată Procedura de emitere a autorizaţiei integrate de mediu, care

trebuie amendate de apariţia O.U.G. nr.152/ 2005 privind prevenirea şi controlul integrat

al poluării, care abrogă O.U.G. nr.34/ 2003 completată şi aprobată de Legea nr.645/ 2002.

Participarea autorităţilor implicate la procedura de emitere a autorizaţiei integrate de

mediu se realizează în cadrul Colectivului de analiza tehnică (CAT), organizat la nivelul

judeţului unde se află amplasamentul activităţii/instalaţiei.

6.4.3.1. Solicitarea autorizaţiei integrate de mediu

În vederea obţinerii autorizaţiei integrate de mediu titularii activităţilor/ operatorii au

obligaţia să depună la sediul autorităţii locale pentru protecţia mediului următoarele:

a). formularul de solicitare, întocmit conform modelului din anexa nr. 1 la procedură;

b). raportul de amplasament, întocmit în conformitate cu prevederile Ghidului tehnic

general pentru aplicarea procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu, aprobat prin

Ordinul nr.36/ 2004;

c). dovada publicării anunţului privind depunerea solicitării pentru obţinerea

autorizaţiei integrate de mediu;

d). dovada achitării tarifului pentru verificare/ analiză preliminară a solicitării depuse.

Formularul de solicitare şi raportul de amplasament se depun în trei exemplare pe suport

hârtie şi un exemplar pe suport electronic.

Emiterea autorizaţiilor integrate de mediu pentru instalaţiile/activităţile care nu

beneficiază de perioadă de tranziţie se realizează până la 31 decembrie 2006 şi, respectiv,

până la 30 octombrie 2007, pentru instalaţii/ activităţi care beneficiază de perioade de

tranziţie.

Depunerea documentaţiilor trebuie realizată până la data de:

a). 30 iunie 2006, pentru instalaţii/activităţi care nu beneficiază de perioadă de tranziţie;

b). 31 decembrie 2006, pentru instalaţii/activităţi care beneficiază de perioadă de

tranziţie.

Page 75: Curs Legislatie

- 75 -

6.4.3.2. Conţinutul documentaţiei

Documentaţia pentru solicitarea autorizaţiei integrate de mediu conţine următoarele:

a). descrierea instalaţiei şi activităţile desfăşurate;

b). prezentarea materiilor prime şi auxiliare, a altor substanţe, a tipului de energie

utilizată sau generată de instalaţie;

c). descrierea surselor de emisie din instalaţie;

d). descrierea condiţiilor amplasamentului instalaţiei;

e). indicarea naturii şi a cantităţilor de emisii care pot fi evacuate din instalaţie în

fiecare factor de mediu, precum şi identificarea efectelor semnificative ale acestor emisii

asupra mediului;

f). descrierea tehnologiei propuse şi a altor tehnici pentru prevenirea sau, dacă nu este

posibil, reducerea emisiilor din instalaţie;

g). măsuri pentru prevenirea producerii deşeurilor ca urmare a funcţionării instalaţiei şi

valorificarea acestora, după caz;

h). descrierea măsurilor planificate pentru respectarea principiilor generale;

i). descrierea măsurilor planificate pentru monitorizarea emisiilor în mediu;

j). descrierea principalelor alternative analizate de operator.

Documentaţia pentru solicitarea emiterii autorizaţiei integrate de mediu trebuie să

cuprindă, şi un rezumatul netehnic al detaliilor celor de mai sus.

Pentru instalaţii noi sau pentru modificări substanţiale, se iau în considerare orice

informaţii, concluzii sau decizii relevante rezultate ca urmare a aplicării prevederilor privind

evaluarea impactului asupra mediului.

Autorizaţia integrată de mediu cuprinde valorile limită de emisie pentru poluanţi, în

special pentru cei prevăzuţi în anexa nr. 2 a ordonanţei, care pot fi emişi în cantităţi

semnificative, ca rezultat al funcţionării instalaţiei, luându-se în considerare natura lor,

precum şi potenţialul de transfer al poluării dintr-un mediu în altul, respectiv: apă, aer, sol.

Cantităţile de poluanţi pentru care este obligatorie monitorizarea sunt stabiliţi prin O.M

nr.1144/200275 privind înfiinţarea Registrului poluanţilor emişi de activităţile care intră sub

incidenţa prevenirii şi controlul integrat al poluării şi modul de raportare a acestora.

Autorizaţia integrată de mediu poate cuprinde şi cerinţe specifice în scopul asigurării

protecţiei solului şi a apei subterane, precum şi măsuri suplimentare cu privire la

managementul deşeurilor generate de instalaţie.

Pentru instalaţiile în care se desfăşoară activităţi aflate sub incidenţa reglementărilor

privind comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (GES), autorizaţia

integrată de mediu nu stabileşte valori limită de emisie pentru emisiile directe ale acestor

gaze, cu excepţia cazului în care este necesară evitarea producerii unei poluări semnificative

la nivel local. În aceste situaţii, autorizaţiile integrate de mediu nu includ cerinţe referitoare la

utilizarea eficientă a energiei pentru unităţi de ardere sau orice alte unităţi care emit dioxid de

carbon pe amplasament.

Aceste prevederi nu se aplică instalaţiilor care fac obiectul excluderii temporare de la

comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Stabilirea valorilor limită de emisie a parametrilor echivalenţi, precum şi a măsurilor

tehnice se bazează pe cele mai bune tehnici disponibile, fără a se putea recomanda folosirea

unei tehnici sau tehnologii specifice.

Cele mai bune tehnici disponibile reprezintă stadiul de dezvoltare cel mai avansat şi

eficient înregistrat în dezvoltarea unei activităţi şi a modurilor de exploatare, care

demonstrează posibilitatea practică de a constitui referinţa pentru stabilirea valorilor limită de

emisie în scopul prevenirii, iar în cazul în care acest fapt nu este posibil, pentru a reduce în

ansamblu emisiile şi impactul asupra mediului în întregul său:

75 Publicat în M.O. nr.35/ 2003.

Page 76: Curs Legislatie

- 76 -

a). tehnicile se referă deopotrivă la tehnologia utilizata şi modul în care instalaţia este

proiectată, construită, întreţinută, exploatată, precum şi la scoaterea din funcţiune a acesteia şi

remedierea amplasamentului;

b). disponibile se referă la acele cerinţe care au înregistrat un stadiu de dezvoltare ce

permite aplicarea lor în sectorul industrial respectiv, în condiţii economice şi tehnice viabile,

luându-se în considerare costurile şi beneficiile, indiferent dacă aceste tehnici sunt sau nu

utilizate ori realizate la nivel naţional, cu condiţia ca aceste tehnici să fie accesibile

operatorului;

c). cele mai bune se referă la cele mai eficiente tehnici pentru atingerea în ansamblu a

unui nivel ridicat de protecţie a mediului în întregul său.

Cele mai bune tehnici disponibile (BAT), înseamnă:

- folosirea unor tehnologii care produc puţine deşeuri;

- cantităţi mici sau chiar lipsă de substanţe chimice periculoase;

- asigurarea uni bune reciclări a deşeurilor;

- procese comparabile la scară industrială;

- perioadă scurtă de introducere a tehnologiei;

- eficienţă energetică a utilizării resurselor;

- reducerea impactului asupra mediului.

BAT-ul înseamnă, cu alte cuvinte, fezabilitate tehnică şi economică, precum şi beneficii

de mediu. Fezabilitate tehnică înseamnă că tehnologia este aplicată la scară industrială, în

sectorul respectiv, şi asigură obţinerea unor produse de calitate; Fezabilitatea economică

înseamnă că ne putem permite achiziţionarea respectivei tehnici şi costurile de producţie sunt

acceptabile. Costul de producţie poate fi nefezabil dacă investiţia specifică pentru producerea

de energie electrică este mai mare de 0,005 euro/ KWh sau 15% din valoarea electricităţii.

Costul de eficienţă este nefezabil dacă depăşeşte 5 euro/ kg de NO2 respectiv 2,5 euro/ kg de

SO2 redus. Costul de eficienţă este raportul între costurile totale anuale necesare funcţionării

tehnologiei şi reducerea anuală de emisii.

Autorizaţia integrată de mediu conţine şi cerinţe de monitorizare corespunzătoare,

frecvenţa şi metodologia specifică de măsurare, proceduri de evaluare şi obligaţii privind

furnizarea către autoritatea competentă a datelor solicitate pentru verificarea conformării

funcţionării instalaţiei cu cerinţele prevăzute în aceasta.

Se mai înscriu măsuri referitoare la alte condiţii de exploatare decât cele normale, în

scopul prevenirii riscurilor de poluare a mediului, în următoarele situaţii:

a). pornire;

b). pierderi datorate funcţionării necorespunzătoare;

c). întrerupere temporară a funcţionării;

d). încetare definitivă a funcţionării.

Se pot prevedea derogări temporare dacă printr-un plan de reabilitare aprobat de

autoritatea competentă se realizează reducerea poluării şi, în cel mult 6 luni, se asigură

respectarea valorilor limită de emisie. Pentru instalaţiile pentru care s-a obţinut perioadă de

tranziţie aceste derogări se pot aplica numai după expirarea perioadei de tranziţie.

Autorizaţia integrată de mediu poate conţine şi alte condiţii specifice impuse de

autoritatea competentă.

Dacă în cursul procesului de autorizare integrată de mediu a instalaţiilor existente, după

evaluarea condiţiilor, rezultă că instalaţiile nu pot respecta cerinţele operatorul are obligaţia să

întocmească un plan de acţiuni astfel încât conformarea să se realizeze cel mai târziu la 30

octombrie 2007. Proiectul acestui plan de acţiuni se negociază cu autoritatea competenta, iar

după aprobare devine obligatoriu. Nerespectarea termenelor şi măsurilor cuprinse în planul de

acţiuni atrage suspendarea autorizaţiei integrate de mediu.

Planul de acţiuni este un plan de măsuri cuprinzând etapele care trebuie parcurse în

intervale de timp precizate prin prevederile autorizaţiei integrate de mediu de către titularul

Page 77: Curs Legislatie

- 77 -

activităţii sub controlul autorităţii competente pentru protecţia mediului în scopul respectării

prevederilor legale referitoare la prevenirea şi controlul integrat al poluării.

În cazul în care autoritatea publică centrala pentru protecţia mediului constată că

exploatarea unei instalaţii poate avea efecte negative semnificative asupra mediului unui alt

stat transmite, în cadrul relaţiilor bilaterale, către autoritatea competentă a statului respectiv

orice informaţie disponibilă. Aceste informaţii sunt utilizate în cadrul consultărilor necesare

dintre cele două state, pe baza de reciprocitate şi în condiţii de echivalenţă.

Rezultatele oricăror consultări ale populaţiei din statele atenţionate sunt luate în

considerare de către autoritatea competentă în vederea adoptării deciziei cu privire la emiterea

autorizaţiei integrate de mediu. Autoritatea competentă are obligaţia de a informa statul ori

statele care au fost consultate cu privire la decizia adoptată referitoare la solicitarea emiterii

autorizaţiei integrate de mediu.

În situaţia de stat afectat sau potenţial afectat autoritatea publică centrală pentru

protecţia mediului pune la dispoziţie propriului public interesat informaţiile primite în cadrul

relaţiilor bilaterale, într-o manieră corespunzătoare.

Operatorul trebuie să respecte condiţiile din autorizaţia integrată de mediu şi modul de

exploatare a instalaţiei.

Operatorul informează cu regularitate autoritatea competentă cu privire la rezultatele

monitorizării emisiilor şi, în termenul cel mai scurt, cu privire la producerea oricărui incident

sau accident care afectează semnificativ mediul.

Monitorizarea mediului reprezintă supravegherea, prognozarea, avertizarea şi

intervenţia în vederea evaluării sistematice a dinamicii caracteristicilor calitative ale

elementelor de mediu, în scopul cunoaşterii stării de calitate şi a semnificaţiei ecologice a

acestora, a evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale schimbărilor produse, urmate de măsurile care

se impun.

Operatorul asigură reprezentanţilor autorităţii competente întreaga asistenţă necesară

pentru a le permite să desfăşoare orice inspecţie a instalaţiei, prelevare de probe, culegerea

oricăror informaţii necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

6.4.3.3. Revizuirea autorizaţiei integrate de mediu

Autoritatea competentă evaluează periodic condiţiile din autorizaţia integrată de mediu

şi, acolo unde este necesar, le revizuieşte. Revizuirea este obligatorie în toate situaţiile în care:

a). poluarea produsă de instalaţie este semnificativă încât necesită revizuirea valorilor

limită de emisie sau includerea de noi astfel de valori în autorizaţia integrată de mediu;

b). schimbările substanţiale ale celor mai bune tehnici disponibile fac posibilă reducerea

semnificativă a emisiilor fără a presupune costuri excesive;

c). siguranţa în exploatare a proceselor sau activităţilor impune utilizarea altor tehnici;

d). prevederile unor noi reglementări legale o impun.

6.4.3.4. Accesul la informaţie, participarea publicului şi accesul la justiţie, în

legătură cu procedura de emitere a autorizaţiei integrate de mediu

Autoritatea competentă ia măsuri pentru ca publicului interesat să i se asigure

posibilitatea de a participa, din timp şi în mod efectiv, la procedura pentru:

a). emiterea autorizaţiei integrate de mediu pentru instalaţii noi;

b). emiterea autorizaţiei integrate de mediu pentru orice modificare substanţială în

exploatarea instalaţiei;

c). revizuirea autorizaţiei integrate de mediu sau actualizarea condiţiilor unei autorizaţii

integrate de mediu.

Autoritatea competentă pune la dispoziţie publicului rezultatele pe care le deţine,

referitoare la monitorizarea emisiilor, aşa cum este prevăzut în condiţiile de autorizare.

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului furnizează Comisiei Europene, la

fiecare 3 ani, începând cu data aderării, inventarul principalelor emisii şi al surselor

Page 78: Curs Legislatie

- 78 -

responsabile de poluare, pe baza formatului şi particularităţilor necesare pentru transmiterea

informaţiilor stabilite de către aceasta.

Sunt obligatorii măsurile propuse de Comisia Europeană pentru asigurarea

intercomparabilităţii şi complementarităţii între datele din inventarul emisiilor, prevederile şi

datele din alte registre şi surse de date privind emisiile.

Accesul publicului la informaţie se realizează cu respectarea prevederilor din H.G.

nr.878/ 2005 privind accesul publicului la informaţia privind mediul, publicată în M.O.

nr.760/ 2005.

Autoritatea competentă informează publicul asupra deciziei luate şi trebuie să pună la

dispoziţia acestuia următoarele informaţii:

a). conţinutul deciziei şi o copie a autorizaţiei integrate de mediu, precum şi orice

condiţii sau modificări aduse autorizaţiei integrate de mediu;

b). motivele şi consideraţiile pe care se întemeiază decizia, în urma examinării opiniilor

şi comentariilor exprimate de publicul interesat, incluzând şi informaţiile referitoare la

procedura de participare a publicului;

c). procedura de revizuire.

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care are un interes legitim sau se

consideră lezată într-un drept al său se poate adresa instanţei de contencios administrativ,

competentă pentru a contesta, din punct de vedere procedural sau substanţial, deciziile, actele

sau omisiunile care fac obiectul participării publicului, cu respectarea dispoziţiilor Legii

contenciosului administrativ nr.554/ 2004, publicată în M.O. nr.1154/ 2004.

Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente trebuie să

solicite autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 30 de zile de la data

aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei de emitere sau de respingere a autorizaţiei integrate

de mediu, revocarea, în tot ori în parte, a deciziilor sau a actelor contestate ori ducerea la

îndeplinire a actelor sau acţiunilor considerate a fi fost omise şi care fac obiectul participării

publicului. Contestaţiile legate de derularea procedurii de autorizare integrată de mediu se

adresează Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor din cadrul autorităţii publice centrale

pentru protecţia mediului.

La plângere trebuie răspuns în maxim 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea

autoritate.

Procedura administrativă prealabilă este gratuită şi trebuie să fie echitabilă şi corectă.

6.4.4. Procedura de obţinere a bilanţului de mediu în conformitate şi cu Ordinul

MAPPM nr.184/ 1997

Bilanţul de mediu este o lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice atestate în

scopul obţinerii avizului pentru stabilirea obligaţiilor de mediu sau a autorizaţiei de mediu, şi

care conţine elementele analizei tehnice prin care se obţin informaţii asupra cauzelor şi

consecinţelor efectelor negative cumulate, anterioare, prezente şi anticipate ale activităţii, în

vederea cuantificării impactului de mediu efectiv de pe un amplasament; în cazul în care se

identifică un impact semnificativ, bilanţul se completează cu un studiu de evaluare a riscului.

6.4.4.1. Scopul

- Stabilirea cauzelor care au generat sau vor genera un anumit nivel al emisiilor de

poluanţi evacuaţi în mediu şi a altor efecte cu impact negativ asupra factorilor de mediu

pentru activitatea analizată.

- Evaluarea impactului produs asupra mediului prin continuarea activităţii în profilul şi

la capacitatea existentă sau cu modificarea acestora.

- Stabilirea modalităţilor de acţiune şi a posibilităţilor de realizare a măsurilor care să

asigure respectarea normelor şi a standardelor în vigoare pentru protecţia mediului

înconjurător.

Page 79: Curs Legislatie

- 79 -

6.4.4.2. Etapele obţinerii

I. Investigarea activităţii:

- analiza eficienţei activităţii sau a randamentului tehnologic sub aspectul gradului de

valorificare a resurselor, materiilor prime, auxiliare, produselor, subproduselor, ambalajelor,

combustibililor şi energiei etc.;

- aprecierea nivelului activităţii sau tehnologiei faţă de cele care asigură un grad ridicat

de eficienţă sau randament cu emisii reduse de poluanţi în mediu;

- determinarea pierderilor de substanţe utile pe faze de activitate sau tehnologice, care se

regăsesc ca emisii de poluanţi în mediu sub diverse forme - ape uzate, gaze reziduale şi

pulberi, radiaţii, deşeuri;

- stabilirea gradului de periculozitate pentru mediul înconjurător şi sănătatea populaţiei

al produselor şi subproduselor rezultate, al materialelor şi substanţelor utilizate, precum şi al

deşeurilor;

- modul de planificare şi de utilizare a suprafeţelor aferente;

- obţinerea şi a altor informaţii care interesează protecţia factorilor de mediu.

II. Analiza dotărilor şi a măsurilor pentru protecţia mediului:

- modul de gospodărire (preluare, stocare, manipulare, ambalare, transport) a materiilor

prime, auxiliare, combustibililor, produselor şi subproduselor - aspecte cantitative şi

calitative;

- sistemele de colectare şi de transport la instalaţiile de depoluare şi de dispersie a

poluanţilor rezultaţi din activitate sau din diverse faze ale tehnologiei;

- staţiile şi instalaţiile de reţinere a poluanţilor din dotare, verificarea capacităţii şi a

randamentelor proiectate, cerinţele de completare faţă de necesar;

- instalaţiile existente de dispersie a poluanţilor în mediu şi necesităţile de completare;

- dotările şi măsurile pentru protecţia împotriva zgomotului, vibraţiilor şi radiaţiilor;

- modul de gospodărire a substanţelor toxice, periculoase, a deşeurilor şi măsurile

prevăzute pentru protecţia mediului;

- nivelul emisiilor de poluanţi rezultate din activitate sau din tehnologie în comparaţie

cu altele similare;

- concentraţiile şi debitele masice ale poluanţilor evacuaţi în mediu, inclusiv nivelul de

zgomot, vibraţii şi radiaţii produs faţă de normele şi standardele în vigoare;

- modul de monitorizare a factorilor de mediu;

- alte informaţii utile pentru aprecierea gradului de poluare şi de afectare a factorilor de

mediu produs.

III. Evaluarea impactului produs asupra mediului:

- studiul preliminar de impact sau studiul de impact;

- analiza informaţiilor existente în fondul de date al autorităţilor care răspund de

protecţia calităţii unor factori de mediu privind imisiile de poluanţi sau a informaţiilor

obţinute prin noi măsurători şi compararea acestora cu limitele impuse de normele şi

standardele în vigoare privind protecţia mediului;

- efectuarea unor studii de dispersie a poluanţilor în mediu, de ecotoxicologie sau a altor

studii necesare pentru evaluarea impactului produs asupra mediului.

IV. Stabilirea lucrărilor şi măsurilor pentru protecţia mediului:

- concluziile rezultate din etapele 2.1 - 2.3 ale bilanţului de mediu;

- propuneri de lucrări şi măsuri necesare pentru asigurarea condiţiilor de respectare a

legislaţiei în vigoare în domeniul protecţiei mediului.

6.4.4.3. Prezentarea bilanţului de mediu

- prezentarea lucrării la autorităţile de protecţie a mediului se va face sub forma de

Raport asupra bilanţului de mediu;

Page 80: Curs Legislatie

- 80 -

- Raportul asupra bilanţului de mediu va aborda, în mod obligatoriu, aspectele

menţionate la pct. 2, dar şi alte aspecte ce pot servi la o evaluare corespunzătoare a impactului

produs asupra mediului şi la fundamentarea unor decizii corecte ale autorităţilor de protecţie a

mediului;

- în Raportul asupra lucrărilor de mediu se vor preciza sursele de informaţii şi metodele

de determinare a emisiilor de poluanţi.

În vederea evaluării impactului produs asupra mediului, Raportul asupra bilanţului de

mediu poate avea la bază, după caz, studii de dispersie a unor poluanţi în mediu, de

ecotoxicologie, de saprobiologie, hidrochimie, sănătatea populaţiei etc., elaborate de persoane

juridice, abilitate legal pentru întocmirea unor astfel de studii. Necesitatea prezentării acestor

studii este stabilită de către autorităţile pentru protecţia mediului.

6.4.5. Conţinutul programului pentru conformare, care este parte integrantă din

autorizaţia de mediu

Definiţia a fost dată anterior.

6.4.5.1. Etapele care trebuie parcurse în intervale de timp precizate prin

prevederile autorizaţiei de mediu

Vizează:

- realizarea lucrărilor, dotărilor şi aplicarea măsurilor necesare pentru încadrarea în

standardele, normele şi alte reglementări legale în vigoare privind protecţia mediului;

- prevenirea poluărilor accidentale, datorate avariilor la instalaţiile tehnologice, la

instalaţiile de depoluare, de transport etc.;

- introducerea unor tehnologii nepoluante sau puţin poluante şi modernizarea celor

existente;

- îndeplinirea măsurilor stabilite de autorităţile pentru protecţia mediului, în scopul

diminuării impactului produs de activitate până la nivelul de suportabilitate ecologică a zonei;

- exploatarea raţională a resurselor naturale pentru asigurarea unei dezvoltări durabile,

în conformitate cu programele speciale întocmite în acest sens;

- punerea sub protecţie şi asigurarea unor condiţii mai bune de ocrotire a monumentelor

naturii, parcurilor naţionale şi rezervaţiilor naturale, precum şi pentru conservarea

biodiversităţii;

- valorificarea bazei de materii prime secundare prin refolosirea materialelor utile, a

deşeurilor, ambalajelor şi produselor secundare;

- respectarea planurilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului aprobate;

- realizarea lucrărilor de reconstrucţie ecologică necesare;

- îndeplinirea prevederilor Strategiei Naţionale de Protecţie a Mediului şi a altor planuri

şi programe speciale, care vizează protejarea factorilor de mediu;

- aplicarea reglementărilor elaborate de autoritatea centrală pentru protecţia mediului şi

de alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.

Programul pentru conformare cuprinde lucrările şi măsurile ce se vor lua pentru

protecţia mediului, specificând:

a). normele de emisii aplicabile activităţii şi termenul final pentru conformare;

b). descrierea proiectelor şi a măsurilor necesare încadrării în normele stabilite;

c). etapizarea programului pentru conformare cu specificarea termenului de realizare a

fiecărei lucrări şi/sau măsuri stabilite, cât şi performanţele fiecărei etape;

d). specificarea surselor de finanţare asigurate;

e). responsabilităţile atribuite pentru realizarea fiecărui element al programului pentru

conformare.

La stabilirea proiectelor şi a măsurilor prevăzute la lit. b) se va urmări cu prioritate,

după caz:

Page 81: Curs Legislatie

- 81 -

- gestiunea resurselor, combustibililor şi energiei, produselor şi subproduselor,

substanţelor chimice toxice şi periculoase, deşeurilor şi ambalajelor;

- prevenirea poluărilor datorate unor avarii în tehnologie, în activitate şi la instalaţiile de

depoluare;

- satisfacerea cerinţelor de monitorizare.

În cazul prejudiciilor aduse mediului prin activităţi trecute, programul pentru

conformare va conţine o secţiune distinctă privind măsurile de refacere a calităţii mediului în

zona de impact al activităţilor respective.

6.4.5.2. Programul pentru conformare

Poate avea două secţiuni:

a). măsuri pentru reducerea efectelor prezente şi viitoare ale activităţilor asupra

mediului;

b). măsurile de remediere a efectelor activităţilor anterioare asupra mediului.

ATPM acceptă introducerea în autorizaţia de mediu a programului pentru conformare,

numai dacă, la solicitarea reglementării, titularul activităţii:

a). dovedeşte că modificările necesare pentru conformarea imediatăsunt fezabile tehnic

şi/sau economic;

b). dovedeşte că în perioada de conformare nu se vor producedaune semnificative asupra

mediului şi sănătăţii publice;

c). se angajează să asigure fondurile necesare pentru realizarea programului pentru

conformare la termenele propuse.

La elaborarea proiectului de program pentru conformare şi la negocierea acestuia

participă titularul activităţii, ATPM, colectivul de analiză tehnică şi, după caz, ACPM.

6.4.5.3. Documente folosite pentru elaborarea programului pentru conformare

La elaborarea programului pentru conformare se iau în considerare:

- concluziile bilanţului de mediu;

- constatările şi sarcinile stabilite de organele de control care răspund de protecţia

factorilor de mediu, precum şi de alte organe de specialitate ale administraţiei publice

centrale;

- date deţinute de titularul activităţii şi de organele locale ale administraţiei publice

privind emisia şi imisia poluanţilor în mediu;

- studii, oferte, diverse materiale de documentare etc.;

- sugestiile şi propunerile primite de la populaţie şi de la asociaţiile neguvernamentale

cu ocazia dezbaterii publice a raportului.

Titularul activităţii întocmeşte un proiect de program pentru conformare, cu termene

realizabile, cu responsabilităţi şi cu identificarea celor cărora li s-a repartizat sarcina de

executare a măsurilor programului.

Titularul activităţii prezintă proiectul de program, împreuna cu o notă de fundamentare,

fiecărui membru al colectivului de analiză tehnică pentru punct de vedere.

Pe baza observaţiilor şi a propunerilor primite, titularul activităţii completează şi

îmbunătăţeşte proiectul de program pentru conformare.

Titularul activităţii prezintă la ATPM proiectul de program pentru conformare

completat şi îmbunătăţit, împreună cu nota de fundamentare, observaţiile şi propunerile

primite de la autorităţile consultate.

ATPM analizează proiectul programului pentru conformare, îl acceptă sau dispune

completarea sau refacerea acestuia, cu eventualitatea negocierii unor propuneri ale

autorităţilor consultate.

La negocierea termenelor din programul pentru conformare, ATPM va lua în

considerare angajamentele titularului activităţii din care să rezulte că instituirea modificărilor

cerute nu îl depăşeşte posibilităţile financiare.

Page 82: Curs Legislatie

- 82 -

Durata programului pentru conformare va avea în vedere perioada minimă necesară

realizării măsurilor stabilite în funcţie de disponibilităţile financiare şi tehnice ale titularului

proiectului sau al activităţii.

Un program pentru conformare nu poate depăşi perioada de valabilitate a autorizaţiei de

mediu, cu excepţia măsurilor de remediere a prejudiciilor aduse mediului prin activităţi

anterioare.

Page 83: Curs Legislatie

- 83 -

CAPITOLUL 7: REGIMUL SUBSTANŢELOR ŞI PREPARATELOR

PERICULOASE

Sunt supuse unui regim special de reglementare şi gestionare:

- fabricarea , comercializarea şi utilizarea substanţelor periculoase;

- transportul intern, tranzitul de substanţe chimice periculoase;

- manipularea, depozitarea temporară sau definitivă a substanţelor periculoase;

- importul şi exportul substanţelor periculoase.

Supravegherea şi controlul asupra respectării reglementărilor este asigurat de autorităţile

publice centrale sau teritoriale pentruprotecţia mediului, precum şi de alte autorităţi abilitate.

Autoritatea vamală convoacă autorităţile competente în domeniul substanţelor şi

preparatelor periculoase pentru controlul importului, exportului şi tranzitului acestor

substanţe.

Autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să ia măsuri de prevenire şi

limitare a impactului asupra mediului al substanţelor şi preparatelor chimice de orice fel şi să

anunţe autoritatea publică teritorială pentru protecţia mediului în cazul în care constată o

activitate neconformă cu reglementările legale.

Transportul internaţional şi tranzitul substanţelor şi preparatelor periculoase se

realizează conform acordurilor şi convenţiilor privind transportul internaţional al mărfurilor

periculoase, iar importul şi exportul celor restricţionate sau interzise la utilizare de către

anumite state sau de către România se realizează în conformitate cu prevederile acordurilor şi

convenţiilor internaţionale la care ţara noastră este parte.

Persoanele fizice şi juridice care gestionează substanţe şi preparate periculoase au

următoarele obligaţii:

a). să ceară şi să obţină acord şi/sau autorizaţie de mediu şi să aplice reglementările

specifice privind substanţele şi preparatele periculoase;

b). să ţină evidenţa strictă - cantitate, caracteristici, mijloace de asigurare a substanţelor

şi preparatelor periculoase, inclusiv a recipientelor şi ambalajelor acestora, care intră în sfera

lor de activitate, şi să furnizeze informaţiile şi datele cerute de autorităţile competente;

c). să elimine, în condiţii de siguranţă pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediu,

substanţele şi preparatele periculoase care au devenit deşeuri şi sunt reglementate prin

legislaţia specifică, Legea nr.426/ 200176

;

d). să identifice şi să prevină riscurile pe care substanţele şi preparatele periculoase le

pot reprezenta pentru sănătatea populaţiei şi să anunţe iminenţa unor descărcări neprevăzute

sau accidente autorităţilor pentru protecţia mediului şi de apărare civilă.

Se impune cunoaşterea următoarelor definiţii:

- Substanţa este un element chimic şi compuşi ai acestuia cu excepţia substanţelor

radioactive şi a organismelor modificate genetic;

- Substanţă periculoasă este orice substanţă clasificată ca periculoasă de legislaţia

specifică în domeniul chimicalelor;

- Substanţe prioritare sunt substanţe care reprezintă un risc semnificativ de poluare

asupra mediului acvatic şi prin intermediul acestuia asupra omului şi folosinţelor de apă;

- Substanţe prioritar periculoase sunt substanţele sau grupurile de substanţe care sunt

toxice, persistente şi care tind să bioacumuleze şi alte substanţe sau grupe de substanţe care

creează un nivel similar de risc.

Deoarece aceste substanţe prezintă un nivel ridicat de risc, este obligatorie evaluarea

riscului realizându-se un raport de securitate, încă de la faza de reglementare iniţială, şi tot de

76 Legea modifică şi aprobă O.U.G. nr.78/ 2000 şi a fost publicată în M.O. nr.411/ 2001.

Page 84: Curs Legislatie

- 84 -

aceea au fost emise mai multe acte normative care să asigure supravegherea corectă a

acestora.

- Raportul de securitate este o documentaţie elaborată de persoane fizice sau juridice

atestate privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt

implicate substanţe periculoase.

Un raport de securitate trebuie să cuprindă:

a). punerea în aplicare a politicii de prevenire a accidentelor majore, precum şi a

sistemului de management al securităţii în exploatare;

b). identificarea pericolelor de accidente majore şi luarea măsurilor necesare pentru a

preveni astfel de accidente şi a limita consecinţele acestora asupra sănătăţii populaţiei şi

mediului;

c). respectarea cerinţelor de siguranţă în funcţionare şi fiabilitate la proiectarea,

construcţia, exploatarea şi întreţinerea oricărei instalaţii, unităţi de stocare, echipament şi

infrastructură legată de exploatarea acesteia şi care prezintă pericole de accidente majore în

interiorul obiectivului;

d). întocmirea corespunzătoare a planurilor de urgenţă internă, cu includerea

informaţiilor necesare elaborării planului de urgenţă externă, care să asigure luarea măsurilor

corespunzătoare în cazul apariţiei unui accident major;

e). furnizarea informaţiilor necesare către autorităţile competente, care să le permită

acestora luarea de decizii privind amplasarea sau extinderea altor activităţi în zona

obiectivului existent.

H.G. nr.95/ 200377

privind „controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente

majore în care sunt implicate substanţe periculoase‖ stabileşte măsurile pentru controlul

activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe

periculoase, în scopul prevenirii acestor categorii de accidente şi al limitării consecinţelor lor

asupra securităţii şi sănătăţii populaţiei, precum şi asupra calităţii mediului.

Titularul activităţilor de acest profil este obligat să prezinte o dată cu documentaţiile

legale pentru obţinerea acordului de mediu, autorizaţiei de mediu şi/sau a avizului de protecţie

civilă, după caz, transmise autorităţilor publice teritoriale pentru protecţia mediului, respectiv

autorităţilor teritoriale pentru protecţie civilă, o notificare care va cuprinde următoarele date şi

informaţii:

a). informaţii care să permită identificarea substanţelor periculoase sau categoriilor de

substanţe periculoase prezente în obiectiv;

b). modul de stocare a substanţelor periculoase;

c). cantitatea şi starea fizică a substanţelor periculoase prezente;

d). activitatea existentă sau propusă pentru instalaţia sau pentru unitatea de stocare;

e). informaţii cu privire la elementele susceptibile de a provoca accidente majore sau de

a agrava consecinţele acestora, din imediata apropiere a obiectivului.

Totodată are şi obligaţia să realizeze un plan de urgenţă intern.

Autorităţile teritoriale pentru protecţie civilă elaborează un plan de urgenţă externă care

cuprinde măsurile ce trebuie luate în afara obiectivului care utilizează astfel de substanţe.

Planurile de urgenţă internă şi externă se stabilesc avându-se în vedere următoarele:

a). limitarea şi controlul incidentelor astfel încât să se reducă la minimum şi să se

limiteze efectele asupra sănătăţii populaţiei, asupra mediului şi bunurilor materiale;

b). aplicarea măsurilor necesare pentru protecţia sănătăţii populaţiei şi a mediului

împotriva efectelor accidentelor majore;

c). comunicarea informaţiilor necesare către public şi către serviciile sau autorităţile

implicate din zona respectivă;

d). asigurarea refacerii ecologice a zonei afectate în urma unui accident major.

77 Publicată în M.O. nr.120/ 2003.

Page 85: Curs Legislatie

- 85 -

Planurile de urgenţă internă se elaborează cu consultarea personalului din cadrul

obiectivului şi se evaluează, testează şi revizuiesc la intervale de cel mult 3 ani, iar planurile

de urgenţă externă, se elaborează cu consultarea publicului din zona de influenţă.

În cazul producerii unui accident major, titularul activităţii are obligaţia să informeze

imediat autorităţile teritoriale pentru protecţie civilă şi autorităţile publice teritoriale pentru

protecţia mediului, precum şi celelalte autorităţi cu atribuţii în domeniu şi trebuie să cuprindă:

a). circumstanţele accidentului;

b). substanţele periculoase prezente;

c). datele disponibile pentru evaluarea efectelor accidentului asupra omului şi mediului;

d). măsurile de urgenţă luate;

e). acţiunile pe care intenţionează să le întreprindă pentru a atenua efectele pe termen

mediu şi lung ale accidentului şi pentru a preveni repetarea unui astfel de accident.

În cadrul autorităţii publice centrale şi al celor teritoriale pentru protecţia mediului s-au

organizat secretariate de risc pentru controlul asupra pericolelor de accidente majore în care

sunt implicate substanţe periculoase. Prin Ordin nr.251/ 200578

s-a stabilit organizarea şi

funcţionarea secretariatelor de risc privind controlul activităţilor care prezintă pericole de

accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase şi limitarea consecinţelor

acestora pentru populaţie şi mediu. În anexa nr.2 a ordinului sunt prezentate atribuţiile

secretariatelor de risc.

În anexa nr. 2 a H.G. nr.95/ 2003 sunt prezentate cantităţile relevante, care trebuie luate

în considerare pentru punerea în aplicare a prevederilor privind controlul asupra pericolelor de

accidente majore precum şi modalitatea de calcul. Acestea sunt cantităţile maxime prezente

sau care ar putea exista la un moment dat în cadrul obiectivului. Substanţele periculoase, care

se găsesc în cadrul unui obiectiv, în cantităţi egale, cu/sau mai mici, de 2% din cantitatea

relevantă, nu sunt luate în considerare la calcularea cantităţii totale existente, dacă amplasarea

lor în cadrul obiectivului este de aşa natură încât, ele nu pot iniţia un accident major în altă

zonă a obiectivului.

Procedura de notificare a unei activităţi care prezintă pericole de producere a

accidentelor majore, şi cea de notificare a unui accident major în care sunt implicate substanţe

periculoase precum şi conţinutul formularelor de notificare sunt reglementate prin Ordinul

nr.1084/ 200379

.

O.U.G. nr.200/ 200080

privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi

preparatelor chimice periculoase, aprobată şi modificată prin Legea nr.451/ 2001, (pentru a se

evidenţia mai clar proprietăţile periculoase) stabileşte cadrul legal pentru clasificarea,

etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase pentru om şi mediu,

în vederea comercializării. Prin H.G. nr.490/ 200281

se aprobă Normele metodologice de

aplicare a O.U.G. nr.200/ 2000.

Principiile pe care se bazează Legea 451/2001 sunt următoarele:

a). principiul asigurării unui nivel de protecţie adecvat pentru om şi mediul înconjurător;

b). principiul liberei circulaţii a bunurilor;

c). principiul progresului tehnic.

Legea prevede clasificarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, precizând

procedura de clasificare precum şi criteriile (anexa nr.1) ce trebuie luate în considerare, Lista

substanţelor periculoase(anexa nr. 2).

Prin Ordin comun nr.1001/ 552/ 200582

al MMGA respectiv MEC, au fost stabilite

procedurile de raportare, de către agenţii economici, care îşi desfăşoară activitatea în

78 Publicat în M.O. nr.298/ 2005. 79 Publicat în M.O. nr.118/ 2004. 80 Pulicată în M.O. nr.593/ 2000. 81 Publicat în M.O. nr.356/ 2002. 82 Publicat în M.O. nr.978/ 2005.

Page 86: Curs Legislatie

- 86 -

domeniul substanţelor şi preparatelor chimice, către agenţia naţională pentru substanţe şi

preparate chimice periculoase. Se raportează trei categorii de date şi informaţii:

- date şi informaţii generale;

- date şi informaţii detaliate;

- date şi informaţii suplimentare.

Prin apariţia acestui ordin au fost abrogate Ordinele nr.22/ 2003 al MEC şi nr.230/ 2005

al MMGA.

Prin H.G. nr.2427/ 2004 a fost stabilit modul de evaluare şi control al riscului acestor

substanţe.

Page 87: Curs Legislatie

- 87 -

CAPITOLUL 8: REGIMUL DEŞEURILOR

8.1. LEGISLAŢIA ÎN DOMENIU

Gestionarea deşeurilor şi a deşeurilor periculoase se efectuează în condiţii de protecţie a

sănătăţii populaţiei.

Importul de deşeuri în vederea eliminării este interzisă, iar introducerea în ţară a

deşeurilor în vederea valorificării se face numai cu aprobarea Guvernului şi cu respectarea

Tratatului privind aderarea României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.157/ 2005.

Actele normative specifice gestionării deşeurilor şi deşeurilor periculoase sunt

prezentate în Anexa nr. 1, iar dintre cele mai importante sunt: Legea nr.426/ 2001 privind

regimul deşeurilor; H.G. nr.856 din 16 august 2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi

pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase; H.G. nr.662/ 2001

privind gestionarea uleiurilor uzate, completată şi modificată cu H.G. nr.441/ 2002 (M.O.

nr.325/ 2002); Legea nr.465/ 2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile; H.G.

nr.621/ 2005 – privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor din ambalaje; H.G. nr.128/ 2002

privind Incinerarea deşeurilor; H.G. nr.162/ 2002 privind depozitarea deşeurilor; H.G.

nr.1470/2004 aprobarea Planului Naţional al Deşeurilor; Ordinul nr.1223/715/ 2005 deşeuri

din echipamente electrice şi electronice; Ordinul nr756/ 2004, aprobă Normativul tehnic

privind incinerarea deşeurilor, iar prin Ordinul nr.757/ 2004 s-a aprobat Normativul tehnic

privind depozitarea deşeurilor.

Au fost emise şi reglementări specifice pe tipuri de deşeu cum ar fi H.G. nr.2293/ 2004

privind gestionarea deşeurilor rezultate în urma procesului de obţinere a materialelor

lemnoase. Această hotărâre reglementează modul în care se asigură gestionarea deşeurilor

lemnoase rezultate în urma procesului de obţinere a materialelor lemnoase, în scopul

asigurării condiţiilor de protecţie a mediului şi a sănătăţii populaţiei. H.G. nr.448/ 2005

privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice (M.O. nr.491/ 2005), care impune ca

până la 31 decembrie 2006 să se înfiinţeze cel puţin un punct de colectare în fiecare oraş cu

peste 20.000 de locuitori. De asemenea, până la 31 decembrie 2008 rata medie anuală de

colectare selectivă pe cap de locuitor provenite de la gospodăriile particulare trebuie să fie de

4,00 kg, cu următoarele etape intermediare:

a). până la 31 decembrie 2006, a cel puţin 2 kg/ locuitor;

b). până la 31 decembrie 2007, a cel puţin 3 kg/ locuitor.

8.2. GESTIONAREA DEŞEURILOR

Legea nr.426/ 2001 publicată în M.O. nr.411/ 2001 stabileşte obligativitatea întocmirii

unui Plan de gestionare al deşeurilor în fiecare societate, care să aibă în vedere un program

de management al deşeurilor în vederea atingerii următoarelor obiective:

- diminuarea sau limitarea generării deşeurilor şi a gradului de periculozitate a acestora;

- reciclarea, regenerarea sau alte forme de utilizare a deşeurilor;

- neutralizarea;

- remedierea siturilor (zonelor) poluate.

Programul de managementul deşeurilor trebuie să cuprindă:

- analiza situaţiei şi prognozarea tipului, proprietăţilor şi cantităţilor de deşeuri generate

şi a celor supuse valorificării şi eliminării;

- obiectivele , etapele şi termenele pentru implementarea programului;

- metode, tehnologii şi instalaţii pentru tratarea, valorificarea sau eliminarea deşeurilor;

- descrierea metodelor , tehnologiilor şi instalaţiilor de tratare, valorificare şi eliminare a

deşeurilor precum şi amplasamentul acestora;

Page 88: Curs Legislatie

- 88 -

- decizii, emise de conducerea societăţii, în legătură cu amenajarea amplasamentelor,

aplicarea tehnologiilor şi exploatarea instalaţiilor de tratare, valorificare şi eliminare ;

- resurse pentru implementarea programului;

- măsuri pentru sprijinirea, încurajarea şi raţionalizarea activităţii de gestionare a

deşeurilor;

- implementarea unui sistem de raportare şi control , de intervenţie imediată, de evaluare

a rezultatelor şi de actualizarea planului;

- planificarea dezvoltării zonelor şi metodelor de eliminare a deşeurilor;

- implicarea publicului şi a organizaţiilor neguvernamentale.

La baza gestionării deşeurilor stau următoarele principii generale:

1. utilizarea cu exclusivitate a acelor activităţi de gestionare a deşeurilor ce nu aduc

prejudicii sănătăţii omului şi mediului;

2. poluatorul plăteşte;

3. responsabilitatea producătorului de deşeuri;

4. utilizării celor mai bune tehnici disponibile fără antrenarea unor costuri excesive;

5. proximităţii, care presupune ca deşeurile să fie valorificate şi eliminate cât mai

aproape de locul de generare;

6. nediscriminării, consimţământului şi permisiunii transportului de deşeuri periculoase

numai în acele ţări care dispun de tehnologii adecvate de eliminare , cu respectarea comerţului

internaţional cu deşeuri.

Legea cuprinde şi anexe privind definirea termenilor utilizaţi, eliminarea deşeurilor,

categorii de deşeuri, categorii sau tipuri de deşeuri periculoase, operaţiuni de eliminare a

deşeurilor şi operaţiuni de valorificare a acestora.

Se impune precizarea următoarelor definiţii:

- colectare – strângerea, sortarea şi/sau regruparea deşeurilor în vederea transportului;

- deţinător – producător de deşeuri sau orice altă persoană care are deşeuri în posesie;

fiind considerat deţinător şi cel ce asigură transportul;

- gestionare – colectarea, transportul, valorificarea şi eliminarea deşeurilor, inclusiv

supravegherea zonelor de depozitare după închiderea acestora.

8.3. EVIDENŢA DEŞEURILOR

H.G. nr.856/ 2002 precizează modul de ţinere a evidenţei gestiunii deşeurilor, cu

excepţia celor menajere. În anexa 1 la hotărâre este prezentată macheta pentru Evidenţa

gestiunii deşeurilor, care cuprinde patru capitole:

- cap.1 – generarea deşeurilor;

- cap.2 – stocarea provizorie, tratarea şi transportul deşeurilor;

- cap.3 –valorificarea deşeurilor;

- cap.4 – eliminarea deşeurilor.

Aceste capitole nu sunt toate obligatorii de completat, ci numai cele care corespund

realităţilor din societate. În Anexa nr.5 (a, b, c, şi d) a cursului sunt prezentate aceste machete.

Hotărârea prezintă în anexa nr.2 şi Lista deşeurilor, inclusiv deşeurile periculoase,

stabilind codificarea acestora utilizând şase cifre de identificare:

- primele două – precizează grupa generală de provenienţă (sunt 20 de grupe);

- următoarele două – localizează provenienţa;

- ultimele două – precizează tipul.

Controlul gestionării deşeurilor revine autorităţilor publice competente pentru protecţia

mediului şi celorlaltor autorităţi cu competenţe stabilite de legislaţia în vigoare.

Valorificarea deşeurilor se realizează numai în instalaţii, prin procese sau activităţi

autorizate de autorităţile publice competente.

Planul Naţional al Deşeurilor a fost aprobat prin H.G. nr.1470/ 2004, publicat în M.O.

nr.954/ 2004.

Page 89: Curs Legislatie

- 89 -

În vederea evitării efectelor negative asupra sănătăţii oamenilor, bunurilor şi asupra

mediului înconjurător, bifenilii policlorurati şi compuşii similari sunt supuşi unui regim

special de gestiune şi control, stabilit prin H.G. nr.173/ 2000, publicată în M.O. nr.131/ 2000.

Prevederile acestei hotărâri se aplică tuturor echipamentelor şi deşeurilor sau altor

materiale ce conţin compuşi desemnaţi în concentraţii de minimum 50 de părţi per milion

(ppm) la un volum de peste 5 dm cubi. Valorile minime, de 50 ppm pentru concentraţie şi,

respectiv, de 5 dm cubi pentru volum, ale compuşilor desemnaţi sunt incluse împreună sub

numele de cantităţi minimale. Pentru condensatoare de putere volumul de compuşi desemnaţi

se calculează ca volum total al tuturor elementelor dintr-o baterie.

Definiţii:

- cantităţi minimale reprezintă o concentraţie totală de minimum 50 ppm compuşi

desemnaţi la un volum total de peste 5 dm cubi, considerate împreună;

- compuşi desemnaţi sunt compuşii chimici sau clase de substanţe chimice supuse unui

control special conform acestei hotărâri;

- planuri de eliminare sunt scheme întocmite de agenţii economici şi aprobate de

agenţiile teritoriale de protecţie a mediului privind transferarea compuşilor desemnaţi la un

amplasament de recepţie;

- lichidul înlocuit reprezintă compoziţii ce conţin compuşi desemnaţi şi care există în

echipamente înainte de înlocuirea lichidului.

8.4. ELIMINAREA DEŞEURILOR

8.4.1. Depozitarea

Prin H.G. nr.162/ 2002 a fost reglementată depozitarea deşeurilor şi astfel este

implementată Directiva 1999/31/CE. Această hotărâre a fost necesară datorită situaţiei

depozitării deşeurilor, astfel:

- depozite de deşeuri periculoase: 51 din care numai 4 sunt conforme, restul de 47

neconforme au acceptul de a mai depozita deşeuri până la data de 31.12.2006 după care li se

impune reabilitarea amplasamentelor în următorii 1-3 ani;

- halde de steril: 551 din care 94 active restul fiind în diferite faze de închidere;

- depozite de şlam: 43 din care 16 conforme restul neconforme;

- depozite industriale nepericuloase: 102, care urmează să se închidă, 37 până în 2006,

42 până în 2009;

- iazuri de decantare: 21 toate conforme;

- deşeuri municipale: 265 depozite din care 14 conforme, 251 neconforme. Din acestea

13 şi-au încetat activitatea în 2003, 139 îşi vor înceta activitatea până în 2009 şi 101 până în

iulie 2017.

8.4.2. Incinerarea deşeurilor

Pe lângă aceste depozite se reduce cantitatea de deşeuri depozitate prin realizarea de

instalaţii de incinerare. Sunt 7 instalaţii de acest fel care îşi incinerează propriile deşeuri şi ca

exemplu dau S.C. KOBER S.A. din comuna Girov judeţul Neamţ.

Pentru servicii de acest fel sunt 4 societăţi:

- în Timişoara: S.C. Prod Air Clean S.A., care poate prelucra 0,075t/h, sau 1,8 t/zi, pe o

instalaţie de tip ENERGOSPAR;

- în Suceava: firma MONDECO poate prelucra 0,96 t/zi pe o instalaţie de tip MERI-

FM;

- în Constanţa: firma ECOFIRE poate prelucra 0,2 t/h pe o instalaţie de tip CALORIS;

- în Cluj-Napoca: firma IE TEHNOLOGII.

Page 90: Curs Legislatie

- 90 -

Şi deşeurile provenite din activităţi medicale trebuie incinerate. În ţară sunt 346

instalaţii de incinerare toate neconforme. Au perioadă de tranziţie 52 până în 01.01.2008 şi 58

până în 01.01.2009, restul trebuie să fie închise până la data aderării.

8.5. IMPORTUL DEŞEURILOR

H.G. nr.228 din 20 februarie 2004 privind controlul introducerii în ţară a deşeurilor

nepericuloase, în vederea importului, perfecţionării active şi a tranzitului (M.O. nr.189/ 2004)

abrogă H.G. nr.340/ 1995.

Aceste deşeuri sunt supuse unui regim special de autorizare în baza unei notificări.

În anexa nr. 1 a hotărârii sunt prezentate categoriile de deşeuri (Lista deşeurilor) – Lista

deşeurilor permise la introducere în România în vederea plasării sub regim vamal de import,

de perfecţionare activă şi de tranzit, cu condiţia ca acestea să nu conţină compuşi sau

preparate chimice sau de altă natură care pot să le confere acestora proprietăţi periculoase.

Introducerea în ţară a deşeurilor nepericuloase se realizează numai în vederea plasării

sub unul dintre următoarele regimuri vamale:

a). import, care constă în intrarea în ţară a deşeurilor străine şi introducerea acestora în

circuitul economic intern;

b). perfecţionare activă, care presupune introducerea deşeurilor în ţară în vederea

supunerii acestora la una sau mai multe operaţiuni de prelucrare ori transformare şi exportul

sau reexportul produselor obţinute şi al deşeurilor rezultate din procesul de prelucrare;

c). tranzit, care constă în transportul deşeurilor nepericuloase pe teritoriul României de

la un birou vamal la un alt birou vamal, în vederea valorificării acestora la destinaţie, fără a fi

supuse drepturilor de import sau de politică comercială.

Este interzisă introducerea în ţară a deşeurilor nepericuloase în scopul eliminării

acestora.

Deşeurile de orice fel, rezultate în urma unui proces de perfecţionare activă trebuie

returnate în totalitate în străinătate.

Formularul de notificare pe baza căruia autoritatea competentă (MMGA) autorizează

introducerea în ţară a deşeurilor nepericuloase poate fi emis pentru o singură expediţie sau un

transport ori pentru mai multe expediţii sau mai multe transporturi.

Anexa nr. 2, al hotărârii, prezintă Formularul de Notificare care trebuie completat cu

toate datele necesare, anexa nr. 3: Formularul de Expediţie sau de Transport, iar normele

metodologice sunt prezentate în anexa nr.3.

Câteva aspecte din istoricul importului de deşeuri periculoase şi nepericuloase introduse

ilegal în ţara noastră:

- în 1988, două nave cu deşeuri toxice, lichide, îmbuteliate în butoaie, importate din

Italia, au fost abandonate la Sulina;

- în 1990, circa 10000 to deşeuri de tutun, importate ca îngrăşământ organic, tot din

Italia, au fost depozitate în Insula Mare a Brăilei, reuşindu-se să se returneze 6000 to;

- în 1990, circa 425 to de substanţe chimice (230 de tipuri), au fost importate din

Germania în judeţul Sibiu. S-a reuşit returnarea întregii cantităţi pe cheltuiala statului german;

- în 1993, au fost importate 200 to de bulion în cutii metalice care însă au fost

reîncărcate pe vasul sirian şi returnate în portul de încărcare;

- în 1994, nu a fost acceptat tranzitul a 600 anvelope cu destinaţia Republica Moldova la

refuzul acesteia;

- în 2000, din Constanţa au fost returnate două containere cu piese electronice cu uzură

mare;

- în 2002, trei vagoane cu frigidere din Elveţia, în stare avansată de degradare au fost

returnate de vama Bacău;

Page 91: Curs Legislatie

- 91 -

- în 2004, 100 to de deşeuri din PVC plastifiat şi 20 to de deşeuri de vopsea acrilică

importate din Franţa, de o firmă din Arad, care pe avize avea trecut policlorură de vinil şi

vopsea gliceroftalică, a fost returnată după analize (vezi capitolul 8.5.2.).

8.5.1. Atribuţiile autorităţilor

1. Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor: participă la solicitarea autorităţii

vamale la efectuarea controlului vamal, şi autorizează:

a). introducerea în ţară în vederea importului sau a perfecţionării active a deşeurilor

nepericuloase;

b). introducerea în ţară, în vederea tranzitului frontieră-frontieră, a deşeurilor

nepericuloase destinate valorificării.

2. Ministerul Sănătăţii: participă la controlul vamal în conformitate cu prevederile

stabilite de procedura de control, emite notificatorului, în maxim 10 zile de la depunerea

documentaţiei complete, acordul scris necesar eliberării acordului de mediu pentru

introducerea în ţară, sub regim vamal de import sau de perfecţionare activă, a deşeurilor

nepericuloase. Acordul, eliberat prin Direcţia generală de sănătate publică şi inspecţia sanitară

de stat, are drept scop prevenirea introducerii în ţară a deşeurilor admise la import sau la

perfecţionare activă, contaminate chimic, biologic (bacteriologic) sau radiologic.

3. Ministerul Economiei şi Comerţului: participă la solicitarea autorităţii vamale la

efectuarea controlului în conformitate cu procedura de control al transporturilor pentru care

există suspiciuni, şi transmite, prin Comisia Naţională pentru Reciclarea Materialelor, lista

agenţilor economici care realizează operaţiuni de valorificare a deşeurilor industriale

reciclabile conform O.U.G. nr.16/ 2001, republicată, cu modificările ulterioare.

8.5.2. Controlul importurilor

Controlul introducerii în ţară a deşeurilor se realizează prin Garda Naţională de Mediu,

Autoritatea Naţională a Vămilor la care pot fi solicitaţi, prin convocator, şi reprezentanţi ai

Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, Ministerului Sănătăţii şi ai Comisiei Naţionale

pentru Reciclarea Materialelor, după caz.

În cazurile de prezumţie de neconformitate cu datele înscrise în documentele de însoţire

sunt prelevate eşantioane pentru verificare, în scopul prevenirii şi combaterii faptelor care pot

afecta viaţa sau sănătatea oamenilor, animalelor ori calitatea mediului înconjurător, precum şi

în scopul prevenirii şi combaterii traficului ilegal de deşeuri periculoase. Orice prelevare

conţine trei eşantioane identificabile oricând. Dintre aceste eşantioane unul este destinat

verificării de către laboratoare acreditate de determinare a caracteristicilor deşeurilor, al doilea

este destinat păstrării la laborator ca probă-martor, iar al treilea, păstrării de către deţinătorul

deşeurilor, ca probă-martor.

În funcţie de rezultatele operaţiunilor de control se stabilesc următoarele:

a). dacă în urma operaţiunilor de control nu se constată neconformităţi, transportul de

deşeuri se va dirija spre biroul vamal la care a fost înregistrat mijlocul de transport în cauză,

în vederea definitivării operaţiunii de vămuire a deşeurilor;

b). dacă la operaţiunile de control se constată neconformităţi privind documentele de

însoţire a transportului în cauză, se aplică sancţiuni contravenţionale. După completarea

documentelor transportul de deşeuri este dirijat spre biroul vamal la care a fost înregistrat

mijlocul de transport în cauză, pentru definitivarea operaţiunii de vămuire a deşeurilor;

c). dacă în urma operaţiunilor de control se constată neconformităţi referitoare la

identitatea deşeurilor, existând suspiciuni că acestea ar putea fi periculoase, atunci se continuă

controlul după obţinerea rezultatelor eşantioanelor ridicate; în acest caz pot apărea

următoarele situaţii:

Page 92: Curs Legislatie

- 92 -

c).1) dacă se constată că sunt nepericuloase şi se pot valorifica de către destinatar

fără a fi afectate sănătatea populaţiei şi mediul, se ridică interdicţia de continuare a

operaţiunilor de vămuire;

c).2) dacă se constată că deşeurile nu se pot valorifica de către destinatar, se iau

următoarele măsuri:

c).2).1). returnarea în străinătate a transportului;

c).2).2). extinderea, după caz, a controlului şi la destinatar pentru verificarea

respectării de către acesta a prevederilor legislaţiei referitoare la introducerea în ţară a

deşeurilor şi la valorificarea acestora;

c).2).3). aducerea la cunoştinţa organelor de cercetare penală, după caz, despre

existenţa unor neconformităţi la introducerea în ţară a deşeurilor.

Page 93: Curs Legislatie

- 93 -

CAPITOLUL 9: REGIMUL ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE ŞI AL

PRODUSELOR DE PROTECŢIE A PLANTELOR

Îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor sunt supuse unui regim

special de reglementare stabilit prin legislaţie specifică în domeniul chimicalelor. Acest regim

se aplică activităţilor privind fabricarea, plasarea pe piaţă, utilizarea, precum şi importul şi

exportul acestora.

9.1. OBLIGAŢIILE AUTORITĂŢILOR ŞI AL PERSOANELOR FIZICE ŞI

JURIDICE

Autorităţile publice centrale competente conform legislatei specifice din domeniul

chimicalelor, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, au

următoarele obligaţii:

a). să reglementeze regimul îngrăşămintelor chimice şi al produselor de protecţie a

plantelor;

b). să organizeze, la nivel teritorial, reţeaua de laboratoare pentru controlul calităţii

îngrăşămintelor chimice şi al produselor de protecţie a plantelor;

c). să verifice, prin reţeaua de laboratoare, concentraţiile reziduurilor de produse de

protecţie a plantelor în sol, recolte, furaje, produse agroalimentare vegetale şi animale.

Supravegherea şi controlul aplicării reglementărilor privind îngrăşămintele chimice şi

produsele de protecţie a plantelor, astfel încât să se evite poluarea mediului de către acestea,

cade în sarcina autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, împreună cu autorităţile

publice centrale pentru agricultură, silvicultură, sănătate şi cele din domeniul transporturilor

sau serviciile descentralizate ale acestora.

Obligaţiile persoanelor juridice care produc, şi/sau obligaţiile persoanelor fizice care

stochează, comercializează şi/sau utilizează îngrăşăminte chimice şi produse de protecţie a

plantelor sunt:

a). să producă, stocheze, comercializeze şi să utilizeze produse de protecţia plantelor

numai cu respectarea prevederilor legale în vigoare (numai pentru persoane juridice);

b). să nu folosească îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor în

zonele sau pe suprafeţele unde sunt instituite măsuri speciale de protecţie;

c). să administreze produse de protecţie a plantelor cu mijloace aviatice, numai cu avizul

autorităţilor competente pentru protecţia mediului, autorităţilor competente în domeniul

sanitar şi al comisiilor judeţene de bază meliferă şi stupărit pastoral, potrivit reglementărilor

în vigoare, după o prealabilă înştiinţare prin mass-media;

d). să aplice, în perioada înfloririi plantelor a căror polenizare se face prin insecte, numai

acele tratamente cu produse de protecţie a plantelor care sunt selective faţă de insectele

polenizatoare;

e). să livreze, să manipuleze, să transporte şi să comercializeze îngrăşămintele chimice

şi produsele de protecţie a plantelor ambalate cu inscripţii de identificare, avertizare,

prescripţii de siguranţă şi folosire, în condiţii în care să nu provoace contaminarea mijloacelor

de transport şi/sau a mediului;

f). să stocheze temporar îngrăşămintele chimice şi produsele de protecţie a plantelor

numai ambalate şi în locuri protejate, bine aerisite.

Persoanele juridice interesate în fabricarea şi/sau plasarea pe piaţă a produselor de

protecţia plantelor şi îngrăşămintelor chimice au obligaţia să solicite şi să obţină, în cazul în

care legislaţia specifică prevede aceasta, avizul de mediu pentru produse de protecţie a

Page 94: Curs Legislatie

- 94 -

plantelor, respectiv pentru autorizarea îngrăşămintelor chimice, în vederea producerii,

comercializării şi utilizării acestora în agricultură şi silvicultură.

Controlul de aplicare al reglementării este asigurat de autorităţile competente de

protecţia mediului şi de celelalte unităţi descentralizate ale ministerelor de resort.

9.2. REGLEMENTĂRI ÎN DOMENIU

Reglementarea în domeniu este asigurată prin Legea nr.85/ 1995 – pentru fabricarea,

comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor,

dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silvicultură.

Legea nr.85/ 1995 modifică şi aprobă O.U.G. nr.4/ 199583

şi este restricţionată prin

Legea nr.26/ 200684

, după intrarea în UE.

Prin lege se înfiinţează „Comisia Interministerială de Omologare a Produselor de Uz

Fitosanitar‖ care va asigura omologarea, pe teritoriul României, a fabricării, a importului,

comercializării şi utilizării produselor pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în

agricultură şi silvicultură.

Legea are şi sancţiuni care sunt constatate de către poliţia fitosanitară, inspectoratele de

protecţia mediului, direcţia de sănătate publică, precum şi de poliţie.

Importurile se vor face numai în baza unor licenţe cu respectarea H.G. nr.228/ 200485

,

privind regimul de import al deşeurilor şi reziduurilor de orice natură, precum şi a altor

mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul înconjurător. Pot fi

omologate numai persoane juridice care dispun de personal calificat, confirmat prin certificat

de atestare profesională, cu pregătire fitosanitară de nivel superior şi mediu, precum şi de

mijloacele de siguranţă necesare, pentru eliminarea riscurilor de intoxicare a oamenilor şi a

animalelor, precum şi pentru protejarea albinelor şi a mediului înconjurător.

9.3. COMERCIALIZAREA PRODUSELOR

Produsele de uz fitosanitar clasificate în grupele I şi II de toxicitate au regimul

produselor reglementate cu stricteţe, fiind interzisă distribuţia acestora către persoane fizice

iar cei autorizaţi trebuie să fie înregistraţi la inspectoratele judeţene de poliţie, inspectoratele

judeţene de protecţia plantelor şi carantină fitosanitară, inspectoratele de poliţie sanitară,

inspectoratele de protecţia muncii, şi la inspectoratele de protecţia mediului.

Pentru fabricarea, comercializarea, importul, distribuirea şi utilizarea lor vor fi

autorizate numai persoanele juridice care dispun de personal calificat, confirmat prin

certificatul de atestare profesională, cu pregătire fitosanitară de nivel superior şi mediu,

precum şi de mijloacele necesare depozitării, manipulării şi utilizării în siguranţă a acestor

produse, pentru eliminarea riscurilor de intoxicare a oamenilor şi a animalelor, precum şi

pentru protejarea albinelor şi a mediului înconjurător.

Comercializarea se face cu ţinerea unei evidenţe stricte a acestora, pe registre de

evidenţă sigilate şi numerotate.

Produsele de uz fitosanitar din grupele de toxicitate III şi IV se pot comercializa şi

utiliza de către persoane fizice fără a fi nevoie de autorizaţie specială de cumpărare şi

utilizare, fiind însă obligate să le depoziteze, să le manipuleze şi să le utilizeze în conformitate

cu instrucţiunile tehnice care le însoţesc.

Asistenţa tehnică este asigurată de inspectoratele judeţene de protecţia plantelor, precum

şi de specialiştii de la camerele agricole.

83 Publicată în M.O. nr.18/ 1995. 84 Publicată în M.O. nr.198/ 2006. 85 Publicată în M.O. nr.189/ 2004.

Page 95: Curs Legislatie

- 95 -

Efectuarea tratamentelor de combatere a bolilor, dăunătorilor şi buruienilor se va face

numai în baza unor buletine de avertizare emise de serviciile de prognoză şi avertizare, din

cadrul Inspectoratelor de protecţia plantelor şi prin înştiinţarea autorităţilor locale şi a

populaţiei prin mass-media.

În scopul reducerii riscului de impact asupra sănătăţii oamenilor şi a animalelor, precum

şi pentru protecţia albinelor şi a mediului înconjurător, sunt interzise:

1. aplicarea cu mijloace aviatice de produse cu grad de toxicitate I şi II;

2. aplicarea tratamentelor la plantele melifere şi a celor care îşi realizează polenizarea

cu ajutorul albinelor, cu produse toxice pentru albine, în perioada înfloritului;

3. tratamente cu produse cu remanenţă ce depăşeşte timpul în care recolta intră în

consum;

4. vânzarea sau punerea în consum de produse cu reziduuri de substanţe de uz

fitosanitar peste limitele maxime admise;

5. efectuarea de tratamente fitosanitare în zone interzise;

6. utilizarea acestor produse în alte scopuri;

7. efectuarea de tratamente cu produse ce conţin substanţe acumulative în soluri, ape,

furaje şi în produsele agroalimentare.

Controlul produselor fitosanitare interne şi din import, precum şi a reziduurilor de astfel

de substanţe în produsele agroalimentare se realizează prin laboratoarele pentru carantină

fitosanitară care asigură şi prognoza şi avertizarea în domeniu.

Important este faptul că prin Legea nr.85/ 1995 s-a interzis:

- fabricarea şi utilizarea în ţară a produselor fitosanitare care conţin mercur, începând cu

15.11.1995;

- tratarea solurilor cu pulberi de prăfuit ce au la bază pesticide organoclorurate,

începând cu 1 iunie 1995.

9.4. TRANSPORTUL ACESTOR SUBSTANŢE

Transportul acestor produse periculoase este reglementat prin O.U.G. nr.48/ 1999 pentru

cel rutier, aprobată prin Legea nr.122/ 2002 publicată în M.O. nr.198/ 2002 şi prin O.U.G.

nr.49/ 1999 pentru cel pe calea ferată, aprobată prin Legea nr.788/ 2001 şi publicată în M.O.

nr.21/ 2002.

Transportul rutier al mărfurilor periculoase în trafic intern se efectuează cu respectarea

prevederilor Acordului european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor

periculoase (A.D.R.), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, cu amendamentele ulterioare,

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei este autoritatea de stat

responsabilă cu aplicarea prevederilor Acordului european referitor la transportul rutier

internaţional al mărfurilor periculoase (A.D.R.).

Transportul mărfurilor periculoase în trafic intern pe căile ferate române se desfăşoară

cu respectarea prevederilor Regulamentului privind transportul internaţional feroviar al

mărfurilor periculoase (RID), anexa nr.1 la apendicele B - Reguli uniforme privind contractul

de transport internaţional feroviar al mărfurilor (CIM) - al Convenţiei cu privire la

transporturile internaţionale feroviare (COTIF), semnată la Berna la 9 mai 1980, ratificată de

ţara noastră prin Decretul nr.100/ 1983. Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi

Locuinţei este autoritatea de stat responsabilă cu aplicarea prevederilor Convenţiei cu privire

la transporturile internaţionale feroviare (COTIF). În aceasta calitate, este împuternicit să

participe la adunările generale OTIF şi să accepte modificările Regulamentului privind

transportul internaţional feroviar al mărfurilor periculoase (RID).

Pentru coordonarea aplicării unitare a prevederilor Regulamentului privind transportul

internaţional feroviar al mărfurilor periculoase (RID) se constituie Comitetul interministerial

pentru transportul mărfurilor periculoase pe calea ferată, al cărui preşedinte este un

reprezentant al Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.

Page 96: Curs Legislatie

- 96 -

CAPITOLUL 10: REGIMUL ACTIVITĂŢILOR NUCLEARE

Acordul de mediu pentru o practică sau o activitate din domeniul nuclear se eliberează

înainte de emiterea autorizaţiei de către autoritatea competentă de autorizare, reglementare şi

control în domeniul nuclear.

Pentru instalaţiile cu risc nuclear major – centrale nuclearoelectrice, reactoare de

cercetare, uzine de fabricare a combustibilului nuclear şi depozite finale de combustibil

nuclear ars – acordul de mediu sau autorizaţia de mediu se emit prin hotărâre a Guvernului, la

propunerea autorităţii centrale pentru protecţia mediului.

10.1. ATRIBUŢII

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are următoarele atribuţii:

a). organizează monitorizarea radioactivităţii mediului pe întreg teritoriul ţării;

b). supraveghează, controlează şi dispune luarea măsurilor ce se impun în domeniul

activităţilor nucleare, pentru respectarea prevederilor legale privind protecţia mediului;

c). colaborează cu organele competente în apărarea împotriva dezastrelor, protecţia

sănătăţii populaţiei şi a mediului.

Persoanele fizice şi juridice autorizate, care desfăşoară activităţi în domeniul nuclear, au

următoarele obligaţii:

a). să evalueze, direct sau prin structuri abilitate, riscul potenţial, să solicite şi să obţină

autorizaţia de mediu;

b). să aplice procedurile şi să prevadă echipamentele pentru activităţile noi, care să

permită realizarea nivelului raţional cel mai scăzut al dozelor de radioactivitate şi al riscurilor

asupra populaţiei şi mediului, şi să solicite şi să obţină acordul de mediu sau autorizaţia de

mediu;

c). să aplice, prin sisteme proprii, programe de supraveghere a contaminării radioactive

a mediului, care să asigure respectarea condiţiilor de eliminare a substanţelor radioactive

prevăzute în autorizaţie şi menţinerea dozelor de radioactivitate în limitele admise;

d). să menţină în stare de funcţionare capacitatea de monitorizare a mediului local,

pentru a depista orice contaminare radioactiva semnificativă care ar rezulta dintr-o eliminare

accidentală de substanţe radioactive;

e). să raporteze prompt autorităţii competente orice creştere semnificativă a contaminării

mediului şi dacă aceasta se datorează sau nu activităţii desfăşurate;

f). să verifice continuu corectitudinea presupunerilor făcute prin evaluările

probabilistice privind consecinţele radiologice ale eliberărilor radioactive;

g). să asigure depozitarea deşeurilor radioactive, în condiţii de siguranţă pentru sănătatea

populaţiei şi a mediului.

Activităţile în domeniul nuclear se desfăşoară numai în baza acordului şi autorizaţiei de

mediu.

Autoritatea competentă în domeniu nuclear este MMGA prin Comisia Naţională pentru

Controlul Activităţii Nucleare (CNCAN).

10.2. PREVEDERI LEGALE

Principala lege, prin a cărei respectare se asigură desfăşurarea în siguranţă a activităţii

nucleare este Legea nr.111/ 1996, modificată prin O.U.G. nr.204/ 2000 şi aprobată prin Legea

nr.384/ 2001.

Page 97: Curs Legislatie

- 97 -

Obiectul acestei legi este desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare în scopuri

exclusiv paşnice, astfel încât să se îndeplinească condiţiile de securitate nucleară. CNCA-ul

este abilitat să emită reglementări pentru detalierea cerinţelor generale de securitate nucleară,

de protecţie împotriva radiaţiilor ionizante, de asigurare a calităţii, de control al neproliferării

armelor nucleare, de protecţie fizică şi de intervenţie în caz de accident nuclear, inclusiv

procedurile de autorizare şi control, precum şi orice alte reglementări.

Autorizarea se eliberează atât persoanelor fizice cât şi juridice şi trebuie să cuprindă şi

cadrul adecvat în care se desfăşoară activităţi supuse acestei legii, în condiţii de siguranţă.

Acordul de mediu pentru o practică sau o activitate din domeniu nuclear se eliberează

înaintea eliberării autorizaţiei de către CNECAN, iar autorizaţia de mediu se eliberează după

eliberarea autorizaţiei CNCAN.

Personalul care lucrează în aceste activităţi şi are responsabilităţi în desfăşurarea în

siguranţă a activităţilor nucleare trebuie să aibă un permis de exercitare, eliberat în baza unei

evaluări şi examinări de către CNCAN.

Autorizaţiile şi permisele de exercitare pot fi prelungite ca termen de valabilitate,

completate, revizuite sau retrase.

Activităţile şi instalaţiile în care se utilizează cantităţi mici de material radioactiv şi/sau

materiale care au un nivel de radioactivitate scăzut, astfel încât riscurile aferente activităţii

sunt minim acceptate, se exceptează de la aplicarea regimului de autorizare prevăzut în lege.

Comisia, CNCAN, poate elibera, la solicitare, şi un aviz preliminar pentru activităţi ce

urmează a se desfăşura, prin care se certifică exceptarea de la prevederile legii.

Autorizarea are loc dacă solicitantul îndeplineşte următoarele condiţii:

- demonstrează calificarea profesională şi probitatea personalului din subordine;

- dă dovada de capacitate organizatorică şi responsabilitate în prevenirea şi limitarea

consecinţelor unor avarii;

- răspunde de instruirea personalului din subordine;

- ia toate măsurile necesare pentru a preveni producerea de daune ca urmare a

construcţiei şi funcţionării instalaţiei;

- asigură garanţie financiară care să-i acopere răspunderea pentru daune nucleare;

- propune un amplasament al instalaţiei care nu contravine prevederilor legale şi

intereselor publice (necontaminarea apei, aerului, solului);

- răspunde de deciziile luate indiferent de factorii terţi perturbatori;

- asigură gestionarea corespunzătoare a deşeurilor radioactive din propria activitate

precum şi fondurile necesare dezafectării instalaţiei şi a achitat contribuţia laconstituirea

Fondului pentru gospodărirea deşeurilor radioactive şi dezafectare;

- instituie şi menţine un sistem de protecţie împotriva radiaţiilor ionizante;

- instituie şi menţine un sistem de protecţie fizică a combustibilului nuclear, a instalaţiei

şi a celorlalte produse şi deşeuri radioactive;

- instituie şi menţine un sistem de asigurare a calităţi activităţii, care poate fi controlat;

- instituie şi menţine un sistem de intervenţie în caz de accident nuclear;

- deţine toate celelalte avize cerute de lege;

- instituie şi menţine un sistem de informare a publicului.

Transportul materialelor radioactive se face prin cărăuş autorizat care este în posesia

unei autorizaţii pentru mijlocul de transport respectiv.

Autorizaţia de import şi de export se eliberează dacă:

- solicitatul face dovada competenţei şi probităţii profesionale a personalului care are

activitate de control decizional asupra operaţiunilor;

- solicitantul se angajează să respecte prevederile legi, în cazul importului;

- solicitantul autorizaţiei are garanţii de la partenerul extern că sunt respectate obligaţiile

ce revin ţării noastre din convenţiile internaţionale, în cazul exportului.

Este obligatorie autorizarea de asigurare a calităţii în domeniul nuclear a

activităţilor de aprovizionare, proiectare, fabricare, construcţii-montaj, reparare şi

Page 98: Curs Legislatie

- 98 -

întreţinere pentru produsele, serviciile şi sistemele care sunt clasificate ca fiind

importante pentru securitatea instalaţiei nucleare.

Regimul de control poate fi: preventiv; operativ-curent; ulterior, în diferite situaţii:

- în vederea eliberării autorizaţiei solicitate;

- în perioada de valabilitate a autorizaţiei, în mod periodic sau inopinat;

- pe baza notificării titularului autorizaţiei;

- atunci când ar putea exista instalaţii, materiale, alte surse sau informaţii sau s-ar putea

desfăşura activităţi sub incidenţa legii.

În activitatea de aplicare a acestei legi intră şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei care

autorizează:

- introducerea în circuitul economic şi social, în vederea consumului populaţiei, a

produselor ce au fost supuse iradierii şi a produselor farmaceutice ce conţin substanţe

radioactive;

- utilizarea surselor închise sau deschise de radiaţii a dispozitivelor generatoare de

radiaţii ionizante în tratament şi diagnosticare;

Totodată MSF organizează:

- reţeaua de supraveghere a contaminării radioactive a produselor alimentare, produse în

ţară sau importate, precum şi a surselor de apă potabilă;

- supravegherea epidemiologică a stării de sănătate a personalului expus profesional şi a

condiţiilor de igienă din unităţile care desfăşoară activităţi nucleare precum şi influenţa

acestor activităţi asupra sănătăţii populaţiei.

Sub conducerea Ministerului Apărări a fost înfiinţată „Comisia Centrală pentru

Accident Nuclear şi Căderi de Obiecte Cosmice‖ cu participarea tuturor organelor de

specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale care au atribuţii în materie. Această

comisie aprobă Planurile de intervenţie în cazul urgenţelor radiologice, cauzate de accidente

nucleare, în obiectivele şi instalaţiile aflate pe teritoriul altor state şi care pot influenţa

teritoriul României, precum şi planurile generale de intervenţie pe teritoriul ţări noastre în

astfel de situaţii, realizat de Comandamentul Apărării Civile.

Autorităţile publice locale, prin secretariatul asigurat de Comandamentele locale de

Apărare Civilă, întocmesc Planuri Locale de intervenţie în caz de accident nuclear în corelare

cu Planul General mai sus amintit. Planul Local de intervenţie se aprobă de către Prefectul

judeţului respectiv, cu viza Comisiei Centrale.

Planuri de intervenţie se realizează şi pentru amplasamentele obiectivelor şi a

instalaţiilor nucleare, în colaborare cu toate autorităţile implicate în pregătirea şi desfăşurarea

intervenţiei în caz de accident nuclear. Aceste planuri sunt aprobate de către CNCAN.

Importurile şi exporturile produselor radioactive se aprobă de „Consiliul Interministerial

al Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor Strategice şi de Interzicere a Armelor

Chimice‖, licenţele fiind emise de ministerul comerţului, controlul fiind asigurat de Direcţia

Generală a Vămilor.

Încălcarea prevederilor acestei legi atrage răspunderea materială, disciplinară,

administrativă, penală sau civilă, după caz, iar persoanele care au suferit prejudicii se pot

adresa organelor judecătoreşti în vederea despăgubirii. Abuzurile săvârşite de CNCAN sau

alte comisii din această lege, asupra persoanelor fizice sau juridice se soluţionează conform

legii contenciosului administrativ.

Legea nr.111/ 1996 mai cuprinde trei anexe: anexa nr.1 „Lista materialelor,

dispozitivelor, echipamentelor şi informaţiilor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare

sau a altor dispozitive nucleare explozive‖; anexa nr.2 „Definiţiile utilizate‖; anexa nr.3

„Organele de control al activităţilor nucleare‖.

În acelaşi domeniu a fost emis Ordinul comun MAPPM şi MS nr.311/ 1995 ce modifică

Normele republicane de radioprotecţie stabilite prin Ordinul nr.183/ 1995; Ordinul nr.366/

2001 al CNCAN, ce aprobă Normele de securitate radiologică – Procedura de autorizare

precum şi Ordinul nr.219/ 1999 al CNCAN pentru aprobarea Normelor pentru desfăşurarea

Page 99: Curs Legislatie

- 99 -

organismelor notificate pentru domeniul nuclear (laboratoare încercări sau etalonare,

organisme de certificare a produselor şi/sau a sistemului calităţii, certificare personal).

Publicarea acestor ordine, şi a altora nespecificate aici, s-a făcut în monitoare oficiale

ale căror numere le găsiţi în Anexa 1 a prezentului curs.

Page 100: Curs Legislatie

- 100 -

CAPITOLUL 11: CONSERVAREA BIODIVERSITĂŢII ŞI ARII

NATURALE PROTEJATE

Exploatarea resurselor naturale se face în baza reglementărilor tehnice elaborate de

autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, precum şi de autorităţile publice

centrale de specialitate care le gestionează.

Aceste reglementări tehnice cuprind măsurile de protecţie a ecosistemelor, de

conservare şi utilizare durabilă a componentelor diversităţii biologice şi pentru asigurarea

sănătăţii umane.

La proiectarea lucrărilor care pot modifica cadrul natural al unei arii naturale protejate

este obligatorie procedura de evaluare a impactului asupra acesteia, urmată de avansarea

soluţiilor tehnice de menţinere a zonelor de habitat natural, de conservare a funcţiilor

ecosistemelor şi de protecţie a speciilor sălbatice de flora şi fauna, inclusiv a celor migratoare,

cu respectarea alternativei şi a condiţiilor impuse prin acordul de mediu, precum şi

automonitorizarea până la îndeplinirea acestora.

Deţinătorii cu orice titlu de suprafeţe terestre şi acvatice supuse refacerii ecologice sau

aflate într-o arie naturală protejată au obligaţia de a aplica şi/sau respecta măsurile stabilite de

autoritatea competentă pentru protecţia mediului.

Proprietarii de terenuri extravilane situate în arii naturale protejate supuse unor restricţii

de utilizare, conform legislaţiei specifice în domeniu, sunt scutiţi de plata impozitului pe

teren. Scutirea de la plata impozitului pe teren se acordă în baza unei confirmări emisă de

structura de administrare a ariei naturale protejate sau de autoritatea competentă pentru

protecţia mediului.

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului stabileşte lista siturilor de interes

comunitar şi a ariilor de protecţie specială avifaunistică, pe care o transmite Comisiei

Europeane la data aderării, împreună cu Formularele standard Natura 2000, completate pentru

fiecare sit în parte. Formularul Standard Natura 2000 stabilit de Comisia Europeană va fi

aprobat prin ordin ministerial.

Siturile de interes comunitar se declară prin ordin al autorităţii publice centrale pentru

protecţia mediului, iar după recunoaşterea statutului lor de către Comisia Europeană devin arii

speciale de conservare şi se declară prin hotărâre a Guvernului.

Managementul siturilor de interes comunitar necesită planuri de management adecvate

specifice sau integrate în alte planuri de management şi măsuri legale, administrative sau

contractuale în scopul evitării deteriorării habitatelor naturale şi a habitatelor speciilor ca şi

perturbarea speciilor pentru care zonele au fost desemnate. Orice plan sau proiect indirect

legat sau necesar pentru gestiunea sitului, dar susceptibil de a-l afecta într-un mod

semnificativ, face obiectul unui studiu pentru evaluarea impactului, ţinând cont de obiectivele

de conservare a ariei şi cu consultarea publicului. Nu sunt acceptate planuri sau proiecte în

siturile respective care afectează aria.

Pentru administrarea parcurilor naţionale, parcurilor naturale, a siturilor de interes

comunitar şi a ariilor de protecţie specială avifaunistice a căror suprafaţă este mai mare de

4000 ha, s-a înfiinţat Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate şi Conservarea

Biodiversităţii86

. Aceasta este instituţie publică, în subordinea autorităţii publice centrale

pentru protecţia mediului. Finanţarea este din venituri proprii şi subvenţii acordate de la

bugetul de stat, şi are în subordine şi/sau coordonare structuri de administrare special

constituite, cu personalitate juridică.

86 Conform prevederilor din O.U.G. nr.195/ 2005.

Page 101: Curs Legislatie

- 101 -

Respectarea prevederilor din regulamentele şi planurile de management ale ariilor

naturale protejate, este obligatorie.

În ariile naturale protejate şi în vecinătatea acestora este interzisă:

a). desfăşurarea programelor, proiectelor şi activităţilor care contravin planurilor de

management sau regulamentelor ariilor naturale protejate sau care sunt susceptibile să

genereze un impact asupra acestora;

b). schimbarea destinaţiei terenurilor;

c). păşunatul şi amplasarea de stâne şi terenuri cultivate;

d). activităţi comerciale de tip comerţ ambulant.

e). orice activitate de cultivare sau testare a plantelor superioare modificate genetic în

ariile naturale protejate, legal constituite, precum şi la o distanţă mai mică de 15 km faţă de

limita acestora.

Pe teritoriul ariilor naturale protejate, pe lângă interdicţiile prevăzute în planurile de

management şi regulamente, sunt interzise:

a). distrugerea sau degradarea panourilor informative şi indicatoare, construcţiile,

împrejmuirile, barierele, plăcile, stâlpii, semnele de marcaj sau orice alte amenajări aflate în

inventarul ariilor naturale protejate;

b). aprinderea şi folosirea focului deschis în afara vetrelor special amenajate şi

semnalizate în acest scop de către administratorii sau custozii ariilor naturale protejate;

c). abandonarea deşeurilor în afara locurilor special amenajate şi semnalizate pentru

colectare dacă există;

d). accesul pe suprafaţa ariilor naturale protejate şi practicarea de sporturi în afara

drumurilor permise accesului public cu mijloace motorizate care utilizează carburanţi fosili;

e). exploatarea oricăror resurse minerale neregenerabile din parcurile naţionale,

rezervaţiile naturale, rezervaţiile ştiinţifice, monumentele naturii şi din zonele de conservare

specială ale parcurilor naturale. În parcurile naturale în afara zonelor de conservare specială,

exploatarea oricăror resurse minerale neregenerabile este permisă numai dacă acest lucru este

prevăzut în mod explicit în planurile de management şi regulamentele acestora.

Pentru orice proiect finanţat din fonduri comunitare este necesară obţinerea avizului

Natura 2000.

Este interzisă introducerea pe teritoriul ţării, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, de

culturi de microorganisme, a exemplarelor de plante şi animale sălbatice vii, fără acordul

pentru import al speciilor non-CITES sau, respectiv, permisului CITES pentru celelalte specii.

Exportul speciilor de plante şi animale din flora şi fauna sălbatică se realizează pe baza

acordului pentru export al speciilor non-CITES şi, respectiv, permisul CITES, pentru celelalte

specii.

Activităţile de recoltare, capturare şi/sau de achiziţie şi comercializare pe piaţa internă a

plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatică, terestră şi acvatică, sau a unor părţ i ori

produse ale acestora, în stare vie, proaspătă ori semiprelucrată, se pot organiza şi desfăşura

numai de persoane fizice sau juridice autorizate de autorităţile publice judeţene pentru

protecţia mediului.

11.1. REGIMUL ARIILOR PROTEJATE

Prin Legea nr.462/ 2001 se aprobă cu modificări O.U.G. nr.236/ 2000 privind regimul

ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. Scopul

acestei legi îl constituie garantarea conservării şi utilizării durabile a patrimoniului natural,

obiectiv de interes public major şi componentă fundamentală a strategiei naţionale pentru

dezvoltare durabilă.

Legea nr.462/ 2001 reglementează:

a). asigurarea diversităţii biologice, prin conservarea habitatelor naturale, a florei şi

faunei sălbatice pe teritoriul României;

Page 102: Curs Legislatie

- 102 -

b). menţinerea sau restabilirea într-o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale

şi a speciilor din flora şi fauna sălbatică;

c). identificarea bunurilor patrimoniului natural care necesită un regim special de

ocrotire, pentru conservarea şi utilizarea durabilă a acestora;

d). categoriile de arii naturale protejate, tipurile de habitate naturale, speciile de floră şi

faună sălbatică şi alte bunuri ale patrimoniului natural ce se supun regimului special de

ocrotire, conservare şi utilizare durabilă;

e). constituirea, organizarea şi extinderea reţelei naţionale de arii naturale protejate,

precum şi reglementarea regimului acesteia;

f). regimul de administrare a ariilor naturale protejate şi procedurile de instituire a

regimului de protecţie pentru alte arii naturale şi bunuri ale patrimoniului natural;

g). măsurile pentru ocrotirea şi conservarea speciilor de animale şi plante sălbatice

periclitate, vulnerabile, endemice şi/sau rare, precum şi cele pentru protecţia formaţiunilor

geomorfologice şi peisagistice de interes ecologic, ştiinţific, estetic, cultural-istoric şi de altă

natură, a bunurilor naturale de interes speologic, paleontologic, geologic, antropologic şi a

altor bunuri naturale cu valoare de patrimoniu natural, existente în perimetrele ariilor naturale

protejate şi/sau în afara acestora.

Sunt utile următoarele definiţii:

- reţeaua ecologică EMERALD este o reţea europeană de arii de interes conservativ

special, creată în baza Convenţiei privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale

din Europa, Berna, 1979;

- reţeaua ecologică NATURA 2000 este reţeaua ecologică de arii naturale protejate

constând în arii de protecţie specială şi arii speciale de conservare, instituită prin Directiva

92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a faunei şi florei sălbatice;

- patrimoniu natural este ansamblul componentelor şi structurilor fizico-geografice,

floristice, faunistice şi biocenotice ale mediului natural a căror importanţă şi valoare

ecologică, economică, ştiinţifică, biogenă, sanogenă, peisagistică, recreativă şi cultural-

istorică au o semnificaţie relevantă sub aspectul conservării diversităţii biologice floristice şi

faunistice, al integrităţii funcţionale a ecosistemelor, conservării patrimoniului genetic,

vegetal şi animal, precum şi pentru satisfacerea cerinţelor de viaţă, bunăstare, cultură şi

civilizaţie ale generaţiilor prezente şi viitoare;

- bun al patrimoniului natural este acea componentă a patrimoniului natural care

necesită un regim special de ocrotire, conservare şi utilizare durabilă în beneficiul generaţiilor

prezente şi viitoare;

- arie naturală protejată este zona terestră, acvatică şi/sau subterană, cu perimetru

legal stabilit şi având un regim special de ocrotire şi conservare, în care există specii de plante

şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice,

paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică sau culturală

deosebită;

- sit de conservare – sinonim cu arie naturală protejată;

Pentru asigurarea măsurilor speciale de ocrotire şi conservare în situ a bunurilor

patrimoniului natural se instituie, prin această lege, un regim diferenţiat de ocrotire,

conservare şi utilizare, potrivit următoarelor categorii de arii naturale protejate:

a). categorii stabilite la nivel naţional: rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale,

monumente ale naturii, rezervaţii naturale şi parcuri naturale;

b). categorii stabilite prin reglementări internaţionale: situri naturale ale patrimoniului

natural universal, zone umede de importanţă internaţională, rezervaţii ale biosferei, arii

speciale de conservare, arii de protecţie specială avifaunistică.

Instituirea regimului de arie naturală protejată şi de zonă de protecţie a bunurilor

patrimoniului natural, este prioritară în raport cu orice alte obiective, cu excepţia celor care

privesc:

a). asigurarea securităţii naţionale;

Page 103: Curs Legislatie

- 103 -

b). asigurarea securităţii, sănătăţii oamenilor şi animalelor;

c). prevenirea unor catastrofe naturale.

Modul de constituire şi de administrare a ariilor naturale protejate trebuie să ia în

considerare interesele comunităţilor locale. Participarea localnicilor la aplicarea măsurilor de

protecţie, conservare şi utilizare durabilă a resurselor naturale, menţinerea practicilor şi

cunoştinţelor tradiţionale locale în valorificarea acestor resurse, în beneficiul comunităţilor

locale este o obligaţie.

Rezervaţiile ştiinţifice, parcurile naţionale, monumentele naturii, rezervaţiile naturale şi

parcurile naturale, precum şi celelalte bunuri ale patrimoniului natural, cu regim de ocrotire şi

conservare dobândit, prin legi sau prin alte acte cu caracter normativ emise de autorităţile

administraţiei publice centrale sau locale, îşi păstrează, şi după apariţia acestei legi, regimul

stabilit, urmând să fie reîncadrate în noile categorii, prin ordin al conducerii autorităţii publice

centrale pentru protecţia mediului, cu avizul Academiei Române.

Ariile naturale protejate şi zonele de protecţie aferente trebuie evidenţiate în planurile

naţionale, zonale şi locale de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

Bunurile patrimoniului natural existente în situ în afara perimetrului ariilor naturale

protejate respectiv peşteri, depozite fosilifere, formaţiuni geologice, mineralogice, arbori

seculari ori reprezentativi izolaţi şi altele asemenea, trebuie protejate fiind necesare stabilirea

unor zone de protecţie corespunzătoare ca întindere scopului de conservare a bunurilor

naturale.

În anexa nr.1 a legii este prezentat scopul şi regimul de management al categoriilor de

arii naturale protejate; în anexa nr.2, tipuri de habitate naturale a căror conservare necesită

declararea ariilor speciale de conservare (habitate costiere, marine, de dune, de ape dulci,

pajişti, tufărişuri, turbării şi mlaştini, stâncării, peşteri, habitate de pădure); anexa nr.3 specii

de plante şi de animale a căror conservare necesită desemnarea ariilor speciale de conservare

şi a ariilor de protecţie specială avifaunistică; în anexa nr. 4 veţi găsi specii de animale şi de

plante care necesită o protecţie strictă; în anexa nr.5 sunt prezentate specii de plante şi de

animale de interes comunitar ale căror prelevare din natură şi exploatare fac obiectul

măsurilor de management; anexa nr.6 prezintă metodele şi mijloacele de captură şi ucidere;

iar anexa nr. 7 prezintă criteriile de selectare a siturilor eligibile.

11.2. INSTITUIREA REGIMULUI DE ARIE NATURALĂ PROTEJATĂ PENTRU

NOI ZONE

Acest aspect este reglementat prin H.G. nr.2151/ 200487

prin care se instituie regimul de

arie naturală protejată şi se aprobă încadrarea în categoriile de management corespunzătoare,

pentru unele situri. Lista siturilor în care se instituie regimul de arie protejată este prezentată

în hotărâre.

În judeţul Bacău sunt următoarele categorii de arii protejate:

a) rezervaţii naturale protejate pentru suprafeţe adiacente: Perchiu cu o suprafaţă de 206

ha şi aprobată prin avizul Consiliului judeţean (Cj) nr.281/ 23.12.2002; Izvorul Alb se întinde

pe 21ha şi este aprobată prin avizul Cj nr.192/ 13.06.2003.

b) arii de protecţie specială avifaunistică:

- Lacul Lilieci cu 262 ha aviz Cj nr.287/23.12.2002;

- Lacul Bacău II cu 202 ha şi aviz Cj nr.286/23.12.2002;

- Lacul Galbeni cu 1.132 ha şi aviz Cj nr.285/23.12.2002;

- Lacul Răcăciuni cu 2.004 ha aviz Cj nr.288/23.12.2002;

- Lacul Bereşti cu 1.800 ha aviz Cj nr.289/23.12.2002.

c) rezervaţii naturale:

- Măgura-Târgu Ocna pe o suprafaţă de 89,70 ha cu aviz Cj nr.64/ 19.03.2003;

87 Publicată în M.O. nr.38/ 2005.

Page 104: Curs Legislatie

- 104 -

- Lacul Balătău pe 4,83 ha aviz Cj nr.191/ 13.06.2003;

- Buciaş pe 471 ha aviz Cj nr.60/ 19.03.2003;

- Nemira pe 3491,2 ha aviz Cj nr.227/ 23.07.2003.

În aceeaşi hotărâre se poate vedea lista parcurilor naţionale şi naturale descrierea

limitelor şi a zonelor de conservare (anexa nr.1); descrierea limitelor şi a suprafeţelor

rezervaţiilor ştiinţifice, monumente ale naturii, rezervaţii naturale precum şi ariile de protecţie

specială avifaunistică.

11.2.1. Delimitarea rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi parcurilor

naturale

H.G. nr.230/ 200388

stabileşte delimitarea rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi

parcurilor naturale şi modul de constituirea a administraţiilor acestora.

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în colaborare cu autoritatea

publică centrală pentru silvicultură, trebuie să stabilească, cu avizul Academiei Române,

zonarea interioara a parcurilor naţionale şi a parcurilor naturale din punct de vedere al

necesităţii de conservare a diversităţii biologice.

Rezervaţiile biosferei, parcurile naţionale şi parcurile naturale sunt clasificate în

categoriile corespunzătoare statutului de protecţie şi au următoarele denumiri şi desemnări

internaţionale:

a). Rezervaţia Biosferei Delta Dunării deţine triplu statut de protecţie internaţional:

Rezervaţie a Biosferei, desemnată internaţional de Comitetul UNESCO „Omul şi Biosfera‖,

Zonă Umedă de Importanţă Internaţională, desemnată de Secretariatul Convenţiei Ramsar, şi

Sit al Patrimoniului Natural Universal, recunoscut de UNESCO;

b). Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei;

c). Parcul Naţional Retezat, desemnat internaţional ca Rezervaţie a Biosferei de către

Comitetul UNESCO „Omul şi Biosfera‖;

d). Parcul Natural Porţile de Fier;

e). Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa;

f). Parcul Natural Apuseni;

g). Parcul Naţional Munţii Rodnei, desemnat internaţional ca Rezervaţie a Biosferei de

către Comitetul UNESCO „Omul şi Biosfera‖;

h). Parcul Natural Bucegi;

i). Parcul Naţional Cheile Bicazului - Hăşmaş;

j). Parcul Naţional Ceahlău;

k). Parcul Naţional Călimani;

l). Parcul Naţional Cozia;

m). Parcul Naţional Piatra Craiului;

n). Parcul Natural Grădiştea Muncelului - Cioclovina;

o). Parcul Naţional Semenic - Cheile Caraşului;

p). Parcul Naţional Munţii Măcinului;

q). Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, desemnat ca Zonă Umedă de Importanţă

Internaţională de către Secretariatul Convenţiei Ramsar;

r). Parcul Natural Vânători-Neamţ.

În această hotărâre sunt prezentate hărţile rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi

parcurilor naturale precum şi descrierile limitelor acestora.

88 Publicat în M.O. nr.190/ 2003.

Page 105: Curs Legislatie

- 105 -

11.2.1.1. Delimitarea rezervaţiei Biosferei Delta Dunării

Rezervaţia Biosferei Delta Dunării deţine triplu statut de protecţie şi anume: Rezervaţie

a Biosferei desemnată de Comitetul MAB UNESCO, Zonă Umedă de Importanţă

Internaţională desemnată de Secretariatul Convenţiei Ramsar şi Sit Natural al Patrimoniului

Natural Universal recunoscut de către UNESCO. Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării i s-a

atribuit şi Diploma Europeană de către Consiliul Europei.

Limita nordică: limita de nord începe de la Cotul Pisicii urmărind până la graniţa cu

Republica Moldova malul stang al Dunării la cota maximă de inundaţie, de unde se continuă

iniţial pe graniţa cu Republica Moldova şi apoi cu Ucraina.

Limita estică: limita de est începe de la vărsarea braţului Chilia în Marea Neagră pe

graniţa cu Ucraina şi cuprinde apele maritime interioare şi marea teritorială, până la izobata de

20 m inclusiv, până la Capul Midia, punctul extrem sudic al rezervaţiei.

Limita vestică (continentală): limita începe din amonte de localitatea Grindu din borna

B1 situată pe taluzul exterior al digului de apărare Grindu - Isaccea şi urmăreşte limita zonei

palustre89

stabilită la piciorul exterior al digului de contur al incintei îndiguite Grindu-Isaccea

corespunzătoare malului drept al fluviului Dunărea de la Cotul Pisicii până în amonte de

oraşul Isaccea la borna B13, trecând prin bornele cadastrale B2-B13. Din avalul localităţii

Isaccea, din borna B15 până la Tulcea, limita continentală a rezervaţiei este stabilită la baza

Podişului Dobrogean şi este constituită din linia de contact a acestuia cu zonele inundabile la

nivelele maxime, trecând prin bornele cadastrale B16-B24. În zona municipiului Tulcea, de la

borna B25 situată amonte de portul mineralier până în aval de platforma unităţilor de industrie

alimentară, la borna B27, limita continentală a rezervaţiei o reprezintă malul drept al fluviului

Dunărea, trecând prin borna cadastrală B26. Din aval de platforma de industrie alimentară a

municipiului Tulcea, din borna B27, limita rezervaţiei ocoleşte oraşul, urmărind baza

Podişului Dobrogean (incluzând incinta Tulcea-Nufăru), trecând prin borna B28 până la borna

B29 situată amonte de localitatea Nufăru, unde limita rezervaţiei o reprezintă malul braţului

Sf. Gheorghe până în aval de localitatea Nufăru, la borna B30. În continuare, limita

rezervaţiei este reprezentată de baza Podişului Dobrogean incluzând incinta Nufăru-Victoria

şi trecând prin borna B31 aflată în imediata vecinătate a localităţii Victoria, iar în zona

localităţii Băltenii de Sus limita este reprezentată de malul drept al braţului Sf. Gheorghe,

ocolind localitatea prin borna B32. Limita continuă prin borna B33 pe la baza Podişului

Dobrogean incluzând incinta Bestepe-Mahmudia până la borna 34 situată amonte de

localitatea Mahmudia, de unde limita este reprezentată de malul drept al braţului Sf.

Gheorghe. Din avalul localităţii Mahmudia, limita rezervaţiei este reprezentată de baza

podişului Dobrogean, trecând prin borna B35 şi incluzând amenajarea agricolă Mahmudia-

Murighiol cu drumul de acces la fermele zootehnice Ghiolul Pietrei, unde se află borna B36.

Din acest punct limita rezervaţia este constituită de un drum de exploatare pe direcţia nord-

sud trecând prin punctul numit „Movila Duna‖, până la drumul judeţean Tulcea-Murighiol,

incluzând lacul Sărătura pentru a ajunge la limita nord-vestică a localităţii Murighiol, la borna

B37 după care limita rezervaţiei o reprezintă limita nordică a intravilanului satului Murighiol

până la borna B38 şi în continuare baza Podişului Dobrogean, până în localitatea Dunavăţu de

Sus pe care o ocoleşte trecând prin borna B39. Limita rezervaţiei urmăreşte în continuare

limita dintre zona umedă şi horst90

îndreptându-se spre sud şi ocolind localitatea Dunavăţul de

Jos prin bornele B40 şi B41. De aici limita se îndreaptă spre est, fiind reprezentată de baza

Podişului Dobrogean şi trecând prin bornele B42, B43, B44, până la intersecţia acesteia cu

Canalul Fundea (B45). Din punctul de intersecţie al limitei rezervaţiei cu canalul Fundea,

aceasta este reprezentată de baza podişului Dobrogean, RBDD incluzând amenajarea piscicolă

Sarinasuf, trecând prin bornele B46-B49 şi amenajarea piscicolă Iazurile, trecând prin bornele

89 De baltă. 90 Regiune a scoarţei terestre mărginită de falii, rămasă ridicată după scufundarea regiunilor vecine.

Page 106: Curs Legislatie

- 106 -

B50-B59 până la nord de localitatea Sarichioi. Din acest punct, limita rezervaţiei este

reprezentată de malul de vest al lacului Razim trecând prin bornele B64-B67 până la punctul

numit „La Monument‖ (B68) după care pe direcţia nord-vest urmăreşte limita estică a lacului

Babadag şi prin vestul localităţii Zebil până la intersecţia cu drumul judeţean Tulcea-Zebil pe

care îl traversează, şi include amenajarea piscicolă Tăuc, trecând prin bornele B71-B74 şi

amenajarea piscicolă Topraichioi, trecând prin bornele B76-B78, după care urmăreşte limita

vestică a Lacului Babadag la baza podişului Dobrogean, până la nord de localitatea Enisala pe

care o ocoleşte prin partea de nord, trecând prin bornele B79-B93. Din acest punct, limita

rezervaţiei este reprezentată de intersecţia podişului Dobrogean cu malul de vest al lacului

Razim până la Capul Doloşman, incluzând amenajarea piscicolă 6 Martie trecând prin bornele

B91-B93 şi zona cu protecţie integrală Capul Doloşman. De la Capul Doloşman, limita

rezervaţiei se deplasează spre sud-vest, la baza Podişului Dobrogean incluzând amenajarea

piscicolă Lunca trecând prin bornele B94-B97. Din sudul localităţii Lunca (B98) limita

rezervaţiei este reprezentată spre vest, sud şi sud-est de malul dinspre podiş a lacurilor

Ceamurlia, Goloviţa şi Zmeica trecând prin bornele B100-B106 incluzând zonele

depresionare cu vegetaţie palustră, până în punctul numit „La Stanca‖ (B107) de unde limita

rezervaţiei traversează baza grindului Lupilor, urmărind spre vest şi apoi spre sud lacul Sinoie

până în punctul „Movilele Dese‖ (B111). Din acest punct, limita rezervaţiei este direcţionată

spre vest şi sud pe malul lacului Istria, traversează drumul judeţean Istria-Istria Cetate în zona

de legătură a lacului Istria cu lacul Nuntaşi mergând apoi pe direcţia vest, sud şi sud-est pe

malul lacurilor Nuntaşi şi Tuzla până la pădurea din nordul localităţii Vadu pe care o ocoleşte

prin nord-est trecând prin bornele B112-B121. În continuare, limita Rezervaţiei Biosferei

Delta Dunării ocoleşte localitatea Vadu prin est şi apoi se orientează pe o direcţie constant

sudică la baza podişului Dobrogean cu zonele umede, incluzând Balta Mare şi Balta de

Mijloc, până la Capul Midia, punctul extrem sudic al rezervaţiei, în care se găseşte borna

B124.

Limitele parcurilor naţionale şi ale parcurilor naturale trebuie materializate prin semne

distinctive, stabilite anterior şi utilizate de Comisia Monumentelor Naturii din cadrul

Academiei Române, respectiv un pătrat roşu având laturile între 10 şi 15 centimetri,

înconjurat de o bandă albă având lăţimea între 2 şi 4 centimetri, aplicat la distanţe între 50 şi

200 metri de către administraţiile parcurilor naţionale şi ale parcurilor naturale.

Limitele rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi parcurilor naturale, în format

digital, ca vectori cu referinţă geografică, se pun la dispoziţie de către autoritatea publică

centrală pentru protecţia mediului tuturor instituţiilor şi persoanelor interesate, prin

intermediul paginii de Internet.

Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a evidenţia în planurile de

amenajare a teritoriului şi de urbanism limitele rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi

parcurilor naturale.

11.3. PROCEDURI DE IMPLEMENTARE

Prin Ordin nr.494/ 200591

privind aprobarea procedurilor de încredinţare a administrării

şi de atribuire în custodie a ariilor naturale protejate se aprobă Procedura de încredinţare a

administrării ariilor naturale protejate care necesită constituirea de structuri de administrare şi

Procedura de atribuire în custodie a ariilor naturale protejate care nu necesită constituirea de

structuri de administrare.

91 Publicat în M.O. nr.487/ 2005.

Page 107: Curs Legislatie

- 107 -

11.3.1. Procedura de încredinţare a administrării ariilor naturale protejate care

necesită constituirea de structuri de administrare

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului poate încredinţa pe bază de

contract administrarea ariilor naturale protejate care necesită constituirea de structuri de

administrare.

Pentru a putea administra arii naturale protejate, o persoană juridică este considerată

eligibilă dacă îndeplineşte următoarele condiţii:

a). are capacitate tehnică şi administrativă, putând dovedi competenţa în gestionarea

resurselor naturale şi deţinând pentru fiecare arie naturală protejată o clădire destinată sediului

administrativ, care să aibă birouri dotate cu mobilier şi birotică şi minimum două autovehicule

de teren;

b). are capacitate ştiinţifică, deţinând structuri de personal specializate şi baza materială

necesară pentru a realiza studii şi cercetări privind resursele naturale, monitorizarea şi

managementul durabil al acestora şi conservarea diversităţii biologice;

c). are capacitate financiară, deţinând un patrimoniu suficient pentru a asigura resursele

financiare necesare dotării, cheltuielilor operaţionale, activităţilor specifice de management şi

acoperirii salariilor necesare înfiinţării unei/unor noi structuri de administrare fără a recurge la

dubla subordonare a unor persoane deja angajate pe alte posturi şi în alte structuri.

Solicitările scrise pentru încredinţarea administrării unuia sau mai multor parcuri

naţionale şi/sau parcuri naturale, vor fi depuse la sediul direcţiei de specialitate din cadrul

autorităţii responsabile.

Fiecare solicitare scrisă va fi însoţită de câte o documentaţie pentru fiecare arie

protejată, care trebuie să cuprindă:

a). descrierea capacităţilor tehnice şi administrative existente ce vor intra în inventarul

structurii de administrare (sedii, terenuri, autovehicule, birotică, mobilier, utilaje şi unelte

etc.);

b). dovedirea capacităţii ştiinţifice prin prezentarea experienţei şi viziunii în domeniul

protecţiei naturii şi descrierea capitalului natural al fiecărei arii naturale protejate;

c). angajamentul privind bugetul ce se va aloca anual, destinat exclusiv funcţionării

structurii de administrare, cu defalcarea cuantumurilor alocate pe categorii de cheltuieli;

d). angajamentul privind termenele până la care se realizează angajarea directorului

structurii de administrare şi a personalului aflat în subordinea directă a acestuia;

e). propunerea de regulament de organizare şi funcţionare a structurii de administrare.

Se constituie, la nivelul autorităţii publice centrale pentru mediu, o comisie alcătuită

din: doi reprezentanţi ai direcţiei responsabile cu ariile protejate, un reprezentant al direcţiei

juridice, un reprezentant al Gărzii Naţionale de Mediu şi un reprezentant al Comisiei pentru

Ocrotirea Monumentelor Naturii a Academiei Române, pentru desfăşurarea în bune condiţii a

procesului de evaluare a ofertelor primite şi pentru urmărirea aplicării contractelor.

11.3.2. Procedura de atribuire în custodie a ariilor naturale protejate care nu

necesită constituirea de structuri de administrare

Autoritatea teritorială pentru protecţia mediului(APM), poate încredinţa în numele

autorităţii publice centrale, custodia ariilor naturale protejate care nu necesită constituirea de

structuri de administrare, pe bază de convenţie de custodie.

Solicitarea se face în scris şi este însoţită de o documentaţie a cărui conţinut cadru este

prezentat în ordin.

APM face o notificare legată de solicitare către autoritatea publică centrală şi către

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi comunică persoanelor interesate lista

Page 108: Curs Legislatie

- 108 -

persoanelor fizice sau juridice şi ariile naturale protejate pentru care acestea au depus

solicitări.

În vederea desfăşurării în bune condiţii a procesului de evaluare a ofertelor primite şi

urmăririi aplicării convenţiilor de custodie, APM constituie o comisie de evaluare şi atestare,

alcătuită din: doi reprezentanţi ai APM, o persoană delegată de către Comisia pentru Ocrotirea

Monumentelor Naturii a Academiei Române, un reprezentant al consiliului judeţean şi un

reprezentant al direcţiei silvice. Ca observatori pot fi invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor

publice locale pe cuprinsul cărora se situează aria protejată pentru care se solicită custodia.

11.4. DIVERSITATEA BIOLOGICĂ

Convenţia privind diversitatea biologică semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992 a fost

ratificată prin Legea nr.58/ 2005 (M.O. nr.199/ 2005).

Părţile contractante au hotărât să semneze această convenţie fiind:

- conştiente de valoarea intrinsecă a diversităţii biologice şi de valoarea ecologică,

genetică, socială, economică, ştiinţifică, educaţională, culturală, recreativă şi estetică a

diversităţii biologice şi a componentelor sale;

- conştiente de importanţa diversităţii biologice pentru evoluţie şi pentru conservarea

sistemelor de susţinere a biosferei; şi afirmând că:

- statele au drepturi suverane asupra propriilor lor resurse biologice;

- conservarea diversităţii biologice este o preocupare comună a umanităţii;

- statele sunt responsabile de conservarea diversităţii lor biologice şi de utilizarea

durabilă a resurselor lor biologice;

- diversitatea biologică este redusă semnificativ de anumite activităţi umane.

Obiectivele acestei convenţii, ce trebuie urmate, sunt conservarea diversităţii biologice,

utilizarea durabilă a componentelor sale şi împărţirea corectă şi echitabilă a beneficiilor ce

rezultă din utilizarea resurselor genetice, inclusiv prin accesul corespunzător la resursele

genetice, prin transferul adecvat de tehnologii pertinente, ţinând cont de toate drepturile

asupra acestor resurse şi tehnologii, şi prin finanţarea corespunzătoare.

11.4.1. Definiţii

Pentru a înţelege cele prezentate sunt necesare cunoaşterea următoarelor definiţii:

- Diversitatea biologică înseamnă variabilitatea organismelor vii din toate sursele,

inclusiv, printre altele, a ecosistemelor terestre, marine şi a altor ecosisteme acvatice şi a

complexelor ecologice din care acestea fac parte; aceasta include diversitatea în cadrul

speciilor, dintre specii şi a ecosistemelor;

- Resursele biologice includ resurse genetice, organisme sau părţi din ele, populaţii sau

orice alte componente biotice ale ecosistemelor având folosinţă sau valoare efectivă sau

potenţială pentru umanitate;

- Biotehnologie înseamnă orice aplicaţie tehnologică ce foloseşte sisteme biologice,

organisme vii sau derivate din ele, pentru a realiza sau a modifica produse sau procese pentru

utilizare specifică;

- Conservare „x situ” înseamnă conservarea componentelor diversităţii biologice în

afara habitatelor lor naturale;

- Conservare „în situ” înseamnă conservarea ecosistemelor şi habitatelor naturale şi

menţinerea şi refacerea populaţiilor viabile de specii în mediul lor natural şi, în cazul speciilor

domestice sau cultivate, în mediul în care şi-au dezvoltat caracterele lor distincte;

- Organizaţie de integrare economică regională înseamnă o organizaţie constituită

din state suverane ale unei zone date, căreia statele membre i-au transferat competenţe cu

privire la probleme guvernate de această convenţie şi care a fost autorizată din timp, conform

procedurilor sale interne, să semneze, să ratifice, să accepte, să aprobe sau să adere la aceasta;

Page 109: Curs Legislatie

- 109 -

- Utilizare durabilă înseamnă utilizarea componentelor diversităţii biologice într-un

mod şi ritm care să nu ducă la scăderea pe termen lung a diversităţii biologice, menţinându-i

astfel potenţialul de a răspunde necesităţilor şi aspiraţiilor generaţiilor prezente şi viitoare.

11.4.2. Drepturi şi obligaţii ale statelor semnatare

Statele au dreptul suveran de a exploata propriile lor resurse, în conformitate cu

propriile lor politici de mediu, şi responsabilitatea să se asigure ca activităţile de sub

jurisdicţia şi controlul lor să nu cauzeze prejudicii mediului altor state sau zonelor din afara

limitelor jurisdicţiei lor naţionale.

Statele semnatare au obligaţia de a identifica şi monitoriza ecosistemele şi habitatele

care conţin o mare diversitate, un număr mare de specii ameninţate, endemice sau sălbatice

(necesare pentru speciile migratoare; de importanţă socială, economică, culturală sau

ştiinţifică; care sunt reprezentative, unice sau asociate unor procese evolutive sau altor

procese biologice esenţiale).

De asemenea, au obligaţia de a identifica şi monitoriza speciile şi comunităţile care

sunt: ameninţate; rude sălbatice ale speciilor domestice sau cultivate; de valoare medicală,

agricolă sau altă valoare economică; de importanţă socială, ştiinţifică sau culturală; de

importanţă pentru cercetare în domeniul conservării şi utilizării durabile a diversităţii

biologice, cum ar fi speciile indicatoare gene92

şi genoame93

descrise, de importanţă socială,

ştiinţifică sau economică.

Prin semnarea acestei convenţii, ţara noastră, a demonstrat interesul legitim de asigurare

a unei dezvoltări durabile a componentelor diversităţii biologice de care se bucură.

În acest scop trebuie să:

- identifice obiectivele diversităţii biologice importante pentru conservarea şi utilizarea

sa durabilă, având în vedere lista indicatoare de categorii din anexa nr.1 la convenţie;

- monitorizeze, prin prelevare de eşantioane şi alte tehnici, componentele diversităţii

biologice identificate acordând atenţie specială celor care necesită măsuri de conservare

urgentă şi celor care oferă cel mai ridicat potenţial pentru utilizare durabilă;

- identifice procesele şi categoriile de activităţi care au sau este foarte probabil să aibă

impact negativ semnificativ asupra conservării şi utilizării durabile a diversităţii biologice şi

va monitoriza efectele lor prin prelevare de eşantioane şi alte tehnici;

- întreţină şi să organizeze, prin orice sistem, datele obţinute din activităţile de

identificare şi monitorizare.

11.4.3. Utilizarea durabilă a componentelor diversităţii biologice

În măsura posibilităţilor şi în funcţie de necesităţi, fiecare parte contractantă:

a). va integra cerinţele conservării şi utilizării durabile a resurselor biologice în luarea

deciziilor la nivel naţional;

b). va adopta măsuri legate de utilizarea resurselor biologice pentru a evita sau a reduce

impactul negativ asupra diversităţii biologice;

c). va proteja şi încuraja utilizarea curentă a resurselor biologice, în conformitate cu

practicile culturale tradiţionale care sunt compatibile cu conservarea şi utilizarea durabilă;

d). va ajuta populaţiile locale în dezvoltarea şi implementarea acţiunilor de reconstrucţie

ecologică în zonele degradate unde s-a redus diversitatea biologică;

e). va încuraja cooperarea dintre autorităţile sale guvernamentale şi sectorul său privat în

dezvoltarea de metode pentru utilizarea durabilă a resurselor biologice.

92 Element din molecula de ADN a unui cromozom care transmite caracterele de la ascendenţi la descendenţi. 93 Grup de cromozomi, diferiţi genetic, care formează o unitate.

Page 110: Curs Legislatie

- 110 -

11.4.4. Educarea şi conştientizarea publicului

Părţile contractante:

a). vor promova şi încuraja înţelegerea importanţei şi a măsurilor necesare pentru

conservarea diversităţii biologice, ca şi propagarea sa prin mijloace de informare şi includerea

acestor subiecte în programele educaţionale;

b). vor coopera, în funcţie de necesităţi, cu alte state şi organizaţii internaţionale pentru

dezvoltarea de programe de educaţie şi conştientizare a publicului privind conservarea şi

utilizarea durabilă a diversităţii biologice.

11.4.5. Cooperarea tehnică şi ştiinţifică

Părţile contractante vor încuraja cooperarea tehnică şi ştiinţifică internaţională în

domeniul conservării şi utilizării durabile a diversităţii biologice, dacă este necesar, prin

instituţiile naţionale şi internaţionale corespunzătoare.

Fiecare parte contractantă va promova cooperarea tehnică şi ştiinţifică cu alte parţi

contractante, în particular ţări în curs de dezvoltare, pentru implementarea acestei conventii,

între altele, prin elaborarea şi aplicarea politicii naţionale. La promovarea unei astfel de

cooperări se va acorda o atenţie deosebită dezvoltării şi întăririi capacităţilor naţionale, prin

punerea în valoare a resurselor umane şi întărirea instituţiilor.

Page 111: Curs Legislatie

- 111 -

CAPITOLUL 12: PROTECŢIA APELOR ŞI A ECOSISTEMELOR

ACVATICE

Obiectivul acestei secţiuni este menţinerea şi ameliorarea calităţii şi productivităţii

naturale ale apelor de suprafaţă , subterane şi a ecosistemelor acvatice, dezvoltarea durabilă.

Majoritatea surselor de apă utilizate de om sunt constituite din surse subterane şi din

pârâuri, râuri, fluvii sau lacuri.

În perioada anilor 70 , când industrializarea a înregistrat un avânt important în ţara

noastră s-a ajuns la un dezechilibru între capacitatea apelor de autoepurare şi cantitatea de

poluanţi evacuaţi o data cu apele uzate; Aceasta a dus la renunţarea la unele surse şi la

cheltuieli foarte mari pentru asigurareaunor ape de calitate corespunzătoare diferitelor utilităţi.

Şi în judeţul Bacău:

- datorită poluării apelor râului Bistriţa, de către Platforma Industrială Săvineşti –

Roznov şi Fabrica de Celuloză şi Hârtie „Reconstrucţia‖ Piatra Neamţ, s-a deteriorat calitatea

pânzei freatice din zona de alimentare cu apă potabilă a Municipiului Bacău, scoţând-o în

afara limitelor maxime admise la indicatorii materie organica şi amoniu. Aceasta a condus la

orientarea către o altă sursă de alimentare cu apă potabilă şi astfel a fost realizată aducţiunea

de la Poiana Uzului, situată la o distanţă de 70 km;

- datorită poluării apelor râului Trotuş, acesta a devenit un râu mort din punct de vedere

ecologic, apa acestuia neputând fi utilizată, pe tronsonul aval Platformă Industrială Oneşti-

Borzeşti, la nimic. Calitatea acestui râu influenţa negativ şi calitatea râului Siret în aval de

confluenţă.

După anul 1990, datorită regresului economic şi al imposibilităţii asigurării unei epurări

corespunzătoare a apelor uzate precum şi a costurilor ridicate de fabricaţie au determinat mulţi

agenţi economici (operatori) cu pondere în poluarea apelor să îşi reconsidere nivelul

producţiei. Această reducere a determinat şi o mai bună valorificare a resurselor naturale

folosite ca materii prime şi în consecinţă la reducerea poluanţilor din apele uzate evacuate.

Toate acestea au determinat refacerea calităţii apelor de suprafaţă şi într-un timp mai

mare a celor subterane.

Apariţia legilor în domeniul mediului precum şi modul în care a fost abordată aplicarea

acestora au creat premizele unei evoluţii pozitive a agenţilor economici, atât din punct de

vedere al mentalităţii cât şi din punct de vedere al modului de acţionare.

Protecţia apelor de suprafaţă şi subterane şi a ecosistemelor acvatice are ca obiect

menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii şi productivităţii biologice ale acestora, în scopul evitării

unor efecte negative asupra mediului, sănătăţii umane şi bunurilor materiale.

Conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii apelor costiere şi maritime urmăreşte

reducerea progresiva a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanţe prioritare/ prioritar

periculoase în scopul atingerii obiectivelor de calitate stipulate în Convenţia privind protecţia

Mării Negre împotriva poluării, semnată la Bucureşti la 21 aprilie 1992, ratificată prin Legea

nr.98/ 1992.

12.1. OBLIGAŢIILE PERSOANELOR FIZICE ŞI JURIDICE

Obligaţiile persoanelor fizice şi juridice sunt:

a). să execute toate lucrările de refacere a resurselor naturale, de asigurare a migrării

faunei acvatice şi de ameliorare a calităţii apei, prevăzute cu termen în avizul sau autorizaţia

de gospodărire a apelor, precum şi în autorizaţia de mediu, şi să monitorizeze zona de impact;

Page 112: Curs Legislatie

- 112 -

b). să se doteze, în cazul deţinerii de nave, platforme plutitoare sau de foraje marine, cu

instalaţii de stocare sau de tratare a deşeurilor, instalaţii de epurare a apelor uzate şi racorduri

de descărcare a acestora în instalaţii de mal sau plutitoare;

c). să amenajeze porturile cu instalaţii de colectare, prelucrare, reciclare sau neutralizare

a deşeurilor petroliere, menajere sau de altă natură, stocate pe navele fluviale şi maritime, şi

să constituie echipe de intervenţie în caz de poluare accidentală a apelor şi a zonelor de

coastă;

d). să nu evacueze ape uzate de pe nave sau platforme plutitoare direct în apele naturale

şi să nu arunce de pe acestea nici un fel de deşeuri;

e). să nu spele obiecte, produse, ambalaje, materiale care pot produce impurificarea

apelor de suprafaţă;

f). să nu deverseze în apele de suprafaţă, subterane şi maritime ape uzate, fecaloid

menajere, substanţe petroliere, substanţe prioritare/ prioritar periculoase;

g). să nu arunce şi să nu depoziteze pe maluri, în albiile râurilor şi în zonele umede şi de

coasta deşeuri de orice fel şi să nu introducă în ape substanţe explozive, tensiune electrica,

narcotice, substanţe prioritare/prioritar periculoase.

12.2. LEGEA SPECIFICĂ CE REGLEMENTEAZĂ GOSPODĂRIREA

APELOR

Principala lege care reglementează protecţia acestui factor de mediu este Legea nr.107/

1996, publicată în M.O. nr.244/ 1996 modificată prin: H.G. nr.948/ 1999 (M.O. nr.568/

1999); O.U.G. nr.107/ 2002 (M.O. nr.691/ 2002); Legea nr.404/ 2003 (M.O. nr.713/ 2003) şi

Legea nr.310/ 2004 (M.O. nr.584/ 2004).

De la începutul legii s-a precizat importanţa acestui factor de mediu pentru viaţă şi

societate, pentru menţinerea echilibrului ecologic.

Apele sunt constituenţi ai patrimoniului public şi de aceea protecţia, punerea în valoare

şi dezvoltarea durabilă constituie acţiuni de interes general.

12.2.1. Ce vrea această lege?

a). conservarea, dezvoltarea şi protecţia resurselor de apă, precum şi asigurarea unei

curgeri libere a apelor;

b). protecţia împotriva oricărei forme de poluare şi de modificare a caracteristicilor

resurselor de apă, a malurilor şi albiilor sau cuvetelor acestora;

c). refacerea calităţii apelor de suprafaţă şi subterane;

d). conservarea şi protejarea ecosistemelor acvatice;

e). asigurarea alimentării cu apă potabilă a populaţiei şi a salubrităţii publice;

f). gospodărirea durabilă a apei şi repartiţia raţională şi echilibrată a acestei resurse, cu

menţinerea şi cu ameliorarea calităţii şi regenerării naturale a apelor;

g). apărarea împotriva inundaţiilor şi oricăror alte fenomene hidrometeorologice

periculoase;

h). satisfacerea cerinţelor de apă ale agriculturii, industriei, producerii de energie, a

transporturilor, agriculturii, turismului, agrementului şi sporturilor nautice, ca şi ale oricăror

alte activităţi umane;

i). integrarea aspectelor cantitative şi calitative atât pentru apele de suprafaţă, cât şi

pentru apele subterane care aparţin aceluiaşi sistem ecologic, hidrologic şi hidrogeologic;

j). asigurarea protecţiei ecosistemelor acvatice situate în imediata vecinătate a

coastelor, în golfuri sau aflate în Marea Neagră;

k). promovarea utilizări durabile a apelor pe baza protecţiei pe termen lung a resurselor

disponibile de apă;

Page 113: Curs Legislatie

- 113 -

l). conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea mediului acvatic prin măsuri specifice pentru

reducerea progresiva a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanţe prioritare şi

încetarea sau eliminarea treptata a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanţe prioritar

periculoase;

m). reducerea progresivă a poluării apelor subterane şi prevenirea poluării ulterioare;

n). atingerea obiectivelor Convenţiei pentru protecţia Mării Negre împotriva poluării în

ceea ce priveşte încetarea sau eliminarea etapizată a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de

substanţe prioritare pentru atingerea în mediul marin a concentraţiilor acestor substanţe

aproape de valorile fondului natural şi aproape de valoarea zero pentru substanţele de sinteză;

o). prevenirea deteriorării ulterioare, protecţia şi îmbunătăţirea stării ecosistemelor

acvatice şi, în ceea ce priveşte cerinţele de apă, a ecosistemelor terestre şi a zonelor umede ce

depind în mod direct de ecosistemele acvatice.

12.2.2. Obiectivele protecţiei apelor şi mediului acvatic

Obiectivele protecţiei apelor şi mediului acvatic sunt:

a). prevenirea deteriorării tuturor corpurilor de ape de suprafaţă;

b). protecţia, îmbunătăţirea şi refacerea tuturor corpurilor de apă de suprafaţă în scopul

atingerii stării bune a acestora, până la data de 22 decembrie 2015;

c). protecţia şi îmbunătăţirea tuturor corpurilor de apă artificiale sau puternic modificate

în scopul realizării unui potenţial ecologic bun sau a unei stări chimice bune a acestora, până

la data de 22 decembrie 2015;

d). reducerea progresivă a poluării datorate substanţelor prioritare şi încetarea sau

eliminarea treptată a evacuărilor şi a pierderilor de substanţe prioritar periculoase;

e). prevenirea sau limitarea aportului de poluanţi în apele subterane şi prevenirea

deteriorării stării tuturor corpurilor de ape subterane;

f). protecţia, îmbunătăţirea şi refacerea tuturor corpurilor de ape subterane şi asigurarea

unui echilibru între debitul prelevat şi reîncărcarea apelor subterane, cu scopul realizării unei

stări bune a apelor subterane, până la data de 22 decembrie 2015;

g). inversarea oricărei tendinţe semnificative şi durabile de creştere a concentraţiei

oricărui poluant rezultate din impactul activităţii umane, pentru a reduce în mod progresiv

poluarea apei subterane.

Pentru protecţia şi conservarea resurselor de apă de suprafaţă, evacuările în aceste ape

au fost reglementate prin utilizarea unei abordări combinate prin stabilirea şi implementarea

controlului emisiilor bazate pe cele mai bune tehnici disponibile sau a valorilor limită

importante ale emisiilor ori, în cazul impactului difuz, a controlului şi a celor mai bune

practici din punct de vedere al mediului stabilite în reglementările specifice privind

prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării, epurarea apelor uzate urbane, protecţia

apelor împotriva poluării cauzate de nitraţi din surse agricole, evaluarea riscului şi descărcarea

de substanţe periculoase în apă, până la data de 22 decembrie 2012.

12.2.3. Modul de organizare a gospodăririi apelor

Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor asigură politica şi strategia în domeniul

gospodăririi apelor. Transpunerea este asigurată de Administraţia Naţională „Apele

Române‖, Direcţiile de Ape organizate la nivel bazinal şi Sistemele de Gospodărire a Apelor

la nivel judeţean.

Resursele de apă, de suprafaţă şi subterană sunt monopol natural de interes strategic.

Stabilirea regimului de folosire a resurselor de apă, indiferent de forma de proprietate, este un

drept exclusiv al Guvernului, exercitat prin autoritatea publica centrală din domeniul apelor.

Reglementarea navigaţiei şi a activităţilor conexe acesteia pe căile navigabile se face de

către autoritatea publică centrală din domeniul transporturilor, prin unităţi de profil.

Page 114: Curs Legislatie

- 114 -

Faza atmosferică a circuitului apei în natură poate fi modificat artificial numai de

autoritatea publică centrală din domeniul apelor şi de cei autorizaţi de acesta.

Toate aceste ape se dau în administrare Administraţiei Naţionale „Apele Române‖,

supravegherea calităţii apei potabile fiind asigurată de Ministerul Sănătăţii.

Gospodărirea apelor se face pe bazine hidrografice, cuprinzând apele de suprafaţă şi

subterane, în scopul dezvoltării durabile.

Apar necesare unele definiţii:

- albie minoră: suprafaţa de teren ocupată permanent sau temporar de apă, care asigură

curgerea nestingherită, din mal în mal, la niveluri obişnuite, inclusiv insulele create prin

curgerea naturală a apelor;

- bazin hidrografic: unitate fizico geografică ce înglobează reţeaua hidrografică până la

cumpăna apelor;

- mal: porţiune îngustă de teren, de regulă în pantă, de-a lungul unei ape;

- zonă inundabilă: suprafaţa de teren din albia majoră a unui curs de apă, delimitat de

un nivel al oglinzii apei, corespunzător anumitor debite în situaţii de ape mari;

- albie majoră: porţiune de teren din valea naturală a unui curs de apă peste care se

revarsă apele mari la ieşirea lor din albia minoră;

- gospodărirea apelor: activităţile care conduc la cunoaşterea , utilizarea , valorificarea

raţională, menţinerea sau îmbunătăţirea resurselor de apă, pentru satisfacerea nevoilor sociale

şi economice, la protecţia împotriva epuizării şi poluării acestor resurse, precum şi la

prevenirea şi combaterea acţiunilor distructive ale apelor;

- comitet de bazin: organ democratic care reprezintă interesul comun la nivelul unui

bazin hidrografic, care reuneşte principalii actori în domeniul apelor: statul, comunităţile

locale, industrie, agricultură, organizaţii neguvernamentale; Acesta colaborează cu Direcţia

Apelor corespunzătoare, în aplicarea strategiei de gospodărire a apelor; este echivalentul

Parlamentului iar executivul este Direcţia Apelor.

Pe lângă autoritatea publică centrală din domeniul apelor funcţionează: Consiliul

interministerial al apelor; Comisia centrală de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor

meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţiile hidrotehnice; Comisia naţională

pentru siguranţa barajelor şi lucrărilor hidrotehnice; Centrul român de reconstrucţie a râurilor

şi Comitetul naţional pentru Programul Hidrologic Internaţional – organisme cu caracter

consultativ.

Dreptul de folosinţă a apelor se stabileşte prin Autorizaţia de Gospodărire a Apelor cu

excepţia apelor utilizate pentru necesităţile proprii unei gospodării.

La nivelul fiecărei direcţii de apă a Administraţiei Naţionale Apele Române este

organizat un Comitet de bazin format din 15 membri.

La nivelul Bazinului Hidrografic al râului Siret este organizat, încă din anul 1999,

Comitetul de Bazin Hidrografic „SIRET”, pentru prima dată în ţară, studiu pilot sub

îndrumarea Ministerului Apelor din Franţa.

România face parte din bazinul hidrografic internaţional al fluviului Dunărea. Pentru

porţiunea din bazinul hidrografic internaţional al fluviului Dunărea, care este cuprinsă în

teritoriul României, inclusiv apele de coastă ale Mării Negre, se va elabora planul de

management al acestui bazin hidrografic internaţional, pe baza schemelor directoare de

management şi amenajare a apelor.

Administrarea bazinelor hidrografice naţionale, menţionate ca bazine hidrografice se

face la nivelul districtelor de bazin de către direcţiile de ape ale Administraţiei Naţionale

Apele Române.

La nivel naţional, sunt stabilite următoarele districte de bazin: Someş-Tisa, Crişuri,

Mureş, Banat, Jiu, Olt, Argeş-Vedea, Buzău-Ialomiţa, Siret, Prut-Bârlad şi Dobrogea-Litoral.

Comitetul de bazin trebuie:

Page 115: Curs Legislatie

- 115 -

a). să avizeze schemele directoare, precum şi programele de măsuri pentru atingerea

obiectivelor din schemele directoare şi realizarea lucrărilor, instalaţiilor şi amenajărilor de

gospodărirea apelor;

b). să avizeze planurile de prevenire a poluării accidentale ăi de înlăturare a efectelor lor,

elaborate în funcţie de condiţiile bazinului hidrografic respectiv;

c). să aprobe schemele locale, stabilind priorităţile tehnice şi financiare, şi să le

integreze în schemele directoare;

d). să propună revizuirea normelor şi standardelor din domeniul gospodăririi apelor şi, în

caz de necesitate, să elaboreze norme de calitate a apei evacuate, proprii bazinului hidrografic;

aceste norme pot fi mai exigente decât cele la nivel naţional;

e). să stabilească norme speciale pentru evacuări de ape uzate, dacă este necesar, pentru

respectarea normelor stabilite de calitatea apelor;

f). să aprobe încadrarea în categorii de calitate a cursurilor de apă din bazinul

hidrografic respectiv;

g). să recomande priorităţile privind finanţarea şi conformarea, în scopul realizării

programelor de dezvoltare a lucrărilor, instalaţiilor şi amenajărilor de gospodărire a apelor;

h). să asigure informarea publicului, garantarea unei perioade de timp necesare primirii

comentariilor publicului, să organizeze audieri publice asupra tuturor aspectelor propuse

pentru aprobare şi să asigure accesul publicului la documentele sale;

i). să avizeze lista ariilor protejate şi să stabilească măsurile de reconstrucţie ecologică a

zonelor propuse în acest scop.

12.2.4. Regimul de folosire al apelor şi al albiilor

În domeniul public intră toate albiile minore cu lungimi mai mari de 5 km şi bazin

hidrografic mai mare de 10 km2, malurile, cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime,

faleza, plaja mării, bogăţiile naturale ale apelor, potenţialul lor energetic, marea teritorială

precum şi fundul apelor maritime, excepţie făcând pepinierele şi crescătoriile piscicole.

Albiile minore cu lungimi mai mici de 5 km şi cu bazine hidrografice ce nu depăşesc

suprafaţa de 10 km2, pe care apele nu curg permanent, aparţin deţinătorilor, cu orice titlu, ai

terenurilor pe care se formează sau curg. Proprietarii acestor albii trebuie să folosească aceste

ape în concordanţă cu condiţiile generale de folosire a apei în bazinul respectiv.

Insulele, care nu sunt în legătură cu terenurile cu mal la nivelul mediu al apei, aparţin

proprietarului albiei apei.

Apa subterană poate fi folosită de proprietarul terenului, numai în măsura în care este

utilizată cu respectarea normelor sanitare şi de protecţie a calităţii apelor, pentru băut, adăpat,

udat, spălat, îmbăiat şi alte trebuinţe gospodăreşti, dacă pentru aceasta nu se folosesc instalaţii

sau se folosesc instalaţii de capacitate mică de până la 0,2 litri/secundă, destinate exclusiv

satisfacerii necesităţilor gospodăriilor proprii.

Rezervele de ape subterane se pot reface sau suplimenta, prin lucrări de realimentare

artificială a corpurilor de apă subterană, cu apa provenind din orice sursă de apă de suprafaţă

sau subterană, numai în cazul în care nu este compromisă atingerea obiectivelor protecţiei

apelor şi mediului acvatic, prezentate mai sus, atât pentru sursă, cât şi pentru corpul de apă

subterană realimentat artificial.

Transferul volumelor de apă dintr-un bazin în altul se poate face în situaţia în care

cerinţele de apă ale bazinului în care se transferă sunt insuficiente atât pentru populaţie, cât şi

pentru menţinerea echilibrului ecologic al ecosistemului acvatic şi nu afectează situaţia

bazinului din care se transferă.

Page 116: Curs Legislatie

- 116 -

Satisfacerea nevoilor de apă ale populaţiei, adăparea animalelor, refacerea rezervei de

incendiu, precum şi debitele salubre94

au prioritate faţă de folosirea apelor în alte scopuri.

În caz de secete sau calamităţi se aplică restricţii temporare de folosire a resurselor de

apă; pe tronsoanele de râuri în care gradul de amenajare este scăzut se realizează Planuri de

Restricţii la a căror realizare participă toţi utilizatorii de ape şi este aprobat în Comitetul de

Bazin, avizat de minister şi adus la cunoştinţa publicului.

Utilizatorii de apă sunt obligaţi să economisească apa prin folosire judicioasă, să asigure

întreţinerea şi repararea instalaţiilor proprii şi, după caz, a celor din sistemele de alimentare cu

apă şi canalizare.

Utilizatorii de apă vor folosi cele mai bune tehnologii disponibile, care permit utilizarea

unor cantităţi reduse de apă, precum şi un consum mic de apă prin recirculare şi/sau

refolosire.

Folosirea ca sursă pentru alimentări cu apă potabilă a lacurilor de acumulare impune

exploatarea piscicolă numai în regim natural, fără furajarea peştilor şi fără aplicarea

fungicidelor sau a oricăror medicamente veterinare.

Utilizatorii de apă sunt obligaţi:

- să economisească apa prin folosire judicioasă;

- să asigure întreţinerea şi repararea instalaţiilor proprii şi, după caz, a celor din

sistemele de alimentare cu apă şi canalizare;

- să utilizeze celor mai bune tehnologii disponibile, care permit utilizarea unor cantităţi

reduse de apă, precum şi un consum mic de apă prin recircularea şi/sau refolosirea apei.

În acest scop, prin Ordinul nr.249/ 2005 (M.O. nr.296/ 2005), s-a înfiinţat Centrul

naţional de coordonare, informare, reactualizare a ghidurilor privind cele mai bune tehnici

disponibile şi de comunicare cu Biroul European pentru Prevenirea şi Controlul Integrat al

Poluării şi cu Forumul European de Informare (Centrul IPPC), care vizează următoarele

domenii:

a). procesul de elaborare şi promovare a ghidurilor naţionale privind cele mai bune

tehnici disponibile;

b). diseminarea informaţiilor privind cele mai bune tehnici disponibile;

c). comunicarea cu Biroul European pentru Prevenirea şi Controlul Integrat al Poluării şi

cu Forumul European de Informare.

Poluarea în orice mod a resurselor de apă este interzisă.

Normele de calitate a resurselor de apa legate de funcţiunile apei sunt aprobate prin

hotărâri ale Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale şi care sunt prezentate în

Anexa nr.1 a cursului, printre care amintim:

H.G. nr.351/ 2005 privind aprobarea Programului de eliminare treptată a evacuărilor,

emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase (M.O. nr.428/ 2005); H.G. nr.472/

2000 privind unele măsuri de protecţie a calităţii resurselor de apă (M.O. nr.272/ 2000);

Ordinul nr.245/ 2005 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare a riscului substanţelor

periculoase din listele I şi II şi al substanţelor prioritare/ prioritar periculoase în mediul

acvatic prin modelare matematică şi a Metodologiei de evaluare a impactului substanţelor

periculoase din listele I şi II şi al substanţelor prioritare/prioritar periculoase asupra mediului

acvatic prin teste ecotoxicologice, alge verzi, dafnia, peşti (M.O. nr.565/ 2005).

Tot în scopul protecţiei calităţii apelor au fost ratificate diverse convenţii, astfel: -

Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva poluării, semnata la Bucureşti la 21 aprilie

1992 ratificată prin Legea nr.98/ 1992 (M.O. nr.242/ 1992); - Convenţia privind protecţia şi

utilizarea cursurilor de apă transfrontiere şi a lacurilor internaţionale, încheiată la Helsinki la

17 martie 1992, ratificată prin Legea nr.30/ 1995 (M.O. nr.81/ 1995); - Convenţia privind

protecţia Dunării ratificată prin Legea nr.14/ 1995 /M.O. nr.41/ 1995); - prin Legea nr.228/

94 Debit salubru: debitul minim necesar într-o secţiune pe un curs de apă, pentru asigurarea condiţiilor naturale

de viaţă ale ecosistemelor acvatice existente.

Page 117: Curs Legislatie

- 117 -

2000 se aprobă OU.G. nr.95/ 2000 pentru ratificarea Protocolului privind apa şi sănătatea,

adoptat la Londra la 17 iunie 1999; - Normativul privind obiectivele de referinţă pentru

clasificarea calităţii apelor de suprafaţă le găsiţi în Ordinul nr.1146/ 2002, publicat în M.O.

nr.197/ 2003.

12.2.5. Regimul lucrărilor care se construiesc pe ape sau care au legătură cu

apele

Este interzisă amplasarea în zona inundabilă a albiei majore şi în zonele de protecţie de

noi obiective economice sau sociale, inclusiv de noi locuinţe sau anexe ale acestora.

Construcţiile şi obiectivele existente, amplasate în aceste zone vor fi demolate. În

situaţia în care demolarea nu este posibilă, beneficiarii vor fi obligaţi să declare pe propria

răspundere că îşi asumă riscurile în caz de inundaţii.

Lucrările pot fi promovate şi executate numai în baza avizului de gospodărire a apelor

sau notificării, iar punerea în funcţiune sau exploatarea acestor lucrări se face numai în baza

autorizaţiei de gospodărire a apelor sau, după caz, a notificării.

Avizul de gospodărire a apelor şi avizul de amplasament sunt avize conforme.

Normelor metodologice privind avizul de amplasament sunt aprobate prin Ordinul nr.2/

200695

, fiind emis de către Administraţia Naţională „Apele Române‖, de către direcţiile

bazinale ale acesteia sau de administraţia naţională de meteorologie. Competenţele de emitere

sunt stabilite prin această normă metodologică la articolul 4.

Avizul de amplasament reglementează:

a). amplasarea unor obiective economice şi sociale în zona inundabilă a albiei majore şi

realizarea anticipată a lucrărilor şi măsurilor necesare pentru evitarea pericolului de inundare

şi asigurarea curgerii apelor;

b). amplasarea următoarelor obiective pe o distanţă de până la 500 m în jurul şi în afara

zonei de protecţie de 30 m instituite în jurul platformelor meteorologice:

1. construcţii cu înălţime mai mare decât o treime din distanţa dintre construcţie şi

limita zonei de protecţie;

2. reţele de înaltă tensiune sau de telecomunicaţii;

3. obiective economice sau sociale care ar putea emite fum şi pulberi în atmosferă;

4. sisteme de irigaţii prin aspersiune;

5. perdele forestiere;

c). amplasarea oricăror obiective social-economice pe terenurile din zonele de protecţie

din jurul lacurilor naturale, cursurilor de apă, lacurilor de acumulare, ţărmului mării, digurilor,

canalelor, barajelor şi altor lucrări hidrotehnice, a construcţiilor şi instalaţiilor hidrometrice, a

instalaţiilor de determinare automată a calităţii apei, precum şi a celor din zona dig-mal.

Avizul de amplasament este valabil pe toată perioada de existenţă a obiectivului pentru

care a fost solicitat, în unele condiţii prezentate în art.15.

În anexe sunt prezentate Normativul de conţinut a documentaţiei tehnice precum şi

actele, avizele şi acordurile necesare.

Pentru lucrările existente de tipul barajelor, este necesară obţinerea autorizaţiei de

funcţionare în condiţii de siguranţă, care certifică îndeplinirea exigenţelor de performanţă în

perioada de exploatare şi este obligatorie pentru obţinerea autorizaţiilor de gospodărire a

apelor şi de protecţia mediului.

Avizul, autorizaţia de gospodărire a apelor şi notificarea nu exclud obligativitatea

obţinerii acordului şi autorizaţiei de mediu.

Avizul de gospodărire a apelor îşi pierde valabilitatea după 2 ani de la emitere, dacă

execuţia lucrărilor respective nu a început, data de începere a execuţiei trebuie anunţată cu 10

zile înainte de aceasta.

95 Publicat în M.O. nr.87/ 2006.

Page 118: Curs Legislatie

- 118 -

Avizul de gospodărire a apelor este necesar şi în caz de dezvoltare, modernizare sau

retehnologizare a unor procese tehnologice sau a unor instalaţii existente dacă se modifică

prevederile avizului obţinut anterior, precum şi dacă această modificare a intervenit până la

promovarea lucrărilor respective.

Autorizaţia de gospodărire a apelor se eliberează în baza constatării tehnice în teren, în

prezenţa beneficiarului cel mai târziu o dată cu recepţia investiţiilor, numai dacă sunt

respectate prevederile legale privind gospodărirea apelor pentru punerea în exploatare a

lucrărilor şi exactitatea datelor cuprinse în cererea de autorizare şi în documentaţia anexată la

aceasta.

Prin autorizaţia de gospodărire a apelor, cât şi prin actele complementare acesteia, se

impun prevederi specifice privind mijloacele de supraveghere, modalităţile de control tehnic

şi mijloacele de intervenţie în caz de incidente, avarii sau accidente şi altele asemenea.

Autorizaţiile de gospodărire a apelor pentru unităţile existente şi care nu îndeplinesc

condiţiile cerute se eliberează în baza unui Program Etapizat, care cuprinde lucrările

necesare intrării în legalitate şi are putere juridică.

Autorizaţia de gospodărire a apelor poate fi modificată, retrasă sau suspendată temporar

de către emitent, fără despăgubiri.

Avizele şi autorizaţiile de gospodărire a apelor, precum şi refuzul de emitere a acestora

pot fi contestate potrivit Legii contenciosului administrativ nr.554/ 2004. Retragerea

autorizaţiei de gospodărire a apelor atrage după sine obligativitatea încetării activităţii, ca şi

pierderea drepturilor obţinute.

Prin Ordinul nr.1141/ 2002 a fost aprobată Procedura şi competenţele de emitere a

avizelor şi autorizaţiilor de gospodărirea apelor, publicat în M.O. nr.21/ 2003, iar prin Ordinul

nr.1241/ 2003 a fost aprobată Procedura de modificare sau retragere a avizelor şi autorizaţiilor

de gospodărirea apelor, publicat în M.O. nr.104/ 2003.

12.2.6. Apărarea împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase

şi accidentelor la construcţii hidrotehnice

Deţinătorii cu orice titlu de construcţii hidrotehnice ale căror avarieri sau distrugeri pot

pune în pericol vieţi omeneşti şi bunuri sau pot aduce prejudicii mediului sunt obligaţi să

doteze aceste lucrări cu aparatură de măsură şi control necesară pentru urmărirea comportării

în timp a acestora, să instaleze sisteme de avertizare-alarmare în caz de pericol şi să

organizeze activitatea de supraveghere.

Coordonarea, îndrumarea şi urmărirea activităţii de supraveghere a barajelor, a lacurilor

de acumulare şi a altor lucrări hidrotehnice, se realizează de către Comisia naţională pentru

siguranţa barajelor şi lucrărilor hidrotehnice, constituită din reprezentanţi ai ministerelor, ai

agenţilor economici interesaţi şi ai instituţiilor publice interesate.

Persoanele fizice sau juridice, care au în proprietate sau în folosinţă obiective în zone ce

pot fi afectate de acţiunile distructive ale apelor, de fenomenele meteorologice periculoase sau

de accidentele la construcţiile hidrotehnice, trebuie să asigure întreţinerea şi exploatarea

corespunzătoare a lucrărilor de apărare existente.

În cazul distrugerii sau deteriorării lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor sau a

unor construcţii hidrotehnice datorită viiturilor, deţinătorii cu orice titlu trebuie să refacă sau

să repare aceste lucrări în cel mai scurt timp posibil.

Pentru a evita producerea unor calamităţi în perioadele de ape mari sau de accidente la

baraje, funcţionarea acumulărilor nepermanente la parametrii pentru care au fost construite

este obligatorie, iar Comisia centrală poate aproba inundarea dirijată a unor terenuri dinainte

stabilite prin planurile de apărare, precum şi a incintelor îndiguite, realizate lateral unui curs

de apă.

Page 119: Curs Legislatie

- 119 -

Ordin MMGA nr.420/ 200596

pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea

situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la

construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale stabileşte atribuţiile ce revin tuturor structurilor

implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de tipurile de risc specifice.

Prin gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice

periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale se înţelege

identificarea şi monitorizarea, înştiinţarea factorilor interesaţi, avertizarea populaţiei,

evaluarea, limitarea, înlăturarea sau contracararea factorilor de risc.

Tipurile de risc generatoare de situaţii de urgenţă sunt:

a). inundaţii, prin revărsările naturale ale cursurilor de apă, datorate creşterii debitelor

sau blocajelor produse de gheţuri, plutitori, aluviuni şi avalanşe de zăpadă şi prin scurgeri de

pe versanţi;

b). inundaţii provocate de accidente sau avarii la construcţiile hidrotehnice;

c). fenomene meteorologice periculoase: ploi torenţiale, ninsori abundente, furtuni şi

viscole, depuneri de gheaţă, chiciură, polei, îngheţuri timpurii sau târzii, grindină şi secetă

(hidrologică);

d). poluările accidentale ale resurselor de apă de suprafaţă şi subterane şi poluări marine

în zona costieră, „poluări accidentale‖.

Sunt expuse direct sau indirect acestor tipuri de risc:

a). populaţia, precum şi bunurile sale mobile şi imobile;

b). obiectivele sociale;

c). capacităţile productive (societăţi comerciale, platforme industriale, centrale electrice,

ferme agrozootehnice, amenajări piscicole, porturi şi altele);

d). barajele şi alte lucrări hidrotehnice care reprezintă surse de risc în aval, în cazul

producerii de accidente;

e). căile de comunicaţii rutiere, feroviare şi navale, reţelele de alimentare cu energie

electrică, gaze, sursele şi sistemele de alimentare cu apă şi canalizare, staţiile de tratare şi de

epurare, reţelele de telecomunicaţii şi altele;

f). mediul natural (ecosisteme acvatice, păduri, terenuri agricole, intravilanul

localităţilor şi altele).

Managementul situaţiilor de urgenţă se realizează prin: măsuri preventive, măsuri

operative urgente de intervenţie şi prin măsuri de reabilitare.

Dotarea cu mijloace specifice de intervenţie în cazuri de poluări accidentale cade în

sarcina persoanelor juridice utilizatori de apă, potenţialii poluatori, precum şi unităţilor de

gospodărire a apelor, administraţiile porturilor maritime şi fluviale şi ale canalelor navigabile

şi ceilalţi utilizatori de apă.

În caz de secetă, când debitele de apă nu pot fi asigurate tuturor utilizatorilor autorizaţi,

se aplică restricţii temporare de folosire a resurselor de apă pe baza planurilor de restricţii şi

folosire a apei în perioade deficitare. Măsurile stabilite în aceste planuri de restricţii sunt

obligatorii pentru toţi utilizatorii de apă.

Elaborarea strategiei şi concepţiei de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor

meteorologice periculoase, accidentelor la construcţii hidrotehnice şi de prevenire şi

combatere a poluărilor accidentale, revine Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă

din Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, care se subordonează Comitetului Naţional

pentru Situaţii de Urgenţă, organizate în baza legii nr.15/2005, care aprobă O.U.G. nr.21/

2004 „Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de urgenţă‖ şi a Legii nr.481/ 2004

„Protecţia Civilă‖.

Aplicarea strategiei şi coordonarea tehnică de specialitate, la nivel naţional, a bazinelor

hidrografice şi judeţelor, a acţiunilor preventive şi operative este asigurată de către

Administraţia Naţională „Apele Române‖ şi unităţile sale teritoriale.

96 Ordin comun cu MAI nr.638/ 2005 publicat în M.O. nr.455/ 2005.

Page 120: Curs Legislatie

- 120 -

H.G. nr.1854 din 22 decembrie 2005 aprobă Strategia naţională de management al

riscului la inundaţii, publicat în M.O. nr.72/ 2006. Managementul riscului la inundaţii

înseamnă aplicarea unor politici, proceduri şi practici având ca obiective identificarea

riscurilor, analiza şi evaluarea lor, tratarea, monitorizarea şi reevaluarea riscurilor în vederea

reducerii acestora astfel încât comunităţile umane, toţi cetăţenii, să poată trăi, muncii şi să-şi

satisfacă nevoile şi aspiraţiile într-un mediu fizic şi social durabil.

Strategia Naţională de management al riscului la inundaţii are drept scop reducerea

impactului produs de inundaţii asupra populaţiei şi a bunurilor printr-o planificare adecvata şi

printr-o politică care să corespundă standardelor şi aşteptărilor comunităţilor umane, în

condiţiile protecţiei mediului.

Riscul la inundaţii este caracterizat prin natura şi probabilitatea sa de producere, gradul

de expunere al receptorilor (numărul populaţiei şi al bunurilor), susceptibilitatea la inundaţii a

receptorilor şi valoarea acestora, rezultând implicit că pentru reducerea riscului trebuie

acţionat asupra acestor caracteristici ale sale.

Problema esenţială în managementul riscului la inundaţii este aceea a riscului acceptat

de populaţie şi decidenţi, ştiut fiind că nu există o protecţie totala împotriva inundaţiilor (risc

zero), după cum nu există nici un consens asupra riscului acceptabil. În consecinţă, riscul

acceptabil trebuie să fie rezultatul unui echilibru între riscul şi beneficiile atribuite unei

activităţi ca urmare a reducerii riscului la inundaţii sau a unei reglementări guvernamentale.

Diminuarea pagubelor şi a pierderilor de vieţi omeneşti ca urmare a inundaţiilor nu

depinde numai de acţiunile de răspuns întreprinse în timpul inundaţiilor, acţiuni abordate

uneori separat, sub denumirea de managementul situaţiilor de urgenţă. Diminuarea

consecinţelor inundaţiilor este rezultatul unei combinaţii ample, dintre măsurile şi acţiunile

premergătoare producerii fenomenului, cele de management din timpul desfăşurării

inundaţiilor şi cele întreprinse post inundaţii (de reconstrucţie şi învăţăminte deprinse ca

urmare a producerii fenomenului). Ca urmare, la nivel mondial se utilizează noţiunea mai

completă de management al inundaţiilor care include atât managementul riscului la inundaţii

cât şi managementul situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii.

Acţiunile şi măsurile pentru reducerea pierderilor de vieţi omeneşti şi a pagubelor

produse de inundaţii se desfăşoară pe teritoriul României de peste 200 de ani. În prezent sunt

în funcţiune numeroase sisteme de lucrări de protecţie a populaţiei şi a bunurilor, concretizate

în principal prin:

- diguri, a căror lungime desfăşurată măsoară 9920 km;

- regularizări de albii însumând 6300 km;

- 217 lacuri de acumulare nepermanente amplasate în toate bazinele şi spaţiile

hidrografice şi dispunând de volume de atenuare a viiturilor de 893 mil.m3;

- 1232 lacuri de acumulare permanente care pe lângă volumele necesare satisfacerii

cerinţelor de apă ale folosinţelor dispun şi de volume pentru atenuarea viiturilor însumând

2017 mil.m3.

Obiectivele Strategiei Naţionale sunt obiective economice, sociale şi de mediu.

Obiectivele economice urmăresc protecţia împotriva inundaţiilor a infrastructurii

economice existente şi garantarea satisfacerii oportunităţilor economice ale generaţiilor

viitoare.

Obiectivele sociale au în vedere protecţia populaţiei şi a comunităţilor umane împotriva

inundaţiilor prin asigurarea unui nivel acceptabil de protecţie a populaţiei.

Obiectivele de mediu urmăresc ca prin realizarea strategiei de management al

inundaţiilor să se atingă obiectivele socio-economice cu păstrarea unui echilibru între

dezvoltarea economico-socială şi obiectivele de mediu.

Sintetic, obiectivele generale ale strategiei de management al inundaţiilor sunt:

a). creşterea calităţii vieţii prin reducerea pagubelor produse ca urmare a inundaţiilor,

dar fiind pregătiţi pentru producerea unor alte asemenea fenomene;

Page 121: Curs Legislatie

- 121 -

b). diminuarea impactului măsurilor de management al riscului (la scara temporală şi

spaţială) asupra sistemelor ecologice;

c). utilizarea adecvată a resurselor pentru realizarea, întreţinerea şi exploatarea

infrastructurilor şi a măsurilor de reducere a riscului la inundaţii;

d). menţinerea unor activităţi economice corespunzătoare (agricole, industriale,

comerciale, de locuit şi agrement) în zonele inundabile.

Managementul inundaţiilor este o activitate intersectorială, multidisciplinară şi cuprinde

managementul resurselor de apa, amenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbana, protecţia

naturii, dezvoltarea agricola şi silvica, protecţia infrastructurii de transport, a construcţiilor şi

a zonelor turistice, protecţia individuala etc. - fiecărui sector revenindu-i realizarea unor

acţiuni specifice. Adoptarea unor politici comune în aceste domenii şi planificate a fi realizate

simultan sau corelat vor conduce la rezultate mult mai favorabile decât eforturile singulare.

Aceste politici trebuie să vizeze atât reducerea pagubelor, prin măsuri şi acţiuni denumite

măsuri pasive, care nu influenţează în nici un fel desfăşurarea fenomenului de inundaţii, dar

reduc pagubele, cât şi prin măsuri de reducere a pericolului (măsuri active) cu efecte asupra

derulării evenimentelor, influenţând probabilitatea lor de apariţie şi în special intensitatea

evenimentelor.

Activităţile de management al inundaţiilor se constituie într-o problema de politică, de

planuri şi programe de termen scurt, mediu şi lung, având ca scop protecţia vieţii, a bunurilor

şi a mediului împotriva fenomenului de inundaţii, acestea sunt:

- Planul de Management al Riscului la Inundaţii, ce se elaborează la nivel de bazin sau

spaţiu;

- Programul Naţional de Prevenire, Protecţie şi Diminuarea Efectelor Inundaţiilor. Acest

program se elaborează la nivelul teritoriului naţional şi are la bază planurile de management al

riscurilor la inundaţii întocmite la nivel de bazin/spaţiu hidrografic;

- planuri bazinale, judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale de apărare împotriva

inundaţiilor elaborate în conformitate cu prevederile legislaţiei existente în domeniul

managementului situaţiilor de urgenţă şi care se vor integra în această strategie sub numele de

planuri operative de intervenţie.

Atribuţii şi responsabilităţi au aproape toate autorităţile publice centrale şi locale, dar şi

cetăţenii. Cred că sunt importante aceste responsabilităţi, care de regulă sunt uitate:

- acceptarea faptului că locuirea într-o zonă inundabilă comportă riscuri;

- adoptarea de măsuri proprii pentru reducerea riscului la inundaţii la locuinţe şi anexe

gospodăreşti cu respectarea cadrului legal privind construirea şi locuirea;

- respectarea, cunoaşterea şi aplicarea deciziilor organelor cu atribuţii şi responsabilităţi

în gestionarea situaţiilor de urgenţă privind protecţia, intervenţia, evacuarea şi refacerea în

cazul producerii inundaţiilor;

- participarea ca voluntari la acţiunile de salvare, evacuare a populaţiei afectate de

inundaţii, precum şi la acţiunile de refacere;

- încheierea de asigurări pentru cazuri de inundaţii;

- cunoaşterea modului de comportare înainte, în timpul şi după trecerea inundaţiilor.

Coordonarea şi cooperarea se asigură prin:

- Centre operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate permanentă constituite la

nivelul Administraţiei Naţionale „Apele Române‖, Direcţiilor de Ape şi Sistemelor de

Gospodărire a Apelor, sub conducerea directă a directorului general şi respectiv a directorilor;

- Grupuri de suport tehnic pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii,

fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări

accidentale, constituite în cadrul fiecărui Comitet judeţean, din specialiştii cooptaţi cu

responsabilităţi în acest domeniu, fiind conduse de directorii Sistemelor de Gospodărire a

Apelor, numit prin Ordin al prefectului.

Grupul de suport tehnic, format din reprezentanţi ai Sistemului de Gospodărire a

Apelor, Agenţiei de Protecţie a Mediului, Comisariatului judeţean al Gărzii Naţionale de

Page 122: Curs Legislatie

- 122 -

Mediu, unităţilor teritoriale ale Administraţiei Naţionale a îmbunătăţirilor Funciare, ale S.C.

HIDROELECTRICA S.A., Regiei Naţionale a Pădurilor, Administraţiei Fluviale a Dunării de

Jos, altor deţinători de construcţii hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor,

Centrelor meteorologice regionale sau Serviciilor regionale de prognoză a vremii, Staţiilor

meteorologice judeţene din cadrul Comitetului judeţean, are următoarele atribuţii specifice:

a). asigură, prin grija Sistemului de Gospodărire a Apelor în colaborare cu Inspectoratul

judeţean pentru situaţii de urgenţă, elaborarea planului judeţean de apărare împotriva

inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la construcţii hidrotehnice

şi poluărilor accidentale, prin corelarea planurilor de apărare întocmite de Comitetele

municipale, orăşeneşti şi comunale pentru situaţii de urgenţă şi a planurilor de prevenire şi

combatere a poluărilor accidentale la folosinţele de apă potenţial poluatoare şi a planurilor de

restricţii şi folosire a apei în perioade deficitare;

b). acordă asistenţă tehnică comitetelor municipale, orăşeneşti şi comunale pentru

întocmirea planurilor de apărare specifice;

c). avizează planurile de apărare împotriva inundaţiilor, gheţurilor şi poluărilor

accidentale municipale, orăşeneşti şi comunale, în vederea aprobării de către preşedintele

Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă;

d). coordonează tehnic acţiunile pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă în teritoriu,

aplicând prevederile din planurile de apărare şi a planurilor de restricţii în perioade deficitare,

asigurând legăturile cu Comitetul ministerial şi Centrul operativ pentru situaţii de urgenţă din

Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, cu Direcţiile de Ape şi Comitetele judeţene

situate în amonte şi în aval, conform sistemului informaţional operativ;

e). asigură consultanţa de specialitate, în cadrul Comitetului judeţean pentru situaţii de

urgenţă, pentru cuprinderea în bugetele locale a cheltuielilor necesare constituirii şi

completării stocurilor de materiale şi mijloace de apărare pentru întreţinerea şi repararea

construcţiilor hidrotehnice cu rol de apărare proprii, precum şi pentru întreţinerea albiilor

cursurilor de apă pe raza localităţilor;

f). asigură, prin Centrul operativ al Sistemului de Gospodărire a Apelor în colaborare

permanentă cu Centrul operaţional al Inspectoratului judeţean pentru situaţii de urgenţă,

întocmirea rapoartelor operative zilnice, în timpul situaţiilor de urgenţă, rapoartelor de

sinteză, după încetarea acestora, precum şi transmiterea lor la Centrele operative;

g). asigură, în colaborare cu Inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă,

organizarea şi desfăşurarea la nivel judeţean a exerciţiilor de simulare pentru verificarea

modului de funcţionare a fluxului informaţional hidrometeorologic de avertizare-alarmare a

populaţiei, a fluxului primar de informare în caz de poluări accidentale, precum şi pentru

instruirea administraţiei publice locale asupra managementului tipurilor de risc specifice;

h). asigură organizarea anuală a acţiunii de verificare a stării tehnice şi funcţionale a

construcţiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor precum şi urmărirea

realizării măsurilor şi lucrărilor stabilite cu această ocazie;

i). participă, în comisia stabilită de Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, la

evaluarea şi stabilirea pagubelor produse de inundaţii din revărsări de cursuri de apă, scurgeri

de pe versanţi, accidente la construcţii hidrotehnice, secetă hidrologică şi poluări accidentale.

În ordin se mai prezintă organizarea sistemului informaţional, stabilirea programelor de

apărare, întocmirea planurilor de apărare, organizarea, pregătirea, asigurarea, forţelor,

mijloacelor şi a materialelor de intervenţie.

Atribuţiile prefecţilor, primarilor, ale persoanelor fizice şi juridice precum şi cele ale

administraţiilor publice centrale (MAI, MTCT, MEC, MAPDR, MMGA) sunt prezentate în

Ordinul nr.420/ 2005, tot aici în anexele 1a, b, c, d găsiţi conţinutul Planurilor de apărare; în

anexele 1e şi f conţinutul informaţiilor, prognozelor şi avertizărilor; Conţinutul planurilor de

avertizare în anexa nr. 1g; Conţinutul rapoartelor operative şi de sinteză în anexele nr.1h,

respectiv 1i. Normativul cadru de dotare cu materiale şi mijloace de apărare le puteţi găsi în

anexa nr.2 a ordinului.

Page 123: Curs Legislatie

- 123 -

12.2.7. Participarea publicului

Pentru aplicarea prevederilor privind protecţia apelor de suprafaţă şi subterane, precum

şi pentru asigurarea alimentării cu apă, autoritatea publică centrală din domeniul apelor ia

măsuri ce pot afecta interesele utilizatorilor de apă, ale riveranilor sau publicului, numai după

consultarea acestora, cu excepţia unor situaţii speciale, cum ar fi secete, inundaţii sau altele

asemenea.

Autoritatea publică centrală şi, după caz, Administraţia Naţionala Apele Române sau

direcţiile de ape bazinale vor publica în ziarul local o informare cu privire la măsurile propuse

care se transmite şi utilizatorilor de apă, riverani, precum şi oricărei alte persoane ce ar putea

fi afectată.

Comentariile, observaţiile sau propunerile scrise asupra măsurilor propuse se vor

transmite celui care a făcut informarea, în termen de cel mult 45 de zile de la data publicării

acesteia.

În cazul propunerii unor măsuri speciale, importante sau controversate, emitentul

informării trebuie să organizeze o dezbatere publică a acesteia, după 60 de zile de la

publicarea informării.

12.2.8. Controlul activităţii de gospodărire a apelor

În cadrul autorităţii publice centrale din domeniul apelor funcţionează Inspecţia de stat a

apelor, cu atribuţii de inspecţie şi de control, conform capitolului VI al Legii nr.107/ 1996.

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale au obligaţia să asigure sprijinul

salariaţilor autorităţii publice centrale din domeniul apelor şi Administraţiei Naţionale „Apele

Române‖ şi împuterniciţilor acestora, precum şi să asigure, în perioadele de ape mari şi

inundaţii, efectuarea continuă a observaţiilor, măsurătorilor şi transmiterii informaţiilor.

Inspectorii, după declinarea identităţii şi calităţii au dreptul:

- de acces la ape, indiferent de proprietar, pentru a constata respectarea reglementărilor

şi aplicarea măsurilor de gospodărire a apelor;

- de a controla lucrările, construcţiile, instalaţiile sau activităţile care au legătură cu

apele verificând respectarea reglementării;

- de verificare a instalaţiilor de măsurare a debitelor, de recoltare a probelor şi de acces

la documente;

- de a constata contravenţii sau infracţiuni şi a încheia documente specifice;

Pentru protecţia resurselor de apă se interzice:

- punerea în funcţiune de noi instalaţii care măresc gradul de încărcare a apelor uzate,

fără punere în funcţiune a instalaţiilor de epurare corespunzătoare;

- punerea în funcţiune a noi instalaţii de alimentare cu apă fără realizarea reţelelor de

canalizare aferente şi a măririi capacităţii de epurare;

- aruncarea şi/sau depozitarea deşeurilor de orice fel în albii, maluri, lacuri etc.;

- evacuarea de ape uzate în apele subterane, lacuri naturale sau de acumulare, în iazuri,

bălţi sau heleştee;

- utilizarea de canale deschise pentru evacuarea deşeurilor fecaloid-menajere sau cu

conţinut periculos;

- spălarea în cursurile de ape a autovehiculelor sau a utilajelor;

- evacuarea de produse petroliere sau substanţe periculoase;

- spălarea obiectelor de uz casnic cu folosirea substanţelor chimice de orice fel.

Pentru a conştientiza necesitatea conservării, refolosirii şi economisirii apei s-a

recunoscut valoarea economică în toate formele sale de utilizare.

Page 124: Curs Legislatie

- 124 -

Astfel a fost stabilit un sistem de plăţi, bonificaţii şi penalităţi bazat pe regula

beneficiarul plăteşte, funcţie de serviciile prestate, aprobat prin H.G. nr.1001/ 1990 privind

„stabilirea unui sistem unitar de plăţi pentru produsele şi serviciile de gospodărire a apelor‖.

12.2.9. Normative tehnice importante

H.G. nr.188/ 2002 aprobă normele privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a

apelor uzate, publicat în M.O. nr.187/ 2002, a fost modificat prin H.G. nr.352/ 2005, publicat

în M.O. nr.398/ 2005.

Având în vedere aşezarea geografică a României în cadrul bazinului Dunării şi al Mării

Negre şi luând în considerare necesitatea protejării mediului în aceste zone, România declară

prin această hotărâre că întregul său teritoriu este zonă sensibilă. Aceasta decizie înseamnă că

pentru toate aglomerările umane cu un număr mai mare de 10.000 locuitori echivalenţi trebuie

să se asigure infrastructura necesară în domeniul epurării apelor uzate, care să permită

epurarea avansată a apelor uzate urbane.

12.3.9.1. Normativ tehnic privind colectarea, epurarea şi evacuarea apelor uzate

urbane (NTPA 011)

Aceste norme tehnice se referă la colectarea, epurarea şi evacuarea apelor uzate

orăşeneşti şi la epurarea şi evacuarea apelor uzate provenite din sectoarele industriei

alimentare.

Încărcarea cu poluanţi a apelor uzate se exprima în echivalenţi locuitor (e.I) şi se

calculează pe baza încărcării medii maxime săptămânale în CBO (5) intrat în staţia de epurare

în cursul unui an, exceptând situaţiile de fenomene hidrometeorologice neobişnuite, cum sunt

precipitaţiile abundente.

Definiţii necesare:

- ape uzate orăşeneşti – ape uzate menajere sau amestec de ape uzate menajere cu ape

uzate industriale şi/sau ape meteorice;

- ape uzate menajere – ape uzate provenite din gospodarii şi servicii, care rezulta de

regula din metabolismul uman şi din activităţile menajere;

- ape uzate industriale – orice fel de ape uzate ce se evacuează din incintele în care se

desfăşoară activităţi industriale şi/sau comerciale, altele decât apele uzate menajere şi apele

meteorice;

- punct de control – locul de unde se prelevează probe de apă în vederea efectuării

analizelor de laborator, acest loc fiind:

a). în cazul evacuărilor în reţeaua de canalizare a localităţii a apelor uzate menajere şi

industriale, ultimul cămin al canalizării interioare a utilizatorului de apă înainte de debuşarea

în reţeaua de canalizare a localităţii;

b). în cazul efluenţilor din staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti, a apelor uzate

industriale sau al evacuărilor directe, punctul de evacuare finală a apelor uzate în apa

receptoare;

- un locuitor echivalent (I.e) – încărcarea organică biodegradabilă având un consum

biochimic de oxigen la 5 zile –CBO5 de 60 g O2/zi;

- epurare primară este epurarea apelor uzate printr-un proces fizic şi/sau chimic care

implică decantarea materiilor în suspensie sau prin alte procedee în care CBO5 al apelor uzate

influente este redus cu cel puţin 20%, iar materiile în suspensie, cu cel puţin 50%;

- epurare secundară este epurarea apelor uzate printr-un proces biologic cu decantare

secundară sau printr-un alt procedeu care permite respectarea condiţiilor prevăzute;

- epurare corespunzătoare este epurarea apelor uzate prin orice proces şi/sau sistem

care după evacuarea apelor uzate permite receptorilor să întrunească obiectivele relevante de

calitate prevăzute în normele tehnice şi în avizele şi autorizaţiile de gospodărire a apelor;

Page 125: Curs Legislatie

- 125 -

- eutrofizare este îmbogăţirea apei în nutrienţi, în special în compuşi cu azot şi/sau

fosfor, determinând o creştere accelerată a algelor şi a altor forme vegetale superioare, care

conduce la o perturbare nedorită a echilibrului organismelor prezente în apă şi asupra calităţii

acesteia.

12.3.9.1.1. Colectarea apelor uzate

Proiectarea, construirea şi întreţinerea reţelelor de canalizare se realizează în

conformitate cu cele mai avansate cunoştinţe tehnice din domeniu, fără a antrena costuri

excesive în ceea ce priveşte:

a). volumul şi caracteristicile apelor uzate urbane;

b). prevenirea pierderilor;

c). limitarea poluării receptorilor naturali determinate de fenomene hidrometeorologice

neobişnuite.

Colectarea apelor uzate menajere şi industriale în reţelele de canalizare ale localităţilor

sau în staţiile de epurare a apelor uzate urbane se realizează în condiţiile prevăzute în

„NORMATIV NTPA-002‖ privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în reţelele de

canalizare ale localităţilor şi direct în staţiile de epurare.

12.3.9.1.2. Epurarea şi evacuarea apelor uzate urbane

Înainte de a fi evacuate în receptorii naturali apele uzate colectate în reţelele de

canalizare vor fi supuse unei epurări secundare sau corespunzătoare.

Staţiile de epurare a apelor uzate urbane trebuie construite, exploatate şi întreţinute

astfel încât să se asigure performanţe corespunzătoare în condiţiile climatice locale normale.

La proiectarea staţiilor de epurare se va ţine seama de varietăţile sezoniere ale încărcării cu

poluanţi.

Evacuările provenind din staţiile de epurare a apelor uzate urbane, epurate, trebuie să

corespundă unor prescripţii cuprinse într-un tabel al normativului.

Printre principalii poluanţi şi valorile concentraţiilor lor admise (probe momentane) la

evacuarea în cursuri de ape enumăr:

- Consumul biochimic de oxigen (CBO5) - 25 mg O2/ dm3;

- Consum chimic de oxigen (CCO Mg ) - 125 mg O2/ dm3;

- Suspensii - 35 mg/dm3;

- Fosfor total - 2 mg/dm3;

- Azot total - 15 mg/dm3.

Ultimele două poziţii la staţiile de epurare din industria alimentara care evacuează ape

în râuri cu risc de eutrofizare.

Nămolurile provenite din epurarea apelor uzate se depozitează în mod corespunzător

sau se utilizează ori de cate ori acest lucru este posibil. Modul de depozitare sau de utilizare a

acestora trebuie să reducă la minimum efectele negative asupra mediului şi se precizează în

avizele/autorizaţiile de gospodărire a apelor. Utilizarea nămolurilor se poate face numai cu

avizul autorităţilor competente, în funcţie de origine şi de domeniul de utilizare.

12.3.9.1.3. Monitorizarea evacuărilor

Monitorizarea evacuărilor din staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti sau a celor din

industria alimentară se face conform metodelor standard, fiind obligatorii oricărui operator

sau prestator de serviciu.

Din punctele de control se prelevează probe pe o perioadă de 24 de ore sau la intervale

regulate de timp, proporţionale cu debitul, la evacuare - dacă se consideră necesar, şi la

intrarea în staţia de epurare - pentru a se urmări conformarea cu prescripţiile stabilite după

cum urmează:

Page 126: Curs Legislatie

- 126 -

1. la prelevarea probelor se aplică practicile naţionale şi, după caz, internaţionale de

laborator - respectiv metodele ISO sau EN - pentru ca gradul de degradare a probelor între

momentul prelevării şi cel al analizării să fie cat mai mic posibil.

2. numărul minim de probe de prelevat, la intervale regulate de timp, în cursul unui an,

se fixează în funcţie de mărimea staţiei de epurare, după cum urmează:

a). pentru 2.000-9.999 l.e. - 12 probe în cursul primului an şi 4 probe în următorii ani,

dacă se poate demonstra că în timpul primului an apele respectă prescripţiile; dacă una dintre

cele 4 probe nu corespunde normelor tehnice, în anul următor se vor preleva 12 probe;

b). pentru 10.000-49.999 l.e. - 12 probe;

c). pentru 50.000 l.e. sau mai mult - 24 de probe.

3. se consideră că apa uzată epurată respectă valorile maxim admisibile fixate pentru

parametrii relevanţi de interes, dacă pentru fiecare parametru relevant, luat individual, probele

de apă arată că acesta respectă valoarea fixată astfel:

a). pentru indicatorii/ parametrii din autorizaţie, numărul maxim de probe care pot să nu

corespundă valorilor fixate, exprimate în concentraţii sau procente de reducere nu depăşesc

prevederile din tabelul nr.3 (se acceptă depăşiri în procent cuprins între 14 şi 7 %, funcţie de

numărul de analize efectuate);

b). se consideră probe necorespunzătoare acele probe prelevate în condiţii normale de

exploatare, în care concentraţiile găsite pentru indicatorii CBO5 şi CCO (Cr), prezentate mai

sus, se abat cu cel mult 100% de la valorile fixate, iar pentru indicatorul „total suspensii

solide‖, cu cel mult 150%;

c). pentru indicatorii care sunt impuşi prin autorizaţie deoarece receptorul (râul) este

caracterizat ca sensibil din punct de vedere al eutrofizării media anuală a probelor, pentru

fiecare indicator, trebuie să respecte valorile fixate.

Nu se iau în considerare valorile extreme pentru calitatea apei respective dacă acestea

sunt rezultatul unor situaţii neobişnuite, cum ar fi ploile torenţiale.

H.G. nr.188/ 2002 mai cuprinde şi un Plan de Acţiune privind colectarea, epurarea şi

evacuarea apelor uzate urbane foarte important şi care stabileşte modul de acţiune în vederea

atingerii următoarelor obiective:

a). asigurarea protecţiei şi funcţionării normale a reţelelor de canalizare ale localităţilor

şi a staţiilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti;

b). protejarea populaţiei şi a mediului împotriva efectelor negative ale evacuărilor de ape

uzate orăşeneşti şi industriale.

12.3.9.1.4. Zone sensibile

Criterii pentru identificarea zonelor sensibile

O apă poate fi identificată ca zonă sensibilă dacă aparţine uneia dintre grupele de mai

jos:

a). lacuri naturale cu apa dulce, alte ape dulci şi ape costiere, care se dovedesc a fi

eutrofe sau care în viitorul apropiat pot deveni eutrofe dacă nu se iau masuri de protecţie.

Când se analizează care nutrient trebuie redus printr-o epurare suplimentară, se vor lua în

considerare următoarele elemente;

b). lacuri şi cursuri de apă care ajung în lacuri naturale, de acumulare sau golfuri închise,

cum sunt lagunele, având un schimb de apă redus, ceea ce poate favoriza fenomenul de

acumulare. În aceste zone trebuie inclusă îndepărtarea fosforului, dar numai în cazul în care se

demonstrează că aceasta ar avea efect de reducere a nivelului de eutrofizare; acolo unde se fac

descărcări din localităţi mari se poate lua în considerare şi eliminarea azotului;

c). apele costiere care au un schimb de apă redus sau care primesc cantităţi mari de

nutrienţi; evacuările din localităţi mici au de obicei o importanta mică în aceste zone, dar

pentru localităţile mari trebuie prevăzută îndepărtarea fosforului şi/sau azotului dacă se poate

demonstra că aceasta va avea efect de reducere a nivelului de eutrofizare;

Page 127: Curs Legislatie

- 127 -

d). apele de suprafaţă destinate captării apei pentru potabilizare şi care pot conţine

concentraţii de azot mai mari decât cea stabilită în normele referitoare la calitatea apei cerută

pentru apele de suprafaţă destinate captării apei pentru potabilizare.

Declararea teritoriului României ca zonă sensibilă în aglomerările umane cu peste

10.000 l.e. impune să se asigure colectarea apelor uzate urbane prin sisteme de canalizare şi

epurarea lor avansată, la nivel de treaptă terţiară, pentru îndepărtarea azotului şi fosforului,

înainte de evacuarea în receptorii naturali.

12.3.9.1.5. Aglomerări umane

Planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului cuprind un capitol special privind

analiza situaţiei mediului şi propuneri pentru protecţia acestuia, potrivit Legii nr.350/ 2001

privind amenajarea teritoriului şi urbanismul.

Acolo unde instalarea unei reţele de canalizare nu se justifică fie pentru faptul că nu

produce nici un beneficiu asupra mediului, fie pentru că necesită costuri excesive, se

montează sisteme individuale sau alte sisteme corespunzătoare care pot asigura acelaşi nivel

de protecţie a mediului.

12.3.9.1.6. Colectarea apelor uzate urbane

Localităţile pe teritoriul cărora sunt cuprinse, parţial sau în totalitate, zone de aglomerări

umane trebuie să fie prevăzute cu reţele de canalizare pentru partea lor de teritoriu cuprinsă în

această zonă, astfel:

a). pentru zonele de aglomerări umane cu mai mult de 10.000 l.e., până la data de 31

decembrie 2013;

b). pentru zonele de aglomerări umane cu 2.000-10.000 l.e., până la data de 1 ianuarie

2019.

12.3.9.1.7. Obligaţia racordării la reţeaua de canalizare urbană

Deţinătorii de locuinţe individuale sau colective ori de incinte în care se desfăşoară

activităţi socioeconomice, ale căror ape uzate nu pot fi epurate separat, au obligaţia să se

racordeze la reţelele de canalizare ale localităţilor, în condiţiile prevăzute în anexa nr.1 la

NTPA-011.

În situaţia în care deţinătorii de locuinţe individuale sau colective ori de incinte în care

se desfăşoară activităţi socioeconomice au deja sisteme individuale de colectare a apelor uzate

(bazine etanşe vidanjabile, puţuri absorbante) aceştia vor lua toate măsurile sanitare necesare

pentru dezafectarea lor, o data cu racordarea la reţelele de canalizare.

12.3.9.1.8. Epurarea şi evacuarea apelor uzate urbane

Apele uzate care intră în reţelele de canalizare ale localităţilor trebuie ca înainte de a fi

evacuate în receptorii naturali să fie supuse unei epurări secundare sau unei epurări

corespunzătoare, şi anume:

a). epurare terţiară pentru toate evacuările ce provin din aglomerări umane cu peste

10.000 l.e., până la data de 31 decembrie 2015;

b). epurare biologică pentru toate evacuările ce provin din aglomerări umane cuprinse

între 2000 şi10.000 l.e., până la data de 1 ianuarie 2019.

În regiunile muntoase înalte, cu altitudinea de peste 1.500 m deasupra nivelului mării,

unde este dificil să se aplice o epurare biologică eficientă din cauza temperaturilor scăzute,

autoritatea administraţiei publice locale poate solicita autorităţii publice centrale din domeniul

apelor şi protecţiei mediului o epurare mai puţin severă. Aceasta solicitare trebuie să fie clar

motivată, să prezinte dificultăţile tehnice întâmpinate şi să fie însoţită de un studiu detaliat din

care să reiasă ca astfel de evacuări nu influenţează negativ mediul. Studiul va cuprinde şi

măsurile care trebuie luate în acest scop.

Page 128: Curs Legislatie

- 128 -

Evacuările din staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti, trebuie să satisfacă cerinţele

prevăzute în NTPA-011 şi NTPA-001/2002.

Apele uzate orăşeneşti trebuie epurate corespunzător înainte de a fi evacuate în apele

costiere, până la data de 1 ianuarie 2022.

Apele uzate urbane colectate prin sisteme de canalizare trebuie epurate corespunzător

înainte de a fi evacuate, pană la data de 31 decembrie 2018, în următoarele situaţii:

a). dacă provin din aglomerări umane cu mai puţin de 2.000 l.e.;

b). dacă provin din aglomerări umane cu mai puţin de 10.000 l.e. şi sunt evacuate în ape

costiere.

Unităţile industriale aparţinând sectoarelor industriale agroalimentare, trebuie să asigure

colectarea şi epurarea corespunzătoare a apelor uzate industriale, înainte de evacuarea în

receptorii naturali, până la data de 1 ianuarie 2007.

12.3.9.1.9. Autorizări

Pentru evacuările de ape uzate de la aglomerări umane cu mai mult de 2.000 e.l. şi

evacuările de ape uzate industriale provenite din sectoarele industriei alimentare în receptorii

naturali, avizele/autorizaţiile pentru evacuările din staţiile de epurare a apelor uzate respective

trebuie să cuprindă condiţiile de satisfacere a cerinţelor din NTPA-011 şi NTPA-001/2002.

12.3.9.1.10. Raportări

Prestatorii/operatorii de servicii publice care administrează şi/sau exploatează reţelele

de canalizare, staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti, staţiile de epurare a apelor uzate

industriale şi evacuările directe vor prezenta lunar şi, respectiv, anual autorităţii competente

un raport privind situaţia cantitativa şi calitativă a evacuărilor de ape uzate. Datele conţinute

în acest raport servesc la elaborarea raportului anual privind starea mediului şi a sintezelor

anuale de gospodărire a apelor.

12.3.9.2. Normativ NTPA-002 privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în

reţelele de canalizare ale localităţilor şi direct în staţiile de epurare

Dispoziţiile acestui normativ se referă la calitatea apelor uzate care urmează să fie

evacuate în reţelele de canalizare ale localităţilor, sau, după caz, în cele ale unor agenţi

economici industriali la care sunt racordate localităţile. Normativul se referă şi la apele uzate

care se descarcă direct în staţiile de epurare.

Normativul are ca scop stabilirea condiţiilor în care se acceptă evacuarea apelor uzate în

receptorii, astfel încât să se asigure protecţia şi funcţionarea normală a acestora, precum şi

protejarea mediului de efectele adverse ale evacuărilor de ape uzate.

Normativul se aplică la:

a). proiectarea, avizarea şi, după caz, autorizarea unor noi lucrări de folosire a apelor,

precum şi la extinderea sau retehnologizarea obiectivelor existente care evacuează ape uzate

epurate sau neepurate;

b). stabilirea gradului de preepurare necesar şi a tehnologiei de preepurare, precum şi a

construcţiilor şi instalaţiilor de preepurare aferente, necesare obiectivelor economico-sociale,

înainte ca apele uzate să fie evacuate;

c). proiectarea, avizarea şi, după caz, autorizarea din punctul de vedere al gospodăririi

apelor şi al protecţiei mediului a reţelelor de canalizare şi, respectiv, a staţiilor de epurare noi,

a celor existente sau a celor existente care fac obiectul unor completări ori extinderi;

d). elaborarea documentaţiilor pentru obţinerea acordului de racordare la reţelele de

canalizare ale localităţilor;

e). obţinerea avizului de racordare, încheierea contractului de branşare/racordare şi

utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare şi obţinerea acceptului de

Page 129: Curs Legislatie

- 129 -

evacuare între prestatorii, furnizorii/operatorii de servicii publice care au în administrare şi în

exploatare sistemul de canalizare şi utilizatorii de apă;

f). încheierea contractelor-abonament - între operatorii de servicii publice şi unităţile

industriale, pentru serviciul de preluare a apelor uzate direct în staţia de epurare a apelor

uzate;

g). verificarea respectării prevederilor autorizaţiei de gospodărire a apelor şi, respectiv,

a prevederilor contractuale cu privire la condiţiile de evacuare cantitative şi verificarea

respectării prevederilor acceptului de evacuare cu privire la condiţiile de evacuare calitative

de încărcare cu substanţe poluante a apelor, în reţelele de canalizare ale localităţilor.

12.3.9.2.1. Condiţii de evacuare a apelor uzate în reţelele de canalizare ale

localităţilor şi în staţiile de epurare

Principalii parametri/ indicatori de calitate care trebuie să caracterizeze apele uzate sunt

prevăzuţi în tabelul nr.1. Tabelul prezintă şi limitele maxime admisibile, exprimate în

mg/dm3, ce se măsoară în punctele de control.

În funcţie de activitatea specifica desfăşurată apele uzate pot fi caracterizate şi prin alţi

indicatori de calitate decât cei din tabelul nr.1. Limitele maxim admisibile pentru aceştia se

vor stabili pe baza de studii de specialitate, la comanda utilizatorului de apă. Studiile trebuie

să cuprindă, de asemenea, metodele de analiză cantitativă şi calitativă a substanţelor în cauză

şi tehnologiile de epurare adecvate şi se aprobă de către autoritatea publica centrala din

domeniul apelor.

Utilizatorul de apă are obligaţia epurării locale a apelor uzate, astfel încât în punctul de

control să fie asigurată respectarea condiţiilor prevăzute în contractul de branşare/ racordare şi

utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare şi în avizul/ autorizaţia de

gospodărire a apelor.

În situaţia în care apele uzate industriale sunt evacuate direct în reţeaua de canalizare, se

interzice descărcarea de substanţe prioritare şi prioritar periculoase, prevăzute în tabelul nr.2

din anexa nr. 3 al hotărârii.

Evacuarea apelor uzate în reţelele de canalizare ale localităţilor este permisa numai dacă

prin aceasta:

a). nu se aduc prejudicii igienei şi sănătăţii publice sau personalului de exploatare;

b). nu se diminuează prin depuneri capacitatea de transport a canalelor colectoare;

c). nu se degradează construcţiile şi instalaţiile reţelelor de canalizare, ale staţiilor de

epurare şi ale echipamentelor asociate;

d). nu sunt perturbate procesele de epurare din staţiile de epurare sau nu se diminuează

capacitatea de preluare a acestora;

e). nu se creează pericol de explozie.

12.3.9.2.2. Restricţii privind evacuarea apelor uzate în reţelele de canalizare ale

localităţilor şi direct în staţiile de epurare

Apele uzate nu trebuie să conţină:

1. materii în suspensie, în cantităţi şi dimensiuni care pot constitui un factor activ de

erodare a canalelor, care pot provoca depuneri sau care pot stânjeni curgerea normală, cum

sunt:

a) materialele care, la vitezele realizate în colectoarele de canalizare corespunzătoare

debitelor minime de calcul ale acestora, pot genera depuneri;

b) diferitele substanţe care se pot solidifica şi astfel pot obtura secţiunea canalelor;

c) corpurile solide, plutitoare sau antrenate, care nu trec prin grătarul cu spaţiu liber

de 20 mm între bare, iar în cazul fibrelor şi firelor textile ori al materialelor similare - pene,

fire de păr de animale - care nu trec prin sita cu latura fantei de 2 mm;

d) suspensiile dure şi abrazive ca pulberile metalice şi granulele de roci, precum şi

altele asemenea, care prin antrenare pot provoca erodarea canalelor;

Page 130: Curs Legislatie

- 130 -

e) păcura, uleiul, grăsimile sau alte materiale care prin forma, cantitate sau aderenţă

pot conduce la crearea de zone de acumulări de depuneri pe pereţii canalului colector;

f) substanţele care, singure sau în amestec cu alte substanţe conţinute în apa din

reţelele de canalizare, coagulează, existând riscul depunerii lor pe pereţii canalelor, sau

conduc la apariţia de substanţe agresive noi;

2. substanţe cu agresivitate chimică asupra materialelor din care sunt realizate reţelele

de canalizare şi echipamentele şi conductele din staţiile de epurare a apelor uzate;

3. substanţe de orice natură, care, plutitoare sau dizolvate, în stare coloidală sau de

suspensie, pot stânjeni exploatarea normală a canalelor şi staţiilor de epurare a apelor uzate

sau care împreună cu aerul pot forma amestecuri explozive, cum sunt: benzina, benzenul,

eterii, cloroformul, acetilena, sulfura de carbon, solvenţi, dicloretilena şi alte hidrocarburi

clorurate, apa sau nămolul din generatoarele de acetilenă;

4. substanţe toxice sau nocive care, singure sau în amestec cu apa din canalizare, pot

pune în pericol personalul de exploatare a reţelei de canalizare şi a staţiei de epurare;

5. substanţe cu grad ridicat de periculozitate, cum sunt:

a) metalele grele şi compuşii lor;

b) compuşii organici halogenaţi;

c) compuşii organici cu fosfor sau cu staniu;

d) agenţii de protecţie a plantelor, pesticidele - fungicide, erbicide, insecticide,

algicide, şi substanţele chimice folosite pentru conservarea materialului lemnos, a pieilor sau

a materialelor textile;

e) substanţele chimice toxice, carcinogene, mutagene sau teratogene, ca: acrilonitril,

hidrocarburi policiclice aromatice, ca benzpiren, benzantracen şi altele asemenea;

f) substanţele radioactive, inclusiv reziduurile;

6. substanţe care, singure sau în amestec cu apa din canalizare, pot degaja mirosuri ce

contribuie la poluarea mediului;

7. substanţe colorante ale căror cantitate şi natură, chiar în condiţiile diluării realizate în

reţeaua de canalizare şi în staţia de epurare, determină prin descărcarea lor o dată cu apele

uzate modificarea culorii apei receptorului natural;

8. substanţe inhibitoare ale procesului biologic de epurare a apelor uzate sau de tratare a

nămolului;

9. substanţe organice greu biodegradabile.

Apele uzate provenite de la unităţile medicale şi veterinare, curative sau profilactice, de

la laboratoarele şi institutele de cercetare medicală şi veterinară, întreprinderile de ecarisaj,

precum şi de la orice fel de întreprinderi şi instituţii care prin specificul activităţii lor pot

produce contaminarea cu agenţi patogeni - microbi, virusuri, ouă de paraziţi - se descarcă în

reţelele de canalizare ale localităţilor şi în staţiile de epurare numai în condiţiile în care s-au

luat toate măsurile de dezinfecţie/sterilizare prevăzute de legislaţia sanitara în vigoare.

Realizarea măsurilor de dezinfecţie/sterilizare a produselor patologice evacuate se certifică

periodic prin buletine de analiză eliberate de inspectoratele de sănătate publica teritoriale.

12.3.9.2.3. Acceptul de evacuare a apelor uzate în reţelele de canalizare ale

localităţilor şi/sau în staţiile de epurare

Evacuarea apelor uzate în reţelele de canalizare sau în staţiile de epurare se face în baza

acceptului de evacuare dat în scris de operatorul de servicii publice care administrează şi

exploatează reţeaua de canalizare şi staţia de epurare, precum şi a contractului de

branşare/racordare şi utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare, încheiat

cu acesta. Pentru utilizatorii de apa cu potenţial major de poluare, după obţinerea acceptului

de evacuare este necesară obţinerea avizului/autorizaţiei de gospodărire a apelor. Pentru

evacuările din unităţile medicale şi veterinare este necesară şi obţinerea avizului

inspectoratelor teritoriale de sănătate publică.

Page 131: Curs Legislatie

- 131 -

Prin acordul de racordare şi avizul/ autorizaţia de gospodărire a apelor se pot stabili, ca

valori admisibile, valori mai mici decât cele prevăzute în tabelul nr.1, pe baza încărcării deja

existente cu poluanţi a apei uzate din canalizare.

Stabilirea condiţiilor de evacuare a apelor uzate în reţelele de canalizare ale localităţilor

care nu au staţie de epurare se face de către operatorii de servicii publice care administrează şi

exploatează sistemul de reţele de canalizare, pe baza prevederilor acestei hotărâri şi în funcţie

de punctul final de descărcare. Dacă reţeaua de canalizare nu conduce apele uzate într-o staţie

de epurare dintr-o localitate apropiata, ci intr-un receptor natural, atunci condiţiile de evacuare

sunt cele prevăzute în - NTPA-001.

Pentru localităţile care au în curs de realizare staţii de epurare sau extinderi ale acestora,

prevăzute prin programe de etapizare aprobate conform legii, autoritatea competenta poate

stabili alte condiţii de evacuare pe perioada de derulare a programului.

La solicitarea avizului de racordare, a contractului de branşare/racordare şi utilizare a

serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare şi a acceptului de evacuare, în vederea

evacuării apelor uzate provenite de la un nou utilizator de apă şi de extindere a capacităţilor

de producţie şi a instalaţiilor de preepurare, acesta va pune la dispoziţie operatorilor de

servicii publice datele asigurate de proiectant/utilizator, respectiv estimări ale debitelor şi

compoziţiei apelor uzate care urmează să fie descărcate în reţelele de canalizare ale

localităţilor sau în staţia de epurare.

Pentru orice schimbare privind debitul şi/sau calitatea apelor uzate descărcate în reţelele

de canalizare ale localităţilor sau în staţiile de epurare, utilizatorul de apă trebuie să solicite un

nou accept de evacuare şi un nou aviz/autorizaţie de gospodărire a apelor.

12.3.9.3. Normativ privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanţi a apelor

uzate industriale şi orăşeneşti la evacuarea în receptorii naturali,

NTPA-001/2002

12.3.9.3.1. Scopul

În scopul protejării sănătăţii populaţiei şi a mediului a fost necesar emiterea acestui

normativ tehnic.

Normativul stabileşte condiţiile generale de calitate a tuturor categoriilor de ape uzate,

înainte de evacuarea acestora în receptorii naturali, precum şi a valorilor limită admisibile ale

principalilor indicatori de calitate ai acestor ape.

Domeniul de aplicare a acestui normativ cuprinde apele uzate industriale şi urbane care

au fost sau nu epurate, precum şi apelor uzate evacuate din staţiile de epurare orăşeneşti

caracterizate şi prin alţi indicatori de calitate decât cei prevăzuţi în anexa nr.1 la NTPA-011.

12.3.9.3.2. Modul de stabilire a valorilor limită admisibile ale poluanţilor din

apele uzate evacuate în receptorii naturali

Limitele maxime admisibile de încărcare cu poluanţi a apelor uzate la evacuarea în

receptorii naturali sunt prevăzute în tabelul nr.1 şi reprezintă concentraţii medii exprimate în

mg/dm3. Ele se măsoară în punctul de control situat înainte de descărcare.

Valorile admisibile se înscriu în:

1. avizele de gospodărire a apelor ce se emit pentru:

a) obiective noi;

b) obiective existente ce îşi modifică şi îşi îmbunătăţesc procesele tehnologice de

producţie sau de epurare a apelor uzate;

c) obiective existente la care se prevăd extinderi de capacităţi de producţie sau ale

capacităţilor de epurare a apelor uzate;

d) alte obiective existente care prin lucrări de investiţie îşi modifică valoarea

parametrilor de capăt;

2. autorizaţiile de gospodărire a apelor emise:

Page 132: Curs Legislatie

- 132 -

a) utilizatorilor noi, atunci când în avizul de gospodărire a apelor au fost prevăzute

condiţii similare;

b) utilizatorilor de apă existenţi, numai după ce au realizat şi au pus în funcţiune

capacităţi corespunzătoare de epurare a apelor uzate, prevăzute anterior prin programe de

etapizare.

Emitentul poate stabili ca valori admisibile valori mai mici decât cele prevăzute în

tabelul nr.1, pe baza încărcării în poluanţi deja existente în receptor, în amonte de punctul de

evacuare a apelor uzate, şi având în vedere obiectivele de calitate ale receptorului natural.

La stabilirea valorilor admisibile pentru metale grele emitentul trebuie sa ţină seama de

faptul că, deşi individual, concentraţia maximă admisibilă poate fi cea prevăzută în tabelul

nr.1, atunci când în apele uzate sunt prezente mai multe metale grele (de exemplu: plumb,

cadmiu, crom, cupru, nichel, zinc sau mercur), concentraţia totala a acestora în apă neputând

depăşi 2 mg/dm3. Excepţie fac apele uzate provenite de la obţinerea şi prelucrarea metalelor,

pentru care valoarea limita de concentraţie pentru fiecare metal - plumb, zinc, mangan,

staniu - nu trebuie să depăşească 2 mg/dm3. În privinţa mercurului concentraţia acestuia nu

poate depăşi 0,05 mg/dm3 chiar în situaţia în care este unicul metal prezent în apele uzate.

Pentru substanţele pentru care nu sunt prevăzute limite maxime admisibile în

standardele sau în normativele în vigoare, acestea se stabilesc pe baza de studii elaborate de

institute specializate, abilitate conform legii, la comanda utilizatorului de apa. Studiile vor

cuprinde, de asemenea, metodele de analiză calitativă şi cantitativă a substanţelor respective,

precum şi tehnologiile de epurare adecvate. Limitele maxime admisibile vor fi aprobate de

către autoritatea publică centrală din domeniul apelor şi protecţiei mediului.

În cazul apelor uzate ce conţin substanţe poluante peste valorile limită stabilite prin

acest normativ, este obligatorie epurarea până la atingerea valorilor admise.

În situaţii excepţionale autoritatea publică centrală din domeniul apelor şi protecţiei

mediului poate face derogări de la acest normativ.

Pentru descărcările de ape uzate epurate în Marea Neagră, în zone stagnante cum sunt

golfurile se impun realizarea unor conducte de descărcare în larg, prevăzute cu posibilităţi de

dispersie. La avizarea/autorizarea acestor descărcări nu se aplica prevederile acestui normativ

pentru indicatorul reziduu filtrabil uscat la 105oC, la care valoarea maximă admisibilă se

corelează cu cea a fondului Mării Negre, de regulă mai mică decât aceasta.

a). în cazuri speciale – după probe tehnologice, la amorsarea treptelor biologice din

staţiile de epurare, la reviziile periodice sau pe parcursul execuţiei unor lucrări de

retehnologizare ori extindere a capacităţii staţiei de epurare - este permisă depăşirea valorilor-

limita ale indicatorilor de calitate, dacă prin aceasta nu se pune în pericol sănătatea populaţiei,

a ecosistemelor acvatice sau nu se produc pagube materiale, şi numai cu avizul autorităţilor

bazinale de gospodărire a apelor şi, după caz, al inspectoratelor teritoriale de sănătate publică.

Avizul se solicită de către utilizatorul de apă cu cel puţin 30 de zile şi poate permite o

depăşire de maxim 30 zile.

b). în condiţii similare sunt permise şi evacuări discontinue ale limpedelui de batal, prin

instalaţii de dispersie.

12.3.9.3.3. Restricţii privind evacuarea apelor uzate

Apele uzate care se evacuează în receptorii naturali nu trebuie să conţină:

a). substanţe poluante cu grad ridicat de toxicitate, prevăzute în tabelul nr.2, precum şi

acele substanţe a căror interdicţie a fost stabilită prin studii de specialitate;

b). materii în suspensie peste limita admisă, care ar putea produce depuneri în albiile

minore ale cursurilor de apă sau în cuvetele lacurilor;

c). substanţe care pot conduce la creşterea turbidităţii, formarea spumei sau la

schimbarea proprietăţilor organoleptice ale receptorilor faţă de starea naturala a acestora.

Apele uzate provenind de la spitale de boli infecţioase, sanatorii TBC, instituţii de

pregătire a preparatelor biologice - seruri şi vaccinuri - alte instituţii medicale curative sau

Page 133: Curs Legislatie

- 133 -

profilactice, de la unităţi zootehnice şi abatoare nu pot fi descărcate în receptori fără a fi fost

supuse în prealabil dezinfecţiei specifice. În această situaţie se aplică prevederile din NTPA-

002/2002.

Descărcarea apelor uzate epurate în reţeaua de canale de desecare, de irigaţii ori pe

terenuri agricole se va face numai după epurare şi cu avizul administratorului/ deţinătorului

acestora, astfel:

1. când apa din canale se foloseşte la irigarea culturilor agricole, limitele indicatorilor

de calitate se corelează şi cu standardul privind calitatea apei pentru irigarea culturilor

agricole, STAS 9450/83;

2. când apa uzată se descarcă într-un canal de desecare ce debuşează într-un receptor

natural, limitele indicatorilor de calitate vor fi cei corespunzători acestui normativ.

Operatorii de servicii publice sau, după caz, deţinătorii staţiilor de epurare sau ai

sistemelor de evacuare a apelor uzate în receptorii naturali trebuie să asigure montarea şi

funcţionarea corespunzătoare a mijloacelor de măsurare a debitelor de ape uzate

evacuate. Pentru ape uzate cu debite mai mari de 500 l/s şi care se descarcă în receptori cu

debite de cel puţin trei ori mai mari decât cele ale apelor uzate, în punctul de evacuare se

prevăd sisteme de dispersie/ difuzie.

Page 134: Curs Legislatie

- 134 -

CAPITOLUL 13: PROTECŢIA ATMOSFEREI, SCHIMBĂRILE

CLIMATICE, GESTIONAREA ZGOMOTULUI

AMBIENTAL

Aerul este tot ce ne înconjoară, este un amestec de gaze, în special azot şi oxigen pe

lângă vapori de apă, dioxid de carbon, hidrogen, argon, neon. Aerul este invizibil dar totuşi

este material.

Aerul pe care-l respirăm este situat pe o înălţime de 12 km, deasupra noastră. Dacă

raportăm grosimea acestui strat (troposfera) la grosimea atmosferei (straturile de aer care

învelesc pământul cca.500 km), aceasta poate fi comparată cu grosimea cojii unui măr

comparativ cu dimensiunile acestuia.

Sănătatea noastră depinde de aerul pe care îl respirăm iar puritatea acestuia depinde de

acţiunile noastre, precum şi de forţele naturale de curăţire (vânt, ploaie).

Trebuie reţinut că aerul nu se creează, ci se recirculă în spaţiu.

În zona judeţului Bacău, în perioada anilor 1993-1995, circa 80% din poluarea aerului

era cauzată de industrie (Raport de Monitorizare, IPM Bacău, 1996), acum procentul s-a

diminuat reducându-se la circa 50%, crescând foarte mult influenţa surselor de poluare

mobile.

Se spune că atmosfera este poluată atunci când alterarea proprietăţilor sale fizice şi/sau

chimice pot fi sesizate de Om.

Orice activitate antropică, care evacuează în atmosferă substanţe care se găsesc sau nu

în compoziţia naturală a acesteia, creează un impact asupra calităţii aerului, iar atunci când

depăşeşte capacitatea de suportabilitate a zonei determină poluarea.

Activităţile industriale sunt un rău necesar, trebuie stabilit şi respectat acea cantitate de

poluanţi emişi care să nu determine depăşirea gradului de suportabilitate a mediului.

13.1. POLITICA ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI ATMOSFEREI

Politica naţională de protecţie a atmosferei constă în principal din următoarele:

a). introducerea de tehnici şi tehnologii adecvate pentru reţinerea poluanţilor la sursă;

b). gestionarea resursei de aer, în sensul reducerii emisiilor de poluanţi până la

realizarea celor mai scăzute niveluri şi care să nu depăşească capacitatea de regenerare a

atmosferei;

c). gestionarea resursei de aer în sensul asigurării sănătăţii umane;

d). modernizarea şi perfecţionarea sistemului naţional de evaluare şi gestionare

integrată a calităţii aerului.

13.1.1. Atribuţii şi responsabilităţi

13.1.1.1. Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului

a). elaborează politica naţională şi coordonează acţiunile la nivel naţional, regional şi

local privind protecţia atmosferei, schimbările climatice, precum şi pentru protecţia populaţiei

faţă de nivelurile de expunere la zgomotul ambiental ce poate avea efecte negative asupra

sănătăţii umane, în conformitate cu politicile europene şi internaţionale specifice;

b). elaborează, promovează şi actualizează Strategia naţională în domeniul protecţiei

atmosferei şi Planul naţional de acţiune în domeniul protecţiei atmosferei;

c). elaborează, promovează şi, după caz, actualizează Programul naţional de reducere a

emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi provenite din instalaţii mari de ardere;

Page 135: Curs Legislatie

- 135 -

d). coordonează elaborarea Programului naţional de reducere progresiva a emisiilor de

dioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili şi amoniac;

e). elaborează, promovează şi actualizează Strategia naţionala privind schimbările

climatice, Planul naţional de acţiune privind schimbările climatice;

f). asigură integrarea politicilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi

adaptarea la efectele schimbărilor climatice în strategiile sectoriale;

g). administrează Registrul naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră;

h). coordonează Sistemul naţional de estimare a emisiilor de gaze cu efect de seră;

i). coordonează implementarea mecanismelor flexibile prevăzute de Protocolul de la

Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice;

j). aprobă şi promovează Planul Naţional de Acţiune pentru reducerea nivelurilor de

zgomot;

k). organizează activitatea de monitoring privind calitatea aerului la nivelul întregii ţări;

l). stabileşte, după caz, prin actele de reglementare, valori limită de emisie mai

restrictive şi măsurile necesare în vederea respectării plafoanelor naţionale de emisii,

respectiv a încărcărilor şi nivelelor critice.

m). supraveghează şi controlează (prin autorităţile publice din subordinea sa) aplicarea

prevederilor legale privind protecţia atmosferei şi gestionarea zgomotului ambiental, în care

scop:

1. dispune încetarea temporara sau definitivă a activităţilor generatoare de poluare,

în vederea aplicării unor măsuri de urgenţă sau pentru nerespectarea programului pentru

conformare/planului de acţiuni;

2. solicită aplicarea măsurilor tehnologice, a restricţiilor şi interdicţiilor în scopul

prevenirii, limitării sau eliminării emisiilor de poluanţi;

3. solicită luarea măsurilor în vederea respectării nivelului maxim admis al

zgomotului ambiental.

13.1.1.2. Persoanele fizice şi juridice

a) să respecte reglementările privind protecţia atmosferei, adoptând măsuri tehnologice

adecvate de reţinere şi neutralizare a poluanţilor atmosferici;

b) să doteze instalaţiile tehnologice, care sunt surse de poluare, cu sisteme de

automonitorizare şi să asigure corecta lor funcţionare;

c) să asigure personal calificat şi să furnizeze, la cerere sau potrivit programului pentru

conformare, autorităţilor competente pentru protecţia mediului, datele necesare;

d) să îmbunătăţească performanţele tehnologice în scopul reducerii emisiilor şi să nu

pună în exploatare instalaţiile prin care se depăşesc limitele maxime admise prevăzute în

legislaţia în vigoare;

e) să asigure, la cererea autorităţilor competente pentru protecţia mediului, diminuarea,

modificarea sau încetarea activităţii generatoare de poluare;

f) să asigure măsuri şi dotări speciale pentru izolarea şi protecţia fonică a surselor

generatoare de zgomot şi vibraţii, astfel încât să nu conducă, prin funcţionarea acestora, la

depăşirea nivelurilor limită a zgomotului ambiental;

g) să întreţină perdelele şi aliniamentele de protecţie, spatiile verzi, parcurile, gardurile

vii pentru îmbunătăţirea capacităţii de regenerare a atmosferei, protecţia fonică şi eoliană.

13.1.1.3. Autorităţile care asigură securizarea frontierelor

- să nu permită intrarea/ ieşirea din ţară a surselor mobile poluante care nu respecta

prevederile legale în vigoare.

Page 136: Curs Legislatie

- 136 -

13.1.2. Legislaţia specifică

Legea specială de protecţiei a atmosferei este Legea nr.655/ 2001 care aprobă şi

modifică O.U.G. nr.243/ 2000 publicată în M.O. nr.633/ 2000.

Prezentarea Legii nr.655/ 2001 poate lămurii unele aspecte privind protecţia acestui

factor de mediu necesar vieţii.

Legea are ca scop stabilirea cadrului juridic privind prevenirea, eliminarea, limitarea

deteriorării şi ameliorarea calităţii atmosferei, în scopul evitării efectelor negative asupra

sănătăţii omului şi mediului, asigurându-se astfel alinierea la normele juridice internaţionale şi

la reglementările comunitare.

Regimul juridic al protecţiei atmosferei are la bază respectarea principiului de abordare

integrată a protecţiei mediului.

Activitatea în domeniul protecţiei atmosferei are la bază Strategia Naţională privind

acest aspect, prezentată pe larg la capitolul 5.2.1.

13.1.2.1. Atribuţii şi responsabilităţi

Atribuţii şi responsabilităţi au aproape toate autorităţile publice centrale şi locale printre

care amintesc: atribuţiile şi responsabilităţile ale autorităţilor centrale şi teritoriale pentru

protecţia mediului, ale autorităţii publice centrale pentru sănătate ale, ale autorităţii publice

centrale pentru transport, ale autorităţii publice centrale pentru industrie, ale autorităţii publice

centrale pentru comerţ, ale autorităţii publice centrale pentru agricultură, ale autorităţii publice

centrale pentru administraţie şi internelor. Toate autorităţii teritoriale din subordinea

autorităţilor centrale, prezentate mai sus, au obligaţia de a pune la dispoziţie autorităţilor

publice teritoriale pentru protecţia mediului informaţiile necesare în activitatea de evaluare şi

gestionare a calităţii aerului.

Dintre acestea pretind aici doar atribuţiile şi responsabilităţile următoarelor autorităţi

locale:

13.1.2.1.1. Consilii locale şi primării

a) elaborează, în colaborare cu autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului,

instrucţiuni pentru titularii de activitate, instituţii şi populaţie privind modul de gestionare a

calităţii aerului în cadrul localităţilor şi le aduc la cunoştinţa acestora prin mijloace adecvate;

b) urmăresc şi asigură îndeplinirea prevederilor din planurile şi programele de

gestionare a calităţii aerului;

c) integrează politicile de protecţie a atmosferei în strategia de dezvoltare durabilă la

nivel local;

d) furnizează autorităţilor teritoriale pentru protecţia mediului informaţiile şi

documentaţia necesare în vederea evaluării şi gestionării calităţii aerului;

e) hotărăsc asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale, precum şi

colaborarea cu titularii de activitate în scopul realizării programelor şi planurilor pentru

gestionarea calităţii aerului;

f) impun obligaţii pentru persoanele fizice şi juridice care exploatează surse mobile de

poluare, în zonele în care sunt necesare măsuri speciale de protecţie a calităţii aerului.

13.1.2.1.2. Consiliile judeţene

a) coordonează activitatea consiliilor locale în vederea realizării programelor şi

planurilor de gestionare a calităţii aerului;

b) hotărăsc asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale, precum şi

colaborarea cu titularii de activitate în scopul realizării programelor şi planurilor de gestionare

a calităţii aerului;

c) urmăresc şi asigură respectarea de către consiliile locale a prevederilor acestei legi.

Page 137: Curs Legislatie

- 137 -

13.1.2.1.3. Titularii activităţilor care constituie surse fixe de poluare

a) să participe la elaborarea programelor de reducere a emisiilor de poluanţi în

atmosferă, a programelor şi planurilor de gestionare a calităţii aerului şi să aplice obligaţiile ce

le revin prin acestea;

b) să se supună tuturor procedurilor şi cerinţelor legale care conduc la prevenirea,

eliminarea sau reducerea impactului asupra aerului înconjurător şi asupra mediului;

c) să informeze şi să se supună controlului autorităţilor competente conform legislaţiei

în vigoare.

13.1.2.1.4. Utilizatorii de surse mobile de poluare

a) au obligaţia să asigure încadrarea în limitele de emisie stabilite pentru fiecare tip

specific de sursă;

b) să le supună inspecţiilor tehnice, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.

13.1.2.2. Evaluarea calităţii aerului înconjurător

Evaluarea calităţii aerului pe teritoriul României se efectuează pe baza valorilor limita şi

a valorilor de prag, în acord cu standardele naţionale şi ale Uniunii Europene.

Pe baza evaluării calităţii aerului înconjurător autoritatea publică centrală pentru

protecţia mediului întocmeşte, prin ordin, liste cuprinzând zone şi aglomerări în care

nivelurile unuia sau mai multor poluanţi sunt:

a) mai mari decât valoarea limită, plus marja de toleranţă, sau mai mari decât valoarea

limită, în caz că nu a fost fixată şi o marjă de toleranţă;

b) între valoarea limită şi valoarea limită plus marja de toleranţă;

c) mai mici decât valoarea limită.

Pentru zonele şi aglomerările de mai sus se elaborează şi se pun în aplicare planuri şi

programe de gestionare a calităţii aerului, în vederea atingerii valorilor limită într-o anumită

perioadă.

Prin H.G. nr.543/ 2004 s-a stabilit modul de elaborare şi punere în aplicare a planurilor

şi programelor de gestionare a calităţii aerului, publicată în M.O. nr.393/ 2004.

Hotărârea stabileşte cadrul procedural general de elaborare şi punere în aplicare a

planurilor şi a programelor de gestionare a calităţii aerului în vederea menţinerii

concentraţiilor poluanţilor în aerul înconjurător sub valoarea limită şi sub valoarea ţintă,

stabilite prin reglementările în vigoare, şi atingerii într-o perioadă dată a acestora, în cazul în

care sunt depăşite, precum şi stabilirea responsabilităţilor ce revin autorităţilor implicate în

elaborarea acestor planuri şi programe de gestionare.

În cazul apariţiei unui episod de poluare generat de un singur poluant, se întocmeşte

planul de gestionare a calităţii aerului care reprezintă totalitatea măsurilor/ acţiunilor ce se

desfăşoară pe o durată de maximum 3 zile, în vederea încadrării sub valoarea limită.

Planul integrat de gestionare a calităţii aerului se întocmeşte în cazul apariţiei unui

episod de poluare generat de cel puţin doi poluanţi şi reprezintă totalitatea măsurilor/

acţiunilor ce se desfăşoară pe o durată de maximum 3 zile, în vederea încadrării sub valoarea

limită.

Programele de gestionare a calităţii aerului reprezintă totalitatea măsurilor/ acţiunilor

ce se desfăşoară într-o perioadă de maxim 5 ani, în zonele şi aglomerările unde pentru unul

dintre poluanţi se constată depăşiri ale valorilor limită şi/sau ale valorilor ţintă, în vederea

încadrării sub aceste valori, iar programul integrat de gestionare a calităţii aerului

reprezintă totalitatea măsurilor/ acţiunilor ce se desfăşoară într-o perioadă de maxim 5 ani, în

zonele şi aglomerările unde pentru cel puţin doi poluanţi se constată depăşiri ale valorilor

limită şi/sau ale valorilor ţintă, în vederea încadrării sub aceste valori.

Page 138: Curs Legislatie

- 138 -

Un exemplu de plan de gestionare a calităţii aerului este limitarea vitezei

autovehiculelor pe o anumită zonă, sau devierea traficului rutier şi/sau interzicerea circulaţiei

în acea zonă.

Programele de gestionare au aceeaşi bază ca şi planurile şi se supun unei proceduri

specifice după cum urmează:

- prin ordin al prefectului, la propunerea autorităţii teritoriale de protecţie a mediului şi a

consiliului judeţean, se înfiinţează Comisia tehnică pentru elaborarea programelor de

gestionare;

- Comisia tehnică are în componenţă cel puţin reprezentanţii următoarelor autorităţi şi

instituţii: autoritatea locală de protecţie a mediului, direcţia de sănătate publică judeţeană,

direcţia judeţeană pentru agricultură şi dezvoltare rurală, consiliul local, primăria, oficiul

judeţean de cadastru, geodezie şi cartografie, titularul activităţii;

- Comisia tehnică elaborează programul de gestionare/ programul integrat de gestionare,

care este supus dezbaterii publice;

- publicul este invitat să formuleze observaţii la programul de gestionare, în scris, şi să

le transmită fie pe adresa autorităţii publice teritoriale pentru protecţia mediului, fie pe adresa

consiliului local sau judeţean, în termen de 15 zile de la publicarea lui, după care se

organizează o dezbatere publică. În urma dezbaterii se încheie un proces-verbal care cuprinde

discuţiile şi concluziile întâlnirii;

- Programul de gestionare se aprobă prin hotărâre a consiliului local sau judeţean, în

termen de 90 de zile de la finalizarea lui;

- autoritatea publică teritorială de protecţie a mediului colaborează cu compartimentele

de specialitate din cadrul administraţiei publice locale în vederea elaborării raportului cu

privire la stadiul realizării măsurilor din programul de gestionare;

- autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului monitorizează progresul şi

încadrarea în planurile şi programele de gestionare a calităţii aerului şi raportează anual

asupra îndeplinirii acestora;

- planurile şi programele de gestionare se iniţiază pe baza datelor provenite din sistemul

naţional de evaluare şi gestionare integrată a calităţii aerului, iar în baza acestora se

elaborează planul naţional de acţiune pentru protecţia atmosferei, parte integrantă a planului

naţional de acţiune pentru protecţia mediului;

- Planul naţional de acţiune se adoptă prin hotărâre a Guvernului, şi este revizuit în

funcţie de progresele în domeniul protecţiei atmosferei şi de cerinţele de protecţie a mediului;

- prevederile programelor şi planurilor de gestionare a calităţii aerului sunt luate în

considerare la elaborarea şi evaluarea planurilor de urbanism şi amenajarea teritoriului;

Planul naţional de acţiune în domeniul protecţiei atmosferei a fost aprobat prin H.G.

nr.738/ 2004 publicat în M.O. nr.476/ 2004.

13.1.3. Monitorizarea calităţii aerului şi a nivelului emisiilor

Prin H.G. nr.586/ 2004 (M.O. nr.389/ 2004) s-a stabilit înfiinţarea şi organizarea

Sistemului naţional de evaluare şi gestionare integrată a calităţii aerului (SNEGICA), în

scopul asigurării cadrului organizatoric, instituţional şi legal de cooperare a autorităţilor şi

instituţiilor publice cu competenţe în domeniul protecţiei atmosferei şi al evaluării şi

gestionării calităţii aerului pe teritoriul ţării noastre. Coordonarea activităţii SNEGICA este

asigurată de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, în calitate sa de autoritate

de decizie şi control în domeniul protecţiei atmosferei.

SNEGICA cuprinde, ca parţi integrante, următoarele două sisteme:

a) Sistemul naţional de monitorizare a calităţii aerului (SNMCA);

b) Sistemul naţional de inventariere a emisiilor de poluanţi atmosferici (SNIEPA).

Titularii de activităţi au obligaţia să furnizeze informaţiile şi datele necesare evaluării şi

gestionării integrate a calităţii aerului.

Page 139: Curs Legislatie

- 139 -

SNEGICA îndeplineşte următoarele funcţii:

a) asigură monitorizarea şi evaluarea calităţii aerului în mod unitar pe întreg teritoriul

naţional;

b) asigură realizarea inventarelor privind emisiile de poluanţi în atmosferă, la nivel

naţional şi local;

c) furnizează informaţii în vederea elaborării planurilor şi programelor de gestionare a

calităţii aerului;

d) asigură datele şi informaţiile necesare pentru elaborarea şi reactualizarea Strategiei

naţionale pentru protecţia atmosferei şi a Planului naţional de acţiune pentru protecţia

atmosferei;

e) asigură furnizarea datelor şi informaţiilor necesare realizării informării publicului cu

privire la calitatea aerului, potrivit reglementărilor legale în vigoare.

Pentru asigurarea operaţionalităţii privind prelucrarea datelor şi elaborarea rapoartelor

conform cerinţelor naţionale şi internaţionale, s-a înfiinţat Centrul de Evaluare a Calităţii

Aerului (CECA), în cadrul Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia

Mediului ICIM Bucureşti.

Centrul de Evaluare a Calităţii Aerului întocmeşte şi rapoarte privind inventarele

emisiilor de poluanţi în atmosferă, la nivel naţional i local, integrând informaţiile furnizate de

către SNMCA şi SNIEPA.

13.1.3.1. Sistemul naţional de monitorizare a calităţii aerului SNMCA

Monitorizarea calităţii aerului se realizează prin Reţeaua naţională de monitorizare a

calităţii aerului (RNMCA), aflată în administrarea autorităţii publice centrale pentru

protecţia mediului, fiind alcătuită din staţiile de monitorizare a calităţii aerului din

aglomerările şi zonele pentru evaluarea şi gestionarea calităţii aerului de pe teritoriul naţional

şi din staţiile de fond regionale. Reţeaua include echipamente tehnice necesare colectării,

prelucrării şi transmiterii datelor de calitatea ale aerului.

SNMCA îndeplineşte următoarele funcţii:

a) monitorizarea calităţii aerului în scopul prevenirii, reducerii şi eliminării oricăror

efecte adverse asupra sănătăţii omului sau mediului;

b) asigurarea evaluării unitare a calităţii aerului în condiţii de calitate, compatibilitate şi

comparabilitate a datelor în întregul sistem;

c) obţinerea de informaţii în timp real cu privire la calitatea aerului, în vederea

îndeplinirii obligaţiilor legale de informare a autorităţilor cu responsabilităţi în domeniul

protecţiei atmosferei şi a publicului.

Efectuarea şi derularea activităţilor de monitorizare a calităţii aerului în reţeaua de

monitorizare se află în coordonarea autorităţii publice teritoriale pentru protecţia mediului

care răspunde pentru colectarea permanentă a datelor pentru validarea primară a acestora,

pentru organizarea unei baze de date locale, pentru arhivarea datelor şi a rezultatelor

măsurătorilor efectuate de staţiile de monitorizare.

Datele colectate se transmit Laboratorului Naţional de Referinţă pentru Calitatea

Aerului din cadrul Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Mediului

ICIM Bucureşti, care aplică procedura de asigurare şi control al calităţii acestora şi la

prelucrează.

Datele privind calitatea aerului, provenite din reţelele de monitorizare se pun la

dispoziţie tuturor autorităţilor publice centrale şi teritoriale în scopul evaluării riscurilor

pentru sănătatea publică sau în ceea ce priveşte starea de sănătate a vegetaţiei şi a pădurilor.

13.1.3.2. Sistemul naţional de inventariere a emisiilor de poluanţi atmosferici SNIEPA

Activitatea cade în sarcina autorităţilor publice teritoriale pentru protecţia mediului.

Activităţile pentru elaborarea inventarelor de emisii de poluanţi în atmosferă sunt:

a) colectarea datelor globale;

Page 140: Curs Legislatie

- 140 -

b) elaborarea inventarelor locale şi a inventarelor naţionale ale emisiilor de poluanţi

atmosferici;

c) validarea inventarelor locale şi a inventarelor naţionale ale emisiilor de poluanţi

atmosferici;

d) raportarea inventarelor locale şi a inventarelor naţionale ale emisiilor de poluanţi

atmosferici, conform cerinţelor naţionale;

e) raportarea inventarelor naţionale ale emisiilor de poluanţi atmosferici potrivit

cerinţelor convenţiilor internaţionale la care România este parte şi potrivit cerinţelor legislaţiei

Uniunii Europene.

Autorităţile publice locale şi titularii de activitate au obligaţia de a furniza autorităţilor

publice teritoriale pentru protecţia mediului informaţii corecte şi complete în vederea

realizării activităţilor prevăzute mai sus.

La realizarea SNIEPA concurează toate autorităţile, instituţiile şi titularii de activităţi.

Institutul Naţional de Statistică şi direcţiile judeţene şi regionale din subordine furnizează,

după caz, Centrului de Evaluare a Calităţii Aerului şi autorităţilor publice teritoriale pentru

protecţia mediului date şi rezultate din cercetările statistice realizate conform Programului

anual de cercetări statistice aprobat de guvern.

Administratorul drumului public furnizează date statistice privind fluxul vehiculelor

rutiere.

Informaţiile necesare şi formatul de raportare se stabileşte anual de Centrul de Evaluare

a Calităţii Aerului.

Informaţii privind parcul de vehicule nerutiere, informaţii referitoare la consumul şi

tipul de combustibili pentru vehicule nerutiere cade în sarcina autorităţii publice centrale

pentru industrie, prin autorităţile şi instituţiile de specialitate aflate sub autoritatea, în

subordinea sau în coordonarea sa.

În scopul protecţiei atmosferei, prin H.G. nr.1209/ 2004 (M.O. nr.809/ 2004) au fost

stabilite procedurile pentru aprobarea de tip a motoarelor destinate a fi montate pe maşini

mobile nerutiere şi a motoarelor secundare destinate vehiculelor pentru transportul rutier de

persoane sau de marfă şi stabilirea măsurilor de limitare a emisiilor de gaze şi particule

poluante provenite de la acestea.

Tot pentru protecţia atmosferei au mai fost emise hotărâri ale guvernului care limitează

cantitatea de sulf din combustibili şi impun o calitate deosebită a combustibililor importaţi.

Amintesc aici H.G. nr.689/ 2004 (M.O. nr.442/ 2004), modificată şi completată prin H.G.

nr.15/ 2006 (M.O. nr.34/ 2006) privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei

şi motorinei şi H.G. nr.142/ 2003 (M.O. nr.112/ 2003) privind limitarea conţinutului de sulf

din combustibilii lichizi. Prin această ultimă hotărâre se admite introducerea pe piaţă, de la

data de 1 ianuarie 2008, numai a motorinei în care conţinutul de sulf, exprimat în sulf, nu

depăşeşte 0,1% în greutate, iar de la data de 1 ianuarie 2007, numai a păcurii în care

conţinutul de sulf, exprimat în sulf, nu depăşeşte 1,00% în greutate.

13.1.4. Surse de poluare şi controlul lor

13.1.4.1. Controlul surselor fixe. Obligaţiile titularilor de activitate

Desfăşurarea activităţilor care pot constitui surse fixe importante de emisii de poluanţi

în aer se face numai în baza unei autorizaţii de mediu.

Pentru aceste surse fixe au fost emise reglementări care legiferează modul în care

trebuie să fie abordate problemele reducerii poluări datorate de emisiile unor principali

poluanţi ai aerului.

Page 141: Curs Legislatie

- 141 -

13.1.4.1.1. Emisii de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi

Măsuri pentru limitarea emisiilor în aer a dioxidului de sulf, oxizilor de azot şi

pulberilor proveniţi din instalaţii mari de ardere sunt prezentate în H.G. nr.541/ 2003,

modificată şi completată prin H.G. nr.322/ 2005. Prevederile acestor hotărâri se aplică

instalaţiilor de ardere a căror putere termică nominală este egală cu sau mai mare decât 50

MW, denumite instalaţii mari de ardere (IMA), indiferent de tipul de combustibil utilizat.

Funcţie de anul punerii în funcţiune sau a datei de emitere a Autorizaţiei de construcţie

aceste IMA se împart în trei:

- Instalaţie mare de ardere existentă - tip I – orice instalaţie mare de ardere pentru

care a fost acordată o autorizaţie de construcţie sau, în lipsa unei astfel de proceduri, o

autorizaţie de exploatare până la data de 1 iulie 1987;

- Instalaţie mare de ardere nouă - tip II – orice instalaţie mare de ardere pentru care a

fost acordată o autorizaţie de construcţie sau, în lipsa unei astfel de proceduri, o autorizaţie de

exploatare ori care a fost autorizată sau supusă procedurii de autorizare de către autoritatea

publică competentă pentru protecţia mediului începând cu data de 1 iulie 1987 şi până la data

de 27 noiembrie 2002, cu condiţia ca aceasta instalaţie să fi fost pusă în funcţiune până la data

de 27 noiembrie 2003;

- Instalaţie mare de ardere nouă - tip III – orice instalaţie mare de ardere supusă

procedurii de autorizare integrată de către autoritatea publică competentă pentru protecţia

mediului începând cu data de 27 noiembrie 2002, precum şi orice instalaţie mare de ardere

pentru care a fost acordată o autorizaţie de construcţie sau, în lipsa unei astfel de proceduri, o

autorizaţie de exploatare ori care a fost autorizată sau supusă procedurii de autorizare

începând cu data de 1 iulie 1987 şi până la data de 27 noiembrie 2002 şi care nu a fost pusă în

funcţiune până la data de 27 noiembrie 2003.

Funcţionarea IMA de tip I şi tip II este permisă, dacă se încadrează în una din

următoarele condiţii:

a) respectă valorile limită de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi

prevăzute în anexele nr. 3-7, secţiunea A;

b) sunt incluse în Programul Naţional de reducere a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de

azot şi pulberi provenite din instalaţii mari de ardere de tip I şi tip II

c) dacă emisiile de noxe se face controlat prin intermediul unui coş.

Stabilirea valorilor limită de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi în

cazul instalaţiilor mari de ardere echipate cu focar mixt se face în conformitate cu prevederile

anexei nr.8.

Titularii activităţilor IMA-tip I şi acelor de tip II, care nu respectau valorile limită de

emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi, prevăzute în anexele nr. 3-7, secţiunea

A, au elaborat propuneri de programe de reducere progresivă a emisiilor anuale în vederea

atingerii acestor valori limită de emisie.

Ghidul privind elaborarea propunerilor de programe de reducere progresiva a emisiilor

anuale de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi a fost aprobat printr-un Ordinul comun.

Ordinul nr.712/ 2003 pentru aprobarea Ghidului privind elaborarea propunerilor de

programe de reducere progresivă a emisiilor anuale de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi

provenite din instalaţii mari de ardere emis de Ministerul agriculturii, pădurilor, apelor şi

mediului împreună cu Ministerul Economiei şi Comerţului, Ordin nr.199/ 2003; Ministerul

Administraţiei şi Internelor - Ordin nr.126/ 2004, şi publicat în M.O. nr.145/ 2004.

Pe baza programelor de reducere progresivă a emisiilor anuale sa elaborat Programul

Naţional de reducere a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi, provenite din

instalaţii mari de ardere existente - tip I, şi instalaţii mari de ardere noi - tip II. Programul

naţional trebuie să asigure o reducere a emisiilor totale anuale de dioxid de sulf, oxizi de azot

şi pulberi până la nivelurile emisiilor totale anuale prezentate mai jos.

Page 142: Curs Legislatie

- 142 -

În cadrul autorităţii publice centrale şi al autorităţilor publice regionale şi teritoriale

pentru protecţia mediului, s-a organizat Secretariatul tehnic pentru controlul activităţilor

instalaţiilor mari de ardere.

Emisiile de dioxid de sulf provenite de la toate instalaţiile mari de ardere nu trebuie să

depăşească următoarele niveluri anuale:

- în anul 2007: 540000 tone SO2/an;

- în anul 2008: 530000 tone SO2/an;

- în anul 2010: 336000 tone SO2/an;

- în anul 2013: 148000 tone SO2/an.

Emisiile de oxizi de azot provenite de la toate instalaţiile mari de ardere nu trebuie să

depăşească următoarele niveluri anuale:

- în anul 2007: 128000 tone/an;

- în anul 2008: 125000 tone/an;

- în anul 2010: 114000 tone/an;

- în anul 2013: 112000 tone/an;

- în anul 2016: 80000 tone/an;

- în anul 2017: 74000 tone/an;

Emisiile de pulberi provenite de la toate instalaţiile mari de ardere nu trebuie să

depăşească următoarele niveluri anuale:

- în anul 2007: 38600 tone/an;

- în anul 2008: 33800 tone/an;

- în anul 2010: 23200 tone/an;

- în anul 2013: 15500 tone/an.

Tot în anexă a H.G. nr.322/ 2005 sunt prezentate lista operatorilor care au aprobată

perioadă de tranziţie, specificându-se noxa corespunzătoare.

Prin Ordinul nr.1144/ 2002 (M.O. nr.35/ 2003) s-a înfiinţat Registrul poluanţilor emişi

din activităţi sub incidenţa controlului integrat al poluării (REPER) precum şi modul de

raportare. Secretariatul tehnic pentru elaborarea Registrului poluanţilor emişi, împreună cu

reprezentanţi operatorilor industriali şi cu consultarea Comitetului interministerial au elaborat

Ghidul Naţional al Emisiilor de Poluanţi.

Prin acest ordin au fost stabilite valorile de prag peste care sunt obligatorii raportări ale

poluanţilor emişi indiferent de factorul de mediu receptor; codul NOSE-P (standard de

nomenclatură a sursei de poluare) corespunzător categoriei de sursă de poluare şi codul SNAP

-2 nomenclator utilizat pentru alte inventare de emisii.

La fiecare 3 ani, autoritatea centrală pentru protecţia mediului transmite spre avizare

Comitetului interministerial rezultatele inventarului emisiilor şi sursele responsabile.

Primul raport al Secretariatului tehnic pentru elaborarea Registrului poluanţilor emişi sa

supus aprobării conducerii autorităţii centrale pentru protecţia mediului în 2003 şi cuprinde

date de emisie din 2001. Secretariatul Tehnic pentru controlul activităţilor instalaţiilor mari de

ardere a fost aprobat prin O.M. nr.1052/ 2003 şi funcţionează în cadrul autorităţii publice centrale

şi teritoriale pentru protecţia mediului.

Ultimul inventar al IMA arată că sunt 174 instalaţii din care 7 conforme, 157 neconforme şi

10 ce au solicitat derogare pentru funcţionare pe 20000 ore în perioada 2008-2015. Modelul de

Notificare pentru aceste derogări este aprobat prin Ordinul nr.347/ 2004.

Emisiile de poluanţi în aer se supun următoarelor taxe stabilite prin OUG 196/2005

Fondul pentru mediu:

- Pulberi 0,02 lei (RON)/kg;

- Oxizi de azot0,04 lei (RON)/kg;

- Oxizi de sulf0,04 lei (RON)/kg;

- Poluanţi organici persistenţi 20 lei (RON)/kg;

- Metale grele:

Page 143: Curs Legislatie

- 143 -

- plumb12 lei (RON)/kg

- cadmiu16 lei (RON)/kg

- mercur20 lei (RON)/kg

13.1.4.1.2. Emisii de gaze cu efect de seră

Legislaţia în acest domeniu este următoarea:

- Legea nr.24/ 1994, privind ratificarea Convenţiei cadru a Naţiunilor Unite asupra

schimbărilor climatice (UNFCCC) semnată la Summit-ul Pământului de la Rio în 1992;

- Legea nr.3/ 2001, privind ratificarea Raportului Protocolului de la Kyoto (PK) la

UNFCCC semnat în 1999; H.G. nr.645/ 2005, privind aprobarea Strategiei Naţionale pentru

Schimbări Climatice, prezentată pe larg în capitolul 5.2.2. al cursului; H.G. nr.1877/ 2005,

aprobarea Planului Naţional de Acţiune pentru Schimbări Climatice; O.M. nr.1088/ 2005,

desemnarea ANPM ca Administrator al Registrului Naţional pentru comercializarea gazelor

cu efect de seră; H.G. nr.1275/ 1996, înfiinţarea Comisiei Naţionale pentru Schimbări

Climatice, organism interministerial.

Până la această dată nu a fost elaborată o reglementare privind implementarea Directivei

2003/87/CE privind stabilirea unei scheme de comercializare a certificatelor de emisii de GES

în cadrul comunităţii, numită pe scurt „Directiva UE privind comercializarea emisiilor‖ (ETS

UE). Conform celor prezentate la capitolul 5.2.2. al cursului, este în curs de dezbatere publică

propunerea MMGA privind emiterea unei hotărâri de guvern referitor la această problemă.

Voi prezenta această propunere cu convingerea că aceasta nu poate să suporte schimbări

semnificative fiind de fapt o prezentare detaliată a directivei mai sus amintită, precum şi a

Directivei nr.101/2004 definită „Directiva de legătură‖ între Protocolul de la Kyoto şi

Directiva 2003/87/CE.

Principalele Gaze cu Efect de Seră sunt următoarele:

- Dioxid de carbon (CO2); - Hidrofluorocarburi (HFC-uri);

- Metan (CH4); - Perfluorocarburi (PFC-uri);

- Peroxid de azot (N2O); - Hexafluorură de sulf (SF6).

13.2. PROPUNERE DE HOTĂRÂRE DE GUVERN PENTRU SCHEMA DE

COMERCIALIZARE A GAZELOR CU EFECT DE SERĂ

Asigură implementarea în legislaţia românească a Directivei 2003/87/CE, amendată de

Directiva 2004/101/CE ambele modificând Directiva de reglementare 1996/69/CE transpusă

la noi prin O.U.G. nr.152/ 2005.

Această hotărâre stabileşte schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze

cu efect de seră, în scopul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră într-o manieră eficientă

din punct de vedere economic.

Definiţii utile:

- reducere certificată de emisii (CER) – o unitate de reducere a emisiilor de gaze cu

efect de seră, egală cu o tonă de dioxid de carbon echivalent, provenită de la o activitate de

proiect desfăşurată în concordanţă cu art. 12 al Protocolului de la Kyoto şi cu deciziile

subsecvente privind art. 12 adoptate de Conferinţele Părţilor la Protocolul de la Kyoto;

- unitate de reducere a emisiilor (ERU) – o unitate de reducere a emisiilor de gaze cu

efect de seră, egală cu o tonă de dioxid de carbon echivalent, provenită de la o activitate de

proiect desfăşurată în concordanţă cu art. 6 al Protocolului de la Kyoto şi cu deciziile

subsecvente privind art. 6 adoptate de Conferinţele Părţilor la Protocolul de la Kyoto;

- unităţi de emisii de gaze cu efect de seră prevăzute de Protocolul de la Kyoto –

unităţi ale cantităţii atribuite (AAU-uri), unităţi de reducere a emisiilor (ERU-uri), reduceri

certificate de emisii (CER-uri) şi unităţi de eliminare (RMU-uri);

- activitate de proiect înseamnă o activitate de proiectare aprobată de una sau mai

multe părţi conform protocolului de la Kyoto;

Page 144: Curs Legislatie

- 144 -

- Plan naţional de alocare – documentul prin care autoritatea competentă stabileşte

numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (GES) pe care intenţionează să le

aloce la nivel naţional, pentru fiecare perioadă, inclusiv repartiţia acestor certificate

instalaţiilor care desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile ce emit astfel de gaze. Planul

naţional de alocare devine operaţional numai după notificarea din partea Comisiei Europene

cu privire la aprobarea acestuia;

- registru naţional – bază de date electronică unică, standardizată şi securizată, care

înregistrează şi urmăreşte toate tranzacţiile cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră în

aplicarea prevederilor acestei hotărâri şi cu unităţi de emisii de gaze cu efect de seră aşa cum

sunt prevăzute prin Protocolul de la Kyoto, ratificat prin Legea nr.3/ 2001;

- tonă de dioxid de carbon echivalent reprezintă o tonă metrică de dioxid de carbon

sau rezultatul multiplicării unei tone metrice din orice alt gaz cu efect de seră cu potenţialul de

încălzire globală aferent, aşa cum este acesta stabilit pe plan internaţional;

- metodologie de monitorizare înseamnă metodologia utilizată pentru determinarea

emisiilor, inclusiv alegerea între calcul şi măsurare şi alegerea nivelurilor.

Modul de lucru:

- operatorul are obligaţia să informeze autoritatea publică regională pentru protecţia

mediului cu privire la orice modificări planificate privind tipul, funcţionarea sau extinderea

instalaţiei pentru care a fost emisă autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră;

- Planul naţional de alocare, avizat de către Guvern, va fi înaintat atât Comisiei

Europene, cât şi statelor membre ale Uniunii Europene până la 31 octombrie 2006;

- pentru prima perioadă, ANUL 2007 pentru un an, autoritatea publică centrală pentru

protecţia mediului alocă 95% din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, fără taxă;

- pentru cea de-a doua perioadă, 2008 – 2012 pentru fiecare 5 ani sau perioadă care va fi

stabilită de CE, autoritatea centrală pentru protecţia mediului alocă 90% din certificatele de

emisii de gaze cu efect de seră, fără taxă;

- pentru perioada 2008 – 2012 pentru fiecare 5 ani sau perioadă care va fi stabilită de

CE, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului permite operatorilor să utilizeze

unităţi de reducere a emisiilor (ERU) şi reduceri certificate de emisii (CER) rezultate din

activităţi de proiect, până la 10% din numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră

alocate fiecărei instalaţii în conformitate cu „Metodologia privind elaborarea Planului naţional

de alocare‖, care se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru

protecţia mediului, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri;

- administratorul registrului naţional (ANPM) emite şi returnează electronic un certificat

de emisii de gaze cu efect de seră în schimbul unei unităţi de reducere a emisiilor (ERU) sau a

unei reduceri certificate de emisii (CER), deţinută de un operator în registrul naţional;

- autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului permite operatorilor să utilizeze,

în perioada 01.01.2007 – 31.12.2007, reduceri certificate de emisii (CER) rezultate din

activităţi de proiect până la 10% din numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră

alocate fiecărei instalaţii în conformitate cu „Metodologia privind elaborarea Planului naţional

de alocare‖.

Administratorul registrului naţional anulează electronic reducerile certificate de emisii

de gaze cu efect de seră, care au fost deja utilizate de operator alocate (începând cu 1 ianuarie

2007, pentru o perioadă de 1 an), din numărul total de certificate de emisii de gaze cu efect de

seră, pe care le-a alocat pentru perioada respectivă şi numărul total de certificate de emisii

alocate pentru fiecare instalaţie

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului permite operatorilor să utilizeze

unităţi de reducere a emisiilor (ERU) şi reduceri certificate de emisii (CER) emise electronic

şi utilizate, conform prevederilor Protocolului de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor

Unite asupra schimbărilor climatice şi a deciziilor subsecvente adoptate de Conferinţele

Părţilor la Protocolul de la Kyoto, cu două excepţii:

Page 145: Curs Legislatie

- 145 -

a). unităţi de reducere a emisiilor (ERU) şi reduceri certificate de emisii (CER) generate

de instalaţiile nucleare;

b). unităţi de reducere a emisiilor (ERU) şi reduceri certificate de emisii (CER)

rezultate din activităţi de proiect referitoare la utilizarea terenurilor, schimbarea utilizării

terenurilor şi silvicultura.

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului urmăreşte ca nici o unitate de

reducere a emisiilor, provenită de la activităţile de proiect implementate în România să nu fie

emisă electronic pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, cu excepţia situaţiilor de

mai jos:

a). autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului urmăreşte ca unităţile de

reducere a emisiilor, rezultate direct din activităţi de proiect până la data de 31 decembrie

2012, să fie emise electronic, numai în cazul anulării electronice a aceluiaşi număr de

certificate de emisii de gaze cu efect de seră de către operatorul instalaţiei respective, ţinând

seama de prevederile ulterioare privind evitarea dublei contabilizării a certificatelor de emisii

de gaze cu efect de seră.

b). autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului urmăreşte ca unităţile de

reducere a emisiilor, rezultate indirect din activităţi de proiect până la data de 31 decembrie

2012, să fie emise electronic numai în cazul anulării electronice a aceluiaşi număr de

certificate de emisii de gaze cu efect de seră din registrul naţional, ţinând seama de

prevederile ulterioare privind evitarea dublei contabilizării a certificatelor de emisii de gaze

cu efect de seră.

În cazul aprobării participării entităţilor publice sau private la activităţi de proiect,

autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului rămâne responsabilă pentru îndeplinirea

obligaţiilor prevăzute de Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice şi

Protocolul de la Kyoto la această Convenţie, inclusiv pentru îndeplinirea criteriilor de

eligibilitate necesare implementării proiectelor pe baza art. 6 al Protocolului de la Kyoto, şi

verifică conformitatea participării la activităţi de proiect cu liniile directoare şi procedurile

relevante adoptate subsecvent de Conferinţele Părţilor la Protocolul de la Kyoto.

În cazul aprobării activităţilor de proiect privind producerea de energie hidroelectrică în

instalaţii cu o putere instalată mai mare de 20 MW, autoritatea publică centrală pentru

protecţia mediului verifică respectarea, pe parcursul derulării activităţii de proiect, a criteriilor

şi liniilor directoare internaţionale, inclusiv cele prevăzute în Raportul „Barajele şi

dezvoltarea – Un nou cadru pentru luarea deciziilor‖ al Comisiei Mondiale privind Barajele,

publicat în noiembrie 2000.

Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pot fi transferate:

a). între persoane din cadrul Comunităţii Europene;

b). între persoane din cadrul Comunităţii Europene şi persoane din terţe ţări, doar dacă

certificatele de emisii de gaze cu efect de seră sunt recunoscute, alocate cu aprobare CE, fără

alte restricţii decât cele prevăzute în această hotărâre şi în legislaţia subsecventă acesteia.

Operatorul fiecărei instalaţii are obligaţia de a returna electronic, până la 30 aprilie a

fiecărui an, un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu cantitatea totală

de emisii de gaze cu efect de seră generate de instalaţia respectivă în anul calendaristic

anterior şi verificate conform prevederilor Ghidului de monitorizare.

Pentru a asigura o verificare şi raportare exactă a emisiilor de gaze cu efect de seră

conform directivei, monitorizarea şi raportarea au la bază următoarele principii97

:

- Integritate – monitorizarea şi raportarea pentru o instalaţie acoperă întregul proces şi

emisiile de ardere din toate sursele aparţinând activităţilor enumerate în anexa I la directiva

87/2003 prezentată pe larg la capitolul 5.2.2.2., precum şi toate gazele cu efect de seră ce au

legătură cu aceste activităţi;

97 Din Directiva 2004/156/CE de stabilire a liniilor directoare pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de

gaze cu efect de seră.

Page 146: Curs Legislatie

- 146 -

- Consecvenţă – emisiile monitorizate şi raportate se compară în timp, folosind

aceleaşi metodologii şi seturi de date. Metodologiile de monitorizare pot fi modificate în

conformitate cu prevederile liniilor directoare dacă se îmbunătăţeşte acurateţea datelor

raportate. Modificările aduse metodologiilor de monitorizare se supun aprobării autorităţii

competente şi se documentează complet;

- Transparenţă – monitorizarea datelor, inclusiv presupunerile, referinţele, datele

asupra activităţii, factorii de emisie, factorii de oxidare şi factorii de conversie se obţin, se

înregistrează, se compilează, se analizează şi se documentează astfel încât să permită

reproducerea determinărilor de emisii de către verificator şi de către autoritatea competentă;

- Acurateţe – se garantează că determinarea emisiilor nu este în mod sistematic mai

mare sau mai mică decât nivelul real al emisiilor, în măsura în care se poate aprecia, şi că

marjele de incertitudine sunt reduse pe cât posibil şi sunt cuantificate în cazul în care

prezentele linii directoare dispun acest lucru. Se acordă atenţia cuvenită, astfel încât

calcularea şi măsurarea emisiilor să aibă cel mai înalt grad de acurateţe. Operatorul oferă

asigurările posibile în sprijinul integrităţii emisiilor raportate. Emisiile se determină folosind

metodologiile de monitorizare adecvate stabilite prin linii directoare. Toate echipamentele de

măsurare sau testare folosite pentru raportarea datelor monitorizate se aplică, întreţin şi

calibrează şi se verifică în mod corespunzător. Tabelele de calcul, precum şi alte instrumente

de stocare şi manipulare a datelor nu trebuie să conţină erori;

- Eficienţa costurilor – în selectarea metodologiei de monitorizare, îmbunătăţirile ce

se pot aduce în privinţa acurateţei datelor se pun în balanţă cu costurile suplimentare aferente.

Astfel, monitorizarea şi raportarea emisiilor tinde spre cel mai înalt nivel de acurateţe posibil,

cu excepţia cazurilor în care acest lucru nu este posibil sau a cazurilor în care aceasta va

conduce la costuri nejustificat de mari. Metodologia de monitorizare în sine prezintă

instrucţiunile operatorului în mod logic şi simplu, evitându-se eforturile inutile şi luându-se în

considerare sistemele existente la locul instalaţiei;

- Materialitate – un raport al emisiilor şi datele legate de acesta nu trebuie să conţină

greşeli materiale, trebuie să evite selectarea şi prezentarea informaţiilor în mod părtinitor şi

trebuie să furnizeze o descriere credibilă şi echilibrată a emisiilor dintr-o instalaţie;

- Fiabilitate – un raport de emisii verificat trebuie să poată fi un document credibil

pentru utilizatori şi să prezinte cu fidelitate ceea ce trebuie să oglindească sau ceea ce se

aşteptă în mod rezonabil ca el să oglindească;

- Îmbunătăţirea performanţei în monitorizarea şi raportarea emisiilor – procesul

de verificare a rapoartelor de emisii trebuie să fie un instrument eficient şi de încredere în

sprijinul pe care îl oferă în asigurarea calităţii şi în procesele de control al calităţii, furnizând

informaţii pe baza cărora un operator poate acţiona în vederea îmbunătăţirii performanţei în

monitorizarea şi raportarea emisiilor.

În scopul îndeplinirii obligaţiilor operatorilor, certificatele de emisii de gaze cu efect de

seră, emise electronic de către autorităţile competente în domeniu, din statele membre, sunt

recunoscute de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului. La cererea unei

persoane, certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, deţinute de acestea, sunt anulate

electronic de către administratorul registrului naţional.

Administratorul registrului naţional constată încălcarea prevederilor şi prezintă

autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului lista operatorilor care nu au returnat

electronic numărul suficient de certificate de emisii de gaze cu efect de seră.

Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră sunt valabile, pentru emisiile de gaze cu

efect de seră, în timpul perioadei pentru care au fost emise electronic de către administratorul

registrului naţional

În termen de 4 luni de la începerea primei perioade de 5 ani după 2007, administratorul

registrului naţional anulează electronic certificatele de emisii de gaze cu efect de seră care nu

mai sunt valabile şi care nu au fost returnate electronic şi anulate electronic.

Page 147: Curs Legislatie

- 147 -

În termen de 4 luni de la începerea fiecăreia dintre următoarele perioade subsecvente de

5 ani după 2007, administratorul registrului naţional anulează certificatele de emisii de gaze

cu efect de seră, care nu mai sunt valabile şi care nu au fost returnate electronic şi anulate

electronic.

Operatorii care deţin o autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră, au obligaţia

să monitorizeze emisiile de gaze cu efect de seră, în conformitate cu Ghidul de monitorizare şi

raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră.

În cazul în care, până la data de 31 martie a anului în curs, raportul de monitorizare

privind emisiile de gaze cu efect de seră, din anul precedent este declarat raport nesatisfăcător,

operatorul are interdicţie de a transfera electronic certificate de gaze cu efect de seră, până la

momentul în care raportul este declarat satisfăcător.

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului are obligaţia de a transmite anual

Comisiei Europene, raportul privind aplicarea acestei hotărâri la termenul şi în formatul

solicitat.

Raportul conţine: procedurile privind alocarea certificatelor de emisii de gaze cu efect

de seră, utilizarea unităţilor de reducere a emisiilor şi a reducerilor certificate de emisii

rezultate din activităţi de proiect, administrarea registrului naţional, aplicarea ghidurilor de

monitorizare şi raportare, verificare şi aspecte privind conformarea cu prevederile acestei

hotărâri şi aspecte privind regimul fiscal al certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră,

dacă este cazul.

Operatorii au posibilitatea să formeze un grup comun al instalaţiilor în care se

desfăşoară aceeaşi activitate pentru perioadele prevăzute mai sus.

Operatorii care vor să formeze un grup comun al instalaţiilor au obligaţia să se adreseze

autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, precizând instalaţiile şi perioada pentru

care doresc să formeze grupul.

Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului înaintează Comisiei Europene

solicitarea privind formarea unuia sau mai multor grupuri comune.

Încălcarea prevederilor de returnare a certificatelor de emisie pentru perioada de după

2007 constituie contravenţie şi se sancţionează cu o amendă în valoare de 100 Euro exprimată

în RON la data aplicării sancţiunii, iar pentru perioada anului 2007 se sancţionează cu o

amendă în valoare de 40 Euro exprimată în RON la data aplicării sancţiunii. Plata amenzii nu

exonerează operatorul de la obligaţia de a returna electronic un număr de certificate de emisii

de gaze cu efect de seră egal cu emisiile de gaze cu efect de seră generate suplimentar, la

momentul la care returnează electronic certificatele de emisii de gaze cu efect de seră

corespunzătoare emisiilor de gaze cu efect de seră din următorul an calendaristic.

13.2.1. Compuşi organici volatili (COV)

Prin H.G. nr.699/ 2003 au fost stabilite măsuri pentru reducerea emisiilor de compuşi

organici volatili datorate utilizării solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii (M.O.

nr.489/ 2003) modificată prin H.G. nr.1902/ 2004.

Compus organic volatil (COV) este orice compus organic având o presiune a vaporilor

de minimum 0,01 kPa la o temperatură de 293,15 K sau având o volatilitate corespunzătoare

în condiţii speciale de utilizare. Fracţiunea de creozot care depăşeşte aceasta valoare a

presiunii vaporilor la temperatura de 293,15 K este considerată compus organic volatil.

Scopul acestei hotărâri este de a preveni sau de a reduce efectele directe sau indirecte

ale emisiilor de compuşi organici volatili în mediu, în principal în aer, precum şi potenţialele

riscuri ale acestora pentru sănătatea omului şi pentru calitatea mediului şi stabileşte măsurile

şi procedurile ce se aplică pentru activităţile care utilizează solvenţi organici cu conţinut de

compuşi organici volatili, prevăzute în anexa nr. 1, dacă valoarea consumului de solvenţi

organici cu conţinut de compuşi organici volatili depăşeşte valorile de prag prevăzute în anexa

nr. 2.

Page 148: Curs Legislatie

- 148 -

Toate instalaţiile noi care nu intră sub incidenţa prevederilor O.U.G. nr.152/2005

privind reducerea şi controlul integrat al poluării, sunt supuse procedurilor de reglementare,

după caz:

a). procedurii de autorizare, pentru instalaţiile puse în funcţiune după data de 1 aprilie

2001. Conformarea acestor instalaţii la prevederile acestei hotărâri se va realiza până la data

de 31 decembrie 2006;

b). procedurii de emitere a acordului de mediu, pentru instalaţiile aflate în etapa de

proiectare. Conformarea acestor instalaţii trebuie realizate la data punerii lor în funcţiune.

Toate instalaţiile existente, inclusiv cele care intră sub incidenţa prevederilor O.U.G.

nr.152/ 2005, sunt supuse procedurilor de autorizare până cel mai târziu la data de 31

octombrie 2007.

Titularul activităţilor are obligaţia să aplice măsurile care asigură conformarea

condiţiilor de operare a acestor instalaţii cu una dintre următoarele cerinţe:

a). respectarea valorilor limită de emisie pentru compuşii organici volatili în gazele

reziduale şi în emisiile fugitive sau a valorilor limită ale emisiilor totale de compuşi organici

volatili;

b). aplicarea unei scheme de reducere a emisiilor de compuşi organici volatili, care

respectă prevederile anexei nr. 4 din hotărâre.

În cazul apariţiei unor avarii sau accidente tehnice care determină neconformarea cu

prevederile acestei hotărâri, titularul activităţii are următoarele obligaţii:

a). să informeze, de îndată, autoritatea competentă pentru protecţia mediului despre

apariţia avariilor sau accidentelor;

b). să ia măsurile necesare pentru a restabili condiţiile normale de funcţionare;

c). să-şi oprească activitatea până la restabilirea condiţiilor normale de funcţionare,

atunci când astfel de avarii sau accidente au efecte dăunătoare asupra sănătăţii omului şi

mediului.

Titularul activităţii are obligaţia de a furniza autorităţii competente pentru protecţia

mediului, o dată pe an sau la cerere, informaţiile care să îi permită acesteia din urmă să

verifice conformitatea cu prevederile hotărârii.

Titularul activităţii, care deţine instalaţii racordate prin canale de evacuare a gazelor

reziduale la echipamente de reducere a emisiilor de compuşi organici volatili, are obligaţia de

a efectua măsurători ale emisiilor, după cum urmează:

a). măsurători permanente, în cazul în care la punctul final de evacuare se eliberează în

medie o cantitate egală sau mai mare de 10 kg carbon organic total/h;

b). măsurători continue sau periodice, în cazul în care la punctul final de evacuare se

eliberează în medie o cantitate mai mica de 10 kg carbon organic total/h;

c). în cazul efectuării măsurătorilor periodice sunt necesare cel puţin trei citiri în timpul

fiecărui exerciţiu de măsurare.

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului este garantul accesului liber al

publicului la informaţia de mediu privind:

a). procedura de reglementare a activităţilor/instalaţiilor existente şi noi;

b). rezultatele măsurătorilor emisiilor de compuşi organici volatili efectuate de titularul

activităţii;

c). regulile generale obligatorii pentru instalaţiile în care se realizează astfel de

activităţi şi lista operatorilor cărora li s-au eliberat autorizaţiiSchema de reducere a emisiilor

de COV oferă posibilitatea de a obţine, prin alte mijloace, o reducere a emisiilor care să fie

echivalentă cu cea pe care ar realiza-o aplicând valorile limită de emisie. În acest scop

titularul activităţii poate pune în aplicare orice schemă de reducere proiectată special pentru

instalaţia sa, cu condiţia realizării în final a unei reduceri echivalente a emisiilor de COV.

Titularul activităţii prezintă autorităţii competente pentru protecţia mediului un plan de

reducere a emisiilor care prevede o diminuare a conţinutului mediu de solvenţi organici din

cantitatea totală utilizată şi/sau o creştere a eficienţei utilizării substanţelor solide, în vederea

Page 149: Curs Legislatie

- 149 -

realizării unei reduceri a emisiilor totale de COV provenite din instalaţie la o valoare numită

valoare ţintă de emisie, ce reprezintă un anumit procent din valoarea emisiilor de compuşi

organici volatili aferentă valorii de referinţă.

La proiectarea şi evaluarea schemei de reducere trebuie luate în considerare următoarele

aspecte:

- dacă potenţialii substituenţi ai solvenţilor organici, care nu conţin sau au un conţinut

redus de COV, sunt încă în curs de sintetizare, se poate acorda titularului activităţii o

prelungire a termenului de punere în aplicare a schemei sale de reducere a emisiilor;

- valoarea de referinţă pentru reducerea emisiilor de COV trebuie să corespundă

emisiilor care ar rezulta dacă nu ar fi luată nici o măsură de reducere.

Această schemă de reducere se aplică instalaţiilor pentru care se poate presupune un

conţinut constant în stare solidă al produsului şi se poate utiliza acest conţinut în vederea

definirii valorii de referinţă pentru reducerea emisiilor.

Se întocmeşte un plan de gestionare a solvenţilor organici cu conţinut de compuşi

organici volatili cu următoarele obiective:

a). verificarea că la determinarea concentraţiilor de COV prezente în gazele reziduale

nu s-au luat în considerare volumele de gaze adăugate în scopul răcirii sau diluţiei acolo unde

este tehnic posibil;

b). identificarea posibilităţilor viitoare de reducere a emisiilor de COV;

c). informarea publicului cu privire la consumul de solvenţi organici cu conţinut de

COV.

Planul de gestionare a solvenţilor organici cu conţinut de COV este utilizat, în funcţie

de cerinţa specială a cărei respectare se verifică, elaborându-se anual pentru a se determina

valoarea emisiilor de compuşi organici volatili (E) şi a se evalua conformitatea cu valorile

limita pentru emisia totală de compuşi organici volatili, exprimate în cantitate de compuşi

organici volatili pe unitate de produs. Valoarea emisiilor de COV se poate calcula cu ajutorul

ecuaţiei următoare:

E = F + O1

- unde F reprezintă valoarea emisiei fugitive de COV.

Valoarea astfel obţinută este împărţită la parametrul aplicabil produsului în cauză.

13.2.1.1. Surse de poluare mobile

În vederea reducerii impactului asupra mediului a surselor mobile se acţionează asupra

cauzei şi nu asupra efectelor . De aceea se caută realizarea unor motoare performante şi tot o

dată prin reducerea substanţelor poluante din carburanţi.

Prin H.G. nr.689/ 2004, modificată prin H.G. nr.15/ 2006 se stabileşte condiţiilor de

introducere pe piaţă a benzinei şsi motorinei, iar prin H.G. nr.1209/ 2004 a fost stabilite

procedurile pentru aprobarea de tip a motoarelor destinate a fi montate pe maşini mobile

nerutiere şi a motoarelor secundare destinate vehiculelor pentru transportul rutier de persoane

sau de marfa şi stabilirea măsurilor de limitare a emisiilor de gaze şi particule poluante

provenite de la acestea, în scopul protecţiei atmosferei. Prin H.G. nr.142/ 2003 a fost limitat

conţinutul de sulf din combustibilii lichizi (M.O. nr.112/ 2003). Această hotărâre

reglementează condiţiile de introducere pe piaţă şi/sau de utilizare a anumitor combustibili

lichizi în scopul reducerii emisiilor de dioxid de sulf rezultate din arderea acestora, în vederea

diminuării efectelor negative ale acestor emisii asupra sănătăţii populaţiei şi calităţii mediului.

În aceeaşi idee în judeţul Bacău la Rafinăria RAFO Oneşti încă din anul 1993 s-a dispus

de către Agenţia de Protecţie a Mediului să reducă conţinutul de sulf din ţiţeiul importat

înainte de prelucrare. Aceasta a determinat rezlvarea a două probleme unul că s-a reuşit să se

producă benzine cu un conţinut de sulf sub limitele europene şi în al doiulea rând s-au redus

cheltuielile de exploatare a instalaţiilor prin reducerea coroziunii puternice determinate de

conţinutul de sulf. În anul 1997 s-a reuşit reducerea a 75% din conţinutul de sulf din ţiţei şi

Page 150: Curs Legislatie

- 150 -

astfel sulful recuperat a fost valorificat pentru producerea de acid sulfuric la SC Sofert sa

Bacău.

Prin H.G. nr.2406/ 2004, privind gestionarea vehiculelor scoase din uz, publicată în

M.O. nr.32/ 2005 se acţionează şi asupra calităţii parcului auto, calitate dată de vechimea

acestoa.

Din datele statistice ale anului 2003 rezultă că 61% din autoturismele ce circulau în ţara

noastră aveau o vechime mai mare de 10 ani, iar maşini de transport greu 26%.

Fondurile necesare acestei acţiuni au fost asigurate de Fondul de Mediu, gestionat de

Administraţia Fondului pentru Mediu, reorganizat prin O.U.G. nr.196/ 2005.

Vehicule din categoria M1 – Statistică din 10.03.2003 0-5 ani 19%

6-10 ani 20%

11-15 ani 18%

16-20 ani 19%

>20 ani 24%

TOTAL 2.629.469 100%

Vehicule din Categoria N1 - Statistică din 10.03.2003 0-5 ani 38%

6-10 ani 36%

11-15 ani 12%

16-20 ani 9%

>20 ani 5%

TOTAL 307.013 100%

Ponderea vehiculelor din categoria M1 pe clase de vechime - la

data de 10.03.2003

0-5 ani

19%

6-10 ani

20%

11-15 ani

18%

16-20 ani

19%

>20 ani

24%

Ponderea vehiculelor din categoria N1 pe clase de vechime - la

data de 10.03.2002

0-5 ani

38%

6-10 ani

36%

11-15 ani

12%

16-20 ani

9%

>20 ani

5%

Page 151: Curs Legislatie

- 151 -

Din diagrama de mai jos se vede că 67,8% din maşinile mai vechi de 10 ani sunt marca

DACIA.

13.3. POLITICA ÎN DOMENIUL ZGOMOTULUI

H.G. nr.321/ 2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental publicată în

M.O. nr.358/ 2005 abordează unitar, la nivel naţional, evitarea, prevenirea sau reducerea

efectelor dăunătoare provocate de zgomotul ambiental, inclusiv a disconfortului, prin

implementarea următoarelor măsuri:

a) determinarea expunerii la zgomotul ambiental, prin întocmirea hărţilor de zgomot;

b) punerea la dispoziţie publicului a informaţiilor privind zgomotul ambiental şi

efectele sale;

c) adoptarea, pe baza datelor din hărţile de zgomot, a planurilor de acţiune, având ca

scop prevenirea şi reducerea zgomotului ambiental, acolo unde este cazul, în special a

nivelurilor de expunere, care pot avea efecte dăunătoare asupra sănătăţii umane.

Verificarea şi aprobarea hărţilor de zgomot, a hărţilor strategice de zgomot şi a

planurilor de acţiune, precum şi a informaţiilor suplimentare se face de o comisie tehnică

organizată la nivel regional.

Comisia analizează şi verifică, în principal, următoarele aspecte:

a) modalităţile de măsurare şi calcul ale indicatorilor Lzsn şi Lnoapte;

b) respectarea metodelor de evaluare a indicatorilor de zgomot, conform anexei nr. 3

din hotărâre;

c) respectarea cerinţelor minime privind hărţile strategice de zgomot şi planurile de

acţiune, conform prevederilor anexele nr. 5 si 6 ale hotărârii;

d) respectarea cerinţelor privind informaţiile principale transmise autorităţilor publice

regionale pentru protecţia mediului.

Autorităţile administraţiei publice locale elaborează planurile de acţiune pentru

gestionarea zgomotului şi a efectelor acestuia, inclusiv măsurile de reducere a zgomotului

pentru:

a) aglomerările având mai mult de 250.000 de locuitori;

b) zonele limitrofe drumurilor principale cu un trafic mai mare de 6.000.000 de treceri

de vehicule/an, căilor ferate principale cu un trafic mai mare de 60.000 de treceri de trenuri/an

şi aeroporturilor mari.

Ponderea autoturismelor cu o vechime >20 ani, cu cea mai

mare reprezentativitate (nr. unitati > 3000) la data de

10.03.2003

1.4%

1.9%

1.0%

67.9%

1.3%

1.8%

3.8%

3.6%

1.1%

0.5%

2.5%

2.6%

3.5%

2.1%

4.9%

0.0% 10.0% 20.0% 30.0% 40.0% 50.0% 60.0% 70.0% 80.0%

ARO

AUDI

BMW

DACIA

FIAT

FORD

LADA

MERCEDES

MOSKVITCH

OLTCIT

OPEL

RENAULT

SKODA

TRABANT

VOLKSWAGEN

Page 152: Curs Legislatie

- 152 -

Aeroport mare înseamnă aeroport civil având mai mult de 50.000 de mişcări pe an (o

mişcare însemnând o decolare sau o aterizare), cu excepţia celor executate exclusiv pentru

antrenament cu aeronave uşoare.

Aglomerare este o parte a unui teritoriu cu o populaţie al cărei număr depăşeşte

100.000 de locuitori şi cu o densitate a populaţiei necesară îndeplinirii condiţiilor de zonă

urbană.

Cale ferată principală este calea ferată cu un trafic mai mare de 30.000 de treceri ale

trenurilor anual.

Disconfort este starea neplăcută generată de zgomotul ambiental, determinată prin

anchete de teren şi/sau semnalată de public.

Drum principal este drumul de interes internaţional, naţional sau judeţean cu un trafic

mai mare de 3 milioane de treceri ale vehiculelor anual.

Harta de zgomot reprezintă cartarea, pentru o anumită zonă, a datelor privind situaţiile

existente sau prognozate referitoare la zgomot, în funcţie de un indicator de zgomot, şi care

evidenţiază depăşirile valorilor limita în vigoare, numărul persoanelor afectate dintr-o anumită

zonă ori numărul de locuinţe expuse la anumite valori ale indicatorului de zgomot.

Harta strategică de zgomot este o hartă concepută pentru evaluarea globală a

expunerii la zgomotul provenit din surse diferite într-o zonă dată sau pentru a stabili

previziuni generale pentru zona respectivă.

Lnoapte (indicator de zgomot pentru noapte) reprezintă indicator de zgomot asociat

disconfortului din timpul nopţii, când se poate produce tulburarea somnului.

Lseara (indicator de zgomot pentru seara) - indicator de zgomot asociat disconfortului

din timpul serii.

Lzi (indicator de zgomot pentru zi) - indicator de zgomot asociat disconfortului din

timpul zilei.

Lzsn (indicator de zgomot pentru zi-seară-noapte) - indicator de zgomot asociat

disconfortului general, pe o durata de 24 de ore.

H.G. nr.539/ 2004 stabileşte limitarea nivelului emisiilor de zgomot în mediu produs de

echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor (M.O. nr.398/ 2004) Aplicarea

standardelor referitoare la emisia de zgomot, procedurile de evaluare a conformităţii,

marcarea, documentaţia tehnică şi modul de colectare a datelor cu privire la emisia de zgomot

în mediu provenit de la echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor, au ca scop

buna funcţionare a pieţei interne în condiţii de protecţie a sănătăţii şi confortului oamenilor.

Maşinile de compactat, compresoarele, maşinile de tăiat iarba, excavatoarele,

încărcătoarele, automacaralele, grupurile electrogene, generatoarele de sudură şi alte

asemenea echipamente nu pot fi introduse pe piaţă sau puse în funcţiune până când

producatorul ori reprezentantul autorizat al acestuia nu se asigură că:

a) echipamentele îndeplinesc prevederile referitoare la emisiile de zgomot în mediu;

b) procedurile de evaluare a conformităţii au fost realizate;

c) echipamentul poartă marcajul CE şi indicarea nivelului de putere acustică garantat şi

este însoţit de o declaraţie de conformitate EC.

Limitele maxime admise sunt prezentate în tabelul din cadrul articolului nr.12 al

hotărârii. În anexa nr.3, a hotărârii, sunt prezentate metodele de măsurare a zgomotului emis

în aer, standarde de bază, poziţionarea microfoanelor, precum şi codurile de încercare.

Modelul pentru indicarea nivelului de putere acustică este prezentat în anexa nr. 4, iar

criteriile minime pentru notificarea organismelor pentru determinarea încercărilor.

Page 153: Curs Legislatie

- 153 -

CAPITOLUL 14: REGIMUL ORGANISMELOR MODIFICATE

GENETIC, OBŢINUTE PRIN TEHNICILE

BIOTEHNOLOGIEI MODERNE

Activităţile care implică organisme modificate genetic obţinute prin tehnicile

biotehnologiei moderne, sunt supuse unui regim special de reglementare, autorizare şi

administrare, conform convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte, iar

acestea sunt:

a) utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic;

b) introducerea deliberată în mediu şi pe piaţă a organismelor modificate genetic vii;

c) importul organismelor/microorganismelor modificate genetic.

Aceste activităţi trebuie să se desfăşoară numai în condiţiile asigurării protecţie i

mediului, precum şi a sănătăţii oamenilor şi animalelor, în baza actelor de reglementare,

emise de autoritatea competentă.

Autoritatea publica centrală pentru protecţia mediului emite autorizaţiile şi acordurile de

import privind activităţile cu organisme modificate genetic, cu sprijinul avizelor autorităţilor

publice centrale pentru agricultură, sănătate, siguranţa alimentelor, protecţia consumatorului,

precum şi ale altor instituţii implicate, conform legislaţiei specifice, consultând Comisia

pentru Securitate Biologică şi asigură informarea şi participarea publicului.

Importul şi exportul unui organism modificat genetic se realizează numai de către

persoane juridice.

Autoritatea vamală permite importul/exportul organismelor modificate genetic

colaborând cu autorităţile enumerate mai sus.

Titularii acordurilor de import şi ai autorizaţiilor trebuie să se conformeze cerinţelor

legale privind asigurarea trasabilităţii, etichetării, monitorizării şi să raporteze autorităţilor

rezultatele activităţii, conform legislatiei specifice.

Obligatiile persoanelor juridice sunt:

a) să solicite şi să obţină acordul de import pentru organisme modificate genetic şi/sau

autorizaţiile privind activităţile cu organisme modificate genetic, după caz;

b) să respecte prevederile acordurilor de import pentru organisme modificate genetic

şi/sau ale autorizaţiilor privind activităţile cu organisme modificate genetic, după caz;

c) să oprească activitatea sau să schimbe condiţiile de desfăşurare, la solicitarea

autorităţii competente, dacă apar informaţii noi, privind riscurile asupra mediului şi sănătăţii

umane şi animale;

d) să raspundă pentru prejudiciile rezultate din aceste activităţi;

e) să acopere costurile măsurilor necesare pentru prevenirea şi/sau reducerea

consecinţelor efectelor adverse ale acestor activităţi;

f) să aplice măsurile de eliminare a deşeurilor rezultate.

Page 154: Curs Legislatie

- 154 -

CAPITOLUL 15: PROTECŢIA SOLULUI, A SUBSOLULUI ŞI A

ECOSISTEMELOR TERESTRE

Deţinătorii de terenuri, cu titlu sau fără titlu, au obligaţii de protecţie a so lului, a

subsolului şi a ecosistemelor terestre, prin luarea unor măsuri, adecvate, de gospodărire,

conservare, organizare şi amenajare a teritoriului, cum ar fi:.

a) prevenirea deteriorării calităţii mediului geologic;

b) salubrizarea terenurilor neocupate productiv sau funcţional, în special a celor situate

de-a lungul căilor de comunicaţii rutiere, feroviare şi de navigaţie;

c) să respecte orice alte obligaţii prevăzute de reglementările legale.

Deţinătorii cu orice titlu ai fondului forestier, ai vegetaţiei forestiere din afara fondului

forestier şi ai pajiştilor, precum şi persoanele fizice sau juridice care desfăşoară o activitate pe

un astfel de teren, fără a avea un titlu juridic, sunt obligaţi:

a) să menţină suprafaţa împădurită a fondului forestier, a vegetaţiei forestiere din afara

fondului forestier, inclusiv a jnepenişurilor, tufişurilor şi pajiştilor existente, fiind interzisă

reducerea acestora, cu excepţia unor cazuri de utilitate publică;

b) să exploateze masa lemnoasă în conformitate cu codul silvic şi corespuntător cantităţilor

stabilite precum şi să ia măsuri de reâmpădurire şi de completare a regenerărilor naturale;

c) să gestioneze corespunzător deşeurile de exploatare rezultate;

d) să asigure respectarea regulilor silvice de exploatare şi transport tehnologic al

lemnului, în scopul menţinerii biodiversităţii pădurilor şi a echilibrului ecologic;

e) să respecte regimul silvic în conformitate cu prevederile legislaţiei în domeniul

silviculturii şi protecţiei mediului;

f) să asigure aplicarea măsurilor specifice de conservare pentru pădurile cu funcţii

speciale de protecţie (situate pe terenuri cu pante foarte mari, cu procese de alunecare şi

eroziune, pe grohotişuri, stâncării, la limita superioară de altitudine a vegetaţiei forestiere);

g) să respecte regimul silvic stabilit pentru conservarea vegetaţiei lemnoase de pe

păşunile împădurite care îndeplinesc funcţii de protecţie a solului şi a resurselor de apă;

h) să asigure exploatarea raţională, organizarea şi amenajarea pajiştilor, în funcţie de

capacitatea de refacere a acestora;

i) să exploateze resursele pădurii, fondul cinegetic şi piscicol, potrivit prevederilor

legale în domeniu;

j) să exploateze pajiştile, în limitele bonităţii, cu numărul şi speciile de animale şi în

perioada stabilită, în baza studiilor de specialitate şi a prevederilor legale specifice;

k) să protejeze patrimoniul forestier, cinegetic, piscicol şi al pajiştilor din cadrul ariilor

naturale protejate, în termenii stabiliţi prin planurile de management şi regulamentele

specifice;

l) să sesizeze autorităţile pentru protecţia mediului despre accidente sau activităţi care

afectează ecosistemele forestiere sau alte asemenea ecosisteme terestre.

Sistemul de monitorizare a calităţii mediului geologic în scopul evaluării stării actuale şi

a tendinţelor de evoluţie a acesteia cade în darcina autorităţii publice centrale pentru protecţia

mediului, cu consultarea celorlalte autorităţi publice centrale competente.

Ordinul nr.1072/ 2003 (M.O. nr.71/ 28.01.2004) al Ministrului Agriculturii, Pădurilor,

Apelor şi Mediului organizează Monitoringul suport naţional integrat de supraveghere, control şi

decizii pentru reducerea aportului de poluanţi proveniţi din surse agricole în apele de suprafaţă şi

în apele subterane şi pentru aprobarea programului de supraveghere şi control corespunzător şi a

procedurilor şi instrucţiunilor de evaluare a datelor de monitorizare a apelor de suprafaţă şi a

apelor subterane. Aceste ape sunt cele ce afectează calitatea solului.

Page 155: Curs Legislatie

- 155 -

Controlul respectării reglementarilor legale privind protecţia, conservarea, amenajarea şi

folosirea judicioasă a solului, a subsolului şi a ecosistemelor terestre se organizează şi se

exercită de autorităţile competente pentru protecţia mediului (Garda Naţională de Mediu),

precum şi, după caz, de alte autorităţi ale administraţiei publice competente.

Persoanele fizice sau juridice, care prospectează sau exploatează resursele subsolului, au

urmatoarele obligaţii:

a) să solicite şi să obţină acord şi/sau autorizaţie de mediu şi să respecte prevederile

acestora;

b) să refacă terenurile afectate, să asigure încadrarea lor în peisajul zonei şi să le aducă

la parametrii productivi şi ecologicii naturali sau la un nou ecosistem funcţional, constituind

în acest scop fondul de garanţie necesar şi să monitorizeze zona;

Alte legi specifice şi care trebuie avute în vedere la stabilirea măsurilor de mai sus:

Legea nr.84/ 1996 a îmbunătăţirilor funciare98

; Legea nr.107/ 1999 pentru aprobarea O.U.G.

nr.81/ 1998 privind unele măsuri pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate99

;

Legea nr.237/ 2004 pentru modificarea Legii minelor nr.85/ 2003100

; Legea petrolului nr.238/

2004101

.

Prin Ordin comun nr.344/ 708/ 2004102

al Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor

(MMGA) şi al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale(MAPDR) se aprobă

normele tehnice privind protecţia mediului în special a solurilor, când se utilizează nămoluri,

rezultate din procese de epurare, în agricultură.

ORDIN comun nr. 242/197/ 2005103

, MMGA,respectiv MAPDR aprobă „Sistemul naţional

de monitoring integrat al solului, de supraveghere, control şi decizii pentru reducerea aportului de

poluanţi proveniţi din surse agricole şi de management al reziduurilor organice provenite din

zootehnie în zone vulnerabile şi potenţial vulnerabile la poluarea cu nitraţi‖ precum şi programul

de organizare a acestuia.

98 Publicată în M.O. nr.159/ 1996. 99 Publicată în M.O. nr.304/ 1999. 100 M.O. nr.553/ 22.06.2004. 101M.O. nr.535/ 15.06.2004. 102 MO nr.959/ 19.10.2004. 103 Publicat în M.O. nr. 471/ 2005.

Page 156: Curs Legislatie

- 156 -

CAPITOLIL 16: PROTECŢIA AŞEZĂRILOR UMANE

Pentru asigurarea unui mediu de viaţă sănătos, autorităţile administraţiei publice locale,

precum şi, după caz, persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii:

a) să amenajete şi să întreţină izvoarele şi luciilă de apă din interiorul localităţilor si din

zonele limitrofe acestora, să înfrumuşeţeze şi să protejeze peisajul, să menţină curaţenia

stradală pentru îmbunătăţirea microclimatului urban;

b) să prevadă, la elaborarea planurilor de urbanism şi amenajarea teritoriului, măsuri de

menţinere şi ameliorare a fondului peisagistic natural şi antropic al fiecărei zone şi localităţi,

condiţii de refacere peisagistică şi ecologică a zonelor deteriorate, măsuri de protecţie sanitară

a captărilor de apă potabilă şi lucrări de apărare împotriva inundaţiilor;

c) să respecte prevederile din planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului privind

amplasarea obiectivelor industriale, a căilor şi mijloacelor de transport, a reţelelor de

canalizare, a staţiilor de epurare, a depozitelor de deşeuri menajere, stradale şi industriale şi a

altor obiective şi activităţi, fără a prejudicia ambientul, spaţiile de odihnă, tratament şi

recreere, starea de sănătate şi de confort a populaţiei;

d) să informeze publicul asupra riscurilor generate de funcţionarea sau existenţa

obiectivelor cu risc pentru sănătatea populaţiei şi mediu;

e) să respecte regimul de protecţie specială a localităţilor balneoclimaterice, a zonelor

de interes turistic şi de agrement, a monumentelor istorice, a ariilor protejate şi a

monumentelor naturii, fiind interzise amplasarea de obiective şi desfăşurarea unor activităţi cu

efecte dăunătoare în perimetrul acestora;

f) să adopte elemente arhitecturale adecvate, să optimizeze densitatea de locuire,

concomitent cu menţinerea, întreţinerea şi dezvoltarea spaţiilor verzi, a parcurilor, a

aliniamentelor de arbori şi a perdelelor de protecţie stradală, a amenajamentelor peisagistice

cu funcţie ecologică, estetică şi recreativă;

g) să reglementeze, inclusiv prin interzicerea temporară sau permanentă, accesul

anumitor tipuri de autovehicule sau desfăşurarea unor activităţi generatoare de disconfort

pentru populaţie în anumite zone ale localităţilor, cu predominantă în spaţiile destinate

locuinţelor, în zonele destinate tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului;

h) să nu degradeze mediul natural sau amenajat, prin depozitări necontrolate de deşeuri

de orice fel;

i) să adopte măsuri obligatorii, pentru persoanele fizice şi juridice, cu privire la

întreţinerea şi înfrumuseţarea, după caz, a clădirilor, curţilor şi împrejurimilor acestora, a

spaţiilor verzi din curţi şi dintre clădiri, a arborilor şi arbuştilor decorativi;

j) să iniţieze, pe plan local, proiecte de amenajare, de întreţinere şi dezvoltare a

canalizării.

Este interzisă schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spatii verzi prevazute în

planurile urbanistic şi să ia măsuri de dezvoltare a spaţiilor verzi.

Pentru a asigura cele prezentate mai sus, „Planurile de urbanism şi amenajarea

teritoriului‖ se supun procedurii de evaluare de mediu, în vederea obţinerii avizului de mediu

pentru planuri şi programe.

Page 157: Curs Legislatie

- 157 -

CAPITOLUL 16: SANCŢIUNI

16.1. RĂSPUNDEREA CONTRAVENŢIONALĂ ÎN MATERIA PROTECŢIEI

MEDIULUI

16.1.1. Regimul general de sancţionare al contravenţiilor

Contravenţia, în general, este forma cea mai gravă de manifestare a ilicitului

administrativ, regimul său juridic fiind, în mod preponderent, un regim de drept administrativ.

Răspunderea pentru contravenţii poate să aibă şi un alt caracter decât cel administrativ, în

cazul de faţă de dreptul mediului. Trăsăturile ce caracterizează contravenţia săvârşită în cadrul

raporturilor de dreptul mediului sunt: ea este o faptă ilicită şi este reglementată şi sancţionată

de normele dreptului mediului.

Contravenţia poate fi săvârşită:

- cu intenţie – dacă făptuitorul prevede urmările faptelor sale şi urmăreşte producerea

lor (intenţie directă), sau prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu urmăreşte să se producă,

acceptă posibilitatea producerii lui (intenţie indirectă);

- din culpă – când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind

fără temei că el nu se va produce (uşurinţă, culpă cu prevedere), ori când nu prevede rezultatul

faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă (neglijenţă, culpă fără prevedere);

- fără culpă – când nu se poate vorbi nici de intenţie şi nici de culpă, fapta fiind

rezultatul riscului asumat de persoană în cadrul activităţii economico – sociale.

Contravenţia ecologică trebuie prevăzută şi sancţionată în legislaţia mediului. O

persoană fizică sau juridică poate fi sancţionată contravenţional pentru o faptă numai dacă

aceasta este expres prevăzută şi sancţionată de normele dreptului mediului. Nu se va putea

vorbi, deci, de o contravenţie ecologică dacă fapta nu este prevăzută şi sancţionată de

legislaţia mediului. Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 aprobată prin Legea nr.180/11 aprilie

2002 constituie reglementarea comună în materie, la care se adaugă numeroase acte normative

de dreptul mediului.

Obiectul contravenţiei ecologice îl constituie valorile, relaţiile de mediu, factorii de

mediu natural sau artificial sau interesele legitime privitoare la un mediu sănătos apărate prin

normele dreptului mediului.

Fapta, acţiunea sau inacţiunea subiectului activ constă în nerespectarea unei interdicţii

sau unei obligaţii prevăzute de legislaţia mediului, în cadrul unor norme imperative.

Subiectul contravenţiei este persoana fizică ce comite fapta contravenţională. Pentru a

răspunde contravenţional, persoana fizică trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani şi să aibă

capacitatea de a înţelege ceea ce face, adică să aibă responsabilitatea faptelor sale. Subiect

mai poate fi şi persoana juridică. Persoana care săvârşeşte contravenţia poartă numele de

subiect activ. Subiectul pasiv al contravenţiei este autoritatea statală.

În raporturile de răspundere contravenţională situaţia este următoarea: subiectul activ

este autoritatea statală care trage la răspundere persoanele care au săvârşit contravenţia, iar

subiectul pasiv este contravenientul, agentul poluant, poluatorul, cel care este sancţionat

contravenţional.

Sancţiunile pentru contravenţiile ecologice sunt prevăzute totdeauna de normele

dreptului mediului. Desigur, aplicarea acestor sancţiuni se face în condiţiile legislaţiei

mediului, dar cu luarea în considerare şi a O.U.G. nr.2/ 2001 aprobată prin Legea nr.180/ 11

aprilie 2002, care este reglementarea generală în materie. Acest din urmă act normativ

reglementează patru categorii de sancţiuni principale: avertismentul, amenda, obligarea

contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, închisoarea

Page 158: Curs Legislatie

- 158 -

contravenţională (dacă nu există consimţământul contravenientului pentru aplicarea sancţiunii

muncii în folosul comunităţii), precum şi şapte sancţiuni complementare: confiscarea

bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii; suspendarea sau anularea, după caz,

a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi; închiderea unităţii;

blocarea contului bancar; suspendarea activităţii agentului economic; retragerea licenţei sau a

avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau

definitiv; desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială. În dreptul mediului,

O.U.G nr.195/ 2005 privind protecţia mediului prevede ca sancţiune contravenţională

principală amenda.

Amenda contravenţională este cea mai frecvent utilizată sancţiune pentru încălcarea

normelor dreptului mediului. Ea este prevăzută de lege pentru toate situaţiile de încălcare a

acestor norme, cu excepţia cazului când fapta ilicită constituie infracţiune. Constă într-o sumă

de bani pe care contravenientul trebuie s-o plătească, legea stabilind o limită minimă şi una

maximă, iar cuantumul concret al amenzii se stabileşte de cel îndreptăţit să aplice sancţiunea

în funcţie de gradul de pericol social al faptei, de împrejurări, de urmările faptei respective, de

persoana contravenientului. Deoarece, în această perioadă de tranziţie a economiei ţării

noastre, situaţia leului nu este stabilizată, legea protecţiei mediului stabileşte: „cuantumul

amenzilor se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului‖. Amenda contravenţională are

caracter administrativ. Sumele provenite din amenzi se fac venit la bugetul de stat, cu excepţia

celor provenite din amenzile aplicate în temeiul hotărârilor autorităţilor administraţiei publice

locale sau judeţene, care se fac venit la bugetul local sau judeţean, precum şi a celor pentru

care legea prevede altfel. Amenzile aplicate în temeiul unei legi sau al unei hotărâri a

Guvernului se fac venit la bugetul de stat în cotă de 75%, diferenţa revenind unităţii din care

face parte agentul constatator.

Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra

pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.

Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de o gravitate redusă. Se poate aplica şi

atunci când actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această

sancţiune.

Avertismentul, amenda contravenţională şi obligarea la prestarea unei activităţi în

folosul comunităţii se pot aplica oricărui contravenient persoană fizică sau juridică.

Închisoarea contravenţională şi obligarea la prestarea de muncă în folosul comunităţii

pot fi stabilite numai prin lege şi numai pe o perioadă ce nu poate depăşi 6 luni, respectiv 300

de ore. Sancţiunea închisorii contravenţionale se poate aplica numai persoanelor fizice.

Sancţiunile prevăzute cu închisoarea contravenţională se stabilesc întotdeauna alternativ cu

amenda.

Într-o serie de legi speciale care reglementează protecţia diferitelor elemente ale

mediului natural sau artificial, uneori, sunt prevăzute şi sancţiuni contravenţionale

complementare, care se aplică pe lângă amenda principală. Astfel, confiscarea intervine în

cazurile expres prevăzute de lege şi constă în trecerea în proprietatea statului, fără plată, a

anumitor bunuri care au legătură cu contravenţia. Sunt supuse confiscării: lucrurile produse

prin contravenţie; lucrurile care au servit la producerea contravenţiei, dacă sunt ale

contravenientului; lucrurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei, dacă nu sunt restituite

persoanei vătămate. Anularea sau suspendarea autorizaţiei este o altă sancţiune care se poate

aplica în condiţiile legii în raporturile de dreptul mediului, ca şi refuzul de a mai acorda

aprobări sau elibera licenţe de import ori retragerea avizului de a efectua operaţiuni de comerţ

exterior.

Dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii sancţiunea se aplică pentru fiecare

dintre acestea. În cazul în care contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-verbal,

sancţiunile contravenţionale se cumulează fără a putea depăşi dublul maximului amenzii

prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit în O.U.G.

nr.2/ 2001 aprobată prin Legea nr.180/11 aprilie 2002 pentru închisoarea contravenţională ori

Page 159: Curs Legislatie

- 159 -

obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. În cazul în care la săvârşirea unei

contravenţii au participat mai multe persoane, sancţiunea se va aplica fiecăreia separat.

Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei.

Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei şi pot fi

cumulate.

Cauzele care înlătură răspunderea contravenţională, adică care înlătură caracterul

contravenţional al unor fapte ilicite sunt: legitima apărare, starea de necesitate, constrângerea

fizică sau morală, cazul fortuit, eroarea de fapt, iresponsabilitatea şi infirmitatea (dacă are

legătură cu fapta respectivă), minoritatea, beţia involuntară completă, ordinul autorităţii

ierarhice, prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale şi prescripţia executării sancţiunilor

contravenţionale. În dreptul mediului nu avem o reglementare privitoare la exonerarea de

răspundere contravenţională, prin urmare vor fi aplicabile, în principiu, reglementările

generale în materie. Minorul sub 14 ani nu răspunde contravenţional. Pentru contravenţiile

săvârşite de minorii care au împlinit 14 ani minimul şi maximul amenzii stabilite în actul

normativ pentru fapta respectivă se reduc la jumătate. Minorul care nu a împlinit 16 ani nu

poate fi sancţionat cu închisoare contravenţională sau cu obligarea la prestarea unei activităţi

în folosul comunităţii. Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei se constată

numai de instanţa de judecată.

Dacă printr-un act normativ fapta nu mai e considerată contravenţie, ea nu se

sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act

normativ. Dacă sancţiunea prevăzută în noul act normativ este mai uşoară se va aplica

aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancţiune mai gravă, contravenţia

săvârşită anterior va fi sancţionată conform dispoziţiilor actului normativ în vigoare la data

săvârşirii acesteia.

16.1.2. Constatarea contravenţiilor

Constatarea contravenţiilor se face de către personalul împuternicit în acest scop de

autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, de către ofiţerii şi subofiţerii de poliţie,

de personalul împuternicit al administraţiei publice judeţene şi locale şi de personalul

Ministerului de Interne împuternicit în domeniile sale de activitate, potrivit competenţelor

legale104

. Constatările acestor persoane cu privire la faptă, împrejurările producerii ei,

persoana care a săvârşit fapta, victimă, martori vor fi materializate într-un proces-verbal. Nu

poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. Acest proces-verbal trebuie să

cuprindă data şi locul unde este încheiat, numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie şi

organul din care face parte, datele personale ale contravenientului, descrierea pe scurt a

contravenţiei cu data, ora, locul unde s-a săvârşit, împrejurările, evaluarea pagubelor,

încadrarea juridică a faptei, actul normativ concret care o reglementează şi o sancţionează,

eventualele obiecţii ale contravenientului, iar în cazul contravenientului minor trebuie indicate

datele personale ale părinţilor sau tutorelui, posibilitatea achitării în termen de 48 ore a

jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, termenul de exercitare a căii de

atac şi organul la care se depune plângerea. Dacă este cazul, se descriu bunurile care se

confiscă.

La intrarea în ţară a cetăţenilor străini sau a cetăţenilor români cu domiciliul în

străinătate organele poliţiei de frontieră vor elibera acestora tichete de înscriere a

contravenţiilor; în cazul acestor persoane, procesul-verbal va cuprinde următoarele date de

identificare: numele, prenumele, seria şi numărul paşaportului, statul emitent şi data eliberării

documentului, precum şi seria şi numărul tichetului de înscriere a contravenţiilor. În situaţia în

care contravenientul este o persoană juridică în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire

104 Art.83 litera c din O.U.G. nr.195/ 2005.

Page 160: Curs Legislatie

- 160 -

la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale

acesteia, precum şi datele de identificare ale persoanei care o reprezintă.

Procesul-verbal se întocmeşte în două exemplare, primul exemplar rămâne la agentul

constatator, iar al doilea se înmânează contravenientului; se semnează pe fiecare pagină de

către agentul constatator şi de către contravenient, iar dacă acesta din urmă refuză sau nu

poate semna se face menţiune de acest lucru, împrejurare adeverită de cel puţin un martor,

care va semna şi el procesul-verbal. Sub sancţiunea nulităţii, procesul-verbal trebuie să

cuprindă: numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită, data comiterii contravenţiei,

numele, prenumele, calitatea şi semnătura agentului constatator. Nulitatea se constată din

oficiu. În procesul-verbal odată întocmit nu se admit ştersături, adăugiri, corecturi sau

modificări. Procesul verbal de constatare face dovada până la proba contrară. Dacă este cazul,

contravenientului îi revine sarcina să prezinte probe care să dovedească netemeinicia sau/şi

nelegalitatea actului.

În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se

prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea.

Dacă agentul constatator nu are dreptul să aplice sancţiunea, procesul-verbal de constatare se

trimite de îndată organului sau persoanei competente să aplice sancţiunea. În acest caz,

sancţiunea se aplică prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal.

În cazul contravenţiilor pentru care legea prevede sancţiunea închisorii contravenţionale

alternativ cu amenda, dacă agentul constatator apreciază că sancţiunea amenzii nu este

îndestulătoare, încheie procesul-verbal de constatare şi îl înaintează în cel mult 48 ore

judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost săvârşită contravenţia, pentru aplicarea sancţiunii

corespunzătoare. În cazul în care se apreciază că se impune aplicarea închisorii

contravenţionale, instanţa va dispune înlocuirea închisorii cu obligarea la prestarea unei

activităţi în folosul comunităţii, dacă persoana care a săvârşit contravenţia este de acord.

În cazul în care prin săvârşirea contravenţiei s-a cauzat o pagubă şi există tarife de

evaluare a acesteia, persoana împuternicită să aplice sancţiunea stabileşte şi despăgubirea, cu

acordul expres al persoanei vătămate, făcând menţiunea corespunzătoare în procesul verbal.

Dacă nu există tarif de evaluare a pagubei, persoana vătămată îşi va putea valorifica

pretenţiile potrivit dreptului comun.

Odată cu procesul-verbal de constatare se va comunica contravenientului înştiinţarea de

plată privind sancţiunea pecuniară, cu menţiunea că în situaţia în care nu achită amenda în

termen de 15 zile de la comunicare, se va proceda la executarea silită. Comunicarea se face de

către organul care a aplicat sancţiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării

acesteia.

16.1.3. Căile de atac

Ordonanţa Guvernului nr.2/ 2001 aprobată prin Legea nr.180/ 2002 prevede că

„împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate

face plângere‖. Plângerea este calea de atac specifică în materie contravenţională, fiind o cale

ordinară de atac aptă de a fi utilizată împotriva tuturor sancţiunilor contravenţionale,

indiferent de motivele invocate. Plângerea se poate face în termen de 15 zile de la data

comunicării actului. Termenul se calculează pe zile libere, neluându-se în calcul ziua în care

el începe să curgă. Plângerea suspendă executarea. Acest efect îl are simpla înregistrare a

plângerii în termenul legal. Dacă executarea silită a amenzii a fost declanşată înregistrarea

plângerii o va sista. Plângerea se depune la organul din care face parte agentul constatator sau,

în condiţiile legii, la judecătorie, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a

contravenţiei. Acest organ va trimite de îndată plângerea, împreună cu dosarul cauzei,

judecătoriei teritorial competente să o soluţioneze. Teritorial va fi competentă judecătoria în a

cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia. Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu

va depăşi 30 de zile şi va dispune citarea contravenientului, a persoanei care a făcut plângerea,

Page 161: Curs Legislatie

- 161 -

a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere,

precum şi a oricăror persoane în măsură să ajute la rezolvarea cauzei. Sentinţa judecătoriei

poate fi atacată cu recurs de oricare dintre părţi. Recursul este suspensiv de executare şi

trebuie introdus în 15 zile de la comunicarea hotărârii. Motivarea recursului nu este

obligatorie, motivele de recurs putând fi susţinute şi oral în faţa instanţei.

Plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se

soluţionează cu precădere. Plângerea şi celelalte acte de procedură privind soluţionarea

acesteia sunt scutite de taxe de timbru.

Plata amenzii se poate face voluntar, de către contravenient, sau silit de către organele

de executare. După ce primeşte înştiinţarea de plată odată cu procesul-verbal, contravenientul

poate plăti amenda: pe loc – agentul constatator eliberează o chitanţă, sau la C.E.C. ori la

trezoreria finanţelor publice în termen de 48 de ore sau 15 zile de la data comunicării

procesului-verbal şi a înştiinţării de plată. Când contravenientul plăteşte pe loc sau la 48 de

ore de la constatarea contravenţiei, el va plăti jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul

normativ, agentul constatator făcând menţiune despre aceasta în procesul-verbal. Când plata

se face la C.E.C. sau la trezoreria finanţelor publice, o copie de pe chitanţă se va preda de

către contravenient agentului constatator sau se trimite prin poştă organului din care acesta

face parte, în termenul prevăzut.

În cazul în care contravenientul nu plăteşte amenda se trece la executarea silită. Punerea

în executare a amenzii se face de organul care a aplicat amenda sau de organul care a

soluţionat plângerea. Aceste organe vor comunica din oficiu organului financiar al consiliului

local unde domiciliază sau îşi are sediul contravenientul procesul-verbal de constatare sau o

copie după dispozitivul hotărârii judecătoreşti de soluţionare a plângerii. Executarea se face

asupra bunurilor sau veniturilor contravenientului, conform legii. La persoanele juridice,

executarea silită se face prin intermediul unităţii bancare unde aceasta îşi are deschise

conturile. Procesul-verbal sau copia dispozitivului hotărârii judecătoreşti de soluţionare a

plângerii constituie titlurile executorii. Împotriva actelor de executare silită a amenzii

contravenţionale se poate face contestaţie la executare. Cu toate că legislaţia de mediu nu

prevede, amenda contravenţională se poate transforma în închisoare contravenţională, în

cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut de lege. Această

transformare se face pe baza unei hotărâri judecătoreşti.

Dacă persoana împuternicită să aplice sancţiunea apreciază că fapta a fost săvârşită în

astfel de condiţii încât, potrivit legii penale constituie infracţiune, sesizează organul de

urmărire penală competent. Dacă fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de

către procuror sau instanţă că ea ar putea constitui contravenţie, actul de sesizare sau de

constatare al faptei, împreună cu o copie de pe rezoluţia, ordonanţa sau, după caz, de pe

hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului în drept să constate contravenţia

pentru a lua măsurile ce se impun conform legii.

16.1.4. Executarea sancţiunii contravenţionale

Procesul-verbal neatacat în termen, precum şi hotărârea judecătorească irevocabilă prin

care s-a soluţionat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate. Punerea în

executare a sancţiunii amenzii contravenţionale se face de către organul din care face parte

agentul constatator, atunci când nu s-a exercitat nici o cale de atac împotriva procesului-

verbal, precum şi de către instanţa de judecată, în celelalte cazuri. Executarea se face în

condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea silită a creanţelor bugetare.

Împotriva actelor de executare se poate face contestaţie la executare, în condiţiile legii.

Executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de

constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data

aplicării sancţiunii, precum şi în termen de doi ani de la data aplicării acesteia. Executarea

sancţiunii închisorii contravenţionale se prescrie în termen de un an de la data rămânerii

Page 162: Curs Legislatie

- 162 -

irevocabile a hotărârii judecătoreşti, dacă contravenientul nu a optat pentru prestarea unei

activităţi în folosul comunităţii.

Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.2/ 2001 aprobată prin Legea nr.180/ 11 aprilie

2002 se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.

Valorile contravenţiilor variază funcţie de gravitatea acestora astfel:

- persoane fizice de la 6500 până la 30000 RON;

- persoane juridice de la 25000 la 80000 RON.

16.2. INFACŢIUNI

Constatarea şi cercetarea infracţiunilor se fac din oficiu de către organele de urmărire

penală, conform competenţelor legale.

Descoperirea şi stabilirea, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, de către comisarii

Gărzii Naţionale de Mediu, Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare,

jandarmi şi personal împuternicit din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, a săvârşirii

oricărei infracţiuni, se aduce la cunoştinţa organului de urmărire penală competent potrivit

legii de procedură legală.

Infracţiunile constatate se pedepsesc funcţie de gravitatea acestora astfel:

- amendă penală de la 55000 la 70000 RON sau cu închisoare de la 3 luni la 3 ani;

- cu închisoarea de la 1 la 7 ani.

Page 163: Curs Legislatie

- 163 -

TESTE GRILĂ PENTRU VERIFICAREA CUNOŞTINŢELOR

Page 164: Curs Legislatie

- 164 -

CONCLUZII

Consider că prin parcurgerea acestui curs, pe lângă însuşirea principalelor prevederi şi

norme legale în vigoare, va-ţi familiarizat cu terminologia utilizată în acest domeniu şi astfel

veţi putea parcurge cu uşurinţă celelalte discipline de specialitate ce urmează a le studia în

anii următori.

Page 165: Curs Legislatie

- 165 -

ANEXA 1: Legislaţia specifică privind reglementarea rezultată din

acquis-ul comunitar de mediu, legislaţia specifică transpusă şi

legislaţia specifică în implementare

Directiva Consiliului 85/337/CEE din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor

proiecte publice şi private asupra mediului

Transpunere

OUG 195/2005 (MO nr. 1196/2005) privind protecţia mediului;

HG nr. 918/22.08.2002 (M.O. nr. 686/17.09.2002) privind stabilirea procedurii-cadru de

evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau

private supuse acestei proceduri;

HG nr. 1705/14.10.2004 (M.O. nr. 970/22.10.2004) pentru modificarea art. 5 alin. (2) din

HG nr. 918/22.08.2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului

asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei

proceduri.

Implementare

OM nr. 860/2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra

mediului şi de emitere a acordului de mediu;

OM nr. 210 din 25 martie 2004 privind modificarea Ordinului Ministrului Apelor şi

Protecţiei Mediului nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului

asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu;

OM nr. 863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor

procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului;

OM 876/2002 (M.O. nr. 31 din 11.01.2005) pentru aprobarea Procedurii de autorizare

a activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului.

Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2001

privind evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului

Transpunere

HG nr. 1076/08.07.2004 (M.O. nr. 707 din 05.08.2004) privind stabilirea procedurii de

realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 28 ianuarie 2003

privind accesul publicului la informaţia de mediu, care înlocuieşte Directiva Consiliului

90/313/CEE corectată prin 32003L0004R(01)

Transpunere

HG nr. 1115/10.10.2002 (M.O. nr. 781/28.10.2002) privind accesul liber la informaţia

privind mediul;

HG nr. 878 din 28 iulie 2005 privind accesul publicului la informaţia privind mediul

care va abroga HG 1115/10.10.2002;

Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;

Page 166: Curs Legislatie

- 166 -

Legea nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie,

participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu,

semnată la Aarhus la 25 iunie 1998.

Implementare

HG nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.

544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public

Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind

răspunderea faţă de mediul înconjurător, referitor la prevenirea şi remedierea prejudiciului

adus mediului

Directiva 96/61/CE (IPPC) privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării.

Transpunere

OUG 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (MO nr.1078/2005).

Implementare

OUG 195/2005 privind protecţia mediului;

OM nr. 818/17.10.2003 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de

mediu modificat prin OMMGA 1158/2005;

OM nr. 1440/2003 pentru aprobarea Ghidului naţional de implementare a Registrului

poluanţilor emişi de activităţile care intră sub incidenţa prevederilor legislaţiei de prevenire,

reducere şi control integrat al poluării şi modul de raportare a acestora;

OM nr. 1144/2002 privind înfiinţarea Registrului poluanţilor emişi de activităţile care intră

sub incidenţa prevenirii, reducerii şi controlului integrat al poluării şi modul de raportare a

acestora;

OM nr. 36/2004 privind aprobarea Ghidului tehnic general pentru aplicarea procedurii de

emitere a autorizaţiei integrate de mediu;

OM nr. 169/2004 pentru aprobarea, prin metoda confirmării directe, a Documentelor de

referinţă privind cele mai bune tehnici disponibile (BREF), aprobate de Uniunea Europeană;

OM nr. 566/2003 pentru aprobarea Documentului de referinţă privind cele mai bune tehnici

disponibile (BAT) pentru industria producătoare de ciment şi var;

OM nr. 37/2003 pentru aprobarea Documentului de referinţă privind cele mai bune tehnici

disponibile (BAT) pentru industria celulozei şi hârtie.

Decizia nr. 2000/479/CE din 17 iulie 2000 privind implementarea unui Registru european

al poluanţilor emişi în conformitate cu articolul 15 al Directivei 96/61/CE privind

prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării (IPPC)

Implementare

OM nr. 1144/2002 privind înfiinţarea Registrului poluanţilor emişi de activităţile care

intră sub incidenţa prevenirii, reducerii şi controlului integrat al poluării şi modul de

raportare a acestora,;

OM nr. 1440/2003 pentru aprobarea Ghidului naţional de implementare a Registrului

poluanţilor emişi de activităţile care intră sub incidenţa prevederilor legislaţiei de prevenire,

reducere şi control integrat al poluării şi modul de raportare a acestora;.

Page 167: Curs Legislatie

- 167 -

Directiva Consiliului nr.2001/80/CE (LCP) privind limitarea emisiilor anumitor

poluanţi în atmosferă de la instalaţiile mari de ardere

Transpunere

HG nr. 541/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea emisiilor în aer, limitarea

emisiilor anumitor poluanţi în aer proveniţi de la instalaţii mari de ardere, amendat prin HG

nr. 322/2005, în vederea corelării şi adaptării definiţiei instalaţiilor mari de ardere din

Directiva 2001/80/CE (instalaţii existente şi instalaţii noi) cu clasificarea instalaţiilor din HG

nr. 541/2003 (instalaţii de tip I, II, III)

Implementare

OM nr. 347/2004 privind „Modelul de notificare a autorităţilor publice de protecţie a

mediului privind limitarea funcţionării instalaţiilor mari de ardere‖, în vederea derogării de

la respectarea valorilor limită de emisie, conform prevederilor HG nr. 541/2003;

OM nr. 712/24.09.2003 al MAPAM, nr. 199/2003 al MEC şi nr. 126/2004 al MAI pentru

aprobarea Ghidului privind elaborarea propunerilor de programe de reducere progresivă a

emisiilor anuale de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi provenite din instalaţiile mari de

ardere;

OM nr. 1052/15.12.2003 (M.O. nr. 32 din 15.01.2004) pentru organizarea, în cadrul

autorităţii publice centrale şi teritoriale pentru protecţia mediului, a Secretariatelor Tehnice

pentru controlul activităţilor instalaţiilor mari de ardere.

Directiva nr. 1999/13/CE privind limitarea emisiilor de compuşi organici volatili

provenind din utilizarea solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii (COV)

Transpunere

HG nr. 1902/2004 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 699/2003

privind stabilirea unor măsuri pentru reducerea emisiilor de compuşi organici volatili

datorate utilizării solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii;

HG nr. 699/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru reducerea emisiilor de compuşi

organici volatili datorate utilizării solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii.

Implementare

HG nr. 1902/2004 privind modificarea şi completarea HG nr. 699/2003

Directiva Consiliului nr. 96/82/CE privind controlul accidentelor majore care implică

substanţe periculoase (SEVESO II)

Transpunere

Legea nr. 92/18.03.2003 pentru aderarea României la Convenţia privind efectele

transfrontiere ale accidentelor industriale, adoptată la Helsinki la 17 martie 1992;

HG nr. 95/23.01.2003 privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente

majore în care sunt implicate substanţe periculoase.

Implementare

OM nr. 142/25.02.2004 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a raportului de securitate

privind activităţile care prezintă pericole de producere a accidentelor majore în care sunt

implicate substanţe periculoase;

OM nr. 1084/22.12.2003 privind aprobarea procedurilor de notificare a activităţilor care

prezintă pericole de producere a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe

periculoase şi respectiv, a accidentelor majore produse;

Page 168: Curs Legislatie

- 168 -

OM 251/2005 (M.O. 298/2005) pentru organizarea şi funcţionarea secretariatelor de risc

privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt

implicate substanţe periculoase.

Directiva Parlamentului şi a Consiliului European 94/62/CE din 20 decembrie 1994

privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje

Transpunere

HG nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje .

Implementare

OM nr. 880/20.12.2004 (M.O. nr. 55 din 17.01.2005) privind procedura de raportare a

datelor referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje;

OM nr. 338/13.08.2004 al MMGA şi nr. 625/31.08.2004 al MEC (M.O. nr. 820 din

06.09.2004) pentru stabilirea proceduri şi criteriile permise pentru persoanele juridice

responsabile cu stabilirea obiectivelor anuale de recuperare şi reciclare a deşeurilor de

ambalaje.

Directiva Consiliului 1999/31/CE din 26 aprilie 1999 cu privire la depozitarea deşeurilor

Transpunere

HG nr. 162/20.02.2002 (M.O. nr. 164 din 07.03.2002) privind depozitarea deşeurilor

amendată prin HG nr. 349/21.04.2005 (M.O. nr. 394/10.05.2005)

Implementare

OUG nr. 78/16.06.2000 (M.O. nr. 283 din 22.06.2000) privind regimul deşeurilor

aprobat de Legea nr. 426/18.07.2001 (M.O. nr. 411/25.07.2001);

OM nr. 95/12.02.2005 (M.O. nr. 194 din 08.03.2005) privind stabilirea criteriilor de

acceptare şi procedurilor preliminare de acceptare a deşeurilor la depozitare şi lista

naţională de deşeuri acceptate în fiecare clasă de depozit de deşeuri;

OM nr. 757/26.11.2004 (M.O. nr. 86 din 26.01.2005) privind aprobarea Normativului

Tehnic referitor la depozitarea deşeurilor.

Directiva 2000/76/CE a Parlamentului şi Consiliului European din 4 decembrie 2000,

privind incinerarea deşeurilor

Transpunere

HG nr. 128/14.02.2002 (M.O.nr. 160 din 06.03.2002) privind incinerarea deşeurilor;

HG nr. 268/31.03.2005 (M.O. nr. 332 din 20.04.2005) pentru modificarea şi

completarea HG nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor.

Implementare

OM. nr. 756/26.11.2004 (M.O. nr. 86 din 26.01.2005) pentru aprobarea Normelor

privind incinerarea deşeurilor

Directiva Consiliului 75/442/CEE din 15 iulie 1975 privind deşeurile

Transpunere

OUG nr. 78/16.06.2000 (M.O. nr. 283 din 22.06.2000) privind regimul deşeurilor

aprobată de Legea nr. 426/18.07.2001 (M.O. nr. 411/25.07.2001);

HG nr. 856/16.08.2002 (M.O. nr. 659/05.09.2002) privind evidenţa gestiunii

deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase;

Page 169: Curs Legislatie

- 169 -

HG nr. 1470/09.09.2004 (M.O. nr. 954 din 18.10.2004) privind aprobarea Strategiei şi

Planului Naţional de gestiune a deşeurilor.

Implementare

OM nr. 757/26.11.2004 (M.O. nr. 86 din 26.01.2005) privind aprobarea Normelor

Tehnice cu privire la depozitarea deşeurilor

Directiva Consiliului 75/439/CEE din 16 iunie 1975 privind eliminarea uleiurilor uzate

Transpunere

HG nr. 662/12.07.2001 (M.O. nr. 446 din 08.08.2001) privind eliminarea uleiurilor

uzate amendată de HG nr. 441/30.04.2002 (M.O. nr. 325/16.05.2002) HG nr.

1159/02.10.2003 (M.O. nr. 715/14.10.2003)

Directiva Consiliului 96/59/CE din 16 septembrie 1996 privind eliminarea bifenililor şi

trifenililor policloruraţi (PCB/PCT)

Transpunere

HG nr. 173/13.03.2000 (M.O. nr. 131 din 28.03.2000) pentru reglementarea regimului

special privind gestiunea şi controlul bifenililor policloruraţi şi a altor compuşi similari

amendată prin HG nr. 291/14.04.2005 (M.O. nr. 330/19.09.2005)

Directiva Consiliului 86/278/CEE din 12 iunie 1986 privind protecţia mediului şi în

special a solurilor când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură

Implementare

OM nr. 344/16.08.2004 al MMGA şi nr. 708/01.10.2004 al MAPDR (M.O. nr. 959 din

19.10.2004) privind aprobarea Normativului Tehnic privind protecţia mediului şi în

special a solurilor când se folosesc nămoluri de epurare

Directiva 2000/53/CE a Parlamentului şi Consiliului European din 18 septembrie 2000

privind vehiculele scoase din uz

Transpunere

HG nr. 2406/21.12.2004 (M.O. nr. 32 din 11.01.2005) privind vehiculele scoase din uz

Implementare

OM nr. 88/10.02.2005 (M.O. nr. 260 din 29.03.2005) privind materialele şi componentele

vehiculelor exceptate de la aplicarea art. 4 alin. (1) din HG nr. 2.406/2004 privind

gestionarea vehiculelor scoase din uz

Directiva Consiliului 87/217/CEE din 19 martie 1987 cu privire la prevenirea şi

reducerea poluării mediului cauzate de azbest

Transpunere

HG nr. 124/30.01.2003 (M.O. nr. 109 din 20.02.2003) privind prevenirea, reducerea şi

controlul poluării mediului cu azbest;

OM nr. 108/16.02.2005 (M.O. nr. 217 din 15.03.2005) privind metodele de aprobare şi

determinare a cantităţilor de azbest în mediul înconjurător.

Directiva Consiliului 2000/14/CE pentru armonizarea legilor Statelor Membre privind

zgomotul emis în mediu de echipamentele utilizate în aer liber

Page 170: Curs Legislatie

- 170 -

Transpunere

HG nr. 539/07.04.2004 (M.O. nr. 398 din 05.05.2004) privind limitarea nivelului

emisiilor de zgomot în mediu produs de echipamente destinate utilizării în exteriorul

clădirilor

Directiva 2002/49/EC referitoare la evaluarea şi managementul zgomotului în mediu

înconjurător – Declaraţia Comisiei formulată în cadrul Comitetului de Conciliere privind

evaluarea şi managementul zgomotului

Transpunere

HG nr. 321/14.04.2005 (M.O. nr. 27.04.2005) privind evaluarea şi gestionarea zgomotului

ambiental

Directiva 2001/81/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 Octombrie 2001

privind plafoanele naţionale de emisii ale unor poluanţi atmosferici

Proiect HG privind plafoanele naţionale de emisii ale unor poluanţi atmosferici

Transpunere

Legea nr. 271/23.06.2003 (M.O. nr. 470 din 01.07.2003) pentru ratificarea protocoalelor

Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva

la 13 noiembrie 1979, adoptate la Aarhus la 24 iunie 1998 şi la Gothenburg la 1 decembrie

1999

Decizia Consiliului nr.2003/507/CE privind aderarea Comunităţii Europene la Protocolul

Convenţiei din 1979 asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi referitor la

reducerea acidifierii, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic

Transpunere

Legea nr. 271/23.06.2003 (M.O. nr. 470 din 01.07.2003) pentru ratificarea protocoalelor

Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva

la 13 noiembrie 1979, adoptate la Aarhus la 24 iunie 1998 şi la Gothenburg la 1 decembrie

1999

Directiva Consiliului nr. 91/676/CEE privind protecţia apelor împotriva poluării cauzate de

nitraţii din surse agricole

Transpunere

HG nr. 964/2000 privind aprobarea Planului de acţiune pentru protecţia apelor împotriva

poluării cu nitraţi din surse agricole şi a înfiinţării Comisiei şi a Grupului de sprijin pentru

aplicarea Planului de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse

agricole

Implementare

Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului nr. 918/2002 pentru aprobarea Codului

bunelor practici agricole pentru uzul fermierilor;

Ordinul nr. 1072/2003 (M.O. nr. 71/28.01.2004) al Ministrului Agriculturii, Pădurilor,

Apelor şi Mediului pentru aprobarea organizării Monitoringului suport naţional integrat de

supraveghere, control şi decizii pentru reducerea aportului de poluanţi proveniţi din surse

agricole în apele de suprafaţă şi în apele subterane şi pentru aprobarea programului de

supraveghere şi control corespunzător şi a procedurilor şi instrucţiunilor de evaluare a

datelor de monitorizare a apelor de suprafaţă şi a apelor subterane.

Directiva Consiliului nr.76/464/CEE şi Directivele “fiice” 82/176/CEE, 83/513/CEE,

84/156/CEE, 84/491/CEE şi 86/280/CEE, modificate prin 88/347/CEE şi 90/415/CEE privind

Page 171: Curs Legislatie

- 171 -

poluarea cauzată de anumite substanţe periculoase deversate în mediul acvatic al

Comunităţii

Transpunere

HG nr. 351/2005 (M.O. nr. 428/20.05.2005) privind aprobarea Programului de eliminare

treptată a evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase;

HG nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul

acvatic a apelor uzate;

HG 352/2005 (M.O. nr. 398/2005) privind modificarea şi completarea Hotărârii

Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în

mediul acvatic a apelor uzate.

Implementare

OM nr. 1141/2002 (M.O. nr. 21 din 16.01.2003), pentru aprobarea Procedurii şi a

competenţelor de emitere a avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor

Directiva Consiliului nr. 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane

Transpunere

HG nr. 351/2005 (M.O. nr. 428/20.05.2005) privind aprobarea Programului de eliminare

treptată a evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase;

HG nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul

acvatic a apelor uzate;

HG 352/2005 (M.O. 398/2005) privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului

nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic

a apelor uzate.

Directiva Cadru privind apa nr. 2000/60/CE

Transpunere

Legea Apelor nr. 107/1996;

Legea nr. 310/28.06.2004 (M.O. nr. 584/30.06.2004) pentru modificarea şi completarea

Legii apelor nr. 107/1996.

Directiva Consiliului nr. 78/659/CEE privind calitatea apelor dulci ce necesită protecţie sau

îmbunătăţire pentru a susţine viaţa peştilor

Transpunere

HG nr. 202/2002 (M.O. 196/22.03.2002) pentru aprobarea Normelor tehnice privind

calitatea apelor de suprafaţă care necesită protecţie şi ameliorare în scopul susţinerii vieţii

piscicole

Directiva Consiliului nr. 79/923/CEE privind calitatea apelor pentru moluşte

Transpunere

HG nr. 201/2002 (M.O. nr. 196/22.03.2002) pentru aprobarea Normelor tehnice privind

calitatea apelor pentru moluşte

Directiva Consiliului nr. 76/160/CEE privind calitatea apei de îmbăiere

Transpunere

HG nr. 459/2002 (M.O. nr. 350/27.05.2002) privind aprobarea Normelor de calitate

pentru apa din zonele naturale amenajate pentru îmbăiere;

HG nr. 88/2004 privind supravegherea sanitară, inspecţia şi controlul zonelor naturale de

îmbăiere.

Page 172: Curs Legislatie

- 172 -

Directiva Consiliului nr. 80/68/CEE privind protecţia apelor subterane împotriva

poluării cauzate de anumite substanţe periculoase

Transpunere

HG nr. 351/2005 (M.O. nr. 428/20.05.2005) privind aprobarea Programului de eliminare treptată

a evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase.

Directiva Consiliului 92/43/CEE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor

naturale, faunei şi florei sălbatice

Transpunere

Lege nr. 462/18.07.2001 (M.O. nr. 433 din 02.08.2001) pentru aprobarea Ordonanţei

de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 (M.O. nr. 625 din 04.12.2000) privind regimul

ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice;

Decretul nr. 187/30.03.1990 (M.O. nr. 46 din 31.03.1990) pentru ratificarea

Convenţiei de la Paris privind protecţia Patrimoniului Cultural şi Natural;

Legea nr. 5/25.01.1991 (M.O. nr. 18 din 26.01.1991) pentru aderarea României la

Convenţia asupra zonelor umede, de importanţă internaţională, în special ca habitat al

păsărilor - Convenţia Ramsar 1971 Legea nr. 13/11.03.1993 (M.O. nr. 62 din

25.03.1993) pentru aderarea României la Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice

şi a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979;

Legea nr. 58/13.07.1994 (M.O. nr. 199 din 02.08.1994) de ratificare a Convenţiei privind

Biodiversitatea (Convenţia de la Rio de Janeiro, 1992);

Legea nr. 26/24.04.1996 (M.O. nr. 93 din 08.05.1996) – Codul forestier;

Legea nr. 103/23.09.1996 (M.O. nr. 328 din 17.05.2002) a fondului cinegetic şi a

protecţiei vânatului republicată în 2002 (Legea 654/18.07.2002);

Legea nr. 13/08.01.1998 (M.O. nr. 24 din 26.01.1998) pentru aderarea României la

Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, adoptată la Bonn

la 23 iunie 1979;

Legea nr. 5 din 6.03.2000 (M.O. nr. 152 din 12.04.2000) privind aprobarea Planului de

amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate;

Legea nr. 451/08.07.2002 (M.O. nr. 536 din 23.07.2002) pentru ratificarea Convenţiei

Europene a Peisajului, Florenţa 20.10.2002;

HG nr. 230/04.03.2003 (M.O. nr. 190 din 26.03.2003) privind delimitarea rezervaţiilor

biosferei, parcurilor naţionale şi parcurilor naturale şi constituirea administraţiilor acestora;

HG nr. 2151/ 30.11.2004 (MO nr. 38 din 12.01.2005) privind instituirea regimului de arie

naturală protejată pentru noi zone.

Implementare

OM nr. 494 din 30 mai 2005 (MO nr. 487 din 9 iunie 2005) privind aprobarea procedurilor de

încredinţare a administrării şi de atribuire în custodie a ariilor naturale protejate.

Directiva Consiliului nr. 96/82/CE privind controlul accidentelor majore care implică

substanţe periculoase (SEVESO)

Transpunere

Legea nr. 92/18.03.2003 pentru aderarea României la Convenţia privind efectele

transfrontiere ale accidentelor industriale, adoptată la Helsinki la 17 martie 1992;

HG nr. 95/23.01.2003 privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente

majore în care sunt implicate substanţe periculoase.

Page 173: Curs Legislatie

- 173 -

Implementare

OM nr. 142/25.02.2004 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a raportului de securitate

privind activităţile care prezintă pericole de producere a accidentelor majore în care sunt

implicate substanţe periculoase;

OM nr. 1084/22.12.2003 privind aprobarea procedurilor de notificare a activităţilor care

prezintă pericole de producere a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe

periculoase şi respectiv, a accidentelor majore produse;

OM 251/2005 (M. Of. 298/2005) pentru organizarea ;i funcţionarea secretariatelor de risc

privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate

substanţe periculoase.

Legislaţia specifică privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării

rezultată din acquis-ul comunitar de mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia

specifică în implementare

Directiva 96/61/CE privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării (IPPC)

Transpunere

OUG nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării;

HG nr. 918/2002 privind stabilirea procedurii-cadru pentru evaluarea impactului asupra

mediului (EIA) şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei

proceduri.

Implementare

OM nr. 890/2002 privind stabilirea Serviciului IPPC în cadrul MAPM;

OM nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi

de emitere a acordului de mediu;

OM nr. 1144/2002 privind stabilirea Registrului privind poluanţii emişi în mediu de

activităţile cu impact semnificativ asupra mediului;

OM nr. 1440/2003 pentru aprobarea Ghidului Naţional pentru realizarea Registrului

privind poluanţii emişi de activităţi cu impact semnificativ asupra mediului;

OM nr. 37/2003 pentru aprobarea Ghidului privind cele mai bune tehnici disponibile

pentru industria de celuloză şi hârtie;

OM nr. 566/2003 pentru aprobarea Ghidului de referinţă privind cele mai bune tehnici

disponibile în industria cimentului şi varului;

OM nr. 818/2003 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de

mediu;

OM nr. 36/2004 privind aprobarea Ghidului tehnic general pentru aplicarea procedurii

de emitere a autorizaţiilor integrate de mediu.

.Legislaţia specifică privind instalaţiile mari de ardere rezultată din acquis-ul comunitar

de mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia specifică în implementare

Directiva Consiliului nr.2001/81/CE privind plafoanele naţionale de emisie pentru

anumiţi poluanţi atmosferici

Transpunere

HG nr. 541/2003, modificată şi completată prin HG nr. 322/2005, privind stabilirea

unor măsuri pentru limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanţi proveniţi din

instalaţii mari de ardere

Page 174: Curs Legislatie

- 174 -

Implementare

Ordin comun nr. 712/2003 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, nr.

199/2003 al Ministrului Economiei şi Comerţului şi nr. 126/2004 al Ministrului

Administraţiei şi Internelor pentru aprobarea Ghidului privind elaborarea propunerilor de

programe de reducere progresivă a emisiilor anuale de dioxid de sulf, oxizi de azot şi pulberi

rezultate din instalaţiile mari de ardere;

OM nr. 1052/2003 pentru organizarea, în cadrul autorităţii publice centrale şi teritoriale

pentru protecţia mediului, a Secretariatelor Tehnice pentru controlul activităţilor instalaţiilor

mari de ardere.

Legislaţia specifică privind controlul accidentelor majore care implică substanţe periculoase

(SEVESO II) rezultată din acquis-ul comunitar de mediu, legislaţia specifică

transpusă şi legislaţia specifică în implementare

Directiva Consiliului nr. 96/82/CE privind controlul accidentelor majore care implică

substanţe periculoase (SEVESO II)

Transpunere

HG nr. 95/2003 privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore

în care sunt implicate substanţe periculoase

Implementare

OM nr. 251/2005 pentru organizarea şi funcţionarea secretariatelor de risc privind

controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate

substanţe periculoase;

OM nr. 1084/2003 privind procedurile de notificare a activităţilor care prezintă pericole de

producere a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase şi respectiv, a

accidentelor majore produse;

OM nr. 142/2004 pentru aprobarea procedurii de evaluare a raportului de securitate privind

activităţile care prezintă pericole de producere a accidentelor majore în care sunt implicate

substanţe periculoase.

Legislaţia specifică în domeniul controlului emisiilor de Compuşi Organici Volatili

rezultată din acquis-ul comunitar de mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia

specifică în implementare

Directiva 94/63/CE privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili (COV)

rezultaţi din depozitarea carburanţilor şi din distribuţia acestora de la terminale la

staţiile de distribuţie a carburanţilor

Transpunere

HG 568/2001 privind stabilirea cerinţelor tehnice pentru limitarea emisiilor de

compuşi organici volatili

Implementare

HG 568/2001 privind stabilirea cerinţelor tehnice pentru limitarea emisiilor de compuşi

organici volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi distribuţia benzinei la

terminale şi la staţiile de benzină;

Page 175: Curs Legislatie

- 175 -

OM nr. 781/09.12.2004 “Norme Metodologice privind măsurarea emisiilor de

compuşi volatili rezultaţi din depozitarea şi încărcarea-descărcarea benzinei la

terminale” (M.O. nr. 1243/23.12.2004).

Legislaţia specifică în domeniul Schimbări Climatice rezultată din acquis-ul comunitar

de mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia specifică în implementare

Convenţia cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice

Transpunere

Legea 24/1994 ce a ratificat Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările

Climatice

Implementare

Legea 24/1994 ce a ratificat Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările

Climatice, în curs de implementare

Protocolul de la Kyoto

Transpunere

Legea 3/2001 ce a ratificat Protocolul de la Kyoto, care a devenit obligatoriu prin lege la

16 februarie 2005

Implementare

Legea 3/2001 ce a ratificat Protocolul de la Kyoto, care a devenit obligatoriu prin lege la

16 februarie 2005, în curs de implementare

Directiva 2003/87/CE pentru stabilirea unei scheme de schimb de emisii de Gaze cu

Efect de Seră alocate în cadrul Comunităţii, amendată prin Directiva 2004/101/CE,

numită Directiva de legătură, care leagă schema de comercializare a emisiilor din cadrul

UE cu alte sisteme de comercializare a emisiilor şi cu proiectele de reducere a CO2

(Implementare în Comun – JI şi Mecanism de Dezvoltare Curată – CDM)

Transpunere şi implementare

Va fi transpusă la începutul anului 2006, urmând a fi implementată, este în proiect

de hotărâre de guvern pe saitul MMGA .

Legislaţia specifică în domeniul evaluării şi managementului zgomotului în mediul

înconjurător rezultată din acquis-ul comunitar de mediu, legislaţia specifică transpusă şi

legislaţia specifică în implementare

Directiva 2002/49/CE privind evaluarea şi managementul zgomotului ambiental

Transpunere

HG 321/14.04.2005 – privind evaluarea şi managementul zgomotului ambiental (Directiva

2002/49/CE)

Implementare

HG 321/14.04.2005 – privind evaluarea şi managementul zgomotului ambiental (Directiva

2002/49/CE)

Legislaţia specifică în domeniul Legislaţie Orizontală rezultată din acquis-ul comunitar

de mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia specifică în implementare

Directiva Consiliului 85/337/CEE din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor

proiecte publice şi private asupra mediului

Page 176: Curs Legislatie

- 176 -

Transpunere

HG nr. 918/22.08.2002 (MO nr. 686/17.09.2002) privind stabilirea procedurii-cadru de

evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau

private supuse acestei proceduri;

HG nr. 1705/14.10.2004 (MO nr. 970/22.10.2004) pentru modificarea art. 5 alin. (2) din

HG nr. 918/22.08.2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra

mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri.

Implementare

OM nr. 860/2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi

de emitere a acordului de mediu;

OM nr. 210 din 25 martie 2004 privind modificarea Ordinului Ministrului Apelor şi

Protecţiei Mediului nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului

asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu;

OM nr. 863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii

cadru de evaluare a impactului asupra mediului.

Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2001 privind

evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului

Transpunere

HG nr. 1076/08.07.2004 (MO nr. 707 din 05.08.2004) privind stabilirea procedurii de

realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind

accesul publicului la informaţia de mediu, care înlocuieşte Directiva Consiliului 90/313/CEE

Transpunere

HG nr. 1115/10.10.2002 (MO nr. 781/28.10.2002) privind accesul liber la informaţia

privind mediul;

Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;

Legea nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea

publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la

25 iunie 1998.

Implementare

HG nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.

544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public

Directiva 91/692/CEE privind standardizarea şi raţionalizarea rapoartelor privind

implementarea anumitor directive referitoare la mediu (nu necesită transpunere)

Legislaţia specifică în domeniul Protecţiei Naturii rezultată din acquis-ul comunitar de

mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia specifică în implementare

Directiva „Habitate” 92/43/EEC privind conservarea habitatelor naturale, a florei şi

faunei sălbatice

Transpunere

Legea nr. 462/2001 pentru aprobarea O.G. nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale

protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice

Page 177: Curs Legislatie

- 177 -

Implementare

Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional -

secţiunea a-III-a –zone protejate;

H.G. nr. 2151/2004 privind instituirea regimului de arii naturale protejate pentru noi zone;

H.G. nr. 230/2003 privind delimitarea rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi

parcurilor naturale şi constituirea administraţiilor acestora;

Ordinul nr. 552/2003 privind zonarea interioară a parcurilor naţionale şi naturale;

Ordinul nr. 494/30.05.2005 privind aprobarea procedurilor de încredinţare a administrării

şi de atribuire în custodie a ariilor naturale protejate

Legea nr. 462/2001 pentru aprobarea O.G. nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale

protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.

Directiva „Păsări” 79/409/EEC privind conservarea păsărilor sălbatice

Transpunere

Legea nr. 462/2001 pentru aprobarea O.G. nr. 236/2000 privind regimul ariilor

naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice

Implementare

Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional,

secţiunea a III -a – zone protejate;

H.G. nr. 2151/2004 privind instituirea regimului de arii naturale protejate pentru noi

zone;

H.G. nr. 230/2003 privind delimitarea rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi

parcurilor naturale şi constituirea administraţiilor acestora;

Ordinul nr. 552/2003 privind zonarea interioară a parcurilor naţionale şi naturale;

Ordinul nr. 494/30.05.2005 privind aprobarea procedurilor de încredinţare a

administrării şi de atribuire în custodie a ariilor naturale protejate.

Directiva Consiliului nr. 99/22/CE referitoare la deţinerea animalelor sălbatice în Grădinile

Zoologice

Transpunere

Legea nr. 191/2002 privind Grădinile Zoologice şi acvariile publice

Implementare

Ordin nr. 742/2004 pentru aprobarea instrucţiunilor privind autorizarea, inventarierea şi

înregistrarea Grădinilor Zoologice şi acvariilor publice

Directiva Consiliului nr. 86/609/CEE privind protecţia animalelor de laborator folosite în

scop experimental sau în alte scopuri ştiinţifice

Transpunere

Legea nr. 471/2002 privind aprobarea Ordonanţei nr. 37/2002 pentru protecţia animalelor

folosite în scopuri ştiinţifice sau în alte scopuri experimentale

Implementare

Ordin nr. 143/2002 pentru aprobarea instrucţiunilor privind adăpostirea şi îngrijirea

animalelor folosite în scopuri ştiinţifice sau în alte scopuri experimentale

Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa,

adoptată la Berna, la 19.09.1979

Page 178: Curs Legislatie

- 178 -

Transpunere

Legea nr. 13/11.03.1993 privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din

Europa

Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, adoptată la Bonn

la 23 iunie 1979

Transpunere

Legea nr. 13/08.01.1998 privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din

Europa

Convenţia privind accesul publicului la informaţii adoptată la Aarhus în data de 25.06.1998

Transpunere

Legea nr. 86/10.05.2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul publicului la

informaţii participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de

ediu semnată la Aarhus în data de 25.06.1998

Convenţia privind comerţul internaţional cu specii de floră şi faună pe cale de dispariţie

(CITES), semnată la Washinghton 3.03.1973, modificată la Bonn 22.06.1979

Transpunere

Legea nr. 69/1994 pentru aderarea României la Convenţia privind comerţul

internaţional cu specii de floră şi faună pe cale de dispariţie, adoptată la Washinghton

3.03.1973

Convenţia privind zonele umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al

păsărilor acvatice, semnată la Ramsar 2.02.1971

Transpunere

Legea 5/1991 1991 pentru aderarea României la Convenţia privind zonele umede de

importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice

Convenţia europeană a peisajelor semnată la Florenţa 20.10.2000

Transpunere

Legea 451/2002 pentru ratificarea Convenţiei europene a peisajului, adoptată la

Florenţa la 20. 10. 2000

ACORDURI

Acordul privind conservarea păsărilor de apă migratoare african - eurasiatice, adoptat la

Haga la 16 iunie 1995

Transpunere

Legea nr. 89/2000 pentru ratificarea Acordului privind conservarea păsărilor de apă

migratoare african - eurasiatice, adoptat la Haga la 16 iunie 1995

REGULAMENTE

Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1497/2003 care amendează

Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 338/97 referitor la protecţia

speciilor de faună şi floră sălbatice prin reglementarea comerţului cu acestea

Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr 349/2003 privind

suspendarea introducerii în Comunitatea Europeana a anumitor specii de faună şi floră

sălbatică

Page 179: Curs Legislatie

- 179 -

Transpunere

Ordinul nr. 647/2001 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităţilor de recoltare,

capturare şi/sau de achiziţie şi comercializare pe piaţa internă sau la export a plantelor şi

animalelor din flora şi fauna sălbatică precum şi a importului acestora.

Legislaţia specifică în domeniul Biosecurităţii rezultată din acquis-ul comunitar de

mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia specifică în implementare

Directiva Consiliului nr. 90/219/CEE privind utilizarea în condiţii de izolare a

microorganismelor modificate genetic, amendată prin Directiva nr.98/81/CEE

Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2001/18/CEE privind introducerea

deliberată în mediu şi plasarea pe piaţă a organismelor modificate genetic care abrogă Directiva

Consiliului nr. 90/220/CEE

Transpunere

Legea nr. 214/2002 pentru aprobarea O.G. nr. 49/2000 privind regimul de obţinere,

testare, utilizare şi comercializare a O.M.G. prin tehnicile biotehnologiei moderne,

precum şi a produselor rezultate din acestea

Implementare

HG nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor ce conţin aditivi şi arome modificate

genetic, produse alimentare obţinute din organisme modificate genetic;

Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii,

comercializarea seminţelor şi a materialului săditor precum şi înregistrarea soiurilor de

plante);

Ordinul M.A.P.M. nr. 684/2002 emis în baza prevederilor Legii nr. 214/2002 privind

componenţa Comisiei pentru Securitatea biologică;

Ordinul MAPM nr. 462/2003 privind evidenţa agenţilor economici care cultivă plante

modificate genetic.

CONVENŢII

Convenţia privind diversitatea biologică adoptată la Rio de Janeiro la 05.06.1992 Protocolul

de la Cartagena privind biosecuritatea

Transpunere

Legea nr. 58/1994

Legea nr. 59/2003 pentru ratificarea Protocolului de la Cartagena privind biosecuritatea la

Convenţia privind diversitatea biologică, adoptată la 29.01.2000 la Montreal.

REGULAMENTE

Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului European (CE) nr. 1946/2003

privind transportul peste frontieră a organismelor modificate genetic

Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1830/2003 privind

urmărirea şi etichetarea organismelor modificate genetic şi urmărirea produselor

alimentare şi furajere produse din organismele modificate genetic şi care amendează

Directiva Consiliului nr. 2001/18/CE

Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1829/2003 privind

alimentele şi furajele modificate genetic

Transpunere

nu există transpunere în legislaţia din România.

Page 180: Curs Legislatie

- 180 -

Legislaţia specifică în domeniul Protecţie Solului şi Subsolului

Legea 84/12.07.1996 a îmbunătăţirilor funciare (M.O.159/24.07.1996);

Legea nr. 107/16.06.1999 pentru aprobarea OUG nr.81/1998 privind unele măsuri

pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate (M.O. 304/29.06.1999);

Legea nr. 237/07.06.2004 pentru modificarea Legii minelor nr. 85/2003 (M.O.

553/22.06.2004);

Legea minelor nr. 85/18.03.2003 (M.O. 197/27.03.2003);

Legea petrolului nr. 238/07.06.2004 (M.O. 535/15.06.2004).

Legislaţia specifică în domeniul Gestiunii Deşeurilor şi Chimicalelor rezultată din

acquis-ul comunitar de mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia specifică în

implementare

Directiva Consiliului 75/442/CEE privind deşeurile (amendată de Directiva 91/156/CEE)

Decizia Comisiei 2000/532/CE (modificată de Decizia 2001/118/CE, Decizia 2001/119/CE şi

Decizia 2001/573/CE) de înlocuire a Deciziei 94/3/CE de stabilire a unei liste de deşeuri în

conformitate cu art. 1 lit. a) din Directiva 75/442/CEE şi a Deciziei 94/904/CE de stabilire a

unei liste de deşeuri periculoase în conformitate cu art. 1 alin. (4) din Directiva Consiliului

91/689/CEE privind deşeurile periculoase

Transpunere

Legea nr. 426/2001 (MO 411/25.07.2001) pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a

Guvernului nr. 78/2000 (MO nr. 283/22.06.2000) privind regimul deşeurilor;

Hotărârea de Guvern nr. 856/2002 (MO nr. 659/05.09.2002) privind evidenţa gestiunii

deşeurilor şi aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase.

Implementare

Hotărârea de Guvern nr. 1470/2004 (MO nr. 954 bis/18.10.2004) privind aprobarea Strategiei

naţionale de gestionare a deşeurilor şi a Planului naţional de gestionare a deşeurilor;

Hotărârea de Guvern nr. 170/2004 (MO nr. 160/24.02.2004) privind gestionarea anvelopelor

uzate;

Hotărârea de Guvern nr. 2.293/2004 (MO nr. 1.261/28.12.2004) privind gestionarea

deşeurilor rezultate în urma procesului de obţinere a materialelor lemnoase.

Directiva Consiliului 91/689/CEE privind deşeurile periculoase (modificată prin Directiva

Consiliului 94/31/CE)

Transpunere

Legea nr. 426/2001 (MO 411/25.07.2001) pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a

Guvernului nr. 78/2000 (MO nr. 283/22.06.2000) privind regimul deşeurilor

Implementare

Hotărârea de Guvern nr. 1470/2004 (MO nr. 954 bis/18.10.2004) privind aprobarea

Strategiei naţionale de gestionare a deşeurilor şi a Planului naţional de gestionare a deşeurilor

Directiva Consiliului 75/439/CEE privind eliminarea uleiurilor uzate (modificată de

Directiva Consiliului 87/101/CEE)

Transpunere

Hotărârea de Guvern nr. 662/2001 (MO nr. 446/08.08.2001) privind gestionarea

uleiurilor uzate, completată şi modificată de Hotărârea de Guvern nr. 441/2002 (MO nr.

325/16.05.2002);

Page 181: Curs Legislatie

- 181 -

Hotărârea de Guvern nr. 1159/2003 (MO nr. 715/14.10.2003) pentru modificarea

Hotărârii de Guvern nr. 662/2001 (MO nr. 446/08.08.2001) privind gestionarea uleiurilor

uzate.

Directiva Consiliului 91/157/CEE privind bateriile şi acumulatorii care conţin anumite

substanţe periculoase şi Directiva Comisiei 93/86/CE privind etichetarea bateriilor

Transpunere

Hotărârea de Guvern nr.1057/2001 (MO nr. 700/05.11.2001) privind regimul

bateriilor şi acumulatorilor care conţin substanţe periculoase

Directiva Consiliului 1999/31/CE privind depozitarea deşeurilor

Decizia Consiliului 2003/33/CE privind stabilirea criteriilor şi procedurilor pentru

acceptarea deşeurilor la depozite ca urmare a art. 16 şi anexei II la Directiva 1999/31/CE

Transpunere

Hotărârea de Guvern nr. 349/2005 (MO nr. 394/2005) privind depozitarea deşeurilor;

Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. 95/2005 (MO nr. 194

bis/08.03.2005) privind stabilirea criteriilor de acceptare şi procedurilor preliminare de

acceptare a deşeurilor în fiecare clasă de depozit.

Implementare

Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr.757/2004, (MO nr.86

bis/26.01.2005) pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deşeurilor

Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2000/76/CE privind incinerarea deşeurilor

Transpunere

Hotărârea de Guvern nr.128/2002 (MO nr. 160/ 06.03.2002) privind incinerarea deşeurilor,

completată şi modificată de Hotărârea de Guvern nr. 268/2005 (MO nr. 332/20.04.2005)

Implementare

Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr.756/2004 (MO nr. 86

bis/26.01.2005) pentru aprobarea Normativului tehnic privind incinerarea deşeurilor

Directiva Parlamentului European şi Consiliului 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile

de ambalaje modificată de Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2004/12/CE

Transpunere

Hotărârea de Guvern nr. 621/2005 (MO nr. 639/20.06.2005) privind gestionarea ambalajelor

şi a deşeurilor de ambalaje

Implementare

Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. 880/2004 (MO nr. 55/17.01.2005)

privind procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje;

Ordinul comun nr. 338/625/2004 (MO nr. 820/06.09.2004) al Ministrului Mediului şi

Gospodăririi Apelor şi al Ministrului Economiei şi Comerţului, pentru aprobarea Procedurii

şi criteriilor de autorizare pentru persoanele juridice în vederea preluării responsabilităţii

privind realizarea obiectivelor anuale de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje;

Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr.117/2004, republicat (MO nr.

121/08.02.2005), privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a HG nr. 166/2004

pentru aprobarea proiectului „Dezvoltarea sistemului de colectare a deşeurilor de ambalaje

PET post consum în vederea reciclării‖.

Page 182: Curs Legislatie

- 182 -

Directiva Consiliului 96/59/CE privind eliminarea bifenililor şi trifenililor policloruraţi

(PCB şi PCT)

Transpunere

Hotărârea de Guvern nr.173/2000 (MO nr. 131/28.03.2000) pentru reglementarea

regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor policloruraţi şi a altor compuşi

similari, modificată cu Hotărârea de Guvern nr. 291/2005 (MO nr. 330/19.04.2005)

Implementare

Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului nr. 279/2002 (MO nr. 459/27.06.2002)

privind înfiinţarea Secretariatului Tehnic pentru gestionarea şi controlul compuşilor

desemnaţi în cadrul Direcţiei de gestiune a deşeurilor şi substanţelor chimice periculoase

Directiva Consiliului 86/278/CEE privind protecţia mediului şi în particular a solurilor când

se utilizează nămoluri provenite din epurare în agricultură

Transpunere

Ordin comun nr. 344/708/2004 (MO nr. 959/19.10.2004) al Ministrului Mediului şi

Gospodăririi Apelor şi al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pentru

aprobarea normelor tehnice privind protecţia mediului în special a solurilor, când se

utilizează nămoluri de epurare în agricultură

Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2000/53/CE privind autovehiculele uzate

Decizia Comisiei 2002/151/CE privind cerinţele minime pentru certificatul de distrugere

eliberat în conformitate cu art. 5 alin (3) din Directiva Parlamentului European şi a

Consiliului 2000/53/CE privind vehiculele scoase din uz

Decizia Comisiei 2002/525/CE pentru modificarea Anexei II a Directivei Parlamentului

European şi Consiliului 2000/53/CE privind autovehiculele uzate

Decizia Comisiei 2005/293/EC care stabileşte reguli detaliate cu privire la monitorizarea

ţintelor de reutilizare/valorificare şi reutilizare/reciclare prevăzute în Directiva 2000/53/CE

a Parlamentului European şi a Consiliului privind vehiculele scoase din uz

Transpunere

Hotărârea de Guvern nr. 2406/2004 (MO nr.32/11.1.2005) privind gestionarea vehiculelor

scoase din uz;

Ordinul comun nr. 87/527/411/2005 al Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor, al

Ministrului Administraţiilor şi Internelor şi al Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi

Turismului privind aprobarea modelului şi a condiţiilor de emitere a certificatului de

distrugere la preluarea vehiculelor scoase din uz;

Ordinul comun nr. 87/527/411/2005 al Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor, al

Ministrului Administraţiei şi Internelor şi al Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi

Turismului privind aprobarea modelului şi a condiţiilor de emitere a certificatului de

distrugere la preluarea vehiculelor scoase din uz;

Ordin comun a Ministrului Mediului şi Gospodării Apelor şi al Ministrului Economiei şi

Comerţului pentru aprobarea Procedurii şi criteriilor de autorizare pentru persoanele juridice

în vederea preluării responsabilităţii privind realizarea obiectivelor anuale de reutilizare,

reciclare şi valorificare energetică a vehiculelor scoase din uz.

Directiva Consiliului nr. 2002/96/CE privind deşeurile de echipamente electrice şi

electronice

Page 183: Curs Legislatie

- 183 -

Transpunere

Hotărârea de Guvern nr. 448/19.05.2005 (MO 491/10.06.2005) privind deşeurile de

echipamente electrice şi electronice

Implementare

Ordin comun al Ministrului Mediului şi Gospodării Apelor şi al Ministrului Economiei şi

Comerţului privind procedura de înregistrare a producătorilor şi raportare a datelor

privind echipamentele electrice şi electronice şi deşeurile de echipamente electrice şi

electronice;

Ordin comun al Ministrului Mediului şi Gospodării Apelor şi al Ministrului Economiei şi

Comerţului pentru aprobarea Procedurii şi criteriilor de evaluare şi autorizare a

organizaţiilor colective în vederea preluării responsabilităţii privind realizarea

obiectivelor anuale de reutilizare, reciclare şi valorificare a deşeurilor de EEE;

Ordin comun al Ministrului Mediului şi Gospodării Apelor şi al Ministrului Economiei şi

Comerţului privind aprobarea măsurilor specifice pentru colectarea deşeurilor de

echipamente electrice şi electronice care prezintă riscuri prin contaminare pentru

securitatea şi sănătatea personalului din punctele de colectare.

Directiva Consiliului nr. 2002/95/EC privind restricţionarea utilizării anumitor

substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice

în curs de transpunere

Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 259/93 privind supravegherea şi controlul

transportului deşeurilor în, dinspre şi înspre Comunitatea Europeană

se va transpune după data aderării României la UE

Implementare

Hotărârea de Guvern nr. 1357/2002 privind stabilirea autorităţilor publice responsabile pentru

supravegherea şi controlul importului, exportului şi tranzitului de deşeuri (MO nr.

893/10.12.2002);

Hotărârea de Guvern nr. 228/2004 privind introducerea în ţară a deşeurilor nepericuloase în

vederea importului, perfecţionării active şi tranzitului (M.O. nr. 189/04.03.2004);

Hotărârea de Guvern nr. 514/2005 (M.O. nr. 505/14.06.2005) pentru completarea anexei nr. 1

la Hotărârea Guvernului nr. 228/2004 privind controlul introducerii în ţară a deşeurilor

nepericuloase, în vederea importului, perfecţionării active şi a tranzitului;

Ordin comun nr. 2/211/118/2004 (M.O. nr. 324/15.04. 2004) al Ministrului Agriculturii,

Pădurilor, Apelor şi Mediului, al Ministrului Economiei şi Comerţului şi al Ministrului

Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului pentru aprobarea Procedurii de reglementare şi

control al transportului deşeurilor pe teritoriul României.

Directiva Consiliului nr.78/176/CEE privind deşeurile din industria dioxidului de titan

Directiva nr. 82/883/CEE privind procedeele pentru supravegherea şi monitorizarea

mediului datorită deşeurilor din industria de dioxid de titan

Directiva nr. 92/112/CEE privind pocedeele pentru armonizarea programelor pentru

reducerea şi eventual eliminarea poluării cauzate de deşeurile din industria dioxidului de

titan

Transpunere

Ordin comun nr. 751/870/2004 (MO nr. 10/05.01.2005) al Ministrului Mediului şi

Gospodăririi Apelor şi al Ministrului Economiei şi Comerţului, privind gestionarea deşeurilor

din industria dioxidului de titan

Page 184: Curs Legislatie

- 184 -

Directiva Consiliului 87/217/CEE privind prevenirea şi reducerea poluării mediului cauzată

de azbest

Transpunere

Hotărârea de Guvern 124/2003 (MO nr. 109/20.02.2003) privind prevenirea, reducerea şi

controlul poluării mediului cu azbest

Implementare

Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. 108/2005 (MO nr.

217/15.03.2005) privind metodele de prelevare a probelor şi de determinare a cantităţilor de

azbest în mediu

Directiva Consiliului 67/548/CEE privind armonizarea legislaţiei şi măsurile administrative

referitoare la clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor chimice periculoase

Transpunere

Legea 451/2001 (MO nr. 416/26.07.2001) pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a

Guvernului nr. 200/2000 (MO nr. 593/22.11.2000) privind clasificarea, ambalarea şi

etichetarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase;

Ordinul Ministrului Industriei şi Resurselor nr. 227/2002 (MO nr. 426/19.06.2002) privind

inventarul european al substanţelor existente puse pe piaţă –IESCE.

Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 793/93 privind evaluarea şi controlul riscurilor

prezentate de substanţe existente

Transpunere

Hotărârea de Guvern nr. 2427/2004 (MO nr. 64/19.01.2005) privind evaluarea riscului

substanţelor existente

Implementare

Ordin comun nr. 1406/191/2003 (MO nr. 213/01.04.2003) al Ministerului Apelor şi

Protecţiei Mediului şi al Ministerului Sănătăţii şi Familiei pentru aprobarea Metodologiei de

evaluare rapidă a riscului pentru mediu şi sănătatea umană;

Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. 230/2005 (MO nr. 296/08.04.

2005) pentru aprobarea Procedurii de raportare a datelor referitoare la substanţele existente

conform HG 2427/2004 privind evaluarea şi controlul riscului substanţelor existente.

Regulamentul Parlamentului European şi Consiliului (CE) nr. 2037/2000 asupra

substanţelor care epuizează stratul de ozon modificat de: Regulamentul (CE) nr. 2039/2000,

Decizia Comisiei 2003/160/CE, Regulamentul (CE) nr. 1804/2003, Decizia Comisiei

2004/232/CE

Transpunere

Legea nr. 159/2000 (MO nr. 486/05.10.2000) pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.

89/1999 (MO nr. 423/31.08.1999) privind regimul comercial şi introducerea unor restricţii la

utilizarea hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon

Implementare

Hotărârea de Guvern 58/2004 (MO nr. 98/02.02. 2004) privind aprobarea Programului

naţional de eliminare treptată a substanţelor care epuizează stratul de ozon, actualizat

Regulamentul 304/2003/CEE privind importul şi exportul anumitor chimicale periculoase

(cu amendamentele) – PIC

Page 185: Curs Legislatie

- 185 -

Transpunere

Hotărârea de Guvern nr. 697/2004 (MO nr. 477/27.05.2004) privind aprobarea Procedurii de

consimţământ prealabil în cunoştinţă de cauză pentru controlul importului şi exportului

anumitor substanţe şi preparate chimice periculoase - procedura PIC.

Implementare

Legea nr. 91/2003 (MO nr. 199/27.03. 2003) pentru aderarea Romaniei la Convenţia privind

procedura de consimţământ prealabil în cunoştinţă de cauză, aplicabilă anumitor produşi

chimici periculoşi şi pesticide care fac obiectul comerţului internaţional, adoptată la

Rotterdam la 10 septembrie 1988

Directiva 79/117/CEE de interzicere a introducerii pe piaţă şi a utilizării produselor de

protecţia plantelor conţinând anumite substanţe active

Transpunere

Ordinul comun nr. 396/707/1944/2002 (MO nr. 829/18.11.2002) al Ministrului Agriculturii,

Alimentaţiei şi Pădurilor, al Ministrului Sănătăţii şi Familiei şi al Ministrului Apelor şi

Protecţiei Mediului, privind interzicerea utilizării pe teritoriul României a produselor de uz

fitosanitar conţinând anumite substanţe active

Directiva Parlamentului European şi Consiliului 98/8/CE privind introducerea pe piaţă

a produselor biocide

în curs de transpunere la Ministerul Sănătăţii

Legislaţia specifică în domeniul emisiilor de Compuşi Organici Volatili rezultată din

acquis-ul comunitar de mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia specifică în

implementare

Directiva 94/63/CE privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili (COV)

rezultaţi din depozitarea carburanţilor şi din distribuţia acestora de la terminale la

staţiile de distribuţie a carburanţilor

Transpunere

HG 568/2001 privind stabilirea cerinţelor tehnice pentru limitarea emisiilor de

compuşi organici volatili

Implementare

HG 568/2001 privind stabilirea cerinţelor tehnice pentru limitarea emisiilor de compuşi

organici volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi distribuţia benzinei la

terminale şi la staţiile de benzină;

OM nr. 781/09.12.2004 “Norme Metodologice privind măsurarea emisiilor de

compuşi volatili rezultaţi din depozitarea şi încărcarea-descărcarea benzinei la

terminale” (M.O. nr. 1243/23.12.2004).

Legislaţia specifică în domeniul Schimbării Climatice rezultată din acquis-ul comunitar

de mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia specifică în implementare

Convenţia cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice

Transpunere

Legea 24/1994 ce a ratificat Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările

Climatice

Implementare

Page 186: Curs Legislatie

- 186 -

Legea 24/1994 ce a ratificat Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările

Climatice, în curs de implementare

Protocolul de la Kyoto

Transpunere

Legea 3/2001 ce a ratificat Protocolul de la Kyoto, care a devenit obligatoriu prin lege la

16 februarie 2005

Implementare

Legea 3/2001 ce a ratificat Protocolul de la Kyoto, care a devenit obligatoriu prin lege la

16 februarie 2005, în curs de implementare

Directiva 2003/87/CE pentru stabilirea unei scheme de schimb de emisii de Gaze cu

Efect de Seră alocate în cadrul Comunităţii, amendată prin Directiva 2004/101/CE,

numită Directiva de legătură, care leagă schema de comercializare a emisiilor din cadrul

UE cu alte sisteme de comercializare a emisiilor şi cu proiectele de reducere a CO2

(Implementare în Comun – JI şi Mecanism de Dezvoltare Curată – CDM)

Transpunere şi implementare

Va fi transpusă până la sfârşitul anului 2005, urmând a fi implementată.

Legislaţia specifică în domeniul evaluării şi managementului zgomotului în mediul

înconjurător rezultată din acquis-ul comunitar de mediu, legislaţia specifică transpusă şi

legislaţia specifică în implementare

Directiva 2002/49/CE privind evaluarea şi managementul zgomotului ambiental

Transpunere

HG 321/14.04.2005 – privind evaluarea şi managementul zgomotului ambiental (Directiva

2002/49/CE)

Implementare

HG 321/14.04.2005–privind evaluarea şi managementul zgomotului ambiental (Directiva

2002/49/CE)

Legislaţia specifică în domeniul Legislaţiei Orizontale rezultată din acquis-ul comunitar

de mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia specifică în implementare

Directiva Consiliului 85/337/CEE din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor

proiecte publice şi private asupra mediului

Transpunere

HG nr. 918/22.08.2002 (MO nr. 686/17.09.2002) privind stabilirea procedurii-cadru de

evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau

private supuse acestei proceduri;

HG nr. 1705/14.10.2004 (MO nr. 970/22.10.2004) pentru modificarea art. 5 alin. (2) din

HG nr. 918/22.08.2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra

mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri.

Implementare

OM nr. 860/2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi

de emitere a acordului de mediu;

Page 187: Curs Legislatie

- 187 -

OM nr. 210 din 25 martie 2004 privind modificarea Ordinului Ministrului Apelor şi

Protecţiei Mediului nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului

asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu;

OM nr. 863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii

cadru de evaluare a impactului asupra mediului.

Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2001 privind

evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului

Transpunere

HG nr. 1076/08.07.2004 (MO nr. 707 din 05.08.2004) privind stabilirea procedurii de

realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind

accesul publicului la informaţia de mediu, care înlocuieşte Directiva Consiliului 90/313/CEE

Transpunere

HG nr. 1115/10.10.2002 (MO nr. 781/28.10.2002) privind accesul liber la informaţia

privind mediul;

Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;

Legea nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea

publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la

25 iunie 1998.

Implementare

HG nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.

544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public

Directiva 91/692/CEE privind standardizarea şi raţionalizarea rapoartelor privind

implementarea anumitor directive referitoare la mediu (nu necesită transpunere)

Legislaţie specifică privind protecţia aerului rezultată din acquis-ul comunitar de

mediu, legislaţie naţională rezultată din transpunerea şi implementarea normelor

comunitare

Directiva 96/62/CEE a Consiliului privind evaluarea şi managementul calităţii aerului

înconjurător

Transpunere şi implementare

H.G. nr. 731/2004 privind adoptarea Strategiei Naţionale privind Protecţia Atmosferei;

H.G. nr. 738/2004 privind adoptarea Planului Naţional de Acţiune pentru Protecţia

Atmosferei;

H.G. nr. 543/2004 privind elaborarea şi punerea în aplicare a planurilor şi programelor

de gestionare a calităţii aerului;

H.G. nr. 586/2004 privind înfiinţarea şi organizarea Sistemului naţional de evaluare şi

gestionare integrată a calităţii aerului;

O.M. 524/1999 privind elaborarea inventarelor de emisii ale poluanţilor atmosferici;

Legea nr. 655/2001 pentru aprobarea O.U.G nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei;

Legea nr. 195/2005 privind protecţia mediului;

Page 188: Curs Legislatie

- 188 -

Directiva 99/30/CE a Consiliului privind valorile limită ale dioxidului de sulf, dioxidului şi

oxizilor de azot, particulelor în suspensie şi plumbului din aer (modificată de Decizia

2001/744/CE)

Transpunere şi implementare

O.M nr. 592/2002 pentru aprobarea Normativului privind stabilirea valorilor limită, a

valorilor de prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de

azot şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2,5), plumbului, benzenului,

monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător;

O.M. nr. 745/2002 privind stabilirea aglomerărilor şi clasificarea aglomerărilor şi zonelor

pentru evaluarea calităţii aerului în România;

Legea nr. 655/2001 pentru aprobarea O.U.G nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei;

HG nr. 543/2004 privind elaborarea şi punerea în aplicare a planurilor şi programelor de

gestionare a calităţii aerului în vederea atingerii valorilor limită într-o anumită perioadă de

timp;

H.G. nr. 586/2004 privind înfiinţarea şi organizarea Sistemului Naţional de Evaluare şi

Gestionare Integrată a Calităţii Aerului.

Directiva 2000/69/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind valorile limită

pentru benzen şi monoxidul de carbon în aerul înconjurător

Transpunere şi implementare

O.M nr. 592/2002 pentru aprobarea Normativului privind stabilirea valorilor limită, a

valorilor de prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de

azot şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2,5), plumbului, benzenului,

monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător;

O.M. nr. 745/2002 privind stabilirea aglomerărilor şi clasificarea aglomerărilor şi zonelor

pentru evaluarea calităţii aerului în România.

Directiva 2002/3/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind ozonul în aerul

înconjurător

Transpunere şi implementare

O.M nr. 592/2002 pentru aprobarea Normativului privind stabilirea valorilor limită, a

valorilor de prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de

azot şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2,5), plumbului, benzenului,

monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător;

O.M. nr. 745/2002 privind stabilirea aglomerărilor şi clasificarea aglomerărilor şi zonelor

pentru evaluarea calităţii aerului în România.

Directiva 2004/107/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind arseniu, cadmiu,

nichel şi hidrocarburi aromatice policiclice în mediul ambiant

Netranspusă

Directiva 99/32/CE a Consiliului privind reducerea conţinutului de sulf al anumitor

combustibili lichizi şi de modificare a Directivei 93/12/CEE a Consiliului

Transpunere şi implementare

Legea nr. 655/2001 pentru aprobarea O.U.G nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei;

H.G.nr. 142/2003 privind limitarea conţinutului de sulf din combustibilii lichizi;

H.G. nr. 732/2001 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi

motorinei (modificată şi completată prin H.G.nr. 897/2003);

O.M. nr. 115/2004 privind aprobarea Procedurii de eşantionare pentru verificarea respectării

condiţiilor privind conţinutul de sulf din combustibili lichizi.

Page 189: Curs Legislatie

- 189 -

Directiva 98/70/CE a Consiliului privind calitatea benzinei şi motorinei şi de modificare a

Directivei 93/12/CEE modificată de Directiva 2000/71/CE şi de Directiva 2003/17/CE

Transpunere şi implementare

Legea nr. 655/2001 pentru aprobarea O.U.G.nr. 243/.2000 privind protecţia atmosferei;

H.G.nr. 732/2001 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi

motorinei (modificată şi completată prin H.G. nr. 897/2003 şi prin H.G. 689/2004);

O.M. nr. 742/2004 privind aprobarea sistemului de monitorizare pentru petrol şi

combustibili Diesel;

O.M. nr. Nr. 907/2004 privind aprobarea listei organismelor acreditate pentru

eşantionare.

Directiva 97/68/CE a Consiliului privind armonizarea legislaţiei Statelor Membre cu privire la

măsurile de combatere a emisiilor de poluanţi gazoşi şi de pulberi provenind de la motoarele cu

combustie internă care urmează să fie instalate pe maşinile fără destinaţie rutieră modificată de

Directiva Comisiei 2001/63/CE şi Directiva 2002/88/CE

Transpunere şi implementare

H.G.nr. 743/2002 privind stabilirea procedurilor de aprobare de tip a motoarelor cu

ardere internă, destinate maşinilor mobile nerutiere şi stabilirea măsurilor de limitare

a emisiilor de gaze şi particule poluante provenite de la acestea, în scopul protecţiei

atmosferei;

O.M. nr. 636/2002 privind desemnarea serviciului tehnic în vederea eliberării

aprobării de tip pentru motoare cu ardere internă destinate maşinilor mobile

nerutiere;

H.G. 1209/2004 privind stabilirea procedurilor pentru aprobarea de tip a

motoarelor destinate a fi montate pe maşini mobile nerutiere şi a motoarelor

secundare destinate vehiculelor pentru transportul rutier de persoane sau de marfă şi

stabilirea măsurilor de limitare a emisiilor de gaze şi particule poluante provenite de la

acestea, în scopul protecţiei atmosferei.

Decizia 2002/159/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind stabilirea unui formular

comun pentru reprezentarea informaţiilor naţionale referitoare la calitatea carburanţilor introduşi

pe piaţă

Transpunere şi implementare

O.M. nr. 662/2004 privind stabilirea unui formular comun pentru reprezentarea

informaţiilor naţionale referitoare la calitatea carburanţilor introduşi pe piaţă

Directiva 99/94/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind furnizarea informaţiilor

referitoare la consumul de carburant şi emisiile de CO2 ale autoturismelor noi, destinate

cumpărătorilor la comercializare

Transpunere şi implementare

H.G. nr. 343/2004 privind furnizarea informaţiilor referitoare la consumul de

carburant şi emisiile de CO2 ale autoturismelor noi, destinate cumpărătorilor la

comercializare

Directiva 2001/81/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de stabilire a plafoanelor de

emisii naţionale pentru anumiţi poluanţi atmosferici (transpunere parţială)

Transpunere şi implementare

Legea nr. 271/.2003 pentru ratificarea protocoalelor Convenţiei asupra poluării

atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979,

adoptate la Aarhus la 24 iunie 1998 şi la Gothenburg la 1 decembrie 1999;

Page 190: Curs Legislatie

- 190 -

H.G. nr. 541/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea emisiilor în aer ale

anumitor poluanţi proveniţi din instalaţii mari de ardere;

H.G. nr. 699/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru reducerea emisiilor de

compuşi organici volatili datorate utilizării solvenţilor organici în anumite activităţi şi

instalaţii;

O.M. nr. 592/2002 pentru aprobarea Normativului privind stabilirea valorilor limită,

a valorilor de prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a dioxidului de sulf,

dioxidului de azot şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2,5),

plumbului, benzenului, monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător.

Directiva 2000/76/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind incinerarea

deşeurilor

Transpunere

H.G. nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor modificată prin H.G. nr.

268/2005;

OM nr. 756/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind incinerarea

deşeurilor;

OM nr. 997/2004 al Ministerului Sănătăţii şi OM nr. 1029/2004 al Ministerului

Sănătăţii privind completarea şi modificarea OM nr. 219/2002 al Ministerului

Sănătăţii privind gestionarea deşeurilor medicale.

Directiva 96/59/CE a Consiliului privind eliminarea bifenililor şi trifenililor policloruraţi

(PCB şi PCT)

Transpunere

H.G. nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea

şi controlul bifenililor policloruraţi şi a altor compuşi similari, amendat de HG nr.

291/2005.

Implementare

OM nr. 279/2002 de înfiinţare a Secretariatului tehnic pentru gestiunea şi

controlul PCB/PCT.

Directiva 75/439/CEE a Consiliului privind uleiurile uzate, amendată de Directiva

87/101/CEE şi de Directiva 91/692/CEE

Transpunere şi implementare

H.G. nr. 662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate, cu modificările şi

completările ulterioare

Directiva 99/31/CE a Consiliului privind depozitarea deşeurilor

Transpunere

H.G. nr. 162/2002 privind depozitarea deşeurilor

OM nr. 867/2002 privind definirea criteriilor care trebuie îndeplinite de

deşeuri pentru a se regăsi pe lista specifică unui depozit şi pe lista naţională de

deşeuri acceptate în fiecare clasă de depozit de deşeuri;

OM 1147/2002 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea

deşeurilor.

Directiva 87/217/CE a Consiliului privind prevenirea şi reducerea poluării mediului cu azbest

Transpunere

Page 191: Curs Legislatie

- 191 -

H.G. nr. 124/2003 privind prevenirea, controlul şi combaterea poluării

mediului cu azbest

Directiva 94/63/CE a Consiliului privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili (COV)

rezultaţi din depozitarea benzinei şi distribuţia sa de la terminale la staţiile de benzină

Transpunere

H.G. nr. 568/2001 privind stabilirea cerinţelor tehnice pentru limitarea emisiilor de

compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi distribuţia

benzinei la terminale şi la staţiile de benzină;

O.M. nr. 337/2001 pentru aprobarea Normelor privind inspecţia tehnică a

instalaţiilor, echipamentelor şi dispozitivelor utilizate în scopul limitării emisiilor de

compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi

distribuţia benzinei la terminale şi la staţiile de benzină;

O.M. nr. 781/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind

măsurarea şi analiza emisiilor de compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea şi

distribuţia benzinei la terminale şi la staţiile de benzină;

O.M. nr. 282/2002 privind desemnarea organismelor de inspecţie a

instalaţiilor, echipamentelor şi dispozitivelor utilizate în scopul limitării emisiilor de

compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi

distribuţia benzinei la terminale şi la staţiile de benzină (modificat prin O.M. nr.

256/2003);

O.M. 781/2004 pentru aprobarea normelor metodologice referitoare la

determinarea COV rezultaţi din stocarea şi încărcarea/descărcarea combustibilului la

terminale.

Directiva 98/70/CE a Consiliului privind calitatea benzinei şi motorinei şi de modificare a

Directivei 93/12/CEE modificată de Directiva 2000/71/CE şi Directiva 2003/17/CE

Transpunere şi implementare

Legea nr. 655/.2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei;

H.G. nr. 732/.2001 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi

motorinei (modificată şi completată prin H.G. nr. 897/2003 şi de HG nr. 689/2004);

H.G. nr. 655/2002 privind aprobarea Strategiei de dezvoltare a industriei petroliere din

România pe perioada 2001-2010.

Directiva 97/68/CE a Consiliului privind armonizarea legislaţiei Statelor membre referitoare la

măsurile luate împotriva emisiilor de gaze şi particule poluante provenite de la motoarele cu

combustie internă instalate pe echipamente nerutiere

Transpunere

H.G. nr. 743/2002 privind stabilirea procedurilor de aprobare de tip a motoarelor cu

ardere internă, destinate maşinilor mobile nerutiere şi stabilirea măsurilor de limitare

a emisiei de gaze şi particule poluante provenite de la acestea.

Directiva 2002/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind evaluarea şi

managementul zgomotului ambiental

Transpunere

H.G. nr. 321/2005 privind evaluarea şi managementul zgomotului ambiental

Directiva 2000/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind echipamentele destinate

utilizării în aer liber

Page 192: Curs Legislatie

- 192 -

Transpunere şi implementare

O.M. nr. 396/2004 pentru aprobarea unor măsuri privind desemnarea organismelor

care realizează evaluarea conformităţii echipamentelor destinate utilizării în

exteriorul clădirilor;

H.G. nr. 539/2004 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot în mediu produs de

echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor.

Directiva 86/594/CEE a Consiliului referitoare la zgomotul emis prin aer de aparatele

electrocasnice

Transpunere şi implementare

O.M. nr. 383/2004 privind aprobarea Listei cuprinzând standardele române

care adoptă standardele europene armonizate care se referă la metodele de măsurare

şi verificare a nivelului de zgomot transmis prin aer de aparatele electrocasnice;

H.G. nr. 482/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a

aparatelor electrocasnice în funcţie de nivelul zgomotului transmis prin aer.

Directiva 89/618/EURATOM privind informarea populaţiei asupra măsurilor de

protecţie a sănătăţii şi a etapelor în eventualitatea unei urgenţe radiologice

Transpunere şi implementare

Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, cu

modificările şi completările ulterioare;

Ordinul nr. 242/1993 privind aprobarea Normelor republicane de securitate nucleară

pentru planificarea, pregătirea şi intervenţia în caz de accidente nucleare şi urgenţe

radiologice;

Legea nr. 81/2004 privind protecţia civilă;

H.G. nr. 1489/2004 privind organizarea şi funcţionarea Comitetului Naţional pentru situaţii de

urgenţă;

H.G. nr. 1490/2004 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a

organigramei Inspectoratului General pentru situaţii de urgenţă;

H.G. nr. 1491/2004 privind aprobarea Regulamentului - Cadru privind structura organizatorică,

atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de

urgenţă;

H.G. nr. 1492/2004 privind principiile de organizare, funcţionare şi atribuţiile serviciilor de

urgenţă profesioniste;

H.G. nr. 1490/2004 pentru aprobarea repartizării principalelor funcţii de sprijin pe care le

asigură ministerele, celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind

prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Directiva 96/29/EURATOM care stabileşte standardele de bază de securitate pentru protecţia

sănătăţii lucrătorilor şi a populaţiei împotriva radiaţiilor ionizate

Transpunere

Ordinul nr. 14/2000 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor fundamentale

de securitate radiologică;

Ordinul nr. 944/2001 al MSF pentru aprobarea Normelor privind supravegherea

medicală a persoanelor expuse profesional la radiaţii ionizate, aprobat de CNCAN.

Implementare

Ordinul nr. 94/2004 al Preşedintelui CNCAN privind aprobarea Normelor de securitate

radiologică în practica de radioterapie;

Page 193: Curs Legislatie

- 193 -

Ordinul nr. 293/2004 al Preşedintelui CNCAN amendat de Ordinul nr. 94/2004;

Ordinul 381/2004 al MS privind aprobarea Normelor sanitare de bază pentru desfăşurarea în

siguranţă a activităţilor nucleare;

Ordinul nr. 944/2001 pentru aprobarea Normelor privind supravegherea medicală a

persoanelor expuse profesional la radiaţii ionizate;

Ordinul 202/2002 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor privind eliberarea

permiselor de exercitare a activităţilor nucleare şi desemnare a experţilor acreditaţi în

protecţie radiologică;

Ordinul nr. 180/2002 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor de dozimetrie

individuală;

Ordinul nr. 292/2004 al Preşedintelui CNCAN pentru modificarea Normelor de dozimetrie

individuală, aprobate prin Ordinul Preşedintelui CNCAN;

Ordinul nr. 942/2001 al MMGA privind aprobarea regulilor interne ale CNCAN;

Ordinul nr. 366/2001 al Preşedintelui CNCAN privind aprobarea Normelor de securitate

radiologică – proceduri de autorizare;

Ordinul nr. 933/2002 privind aprobarea Normelor Generale privind protecţia muncii;

Ordinul nr. 155/2003 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor de radioprotecţie

operaţională privind desfăşurarea practicii de control nedistructiv cu radiaţii ionizate;

Ordinul nr. 289/2004 al Preşedintelui CNCAN pentru amendarea Ordinului nr. 155/2003;

Ordinul nr. 173/2003 al Preşedintelui CNCAN privind aprobarea Normelor de securitate

radiologică în practicile de radiologie de diagnostic şi radiologie intervenţională;

Ordinul nr. 291/2004 al Preşedintelui CNCAN pentru amendarea Ordinului nr. 173/2003;

Ordinul nr. 62/2004 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor privind eliberarea

de sub regimul de autorizare a materialelor rezultate din practici autorizate în domeniul

nuclear;

Ordinul nr. 144/2004 al Preşedintelui CNCAN privind aprobarea Normelor de securitate

radiologică în sisteme de măsurare cu surse de radiaţii;

Ordinul nr. 294/2004 al Preşedintelui CNCAN pentru amendarea Ordinului nr. 144/2004;

Ordinul nr. 360/2004 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor privind calculul

dispersiei efluenţilor radioactivi evacuaţi în mediu de instalaţiile nucleare;

Ordinul nr. 207/2003 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor de securitate

radiologică privind dezafectarea instalaţiilor de minerit şi/sau de preparare a minereurilor de

uraniu şi/sau toriu – Criterii de eliberare de sub regimul de autorizare al Comisiei Naţionale

pentru Controlul Activităţilor Nucleare pentru utilizarea în alte scopuri a clădirilor,

materialelor, instalaţiilor, haldelor şi terenurilor contaminate de activităţile de minerit şi/sau

de preparare a minereurilor de uraniu şi/sau toriu;

Ordinul nr. 171/2004 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor de securitate

radiologică – Proceduri de autorizare a activităţilor de minerit şi de preparare a minereurilor

de uraniu şi toriu, de prelucrare a materiilor prime nucleare şi de producere a

combustibilului nuclear;

Ordinul nr. 127/2002 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor de securitate

radiologică privind radioprotecţia operaţională în mineritul şi prepararea minereurilor de

uraniu şi toriu;

Ordinul nr. 192/2002 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor de securitate

radiologică privind gospodărirea deşeurilor radioactive provenite de la mineritul şi

prepararea minereurilor de uraniu şi toriu.

Decizia Consiliului 87/600/EURATOM privind acordurile Comunităţii pentru schimbul

iniţial de informaţie în caz de urgenţă radiologică

Page 194: Curs Legislatie

- 194 -

Transpunere şi implementare

Legea nr. 111/1996 republicată privind desfăşurarea în siguranţă a activităţii nucleare,

cu modificările şi completările ulterioare;

Ordinul nr. 242/1993 al MAPPM pentru aprobarea Normelor Republicane de Securitate

Nucleară pentru Planificare, Pregătirea şi Intervenţia la Accidente Nucleare şi Urgenţe

Radiologice;

Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă.

Directiva Consiliului nr. 90/641/EURATOM privind protecţia lucrătorilor externi

expuşi riscului radiaţiilor ionizante în timpul desfăşurării activităţilor în zonele

controlate

Transpunere

Ordinul nr. 353/2001 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor de

securitate radiologică privind radioprotecţia operaţională a lucrătorilor externi.

Implementare

România prezintă informaţii privitoare la emiterea şi conţinutul carnetului individual

de supraveghere radiologică al fiecărui lucrător extern, conform prevederilor cuprinse

în art. 4(2) şi Anexele I şi II ale Directivei;

O.M. nr. 944/2001 şi nr. 1032/2002 ale Ministerului Sănătăţii prin care sunt stabilite

cerinţele sistemului pentru supravegherea medicală a lucrătorilor externi.

Directiva nr. 89/618/EURATOM privind informarea populaţiei asupra măsurilor de

protecţie a sănătăţii şi a etapelor în eventualitatea unei urgenţe radiologice

Transpunere

Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, cu

modificările şi completările ulterioare;

Legea nr. 106/1996 privind protecţia civilă, cu modificările ulterioare;

O.M. nr. 242/1993 pentru aprobarea Normelor republicane de securitate nucleară

privind planificarea, pregătirea şi intervenţia la accidente nucleare şi urgenţe

radiologice;

O.G. nr. 47/1994 privind apărarea împotriva dezastrelor, aprobată prin Legea nr.

124/1995, cu modificările ulterioare.

Implementare

Implementarea sistemului ECURIE de către România.

Directiva nr. 92/3/EURATOM privind supravegherea şi controlul transporturilor de

deşeuri radioactive între statele membre, din şi spre Comunitate

Transpunere

Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, cu

modificările şi completările ulterioare prevăzute în Legea nr. 193/2003.

Implementare

Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, cu

modificările şi completările ulterioare prevăzute în Legea nr. 193/2003;

Ordinul nr. 373/2001 al Preşedintelui CNCAN privind aprobarea Normelor

fundamentale pentru transportul materialelor radioactive;

Page 195: Curs Legislatie

- 195 -

Ordinul nr. 374/2001 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor de expediţii

internaţionale de substanţe radioactive cu implicarea teritoriului României;

Ordinul nr. 222/2002 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor privind

transportul materialelor radioactive – Proceduri de autorizare.

Decizia Comisiei nr. 93/552/EURATOM privind documentul standard pentru

supravegherea şi controlul transporturilor de deşeuri radioactive la care se face referire

în Directiva Consiliului nr. 92/3/EURATOM

Transpunere

Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, cu

modificările şi completările ulterioare prevăzute în Legea nr. 193/2003.

Implementare Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, cu

modificările şi completările ulterioare prevăzute în Legea nr. 193/2003;

Ordinul nr. 373/2001 al Preşedintelui CNCAN privind aprobarea Normelor

fundamentale pentru transportul materialelor radioactive;

Ordinul nr. 374/2001 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor de expediţii

internaţionale de substanţe radioactive cu implicarea teritoriului României;

Ordinul nr. 222/2002 al Preşedintelui CNCAN pentru aprobarea Normelor privind

transportul materialelor radioactive – Proceduri de autorizare.

Directiva Consiliului 85/337/CEE din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor

proiecte publice şi private asupra mediului

corectată prin 31985l0337r(01)

amendată prin 31997l0011

amendată prin 32003L0035

Transpunere

H.G. nr. 918/22.08.2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului

asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei

proceduri;

H.G. nr. 1705/14.10.2004 pentru modificarea art. 5 alin. (2) din H.G. nr.

918/22.08.2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra

mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei

proceduri

Implementare

O.M. nr. 860/2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra

mediului şi de emitere a acordului de mediu;

O.M. nr. 210 din 25 martie 2004 privind modificarea Ordinului ministrului apelor şi

protecţiei mediului nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului

asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu;

O.M. nr. 863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor

procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului.

Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2001

privind evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului

Transpunere

H.G. nr. 1076/08.07.2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu

pentru planuri şi programe.

Page 196: Curs Legislatie

- 196 -

Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 28 ianuarie 2003

privind accesul publicului la informaţia de mediu, care înlocuieşte Directiva Consiului

90/313/CEE Corectată prin 32003L0004R(01)

Transpunere

H.G. nr. 1115/10.10.2002 privind accesul liber la informaţia privind mediul

înconjurător;

Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;

Legea nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informatie,

participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu,

semnată la Aarhus la 25 iunie 1998.

Implementare

H.G. nr.123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.

544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Directiva 91/692/CEE privind standardizarea şi raţionalizarea rapoartelor privind

implementarea anumitor directive referitoare la mediu (nu necesită transpunere).

Cuprinde referiri la 26 de directive specifice pe cele trei sectoare: calitatea apei, calitatea

aerului şi managementul deşeurilor şi care cuprind câte un articol referitor la modalitatea de

raportare.

Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1210/90 din 7 mai 1990 privind înfiinţarea Agenţiei

Europene de Mediu şi a Reţelei Europene de Informare şi Observare pentru Mediu

(EIONET), modificat de Regulamentul CE 933/1999 şi Regulamentul CE 1641/2003

Transpunere

Acordul dintre Comunitatea Europeană şi România privind participarea României la

Agenţia Europeană de Mediu şi la Reţeaua Europeană de Informare şi Observare a Mediului

(3), adoptat prin Decizia Consiliului nr. 584/2001 din 18/06/2001;

Legea nr. 622/07.11.2001 (Monitorul Oficial nr. 770/03.12.2001) pentru ratificarea

Acordului privind participarea României la Agenţia Europeană de Mediu şi la Reţeaua

europeană de informare şi observare a mediului (EIONET), adoptat la Bruxelles la

9.10.2000 şi a Acordului dintre România şi Comunitatea Europeană privind participarea

României la Agenţia Europeană de Mediu şi la Reţeaua europeană de informare şi observare

a mediului.

Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2698/1990 din 17 septembrie 1990 pentru modificarea

Regulamentului (CEE) nr. 3906/1989 privind extinderea asistenţei financiare în vederea

includerii altor state din Europa Centrală şi de Est;

Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 3800/1991 din 23 decembrie 1991 pentru modificarea

Regulamentului (CEE) nr. 3906/1989 privind extinderea asistenţei financiare în vederea

includerii altor state din Europa Centrală şi de Est;

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1266/1999 din 21 iunie 1999 privind coordonarea

asistenţei financiare pentru statele candidate în cadrul strategiei de pre-aderare şi pentru

modificarea Regulamentului Consiliului nr. 3906/89/CEE.

Transpunere

Ordonanţa nr. 20 pentru ratificarea Addendumului dintre Guvernul României şi

Comisia Europeană, semnat la Bucureşti la 18 noiembrie 2003, la Memorandumul de

finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, referitor la Programul naţional

PHARE 2000 RO0004 – RO0007, semnat la Bucureşti la 6 noiembrie 2000 (MO nr.

87/30.01.2004);

Page 197: Curs Legislatie

- 197 -

Ordonanţa nr.19 pentru ratificarea Addendumului dintre Guvernul României şi

Comisia Europeană, semnat la Bucureşti la 18 noiembrie 2003, la Memorandumul de

finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul Naţional

PHARE 2001 RO0104 – RO0109, semnat la Bucureşti la 4 decembrie 2001 (MO

nr.87/30.01.2004);

Ordonanţa Guvernului nr. 50 din 29 iulie 2003 pentru ratificarea Memorandumului de

finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul Naţional

PHARE 2002, semnat la Bucureşti la 11 decembrie 2002 (MO nr. 604/26.08.2003);

Ordonanţa de urgenţă nr. 43 privind ratificarea Memorandumului de finanţare dintre

Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul naţional PHARE 2003

pentru România, semnat la Bucureşti la 2 decembrie 2003 (MO nr. 551/21.06.2004).

Implementare

Legea nr.53 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.20/2004 pentru ratificarea

Addendumului dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, semnat la Bucureşti la 18

noiembrie 2003, la Memorandumul de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia

Europeană referitor la Programul naţional PHARE 2000 RO 0004–RO 0007, semnat la

Bucureşti la 6 noiembrie 2000 (MO nr. 304/6.04.2004);

Legea nr. 52 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2004 pentru ratificarea

Addendumului dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, semnat la Bucureşti la 18

noiembrie 2003, la Memorandumul de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia

Europeană referitor la Programul naţional PHARE 2001 RO 0104–RO 0109, semnat la

Bucureşti la 4 decembrie 2001 (MO nr. 304/6.04.2004);

Ordinul nr.1882 al ministrului finanţelor publice pentru publicarea Addendumului la

Memorandumul de finanţare RO 0104 — RO 0109 Programul Naţional PHARE 2001 (MO

nr.1. 266/29.12.2004).

Regulamentul (CE) nr. 1655/2000 al Parlamentului European şi Consiliului din 17 iulie

2000 privind crearea unui instrument financiar pentru mediu (LIFE)

Transpunere

Decizia nr. 3/23.03.2001 a Consiliului de asociere România – UE privind adoptarea

condiţiilor şi modalităţilor de participare a României la instrumentul financiar pentru

protecţia mediului (LIFE) (MO nr. 615/20.08.2002);

Hotărârea Guvernului nr.1753/2004 privind plata contribuţiei României la Programul

„LIFE Natura― al Comunităţii Europene pentru anii 2004-2006 (MO nr.1019/4.11.2004).

Implementare

Legea nr. 456/01.11.2004 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre România

şi Comunitatea Europeană privind contribuţia României la programul Comunităţii

„Instrument financiar pentru mediu (LIFE)―, semnat la Bucureşti la 5 martie 2003 şi la

Bruxelles la 18 martie 2003 (MO nr. 1138/2.12.2004);

Ordinul nr. 379 al ministrului mediului şi gospodăririi apelor privind stabilirea condiţiilor de

implementare a proiectelor promovate de România şi selectate de Comisia Europeană în

cadrul instrumentului financiar comunitar LIFE (MO nr. 385 / 6.05. 2005).

Decizia nr. 1600/2002/EC a Parlamentului şi Consiliului European din 22 iulie 2002 privind

lansarea celui de-al şaselea Program de Acţiune al Comunităţii Europene.

Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2003/4/CE privind accesul publicului la

informaţia de mediu şi abrogarea Directivei 90/313/CE

Page 198: Curs Legislatie

- 198 -

Convenţia UNECE privind accesul liber la informaţie, participarea publicului la luarea

deciziei şi accesul la justiţie în problemele de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998.

Transpunere

Legea nr. 86/10.05.2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul liber la informaţie,

participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în problemele de mediu,

semnată la Aarhus la 25 iunie 1998 (MO nr. 224/22.05.2000);

Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public(MO nr.

663/23.10.2001);

Hotărârea de Guvern nr. 1115/10.10.2002 privind accesul liber la informaţia privind mediul

(MO nr. 781/28.10.2002);

Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a

petiţiilor (MO nr. 84/1.02.2002);

Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică (MO nr.

70/3.02.2003);

Legea nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter

personal şi libera circulaţie a acestor date (MO nr. 790/12.12.2001, Partea I);

Hotărârea Guvernului nr. 1723/2004 privind aprobarea Programului de măsuri pentru

combaterea birocraţiei în activitatea de relaţii cu publicul (MO nr. 1009/2.11.2004);

Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate (MO nr. 248/12.04.2002);

Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu (MO

nr. 575/05.08.2002).

Implementare

Hotărârea Guvernului nr. 123/07.02.2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (MO nr.

167/08.03.2002);

Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului nr. 1182/18.12.2002 pentru aprobarea

Metodologiei de gestionare şi furnizare a informaţiei privind mediul, deţinută de autorităţile

publice pentru protecţia mediului (MO nr. 331/15.05.2003);

Legea nr. 233/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind

reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor (MO nr. 296/30.04.2002).

Convenţii internaţionale şi protocoale specifice, legislaţie naţională rezultată din

transpunerea şi implementarea acestora

Transpunere şi implementare

a. Convenţia UNECE din 1979 asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi

Legea nr. 8/91 pentru ratificarea Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe

distanţe lungi

b. Protocolul din 1979 al Convenţiei privind poluarea transfrontieră pe distanţe lungi privind

poluanţii organici persistenţi

Legea nr. 271/2003 pentru ratificarea Protocoalelor Convenţiei privind poluarea

transfrontieră pe distanţe lungi, încheiate la Geneva la 13 noiembrie 1979

c. Protocolul din 1979 al Convenţiei privind poluarea transfrontieră pe distanţe lungi pentru

metale grele

Legea nr. 271/2003 pentru ratificarea Protocoalelor Convenţiei privind poluarea

transfrontieră pe distanţe lungi, încheiate la Geneva la 13 noiembrie 1979

d. Protocolul din 1979 al Convenţiei privind poluarea transfrontieră pe distanţe lungi pentru

reducerea acidifierii, eutrofizării şi a nivelului de ozon troposferic

Page 199: Curs Legislatie

- 199 -

Legea nr. 271/2003 pentru ratificarea Protocoalelor Convenţiei privind poluarea

transfrontieră pe distanţe lungi, încheiate la Geneva la 13 noiembrie 1979

e. Convenţia UNECE privind evaluarea impactului asupra mediului în context trasfrontalier

Legea nr.22/2001 pentru ratificarea Convenţiei UNECE privind evaluarea impactului

asupra mediului în context trasfrontalier

f. Convenţia UNECE privind efectele transfrontiere ale accidentelor industriale

Legea nr. 92/2003 pentru ratificarea Convenţiei UNECE privind efectele transfrontiere

ale accidentelor industriale

Alte acte normative

O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor aprobată prin

Legea nr. 233/2002, cu modificările şi completările ulterioare;

Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;

H.G. nr. 123/2002 – Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2002;

OUG 195/2005 privind protecţia mediului;

OUG 196/2005 privind Fondul pentru mediu;

. Ordinul Ministrului Mediului nr. 338 din 16 aprilie 2002 pentru aprobarea

Regulamentului de organizare şi funcţionare al Reţelei naţionale de supraveghere a

radioactivităţii mediului.

Legislaţie specifică privind monitorizarea mediului rezultată din acquis-ul comunitar de

mediu, legislaţie naţională rezultată din transpunerea şi implementarea normelor

comunitare

Directiva 99/30/CE a Consiliului privind valorile limită ale dioxidului de sulf, dioxidului şi

oxizilor de azot, particulelor în suspensie şi plumbului din aer (modificată de Decizia

2001/744/CE)

Transpunere şi implementare

O.M nr. 592/2002 pentru aprobarea Normativului privind stabilirea valorilor limită, a

valorilor de prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de

azot şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2,5), plumbului, benzenului,

monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător;

O.M. nr. 745/2002 privind stabilirea aglomerărilor şi clasificarea aglomerărilor şi zonelor

pentru evaluarea calităţii aerului în România;

Legea nr. 655/2001 pentru aprobarea O.U.G nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei;

HG nr. 543/2004 privind elaborarea şi punerea în aplicare a planurilor şi programelor de

gestionare a calităţii aerului în vederea atingerii valorilor limită într-o anumită perioadă de

timp;

H.G. nr. 586/2004 privind înfiinţarea şi organizarea Sistemului Naţional de Evaluare şi

Gestionare Integrată a Calităţii Aerului.

Directiva 2000/69/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind valorile limită

pentru benzen şi monoxidul de carbon în aerul înconjurător

Transpunere şi implementare

O.M nr. 592/2002 pentru aprobarea Normativului privind stabilirea valorilor limită, a

valorilor de prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de

azot şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2,5), plumbului, benzenului,

monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător;

Page 200: Curs Legislatie

- 200 -

O.M. nr. 745/2002 privind stabilirea aglomerărilor şi clasificarea aglomerărilor şi zonelor

pentru evaluarea calităţii aerului în România.

Directiva 2002/3/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind ozonul în aerul

înconjurător

Transpunere şi implementare

O.M nr. 592/2002 pentru aprobarea Normativului privind stabilirea valorilor limită, a

valorilor de prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de

azot şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2,5), plumbului, benzenului,

monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător;

O.M. nr. 745/2002 privind stabilirea aglomerărilor şi clasificarea aglomerărilor şi zonelor

pentru evaluarea calităţii aerului în România.

Directiva 2004/107/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind arseniu, cadmiu,

nichel şi hidrocarburi aromatice policiclice în mediul ambiant

Netranspusă

Directiva 99/32/CE a Consiliului privind reducerea conţinutului de sulf al anumitor

combustibili lichizi şi de modificare a Directivei 93/12/CEE a Consiliului

Transpunere şi implementare

Legea nr. 655/2001 pentru aprobarea O.U.G nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei;

H.G.nr. 142/2003 privind limitarea conţinutului de sulf din combustibilii lichizi;

H.G. nr. 732/2001 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi

motorinei (modificată şi completată prin H.G.nr. 897/2003);

O.M. nr. 115/2004 privind aprobarea Procedurii de eşantionare pentru verificarea respectării

condiţiilor privind conţinutul de sulf din combustibili lichizi.

Directiva 98/70/CE a Consiliului privind calitatea benzinei şi motorinei şi de modificare a

Directivei 93/12/CEE modificată de Directiva 2000/71/CE şi de Directiva 2003/17/CE

Transpunere şi implementare

Legea nr. 655/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 243/.2000 privind protecţia atmosferei;

H.G. nr. 732/2001 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi

motorinei (modificată şi completată prin H.G. nr. 897/2003 şi prin H.G. 689/2004);

O.M. nr. 742/2004 privind aprobarea sistemului de monitorizare pentru petrol şi

combustibili Diesel;

O.M. nr. Nr. 907/2004 privind aprobarea listei organismelor acreditate pentru

eşantionare.

Directiva 97/68/CE a Consiliului privind armonizarea legislaţiei Statelor Membre cu privire

la măsurile de combatere a emisiilor de poluanţi gazoşi şi de pulberi provenind de la

motoarele cu combustie internă care urmează să fie instalate pe maşinile fără destinaţie

rutieră modificată de Directiva Comisiei 2001/63/CE şi Directiva 2002/88/CE

Transpunere şi implementare

H.G.nr. 743/2002 privind stabilirea procedurilor de aprobare de tip a motoarelor cu ardere

internă, destinate maşinilor mobile nerutiere şi stabilirea măsurilor de limitare a emisiilor de

gaze şi particule poluante provenite de la acestea, în scopul protecţiei atmosferei;

O.M. nr. 636/2002 privind desemnarea serviciului tehnic în vederea eliberării aprobării de

tip pentru motoare cu ardere internă destinate maşinilor mobile nerutiere;

H.G. 1209/2004 privind stabilirea procedurilor pentru aprobarea de tip a motoarelor

destinate a fi montate pe maşini mobile nerutiere şi a motoarelor secundare destinate

Page 201: Curs Legislatie

- 201 -

vehiculelor pentru transportul rutier de persoane sau de marfă şi stabilirea măsurilor de

limitare a emisiilor de gaze şi particule poluante provenite de la acestea, în scopul protecţiei

atmosferei.

Decizia 2002/159/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind stabilirea unui

formular comun pentru reprezentarea informaţiilor naţionale referitoare la calitatea

carburanţilor introduşi pe piaţă

Transpunere şi implementare

O.M. nr. 662/2004 privind stabilirea unui formular comun pentru reprezentarea

informaţiilor naţionale referitoare la calitatea carburanţilor introduşi pe piaţă

Directiva 99/94/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind furnizarea

informaţiilor referitoare la consumul de carburant şi emisiile de CO2 ale autoturismelor noi,

destinate cumpărătorilor la comecializare

Transpunere şi implementare

H.G. nr. 343/2004 privind furnizarea informaţiilor referitoare la consumul de carburant

şi emisiile de CO2 ale autoturismelor noi, destinate cumpărătorilor la comercializare

Directiva 2001/81/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de stabilire a

plafoanelor de emisii naţionale pentru anumiţi poluanţi atmosferici (transpunere

parţială)

Transpunere şi implementare

Legea nr. 271/.2003 pentru ratificarea protocoalelor Convenţiei asupra poluării atmosferice

transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13 noiembrie 1979, adoptate la

Aarhus la 24 iunie 1998 şi la Gothenburg la 1 decembrie 1999;

H.G. nr. 541/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea emisiilor în aer ale

anumitor poluanţi proveniţi din instalaţii mari de ardere;

H.G. nr. 699/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru reducerea emisiilor de compuşi

organici volatili datorate utilizării solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii;

O.M. nr. 592/2002 pentru aprobarea Normativului privind stabilirea valorilor limită, a

valorilor de prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de

azot şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2,5), plumbului, benzenului,

monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător.

Directiva 2000/76/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind incinerarea

deşeurilor

Transpunere

H.G. nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor modificată prin H.G. nr. 268/2005;

OM nr. 756/2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind incinerarea deşeurilor;

OM nr. 997/2004 al Ministerului Sănătăţii şi OM nr. 1029/2004 al Ministerului Sănătăţii

privind completarea şi modificarea OM nr. 219/2002 al Ministerului Sănătăţii privind

gestionarea deşeurilor medicale.

Directiva 96/59/CE a Consiliului privind eliminarea bifenililor şi trifenililor policloruraţi

(PCB şi PCT)

Transpunere

H.G. nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea şi

controlul bifenililor policloruraţi şi a altor compuşi similari, amendat de HG nr.

291/2005.

Page 202: Curs Legislatie

- 202 -

Implementare

OM nr. 279/2002 de înfiinţare a Secretariatului tehnic pentru gestiunea şi controlul

PCB/PCT.

Directiva 75/439/CEE a Consiliului privind uleiurile uzate, amendată de Directiva

87/101/CEE şi de Directiva 91/692/CEE

Transpunere şi implementare

H.G. nr. 662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate, cu modificările şi

completările ulterioare

Directiva 99/31/CE a Consiliului privind depozitarea deşeurilor

Transpunere

H.G. nr. 162/2002 privind depozitarea deşeurilor

OM nr. 867/2002 privind definirea criteriilor care trebuie îndeplinite de deşeuri

pentru a se regăsi pe lista specifică unui depozit şi pe lista naţională de deşeuri acceptate

în fiecare clasă de depozit de deşeuri;

OM 1147/2002 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea

deşeurilor.

Directiva 87/217/CE a Consiliului privind prevenirea şi reducerea poluării mediului cu

azbest

Transpunere

H.G. nr. 124/2003 privind prevenirea, controlul şi combaterea poluării mediului cu

azbest

Directiva 94/63/CE a Consiliului privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili

(COV) rezultaţi din depozitarea benzinei şi distribuţia sa de la terminale la staţiile de

benzină

Transpunere

H.G. nr. 568/2001 privind stabilirea cerinţelor tehnice pentru limitarea emisiilor de

compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi distribuţia

benzinei la terminale şi la staţiile de benzină;

O.M. nr. 337/2001 pentru aprobarea Normelor privind inspecţia tehnică a

instalaţiilor, echipamentelor şi dispozitivelor utilizate în scopul limitării emisiilor de

compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi distribuţia

benzinei la terminale şi la staţiile de benzină;

O.M. nr. 282/2002 privind desemnarea organismelor de inspecţie a instalaţiilor,

echipamentelor şi dispozitivelor utilizate în scopul limitării emisiilor de compuşi organici

volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi distribuţia benzinei la terminale

şi la staţiile de benzină (modificat prin O.M. nr. 256/2003);

O.M. 781/2004 pentru aprobarea normelor metodologice referitoare la

determinarea COV rezultaţi din stocarea şi încărcarea/descărcarea combustibilului la

terminale.

Directiva 98/70/CE a Consiliului privind calitatea benzinei şi motorinei şi de modificare a

Directivei 93/12/CEE modificată de Directiva 2000/71/CE şi Directiva 2003/17/CE

Transpunere şi implementare

Legea nr. 655/.2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei;

Page 203: Curs Legislatie

- 203 -

H.G. nr. 732/.2001 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi

motorinei (modificată şi completată prin H.G. nr. 897/2003 şi de HG nr. 689/2004);

H.G. nr. 655/2002 privind aprobarea Strategiei de dezvoltare a industriei petroliere din

România pe perioada 2001-2010.

Directiva 97/68/CE a Consiliului privind armonizarea legislaţiei Statelor membre

referitoare la măsurile luate împotriva emisiilor de gaze şi particule poluante provenite de la

motoarele cu combustie internă instalate pe echipamente nerutiere

Transpunere

H.G. nr. 743/2002 privind stabilirea procedurilor de aprobare de tip a motoarelor cu ardere

internă, destinate maşinilor mobile nerutiere şi stabilirea măsurilor de limitare a emisiei de

gaze şi particule poluante provenite de la acestea.

Directiva 2002/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind evaluarea şi

managementul zgomotului ambiental

Transpunere

H.G. nr. 321/2005 privind evaluarea şi managementul zgomotului ambiental

Directiva 2000/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind echipamentele

destinate utilizării în aer liber

Transpunere şi implementare

O.M. nr. 396/2004 pentru aprobarea unor măsuri privind desemnarea organismelor care

realizează evaluarea conformităţii echipamentelor destinate utilizării în exteriorul clădirilor;

H.G. nr. 539/2004 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot în mediu produs de

echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor.

Directiva 86/594/CEE a Consiliului referitoare la zgomotul emis prin aer de aparatele

electrocasnice

Transpunere şi implementare

O.M. nr. 383/2004 privind aprobarea Listei cuprinzând standardele române care adoptă

standardele europene armonizate care se referă la metodele de măsurare şi verificare a

nivelului de zgomot transmis prin aer de aparatele electrocasnice;

H.G. nr. 482/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a aparatelor

electrocasnice în funcţie de nivelul zgomotului transmis prin aer.

Directiva Consiliului 85/337/CEE din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor

proiecte publice şi private asupra mediului

Transpunere

H.G. nr. 918/22.08.2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului

asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei

proceduri;

H.G. nr. 1705/14.10.2004 pentru modificarea art. 5 alin. (2) din H.G. nr.

918/22.08.2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra

mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei

proceduri

Implementare

O.M. nr. 860/2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra

mediului şi de emitere a acordului de mediu modificat cu O.M. nr. 210 din 25 martie

2004;

Page 204: Curs Legislatie

- 204 -

O.M. nr. 863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor

procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului.

Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2001

privind evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului

Transpunere

H.G. nr. 1076/08.07.2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de

mediu pentru planuri şi programe.

Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 28 ianuarie 2003

privind accesul publicului la informaţia de mediu, care înlocuieşte Directiva Consiului

90/313/CEE Corectată prin 32003L0004R(01)

Transpunere

H.G. nr. 1115/10.10.2002 privind accesul liber la informaţia privind mediul

înconjurător;

Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;

Legea nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informatie,

participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu,

semnată la Aarhus la 25 iunie 1998.

Implementare

H.G. nr.123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.

544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Directiva 91/692/CEE privind standardizarea şi raţionalizarea rapoartelor privind

implementarea anumitor directive referitoare la mediu (nu necesită transpunere).

Cuprinde referiri la 26 de directive specifice pe cele trei sectoare: calitatea apei, calitatea

aerului şi managementul deşeurilor şi care cuprind câte un articol referitor la modalitatea de

raportare.

Convenţii internaţionale şi protocoale specifice, legislaţie naţionale rezultate din

transpunerea şi implementarea acestora

Transpunere şi implementare

a.Convenţia UNECE din 1979 asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi

Legea nr. 8/91 pentru ratificarea Convenţiei asupra poluării atmosferice transfrontiere pe

distanţe lungi

b.Protocolul din 1979 al Convenţiei privind poluarea transfrontieră pe distanţe lungi privind

poluanţii organici persistenţi

Legea nr. 271/2003 pentru ratificarea Protocoalelor Convenţiei privind poluarea transfrontieră

pe distanţe lungi, încheiate la Geneva la 13 noiembrie 1979

c.Protocolul din 1979 al Convenţiei privind poluarea transfrontieră pe distanţe lungi pentru

metale grele

Legea nr. 271/2003 pentru ratificarea Protocoalelor Convenţiei privind poluarea transfrontieră

pe distanţe lungi, încheiate la Geneva la 13 noiembrie 1979

d.Protocolul din 1979 al Convenţiei privind poluarea transfrontieră pe distanţe lungi pentru

reducerea acidifierii, eutrofizării şi a nivelului de ozon troposferic

Legea nr. 271/2003 pentru ratificarea Protocoalelor Convenţiei privind poluarea

transfrontieră pe distanţe lungi, încheiate la Geneva la 13 noiembrie 1979

e.Convenţia UNECE privind evaluarea impactului asupra mediului în context trasfrontalier

Page 205: Curs Legislatie

- 205 -

Legea nr.22/2001 pentru ratificarea Convenţiei UNECE privind evaluarea impactului

asupra mediului în context trasfrontalier

f.Convenţia UNECE privind efectele transfrontiere ale accidentelor industriale

Legea nr. 92/2003 pentru ratificarea Convenţiei UNECE privind efectele transfrontiere ale

accidentelor industriale

Legislaţia specifică rezultată din acquis-ul comunitar de mediu, legislaţia specifică

transpusă şi legislaţia specifică în implementare în domeniul managementului planurilor,

programelor şi proiectelor:

Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1210/1990 din 7 mai 1990 privind înfiinţarea Agenţiei

Europene de Mediu şi a Reţelei Europene de Informare şi Observare pentru Mediu

(EIONET), modificat de Regulamentul CE 933/1999 şi Regulamentul CE 1641/2003

Transpunere

Acordul dintre Comunitatea Europeană şi România privind participarea României la

Agenţia Europeană de Mediu şi la Reţeaua Europeană de Informare şi Observare a Mediului

(3), adoptat prin Decizia Consiliului nr. 584/2001 din 18/06/2001;

Legea nr. 622/07.11.2001 (Monitorul Oficial nr. 770/03.12.2001) pentru ratificarea

Acordului privind participarea României la Agenţia Europeană de Mediu şi la Reţeaua

europeană de informare şi observare a mediului (EIONET), adoptat la Bruxelles la

9.10.2000 şi a Acordului dintre România şi Comunitatea Europeană privind participarea

României la Agenţia Europeană de Mediu şi la Reţeaua europeană de informare şi observare

a mediului.

Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2698/1990 din 17 septembrie 1990 pentru modificarea

Regulamentului (CEE) nr. 3906/1989 privind extinderea asistenţei financiare în vederea

includerii altor state din Europa Centrală şi de Est;

Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 3800/1991 din 23 decembrie 1991 pentru modificarea

Regulamentului (CEE) nr. 3906/1989 privind extinderea asistenţei financiare în vederea

includerii altor state din Europa Centrală şi de Est;

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1266/1999 din 21 iunie 1999 privind coordonarea

asistenţei financiare pentru statele candidate în cadrul strategiei de pre-aderare şi pentru

modificarea Regulamentului Consiliului nr. 3906/89/CEE.

Transpunere

Ordonanţa nr. 20 pentru ratificarea Addendumului dintre Guvernul României şi Comisia

Europeană, semnat la Bucureşti la 18 noiembrie 2003, la Memorandumul de finanţare dintre

Guvernul României şi Comisia Europeană, referitor la Programul naţional PHARE 2000

RO0004 – RO0007, semnat la Bucureşti la 6 noiembrie 2000 (Monitorul Oficial nr.

87/30.01.2004);

Ordonanţa nr.19 pentru ratificarea Addendumului dintre Guvernul României şi Comisia

Europeană, semnat la Bucureşti la 18 noiembrie 2003, la Memorandumul de finanţare dintre

Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul Naţional PHARE 2001

RO0104 – RO0109, semnat la Bucureşti la 4 decembrie 2001 (Monitorul Oficial

nr.87/30.01.2004);

Ordonanţa Guvernului nr. 50 din 29 iulie 2003 pentru ratificarea Memorandumului de

finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul Naţional

PHARE 2002, semnat la Bucureşti la 11 decembrie 2002 (Monitorul Oficial nr.

604/26.08.2003);

Page 206: Curs Legislatie

- 206 -

Ordonanţa de urgenţă nr. 43 privind ratificarea Memorandumului de finanţare dintre

Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul naţional PHARE 2003

pentru România, semnat la Bucureşti la 2 decembrie 2003 (Monitorul Oficial nr.

551/21.06.2004).

Implementare

Legea nr.53 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.20/2004 pentru ratificarea

Addendumului dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, semnat la Bucureşti la 18

noiembrie 2003, la Memorandumul de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia

Europeană referitor la Programul naţional PHARE 2000 RO 0004–RO 0007, semnat la

Bucureşti la 6 noiembrie 2000 (Monitorul Oficial nr. 304/6.04.2004);

Legea nr. 52 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2004 pentru ratificarea

Addendumului dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, semnat la Bucureşti la 18

noiembrie 2003, la Memorandumul de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia

Europeană referitor la Programul naţional PHARE 2001 RO 0104–RO 0109, semnat la

Bucureşti la 4 decembrie 2001 (Monitorul Oficial nr. 304/6.04.2004);

Ordinul nr.1882 al ministrului finanţelor publice pentru publicarea Addendumului la

Memorandumul de finanţare RO 0104 — RO 0109 Programul Naţional PHARE 2001

(Monitorul Oficial nr.1. 266/29.12.2004).

Regulamentul (CE) nr. 1655/2000 al Parlamentului European şi Consiliului din 17 iulie

2000 privind crearea unui instrument financiar pentru mediu (LIFE)

Transpunere

Decizia nr. 3/23.03.2001 a Consiliului de asociere România – UE privind adoptarea

condiţiilor şi modalităţilor de participare a României la instrumentul financiar pentru

protecţia mediului (LIFE) (Monitorul Oficial nr. 615/20.08.2002);

Hotărârea Guvernului nr.1753/2004 privind plata contribuţiei României la Programul

„LIFE Natura― al Comunităţii Europene pentru anii 2004-2006 (Monitorul Oficial

nr.1019/4.11.2004).

Implementare

Legea nr. 456/2004 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre România şi

Comunitatea Europeană privind contribuţia României la programul Comunităţii „Instrument

financiar pentru mediu (LIFE)―, semnat la Bucureşti la 5 martie 2003 şi la Bruxelles la 18

martie 2003 (Monitorul Oficial nr. 1138/2.12.2004);

Ordinul nr. 379/2005 al ministrului mediului şi gospodăririi apelor privind stabilirea

condiţiilor de implementare a proiectelor promovate de România şi selectate de Comisia

Europeană în cadrul instrumentului financiar comunitar LIFE (Monitorul Oficial nr. 385/ 6

mai 2005).

Hotărârea Guvernului nr. 1097/2001 privind constituirea şi funcţionarea Comitetului

interministerial pentru coordonarea integrării domeniului protecţiei mediului în politicile

şi strategiile sectoriale la nivel naţional, cu modificările şi completările ulterioare;

Legea nr. 151/1998 privind dezvoltarea regională în România, modificată prin Legea nr.

315/28 iunie 2004;

Regulament de organizare şi funcţionare a Comitetului interministerial pentru coordonarea

integrării domeniului protecţiei mediului în politicile şi strategiile sectoriale la nivel

naţional;

Page 207: Curs Legislatie

- 207 -

Legislaţia specifică rezultată din acquis-ul comunitar de mediu, legislaţia specifică

transpusă şi legislaţia specifică în implementare în domeniul comunicării şi relaţiilor

publice:

Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2003/4/CE privind accesul publicului la

informaţia de mediu şi abrogarea Directivei 90/313/CE

Convenţia UNECE privind accesul liber la informaţie, participarea publicului la luarea

deciziei şi accesul la justiţie în problemele de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998.

Transpunere

Legea nr. 86/10.05.2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul liber la informaţie,

participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în problemele de mediu,

semnată la Aarhus la 25 iunie 1998 (Monitorul Oficial nr. 224/22.05.2000);

Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public(Monitorul Oficial nr.

663/23.10.2001);

Hotărârea de Guvern nr. 1115/10.10.2002 privind accesul liber la informaţia privind mediul

(Monitorul Oficial nr. 781/28.10.2002);

Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a

petiţiilor (Monitorul Oficial nr. 84/1.02.2002);

Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică (Monitorul

Oficial nr. 70/3.02.2003);

Legea nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter

personal şi libera circulaţie a acestor date (Monitorul Oficial nr. 790/12.12.2001, Partea I);

Hotărârea Guvernului nr. 1723/2004 privind aprobarea Programului de măsuri pentru

combaterea birocraţiei în activitatea de relaţii cu publicul (Monitorul Oficial nr.

1009/2.11.2004);

Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate (Monitorul Oficial nr.

248/12.04.2002);

Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu

(Monitorul Oficial nr. 575/05.08.2002).

Implementare

Hotărârea Guvernului nr. 123/07.02.2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (Monitorul

Oficial nr. 167/08.03.2002);

Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului nr. 1182/18.12.2002 pentru aprobarea

Metodologiei de gestionare şi furnizare a informaţiei privind mediul, deţinută de autorităţile

publice pentru protecţia mediului (Monitorul Oficial nr. 331/15.05.2003);

Legea nr. 233/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind

reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor (Monitorul Oficial nr. 296/30.04.2002).

Legislaţia specifică privind sistemele informaţionale rezultată din acquis-ul comunitar

de mediu, legislaţia specifică transpusă şi legislaţia specifică în implementare

Directiva Consiliului 85/337/CEE din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor

proiecte publice şi private asupra mediului

Transpunere

Page 208: Curs Legislatie

- 208 -

HG nr. 918/22.08.2002 (MO nr. 686/17.09.2002) privind stabilirea procedurii-cadru de

evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau

private supuse acestei proceduri;

HG nr. 1705/14.10.2004 (MO nr. 970/22.10.2004) pentru modificarea art. 5 alin. (2) din

HG nr. 918/22.08.2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului

asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei

proceduri.

Implementare

OM nr. 860/2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra

mediului şi de emitere a acordului de mediu, completat prin OM nr. 210 din 25 martie

2004;

OM nr. 863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor

procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului.

Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 iunie 2001

privind evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului

Transpunere

HG nr. 1076/08.07.2004 (M.O. nr. 707 din 05.08.2004) privind stabilirea procedurii

de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe

Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 28 ianuarie 2003

privind accesul publicului la informaţia de mediu, care înlocuieşte Directiva Consiliului

90/313/CEE

Transpunere

HG nr. 1115/10.10.2002 (M.O. nr. 781/28.10.2002) privind accesul liber la informaţia

privind mediul înconjurător;

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;

Legea nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie,

participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu,

semnată la Aarhus la 25 iunie 1998.

Implementare

HG nr.123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.

544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public

Directiva 91/692/CEE privind standardizarea şi raţionalizarea rapoartelor privind

implementarea anumitor directive referitoare la mediu (nu necesită transpunere)

Page 209: Curs Legislatie

- 209 -

ANEXA 2: CODIFICAREA DIRECTIVELOR COMUNITĂŢII

EUROPENE DIN DOCUMENTUL DE POZIŢIE

COD DIRECTIVĂ ACT NORMATIV COMUNITAR

CALITATEA APEI DAP001

Directiva Consiliului 78/176/CEE privind deşeurile provenite de la industria

producătoare de dioxid de titan

Directiva Consiliului 82/883/CEE privind procedura de supraveghere şi monitorizare

a mediului privind deşeurile provenite de la industria producătoare de dioxid de titan

Directiva Consiliului 92/112/CEE privind procedurile de armonizare a programelor de

reducere şi eventuala eliminare a poluării cauzate de deşeurile provenite din industria

producătoare de titan

DAP002

Directiva Consiliului 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane

Modificată de Directiva Comisiei 98/15/CE

DAP003

Directiva Consiliului 98/83/CE privind calitatea apei destinate consumului uman

DAP004 Directiva Consiliului 76/464/CEE privind poluarea cauzată de anumite substanţe periculoase evacuate în mediul acvatic al Comunitatii şi cele şapte Directive « fiice »

DAP005

Directiva Consiliului 82/176/CEE privind valorile limită şi obiectivele de calitate

pentru evacuările de mercur provenite din sectorul de electroliza al clorurilor alcaline

DAP006

Directiva Consiliului 83/513/CEE privind valorile limită şi obiectivele de calitate

pentru evacuarile de cadmiu

DAP007

Directiva Consiliului 84/156/CEE privind valorile limită şi obiectivele de calitate pentru

evacuările de mercur din sectoare, altele decât cele care provin din electroliza clorurilor

alcaline

DAP008

Directiva Consiliului 84/491/CEE privind valorile limită şi obiectivele de calitate pentru

evacuările de hexaclorociclohexan (HCH)

DAP009

Directiva Consiliului 86/280/CEE privind valorile limită şi obiectivele de calitate pentru

evacuările de anumite substanţe periculoase precizate în lista I a anexei din Directiva

76/464/CEE

DAP010 Directiva Consiliului 88/347/CEE care modifică Anexa II din Directiva 86/280/CEE

Directiva Consiliului 90/415/CEE care modifică Anexa II din Directiva 86/280/CEE

DAP011

Directiva Parlamentului European şi Consiliului 91/676/CEE privind protecţia apelor împotriva poluării cauzate de nitraţii proveniti din surse agricole

DAP012

Directiva Consiliului 75/440/CEE privind calitatea cerută apelor de suprafaţă destinate

producerii de apă potabilă

modificată de:

Directiva Consiliului 79/869/CEE

DAP013

Directiva Consiliului 76/160/CEE privind calitatea apei de îmbăiere

DAP014

Decizia Consiliului 77/795/CEE care instituie o procedură comună pentru schimbul de

informaţii asupra calităţii apelor dulci de suprafaţă

Page 210: Curs Legislatie

- 210 -

COD DIRECTIVĂ ACT NORMATIV COMUNITAR

modificată de:

Decizia Comisiei 84/422/CEE

Decizia Consiliului 86/574/CEE Decizia Comisiei 90/2/CEE

DAP015

Directiva Consiliului 78/659/CEE privind calitatea apelor dulci care trebuie să fie

protejate sau imbunătăţite în scopul susţinerii vieţii piscicole

DAP016 Directiva Consiliului 79/869/CEE privind metodele de măsurare şi frecvenţele de

prelevare şi analiză a apelor de suprafaţă destinate prelevării apei potabile

DAP017

Directiva Consiliului 79/923/CEE privind calitatea necesară apelor pentru moluşte

DAP018

Directiva Consiliului 80/68/CEE privind protecţia apelor subterane împotriva poluării

cauzate de anumite substanţe periculoase

DAP019

Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2000/60/CE Cadru – de stabilire a

cadrului comunitar de acţiune în domeniul strategiei apelor

Decizia Parlamentului European şi Consiliului 2455/2001/CE de stabilire a listei

substanţelor prioritare în domeniul apei şi de modificare a Directivei 2000/60/CE

CALITATEA AERULUI DCA001

Directiva Consiliului 96/62/CEE privind managementul şi evaluarea calităţii aerului

înconjurător

DCA002

Directiva Consiliului 1999/30/CE privind valorile limită pentru dioxidul de sulf, dioxidul de azot şi oxizii de azot; pulberile în suspensie şi plumbul din aerul

înconjurător

modificată de Decizia 2001/744/CE

DCA003

Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2000/69/CE privind valorile limită

pentru benzen şi monoxidul de carbon în aerul înconjurător

DCA004 Directiva Consiliului 92/72/CEE privind poluarea aerului cu ozon

DCA005

Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2002/3/CE privind ozonul în aerul

înconjurător

DCA006

Decizia Consiliului 93/389/CEE privind un mecanism de supraveghere a emisiilor de

CO2 şi de alte gaze cu efect de seră pe teritoriul Comunitatii

modificata prin Decizia Consiliului 1999/296/CEE

Decizia Parlamentului European şi a Consiliului 2004/280/CE privind mecanismul de

monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră pe teritoriul Comunităţii şi pentru

punerea în aplicare a Protocolului de la Kyoto

DCA007 Directiva Consiliului 93/12/CEE privind conţinutul de sulf din anumiţi combustibili lichizi

DCA008

Directiva Consiliului 1999/32/CE privind reducerea conţinutului de sulf al anumitor

combustibili lichizi şi de modificare a Directivei Consiliului 93/12/CEE

DCA009

Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 94/63/CE privind controlul emisiilor

de compuşi organici volatili (COV) rezultaţi din depozitarea benzinei şi distribuţia sa

de la terminale la staţiile de benzina

DCA010

Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 98/70/CE privind calitatea benzinei

şi motorinei şi de modificare a Directivei93/12/CEE

modificată de:

Directiva 2000/71/CE Directiva 2003/17/CE

DCA011

Directiva Parlamentului European şi Consiliului 199/94/CE privind disponibilitatea

informaţiilor asupra consumului de carburant şi emisiilor de CO2 destinate consumatorilor

la comercializarea autoturismelor noi

modificată de: Directiva Comisiei 2003/73/CE

Page 211: Curs Legislatie

- 211 -

COD DIRECTIVĂ ACT NORMATIV COMUNITAR

DCA013

Directiva Consiliului 97/68/CE privind armonizarea legislaţiei Statelor Membre

referitoare la măsurile luate împotriva emisiilor de poluanti gazosi şi de pulberi

provenind de la motoarele cu combustie internă care urmeaza sa fie instalate pe masinile mobile nerutiere

modficată de:

Directiva Comisiei 2001/63/CE Directiva 2002/88/CE

DCA014

Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2001/81/CE de stabilire a plafoanelor

naţionale de emisie pentru anumiţi poluanţi atmosferici

Decizia Consiliului 2003/507/CE privind aderarea Comunităţii Europene la Protocolul

Convenţiei din 1979 asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distante lungi, referitor

la reducerea acidifierii, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic

DCA015

Decizia Comisiei 2002/159/CE privind stabilirea unui formular comun pentru prezentarea sintezelor de date naţionale referitoare la calitatea carburanţilor

DCA016

Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2003/30/CE privind promovarea

utilizării carburanţilor biologici sau a altor carburanţi regenerabili folosiţi pentru transport

CONTROLUL POLUĂRII INDUSTRIALE ŞI MANAGEMENTUL RISCULUI DPI001

Directiva Consiliului 96/61/EC privind prevenirea şi controlul integrat al poluării

(IPPC)

modificată de:

Directiva 2003/35/CE

Directiva 2003/87/CE

DPI002

Decizia Comisiei 2000/479/CE privind implementarea Registrului European de Emisii de Poluanţi (EPER) conform dispozitiilor art. 15 din Directiva 96/61/CE

DPI003

Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2001/80/CE privind limitarea

emisiilor în aer de poluanţi provenind de la instalaţiile mari de ardere

DPI004

Directiva Consilului 96/82/CE privind controlul asupra riscului de accidente majore

care implică substanţe periculoase

modificată de: Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2003/105/CE

DPI005

Directiva Consiliului 99/13/CE privind reducerea emisiilor de compuşi organici

volatili (COV) datorate utilizării solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii

DPI006

Regulamentul Parlamentului European şi Consiliului (CE) nr. 761/2001 care permite

participarea voluntară a organizaţiilor la un sistem comunitar de management ecologic

şi audit (EMAS)

DPI007

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1980/2000 privind sistemul revizuit de acordare a

etichetei ecologice comunitare

DPI008

Decizia Comisiei 2001/689/CE de stabilire a criteriilor ecologice de acordare a eco-

etichetei comunitare maşinilor de spălat vase

DPI009

Decizia Comisiei 2000/40/CE de stabilire a criteriilor ecologice de acordare a eco-

etichetei comunitare pentru frigidere

modificată de Decizia 2004/214/CE

DPI010

Decizia Comisiei 2000/45/CE de stabilire a criteriilor ecologice de acordare a eco-

etichetei comunitare pentru maşinile de spalat rufe

modificată de Decizia 2003/240/CE

DPI011

Decizia Comisiei 99/427/CE de stabilire a criteriilor ecologice de acordare a eco-

etichetei comunitare detergenţilor pentru masini de spalat vase modificată de Decizia Comisiei 2002/173/CE

Decizia Comisiei 2003/31/CE de stabilire a criteriilor ecologice revizuite pentru acordarea

eco-etichetei comunitare detergenţilor pentru maşini de spălat vase şi de modificare a

Deciziei 99/427/CE

DPI012

Decizia Comisiei 99/476/CE de stabilire a criteriilor ecologice de acordare a eco-

etichetei comunitare pentru detergenţi de rufe

Decizia 2003/200/CE de stabilire a criteriilor ecologice revizuite de acordare a eco-

etichetei comunitare pentru detergenţi de rufe şi de modificare a Deciziei 1999/476/CE

DPI013

Decizia Comisiei 99/10/CE pentru stabilirea criteriilor de eco-etichetare a vopselelor şi

a lacurilor, amendată de Decizia Comisiei 2001/608/CE

Decizia Comisiei 2002/739/CE de stabilire a criteriilor ecologice revizuite pentru

Page 212: Curs Legislatie

- 212 -

COD DIRECTIVĂ ACT NORMATIV COMUNITAR

acordarea eco-etichetei comunitare pentru vopsele şi lacuri de interior şi de modificare a

Deciziei 99/10/CE

DPI014

Decizia Comisiei 99/178/CE privind stabilirea criteriilor ecologice pentru eco-

etichetarea produselor textile, amendată de Decizia Comisiei 2001/831/CE Decizia Comisiei 2002/371/CE de stabilire a criteriilor ecologice pentru acordarea eco-

etichetei comunitare produselor textile şi de modificarea a Deciziei 99/178/CE

DPI015

Decizia Comisiei 99/179/CE pentru stabilirea criteriilor de eco-etichetare a

încălţămintei, amendată de Decizia Comisiei 2001/832/CE

DPI016 Decizia Comisiei 99/568/CE privind stabilirea criteriilor ecologice pentru eco-

etichetarea becurilor electrice şi de modificare a Deciziei Comisiei 99/658/CE

DPI017 Decizia Comisiei 99/554/CE pentru stabilirea criteriilor de eco-etichetare a hârtiei

pentru copiere

Decizia Comisiei 2002/741/CE de stabilire a criteriilor ecologice revizuite pentru

acordarea eco-etichetei comunitare pentru hârtia copiativă şi hârtia de scris şi de

modificare a Decizia Comisiei 99/554/CE

DPI018 Decizia Comisiei 2001/405/CE de stabilire a criteriilor ecologice pentru acordarea

eco-etichetei comunitare hârtiei igienice, şerveţelelor de hârtie şi a altor produse de

hârtie absorbantă pentru utilizare casnică

DPI019 Decizia Comisiei 2001/687CE de stabilire a criteriilor ecologice pentru acordarea eco-

etichetei comunitare pentru calculatoarele portabile

Decizia Comisiei 1999/698/CE de definire a criteriilor ecologice de acordare a eco-etichetei comunitare pentru calculatoarele portabile

DPI020

Decizia Comisiei 98/634/CE pentru stabilirea criteriilor ecologice pentru eco-

etichetarea saltelelor de pat, amendată de Decizia Comisiei 2001/540/CE

Decizia Comisiei 2002/740/CE de stabilire a criteriilor ecologice revizuite pentru

acordarea eco-etichetei comunitare saltelelor de pat şi de modificare a Deciziei 98/634/CE

DPI021 Decizia Comisiei 2001/688/CE de stabilire a criteriilor ecologice pentru acordarea

eco-etichetei comunitare amelioratorilor de sol şi substraturilor de sol

DPI022 Decizia Comisiei 2001/523/CE de stabilire a criteriilor ecologice pentru acordarea

eco-etichetei comunitare produselor de curăţat universale şi a produselor de curăţat de

uz sanitar

DPI023 Decizia Comisiei 2001/607/CE de stabilire a criteriilor ecologice pentru acordarea

eco-etichetei comunitare detergenţilor de vase destinaţi spălării manuale a veselei

DPI024

Decizia Comisiei 96/304/CE privind stabilirea criteriilor ecologice pentru etichetarea

lenjeriei de pat şi a cămăşilor

DPI025

Decizia Comisiei 99/205/CE pentru stabilirea criteriilor ecologice pentru etichetarea

computerelor personale

MANAGEMENTUL DEŞEURILOR DMD001

Directiva Consiliului 75/442/CEE privind deşeurile (amendată de Directiva

91/156/CEE)

DMD002 Directiva Consiliului 91/689/CEE privind deşeurile periculoase (modificată prin

Directiva Consiliului 94/31/CE)

DMD003 Decizia Comisiei 2000/532/CE (modificată de Decizia 2001/118/CE, Decizia

2001/119/CE şi Decizia 2001/573/CE) de înlocuire a Deciziei 94/3/CE de stabilire a unei

liste de deşeuri în conformitate cu art. 1 lit. a) din Directiva 75/442/CEE şi a Deciziei

94/904/CE de stabilire a unei liste de deşeuri periculoase în conformitate cu art. 1 alin. (4)

din Directiva Consiliului 91/689/CEE privind deşeurile periculoase

DMD004 Directiva Consiliului 96/59/CE privind eliminarea bifenililor şi trifenililor policloruraţi

(PCB şi PCT)

DMD005 Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2000/76/CE privind incinerarea deşeurilor

DMD006 Directiva Parlamentului European şi Consiliului 94/62/CE privind ambalajele şi

deşeurile de ambalaje

modificată de:

Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2004/12/CE

DMD007 Directiva Consiliului 1999/31/CE privind depozitarea deşeurilor

DMD008 Directiva Consiliului 75/439/CEE privind eliminarea uleiurilor uzate (modificata de Directiva Consiliului 87/101/CEE)

Page 213: Curs Legislatie

- 213 -

COD DIRECTIVĂ ACT NORMATIV COMUNITAR

DMD009 Directiva Consiliului 91/157/CEE privind bateriile şi acumulatorii care conţin anumite

substanţe periculoase şi Directiva Comisiei 93/86/CE privind etichetarea bateriilor

DMD010 Directiva Consiliului 86/278/CEE privind protecţia mediului şi în particular a solurilor

când se utilizează nămoluri provenite din epurare în agricultură

DMD011 Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 259/93 privind supravegherea şi controlul transportului deşeurilor în, dinspre şi înspre Comunitatea Europeană

DMD012 Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2000/53/CE privind autovehiculele

uzate

modificată de:

Decizia Comisiei 2002/525/CE

PROTECŢIA NATURII DPN001

Directiva Consiliului 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, şi a speciilor

de floră şi faună sălbatică

modificată de Directiva 97/62/CE

DPN002 Directiva Consiliului 79/409/CEE privind conservarea speciilor de păsări sălbatice

modificată de Directiva 91/244/C, Directiva 94/24/CE, Directiva 97/49/CE

DPN003 Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 338/97 privind protecţia speciilor de floră şi faună

sălbatică prin reglementarea comerţului în acest domeniu

modificat de: Regulamentul (CE) nr. 2307/97, Regulamentul (CE) nr. 2214/98, Regulamentul (CE) nr.

1476/99, Regulamentul (CE) nr. 2724/2000, Regulamentul (CE) nr. 1579/2001,

Regulamentul (CE) nr. 2476/2001, Regulamentul (CE) nr. 1497/2003)

DPN004 Directiva Consiliului 83/129/CEE privind importul în statele membre a pieilor de pui

de focă şi a produselor derivate din acestea

modificată de Directiva Consiliului 89/370/CEE

DPN005 Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 348/81 privind regulile comune pentru importul produselor din balene sau din alte cetacee

DPN006 Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 3254/91 privind interzicerea utilizării capcanelor

de picior

DPN007 Directiva Consiliului 99/22/CE privind grădinile zoologice

DPN008 Regulamentul Consiliului (CE) 349/2003 de suspendare a introduceri în Comunitate de

exemplare care aparţin de anumite specii de floră şi faună sălbatică

DPN009 Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1091/94 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 3528/86 privind protecţia pădurilor Comunităţii

împotriva poluării atmosferice

Regulamentul Comisiei (CE) nr. 2278/99 de punere în aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 3528/86 privind protecţia pădurilor din Comunitate împotriva

poluării atmosferice

LEGISLAŢIE ORIZONTALĂ DLO001

Directiva Consiliului 85/337/CEE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte

publice şi private asupra mediului

modificată de

Directiva Consiliului 97/11/CE

Directiva 2003/35/CE

DLO002 Directiva Consiliului 90/313/CE privind accesul publicului la informaţia de mediu

Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2003/4/CE privind accesul publicului la

informaţia de mediu (va abroga Directiva 90/313/CEE)

DLO003 Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2001/42/CE privind evaluarea

efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului

DLO004 Directiva Consiliului 91/692/CEE pentru standardizarea şi raţionalizarea rapoartelor

privind implementarea anumitor directive referitoare la mediu

DLO005 Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1210/90 privind înfiintarea Agenţiei Europene de

Mediu şi a Reţelei Europene de Informare şi Observare pentru Mediu (EIONET)

modificat de:

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 933/1999

Page 214: Curs Legislatie

- 214 -

COD DIRECTIVĂ ACT NORMATIV COMUNITAR

Regulamentul Parlamentului European şi a Consiliului (CE) nr. 1641/2003

DLO006 Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1655/2000 privind instrumentul financiar pentru

mediu (LIFE)

ZGOMOT DZG001

Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2000/14/CE pentru

armonizarea legilor statelor membre privind zgomotul emis de echipamentele utilizate

în exteriorul construcţiilor

( înglobează următoarele 9 directive: 79/113/CEE; 84/532/CEE; 84/533/CEE;

84/534/CEE; 84/535/CEE; 84/536/CEE; 84/537/CEE; 84/538/CEE; 86/662/CEE)

DZG002 Directiva Consiliului 86/594/CEE privind zgomotul emis de aparatele electrocasnice

DZG003 Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2002/49/CE privind evaluarea şi

managementul zgomotului în mediu înconjurător

SUBSTANŢE CHIMICE ŞI ORGANISME MODIFICATE GENETIC DSC001

Directiva Consiliului 67/548/CEE privind armonizarea legislaţiei şi măsurile

administrative referitoare la clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor chimice

periculoase

Directiva Consiliului 99/45/CE privind armonizarea legislaţiei şi măsurile

administrative referitoare la clasificarea, ambalarea şi etichetarea preparatelor chimice

periculoase

Directiva Consiliului 92/32/CEE de modificare a Directivei Consiliului 67/548/CEE

referitoare la aproximarea legilor, reglementărilor şi prevederilor administrative

referitoare la clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase

DSC002

Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 793/93 privind evaluarea şi controlul riscurilor

prezentate de substanţe existente

DSC003

Regulamentul Consiliului (CEE) nr.2455/92 privind importul şi exportul anumitor substanţe chimice periculoase

DSC004

Directiva Consiliului 87/217/CEE privind prevenirea şi reducerea poluării mediului

cauzată de azbest

DSC005

Directiva Consiliului 76/769/CEE privind restricţiile pentru utilizarea şi

comercializarea unor substanţe şi preparate chimice periculoase

Ultimele modificări:

Directiva 2001/41/CE; Directiva 2001/90/CE

Directiva 2001/91/CE; Directiva 2002/45/CE

Directiva 2002/61/CE; Directiva 2002/62/CE

Directiva 2003/2/CE; Directiva 2003/3/CE

Directiva 2003/11/CE; Directiva 2003/34/CE

Directiva 2003/36/CE; Directiva 2003/53/CE Directiva 2004/21/CE

DSC006

Directiva Consiliului 83/478/CEE pentru amendarea pentru a cincea oară (azbest)

Directivei Consiliului 76/769/CEE

DSC007

Directiva Parlamentului European şi Consiliului 98/8/CE privind introducerea pe piaţă

a produselor biocide

DSC008

Regulamentul Parlamentului European şi Consiliului (CE) nr.2037/2000 asupra

substanţelor care epuizează stratul de ozon

modificat de:

Regulamentul (CE) nr. 2039/2000

Decizia Comisiei 2003/160/CE

Regulamentul (CE) nr. 1804/2003 Decizia Comisiei 2004/232/CE

DSC009 Directiva Consiliului 90/219/CEE privind utilizarea în condiţii de izolare a

microorganismelor modificate genetic, amendată prin Directiva Consiliului 98/81/CE

Page 215: Curs Legislatie

- 215 -

COD DIRECTIVĂ ACT NORMATIV COMUNITAR

DSC010 Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2001/18/CE care abrogă Directiva

90/220/CEE privind introducerea deliberată în mediu şi plasarea pe piaţă a

organismelor modificate genetic

DSC011

Directiva Consiliului 86/609/CEE privind protecţia animalelor utilizate în scop experimental sau în alte scopuri ştiinţifice

modificata de Directiva 2003/65/CE

DSC012

Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1946/2003 privind

transporturile peste frontiera a organismelor modificate genetic

DSC013

Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1829/2003 privind

produsele alimentare şi furajele modificate genetic

DSC014

Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1830/2003 privind

urmărirea şi etichetarea organismelor modificate genetic şi urmărirea produselor

alimentare şi furajere produse din organisme modificate genetic, şi de modificarea

Directivei 2001/18/CE

DSC015

Deciziei Comisiei 91/448/CEE privind liniile directoare pentru clasificarea la care se

referă art. 4 din Directiva Consiliului 90/219/CEE Deciziei Comisiei 96/134/CE, care

modifică Decizia 91/448/CEE.

DSC016

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 304/2003 privind importurile şi exportul produselor chimice periculoase

modificat de: Regulamentul (CE) nr. 1213/2003

PROTECŢIE CIVILĂ DPC001

Decizia Consiliului 99/847/CE privind stabilirea Programului de acţiune comunitar în

domeniul Protecţiei Civile

DPC002 Decizia Consiliului 792/2001/CE, Euratom de instituire a unui mecanism comunitar

pentru favorizarea unei cooperării întărite în cadrul intervenţiilor de asistenta în domeniul protecţiei civile

DPC003 Decizia Parlamentului European şi a Consiliului 2850/2000/CE privind stabilirea unui

cadru comunitar de cooperare în domeniul poluărilor marine accidentale sau deliberate

SECURITATE NUCLEARĂ ŞI RADIOPROTECŢIE DSN001

Directiva Consiliului 96/29/Euratom de stabilire a normelor de baza de securitate

pentru protecţia sănătăţii lucrătorilor şi a populatiei împotriva pericolelor prezentate de

radiaţiile ionizante

DSN002 Directiva Consiliului 89/618/Euratom privind informarea populaţiei asupra măsurilor

de protecţie a sănătăţii şi a etapelor în eventualitatea unei urgenţe radiologice

DSN003 Decizia Consiliului 87/600/Euratom privind acordurile Comunităţii pentru schimbul

rapid de informaţii în caz de urgenţă radiologică

DSN004 Directiva Consiliului 90/641/Euratom privind protecţia lucrătorilor externi expusi

riscului radiaţiilor ionizante în timpul desfăşurării activităţilor în zonele controlate

DSN005 Directiva Consililui 92/3/Euratom din 3 februarie 1992 privind supervizarea şi controlul transporturilor de deşeuri radioactive între Statele Membre, precum şi a celor

ce intră şi ies din Comunitate

DSN006

Decizia Comisiei 93/552/Euratom pentru stabilirea documentelor standard pentru

supervizarea şi controlul transporturilor de deşeuri radioactive cu referinţă la Directiva

Consiliului 92/3/Euratom

DSN007

Regulamentul Consiliului (Euratom) nr. 1493/93 privind transportul substanţelor

radioactive între statele membre

DSN008 Directiva Consiliului 97/43/Euratom privind protecţia sănătaţii individuale împotriva

radiaţiilor ionizante în timpul expunerilor medicale şi abrogarea Directivei 84/466/

Euratom

DSN009 Regulamentul Consiliului (Euratom) nr. 3954/87 privind stabilirea nivelelor maxime permise de contaminare radioactivă a produselor alimentare şi furajere, ca urmare a

unui accident nuclear sau ca urmare a altei situaţii de urgenţă radiologică

Page 216: Curs Legislatie

- 216 -

COD DIRECTIVĂ ACT NORMATIV COMUNITAR

DSN010

Regulamentul Consiliului (Euratom) nr. 770/90 privind stabilirea nivelelor maxime

permise de contaminare radioactivă a produselor furajere, ca urmare a unui accident

nuclear sau ca urmare a altei situaţii de urgenţă radiologică

DSN011

Regulamentul Consiliului (Euratom) nr. 2218/89 pentru amendarea Regulamentului

(Euratom) nr. 3954/87 privind condiţiile speciale de export a produselor alimentare şi

furajere, ca urmare a unui accident nuclear sau ca urmare a altei situaţii de urgenţă

radiologică

Regulamentul Comisiei (Euratom) nr. 944/89 privind stabilirea nivelelor maxime

permise de contaminare radioactivă a produselor alimentare minore, ca urmare a altei

situaţii de urgenţă radiologică

CSN012

Regulamentul Comisiei (Euratom) nr. 944/89 privind stabilirea nivelelor maxime permise de contaminare radioactivă a produselor alimentare minore, ca urmare a altei

situaţii de urgenţă radiologică

DSN013

Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 737/90 privind condiţiile care determină

importurile de produse agricole provenite din ţări terţe ca urmare a accidentului de la

centrala nuclearo-electrică de la Cernobil

DSN014

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 616/2000 pentru amendarea Regulamentul

Consiliului (CEE) nr. 737/90 privind condiţiile care determină importurile de produse

agricole provenite din ţări terţe ca urmare a accidentului de la centrala nuclearo-

electrică de la Cernobil

DSN015

Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1661/1999 privind stabilirea de reglementări detaliate

pentru aplicarea Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 737/90 privind condiţiile care

determină importurile de produse agricole provenite din ţări terţe ca urmare a

accidentului de la centrala nuclearo-electrică de la Cernobil

DSN016

Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1609/2000 stabilind lista produselor excluse de la

aplicarea Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 737/90 privind condiţiile care determină importurile de produse agricole provenite din ţări terţe ca urmare a accidentului de la

centrala nuclearo-electrică de la Cernobil

DSN017

Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1608/2002 de modificare a Regulamentului Comisiei

(CE) nr. 1661/1999 de stabilire a regulilor detaliate pentru aplicarea Regulamentul

Consiliului (CEE) nr. 737/90

Page 217: Curs Legislatie

- 217 -

ANEXA 3a: LISTA ACTIVITĂŢILOR ŞI INSTALAŢIILOR CU

IMPACT SEMNIFICATIV ASUPRA MEDIULUI CARE SE

SUPUN EVALUĂRII IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI

H.G. nr.918/ 2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra

mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri –

anexa1 a hotărârii.

Activitate şi/sau instalaţie

Competenţe Act de

reglementare

Central Regional Local

Acord

de

mediu

Acord

integrat

de

mediu

1.Agricultura

1.1.Instalaţii pentru creşterea intensivă a

porcilor, cu o capacitate cel puţin egală cu:

a) 750 locuri pentru scroafe; X X

b) 2000 locuri pentru creşterea porcilor mai

mari de 30 g;

X X

1.2.Instalaţii pentru creşterea intensivă a

pasărilor, cu o capacitate cel puţin egală cu:

a) 40000 locuri pentru creşterea pasărilor

de carne;

X X

b) 40000 locuri pentru păsări ouătoare X X

1.3. Defrişarea suprafeţelor mai mari de 10

ha*

X X

2. Industria extractivă a petrolului,

gazelor naturale, cărbunelui şi turbei

2.1.Extracţia petrolului:

a) când cantitatea extrasă depăşeşte

500t/zi;

X X

b) extracţia petrolului din platforma

continentală*

X X

2.2.Extracţia gazelor naturale, când

cantitatea extrasă depăşeşte 500.000 m3/zi

X X

2.3.Extracţia cărbunelui în exploatări

miniere de suprafaţă, când suprafaţa

amplasamentului depăşeşte 25 ha*

X X

2.4.Extracţia turbei, când suprafaţa

amplasamentului depăşeşte 150 ha.

X X

3. Industria energetică

3.1.Termocentrale şi alte instalaţii de

ardere, inclusiv instalaţii industriale pentru

producerea electricităţii, căldurii, aburului

sau apei calde, cu o putere de cel puţin 50

MW*

X X

3.2.Rafinării de ţiţei şi prelucrare a

gazelor*

X X

3.3. Cuptoare de cocs X X

Page 218: Curs Legislatie

- 218 -

3.4. Instalaţii de gazeificare şi lichefiere a

cărbunilor*

X X

3.5. Instalaţii de gazeificare şi lichefiere a

şisturilor bituminoase, cu o capacitate de

cel puţin 500 t/zi*

X X

3.6.Centrale nucleare şi alte reactoare

nucleare, inclusiv dezafectarea sau

dezasamblarea acestora, sau reactoare1 (cu

excepţia instalaţiilor de cercetare pentru

producerea şi conversia materialelor

fisionabile şi a celor radioactive, a căror

putere maximă nu depăşeşte 1kW putere

termică continuă)* 1Centralele nucleare şi alte reactoare

nucleare încetează de a mai fi considerate

ca atare atunci când tot combustibilul

nuclear şi alte elemente contaminate

radioactive au fost îndepărtate definitiv de

pe amplasamentul instalaţiei.

X X

3.8.Instalaţii pentru reprocesarea

combustibilului nuclear iradiat*

X X

3.9.Instalaţii pentru*:

a) producerea sau îmbogăţirea

combustibilului nuclear;

X X

b) procesarea combustibilului nuclear

iradiat sau pentru procesarea deşeurilor cu

nivel ridicat de radioactivitate;

X X

c) depozitarea finală a combustibilului

nuclear iradiat;

X X

d) depozitarea finală a deşeurilor

radioactive, exclusiv;

X X

e) stocarea, planificată pentru o perioadă

mai mare de 10 ani, a combustibilului

iradiat sau a deşeurilor radioactive, pe un

amplasament diferit de cel de producţie,

exclusiv;

X X

3.10. Construirea liniilor aeriene de

tensiune electrică, cu o tensiune de cel

puţin 220 V şi o lungime de cel puţin 15 m.

(X după

caz)

(X după

caz)

X X

4. Producerea şi prelucrarea metalelor

4.1. Instalaţii de prăjire sau sinterizare a

minereului metalic (inclusiv a zăcămintelor

de sulfuri)*

X X

4.2. Instalaţii integrate pentru producerea

fontei sau a oţelului (topire primară ori

secundară), inclusiv instalaţii pentru

turnarea continuă, cu o capacitate ce

depăşeşte 2,5t/h*

X X

4.3. Instalaţii pentru prelucrarea metalelor

feroase:

a) laminoare la cald cu o capacitate mai

mare de 20 t hotel brut/h;

X X

Page 219: Curs Legislatie

- 219 -

b) forje cu ciocane, a căror energie de

lovire depăşeşte 50 kJ/ciocan, iar puterea

calorifică dezvoltată este mai mare de 20

MW;

X X

c) aplicarea de straturi protectoare din

metal topit, cu o capacitate de tratare mai

mare de 2 t oţel brut/oră;

X X

4.4. Topitorii pentru metale feroase, cu o

capacitate mai mare de 20 t/zi;

X X

4.5. Instalaţii pentru:

a) producerea de metale neferoase brute din

minereuri concentrate sau materii prime

secundare, prin procese metalurgice,

chimice ori electrolitice*;

X X

b) topirea metalelor neferoase, inclusiv a

aliajelor şi a produselor recuperate (rafinare,

turnatorie, etc.), cu o capacitate de topire

mai mare de 4 t/zi pentru plumb şi cadmiu

sau de 20 t/zi pentru toate celelalte metale;

X X

4.6. Instalaţii pentru tratarea suprafeţelor

metalelor şi materialelor plastice prin

folosirea procedeelor electrolitice sau

chimice, la care volumul cuvelor de tratare

depăşeşte 30 m3

X X

5. Ind. materialelor minerale de

construcţii

5.1. Instalaţii pentru extracţia azbestului şi

pentru prelucrarea şi transformarea

azbestului şi a produselor care conţin

azbest*:

a) instalaţii pentru produsele de azbociment; X X

b) instalaţii pentru materiale de fricţiune; X X

c) instalaţii pentru alte utilizări ale

azbestului;

X X

5.2. Instalaţii pentru producerea clincherului

de ciment în cuptoare rotative:

cu o capacitate de producţie mai mare de

500 t/zi sau a varului în cuptoare

cu o capacitate de producţie care depăşeşte

50 t/zi ori în alte tipuri de cuptoare cu o

capacitate de producţie mai mare de 50t/zi

X

X

5.3. Instalaţii pentru fabricarea sticlei,

inclusiv a fibrelor de sticlă, cu o capacitate

de topire mai mare de 20 t/zi

X X

5.4. Instalaţii pentru topirea substanţelor

minerale, inclusiv pentru producerea fibrelor

minerale, cu o capacitate de topire mai mare

de 20 t/zi

X X

5.5. Instalaţii pentru fabricarea produselor de

ceramică prin ardere, în special a ţiglelor,

cărămizilor, cărămizilor refractare, dalelor,

produselor din ceramică sau porţelan, cu o

X X

Page 220: Curs Legislatie

- 220 -

capacitate de producţie mai mare de 75 t/zi

şi/sau cu o capacitate a cuptoarelor mai mare

de 4 m3 şi cu o densitate stabilită pentru

fiecare cuptor mai mare de 300 kg/m3

5.6. Alte exploatări miniere*:

a) Activităţi miniere cu o capacitate de

producţie peste 5 mil. t/an şi suprafaţa

perimetrului de exploatare peste 1000 ha

X X

b) Cariere şi exploatări miniere de suprafaţă,

când suprafaţa amplasamentului este mai

mare de 25 ha dar mai mica de 1000 ha

X

(peste

100 ha)

X

(până

la 100

ha)

X

6. Industria chimică şi petrochimică

6.1. Instalaţii chimice integrate*, cum sunt

instalaţiile pentru producerea substanţelor pe

scara industriala folosind procese de

conversie chimica, în care mai multe unităţi

tehnologice alăturate sunt legate funcţional

una de cealaltă şi sunt utilizate pentru:

6.1.1. Producerea substanţelor chimice

organice de bază:

a) hidrocarburi (liniare sau ciclice, saturate

sau nesaturate, alifatice sau aromatice);

X X

b) hidrocarburi ce conţin oxigen, precum:

alcooli, aldehide, cetone, acizi carboxilici,

esteri, acetaţi, peroxizi, răşini epoxidice;

X X

c) hidrocarburi sulfuroase; X X

d) hidrocarburi ce conţin azot, precum:

amine, amide, compuşi azotoşi, compuşi

nitro sau azotaţi, nitrili, cianaţi, sau

izocianaţi;

X X

e) hidrocarburi conţinând fosfor; X X

f) hidrocarburi halogenate; X X

g) compuşi organometalici; X X

h) materiale plastice de baza (fibre

polimerice sintetice şi fibre pe bază de

celuloză);

X X

i) cauciucuri sintetice; X X

j) vopsele şi pigmenţi; X X

k) agenţi de suprafaţă şi agenţi tensioactivi; X X

6.1.2. Producerea substanţelor chimice

anorganice de bază:

a) gaze, ca de exemplu: amoniac, clor sau

acid clorhidric gazos, fluor sau acid

fluorhidric, oxizi de carbon, compuşi ai

sulfului, oxizi de azot, hidrogen, dioxid de

sulf, oxiclorura de carbon;

X X

b) acizi, ca de exemplu: acid cromic, acid

fluorhidric, acid fosforic, acid azotic, acid

clorhidric, acid sulfuric, oleum, acizi

sulfuroşi;

X X

Page 221: Curs Legislatie

- 221 -

c) baze, ca de exemplu: hidroxid de amoniu,

hidroxid de potasiu, hidroxid de sodiu;

X X

d) săruri, ca de exemplu: clorura de amoniu,

clorat de potasiu, carbonat de potasiu,

carbonat de sodiu, perborat, azotat de argint;

X X

e) metaloizi, oxizi metalici şi alţi compuşi

anorganici, ca de exemplu: carbura de

calciu, siliciu, carbura de siliciu;

X X

6.1.3. Producerea îngrăşămintelor pe bază de

fosfor, azot sau potasiu (îngrăşăminte

chimice sau complexe)

X X

6.1.4. Obţinerea produselor de uz fitosanitar

şi a biocidelor

X X

6.1.5. Obţinerea produselor farmaceutice de

baza folosind procese chimice sau biologice

X X

6.2. Producerea explozibililor X X

6.3. Instalaţii pentru depozitarea petrolului, a

produselor petrochimice sau chimice, cu o

capacitate de cel puţin 200.000 t*

X X

6.4. Construirea conductelor pentru

transportul gazelor, petrolului sau al

substanţelor chimice, având un diametru mai

mare de 800 mm şi o lungime de cel puţin

40 km.*

X (după

caz)

X (după

caz)

X X

7. Industria lemnului şi a hârtiei

7.1. Instalaţii industriale pentru producerea

celulozei din cherestea sau materiale

fibroase similare

X X

7.2. Instalaţii industriale pentru producerea

hârtiei şi a cartonului, cu o capacitate de

producţie mai mare de 20 t/zi*

X X

8. Proiecte de infrastructură

8.1. Construcţia de linii pentru traficul

feroviar de lungă distanţă*

X (după

caz)

X (după

caz)

X X

8.2. Construirea aeroporturilor2 dotate cu o

pista principală lungă de cel puţin 2.100 m* 2 Aeroport – aeroporturile care se

conformează definiţiei din Convenţia de la

Chicago (1944) privind înfiinţarea

Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale

(anexa nr. 14).

X X

8.3. Construirea de autostrăzi şi de drumuri

expres3*

3 Drumul expres – drumuri care se

conformează definiţiei din Acordul european

privind arterele principale de trafic

internaţional, din 15 noiembrie 1975.

X (după

caz)

X (după

caz)

X X

8.4. Construirea drumurilor noi cu cel puţin

4 benzi sau realinierea şi/sau lărgirea unui

drum existent de doua sau mai puţine benzi

pana la 4 sau mai multe benzi, în cazul în

care aceste drumuri noi sau secţiunea lărgită

X (după

caz)

X (după

caz)

X X

Page 222: Curs Legislatie

- 222 -

a acestora este de cel puţin 10 km lungime

continuă

8.5. Căi navigabile interioare şi porturi

pentru traficul fluvial interior care permit

trecerea vaselor mai mari de 1.350 t*

X X

8.6. Porturi comerciale, cheltuieli pentru

încărcare şi descărcare legate de uscat şi

porturi exterioare (exclusiv cheiuri pentru

feribot), care permit intrarea vaselor de cel

puţin 1.350 t*.

X X

9. Gestiunea deşeurilor

9.1. Instalaţii pentru eliminarea sau

recuperarea deşeurilor periculoase*

X (peste

750

kg/h)

X (peste

10 t/zi;

sub 750

kg/h)

X

(sub

10 t/zi

şi sub

750

kg/h)

X X (peste

10 t/zi)

9.2. Instalaţii pentru incinerarea deşeurilor

municipale, cu o capacitate mai mare de 3

t/h*

X X

9.3. Instalaţii pentru eliminarea, inclusiv

prin tratare chimică, a deşeurilor

nepericuloase, cu o capacitate mai mare de

50 t/zi

X X

9.4. Depozite controlate de deşeuri, care

primesc mai mult de 10 t/zi sau cu o

capacitate totală mai mare de 25.000 t, cu

excepţia depozitelor controlate de deşeuri

inerte.

X

X

10. Alte tipuri de proiecte

10.1. Sisteme de captare a apelor subterane,

acolo unde volumul anual de apă captată

este de cel puţin 10 milioane m3*

X X

10.2. Sisteme artificiale de reîncărcare a

acviferului, acolo unde volumul anual de

apă reîncărcată este de cel puţin 10 milioane

m3

X X

10.3. Lucrări de transfer al resurselor de apă

între bazinele hidrografice, executate în

scopul prevenirii deficitului de apă, pentru

un volum anual de apă transferată de cel

puţin 100 milioane m3; se exceptează

transferul prin conducte al apei potabile.

X X

10.4. Lucrări de transfer al resurselor de apă

între bazinele hidrografice, pentru un debit

mediu multianual al bazinului de captare de

cel puţin 2.000 milioane m3/an şi pentru o

cantitate de apă transferată de cel puţin 5%

din acest debit; se exceptează transferul prin

conducte al apei potabile.

X X

10.5. Baraje şi lacuri de acumulare cu o

cantitate de apă reţinută sau stocată de cel

X X

Page 223: Curs Legislatie

- 223 -

puţin 10 milioane m3*

10.6. Staţii pentru epurarea apelor uzate

pentru aglomerări umane de cel puţin

150.000 locuitori echivalenţi105

.

X X

10.7. Instalaţii pentru pretratare (operaţiuni

precum: spălare, albire, mercerizare) sau

vopsirea fibrelor ori textilelor, cu o

capacitate de tratare mai mare de 10 t/zi

X X

10.8. Instalaţii pentru tăbăcirea blănurilor şi

a pieilor, cu o capacitate de tratare mai mare

de 12 t/ produse finite/zi;

X X

10.9. Industrie alimentară:

a) abatoare cu o capacitate de producere a

carcaselor de animale mai mare de 50 t/zi;

X X

b) tratare şi prelucrare în scopul fabricării

produselor alimentare din:

- materii de origine animală (altele decât

laptele), cu o capacitate de producţie a

produselor finite mai mare de 75 t/zi;

X X

- materii prime vegetale, cu o capacitate de

producţie a produselor finite mai mare de

300 t/zi (valoarea medie trimestrială);

X X

c) tratarea şi prelucrarea laptelui, cu mai

mult de 200 t/zi cantitate de lapte (valoarea

medie anuală).

X X

10.10. Instalaţii pentru depozitarea sau

reciclarea carcaselor de animale şi a

deşeurilor animale, cu o capacitate de tratare

mai mare de 10 t/zi;

X X

10.11. Instalaţii pentru tratarea suprafeţei

materialelor, obiectelor sau produselor,

utilizând solvenţi organici, în particular

pentru finisare, placare, acoperire, degresare,

impermeabilizare, dimensionare, vopsire,

curăţare sau impregnare, cu o capacitate de

consum mai mare de 150 kg/h sau mai mult

de 200 t/an.

X X

10.12. Instalaţii pentru producţia de carbon

(cărbune sărac în gaze) sau de electrografit

prin incinerare sau grafitizare.

X X

- Activităţi/ instalaţii menţionate în Anexa nr.1 a Convenţiei privind evaluarea impactului

asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991, ratificată

prin Legea nr. 22 din 22 februarie 2001.

105 Locuitori echivalenţi exprimă încărcarea cu poluanţi a apelor uzate, conform definiţiei din H.G. nr.188/ 2002

modificată prin H.G. nr.352/ 2005 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul

acvatic a apelor uzate.

Page 224: Curs Legislatie

- 224 -

Anexa nr 3b: CATEGORIILE DE ACTIVITĂŢI INDUSTRIALE

PENTRU CARE ESTE OBLIGATORIE OBŢINEREA

AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU

Deoarece reglementările care au stat la bază au fost abrogate, anume Legea

nr.137/ 1995 şi Legea nr.645/ 2002 (O.U.G. nr.34/ 2002), prezint şi prevederile anexei

nr.1 din O.U.G. nr.152/ 2005.

- Nu se află sub incidenţa prezentei reglementări instalaţiile sau părţi ale instalaţiilor care:

(a) sunt folosite în scop de cercetare, dezvoltare şi testare a unor produse noi care nu sunt

supuse comercializării;

(b) sunt folosite în scop de cercetare, dezvoltare sau testare a unor procese noi.

- Valorile de prag se referă la capacitatea maximă de producţie a instalaţiei. În cazul în care

un operator desfăşoară în aceeaşi instalaţie sau pe acelaşi amplasament mai multe activităţi

prevăzute în aceeaşi subcategorie, se însumează capacităţile activităţilor componente.

1. Industrii energetice

1.1. Instalaţii de ardere cu o putere termică nominală mai mare de 50 MW;

1.2. Instalaţii pentru rafinarea ţiţeiului şi prelucrarea gazelor;

1.3. Cuptoare de cocs;

1.4. Instalaţii de gazeificare şi lichefiere a cărbunelui.

2. Producţia şi prelucrarea metalelor

2.1. Instalaţii de prăjire sau sinterizare a minereului metalic (inclusiv a minereului cu conţinut

de sulf);

2.2. Instalaţii pentru producerea fontei sau a oţelului (topire primară ori secundară), inclusiv

instalaţii pentru turnarea continuă, cu o capacitate maximă de producţie ce depăşeşte 2,5

tone/oră;

2.3. Instalaţii pentru prelucrarea metalelor feroase, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la

punctele a), b), c):

a) laminoare cu o capacitate ce depăşeşte 20 tone oţel brut/oră;

b) forje cu ciocane a căror energie de lovire depăşeşte 50 kJ/ciocan şi care utilizează o putere

calorifică mai mare de 20 MW;

c) pentru aplicarea de straturi protectoare de metal topit, cu o capacitate de tratare ce

depăşeşte 2 tone oţel brut/oră.

2.4. Topitorii pentru metale feroase, cu o capacitate de producţie mai mare de 20 tone/zi;

2.5. Instalaţii pentru:

a) producerea de metale neferoase brute din minereuri, concentrate, materii prime secundare,

prin procese metalurgice, chimice sau electrolitice;

Notă: În sensul prezentei anexe, materie primă secundară reprezintă: deşeuri metalice curate

(degresate şi lipsite de alte categorii de impurităţi decât cele metalice), nămoluri, zguri

metalice etc.

b) topirea metalelor neferoase, inclusiv a aliajelor şi a produselor recuperate, (rafinare, turnare

etc.) cu o capacitate mai mare de 4 tone/zi pentru plumb sau cadmiu, ori 20 tone/zi pentru

toate celelalte metale.

2.6. Instalaţii pentru tratarea suprafeţelor metalice şi din materiale plastice prin folosirea

procedeelor electrolitice sau chimice, la care volumul total al cuvelor de tratare depăşeşte 30

m3.

Notă: Nu constituie cuve de tratare, acela cuve folosite pentru pregătirea şi spălarea probelor.

Page 225: Curs Legislatie

- 225 -

3. Industria mineralelor

3.1 Instalaţii pentru producerea clincherului de ciment în cuptoare rotative cu o capacitate de

producţie mai mare de 500 tone/zi, instalaţii pentru producerea varului în cuptoare rotative cu

o capacitate de producţie mai mare de 50 tone/zi şi instalaţii pentru producerea clincherului de

ciment sau a varului în alte tipuri de cuptoare, nerotative, cu o capacitate de producţie mai

mare de 50 tone/zi;

3.2. Instalaţii pentru producerea azbestului şi fabricarea produselor pe bază de azbest;

3.3. Instalaţii pentru fabricarea sticlei, inclusiv a fibrelor de sticlă, cu o capacitate de topire

mai mare de 20 tone/zi;

3.4. Instalaţii pentru topirea substanţelor minerale, inclusiv pentru producerea fibrelor

minerale, cu o capacitate de topire mai mare de 20 tone/zi;

3.5. Instalaţii pentru fabricarea produselor ceramice prin ardere, în special a ţiglelor, a

cărămizilor, a cărămizilor refractare, a dalelor, a plăcilor de gresie sau de faianţă:

a) cu o capacitate de producţie mai mare de 75 tone/zi; şi/sau

b) cu o capacitate a cuptorului mai mare de 4 m3 şi cu o densitate stabilită pentru fiecare

cuptor mai mare de 300 kg/m3.

4 Industria chimică

Notă: În sensul prezentei categorii, producţie reprezintă producţia realizată la scară

industrială, prin procese chimice, a substanţelor sau a grupelor de substanţe prevăzute în

categoriile menţionate la subpunctele 4.1 până la 4.6.

În sensul prezentei categorii termenii utilizaţi au următoarea semnificaţie:

a) proces chimic reprezintă orice proces care presupune reacţii chimice ce determină

schimbări în molecula substanţei;

b) scara industrială reprezintă producerea de bunuri în scopul comercializării prin folosirea

materiilor prime şi materialelor în cantităţi ce pot determina efecte negative asupra mediului.

4.1. Instalaţii chimice pentru producerea de substanţe chimice organice de bază, cum ar fi:

a) hidrocarburi simple (liniare sau ciclice, saturate sau nesaturate, alifatice sau aromatice):

b) hidrocarburi ce conţin oxigen, precum: alcooli, aldehide, cetone, acizi carboxilici, esteri,

acetaţi, eteri, peroxizi, răşini epoxidice;

c) hidrocarburi cu conţinut de sulf;

d) hidrocarburi ce conţin azot precum: amine, amide, compuşi azotoşi, azotaţi sau azotiţi,

nitrili, cianaţi, izocianaţi;

e) hidrocarburi cu conţinut de fosfor;

f) hidrocarburi halogenate;

g) compuşi organometalici;

h) materiale plastice de bază (fibre sintetice polimerice şi fibre pe bază de celuloză);

i) cauciucuri sintetice;

j) vopseluri şi pigmenţi;

k) agenţi activi de suprafaţă şi agenţi tensioactivi.

4.2. Instalaţii chimice pentru producerea de substanţe chimice anorganice de bază, cum ar fi:

a) gaze, precum: amoniac, clor sau acid clorhidric gazos, fluor sau acid fluorhidric, oxizi de

carbon, compuşi ai sulfului, oxizi de azot, hidrogen, dioxid de sulf, clorura de carbonil;

b) acizi, precum: acid cromic, acid fluorhidric, acid fosforic, acid azotic, acid clorhidric, acid

sulfuric, oleum, acizi sulfuroşi;

c) baze, ca de exemplu: hidroxid de amoniu, hidroxid de potasiu, hidroxid de sodiu;

d) săruri, în principal: clorura de amoniu, clorat de potasiu, carbonat de potasiu, carbonat de

sodiu, perborat, azotat de argint;

e) nemetale, oxizi metalici ori alţi compuşi anorganici, în principal: carbura de calciu, siliciu,

carbura de siliciu.

Page 226: Curs Legislatie

- 226 -

4.3. Instalaţii chimice pentru producerea îngrăşămintelor chimice (simple sau complexe) pe

baza de fosfor, azot sau potasiu;

4.4. Instalaţii chimice pentru fabricarea produselor de bază de uz fitosanitar şi a biocidelor;

4.5. Instalaţii utilizând procedee chimice sau biologice pentru fabricarea produselor

farmaceutice de bază;

4.6. Instalaţii chimice destinate fabricării explozibililor.

5. Gestiunea deşeurilor

5.1. Instalaţii pentru eliminarea sau valorificarea deşeurilor periculoase, definite potrivit

prevederilor legislaţiei în vigoare, având o capacitate mai mare de 10 tone/zi;

5.2. Instalaţii pentru incinerarea deşeurilor municipale, definite potrivit prevederilor legislaţiei

în vigoare, având o capacitate mai mare de 3 tone deşeuri/oră;

5.3. Instalaţii pentru eliminarea deşeurilor nepericuloase, definite potrivit prevederilor

legislaţiei în vigoare, cu o capacitate mai mare de 50 tone deşeuri/zi;

5.4. Depozite de deşeuri care primesc mai mult de 10 tone deşeuri/zi sau având o capacitate

totală mai mare de 25 000 tone deşeuri, cu excepţia depozitelor de deşeuri inerte.

6. Alte activităţi

6.1. Instalaţii industriale pentru producerea de:

a) celuloza din lemn sau din alte materiale fibroase;

b) hârtie şi carton, având o capacitate de producţie mai mare de 20 tone/zi.

6.2. Instalaţii pentru pretratare (operaţiuni precum: spălare, albire, mercerizare) sau vopsire a

fibrelor ori textilelor, având o capacitate de tratare ce depăşeşte 10 tone/zi;

6.3. Instalaţii pentru tăbăcirea blănurilor şi a pieilor, cu o capacitate de tratare ce depăşeşte 12

tone produse finite/zi;

6.4. a) Abatoare cu o capacitate de procesare a carcaselor de animale mai mare de 50 tone/zi;

b) tratare şi procesare în scopul fabricării produselor alimentare din:

(1) materii prime de origine animală (altele decât laptele), având o capacitate de producţie mai

mare de 75 tone produse finite/zi;

(2) materii prime de origine vegetală, având o capacitate de producţie mai mare de 300 tone

produse finite/zi de exploatare (valoarea medie trimestrială).

c) tratarea şi procesarea laptelui, atunci când cantitatea de lapte supusă tratării sau procesării

depăşeşte 200 tone/zi de exploatare (valoarea medie anuală).

Notă: În sensul prezentei anexe, se consideră zi de exploatare intervalul orar corespunzător

funcţionării instalaţiei, în decursul a 24 de ore.

6.5. Instalaţii pentru eliminarea sau valorificarea carcaselor de animale şi a deşeurilor de

animale, având o capacitate de tratare ce depăşeşte 10 tone/zi;

6.6. Instalaţii pentru creşterea intensivă a păsărilor sau a porcilor, având o capacitate mai mare

de:

a) 40.000 de locuri pentru păsări;

b) 2.000 de locuri pentru porci de producţie (cu o greutate ce depăşeşte 30 de kg); sau

c) 750 de locuri pentru scroafe.

6.7. Instalaţii pentru tratarea suprafeţei materialelor, obiectelor sau produselor, utilizând

solvenţi organici, în special pentru gresare, imprimare, aplicare de straturi protectoare,

degresare, impermeabilizare, apretare, glazurare, vopsire, curăţare sau impregnare, cu o

capacitate de consum de solvent mai mare de 150 kg/oră sau 200 tone/an;

6.8. Instalaţii pentru producerea de cărbune (cărbune sărac în gaze) sau de electrografit prin

incinerare sau grafitizare.

Page 227: Curs Legislatie

- 227 -

ANEXA 4: LISTA ACTIVITĂŢILOR ŞI/SAU INSTALAŢIILOR CU

POTENŢIAL IMPACT SEMNIFICATIV ASUPRA

MEDIULUI CARE SE SUPUN ETAPEI DE ÎNCADRARE ÎN

PROCEDURA DE EVALUARE A IMPACTULUI ASUPRA

MEDIULUI

Activitate şi/sau instalaţie Competenţe

Central Regional Local

1. Agricultura, silvicultura şi piscicultura

a) Proiecte pentru restructurarea exploatatiilor agricole X (dupa

caz)

X

b) Proiecte pentru utilizarea terenului necultivat sau a suprafetelor

partial antropizate în scop agricol intensiv

X (dupa

caz)

X

c) Proiecte de gospodărire a apelor pentru agricultură, inclusiv proiecte

de irigatii şi desecari

X

d) Impadurirea terenurilor pe care nu a existat anterior vegetatie

forestiera

X (dupa

caz)

X

e) Defrisare în scopul schimbarii categoriei de folosinta a terenului a

suprafetelor sub 10 ha

X (dupa

caz)

X

f) Instalaţii pentru cresterea intensiva a animalelor din septel, altele

decât cele incluse în Anexa I.1

X

g) Crescatorii pentru piscicultura intensiva X

h) Recuperarea terenurilor neagricole, inclusiv a celor din mare. X

2. Industria extractivă

a) Cariere, exploatari miniere de suprafata şi de extractie a turbei, altele

decât cele incluse în Anexa I.1

X

b) Exploatari miniere subterane, altele decat cele incluse în Anexa I.1 X

c) Extracţia mineralelor prin dragare fluviala sau marina X

d) Foraje de adancime, în special: X

(i) foraje geotermale; X

(ii) foraje pentru depozitarea deseurilor nucleare; X

(iii) foraje pentru alimentarea cu apa, cu exceptia forajelor pentru investigarea stabilitatii solului

X

e) Instalatii industriale de suprafata pentru extractia carbunelui,

petrolului, gazelor naturale şi minereurilor, precum şi a sisturilor

bituminoase, altele decat cele incluse în Anexa I.1

X

3. Industria energetică

a) Instalatii industriale pentru producerea energiei electrice şi termice,

altele decat cele incluse în Anexa I.1

X

b) Instalatii industriale pentru transportul gazelor, aburului şi apei calde;

transportul energiei electrice prin cabluri aeriene, altele decat cele

incluse în Anexa I.1

X (dupa

caz)

X

c) Stocarea la suprafata a gazelor naturale X

d) Stocarea subterana a gazelor combustibile X

e) Stocarea la suprafata a combustibililor fosili X

f) Brichetarea industriala a carbunelui şi lignitului X

g) Instalatii pentru prelucrarea şi stocarea deseurilor radioactive, altele

decat cele incluse în Anexa I.1

X

h) Instalatii pentru producerea energiei hidroelectrice X

i) Instalatii cu care sunt echipate centralele eoliene în scopul producerii

energiei.

X

4. Producerea şi prelucrarea metalelor

a) Instalatii pentru producerea fontei sau a otelului prin topire primara

ori secundara, inclusiv instalatii pentru turnarea continua, cu o capacitate

de pana la 2,5t/h

X

b) Instalatii pentru topirea metalelor feroase:

(i) laminoare la cald cu o capacitate de pana la 20 t otel brut/h X

Page 228: Curs Legislatie

- 228 -

(ii) forjerii cu ciocane, a caror energie de lovire nu depaseste 50

kJ/ciocan, iar puterea calorifica dezvoltata este de pana la 20 MW

X

(iii) acoperiri metalice de protectie prin topire, cu o capacitate de tratare

de pana la 2 t otel brut/ora

X

c) Topitorii de metale feroase, cu o capacitate de pana la 20 t/zi X

d) Instalatii pentru forjarea, inclusiv alierea metalelor neferoase, cu

excepţia metalelor pretioase, sau pentru revalorificarea produselor

(finisare, turnare în forme etc.), cu o capacitate de topire de pana la 4 t/zi

pentru plumb şi cadmiu sau de pana la 20 t/zi pentru toate celelalte

metale

X

e) Instalatii pentru tratarea suprafetelor metalice şi a materialelor

plastice prin procese chimice sau electrolitice, la care volumul cuvelor

de tratare nu depaseste 30 m3

X

f) Fabricarea şi asamblarea de autovehicule şi fabricarea motoarelor

pentru autovehicule

X

g) Santiere navale X

h) Instalatii pentru constructia şi repararea aeronavelor X

i) Fabricarea echipamentelor feroviare X

j) Forjare la cald prin explozie X

k) Instalatii pentru coacerea şi sinterizarea minereurilor metalice. X

5. Industria mineralelor

a) Instalatii pentru fabricarea cimentului, în cuptoare rotative cu o

capacitate de productie de pana la 500 t/zi sau a varului în cuptoare

rotative cu o capacitate de productie de pana la 50 t/zi ori în alte tipuri de

cuptoare cu o capacitate de productie de pana la 50 t/zi

X

b) Instalatii pentru fabricarea sticlei, inclusiv a fibrelor de sticla, cu o

capaciate de topire de pana la 20 t/zi

X

c) Instalatii pentru topirea substantelor minerale, inclusiv productia fibrelor minerale, cu o capacitate de topire de pana la 20 t/zi

X

d) Fabricarea produselor ceramice prin ardere, în special a tiglelor,

caramizilor, caramizilor refractare, placilor, gresiilor ceramice sau

portelanului, cu o capacitate de productie mai mica de 75 t/zi şi/sau cu o

capacitate a cuptoarelor mai mica de 4 m3 şi cu o densitate stabilita pentru

fiecare cuptor de pana la 300 kg/m3

X

6. Industria chimică

a) Tratarea produselor intermediare şi producerea substantelor chimice,

altele decât cele incluse în Anexa 1A

X

b) Producerea produselor de uz fitosanitar, produselor farmaceutice,

vopselelor şi lacurilor, elastomerilor şi peroxizilor, altele decat cele

incluse în Anexa 1A

X

c) Instalatii de depozitare a produselor petroliere, petrochimice şi chimice,

cu o capacitate de pana la 200.000 t.

X

7. Industria alimentară

a) Fabricarea uleiurilor şi a grasimilor vegetale, cu o capacitate de productie a produselor finite de pana la 300 t/zi (valoarea medie

trimestriala) şi animale, cu o capacitate de productie a produselor finite de

pana la 75 t/zi

X

b) Ambalarea şi conservarea produselor animale şi vegetale X

c) Fabricarea produselor lactate, cu mai putin de 200 t/zi cantitate de lapte

(valoarea medie anuala)

X

d) Fabricarea maltului şi a berii X

e) Fabricarea produselor de cofetarie şi a siropului X

f) Abatoare, altele decat cele cuprinse în anexa I.1 X

g) Instalatii industriale pentru fabricarea amidonului X

h) Fabrici de faina şi ulei de peste X

i) Fabrici de zahar. X

8. Industria textilă, a pielăriei, a lemnului şi hârtiei

a) Instalatii industriale pentru producerea hartiei şi a cartonului, cu o

capacitate de productie de pana la 20 t/zi

X

b) Instalatii pentru pretratarea (operatii ca spalarea, albirea, mercerizarea)

sau vopsirea fibrelor ori textilelor, cu o capacitate de tratare de pana la 10

X

Page 229: Curs Legislatie

- 229 -

t/zi

c) Instalatii pentru tabacirea/argasirea pieilor şi blanurilor, cu o capacitate

de tratare de pana la 12 t/ produse finite/zi.

X

9. Industria cauciucului

Fabricarea şi tratarea produselor pe baza de elastomeri. X

10. Proiecte de infrastructură

a) Proiecte de dezvoltare a unitatilor industriale X

b) Proiecte de dezvoltare urbana, inclusiv constructia centrelor comerciale

şi a parcarilor auto

X

c) Constructia cailor ferate, altele decat cele incluse în Anexa I.1, a

instalatiilor de transbordare intermodala şi a terminalelor intermod

X (dupa

caz)

X

d) Constructia aerodromurilor, altele decat cele incluse în Anexa I.1 X

e) Constructia drumurilor, porturilor şi instalatiilor portuare, inclusiv a

porturilor de pescuit, altele decat cele incluse în Anexa I.1

X

f) Constructia cailor navigabile interioare, altele decat cele incluse în

Anexa I.1, lucrari de canalizare şi lucrari impotriva inundatiilor

X

g) Baraje şi alte instalatii proiectate pentru retinerea sau stocarea apei pe

termen lung, altele decat cele incluse în Anexa I.1

X

h) Linii de tramvai, cai ferate subterane şi de suprafata, linii suspendate

sau linii similare specifice, utilizate exclusiv sau în principal pentru

transportul de persoane

X (dupa

caz)

X

i) Instalaţii de conducte pentru gaze şi petrol, altele decat cele incluse în Anexa I.1

X (dupa caz)

X

j) Instalatii de apeducte de lungime mare X

k) Lucrari pentru combaterea eroziunii costiere şi lucrari maritime ce pot

modifica profilul costier prin constructia, de exemplu, de diguri, chei,

pontoane, debarcadere sau alte lucrări de aparare marina, exclusiv

intretinerea şi reconstructia unor astfel de lucrari

X

l) Instalatii de extractie a apei subterane şi de reincarcare artificiala a

rezervelor de apa subterana, altele decat cele incluse în Anexa I.1

X

m) Lucrari pentru transferul resurselor de apa intre bazine hidrografice,

altele decat cele incluse în Anexa I.1

X

11. Alte proiecte

a) Piste permanente de curse şi testare a vehiculelor cu motor X

b) Instalaţii pentru eliminarea deseurilor, altele decat cele incluse în

Anexa I.1

X

c) Statii pentru epurarea apelor uzate, altele decat cele incluse în Anexa

I.1 la hotarare

X

d) Amplasamente pentru depozitarea namolurilor provenite de la statiile

de epurare

X

e) Depozite de fier vechi, de vehicule uzate, inclusiv deseuri de vehicule X

f) Bancuri de proba pentru motoare, turbine sau reactoare X

g) Instalatii pentru fabricarea fibrelor minerale artificiale X

h) Instalatii pentru recuperarea sau distrugerea substantelor explozive X

i) Centre de ecarisaj. X

12. Turism şi recreere

a) Partii de schi, instalatii schilift, telecabine şi amenajarile aferente X

b) Amenajari marine de agrement X

c) Sate de vacanta şi complexuri hoteliere în afara zonelor urbane şi

amenajarile afere

X

d) Campinguri permanente şi amplasamente pentru caravane X

e) Parcuri tematice. X

13. Modificări sau extinderi de proiecte; proiecte efectuate pentru

testări

a) Orice modificare sau extindere de proiecte prevazute în Anexa I.1 sau în prezenta Anexa, deja autorizate, executate sau în curs de a fi executate,

care poate avea efecte semnificative asupra mediului

X

b) Proiectele stabilite în Anexa I.1, efectuate exclusiv sau în principal

pentru elaborarea şi testarea de metode sau produse noi şi care sa nu fie

utilizate pe o perioada mai mare de 2 ani.

X

Page 230: Curs Legislatie

- 230 -

ANEXA 5: EVIDENŢA GESTIUNII DEŞEURILOR

Anexa nr. 5a

Evidenţa gestiunii deşeurilor

Generarea deşeurilor

Agentul economic………………………

Anul…………………………………….

Tipul de deşeu……………cod…………

Starea fizică…………………………….

Unitatea de măsură……………………..

Nr. LUNA

Cantitatea de deşeuri

Generate

din care:

valorificată eliminată

final

rămasă în

stoc

1 Ianuarie

2 Februarie

3 Martie

4 Aprilie

5 Mai

6 Iunie

7 Iulie

8 August

9 Septembrie

10 Octombrie

11 Noiembrie

12 Decembrie

TOTAL AN

Page 231: Curs Legislatie

- 231 -

Anexa nr. 5b

Evidenţa gestiunii deşeurilor

Stocare provizorie, tratarea şi transportul deşeurilor

Agentul economic………………………

Anul…………………………………….

Tipul de deşeu……………cod…………

Starea fizică…………………………….

Unitatea de măsură……………………..

Nr. LUNA Secţia

stocare tratare transport

canti

tatea tipul

canti

tatea modul scopul mijlocul destinaţia

1 Ianuarie

2 Februarie

3 Martie

4 Aprilie

5 Mai

6 Iunie

7 Iulie

8 August

9 Septembrie

10 Octombrie

11 Noiembrie

12 Decembrie

TOTAL

Tipul de stocare: RM - recipient metalic, RP - recipient de plastic, BZ - bazin decantor,

CT - container transportabil, CF - container fix, S – saci, PD - platforma de deshidratare, VN -

în vrac, neacoperit, VA - în vrac, incinta acoperită, RL - recipient din lemn, A – altele.

Modul de tratare: TM - tratare mecanica, TC - tratare chimică, TMC - tratare mecano-

chimică, TB - tratare biochimică, D – deshidratare,TT - tratare termică A – altele.

Scopul tratării: V - pentru valorificare, E - în vederea eliminării.

Mijlocul de transport: AS – autospeciale, AN - auto nespecial, H - transport hidraulic,

CF - cale ferată, A – altele.

Destinaţia: DO - depozitul de gunoi al oraşului/comunei, HP - halda proprie, HC -

halda industriala comună, I - incinerare ţn scopul eliminării, Vr - valorificare prin agenţi

economici autorizaţi, P - utilizare materială sau energetică în propria întreprindere, Ve -

valorificare energetica prin agenţi economici autorizaţi, A – altele.

Page 232: Curs Legislatie

- 232 -

Anexa nr. 5c

Evidenţa gestiunii deşeurilor

Valorificarea deşeurilor

Agentul economic………………………

Anul…………………………………….

Tipul de deşeu……………cod…………

Starea fizică…………………………….

Unitatea de măsură……………………..

Nr. LUNA Cantitatea de deşeu

valorificată

Operaţia de

valorificare, conform

Anexei IIB din Legea

nr.426/ 2001

Agentul economic

care efectuează

operaţia de

valorificare

1 Ianuarie

2 Februarie

3 Martie

4 Aprilie

5 Mai

6 Iunie

7 Iulie

8 August

9 Septembrie

10 Octombrie

11 Noiembrie

12 Decembrie

TOTAL AN

Operaţiuni de valorificare a deşeurilor:

1. utilizarea ca material combustibil sau ca mijloc de producere a energiei;

2. reciclarea sau recuperarea substantelor organice care nu sunt utilizate ca solvenţi;

3. reciclarea sau recuperarea metalelor sau compuşilor metalici;

4. reciclarea sau recuperarea altor materiale anorganice;

5. regenerarea acizilor sau bazelor;

6. valorificarea produselor folosite la captarea poluanţilor;

7. valorificarea produselor din catalizatori;

8. rerafinarea uleiurilor uzate sau alte reutilizari ale acestora;

9. recuperarea sau regenerarea solvenţilor;

10. împrăştierea pe sol, în beneficiul agriculturii sau pentru reconstrucţie ecologică,

inclusiv operaţiunile de compostare şi alte procese de transformare biologică;

11. utilizarea deşeurilor obţinute în urma oricarei operaţiuni menţionate la pct. 1-10;

12. schimb de deşeuri între deţinători, pentru a fi supuse uneia dintre operaţiunile

menţionate la pct. 1-11;

13. stocarea de deşeuri în scopul de a fi supuse uneia dintre operaţiunile menţionate la

pct. 1-12, exclusiv depozitarea temporară înaintea colectării, în zona de producere.

Page 233: Curs Legislatie

- 233 -

Anexa nr. 5d

Evidenţa gestiunii deşeurilor

Eliminarea deşeurilor

Agentul economic………………………

Anul…………………………………….

Tipul de deşeu……………cod…………

Starea fizică…………………………….

Unitatea de măsură……………………..

Nr. LUNA Cantitatea de deşeu

valorificată

Operaţia de

valorificare, conform

Anexei IIB din Legea

nr.426/ 2001

Agentul

economic care

efectuează

operaţia de

eliminare

1 Ianuarie

2 Februarie

3 Martie

4 Aprilie

5 Mai

6 Iunie

7 Iulie

8 August

9 Septembrie

10 Octombrie

11 Noiembrie

12 Decembrie

TOTAL AN

Page 234: Curs Legislatie

- 234 -

BIBLIOGRAFIE

1. Bertea A., „Protecţia mediului‖, Editura Universităţii Tehnice, Iaşi 1994;

2. Brown L.R. şi colab., „Problemele globale ale omenirii‖, Editura Tehnică, Bucureşti

1999;

3. Călinoiu Constanţa, Victor Duculescu, „Drept constituţional şi instituţii publice‖, Editura

Lumina Lex 2005;

4. Chifu T., Murariu A., „Bazele protecţiei mediului înconjurător‖, Editura Universităţii

„Al. I. Cuza‖, Iaşi 1999;

5. Cojocaru Ioan, „Surse, procese şi produse de poluare‖, Editura „Junimea‖, Iaşi 1995;

6. Davidescu Velicica şi colab., „Poluarea mediului. Surse – combatere‖, Editura IANB,

Bucureşti 1992;

7. Duţu Mircea, „Dreptul Mediului. Tratat‖ (vol. I şi vol. II), Editura Economică, Bucureşti

1998;

8. Gorunescu Mirela, „Protecţia juridică penală a Mediului‖ 2003;

9. Gorunescu Mirela, „Infracţiunea de mediu – infracţiunea contra dezvoltării durabile‖

2003;

10. Ionescu Alex. şi colab., „Ecologia şi protecţia mediului‖, Combinatul Poligrafic,

Bucureşti 1990;

11. King A. şi colab., „Peima revoluţie globală‖, Editura Tehnică, Bucureşti 1995;

12. Lupan Ernest, „Dreptul Mediului. Partea generală. Tratat elementar. Vol. I‖, Editura

„Lumina Lex‖, Bucureşti 1996;

13. Lupan Ernest, Minea Mircea Ştefan, Marga Amalia, „Dreptul Mediului. Partea specială.

Tratat elementar. Vol. II‖, Editura „Lumina Lex‖, Bucureşti 1997;

14. Lupan Ernest, „Accesul la informaţie şi la justiţie în probleme de mediu‖, 2003;

15. Lupu Gheorghe, Avornic Gheorghe, „Teoria generală a dreptului‖, Editura Lumina,

Chişinău 1997;

16. Marinescu Daniela, „Dreptul mediului înconjurător‖ – ediţia a III-a revizuită şi adăugită,

Casa de Editură şi Presă „Şansa‖, Bucureşti 1996;

17. Măcărescu Bogdan Constantin, Nedeff Valentin, Geamăn Virgil, „Ingineria şi protecţia

mediului în industrie‖, Editura „Tehnica – Info‖, Chişinău 2003;

18. Măcărescu Bogdan Constantin, Nedeff Valentin, Panainte Mirela, Moşneguţu Emilian,

„Legislaţie, reglementări şi standarde de protecţia mediului‖, Bacău 2003;

19. Mohan, Gheorghe Ardelean, „Ecologia şi protecţia mediului‖, Editura „Scaiul‖, Bucureşti

1993;

20. Neacşu P., Stoicescu – Apostolescu Zoe, „Dicţionar de ecologie‖, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti 1982;

21. Negulescu M. şi colab., „Protecţia mediului înconjurător‖, Editura Tehnică, Bucureşti

1995;

22. Pumnea C., Grigoriu G., „Protecţia mediului ambiant‖, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti 1994;

23. Teuşdea Valer, „Protecţia Mediului‖, Editura Fundaţiei „România de Mâine‖, Bucureşti

2000;

24. Tumanov S., „Calitatea aerului‖, Editura Tehnică, Bucureşti 1989;

Page 235: Curs Legislatie

- 235 -

25. Ursu P. şi colab., „Protejarea aerului atmosferic. Îndrumător practic‖, Editura Tehnică,

Bucureşti 1978;

26. Vrabie Genoveva, „Drept constituţional şi instituţii publice‖, Editura Cugetarea, Iaşi

1999;

27. Zaharia Carmen, „Legislaţia pentru Protecţia mediului‖ 2003;

28. Zamfir Gheorghe, „Efectele unor poluanţi şi prevenirea lor‖, Editura Academiei Române

1979;

29. „Strategia protecţiei mediului în România‖, coordonator Ioan Jelev, Editura Monitorul

Oficial, Bucureşti 1996;

30. „Mic Dicţionar Enciclopedic‖, Editura Enciclopedică, Bucureşti 1972;